Analiza Comparativa a Sistemului de Pensii In Tari Mebre U.e

Analiza comparativă a sistemului de pensii în țări membre ale UE: Germania, Franța și Finlanda

CUPRINS

LISTA TABELELOR

Tabelul 1.1. Utilizarea sistemelor de pensii private în UE

Tabelul 1.2. Sistemul pensiilor private

Tabelul 1.3. Beneficii plătite din fonduri de pensii autonome

Tabelul 1.4. Răspunsuri la criză ale diferitelor autorități guvernamentale, cu referire specială la fondurile de pensii

Tabelul 1.5. Creșterea costurilor asociate îmbătrânirii demografice

Tabelul 1.6. Măsuri pentru asigurarea sustenabilității sistemelor de pensii și creșterea vârstei efective de ieșire la pensie

Tabelul 1.7. Proiecția populației totale

Tabelul 1.8. Vârsta medie la 1 ianuarie pentru anii selectați

Tabelul 1.9. Speranța de viață la naștere

Tabelul 1.10. Proiecțiile speranței de viață la naștere

Tabelul 1.11. Proiectarea ratelor fertilității

Tabelul 1.12. Rata de dependență a populației vârstnice pentru anii selectați

Tabelul 2.1. Clasificarea sistemelor de pensii multipilon

INTRODUCERE

Populația vârstnică, în continuă creștere numerică, este o categorie socială vulnerabilă, cu probleme specifice față de celelalte segmente sociale. Asigurarea necesităților pentru un trai decent al acestei categorii sociale, acoperă o gamă largă de preocupări, nu numai în plan economic, dar și în plan social. Principala funcție a sistemului de pensii este furnizarea unui venit de înlocuire acordat pentru pierderea integrală sau parțială a veniturilor profesionale ca urmare a bătrâneții sau invalidității.

Sistemele diferite de pensii, bazate pe modele sociale diferite se confruntă cu provocări similare legate de sustenabilitatea componentelor (a fiecărui fond/tip de fond în parte) și a gradului de adecvate a structurii sistemului și a design-ului fondului de pensii operațional sau proiectat, cu nevoile curente și viitoare ale asigurării veniturilor la bătrânețe.

Lucrarea prezintă o analiză comparativă a sistemelor private de pensii din Germania, Franța, Finlanda incluzând informații despre planurile de pensii.

Pensiile constituie o recunoaștere socială a muncii depuse de individ și contribuie la realizarea solidarității sociale. Au un rol important în ceea ce privește reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale. Statisticile publicate de Organizația Internațională a Muncii indică faptul că cele mai multe persoane vârstnice din lume nu au un tip de protecție prin pensie care să le permită să facă față riscurilor de sănătate, handicap și pierdere a veniturilor în perioada bătrâneții.

Primul deceniu al secolului XXI a reprezentat o perioadă de expansiune rapidă a sistemului pensiilor private și de reformă a sistemelor publice. Îmbătrânirea demografică și de aici creșterea ratei de dependență economică a afectat tot mai semnificativ sustenabilitatea fondurilor tip PAYG și a accentuat nevoia de pensii din sistem mixt, multipilon – public și privat (ocupațional sau/și individual). Clasificarea tradițională a sistemelor de pensii cuprinde: pilonul I reprezentat de sistemele reglementate de pensii, obligatorii, publice sau private; pilonul II, regimurile profesionale (pensii ocupaționale), obligatorii sau voluntare și pilonul III reprezentat de planurile individuale de pensii.

Uniunea Europeană are ca obiectiv în domeniul pensiilor: pensii adecvate, sustenabile și modernizate. Un element esențial al reformei sistemelor de pensii europene o constituie flexibilitatea în tranziția de la viața activă la pensionare. Se poate realiza prin adaptabilitate în ceea ce privește vârsta de pensionare și stimulente adecvate pentru prelungirea vieții active și de asemenea prin pensionarea parțială și posibilități de a cumula pensia cu salariul.

Creșterea vârstei reale de pensionare și atingerea unor rate mai mari de ocupare a forței de muncă necesită acțiuni ca: descurajarea pensionărilor anticipate1 și îmbunătățirea oportunităților lucrătorilor vârstnici pe piața muncii (eliminarea “barierelor” de pe piața muncii, acces egal la învățarea continuă și la actualizarea competențelor, condiții de muncă atractive). Pentru îmbunătățirea ratei de dependență, în multe state membre este necesară creșterea participării femeilor pe piața forței de muncă (în acord cu obiectivul de de a atinge în 2010 o medie de 60% față de 51% în 2000) și în acest scop, furnizarea de facilități de îngrijire a copiilor. Dezbaterile internaționale concentrate pe reforma sistemelor de pensii reflectă faptul că sporirea numărului vârstnicilor și creșterea longevității conduce la creșterea cheltuielilor cu pensiile și au evidențiat necesitatea asigurării durabilității financiare a sistemelor.

Populația vârstnică, în continuă creștere numerică, este o categorie socială vulnerabilă, cu probleme specifice față de celelalte segmente sociale. Asigurarea necesităților pentru un trai decent al acestei categorii sociale, acoperă o gamă largă de preocupări, nu numai în plan economic, dar și social și psihosocial. Statisticile publicate de Organizația Internațională a Muncii indică faptul că cele mai multe persoane vârstnice din lume nu au un tip de protecție prin pensie care să le permită să facă față riscurilor de sănătate, handicap și pierdere a veniturilor în perioada bătrâneții.

Sistemul general de pensii

Modalitățile de organizare ale regimurilor de pensii cuprind următoarele alternative: regimuri finanțate prin repartiție sau regimuri finanțate prin capitalizare, sisteme cu contribuții fixate în avans (contribuții definite, DC) sau sisteme cu stabilirea în avans a prestațiilor (beneficii definite, DB), regimuri obligatorii sau regimuri facultative și sisteme publice sau sisteme private.

Sistemele de pensii variază considerabil de la un stat membru la altul și diferențele sunt semnificative nu numai în structura lor, ci și în terminologia utilizată. În termeni generali, totuși, persoanele fizice pot obține pensia din:

(1) sisteme de securitate socială garantate prin lege;

(2) sisteme de pensii ocupaționale care sunt legate de contractul de muncă și care, în cea mai mare parte, sunt bazate pe contractul colectiv de muncă;

(3) contracte individuale de economii pentru pensie cu furnizori de servicii financiare, legate de deciziile voluntare, individuale.

Clasificarea tradițională a sistemelor de pensii cuprinde: pilonul I reprezentat de sistemele reglementate de pensii, obligatorii, publice sau private; pilonul II, regimurile profesionale s-au dezvoltat pe sistemul capitalizării (funded pension schemes)7, în 1/3 din țările membre UE.

Pensiile ocupaționale, obligatorii sau/și voluntare s-au dezvoltat pe scheme mai avantajoase și promovează rate de transfer mai ridicate decât pilonul public. Există țări care nu au (încă) acest pilon operațional, în unele situații fiind în construcție.

Pilonul III, reprezentat de schemele de pensii private sunt în majoritate voluntare și se bazează pe conturi de economii, fiind încurajată dezvoltarea acestora prin deducerile fiscale acordate.

Îmbătrânirea demografică și creșterea ratei de dependență economică (persoane de 65+ raportate la numărul celor de 15-64 ani) fac ca fondurile de pensii să genereze deficite pentru componenta publică și să crească importanța pensiilor private, ocupaționale și individuale.

Mobilitatea forței de muncă și a persoanelor în spațiul UE generează probleme de portabilitate a pensiilor, de posibilitate de participare la mai multe fonduri/sisteme și de obținere de beneficii de pensii cumulate, precum și de dezvoltare de instituții financiare de gestionare a fondurilor de pensii transnaționale.

Costurile cu pensiile cresc, iar criza financiară a demonstrat volatilitatea pieței financiare și de aici inclusiv vulnerabilitatea schemelor de pensii. Creșterea speranței medii de viață (implicit a numărului de ani petrecuți la pensie) și necesitatea gestionării riscurilor pieței financiare sporesc costurile sistemului, reducând nivelul veniturilor așteptate. Ca măsură de protecție, la nivelul fondurilor, crește stagiul de contribuție (și implicit și vârsta de pensionare), se reduce rata de transfer, iar la nivelul indivizilor aceștia își prelungesc viață activă, cu sau fără cumul de pensie cu veniturile din muncă.

Se trece de la preponderența fondurilor bazate pe DB și mai recent , care iau în considerare creșterea PIB și a speranței de viață în determinarea beneficiilor așteptate. Riscul este mai ridicat, însă poate fi minimizat prin distribuția pe mai multe surse de constituire a pensiei.

Măsurile de reformare a sistemelor de pensii din ultimii ani au asociat/ combinat soluții altădată alternative, respectiv PAYG-capitalizare, public privat, obligatoriu-facultativ apărând sisteme combinate, hibrid. Viabilitatea pe termen mediu și în forma actuală a sistemelor de pensionare anticipată și a pensiei minime sunt puse sub semnul întrebării. Au apărut astfel forme noi și soluții alternative.

Sistemele publice generoase, bazate pe solidaritate socială, erodează tot mai mult siguranța veniturilor, atât pentru generațiile prezente, beneficiare, cât și pentru cele contributoare, dovedindu-se potențial mai durabile sistemele de asigurare activă, prin ocupare – îmbătrânire activă și personalizarea schemelor de economisire pentru bătrânețe pe criterii de potențial diferențiat de contribuție și nevoi diferite de consum. Permanentizarea legăturii dintre piața muncii și sistemele de beneficii de bătrânețe se poate face doar prin măsuri complementare de condiționare între istoricul contribuției și modelul de ieșire de pe piața muncii (gradual).

Sistemele de pensii ale țărilor membre UE sunt multipilon, care îmbină principiul PAYG pentru pilonul public cu cel de capitalizare pentru pilonii de pensii private și ocupaționale, obligatorii sau facultative. Angajatorii, prin partenerii sociali, au dezvoltat sisteme de asigurări cu capitalizare, de tipul pensiilor ocupaționale, ca formă de sprijinire a salariaților și ca instrument de stabilizare a ocupării, transferurile între aceste fonduri, fiind în general mai dificile. Piața privată a pensiilor este reprezentată, pe de o parte, de fondurile private propriu-zise, supuse reglementărilor particulare în domeniul pensiilor private și coordonate/supravegheate de instituții specifice și, pe de altă parte, de sistemul asigurărilor de viață de tipul pensiilor, în care rambursarea sumelor capitalizate sub forma de anuități sau plăți lunare se constituie într-un venit suplimentar pentru pensionari.

Pentru țările UE sistemele de pensii au un istoric bazat pe cei trei piloni, bine conturat, cu o componentă privată integrată sistemului cu mulți ani în urmă.

Reformele sistemelor publice de pensii din ultimii ani evidențiază că îmbătrânirea demografică este un factor major de influență asupra sustenabilității financiare a sistemelor naționale de asigurare și asistență socială, cu efecte pe termen lung.

În 1994 Banca Mondială, în raportul de cercetare “Preîntâmpinarea crizei vârstei a treia – politici pentru protecția vârstei a treia și promovarea creșterii economice” a sugerat elaborarea a trei sisteme de securitate care împreună să realizeze o co-asigurare în fața riscurilor cu care se confruntă persoanele în vârstă. Cele trei componente la care se referea raportul sunt: un sistem public obligatoriu finanțat din taxe, unul privat obligatoriu (planuri de economii personale sau pensii ocupaționale) și un sistem bazat pe depuneri voluntare.

Studiul menționat anterior a identificat trei funcții ale sistemului de securitate financiară a persoanelor vârstnice care trebuie luate în considerare la stabilirea programelor naționale de securitate a vârstnicilor și la care se face referire în susținerea sistemului multi-pilon. Acestea sunt economisirea (saving), redistribuirea (redistributive function) și asigurarea (insurance). Potrivit Băncii Mondiale, sistemele de pensii trebuie să furnizeze beneficii adecvate, să fie accesibile, durabile și robuste.

Conceptul sistemului bazat pe trei piloni a fost extins astfel că sistemul de pensii susensii susținut de Banca Mondială este constituit din asocierea a cinci elemente de bază: pilonul “zero”, non – contributiv, sub formă de “pensie socială”, care oferă un nivel minim de protecție primul pilon – sistem contributiv, legat de veniturile salariale; al doilea pilon, obligatoriu, în esență un cont de economii; al treilea pilon, voluntar – aranjamente care pot lua forme diferite-individuale, plătite de angajator, cu beneficii definite sau cu contribuții definite și al cincilea element – suportul pentru vârstnici, financiar sau non-financiar, informal, intrafamilial sau intergenerațional, inclusiv acces la servicii de sănătate și locuire. Organizația Internațională a Muncii susține un sistem de pensii bazat pe patru piloni și care să aibă în alcătuire sa un pilon “fond-antisărăcie”, bazat pe testarea mijloacelor și finanțat din veniturile generale ale statului.

CAPITOLUL 1

Caracterizare succinta a sistemului de pensii private

Modelul social, pe de o parte și cultura economisirii, pe de alta, determină rolul și locul pensiilor private în fiecare țară, iar capacitatea acestora de a completa satisfăcător veniturile la bătrânețe este legată de nivelul de dezvoltare, nivelul mediu al veniturilor comparativ cu pragul de sărăcie și modelul de consum.

Sistemul PAYG stă la baza sistemelor de pensii din majoritatea țărilor europene. Multe țări au suplimentat pensiile statutare cu un pilon bazat pe contribuții definite (DC) administrat în multe cazuri în sistem privat, de instituții financiare specializate .

Unele state au implementat în locul sau complementar un sistem ocupațional și individual. În unele cazuri, sistemele ocupaționale sunt de tip PAYG prin rezerve/conturi (book reserve) constituite la angajator, sau prin scheme gestionate de fonduri de pensii sau de asigurări (group insurance contracts).

