Analiza Comparativa a Turismului Romanesc Si a Turismului Grecesc

Economie

Analiza Comparativa a Turismului Romanesc Si a Turismului Grecesc

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL 1

MANAGEMENTUL ÎN INDUSTRIA TURISTICĂ

CONCEPTE DE BAZĂ

Deși apariția turismului se pierde în negura timpurilor și, în consecință, din cauza lipsei unor informații istorice nu se poate stabili o dată cât de cât certă a detașării sale ca activitate distinctă, se pare totuși că unele forme incipiente de turism s-au practicat din cele mai îndepărtate timpuri. Poate nu ar fi exagerat dacă s-ar afirma că, deși nu au constituit un scop în sine, satisfacțiile turistice ale unor călătorii au o vârstă aproximativ egală cu cea a primelor așezări omenești stabile. Afirmația se bazează pe idea că omul, chiar din cele mai îndepărtate timpuri ale evoluției sale, nu a reușit să producă toate cele trebuincioase subzistenței și, în ciuda mijloacelor precare de comunicație, a căutat să cultive și să întrețină relații cu semenii săi din alte colectivități, prin intermediul schimburilor comerciale, ceea ce a favorizat, inerent, și o lărgire treptată a contactelor, permițând o mai bună cunoaștere reciprocă a colectivităților respective.

FUNCȚIILE MANAGEMENTULUI

Conceptul de management – afirmă experții în management – are semnificații multiple și se folosește mult în teorie și practică. Esențialul în analizarea și tratarea acestui termen îl constituie determinarea conținutului, a elementelor și direcțiilor care-I stabilesc trăsăturile.

Conform Ghidului propus de The Economist Books, cuvântul management “desemnează atât grupul de manageri care conduc o întreprindere, cât și arta de a face acest lucru”, subliniind totodată faptul că o activitate managerială eficientă necesită aptitudini deosebite, și anume:

Să ști să vorbești, dar să și asculți;

Să conduci prin propriul tău exemplu;

Să dai instrucțiuni clare atunci când sunt necesare;

Să alegi oameni competenți;

Să ști cum să încurajezi spiritul inventiv al celor din jur;

Să acorzi credit cui trebuie și când este cazul;

Să fi cinstit, consecvent, abordabil și hotărât;

Să-I poți împuternici pe ceilalți.

Deși provine din latinescul “manus” (mână) care se traduce literar “manevrare”, “pilotare” și din termenul Italian “manneggiare” – a manevra, a conduce (referindu-se initial la cai) – conpetul de management a fost folosit, la început, în țările anglo-saxone, răspândindu-se rapid pe întreg mapamondul.

Caracterul complex al managementului a condus la numeroase și variate definiții ale acestui concept. De notorietate sunt abordările clasicilor managementului; printre aceștia, cei mai reprezentativi sunt: Frederik Taylor și Henri Fayol. Primul a publicat în anii 1911 lucrarea: “Principiile managementului științific”, lucrare care a dat naștere la ceea ce se numește astăzi “Siatemul Taylor”. Acest system analizează un complex de problem manageriale, și anume:

Managementul activității muncitorilor, bazat pe studierea atentă și detaliată a mișcărilor;

Metode de contabilitate și salarizare;

Organizarea științifică și managementul întreprinderilor.

Contribuția valoroasă a lui Fayol este sintetizată, de unii specialiști, astefel:

Pe baza unei analize temeinicea organizării și managementului întreprinderii a formulat funcțiile acesteia și diviziunea muncii la nivelul conducerii;

A determinat funcțiile managementului:

A prevedea;

A organiza

A comanda

A coordona

A controla.

A definit importanta relativă a capacităților care constituie valoarea personalului întreprinderii;

A pus bazele principiilor generale de administrare a întreprinderilor.

Deslușind funcțiile managementului prezentate de Henri Fayol, specialiștii în comunicarea managerială Rodica și Dan Cândea constată că: “Planificarea, bazată pe previziune, stabilește <<unde>> vrea să ajungă organizația și <<cum>> să ajungă acolo. Ea definește obiectivele privind performanța, deciziile asupra sarcinilor de îndeplinit și resursele care se vor folosi pentru a atinge obiectivele.

Funcția de planificare nu se poate îndeplini fără a lucre cu informația internă și externă organizației, fără o formulare și transmitere clară a obiectivelor și planurilor la diferite niveluri, fără antrenarea subordonaților în procesul de decizie prin discuții și consfătuiri.

Organizarea urmează planificării și stabilește cum va realiza întreprinderea obiectivele sale. Ea implică delimitarea și atribuirea de sarcini, gruparea sarcinilor pe compartimente, alocarea resurselor și determinarea structurii organizaționale. Funcțiunea de organizare presupune, de asemenea, construirea cadrului relational, a sistemului informational, primirea, solicitarea, furnizarea și folosirea feed-back-ului util, motivarea pe obiective, toate fiind activități realizabile prin intermediul comunicării.

Comanda înseamnă direcționarea subordonaților spre înfăptuirea obiectivelor planificate prin luarea de decizii și transmiterea de dispoziții și instrucțiuni clare și precise.

Coordonarea trebuie să asigure ca activitățile desfășurate și resursele folosite să conlucreze armonios spre scopul comun – obiectivele organizației. Atât comanda, cât și coordonarea sunt condiționate de realizarea unei comunicări adecvate, de delegarea responsabilităților, de crearea unui climat de colaborare, de motivare a personalului.

Prin control managerul constată dacă întreprinderea își îndeplinește obiectivele și, dacă nu, decide cum sa se asigure efectuarea corecțiilor corespunzătoare. Se spune că managerii pot controla organizația numai în măsura în care comunicarea permite aceasta, deoarece comunicarea este aceea care asigură transmiterea de informații, percepții, idei, sentimente etc. între menbri și diferitele părți ale organizației. Funcțiunea de control se realizează prin activități de comunicare, cum sunt, de exemplu, evaluarea performanțelor angajaților pe baza unor sisteme formale de evaluare și interviuri, prezentarea sau scrierea de rapoarte de activitate. Prin comunicarea de sfătuire și îndrumare se realizează controlul nu numai al performanțelor angajaților, ci și al comportamnetului lor.

Adaptarea întreprinderii la mediul său de operare, schimbarea organizațională, aplicarea strategiei sunt de neconceput fără o “comunicare eficace și eficientă”.

Contribuții la conturarea cât mai exactă a termenului de management au avut și unii specialiști români.

