Analiza Cadrului Legal Privind Contractul DE Instrainare A Bunurilor CU Conditia Intretinerii PE Viata
ANALIZA CADRULUI LEGAL PRIVIND CONTRACTUL DE ÎNSTRĂINARE A BUNURILOR CU CONDIȚIA ÎNTREȚINERII PE VIAȚĂ
Cuprins:
Declarația pe propria răspundere
Introducere
Capitolul I. Considerațiuni generale privind contractul de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
1.1. Evoluția istorică a contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
1.2. Conceptul contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
1.3. Caracterele juridice ale contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
Capitolul II. Conținutul contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
2.1. Condițiile de valabilitate ale contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
2.2. Elementele contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
2.3. Efectele contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
Capitolul III. Aplicarea practică a contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
3.1. Practica aplicării și încetării contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
3.2. Delimitare contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață față de alte contracte
3.3. Analiza contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață în legislația altor state
Concluzii și recomandări
Bibliografie
INTRODUCERE
Trăim în perioada modernă, în care orice început și sfîrșit are propriile reglemetări legislative. Contractul de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață nu prezintă o excepție, căci în prezent acest contract este folosit pe larg în practică.
Este specific acestei situații precare din societatea noastră ca foarte mulți bătrîni să ajungă în situația în care să nu-și poată trăi cu demnitatea bătrînețea, astfel fiecare încearcă ca să îmbine mai multe situații care ar aduce beneficii mai multor persoane. În acest fel, în societatea de astăzi se încheie contractul de întrăinare cu condiția întreținerii pe viață pentru ca și persoane în etate să fie asigurate cu întreținere decentă în schimbul bunului mobil sau imobil pe care îl vor ceda altei persoane ce va oferi întreținerea.
Însă, în ordinea celor expuse mai sus, literatura de specialitate autohtonă nu acordă atenția necesară și neglijează o sarcină importantă în privința aspectelor teoretice și practice ale acestei instituții. Neglijența poate fi observată și din partea cadrului legal ce nu adaptează reglemetările codului civil la necesitățile societății de azi.
În acest context, pornind de la cunoștințele în domeniul dreptului civil, de la cadrul legal pînă la cele mai recente studii ale specialiștilor în acest domeniu, în cadrul tezei sunt abordate aspectele teoretice și practice ale originii contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii, precum și evoluția sa de-a lungul timpului în Republica Moldova.
Scopul acestei lucrări este de a analiza cadrul legal privind contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață. Pe parcursul elaborării acestei teze, obiectivele spre care ne-am orientat sunt următoarele:
determinarea aspectelor teoretice privind contractul de întrăinare cu condiția întreținerii.
analiza conținutului acestui contract.
identificarea particularităților contractului.
analiza instituției contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii în legislațiile altor state.
aprecierea importanței acestui contract în societate.
depistarea lacunelor în sistemul dreptului și perfecționarea cadrului legal cu privire la contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii.
Lucrarea este structurată în trei capitole, precedate de introducere și urmate de concluzii și recomandări precum și de bibliografie.
În capitolul I „ Considerațiuni generale privind contractul de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață” este analizată evoluția istorică a acestui contract, este definit conceptul contractului și cel al întreținerii, totodată sunt cercetate și caracterele juridice ale acestui contract, care îi reliefează trăsăturile particulare.
Capitolul II „ Conținutul contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață ” include condițiile ce îi conferă valabilitate acestui contract precum și elementele proprii ale contractului cu analiza lor amănunțită. O atenție deosebită se acordă efectelor contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii, punîndu-se accent pe drepturile și obligațiilor părților contractului existent.
În capitolul III „ Aplicarea practică a contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață” se analizează practica aplicării și încetării contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață, delimitarea acestui contract față de alte contracte asemănătoare, precum și analiza instituției înstrăinării a unui bun cu condiția întreținerii în legislația altor state.
La realizarea studiului au fost aplicate metodele: analiza, sinteza, comparația, investigația științifică. Dintre materialele folosite enumerăm legislația din domeniu a Republicii Moldova, legislația și literature de specialitate din România și din Federația Rusă. Însă, un loc aparte la acest studiu au avut și monografiile din domeniu, precum și articolele științifice, dar și surse diverse în mod electronic.
Capitolul I. CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND CONTRACTUL DE ÎNSTRĂINARE A BUNURILOR CU CONDIȚIA ÎNTREȚINERII PE VIAȚĂ
1.1. Evoluția istorică a contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
Contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii este unul relativ nou, fără o evoluție intensă în domeniul contractual.Acest contractul apare pentru prima dată în Codul Civil din 1964, fiind expres reglementat în capitolul treizeci și șapte.
Apariția acestui contract este în strînsă legătura cu legislația Republicii Sovietice Federativă Socialistă Rusă, deoarece la adoptarea Codului Civil din 1964, Republica Moldova denumită pe atunci Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, era parte a Uniunii Sovietice și ca una din republiciile unionale a folosit ca model Codul civil al Republicii Ruse. În conținutul manualelor de drept civil din Federația Rusă se face o caracterizare și a contractului de întreținere pe viață. Prezintă interes lucrările de doctorat ale cercetătorilor S. Natarov, Ia. Kliucinikov, P. Fedoseev, care nu numai că au cercetat contractul de întreținere pe viață, dar au reflectat și unele aspect istorice ale apariției și dezvoltării instituției întreținerii pe viață. De exemplu, Natarov menționează că primele relații de întreținere în Rusia erau legate de biserici și mănăstiri, cărora li se transmiteau bunuri pentru ca proprietarii acestora să fie întreținuți la bătrînețe. În doctrina rusă există mai multe opinii referitoare la natura juridică a contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață. Astfel, A. Șteiberg și M. Baru consideră că acesta este un contract de donație; V. Resențev susține că acesta este un contract aparte, cu caracteristici specifice, iar V. Maslov este de părerea că acesta constituie o varietate a contractului de vînzare – cumpărare. [3.2, p.57]
Cu toate acestea, am depistat unele deosebiri în Codul Civil al RSFSR, contractul de întreținere era denumit „vînzarea-cumpărarea casei de locuit cu condiția întreținerii pe viață a vânzătorului". Însă, legiuitorii statelor unionale au exclus din capitolul „vînzarea-cumpărarea" normele privind contractul de întreținere, introducînd un capitol aparte, intitulat „Contractul de înstrăinare a casei de locuit cu condiția întreținerii pe viața'' sau „Contractul de întreținere pe viață". Republica Moldova a ales cea dintîi cale alături de Letonia, Estonia, Bielorusia, Kazahstan, Armenia și Tadjikistan. Însă, oricare ar fi fost denumirea acestui raport juridico-civil, acesta a avut foarte puține asemănări cu reglementările contractului de vânzare-cumpărare. [3.1, p. 38]
Pentru o mai amplă analiză și o mai bună percepție a contractului de întreținere în cadrul legal actual, e absolut necesar să abordăm vechiul Cod Civil în care apar pentru prima oară reglementările sale. Conform art. 445 din vechiul cod civil „în baza contractului de întrăinare a unei case de locuit cu condiția întreținerii pe viață o persoana incapabilă de muncă din cauza vîrstei sau în legătură cu starea sănătății (transmițător) transmite în proprietatea unei alte persoane (dobînditor) o casă de locuit sau o porțiune de casă, în schimbul căreia dobînditorul se obligă să procure transmițătorului, pînă la moartea acestuia, asigurare materială în natură- locuință, hrană, îngrijire și ajutor necesar.” [1.2]
În această ordine de idei, noțiunea legală desemna părțile acestui contract, transmițătorul și dobînditorul. Absolut necesar era ca transmițătorul să fie o persoană incapabilă de muncă, fie din cauza vîrstei, cu alte cuvinte ajunsă la vîrsta de pensionare, fie din cauza stării de sănătate. De menționat că transmițătorul putea fi parte la acest contract doar dacă nu avea resurse financiare cu care să se întrețină, deci conta starea financiară a persoanei și nu orice persoană în baza libertății contractuale puteau întocmi un astfel de contract, mai ales dacă erau apți de muncă și aveau cu ce se întreține. A doua parte contractantă era dobînditorul, el se obliga la întreținerea cuvenită și necesară către transmițător, ca acesta să nu ducă lipsă de nimic, însă întreținerea se rezuma la cea utilă și absolut necesară și nu de lux.
În lumina celor expuse, se delimita și obiectul prestației care era doar un imobil sau o parte a acestuia, limitîndu-se doar la case de locuit, deoarece se considera că doar valoarea unei locuințe poate fi echivalentă cu întreținerea pe toată durata vieții transmițătorului, fără ca dobînditorul să fie păgubit.
În stadiul trecut al legislației civile autohtone, instituția contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii a beneficiat de o reglementare distinctă. În articolele vechiului Cod era reglementată forma contractului, astfel că acest contract se încheia în aceeași formă ca și contractul de vînzare-cumpărare a unei locuințe. Iar ca o garanție a executării contractului, în timpul vieții transmițătorului dobînditorul nu avea dreptul să înstrăineze, casa pe care a primit-o cu condiția întreținerii pe viață. Interdicția respectivă se înregistra la comitetul executiv al Sovietului local de deputați ai norodului.
Transmițătorul, în caz de încălcare a contractului de înstrăinare a casei cu condiția întreținerii, poate să intenteze în fața instanței judecătorești o acțiune, cerînd executarea corespunzătoare a contractului sau rezilierea lui. Acest contract putea fi reziliat la cererea dobînditorului casei, dacă, în urma unor împrejurări ce nu depindeau de el, situația lui materială se schimba în așa grad, încît el nu era în stare să acorde transmițătorului întreținerea cuvenită, sau dacă transmițătorul și-a recăpătat deplina capacitate de muncă. În caz de reziliere, obiectul contractului, adică casa era restituită transmițătorului, însă prestația dobînditorului pînă la rezilierea contractului nu se întorcea. Pieirea fortuită a casei de locuit primite de la transmițător nu-l scutea pe dobînditor de obligațiile, ce și le asuma în baza contractului. Iar în caz de moarte a dobînditorului, contractul înceta și casa se restituia transmițătorului. [1.2]
Trebuie de menționat că o dată cu intrarea noului Cod în vigoare, reglementarea contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață se deosebește de vechiul Cod, observîndu-se o îmbunătățire a normelor, dar și de Codul civil actual al Federației Ruse ce dedică un capitol separat raporturilor de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață, și anume: Capitolul XXX, ransmițătorul, în caz de încălcare a contractului de înstrăinare a casei cu condiția întreținerii, poate să intenteze în fața instanței judecătorești o acțiune, cerînd executarea corespunzătoare a contractului sau rezilierea lui. Acest contract putea fi reziliat la cererea dobînditorului casei, dacă, în urma unor împrejurări ce nu depindeau de el, situația lui materială se schimba în așa grad, încît el nu era în stare să acorde transmițătorului întreținerea cuvenită, sau dacă transmițătorul și-a recăpătat deplina capacitate de muncă. În caz de reziliere, obiectul contractului, adică casa era restituită transmițătorului, însă prestația dobînditorului pînă la rezilierea contractului nu se întorcea. Pieirea fortuită a casei de locuit primite de la transmițător nu-l scutea pe dobînditor de obligațiile, ce și le asuma în baza contractului. Iar în caz de moarte a dobînditorului, contractul înceta și casa se restituia transmițătorului. [1.2]
Trebuie de menționat că o dată cu intrarea noului Cod în vigoare, reglementarea contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață se deosebește de vechiul Cod, observîndu-se o îmbunătățire a normelor, dar și de Codul civil actual al Federației Ruse ce dedică un capitol separat raporturilor de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață, și anume: Capitolul XXX, Secțiunea IV, intitulat „Renta și înstrăinarea bunului cu condiția întreținerii pe viață". Din cuprinsul capitolului respectiv s-ar deduce, în aparență, independența acestor contracte față de alte contracte juridico-civile. Însă, în actul normativ se face referință doar la un singur contract – la contractul de rentă. Codul civil rus atribuie contractul de întreținere la una din varietăți ale contractului de rentă, de rînd cu renta perpetuă și cea viageră.[3.1, p. 38]
În aceeași ordine de idei, subliniem accepțiunea că noul Cod nu mai este modelul legialației unui alt stat, deoarece spre deosebire de normele juridice ale Federației Ruse, legislația civilă autohtonă reglementează contractul de întreținere ca un contract de sine stătător și nu ca o varietate a altui contract. Cu toate că în trecut se susținea părerea că contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață era o varietate a contractului de rentă, în prezent cei mai mulți doctrinari ca Băieșu, Rotari rămîn la opinia că este un contract distinct, avînd o reglementare într-un capitol separat al Codului Civil și deosebiri majore față de contractul de rentă.
Cea mai relevantă dovadă a faptului că contractul de înstrăinarea a unui bun cu condiția întreținerii pe viață este unul distinct, este analiza naturii juridice a acestui contract, deoarece studiind natura sa, subliniem soarta de sine stătătoare a acestui contract, cu fizionomia sa proprie. Acest contract este un contract civil cu o complexă natură juridică, fiindcă:
pe de o parte creditorul/beneficiarul plătește prin înstrăinarea unui bun mobil sau imobil;
obiectul complex și caracterul aleatoriu dau naștere la efecte ca restituirea bunului și redobîndirea proprietății asupra bunului de către beneficiar în urma rezoluțiunii contractului;
natura juridică complexă a contractului se datorează operațiunii juridice complicate, care de fapt, include în sine două operațiuni, pe de o parte asigurarea întreținerii și, pe de altă parte înstrăinarea bunului, ambele avînd aceeași finalitate:
prima operație poate fi privită ca o vînzare, deoarece beneficiarul înstrăinînd bunul ca și cum ar afișa deja un preț cu o valoare anumită;
bunul poate fi mobil sau imobil, iar înstrăinarea lui poate da naștere din nou la alte operațiuni, în cazul bunului mobil la o operațiune mai simplă, pe cînd în cazul înstrăinării celui imobil va fi nevoie de parcurs o întreagă etapă mai îndelungată.
1.2. Conceptul contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
Conceptul contractului de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață se bucură de o reglementare expresă în legislația civilă a Republicii Moldova. Aliniatul (1) al art. 839 Cod Civil, legiuitorul prevede:,, În baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață, o parte (beneficiarul întreținerii) se obligă să dea celeilalte părți (dobînditor) în proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobînditorul se obligă să asigure beneficiarului întreținerea în natură –locuință, hrană, îngrijire și ajutorul necesar pe timpul cît va trăi, precum și înmormîntare.” Noțiunea legală delimitează atît esența, elementele de bază, cît și scopul cu care acest contract se încheie.
Un interes aparte prezintă lipsa unei noțiuni date de către doctrinari, căci în toate sursele de specialitate autohtone, nici un specialist în domeniul contractelor nu delimitează un concept ce ar cuprinde toate elementele de bază ale convenției de întrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață.
Spre deosebire de civiliștii moldoveni, specialiștii în domeniul civil al României oferă mai multe definiții doctrinare. Unii civiliști numesc acest contract simplu- contractul de întreținere, fiind un acord de voință al părților prin care, una dintre ele înstrăinează un bun ori plătește o suma celeilalte, iar aceasta din urmă se obligă să-i asigure primei întreținerea respectivă, hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijiri medicale ș.a., pe timpul cît va trăi și după moarte se obligă s-o înmormînteze. [2.12, p. 245] În lumina celor expuse, formulăm ideea deosebirii acestei noțiuni de noțiunea legală a Codului civil al Republicii Moldova , delimitînd nu doar un bun cedat, dar și posibilitatea cedării unei sume de bani din partea întreținutului. Cu toate acestea, sunt evidențiate și asemănările în esență cu legislația noastră, căci se asigură întreținerea cu toate cele necesare persoanei întreținute și pe toată durata vieții sale pînă la deces, finisînd cu organizarea unei înmormîntări.
De asemenea, prin contractul de întreținere una din părți numită întreținător se obligă să asigure întreținerea celeilalte părți numită întreținut pe timpul vieții, în schimbul unei sume de bani sau al înstrăinării unui lucru. [2.18, p. 83]
În sens mai restrîns, [2.6, p. 533] prin contractul de întreținere una din părți înstrăinează un bun sau plătește o sumă de bani (capital), iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreținerea în natură pe timpul cît va trăi, iar după moarte s-o înmomînteze.
O noțiune în sens larg a contractului de întreținere reprezintă convenția prin care o persoană, numită întreținut, transmite unul sau mai multe bunuri individualizate ori o sumă de bani- sau și bunuri și bani- unei altei persoane, numită întreținător, care se obligă în schimb să presteze întreținere în natură fie contractantului său, fie unei alte persoane, numită beneficiar al întreținerii, pe o perioadă determinată sau, de regulă, pe tot restul vieții, iar după moarte să o înmormînteze conform obiceiului. [2.9, p. 103] În aceste împrejurări, individualizăm viziunea asupra cum trebuie desfășurate funerariile persoanei întreținute față de legislația civilă a Republicii Moldova ce nu reglementează expres obiceiul înmormîntării. Precizarea asupra înmormîntării este menită să asigure continuitatea contractului conform obligațiilor de a întreține pînă la încetarea acestuia, precum și respectare ultimei dorințe a părții întreținute, căci funerariile vor avea loc după obiceiul său.
Altă categorie de doctrinari civiliști definesc acest contract ca fiind contractul de vînzare cu clauza de întreținere prin care una din părți, numită întreținut, transmite unul sau mai multe bunuri determinabile, unei alte persoane, numită întreținător, care se obligă să presteze întreținerea, fie întreținutului, fie unei alte persoane, numită beneficiar al întreținerii, pînă la data decesului acestuia, sau pe o perioadă determinată. [2.16, p.217-218] Rezumînd noțiunea de mai sus, evidențiem posibilitatea întreținerii părții la acest acord ca fiind întreținutul, dar și a altei persoane care fiind o terță-parte la contract va deveni beneficiar al întreținerii.
Un alt concept în sens mai restrîns al contractului de întreținere reprezintă contractul prin care o persoană se obligă (obligația de a face) să hrănească și să întrețină o altă persoană pe durata vieții acesteia, în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui bun sau al plății unei sume de bani. [2.15, p.323] Această definiție în opinia unor autori este deficitară, căci nu menționează ferm, fără semne de întrebare în ce constă obligația de a întreține, cărei persoane se asigură întreținerea, specificîndu-se doar durata contractului.
