Analiza Comparata a Bugetelor Locale ale Municpiilor Cluj Napoca, Iasi Si Timisoara
Lucrare de licență
Analiză comparată a bugetelor locale ale municipiilor Cluj-Napoca, Iași și Timișoara
Cuprins
Introducere
1. Sistemul bugetar în România
1.1 Concepții teoretice privind noțiunea de buget
1.2 Conținutul bugetelor publice
1.3 Structura sistemului bugetar
2. Bugetul local
2.1 Noțiunea de buget local
2.2 Cadrul legal privind administrația publică locală și finanțele publice locale
2.3 Conținutul bugetelor locale
2.4 Principiile bugetare
2.4.1 Principiile bugetare universale
2.4.2 Principiile specifice bugetelor locale
2.5 Procesul bugetar local
2.5.1 Elaborarea bugetelor locale
2.5.2 Aprobarea bugetelor locale
2.5.3 Execuția bugetelor locale
2.5.4 Încheierea exercițiului bugetar
2.5.5 Controlul execuției bugetare
2.6 Veniturile bugetelor locale
2.7 Cheltuielile bugetare
3. Analiză comparată a bugetelor locale ale municipiilor Cluj-Napoca, Iași și Timișoara
3.1 Metodologie
3.2 Analiza bugetară
3.2.1 Situația veniturilor
3.2.2 Analiza veniturilor
3.2.3 Situația cheltuielilor
3.2.4 Analiza cheltuielilor
4. Concluzii
Bibliografie
Introducere
În condițiile actuale, în care se pune un accent deosebit pe descentralizare și autonomie locală, aleșii fiecărei comunități trebuie să identifice cele mai bune practici de gestionare a resurselor locale. Creșterea competențelor și responsabilităților organelor deliberative și executive ale administrației publice locale impune acestora trecerea de la viziunile pe termen scurt la viziunile pe termen mediu și lung în ceea ce privește furnizarea serviciilor publice locale. Prin intermediul bugetului se realizează anual imobilizarea de fonduri bănești la dispoziția unităților administrativ teritoriale și repartizarea acestora pentru satisfacerea nevoilor colective ale cetățenilor.
În cadrul unui sistem ideal, ar trebui ca resursele financiare stabilite în cadrul bugetelor locale să poată acoperi în întregime cheltuielile propuse de către administrația publică locală, pentru a putea satisface nevoile și cerințele colectivităților locale. Pentru realizarea acestui obiectiv, responsabilitățile și competențele autorităților locale trebuie să fie corelate cu veniturile bugetelor locale, dar în realitate nu există nici o țară din lume în care să se realizeze acest lucru pe deplin, fapt pentru care guvernele centrale ar trebui să acorde colectivităților locale o autonomie și o responsabilitate financiară mai mare. Sistemul financiar de care depind aceste resurse ale autorităților locale ar trebui să fie suficient de diversificat și evolutiv pentru a permite colectivităților locale să își atingă obiectivele stabilite. Funcționarea eficace și eficientă a finanțelor și a serviciilor publice locale reprezintă condiția unei dezvoltări socio-economice moderne.
Bugetele locale sunt componentele principale ale finanțelor publice, care grupează procedeele și mijloacele de constituire și întrebuințare a fondurilor bănești de interes public, la nivelul fiecărei comunități. Bugetele locale fac parte integrantă a sistemului bugetar național și îndeplinesc un rol complex de stabilire, coordonare și autorizare a veniturilor și cheltuielilor anuale pe plan local.
Rolul bugetului local a crescut pe măsură ce au fost atribuite noi responsabilități autorităților locale, acestea fiind nevoite să acționeze pentru creșterea veniturilor, identificarea și utilizarea unor noi surse de finanțare pentru a face față cerințelor aflate într-o continuă creștere.
Creșterea capacității financiare a fiecărei unități administrativ-teritoriale depinde în egală măsură atât de managementul aleșilor locali cât și de deschiderea administrației publice centrale de a continua reforma privind descentralizarea cu respectarea principiilor statuate prin reglementările legale, inclusiv a celor stipulate în Carta Europeană a Autonomiei Locale ratificată de România prin Legea 199/1997.
În cadrul acestei lucrări am abordat am abordat în primele două capitole noțiuni teoretice privind bugetul. În primul capitol este detaliat sistemul bugetar din România, conținutul bugetelor publice și structura sistemului bugetar. În ce-l de-al doilea capitol este detaliat bugetul local, cadrul legislativ cu privire la administrația publică locală și finanțele publice locale, conținutul bugetelor locale, principiile bugetare și procesul bugetar local. În ce-l de-al treilea capitol al lucrării, care conține partea practică a lucrării, am ales să fac o analiză comparată a bugetelor a trei municipalități și anume Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Am ales aceste trei municipii deoarece au aproximativ același număr de locuitori, sunt reședințe de județ, au același profil socio-economic și sunt centre universitare.
În ceea ce privește metodologia acestei lucrări am ales să fac o analiză a documentelor și mai exact o analiză bugetară comparată pe un număr de patru ani a bugetelor municipiilor Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, să observ evoluția atât a veniturilor cât și a cheltuielilor pe parcursul perioadei 2009-2012, să identific principalele surse de venit a acestor primării și totodată eficiența utilizării cheltuielilor prin prisma calculelor diferiților indici. În cadrul analizei documentelor am ales să compar bugetul și execuția bugetară pe anii 2009, 2010, 2011 și 2012 . În ceea ce privește analiza bugetară propriu-zisă doresc să menționez că voi utiliza diverși indicatori economico-financiari pentru a evalua eficiența managementului administrației publice locale.
Măsurarea performanței este un proces obiectiv și sistematic de culegere, transmitere și prelucrare a informațiilor, pentru a determina cât de eficiente și eficace sunt serviciile furnizate de administrația locală și în ce măsură au fost îndeplinite obiectivele.
Indicatorii economico-financiari fac parte integrantă din sistemul de măsurare a performanței, care include: definirea obiectivelor care doresc a fi îndeplinite, măsurarea performanței bugetului în raport cu obiectivele propuse și compararea rezultatelor obținute cu acestea.
Indicatorii economico-financiari și bugetari specifici administrației publice locale reprezintă o parte a sistemului de măsurare a performanței. Acești indicatori reflectă capacitatea financiară și bugetară a administrației locale și eficiența managementului financiar.
Sistemul bugetar în România
Bugetul este definit în DEX ca fiind un bilanț al veniturilor și cheltuielilor unui stat, al unei întreprinderi etc., pe o perioadă determinată. Este definit totodată ca fiind un plan de perspectivă a veniturilor și cheltuielilor unui stat, unei instituții, pe o anumită perioadă de timp, cel mai adesea pe un an.
Bugetul statului este un element al finanțelor, de o importanță deosebită, cu o mulțime de semnificații, dintre care, se pot aminti următoarele: este un element component al finanțelor publice, este cea mai importantă lege dezbătută anual de către forul legislativ, se prezintă ca o sinteză a diferitelor opțiuni economico-sociale și politice, este considerat instrument de negociere cu diversele organisme financiare și nu în ultimul rând, bugetul poate fi înțeles ca fiind un mijloc de manifestare a constrângerii financiare.
Termenul de „buget” provine din latina veche, unde cuvântul „bulga” avea semnificația de sac sau pungă cu bani. Cu aceeași semnificație apare și în limbile europene clasice („bouge”, „bougette” în limba franceză, respectiv „budget” în limba engleză). Pe teritoriul Țării Românești a apărut pentru prima dată în Capitolul III din Regulamentul Organic al Moldovei care se ocupa cu finanțele publice.
Bugetul public este caracterizat de anumite trăsături și anume: este un act previzional, de autoritate, prin care puterea legislativă împuternicește executivul să cheltuiască și să perceapă venituri conform prevederilor legale și este un act anual, reprezintând un sistem de fluxuri financiare privind formarea resurselor bănești publice, gestionarea, utilizarea și controlul folosirii acestora.
Cadrul legal care reglementează funcționarea administrației locale pe tema bugetelor locale, include următoarele legi:
Constituția României;
Legea administrației publice locale (Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001, republicată);
Legea finanțelor publice (Legea nr. 500 din 11 iulie 2002, cu modificările ulterioare);
Legea finanțelor publice locale (Legea nr. 273 din 21 iunie 2006);
Legea privind contenciosul administrativ (Legea nr.554 din 2 decembrie 2004);
Legea privind taxele și impozitele locale (Legea nr.571 din 22 decembrie 2003, republicată);
Legea anuală a bugetului de stat.
Alături de acestea, se mai pot regăsi ordine ale ministerelor și prefecturilor, ordonanțe și hotărâri ale guvernului, hotărâri ale consiliilor județene, respectiv ale consiliilor locale, dispoziții ale primarului sau ale președintelui consiliului județean.
1.1 Concepții teoretice privind noțiunea de buget
În condițiile finanțelor clasice, bugetul public era considerat, ca act legislativ, doar o listă a cheltuielilor și a veniturilor publice, fără specificarea vreunei legături cu starea și perspectivele economiei nationale.
În condițiile tot mai complexe ale vieții economico-sociale de astăzi, doctrina financiară a completat imaginea despre buget și a legat existența acestuia de mersul și starea întregii economii naționale. În țările dezvoltate, noțiunea de buget se referă la două structuri diferite:
Bugetul economiei naționale
Bugetul de stat (bugetul propriu-zis al autorității publice).
Bugetul economiei naționale reprezintă un document estimativ, care reflectă toate resursele națiunii și destinațiile lor, cuprinzând informații previzionale în legătură cu producția, repartiția, consumul produsului intern brut, precum și cu privire la formarea și utilizarea bugetului de stat. Acesta este conceput ca un ansamblu de conturi ale națiunii, care reflectă pentru anul în curs și pentru anul următor previziunile asupra tuturor agenților economici din țara respectivă. Acest buget al economiei naționale este considerat ca fiind mai mult un buget orientativ, informativ, care nu se supune aprobării legislative .
Bugetul de stat se elaborează pornind de la bugetul economiei naționale, acesta conținând doar resursele și cheltuielile autorității publice. Spre deosebire de bugetul economiei naționale, bugetul de stat se supune în mod obligatoriu dezbaterii amănunțite a Parlamenutului și, ulterior, aprobării acestuia. În urma aprobării de către Parlament, bugetul de stat dobândește forță juridică, devenind astfel lege. Astfel, se permite încasarea tuturor veniturilor și efectuarea tuturor cheltuielilor publice.
Sub aspect juridic, bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale statului. Acest mod de definire pune în evidență necesitatea aprobării parlamentare a indicatorilor bugetari, motiv pentru care bugetul de stat are un caracter obligatoriu, totodată având și un caracter de previziune a resurselor publice și a modului de utilizare a acestora. Desigur, conținutul legii bugetului de stat reflectă concepțiile politice, economice și sociale specifice fiecărei perioade și implicit interesele grupurilor politice care exercită puterea.
Noțiunea de buget, în primul rând are o semnificație de natură economică, aceasta constând în desemnarea proceselor și tehnicilor de mobilizare a resurselor bugetare, precum și de utilizare a acestora sub forma cheltuielilor bugetare. Din acest punct de vedere, bugetul se conturează ca o categorie economică prin care se exprimă procese, tehnici și relații de mobilizare a unei părți din produsul intern brut la dispoziția statului și de repartizare a resurselor respective pe destinații corespunzătoare nevoilor sale.
Abordarea economică a conceptului de buget evidențiază corelațiile macroeconomice și, în special, legătura cu nivelul și evoluția produsului intern brut, exprimând relațiile economice în formă bănească ce iau naștere în procesul constituirii și distribuirii fondului bugetar, în conformitate cubugetului de stat reflectă concepțiile politice, economice și sociale specifice fiecărei perioade și implicit interesele grupurilor politice care exercită puterea.
Noțiunea de buget, în primul rând are o semnificație de natură economică, aceasta constând în desemnarea proceselor și tehnicilor de mobilizare a resurselor bugetare, precum și de utilizare a acestora sub forma cheltuielilor bugetare. Din acest punct de vedere, bugetul se conturează ca o categorie economică prin care se exprimă procese, tehnici și relații de mobilizare a unei părți din produsul intern brut la dispoziția statului și de repartizare a resurselor respective pe destinații corespunzătoare nevoilor sale.
Abordarea economică a conceptului de buget evidențiază corelațiile macroeconomice și, în special, legătura cu nivelul și evoluția produsului intern brut, exprimând relațiile economice în formă bănească ce iau naștere în procesul constituirii și distribuirii fondului bugetar, în conformitate cu obiectivele de politică economică și socială ale perioadei respective.
Relațiile bugetare corespunzătoare se manifestă într-un dublu sens: pe de o parte, ca relații prin intermediul cărora se mobilizează resursele bănești la dispoziția statului, iar pe de altă parte, ca relații prin care se repartizează aceste resurse către utilizatorii lor. Relațiile de mobilizare a resurselor sunt, în principal, relații de repartiție a produsului intern brut în favoarea statului prin intermediul impozitelor, taxelor, al prelevărilor din venituri, la care se pot adăuga și atragerile de disponibilități temporar libere din economie prin intermediul relațiilor de credit.
La rândul lor, relațiile de repartizare a resurselor prin intermediul bugetului de stat se realizează prin alocații sau credite bugetare, concretizându-se în finanțarea serviciilor publice sub diverse forme ale cheltuielilor statului. În această accepțiune, bugetul exprimă și anumite raporturi sociale între cetățenii unui stat, care contribuie în calitate de persoane fizice sau juridice la formarea resurselor financiare necesare funcționării instituțiilor statului sau beneficiază direct ori indirect de resursele respective. Din această perspectivă, veniturile statului apar ca forme caracteristice ale proceselor și relațiilor de mobilizare a resurselor financiare, iar cheltuielile publice sunt forme ale proceselor și relațiilor de repartizare pe destinații ale acestor resurse.
Conținutul bugetelor publice
Ca verigă centrală a sistemului financiar, bugetul public reprezintă expresia sintetizată a relațiilor economice ce se manifestă în procesele formării și utilizării principalului fond centralizat de mijloace bănești ale statului și a fondurilor unităților administrativ-teritoriale, în vederea finanțării activităților destinate creșterii calității vieții (învățământ, sănătate, cultură și artă, educație fizică și sport, protecție ecologică și socială), a unor activități privind dezvoltarea economică a țării, cercetarea științifică, amplificarea și prefecționarea infrastructurii, constituirea rezervelor de stat, apărarea națională, a ordinii publice și de drept.
Structura sistemului bugetar
Sistemul bugetar reprezintă forma organizatorică prin care se încasează veniturile bugetare, respectiv modul în care se efectuează cheltuielile bugetare. Structura sistemului bugetar este adecvată organizării administrative a statului. Astfel, într-un stat unitar (în cazul nostru România) bugetul de stat este organizat pe două paliere: bugetul administrației centrale de stat și bugetele administrației locale. Aceasta este o structurare simplificată a sistemului bugetar care însă, în România, așa cum precizează legea finanțelor publice, este reprezentat de un sistem unitar de bugete: "resursele financiare publice se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, și anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituții publice cu caracter autonom, în condițiile asigurării echilibrului financiar”.
