Analiza Activitatii Bancare pe Baza Bilantului Si a Contului de Profit Si Pierdere

Economie

Analiza Activitatii Bancare pe Baza Bilantului Si a Contului de Profit Si Pierdere

Byadmin ianuarie 1, 2024

Analiza activității bancare pe baza bilanțului și a contului de profit și pierdere

C U P R I N S

I N T R O D U C E R E

1.Prezentare societate

1.1 Profilul BRD Groupe Société Générale

1.2 Istoricul BRD Groupe Société Générale

1.3 Cifre cheie ale BRD Groupe Société Générale

2.Considerații teoretice

2.1 Prezentarea situațiilor financiare

2.2 Instrumente financiare- descriere și prezentare

3.Performanțe operaționale de calitate

3.1 Bilanțul contabil

3.2 Contul de profit și perdere

4. Studiul de caz privind activitatea bancară pe baza bilanțului și a contului de profit și piedere

4.1 Bilantul contabil al BRD Groupe Société Générale

4.2 Contul de profit si perdere al BRD Groupe Société Générale

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

B I B L I O G R A F I E

A N E X E

I N T R O D U C E R E

Într-o economie de piață sistemul bancar îndeplinește funcția de atragere și concentrare a economiilor societății și de canalizare a acestora printr-un proces obiectiv și imparțial de alocare a creditului către acele eficiente investiții. În îndeplinirea acestei funcții, băncile, ca verigi de baza a sistemului urmărescmodul în care debitorii utilizează resursele împrumutate.Băncile asigură și facilitează efectuarea plăților oferă servicii de gestionareariscului și reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politiciimonetare.Prin activitatea de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarealor pe piața, prin intermediul creditelor, a operațiunilor de scont și a altor operațiunipe piața financiară băncile îndeplinesc rolul de intermediar între deținătorii decapitaluri și utilizatorii acestora. În exercitarea acestei diversități de operații, băncile acționează în numele lor,pe contul lor propriu, depunătorii și împrumutătorii neavând nici o legătură de drept între ei. Astfel, colectând depozitele, băncile au responsabilitatea gestionării eficientea acestora cu maxim de randament în beneficiul propriu al depunătorilor.Sistemul bancar transformând resursele pe care mediul economic Ie pune ladispoziție, se constituie subsistem al macrosistemului economico-social. Sistemulbancar se află într-o continua interacțiune cu mediul economic din care preia intrărisub diferite forme pe care Ie prelucrează în vederea obținerii ieșirilor (produse șiservicii bancare, informații financiar-bancare).Altfel spus sistemul bancar este un sistem deschis și ceea ce este specificunui astfel de sistem este faptul că își reglează activitatea prin conexiune inversăcapabilă de autoreglare. În prezenta lucrare se încearcă o prezentare a principalelor riscuri bancare,precum și a unor modele de analiza a acestora, lucrarea fiind structurată pe treicapitole

1. Prezentare societate

1.1 Profilul BRD Groupe Société Générale

BRD este o bancă de forță, cu o tradiție de peste 90 de ani in România.
Modelul de bancă universală implementat de Grupul Societe Générale ȋn urma privatizării din 1999 este axat astăzi pe 3 activități majore :

-Banca de Retail care servește persoanele fizice și profesiunile liberale

– Corporate & Investment Banking, cu servicii dedicate marilor companii locale sau subsidiarelor din România a companiilor internaționale

– Servicii Specializate care oferă leasing financiar, leasing operațional, management al flotelor auto, credite de consum ȋn magazine, titluri, asigurări, pensii și altele.

În prezent, este a doua bancă din România din punct de vedere al activelor, unul dintre marii finanțatori ai IMM-urilor, precum și unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de corporate banking din România – leaderi pe segmentul de credite sindicalizate la sfarșitul anului 2012.
Prin cei 8800 de angajați in 915 de unități ȋn toata țara, suntem alături de clienții noștri, fie ei tineri, seniori, salariați sau profesiuni liberale și companii, astfel ȋncat ȋmpreună cu noi să-și realizeze planurile și proiectele de viitor.
Pentru a ne arata angajamentul față de comunitățile ȋn care acționăm,de peste 10 ani ne implicăm ȋn acțiuni de susținere a unor categorii defavorizate precum copii și tineri vulnerabili social și ȋn reducerea impactului activității noastre asupra mediului ȋnconjurător prin gestionarea responsabilă a resurselor precum energia, apa sau hârtia.

Banca iși desfașoară activitățile ȋn principal pe trei piețe:

Banca de retail:

● Banca are 1.360.000 clienți persoane fizice si peste 1.000.000 posesori de carduri

● Ea este unul din liderii de pe piața cardurilor bancare și a creditelor de consum. Activitatea de credite de consum la locul vânzării se dezvoltă prin filiala sa specializată, BRD Finance Credite de Consum.

● Cotele de piată variază ȋntre 15-20%, ȋn funcție de produse

● Gama de produse și servicii comercializate se ȋmbogățește ȋn permanență, ȋn paralel cu creșterea nivelului de viață al populației.

Banca de referință a ȋntreprinderilor :

● BRD are o ȋndelungată experiență și o expertiză recunoscută ȋn domeniul finanțării ȋntreprinderilor.

● Este prima bancă ȋn sectorul privat românesc, atât pe segmentul IMM-urilor, cât și pe cel al marilor ȋntreprinderi. Ea este prezentată ȋn toate ramurile economiei, precum și ȋn cadrul colectivităților locale.

● În afara finanțărilor clasice, gama sa de produse și servicii acoperă gestionarea fluxurilor, factoring-ul , BRD Sogelease.

● De asemenea, BRD are un rol important , ȋn colaborare cu Grupul Societe Générale , in relația cu societăți multinaționale.

Banca de investiții :

● Prin intermediul celor două entității specializate , BRD/Sg Corporate Finance si BRD Securites , BRD oferă servicii complete de consultanță ȋn materie de fuziuni- achiziții și privatizări , ca și ȋn intermedierea valorilor mobiliare.

● BRD participă, de asemenea, la numeroase finanțări structurate ȋn cadrul unor proiecte importante, realizate cu sprijinul serviciilor specializate ale Grupului Societe Générale.

