Analiza Activitatii Economice a Intreprinderii Sc ,,lemn Comert” Srl

Cuprins

Introducere

1. Aspecte teoretice ale Managementului proiectelor

1.1 Managementul eficient al proiectului ca factor decisiv al succesului proiectului

1.2 Specificul procesului de construcții

1.3 Ciclul de viață a unui proiect de construcții

2. Analiza activității economice a întreprinderii SC ,,Lemn comerț” SRL

2.1 Caracteristica generala a intreprinderii

2.2 Analiza structurii bilanțului contabil

2.3 Analiza rezultatelor financiare a intreprinderii

3.Managementul proiectului în cadrul întreprinderii SC ,,Lemn comerț” SRL

3.1 Structura finanțării

3.2 Evaluarea proiectului investițional

3.3 Căile de reducere a costului

Capitolul I. Aspecte teoretice ale Managementului proiectelor

1.1 Managementul eficient al proiectului ca factor decisiv al succesului proiectului

În literatura de specialitate Managementul este definit ca meseria, care constă în a conduce, un grup de oameni cu scopul de a atinge în comun obiective planificate.

În literatura de specialitate proiectul poate fi definit ca un plan cu durata de acțiune limitată, vizând realizarea unui produs, serviciu într-un anumit termen, cu un anumit buget și cu respectarea cerințelor de calitate convenite.

Punerea în practica a unui proiect presupune un moment inițial și un moment final al proiectului, deci o durata de realizare. Momentul initial este considerat cel, în care se ia decizia de a se trece la conceperea unui proiect, iar cel final – este cel, în care se închie ultima activitate prevăzuta de proiect.

Managementul proiectelor este un domeniu destul de recent apărut, iar importanța sa a cunoscut o creștere majora datorita faptului că la scara Europeana si Internațională tot mai multe acituni se desfășoară în cadrul unor proiecte.

Resursele utilizate de aceste proiecte (mai ales cele financiare) au un rol din ce în ce mai mare în dezvoltarea economica, iar aria lor de aplicabilitate este în creștere.

Managementul proiectelor (MP) este o modalitate modernă de organizare a lucrului și atragere a surselor de finanțare în diferite domenii ale activității umane. Proiectul, având termene limitate și constrângere financiară, contribuie la introducerea unei modalități performante orientate spre atingerea obiectivelor într-o perioadă dată.

Actualitatea managementului proiectelor provine din evoluție considerabilă a mediului socio-economic: numeroasele crize economico-financiare generează nevoia de a elabora modele și metode moderne de structurare a lucrului.

Managementul proiectelor reprezintă activitatea fundamentală a titularului funcției de manager de proiect dintr-o organizație. Ca orice manager, și managerul de proiect implică o mulțime de aptitudini profesionale recunoscute în domeniu pe baza cărora titularul funcției de manager de proiect, cu un anumit nivel de competență, își exercită această profesie. În practică sunt folosite multe alte denumiri ale acestei profesii de manager de proiect: coordonator de proiect, manager de program, director de proiect, director de program, manager de portofoliu etc. Acestor titulaturi de manager de proiect le sunt asociați termeni ce definesc nivelul de competență legat de vârsta titularului sau nivelul organizațional pe care se situează: junior, senior, asociat, executiv etc.

Managerul de proiect are responsabilitatea de a genera o cultură care încurajează pe fiecare dintre persoanele implicate în activitatea în echipă în încercarea de a realiza obiectivele comune ale proiectului.

Managerii de proiect trebuie să se concentreze, să fie raționali și puternic motivați. Ei trebuie să fie capabili să înțeleagă obiectivele unei anumite activități, punctele tari, nevoile și punctele slabe ale fiecărui membru al echipei precum și a întregului grup.

Managerul de proiect are de cele mai multe ori un control redus dacă nu inexistent asupra modului în care se face selecția membrilor echipei și un timp scurt pentru a le cunoaște calitățile și defectele. Obiectivul unui manager de proiect este de a-și motiva colegii oț inând maximul de beneficii din punctele lor tari, atenuînd în același timp impactul punctelor lor slabe.

Managerul de proiect trebuie să impună respect atât echipei proiectului cît și sponsorilor.

Respectul pe care trebuie să-l aibă managerul de proiect rezultă din competență în corelație cu:

Realizările anterioare – studii, cunoștințe, întâmplări reale

Capacitate – inteligență, agilitate, originalitate, judecată, aptitudini de comunicare

Responsabilitate – devotament, inițiativă, tenacitate, încredere în sine, dorința de a reuși

Implicare – activ, sociabilitate, cooperare, adaptabilitate, umor

Recunoaștere – încurajarea participării și evaluarea datelor primite de la membrii echipei. Gradul de motivare al echipei proiectului depinde de cît de consistent, corect responsabil față de colegi și capabil de o bună judecată este managerul de proiect.

Pentru fiecare sarcină în parte un manager de proiect trebuie:

Să o înțeleagă în profuzime

Să o planifice corespunzător

Să o organizeze în mod corespunzător

Să verifice dacă este sau nu fidelă obiectivelor proiectului

Să rezolve problemele pe măsură ce ele apar

Să ia decizii rapid, lucid și rațional și să le comunice în consecință. Pentru membrii echipei de lucru la proiect, managerul de proiect trebuie:

Să se gândească la ei și să le înțeleagă nevoile

Să le stabilească obiective realiste

Să le aducă critici justificate și constructive atunci când este nevoie

Să le aducă aprecieri atunci când este cazul

Să-i ajute să se întreacă pe ei înșuși

Să fie concis, corect și deschis oricăror informații și să le comunice în mod corespunzător.

Managementul proiectelor de construcții

În construcții, managementul proiectelor a început să fie utilizat ultimii 30 – 35 ani. Deși a apărut în S.U.A., managementul proiectelor a fost preluat rapid și în Europa, primele încercări de standardizare a practicilor în domeniu datând din 1979 și aparținând unui institut din Marea Britanie – The Chartered Institute of Building. Acesta a devenit în prezent, alături de alte organizații, cum ar fi Institutul pentru Managementul Proiectelor (The Project Management Institute), un organism care certifică atât managerii de proiect, cât și programele de instruire în domeniu din întreaga lume. De asemenea, la nivel european, s-au elaborat proceduri privind calitatea în domeniul managementului proiectelor, proceduri înscrise în standardele ISO.

Managementul proiectelor cuprinde procese decizionale logice și progresive, o organizare adecvată, management financiar și comercial eficace, acordarea unei atenții deosebite întocmirii documentelor și sarcinilor administrative și aplicarea unor metode și tehnici de management tradiționale adaptate corespunzător.

Managementul proiectelor de construcții constă în planificarea, organizarea, coordonarea și controlul proiectului, de la începerea până la terminarea acestuia, cu scopul de a realiza cerințele clientului privind producerea unui proiect viabil din punct de vedere funcțional și financiar, cu respectarea standardelor de calitate, a costurilor și termenelor de execuție convenite.

La realizarea unui proiect de construcții participă mai multe organizații diferite: beneficiar, investitor, organisme finanțatoare, constructor, proiectant, consultanți, furnizori de materiale și echipamente etc., ceea ce impune punerea accentului pe coordonarea și reglarea tuturor intrărilor necesare.

În managementul proiectelor de construcții obiectul condus este proiectul de construcții.

Proiectul de construcții este o întreprindere cu durată de acțiune limitată vizând realizarea, reabilitarea sau demolarea unui obiectiv de construcții prin executarea de lucrări de natură variabilă și nestandardizată într-un anumit termen, cu un anumit buget și cu respectarea specificațiilor de calitate convenite.

Un proiect de construcții prezintă următoarele caracteristici:

Necesită construirea unei rețele organizatorice autonome: echipa de proiect;

Are caracter temporar, durata de realizare fiind precizată prin prevederi contractuale;

Trebuie să atingă anumite obiective legate de timp, costuri și calitate;

Rezultatul său este un obiectiv de construcții (alcătuit din unul sau mai multe obiecte de construcții.

Necesită aportul mai multor organizații pentru realizarea lui, ceea ce pune probleme deosebite de comunicare și îi conferă un potențial conflictual ridicat;

Implică resurse financiare, materiale și umane importante și diversificate;

Necesită realizarea de activități între care există condiționări tehnologice și organizatorice complexe.

Pentru ca un proiect să fie construit cu respectarea bugetului și a termenului de execuție stabilite este necesar un management profesional al operațiilor care se derulează pe șantier. Complexitatea tehnică, importanța realizării lucrărilor la termenul stabilit, constrângerile legate de resurse și costurile substanțiale impun planificarea, programarea și controlul riguros al operațiilor.

Procesul de construcții nu este un mecanism cu autoreglare, ci necesită intervenții bine coordonate ale experților pentru ca activitățile să fie realizate conform planurilor. Realizarea construcției poate fi profund afectată de evenimente, care sunt dificil sau chiar imposibil de anticipat.

În astfel de condiții schimbătoare, costurile și duratele activităților se modifică în mod constant și se pot deteriora brusc. Exercitarea unui management eficace nu este doar de dorit, ci reprezintă o necesitate pentru obținerea unui rezultat final satisfăcător.

Indiferent de aranjamentul contractual ales pentru realizarea proiectului de construcții, cea mai sigură cale pentru atingerea obiectivelor părților este aplicarea unui sistem de management al proiectelor.

Producția de construcții prezintă deosebiri majore față de producția industrială. De aceea, sunt necesare metode manageriale diferite.

Managementul proiectelor de construcții a fost la început un proces în mare parte intuitiv și rudimentar, ajutat de utilele dar inadecvatele grafice Gantt.

De-a lungul anilor au fost create și aplicate noi principii și metode de management al costurilor, timpului, resurselor și finațelor proiectelor, care tratează procesul de construcții ca sistem unitar.

Managementul proiectelor de construcții începe cu inițierea construcției. În această etapă se elaborează bugetul și graficul general de realizare a construcției. Prin acestea se stabilesc obiectivele referitoare la cost și timp.

