Analiza Bilantului Contabil

INTRODUCERE

În noua eră informațională, contabilitatea presupune reproiectarea sistemului informațional pentru a corespunde necesităților utilizatorilor de informații contabile. Circuitele și fluxurile informaționale contabile, definite incorect , pot genera disfuncționalități cu impact negativ asupra procesului managerial. Situându-se în cadrul relației informație-decizie-acțiune, utilitatea informației contabile depinde de caracteristicile calitative, deoarece fiecare utilizator dorește să dispună de o informație care să reflecte fidel realitatea. Caracteristicile calitative ale infor- mației contabile au fost repuse în centrul sistemului informațional contabil, prin reglementări contabile naționale emise în concordanță cu Directivelor Europene și a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, astfel pentru utilizatori, aceasta constituie o garanție că pot utiliza informațiile contabile pentru a judeca activitatea firmelor analizate în funcție de necesități.

Supraviețuirea entităților economice, în zilele noastre, care își desfășoara activitatea într-un mediu complex și dinamic este determinată de utilizarea inteligentă a informației. Este necesară o analiză a situațiilor financiare anuale pentru a obține aceste informații. În acest sens în lucrarea sa „Bilanțul dinamic” Schmalenbach afirmă: „Pentru a lua decizii utile, șeful unei întreprinderi trebuie să știe dacă afacerea sa prosperă, dacă bate pasul pe loc sau dacă este în declin. Cu ocazia fiecărei mari crize, economiștii au putut observa că foarte multe falimente sunt cauzate pur și simplu de o cunoaștere prea tardivă a declinului afacerilor lor. Dar noi nu avem nevoie numai de a determina rezultatul, atunci când o întreprindere începe să fie în primejdie; este indispensabil să luăm cunoștință de prosperitatea ei. Un șef capabil trebuie să profite de o astfel de perioadă de înflorire, indiferent că ea este provocată de conjunctură sau de structura economică. Nu putem lăsa să treacă vânturile favorabile fără să ridicăm pânzele, căci ele (vânturile) nu vor sufla totdeauna.”

Lucrarea dorește să accentueze necesitatea utilizării informațiilor oferite de sistemul informațional contabil astfel încât utilizatorii să aibă asigurată posibili- tatea luării unor decizii în cunoștință de cauză. Este structurată pe trei capitole și prezintă bilanțul contabil, modelul de analiză al acestuia, analiza stării patrimoniului societății și concluziile la care am ajuns în urma acestei analize.

Prima parte a lucrării cuprinde o cercetare generală a bilanțului contabil, acesta fiind cel mai important și mai complex document al situațiilor financiare anuale, obiectivul central al lucrării „Bilanțul contabil – bază informațională a analizei situației financiare și a performanțelor activității firmei” îl constituie analiza informațiilor desprinse din bilanț în stabilirea deciziilor financiare și manageriale ale administratorilor societăților, în luarea deciziei de investire de către potențialii investitori, dar și de către beneficiari.

În partea a doua a lucrării ,,Bilanțul contabil, bază informațională a analizei situației financiare și a performanțelor activității firmei pe exemplul Societății Comerciale ARGUS Constanța S.A.” am descris societatea, istoricul, domeniul de activitate, structura organizatorică, produsele furnizate, auditarea situațiilor financiare, forța de muncă angajată, descrierea procesului de producție și am analizat principalii indicatori financiari ai firmei .

Ultima parte este destinată studiului de caz, unde plecând de la situațiile financiare ale societății ARGUS S.A. am analizat poziția financiară a firmei în perioada anilor 2009 – 2013, prezentând concluziile care s-au desprins în urma acestei analize precum și propuneri concrete prin care să se îmbunătățească situația patrimonială a firmei.

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE REFERITOARE LA BILANȚUL CONTABIL CA BAZĂ INFORMAȚIONALĂ A ANALIZEI FINANCIARE ȘI A PERFORMANȚELOR ACTIVITĂȚII FIRMEI

I.1Bilanțul contabil ca bază informațională

Desfășurându-și activitatea într-un mediu dinamic, firmele iși asigură supra- viețuirea prin utilizarea inteligentă și practică a informației. Modernizarea și restructurarea economiei și ritmul alert în care intervin schimbările, conduce la diversificarea cererii de informație financiar- contabilă, de aceea calitatea informației contabile trebuie să fie relevantă, fiabilă și corectă. Informația contabilă devine mai credibilă satisfăcând aceste caracteristici și capătă forță în analiza managerilor și ai altor utilizatori interesați.

Sorin Briciu, Carmen Scorțe și Ioana Meșter au făcut o cercetare empirică bazată pe chestionare, „Impactul informației contabile asupra deciziilor manageriale” care are la bază o anchetă realizată în perioada noiembrie 2012-ianuarie 2013 pentru a observa opiniile managerilor referitoare la modul în care se utilizează informația contabilă, percepția și atitudinea managerilor, frecvența utilizării acestor informații, importanța acordată de aceștia formulării unor obiective clare și eficiența informației în efectuarea de analize care să conducă la îmbunătățirea performanței. Concluziile la care au ajuns sunt: ”informațiile furnizate de contabilitatea financiară și contabilitatea managerială au uneori roluri diferite, dar totuși foarte importante (Zubac, 2012), deși așa cum menționează mai mulți autori (Mia, Patier, 2001, Sharma, 2002, Pellinen, 2003, Mongiello, Harris, 2006, Pavlatos, Paggios, 2007, Pavlatos, Paggios, 2009, Santos, 2010) se cunosc încă puține aspecte privind utilitatea și relevanța informațiilor furnizate de contabilitatea managerială.”

Totuși utilizatorii interesați de informațiile contabile pot beneficia de acestea urmărind situațiile financiare anuale.

În lucrarea sa, „Analiza bilanțului contabil”, Nicolae Georgescu afirma că „bilanțul contabil are o mare deschidere de arc a istoriei”, al cărui principal determinant îl constituie „dinamica social-economică” a câtorva sute de ani.

Urmând traiectul acestei dinamici, specialiștii în domeniu au fundamentat bazele teoretice ale bilanțul, evidențiindu-i totodată și funcțiile pragmatice. De-a lungul istoriei au fost concepute mai multe teorii referitoare la bilanț.

Teoriile bilanțului au ca punct de plecare elementele de conținut, scopul urmărit și modurile în care are loc evaluarea posturilor bilanțiere și fiecare teorie evidențiază funcțiile multiple și rolul diferit ce pot fi atribuite bilanțului. “Un neajuns al acestor teorii constă în faptul că atunci când se pune întrebarea ce este bilanțul, ce este geneza și sensul lui cognitiv în procesul conoașterii, răspunsurile sunt foarte diferite, atribuind bilanțului o semnificație foarte largă “ Voi menționa succint câteva teorii în ordinea cronologică a fundamentării lor :

Teoria bilanțului static elaborată de H. Nicklish și care i-a avut reprezentanți în anul 1926, pe Walter Le Coutre, Manfred Berliner, și alții, potrivit căreia, bilanțul caracterizează la un moment dat situația patrimoniului, însă nu este și un mijloc de calcul al rezultatului financiar ci un mijloc de calculare și constatare, la un moment dat al patrimoniului.

Teoria bilanțului dinamic abordată pentru prima dată de Eugen Schmalenbach în anul 1938 a fost susținută de alți specialiști cum ar fi Heplenstein, H. Sommerfeld și E. Walb, care consideră bilanțul drept instrument de analiză care permite atât stabilirea rezultatelor activității desfășurate, cât și a cauzelor care le-au determinat.

Teoria întreprinderii sau teoria unitară, fundamentată de W. Osbahr în 1918 consideră rolul bilanțului acela de a prezenta conducerii întreprinderii informații reale.

Teoria bilanțului-aur unde profesorul E. Schmalenbach recomandă întocmirea bilanțului în două valori (în monedă – hârtie/monedă – aur, datorită fenomenelor inflaționiste). Este susținută de profesorii V. Slăvescu, S. Iacobescu și V. M. Ioachim.

Teoria bilanțului organic enunțată de Fr. Schmidt în anul 1929 și susținută de Hanck, Niederauer și O. Pape consideră firma ca un organism viu care suferă modificări nu numai datorită activității proprii, ci și modificărilor conjuncturale, iar scopul este acela de a menține firma în funcțiune.

Teoria bilanțului eudinamic elaborată de H. Sommerfeld în anul 1936, susține că după transformarea produselor în lichidități, rezultatele reale ale întreprinderii sunt numai cele efectiv realizate. Această teorie este un fel de compromis între teoria organică și cea dinamică.

Literatura actuală denotă că nu se poate vorbi de un proces încheiat, întrucât, oricare ar fi stadiul la care se desfășoară procesul complex al conducerii, în cadrul structurilor organizatorice pe plan național și nu doar la acest nivel, bilanțul contabil ca și procedeu al contabilității și ca instrument al analizei activității pe baza acestuia, prezintă o importanță deosebită.

I.2 Utilizatori ai informațiilor contabile

Marea parte a utilizatorilor informației contabile își exprimă, în general, interesul în cunoașterea informațiilor despre: structura de finanțare (calculată ca raport dintre capitalurile proprii și datoriile întreprinderii), mărimea și structura elementelor de activ ale firmei, lichiditatea acestora, precum și riscurile pe care și le asumă firma. Aceste informații sunt oferite de bilanțul contabil și definesc poziția financiară a societății.