Pensiile individuale au la bază contractele individuale semnate cu furnizorul de pensii private – în general o companie de asigurări sau un fond privat de pensii. Contribuțiile individuale sunt acumulate și investite, iar sumele finale stau la baza pensiei individuale. Participarea la schemele de pensii ocupaționale și individuale poate fi obligatorie sau voluntară, iar în unele țări este folosită ca alternativă la schemele de pensii obligatorii. Dacă este să analizăm importanța pensiilor private trebuie să avem în vedere o serie de elemente și anume:

-nivelul actual de dezvoltare a pensiilor private și istoricul acestora;

-participarea populației la sistemele de asigurări de viață de tipul pensiilor și ponderea acestora față de pensiile private totale;

-nivelul și modelul de constituire a pensiilor private obligatorii;

-posibilitatea populației de a participa la sistemele facultative de asigurare de bătrânețe și utilizarea acestui instrument de piață comparativ cu cele tradiționale, de economisire bancară sau prin titluri de valoare.

Prin dezvoltarea pensiilor private, riscul securității veniturilor la pensionare se transferă asupra individului, însă constituirea conturilor personale și portabilitatea pensiilor de tip DC schimbă percepția asupra gestiunii veniturilor totale la bătrânețe. Cu cât pensiile private dețin o pondere mai mare în veniturile așteptate la pensionare, cu atât riscul se transferă către individ. De aici nevoia de a reforma sistemul general de pensii, de a-l adapta la nevoile viitoare ale generațiilor ce contribuie astăzi, însă cu respectarea principiilor generale. Acoperire universală – beneficiile reprezintă un drept, echitate, protecție împotriva sărăciei, înlocuirea veniturilor pierdute, echivalență actuarială a contribuțiilor și nivelului pensiei, garantarea unei valori minime reale a economiilor, responsabilitate financiară și fiscală, coerență în politici și coordonare, responsabilitatea statului., indiferent de tipul de fond de pensii, obținând astfel un venit real nu foarte ridicat, însă protejat de factori conjuncturali precum criza. Pensiile private obligatorii, ca pilon de completare a pensiilor publice (prin conturi individuale), s-au dezvoltat în numeroase țări vestice.

Termenul – „sisteme de pensii private” include toate sistemele prefinanțate care sunt administrate privat. Acesta cuprinde :

> toate sistemele garantate prin lege (obligatorii) finanțate în întregime –cum ar fi al doilea nivel al sistemelor garantate prin lege, atunci când contribuțiile la asigurările sociale sunt deturnate în conturi individuale, care sunt administrate privat;

> sistemele de pensii suplimentare (voluntare) finanțate – toate pensiile ocupaționale, inclusiv sistemele cu provizioane la bilanț în vederea asigurării plății pensiilor, inclusiv sistemele de economii individuale pentru pensii, și anume economii pentru pensii legate de anuități, însă excluzând alte produse de economisire pe termen lung. Acesta nu acoperă fondurile de rezervă acumulate în cadrul sistemelor publice de pensii de tip redistributiv sau de economii individuale pe termen lung care nu sunt destinate în mod specific pensiilor. În majoritatea statelor membre, o proporție dominantă din asigurarea totalului pensiilor este organizată în cadrul sectorului public general, cu un impact puternic asupra finanțelor publice. Până la începutul anilor ́90, sistemele private jucau un rol semnificativ numai în cadrul sistemelor de pensii din Danemarca, Irlanda, Țările de Jos, Suedia și Regatul Unit, unde limitarea inițială a asigurării publice a pensiilor de tip redistributiv la pensii de bază, forfetare pentru toată lumea a stimulat creșterea sistemului de pensii private, fie sub formă de pensii colective ocupaționale, fie sub formă de contracte individuale de asigurări de pensie. În ultimul deceniu de reforme ale sistemului de pensii ca răspuns la îmbătrânirea populației, tot mai multe țări au extins rolul sistemelor existente de pensii private și au introdus noi elemente ale sistemelor de pensii prefinanțate, administrate privat, în sistemele lor de pensii. Acest lucru s-a petrecut în mod specific fie pentru a îmbunătăți adecvarea generală a asigurării pensiilor prin adăugarea unor componente private la sfera sistemului public, fie pentru a compensa pentru reducerile ratelor viitoare de înlocuire ale sistemelor publice, rezultate din reforme.

Alte motive citate de statele membre, care au un procent semnificativ de – sau care se vor baza din ce în ce mai mult pe – finanțare privată în sistemele lor, includ dorința de a diversifica asigurarea, de a spori alegerea, de a mări transparența și de a încuraja o mai mare responsabilitate individuală. În mod tradițional, asigurarea pensiilor private a fost discreționară și voluntară sau opțională, în concordanță cu caracterul său de remunerație (sisteme ocupaționale) sau achiziție ori economisire individuală. Totuși, pe măsură ce prestațiilor private li s-au conferit roluri oficiale mai mari în asigurarea pensiilor, reglementările din partea autorităților publice au mărit și au redus gradual aceste caracteristici inițiale, fapte care le-au conferit un caracter deosebit de discutabil ca instrumente de protecție socială, deoarece acestea au dus adesea la acoperire fragmentată și inegală și la prestații nesigure.

Rolul actual al sistemelor de pensii private diferă puternic în statele membre, nu numai în ceea ce privește contribuția acestora la venitul total al pensionarilor, ci și în termeni de niveluri de acoperire a membrilor activi, maturitate a sistemelor și dimensiune a fondurilor acumulate. Astfel cum se arată în tabelul 1.1, statele membre UE se împart, în sens larg, în patru categorii atunci când este vorba de modalitatea și de măsura în care acestea utilizează sistemele de pensii private.

Tabelul 1.1. Utilizarea sistemelor de pensii private în UE

Sursa: Sistemele de pensii private, Rolul acestora în ceea ce privește pensiile adecvate și durabile, Comisia Europeană, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Egalitatea de Șanse Unitatea E.4, 2010, Belgia, p. 8

Pensiile private funcționează după o paletă variată de scheme și tipuri de fonduri, în administrare publică sau privată, reglementate de legislațiile naționale de funcționare a actorilor de piață, în cadrul general de reglementare convenit la nivelul UE. În general, pensiile private sunt voluntare iar cele ocupaționale au o importantă componentă de asociere/mutualitate. Implicarea statului este diferită, în unele cazuri promovează scheme de asigurări specifice pentru proprii angajați și își asumă responsabilitatea pentru pensiile anticipate sau forme specifice pentru anumite ocupații.

Istoria dezvoltării sistemelor naționale de pensii a demonstrat că principalii factori care au modelat de-a lungul timpurilor sistemele publice și au favorizat dezvoltarea sistemelor private în complementaritate au fost în principal nivelul de dezvoltare economică și modelul social. O țară dezvoltată sub aspect economic își poate permite să construiască sisteme publice de asigurări de pensii care să promoveze în mare măsură siguranța venitului la bătrânețe, susținând legislativ, instituțional și prin politici adaptate participarea la sistem și dezvoltarea complementarității. Pensiile private devin atractive pentru completarea veniturilor din sistemul public și sunt utilizate ca sistem suplimentar de protecție de către persoanele cu venituri decente și/sau confortabile.

Tabelul 1.2. Sistemul pensiilor private (conform CEIOPS, mai 2010)8

Sursa: Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011, p. 124

În cazul unor sisteme slabe de asigurări de stat, în care pensia devine insuficientă și nici nu există un plafon al pensiei minime adecvat (decent) ori nu se aplică principiul pensiei sociale minime, pensiile private sunt atractive ca alternativă la asigurările publice, cu deosebire pentru persoanele cu venituri peste medie și mari, în general, celelalte categorii de populație ocupată cu excepția salariaților, pentru care, în multe țări, sistemul public (obligatoriu) de asigurare este facultativ. În ultimii ani se încearcă majorarea bazei contributive prin atragerea în sistem a tuturor tipurilor de populație activă, însă deteriorarea raportului de dependență economică conduce la opțiunea cumulării surselor de venituri la pensie, prin participarea mai largă, deci mai riscantă la sistemul privat de asigurare de bătrânețe. Dacă pilonul public este în principal bazat pe sistemul PAYG, cel privat, în variantele sale constructive, are ca principiu de bază capitalizarea și păstrarea puterii de cumpărare a sumelor economisite (a contribuțiilor), prin fructificarea pe piață pe perioada constituirii depozitelor.

Inițial, sistemele private erau cu predilecție facultative, reprezentau opțiunea individuală, singulară a individului, care intră în relație directă și nemijlocită cu asiguratorul. În ultimele decenii, pe măsura dezvoltării relațiilor sociale și a responsabilizării sociale a companiilor și statului ca actori de piață, s-au dezvoltat sisteme private sprijinite de companii de stat:

a) pensile ocupaționale, legate cu deosebire de activitatea partenerilor sociali și în primul rând a sindicatelor și asociațiilor profesionale;

b) pensiile private obligatorii susținute în forme variate de către stat, respectiv prin deductibilități fiscale, sisteme suport de management a fondurilor, de reglementare a instituțiilor de supraveghere, de garantare etc.. Asigurările individuale rămân, însă se dezvoltă și diversifică, gravitând în jurul ideii de asigurare de viață (asigurări de pensii pe sistemul asigurărilor de viață), se individualizează ca piață specifică a asigurărilor și țintește grupurile de potențiali beneficiari cu venituri medii și mari și o cultură a gestionării veniturilor îndreptată spre mecanismele de piață (ca formă de gestionare a riscurilor și de participare activă pe piață pentru generarea de randamente pozitive a fondurilor economisite).

Sistemul multipilon este prezent în multe state ale lumii, iar la nivelul UE s-a promovat politica de coordonare pentru asigurarea fluxurilor financiare între fondurile naționale și eficientizarea sistemelor. Îmbătrânirea populației a dezvoltat sisteme specifice de asigurare a persoanelor vârstnice, bazate pe servicii integrate de sănătate, adecvate, asistență socială axată pe nevoile particulare ale vârstnicilor etc.

În domeniul asigurărilor de pensii s-a urmărit dezvoltarea culturii asigurării individuale și a prelungirii vieții active ca măsură activă directă. Creșterea numărului mediu de ani de viață petrecuți ca pensionar, a provocat reconsiderarea și reformarea sistemelor publice – sistemul contributivității și formula de calcul, rata de transfer salariu‑pensie. În paralel, ca răspuns la creșterea responsabilității sociale, în multe țări s-a constituit sistemul pensiei sociale minime și s-au înăsprit condițiile de acces la pensia anticipată și pensia de invaliditate. Intrarea pe deficit a multor sisteme de pensii pe seama reducerii masei contribuabililor și a prelungirii perioadei de acordare a pensiei de bătrânețe s-a permanentizat și acutizat în unele sisteme naționale, transferul de fonduri pentru echilibrare de la bugetul de stat devenind tot mai dificil, în special în perioada crizei.

Mulți specialiști propun revizuirea profundă a sistemului de pensii multipilon, se pune chiar problema viabilității pe termen mediu și lung a sistemului public de tip PAYG. Criza, cu formele sale de manifestare și durata prelungită (și perspectiva revenirii, însă pe alte coordonate mult mai restrictive și mai complexe) provoacă o analiză din perspectiva viabilității sistemelor actuale de pensii, potențialului de supraviețuire a sistemului capitalist actual.

Cheltuielile cu pensiile sunt cea mai importantă componentă a cheltuielilor sociale, ceea ce înseamnă că pilonul public este prezent și rămâne sursa de bază a veniturilor de tipul pensiilor.

Tabelul 1.3. Beneficii plătite din fonduri de pensii autonome – % în PIB

Sursa: Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011, p. 37

Criza economică nu a afectat în măsură semnificativă nici beneficiile plătite din fondurile de pensii private. Datele de care dispunem nu ne permit să apreciem măsura în care s-au diminuat plățile din fonduri, ci, tabelul de mai jos ne conduce însă la concluzia unei relative autonomii a funcționării acestora față de problemele crizei financiare, așa cum au recunoscut și o parte din specialiștii din domeniu.

Criza a dus însă inevitabil la o slăbire generală a încrederii în instituțiile financiare. Cu toate că fondurile de pensii nu reprezintă o sursă sau un mecanism de propagare a crizei, ele nu se pot sustrage declinului general al încrederii în serviciile financiare, ceea ce atrage și diminuarea contribuțiilor viitoare la schemele facultative.

Reformele în aceste țări sunt în mare parte în derulare, promovându-se atât adaptarea prin reformarea profundă a pilonului I, cât și prin introducerea treptată și creșterea masei contribuabililor pentru pilonii II și III. În condițiile în care, la nivelul UE, prin Carta Verde, se reorientează politicile de asigurare de pensii spre „adecvare, sustenabilitate și siguranță”, se dezvoltă și o convergență a sistemelor în formele lor reformate. Măsurile din ultimii ani se concentrează spre eficiență și echilibru al fondurilor, cu promovarea noii politici de asigurare și asistență integrată a serviciilor pentru persoanele de vârsta a treia (ocupare pentru îmbătrânire activă, sistem de sănătate adaptat, sistem de pensii generator de pensii decente, plasă de siguranță pentru categoriile defavorizate, creșterea eficienței și sustenabilității fiecărei componente/pilon în parte etc.).

Pensiile private, potrivit datelor disponibile pentru anul 2010 acestea sunt de 82% din PIB în Finlanda, sub 1% din PIB în Franța. Există o largă varietate a componenței și structurii fondurilor pentru pensii, publice și private, în mare parte dependente de modelul social, istoricul dezvoltării asigurării și măsurii implicării statului în acest domeniu. Se constată și o diversitate de forme de asigurare de bătrânețe, iar asocierea cu nivelul de dezvoltare și modelul social certifică o implicare mai puternică a statului în țările cu model social generos, cu un important sistem public de pensii. Însemnătatea sistemului public de pensii pentru țările UE scade pe axa geografică nord-sud. Pentru țările în tranziție, care încă își definesc modele sociale (ce se dezvoltă în marea lor majoritate sub formă de hibrid) și care au un nivel de dezvoltare mai scăzut, pilonul public este puternic, însă cu deficit de eficiență ridicat.

Principalele măsuri de politici în domeniul pensiilor din ultimii ani pentru UE sunt sintetizate în trei categorii de documente:

a)recomandări ale Consiliului European, specifice fiecărui stat membru,

b)Working paper pentru fiecare țară, elaborat de Staff-ul Comisiei și

c)Documentele naționale, respectiv programele naționale de reforme și/sau Programele de stabilitate/Programele de convergență.