După începerea proiectului, sunt utilizate sisteme de monitorizare prin care se măsoară la intervale regulate costurile efective și cantitățile de lucrări realizate. Sistemul de raportare oferă informații privind evoluția lucrărilor față de programul stabilit inițial. Aceasta permite sesizarea abaterilor și luarea unor decizii corective, ca și realizarea unor previziuni privind costurile și termenele de execuție viitoare, necesare pentru terminarea lucrărilor.

Managementul proiectelor de construcții se preocupă și de managementul resurselor necesare ca și de managementul financiar al proiectului.

Resursele sunt reprezentate de materiale, forță de muncă, utilaje și subantreprenori. Managementul resurselor este un proces, care constă în estimarea, programarea și asigurarea resurselor necesare ca și în nivelarea cererii de resurse în cazurile, în care acest lucru este necesar și posibil.

Managementul financiar presupune responsabilitatea managerului de proiect pentru fluxul de numerar generat, necesarul lunar de plăți, programul încasărilor de la client, previziuni ale disponibilului de numerar, efectuarea de plăți către furnizori și subcontractanți.

După terminarea execuției lucrărilor, managementul proiectelor constă în evaluarea nivelului și modului, în care au fost atinse obiectivele. Documentele proiectului, împreună cu raportul final de evaluare se arhivează pentru a servi ca bază de informare pentru realizarea în condiții mai bune a unor proiecte viitorii de resurse în cazurile, în care acest lucru este necesar și posibil.

Managementul financiar presupune responsabilitatea managerului de proiect pentru fluxul de numerar generat, necesarul lunar de plăți, programul încasărilor de la client, previziuni ale disponibilului de numerar, efectuarea de plăți către furnizori și subcontractanți.

După terminarea execuției lucrărilor, managementul proiectelor constă în evaluarea nivelului și modului, în care au fost atinse obiectivele. Documentele proiectului, împreună cu raportul final de evaluare se arhivează pentru a servi ca bază de informare pentru realizarea în condiții mai bune a unor proiecte viitoare.

1.2 Specificul procesului de construcții

Tehnologia construcțiilor reprezintă prin sine un complex de procese realizate în succesiune in timp și spațiu cu utilizarea materialelor de construcție, semifabricatelor și construcțiilor cu scopul transformării lor în producție de construcție gata: clădiri și complexe de clădiri. In baza proceselor de construcție se află întotdeauna procesele fizice, chimice și fizico-chimice.

Sub executarea clădirilor și edificiilor noi se înțelege realizarea lor pe șantiere noi, în condiții climaterice și geologice noi după proiectul adoptat în ordinea respectivă.

Sub reconstrucția clădirilor se înțelege remodificarea parțiala sau totală a obiectelor existente cu modificarea sau schimbarea utilajului tehnologic ce duce la majorarea coeficienților tehnico-economiciși îmbunătățirea condițiilor de lucru.

Procesele de modificare tehnologică și tehnică a întreprinderilor existente constau de obicei în schimbarea fundațiilor pentru instalarea utilajelor tehnologice noi, consolidarea construcțiilor, modernizarea comunicațiilor cu scopul majorării volumului de producție gata, îmbunătățirea calității ei, creșterea productivității muncii ș. a.

Procesele de construcție se numesc procesele de producere executate în limitele șantierului de construcție (excavarea solului, montarea construcțiilor, executarea hidroizolațiilor).

În orice proces de construcție se utilizează obiecte de muncă:

– materiale de construcție;

– semifabricate (betoane, mortare);

– elemente de construcție;

– construcții (coloane, grinzi, ferme).

Cu ajutorul mijloacelor de muncă (mașini de construcție, instrumente și mecanisme) muncitorii prelucrează și preasamblează obiecte de muncă.

Cantitatea producției de construcție obținute se măsoară în unități respective: bucăți, m2, m3 , ș.a. Calitatea producției trebuie să corespundă cerințelor determinate în proiectul.

Clasificarea proceselor de construcție se face după următoarele criterii:

a) după complexitatea executării:

– operații de lucru;

– proces simplu;

– proces complex.

Operația de lucru se numește elementul tehnologic omogen și organizațional imparțiabil a unui proces de construcție care asigură realizarea producției primare. Operația este executată de componența permanentă a lucrătorilor (un muncitor sau o brigadă).

Proces simplu se numește combinarea operațiilor de lucru tehnologic legate (montarea blocurilor, panourilor de planșeu) executate de o brigadă.

Proces complex se numește combinarea proceselor simple situate în legaturi tehnologice si organizaționale și finalizat cu producția gata (executarea construcțiilor monolite din beton armat).

b) după criterii tehnologice:

– procese pregătitoare sunt destinate pentru executarea semifabricatelor și elementelor de construcție sau majorarea gradului lor de finisare;

– procese de transportare realizate cu ajutorul transportului tehnologic si cel de bază;

– procese de montare-clădire care constau în schimbarea și modificarea formei sau poziției obiectelor de lucru.

c) după caracterul de producere:

– procese continue – constau din operații care decurg fără întreruperi între ele;

– procese incontinue – sunt urmate de întreruperi determinate de caracteristicile materialelor utilizate și specificul tehnologic.

d) după valoarea în producere:

– de antrenare;

– combinate (paralele).

Pentru executarea fiecărui proces tehnologic trebuie de organizat locul de munca.

Locul de munca se numește zona situării muncitorilor, înzestrata cu utilaj necesar și obiecte de lucru, în care se realizează operațiile de lucru de un muncitor sau de o brigadă specializată.

În construcții muncitorii se diferențiază după profesii și categorii. Profesia se determină de tipul proceselor executate (zidar, fierar, montator). Pentru realizarea construcției sunt necesare muncitori de deferite grade de pregătire, adică deferite categorii. Sunt stabilite șase categorii, care se determină după anumite criterii. Pregătirea cadrelor pentru construcții este asigurata de colegii de profil și instituții de specialitate.

Ca și în orice ramura de producere nu putem să nu vorbim de productivitatea în construcții. Productivitatea se numește cantitatea producției calitative (bucăți, metri, m2, m3, tone) realizate intr-o unitate de timp asigurat de mijloace necesare de un muncitor sau o brigadă de profesie și categorie respectivă în condiții corecte de organizare a muncii.

Norma de timp este timpul necesar pentru executarea unei unități de producție de calitate, de un muncitor (brigadă) de profesie și categorie respectivă în condiții corecte de organizare a muncii. Aceasta valoare se măsoară în om*ore.

Producția de construcții prezintă caracteristici și particularități care îi sunt specifice. Dintre acestea subliniem următoarele:

a) caracterul de unicat al obiectului de construcție – decurge, în principal, din particularitățile amplasamentului, funcțiunii și soluției constructive a infrastructurii fiecărui obiect de construcție;

b) produsul de construcție este fix (staționar pe amplasament) – amplasamentul pe care se execută și funcționează obiectul este același din momentul începerii lucrărilor de executare până la demolarea lui;

c) mobilitatea obiectelor și mijloacelor de muncă – dat fiind caracterul fix al produsului de construcții rezultă că materiile prime, materiale, prefabricatele se deplasează de la o sursă (depozit) la locul de punere în lucrare, iar forțele și mijloacele de muncă sunt în permanentă deplasare de la un sector la altul, de la un obiect la altul;

d) efectuarea de procese tehnologice neprotejate de intemperii – mare parte din procesele tehnologice se efectuează în aer liber, suportând efectele ale temperaturilor foarte scăzute sau ridicate, precipitațiilor, vântului. Este necesar de a proteja materiale, muncitori contra influenței negative;

e) punerea în operă a unor cantități mari de materiale având caracteristici fizico-mecanice, fizico-chimice, de formă, dimensiuni foarte deferite, fapt ce determină folosirea unor mijloace de transport diversificate;

f) durata de realizare a obiectelor de construcții este relativ mare – numărul de operații și procese care trebuie de executat într-o anumită ordine este mare; există procese umede prin care se pun în lucrare betoane, mortare, mozaicuri ce necesită un anumit timp de întărire sau uscare; lucrare este mare sau foarte mare;

g) diversitate din punct de vedere al destinației construcțiilor, alcătuiri constructive, formă, dimensiuni determină o mare diversitate de procedee tehnologice.

Caracteristicile și particularitățile de mai sus evidențiază diferențe foarte mari între posibilitățile de organizare a proceselor tehnologice și condițiilor de muncă în sectoare industrializate și cel al construcțiilor.

Direcția de bază în dezvoltarea construcției contemporane este industrializarea ei. Sub industrializare trebuie de înțeles procesul mecanizat complex de lucrări de construcție-montaj, efectuate în flux și ritmic în decursul întregului an pe șantier de construcție. În majoritatea cazurilor se preconizează utilizarea pe scară mare a elementelor tip, construcțiilor, blocurilor spațiale și nodurilor cu un grad mare de finisare de la uzină.

Întreaga activitate în construcții este influențată puternic de acțiunea particularităților sub care se desfășoară procesul de producție. În literatura de specialitate aceste particularități sunt prezentate, în general, astfel:

Procesul de producție este mobil iar produsele finite (obiectele de construcții) sunt fixe (legate de sol)

Solul servește ca fundație pentru marea majoritate a obiectelor de construcții. În unele situații solul constituie parte integrantă a construcției (tunele, canale, drumuri, amenajări portuare, etc.) fapt ce face ca obiectele de construcții să se consume pe locul în care au fost realizate. De aceea, factorii procesului de producție (forța de muncă, sculele, uneltele și utilajele etc.) se deplasează de la un loc de muncă la altul, de la un obiect la altul, de la un amplasament la altul sau de la o localitate la alta. Spre deosebire, în industrie, de regulă, produsele ce se fabrică se găsesc în mișcare, iar mijloacele de muncă rămân stabile. În industrie toate produsele obținute se consumă în alt loc decât cel în care au fost produse.

Mobilitatea procesului de producție impune refacerea organizării șantierului pentru fiecare nou amplasament (în industrie, un model organizatoric bun poate fi folosit zeci de ani). Particularitatea împiedică perfecționarea acivității de mecanizare și, în special, activitatea de automatizare a execuției lucrărilor.