Cu privire la sensul larg, cuprinzător al noțiunii de întreținere și validitatea contractului chiar dacă creditorul are mijloace și materiale suficiente (pentru a se întreține), în practica judiciară s-a decis că în cazul contractului, acțiunea trebuie să fie luată în sensul cel mai larg, ea incluzînd o serie de prestații ca: procurarea și preparare hranei, cumpărarea de îmbrăcăminte, îngrijiri medicale, efectuarea curățeniei în locuință și curte, plata consumului de electricitate, apă, canal, combustibil etc. [2.17, p.177]
În prezent, contractul de întreținere a devenit unul numit, avînd la bază o reglementare legală expresă, iar în acest context, reliefăm definiția dată de Codul civil nou al României, astfel în cadrul contractului de întreținere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți sau al unui anumit terț prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată. [1.4]
Analizînd toate definițiile prezentate mai sus de către civiliștii români, admitem că contractul numit de către ei de întreținere sau contractul de vînzare cu clauza de întreținere reprezintă același contract numit în legislația noastră contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață. Cu toate acestea ieșind în evidență unele diferențe în ceea ce privește întreținerea contra unei sume de bani sau a unui capital, banii fiind calificați ca o categorie de bunuri, întreținerea contractantului sau a altei terțe persoane beneficiare, cît și perioada de înteținere, aceasta nefiind strict reglementată, putînd fi determinată și nu neapărat pe întreaga viață a întreținului.
În acest context, considerăm relevant să subliniem conținutul noțiunii de întreținere, cu toate că legea reglementează contractul de înstrăinare cu condiția întreținerii, însă literaturii și practicii juridice oricum îi revine obligația de a defini în totalitate și orice mărunțiș neclar din cadrul noțiunii de întreținere, pentru a oferi un ajutor instanțelor judecătorești de a aprecia just îndeplinirea sarcinilor părților contractante prevăzute în actul juridic încheiat de părți cu sfera largă a noțiunii de întreținere.
Această operațiune logico-juridică se poate fundamenta, în primul rînd pe natura obligației de întreținere care, datorită specificului ei, nu poate fi epuizată prin stabilirea de către părți a unei sume minime de elemente cu ocazia încheierii contractului. În al doilea rînd, are în vedere faptul că, atunci cînd încheie actul, părțile nu pot ajunge, oricît de mult s-ar strădui, la o enumerare exhaustivă a elementelor obligației de întreținere, posibilitățile lor reducîndu-se doar la o enumerare stilizată și enunțiativă.[2.9, p. 104]
În lumina celor expuse mai sus, se afirmă ca fiind posibil obligarea la anumite prestații delimitate și enumerate toate în contract, însă toate acestea doar prin voința părților. Altfel spus, putem afirma că părțile să convină și să negocieze asupra prestațiilor datorate, beneficiarul întreținerii mai mult poate influența, căci acesta poate pretinde ca debitorul întreținerii să efectueze unele prestații, strict determinate în schimbul bunului care va fi înstrăinat, dar neapărat cu mențiunea în actul juridic încheiat precum că nu mai există și alte obligații înafară de cele convenite de părți. Mai mult, în situația în care părțile au covenit și au stipulat totalitatea obligațiilor la care se înfățișează a le îndeplini, sub aspectul obiectului material al obligației, atunci nu se mai poate opera cu extinderea noțiunii la un cadru general.
Lato-sensu, noțiunea de întreținere [2.1, p. 310] presupune o obligație complexă, care privește, pe de o parte, mijloacele necesare traiului (în care se includ: alimentația, îmbrăcămintea, locuința, cele necesare îngrijirii sănătății etc.), iar pe de altă parte mijloacele necesare satisfacerii nevoilor spirituale ale creditorului (în care se includ nevoile culturale, artistice, științifice, de informare etc.).
Plecînd numai de la o corelare dialectică și firească între contractul de întreținere specific și cerințele noțiunii de gen a întreținerii, instanțele judecătorești vor putea aprecia, in concreto, de la caz la caz, dacă obligația de întreținere a fost executată în condițiile legii și în conformitate cu voința reală a părților. [2.9, p. 105]
În asemenea caz, pentru ca instanțele judecătorești să poată identifica mai ușor întinderea obligațiilor contractuale se poate lua ca un criteriu obiectiv nivelul de trai al beneficiarului întreținerii pînă la data încheierii, deoarece este logic ca nici o persoană nu va încheia un contract prin care să-și înrăutățească situația și plus la asta să înstrăineze un bun care oricum valoreaza ceva. Însă, acest criteriu obiectiv trebuie identificat și dovedit prin probe concludente, deoarece doar într-un astfel de caz judecătorul poate aprecia dacă debitorul întreținerii își onorează obligațiile, doar comparînd prestațiile efectuate de acesta în prezent cu modul de viață dus de către beneficiar.
Facem precizarea [2.9, p. 105] că obligația convențională de întreținere nu se confundă cu obligația legală, caz în care acordarea întreținerii depinde de starea de nevoie a celui îndreptățit să o primească.
Obligația legală de întreținere este reglementată de Codul Familiei, ce apare ca efect al rudeniei, căsătoriei, ale unor relații asimilate de lege cu relațiile de familie. Spre deosebire de contractul de întreținere care are temei contractual, obligația de întreținere din Codul familiei are un temei legal, fiind o obligație personală. De regulă, obligația de întreținere, este reciprocă, însă acest caracter nu se realizează întotdeauna. Se poate întâmpla ca părinții care și-au întreținut copiii minori să nu aibă nevoie de întreținerea acestora când ajung la o vârstă înaintată. [3.1, p. 38 ]
În concluzie, prin noțiunea de întreținere se înțelege obligația debitorului întreținerii de a asigura creditorului acesteia: alimente, îmbrăcăminte, locuință, îngrijirea sănătății, plata cotelor-părți din cheltuielile de întreținere care revin acestuia, acces la mass-media și asigurarea nevoilor culturale, artistice etc. [2.10, p. 210]
Noțiunea de întreținere este una complexă, căci nu privește doar mijloacele necesare unui trai decent, dar pune accent și pe nevoile spirituale, care de cele mai deseori nu sunt luate în considerație de dobînditori, aceștia rezervîndu-și dreptul de a pune accent pe locuință, haine și îmbrăcăminte și de a elimina celelate componente necesare unui climat psihologic benefic pentru beneficiarul întreținerii.
De regulă, părțile prevăd elementele component ale întreținerii, iar uneori se recurge la formula prin toate cele necesare traiului. În asemenea situație, în primul caz întreținătorii nu se vor face obligați să asigure climatul cultural, pe cînd în al doilea caz dobînditorii vor fi obligați să presteze tot ceea de ce are nevoie întreținutul.
Cu toate acestea, însă instanța de judecată la aprecierea întinderii obligației de întreținere n-o va face doar cu privire la stipulațiile convenției încheiate, ci va lua în considerație toate împrejurările, obiceiurile, nivelul de trai al beneficiarului și altele, conform obligației legale de întreținere ce are ca obiect prestarea efectivă a întreținerii în beneficiul persoanei întreținute, îndeplinirea acestei obligații trebuind să se facă în măsura, cu mijloacele și prin modalitățile impuse sau permise de starea concretă de nevoie a creditorului, precum și în funcție de posibilitățile materiale ale debitorului.
În urma studiului comparat al noțiunii contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață oferite de către diverși autori ai manualelor de drept civil, ajungem la concluzia potrivit căreia contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață este un acord de voință în care o parte numită beneficiarul întreținerii transmite dreptul de proprietate a unui bun mobil sau imobil altei părți numită dobînditor, cel din urmă obligîndu-se a întreține doar pe beneficiar cu toate cele absolut necesare pe toată durata vieții, precum și înmomîntarea la deces.
1.3. Caracterele juridice ale contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață
În lumina celor expuse, analizînd cadrul legal și investigațiile științifice în materia contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață, putem formula caracterele juridice caracteristice acestui acord de voință.
Contractul analizat este în principiu consensual [2.15, p. 324], pentru încheierea sa valabilă fiind suficient acordul de voință al părților. Astfel, în sistemul de drept al Republicii Moldova se va considera ca și încheiată convenția în care părțile și-au manifestat consimțămîntul asupra clauzelor celor mai importante. Elucindînd în totalitate toate întrebările cu privire la clauzele primordiale, care în cazul dat este una singură, cea cu privire la obiectul acordului, respectînd forma expres prevăzută de Codul Civil, contractul se va califica ca încheiat și în acest sens va produce efecte juridice. În ordinea de idei expuse mai sus, remarcăm că în cazul înstrăinării unui bun imobil de către beneficiar către dobînditor, consimțămîntul se va considera ca o simplă manifestare deja expusă o dată cu autentificarea notarială a contractului. Autentificarea notarială este absolut necesară, deoarece în cazurile transmiterii dreptului de proprietate asupra unui bun, specificînd doar bunurile imobile, contractele se consideră valabile încheiate doar autentificate de autoritățile competente.
Contractul de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață prin definiție este unul sinalagmatic. Obligația beneficiarului întreținerii de a transmite un bun în proprietate este [2.4, p.73] corelativă și interdependentă cu obligația dobînditorului de a oferi întreținerea în natura datorată. Din opinia acestor autori este firesc să concluzionăm că convenția analizată este una bilaterală, astfel drepturile apărute și obligațiile născute în urma încheierii contractului sunt reciproce. De asemenea, menționăm legătura interdependentă între totalitatea drepturilor și obligațiilor. Deci, dacă pentru o parte apare o obligație, pentru cealaltă neapărat obligația va da naștere unui drept și invers. În acest caz, obligațiile părților sunt conexe și corelative cu drepturile celeilalte părți, astfel că beneficiarul întreținerii se obligă să cedeze un bun mobil sau imobil dobînditorului și are dreptul la întreținere prin îngrijire, hrană, locuință și sprijin. Corelativ, dobînditorul se obligă să ofere întreținerea necesară și la timp, dar dobîndește dreptul de a primi în proprietate bunul înstrăinat către sine de către beneficiar.
Analiza cadrului legal al contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață scoate în evidență caracterul aleatoriu, iar cei mai mulți doctrinari afirmă că acest caracter este mai pronunțat chiar de cît la contractul de rentă viageră. Dacă în cazul contractului de rentă șansele de cîștig/pierdere pentru părți depind doar de întinderea în timp a obligației debirentierului (egală cu durata vieții credirentierului), la contractul de întreținere se adaugă și alte elemente aleatorii. [2.4, p. 73] Caracterul aleatoriu depinde de durata vieții creditorului, însă capătă mai multă culoare avînd în vedere conținutul contractului, căci nu se știe la ce fel de întreținere va fi supus debitorul întreținerii, starea economică generală, inflația precum și alte situații de hazard ca starea de sanătate a întreținutului, starea bunului imobil sau mobil care urmează a fi transmis în proprietate etc.
Acest caracter este prezent atît la data încheierii contractului, cît și în cursul executării sale, deoarece întreținătorul se obligă să presteze întreținerea pe toată durata vieții întreținutului, cunoscută fiind numai producerea certă a evenimentului morții, nu și data la care va avea loc aceasta. [2.11, p. 470] Evident astfel, devine faptul că există șanse de cîștig, dar și de pierdere pentru ambele părți contractante, pentru întreținut pot fi mai multe șanse de cîștig, deoarece el însăși cere o întreținere pe care o consideră necesară, dar și de pierdere pentru că dacă înstrăinează un imobil atunci este posibil ca acesta să coaste mai mult pe piață decît întreținerea la care dobînditorul este supus, în dependență și de anii în care este întreținut. Practica ne demonstrează tot mai multe cazuri de risc pentru întreținător, deoarece în timp bunul înstrăinat ar putea să se deterioreze și să scadă din valoare, ceea ce nu ar fi echivalent cu valoare cheltuită pentru întreținere, cu toate acestea însă nu se poate de afirmat cu certitudine că doar o parte ar putea suporta pierderi.
Contractul de înțreținere este de fiecare dată oneros [2.4, p. 74], deoarece ambele părți urmăresc la încheierea contractului propriile interese patrimoniale. Cu alte cuvinte, ambele părți urmăresc să obțină un folos patrimonial în schimbul prestației la care se obligă. Caracterul oneros al contractului se exprimă prin procurarea sau obținerea de profit al ambelor părți, deoarece o parte prestează altei părți hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri, ajutor, locuință cu scopul de a obține un bun imobil sau mobil. Iar cealaltă parte va beneficia de întreținerea necesară, însă cu condiția că va înstrăina bunul datorat primei părți, astfel că bunul datorat contra întreținere și va constitui obiectul prestației acestul contract.
Datorită naturii specifice a obligațiilor asumate de dobînditor, contractul de întreținere este strict intuitu personae. [2.4, p. 74] O dovadă a celor expuse mai sus, susține și Codul Civil potrivit căruia, alin. 3, art. 839, creanța de întreținere nu poate fi transmisă unei altei persoane și nici urmărită de creditori, cu alte cuvinte este incesibilă și insesizabilă de către creditori. Întreținerea pe viață este un drept pur individual și alienabil. Din aceste considerente, legislatorul în alin.3 stipulează că creanța de întreținere nu poate fi transmisă unei altei persoane și nici urmărită de creditori. [2.3, p. 470] Întreținerea stipulată prin acest contract are un caracter personal, fiind strict legată de persoana în cauză, ea neputînd fi transferată altei persoane.[2.12, p. 248] Într-adevăr, prepararea hranei, schimbarea lenjeriei, acordarea îngrijirilor medicale, accesul zilnic în locuința creditorului (chiar convețuirea părților pînă la sfîrșitul vieții acestuia), toate pe fonul stresului vieții cotidiene contemporane și al susceptibilității persoanelor vîrstnice, fac ca executarea unui asemenea contract să nu fie întotdeauna ușor de realizat. Păstrarea încrederii între părți este esențială și de aceea în practica judiciară și în doctrină se subliniază în mod constant că obligația de a face, asumată de debitorul întreținerii este strict personală și netransmisibilă. [2.15, p. 325]
Contractulului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață îi este caracteristic caracterul juridic de executare succesivă, deoarece partea ce se obligă la întreținere o va face pe toată perioada de viață a părții care beneficiază de ea, fără întrerupere, permanent, zi cu zi.
Contractul de întreținere este cu executare succesivă, cel puțin în ceea ce privește obligația de întreținere sau cea de a face care prin caracterul său viager determină, de fapt principalele particularități ale contractului. [2.14, p. 337] Și cu toate acestea, încetarea contractul de înstrăinare cu condiția întreținerii va avea loc prin rezoluțiune și nu prin reziliere, aceasta reprezentînd derogarea de la regula generală a contractelor cu executare succesivă, deși doar parțial cu efecte retroactive.
Categoria contractelor translative de proprietate înrolează și contractul de întreținere, deoarece beneficiarul întreținerii devine proprietarul prestațiilor pe măsura și în timpul efectuării lor, astfel creditorul transmite dreptul de proprietate debitorului asupra bunului imobil sau mobil, care de asemenea face parte deopotrivă cu prestația de întreținere la obiectul contractului. Beneficiarul poate să-și rezerve uzufructul, transmițînd doar nuda proprietate în schimbul întreținerii obținute. [2.15, p. 325]
Reglementarea expresă din Codul Civil îi oferă acestui contract caracterul numit, fiind astfel un contract consacrat. Prin natura unui contract numit, conținutul său esențial devine involuntar expres prin normele de drept consacrate în legea adoptată de legislativ. În acest sens, părțile la contract nu au voie să derogheze expres de la normele imperative și sunt obligate să interpreteze și să execute contractul potrivit normelor legale.
Datorită trăsăturilor proprii, contractul de întreținere este unul principal sau altfel numit de sine stătător, deoarece nu implică dependență de nici un alt contract, nu este condiționat de existența altui contract valabil, ci are valoare juridică de sine stătătoare. Cu alte cuvinte, contractul este unul principal, pentru că este o operație juridică în sens de negotium juris de sine stătătoare și pentru că acest contract să ființeze, nu este nevoie să existe un alt contract de care să fie condiționat. [2.12, p. 248]
CAPITOLUL II. CONȚINUTUL CONTRACTULUI DE ÎNSTRĂINARE A BUNURILOR CU CONDIȚIA ÎNTREȚINERII PE VIAȚĂ
2.1. Condițiile de valabilitate ale contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
Contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață este, cu siguranță, un act juridic, în cele din urmă acesta trebuie să îndeplinească condițiile esențiale de fond și de formă pentru a fi considerat încheiat valabil. Iar prin condițiile esențiale se înțelege cerințele de valabilitate impuse de lege sau de părți pentru valabilitatea actului. [2.2, p.161]
Cei mai mulți doctrinari români ca Deak, Macovei afirmă că condițiile de valabilitatea ale contractului de întreținere sunt identice cu cele ale contractului de vînzare-cumpărare, cu deosebirea că obiectul obligației întreținătorului, căruia i s-a strămutat dreptul de proprietate asupra bunului constă în prestrea întreținerii și nu în plata unui preț. [2.9, p.107] Cît privește condițiile de valabilitate, acestea sunt:
Capacitatea părților contractante;
Consimțămîntul valabil al pesoanei;
Obiectul;
Cauza;
Corespunderea contractului cerințelor legii, ordinii publice și bunelor moravuri;
Forma contractului.
Capacitatea reprezintă acea aptitudine sau însușire a unei persoane, ea fiind de folosință, prin care se înțelege aptitudinea de a avea drepturi și obligații, și de exercițiu ce constă în aptitudinea de a dobîndi și a exercita drepturi și de a asuma și exercita obligații. Cît privește capacitatea părților prezente la încheierea contractului de întreținere precizăm că ambele trebuie să posede capacitate de exercițiu deplină, aceasta oferindu-le posibilitatea de a încheia un contract valabil. Doar capacitatea deplină de exercițiu îi va oferi beneficiarului posibilitatea de a-și asuma obligația de a înstrăina un bun atît mobil cît și imobil, iar dobînditorului posibilitatea de a intra în posesia bunului și de a se servi de el după bunul plac.
Consimțămîntul este manifestarea, exteriorizată de voință a persoanei de a încheia un act juridic.[1.1] În cadrul contractului analizat consimțămîntul trebuie să execute următoarele condiții [2.2, p. 166] :
Să provină de la o persoană cu discernămînt;
Să fie exteriorizat cu intenția de a produce efecte juridice;
Să fie exteriorizat;
Să nu fie viciat.
De vreme ce consimțămîntul trebuie să provină de la o persoană cu discernămînt, atunci și persoana care vrea să încheie acest contract va trebui să conștientizeze că într-adevăr își dă consimțămîntul la semnarea contractului, la ce presupune acest contract și ce consecințe vor decurge în urma încheierii lui. Se consideră ca avînd discernămînt persoanele cu capacitate de exercițiu deplină, adică persoanele care pot încheia orice act juridic. Respectiv, menționăm că consimțămîntul nu va proveni de la o persoană cu discernămînt, doar în cazul în care acesta va proveni de la o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, iar în consecință contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii va fi considerat nul.
Consimțămîntul trebuie dat cu intenția de a produce efecte juridice. Înseamnă că manifestarea de voință trebuie făcută cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a da naștere, a modifica și a stinge un raport juridic civil. Cu alte cuvinte, voința trebuie să fie exprimată în așa fel, încît cei cărora le este adresată să o înțeleagă ca fiind una producătoare de efecte juridice. [2.2, p. 166]
În lumina celor expuse mai sus, consimțămîntul trebuie exteriorizat, ceea ce înseamnă că consimțămîntul nu trebuie să rămînă la nivelul conștientului, ci trebuie cunoscut și de alții. Iar pentru a se cunoaște și de către alții, consimțămîntul trebuie să îmbrace una dintre formele de exteriorizare: scrisă, verbală sau tacită.
