Analiza a Impactului Crizei Economico Financiare Actuale Asupra Greciei Comparativ cu Celelalte State Membre ale Uniunii Europene
Cuprins
Introducere
Capitolul 1 Trăsăturile actualei crize economico-financiare
1. 1 Analiza cauzelor crizei economico- financiare……………………………………………….pg
1.2 Efectele crizei economico-financiare la nivel mondial
Capitolul 2. Criza economico-financiara și Uniunea Europeană
2.1 Manifestarea crizei în Uniunea Europeană și impactul crizei asupra economiei Uniunii Europene.
2.1.1 Impactul crizei asupra pieței muncii și asupra ocupării forței de muncă
2.1.2 Impactul crizei asupra bugetului și asupra zonei euro
2.2 Impactul crizei asupra noilor state membre
2.3 Măsuri de stabilizare a crizei adoptate la nivel european .
Capitolul 3 Analiză a impactului crizei economico-financiare actuale asupra Greciei comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene
3.1 Manifestarea crizei în Grecia
3.2 Datoria publică și deficitul public
3.3 Rata șomajului
3.4 Producția industrială
3.5 Rata de creștere a PIB-ului
3.6 Măsuri de salvare
3.7 Măsuri de austeritate
Concluzii
Bibliografie
Capitolul 1 Trăsăturile actualei crize economico-financiare
1.1 Analiza cauzelor crizei economico-financiare actuale
Criza economico-financiară actuală , se remarcă prin efectele sale negative, manifestate la nivel mondial, implicit și la nivelul statelor Uniunii Europene. Această criză, denumită și ”criza creditului” este considerată a fi, de către specialiști, a doua mare criza mondială, după Marea Depresiune din 1929 – 1933.
Deși în majoritatea dezbaterilor, Marea Depresiune este considerată a fi un etalon pentru criza economico-financiară actuală, cele două crize sunt diferite prin prisma semnificației lor. Marea Depresiune este o criză de ”supraproducție” , în timp ce criza actuală este una financiară. În timpul Marii Depresiuni s-a înregistrat o scădere foarte mare a producției, Băncile Centrale au avut un rol foarte important în acea perioadă a crizei, întrucât au restricționat lichiditățile din economie, accentuând scăderea producției. Totuși, o comparație între cele două crize este relevantă, pentru că orice criză financiară are impact asupra economiei reale, iar tensiunile pe piața creditelor vor afecta, la un moment dat si costurile finanțării producției.
Epicentrul crizei financiare globale a fost sectorul financiar american, unde tensiunile s-au intensificat în cursul anului 2008, atingând punctul culminant o dată cu falimentul băncii Lehman Brothers din septembrie 2008. Repercursiunile la nivel mondial au fost imediate și severe. Piețele financiare din întreaga lume au manifestat o instabilitate extremă, în lunile următoare falimentului. Comerțul și producția manufacturieră au intrat în cădere liberă. având ca și consecință, faptul că, la nivel mondial, creșterea economică a devenit negativă , în primul trimestru al anului 2009, iar nivelul ratei șomajului a crescut îngrijorător. O criză care a început în sectorul american financiar a devenit o criză reală a economiei la nivel mondial.
Criza financiară din 2007 – 2008, a început practic în iulie 2007, odată cu pierderea încrederii investitorilor în activele financiare bazate pe portofoliile de credite ipotecare securitizate („asset backed securities”) emise pe piața americană care a dus la o criză de lichiditate de amploare urmată de o infuzie importantă de lichidități în sistem de către Rezerva Federală și Banca Centrală Europeană.
O primă cauză care a dus la declanșarea crizei actuale, în SUA mai întâi, este evidențiată de către expansiunea creditului ipotecar. Încă din 2001, Alan Greenspan, fostul șef al FED ( Banca Centrală a SUA) a luat decizia de a scădea rata dobânzii. S-a remarcat o scădere a ratei dobânzii, de la 6,25 % la 1% în 2003, ajungând la un nivel aproape de 0 în 2006, în SUA, zona euro, dar și Japonia.
Pe baza acestor bani ieftini obținuți din contractarea de împrumuturi, actorii economici s-au implicat în afaceri care păreau a fi avantajoase, dar de fapt erau doar o iluzie. Întreprinzătorii păreau a avea la îndemână mai multe resurse, dar acestea existau doar pe baza unei hârtii, întrucât banii trebuie schimbați în resurse reale, limitate, de altfel, pentru a se putea realiza activitățile dorite. Astfel, prețurile cresc , deoarece pe piață există o cerere mai mare, dar oferta de resurse fizice ramâne limitată.
Alan Greenspan, îngrijorat de efectele negative inflaționiste ale politicii adoptate, a decis să crească dobânda în 2005.
Banca Centrală Europeană a decis să ridice nivelul dobânzilor în 2006. Opt creșteri succesive ale dobânzii au avut loc la mijlocul anului 2007, dobânda variind între 4% și 2%.
Țări precum Marea Britanie, Irlanda și Spania s-au confruntat cu probleme specifice , prezentând caracteristici ale economiei americane : ”baloane” imobiliare, datorii crescute ale gospodăriilor și deficite de cont curent sau probleme legate de competitivitatea internațională. Aceste trăsături au fost caracteristice unor țări, cu statutul de nou membru al UE, exacerbate de un nivel ridicat al creditelor denominate într-o monedă non-națională.
Reducerile masive ale dobânzii de către FED, ca răspuns la criză au generat o depreciere puternică a dolarului în raport cu euro, ceea ce a intensificat presiunea concurențială asupra producătorilor europeni.
Sistemul financiar european a fost un cumpărător de ”active toxice” din portofoliile băncilor americane. Reducerea drastică a valorii acestora sau încetareaa tranzacționării acestor active a condus la prăbușirea în lanț a sistemului bancar european, ceea ce a afectat apoi companiile europene.
Drept urmare,în economiile europene s-a generat o interacțiune negativă standard între sectorul corporativ și cel al gospodăriilor, în modul tipic oricărei recesiuni. Firmele au redus investițiile, au redus orele de muncă și personalul. Gospodăriile, ce se confruntau cu incertitudine crescută, reduceri ale prețurilor bunurilor din proprietate, dar și cu noi restricții la creditare , au economisit mai mult și au suferit pierderi în venituri, consumul general a scăzut, înrăutățind situația companiilor, ceea ce a intensificat procesul de pierdere a locurilor de muncă.
Economistul Daniel Dăianu și autorul cărții ” Capitalismul încotro ? Criza economică , mersul ideilor, instituții” , susține în opera sa, că, ceea ce deosebește această criză de celelalte, inclusiv de Marea Depresiune este impactul negativ al inovațiilor financiare, al obligațiunilor create din datorii securitizate asupra transparenței piețelor, asupra gradului de încredere în valoarea tranzacțiilor efectuate. În opinia acestuia , globalizarea piețelor financiare și extinderea inovațiilor financiare, în condițiile unor reglementări precare au creat premise pentru actuala criză. Astfel, deși majoritatea inovațiilor financiare au adus beneficii cu privire la dispersarea riscurilor, unele dintre acestea au opacizat piețele de capital, riscul asumat de către investitori nu a mai fost clar, transparența a dispărut- întrucât multora dintre cei care au cumpărat active financiare nu le-a fost suficient de clar ce cumpără. În plus, modul de construcție a derivativelor face dificilă localizarea riscurilor, ceea ce reprezintă un viciu pentru funcționarea corespunzătoare a relațiilor de credit. Efectul este evident : deși băncile centrale au redus din dobânzile de intervenție ( ceea ce ar însemna o relaxare monetară) , piețele de credit nu s-au destins. Autorul explică acest lucru prin faptul că problema nu s-a evidențiat la nivelul sistemelor bancare propriu zise, ci pe piețele de capital, unde au fost create o multitudine de instrumente financiare care nu sunt tranzacționate efectiv pe piețe. Atunci când incertitudinile s-au multiplicat cu privire la calitatea instrumentelor din portofolii, teama a blocat creditul, goana după lichidități a început. Când teama se instalează, incertitudini create de construcția derivativelor blochează piețele. În opinia autorului, ne aflăm într-o stare, așa cum a fost denumită de Keynes, ”capcana lichidității”. Acesta denumește actuala criză financiară și o criză de încredere, care va putea fi înlăturată nu prin simple declarații. Chiar dacă băncile centrale diminuează dobânzi de referință pentru a spori lichidități pe piață. nu se va reveni la o politică a banilor ieftini, iar creditul scump, atât pentru persoane fizice cât și pentru companii , cumulat cu o reevaluare a riscurilor, va conduce la ritmuri de creștere economică mai mici. Economistul Daniel Dăianu consideră că activitatea fondurilor de risc ( hedge funds) trebuie să fie reglementată , iar băncile comerciale și de investiții ar trebui să își mărească transparența expunerilor față de diverse plasamente- luând în calcul și ceea ce este în afara bilanțului propriu. De asemenea, este nevoie, în opinia acestuia, de o revizuire a cadrului de reglementare a operațiunilor vehiculelor de investiții și de o reglementare a utilizării intrumentelor financiare, astfel încât transparența piețelor să fie refăcută și investitorii să fie informați în mod adecvat asupra riscurilor pe care și le asumă.
Majoritatea surselor mass-media menționează lăcomia ca fiind principala cauză a crizei ,un laitmotiv al acestei crize, însă se pierd din vedere faptele cu adevărat importante, care au condus la manifestarea dezastrului produs de criză. Astfel, trebuie menționate schemele de remunerare distorsionate din industria financiară care au stimulat o asumare nesăbuită a riscurilor în detrimentul prudenței, nonșalanța cu care agențiile de rating au acordat calificative unor derivative cu o valoare mai mult decât discutabilă(obligații de plată colateralizate, swap-ul pe risc de credit ), conflictele de interes care au infestat sistemul financiar, implicarea băncilor în tranzacții de tip cazino pe scară largă, lejeritatea, absența sistemului de reglementări pentru sectorul bancar paralel, format din fonduri de risc înalt, fonduri private de investiții, care acționează speculând diferențele dintr dobânzi și cursurile titlurilor de valoare și care se implică în operațiuni speculative. Toate acestea evidențiază existența unui sistem financiar inadecvat și insuficient reglementat.
De asemenea, prăbușirea băncii de investiție Lehman Brothers este considerat evenimentul care a dus, practic la o criză de încredere pe piețele financiare. Deși , criza financiară s-a produs cu aproape un an înainte, căderea băncii Lehman Brothers pare să fi fost momentul critic pentru trecerea la recesiunea economică mondială. Se pune, totuși, întrebarea de ce această bancă nu a putut fi salvată precum AIG, care fusese ajutată să ”supraviețuiască” printr-o sumă imensă din banii contribuabililor americani. S-a injectat o sumă importantă de capital pentru salvarea grupului AIG, această operațiune fiind aproape obligatorie, pe baza argumentului principal ”too big to fail” sau ”prea mare pentru a fi lăsată să cadă ”.
Prima problemă, în zona Uniunii Europene, s-a consemnat în Marea Britanie, în
august 2007 când Northern Rock, cel mai mare furnizor de credite ipotecare din această țară,
a început să se prăbușească.
