Analiza Comparativă A Produselor DE Asigurări DE Autovehicule Comercializate PE Piața Românească

C U P R I N S

I N T R O D U C E R E

Asigurarea – un cuvânt, o noțiune care, fără nici o definiție trezește un sentiment de siguranță, de protecție. Iată de ce verbul „a asigura” reprezintă o acțiune deosebit de utilă pentru orice persoană prevăzătoare, care dorește să preîntâmpine o pierdere financiară importantă ce poate fi oricând generată de activitatea noastră, a altora sau de fenomene naturale. În acest context asigurarea apare nu numai utilă, ci și necesară. Asigurarea, din punct de vedere al dreptului, este un raport juridic- facultativ sau obligatoriu- în temeiul câruia o societate comercială specializată (asigurător) preia anumite riscuri asigurabile, unei persoane în schimbul plății de către aceasta din urmă a unei sume de bani, numită primă de asigurare.

Jonh downes și Jordan Elliot Goodman, în ”Dictionary in Finance and Investment Terms”, definesc asigurarea ca fiind ”sistemul prin care perosoanele fizice sau juridice, conștiente de riscurile posibile, plătesc prime de asigurarea unei companii de asigurare care rambursează sumele corespunzătoare în caz de daună. Asigurătorul profită prin investirea primelor pe care le primește. Într-un sens mai larg, asigurarea transferă riscul de la o persoana la un grup care poate să plătească mai ușor pagubele”.

În unele lucrări se consideră că asigurarea poate fi definită din două puncte de vedere, și anume :

1. Ca persoană ( fizică sau juridică ) în calitate de asigurat, asigurarea poate fi privită și ca ”finanțare” a unei pierderi, în condițiile în care, evident, fondurile vor fi disponibile pentru acoperi consecințele financiare ale producerii riscului. Scopul acesteia va fi de a asigura continuitatea activității sau supraviețuirea afacerii asiguratului în cazul pierderii produse.

2. Ca un mijloc prin care riscurile pentru două sau mai multe persoane sau firme se combină prin contribuții prezente sau promise la un fond din care se plătesc despăgubirile pentru daunele suferite de unii dintre ei. Dat fiind că asigurarea se bazează pe transferul riscului de la un individ către o comunitate de indivizi, la acoperirea pagubei suferite de acesta contribuie cu sume mici ceilalți indivizi.

Persoana- fizică sau juridică- ale cărei riscuri sunt preluate de asigurător sau asupra căreia poartă asigurarea se numește asigurat.

Activitatea din domeniul asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere civilă, desfășurată în țara noastră, se întinde pe o perioadă de 120 de ani. O primă etapă a început în anul 1871, când s-a înființat prima societate de asigurări și s-a încheiat în anul 1948, când a fost introdus sistemul economiei planificate.

Perioada celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, până la începutul primului război mondial, a fost epoca de proliferare a societăților autohtone pe teritoriul țării noastre. Dintre cele mai reprezentative, enumărăm: Transilvania (1866), Dacia (1871), România (1873), Naționala (1882), Generala (1887), Agricola (1906), Unirea (1908), Prima Ardeleană (1911).

Lucrarea este structurată pe două capitole, primul capitol fiind unul teoretic iar cel de al doilea capitol fiind reprezentat de un studiu practic în legătură cu tema aleasă.

În primul capitol, „Delimitări conceptuale privind domeniul asigurărilor”, este prezentat în primul rând noțiunea de asigurare, tipurile de asigurări și elementele tehnice ale asigurării. În al patrulea subcapitol este prezentat pe larg asigurările de autovehicule.

Al doilea capitol, „Studiu de caz privind analiza comparativa a produselor de asigurări comercializate pe piața Românească” este un capitol practic, care incepe prin prezentarea principalelor societăți de asigurări care activează pe piața Românească. În următoarele trei subcapitole m-am axat pe trei firme care activează în domeniul asigurărilor de autovehicule, prezentând evoluția lor financiară și a principalilor indicatori specifici societăților analizate, precum și o analiză comparativă a produselor de asigurări de autovehicule copercializate de cele trei firme pe piața românească.

În încheiere am prezentat câteva concluzii pe care le-am tras în urma realizării acestei lucrări, lucrare pe care mi-am ales-o datorită importanței asigurărilor de autovehicule, atât în cadrul firmelor de asigurări, cât și pe piața de asigurări din România.

CAPITOLUL 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND DOMENIUL ASIGURĂRILOR

1.1 Noțiunea de asigurare

Asigurarea este o formă de protecție bazată pe un contract, prin care o persoana fizică sau juridică care se va numi asigurat, cedează anumite riscuri unei persoane juridice – asigurător, plătind asigurătorului o suma de bani numită primă de asigurare ,de asemenea asigurarea constă în protecția financiară pentru pierderi cauzate de o gamă largă și variată de riscuri

Asigurătorul se obligă prin acest contract să plătească asiguratului despăgubiri în cazul în care evenimentele prevăzute în contract au loc.

Societatea umană este în permanență obligată să găsească metode eficiente de apărare, prevenire și compensare a pagubelor pricinuite de riscuri.

Aceste metode, chiar dacă au cunoscut o mare varietate, pot fi sistematizate în trei categorii, și anume:

măsuri de prevenire;

măsuri de asistență;

măsuri de prevedere

Prevenirea – este cel dintâi mijloc de protecție, permițând parțial suprimarea

riscurilor, dar având rareori un efect radical, mai ales în cazul riscurilor de catastrofă sau de forță majoră.

Asistența – este acțiunea întreprinsă de o organizație autorizată, având ca efect

repararea daunelor, atunci când riscul s-a produs deja. Efectele asistenței sunt adesea parțiale și de scurtă durată, oferind, din acest punct de vedere, o protecție limitată.

Prevederea – este proprie persoanelor amenințate, implicând crearea în prezent a unor resurse care să fie utilizate pentru nevoi viitoare. Este cea mai eficientă formă de protecție și poate fi realizată în mai multe variante.

Formele de protecție ale oamenilor împotriva fenomenelor aleatorii, generatoare de pagube sunt:

1. Evitarea sau prevenirea riscului – constă în luarea de măsuri capabile să facă imposibilă producerea unui risc și luarea unor măsuri cu caracter anticipativ, profilactic, capabile să impiedice transformarea unor fenomene din posibilitate în realitate.

2. Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse. Este necesar ca în timpul sau imediat după survenirea riscului, însă înainte ca acesta să fi luat sfârșit, persoanele interesate să ia măsuri capabile să reducă la minimum efectele dezastruoase ale acestuia.

Exemple:

măsuri imediate de stingerea incendiilor și oprirea extinderii riscurilor;

lichidarea focarelor de infecție, sacrificarea animalelor nevindecate;

săparea de șanțuri pentru scurgerea rapidă a apei.

3. Crearea de rezerve – în vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube presupune constituirea unui fond de rezervă, pe care să-l folosească pentru acoperirea pagubelor provocate de calamități sau de accidente.

4. Trecerea riscului asupra altei persoane. Persoanele fizice și juridice amenințate de un risc oarecare, care consimt să plătească o sumă de bani unei alte persoane, iar aceasta se angajează să suporte paguba provocată de riscul respectiv.

Lupta purtată împotriva forțelor distructive ale naturii și accidentelor, a impus constituirea unor fonduri de rezervă și asigurare de către societățile specializate în materie de asigurări.

Fondurile de asigurare au menirea să contribuie la refacerea bunurilor avariate, distruse, la realizarea reproducției sociale

Fondurile de asigurare cunosc forme variate:

a) Fonduri de rezervă financiară: capată caracterul unor fonduri de autoprotecție sau autoasigurare.

b) Fonduri de rezervă și/sau de asigurare: sunt constituite centralizat în bugetul de stat și în bugetele locale. Avantajul centralizării este acela că rezolvă problema constituirii fondurilor pentru acoperirea pagubelor cu un volum de resurse mult mai mic decât în cazul autoasigurării.

c) Fondurile de asigurare propriu zise: sunt constituite de organizații specializate, care pot fi societăți comerciale de asigurare sau organizații de asigurare mutuale. Fondul se constituie în mod descentralizat, pe seama contribuției persoanelor fizice și juridice asigurate, dar se utilizează centralizat pentru acoperirea pagubelor suferite de asigurați.

Pe fondul general al dezvoltării accelerate a prestărilor de servicii, ritmul anual de creștere a activității de asigurare a devansat, în unele perioade și în special după al II-lea război mondial, ritmurile creșterii PIB și VN din unele țări. Ca urmare, a crescut și a devenit importantă participarea asigurărilor la crearea PIB și VN5.

Este îndeosebi cunoscut faptul că asigurările constituie în economia oricărei țări un sector de activitate specific , având valențe compelexe. În acest context se argumentează ideea considerării asigurărilor ca o ramură prestatoare de servicii, un intermediar financiar și un activ financiar într-o economie de incertitudini.

1.2. Tipuri de asigurări

Formele de asigurare care se practică, se realizează pe baza unor criterii de clasificare reprezentative și acestea sunt :

domeniul ( ramura ) la care se referă ;

forma juridică de realizare a asigurării ;

riscurile cuprinse în asigurare ;

sfera de cuprindere în profil teritorial ;

felul raporturilor ce se stabilesc între asigurat și asigurător.

După domeniul ( ramura ) la care se referă, asigurările se grupează în : asigurări de bunuri, asigurări de persoane și asigurări de răspundere civilă.

Asigurările de bunuri, acestea au ca obiect, asigurarea unor bunuri, care sunt expuse anumitor riscuri provocatoare de daune, ale persoanelor fizice sau juridice. Aceste bunuri sunt : construcțiile, autovehiculele, navele maritime, bunurile casnice, animalele, etc.

Asigurările de persoane, acestea au ca obiect persoana fizică în sine. Omul poate fi predispus la riscuri de îmbolnăvire, invalidate sau deces. În cadrul acestor asigurări , asiguratul sau beneficiarul asigurării are dreptul să primească indemnizația de asigurare fără a exista vreo legătură cu prejiduciul suferit. Se disting două grupe în care se pot încadra asigurările de persoane : a ) asigurări de viață și b ) asigurări de persoane pentru cazurile de accidente , fiecare cu variate forme în practica societăților de asigurare. Asigurările de persoane au un caracter neindemnitar , reprezentând o măsură de prevedere, de capitalizare a unor sume de bani.

Asigurările de răspundere civilă, care mai este denumită și „ asigurarea de responsabilitate „Obiectul asigurării constă într-o valoare patrimonială egală cu despăgubirile ce ar urma să le plătească asiguratul ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terțe persoane pentru care răspunde potrivit legii.

Între asigurările de răspundere civilă se disting:

asigurarea de răspundere civilă auto care, în țara noastră, ca de altfel în multe alte țări, are caracter obligatoriu, deci se încheie prin efectul legii;

b) asigurarea de răspundere civilă legală (sau contracatuală) care are caracter facultativ.

Prin asigurările de răspundere civilă se realizează, de fapt, protecția patrimoniului asiguratului, deoarece în cazul în care el produce un prejudiciu unui terț, asigurătorul și-a asumat răspunderea și intervine în acordarea despăgubirii persoanei fizice sau juridice păgubite.

După forma juridică de realizare distingem asigurările obigatorii si asigurările facultative.

Asigurările obligatorii, sunt fără termen, acționând tot timpul cât există bunul asigurat. În eventualitatea ca un bun asigurat prin efectul legii a fost înlocuit dintr-un anumit motiv, asigurarea rămâne valabilă în continuare.Răspunderea asigurătorului în cazul asigurării prin efectul legii, ia naștere în mod automat, din momentul în care asiguratul intră în posesia bunului respectiv. Plata despăgubirii cuvenite asiguratului în cazul realizării riscului asigurat nu este condiționată de achitarea prealabilă a primei de asigurare, pentru că termenuntru că termenul la care aceasta trebuie achitată este stabilit de lege. În cazul în care primele scadente nu au fost achitate de asigurat în termen, asigurătorul are dreptul să solicite plata majorărilor de întârziere, putând în acelaș timp să rețină din despăgubirea de asigurare primele de asigurare restante.

În România, activitatea de asigurare se desfășoară sub forma asigurărilor de viață și a celor generale, facultative sau obligatorii, în condițiile legii.

Asigurările facultative, iau naștere pe baza contractului de asigurare încheiat între asigurat și asigurător.

Câteva caracteristici ale asigurărilor facultative:

A) Nici o formă de asigurare nu poate îngloba totalitatea bunurilor sau a persoanelor asigurabile, deci asigurările facultative au rolul unei supape sau pârghii de siguranță în materie de asigurări.

B) Sumele asigurate, în principiu, diferă după dorința asiguraților, nefiind aplicate ferme norme de asigurare similare, ca în cazul asigurărilor obligatorii. La asigurările facultative de bunuri, limita maximă a sumei asigurate o constituie de regulă valoarea bunurilor ( valoarea reală ).

C ) Primele de asigurare sunt în general mai mari decât în cazul asigurărilor obligatorii.

D ) Implică efort și cheltuieli de realizare mai mari.