● De asemenea, o filială de administrație a activelor a Grupului Société Générale, SGAM BRD, comercializează, prin intermediul rețelei BRD, un fond mutual de plasament.

1.2 Istoricul BRD – Groupe Societe Generale

Istoria BRD – Groupe Société Générale a început odată cu fondarea în anul 1923, a Societății Naționale de Credit Industrial, devenită după război Banca de Investiții, iar apoi Banca Româna pentru Dezvoltare.

Societatea Națională de Credit Industrial era o instituție publică, din care statul deținea 20% din capitalul social, Banca Națională a României 30%, iar restul era deținut de particulari, dintre care un grup de foști directori ai Marmorosch, Blank & Co), prima bancă modernă din România.

Misiunea acestei noi instituții era finanțarea primelor etape ale dezvoltării sectorului industrial din România.

După Al Doilea Război Mondial, conform Legii Naționalizării din iunie 1948, Societatea Națională de Credit Industrial a fost naționalizată, devenind Banca de Credit pentru Investiții. În 1958, după reorganizarea sistemului financiar, Banca de Credit pentru Investiții a obținut monopolul în România pentru finanțarea pe termen mediu și lung a tuturor sectoarelor industriale, cu excepția agriculturii și industriei alimentare. Ea a primit un nou nume, devenind Banca de Investiții. În această perioadă, cea mai mare parte a finanțărilor acordate de Banca Mondială au fost derulate prin Banca de Investiții

Société Générale este prezentă în România din anul 1979, când activitatea micii sucursale se baza pe finanțarea sectorului de petrol și gaze prin emiterea de acreditive și scrisori de garanție.

În 1990, monopolul de care beneficiau băncile specializate în domeniul lor de activitate a luat sfârșit. Banca Română pentru Dezvoltare s-a constituit ca bancă comercială și a preluat activele și pasivele Băncii de Investiții. Băncii i s-a acordat o autorizație de funcționare generală.

După 1990, sucursala a dezvoltat activități bancare atât pentru persoane juridice, cât și pentru persoane fizice. Cu ajutorul altor două entități (Société Générale Finance Developpement și Société Générale European Emerging Markets), Société Générale București a avut mijloacele necesare pentru a-și dezvolta activitățile pe trei axe de competență: banca comercială, piețe de capital și banca de investiții. Fosta sucursală a Société Générale se regăsește astăzi în structura BRD sub forma unui grup (Mari Clienți Corporativi).

Perioada anilor 1997-1999 marchează încheierea primei faze a privatizării. Experiența dobândită din încercările anterioare de privatizare a băncii, poziția acesteia în sistemul bancar românesc, precum și apariția cadrului legislativ specific în 1997 au constituit factorii esențiali în derularea fără sincope a procesului privatizării.

În decembrie 1998, s-a semnat un acord între Société Générale și Fondul Proprietății de Stat (autoritatea ce se ocupa de participațiile statului), prin care Société Générale a subscris o majorare de capital de 20% și a cumpărat un pachet de acțiuni care i-a permis să devină proprietara a 51% din capitalul majorat al BRD. Un alt punct al programului de privatizare este îndeplinit în noiembrie 1999, prin intrarea în structura acționariatului Băncii Române pentru Dezvoltare, ca investitor instituțional, a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care cumpără un pachet reprezentând 4,99% din acțiuni.

În anul 2001, BRD a fost listată la Bursa de Valori București, în prima categorie, devenind rapid una dintre cele mai tranzacționate societăți. În urma unei campanii de redenumire care a avut loc în 2003, Banca Română pentru Dezvoltare a devenit BRD – Groupe Société Générale. Noua identitate a băncii avea drept scop consolidarea poziției sale și sensibilizarea publicului la identitatea companiei-mamă. În 2004, Société Générale a cumpărat pachetul rezidual de acțiuni deținut de statul român în capitalul BRD; astfel, participația sa a crescut de la 51% la 58,32%.

BRD este prima bancă din România care a introdus în oferta sa, în 1993, operațiunile de factoring, afiliindu-se în același an la Factors Chain International. În anul 2004, banca a devenit membru cu drepturi depline în această organizație, iar din 2011 este membru fondator al Asociației Române de Factoring și membru în Comitetul Director al acesteia.

În anul 2013, BRD lansează o aplicație care permite utilizatorilor să transfere sume de bani, să plătească facturile și să obțină informații despre contul bancar direct de pe telefonul mobil.

Anul 2014 a marcat un punct de cotitura pentru BRD, in care banca a revenit pe profit reusind in acelasi timp sa isi imbunatateasca profilul de risc si eficienta operationala.

In anul 2015, BRD va continua sa se bazeze pe soliditatea modelului sau de banca universala si pe capacitatea de a oferi solutii inovatoare si servicii personalizate unei baze largi de clienti. Mai mult ca niciodata, BRD are ambitia de a se pozitiona printre principalii actori economici care asigura conditiile revenirii investitiilor“

1.3 Cifre cheie ale BRD- Groupe Société Générale

Rezultate financiare

Tabelul 1.1

2013 2012 13 vs 12

Adecvarea capitalului

Tabelul 1.2

31.12.2013 31.12.2012 13 vs 12

Credite si depozite

Tabelul 1.1

2013 2012 13 vs 12

Adecvarea capitalului

Tabelul 1.2

31.12.2013 31.12.2012 13 vs 12

Credite si depozite

Tabelul 1.3

31.12.2013 31.12.2012 13 vs 12

Credite burte 2013

Împarțire pe segmente (Mld RON)

Un portofoliu de credite echilibrat din punct de vedere al mixului pe piață

– 51,5 % segment persoane fizice

– 48,5 % segment companii

Eforturi semnificative de provizionare făcute ȋn 2013 la nivelul IMM și al ȋntreprinderilor mici:

-Rate ridicate de default

-Creșterea expunerilor aflate ȋn insolvență

-Scaderea valorii colateralelor

Niveluri stabilite ale costului riscului pentru portofoliile aferente marilor companii și persoanelor fizice

Îmbunătățire semnificativă a ratei de acoperire a creditelor neperformante

-De la 35 % ȋn 2010 la 69% ȋn 2013

-Se estimează o normalizare a nivelului costului riscului pentru trimestrele urmatoare

2. Considerații teoretice

2.1 Prezentarea situațiilor financiare

IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare stabilește cerințele generale pentru prezentarea rapoartelor financiare anuale, prevede modele pentru strunctura lor , și stabilește cerințele minime pentru conținutul și prezentarea lor.