Astfel, o definiție clară, sintetică și modernă a managementului ne oferă Mihai Dumitrescu, arătând că acesta reprezintă “știința prin care se asigură conducerea tuturor proceselor și unităților economice și din celelalte sectoare de activitate,în toate funcțiunile acestora, având în prim plan omul, participarea motivate a acestuia și care presupune rezolvarea problemelor sub raport previzional, organizatoric, de conducere, de luare a deciziilor și de control, cu concretizarea acestora în creșterea eficienței economice”.

Un punct de vedere mai cuprinzător asupra acestui concept îl întâlnim la Ion Petrescu, care arată că “maganementul este anasamblul activităților, disciplinelor, metodelor, tehnicilor care înglobează sarcinile conducerii, gestiunii, administrării și organizării societății comerciale (regiei autonome) și vizează ca, prin adaptarea deciziilor optime în proiectarea și reglarea proceselor microeconomice, să antreneze întregul colectiv de salariați, pentru a întreprinde și a lucre cât mai profitabil, pentru a organiza schimbări capabile să asigure unității un viitor trainic și eficace pe plan economic și social”.

Referindu-ne la manager, putem afirma că, în practică, nu există o optică unitară cu privire la această funcție. Unii teoreticieni pun accent pe aspectul de anteprenoriat al managerului (maximizarea profiturilor, inovativitatea, asumarea riscurilor sau alte activități similare); alții accentuează importanța deciziilor, mai ales în cazurile în care sunt dificil de adoptat.

Foarte aproape de aceste pente de vedere se situează puterea și influența managerială, dar și nonmanagerială, controlul și influența managerului asupra mediului firmei și asupra subordonaților. În final, alte concept modern de abordare se axează pe activitățile operative ale managerilor: varietate, discontinuitate și orientare spre oportunități. În esență, toate aceste opinii se regăsesc în activitatea managerilor și pot fi rezumate în cinci funcții esențiale: de planificare, de organizare, de personal, de conducere și control.

CARACTERISTICILE SISTEMULUI

Managementul este esențial în orice formațiune organizată, ca de altfel și la toate nivelurile organizaționale ale unei firme, inclusiv agenții de turism sau societăți comerciale prestatoare de servicii către consumatori. În principiu, deficiențe în conducerea activităților se pot ivi la orice tip de firmă sau la orice niveluri la care o persoană este responsabilă față de munca altora în calitatea ei de manager, executive, administrator, inginer, contabil, controlor etc., dacă această persoană este autorizată să preia funcții de conducere într-un colectiv de muncă.

Prin urmare, nici un manager practician nu va putea ignora abordarea managementului tratat ca un system; orice conducător va trebui deci să ia în considerare un număr important de influențe interdependente și de variabile care vor determina, în ultimă instanță, rezultatele economice ale firmelor. Pentru un manager, propria agenție de turism este un sistem; pentru un manager de nivel mediu (secție, serviciu, birou etc.), unitatea condusă operează într-un sistem mult mai complex de elemente interrelaționate.

Conceptul de sistem nu este nou; în general analiștii definesc sistemul ca fiind un ansamblu ordonat și inteligibil de fapte, principii, doctrine sau alte elemente similar aplicate într-un camp de cunoștințe sau de idei.

În spiritul acestei definiții, toată viața este un sistem: corpul uman, o instituție publică, o firmă privată, o agenție de turism. Nimeni nu poate ignora caracterul de rețea al componentelor unei firme sau al unui program turistic.

În industria turistică , ca de altfel și în alte sisteme, nu se poate vorbi despre un singur concept atotcuprinzător de management. În concluzie, o firmă (deci și o agenție de turism), tratată ca un system ce activează într-un cadru socioeconomic determinat, nu poate să nu ia în considerare și interacțiunile existente sau posibilitățile de extins cu alte sisteme care activează în același mediu.

NATURA PLANURILOR ÎN ACTIVITĂȚILE DE TURISM

Pentru ca într-o agenție de turism un efort de grup să devină eficient, personalul firmei trebuie să știe cum și când trebuie să realizeze un obiectiv particularizat, mai ales dacă o pondere semnificativă a acțiunilor turistice prezintă character sezonier.

În această situație se recurge la planificare. Funcția de planificare implică selectarea alternativelor apreciate ca determinante pentru desfășurarea în viitor a activităților unei firme turistice, private ca un întreg la nivelul agenției și ca o componentă la nivelul colectivelor din interiorul firmei.

Planificarea pornește deci de la obiectivele generale ale agenției de turism, defalcate pe compartimentele ei structurale (de exemplu, la nivelul unei filiale), toate fiind însă subordinate aceluiași scop: determinarea căilor și măsurilor evaluate ca eficiente și posibil de aplicat pentru a realiza obiectivele stabilite.

Aplicarea planurilor întâmpină însă și o serie de dificultăți practice, influențate de factori externi limitative, de unde rezultă și concluzia că planificarea efectivă nu constituie o simplă procedură.

ELABORAREA STRATEGIEI SERVICIILOR TURISTICE

Pentru managementul unei agenții de turism, strategia serviciilor distribuie consumatorilor constituie planul de acțiune menit să asigure obținerea unor rezultate economice pozitive în confruntarea cu competitorii ei. În elaborarea unei strategii competitive a serviciilor turistice, managerii agențiilor au în vedere următoarele componente:

Identificarea, analiza și selecționarea elementelor de bază ale strategiei;

Înțelegerea necesităților ce se ivesc în aplicarea strategiei;

Înțelegerea elementelor de bază într-un plan strategic cuprinzător și consistent.

În general, strategia de servicii, inclusive cele turistice, se bazează pe următoarele elemente:

Agenția de turism, care administrează elementele tangibile ale serviciilor: investițiile, echipamentele, produsul touristic, procedeele;

Conceptual de servicii: modul cum ar dori agenția să i se aprecieze serviciile;

Sistemele de distribuție a produselor turistice;

Competitorii: agențiile și alți prestatori care oferă aceleași categorii de servicii;

Consumatorii: beneficiarii ofertelor de servicii.

Pentru reușita în activitățile desfășurate (profitabilitate) agenția de turism trebuie să stăpânească aceste elemente de bază într-o așa manieră încât ele să se integreze organic și armonios în obiectivele de activitate ale firmei. Aceste obiective vor fi realizabile numai în condițiile în care, pentru fiecare produs touristic sau serviciu, va exista o orientare strategică, clar formulată, în concordanță cu nevoile pieței și ale segmentelor de piață, care vor fi în măsură să accepte produsele oferite.