F ) Prezintă flexibilitate cu privire la stabilirea condițiilor de contractare, interesele asiguraților și ale asigurătorului, putând fi practicate complementar în raport cu asigurările obligatorii.

După rsicul asigurat, există asigurări pentru următoarele riscuri:

incendii, trăsnete, explozii, cutremure de pamânt, grindină, alunecării de teren, avalanșe, tornade, etc. Acestea se numesc riscuri ale calamităților naturale

derapări, răsturnări, coliziuni, ciocniri etc. Acestea se numesc riscuri de accidente.

diferite boli și accidente ale animalelor

boli, invalidate, deces- evenimente ce pot surveni în viața persoanelor.

De-a lungul timpului, agenții economici au căutat să descopere și să aplice diverse mijloace de protecție împotriva riscurilor generatoare de pagube la care erau expuse activitățile lor de producție și de comercializare, precum și persoanele care exercitau asemenea activități.

După sfera de cuprindere teritorială, asigurările pot fi grupate în asigurări interne și asigurări externe.

Asigurările interne, sunt acele asigurări pe plan național, în cadrul fiecărei țări, fiind promovate prin intermediul societăților de asigurării. Această asigurare se diferențiează de următoarea, prin faptul că primele de asigurare, despăgubirile și sumele asigurate se exprimă și se plătesc în moneda națională. Pot fi identificate sub variate forme în cadrul celor trei ramuri: persoane, bunuri și răspundere civilă.

Asigurările externe ( internaționale), au caracteristic faptul că apar în legătură cu persoane, răspundere civilă sau bunuri care ies în afara limitelor teritoriale ale țării în care se încheie contractul de asigurare. În cazul acestor asigurări, una din părțile contractante sau beneficiarul asigurării domiciliează în altă țară, sau obiectul asigurării sau riscul asigurat se află, se poate produce pe teritoriul unei alte țări. De regulă la aceste asigurări atât primele de asigurare cît și despăgubirile se exprimă sau se plătesc în valută, motiv pentru care ele sunt cunoscute și sub denumirea de asigurări în valuta. În această categorie întâlnim asigurarea navelor maritime, a navelor aeriene, a construcțiilor, a mărfurilor care fac obiectul comerțului exterior pe timpul transportului.

Asigurările externe sunt determinate de relațiile economice ale unei țări cu alte țări aducându-și aportul lor specific la dezvoltarea și desfășurarea în bune condiții a comerțului exterior , a transporturilor internaționale de mărfuri și calatori și a turismului.

După felul raporturilor ce se stabilesc între asigurat și asigurător distingem asigurarea directă (coasigurarea) , indirectă ( reasigurarea ).

Asigurarea directă – raporturile de asigurare se stabilesc de fiecare dată nemijlocit între asigurat și asigurător, fie în baza legii, fie în baza contractului de asigurare. În această categorie se încadrează și coasigurarea care presupune mai mulți asigurători și un singur asigurat.

Coasigurarea, prin coasigurare înțelegem că, asiguratul cedează cote părți din riscul asigurat mai multor asigurători până la 100% din valoarea riscului. Aceasta este o modalitate de dispersie a riscurilor care se practică pe anumite piețe și care este caracteristică, în mod deosebit, acoperirii riscurilor mari sau foarte mari. În cazul în care se produc daunele, asiguratul va colecta contravaloarea despăgubirilor de la asigurătorii săi, în mod proporțional cu nivelul primelor plătite. Coasigurare este operațiunea prin care doi sau mai multi asigurători subscriu același risc, fiecare asumându-și o cotă-parte din aceasta.

Coasigurarea deasemenea reprezintă o altă formă de protecție având aceeași esență economică pe care o are și asigurarea. Ea se practică, doar, în situațiile în care valoarea bunului (bunurilor) asigurat este foarte mare, implicând, evident, o răspundere mai mare a asigurătorului. În acest mod, riscul inițial este preluat în condiții similare de preț (prima de asigurare) de către mai mulți asigurători până la concurența valorii bunului ce se asigură. Din punct de vedere al contractului de asigurare, avem de-a face, de fapt, cu mai multe contracte încheiate de către asigurat cu fiecare dintre asigurători. Dacă valoarea asigurată depășește valoarea reală a bunului, atunci se recalculează partea ce revine fiecărui asigurător, menținându-se proporția fiecăruia dintre ei. În cazul în care se va produce riscul asigurat, fiecare dintre cei implicați vor participa în aceeași proporție la acoperirea daunelor. Pentru asigurat este foarte dificil să încheie aceste contracte, în special datorită cantității mari de muncă implicată și, uneori, datorită lipsei de cunoaștere a ofertei de asigurare; de aceea, în marea majoritate a cazurilor, coasigurarea se realizează prin intermediul brokerilor care găsesc cele mai bune combinații pentru clienții lor. Este evident că oferta de asigurare (în privința condițiilor de asigurare, a termenilor contractului etc.) trebuie să fie "uniformă" pentru a se putea încheia contracte de coasigurare; altfel, este greu de crezut că acest lucru este posibil.

Asigurarea indirectă ( reasigurarea ), constă în cedarea de către asigurător, către alte societăți, a părții din riscul subscris care depășește reținerea sa proprie. Dacă la coasigurare, redistribuirea riscurilor se produce în faza încheierii asigurării propriu-zise, în schimb, la reasigurare redistribuirea riscurilor are loc după perfectarea contractului de asigurare, adică în faza posterioară asigurării. Necesitatea redistribuirii riscurilor subscrise nu este „descoperită” de asigurător numai după încheierea asigurării, ci ea este cunoscută și avută în vedere de el de la bun început. Altfel spus, reasigurarea nu constituie (sau nu ar trebui să constituie) o măsură de reparare a unei erori comise de asigurător în procesul de negociere și perfectare a contractului de asigurare.

La început, reasigurarea se practica de societățile profilate pe încheierea de asigurări directe care simțeau nevoia imperioasă a ameliorării portofoliilor lor.Ulterior au fost constituite societăți specializate în operații de reasigurare, fără însă ca societățile de asigurare să renunțe la acest gen de operații.

În legea nr 136/1999, art. 6 spune că “în operațiunile de reasigurare, raporturile dintre reasigurat și reasigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de reasigurare.”

Unele delimitări conceptuale

Așa cum a fost prezentat conceptul de asigurare este evidentă abordarea sa în sens restrâns. În sensul cel mai larg , fie ca relație, fie ca sistem, practică sau tehnică, asigurarea poate fi abordată în contextul specific al formelor sale genarale ca:

– asigurări sociale

– asigurări comerciale.

Asigurările sociale, se referă la persoane, având menirea creării unor fonduri bănești centralizate afectate protecției sociale, sub diferite forme, a membrilor societății ( prin pensii pentru limită de vârstă, pensii de boală, diverse ajutoare etc. ). Unii autori astribuie acestora denumirea de asigurări gratuite realizabile ca asigurări sociale de stat și duă caz, ca sisteme autonome de asigurări sociale. Sub denumirea obișnuită de asigurări sociale, acestea se deosebesc de asiguraea obișnuită ( directă sau indirectă ) prin faptul că ele sunt acompaniate de transferuri de venituri și anume:

a) transferuri între diferite categorii de asigurați ca urmare a modului de calcul al cotizațiilor care nu sunt legate direct de risc ci de veniturile asiguraților. Acestea au, în general, un caracter obligatoriu.

b) transferuri între stat și asigurați adeseori, în măsura în care eventualele deficite globale ale sistemelor de asigurări sunt acoperite de către stat.

Asigurările comerciale, sunt realizate prin firme (societăți) specializate pe principii economice. Asigurările comerciale sunt după caz, asigurări de bunuri, de persoane și de răspundere civilă.

1.3 Elementele tehnice ale asigurării

În vederea cunoașterii modului și a condițiilor în care se înfaptuiește asigurarea, facem o prezentare a elementelor care intervin în activitatea curentă din acest domeniu.

În actele normative privind asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă sunt reglementate raporturile dintre persoanele fizice și juridice care iau parte la asigurare, în calitate de asigurați, și, respectiv societățile de asigurare, în calitate de asigurători ; bunurile și persoanele care sunt cuprinse în asigurare ; riscurile care sunt acoperite prin asigurare ; drepturile și obligațiile ce revin părților din asigurare.

După cum se vede în Figura 1, elementele asigurării sunt multe, iar pentru a înțelege mai bine, le vom enumera și definii mai jos, pe fiecare în parte.

Fig 1.1 Elementele Asigurării

Sursa. Asigurări și Reasigurări. Văcărel I.; Bercea F. Pag 66

* Elemente specifice asigurărilor facultative

** Elemente specifice asigurărilor de bunuri

*** Elemente specifice asigurărilor de bunuri prin efectul legii

Asigurătorul, este persoana juridică, societatea de asigurare, care în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurați își asumă răspunderea de a acoperii pagubele produse bunurilor asigurate de calamități, accidente în asigurarea de bunuri, de a plăti suma asigurată la producerea unui anumit eveniment în viața persoanei asigurate sau de a plăti despăgubiri pentru prejudiciul de care asigurarea răspunde în baza legii față de terțe persoane la asigurarea de răspundere civilă.

În legea nr. 32/2000, în articolul 2 alin 5, asigurătorul se definește a fiind ” persoana juridică română autorizată în condițiile prezentei legi să exercite activități de asigurare, sucursala sau filiala unui asigurător dintr-un stat terț, precum și sucursala unei societăți de asigurare sau a unei societăți mutuale dintr-un stat membru, care a primit o autorizație de la autoritatea competentă a statului membru de origine.”

Asiguratul, este persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului, își asigură bunurile împotriva anumitor calamități naturale sau accidente, ori persoana fizică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în viața sa, precum și persoana fizică sau juridică care se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terțe persoane (cazul asigurărilor de bunuri și răspundere civilă).

Noțiunea de asigurat îi poate corespunde a două categorii de persoane, în funcție de contractul de asigurare încheiat, și anume:

Asigurat- este persoana care se obligă prin contractul de asigurare să plătească primele de asigurare, fiind titularul interesului asigurat ori persoana asupra căreia poartă asigurare (riscurile vizând patrimoniul său sau persoana sa) și totodată titularul indemnizației de asigurare ;

Asigurat – se mai numește și persoana care este titularul riscului asigurat, deși obligația plății primelor de asigurare, îi revine unei alte persoane care a încheiat contractul de asigurare, numită contractant.

În virtutea legii, beneficiar al asigurării poate fi, de exemplu, terța persoană păgubită în cazul asigurării de răspundere civilă sau creditorul cu garanție reală asupra bunului asigurat.

Beneficiarul asigurării, reprezintă persoana care are dreprul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată fără însă ca acesta să fie parte la contractul de asigurare. Uneori, terța persoană care devine beneficiarul asigurării este indicată în mod expres, de către asigurat, în polița de asigurare. Alteori, desemnarea beneficiarului asigurării se face în cursul executării contractului de asigurare prin declarație scrisă, comunicată de asigurat societății de asigurare, ori prin testament. De menționat că beneficiarul asigurării este desemnat și prin condițiile de asigurare ( exemplu : soț, soție, moștenitorii legali, etc ). Când sunt mai mulți beneficiari desemnați sau moștenitori, ei au drepturi egale asupra sumei asigurate, cu condiția ca asiguratul să nu fi dispus astfel.

Contractantul asigurării, este persoana ce poate încheia o asigurare, fără însă ca aceasta să aibă calitatea se asigurat. În cele mai multe cazuri, contractantul asigurării este una și aceeași persoană cu asiguratul, însă există și situații în care contractantul asigurării este o altă persoană decât asiguratul. Putem lua ca exemplu, un agent economic care incheie o asigurare de accidente pentru salariații săi sau o agenție de turism care care își asigură turiștii împotriva diverselor riscuri ce pot apărea. În aceste condiții, calitatea de asigurați o au salariații sau turiștii pentru care s-a încheiat asigurarea, iar agentul economic este contractantul asigurării. În legea nr. 136/1995 în art. 1.1 spune că : Este persoana care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană și se obligă față de asigurător să plătească prima de asigurare.

Contractul de asigurare, este actul încheiat între asigurător și asigurat, la asigurările facultative, care prevede obligația asiguratului de a plăti o primă asigurătorului și obligația acestuia din urmă de a prelua asupra sa riscul producerii unui eveniment, plătind asiguratului sau beneficiarului indemnizația prevăzută în acest caz. Contractul cuprinde și alte obligații ale asigurătorului și asiguratului.

Așadar, definind contractual de asigurare putem spune că este acel contract prin care o persoană fizică sau juridică – numită asigurat – se obligă să plătească periodic asigurătorului o sumă de bani – denumită primă de asigurare, în schimbul obligației pe care și-o asumă asigurătorul de a suporta riscurile care provin din producerea în viitor a unor evenimente prejudiciabile pentru asigurat, în sensul de a-i plăti acestuia sau unei terțe persoane o sumă de bani cu titlu de indemnizație de asigurare.

După cum apreciază unii autori, contractul de asigurare are două funcții :

introducerea riscului într-o mutualitate, în sensul că, deși rămâne individual, riscul este contopit într-un ansamblu, în simbioză cu celelalte riscuri admise;

stabilirea unei legături individuale între societatea de asigurare și purtătorul riscului, prin acordul de voință dintre ei.