Tabelul 1.4. Răspunsuri la criză ale diferitelor autorități guvernamentale, cu referire specială la fondurile de pensii

Sursa: Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011, p. 38

La nivelul zonei Euro se apreciază că, din perspectiva îmbătrânirii populației, reforma pensiilor și cea a sistemelor de securitate socială nu sunt suficiente pentru a asigura sustenabilitatea financiară pe termen lung, Comisia solicitând măsuri care să permită „coordonarea reformei pensiilor cu situația demografică națională”. În acest context, se recomandă reducerea datoriei publice sub pragul de 60%, inclusiv prin reformarea sistemelor de pensii publice. La nivel național, recomandările de măsuri de politici inițiate de guverne sunt variate ca severitate și impact, au un potențial diferit de ajustare/adecvare a sistemului de pensii la cerințele particulare de asigurare a sustenabilității pe termen lung și de corelare cu pachetul de măsuri de asistență socială pentru vârsta a treia. Pentru țările UE , sistemele de pensii au un istoric bazat pe cei trei piloni, bine conturat, cu o componentă privată integrată sistemului cu mulți ani în urmă. Reformele sistemelor publice de pensii din ultimii ani evidențiază că îmbătrânirea demografică este un factor major de influență asupra sustenabilității financiare a sistemelor naționale de asigurare și asistență socială, cu efecte pe termen lung.

Asociat îmbătrânirii demografice „clasice” (natalitate redusă, creșterea duratei medii de viață), pentru unele noi state membre, precum România, mobilitatea pentru muncă pe termen mediu și lung și transformarea celei mai mari părți a acesteia în emigrație, accentuează îmbătrânirea forței de muncă și reduce participarea la sistemele de asigurare (datorită portabilității reduse a pensiilor). La aceasta se adaugă și efectele specifice generate de criză, care au exercitat presiuni asupra reducerii cheltuielilor sociale, de sens invers față de cererea generată de îmbătrânirea demografică. Reformarea sistemelor de pensii, pe seama restricționării accesului, a majorării duratei de cotizare, a vârstei de pensionare etc., în condiții de reducere a veniturilor din muncă, care reprezintă baza constituirii fondurilor sociale și a surselor bugetare ale statului pentru asistență socială, generează efecte adverse și presiuni intergeneraționale, dezechilibre pe piața muncii, reducerea fluxurilor de înlocuire a masei contribuabililor și, în final, reducerea surselor financiare necesare. O analiză comparativă a costurilor îmbătrânirii demografice evidențiază următoarele aspecte:

– pensiile publice reprezintă cea mai importantă componentă a costurilor sociale, cu tendință de creștere, în principal pe seama majorării numărului beneficiarilor, fiind urmate de cheltuielile pentru sănătate;

– dinamica îmbătrânirii este diferită pe țări.

Tabelul 1.5. Creșterea costurilor asociate îmbătrânirii demografice % PIB

Sursa Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011, p. .37-38

Îmbătrânirea activă reprezintă o soluție viabilă pentru a contracara deopotrivă efectele îmbătrânirii geografice și ale crizei. Reformele sistemelor de pensii au în principal, în marea majoritate a statelor membre, trei coordonate generale: creșterea vârstei legale de pensionare, diminuarea accesului la schemele de pensionare anticipată și reducerea fiscalității implicite pentru susținerea continuării activității de către vârstnici. Recomandările CE din 12 iulie 2011 privitoare la reforma sistemelor de pensii include ca principale măsuri necesare: limitarea accesului la schemele de pensionare anticipată și la cele speciale; prelungirea duratei de cotizare, a vârstei de pensionare (cu uniformizarea de gen), stabilirea unor legături între beneficii și condițiile actuale demografice și economice, stimularea ocupării ca alternativă sau în complementaritate, stimularea asigurării facultative/private etc..

Majoritatea măsurilor recomandate sau asumate de către guverne vizează schimbări profunde și radicale, de lungă durată/definitive ce implică metodologia de calcul sau condițiile de acces la diferitele forme de pensii. Alte măsuri au în vedere termene scurte și nu schimbă construcția sistemului, ci doar aplicarea temporară a acestuia. accesul la pensia privată facultativă este limitat de efortul financiar suplimentar, costurile asociate și riscul ridicat al beneficiilor finale, fiind puțin accesibil pentru cei cu venituri mici.

Tabelul 1.6. Măsuri pentru asigurarea sustenabilității sistemelor de pensii și creșterea vârstei efective de ieșire la pensie

Sursa Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011, p. 39-40.

Contextul economico-social general al reformării sistemelor de pensii private

Multe țări membre UE sunt angajate în acțiuni ample de reformare a sistemelor de pensii, deopotrivă ca răspuns la creșterea numărului populației vârstnice și, implicit, a cheltuielilor sociale asociate, dar și pentru a stimula prelungirea vieții active. Creșterea vârstei standard de pensionare și corelarea acesteia cu speranța de viață se constituie în priorități ale schimbării metodologiei de determinare a pensiei. Politicile reformate în domeniul pensiilor urmăresc de asemenea restricționarea accesibilității și reducerea schemelor de pensionare anticipată în paralel cu stimularea ocupabilității persoanelor de 50 de ani și peste. Impactul crizei financiare asupra pensiilor private și restricțiile financiare ale statului au întărit necesitatea dezvoltării unor sisteme de pensii sustenabile, combinate/multipilon, crearea echilibrului financiar pe fiecare componentă, asigurarea viabilității individuale pe termen mediu și lung.

În plus, în multe state ale lumii, asigurarea unui venit decent din pensie a devenit o adevărată provocare, slăbiciunile sistemului public determinând o regândire a schemei de asociere a diferitelor tipuri de pensii pentru asigurarea unui venit total confortabil/decent. Mai mult, în statele UE se urmărește asigurarea compatibilității structurii sistemului de pensii și posibilitatea de a beneficia de pensie din diverse sisteme de asigurări publice sau private, indiferent de tipul fondului unde s-a contribuit și de locația persoanei la vârstă de pensionare.

Impactul evoluțiilor demografice asupra sistemului de pensii

Studiile internaționale arată că în întreaga lume, și cu precădere în Uniunea Europeană, se manifestă severe probleme demografice: ratele de natalitate și fertilitate scad în mod drastic, iar vârsta medie a populației se află în creștere constantă. Cu alte cuvinte, populația scade și se confruntă din ce în ce mai mult cu fenomenul îmbătrânirii demografice. Willets (2003) demonstrează că structura demografică a Europei, în schimbare, va afecta balanța puterii economice atât în interiorul UE cât și la nivel mondial. Conform datelor ONU, la nivel mondial, ponderea persoanelor de 60 de ani și peste, în total, a crescut mai rapid decât ponderea oricărui alt segment de vârstă. În anii 2025, respectiv 2050, numărul vârstnicilor va ajunge la 1,2 miliarde, respective 2 miliarde, cu 241%, respectiv 462,8% mai față de 8,6% în 1975. Creșterea standardelor de viață din ultimii o sută de ani, împreună cu progresul continuu al medicinii moderne reprezintă cauzele cheie ale îmbătrânirii populației. Tinerii se concentrează în prezent asupra carierei și dezvoltării lor profesionale, întârziind sau neglijând astfel crearea unei familii și nașterea copiilor. La aceasta se adaugă faptul că există tot mai multe gospodării cu un singur membru, cupluri fără copii și locuințe separate ale diferitelor generații dintr-o familie – ceea ce necesită furnizarea de servicii de îngrijire care cândva se realizau în cadrul familiei.

Toate aceste tendințe ridică importante provocări finanțării îngrijirii sănătății pe termen lung. Populația în scădere și supusă fenomenului îmbătrânirii exercită o povară asupra bugetului pensiilor publice, care trebuie să se bazeze pe tot mai puțini contributori (angajați activi) susținând tot mai mulți beneficiari (pensionari). Aceste probleme demografice demonstrează că bugetul pensiilor de stat nu mai este sustenabil în forma actuală și necesită reforme majore. Este motivul pentru care multe țări ale lumii au adoptat sistemul pensiilor private. 27 Prin “îmbătrânire demografică” înțelegem creșterea relativă a populației vârstnice de 60 de ani și peste în totalul populației, ca un proces ferm și de lungă durată, paralel cu scăderea numărului de persoane din grupul tânăr de populație aparținând vârstei de 0-14 ani, în timp ce ponderea persoanelor adulte, de 15-59 ani înregistrează modificări nesemnificative.

Populația Europei se va confrunta, în deceniile următoare, cu schimbări demografice dramatice, datorate ratelor scăzute de fertilitate, creșterii continue a speranței de viață și pensionării generației baby-boom.

Potrivit datelor ONU, în Europa, în anii 2025, respectiv 2050, numărul vârstnicilor va ajunge la 197,9 milioane, respectiv 225,4 milioane, cu 78,5%, respectiv 103,3% mai mult decât în 1975, reprezentând un procent de 28,0%, respectiv 34,5% în totalul populației, față de 16,4% în anul 1975.

Evoluția populației în următorii 50 de ani este prezentată în tabelul 7. Structura demografică este marcată de o pondere crescută a vârstnicilor și va avea loc o scădere a populației.

Tabelul 1.7. Proiecția populației totale

Sursa Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011, p. 59

O primă ilustrare a fenomenului îmbătrânirii populației în Europa o reprezintă creșterea semnificativă a vârstei medii în perioada 2008-2060. Vârsta medie se modifică de la 40,4 ani în 2008 la 47,9 ani în 2060, potrivit proiecțiilor EUROPOP 2008. În prezent, printre țările cele mai “vârstnice” se numără Germania (42,1 ani) și Finlanda (40,9 ani).

Tabelul 1.8 prezintă vârsta medie la 1 ianuarie pentru anii selectați, inclusiv proiecția Eurostat pentru orizontul de timp 2020-2060. Se observă că Germania a înregistrat vârsta medie maximă în anii 1980. Germania va continua să dețină supremația la acest indicator în anii 2020, 2030 și 2040.

Tabelul 1.8. Vârsta medie la 1 ianuarie pentru anii selectați

Notă: valoarea maximă a fiecărui an a fost marcată cu caractere îngroșate.

Sursa Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011, p. 61

Indicatorul vârsta medie se determină ca medie aritmetică ponderată a vârstelor exprimate în ani, folosind ca ponderi structura pe grupe de vârstă a populației. (Notă: 1960-2010: valori estimate; 2020-2060: valori proiectate.)

În ultimii ani, speranța de viață la naștere s-a aflat în continuă creștere în UE (tabelul 1.9).

Tabelul 1.9. Speranța de viață la naștere

Sursa Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011, p. 62

Această tendință este valabilă și pentru ultimele decenii, înregistrându-se o creștere cu aproximativ 2,5 ani per deceniu. Dacă scăderea mortalității continuă în acest ritm, mulți dintre cetățenii UE vor avea o viață foarte lungă. Aceasta înseamnă că speranța de viață la naștere pentru bărbați va crește cu 8,5 ani și cu 6,9 ani pentru femei în următorii 50 de ani. În ultimii 50 de ani, speranța de viață a crescut în UE cu aproximativ 5 ani. Până în 2060 va avea loc o creștere în continuare cu 7 ani. Proiecțiile speranței de viață la naștere se regăsesc în tabelul 1.10 (a, b).

Speranța de viață la naștere este mai mare la femei decât la bărbați. Franța deține recordul la speranța de viață a femeilor pentru toți anii luați în considerare (2008, 2010, 2020, 2030, 2040, 2050 și 2060).

În același timp, proiecțiile ratelor fertilității sunt destul de scăzute în statele UE (tabel 1.11). La nivelul UE, rata totală de fertilitate este proiectată să crească de la 1,54 în 2008 la 1,60 în 2030 și la 1,66 în 2060. În zona euro, este așteptată o creștere similară, de la 1,53 în 2008 la 1,66 în 2060. Rata de fertilitate va crește în toate statele membre ale UE, cu excepția Irlandei (-0,02) și a Franței (-0,05), unde va rămâne totuși peste 1,85. În Danemarca, Finlanda, Suedia și Marea Britanie acest indicator rămâne la același nivel. În toate țările însă ratele de fertilitate vor rămâne sub rata naturală de înlocuire de 2,1 în perioada ce se întinde până în 2060.

Speranța de viață la naștere este reprezentată de numărul de ani pe care i-ar trăi un nou-născut dacă s-ar menține modelul actual de mortalitate. Prelungirea speranței de viață este o constantă în țările dezvoltate.

Tabelul 1.10. Proiecțiile speranței de viață la naștere

Notă: valoarea maximă a fiecărui an a fost marcată cu caractere îngroșate.

Sursa Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011, p. 63

Franța înregistrează cele mai ridicate rate ale fertilității în anii analizați, cu excepția anului 2020.

Tabelul 1.11. Proiectarea ratelor fertilității

Notă: valoarea maximă a fiecărui an a fost marcată cu caractere îngroșate.

Sursa Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011, p. 64

Creșterea speranței de viață și ratele mici de fertilitate vor duce la o modificare accentuată a structurii de vârstă a populației28.

Rezultatul acestor tendințe este o dublare a ratei de dependență a populației vârstnice. Dacă în prezent există 4 persoane de vârstă activă la fiecare persoană de peste 65 de ani, în 2060 se va ajunge la doar două persoane de vârstă activă pentru fiecare persoană de peste 65 de ani. Ratele de dependență a populației vârstnice pot fi analizate prin prisma unor scenarii diferite de vârste de pensionare30. În anul 2010, când ieșirea de pe piața muncii are loc la o vârstă medie de 60 de ani, rata de dependență (respectiv numărul de persoane de vârstă activă raportat la numărul de persoane de peste 60 de ani) este de 5 la 2. Dacă în 2040 vârsta de ieșire de pe piața muncii ar fi de 67 de ani, atunci rata de dependență ar rămâne constantă, iar creșterea corespunzătoare anului 2060 ar fi mult mai puțin dramatică decât în cazul vârstelor mai scăzute de pensionare. Nu ar exista nici o creștere dacă vârsta de pensionare ar mai spori cu alți 3 ani între 2040 și 2060. Conform Eurostat, în anul 2010, rata de dependență demografică înregistrează cele mai mari valori în Germania (31,4), Italia (30,8), Grecia (28,4) și Suedia (27,7). Dacă în anul 2020 cea mai ridicată rată de dependență se află în Finlanda, în anii 2030, 2040 și 2050, Germania va deține cele mai înalte valori ale acestui indicator, respectiv 47,2, 56,4 și 58,1.