Un loc aparte, în structura unei societăți revine în acest context, subsistemului financiar-contabil. Acesta are de îndeplinit o serie de obiective ce țin de determinarea modului de dobândire a fondurilor necesare derulării activității și de consumare a acestora, pregătirea situașiilor financiare, anunțarea rezultatelor către public , dobândirea informațiilor statice din exterior. Obținerea de fonduri în condiții avantajoase și adoptarea deciziilor cu privire la investirea lor constituie elemente esențiale ale strategiei întreprinderii. De obicei, pentru a putea face față îndatoririlor sale, subsistemul financiar-contabil își derulează activitatea în două etape: prima, o constituie obținerea fondurilor, iar cea de-al doilea, monitorizarea utilizării acestora în acord cu structura financiară și analiza modului de întrebuințare eficientă a acestora.

Pe baza analizei bilanțului anual are loc stabilirea gradului de independență financiară. Acesta se determină în funcție de structura finanțării și dependența întreprinderii de creditorii cu pondere mare sau de băncile creditoare.

Putem aminti utilizatorii de informație contabilă interesați de analiza bilanțului și interesele acestora:

managementul firmei care utilizează informația pentru evaluarea răs- punderii sau gestionării manageriale, pentru oferi alte beneficii anga- jaților săi și în reglementarea activității firmei;

acționarii care vor să cunoască mersul afacerilor și rezultatele obți- nute fiind interesați de dividendele constituite din profit;

partenerii de afaceri în evaluarea capacității firmei de a plăti, sunt interesați de situația financiară a firmei pentru a avea garanția unei afaceri reușite;

investitorii sunt interesați de situația financiară a firmei în care eventual pot aloca fonduri având în vedere gradul de rentabilitate, sau pentru a ști când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiție de capital ;

băncile interesate de cunoașterea situației economico-financiară a firmei pentru returnarea la termen a datoriilor și evaluarea garanțiilor pentru creditele acordate clienților;

statul interesat de obținerea drepturilor sale legale sub formă de impozi- te și taxe și pentru determinarea politicilor de impozitare;

societățile de asigurări interesate de cunoașterea mersului afacerilor în legătură cu plata primelor de asigurare;

institutele de statistică interesate de calculul venitului național și în elaborarea și utilizarea datelor statistice privind venitul național;

În concluzie, paleta largă de utilizatori și beneficiile obținute de aceștia în urma utilizării informațiilor obținute din datele bilanțului contabil ne demonstrează rolul și importanța acestuia în desfășurarea activităților economice.

I.3. Bilanțul, componentă a situațiilor financiare anuale

Bilanțul contabil, împreună cu celelalte documente de sinteză anuale, sin- tetizează periodic datele contabilității curente și stabilește o serie de indicatori economico-financiari, furnizează informații asupra relațiilor de echilibru privind starea și mișcarea patrimoniului.

Situațiile financiare se întocmesc conform unui model contabil bazat pe costul istoric recuperabil și pe conceptul de menținere a nivelului capitalului financiar nominal. Este posibil ca într-un număr limitat de cazuri, să existe un conflict între cadrul general și un IAS, însă soluția este aplicarea cerințelor IAS. Cadrul general contabil prevede ca situațiile financiare sa fie elaborate în baza a doua convenții: contabilitatea de angajamente și continuitatea activitătii.

Conform IAS 1, un set complet de situații financiare anuale include:

a) bilanțul;

b) contul de profit și pierdere;

c) o situație care să reflecte, după caz:

toate modificările capitalului propriu;

modificările capitalului propriu, altele decât cele care rezultă din tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuirile către proprietari;

d) situația fluxurilor de trezorerie (numerar)

e) politicile contabil și notele explicative.

În funcție de gruparea întreprinderilor în întreprinderi mici, mijlocii și întreprinderi

mari, grupare realizată în funcție de praguri fiscale (care au în vedere valoarea activului bilanțului, cifra de afaceri și numărul mediu de salariați), bilanțul poate fi alcătuit în două variante sau sisteme: forma lungă sau forma prescurtată.

Conform Directivei a IV-a UE situațiile financiare sunt definite prin apelația de conturi anuale care cuprind: bilanțul, contul de profit și pierdere și anexa sau notele la conturile anuale și trebuie să constituie un tot unitar.

,,Persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele 3 criterii, denumite în continuare criterii de mărime: total active: 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50, întocmesc situații financiare anuale care cuprind:

bilanț;

cont de profit și pierdere;

situația modificărilor capitalului propriu;

situația fluxurilor de numerar;

note explicative la situațiile financiare anuale.”

,,Potrivit legii contabilității, situațiile financiare anuale trebuie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situațiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene.”

În conformitate cu prevederile directivei “ structura bilanțului și cea a contului de profit și pierdere și mai ales forma reținută pentru prezentarea lor, nu poate fi modificată de la un exercițiu la altul, iar derogările de la aceste principii sunt admise în cazuri excepționale. Pentru a face uz de asemenea derogări, acestea trebuie să fie menționate în anexă și bine motivate.”

Contul de profit și pierdere este un indicator de performanță al firmei. Sunt prevăzute în legislație scheme obligatorii pentru stabilirea bilanțului și contului de profit și pierdere, fixarea conținutului minimal al anexei și al raportului de gestiune, precum și faptul că trebuie, conturile anuale să să dea o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor firmei.

Tabel nr.I. 1 Contul de profit și pierdere

Contul de profit și pierdere se prezintã în format "listã", prezintă cheltuielile și veniturile dupã natura operațiilor desfãșurate de întreprindere în cursul unui exercițiu financiar, unde se disting cheltuieli și venituri de exploatare, cheltuieli și venituri financiare, cheltuieli și venituri excepționale.

Cheltuielile și veniturile de exploatare sunt elemente generate de activitatea curentã a entității, vizând realizarea obiectului ei de activitate și activitãți accesorii, care au un caracter permanent, obișnuit și repetitiv.

Veniturile din exploatare se referã la venituri din vânzarea mãrfurilor, a produselor finite, semifabricatelor, venituri din producția stocatã și imobilizatã, venituri din subvenții de exploatare, venituri din provizioane de exploatare și altele.

Cheltuielile de exploatare includ cheltuielile cu toate materialele necesare desfãșurãrii activitãții (materii prime, materiale consumabile, energie, apã), cheltuielile cu serviciile și lucrãrile executate de terți, cheltuielile cu impozitele, taxele, cheltuielile de personal (salarii și asigurãri sociale), cheltuieli cu amortizarea și provizioanele de exploatare.

Diferența dintre veniturile din exploatare și cheltuielile de exploatare este rezultatul din exploatare, care poate fi profit sau pierdere.

Cheltuielile și veniturile financiare rezultã din activitatea financiarã a entității (dividende încasate, dobânzi cuvenite pentru împrumuturile acordate și dobânzi datorate, vânzãri și cumpãrãri de titluri de plasament, sconturi acordate clienților sau primite de la furnizori, cheltuieli și venituri din diferențe de curs valutar, venituri din provizioane și cheltuieli cu amortizãrile și provizioanele aferente activitãții financiare).

Diferența dintre veniturile și cheltuielile financiare formeazã rezultatul financiar.

Rezultatul din exploatare plus rezultatul financiar formeazã rezultatul curent.

Cheltuielile și veniturile excepționale iau naștere în urma operațiunilor care nu sunt generate de activitatea curentã a entității, deci au un caracter nerepetitiv, accidental. Elementele excepționale rezultã din operații de gestiune sau de capital.

Operațiile de gestiune genereazã venituri sau cheltuieli ca urmare a donațiilor primite sau acordate, despãgubirilor și penalitãților cuvenite sau datorate, calamitãților naturale.

Operațiile de capital genereazã venituri sau cheltuieli ca urmare a vânzãrii de active imobilizate, a primirii de subvenții pentru investiții, a înregistrãrii la cheltuieli a pãrții neamortizate a activelor imobilizate vândute.

În afarã de aceste elemente, mai existã și amortizãri și provizioane excepționale.

Diferența dintre veniturile și cheltuielile excepționale formeazã rezultatul excepțional.

În continuare, contul de profit și pierdere prezintã veniturile totale, cheltuielile totale și rezultatul brut al exercițiului (obținut prin scãderea cheltuielilor totale din veniturile totale) ca rubrici distincte.

Urmãtoarea rubricã distinctã este cheltuiala cu impozitul pe profit.

Ultima rubricã a contului de profit și pierdere este rezultatul net calculat că diferențã între rezultatul brut și cheltuiala cu impozitul pe profit.

Notele explicative prezintă informații despre bazele de întocmire a situațiilor financiare și politicilor contabile adoptate, completează și detaliază toate informațiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară și prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situații și indicatori care nu sunt prezentate în altă parte.