Contractual de asigurare poate avea mai multe caractere, cum ar fi : caracter juridic, sinalagmatic, oneros, aleatoriu, consensual, s.a.m.d.

Cu privire la contractul de asigurare executarea acestuia se referă la îndeplinirea obligațiilor părților. În contractul de asigurare intervine așa numita cauză conjunctă. Astfel cauza obligației asigurătorului este obiectul obligației a asiguratului și anume prima, iar cauza obligației asiguratului este obiectului obligației asigurătorului și anume, garanția.

Condițiile de validitate ale unui contract (conform art.948 Cod Civil):

– părțile să aibă capacitate de a contracta;

– consimțământul acestora să fie valabil;

– să aibă un obiect determinat sau determinabil;

– cauza contractului să fie licită.

Legea – forma juridică de realizare a asigurării:

Fig. 1.2. – Cadrul legislativ și sistemul asigurărilor

Riscul asigurat, este fenomenul care o dată produs, datorită efectelor sale obligă pe asigurător să plătescă asiguratului despăgubirea sau suma asigurată. Noțiunea de risc are, de regulă, mai multe sensuri. Astfel, riscul asigurat este folosit în sensul de probabilitate a producerii fenomenului împotriva căruia se încheie asigurarea.

Cu cât fenomenul este mai des și cu cît pericolul de producere al pagubei este mai mare, cu atăt este mai necesară asigurarea.

Din punct de vedere al modului de cuprindere în contractele de asigurare, riscurile pot fi grupate în :

riscuri generale, ca: incendiu, explozie, cutremur de pământ, erupție vulcanică, diferite fenomene meteorologice cauzatoare de pagube etc.

Aceste riscuri sunt cuprinse în așa-numitele condiții generale de asigurare;

riscuri speciale, care apar datorită acțiunii oamenilor (război, grevă, revoltă, revoluție, răscoală) sau țin de natura bunului asigurat (alterare, mucegăire, ruginire ș.a.). De regulă, asemenea riscuri se asigură separat, la solicitarea asiguraților, cu o primă suplimentară, nefiind incluse în condițiile generale, ci în condițiile speciale de asigurare.

Evaluarea în vederea asigurării, este aceea operațiune prin care se stabilește valoarea bunului în vederea încheierii contractului de asigurare pentru el. Pentru ca un bun să fie asigurat, este nevoie să se cunoască valoarea lui reală. Pentru că în momentul producerii riscului, asigurătorul sa despăgubească asiguratul cu suma reală. Astfel, supraevaluarea bunurilor poate conduce la slăbirea preocupării asiguraților pentru prevenirea pagubelor, trecându-se pe un plan secundar preocuparea privind păstrarea și întreținerea cu grijă a acestora. Subevaluarea bunurilor nu permite, în caz de pagubă, acordarea unei despăgubiri cu care asiguratul să poată compensa în întregime pierderea suferită.

Suma asigurată, reprezintă valoarea maximă ce urmează să fie plătită de asigurător în ipoteza producerii riscului asigurat. În dicționarul de asigurări ni se definește suma asigurată ca fiind suma stabilită în contract de comun acord în unele cazuri, care va fi platită de către asigurător pentru asigurat sau beneficiarul acestuia în cazul producerii evenimentului asigurat sau la expirarea contractului de asigurare.

În cazul asigurărilor de viață suma asigurată este flexibilă și depinde de mai mulți factori, precum vârsta sau starea sănătății asiguratului. În cazul asigurărilor de bunuri, suma asigurată va depinde de valoarea bunului asigurat, dar și de riscul asumat de asigurător. Astfel se va crea un raport între acestea, dar în cadrul căreia pot interveni si alți factori, ca de exemplu adăugarea unor clauze suplimentare sau acoperirea unor anumite riscuri neincluse în polița de baza, la polița de asigurare.

Trebuie să ținem cont că suma asigurată poate fi modificată prin majorare sau reducere, evident cu modificarea primelor de asigurare. Această modificare nu este supusă nici unei condiții, spre deosebire, de exemplu, în asigurările de bunuri, când modificarea sumei asigurate trebuie să fie justificată de anumite schimbări de valoare a bunurilor.

Norma de asigurare, reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe unitatea de obiect asigurat, ea fiind întâlnită numai în cazul asigurărilor de bunuri obligatorii. Astfel, de exemplu, la clădirile aparținând populației, norma de asigurare era stabilită pe metru pătrat de suprafață construită, iat cuantumul ei era diferențiat atât în funcție de mediul rural sau urban în care era situată clădirea cât și în funcție de felul și destinația clădirilor, deoarece toate acestea sunt elemente care influențtează nivelul valorii clădirii respective.

Prima de asigurare, este suma de bani pe care asiguratul este obligat, în baza contractului de asigurare sau a legii, să o plătească asigurătorului în schimbul garanției pe care acesta i-o acordă. Primele de asigurare încasate se folosesc pentru constituirea fondului de asigurare, a fondului de rezervă, pentru finanțarea acțiunilor de prevenire și combatare a unor evenimente producătoare de pagube. Prima de asigurare se stabilește prin înmulțirea sumei asigurate cu cote de primă procentuală stabilită pe baza tabelelor asigurătorului, adică : prima de asigurare = suma asigurată X cota de primă (%).

Prima brută (tarifară) reprezintă suma pe care o plătește asiguratul și ea este compusă din două elemente : prima netă și suplimetul sau adaosul la primă.

Cota tarifară de primă, este baza de calcul a primei datorate de fiecare asigurat și este stabilită în unități monetare:

pe o unitate de calcul, adică: pentru o fracțiune de sumă asigurată (în lei la 100 sau la 1000 lei sumă asigurată);

pe o unitate de bun asigurat (lei pe hectar; lei pe cap de animal asigurat).

pe o anumită perioadă de timp, de obicei, un an.

Adaosul la primă este destinat acoperirii celorlalte destinații menționate ale primei de asigurare.

Cotele tarifare de primă practicate de un asigurător sunt, de regulă, constante (egale) pe întreaga perioadă de asigurare și sunt unice pe întregul teritoriu al țării sau țărilor în care operează asigurătorul. Fac excepție unele tipuri de asigurări (de culturi agricole, de animale), unde cotele pot fi diferite în plan teritorial, în funcție de manifestarea diferită a riscurilor.

Existența răspunderii asigurătorului este legată de plata primelor. Dacă primele nu sunt plătite în cuantumul și la datele stabilite, asigurătorul nu mai are nici o răspundere.

Primele de asigurare se stabilesc și se plătesc, fie în lei, fie în valută, iar plata despăgubirilor se va face corespunzător, în lei sau în valută.

Primele de asigurare se stabilesc pe unități de timp, de obicei un an, deși de cele mai multe ori prima astfel calculată poate fi plătită în rate subanuale

Mai jos găsim căteva sume a primelor subscrise aferente asigurărilor generale și asigurărilor de viață, din anul 2014, primul trimestru.

Asigurătorii au cumulat, în primul trimestru din 2014, prime brute subscrise în valoare de 2.053.671.545 lei, în scădere nominală cu 3,43% față de T1 2013 (2.126.749.907 lei), din care:

prime brute subscrise (PBS) aferente asigurărilor generale (AG) sunt în sumă de 1.671.387.716 lei și au înregistrat o scădere de 2,09% față T1 2013 (1.707.087.760 lei);

prime brute subscrise aferente asigurărilor de viață (AV) sunt în sumă de 382.283.829 lei și au înregistrat o scădere nominală de 8,90% față de T1 2013 (419.662.147 lei).

Fig. 1.3 Evoluția principalilor indicatori ai asigurătorilor și brokerilor de asigurare în trimestrul I 2014

(Sursa bibliografică –www.asfromania.ro – piețe-asigurări, accesată în 27.01.2015)

Durata asigurării, reprezintă perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între asigurător și asigurat, așa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare. În cazul asigurărilor de bunuri, durata asigurării poate fi de 1 an sau chiar mai puțin (3 –6 luni), în schimb la asigurările de viață, durata asigurării poate fi mult mai îndelungată, contractul încheindu-se pe o perioadă de 5, 10, 15 ani. Aceasta este importantă, ea influențând mărimea primei de asigurare ce cade în sarcina asiguratului.

Dauna sau paguba, reprezintă pierderea exprimată valoric suferită de un bun asigurat ca urmare a producerii unui risc asigurat. Se iau în vedere – la asigurările de bunuri – numai prejudiciile efective ( damun emergens ), nu și beneficiul nerealizat ( lucrum cessans ) .

În cazul asigurării de răspundere civilă asigurătorul trebuie să plătească ( bineînțeles în limita sumei asigurate ), contravaloarea daunelor suferite de către terța persoană prejudiciată prin fapta asiguratului. Conform principiului reparării integrale a prejudiciului, despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă și integrală reparației a pagubei cauzată prin fapta ilicită a autorului.

Noțiunea de daună sau pagubă este aplicabilă numai asigurărilor de bunuri și de răspundere civilă, denumite și asigurări de daune. În cazul asigurărilor de persoane, dauna sau paguba, nu are sens, deoarece suma asigurată se plătește indiferent de aceasta și nu are caracter de despăgubire, ci are un caracter neindemnitar.

Despăgubirea de asigurare, despăgubire / indemnizație de asigurare: suma pe care Asigurătorul o datorează Asiguratului sau Beneficiarului asigurării sau terțului prejudiciat, după caz, pentru pagubele / prejudiciile rezultate în urma producerii riscurilor asigurate.

Ea reflectă dezdăunarea de către asigurător, deci este un cost al refacerii obiectului distrus parțial sau total sau de reparare a prejudiciului produs.

Pornind de la funcția de bază a asigurării, aceea de a acoperi pagubele ce au fost pricinuite bunului de evenimentul asigurat și de la principiul cunoscut conform căruia asigurarea nu poate constitui un mijloc de îmbogățire a asiguraților, deci acesta nu poate fi despăgubit cu sume ce depășesc valoarea efectivă a pagubei, se ajunge la concluzia că problemele despăgubirilor în asigurări de bunuri comportă două situații:

1) în caz de pagubă totală (distrugere sau pierdere totală a bunului asigurat) despăgubirea este limitată la valoarea bunului din momentul producerii evenimentului asigurat. Condițiile dezdăunării totale a pagubei este aceea ca bunul să fi fost asigurat la o sumă asigurată egală cu valoarea pe care a avut-o în momentul producerii daunei. Dacă suma asigurată este mai mică decât valoarea bunului, despăgubirea poate avea ca limită maximă suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare la asigurările facultative sau prevăzută prin lege la asigurările obligatorii.

2) În caz de pagubă parțială – despăgubirea ( sau indemnizația de despăgubire ) se stabilește funcție de valoarea sistemului de acoperire adoptat.

– sistemul acoperirii proporționale

– sistemul acoperirii primului risc

– sistemul acoperirii limitate.

În cazul aplicării acoperirii proproționale, despăgubirea de asigurare se stabilește în aceeași proporție față de paguba în care se află suma asigurată față de valoarea bunului asigurat, folosind notațiile :

d = despăgubire de asigurare

p = paguba

s = suma asigurată

v = valoarea bunului asigurat, de unde rezultă ca : = , iar d = sau d = p x .

Astfel, nivelul despăgubirii va fi cu atât mai apropiat de cuantumul pagubei, cu cât mărimea sumei asigurate este mai apropiată de valoarea bunului asigurat. Conform acestui sistem de acoperire, despăgubirea este egală cu paguba numai dacă suma asigurată este egală cu valoarea bunului asigurat.

Principiul primului risc, conform căruia despăgubirea acordată este egală cu paguba, fără a putea însă depăși suma asigurată, adică: D = P = Sa

Astfel, raportul dintre suma asigurată și valoarea bunului nu mai influențează mărimea despăgubirii, aceasta depinzând doar de mărimea pagubei și a sumei asigurate.

Principiul acoperirii limitate, are caracteristic faptul că despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de declanșarea riscului asigurat depășește un anumit nivel prestabilit, denumit franșiză.

Astfel, o parte din pagubă cade în sarcina asiguratului, mărimea acesteia fiind stipulată în contractul de asigurare.

Franșiza poate fi de două feluri:

franșiză atinsă (simplă)

franșiză deductibilă (absolută)

În cazul franșizei atinse, asigurătorul suportă în întregime paguba până la nivelul sumei asigurate, dacă aceasta depășește nivelul franșizei (F), adică D = P cu condiția P > F.

În cazul franșizei deductibile, asigurătorul suportă acea parte din pagubă care depășește franșiza : D = P – F

Nici în cazul franșizei atinse, nici cel al franșizei deductibile nu se acordă despăgubiri pentru pagubele care se încadrează în limitele franșizei (deci paguba produsă în limita franșizei e suportată de asigurat).

Datorită gradului mai scăzut de compensare a pagubelor în cazul asigurărilor la care se aplică principiul răspunderii limitate, și cota tarifară este mai mică. De asemenea, existența franșizei îl determină pe asigurat să manifeste o grijă sporită pentru prevenirea pagubelor, întrucât o parte din ele le va suporta singur.