De asemenea, banca franceză Societe Generale a descoperit pe 18 ianuarie 2008, că unul dintre traderi, Jerome Kerviel opera de un an întreg tranzacții destul de stranii. Până când acest om a fost prins, iar pozițiile au fost lichidate, Societe Generale pierduse 4,82 milioane euro, însă având în vedere această întâmplare, se punea la îndoială siguranța unei bănci, din moment ce un singur om cauzase pierderi de asemenea valoare. Scandalul a afectat și mai mult siguranța pieței, iar băncile au devenit tot mai reticente la împrumuturi.
1.2 Efectele crizei economico-financiare la nivel mondial
Declanșată inițial în SUA, criza actuală s-a răspândit repede în toate țările europene.
Criza fost cauzată de o serie de ”bule” ale prețurilor activelor din sectorul imobiliar, în principal și de o ”bulă” a creditului care a condus la un efect de levier excesiv. Europa, în special zona euro a fost la fel de mult afectată de simptomele acestor ”bule” ca și SUA. Prețurilor caselor au crescut la fel de mult în Europa ca și în SUA, gradul efectului de levier fiind chiar mai mare în Europea decât în SUA. Efectele crizei au fost devastatoare atât pentru SUA, cât și pentru Europa.
Criza a devenit globală prin intermediul mecanismului principal de transmitere: creșterea bruscă a aversiunii față de risc, care a fost transmisă în întreaga lume deoarece piețele financiare sunt extrem de integrate la nivel global. Mai mult decât atât, scăderea bruscă a cererii , în special pentru bunurile de capital, a fost transmisă rapid datorită lanțului de aprovizionare existent la nivel mondial. În Europa, datorită integrării piețelor financiare, lanțurile de aprovizionare sunt mai puternice decât cele existente la nivel global și în consecință, criza a afectat toate țările membre, chiar și cele care nu au arătat simptome ale ”bulelor” ( de exemplu, cele care au avut prețuri stabile în domeniul imobiliar ).
Impactul acestei crize economico-financiare globale s-a evidențiat diferit asupra economiei fiecărui stat în parte, în funcție de particularitățile acesteia. Astfel, diversitatea cauzelor face ca efectele asupra fiecărei țări să fie, de asemenea, diferite. De exemplu, SUA luptă cu dubla greutate provocată de sistemul financiar supradimensionat și de anii de bulă financiară, dar încă se bucură de prezența unei industrii importante și înalt competitive la nivel mondial. Lucrurile par a fi mai dificile pentru Marea Britanie, unde se adaugă efectele devastatoare ale anilor de delocalizare și de dezindustrializare.
Dintre țările exportatoare, China suferă din cauza modului în care economia sa este constituită, cu un consum intern relativ mic și cu orientare preponderentă către exporturi, cu o specializare în special în domeniul producției de articole de masă și de calitate medie, în care înalta tehnologie și concepția sunt puțin reprezentative, cu o monedă (yuan-ul) a cărei rată de schimb este menținută în mod artificial etc. De cealaltă parte, Japonia este nu doar dependentă de exporturi, dar trebuie în plus să facă față unei populații aflate în îmbătrânire și unui sistem de securitate socială supraîncărcat. În plus, această stare de fapte a dus la relativa demotivare
a noilor generații, mulți dintre membrii acestora manifestând mai degrabă o stare de așteptare a unor oportunități viitoare (moșteniri, subvenții etc.).
Principalele caracteristici ale crizei în UE se referă la impactul asimetric al șocului financiar inițial, la reacțiile diferite în ceea ce privește bugetul și costurile crizei.
De remarcat este faptul că unele state membre ale UE au cunoscut un impact destul de puternic al crizei economico-financiare, acesta având ca principal rezultat , subminarea credibilității lor financiare. Acest grup de țări, cuprinde Portugalia, Italia, Grecia și Spania, deseori utilizându-se prescurtarea PIGS pentru a le identifica. Aceste țări au experimentat într-un mod diferit efectele șocului financiar, fiind afectate puternic de către criză ( mai ales în termeni de PIB) . Conform Comisiei Europene, Grecia este cea care a suferit pierderea cea mai severă de credibilitate din punct de vedere financiar. Pe de altă parte se remarcă Germania și Polonia , care au suferit efecte destul de ușoare pentru PIB. În prezent, conform raportului Comisiei Europene, în Polonia, PIB-ul real a crescut cumulat cu 19 % din 2008, ceea ce este de neegalat în UE. În 2014, activitatea economică și-a revenit, după o scădere temporară înregistrată în ultimii doi ani, cererea internă a crescut din nou, înlocuind comerțul exterior ca și conducător principal . Totuși, deși ocuparea forței de muncă a crescut în mod constant din 2007, piața muncii poloneze, încă suferă de puncte slabe, din punct de vedere structural.
Ca și celelalte țări afectate de criză, Rusia a trecut printr-o perioadă dramatică în timpul crizei economico-financiare. Economia Rusiei a suferit un dublu șoc: pe de o parte, prețurile petroului au scăzut, generând un impact direct asupra Rusiei, iat pe de altă parte, a fost retrasă o parte importantă de capital din Rusia. Aceste șocuri au fost determinate în principal, de evenimentele din străinătate. În primul rând, această criză ne-a amintit cât de dependentă este Rusia de petrol și gaz și de exploatarea resurselor. Prăbușirea cotațiilor petrolului au afectat economia Rusiei, întrucât aceasta se bazează foarte mult pe veniturile obținute în urma exportului de petrol.
America Latină a fost, de asemenea lovită puternic de către criză. În 2009, volumul comerțului a scăzut cu aproape 11 %. Economiile deschise către comerț au suferit un șoc puternic în urma crizei, ceea ce explică și scăderea PIB-ului în majoritatea economiilor dependente de comerț, inclusiv și în Asia (Japonia) , Germania și Mexic.
Contracția volumelor comerțului mondial reprezintă principalul canal de transmitere a crizei în țările din America Latină, în special în Mexic, America Centrală și Republica Dominicană. La rândul său, America de Sud a fost afectată de evoluția prețurilor materiilor prime.
Șocul suferit de comerț s-a reflectat și în scăderea veniturilor din export, iar efectele asupra PIB-ului au fost severe.
În ceea ce privește șocul financiar suferit de America Latină în urma crizei, se remarcă următoarele aspecte negative: creditul a fost aproape ”congelat”, monedele țărilor din America Latină au suferit o depreciere puternică, în timp ce dolarul și yen-ul se apreciau la nivel global. Fluctuațiile ratelor de schimb au generat pierderi masive pe piețele futures, în special în Brazilia și Mexic. Piețele valutare din Chile, Brazili și Mexic sunt caracterizate de instabilitate ridicată.
Capitolul 2. Criza economico-financiară și Uniunea Europeană
2.1 Manifestarea crizei în Uniunea Europeană și impactul său asupra economiei Uniunii Europene
Ca urmare a politicii monetare a BCE de a păstra inflația sub 2 procente, la fel ca în SUA, s-a creat un boom al locuințelor, iar prețurile au crescut pentru sectorul locuințelor , mai ales în Spania, Irlanda și Italia , în perioada 2002-2007. În Spania, au fost construite 400 000 de locuințe numai în Madrid și în împrejurimi, iar prețurile lor au crescut cu aproape 150 de procente între 2000 și 2008. În aceeași perioadă, în Grecia și Portugalia, s-a manifestat un boom al cererii.
Odată cu debutul crizei globale, în timp ce atenția era îndreptată către SUA și China, UE, fiind cea mai mare economie din lume, cu un PIB de 16, 8 trilioane de dolari, se confrunta cu probleme cu probleme serioase. Țări precum Germania, Anglia, Italia și Spania, care se află în centrul proceselor din UE au dezvoltat lent politici coordonate împotriva crizei globale. Experții au susținut chiar faptul că recuperarea UE împotriva efectelor crizei globale ar fi mai lentă decât cea a SUA sau a statelor emergente. Din previziunile realizate de către instituții economice internaționale precum FMI sau Banca mondială reiese faptul că UE a fost ”blocul” economic cu cel mai lent proces de recuperare ca urmare a crizei. Efectele negative ale crizei s-au remarcat în special asupra deficitelor bugetare din UE. Deficitele bugetare au crescut ca urmare a aplicării de către guverne a pachetelor de sprijn al sistemului financiar. de asemenea, contracția sectorului imobiliar, în care câștigul survenit din taxe era mare, în general a condus la mărirea deficitelor bugetare.
Deși, la început, criza a fost privită de către statele membre ale Uniunii Europene precum un fenomen pur american, această viziune s-a schimbat odată cu declinul activității economice în UE, dar și datorită declinului exporturilor globale. În plus, protestele publice, provocate de creșterea ratelor șomajului și preocupările privind creșterea turbulențelor financiare și economice au dus la creșterea mizelor politice pentru guvernele europeneși liderii lor.Criza economică globală, practic, face presiuni asupra legăturilor, intereselor comune ce au reunit statele membre în această formațiune, reprezentând o provocare semnificativă privind idealurile de solidaritate și interesele comune.
Multe dintre guvernele Uniunii Europene au fost nevoite să cheltuiască din resursele publice pentru a salva anumite bănci de la faliment și pentru a proteja deponenții, pentru a stimula piețele de credit și creșterea economică, însă aceste eforturi nu au fost suficiente pentru a stopa efectele crizei. Datorită evenimentelor ce au survenit în urma recesiunii economice și crizei financiare, guvernele Uniunii Europene au trebuit să creeze politici strategice pentru a răspunde la aceste probleme.
Criza financiară a avut și are, chiar și în prezent, un impact evident asupra economiei reale a UE, remarcându-se prin efectele negative asupra împrumuturilor, evaluărilor de active și furnizării de credite. Principalele cauze ale acestei crize, analizate în capitolul 1, cuprind dereglementarea sectorului financiar, lipsa îndeajunsă de supraveghere, stimulentele greșite și politica monetară eronată .
Principalele caracteristici ale crizei în UE se referă la impactul asimetric al șocului financiar inițial, la reacțiile diferite în ceea ce privește bugetul și costurile crizei.
Potrivit Comisiei Europene, există trei caracteristici ale economiilor, care au determinat măsura în care criza și-a manifestat efectele negative asupra statelor UE.
O primă caracteristică face referire la măsura în care piețele imobiliare au fost supraevaluate, iar industria construcțiilor a fost supradimensionată. Această caracteristică arată rolul real al ”bubble-ului” de pe piața imobilară pentru actuala criză. Impactul negativ al acesteia a fost sever în Marea Britanie, Franța. Irlanda, Spania și țările baltice .
În al doilea rând, impactul șocului reflectă dependența economiei de export, dar și poziția contului curent. Țările cu cerere mare de export și care au înregistrat excedente de cont curent sunt mai expuse la contracția bruscă a comerțului mondial ( ex: Germania, Olanda și Austria).
În schimb, țările în care s-au înregistrat deficite mari de cont curent ar putea fi expuse la inversări de fluxuri de capital. Printre țările cu deficite mari de cont curent se numără Portugalia , Grecia și Spania.
