Analiza Barierelor Care Se Interpun In Procesul de Internationalizare
LUCRARE DE LICENȚĂ
Analiza barierelor care se interpun în procesul de internaționalizare
CUPRINS
INTRODUCERE
1. MODALITĂȚI DE INTERNAȚIONALIZRE
1.1 Operațiunile comerciale
1.1.1 Operațiunea de export
1.1.2 Contrapartida
1.2 Alianțele strategice și cooperările
1.2.1 Licențierea
1.2.2 Franciza
1.2.3 Subproducția
1.2.4 Societățile mixte
1.3 Implantările în străinătate
1.3.1 Achizițiile și fuziunile pe piața gazdă
1.3.2 Filialele
1.3.3 Sucursalele
2. BARIERE CARE SE POT INTERPUNE ÎN PROCESUL DE INTERNAȚIONALIZARE
2.1 Bariere ce aparțin de mediul intern companiei
2.2 Bariere ce aparțin de mediul străin
2.2.1 Bariere ce aparțin de micromediu
2.2.2 Bariere ce aparțin de macromediu
3. STUDIU DE CAZ: INTERNAȚIONALIZAREA UNEI COMPANII FARMACEUTICE PE PIAȚA DIN ROMÂNIA
CONCLUZII
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Internaționalizarea companiilor a reprezentat și reprezintă în continuare subiect de interes pentru mulți economiști, întrucât posibilitatea de pătrundere pe noi piețe este foarte importantă pentru companii. Acestea nu se mai limitează de mult timp numai la piața locală, fiind atrase de cererea exercitată de alte piețe pentru produsele lor, de puterea de cumpărare mai mare, de concurența mai scăzută, de accesul la resurse și tehnologie sau de oricare alte elemente care duc la dezvoltarea afacerii, creșterea vânzărilor și a profitului.
Deși internaționalizarea este atractivă pentru majoritatea companiilor, aceasta presupune existența unui buget destinat acestui proces, asumarea unui risc mai mic sau mai mare, în funcție de metoda de operare aleasă, cunoșterea companiei și cercetarea amănunțită a pieței țintă pentru a se identifica atât punctele tari și cele slabe, cât și oportunitățile și amenințările existente. Dacă punctele tari și oportunitățile sunt mai ușor de identificat, pentru că acestea duc la apariția ideii de intrare pe o anumită piață, trebuiesc analizate și punctele slabe și amenințările care pot afecta activitatea internațională a companiei.
Această lucrare are ca obiectiv identificarea acestor puncte slabe și amenințări care pot constitui bariere în procesul de internaționalizare a unei firme, atât la modul general, fără a lua în considerare o anumită piață sau un domeniu de activitate, cât și la modul particular, prin analiza mediului de afaceri și a pieței farmaceutice din România. Lucrarea de licență este structurată în 3 capitole, fiecare fiind mai multe subcapitole, urmate de o serie de concluzii, anexe și referințe bibliografice. Primul capitol cuprinde informații teoretice referitoare la principalele modalități de internaționalizare pe care o firmă le poate utiliza atunci cand dorește să intre pe o nouă piață. Cel de-al doilea capitol înfățișează dificultățile, barierele pe care o firmă le poate întâmpina în încercarea de a desfășura activități pe o piață externă, luându-se în considerare elemente ce aparțin de mediul intern al firmei, de micromediu și de macromediu, urmând ca în capitolul al treilea să fie analizate elementele ultimelor două categorii de mediu, în situația unei firme asiatice producătoare de medicamente, ce dorește să intre pe piața românească, prin export direct sau implantare.
În elaborarea acestei lucrări s-a folosit o metodă de cercetare calitativă, bazată atât pe revizuirea literaturii de specialitate (cărți, manuale, articole de specialitate), în principal în prímele două capitole, cât și pe publicații economice (articole de ziar în format on-line, reviste de specialitate), în cel de-al treilea capitol. Studiul de caz se bazează pe analiza și interpretarea unor date secundare, preluate de pe site-uri care se ocupă de de date statistice (Eurostat, Banca Mondială) și de pe site-uri ale ziarelor din România. S-au folosit surse bibliografice redactate în limba română și limba engleză, iar varietatea și numărul mare al acestora susține corectitudinea și calitatea informațiilor folosite. Rezultatele obținute în urma cercetării întăresc ideea avută ca ipoteză și anume că în procesul de internaționalizare apar o serie de bariere care îl îngreunează sau îl face chiar imposibil, astfel că este esențială cercetarea amănunțită a mediului pieței țintă.
MODALITĂȚI DE INTERNAȚIONALIZRE
Procesul de internaționalizare descrie secvența în care o firmă avansează de la stadiul de organizație domestică, în care servea doar piața locală, la stadiul de exportator activ sau corporație internațională, servind acum diverse piețe multinaționale și culturale .
Internaționalizarea afacerilor, nu este un fenomen recent apărut în economia mondială, în perioada postbelică aceasta dobândind un avânt fără precedent ca efect al mai multor factori, precum: procesul de reconstrucție postbelică, instituționalizarea relațiilor economice internaționale, activitatea unor organisme internaționale, diminuarea progresivă a barierelor din calea fluxurilor comerciale și financiare internaționale, reducerea costurilor de transport și comunicații, evoluția tehnică a modalităților de transport, succesul economiei de piata etc.. Toți acești factori au deschis spatiul economic și au modificat radical piețele, care nu mai sunt doar locale sau naționale, ci au devenit regionale și globale .
Piețe mai mari înseamnă pentru companii potențial pentru un profit mai mare astfel că acestea caută oportunități de afaceri pe noi piețe și sunt chiar dispuse să-și mărească portofoliul de bunuri și servicii oferite. Câteodată, companiile se extind în regiuni sub-exploatate pentru a câștiga dominația pe piață înainte ca un competitor să intre pe acea piață.
De exemplu, este posibil să micșorezi costurile unei afaceri prin implantarea în țări cu monede depreciate sau care au costuri de trai scăzute. Astfel, companiile americane își pot reduce costurile de operare din străinătate prin operarea în țări carea au aranjamente de liber schimb cu Statele Unite ale Americii. De multe ori este mai ieftin să angajezi forță de muncă din aceste țări unde condițiile de trai sunt scăzute. Cănd companiile experimntează crize financiare, câteodată managerii încearcă să salveze ceea ce rămâne din firme prin reformularea bugetului și delocalizare.
Indiferent de mărimea companiilor, de țara de origine sau de domeniul în care acestea își desfășoară activitatea, dezvoltarea afacerilor pe plan internațional a devenit o condiție pentru existența și prosperitatea firmelor .
Majoritatea companiilor fac primii pași spre internaționalizare prin reacția la comenzi de export. Aceste comenzi pot veni de oriunde din lume. Odată ce compania devine interesată, aceasta va deveni mai proactivă. Va face acest lucru pe piețe care nu par dificil de accesat, deseori pe piețe pe care le percepe a fi asemănătoare cu piața locală, iar cele mai puțin dificile sunt, de obicei, piețele care sunt apropiate din punct de vedere geografic sau psihologic . În alte cazuri, decizia de penetrare a unei piețe externe apare ca urmare a dorinței companiei de expansiune, ca reacție la anumite oportunități din țara vizată, fără existența unei comenzi de export. Este o decizie independentă a companiei.
Odată luată decizia de pătrundere pe o nouă piață, se formulează strategia care urmează a fi urmată pe parcursul procesului, strategie care conține un element foarte important și anume metoda de operare (forma de internaționalizare). Acestea diferă în funcție de riscul pe care acestea îl prezintă, de controlul exercitat, de resursele care sunt necesare și de profitul pe care acestea îl promit. Există două mari tipuri de modalități de intrare:
Cele care nu necesită capital important, incluzând exportul și înțelegerile contractuale;
Cele care necesită capital sporit și anume joint venture-urile și subsidiarele deținute integral.
Tehnicile de intrare pe piață care au un nivel al riscului mai scăzut sunt reprezentate de export și import, iar cele care au riscul cel mai înalt, dar și un control și un profit al investiției ridicat, sunt reprezentate de investițiile directe , care pot fi de tip achiziție sau Greenfield .
Pentru că toate aceste forme de internaționalizare presupun înțelegeri contractuale, cheltuieli de resurse, timp, alegerile inițiale ale firmelor referitoare la aceste forme sunt dificil de schimbat pe parcurs, fără o pierdere considerabilă de timp și bani. De aceea este important ca firma să realizeze o cercetare amănunțită înaintea luării unei decizii .
Figura nr.1 Strategii de internaționalizare
Sursă: Belu Mihaela, suport de curs Tehnica operațiunilor de comerț exterior, Facultatea de Relații Economice Internaționale, 2013
Operațiunile comerciale
Operațiunile comerciale cuprind activitățile realizate pe baza unor contracte de vânzare cumpărare care presupun vânzarea și cumpărarea de bunuri și servicii sau schimbul sub formă de barter. Operațiunile comerciale cuprind operațiunile de export-import și contrapartida.
Operațiunea de export
Exportul este cea mai tradițională și mai bine stabilită formă de operare pe piețele externe. Acesta poate fi definit ca fiind operațiunea de comercializare a unor produse realizate într-o anumită țară într-o altă țară. Deși nu este necesară producția directă în țara de export, sunt totuși necesare anumite investiții. Tendința poate că nu este aceea de a obține atât de multe informații în comparație cu situația în care se produce în țara vizată, dar totuși este nevoie de realizarea unei strategii detaliate de export .
Baza juridică a operațiunilor de export o rerezintă contractul de vânzare-cumpărare internațională de mărfuri, care crează între părți raporturi de tipul debitor – creditor. Acest lucru semnifică faptul că importatorul este ținut să plătească prețul mărfii importate, dobândind drept de proprietate asupra acesteia, iar exportatorul are dreptul de a primi prețul, având în schimb obligația de a livra marfa .
Din punct de vedere operațional, exportatorii se deosebesc prin tipul exportului, aceștia optând pentru un export indirect, caz în care nu se crează structuri organizatorice specifice pentru comerț și se acționează prin participarea unor firme de comerț, sau export direct, care este efectuat nemijlocit de către producător, acesta constituindu-și servicii, departamente sau direcții speciale pentru afacerile internaționale .
Exportul indirect nu poate fi privit chiar ca o modalitate de internaționalizare pentru cu bunurile sunt vândute pe plan local, unor agenți sau firme care se ocupă de export, firma producătoare nefiind direct implicată în vânzarea internațională. Această metodă este în general folosită de firmele mici, de cele care nu au suficientă experiență pe piață sau care nu vor să-și asume riscuri mai mari.
În cazul exportului direct, firmele devin direct implicate în vânzarea produselor pe piețele străine, deoarece firma însăși realizează activitățile din procesul de export. Astfel este necesară crearea unui departament de export responsabil de sarcini precum: contactul cu piața, relizarea de cercetări de piață, distribuția fizică a produselor, realizarea documentației de export, prețuri etc .
Beneficiile așteptate în exportului direct sunt: creșterea vânzărilor (prin lărgirea pieței de desfacere și accesul la cererea externă), un mai mare control decât în cazul exportului indirect, o informare mai bună asupra pieței și dezvoltarea expertizei asupra comerțului internațional.
Pentru a implementa o strategie de export direct, firmele trebuie să aibă reprezentanțe pe piețele straine vizate. Acest lucru se poate realiza prin mai multe modalități, una dintre ele fiind trimiterea unor reprezentanți de vânzări pe piețele externe vizate pentru a stabili contacte și a negocia direct contracte de vânzare. O altă metodă este aceea de a selecta reprezentanțe locale sau agenți care să prospecteze piața, să contacteze potențialii clienți și să negocieze în numele firme exportatoare. De asemene, se poate crea o subsidiară deținută integral sau sub formă de joint venture, pentru a avea un mai mare control pe piața azul exportului indirect, o informare mai bună asupra pieței și dezvoltarea expertizei asupra comerțului internațional.
Pentru a implementa o strategie de export direct, firmele trebuie să aibă reprezentanțe pe piețele straine vizate. Acest lucru se poate realiza prin mai multe modalități, una dintre ele fiind trimiterea unor reprezentanți de vânzări pe piețele externe vizate pentru a stabili contacte și a negocia direct contracte de vânzare. O altă metodă este aceea de a selecta reprezentanțe locale sau agenți care să prospecteze piața, să contacteze potențialii clienți și să negocieze în numele firme exportatoare. De asemene, se poate crea o subsidiară deținută integral sau sub formă de joint venture, pentru a avea un mai mare control pe piața de export .