Astfel sistemul bugetar se prezintă în două trepte:
Bugetul administrației centrale de stat (BACS);
Bugetele administrațiilor locale (existente la nivelul județelor, sectoarelor, municipiilor, orașelor, comunelor).
Aceasta este o structură simplificată a sistemului bugetar, în România, conform legii finanțelor publice, existând un sistem unitar de bugete, după cum urmează: bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat și asigurărilor pentru șomaj, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituțiilor publice autonome. La acestea se pot adăuga, prin prisma cadrului juridic de acțiune dat de legislația finanțelor publice, mai multe categorii de bugete, care se referă, prin comparație cu cele menționate (exceptând bugetul asigurărilor sociale de sănătate) și alte individualizări bugetare ca: bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale, bugetele împrumuturilor interne și externe contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale, bugetul trezoreriei statului, bugetul instituțiilor publice autonome etc.
Bugetele publice, în ipostaza de balanțe financiare operative, pot să constituie un sistem prin conținutul și forma lor de exprimare. În structura lor, veniturile și cheltuielile au drept criterii de grupare pe cel financiar, corelat cu cel administrativ (sau de ramură). Veniturile sunt grupate după proveniență, iar cheltuielile după destinație, astfel încât subdiviziunile care le exprimă se găsesc așezate într-un corelat de indicatori ai finanțelor publice. În plan tehnic, determinarea (așezarea și calculul) veniturilor se bazează pe legi și norme metodologice de aplicare, constituite pe principii și reguli comune, unde elementele de lucru (procedurile și operațiunile) sunt în mare măsură asemănătoare. Spre exemplu, veniturile de ordin fiscal au drept acte normative de referință comună Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, pe lângă faptul că fiecare venit în parte își are și legea specifică de instituire.
Componentele sistemului bugetar pot fi abordate din cele două puncte de vedere prezentate inițial, și anume: din punct de vedere al conținutului lor economic, exprimând relații economice specifice și respectiv ca instrumente economico-financiare de acțiune sub formă de balanțe de venituri și cheltuieli. Bugetul de stat exprimă relații economice bănești ce apar în procesul repartiției venitului național cu prilejul constituirii și repartizării unui fond centralizat, cu adresare generală, la și de la dispoziția statului, în scopul satisfacerii unor interese de ordin național.
Ca balanță financiară, bugetul de stat cuprinde o diversitate pronunțată de venituri și de cheltuieli la care sunt implicate toate categoriile de contribuabili (persoane juridice și persoane fizice) și respectiv de consumatori de fonduri bugetare (ordonatori de credite bugetare), din diverse domenii de activitate.
Aceste bugete mai sunt cunoscute și sub alte denumiri, ca bugete ale consiliilor locale, bugete ale unităților administrativ-teritoriale, bugete ale localităților.
Bugetul asigurărilor sociale de stat exprimă relații economice bănești ce apar în procesul repartiției venitului național cu prilejul constituirii și repartizării unui fond specific centralizat la și de la dispoziția statului, în scopul satisfacerii unor interese generale ale populației aflată într-o anumită structură socio-demografică.
Bugetul asigurărilor sociale de sănătate exprimă relații economice sub formă bănească rezultate din repartiția venitului național, cu prilejul constituirii centralizate și repartizării descentralizate a unui fond specific, la și de la dispoziția unei instituții specializate a statului în scopul satisfacerii unor necesități de sănătate manifestate de populație. Interesul acestui fond este de ordin general, întrucât nu se mai cunosc exact la constituire, beneficiarii lui, însă la utilizare beneficiarii apar strict individualizați potrivit cu dirijarea prestațiilor medicale către cei care contribuie la constituirea fondului și se află în situația de a solicita servicii de specialitate.
Bugetele fondurilor speciale se constituie ca o componentă distinctă în sistemul bugetar și reprezintă relații economice bănești ce apar în procesul repartiției venitului național, cu prilejul constituirii și repartizării centralizate a unor fonduri la și de la dispoziția statului, în scopul susținerii unor activități și acțiuni de interes general bine delimitate.
Fiecare fond special, în parte, are un buget propriu ca balanță financiară, în care la venituri este consemnată contribuția specifică plătită, de regulă, de agenții economici desemnați prin lege, iar la cheltuieli este destinația care urmează să o aibă o activitate sau o acțiune bine definită.
Bugetul local
Noțiunea de buget local
Bugetele locale reprezintă instrumentele de planificare și de conducere a activității financiare a unităților administrativ-teritoriale. Structura acestora reflectă gradul de autonomie a administrației locale față de puterea centrală și legăturile existente între diferitele administrații teritoriale. Bugetele locale reflectă fluxurile formării veniturilor și efectuării cheltuielilor administrației locale, modalitatea de finanțare a cheltuielilor pe destinații și de acoperire a deficitelor. Bugetul local este o componentă a sistemului de bugete definit, conform reglementărilor legale, ca o verigă a acestuia, în contextul autonomiei în raport cu celelalte componente (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetul trezoreriei statului etc.).
Bugetul local reprezintă actul în care se înscriu toate veniturile și cheltuielile colectivităților locale, pe o perioadă de un an. Bugetele locale sunt bugetele unităților administrativ-teritoriale care au o personalitate juridică. În România, fiecare comună, oraș, municipiu și sector al municipiului București întocmește buget propriu, în condiții de autonomie.
Bugetele locale reflectă fluxurile formării veniturilor și efectuării cheltuielilor administrației locale, modalitatea de finanțare a cheltuielilor pe destinații și de acoperire a deficitelor. Bugetul local este o componentă a sistemului de bugete definit, conform reglementărilor legale, ca o verigă a acestuia, în contextul autonomiei în raport cu celelalte componente (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetul trezoreriei statului, etc) .
Veniturile bugetelor locale se formează din impozite, taxe și alte venituri, stabilite în condițiile legii.
Din bugetele locale se finanțează, în condițiile stabilite de lege, acțiuni social-culturale, obiective și acțiuni economice de interes local, cheltuieli de întreținere și funcționare a organelor administrației publice locale, precum și alte obiective prevăzute prin dispoziții legale.
Structura bugetelor locale evidențiază :
gradul de autonomie al administrației locale față de puterea centrală și legăturile existente între diferitele administrații teritoriale;
fluxurile formării veniturilor și efectuării cheltuielilor administrațiilor locale;
modalitatea de finanțare a cheltuielilor pe destinații și de acoperire a deficitelor.
Legea administrației publice locale prevede autonomia locală ca principiu al întregii administrații locale. Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea colectivităților locale de a rezolva, administra și gira, în cadrul legii, pe propria răspundere și în folosul sau interesul populației, o parte importantă din treburile publice.
Aplicarea autonomiei financiare se realizează prin sporirea libertăților colectivităților locale de a decide destinația resurselor financiare, inclusiv a celor primite prin transferuri din bugetul de stat în cadrul adoptării bugetelor locale.
La solicitarea consiliilor locale și județene, după caz, prin legile bugetare anuale se pot autoriza unitățile administrativ-teritoriale să contracteze împrumuturi pentru acoperirea cheltuielilor privind realizarea unor acțiuni temeinic fundamentate, prin emisiune de obligațiuni, cu condiția ca unitățile respective să poată garanta acoperirea dobânzilor și răscumpărarea titlurilor respective.
În cazurile în care în execuția bugetelor locale apare deficit temporar, acesta poate fi acoperit, până la încasarea veniturilor bugetare aprobate, pe seama resurselor aflate în contul general al trezoreriei statului.
Consiliile județene și consiliile locale se pot asocia între ele, în condițiile legii, pentru realizarea unor lucrări și servicii publice de interes local, pe bază de convenție, asigurându-se și resursele financiare corespunzătoare.
În bugetele proprii ale județelor, municipiului București și sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor se poate înscrie fond de rezervă bugetară la dispoziția consiliului local sau a celui județean, după caz, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se poate utiliza pentru suplimentarea unor credite bugetare aprobate prin bugetele locale, în vederea finanțării acțiunilor sau a sarcinilor nou-intervenite în cursul anului. Fondul de rezervă bugetară poate fi majorat, în cursul anului, cu până la 50% din cuantumul inițial al acestuia aprobat prin buget, din disponibilitățile de credite bugetare care nu mai sunt necesare până la sfârșitul anului.
Nu pot fi folosite cu această destinație disponibilitățile de credite bugetare provenite de la cheltuielile de personal și de capital.
În cazurile în care în bugetele proprii ale unor unități administrativ-teritoriale veniturile proprii aprobate depășesc cheltuielile aprobate, inclusiv rezerva bugetară stabilită potrivit legii, diferențele se constituie ca excedente planificate ale fiecărui buget local.
În funcție de cheltuielile și veniturile prevăzute în cadrul bugetelor locale, deosebim: bugete proprii și bugete centralizatoare. Bugetele proprii cuprind anumite venituri și cheltuieli specifice structurii teritorial – administrative respective, în timp ce bugetele centralizatoare regrupează veniturile și cheltuielile unității teritorial – administrative, în ansamblul ei. Potrivit reglementărilor Ordinului Ministrului finanțelor nr. 1954/2005, structura veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale se prezintă conform clasificației bugetare.
Cadrul legal privind administrația publică locală și finanțele publice locale
Cadrul legal care reglementează funcționarea administrației publice locale și a finanțelor publice locale pe tema bugetelor locale include Constituția României (1991), revizuită în anul 2003, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 108/2004, Legea administrației publice locale nr. 215/2001, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și Legile anuale de adoptare a bugetului de stat.
Potrivit Constituției României, administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale și pe cel al descentralizării serviciilor publice.
Legea administrației publice locale reglementează regimul general al autonomiei locale, precum și organizarea și funcționarea autorităților administrației publice locale.
Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Consiliile locale, consiliile județene, primarii și Consiliul General al Municipiului București se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Conținutul bugetelor locale
Resursele financiare ale unităților administrativ-teritoriale se constituie din impozite, taxe și alte venituri fiscale, venituri nefiscale, venituri din capital, cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cote adiționale la unele venituri ale bugetului de stat și ale bugetelor locale, transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat și venituri cu destinație specială.
Resursele financiare ale unităților administrativ-teritoriale se constituie din:
a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit;
b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
c) subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete;
d) donații și sponsorizări.
Veniturile proprii cuprind impozitele și taxele de la populație, de la persoanele fizice, respectiv persoanele juridice, impozitele indirecte, venituri din valorificarea unor bunuri ce aparțin statului, vărsăminte, amenzi și penalități, taxe pentru folosirea terenurilor aflate în proprietatea statului, precum și cote defalcate din impozitul pe venit.
În România ponderea veniturilor proprii în cadrul veniturilor la bugetele locale a crescut în ultimii ani, în primul rând ca urmare a modificărilor survenite în domeniul legislației care au permis descentralizarea mai multor surse de venituri. Astfel, în 1995 veniturile realizate pe plan local reprezentau 28% din totalul veniturilor bugetelor locale și au scăzut în anii 1996 (22,61%), 1997 (18,95%), înregistrând o ușoară creștere în 1998 (24,73%) – anul apariției noii legi a finanțelor publice locale. În 1999, se fac simțite din plin efectele noii legi, ponderea veniturilor proprii crescând la 44,58%. În decursul anului 2000 există o ușoară scădere (36, 28%).
Veniturile provenite de la nivel central au ca principal obiectiv corectarea unor dezechilibre care intervin pe plan local. Necesitatea rezultă din simpla motivație că nivelul impozitelor și taxelor locale nu acoperă cheltuielile necesare furnizării serviciilor publice, precum și datorită faptului că, deși au obligația de a oferi servicii echivalente din punct de vedere calitativ și cantitativ, nu toate administrațiile locale beneficiază de aceleași resurse.
Legea finanțelor publice recunoaște două categorii principale:
sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete.
Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sunt destinate echilibrării bugetului repartizat fiecărui județ în funcție de următoarele criterii:
capacitatea financiară calculată în funcție de impozitul pe venit încasat pe locuitor, în proporție de 70% din sumele defalcate, potrivit unei sume de calcul;
suprafața județului, în proporție de 30% din sumele defalcate.
Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale aprobate anual prin legea bugetului de stat și din cota de 22% (cotă de 22% într-un cont distinct deschis pe seama Consiliului Județean pentru echilibrarea bugetelor locale), o cotă de 27% se alocă bugetului propriu al județului, iar diferența se repartizează pentru bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, astfel:
a) 80% din sumă se repartizează în două etape, prin decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene, în funcție de următoarele criterii: populație, suprafața, din intravilanul unității administrativ-teritoriale și capacitatea financiară a unității administrativ-teritoriale;
b) 20% din sumă se repartizează, prin hotărâre a Consiliului Județean, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru proiecte de infrastructură, care necesită o cofinanțare locală. Hotărîrea Consiliului Județean se comunică Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene, Prefectului și Consiliilor Locale din județ.
În ceea ce privește subvențiile primite de la bugetul de stat și de la alte bugete, instituțiile publice pot beneficia de credite bugetare externe nerambursabile, dar acestea au caracter previzional și se desfășoară conform acordurilor încheiate între parteneri.
Fondurile externe nerambursabile sunt încasate într-un cont distinct, în afara bugetului local și vor fi cheltuite numai în scopul pentru care au fost acordate.
Subvențiile se repartizează de la bugetul de stat pentru câteva din activitățile de mai jos:
investiții finanțate din împrumuturi externe;
planuri și regulamente de urbanism;
subvenții pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit;
finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap;
finanțarea unităților de asistență medico-sociale.
Sistemul de impozitare locală a suferit și el unele modificări, situația îmbunătățindu-se în general. Dacă în primii ani, de după adoptarea Legii taxelor și impozitelor locale (1994), acestea erau reduse din punctul de vedere al nivelului și frecvenței utilizării, în 2001 situația s-a schimbat în sensul că autoritățile locale apelează tot mai mult la ele. După cum indică informațiile culese din presă, de multe ori se exagerează în privința nivelului și tipului taxei aplicate, unele situații fiind chiar anticonstituționale.
Bugetele locale sunt organizate în conformitate cu organizarea administrativ-teritorială a țării în bugete pe județe, municipii, orașe și comune. Fiecare unitate administrativ-teritorială își întocmește bugetul propriu în condiții de autonomie. La nivel superior, pe plan județean, statal, se întocmesc bugete centralizate pe baza agregării bugetelor locale.
La nivel de județ avem:
Bugetul centralizat al județului, format din:
bugetul propriu al județului;
bugetele unităților administrativ-teritoriale.
Bugetul centralizat al municipiului format din:
a) bugetul propriu al municipiului;
b) bugetul comunelor subordonate.
Bugetul centralizat al municipiului București format din:
bugetul propriu al municipiului București;
bugetele sectoarelor municipiului București.