Încetarea contractului de asigurare, contractul de asigurare, încetează în mod obișnuit prin executarea obligațiilor contractuale. În acest sens, trebuie să deosebim după cum evenimentul asigurat s-a produs sau nu.

Dacă riscul s-a produs, contractul încetează odată cu plata indemnizației de asigurare de către asigurător, asiguratului sau beneficiarului asigurării.În cazul asigurărilor de bunuri, dacă deteriorarea bunului, obiect al asigurării, nu este totală, contractul de asigurare continuă, de regulă, pentru o sumă asigurată redusă, care reprezintă diferența dintre suma asigurată prevăzută în contract și despăgubirea plătită. În cazul unei deteriorări totale a bunului asigurat, odată cu plata despăgubirii contractul încetează.

În cazul asigurării de persoane pentru caz de accidente, dacă asigurarea privește cazul decesului și al invalidității permanente, contractul continuă să producă efecte până la momentul decesului asiguratului, desigur, în limita sumei asigurate.

La asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul acoperă riscul asigurat întreaga perioadă prevăzută în contract, până la nivelul sumei asiguarate. Așadar, la asigurarea contra daunelor, contractul de asigurare încetează odată cu plata despăgubirii numai dacă prin aceasta s-a epuizat întreaga sumă asigurată.

Denunțarea contractului, un alt caz de încetare este denunțarea contractului, reglementat în mod expres de art. 2209 noul Cod Civil, potrivit cu care, denunțarea contractului de asigurare de către una dintre părți se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte.

Se observă că pentru a opera denunțarea nu se cere ca această mențiune să fie stipulată în contract, ea se va aplica în virtutea legii, dacă partea intenționează acest lucru. Denunțarea poate fi invocată de oricare din părțile contractante, deoarece legea nu distinge în acest sens.

Tot astfel, partea care uzează de acest mod de încetare a contractului de asigurare nu este obligată să motiveze atitudinea sa, adică nu trebuie să înfățișeze sau să-i justifice celeilalte părți hotărârea de denunțare. Singura cerință este notificarea, cu cel puțin 20 de zile înainte, a intenției de denunțare, adică acordarea acestui termen de preaviz. Sancțiunea nerespectării termenului de preaviz nu poate fi decât obligarea părții în culpă la despăgubiri. Crede că, dacă în termenul de preaviz se produce riscul asigurat, în lipsă de stipulație contrară în contract, asigurătorul este obligat la plata indemnizației de asigurare. Aceasta întrucât, pe perioada preavizului, contractul nu este suspendat, nici întrerupt, el producându-și toate efectele specifice. Legea nu prevede, dar socotim că partea poate reveni asupra deciziei de denunțare și astfel contractul este salvat, dacă bine înțeles și co-contractantul este de acord.

Spre deosebire de dreptul comun, denunțarea contractului de asigurare nu impune nici condiția ca acesta să fie fără termen. Ca atare, asigurarea se poate denunța chiar dacă este menționată durata contractului și perioada de asigurare.

În ceea ce privește forma denunțării, normele legale nu cuprind reguli speciale, ceea ce înseamnă că denunțarea poate fi făcută prin orice mijloace, importantă fiind voința neîndoielnică de denunțare și informarea părții cocontractante în legătură cu acest mod de încetare a contractului. Fiind un drept recunoscut de legea părților contractului de asigurare, exercitarea lui nu îndreptățește co-contractantul la plata daunelor interne.

Desigur că asigurarea încetează și prin acordul de voință al ambelor părți, tot astfel cum ia și ființă, în virtutea principiului mutus consensus mutus dissensus. Când contractul de asigurare încetează ca efect al voinței ambelor părți, nu mai este necesar termenul de preaviz, întrucât această condiție se cere doar în caz de denunțare.

Rezilierea contractului, contractul de asigurare este un contract sinalagmatic, dar cu executare succesivă se poate vorbi despre rezilierea acestuia. Legea asigurărilor prevede expres câteva cazuri de reziliere a contractului de asigurare, rezilierea ce operează de drept, fără intervenția instanței de judecată.

Folosirea noțiunii de reziliere nu este întotdeauna cea mai potrivită. Avănd în vedere definiția dată rezilierii și anume : desființare – judiciară ( deci, la cerera unei părți ) sau convențională – a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă în cazul în care nu se execută, în mod culpabil, obligațiile asumate prin convenție, desființare care produce efecte numai pentru viitor.

Legea 136 /1995, Art 21, ne spune că – În cazul în care contractul de asigurare este modificat, prin acordul părților, denunțat ori este reziliat, plata ori, după caz, restituirea primelor se va face conform contractului de asigurare sau hotărârii judecătorești.

Un alt caz de reziliere a contractului de asigurare îl reprezintă neplata primelor de asigurare. Art. 2206 alin. (4) noul Cod Civil prevede că, dacă nu s-a convenit altfel, asigurătorul poate rezilia contractul în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite la scadență. Așadar, rezilierea pentru neplata primei poate fi evitată, dar numai dacă este de acord asigurătorul.

Nulitatea contractului, nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate. Așadar ori de căte ori se încalcă condițiile ce sunt necesare pentru nașterea valabilă a contractului de asigurare, inrevine sancțiunea nulității. Nulitatea va fi absolută sau relativă, în funcție de condițiile de valabilitate încălcate.

Un contract de asigurare poate fi considerat anulabil în situația în care asiguratul a dat declarații inexacte sau incomplete asigurătorului, pentru a determina încheierea contractului. De asemenea contractul de asigurare este nul și în cazul în care asiguratul nu are la încheierea contractului un interes cu privire la bunul asigurat. Această nulitate rezultând din lipsa interesului la bunurile asigurate, se justifică prin împrejurarea că asiguratul nu are nici un drept la despăgubire în urma produccerii unei daune.

În ceea ce privește efectele nulității, unii autori consideră că, întrucât cauza acesteia a existat încă de la încheierea contractului, nulitatea oprează și pentru trecut, nu numai pentru viitor. Ea îi readuce pe contractanți la situația juridică avută anterior încheierii contractului de asigurare, ei fiind nevoiți să-și restituie reciproc prestațiile efectuate. Prin urmare, asigurătorul va restitui primele de asigurare încasate, iar asiguratul indemnizația, dacă aceasta a fost plătită.

1.4 Asigurările de autoturisme.

Asigurarea la care ne referim, denumită “asigurarea pentru avarii”, “asigurarea autocasco” sau “asigurarea a autovehiculelor cu motor”, poate fi încheiată de personae fizice și juridice cu domiciliul, sediul sau reședința în țara noastră.

Obiectul asigurării în cazul poliței autocasco îl reprezintă autovehiculele înmatriculate în România, aparținând persoanelor fizice sau juridice, inclusiv remorcile tractate de acestea. În asigurare pot fi cuprinse și unele părți componente ale acestora (accesorii suplimentare, echipamente auxiliare, dotări ulterioare) în condițiile plății unor prime suplimentare față de prima de bază.

Se consideră ca fiind autovehicule, vehiculele destinate transporturilor terestre, care sunt acționate pe principiul motorului și anume:

a. autovehicule destinate transportului de persoane, ca : autoturisme, autobuze (autocare), motocicluri (motociclete, scutere, motorete, mototriciclete, etc);

b. autovehicule destinate transporturilor de bunuri, ca: autocamioane, autofurgonete, autobasculante, autocisterne, autocamioane, pick-up-uri, tractoare rutiere, etc.

c. autovehicule speciale (construite sau echipate pentru diverse destinații speciale), ca:

autovehicule pentru gospodăria comunală (autosptropitori, automăturători, autogunoiere, autovitanje, etc);

autovehicule pentru stingerea incendiilor;

autosanitare, autovehicule cu instalații de radioficare, caravane cinematografice;

autoateliere, automacarale, autovehicule pentru explorări geologice, hidrotehnice și topografice, etc;

d. remorci auto având unul sau mai multe axe care sunt trase de un autovehicul, din cele menționate mai sus.

Asigurătorul acordă despăgubiri pentru următoarele acțiuni:

Avarierea autovehiculelor provocată de : incendiu, trăsnet, explozie, inclusiv explozia rezervorului de carburant sau a celui de aer comprimat, chiar dacă trăsnetul sau explozia nu au fost urmate de incendiu, ploaie torențială, grindină, inundație, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, avalanșe de zăpadă, căderea unor corpuri pe clădirea în care se află autovehiculul;

Pagubele produse autovehiculului asigurat provocat de : ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile aflate în afara ori în interiorul autovehiculului asigurat, zgârieri, căderi ( căderea în prăpastie, căderea în apă cu prilejiul transbordării, căderea din cauza ruperii podului, căderea pe autovehicul a unor corpuri – copaci, blocuri de gheață, bolovani, etc) derapări sau răsturnări;

Cheltuielile de transport ale autovehiculului la atelierul de reparații din România cel mai apropiat de locul accidentului care poate face reparația sau la locul cel mai apropiat de adăpostire ale autovehiculelor. Prin locul de adăpostire al autovehiculului se înțelege cel mai mult adresa garajului menționată în certificatul de înmatriculare al autovehiculului;

Cheltuielile făcute în vederea limitării pagubelor, produse din cauze cuprinse în asigurare;

Pagube produse autovehiculului asigurat de avarieri sau de distrugeri prilejuite de măsurile luate în timpul producerii evenimentului asigurat, pentru salvarea autovehiculului sau a construcției în care se află acesta.

Cheltuielile prevăzute anterior trebuie justificate cu acte și nu pot depăși prețurile și tarifele practicate de unitățile de specialitate, pentru categoria respectivă de asigurați.

În general sunt exceptate de la despăgubire următoarele pagube și cheltuieli:

pagube cauzate de întrebuințare, uzare, trepidații, defecte de fabricație a materialelor;

pagube produse autovehiculului prin influența temperaturii motorului;

pagube provocate cu intenție de asigurat;

neluarea măsurilor de limitare a pagubelor;

săvârșirea accidentului de către o persoană fără permis de conducere;

conducerea autovehiculului în stare de ebrietate;

producerea unor pagube obiectului asigurat în timpul comiterii unei infracțiuni;

pagube produse de operațiuni militare în timp de război, revoluție, acte de terorism, greve, tulburări civile;

La ce sumă se încheie asigurarea:

Sumele asigurate se stabilesc de către asigurat, potrivit propriei sale opțiuni. Întrucât despăgubirea la contractele autocasco se face pe baza principiului proporției, suma asigurată ar trebui să corespundă valorii reale a autovehiculului. Valoarea reală este valoarea de comercializare de nou ( conform facturilor de achiziție de nou, cataloagelor de specialitate Eurotax – Schwacke sau listelor de prețuri de la producător), mai puțin uzura stabilită în raport cu vechimea în ani a acestora, potrivit scalei de uzură ce este parte integrantă a contractului de asigurare.

Autovehiculele se asigură la sumele declarate de asigurat, dar să nu depășească valoarea reală la data încheierii asigurării Sa, unde Sa – suma asigurată, iar Vr – valoarea reală.

Valoarea reală se stabilește ca diferență între valoarea din nou a autovehiculului și uzura autovehiculului: Vr = Vn – Uz, unde: Vn – valoarea din nou; Uz – uzura autovehiculului;

Uzura autovehiculului se stabilește conform procentului de uzură stabilit în funcție de anumite criterii (starea de întreținere, capacitatea cilindrică, vechimea în ani, kilometrii parcurși, etc) și care, diferă de la o societate de asigurări la alta. Astfel, %, unde: cuz% – procentul de uzură. uznzcVU×=

Asigurarea autocasco se încheie pe o perioadă de 1 an sau 6 luni pe baza unei cereri tip completate de solicitant și în concordanță cu caracteristicile tehnice reieșite din certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

Prima de asigurare se stabilește în funcție de suma asigurată și cota tarifară de primă și poate fi plătită integral sau în rate. Cota procentuală de primă este stabilită conform anexelor, la condițiile generale ale societății de asigurări respective. Majoritatea asigurătorilor, în momentul încheierii poliței procedează la selecția subiecților asigurării și a riscurilor cuprinse în asigurare, acordând diferite avantaje sau dimpotrivă, penalizându-i pe acei asigurați care, prin comportamentul lor generează o probabilitate de risc mai ridicată decât media avută în vedere la determinarea primei de bază.

Procedura este preluată din practica internațională și este cunoscută sub denumirea de clauza „bonus – mallus” și constă în următoarele:

a) clauza „bonus” se referă la reducerea primei de asigurare pentru contractele de asigurări cu durata de 1 an, care se reînnoiesc consecutiv în următorii ani. Reducerea este aplicată începând cu cel de-al doilea an consecutiv de asigurare și continuă până în cel de-al șaselea an și următorii. Aceasta va duce până la o reducere de 40%sau 45%, după care, din al cincilea an și următorii, se păstrează la acest nivel, dacă asigurații nu au produs avarii și nu solicită despăgubiri.

b) partea „mallus” a clauzei constă în majorarea primei de bază începând cu anul următor de asigurare (de regulă cu 10%) celui în care se constată că asigurații au produs avarii și au solicitat despăgubiri.