Mobilitatea procesului de producție diminuează gradul de folosire a utilajelor, forței de muncă, mărește durata de execuție și sporește costurile de producție.

Reducerea influenței negative a acestei particularități poate fi asigurată prin creșterea gradului de industrializare a lucrărilor de construcții.

Procesul de producție din construcții se desfățoară, în general, sub cerul liber

Atât activitatea muncitorilor, cât și majoritatea proceselor de producție sunt influențate de factori naturali ca: temperatură, umiditate, curenți de aer și lumină. Aceștia pot încetini, sau chiar stopa, desfășurarea proceselor de muncă. Factorii naturali impun un caracter sezonier al activității în construcții (între 15 noiembrie și 15 martie activitatea este mult diminuată sau chiar întreruptă, la majoritatea ageriților economici).

Această particularitate influențează negativ volumul producției, gradul de folosire al utilajelor, durata de execuție, calitătea lucrărilor și deci, costurile.

Atenuarea influențelor acestei particularități se realilzează prin diminuarea ponderii proceselor umede pe șantier (a căror desfășurare nu este posibilă pe timp friguros), folosirea unor aditivi pentru procesele umede ce nu pot fi inlocuite țin timpul friguros) sau protejarea lor termică, eșalonarea lucrărilor în așa fel încât iarna să se lucreze doar în spații închise etc.

Durata ciclului de producție este relativ mare față de industrie

Ca urmare a acțiunii particularităților prezentate, a volumului mare de lucrări pentru fiecare obiect și a întreruperilor pentru desfășurarea proceselor naturale, ciclul de producție din construcții are, în general, o durată mare (luni sau chiar ani).

În această situație se inregistrează o imobilizare de valori (materiale și producție neterminată) mai mare decât în industrie, fapt ce mărește costurile sociale.

Diminuarea influenței negative a acestei particularități se poate realiza pe seama creșterii gradului de industrializare.

Diversitatea mare a lucrărilor de construcții

Această particularitate este dată de varietatea foarte mare a obiectelor de construcții, pe de o parte și de condițiile în care acestea se execută, pe de altă parte.

De aceea, intuiția și experiența nu sunt suficiente pentru a rezolva problemele curente ale conducerii și organizării execuției lucrărilor. Acest neajuns poate fi atenuat prin folosirea unor modele moderne de conducere și organizare (în special modele ale cercetării operaționale).

Complexitatea mare a procesului de producție

Particularitatea este impusă de volumele foarte mari construite care solicită volume la fel de mari de materiale, manoperă și ore funcționare-utilaj. În activitatea curentă se operează cu peste 40.000 de articole de deviz sau peste 10.000 de articole de deviz comasate aproximativ 150.000 de sortotipodimensiuni de materiale, 150 de meserii și peste 200 clase de utilaje. Și această particularitate complică activitatea de conducere și organizare pentru care se apelează din ce în ce mai mult la tehnica de calcul de ultimă oră, cu performanțe ridicate și un soft deosebit de performant.

Durata de viață a obiectelor de construcții este foarte mare

Deoarece obiectele de construcții se realizează din materiale rezistente în timp, ele au o durată mare de folosință. Aceasta face ca uzura morală a construcției să acționeze mult mai frecvent și mai intens decât la bunurile industriale, care au o durată de viață de 5 până la 30 de ori mai redusă: Diminuarea influenței negative a acestei particularități se poate asigura prin proiectarea modulară a suprafețelor și volumelor, prin asigurarea multifuncționalității spațiilor construite, prin amplasarea unor pereți mobili, etc.

Producția de construcții are caracter de unicat

Caracterul de unicat este imprimat de diversitatea mare a obiectelor de construcții, dar și de faptul că fiecare obiect este realizat pe un amplasament care este particular din punct de vedere al structurii și durității solului. Această particularitate se reflectă în cheltuielile mari cu proiectarea obiectelor de construcții, cu organizarea șantierelor și cu execuția propriu-zisă a lucrărilor.

Diminuarea influenței negative a acestei particularități se poate asigura prin perfecționarea activității de proiectare modulară, și pe această cale, creșterea gradului de industrializare a lucrărilor de construcții.

Greutatea mare a obiectelor de construcții

Dimensiunile obiectelor de construcții și greutatea specifică mare a materialelor folosite determină greutatea mare a obiectelor de construcții. Masa medie a construcțiiilor este de aproximativ 12t la un milion lei producție, față de doar 0,6t la un milion lei producție industrială. Greutatea construcțiilor variază, în funcție de sistemul constructiv adoptat, între 1,0 și 1,8 tf/mp.Ad (arie desfășurată).

Masa materialelor ce urmează a se transporta pentru un obiect de construcții solicită mijloace de transport adecvate și cheltuieli care măresc prețul construcției.

Reducerea influenței acestei particularități se poate asigura prin prefabricare și folosirea înlocuitorilor de materiale.

Activitatea de construcții are un caracter de pionierat

Dacă obiectivul este realizat într-un spațiu nelocuit, constructorul are sarcina să asigure, în afara condițiilor de locuit pentru proprii muncitori, și toate celelalte activități necesare atragerii spațiului respectiv la viața economică, socială și culturală. Cheltuielile suplimentare impuse de această particularitate pot fi atenuate prin realizarea, în mai mare parte, a lucrărilor de organizare de șantier în soluție definitivă.

Ramura construcții realizează, ca activități principale, bunuri imoblle, fixează de sol bunuri obținute în industrie, execută lucrări de menținere la un nivel cât mai apropiat de cel inițial a bunurilor produse și prestează servicii de profil.

Bunurile realizate în această ramură se numesc obiecte de construcții.

Obiectul de construcții este un bun imobil, delimitat din punct de vedere spațial, independent din punct de vedere al utilizării sale, și având o alcătuire constructivă definită, corespunzătoare unei anumite destinații funcționale (clădire de locuit, hală industrială, depozit, tunel, etc.).

În general, un obiect de construcții se compune din ansambluri, subansambluri și elemente și se realizează prin parcurgerea mai multor stadii fizice și anume: infrastructură, structură, instalații, finisaje. Unele obiecte de construcții se realizează fără a parcurge toate stadiile fizice enunțate (la tuneluri nu se realizează de obicei infrastructură, la drumuri nu se realizează de obicei instalații, etc.).

Fiecare stadiu fizic se obține prin realizarea unor articole de lucrări, grupate pe capitole de lucrări care, la rândul lor sunt incluse în categorii de lucrări astfel:

Figura l. Împărțirea obiectului de construcții în categorii de lucrări, capitole de lucrări și articole de deviz

Obiectele de construcții se clasifică după următoarele criterii:

1.După stadiul de execuție:

– obiecte în continuare, începute înaintea anului analizat și terminate în unul din anii următori;

– obiecte începute în timpul anului analizat și terminate:

– în anul analizat

– în unul din anii următori

– obiecte terminate în anul analizat.

Această clasificare permite eșalonarea resurselor necesare lucrării și, în mod deosabit, eșalonarea incasărilor pentru lucrările executate.

2 După destinația funcțională obiectele de construcții se împart in:

– hale, care sunt obiecte de construcții supraterane cu un nivel, cu una sau mai multe deschideri și mai multe travei . Halele pot fi proiectate și executate pe baza unor trame modul. Halele pot servi pentru desfășurarea unor activități industriale, de păstrare a valorilor materiale, de întreținere și reparare a unor bunuri de proveniență industrială, etc.

– clădiri, care sunt obiecte de construcții ce delimitează și amenajează un anumit spațiu, în vederea asigurării condițiilor de mediu necesare desfășurării normale a diferitelor activității econoimico-sociale (productive sau neproductive). O clădire are, în general, următoarea componență:

Figura 1.2 Componentele clădirii

– construcții speciale, care sunt obidcte de construcții cu caracteristici constructive și funcțonale specifice, cum ar fi: căi ferate, drumuri, poduri, tunele, viaducte, castele de apă, silozuri, rezervoare, coșuri de răcire pentru termocentrate, rejele de alimentare cu apă, rejele de alimentare cu energie electrică etc.:

Lucrările de constructii-montaj

Lucrările de construcții montaj constituie ansamblul de operații succesive prin care se execută, întrețin și repară obiectele de construcții, se montează utilajul, instalațiile și alte elemente de construcții și prin care se prestează servicii de specialitate:

Lucrările de construcții se elasifică astfel:

1 După categoria de lucrări la care se referă:

a) lucrări de construcții și de instatații;

b) lucrări de montaj al utilajelor;

c) lucrări de reparații eapitale la clădiri și alte obiecte de construcții;

d) lucrări de întreținere – reparațit curente și de prestări de servicii în construcții.

a) Lucrările de construcții și de instalații la construcții se referă la:

– construirea, reconstruirea, refacerea, dezvoltarea și transformarea obiectelor de construcții;

– lucrări de pregătire și amenajare a teritoriului șantierului;

– foraje pentru alimentări cu apă;

– lucrări de montaj al elementelor de construcții;

b) Lucrările de montaj al utilajeior cuprind:

– lucrări de asamblare și montare a utilajelor (inclusiv probe mecanice și rodajul de mers în gol);

– lucrări pentru instalarea conducielor (de apă, termice, fluide tehnologice, etc.) care intră în componenta utilajului ce se montează;

– lucrări pentru instalarea platformelor și a scărilor de servire a utilajelor;

– lucrări de izolare și protecție anticorozivă;

– lucrări de demontare a utilajelor și instalațiilor de natura celor enumerate.

Montajul executat de furnizorul utilajelor nu intră în categoria lucrărilor de montaj a utilajelor.

c) Lucrările de reparații capitale la clădiri și alte obiecte de construcții cuprind ansamblul de activități menite să aducă, la un nivel cât mai apropiat de cel inițial, obiectele de construcții după ce acestea înregistrează un anumit grad de uzură. Lucrăriie de reparații capitale vizează activităji de refacere a durabilității, stabilității și siguranței în exptoatare.

d) Lucrările de întreținere – reparații curente și de prestări de servicii în construcții cuprind:

– lucrări de intrejinere și redare a aspectului arhitectural inițial al clădirilor;

– prestări de servicii de natura lucrărilor în construcții.