Din aceste considerente strategia serviciilor turistice apelează la conceptual de marketing și pentru eleborarea unor strategi parțiale ca, de exemplu:

Strategia gamei de servicii: o agenție de turism poate să-și extindă sau să-și restrângă paleta serviciilor, după necesitățile pe care le oferă piața;

Strategia de prețuri și tarife: gama de produse turistice ale unei agenții se va restrânge sau se va lărgi în funcție de posibilitățile de alinierea prețurilor și tarifelor la tarifele competitorilor;

Disponibilitatea ofertelor: majoritatea agențiilor de turism din țara noastră nu dispun de o bază material proprie (exceptând mijloacele de transport: autocare, microbuze și autoturisme). În consecință, ofertele agențiilor sunt plafonate la nivelul bazei materiale (în primul rând de cazare) pe care o pot obține pe bază de contracte sau înțelegeri prealabile de la prestatorii direcți de servicii. Mobilitatea în conceperea și realizarea produselor turistice va depinde deci de relațiile de colaborare statornice între agențiile de turism și prestatorii care, la rândul lor, își stabilesc condițiile generale de vânzare a serviciilor pe care le prestează;

Strategia calității: după cum s-a subliniat, argumentul esential al competitivității produselor și serviciilor turistice este calitatea serviciilor prestate, în funcție de care se determină și eforturile promoționale de pătrundere, menținere sau extindere pe diferite segmente de piață;

Conpectul de produs turistic: nici o agenție de turism nu riscă lansarea la întâmplare pe piață a unui produs turistic. Pregătirea pentru comercializare începe deci din momentul în care studiile atestă utilizarea produsului și va continua până în momentul când produsul va fi apt pentru a fi comercializat. Planurile strategice se diferențiază deci și din punctul de vedere al particularităților produsului, dictate, înainte de toate, de sezonalitatea activității turistice, pe durata ciclului de viață al produsului, și de condițiile în care produsul creat va putea fi valorificat.

În planurile strategice ale noilor produse managementul agențiilor de turism trebuie să includă următoarele secțiuni:

Localizarea consumului serviciilor (țara, zona, stațiunea etc.);

Dimnesiunile capacităților receptoare de care poate dispune o agenție de turism;

Controlul operațiunilor de derulare a serviciilor.

DIVERSIFICAREA SERVICIILOR

Punerea în valoare a patrimoniului turistic național, al unei zone, stațiuni, localități etc., este strâns condiționată de conținutul prestațiilor turistice, de variația și nivelul calitativ al serviciilor oferite de organizatorii călătoriilor turistice și de prestatorii de servicii pentru turiști.

Printre argumentele care determină un turist al zilelor noastre să accepte o anumită formă de turism, anumită variantă de aranjamente turistice, o anumită destinație a călătoriei etc., se numără și factorul de atractivitate denumit genetic “agrement”, respectiv plăcerea, destinderea, divertismentul care însoțesc odihna activă a turismului, atât de mult solicitată în petrecerea agreabilă a timpului liber în perioada concediilor sau vacanțelor.

La prima vedere, conceptul de ogihnă activă (vacanță activă) pare o contradicție, un nonsense, deoarece pentru mulți turiști perioada de vacanță este concepută ca o formă de odihnă în care se urmărește eliberarea totală de preocupările zilnice, prin plăcerea de a nu face nimic, prin recreere (somn prelungit, odihnă pe plajă, lectură etc.)

Timpul liber total (zilnic, săptămânal sau anual) de care dispune populația este în continuă creștere. Or, în condițiile în care durata timpului consumat pentru odihnă pasivă rămâne aproape constantă, se înregistrează o continuă creștere a cererii populației pentru odihna activă, ca o formă agreabilă de petrecere (consumare) a timpului liber disponibil.

Creșterea preocupărilor populației pentru formele de odihnă activă este impulsionată și de efectele poluante tot mai accentuate ale aglomerațiilor (centrelor) de tip urban (de exemplu, poluarea aerului, apei, poluarea fonică, vizuală etc.), produse de furnicarul zilnic al circulației oamenilor și al vehiculelor tot mai numeroase din aceste aglomerări civice. Acești factori poluanți acționează continuu asupra creșterii tensiunii fizice și psihice a omului din societatea contemporană, fenomen care se traduce prin oboseala nervoasă (stres) provocată de ritmurile trepidante ale vieții moderne, cu daune sensibile asupra sănătății nervoase.

Ca o cotrapondere a efectelor acestui stres, specialiștii recomandă ca, în timpul liber, să se apeleze la activități diametral opuse preocupărilor profesionale cotidiene. Deoarece duratele concediilor oferă posibilități din ce în ce mai largi de practicare a unor asemea activități extraprofesionale, odihna activă se transformă treptat în “vacanță activă”, respectiv într-o formă de deconectare, de descărcare nervoasă, într-un procedeu modern de tratament fără administrare de medicamente, destinat să amelioreze efectele nocive ale suprasolicitărilor nervoase amintite.

Pe măsură ce consumul turistic se transformă tot mai mult într-o formă specifică a consumului de masă, asemenea preocupări prentu includerea în aranjamentele oferite a unor formule cu variante facultative de vacanțe active ocupă o pondere crescândă în prestațiile de servicii turistice.

Între odihna activă proriu-zisă și odihna pasivă nu există limite precise. Chiar și în cazul unor aranjamente tradiționale, de tipul “totul inclus” (T.I.), în care turistului I se asigură o gamă convenită de servicii la locul de vacanță, se înregistrează adesea manifestări spontane de cereri opționale pentru acele activități de agreement, divertisment, destindere de timp liber, care convocă aprecieri pozitive din punct de vedere al atractivității, diversității, originalității și nivelului calitativ al prestațiilor.

În acest fel practica turistică înregistrează noi procese și mutații structurale în componența clientelei, prin trecerea treptată a unui număr considerabil de turiști din categoria turiștilor “pasivi” sau “condiționat pasivi”, în categoria “condiționat activi” și respectiv “activi”.

Considerarea vacanțelor de către o parte tot mai importantă din categoriile de turiști potențiali ca o formă de recreere-destindere prin procupări opuse celor cotidiene, respective ca o posibilitate de continuare a unor activități preferențiale de timp liber, explică mobilul procesului de intensificare a cererii pentru unele forme noi de odihnă, legate de destinderea fizică și intelectuală urmărită în vacanță.

