Analiza Activelor Circulante ALE Unei Societati Comerciale

ANALIZA ACTIVELOR CIRCULANTE ALE UNEI SOCIETĂȚI

COMERCIALE

Introducere

Importanța analizei economico-financiară la nivelul firmei

Consider de o importanță majoră abordarea problemelor unei întreprinderi prin studierea profundă a acesteia din punct de vedere economico-financiar, prin prisma relației cauză-efect, astfel se pot descoperi: punctele tari, punctele slabe, amenințările și posibilitățile de îmbunătățire.

Sunt de părere că analiza economico-financiară presupune un studiu metodic aprofundat, combinat cu o prezentare a evoluției unei firme pe parcursul anilor, privind structura sa financiară și rentabilitata, pornind de la bilanț, cont de rezultat și de la celălalte informațiii oferite de întreprindere sau care pot fi obținute prin analize.

În opinia mea această analiză a firmei este una utilă și necesară atât firmei căreia i se realizează analiza, dar și a băncilor și instituțiilor financiare ce dispun astfel o garanție, pentru a-și acoperi riscul de non-plată, fapt ce obligă astfel firma să îți pună la punct analize ale riscului financiar și economic, noțiunea de lichiditate devenind insuficientă.

Prin realizarea unei analize economico-financiare se poate obține un set complet de informații pentru stabilirea unor elemente constitutive în luarea unor decizii, realizarea unei evaluarii a întreprinderii și evalurea liniilor de acțiune.

Importanța analizei economico-financiară la nivelul activelor circulante

Activele circulante sunt în primul rând utile în structura economică a întreprinderii având rol de obiect asupra căruia se realizează acțiunea de prelucrare și transformare specifică unității în cauză. Activele circulante înglobează stocurile ce împreună cu valoarea adusă din afara unității sub formă de materii prime, materiale, combustibili se completează cu cea conservată prin procesele de transformare, devenind active circulante de tipul producției neterminate, produselor finite și semifabricatelor destinate vânzării. Prin urmare, în conceptul de active circulante se includ, pe lângă stocurile de bunuri materiale, mijloacele în decontare (creanțele), precum și disponibilitățile bănești din casă sau de la bancă.

Consider ca o importanță majoră a activelor circulante la fel ca și a mijloacele fixe o prezintă includerea acestora structura de producție, în urma unui proces de consum. În procesul de producție, elementele de activ circulante își transferă o mare parte din valoare (potențialul economic), conservată anterior în produs, iar altă parte se pierde prin risipă, degradare, rebuturi, furt etc.

În mod concret, activele circulante înglobează valoarea cedată de celălalte elemente ale structurii interne a întreprinderii: personal, active fixe, mediu. Prin urmare, activele circulante dobândesc o importanță deosebită în structura internă a întreprinderii, fiind prezente pretutindeni.

Capitolul I

Conform Constituției, economia României este o economie de piață înca din anul 1991. Aceasta are drept scop asigurarea unei concurențe loiale între cerere și ofertă. Îndeplinirea acestui scop se realizează printr-o amplă cercetare a fenomenului economic ce presupune existența unor procedee, principii și intrumente adecvate, specifice științei (regularități, principii, legi), dar și domeniului economic (consum de resurse financiare, materiale, umane,mediu ) conducând spre rezulate.

Astfel pentru a avea o economie cât mai performantă este nevoie de o performanță economico-financiară definită ca fiind „nivel calitativ superior al activității economico-financiare desfășurate de agenții economici, care apreciază cu ajutorul mai multor indicatori, cum sunt: cifra de afaceri, rentabilitatea capitalului, productivitatea muncii, randamentul capitalului, profit brut și net, rata anuală de înnoire a capitalului fix, eficiența utilizării mijloacelor fixe etc”. Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia poziția firmei, atunci când este analizată din interior de către conducători, acționari actuali, angajații având ca scop detectarea evantualelor situații de dezechilibru și stabilirea măsurilor de remediere, iar cand este analizată din exterior de către analistii financiari, acționarii potențiali, organisme bancare și financiare (de cele mai multe cu scopul acordării de credite) sau chiar statul.

Această analiză economico-financiară studiază fenomene complexe ce le descompune în elemente componente simple, în trepte de la complex la simplu, în vedera obținerii unor rezultate finale ce au drept scop: formularea unei aprecierii pertinente referitoare la situația economico- financiară a unei firme, identificarea factorilor, cauzelor și condițiilor care au determinat acea situație economică a firmei, identificarea rezervelor interne de îmbunătățire a activitații acesteia. Mai pe scurt analiza reprezintă inversul evoluției activității unei firme, ea pornind de la rezultatele fenomenului către factorii care au dus la aceste rezultate.

Active

Am menționat mai sus despre identificarea rezervelor interne de îmbunătățire a activității societății astfel o parte semnificativă a capitalului este imobilizată în active.

Activul este definit ca fiind o resursă controlată de întreprindere, provenită din evenimente din trecut, de la care se așteaptă beneficii viitorare în favaorea întreprinderii. Aceste beneficii reprezintă în fond avantaje economice sub formă de: producere de bunuri și servicii, schimbul activelor existente cu alte active, utilizarea pentru stingerea unei datorii, distibuția propietarilor întreprinderii.

Conform situațiilor financiare surprinse în IAS 1 “Prezentarea situațiilor financiare”, preluate integral din IFRS, se prezintă :

Active imoblizate

Imoblizări corporale

Fond comercial

Alte imoblizări necorporale

Investiții în entități asociate

Active financiare disponibile în vederea vânzării

+ Active circulante

Stocuri

Creanțe comerciale

Alte active circulante

Numerar și echivalente în numerar

= Total active

Activele circulante

Un rol esențial în structura economică a întreprinderii, îl ocupă activele circulante ce reprezintă obiectul asupra căruia se realizează acțiunea de prelucrare și transformare.

În literatura de specialitate noțiunea de activ circulant este prezentat sub diverse forme:

Activele circulante (curente) sunt bunuri și valori care participa la un singur circuit economic, fiind deținute pe termen scurt (mai mic de un an) de către societate

Activele circulante (curente) reprezintă numerar și alte active care se estimează că vor fi transformate în numerar, în maxim un an , cum ar fi creanțele, stocurile, instrumentele financiare tranzacționabile

Active circulante (curente) numerar și alte active care se estimează că vor fi transformate în numerar, în maxim un an , cum ar fi creanțele, stocurle instrumentele financiare tranzacționabile. De regulă activele curente nu sunt foarte profitabile, dar tind să confere lichiditate și siguranță operațiunilor unei societăți

Întrunind toate aceste definiții și nu numai am reușit să înglobez următoarea definiție a activelor circulante: reprezintă bunuri economice, deși nu foarte profitabile, dar ce conferă lichiditate sporită societății, prin participarea la procesul de producție sub diverse forme (durata de exploatare este mai mica de 1 an), consumând și transmițând dintr-o data valoarea asupra noului produs, acestea fiind din punct de vedere financiar într-o continuă schimbare naturală și funcțională (bani, creanțe, stocuri) în timpul ciclurilor economice (aprovizionare, producție desfacere), înlocuite permanent de alte active circulante de același fel.

O.M.F.P. nr.1752/2005 alin.147- (1) arată că „un activ se clasifică ca activ circulant

atunci când:

se așteptă să fie realizat sau este deținut cu intenția de a fi vândut sau consumat în cursul normal al ciclului de exploatare al entității;

este deținut, în principal, în scopul tranzacționării;

se așteptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului; sau

este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

Aceste bunuri a căror perioada de utilizare este mai mică de 1 an se pot clasifica astfel:

sub formă materială : mărfuri, produse, materiale

sub formă de creanță de la terți : clienți, debitori etc

Sub formă bănească: investiții financiare pe termen scurt, dar și casa și conturile de la banci

În categoria activelor ciruclante sunt curpinse:

a) stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factură;

b) creanțe;

c) investiții pe termen scurt;

d) casa și conturi la banci.

Pentru recunoșterea unui activ circulant trebuie îndeplinite următoarele condiții:

• Probabilitatea ca în urma utilizării acestora să se obțină beneficii economice viitoare

• Trebuie evaluate în mod credibil

Pentru a se realiza o evaluare credibilă trebuie îndeplinite condițiile:

la costul de achiziție sau costul de producție

Ajustările de valoare se fac pentru activele circulante în vederea prezentării acestora la cea mai mica valoare de piața sau în caz special la o altă valore atribuită în bilanț la momentul respectiv

1.2.1. Stocurile sunt clasificate active circulante conform O.M.F.P. nr.1752/2005 alin.152-(1):

a) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;

b) în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfățurării normale a activității

c) sub forma de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

Astfel în cadrul stocurilor se cuprind: mărfurile, și anume bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării, materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată, materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile), care participă sau ajută la procesul de fabricație, materialele de natura obiectelor de inventar, semifabricatele, animalele și păsările, respectiv animalele născute și cele tinere de orice fel crescute și folosite pentru reproducție, ambalajele, producția în curs de execuție, reprezentând producția care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, bunurile aflate în custodie.

