Analiza Cheltuielilor de Mediu din Romania

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………….3

CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE CU PRIVIRE LA MEDIU ȘI ECONOMIA MEDIULUI…………………………………………………………………………………………..5

Economia mediului……………………………………………………………………….5

Domeniu actual……………………………………………………………………………7

Cheltuieli de mediu………………………………………………………………………8

CAPITOLUL 2. MODELE DE ANALIZĂ A CHELTUIELILOR……………………………..10

2.1. Analiza cheltuielilor publice……………………………………………………………10

2.2. Cheltuielile pentru protecția mediului…………………………………………………..12

CAPITOLUL 3. ANALIZA CHELTUIELILOR DE MEDIU ÎN ROMÂNIA…………………16

3.1. Cheltuielile pentru protecția mediului în România – date generale…………………….17

3.2. Analiza cheltuielilor pentru protecția mediului în perioada 2010 – 2014………………18

3.3. Previzionarea cheltuielilor cu protecția mediului pentru 2015…………………………26

CAPITOLUL 4. CONCLUZII ȘI PROPUNERI…………………………………………………30

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………35

ANEXE………………………………………………………………………………………………37

INTRODUCERE

În momentul actual, aproape întreaga societate se confruntă cu probleme negative, extrem de periculoase, unele dintre ele care nu s-au mai întâlnit în toată existența noastră ca omenire pe planeta Terra. Pentru că oamenii caută constant surse de energie sau de hrană, acesta intervine în mod violent în echilibrul factorilor de mediu, motiv pentru care s-au degradat condițiile de viață ale plantelor, ale viețuitoarelor, ba chiar li s-a pus viața în pericol acestora.

Și supraviețuirea speciei umane stă sub semnul întrebării în contextul în care tulburările de mediu pot afecta sistemul imunitar al tuturor formelor de viață, fie că vorbim de animale sau de oameni, pot activa un microb sau un virus, dezvoltând astfel epidemii, iar procesul de contaminare se răspândește extrem de rapid.

Protecția mediului înconjurător este o mare problemă ce a rămas nerezolvată încă din secolele trecute. În momentul de față există o multitudine de semnale de alarmă în ceea ce privește poluarea excesivă și epuizarea unora dintre resursele naturale.

Cu toate că există preocupări intense la nivelul fiecărei țări pentru protecția mediului și protejarea resurselor naturale, deocamdată eforturile nu sunt suficiente și nici nu sunt distribuite în mod egal pe glob.

Susținerea financiară a cheltuielilor pentru mediu este strict legată de starea economică a fiecărei țări în parte. Cheltuielile pentru îndepărtarea sau reducerea poluării depind de natura agentului poluant, toxicitate și efectele lui asupra mediului.

De asemenea, valorile concentrațiilor maxim admise pentru fiecare agent poluant diferă de la o țară la alta, acestea influențând și gradul de depoluare, dar și cheltuielile aferente acestuia.

În unele țări s-au adoptat măsuri concrete pentru a putea fi redusă poluarea mediului, printre care: impozite ecologice, creșterea costului benzinei, impozite pentru protecția mediului etc.

Trebuie precizat că managementul ecologic tindă să devină și în România din ce în ce mai bine integrat în practica managementului față de implicarea societății.

Managementul de mediu este o parte din sistemul de management general. În ultima perioadă au fost elaborate din ce în ce mai multe soluții referitoare la fenomenele de poluare. Așadar, lucrarea de față abordează problematica mediului și a cheltuielilor aferente acestui domeniu, fiind structurată în patru capitole.

În primul capitol am prezentat aspectele generale cu privire la mediul înconjurător, respectiv elemenente de economie a mediului.

În cel de-al doilea capitol am făcut referire la modelele de analiză a cheltuielilor, respectiv analiza cheltuielilor publice și cheltuielile pentru protecția mediului.

Capitolul următor, respectiv capitolul trei, prezintă mai exact analiza cheltuielilor de mediu, în perioada 2010 – 2014, dar și previzionarea cheltuielilor cu protecția mediului pentru anul 2015.

Ultimul capitol, capitolul patru, cuprinde o serie de concluzii și propuneri.

CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE CU PRIVIRE LA MEDIU

ȘI ECONOMIA MEDIULUI

Pentru societatea contemporană, protecția mediului ambiant prezintă o importanță majoră, deoarece dezvoltarea economică are loc în cadrul creat de mediul ambiant în care existăm și ne desfășurăm activitatea.

O definiție completă a mediului ambiant arată că acesta reprezintă ansamblul, la un moment dat, al factorilor naturali – fizici, chimici, biologici și sociale (creați prin activități umane) care, în strânsă interacțiune, influențează echilibrul ecologic și determină condiții de viață pentru om și de dezvoltare a societății.

Economia mediului

Accepțiunea literară a sensului de mediu desemnează imediata vecinătate, materială sau imaterială, a unei ființe sau a unui lucru punând în mod particular accent pe caracterul de apropiere a diferitelor fenomene.

Altfel spus, mediul este alcătuit atât de ambientul natural sau artificial care ne înconjoară cât și de relațiile intelectuale și rețeaua de informații pe care noi am construit-o.

Mediul este un factor crucial al dezvoltării umane și aceasta pentru cel puțin trei motive: mai întâi că este o structură de primire, un suport pentru activitățile umane, apoi pentru că stă la baza tuturor resurselor materiale pe care oamenii le folosesc pentru a-și satisface nevoile și în sfârșit pentru că este unul din componentele esențiale ale culturii noastre.

În România, conform legii, prin mediu se înțelege ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior inclusiv valorile materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului. Detractările tot mai evidențiate ale raportului între economie și mediu duc la nevoia reeditării relațiilor dintre activitatea economică și mediul ambiant, la formarea conștiinței ecologice, la schimbarea atitudinii față de natură, la dezvoltarea științei Economia mediului. Înainte de revoluția industrială, dezvoltarea economică era una lentă, aflată în armonie cu natura. Odată cu începuturile industrializării a devenit clar faptul că natura este condusă și influențată de către om.

La momentul actual, consecințele tehnice ale dezvoltării societății au ajuns la un nivel extrem de mare, astfel încât pragul critic ce asigură stabilitatea între activitatea umană și capacitatea de regenerare a naturii a fost depășit, iar degradările pereclitează însăși dezvoltarea economică viitoare.

Prin conceptul de mediu economic se descrie, dintr-o perspectivă comună, un sistem bazat pe reproducție și care este condus de legi economice (în timp ce mediul este dominat de legi biologice).

Faptul că omenirea a devenit tot mai dependentă de mediul artificial subliniază tocmai importanța mediului în asigurarea unor transferuri eficiente de resurse către mediul artificial.

Economia mediului este un domeniu care își propune să evalueze capacitatea unui sistem natural de a participa la anumite transferuri către sistemul artificial.

Trebuie precizat că economia mediului contribuie la consolidarea unor decizii eficiente de gestionare a mediului de către om.