Entitățile nu sunt obligate să utilizeze titlurile noi ȋn situațiile lor financiare. IAS 1 revizuit intră ȋn vigoare ȋncepand la 1 ianuarie 2009 .

IAS 1 prevede categoric ca o entitate trebuie să aplice IAS 1 atunci când ȋntocmirea și prezentarea situațiilor financiare cu scop general sunt ȋn afara domeniului de aplicare IAS 1. De exemplu, acest standard nu se aplică la structura și conținutul situațiilor financiare interimare condensate ( aceste situații financiare sunt ȋntocmite ȋn conformitate cu IAS 34, Raportarea financiară interimară)

În plus cerințele din IAS 1 se aplică ȋn mod egal pentru toate entitățile, inclusiv celor care prezintă situații financiare consolidate și celor care prezintă situații financiare individuale, astfel cum sunt definite ȋn IAS 27 Situații financiare consolidate și individuale.

Însă urmatoarele instituții vor aplica prevederile acestui standard, cu modificările precizate ȋn alte Standarde specifice:

– ȋntreprinderile non-profit ȋn sectorul privat, public sau guvernamentale;

– băncile și societățile de asigurări (IAS 30 Informații prezentate ȋn situațiile financiare ale băncilor și ale altor instituții financiare similare);

– entitățile care nu dețin capital așa cum sunt ele definite ȋn IAS 32 Finacial Instruments; Disclosure and Presentation ( de exemplu : fondurile de investiții) .

Situații financiare anuale-sursa de informații ȋn analiza

financiară

Reprezentând elementul cel mai de baza din ansamblul sistemulul informațional al unei entităti economice, constabilitatea, furnizor principal de informații atat publice, cât și confidențiale, necesare managementului intern al ȋntreprinderii, pune la dispoziția tuturor claselor de utilizatori situații financiare anuale. Situațiile financiare anuale reprezintă cea mai importantă modalitate de a prezenta periodic terților informații colectate și prelucrate de sistemul contabil. Atât ȋntreprinderea, cât și omul, privit ca o entitate separată, are nevoie de informațiile conținute ȋn situațiile financiare anuale sau de rezultate obținute ȋn urma efectuării analizelor economico-financiare pe baza acestora, pentru a-și fundamenta deciziile lor economice.

Situațiile financiare anuale prin conținutul lor reușesc să ȋnglobeze ansamblul activităților unei ȋntreprinderi dintr-o perioadă determinată , devenind ȋn acest mod un mijloc de conducere și analiză , pe baza carora se realizează prognoze și se calculează o serie de indicatori macroeconomici.

Conceptul de situații financiare

La finele fiecărui an ȋntreprinderile, pentru a-și putea evalua și descrie activitatea sa, din decursul unei perioade determinate de timp, din punct de vedere al performanței, poziției financiare și a imaginii fidele pe care o infațișează, are angajamentul de a ȋntocmi situații financiare anuale. Conform Corpului Experților Contabili și Contabilior Autorizați din România, acestea reprezintă ,, produsul final al activității contabile” prin ,,clasificarea și sintetizarea unui cumul de tranzacții financiare” . Sub formularea de ,,Situații financiare anunale” ȋn România au fost denumite pentru prima oară ȋn cadrul OMFP nr. 1752/17.11.2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, Publicat ȋn Monitorul Oficial al României, Partea I , Nr. 1080 din 30.11.2005 , fiind preluată din Standardele Internaționale de Contabilitate (SIC), stabilindu-se totodată obligativitatea ȋntocmirii acestora de către toate peroanele juridice și cele fără scop lucrativ. Astfel, situațiile financiare anuale , reprezintă ,,documante oficiale pentru finalizarea ȋnchiderii exercițiului financiar” , documente de sinteza care ȋnglobeaza date financiar-contabile pe baza cărora se determină indicatorii financiar-contabili , care redau ȋntr-un mod mai sintetic și standardizat rezultatele dobandite de către ȋntreprindere. Situațiile financiare anuale sunt puternic standardizate, atât de către Consiliul pentru Standardele Internaționale de Raportare Financiară ( IASB, cât și de către normalizatori români și au o ,, structură riguroasă și precisă, pentru a prezenta cât mai clar informațiile” . Aceastea pun la dispoziția utilizatorilor informații comune despre tranzacțiile desfașurate ȋn perioada curentă, precum și obligațiile de plată și ȋncasările aferente ce se vor realiza ȋn viitor, date care servesc drept prim mijloc de informare ȋn procesul de fundamentare și adoptare a deciziilor lor economice. Pentru a evidenția caracteristicile primordiale ale performanței și poziției financiare , de asemenea și eventualele ezitari ale entitații , conducerea sa poate, pe langă setul de bază și obligatoriu de situații financiare, să realizeze o analiză financiară. În cadrul raportului de analiză sunt tratate urmatoarele aspecte: calculul și analiza principalilor indicatori , precum și influențele care determină performanța financiară, politicile de investiții și cea de dividende ale entității: sursele de finanțare și costurile îndatorării: resursele acesteia care nu sunt recunoscute în situațiile financiare. Responsabilitatea principală de a întocmi și preyenta informațiile cuprinse în situațiile financiare ale entității revine conducerii acesteia.

Utilizatorii situațiilor financiare

Situațiile financiare anuale sunt destinate atat managementului intern al întreprinderii, dar și pentru celelalte categorii de utilizatori, care sunt privați de dreptul de a cere orice gen de rapoarte tipice sau proprii activității lor. Întocmite astfel încat să răspundă tuturor cerințelor și nevoilor informaționale ale utilizatorilor, acestea sunt menite să prezinte date cât mai comune tuturor grupelor de utilizatori.