Creanțe (valori în curs de decontare) sunt acele sume valori date în avans de către societate către alte entități sau persoane fizice, în urma căruia societatea urmeză să primească o sumă de bani sau un serviciu.

Această relație se poate creea între societate și furnizorii, clientii, personalul, asigurarile sociale, bugetul statului, entitatile afiliate si cele legate prin interese de participare, asociatii/actionarii, debitorii si creditorii diversi.

Investitiile pe termen scurt reprezintă acele investiții făcute cu scopul de a aduce un câștig pe termen scurt societății, cum ar fi : acțiuni, obligațiuni, acțiuni proprii răscumpărate temporar

Casa și conturile la bănci reprezintă valorile sub formă de bani și cuprind: valorile de încasat, cum sunt cecurile și efectele comerciale depuse la banci, disponibilitățile în lei și valută, cecurile entității, creditele bancare pe termen scurt, precum și dobânzile aferente disponibilităților și creditelor acordate de bănci în conturile curente.

Echilibrul financiar

Echilibrul exprimă ideea de armonizare între diferite situații astfel, în domeniul financiar ideea de echilibru financiar reprezintă o armonizare între resurse societății și nevoile acesteia. Asfel echilibrul financiar poate fi definit ca fiind capacitatea societății de a a-și asigura în mod continuu plata datoriilor contractate anterior inclusiv a datoriilor curente generate de realizarea obiectului de activitate, sau de legislatia fiscala, din incasarile sale, asfel incat aceasta să poată evita riscul de faliment.

Obiectivul principal al analizei echilibrului financiar al firmei este acela de a asigura coordonarea utilizărilor de resurse financiare din punct de vedere al duratei și asigurarea plăților pe parcursul încasărilor.

Punctul de plecare îl constituie corelațiile obiective dintre necesitățile de resurse materiale și posibilitățile de finanțare.

Echilibrul unei societăți depinde de starea acesteia :

Diminuarea încasărilor are ca efect imediat și o scădere a plăților de unde rezultă o scădere a fluxurilor de rezultate imediate și viitoare, iar firma nu va benficia de rezultatele dorite

În vederea unei extinderi a activității, datorită unor creșteri a rentabilității, este nevoie de un plus de investiții astfel, dacă acesta nu este calculat minuțios, activitatea curentă va avea de suferit.

Confruntarea maselor mari ale bilanțului fondul de rulment cu necesarul de fond de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR), din care rezultă trezoreria (T).

Pornind de la bilanț Activ = Pasiv care conduce la confruntarea fondului derulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR), din care rezultăechilibrul financiar al întreprinderii, fiind un rezultat al operațiunilor ce afectează toate posturile de bilanț și rezultând din lectura pe orizontală a) bilanțului financiar care vizează cele două părți) Partea superioară:

TN = FR – NFR

b) Partea inferioară:

TN = Disponibilități – Credite de trezorerie= Trezoreia activă – Trezoreria pasivă

Trezoreria activă cuprinde disponibilitățile curente degajate defunctionarea întreprinderii, la care se adaugă plasamentele rambursabile în oricemoment (valori mobiliare de plasament).Trezoreria

pasivă este reprezentată de creditele bancare curente, soldurile creditoare de bănci și efectele scontate (în afara bilanțului).

Dacă întreprinderea întâmpină dificultăți în ceea ce privește plata furnizorilor rezultă că societatea întâmpină dificutăți în ceea ce privește solvabilitatea (întreprinderea dispune sau nu de lichidităținsuficiente pentru satisfacerea plăților curente), ceea ce presupune analiza lichidităților.

Capitolul II

Datele de identificare ale societății

Numele firmei: SC JALUTEX SRL

Sediul firmei (adresa, telefon, fax): Pucioasa, str. Fântanelor,nr. 2

Cod fiscal: RO 939258

Numarul și data înregistrării la Oficiul Registrului Comertului: J15/772/1991

Forma juridica de constituire: Societate comercială cu raspundere limitată (SRL)

Tipul activitatii potrivit obiectului de activitate: Producerea și comercializarea vopselelor pe baza de uleiuri și rășini alchidice, vopsele lavabile, lacuri și nitrolacuri, diluanți, adezivi și coloranți pentru materialele de contrucții.

Activitate principala: Cod CAEN 2430: Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice și masticurilor.

Domeniul de activitate

1991 SC Jalutex SRL avea ca domeniu de activitate comercializarea jaluzelelor pe suport textil

1994 aceasta și-a modificat sectorul de activitate în producerea și comercializarea vopselelor pe baza de uleiuri și rășini alchidice, vopsele lavabile, lacuri și nitrolacuri, diluanți, adezivi și coloranți pentru materialele de contrucții

2008 a achiziționat hotelul Fagaras din Eforie Nord creându-și oprtunitatea de a se dezvolta și înalte domenii

Este important de menționat faptul că perioada de vânzari a societății se desfasoară între lunile martie și octombrie ale anului la nivel foarte ridicat, iar in celălalte luni ale anului, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, vânzările sunt mai reduse, ca atare în aceste luni nu se desfășoară activitate de producție.

Istoricul societății și domeniul de activitate

Societatea a fost înființată în 1991 având ca obiect de activitate producerea și comercializarea jaluzelelor pe suport textil, iar începand cu anul 1994 aceasta și-a modificat sectorul de activitate în producerea și comercializarea vopselelor pe baza de uleiuri și rășini alchidice, vopsele lavabile, lacuri și nitrolacuri, diluanți, adezivi și coloranți pentru materialele de contrucții.

Societatea comercializează prorpiile produse la nivel național prin relații contractuale și pe baza comenzilor ferme venite din partea clienților. Are incheiate contracte cu principalii clienți ce au maturitate de 1 an de zile, cu posibilitate de prelungire.

Având în vedere oportunitatea de a se dezvolta și în alte domenii, acționarii firmei au achiziționat în 1998 hotelul Uranus din Eforie Nord. Din iunie 2007, în urma amenajării acestuia, asociații au închiriat hotelul societății Jalutex, printr-un contract de comodat, acesta funcționând în perioada de vara a anului. Acesta însă a fost vândut în anul 2012.

În 2008 a achiziționat hotelul Făgăras din Eforie Nord, pentru a-și extinde activitatea de turism.

În prezent unicul administrator al societății este Baleanu Ramona, în urma contractului de închiriere încheiat între Pop Aurel si SC Jalutex SRL.

Dreptul societății comerciale

Registrul Adunării Generale a Acționarilor se întocmește conform Legii 31/1991, modificată și completată. Adunările formale ale acționarilor se întrunesc cel puțin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exercițiului financiar.

În cazul SC JALUTEX SRL, AGA este formată din doi asociați fiind și membri ai consiliului de administrație, membri din conducerea societății în funcție de problemele dezbătute pentru societate.

Societatea nu este obligată să angajeze cenzori în situațiile economico-financiare, acestea fiind semnate de cei doi asociați și de directorul economic cu studii superioare.

Dreptul civil

Societatea a încheiat un contract de închiriere pentru spațiile, depozitele și clădirea administrativă, contract autentificat la notar sub numărul 1286/2003, promulgat cu acte adiționale în fiecare an. Obiectul contractului îl constituie închirierea suprafețelor de teren și construcțiilor situate în intravilanul orasului Pucioasa, județul Dâmbovița.

Societatea nu deține titluri de participare la alte societăți comerciale.

Pentru toate imobilizările din patrimoniul societății există încheiate contracte de asigurare. Mijloacele de transport aflate în patrimoniul societății sunt asigurate prin contracte de asigurare obligatorie și casco. Marfa este asigurata prin contracte de asigurare.

Societatea are încheiate contracte cu furnizorii principali, contracte valabile 1 an cu reînnoire automată.

Dreptul fiscal

Din punct de vedere al cifrei de afaceri, al numărului de salariați și al activității totale, SC JALUTEX SRL se încadrează din anul 2011 în categoria întreprinderilor mici, în trecut fiind clasificată ca societate mijlocie.

Societatea este înregistrată ca plătitoare de TVA și impozit pe profit, optând pentru plata acestuia trimestrial.