Companiile care practică export direct o perioadă îndelungată către mari importatori din diferite țări și care îi vizitează frecvent sau își deschid reprezentanțe pe piețe respective, observă treptat că vânzările cresc, afacerea ia amploare și poate suporta o organizație completă de comerț. Astfel se poate face trecerea de la export direct la o formă de internaționalizare mai complexă .
Contrapartida
Contrapartida presupune un grup de operațiuni în care importul este condiționat de export și invers .
Practicile diferă în funcție de regulile și cerințele locale, de natura bunurilor care urmează a fi exportate/importate și se prioritățile curente ale părților implicate. De asemenea, termenii utilizați pentru a descrie modul de tranzacționare în contrapartidă diferă mult de la țară la țară, creând de multe ori confuzii legate de schimbul de produse .
Principalele forme de contrapartidă sunt: compensația între firme sau barterul, operațiunile paralele și contrapartida cu produse rezultate.
Compensația între firme sau barterul se deosebește de export prin faptul că plata nu se face în bani, ci în natură. Practic, cele două firme implicate realizează un schimb de marfă contra marfă .
În cazul operațiunilor paralele, un furnizor străin se angajează să cumpere bunuri sau servicii din țara de export ca o condiție pentru a încheia contractul de export. Astfel va exista un contract pentru livrarea principală, plătit în termeni obișnuiți, cash sau credit, și va mai exista și un al doilea contract care va acoperi înțelegerea de cumpărare în contrapartidă. Acest ultim contract poate avea forma unei promisiuni de cumpărare sau poate fi un contract ce obligă exportatorul să cumpere anumite bunuri și servicii și sunt specificate pe ce piețe vor urma a fi vândute și care sunt penalitățile pentru performanțe slabe. Valoarea contrapartidei poate varia între 10% și 100% (sau mai mult) din valoarea exportului principal .
Contrapartida cu produse rezultate presupune plata exportului unor bunuri de echipament, în valoare totală sau parțială, prin livrarea unor bunuri care au fost fabricate prin folosirea de către importator a echipamentelor care au fost exportate .
Această operațiune este o formă mai complexă de afaceri, pentru că implică, spre deosebire de barter sau export simplu, o schemă complexă de finanțare, cunoașterea partenerilor, o anumită solidaritate între aceștia, un interes comun și, de asemenea, o perioadă mult mai lungă de derulare a afacerilor. Din aceste motive, operațiunea de contrapartidă cu produse rezultate este inclusă, în general, în categoria operațiunilor de cooperare industrială .
Alianțele strategice și cooperările
Atunci când companiile sunt interesate de a merge mai departe decât simplul export de bunuri și servicii, operațiunile de tipul licențiere, francizare sau societățile mixte ar trebui explorate. Exportul direct poate fi o metodă profitabilă de pătrundere pe piață pentru anumite afaceri, dar licențierea drepturilor de a produce produsele firmei pe o altă piață sau realizarea unei societăți mixte pe teritoriul unei alte țări, reprezintă alternative viabile pentru companie. Partenerii cu care se realizează alianțele strategice sunt adesea identificați prin intermediul băncilor, contabililor, consultanților în afaceri, asociațiilor industriale sau prin contacte guvernamentale .
În comparație cu vânzarea internațională de bunuri, alianțele strategice și cooperările nu presupun exportul mărfii, ci ”valorificarea unui avantaj strategic concretizat în brevete, mărci, expertiză tehnică” .
Companiile se pot grupa între ele, pot forma alianțe strategice cu scopul de a penetra împreună o piață străină, în condițiile în care nu pot realiza acest lucru singuri sau este foarte costisitor. Cele două companii pot aparține de același sector industrial sau pot proveni din sectoare diferite, dar conectate .
Licențierea
Licențierea reprezintă o altă modalitate de a intra pe o piață străină cu un grad limitat de risc. Aceasta presupune o companie (licențiatorul) care permite unei alte companii (licențiatul) să folosească drepturile de fabricare, de marcă, know-how-ul și alte abilități oferite de licențiator în schimbul unei taxe .
Firmele care acordă licența trebuie să-i dea licențiatului drepturile de patent, drepturile de marcă, drepturile de autor sau drepturile de know-how pentru produse și procesele de fabricație și comercializare. În schimb, licențiatul va produce produce bunurile licențiatorului, le va comercializa pe teritoriul stabilit și va plăti o sumă forfetară sau periodică pentru drepturile primite, sumă ce va fi proporțională cu volumul de vânzări al produselor respective.
Acest tip de înțelegere este în general bine întâmpinat de autoritățile publice străine datorită faptului că se transferă tehnologie în țara respectivă. Principalul dezavantaj al licențierii este dificultatea de a o controla din cauza lipsei unui angajament direct din partea firmei care acordă licența. După o perioadă de câțiva ani, odată ce know-how-ul este transferat, firma străină poate începe să acționeze independent de firma licențiatoare și astfel, aceasta din urmă poate pierde piața respectivă .
Franciza
Franciza este acea operațiune de transfer de tehnologie comercială, prin intermediul căreia beneficiarii primesc dreptul de a desfășura anumite activități economice folosind marca, brandul celui care acordă franciza .
Franciza reprezintă relația de afaceri în care o parte (francizorul) acordă unei alte părți (francizatul) dreptul de a produce și distribui bunuri și servicii folosind marca și sistemul francizorului în schimbul unei taxe. Aranjamentele de franciză mai sofisticate precizează un anumit format de afaceri sub care francizatul urmează să-și desfășoare activitatea și asigurarea unei experiențe comune clienților din intreaga rețea. McDonalds este un exemplu evident în acest caz .
In România, baza legală pentru contractul de franciză este reprezentată de ordonanța de urgență O.G nr. 52/1997, modificată și republicată ulterior. Aceasta definește contractul de francisă ca fiind „un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoanele fizice și cele juridice, independente financiar, în care o persoană, numită francizor, acordă alteia, numită francizat, dreptul de a exploata sau dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu” .
Comparate cu licențierea, francizele au, de obicei, un termen mai lung, iar francizorul oferă un întreg pachet de drepturi și resurse care, în general, cuprinde: echipamente, sisteme manageriale, manuale de utilizare, training-uri inițiale și tot suportul necesar pentru ca francisatul să-și desfășoare activitatea în aceeași manieră în care o face francizorul. In plus, în timp ce licențierea implică lucruri precum proprietate intelectuală, secrete de comerț și altele, francisa este limitată la mărci și know-how de operare a afacerii .
Avantajele francizei internaționale sunt reprezentate de riscul politic scăzut, costurile reduse, faptul că permite expansiunea simultană în diferite regiuni ale lumii și, în plus, partenerii selectați aduc investiții financiare și competențe manageriale companiei. Totuși, această metodă are și dezavantaje, printre care faptul că francizații pot deveni viitori competitori, un francizat ales greșit poate strica numele și reputația companiei pe piață, și, spre deosebire de export și licențiere, franciza necesită investiții financiare mai ridicate .
Subproducția
Subproducția sau subcontractarea presupune transferul de către un exportator, al producției unui produs finit ori a unor subansamble și componente către compania unui importator, care va beneficia ulterior de condiții de producție mai bune (ex: ajutor în obținerea finanțării, acces la resurse financiare, costuri mai scăzute decât în mod normal cu manopera). De asemenea, importatorul primește acces la tehnologia de producție a exportatorului, putând astfel să valorifice factorii de producție .
Prin subcontractare, produsele urmează a fi fabricate conform condițiilor și cerințelor specifice pieței locale.
Principalul scop al subcontractării de servicii este acela de a transfera un proces operațional unei entități cu experiență specifică într-un anumit domeniu, pentru a obține o economie de costuri operaționale și, de asemenea, îmbunătățirea calității și valorii produselor sau serviciilor oferite clienților.
Subcontractarea are numeroase avantaje atât pentru cel care subcontractează cât și pentru subcontractant. Pentru primul dintre aceștia avantajele cuprind costuri de producție mai reduse, diminuarea riscurilor care sunt asociate afacerilor internaționale, valorificarea oportunităților de pe piață fără extinderea capacităților de producție etc. Pentru subcontractant există, de asemenea, avantaje ca utilizarea capacităților proprii de producție, crearea de noi locuri de muncă, acces la tehnologii fără apelarea de împrumuturi internaționale.
Societățile mixte
Societățile mixte reprezintă o formă de internaționalizare prin care un exportator și o companie de pe piața externă vizată se unesc pentru a forma o nouă companie. Ambele părți participă cu resurse și capital la nouă firmă și împart conducerea, profitul și pierderile. Societatea mixtă este limitată la viața unui proiect particular. Această opțiune este foarte populară în țări unde există restricții pentru intrarea companiilor străine, precu China, Vietnam etc.
Societățile mixte sunt caracterizate prin relații de lungă durată între partenerii de afaceri, care participă împreună și raspund solidar, cooperarea dintre ei este una cu caracter instituționalizat. In plus, cooperarea dintre parteneri are un caracter evolutiv și are un obiect complex, astfel încât societățile mixte nou create pot fi atât de marketing sau compercializare, cât și productive sau bancare .
Societățile mixte au multe elemente în comun cu licențierea, însă principala diferență este accea că, în primul caz, firmele care se internaționalizează participă la formarea capitalului social și la conducerea societății nou create. Se crează un parteneriat între firma locală și firma gazdă, rezultând firma terță. Acest tip de înțelegere oferă firmelor care se internaționalizează un control mai mare asupra operațiunilor și, de asemenea, acces la informații detaliate despre piața locală. Compania internațională are acces la rețeaua de cunoștințe a partenerului local și este mai puțin expusă la riscul exproprierii mulțumită parteneriatului cu o firmă locală .
Avantajele pe care societățile mixte le au sunt reprezentate de dobândirea unor competențe și abilități indisponibile pe piața companiei exportatoare, transferul de tehnologie, penetrarea rapidă a pieței (favorablă, de exemplu, atunci când competitorii se pregătesc să intre pe aceeași piață), se împrăștie riscul unui proiect mare pe mai mult de o firmă , permite o intrare pe piață și un profit rapid, se ocolesc barierele tarifare și se satisfac cerințele locale ale pieței. Din punct de vedere al dezavantajelor, societățile mixte presupun neînțelegeri în alegerea de noi piețe pentru export, partenerii nu au control total asupra managementului, este posibil să nu se recupereze capitalul investit, iar partenerii pot avea puncte de vedere diferite asupra beneficiilor așteptate .
Motivul cel mai frecvent pentru care se aleg societățile mixte ca formă de implantare este faptul că se reduce riscul instabilității politice. Tocmai de aceea, acest tip de organizare se întâlnește preponderent în tările în curs de dezvoltare. Din punct de vedere al profitului, acesta se împarte între parteneri în funcție de aportul de capital al acestora .
Implantările în străinătate
În cadrul acestui tip de pătrundere pe piețele externe, firmele realizează investiții străine în unități de producție aflate pe piața străină vizată. Reprezintă cel mai complex angajament, întrucât este deținut în totalitate de către companie. Firmele pot realiza aceste investiții prin intermediul a două modalități:
Achiziție directă sau fuziune pe piața gazdă
Dezvoltarea unor facilități proprii de la zero (sucursale și filiale)
În anumite țări, guvernele interzic deținerea 100% de către firmele internaționale și cer licențiere sau societăți mixte in schimb .
Implantarea în străinătate este o tehnică de creștere externă a firmei, și nu internă așa cum se realizează prin acumulare capitalului. Investițiile de tip Greenfield presupun crearea unei entități pe piața externă, de la zero, implanându-se pe noua piață fără a implica o firmă locală.
Achizițiile și fuziunile pe piața gazdă
O fuziune apare atunci când un exportator fuzionează cu o companie locală de pe piața țintă și se crează o nouă entitate. Cele două firme, își unsc forțele creând o nouă companie care va îngloba activele și pasivele celor două entități care au fuzionat. După fuziune și crearea noii entități, cele două companii inițiale încetează să mai existe .
În cazul achiziției, compania exportatoare preia o companie locală de pe piața vizată. Astfel, prima cumpără direct pachetul majoritar de acțiuni al celei de-a doua sau acționează prin absorbție. Acest lucru presupune faptul ca firma străină să achiziționeze acțiuni în cadrul companiei locale, în mod continuu, pană în momentul în care reușește să dețină întreg pachetul majoritar. În cazul achizițiilor și absorbțiilor, nu se schimbă statului juridic al companiilor implicate.