De asemenea, consimțămîntul nu trebuie să fie afectat de vicii. Pentru ca consimțămîntul să fie valabil, acesta trebuie să fie neviciat, altfel spus să nu fie afectat de eroare, dol, violență sau leziune.
O altă condiție de valabilitate ale contractului de întreținere reprezintă obiectul contractului. Noțiunea legală definește obiectul ca fiind obligația persoanei ce a încheiat actul juridic. [1.1] Obligația în cadrul contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață constă din acțiunile, pe de o parte din a da, pe de altă parte din a face. Obligația de a da i se atribuie beneficiarului întreținerii, într-ucît acesta în baza contractului înstrăinează bunuri mobile sau imobile la care s-a obligat. Iar obligația de a face îi revine dobînditorului, deoarece obligația sa se rezumă la o prestație ce constă în a întreține beneficiarul și a-i oferi suportul necesar prin hrană, locuință, ajutor, îngrijiri pe toată durata vieții, iar la deces să îl înmormînteze. Obligația de întreținere trebuie executată indiferent de starea materială a întreținutului. Întreținerea trebuie să fie executată de către debitor în natură, astfel cum părțile au convenit prin contract. [2.9, p. 107]
Ca contractul să fie valabil încheiat, obiectul trebuie să fie licit, cu alte cuvinte să se afle în circuitul civil și să nu contravină legii. Iar ca obiectul să se afle în circuitul civil, acesta se va limita la lucrurile puse în circuitul civil.
Obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil, ceea ce în cazul contractului de întreținere înseamnă că bunul înstrăinat de către întreținut trebuie precizat prin toate elementele ce îl individualizează. Iar prestația efectuată de către întreținător va trebuie amănunțit descrisă prin indicarea și stabilirea tuturor lucărilor ce le va presta.
În principiu, ca contractul să fie valabil încheiat, obiectul trebuie să existe și să fie posibil. Cu toate că aceste două condiții nu sunt expres reglementate în Codul Civil, însă sunt importante în aceeași măsură ca și celelalte, deoarece doar bunurile existente pot constitui obiect al contractului, iar imposibilitatea de a onora obligația, atrage nulitatea contractului, căci bunul lipsește.
Cauza contractului este obiectivul sau interesul urmărit de părți la încheierea contractului. Cauza constă din două elemente: obiectiv și subiectiv. Elementul obiectiv constă în scopul imediat, direct numit și scopul obligației, iar elementul subiectiv constă în scopul mediat, numit și scopul actului juridic. [2.3, p. 414]
Pentru o cauză valabilă, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Să existe, deoarece fiecare parte încheie contractul cu un scop, ca să producă un efect, respectiv nu este logic să închei un contract din urma căruia să nu se producă nici un rezultat;
Să fie reală, deoarece dacă cauza nu este reală, atunci ea nu are nici un efect, iar cauza nu va fi reală, sau mai bine zis va fi falsă, dacă ea va exista doar în viziunea imaginară a părților, fară a putea fi transpusă în viața reală;
Să fie licită, deoarece o cauză ilicită va duce la nulitatea absolută a contractului. Licită va fi considerată cauza cuprinsă în conținutul legii și conform ei, iar respectiv ilicită va fi cauza care contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri.
Cauza pentru care se încheie contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață este diferită în dependență de partea la contract, căci scopul beneficiarului este întreținerea la nivelul cuvenit și la timpul potrivit, iar pentru dobînditor interesul este ca să obțină bunul mobil sau imobil promis de către beneficiar.
Contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii trebuie să corespundă legii, ordinii publice și bunelor moravuri, în sens contrar, dacă contractul va contraveni normelor imperative ale legii va deveni nul.
Legislația Republicii Moldova nu cunoaște o definiție a ordinii publice ca noțiune de drept civil. În doctrină și în jurisprudență ordinea publică este privită ca o totalitate de dispoziții legale imperative de drept public și de drept privat ce urmăresc ca finalitate apărarea instituțiilor și valorilor fundamentale ale societății, ocrotirea socială a tuturor persoanelor, a drepturilor și libertăților omului, precum și dezvoltarea economică a țării. Este necesar de a face deosebire dintre noțiunea de ordine publică în dreptul civil de noțiunea desemnată prin aceeași sintagmă – ordine publică – în dreptul penal.
La fel, legea nu prevede o definiție a bunelor moravuri. Această noțiune ce diferă de la o țară la alta în funcție de tradițiile istorice specificul național, religios etc., reprezintă regulile de morală socială considerate ca fundamentale pentru ordinea societății. Bunele moravuri, spre deosebire de normele juridice, nu sînt edictate în dreptul pozitiv, ci își găsesc reflectarea în reprezentările generale recunoscute în societate despre comportamentul cuvenit, care s-au constituit pe parcursul dezvoltării sociale, fiind, totodată, influențate de principiile generale ale dreptului și de jurisprudență. Pentru a stabili o cauză imorală deseori este necesar de a depăși aparența obiectivă a scopului imediat și de a stabili motivul determinant (scopul mediat) al încheierii actului juridic. Astfel, înstrăinare unui imobil, considerată obieciv, este întotdeauna licită și morală. Va fi însă imorală cauza unui asemenea act juridic dacă cumpărătorul imobilului intenționează să instaleze în el o casă de toleranță. [2.3, p. 414]
În concluzie, stabilim că contractul de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață va fi conform legii, ordinii publice și bunelor moravuri, dacă va fi întocmit și va respecta în totalitate reglementările legii în domeniul acestui contract, dacă va respecta valorile fundamentale ale persoanelor, ale instituțiilor de drept și ale societății, nesubminînd în nici un fel ordinea socială și starea economic a statului, precum și dacă nu va contraveni comportamentului considerat cuvenit în societatea de astăzi.
Condițiile de valabilitate analizate mai sus, reprezintă condițiile de fond, care trebuie mereu respectate la încheierea unui act juridic, însă în cadrul încheierii unui contract de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață este necesar să se respecte și condiția de formă, cu alte cuvinte să se respecte forma în care trebuie încheiat contractul, reglementată de lege.
Legislația prevede în mod expres că contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață se încheie în scris. Respectîndu-se forma scrisă se prezumă că în acest mod se protejează la nivel maxim atît drepturile beneficiarului cît și a dobînditorului, căci dacă simpla formă scrisă nu se respectă atunci ambele părți sunt decăzute din posibilitatea de a proba încheierea contractului cu martorii prezenți la încheiere.
În unele cazuri, la încheierea contractului se cere chiar respectarea formei autentificate, deoarece dacă obiectul contractului devine un bun care dacă s-ar înstrăina ar trebui autentificat notarial, atunci și încheierea acestui tip de contract va trebui autentificat sub sancțiunea nulității absolute.
Prin urmare, contractul de înstrăinare a terenurilor, precum și a imobilelor amplasate pe aceste terenuri, conform art.3 alin. (4) din Legea nr.1308/1997 privind prețul normativ și modul de vînzare-cumpărare a pămîntului, se încheie în forma autentică. [1.6]
În pofida tuturor condițiilor de valabilitate ce se cer a fi întrunite la încheierea contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață, totuși se adeverește că nu reprezintă mari impedimente condițiile, ci sunt practic elementare altor acte juridice, ceea ce presupune a nu fi tare complicat încheierea și semnarea unui astfel de contract.
2.2. Elementele contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
Din definiția legală dată de Codul Civil conchidem că părți ale acestui contract sunt beneficiarul întreținerii și dobînditorul. Beneficiarul mai poate fi numit ca întreținut sau creditor, deoarece acesta datorează transmiterea în propietatea celeilate părți a unui bun mobil sau imobil. Iar dobînditorul poate fi calificat ca fiind întreținător sau debitor, deoarece în schimbul bunul primit, el datorează întreținerea în natură cu toate cele necesare primei părți. Indiferent de denumirea folosită, o parte are dreptul la întreținere, în timp ce cealaltă este obligată să acorde întreținerea. [4.7]
Dat fiind faptul că legea nu stipulează careva restricții față de beneficiarul întreținerii, în această calitate poate activa orice persoană fizică, care dispune cu titlu de proprietate de un bun imobil sau mobil și care poate servi drept obiect al acestui contract. [2.3, p. 470 ] Restricția totuși persistă în calitatea beneficiarului, care poate fi numai și numai persoană fizică, căci cu toate că nu este stipulat expres, însă se subînțelege atunci cînd termenul contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii este se limitează la durata vieții întreținutului.
Beneficiarul urmează să fie înzestrat cu capacitatea necesară de a efectua acte juridice de dispoziție, deoarece obligația lui constă în a transmite dreptul de proprietate asupra unui bun. [2.4, p.75] Alte restricții cu privire la persoana întreținută nu mai sunt prevăzute, beneficiar putînd fi și persoanele care au probleme financiare, pentru care și inițial a fost conceput acest tip de contract, dar și persoanele îndestulate. Spre deosebire de vechiul Cod Civil care prevedea expres, că calitatea de beneficiar al întreținerii o pot avea doar persoanele inapte de muncă, atît din cauza vîrstei înaintate, cît și a stării de sănătate.
Dobînditor în contractul de înstrăinare pot fi persoanele fizice cu capacitate deplină. Capacitatea juridică deplină este necesară ca dobînditorul să poată primi în proprietate bunul de la beneficiarul întreținerii, în cazul în care bunul este un imobil, dobînditorul să poată fi înscris ca proprietar la oficiul cadastral ca mai apoi să poată dispună după bunul plac de bun, adică să-l poată înstrăina, greva sau gaja.
Pornind de la principiul libertății contractuale, persoanele juridice care dispun de capacitatea necesară vor putea totuși încheia astfel de contracte, care însă nu vor cădea sub incidența normelor prevăzute de Codul Civil pentru reglementarea contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață, astfel nefiind reglementate de legislația în vigoare aceste contracte vor reprezenta contracte nenumite.[2.4, p. 75]
Legislația civilă admite pluralitatea de subiecte în cadrul încheierii contractului de întreținere, mai mult este expres prevăzut că în cazul pluralității de părți obligația de întreținere este indivizibilă atît activ, cît și pasiv, aplicîndu-se astfel normele generale ale contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață. Se admite pluralitatea de persoane în cadrul contractului atît în calitatea de dobînditori cît și în calitate de beneficiari ai întreținerii.
Consecința indivizibilității întreținerii constă în aceea că prestațiile nu sunt susceptibile de executare parțială, deci trebuie efectuate față de toți creditorii (în ipoteza unei pluralități active) integral, conform necesităților și pe durata vieții fiecăruia. Dacă sunt mai mulți debitori, atunci oricare dintre ei îi poate elibera pe ceilalți față de întreținut, prin executarea obligațiilor datorate acestuia, dar cu drept de regres împotriva codebitorilor alături de care a contractat, proporțional cu partea ce le revine din datorie în mod individual. [2.7, p. 94]
În cazul pluralității active, debitorul datorează întreținerea către toți creditorii în măsura egală față de toți, pe toată durata vieții fiecăruia pînă la decesul ultimului creditor. Întreținerea va fi aceeași pentru fiecare, indiferent de situația financiară a beneficiarilor, cu alte cuvinte fiecare beneficiar în parte va fi asigurat cu locuință, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, ajutor și restul celor necesare, precum și cu o înmormîntare decentă și conformă religiei și ultimei dorințe la decesul fiecăruia. Dacă în cadrul contractului sunt mai mulți debitori, atunci nu contează cine îndeplinește obligațiile față de beneficiar, însă acestea trebuie îndeplinite conform contractului.
În acest caz obligațiile pot fi executate de către unul din dobînditori, însă ceilalți codebitori îi vor datora partea lor de obligații. Astfel, dobînditorul ce a executat îndatorirea are drept de regres împotriva celorlalți dobînditori cu care contractează, la partea din datorie ce trebuia onorată de către fiecare.
În ceea ce privește indivizibilitatea obligației de întreținere, apar întrebări cu privire la neexecutarea de către unele din părți, dacă acestea sunt mai multe, astfel că opinia doctrinarilor înclină spre ideea că dacă unul dintre întreținători nu-și onorează în totalitate obligațiile, atunci contractul se desființează doar pentru el. Respectiv, dobînditorul întreținerii nu va putea cere rezoluțiunea contractului, conform căruia i-au fost asigurate toate mijloacele necesare traiului, doar că nu de către toți întreținătorii, ci doar de către unii din ei.
Un alt element al contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață îl reprezintă obiectul contractului, ce este unul complex constînd din obligația de a da și obligația de a face. Prin obiect complex se înțelege un obiect dublu ce constă dintr-un bun mobil sau imobil și întreținere.
Obligația de a da reprezintă acțiunile beneficiarului întreținerii ce trebuie să-și asume îndatorirea de a transmite bunul mobil sau imobil în proprietatea dobînditorului, pe cînd dobînditorul trebuie să presteze întreținerea datorată conform contractului sau să îndeplinească obligația de a face.
Spre deosebire de Codul Civil din 1964, care prevedea posibilitatea înstrăinării în schimbul întreținerii doar a casei de locuit, potrivit reglementărilor actuale, bunul transmis de beneficiar poate fi atît mobil cît și imobil. Ca și în cazul altor contracte, bunul trebuie să fie în circuitul civil, să existe sau să poată exista cu certitudine în viitor. [2.4, p.75-76]
Totalitatea acțiunilor beneficiarului îndreptate spre transmiterea dreptului de proprietate asupra obiectului contractului de către dobînditor, cît și acțiunile dobînditorului referitoare la acordarea serviciilor de întreținere conform contractului se consideră acțiuni nemateriale ale părților, formînd obiectul juridic sau latura juridică a obiectului contractului. În ceea ce privește latura materială, este întreținerea în forma acordată de către dobînditor sub formă de locuință, hrană, îngrijire, iar din partea beneficiarului obiectul material, este bunul mobil sau imobil transmis în realitate dobînditorului pentru a se folosi de acest bun. [4.6]
Din conținutul obiectului contractului rezultă că întreținerea datorată urmează a fi în natură, dobînditorul trebuie să asigure beneficiarul cu locuință, hrană, să-i acorde ajutor și îngrijire. De asemenea întreținătorul va trebui să procure alimente și să le prepare, să procure îmbrăcăminte, să acorde ajutor la nevoie pe toată durata vieții și în măsura necesară. Iar o dată cu decesul beneficiarului, dobînditorul va fi obligat să organizeze înmormîntarea conform religiei și obiceiului credinței întreținutului, dar și să suporte toate cheltuielile.
Printre elementele contractului de întreținere se numără și forma acestui act, astfel că în scopul protecției cît mai eficiente a drepturilor beneficiarului întreținerii, legea prescrie încheierea contractului în forma scrisă. Forma scrisă este necesară de respectat atît pentru ca actul să fie valabil încheiat, cît și pentru a se putea proba. Nerespectarea formei simple scrise decade părțile în posibilitatea dovedirii existenței contractului prin proba cu martori. În cazurile cînd pentru înstrăinarea bunului transmis de beneficiar se cere forma autentică, contractul urmează a fi autentificat notarial, sub sancțiunea nulității absolute. [2.4, p. 76]
Termenul este un eveniment viitor și sigur că se va produce, care afectează executarea sau stingerea unei obligații. În marea majoritate a cazurilor termenul este fixat de părți în contract. El fiind determinat de o dată calendaristică la care debitorul este ținut să-și execute obligația față de creditor (să plăteasca o sumă de bani, să predea o lucrare efectuată, să predea un lucru, să remită posesia unui obiect, etc.) sau rezultă din natura contractului, adică din circumstanțele care determină data la care creditorul va primi prestația datorată de către debitor.[2.3, p. 615]
Cum orice contract este încheiat pentru un anumit termen, această ordine o respectă și contractul de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață, astfel că termenul acestui contract este determinat de natura sa și îl putem delimita din însăși denumirea contractului. Fiind un termen determinat se presupune că e în favoarea dobînditorului, deoarece beneficiarul nu poate cere executarea obligațiilor decît la momentul favorabil, ca exemplu poate fi situația în care beneficiarul nu poate impune să i se procure haine de iarnă vara, sau să i se platească chiria la locuință pentru un an înainte, dacă aceasta se achită lunar și altele. Pe cînd dobînditorul este în drept să execute obligația chiar și înainte de venirea momentului potrivit, aceasta fiind o regulă generală conform căreia în caz de litigiu, contractul se interpretează în favoarea părții contractante care s-a obligat.
Contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață este un contract în care de sinestătător își stabilește termenul. Termenul este egal cu durata de viață a beneficiarului întreținerii, depinzînd astfel de survenirea morții întreținutului, neputîndu-se astfel de stabilit în alt mod precum o dată calendaristică, acesta fiind un termen viitor necunoscut.
În cazul contractului de întreținere cu pluralitate de părți contractante active, adică de beneficiari, contractul va fi valabil și se va considera executat la decesul ultimului beneficiar în favoare căruia a fost stabilită obligația de întreținere.
Legea nu conține prevederi referitoare la periodicitatea prestațiilor la care s-a obligat dobînditorul. În lipsa unor prevederi contractuale exprese, întreținerea în natură trebuie să fie oferită în așa mod, încît să asigure exigențele normale pentru o viață decentă a beneficiarului. [2.4, p. 76]
Se prezumă că orice contract cu titlu oneros are stipulat și un preț, reprezentînd expresia bănească a valorii unui bun, unui serviciu, unei mărfi. Contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii este un contract oneros, însă cu toate nu poate fi catalogat ca unul echitabil, căci asta ar însemna că contraprestațiile părților contractante ar avea aceeași valoare, însă deseori nu se întîmplă a fi așa. În cadrul contractului de întreținere, caracterul aleatoriu al contractului accentuează ideea că prețul nu poate fi stabilit, deoarece riscul conform căruia nici beneficiarul și nici dobînditorul nu pot să cunoască întinderea obligațiilor și nici termenul nu poate evalua prețul bunului mobil sau imobil transmis către dobînditor, care poate fi mai mic sau mai mare decît valoare pretației de întreținere și invers.
2.3. Efectele contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
Caracterul sinalagmatic al contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață oferă ambelor părți contractante drepturi și obligații corelative, deși acestea nu sunt prevăzute și enumerate de către lege.
Majoritatea doctrinarilor susțin că obligația principală a beneficiarului întreținerii rezidă în transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului care reprezintă obiectul propriei prestații și predarea nemijlocită a acestuia. [2.4, p.77] Alți autori civiliști [2.7, p. 191-192] exprimă și punctul de vedere conform căruia transferul dreptului real nu trebuie considerat ca o obligație propriu-zisă, deoarece se produce automat în momentul realizării acordului de voință, datorită caracterului consensual al contractului.