Principiile bugetare
Principiile bugetare universale
Bugetul local se conformează unor principii devenite tradiționale, care au atât o semnificație tehnică, cât și una politică. Considerate ca fiind necesare unei bune gestiuni a finanțelor publice (latura tehnică), ele sunt pe de altă parte destinate să ușureze controlul Parlamentului asupra gestiunii guvernamentale (latura politică). Respectarea strictă a acestor principii a devenit destul de dificilă în zilele noastre. Natura cheltuielilor publice a evoluat în mod considerabil, finanțele publice s-au diversificat, iar necesitățile de a acționa pe termen lung nu mai pot respecta exigența unui orizont de timp prea îngust. Deoarece aceste reguli sunt, în parte, neadaptate exigențelor contemporane, ele și-au pierdut parțial sensul și utilitatea. Ca urmare, excepțiile de la aceste reguli s-au înmulțit, dar totuși ele fac parte din dreptul pozitiv și ar fi o greșeală să le considerăm ca niște reminiscențe. Principiile bugetare sunt următoarele :
1. Principiul unității – acest principiu se aplica atât în finanțele locale, cât și în finanțele de stat și susține că toate veniturile bugetare, respectiv toate cheltuielile publice trebuie să figureze într-un singur document. Pentru ca acest principiu să fie respectat, trebuie să fie îndeplinite următoarele două condiții: 1. bugetul trebuie să cuprindă ansamblul veniturilor și cheltuielilor bugetare, fără nici o excepție; 2. acestea trebuie să fie reunite într-un proiect de lege unic.
2. Principiul anteriorității – semnifică faptul că aprobarea bugetului trebuie să aibă loc înainte de intrarea lui în vigoare. O autorizare bugetară nu are semnificație reală decât în măsura în care precede operațiunile financiare ( încasări sau plăți ) pe care le autorizează.
Respectarea acestui principiu ridică probleme de aplicare la nivelul bugetelor locale și de aceea practica bugetară a încercat să remedieze aceste probleme, soluția numindu-se “a douăsprezecea provizorie” (această metodă presupune că în perioada în care nu a intrat în vigoare noua autorizație bugetară, bugetul va funcționa pe baza cifrelor bugetare din anul bugetar anterior).
Datorită dificultăților care apar în practica bugetară, în special în adoptarea bugetelor locale care au nevoie de informații preliminare conținute de bugetul de stat, se acceptă excepții de la acest principiu. O astfel de excepție se referă la derogările bugetare care au apărut pentru situațiile când, atât bugetul de stat, cât și bugetele locale nu s-au aprobat la termen.
3. Principiul realității – conform acestui principiu, atât veniturile, cât și cheltuielile publice trebuie să fie evaluate în așa fel încât să reflecte nivelul efectiv al acestora. Pentru a evita posibilele dezechilibre în execuția bugetară, veniturile și cheltuielile trebuie evaluate într-un mod cât mai prudent.
4. Principiul publicității – acest principiu presupune o informare corectă privind situația financiară. Sistemul bugetar este deschis și transparent, aceste caracteristici realizându-se prin:
dezbaterea publică a proiectelor de buget și a conturilor generale anuale de execuție a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora;
publicarea în presa locală, precum și afișarea la sediul Primăriei sau la sediul Consiliilor locale sau județene a bugetelor și a conturilor generale anuale de execuție.
5. Principiul anualității – acest principiu presupune aprobarea bugetului local de către autoritățile publice locale în fiecare an, perioada de un an fiind cea optimă pentru a încasa veniturile, respectiv pentru a efectua plățile aprobate prin buget.
6. Principiul echilibrului financiar – adaptat bugetelor locale, acest principiu se referă la grija pe care trebuie să o aibă statul în protejarea contribuabililor locali împotriva risipei sau inconsecvenței vreunui ales local. Respectarea principiului este foarte importantă deoarece dacă, spre exemplu, bugetul local este în dezechilibru (nu își mai poate procura resursele necesare pentru acoperirea cheltuielilor sale), în mod cert va apela la un împrumut de la stat, pentru a putea depăși acel dezechilibru. De aceea, statul obligă la respectarea principiului enunțat mai sus.
7. Principiul specializării – veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora, potrivit clasificației bugetare.
8. Principiul autonomiei financiare – este practic dreptul autorităților locale de a elabora, aproba și executa propriile bugete. Acest drept se manifestă de către primari, respectiv consiliile locale sau de către consiliile județene. Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului sau județului, după caz. În consecință, competențele și răspunderile ce revin autorităților administrației publice locale în domeniul finanțelor publice locale sunt depline și exclusive, excepțiile trebuind să fie expres prevăzute de lege.
Pe lângă principiile enunțate mai sus, se mai pot adăuga și următoarele :
a. Principiul proporționalității – resursele financiare ale unităților administrativ-teritoriale trebuie să fie proporționale cu responsabilitățile autorităților administrației publice locale stabilite prin lege.
b. Principiul consultării – autoritățile administrației publice locale, prin structurile asociative ale acestora, trebuie să fie consultate asupra procesului de alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetele locale.
c. Principiul solidarității – din fondul de rezervă constituit în bugetul local se pot acorda ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale sau chiar către persoane fizice aflate într-o mare dificultate.
d. Principiul autonomiei locale financiare – conform acestui principiu, unitățile administrativ-teritoriale au dreptul la resurse financiare suficiente pe care apoi să le utilizeze la exercitarea atribuțiilor lor, în limitele prevăzute de lege.
Principiile specifice bugetelor locale
1. Principiul autonomiei locale – dreptul autorităților publice locale de a elabora, aproba și executa propriile bugete; Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, activitățile publice. Acest drept se exercită de către consiliile locale și primari, precum și de către consiliile județene. Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului sau județului, după caz. În consecință, competențele și răspunderile ce revin autorităților administrației publice locale în domeniul finanțelor publice locale sunt depline și exclusive, excepțiile trebuind să fie expres prevăzute de lege. Tot ca o consecință a autonomiei financiare de care se bucură autoritățile publice locale, acestea au dreptul, în limitele legii, de a avea inițiative în acest domeniu. Având autonomie funcțională, unitățile administrativ-teritoriale nu mai sunt incluse cu toate veniturile și cheltuielile lor în bugetul de stat, ci numai cu sumele pe care le varsă, respectiv le primesc de la acest buget.
2. Principiul subsidiarității – se manifestă prin coborârea nivelului de luare a deciziilor, a competențelor și a responsabilităților cât mai aproape de autoritățile alese la nivel local și de cetățenii care le-au acordat încrederea prin alegeri.
3. Principiul adiționalității – constă în aceea că fondurile sau veniturile administrației (județene) superioare nu trebuie să înlocuiască fondurile care se pot constitui la nivelul autorităților administrativ-teritoriale locale. Asemenea fonduri trebuie să fie numai adiționale, adică adăugate, suplimentate veniturilor proprii ale administrației publice a diferitelor diviziuni teritorial-spațiale, cum sunt regiunile, județele, municipiile, orașele și comunele.
4. Principiul proporționalității – cere ca resursele financiare, veniturile, dar și cheltuielile unităților administrației publice locale să fie acordate proporțional competențelor și responsabilităților stabilite de legile ce privesc administrația publică locală.
5. Principiul unității bugetare – presupune necesitatea ca toate veniturile și cheltuielile bugetare să fie înscrise într-un singur document, și anume bugetul local.
6. Principiul universalității bugetare – potrivit acestui principiu, veniturile și cheltuielile publice trebuie să figureze în bugetul local cu sumele lor totale, brute, nici un venit și nici o cheltuială neputându-se realiza în afara cadrului bugetar. Deoarece obținerea veniturilor publice determină anumite cheltuieli, este necesar ca veniturile respective să se înscrie în buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totală, iar nu direct diferența dintre acestea, pentru a se putea cunoaște și controla suma exactă a cheltuielilor publice.
Procesul bugetar local
Procesul bugetar este definit ca un ansamblu de activități și operațiuni referitoare la elaborarea proiectului de buget și la aprobarea acestuia, la execuția bugetului, la încheierea și aprobarea contului de execuție bugetară, precum și la controlul bugetar.
Proiectele bugetelor locale se elaborează pe baza proiectelor de bugete proprii ale administrației publice locale, ale instituțiilor și serviciilor publice de subordonare locală.
Autoritățile administrației publice locale cu responsabilități în derularea procesului bugetar local se împart în două categorii: autorități deliberative (consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București) și autorități executive (primarii, președinții consiliilor județene, primarul general al municipiului București). Autorități executive sunt și ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale.
Elaborarea bugetelor locale
Elaborarea bugetelor locale este de competența primarilor, în ceea ce privește bugetele comunale și orășenești și a președinților consiliilor județene, în ceea ce privește bugetele județelor. În exercitarea acestor atribuții, primarii comunelor și orașelor, precum și președinții consiliilor județene sunt ajutați de funcționarii de specialitate financiar –contabilă din comune și de serviciile de buget din circumscripțiile și administrațiile financiare ale orașelor și municipiilor, sau județelor, după caz.
Elaborarea proiectului anual al bugetului și prezentarea lui se face odată cu o prognoză a acestuia, pe următorii trei ani, precum și programul de investiții publice, detaliat pe obiective și pe ani de execuție. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt Președinții Consiliilor Județene, Primarul general al Municipiului București și Primarii celorlalte unități administrativ-teritoriale (municipii, orașe, comune). Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea Consiliului local sau județean al fiecărei unități administrativ-teritoriale sunt ordonatorii secundari și terțiari.
Elaborarea proiectelor bugetelor locale se realizează de către ordonatorii principali de credite.
Aprobarea bugetelor locale
În această fază, proiectele de bugete locale sunt prezentate de către principalii ordonatori de credite spre aprobare, consiliilor locale, consiliilor județene și Consiliului General al Municipiului București. Proiectul de buget local se publică în presa locală sau se afișează la sediul primăriei, după care, în termen de 15 zile, este supus aprobării consiliului local, județean și Consiliului General al Municipiul București. Proiectul bugetului local va fi însoțit de raportul primarului, al președintelui consiliului județean sau al primarului general al municipiului București, după caz, precum și de eventualele contestații depuse de locuitori, în termenul de 15 zile de la publicarea/ afișarea proiectului. Consiliul local, județean și Consiliul General al Muncipiului București se pronunță asupra contestațiilor, după care adoptă proiectul bugetului local.
Veniturile și cheltuielile prevăzute în bugetele locale se repartizează pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor, și se aprobă, pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și pentru transferuri de la acest buget, de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat. Aprobarea pentru aceste sume se face pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, transmise la Ministerul Finanțelor Publice de către direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat.
Aprobarea bugetelor locale și a bugetelor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, se realizează astfel:
bugetele locale, de către consiliile locale, consiliile județene și consiliul general al municipiului București, după caz;
bugetele instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral din venituri extrabugetare se aprobă de către consiliile de administrație ale acestora împreună cu avizul ordonatorului principal de credite;
bugetele instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral sau parțial din bugetele locale, de către consiliile locale, iar, în funcție de subordonarea acestora, e necesar avizul ordonatorilor superiori.
Se va adopta proiectul bugetului local numai după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, articole și anexe.
Proiectele de buget se aprobă de către consiliile locale într-un termen de maximum 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat. În cazul în care autoritățile deliberate nu aprobă proiectele bugetelor locale în termenul prevăzut, direcțiile generale ale finanțelor publice dispun sistarea alimentării cu cote, respectiv sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și cu transferuri consolidabile, până la aprobarea acestora de către autoritățile deliberative. În această situație din bugetele locale se pot efectua plăți numai în limita celorlalte venituri încasate.
Ordonatorii principali de credite sunt obligați să transmită direcțiilor generale ale finanțelor publice bugetele locale aprobate, în termen de 5 zile de la aprobarea acestora.
Dacă legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare bugetele anului precedent, până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăși, de regulă, 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepția cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii de credite sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situația în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
Execuția bugetelor locale
Execuția bugetelor locale constituie toate operațiunile de realizare a veniturilor de la contribuabili, agenți economici și persoane fizice ce au obligația de a achita la termenele stabilite contravaloarea taxelor și impozitelor datorate administrațiilor locale, precum și efectuarea cheltuielilor prevăzute și autorizate prin bugetul local.
Veniturile și cheltuielile aprobate în bugete se repartizează pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin deschideri de credite efectuate de ordonatorii principali de credite ai acestora, în limita sumelor aprobate, potrivit destinației stabilite și cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective.
Deschiderile de credite bugetare pentru transferurile de la bugetul de stat sau de la alte bugete către bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute în bugetele respective, se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, în funcție de necesitățile execuției bugetare, cu respectarea destinației.
Derularea acestor acțiuni se poate efectua, atât în numerar, cât și prin virament bancar. Activitatea stabilită prin derularea acestor operațiuni poartă numele de execuție de casă a bugetului și se efectuează prin unitățile teritoriale ale trezoreriei, evidențiată în conturi distincte.
Execuția de casă a bugetului se face în țara noastră prin sistemul de trezorerie, care îndeplinește două funcții de bază: de casier și de bancher. În funcția sa de casier public efectuează următoarele:
operațiuni de încasare a veniturilor bugetare și de plăți de la buget, asigurând informațiile necesare privind execuția de casă a bugetului pentru întocmirea contului de încheiere a exercițiului bugetar, respectiv elaborează rapoarte perioadice asupra acestora;
gestionează mijloacele bugetare și asigură lichiditățile necesare, elaborând prognoze cu privire la cerințele de plăți și sincronizează încasările cu plățile inclusiv, în ce privește finanțarea deficitului bugetar.
Ordonatorii principali de credite întocmesc și prezintă spre aprobare Consiliilor județene, Consiliului General al Municipiului București și Consiliilor locale până la data de 31 mai a anului următor, conturile anuale de execuție a bugetelor locale.
În cazul veniturilor, structura contului anual prevede următoarele:
prevederi bugetare inițiale;
prevederi bugetare definitive;
încasările realizate.
Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor și a altor drepturi bănești, plata obligațiilor bugetare, precum și a altor obligații.
În procesul execuției bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze:
a. Angajamentul – reprezintă asumarea obligației de a plăti o sumă de bani unui terț, obligație ce rezultă dintr-un act-contract, hotărâre judecătorească sau orice alt act legal.
b. Lichidarea – este operațiunea prin care se verifică realizarea serviciului în favoarea instituției publice și se stabilește cuantumul plății ce urmează a fi efectuată și are la bază acte justificative.
c. Ordonanțarea – este operațiunea de emitere a unui ordin de plată a sumei de bani din bugetul local, în favoarea celui îndreptățit de acesta.
d. Plata – este operațiunea prin care se stinge obligația instituției publice față de persoanele fizice sau juridice, față de care acesta este dator cu o anumită sumă de bani.
Operațiunile specifice angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor sunt atribuite ordonatorilor de credite și sunt efectuate pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituțiilor publice. Plata cheltuielilor este asigurată de șeful compartimentului financiar-contabil, în limita fondurilor disponibile. Efectuarea plăților, în limitele creditelor bugetare aprobate, se face doar pe baza actelor justificative întocmite în conformitate cu dispozițiile legale și numai după ce acestea au fost angajate, lichidate și ordonanțate.
Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plăți în avans de până la 30%, în condițiile dispozițiilor legale. Salariile la instituțiile publice se plătesc odată pe lună în perioada de 5-15 a lunii respective pentru luna precedentă.
Eșalonarea plăților pe zile, pentru ordonatorii principali de credite, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, se face de către direcția generală a finanțelor publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite.
