Analiza Veniturilor Bugetare din Romania, In Perioada 2010 2014

Analiza veniturilor bugetare din România, în perioada 2010-2014

Introducere………………………………………………………………………………………………….pag.4

Capitolul 1

1. Aspecte generale privind veniturile bugetare din România…………………………pag.6

1.1  Definirea veniturilor bugetare……………………………………………………….pag.7

1.2  Componentele veniturilor bugetare………………………………………………..pag.9

1.3  Componentele veniturilor curente – nefiscale…………………………………pag.13

Capitolul 2

2. Structura și repartizarea veniturilor bugetare…………………………………………….pag.14

2.1 Modul de formare al veniturilor…………………………………………………….pag.14

2.2 Execuția veniturilor bugetare………………………………………………………..pag.15

2.3 Etapele execuției veniturilor………………………………………………………….pag.18

2.4 Indicatori privind dinamica, nivelul și structura veniturilor bugetare……………………………………………………………………………………………………pag.19

Capitolul 3

3. Analiza veniturilor bugetare din România în perioada 2010– 2014……………..pag.23

3.1 Previziuni privind veniturile bugetare pentru anul 2015

4. Considerații finale

5. Bibliografie

Introducere

Bugetul de stat poate fi definit ca o balanță ce are în componență atât veniturile publice cât și cheltuielile publice. Prin acest dublu rol pe care îl îndeplinește bugetul de stat se pune în mișcare mecanismul prin care o țară își asigură existența. Economia în perioada modernă presupune fenomenul creșterii mai accelerate a necesarului de venituri decât de procurare a acestora. Spre deosebire de cererea resurselor care prezintă o situație de creștere cât mai pronunțată, resursele au un caracter limitat.

În general, într-o economie modernă necesarul de resurse depășește posibilitățile de procurare a acestora. Acestea în timp au caracter limitat, cererea de resurse înfățișează o tendință de creștere continuă. Statul, ca și sectorul privat trăiesc din veniturile pe care le realizează iar repartizarea resurselor între sectorul public și cel privat determină o anume proporție considerată optimă atunci când cerințele consumatorilor sunt satisfăcute la nivelul maxim al cerințelor acestora. Repartizarea între sectorul public și sectorul privat este optimă când nevoile sunt satisfăcute la nivelul maxim al exigențelor.

Pentru a se desemna fondurile la dispoziția statului necesare satisfacerii nevoilor sunt folosite expresii precum venituri publice, venituri bugetare sau resurse financiare publice, toate acestea desemnând fondurile care se constituie la dispoziția statului pentru acoperirea cheltuielilor publice. Acestea împreună cu cele private constituie resursele financiare ale societății, de aceea raportul este unul de la instituție prin lege care contribuie la formarea fondurilor, a resurselor financiare. Din punct de vedere economic-financiar, veniturile publice reprezintă forme valorice prin intermediul cărora o parte din venitul național este concentrat la dispoziția statului.

Majoritatea veniturilor publice se constituie prin contribuția persoanelor juridice și fizice care realizează venituri impozabile sau dețin bunuri impozabile, aceste obligații stabilindu-se prin lege pentru toată lumea și individual prin acte juridice unilaterale.

Lucrarea de față tratează, atât din punct de vedere teoretic cât și analitic, evoluția și dinamica veniturilor bugetare din România din perioada 2010 – 2014. Intervalul de timp în care sunt tratate veniturile bugetare sunt caracterizare de o perioadă cu instabilitate economică, politică, socială și de mediu.

Un aspect, care în ultimul timp a prins contur este legat de mediul înconjurător. Natura prin forțele ei poate influența în mod indirect cantitatea veniturilor și cheltuielilor la bugetul de stat.

Problema resurselor și a utilizării lor, respectând criterii de eficiență economică, este primordială pentru orice comunitate. În cadrul unui stat, finanțele publice se ocupă de colectarea resurselor gestionate la nivelul administrațiilor publice și de distribuirea lor.

În această lucrare se urmărește înțelegerea noțiunii de resurse financiare, cunoașterea factorilor de influență a resurselor financiare publice, clasificarea resurselor financiare publice, cunoașterea indicatorilor de apreciere a resurselor financiare publice.

În primul capitol mi-am propus să dezbat aspectele generale privind veniturile bugetare din România din punct de vedere teoretic și anume: definiție, componentele veniturilor bugetare și componentele veniturilor curente-nefiscale. În cel de-al doilea capitol voi trata structura și repartizarea veniturilor bugetare, respectiv: modul de formare al veniturilor, execuția veniturilor și etapele execuției veniturilor.

În cel de-al treilea capitol mi-am propus să realizez o analiză a veniturilor bugetare din România în perioada 2010 – 2014 și să specific previziuni privind veniturile bugetare pentru anul 2015. Cu ajutorul graficelor, diagramelor și tabelelor voi expune evoluțiile și structura veniturilor bugetare.

Am ales să tratez această temă deoarece mi se pare foarte important să știm ce sunt veniturile, care sunt componentele acestora, structura și repartizarea acestora și în mod special evoluția acestora pentru perioada aleasă, deoarece veniturile reprezintă resursele financiare ale bugetului de stat ce permit acestuia să satisfacă nevoile populației.