A treia caracteristică care a determinat impactul șocului asupra activității economice este reprezentată de către mărimea sectorului financiar și expunerea la active riscante. Acest criteriu este valabil în particular pentru Marea Britanie și Irlanda.
În urma acestor caracteristici, poate fi evidențiată observația că lipsa acută de credibilitate pe piețele financiare internaționale nu a fost în mod clar relaționată cu profunzimea crizei în termeni de PIB , iar caracteristicile care au determinat gradul de contracție nu au suficientă putere explicativă în acest sens.
O altă observație se referă la deteriorarea puternică a disciplinei fiscale și la imensa datorie publică.
Aspectul ce face referire la finanțele publice din timpul crizei este foarte important , poate fi chiar principalul factor care a condus la desfășurarea unei crize de credibilitate, însă nu creează o imagine clară și totală asupra poveștii care a stat la baza acestei crize de credibilitate.
Elementele care completează această imagine sunt deficitele de cont curent , datoriile externe mari și vulnerabilitățile economiilor care rezultă din acestea. Această problemă este recunoscută într-o formă subtilă și de Comisia Europeană: ” Pierderea cursului de schimb ca și instrument de ajustare poate implica perioade prelungite de auto-consolidare, destabilizând dinamicile datorită rigidității prețurilor și salariilor. Dezechilibrele de cont curent și pozițiile nete ale activelor străine , pot, la rândul lor să joace un rol important într-un context de tensiuni exacerbate pe piețele financiare.”
Unele țări din UE s-au dovedit a fi mai vulnerabile decât altele, prin reflectarea de diferențe în ceea ce privește contul curent, expunerea la bulele imobiliare sau prezența unor centre financiare mari. Nu numai activitatea economică actuală a fost afectată de către criză, dar și output – ul potențial, ceea ce va aduce implicații pe termen lung, asupra perspectivelor de creștere și asupra situației fiscale.
Criza financiară a afectat statele membre ale UE într-un mod diferit. Măsura în care criza a afectat în mod individual statele membre ale UE depinde de condițiile inițiale ale acestora și de vulnerabilitățile asociate.
Piețele imobiliare au fost supraevaluate și industria construcțiilor a fost supra-mărită. Astfel, creșteri puternice de prețuri au fost observate în ultimii 10 ani în Marea Britanie, în Franța, Irlanda, Spania și țările baltice, iar în unele cazuri acest lucru a fost asociat cu activitatea de construcții.Cu cât dependența economiei de activitatea imobiliară este mai mare, cu atât crește și sensibilitatea cererii interne pe piața financiară.
În ceea ce privește dependența economiei de export și poziția curentă a contului curent,
țările în care cererea pentru export a fost mai mare sau care au înregistrat surplusuri de cont curent sunt mai expuse la contracția bruscă a comerțului global. Țările care au înregistrat deficite mari de cont curent s-au confruntat cu riscul inversării fluxului de capital. Țările din Europa Centrală și de Est se află în această categorie. În unele cazuri, din cauza opririi bruște a finanțării externe, guvernele s-au văzut obligate să ceară ajutor și asistență cu privire la balanța de plăți de la UE , FMI și Banca Mondială.
În ceea ce privește mărimea sectorului financiar și expunerea la activele riscante , țările cu mari centre financiare , precum Marea Britanie, Irlanda și Luxembourg sunt evident expuse la turbulențe financiare. În schimb, țările emergente din Europa Centrală și de Est, în care se desfășoară activități bancar transfrontaliere sunt mai puternic afectate. Prezența băncilor europene în aceste economii emergente se remarcă la nivelul a câtorva țări, precum Austria, Belgia și Suedia. Aceste condiții sunt oarecum corelate. Industria construcțiilor și prețurile ridicate la case tind să fie strâns legate, iar acestea, la rândul lor sunt asociate cu deficitele de cont curent , din moment ce boom-urile din domeniul locuințelor au fost, în mare parte finanțate din exterior. Țările care au înregistrat deficite de cont curent , au acumulat și datorii externe, iar acest lucru s-a reflectat și în gradul de îndatorare ca și procente din PIB, în ceea ce privește domeniul gospodăriilor și al întreprinderilor.
Pe de altă parte, țările cu surplusuri de cont curent , au fost susceptibile în a arăta o dependență puternică față de cererea pentru export și au fost predispuse astfel, la scăderi ale exporturilor nete.
2.1.1 Impactul crizei asupra pieței muncii și asupra ocupării forței de muncă
Piața muncii a UE s-a deteriorat începând cu anul 2008, situația înrăutățindu-se în cursul anului 2009. Creșterea flexibilității interne, împreună cu concesiile salariale nominale oferite în schimbul stabilității locului de muncă par a fi împiedicat, sau cel puțin încetinit nivelul creșterii ratei șomajului. Totuși, deși rata șomajului, în UE, în 2009, conform Eurostat , era de 2%, aceasta a crescut, ajungând până la 9.7 % în ianuarie 2015. Cea mai mare rată a șomajului s-a înregistrat în februarie 2013, atingând un nivel de 10.3 %.
Grafic nr. 1 Rata șomajului în UE 28, 2013-2014
Sursa : Prelucrare proprie a datelor eurostat privind rata șomajului;
Pe ansamblul Uniunii, raportul Comisiei Europene din ianuarie 2015 arată că, cele mai ridicate rate ale șomajului din Uniunea Europeană se înregistrează în Grecia și Spania, unde 25,8% , respectiv 23.2% din populația activă nu avea un loc de muncă la sfârșitul lunii noiembrie 2014. La polul opus, se situează Germania și Austria , cu o rată a șomajului de doar 4.7%, respectiv 5.3 %.
În ultimele 12 luni, rata șomajului din România a scăzut cu 0,5%, ajungând la un procent de 6,5% din totalul populației active la finalul lunii ianuarie 2015, conform celor mai recente date publicate de Eurostat.
Deși , conform celor mai recente date, în UE, șomajul pe termen lung a scăzut ușor, cu 0,2 puncte procentuale între al treilea trimestru al anului 2013 și același trimestru din 2014, lupta împotriva creșterii ratei șomajului rămâne o provocare. Mai mult de jumătate din șomerii din UE – până la 12.4 milioane persoane au rămas fără loc de muncă pentru mai mult de un an. Dintre aceștia, mai mult de 6 milioane nu au avut loc de muncă pentru mai bine de doi ani. Ratele șomajului pe termen lung rămân ridicate în țări precum Grecia ( 19% ) , Spania (12.6%) , Croația (9.7%) , Slovacia ( 9%).
În ceea ce privește rata șomajului în rândul tinerilor,aceasta este încă foarte ridicată ( 21%) .
Pe de altă parte, criza economică a afectat piețele forței de muncă prin deteriorarea condițiilor de muncă. În unele state membre ale UE, criza a provocat un declin economic drastic, cu reduceri dramatice ale locurilor de muncă, obligând unele guverne să aplice reforme de reglementare care au afectat condițiile de muncă și angajare. În unele state europene, condițiile de încadrare ale forței de muncă s-au modificat în timpul crizei, dar nu întotdeauna în mod similar. Tendințele în ceea ce privește încadrarea pe durată determinată diferă de la o țară la alta și depind, într-o anumită măsură, de răspândirea acestui tip de încadrare în muncă în perioada anterioară crizei. Numărul contractelor de muncă pe perioadă determinată a scăzut în țări precum Spania, în care avuseseră o pondere însemnată anterior crizei. În alte țări, cum ar fi Irlanda și câteva state membre din Europa Centrală și de Est, în care schimbările din legislație au încurajat utilizarea de contracte pe durată determinată, procentul acestora a crescut.
După o scădere generală a timpului de lucru mediu săptămânal în perioada 2007 – 2009, între anii 2010 și 2012 s-a manifestat o tendință diferită. Într-o anumită măsură, aceasta a fost rezultatul aplicării de regimuri de lucru cu fracțiune de normă sau a pensionării parțiale în unele țări, dar și al reducerii activității în unele sectoare economice la începutul crizei. În unele țări, precum Ungaria, Portugalia și România, au fost puse în aplicare unele reforme de
facilitare a prelungirii programului de lucru. Totuși, acestea nu par să fi condus la o modificare perceptibilă a timpului de lucru până în 2012. De asemenea, reducerea orelor de muncă suplimentare remunerate și creșterea orelor suplimentare neremunerate a luat proporții remarcabile în unele țări.
2.1.2 Impactul crizei asupra bugetului și asupra zonei euro
Deficitele guvernamentale și datoriile guvernamentale, prin virtutea dinamicii lor, dar și prin mărimea nivelurilor pe care le pot atinge, sunt un fenomen în dezvoltare în majoritatea economiilor europene și non-europene. Din cauza problemelor reale pe care deficitele si datoriile guvernamentale le implică , ample cercetări teoretice și empirice vizează această temă. De altfel, tema deficitelor și datoriilor guvernamentale capătă importanță și prin faptul că guvernele au fost obligate să ofere stimulente economico-financiare discreționare, ceea ce a dus la deficite structurale importante și la creșterea rapidă a datoriei publice. S-a creat, astfel, o tendință de deficit în domeniul finanțelor publice, iar sustenabilitatea finanțelor publice s-a deteriorat. Este util a se urmări evoluțiile fiscale actuale pentru a se împiedica derularea unor episoade a crizelor financiare si bancare precedente. Deficitul bugetar a crescut de la 1% în 2007 la 7% în 2010. Similar, deficitul bugetar s-a deteriorat, atingând aproape 7 puncte procentuale din PIB, în timpul crizelor financiare de la începutul anilor 1990, din Finlanda, Norvegia, Suedia, Spania și Japonia.
Distribuția creșterilor deficitelor bugetare este totuși inegală , deși pozițiile fiscale s-au deteriorat, practic peste tot în UE. Nu este o coincidență faptul că țările au fost disproporțional afectate , întrucât unele dintre mecanismele care au modelat criza au fost destul de răspândite în țările cele mai afectate de către acest aspect al crizei. De exemplu, Marea Britanie și Irlanda sunt importante centre financiare și atât acestea, cât și Spania au fost afectate de boom-ul locuințelor. Creșterea nivelului creditelor, dar și a prețului activelor, în special prețurile locuințelor au tendința de a ”salva” veniturile guvernamentale în timpul boom-ului, însă se remarcă neajunsuri mari în timpul crizelor ulterioare.
Deficitul bugetar al UE a fost în 2013 de 4,4% din PIB, dupa ce in 2009 aproape s-a triplat fata de anul anterior la 6,9% fata de 2,4% din PIB). In 2010, valoarea indicatorului a fost de
6,5% din PIB.
În 2012, cel mai scăzut deficit bugetar se înregistra in Estonia si Suedia ambele cu 0,2% din PIB), Luxemburg 0,6% din PIB) si Bulgaria 0,8% din PIB), în timp ce Germania (0,1%) a inregistrat excedent bugetar. 17 state membre ale UE au raportat deficit bugetar mai mare de 3% din PIB: Spania (10,6%), Grecia( 9%), Irlanda (8,2%), Portugalia și Cipru ambele cu (6,4%).