De obicei, o firmă apelează la aceste tipuri de implantare din motive precum: creșterea eficienței, a profitabilității (atunci cand există o conexiune între companii), reducerea concurenței, identificarea unei oportunități de afaceri, motivații fiscale etc.. Din punctul de vedere al firmei care acceptă să fie preluată sau al celei care își vinde o parte din acțiuni, motivațiile constau în creșterea capitalului, reglarea unor probleme de management, creșterea valorii acțiunilor, etc. .
Filialele
”Filiala reprezintă o firmă cu capital propriu constituită de societatea mamă în străinătate potrivit legislației țărilor de rezidență” .
Filiala este realizată ca o intreprindere cu personalitate juridică, este constituită de societatea-mamă, respectându-se aceleași reguli, prodeceduri care au fost urmate în constituirea societății mamă și depinde din punct de vedere economic de aceasta. Filiala deține un patrimoniu propriu și încheie contracte cu persoane fizice sau juridice în nume propriu, de asemenea fiind titulară a mai multor conturi bancare .
Filialele sunt foarte importante pentru companii, nu numai prin faptul că permit realizarea afacerilor pe teritoriul unor piețe externe, dar și prin faptul că imaginea și prestigiul pe care le au filialele sunt determinante în stabilirea și păstrarea unor relații de afaceri durabile cu partenerii comerciali.
O altă caracteristică a filialei este aceea că aceasta se integrează în modul de organizare economic al țării de implantare. O condiție indispensabilă pentru desfășurarea unei activități profitabile pe piețele externe este reprezentată de conducerea activității filialei și adoptarea deciziilor într-un mod dinamic și flexibil, care să se plieze pe mecanismul economic al pieței respective .
1.3.3 Sucursalele
”Sucursala reprezintă un serviciu al unei firme, implantat în străinătate. Ea depinde în totalitate, din punct de vedere financiar și administrativ de societatea care a creat-o, iar obiectul său de activitate trebuie să fie identic cu cel al societății-mamă” .
Sucursala este constituită, înregistrată și își desfășoară activitatea potrivit legislației locale. Cheltuielile sucursalei sunt acoperite din bugetul de venituri și cheltuieli al companiei care a creat-o, iar pentru a încheia contracte are nevoie de o împuternicire de reprezentare eliberată de societatea-mamă și numai în anumite condiții.
Acest tip de implantare externă își își realizează singură gestiunea economică, financiară și valutară, dar rezultatele ei economice sunt înregistrate în rapoartele economice ale societății mamă.
Spre deosebire de filială, sucursala nu are personalitate juridică de sine stătătoare, acesta făcând parte din structura organizatorică a societății care a creat-o și este imposibil să aibă debitori sau creditori proprii. De asemenea, bunurile din sucursală aparțin societății fondatoare .
Tabel 1. Avantaje și dezavantaje ale modalităților de internaționalizare
Sursă: prelucrarea autorului după Sasu Constantin, Marketing internațional Ediția a III-a, Editura Polirom, 2005
BARIERE CARE SE POT INTERPUNE ÎN PROCESUL DE INTERNAȚIONALIZARE
Înainte de a lua decizia de intra pe noi piețe, o companie trebuie să-și analizeze mediul intern, să vadă dacă beneficieză de toate resursele și capacitățile necesare în cadrul acestui proces. Dacă va pleca nepregătită pe drumul internaționalizării, există o posibilitatea foarte mare ca activitatea pe piața dorită să fie un eșec, ceea ce se traduce prin timp și resurse financiare pierdute. Iar acest lucru poate fi fatal pentru o companie.
Odată ce firma decide că are capacitatea de a se angrena într-o „luptă” ce depășește granițele locale, una dintre cele mai importante etape în procesul de internaționalizare este reprezentată de alegerea țării pe piața căreia compania urmează să-și lanseze activitatea externă. Iar acest lucru poate fi realizat doar prin analiza atentă a elementelor micromediului și macromediului pieței respective, activitatea firmei depinzând de aceste variabile. Plecând de la clienți, concurenți, grupuri de interese și ajungând până la caracteristici ale mediului economic, cultural sau politic, fiecare reprezintă un piesă din puzzle-ul internaționalizării.
Fiecare element al mediului în care va pătrunde compania poate acționa ca un avantaj, ca un impuls pentru dezvoltare, sau, dimpotrivă, poate reprezenta o barieră. Existența acestor bariere s-a dovedit a fi foarte importantă prin prisma faptului că va determina dacă o companie poate pătrunde pe piața respectivă, dacă procesul îi este imposibil de realizat, extrem de costisitor sau nu are sens, fiind nefavorabil.
În cadrul acestui capitol, vor fi analizate pricipalele variabile ce pot acționa ca și bariere, atât cele interne companiei, cât și cele ce aparțin de mediul extern în care aceasta urmează să-și extindă activitatea. Vor fi analizate un numai barierele de intrare pe piață, ci și acele variabile determină compania să se orienteze către o altă piață, cea aleasă inițial fiind extrem de nefavorabilă din cauza respectivelor variabilelor de mediu.
Bariere ce aparțin de mediul intern companiei
Una dintre cele mai mari provocări în cadrul procesului de internaționalizare este luarea deciziei și planificarea intregului proces. Pentru a putea lua o decizie corectă, reprezentanții firmei trebuie să fie la curent cu situația reală a firmei, trebuie să analizeze capacitatea financiară, materială și umană a companiei, punctele tari și punctele slabe pentru a stabili dacă este momentul potrivit pentru extindere .
O primă variabilă ce poate reprezenta o barieră pentru companie este capacitatea financiară a acesteia. Așa cum am specificat capitolul anterior, necesarul investițional pentru internaționalizare diferă în funcție de modalitatea de intrare pe piață aleasă. Dacă firma descoperă o oportunitate de a implanta în străinătate prin intermediul unei metode care îi depășește bugetul și aceasta nu are nici acces la fonduri externe (ex: împrumuturi bancare), atunci ea un va avea altă opțiune decât să abandoneze piața respectivă sau să se orienteze către o modalitate accesibilă financiar. De asemenea, contează și numerarul disponibil și stabilitatea financiară a companiei, mai ales în cazul implantărilor și societăților mixte, întrucât dacă aceasta realizează profituri mari, dar sporadic sau deține fonduri substanțiale, dar acesta sunt blocate, inaccesibile, atunci extinderea externă devine foarte greu de realizat.
Un alt element ce aparține de mediul intern companiei se referă la potențialul productiv al firmei. Acesta arată capacitatea intreprinderii de a realiza produsele în cantitatea și calitatea cerută de piață și joacă un rol important indiferent de modalitatea de internaționalizare aleasă, întrucât firma va trebui să-și suplimenteze producția pentru a satisface cererea externă. În momentul în care firma nu își poate mări capacitatea de producție locală și nici un are resursele necesare pentru a deschide o facilitate de producție în țara unde dorește să se extindă, atunci procesul de internaționalizare devin imposibil indiferent de piața aleasă sau de modalitatea de intrare.
În strânsă legătură cu cele două elemente discutate anterior se află și capacitatea tehnologică, calitatea forței de muncă și a materiilor prime folosite. Acestea determină calitatea produselor sau serviciilor oferite de companie și pot reprezenta adevărate bariere mai ales atunci cand se dorește intrarea pe o piață dezvoltată. Compania trebuie să realizeze produse competitive, diferențiate pentru a avea succes pe noua piață, iar dacă va intra pe piață cu produse ce nu safisfac nevoile consumatorilor atunci demersul firmei va fi un eșec. De exemplu, o companie care produce produse electronice slab performante nu va putea să acceadă la o piață precum Japonia.
De asemenea, trebuie evaluat potențialul de standardizare al produsului sau capacitatea de adaptare a produsului la piața externă aleasă. În cazul unui produs ce trebuie adaptat pentru a fi comercializat extern, produs pe care compania nu-l poate modifica, nu are resurse, tehnologii necesare, procesul de internaționalizare devine din nou imposibil .
Alte variabile importante sunt gradul de inovație, activitatea de cercetare și dezvoltare și accesul firmei la materii prime noi, mai bune sau mai ieftine. Compania trebuie să aducă pe piață produse noi, diferențiate și pentru acest lucru trebuie să investească în activitatea de cercetare și dezvoltare în mod continuu . Astfel ne întoarcem la problema capacității financiare a firmei. Iar în cazul în care produsul este unul comun, nediferențiat, atunci firma trebuie să-l ofere la un preț cât mai scăzut comparativ cu competitorii săi, însă fără a depăși o limită, pentru a nu fi acuzată de dumping.
Prețul astfel reprezintă și el un element ce poate acționa ca o barieră. Lipsa unui avantaj absolut sau comparativ, forța de muncă scumpă, lipsa economiilor de scară fac ca prețul să-l depășească pe cel al competitorilor străini și din nou internaționalizarea printr-una din modalitățile ce nu presupun producția în străinătate devine nefavorabilă. Totuși există posibilitatea deschiderii unei facilități de producție într-o țară cu resurse materiale și umane ieftine , scăzându-se astfel costurile de producție și implicit prețul de vânzare. Rămâne totuși problema investiției, ce va trebui recuperată tot din prețul produselor.
În plus, nimic nu se poate realiza fără implicarea forței de muncă, la toate nivelele, de la manageri până la lucrătorii din producție. O forță de muncă slab calificată, dezinteresată sau care este incapabilă de a realiza cele mai bune politici pentru activitatea internațională, va pune în pericol internaționalizarea firmei. Managementul joacă un rol foarte important întrucât va trebui să adapteze eficient politicile (de produs, preț, promovare, distribuție) la noile circumstanțe .
O altă barieră ce poate interveni în procesul de internaționalizare se referă la imaginea companiei și a țării de proveniență. Într-un studiu realizat de departamentul de marketing al Universității Valencia, Spania, în 2007, pe 883 de firme cu activitate internațională, peste 70% dintre companii considerau că imaginea țării de provenineță și a companiei au o importanță foarte mare în cadrul procesului de internaționalizare .
In plus, pentru ca mediul intern al companiei să nu reprezinte o barieră în calea procesului de internaționalizare, între toate elementele ce îl compun trebuie să existe un echilibru între capacitatea financiară, productivă, comercială și cea organizatorică și potențialul managerial.
În paralel cu analiza situației companiei, trebuie analizat și mediul exterior în care urmează a se pătrunde, pentru a se identifica barierele ce pot apărea în calea procesului.
Bariere ce aparțin de mediul străin
Cele mai importante bariere care împovărează procesul de extindere externă aparțin tocmai de mediul ce urmează a fi penetrat. Astfel, compania trebuie să cunoască și să analizeze componentele, mecanismul de funcționare și fizionomia mediului străin, precum și impactul acestora asupra intrării ei pe piață și asupra performanțelor sale economice .
Mediul extern se compune din macromediu și micromediu. Elementele macromediului afectează toate ramurile industriale și inteprinderile economice, iar acestea nu îi pot influența, schimba sau preveni. Această parte a mediului trebuie analizată pentru a se observa dacă elementele componente au impact negativ asupra dorinței companiei de a intra pe acea piață. În ceea ce privește micromediul, acesta cuprinde o serie de factori externi care au un efect direct asupra companiei, dar care pot fi controlați, influențați într-o oarecare măsură .
Bariere ce aparțin de micromediu
Micromediul conține totalitatea factorilor cu care o societate intră în relații directe și permanente cu scopul atingerii obiectivelor sale. Acesta cuprinde 6 categorii de variabile și anume: clienții (consumatori, distribuitori), concurenții, furnizorii de mărfuri și mijloace materiale, prestatorii de servicii, furnizorii de forță și organismele publice .
Figura 2. Relații în cadrul micromediului
Sursă: autor
Clienții, alcătuiți din agenți economici și invidivizi cărăra le sunt adresate produsele, reprezintă cea mai importantă categorie de factori care influențează activitatea companiei. Deși ea va întra în contact cu acesția numai după întrarea pe piață, clienții se pot comporta ca și bariere în calea internaționalizării firmei prin trăsăturile lor. Astfel, numărul mic de clienți, veniturile scăzute ale acestora, valorile și credințele, normele comportamentale, obiceiurile de consum, stilul de viață, nivelul educației, precum și alte astfel de trăsături joacă un rol esențial în alegerea țării în care se va extinde compania. De exemplu, o firmă producătoare de mancare de tip fast food, nu va alege o țară precum Bolivia sau Islanda, care sunt cunoscute pentru stilul de viață sănătos al locuitorilor, chiar dacă firma și-ar dori sau s-ar ivi oportunitatea de a intra pe piețele respective. Sau o firmă ce produce aparate electronice performante, nu se va putea extinde în țările cu o putere de cumpărare mică per cap de locuitor, pentru că nu vor avea clienți care sa-și permită achiziționarea acelor produse. În plus, chiar dacă o țară este puternică economic și numărul populației este ridicat, dacă cererea manifestată pe piață este foarte mică comparativ cu oferta existentă, atunci firma va trebui să caute o altă piață.