Capitolul 1

1. Aspecte generale privind veniturile bugetare din România:

Veniturile publice semnifică totalitatea mijloacelor bănești care sunt indispensabile pentru realizarea anumitor obiective economice, sociale sau de altă natură într-un interval de timp bine determinat. Veniturile publice ale statului sunt considerate resursele financiare publice ce sunt instituite prin lege și alcătuiesc sistemul veniturilor bugetare, dar mai pot fi considerate și creanțe de încasat către stat.

Sistemul veniturilor bugetare reprezintă ansamblul veniturilor care alimentează bugetul statului, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale. Sistemul veniturilor bugetare cuprinde instrumente și pârghii care sunt folosite pentru înfăptuirea politicii economice, sociale și financiare a statului.

Organizarea, structura și cuantumul veniturilor bugetului de stat al României și ale bugetelor locale sunt determinate de mai mulți factori, dintre care menționăm: politica economică și financiară a statului, formele de proprietate asupra mijloacelor de producție, acțiunea legilor economice, nivelul de dezvoltare a economiei naționale, necesitatea încasării serviciilor prestate de stat agenților economici și persoane fizice, categoriile sociale ale populației, controlul pe care statul îl exercită asupra creării, repartizării, circulației și utilizării produsului național brut.

Sistemul veniturilor bugetare trebuie astfel conceput și aplicat încât să poată realiza două obiective și anume:

– să alimenteze sistematic bugetul de stat și bugetele locale cu venituri suficiente;

– să stimuleze activitatea economică și socială a agenților economici și cetățenilor.

Alocarea optimă este considerată ca fiind raportul dintre alocarea de venituri între sectorul public și sectorul privat. Aceasta se desfășoară în condiții de utilizare deplină a veniturilor și asigurare a utilității maxime pentru consumatorii de bunuri și servicii. Alocarea de venituri financiare este optimă doar în momentul în care dorințele consumatorilor sunt satisfăcute la un nivel maxim.

Într-o anumită perioadă de timp, cetățenii unei țări pot solicita anumite cerințe de a deține asupra lor bunuri private și bunuri publice, ce sunt determinate de o anumită distribuire a veniturilor și averii. Prin urmare, funcția de bunăstare socială, satisfacția sau utilitatea se micșorează dacă societatea consumă fie o cantitate mai mare de bunuri publice sau de bunuri private.

Cantitatea de bunuri publice la care sunt nevoiți să se renunțe pentru a putea obține o cantitate semnificativă de bunuri private poartă denumirea de rată marginală de substituție sau profitul marginal al bunului. Acestea nu țin cont într-o oarecare măsură de situația consumatorilor, dacă sunt avantajați sau nu sunt avantajați.

1.1  Definirea veniturilor bugetare:

Veniturile bugetului de stat reprezintă acea parte a veniturilor publice cuvenită puterii centrale a statului, pentru a fi folosită apoi în scopul îndeplinirii obiectivelor și programelor puterii centrale, pe perioada anului bugetar. Din ce în ce mai frecvent, se manifestă cererea sporită de resurse financiare, determinată de creșterea nevoilor sociale într-un ritm mai rapid decât cel al evoluției produsului intern brut.

Cererea de resurse financiare publice este generată de nivelul și evoluția cheltuielilor publice. Posibilitatea acoperirii cererii de resurse, la un moment dat, este influențată de un ansamblu de factori, printre care pot fi menționați:

Factori economici: creșterea economică are ca efect creșterea bazei de impozitare și sporirea veniturilor fiscale;

Factori monetari: creșterea dobânzii atrage creșterea prețurilor care duce la creșterea nominală a încasărilor fiscale.

Factori sociali: creșterea necesităților cu caracter social (mai mulți bani pentru educație, cultură, sănătate) atrage creșterea fiscalității.

Factori politici și militari: creșterea anumitor necesități militare (datorate integrării în NATO, de exemplu) sau luarea unor decizii economice se susțin de societate prin impozite și taxe ridicate;

Factori demografici: structura populației (creșterea populației active) asigură creșterea încasărilor fiscale;

Factori de natură financiară: sintetizează influența celorlalți factori prin dimensiunea cheltuielilor publice. Analiza dimensiunii cheltuielilor publice cu nivelul resurselor posibil de mobilizat arată mărime deficitului sau excedentului bugetar, care poate fi acoperit prin resurse financiare bugetare suplimentare.

Existența unei multitudini de factori de influență a condus la apariția unor noi tipuri de resurse publice, având drept efect diversificarea structurii resurselor financiare.

Criterii de clasificare a veniturilor bugetare:

Conținut economic:

prelevări cu caracter obligatoriu (impozite, taxe și contribuții);

resurse de trezorerie: intervin pentru acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale și de sănătate, pentru acoperirea golurilor de casă înregistrate la bugetele locale și a deficitelor temporare al bugetelor fondurilor speciale;

finanțarea prin emisiune monetară fără acoperire: generează efecte negative pe termen mediu și lung;

împrumuturi publice: se gestionează tot prin sistemul trezoreriei publice. Împrumuturile publice interne și externe reprezintă un mijloc de procurare a resurselor financiare și respectiv, de acoperire a deficitului bugetar.

Structura organizatorică a statelor:

în state de tip feudal sunt resurse ale bugetului federal; resurse ale bugetelor statale, regiunilor sau provinciilor;

în state de tip unitar sunt resurse ale bugetului central și resurse ale bugetelor locale.

Sistem de bugete:

resurse financiare ale bugetului de stat, bugetelor locale, fondurilor speciale, trezorerie statului, instituțiilor publice autonome;

resurse financiare ale bugetului asigurărilor sociale de stat;

resurse financiare ale instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele de stat, bugetele locale sau fondurile speciale.