În literatura de specialitate sunt prezentate mai multe categorii de utilizatori ale situațiilor financiare anuale, clasificați în funcție de necesitațiile informaționale ale acestora. În tabel sunt sintetizate cele mai importante dintre acestea:

Contabilitatea oferă informații tuturor categoriilor de utilizatori analizate, deși necesitățile informaționale individuale sunt variate. În urma acțiunilor efectuate de fiecare utilizator în parte pot apărea divergențe între acestea, deoarece în funcție de interesele proprii ale acestora se formează comportamentul individual.

Obiectivul situațiilor financiare

Contabilitatea există și evoluează mereu în căutarea adevărului și, în acest sens , scopul contabilității este producerea de situații financiare anuale a căror obiectiv este de a oferi informații despre poziția financiară, performanța și modificările poziției financiare ale unei entități care sunt utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Situațiile financiare arată, de asemenea, rezultatele de administrare de management, sau responsabilitatea de gestionare a resurselor care îi sunt încredințate. Acestea reflectă în același timp rezultatul modului de folosire a resurselor încredințate managementului întreprinderii, care împrreună dau posibilitatea tuturor tipurilor de utilizatori de ași fundamenta și adopta decizii economice aferente sferei lor de activitate.

În cadrul fiecărei componente ale situațiilor financiare anuale , prin prisma obiectivului urmărit, sunt prezentate tranzacțiile și evenimentele economice realizate. Reflectând diverse aspecte ale acestora. Fiecare situație financiară în parte nu poate oferi o imagine globală întreprinderii sau să raspundă cerințelor informaționale ale utilizatorilor.

Deci, doar studierea setului întreg a documentelor de sinteză și raportare contabilă permite obținerea unei vziuni clare asupra întreprinderii și ,,ajută utilizatorii situațiilor financiare în estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie ale entități și în special a plăsari în timp a gradului de certitudine ale acestora.” Astfel informațiile de natură contabilă, care vizează perioade trecute trebuie să permită luarea unei decizii corecte în timpi utili pentru a atinge scopul esențial urmărit de desfașurarea contabilității.

Caracteristicile calitative ale situațiilor financiare

Pe parcursul istoricului practicii contabile sau conturat câteva atribute ale informațiilor financiarcontabile. Acestea: inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea și comparabilitatea, au fost incluse de către normalizatorii internaționali în Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IASB) ca fiind principalele caracteristici pe care trebuie sa le prezinte informațiile contabile. Doar acele informații care cumulează toate caracteristicile menționate anterior prezintă utilitate consumatorului de informații contabile.

In conformitate cu reglementarile contabile romanesti caracteristicile informatiilor contabile se definesc in felul urmator:

Inteligibilitatea – presupune ca informațiile prezentate ȋn situațiile financiare să fie ȋnțelese ușor de utilizatorii care posedă cunoștiinte suficiente ȋn domeniu economic și le-ar permite acestora realizarea de analize și concluzii ȋn urma studierii ȋn detaliu a informațiilor.

Relevanța – dacă ȋn procesul decizional, informațiile prezentate ȋn situațiile financiare anuale au permis evaluarea corectă a ansamblului de evenimente petrecute ȋn cadrul activității desfășurate de ȋntreprindere, evenimente care privesc perioade trecute, prezente sau viitoare, cât și care au fost de folos ȋn atestarea sau corectarea evaluărilor viitoare, atunci acestea pot fi denumite ca informații relevante.

Relevanța informațiilor e dată, pe de altă parte și de pragul de semnificație a acestora, care reflectă gradul de influență a informațiilor asupra deciziilor economice ale utilizatorului ȋn cazul ȋn care au fost prezentate ȋn mod eronat sau chiar omise de tot la prezentare.

Credibilitatea – informațiile care dau posibilitatea elaborării unor decizii fundamentate pe date cât mai certe și care nu conțin erori semnificative și ȋn același timp nepărtinitoare, pot fi considerate credibile. Credibilitatea lor e dată de reprezentarea fidelă a rezultatelor și poziției financiare a ȋntreprinderii, de reflectarea tuturor tranzacțiilor și evenimentelor realizate ȋn mod fidel și ȋn același timp respectând principiul prevalenței economicului asupra juridicului, fiind contabilizate corespunzător realității lor economice, și nu doar formei lor juridice.

Credibilitatea este caracterizată de urmatoarele ȋnsușiri:

– ea trebuie să fie neutră, astfel ȋncat să nu influențeze procesul decizional, precum și modul de formare a unui raționament ȋn vederea atingerii scopurilor sau rezultatelor propuse

– prudența este reliefată prin intermediul principiului prudenței și presupune propagarea unei viziuni pesimiste asupra capitalurilor ȋntreprinderii precum și subevaluarea șanselor afacerii.

Prezentând un grad de precauție, această abordare economică obligă agentul economic să evite supraevaluarea activelor și veniturilor, ȋn timp ce datoriile și cheltuielile sale să le evalueze ȋn totalitate, chiar dacă unele din ele au apărut ȋntre data ȋnchiderii exercițiului financiar și data ȋntocmirii bilanțului contabil, luând ȋn calcul, indiferent de rezultatul obținut ȋn exercițiul financiar, totalitatea eventualelor pierderi, riscuri și deprecieri probabile.

– integralitatea informațiilor financiar-contabile presupune ca acestea să fie complete sub toate aspectele semnificative, dând dovadă de credibilitate și să nu fie irelevante, deci să nu conțină omisiuni care ar conduce la o informare falsă sau eronată a utilizatorului.

Comparabilitatea – modele contabile de evaluare, prezentare și clasificare a elementelor descrise ȋn situațiile financiare anuale folosite de către ȋntreprindere trebuie să dea dovadă de permanență ȋn timp, doar ȋn acest mod se poate ȋndeplini această cerintă. Ca urmare ,,utilizatorii trebuie să aibă posibilitatea de a identifica diferențele dintre metodele contabile utilizate” ȋn cazul ȋn care ȋntreprinderea a efectuat o schimbare a acestora. Atât ȋn cadrul aceleiași ȋntreprinderi, de-a lungul perioadelor, cât și la mai multe ȋntreprinderi ȋn același timp trebuie utilizate aceleași modalități de prezentare și cunatificare a acelorași tranzacții și evenimente economice, intr-o maniera unitara, pentru ca utilizatorul sa poata face diferenta dintre politicile contabile folosite de-a lungul timpului. Deci, informația trebuie să permită compararea sa ȋn timp și spațiu, pentru a deveni cât mai valoroasă.