Constatarea și evaluarea pagubelor se face de către inspectorii de daune. Cuantumul pagubei se consemnează în devizul de reparații, și este egal cu costul reparațiilor părților avariate (piese înlocuite, materiale și manopera aferentă), la care se calculează și TVA-ul aferent.

Despăgubirea trebuie să acopere paguba astfel determinată, dar să nu depășească suma asigurată și valoarea reală: D < Sa < Vr sau D = Sa = Vr

Din despăgubire se scade franșiza (dacă asigurarea fost încheiată cu franșiză), precum și ratele restante de primă și scadente la termenul de plată următor datei la care se face plata despăgubirii. Dacă asigurarea s-a încheiat la o sumă asigurată mai mică decât valoarea reală, atunci despăgubirea se reduce corespunzător raportului în care se află suma asigurată față de valoarea reală. După plata daunei, suma asigurată se micșorează cu valoarea despăgubirii și poate fi reîntregită pentru perioada rămasă până la expirarea asigurării, printr-o primă suplimentară.

Asigurații au obligația să acționeze în scopul întreținerii în bune condiții a obiectului asigurat și să comunice în scris asigurătorului orice modificare a circumstanțelor de risc inițiale, imediat ce acestea apar. Toate aceste elemente prezentate sunt parte integrantă a condițiilor generale de asigurare și pot să difere sensibil de la un asigurător la altul.

Asigurarea privind autovehiculele, deși complexă, nu acoperă toate spețele care pot să intervină în materia asigurării autovehiculelor. De aceea există asigurări facultative, care pot fi contractate suplimentar, cum ar fi:

asigurarea autovehiculelor pentru furt ;

asigurarea autovehiculului pentru cazurile când autovehiculul este condus de alte persoane decât asiguratul ;

asigurarea autoturismelor pentru pagube produse de incendiu și alte calamități ;

asigurarea autovehiculelor în legătură cu utilizarea lor la concursuri, întreceri sau antrenamente.

asigurarea conducătorilor auto amatori care conduc autoturisme ale altor persoane fizice ;

asigurarea facultativă pentru avaria autovehiculelor aparținând persoanelor străine care vin temporar în România ;

asigurarea globală a motociclurilor ;

asigurarea conducătorilor auto străini care efectuează probe de recepție la autovehiculele ale întreprinderilor producătoare românești, destinate exportului;

asigurarea pentru cazurile de avarii a autovehiculelor care se închiriează unor persoane ;

asigurarea pentru cazurile de avarii a autoturismelor vândute cu plata în rate.

CAPITOLUL 2

STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA COMPARATIVĂ A PRODUSELOR DE ASIGURĂRI COMERCIALIZATE PE PIAȚA ROMÂNEASCĂ.

2.1 Aspecte privind prinicipalele societăți de asigurări care activează pe piața Românească

Firmele de asigurări din România aveau venituri din prime brute subscrise de peste 5,92 miliarde lei dupa primele nouă luni ale anului 2014, în scădere nominală cu 4,10% față de perioada similară a anului 2013. În aceeași perioadă de referință, valoarea despăgubirilor plătite asiguraților a scăzut cu 2,34% până la 3,61 miliarde lei. Primele trei firme cu cele mai mari venituri în această perioada au fost Allianz-Tiriac Asigurări, Omniasig VIG si Astra Asigurari. Brokerii de asigurare au intermediat 55,88% din volumul total al primelor brute subscrise la nivelul întregii piețe de asigurări.

Primele 10 firme de asigurari în funcție de cota de piață au subscris prime brute în valoare cumulată de peste 4,99 miliarde lei în primele nouă luni din 2014, reprezentând 79,37% din total piață.

Mai jos putem vedea sumele încasate de cele 10 firme :

1. Allianz-Tiriac Asigurări – 723.791.956 lei

2. Omniasig VIG – 581.163.317 lei

3. Astra Asigurări – 579.040.544 lei

4. Groupama Asigurări – 505.439.602 lei

5. ING Asigurări de Viață – 449.378.051 lei

6. Carpatica Asigurări – 430.171.572 lei

7. Asirom VIG – 425.775.793 lei

8. Euroins – 341.533.532 lei

9. Generali România – 341.475.208 lei

10. Uniqa Asigurări – 321.764.296 lei

Fig 2.1. Topul firmelor de asigurări în Romînia

Sursa – http://www.1asig.ro/Piata-Asigurarilor-2.htm, accesată în 15.03.2015

Fig 2.1. Topul firmelor de asigurări în România

Sursa – http://www.1asig.ro/Piata-Asigurarilor-2.htm, accesată în 15.03.2015

Ca să ne putem face o idee mai bună despre aceste firme, vom face o prezentare scurtă a fiecărei firme de asigurări.

1.Allianz-Țiriac Asigurări – bazele fundației actualei afaceri Allianz-Țiriac Asigurări au fost puse în anul 1994, odată cu înființarea societății Asigurări "Ion Țiriac" SA (ASIT).

Pornind de la zero, compania s-a instalat repede în fruntea ierarhiei operatorilor privați de asigurări. Creșterea accelerată a volumului de afaceri derulate a adus ASIT, în numai șase ani de existență, până pe pozitia secunda în topul celor mai importanți asigurători din România.

Dezvoltarea infrastructurii companiei – începand cu crearea și diversificarea propriei oferte de produse, continuând cu atragerea celor mai buni specialiști locali din domeniul asigurărilor si terminând cu extinderea rețelei teritoriale – a fost realizată cvasiexclusiv prin autofinanțare. În ciuda costurilor ridicate pe care lansarea unei afaceri de tip greenfield le impune, Asigurări "Ion Țiriac" a generat într-un timp record rezultate pozitive pentru acționarii săi.

Mizând inițial, în principal, pe dezvoltarea relațiilor cu clienți ce desfașurau activități în domeniile industrial si comercial, ASIT a reusit să creeze adevărate parteneriate pe termen lung cu asigurații, spre beneficiul ambelor părți implicate.

Integrarea, în anul 2000, a societății ASIT în grupul de asigurări german Allianz a întărit poziția acesteia pe piața românească, statutul de membru al unuia dintre cele mai importante grupuri financiare din lume, conferind companiei rezultate – Allianz-Țiriac Asigurări- un avantaj competițional sensibil, atât din perspectiva garantării stabilității financiare, cât și în ceea ce privește angajamentul de a impune, pe termen lung, o marcă de prestigiu în România.

2.Omniasig VIG – înființată în anul 1995, în contextul unui mediu economic ostil, OMNIASIG reușește să supraviețuiască prăbușirii BANCOREX, fostul ei acționar principal.

În anul 1999, OMNIASIG este vândută fondului israelian de investiții TBIH.

În perioada 2000-2004, OMNIASIG duce o politică agresivă de achiziții, preluând AGRAS, AGI și ASIRAG, înființând în același timp și două companii specializate în asigurări de viață, respectivsănătate: OMNIASIG Life și OMNIASIG Addenda.

Mai exact, în anul 2005, Grupul OMNIASIG s-a extins prin fuziunea prin absorbție cu OMNIASIG – AGI și OMNIASIG -ASIRAG, acțiune unică pe piața autohtonă de profil (fuziunea a trei societăți de asigurări, dintre care una,OMNIASIG AGI, cotată pe piața bursieră).

OMNIASIG s-a dezvoltat și și-a consolidat poziția pe piață prin creștere organică, preluări de portofolii și printr-o serie de achiziții și fuziuni, care au adus plus de valoare companiei.

Începând cu data de 04.08.2005, pachetul majoritar de acțiuni OMNIASIG, deținut de către TBIH Holding Company NV, a fost preluat de către GRUPUL WIENER STADTISCHE, astăzi VIENNA INSURANCE GROUP (VIG), liderul operatorilor pe piața asigurărilor din Europa.

Vienna Insurance Group (VIG) este unul dintre grupurile de asigurări lideri în Europa Centrală și de Est, listat la Bursa și cu sediul central în Viena. În afara pieței locale din Austria, Vienna Insurance Group este de asemenea activă, prin filiale și grupuri de asigurări, în Albania, Bulgaria, Germania, Estonia, Georgia, Croația, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Macedonia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Cehia, Turcia, Ungaria, Ucraina și Belarus.De asemenea, are sucursale și în Italia și Slovenia.

Pe piața românească, VIG deține companiile BCR Asigurări de Viață, BCR Asigurări, Omniasig, Omniasig Life și Asirom.

3.Astra Asigurări – Astra Asigurări a fost creată în 1990 prin ruperea din fosta ADAS (Administrația Asigurărilor de Stat) – monopolul asigurărilor înainte de Revoluție.

Astra Asigurări a preluat divizia de reasigurări a fostului ADAS și rămăsese în 2000 singura companie de asigurări de stat. Una din ultimele companii privatizate de fostul Fond al Proprietății de Stat (în noiembrie 2002), Astra a făcut ulterior obiectul unor procese de contestare a privatizării, de contestare a licitației și de contestare a contestării licitației.

Acest statut incert a fost folosit pentru devalizarea companiei de aproape 18 milioane dolari printr-o rețea construită în jurul grupului Gelsor (fondat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu), care a inclus Banca Română de Scont și Banca de Investiții și Dezvoltare.

Astra a scos din conturi 8 milioane dolari pe care i-a transferat la Banca Română de Scont și Banca de Investiții și Dezvoltare, ca garanție a unui credit acordat de aceste bănci pentru o afacere cu cuarț în Transilvania. În cele din urmă, compania a intrat, la mijlocul anului 2002, în proprietatea omului de afaceri Dan Adamescu.

De asemenea, ASTRA Asigurări este compania care a plătit cea mai mare daună din istoria asigurărilor din România pentru o aeronavă Tarom, un Boeing 737-300, care efectua în 30.12.2007 o cursă spre Sharm El Sheikh. În timpul decolării de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, aeronava a lovit un autovehicul utilitar aflat pe pistă. În baza poliței Airline Hull&Liability (Casco și Răspunderi Linie Aeriană), ASTRA a plătit companiei TAROM valoarea asigurată a aeronavei, in suma de USD 10.000.000, precum si USD 432.400 reprezentând cheltuieli pentru mutarea epavei.

4. Groupama Asigurări – Groupama este un grup internațional de asigurări și servicii financiar bancare din Europa, cu peste 13 milioane de clienți si 34.000 de angajați la nivel global. Asigurător de referință pe linii de business multiple în Franța, grupul are o prezență extinsă și la nivel internațional, în 11 țări din Europa, Africa și Asia, susținând creșterea dinamică a operațiunilor sale internaționale prin investiții în distribuție și prin consolidarea expertizei sale. Astfel, alături de Franța, Italia, Turcia, Ungaria și China, România este o țară cu importanță strategică pentru Groupama.

Ca și activității, se ocupă de asigurări, servicii bancare și financiare.

5. ING Asigurări de viață(NN) – numele companiei NN este derivat din Nationale-Nederlanden, o marcă Olandeză întemeiată acum peste 50 de ani. Istoria NN începe în 1845 cu De Nederlanden van 1845, care se specializa în asigurări împotriva incendiilor. Nationale Levensverzekering-Bank, a fost întemeiată în 1863 și se specializează în asigurări de viață concentrându-se pe piața internă Olandeză. Ambele companii își extind activitățile prin preluări de companii și astfel achiziționează și alte produse de asigurări.

In 1963 De Nederlanden si Nationale fuzionează și formează Nationale- Nederlanden. Din 1960 și până în 1980, Nationale-Nederlanden a cumparat o mulțime de companii de asigurări din toată lumea, efectuând mari achiziții în Statele Unite ți începând noi operațiuni în Europa și Asia.

Grupul NN din România, include activitățile ING Asigurări de Viață ți ING Pensii, companii lider pe piețele de profil, ING Pensii și ING Investment Management, numărul patru în topul companiilor de administrare a fondurilor mutuale din România.

6. Carpatica Asigurări – S.C. CARPATICA ASIG S.A este prezentă pe piața asigurărilor din anul 1996 și este asutorizată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să practice o gamă larga de asigurări generale.

Societate cu capital integral românesc, CARPATICA ASIG are peste 90 de sucursale și agentii pe întreg teritoriul țării, sediul central al companiei fiind la Sibiu.

Serviciile CARPATICA ASIG au garanția calității și securității fiind certificate printr-un Sistem de Management Integrat: Calitatea și Securitatea Informației ( Sistemul de Management al Calității ISO 9001:2008 și Sistemul de Management al Securității Informației).

În ciuda unui climat economic recesionar, CARPATICA ASIG a demonstrat capacitatea de a obține performanță, situându-se în 2010 în top 10 asigurători.

7. Asirom VIG – de peste 20 de ani, ASIROM este compania de asigurări tradițională a românilor, oferindu-le acestora siguranța și confortul de care au nevoie, definind permanent tendințele pieței locale a asigurărilor.

Anul 2007 s-a dovedit a fi un an de schimbări majore, care au adus beneficii de imagine notabile pentru ASIROM, rămânând în istorie drept anul când compania de asigurări s-a alăturat marii familii a Grupului Lider pe piața de asigurări din Europa Centrala și de Est VIENNA INSURANCE GROUP (VIG). ASIROM face parte din grupul celor 40 de companii din regiune care consolidează echipa VIG.