Chiar dacă aceste elemente nu reprezintă bariere de intrare pe piață, ele sunt variabile care pot sta în calea internaționalizării unei companii pe o anumite piață și a succesului acesteia.
Tot în legătură cu clienții, un punct important, considerat chiar o barieră de intrare pe piață este loialitatea consumatorilor . Acest punct se află în legătură și cu o altă categorie de factori, și anume competitorii. Prezența pe piața străină respectivă a unor competitori mari, de renume, fac foarte dificilă intrarea pe piață a unei firme mai mici sau mai puțin cunoscute. Acești competitori și-au creat consumatori fideli, au cote de piață importante, iar consumatorii vor fi mai ușor atrași în a cumpăra un produs ce aparține acestor mari firme, decât unul nou apărut. De exemplu, este foarte dificil să determini un consumator să aleagă un laptop sau telefon mobil nou apărut, creat de o firmă mai puțin cunoscută pe piața respectivă în detrimentul unuia produs de o companie renumită. Diferența de preț ar trebui să fie destul de mare pentru a reuși acest lucru și, să nu uitam totuși că, în cazul anumitor produse, se consideră că un preț redus arată o calitate inferioară. Deci, nu există riscul ca potențialii consumatori să considere produsul ca fiind slab calitativ, din cauza prețului redus . Aceste elemente nu au același impact asupra francizelor, întrucât acestea se acordă în general de către firme mari, cu renume pe plan internațional, dar totuși se pot lovi de situația în care loialitatea consumatorilor se manifestă față de produsele și brandurile locale.
De asemenea, nu numai consumatorii finali reprezintă clienți pentru firme. Și distribuitorii și firmele care folosesc produsele ca și materii prime pentru produsele lor proprii sunt tot clienți. Problema apare în situația în care firma nu are acces la majoritatea canalelor de distribuție, acestea având contracte de exclusivitate cu celelalte companii prezente deja pe piață, așa cum este cazul în Japonia, unde rețelele de distribuție sunt controlate de faimoasele Keiretsu . Dacă firma nu are resurse sau este prea costisitor și ineficient să-și creeze propriul sistem de distribuție, atunci piața aleasă devine una inaccesibilă. Același lucru se petrece și în cazul în care anumite firme de pe piața dețin controlul unor resurse sau tehnologii esențiale pentru compania nou intrată .
Competitorii prezenți pe noua piață influențează intrarea pe piață și activitatea acesteia și prin faptul că aceștia realizează economii de scară (cantități mari de materii prime, contracte de lungă durată la prețuri scăzute, realizarea mai multor operațiuni pe piață – ex: producție și transport propriu, producție și comercializare prin rețele proprii). Astfel, aceștia pot oferii produsele la prețuri mult mai scăzute. O nouă firmă trebuie să-și reducă pe cât de mult costurile ca să poată intra pe acea piață .
O altă barieră de intrare pe piață este reprezentată de costurile ridicate de promovare, mai ales în situația când pe piață sunt deja prezente firme importante. Noua companie va trebui să investească mult mai mult în promovare decât firmele locale, pentru a-și face cunoscute produsele și mai ales pentru a câștiga cotă de piață, mai ales în culturile care nu sunt deschise la nou sau în care se manifestă o loialitate față de brandurile deja cunoscute .
În afară de clienți și competitori, pot ingluența negativ internaționalizarea și furnizorii de materii prime și prestatorii de servicii. Se pune din nou problema, ca și în cazul distribuitorilor, de existența unor contracte de exclusivitate care îi fac pe aceștia inaccesibili pentru alte companii. De asemenea, în anumite țări, unele categorii de prestatori de servicii sunt slab dezvoltate și nu oferă servicii de calitate sau sunt foarte scumpe (ex: agenții de publicitate, firme de consultanță) și astfel cresc costurile de intrare. În plus, unii prestatori de servicii financiar-bancare oferă facilități firmelor locale în detrimentul celor străine.
Și furnizorii de locuri de muncă, atât unitățile de învățământ și oficiile de forță de muncă, cât și persoanele care își caută un loc de muncă, nu trebuiesc excluși din analiză. În multe țări lipsesc firmele de recrutare, iar în alte țări forța de muncă lipsește forța de muncă specializată. Astfel, firma va trebui să expatrieze manageri, ingineri și alte persone înalt calificate, și să ofere traininguri localnicilor ce vor fi angajați. Aceste procese necesită o perioadă lungă de timp, pentru pregătiri, și cheltuieli însemnate pentru companie. În alte state, forța de muncă este intens specializată, dar foarte scumpă, iar absolvenții marilor universități se indreaptă tot către firme mari și cu tradiție.
Și organismele publice joacă un rol important, acestea cuprinzând asociații ale consumatorilor, mijloacele de informare în masă, asociațiile profesionale, însă impactul cel mai mare îl au organele de stat și anume organele vamale, financiare și de justiție . Acestea au rolul de a pune în aplicare politicile vamale, legile statului respectiv, dar preponderent ele măresc protecționismul în țara respectivă și pun bariere în calea internaționalizării unei firme indiferent de modalitatea aleasă. Exemplu de astfel de bariere: proceduri complicate și care durează mult timp (pentru liber de vamă, eliberare de acte), comportament diferit față de firmele internaționale sau cele nou intrate pe piață, problema corupției la nivelul acestor organisme etc.
Împactul acestor variabile diferă de la țară la țară și, de asemenea, apare în funcție de modalitatea de internaționalizare aleasă. Există atât elemente care se comportă ca și bariere indiferent de modalitatea aleasă, cât și elemente care au un impact negativ doar în anumite situații (exemplu: furnizorii de forță de muncă nu influențează activitatea în cazul exportului, iar organele vamale nu influențează activitatea în cazul producției în străinătate, dacă nu se importă materia primă iar produsele sunt vândute pe piața respectivă).
O altă serie de factori cu influență asupra internaționalizării face parte din macromediul pieței străine și va fi analizată în subcapitolul următor.
Bariere ce aparțin de macromediu
Macromediul cuprinde elemente exogene firmei, de natură politică, socială, culturală, economică, demografică, juridică, tehnologică etc., care influențează intrarea pe piață, stabilirea obiectivelor, obținerea resurselor, activitatea propriu-zisă și adoptarea deciziilor .
Așa cum menționam anterior, aceste elemente sunt aproape imposibil de influențat sau modificat de către firmă, iar eventualele modificări se produc doar într-o perioadă lungă de timp și prin acțiunea unor grupuri de firme sau ale unor companii importante.
O primă categorie de factori ce pot acționa ca și bariere în calea internaționalizării, îngreunând procesul sau făcându-l chiar imposibil fac parte din mediul economic străin. În analiza mediul economic, principalele variabile care se iau in calcul sunt indicatorii economici generali, precum putere de cumpărare, inflație, fiscalitate și elementele care au legătură cu obiectul de activitate al companiei . De exemplu, o companie care produce laptopuri și calculatoare va analiza pe de o parte puterea de cumpărare a locuitorilor pentru a vedea dacă aceștia își permit produsul, nivelul taxelor și a impozitelor din țara respectivă, elemente ale politicilor monetare – rata inflației, rata dobânzii, iar pe de altă parte va analiza concurența pe piața produselor IT, nivelul prețurilor pentru acestea, nivelul cererii și al ofertei etc.
Elementele mediului economic devin bariere în internaționalizare în măsura în care: puterea de cumpărare a populației este mică și astfel limitează numărul clienților potențiali, nivelul taxelor și impozitelor este foarte ridicat și afectează profitabilitatea, există tarife vamale care nu pot fi suportate de prețul produselor, există diferite bariere vamale netarifare precum contingente, restricții la import (boicoturi), licențe, certificate, standarde de calitate, restricții privind conținutul local etc., care pot face imposibilă internaționalizarea prin export, forța de muncă este scumpă și deschiderea unei facilități de producție nu este rentabilă. Unele dintre aceste elemente sunt parte a protecționismului țării respective și au ca scop, în principal, protejarea producătorilor naționali, prin creșterea prețului produselor importate. Astfel, produsele exportatorilor devin necompetitive și aceștia renunța a mai intra pe piața respectivă. Tot o barieră sunt considerate și subvențiile și facilitățile fiscale acordate de state pentru firmele locale .
Deși majoritatea barierelor protecționiste au fost micșorate sau chiar eliminate între statele care fac parte din aceeași formă de integrare economică (zone de liber schimb, piețe comune, uniuni economice), problemele apar în special în cazul exportului, la anumite categorii de produse (ex: textile, oțel) și atunci când țara din care provine exportatorul și țara care importă nu fac parte din aceeși grupare integraționistă (exemplu: România și Turcia, Franța si SUA). În aceste cazuri, partenerii economici nu pot profita de beneficiile pe care le au membrii unei forme de integrare între ei. De asemenea, în cazul în care o firmă decide să producă în țara străină respectivă, folosește resurse din acel mediu și comercializează produsele doar pe teritoriul statului unde se află facilitatea de producție, atunci aceste bariere vamale nu mai au efecte negative asupra activității acesteia, ci din contră, o pot ajuta protejând-o de produsele exportate.
O altă parte a mediului economic este reprezentată de infrastructura de transport, de comunicare, comercială și financiară, iar ceea ce poate afecta activitatea firmei se referă la calitatea inferioară sau lipsa componentelor infrastructurii . Într-o țară în care infrastructura de transport sau cea comercială au numeroase deficiențe, firma care dorește să intre pe piața acesteia va trebui să facă investiții semnificative pentru a-și asigura condițiile necesare, iar necesitatea acestor investiții pot determina firma să abandoneze ideea piața respectivă și să se orienteze către o alta. În cazul infrastructurii comunicațiilor, firma nu are nicio posibilitate de a îmbunătății situația prezentă (număr de calculatoare, telefoane, televizoare la 1000 de locuitori), astfel tocmai această infrastructură îi poate împiedica internaționalizarea pe piața țintă.
Mediul economic interacționează cu mediul politic, astfel că o parte din elementele economice, precum cele ce aparțin de protecționism derivă de fapt din acțiunea statului. În categoria factorilot politici se includ elementele ce aparțin de politicile economice, sociale, de politica externă, de atitudinea statului față de investiții, precum și de tipul de guvernare și situația politică din țara respectivă .
Tipul guvernării din statul respectiv joacă un rol important pentru că indică și gradul de libertate al companiilor pe piață. Dacă statele democratice sunt mai lejere ca și politici și reglementări referitoare la companiile străine, problema apare în pricipal în cazul statelor cu regim dictatorial. Mediu politic al multor state afectează printr-un grad înalt al corupției, prin controlul importurilor și al exporturilor, prin lipsa transparenței și a unor reglementări referitoare la practicile de afaceri neetice, prin existența unor dispute internaționale, creând serioase dificultăți firmelor străine. În aceste condiții, o companie va fi nevoită să aleagă o altă țară pentru a-și comercializa produsele pentru că forțele politice pot schimba în mod dramatic mediul de afaceri .
Politicile în domeniul forței de muncă au un impact ridicat în cazul implantărilor și a societăților mixte prin intermediul reglementărilor privind angajarea tinerilor, durata muncii, salariu minim, cotizațiile sociale, categoriile defavorizate etc. Toate acestea pot duce la creșteri ale costurilor care determină scăderea competivității produselor .
De asemenea, mediul politic pune piedici firmelor străine prin impunerea unor prețuri minime sau maxime care afectează politica de preț a acestora și pot face imposibilă intrarea pe piață în cazul în care prețul maxim impus este mai mic decât prețul dorit de companie. În plus, instabilitatea sistemului politic și posibilitatea ca firma să se confrunte cu diverse riscuri politice precum exproprieri, naționalizări, confiscări se arată a fi adevărate bariere în intrare pe o anumită piață. Toate firmele străine încearcă să se ferească de piețele care prezintă suspiciuni de apariție a unor astfel de riscuri politice. De asemenea, multe guverne au diferite reglementări și restricții privind investițiile străine, precum interzicerea implantărilor când proprietatea este 100% străină și limitarea participării firmei străine în cadrul capitalului societăților mixte. De cele mai multe ori, aceste restricții nu sunt în concordanță cu planurile de internaționalizare ale firmelor. În prezent există o tendință de reducere pe plan mondial a riscurilor politice menționate anterior și a restricțiilor impuse de guverne, pentru a susține dezvoltarea economică.