În ceea ce privește informația relevantă și credibilă, cadrul contabil IASB , menționează: oportunitatea; raportul cost-beneficiu , care este mai degrabă o constrangere generală decat o caracteristică calitativă; și echilibrul ȋntre caracteristicile calitative; ca fiind limitele acesteia.

Prin urmare, informația trebuie să fie la timpul potrivit, la locul potrivit și prezentată oamenilor potriviți ȋn vederea adoptării unor decizii cât mai corecte. De asemenea, beneficiile urmate de cunoașterea informațiilor trebuie să fie mai mari decat costul obținerii acestora și, nu ȋn ultimul rând, caracteristicile calitative ale acestora să prezinte un echilibru adecvat ȋntre ele pentru a ȋndeplinii obiectivul situațiilor financiare.

2.2 Instrumente financiare – descriere si prezentare

Standardul Internațional de Contabilitate 1 (IAS1) Prezentarea situațiilor financiare, specifică setul complet de situatii financiare, care inculde:

– o situație a poziției financiare la finalul perioadei (bilanțul)

– o situație a rezultatului global pe perioada ( contul de profit și pierdere)

– o situație a modificărilor ȋn capitalurile proprii pe perioada

– o situație a fluxurilor de trezorerie pe perioada

– note, cuprinzând un rezumat la politicilor contabile semnificative și alte informații explicative

– o situație a poziției financiare de la ȋnceputul primei perioade comparative, atunci când entitatea aplică retroactiv o politică contabilă sau face o retratare retroactivă a elementelor din situațiile sale financiare, sau atunci când reclasifică elementele din situațiile sale financiare

Însă, nu toate entitățile patrimoniale sunt obligate să ȋntocmească setul complet de documente de sinteză și raportare contabilă. Articolul 3 din OMFP 3055 din 29 octombrie 2009, specifică doua categorii de entități, care ȋntocmesc fie setul complet de situații financiare anuale, fie setul de situații financiare simplificat. Includerea ȋntr-o categorie sau alta a unei entități depinde de faptul dacă acestea, la data bilanțului, depașește sau nu limitele a doua dintre urmatoarele criterii de mărime:

● Total active

● Cifra de afaceri

● Numar mediu de salariați ȋn cursul exercițiului financiar

Așadar, cele care depașesc două dintre cele trei limite menționate, ȋntocmesc setul complet de situații financiare anuale, format din :

– bilanț

-contul de profit și perdere

-situația modificărilor capitalul propriu

-situația fluxurilor de trezorerie;

-note explicative la situațiile financiare anuale

Cele care nu ȋndeplinesc această conditiile vor ȋntocmi setul de situații financiare simplificat alcătuit din:

-bilanț

-contul de profit și pierdere

-note explicative la situațiile anuale

Situația modificarilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie se pot ȋntocmi, de cele din urmă, facultativ.

3. Performanțe operaționale de calitate

3.1 Bilanțul

Bilanțul este documentul de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfarșitul exercițiului financiar, precum și ȋn celelalte situații prevăzute de lege. În bilanț elementele de activ și datorii sunt grupate după natură și lichiditate, respectiv natura și exigibilitate. Multă vreme, bilanțul și contul de profit și pierdere și-au disputat ȋntaietatea ȋn materie de dominare a utilității situațiilor financiare prezentate.

Componentele de bază ale situațiilor financiare sunt urmatoarele:

– Bilanțul

– Contul de rezultate

– Situația fluxurilor de trezorerie

Bilanțul furnizează informații privind natura și sumele investite ȋn resursele ( activele) ȋntreprinderii, obligațiile ei vizavi de creditori, precum și partea proprietarilor ȋn aceste resurse.

Bilanțul redă bogația acumulată la sfarșitul unui exercițiu financiar.

Contul de rezultate indică ce profit/pierdere a generat o ȋntreprindere la finele perioadei.

Fluxurile de trezorerie prezintă și identifică mișcările de numerar din perioadă.

În afară de cele trei componente de bază, situațiile financiare mai cuprind:

– situația modificărilor capitalului propriu

– politici contabile și note explicative,

ca situații ajutătoare la crearea unei imagini fidele, explicative și motivaționale a situației financiare a unei ȋntreprinderi

Din punct de vedere economic, bilanțul prezintă capitalurile titularului de patrimoniu. Capitalurile sunt reprezentate atât sub aspectul originii lor, respectiv resursele (aporturi la capital, rezerve, datorii , beneficii etc.), cât și a modului de utilizare (bunuri economice, creanțe, pierderi, etc.).

Acest mod de interpretare generează ecuația bilanțieră de tip economic:

Utilizări = Resurse

Sau

Active = Pasive

Modelul economic de bilanț permite să se raspundă la ȋntrebări ca: de unde vin fondurile necesare finanțării ȋntreprinderii, de cine este finanțată? ; care sunt necesitățile ȋntreprinderii și care a fost utilizarea dată resurselor de care ȋntreprinderea a dispus?

Din punct de vedere juridic, un bilanț reflectă:

– În activ , drepturi de proprietate și de creanță, clasificate ȋntr-o ordine rațională;

– În pasiv, datoriile ȋntreprinderii față de terți și datoriile ei față de aportorii de capitaluri (asociați), clasificate ȋntr-o ordine rațională.

Din interpretarea juridică, rezultă urmatoarea ecuație bilanțieră:

S = A- D

ȋn care: S = situația netă;

A = active;

D = datorii față de terți;

Situația netă este echivalentă capitalurilor proprii. În literatura de specialitate se ȋntâlnește ca termen echivalent patrimoniul net.

Prin gruparea posturilor bilanțiere dupa funcțiile ȋntreprinderii se poate ajunge la o abordare de tip funcțional.

Prezentarea funcțională a bilanțului

Funcția de investire

Funcția de

exploatare

Gestiunea

trezoreriei

Printr-o prelucrare adecvată, se poate face trecerea de la bilanțul funcțional la bilanțul financiar. În acest sens, elementele de activ și de pasiv trebuie reclasificate după criteriul duratei: cu o durată de peste un an, cu o durată de sub un an.