Preocupările organizatorilor de turism și ale prestatorilor de servicii turistice de a îmbogăți oferta turistică cu aranjamente de tipul vacanțelor active se înscriu, în consecință, în procesul continuu de diversificare a ofertei turistice, prin lansarea unor prodese turistice cu un conținut nou, mult mai complex și mai atractiv în comparație cu unele produse turistice tradiționale.

Aceste tendințe ale formulelor de vacanță active și diversificate se extend încât, după părerile unor specialiști, agențiile de voiaj “fabricante” de produse turistice vor fi constrânse în viitor să renunțe tot mai mult la convenționalele vacanțe din deceniile trecute.

Pe măsură ce vacanțele active îmbracă forme ale turismului organizat sau semiorganizat, ele presupun și forme dosebite de organizare a călătoriilor. Oferta globală de aranjamente de acest gen va include, în categoria serviciilor de bază, și unele prestații de servicii, considerate deocamdată ca fiind evenimente speciale. Desigur, consumatorii potențiali ai acestor categorii de servicii trebuie să cunoască în prealabil ofertele îmbogățite ale agențiilor de turism cu asemenea componente de activități. Acest considerent impune și reorganizarea conceptului de promovare turistică, formele de exprimare a mesajelor fiind dirijate mai nuanțat, pentru a corespunde preferințelor segmentelor de piață din care se recrutează noile categorii de turiști.

Se poate deci afirma că, în pas cu obiectivele majore urmărite de agențiile de turism, de prestatorii de servicii și în general de promotorii dezvoltării turismului (creșterea volumului activității turistice, o mai bună etalare în timp și dispersare în spațiu a circulației turistice, creșterea profitabilității activităților etc.), strategia diversificării serviciilor turistice trebuie concepută în așa fel, încât, în funcție de resursele turistice primare și secundare ale unei arii teritoriale, să răspundă la următoarele necesități:

Gama serviciilor oferite, prin diversitatea și atractivitatea lor, să fie cât mai în măsură să stimuleze turismul, pentru ca acesta să solicite cât mai multe prestații și, eventual, să fie cointeresat să-și prelungească sejurul, respective să revină la aceeași dstinație turistica;

Să ofere alternative și posibilități de petrecere agreabilă a timpului liber, în orice împrejurare și în orice oră din zi;

Să permit substituirea neforțată, în funcție de împrejurările dictate de condițiile locale concrete, a unei variante de oferte de servicii cu o altă variant de ofertă, având un conținut la fel de atrctiv, capabilă să satisfacă pe deplin preferințele turismului;

Să permit compensarea reducerii volumului de activități turistice, cauzată de trendul ce se remarcă pe plan mondial de scurtare treptată a duratei unui sejur mediu, într-o stațiune sau o țară, prin intensificarea ofertelor atractive, în măsură să suscite creșterea solicitărilor de servicii turistice pe fiecare zi/turist într-o unitate de sejur mediu.

Evident, asemenea cerințe legate de diversificarea serviciilor sunt maximizate. Enunțarea acestor precept a fost dictată de necesitatea de a se sublinia importanța problematicii complexe a strategiei de marketing în slujba stategiei de diversificare a serviciilor, cunoscând că, pe măsură ce oferta de servicii va fi mai diversificată și mai nuanțată calitativ, va scădea și risculde a pierde, în perioadele viitoare, o parte din clientela potențială, confruntată în permanență cu ofertele concurente din ce în ce mai atractive.

Necesitatea diversificării ofertelor de servicii turistice în vederea asigurării unor condiții recreative

CAPITOLUL 2

TURISMUL ȘI CĂLĂTORIILE ÎN CONDIȚIILE ACTUALE

Funcția importantă pe care sectorul turismului și călătotoriilor trebuie să o îndeplinească în evoluția viitorului economic și social al întregei planete este incontestabilă. Totuși, mai trebuie depuse multe eforturi pentru a ne asigura că potențialul industriei este pe deplin valorificat. Atât guvernele, cât și industria respectivă vor trebui să treacă peste o multitudine de provocări pentru a se asigura că sunt realizate beneficii maxime pentru economie și societate, într-un mod durabil și pe termen lung.

Turismul și călătoriile pot fi un catalizator pentru îmbunătățirea nivelului de trai pe spațiul întregului glob, iar recunoașterea contribuției potențialului industriei turismului este un pas în direcția bună, deși există încă o lipsă de conștientizare des întâlnită despre valoarea economică și randamentul segmentului de turism și călătorii printre toate nivelurile guvernamentale și ale populației.

Industria de Turism și Călătorii a reușit să rămână relativ elastică pe parcursul anului recent în ciuda perspectivelor economice globale incerte, care au fost caracterizate de o creștere economică globală fragilă, tensiuni macroeconomice și rata ridicată a șomajului în multe țări.

Într-adevăr, sectorul a beneficiat de procesul de globalizare continuă: turismul a crescut în piețele mature și, în special, a fost determinat de puterea de cumparare în creștere a clasei de mijloc în multe economii în curs de dezvoltare.

Într-un asemenea context, Turismul și Călătoriile a continuat să fie un sector critic pentru dezvoltarea economică și pentru susținerea ocupării forței de muncă, atât în economiile avansate, cât și în cele în curs de dezvoltare.

Încurajarea dezoltării sectorului de turism și călătorii este cu atât mai importantă astăzi având în vedere rolul său important în crearea de locuri de muncă, într-un moment în care multe țări suferă de șomaj ridicat.

2.1. Contribuția economică a sectorului Turism și Călătorii

Sectorul turismului și călătoriilor în creștere contribuie la reducerea ratei șomajului, sporirea venitului național și îmbunătățirea balanței de plăți. Acest sector este un element cheie privind augmentarea economică și prosperitatea, mai ales în țările dezvoltate, interpretând un rol esențial în reducerea sărăciei.

Turismul și călătoriile reprezintă o activitate însemnată pentru multe țări de pe cuprinsul Globului. Pe lângă impactul economic direct, această industrie are și consecințe indirecte și induse, potrivit Consiliului Modial de Turism și Călătorii (WTTC).

Figura. 2.1. Contribuția sectorului Turism și Călătorii în PIB

Sursa: prelucrarea autorului după World Travel & Turism Council, Economic Impact 2013, p. 3.

2.2. Indexul Competitivității Turismului și Călătoriilor

Deși creșterea sectorului de Turism și Călătorii oferă numeroase beneficii, obstacole la nivel național continuă să împiedice dezvoltarea uniformă. De aceea Indexul Competitivității Turismului și Călătoriilor (ICTC) are scopul de a măsura problemele care au fost identificate drept pârghii pentru îmbunătățirea competitivității acstui sector în țările din toată lumea.