Pentru a-și putea îndeplini scopul, economia mediului trebuie să urmeze patru direcții de dezvoltare, astfel:

elaborarea metodelor și tehnicilor de evaluare a fenomenelor referitoare la evoluția mediului;

conceperea și implementarea politicii de mediu;

evaluarea dimensiunii internaționale a fenomenelor și politicilor legate de mediu;

fundamentarea trecerii de la modelul staționar de dezvoltare la modelul dezvoltării durabile.

Tabelul nr.1.1. Diferențele principale dintre economia evoluționistă, economia ecologică

și economia mediului

Sursa: Adaptat după Jeroen C.J.M. van der Bergh, Evolutionary thhinking in environmental economics, Journal of Evolutionary Economics, Springer, vol.17(5), 2007, pp.521-549

Domeniu actual

Reglementările de mediu reprezintă multitudinea legilor, reglementărilor cadru, normelor și instrucțiunilor de aplicare care se referă la problematica poluării mediului înconjurător.

Reglementările de mediu sunt propuse spre aprobare de către instituțiile statului cu rol direct sau indirect în protecția mediului și pot fi modificate ori de câte ori este nevoie, în funcție de dinamica realității, de acordurile sau responsabilitățile asumate de stat în relațiile cu alte state.

Folosirea reglementărilor de mediu presupune mai multe avantaje, dintre care:

stabilirea unor standarde minime privind emisiile, comportamentul agenților economici și al populației;

pot fi aplicate și în absența mecanismelor pieței;

pot fi aplicate în orice situație.

De asemenea, pot apărea și dezavantaje, dintre care se enumeră următoarele:

este nevoie de mult timp pentru a avea o legislație în domeniu solidă și integrată;

nu pot acoperi toate situațiile din practică într-un mod legal și flexibil;

pot da impresia greșită că, odată rezolvate problemele de adoptare „pe hârtie” a reglementărilor, firmele vor respecta aceste reglementări în mod automat.

În conditiile adâncirii și globalizarii ecocrizei, la care se adauga multiplicarea interdependențelor dintre economiile diferitelor țari, politica de mediu tinde sa devina o dimensiune permanenta a politicii generale a unui stat în raporturile sale cu celelalte state, bunastarea unei națiuni fiind tot mai greu de asigurat pe principiul preponderenței efortului propriu.

Spațiul politicilor de mediu este unul vast și dificil de ordonat, astfel încât se iau in calcul anumite aspecte cum ar fi:

Conținutul și dinamica politicilor de mediu,

Elaborarea și operaționalizarea politicilor de mediu,

Evaluarea impactului politicilor de mediu.

Cheltuieli de mediu

Mecanismele economice ale pieței pot determina în mod hotărâtor orientarea către o dezvoltare durabilă. Cu toate acestea, în fluxul economic principal, activele de mediu sunt considerate ca fiind mai puțin semnificative.

În momentul în care instrumentul financiar economic este aplicat din motive de mediu, acesta are ca principale obiective următoarele:

Stimularea comportamentului rațional pentru mediu;

Găsirea instrumentelor de finanțare pentru implementarea politicilor de mediu;

Obținerea de fonduri pentru îndeplinirea scopurilor de mediu (măsuri de prevenire, măsuri corective de depoluare, etc.).

În ceea ce privește instrumentele financiar – economice, acestea pot fi de mai multe tipuri, după cum urmează:

stimulente,

sancțiuni (taxe și amenzi),

impozite generale.

Un instrument extrem de folositor și de eficient în realizarea și obținerea unor acțiuni sau proiecte de anvergură pentru protecția mediului s-a dovedit a fi Fondul pentru mediu.

Acesta a fost inițiat și dezvoltat ca un concept economic aplicabil în economiile în tranziție, în special cele din Centrul și Estul Europei, pentru a antrena resurse suplimentare în susținerea financiară a acțiunilor de protecția mediului.

În cele mai multe cazuri, aceste fonduri au un statul guvernamental sau semi-guvernamental, provenind dintr-o serie de surse cu destinație specială, printre care cele mai des întâlnite sunt taxele și amenzile de mediu.

Fondul de mediu odată constituit, poate sprijini financiar (credite subvenționate, credite cu dobândă redusă, etc.) o mare varietate de proiecte de mediu.

Până în prezent, în România au fost alocate finanțări pentru proiecte de mediu propuse pentru următoarele probleme care trebuie rezolvate:

proiecte privind controlul și reducerea poluării aerului, apei, solului,

proiecte privind protecția resurselor naturale,

propuneri de gestionare sau reciclare a deșeurilor,

propuneri de soluții pentru tratarea și/sau gestionarea deșeurilor periculoase,

proiecte de protecție ți conservare a biodiversității,

educarea și conștientizarea populației.

CAPITOLUL 2. MODELE DE ANALIZĂ A CHELTUIELILOR

În primul rând, pentru a putea realiza o analiză a cheltuielilor, consider a fi necesar să fac referire în principal la cheltuielile publice, mediul fiind unul dintre domeniile pentru care statul alocă sau ar trebui să aloce bani, deci să realizeze cheltuieli în acest sens.

2.1. Analiza cheltuielilor publice

Cheltuielile publice exprimă relații economice sociale în formă bănească, care se manifestă între state, peadeaoaparte, și persoaneafizice și juridice, peadeaaltă parte, cu ocazia repartizării și utilizăriiaresurselorafinanciareaaleastatului. Cheltuielile publice se materializează în plăți efectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite căi.

Cheltuielile publice sunt diversificate: unele se manifestă direct prin finanațarea de către stat a investițiilor publice pentru a puteaafuncționa,aaltele influențeazăadirect mediulaeconomic șiasocial.

Abordarea structurii cheltuielilor publice necesită utilizarea mai multor criterii de grupare. În practica financiară și statistica statelor și a organismelor internaționale se folosesc următoarele tipuri de clasificări: administrativă, economică, funcțională, financiară, înafuncțieade rolulalor înaprocesul reproducțieiasociale,agruparea folosităade organismeleaO.N.U. șiaclasificații mixte sauacombinate.

Clasificația administrativă,acare are laabază criteriulainstituțiilor prin care seaefectuează cheltuielileapublice: ministere (departamente), instituții publice autonome, unități administrativ-teritoriale.

Clasificația funcțională folosește domeniile, ramurile, sectoarele de activități reflectând obiectivele politicii financiare ale statului. Acest criteriu este folosit pentru repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate și obiective care definesc nevoile publice și reprezintă obiectivul principal urmărit la examinarea și aprobarea prevederilorabugetare deacătre Parlament.