Încheierea exercițiului bugetar
Ordonatorii principali de credite întocmesc și prezintă spre aprobare autorităților deliberative, până la data de 31 mai a anului următor, conturile anuale de execuție a bugetelor în următoarea structură:
a. la venituri:
– prevederile bugetare inițiale;
– prevederile bugetare definitive;
– încasări realizate.
b. la cheltuieli:
– credite bugetare inițiale;
– credite bugetare definitive;
– plăți efectuate.
Trimestrial și anual, ordonatorii principali de credite întocmesc situații financiare asupra execuției bugetare, care se depun la direcțiile generale ale finanțelor publice.
Ordonatorii principali de credite au obligația să întocmească și să anexeze la situațiile financiare anuale rapoarte anuale de performanță, în care să prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate și pe cele obținute, indicatorii și costurile asociate, precum și situații privind angajamentele legale. Tot ordonatorii principali de credite au obligația de a prezenta situațiile financiare anuale și anexele acestora, autorităților deliberative (consiliile locale ).
Situațiile financiare anuale, inclusiv anexele la acestea, se prezintă de către ordonatorii principali de credite spre aprobare consiliilor locale, județene și consiliului General al municipiului București, după caz.
Execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.
Orice venit neincasat sau cheltuială neefectuată se vor efectua în contul bugetului local pe anul următor.
Excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exercițiului bugetar, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum și a transferurilor consolidabile din bugetul de stat sau din alte bugete se utilizează în ordine pentru:
a. rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor și a altor costuri aferente acestora;
b. constituirea fondului de rulment.
Controlul execuției bugetare
Controlul execuției bugetului este efectuat de Curtea de Conturi, organism subordonat direct Parlamentului. Curtea de Conturi este instituția supremă de control al finanțelor publice și care exercită un control de tip ulterior. În unele țări această instituție poate avea și atribuții de control preventiv.
Controlul Curții de Conturi vizează:
legalitatea și realitatea datelor cuprinse în dările de seamă contabile și în conturile de execuție de casă a bugetului la oricare ordonator de credite, precum și în raportul și contul general de execuție întocmite de Ministerul Finanțelor;
eficiența, eficacitatea și economicitatea execuției bugetare, respectiv calitatea gestionării banilor publici la toate nivelurile;
depistarea utilizării nelegale a banilor publici, evaluarea eventualelor pagube și recuperarea lor prin organe jurisdicționale proprii sau prin instanțe din sfera puterii judecătorești;
propunerea către Parlament a unor eventuale modificări/ajustări/îmbunătățiri a legislației privind bugetul, execuția și controlul execuției acestuia.
Acest control (al Curții de Conturi, al Guvernului, al Ministerului Finanțelor și al celorlalte organisme menționate) este un control tehnic, adică de natură financiară. În afara acestuia, Parlamentul execută un control politic asupra oricărei etape a procesului bugetar prin faptul că dezbate și aprobă bugetul și legea bugetului, contul de execuție bugetară, documentele și legea execuției bugetului.
Veniturile bugetelor locale
Veniturile bugetare, în cadrul oricărui mecanism bugetar, și implicit în cadrul bugetului local, își păstrează însemnătatea de „resurse financiare” necesare pentru acoperirea cheltuielilor bugetare. Teoretic, se consideră că veniturile bugetare sunt mijloacele necesare formării fondurilor bănești din care se efectuează cheltuieli bugetare.
Se poate spune că fiecare venit bugetar are câteva trăsături determinate de natura sa, de modul de așezare în buget, de proveniență. Aceste trăsături pot fi numite și elemente tehnice ale veniturilor bugetare, referindu-se la:
determinarea veniturilor bugetare;
subiectul venitului bugetar sau contribuabilul;
plătitorul venitului bugetar care vizează persoana obligată să efectueze calculul, reținerea și plata de către buget a venitului;
obiectul venitului bugetar sau materia impozabilă, făcând referire la fenomenul economic pe baza căruia se stabilește obligația financiară;
unitatea de măsură în care se exprimă obiectul venitului bugetar;
modul de așezare, de calcul și de vărsare a venitului bugetar;
termenele de plată la bugetul public;
dreptul de contestare a subiecților venitului bugetar și modul de rezolvare a respectivelor contestații.
Chiar dacă structura veniturilor publice poate fi diferită în spațiu și timp, se remarcă existența anumitor criterii de clasificare care sunt general valabile în cadrul veniturilor. În funcție de principalele caracteristici ale veniturilor bugetare, acestea se pot clasifica după următoarele criterii:
regularitatea percepției;
conținutul economic al veniturilor;
proveniența veniturilor;
natura veniturilor;
locul în care se constituie ca venit.
1. După regularitatea percepției: în mod repetitiv, autoritățile locale apelează la veniturile curente sau ordinare după criterii stabilite prin lege. Veniturile ordinare sunt considerate normale și firești pentru constituirea bugetului local. Ele se încasează la buget cu regularitate, în cadrul fiecărui exercițiu bugetar. În cadrul lor se includ veniturile fiscale și nefiscale obișnuite. Resursele la care autoritatea locală apelează doar în unele momente, de obicei în cele de dificultate, se numesc venituri extraordinare. Acestea sunt instituite și mobilizate în anumite situații deosebite când veniturile ordinare sunt insuficiente în raport cu necesitățile de mijloace bănești ale autorităților publice.
2. După conținutul economic al veniturilor, veniturile pot fi curente sau de capital. Veniturile curente dețin cea mai mare pondere în formarea bugetului, fiind încasate pe baza unor prevederi legale care au o mare valabilitate în timp, repetându-se de la un an bugetar la altul. Veniturile curente, la rândul lor, sunt formate din venituri fiscale și venituri nefiscale. În cadrul veniturilor fiscale sunt percepute: a. impozite, taxe și contribuții directe, suportatorul real fiind considerat însuși subiectul lor; b. impozite și taxe indirecte, suportatorul lor nefiind considerat ca fiind subiectul plătitor. Veniturile nefiscale sunt cele care revin statului în calitatea sa de proprietar de capitaluri avansate în procesul reproducției economice, cele mobilizate de la regiile publice autonome și de la instituțiile publice, precum și diverse alte venituri. Veniturile din capital dețin o pondere scăzută în structura veniturilor bugetare, și provin din valorificarea prin vânzare a unei părți din avuția locală aflată în patrimonial public sau privat.
3. După proveniență regăsim resurse interne și resurse externe. Veniturile (resursele) de proveniență internă sunt alcătuite din: impozite, taxe, contribuții, venituri de la întreprinderile și proprietățile publice, donații interne, împrumuturi contractate pe piața internă. Veniturile de proveniență externă îmbracă forma împrumuturilor externe și a transferurilor externe, primite sub formă de ajutoare nerambursabile.
4. După natura veniturilor, acestea se clasifică în venituri curente (obținute din impozite, taxe) și venituri din capital, care sunt realizate din valorificarea unor proprietăți ale autorității publice.
5. După locul în care se constituie ca venit, regăsim resurse care se constituie la bugetul administrației central de stat și resurse ce se constituie la bugetul administrației locale. Administrația locală obține sursele de finanțare din impozite și taxe pe care populația și agenții economici trebuie să le plătească și din alte venituri, cum ar fi: venituri din concesiuni și închirieri, venituri din capital, venituri cu destinație special.
Cheltuielile bugetare
Legea Finanțelor Publice definește cheltuiala bugetară ca fiind o cheltuială aprobată prin bugetul local, bugetul unei instituții sau al unui serviciu public, bugetul unei activități finanțate integral din venituri extrabugetare și efectuată în limita resurselor acestor bugete, cu respectarea prevederilor legale.
Cheltuielile din bugetele locale se concretizează în cumpărarea de bunuri și servicii, efectuată de autoritățile locale pentru cetățeni, în plățile efectuate cetățenilor sub forma transferurilor (pensii, subvenții, ajutor de șomaj, etc) precum și în plata împrumuturilor contractate de ordonatorii principali de credite.
Există două clasificări a cheltuielilor cuprinse în bugetele locale românești. Prima dintre ele vizeză aspecte tehnice (tipul de cheltuieli care vor fi făcute pentru diferitele domenii – de capital, materiale și servicii, etc.) iar cea de-a doua are în vedere cheltuielile globale programate pentru aceste domenii (ex: cheltuieli pentru autorități publice, învățământ, etc). Se face, de asemenea, distincția între cheltuieli curente (de întreținere) și cheltuieli pentru investiții.
Fiecare categorie de cheltuieli are particularitățile ei, iar mărimea cheltuielilor alocate pentru o activitate sau alta depinde de o serie de factori politici, economici, sociali. Sumele cheltuite diferă de la o localitate la alta și de la un an la altul în funcție de capacitatea economică de a produce și de a distribui, precum și de presiuni politice sau sociale cu care se confruntă comunitățile locale.
Repartizarea efectivă a cheltuielilor publice locale este de competența administrației publice și a instituțiilor publice subordonate acestor unități. Privitor la reglementarea juridică a cheltuielilor bugetelor locale, trebuie avute în vedere două reguli principale:
stabilirea generică a cheltuielilor tuturor bugetelor locale;
repartizarea cheltuielilor între bugetele județelor, orașelor și comunelor.
Administrarea cheltuielilor publice se referă la modul în care sunt cheltuiți banii, la fel cum administrarea veniturilor se concentrează pe colectarea acestora. Cheltuirea banilor publici constituie subiectul unui proces complex, proces ce poate fi reglementat în mai multe moduri. Aceasta constă în anumite proceduri ce au drept scop aprobarea cheltuielilor și dovada că cheltuielile se încadrează în plafonul aprobat și sunt necesare diferite forme de control datorită neîncrederii, existând două motive care generează această neîncredere: pe de o parte populația consideră că organizațiile publice folosesc banii publici, iar pe de altă parte funcționarii publici nu sunt văzuți ca având motive de a folosii banii cu grijă, precum au oamenii simplii sau de afaceri. În sectorul public, spre deosebire de cel privat, o pierdere sau o greșeală nu afectează în mod direct situația financiară personală a unui funcționar public. Din cauza neîncrederii populației și totodată pentru folosirea prudentă a resurselor, funcționarii publici fac eforturi mari pentru a se asigura că aheltuielile sunt făcute în mod corect.
Alocarea resurselor bugetare se exprimă în cheltuieli bugetare, care în teoria și practica economică sunt prezentate distinct față de cheltuielile publice, astfel:
cheltuielile publice reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate în sectorul public de administrațiile și instituțiile publice, din fonduri bugetare, venituri proprii și fonduri extrabugetare;
cheltuielile bugetare sunt reprezentate numai de acele cheltuieli finanțate din bugetul de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale de stat, având deci o sferă de cuprindere mai redusă, și care nu sunt incluse în cheltuielile publice.
Cheltuielile bugetelor locale pot fi clasificate astfel:
a. Cheltuieli pentru servicii publice generale, această denumire fiind utilizată pentru “autoritățile executive” respectiv pentru organele locale ale puterii executive cu diviziunile privind cheltuielile de personal, material și de servicii.
b. Cheltuieli socio-culturale, defalcate pe învățământ, sănătate, cultură, religie, activități sportive și de tineret, precum și asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și îndemnizații.
Cheltuielile cu învățământul, la rândul lor, sunt defalcate pe forme de învățământ : cheltuieli cu învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional, post-liceal și special, precum și internate, cămine, case de copii și cantine pentru elevi.
Cheltuielile pentru sănătate, privesc spitale, dispensare, centre de sănătate, diagnostic și tratament, precum și case, leagăne de copii, servicii de ambulanță, etc.
Cheltuielile pentru cultură sunt compuse din: biblioteci publice, muzeee, teatre, case de cultură, cămine culturale, școli populare de artă, alte instituții și acțiuni privind cultura, religia și activitatea sportivă și de tineret.
Cheltuielile de asistență socială fac referire la căminele de bătrâni și pensionari, cămine pentru copii, cămine spital pentru invalizi și bolnavi cronici, cantine de ajutor social, centre de primire a minorilor, ajutor social, plasament familiar, indemnizații de naștere, alocații, pensii, ajutoare, etc.
c. Cheltuieli pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu. Acestea cuprind: repararea și întreținerea străzilor, salubritatea, iluminatul public, întreținerea grădinilor publice, a parcurilor și a zonelor verzi, energia termică pentru populație, locuințe, alimentare cu apă, stații de epurare a apelor uzate, colectoare și de pompare, rețele, centrale și puncte termice,canalizare, etc.
d. Cheltuieli pentru acțiuni economice, privind : drumurile și podurile, transportul în comun, comunicații de interes public, prevenirea și combaterea inundațiilor și alte cheltuieli pentru acțiuni economice.
Toate actele și operațiunile cu caracter tehnic și normativ, realizate de autoritățile publice competente în scopul elaborării, adoptării, executării și încheierii bugetului local constituie procedura bugetară la nivel local. Aceasta se desfășoară pe parcursul a trei ani calendaristici, deoarece elaborarea proiectului de buget local începe în anul premergător celui pentru care se întocmește, continuă cu executarea, în cursul anului respectiv și se definitivează prin contul de încheiere a exercițiului bugetar, în anul următor.
Analiză comparată a bugetelor locale ale municipiilor Cluj-Napoca, Iași și Timișoara
3.1 Metodologie
În ceea ce privește metodologia acestei lucrări am ales să fac o analiză a documentelor și mai exact o analiză bugetară comparată pe un număr de patru ani a bugetelor municipiilor Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Scopul acestei cercetării este de e evalua eficiența managementului financiar al celor trei municipalități pe parcursul celor patru ani , iar principalele obiective sunt de a observa cum au evoluat aceste bugete pe parcursul celor patru ani analizați, care este structura veniturilor, dar și a cheltuielilor celor trei municipalități, identificarea principalelor surse de venit a acestor municipii și totodată eficiența utilizării resurselor prin prisma calculelor diferiților indici. În cadrul analizei documentelor am ales să compar bugetul și execuția bugetară pe anii 2009, 2010, 2011 și 2012 . În ceea ce privește analiza bugetară propriu-zisă doresc să menționez că voi utiliza diverși indicatori economico-financiari pentru a evalua eficiența managementului administrației publice locale.
Interogațiile de pornire
Cum a evoluat bugetul celor trei municipalități în perioada 2009-2012?
Care este structura veniturilor ale acestor trei municipii pe perioada 2009-2012?
Care este structura cheltuielilor acestor municipii în perioada 2009-2012?
Care din cele trei municipii are un grad de autonomie locală mai ridicat?
Operaționalizarea conceptelor
Interogația 1
Bugetul local reprezintă actul în care se înscriu toate veniturile și cheltuielile colectivităților locale, pe o perioadă de un an. Bugetele locale sunt bugetele unităților administrativ-teritoriale care au o personalitate juridică. În România, fiecare comună, oraș, municipiu și sector al municipiului București întocmește buget propriu, în condiții de autonomie.