Sub aspect financiar, prezentarea funcțională a bilanțului permite descompunerea ȋn trei agregate:

– fondul de rulment

– necesarul de fond de rulment

– trezoreria netă

Bilanțul funcțional este convertit ȋntr-un bilanț financiar prin urmatoarea amenajare de posturi:

Total active = Total pasive= 2000 u.m

De aici calculul celor trei indicatori se prezintă astfel:

– Fondul de rulment: IV- I = 1600 – 1400 = 200 u.m

– Necesarul de fond de rulment : II – V = 400-280 = 120 u.m

– Trezoreria netă : III – VI = 200 – 120 = 80 u.m

Acești trei indicatori informează asupra echilibrului financiar al ȋntreprinderii , prin relația:

Fondul de rulment( FR) Necesarul in fond de Trezoreria netă (TN)

200 u.m – rulment (NFR) 120 u.m = 80 u.m

Această relație de echilibru , rod al abordării de tip financiar, evidențiază faptul că echilibrul financiar al ȋntreprinderii este consecința deciziilor luate de ȋntreprindere pe termen scurt privind gestiunea stocurilor, politica de credit comercial fata de clienți, relațiile de decontare cu furnizorii, investițiile și acoperirea lor cu resurse de finanțare permanente.

Modelul financiar- funcțional de analiză a fost criticat deoarece nu a ținut cont de caracterul inflaționist al economiilor occidentale de prin anii 1970 si a confundat noțiunile de maturitate și de permanență a creditelor de trezorerie, care nu constituie o resursă excepțională, ci o resursă permanentă prin accesul la credite bancare pe termen scurt.

Formatul bilanțier

Modelele de bază ale bilanțului prezentate de literatura și practica mondială sunt: formatul orizontal, sub forma de tabel cu doua coloane, și formatul vertical, sub forma de listă.

Majoritatea firmelor nord-americane ȋntocmesc și publica un bilanț compus din trei mase patrimoniale (activele, datoriile și capitalurile proprii) , prezentate fie ȋn formatul orizontal ( cont ), fie ȋn cel vertical ( lista ).

Spre deosebire de multe tări europene, ȋn care activul bilanțier este prezentat ȋn ordinea crescătoare a lichidității lor, iar pasivele ȋn ordinea crescătoare a exigibilității lor, ȋn S.U.A. și ȋn Canada firmele ȋși prezintă activele și pasivele ȋn ordinea descrescătoare a lichidității, respectiv a exigibilității lor. Aceasta clasificare denotă un element al culturii contabile de tip nord-american, accentul fiind pus pe elemntele pe termen scurt, astfel spus lichiditățile și exigibilitățile imediate, prezentate ca prime elemente ale structurii bilanțiere ( ȋn partea de sus a bilanțului)

Formatul orizontal , sub forma de tabel cu doua coloane, este fundamentat pe baza relației :

Active = Capitaluri

sau

Activ = Capitaluri proprii + Datorii

A = C + D

Ecuația fundamentală a contabilității capătă aici semnificația că fiecare unitate monetară investită ȋntr-un activ a fost finanțată fie de proprietari, fie de terți (instituții financiare, furnizori sau alți creditori)

Bilanțul unei societăți comerciale la 31 decembrie N , se prezintă astfel:

BILANT

la 31 XII N

Formatul vertical , sub forma de listă, este fundaentat pe baza relației:

Activ – Datorii = Capitaluri proprii

A – D = C

Bilanțul prezentat sub formă verticală se obține prin deducerea datoriilor din activ, dupa ce ȋn prealabil acestea au fost clasificate ca fiind exigibile ȋn termen de peste un an și mai mici de un an.

Prezentarea bilanțului ȋn format listă (vertical) scoate ȋn relief lichiditatea ȋntreprinderii prin subtotalul active circulante nete și, de asemenea, evidențiază capitalul propriu al societății.

BILANT

la 31 XII N

Elementele bilanțului

Elementele care descriu poziția finaciară a ȋntreprinderii sunt : activele, datoriile și capitalurile proprii.

Activele. Un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute de la care se asteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate.

Avantajele economice legate de un activ corespund potențialului prin care acest element contribuie, direct sau indirect, la un flux de lichidități de care să beneficieze ȋntreprinderea. Acest potențial poate să fie:

– un potențial de producție – activ de exploatare

– capacitatea de a reduce ieșirile de fonduri atunci cand o alta tehnologie a procesului de producție conduce la reducerea costurilor de producție.

Datoriile. O datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care ȋncorporează beneficii economice .

Ieșirea de resurse generatoare de beneficii economice poate să se realizeze prin :

– o plata sub forma de lichidități

– un transfer de servicii

– o ȋnlocuire a acestei obligații printr-o altă obligație

Capitalurile proprii. Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al proprietarilor ȋn activele ȋntreprinderii, după deducerea tuturor datoriilor.

Pentru a fi recunoscute ȋn bilanț, elementele care corespund definiției unei structuri bilanțiere trebuie să ȋndeplinească simultan doua condiții:

– să existe posibilitatea intrării ȋn ȋntreprindere ( ȋn cazul activelor ), respectiv ieșirii din ȋntreprindere ( ȋn cazul datoriilor ) a beneficiilor economice viitoare aferente

– costul sau valoarea elementelor respective să poate fi evaluat(ă) ȋn mod credibil.

A. Activul bilanțier

Structura activului bilanțier : active imobilizate, active circulante , cheltuieli ȋn avans.

a) Activele imobilizate

-sunt active generatoare de beneficii economice viitoare și deținute pe o perioadă mai mare de un an. Ele trebuie evaluate la costul de achiziție sau la costul de producție.

Activele imobilizate cuprind trei grupe:

– imobilizări necorporale

– imobilizări corporale

– imobilizări financiare

I. Imobilizările necorpoarele numite și active intangibile sau active nemateriale sunt active care se prezintă sub forma unor bunuri fără materialitate.