Vulnerabilitatea politică este măsurată de agenții de rating, care măsoară riscul politic sau riscul de țară al fiecărui stat, după metodologii proprii, rezultate ce sunt facute publice pentru ca firmele să le poată folosi în activitatea lor.
Tot în legătură cu mediul politic se află și mediul legal, care întrucât legislația este stabilită tot de organismele politice ale fiecărui stat. În cadrul acestui mediu, prezintă importanță în primul rând tipul sistemului legal din țara țintă, care pune bariere în special firmelor al cărui obiect de activitate contravine principiilor legale. De exemplu, legea islamică interzice jocurile de noroc și astfel, marile cazinouri nu
pot intra pe piețele islamice. Dubaiul este o piață foarte atractivă pentru deținătorii de astfel de afaceri, dar, din cauza legii islamice, aceștia nu se pot extinde în Emiratele Unite Arabe .
În afară de sistemul legislativ, în atenția fimelor intra și existența reglementărilor asupra practicilor de afaceri internaționale. Dacă până acum existența unor reglementări stricte afecta intrarea pe piața și activitatea unei companii, în acest caz tocmai lipsa și nerespectarea reglementărilor pot influența negativ decizia unei firme de a intra pe o piață sau nu. Este vorba despre reglementarea practicilor anticorupție (anumite țări sunt recunoscute pentru faptul că un anume procent din costurile unui proiect sunt destinate plăților către intermediari – mită), reglementarea practicilor competitive (în anumite țări legile antimonopol sunt contradictorii și nu prevăd sancțiuni drastice) și reglementarea drepturilor de proprietate intelectuală. Existența și respectarea ultimei categorii de legi reprezintă o condiție existențială în cazul licențelor, a francizelor și, în multe cazuri, a implantărilor directe. Fiecare firmă contează pe protejarea patentelor, secretelor comerciale, a mărcilor înregistrate, a drepturilor de autor etc. Alte două categorii de reglementări pot deveni bariere prin specificațiile și conținutul lor, aici referindu-ne reglementările privind activitățile de marketing și cele privind răspunderea produsului. Toate țările prevăd legi referitoare la promovare, etichetare, canale de distribuție, dar în unele există doar orientări generale, iar în altele prevederi stricte și foarte detaliate. În ceea ce privește răspunderea produsului, în anumite țări, în cazul unui produs defect, reclamantul trebuie să dovedască faptul că produsul respectiv a ieșit de pe poarta fabricii deteriorat, în timp ce în alte țări producătorul este cel care este nevoit să demonstreze că produsul său nu prezenta defecte atunci când a fost controlat .
Un alt mediu ale cărui componente pot constitui bariere în calea internaționalizării este cel demografic. Astfel, o populație redusă determină un potențial mic al pieței, structura pe grupe de vârstă sau sexe influențează atunci când produsele sunt destinate unei anumite categorii, la fel ca și rata de creștere și natalitatea care indică perspectivele de creștere ale potențialului pieței. De asemenea, densitatea redusă a populației presupune costuri de distribuție mai ridicate, iar promovarea este îngreunată.
Nu în ultimul rând, mediul cultural exercită o influență ridicată asupra activității companiilor. Acesta cuprinde elemente precum religie, educație, atitudini și valori, organizare socială, simboluri, reguli de comportament, limbaj, stil de viață etc.. Consumul este influențat de o multitudine de variabile culturale, astfel că, în cazul unor venituri egale, factorii culturali sunt cei care pot explica diferitele modele de consum . În plus, cultura joacă un rol important și în cadrul relațiilor de afaceri, mai ales în cazul celor cu specific internațional. Diferențele culturale pot influența în sens negativ relațiile cu furnizorii, distribuitorii, acționarii, pot afecta interacțiunea între angajații locali și cei expatriați și, de multe ori, cer modificarea mixului de marketing. Produsul, ambalajul acestuia, metodele de promovare, trebuiesc adaptate pentru a respecta cerințele religiei din țara respectivă, valorile și principiile populației, simbolistica și să se potrivească cu nivelul general de educație, pentru ca firma să fie pe aceeași lungime de undă cu consumatorul. În caz contrar, acestea nu vor fi acceptate de potențialii consumatori, dar și de sistemul legal. Elementele culturale care au un grad mare de influență aparțin, în general, de religie, limbă, educație și simbolistică.
Religia își pune cea mai mare amprentă atât asupra comportamentului consumatorilor, cât și a partenerilor de afaceri. Aceasta poate reprezenta o barieră în cazul țărilor cu religii diferite, în special între cele creștine și cele islamice, pentru să se bazează pe valori, credințe și obiceiuri total diferite, iar în anumite situații, dictează și sistemul legal. În plus, de cele mai multe ori, religia influențează și simbolistica din țara respectivă, aceleași simboluri putând avea semnificații diferite, chiar opuse, de la o cultură la alta. Astfel, dacă un produs cu ambalaj roșu poate fi considerat un semn de dragoste în anumite culturi, în altele el va fi evitat de consumatorii, fiind asociat cu decesul. În ceea ce privește educația, aceasta influențeză acceptabilitatea produselor noi, înțelegerea sloganurilor, reclamelor, utilizarea corectă a produselor etc.. Astfel, în cazul țărilor cu un nivel scăzut al educației locuitorilor, instrucțiunile de folosire a produselor trebuiesc însoțite de imagini explicative, produsele trebuie să aibă un nivel tehnologic mai redus, iar promovarea trebuie realizată prin metode clare, simple, bazate pe imagini vizuale. Limba îngreunează procesul de internaționalizare atunci când este dificilă găsirea unui traducător care să cunoască în detaliu limba de pe piața țintă, pentru că toate înscrisurile de pe produse și ambalaje, instrucțiunile de folosire, instrumentele de publicitate, trebuiesc traduse în limba respectivă. Problema este și mai intensă în situația implantării în străinătate, cand este necesară cunoașterea limbii de către managerii și angajații expatriați, pentru ca aceștia să poată comunica cu managerii și lucrătorii locali și cu partenerii de afaceri din țara respectivă.
Prin elementele analizate în cadrul acestui capitol, se evidențiază faptul că majoritatea elementelor componente ale mediului intern companiei, ale micromediului și macromediului, se pot comporta ca și bariere, făcând dificilă internaționalizarea pentru firma în cauză. Astfel, daca acestea nu sunt înlăturate sau nu sunt minimizate efectele negative, compania este nevoită să se orienteze către o altă piață, chiar dacă cea analizată prezintă mari oportunități. Barierele identificate pot face imposibilă internaționalizarea firmei, pot cere schimbarea metodei de operare aleasă sau pot îngreuna și crește costurile de intrare pe piața externă.
STUDIU DE CAZ: INTERNAȚIONALIZAREA UNEI COMPANII FARMACEUTICE PE PIAȚA DIN ROMÂNIA
Așa cum spuneam în primul capitol, internaționalizarea a devenit o necesitate pentru toate companiile care își doresc o activitate cât mai profitabilă și dezvoltare pe termen lung. De asemenea, în condițiile economice actuale, internaționalizarea poate fi privită de unele companii chiar și ca unica șansă de supraviețuire pe piață.
În cadrul acestui capitol, voi analiza barierele de care se poate lovi o companie asiatică producătoare de farmaceutice în încercarea de a intra pe piața românească. Analiza se va baza pe barierele externe, ce aparțin de mediul de afaceri și, în special, de cel farmaceutic din România, fără a lua în discuție elementele ce aparțin de mediul intern al companiei. Așadar, nu se ia în considerare o anumită firmă, ci este o analiză la nivelul oricărei companii din afara României care ar dori să intre pe piața farmaceutică românească, în special de origine asiatică.
Industria farmaceutică este foarte importantă la nivel internațional, fiind de altfel și una dintre cele mai profitabile, dar și cea care presupune cele mai mari cheltuieli. Ca și nivel al vânzărilor, Statele Unite ale Americii sunt pe primul loc cu 41% din totalul mondial, urmate de Europa cu 26,7%. Restul de 32,3 % sunt deținute în principal de Asia, apoi Australia și Africa. Și cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea în domeniu indică același clasament, la nivelul anului 2012: SUA, Europa, Japonia .
România pare, la prima vedere, o țară atractivă pentru companiile de produse farmaceutice din mai multe puncte de vedere, precum: are o populație relativ ridicată ceea ce indică un potențial crescut al pieței (aproximativ 20 de milioane locuitori in 2013, conform Eurostat ) fiind a 7-a țară ca și populație din Uniunea Europeană; prezintă printre cele mai mici speranțe de viață și medii a anilor de viață sănătoasă măsurate la naștere, din Europa (74, 6 ani , respectiv 57,8 ani ); face parte din țările cu o populație îmbătrânită (15% din totalul poulației ), iar speranța de viață sănătoasă la 65 de ani este cuprinsă între 5 și 5,9 ani. De asemenea, stilul de viață al românilor nu este unul tocmai sănătos, lipsind activitatea fizică constantă și predominând mâncarea nesănătoasă, iar rata mortalității este printre cele mai mari din lume . Toate aceste elemente, deși au un caracter negativ pentru țară, sunt indicii ale unei nevoi ridicate de produse farmaceutice, aspect atractiv pentru companiile din această industrie.
În continuare, se va pleca de la ipoteza exitenței unei companii asiatice, denumită fictiv S.C MediServ S.A, care dorește să intre pe piața farmaceutică românească prin una dintre următoarele metode: export direct și implantare prin deschiderea unei fabrici (Greenfield), și va fi analizat macromediul din România, pentru a putea vedea care sunt obstacolele pe care le poate întâlni compania în calea procesului de internaționalizare. În plus, în cadrul analizei mediilor ce aparțin de macromediu, vor fi analizate și elementele componente ale micromediului.
În România, industria farmaceutică a înregistrat o valoare de 2,6589 miliarde de Euro în 2013, cea mai mare parte fiind realizată de segmentul de retail (86,6 %) și numai 13,4 % de către spitale . Din valoarea menționată, numai aproximativ un sfert (671 milioane de Euro) a fost realizat de către companii românești, restul fiind înregistrat de companii străine care produc în România sau doar exportă . Rezultatele obținute plasează România pe locul 80, din 191 de țări, iar din punct de vedere al indeplinirii obiectivelor Ministerului Sănătății ocupă locul 72. La nivelul Europei, se situează pe locul 38 ca și performanță a sistemului de sănătate .
Tabel 2. Indicatori cu privire la situația vânzărilor de medicamente în 2013
Sursă: Cegedim, Piața farmaceutică din România: rezultate 2013 și perspective 2014
Analizând mediul economic românesc, se poate observa în primul rând faptul că România înregistrează un nivel al Pib-ului pe locuitor de 8.437 dolari, fiind unul dintre cele mai scăzute la nivel european și considerat unul mediu la nivel mondial . În această situație, puterea de cumpărare a românilor este una destul de scăzută, astfel prețul produselor farmaceutice va trebui adaptat pentru ca acestea să fie vandabile. Astfel, respectiva companie care dorește să intre pe piața românească va trebui să aibă costuri foarte reduse pentru a avea profit, deși este cunoscut faptul că la baza producției de medicamente stau cheltuieli foarte ridicate. În plus, la intrarea pe piață firma MediServ nu va avea o cota de piață semnificativă, astfel că nu va putea profita de avantajul economiilor de scară.
Într-un studiu de piață realizat de compania Cegedim, la începutul anului 2014, s-a aratat faptul că cea mai mare parte a medicamentelor comercializate în România au prețuri mai mici de 10 Ron (49,6% în 2013), în timp ce prețuri ridicate (peste 100 Ron) au doar 3,5% din total. Totuși, primul segment, deși este cel mai numeros, deține cea mai mică proporție din valoare totală a produselor farmaceutice de pe piață – doar 9,1%. De asemenea, este important de știut faptul că prețurile de producător ale medicamentelor eliberate pe bază de rețetă au cele mai scăzute niveluri din Uniunea Europeană .