În România, aceste domenii sunt definite de Lege privind finanțele publice astfel: “La determinarea cheltuielilor publice se vor avea în vedere politica financiară a statului, numărul salariaților, rețeaua de instituții publice în funcțiune, cele care urmează a se înființa în noul exercițiu bugetar, folosirea bazei tehnice existente cu maximă eficacitate și următoarele: în domeniul social – utilizarea resurselor financiare ale statului pentru învățământ, sănătate, ocrotire socială, cultură, tineret, sport, artă, refacere și ocrotirea mediului înconjurător, menținerea echilibrului ecologic; susținerea unor programe prioritare de cercetare; în domeniul economic – realizarea unor investiții și altor acțiuni economice de interes public,aacordarea de subvenții, facilități și alte mijloace stabilite potrivit legii; asigurarea cerințelor de apărare a țării, ordinii publice și siguranță națională; finanțarea administrației publice centrale și locale și a altoracheltuieli prevăzute de lege; dobânzile aferente datorieiapublice și cheltuieli determinate de emisiunea șiaplasarea valorilor mobiliare necesare finanțării acestei datorii, precumași de risculagaranțiilor de stat în condițiile legii”.

Clasificația financiară. În funcție de modul în careaafectează resurseleafinanciare publice, cheltuielile publice se grupează în: cheltuieli definitive, cheltuieli temporare și/sau operațiuni de trezorerie și cheltuieli virtuale sau posibile.

Cheltuielile definitive finalizează distribuirea resurselor financiare care cuprind atât cheltuieli curente cât și cheltuieli de capital. Aceste cheltuieli finalizându-se cu plăți la scadențe certe și atestă lichidarea complectă a angajării statului pentru a efectua cheltuielile prevăzute în buget, sunt cuprinse ca posturi distincte în bugetele publice.

Cheltuielile temporare finalizate prin plăți cu scadențe certe reprezentând operațiuni de trezorerie și evidențiate în conturile speciale ale trezoreriei. Cheltuielile temporare nu figurează în bugetele publice, ci se gestionează prin trezoreria publică.

Cheltuielile virtuale sau posibile reprezintă cheltuielile pe care statul se angajează să le efectueze în anumite condiții.

După forma de manifestare cheltuielile publice pot fi: cu sau fără contraprestație; definitive și provizorii; speciale și globale.

Cheltuielile fără contraprestație au caracter de alocații bugetare reprezentând finanțare definitivă, fără un contraserviciu din partea colectivității beneficiare de resurse publice (îndemnizații de șomaj, burse, alocații familiare).

Cheltuielile cu contraprestație se referă la încasarea unor sume de bani de către stat: dobânzi la împrumuturi acordate, comisioane la garanțiile guvernamentale ale împrumuturilor.

Cheltuielile definitive nu presupun restituirea sumelor bănești alocate de stat, în timp ce cheltuielile provizorii (avansuri și împrumuturi) sunt urmate de rambursarea sau lichidarea obligației de furnizare de produse sau servicii instituțiilor statului.

Clasificația folosită de instituțiile specializate ale O.N.U., având la bază două criterii principale: clasificația funcțională și clasificația economică.

Clasificația funcționalăaO.N.U a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru: servicii publice generale și ordine publică (președențiaasauainstituție regală,aorgane legislative, instituții de ordineapublică și securitate, justiție,aprocuratură, notariat,aalte instituții de drept public, aparatul administrativ-economic și financiar cu caracter executiv);aapărare (armată, cercetare stiințifică și experiențe cu arme, baze militare peateritorii străine, participarea la blocuri militare, participarea la conflicteamilitare, lichidarea urmărilor razboaielor); educație (școli, universități și colegii, instituții de cercetare fundamentală, institute post universitare); sănătate (spitale și clinici, unități profilactice, institute de cercetări); securitate socială (asistență socială, asigurări sociale, protecție socială); locuințe și servicii comunale; recreație, cultură și religie; acțiuni economice (acțiuni în favoarea unităților economice de stat și private, combustibil, energie, agricultură, minerit, industrie, construcții, transporturi și comunicații; subvenții pentru export; cheltuieli de cercetare în domeniul economic); alte scopuri. Clasificația economică O.N.U. a cheltuielilor publice cuprind cheltuieli care reprezintă consum final: dobânzi aferente datoriei publice; subvenții de exploatare și alte transferuri curente; formarea brută de capital (investiții brute și creșterea stocurilor materiale); achiziții de terenuri și active necorporale; transferuri de capital.

2.2. Cheltuielile pentru protecția mediului

Aceste cheltuieli sunt destinate finanțării regiilor autonome sau societăților comerciale cu capital de stat, privat sau mixt, fermierilor și altor mici întrprinzători, sau vizează acțiuni sau obiective importante pentru fiecare țară.

Cheltuielile publice pentru acțiuni economice sunt îndreptate către intreprinderile de stat, către sectorul public. Sectorul public cuprinde întreprinderile cu capital majoritar de stat având ca obiect al activității producția de bunuri sau prestarea de servicii și în care statul dispune de puterea de decizie. Sectorul public a crescut în volum și importanță prin acțiunile de naționalizare sau de creștere a participării statului la capitalul intreprinderilor.

În afara sectorului public statul finanțează intreprinderi particulare în caz de dificultăți financiare (perioade de criză), le acordă ajutoare financiare pentru a se dezvolta, sau susține financiar anumite sectoare. Intreprinderile publice au un mecanism de finanțare ca și cel al intreprinderilor private. Ajutoarele financiare ale statului către intreprinderi se prezintă sub diverse forme; ele au fost folosite de toate țările cu economie de piață, dar locul și importanța acordată unei forme sau alteia au variat în funcție de țara, de perioada de timp și de condițiile economice, financiare și sociale din perioadele respective.

Formeleaajutoarelorafinanciareaale statului se pot clasifica în: forme directe, clasice, de intervenție și ajutor; și forme indirecte, care au ca efect tot sprijinirea din punct de vedere economoc, social, a intreprinderilor sau a unor producători individuali, dar nu prin transferuri bănești. Principalele ajutoare financiare directe sunt: subvențiile, investițiile, împrumuturile cu dobândă subvenționată; ajutoareleafinanciare pentru difuzarea de informații, studii de marketing, organizare de expoziții; avansurile rambursabile. Principalele ajutoare financiare indirecte sunt: avantajele fiscale (cheltuieli financiare); împrumuturi garantate de stat.

Subvențiile reprezintă forma cea mai utilizată și cea mai importantă a ajutorului financiar direct al statului, fiind un ajutor nerambursabil pe care statul il acordă agenților economici în dificultate. Subvențiile economice se acordă atât pentru activități interne cât și pentru export. Subvențiile interne sunt numite ”subvenții de funcționare” sau “subvenții de exploatare” deoarece ele acoperă pierderile intreprinderilor respective, cauzate în principal de difernța între prețurile (tarifele) de vânzare, impuse de stat care nu acoperă integral costurile de producție. Subvențiile pentru export (prime de export) sunt importante pentru politica de promovare a exporturilor. Primele de export se acordă de către stat exportatorilor pentru acoperirea diferenței între prețul cel mai mare pe piața internă pentru produsul ce se exportă și prețul cel mai scăzut de pe piața externă. Subvențiile pentru export pot apărea și sub alte forme: restituirea unei părți din impozitele plătite de exportatori; acordarea unor facilități la transportul pe cale ferată a mărfurilor destinate exportului; avantaje valutare. Investițiile reprezintă acele ajutoare financiare pe care statul le efectuează pentru dezvoltarea sectorului public și a altor sectoare. Aceste alocări pentru investiții se realizează având ca obiectiv principal satisfacerea interesului general și nu numai criteriul obținerii de profit și se fac în funcție de necesitățile de realizare de investiții de importanță deosebită pentru economia națională.