În componența imobilizărilor necorporale sunt incluse:

– cheltuieli de constituire

– cheltuieli de dezvoltare

– concesiuni, brevete, licențe, marcă, drepturi și valori similare

– fondul comercial

– avansuri și imobilizări necorporale ȋn curs de execuție

1. Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de ȋnființarea sau dezvoltarea unei entități ( taxe și alte cheltuieli de ȋnscriere și ȋnmatriculare, cheltuieli privind emisiunea și vânzarea de acțiuni și obligațiuni, precum și alte cheltuieli de aceasta natură). Cheltuielile de constituire trebuie amortizate ȋn cadrul unei perioade de maximum 5 ani.

2. Cheltuielile de dezvoltare sunt reprezentate de costurile aferente pentru realizarea unor obiective strict individualizate de dezvoltare tehnologică. Cheltuielile de dezvoltare se amortizează pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, dupa caz.

3. Concesiunile, brevetele, licențele, mărcile, drepturile și valorile similare includ costurile efectuate pentru achiziționarea drepturilor de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu, ȋn cazul concesiunilor, al unui brevet, al unei licențe, al unei mărci și al altor drepturi de proprietate industrială și intelectuală, precum programe informatice create de ȋntreprindere sau achiziționate de la terți ȋn scopul utilizării pentru nevoile proprii.Se amortizează pe durata prevazută pentru utilizarea lor către entitatea care le deține.

4. Fondul comercial se recunoaște de regulă la consolidare și reprezintă diferența dintre costul de achiziție și valoarea justă, la data tranzacției, a parții din activele nete achiziționate de către o entitate.

5. Avansurile și imobilizările necorporale ȋn curs de execuție. În cadrul avansurilor și al altor imobilizări necorporale se ȋnregistrează avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale, programele informatice create de entitate sau achiziționate de la terți pentru necesitățile proprii de utilizare, precum și rețete, formule, modele, proiecte și prototipuri.

II. Imobilizările corporale reprezintă bunuri materiale de folosința ȋndelungată ȋn activitatea unei ȋntreprinderi, care se gasesc sub forma de terenuri și amenajări la terenuri, investiții tehnice și mașini, utilaje și mobilier.

1. Terenuri și construcții

Terenurile reprezintă imobilizări corporale ce cuprind două categorii: terenuri și amenajări de terenuri. Terenurile au durata de utilizare nelimitată, fiind elemente ale imobilizărilor corporale care nu se supun amorizării. În schimb, investițiile efectuate pentru amenajarea terenurilor și alte lucrări similare se supun amortizării.

Construcțiile sunt imobilizări corporale reprezentate de clădiri achiziționate de la terți sau din producție proprie, care se supun amortizării, deoarece ele au durata de utilizare limitată.

2. Instalațiile tehnice și mașinile sunt imobilizări corporale, reprezentate de echipamente tehnologice ( mașini, utilaje și instalații de lucru), instalații de control , reglare, mijloace de transport, animale și plantații.

3. Alte instalații, utilaje și mobilier, includ active nenominalizate ȋn grupele menționate, cum ar fi: mobila, aparatura de birotică și alte active corporale.

4. Avansurile și imobilizările corporale ȋn curs de execuție, includ imobilizările corporale ȋn curs de execuție ( care nu au fost terminate) pentru nevoile proprii efectuate de ȋntreprindere sau de terți.

III. Imobilizările financiare sunt definite și ca investiții financiare pe termen lung sau de portofoliu, care cuprind valorile financiare investite de ȋntreprindere ȋn patrimoniul altor societăți sub forma titlurilor de participare și creanțe financiare, ȋn scopul obținerii de venituri financiare sub forma dividendelor sau dobanzilor, prin creșterea valorii capitalizate sau prin realizarea de beneficii din comercializarea acestor investiții.

Imobilizările financiare cuprind:

– acțiunile deținute la entitățile afiliate

– ȋmprumuturile acordate entităților afiliate

– interesele de participare

– ȋmprumuturile acordate entităților de care compania este legată ȋn virtutea intereselor de paticipare

– alte investiții deținute ca imobilizări

– alte ȋmprumuturi

b) Activele circulante

Reprezintă bunurile și valorile care se dețin pe o perioadă scurtă ȋn activitatea ȋntreprinderii și participă la un singur circuit economic, modificandu-și ȋn permanență forma.

Activele circulante mai sunt denumite și active curente.

În categoria activelor circulante se includ:

– stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost ȋntocmita factura

– creanțe

– investiții financiare pe termen scurt

– casa și conturile la banci

1. Stocurile sunt active circulante:

– deținute pentru a fi vandute pe parcursul defașurării normale a activității

– ȋn curs de producție ȋn vederea vânzării ȋn procesul desfășurării normale a activității

– sub forma de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite ȋn procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

2. Creanțele. Sunt numite și valori ȋn curs de decontare și reprezintă valorile avansate temporar de ȋntreprindere terților (persoane fizice sau juridice) pentru care urmează să primească un echivalent (o suma de bani sau un serviciu).

3. Investițiile financiare pe termen scurt ( numite și titluri plasament sau valori de trezorerie) reprezintă valori financiare investite de ȋntreprindere ȋn vederea realizării unui caștig pe termen scurt. În structura investițiilor financiare pe termen scurt se includ:

– acțiuni proprii

– alte investiții financiare

4. Casa și conturi la banci. Acestea sunt reprezentate de valori care ȋmbracă efectiv forma de bani, fiind separate disponibilitățile ȋn devize de cele ȋn lei.

c) Cheltuieli ȋn avans sunt reprezentate de valori ce asigură alocarea pentru fiecare exercițiu financiar a cheltuielilor care ȋi sunt proprii.

Cheltuielile ȋnregistrate ȋn avans sunt valori contabilizate ȋn cursul exercițiului curent, dar care se referă la servicii care vor fi primite ȋn cursul exercițiului umător, când vor fi recunoscute drept cheltuieli ale perioadei ( chirii, abonamente plătite ȋn avans )

B . Pasivul bilanțier

Structura pasivului bilanțier: capital și rezerve, provizioane pentru riscuri și cheltuieli, datorii, venituri ȋn avans.

a) Capitalul și rezervele ( capitalurile proprii ) reprezintă dreptul acționarilor asupra activelor unei entități, dupa deducerea tuturor datoriilor.