TTCI se bazează pe trei mari categorii de variabile care facilitează sau conduce competitivitatea Tusrismului și Călătoriilor. Aceste trei categorii sunt evaluate prin intermediul a trei subindici subordonați Indexului Competitivității Turismului și Călătoriilor:

Cadrul legislativ și al reglementărilor care afectează sectorul turismului;

Mediul de afaceri și infrastructura;

Resursele naturale, culturale și umane implicate în activitățile de turism.

Primul subindice surprinde acele alemente care sunt legate de politică și în general, sub sfera de acțiune a guvernului, al doilea se referă la acele elemente ale mediului de afaceri și ale infrastructurii pentru fiecare economie, iar al treilea subindice – elemente mai “moi”, precum resursele umane, culturale și naturale ale fiecărei țări.

Fiecare dintre acești subindici este compus dintr-un număr de piloni care defines elementele esențiale în analiza competitivității turismului. Aceste elemente sunt:

Legile și regulile specific;

Sustenabilitatea mediului;

Siguranță și securitate;

Sănătate și igienă;

Prioritatea acordată turismului;

Infrastructura de transport aerian;

Infrastructura de transport terestru;

Infrastructura turistică;

Infrastructura tehnologiei informației și comunicării;

Competitivitatea la nivelul prețurilor;

Resursele umane;

Afinitatea pentru turism și călătorii;

Resursele naturale;

Resursele culturale.

La acestea se mai adaugă un ultim element devenit din ce în ce mai substanțial în ultima vreme, anume schimbările climaterice.

Fiecare dintre poloni este, la rândul său, format dintr-un număr de variabile individuale. Setul de date utilizat pentru estimarea acestor piloni include atât datele obținute din anchetele statistice anuale realizate de Forumul Economic Mondial, date de natură cantitativă obținute din surse accesibile publicului, de organizațiile internaționale și de la instituții și experți în domeniul turismului. Studiul statistic este realizat în rândul directorilor executive și lideri de afaceri care iau decizii în acest domeniu. În plus, metodologia ICTC nu se rezumă la a acorda scoruri și punctaje sectorului touristic din diverse țări, ci își propune să creeze un cadru comun de evaluare care să permită comparația între performanțele obținute în domeniul turismului.

Având în vedere elementele care alcătuiesc Indexul Competitivității Turismului și Călătoriilor, se constată că cel puțin o mare parte dintre acestea nu pot fi evaluate în mod direct prin intermediul unor indicatori statistici standardizați, fiind dterminate pe baza unor sondaje de opinie desfășurate fie în rândul specialiștilor, fie în rândul clienților. Astfel Indexul Competitivității Turismului și Călătoriilor este, în mare parte, rezultatul percepțiilor formate în legătură cu performanțele turistice ale unei regiuni sau țări, iar aceste percepții sunt influențate de mesajele transmise prin intermediul comunicării. Așadar Indexul Competitivității Turismului și Călătoriilor nu indică numai competitivitatea turistică în sens strict, ci și efectele pe care procsele de cominucare, tehnicile de transmitere alea mesjului le-au avut asupra activităților turistice specifice.

Figura 2.2. Componentele Indexului Competitivității Turismului și Călătoriilor

Sursa: Blanke, J., Chiesa, Th (ed.), The Travel and Tourism Competitiviness Report 2013,

World Economic Forum, 2013, p. 8.

Pilonul reglementări guvernamentale surprinde măsura în care mediul politic influențează dezvoltarea sectorului de Turism și Călătorii în fiecare țară. Guvernele pot avea un impact important asupra activității acestui sector, în funcție de aplicarea politicilor pe care să creeze și să promoveze sau, din contră, să împiedice dezvoltarea acestuia. Uneori politicile bine intenționate pot finaliza în a crea birocrație obstructivă și consumatoare de timp sau alte obstacole care conduc la un rezultat opus celui dorit. Acest pilon ia în considerare și în ce măsură sunt bine venite și facilitate investițiile străine și companiile cu capital străin, cât de bine protejate sunt drepturile de proprietate, timpul și costurile necesare lansării unei afaceri, daca cerințele obținerii vizei fac dificilă pătrunderea în țară a străinilor și gradul deschiderii către acordurile bilaterale de servicii aeriene.

Importanța mediului natural este incontestabilă pentru a face dintr-o locație o destinație turistică atractivă, de aceea politicile care promovează sustenabilitatea mediului înconjurător sunt cruciale. Pilonul sustenabilitatea mediului măsoară rigurozitatea reglemetărilor guvernamentale cu privire la mediul și gradul în care acestea sunt aplicate, precum și priorizarea dezvoltării sustenabile a sectorului Turism și Călătorii. În plus, acest pilon include și evidența emisiilor de dioxid de carbon și a speciilor pe cale de dispariție în țara la care se face referință.

Siguranța și securitatea este un factor critic care detrmină competitivitatea unei țări în domeniul Turism și Călătorii. Turiștii sunt descurajați să călătorească în țări sau regiuni periculoase. Acest pilon se referă la criminalitate, violențe, tâlhării și terrorism și la gradul de încredere pe care îl pot avea oamenii în serviciile poliției cu privire la prevenirea crimelor și a accidentelor rutiere la nivel national.

Pilonul sănătate și igienă este de asemenea essential pentru competittivitatea sectorului analizat. Accesul la apă potabilă și servicii sanitare este important pentru confortul și sănătatea călătorilor, iar în cazul în care turiștii se îmbolnăvesc, sectorul de sănătate al țării trebuie sa fie în măsură să asigure îngrijirile necesare.

Măsura în care guvernul prioritizează sectorul arem de asemenea un impact important asupra competitivității acestui sector. Susținând clar că turismul și călătoriile este un sector de interes major și reflectând acest lucru în eleborarea bugetului, statul poate orienta fondurile necesare implementării unor proiecte esențiale și, în plus, poate atrage investiții private în acest sector.

Infrastructura transportlui aerian de calitate oferă acces ușor între țări, precum și mobilitate în interiorul unei țări. Acest pilon măsoară atât calitatea de transport aerian, măsurabilă în locuri pe kilometru, numărul plecărilor, densitatea aeroportului și numărul companiilor aeriene operatoare, precum și calitatea infrastructurii transportului aerian pentru zboruri interne și internaționale.