Concept- bugetele locale ale celor trei municipalități;
Variabilă-dimensiunea celor trei bugete locale;
Indicatori -1. Bugetul local al primăriei Cluj-Napoca pe anul 2009;
Bugetul local al primăriei Cluj-Napoca pe anul 2010;
Bugetul local al primăriei Cluj-Napoca pe anul 2011;
Bugetul local al primăriei Cluj-Napoca pe anul 2012;
Bugetul local al primăriei Iași pe anul 2009;
Bugetul local al primăriei Iași pe anul 2010;
Bugetul local al primăriei Iași pe anul 2011;
Bugetul local al primăriei Iași pe anul 2012;
Bugetul local al primăriei Timișoara pe anul 2009;
Bugetul local al primăriei Timișoara pe anul 2010;
Bugetul local al primăriei Timișoara pe anul 2011;
Bugetul local al primăriei Timișoara pe anul 2012;
Interogația 2
Veniturile bugetare sunt mijloacele necesare formării fondurilor bănești din care se efectuează cheltuielile bugetare.
Concept-veniturile bugetare ale celor trei municipalități;
Variabilă- nivelul veniturilor bugetare;
Indicatori – 1.veniturile proprii ale municipiului Cluj-Napoca;
2. veniturile proprii ale municipiului Iași;
3. veniturile proprii ale municipiului Timișoara;
4.sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat ale municipiului Cluj-Napoca;
5. sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat ale municipiului Iași;
6. sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat ale municipiului Timișoara;
7.subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete ale municipiului Cluj-Napoca;
8. subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete ale municipiului Iași;
9. subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete ale municipiului Timișoara;
10. donații și sponsorizări ale municipiului Cluj-Napoca;
11. donații și sponsorizări ale municipiului Iași;
12. donații și sponsorizări ale municipiului Timișoara;
Interogația 3
Legea Finanțelor Publice definește cheltuiala bugetară ca fiind o cheltuială aprobată prin bugetul local, bugetul unei instituții sau al unui serviciu public, bugetul unei activități finanțate integral din venituri extrabugetare și efectuată în limita resurselor acestor bugete, cu respectarea prevederilor legale.
Concept- structura cheltuielilor publice;
Variabilă-nivelul cheltuielilor publice;
Indicatori-1.volumul cheltuielilor de capital;
2.volumul cheltuielilor pentru personal;
3.volumul cheltuielilor pentru învățământ;
4.volumul cheltuielilor pentru sănătate;
5.volumul cheltuielilor pentru recreere, religie și sport;
6.volumul cheltuielilor pentru asistență socială;
Interogația 4
Autonomia locală este dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii. Cu alte cuvinte autonomia locală reprezintă măsura în care autoritățile publice locale reușesc să își rezolve problemele.
Concept: autonomia locală a celor trei municipii;
Variabilă: gradul de autonomie locală;
Indicatori:1.veniturile totale;
2.veniturile proprii;
3. gradul de colectare;
4.gradul de autofinanțare;
5.impozitul pe venit/cap de locuitor;
6.veniturile proprii/cap de locuitor;
7.capacitatea administrației publice locale de a accesa fonduri externe nerambursabile;
Selecția metodelor si tehnicilor de cercetare
Pentru realizarea acestei lucrări am ales ca metodă de cercetare analiza documentelor, documente ce conțin date preluate de pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale, iar ca instrument grila de analiză a datelor.
Selectarea cazurilor
Pentru realizarea acestei lucrări de cercetare am utilizat analiza datelor de pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale.
În acest demers voi realiza o analiză comparată a bugetelor a trei municipalități și anume Cluj-Napoca, Iași și Timișoara pe o perioadă de patru ani și anume 2009, 2010, 2011 și 2012. Am ales aceste trei municipii deoarece au aproximativ același număr de locuitori, sunt reședințe de județ, au același profil socio-economic, sunt centre universitare și principalele motoare ale economiei locale sunt în domeniul IT, a transportului rutier de mărfuri, a restaurantelor și a producției de echipamente electronice și electrotehnice. Pornind de la această asemănare vom afla cum au evoluat aceste trei municipii pe parcursul celor patru ani. Prin intermediul acestei analize dorim să mai aflăm dacă există diferențe mari sau mici între ele și totodată să identificăm factorii care au dus la această situație. Prin intermediul lucrării ne vom putea face o imagine de ansamblu asupra dezvoltării celor trei municipii pe parcursul celor patru ani.
Analiza bugetară
Rolul bugetului local a crescut pe măsură ce au fost atribuite noi responsabilități autorităților locale, acestea fiind nevoite să acționeze pentru creșterea veniturilor, identificarea și utilizarea unor noi surse de finanțare pentru a face față cerințelor în creștere. Scopul acestei lucrări este de a analiza bugetele celor trei municipalități Cluj-Napoca, Iași și Timișoara în perioada 2009-2012, cu accent asupra evoluției veniturilor, dar și a cheltuielilor celor trei municipalități.
Capacitatea autorităților locale de a-și implementa o strategie de dezvoltare locală depinde de măsura în care comunitatea își poate genera la nivel local majoritatea resurselor de care are nevoie, pentru a putea reuși să își acopere o bună parte din cheltuielile efectuate. Veniturile totale, veniturile proprii, gradul de colectare a veniturilor proprii, gradul de autofinanțare, veniturile proprii/cap de locuitor, impozitul/cap de locuitor și capacitatea administrației publice locale de a accesa fonduri externe nerambursabile reprezintă un set de indicatori ai autonomiei locale, indicatori ce ne arată eficiența managementului financiar al administrației publice locale dintr-o anumită unitate admnistrativ-teritorială.
Situația veniturilor
În cele ce urmează o să prezint situația veniturilor totale pe perioada celor patru ani analizați și o să observăm principalele surse de venit ale acelor trei municipalități, care ne vor ajuta ulterior la efectuarea calculelor indicilor menționați.
Tabel 1. Situația veniturilor în municipiul Cluj-Napoca
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale
Tabel 2. Situația veniturilor în municipiul Iași
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare local
Tabel 3. Situația veniturilor în municipiul Timișoara
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale
Pentru a putea observa mai bine evoluția veniturilor totale ale celor trei municipii pe perioada analizată și anume 2009-2012 am efectuat calculele pentru indicii cu bază fixă și indicii cu bază în lanț. Fiecare din acești doi indici oferă o perspectivă asupra modificării valorilor veniturilor care a avut loc între perioadele avute în vedere. Indici cu bază fixă se calculează ca raport între valoarea perioadei actuale și valoarea perioadei de bază. În cazul nostru perioada de bază este anul 2009. Această valoare obținută ne arată procentul cu care s-au modificat veniturile în anii 2010, 2011 și 2012 față de perioada de bază 2009. Indicii cu bază în lanț se calculează ca raport între valoarea perioadei actuale și valoarea perioadei anterioare. Această valoare obținută ne arată procentul cu care s-au modificat veniturile în anii analizați față de anii anteriori.
În cele ce urmează o să prezint dinamica veniturilor pe perioada 2009-2102 a municipiului Cluj-Napoca.
Tabel 4. Indicii cu bază fixă, procente (Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală)
După cum putem observa în tabelul de mai sus pe toată perioada analizată veniturile totale ale municipiului Cluj-Napoca au înregistrat atât creșteri, cât și scăderi. În anul 2010 veniturile totale au scăzut față de anul bază 2009 cu 29% (procente) sau, altfel spus, veniturile din 2010 reprezintă 71% din veniturile din 2009, aceasta fiind și cea mai mare scădere înregistrată pe perioada analizată. În anul 2011 veniturile totale ale municipiului au scăzut față de anul bază 2009 cu 23%(procente), iar în anul 2012 veniturile au scăzut față de anul bază 2009 cu doar 22%(procente), aceasta fiind și cea mai mică scădere a veniturilor. Altfel spus, veniturile din anul 2012 reprezintă 78% din veniturile anului bază 2009.
Pentru a observa dinamica veniturilor dintr-o altă perspectivă o să trecem la analizarea acestora pe baza indicilor cu bază în lanț care ne vor arăta evoluția veniturilor de la an la an, și mai exact ne vor arăta procentul cu care au crescut sau au scăzut veniturile totale ale municipiului Cluj-Napoca.
Tabel 5. Indicii cu bază în lanț, procente (Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală)
După cum putem observa în tabelul de mai sus și în cazul indicilor cu bază în lanț veniturile au înregistrat atât creșteri cât și scăderi față de anul anterior. În anul 2010 veniturile au scăzut cu 29% (procente) față de anul anterior 2009. În anul 2011 însă, veniturile au crescut cu 8% (procente) față de anul anterior 2010, iar în anul 2012 veniturile au crescut iar însă cu un procent foarte mic față de anul anterior 2011.
În graficul de mai jos putem vedea evoluția veniturilor municipiului Cluj-Napoca pe perioada analizată și anume 2009-2012. În anul 2009 veniturile au înregistrat cele mai mari valori de pe tot parcursul perioadei analizate și asta deoarece, după cum putem observa și în Tabelul 1 sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetului au atins valori destul de mari față de anii următori, unde veniturile au scăzut. În anul 2009 municipiul Cluj-Napoca a primit ca sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetului 12,278,209 lei, spre deosebire de anii următori 2010, 2011 și 2012 unde a primit 7,654,00 lei, 550,000 lei respectiv 2,164,003 lei. În anul 2012 cotele defalcate din impozitul pe venit au scăzut de la ordinul milioanelor la ordinul sutelor de mii, mai exact la 29,228,147 lei, fapt care a dus la scăderea veniturilor totale din acest an. Și în cazul subvențiilor cea mai mică valoare înregistrată pe parcursul celor patru ani a fost în anul 2012 cu un total de 24,603,648 lei.
Grafic 1. Evoluția veniturilor municipiului Cluj-Napoca (prelucrare personală)
În cele ce urmează o să prezint dinamica veniturilor pe perioada 2009-2102 a municipiului Iași.
Tabel 6. Indicii cu bază fixă, procente (Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală)
Observăm în tabelul de mai sus că veniturile totale ale municipiului Iași au înregistrat atât creșteri cât și scăderi pe toată perioada analizată. În anul 2010 veniturile totale au scăzut față de anul bază 2009 cu 5% (procente), sau altfel spus veniturile totale din 2010 sunt la 95% din veniturile totale ale anului 2009. Cea mai mică scădere a veniturilor a fost înregistrată în anul 2012 față de anul bază 2009 cu doar 2% (procente), sau altfel spus veniturile din 2012 sunt la 98% din veniturile din 2009. Cea mai mare scădere a veniturilor s-a înregistrat în anul 2011, an în care veniturile au scăzut cu 8% (procente) față de anul bază 2009.
Pentru a observa dinamica veniturilor dintr-o altă perspectivă o să trecem la analizarea acestora pe baza indicilor cu bază în lanț care ne vor arăta evoluția veniturilor de la an la an.
Tabel 7. Indicii cu bază în lanț, procente (Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală)
În urma analizării datelor din tabel prin perspectiva indicilor cu bază în lanț am observat că în anul 2010 acestea au scăzut față de anul anterior 2009 cu 5% (procente), în anul 2011 veniturile au scăzut din nou față de anul anterior 2010 cu 4% (procente), iar în anul 2012 veniturile au crescut față de anul anterior 2011 cu 6% (procente), anul 2012 fiind singurul an din toată perioada analizată în care veniturile au crescut față de anul anterior.
În graficul de mai jos putem observa evoluția veniturilor totale ale municipiului Iași pe perioada 2009-2012. La fel ca în cazul municipiului Cluj-Napoca acestea au înregistrat cea mai ridicată valoare în anul 2009 urmând ca în anii următori veniturile să scadă considerabil. Acest lucru este datorat sumelor defalcate din TVA primite de la nivelul central pentru echilibrarea bugetului care au scăzut de la 17,336,000 lei în anul 2009 la 10,438,690 lei în anul 2010 respectiv la 6,581,000 lei în anul 2011. În anul 2012 însă, aceste sume au atins cea mai ridicată valoare de pe parcursul întregii perioade și anume 19,120,780 lei, fapt ce a facut ca veniturile totale din acest an să crească considerabil. În ceea ce privește subvențiile valoarea maximă de 52,032,593 lei a acestora a fost atinsă în anul 2009, unde am avut și valoarea maximă pentru veniturile totale, iar valoarea minimă de 30,347,023 lei a acestor subvenții a fost înregistrată în anul 2012.
Grafic 2. Evoluția veniturilor municipiului Iași (prelucrare personală)
În cele ce urmează o să prezint dinamica veniturilor totale pe perioada 2009-2102 a municipiului Timișoara.
Tabel 8. Indicii cu bază fixă, procente (Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală)
Putem observa în urma analizării datelor din tabelul de mai sus că veniturile municipiului Timișoara, la fel ca și cele ale municipiilor Cluj-Napoca și Iași, au înregistrat pe durata perioadei analizate atât creșteri cât și scăderi. În anul 2010 veniturile totale au scăzut față de anul bază 2009 cu 8%(procente), sau altfel spus veniturile din 2010 sunt la 92% din veniturile din 2009. În anul 2011 veniturile totale au crescut cu 1%(procente) față de anul bază 2009, iar în anul 2012 acestea au crescut din nou cu 28%(procente), anul 2012 fiind anul în care s-a înregistrat cea mai mare creștere a veniturilor totale pe toată perioada analizată.
Pentru a observa dinamica veniturilor dintr-o altă perspectivă o să trecem la analizarea acestora pe baza indicilor cu bază în lanț care ne vor arăta evoluția veniturilor de la an la an.
Tabel 9. Indicii cu bază în lanț, procente (Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală)
În urma analizării acestor indici am observat că în anul 2010 veniturile au scăzut cu 8% (procente) față de anul anterior 2009, în anul 2011 veniturile au crescut față de anul anterior 2009 cu 10% (procente), iar în anul 2012 veniturile au crescut față de anul anterior 2011 cu 12% (procente), acesta fiind anul în care s-a înregistrat cea mai mare creștere a veniturilor totale ale municipiului Iași în perioada 2009-2012.
În graficul de mai jos putem observa evoluția veniturilor municipiului Timișoara pe parcursul perioadei analizate și anume 2009-2012. În anul 2010 veniturile totale au înregistrat cea mai mică valoare a acestora de pe tot parcursul perioadei analizate și anume suma 538,544,689 lei, urmând ca în anii următori veniturile să crească considerabil. Acest lucru se datorează sumelor defalcate din TVA primite de la nivelul central pentru echilibrarea bugetului care, în anul 2012, au atins valori imense de 114,837,794 lei. Valorea ridicată a acestor sume se poate datora și influenței politice, doarece în urma alegerilor locale din 2012 primarul municipiului era de aceeași culoare politică ca și aleșii de la nivelul central.
Grafic 3. Evoluția veniturilor municipiului Timișoara (prelucrare personală)
Analiza veniturilor
Pentru a analiza gradul de autonomie locală a fiecărei municipalități pe toată perioada 2009-2012 am utilizat un set de indicatori ai autonomiei locale cum ar fi: veniturile totale, veniturile proprii, gradul de colectare a veniturilor proprii, gradul de autofinanțare, capacitatea administrației publice de a genera venituri și veniturile proprii/cap de locuitor.Această o să ne arate eficiența managementului financiar al administrației publice locale din cele trei municipii analizate.