Ultimul control fiscal s-a incheiat pe data de 07.02.2012, perioada verificată fiind 01.01.2008 – 31.10.2011. Constatări:

Organul de control a stabilit suplimentar TVA de plată de 1384 lei;

Majorări de întârziere de 136 lei;

Penalități de întârziere de 28 lei.

Societatea își onorează la scadență obligațiile fiscale, deci nu există plăți restante.

Dreptul muncii

Societatea are încheiate contracte de muncă individuale cu toți salariații.

Regulamentul intern al SC Jalutex SRL este cunoscut de toți angajații, atât cei care lucrează în secția de producție, cât și cei din departamentele cu rol administrativ. Regulamentul intern cuprinde următoarele secțiuni:dispoziții generale: reguli privind obligativitatea cunoașterii și respectării regulamentului de către toți salariații,încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă, reguli privind protecția, igiena și securitatea în muncă în cadrul unității, reguli privind respectarea pincipiului nediscriminării și al înlaturării oricărei forme de încălcare a demnității, accesul în perimetrul angajatorului, procedura de soluționare a cererilor sau reclamațiilor individuale ale salariaților, reguli concrete privind disciplina muncii în unitate, abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile, reguli referitoare la procedura disciplinară, dispoziții finale.

Dreptul mediului

S.C. JALUTEX S.R.L. își conduce activitatea privind fabricarea și ambalarea produselor chimice (vopsele acrilice, vopsele lavabile, lacuri adezivi, diluanți) și a produselor chimice de uz gospodăresc, dar și comercializarea produselor chimice în conformitate cu cerințele legale și de reglementările elaborate în scopul protejării calității resurselor naturale vitale: apa, aerul, solul si subsolul, flora,fauna și al protejării sănătății oamenilor.

Politica de mediu este integrată în politica generală de management a societății și este luată în considerare la stabilirea tuturor deciziilor și strategiilor privind afacerea. Prin implementarea, menținerea și îmbunătățirea continuă a Sistemului de Management de Mediu în conformitate cu cerințele SR EN ISO 14001:2005, societatea ia în considerare cu prioritate opțiunile care previn, reduc și controlează poluarea cât și cele care reduc consumurile pentru toate activitățile, cum sunt: aprovizionare, realizarea de produse noi sau îmbunătățirea celor realizate în prezent, vânzare, utilizare de materii prime noi, investiții și modernizări.

Nu există procese pe rol din care societatea să fie implicată.

În trecut, a existat un proces pentru neplata unei sume datorate de un client, în care SC JALUTEX SRL s-a aflat în calitate de reclamant. Pentru acea creanță s-a constituit un provizion. Suma nu a putut fi recuperată și s-a trecut pe cheltuială.

Modul de constituire al capitalului

Capitalul social este integral privat, în valoare de 16310 lei împarțit în 1631 de părți sociale, a câte 10 lei fiecare; acționariatul este compus din personele fizice Pop Aurel si Pop Ileana, conform actului constitutiv al societății(Pop Aurel deține 90.8% din capitalul social, iar Pop Ileana 9.2%).

Capitalul social integral varsat de asociati este de 16310 lei, în numerar, împărțit în 1631 părți sociale, a 10 lei fiecare, deținut astfel: Pop Aurel – 14810 lei (reprezentând 1481 părți sociale) și Pop Ileana – 1500 lei (reprezentând 150 de părți sociale).

Portofoliul de clienți ai societății

Este format din aproximativ 500 de firme, printre care se regasesc și câțiva jucatori importanți pe piața de desfacere din Romania: Dedeman, TitanMar Zalau, dar mare parte a clienților este reprezentată de firme mici: SC Caosana SRL Baia Mare, Genimex Ilfov, Surub Trade, Chimi Mehi, stc.

De asememea SC JALUTEX SRL ofera clinților săi transportul mărfurilor comandate, cheltuielile fiind suportate de aceasta.

Societatea JALUTEX SRL comercializează produsele fabricate clienților persoane juridice, din întreaga țară. Societatea are încheiate contracte de vânzare-cumpărare cu toți clienții principali. În contract sunt stipulate următoarele:

Comanda mărfurilor datată, semnată și ștampilată de către cumpărător se face prin fax, telefonic sau prin e-mail;

Livrarea mărfurilor se face la sediul vânzătorului (sau la punctele sale de lucru);

Cheltuielile de livrare a mărfurilor (expediere, încărcare-descărcare, manipulare, transport etc.) sunt suportate de către SC Jalutex SRL;

Prețul mărfurilor este stabilit în anexele contractului și se achită în lei sau euro;

Plata facturii se face: cu numerar la ridicarea mărfii, la 10 zile de la data emiterii facturii, cu ordin de plaza vizat și ștampilat de bancă la 30 zile, cu bilet la ordin având termen scadent maxim 30-45 zile.

Discount: 13%;

Comanda de minim 3000 lei;

Penalități de întârziere pentru neplată: 0,15/zi de întârziere.

Durata contractului este de un an cu prelungire de drept dacă niciuna din părți nu a notificat voința de a înceta.

Analiza clienților întreprinderii

În anul 2010 cei mai importanți 3 clienți au fost SC DEDEMAN Bacau, Adi-Anca Com SRL și Titan Comert, aceștia cumuland aproximativ 30% din vânzările totale din acest an. Clienții au o relație veche cu întreprinderea analizată (de peste 10 ani), iar termenul de plata al comenzilor este de 60 zile.

În 2011 SC DEDEMAN SRL Bacău influentează și mai mult vânzările entității, reprezentând 31.42% din total, și devenind unicul client cu influență semnificativă.

În 2012, top 3 clienți s-a păstrat, pe seama acestora realizandu-se un procent semnificativ in cifra de afaceri.

În ceea ce privește concurența SC JALUTEX SRL prezintă un mare avantj deoarece în zona în care își vine marfa nu există un mediu concurențial, plasându-se ca monopol pe piața producătoare de vopseluri, diluanți și adezivi.

Portofoliul de furnizori

În următoarele tabele am prezentat principalii furnizori și am încercat să fac evidențierea pe parcursul anilor relațille între acestea și SC JALUTEX SRL :

Cei mai importanți furnizori sunt Rafinaria VEGA și Younger Karom București. Aceștia furnizează materiile prime pentru desfășurarea activității de producție a entității, aceea de producere de vopseluri și lacuri, dar și pentru ambalarea produselor fabricate.

Analiza pe produse:

Vânzarea pe produse in luna decembrie 2012:

Așa cum putem observa din tabelul de mai sus, entitatea se ocupa cu producerea de produse chimice derivate din petrol, accentul fiind pe vopsele, lacuri și diluanți. Majoritatea încasărilor se face din vânzarea de diluanți și vopsele.

Societatea prezintă siguranță în vânzări, principalul sau client fiind DEDEMAN S.R.L Bacău, având contract pe un an cu prelungire automata pe înca un an. Cunoscând faptul că DEDEMAN este unul din marii distribuitori de produse chimice( diluanți, vopsele, lacuri), SC JALUTEX SRL nu va întâmpina probleme cu vanzarea produselor fabricate.

Societatea are stabilitate în privința aprovizionării cu materii prime, având o relație de lungă durată cu rafinaria VEGA (principalul furnizor de materii prime).

Resurse umane

Resursa umană este cea care defineșe până la urmă o companie, în funcție de angajații acesteia se dezvoltă și compania.

Este de remarcat faptul că in anul 2010 nu sunt decât 2 tineri sub 30 de ani, însă numărul acestora crește în 2011, ca în anul 2012 să scadă iar. Populația majoritară este reprezentată de persoane cu vârste între 30 și 50 de ani, însă și numărul persoanelor între 50 și 60 este destul de mare raportat la numarul de angajați.

Absența grevelor demonstreză o relație compatibilă a conducerii cu angajații, gradul de absenteism este scăzut în toți cei 3 ani ceea ce demonstreză un grad ridicat de disciplină a personalului.

Ca dezavantaj din ștatele de salarii am observat o lipsă de mobilitate a personalului, iar ca vârstă este una destul de înaintată, neexistând tineri sau personal calificat, cu studii superioare posibilitatea avansării este una scăzută există posibilitatea angajării într-un viitor apropiat a unui personal fără experiență în domeniu.

Un alt aspect ce dezavantajează firma deși pe parcursul anilor au existat fluctuații la numarul de personal, productivitatea acesteia a rămas relativ constantă.

Capitolul III

Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri al întreprinderii

Dacă se privește în ansamblu și fragmentat, modul în care se formulează cel mai important venit al unei întreprinderi productive, venitul din exploatare, se constată că cea mai vastă componentă a acestuia o constituie cifra de afaceri. De aceea, în cadrul analizei profitului unei societăți, se acordă o mare importanță studiului rezultatului aferent cifrei de afaceri.