8. Euroins – își are aparația prin 1994, sub denumirea de Asistrans, denumire pe care și-o menține până în anul 2008 și practica asigurări pentru transportatori. Face parte din grupul EUROINS INSURANCE GROUP ( EIG ), din care fac parte și Euroins Bulgaria, Euroins Macedonia si Euroins Health. Compania lucrează cu peste 4.500 de agenși teritoriali, reușind să cuprindă întreaga țară.

9. Generali România – în 1831 ia ființă Compania Assicurazioni Generali Austro – Italiche, în 1835 se deschide prima filială la Brăila, având în principal, ca obiect de activitate, asigurarea mărfurilor transportate. În 1993, datorită contextui politic, grupul Generali se retrage după piața est-europeană și implicit din România. Dar revine în 1993, cu înființarea societății Generală Asigurări S.A., având capital mixt italiano-român, acționarii fiind Assicurazioni Generali (51%) și alte 4 companii românești, activitatea vizând în principal asigurările generale.

În 2007, țările din Europa Centrală și de Est ale Grupului Generali intră sub coordonarea noului Holding, cu sediul la Praga, Generali CEE Holding B.V. Noua entitate este rezultatul join-venture-ului realizat de Grupul Generali si Grupul ceh PPF pentru operațiunile din Europa Centrală si de Est. În 2011, Generali Asigurări și Ardaf fuzionează dând naștere unei noi companii, Generali Romania, o companie mai puternică în piața românească de asigurări.

10. Uniqa Asigurări – atunci când și-a început activitate, în anul 1990, se numea UNITA, prima sucursala fiind la Timișoara, fiind prima companie de asigurare cu capital integral privat, constituită în România și este membru fondator al Uniunii Societăților de Asigurare ți Reasigurare din România, al Biroului Asigurătorilor de Autovehicole din România și a Institutului Român pentru Asigurări. În anul 1991 a început să preia și activitate din sectorul asigurărilor de viață.

La începutul anului 2001, WIENER STADTISCHE a devenit acșionar makoritar al UNITA, preluând 51% din acțiuni, iar în anul 2002, grupul austriac a preluat 99,99% din capitalul social al societății UNITA, prin intermediul Wiener Stadtische Allgemeine Versicherung AG.

2.2. Evoluția firmelor de referință în domeniul asigurărilor de autovehicule din România în perioada 2010 – 2013

În anul 2014 au desfășurat activitate un număr de 37 de societăți de asigurare din care: 20 asiguratori au practicat numai activitate de asigurări generale, 9 asiguratori au practicat numai activitate de asigurări de viață și 8 asiguratori au practicat ambele categorii de asigurare.

Primele brute subscrise aferente claselor III – asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare și X – asigurări de răspundere civilă auto reprezintă în 2014 69,58% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale.

Tabel 2.2. Evoluția primelor brute subscrise pe clase de asigurări generale

Clasa X. Asigurări de răspundere civilă pentru vehicule (RCA + CMR) cu un volum al primelor brute subscrise de 2.796.506.971 lei, reprezentând 43,34% din totalul subscrierilor pentru asigurări generale, a înregistrat în anul 2014 o creștere nominală de 13,60% față de anul 2013.

Clasa III. Asigurări de mijloace de transport terestru (Casco) cu un volum al primelor brute subscrise de 1.692.786.990 lei, reprezentând 26,23% din total asigurări generale, a înregistrat în perioada analizată o scădere nominală cu 5,77% față de anul 2013.

Figura 2.2. Pondere portofoliu pe clase pentru asigurări generale la nivel național în perioada 2010 – 2014

În anul 2014, societățile de asigurare au raportat indemnizații brute plătite, cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 4.844.859.161 lei, înregistrând o scădere cu 2,78% față de anul 2013 (4.983.199.308 lei).

Din valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite:

4.027.851.470 lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (83,14%), înregistrând o scădere de 4,49% față de anul 2013 (4.217.170.541 lei);

817.007.691 lei sunt sume plătite pentru indemnizații brute, maturități și răscumpărări plătite de asigurători aferente asigurărilor de viață, înregistrând o creștere de 6,65% față de anul 2013 (766.028.767 lei).

Cea mai mare pondere în totalul indemnizațiilor brute plătite pentru asigurările generale o dețin plățile aferente următoarelor clase, reprezentând împreună 93,0%.

clasa X – asigurările de răspundere civilă pentru vehicule, cu un volum al indemnizațiilor brute plătite de 1.957.768.143 lei, reprezintă 48,61% din totalul indemnizațiilor brute plătite pentru asigurările generale și au înregistrat o creștere de 1,61% față de anul 2013. Cele mai mari plăți aferente acestei clase au fost raportate de următoarele societăți: Astra SA (338,89 mil. lei), Carpatica Asig SA (315,16 mil. lei), Euroins SA (292,90 mil. lei) și Omniasig VIG SA (223,75 mil. lei);

clasa III – asigurări de mijloace de transport terestru (Casco), cu un volum al indemnizațiilor brute plătite de 1.444.303.116 lei, reprezintă 35,86% din totalul indemnizațiilor brute plătite pentru asigurările generale și au înregistrat o scădere de 18,15% față de anul 2013. Cele mai mari plăți aferente acestei clase au fost raportate de următoarele societăți: Groupama Asigurări S.A. (265,69 mil. lei), Uniqa Asigurări S.A. (261,40 mil. lei), Omniasig VIG S.A. (257,43 mil. lei) și Allianz-Țiriac Asigurări S.A. (235,59 mil. lei).

Tabel 2.3. Evoluția indemnizațiilor brute plătite pentru asigurările generale pe clase de asigurări

Figura 2.3. Ponderea indemnizațiilor brute plătite pe clase pentru asigurările generale la nivel național în perioada 2010 – 2014

Dintre aceștia, printre cei mai importanți asiguratori care au activat în domeniul asigurărilor de autovehicule comercializate pe piața românească, atât clasa X – asigurări de răspundere civilă pentru vehicule (RCA + CMR) cât și clasa III – asigurări de mijloace de transport terestru (Casco) au fost: Allianz-Țiriac Asigurări S.A., Asirom Vienna Insurance Group S.A. și Ominiasig Vienna Insurance Group S.A..

Valoarea primelor brute subscrise în anul 2013 de către cele trei societăți de asigurare a fost de 1.695.659.768 lei (asigurări viață și non viață cumulat), în scădere cu cu 102.060.319 lei față de 2012, respectiv o scădere de 6,01%. Dintre acestea, 1.551.826.387 lei au fost pentru asigurări non-viață

Tabel 2.4. Cota de piață a societăților de asigurare în funcție de primele brute subscrise (mil. lei) în anul 2013

Tabel 2.5. Analiza comparativă a societăților de asigurare în funcție de total prime brute subscrise pe asigurări generale, în perioada 2010 – 2013

Figura 2.4. Evoluția primelor brute subscrise pe asigurări generale în perioada 2010 – 2013

Tabel 2.6. Analiza comparativă a primelor brute subscrise din asigurări de mijloace de transport terestru în perioada 2010 – 2013

Figura 2.5. Evoluția primelor brute subscrise

din asigurări de mijloace de transport terestru în perioada 2010 – 2013

Se poate observa că în această perioadă Allianz-Țiriac și-a menținut o cotă de piață aproximativ constantă, în timp ce Asirom VIG și Omniasig VIG a avut fluctuații ale cotei de piață pe clasa de asigurări de mijloace de transport terestru pe toată perioada analizată.

Tabel 2.7. Analiza comparativă a primelor brute subscrise din asigurări de răspundere civilă pentru vehicule în perioada 2010 – 2013

Figura 2.6. Evoluția primelor brute subscrise

din asigurări de răspundere civilă pentru vehicule în perioada 2010 – 2013

Ca și în cazul asigurărilor de mijloace de transport terestru (CASCO), și în cazul asigurărilor de răspundere civilă pentru vehicule (RCA + CMR) Allianz-Țiriac își menține constantă cota de piață, în timp ce celelalte două firme analizate, după o creștere puternică în 2011, în următorii doi ani au avut o scădere constantă a cotei de piață.

Din valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite în 2014, 4.027.851.470 lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (83,14%), înregistrând o scădere de 4,49% față de anul 2013 (4.217.170.541 lei);

Tabel 2.8. Analiza comparativă a indemnizațiilor brute plătite pentru asigurări generale, în perioada 2010 – 2013

Figura 2.7. Evoluția indemnizațiilor brute plătite

pentru asigurări generale în perioada 2010 – 2013

Tabel 2.9. Analiza comparativă a indemnizațiilor brute plătite pentru clasele de asigurări de mijloace de transport terestru (CASCO) în perioada 2010 – 2013

Figura 2.8. Evoluția indemnizațiilor brute plătite pentru clasa de

asigurări de mijloace de transport terestru în perioada 2010 – 2013

Pe clasa de asigurări de mijloace de transport terestru (CASCO), Allianz-Țiriac a avut o scădere constantă pe toată perioada analizată, în timp de pentru Asirom VIG și Omniasig VIG, anul 2013 a fost anul cu cele mai mari indemnizații plătite în perioada 2010 – 2014.

Tabel 2.10. Analiza comparativă a indemnizațiilor brute plătite pentru clasele de asigurări de răspundere civilă pentru vehicule (RCA + CMR), în perioada 2010 – 2013

Figura 2.9. Evoluția indemnizațiilor brute plătite pentru clasa de

asigurări de răspundere civilă pentru vehicule în perioada 2010 – 2013

Și în cazul asigurărilor de răspundere civilă pentru vehicule, Allianz-Țiriac a păstrat tendința de scădere pe această perioadă, celelalte două firme având și în acest caz creșteri în anii 2011, 2012 și 2013.

Rezerve tehnice

La data de 31.12.2014, valoarea rezervelor tehnice brute constituite de asigurători pentru asigurările generale și de viață este de 13.693.767.754 lei, din care:

7.543.624.127 lei, reprezintă rezervele tehnice brute aferente asigurărilor generale;

6.150.143.627 lei, reprezintă rezervele tehnice brute aferente asigurărilor de viață.

Tabel 2.11 Evoluția rezervelor tehnice brute în perioada 2010 – 2013

Figura 2.10 Evoluția rezervelor tehnice brute în perioada 2010 – 2013

Tabel 2.12. Activele bilanțiere ale societăților de asigurare, în perioada 2010 – 2013

Tabel 2.13. Ponderea în total piață în funcție de activele deținute, în perioada 2010 – 2013

Figura 2.11. Evoluția ponderii în total piață în funcție de activele deținute în perioada 2010 – 2013

Valoarea activelor companiei Allianz-Țiriac au fost aproximativ constante în cei 4 ani analizați, chiar dacă ponderea în piață a fost în 2011 și 2012 în scădere. Valoarea activelor companiei Asirom VIG s-au menținut de asemenea aproximativ constante, în schimb ponderea pe piață a avut fluctuații atât crescătoare cât și descrescătoare în perioada analizată. Compania Omniasig VIG a avut în anii 2011 și 2013 un trend descrescător atât din punct de vedere al valorii activelor cât și a ponderii în piață, în timp ce anul 2012 a fost un an în creștere din ambele puncte analizate.

La data de 31.12.2014, valoarea activelor admise conform normelor să acopere rezervele tehnice brute pentru cele două categorii de asigurare este de 15.084.981.757 lei, în creștere cu 5,55% față de 31.12.2013. Având în vedere creșterea activelor admise să acopere rezervele tehnice brute cu 5,55% față de perioada precedentă și creșterea rezervelor tehnice brute cu 3,66% față de perioada precedentă, gradul de acoperire al rezervelor tehnice cu active admise a crescut la 110,16% față de 108,19% înregistrat la 31.12.2013.

Evoluția profit/pierdere în perioada 2010 – 2013

Tabel 2.14. Evoluția profit/pierdere în perioada 2010 – 2013

Figura 2.12. Evoluția profit/pierdere în perioada 2010 – 2013

Din centralizarea datelor înregistrate în situația financiară a S.C. ALLIANZ-ȚIRIAC S.A., s‐a constatat că, la data de 31.12.2013, compania înregistra rezultate nete pozitive (profit). Valoarea profitului a fost de 88.635.468 lei, în creștere față de nivelul înregistrat în anul 2012, când rezultatul net al companiei a fost negativ (pierdere), în valoare de 42.742.255 lei, și chiar și față de 2011, când s-a înregistrat un profit de 31.330.247 lei.

Compania Asirom VIG a avut rezultate nete pozitive în perioada 2010 – 2012, pentru ca în anul 2013 rezultatul net al companiei să fie unul negativ (pierdere), în valoare de 235.5 milioane lei.

Compania Omniasig VIG, după ce a încheiat anul 2010 cu un rezultat net pozitiv (profit) mic, în valoare de 3.2 mil lei, anii 2011 – 2013 i-a încheiat constant cu rezultate nete negative (pierdere).

2.3. Analiza principalilor indicatori specifici societăților de asigurare în perioada 2010 – 2013

Rata daunei este unul dintre cei mai importanți indicatori utilizați în aprecierea activității unei societăți de asigurare. Este important de remarcat faptul că, cu cât rata daunei înregistrează valori mai mici decât 100, cu atât situația financiară este mai favorabilă pentru asigurator.