Împrumuturile cu dobândă subvenționată. Din bugetul de stat sau din alte fonduri speciale se acordă intrprinderilor publice împrumuturi în condiții avantajoase. Dobânda bonificată permite statului să stabilească pentru intreprinderile private o dobândă reală inferioară celei practicate de băncile comerciale, diferența suportând-o bugetul. Credite cu dobânzi subvenționate se acordă de stat și agricultorilor pentru acțiuni legate de procurarea de mașini agricole, îngrășăminte, animale.

Ajutoare financiare de la buget se acordă pentru difuzarea de informații, studii de marketing, organizare de expoziții. Statul finanțează pe seama cheltuielilor bugetare o serie de acțiuni de sprijinire indirectă a exporturilor, punând la dispoziția exportatorilor, asistență tehnică de specialitate, informații, studii privind piețele externe, organizează târguri și expoziții.

Avansurile rambursabile reprezintă o formă de ajutor financiar public prin care se acordă între 20% și 50% din valoarea necesară realizării unor acțiuni de prospectare și prezentare în străinătate a unor produse noi. Acest avans se restituie bugetului de stat din încasările obținute la vânzarea în străinătate a noilor produse. Între formele indirecte ale ajutoarelor financiare publice sunt avantajele fiscale acordate de autoritățile publice agenților economici cu scopul de a-i ajuta, stimula, cointeresa, numindu-se și cheltuieli fiscale. Ele reprezintă încasări fiscale la care statul renunță, lăsându-le la dispoziția agenților economici plătitori. Autoritatea publică intervine și ajută intreprinderile din economie prin garantarea împrumuturilor bancare ale acestora. În cazul în care beneficiarul unui împrumut garantat nu își onorează obligația față de banca creditoare, statul este obligat să efectueze rambursarea pe seama resurselor bugetare.

România, ca și alte țări, apelează la credite externe de la Banca Mondială, de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare sau primește ajutoare financiare externe nerambursabile (PHARE).

Autoritatea publică stabilește reglementările juridice privind răspunderile pentru deteriorarea mediului înconjurător. Principiul care stă la baza legislației de protecție a mediului este poluatorul plătește. Poluatori pot fi persoane fizice sau juridice care vor răspunde, compensând pagubele, reconstruind mediul și acordând despăgubiri eventualelor victime.

Există următoarele surse de finanțare a cheltuielilor legate de protecția mediului înconjurător:

Fondurile agenților economici .În cazul în care aceștia: suportă pagubele produse mediului; realizează investiții pentru combaterea poluării și îmbunătățirea performantelor ecologice ale firmelor respective; plătesc impozite, taxe, redevențe pentru poluarea mediului.

Fondurile bugetare. Fondurile bugetare sunt în cazul în care statul alocă resurse pentru: investiții în domeniul protecției mediului înconjurător; avantajele fiscale, adică se pot acorda reduceri sau scutiri de impozite agenților economici; subvenționarea dobânzilor bancare la împrumuturile acordate de băncile comerciale pentru acțiuni și activități legate de protejarea mediului; finanțarea activității de cercetare-dezvolatre în domeniul creării de bunuri și servicii care să măsoare, să prevină, să limiteze poluarea mediului.

Fonduri speciale. Fondurile speciale sunt destinate unor acțiuni majore de protecție a mediului: fondul național de mediu, care se constituie din impozite, taxe, amenzi, sume recuperate de la poluatori; fonduri în custodie, acordate intreprinderilor pentru a suporta anumite acțiuni de depoluare stabilite prin contracte de privatizare, constituite pe perioade scurte de timp.

Creditele acordate de Banca Mondială. Banca Mondială gestionează, împreună cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, un fond mondial pentru protecția mediului care acoperă patru domenii: diversitatea biologică, modificările climaterice, eliminarea substanțelor care reduc stratul de ozon și ape internaționale. Mai pot fi utilizate și alte instrumente financiare, cum sunt: sisteme de garanție-colectare de ambalaje și alte deseuri în scopul reciclării lor; eliberare de permise negociabile care permit încadrarea într-un anumit nivel de poluare stabilită de autorități competente.

O altă sursă de finantare a protejării mediului ambiant o reprezintă mecanismul de conversie a datoriei externe a unor țări în curs de dezvoltare în fonduri pentru protecția și refacerea mediului.

Cheltuielile publice pentru protecția mediului în România sunt îndreptate atât spre refacerea mediului degradat cât și spre prevenirea distrugerii lui în viitor. Sursele de finanțare a acestor cheltuieli pot fi diverse, dar puterea lor de a aloca resursele financiare necesare este redusă. În afara bugetului de stat există și fonduri speciale constituite din taxe și contribuții care sunt utilizate pentru anumite acțiuni și programe de protecție a mediului. Agenții economici efectuează unele cheltuieli pentru protecția mediului, mai ales pentru menținerea calității mediului ambiant, pentru reducerea poluării. Banca Mondială a acordat României împrumuturi pentru finanțarea unor acțiuni de protecție a mediului.

CAPITOLUL 3. ANALIZA CHELTUIELILOR DE MEDIU ÎN ROMÂNIA

Modeluladeadezvoltareaeconomică contemporan nu este unul sustenabil. În ultimele două decenii s-a ajuns la o conștientizare aafaptului căaactivitatea umană poate genera schimbări ireversibile asupra mediului înconjurător, epuizarea resurselor neregenerabile și distrugerea unor biosisteme esențiale pentru existența vieții pe Terra.a

În același timp, s-a conștientizat faptul că sunt necesare eforturi susținute pentru generarea unoraschimbări fundamentale în felul în care activitățile economice sunt gândite și implementate,aastfel încât bunăstarea societății contemporane să nu fie obținută cu prețul distrugerii șanselor unui trai mai bun pentru generațiile viitoare.

Cetățeniiaromâni au experimentat în ultimii ani o creștere constantă a prețului surselor de energie, în special al carburanților. Întrucât în afară de evoluțiile materiilor prime de bază (petrol, cărbune etc.) costul acestor resurse este determinat într-o mare măsură de cuantumul taxelor aplicate produselor finite, de multe ori sursa acestor scumpiri este legată de evoluția taxelor aplicate acestor produse (denumite generic taxe de mediu).

La fiecare val de scumpiri, opinia publică se inflamează, iar discuțiile aprinse din mass-media urmăresc identificarea vinovaților pentru această situație.

Diferiți „specialiști” compară situația din România cu cea din alte țări, subliniind cât de mari sunt taxele de mediu din România și ce impact negativ vor avea aceste evoluții.