În datele de mai sus se constată o creștere absolută a cifrei de afaceri în anul 2011 față de 2010 cu 6725 lei, ceea ce corespunde unei rate medii anuale de creștere de 0,12%. Dacă într-o primă abordare facem abstracție de rata inflației, putem concluziona că e vorba de o societate cu o poziție acceptabilă pe piață, reușind să realizeze o creștere anuală nu foarte semnificativă, însa menținând nivelul de creștere. Variația (absolută și relativă) a cifrei de afaceri este rezultatul acțiunii unui număr mare de factori interni și externi.

Identificarea stării reale a întreprinderii prezintă o deosebită  importanță pentrudefinirea strategiei acesteia. Este ușor de înțeles că problemele întreprinderii nu sunt aceleași dacă ea se află în faza de creștere sau de declin. La o întreprindere la care dinamica cifrei de afaceri înregistrează o creștere puternică, deciziile strategice sunt orientate spre asigurarea unui control al dinamicii costurilor și mai ales spre găsirea unor soluții de acoperire a nevoilor financiare.

În anul 2011 cifra de afaceri reală a înregistrat o creștere mică, în valoare de 0,12%, apărând semne pentru o revigorare a activității și chiar pentru o relansare ulterioară a firmei. În decursul anului 2012 cifra de afaceri a întreprinderii corelată cu rata inflației și creșterea reală a prețurilor a înregistrat o creștere ușoară de 1,11 %, ceea ce demonstrează menținerea nivelului vânzărilor la un nivel relativ egal cu anii precedenți.

Analiza rezultatului exercitiului al întreprinderii

Contul de profit și pierdere sintetizează fluxurile economice, respectiv veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune, rezultate din activitatea de exploatare, financiară și extraordinară.

Construcția indicatorilor pornește de la cel mai cuprinzător -producția exercitiului plus marja comerciala – și se încheie cu cel mai sintetic – rezultatul net al exercițiului. Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare la nivelul respectiv de acumulare. Astfel, fiecare tip de activitate desfășurată de întreprindere degajă un anumit rezultat:

Rezultatul exploatării evaluează rentabilitatea economică a unei întreprinderi și corespunde activității curente a întreprinderii(inclusiv operațiile efectuate în exercițiile anterioare, dar aferente exercițiului curent). Acest rezultat este utilizat în compararea performanțelor cu politici financiare diferite.

Rezultatul exploatării, după cum se observă din tabel îmbracă forma de profit pe parcursul celor trei ani analizați, în primii doi ani analizați acesta având tendința de creștere, iar în ultimul an scăzând dramatic.

Rezultatul financiar se regăsește sub formă de pierdere pe tot parcursul celor trei ani analizați, înregistrând o pierdere mai accentuată in anul 2012.

Rezultatul brut al exercițiului, denumit și rezultatul exercițiului înainte de impozitare, a fost sub formă de profit în primii doi ani analizați iar în cel de-al treilea an acesta ajungând în pierdere, astfel: în 2010 în suma de 92637 3e5, în 2011, profitul a scazut cu 25,26 % față de prevederi, în 2012 pierderea ajungând la nivelul de 1064659 lei.

Analiza factorială a Rezultatului exploatării:

CA=Cifra de afaceri

Q=Cantitatea produsă (valoric)

MF= Mijloacele fixe(valoric)

NS= Număr de salariați

RE= Rezultatul din exploatare

ΔA= ΔNS=Influența numărului de salariați.

ΔB= Δ=Influența gradului de înzestrare al salariaților.

ΔC= Δ= Influența randamentului mijloacelor fixe.

ΔD= Δ = Influența gradului de valorificare a producției.

ΔA= Δ= Influența marjei de profit la 1 leu producție fabricată.

Interpretarea rezultatelor analizei:

În anul 2011 rezultatul din exploatare crește cu 49.125 (105,11% față de anul anterior) datorită influențelor urmatorilor factori:

– Nr.mediu de salariați(ΔA), scăderea numărului de salariați de la 37 la 35 a dus la o scădere a rezultatului din exploatare de -52.009

– Gradul de înzestrare (ΔB) a contribuit cu o creștere de 121.395; dar să nu uităm că gradul de înzestrare a crescut și pe baza scăderii numărului de salariați.

– Randamentul mijloacelor fixe(ΔC) are o influența negativă de 175.638.

– Gradul de valorificare a producției (ΔD) a crescut și drept urmare a adus un plus la rezultatul din exploatare de 107.453.

Analiza activelor circulante în active totale

Activele circulante, numite și active ciclice, reprezintă acea parte a patrimoniului unei întreprinderi, care are cel mai mare grad de mobilitate. În structura bilanțului, activele circulante sunt împărțite în trei mari grupe: stocuri, creanțe și disponibilități. Folosirea eficientă a activelor circulante reprezintă o cale de creștere a profitului și de eliberare a unor fonduri care pot fi replasate în scopul obținerii de noi câștiguri.

Concluziile analizei activelor circulante prezintă importanță pentru: proprietarii capitalului (acționarii), conducerea firmei, care are posibilitatea de a detecta eventualele situații de dezechilibru financiar și care poate acționa prin măsuri operative în scopul remedierii situației.

Activele circulante, la S.C. JALUTEX S.R.L., au prezentat urmatoarea evoluție și componență:

Se observă, în perioada 2010-2011 o creștere a volumului activelor circulante cu 132.196 continuând cu o scădere de 54.166, cauzele principale ale acestei scăderi fiind scăderea stocurilor și disponibilului în 2011 și în mod semnificativ a creanțelor și disponibilului în 2012.

Scăderea activelor circulante din perioada 2010-2011 se datorează gestionării defectuoase a creanțelor sau a restrângerii dimensiunii exploatării din cauza micșorarii cererii.

Evoluția activelor circulante trebuie analizată comparativ, adică cu cât a crescut față de anii precedenți, astfel:

Ritmul N/N-1= , unde m>n

Ritmul mediu= , unde m>n

Deci, activul circulant a scăzut cu 7 % în 2011 fața de 2010 iar în 2012 scade cu 3% față de 2011, adică în medie a scăzut cu 5%. Aceasta scădere se datorează, în special, scăderii valorii stocurilor, care reprezintă cea mai mare pondere în valoarea activelor circulante, fapt ce ar putea crea dificultăți generând blocaje financiare.

Componenta relativă a activelor circulante se prezintă astfel:

Rata stocurilor înregistrează cea mai mare pondere în totalul activelor circulante, cu tendința de aproximativ constantă în timp (de la 50,95% % în anul 2010 la 44,55 % în anul 2011, ajungând în anul 2012 la o pondere de 50,51 %). Marimea acestei rate este influențată totodată și de mărimea întreprinderii și de natura activității.

Creanțele dețin o pondere de 43,61 % în valoarea activelor circulante în 2010 și scade cu 43,51%% în 2011 , înregistrând o creștere în anul 2012 de 45,95%. Acesta este rezultatul existenței unor creanțe cu termene de plată prelungite, care nu au fost recuperate. Ponderea destul de ridicată a creanțelor în activele circulante indică un nivel ridicat de risc în ceea ce privește nivelul lichidităților din cadrul companiei.

Rata disponibilităților reflectă cantitatea de bani de care firma dispune în casă sau în conturile curente. Disponibilitățile bănești au crescut în 2011 la 11,9 % din totalul activului circulant, iar în 2012 scad pâna la o pondere de 3,54% reflectând o lichiditate redusă a firmei. Putem aprecia că firma nu înregistrează valori mari ale acestei rate, deci nu duce o politica de dezinvestire, astfel încât nu se întrevede riscul apariției pierderilor în perspectivă. Rata scăzută a disponibilităților este influențată și de raportul dintre durata de încasare a creanțelor și durata medie de achitare a obligațiilor, care este nefavorabilă.

De asemenea, se poate analiza și evoluția activelor circulante în total activ, astfel:

În anul 2012 valoarea totală a activelor a scăzut față de anii precedenți (2010,2011). Astfel: în perioada curentă față de anul 2011 indicele activului total a fost de 81%, activele scăzând cu 807596 lei. Aeastă scădere a fost determinată de scăderea activelor imobilizate. Acestea scad în 2012 față de perioada precedentă 853530lei, respectiv cu 35,4%. Activele circulante au o influență favorabilă asupra activelor totale, acestea crescând în perioada analizată cu 2,48%.

Factorul relevant în scăderea activelor imobilizate îl constituie terenurile aflate în patrimoniu.