Tabelul 1.12. Rata de dependență a populației vârstnice pentru anii selectați

Notă: valoarea maximă a fiecărui an a fost marcată cu caractere îngroșate.

Sursa Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011, p. 65.

Rata de dependență a populației vârstnice sau rata de dependență demografică reprezintă numărul de persoane de 65 de ani și peste raportat procentual la numărul de persoane cu vârste între 15-64 de ani. Acest indicator este unul dintre cei mai importanți folosiți în evaluarea incidenței financiare a procesului de îmbătrânire asupra sistemului de pensii.

În analiza factorilor demografici, componenta de migrație a forței de muncă reprezintă un important indicator (în special prin faptul că poate compensa scăderea naturală a populației active), deși aceasta nu exercită un efect direct asupra pensiilor private tip fond.

Dacă influența migrației asupra pensiilor de stat din sistemul pay-as-you-go – PAYG este evidentă, în principiu, ea este nulă în cazul pensiilor tip fond, atâta timp cât contribuțiile sunt colectate în conturi individuale și se transformă, după vârsta pensionării, într-o anuitate din care se plătesc beneficiile de pensie. Problema pe care o ridică însă fenomenul migrației este cea a transferabilității pensiilor, depinzând covârșitor de întărirea pieței interne a pensiilor în Uniunea Europeană. Adoptarea Directivei privind IORP (Institutions for Occupational Retirement Provision) în anul fost o realizare majoră la nivelul UE. Dar această directivă acoperă doar acele pensii tip fond care au o natură ocupațională și nici pe acestea nu le cuprinde în întregime. Mai mult, ea nu este o directivă cadru, ceea ce face dificilă adaptarea reglementărilor la modificările pieței. Există încă bariere considerabile pentru activitatea transfrontalieră. Acestea împiedică realizarea deplină a câștigurilor de eficiență derivând din concurență și economiile de scară, ridicând astfel costul pensiilor și restricționând alegerea consumatorului. Barierele sunt în multe cazuri rezultatul reglementărilor diferite și al neclarităților legale, cum ar fi definirea incertă a activității transfrontaliere, lipsa armonizării reglementărilor prudențiale și a complexei interacțiuni dintre legile UE și cele naționale Înlăturarea acestor obstacole necesită o revizuire a Directivei IORP și mai multă transparență în ceea ce privesc deosebirile dintre țări. Se impune de asemenea discutarea unor aspecte legate de administrarea pensiilor tip fond, vizând înțelegerea corespunzătoare și supervizarea deciziilor de investiții, remunerarea și structurile stimulative pentru furnizorii de servicii și pentru realizarea unor investiții marcate tot mai mult de social responsibility. Asigurarea transparenței obligațiilor privind pensiile impune și existența unor standarde de contabilitate adecvate și comparabile. IASB (International Accounting Standards Board) a întreprins un proiect de revizuire a standardului care, printr-un model simplu, demonstrează cum migrația schimbă compoziția populației și deci redistribuția inter-generații pe care se bazează sistemul PAYG.

EFRAG (European Financial Reporting Advisory Group) monitorizează îndeaproape proiectul IASB, în vederea îmbunătățirii contabilității pensiilor, inclusiv a pensiilor de tip fond, în conformitate cu prevederile IAS Regulation 1606/2002. Libera circulație a capitalului este facilitată de statele membre ale UE acordând același tratament de impozitare a dividendelor și dobânzii primite prin investirea în IORP pe teritoriul lor dar stabilite altundeva în cuprinsul EEA (European Economic Area). Ca urmare a deciziei Comisiei Europene de a penaliza câteva state membre ale UE din cauza unor aspecte discriminatorii ale regulilor lor de impozitare, țările au început să-și alinieze legislația taxării pensiilor la cerințele legii UE. O problemă specifică o reprezintă transferabilitatea pensiilor suplimentare, având în vedere că muncitorii mobili, care schimbă adesea sistemul social în decursul carierei profesionale, se confruntă în prezent cu numeroase dezavantaje.

Așa cum arată Raportul Monti (2010), în consultările privind sistemele de pensii din Europa, Comisia Europeană trebuie să analizeze obstacolele aflate în calea mobilității transfrontaliere a forței de muncă. În acest context, o opțiune de explorat ar fi dezvoltarea unui al 28-lea regim pentru drepturile de pensii suplimentare. Acesta ar fi un regim stabilit în totalitate prin legi UE, dar care ar funcționa în paralel cu regulile naționale și deci ar fi opțional pentru firme și lucrători. Un muncitor care ar opta pentru acest regim ar fi supus acelorași reglementări pentru beneficiile ne-statutare oriunde s-ar deplasa în Europa. Pentru a simplifica lucrurile, se arată în Raportul Monti, o sub-opțiune ar fi aceea de a limita posibilitatea alegerii acestui regim doar pentru muncitorii aflați la primul lor contract de muncă. Acest lucru ar constitui un stimulent pentru deplasarea forței de muncă tinere, care este de obicei cea mai înclinată către mobilitatea internațională. Actualele reglementări europene se limitează la schemele de pensii statutare și ocupaționale. Se impune o extensie a reglementărilor de coordonare în vederea îmbunătățirii accesului lucrătorilor mobili la drepturile de pensii suplimentare atât în cadrul unui stat cât și între statele membre ale UE. Comisia Europeană a propus în anul 2005 o Directivă care să stabilească standardele minime pentru dobândirea, păstrarea și transferabilitatea drepturilor de pensie suplimentară.

Propunerea respectivă a fost revizuită în 2007, dar nu a fost întrunită unanimitatea în Consiliul UE pentru a fi adoptată. Recunoscând accentul pus, în Green Paper, asupra mobilității lucrătorilor fără pierderea drepturilor de pensie legate de muncă și a celor de pensie suplimentară, Olovsson (2011) consideră că acestea reprezintă ambiții temeinice, dar cu relevanță pe termen lung. Cât de importante sunt barierele pe termen scurt și chiar mediu rămâne o întrebare deschisă. Mobilitatea în Europa nu este încă la nivelul celei din SUA, de exemplu. Autorul menționat se îndoiește că oamenii vor începe să se deplaseze mai mult dacă restricțiile de circulație a forței de muncă sunt înlăturate. În opinia sa, pe termen scurt (și mediu) este mult mai importantă reforma sistemelor de pensii care să asigure sustenabilitatea acestora și încurajarea muncii la vârste înaintate. Oricum, în contextul globalizării și al actualei crize financiare și economice, mobilitatea forței de muncă trebuie luată în considerare.

Oamenii trebuie să fie capabili să-și schimbe cu ușurință locul de muncă în decursul întregii vieți active, iar angajatorii au nevoie să recruteze rapid persoanele potrivite pentru cerințele diferitelor locuri de muncă. Iar lucrătorii foarte mobili au nevoie, de exemplu, de un fond de pensii UE transfrontalier. Amploarea pe care o capătă în prezent pensiile de tip fond impune de asemenea măsuri de coordonare. Schemele de pensii private obligatorii trebuie să intre și ele sub incidența legislației de la nivel UE. În unele state membre ale UE funcționează servicii de reconstituire a drepturilor de pensie din diferite surse în cadrul statului respectiv. Dată fiind mobilitatea crescută a forței de muncă și diversificarea veniturilor de pensii, atât din surse publice cât și private, un sistem de reconstituire a drepturilor de pensie la nivel UE ar fi extrem de util pentru lucrătorii foarte mobili. Extinderea către Est a UE a ridicat o problemă specială migrației forței de muncă. O preocupare majoră a Europei Occidentale a fost aceea că, prin lărgirea Uniunii către Est, vor avea loc influxuri de muncitori ce vor deveni beneficiari neți ai sistemelor de securitate socială. Krieger și Sauer (2003) compară sistemele de pensii din Germania, pe de o parte și cele din Polonia, Ungaria, Cehia pe de altă parte, arătând că, cel mai probabil, imigranții au de suportat o povară din intrarea în sistemul de pensii german. Numai dacă numărul total de imigranți este suficient de mare povara s-ar putea transforma într-un câștig. Autorii citați concluzionează că, dacă migrația are loc, se va întâmpla astfel în ciuda, nu din cauza, existenței sistemelor de pensii.

Provocări actuale asupra sistemelor de pensii din Uniunea Europeană

Cele mai mari probleme cu care se confuntă politica pensiilor in Uniunea europeană sunt îmbătrânirea populației, sustenabilitatea financiară și reyistența la schimbare. Aceste trei provocări sunt într+o relație de interdependență, numai că, în cazul sustenabilității financiare și rezistenței la schimbare li se pot găsii soluții, îmbătrânirea populației este un fenomen inevitabil.

La nivel global, în 1990 existau 500 de milioane de perosane cu vârsta peste 60 de ani, iar dupa studiile recente în anul 2030 vor fi 1,4 miliarde. În cazul populației ce traiește în UE, speranța de viață va crește cu aproximativ 5 ani pâna în anul 2050, față de speranța de viață ce exista la începutul anilor 2000. Odată cu această creștere a speranței de viață vor crește si costurile pentru realizarea acestui tip de servicii cu aproximativ 25-30%.

Din perspectiva sistemelor de pensii, îmbătrânirea populației presupune faptul ca vor fi din ce în ce mai puțini contributori și din ce în ce mai mulți beneficiari. În anul 2050 în UE raportul dintre numaărul de persoane aflate la vârstă activă și cel de pensionari va fi de 50%.

Pentru realizarea sistemelor de pensii sustenabile, dincolo de diminuarea deficitelor bugetare, se pune accent pe:

Creșterea vârstei de retragere de pe piața muncii;

Creșterea ratei de angajare;

Dezvoltarea sistemelor private de pensii;

Se pune problema dacă trebuie să crească vârsta de retragere de pe piața muncii, dacă femeile trebuie să iasă la pensie la aceeași vârstă cu bărbații și dacă este necesar un sistem flexibil de trecere de la viață activă la pensie. Există țări în care vârsta de retragere este aceeași atât pentru bărbați cât și pentru femei și nu există posibilitatea pensionării anticipate. Exemple de astfel de țări sunt: Olanda, Danemarca sau Irlanda. În general, tendința este de a restânge drepturile pensionării anticipate, deci de a impune continuarea activității pe piața muncii în economia oficială. În Grecia deși vârsta de retragere oficială este de 65 de ani pentru bărbați și de 60 pentru femei, în 1998 doar 20% s-au retras la vârsta normală de pensionare, ceilalți 80% folosindu-se de alte prevederi, cum ar fi pensiile de boală sau cele anticipate. În Italia munca nedeclarată după retragere dă posibilitatea unui venit mai mare ilegal în urma pensionării anticipate.

În anul 2007 rata angajării în UE varia de la 54,8% în Italia la 76.2% în Danemarca, în timp ce media pe uniune se situa la valoarea de 63,9%. Pentru ca rata angajării în Uniune să crească trebuie ca anumite țări, precum Italia, Spania, Grecia sau Belgia cu o rată a angajării sub 60% sa atingă media Uniunii. Italia sau Belgia au o rată scăzută a angajării atât în rândul persoanelor în vârstă, cât și în cel al femeilor, o politică de încurajare a angajărilor în aceste direcții putând duce la creșterea ratei generale de angajare a populației active.

Mărimea fondurilor raportate dovedește faptul că în cazul anumitor țări sumele sunt uriașe. Extinderea sistemelor de tip fond la nivelul întregii Europe ar avea importante influențe în viața economică și financiară. În țările din UE, gradul de acoperire cu cel de-al doilea pilon variază de la câteva procente în țări ca Grecia, Franța sau Austria la aproximativ 90% în Olanda și Suedia sau 80% în Danemarca.

Înlocuirea salariului (venitului) cu beneficii venite din asigurări, după retragerea din activitate, se face diferit în funcție de sistemul de pensii. Dacă în Danemarca, Olanda, Irlanda și Marea Britanie sistemul de asigurări statutar oferă beneficii egale, acestea sunt dublate de schema complementară ocupațională. În cazul Marii Britanii, există a doua pensie de stat pentru persoanele cu venit scăzut, iar pentru persoanele cu venituri mai ridicate există sistemele de pensii ocupaționale, sau cele private specifice pilonului III.

CAPITOLUL 2

SISTEME DE PENSII ÎN ȚĂRI MEMBRE ALE UE

2.1. Modele ale reformei cu capitalizare

Reforma pensiilor din fostele state comuniste a demonstat că în materie de reforma există mai multe modele în lume. Banca Mondială a susținut câteva reforme radicale în Kazahstan, câteva reforme tradiționale în Brazilia și Lituania, iar în Rusia a avut câteva propuneri eșuate de reformă.

Toate reformele au presupus schimbări radicale, cum ar fi îmbunătățirea colectării contribuțiilor, înregistrarea economiilor și asigurarea plății pensiilor. De aici a reieșit că procesul reformei este la fel de important ca și conținutul reformei.

Cu ajutorul USAID în țări ca Croația sau Bulgaria au avut loc reforme de succes, cel puțin în privința demarării reformei și implementării noilor prevederi.

Tabelul 2.1. Clasificarea sistemelor de pensii multipilon

Notă: Dimensiunea literei x, X sau X carcaterizează importanța fiecărui pilon pentru fiecare grup.

Sursa: Smaranda Dobrescu, Mihai Seitan –Pensii Private, Editura juridica, 2005, p. 116

Scheme ocupaționale cu capitalizare DC

Schemele ocupaționale de pensii sunt cele la care aderă patroniiși angajații, benevol și prin opțiune sindicală, colectivă. Aceste scheme pot fi bazate pe beneficii – DB sau pe contribuții-DC, cu conturi individuale.

Tendința, peste tot în lume, este să renunțe la schemele de tip DB bazate pe solidaritate, pe garantarea unei pensii minime și pe o rată fixă a rentabilității și să treacă la schemele de tip DC bazate pe conturi individuale, cu rate fluctuante de rentabilitate. Superioritatea conturilor individuale rezidă din aspectul de proprietate asupra sumelor individuale din conturi.