În structura capitalului propriu se cuprind:

– aporturile de capital

– primele de capital

– rezervele din reevaluare

– rezervele

– rezultatul reportat

– rezultatul exercițiului financiar

b) Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli reprezintă datorii probabile ale ȋntreprinderii care sunt constituite, de regulă, la sfarșitul exercițiului.

c) Datoriile ( numite și capital strain) sunt resursele de finanțare externe puse la dispoziția ȋntreprinderii, fie de către bănci sau alte instituții financiare, fie de furnizori sau terți și pentru care ȋntreprinderea trebuie să acorde o prestație sau echivalent valoric.

d) Venituri ȋn avans reprezintă valori ce asigură alocarea pentru fiecare exercițiu financiar numai a veniturilor care ȋi sunt proprii. În structura lor se includ subvenții pentru investiții și venituri ȋnregistrate ȋn avans.

Subvențiile pentru investiții sunt surse de finanțare alocate de la bugetul de stat sau din alte surse nerambusabile destinate achiziționării echipamentelor

Veniturile ȋnregistrate ȋn avans sunt valori contabilizate ȋn cursul exercițiului ȋn contul unor servicii care vor fi prestate ȋn cursul exercițiului următor, când vor fi recunoscute ca venituri ( chirii, abonamente ȋn avans)

3.2 Contul de profit și pierdere

Pentru a calcula și comunica informația privind profitul și pierderea se întocmește contul de rezultate, denumit în țara noastră contul de profit și pierdere.

Acesta reprezintă un tabel recapitulativ (centralizator) privind mărimea cheltuielilor și veniturilor, clasificate în raport de diverse criterii. De regulă, aceste criterii sunt cel al naturii sau al destinației cheltuielilor și veniturilor.

Cheltuielile, după destinația lor, sunt grupate pe feluri de activități:

– de exploatare,

– financiare,

– extraordinare.

În cadrul lor se diferențiază pe elemente primare în raport de felul resurselor utilizate (materii prime, materiale și mărfuri, lucrări și servicii primite de la terți, cheltuieli cu personalul, impozite, taxe și vărsăminte asimilate, amortizări și provizioane, dobânzi plătite, sconturi de decontare acordate etc.).

Veniturile, după natura lor, sunt grupate pe feluri de activități:

– de exploatare,

– financiare,

– extraordinare.

În cadrul lor se diferențiază în funcție de natura rezultatului (vânzări de produse, mărfuri și lucrări, venituri din producția stocată și nevândută, venituri din producția proprie de imobilizări, venituri din dobânzi și dividende, venituri din vânzarea mijloacelor fixe etc.).

Contul de rezultate construit în raport de natura veniturilor și cheltuielilor, se prezintă astfel:

Contul de profit și pierdere

Contul de profit și pierdere este proiectat (elaborat) ca un tablou (formulat distinct) în cadrul căruia se face următoarea delimitare sau grupare privind rezultatele exercițiului.

Rezultatul curent este constituit din rezultatele activităților de exploatare și rezultatele activităților financiare.

Rezultatul extraordinar împreună cu rezultatul curent determină rezultatul brut. La rezultatul brut se aplică cote de impozit pe profit și se obține rezultatul net al exercițiului încheiat.

Având în vedere faptul că în reglementările legale în vigoare se face o delimitare riguroasă între activitatea de exploatare curentă, elementele financiare și elementele extraordinare, contul de profit și pierdere este structurat în câte două grupe pentru fiecare dintre acestea, o grupă pentru veniturile și o altă grupă pentru cheltuieli, care, la rândul lor, sunt delimitate pe categorii sau feluri de venituri și respectiv de cheltuieli.

„Venituri de exploatare” – conține următorii indicatori: Vânzări de mărfuri și Producția vândută, care împreună constituie Cifra de afaceri, precum și Producția stocată, Producția imobilizată, care însumate reprezintă Producția exercițiului, după care sunt înscriși și indicatorii: Subvenții de exploatare, Alte venituri din exploatare.

„Cheltuieli pentru exploatare” – sunt înscriși indicatorii privind: costul mărfurilor vândute; cheltuielile materiale (materii prime și materii consumabile; combustibil, energie și apă); impozite, taxe și vărsăminte asimilate; cheltuieli cu personalul (salarii personal; asigurări și protecție socială); alte cheltuieli de exploatare.

Rezultatul exercițiului (profitul sau pierderea) din exploatare se determină prin compararea totalurilor veniturilor cu cheltuielile din exploatare.

„Veniturile financiare” – sunt constituite din: titluri și creanțe imobilizate; titluri de plasament; diferențe de curs valutar; venituri din dobânzi și comisioane; alte venituri financiare.

„Cheltuieli financiare” – sunt formate din: creanțe imobilizate; titluri de plasament; diferențe de curs valutar; dobânzi; alte cheltuieli financiare.

Veniturile și cheltuielile din exploatare împreună cu veniturile și cheltuielile financiare se iau în calcul și pentru stabilirea rezultatului curent al exercițiului financiar.

Veniturile extraordinare și cheltuielile extraordinare conțin cheltuielile din calamități naturale și alte evenimente extraordinare.

Rezultatul extraordinar al exercițiului (profit sau pierdere) se stabilește prin compararea veniturilor extraordinare cu cheltuielile extraordinare sau invers după cum se obține profit și respectiv pierdere.

Un alt element sau indicator distinct al contului de profit și pierdere îl constituie impozitul pe profit, ce reprezintă o cotă procentuală aplicată asupra rezultatului exercițiului încheiat în perioada curentă.

Contul de profit și pierdere, așa cum s-a putut observa, nu are forma unui cont obișnuit, el prezintă veniturile și cheltuielile într-o anumită succesiune și pentru toți indicatorii sau elementele din structura sa conține date de la finele exercițiului financiar încheiat, precum și de la sfârșitul celui precedent.

Prin compararea datelor exercițiului financiar încheiat cu datele exercițiului financiar precedent se poate concluziona dacă activitatea agentului economic este rentabilă sau nerentabilă.

De asemenea, se poate analiza care dintre indicatorii realizați au influențat pozitiv sau negativ activitatea agentului economic.

Paragraf text scris cu stilul 12 pt, la 1,5 rânduri.

3.2.1 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3)

Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri. Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.