Ritmicitatea încasărilor:

resurse ordinare care cuprind venituri curente (venituri fiscale, nefiscale sau alte venituri) și venituri din capital;

resurse extraordinare (împrumuturi interne și externe, emisiune monetară. ajutoare, donații, sponsorizări și alte transferuri nerambursabile).

Proveniență:

interne (impozite, taxe, venituri nefiscale, împrumuturi interne, emisiune monetară);

externe (împrumuturi externe, ajutoare, donații, sponsorizări și alte transferuri nerambursabile).

În România, resursele financiare publice sunt poziționate pe criterii economice, în conformitate cu structura sistemului bugetar. Resursele financiare publice se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, și anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul fondurilor externe nerambursabile, bugetul instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii.

1.2  Componentele veniturilor bugetare:

I. Veniturile bugetului de stat

Venituri curente

Venituri fiscale

– impozite directe

Impozit de profit;

Impozit pe salarii și venit

Alte impozite directe ( impozit pe veniturile realizate de persoanele fizice și juridice nerezidente; impozitul pe dividende de la societățile comerciale; impozitul pe onorariul avocaților și notarilor publici etc.)

Contribuții;

– impozite indirecte

T.V.A.

Accize și impozit pe circulație ;

Taxe vamale;

Alte impozite indirect ( dobânzi și penalități de întârziere pentru venituri nevărsate la termen, taxe pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare, taxe judiciare, de timbre etc.)

Venituri nefiscale

Vărsăminte din profitul net al Băncii Naționale;

Vărsăminte din profitul net al R.A.

Vărsăminte de la instituțiile publice;

Diverse venituri ( venituri din aplicarea prescripției extinctive, venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit prevederilor legale, venituri din concesiuni etc.).

Venituri de capital

Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului;

Venituri din valorificarea unor stocuri de la rezervele material naționale și de mobilizare;

Venituri din privatizare.

II. Veniturile bugetelor locale au, în general, aceeași structura cu cea a resurselor bugetului de stat, dar pe lângă veniturile curente și cele din capital intervine al treilea capitol:

Cote și sume defalcate și transferuri de la bugetul de stat: subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete; donații și sponsorizări. Potrivit Legii finanțelor publice locale, resursele financiare ale administrației locale se structurează astfel:

– venituri curente (fiscale și nefiscale);

– venituri de capital (venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice);

– venituri cu destinație special;

– venituri din transferuri cu destinație special de la bugetul de stat, precum și din cote și anume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.

III. Veniturile fondurilor speciale reprezintă resursele care alimentează bugetul de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale.

Fondurile speciale, se realizează pe baza unor venituri fiscale de tipul contribuțiilor și impozitelor indirecte cu afectație specială dar și din venituri nefiscale stabilite în raport cu destinația fiecărui fond.

Fondurile speciale, sunt considerate un ansamblu de nevoi temporare, care sunt specifice fiecărui program de guvernare, de unde reiese că ele nu au un număr și o destinație certă, pot fi diferite de la o perioadă la alta.

Clasificarea veniturilor bugetare:

Veniturile bugetare se pot clasifica din mai multe puncte de vedere:

După modul cum sunt calculate, așezate și încasate, impozitele pot fi:

a) Impozite directe care se percep periodic (lunar, trimestrial, anual) direct și nominal de la persoanele fizice și juridice pe baza venitului constatat sau asupra valorii bunurilor care le aparțin, respectiv impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile agricole, etc. Având în vedere criteriile care stau la baza așezării și încasării impozitelor directe, acestea pot fi impozite reale și impozite personale.

Impozitele reale se așează asupra bunurilor care constituie avuția materială a indivizilor, respectiv terenurile, imobilele, construcțiile, fără să se țină seama de veniturile pe care acestea le produc. Ca impozite de tip real menționăm: impozitul funciar, impozitul pe clădiri, etc. Impozitele reale mai poartă denumirea de impozite obiective sau de produs, întrucât se așează asupra venitului brut dat de obiectul impozabil, fără a avea vreo legătură cu situația socială a plătitorului de impozit. Impozitele reale se mai numesc și impozite subiective.

Impozitele personale au în vedere, în primul rând, situația socială și personală a subiectului impozabil, ele așezându-se asupra veniturilor sau averii acestuia indiferent de nivelul lor. Obiectul impunerii îl constituie veniturile dobândite sub formă de salarii, câștiguri din profesii libere, beneficii din activități industriale, bancare, din comerț, venitul net obținut din exploatarea pământului, din arenzi, din chirii, dobânzi pentru sume de bani împrumutate, dividende pentru acțiuni și părți sociale, etc.

De asemenea, se mai impun bunurile imobiliare care aparțin indivizilor, transferurile de proprietăți prin acte de vânzare-cumpărare, activul net al întreprinderilor, succesiunile, donațiile, tranzacțiile cu hârtii de valoare, aportul de capital la societăți, etc. În cazul impozitelor de tip personal se ține seama atât de mărimea venitului impozabil realizat, cât și de situația personală a contribuabilului (căsătorit, necăsătorit, cu sau fără copii, divorțat, văduv, cu sau fără persoane în întreținere, cu sau fără merite deosebite față de țară, invalid, etc.).

b) Impozite indirecte care se încasează prin prețul mărfurilor o dată cu vânzarea acestora, fiind numite și impozite pe cheltuieli sau impozite pe consum. În prezent, în România se întâlnesc din această categorie taxa pe valoare adăugată, accizele, taxele vamale, etc.