Avantajele sistemului acesta sunt următoarele:

Fiecare angajat decide singur momentul pensionării în funcție și de suportul financiar pe care l-a acumulat în contul său personal;

Administrarea fondurilor cu contibuții definite este în general mai ieftină decât cea cu beneficii definite, care necesită cacule actuariale dificile și continue;

Generează un drept real de proprietate; Pensia poate fi moștenită legal;

Sumele din conturile individuale sunt ușor transferabile, neffind o piedică în flexibilitatatea pieței muncii;

Creșterea vârstei de pensionare din sistemul public avantajează și contibuabilii din acest sistem;

Dezavantajele acestui sistem sunt următoarele:

O contribuție opțională a salariaților ar însemna o contribuție suplimentară față de cea din sistemul public, ceea ce ar împovăra și mai mult salariații și patronii;

Într-o economie în reformă și restructurare care are nevoie de prezență pe piață a cât mai multor agenți economici, obligativitatea oferirii de către viitorii patroni a unor planuri de pensii, îi poate determina pe aceștia să renunțe;

Statul, în calitate de angajator, nu oferă locuri de muncă stabile și salariatul nu este încurajat să investească, mai ales în perioade de instabilitate, restructurare sau recesiune;

La aceste planuri de pensii pot adera doar angajatorii ce au o afacere rentabilă, ce au posibilitatea investirii consecventă în beneficii;

Nu toți salariații sunt cuprinși în planuri depensii, măsura are un impact scăzut, sistemul public nu este deloc despovărat, iar datoria guvernamentală implicită este din ce în ce mai mare;

Chiar dacă legislația ar permite facilități la plata contribuției, acestea s-ar adresa doar unor angajatori, și nu salariaților în ansamblu. Planurile financiare, datoria implicită cu pensiile și deficitul inițial din sistemul public nu pot fi evaluate.

Planurile ocupaționale cu caracter obligatoriu sau generalizate prin cutumă și bune rezultate în timp, există în lume, în țări cum ar fi :Elveția, Olanda, Australia, Marea Britanie, țări ce prezintă o economie stabilă, fără fluctuații majore ale forței de muncă, acestea fiind în general țări bogate.

Scheme ocupaționale cu capitalizare DB:

Avantajele acestui sistem sunt:

Angajatul are posibilitatea de a-și face singur calculul anuității pe care o va obține, având în vedere rata de rentabilitate minim asigurată prin administrare;

Angajatorii asigură aceste planuri în mod generos, semn al unui angajament și o garanție față de salariați. În perioadele nefaste societățile măresc propriile contribuții, astfel încât să fie sigure că există bani suficienți pentru pensionarii prezenți și viitori;

Pensiile furnizate de aceste planuri sunt dependente de planul final, în mare parte, fiind favorizați lucrători care urcă ierarhic treptat și ale căror salarii cresc treptat până în ultimii ani de muncă;

Dezavantajele sistemului sunt următoarele:

Planurile DB încurajează pensionarea anticipată, mai ales în cazurile când salariul maxim s-a obținut devreme în timpul carierei;

Schemele DB realizează un transfer sistematic de resurse de la salariații care s-au pensionat anticipat către cei care au lucrat un timp mai îndelungat. Această inechitate continuă în timp;

Pentru menținerea ratei de rentabilitate promise, în anumite perioade contribuțiile trebuie argumentate. Aceste creșteri nu vor fi în beneficiul viitorului pensionar, ci în beneficiul celor ce tocmai se pensionează sau al pensionarilor mai vechi;

Structura schemelor ocupaționale DB este inadecvată pentru salariații ce își schimbă des locul de muncă. Pensiile cu beneficii definite impun blocarea locurilor de muncă, întrucât răsplătesc pe cei care lucreză un timp îndelungat în același loc de muncă, de fapt are loc o penalizare a mobilității muncii cu efecte negative în economia națională: oamenii care așteaptă o sumă fixă în momentul pensionării își pierd motivația propriei calificări, companiile ajungând să fie suprapopulate cu personal de vârstă medie, ce nu vor pleca de bună voie în cazul în care nu mai fac față provocărilor tehnice;

Garanții

Pilonul 2 reprezintă un tip de instituție financiară specială. Contribuțiile sunt colectate de la angajați în baza unei legi, având caracter obligatoriu și fiind considerate a fi bani publici. Prin acest parteneriat public privat, acești bani sunt dați spre administrare și capitalizare unor manageri privați. În acest parteneriat bazat pe încredere constă caracterul special al pilonului 2.

Acesta este motivul pentru care conducătorii bugetari ai sistemelor PAYG evită să introducă acest parteneriat susținând că ei răspund de banii publicii și nu “privații”. De aceea, pentru obținerea consensului necesar reformei trebuie să se răspundă scepticilor care invocă banul public, prin prevederi legale clare care să ofere un nivel mai mare de protecție pilonului 2 decât cel al fondurilor accumulate din economii voluntare al indivizilor.

Statul este obligat să-și ia prin reglementări oprtune, toate măsurile necesare diminuarii oricărui risc care ar putea afecta pensiile viitoare. Aceste măsuri reprezintă setul de garanții pentru buna funcționare a pilonului 2 și implică 3 direcții de acțiune: reglementare (la început chiar suprareglementare), supraveghere continuă și impunerea unor rezerve financiare care să acopere lipsa temporară de rentabilitate al fondului precedent de lichidități. În sprijinul acestei triple acțiuni unul din argumentele importante în susținerea agenției specializate este acela că dat fiind caracterul de securitate socială populația va accepta reforma dacă va fi sigură că respectivele conturi individuale sunt controlate de către o instituție fără alte sarcini. În trecut în zona central est europeană o serie de bănci și fonduri de investiții au falimentat nefiind suficient de bine supravegheate și reglementate de o instituție specializată.

Reguli de minimă rentabilitate

Regulile de minimă rentabilitate și garanțiile ststului urmăresc să protejeze investitorii mici atât de tentația fraudei și de manevrele greșite în funcționare cât și de fluctuații și disparitate în rentabilitățile obținute. Aceste reguli pot lua diferite forme, pot fi puse în termeni absoluți și pot fi exprimate în termeni nominali sau reali sau pot fi exprimate în termeni relativi prin raportare la media tuturor fondurilor de pensii din țara respectivă. Regulile pot fi fixate pe baze anuale, calendaristice sau succesive sau pot acoperi o periaoda mai lungă de timp.

Cele mai puțin împovărătoare pentru fondurile de pensii și mai puțin benefice pentru pensii sunt nivelurile minime exprimate în termeni nominali pentru întreaga viață a angajatului. Cea mai apăsătoare este oferta unei rate a rentabilității mineme garantate pe o bază anuală.

Regulile de minimă rentabilitate variază de la o țară la alta. În majoritatea țărilor OECD nu există reguli pentru rentabilități minime dar companiile de asigurări și băncile comerciale oferă contracte garantate de investiții și contracte garantate de depozitare, ceea ce reprezintă promisiunea unei rate minime nominale de rentabilitate.

Sistemul din Elveția cu un pilon secund cvasi obligatoriu, o rată nominală minimă anuală de rentabilitate de 4% este impusă tuturor fondurilor. În Singapore se garantează o rată nominală de rentabilitate, fiind tot un risc ca rata minimă să devină o „normă” și să inducă administratorilor fondului un comportament conservator în politicile investitționale.

Rata minimă a rentabilității exprimată în termini reali ar putea oferi angajatului o protecție superioară, dar nu este o măsură prudentă deoarece fondul de garantare ar putea fi expus unor plăți extinse în anii în care bursa de valori înregistrează rentabilități reale negative.

Țările sud americane precum Chile au optat pentru garantarea rentabilității relative. În cazul oricărei căderi al ratei de rentabilitate sub media sectorului administratorii de fonduri au fost nevoiți să o compenseze. Acest lucru se realizează prin mijloacele proprii ale administratorului, el deținând un fond de rezervă în acest scop. În Chile rata minimă de rentabilitate, exprimată în termeni reali, este egală cu 50% din rentabilitatea medie, în timp ce în Argentina, unde este exprimată nominal, este egală cu 70% din medie. (În scopuri simetrice orice rentabilități ce depășesc 150% din media reală în Chile și 130% din media nominală în Argentina se plasează în rezerva de rentabilitate).

Societățile de administrare a fondurilor de pensii trebuie să compenseze orice cădere de rentabilitate folosind, în primul rând, fondul de rezervă pentru fluctuațiile de rentabilitate, dacă acesta a fost creat și abia apoi rezervele lor de investiții. Dacă acestea au fost epuizate li se impune să furnizeze alte valori pentru a compensa căderile temporare de rentabilitate și a-și reconstitui fondul de rezervă de investiții. În cazul în care administratorul nu reușește să compenseze căderea de rentabilitate și refuză să furnizeze valori din fonduri separate, fondul de pensii este lichidat, guvernul acoperă orice lipsă remanentă și transferă conturile angajaților unei alte societăți conform opțiunii lor.

În țările est europene comisia de supraveghere instituie regimul de administrare special al fondului, după care aprobă fuziunea cu un alt fond sau transferă conturile individuale, la cererea participantului fără ca guvernul să intervină cu fonduri bugetare.

În Polonia Pilonul 2 prevede în privința garanțiilor următoarele:

Valoarea medie a randamentului investițional nominal se calculează pe o perioadă de 2 ani. Dacă randamentul investițional al fondului este mai mic decât această valoare, diferența se acoperă de către administrator dint-un fond de rezervă;

Randamentul investițiilor este garantat la nivelul celei mai mici valori dintre jumătate din valoarea medie a randamentului investițional nominal al fondurilor și valoarea medie a randamentului investițional nominal minus%;

Există un fond central de garanție. Fondurile de pensii finanțează acest fond cu o sumă cuprinsă între 0,3 și 0,5% din contribuții. Mărimea fondului este limitată la 0,1% din valoarea activelor tuturor fondurilor din cel de-al doilea pilon. Dacă Societatea de pensii nu poate acoperi diferența de rentabilitate, atunci ea poate fi acoperită de către fondul central de garanție;

Există și garanția statului manifestată prin faptul că trezoreria plătește diferența de randament dacă resursele financiare ale fondului central de garanție sunt epuizate.

În Ungaria pilonul 2 prezintă următoarele 3 mențiuni privind garanțiile:

Fondul central de garanție: fondurile de pensii finanțează acest fond cu o sumă cuprinsă între 0,3% și 1,5% din valoarea activelor tuturor fondurilor din pilonul 2;

Pensia care se plătește sub formă de anuitate de către cel de-al doilea pilon este de cel puțin 25% din beneficiile plătite de către pilonul public. Garanția se aplică individual pesoanelor care au contribuit la pilonul 2 de cel puțin 15 ani;

Randamentul investițiilor este garantat, reprezentând un procent cu 15% mai mic decât randamentul titlurilor de stat. Această garanție este aplicată individual, iar societatea de pensii trebuie să acopere diferența între randamentul realizat și cel garantat, dacă primul randament este mai mic decât cel de-al doilea. Orice randament al investițiilor care depășește cu mai mult de 40% randamentul titlurilor de stat este considerat o rezervă a societății de pensii.

Regulile privitoare la rentabilitatea minimă relativă au tendința să determine fondurile de pensii să aplice politici uniforme de investiții, în așa fel încât fondurile mai mici nu își pot permite să devieze prea mult de la profilul investițional adoptat de marile companii. Pentru a permite mai multă flexibiliatte în politicile de investiții, Chile a modificat evaluarea, luând în considerare o perioadă de 36 de luni.

Fondurile de pensii tind să-și plaseze activele în instrumente similare, chiar în absența unor reguli de rentabilitate minimă relativă. O astfel de regulă ar trebui să protejeze investitorii de manageri aberanți de active, fără să producă ineficiențe în politicile de investiții. O alternativă la regulile de rentabilitate minimă relativă ar fi aceea de a cere societăților de administrare a fondurilor de pensii să-și expună clar la început de an politica de investiții și să-și dovedească capabilitatea de a compensa orice cădere scurtă de rentabilitate care ar putea rezulta din devierea de la politica expusă.

Regulile de garantare minim garantată ridică problema garanțiilor statului, guvernul fiind responsabil pentru compensarea oricăror datorii față de rentabilitatea minimă garantată după lichidarea unui fond de pensii. Crearea unei agenții de supraveghere puternice și eficiente care să asigure respectarea reglementărilor de către administratori și care să-i oblige să nu-și asume riscuri excesive si să-și păstreze rezervele de dividende necesare poate reprezentă o alternativă a acestei garanții.

La fel ca și în țările est europene, în Elveția fondul central de garanție creat prin contribuția tuturor administratorilor oferă o primă linie de apărare în fața guvernelor chemate să compenseze drepturile membrilor fondurilor ce nu s-au putut redresa.

În afara garantării rentabilității minime a fondurilor de pensii, autoritățile pot garanta și plata anuităților pentru pensionari, urmași sau invalizi, dacă furnizorii de anuități au falimentat. Asupra acestor garanții pot fi impuse limite superioare, mai ales în cazul sistemelor obligatorii, unde beneficiile iau forma pensiilor lunare, mai degrabă decât în cazul plăților la lump sum.

2.2. Sistemul de pensionare în Germania

Germania are scheme pentru sectoarele publice și private complet separate. Schemele din sectorul privat în Germania costau din planuri de beneficii fixe și planuri de contribuții fixe. Toți angajații cu normă întreagă sau cu jumătate de normă sunt disponibili la data angajării. Vârsta normală de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați cât și pentru femei.

Clasificarea pe trei nivele a pensiilor in Germania:

Pilonul I: Pensii obligatorii de stat care cuprind: Pensiile se stat, pensiile de bază ale funcționarilor publici, pensiile liber profesionistilor, pensia Rürup;

Pilonul II: Pensiile administrate privat, încurajate de stat prin subvenții, unde intră pensia corporativă și pensia Riester;

Pilonul III: Pensiile facultative unde sunt incluse toate tipurile de investițiile de capital.

Sistemul german de pensii se raportează însă la împărțirea pe piloni, care aduce în prim plan beneficiarul. Spre deosebire de sistemul din România, unde distingem între asigurați obligatoriu, asigurați individual și asigurați care-și doresc să se suplimenteze veniturile, categoriile sunt mai flexibile:

• Pilonul I cuprinde pensiile reglementate prin lege include pensia de stat (adică constituite prin contribuții obligatorii la fondul de pensii de stat, care conform statisticilor oficiale administrează pensia a 75% din populație: 57 de milioane de contribuții), pensiile fermierilor (AdL), pensiile persoanelor fizice autorizate și pensiile funcționarilor publici.