Obligația beneficiarului este una de a da, ce desemnează îndatorirea debitorului unui raport juridic de obligație de a transfera sau de a constitui, în folosul creditorului, un drept real asupra unui lucru. Pentru a putea executa o obligație de a da, debitorul trebuie să fie titularul dreptului real respectiv (proprietar, uzufructuar etc.) și să aibă capacitatea de a înstrăina. [ 4.1]
În ordinea de idei expusă mai sus, transmiterea dreptului real care este obligația beneficiarului întreținerii reprezintă o obligație de a da, ce poate viza unele bunuri sau chiar toată averea întreținutului. Conform regulii generale a obligației de a da, dacă aceasta nu este executată deloc sau este executată, însă nu conform contractului, atunci dobînditorul este în drept și poate cere executarea forțată și plata despăgubirilor. De asemenea, conform acestei reguli dobînditorul este în drept să invoce aceste temeiuri pentru rezoluțiunea, considerîndu-se a fi suficiente.
În lumina celor expuse, apare și întrebarea ce se întîmplă dacă părțile au încheiat un antecontract, iar beneficiarul a decedat înainte de a înstrăina un bun absolut valabil, se poate de ținut moștenitorii să îndeplinească operațiunea ce ar fi decurs din antecontract dacă beneficiarul ar mai fi fost în viață?
Absolut logică va fi ideea să nu fie obligați de a încheia contractul la care se obliga beneficiarul prin antecontract, în cazul în care dobînditorul nu a reușit să presteze întreținerea față de el pînă la decesul acestuia. În situația dată, contractul nu va mai fi încheiat. Însă dacă dobînditorul a prestat obligații de întreținere către beneficiar pînă la moartea sa, iar încheierea contractului va fi amînată pentru o dată ulterioară, atunci moștenitorii vor fi obligați să perfecteze acest act prin care vor transmite dreptul de proprietate asupra bunului promis în antecontract de către beneficiarul decedat.
În toate cazurile, moștenitorii nu vor putea invoca diferența dintre valoarea mare a bunului dat în schimb și cuantumul foarte scăzut al prestațiilor efectiv acordate în timpul vieții creditorului, din motivul că actul în cauză are caracter aleatoriu și se prezumă că părțile și-au asumat acest risc în momentul în care au consimțit la încheierea lui. [2.7, p. 193]
O altă obligație a beneficiarului întreținerii o reprezintă și garanția contra evicțiunii și contra viciilor ascunse. În cazul întreținerii, la transmiterea unui bun individual determinat, contractului i se vor aplica, în virtutea caracterului său translativ de proprietate regulile de vînzare-cumpărare, care reprezintă dreptul comun pentru această categorie de convenții, în lipsa unor reglementări speciale în ceea ce privește obligația beneficiarului de a garanta pe dobînditor împotriva vicilor ascunse grave existente în momentul încheierii actului (asigurîndu-i, astfel, utila folosință a bunului), precum și împotriva evicțiunii totale sau parțiale provenite din fapta proprie ori a unui terț (pentru o liniștită posesie a lucrului), bucurîndu-se, în același timp, de privilegiul recunoscut cumpărătorului. [2.7, p. 194-195]
Există însă controverse în rîndul doctrinarilor, deoarece cu toate că nu este stipulat legal, evicțiunea totală sau parțială a dobînditorului îi conferă dreptul să ceară valoarea totală sau parțială a bunului, respectiv, beneficiarul întreținerii se obligă să restituie valoarea de care este evins dobînditorul.
În această ordine de idei, există două păreri ale specialiștilor, o parte sunt de acord ca patrimoniul dobînditorului să se întoarcă în patrimoniul său în cuantumul proporțional cu evicțiunea, altă parte ai literaturii de specialitate susțin că dobînditorul o dată cu exprimarea voinței dobînditorul își exprimă acordul să suporte atît cîștigul, dar și pierderea din considerentul că acest contract este unul aleatoriu. Cu toate acestea, însă și beneficiarul întreținerii este obligat să pună la dispoziția dobînditorului bunul și să asigure folosința conform destinației fără nici o tulburare.
O formă de evicțiune mai neobișnuită poate fi considerată și exproprierea pentru cauza de utilitate publică, doar că această situație nu cade sub incidența obligației de garanție a beneficiarului. Prin urmare, așa cum s-a arătat în literatura juridică, după preluarea imobilului, contractul continuă să producă efecte, deci debitorul va fi obligat să își execute în continuare obligațiile, într-ucît beneficiarul a transferat dreptul de proprietate asupra bunului, iar exproprierea este un risc care se suportă de către proprietar. [2.7, p. 197]
Bunul transmis de beneficiar trebuie să aibă caracteristicile obișnuite unui asemenea bun, atunci acesta va fi considerat fără vicii materiale, adică va corespunde destinației stabilite în contract, va corespunde utilizării obișnuite și va avea caracteristicile obișnuite ale bunului dat. De asemenea, bunul trebuie predat și fără vicii de natură juridică, prin care se înțelege dreptul sau pretenția unui terț asupra bunului. De asemenea, poate fi considerat viciu de natură juridică și cazul în care în registrul bunurilor imobile este înscris un drept inexistent. Poate fi situația cînd în registrul bunurilor imobile este înscris un drept de uzufruct, gaj, superficie, dar în realitatea aceste drepturi nu există. [2.3, p. 743] În cazul viciilor ascunse, beneficiarul întreținerii va răspunde ca vînzătorul unui bun, cu alte cuvinte, va fi obligat să înlăture viciile prin îmbunătățirea bunului sau schimbul cu un alt bun asemeni primului.
Corelativ obligației beneficiarului de a preda dreptul de proprietate asupra bunului către dobînditor, cel dintîi beneficiază de dreptul de ai fi garantate și respectate interesele sale. Protejarea intereselor patrimoniale ale beneficiarului se face prin normele legale expres prevăzute la secțiunea contractului de întrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață din Codul Civil ” în timpul vieții beneficarului întreținerii, dobînditorul nu are dreptul să înstrăineze bunul. În cazul imobilelor, această interdicție se înscrie în registrul bunurilor imobile. Gajarea sau grevarea în alt mod a bunului se permite numai cu acordul beneficarului întreținerii. ”[1.1] Această normă stipulează două garanții, care asigură interesele patrimonaile ale beneficiarului întreținerii. Prima garanție constă în stabilirea interdicției de înstrăinare a bunului transmis de beneficiarul întreținerii pe durata vieții acestuia. Dacă obiectul contractului este un imobil, această interdicție se înscrie în registrul bunurilor imobile. A doua garanție constă în stabilirea gajului sau altor grevări a obiectului contractului, numai cu consimțămîntul beneficiarului întreținerii. [2.3, p.art.471]
Corelativ obligației beneficiarului de a preda bunul, dobînditorul este ținut să-l recepționeze. Executarea obligației de recepționare urmează a fi efectuată în conformitate cu prevederile generale de executare a obligațiilor. [2.4, p. 77] O dată cu recepționarea bunului, dobînditorul devine proprietar, astfel că va trebui să suporte și riscul pieirii bunului, deoarece o dată devenit proprietar el va suporta toate riscurile legate de patrimoniul primit. Prin această normă legală, defapt se protejează interesele beneficiarului întreținerii, căci acesta oricum beneficiază de întreținere indiferent cu soarta bunului, fie că acesta este distrus sau piere atît în urma unei forțe majore, cît și din altă cauza, astfel că dobînditorul nu poate refuza prestarea întreținerii în nici un caz, beneficiarul păstrîndu-și dreptul la întreținere.
Prestația întreținerii este totuși cea mai importantă obligație a dobînditorului. Această obligație este una de a face, în care debitorul este dator de a săvîrși anumite fapte sau acțiuni, lucrări sau servicii și se execută în timp, printr-o acțiune continuă sau prin mai multe acțiuni repetate. [4.1]
Unii autori afirmă că prestația de întreținere ar fi o obligație de prudență și diligență, deoarece dobînditorul are îndatorirea de a încerca prin orice mijloace și a depune toată diligența sa pentru a obține un rezultat în favoare beneficiarului, cu toate că nu garantează nici un rezultat. Iar alții sunt mai convingători că datorită condițiilor de executare această obligație este de rezultat, deoarece ambele părți contractante urmăresc un obiect și un scop bine determinat, o parte obligîndu-se ca prin acțiunile sale să obțină rezultatul în favoarea celeilalte părți și numai cu obținerea rezultatului la care partea s-a obligat, prestația se consideră executată.
Prin specificul modalității de executare, obligația de întreținere a dobînditorului se prezumă că va fi executată personal de către acesta, cu excepția situațiilor cînd este nevoie și de concursul terțelor persoane, ca de exemplu situațiile cînd beneficiarul necesită un îngrijitor sau de o persoană specializată în acordarea îngrijirilor medicale.
Din noțiunea legală a contractului constatăm că întreținerea trebuie acordată în natură, cu toate că se admite ca în unele situații, într-un mod complementar și cu caracter subsidiar să se facă unele prestanții în bani ce se vor folosi pentru îngrijire, însă doar complementar fără a înlocui absolut modalitatea de întreținere.
Obligația de întreținere trebuie executată conform dispozițiilor contractuale, iar în lipsa unor norme exprese prevăzute în conținutul contractului, obligația de întreținere se va executa în conformitate cu regulile generale de executarea a obligațiilor, adică se va executa în modul corespunzător, cu bună-credință, precum și la locul și în momentul stabilit.
În materia întreținerii ne confruntăm cu problema imposibilității obiective de reglementare exactă a termenelor și a condițiilor de executare, datorită naturii și caracterului prestațiilor, precum și a nevoilor schimbătoare ale beneficiarului, ceea ce a determinat aplicarea unor reguli generale, a căror respectare va avea drept finalitatea asigurarea executării corespunzătoare a înțelegerii intervenite între părți, astfel încît, pornind de la stipulațiile contractuale, îngrijirea va fi acordată potrivit destinației sale, în conformitate cu regimul specific obligațiilor de a face asumate intuitu personae, precizîndu-se că efectele convențiilor nu se limitează la ceea ce este expres stipulat în ele. Criteriile obiective de evaluare ale modului în care a fost executat contractul pot fi considerate: satisfacerea nivelului obișnuit de trai al întreținutului (care trebuie, cel puțin, să îl echivaleze pe cel avut anterior încheierii contractului, dacă nu chiar să se remarce o îmbunătățire) ori, restrîngîndu-se aria de apreciere, asigurarea nevoilor prezente ale creditorului, care reprezintă limita dreptului său. [2.7, p. 209]
Întreținerea trebuie să fie conform nivelului mediu de trai sau conform nivelului beneficiarului pînă la încheierea contractului și nici cum mai rău. Beneficiarul nu trebuie să simtă lipsa începînd cu locuința, hrană, îmbrăcăminte, plățile serviciilor comunale, dar și a curățeniei în locuință, dacă acesta nu și-o poate asigura singur, a ajutorului și a diverselor necesități ce apar pe parcursul timpului, chiar dacă acestea nu sunt stipulate în contractul încheiat și dacă beneficiarul nu ar fi avut nevoie la momentul semnării contractului. Cu toate acestea, dobînditorul nu se poate folosi de situația în care beneficiarul pînă la încheierea contractului a avut un trai greu, cu mult sub necesitățile sale și să-i presteze aceeași întreținere, nu contează starea beneficiarului, ci contează obligația dobînditorului de a presta întreținerea la nivelul necesitățiilor, căci o întreținere sub nivel pe motivul că aceeași soartă avea beneficiarul pînă la încheierea contractului poate fi caracterizată ca o obligație neexecutată sau executată necorespunzător.
Într-o altă accepțiune, se prezumă ideea că întreținerea trebuie oferită în funcție de necesitățile beneficiarului la momentul dat. Chiar dacă în cadrul contractului s-au enumerat exhaustiv acțiunile pe care trebuie să le întreprindă dobînditorul cînd acordă întreținere, însă această dispoziție contractuală nu-l lipsește pe dobînditor de îndatorirea de a acorda întreținerea după necesități, spre exemplu beneficiarul s-a îmbolnăvit, iar la momentul încheierii contractului acesta era sănătos, dobînditorul nu se va eschiva, ci conform bunelor moravuri îi va acorda îngrijirile medicale necesare, chiar dacă nu există prevederile contractuale.
Cu toate acestea, totuși beneficiarul nu poate abuza de obligațiile pe care i le datorează dobînditorul si nu poate cere decît cele necesare unui trai decent, nu poate supune dobînditorul decît la cheltuieli necesare și utile și nu peste măsura lucrurilor, spre exemplu se va califica ca întreținere necesară ajutotul medical acordat în cazul unei boli, dar nu și în cazul cînd beneficiarul își dorește o operație estetică, aceasta nefiind necesară vieții, în acest fel sunt protejate și interesele dobînditorului de a nu suporta abuzuri din partea beneficiarului. De asemenea și beneficiarul este protejat, căci dobînditorul nu se poate eschiva de la prestarea întreținerii oricît de oneroasă ar fi pentru el, avînd în vedere caracterul aleatoriu al contractului și nu poate invoca lungimea vieții beneficiarului, deoarece semnînd contractul înseamnă că a realizat șansa și riscul de cîștiga sau de a suporta pierderi. În lipsa acordului creditorului, debitorul nu se poate elibera de executarea obligației de întreținere, chiar dacă s-ar obliga să retransmită în patrimoniul creditorului bunul primit fără a pretinde restituirea contravalorii întreținerii prestate. [2.6, p. 539]
Obligația întreținătorului are un caracter continuu, dobînditorul trebuind să garanteze întreținutului un trai normal, firesc, comparativ cu cel avut anterior încheierii contractului. [2.14, p. 341]
În considerarea caracterului continuu, permanent și urgent al întreținerii, aceasta trebuie prestată zi de zi, în mod succesiv, executarea în acest fel a obligației avînd caracter esențial. [2.7, p.209-210] Deși se consideră că beneficiarul necesită îngrijiri zilnice și dobînditorul trebuie să le presteze, majoritatea doctrinarilor totuși nu consideră aceasta o regulă ce trebuie impusă fără nici o distincție. De cele mai multe ori este posibil ca întreținutul să nu necesite o asistență zilnică, singur fiind în stare să-și poarte de grijă, dacă beneficiarul singur constată că are nevoie de ajutorul dobînditorului doar de cîteva ori pe săptămînă, sau doar în unele situații cotidiniene, atunci este acceptabil ca întreținătorul să-i acorde doar în acele momente sprijin, nefiind acuzat că nu și-ar îndeplini obligațiile corespunzător, atîta timp cît beneficiarul este asigurat cu cele necesare.
De altfel, așa cum s-a afirmat, succesivitatea prestațiilor, ce conferă specificitatea obligației de întreținere, presupune coerență și ritmicitate în executare, ceea ce înseamnă că prestațiile nu trebuie efectuate sporadic, intermitent sau printr-o acțiune unică, indiferent de valoarea economic a acestora. Atragem, însă, atenția asupra pericolui încercării de a încadra modul concret de derulare a relațiilor dintre părți în șabloanele formaliste în ceea ce privește aprecierea faptului, dacă îndatoririle convenționale au fost îndeplinite în mod corespunzător, noțiunea de permanență trebuind interpretată în funcție de esența raporturilor dintre contractanți. [2.7, p. 210] Însă, în caz de nevoie, beneficiarul poate solicita ajutorul dobînditorului de cîte ori are nevoie și nu poate fi privat de asistență pe motiv că mai devreme nu ar fi solicitat-o, acesta este dreptul său, iar dobînditorului nu-i rămîne decît să se conformeze și să-și îndeplinească obligațiile.
În doctrină se mai precizează și faptul că cerința succesivității vizează atît asigurarea de sprijin material, cît și moral. [2.8, p.23] În acest sens, dobînditorul este obligat să asigure beneficiarul și cu sprijin moral, psihologic în caz de nevoie, deoarece de multe ori prestațiile materiale sunt executate în conformitate, însă conduita manifestată prin indiferență, presiuni, reproșuri reciproce, nervozități, lovituri față de beneficiar poate să-i creeze un disconfort, incomodități precum și boli psihice, ce ar putea influența chiar și durata vieții beneficiarului. Această interpretare accentuează sensul larg al noțiunii de întreținere, căci această obligație nu include doar prestațiile materiale, ci și altele precum cele morale, spirituale.
Obliagația de întreținere se compune în principiu din mai multe elemente:
hrana, nu doar procurarea și acordarea, dar și pregătirea ei. La acest capitol apar cele mai multe probleme, deoarece dobînditorul își limitează prestația doar la procurarea produselor alimentare, însă beneficiarul la necesitate poate cere și prepararea hranei, dacă singur se află în imposibilitate și îi vine greu să se descurce cu treburile gospodărești, dacă dobînditorul refuză prepararea hranei, atunci acest fapt poate fi calificat ca executare necorespunzătoare;
îmbrăcăminte conform condițiilor climaterice și conform nevoilor;
prestarea de servicii, ca de exemplu repararea locuinței, curățenia gospodăriei etc;
îngrijiri medicale, acest aspect este unul foarte important, deoarece acest gen de contract de cele mai dese ori este încheiat de persoane în etate care fără doar și poate au nevoie de îngrijiri medicale. Părțile, frecvent, includ clauze în contract prin care dobînditorul se obligă expres să acorde asistență medicală, de către el sau la nevoie de către o persoană abilitată în domeniu, precum și de a procura medicamentele și de a a achita orice cheltuie legate cu starea de sănătate a beneficiarului. Important de menționat este faptul că și în lipsa dispozițiilor contractuale, dobînditorul va fi obligat să aibă grijă de starea de sănătate a beneficiarului, nefiind scutit de această prestație. Dobînditorul rămîne a fi responsabil pentru medicamentele procurate și serviciile prestate;
plata unor mici sume de bani pentru cheltuielile cotidiene suportate de beneficiar și în cazul cînd acesta nu le are și le cere de la dobînditor;
înmormîntarea, evenimentul survenit după decesul beneficiarului, dar care este suportat tot de dobînditor. Această obligație este suportată de dobînditor indiferent de faptul dacă există o astfel de clauză contractuală sau nu în contract. Înmormîntarea trebuie desfășurată conform obiceiurilor credinței beneficiarului și a ultimei sale dorințe;
aspectul moral, decoarece dobînditorul trebuie să dea dovadă de o comportare respectuoasă. Acest contract se încheie de cele mai multe ori de către bătrînii ce caută nu doar beneficii patrimoniale, ci încredere și sprijin la bătrînețe.
Legislația consfințește că părțile pot stabili de comun acord executarea obligației de întreținere în forma achitării periodice a unei sume de bani. La prima vedere, distincțiile între contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață și contractul de rentă viageră în acest caz practic dispar. Îm pofida tuturor aparențelor, contractul și în continuare va fi de întreținere și nu de rentă viageră. [2.4, p. 78]
Transformarea în bani a obligației de întreținere este posibilă numai în condițiile în care executarea în natură nu este posibilă. [2.14, p.342] De cele mai deseori însă, părțile de sinestătător prin consimțămîntul lor pot transforma întreținerea în plata unei sume de bani. Dacă s-a realizat o asemenea înțelegere, efectul principal al contractului de novație este acela al stingerii vechii obligații existente între creditor și debitorul său și înlocuirea acesteia cu o obligație nouă. [2.6, p.545]
În ordinea de idei expuse mai sus, se cere de accentuat opinia conform căreia dacă obligația de întreținere a fost transformată în bani, ea valorează o novație, doar în cazul cînd părțile contractante și-au dat acordul pentru aceasta. Iar această novație a obligației nu transformă contractul de înstrăinarea a unui bun cu condiția întreținerii pe viață într-un contract de rentă viageră, deoarece vor fi aplicate regulile generale care guvernează obligațiile civile și nicidecum regulile contractului de rentă. În cazul în care prestarea întreținerii se transformă în bani în urma unei hotărîri judecătorești, atunci transformarea nu reprezintă o novație și respectiv vor fi aplicate în continuare regulile specifice contractului de întreținere.