2. Din punctul de vedere al materiei impozabile, impozitele se pot clasifica în: impozite pe venit, impozite pe avere, impozite pe cheltuieli.

3. Din punctul de vedere al provenienței lor, se disting următoarele categorii de venituri bugetare:

– venituri bugetare care provin de la companiile naționale, regiile autonome, societățile comerciale cu capital de stat și instituțiile publice, cum sunt: impozitul pe profit, taxa pe valoare adăugată, contribuțiile pentru asigurările sociale de stat, taxele asupra terenurilor proprietate de stat, impozitul asupra veniturilor din opreațiunile cu străinătatea, impozitul pe veniturile din vânzarea unor bunuri ale statului, vărsăminte din profitul net al Băncii Naționale a României, vărsăminte din profitul net al companiilor naționale, regiilor autonome și societăților comerciale, etc.

Încasarea veniturilor bugetare de la companiile naționale, de la regiile autonome, de la societățile comerciale cu capital de stat și de la instituțiile publice nu duce la schimbarea formei de proprietate asupra acestor resurse bănești, deoarece ele rămân mai departe în proprietatea statului.

– venituri bugetare care provin de la unitățiile și organizațiile cooperatiste, cum sunt: impozitul pe profitul cooperativelor meșteșugărești, al celor de consum și de credit, impozitul pe veniturile asociațiilor agricole, taxa pe valoare adăugată, diferite taxe, etc. Mobilizarea acestor venituri la bugetul statului atrage după sine schimbarea formei de proprietate, mijloacele bănești trecând din proprietatea cooperatistă în proprietatea statului;

– venituri bugetare care se încasează de la întreprinderile mixte, private și de la întreprinzătorii particulari, cum sunt: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, taxe, contribuții pentru asigurările sociale, etc. Aceste venituri, o dată încasate, devin proprietate publică.

Veniturile fiscale, reprezintă cea mai însemnată parte a veniturilor publice, sunt clasificate la rândul lor după mai multe criterii:

caracteristicile de fond și formă:

impozite directe, stabilite pentru fiecare contribuabil în parte, nominal, așezate pe venit și/sau avere;

impozite indirecte, stabilite pe consumul de bunuri și servicii, nepersonalizate, așezate pe cheltuieli;

obiectul impunerii:

impozit pe venit;

impozit pe avere;

impozit pe consum;

scopul urmărit:

impozite financiare, constituite pentru acoperirea cheltuielilor statului;

impozite de ordine, constituite pentru limitarea unor acțiuni sau pentru realizarea unor obiective, altele decât cele fiscale.

frecvența încasării:

impozite permanente sau ordinare, care se încasează periodic;

impozite incidentale sau extraordinare, care se constituie pentru perioade determinate și au de regulă un scop strict precizat care, odată realizat, determină desființarea respectivului impozit;

instituția administratoare:

impozitele ale administrației centrale, încasate direct la bugetul de stat din care se pot stabili nivele sau cuantumuri ce pot fi reținute de organele locale;

impozite ale administrației locale, care se încasează de către organul local care le-a inițiat.

Impozitele directe, la rândul lor, se clasifică după obiectul impunerii în:

impozite reale, așezate pe obiecte și care nu țin seama de situația personală a contribuabilului, cum sunt: impozitul funciar, impozitul pe clădiri, impozitul pe activități industriale și comerciale și profesii libere, impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc;

impozite personale, așezate pe venit sau pe avere și care țin cont de situația personală a contribuabilului.

Impozitele indirecte, la rândul lor, se clasifică după forma lor:

taxe de consum;

venituri din monopoluri fiscale;

taxe vamale;

taxe de timbru și de înregistrare.

În categoria resurselor financiare publice se includ și veniturile instituțiilor și autorităților publice cu caracter de venituri curente. În conformitate cu Legea privind finanțele publice “instituțiile publice include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a activității acestora”.

Instituțiile publice desfășoară acțiuni în domenii cum sunt: învățământul, sănătatea, asistența socială, apărare națională, ordinea publică, etc. Resursele financiare ale instituțiilor publice se structurează în venituri proprii, venituri primite ca alocații de la buget și subvenții pentru activități autofinanțate.

 Componentele veniturilor curente – nefiscale:

Tot în cadrul veniturilor bugetare întâlnim și venituri nefiscale având un nivel mai redus, acestea fiind alcătuite din:

– Vărsăminte din profitul net al Băncii Naționale;

– Vărsăminte din profitul net al R.A.

– Vărsăminte de la instituțiile publice;

– Diverse venituri ( venituri din aplicarea prescripției extinctive, venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit prevederilor legale, venituri din concesiuni etc.).

Organigrama Nr. 1 Venituri curente – nefiscale

Sursa: Organigramă realizată de autor pe baza clasificării din teorie.

Capitolul 2

2. Structura și repartizarea veniturilor bugetare:

Cele două componente constante ale bugetului de stat sunt veniturile și cheltuielile bugetare. Partea de venituri, conform articolului 8 al Legii cu privire la sistemul bugetar și procesul bugetar, se constituie în mare parte din impozite, taxe și alte încasări. Baza juridică ce reglementează felurile veniturilor bugetare este complexă și se află în continuă evoluție.