• Pilonul II cuprinde venituri suplimentare asimilate pensiilor, pe bază de contract individual facultativ, așa numitele pensii corporative și ZÖD (pensii suplimentare pentru angajații publici)

• Pilonul III reprezintă pensiile private, constituirea din veniturile proprii de fonduri, la care beneficiarul va avea acces ulterior, aici fiind incluse Asigurările private de viață, Pensia Rürup, Pensia Riester sau Investiții/ Participații la fondurile de investiții.

In principal, Pilonul 1 este bazat pe contribuțiile obligatorii ale asiguraților la asigurările de stat, principiul fiind Pay-as-you-go. In principiu acest fond de pensii este constituit pe principiul solidarității, fondul de pensii fiind alimentat prin contribuțiile angajaților, angajatorilor, prin subvenții de la stat și alte venituri ale caselor de pensii. Contribuția era fixată de la 1 ianuarie 2007 la 19,9%, iar pensia de stat este plafonată la 64.800 de euro anual in statele foste RFG și la 54.600 euro în statele ex-DDR.

Demn de remarcat este însă categoria a doua, care cuprinde așa numiele pensii corporative, pensii ce sunt oferite prin pachetul salarial de către angajator. Pensia corporativă poate îmbrăca mai multe forme, cea mai extremă formă este pensia directă (intreprinderea se angajează să plătească direct angajatului o pensie), iar celelate forme sunt reprezentate de contribuții ale angajatorului de ajutor, Casa de pensii, Fondul de pensii sau achiziționarea unui fond de pensii.

Caz particular – Pensia Rürup

Pensia Rürup sau pensia de bază a fost introdusă în 2005, fiind numită după economistul Bert Rürup și reprezintă o formă de subvenționare de către stat a pensiei, diferență față de restul asigurărilor de viață constă în faptul ca pensia ce revine asiguratului nu poate fi plătită într-o singură tranșă, ci este obligatoriu să se plătească pana la sfârșitul vieții asiguratului.

2.3. Sistemul de pensionare în Franța

Franța are scheme separate ale sectorului public și ale sectorului privat. Schema serviciului public este pentru „funcționarii publici” care au 15 ani de serviciu. Alte categorii de agenți ai sectorului public, în general muncitori, contractuali sau personal temporar și funcționarii publici cu mai puțin de 15 ani de serviciu fac parte dintr-o schemă complementară care este inclusă în schema națională dar care are beneficii în plus. Un funcționar public nu poate lucra mai mult de 10 trimestre după ce a împlinit vârsta normală de pensionare fără sa fie penalizat. Angajații temporari care devin funcționari publici pot să obțină un credit pentru perioada cat au fost angajați temporar.

In cel de-al doilea modul, pensia mandatată va fi bazată doar pe bonusuri, ore suplimentare și indemnizații. Bonusurile, orele suplimentare și indemnizațiile sunt luate complet în calcul, dar se limitează la 20% din „tratamentul indicial”. Acest lucru a fost creat deoarece calculul de bază al pensiei nu iau în considerare sumele suplimentate.

In al treilea modul care este voluntar cea mai mare schemă de calcule este Préfon -Pensionare. Este un plan de capitalizare calculat pe puncte, care funcționează ca un plan CF. Suma pentru pensie este egală cu numărul de puncte multiplicat de valoarea fiecărui punct. Valoarea punctului este determinată în fiecare an de Préfon. Funcționarul public alege până la 11 niveluri de contribuție, în conformitate cu venitul său. Drept consecință, nu există o definiție pentru salariul din care se va fixa pensia. Contribuțiile pot fi oprite oricând. Până în 2004 contribuțiile au fost deduse din taxe. După această perioadă, deducerea va fi de 10% din salariul impozabil având o perioada de tranziție. Pensia crește sau descrește conform vârstei pensionării (intre 55 și 70 de ani).

Angajații din toate sectoarele private sunt asigurați de securitatea socială și de schema Arrco pentru contribuția lor la plafonul de pensii. Peste acest plafon:

"non-cadrele" (ne-executivii) sunt asigurați de Arrco pentru câștigurile care depășesc o dată sau de trei ori plafonul,

"cadrele" (executivii) sunt asigurați de schema Agirc pentru câștigurile care depășesc o dată sau de opt ori plafonul.

Agirc operează ca o schemă singulară în timp ce Arrco asigură mai multe (Arrco trebuie să armonizeze reglementările diferitelor scheme afiliate, astfel membrii primesc aceleași beneficii).

Principalele caracteristici ale acestor două scheme sunt:

repartizare (sistem de plată directă) ;

participarea egală a angajatorilor și a angajaților ("paritate");

puncte pentru pensie.

2.4. Sistemul de pensionare în Finlanda

Finlanda are două sisteme de pensii: regimul de pensii obligatorii în funcție de venit și regimul de pensii naționale (inclusiv pensia garantată, Takuueläke). Regimul de pensii în funcție de venit asigură pensii în funcție de venit și pe bază de asigurări, în timp ce regimul de pensii naționale acordă pensia minimă pe baza reședinței.

Împreună, aceste două pensii formează pensia obligatorie totală. Acestea sunt integrate, iar când pensia obligatorie în funcție de venit depășește o anumită limită, nu se plătește pensie națională sau pensie garantată.

În baza regimurilor de pensii în funcție de venit, este posibilă pensionarea între vârstele de 63 și 68 de ani.

Pensiile în funcție de venitul din sectorul privat sunt administrate de circa 30 de prestatori de pensii. Dacă persoana a fost asigurată prin mai multe legi diferite ale pensiilor (respectiv, a avut prestatori de pensii diferiți), ultimul prestator de pensii acordă și plătește pensia integrală.

Persoanele cu vârsta peste 65 de ani care au reședința în Finlanda sau într-o altă țară a UE au dreptul la pensie națională pentru limită de vârstă și pensie garantată.

Cetățenii finlandezi și cetățenii altor țări ale UE trebuie să fi locuit în Finlanda timp de cel puțin trei ani după vârsta de 16 ani. Dacă o persoană nu a avut reședința în Finlanda timp de trei ani, sunt luate în considerare și perioadele de reședință în alte state membre EU, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. Totuși, în toate cazurile este obligatoriu un an de reședință în Finlanda.

Atât în baza regimului în funcție de venit, cât și în baza regimului național, beneficiarii pot solicita plata anticipată în orice moment după împlinirea vârstei de 62 de ani, caz în care cuantumul pensiei este redus cu 0,6% sau, respectiv, 0,4% pentru fiecare lună între pensionarea efectivă și vârsta legală de pensionare. Plata pensiei pentru limită de vârstă poate fi, de asemenea, amânată după vârsta normală, caz în care, pensia se plătită în final crește proporțional.

În baza sistemului de pensii în funcție de venit, perioadele luate în calcul la pensia pentru limită de vârstă sunt anii de activitate cuprinși între vârsta de 18 ani și vârsta de 68 de ani.

Pensie obligatorie în funcție de venit

Pensiile se calculează pe baza salariului anual sau, pentru persoanele care desfășoară activități independente, pe baza veniturilor anuale consolidate. Dreptul de pensie crește odată cu vârsta pe baza următorilor factori:

▪ 1,5% între 18 și 52 de ani;

▪ 1,9% între 53 și 62 de ani;

▪ 4,5% între 63 și 68 de ani.

Pensie națională

Pensia națională pentru limită de vârstă se acordă în funcție de pensie: peste un anumit nivel de venit din pensii, aceasta nu se plătește. Aici sunt incluse pensiile plătite de Finlanda sau de orice altă țară și formele de indemnizație permanentă care sunt asimilate unei pensii. Pensiile plătite în baza Regulamentului (CE) nr. 883/2004 care se bazează pe asigurarea aceleiași persoane și sunt plătite de un alt stat membru nu sunt considerate venit.

Cuantumul pensiei naționale depinde, de asemenea, de durata reședinței în Finlanda între vârstele de 16 ani și 65 de ani. Pentru o pensie integrală (între 520,19 EUR și 586,46 EUR pe lună, în funcție de starea civilă), este necesară o perioadă minimă de reședință de 40 de ani. Dacă anii de reședință reprezintă mai puțin de 80% din timp între vârsta de 16 ani și vârsta de 65 de ani, pensia este ajustată proporțional cu durata reședinței.

Pensia poate include o majorare pentru copil în îngrijire. În plus, există o serie de alte majorări speciale pentru persoanele pensionate pentru limită de vârstă:

▪ Alocația de îngrijire (Eläkettä saavan hoitotuki), care este o prestație plătită pensionarilor în trei rate, în funcție de necesitatea de asistență, sau pentru a compensa costurile ocazionate de îngrijirea la domiciliu sau alte cheltuieli speciale cauzate de boală sau accident;

▪ Alocația pentru locuință pentru pensionari (Eläkkeensaajan asumistuki), care poate fi acordată pensionarilor cu reședința în Finlanda și al cărei cuantum este proporțional cu venitul pensionarului și costurile cu locuința, precum și cu alți câțiva factori.

Pensie garantată

Persoanele cu reședința în Finlanda care beneficiază de o pensie pentru limită de vârstă sunt eligibile pentru o pensie garantată dacă venitul lor brut total din pensii este mai mic decât cuantumul integral al pensiei garantate. De asemenea, imigranții (și anume, persoanele cu reședința în Finlanda care nu au dreptul la pensie națională) care nu beneficiază de pensie națională sunt eligibili începând cu vârsta de 65 de ani.

Cuantumul pensiei garantate depinde de orice alt venit din pensii pe care o persoană îl poate obține din Finlanda sau din altă țară. Orice alt venit din pensii este dedus din cuantumul integral al pensiei garantate. Pensia garantată nu este redusă în funcție câștiguri, de venitul din capital sau de bunuri. De asemenea, cuantumul său nu depinde de alocația de îngrijire pentru pensionari, de alocația pentru locuință acordată pensionarilor sau de alocația pentru îngrijire neoficială.

Cererea trebuie depusă la prestatorul de pensii relevant. Centrul finlandez pentru Pensii (Eläketurvakeskus, ETK) este organismul central al regimului de pensii în funcție de venit. Sectorul public are propriii prestatori de pensii, Keva. Pensiile naționale și pensiile garantate sunt administrate de Institutul de Asigurări Sociale (Kansaneläkelaitos, Kela).

Sistemul de pensionare în România

CSSPP este autoritatea administrativă autonomă cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului României, a cărei autoritate se exercită pe întreg teritoriul României. Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private este organizată și funcționează potrivit O.U.G. nr. 50/2005, aprobată prin Legea nr. 313/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, publicată în Monitorul Oficial nr. 1010/15 noiembrie 2005.

Pentru a atrage noi participanți, în principiu Societatea de Pensii mandatează agenți de marketing, persoane fizice sau juridice autorizate în anumite condiții de CSSPP, pentru realizarea activităților de marketing ale fondurilor de pensii și pentru obținerea acordurilor de adeziune ale participanților.

În realizarea marketingului fondului de pensii se pot folosi diverse materiale publicitare, condiția fiind ca acestea să fie clare și corecte, conform cu prospectul schemei de pensii și să nu inducă în eroare pontențialii participanți/participanții. Marketingul fondului se realizează în schimbul unui comision, suportat de către Societatea de Pensii.

Ca procedură de implementare la nivel practic a sistemului pensiilor private, prevederile legale stabilesc o perioadă de 4 luni în care persoanele eligibile să dețină calitatea de participant și să poată adera la un fond de pensii ales de către acestea.

În cazul în care acestea nu își îndeplinesc această obligație, persoanele respective vor fi repartizate aleatoriu de instituția de evidență la un fond de pensii, direct proporțional cu numărul de participanți ai unui fond de pensii la data efectuării repartizării (fondurile care au reușit să atragă cei mai mulți participanți în perioada de aderare inițială de 4 luni vor beneficia, proporțional, de numărul cel mai mare de participanți repartizați aleatoriu).

Prospectul schemei de pensii private este documentul care cuprinde termenii contractului de administrare încheiat de fondul de pensii cu Societatea de Pensii și termenii schemei de pensii.

Schema de pensii reprezintă un sistem de termene, condiții și reguli pe baza cărora Societatea de Pensii investește activele fondului de pensii în scopul dobândirii de către participanți a unei pensii private.

Sistemul privat de pensii are avantajul de a smulge o economie din cercul vicios "impozite tot mai mari-creștere economică tot mai mică" și de a o integra într-un cerc "virtuos" "economii (deci investiții) tot mai mari – creștere economică mai puternică". Este poate inutil de adăugat că într-o asemenea situație piața neagră ar suferi o importantă lovitură, prin aceea că salariații vor fi tentați să se angajeze cu contracte legale; bugetul de stat va avea de profitat prin lărgirea bazei de impozitare , datorită subțierii economiei subterane.

Desigur, ar fi greșit să concluzionăm ca venituri adecvate la pensie vor fi furnizate doar într-o țară ce se sprijină exclusiv pe o schemă privată. Spre exemplu, cei cu venituri mici și perioade mai lungi de întrerupere a lucrului, datorită șomajului, îmbolnăvirii, etc vor fi poate incapabili să economisească pentru o pensie adecvată . Alte critici privesc faptul că o generație va trebui să plătească de două ori, odată pentru sistemul de stat și a doua oară pentru propriile pensii.

În sistemul privat fiecare salariat contribuie în timpul vieții active, lunar, cu un anumit procent din salariu, la formarea propriei pensii. Aceste contribuții sunt folosite de către fondurile de pensii în investiții pe piața de capital, ceea ce le mărește valoarea în timp. Deoarece banii vor fi utilizați mult mai eficient, la atingerea vârstei de pensionare un salariat va primi o pensie mai mare decât ar primi daca ar cotiza la stat.

Efectele benefice ale fondurilor private de pensii sunt departe de a se limita la cele spuse mai sus. Este în egală măsură important faptul că, orice salariat va privi depunerile sale la fondul ales ca pe o economie, în timp ce în prezent, contribuția la asigurările sociale se reține ca impozit. Acest lucru va declanșa o schimbare de mentalitate în rândul fiecărui angajat, acesta fiind motivat să muncească mai bine pentru a câștiga mai mult.