Structura următoarelor note explicative este dată de legislația in vigoare:

Nota 1 „Active imobilizate”, detaliază variația în timp a valorilor brute și a deprecierilor;

Nota 2 „Provizioane” detaliază variația naturii provizionului;

Nota 3 „Repartizarea profitului” arată cum este repartizat profitul pe destinații;

Nota 4 „Analiza rezultatului din exploatare” prezintă modul de obținere a rezultatului din exploatare după destinații;

Nota 5 „Situația creanțelor și datoriilor”, clasificate după lichiditate și exigibilitate;

Nota 6 „Principii, politici și metode contabile” cuprinde abateri și modificări de la reglementările naționale, cu menționarea naturii și motivelor, tratamentele contabile alternative, bază de evaluare, ajustări, influență asupra rezultatului;

Nota 7 „Participații și surse de finanțare” detaliază capitalul social și tipurile de titluri emise;

Nota 8 „Informații privind salariații și membrii organelor de administrație, conducere” cuprinde detalii despre număr mediu salariați, credite acordate, avansuri, salarii plătite, asigurări sociale, contribuții la pensii;

Nota 9 „Analiza principalilor indicatori economico-financiari” cuprinde prezentarea unor indicatori de lichiditate, risc, profitabilitate, indicatori de activitate);

Nota 10 „Alte informații” se referă la prezentarea întreprinderii, cifra de afaceri, relațiile cu celelalte întreprinderi din cadrul grupului.

Raportul administratorilor cuprinde cel puțin o prezentare fidelă a dezvoltării și performanței activității entității și a poziției sale financiare, o descriere a principalelor riscuri și incertitudini cu care se confruntă și o referire la controlul intern al firmei.

Raportul va conține și informații despre:

evenimente importante apărute după sfârșitul exercițiului financiar;

dezvoltarea previzibilă a entității;

activități din domeniul cercetării și dezvoltării;

informații privind achizițiile propriilor acțiuni;

existența de sucursale ale entității;

utilizarea de către entitate a instrumentelor financiare

I.4. Bilanțul ; definiție, formă, format

În general, bilanțul a fost și este privit ca un „document de sinteza” care permite cunoașterea, la un moment dat a elementelor aflate în patrimoniul unui comerciant, fie că este vorba de persoană fizică sau persoană juridică.Au existat o multitudine de definiții ale bilanțului contabil în decursul anilor, iar viziunile diferite nu se limitează numai la definirea bilanțului, ci și în legătură cu conținutul acestuia, așa cum am arătat anterior în teoriile bilanțului.

Dicționarul explicativ al limbii române definește bilanțul ca fiind un “act de contabilitate prin care se constată situația activului și pasivului unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp”. Fritz Reinhardt spunea că „bilanțul este un rezumat al situației averii întreprinderii”, Wilchem Rieger „un calcul specific întocmit cu ocazia și pentru căutarea unor mărimi”, iar B. Collase definește bilanțul ca „o schematizare conceptuală (un model), este schema situației întreprinderii sub forma unui tablou similar structurii conturilor.” T. Ștefănescu numește bilanț „o oglindă fidelă a trecutului lui și în același timp o călăuză sigură a operațiunilor viitoare” in timp ce profesorul I. Evian spene despre bilanț că este „prezentarea sumară a inventarului întreprinderii sub forma unui tablou similar structurii conturilor.”

C.G. Demetrescu consideră bilanțul ca „situație sub formă contabilă a patrimoniului, conține sintetic ceea ce este descris în mod analitic în inventar, cu deosebirea că în inventar în afară de valoare avem specificată și cantitatea elementelor patrimoniale”

O definiție mai clară și detaliată o regăsim în omfp 3055/ 2009 unde “bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege.”

Bilanțul constituie punctul de plecare (bilanțul inițial, de la înființarea fir- mei) și de sosire (de la încheierea exercițiului economico-financiar) al activității totale de evidență contabilă, astfel, este un procedeu al metodei contabilității prin care se asigură dubla reprezentare a averii și evidențiază în expresie valorică, la un moment dat, echilibrul dintre bunurile economice și sursele lor de finanțare. În concepția juridică, Doina Maria Robu, în studiul său asupra bilanțului contabil prezintă drepturile și obligațiile care dețin valoare economică, drept raporturi de proprietate utilizate în procurarea și administrarea bunurilor.

În acest caz, raporturile de proprietate îmbracă două forme:

Forma drepturilor, în momentul în care titularul de patrimoniu deține și calitatea de proprietar, situație în care nu trebuie să acorde nici un echivalent pentru bunurile aflate în posesiunea și folosința sa;

obligațiilor, în situația în care pentru bunurile obiect de patrimoniului titularul are obligația acordării de echivalente valorice sau onorării unei anumite prestații.

Punctul de plecare în studierea bilanțului, trebuie să fie egalitatea:

Această ecuație este echivalentă cu :

La nivelul normativelor europene și în Standardele Internaționale de Conta- bilitate, formațiunea bilanțieră se regăsește sub denumiri diferite: „documente contabile de sinteză, situații financiare, conturi anuale”.

Situație centralizatoare care reflectă activitatea desfășurată și rezultatele ei, este actul oficial de gestiune al firmei și se întocmește anual, pe baza înregistrărilor din registrele de contabilitate “astfel, conturile anuale trebuie să dea o imagine fidelă patrimoniului, situației financiare precum și rezultatelor societății”

Bilanțul este un tablou care cuprinde în formă sintetică și în expresie valorică mijloacele patrimoniale, sursele de constituire ale acestora, precum și rezultatul activității unei societăți la un moment dat, iar în practica economică se cunosc două scheme de bilanț:

una sub forma de tablou cu două părti – cunoscuta ca și schema orizontală de bilanț.

modelul sub forma listei verticale sau schema verticală de bilanț.

Bilanțul sub forma de tablou pune în evidență egalitatea existentă între resurse și utilizări, iar modelul de bilanț sub forma listei verticale ordoneaza structurile patrimoniale in active, datorii, capitaluri, rezerve si alte componente ale situatiei nete, la final prezentându-se situația netă a patrimoniului.

Prezentarea bilanțului presupune o codificare foarte precisă și o ordine riguroasă conforme cu OMFP 3055/2009.

Tabelul nr. 1 Formatul listă a bilanțului contabil

Sursa: Ordinul ministrului finanțelor nr.3055/2009 MO nr. 766 din 10.11.2009

E si F sunt indicatori care se calculează conform următoarelor formule:

În bilanț elementele de activ și de pasiv sunt ordonate pe verticală după un anumit model, urmărindu-se egalitatea:

I.5 Structura bilanțului

Bilanțul este util luării deciziilor financiare și manageriale, fiind definit ca un tablou al situației patrimoniului, determinată la sfârșitul exercițiului financiar-contabil, ca un instrument de control și de gestiune.

Formatul, terminologia și succesiunea elementelor din bilanț sunt însoțite de cifre arabe care trebuie adaptate, în cazul în care natura specifică a unei societăți impune acest lucru și trebuie efectuate atunci când sunt cerute prin reglementări speciale emise de Autoritățile de reglementare.

Din situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie, pentru fiecare element de bilanț, de cont de profit și pierdere trebuie prezentată valoarea aferentă elementului corespondent pentru exercițiul financiar precedent, iar un element de bilanț pentru care nu există valoare nu trebuie prezentat, cu excepția cazului în care există un element corespondent pentru exercițiul financiar precedent.

Bilanțul este documentul contabil de sinteza prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale societății la sfârșitul exercițiului financiar, iar elementele de activ și datorii sunt grupate după natura și lichiditate, respectiv natura și exigibilitate:

a) un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate. Un activ este recunoscut în contabilitate și prezentat în bilanț atunci când esteprobabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către entitate și activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat(ă) în mod credibil;

b) o datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice. O datorie este recunoscută în contabilitate și prezentată în bilanț atunci când este probabil că o ieșire de resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligații prezente și când valoarea la care se va realiza această decontare poate fi evaluată în mod credibil;

c) capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor sau asociaților în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor sale.

Bilanțul contabil evidențiază relațiile de echilibru existente între mijloacele economice ale întreprinderii, pe de o parte și sursele lor economice, exprimate valoric, pe de altă parte,iar între cele două există o egalitate denumită „egalitate bilanțieră”. Se merge pe principiul conform căruia fiecărui element de activ îi corespunde un element de pasiv, ca sursă de proveniență și fiecare element de pasiv este generator de bunuri economice.

În conformitate OMFP nr.3055/2009 se disting trei momente de evaluare a elementelor patrimoniale:

evaluarea la data intrării în entitate;

evaluarea la inventar și prezentarea elementelor în bilanț;

evaluare la data ieșirii din entitate

Se urmărește, prin întocmirea bilanțului, modul în care au fost utilizate sursele de finanțare dobândite de întreprindere.

I.5.1 Structurile bilanțiere de activ

Activele sunt definite, conform concepției economice internaționale, ca fiind resurse controlate de întreprindere, provenite din tranzacții anterioare și capabile să genereze avantaje (beneficii) economice viitoare. Deci, se pot înregistra în activ bunuri care nu sunt proprietatea întreprinderii, dar care sunt utilizate de aceasta. Condițiile de înscriere și recunoaștere a elementelor în cadrul activului bilanțier sunt cele date de Cadrul Contabil Conceptual (IASB) și anume: să se probeze că generează avantaje economice viitoare și că pot fi măsurate în mod fiabil.