Astfel, în anul 2011 față de 2010 terenurile nu suferă modificări, însă în anul 2012 valoarea acestora scade de la 729913 lei la 267605 lei (63.33%). Această scădere este datorată vânzării unui teren.

Construcțiile au avut fluctuații mici pe tot parcursul perioadei.

Indicele activelor imobilizate a fost determinat și de modificarea volumului acestor active de la o perioadă la alta.

Modificarea volumului activelor imobilizate de la o perioadă la alta s-a realizat sub influența unor factori precum:

scoaterea din funcțiune sau casarea de utilaje, mobilier sau mijloace de transport;

recuperarea investiției realizate prin terminarea duratei de amortizare a imobilizărilor corporale;

Imobilizările necorporale nu suferă modificări pe tot parcursul perioadelor analizate (Concesiuni, brevete, licențe-11174,73 lei).

Situația întreprinderii o putem considera una favorabilă, deoarece scăderea valorii activului total se datorează scăderii activelor imobilizate, scădere ce este usor ameliorată de creșterea activelor circulante.

Creșterea activele circulante este determinată de: creșterea stocurilor în perioada curentă față de perioada precedentă și cresterea creantelor.

Disponibilitățile scad în 2012 față de 2011.

Totuși indicele de creștere al disponibilităților nu devansează indicele de creștere al activelor circulante (Idb< Iac). Acest nivel foarte ridicat se poate datora faptului că întreprinderea nu a apelat la credite și nu a realizat plăți substanțiale în acești ani. Disponibilitățile bănești ale întreprinderii sunt constituite în proporție de 100% din disponibilitățile din conturi curente la bănci și din casierie.

Rata activelor circulante

Arată ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în total activ. Această rată exprimă în mărimi relative nivelul capitalului imobilizat în procesul de exploatare. Se calculează după formula:

Rata activelor circulante=

Volumul activelor circulante depinde, în primul rând, de natura activității și diferă de la un tip de activitate la altul.

Rata activului circulant deține cea mai mare pondere în structura activului în perioada 2010-2011 (peste 90 % în fiecare an) fiind urmată de o scădere uriașă în anul 2012. Acest fapt reflectă o politică eficientă dusă de managementul firmei la începutul perioadei analizate, întrucat ciclul de exploatare se reia la o scară mai mare. Deasemenea ponderea scăzută a activului din anul 2012 conduce la destabilizarea poziției firmei pe piață.

Mărimea ratei activelor circulante este dependentă de durata ciclului de exploatare, intervalul de timp necesar transformării banilor în marfă și recuparării valorilor investite cu un plus reprezentând profitul.

Se observă că, ponderea activelor circulante în total activ crește de la an la an, dar această evoluție trebuie analizată ținând cont de evoluția structurii activelor circulante, de viteza de rotație a acestora și cifra de afaceri. Cu cât activele circulante vor parcurge mai repede fiecare stadiu al rotației capitalului, cu atât viteza de rotație va fi mai mare, iar necesarul de fond de rulment mai mic pentru un volum dat al producției, respectiv, cifra de afaceri.

Viteza de rotație a activelor circulante poate fi tratată și ca o problemă distinctă în cadrul analizei economico-financiare, datorită funcțiilor pe care le îndeplineste, respectiv, ca mijloc de caracterizare a eficienței utilizării activelor circulante și ca instrument practic de dimensionare a fondului de rulment normativ.

Viteza de rotație a activelor circulante poate fi caracterizată ca fiind un indicator sintetic de eficiență, în care se reflectă toate schimbarile intervenite în activitatea întreprinderii, în special în activitatea de exploatare. Indicatorul are capacitatea de a sintetiza aspecte legate de desfășurarea procesului de aprovizionare și producție, de reducere a costurilor, scurtarea ciclului de producție și a perioadei de desfacere și încasare a producției.

3.5. Analiza echilibrului fiananciar

3.5.1. Analiza corelației fond de rulment-necesar fond de rulment-trezorerie neta

Fondul de rulment financiar (FRF) reprezintă un prim echilibru rezultat din confruntarea pasivului pe termen lung (capitalurile permanente) cu necesarul permanent (activul imobilizat) de unde rezultă:

FRF =Capitaluri permanente (Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung și mediu) + Provizioane pentru riscuri și cheltuieli – Necesar permanent

(Active imobilizate nete)

Prin această metodă (partea superioară a bilnțului) este pus în evidență echilibrul financiar pe termen lung, fondul de rulment reprezentând partea din capitalurile permanente rămasă după finanțarea imobilizărilor, pe care întreprinderea o alocă activelor circulante.

Fondul de rulment (FR) înregistrează modificare descrescătoare în perioada 2010-2011, scăzând cu 14,51%, respectiv 23,85% in 2012. Cauzele se observă prin corelarea ritmurilor de evoluție a capitalurilor permanente și activelor imobilizate, respectiv ICapital permanent < IActive imobilizate . Această situație poate fi apreciată ca fiind una nefavorabila, scăzând finanțarea exploatării din surse stabile, în plus, se observă că necesarul de fond de rulment înregistrează un ritm de scădere superior,eliminand surplusul de lichiditate necesar acoperirii nevoilor de trezorerie.

Mărimea negativă a fondului de rulment reflectă absorbirea unei părți din resursele temporare pentru finanțarea unor necesități permanente, contrar principiului de gestiune financiară : la necesități permanente se alocă surse permanente, astfel alocările pe termen lung sunt finanțate prin resurse pe termen scurt. Această situație ar putea fi mai puțin nefavorabilă dacă firma ar duce o politica de investiții – o orientare spre dezvoltare – accentuată. În orice caz fondul de rulment negativ are implicații serioase asupra trezoreriei și a capacității ei de plata.

Necesarul de fond de rulment (NFR) desemnează nevoile financiare generate de executarea unor operațiuni repetitive care compun ciclul de exploatare curentă (cumpărări, vânzări, plăți salarii), al cărui total trebuie acoperit cel puțin parțial de resurse stabile (fondul de rulment net). El reprezintă banii ce trebuie rulați în întreprindere pentru a-i asigura funcționarea (după

finanțarea imobilizărilor), care reclamă cheltuieli ce vor fi recuperate la achitarea facturilor de către clienți.

În anii analizați necesarul de fond de rulment înregistrează o situație negativă, ce rezultă din cauza unui surplus de resurse temporare în raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante .

Această situație este apreciată favorabil, deoarece este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai mari.

Analiza formării NFR trebuie aprofundată (chiar dacă variația acestui indicator nu este amplă), pentru a fi identificate posibile situații anormale privind gestionarea stocurilor și creanțelor, respectiv a obligațiilor curente către furnizori, buget de stat și personal (argument: IObligatii curente > IStocuri+Creante ).

Analiza echilibrului pe baza ratelor de echilibru financiar

Rata de finanțare a activelor circulante relevă faptul că activele circulante nu sunt finanțate pe baza surselor stabile de finanțare, acestea nefiind acoperite nici din resurse ciclice de exploatare(pasive curente, respectiv obligațiile curente ale firmei).

Rata de autofinanțare a activelor are un nivel foarte mic, de cca. 17% în a, capitalul propriu nereușind să acopere activele fixe și activele circulante. Rezultă astfel un procentaj de 83% ce necesită finanțare externă, ceea ce semnifică un risc financiar ridicat al firmei.

Trezoreria netă (TN) este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități echilibrate și eficiente. Ea reflect calitatea echilibrului financiar al întreprinderii, atât pe termen lun, cât și pe termen scurt.

Trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar, deficit monetar acoperit prin finanțarea pe termen scurt. Astfel, trezoreria netă negativă în toți acești ani evidențiază că exercițiile financiare s-au încheiat cu un deficit monetar.

Indicatori ai lichidității și solvabilității firmei

Rata lichidității generale (curente) reprezintă indicatorul care masoară capacitatea firmei, la un moment dat, de a-și acoperi datoriile pe termen scurt prin valorificarea tuturor activelor curente ale firmei.

Lichiditatea generală nu depășește nivelul minim de siguranță, de (1,8-2), conducând la o stare de nesiguranță rezultând astfel o capacitate scăzută pentru plata obligațiilor scadente pe termen scurt. Creditorii firmei se confruntă astfel cu o nesiguranță a recuperării sumelor împrumutate, însă, în același timp, excesul de active curente, comparativ cu datoriile curente, poate reflecta o situație pozitivă privind eficiența utilizării activelor.

Rata lichidității rapide (testul acid):

Intervalul înregistrat în cei 3 ani este unul nefavorabil, nefiind situate în intervalul 0,65 -1.