Tabel 3. Prețurile medicamentelor în 2013
Sursă: Cegedim, Piața farmaceutică din România: rezultate 2013 și perspective 2014
În plus, marea majoritate a medicamentelor consumate în România sunt originale și nu generice. Prețurile medicamentelor originale sunt mult mai mari întrucât includ costurile de cercetare și dezvoltare a produsului, iar firma are drept unic asupra formulei, fiind protejată de patente. Astfel, corelat cu informațiile despre prețuri, se evidențiază faptul că proporția de aproximativ 50% de medicamente cu un preț foarte scăzut este reprezentată, în mare parte, de medicamente generice, iar restul de medicamente originale.
În aceste condiții, dacă firma străină nu va intra pe piața românească cu produse originale, inovative, atunci va fi foarte greu să obțină un preț ridicat pentru acestea. Astfel, prețul scăzut al medicamentelor pe piața românească și puterea de cumpărarea scăzută a populației fac România o piață neatractivă pentru MediServ, indiferent de metoda de internaționalizare aleasă.
Totuși, medicamentele nu sunt plătite doar din banii populației. O mare parte a acestora sunt gratuite sau compensate pentru bolnavi, iar prețul lor este plătit de către stat, din bugetul alocat cu acest scop. Astfel, un element foarte important pe care trebuie să-l aibă în vizor firma ce dorește să intre pe piața farmaceutică românească este bugetul alocat de stat pentru sănătate și posibilitatea de a-și introduce medicamentele pe lista oficială de medicamente compensate și gratuite.
În România se folosește, în pricipal, sistemul de sănătate public, în detrimentul celui privat, astfel este foarte importantă pătrunderea produselor companiei pe lista de medicamente gratuite și compensate, pentru ca aceasta să câștige cota de piață. Neaflându-se pe lista respectivă, medicii nu vor putea prescrie pacienților produsele firmei MediServ și le vor prescrie doar pe cele ale concurenților care există deja pe lista respectivă. Într-un studiu realizat de firma Daedalus Consulting în anul 2007 s-a observat faptul că aproximativ 73% din români apelează la serviciile medicale publice și numai 23% la serviciile private .
În ceea ce priveste cuprinderea medicamentelor în lista de medicamente compensate acest lucru este foarte dificil în România, ultima actualizare a listei având loc în urmă cu 6 ani, în anul 2008. Se anunțase o actualizare la începutul anului în curs, dar a fost amânată în repetate rânduri, ultimul termen nerespectat fiind 1 aprilie . De asemenea, medicamentele trebuie să aibă cele mai mici prețuri sau să prezinte un grad înalt de inovație.
În ceea ce privește bugetul alocat de statul român pentru sănătate, acesta reprezintă aproximativ 4% din valoarea produsului intern brut, ridicându-se la 4,7 miliarde de Ron în 2010 și 6,6 miliarde de Ron în 2014 . Problema este reprezentată de faptul că procentul alocat este foarte mic, corelat și cu un PIB cu o valoare redusă, iar consumul depășește bugetul. Media țărilor europene este de 8,6 % din PIB, iar cea a țărilor africane de 5,9% . În plus, termenul de decontare este unul foarte mare – 180 de zile, de 6 ori mai mare decât în anumite state europene . Înscrierea pe lista de medicamente este importantă mai ales în situația deschiderii unei fabrici de medicamente în România, care pentru a fi profitabilă necesită un volum ridicat al vânzărilor.
Totuși, după înscrierea pe lista de medicamente, așa cum spuneam, perioada de decontare a produselor de către stat este foarte ridicată, deci firma trebuie să aibă suficientă putere financiară cât să își continue activitatea în ciuda deficitul creat de neîncasarea facturilor pe o perioadă atât de lungă. Astfel, în lipsa unor resurse financiare semnificative și a unor medicamente inovative, firma MediServ va trebui să se orienteze către o altă piață, care oferă condiții mai bune.
Așa cu am precizat în capitolul anterior, clienții reprezintă categoria cea mai importantă pentru companii, iar în cazul acesta, clienții sunt alcătuiți din: consumatorii finali – persoanele fizice care achiziționează produsele din farmacii, distribuitorii, farmaciile și spitalele (publice și private). Chiar dacă cei mai importanți sunt consumatorii, pentru ei sunt cei care au nevoie de medicamente și Își exprimă cererea pentru acestea, distribuitorii au, de asemenea, un impact puternic asupra activității unei firme producătoare de medicamente. Pentru producătorii de medicamente, aceștia sunt practic clienții companiilor, în România practicându-se sistemul clasic de distribuție, prin mai multi distribuitori care cumpără produsele și le vând mai departe farmaciilor sau spitalelor. Astfel, pentru a intra pe piață, este nevoie ca firma MediServ să aibă acces la sistemele de distribuție și farmacii sau să aibă resurse financiare pentru a-și deschide propriul lanț de farmacii sau pentru a-și distribui singură produsele farmaceutice către clinici și spitale.
Cea de-a doua variantă este foarte costisitoare și este viabilă doar pentru companiile mari, cu o cotă de piață sporită și nu pentru o firmă care abia intră pe piață și cel mai important este faptul că este interzis în România ca firmele producătoare de medicamente să aibă sisteme de distribuție proprii . Fiind în etapa de lansare, firma MediServ va trebui să caute distribuitori cărora să le exporte produsele, în cazul în care alege exportul ca modalitate de internaționalizare sau cărora să le vândă produsele fabricate în România, dacă firma alege să deschidă o fabrică în România. Problema apare în momentul în care distribuitorii nu sunt deschiși în a colabora cu o firmă necunoscută pe piață sau în cazul în care există contracte de exclusivitate cu anumite companii producătoare deja existente pe piață. De asemenea, nu contează doar să aibă acces la un distribuitor, ci acel distributor să îi ofere și putere de acoperire a pieței. În România, anumiți distribuitori au propriile rețele de farmacii, de exemplu Mediplus deține Sensiblu, Fildas Trading deține Catena, Farmexim are în proprietate Help Net, iar Richter Gedeon deține Gedeon Farmacia. În plus, primii 10 distribuitori de pe piața farmaceutică românească dețin aproximativ 90% din piață, cel mai mare distribuitor fiind Mediplus .
Dacă firma MediServ nu va reuși ca produsele sale să fie distribuite de unul sau mai mulți dintre acești distribuitori de top, atunci nu va intra nici în farmaciile pe care aceștia le dețin, farmacii ce dețin cote mari de piață, prezente pretutindeni și cu vânzări foarte mari. De asemenea, este necesară colaborarea cu acești distribuitori mai ales pentru a avea o putere cât mai mare de acoperire, medicamentele să fie disponibile în majoritatea farmaciilor din țară. Spitalele, atât cele publice, cât și cele private lucrează, în principal, tot cu distribuitori mari, care le pot asigura necesitățile, iar distribuitorii cu o cota mare de piață au o putere mai mare de a negocia cu farmaciile.
Astfel, din punct de vedere al distribuției, mai ales în situația construirii unei fabrici de produse farmaceutice în România, firma MediServ are nevoie de contracte de colaborare cu distribuitori puternici din România, care să îi asigure vânzări crescute, prin prezența produselor în toată țara. De asemenea, distribuitorii mari au si capacitatea financiară de a crea stocuri și prezintă un risc de neplată mai scăzut. În plus, firma are nevoie de cât mai mulți distribuitori pentru a nu permite unei singure firme de distribuție să aibă monopol asupra produselor ei și să le vândă farmaciilor la prețuri foarte mari. Acest lucru ar fi favorabil doar în cazul unor medicamente inovative, care răspund unor necesități nesatisfăcute până în momentul respectiv și față de care se manifestă o cerere semnificativă. Totuși, legislația română în domeniu prevede ca distribuția produselor farmaceutice să se realizeze prin minimum 3 distribuitori .
O altă problemă care vizează firma avută în vedere este nivelul salariului minim impus de stat în România. Acest aspect poate crea probleme mai ales în situația deschiderii unei fabrici și mai puțin în situația exportului. Totuși, pentru ca un medicament să fie comercializat pe piața românească, este nevoie ca acesta să fie certificat, iar pentru certificare, firmele care nu sunt din România sau din Uniunea Europeană trebuie să aibă o reprezentanță, o fabrică sau un birou comercial în România. Deci, cum avem în vedere o firmă asiatică, aceasta va trebui să își deschidă o reprezentanță sau un birou comercial, ceea ce presupune un număr restrâns de anajați. În cazul fabricii, vorbim de un număr mult mai mare de angajați, deci un impact mai mare al salariului minim. În România acesta avea valoarea de 223 dolari/lună, și a fost mărit în 2014, ajungând la aproximativ 265 dolari/lună. Comparat cu celeltate țări din Europa, acest nivel este unul scăzut, doar 4 țări având limite mai reduse, ceea ce este în avantajul firmei MediServ. Dar, dacă îl comparăm cu nivelurile din țările asiatice, salariul minim pe economie din România este mult mai mare decât cel din majoritatea statelor asiatice. Astfel, firma ar fi mult mai avantajată de construirea unei facilități de producție intr-o țară asiatică decât în România . Același aspect este valabil și dacă vom compara țările africane cu România, dar, având în vedere faptul că forța de muncă din industria farmaceutică are nevoie de un grad mai înalt de educație, de cunoștințe, țările africane nu sunt preferabile în acest context. În schimb, despre studenții asiatici este cunoscut faptul că merg la studii in țări precum Japonia, China, Taiwan, Singapore sau SUA, în principal în domeniul medical și astfel, nivelul cunoștințelor nu reprezintă o problemă precum în Africa.
Un alt element ce ține de mediul economic este rata inflației care influențează activitatea companiei producătoare de medicamente, în special în cazul implantării cu o fabrică în România. Nivelul inflației își pune amprenta asupra prețurilor medicamentelor și asupra costurilor pe care le suportă firma. Rata inflației a fost în 2013, în România de 3,2 %, fiind cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană .
Următorul factor care poate reprezenta o barieră în calea intrării firmei MediServ pe piața farmaceutică românească este reprezentat de competiție. Piața de produse farmaceutice din România a fost estimată la 2,658 miliarde de Euro în 2013, 30% fiind asigurată de producătorii locali, iar restul de producătorii străini prezenți pe piața românească și din importuri. Primii 10 cei mai importanți producători realizează o cotă de piață de peste 50%, în timp ce următorii 10 acumulează doar 20%, având cote de piață individuae foarte reduse . Din totalul producătorilor prezenți pe piața românească, doar 24 dețin fabrici locale .
Sursă: Cegedim, Piața farmaceutică din România: rezultate 2013 și perspective 2014
Firma MediServ ar putea întâmpina probleme din cauza prezenței pe piața românească a unor competitori foare puternici, cotați printre primii la nivel mondial, companii ce au resurse financiare abundente și pot investi în cercetare pentru a descoperii noi produse, au deja contracte de valoare ridicată cu distribuitorii, au o reputație foarte bună, iar medicamentele lor sunt cunoscute de medici și de publicul larg. Astfel, atunci când vine vorba a prescrie sau a recomanda un produs farmaceutic, medicii și farmaciștii au tendința de a recomanda produsele acestori firme. Prezența acestor competitori pe piață poate face foarte dificilă întrarea pe piață și succesul firmei MediServ.
Tot în cadrul mediului economic intră și analiza infrastructurii din România. Firma va fi interesată atât de infranstructura de transport, cât și de cea de comunicare și cea financiară. În ceea ce privește infrastructura de transport, dacă firma va alege să exporte produsele farmaceutice în România, atunci va fi interesată de porturile, rețelele feroviere, aeroporturile și șoselele din România, cât și cele din țările de tranzit. Dacă alege să fabrice produsele în România atunci va fi interesată mai puțin de rețeaua de transport, întrucât distribuitorii preiau în general produsele de la poarta fabricii. Singurul aspect care leagă infrastructura de activitatea firmei este obținerea materiilor prime, care, de obicei, sunt importate, întrucât în România există un număr mic de furnizori de materii prime pentru industria farmaceutică. Dar, în cazul în care firma se decide să construiască fabrica, iar apoi să exporte o parte din medicamentele fabricate, atunci infrastructura devine un element important.