Obligația de întreținere contractată de către dobînditor va fi una contractuală, deoarece temeiul apariției sale este un contract și nicidecum de natură legală, astfel, dobînditorul va datora întreținerea la care s-a obligat indiferent de resursele sale financiare sau de cele ale beneficiarului, dacă cel din urmă posedă suficiente resurse materiale și financiare asta nu înseamnă că dobînditorul se poate eschiva. De asemenea, dobînditorul nu se poate eschiva de la prestarea întreținerii pe motiv că valoare ei depășește valoarea bunului primit, căci în asta și constă caracterul aleatoriu al contractului.
La capitolul întreținere deseori apar probleme la datorarea prestațiilor în cazul pluralității de subiecte contractante. În primul rînd se va analiza situația în care dobînditorii sunt mai mulți, în acest caz vor datora cu toții întreținere, aceasta fiind indivizibilă. Întreținerea indivizibilă poate fi prestată doar de către unul din dobînditori, acesta din urmă avînd drept de regres făță de ceilalți. O altă situație pentru care e nevoie de o soluție este cazul cînd teoretic dobînditorii sunt soți, ulterior recepționării bunului aceștia divorțează și în urma partajării averii, unul dintre ei primește bunul, iar celălalt va primi o sumă de bani proporțională cu partea sa din bun. În astfel de cazuri apare întrebarea cine va datora întreținere și de la care dobînditor, beneficiarul va fi în drept s-o solicite, precum și dacă neexecutarea obligației de către unul dintre soți poate duce la rezoluțiunea contractului.
În asemenea împrejurări, rezultă soluția precum că beneficiarul este în drept să pretindă executarea obligației de la ambii soți, în aceeași măsură indiferent de cine a primit imobilul, căci oricum celălalt soț a primit suma de bani ce i s-a cuvenit, iar caracterul indivizibil al prestației justifică soluția.
Deși obligația cu pluralitate de subiecte pasive implică indivizibilitate, se consideră totuși că, sub acest aspect, în cadrul contractului de întreținere se mai poate exprima și un alt punct de vedere. Astfel, dacă la încheierea actului juridic, creditorul a avut în vedere calitățile personale ale debitorilor săi, care numai prin exercitarea lor în mod curent puteau asigura îndeplinirea eficientă a sarcinilor de întreținere, se consideră că neexecutarea obligației de către unul dintre codebitori poate constitui o cauză în susținerea rezoluțiunii, deoarece contractul s-a încheiat în considerația acestor calități conjugate. [2.9, p.144]
La cea de-a doua latură a problemei, soluția este că beneficiarul poate alege între a cere executarea integrală a întreținerii de către oricare dintre soți sau de a cere desființarea contractului, aceste soluții se aplică în dependență de cum îi sunt satisfăcute interesele și necesitățile.
În cazul pluralității de părți active, dobînditorul datorează întreținerea în același cuantum față de toți fără a face vreo diferență. Obligația se poate consideră îndeplinită doar în cazul în care întreținerea a fost prestată integral față de toți beneficiarii și nici într-un caz executarea întreținerii față de un beneficiar nu va scuti dobînditorul de prestația datorată față de ceilalți creditori, iar celui ce nu i s-a oferit întreținerea cuvenită va fi în drept să ceară rezoluțiunea contractului.
Un aspect important în prestarea obligației de întreținere este cu privire la locul executării întreținerii. În acest sens, dacă părțile contractante au locuințe separate se admite ca întreținerea să fie prestată la locuința beneficiarului, ținîndu-se cont că întreținerea se va presta în natură. De asemenea, obligația poate fi executată într-un loc stipulat în contract sau împrejurările sunt unele în care întreținerea se va presta în alt loc în afară de locuința beneficiarului. Dacă întreținerea (în sensul restrîns al noțiunii) nu este disociată de asigurarea locuinței (aceasta din urmă nefiind de esența întreținerii), ea urmează a fi prestată la locul stabilit pentru locuință, dacă nu s-a convenit altfel (eventual chiar locuința debitorului). [2.6, p 539]
În sensul în care părțile contractante sunt mai mulți beneficiari, atunci întreținerea va fi prestată la domiciliul fiecăruia dintre ei, iar dacă beneficiarul domiciliază împreună cu dobînditorul atunci prestația se va efectua tot în acel loc. Doctrinarii nu sunt de acord cu aceea că, în lipsa de stipulație expresă în contract, se poate presupune că părțile au înțeles că întreținutul să locuiască împreună cu debitorul deoarece, în virtutea caracterului intuitu personae al convenției, acesta îl consideră ca pe un membru al familie sale, din motivul că există posibilitatea ca beneficiarul să dețină o locuință proprie, atît timp cît bunul folosit pentru constituirea fondului întreținerii nu este reprezentat de imobilul în cauză. [2.7, p.215] În plus, se pot crea situații în care locuirea împreună a părților este chiar imposibilă, fie că imobilul preluat de dobînditor este prea mic, ca exemplu un apartament cu o cameră, fie că dobînditorul are o familie numeroasă și plus la asta o locuință în care toată familia este stabilită deja de mulți ani.
La acest capitol cred că este cel mai important de accentuat că beneficiarul trebuie să predea proprietatea bunului dobînditorului, iar cel din urmă să presteze întreținerea la care s-a obligat în modul cuvenit, la timpul potrivit și la locul stabilit.
CAPITOLUL III. APLICAREA PRACTICĂ A CONTRACTULUI DE ÎNSTRĂINARE A BUNURILOR CU CONDIȚIA ÎNTREȚINERII PE VIAȚĂ
3.1. Practica aplicării și încetării contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață
Contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață va înceta conform cauzelor generale de încetare a obligațiilor: prin acordul părților, remiterea datoriei, novației și altele. Acest contract însă nu poate înceta prin executare, deoarece el se va considera executat în momentul decesului beneficiarului întreținerii. Respectiv, contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață va înceta. Acest contract va înceta o dată cu decesul beneficiarului întreținerii, iar dacă vor fi mai mulți beneficiari, atunci contractul va înceta la moarte ultimului beneficiar.
Dacă contractul de înstrăinare cu condiția întreținerii nu va înceta prin executare, acesta nu va înceta nici prin pieirea bunului. O dată cu încheierea acestui contract, bunul îi va fi atribuit patrimoniului dobînditorului, iar conform normelor generale proprietarul va suporta toate riscurile legate de patrimoniul său. Un alt moment în acest contract ce nu duce la încetarea contractului va fi norma ce reglementează că dobînditorul nu va fi eliberat de obligațiunea de a întreține beneficiarul din momentul în care bunul a dispărut sau a fost distrus. Prin urmare, interesele beneficiarului sunt protejate, el va beneficia de întreținere în toate cazurile de distrugere a bunului, indiferent de cauză.
De asemenea, nu va constitui un motiv de încetarea a raporturilor din contractul de întreținere decesul dobînditorului. În acesta caz, drepturile și obligațiile dobînditorului ce rezultă din contractul de întreținere trec la succesorii care au acceptat moștenirea. Spre deosebire de contractul de rentă viageră, care permite eliberarea succesorilor debirentierului de plata rentei restituind bunul primit, pentru contractul de întreținere această posibilitate există doar dacă părțile consimt. [2.4, p. 79]
În ordinea celor expuse mai sus, putem specifica că contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii va înceta ca urmare a aplicare a sancțiunii, iar prin sancțiune se are în vedere măsura de constrîngere aplicată în cazul neexecutării obligațiilor de întreținere. Ca sancțiune se va aplica rezoluțiunea, ea este acea sancțiune ce constă în desființarea retroactivă a unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu, în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor de către una dintre părți. [4.2]
Normele civile prevăd posibilitatea beneficiarului ca în cazul în care obligațiile nu sunt executate în conformitate de către dobînditor, să ceară rezoluțiunea contractului. Dobînditorul va putea fi acuzat de neexecutarea obligației numai în cazul în care cu vinovăție acesta nu și-a onorat obligația de întreținere. Apreciind executarea obligației de întreținere, instanțele judecătorești vor trebui să țină cont de toate particularitățile relațiilor dintre părțile contractului. Întîrzierea sistematică de oferire a întreținerii, prestarea într-un volum mai mic mai mic decît cel convenit, refuzul de a presta întreținerea în general reprezintă temei pentru beneficiar de a rezolvi contractul. Pornind de la natura fiduciară a obligației de întreținere, atitudinea ostilă a dobînditorului față de beneficiar, ultragierea, insultarea acestuia urmează a fi tratate drept o neexecutare esențială a contractului. [2.20, p. 365]
În cazul în care beneficiarii sunt mai mulți, obligația de întreținere va fi considerată ca executată doar în cazul în care obligația de întreținere va fi executată către toți beneficiarii, căci obligația de întreținere este indivizibilă. Iar neexecutarea măcar față de un beneficiar va deveni motiv de rezoluțiune cu efect retroactiv deplin în privința bunului transmis.
Însă, neexecutarea se poate produce și din cauza beneficiarului ce refuză să primească alimentele, refuză să primească întreținerea, invocă diverse motive sau capricii pentru a împiedica dobînditorul de a presta întreținerea cuvenită și atunci rezoluțiunea va fi respinsă. În categoria actelor ce vor fi respinse ca să se admită rezoluțiunea va fi și situația în care dobînditorul nu poate presta întreținerea din imposibilitatea fortuită de a executa contractul.
Contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreții pe viață va putea fi rezolvit și din inițiativa dobînditorului, în cazul cînd acesta se află în imposibilitatea executării contractului, dar nu din motive ce depind de el, ci de împrejurări independente de voința sa. Rezoluțiunea cerută de către dobînditor va produce aceleași efecte ca și rezoluțiunea cerută de beneficiar, spre exemplu dobînditorul și-a înrăutățit starea financiară și nu mai poate presta întreținerea față de beneficiar. Iar în acest caz dacă rezoluțiunea nu va fi cerută de dobînditor, va fi cerută de beneficiar, respectiv efectele rezoluțiunii vor fi aceleași.
Dacă dobînditorul solicită rezoluțiunea contractului doar din simplă dorință, fără a invoca circumstanțe obiective, în virtutea cărora se află în imposibilitate de a executa obligația de întreținere, acțiunea sa se va respinge ca neîntemeiată. De asemenea, este inadmisibilă invocarea pieirii bunului dobîndit, deoarece riscul pieirii bunului aparține dobînditorului și acest fapt nu-l degrevează pe dobînditor de obligația de întreținere. [1.6]
Stipulațiile acestei norme prevăd dreptul părților de a cere rezoluțiunea contractului. Egalitatea părților în acest sens se manifestă prin faptul că fiecare parte poate cere rezoluțiunea doar în cazurile prevăzute de lege. Din conținutul acestei norme rezultă, că dreptul beneficiarului întreținerii poate fi rezolvit doar în cazul, cînd nerespectarea obligațiilor contractuale depinde de însuși dobînditor. Respectiv, dreptul dobînditorului de a cere rezoluțiunea contractului poate fi realizat în cazul imposibilității executării obligațiilor contractuale din cauza unor circumstanțe, care nu depind de voința lui. Aceste circumstanțe pot fi următoarele: invaliditatea, boala, șomajul și altele, care sunt de ordin obiectiv. Prin urmare, imposibilitatea executării care depinde de voința dobînditorului nu poate servi temei pentru rezoluțiunea contractului din inițiativa acestuia. [2.3, p. 472]
Deși legea nu prevede expres, considerăm că neexecutarea obligației de predare a bunului de către beneficiar sau existența viciilor ascunse reprezintă o neexecutare esențială a contractului, care-i oferă dobînditorului dreptul de a cere rezoluțiunea. În acest caz el va putea pretinde și restituirea valorii prestației făcute în natură. [2.4, p. 80]
Pînă la intrarea în vigoare a Codului Civil din 2002, în doctrină, dar și în practica judiciară a apărut logica întrebare ce drept ar avea să ceară beneficiarul întreținerii în cazul în care dobînditorul nu-și onorează obligația de întreținere, dacă se vor aplica regulile generale din materia dreptului comun prin care beneficiarul va putea cere fie executarea contractului, fie rezoluțiunea sa?
Iar o altă întrebare la acest capitol este de ce beneficiarul întreținerii poate cere rezoluțiunea contractului și nu rezilierea?
Răspunsul la întrebarea a doua a venit de la doctrină, dar și jurisprudența și-a dat acordul de a recunoaște aplicarea rezoluțiunii, deoarece se precizează că succesiv doar întreținătorul va presta întreținerea, pe cînd beneficiarul va executa obligația instantaneu, transferînd proprietatea asupra bunului o dată, căci ca efect principal al contractului se va considera înstrăinarea bunului și nu prestația de întreținere.
De menționat că rezoluțiunea se poate cere pentru neexecutarea incapabilă a obligației de întreținere și nu în caz de neexecutare fortuită, iar riscul obligației imposibile de executat va fi suportat de debitorul acesteia. [2.14, p.344]
Chiar dacă legea nu stipulează această normă, însă doctrina o susține, fiind preluată din doctrina altor state precum că rezoluțiunea contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață poate fi numai judiciară și poate fi examinată doar la cererea beneficiarului întreținerii, moștenitorilor săi, creditorilor chirografari, dar și a dobînditorului.
Dreptul de întreținere fiind un drept personal, nu este transmisibil prin succesiune. Caracterul personal al creanței de întreținere care se stinge la moartea beneficiarului nu influențează caracterul patrimonial al acțiunii în rezoluțiunea contractului, într-ucît, deși obligația are ca obiect o prestație contractuală intuitu personae, acțiunea în rezoluțiunea contractului pentru neexecutare are caracter patrimonial, astfel că dreptul la acțiune se transmite asupra moștenitorilor, care îl pot exercita în termenul general de prescripție.
În principiu, rezoluțiunea unui contract presupune repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia, adică restituirea reciprocă a prstațiilor efectuate. Înt-rucît contractul de întreținere are anume trăsături specifice, repunerea părților în situația anterioară prezintă anumite particularități. [2.9, p. 115]
Normele civile prevăd că în cazul rezoluțiunii contractului de către beneficiarul întreținerii, acesta are drept să ceară fie restituirea bunului, fie plata valorii lui. Valoarea întreținerii prestate de dobînditor nu trebuie restituită. [1.1]
Aceste consecințe ale rezoluțiunii contractului stipulate mai sus se vor produce doar în cazul în care rezoluțiunea va fi cerută de către beneficiarul întreținerii, iar în cazul în care va fi cerută de către dobînditor, consecințele pot fi diverse. Principalele efecte în urma rezoluținii convenției pot fi:
Restituirea bunului mobil sau a imobilului înstrăinat;
Eliberarea beneficiarului de a întoarce valoarea întreținerii de care a beneficiat.
Rezoluțiunea produce efecte atît față de părți, cît și față de terți. Între părți rezoluțiunea va produce efectul specific numai în legătură cu bunul înstrăinat, care se va reîntoarce în patrimoniul beneficiarului, indiferent de a cui culpă convenția se va desființa, căci reglementările codului nu stipulează nimic de rămînerea în patrimoniul dobînditorului a bunului. Iar în privința întreținerii prestate, rezoluția va produce aceleași efecte ca și rezilierea, adică numai pentru viitor. Iar în privința întreținerii, se va face abatere de la regula generală și nu va fi înapoiată dobînditorului. Abaterea va fi datorată trasăturilor specifice ale acestui contract, care va oferi repunerii în situația anterioară încheierii anumite particularități.
În materia contractului de întreținere această regulă a fost impusă de practica judiciară, considerîndu-se că beneficiile obținute de beneficiar ca urmare a încheierii convenției nu se vor restitui dobînditorului nici chiar în lipsa unei astfel de precizări exprese în act. [2.7, p.245]
Soluția de a nu reîntoarce suma datorată în urma întreținerii vine să susțină beneficiarului, deoarece acesta ar putea fi pus în situația să nu mai ceară rezoluția contractului, căci nu ar putea achita valoarea întreținerii, într-ucît acest contract de cele mai multe ori se încheie din lipsa de resurse financiare și un patrimoniu format doar de un bun mai valoros.
De asemenea, se protejează interesele beneficiarului față de interesele meschine ale dobînditorului, care ar putea cauza din propria culpă rezoluțiunea contractului în momentul în care ar vedea că valoarea prestației de întreținere întrece cu mult valoarea bunului întrăinat. Întreținerea deja acordată ar depăși ca valoare, la data sistării executării de către contractantul de rea-credință, pe cea a bunului transmis, beneficiarul nu ar mai avea nici un interes să obțină rezoluțiunea, datorită sumei pe care ar trebui să o restituie, despre contravaloarea a ceea ce a primit (în afara prețului bunului) avînd în vedere că persoanele care se află în situația de a încheia contractul de întreținere sunt de cele mai multe ori în vîrstă și au o situație materială precară, este posibil ca acestea să nu dețină lichiditățile necesare plății la care ar fi obligate ca efect al desființării actului și s-ar afla în situația de a vinde însăși bunul ce li s-ar reîntoarce, pe această cale, în proprietate, bun a cărui valoare ar putea fi considerabil diminuată ca urmare a unei revînzări ori a unei vînzări silite, putînd chiar să nu acopere suma datorată, dacă s-ar recunoaște efectul retroactive al rezoluțiunii și în ceea ce privește prestațiile întreținătorului, ceea ce ar duce, indirect, la înlăturarea efectelor aleatorii ale contractului față de acesta, dîndui-se posibilitatea debitorului de rea-credință să stopeze executarea ori de cîte ori valoarea prestațiilor sale depășește prețul bunului primit ori, așa cum s-a precizat în literatura de specialitate, nu se poate face abstracție de caracterul aleatoriu al contractului de elementul risc. [2.7, p. 246-247]
Mai mult, dobînditorul primește bunul înstrăinat la încheierea contractului și obține avantaje patrimoniale, culegînd fructele și folosind bunul, de aceea pare logic ca beneficiarul să nu întoarcă valoarea întreținerii, într-ucît și dobînditorul are foloase materiale, în acest sens, beneficiile se compensează. Însă, această soluție va fi valabilă și pentru cazul în care dobînditorul nu va folosi bunul, dar acest fapt este explicat de caracterul aleatoriu al contractului motiv pentru care în cazul acestui contract nu trebuie ca prestațiile să fie echivalente.
Doctrina precizează și faptul în care nici dobînditorul nu face restituirea integrală, acesta se va întîmpla în cazul în care se va folosi de bun și la rezoluțiunea contractului nu va returna nici fructele obțiunute și nici valoarea folosinței bunului.