O problemă majoră vizează creșterea într-un ritm rapid a gradului de îndatorare publică. Acest lucru se întâmplă nu numai pentru că deficitele fiscale sunt ( în mod normal ) finanțate prin datorie , dar și pentru că guvernele au implementat injecțiile de capital pentru bănncile aflate în dificultate și au acordat garanții care sunt finanțate tot prin datorie. Totuși, ele nu apar în soldul bugetar, din moment ce nu implică cheltuieli publice pentru bunuri și servicii , într-un sens al contabilității naționale.
În conformitate cu condițiile prevăzute în cadrul Pactului de stabilitate și creștere (PSC) al UE, statele membre s-au angajat să își mențină deficitul bugetar și datoria publică sub anumite limite: deficitul bugetar al unui stat membru nu poate depăși 3 % din PIB, în timp ce datoria sa publică nu poate depăși 60 % din PIB. În cazul în care un stat membru nu respectă aceste limite, se declanșează așa-numita procedură aplicabilă deficitelor excesive.Aceasta implică mai multe etape – inclusiv posibilitatea unor sancțiuni – pentru a încuraja statul membru în cauză să adopte măsurile corespunzătoare pentru a remedia situația.
În UE-28, deficitul public, măsurat ca procent din PIB, a scăzut de la -4,2 % în 2012 la -3,2 % în 2013, iar în zona euro (ZE-18) a scăzut de la -3,6 % la -2,9 %. Luxemburg și Germania au înregistrat mici excedente bugetare în 2013.
Datoria publică, măsurată ca procent din PIB, a crescut de la 83,5 % la sfârșitul anului 2012 la 85,4 % la sfârșitul anului 2013 și, în zona euro (ZE-18), a crescut de la 89,0 % la 90,9 %. Un total de 16 state membre ale UE au raportat o rată a datoriei de peste 60 % din PIB în 2013. La sfârșitul anului 2013, cele mai scăzute valori ale datoriei publice ca procent din PIB s-au înregistrat în Estonia (10,1 %), Bulgaria (18,3 %) și Luxemburg (23,6 %), conform graficului următor :
Grafic nr. 2 : Nivelul datoriilor publice din UE, în anii 2012 și 2013
Sursa: Eurostat, date extrase pe 21.10.2014
Ca și consecință a crizei economico-financiare, Grecia(la începutul anului 2010), Irlanda(la sfârșitul anului 2010) , Portugalia ( la începutul anului 2011), Italia și Spania ( grupul PIIGS) au fost primele țări din zona euro cu serioase probleme privind datoria publică. Aceste probleme au declanșat creșteri masive ale ratelor dobânzii la datoria publică și crize ale datoriei publice cu măsuri de salvare propuse de statele membre ale UE, împreună cu FMI. Criza economico-financiară a scos la iveală o serie de slăbiciuni ale climatului politico-economic din Europa. S-a remarcat, de asemenea, că UE și zona Euro suferă de o lipsă majoră de instituții și concepte politice. În special, nu există mecanisme eficiente destinate să prevină dezechilibrele macroeconomice externe în țările din zona euro.
În ciuda admiterii faptului că dezechilibrele de cont curent contribuie la desfășurarea crizei, reacțiile politice ale guvernelor europene, ale Comisiei Europene și ale Băncii Centrale Europene sunt concentrate destul de puțin asupra deficitelor și datoriilor publice.
O dată cu începutul crizei din 2007, spread-urile obligațiunilor guvernamentale ale statelor din zona euro , au început să crească în raport cu valoarea de referință a obligațiunilor germane, mai ales în Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania (GIPS). După un prim punct culminant, în cazul Irlandei și Greciei, situația s-a calmat puțin până în primăvara anului 2010, când desfășurarea evenimentelor au evoluat nefavorabil pentru Grecia. Măsuri drastice de urgență a trebuit să fie luate pentru a preveni un default al guvernului grec și pentru a preveni sfârșitul euro-ului ca și monedă curentă.
Problema datoriei în cele patru țări din sudul Europei (PIGS / GIPS) : Portugalia, Italia, Spania și Grecia derivă încă din deceniul trecut. În perioada 2002-2007, creditele economiei reale au crescut cu aproape 20% în Grecia și Spania. În această perioadă, reglementările financiare slabe, dar și supravegherea precară au încurajat asumarea riscurilor. Ratele scăzute ale dobânzilor, uneori chiar negative au creat condiții favorabile pentru bulele imobiliare, ața cum s-a întâmplat în cazul Spaniei. Apoi au crescut deficitele de cont curent, astfel că, în 2008 Grecia, Portugalia și Spania au acumulat datorii externe nete de până la 70 % din PIB-ul , potrivit OECD
Aceste patru țări s-au confruntat și cu o problemă de credibilitate. Acestea nu au avut capacitatea de a-și rambursa datoriile în mod corespunzător, datorită ratei de creștere scăzută, deficitului mare și scăderii investițiilor străine directe. Creditorii Spaniei erau , în principal instituții interne , însă datoriile Portugaliei și Greciei aparțineau creditorilor externi, ceea ce potrivit unor analiști, era și mai greu de susținut.
Opiniile unor economiști , dar și dezbaterile de natură politico-economică evidențiază ca și principală cauză a crizei nivelul mare al datoriilor publice și eșecul Pactului de Stabilitate și Creștere (PSC) de a conține deficitele și datoriile publice. Astfel, aceasta este principala problemă abordată în cadrul zonei euro și în cadrul UE. Din această viziune pur fiscală reiese că principala amenințare pentru euro este iresponsabilitatea guvernelor, care au creat deficite imense, ducând la colapsul finanțelor publice. Criza – euro actuală poate fi mai bine interpretată ca o consecință a precedentelor datorii private și a dezechilibrelor de cont curent și nu ca urmare a deficitelor publice excesive. În cele patru țări, menționate mai sus( GIPS) , sectorul privat tindea să cheltuie mai mult decât nivelul veniturilor. Această situație a fost asociată cu excedentele guvernamentale( Irlanda și Spania) sau amplificată de către deficitele guvernamentale(Portugalia și Grecia)., ceea a condus la deficite de cont curent ridicate în cele patru țări. În Portugalia și Grecia , atât sectorul privat cât și cel guvernamental au avut deficite curente odată cu aplicarea monedei euro. Aceste deficite trebuiau să fie finanțate prin intrări de capital și prin urmare deficitele de cont curent au atins niveluri de 10% din PIB , în cazul Portugaliei și chiar 12% din PIB, în cazul Greciei, înainte de criză. După declanșarea crizei , în ambele țări, au intervenit guvernele pentru a împiedica economia de a ajunge în colaps, atunci când sectorul privat a redus deficitele sau au înregistrat excedente , ceea ce a condus la creșterea deficitelor publice și la problemele datoriei publice, aflate și în centrul atenției publice.
Impactul crizei asupra noilor state membre
Colapsul băncii Lehman Brothers a condus la instabilitate extremă pe piețele financiare din întreaga lume, inclusiv pe piețele principale din SUA și Europe de Vest. Investițiile private și cererea pentru consum s-au diminuat, deoarece firmele și gospodariile au înregistrat pierderi de capital, s-au confruntat cu probleme financiare și incertitudine crescută. Volumul schimburilor comerciale globale au suferit de asemenea o scădere notabilă.
Efectele crizei s-au răspândit rapid și pe piețele financiare din noile state membre din Europa Centrală și de Est. Majoritatea guvernelor s-au confrutat cu probleme legate de împrumuturi, în timp ce băncile , cu greu au mai putut accesa împrumuturi străine, deoarece creditorii internaționali și-au limitat expunerea la această regiune.
Criza financiară globală a afectat economia reală din noile țări membre ale Uniunii Europene prin intermediul a două canale principale. În primul rând, limitarea creditului a afectat condițiile de creditare pentru firmele și gospodăriile , având efecte negative și asupra investițiilor și cererii pentru consum. De asemenea, cererea pentru export a fost puternic afectată. Economiile noilor state membre ale Uniunii Europene sunt foarte deschise statele din Europa de Vest fiind principalele piețe de export.
Tabelul 1 arată creșterea PIB-ului în fiecare din cele 11 noi state membre ale UE, din 2003 până în 2014. Se observă diferențe substanțiale în ceea ce privește performanța output-ului în cele 11 state membre. De remarcat este faptul că, în unele state, înainte de aderarea la UE, în 2004 sau 2007, creșterea economică era în ascensiune. Perspectiva aderării insuflând încredere printre participanții pe piețele financiare și a condus la intrări de capital substanțiale.
În 2009, cele trei state baltice au înregistrat înregistrează cele mai mici creșteri ale PIB-ului, creșteri negative . De cealaltă parte, se situează Polonia și iese în evidență pentru menținerea pozitivă, deși limitată , a creșterii economice. În 2009, toate țările UE au prezentat scăderi dramatice ale PIB-ului.
Faptul că performanța output-ului din 2009 nu a fost deloc de invidiat se observă prin compararea ratelor de creștere din 2009 cu cele din anii anteriori. De exemplu, statele baltice au cunoscut inversări de creștere a PIB-ului înregistrat între 2007 și 2009 de aproape 20-30 de puncte. Alte țări au înregistrat în același interval de timp inversări de aproape 5-15 procente. Aceste scăderi se reflectă și asupra persoanelor fizice, generând efecte precum creșterea șomajului , creșterea ratei de sărăcie. Analizele eonometrice sugerează că scăderea PIB-ului, ca urmare a crizei financiare globale a fost mai mare în țările în care sistemele financiare erau extrem de îndatorate, sau în care numărul de credite contractate era mai mare înainte de criză. De asemenea, creșterea PIB-ului se caracterizează printr-un declin mai mare în țările în care sistemul ratelor de schimb este inflexibil.
În majoritatea țărilor din centrul și estul Europei, rata șomajului se află în scădere,începând cu anul 2010. În Bulgaria, conform raportului Comisiei Europene din 2015, ouparea forței de muncă s-a stabilizat în 2014, aflându-se în creștere cu 0,4 % față de anul anterior, această creștere fiind rezultatul creșterii numărului locurilor de muncă din agricultură și comerț. În Croația, conform previziunilor Comisiei Europene, o ușoară creștere a ocuparea forței de muncă ar trebui să conducă la o contracție a ratei șomajului, aceasta ajungând la 16,6 % în 2016. Totuși, în comparație cu celelalte țări din Europa Centrală și de Est, Croația, cel mai nou stat membru al UE, înregistrează cea mai ridicată rată a șomajului. În țările baltice, rata șomajului se află în scădere, datorită reducerii populației cu vârstă de muncă. În România, ocuparea forței de muncă a crescut cu 1% în 2014, aceasta fiind prima creștere anuală de la izbucnirea crizei.