Din acest punct de vedere, România este o țară foarte puțin atractivă, aflându-se pe locul 97 în lume, conform Raportului privind Competivitatea Globală, realizat în 2013 de către World Economic Forum, la capitolul infrastructură. Astfel, România se află cea mai joasă poziție dintre țările din Europa și situația este mai defavorabilă chiar decât în state africane precum Rwanda sau Boswana. De exemplu, la capitolul porturi de mărfuri, România ocupa în 2012 locul 127 în lume, cu un număr de doar 5 porturi . La capitolul infrastructură de comunicare, situația nu este foarte bună comparativ cu statele din Europa și SUA, dar este superioară celei din Asia sau Africa. La nivelul anului 2012, doar 50% dintre români foloseau internetul, România situându-se pe locul 79 între 213 state, regiuni și insule analizate de World Bank . Nici la numărul de televizoare românii nu stau mai bine, aflându-se pe locul 63 în lume, în anul 2013, cu aproximativ 24, 476 de televizoare la 100.000 de locuitori . Acest lucru poate influența în mod negativ activitatea de promovare a companiei ce dorește să intre pe piață, întâmpinând dificultăți în a-și face cunoscute produsele farmaceutice unui număr cât mai mare de consumatori.
Un alt punct economic ce trebuie analizat de firma MediServ, mai ales în situația deschiderii unei fabrici, este gradul de deschidere al României către investiții, cât și atractivitatea mediului de afaceri, element ce poate fi analizat prin situația investițiilor străine în România din anii anteriori. Astfel, putem spune că mediul de afaceri românesc nu este unul tocmai atractiv sau ușor de penetrat, întrucât România s-a aflat pe locul 47 în lume, în anul 2013, cu un total al ISD-urilor de 84,04 miliarde de Dolari , firma putând fi descurajată de situația existentă.
O altă barieră ce se poate interpune în calea procesului de intrare pe piața farmaceutică românească a firmei asiatice MediServ, în special în cazul implantării directe, este accesul la tehnologie. După cum se știe, domeniul medical este unul intens tehnologic, iar România se pare că nu stă foarte bine la acest capitol. Conform unei cercetări realizate de Martin Prosperity Institute, România se află pe locul 49 în lume la nivelul de tehnologie și pe locul 52 la inovație . Iar acest lucru presupune importarea tehnologiei din țara de proveniență a firmei producătoare sau din alte state, iar acest lucru presupune costuri ridicate cauzate de prețul mai ridicat al echipamentelor, tehnologiilor, de prețul transportului și de taxele vamale. Cum vorbim despre o firmă asiatică, cel mai ușor ar fi să aducă tehnologia dintr-o țară asiatică, Japonia, de exemplu, care este cunoscută pentru gradul înalt de tehnologie. Acest lucru presupune un cost foarte mare al transportului, din cauza distanței crescute și plata taxelor vamale, care au un nivel proporțional cu gradul de tehnologizare al produsului importat.
Nivelul taxelor vamale, factor ce aparține atât de mediul economic cât și de cel politico-legal, influențează activitatea firmei și în cazul exportului direct. Cum nu provine dintr-o țară parte a Uniunii Europene, produsele firmei sunt supuse taxării la nivelul tarifului unic impus țărilor terțe, iar acest lucru duce la o creștere a prețului medicamentelor produse de MediServ. În plus, mai apar și diverse standarde existente și probleme administrative și de birocrație.
În privința mediului legal, în cazul fabricării produselor în România, firma va trebui să se supună legislației europene și să îndeplinească standardele internaționale Good Manufacturing Practice (GMP). Acest lucru presupune ca fabrica să aibă un laborator funcțional, linia de producție să fie dotată cu senzori de temperatură și umiditate, secțiile trebuiesc compartimentate, fluxurile de aer și de fabricație separate și trebuie asigurată sterilitatea tuturor substanțelor și medicamentelor. În plus, fima MediServ va trebui să-și standardizeze modalitatea de contractare a furnizorilor de materii prime, de ambalaje, de utilaje, condițiile de păstrare a produselor, procedurile de transport și controlul calității. Deși nu par condiții greu de îndeplinit, această reglementare a eliminat o serie de producători de pe piața românească, de la 140 în anul 2007 ajungându-se la numai 24 în 2013 . Asfel, aceste standarde pot reprezenta bariere greu de trecut pentru firma ce dorește să intre pe piața farmaceutică românească.
Tot în legătură cu mediul legal este necesară analizarea taxelor ce trebuiesc plătite de către firmele producătoare de farmaceutice, întrucât toate taxele cresc costurile și implicit prețul medicamentelor, putând deveni nevandabile. Cea mai importantă este taxa de clawback, care are, în general, rolul de a controla creșterea excesivă a pieței farmaceutice, dar în România este folosită și pentru finanțarea deficitului bugetului pentru sănătate. Astfel, aceasta înregistrează cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană, 22%, procentul fiind calculat din prețul de raft al medicamentelor, preț ce include și adaosurile distribuitorilor și farmaciștilor. Comparat cu celelalte state din Europa (Italia – 3,65%, Belgia – 6,73%, Croația, Polonia, Spania – 2%-3%), taxa este covârșitoare și are efecte negative puternice asupra producătorilor de farmaceutice .
În plus, taxa pe valoare adăugată are o valoare destul de ridicată, în comparație cu restul țărilor din Uniunea Europeană – 9% (Vezi Anexa), iar companiile mai au de plătit încă 39 de taxe anuale, România fiind din acest punct de vedere pe locul 147 în topul celor mai puține taxe de plătit de către companii . Toate aceste taxe conduc la o deteriorare a mediului de afaceri românesc și contribuie la scăderea atractivității pentru companiile străine.
În cazul deschiderii unei fabrici pe teritoriul României, firma MediServ va mai trebui să plâtească și taxe legate de deținerea în proprietate a unui teren și a unei clădiri, taxe ce au valori cuprinse între 0,25% și 1,25% din valoarea clădirii și între 0,02 Ron și 0,48 Ron pe metrul pătrat de teren deținut, dacă acesta se află în afara mediului urban . Pentru terenurile aflate în mediul urban, taxele sunt chiar și de 180 de ori mai mari .
O altă prevedere legală trebuie luată în considerare de compania MediServ este legată de stabilirea unui preț maxim pentru medicamentele generice (65% din prețul celor originale). În plus, nu trebuie uitată lipsa unor prevederi legale precum cele legate de posibilitatea distribuitorilor de medicamente să dețină farmacii (aspect legal doar în România), de obligația pe care ar trebui s-o aibă farmaciile de a avea mereu pe stoc medicamente generice și de a informa cetățenii cu privire la medicamentele care conțin aceleași substanțe active, dar sunt mai ieftine. De asemenea, legislația românească este foarte permisivă în ceea ce privește exporturile paralele de medicamente .
O altă problemă existentă este legată de termenele de decontare ale produselor înscrise pe lista de medicamente compensate. Deși media la nivel de Uniunea Europeană este de 60 de zile, termenul în România a fost de 210 zile până în 2010 (în realitate plata se făcea la peste 330 de zile) , iar din 2010 s-a micșorat la 90 de zile, dar, în practică situația nu s-a îmbunătățit, în anul 2013 efectuându-se decontările pentru anul 2012. Astfel, companiile producătoare de medicamente sunt nevoite să finanțeze sistemul public de sănătate românesc și să-și continue activitatea în ciudat deficitului creat. Lipsa unor sancțiuni, a unei legislații mai drastice, a oricăror mijloace de a-și face partenerul contractual să respecte termenele impuse, duc la efectuarea plăților cu întârziere de către casa națională de asigurări de sănătate. În plus, se pare că farmaciile se confruntă cu refuzul acestei instituții publice de a primi facturile atunci când sumele respective depășesc fondurile bugetare alocate, urmând a fi anunțate când se pot depune respectivele facturi în funcție de primirea de fonduri suplimentare. Cum farmaciile nu-și primesc banii, nici ele nu-și pot îndeplinii obligațiile contractuale la rândul lor, astfel că producătorii trebuiesc sa astepte banii ca și farmaciile .
Toate aceste taxe, prevederi legale sau absențe ale unor legi necesare nu sunt neapărat bariere de intrare pe piață, dar sunt bariere ce pot împiedica procesul de internaționalizare prin faptul că îl fac foarte costisitor și nerentabil.
Din punct de vedere politic, amânarea actualizării listei de medicamente compensate poate fi considerată o practică anticoncurențială și o barieră de intrare pe piață pentru firmele străine, pentru că favorizează medicamentele care sunt deja compensate .
Situația politică din România nu este una tocmai stabilă, România fiind încadrată în clasa de risc B conform Coface, ceea ce reflectă slăbiciuni structurale și instituționale și un grad înalt de corupție. În plus, este de așteptat ca instabilitatea politică să crească odată cu alegerile și schimbările guvernamentale de anul acesta . Tot ca și risc de țară, România a primit nota 4 de către OECD în 2014, într-o grilă de notare de la 0 la 7 ( 0 –risc foarte scăzut , 7- risc foarte mare) . Pe o scară de la -2,5 la +2,5, România a înregistrat în 2012 următoarele valori: 0,7 la Stabilitate politică și absența violenței; -0,31 la Eficiența guvernului; 0,54 la Calitatea reglementărilor; 0,02 la Respectarea legilor și -0,27 la Controlul corupției. Valorile înregistrate sunt destul de scăzute, indicând un mediu cu o atractivitate scăzută pentru investitorii străini . În plus, Radu Merica, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK) a declarat anul acesta că investitorii străini care vin în România trebuie să plătească anumite tarife percepute de diferite agenții ale statului, care nu sunt verificate de nimeni. Sistemul românesc de sănătate se confruntă cu obstacole precum birocrație fără limite, lipsa de comunicare între decidenți și industrie sau lipsa de a-și asuma adoptarea unor măsuri corespunzătoare. .
Aspectele legate de mediul politic românesc și stabilitatea acestuia se pot comporta ca bariere în special în situația investiției directe a firmei MediServ și mai puțin în cazul intrării pe piață prin export direct.
Mediul socio-demografic poate include, de asemenea, bariere care se pot interpune în activitatea firmei. În primul rând, creșterea populației a înregistrat în ultimii ani o valoare negativă (-0,4 în 2012) ceea ce sugerează o micșorare treptată a pieței potențiale, aspect important mai ales în situația unei investiții directe ce presupune o amortizare într-o perioadă foarte lungă de timp și necesitatea unui flux abundent de produse. În al doilea rând, România a înregistrat o valoare constată în ultimii ani, în ceea ce privește procentul de populație din mediul rural (47%) , o valoare foarte ridicată, ce reliefează faptul că o mare parte a populației este mai puțin informată în legătură cu medicamentația, are un acces redus la servicii medicale și farmacii, se bazează în principal pe produse naturiste și au un venit lunar sub medie, ce nu le permite cheltuieli ridicate cu medicamentația.
Din punct de vedere cultural, românii au, în general, o percepție negativă asupra produselor provenite din țările asiatice, considerate a fi de slabă calitate. Astfel, firma MediServ ar putea întampina probleme cu acceptabilitatea produselor sale de către români, atât în cazul exportului direct cât și în cazul fabricării produselor în România. De asemenea, românii tind să fie fideli anumitor branduri sau denumiri de medicamente, neacceptând înlocuitori chiar și atunci când aceștia au un preț mai redus.
În plus, cultura română este foarte diferită de cea asiatică, aspect ce poate influența negativ activitatea MediServ în cazul deschiderii fabricii. Aceasta va trebui să îmbine personalul românesc cu cel expropriat, asiatic și cum cele două categorii prezintă numeroase diferențe, pot apărea neînțelegeri, dispute. De asemenea, pot apărea neconcordanțe între stilul de afaceri asiatic și cel românesc (european) al furnizorilor de materii prime, al distribuitorilor, al celorlalți contractanți. În studiul menționat anterior, realizat de către Martin Prosperity Institute, s-a determinat faptul că românii manifestă o toleranță doar de 44% față de persoanele de alte etnii, rase, implicit față de asiatici .
De asemenea, românii au tendința de a înlocui tratamentele pe bază de medicamente cu cele pe bază de ceaiuri, plante, prafuri naturale. Într-un studiu realizat de firma Daedalus Consulting în 2007, peste 65% dintre respondenți afirmau că au încredere în produsele naturiste , comparativ cu 62% care se îndreptau spre tratamentele pe bază de medicamente. În plus, în ultimul an, 50% dintre aceștia folosiseră produse pe bază de plante, ceaiuri naturale, iar 59% medicamente . Astfel, produsele substituente au o putere destul de ridicată pe piață farmaceutică românească.
CONCLUZII
Lumea contemporană a afacerilor se află într-un permanent proces de schimbare, iar firmele care vor să ramână pe piață și să se dezvolte nu își pot permite să ignore piețele externe. Odată cu liberalizarea comerțului internațional, firmele se confruntă în tarile de origine cu o concurență străină tot mai puternică. Ele trebuie fie să-și creeze strategii care să le permită să facă față atacurilor lansate de concurenți pe piața internă, fie să își micșoreze dependența de piața locală și să valorifice ocaziile de afaceri ivite pe piețele externe.