România deține cea mai ineficientă economie din Europa din punct de vedere energetic, are printre cele mai mici încasări din taxe de mediu ca procent din PIB, atât la nivel general cât și pe cele trei grupe principale (taxe pe energie, taxe pe transport și taxe de mediu și poluare).

Această situație se explică prin opțiunea constantă a guvernelor de după 1989 de a menține taxele și accizele la niveluri minime. Mai mult, în cazul taxelor de poluare și folosire a resurselor, capacitatea de colectare pentru majoritatea tipurilor de taxe este foarte redusă în raport cu baza potențială de taxare. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât taxele de poluare și folosire a resurselor sunt acele taxe colectate în scopul finanțării de proiecte destinate limitării efectelor activităților umane asupra mediului, aspect ce denotă o indiferență relativă față de acest obiectiv. Întrucât Administrația Fondului pentru Mediu depinde de alte instituții ale statului pentru a-i colecta veniturile, trebuie găsite soluții urgente pentru a crește gradul de colectare a acestor venituri.

În contextul în care avantajul competitiv oferit de un nivel mic al taxării nu pare să fi fost fructificat în nici un fel, există argumente serioase pentru a susține o creștere treptată a taxelor de mediu, precum și introducerea unor noi instrumente, folosite în diferite țări ale Uniunii Europene.

De altfel, Uniunea Europeană recomandă o schimbare a accentului dinspre taxarea muncii (unde România are o fiscalitate ridicată) înspre taxarea consumului și a poluării. Mai ales în contextul presiunilor bugetare din ultimii ani, această opțiune ar putea reprezenta o resursă importantă pentru echilibrarea Bugetului de stat.

3.1. Cheltuielile pentru protecția mediului în România – date generale

Protecția mediului este o problemă de o importanță globală dar și o prioritate națională. De aceea un loc important în politica statului îl ocupă soluționarea problemelor de protecție a mediului.

Activitățile economice, îndeosebi în perioada de tranziție la economia de piață, au un impact considerabil asupra componentelor de mediu, ceea ce conduce la dereglarea echilibrului ecologic, deteriorarea ecosistemelor, înrăutățirea stării resurselor naturale, dispariția unor specii de floră și faună, fapt care pune în pericol securitatea ecologica.

Astfel crește preocuparea statului pentru reducerea și ținerea sub control a impactului activităților, produselor și serviciilor asupra mediului înconjurător, devenind mai stringentă necesitatea unei abordări sistematice a problemelor de mediu în toate domeniile și sectoarele economice, astfel, ca orice organizație, întreprindere să-și desfășoare activitatea prevenind poluarea și diminuînd efectele negative asupra mediului înconjurător.

Odată cu creșterea economică sunt în creștere permanență necesitățile financiare în sectorul de mediu, iar anual se atestă o creștere a cheltuielilor pentru protecția mediului înconjurător.

Unul din instrumentele principale de asigurare a cheltuielilor în domeniul protecției mediului este Fondul Ecologic Național.

Obiectivele anchetei statistice privind cheltuielile pentru protecția mediului urmăresc:

să evidențieze fluxurile financiare care corespund executării activităților specifice de protecția mediului, activități care au ca scop prevenirea, reducerea sau combaterea pagubelor aduse mediului;

să asigure informațiile necesare pentru măsurarea eforturilor depuse, într-o perioadă de timp, pentru protecția mediului la nivelul unității economice și al unităților de administrație publică locală;

să permită evidențierea cheltuielilor de protecția mediului pe factori de mediu și activități specifice de protecția mediului;

să ofere informații pentru caracterizarea cât mai completă a producătorilor de servicii de protecția mediului.

3.2. Analiza cheltuielilor pentru protecția mediului în perioada 2010 – 2014

Așa cum am mai spus, cheltuielile pentru protecția mediului reprezintă măsura economică a răspunsului dat de societate pentru abordarea problemelor generate de starea mediului într-o anumită

etapă. Acestea includ cheltuielile efectuate pentru desfășurarea activităților de supraveghere și protecție a mediului și pe cele care se referă la prevenirea sau repararea pagubelor aduse acestuia.

În continuare sunt prezentate cheltuielile pentru protecția mediului efectuate în anul 2014, rezultate în urma anchetei statistice, realizată de Institutul Național de Statistică, anchetă ce se conformează reglementărilor specifice ale Uniunii Europene.

Categoriile de producători de servicii pentru protecția mediului sunt:

sectorul productiv (sau companii) din care:

producători specializați – acele companii care au ca principală preocupare activitatea de protecție a mediului;

producători nespecializați – acele companii care se ocupă în principal cu alte activități decât cele îndreptate spre protecția mediului, dar au în plan secundar și activități legate de protecția mediului.

sectorul administrației publice locale ce cuprinde toate unitățile administrației publice ale căror competențe privesc numai forma administrativ-teritorială pentru care au fost constituite.

În anul 2014, cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național (cuprinzând investițiile, cheltuielile curente interne, subvențiile și alte cheltuieli de preaderare suportate de administrația publică locală), s-au ridicat la valoarea de aproximativ 5,5 miliarde lei.

Figura nr.3.1. Cheltuieli totale la nivel național în 2014

Sursa: Institutul Național de Statistică

Ponderea cea mai mare o au cheltuielile curente interne în valoare de aproximativ 3,9 miliarde lei și investitiile care au reprezentat circa 1,6 miliarde lei. Cheltuielile pentru protecția mediului au reprezentat în anul 2014 aproximativ 2% din produsul intern brut (PIB).

Tabelul nr.1. Evoluția cheltuielilor pentru protecția mediului în produsul intern brut 2010 – 2014

Sursa: Institutul Național de Statistică

La nivelul categoriilor de producători de servicii pentru protecția mediului, cheltuielile totale au fost:

1,9 miliarde lei, producătorii nespecializați (unitățile care produc în principal servicii pentru protecția mediului nedestinate pieței – CAEN Rev.1: 10-36, 40, 45);

3,7 miliarde lei, producătorii specializați (unități a căror activitate principalǎ o constituie producerea de servicii pentru protecția mediului, destinate pieței (CAEN Rev.1: 37, 41, 5157, 90);

0,7 miliarde lei, administrația publicǎ localǎ.

Tabelul nr.2. Cheltuielile pentru protecția mediului pe categorii de producători

de servicii 2014 – mii lei

Sursa: Institutul Național de Statistică

Din totalul cheltuielilor pentru protecția mediului la nivelul producătorilor nespecializați, investițiile reprezintă circa 43%. În acest sector, cele mai mari cheltuieli, aproximativ 1 miliard lei s-au înregistrat la unitățile din industria prelucrătoare.