Rata solvabilității patrimoniale:

Valoarea minimă a ratei solvabilității patrimoniale se apreciază că trebuie să se încadreze

în limitele 0,3 – 0,5, iar peste 0,5 situație existentă în cei 3 ani, poate fi considerată normală,

astfel este acoperit gradul obligațiilor de plată pe termen mediu și lung, excepție făcând anul 2012.

Rata solvabilității generale:

Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite cu active imobilizate și active circulante. Valoarea ratei solvabilității generale este mai mare decât 1, de unde rezultă că situația financiară de ansamblu a întreprinderii este bună, însă înregistrează o scădere în anul 2012.

Analiza duratei de rotație a activelor Viteza de rotație a activelor circulante se integrează în cadrul performanțelor de eficiență a activității, reflectând totodată efecte ale potențialului tehnic, economic și financiar al întreprinderii.

În scopul analizei, se utilizează următorii indicatori:

numărul de rotații:

unde: Ac=soldul mediu al Ac ( fara disponibilități)

CA=cifra de afaceri.

durata in zile a unei rotatii:

unde: T=360, 180, 90 zile, în funcție de perioada în care se face calculul.

La SC JALUTEX SRL, numărul de rotații al activelor circulante se prezintă astfel:

Astfel, la SC JALUTEX SRL, activele circulante înregistrează 2,59 rotații pe an în 2010, 2.92 rotații în 2011 respectiv 2,88 rotații în 2012.

Eficiența este îndeplinita în această situație, chiar dacă în anul 2012 creanțele au fost încasate mai lent față de rotația capitalului, numărul rotațiilor scăzând ușor, în anul 2011 numărul de rotații a crescut mai mult față de anul 2010, astfel creanțele au fost încasate mai repede, la fiecare stadiu al rotației capitalului.

Acest indicator are o putere informativă redusă din punct de vedre al conținutului, deoarece este o mărime abstractă care nu redă în termeni concreți realitatea economică. De asemenea, se poate calcula pentru fiecare element de active circulante.

Durata în zile a unei rotații a activelor circulante se prezintă astfel:

Astfel, la S.C. JALUTEX S.R.L. au necesitat, în medie, 139,08 zile pentru a fi realizate (serviciul să fie prestat, creanța să fie încasata) în anul 2010, 123,41 zile în 2011, respectiv 125,08 zile în anul 2012.

Se observă că în perioada analizată, anul 2011 a avut situația cea mai favorabilă, durata de recuperare a activelor circulante fiind cea mai redusă dintre toate. În 2010, durata de recuperare a activelor circulante a fost de 139 de zile, iar pe parcus firma și-a mai îmbunătățit sistemul de încasare a creanțelor. Acest lucru s-ar putea realiza prin schimbarea tremenelor de încasare a facturilor, o îmbunătățire a calității relațiilor cu clienții. În anul 2012 durata de încasare a activelor circulante a crescut față de anul 2011, însă a rămas mai mică față de cea din 2010. Acest lucru poate fi considerat unul relativ bun deoarece firma reușește să își încaseze creanțele în mai puțin de un an.

Pentru o mai bună înțelegere a evoluției indicatorului Dz, prezint influențele modificării celor doi factori (Ac si CA), cu ajutorul analizei factoriale a indicatorului Dz (durata unei rotații, în zile, a activului circulant).

Variația indicatorului Dz:

ΔDz = Dz2012-Dz2011 = 125,08- 123,41= 1,68 zile

Influența modificării CA:

ΔCA = = 122,05-123,4 = – 1,35 zile

Influența modificării Ac:

ΔAc = 125,08- 122,05= 3,03 zile

Influența modificării stocurilor medii

ΔSt=*360-*360=63,18-57,32=5,86 zile

Influența soldului mediu al creanțelor

ΔCr=*360-*360=57,47-55,97=1,5

Astfel, la SC JALUTEX SRL, durata unei rotații a activului circulant a scăzut în 2012 cu 2 zile față de 2011, scădere ce se datorează celor doi factori care au avut contribuții în sensuri și cu intensități diferite.

În urma analizei se constată o încetinire a vitezei de rotație, respectiv creșterea duratei unei rotații cu 2 zile, ceea ce are ca efect direct o restrângere de capital, care se reflectă în reducerea profitului brut al întreprinderii. Încetinirea vitezei de rotație a activelor circulante s-a datorat creșterii soldului mediu al activelor circulante comparativ cu creșterea cifrei de afaceri (IAC>ICA : 102.43%>101.11%).

Astfel, creșterea cifrei de afaceri cu 1,11% în condițiile menținerii constante a soldului mediu al activelor circulante, a infuențat pozitiv durata unei rotații, adică i-a determinat scurtarea cu o zi.

Creșterea soldului mediu al activelor circulante în perioada analizată a influențat durata unei rotații, conducând la creșterea acesteia cu 3 zile.

Creșterea duratei de rotație a activului circulant conduce la ideea că firma își recuperează mai greu creanțele în timp. Însă această creștere nu este una semnificativă, prin urmare se poate considera că situația firmei este una favorabila din punct de vadere economic.

Această situație s-a bazat în cea mai mare parte pe modificarea soldului stocurilor.

Rezultă că, pentru accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante, trebuie redus soldul mediu al stocurilor cât și cel al creanțelor până la limita la care nu afectează buna desfășurare a activității.

Analiza duratei de încasare a creanțelor corelată cu durata de plată a obligațiilor

Echilibrul financiar al întreprinderii este în relație directă cu creanțele și datoriile generate din activitatea de exploatare, respectiv de raportul între creanțe – clienți și intervalul lor de încasare, datoriile – furnizori și intervalul lor de plata. Întreprinderea vinde pe credit, și acest credit “îngheață” pe moment capitalurile circulante. Pe de altă parte, întrepriderea cumpără pe credit și poate astfel beneficia de capitalurile furnizorilor. O gestiune finaciară eficientă constă în apropierea duratei creditului acordat clienților de cea obținută de la furnizori.

Creanțele, din punct de vedere noțional, reprezintă drepturi bănești realizabile în termene diferite. Formarea lor este în directă legătură cu rotația capitalului, cu momentele pe care le parcurge în procesul schimbării formei acestuia. Apariția creanțelor este determinată, în principal, de relațiile care se formează între firmă, în calitate de furnizor, și clienții săi.

Opusul creanțelor îl reprezintă obligațiile sau datoriile firmei către terți, formate în cadrul relațiilor acesteia cu furnizorii, acționarii, salariații proprii, bugetul statului, excluzând creditele bancare.

O componenta semnificativă a activelor circulante o reprezintă creanțele (la S.C. JALUTEX SRL acestea reprezintă 43,6 % din activul circulant în 2010, 43,5 % în 2010, ajungând la o pondere de 45,9 % în anul 2012).

În perioada celor trei ani analizați, atât creanțele cât și obligațiile au crescut semnificativ.

Devansarea ritmului de creștere al creanțelor reprezintă un aspect favorabil, deoarece obiectivul oricărei întreprinderi este de a realiza un procent cât mai mare din producție, aceasta fiind premise creșterii profitului.

În acelasi timp, pe toată perioada analizată, ritmul de creștere al creanțelor nu-l depășește pe cel al cifrei de afaceri, ceea ce influențează pozitiv fluxul disponibilităților.

Nivelul obligațiilor a crescut foarte puțin, respectiv cu 7,14 % în anul 2011 față de anul 2010 și cu 38,83 % în anul 2012 față de anul 2011 ceea ce reprezintă un aspect favorabil economic.

În cadrul diagnosticului, se cercetează evoluția creanțelor și obligațiilor în raport cu cifra de afaceri, pentru a pune în evidență raportul dintre imobilizarea capitalului firmei și cel care privește folosirea surselor atrase.

Indicatorii utilizați în acest scop sunt :

durata de imobilizare a creanțelor:

Di =

durata de folosire a surselor atrase :

Df =

Corelația dintre suma creanțelor și a obligațiilor pe termen scurt, precum și dintre Di și Df generează fluxuri bănești care influențează pozitiv sau negativ disponibilitățile firmei.

Pentru aprofundarea analizei se recurge la calculul duratei de recuperare a creanțelor și duratei de rambursare a obligațiilor.

Durata de imobilizare a creanțelor (Di) și durata de folosire a surselor atrase (Df) se prezintă astfel:

Analizând nivelul și evoluția indicatorului în timp, se poate aprecia în intervalul 2011-2010 situația înregistrează o tendință de scădere (o creanță este încasată în 2010 în 60,65 zile pe când în 2011 în 56,59 zile, perioada de încasare) iar în anul 2012 se observă o ușoară creștere, până la 57,47 zile.

În ceea ce privește obligațiile, durata de achitare în perioada 2011-2010 se află în crestere (de la 143 zile la 153,1 zile), iar în anul 2012 se observă o creștere substanțială( până la 210,24 zile).