1.3 Ciclul de viață a unui proiect de construcții

Ciclul de viață a proiectului include anumite etape, care sunt urmate concomitent indiferent de natura proiectului sau sursa de finanțare a acestuia.

Trebuie să distingem următoarele etape, și anume:

Clarificarea ideii;

Planificarea obiectivelor, acțiunilor și resurselor necesare pentru rezolvarea problemei;

Implementarea planului;

Evaluarea rezultatelor și raportarea către finanțatori.

Prima etapa în cadrul activității de management de proiect constă din clarificarea ideii, care va sta la baza propunerii de proiect. La această etapă trebuie de răspuns la următoarele întrebări: ce scop vrem să atingem?; cu cine vrem să lucrăm?; de ce resurse avem nevoie?

A doua fază a activităților în cadrul managementului de proiect este planificarea. Aceasta înseamnă: – identificarea și planificarea succesiunii sarcinilor;

– identificarea activităților critice pentru succesul proiectului;

– estimarea și întocmirea bugetului;

– stabilirea necesarului și structurii personalului.

A treia etapă în evoluția oricărui proiect constă din implementarea acestuia. Activitățile manageriale constau din utilizarea resurselor materiale și umane în conformitate cu planul de activități. În această etapă putem identifica următoarele tipuri de activități manageriale:

managementul activităților – managerul cunoaște cu exactitate activitățile, pe care urmează să le implementeze în cadrul proiectului. Rolul principal al managerului de proiect este coordonarea echipei de proiect pentru realizarea activităților prevăzute;

managementul financiar – activitatea se începe cu stabilirea necesarului de resurse și disponibilul de resurse. Prin resurse necesare se înțelege atât cele care vor fi atrase prin proiect, cât și contribuția proprie a solicitantului;

managementul resurselor umane – manager de proiect trebuie să trateze cu maximă seriozitate următoarele elemente ale managementului resurselor umane:

detalierea sarcinilor avute pentru fiecare membru al echipei de proiect;

evaluarea periodică a rezultatelor obținute de fiecare membru al echipei;

motivarea personalului.

Trebuie de avut grija la selecția persoanelor care vor activa în cadrul proiectului. Resursa umană este una dintre cele mai importante resurse ce vor fi alocate proiectului. De capacitățile acestor persoane vor depinde rezultatele obținute în urma implementării proiectului;

relația cu finanțatorul – existența unei bune relații de colaborare cu finanțatorul poate ajuta la rezolvarea multor probleme;

relația cu beneficiarii – beneficiarii trebuie consultați despre utilitatea proiectului pe tot parcursul derulării. Este posibil ca pe parcursul implementării proiectului din cauza unor schimbări produse în cadrul comunității, nevoile beneficiarului să se schimbe. Dacă continuăm implementarea proiectului după planul inițial riscăm să nu mai răspundem noilor necesități apărute.

A patra etapă este evaluarea proiectului. Evaluare reprezintă emiterea de judecăți asupra următoarelor aspecte:

dacă s-au atins obiectivele urmărite de proiect;

dacă resursele au fost bine folosite;

dacă calitatea activităților a fost corespunzătoare.

Pentru a avea o evaluare eficientă este nevoie de îndeplinit următoarele cerințe:

obiectivele proiectului să fie clare echipei de proiect de la bun început;

monitorizarea trebuie să se efectueze pe parcursul întregului proiect;

rezultatele evaluării trebuie să producă schimbări la nivelul abordării organizaționale.

Există o distincție între noțiunile de proiect și program. Un program include mai multe proiecte; un proiect se poate descompune în subproiecte, grupuri de activități și acțiuni.

Coraportul dintre politici naționale, programe și proiecte poate fi prezentat în felul următor:

Program reprezintă un cadru instituțional care sprijină proiecte îndreptate spre un obiectiv general. Mai multe proiecte formează un program.

Managementul proiectelor de construcții constă în planificarea, organizarea, coordonarea și controlul proiectului, de la începerea până la terminarea acestuia, cu scopul de a realiza cerințele clientului privind producerea unui proiect viabil din punct de vedere funcțional și financiar, cu respectarea standardelor de calitate, a costurilor și a termenelor de execuție stabilite prin contracte. Managementul proiectelor presupune stabilirea unor jaloane în raport cu care se vor preciza liniile directoare de urmat, observarea progresului în realizarea sarcinilor și aplicarea unor corecturi execuției proiectelor în funcție de diferențele constatate între situația reală și planul proiectelor.

La realizarea unui proiect de construcții participă mai multe organizații economice diferite: beneficiar, investitor, organisme finanțatoare, constructor, proiectant, consultanți, furnizori de materiale și echipamente etc. Astfel, managerul de proiect trebuie să lucreze, în mod predominant, cu persoane din alte organizații economice decât cea din care face parte. În asemenea circumstanțe, autoritatea sa este asigurată prin termeni contractuali și este mai puțin directă decât a unui manager obișnuit.

Proiectul de construcții este o întreprindere cu durată de acțiune limitată care are ca obiect de activitate realizarea, reabilitarea sau demolarea unui obiectiv de construcții prin executarea de lucrări de natură variabilă și nestandardizată într-un anumit termen, cu un anumit buget și cu respectarea specificațiilor de calitate convenite.

Un ansamblu în construcții este gruparea de subansamble și elemente cu funcțiuni omogene sau conținut similar de lucrări, cum sunt: fundații, structură de rezistență, acoperiș, închideri, instalații, finisaj etc. Ansamblul reprezintă partea unui obiect de construcții aflat la cel mai înalt nivel de agregare. Totalitatea ansamblelor formează un obiect de construcție.

Lucrările de construcții reprezintă ansamblul acțiunilor succesive de executare, întreținere și reparare a obiectelor de construcții, precum și de montare a utilajelor, instalațiilor și altor elemente de construcții și prin care se prestează servicii de specialitate. De asemenea, lucrarea de construcții este produsul rezultat de procesul de construcție fără însă a constitui un obiect de construcție finit.

Codul de practică pentru construcții este un document legal ce stabilește cerințele de bază referitoare la protejarea sănătății publice, siguranței, bunăstării generale în raport cu construcțiile, ocupanții clădirilor și structurile (ieșirile, protecția la foc, instalațiile sanitare, de iluminat și ventilație, proiectarea structurală etc.). Codurile de construcții sunt coduri de specificații (materiale folosite, dimensiuni unități, metode de asamblare) sau coduri de performanță (descrierea obiectului de construcție).

Un proiect de construcții prezintă următoarele caracteristici:

•necesită atingerea anumitor obiective legate de timp, costuri și calitate;

• necesită construirea unei structuri (rețele) organizatorice autonome: echipa de lucru la proiect;

prezintă caracter temporar, durata de realizare fiind precizată prin prevederi contractuale;

rezultatul său este un obiectiv de construcții (alcătuit din unul sau mai multe obiecte de construcții) cu caracter de unicat;

necesită contribuția mai multor organizații economice pentru realizarea obiectivului de construcții, ceea ce ridică probleme de comunicare deosebite și îi conferă un potențial conflictual ridicat;

presupune resurse financiare, materiale, umane și informaționale importante ți diversificate;

necesită realizarea de activități între care există condiționări tehnologice și organizatorice complexe;

procesul de construcție propriuzisă este mobil și se desfășoară sub acțiunea directă a factorilor de mediu; în același timp obiectul de construcții este fix.

Antreprenorul (contractorul) este persoana fizică sau juridică care are ca sarcină execuția totală sau parțială a lucrărilor, inclusiv cu punerea la dispoziție a resurselor, eventual livrări de materiale și echipamente. Aria construită este suprafa a ocupată în principal de către construcție.

În realizarea unui proiect de construcții se parcurg mai multe etape care formează ciclul de viață al proiectului. Astfel, în cadrul metodologiei O.N.U.D.I. (Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială) pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, ciclul de viață al proiectului cuprinde următoarele faze:

Faza preinvestițională

Studii de identificare a necesității și oportunității investiției

Studii de prefezabilitate

Studii de fezabilitate

Studii de evaluare și decizie.

2. Faza investi ională

Negociere și contractare

• Proiectare

• Construire

• Punere în funcțiune.

3. Faza opera ională

• Exploatare și mentenanță.

Managementul proiectelor de construcții folosește modelul ciclului de viață ce aparține lui P.Morris6 (fig.1). Se disting astfel următoarele etape:

1. Definire

După ce proprietarul (investitor, inițiator, client, beneficiar) a identificat nevoia de a realiza un obiectiv de construcții, trebuie să-și definească cerințele și constrângerile bugetare. Definirea

proiectului cuprinde stabilirea caracteristicilor generale ale acestuia, cum sunt: amplasamentul, dimensiunile, configurația, criteriile de performanță, echipamentele necesare etc.

În această etapă se realizează proiectul general al viitorului obiectiv, această activitate fiind în responsabilitatea proprietarului, care poate apela însă la un proiectant.

2. Proiectare

Etapa de proiectare constă în realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate, încheindu-se, în cazul în care s-a luat decizia de realizare a proiectului, cu elaborarea proiectului tehnic. În practică, în cazul anumitor forme de înțelegeri contractuale, proiectarea, aprovizionarea și construirea se suprapun, construcția realizându-se pe măsură ce avansează proiectarea. Proiectarea poate fi realizată de către beneficiar, dar cum în cele mai multe cazuri acesta nu este specialist în domeniu, se apelează la un proiectant specializat sau la consultanți (pentru studiile de prefezabilitate și fezabilitate).

3. Contractare

În această etapă se încheie contractul pentru realizarea obiectelor de construc ii conform legislației în vigoare.