Figura nr.3.2. Cheltuieli totale pentru producători nespecializați

Sursa: Institutul Național de Statistică

În sectorul producătorilor specializați ponderea cea mai mare o au cheltuielile curente interne, peste 75%. Cheltuielile care privesc gospodărirea și eliminarea deșeurilor au reprezentat aproximativ 48% din totalul cheltuielilor acestei categorii de producători. În ceea ce privește sectorul administrației publice locale, investițiile au reprezentat circa 41% din totalul cheltuielilor, înregistrându-se cu preponderențǎ în cadrul activităților de gospodărirea și eliminarea deșeurilor.

Figura nr.3.3. Investiții totale pe categorii de producători

Sursa: Institutul Național de Statistică

La nivelul domeniilor de mediu, gospodărirea și eliminarea deșeurilor a absorbit mai mult de 50% din totalul cheltuielilor pentru protecția mediului, în timp ce domeniul protecției apei a înregistrat aproximativ 24%.

Pe categorii de cheltuieli, investițiile cele mai mari s-au înregistrat în domeniul protecției apei, acestea reprezentând circa 39% din totalul investițiilor la nivel național.

Tabelul nr.3. Cheltuielile pentru protecția mediului pe domenii de mediu 2014 – mii lei

Sursa: Institutul Național de Statistică

Trei regiuni de dezvoltare realizează circa 60% din cheltuielile pentru protecția mediului, respectiv: Regiunea București – Ilfov, cu 1,7 miliarde lei (aproximativ 26%), Regiunea Sud – Est, cu 1,4 miliarde lei (aproximativ 22%), Regiunea Sud – Muntenia, cu 0,8 miliarde lei (aproximativ 12%).

Tabelul nr.4. Cheltuielile pentru protecția mediului pe regiuni de dezvoltare

si categorii de cheltuieli 2014 – mii lei

Sursa: Extras din Institutul Național de Statistică și Raportul pentru starea mediului, disponibil la http://pdfoioow.org/k-7720561.html#download_area

Tabelul nr.5. Cheltuielile pentru protecția mediului pe regiuni de dezvoltare

si domenii de mediu 2014 – mii lei

Sursa: Extras din Institutul Național de Statistică și Raportul pentru starea mediului, disponibil la http://pdfoioow.org/k-7720561.html#download_area

Cheltuieli și investiții efectuate de agenții economici în anul 2014 și raportate de Garda Națională de Mediu

Garda Națională de Mediu și-a definitivat și consolidat structura în cursul anului 2004, devenind deplin operațională, iar în anul 2006 Comisariatul General, comisariatele regionale de mediu și inspectoratele teritoriale de regim silvic și cinegetic, împreună cu structurile județene subordonate, au acționat pentru realizarea atribuțiilor conferite de lege.

Prin structurile regionale s-a reușit îmbunătățirea activităților de organizare, coordonare, planificare și control, în funcție de caracteristicile fiecărei regiuni de dezvoltare economico-socială, în sensul asigurării unei dezvoltări durabile în gestionarea resurselor naturale specifice regiunii respective și o mai riguroasă protecție a mediului.

Din valoarea planificată (4.884.455,47 mii RON) a investițiilor de mediu derulate de Consiliile Județene, Consiliile Locale și agenții economici prin programele de conformare, în anul 2014 s-au realizat investiții în valoare de 2.022.608,59 mii RON, ceea ce reprezintă un procent de 41,41%.

Tabelul nr.6. Tabel centralizator cu totalul investițiilor de mediu planificate în anul 2014

Sursa: Extras din Garda Națională de Mediu și Raportul pentru starea mediului, disponibil la http://pdfoioow.org/k-7720561.html#download_area

Tabelul nr.7. Tabel centralizator cu totalul investițiilor de mediu realizate în anul 2014

Sursa:Extras din Garda Națională de Mediu și Raportul pentru starea mediului, disponibil la http://pdfoioow.org/k-7720561.html#download_area

Figura nr.3.4. Investiții totale

Sursa: Garda Națională de Mediu

De asemenea, se acordă susținere financiară din Fondul pentru mediu, pentru proiectele propuse de către operatori economici, organizații neguvernamentale, autorități publice locale și unități de învățământ.

3.3. Previzionarea cheltuielilor cu protecția mediului pentru 2015

Pentru anul 2015, Administrația Fondului pentru Mediu și-a propus să realizeze următoarele obiective:

continuarea implementării acquis-ului comunitar de mediu prin finanțarea programelor și proiectelor inițiate în anii trecuți, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în procesul de negociere a Capitolului 22 – Mediu;

stimularea interesului autorităților locale, operatorilor economici, ONG-urilor și unităților de învățământ, pentru elaborarea proiectelor prioritare de mediu, prin accesarea finanțărilor din Fondul pentru mediu;

creșterea numărului de sesiuni de depunere a proiectelor pentru protecția mediului;

adoptarea și menținerea unei strategii de comunicare eficientă cu operatorii economici prin:

comunicarea directă (e-mail, corespondență transmisă prin poștă);

intermediul broșurilor și pliantelor distribuite în cadrul instituțiilor partenere ale AFM (CCIRMB, CCIR locale, ANPM, APM, ANAF, ONRC);

actualizarea permanentă a site-ului AFM cu informații de interes public, pentru a răspunde nevoilor solicitanților de finanțare;

necesitatea obținerii feed-back-ului acestora;

promovarea activităților instituției prin intermediul tuturor canalelor de comunicare și menținerea transparenței privind utilizarea eficientă a Fondului pentru mediu;

îmbunătățirea capacității administrative și financiare, în vederea finanțării unui număr cât mai mare de proiecte.

Obiectivul general al politicii Administrației Fondului pentru Mediu constă în promovarea unei dezvoltări durabile, dar și protecția mediului înconjurător pentru generațiile prezente și viitoare.

Astfel, un prim demers în acest sens stă în organizarea unui eveniment, Ziua Dunării 2015, prin intermediul căreia se dorește a se promova dezvoltarea durabilă și protecția mediului din zona Deltei Dunării, fiind cea mai mare acțiune de ecologizare de-a lungul fluviului, sprijinită de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împreună cu Asociația Salvați Dunărea și Delta și cu sprijinul Coca-Cola HBC România.

Totodată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor promovează o broșură prin intermediul căreia oamenii să fie informați cu privire la acțiunile ecologice care să înlăture toate aceste probleme ce au fost identificate de-a lungul timpului.

În cadrul broșurii se regăsesc 52 de sugestii care vor ajuta oamenii să facă o schimbare în fiecare săptămână din an.

Toate asociațiile care lucrează la acest proiect au ca scop general oprirea procesului degradare a biodiversității, respectiv, conservarea sau reconstituirea unui echilibru între diferitele biotipuri protejate, cum sunt pădurile, râurile, iazurile, parcurile, grădinile urbane etc., totul într-un echilibru cu activitățile umane.

Acțiunile acestora constă în procese de urmărire a speciilor, constituirea și gestionarea rezervelor naturale, restaurarea mediilor rare, organizarea de conferințe și plimbări pentru a descoperi natura etc.