Analiza factorială a duratei de recuperare a creanțelor (Di):

Variația duratei de recuperare a creanțelor:

ΔDi = – =Di2012-Di2011= 57,47-56,59= 0,88 zile

Influența evoluției cifrei de afaceri asupra Di:

ΔCA = – = 60,57- 60,65 = 0,07 zile

Influența evoluției creanțelor asupra Di:

ΔCreante = -= 56,59- 60,57 = -3,98 zile

La societatea JALUTEX, durata de încasare a creanțelor a rămas aproape constantă, existând o modificare de 0,88 zile.

Astfel, cifra de afaceri, factor cu acțiune directă de natură calitativă, are influență favorabilă asupra fenomenului studiat, contribuind la reducerea numărului mediu de zile pentru recuperarea unei creanțe cu 0,07 zile.

Creșterea duratei de recuperare a creanțelor cu 3,98 zile a fost determinata în special, de creșterea volumului creanțelor, deci o evoluție nefavorabilă.

Analiza factoriala a duratei de rambursare a obligațiilor (Df):

Variația duratei de rambursare a datoriilor:

ΔDf = Df2012 – Df2011 =153,1-143 = 10,1 zile

Influența evoluției cifrei de afaceri asupra Df:

ΔCA = -= 142.89- 143.07= -0,18 zile

Influența evoluției obligațiilor asupra Df:

ΔObligatii = – = 153,1– 142,89 = 10,21 zile

Durata de rambursare a obligațiilor a crescut cu 10,1 zile, ceea ce reprezintă o situație nefavorabilă întreprinderii.Creșterea cifrei de afaceri a avut ca efect diminuarea duratei de rambursare a obligațiilor cu 0,18 zile, iar majorarea obligațiilor a dus la diminuarea acestui indicator cu 10,21 zile.

3.9. Analiza eficienței utilizării stocurilor

Mărimea întreprinderii influențează mărimea stocurilor, iar natura activității contribuie la modificarea structurală a stocurilor. Întrucât managerii au tendința de a specula conjuncturile favorabile ale pieței, atunci când scad prețurile brusc la o categorie de produse, managementul achiziționează cantități mai mari urmărind economii în perspectivă. Deci interpretarea ponderii stocurilor în total active trebuie făcută cu prudență; nu orice creștere a mărimii ratei stocurilor înseamnă ineficiență/pierdere.

Pentru a evidenția eficiența investițiilor în stocuri se compară dinamica stocurilor cu dinamica cifrei de afaceri.

Analiza eficienței gestionării stocurilor se realizează tot prin intermediul vitezei de rotație:

Se observă o evoluție descrescătoare, cu tendință de scădere în penultimul an de analiză a duratei de rotație a stocurilor, ceea ce reprezintă un aspect favorabil, însă este necesară analiza factorială a acestui indicator pentru determinarea influenței pe care o are fiecare element asupra indicatorului.

Variația duratei de rotație a stocurilor:

ΔDz = Dz2011-Dz2010 = 70,86- 57,95= 12,91 zile

Influența modificării cifrei de afaceri asupra duratei unei rotații:

ΔDz = – = 70,77– 70,86= -0,09 zile

Influența modificării stocurilor asupra duratei unei rotații:

ΔStoc = – = 57,95–70,77= -12,82 zile

Analiza cifrei de afaceri la 1000 lei activ circulant

Pentru caracterizarea eficienței utilizării activelor circulante vom utiliza un indicator, care surprinde multiple efecte ale utilizării eficiente a activelor circulante, și anume, cifra de afaceri aferentă activității de bază ce revine la 1000 lei activ circulant :

, care evidențiază legătura dintre utilizarea eficienta a mijloacelor circulante și rezultatele finale ale activității de comercializare, deci relevă aspectele calitative ale acestei activități.

Cifra de afaceri ce revine la 1 leu activ circulant are o tendință de creștere în timp ( cu 6,9 % în 2011 față de anul 2010) și în anul 2012 de aproximativ 4% față de anul 2011), ambele perioade fiind favorabile, deși nu într-o proporție ridicată.

Se constată că evoluția cifrei de afaceri la 1 leu activ circulant are o evoluție pozitivă în timp, tendința de creștere observându-se și din graficul evoluției acestui indicator. Această evoluție este rezultatul respectării corelației dintre ritmul de creștere al indicatorului care exprimă efectul utilizării activelor circulante (cifra de afaceri) și ritmul de creștere a valorii activelor circulante (care reprezintă efortul agentului economic).

Analiza profitului la 1000lei activ circulant

Profitul brut ce revine la 1000 lei activ circulant, , este un indicator care reflectă modul în care eficiența utilizării activelor circulante se concretizează în creșterea cifrei de afaceri, reducerea costurilor și îmbunătățirea calității mărfurilor și serviciilor oferite, asigurând o structură a cifrei de afaceri în corelație cu raportul cerere-ofertă.

Profitul raportat la 1000 lei activ circulant are o scădere procentuală de 20 %, în perioada 2010-2011, iar în perioada 2011-2012 se înregistrează pierderea la nivelul întreprinderii.

În concluzie, profitul la 1000 lei activ circulant are o evoluție negativă la inceputul perioadei, tendința de scădere observându-se și din graficul evoluției acestui indicator ca la sfarșitul perioadei să fie deja înregistrată pierderea. Această involuție este rezultatul nerespectării corelației dintre ritmul de creștere al indicatorului care exprimă efectul utilizării activelor circulante (profitul brut) și ritmul de creștere a valorii activelor circulante (care reprezintă efortul agentului economic), în anul 2012 rezultatul ajungând chiar 0 datorită înregistrării de pierdere.

Deși este o firmă mică prezintă posibiliăți de dezvoltare în ceea ce privește:

În primul rând din punct de vedere jurdic SC JALUTEX SRL îți desfăsoară activitatea în conformitate cu prevederile legilor statului Roman și cu statutul propriu, iar faptul că societatea are încheiate relații contractuale atât cu clienți, cât si cu furnizori pe durate de timp satisfacatoare și în același timp își îndeplinește obligațiile bugetare având rezultate favorabile în urma controalelor fiscale conduce la o situație favorabila a firmei. Activitatea întreprinderii se desfasoară în spații (clădire și teren) ce sunt închiriate de la terți fapt ce constituie un dezavantaj pentru situația economică financiară.

Pe viitor firma ar putea încheia parteneriate cu noi clienți în vederea creșterii cifrei de afaceri și constituirea unor depozite în vederea achiziționării unui spațiu în care să îți desfăsoare activitatea.

În ceea ce privește proceseul de prodcuție funcționarea echipamantelor și a instalațiilor se face în perfectă stare și la standarde înalte. Ca posibilități de îmbunătățire se pot dezvolta anumite strategii de achiziție sau constructie a mai multor puncte de lucru pentru a-și extinde activitatea și pe alte piețe.

Pe partea comercială SC JALUTEX SRL dispune de siguranța în ceea ce privește vânzările clientul principal fiind unul dintre cei mai importanți distribuitori, DEDEMAN SRL Bacău, având contract pe un an prelugit automat. Și în ceea ce privește materia primă societatea este asigurată având o relație de lunga durată cu rafinariă VEGA. Desi cele 2 societăți consitituie siguranță pentru SC JALUTEX SRL ar fi favorabilă găsirea a cât mai mulți distribuitori și clienti in eventualitatea unor evenimente neprevazute, fiind dependetă total de acestea ți de ce în obținerea unor prețuri mai bune.

Un alt dezavantaj pe această parte îl constituie durata de plată a furnizorilor și încasarea creanțelor ce depășesc 50, respectiv 60 de zile.

În ceea ce privește resursele umane societatea se prezintă un nivel ridicat gradul de folosire a timpului de muncă fiind unul ridicat, de altfel neexistând litigii individuale de muncă și pe aceasta parte însă există posibilități de îmbunătățire prin angajarea de personal tânăr dornic, plin de idei noi și inovare în domeniu și angajarea de personal calificat, doar membrii TESA având posbilitatea avansării.

Din punct de vedere financiar pot fi menținoate numeroase avantaje cum ar fi: nu mai exista creșteri pe termen lung în afara liniei de credit permanente, reducând-se astfel semnificativ cheltuielile cu dobânzile,existând o tendinta de creștere a cifrei de afaceri și o creștere a vitezei de rotație a activelor.

Sunt prezente astfel și dezavantaje cum ar fi cheltuielile cu exploatarea ridicate și încasarea întârziată a cranțelor, declanșând un blocaj financiar din cauza lichidității scăzute.