Necesitatea reformării sistemului de pensii în România este o realitate necontestată de nimeni. Această atitudine pornește de la o evidență statistică dramatică: în 1990, numărul pensionarilor din sistemul asigurărilor sociale de stat era de 2,4 milioane, iar cel al salariaților de 8 milioane. Acum, numărul pensionarilor a ajuns la 6,3 milioane, iar cel al salariaților a scăzut la jumătate, adică la 4,2 milioane.

Sistemul de pensii al României este gândit ca un sistem multi-pilon, conform recomandărilor Băncii Mondiale,organizat astfel:

Fig nr.1 : Sistemul de pensii din România

Sursa: Comisia de supraveghere a sistemului de pensii private

2.5.1. Pilonul I

Sistemul public de pensii este administrat și constituit pentru a asigura protecție socială, oferind un nivel relativ scăzut al pensiei, rămânând principalul sistem de pensii și consumând majoritatea contribuției de asigurări sociale.

În prezent, în momentul pensionării se realizează doar o reducere a venitului, însă nivelul cheltuielilor nu scade aproape deloc, ceea ce face dificilă menținerea unui standard de viață cu care fiecare este obișnuit.

Primul pilon este cel administrat de stat și bazat pe principiul solidarității sociale, cu alte cuvinte banii pe care îi plătim noi la asigurările sociale sunt mâine plătiți pensionarilor. Ei nu se investesc în nici un fel. S-a ajuns în situația în care avem nevoie de pensii private pentru că în timp ce numărul pensionarilor a crescut, numărul celor care contribuie la sistemul asigurărilor sociale a scăzut.

Sistemul de stat a fost inventat la începutul secolului. Dacă nu se găsesc metode adiacente, precum este sistemul privat de pensii, se estimează că va intra în colaps undeva prin 2050.

Nu va falimenta niciodată, pentru ca oricând vor fi niște oameni care lucrează și vor contribui, dar problema este că veniturile pensionarilor vor fi din ce în ce mai mici pentru că ei sunt din ce în ce mai mulți și cei care contribuie nu fac față. S-a găsit această metodă a pensiilor private.

Caracteristici:

Cel care contribuie, ajută pentru pensionarii de acum, și nu pentru pensia sa;

Pensia este administrată și garantată de stat. Dar, deși persoana respectivă contribuie toată viața activă la acest fond, pensia pe care o va primi va depinde de numărul pensionarilor comparativ cu cel al angajaților, un număr, care, evident, nu poate fi controlat.

Pensia de la stat se „activează” când o persoană se angajează pentru prima dată, când începe să plătească o cotizație către Sistemul de Pensii de Stat: 10,5% dacă nu are pensie obligatorie sau 8,5% dacă are. Este o cotizație obligatorie, din momentul în care s-a semnat contractul de muncă. Cei 8,5% vor scădea cu 0,5% în fiecare an până ajung la 4,5%.

Pensia de la stat se calculează astfel: fiecare angajat care a terminat cu serviciul are un punctaj în funcție de care îi este stabilită valoarea pensiei. Lunar, fiecare angajat realizează un număr de puncte, care este rezultat din raportarea salariului brut individual (cu tot cu sporuri și adaosuri) la salariul brut mediu, valabil în luna respectivă (cel comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice).

La sfârșitul anului se face punctajul anual, care este rezultatul împărțirii la 12 a punctajelor lunare. La vârsta de pensionare, punctajele anuale se adună și se împart la numărul anilor în care persoana respectivă a lucrat. Rezultatul care se obține, punctele se transformă în bani prin înmulțirea lor cu valoarea punctelor stabilite de Stat.

Ca urmare a scăderii în ultimii 17 ani a numărului angajaților care lucrează și își plătesc contribuțiile sociale (CAS) de la 8.1 milioane (1990) la 4.6 milioane (2006), în acest moment pensia de stat are o valoare medie de numai 380 RON pe lună. Un salariat contribuie lunar la sistemul de asigurări sociale cât pentru 1,24 pensionari.

19,2% din populația noastră are peste 60 de ani, valoare care va crește până la 22% în 2030. Vârstele limită de pensionare vor crește până în 2015 la 60 de ani la femei și la 65 la bărbați. Tot până atunci, limita de vechime va fi de 30 de ani pentru femei și 35 pentru bărbați.

2.5.2. Pilonul II –Fonduri administrate private

Sistemul de pensii private obligatorii este reglementat de Legea nr. 23/2007 și Legea nr. 411/2004 privind pensiile administrate privat, cu modificările și completările ulterioare. Pentru îmbunătățirea situației financiare după pensionare, salariații cu vârste de până la 35 de ani au fost nevoiți, din 17 septembrie 2007, să aleagă un fond de pensii obligatoriu, administrat privat.

Participarea la un fond de pensii administrate privat, este obligatorie pentru tinerii sub 35 de ani și opțională pentru cei aflați între 36 și 45 de ani (aceștia din urmă având o singură șansă de a participa la această pensie privată, înscriindu-se în perioada 17 septembrie 2007 – 16 ianuarie 2008).

Aderarea la un fond de pensii administrat privat este o opțiune individuală a participantului și se face din propria inițiativă a acestuia sau în urma repartizării aleatorii de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS).

Presupune administrarea privată a unei părți din contribuția plătită pentru pensie de angajator și angajat (în unele țări, aceasta este chiar în sistem de pensii ocupaționale).

Aderarea la un fond de pensii private

«Fondul de pensii administrat privat, denumit în continuare fond de pensii, reprezintă fondul constituit prin contract de societate civilă, încheiat între participanți, în conformitate cu prevederile Codului Civil referitoare la societatea civilă particulară și cu dispozițiile prezentei legi».

Pentru ca o persoană să devină participant la un fond de pensii private trebuie să îndeplinească o serie de condiții:

să îndeplinească condițiile de eligibilitate, respectiv: să fie angajat și să plătească contribuția de asigurări sociale în sistemul public de pensii (CAS);

să își aleagă un fond de pensii în perioada prevăzută de lege sau, în cazul în care nu a ales, să fie repartizat de către instituția de evidență care va face repartizarea aleatorie a celor indeciși;

să semneze actul individual de aderare la fondul ales sau la care a fost repartizat.

Este interzisă delegarea sau reprezentarea pentru semnarea actului de aderare. Alegerea unui fond de pensii administrat privat se va face în timp de 4 luni de la data la care este anunțată oficial declanșarea perioadei de alegere a unui fond de pensii administrate privat. O persoană nu poate fi participant, în același timp, la mai multe fonduri de pensii administrate privat , în cazul pensiilor administrate privat.

Aderarea la un fond de pensii se face prin actul de aderare –“contract încheiat între participant și administrator în vederea înscrierii la un fond de pensii administrat privat, care conține principalele prevederi ale contractului de societate civilă, ale celui de administrare și de depozitare”.

2.5.3. Pilonul III – Pensii facultative

Sistemul de pensii facultative este reglementat de Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările si completările ulterioare. Ca și completare a pensiei de stat și a celei private obligatorii, mai există soluția oferită de o pensie privată facultativă. Acest sistem a intrat în vigoare de la 1 mai 2007 și va fi finanțat din contribuțiile suplimentare, fiind deschis persoanelor de până la 52 ani. O persoană poate contribui la acest sistem cu cel mult 15% din venitul brut și poate beneficia de pensie când împlinește 60 de ani.

Pensiile facultative reprezintă un venit suplimentar pentru toți cei care au contribuit la un astfel de fond și au plătit minim 90 de contribuții lunare. Acestea se strâng într-un cont individual, similar contului bancar, care este identificat prin CNP-ul fiecărei persoane. Se poate vira până la 15% din salariul brut lunar, contribuțiile fiind deductibile fiscal în limita a 200 EUR/an fiscal, ceea ce reprezintă un alt avantaj.

Prin intermediul sistemul pensiilor private facultative (pilonul III), care este în prezent în curs de implementare în România, se dorește sprijinirea viitorilor pensionari, astfel încât aceștia să beneficieze de venituri mai mari la pensie. Practic, în momentul pensionării, se va cumula pensia pe care aceștia o primesc de la stat, cu pensia facultativă.

Persoanele interesate să își asigure venituri suplimentare la vârsta pensionării, pot contribui la un fond de pensii facultative în limita a 15% din venitul brut lunar. De asemenea, există posibilitatea ca un participant să contribuie la mai multe fonduri de pensii facultative, atât timp cât contribuțiile sale lunare însumate nu depășesc 15% din venitul brut.

Pentru asigurarea unei bune funcționări a pieței pensiilor private, printre atribuțiile CSSPP se numără:

acordarea, suspendarea sau retragerea avizelor și autorizațiilor fondurilor de pensii, administratorilor, depozitarilor și auditorilor financiari;

supravegherea prudențială a sistemului de pensii private;

controlul activității din sistemul de pensii private;

controlul constituirii și virării de către angajator a contribuției la fondurile de pensii;

desemnarea administratorului special în vederea protejării intereselor participanților și beneficiarilor la fondurile de pensii private.

Principalul aspect luat în calcul la alegerea unui fond de pensii facultative este profilul de risc al fondului și structura investițiilor (informații care se regăsesc în mod obligatoriu în prospectul fiecărui fond-document public, pus la dispoziție de fiecare dintre administratorii fondurilor de pensii).

Contribuțiile la fondurile de pensii facultative

Contribuția maximă care se poate plăti în cazul în care de decide participarea la un fond de pensii facultative este de 15% din venitul salarial brut lunar, sau din venitul asimilat acestuia. Este important de reținut faptul că în limita a 200 Euro/ an fiscal, contribuțiile la fondurile de pensii facultative sunt deductibile.

Contribuțiile la fondurile de pensii facultative se pot plăti fie de participanți, fie de angajator. În cazul în care, în calitate de participant la un fond de pensii facultative, persoana respectivă e angajată, contribuția lunară se poate reține și vira de către angajatorul ei , odată cu plata contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii, în contul specificat în actul de aderare.

În acest caz, este necesar să se pună la dispoziția angajatorului un exemplar din actul individual de aderare care a fost semnat cu administratorul fondului de pensii facultative. În cazul în care se decide să se modifice nivelul contribuției la fondul de pensii facultative, va fi necesară notificarea atât a administratorului fondului, cât și a angajatorului.

Pensia privată facultativă și asigurarea de viață

Ambele funcționează după aproximativ aceleași principii: sumele colectate (fie că este vorba de prima de asigurare, fie de contribuția participantului la fondurile de pensii) sunt investite, astfel încât să fie asigurată rentabilitatea acestora (fiind vorba de investiții pe termen lung în ambele cazuri).

Într-o oarecare măsură s-ar putea constata similarități între polițele de asigurare de viață unit-linked și fondurile de pensii, însă între cele două produse există diferențe importante, fiecare dintre acestea având avantaje și elemente specifice.

În primul rând, în cazul pensiei facultative nu mai poate fi vorba de protecția specifică pe care o oferă o asigurare de viață.

Apoi, o a doua diferență care trebuie mentionață, se referă la calculul și plata primei de asigurare față de modalitatea de stabilire a contribuției lunare, în cazul pensiilor private facultative. În cazul unei asigurări de viață, prima de asigurare este stabilită luând în calcul o serie de factori, printre care vârsta și starea sănătății asiguratului, factori în funcție de care prima de asigurare poate varia. Pentru pensiile facultative, constrângerea privind contribuția lunară o constituie limita de 15% din venitul lunar brut. În această limită, există posibilitatea deciderii sumei cu care se contribuie lunar la fondul de pensii.

În cazul fondurilor de pensii facultative, este posibilă suspendarea pentru o perioadă a contribuțiilor la fondul de pensii, fără ca activul personal să fie afectat, plățile putând fi reluate în orice moment. Pentru polițele de asigurare însă, suspendarea plăților înseamnă rezilierea poliței.

În ceea ce privește frecvența plăților, polițele de asigurare de viață oferă și posibilitatea opțiunii pentru plata primei cu altă frecvență decât lunar (de exemplu, trimestrial sau anual), față de fondurile de pensii, unde contribuția este lunară.

O altă diferență semnificativă dintre cele două produse se referă la posibilitatea de a cesiona sumele acumulate în cont și de a le utiliza drept garanție. Dacă în cazul asigurărilor de viață există posibilitatea de a cesiona sumele acumulate în cont în favoarea băncii, pentru obținerea unui credit, situația este diferită în cazul pensiilor private facultative.

Activul personal (suma acumulată în contul participantului) nu poate fi cesionat și de asemenea, nu poate fi folosit pentru acordarea de credite sau pentru a garanta credite.

CONCLUZII

Persoanele vârstnice reprezintă un capital uman care în prezent este sub-utilizat din perspectiva participării active la viața comunității și la susținerea dezvoltării economice și sociale la nivel local. Prelungirea perioadei de independență financiară a persoanelor vârstnice față de serviciile de asistență socială publice se poate realiza atât prin asigurarea de venituri confortabile la ieșirea de pe piața muncii, prin beneficii diversificate tip pensie, cât și prin asigurarea posibilității de continuare a activității și completarea veniturilor din pensie cu cele de pe piața muncii.

În Europa de Vest sistemul de pensii cuprinde pensiile private ocupaționale, oferite și administrate de către companiile angajatoare. De cele mai multe ori, practica a venit înaintea legislației – companiile începând să ofere „pachete de pensii private” cu mult înainte ca domeniul să devină reglementat oficial.

Schemele de pensii sunt puse la punct de angajatori, pentru a oferi salariaților proprii venituri la pensionare. Deși angajatorul este practic răspunzător de finanțarea conturilor de pensii ale salariaților săi, plata pensiilor se face de către un comitet de administratori ("tutori"), care au grijă ca fondurile de pensii ale angajaților companiei să funcționeze corect și în beneficiul participanților. Sistemele de pensii ocupaționale pot adopta fie filosofia "contribuție definita", fie pe cea de "beneficii definite". Sistemele cu "beneficii definite" stabilesc practic un nivel al pensiei la finalul perioadei active, iar contribuțiile sunt dimensionate în așa fel încât să poată asigura acel nivel de pensie.