Criza financiară globală a afectat finanțele publice din noile state membre în diferite moduri. Principala provocare rezultată imediat după falimentul băncii Lehman Brothers a fost limitarea creditelor care a afectat toate împrumuturile guvenamentale din regiune. Guvernele au încetat să emită noi datorii și s-au orientat către alte tipuri de împrumut, apelând la împrumuturile directe de la bănci sau la creditorii multilaterali, cum ar fi FMI. Totodată, odată cu prăbușirea băncii Lehman Brothers, numărul contractelor CDS ( Credit Default Swap) a crescut, mai ales în Polonia, Ungaria și Letonia, ultimele două state confruntându-se cu mari probleme de lichiditate. De altfel, Ungaria și Letonia au primit salvarea sub forma unor pachete de creditare aranjate , printre altele de către FMI, UE și țările vecine. Ungaria și Letonia au fost primele țări care au apelat la FMI, în toamna anului 2008. Ungaria a acumulat o datorie publică substanțială. În prezent, conform raportului Comisiei Europene din 2015, nivelul datoriei publice se așteaptă să scadă doar cu 1,2 % între 2014 – 2016.
În Letonia, probleme financiare au apărut într-o perioadă în care datoria publică nu depășea 20 % din PIB, însă problemele de refinanțare au condus chiar la colapsul celei mai mari bănci cu capital intern, Banca Parex, iar guvernul a trebuit să intervină și să salveze banca.
Datorită instabilității financiare , inclusiv a slăbiciunii de pe piețele de obligațiuni guvernamentale, România a solicitat asistență din partea FMI, a UE și a altor parteneri încă de la începutul anului 2009. Polonia a fost printre primele țări care au introdus o linie de credit flexibilă, de comun acord cu FMI ; linia de credit este de precauție, și poate fi utilizată numai în cazul deteriorării pieței financiare, care ar putea afecta și situația financiară din Polonia.
Letonia, Ungaria și România au reușit să reducă cheltuielile guvernamentale între 2008 și 2009, ajustându-și politicile bugetare, îndeplinind astfel o parte a condiționalității împrumuturilor de la FMI. Cehia, Polonia și Slovenia au înregistrat creșteri moderate ale cheltuielilor guvernamentale, rezultate din pachetele de stimulare implementate în aceste țări.
Impactul crizei financiare globale s-a reflectat asupra situației financiare din noile state membre ale UE prin deteriorarea creșterii economice și a altor variabile. Toate noile state membre, cu excepția Poloniei, au experimentat scăderi dramatice ale PIB-ului. Țările baltice s-au aflat într- o situație unică, înregistrând scăderi ale PIB-ului cu aproape 20 de procente.
Ca urmare a crizei, Letonia , Ungaria și România au apelat la sprijinul FMI încă din toamna anului 2008 și au trebuit, astfel să își îndrepte politicile fiscale spre satisfacerea condiționalității împrumuturilor. Pe de altă parte, Lituania a reușit să finanțeze deficite substanțiale în timpul crizei , fără să apeleze la FMI. Cehia, Polonia, Slovenia și Slovacia au urmat politici relativ expansioniste( inspirate după modelul keynesian) . Bulgaria și Estonia au menținut o politică fiscală austeră.
2.2 Măsuri de stabilizare a crizei adoptate la nivel european
În mijlocul valului crizei, s-a evidențiat o nevoie urgentă de adoptare a unor măsuri care să sprijine instituțiile financiare și să diminueze efectele negative și turbulențele economice produse de criză, evitându-se astfel producerea unui colaps sistemic . Această acțiune s-a realizat sub mai multe forme, care cereau fie injecție directă de bani publici, fie garanții publice. Costul a fost destul de ridicat, în termeni de PIB și a adus o creștere considerabilă a datoriei publice în unele țări.
Printre statele membre ale zonei Euro, Olanda , Irlanda, Luxemburg și Belgia au fost afectate cel mai mult; datorită operațiunilor de stabilizare financiară, datoriile publice au crescut în aceste țări, doar Polonia fiind mai puțin afectată de recesiune. Se pare că doar până în vara anului 2009 majoritatea statelor membre ale UE au rezistat furtunii create de criză. Cu toate acestea , deoarece criza datoriilor a izbucnit în toamna anului 2009, atunci când a fost dezvăluită amploarea reală a deficitului fiscal elen, UE, în special zona euro au evoluat în mod negativ de la o etapă la alta a crizei. Chiar dacă au fost înființate grupuri de lucru, au fost adoptate noi legislații și au fost create noi instrumente financiare, criza încă lovește puternic economiile statelor membre ale Uniunii Europene.
La data de 26 noiembrie 2008, Comisia Europeană a lansat Planul European de Redresare Economică( EERP) , în vederea coordonării eforturilor pentru contracararea efectelor crizei asupra piețelor muncii din UE. Acesta a fost prezentat de către Jose Manuel Barosso, sub motto-ul ”Acum este timpul să acționăm”. Principalul obiectiv al acestui plan este reducerea declinului cererii interne și externe și facilitarea accesului mai rapid la credite.
Prin acesta, în abordarea crizei financiare, UE a urmărit coordonarea acțiunii proprii cu acțiunea națională a fiecărui stat membru, în funcție de evoluția principalilor indicatori relevanți de evidențiere a impactului negativ ( PIB).
Obiectivele strategice ale Planului de Redresare Economică :
– stimularea rapidă a cererii și consolidarea încrederii consumatorilor ;
– împiedicarea pierderii locurilor de muncă ; Reorientarea programelor pentru a direcționa sprijinul către categoriile cele mai defavorizate și finanțarea când este necesar a proiectelor de către comunitate;
Îmbunătățirea monitorizării și a corelării dezvoltării de competențe și actualizarea acestora cu locuri de muncă vacante disponibile în prezent
și cu cele anticipate prin o strânsă cooperare dintre serviciile de ocupare din sectorul public și universități.
– continuarea reformelor structurale necesare , sprijinirea inovării și construirea unei economii a cunoașterii;
– accelerarea trecerii la o economie cu emisii scăzute de carbon, fapt care va crea noi locuri de muncă ecologice și va deschide noi posibilități pe piețele mondiale în creștere rapidă, va reduce dependența Europei de energia de peste hotare.
Planul European de Redresare Economică se bazează pe doi piloni principali:
– primul se referă la o infuzie majoră de putere de cumpărare în economie pentru a crește cererea; Comisia a propus ca , în regim de urgență, statele membre și Uniunea Europeană sunt de acord asupra unui impuls bugetar în valoare de 200 miliarde euro ( 1.5% din PIB) , pentru a stimula cererea, cu respectarea deplină a regulilor Pactului de stabilitate și creștere.
– al doilea pilon se bazează pe necesitatea de a direcționa acțiunile pe termen scurt pentru a consolida competitivitatea Europei pe termen lung. Planul stabilește un program cuprinzător de orientare a acțiunilor către investiții ”inteligente”. Investiția inteligentă înseamnă a investi în dezvoltarea abilităților potrivite pentru nevoile de mâine, înseamnă a investi în eficiență energetică pentru a crea locuri de muncă și a economisi energie, a investi în tehnologia ecologică pentru a susține sectoarele precum cel al construcțiilor sau al automobilelor în producerea de emisii scăzute de carbon, a investi în infrastructură pentru a promova eficiența și inovația.
Comisia Europeană a decis să acorde un fond de 30 miliarde de euro de la bugetul comunitar pentru aplicarea pachetului de măsuri stimulative de ieșire din criză a statelor membre. De asemenea, BEI a suplimentat cu 15 miliarde euro fondul anual de acordare a împrumuturilor cu dobândă mică, atât pentru 2009, cât și pentru 2010, în vederea :
– dezvoltării surselor alternative de energie , a infrastructurii și aplicării de măsuri protectoare ca răspuns la schimbările de climă . Conducerea BEI a anunțat că va acorda credite avantajoase firmelor care investesc în proiecte care reduc emisia de carbon și economisesc consumul de energie ;
– finanțării creșterii convergenței regionale ;
– aplicării unui plan european pe termen lung pentru finanțarea aplicării obiectivelor strategice ale Uniunii Europene și ale proiectelor sectoriale de modernizare( transporturi , producerea de energie, dezvoltarea tehnologiilor de reciclare), în valoare de 1.5 miliarde euro;
– sprijinirii de către BEI a activităților firmelor mici și mijlocii.
Aceste măsuri sunt concretizate sub formă de împrumuturi, garanții, titluri de valoare și împărțirea riscului financiar.
Planul de redresare a UE cuprinde următoarele măsuri :
1) Măsuri de stimulare a activității firmelor care vor totaliza 2% din PIB-ul UE la sfârșitul anului 2009 .
Aceste măsuri se împart în două categorii : măsuri de stimulare fiscală și măsuri de creștere a lichidității în economie în vederea accesului mai ușor la credite.
Din cele 112.3 miliarde euro, la nivelul agregat al UE, cea mai mare contribuție la măsurile de stimulare fiscală, dar și la măsurile de creștere a lichidităților o au statele din zona Euro, respectiv și 79.87% și 82.24% din suma totală. Contribuția comunitară la acest pachet de măsuri este de 8.3 % pentru stimulentele fiscale și de 5.55 % pentru suplimentarea creditelor.
În 2009, efortul cumulat al statelor membre ale UE consta în aproape 2% din PIB-ul UE.
2) Protejarea și crearea de locuri de muncă ; Aceasta presupune :
– accesul anticipat al statelor membre ale UE la Fondul Social European pentru întărirea politicilor privind piața muncii, susținerea categoriilor celor mai vulnerabile , în valoare de 1.8 miliarde euro;
– acordarea anticipată de până la 4.5 miliarde euro din fondurile de coeziune, pentru implementarea proiectelor majore de investiții menite să contribuie la protejarea sau crearea de locuri de muncă.
3) Investiții inteligente ; Acestea cuprind :
-investiții în tehnologii ”verzi” de aproape 7 miliarde euro, din care 5 miliarde euro pentru o inițiativă privind industria auto pentru automobile mai ecologice.
4) Susținerea mediului de afaceri
– BEI a pus la dispoziție un pachet de 30 miliarde de euro pentru împrumuturi dedicate IMM-urilor ;
– adoptarea unui statut al companiilor private europene , astfel încât acestea să lucreze sub jurisdicția unui singur set de reguli.
5) Impulsionarea investițiilor
– La sfârșitul lui martie 2009, Comisia a lansat o cerere de propuneri în valoare de 500 milioane de euro pentru proiecte de transport transeuropean.
Deteriorarea situației din zona euro , dar și erupția datoriilor suverane din 2010 au luat prin surprindere factorii de decizie politică.
Răspunsurile la efectele acestei crize au fost dificil de luat și au implicat mai multe reuniuni de urgență, iar rezultatul s-a evidențiat prin adoptarea pachetelor de salvare pentru Grecia, Irlanda, Portugalia. De asemenea , a fost creat Fondul european de stabilitate financiară ( EFSF) , însă a fost destul de criticat ca fiind prea mic, și datorită faptului că a fost creat în grabă, în urma deciziilor politice din 2010.
Ulterior, statele membre ale zonei euro au fost de acord pentru adoptarea unui nou mecanism de soluționare a crizelor, un nou fond, Mecanismul European de Stabilitate ( ESM), care urma să înlocuiască EFSF.
ESM a fost amplasat la Luxemburg, cu o capacitate efectivă de creditare de 500 mld euro, inclusiv creditele restante ale EFSF. ESM poate poferi împrumuturi și în circumstanțe excepționale, poate interveni pe piețele datoriei primare și secundare.