Tabelul 2.15 Dinamica ratei daunei în 2014, la nivel național.

Din analiza datelor prezentate mai sus au rezultat următoarele:

per total asigurări generale, în ultimele 12 luni, rata daunei a înregistrat o scădere cu 5,69%;

la nivelul clasei III – Asigurări de mijloace de transport terestru s-au înregistrat, de asemenea, scăderi cu 5,16%

la nivelul clasei X – Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule s-au înregistrat, de asemenea, scăderi cu 12,90%;

Tabel 2.16. Situație indicatori pentru clasele de asigurări generale, pe perioada 2010 – 2013

Tabel 2.17. Evoluția ratei daunei, pe perioada 2010 – 2013

Figura 2.13. Evoluția ratei daunei, pe perioada 2010 – 2013

Se poate observa faptul că în ultimii patru ani, Allianz-Țiriac avut un trend descendent, ceea ce înseamnă că evoluția sa financiară este cu fiecare an mai bună, lucru care nu se poate spune și depre celelalte două firme. Asirom VIG a avut în anul 2011 o evoluție financiară bună, în schimb în următorii evoluția financiară a fost descrescătoare. Omniasig VIG și-a revenit puțin în anul 2013, rata daunei scăzând de la 98.29% la 90.06%.

Rata rentabilității activelor totale

Rentabilitatea activelor este unul dintre indicatorii principali de rentabilitate ai unei companii, și măsoară eficiența utilizării activelor, din punctul de vedere al profitului obținut.

Dacă în cazul rotației activelor totale este vorba de câți lei de vânzări se obțin de pe urma unui leu de active, rentabilitatea activelor arată câți lei aduce sub formă de profit un leu investit în active.

Se poate spune că este un indicator mai important și mai complet, pentru că scopul final al oricărei afaceri este obținerea de profit.

Tabel 2.18. Evoluția ratei rentabilității activelor în perioada 2010 – 2013

În cazul companiei Allianz-Țiriac, deși activele totale au fost în creștere continuă în perioada 2011 – 2013, datorită profitului/pierderii obținute în această perioadă am obținut pentru anul 2012 o valoare de -2,15%, în scădere drastică față de anul 2011, când am avut o valoare de 1,25%. Anul 2013, a fost și în acest caz cel cu cea mai bună rată a rentabilității activelor totale, având o valoare de 4,39 %

Asirom VIG a avut cea mai bună rată a rentabilității activelor totale în anul 2010, având o valoare de 1,79%, urmat de 2012, cu o valoare a ratei rentabilității activelor totale de 1,24% și anul 2011, cu o valoare de 0,62%. Anul 2013, datorită pierderii mari înrefgistrate de societate, valoarea ratei rentabilității totale a fost de -21,13%.

Singurul an din perioada analizată în care Omniasig VIG a obținut o rată a rentabilității activelor totale pozitivă a fost 2010, cu o valoare de 0,19%, perioada 2011 – 2013 fiind o perioadă dificilă pentru Omniasig VIG care a încheiat acești ani cu rezultate nete negative (pierderi) mari, și rata rentabilității activelor fiind una negativă.

Figura 2.14. Evoluția rentabilității activelor totale, pe perioada 2010 – 2013

2.4. Analiza comparativă a produselor de asigurări de autovehicule comercializate pe piața românească

2.4.1. Asigurarea CASCO

Pe lângă fransiză sau numărul riscurilor acoperite, frecvența ridicată a daunelor, infrastructura rutieră precum și nivelul ridicat al cererilor de despăgubire dictează tarifele polițelor de asigurare CASCO, iar în cazul proprietarilor de autoturisme români, ruși sau ucraineni, prețurile sunt printre cele mai ridicate din regiunea Europei Centrale și de Est.

Tarifele asigurărilor facultive CASCO sunt strâns legate, preponderent, de frecvența daunei și de evoluția parcului auto asigurabil. Astfel, dacă în 2007 din structura parcului auto din România două treimi erau mașini teoretic asigurabile, astăzi, sunt mai puțin de o treime, în timp ce frecvența daunei la nivelul pieței Casco a ajuns la aproape de 50% (1 din 2 clienți au o daună).

Figura 2.15 Evoluția structurii parcului auto din România în funcție de vechimea autovehiculelor, în perioada 2007 – 2014

În urma analizei graficului anterior putem spune că parcul auto din România îmbătrânește datorită scăderii vânzărilor de autoturisme noi și a creșterii importurilor de autoturisme second hand care au în proproție de două treimi vechime mai mare de 10 ani.

Astfel se poate observa faptul că în 2014, dintr-un parc auto de peste 6,27 milioane de mașini, aproximativ 57% nu pot fi asigurate.

În același timp, clientul raportează de regulă valoarea primei de asigurare CASCO la valoarea mașinii, iar de cele mai multe ori acest raport ajunge și la 50%. Chiar și pentru o mașină cu o vechime între 6 și 10 ani, proprietarul renunță de regulă la CASCO din cauza tarifelor. Astfel, în prezent sunt sub un milion de contracte CASCO în piață. Numărul de riscuri s-a redus odată cu îmbătrânirea parcului auto (majoritatea clienților își asigură mașina în primii 5 – 6 ani, renunțând ulterior) și cu prăbușirea finanțărilor în leasing.

Deoarece majoritatea asiguratorilor își îndreaptă atenția spre mașinile noi, este o presiune foarte mare asupra tarifelor pentru mașinile vechi, deoarece costul unei piese avariate este ridicat la nivelul “de nou” al mașinii. De aceea în România dominante sunt asigurările CASCO fără fransiză, chiar dacă în variantele cu fransiză ofertele sunt mai bune.

Figura 2.16. Evoluția ratei combinate pe asigurările CASCO în perioada 2010 – 2014

Riscurile standard acoperite de polițele de asigurare CASCO ale tuturor celor trei firme analizate, în funcție de opțiunile alease, sunt:

acțiuni mecanice cum ar fi: coliziune, ciocnire, lovire, răsturnare, zgâriere, căderea vehiculului, căderea unor corpuri pe vehicul;

fenomene naturale: inundație, furtună, uragan, cutremur, prăbușire sau alunecare de teren, ploaie torențială, grindină, trăsnet, greutatea stratului de zăpadă sau gheață, avalanșă de zăpadă, acțiunea mecanică a apelor sau a obiectelor purtate de ape;

incendiu, explozie, vandalism, furt total, furt parțial; tentativă de furt asupra vehiculului sau a componentelor acestuia;

asigurarea de accidente a persoanelor aflate în vehicul la momentul producerii riscului asigurat;

servicii de asistență rutieră.

S.C. ALLIANZ ȚIRIAC ASIGURĂRI S.A. oferă pe piața Românească 4 tipuri de asigurări CASCO:

Direct Esențial – vehiculul este asigurat pentru avarii și furt.

Direct Asist – vehiculul este asigurat pentru avarii și furt și asiguratul beneficiază de servicii de asistență rutieră

Direct Plus – vehiculul este asigurat pentru avarii și furt și asiguratul și persoanele transportate, sunt asigurate pentru accidente de persoane

Direct Premium – vehiculul este asigurat pentru avarii și furt și asiguratul beneficiază de servicii de asistență rutieră și asigurarea de accidente persoane.

Pe lângă riscurile standard asigurate prin polița CASCO, asiguratul beneficiază gratuit la Allianz Țiriac Asigurări de:

extinderea teritorială a poliței CASCO și în afara României, în condițiile în care are și polița RCA la Allianz-Țiriac Asigurări;

asigurarea de deces din boală, în cazul în care a optat pentru încheierea asigurării de accidente persoane.

S.C. OMNIASIG VIG S.A. oferă pe piața Românească 3 tipuri de asigurări CASCO:

Casco Expres – oferă cea mai importantă protecție. Simplu, transparent și accesibil, CASCO EXPRES protejeaza în cazul accidentelor cu alte mașini, dacă este vina asiguratului sau dacă celălalt șofer nu deține o asigurare RCA.

Casco – vehiculul este asigurat împotriva riscurilor de accidente, a furtului, a bunurilor din interiorul mașinii, și asiguratul beneficiază de servicii de asistență rutieră și acoperă cheltuielile în cazul acelor evenimente asigurate ce necesită transportul mașinii la service.

Viva Casco – autoturismul este protejat prin acoperirea tip TOATE RISCURILE, și asiguratul beneficiază de servicii de asistență rutieră incluse.

Pe lângă riscurile standard asigurate prin polița CASCO, asiguratul beneficiază gratuit la Omniasig VIG de:

transportul autovehiculului, de la locul producerii evenimentului la atelierul de reparații cel mai apropiat sau la locul de parcare sau garaj;

limitarea pagubelor, in cazul in care aceste costuri/cheltuieli sunt necesare in urma unor pagube produse de riscuri cuprinse in asigurare;

Riscuri acoperite suplimentar: vandalism; acțiunea animalelor; anvelope; aspirația apei în motor; furt; daune produse de autori necunoscuți; regres RCA; avarii ale elementelor vitrate; daune cu regres service; accidente persoane; bagaje.

Extinderi: circulația în afara drumurilor publice; conducerea autovehiculului de către alte persoane; extinderea rețelei de unități reparatoare.

S.C. ASIROM VIG S.A. oferă pe piața Românească polița CASCO Protector – asigurare facultativă pentru cazurile de avarii și furt a autovehiculelor.

Pe lângă riscurile standard asigurate prin polița CASCO, asiguratul beneficiază gratuit la Asirom VIG de protecție împortiva: Vandalism, riscuri civile, avarii produse în parcare de autori necunoscuți, substanțe chimice sau corozive, furt total și parțial, asistența rutieră de bază (tractare).

CASCO Protector are numeroase clauze opționale, oferind clienților mai multe opțiuni în funcție de nevoile lor, ca: Asistența rutieră extinsă (ARE) – validează doar pe teritoriul României; Autoturism la schimb (ALS) – validează doar pe teritoriul României; Pierderea / furtul cheilor (PFC); Daune produse exclusiv suprafețelor vitrate (DSV); Circulația pe drumuri inundate (CDI); Extinderea rețelei de unități service reparatoare (ERS) – valabilă pe teritoriul României.

Calculele, au vizat aflarea tarifelor pentru o poliță CASCO – (full CASCO sau "all risks", cu plata integrală, fără fransiză și fără acoperire externă) – pentru persoană în vârstă de 25 de ani, posesor al unui autoturism Skoda Octavia Tour, anul 2008. Calculele le-am făcut la nivelul anului 2014 și a anului 2015. Suma asigurată a fost de 26155 lei, asigurare CASCO cu plată integrală (număr de rate – 1), perioada de asigurare de un an, asistență rutieră, accidente de persoane.

Tabel 2.19. Evoluția tarifelor asigurărilor CASCO în perioada 2014-2015

Se poate observa faptul că toate cele 3 firme de asigurări analizate au avut o scădere a tarifelor asigurărilor CASCO, cea mai mică scăderea a tarifelor înregistrând-o Allianz Țiriac cu 28,82%, iar cea mai mare se poate observa la Asirom, o scădere cu 54,73%.

Figura 2.17. Evoluția tarifelor asigurărilor CASCO în perioada 2014 – 2015

2.4.2. Asigurarea RCA

Toate cele trei firme, în conformitate cu legislația în vigoare, acoperă prin polița RCA următoarele riscuri:

pagube materiale, vătămări corporale sau deces, produse terților din culpa asiguratului

pagubele produse ca urmare a lipsei de folosință a autovehiculului avariat

cheltuielile de judecată efectuate de persoana prejudiciată

Limitele de despăgubire sunt:

pentru pagube materiale 1.000.000 EUR/eveniment;

pentru vătămari corporale și deces – 5.000.000 EUR/eveniment.

O parte din companiile de asigurări au majorat, în ultimele două luni, tarifele RCA valabile din ianuarie 2015, cu 5% – 27%, vizați fiind șoferii de până în 25 de ani.

În ultima perioadă unii brokeri de asigurare au estimat că în 2015 tarifele la asigurarea auto obligatorie vor crește cu 15 – 30%, invocând modificări emise de ASF, arbitrul pieței de asigurări.

În cazul unui șofer de 25 de ani, din Brașov, care are carnet de 7 ani și fără nici un accident, Allianz și Omniasig au decis să majoreze tariful RCA cu 6% și respectiv 2% comparativ cu tarifele din octombrie, în schimb Asirom a scăzut prima de asigurare pentru polița auto obligatorie cu 5%, după cum reiese din datele comparatorului de tarife rca-ieftin.ro (pint.ro).

Pe de altă parte, șoferii mai în vârstă, considerați de asiguratori mai prudenți, vor plăti tarife RCA mai mici, chiar dacă are carnet tot doar de 7 ani, care nu are nici o daună pe RCA, fiind tot din Brașov.

O altă diferență sesizată este cea a localizării șoferului, un șofer din Brașov plătind un RCA mai ieftin decât un șofer din București.