Figura 1.3 Ciclul de via ă al unui proiect de construc ii (P. Morris)

4. Aprovizionare și construcție

Aprovizionarea privește comanda și recepția echipamentelor și materialelor de bază necesare pentru realizarea proiectului, în special a acelora cu intervale lungi între lansarea comenzii și recepția lor. Aprovizionarea este realizată, de regulă, de către antreprenorul general, de către client sau de către o firmă specializată angajată de client. Construcția este procesul de utilizare practică a materialelor și echipamentelor. Aceasta presupune asigurarea cu resurse umane, utilaje, materiale și monitorizarea realizării lucrărilor de construcție. Realizarea construcției este sarcina unui antreprenor general care poate executa anumite părți ale lucrării prin intermediul unor subcontractanți. Etapa de construcție se termină cu recepția finală realizată de către beneficiar.

5. Intreținere și reparații

După introducerea în exploatare și atingerea parametrilor proiectați obiectivul de construcții necesită, de regulă, executarea unor lucrări de întreținere și reparații. Pentru realizarea acestor lucrări se contactează constructorul obiectivului (în perioada de garanție) sau la o altă firmă de construcții, dacă beneficiarul nu dispune de un compartiment specializat.

6. Demolare sau reconversie

După expirarea duratei normate de viață a obiectivului de construcții sau înainte de aceasta, din rațiuni economice sau tehnologice, obiectivul de construcții trebuie demolat sau modificat. Pentru aceasta operație se pot solicita serviciile unei firme de construcții. Pentru ca un proiect să fie construit cu respectarea bugetului și a termenului de execuție stabilite este necesar un management al proiectului la nivel de șantier. Complexitatea tehnică, importanța realizării lucrărilor la termenul stabilit, constrângerile legate de resurse, în special de costuri, impun planificarea, programarea și controlul riguros al operațiilor. Procesul de construcții nu este un mecanism cu autoreglare, ci necesită intervenții bine coordonate ale specialiștilor pentru ca activitățile să fie realizate conform planurilor. Realizarea construcției poate fi profund afectată de evenimente care sunt dificil sau chiar imposibil de anticipat. În astfel de condiții perturbatoare, costurile și duratele activităților se modifică în mod constant și chiar rapid.

Capitolul 2. Analiza activității economice a întreprinderii SC ,,Lemn comerț” SRL

2.1 Caracteristica generala a intreprinderii

Întreprinderea " Lemn comerț "SRL îsi desfășoară activitatea ca persoana juridică avînd denumirea completă SOCIETATEA COMERCIALĂ <<LEMN COMERȚ>> SRL.

Adresa juridică a întreprinderii este: MD-2075, str. Nicolae Milescu-Spătaru, 15, ap.( of ) 35, mun. Chișinău, Republica Moldova.

Întreprinderea și-a început activitatea la data de 6 martie 2006, avînd obiectul principal de activitate:

1. Comerțul cu amănuntul al aricolelor de fierărie, al vopselelor și sticlei.

2. Transportul auto de călătorie în folos pubic, transportul auto internațional de mărfuri.

3. Producția de mobilier.

4. Fabricarea articolelor din lemn.

5. Tratarea chimică a lemnului.

6. Comerțul cu ridicata al materialelor lemnoase, al materialelor de construcții și echipamentului sanitar.

7. Construcțiile de clădiri și ( sau ) construcții inginerești, instalații și retele tehnico-eliditare, reconstrucțiile, consolidări, restaurări.

8. Construcții complete și parțiale de clădiri și construcții inginerești, construcții civile.

9. Lucrări de finisare a constructiilor.

10. Comertul cu amanuntul neefectuat prin magazine.

11. Comerțul cu ridicata pe bază de tarife sau contracte.

Toate informațiile privind genul de activitate au fost culese din extrasul nr. 11625 din 06.05.2014

La data de 17 ianuarie 2013 întreprinderea a obținut autorizație pentru executarea lucrărilor de construire a unui centru comercial cu oficii ( P+3E ) (Anexa 2), în limitele terenului privat și terenului arendat pe terenul situat în municipiul Chișinău sectorul Râșcani str. Petricani 88/1 în următoarele condiții:

– protejare a imobilelor învecinate

– executerea lucrărilor de amenajare complexă a teritoriului adiacent

Documentația de proiect a fost elaborata de " Basconslux" SRL.

În prezent lucrarile de construire a centrului comercial sint la faza finala executinduse lucrarile de instalare a utilajelor.

. Sprafața totala este de 3600 m.p, din care 3075 suprafață utilă destinată pentru a fi dată în arendă.

Cheltuielile medii pentru construirea unui metru patrat constitue 230 euro, cheltuelile pentru utilaje constitue 100 mii euro.

Figura 2.1. Centru comercial ( P+3E)

Intreprinderea deține pe linga acest centru comercial incă o cladire in care este situat oficiul și fabrica de producere a mobilei și a articolelor din lemn.Majoritatea materialelor de construcții plasate în vînzare sint pastrate pe teritoril care apartine întreprinderii în aer liber

Figura 2.2 Păstrarea materialelor de construcții

In depozitul intreprinderii se păstrează doar lambriuri si placaje care necesită condiții mai bune de păstrare.

Figura 2.3. Depozitul de materiale

Partenerii si concurentii

Intr-o perioada in care economia se clatina si toata lumea incearca sa castige tot mai mult din putinul ramas, este foarte important sa stim cu cine facem afaceri, asta pentru a evita situatiile in care am putea ramane cu facturile neplatite. Este esential sa stim daca nu cumva, un posibil partener de afaceri nu este de fapt in insolventa sau cecurile pe care le ofera nu au acoperire.

Cand facem un parteneriat cu un nou partener ne gandim doar la ideea de a imparti eventualele cheltuieli sau  riscuri si eventual responsabilitatile dar de multe ori acest inceput poate esua chiar din acceasta faza, din cauza lipsei de transparenta pe care partenerii o afiseaza. Ce facem de obicei in acest caz este sa ne asiguram alaturi de avocatii nostri si de contabili ca toate actele ce leaga parteneriatul sa ne asigure pentru eventuale probleme.

Astfel putem enumara urmatorii parteneri mai principali ai intreprinderii de pe teritoriul moldovei:

Dansicons SRL este una dintre cele mai importante companii de construcție din Chisinau, care activeaza din anul 2002 si care are activeaza in domeniul bunurilor imobile, precum și executarea lucrărilor de antrepriză în domeniul construcției obiectivelor comerciale de proporții medii și mari

Sevacons SRL a fost fondata la 31 Iulie 2003. Directiile de activitate au fost si ramin operatiunile de import, comercializare si instalare a utilajului si materialelor pentru sistemele de incalzire, apeduct, canalizare, climatizare si ventilare. Pe parcurs, compania si-a extins domeniul de activitate prestand servicii pe piata de constructii capitale. Astfel, incepand cu 2005, compania a exercitat activitati de Antreprenoriat General si Subantreprenoriat la peste 30 obiecte

MOLDCONSTRUCT  MARKET SRL companie de constructii care activeaza pe teritoriul Moldove incepind cu anul 2002, la momentul de fata ocupa o pozitie bine stabilita in domeniul constructiilor, reconstructiilor si reparatiilor

Dinocta SRL companie producatoare de usi si ferestre care deasemenea ofera urmatoarele servicii: constructii, reparatii, reconstructia caselor civilea si a incaperilor comerciale sau de productie. Deasemenea arenda mecanizmelor si a instrumentelor.

Orice afacere are o concurenta mai mica sau mai mare si numai un patron ignorant nu poate vedea acest lucru. Daca nu cumva afacerea detine monopolul absolut, vor exista tot timpul concurenti care sa ofere alternative ale produselor si ale serviciilor.

Principalii concurenti in domeniul vinzarii materialelor de constructii sunt:

-MIF SRL

-Bicar-Bimpex SR:

-Montav-Cons SRL

-Intermag SRL

-Cristar pin SRL

-Velmanor SRL

-Treid-Construct SRL

-Zlote SRL

Structura organizatorică

În sensul său cel mai cuprinzător, organizarea muncii consta în proiectarea, alegerea si transpunerea în practică – în cadrul unei structuri determinate – a unui ansamblu de metode si forme de activitate, care au ca scop valorificarea cu eficientă maximă a potențialului material și uman, altfel spus, obținerea unor rezultate de o valoare cât mai ridicată, cu investiții cât mai reduse de materiale, energie și timp, precum si realizarea condițiilor optime pentru afirmarea forțelor creatoare ale omului, pentru dezvoltarea deplina a personalității lui.

Eficiența este rațiunea însăși a organizării muncii, scopul ei ultim. De aceea, ea îsi gasește consacrarea expresă în lege. Acest principiu fundamental, care pune accentul pe economiile cît mai mari de materiale si energie umană, trebuie sa fie însa bine înțeles. Efectul este amplificat – uneori în mod spectaculos față de rezultatele anterioare – în primul rînd, datorită investiției de inteligență, îmbinarii într-un mod nou a elementelor procesului muncii.

Optimizarea procesului muncii implică îmbogățirea continuă a experienței omului ca participant la acest proces, afirmarea si dezvoltarea personalității lui.

Organigrama întreprinderii poate fi reprezentată in felul următor:

Figura 2.4 Organigrama întreprinderii

Salariul minim în cadrul întreprinderii constitue 1800 lei, iar maxim 6600 lei.