Figura nr.3.5. Site-ul de internet prin intermediul căreia se promovează broșura

“Eu dau viață planetei mele”

Sursa: http://www.jedonnevieamaplanete.be/fr/home_10.aspx

De asemenea, alte obiective se regăsesc în politica referitoare la protecția mediului și implementarea politicii de mediu în realizarea și integrarea politicilor sectoriale și regionale, prin asigurarea unei părți din fondurile care sunt o necesitate, prin folosirea Fondului pentru Mediu, pentru realizarea unor investiții de mediu de care este neapărată nevoie pentru îndeplinirea angajamentelor țării noastre în procesul de negociere al acquis-ului comunitar, mai ales în ceea ce privește integrarea directivelor Uniunii Europene care sunt costisitoare, legate de controlul poluării industriale, reducerea poluării aerului, a apei și a solului, protecția resurselor naturale, protecția și conservarea biodiversității și managementul deșeurilor.

Administrația Fondului pentru Mediu acordă sprijin financiar pentru realizarea proiectelor prioritare de protecția mediului, ajutând pe de o parte autoritățile publice locale să implementeze prioritățile Planului Național de Dezvoltare și Directivele UE, pentru sporirea potențialului de investiții, reabilitarea mediului și creșterea calității vieții în cadrul comunităților, precum și protejarea sănătății populației, și pe de altă parte, ca operatorii economici să-și îndeplinească obligațiile cuprinse în programele de conformare.

CAPITOLUL 4. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Problemele de mediu sunt deosebit de complexe, deoarece cauzele sunt interdependente, fapt ce necesită acțiuni la toate nivelurile: autorități locale, naționale și regionale, precum și la Uniunea Europeană, fiecare având propriul rol în creșterea responsabilității față de protecția mediului.

Este recunoscut la scară largă că pentru obținerea unor rezultate de succes trebuie utilizată abordarea integrată pentru a administra mediul înconjurător, prin adoptarea de strategii pe termen lung și de planuri de acțiune.

Aceasta presupune o analiză detaliată a legăturilor dintre diferite politici și responsabilități, inclusiv legăturile între diferite niveluri administrative.

La acest început de mileniu, lumea se află în efervescență. Schimbările care au avut și vor avea loc creează, într-o viziune optimistă, speranțe pentru remedierea, fie și treptată, a mediului înconjurător.

Mediul natural, adică aerul, apa, solul și subsolul, formele de viață pe care aceste ecosisteme le creează și le susțin reprezintă imaginea cea mai comună pe care omul obișnuit și-o face atunci când vorbește despre mediul înconjurător.

Însă, actualmente, mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural, ci și activitatea și creațiile omului, acesta ocupând o dublă poziție, și anume: de „component” al mediului și de „consumator/beneficiar” al acestuia.

Conceptul actual de mediu înconjurător are un caracter dinamic, care caută să cunoască, să analizeze și să urmărească funcționarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.

În întreaga activitate de protecție a mediului înconjurător se urmărește nu numai folosirea rațională a acestor resurse, ci și:

corelarea activității de sistematizare a teritoriului și localităților cu măsuri de protejare a factorilor naturali;

adoptarea de tehnologii de producție cât mai puțin poluante;

echiparea instalațiilor tehnologice și a mijloacelor de transport generatoare de poluanți cu dispozitive și instalații care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului înconjurător;

recuperarea și valorificarea optimă a substanțelor reziduale reutilizabile.

Strategia protecției mediului în România ar trebui să aibă la bază următoarele principii și criterii generale:

conservarea condițiilor de sănătate ale oamenilor;

dezvoltarea durabilă;

evitarea poluării prin adoptarea unor măsuri preventive;

conservarea biodiversității;

conservarea moștenirii culturale și istorice;

apărarea împotriva calamitaților naturale și accidentelor;

raport maxim beneficiu/cost;

racordarea la prevederile Convențiilor și programelor Internaționale privind protecția mediului etc.

Creșterea economică actuală, alimentată de progresul științific și tehnic, este distructivă pentru mediu și aduce riscuri crescute omenirii. Relația dintre creșterea economică și calitatea vieții dezvoltă ideea că este important de știut ce tip de creștere trebuie promovat.

O creștere economică puternică antrenează o presiune crescută asupra mediului, având efecte negative prin deșeuri, emisii poluante, transformarea spațiului public.

Pe de altă parte, creșterea economică are efecte pozitive chiar și asupra mediului, permițând alocarea de mijloace financiare pentru implementarea politicilor de mediu, accelerarea progresului tehnic, favorizarea nivelului de trai, a confortului și a educației.

De multe ori însă, măsurile de protecție a mediului provoacă efecte contradictorii – de exemplu, dacă reglementările în domeniu nu prevăd termene de adoptare rezonabile pentru firme, legea nu se respectă.

Odată ce procedurile sunt clar definite, întreprinderile își adaptează progresiv aparatul productiv, iar investițiile alocate mediului pot deveni un factor de creștere economică.

Pentru asigurarea unui punct de echilibru, intervin diverși actori implicați: puterea publică, întreprinderile, organizațiile nonguvernamentale, partidele politice, societatea civilă.

Pentru protejarea mediului trebuie identificate zonele afectate, evaluat gradul de deteriorare și stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective.

Presiunea activității omului asupra mediului natural crește foarte rapid. De asemenea, se accelerează dezvoltarea industrială, schimburile, circulația mărfurilor.

Totodată, spațiul ocupat, parcurs și utilizat pentru activitățile umane este din ce în ce mai vast. Această evoluție își pune amprenta în mod nefavorabil asupra mediului și a componentelor sale. Comportamentul individului poluează mediul într-o măsură mai mare sau mai mică, fie sub forma activității cotidiene, fie a consumurilor turistice.

Prin dezvoltarea activității umane sunt afectate toate componentele mediului în proporții diferite. Între aceste elemente, cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna, monumentele, parcurile și rezervațiile, precum și biosfera.

În consecință, conservarea funcțiilor igienico-sanitară, recreativă și estetică ale componentelor mediului natural constituie garanția unei dezvoltări continue a societății umane, iar preocupările trebuie să vizeze atât autoritățile, cât și toate componentele societății civile la nivel local, național, european și internațional.

Implicarea redusă a populației în rezolvarea problemelor de mediu, respectiv în programele de colectare și recuperare a deșeurilor, poate fi explicată prin:

lipsa unui mecanism sistematic de informare în legătură cu prezervarea mediului înconjurător și cu consecințe asupra încălcării normelor de mediu;

slaba coordonare a acțiunilor referitoare la administrarea deșeurilor întreprinse de responsabilii locali la care să fie cooptați și cetățenii;

precaritatea fondurilor aflate la dispoziția autorităților reduce posibilitatea organizării de campanii de educare ecologică a copiilor și adulților;

antrenarea redusă în procesul decizional diminuează oportunitățile cetățenilor de a se exprima direct, prin promovarea unor inițiative în privința politicilor de mediu.

În ultimii ani, opinia publică a devenit din ce în ce mai preocupată de problemele mediului înconjurător, acestea fiind adesea reflectate în comportamentul consumatorului, remarcându-se o mare nevoie pentru produsele care nu sunt periculoase pentru mediu.