În vederea acoperirii neajunsurilor se pot atrage noi credite necesare îmbunătățirii stării financiare a firmei.

Concluzii

S.C. JALUTEX S.R.L. este o societate ce desfășoară activități cu caracter de comercializare și, ca atare, activele circulante au un rol primordial în desfășurarea activității.

În urma analizelor efectuate la nivelul activelor circulante, am ajuns la concluzia că toți indicatorii analizați (rate de structură, rate de solvabilitate, indicatorii de apreciere a echilibrului financiar) au la baza efectele vitezei de rotație a activelor circulante.

Pentru îmbunătățirea duratei de rotație consider că pot fi luat urmatoarele masuri:

în faza aprovizionarii pot fi adoptate o serie de măsuri referitoare la desfășurarea ritmică a procesului de achiziționare, constituirea unui stoc permanent de materii prime și materiale care să permită desfășurarea continua a procesului de producție, astfel încât sa crească volumul producției, productivitatea muncii pe fondul diminuarii costurilor și a accelerării vitezei de rotație. În acest sens, se impune o selecție a furnizorilor, încheierea la timp a contractelor, respectarea acestora, determinarea optimului de stocuri (evitarea sub si supradimensionării stocurilor), reducerea consumurilor specifice și a pierderilor tehnologice, eliminarea pierderilor în timpul transportului, manipularii și depozitării, diminuarea cheltuielilor de transport- aprovizionare- depozitare.

în cadrul procesului de producție se poate acționa asupra costurilor și a duratei ciclului de fabricație (dar nu în detrimentul calității). In acest sens, se impune organizarea corespunzatoare a fluxurilor de  producție, utilizarea capacităților de producție la capacitatea optima, dotarea cu utilaje performante specializate, îmbunătățirea procesului de organizare a muncii, creșterea nivelului de calificare a peronalului direct productiv, organizarea ciclului de producție pe linii tehnologice automatizate, diminuarea timpilor de întreruperi si a celor pentru activitati auxiliare, aprovizionarea în condiții optime a locurilor de munca. De asemenea, trebuie actionat in sensul creȘterii nivelului calitativ al producției și al volumului acesteia, dimensionarii corespunzatoare a stocurilor de producție neterminată.

în faza desfacerii trebuie să se acționeze în sensul transformarii rapide a produselor finite în disponibilități bănești. Această operație este posibila dacă se obțin produse finite superioare din punct de vedere calitativ, cu desfacere asigurată, daca se diminuează perioada de timp cuprinsă între momentul finisării și cel al expedierii, se respectă clauzele contractuale, se îmbunătațesc condițiile de manipulare, transport, se reduce perioada de decontare.

Ca recomandări aș mai putea adauga: efectuarea unor studii de piața mai ample, aplicarea unor modele de analiză strategică pe categorii de servicii, intensificarea eforturilor promoționale, diversificarea ofertei, practicarea unor prețuri avantajoase ținând cont de veniturile consumatorilor finali interesați de serviciile comercializate de societate, analiza acțiuniii factorilor conjuncturali (oferta mai mică decât cererea, inflație, ect.).

De asemenea, S.C. JALUTEX S.R.L trebuie să acționeze pentru reducerea volumului de creanțe, creșterea vitezei de rotație a creanțelor, respectiv să sporească ritmul de încasare a serviciilor prestate prin: orientarea către formele de decontare cele mai avantajoase, urmărirea încasării sumelor în curs de decontare, aplicarea de sancțiuni economice și financiare în cazul nerespectării clauzelor contractuale.

În ceea ce privește echilibrul financiar al societății, obiectivul principal este acela de a avea un fond de rulment pozitiv sau cel puțin egal cu zero. De aceea, trebuie să existe preocupare pentru modificarea acelor elemente care ar determina creșterea fondului de rulment, traducându-se astfel: elemente care sa deternine creșterea capitalurilor proprii si întrucât în capitalurile proprii intra rezultatul exercitiului, preocupările trebuie să tindă către creșterea rentabilitatii și elemente care să determine scăderea relativă a activului imobilizat. Aceasta nu înseamnă că întreprinderea nu trebuie să facă investiții, ci retehnologizarea, modernizarea trebuie făcute astfel încât ele să nu afecteze echilibrul financiar, respectiv Iamortizare<Ivenituri și în conditiile în care investitiile se fac cu credite, dobânda platită băncilor să fie mai mica decât rentabilitatea obținută din exploarea investiției respective.

De asemenea, excedentul monetar (obținut prin calculul trezoreriei nete) trebuie utilizat eficient prin plasarea acestora în vederea întăririi poziției pe piață.

În contextul economiei de piață, a multitudinii de fenomene și procese economice, întreprinderea trebuie să-și probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurență și adaptarea, și nu în ultmimul rând performanța economico-financiară.

Dupa cum rezultă din analizele efectuate în capitolele anterioare, modul de utilizare a activelor circulante ale unui agent economic este un adevărat barometru al întregii activități.

Gestiunea activelor circulante constituie o problema fundamentala a managementului întreprinderii, premiză esentială a performanței economico-financiare.

Orice element este esențial într-o societate și trebuie tratat ca atare prin demarerea unor politici care să aducă la un profit cât mai mare deoarece SC JALUTEX SRL deține resursele și statutul necesar dezvoltării pe piața în care activează. Odată realizată aceasta analiză nu rămâne decât implementarea noilor idei și concepte, sau dezvoltarea celor existente într-o concurență loiala pentru competitorii lor de pe piata de vopseluri și devansarea lor pentru că "Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc și refuză să intervină.” – Albert Einstein

Bibliografie

Gheorghe D. Bistriceanu, Lexicon de Finanțe, Bănci, Asigurări, vol.III, Editura Economică, 2001, pag.31

Mihai Ristea, corina Graziella Dumitru, Corina Ioanăș, Alina Irimescu ,Contabilitatea societăților comerciale, vol 1, Ed Universitară, 2009, pg. 23

http://www.tradeville.eu/tradepedia/active-circulante-imobilizate 05.05.2013

Rada Doina, Lesconi Frumusanu Mihaela Contablitate financiară, Editura Eftimie Murgu, 2009, pg.57-98

A. G. Chitu, Contabilitatea societatilor comerciale, Didactica si Pedagogica, 1999

Silvia Petrescu “Analiză financiară aprofundată Concepte-Metode-Studii de caz” Iași 2005 pg.128-130

Prof.univ.dr.Liviu TROIE, Prof.univ.dr.Octavian Zaharia, Lect.univ.dr.Monica Roman, Lect.univ.dr.Miruna Hurduyeu “Analiza statistica a activitatii economice si a gestiunii financiare a intreprinderii” Editura ASE Captiolul 11

Prof.univ.dr.Aurel Isfanescu; Prof.univ.dr.Vasile ROBU; Lect.univ.drd. Anca Maria Hristea; Asist.univ.drd.Camelia Vasilescu, 1999 pg. 123

Mărgulescu D. Analiză economică financiară a întreprinderii, Tribuna Economică, București 1995 pg.55

Elie Chone Analyse financiare, Editura Economică, Paris, 1988, pg. 67

Bibliografie

Gheorghe D. Bistriceanu, Lexicon de Finanțe, Bănci, Asigurări, vol.III, Editura Economică, 2001, pag.31

Mihai Ristea, corina Graziella Dumitru, Corina Ioanăș, Alina Irimescu ,Contabilitatea societăților comerciale, vol 1, Ed Universitară, 2009, pg. 23

http://www.tradeville.eu/tradepedia/active-circulante-imobilizate 05.05.2013

Rada Doina, Lesconi Frumusanu Mihaela Contablitate financiară, Editura Eftimie Murgu, 2009, pg.57-98

A. G. Chitu, Contabilitatea societatilor comerciale, Didactica si Pedagogica, 1999

Silvia Petrescu “Analiză financiară aprofundată Concepte-Metode-Studii de caz” Iași 2005 pg.128-130

Prof.univ.dr.Liviu TROIE, Prof.univ.dr.Octavian Zaharia, Lect.univ.dr.Monica Roman, Lect.univ.dr.Miruna Hurduyeu “Analiza statistica a activitatii economice si a gestiunii financiare a intreprinderii” Editura ASE Captiolul 11

Prof.univ.dr.Aurel Isfanescu; Prof.univ.dr.Vasile ROBU; Lect.univ.drd. Anca Maria Hristea; Asist.univ.drd.Camelia Vasilescu, 1999 pg. 123

Mărgulescu D. Analiză economică financiară a întreprinderii, Tribuna Economică, București 1995 pg.55

Elie Chone Analyse financiare, Editura Economică, Paris, 1988, pg. 67

Similar Posts