Conform organigramei prezentate mai sus posturile de conducere au urmatoarele funcții:

Directorul

-Organizarea activității întreprinderii

-Semnarea acordurilor cu furnizorii și clienții

-Angajarea lucrătorilor la întreprindere și eliberarea lor din funcție

Încheerea tranzacțiilor in numele întreprinderii

-Soluționarea altor probleme ce țin de activitatea întreprinderii

Managerii

-Lucrul cu clienții, consultarea lor dar și eliberarea chitanțelor de plată

-Promovarea întreprinderii

-Organizarea activității muncitorilor

Inginerul

-Întocmirea corectă a proiectelor și a schițelor pentru construcții

-Asigurarea executării cerecte a lucrărilor de construcții

-Dirijarea activității departamentului tehnic

Șeful secției de producție

-Organizarea producerii eficiente

-Dirijarea muncitorilor

-Controlul calității

Contabilul

-Îndeplinirea corectă a bilantului contabil, și a rapoartelor financiare, conform legislației în vigoare

-Expunerea datelor corecte în documentațiea de contabilitate

-Întocmirea corectă a dării de seamă și a bilanțului anual și prezentarea acestuia directorului întreprinderii

-Soluționarea altor probleme ce țin de activitatea întreprinderii

-Întocmirea contractelor individuale de munca

-Întocmirea actelor de angajare și eleberare a personalului, precum și elaborarea documentației ce ține de salarizarea personalului

-Eliberarea carnetelor de muncă

-Întocmirea altor acte ce se referă la personalul întreprinderii

2.2 Analiza structurii bilanțului contabil

Analiza financiară ajută la identificarea activității nesatisfăcătoare a întreprinderii și la stabilirea măsurilor care vor influența rezultatele în viitor. Prin cunoașterea postfaptică, curentă și previzională a activității agenților economici a rezultatelor interne și a cauzelor care le-au generat, analiza contribuie la cunoașterea continuă a eficienței utilizării resurselor umane, materiale și financiare. Deoarece obiectivul principal al unei întreprinderi îl constituie maximizarea valorii patrimoniului, eficiența cu care a fost folosit capitalul investit constituie obiectivul central al diagnosticului financiar.

Obiectivele de bază ale analizei financiare le constituie:

descoperirea și mobilizarea rezervelor interne

diagnoza și reglarea activității întreprinderii

întărirea autonomiei economico – financiare

creșterea eficienței economice

fundamentarea deciziilor financiare

informarea întreprinderii cu cerințele standardelor și cu nivelul concurenței pe diferite piețe.

Analiza financiară îndeplinește următoarele funcții:

de informare

de evaluare a potențialului tehnico-economic

de realizare a gestiunii eficiente a patrimoniului întreprinderii

de realizare a relațiilor cu mediul extern

Activele intreprinderii clasificarea, continut, caracteristica

Activul reflecta trasatura bunurilor sau mijloacelor de a se afla intr-o continua miscare si transformare si de a se identifica cu insasi activitatea intreprinderii respective.
Activul patrimonial cuprinde mijloacele economice ca avere concreta si drepturile de creanta.

Figura 2.5 Structura patrimoniului

Activele pe termen lung– cuprind categorii de bunuri care au rezistență durabilă în întreprindere și care nu se consumă la prima utilizare.

Activele curente constituie componenta esențială a mijloacelor economice ale intreprinderii ce au menirea sa asigure functionalitatea curenta a acesteia, constituind obiectul asupra carora se realizează acțiunea de prelucrare și transformare specifica untății econimice.

Activele curente – reprezintă acea parte a patrimoniului care se caracterizează prin transformarea permanentă a fondurilor funcționale prin consumarea lor într-un singur ciclu de exploatare și transmiterea valorii integral asupra produselor în care au fost incorpor

Studiul comparativ al activitatii economice pe perioada anilor 2012-2013

Principala sursa a acestui studio sint Rapoartele financiare  care conțin o serie de indicatori care caracterizează situația economico-financiară a întreprinderii. În baza informației rapoartelor financiare se calculează o serie de indicatori de apreciere a structurii patrimoniului și surselor de finanțare, rentabilității economice și financiare, productivității muncii, vitezei de rotație a activelor și datoriilor, lichidității etc., care servesc pentru analiza economico-financiară a întreprinderii. Prin compararea acestor indicatori în dinamică se poate de apreciat cum au evoluat aceștia pe parcursul a cîtorva ani, precum și de efectuat previziuni cu privire la evoluția lor în viitor.

În acest sens, structura activelor aflate în patrimoniul societății analizate poate fi sintetizată astfel:

Tabelul 2.1 Structura activelor SC ,,Lemn Comert” SRL

Figura 2.6 Structura activelor SC Lemn Comert SRL

Diferenta de pondere a actvelor financiare pe termen lung si a activelor curente pe periada anilor 2012-2013 este explicata din motiv ca intreprinderea a investit o suma mai mare in activele materiale in curs de executie, deasemenea a crescut suma mijloacelor fixe in anul 2013.

Tabelul 2.2 Structura activelor pe termen lung

Figura 2.7 Structura activelor pe termen lung

Diagrama data arata ponderea activelor financiare pe termen lung pe peroada anilor 2012-2013, de aici vedem faptul ca intreprinderea a investit in anul 2013 o suma mai mare de bani in activele materiale in curs de executie, adica a inceput constructiea unui centru comercial.

Tabelul 2.3 Structura activelor curente

Figura 2.8 Structura activelor curente

In structura activelor pe termen lung principale schimbari care au avut loc in anul 2013 comparativ cu anul 2012 sunt:

Stocurile de materiale au scazut cu 81,7 %

Creantele aferente facturilor comerciale au scazut cu 25%

Suma avansurilor acordate a crescut cu 87%

Investitii pe termen scurt in parti nelegate a scazut cu aproximativ 100%

Valoarea contului de decontare a scazut cu 68,8%

Celelalte active nu sau modificat semnificativ, sau au o valoare mica ca influenteaza minimal valoare finala a activelor. Din datele prezentate mai sus putem trage concluziea ca in anul 2013 intreprinderea a avut o scadere a valorii activelor curente cu 1 859 830 lei sau 19% comparativ cu anul 2012

CAPITOLUL III.Managementul proiectului în cadrul întreprinderii SC ,,Lemn comerț” SRL Capitolul

3.1 STRUCTURA FINANȚĂRII

În economiea de piață, fiecare agent economic își constitue fondul pentru investiții de sine stătător, ținînd să utilizeze cit mai eficient sumele respective

Sursele de finanțare pot fi clasificate în diferite moduri. După origine, sursele investițiilor pot fi clasificate în surse proprii, surse atrase și surse împrumutate.

Figura 3.1 Clasificarea surselor de finanțare

Surse interne de finanțare a investițiilor

Succesul activității investiționale, în mare parte, este determinat de asigurarea financiară a acesteia.

Finanțarea investițiilor are un conținut unitar, dar complex, care reflectă utilizarea resurselor în corelație cu tehnica de constituire și de mobilizare a lor. Resursele generate în cadrul finanțării interne, ca și unele resurse din finanțarea externă, se regăsesc sau se mobilizează în contul investitorului pe măsura generării lor. Resursele externe (de natura împrumuturilor, creditelor bancare etc. comportă) o tehnică specifică de integrare a lor în vederea finanțării investițiilor. Finanțarea investițiilor constituie o etapă semnificativă în procesul investițional, în cadrul căreia, urmare a deciziei de investiții, resursele financiare se înglobează în bugetul investiției și pot fi utilizate în vederea realizării proiectului. În fapt, prin decizia de “ a investi” are loc alegerea dintre investiția internă în și investiția externă. Prin decizia de “a finanța” are loc alegerea între resursele proprii și resursele împrumutate sau atrase de finanțare. Mecanismul finanțării investițiilor implică acțiuni corelate privind:

determinarea necesarului de finanțare;

stabilirea structurii corespunzătoare a capitalului;

evaluarea costului resurselor de finanțare pe termen mediu și lung.

Prin intermediul planului de finanțare a investițiilor sunt puse într-un raport de balanță programul de investiții, alcătuit din portofoliul de proiecte de investiții ce urmează a fi înfăptuite, și resursele de care investitorul dispune sau le va putea mobiliza. Esențial estedacă investitorul poate mobiliza resursele necesare din finanțare internă sau dinfinanțare externă. Astfel, problema atragerii resurselor de capital trebuie cercetată sub două aspecte interdependente: după sursele și metodele de finanțare. Structura de finanțare a investițiilor se bazează pe finanțarea internă și pe finanțarea externă.

 Finanțarea internă se bazează pe resursele generate de agentul economic investitor, și anume: o parte din profitul net destinat a fi investit, rezerve formate în urma repartizării profitului, sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe, sume din vânzarea și cesiunea unor imobilizări. Practica a demonstrat că la întreprinderile care deja activează investițiile pot fi finanțate din următoarele surse: Rezervele sunt constituite din profitul pe care întreprinderea îl capitalizează în scopul autofinanțării activității. Rezervele se creează din profitul rămas la dispoziția întreprinderii, adică din profitul net după plata dividendelor către acționari. Sunt de mai multe feluri de rezerve:

rezerve prevăzute de legislație;

rezerve prevăzute de statut;

alte rezerve.

Amortizarea activelor imobilizate în perioada de realizare a investițiilor. Amortizarea este epuizarea valorii imobilizărilor pe durata funcționării utile ale acestora. Amortismentul este suma de resurse bănești (o parte a valorii imobilizărilor) ce trebuie recuperată din încasările rezultate de pe urma realizării producției și prestării serviciilor, în conformitate cu normele uzurii fizice și morale ale activelor imobilizate. Amortizarea servește ca modalitate de recuperare treptată a valorii de intrare a imobilizărilor, prin asigurarea resurselor necesare finanțării înlocuirii mijloacelor fixe uzate, cât și modernizării acestora. Astfel, amortizarea este în același timp atât un element important al cheltuielilor de exploatare, cât și o sursă indirectă de finanțare a investițiilor.

Cesiunea activelor constituie o sursă de finanțare internă ocazională, care survine mai ales atunci când întreprinderea își reînnoiește activele fixe prin vânzarea sau casarea celor vechi. Evaluarea acestei resurse poate avea loc înainte sau după impozitare. Fluxul valoric din cesiunea activelor se supune impozitării. Încasările din vânzarea utilajelor scoase din funcțiune alimentează fondul de dezvoltare din care se finanțează investițiile. Este important ca aceste sume să fie luate în considerație la aprecierea necesarului de capital pentru achiziția noului utilaj. Pentru aceasta ele se scad din prețul de achiziție al noului utilaj. Sume din reduceri oferite la impozitul pe profitul reinvestit. Acestea sunt alocate dezvoltării activităților economice și realizării de profituri suplimentare. Profitul net (profitul care rămâne la dispoziția întreprinderii după achitarea impozitului pe venit) destinat a fi reinvestit. Profitul net se formează din diferența pozitivă a veniturilor obținute asupra cheltuielilor suportate în activitățile de antreprenoriat. Pentru investiții, de obicei, se repartizează numai o parte din profitul net, deoarece el poate fi distribuit și pentru alte destinații: dividendele acționarilor, prime pentru salariați etc.