Faptul nerestituirii nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a celui ce a primit întreținerea, pentru că beneficiile realizate de acesta au temei legitim în convenția părților. [2.7, p.247]
Odată ce rezoluțiunea presupune repunerea părților contractante în situația anterioară, se prezumă că beneficiarul, totuși, va fi supus unei restituiri și anume a primelor de asigurare și a impozitelor plătite de dobînditor în cazul în care a întrat în posesia și folosința bunului. Beneficiarul va fi obligat să restituie aceste cheltuieli, căci prin efectul rezoluțiunii se consideră că actul juridic nici nu a fost încheiat, iar cheltuielile trebuie să le suporte doar proprietarul. Iar în cazul în care pe lîngă prestarea întreținerii, dobînditorul se va obliga și la plata unei sume de bani, atunci dobînditorul va fi în drept să primească înapoi suma, căci în acest aspect caracterul aleatoriu nu există.
Însă la capitolul cheltuieli suportate mai rămîn și cheltuielile achitate de dobînditor la încheierea actului juridic, în sarcina cui vor rămîne? În cazul în care contractul va fi rezolvit din culpa dobînditorului, aceste cheltuieli vor fi suportate de el, iar în cazul în care convenția va fi rezolvită din alte împrejurări decît vina celui obligat, cheltuielile se vor restitui.
În situația în care, în urma neexecutării contractului, creditorul a suferit și un prejudiciu, pe lîngă rezoluțiune el va putea solicita și plata de daune-interese, care vor include în cuantumul lor atît pierderea respectivă, cît și beneficiul nerealizat. Părțile pot prevedea valoarea exactă a despăgubirilor, ce nu trebuie confundată cu simpla precizare că valoarea întreținerii nu trebuie restituită. [2.7, p.249]
Doctrina unanim susține că în cazul în care vinovat de rezoluțiunea contractului se face beneficiarul, atunci instanța de judecată va trebui să oblige beneficiarul să întoarcă contravaloarea prestației de întreținere și să se producă restituția integră a celor primite. Se permite și lăsarea în patrimoniul dobînditorului a bunul înstrăinat în cazul în care voalarea lui este echivalentă cu valoarea întreținerii prestate. Există și autori care consideră că în acest caz debitorul va putea obține, în vederea restabilirii echilibrului patrimonial, nu restituirea a ceea ce a prestat, ci despăgubiri echivalente. [2.19, p.139]
Rezoluția în cadrul contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii produce efecte nu numai față de părțile contractante, dar și față de terți. În conformitate cu regulile generale, drepturile dobîndite de aceștia din partea dobînditorului obligat la restituirea bunului transmis de creditor prin convenție vor fi desființate cu efect retroactiv, deoarece rămîn fără suport juridic, datorită efectelor produse pentru trecut de sancțiunea rezoluțiunii, considerîndu-se că dobînditorul nu putea transmite ceea ce nu avea. [2.5, p. 147]
Ca o condiție, e necesar ca desființarea contractului să se fi produs cu opozabilitatea față de terți. Astfel, drepturile terților rămîn cîștigate atît timp cît retrocedarea bunului a avut loc în urma unei înțelegeri a părților, inclusiv în urma unei înțelegeri a părților, inclusiv în caz de rezoluțiune convențională. [2.6, p. 544]
Raporturile față de terți sunt diverse, căci în cazul rezoluțiunii cu un bun mobil nu va produce efecte, spre deosebire de cazul în care bunul va fi imobil. Rezoluțiunea nu va opera nici în cazul în care terții au dobîndit bunul în cadrul unei executări silite. În acest sens, dobînditorul va fi obligat să restituie beneficiarului valoare bunului determinată la ziua în care s-a produs rezoluțiunea.
Conform normelor dreptului civil, terții nu vor fi impuși să restituie tot, în cazul posesiei de bună-credință fructele vor rămîne terților, de asemenea aceștia nu vor fi supuși la plata daunelor, precum și la suportarea valorii bunului care este distrus pînă la rezoluțiune.
Efectele încetării contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii vor apărea în cazul în care acest contract va înceta, iar contractul va înceta la moartea uneia dintre părți, cu unele specificații. În cazul decesului beneficiarului întreținerii convenția va înceta, căci întreținerea este personală și nu poate fi parte a succesiunii, cît și termenul contractului este stipulat chiar și în noțiunea contractului, contractul se va executa pînă la moartea beneficiarului întreținerii.
În al doilea caz, cel al morții dobînditorului, contractul va înceta numai în cazul în care moștenitorii dobînditorului nu doresc să execute contractul mai departe sau în cazul în care singur beneficiarul nu vrea ca întreținerea să-i fie acordată de către moștenitori, dorind ca contractul să fie rezolvit.
O normă nouă în legislația noastră stipulează efectul prin care care succesorii dobînditorului, la decesul lui vor prelua toate obligațiile, astfel observăm aplicarea succesiunii de drept în cazul decesului întreținătorului.
Succesorul de drept poate fi soțul (soția) supraviețuitor sau un alt membru major al familie a celui decedat la care trece dreptul de proprietate asupra obiectului contractului și care este în stare să presteze întreținerea beneficiarului. Bineînțeles, această persoană trebuie să fie de acord să execute pe viitor obligațiile contractuale. În caz contrar, beneficiarul întreținerii poate cere aplicarea prevederilor stipulate la rezoluțiunea contractului. Succesiunea de drept în acest contract se poate repeta de nenumărate ori. [2.3, p. 473]
Cu privire la mijloacele de dovadă a încetării efectelor contractului, probarea va fi în sarcina dobînditorului, iar în ceea ce privește mijloacele de probă se va aplica dreptul comun.
Printr-o hotărîre explicativă a Plenului Curții Supreme se susține faptul prin care contractul de înstrăinarea a unui bun cu condiția întreținerii pe viață nu va putea fi reziliat, ci numai rezolvit, iar instanțele judiciare sunt atenționate să nu deroge de la această normă. Aplicarea rezoluțiunii la contractele cu executare succesivă reprezintă excepția și derogarea de la regula generală.
Toate acțiunile cu privire la contractele de întreținere vor putea fi examinate de către instanțele de judecată, adoptînd hotărîri în limitele pretențiilor înaintate de reclamanți. [1.3] Iar judecarea acestor acțiuni se va face de către instanța de drept comun. Iar sub aspect teritorial, competența va aparține instanței de la locul stabilirii pentru executarea contractului.
Taxa de stat va fi achitată conform acțiunilor patrimoniale, valoarea acțiunii stabilindu-se în raport cu bunul înstrăinat sau din suma întreținerii suportată de dobînditor pe un termen de 3 ani.
După o amplă analiză legală a contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață se cuvine a analiza și practica juridică, căci poate pare paradoxal însă doar unul din zece contracte încheiate asupra cărora se cere rezoluțiunea, nu este rezolvit.
Dacă cadrul legal pare perfect din punct de vederea al normelor ce reglementează acest contract, însă în practică nu e tocmai ceea ce pare. Un exemplu care merită analizat este cazul Iliev Piotr împotriva Ecaterinei Ilieva, prin care primul cere declararea nulității și rezoluțiunea contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață. Reclamantul a încheiat un contract de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață cu fiul său Iliev Nicolai, a cărui obiect este o casă de locuit și un teren aferent din partea beneficiarului și asigurarea cu produse alimentare, medicamente, îmbrăcăminte și suportarea cheltuielilor de înmormîntare de către dobînditor.
Însă după încheierea contractului, dobînditorul nu și-a onorat obligațiile și la scurt timp a decedat, iar în calitate de succesor al său a venit soția sa Iliev Ecateriana, care de asemenea nu și-a onorat obligațiile.
Nefiind întreținut Iliev Piotr a depus o cerere în judecată împotriva Ecaterinei privind recunoașterea nulității și rezoluțiunea contractului. Nulitatea s-a cerut, deoarece la încheierea contractului de înstrăinare reclamantul era căsătorit și toată averea era în devălmășie cu soția sa, astfel el nu avea dreptul să înstrăineze bunurile de unul singur, mai mult că semnătura soției nu a fost cerută nici la autentificarea contractului la notar. Iar rezoluțiunea s-a cerut din cauza neexecutării a obligațiilor de întreținere de către dobînditor.
Pe parcursul examinării cauzei în primă instanță, cererea a fost respinsă, iar instanța s-a referit doar la rezoluțiunea contractului și se pare că neexecutarea obligaților nu a servit temei suficient ca contractul să fie rezolvit.
Reclamantul nefiind deacord cu această decizie, a contestat-o în apel, însă și Curtea de Apel nu a considerat că reclamantul posedă suficiente temeiuri de a cere rezoluțiunea contractului, menținînd hotărîrea primei instanțe.
În acest moment apare logica întrebare, pentru ce există norme juridice re reglementează acest contract, dacă ele nu sunt aplicate eficient. În acest caz lumină s-a făcut doar la instanța superioară, care a invocat nulitatea acestui act încheiat doar de către unul din proprietarii bunului, acest act nul a contravenit cerințelor imperative ale normelor de drept, fiecare parte trebuind să restituie tot ceea ce a primit în baza actului juridic nul.
La prima vedere pare un caz simplu, însă a fost nevoie de de cîțiva ani pentru a se face dreptate, căci chiar dacă din normele civile se poate de dedus că interesele beneficiarului sunt mai presus decît cele ale dobînditorului, însă acest caz face o excepție.
Cu toate acestea, de cele mai multe ori instanțele de judecată chiar acordă prioritate intereselor beneficiarilor, considerînd că persoanele în etate sunt mai supuse pericolului decît dobînditorii. Un exemplu în acest sens poate servi cazul în care beneficiarul întreținerii a depus o cerere de chemare în judecată împotriva beneficiarului privind rezoluțiunea contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii.
În cazul acestui contract obiectul înstrăinat era un apartament cu o cameră în care continua să locuiască beneficiarul, iar dobînditorul se oferea să presteze întreținerea cuvenită. La un moment dat, beneficiarul s-a simțit lipsit de atenția cuvenită și a acționat dobînditorul în judecată.
În prima instanță, dobînditorul a demostrat că a prestat întreținerea cuvenită, prezentînd bonurile impozitului achitat, al alimentelor aduse pe parcursul anilor, plata serviciilor comunale, plata medicamentelor procurate pentru beneficiar. Însă, instanța a satisfăcut cererea reclamantului pe motiv că întreținerea nu constă doar din acte materiale, ci și sprirituale ca atenție, iar contractul a fost supus rezoluțiunii din cauza că dobînditorul nu locuia cu beneficiarul, astfel apare imposibilitatea întreținerii cerute de către beneficiar.
Pare bizar, argumentarea unei hotărări judecătorești prin aceste temeiuri invocate, mai mult că nici într-un act legislativ nu este stipulat ca fiind obligatoriu locuirea împreună cu beneficiarului. Nici în doctrină nu este stipulat ca aceasta să fie o condiție obligatorie ca contractul să fie valabil și să fie considerat ca executat conform contractului. Mai mult, s-ar putea să apară situația în care dobînditorul are propria familie de care nu este logic să se despartă, iar în cazul dat cum ar fi posibil ca beneficiarul să locuiască împreună cu dobînditorul într-un apartament cu o cameră.
Cu părere de rău, această hotărîre a fost menținută de către următoarele două instanțe superioare și interesele beneficiarului au fost puse mai presus decît cele ale dobînditorului, ultimul suportînd cheltuielile întreținerii în zadar.
În practică se observă că mai tot timpul beneficiarii sunt persoane în vîrstă, care deseori se răzgîndesc să mai înstrăineze bunul dobînditorului și caută diverse motive pentru a rezilia contractul valabil încheiat, în acest sens ar trebui și dobînditorii protejați de nu fi trași pe sfoară, căci uneori un beneficiar încheie mai multe contracte de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii și pe toate le desface din același motiv neexecutarea cuvenită.
Însă, în analizarea practicii judiciare se găsesc și hotărîri în favoarea dobînditorului și un astfel de exemplu este cazul Evelinei Cojocari împotriva Svetlanei Blaga. Reclamanta Evelina a depus o cerere de chemare în judecată împotriva pîrîtei pentru a rezoluționa contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii.
Reclamanta și-a argumentat motivarea cererii prin faptul că pîrîta, după moartea soțului beneficiarei nu îi acorda ajutorul material de care avea nevoie și plus la asta se purta foarte urît. În acest caz, reclamanta s-a convins că dobînditoarea nu este demnă de primi în proprietate bunul imobil.
Prima instanță a respins cererea ca fiind neîntemeiată, căci reclamanta nu a prezentat probe pertinente și veridice, ce ar fi confirmat spusele sale, conform căreia dobînditoarea nu-i acordă ajutor material, nu-i procură medicamente, haine, produse alimentare și se ceartă permanent. Mai mult pîrîta a putut demostra întreținerea prestată prin martorii reclamentei ce au confirmat spusele dobînditoarei, prin plata impozitelor, prezentarea bonurilor de la magazinele de produse alimentare, de la farmaci precum și cecurile privind plățile serviciilor comunale.
Au fost prezenți și martorii de la spitalul în care reclamanta a fost internată, confirmîndu-se faptul că doar pîrîta a vizitat reclamanta și a achitat intervenția chirurgicală la care a fost supusă.
Chiar și la plîngerea depusă de către reclamantă Comisariatului de poliție conform căreia dobînditoare își înjosește beneficiara, răspunsul primit a fost negativ, conform căreia nu s-a depistat elemetele constitutive ale unei infracțiuni sau contravenții administrative.
Mai mult, la toate aceste probe se adaugă și mărturiile prietenei reclamantei, care susține că planul reclamantei s-a schimbat, aceasta vrea să-i lase ca moștenire imobilul unei nepoate și pentru a o putea face trebuie să înceteze contractul la care este parte, iar ca să nu suporte cheltuielile pe care ar fi logic să le întoarcă dobînditoarei pentru întreținerea prestată, reclamanta vrea ca contractul să fie rezolvit din cauza culpei pîrîtei.
În contextul celor expuse, hotărîrea primei instanțe a fost menținută și la apel și recurs, deoarece atît prima instanță, cît și cea de apel au examinat pricina sub toate aspectele, apreciînd toate probele multiaspectual, complet, în ansamblul și interconexiunea lor.
Cu toate acestea, există cazuri în care și beneficiarul trebuie protejat de interesele meschine ale dobînditorului iresponsabil care urmărește doar primirea în proprietatea sa a unui bun și acesta este cazul Anei Goștînari contra lui Fiodor Larcenco cu intenția de a rezolvi contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii. După încheierea contractului, dobînditorul a plecat din localitate, respectiv nici obligațiile nu le onora, nici el și nici altă persoană împuternicită de către el. În acest mod el intenționa de a intra în posesia unei case cu teren aferent, fără a suporta cheltuielile pentru întreținere.
Prima instanță a hotărît rezoluțiunea contractului și revenirea părților la situația anterioară, însă pîrîtul chiar dacă nu a putut demonstra prin probe pertinente opinia sa, a declarat apel. Pare
îmbucurător faptul că și în instanța de apel a menținut hotărîrea primei instanțe, pentru că dobînditorul nu a putut dovedi prestarea întreținerii, însă a dovedit dorința de a deveni proprietarul bunului imobil.
3.2. Delimitarea contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață față de alte contracte
Actele juridice nu sunt mereu contracte, însă la sigur toate contractele sunt acte juridice, de aceea deseori contractele prezintă trasături asemănătoare cu alte contracte, însă își păstrează particularitățile. Contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață prezintă unele asemănări cu alte contracte, însă își păstrează autenticitatea și nu poate fi confundat cu altele.
Identitatea de natură juridică între contractul de rentă și cel de întreținere se obiectivează în faptul că ambele se constituie, de regulă pe toată durata vieții creditorului obligației de plată a rentei sau de prestare a întreținerii. [2.9, p. 108]
Asemănarea acestor două contracte este facută prin faptul că cei mai mulți doctrinari consideră contractul de rentă constituit pe viață o varietatea a contractului de întreținere, respectiv ambele sunt guvernate de aceleași principii.
Aceste două contracte sunt cel mai des utilizate de persoanele în etate sau de cele incapabile de a lucra pentru a putea să-și asigure un trai decent, însă au un bun mobil sau imobil valoros pe care dacă ar putea să-l transmită în proprietatea altora și-ar putea asigura întreținerea pe toată durata vieții.
Între contractele de rentă viageră și întreținere există asemănări importante determinate, în principal de caracterele lor comune: translative de proprietate, sinalagmatice, numite, oneroase-aleatorii, viagere, precum și cu executare succesivă. [2.13, p. 256]
În ordinea celor expuse mai sus, asemănarea între aceste două contracte prin caracterul translativ de proprietate se explică prin faptul că în cadrul contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii, beneficiarul transmite dobînditorului dreptul de proprietate asupra bunului mobil sau imobil, stipulat în contract ca fiind obiectul convenției, iar dobînditorul va transmite dreptul asupra prestației de întreținere către beneficiar, pe măsură ce le înfăptuiește. În acest mod și în cadrul contractului de rentă cu titlu oneros, debirentierul va deveni proprietar asupra bunului ce reprezintă prestația credirentierului.
În baza caracterului sinalagmatic, contractele se aseamănă prin faptul că în ambele cazuri ambele părți vor primi cîte ceva și la rîndul lor vor ceda, astfel generîndu-se drepturi și obligații pentru toate părțile contractante. În cazul contractului de întreținere dobînditorul va fi obligat să presteze întreținerea și va fi în drept să primească în patrimoniul său bunul la care beneficiarul se obligă să-l cedeze și care are dreptul să i se presteze întreținerea. Asemănător va fi și în cazul rente cu titlu oneros, căci obligația debirentierului de achitarea arentei va corela cu obligația de a transmite bunul de către credirentier.
Prin caracterul numit se precizează faptul că conținutele ambelor contracte sunt expres reglementate de legislația civilă, astfel că contractele trebuie interpretate și executate conform normelor legale, iar părțile să nu deroage de la normele legale, cu excepția în care dacă unele chestiuni nu sunt strict reglementate de legislație, atunci acestea vor fi supuse reglementărilor generale atribuite contractelor.
Prin caracterul oneros putem accentua atît o asemănare, cît și o deosebire, căci regula generală a contractului de rentă specifică caracterul gratuit al acestuia, însă există și excepția de a fi cu titlul oneros. Prin caracterul oneros se consideră ca ambele părți își procură sau au parte de beneficii patrimoniale, căci o parte cedează un bun, însă în schimb va primi fie întreținere sau o rentă, iar cealaltă parte va oferi aceea rentă sau prestație de întreținere, dar la patrimoniul său se va alătura încă un bun, fie el mobil sau imobil.
Acestor două contracte le este caracteristic și caracterul aleatoriu, căci în cadrul ambelor contracte, părțile nu cunosc întinderea obligațiilor și respectiv nu cunosc șansele de cîștig, existînd și posibilitatea de pierdere. Caracterul aleatoriu este determinat de existența unui eveniment viitor și incert. Cu toate acestea, acest caracter nu se răsfrînge asupra rentei cu titlu gratuit, deoarece în cazul acestui contract caracterul va fi comutativ, întinderea obligațiilor fiind prestabilită.