Respectând astfel cerințele din Directiva a-IV-a, activele întreprinderii sunt clasificate în două mari categorii, ținând cont de durata lor de utilizare:

active cu durată de utilizare mai mare de un an, denumite active imobilizate sau imobilizări;

active cu o durată mai mică de un an, active circulante.

Conform normei internaționale IAS 1 – „Prezentarea situațiilor financiare” – activele sunt necurente (imobilizări) și curente (active circulante).

În al doilea rând, activele imobilizate și cele circulante sunt clasificate după gradul lor de lichiditate și după natură, astfel: imobilizări necorporale, corporale și financiare, în cazul celor cu durată de folosință peste un an și stocuri, creanțe, investiții financiare pe termen scurt și disponibilități, pentru activele circulante.

1) Activele imobilizate sau activele fixe sunt bunurile cu o existență îndelungată în cadrul societății, acestea participă la mai multe cicluri ale activității, nefiind consumate la prima utilizare. „Ele alcătuiesc baza și mijloacele de acțiune ale întreprinderii.”În structura acestora sunt incluse trei mari categorii: imobilizări necorporale, imobilizări corporale, imobilizări financiare.

Imobilizările necorporale, sunt denumite și active intangibile datorită formei lor nemateriale. Ele sunt sub formă de valori economice de investiție, ce dau dreptul asupra deținerii unor imobilizări pe termen lung. Reglementările românești definesc imobilizările necorporale ca fiind „active identificabile nemonetare, fără suport corporal, care sunt deținute pentru utilizare în procesul de producție sau furnizare de bunuri și servicii, pentru locație la terți sau în scopuri administrative”. Sunt drepturi de utilizare și sunt înregistrate în bilanț la costul istoric. Acestea, prin utilizare, își consumă avantajele economice viitoare, deci se supun amortizării.

Imobilizări necorporale cuprind: cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare, concesiuni, brevete, licențe, mărci de fabrică, fondul comercial, alte imobilizări necorporale.

Cheltuielile de constituire cuprind cheltuieli cu înființarea sau cu fuziunea societăților.

Imobilizările corporale (activele tangibile) sunt sub formă de terenuri, mijloace fixe (clădiri, utilaje, instalații, mașini, mijloace de transport, animale și plantații, mobilier etc.). Pe toată durata lor de utilizare, imobilizările sunt supuse amortizării, ca urmare a uzurii fizice sau a uzurii morale.

Imobilizările financiare sunt titluri de valoare deținute de întreprindere pe termen mediu și lung, ca investiții în capitalul altor societăți, sub forma titlurilor de participare, altor titluri financiare pe termen lung, creanțelor atașate participanților, împrumuturilor acordate și altor imobilizări financiare.

Creanțele atașate participanților sunt rezultatul acordării de împrumuturi pe termen lung societăților cu care întreprinderea are relații de participare sau sunt rezultatul recuperării garanțiilor depuse la terți (creditori bancari, de exemplu). Alte imobilizări financiare cuprind disponibilitățile sub formă de depozite pe termen lung la bănci, în vederea rambursării unor datorii viitoare.

2) Activele circulante sau active curente – principalele elemente sunt: stocurile, creanțele, investițiile pe termen scurt și disponibilitățile. Activele circulante sunt supuse unor transformări continue în cursul unui exercițiu financiar, astfel că, în mometul achiziției, lichiditățile sunt transformate în materii prime și materiale, care la rândul lor sunt transformate în produse în curs de execuție, prin procesul de fabricație, iar la finele prelucrării lor, devin produse finite. Produsele obținute din producție proprie sunt vândute terților, generând creanțe și noi fluxuri de lichidități pentru ca activitatea de exploatare să poată fi reluată

I.5.2 Capitalurile proprii

Constituie interesul rezidual al acționarilor întreprinderii în activul acesteia. Interesul este rezidual din cauza faptului că acționarilor le revine doar partea din activ rămasă după achitarea tuturor datoriilor. Această definiție ne conduce la ecuația bilanțieră:

Capitalul propriu include capitalul social, surplusurile de aport, prime legate de capital, rezervele și alte surse echivalente, precum și rezultatele nerepartizate.

Capitalul social este compus din acțiunile sau părțile sociale aduse ca aport de către acționari, odată cu înființarea societății, acestea putând fi modificate în timp.

Capital social poate suferi modificari în sensul creșterii sau micșorării acestuia: creșterile pot fi datorate majorării numărului de acțiuni, de parți sociale, prin emisiunea de noi acțiuni, etc., iar diminuările de capital sunt datorate, în principal, de rambursările efectuate de firmă către acționari sau acoperirea pierderilor suferite în anii precedenți.

Primele legate de capital sunt primele de emisiune, primele de aport și de fuziune.

Primele de emisiune apar în momentul creșterilor de capital, prin emisiuni de noi acțiuni sau de părți sociale și este dată de diferența pozitivă dintre prețul de emisiune și valoarea lor nominală.

Primele de aport rezultă din creșterile de capital prin aport în natură și este diferența între valoarea aportată mai mare și valoarea nominală a acțiunilor.

Primele de fuziune apar ca urmare a fuziunii a două sau mai multe societăți și semnifică diferența între valoarea contabilă a acțiunilor și valoarea nominală.

Rezervele sunt rezultate ale capitalizării profitului.

I.5.3 Datoriile

Conform Standardelor Internaționale de contabilitate, datoriile sunt obligații actuale ale întreprinderii, ce decurg din evenimente trecute și prin decontarea (stingerea) cărora se așteaptă ieșiri de resurse, care reprezintă avantaje economice viitoare. Printr-o astfel de abordare, în momentul definirii unei datorii, se dă importanță, în principal, substanței și realității economice și nu numai formei sale juridice.

Datoriile (capitalurile străine) sunt sursele de finanțare venite din afara întreprinderii, puse la dispoziția acesteia, de către alte unități (furnizorii), instituțiile bancare, instituții financiare, salariați, clienți, prin avansurile acordate de aceștia, bugetul statului, acționari sau asociați, terți. În schimbul acestor resurse, întreprinderea trebuie să acorde o sumă de bani sau să execute o lucrare, un serviciu.

Datoriile se împart în două categorii, în funcție de termenul scadent al acestora:

datorii pe termen scurt (datorii curente), adică se așteaptă să se achite într-o perioadă mai mică de un an, de la data bilanțului sau în cursul normal al ciclului de exploatare.

datorii pe termen lung (datorii necurente), cu exigibilitate mai mare de un an de la data bilanțului.

În structura datoriilor se includ: împrumuturi și datorii asimilate, datorii în cadrul grupului, datorii comerciale, datorii din interese de participare, alte datorii

Bilanțul oferă „informații cu privind natura și sumele investite în resursele întreprinderii, obligațiile față de creditori, precum și partea capitalurilor proprii în resursele întreprinderii.”

I.6. Lucrări premergătoare întocmirii bilanțului contabil

Întocmirea situațiilor financiare ca documente de sinteză constituie un demers de complexitate ridicată, ce constă în sistematizarea datelor, în scopul edificării indicatorilor economici și financiari referitori la situația patrimoniului și la rezultatele obținute. Desfășurarea acestui proces este concretizată într-o sumă de lucrări contabile, între care unele au caracter preliminar, iar altele se referă strict la redactarea sau completarea bilanțului.

Lucrările preliminare, sau lucrările contabile de închidere a exercițiului, au următoarea structură:

Fig. nr.

I.7 Analiza economico-financiară a firmei pe baza bilanțului contabil

Deoarece în această lucrare tratez bilanțul ca bază informațională a analizei situației financiare și a performanțelor activității firmei, după trecerea în revistă a principalelor elemente care compun bilanțul, analizez principalii indicatori utilizați care derivă din informațiile contabile.

Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea sau desfacerea unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în elementele sale compo- nente procedînd la identificarea factorilor, cauzelor și condițiilor care i-au generat și i-au influențat.

1.7.1Metode utilizate în analiza situației financiare

Având în vedere principiile bilanțului și structura care stau la baza grupării posturilor, se pot folosi: analiza pe vertical, orizontală și analiza combinată.

Analiza pe verticală este o analiză de structură care se referă fie la activ (analiza statică a totalului activelor fixe și activelor circulante etc.), fie la analiza capitalurilor proprii, împrumutate și atrase.

Analiza pe orizontală se referă la corelarea posturilor de activ cu posturi de pasiv.

Analiza combinată presupune îmbinarea celor două tipuri de analiză.

O metodă care se utilizează în analiza situației financiare este metoda ratelor care constituie un instrument operațional și eficient al analizei financiare și exprimă raportul dintre doi indicatori care se condiționează și au o anumită putere informativă.

Ratele de structură financiară se stabilesc ca raport între un post din activ sau pasiv și totalul bilanțului, precum și ca raport între diferite componente de activ și pasiv, însă, în ciuda simplității sale tehnice această metodă furnizează indicații edificatoare privind situația financiară a firmei, mai ales în cazul analizelor comparative în timp și spațiu.

Pe lângă metodele menționate se utilizează și alte metode ca de exemplu: indici, ponderi, substituiri în lanț etc.