De asemenea, autoritățile locale au un rol decisiv în îmbunătățirea mediului.

Diversitatea în ceea ce privește istoria, geografia, clima, precum și condițiile administrativ-legislative conduc la adoptarea de soluții la nivel local, în funcție de condițiile specifice.

Aplicarea principiului subsidiarității, conform căruia acțiunile trebuie întreprinse la nivelul cel mai adecvat, implică, de asemenea, o intensă activitate la nivel local.

Astfel, reprezentanții autorităților locale au responsabilități în adoptarea unor planuri eficiente de management al deșeurilor, dar și în încurajarea parteneriatelor cu mediul industrial și de afaceri, precum și cu cetățenii, în vederea găsirii de soluții pentru minimizarea cantității de deșeuri generate, facilitând reciclarea și recuperarea lor.

În vederea realizării acestor deziderate, autoritățile locale pot avea la îndemână mai multe mijloace, precum:

inițierea de campanii de informare prin mass-media (publicații ale primăriilor, ziare, posturi de radio și televiziune locale);

încurajarea înființării de forme de organizare a societății civile care pot prelua o parte din activitatea de educare a cetățenilor;

organizarea de seminarii și expoziții cu informații în domeniul gestiunii deșeurilor;

editarea de pliante, afișe, postere cu sfaturi practice legate de mediul de neutralizare a deșeurilor toxice din gospodărie;

realizarea de chestionare referitoare la implementarea managementului deșeurilor și difuzarea lor prin intermediul companiilor locale de administrare a deșeurilor;

organizarea unui sistem de plată către întreprinderile prestatoare de servicii care să stimuleze cetățenii să furnizeze deșeurile sortate;

implementarea unor măsuri de conștientizare și atragere a copiilor și tinerilor în acțiuni de reciclare;

susținerea unor acțiuni de tip competiție pe teme legate de mediul înconjurător la nivel de copii, elevi, tineret, dar și pentru adulți;

atragerea de sponsori, cu precădere din rândul întreprinderilor poluante;

organizarea în cadrul primăriilor a unor Centre de informare privind managementul deșeurilor.

O altă măsură ar putea fi implementarea unor sisteme de management al mediului, ale căror obiective principale să fie următoarele:

promovarea activităților care pot avea un impact semnificativ asupra mediului;

perfecționarea continuă a proceselor de management al mediului înconjurător;

conștientizarea presiunii mediului asupra afacerilor.

Noile politici de mediu propun o abordare integrată care să contribuie la un nivel mai înalt al calității vieții și al bunăstării sociale a cetățenilor, prin asigurarea unui mediu în care nivelul poluării nu generează efecte nocive asupra sănătății umane și a mediului.

Abordările integrate pentru protejarea mediului duc la o planificare mai bună și la rezultate semnificative.

Soluțiile trebuie să fie orientate spre viitor, să încorporeze aspecte legate de prevenirea riscurilor, precum anticiparea schimbărilor climatice (de exemplu, creșterea pericolului de inundații) sau reducerea progresivă a dependenței de combustibilii fosili.

Inițiativele locale de rezolvare a unor probleme pot genera probleme noi în alt domeniu și pot fi în contradicție cu politicile la nivel național sau regional.

Obligațiile impuse la nivel local, regional, național sau european (de exemplu, utilizarea eficientă a terenului, reducerea zgomotului, creșterea calității aerului) pot fi implementate mai eficient la nivel local atunci când sunt integrate într-un cadru local de management strategic.

Definirea clară a obiectivelor și a țintelor, asumarea responsabilităților, a procedurilor de monitorizare a progreselor, consultarea publicului, verificarea rezultatelor, auditul și raportarea sunt cruciale pentru implementarea efectivă a măsurilor de protecție a mediului.

BIBLIOGRAFIE

Albu, Mădălina, Managementul ecologic – parte integrantă a conceptului de dezvoltare durabilă, suport de curs, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, 2013

Arpad, Todor, Analiza taxelor de mediu în România, Centrul pentru politici durabile, Ecopolis, februarie 2011

Barometru Verde România „Gândește politici verzi”, 2008

Blacksmith Institute „Solving Pollution Problems”. Annual Report – 2008, 2009

Borzel, T., Politicile europene de mediu între succes și eșec, Institutul European, 2007

Cazan, Raul, Achiziții publice ecologice în România. Protecția mediului prin cheltuieli publice responsabile, Programul de cooperare Elvețiano-român, Ecopolis, 2014

Călin, R., Politica de mediu, Ed. Triotonic, București, 2007

Centrul Educațional Soros „Organizațiile de mediu din România”, Mai 2009

Comănescu, Mihaela, Creșterea responsabilității față de mediu, Economie teoretică și aplicată, Volumul XVII, No. 5(546), Academia de Studii Economice, București, 2010

Daedalus Consulting „Green Thinking, sondaj pe teme de mediu printre români”, 2008

Duțu, M., Dreptul urbanismului, Ed. Universul Juridic, București, 2008

EEA (Agenția Europeană pentru Protecția Mediului), Raportul „O mai bună gestionare a

deșeurilor municipale va reduce emisiile de gaze cu efect de seră”, 2008

EEA „Urban sprawl in Europe. The ignored challenge”, Copenhagen, 2006

Eurobarometru – Report, „Atitudes of European Citizens throwards the Environment”, 2008

Frone, Simona, Eco-economia și dezvoltarea durabilă a României, Program fundamental al Academiei Române, București, 2011

Greenpeace România „Ghidul Hipermarketurilor Verzi”, 2008

Klaver, J., Francis, P., McNicholas, J., Popovici, M., Pentru un mediu mai bun și o economie mai bună, Centrul Regional de Protecția mediului, București, 1999

KPMG „Schimbările climatice vă schimbă afacerea”, 2008

Petrescu – Mag, Ruxandra, Protecția mediului în contextul dezvoltării durabile. Legislație și instituții, Ed. Bioflux, Cluj-Napoca, 2011

Programul operațional sectorial de mediu 2007 – 2013

Raport privind starea mediului în România, 2013

Raport privind starea mediului, Dâmbovița, 2009

Raport privind starea mediului, Suceava, 2009

Recolamp „Timbrul verde”, September 2008

Roberts, N., Schimbări majore ale mediului, Institutul European, 2007

Săvoiu, Ghe., Manea, Ctin., Integrarea României în UE surprinsă în indicatorii statistici ai mediului, Universitatea din Pitești, Revista Română de Statistică, Supliment nr.2/2014

Waddell, P. „UrbanSim: Modeling urban development for land use, transportation, and

environmental planning”, Journal of the American Planning Association, Mai 2002

28. ***http://www. insse.ro

29. ***http://www.gnm.ro

ANEXE

ANEXA NR.1

ANEXA NR.2

ANEXA NR.3

PRINCIPIILE PROGRAMULUI DE MEDIU