Un ultim element de asemănănare între contractul de rentă și cel de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață este caracterul de executare succesivă, căci în cadrul contractului de întreținere prestația de întreținere va fi acordată pînă la decesul beneficiarului întreținerii, iar în cadrul contractului de rentă, debirentierul va achita renta periodic, pînă la decesul credirentierului sau pînă la o dată determinată, însă oricum renta se va plăti succesiv.
Cu toate acestea, aceste două contracte nu trebuie de confundat, avînd în vedere că similitudinile existente nu pot crea confuzie între ele, ci se disting prin configurații proprii:
în cadrul contractului de întreținere, obligația constă în a asigura și presta întreținerea, aceasta fiind una de a face, iar în cadrul contractului de rentă obligația este de a da, căci debirentierul plătește renta;
renta poate fi transmisă, e posibil ca această să devină obiectul unei cesiuni, pe cînd dreptul la întreținere nu poate fi transferat, fiind absolut personal și incesibil. Însă, în cazul în care debitorul nu poate presta pentru o anumită perioadă întreținerea din motive independente de voința lui, nu poate fi exclusă posibilitatea ca întreținerea să fie prestată de altă persoană în loc de dobînditor;
renta poate fi urmărită de creditori, însă acesta nu se răsfrînge asupra prestației de întreținere. Caracterul personal al întreținerii face ca aceasta să fie imposibil de urmărit de creditori, cu toate acestea însă creditorii pot ataca contractul încheiat de creditorul întreținerii în frauda drepturilor lor. De asemenea, este posibilă atacarea contractului de către creditori, în cazul în care este stipulată întreținerea în favoarea unui terț;
Contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață prezintă unele asemănări cu contractul de vînzare-cumpărare, însă nu poate fi confundat cu acesta, căci ar fi greșit să continuăm să-l numim precum alți doctrinari contractul de vînzare-cumpărare cu clauza de întreținere. Împrejurarea că acea convenție e privită ca o vînzare este eronată în drept, din moment ce înstrăinarea bunului nu s-a făcut pe un preț în bani, convenția dată va fi un alt contract numit de legislație ca contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață.
Asemănarea existentă între cele două contracte se referă la caracterul translativ al dreptului de proprietate și în mod corelativ, la obligația de plată în sens juridic.
Statuarea corectă asupra naturii juridice a celor două contracte este mai dificilă în ipoteza în care bunul se înstrăinează în schimbul unei sume de bani și a întreținerii. [2.9, p.109]
Putem diferenția aceste două contracte prin modalitatea de plată a prețului, căci dacă la întrăinare unui bun se va face plata unei sume determinate de bani, contractul va fi de vînzare-cumpărare, iar dacă la înstrăinare unui bun va rezulta o obligație de a face, aceasta va fi de a presta întreținere, atunci contractul va fi de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață.
În asemenea caz, apare întrebarea ce fel de contract va fi, dacă în schimbul unui bun se va presta și întreținere și se va achita o sumă de bani ?
Această problemă prezintă importanță, de exemplu, [2.6, p.536] în ipoteza neexecutării obligației de întreținere (dacă contractul este de întreținere, debitorul este de drept în întîrziere și nu i se poate acorda termen de plată pentru a împiedica rezoluțiunea, dacă este vînzare, dimpotrivă, debitorul trebuie să fie pus în întîrziere și i se poate acorda termen de grație) sau în legătură cu interpretarea clauzelor neclare din contract ( în cazul contractului cu întreținere clauzele se interpretează, potrivit regulilor generale, în favoarea debitorului, la vînzare toate clauzele se interpretează contra vînzătorului) ori în legătură cu suportarea cheltuielilor contractului ( în cazul contractului de întreținere se suportă de ambele părți, iar în cazul vînzării, de către cumpărător).
În acest fel, pentru a determina ce contract va fi încheiat trebuie de stabilit care va fi obligația principală de plată în valoare de ce bun va fi înstrăinat. În așa situație, dacă suma de bani plătită va fi mai mică decît valoarea înjumătățită a lucrului înstrăinat, atunci va fi încheiat un contract de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii, la care se adaugă și plata unei sulte. Dar dacă, suma de bani plătită va fi mai mare decît jumătate din valoarea bunului, atunci banii vor fi plătiți ca preț al bunului și astfel se va încheia un contract de vînzare-cumpărare.
De menționat că, în această situație prestația plătită în bani se raportează ca excepție, la valoarea lucrului înstrăinat și nu la valoarea prestației întreținătorului (pentru considerentul că aceasta nu poate fi evaluată, fiind nedeterminată). [2.14, p. 339]
În cazul în care, proporția dintre prețul în bani și în natută nu poate fi evaluată, rezolvarea acestei întrebări se va stabili în funcție de obligația principală ca scop urmărit de către părțile contractante. Dacă obligația principală a dobînditorului va fi prestată întreținînd beneficiarului, atunci contractul va fi unul de întrăinare cu condiția întreținerii, chiar dacă în contract va fi stipulat prețul bunului transmis de către beneficiar nu va modifica esența și natura contractului. Stabilirea și stipularea valorii bunului nu va schimba natura contractului, căci obligația de întreținere oricum există, caracterul aleatoriu fiind doar din cauza duratei vieții beneficiarului, fiind un termen incert.
În schimb, dacă se înstrăinează o cotă-parte individualizată din imobil pe un preț determinat, iar cealaltă parte în schimbul întreținerii, nu avem o vînzare cu clauză accesorie de întreținere, ci două contracte distincte cuprinse într-un singur act, urmînd a se aplica pentru fiecare contract regulile corespunzătoare. [2.14, p. 537-538]
O altă situație în delimitarea contractului de vînzare-cumpărare de cel de înstrăinare cu condiția întreținerii va fi cazul în care părțile în conținutul contractului înserează o clauză prin care s-a achitat și o sumă de bani ca preț, însă real nu s-a achitat nimic vînzarea fiind simulată. Convenția nu va fi declarată nulă, ci conform voinței reale a părților, se va califica ca fiind un atare contract de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață.
Chiar dacă contractul de întrăinare a unui bun cu condiția întreținerii se aseamănă cu contractul de donație, ele nu trebuie confundate.
În ceea ce privește donația, precizăm că acesta este un contract unilateral, esențialmente gratuit și solemn, prin care o persoană, numită donator, transmite irevocabil dreptul său de proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori drept de creanță, unei alte persoane, numită donatar, sporind patrimoniul acesteia, fără să primească ceva în schimb. [2.9, p. 110]
Caracterul translativ de proprietate accentuează ideea că între aceste două contracte există asemănări.
Însă, aceste două contracte nu trebuie confundate, nici chiar în situația în care după moartea beneficiarului întreținerii se dovedește că valoare lui este mult mai mică decît întreținerea prestată sau se poate întîmpla invers, ca valoarea bunului să fie mult mai mare decît cheltuielile suportate în urma întreținerii.
După cum s-a arătat, pe drept cuvînt, moștenitorii rezervatari nu pot cere reducțiunea într-ucît contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros, deși are caracter aleatoriu, în sensul că valoarea prestațiilor uneia dintre părți este variabilă în raport de durata vieții celeilalte părți. Aceasta este însă un caracter specific al oricărui contract aleatoriu, care nu-și poate pierde, prin această împrejurare, caracterul său de contract cu titlu oneros. Deci contractul de întreținere nu poate fi considerat o liberalitate chiar dacă persoana care înstrăinează se află la o vîrstă înaintată sau este bolnavă și se poate întrezări, la data încheierii contractului, sfîrșitul său apropiat. [2.6, p.538]
Confundat nu poate fi nici contractul de donație cu sarcină și cu cel de înstrăinare, deoarece în cazul donației cu sarcini părțile contractează cu intenția de a face și primi o liberalitate. Însă, în cadrul contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii, părțile se asigură ca să aibă fiecare cîte un beneficiu patrimonial, dobînditorul de a primi un bun, iar beneficiarul de a beneficia de întreținere.
Prin urmare, pentru delimitarea contractului de întreținere de donația cu sarcini, deoarece valoarea întreținerii este puternic influențată de elementul alea, trebuie să fi avut în vedere și criteriul cauzei urmărit de părți, pentru a se vedea dacă înstrăinătorul a încheiat contractul sau numai pentru a-și asigura întreținerea pe viață. [2.6, p.538]
În cazul în care, prin contract, donatorul a prevăzut în sarcina donatarului obligația întreținerii, în scopul eliminării eventualelor confuzii cu contractul de întreținere, se impune și în această ipoteză necesitatea calificării operațiunii juridice intervenite între părți, criteriul disjuncției constituindu-l, în primul rînd, cauza actului și, în al doilea rînd echivalența avantajelor pe care părțile le-au avut în vedere la încheierea lui.
Contractul de întreținere se deosebește totuși de donație în mod esențial, atît prin caracterele sale juridice intriseci, cît și prin finalitatea socio-economică urmărită de părți la încheierea unor astfel de acte. [2.9, p.110]
3.3. Analiza contractului de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață în legislația altor state
Pornind de la istoricul apariției contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii, atestăm existența acestui contract și în legislațiile altor state.
Codul civil actual al Federației Ruse dedică un capitol separat raporturilor de înstrăinare a bunurilor cu condiția întreținerii pe viață, intitulat „Renta și înstrăinarea bunului cu condiția întreținerii pe viață". Din cuprinsul capitolului respectiv s-ar deduce, în aparență, independența acestor contracte față de alte contracte juridico-civile. Însă, în actul normativ se face referință doar la un singur contract – la contractul de rentă. Codul civil rus atribuie contractul de întreținere la una din varietăți ale contractului de rentă de rînd cu renta perpetuă și cea viageră. [3.1, p. 38]
Conform legislației ruse, contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii a cărui parte beneficiază de o rentă va înstrăina casa, terenul sau alt imobil ce-i aparține părții ce achită renta și se obligă să întrețină beneficiarul sau o terță persoană pe toată durata vieții. Iar acestui contract i se vor aplica normele rentei viagere, dacă normele proprii nu reglementează unele chestiuni. [1.5]
Acest contract a avut o ascensiune de la apariția sa, practicîndu-se tot mai des de persoanele în etate care au nevoie de susținere financiară, în așa fel legislatorul le-a oferit o bază legislativă care ar reglementa acest contract. Persoanele care pot încheia acest contract ca beneficiar sunt doar cetățenii federației, personelor juridice fiindu-le interzis de a fi parte contractantă. Însă persoanele ce achită renta și întreținerea pot fi atît persoanele fizice, cît și cele juridice și chiar persoanele juridice comerciale sau de asigurări, dar și personele juridice municipale sau cele ce se ocupă cu deservirea populației în sfera socială.
Partea ce se obligă la întreținere trebuie să asigure partea beneficiară cu locuință, hrană, îmbrăcăminte, precum și cu asigurarea grijei, dacă sănătatea beneficiarului o cere. Acest contract poate presupune și plata serviciilor rituale la decesul beneficiarului.
În conținutul acestui contract trebuie să fie stipulat neapărat costul întreținerii, care timp de o lună nu trebuie să fie mai mic decît două salarii minime. Iar dacă între părți există unele litigii cu privire la volumul întreținerii, instanța trebuie să ia în considerație principiul bunei-credințe.
Contractul de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii poate prevedea posibilitatea înlocuirii întreținerii cu plata lunară a unei sume de bani pe parcursul vieții beneficiarului. Însă suma de bani trebuie să fie proporțională și echivalentă cu necesitățile de întreținere.
Întreținătorul are posibilitatea de a înstrăina, gaja sau să dispună de imobil după bunul plac, însă cu acordul prealabil al întreținutului. De asemenea, dobînditorul trebuie să întreprindă toate acțiunile de conservare a bunul fără ai micșora valoarea. Acest contract va înceta la decesul beneficiarului sau din momentul în care întreținătorul nu-și onorează obligațiile, beneficiarul fiind în drept de a primi bunul sau dacă acesta nu mai este în proprietatea dobînditorului, de a primi valoarea bunul înstrăinat. Iar întreținătorul nu este în drept de a cere întoarcerea cheltuielilor suportate în urma întreținerii.
Legislația franceză este precursoarea genului respectiv de contract pentru întregul sistem de drept continental. Contractul de întreținere este utilizat sub denumirea „bail a nourriture", ceea ce în traducere semnifică „închirierea pentru hrană". „Bail a nourriture" este similar contractului de rentă viageră, însă, spre deosebire de acesta din urmă, întreținătorul se angajează să asigure întreținutul cu produse alimentare. Necesitățile întreținutului nu se limitează doar la hrană, ci la tot ceea ce se include în mod ordinar în obligațiile alimentare în sens larg: locuința, îngrijirea personală, precum și cheltuielile de înmormântare.
Unele state europene nu reglementează respectivul contract în legislația civilă, cu toate că acesta dispune de aplicabilitate practică. Este vorba de Germania, Olanda, Italia, Spania unde contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață face parte din categoria contractelor nenumite. [3.1, p. 39]
Acest contract este prezent și în legislația României, fiind denumit contractul de întreținere. Deși, acest contract era des utilizat în practică, acesta nu avea reglementare juridică pînă la adoptarea noului cod civil. Pe parcursulu timpului în care acest contract era unul nenumit, în literatura română de specialitate se afirma că în temeiul contractului de întreținere o persoană, numită întreținut, transmite unul sau mai multe bunuri mobile sau imobile ori o sumă de bani unei anumite persoane, numită întreținător, care se obligă în schimb să-i asigure acestuia sau altei persoane desemnate de el întreținere zilnică pe tot timpul vieții, sau pe o durata determinată, și după moarte să o înmormânteze după obicei.
Doctrina română, de asemenea subliniază că deseori părțile intitulează contractul ca fiind de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere. Înstrăinarea are loc contra întreținere și contractul este calificat tot de întreținere, nu însă de vânzare. Asemenea denumiri pot crea confuzii cu privire la natura contractului și la regulile aplicabile. [3.1, p. 38-39]
Noul cod civil reglementează contractul de întreținere ca fiind un contract în care o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți sau al unui anumit terț prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată. Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreținerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, atunci întreținerea se datorează pentru toată durata vieții creditorului întreținerii. [1.4]
Reglementarea contractului de întreținere s-a dovedit a fi absolut necesară și nu doar utilă, aceasta fiind dovedită de întîlnirea acestui contract în practică, dînd naștere unei bogate jurisprudențe.
Noțiunea legală diferă de cea doctrinară, căci prin aspectul formal al noțiunii, legiuitorul definește contractul doar din perspective obligațiilor debirentierului. S-ar părea că contractul de întreținere se va încheia doar cu titlu gratuit și va fi supusă regulilor proprii ale actului juridic de constituire, însă întreținerea poate fi și cu titlu oneros, în schimbul unui capital de orice natură, în situația în care ambele părți în urma încheierii contractului vor avea unele foloase patrimoniale.
Din punct de vedere al fondului, legiuitorul a intervenit stabilind durata determinată ca regulă a întinderii contractului. Doar în cazul în care în contract nu s-a stipulat un termen sau s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, contractul se va considera datorat pe toată durata vieții credirentierului.
Dacă înstrăinarea bunului se face numai în schimbul întreținerii, cu toate că se folosește uneori noțiunea de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, contractul nu poate fi confundat cu vânzarea-cumpărarea, din moment ce înstrăinarea bunului nu se face în schimbul unui preț în bani. Problema delimitării față de vânzare se pune însă în cazul în care bunul se înstrăinează în schimbul întreținerii și al unei sume de bani, situație care prezintă importanță în ipoteza neexecutării obligației de întreținere, în privința acordării termenului de grație și a punerii în întârziere a debitorului, a interpretării clauzelor neclare din contract ori în legătură cu suportarea cheltuielilor contractului. [4.3]
Contractul de întreținere este unul solemn, solemnitatea este conferită de forma autentică în care se încheia pentru a fi considerat valabil. În cazul în care forma autentică nu este respectată, contractul de întreținere va fi considerat ca fiind nul absolut.
Legislația română aplică contractului de întreținere unele norme ce reglementează contractul de rentă viageră, cu privire la modul de constituire, constituirea pe durata vieții mai multor persoane, constituirea în favoarea mai multor persoane, constituirea pe durata vieții unui terț deja decedat sau a unei persoane afectate de o boală letală și garanția legală.
Contractul de întreținere poate fi încheiat pe durata și în favoarea mai multor persoane, astfel că acesta va înceta la decesul ultimei persoane și obligația de întreținere va fi indivizibilă față de ei. Este lovit de nulitate absolută contractul care stipulează o rentă constituită pe durata vieții unui terț care era decedat în ziua încheierii contractului. Nu produce, de asemenea, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o rentă pe durata vieții unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată. [4.4]
Întreținătorul este obligat să presteze întreținere în mod echitabil față de întreținut, luîndu-se totuși în vedere valoare bunului sau a capitalului transmis, dar și de modul de trai anterior al întreținutului. În obligația de întreținere se include prestarea hranei, îmbrăcămintei, încălțămintei, locuinței precum și îngrijirea necesară. Dacă contractul va fi încheiat pe un termen determinat sau cu caracter viager, atunci la decesul întreținutului, debirentierul va datora și organizarea înmormîntării după obiceiul credinței credirentierului.
Încheierea contractului de întreținere are ca efect transferul dreptului de proprietate a bunului care a constituit capitalul de la creditorul întreținerii către debitor. Odată cu transferul dreptului de proprietate, se transferă și riscul suportării pierii fortuite a acestuia. Ca atare, chiar dacă, în cursul executării contractului, bunul care a constituit capitalul a pierit total sau parțial ori și-a diminuat valoarea, dintr-o cauză pentru care creditorul întreținerii nu este ținut să răspundă, debitorul va fi ținut de obligațiile asumate prin contract, fiind obligat a continua prestarea întreținerii până la termenul convenit de părți. [4.4]
Codul Civil Român reglemetează situația în care drepturile creditorului întreținerii nu pot fi cedate sau supuse urmăririi, căci prin cedare se are în vedere schimbarea unui element, iar acest fapt nu este posibil o dată ce părțile contractului de întreținere și-au dat consimțămîntul cu privire la toate elementele esențiale ale contractului. Urmărirea sau cedarea acestor drepturi se face imposibilă și din cauza caracterului personal al întreținerii.
Întreținutul este în drept să ceară rezoluțiunea contractului de întreținere, dacă întreținătorul nu depune garanția promisă în vederea executării obligației sale ori o diminuează. Iar ce privește irevocabilitatea contractului, întreținătorul este ținut la prestarea obligației de întreținere pe durata încheierii contractului sau pe durata vieții beneficiarului, oricît de greu i-ar fi să continue executarea contractului. Acesta nu se poate elibera de obligația contractată, chiar dacă consimte la restituirea capitalului sau a bunului și renunță la restituirea cheltuielilor efectuate în urma prestării întreținerii.