Spre exemplu, enumerarea surselor veniturilor bugetare este specificată în legea bugetară anuală, lista impozitelor și altor contribuții bănești obligatorii asemănătoare este asigurată de Codul Fiscal, veniturile nefiscale sunt fixate de normele juridice ale altor ramuri de drept.

Realizarea veniturilor bugetare se face în funcție de necesitatea repartiției venitului național, structura economiei naționale, gradul de dezvoltare teritorială a țării și nivelul de dezvoltare a forțelor de producție. În acest context, creșterea veniturilor bugetare este un obiectiv al politicii macroeconomice, influențat de o serie de factori.

2.1 Modul de formare al veniturilor:

Veniturile bugetului de stat, reprezintă principalele resurse financiare care sunt mobilizate la dispoziția statului, în condițiile legii. Aceste venituri se constituie, conform legii, pe seama impozitelor, taxelor, contribuțiilor și veniturilor nefiscale încasate de la agenți economici și contribuabili (persoane fizice), din vărsăminte de la instituțiile publice cât și alte venituri aprobate anual prin legea bugetară. Veniturile sunt înscrise în bugetul de stat, pe capitole și subcapitole corespunzător clasificației bugetare aprobată prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Fundamentarea veniturilor: se realizează de Ministerul Economiei și Finanțelor (pentru veniturile care se încasează la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetul fondurilor speciale). Veniturile bugetelor locale sunt estimate de fiecare consiliu local/județean în parte. Veniturile proprii ale diferitelor instituții publice se stabilesc de ordonatorii de credite ale instituțiilor care urmează să le realizeze cu avizul ordonatorilor de credite superiori, dacă este cazul.

Estimarea cuantumului veniturilor au la bază estimările din bugetul anului anterior și mutațiile care pot apărea în structura contribuabililor/obiectelor impozabile în anul următor. Există și alte elemente de care se țin cont la determinarea veniturilor bugetare: efectul modificărilor de ordin legislativ, momorandumuri semnate cu instituții financiare internaționale, etc.

2.2 Execuția veniturilor bugetare:

Execuția veniturilor bugetului de stat este activitatea de încasare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri cuvenite acestui buget. Conform legii finanțelor publice în stabilirea realizării veniturilor bugetare se respectă următoarele norme:

– nici un impozit, taxă sau obligație de natura acestora nu pot fi înscrise în buget și încasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege;

– legea bugetară anuală aprobă, pentru fiecare an, lipsa impozitelor, taxelor și a cotelor acestora, precum și a celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă;

– este interzisă perceperea sub orice titlu și sub orice denumire de contribuții directe sau indirecte în afara celor stabilite prin lege;

Execuția bugetară se încadrează strict în anul financiar, care are aceeași durată ca și exercițiul bugetar, atât pentru stat, cât și pentru agenții economici.

Încasarea veniturilor la bugetul de stat se poate realiza prin următoarele procedee:

– calcularea și plata directă de către subiecții impozitelor: în acest caz, plătitorii de impozite au obligația legală să evalueze obiectul impozabil, să calculeze impozitul și să îl verse la organul fiscal, în contul bugetului de stat;

– calcularea, reținerea și vărsarea la bugetul de stat a impozitului datorat de către o terță persoană; Metoda se mai numește și stopaj la sursă.

– impunerea și debitarea de către organele fiscale: în acest caz, organele fiscale dispun de datele necesare evaluării obiectului impozabil pe care le dețin în evidența sa, calculează impozitele și obligațiile de plată efectuând impunerea prin deschiderea rolului și debitarea acestuia, până în momentul încasării, când se stinge debitul plătitorului;

– utilizarea timbrelor fiscale: imprimat emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale și care reprezintă o taxă ce este plătită direct Administrației Finanțelor Publice.

Organigrama Nr. 2 Încasarea veniturilor bugetare

Sursa: Organigramă realizată de autor pe baza datelor din teorie

Colectarea creanțelor bugetare:

Ministerul Finanțelor Publice administrează veniturile statului, ceea ce presupune administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale și a altor venituri bugetare potrivit legii, prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal, soluționare a contestațiilor și de dezvoltare a unor relații de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin acordarea de asistență.

Un rol însemnat îl are Agenția Națională de Administrare Fiscală, aceasta având printre obiectivele principale colectarea veniturilor bugetului de stat (impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat), precum și a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru șomaj, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Agenția Națională de Administrare Fiscală este autorizată să aplice, prin organele abilitate, modalitățile de executare silită și măsurile asigurătorii, în condițiile legii, pentru a căror colectare este componentă potrivit legii.

Stingerea creanțelor fiscale se face prin:

Plata: plățile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor și ale altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată. Plata obligațiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuție și ale sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobânzii și penalități de întârziere. Prin excepție, anumite impozite și contribuții se colectează în conturi colectoare.

Compensare: prin compensare se sting creanțele administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.

Restituire: Se restituie la cerere debitorului următoarele sume:

Cele plătite fără existența unui titular de creanță;

Cele plătite în plus față de obligația fiscală;

Cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

Cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

Cele de rambursat de la bugetul de stat;

Cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;

Cele rămase după efectuarea distribuirii;

Cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, la temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.

Executare silită: în cazul în care debitorul nu-și plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acțiuni de executare silită. Organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinirea măsurilor asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită.

Anularea creanțelor fiscale: în cazuri excepționale, pentru motive temeinice, Guvernul, respectiv autoritățile deliberative la nivel local, prin hotărâre, pot aproba anularea unor creanțe fiscale. În situațiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective.