I.8 Indicatori economico-financiari

Bilanțul nu se oprește doar la prezentarea pe scurt a unor date aferente exercițiilor financiare, ci constituie bază a analizei proceselor economico-financiare, bază a procesului de identificare a relațiilor de cauzalitate dintre acestea, bază a adoptării de măsuri reglatoare; putem vorbi așadar, dintr-un anumit punct de vedere, de o sumă de indicatori economico-financiari, ce se întemeiază pe informațiile contabilității (cu deosebire pe acelea ale bilanțului contabil), care aduce un plus de cunoaștere. Fiecare utilizator ia în calcul indicatorul cu o relevanța deosebită în funcție de interesul urmărit, deci putem spune că există utilizatori diferiți ai informațiilor contabile cu puncte de vedere și obiective diferite.

Indicatorii economico-financiari sunt importanți pentru că ajută la cunoasterea evoluției firmelor și pot fi comparați cu exercițiile financiare precedente, ceea ce oferă conducerii posibilitatea de a efectua analize cu impact în procesul decizional, iar cunoasterea nivelului indicatorilor economico-financiari, permite compararea cu alte firme din sectoare de activitate similare. Principalii indicatori sunt:

indicatori de lichiditate,

indicatori de profitabilitate,

indicatori de solvabilitate,

indicatori de risc/datorii,

indicatori de gestiune.

I.8.1 Indicatori de lichiditate

Acești indicatori ne arată capacitatea activelor de fi transformate în bani, fară riscuri, iar aceștia sunt: lichiditatea curentă și lichiditatea imediată.

Lichiditatea curentă se determină ca raport între active curente și datorii curente.

Lichiditatea curentă = sau

și ne arată cu cât depășesc activele circulante datoriile pe termen scurt. Cu cât valoarea acestuia este mai mare, cu atât situația firmei este mai bună, iar valoarea recomandată este 2 adică raportul de 2 : 1(datoriile curente sunt de douã ori acoperite de activele circulante).Dacă indicatorul este mai mare de 3 firma are exces de lichiditate dacă este sub nivelul de 1.5 trebuie crescut capitalul permanent.

Lichiditatea imediată utilizează activele cu gradul de lichiditate cel mai mare din bilanț, pentru măsurarea capacității companiei de a plăti datoriile pe termen scurt, poate fi de multe ori mai utilă decât lichiditatea curentă, deoarece elimină stocurile (fiind considerate mai greu de valorificat) care sunt trecute în bilanț la o valoare care uneori nu reflectă prețul care ar putea fi obținut din vânzarea lor. Valoarea optimă este 1 și cu cât depășește această cifră, cu atât situația firmei este mai bună.

Lichiditatea imediată (testul acid) =

1.8.2 Indicatori de profitabilitate

Acești indicatori exprimă eficiența firmei în realizarea de profit din resursele disponibile.

Rentabilitatea capitalului angajat – reprezintă profitul obținut din banii investiți de firmă în afacere și măsoară rentabilitatea adusă de fondurile pe termen lung ale companiei.

Rentabilitatea capitalului angajat =

O rentabilitate a capitalului angajat mai mică decât costul capitalului atras de firma inseamna ca orice leu atras pentru dezvoltarea acesteia va genera un profit mai mic decat costul pe care l-a presupus atragerea lui. O situatie care, evident, nu ar putea fi de natura sa ii bucure pe actionari. 

Marja brută din vânzări – arată capacitatea firmei de a controla costurile de producție și de a obține un pret de vanzare optim, dacă procentul este scăzut, rezultă ca firma nu este capabilă să facă acest lucru.

Marja brută din vânzări = x 100

Profitabilitatea fiind mai mică decat rata dobînzii de bază pe termen lung, trebuie analizată situația, ori în sensul orientării activelor într-o altă directie de utilizare,ori spre o altă procedură de reorganizare.

Profitabilitatea = x 100

1.8.3 Indicatori de solvabilitate

Capacitatea firmei de a face față datoriilor pe termen lung este stabilită pe baza acestor indicatori.

Solvabilitatea generală (Sg) se determină astfel:

= măsoară securitatea de care se bucură firma față de bancă și de creditori;

Se consideră o situație normală atunci când activele totale sunt de două ori mai mari decât datoriile totale.

 Raportul datorii la capitalul propriu =

Un indicator prea ridicat, ne arată că firma nu dispune de o marjă de manevră în cazul unor evenimente nefavorabile în viitor.

Raportul imobilizări corporale nete la capitalul propriu

Formula de calcul este

1.8.4 Indicatori de risc

Gradul de îndatorare =   x 100 sau x 100

Capital angajat = capital social + rezerve + credite peste 1 an, iar

Capital imprumutat = credite peste 1 an

Gradul de îndatorare nu trebuie sa fie mai mare de 30%

I.9. Analiza structurii patrimoniului pe baza ratelor

La nivelul fiecărei firme se înregistrează o cerere din ce în ce mai mare de informații contabile.

Informațiile contabile se gestionează prin intermediul sistemului informațional, aceasta constituind baza determinării indicatorilor care privesc totalitatea operațiilor economico-financiare sau a tranzacțiilor realizate și asigură certitudinea necesară pentru elaborarea de previziuni corecte, coerente și viabile.

Analiza structurii patrimoniale urmărește analiza ponderii diferitelor elemente patrimoniale, iar metoda de analiză este metoda ratelor.

Ratele de structură permit „normalizarea” „situației patrimoniului”, aceasta ajutând la o comparație facilă între întreprinderi de dimensiuni diferite, precum și la observarea rapidă a unor modificări structurale în cadrul unei întreprinderi de-a lungul timpului .

Cea mai sintetică grupare a activelor pe baza bilanțului este în active imobilizate (fixe) și active circulante, și urmărită static și dinamic, o asemenea analiză pro- centuală, pune în evidență specificul firmei, situația stocurilor, gradul de dotare tehni- că, viteza cu care se prelucrează materiile prime și materialele, etc. iar gruparea acti- velor imobilizate în trei mari categorii și anume: imobilizări necorporale, imobilizări corporale,imobilizări financiare, se utilizează pentru o analiză mai aprofundată.

Ratele de structură ale activului depind de natura activității acesteia și reflectă apartenența sectorială a societății.

Principalele rate ale structurii activului sunt:

Rata activelor imobilizate (Rai) = x 100

Aceasta măsoară importanța activelor pe termen lung în totalul activelor firmei și permite aprecierea flexibilității financiare în măsura în care evidențiază componența de capital investit în active fixe.

Ținând cont de structura imobilizărilor avem următoarele rate:

Rata imobilizărilor necorporale (Rin) = x 100

Rata imobilizărilor corporale (Ric) = x 100

Aic – imobilizări corporale; At – activul total.

Nivelul indicatorului este influențat semnificativ de politica de amortizare, politica de investiții sau alegerea contabilă între cost istoric și valoare justă pentru imobilizări corporale.

rata imobilizărilor financiare (Rif):

Rif = x 100 unde; Aif – imobilizări financiare.

Rata activelor circulante (Rac):

Rac = x 100 unde; Ac – activele circulante

Această rată arată ponderea pe care o au utilizările cu caracter ciclic în total patrimoniu și nivelul trebuie să fie minim 40% din activele totalul .

1. rata stocurilor (Rs): Rs = x 100 unde; S – valoarea stocurilor.

2. rata creanțelor comerciale (Rcr):

Rcr = x 100 Cr – nivelul creanțelor.

rata disponibilităților bănești și a plasamentelor (Rdp):

Rdp = x 100

CAPITOLUL II

PREZENTAREA SOCIETĂȚII

,,ARGUS” CONSTANȚA S.A.

,,ARGUS” S.A este persoană juridică română, ce funcționează sub formă de societate pe acțiuni în baza Legii 31/1990, republicată, este o unitate  importantă în cadrul Industriei Uleiurilor Vegetale din România atât în ceea ce priveste diversificarea produselor livrate cât și a potențialului tehnic și uman de care dispune și s-a dezvoltat prin participări de capital la societăți cu profil de producție și comerț, transporturi și achiziții produse agricole, configurând o structură de natura grupului de firme.

II.1. Scurt istoric al societății comerciale ,, ARGUS ” S.A.

Înființată acum 70 de ani de câțiva întreprinzători, fabrica de ulei ARGUS a fost cumpărată din Botoșani și adusă în Constanța bucată cu bucată, fiind pusă în funcțiune într-o zonă aproape de o linie ferată și de port. Multe echipamente, aduse din Vest în perioada comunistă, funcționează și acum.

“În 1943, sub denumirea de S.A.R ARGUS, în fosta zonă Obor, a fost înființată fabrica de ulei ,, Argus” cu sediul în Constanța și capital privat român, apoi are loc naționalizarea, în 1948 și este denumită Intreprinderea Industrială de Stat Argus. Ulterior i se schimbă numele în Intreprinderea de Ulei Constanța”, unitatea funcționând sub acest nume până la căderea regimului comunist.

Douăzeci de ani mai târziu, în 1968 începe investiția pentru construirea unei noi fabrici moderne cu capacitate mai mare, echipamentele pentru dotarea noii fabrici fiind importate de la firme din Vest, iar cele două unități funcționează împreună pană când vechea unitate a fost dezafectată în 1980.