Finanțarea realizată numai cu sprijinul unic al surselor interne prezintă o serie de avantaje și dezavantaje.

 Avantajele sunt:

conferă un grad mai mare de independență și control asupra întreprinderii, deoarece acțiunile întreprinse nu se cer a fi justificate cuiva;

reprezintă un mijloc sigur de acoperire a necesităților financiare ale întreprinderii;

menține independența și autonomia financiară, deoarece nu creează obligații suplimentare (dobânzi, garanții);

fondurile investite nu necesită a fi rambursate.

Dezavantajele surselor interne de finanțare a investițiilor constau în următoarele:

volumul limitat al resurselor financiare;

lipsa posibilităților de extindere a activității investiționale într-o conjunctură favorabilă a pieței investiționale;

restrângerea capacității întreprinzătorului de a dezvolta afacerea;

posibilitatea de a pierde anumite oportunități de investiții datorită indisponibilității de resurse financiare la momentul potrivit;

acceptarea de către investitor a unui nivel sporit de risc personal etc.

În cazul inițierii unui proiect nou întreprinzătorul trebuie să dispună de un capital al său. În condițiile actuale aceasta este indispensabil, deoarece în luarea deciziilor în vederea susținerii unui proiect, băncile, cât și autoritățile publice, înaintează ca condiție volumul minim al resurselor proprii.

Investiția întreprinzătorului și a partenerilor săi este cea mai importantă și mai utilizată sursă de finanțare. Mărimea acestea depinde de originalitatea și eficiența ideii de afacere, economiile proprietarului, natura și valoarea bunurilor sale personale, ce pot fi ipotecate, capacitatea proprie de împrumut. În practica internațională investiția proprie, în companiile medii și mari, constituie 2/3 din totalul finanțării.

Această regulă este justificată din următoarele aspecte:

1. dacă proprietarul nu va contribui, în mod substanțial, cu capitalul său propriu în proiect, potențialii investitori nu vor putea fi convinși să-și riște banii. Un întreprinzător puțin angajat financiar într-o afacere nu prezintă garanția că este suficient de motivat să lupte pentru succesul acesteia;

2. cu cât investiția întreprinzătorului acoperă o parte mai mare din capitalul necesar afacerii, cu atât mai mari vor fi și drepturile sale de control și de proprietate asupra firmei; de asemenea, un număr mai mic de investitori va conduce la o parte mai mare, din profiturile realizate, ce va reveni proprietarului;

3. furnizarea de către întreprinzător a unui capital cu volum mic poate însemna că întregirea resurselor financiare, necesare pentru realizarea proiectului se va face prin credite și împrumuturi cu sume mari; acest lucru va avea drept consecință directă – un calendar intens al rambursărilor cu efect nefavorabil asupra fluxului de trezorerie al proiectului.

Surse externe de finanțare a investițiilor

Finanțarea externă constituie o alternativă pentru investitori, atunci cînd capacitatea de autofinanțare este sub nivelul programului de investiții. Aceasta este asigurată de bănci, instituții de investiții, organe ale sectorului public, cât și a celui privat. Sistemul resurselor de finanțare externă este vast și include:

resurse atrase:

aportul în numerar al acționarilor ca urmare a emisiunii de acțiuni simple și privilegiate pentru creșterea capitalului;

aportul în natură al acționarilor din țară sau celor străini la creșterea patrimoniului societății în active fixe și deci la creșterea capitalului social;

resurse împrumutate:

credite bancare;

împrumuturi de la alte persoane fizice sau juridice;

împrumuturi obligatare reflectate în emisiunea de obligațiuni;

finanțări din bugete locale sau bugetul de stat, contractate în condiții de rambursabilitate;

subvenții pentru investiții, acordate de la buget, în cazuri speciale pentru anumite structuri de investiții și pentru anumite categorii de investitori;

împrumuturi externe contractate direct sau cu garanții guvernamentale;

resurse specifice de finanțare: leasingul , capitalul de risc (venture), factoringul, forfeitingul etc.

Alegerea oricărei surse externe de finanțare trebuie să aibă o argumentare serioasă, investitorul trebuie să previzioneze consecințele stingerii datoriilor formate și influența acestui fapt asupra rezultatelor finale ale activității sale.

Una din cele mai importante surse externe de finanțare a investițiilor este creditul bancar. Creditarea investițiilor ca operațiune cu caracter financiar se integrează procesului de finanțare pe termen lung, întrucât, de regulă, creditul apare ca o resursă complementară de acoperire a unor proiecte realizate prin investiții. Firmele apelează la aceste credite bancare atunci când resursele proprii sunt insuficiente, în cazul unora cu activități mai puțin rentabile, iar în cazul altora, cu activitate prosperă, atunci cînd își propun proiecte de mare anvergură. Posibilitatea contractării creditelor este determinată de activitatea întreprinderii, eficiența acesteia, precum și de experiența băncilor în lucrul cu proiectele investiționale. Datorită incertitudinilor pe care le prezintă o investiție, întreprinderile manifestă prudență (precauție) în legătură cu împrumuturile bancare, căutând să le folosească în proporție cât mai mică. Schema rambursării creditelor și dobânzilor aferente acestora au o influență importantă asupra eficienței proiectului investițional. Acest indicator poate fi majorat în cazul în care se găsește o modalitate optimă de a organiza rambursarea creditelor după un grafic stabilit reieșind din disponibilul de mijloace bănești

3.1.2 Rambursarea creditului si determinarea costului capitalului

Pentru finanțarea proiectului invetițional analizat, sursele proprii nu sunt suficiente fiind necesar de a apela la un credit bancar. Costul total al proiectului este de 928 mii euro. Din care 828 mii euro constitue capitalul propriu iar 100 mii euro capital înprumutat.

Analizînd ofertele bancare cea mai optimală variant de creditare a fost creditul bancar pe termen de 2 ani cu rata dobînzii de 15% annual cu achitare trimestrială.

Figura 3.2 Structura de finanțare a proiectului investițional

Determinarea costului capitaluli

Rata de actualizare utilizată în evaluarea proiectului de investiții este reprezentată de costul mediu ponderat al capitalului antrenat în vederea finanțării lui. La baza structurii de finanțare a proiectului dat stă soluția mixă, deoarece la stabilirea costului capitalului s-a utilizat media ponderată dintre rata de rentabilitate a mijloacelor proprii și rata dobînzii la creditul bancar.

CC = Ccp * Wcp + Ccî * Wcî

Unde: CC- costul capitalului, (%)

Ccp- costul capitalui propriu, (%)

Wcp- ponderea capitalului propriu din valoarea totală a investiției;

Ccî- costul capitalului înprumutat, (%)

Wcî- ponderea capitalului împrumutat din valoarea totală a investiției

Costul capitalului împrumutat se situează la nivelul ratei dobînzii aferentă creditului bancar de 15%.

Costul capitalului propriu este reprezentat de rata de rentabilitate de 12% solicitată de investitorul de capital propriu. În stabilirea acestei rate s-au avut în vedere cerințele de rentabilitate minime care trebuie îndeplinite de proiectul de investiții.

Astfel putem calcula costul mediu ponderat al capitalului antrenat în finanțarea proiectului dat:

CC= 828 / 928 * 12 + 100 / 928 * 15 = 10,7 + 1,61 = 12,31

Costul total al capitalului constitue 12,31%

Suma creditului este de 100 mii euro acordata pe o perioada de 2 ani cu rata dobinzii 15% anual. Cu achitare trimestrială.

Tabelul 3.1 Graficul rambursării creditului

Suma rambursării în fiecare trimestru reprezintă raportul dintre suma creditului și numarul de trimestre pe perioada cărora se acordă creditul.

S = 100 mii euro / 8 = 12,5 mii euro

Astfel în urma efectuării calculelor am determinat ca la suma înprumutată de 100 mii euro pe perioada de 2 ani va trebui să achităm o dobindă în valoare de 16864 euro.

3.2 Evaluarea proiectului investițional

Aprecierea eficienței proiectelor de investiție se bazează pe folosirea combinată a metodelor tradiționale și a celor moderne care includ un sistem de indicatori. Indicatorii fac parte din istrumentul de bază folosit pentru măsurarea și analiza eficienței economice în cadrul evaluării proiectelor de investiții. Analiza proiectului dat se face pe o perioadă de 5 ani în baza indicatorilor cercetați și se va stabili nivelul efecienței sale economice. Un indicator de eficiență folosit la evaluarea proiectelor de investiții exprimă rezultatul comparării costurilor și avantajelor economice asociate proiectelor respective. Pentru o corectă evaluare a eficienței economice a unui proiect, este nevoie, în primul rînd, de identificarea ompletă și corectă a tuturor parametrilor de efort și de efect, apoi, în funcție de condițiile concrete, se construesc acele corelații care au relevanță pentru factorii decizionali.

Proiectul investițional care va fi analizat mai departe este un Centru comercial amplasat in Municipiul Chișinău pe starda Petricani 88/1, cu regimul de înălțime P+3E. Sprafața totala este de 3600 m.p, din care 3075 suprafață utilă destinată pentru a fi dată în arendă.

Cheltuielile medii pentru construirea unui metru patrat constitue 230 euro, cheltuelile pentru utilaje constitue 100 mii euro.

Volumul cheltuelilor investiționale(I): reprezintă suma dintre valoarea lucrărilor de construcții-montaj și valoarea utilajelor. Valoarea lucrărilor de construcții-montaj reprezintă produsul dintre valoarea LCM pe metru pătrat și suprafața totală a imobilului

LCM = LCM1m2 x Stot

LCM = 230 x 3600 = 828 mii euro.

Unde:

LCM – costul total al lucrărilor de construcții montaj, (euro)

Stot – suprafața totală.

I = LCM + Iutilaj = 828 + 100 = 928 mii euro.

Unde:

I-investiția totală

Iutilaj-investiția în procurarea utilajului

Venitul brut potențial (VBP), se determină ca produsul dintre suprafața dată în arendă și pretul pentru un metru pătrat.