ESM va beneficia de statutul de creditor preferat , ca și FMI.
În cadrul Summit-ului de la 2 iulie 2011, liderii UE au convenit asupra adoptării unui nou program de salvare pentru Grecia , a cărui valoare era de aproape 109 miliarde euro, cofinanțat de către EFSF și FMI.
O altă măsură adoptată la nivel european, se referă la îmbunătățirea guvernanței și a cadrului de supraveghere. Astfel, cele șase propuneri legislative ale Comisiei cuprind: 1) Îmbunătățirea componentei preventive a Pactului de Stabilitate și Creștere ( SGP)
2) Consolidarea componentei corective a SGP ;
3) Directivele privind cerințele minime privind chestiunile bugetare ;
4) Regulamente privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice;
5) Regulamentul cu privire la punerea în aplicare a supravegherii bugetare ;
6) Regulamentul privind punerea în aplicare a măsurilor pentru corectarea dezechilibrelor excesive .
Pachetele de salvare pentru Grecia, Italia și Portugalia, din 2010-2011 cuprindeau :
pentru Grecia , 110 miliarde euro pentru 36 luni, din care 80 mld euro, erau împrumuturi bilaterale acumulate la nivel central de către Comisia Europeană, în mod similar unui împrumut sindicalizat și 30 mld euro, împrumut de la Fondul Monetar Internațional ; pentru Irlanda 85 mld euro , iar pentru Portugalia, 78 mld euro.
Între 2008 și 2009, au fost aprobate , de asemenea, pachete de salvare pentru România, Letonia și Ungaria ( aproximativ 15 miliarde euro ) .
Pentru salvarea instituțiilor financiare , Comisia Europeană a aprobat folosirea a aproximativ 1.6 trilioane euro.
Capitolul 3. Analiză a impactului crizei economico-financiare actuale asupra Greciei comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene
În acest capitol, mi-am propus să analizez situația crizei în Grecia, comparativ cu media Uniunii Europene, din perspectiva datoriei publice, a deficitului bugetar, a ratei șomajului , a producției industriale și a ratei de creștere a șomajului. Am considerat că acești indicatori sunt relevanți în a prezenta evoluția evenimentelor din Grecia, în special din momentul declanșării crizei economico-financiare actuale. De asemenea, voi descrie, pe scurt, programele de asistență financiară din Grecia (măsurile de salvare) și măsurile de austeritate adoptate de către guvernele elene aflate la putere la momentul respectiv. Măsurile de austeritate au fost necesare pentru a se putea finaliza acordurile dintre Grecia și așa numita Troica ( UE- FMI – BCE).
3.1 Manifestarea crizei în Grecia
Evenimentele ce au început în 2007 ca o problemă de lichiditate pe piața creditului ipotecar din SUA și tranziția rapidă a acestora la o criză globală au afectat profund UE și implicit statele membre membre ale acesteia. Primele efecte negative ale crizei economico-financiare globale s-au remarcat în Grecia, Italia, Portugalia și Spania ( PIGS) . Dintre aceste țări, Grecia este cea mai afectată , din punct de vedere al adâncimii crizei și al efectelor clar vizibile asupra economiei. Această criză a reprezentat cel mai important eveniment cu care Grecia s-a confruntat de la participarea sa la zona euro din 2001 și totodată un test pentru a înțelege în ce măsură țara îndeplinește normele economice din UE. De asemenea, criza reprezintă o provocare în ceea ce privește menținerea unității UE și a zonei euro.
Încă înaintea izbucnirii crizei financiare globale, economia Greciei a fost în mijlocul unei profunde crize , caracterizată în principal prin deficite fiscale mari, datorie uriașă, o eroziune continuă a competitivității și rate ridicate ale șomajului. Criza din 2008 a amplificat aceste efecte negative și a accelerat declinul economiei grecești. Grecia are în prezent o imensă datorie publică și un imens deficit bugetar. Problemele cauzate de non-performanța Greciei s-ar putea răspândi asupra zonei euro, iar acest lucru ar putea afecta în mod direct structura economică și politică a UE și menținerea monedei unice, a monedei euro.
O serie de factori interni și internaționali stau la baza crizei din Grecia. Pe plan intern, cheltuielile guvernamentale mari, rigiditățile structurale , evaziunea fiscală și corupția au contribuit la acumularea datoriilor din Grecia în ultimul deceniu. Pe plan internațional, se consideră că, adoptarea monedei euro și executarea laxă a normelor UE care vizează limitarea acumulării de datorii au contribuit la criza din Grecia. Dezechilibrele fiscale, puterea slabă de competitivitate, deficitul comercial, gestionarea incorectă, fraudele financiare, escaladarea cheltuielilor bugetare, ușurința cu care băncile grecești au împrumutat guvernul la dobânzi foarte ridicate, fiind conștiente că acesta nu va avea posibilitatea să returneze împrumuturile sunt câteva dintre sursele problemelor economice și sociale cu care se confruntă Grecia.
Criza globală a afectat bugetul public din Grecia prin modificarea veniturilor publice și a cheltuielilor. Veniturile publice au scăzut din cauza cheltuielilor de consum în scădere și reducerii volumului comerțului exterior. Cheltuielile publice au crescut din cauza costurilor de intervenție în sistemul financiar și din cauza creșterii cheltuielilor de asigurare socială.
3.2 Datoria publică și deficitul public în Grecia
În urma izbucnirii crizei financiare globale, deficitele publice și datoriile publice au crescut substanțial în statele membre ale UE, mai ales în țările din grupul PIGS.
Datoria publică reprezintă acumularea de împrumuturi din trecut, nerambursate încă, prin urmare și rezultatul manifestărilor repetate ale deficitelor bugetare. De obicei, datoria publică este măsurată ca procent al unei țări din PIB, la valoarea nominală. Tratatul privind Uniunea Europeană, denumit și Tratatul de la Maastricht prevede ca deficitul bugetar să nu depășească 3 % din PIB, iar datoria publică să nu depășească 60 % din PIB.
Grecia este cea mai afectată țară din grupul PIGS sau GIPSI ( Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania, Italia), remarcându-se prin probleme sale economice, politice și sociale. La sfârșitul anului 2009, datoria totală a Spaniei, Italiei și Greciei era de 2,9 trilioane de euro. În cazul neplății acestei datorii, Franța și Germania ar fi fost cele mai afectate. Băncile germane erau, asemenea celor franceze, foarte vulnerabile la situația Greciei, în special, întrucât, dacă statul elen ar fi intrat în incapacitate de plată, Germania ar fi fost obligată să își salveze băncile cu ajutorul unui împrumut. Germania reprezintă, de altfel, principalul finanțator în cadrul împrumuturilor acordate statelor din zona Euro.
În deceniul precedent crizei globale, care a izbucnit în toamna anului 2008, guvernul Greciei se împrumutase din străinătate pentru a finanța bugetul de stat substanțial și deficitele de cont curent. Între 2001, când Grecia a adoptat euro ca monedă și 2008, deficitele bugetare raportate de către Grecia erau , în medie de 5%, în timp ce media zonei euro de 2% , iar deficitele de cont curent erau, în medie, de 9%, în timp ce media zonei euro era de 1%. În 2009, deficitul bugetar al Greciei era estimat a fi de 13 % din PIB. Mulți au considerat că nivelul deficitului și datoriei publice se datorează cheltuielilor guvernamentale mari ale succesivelor guverne.
Grecia a finanțat aceste deficite prin împrumuturi de pe piețele internaționale de capital, ceea ce a lăsat-o cu o datorie externă extrem de ridicată, de 126,8 % din PIB, în 2009, datorie aflată în creștere, ajungând chiar la 174,9 în 2013, conform datelor Eurostat. În anul 2007, nivelul datoriei publice din Grecia se afla cu mult peste media UE. Conform datelor Eurostat, datoria publică din Grecia era de 103,1, depășind cu mult media UE, de 44, %. ( a se vedea graficul nr. 4 din Anexa….) Atât deficitul bugetar, cât și datoria publică, nu numai că depășesc media UE, dar nivelurile acestora depășesc cu mult nivelurile permise de normele Uniunii Economice și Monetare ( EMULa sfârșitul anului 2014, Grecia a înregistrat cel mai mare nivel al datoriei publice, de 177,1% din PIB, urmată de către Italia 132,1%, Portugalia 130,2% și Irlanda 109,7%. Datoria publică a Spaniei, în 2014 era de 97,7 % .
3.3 Rata șomajului
Trăsătura care ilustrează cel mai bine peisajul social din Grecia, în contextul crizei actuale este creșterea abruptă a șomajului, după cum se poate observa și în graficul nr.5.
Creșterea bruscă a șomajului a condus la accentuarea gradului de sărăcie. Din cauza lacunelor din cadrul sistemului de protecție socială și pentru că șomajul este previzionat a rămâne în continuare la un nivel destul de ridicat, situația adulților și a copiilor din familiile cu șomeri a devenit una dintre principalele întrebări la nivel social din Grecia.
Piața forței de muncă din Grecia este caracterizată prin gradul redus de ocupare și rata scăzută de participare; Alte caracteristici ale pieței forței de muncă din Grecia se referă la numărul mai redus al locurilor de muncă part-time comparativ cu media UE; la sistemul precar de compensare a șomajului, și la asistența limitată pentru cei care vor să intre pe piața muncii .
În mai 2010, Grecia s-a amgajat într-un program ambițios de ajustare economică pentru a face față deficiențelor economiei prin restabilirea finanțelor publice sustenabile, a competitivității și prin stabilirea fundației pentru o creștere solidă pe termen lung. Programul a fost implementat cu suportul tehnic și financiar al FMI, al UE și al BCE ( colectiv cunoscut și sub numele de Troika ) . Astfel , în 2010, au fost adoptate modificări privind caracteristicile instituționale ale negocierilor colective și ale costurilor forței de muncă din Grecia, cu scopul
de a spori flexibilitatea pieței muncii și a productivității. Reformele pieței muncii au fost prezentate în Memorandumul de înțelegere inițială din mai 2010 și în cadrul memorandumurilor actualizate (august 2010, luna noiembrie / decembrie 2010) între guvernul grec și Comisia Europeană-Banca Centrală EUropeană – FMI (Troika) .
Reformele au constat în principal din modificări instituționale referitoare la procedurile de negociere a salariilor, cu scopul de a spori flexibilitatea pieței muncii și productivitatea și în modificări cu impact direct asupra costului forței de muncă. Printre aceste modificări regăsim: scăderea salariului minim, pentru a facilita intrarea tinerilor pe piața muncii, reducerea salariilor plătite, extinderea utilizării muncii temporare .