Organigrama Nr. 3 Stingerea creanțelor fiscale se face prin:

Sursa: Organigramă realizată de autor pe baza datelor din teorie

2.3 Etapele execuției veniturilor bugetare:

Etapele execuției veniturilor bugetare: operațiile implicate la nivelul organelor fiscale în legătură cu execuția veniturilor pot fi grupate în următoarele etape:

– așezarea

– lichidarea

– emiterea titlului de percepere

– încasarea propriu – zisă.

Așezarea veniturilor bugetare = reprezintă prima etapă în cadrul execuției veniturilor bugetare ce constă în identificarea materiei impozabile care constituie baza pentru perceperea de venituri la bugetul de stat și determinarea mărimii acesteia.

Lichidarea veniturilor bugetare = se referă la stabilirea cuantumului impozitului aferent materiei impozabile, pe baza cotelor și a altor elemente prevăzute de lege.

Emiterea titlului de percepere = constă în înscrierea cuantumului venitului bugetar într-un act pe baza căruia se autorizează organul fiscal pentru perceperea unui anumit nivel în contul bugetului.

Perceperea veniturilor bugetare = reprezintă activitatea de încasare efectivă a impozitelor, taxelor și a altor venituri prevăzute în bugetul de stat.

În execuția veniturilor, nerespectarea obligațiilor ce revin platitorilor poate îmbrăca forma:

– nerespectării termenelor de plată;

– sustragerii de la plata impozitului a unei părți din obiectul impozabil sau prin calcularea greșită a impozitului, fenomen purtând denumirea de evaziune fiscală.

Încasarea veniturilor se efectuează în conturile de venituri ale bugetului de stat, deschise la Trezoreria Publică, conturi distincte pentru componentele bugetului public.

Pentru nerespectarea termenelor de plată a sumelor datorate bugetului de stat, se aplică sancțiuni sub forma calculării și încasării dobânzilor pentru întârziere prevăzute de lege.

Organigrama Nr.3 Etapele execuției veniturilor bugetare

Sursa: Organigramă realizată de autor pe baza datelor din clasificare.

Indicatori privind dinamica, nivelul și structura veniturilor bugetare:

Indicatori privind nivelul veniturilor bugetare:

Nivelul veniturilor publice cuprinde următorii indicatori:

Volumul veniturilor publice reprezintă totalitatea veniturilor.

Volumul veniturilor publice este împărțit:

în expresie nominală reprezintă totalitatea veniturilor publice exprimate în prețurile curente ale anului de calcul.

în expresie reală reprezintă totalitatea veniturilor publice exprimate în prețurile constante ale unei perioade de bază (se realizează prin împărțirea valorilor nominale la un indice de preț: indicile prețurile de consum sau deflatorul PIB).

Ponderea veniturilor publice în PIB exprimă partea din produsul intern brut realizat într-un an care se alocă pentru acoperirea nevoilor colective ale societății.

Veniturile publice medii pe locuitor reprezintă suma alocată fiecărui locuitor în urma livrării resurselor în economie. Se poate exprima în monedă națională sau într-o monedă care să asigure comparabilitatea datelor.

Tabel Nr.1 Indicatori privind nivelul veniturilor bugetare:

Sursa: Tabel prelucrat pe baza datelor din Tabel nr. 6.3., din manualul ,,Finanțe publice’’,

autor coordonator: Tatiana Moșteanu.

Indicatori privind structura veniturilor bugetare:

Structura veniturilor bugetare cuprinde următorii indicatori:

Ponderea fiecărei categorii de venituri în total venituri publice ce exprimă modul de formare a veniturilor publice totale, în funcție de proveniența fiecărei categorii de venit.

Tabel Nr. 2 Indicatori privind structura veniturilor bugetare

Sursa: Tabel prelucrat pe baza datelor din Tabel nr. 6.4., din manualul ,,Finanțe publice’’, autor coordonator: Tatiana Moșteanu.

Indicatori privind dinamica veniturilor bugetare:

Dinamica veniturilor bugetare cuprinde următorii indicatori:

Modificarea absolută a veniturilor publice exprimă suma cu care se modifică volumul veniturilor publice de la o perioadă la alta, cuprinde două tipuri de indicatori:

în expresie nominală semnifică suma cu care se schimbă volumul veniturilor publice exprimate în prețurile curente ale perioadelor luate în considerare.

în expresie reală reprezintă suma cu care se schimbă volumul veniturilor publice exprimate în prețurile constante ale unei perioade de bază. Analizează totodată influențele determinate de modificarea prețurilor. Spre exemplu, cum ar fi: crize monetare, inflația și deprecierea monedei.

Modificarea relativă a veniturilor publice reprezintă procentul cu care variază veniturile publice de la o perioadă la alta. Poate fi exprimată în două tipuri:

în expresie nominală se exprimă prin modificarea procentuală a veniturilor publice ce sunt exprimate în prețurile curente ale intervalelor de timp analizate.

în expresie reală semnifică modificarea procentuală a veniturilor publice ce sunt sintetizate în prețuri constante.

Modificarea ponderii veniturilor publice în PIB reprezintă modificarea proporției de alocare a PIB destinată acoperirii nevoilor populației.

Modificarea veniturilor publice medii pe locuitor semnifică modificarea gradului de alocare a veniturilor publice pe cap pe locuitor.