"Când a fost făcută fabrica era o deschidere spre Vest și mare parte din echipamente au fost importate de acolo. Astfel, tot ce ține de partea de rafinare și extracție a fost importat de la o firmă din Belgia, mare proiectant de tehnologii și instalații pentru industria uleiului. Partea de rafinare și extracție și partea de prelucrare brută au fost luate din Elveția, iar presele erau Krupp. Echipamentele au rămas până în 1990, o parte dintre acestea încă mai sunt, altele s-au schimbat, de exemplu, presele au fost înlocuite cu unele adaptate de industria noastră", afirmă directorul tehnic al Argus, Sabin Robu.

În 1975 ca ajutor din partea statului chinez, Argus primeste linia de prelucrat soia. Argus aducea soia din import și o prelucra obținând șrotul folosit pentru hrana animalelor, diferența dintre soia și floarea-soarelui este că prima se cultivă și se prelucrează în special pentru șrot, necesar animalelor, în timp ce la floarea-soarelui produsul numărul unu este uleiul, iar șrotul este secundar, spun specialiștii.

Argus S.A. Constanța se constituie ca societate comercială în anul 1991 pe 07 Februarie, în baza Legii 31/1990.

La finele anului 1996, în urma derulării Programului de privatizare în masă devine societate cu capital integral privat autohton, reprezentând un succes al metodei de privatizare MEBO . După privatizare, s-au făcut investiții care au dus la modernizarea fabricii, astfel, în anii 1999 și în 2004, secția Rafinărie, a crescut capacitatea de la 70 de tone pe zi la 150 tone pe zi și din anul 2005 fabrica a achiziționat o linie de îmbuteliere în bidoane de 2 litri, fiind modernizată și linia de îmbuteliere de 1 litru, iar din anul 2002  este listată pe piața de capital BVB- Rasdaq categoria III-R, cu simbol de piață UARG.

Din 2013, de cînd au cumpărat la mijlocul lunii iunie 46,38% din titlurile producătorului de ulei, pentru 39,8 milioane lei (aproape 9 milioane euro) este controlată de doi acționari , SIF Oltenia (SIF5) și fondul de investiții Business Capital for Romania Opportunity Fund Cooperatif, care dețin 55,7% și, respectiv, 29,61% din acțiuni.

Potrivit unor publicații, “Producătorul de ulei alimentar Argus Constanța (UARG) a vândut statului 9,5 milioane litri de ulei vegetal, în valoare cumulată de aproape 53 milioane lei (12 milioane euro), cantitate inclusă în Planul European de Ajutorare pentru Persoanele cele mai Defavorizate din România (PEAD) – 2013.”

II.2. Descrierea societății

La momentul actual, ARGUS S.A. este persoană juridică română, ce funcți- onează sub formă de societate pe acțiuni în baza Legilor 15/1990 și 31/1990, prin HG 135311991, republicată, înregistrată din data 07 Februarie 1991 la Registrul Comerțului cu numărul J13/550/1991 . I s-a atribuit Cod Unic de Identificare 1872644: Atribut fiscal RO. Activitatea sa se desfășoară conform prevederilor legale în vigoare și Actului Constitutiv actualizat al societății. Are sediul social și punctul de lucru în orașul Constanța, Strada Industrială 1, județul Constanța și două sedii secundare constând în depozite de cereale:

Punctul de Lucru din Mangalia – depozitare cereale;

Punctul de Lucru din Lumina – depozitare cereale

Are ca obiect de activitate principal fabricarea uleiurilor și grăsimilor, cod CAEN 1041, cu un capital social subscris și vărsat de 53.670.699 lei.

Activitățile secundare ale societății conform statutului sunt : fabricarea uleiurilor și a grăsimilor brute, fabricarea uleiurilor și a grăsimilor rafinate, cultura plantelor tehnice și cerealiere, prestări servicii privind recolta cerealelor și plantelor tehnice, fabricarea sroturilor furajere, comerț cu ridicata cu uleiuri și grăsimi comestibile, achiziții sticle, ambalaje, comert cu ambalaje, etc

Toate actele, facturile, anunțurile publicitare și alte documente eliberate de societa- te conține în mod obligatoriu denumirea societății , capitalul social, sediul și numă- rul de ordine din registrul comerțului, astfel :

Județ: Constanța
Oraș: Constanța
Adresa: Str. INDUSTRIALA 1 CONSTANTA 
Telefon: 0241676840
Fax: 0241634367 
Cod Unic de Identificare: RO 1872644 
Nr. Registrul Comertului: J13/550/1991 

Societatea are deschise conturi bancare la Banca Transilvania IBAN: R070 BTRL 01401202 F767 76XX, Sucursala Constanța, prin care se efectuează încasă- rile și plățile în lei și valută.

Argus deține o fabrică de ulei în Constanța, care este printre puținele din țară cu capital autohton și mai multe spații de depozitare a cerealelor în județele Călărași, Tulcea și Constanța, iar principalele mărci aflate în portofoliul companiei sunt Argus, Tomis și Sora Soarelui.

II.3. Structura organizatorică și forța de muncă angajată

Structura organizatorică este componentă a structurii generale a societății, reflectă autonomia și poate fi definită ca fiind ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice și al relațiilor dintre acestea, care au un singur țel: realizarea obiectivelor. Se exprimă prin următoarele documente: regulamentul de organizare și funcționare, fișa postului, organigrama. Forumul suprem de conducere a activității desfășurate de ARGUS S.A. Constanța este Adunarea generală a Acționarilor care numește comisia de cenzori, formată din 3 membrii, care își exercită activitatea în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 republicată.

În prezent societatea are o structură de conducere votată de Adunarea Generală a acționarilor, fiind organizată pe compartimente funcționale, secții de producție și auxiliare.

În anul 2013 administratori ai SC ARGUS S.A. au fost:

– ANINA RADU, vârsta 42 ani, de profesie jurist, președinte

– ANA BARBARA BOBIRCA, vârsta 39 ani, de profesie economist,membru

– DAN VOICULESCU, vârsta 62 ani, de profesie inginer, membru,

– RADU CONSTANTIN, vârsta 70 ani, de profesie inginer, membru

– IOAN PAUNA, vârsta 57 ani, de profesie inginer, membru

Organigrama societății se prezinta astfel:

Figura nr.2.1

„În ultimii ani ai perioadei comuniste, fabrica de ulei avea 480 de angajați, dar cel mai mare număr de salariați avea să fie atins după 1989, când aproximativ 600 de persoane lucrau la Argus. Cu timpul, numărul lor s-a redus, iar acum Argus mai are aproximativ 200 de angajați. Directorul tehnic Sabin Robu spune că această scădere a numărului de salariați s-a produs în timp, începând din perioada 1992-1993, atunci când s-a închis linia de soia a fabricii și continuând treptat cu perioada de retehnologizare.” În 2013 societatea avea un număr de 238 de salariați din care 200 personalul de execuție și personal tehnic-administrativ 32, reprezentând un procent de 9%, procent care nu este mare și este comparabil cu alte unități economice de producție, din industria alimentară, iar 14,76 % cu studii superioare.

Tabel nr.2.1 Număr mediu de salariați între anii 2009-2013

Sursa: Raportul administratorilor pe anul 2013

Figura nr. 2.2 Evoluția salariaților in perioada 2009 – 2013

Sursa: calcule proprii pe baza datelor din Situațiile financiare anuale 2009- 2013

În 2013 nu au existat conflicte între management și salariați, iar între administrație și sindicat există un contract colectiv de muncă, gradul de sindicalizare fiind de 51%.

Analizând în evoluție numărul de salariați ai societății, între anii 2009-2013 se constată că a avut loc o dinamică descendentă, ceea ce demonstrează preocuparea managerilor de a crește eficiența societății prin reducerea personalului care atrage reducerea fondului de salarii și modernizarea unității cu dotare tehnică de nivel înalt, totul condus prin calculator, ceea ce conduce la scăderea forței de munca brute

II.4. Tehnologie, produse

În ceea ce priveste cota de piață, capacitațile de producție, cât și dotarea tehnică, recunoscută fiind calitatea produselor sale ARGUS S.A. este o unitate reprezentativă în industria uleiurilor vegetale din Romania.

Deși au început din 1991, odată cu anul 1994 a urmat o perioada sustinută de investitii . Astfel, a fost pusa în funcțiune o linie de îmbuteliere cu o capacitate de 90.000 sticle/16 ore, doi ani mai târziu, o instalație de format butelii PET și s-a achizitionat linia pentru îmbuteliere în PET, la linia de uleiuri brute s-a modernizat secția Extracție iar in anul 1998 linia de precurățire de tip BUHLER . Secția rafinărie a fost modernizată și retehnologizată pentru a obține uleiuri rafinate prin ambele metode de rafinare, atât fizică cât și chimică și i-au crescut capacitatea de rafinare.

Societatea deține o singură capacitate de producție, care are o dotare tehnică de nivel înalt, tehnologii diversificate, totul condus pe calculator.

Produsele de calitate sunt asigurate de controlul de calitate exigent, de calitatea materiei prime, direct de la producatorii agricoli atât la sediul societății din Constanta, Str. Industrială nr.1 cat si la punctele de lucru: Siloz Luminasi Siloz Mangalia, tehnologia avansată și nu în ultimul rând de experiența și calitatea resurselor umane. Utilizând liniile de îmbuteliere moderne și automatizate și având capacități de îmbuteliere diversificate, îmbutelierea produselor respectă normele legale de siguranță alimentară.