Vitale pentru asigurarea mobilității într-o țară sunt extinderea și calitatea infrastucturii transportului la nivelul solului. Acestea iau în considerare calitatea drumurilor, căilor ferate și porturilor, precum și măsura în care rețeaua națională de transport asigură mijloace de transport către centrele comerciale și atracții turistice.

Plilonul care include infrastuctura turistică este diferit față de infrastructura transportului, pentru analizează infrastuctura cazării (numărul camerelor de hotel) precum și prezența marilor companii de închiriat mașini într-o țară, dar măsoară și infrastuctura financiară destinată turistilor (automate bancare).

Având în vedere importanța tot mai mare a mediului online pentru industria Turismului și Călătoriilor în ceea ce privește planificarea itinerariilor, achiziționarea ofertelor de sejur, rezervarea cazării, achiziționarea biletelor de transport, calitatea infrastucturii tehnoligiei informației și comunicării este remarcabilă în cadrul fircărei economii. Acest pilon măsoară pătrunderea tehnologiei informației și comunicării (linii telefonice, internet, bandă de frecvență) atât în activitatea societății, cât și în domeniul afacerilor privind realizarea tranzacțiilor.

Competitivitatea prețurilor este în mod clar un element important ce se referă la practicarea unor prețuri scăzute care să atragă din ce în ce mai mulți turiști în țara gazdă. Pentru a măsura competitivitatea prețurilor, se iau în considerare factori cum ar fi prețutile bunurilor și serviciilor din două țări diferite (paritatea puterii de cumpărare), taxele de aeroport, prețurile carburanților, sistemele de impunere (care afectează și turiștii într-o oarecare măsură – TVA) și costurile de cazare în camerele de hotel.

Calitatea resurselor umane într-o economie asigură acces facil către personal bine pregătit care contribuie la dezvoltarea industriei Turismului și Călătoriilor. Acest pilon ia în considrare sănătatea, nivelurile de educație și formare de specializare a angajaților, fiind compus din doi subpiloni. Subpilonul educație și training măsoară atât ponderile ultimelor forme de învățământ absolvite de populație, cât și calitatea sistemului educational din fiecare țară.

Pe lângă sistenul de educație formală, se ia în considerare și implicarea sectorul privat în dezvoltarea resurselor umane prin ofertarea de tarininguri specializate de către comanii. Al doilea subpilon măsoară disponibilitatea muncitorilor calificați, ia în calcul nivelul în care reglementările statului împiedică angajarea, respective concedierea muncitorilor autohtoni, precum și gradul în care acestea afectează accesul emigranților la locurile de muncă disponibile. Sănătatea forței de muncă este de asemenea inclusă în acest subpilon, măsurată prin speranța de viață la nivelul țării respective și nivelul costurilor ocazionate de îmbolnăvirea lucrătorilor.

Indexul Competitivității Turismului și Călătoriilor include și afinitatea pentru turism și călătorii, care măsoară gradul deschiderii societății către vizitatorii străini. Acest pilon măsoară atitudinea populației originare privind turiștii de alte nații.

Resursele naturale sun un alt factor important care stă la baza Turismului și Călătoriilor. Țările care sunt în măsură să ofere acces călătorilor la resurse natural au în mod clar un avanatj competitiv. Acest pilon include atracții natural, compuse din locurile naturale desemnate de UNESCO în categoaria Patrimoniului Natural (World Heritage), calitatea mediului înconjrător, fauna – prin specificarea numărului total de specii cunoscute care viețuiesc în țara respectivă și parcurile și rezervațiile natural ocrotite de lege.

În cele din urmă, resursele culturale aflate la discreția fiecărei țări fac diferența privind măsurarea competitivității în sectorul Turismului și Călătoriilor la nivel mondial. Acest pilon cuprinde monumestele culturale din lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO care se află într-o țară, dar și stadioanele sportive, precizând capacitatea locurilor, evenimente cum ar fi expoziții și târguri internaționale.

2.3. Ierarhizarea mondială din punct de vedere al

Indexului Conpetitivității Turismului și Călătoriilor în anul 2013

Studiul competitivității Turismului și Călătoriilor a inclus în anul 2013 încă șase noi economii, realizându-se pe un eșantion de 140 de țări, acestea acoperind toate regiunile lumii însumând circa 98% din PIB-ul mondial.

Cu o scurtă privire asupra Indexului Competitivității Turismului și Călătoriilor se observă dominația economiilor avansate în pozițiile superioare ale clasamentului. Acest fapt este, de altfel, cât se poate de firesc de vreme ce mare parte dintre elementele care compun indexul depind direct și nelijlocit de gradul de dezvoltare al economiei naționale, iar economiile dezvoltate se bucură de un avans considerabil în ceea de priveste investițiile în economie, în general, și în sectorul turistic, în particular. Pe de altă parte, economiile emergente au început sa recupereze teren față de anii anteriori dinaintea crizei economice și să performeze din ce în ce mai mult în cadrul clasamentului. Studiul structurii Indexului Competitivității Turismului și Călătoriilor arată că, deși țările cu economie avansată sunt mai eficiente din punct de vedere a cadrului legislativ, mediului de afaceri și resurselor umane, acestea sunt în mod clar devansate de țările emergente la capitolul competitivitatea prețurilor. Astfel, una dintre cele mai sigure metode de sporire a competitivității pe piața turismului international constă în obținerea unui raport calitate-preț mai bun decât cel al concurenței.

Tabelul 2.1.

Clasificarea națiunilor în funcție de punctajul obținut în calculul ICTC 2013

Sursa: prelucrări ale autorului după Blanke, J., Chiesa, Th. (Eds.), “The Travel and

Tourism Competitiveness Report 2013”, World Economic Forum, 2013, p. 10.

Calculele aferente Indexului Competitivității Turismului și Călătoriilor se bazează pe evaluările specialiștilor WTTC pentru fiecare din variabile. Scara valorică aplicată este 1-7. Coantificarea fiecărei variabile se realizează conform formulei strandard:

+1

Valoarea fiecărui pilon se calculează ca medie aritmetică neponderată a tuturor variabilelor care îl compun. Fiecare subindice se calculează ca medie aritmetică neponderată a valorilor pilonilor care îl compun.