Modificarea structurii veniturilor publice exprimă mutațiile ce se produc la nivelul categoriilor de venituri care compun totalul veniturilor publice.

Indicatorul privind corespondența dintre modificarea veniturilor publice și modificarea PIB. Indicatorul de corespondență poate lua următoarele valori:

dacă este mai mare de 1, ceea ce semnifică un raport supraunitar între indicele veniturilor publice și cel al produsului intern brut, mai poate exista și o modificare mai rapidă a veniturilor în raport cu PIB.

dacă este egal cu 1, ceea ce semnifică modificarea cu aceeași mărime a veniturilor publice și a PIB.

dacă este mai mic de 1, reprezintă o modificare a veniturilor publice inferioară modificării PIB. În cazul în care PIB poate avea o creștere înseamnă un grad relativ scăzut de o colectare a veniturilor publice sau evaziune fiscală.

Elasticitatea veniturilor publice în raport cu PIB este exprimată în modificarea procentuală a veniturilor publice, la modificarea cu 1% a produsului intern brut. De aceea coeficientul de elasticitate și indicatorul de corespondență trebuie sa fie poziționate în același interval comparativ cu 1.

Tabel Nr. 3 Indicatori privind dinamica veniturilor bugetare

Sursa: Tabel prelucrat pe baza datelor din Tabel nr. 6.5., din manualul ,,Finanțe publice’’, autor coordonator: Tatiana Moșteanu.

Capitolul 3

3. Analiza veniturilor bugetare din România în perioada 2010– 2014

Legea privind finanțele publice precizează faptul că gestionarea resurselor financiare publice se realizează printr-n sistem unitar de bugete. Bugetul de stat evidențiază relațiile economice în formă bănească ce iau naștere în procesul repartiției produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politică economică socială și financiară ale fiecărei perioade. Aceste relații au dublu rol: pe de o parte, ca relații prin care se mobilizeazăresursele bănești iar pe de altă parte ca relații de repartizare a acestor resurse.

Relațiile de mobilizaare a resurselor sunt relații de repartiție a produsului intern brut în favoarea statului prin intermediul impozitelor, taxelor și contribuțiilor, al prelevărilor din venituri și atragerile de disponibilități temporar libere prin împrumuturile de stat intern.

Organigrama Nr. 4 Mobilizarea și repartizarea resurselor din buget

Sursa: Organigramă realizată de autor pe baza datelor din teorie.

Configurarea proiectului de buget pe anul 2010 și perspective în 2011 – 2013 are în vedere consolidarea stabilității și transparenței politicii fiscal bugetare, creșterea calității cheltuielilor publice, acestea fiind definite de câteva coordonate majore:

– Formularea unui buget al stabilității;

– Un buget modern de factură europeană construit pe politici și priorități, configurat pe programe și proiecte, care să asigure îndeplinireaangajamentelor determinate de aderarea României în Uniunea Europeană;

– Un buget multianual pentru a permite continuitatea politicilor publice deja finanțate în anii anteriori.

Elementele cheie ale politicii fiscal-bugetare pe anul 2010 sunt concentrate pe:

– Deținerea în continuare a unui rol de macrostabilizare economică;

– Stabilitatea impozitelor și taxelor, consolidare fiscală, pentru asigurarea unui mediu economic stabil.

Stabilitatea, sustenabilitatea, finanțarea sectoarelor fundamentale pentru o creștere economică durabilă și adresarea riscurilor macroeconomice, reprezintă pilonii principali pe baza cărora s-a construit cadrul bugetar pe termen mediu.

Grafic Nr.1 Veniturile și cheltuielile bugetului de stat anii 2010-2012

Sursa: Grafic realizat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice.

Conform graficului de mai sus, care cuprinde indicatorii bugetari sintetici, se poate observa o ușoară creștere a veniturilor pe perioada anilor 2010-2012 și o scădere oarecum semnificativă a cheltuielilor publice. În perioada 2010-2012 veniturile bugetare au înregistrat ponderi în PIB care s-au situat în jurul a 33% în timp ce chletuielile au înregistrat ponderi în PIB din ce în ce mai mici situate între 39-35%.

Constituirea veniturilor bugetare se face ținând seama de impozitele, taxele, contribuțiile și toate celelalte vărsăminte prelevate de la persoanele fizice și/sau juridice. Astfel, veniturile menționate în bugetul de stat cuprind veniturile curente (venituri fiscale și nefiscale), veniturile din capital și încasările din rambursarea împrumuturilor acordate. În categoria veniturilor bugetare întâlnim veniturile fiscale ce cuprind impozitele directe și impozitele indirecte, impozitul pe profit, impozitul pe salarii și venit, impozite și taxe pe proprietate, alte impozite directe, taxa pe valoare adăugată, accizele, taxele vamale și alte impozite indirecte.

În categoria veniturilor bugetare întâlnim și veniturile nefiscale care cuprind vaniturile din proprietate și veniturile din vânzări de bunuri și servicii. Potrivit realizărilor veniturilor bugetului aferente anilor 2010-2012 am creat un tabel în care am reprezentat evoluția principalelor venituri bugetare ale acestei perioade.

Tabel Nr. 4 Veniturile bugetului general consolidat pe tipuri de venit

– milioane lei –

Sursa: Tabel realizat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice.