ARGUS S.A. are o gamă sortimentală se compune din următoarele mărci de ulei 
alimentar: Argus, Tomis și Sora Soarelui, ulei brut de floarea soarelui, rapiță și soia; ulei rafinat vrac; ulei rafinat îmbuteliat în butelii PET de 1 litru, 2 litri, 5 litri, 10 litri, șrot furajer, acizi grași.

Uleiul ARGUS Uleiul Tomis Argus  – 2L Uleiul Sora Soarelui  Uleiul Tomis 

în sticle PET 1/ 1 L în sticle PET 1/ 1 L in bidonul de 2 L in sticle PET 1/ 1 L in bidonul de 2 L

Ponderea fiecarei categorii de produse în totalul cifrei de afaceri ale societății pentru ultimii trei ani:

Tabel nr. 2. 2 Structura procentuală a vânzărilor pe produs în cifra de afaceri

Sursa: Raport anual conform Regulamentului CNVM nr. 112006 pentru exercițiul financiar 2013

Se observă că ponderea cea mai ridicată o dețin uleiurile rafinate, urmată de șroturi, însă constatăm că a început să crească procentul semnificativ la produsele noi avute în vedere.

ARGUS SA, pe lângă uleiuri alimentare, oferă și combustibil solid (peleți), ecologic, obținut din coajă de floarea soarelui. Sunt neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon, iar la ardere, emit aceiași cantitate de dioxid de carbon care a fost absorbita de plante în timpul creșterii, ard apoape fară emisie de fum iar în gazele de ardere praful este alcalin. Cenușa, bogată în minerale, poate fi folosită cu succes drept îngrăsământ natural. Este o sursă de energie modernă, curată și ieftină.

Fig. nr. 2.3 Evoluția procentuală a vânzărilor pe produs în cifra de afaceri

Sursa: calcule proprii pe baza Raport anual conform Regulamentului CNVM nr. 112006 pentru exercițiul financiar 2013

Producerea peleților are ca rezultat utilizarea deșeurilor, astfel mediul se curăță de materiale poluante pentru sol și pentru aspectul general al naturii. Sunt folosiți pentru producerea căldurii și apei calde menajere în sobe și centrale cu ardere pe peleți, pentru încălzirea și producerea apei calde la nivelul spitalelor, pensiunilor, clădirilor administrative, pentru consumatori casnici dar și industriali

II.5. Descrierea procesului de producție și impactul asupra mediului

Procesul de producție la societatea ARGUS S.A. este organizat în flux continuu-începând de la materiile prime și materiale până la produsele finite depozitate în depozite special amenajate și livrate către clienți pe baza contractelor încheiate.

Uleiurile sunt obținute prin rafinare fizică cât și chimică iar distribuția produselor se realizează la nivel național prin intermediul distribuitorilor regionali existenți în fiecare județ al tării, dar și prin intermediul lanțurilor cash&carry sau hipermarketurilor. Pe lângă ulei vegetal compania mai produce și șroturi furajere destinate creșterii animalelor și acizi grași utilizați în industria cosmetică.

Semințele de floarea-soarelui sunt precurățate apoi, în funcție de umiditate, sunt trecute fie la uscare, fie direct la depozitare în silozul de materie primă și este supravegheată permanent temperatura pe timpul depozitării. Sunt transferate la secția de descojire, unde sămânța de floarea-soarelui se curăță. După ce se obține miezul, se macină, apoi se prăjește și se presează , producându-se uleiul brut de presă. Folosindu-se un dizolvant de extracție, amestecul de grăsime se distilează, se evaporă rămânând uleiul brut de extracție. Acest ulei intră în instalațiile de rafinare unde este disociat de diferite componente, apoi devine transparent, cu un aspect plăcut și comestibil. Urmează etapa de îmbuteliere, de ambalare și de livrare. Societatea mai produce și acizi grași utilizați în industria cosmetică, iar din rezidurile procesului de obtinere a uleiului, șroturi furajere destinate cresterii animalelor.

În procesul de producție, pentru diferitele faze ale procesului, consumul de apă este foarte mare, de aceea unitatea și-a realizat, prin investitii, surse proprii de apă potabilă, prin forarea unor puțuri de apă, dotarea lor cu pompe submersibile de extracție și instalațiile aferente, electrice, conducte de aducțiune, rezervoare etc în vederea creșterii eficienței economice. De aici se ridică o altă problemă legată de protecția mediului prin cantitățile mari de apă rezultate din procesul de producție, care trebuie tratate și epurate.

Prin tratatele semnate de țara noastră privind protecția mediului, are obligația de a proteja conform normelor europene și mondiale, mediul înconjurător și mai ales Marea Neagră, iar exigențele cresc de la an la an. Pentru a preântâmpina orice abatere (pentru care se dau amenzi mari, chiar până la ridicarea autorizatiei de funcționare a societății de către Inspecția de Protecție a Mediului) a fost construită stația de tratare și epurare, care a fost modernizată pe parcurs cu echipamente noi de ultimă generație, iar lânga localitatea Lumina a construit prima groapă ecologică de deșeuri industriale din județ, unde sunt depozitate deșeurile, care sunt gestionate conform instructiunilor de mediu ce au fost implementate și certificate la nivelul Sistemului de Management de Mediu.

Activitatea desfășurată de ARGUS S.A este reglementată prin Autorizația de mediu nr. 169/10.05.2010, valabilă 10 ani și îi sunt impuse analize – pe factorii de mediu: apă, aer, sol – semestrial. În anul 2013, societatea s-a încadrat în indicatorii impuși.

Prin activitatea desfășurată, societatea, introduce produse ambalate pe piață și are obligația recuperarii acestora, iar în 2013, având în proiect să recupereze 60% din cantitate a transferat responsabilitatea către societatea ECO-ROM Ambalaje S.A. București pentru recuperare și reciclare. În acest fel ARGUS S.A., către Fondul de mediu plătește doar pentru emisiile în aer, pentru centrala termică și rafinărie.

II.6. Evaluarea generală a activității ,,ARGUS” S.A.

În 2013 piața uleiurilor vegetale a fost extrem de dinamică, ceea ce a impus firmei ARGUS SA o adaptare continuă, prin politica de preț adaptată pieții, produse de calitate, atitudine față de parteneri și consumatori.

Consumatorii interni preferă produsele mai ieftine, iar firma, deși se confruntă în activitatea de vânzare cu presiune pe preț din partea clienților de tip supermarket și hypermarket, reușește să existe pe rafturile acestora. Ponderea vânzărilor de ulei îmbuteliat prin intermediul lanțurilor de cash&carry, hypermarketurilor și supermarketurile este de peste 71,74 %, restul producției fiind comercializat prin intermediul distribuitorilor regionali.

Societatea deține un număr de 8 clădiri dintre care una este ocupată de centrala termică și o alta deservește personalul administrativ și de conducere, iar în rest sunt dispuse secțiile societății și anume, secția prese, secția rafinărie, secția de descojire, etc. Tot în cadrul societății sunt 15 masini de mare tonaj care sunt folosite la transportul produselor către clienți.

ARGUS S.A. în 2013 și-a majorat procentul de acțiuni achiziționate de la Comcereal SA Tulcea, cu 1.191.973 acțiuni, în valoare de 8.206.838,85 lei, ajungând de la 66, 75% la 95,14%, oferta publică pentru preluare s-a făcut din data de 14.02.2014 pâna la data de 06.02.2014 în baza Legii 297/2004. Astfel, a ajuns să dețină 3.119.210 de acțiuni, ceea ce reprezintă 95,14% din capitalul social al Comcereal SA Tulcea.

TABEL nr. 2. Structura actionariatului la 31.12.2013

Sursa: Situații financiare anuale Argus SA

FIG. nr. 2.

Sursa: calcule proprii pe baza Situațiilor financiare anuale Argus SA

Tabel nr.2. Situațiile financiare în perioada 2009-2013

Sursa: calcule proprii pe baza Situțiilor anuale 2009, 2010, 2011, 2012, 2013

Observăm că totalul activelor diferă de la un an la altul, reflectând modificările survenite în societate, modificări pe care le analizez în capitolul următor pentru a înțelege ce active și în ce condiții au influențat activele totale.

Fig. nr 2.4 Evoluția generală a totalului activelor

Sursa: calcule proprii pe baza Raport anual conform Regulamentului CNVM nr. 112006 pentru exercițiul financiar 2013

Capitaluri

Figura nr 2

Sursa: calcule proprii pe baza indicatorului din contul de profit si pierdere 2009-2013

Cifra de afaceri

Cifra de afaceri (CA) este un indicator de volum și constituie unul din cele mai importante obiective strategice ale firmei, reprezentând principala sursă de venit a firmei. Exprimă volumul total al afacerilor firmei evaluate la prețul pieței și exprimă veniturile obținute din vânzarea producției, a mărfurilor și din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, dar nu se includ veniturile financiare și veniturile extraordinare. Este diferență între cifra de afaceri și profit, primul fiind un indicator de efect , iar cel de-al doilea unul de eficiență.