CAPITOLUL 3

ANALIZĂ COPARATIVĂ A TURISMULUI ROMÂNESC

ȘI A TURISMULUI GRECESC

Reglementările existente impuse de către stat cu privire la activitatea desfășurată în turism, de cele mai multe ori sun respectate cu strictețe atât în Grecia cât și în Romania. Stațiunile din România se ridică în ultimii ani la nivelul celor din străinătate grație faptului că investițiile au crescut în ultimii ani, însă Grecia a fost și este în continuare una dintre destinațiile preferate de turiști, organizându-se către destinații din ce în ce mai diverse în funcție de buget și categoria social din care fac parte.

3.1. Performanța turismului românesc în paralel cu turismul grecesc din perspectiva Indexului Competitivității Turismului și Călătoriilor în anul 2013

În cadrul clasamentului realizat pe baza Indexului Competitivității Turismului și Călătoriilor, România ocupă, în anul 2013, locul 68 din 140 de țări, în regres față d clasamentul anterior, realizat în anul 2011, când se afla pe locul 63.

La rândul ei, Grecia ocupă locul 32, în scădere cu trei poziții de la clasamentul din 2011.

Pe primul loc se clasează Elveția, iar pe ultimul – Ciad.

Table 3.1.

Indicele competitivității turismului în cazul României

Sursa: prelucrări ale autorului după Blanke, J., Chiesa, Th. (Eds.), “The Travel and Tourism Competitiveness Report 2013”, World Economic Forum, 2013, p. 296.

România o obținut cel mai bun punctaj pe pilonul sănătate și igienă, 5,4 puncte din 7 posibile, acest punctaj fiind ceva mai scazut decât al ocupantei locului întâi, în vreme ce competitoarea sa a însumat 6,4 puncte la capitolul sănătate și igienă, respectiv 4,3 la infrastructura turistică. (Tabelul 3.1.)

Figura 3.1. Indicele competitivității turismului în cazul României

Sursa: prelucrări ale autorului după Blanke, J., Chiesa, Th. (Eds.), “The Travel and Tourism Competitiveness Report 2013”, World Economic Forum, 2013, p. 296.

Tabel 3.2.

Indicele competitivității turismului în cazul Greciei

Sursa: prelucrări ale autorului după Blanke, J., Chiesa, Th. (Eds.), “The Travel and Tourism Competitiveness Report 2013”, World Economic Forum, 2013, p. 178.

Comparativ cu a sa competitoare, Grecia (Tabelul 3.2.) a înregistrat scoruri surprinzătoare din punct de vedere al infrastructurii generale de turism (scor 6,8/7; poziția 3/140) și al sănătății și egienei (scor 6,4/7; poziția 13/140). Punctaje mai mici a obținut pe pilonul legilor și regulilor specific (scor 4,2/7; poziția 98/140) și pe pilonul competitivității prețurilor (scor 3,6/7; poziția 127/140).

Figuta 3.2. Indicele competitivității turismului în cazul Greciei

Sursa: prelucrări ale autorului după Blanke, J., Chiesa, Th. (Eds.), “The Travel and Tourism Competitiveness Report 2013”, World Economic Forum, 2013, p. 178.

3.2. Analiză empirică a principalilor factori care influențează Indexul Competitivității Turismului și Călătoriilor din perspectiva climatului institutional și a dezvoltării durabile – România vs. Grecia

Climatul politic și mediul institutional existent au un efect decisive asupra atractivității ca destinație turistică a unei anumite regiuni sau țări. În general, turiștii sunt foarte sensibili la mesajele transmise în legătură cu cadrul de siguranță și securitate existent, iar la acest capitol orice informație negativă, mai mult sau mai puțin fundamentată, poate crea un efect de halou și de contagiune în rândul publicului.

În cee ace privește imaginea general a României din perspectiva cadrului legal, aceasta este, în general, percepută ca o țară care, desi se confruntă cu un nivel ridicat al birocrației și al instabilității legislative, oferă condiții suficiente pentru a fi considerată o destinație care nu inplică riscuri majore de securitate. În plus, cel puțin la nivel declarativ, România, ca membră a Uniunii Europene, este determinată să-și alinieze legislația, inclusive în domeniul turismului, la normele, directivele și regulamentele europene.

Legile și regulile specifice

În cadrul acestui pilon scopul cercetărilor este acela de a captura măsura în care mediul politic contribuie sau este dispus să contribuie la dezvoltarea sectorului turistic în fiecare țară. Guvernele, prin politicile pe care le creează și implementează, pot avea un impact important asupra atractivității acestui sector emergent fie asigurând sprijinirea acestui sector, fie împiedicând dezvoltarea acestuia. Uneori chiar și politicile guvernamentale bine intenționate pot produce un efect opus față de cel urmărit. În cadrul acestui pilon, trebuie luată în considerare măsura în care guvernul autohton permite transferul și protejarea drepturilor de proprietate către străini și modul în care sunt tratate investițiile străine directe (ISD); timpul și costurile necesare pentru înființarea unei afaceri; măsura în care este asigurată libera circulație a vizitatorilor; gradul deschidere a acordurilor bilaterale privind serviciile aeriene; angajamentele asumate privind regimul de deschidere a serviciilor de turism și de călătorie în cadrul comerțului internațional.

Tabelul 3.3.

Legi și reguli specific – analiză comparativă România – Grecia

Sursa: prelucrări ale autorului după Blanke, J., Chiesa, Th., (eds.), “The Travel and Tourism Competitiveness Report 2013”, World Economic Forum, 2013, p. 179, 297.

Așa cum se menționa anterior, România și Grecia beneficiază de o imagine relativ bună în ceea ce privește cadrul legal datorită, mai ales, poziției lor de membre al Uniunii Europene. Conform WEF (Tabelul 3.3.), România se află deasupra Greciei la patru dintre capitolele specifice pilonului legi și reguli specifice, fiind devansată la alte patru dintre cele nouă capitole. Se observă că România a reușit să obțină o imagine mai bună decât competitorul său la ceea ce reprezintă impactul legislației asupra investițiilor străine directe, timpul și costul necesar pentru a demara o afacere și acordurile privind comerțul cu serviciile. Pe de altă parte prelevanța proprietarilor străini, drepturile de proprietate, acordurile bilaterale aeriene precum și opacitatea deciziilor guvernamentale afectează imaginea României față de cea a Greciei.