Tabel 10.Venituri totale ale bugetelor municipiilor (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale
În urma comparării valorilor acestui indicator, și anume veniturile totale, pentru perioada 2009-2012 a contului de execuție bugetară, rezultatele plasează Cluj-Napoca pe primul loc în ceea ce privește veniturile bugetului local în perioada 2009-2011. În anul 2012 însă Timișoara este municipiul cu cele mai mari venituri, o creștere semnificativă față de fiecare dintre anii perioadei anterioare. Această creștere a fost generată de veniturile provenite de la nivelul central, în special sume defalcate din TVA, pentru echilibrarea bugetelor locale, unde diferența față de celelalte municipii a fost destul de mare.
Veniturile proprii reprezintă totalitatea resurselor bugetare care se află atât direct cât și indirect sub controlul autorităților locale și includ venituri fiscale și non-fiscale( cote defalcate din impozitul pe venit, impozite pe proprietate, impozite pe clădiri, taxe, amenzi etc.). Acest indicator ne ajută pentru a analiza mai bine performanțele bugetare locale. Veniturile proprii sunt de obicei influențate de numărul de locuitori al municipiului, de numărul agenților economici, de veniturile muncitorilor ce prestează muncă pe raza municipiului și de tipurile de impozite și taxe percepute.
În cele ce urmează o să prezint situația veniturilor proprii ale celor trei municipalități în perioada 2009-2012.
Tabel 11. Venituri proprii ale bugetelor municipiilor (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale
În urma analizării acestui indicator se poate observa că municipiul Cluj-Napoca are cea mai ridicată capacitate a administrației locale de a genera venituri, obținând cele mai consistente venituri proprii dintre municipiile analizate, pe parcursul întregii perioade 2009-2012. Conform Analizei Băncii Mondiale (Heroiu et al, 2013, Romania-Competitive cities:reshaping the economic geography of Romania) Cluj-Napoca este municipiul cu cei mai mulți angajați în sectoare cu salarii ridicate și veniturile medii din acest municipiu au fost maii ridicate decât în celelalte două municipii.
Veniturile proprii reprezintă suma globală încasată în urma aplicării prevederilor legale în vigoare în ceea ce privește impozitele și taxele locale stabilite de către administrația publică locală. Veniturile proprii/cap de locuitor reprezintă contribuția populației în ceea ce privește impozitele și taxele locale stabilite de către autoritățile publice locale pe cetățean al comunității. Acest indicator se calculează cu formula : Vp/Nl, unde Vp reprezintă totalul de venituri proprii și Nl reprezintă numărul de locuitori ai municipiului.
Tabel 12. Veniturile proprii/cap de locuitor, Cluj-Napoca (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 13. Veniturile proprii/cap de locuitor, Iași (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 14. Veniturile proprii/cap de locuitor, Timișoara (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Atât în cazul municipiului Cluj-Napoca cât și în cazul municipiului Iași cea mai ridicată valoare a acestui indicator s-a înregistrat în anul 2011, cu o valoare de 1493.14 lei, respectiv 971.10 lei, pe când în cazul municipiului Timișoara cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în anul 2012 și anume 1340.77 lei. Dintre cele trei municipii analizate municipiul Cluj-Napoca este cel care a înregistrat cea mai ridicată valoare a acestui indicator fapt care ne arată că gradul de dezvoltare economică al autorității publice locale din acest municipiu este mai ridicat decât în cazul celorlalte două municipii.
Veniturile proprii sunt influențate de factori de ordin demografic, factori care își manifestă influența prin sporirea numărului de contribuabili în realizarea resurselor financiare publice. În cazul municipiului Cluj-Napoca numărul populației a înregistrat creșteri începând cu anul 2009 până în anul 2011, însă mărimea și numărul impozitelor sunt cele care au influențat în final acest indicator.
Impozitul pe venit reprezintă o sursă a bugetului de stat care are ca arie de cuprindere toate județele țării, fiind mult mai echilibrat între județe față de alte surse ale bugetului de stat cum ar fi TVA-ul, accizele sau impozitul pe profit. Impozitul pe venit/cap de locuitor reprezintă raportul dintre cota din impozitul pe venit realizat în unitatea administrativ-teritorială și numărul de locuitori al acesteia. Formula de calcul al acestui indicator este: I.V/cap de loc.=C.I.V./N.L, unde I.V/cap de loc. Reprezintă impozitul pe venit/cap de locuitor, C.I.V reprezintă cotele defalcate din impozitul pe venit și N.L. reprezintă numărul de locuitori ai municipiului.
Tabel 15.Impozitul pe venit/cap de locuitor, Cluj-Napoca (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 16.Impozitul pe venit/cap de locuitor, Iași (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 17.Impozitul pe venit/cap de locuitor, Timișoara (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Atât în cazul municipiului Iași cât și în cazul municipiului Timișoara cea mai ridicată valoare a acestui indicator s-a înregistrat în anul 2009. În cazul municipiului Cluj-Napoca cea mai ridicată valoare a acestui indicator s-a înregistrat în anul 2011. Observăm în urma analizării acestui indicator că municipiul Cluj-Napoca a înregistrat cea mai mare valoare a acestui indicator dintre toate cele trei municipii analizate. Acest lucru ne arată că gradul de ocupare al forței de muncă în municipiul Cluj-Napoca este mai ridicat decât în celelalte două municipii.
Gradul de colectare a veniturilor proprii reprezintă nivelul încasării veniturilor proprii la o anumită perioadă, comparativ cu prevederile bugetare ale perioadei corespunzătoare.
Tabel 18. Gradul de colectare a veniturilor proprii (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale
Acest indicator reflectă capacitatea autorităților locale de a colecta și stabili corect veniturile proprii. Când indicatorul tinde spre 100% se poate aprecia că gradul de colectare a veniturilor proprii este optim. Cu cât este mai mare gradul de colectare a veniturilor proprii, cu atât managementul financiar este mai eficient. Putem observa așadar în tabelul de mai sus că în cazul municipiului Cluj-Napoca valoarea acestui indicator a reușit să depășească 100% în doi din cei patru ani analizați,mai exact în anii 2009 și 2010, iar în anul 2011 a reușit să atingă valoarea de 99.3 procente. În ceea ce privește municipiul Iași cea mai ridicată valoare a acestui indice a fost de 70 de procente în anul 2009, urmaând ca în anii 2010 și 2011 să înregistreze scăderi. În cazul municipiului Timișoara cea mai ridicată valoare a acestui indicator a fost de 77 procente în anul 2009 și la fel ca în cazul municipiului Iași, acesta a înregistrat scaăderi în anii următori.
Putem concluziona așadar că datorită dezvoltării economice a municipiului Cluj-Napoca acesta are un grad ridicat și optim de colectare a veniturilor, fiind mai performant în această acțiune de colectare decât municipiile Iași și Timișoara.
Coroborate, datele privind veniturile generale, veniturile proprii, veniturile proprii/cap de locuitor și gradul de colectare a veniturilor proprii indică o poziție fruntașă pentru municipiul Cluj-Napoca. În cifre absolute , municipiul Cluj-Napoca dispune, cu excepția anului 2012, de cele mai mari venituri bugetare, ceea ce permite implementarea unor proiecte mai ample și cu un impact mai ridicat.
Proporția veniturilor proprii și a veniturilor proprii/cap de locuitor ne arată prezența unor factori structurali favorabili, care permit municipiului să își facă o valorificare superioară a potențialului de venituri de la nivelul local. Acest fapt presupune, pe termen lung, ca municipiul își va putea asigura o continuitate a resurselor locale și totodată își va asigura și o dependență redusă față de transferurile de la bugetul de stat.
În ceea ce privește veniturile provenite de la nivelul central un raport al Institutului de Politici Publice (2013) a arătat o dependență crescută a bugetelor locale față de transferurile de la bugetul de stat, majoritatea comunităților locale din România neavând capacitatea de a-și suporta cheltuielile de bază fără ajutor de la bugetul de stat.
Tabel 19. Veniturile provenite de la bugetul de stat (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale
După cum putem observa în tabelul de mai sus cele mai ridicate valori ale veniturilor provenite de la bugetul de stat le întâlnim în anul 2009, în cazul municipiilor Cluj-Napoca și Iași. În cazul municipiului Timișoara cea mai ridicată valoare a veniturilor provenite de la bugetul de stat se întâlnește în anul 2012. În urma analizării sumelor totale a acestor venituri observăm că municipiul Iași a beneficiat de cele mai multe venituri provenite de la bugetul de stat, fiind urmat de municipiul Timișoara și apoi de municipiul Cluj-Napoca.
Gradul de autofinanțare reprezintă gradul de acoperire a cheltuielilor totale din venituri proprii. Acest indicator reflectă credibilitatea financiară a unei unități adiminstrativ-teritoriale, gradul de autonomie financiară și calitatea managementului financiar al acesteia. Rezultatul acesteia este cu atât mai favorabil cu cât acest indicator se apropie de 100%. Formula după care se calculează acest indicator este: GA=(Vp/Vt)*100, unde GA reprezintă gradul de autofinanțare, Vp reprezintă veniturile proprii și Vt reprezintă veniturile totale.
Tabel 20. Gradul de autofinanțare a municipiului Cluj-Napoca (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 21. Gradul de autofinanțare a municipiului Iași (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 22. Gradul de autofinanțare a municipiului Timișoara (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
După cum putem observa în tabele de mai sus, în municipiul Cluj-Napoca pe durata celor patru ani analizați cea mai mare valoare a acestui indicator a fost atinsă în anul 2011, la fel ca și în cazul municipiului Iași. În ceea ce privește municipiul Timișoara valoarea cea mai mare a indicatorului a fost atinsă în anul 2010. Dintre cele trei municipii analizate Timișoara este acela care a înregistrat cea mai mare valoare a acestui indicator fapt ce ne spune că acest municipiu a reușit cel mai bine să își acopere cheltuielile totale din veniturile proprii și are un grad de autonomie financiară mai ridicat decat celelalte două municipii, deși diferența dintre ele nu este una foarte mare. Nivelul ridicat al acestui indicator ne spune că autoritățile locale din municipiu exercită un riguros control asupra veniturilor proprii, fiind în gestiunea acestora. Nivelul ridicat al acestui indicator ne arată faptul că municipiul Cluj-Napoca este mai dezvoltat din punct de vedere economic decât municipiile Iași și Timișoara. Acest indicator este influențat de procentul de venituri din impozitul pe proprietate, care reflectă vigoarea economiei locale sau slăbiciunea acesteia, procentul de venituri fiscale din totalul veniturilor și veniturile curente/cap de locuitor. Municipiul Cluj-Napoca a înregistrat valori ale acestor impozite și venituri fiscale mai mari decât muncipiile Iași și Timișoara.
Capacitatea autorităților administrației publice locale de a accesa fonduri externe nerambursabile reprezintă capacitatea autorităților de a accesa aceste fonduri nerambursabile și de a implementa proiecte folosind aceste fonduri, proiecte cu impact asupra dezvoltării locale durabile.
Tabel 23. Proiecte finanțate prin fonduri externe nerambursabile (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
După cum putem observa în tabelul de mai sus municipiul Cluj-Napoca a reușit pe parcursul întregii perioade analizate să implementeze cele mai multe proiecte cu fonduri externe nerambursabile, sumele accesate pentru aceste proiecte fiind cu mult mai mari față de cele accesate de municipiile Iași și Timișoara. Toate cele trei municipii eu reușit să acceseze din ce mai multe fonduri nerambursabile odată cu trecerea anilor, reușind în 2012 să implementeze proiecte din în ce mai costisitoare. Acest indicator reflectă capacitatea și preocuparea administrației publice locale de a atrage surse alternative pentru finanțarea dezvoltării locale și a serviciilor publice, în vederea îndeplinirii obiectivelor comunității locale. Mărimea acestor fonduri a fost influențată de capacitatea instituțional organizatorică a municipiilor, de accesul la informațiile cu privire la fondurile externe nerambursabile și bineînțeles și de decizia politică. Municipiul Cluj-Napoca a reușit să atragă cele mai multe fonduri nerambursabile fapt care ne arată că autoritățile administrației publice locale din acest municipiu sunt mai preocupate de dezvoltarea locală decât cele din municipiile Iași și Timișoara.
Situația cheltuielilor
În cele ce urmează o să prezint situația cheltuielior celor trei municipii analizate, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara și mai exact dinamica acestora pe parcursul perioadei 2009-2012.
Începem așadar cu cheltuielile efectuate de către municipiul Cluj-Napoca.
Tabel 24. Indicii cu bază fixă, procente (Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală)
La fel ca în cazul veniturilor și în cazul cheltuielilor municipiului Cluj-Napoca observăm că acestea au înregistrat atât creșteri cât și scăderi pe tot parcursul perioadei analizate. În anul 2010 cheltuielile totale au scăzut cu 4% (procente) față de anul bază 2009 sau altfel spus cheltuielile din anul 2010 sunt la 96% din cheltuielile anului 2009. În anul 2011 cheltuielile au scăzut cu doar 1% (procente) față de anul bază 2009. În anul 2012 însă, cheltuielile au crescut față de anul bază 2009 cu 4% (procente), fiind și singurul an în care cheltuielile au crescut raportat la anul de bază.
Pentru a observa dinamica cheltuielilor dintr-o altă perspectivă o să trecem la analizarea acestora pe baza indicilor cu bază în lanț care ne vor arăta evoluția veniturilor de la an la an.
Tabel 25. Indicii cu bază în lanț, procente (Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală)
Observăm în urma analizei indicilor cu bază în lanț că singura scădere a cheltuielilor a avut loc în anul 2010 față de anul anterior 2009, urmând ca ani următori aceste cheltuieli să înregistreze numai creșteri. Observăm în tabelul de mai sus că în anul 2010 cheltuielile au scăzut față de anul anterior 2009 cu 4% (procente), în anul 2011 cheltuielile au crescut față de anul anterior 2010 cu 3% (procente), iar în anul 2012 cheltuielile au crescut față de anul 2011 cu 5% (procente).
În graficul de mai jos observăm evoluția cheltuielilor municipiului Cluj-Napoca pe perioada analizată și anume 2009-2012. După cum observăm în acest grafic cheltuielile au înregistrat cea mai mare valoare de 638,213,755 lei în anul 2012, acest lucru datorându-se faptului că în acest an municipiul a înregistrat și cele mai mari venituri totale. În anul 2010 s-a înregistrat cea mai mică valoare a cheltuielilor de 585,901,672 lei.
Grafic 4. Evoluția cheltuielilor municipiului Cluj-Napoca
În cele ce urmează o să prezint dinamica cheltuielilor pe perioada 2009-2102 a municipiului Iași.
Tabel 26. Indicii cu bază fixă, procente (Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală)
Observăm în urma analizării indicilor cu bază fixă a cheltuielilor efectuate de către municipiul Iași că pe toată perioada analizată acestea au înregistrat doar scăderi față de anul de bază 2009. În anul 2010 cheltuielile au scăzut cu 12% (procente) față de anul bază 2009, în anul 2011 cheltuielile au scăzut cu 13% (procente față de anul bază 2009, iar în anul 2012 cheltuielile au scăzut cu 2% (procente) , acesta din urmă fiind și anul în care s-a înregistrat cea mai mică scădere a cheltuielilor totale ale municipiului Iași.