Evoluția impozitului pe profit este influențată de evoluția activității economice în anumite sectoare de activitate, precum și de costurile de finanțare ale agenților economici. Veniturile din impozitul pe profit, impozitul de salarii și venit, impozie și taxe pe proprietate, taxa pe valoare adăugată, accizele și impozitul pe comerțul exterior au un trend crescător de la an la an.

Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 19,1 mil. lei, în creștere cu 6,2% față de anul precedent (2010), datorită majorării numărului de salariați și a câștigului salarial mediu brut, încasările din impozitul pe venit se vor menține la 3,3% – 3,4% din PIB în 2010-2012. Veniturile nefiscale au scăzut cu 6,3% în anul 2012 față de anul precedent. Creșterea încasărilor la accize în anul 2011 cu 10,4% față de anul precedent s-a datorat majorării nivelului accizei la unele produse, ponderea accizelor în PIB este de 3,2% – 3,1% din PIB.

Grafic Nr. 2 Ponderea veniturilor pe categorii în total venituri bugetare pe anul 2010

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza datelor din tabelul de mai sus.

După cum se poate observa din graficul realizat cea mai mare pondere din totalul veniturilor bugetare din anul 2010 o reprezintă contribuțiile de asigurări sociale, respectiv 25,57%, urmate de taxa pe valoare adăugată, respectiv 21.96%. Impozitul pe profit, impozitul pe salarii și venit și impozitul și taxele pe proprietate reprezintă între 5,66% – 10,45% din totalul veniturilor bugetare.

Cea mai mică pondere o reprezină impozitul pe comerț și tranzacțiile internaționale, respectiv 0,32% din totalul veniturilor bugetare pe anul 2010.

Grafic Nr. 3 Ponderea veniturilor pe categorii în total venituri bugetare pe anul 2011

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza datelor din tabelul de mai sus.

După cum se poate observa din graficul realizat cea mai mare pondere din totalul veniturilor bugetare din anul 2011 o reprezintă contribuțiile de asigurări sociale, respectiv 25,47%, urmate de taxa pe valoare adăugată, respectiv 23,07%. Impozitul pe profit, impozitul pe salarii și venit și impozitul și taxele pe proprietate reprezintă între 5,62% – 10,40% din totalul veniturilor bugetare.

Cea mai mică pondere o reprezină impozitul pe comerț și tranzacțiile internaționale, respectiv 0,32% din totalul veniturilor bugetare pe anul 2011.

Grafic Nr. 4 Ponderea veniturilor pe categorii în total venituri bugetare pe anul 2012

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza datelor din tabelul de mai sus.

După cum se poate observa din graficul realizat cea mai mare pondere din totalul veniturilor bugetare din anul 2012 o reprezintă contribuțiile de asigurări sociale, respectiv 26,10%, urmate de taxa pe valoare adăugată, respectiv 25,40%. Impozitul pe profit, impozitul pe salarii și venit și impozitul și taxele pe proprietate reprezintă între 5,70% – 10,10% din totalul veniturilor bugetare.

Cea mai mică pondere o reprezină impozitul pe comerț și tranzacțiile internaționale, respectiv 0,40% din totalul veniturilor bugetare pe anul 2012.

3.1 Previziuni privind veniturile bugetare pentru anul 2015

Estimarea evoluției principalelor categorii de impozite și taxe pe perioada 2013-2015 are la bază proiecția indicatorilor macroeconomici și menținerea la același nivel a principalelor rate de impozitare, potrivit legislației în vigoare.

Veniturile bugetare vor crește cu cca.0,6 puncte procentuale, de la 34,5% cât se estimează pentru anul 2013, la 35,1%, în anul 2015. Această evoluție este determinată, din punct de vedere al structurii veniturilor, de traiectoria ascendenta, în principal a încasărilor din TVA, a veniturilor din impozitul pe profit și a veniturilor din contribuțiile de asigurări sociale.

Contribuțiile de asigurări sociale dețin în prezent, procentajul cel mai mare, ca pondere în produsul intern brut. Acestea vor ajunge la cca. 8,69% din PIB în anul 2015, de la 8,76% din PIB cât de estimeazăcă vor înregistra în anul 2013. Încasările din TVA se vor situa pe orizontul de prognoză la 9,08% din PIB în anul 2015, față de 8,76% din PIB în anul 2013. Aceeași tendință de creștere se va manifesta și la încasările din accize, care vor evolua de la cca. 3,72% din PIB în anul 2013, la cca. 3,82% din PIB în anul 2015.

Trendul încasărilor din impozitul pe salarii și venit, raportat la PIB, va înregistra o creștere ușoară, de la 3,49% în anul 2013, la 3,57% în anul 2015. Estimările privind impozitul pe profit relevă un trend ascendent, ponderea acestora în produsul intern brut, ajungând la cca. 2% în anul 2015.

Grafic Nr. 5 Evoluția principalelor venituri ale bugetului general consolidat, pe categorii

– % PIB –

Sursa: Grafic realizat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice.

Tabel Nr. 5 Veniturile bugetului general consolidat pe tipuri de venit

– milioane lei –

Sursa: Tabel realizat de autor în baza datelor din Legea bugetului de stat pe anul 2015.

Atât impozitul pe profit cât și impozitul pe salarii și venit, taxa pe valoare adăugată și accizele sunt în creștere în anul 2015 față de anul 2014 și 2013. Contribuțiile de asigurări sociale sunt estimate că au o dinamică nominală pozitivă de circa 12,4 %, contribuind astfel în mod semnificativ la tendința generală a veniturilor bugetare.