Totuși, ivirea unei oportunități pe o piață externă nu presupune automata internaționalizare a respectivei companii, aceasta trebuind întai să analizeze piața respectivă, să vadă dacă îi este posibilă intrarea, să compare costurile cu avantajele și să ia cea mai bună decizie.
Primul pas este reprezentat de alegerea metodei de operare pe piață aleasă și, așa cum am putut observa in primul capitol, există o serie de metode de internaționalizare, fiecare prezentând avantaje și dezavantaje. Astfel, o companie poate alege între operațiuni comerciale (export direct, indirect sau contrapartidă) în cazul unor țări mici, nefavorabile pentru investiții mari, în cazul în care este la începutul activității internaționale, dacă nu are capacitate financiară sporită etc; poate opta pentru o alianță strategică sau o cooperare, în cazul țărilor ce nu permit proprietatea directă, dacă nu vor să-și asume întregul risc al operațiunilor sau poate alege implantarea pe piața străină aleasă, prin intermediul unei forme de proprietate deținută integral. Ultima metoda de operare este potrivită pentru firmele cu capacitate financiară ridicată, cu experiență, în cazul unor oportunități importante, pentru piețe mari sau atunci când firma dorește să profite de avantaje precum forță de muncă iefină, acces la resurse, la tehnologie etc.
Indiferent de metoda de internaționalizare alesă, o companie trebuie să analizeze elementele componente ale mediului extern țintă, implicit micromediul și macromediul, pentru a vedea care sunt amenințările asupra procesului de internaționalizare. De asemenea, așa cum rezultă din capitolul al doilea, nu doar mediul extern poate creea bariere pentru firma ce dorește să se extindă în afara granițelor, ci și propriul mediu intern, definit prin capacitate financiară și productivă, resurse umane, resurse tehnologice, costuri de producție, capacitate inovativă etc.. Chiar dacă există oportunități pe piețele externe, compania nu va putea să le exploateze dacă nu prezintă capacitățile necesare.
De asemenea, așa cum s-a demonstrat pe parcursul capitolului al doilea, există o legătură între dificultățile ce urmează a fi întampinate și metoda de operare aleasă, aceasta depinzând, în principal, de specificul țării alese. Dacă în cazul operațiunilor comerciale, barierele sunt mai reduse și aparțin, mai ales, de mediul economic (putere de cumpărare, cerere pentru tipul de produse comercializat de firmă, bariere vamale, distribuție), începând cu alianțele strategice și ajungând la implantările prin proprietate integral deținută de firma respectivă, lucrurile se complică, iar barierele ce se pot interpune în procesul de internaționale devin tot mai numeroase și greu de depășit. Prezența marilor competitori pe piață, legislația restrictivă privind investițiile străine, mărimea mică a pieței, instabilitatea politică, fiscalitatea ridicată, lipsa unor reglementări legale esențiale sau nerespectarea legilor, sunt doar căteva exemple ce au putut fi identificate în cercetarea din partea a doua a prezentei lucrări. Acestea influențează negativ încercarea firmelor de a intra pe noi piețe, făcând procesul de internaționalizare imposibil, dificil de realizat sau nerentabil.
În situația concretă prezentată în capitolul al treilea, se evidențiază faptul că, deși o țară poate părea atractivă la prima vedere, așa cum este și România pentru firma producătoare de medicamente MediServ SA, situația nu mai prezintă aceeași atractivitate după analiza mediului românesc, la nivel general și la nivel de industrie farmaceutică. În cadrul studiului de caz, au fost identificate marea majoritatea a elementelor considerate potențiale bariere la nivel teoretic. Așa cum s-a putut observa, există bariere la nivel economic, acestea fiind reprezentate de puterea de cumpărare scăzută a românilor, de deficitul care se crează din cauza termenelor de decontare a facturilor foarte lungi, de bugetul insuficient alocat de stat pentru sănătate, de infrastructura insuficient dezvoltată, de nivelul ridicat al inflației și al taxelor. România prezintă puternice deficiențe la nivel economic, dar și la nivel politico-legal, fiind caracterizată de instabilitate politică, nivel ridicat de corupție, ineficiență guvernamentală, lipsa unei reglementări mai drastice, a aplicării unor sancțiuni în cazul nerespectării termenelor de plată a facturilor de către stat, nerespectarea legilor, dificultăți în actualizarea listei de medicamente compensate etc. Toate aceste aspecte sunt negative atât pentru firma ce dorește să intre pe piață, cât și pentru România. Există însă și bariere care sunt pozitive pentru țara externă, dar nu sunt pentru compania MediServ SA, acestea fiind reprezentate de: prezența pe piață a unor competitori puternici, ce dețin cote de piață și resurse financiare sporite, obligativitatea firmei de a-și distribui produsele prin minimum trei distribuitori (se elimină posibilitatea de monopo asupra distribuției unui anumit medicament), existența unui salariu minim reglementat de stat, obligativitatea respectării standardelor internaționale Good Manufacturing Practice (GMP) etc. În plus, nu trebuiesc ignorate elementele componente ale mediului demografic și ale celui cultural, acestea dovedindu-se a fi importante în conturarea comportamentului consumatorilor. Dacă natalitatea scăzută semnifică un potențial al pieței în scădere, iar procentul ridicat al românilor ce trăiesc în zone rurale determină un nivel scăzut de educație, de conștientizare a importanței medicamentației și de acces la aceasta, diferențele dintre cultura română și cea asiatică afectează în principal desfășurarea relațiilor de afaceri.
În plus, prin intermediul studiului de caz realizat asupra pieței românești, s-a putut demonstra și ideea prezentată în partea teoretică, idee conform căreia barierele ce pot apărea depind și de metoda de internaționalizare aleasă. În cazul prezentat, al firmei asiatice producătoare de meicamente ce dorește să intre pe piața românească, barierele identificate în cazul exportului direct au fost mai puține și mai ușor de înlăturat, în timp ce acelea din cazul deschiderii unei facilități de producție deținută intergral de SC MediServ SA sunt numeroase și dificil sau chiar imposibil de minimizat.
Ținând cont de rezultatele acestei cercetări, consider că orice companie care dorește să se internaționalizeze trebuie să ia această decizie în urma unei cercetări amănunțite a pieței vizate și a unei evaluări a posibilităților de înlăturare sau minimizare a efectelor barierelor ce vor apărea. Nu există piețe perfecte, indiferent de atractivitatea oportunităților prezente, astfel că, o internaționalizări neprecedată de o analiză și evaluare a dificultăților ce vor apărea, poate fi neproductivă, o irosire de resurse și poate conduce nu numai la eșecul încercării de intrare pe noi piețe, dar și la insolvență.
BIBLIOGRAFIE
Agarwal, Sanjeev; Ramaswami, Sridhar; ”Choice of foreign market entry: impact of ownership, location and internationalization factors” : http://aib.msu.edu/awards/23_1_92_1.pdf , accesat la data de 19.12.2013
Agriculture and consumer protection; ”Global agricultural marketing management.
Chapter 7:Market Entry Strategies” : http://www.fao.org/docrep/w5973e/w5973e0b.htm , accesat la data de 27.12.2013
Australian Trade Commision; ”Market Entry Strategies” :
http://www.austrade.gov.au/Export/About-Exporting/Export-strategy/Market-entry-strategies , accesat la data de 28.12.2013
Comănescu (Marinoiu), Ana-Maria; Strategii de pătrundere pe piețele externe. Teorie și practică. Teză de doctorat; ASE, 2011
Dumitru, Ionel, Marketing strategic. O abordare în perspectiva globalizării, Editura Uranus, București 2004;
Enescu&Cuc Law Firm, : Sucursale, filiale și reprezentanțe în România : http://www.romanianlawoffice.com/filiale-sucursale-reprezentante.htm , accesat la data de 03.01.2014
Hibbert, P. Edgar; International Business. Strategy and Operations, Editura Macmillan Business 1997
Katarzyna Twarowska, Magdalena Kąkol; ” International business strategy – reasons and forms of expansion into foreign markets” : http://www.toknowpress.net/ISBN/978-961-6914-02-4/papers/ML13-349.pdf ; accesat la data de 19.12.2013
Lambin, Jean-Jacques; ”Market-driven management. Chapter 13: Entry strategies in foreign markets” http://www.palgrave.com/business/lambin/students/pdfs/note%2013.pdf , accesat la data de 27.12.2013
London Countertrade Organization; ”What are the various form of countertrade” : http://www.londoncountertrade.org/countertradefaq.htm , accesat la data de 28.12.2013
Nicolescu, Luminița, Marketing internațional, Editura Ase, București 2003;
Paliu-Popa, Lucia; Globalizarea economiei și internaționalizarea afacerilor”
Palza, Torrico; Rosemery, Sandra; Strategii de marketing pentru penetrarea pietelor externe; Teză de doctorat, ASE București 2003
http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2009-03/16_LUCIA_POPA_PALIU.pdf, accesat la data de 18.12. 2013
Paraschiv, Dorel, International Business, Editura Ase, București 2005, Capitolul 5. International Business Operations, pag 217-270;
Pop, Al., Nicolae; Dumitru, Ionel, Marketing internațional, Editura Uranus, București 2001;
Popa, Ioan; Filip, Radu, Management internațional, Editura Economică, București 1999, pag 89-94;
U.S Department of Commerce. International Trade Administration, ”How do i go global?”: http://www.ita.doc.gov/td/sif/how_do_i_go_global.htm , accesat la data de: 11.12.2013
BIBLIOGRAFIE
Agarwal, Sanjeev; Ramaswami, Sridhar; ”Choice of foreign market entry: impact of ownership, location and internationalization factors” : http://aib.msu.edu/awards/23_1_92_1.pdf , accesat la data de 19.12.2013
Agriculture and consumer protection; ”Global agricultural marketing management.
Chapter 7:Market Entry Strategies” : http://www.fao.org/docrep/w5973e/w5973e0b.htm , accesat la data de 27.12.2013
Australian Trade Commision; ”Market Entry Strategies” :
http://www.austrade.gov.au/Export/About-Exporting/Export-strategy/Market-entry-strategies , accesat la data de 28.12.2013
Comănescu (Marinoiu), Ana-Maria; Strategii de pătrundere pe piețele externe. Teorie și practică. Teză de doctorat; ASE, 2011
Dumitru, Ionel, Marketing strategic. O abordare în perspectiva globalizării, Editura Uranus, București 2004;
Enescu&Cuc Law Firm, : Sucursale, filiale și reprezentanțe în România : http://www.romanianlawoffice.com/filiale-sucursale-reprezentante.htm , accesat la data de 03.01.2014
Hibbert, P. Edgar; International Business. Strategy and Operations, Editura Macmillan Business 1997
Katarzyna Twarowska, Magdalena Kąkol; ” International business strategy – reasons and forms of expansion into foreign markets” : http://www.toknowpress.net/ISBN/978-961-6914-02-4/papers/ML13-349.pdf ; accesat la data de 19.12.2013
Lambin, Jean-Jacques; ”Market-driven management. Chapter 13: Entry strategies in foreign markets” http://www.palgrave.com/business/lambin/students/pdfs/note%2013.pdf , accesat la data de 27.12.2013
London Countertrade Organization; ”What are the various form of countertrade” : http://www.londoncountertrade.org/countertradefaq.htm , accesat la data de 28.12.2013
Nicolescu, Luminița, Marketing internațional, Editura Ase, București 2003;
Paliu-Popa, Lucia; Globalizarea economiei și internaționalizarea afacerilor”
Palza, Torrico; Rosemery, Sandra; Strategii de marketing pentru penetrarea pietelor externe; Teză de doctorat, ASE București 2003
http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2009-03/16_LUCIA_POPA_PALIU.pdf, accesat la data de 18.12. 2013
Paraschiv, Dorel, International Business, Editura Ase, București 2005, Capitolul 5. International Business Operations, pag 217-270;
Pop, Al., Nicolae; Dumitru, Ionel, Marketing internațional, Editura Uranus, București 2001;
Popa, Ioan; Filip, Radu, Management internațional, Editura Economică, București 1999, pag 89-94;
U.S Department of Commerce. International Trade Administration, ”How do i go global?”: http://www.ita.doc.gov/td/sif/how_do_i_go_global.htm , accesat la data de: 11.12.2013
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Barierelor Care Se Interpun In Procesul de Internationalizare (ID: 135244)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.