Grafic nr. 5 : Evoluția ratei șomajului în Grecia, în perioada 2006-2014
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor Eurostat;
În prima jumătate a deceniului anterior, rata șomajului a înregistrat fluctuații în jurul valorii de 10 % , apoi a început să scadă până în 2008, când a atins cel mai mic nivel din ultimii 15 ani, de 7,8 % . Apoi, ca urmare a adâncirii recesiunii, rata șomajului a început să crească, cu un ritm mai intensificat de creștere. În 2013, rata șomajului era de 27,5%, aceasta fiind cea mai ridicată rată a șomajului de la momentul declanșării crizei economico-financiare actuale. Se poate observa , astfel, impactul puternic al crizei actuale asupra pieței forței de muncă din Grecia. Criza a marcat profund piața forței de muncă, iar efectele sale continuă să rămână devastatoare pentru Grecia, întrucât, deși rata șomajului a scăzut puțin în 2014, cu un punct procentual față de 2013, aceasta rămâne foarte ridicată, în raport cu media UE, de 10,2 % în 2014.
Următoarea țară, după Grecia, cu o rată ridicată a șomajului este Spania, aceasta înregistrând în 2014 o rată a șomajului de 24,5 %. Spania este , astfel a doua țară din grupul PIGS cu cea mai ridicată rată a șomajului. Din 2008, considerat anul declanșării crizei, până în momentul de față, Spania a înregistrat, în 2013, asemenea Greciei, cea mai ridicată rată a șomajului , de 26,1 %. Ratele șomajului din Portugalia și Italia, ( de 14,1 % , respectiv 12,7 % în 2014) sunt de asemenea ridicate, comparativ cu media UE, însă Grecia rămâne țara cu cea mai ridicată rată a somajului din grupul PIGS, ritmul de creștere a acesteia fiind de asemenea cel mai accentuat din UE, respectiv din grupul din care Grecia face parte.
Evoluția ratei șomajului în grupul PIGS, în perioada 2003-2014
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor furnizate de Eurostat ;
Șomajul pe termen lung a crescut chiar mai repede, în Grecia, acesta atingând un nivel de 18 % în 2013, de la 3,7 % în 2008, în condițiile în care în 2013, aproape 65 % din șomeri nu aveau un loc de muncă de mai bine de 12 luni, față de 51 % în 2008.
În al doilea trimestru al anului 2008, rata șomajului în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 20-29 ani (19, 9 % ) a fost mai mare decât rata șomajului în rândul bărbaților cu vârsta peste 30 ani ( 3,1 % ) . Însă, în primul trimestru al anului 2013, se observă, agravarea situației, rata șomajului în rândul bărbaților ( 43,5 % ) fiind doar cu puțin mai mică decât cea din rândul femeilor ( 50,2 %) .
Se observă, de asemenea, datorită efectelor negative ale crizei, o scădere a numărului angajaților din sectorul public de la 768 000 în iulie 2010, la 686 600 în 2013, o scădere cu aproape 11 puncte procentuale.
Impactul crizei asupra locurilor de muncă a fost asimetric și din alte puncte de vedere. Din punct de vedere al sectoarelor economice, s-au pierdut mai multe locuri de muncă în industrie decât în domeniul serviciilor, în timp ce declinul ocupării forței de muncă din agricultură pare să rămână la același nivel. S-au înregistrat pierderi de locuri de muncă și printre angajații din sectorul privat, datorită închiderii întreprinderilor.
În ceea ce privește statutul profesional, criza pare să fi schimbat componența abilităților necesare pentru calificarea forței de muncă. Ocupațiile care necesită abilități la un nivel de ridicat, cum ar fi funcțiile de manager, urmate de cele de tehnicieni sau maiștri și altele în genul acesta au ocupat puțin peste jumătate din declinul total în ocuparea forței de muncă. Pe de altă parte, s-a experimentat o scădere considerabilă a locurilor de muncă din rândul muncitorilor manuali calificați sau semi-calificați.
În timp ce un număr neobișnuit de mare de muncitori și-au pierdut locurile de muncă, cei care încă au un loc de muncă se confruntă cu pierderi semnificative ale veniturilor. Câștigurile brute reale medii pentru angajați au pierdut mai mult teren de la începutul crizei decat au câștigat în nouă ani înainte de asta. Veniturile au crescut cu 23 % între 2000 și 2009, însă până în 2013, pierderile în câștigurile brute au fost de peste 26 % în medie.
3.4 Producția industrială
Indicele producției industriale este un indicator al ciclului de afaceri, care măsoară modificările lunare ale rezultatelor producției industriale.
Nivelul producției industriale din Grecia s-a îmbunătățit considerabil în luna martie 2015, rata de creștere a producției industriale fiind cea mai rapidă din ultimii patru ani.
În luna februarie 2015 s-a înregistrat o creștere de 1,9% comparativ cu aceeași lună a anului 2014, iar în luna martie 2015 , producția a crescut cu 2,3 la sută, comparativ cu un declin de 2,5 la sută în anul precedent. Această îmbunătățire s-a datorat creșterii cu 8,2 % a producției manufacturiere. Pe de altă parte , industria energiei electrice a scăzut cu 1,7 % , iar industria minieră și cea extractivă au scăzut cu 2,6% .
În aprilie 2014, producția industrială din Grecia înregistra o creștere cu 3,2 % față de aceeași lună a anului 2013, însă nivelul acesteia rămânea la cote negative, de -0,4 % . În schimb UE, atingea cote pozitive în aprilie 2014, în urma creșterii producției industriale cu 2,1 % față de aceeași lună a anului 2013. Conform datelor recente, producția a crescut în UE cu 0,9% în februarie 2015, față de luna ianuarie. Avansul din luna februarie se datorează în special unei creșteri de 1,6% a producției de bunuri de uz curent precum și unui avans de 1,1% în industria energetică. În zona euro, producția industrială a crescut cu 1,6% în februarie 2015, comparativ cu aceeași lună a anului 2014.
În 2009, toate țările UE au cunoscut o scădere a producției industriale și rata medie europeană de declin a fost de -13. După doi ani de recuperare , UE , în ansamblu, în 2012, a afișat din nou o dezvoltare industrială negativă. Această tendință negativă pentru UE-28 a continuat și pentru anul 2013, . Cu toate acestea, ratele de creștere negativă au fost mai mici în 2013 decât în 2012.
După instalarea crizei globale actuale în Grecia, cele mai mici niveluri ale producției industriale s-au înregistrat între anii 2009-2011, producția industrială cunoscând un declin de aproape -11%. ( a se vedea graficul nr. ….) . Unul dintre sectoarele cele mai afectate a fost industria confecțiilor, unul dintre sectoarele tradiționale ale economiei elene, în timp ce volumul activităților din construcții au scăzut cu 73,1 % între ianuarie 2010 și ianuarie 2011. Alte sectoare afectate de către criză, care au condus la scăderea producției industriale a Greciei au fost sectorul energiei electrice, industria minieră, industria extractivă și producția de alimentare cu apă. În plus , cifra de afaceri în vânzarea cu amănuntul a scăzut cu 9% în februarie 2011, față de aceeași lună a anului 2010, iar cererea pentru produsele grecești de export era în scădere. Măsurile de austeritate introduse în Grecia, ca urmare a planului de salvare de 110 miliarde de dolari și-au pus astfel amprenta asupra activității economice, asupra consumului și asupra investițiilor. . Producția industrială a fost mai ales afectată, iar aceasta este foarte importantă pentru creșterea economică datorită impactului său direct asupra altor sectoare.
Grafic nr. Producția industrială din Grecia comparativ cu media UE 28( % ), între 2006-2014;
Sursa: Prelucrare proprie a datelor preluate de pe Eurostat;
3.5 Rata de creștere a PIB-ului
Grafic nr. Evoluția anuală a ratei de creștere economică a PIB-ului
Sursa: Prelucrare proprie a datelor furnizate de Eurostat;
Ca urmare a crizei economico-financiare mondiale, creșterea PIB-ului în UE 28 a încetinit considerabil, iar PIB-ul a suferit o contracție semnificativă în 2009, după cum se poate observa și în grafic. În Grecia, de asemenea, PIB-ul a scăzut semnificativ în 2009, însă, spre deosebire de media UE, care arăta în 2010 o ușoară revenire a creșterii PIB-ului, rata de creștere a PIB din Grecia a pntinuat să scadă dramatic până în 2013, când se poate observa o ușoară creștere. Totuși, situația de incertitudine existentă în Grecia, mai ales din cauza negocierilor fără rezultat încă, dintre guvernul elen și creditorii săi are în prezent un impact asupra previziunilor de creștere din Grecia și asupra finanțelor publice. De altfel, și investițiile publice au scăzut, iar încrederea consumatorilor este slabă, toate aceste lucruri , diminuând posibilitățile de creștere a PIB-ului. Prognozele pentru o recuperare se bazează pe activitatea turistica din al 3-lea trimestru al anului 2015, și pe alți factori cum ar fi prețurile mici ale petrolului și ipoteza unui acord între Grecia și creditorii săi .
În UE, se poate observa o creștere a PIB-ului între 2011 și 2013, cu un ritm destul de lent de creștere. O creștere într-un ritm accelerat s-a înregistrat în 2014 , cu aproape 3%. Potrivit datelor cele mai recente furnizate de Eurostat în mai 2015, PIB-ul din UE ajunsese în 2014 la 13.9 trilioane de euro, cu aproape 6,2 % mai mult decât în SUA. Cele mai mari rate de creștere în 2014 au fost înregistrate în Irlanda (4,8%), Ungaria (3,6%), Malta (3,5%) și Polonia (3,4%). În timp ce creșterea PIB-ului în 2014, în Portugalia (0,9%) și Grecia (0,8 %) a fost sub media UE-28, pentru Portugalia aceasta a fost prima crestere anuală din 2010 și pentru Grecia prima creștere din 2007.
Efectele crizei financiare și economice au redus performanța generală a economiilor statelor membre ale UE, analizată pe durata ultimului deceniu. Ratele de creștere anuale medii ale UE-28 și în zona euro (EA-19) între 2004 și 2014 au fost de 0,9% și, respectiv, 0,7%. Cea mai mare creștere, a fost înregistrată de Polonia (o creștere medie de 3,9% pe an) și Slovacia (3,8% pe an), urmată de România (2,7%), Bulgaria, Letonia și Malta (toate cu 2,5%). Prin contrast, dezvoltarea generală a PIB-ului real pe parcursul perioadei 2004-2014 în Grecia, Italia și Portugalia a fost negativă.
3.6 Măsuri de salvare
Sprijinul UE și extinderea de noi împrumuturi erau necesare pentru salvarea Greciei, în special, de la un colaps economic. Țările membre, cu excepția Germaniei, Franței și a Olandei au sugerat că ar trebui să li se ofere țărilor din grupul PIGS noi împrumuturi cu rate scăzute ale dobânzii. Incertitudinea UE privind soluționarea crizei financiare din Grecia și cererea către FMI de a rezolva problemele au ridicat semne de întrebare în public privind motivul de unitate al acestora. În timp ce se argumenta care dintre aceste două autorități să acorde sprijin, riscurile la care era supusă moneda euro au determinat autoritățile monetare să apeleze la FMI. Non-performanța Spaniei și Italiei, care fuseseră cea de-a 9-a, respectiv cea de-a 7-a economie a lumii amenințau economia mondială, iar răspândirea crizei în aceste țări ar fi putut crea un efect de domino și panică în țările care nu prezentau dificultate în plata datoriilor în condiții normale. Pentru evitarea scăpării de sub control a situației din UE, au fost aplicate pachete de salvare pentru țările aflate în dificultate.Plângându-se de rolul de finanțator și salvator al unității, datorită poziției sale cheie, Germania a sugerat ca țările care evitau să ia măsurile necesare ar trebui să plătească costurile.