Pentru a observa dinamica cheltuielilor dintr-o altă perspectivă o să trecem la analizarea acestora pe baza indicilor cu bază în lanț care ne vor arăta evoluția veniturilor de la an la an și mai exact ne vor arăta dacă acestea au scăzut sau au crescut față de anul anterior.
Tabel 27. Indicii cu bază în lanț, procente (Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală)
Observăm în urma analizării indicilor cu bază în lanț a cheltuielilor efectuate de către municipiul Iași că în anul 2010 acestea au scăzut față de anul anterior 2009 12% (procente), iar în anul 2011 față de anul anterior 2010 cheltuielile au scăzut cu 1% (procente). În anul 2012 însă, cheltuielile au crescut față de anul anterior 2011 cu 12% (procente), aceasta fiind și singura creștere înregistrată a cheltuielilor prin prisma indicilor cu bază în lanț.
În graficul de mai jos observăm evoluția cheltuielilor municipiului Iași pe perioada analizată și anume 2009-2012. Cheltuielile au înregistrat prima scădere de la 544,972,962 lei în anul 2009 la 482,899,225 lei în anul 2010, urmând ca în anul următor 2011 acestea să ajungă la 478,092,213 lei. În anul 2012 însă, cheltuielile au crescut considerabil ajungând la 536,678,397 lei.
Grafic 5. Evoluția cheltuielilor municipiului Iași
În cele ce urmează o să prezint dinamica cheltuielilor pe perioada 2009-2102 a municipiului Timișoara.
Tabel 28. Indicii cu bază fixă, procente (Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală)
Observăm în urma analizării indicilor cu bază fixă a cheltuielilor efectuate de către municipiul Timișoara că acestea au înregistrat atât creșteri cât și scăderi semnificative pe toată perioada analizată 2009-2012. În anul 2010 cheltuielile au scăzut față de anul bază 2009 cu 2%(procente), iar în anul 2011 cheltuielile au scăzut față de anul bază 2009 cu 4%(procente). În anul 2012 cheltuielile au crescut semnificativ față de anul bază 2009 cu peste 31%(procente).
Pentru a observa dinamica cheltuielilor dintr-o altă perspectivă o să trecem la analizarea acestora pe baza indicilor cu bază în lanț care ne vor arăta evoluția veniturilor de la an la an.
Tabel 29. Indicii cu bază în lanț, procente (Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală)
În urma analizării indicilor cu bază în lanț observăm că în anul 2010 față de anul anterior 2009 cheltuielile au scăzut cu 2% (procente), iar în anul 2011 față de anul anterior cheltuielile au scăzut din nou tot cu 2% (procente). În anul 2012 însă, cheltuielile au crescut față de anul anterior cu 13% (procente), aceasta fiind și singura creștere a cheltuielilor înregistrată în cazul indicilor cu bază în lanț.
În graficul de mai jos putem observa evoluția cheltuielilor municipiului Timișoara pe parcursul perioadei analizate și anume 2009-2012. Cheltuielile au înregistrat prima scădere în anul 2010, unde au scăzut de la 592,586,892 lei în anul 2009 la 582,341,775 lei în 2010, iar în anul anul 2011 au continuat să scadă ajungând la 571,088,259 lei. În anul 2012 însă, cheltuielile au crescut considerabil ajungând la 780,264,452 lei, deoarece anul 2012 a fost și anul în care s-au înregistrat cele mai mari valori ale veniturilor totale ale acestui municipiu.
Grafic 6. Evoluția cheltuielilor municipiului Timișoara (prelucrare personală)
Analiza cheltuielilor
În cele ce urmează o să prezint analiza cheltuielilor celor trei municipalități. În ceea ce privesc cheltuielile doresc sa menționez ca acestea au fost analizate prin prisma calculării unor indici care să arate gradul de flexibilitate în alocarea resurselor pentru diferite destinații. Indicii pe care i-am utilizat în cercetare sunt: rigiditatea cheltuielilor, capacitatea de investire, ponderea cheltuielilor cu învățământul în total cheltuieli, ponderea cheltuielilor cu sănătatea în total cheltuieli, ponderea cheltuielilor cu religie, cultură și sport în total cheltuieli, ponderea cheltuielilor cu asistența socială în total cheltuieli și cheltuieli de capital/cap de locuitor.
Factorii de ordin social care se manifestă în strânsă legătură cu manifestarea rolului administrației publice locale în ceea ce privește politica socilă prin redistribuirea unui volum însemnat de resurse în scopul satisfacerii nevoilor cetățenilor în ceea ce privește învățământul și educația, întreținerea și refacerea sănătății, protecția și securitatea socială.
Rigiditatea cheltuielilor este un indicator care arată cât de limitată este autonomia decizională a autorităților administrației publice locale în prioritizarea cheltuielilor, întrucât trebuie să asigure mai întâi funcționarea autorităților și numai după aceea să aloce sume pentru celelalte activități și pentru dezvoltare. Rigiditatea cheltuielilor se determină ca raport între cheltuielile de personal și total cheltuieli x 100. Formula de calcul este : Rc=(Cp/Tc)*100.
Tabel 30. Rigiditatea cheltuielilor municipiului Cluj-Napoca (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 31. Rigiditatea cheltuielilor municipiului Iași (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 32. Rigiditatea cheltuielilor municipiului Timișoara (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Toate cele trei municipalități analizate au înregistrat cea mai ridicată valoare a acestui indicator în anul 2009. Acest indicator reflectă fondurile alocate resurselor umane pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin administrației publice locale. În procesul de prioritizare a cheltuielilor, asigurarea cheltuielilor de personal trebuie avută în vedere ca și cheltuială indispensabilă. Putem observa în urma analizării celor trei tabele că municipiul Timișoara este cel care a alocat cele mai mari fonduri către cheltuielile cu personal, deși municipiul Cluj-Napoca a înregistrat și el o valoare destul de ridicată. Reducerea ponderii cheltuielilor de personal în total cheltuieli reliefează, de regulă, îmbunătățirea managementului.
Capacitatea de investire a unui municipiu arată cât a afectat o autoritate locală dezvoltarea locală. Acesta reprezintă raportul dintre cheltuielile de capital și totalul de cheltuieli *100. Formula de calcul este : Ci=(Cc/TC)*100.
Tabel 33. Capacitatea de investire a municipiului Cluj-Napoca (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 34. Capacitatea de investire a municipiului Iași (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 35. Capacitatea de investire a municipiului Timișoara (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
În urma analizării capacității de investire a celor trei municipii putem observa că în cazul municipiilor Cluj-Napoca și Timișoara cea mai ridicată valoare a acestui indicator a fost înregistrată în anul 2012, iar în cazul municipiului Iași cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în anul 2010. Dintre cele trei municipii analizate, municipiul Iași a înregistrat cea mai ridicată valoare, urmat de municipiul Timișoara și apoi de municipiul Cluj-Napoca. Valoarea ridicată a acestui indicator ne oferă informații utile și necesare pentru stabilirea de politici pe termen mediu și lung și în prioritizarea cheltuielilor. Acest indicator poate controla tendința de alocare a resurselor către cheltuielile de funcționare în detrimentul celor de dezvoltare. Capacitatea de investire a fost determinată din resursele bugetelor proprii ale celor trei municipii. Putem concluziona astfel că municipiul Cluj-Napoca, deși a înregistrat cea mai mică valoare a acestui indicator, a alocat mai puține resurse către cheltuielile de funcționare și mai multe resurse către cheltuielile de dezvoltare.
În continuare o să prezint ponderea cheltuielilor cu învățământul în total cheltuieli pentru fiecare municipalitate în parte. Ponderea cheltuielilor pentru învățământ se calculează ca raport între cheltuielile totale alocate prin buget pentru învățământ și total cheltuieli. Formula de calcul este: P.C.Î=(C.Î/T.C.Î)*100, unde P.C.Î reprezintă ponderea cheltuielilor cu învățământul, C.Î reprezintă cheltuielile alocate pentru învățământ în cursul unui an, și T.C.Î reprezintă cheltuielile prevăzute în buget pentru un an.
Tabel 36. Situația municipiului Cluj-Napoca (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 37. Situația municipiului Iași (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personal
Tabel 38. Situația municipiului Timișoara (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
După cum observăm în cele trei tabele cele mai mari valori ale ponderii cheltuielilor cu învățământul în total cheltuieli s-a înregistrat în toate cele trei municipii în anul 2009. Acest lucru se datorează faptului ca în anul 2009 au fost alocați cei mai mulți bani pentru învățământ. Ponderea cheltuielilor pentru învățământ reflectă preocuparea autorităților locale pentru buna desfășurare a activității de învățământ. În cazul municipiului Cluj-Napoca au înregistrat valoarea maximă în anul 2009, urmând ca în următorii ani aceste valori să scadă. În cazul municipiului Iași, la fel ca în cazul municipiului Cluj-Napoca, valoarea maximă înregistrată a fost în anul 2009, urmând ca în anii următori aceste valori să scadă. Și în cazul municipiului Timișoara valorile au înregistrat o scădere începând cu anul 2010. Putem concluziona că municipiul Iași este cel care a alocat cei mai multi bani pentru învățământ (183,576,308 lei) fiind urmat de municipiul Cluj-Napoca(200,680,471 lei și de municipiul Timișoara (183,576,308 lei ).
Ponderea cheltuielilor cu sănătatea în total cheltuieli se calculează ca raport între cheltuielile alocate prin buget pentru sănătate, cheltuieli precum cele pentru spitale, creșe, gradinițe și unități medico-sociale și totalul de cheltuieli. Formula de calcul este: P.C.S.=(C.S./T.C.)*100, unde P.C.S. reprezintă ponderea cheltuielilor cu sănătatea, C.S. reprezintă cheltuielile cu sănătatea și T.C. reprezintă totalul de cheltuieli. În cele ce urmează o să prezint situația fiecărei municipalități pe toată perioada analizată 2009-2012.
Tabel 39. Ponderea cheltuielilor cu sănătatea în municipiul Cluj-Napoca (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 40. Ponderea cheltuielilor cu sănătatea în municipiul Iași (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 41. Ponderea cheltuielilor cu sănătatea în municipiul Timișoara (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Acest indicator reflectă posibilitățile financiare ale administrației publice locale de a contribui la îmbunătățirea serviciilor publice în domeniul sănătății. În urma analizării celor trei tabele observăm că cele mai ridicate valori ale ponderilor s-au înregistrat în cazul municipiului Cluj-Napoca în anul 2012, valori ce au crescut de-a lungul anilor, începând cu anul 2009, apoi anul 2010, unde valorile aproape s-au dublat, urmând ca în anul 2011 să crească din nou și ajungând la valoarea maximă întalnită în anul 2012, de unde concluzionăm că în acest an s-au făcut mai multe investiții în domeniul sănătății. În cazul municipiului Iași cele mai ridicate valori s-au înregistrat în anul 2010, urmând ca în următorii doi ani aceste valori să scadă. În cazul municipiului Timișoara valorile au înregistrat o creștere destul de considerabilă începând cu anul 2009, până în anul 2011, unde a atins valoarea maximă, urmând ca în anul 2012 acestea să scadă îngrijorător de mult. Putem concluziona astfel că municipiul Cluj-Napoca este cel care a investit cel mai mult în sistemul medical în perioada 2009-2012.
Ponderea cheltuielilor cu cultură, religie și sport în total cheltuieli se calculează ca raport între cheltuielile totale alocate pentru cultură și total cheltuieli din buget. Formula de calcul este: P.C.C.R.S=(C.C.R.S/T.C)*100, unde P.C.C.R.S reprezintă ponderea cheltuielilor pentru cultură, religie și sport în total cheltuieli, C.C.R.S reprezintă cheltuielile alocate pentru cultura, religie și sport, și T.C reprezintă cheltuielile totale prevăzute în buget pentru un an.
În cele ce urmează o să prezint situația ponderilor cheltuielilor cu cultură, religie și sport în total cheltuieli ale celor trei municipalități.
Tabel 42. Situația municipiului Cluj-Napoca (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 43. Situația municipiului Iași (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 44. Situația municipiului Timișoara (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Acest indicator reflectă mobilitatea administrației publice locale de a aloca sume și pentru alte domenii secundare dezvoltării economice, dar atât de necesare unei dezvoltări armonioase a întregii societăți, respectiv dezvoltarea culturii, păstrarea valorilor culturale si pormovarea ei pe o arie cât mai largă. În urma analizării celor trei tabele observăm că în cazul municipiului Cluj-Napoca cea mai ridicată valoare a acestui indicator a fost înregistrată în anul 2009 (4,6 procente), urmând ca în anii următori valorile să fie relativ apropiate. În cazul municipiului Iași cea mai ridicată valoare a acestui indicator s-a înregistrat în anul 2012 (8,1 procente), iar în ceilalți ani valorile fiind din nou relativ apropiate. În cazul municipiului Timișoara cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în anul 2011 (10,3 procente), iar celelalte valori fiind din nou relativ apropiate ( 9,0 procente și 9,7 procente în ani 2009 respectiv 2010 și 7,7 procente în anul 2012). Putem concluziona astfel că municipiul Timișoara conduce detașat în ceea ce privește cheltuielile cu cultură, religie și sport, înregistrând valori duble față de municipiul Cluj-Napoca.
Ponderea cheltuielilor cu asistența socială în total cheltuieli reprezintă cheltuielile cu asistența socială în total cheltuieli și se calculează cu formula: P.C.A.S.=(C.A.S./T.C.)*100, unde P.C.A.S. reprezintă ponderea cheltuielilor cu asistența socială în total cheltuieli, C.A.S. reprezintă cheltuielie cu protecția copilului, susținerea persoanelor cu handicap, ajutor pentru încălzit, venim minim garantat, ajutor de urgență, alte ajutoare sociale etc. și T.C reprezintă totalul de cheltuieli.
În cele ce urmează o să prezint situația ponderilor cu asistența socială în total cheltuieli a celor trei municipalități.
Tabel 45. Situația municipiului Cluj-Napoca (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 46. Situația municipiului Iași (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 47. Situația municipiului Timișoara (procente)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Acest indicator reflectă cât de mult au decis autoritățile publice locale să investească în domeniul social și mai exact cu asistența socială. Acest indicator este influențat de numărul de copii asistați, de numărul persoanelor cu handicap, de numărul de beneficiari de venit minim garantat și de numărul de beneficiari de ajutor de încălzit. În urma analizării celor trei tabele putem observa că în cazul municipiului Cluj-Napoca cea mai ridicată valoare a acestui indicator s-a înregistrat în anul 2010 (8,0 procente), fiind mai mare decat în anul 2009 (7,8 procente), însă în anii 2011 și 2012 acest indicator a înregistrat o scădere față de anul 2010 , având aproximativ aceleași valori (6,2 procente). În cazul muncipiului Iași cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în anul 2009 (6,6 procente) , urmând ca în anul 2010 acesta să înregistreze o scădere (5,8 procente), iar în anul 2011 urmând a înregistra din nou o creștere ( 6,4 procente), creștere urmată de o scădere în anul 2012 ( 5,9 procente). În cazul municipiului Timișoara cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în anul 2010 ( 7,3 procente) , fiind urmată de scăderi în anii următori ( 6,2 procente în anul 2011 și 4,0 procente în anul 2012). Putem concluziona astfel că municipiul Cluj-Napoca este cel care a cheltuit cei mai multi bani în domeniul asistenței sociale, față de celelalte două municipii.