Principalul avantaj al sistemelor cu "beneficii definite" este că participantul știe foarte clar ce nivel de pensie va avea când se va retrage din activitate. Pe de alta parte, cel mai mare dezavantaj este că, în cazul în care investirea activelor nu obține performantele scontate, contribuțiile pot crește foarte mult, pentru ca pensia dorită să poată fi plătită la final.

În contextul crizei economice globale, reacțiile țărilor UE au fost destul de diferite, dar ghidate de cele mai bune practici pe plan internațional și cu scopul vădit de a îmbunătăți designul schemelor de pensii private. În ciuda faptului că activele fondurilor de pensii au cunoscut scăderi semnificative orientarea actuală favorizează extinderea și consolidarea schemelor private de pensii. Carta verde a sistemelor europene de pensii face referire la parametri de construcție/reconstrucție a sistemului de pensii multipilon din perspectiva asigurării implementării și actualizării prevederilor Lisabona 2000. Criza adaugă unele aspecte de sustenabilitate pe termen lung și reafirmă unele din prevederile estimate a fi implementate pe termen lung.

În cazul țărilor foste comuniste care încă se confruntă cu inflații fluctuante și au planuri de pensii cu contribuții definite, suma acumulată în contul individual în timpul intregii vieți active ar trebui să fie cel puțin egală cu suma depunerilor reale (ajustate cu inflația).

Reforma pensiilor care favorizează capitalizarea este considerată a fi una dintre opțiunile politice cele mai eficiente atunci când decidenții politici hotărăsc să dezvolte sectorul de economisire. Reforma pensiilor care folosește contribuții voluntare bazate pe tratamentul impozitării beneficiilor, opozabilă tratamentului impozitării veniturilor se așteaptă să aibă un efect neglijabil asupra volumului economiilor.

În anii 2009 o dată cu accentuarea crizei s-a remarcat că pensionarea anticipată este destul de extinsă din cauza unor penalități insuficiente și a lipsei unor măsuri active de inserție a șomerilor vârstnici.

Avantajele fondurilor de pensii DC sunt următoarele:

Influențează favorabil piața muncii, conform regulii că soluționarea optimă a problemelor economice ale unei populații în curs de îmbătrânire este ca aceștia să activeze perioade mai lungi. Economisind pentru pensie perioade cât mai lungi, angajații vor fi încurajați să muncească pentru cât mai mulți ani. În cazul în care veniturile din pensie depind într-o măsură cât mai mare de economiile din conturile personale, atunci majoritatea motivațiilor actuale pentru pensionarea anticipată vor dispărea. Micșorarea presiunii pensionării anticipate asupra sistemului public de pensii creează premise pentru creșterea cuantumului beneficiilor sau scăderea contribuțiilor;

O redistribuire între tineri și bătrâni mai puțin împovărătoare;

Economiile angajațiilor pe piață conduc la o creștere mai rapidă a investițiilor, care, la rândul lor, determină creșterea PIB și duc la crearea de locuri de muncă;

Introducerea capitalizării economiilor pentru pensii duce la promovarea utilizării mai eficiente a capitalului și încurajează managementul să se concentreze asupra valorii de acționar. Trecerea la capitalizare produce și mărirea și adaâncirea piețelor și promovează o guvernare corporatistă mult mai eficientă;

Oferă generației active mujloacele alternative de economisire pentru pensie, atunci când sistemul prin redistribuire este supraîmpovărat;

Sistemul de pensii dintr-o țară care are o componentă de tip PAYG și o componentă bazată pe capitalizare prezintă riscuti considerabil mai mici;

Doar conturile individuale + private pot genera un drept real de proprietate dacă sunt incluse înt+un sisem de fonduri capitalizate bazate pe contibuții definite;

Permite salariaților o mobilitate ridicată pe piața muncii , aceștia nefiind constrânși de legătura planurilor ocupaționale de pensii propuse de unii angajatori. Într-o societate de tranziție, când restructurarea economiei nu a luat sfârșit, aceste fonduri de pensii administrate de societăți de pensii independente de ramuri de activitate reprezintă o soluție optimă, mai ales pentru angajații societăților mari, instabile sau a celor de stat;

Responsabilizează lucrătorii să ia decizia de pensionare în funcție de suportul financiar asigurat personal pentru luarea acestei decizii;

Prezintă un grad de acoperire universal pentru lucrătorii mai tineri, furnizând pensii suplimentare chiar și celor cu venituri salariale modeste;

Piețele emergente prezintă mari oportunități investiționale, existând posibilitatea obținerii unor profituri substanțiale pentru capitalul investit;

Limitează tendințele de evaziune ale sectorului informal, dorința individuală de economisire fiind preponderentă pentru angajați;

Dezavantajele fondurilor de pensii DC sunt următoarele:

Pe perioade lungi (decenii), pe măsură ce populația îmbătrânește, rata profitului asupra capitalului investit urmează să se adreseze unei populații îmbătrânite. Capitalul va deveni mai abundent și munca se va dovedi insuficientă. Pe piețele financiare, generația care caută să-și lichideze propriile active financiare va fi mai numeroasă decât gemerația în căutare să achiziționeze astfel de active, acest lucru conducând la o reducere a profitului;

Produce costuri în perioada de tranziție, dacă nu se percep contribuții suplimentatre, iar cele colectate sunt deduse din contribuția datorată sistemului public. Aceste costuri sunt cu atât mai mari cu cât contribuțiile economisite sunt mai mari. Sistemul este dificil de grefat pe un sistem public dezechilibrat prin deficite;

Evitarea costurilor tranziției pe seama sistemului public ar presupune mărirea fiscalității prin fixxarea unor contribuții generale, suplimentare și obligatorii.

Majoritatea salariaților români lucrează în întreprinderi cu capital majoritar de stat. Aceste instituții vor intra mai devreme sau mai târziu în lichidare judiciară sau în restaurare, având datorii uriașe la bugetul de stat și la bugetele de asigurări sociale, fără a putea oferi planuri de pensii fără certitudinea propriei evoluții. În ceea ce privește societățile private nici acestea nu își pot face planuri financiare de lungă durată întrucât fiscalitate în România este într-o continuă dinamică. Creșterea impozitului tranzacțiilor pe piața de capital reprezintă un impediment principal, pensiile ce vor fi obținute fiind grefate de impozitări și costuri de administrare prea mari ca să mai justifice crearea unui sistem cu o birocrație și o infrastructură considerabilă.

Planurile ocupaționale de tip DC ar aduce un oarecare avantaj întrucât angajatul poate să-și transfere sumele din cont cu penalizări, la fondul de pensii al societății alese. Până și în țările OECD unde planurile de pensii sunt obligatorii (Elveția, Olanda), angajatul este obligat să împartă cu patronul și sindicatul riscul existent, chiar dacă alegerea administratorului nu se va dovedi cea mai potrivită.

În România interesele sindicatelor și ale patronilor în privința administratorilor pot fi diferite de interesele angajaților, legate strict de rentabilitatea maximă a fondului. Prin urmare, țările OECD au solicitat alegerea individuală a administratorului. O opține individuală în România apară angajatul de mediul corupt și manipulările colective. Reforma pensiilor bazată pe trei piloni ar trebui sa demareze cu introducerea celor două forme de pensii cu capitalizare bazate pe opțiunea individuală: pensiile obligatorii (pilonul 2) și pensiile opționale (pilonul 3).

BIBLIOGRAFIE

Anders BORG – Consiliul Uniunii Europene nr 2972, Ședință privind afaceri economice și financiare, 2009

Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011

Smaranda Dobrescu, Mihai Seitan – Pensii Private, Editura juridica, 2005

Eric Szegedi și Istvan Horvath – Studiu Comparativ asupra Pensiilor Europene, proiectul Implementarea Reformei Serviciului Public în România realizat de AAM – Mercer – Soluziona Consortium

Frunzaru Valeriu – Sistemul de pensii românesc: o evalare din perspectivă europeană, Editura Economică, București, 2007

Marc Cristiana – Sistemul românesc de pensii – evoluție și perspective, 2009

Cartea verde, Către sisteme europene de pensii adecvate, viabile și sigure, Bruxelles, 2010

Sistemele de pensii private Rolul acestora în ceea ce privește pensiile adecvate și durabile Comisia Europeană Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Egalitatea de Șanse Unitatea E.4, Luxemburg, 2010, p. 6

Krieger Tim. – Will Eastern European Migrants Happily Enter the German Pension System after the EU Eastern Enlargement?, Discussion Paper Series, Issue no. 118, University of Goettingen, Germany, p. 10 (traducere proprie)

World Economic and Financial Surveys – Regional Economic Outlook: Europe, Navigating Stormy Waters oct. 2011, FMI, p.82 (traducere proprie)

Hermann von Gersdorff, Responsabil cu protectia sociala pentru Europa si regiunea Asia Centrala, Banca Mondiala: Cooperarea public-privata in sistemele de pensii, Seminar: Parteneriat public-privat pentru oferta de solutii sustenabile de pensii, , ING, septembrie 2004.

Michel Tilmant, Presedinte executiv-Grup ING, Parteneriat public privat pentru pensii durabile, Seminar, Parteneriat public privat pentru oferta de solutii sustenabile de pensii, Amserdam, ING, septembrie 2004.

Richard Gyles, Inspector principal de asigurari, IFC: Cooperare public-privata in sistemele de pensii, Seminar: Parteneriat public-privat pentru oferta de solutii sustenabile de pensii, Amsterdam, ING, 2004

Willets, D. (2003) – Old Europe Demographic Change and Pension Reform, Center for European Reform (CER), September 2003, London (traducere proprie)

http://ec.europa.eu/bepa/pdf/monti_report_final_10_05_2010_en.pdf

http://www.anfp.gov.ro/DocumenteEditor/Upload/proiecte%20incheiate%202%20dw/4_h_1_European_ComparativePensionStudy_23_05_2007_final_RO.doc

http://www.un.org/documents/ga/docs/55/a559.pdf

http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=758&langId=en&moreDocuments=yes

http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/lsa/141426.pdf

http://www.realitatea.net/profetul-crizei-marx-a-avut-dreptate-cu-privire-la-autodistrugerea-capitalismului_875627.html

http://europe.wsj.com/video/nouriel-roubini-karlmarx-was-right/68EE8F89-EC24-42F8-9B9D-47B510E473B0.html?KEYWORDS=Roubini

http://www.ste.pt/actualidade/2011/05/memorandotroika_04-05-2011.pdf (traducere proprie)

http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/lsa/141426.pdf

http://ec.europa.eu/romania/news/16022012_planuri_pensii_ro.htm

http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/recommendations_2011/dts_737_euro_en.pdf

http://www.anfp.gov.ro/DocumenteEditor/Upload/proiecte%20incheiate%202%20dw/4_h_1_European_ComparativePensionStudy_23_05_2007_final_RO.doc

BIBLIOGRAFIE

Anders BORG – Consiliul Uniunii Europene nr 2972, Ședință privind afaceri economice și financiare, 2009

Vasile Valentina (coordonator) – Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, SPOS nr. 4/2011

Smaranda Dobrescu, Mihai Seitan – Pensii Private, Editura juridica, 2005

Eric Szegedi și Istvan Horvath – Studiu Comparativ asupra Pensiilor Europene, proiectul Implementarea Reformei Serviciului Public în România realizat de AAM – Mercer – Soluziona Consortium

Frunzaru Valeriu – Sistemul de pensii românesc: o evalare din perspectivă europeană, Editura Economică, București, 2007

Marc Cristiana – Sistemul românesc de pensii – evoluție și perspective, 2009

Cartea verde, Către sisteme europene de pensii adecvate, viabile și sigure, Bruxelles, 2010

Sistemele de pensii private Rolul acestora în ceea ce privește pensiile adecvate și durabile Comisia Europeană Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Egalitatea de Șanse Unitatea E.4, Luxemburg, 2010, p. 6

Krieger Tim. – Will Eastern European Migrants Happily Enter the German Pension System after the EU Eastern Enlargement?, Discussion Paper Series, Issue no. 118, University of Goettingen, Germany, p. 10 (traducere proprie)

World Economic and Financial Surveys – Regional Economic Outlook: Europe, Navigating Stormy Waters oct. 2011, FMI, p.82 (traducere proprie)

Hermann von Gersdorff, Responsabil cu protectia sociala pentru Europa si regiunea Asia Centrala, Banca Mondiala: Cooperarea public-privata in sistemele de pensii, Seminar: Parteneriat public-privat pentru oferta de solutii sustenabile de pensii, , ING, septembrie 2004.

Michel Tilmant, Presedinte executiv-Grup ING, Parteneriat public privat pentru pensii durabile, Seminar, Parteneriat public privat pentru oferta de solutii sustenabile de pensii, Amserdam, ING, septembrie 2004.

Richard Gyles, Inspector principal de asigurari, IFC: Cooperare public-privata in sistemele de pensii, Seminar: Parteneriat public-privat pentru oferta de solutii sustenabile de pensii, Amsterdam, ING, 2004

Willets, D. (2003) – Old Europe Demographic Change and Pension Reform, Center for European Reform (CER), September 2003, London (traducere proprie)

http://ec.europa.eu/bepa/pdf/monti_report_final_10_05_2010_en.pdf

http://www.anfp.gov.ro/DocumenteEditor/Upload/proiecte%20incheiate%202%20dw/4_h_1_European_ComparativePensionStudy_23_05_2007_final_RO.doc

http://www.un.org/documents/ga/docs/55/a559.pdf

http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=758&langId=en&moreDocuments=yes

http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/lsa/141426.pdf

http://www.realitatea.net/profetul-crizei-marx-a-avut-dreptate-cu-privire-la-autodistrugerea-capitalismului_875627.html

http://europe.wsj.com/video/nouriel-roubini-karlmarx-was-right/68EE8F89-EC24-42F8-9B9D-47B510E473B0.html?KEYWORDS=Roubini

http://www.ste.pt/actualidade/2011/05/memorandotroika_04-05-2011.pdf (traducere proprie)

http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/lsa/141426.pdf

http://ec.europa.eu/romania/news/16022012_planuri_pensii_ro.htm

http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/recommendations_2011/dts_737_euro_en.pdf

http://www.anfp.gov.ro/DocumenteEditor/Upload/proiecte%20incheiate%202%20dw/4_h_1_European_ComparativePensionStudy_23_05_2007_final_RO.doc