La sfârșitul lunii martie 2010, statele membre ale zonei euro, împreună cu FMI, s-au angajat să ofere asistență financiară Greciei, în caz de necesitate sau în cazul în care guvernul Greciei ar fi cerut acest lucru. Negocierile și discuțiile cu privire la pachetul de salvare pentru Grecia au crescut, iar agitația în rândul investitorilor s-a intensificat în Aprilie 2010, când Eurostat, agenția statistică a UE a publicat estimarea privind deficitul bugetar al Greciei. Reprezentând 13, 6 % din PIB, estimarea Eurostat privind deficitul bugetar era cu aproape un punct procentual mai mare decât estimările guvernului grec din octombrie 2009. Acest lucru a stârnit noi întrebări privind capacitatea Greciei de a-și plăti datoriile, cu 8, 5 miliarde de euro scadente pe 19 mai 2010.
Pe 23 aprilie 2010, guvernul grec a cerut în mod oficial asistență financiară de la FMI și celelalte state membre ale zonei euro. Înainte de a oferi asistență financiară Greciei, Comisia europeană, susținută de Germania, a solicitat mai multe detalii cu privire la reducerile bugetare propuse Greciei pentru anii 2010, 2011 și 2012. În timp ce negocierile dintre FMI, țările din zona euro și Grecia continuau, Grecia a fost de acord cu măsurile suplimentare de austeritate. Pe 2 mai 2010, FMI și zona euro au anunțat un plan de salvare pentru Grecia , în valoare de 110 miliarde de euro. Statele membre ale zonei euro au contribuit cu 80 miliarde de euro prin împrumuturui bilaterale. FMI a contribuit cu un împrumut de 30 miliarde de euro, la o rată a dobânzii existentă pe piață la momentul respectiv. Acordul este considerat istoric, deoarece este primul împrumut acordat de către FMI unui stat din zona euro, iar pachetul de salvare este substanțial, ținându-se cont de PIB-ul Greciei( de 229 miliarde euro, în 2010).
Banii proveniți de la UE urmau sa fie plătiți de către Comisia Europeană , în tranșe, în perioada mai 2010 – iunie 2013, în condițiile în care Grecia ar fi implementat cu succes reformele promise.
În schimbul asistenței financiare primite, Grecia a prezentat un plan ce viza reducerea deficitului bugetar de la 13,6 % din PIB în 2009, la la mai puțin de 3% din PIB în 2014.
O politică serioasă de austeritate a fost acceptată, prin cadrul acestui program, Grecia își propunea , estimativ, o scădere a deficitului bugetar cu 5,6 % în 2011, cu 2,8 % în 2012 și cu 2 % în 2013. O altă propunere vizată în cadrul acestui program se referea la reducerea cheltuielilor și creșterea taxelor. Pachetul de salvare a inclus, astfel, creșteri ale taxelor pe produsele petroliere, reduceri ale cheltuielilor publice, se impunea ca salariile să nu crească în sectorul public în 2010. UE și-a oferit sprijinul pentru aplicarea acestui pachet. Comisia Europeană a recomandat ca deficitele să fie diminuate cât mai rapid, în special în domeniul securității sociale și a sistemelor de sănătate, consolidarea sistemului financiar și creșterea flexibilității pe piața forței de muncă.
În ciuda dimensiunii substanțiale a pachetului de salvare, răspândirea crizei din Grecia asupra statelor din zona euro rămânea o amenințare. În încercarea de a salva zona ”euro” , pe 9 mai 2010, UE a anunțat că va face o suplimentare de 500 de miliarde de euro, sumă disponibilă țărilor vulnerabile din UE. În urma anunțului, piața a reacționat pozitiv , spread-ul obligațiunii a înregistrat o scădere , iar euro s-a stabilizat.
Atât deficitul bugetar, cât și datoria externă a Greciei depășesc nivelul permis de normele care reglementează Uniunea Economică și monetară. Din tratatul privind Uniunea Europeană, respectiv tratatul de la Maastricht, reiese că deficitul bugetar nu trebuie să depășească 3 % din PIB, iar datoria externă nu trebuie să depășească 60 % din PIB. Totuși, Grecia nu este singura țară din UE care a depășit aceste limite.
Începând cu anul 2009, încrederea investitorilor în Grecia a scăzut foarte mult. În octombrie 2009, noul guvern socialist, condus de prim-ministrul George Papandreou a revizuit estimarea deficitului bugetar, aproape dublând estimația existentă, de la 6, 7 % din PIB la 12, 7 % din PIB. Acest lucru a fost urmat către importante scăderi de rating ale obligațiunilor grecești, estimate de către trei mari agenții de rating.
De asemenea, acuzațiile cum că guvernele grecești au falsificat statisticile și au încercat să ascundă nivelul datoriei prin intermediul instrumentelor financiare complexe, au contribuit la o scădere a încrederii investitorilor.
La data de 14 martie 2012, miniștrii de finanțe ai zonei euro și FMI au aprobat o a doua rundă de asistență economică pentru Grecia, în valoare de 164,5 miliarde de euro, pentru anii 2012-2014. Statele din zona euro au contribuit cu 144,7 miliarde de euro, sumă direcționată prin intermediul Fondului european de stabilitate financiară, un fond de salvare care a fost înființat în august 2010. În plus, s-a ajuns la un acord cu investitorii financiari, în vederea reducerii datoriei Greciei cu aproape 200 de miliarde de euro.
Suma a fost împărțită în tranșe care urmează să fie plătite în perioada martie 2012 – decembrie 2014, în paralel cu finalizarea reformelor esențiale pentru relansarea economiei Greciei
În noiembrie 2012, miniștrii de finanțe din zona euro și FMI au convenit să continue să ajute Grecia prin reducerea costului împrumuturilor acordate și extinderea perioadei de rambursare a acestora.
Alte revizuiri ale programului al doilea de asistență financiară au mai avut loc în aprilie 2013, în iulie 2013, în aprilie 2014.
La 18 februarie 2015, guvernul grec a cerut o extensie a acordului de asistență financiară pentru Grecia. După negocieri intense între guvernul nou ales, condus de prim-ministrul Alexis Tsipras, și Comisia Europeană, BCE și FMI, s-a ajuns la un acord de extindere a programului pentru încă patru luni. Acordul are la bază angajamentul guvernului grec la o listă cuprinzătoare de reforme.
3.7 Măsuri de austeritate
Pentru a primi împrumutul de 110 miliarde de dolari din 2010, o serie de măsuri de austeritate au fost implementate în Grecia. Măsurile includeau creșterea TVA-ului, reducerea pensiilor și a salariilor, reducerea programelor de investiții publice cu 500 mil euro, reducerea cheltuielilor cu educația, cu aproape 200 mil euro. Grecia promitea să reducă deficitul cu 4 puncte procentuale, la 8,7% din produsul intern brut, până la sfârșitul anului 2010.
Programul de asistență financiară din 2012 implica adoptarea altor măsuri de austeritate, cum ar: creșterea taxelor și impozitelor cu 2,32 mld euro; creșterea taxelor pe proprietate; creșterea TVA-ului în următorul fel: de la 19 % la 23 %, de la 11 % la 13 % și de la 5,5 % la 6,5 % ; introducerea de taxe lux pentru iahturi, piscine și mașini; creșterea cu o treime a accizelor la țigări , alcool și combustbili; introducerea de taxe speciale asupra firmelor profitabile, proprietăților de mare valoare și a persoanelor cu venituri mari; reducerea salariilor nominale din sectorul public cu 20 % ; salariile angajaților din întrepriderile de stat vor fi reduse cu 30 % ; rezilierea contractelor temporare pentru muncitorii din sectorul public; reducerea cheltuielilor cu apărarea cu 200 mil. euro în 2012 și cu 333 mil. euro între 2013-2015; reducerea cheltielilor cu sănătatea cu peste 1 mld. euro ; reducerea investițiilor publice cu 850 mil. euro; reducerea cheltuielilor de educație prin închiderea sau comasarea a 1976 de școli; scăderea pensiilor lunare de peste 1000 euro cu 20 % ; mărirea vârstei legale de pensionare la 65 ani;
În urma măsurilor de austeritate impuse pentru primirea pachetului de salvare în 2010, rata șomajului din Grecia a crescut foarte mult, la aproape 27% la sută , iar economia a intrat în recesiune cinci ani. Într-o propunere prezentată prim-ministrului grec Alexis Tsipras la Bruxellespe 4 iunie 2015, creditorii UE / FMI au cerut Atenei să elimine ajutoare sociale pentru pensionarii cu venituri mici și persoanele cu handicap, se taie pensiile cu 1 % din PIB începând încă din luna iulie. De asemenea, ei au cerut Atenei să mărească taxele de consum , cu scopul de a economisi 1, 8 mld. euro. Acest lucru ar include creșterea taxei pe valoarea adăugată la medicamente pentru 11 % (stabilită în prezent la 6,5 % ) și de energie electrică la 23 % (stabilită în prezent la 13 %. Aceste cereri, însă, păreau puțin probabil a fi acceptate de către prim-ministrul Alexis Tsipras, din moment ce partidul său de stânga, a fost ales la începutul acestui an ,tocmai pentru că promitea să stopeze măsurile de austeritate.
După multe negocieri între guvernul Greciei, și UE-BCE-FMI, Grecia a cedat cererilor UE pentru reducerea cheltuielilor, în speranța obținerii unui acord, pentru a se evita intrarea Greciei în incapacitate de plată și ieșirea acesteia din zona euro.
Premierul grec a fost de acord în cele din urmă să reducă cheltuielile de pensii.
Astfel, după ce a refuzat în mod repetat să accepte cererile creditorilor , guvernul grec a prezentat pe 22 iunie 2015 , un plan economic care conține concesii asupra cheltuielilor de pensii, principalul punct care a armonizat negocierile dintre cele două părți.
Propuneri drastice pentru impozite pe salariile mari și întreprinderi au fost de asemenea prezentate de guvernul de la Atena în căutarea unui acord cu creditorii.
Măsurile au stârnit speranțe pentru evitarea ieșirii Greciei din zona euro și pentru evitarea intrării țării în incapacitate de plată, prin stabilirea unui acord de prelungire a programului de asistență financiară pentru încă 6 luni.
Anexa nr. 1
Tabel nr. 1 : Deficitul/surplusul guvernamental în țările membre ale UE, % PIB;
Sursa : Prelucrare proprie pe baza datelor Eurostat.
Anexa nr. 2
Grafic nr . 3 : Nivelul datoriei publice ( % PIB ) în Grecia, comparativ cu media UE, în perioada 2007-2013;
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor Eurostat
Grafic nr. 4 : Deficitul bugetar în Grecia , comparativ cu media UE, în perioada 2006-2013
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor Eurostat;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza a Impactului Crizei Economico Financiare Actuale Asupra Greciei Comparativ cu Celelalte State Membre ale Uniunii Europene (ID: 135169)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.