Cheltuielile de capital ( investiții) / cap de locuitor reprezintă cheltuielile de investiții realizate într-o anumită perioadă de timp, raportat la numărul de locuitori ai unității administrativ-teritoriale respective, în aceeași perioadă. Formula de calcul este : C.C/cap de loc.=C.C/N.L, unde C.C./cap de loc. Reprezintă cheltuielile de capital/cap de locuitor, C.C. reprezintă cheltuielile de capital și N.L.reprezintă numărul populației.
În cele ce urmează o să prezint situația cheltuielilor de capital/cap de locuitor ale celor trei municipalități.
Tabel 48. Situația municipiului Cluj-Napoca (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 49. Situația municipiului Iași (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Tabel 50. Situația municipiului Timișoara (lei)
Sursa datelor:MDRAP,Direcția pentru politici fiscale și bugetare locale, prelucrare personală
Acest indicator arată cât s-a alocat de către autoritățile administrației publice locale pentru investiții, respectiv dezvoltare locală raportat la numărul populației. În cazul municipiului Cluj-Napoca cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în anul 2012 (228.95 lei/cap de locuitor), în anul 2009 valoarea acestuia fiind de 158.89 lei/cap de locuitor, urmând ca în anul următor valoarea acestuia să scadă la 138.18 lei/cap de locuitor, iar în anul 2011 să crească până la 163.49 lei/cap de locuitor. În cazul municipiului Iași cea mai ridicată valoare a acestui indicator s-a înregistrat în anul 2009 ( 192.62 lei/cap de locuitor), urmând ca în anii următori valoarea acestuia să scadă treptat atingând cea mai mică valoare de 161.63 lei/cap de locuitor în anul 2011. În cazul municipiului Timișoara cea mai ridicată valoare a acestui indicator s-a înregistrat în anul 2012 ( 292.14 lei/cap de locuitor) fiind diferențe considerabile între valorile celorlalți ani ( 128.21 lei/cap de locuitor în anul 2009, 120.58 lei/cap de locuitor în anul 2010 și 176.80 lei/cap de locuitor în anul 2011). Acest indicator este influențat de strategia de dezvoltare locală a municipiilor, de fondurile nerambursabile atrase pentru investiții sau de alte surse alternative de finanțare cum ar fi obligațiunile sau creditele. Putem concluziona astfel că municipiul Timișoara este cel care a înregistrat cea mai mare valoare a acestui indicator pe perioada 2009-2012, acesta fiind cel care a avut cele mai mari cheltuieli de investiții, fiind urmat de municipiul Cluj-Napoca și de municipiul Iași.
Concluzii
Prin intermediul acestei teme am abordat problematica bugetelor locale ca și componente a bugetului general consolidat, abordată prin prisma legislației actuale, prin raportare și exemplificare la bugetele celor trei municipalități, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, așa cum au fost acestea dimensionate și utilizate pe parcursul perioadei 2009-2012.
Am ales această temă deoarece consider că dezvoltarea comunităților locale este strict determinată de dimensiunea bugetelor locale, cele care asigură finanțarea serviciilor publice, bugetele locale arată nivelul de dezvoltare socio-economică al uniății administrativ-teritoriale, iar analiza comparativă a bugetelor celor trei municipalități pe un interval bine determinat oferă posibilitatea adoptării unor măsuri corective în perspectivă, astfel încât, pe viitor, să se poată asigua o dezvoltare teritorială echilibrată care să genereze, la rândul ei, o dezvoltare economică.
Dezvoltarea economică și socială a oricărei unități administrativ-teritoriale trebuie să se bazeze pe o structură spațială echilibrată. Din această perspectivă se consideră că dezvoltarea inegală a zonelor reflectă slăbiciuni economice ale ansamblului și sunt de neacceptat, deoarece, la rândul lor, devin sursă de instabilitate politică și economică.
În pofida progreselor care s-au făcut în ultimii ani, în România încă nu se poate vorbi de o autonomie locală reală. Bugetele locale depind foarte mult de resursele pe care le primesc de la nivelul central. Foarte puține comunități locale reușesc să realizeze venituri proprii suficiente pentru a-și acoperi o bună parte din cheltuieli. În același timp, echilibrarea bugetelor locale este o necesitate, astfel că majoritatea comunităților locale depind de aceste fonduri.
În ceea ce privește analiza comparată a celor trei municipipalități putem concluziona că în perioada 2009-2012 bugetele celor trei municipii au înregistrat atât creșteri cât și scăderi atât în cazul veniturilor cât și în cazul cheltuielilor.
Principalele surse de venit ale celor trei municipii constă în venituri proprii, venituri fiscale, impozite pe venit, profit și câștiguri din capital, impozite și taxe pe proprietate, impozite și taxe pe clădiri, impozite și taxe pe terenuri și impozite și taxe pe bunuri și servicii.
În urma analizei făcute am observat că municipiul Cluj-Napoca este cel care a înregistrat cele mai mari venituri ale bugetului local în perioada 2009-2011, este cel care are cea mai ridicată capacitate a administrației locale de a genera venituri, obținând cele mai consistente venituri proprii dintre municipiile analizate, pe parcursul întregii perioade 2009-2012, este cel care a înregistrat cea mai ridicată valoare a veniturilor proprii/cap de locuitor și are un grad ridicat și optim de colectare a veniturilor, fiind mai performant în această acțiune de colectare decât municipiile Iași și Timișoara, fapt care ne arată că pe termen lung municipiul își va putea asigura o continuitate a resurselor locale și totodată își va asigura și o dependență redusă față de transferurile de la bugetul de stat.
Coroborate, datele privind veniturile generale, veniturile proprii, veniturile proprii/cap de locuitor, impozitul pe venit/cap de locuitor, gradul de colectare a veniturilor și capacitatea autorităților administrației publice locale de a accesa fonduri nerambursabile indică o poziție fruntașă pentru municipiul Cluj-Napoca. Municipiul Cluj-Napoca dispune, cu excepția anului 2012, de cele mai mari venituri bugetare, ceea ce permite implementarea unor proiecte mai ample și cu un impact mai ridicat.
Dintre toate cele trei municipii analizate municipiul Cluj-Napoca este cel are cel mai scăzut grad de dependență a veniturilor față de nivelul central, municipiul Iași fiind cel care a beneficiat de cele mai multe venituri provenite de la bugetul de stat. Prin prisma acestui fapt și pentru că municipiul Cluj-Napoca are o capacitate ridicata de a genera venituri, fapt care ne arată autonomia financiară a acestuia putem spune că dintre cele trei municipii analizate municipiul Cluj-Napoca are un grad de autonomie locală mai ridicat decat celelalte două municipii.
Dintre cele trei municipii analizate Timișoara este acela care a înregistrat cea mai mare valoare a gradului de autofinațare fapt ce ne spune că acest municipiu a reușit cel mai bine să își acopere cheltuielile totale din veniturile proprii și are un grad de autonomie financiară mai ridicat decat celelalte două municipii, deși diferența dintre ele nu este una foarte mare.
În ceea ce privește cheltuielile efectuate de cele trei municipalități cele mai ridicate valori ale rigidității cheltuielilor, care arată cât de limitată este autonomia decizională a autorităților administrației publice locale în prioritizarea cheltuielilor, întrucât trebuie să asigure mai întâi funcționarea autorităților și numai după aceea să aloce sume pentru celelalte activități și pentru dezvoltare, s-au înregistrat în municipiul Timișoara, care a alocat cele mai mari fonduri către cheltuielile cu personal, deși municipiul Cluj-Napoca a înregistrat și el o valoare destul de ridicată. Reducerea ponderii cheltuielilor de personal în total cheltuieli reliefează, de regulă, îmbunătățirea managementului și a creșterii veniturilor cu direcționarea creșterii către dezvoltare.
În ceea ce privește capacitatea de investire municipiul Cluj-Napoca, deși a înregistrat cea mai mică valoare a acestui indice, a alocat mai puține resurse către cheltuielile de funcționare și mai multe resurse către cheltuielile de dezvoltare.
În ceea ce privește cheltuielile cu învățământul municipiul Iași este cel care a alocat cei mai multi bani pentru învățământ, fiind urmat de municipiul Cluj-Napoca și de municipiul Timișoara.
În cazul cheltuielilor din domeniul sănătății municipiul Cluj-Napoca este cel care a investit cel mai mult în sistemul medical în perioada 2009-2012.
În cazul cheltuielilor cu cultură, religie și sport municipiul Timișoara conduce detașat înregistrând valori duble față de municipiul Cluj-Napoca.
În cazul cheltuielilor de asistență socială municipiul Cluj-Napoca este cel care a cheltuit cei mai multi bani în acest domeniu, față de celelalte două municipii, care au înregistrat valori puțin mai mici.
În cazul cheltuielilor de capital/cap de locuitor municipiul Timișoara este cel care a înregistrat cea mai mare valoare a acestui indicator pe perioada 2009-2012, acesta fiind cel care a avut cele mai mari cheltuieli de investiții, fiind urmat de municipiul Cluj-Napoca și de municipiul Iași.
Ca o concluzie generală în ceea ce privește eficiența managementului financiar al celor trei municipii putem afirma că municipiul Cluj-Napoca are un exercițiu bugetar mai eficient decât al celorlalte două municipii, pe perioada analizată. Municipiul Timișoara însă este un competitor al municipiului Cluj-Napoca, având un avantaj geografic și anume proximitatea față de granița de vest, care ajută la dezvoltarea mediului de afaceri. Un alt avantaj al acestui municipiu este structura pieței muncii și anume că are mai mulți angajați cu salarii ridicate decât municipiul Cluj-Napoca, angajați care consumă mai mult contribuind astfel la dezvoltarea economiei locale. Municipiul Cluj-Napoca însă are o capacitate superioară de a genera venituri locale față de municipiul Timișoara și totodată are o calitate a vieții din nou superioară față de municipiul Timișoara. Economia municipiului Cluj-Napoca este mai diversă decât cea a celorlalte două municipii.
Bibliografie
Bistriceanu Gheorghe D., Popescu Gheorghe .H, “Bugetul de stat al României”, Editura Universitară, 2007.
Cișcă Viorica, Ocneanu Lucian, Huminiuc C., „Buget și Contabilitate Publică” (pentru uzul studenților), Bacău, 2006.
Dascălu Elena D., „Sistemul bugetar în România”, Ed.Didactică și Pedagogică, R.A., 2008.
Inceu Adrian M., Lazăr Dan T., Moldovan Bogdan, „Finanțe și bugete publice”, Ed.Accent, 2009.
Inceu Adrian M., Lazăr Dan T., ”Finanțe și bugete publice”, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2006.
Moșteanu Tatiana, Vuță Mariana, Câmpeanu Emilia,”Buget și trezorerie publică”, Editura Universitară, 2003.
Popescu Nicoale D.,” Finanțe – Bugete – Fiscalitate”, Editura Economică, București, 2002.
Roman, D.P., ”Dreptul Finanțelor Publice”, Editura Tribuna, Sibiu, 2004,.
Șaguna Dan D., „Tratat de Drept Financiar și Fiscal”, Editura All Beck, 2001.
Ștefură Gabriel A., „Proces bugetar public”, Ed. Universității Al. I. Cuza, Iași, 2009
Talpoș Ioan, „Finanțele României”, vol. I, Ed. Sedona, Timișoara, 1995.
Văcărel Iulian, „Finanțe Publice”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2001.
Văcărel Iulian, et al , “Finanțe Publice”, 2001, Editura didactică si pedagogică, București.
Legea Finanțelor Publice Locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 618 din 18 iulie 2006.
Legea nr. 500/11.07.2002 privind finanțele publice.
Legea nr. 273 privind Finanțele publice locale, 2006.
Legea 571/22 dec. 2003 privind Codul fiscal, Monitorul Oficial 927/2003.
O.U.G 45/2003 privind Finanțele Publice Locale, modificată prin O.U.G nr. 9/2005.
Studiul Bugetele locale între teorie și practică, realizat de Institutul pentru Politici Publice din România (IPP) pentru Asociația Pro Democrația (), în cadrul proiectului „Administrare eficientă prin participare publică” finanțat de German Marshall Fund of the United States.
Site-ul http://www.athenian-legacy.com, accesat la data de 12.05.2014
Site-ul http://www.biblioteca-digitala.ase.ro, accesat la data de 05.05.2014
Site-ul http://www.scritube.com, accesat la data de 12.04.2014
Bibliografie
Bistriceanu Gheorghe D., Popescu Gheorghe .H, “Bugetul de stat al României”, Editura Universitară, 2007.
Cișcă Viorica, Ocneanu Lucian, Huminiuc C., „Buget și Contabilitate Publică” (pentru uzul studenților), Bacău, 2006.
Dascălu Elena D., „Sistemul bugetar în România”, Ed.Didactică și Pedagogică, R.A., 2008.
Inceu Adrian M., Lazăr Dan T., Moldovan Bogdan, „Finanțe și bugete publice”, Ed.Accent, 2009.
Inceu Adrian M., Lazăr Dan T., ”Finanțe și bugete publice”, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2006.
Moșteanu Tatiana, Vuță Mariana, Câmpeanu Emilia,”Buget și trezorerie publică”, Editura Universitară, 2003.
Popescu Nicoale D.,” Finanțe – Bugete – Fiscalitate”, Editura Economică, București, 2002.
Roman, D.P., ”Dreptul Finanțelor Publice”, Editura Tribuna, Sibiu, 2004,.
Șaguna Dan D., „Tratat de Drept Financiar și Fiscal”, Editura All Beck, 2001.
Ștefură Gabriel A., „Proces bugetar public”, Ed. Universității Al. I. Cuza, Iași, 2009
Talpoș Ioan, „Finanțele României”, vol. I, Ed. Sedona, Timișoara, 1995.
Văcărel Iulian, „Finanțe Publice”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2001.
Văcărel Iulian, et al , “Finanțe Publice”, 2001, Editura didactică si pedagogică, București.
Legea Finanțelor Publice Locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 618 din 18 iulie 2006.
Legea nr. 500/11.07.2002 privind finanțele publice.
Legea nr. 273 privind Finanțele publice locale, 2006.
Legea 571/22 dec. 2003 privind Codul fiscal, Monitorul Oficial 927/2003.
O.U.G 45/2003 privind Finanțele Publice Locale, modificată prin O.U.G nr. 9/2005.
Studiul Bugetele locale între teorie și practică, realizat de Institutul pentru Politici Publice din România (IPP) pentru Asociația Pro Democrația (), în cadrul proiectului „Administrare eficientă prin participare publică” finanțat de German Marshall Fund of the United States.
Site-ul http://www.athenian-legacy.com, accesat la data de 12.05.2014
Site-ul http://www.biblioteca-digitala.ase.ro, accesat la data de 05.05.2014
Site-ul http://www.scritube.com, accesat la data de 12.04.2014
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Comparata a Bugetelor Locale ale Municpiilor Cluj Napoca, Iasi Si Timisoara (ID: 135329)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.