CA = Producția vândută + Venituri din vânzare mărfurilor + Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri nete

Tabel nr.2.4 Cifra de afaceri între anii 2007 – 2013

Sursa

Figura nr.2.5 Evoluția cifrei de afaceri

Sursa: calcule proprii pe baza

Cifra de afaceri a cunoscut o majorare semnificativă de la 126 214 105 lei în 2008 la 213 791 518 lei în anul 2009, creșterea fiind de 169,378 %. Din păcate în anul 2010, cifra de afaceri s-a redus la 139 163 942 lei, aproape de nivelul anului 2008, deci o reducere procentuală de 65,093 % față de anul precedent din cauza reducerii cererii de produse realizate de către Argus S.A. Trendul ascendent din 2011 s-a menținut, chiar dacă nu a fost în același ritm de creștere, a fost mai mare cu 6,24% decât în anul 2010, datorită comerțului cu cereale, realizat pentru prima dată în acest an. În 2013 a scăzut cu 36,6 % față de 2012, având probleme de finanțare și societatea înregistrează pierdere.

Principalii indicatori de evaluare a societății

II.7. Auditarea situațiilor financiare

Pentru societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată a fost emis Ordinul 881/2012 în luna iunie trebuie sa raporteze situațiile financiare în conformitate cu a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară denumite prescurtat în literatura de specialitate IFRS, iar în luna octombrie a fost emis ordinul 1286/2012 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu IFRS, aplicabile acestor societăților comerciale. Acest act normativ aduce modificări semnificative cu privire la contabilitatea și situațiile financiare anuale individuale întocmite de societățile listate la bursa și potrivit legii, fac obiectul auditului statutar.

Argus S.A. din anul 2002  este listată pe piața de capital Rasdaq, așadar trebuie să se conformeze acestor două ordine, inclusiv auditului statutar.

Auditul este necesar pe de o parte pentru a reduce erorile înregistrărilor efectuate, activele delapidate și frauda în diferite organizații și pe de altă parte pentru verificarea, evaluarea permanentă a întregii activități întreprinse de către o entitate.

Auditul este examinarea unei întreprinderi, în vederea exprimarii unei opinii, potrivit normelor de audit, asupra imaginii clare, fidele, și complete a poziției și situației financiare prin care se pot identifica eventualelor erori și performanțe ale acesteia.

Pragul de semnificație este definit în “Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare”, emis de Comitetului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate, în următorii termeni:“Informațiile sunt semni- ficative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare. Pragul de semnificație depinde de dimensiunea elementului sau a erorii, judecat în împrejurările specifice ale omisiunii sau declarării greșite. Astfel, pragul de semnificație oferă mai degrabă o limită, decât să reprezinte o însușire calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă”.

Conform contabilității anglo-saxonă, pragul de semnificație este nivelul de eroare sub care nu vor fi afectate semnificativ interpretarea și înțelegerea situațiilor financiare, astfel, auditorul stabilește un prag global de semnificație necesar pentru o bună orientare și planificare la începutul misiunii, apoi urmărește cumulul erorilor de prezentare în situațiile financiare, care nu trebuie sa depășească limita de 5% și 10% care se aplică la o bază de referință adecvată.

Bazele de referință recomandate pentru bilanțul contabil sunt: pentru activele circulante (5-10%), pentru total activ bilanțier (3-6%) și pentru datoriile pe termen scurt (5-10%). Pentru fiecare segment al auditului se consemnează toate erorile constante într-un document de lucru.

Auditul se efectuează sub forma auditului financiar de un organism independent și profesionist, în cazul societăților economice care îndeplinesc criteriile prevăzute în legislația și reglementările naționale iar pe de altă parte sub formă de audit statutar prin intermediul comisiilor de cenzori pentru societăților economice și nu a fost omis nici rolul și necesitatea implementării unui sistem de control intern ale cărui obiective sunt: respectarea dispozițiilor legale, asigurarea eficacității și eficienței operațiilor desfășurate și protejarea activelor organizației, etc.

La Argus S.A. Constanța pe data de 14.03. 2014 a fost întocmit Raportul de audit independent, efectuat de Florin Toma Auditor înregistrat C.A.F.R. 1747 unde și-au exprimat opinia în privința situațiilor financiare, Societatea ARGUS S.A. a plătit onorariile către auditori în valoare de 252.767 lei ( inclusiv TVA).

CAPITOLUL IV

ANALIZA PE BAZĂ DE BILANȚ A ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII ,,ARGUS” S.A. CONSTANȚA

Pentru o cunoaștere profundă a evoluției performanțelor economico- financi-are a societății, trebuie o analiză temeinică care presupune parcurgerea procesului formării lor și folosirea unor metode și tehnici de analiză.

La ARGUS S.A. în anul 2013, în primul semestru a lipsit finanțarea pentru achiziția seminței de floarea soarelui din 2012 din cauza riscului reputațional al unora dintre actionarii societății. Când structura acționariatului s-a schimbat, în a doua parte a anului, a reușit să acceseze credite pentru achiziția de materie primă și abia din recolta anului 2013 a achiziționat 56.328 tone de semințe floarea soarelui și 7.482 tone de seminte de rapiță, din care 9.349 tone semințe floarea soarelui au fost importate din Republica Moldova.

O analiză orientată spre studiul riscurilor de faliment sau de solvabilitate se face cel mai adesea prin studierea bilanțului (analiză statică) și a tabloului de finanțare (analiza fluxurilor). Bilanțul prescurtat al societății analizate care prezintă situația în ansamblu a conturilor din exercițiile financiare cumulate pe 3 ani, arată astfel:

Tabelul 3.1. – Prezentarea datelor din bilanțul contabil în perioada 2011-2013

Sursa:

Vom analiza activele imobilizate și circulante, cheltuielile, datoriile pe termen scurt și lung, veniturile, capitalul și rezervele societății.

Tabel nr.3.2 Situația în dinamică a principalelor posturi de active bilanțiere

Sursa:

Se observă din tabelul nr.3.2 că terenurile și clădirile dețin ponderea cea mai ridicată la nivelul activelor firmei, deși imobilizările corporale nete s-au diminuat la data de 31.12.2013 față de anul anterior, cu suma de l.964.147 lei datorită investițiilor pentru mașina de suflat și a unui depozit de coajă de semințe în localitatea Lumina.Totodată în urma reevaluării terenurilor și construcțiilor, s-a constatat o diminuare a valorii acestora cu suma de 347.388 lei. Scăderea se datorează și diminuării cu amortizarea anuală în valoare de 340.958 lei.

Amortizarea reprezintă echivalentul valoric al deprecierii ireversibile a unei imobilizări ca urmare a utilizării îndelungate, a factorilor naturali, a progresului tehnic, iar din punct de vedere economic reprezintă procesul de repartizare a valorii de intrare a imobilizării asupra întregii sale durate de funcționare și se calculează în conformitate cu prevederile Legii nr.15/1994 republicată.

ARGUS S.A. practică amortizarea liniară și se calculează la valoarea de intrare,începând cu luna următoare punerii în funcțiune, până la recuperarea valorii totale, astfel:

Imobilizările corporale care sunt vândute sau sunt casate , sunt eliminate din bilanț împreună cu amortizarea aferentă.

La ARGUS S.A. s-au casat mijloace fixe în valoare de 31.285 lei, la sfârșitul anului 2013, conform Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat, iar nota contabilă este următoarea:

La inventarierea anuala se constituie ajustări pt. pierderea de valoare a imobilizărilor financiare de 1.208,20 lei:

Imobilizările financiare au scăzut în 2013, fiind achiziționat un număr de 1.047 părți sociale de la SC. REX AGRA SRL Constanța, în valoare de 168.757 lei, iar contabilizarea se efectuează în felul următor:

Acestea au scăzut și datorită înregistrării unui provizion pentru deprecierea investiției în valoare de 126.580 lei, a cărui înregistrare contabilă se face astfel:

Provizioanele trebuie revizuite și ajustate odată cu fiecare bilanț anual, pentru a reflecta cea mai bună estimare.

În ceea ce privește activele circulante, se observă că ponderea cea mai ridicată o dețin stocurile.

Figura 3.2 Activele circulante

Activele circulante la jumătatea anului 2013 au înregistrat o scadere cu 29.464.707 lei fata de anul 2012.

Cheltuieli în avans

Capitaluri

Sursa:

Sursa: calcule proprii pe baza indicatorului din contul de profit si pierdere 2009-2013

Tabelul nr. Costuri

INDICATORII DE LICHIDITATE

Indicatorul lichidității curente (indicatorul capitalului circulant),respectiv indicatorului lichidității imediate (indicatorul test acid) exprimă de câte ori se cuprind datoriile curente în activele curente mai puțin stocurile.Conform tabelului (Tabelul 2. 1.) analizăm lichiditatea curentă și imediată.

Tabelul 2. 1. – Indicatorii de lichiditate

Tabel nr 3. Bilanțul funcțional

Sursa:

Tabel 3. 20. Calculul ratelor de profitabilitate și rentabilitate

Sursă: date preluate și prelucrate personal din bilanțul contabil și contul de profit și pierdere al

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Țogoe Dan, Audit intern – suport de curs, Editura Artifex, București, 2008, p.16

BIBLIOGRAFIE

Țogoe Dan, Audit intern – suport de curs, Editura Artifex, București, 2008, p.16