Tabel 2.20. Diferența între prețul unei asigurări RCA în funcție de compania de asigurări și de localilatea de reședință a asiguratului

Se poate observa clar că toate cele trei firme analizate fac diferențe între șoferii sub 30 de ani și ceilalți șoferi, indiferent de faptul că au avut sau nu daune RCA. De asemnea există o diferență între tarifele asigurărilor RCA și în funcție de localitatea în care se încheie aceasta, fiind foarte clar faptul că orice asigurare încheiată în București este mai scumpă decât asigurările încheiate în restul țării.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

De cele mai multe ori, șoferii care circulă pe drumurile publice sunt expuși riscului, fiind implicați în accidente de circulație provocate de ei înșiși sau de ceilalți participanți la trafic.

Se poate întâmpla ca, doar dintr-o mică neatenție la volan, un conducător auto să producă daune de o valoare ridicată și pe care el trebuie să le plătească. Lipsa sumelor necesare ar duce, însă, la litigii, uneori de lungă durată și cu costuri mari, sau ar atrage alte tipuri de sancțiuni asupra sa.

În primul capitol, este prezentată în primul rând noțiunea de asigurare, tipurile de asigurări și elementele tehnice ale asigurării. În al patrulea subcapitol sunt prezentate pe larg asigurările de autovehicule, astfel:

Asigurările auto se pot împărți în două categorii distincte. Asigurarea de răspundere civilă auto, care este o asigurare obligatorie pentru toți șoferii care dețin un autoturism înmatriculat în România, și asigurarea de avarii și furt, mai bine cunoscută sub denumirea generală de Casco.

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) este metoda de protecție prin care sunt despăgubiți terții prejudiciați în urma unui accident auto, fie că este vorba de daune la autovehicule, vătămari corporale, decese sau pagube aduse proprietăților.

Aceasta are un scop bine definit: cel păgubit să primească în mod obligatoriu despăgubiri pentru daunele suferite. 

Asigurarea obligatorie RCA nu poate fi înlocuită de asigurarea CASCO, care este facultativă, pentru că riscurile pe care le acoperă fiecare dintre cele două tipuri de polițe sunt diferite.

Asigurarea auto CASCO, cea mai populară asigurare auto, are ca scop protecția asiguratului pentru pagubele produse autovehiculului prin avarii și/sau furt, pe teritoriul României sau în afara acestuia.

Asigurarea tip Casco vine în completarea poliței RCA, prin faptul că va acoperi daunele provocate autoturismului și în cazul în care șoferul acestuia este partea vinovată dintr-un accident. Această asigurare acoperă nu doar avariile, parțiale sau totale, ale autoturismului ci și furtul acestuia, sau a unor părți componente (oglinzi, aparatura audio…).  Se poate opta și pentru clauze speciale care vor acoperi vandalismul, distrugerea bunurilor aflate în autoturism sau accidentarea și decesul persoanelor aflate în mașină. Unii asiguratori oferă chiar și servicii de asistență rutieră odată cu cumpărarea unei polițe Casco.

În al doilea capitol, după ce s-au prezentat principalele societăți de asigurări care activează pe piața Românească, s-a prezentat evoluția financiară și a principali indicatori specifici a trei societăți care activează în domeniul asigurărilor de autovehicule, precum și o analiză comparativă a produselor de asigurări de autovehicule comercializate de cele trei firme pe piața românească.

Pe fondul adâncirii crizei financiare care a afectat profund majoritatea sectoarelor economice din țara noastră, numărul de polițe de asigurare CASCO a scăzut foarte mult începand din anul 2008 și un număr tot mai mic de proprietari de autovehicule își mai asigură acum mașina și cu polița de asigurare CASCO. De aceea, din ce în ce mai mult asiguratorii încep să facă oferte tot mai atractive posesorilor de autovehicule, un început să scoată franșza, care era un alt motiv pentru care mulți posesori de autoturisme nu își mai făceau poliuță CASCO, ei trebuind să suporte oricum o parte din cheltuieli.

În același timp, la asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) prețul acesteia a crescut exponențial, mai ales pentru șoferii tineri, care în momentul de față plătesc o asigurare cu 60% mai mare decât în trecut, iar restul șoferilor cu 15% mai mare, pe fondul unor motivări legate de numeroasele daune care nu pot fi acoperite din sumele percepute în prezent.

În lucrarea de față s-au prezentat pe larg toate aceste probleme, începând de la prezentarea teoretică a ceea ce reprezintă asigurările de autovehicule până la evoluția atât a pieței de asigurări de autovehicule, RCA și CASCO, la nivel de țară, cât și o prezentare comparativă a trei dintre cele mai importante firme de asigurări pe clasele de asigurări analizate.

BIBLIOGRAFIE

Achim L, Asigurările de bunuri și persoane în economia cunoașterii, Editura Economică, 2008.

Badea G , Manualul agentului de asigurări, Editura Economică, 2008

Bercea FL., Asigurările și lumea afacerilor (X) , în tribuna Economică, nr 43, 1994

Bistriceanu Gheorghe D., Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2000

Iosif Gh, Gherasim Al , Sistemul Asigurărilor în România, Editura Tribuna Economică, București, 1997

Cistelecan L., Cistelecan R., Asigurări Comerciale, Editura “Dimitrie Cantemir” Tg-Mureș

Ciurel,V. Asigurări și reasigurări: Abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000

Constantinescu D.A. , Tratat de asigurări, Editura Semne ’94, București, 1999

Constantinescu D.A , Tratat de asigurări, Editura Economică, București, 2004

Drăghici M, Asigurătorul – garant al plății, Editura C.H.Beck, București

Dolghi C., Piața de asigurări – perspective și realizări, Seria “Științe exacte și economice”, prezentat la 20.03.2008, disponibil pe studiamsu.eu

Eugeniu S.R. Contracte civile: încheiere, executare, încetare.Editura Polirom, București, 1998

Francisk Deak, Tratat de drept civil, contracte speciale, Editura Actami, București 1996

Garbo V., Asigurări și reasigurări în România, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2010

Groutel, H. Le contrat d’assurance, 2-e éd., Dalloz, Paris, 1997

Ion M, Popescu D, Contractul de asigurare, Editura Junimea, Iași, 1982

Lazăr C, Rodica C. ,Asigurări Comerciale, Editura Dimitrie Cantemir , Tg Mureș, 1997

Legea 136 / 1995, Privind asigurările și reasigurările în România, Publicată în M.O nr.303/30 dec. 1995, Modificată prin O.U.G nr 94 /2013

Legea nr 32/2000, Privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, Publicată în M.O. nr 148/10 apr 2000, Modificată prin O.U.G nr 201/2005

Louberge H. Econimie et finance de l’ assurance et de la reassurance , Dalloz, Paris 1981

Pivniceru M.M, Efectele contractelor aleatorii, Ed. Hamnagiu, București, 2009

Marinică D, Paul T. , Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2002

Mirela C, Gheorghița D. Economia Asigurărilor ,Editura Universității Transilvania, Brașov, 2006

Negru T, Asigurări, ghid practic, Editura C.H.Beck, București, 2006

Negru,T., Asigurări și reasigurări în economie , Editura CH BECK, București 2006

Negru T , Economia asigurărilor, Editura Wolters Kluwer, Colecția Economică, 2010

Negru T, Practica Asigurărilor Comerciale, Colecția Economică

Tănăsescu P , Asigurări și protecție socială în România, Editura C.H. Beck, 2009

Purcaru I., Matematică și Asigurări, Editura Economică, București

Râmniceanu I., Asigurările de stat în România, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982

Stoica V., Rezoluțiunea și rezilierea contractelor civile, Editura ALL, București, 1997

Tăbăraș, M., Legislația asigurărilor și a societăților de asigurări, Editura Wolters Kluwer, București 2007

Văcărel, I., Bercea, F., – Asigurări și reasigurări , Editura Expert, București, 1999

Văduva M, Văduva Ce, Căruntu Ct, Căruntu G. ,Asigurări , Editura Studii Economice, Tg Jiu 2003

Veress E., Asigurări și Reasigurări, Fundația DACIA, 2003

Vulcan L., Contractul de asigurare facultativă, Editura Universității Transilvania

Surse internet.

http://www.asfromania.ro/despre-asf/piete/asigurari

http://economie.hotnews.ro/

http://media.hotnews.ro/

http://ro.wikipedia.org/

http://www.1asig.ro

http://www.accentnet.ro

http://www.asigurari-sanatate.ro/dictionar/suma_asigurata.html

http://www.asirom.ro/despre-noi.html

http://www.carpaticaasig.ro/Despre-noi.aspx

http://www.gandul.info/

http://www.nn.ro/nn-in-romania

http://www.wall-street.ro/

https://ro.scribd.com/

https://www.allianzdirect.ro/

https://www.astrasig.ro/

https://www.generali.ro/

https://www.groupama.ro

ANEXE

Listă tabele

Lista figurilor

Asigurare RCA – șofer sub 30 ani

Asigurare RCA – șofer peste 30 ani

Specimen de asigurare CASCO

Declarația de asigurare

Model formular Inspecție de risc

BIBLIOGRAFIE

Achim L, Asigurările de bunuri și persoane în economia cunoașterii, Editura Economică, 2008.

Badea G , Manualul agentului de asigurări, Editura Economică, 2008

Bercea FL., Asigurările și lumea afacerilor (X) , în tribuna Economică, nr 43, 1994

Bistriceanu Gheorghe D., Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2000

Iosif Gh, Gherasim Al , Sistemul Asigurărilor în România, Editura Tribuna Economică, București, 1997

Cistelecan L., Cistelecan R., Asigurări Comerciale, Editura “Dimitrie Cantemir” Tg-Mureș

Ciurel,V. Asigurări și reasigurări: Abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000

Constantinescu D.A. , Tratat de asigurări, Editura Semne ’94, București, 1999

Constantinescu D.A , Tratat de asigurări, Editura Economică, București, 2004

Drăghici M, Asigurătorul – garant al plății, Editura C.H.Beck, București

Dolghi C., Piața de asigurări – perspective și realizări, Seria “Științe exacte și economice”, prezentat la 20.03.2008, disponibil pe studiamsu.eu

Eugeniu S.R. Contracte civile: încheiere, executare, încetare.Editura Polirom, București, 1998

Francisk Deak, Tratat de drept civil, contracte speciale, Editura Actami, București 1996

Garbo V., Asigurări și reasigurări în România, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2010

Groutel, H. Le contrat d’assurance, 2-e éd., Dalloz, Paris, 1997

Ion M, Popescu D, Contractul de asigurare, Editura Junimea, Iași, 1982

Lazăr C, Rodica C. ,Asigurări Comerciale, Editura Dimitrie Cantemir , Tg Mureș, 1997

Legea 136 / 1995, Privind asigurările și reasigurările în România, Publicată în M.O nr.303/30 dec. 1995, Modificată prin O.U.G nr 94 /2013

Legea nr 32/2000, Privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, Publicată în M.O. nr 148/10 apr 2000, Modificată prin O.U.G nr 201/2005

Louberge H. Econimie et finance de l’ assurance et de la reassurance , Dalloz, Paris 1981

Pivniceru M.M, Efectele contractelor aleatorii, Ed. Hamnagiu, București, 2009

Marinică D, Paul T. , Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2002

Mirela C, Gheorghița D. Economia Asigurărilor ,Editura Universității Transilvania, Brașov, 2006

Negru T, Asigurări, ghid practic, Editura C.H.Beck, București, 2006

Negru,T., Asigurări și reasigurări în economie , Editura CH BECK, București 2006

Negru T , Economia asigurărilor, Editura Wolters Kluwer, Colecția Economică, 2010

Negru T, Practica Asigurărilor Comerciale, Colecția Economică

Tănăsescu P , Asigurări și protecție socială în România, Editura C.H. Beck, 2009

Purcaru I., Matematică și Asigurări, Editura Economică, București

Râmniceanu I., Asigurările de stat în România, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982

Stoica V., Rezoluțiunea și rezilierea contractelor civile, Editura ALL, București, 1997

Tăbăraș, M., Legislația asigurărilor și a societăților de asigurări, Editura Wolters Kluwer, București 2007

Văcărel, I., Bercea, F., – Asigurări și reasigurări , Editura Expert, București, 1999

Văduva M, Văduva Ce, Căruntu Ct, Căruntu G. ,Asigurări , Editura Studii Economice, Tg Jiu 2003

Veress E., Asigurări și Reasigurări, Fundația DACIA, 2003

Vulcan L., Contractul de asigurare facultativă, Editura Universității Transilvania

Surse internet.

http://www.asfromania.ro/despre-asf/piete/asigurari

http://economie.hotnews.ro/

http://media.hotnews.ro/

http://ro.wikipedia.org/

http://www.1asig.ro

http://www.accentnet.ro

http://www.asigurari-sanatate.ro/dictionar/suma_asigurata.html

http://www.asirom.ro/despre-noi.html

http://www.carpaticaasig.ro/Despre-noi.aspx

http://www.gandul.info/

http://www.nn.ro/nn-in-romania

http://www.wall-street.ro/

https://ro.scribd.com/

https://www.allianzdirect.ro/

https://www.astrasig.ro/

https://www.generali.ro/

https://www.groupama.ro