Imaginea pe care o țară reușește să o creeze despre cadrul său legislativ în domeniul afacerilor este reflectată în anuarul editat de Banca Mondială “Doing Business” ajung la ediția din 2015. În conformitate cu aceasta lucrare, România este clasată pe locul 48 (în creștere cu două locuri față de 2014), în timp ce Grecia se situează cu 13 poziții mai jos pe locul 61 (în creștere cu 4 locuri față de anul precedent). În ceea ce privește regimul proprietății, anuarul remarcă faptul că atât România cât și Grecia au introdus proceduri rapide pentru înregistrarea dreptului de proprietate, termenul fiind de maxim 3-4 zile în cazul ambelor țări. Din păcate, România a făcut demararea unei afaceri mai dificilă prin soli facecitarea unui certificat de atestare fiscală pentru sediul companiei înainte de înregistrarea acesteia, în schimb favorizând prin reducerea timpului necesar pentru a obține un certificat de la agenția de administrare fiscală și prin transferal responsabilității pentru eliberarea certificatului de sediu de la Biroul de Administrare Fiscală a Registrului Comerțului. România a făcut unele eforturi pentru a facilita accesul la credite și a încuraja investițiile private în sectorul touristic prin acceptare unor garanții la credite de diverse forme, administrarea unei baze de date commune cu privire la incidența situațiilor de neplată a ratelor bancare și reducerea cimisioanelor și costurilor de accesare a creditelor. Simultan România asigură o mai mare securitate a tranzacțiilor de natură financiară pentru a proteja în mod mai eficient drepturile de proprietate.

În același timp, Grecia a în curajat apariția de noi afaceri prin implementarea unei platforme electronice prin care intercoectează mai multe agenții guvernamentale, introducerea unui formular simplu de societate cu răspundere limitată și eliminarea cerinței minimă de capital pentru astfel de societăți, dar și prin reducerea costurilor de înregistrare. În cee ace privește facilitate accesului la credite, Grecia a extins cantitatea de informații pe care le distribuie în rapoarte de credit, îmbunătățind accesul la acestea.

Sustenabilitatea mediului

În present nimeni nu contest faptul că relația turism-mediu înconjurător deține o importanță aparte, protejarea și conservarea mediului reprezentând, probabil, condiția esențială de desfășurare și dezvoltare a turismului. Această legătură este una complex și ambilaterală: pe de-o parte, mediul natural prin componentela sale, oferă resursa de bază a sectorului turistic, iar pe de altă parte turismul exercită o influență atât pozitivă, cât și negativă asupra mediului ecologic, prin alterarea componentelor acestuia. Cercetările în zona turismului s-au concentrat din ce în ce mai mult asupra problemelor privind dezvoltarea durabilă, iar conceptual de turism durabil a intrat în vocabularul curent al cercetării. În acest context “Turismul durabil dezvoltă idea satisfacerii nevoilor turiștilor actuali și industriei turistice și, în același timp, a protejării mediului și a oportunităților pentru viitor”. Se are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice etc. ale “actorilor” din turism menținându-se integritatea culturală, ecologică, diversitatea biologică și toate sistemele ce susțin viața.

Deși există o opinie cvasigenerală conform căreia madiul natural, prin locații le atractive pentru turism pe care le oferă, reprezintă elemental essential în dezvoltarea turismului, devine din ce în ce mai clar faptul că politicile și factorii privind îmbunătățirea durabilității mediului sunt cruciali fiind modalitatea prin care o țară se poate asigura că va continua să fie o destinație atractivă și în viitor. Așadar, în cadrul pilonului referitor la sustenabilitatea mediului trebuie evaluate rigurozitatea reglementărilor guvernamentale cu privire la mediu în fiecare țară, precum și măsura în care acestea sunt de fapt puse în aplicare și respectare.

Având în vedere impactul pe care turismul îl poate provoca asupra mediului ar trebui să se țină cont de măsura în care guvernele acordă o importanță prioritară dezvoltării durabile serviciilor de turism. În plus, față de aspectele de natură politică, acest pilon se referă la elemnte privind modul în care este afectat mediul de emisiile carbon, precum și starea în care se află fauna și flora în țara respectivă.

Tabelul 3.4.

Sustenabilitatea mediului – analiză comparative România – Grecia

Sursa: prelucrări ale autorului după Blake, J., Chiesa, Th., (eds.) “The Travel and Tourism Competitiveness Report 2013”, World Economic Forum, 2013, p. 179, 297.

În conformitate cu Raportul WEF (Tabelul 3.4.), România a reușit să-și creeze o imagine mai bună decât Grecia în cadrul pilonului “Sustenabilitatea mediului” obținând punctaje mai bune la trei dintre cei șapte indicatori calculați de WEF în cadrul acestui capitol. Se pare că România a reușit să creeze o imagine mai bună ca cea a Greciei la indicatorul privind strictețea reglementărilor de mediu, sustenabilitatea dezvoltării sectorului turistic precum și inplicarea în ratificarea tratatelor privind protecția mediului înconjurător. În același timp, România are de recuperate față de Grecia în ceea ce privește aplicarea reglementărilor privind protecția mediului, emisiile de dixod de carbon, concentrația de particule dăunătoare și protecția speciilor pe cale de dispariție.

În România, strategiile propuse și promovate prin diverse companii de comunicare doresc să plaseze turismul durabil pe traiectoria următoarelor principia fundamentale:

Mediul, în sine, deține o valoare intrinsecă și nereproductibilă deosebit de importantă pentru activitățile turistice. Această valoare nu ar trebui alterată deoarece de ea ar trebui să beneficieze și generațiile viitoare;

Dezvoltarea durabilă a turismului presupune un echilibru între exigențele turiștilor și specificul destinației;

Activitățile turistice trebuie să aducă beneficii nu numai turiștii și comunitatea locală, cât și mediul ambiant;

Comuniunea turism – mediu trebuie întreținută pe două axe astfel încât, o data, activitatea turistică pe termen lung să fie susținută denoportunitățile oferite de mediul ambiant, iar turismul, la rândul său, trebuie să nu producă degradarea mediului înconjurător.

Dezvoltarea sectorului turistic trebuie să se realizeze în concordanță cu specificul ecologic, social, cultural și economic al teritoriului în care se desfășoară.

În mod concret, aceste strategii pot fi puse în aplicare prin activități de turism care evită sau, în cel mai rău caz, limitează daunele aduse regiunii geografice de amplasamentul obiectivului turistic, logistica și arhitectura construcțiilor. Toate activitățile de turism se desfășoară în condițiile respectării reglementărilor privind mediul înconjurător, iar impactul activităților de turism asupra mediului este evaluat în mod obiectiv.

3.3. Evoluția principalilor indicatori economici specifici sectorului Turismului și Călătoriilor

3.3.1. Numărul unităților hoteliere și paturi

Tabelul 3.5.

Numărul unităților hoteliere și paturi