Tabelul 3.2 Calculul venitului brut potențial lunar

Calculam plata anuală a arendei 22 806,3×12=273 675 euro.

Amortizarea (A): Se va determina prin metoda casării liniare. Această metodă constă în defalcări uniforme pe toată durata de funcționare a activului/pasivului și se determină ca produs dintre valoarea uzurabilă a fondurilor fixe și norma de amortizare:

Amortizarea pentru construcție va fi egală cu 2,5% anual.

Amortizarea utilajelor 15 % anual.

Calculam amortizarea totală:

Atot = Acons + Autilaj = LCM x Na + Vutilaj x Na

Atot = 828 x 0,025 + 100 x 0,15 = 27 + 15 = 42 mii euro

Unde:

Atot – amortizarea totală

Acons – amortizarea construcției

Autilaj – amortizarea utilajului

LCM – costul total al lucrărilor de construcții montaj (mii euro)

Na – norma de amortizare anuală

Tabelul 3.3 Determinarea fluxului net de numerar (CFN)

Rentabilitatea medie Rmed= 60%

Calculam venitul global efectiv

Venitul global efectiv se determină ca diferenta dintre venitul brut potențial (VBP) și suma creditului (Scredit). Întrucît după cum arată practica acest centrele comerciale nu se arendeaza complet din prima zi, vou utiliza coeficienti de corecție.

VGE1 = VGP * 0,8 – Scredit = 273675 * 0,8 – 62177 = 156763 euro

VGE2 = VGP * 0,85 – Scredit =273675 * 0,85 – 54587 = 177937

VGE3 = VGP * 0,9 = 273675 * 0,9 = 246 307,5

VGE4 = VGP * 0,95 = 273675 * 0,95 = 259 991,3

VGE5 = VGP * 0,95 = 273675 * 0,95 = 259 991,3

VGE6 = VGP * 0,95 = 273675 * 0,95 = 259 991,3

VGE7 = VGP * 0,95 = 273675 * 0,95 = 259 991,3

Calculăm profitul brut , net si impozitul pe venit

Profitul este cel mai important indicator evidentiat de documentele contabile. Este prezentat sub doua forme: brut si net. Profitul brut se calculeaza ca diferenta intre veniturile si cheltuielile totale iar profitul net scazand din cel brut impozitul pe profit. Majoritatea metodelor de evaluare a societatilor listate au ca punct central profitul.

Profitul brut: Pbrut=VGE x Rmed /100%

Pbrut1 = 156763 * 0,6 = 94 058 euro

Pbrut2 = 177937 * 0,6 = 106 762 euro

Pbrut3 = 246 307,5 * 0,6 = 147 784,5 euro

Pbrut4 = 259 991,3 * 0.6 = 155 994,8 euro

Pbrut5 = 259 991,3 * 0.6 = 155 994,8 euro

Pbrut6 = 259 991,3 * 0.6 = 155 994,8 euro

Pbrut7 = 259 991,3 * 0.6 = 155 994,8 euro

Impozitul pe venit: Ivenit = Pbrut x 0,12

Ivenit1 = 94058 * 0,12 = 11 287 euro

Ivenit2 = 106762 * 0,12 = 12 812 euro

Ivenit3 = 147784,5 * 0,12 = 17 734 euro

Ivenit4 = 155994,8 * 0,12 = 18 719,4 euro

Ivenit5 = 155994,8 * 0,12 = 18 719,4 euro

Ivenit6 = 155994,8 * 0,12 = 18 719,4 euro

Ivenit7 = 155994,8 * 0,12 = 18 719,4 euro

Profitul net: Pnet = Pbrut – Ivenit

Pnet1 = 94058 – 11287 = 82 771 euro

Pnet2 = 106762 – 12812 = 93 950 euro

Pnet3 = 147784,5 – 17734 = 130 050,5 euro

Pnet4 = 155994,8 -18719,4 = 137 275 euro

Pnet5 = 155994,8 -18719,4 = 137 275 euro

Pnet6 = 155994,8 -18719,4 = 137 275 euro

Pnet7 = 155994,8 -18719,4 = 137 275 euro

Coeficientul de actualizare: Ka= 1/(1+a)n , a=12,31%

Calculăm Cassh flow CF= Pnet+Amortizarea

CF1 = 82 771 + 35700 = 118 471 euro

CF2 = 93 950 + 35700 = 129 650 euro

CF3 = 130 050,5 + 35700 = 165 750,5 euro

CF4 = 137 275 + 35700 = 172 975,4 euro

CF5 = 137 275 + 35700 = 172 975,4 euro

CF6 = 137 275 + 35700 = 172 975,4 euro

CF7 = 137 275 + 35700 + Vlichid = 851 075,4 euro

Calculam Cassh flow actualizat CFact = CF * Ka

NCFact1

NCFact2

NCFact3

NCFact4

NCFact5

NCFact6

NCFact7

Valoarea de lichidare reprezinta valoarea activelor estimata avandu-se in vedere situatiile deosebite in care acestea se vand. Valoarea de lichidare descrie o situatie in care un grup de active folosite intr-o intreprindere sunt oferite la vanzare in mod individual (element cu element), de obicei in urma inchiderii intreprinderii. Desi este adesea asociat cu o vanzare fortata acest termen are un alt inteles. Aici nu exista nici un motiv pentru care nu pot fi lichidate printr-o vanzare ordonata, in urma unei comercializari adecvate.

Valoarea de lichidare a proiectului peste (7 ani)

Vlichid= Itot –(A x n)

Vlichid= Itot –(A x 7)= 928 000- 35 700 x 7 = 678 100

Unde:

Vlichid – valoarea de lichidare

Itot – investiția totală

A – amortizarea anuală

n – numarul de ani

∑CFact = 994 604 euro

Determinăm valoarea net actualizată

VNAT =∑CFact – I = 994 604 – 928 000= 66 604 euro.

Proiectele cu VNAT pozitiv se considera ca vor conduce la cresterea valorii companiei. In acest fel, regulile privind adoptarea deciziilor pe baza VNAT specifica faptul ca toate proiectele independente cu VNAT pozitiv trebuie sa fie acceptate. Daca VNAT este mai mare decat zero proiectul este acceptabil, deoarece veniturile sunt suficiente pentru a obtine beneficiu si sa fie returnat capitalul investit initial, inainte de sfarsitul duratei de viata a investitiei. Daca VNATste egal cu zero, echilibrul este realizat la sfarsitul duratei de viata si investitia este prea putin atractiva.

Daca se selecteaza dintre proiectele care se exclud reciproc, trebuie sa fie acceptat proiectul cu cea mai mare valoare (pozitiva) a VNAT.

Determinăm termenul actualizat de recuperare a investițiilor

Tabelul 3.4 Determinarea termenului de recuperare a investițiilor după factorul timpului

T = I / CFactmed =928 000 / (994 604 / 7)=928 000 / 142 086= 6,53 ani

Acest termen reprezinta perioada de timp (calculata de la moment

ul in care investitia se pune in functiune) in care se recupereaza valoarea investita pe seama profiturilor anuale. Este de preferat un proiect care asigura o recuperare cat mai rapida a cheltuielilor investitionale.

Acest indicator se poate calcula in mai multe situatii, data fiind diversitatea tipurilor de investitii. 

Determinăm indicele de profitabilitate

Indicele de profitabilitate (IP) măsoară rentabilitatea relativă a unui proiect de investiții, ținând cont de întreaga durată de viață a acestuia. Practic, IP arată care este câștigul obținut pentru o unitate monetară investită.

IP =

Determinăm rata internă de rentabilitate (RIR)

Tabelul 3.5 Determinarea valorii nete actualizate totale la diferite rate de actualizare (VNAT)

Rata interna de rentabilitate (RIR-ul) reprezinta rata de actualizare la care valoarea actualizata a fluxului net de numerar al unui proiect este egala cu valoarea actualizata a investitiei de capital. Este rata la care valoarea neta actualizata (VNA) este egala cu zero. RIR reflecta atat rata de recuperare a capitalului investit, cat si rentabilitatea investitiei originale, care sunt elementele de baza ce trebuie luate in considerare de potentialii investitori. In consecinta, obtinerea RIR din analiza tranzactiilor de piata cu proprietati similare, care genereaza un venit comparabil, este o metoda corecta pentru stabilirea ratelor de actualizare de piata, utilizate pentru a obtine valoarea de piata. Utilizata in analiza fluxului de numerar actualizat, pentru a determina rata rentabilitatii implicite sau sperate a unui proiect, RIR este rata rentabilitatii la care valoarea neta actualizata (VNA) este zero.

RIR=

RIR = 12,31 + ( 15 – 12,31 ) x 66 604 / ( 66 604 + 29 562 ) = 14,23%

Figura 3.3 Graficul RIR

În urma calculelor efectuate am determinat că în cazul ratei interne a rentabilității egale cu 14,23% atunci valorea actualizată netă a veniturilor va fi egală cu zero.

Analiza rezultatelor

Orice activitate umană este, în același timp, consumatoare de resurse și producătoare de efecte. Dezvoltarea economico-socială s-a bazat, mult timp, pe concepția că omenirea dispune de resurse naturale în cantități mai mult decât suficiente. Dar, șocurile produse de crizele de energie și de materii prime, precum și degradarea tot mai evidentă a mediului natural, datorită exploatării sale neraționale, au condus la conturarea unei concepții realiste cu privire la disponibilitățile de

resurse la nivel mondial, cât și la nivelul fiecărei țări în parte.

Tabelul 3.6 Analizei rezultatelor obținute

Sursa: elaborat de autor

După efectuarea calculelor proiectului investițional dat, am determinat că la costul de profitabilitate 12,31% , venitul net actualizat este de 66,604 mii €.

Termenul de rambursare a creditului este de 2 ani.

Indicele de profitabilitate a proiectului invastițional este mai mare decît 1 unitate, cea ce demonstrează că proiectul este profitabil.

Rata de rentabilitate ce este considerată beneficiile sociale oferite este mai mare decît costul capitalului.