Contractul de întreținere este revocabil în folosul persoanelor cărora creditorul întreținerii le datorează alimente în temeiul legii dacă, prin efectul contractului, el s-a lipsit de mijloacele necesare îndeplinirii obligației de a asigura alimentele. Revocarea poate fi cerută chiar dacă nu există fraudă din partea debitorului întreținerii și indiferent de momentul încheierii contractului de întreținere. În loc să dispună revocarea contractului, instanța de judecată poate, chiar și din oficiu, însă numai cu acordul debitorului întreținerii, să îl oblige pe acesta să asigure alimente persoanelor față de care creditorul are o astfel de obligație legală, fără ca în acest mod să fie diminuate prestațiile datorate creditorului întreținerii. [4.5]
Normele civile reglementează și posibilitatea înlocuirii întreținerii prin rentă, în cazul în care debitorul din motive întemeiate nu mai poate presta întreținerea în natură sau acesta a decedat, iar succesorii săi nu pot conveni cu întreținutul, în acest caz instanța poate înlocui întreținerea prin plata unei sume de bani.
Contractul de întreținere poate înceta în mai multe cazuri:
expirarea termenului, dacă convenția a fost încheiată pe o durată determinată, cu excepția cazului în care creditorul întreținerii decedează mai devreme;
la decesul întreținutului, dacă contractul a fost încheiat pe durata sa de viață;
rezolvirea contractului. Atunci când comportamentul celeilalte părți face imposibilă executarea contractului în condiții conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluțiunea.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Modificările intervenite în ultimile decenii la nivel economic, politic și social au determinat necesitatea creării unui instrument juridic eficient care să răspundă cerințelor societății contemporane.
Societatea în care trăim se află într-o continuă modificare, ajunstîndu-se la necesitățile pe care omenirea le are. Fiecare segment ce a apărut și se modifică de-a lungul anilor necesită o reglementare legislativă, într-ucît sistemul de drept practicat într-un stat oferă protecție și siguranță, precum și drepturi, care devin obligații absolut necesare de respectat de către alți oameni, într-ucît drepturile unei persoane se întind și sunt recunoscute pînă la apariția drepturilor altei persoane, căci într-o societate modernă legislația reprezintă un punct de plecare în orice domeniu.
Acum ne aflăm în era contractuală, în care contractele practic se încheie la orice acțiune efectuată. Iar cu timpul, datorită situației financiare precare a țării noastre tot mai multe persoane în etate sau incapabile de muncă, persoane care pur și simplu au fost abandonate de rude sau a căror ajutor din partea statului nu le oferă un trai decent, trăiesc în mizerie cu speranța că mîine va fi mai bine. Cum aceste persoane nu beneficiază de întreținerea cuvenită, unica sursă de existență ar fi imobilele pe care le posedă.
În lumina celor expuse mai sus, legislația noastră a împrumutat de la legislația rusească instrumentul juridic care ar fi o soluție pentru cazurile expuse mai sus, și anume reglementarea contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață. Acest contract la vremea respectivă părea soluția ideală pentru astfel de situații, într-ucît persoanele în etate nu aveau nimic altceva decît bunurile imobile în care trăiau și nu se puteau refuza de ele, iar alte persoane erau de acord să ofere întreținere, ca mai apoi să obțină imobilele cu titlu de proprietate.
Acest contract rămîne a fi un domeniu puțin explorat din punct de vedere teoretico-științific, întru-cît datorită dezvoltării rapide a societății, se constată că doctrina este preocupată mai mult de perspectivele legislative decît de abordările teoretice de moment. Principalele probleme care sînt oglindite de literatura juridică se reduc la abordarea noțiunii de contract, la caracterele acestuia, subiectele participante, drepturile și obligațiile acestora. Niciunul dintre studiile abordate nu prezintă un conținut teoretic sistematizat și detaliat privind instituția înstrăinării bunurilor cu condiția întreținerii pe viață.
În urma efectuării investigației complexe cu privire la contractul de înstrăinare a contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață, studiul efectuat prin prisma analizei doctrine, practicii de specialitate și neîntîrziat al cadrului legal, se formulează unele concluzii. Studiul în domeniul acestui contract ne convinge că acest contract se practică din cele mai vechi timpuri. Însă, de-a lungul timpului acesta a fost modificat, căci orice instrument juridic trebuie să fie eficient, iar eficiența survine o dată cu sincronizarea lui la necesitățile societății care sunt în continuă schimbare.
Contractul de întrăinare cu condiția întreținerii este pe larg practicat, fiind astfel dezvoltat de jurisprudența bogată în domeniu, însă din cauza reglementării înguste de către legislație ridică unele întrebări, cum ar fi delimitarea de către contractele asemănătoare, de vînzarea– cumpărarea, în cazul în care bunul se înstrăinează în schimbul unei sume de bani și a întreținerii, sau donația cu sarcini, contractul de întreținere reglementat de legislația familială, socială; pe de altă parte, datorită necesității determinării regulilor aplicabile: cele ale contractului în general sau cele ale contractelor înrudite.
Cercetarea minuțioasă a contractului de întreținere a unui bun cu condiția întreținerii pe viață este o sarcină foarte importantă și necesară. Necesitatea pornește din lipsa unei abordări teoretice unice a instituției înstrăinării bunurilor cu condiția întreținerii pe viață. În funcție de nivelul de dezvoltare a instituției și de perceperea acesteia de către societate, propunem a deosebi cîteva arii distincte de reglementare a instituției date. Abordările teoretice ale domeniului pot fi divizate și ele în funcție de diferite criterii.
Reieșind din caracterul vertiginous de dezvoltare a societății, constatăm că doctrina este preocupată mai mult de perspectivele legislative decît de abordările teoretice de moment, de aceea concluzionăm că instituția înstrăinării bunurilor cu condiția întreținerii pe viață rămîne a fi un domeniu ne explorat teoretico-științific. Niciunul dintre studiile abordate nu prezintă un conținut teoretic sistematizat și detaliat privind instituția înstrăinării bunurilor cu condiția întreținerii pe viață.
Conluziile prezentate mai sus prezintă o pondere teoretică, însă trebuie de accentuat adevăratul impact al acestui contract în societatea noastră. În trecut, contractul de înstrăinare cu condiția întreținerii se încheia cel mai des între persoanele în etate care necesită ajutor la capitolul întreținerii și persoanele care își doresc să devină proprietarul unui imobil la un preț mai mic de cît pe piață, datorită caracterului aleatoriu al contractului.
În prezent, însă observăm o cu totul altă situație, pe de o parte acest contract se încheie de către persoanele în etate și rudele sale care oricum în baza normelor legale datorau întreținere, simulînd astfel un contract de vînzare-cumpărare, de donație sau un testament, conform căruia partea care datorează întreținere oricum ar deveni proprietar al bunului. Iar pe de altă parte, acest contract se încheie între persoane total străine, pentru că fiecare se gîndește să aibă un beneficiu patrimonial. De aceea, de cele mai dese ori aceste contracte ajung în instanța de judecată, căci persoanele în etate fie sunt nemulțumite de felul întreținerii, fie nu vor să se despartă de bunurile pe care le posedă, mai ales dacă la rezoluțiunea contractului invocă nenumărate temeiuri conform căruia nici nu vor datora returnarea prestațiilor de întreținere. Practica judecătorească ne dovedește că practic opt contracte din zece încheiate ajung în instanța și practic toate sunt rezolvite, fie din vina întreținutului, fie din cea a întreținătorului care nu-și onorează obligațiile cum se cuvine.
În temeiul celor analizate și a concluziilor efectuate, putem formula unele propuneri și recomandări. În primul rînd, pentru a limita simularea altor contracte prin încheierea contractului de întrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viață, se propune excluderea acestui contract din Codul civil al Republicii Moldova și introducerea unui alt contract numit simplu contractul de întreținere, într-ucît schimbările societății tot mai des dovedesc necesitatea adoptării acestui contract. Astfel, propunem spre completarea Codului Civil cu un capitol nou la categoriile obligațiior intitulat „Contractul de întreținere” și un articol nou ce ar define acest contract:
„ (1) Prin contractul de întreținere o parte numită întreținător se obligă să presteze întreținerea cuvenită altei părți numită întreținut sau față de un terț, pe o anumită durată.
(2) Dispozițiile alin. (1) se vor aplica și în cazul în care întreținutul are intenția de da cu titlu de proprietate un bun întreținătorului, netransformîndu-l într-un alt contract. „
Domeniul contractul de înstrăinare cu condiția întreținerii rămîne a fi neexplorat în continuare, căci cercetările științifice și cadrul legal nu sunt suficiente pentru a da răspuns la toate întrebările apărute. Pe parcursul istoriei, conceptul acestui contract a fost des interpretat, pentru a se găsi explicațiile spectrului larg de probleme ce necesită soluții. Iar cum perfecțiunea nu are limite, este total oportun ca și acest contract să se dezvolte și să se modifice pentru a fi în pas cu viziuniile societății.
Bibliografia
I. Acte legislative și normative
1.1. Codul Civil al Republicii Moldova, nr. 1107 din 06.06.2002. Monitorul Oficial Nr. 82-86
din 22.06.2002.
1.2. Codul Civil al Republicii Moldova, din 26.12.1964. Publicat : 26.12.1964 în B.Of. Nr. 000.
1.3. Codul de Procedură Civilă Al Republicii Moldova, nr. 225 din 30.05.2003. Monitorul
Oficial Nr. 111-115 din 12.06.2003.
1.4. Codul Civil Al României, nr. 287 din 15.07.2011. Monitorul Oficial Nr. 505 din 01.10.2011.
1.5. Гражданское и торговое право зарубежных стран, под редакцией В. В. Безбах,
В.К.Пугинский, из-во МЦФЭР, Москва, 2004.
1.6. Hotărîrea Plenului Curții Sepreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la unele
chestiuni apărute în practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la
soluționarea litigiilor ce țin de contractele de donație și de înstrăinare a bunului cu condiția
întreținerii pe viață, Chișinău, nr.2 din 30 martie 2009
II. Manuale, monografii și lucrări didactice
2.1. ALBU I. Dreptul Familiei, București: Editura Didactica și Pedagogica, 1975.
2.2. BAIEȘ. S., ROȘCA N. Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică,
volumul I, Chișinău: Editura Cartier Juridic, 2004.
2.3. BURUIANĂ M., EȘANU N., EFRIM O. Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova.
Chișinău: Tipografia centrală, 2006 .
2.4. CHIBAC G., BĂIEȘU A., ROTARI A., EFRIM O. Drept civil. Contracte și succesiuni,
volumul III, ediția a 3-a, Chișinău: Cartier, 2010.
2.5. CHIRICĂ D. Drept civil. Contracte speciale, Cluj-Napoca: Editura Cordial, 1994.
2.6. DEAK F. Tratat de drept civil. Contracte speciale, ediția a 3-a, București: Editura Universul
Juridic, 2001.
2.7. HUIDU A. Incursiune în contractele aleatorii. Renta viageră și întreținerea, Iași: Editura
Lumen, 2006.
2.8. MACOVEI D., ENACHE M. Drept civil. Contracte și succesiuni, Iași: Editura Junimea,
2000.
2.9. MACOVEI D., STRIBLEA M. Drept civil. Contracte Succesiuni, Iași: Editura Junimea,
2000.
2.10. MEDREA N. Natura juridică a contractului de întreținere, Cluj-Napoca: Editura Studia
Universitas, 1969.
2.11. MOTICĂ R.I. Contracte civile, București: Editura Lumina Lex, 2004.
2.12. NIȚOIU R. Teoria generala a contractelor aleatorii, București: Editura All Beck, 2003.
2.13. SANILEVICI R. Drept civil. Contracte, Iași: Editura AL. I. Cuza, 1981.
2.14. STĂNCIULESCU L. Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, București: Editura All Beck, 2002.
2.15. TOADER C. Drept civil. Contracte speciale, București: Editura All Beck, 2003.
2.16. TOADER T. Drept civil. Contracte, Iași: Editura Fundației Chemarea, 1998.
2.17. TURIANU C. Curs de drept civil. Contracte speciale, București: Editura Fundației
România de mîine, 2000.
2.18. VERMELLEG., Dreoit civil. Les contrats speciaux, Paris: Dalloz, 2000.
2.19. ZINVELIU I. Contracte civile, instrumente de satisfacere a intereselor cetățenilor, Cluj-
Napoca: Editura Dacia, 1978.
2.20. СУХАНОВА Е. А. Гражданскрое право Том 2, Москва: Бек, 2000.
III. Articole din ediții periodice
3.1. Chelaru O. Mihalache I. Analiza juridică a contractului de înstrăinare a bunului cu condiția
întreținerii pe viață , Revista Națională de Drept nr.5, 2007.
3.2. Tălămbuță A. Analiza investigațiilor științifice în material instituției înstrăinării bunurilor cu
condiția întreținerii pe viață în doctrina Republicii Moldova și a altor state, Revista Legea și
viața, nr.8, 2014.
IV. Site-ografie
4.1. Dicționar juridic. Obligația de a da, de a face sau a nu face,
http://legeaz.net/dictionar-juridic/obligatia-de-a-da-de-a-face-sau-a-nu-face.
4.2. Dicționar juridic. Rezoluțiunea,
http://legeaz.net/dictionar-juridic/rezolutiune.
4.3. Dicționar juridic. Noțiunea contractului de întreținere,
http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-2254-notiune-contractul-de-intretinere.
4.4. Dicționar juridic. Aplicarea regulilor la contractul de întreținere,
http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-2256-aplicarea-regulilor-de-la-renta-viagera-contractul-
de-intretinere.
4.5. Dicționar juridic. Cazul special de revocare a contractului de întreținere,
http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-2260-cazul-special-de-revocare-contractul-de-intretinere.
4.6. LUPAȘCO V. Note de curs. Drept civil, partea specială,
http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/042_-_055_-
_Drept_civil__Partea_speciala_I,_II.pdf.
4.7. MOLDOVAN O. Contractul de întreținere în noul cod civil,
http://www.juspedia.ro/13286/contractul-de-intretinere-in-noul-cod-civil-2/.
Bibliografia
I. Acte legislative și normative
1.1. Codul Civil al Republicii Moldova, nr. 1107 din 06.06.2002. Monitorul Oficial Nr. 82-86
din 22.06.2002.
1.2. Codul Civil al Republicii Moldova, din 26.12.1964. Publicat : 26.12.1964 în B.Of. Nr. 000.
1.3. Codul de Procedură Civilă Al Republicii Moldova, nr. 225 din 30.05.2003. Monitorul
Oficial Nr. 111-115 din 12.06.2003.
1.4. Codul Civil Al României, nr. 287 din 15.07.2011. Monitorul Oficial Nr. 505 din 01.10.2011.
1.5. Гражданское и торговое право зарубежных стран, под редакцией В. В. Безбах,
В.К.Пугинский, из-во МЦФЭР, Москва, 2004.
1.6. Hotărîrea Plenului Curții Sepreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la unele
chestiuni apărute în practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la
soluționarea litigiilor ce țin de contractele de donație și de înstrăinare a bunului cu condiția
întreținerii pe viață, Chișinău, nr.2 din 30 martie 2009
II. Manuale, monografii și lucrări didactice
2.1. ALBU I. Dreptul Familiei, București: Editura Didactica și Pedagogica, 1975.
2.2. BAIEȘ. S., ROȘCA N. Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică,
volumul I, Chișinău: Editura Cartier Juridic, 2004.
2.3. BURUIANĂ M., EȘANU N., EFRIM O. Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova.
Chișinău: Tipografia centrală, 2006 .
2.4. CHIBAC G., BĂIEȘU A., ROTARI A., EFRIM O. Drept civil. Contracte și succesiuni,
volumul III, ediția a 3-a, Chișinău: Cartier, 2010.
2.5. CHIRICĂ D. Drept civil. Contracte speciale, Cluj-Napoca: Editura Cordial, 1994.
2.6. DEAK F. Tratat de drept civil. Contracte speciale, ediția a 3-a, București: Editura Universul
Juridic, 2001.
2.7. HUIDU A. Incursiune în contractele aleatorii. Renta viageră și întreținerea, Iași: Editura
Lumen, 2006.
2.8. MACOVEI D., ENACHE M. Drept civil. Contracte și succesiuni, Iași: Editura Junimea,
2000.
2.9. MACOVEI D., STRIBLEA M. Drept civil. Contracte Succesiuni, Iași: Editura Junimea,
2000.
2.10. MEDREA N. Natura juridică a contractului de întreținere, Cluj-Napoca: Editura Studia
Universitas, 1969.
2.11. MOTICĂ R.I. Contracte civile, București: Editura Lumina Lex, 2004.
2.12. NIȚOIU R. Teoria generala a contractelor aleatorii, București: Editura All Beck, 2003.
2.13. SANILEVICI R. Drept civil. Contracte, Iași: Editura AL. I. Cuza, 1981.
2.14. STĂNCIULESCU L. Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, București: Editura All Beck, 2002.
2.15. TOADER C. Drept civil. Contracte speciale, București: Editura All Beck, 2003.
2.16. TOADER T. Drept civil. Contracte, Iași: Editura Fundației Chemarea, 1998.
2.17. TURIANU C. Curs de drept civil. Contracte speciale, București: Editura Fundației
România de mîine, 2000.
2.18. VERMELLEG., Dreoit civil. Les contrats speciaux, Paris: Dalloz, 2000.
2.19. ZINVELIU I. Contracte civile, instrumente de satisfacere a intereselor cetățenilor, Cluj-
Napoca: Editura Dacia, 1978.
2.20. СУХАНОВА Е. А. Гражданскрое право Том 2, Москва: Бек, 2000.
III. Articole din ediții periodice
3.1. Chelaru O. Mihalache I. Analiza juridică a contractului de înstrăinare a bunului cu condiția
întreținerii pe viață , Revista Națională de Drept nr.5, 2007.
3.2. Tălămbuță A. Analiza investigațiilor științifice în material instituției înstrăinării bunurilor cu
condiția întreținerii pe viață în doctrina Republicii Moldova și a altor state, Revista Legea și
viața, nr.8, 2014.
IV. Site-ografie
4.1. Dicționar juridic. Obligația de a da, de a face sau a nu face,
http://legeaz.net/dictionar-juridic/obligatia-de-a-da-de-a-face-sau-a-nu-face.
4.2. Dicționar juridic. Rezoluțiunea,
http://legeaz.net/dictionar-juridic/rezolutiune.
4.3. Dicționar juridic. Noțiunea contractului de întreținere,
http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-2254-notiune-contractul-de-intretinere.
4.4. Dicționar juridic. Aplicarea regulilor la contractul de întreținere,
http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-2256-aplicarea-regulilor-de-la-renta-viagera-contractul-
de-intretinere.
4.5. Dicționar juridic. Cazul special de revocare a contractului de întreținere,
http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-2260-cazul-special-de-revocare-contractul-de-intretinere.
4.6. LUPAȘCO V. Note de curs. Drept civil, partea specială,
http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/042_-_055_-
_Drept_civil__Partea_speciala_I,_II.pdf.
4.7. MOLDOVAN O. Contractul de întreținere în noul cod civil,
http://www.juspedia.ro/13286/contractul-de-intretinere-in-noul-cod-civil-2/.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Cadrului Legal Privind Contractul DE Instrainare A Bunurilor CU Conditia Intretinerii PE Viata (ID: 135259)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.