Alocarea pe Destinatii a Bugetului de Stat

CUPRINS

Introducere

Statul asigură acoperirea necesităților publice generale în procesul îndeplinirii rolului și funcțiilor sale. Pentru a acoperi aceste necesitati statul are nevoie de însemnate resurse financiare care se mobilizează cu ajutorul relațiilor financiare. Utilizarea resurselor financiare mobilizate astfel are loc prin intermediul cheltuielilor publice.

Cheltuiala publică într-o viziune tradiționala a finanțelor publice prezinta o situație paradoxală: în primul rand, i se acorda o importanță hotarâtoare plecând de la ideea că ceea ce are întâietate sunt cheltuielile și apoi se procură resurse necesare pentru acoperirea lor. În al doilea rând însa, în viziunea tradițională a finanțelor publice nu se reîntalnesc preocupări privind natura cheltuielii publice și influența acesteia în viața social-economică. În viziunea modernă asupra finanțelor publice, cheltuiala publică este cercetată și apreciata in principal din punct de vedere al naturii sale; ceea ce conteaza nu este doar mărimea ei, cât sunt efectele pe care le aduce în viața social-economică. Cea de-a doua fază a funcției de repartiție se concretizeaza in cheltuielile publice ale finanțelor publice, respectiv aceea a repartizării resurselor financiare publice pe diverse destinații.

Finanțele moderne separă noțiunea de cheltuială publică de noțiunea de cheltuială privată. Diferența dintre cheltuiala publică și cheltuiala privată este determinată de calitatea autorului. Așa dar , cheltuielile publice sunt toate cheltuielile pe care le produce statul în calitate de stat-autoritate. Cheltuielile private ale statului sunt reprezentate de totalitatea cheltuielilor efectuate în baza unui contract. Cheltuielile publice se materializează în plati realizate de stat din resurse antrenate pe diverse căi, pentru prestări de servicii sau achiziții de bunuri necesare pentru realizarea diferitelor obiective ale politicii statului: acțiuni social-culturale, servicii publice generale, întreținerea armatei și a întregii activități desfașurate în domeniul militar, acțiuni economice etc

În lucrarea de față vom trata evoluția pe care au avut-o cheltuielile publice în România, în perioada 2008-2013 ținând cont de instabilitatea economică cu care se confruntă economia naționala, dar și de respectarea masurilor impuse de Fondul Monetar Internațional în vederea rambursării împrumutului acordat de acesta.

1.1 Caracteristici generale ale cheltuielilor publice

Cheltuielile publice realizează faza a doua a funcției de repartiție a finanțelor publice, respectiv aceea a repartitiei resurselor bănești spre diferite obiective economice sau sociale ce sunt reglementate de către programe guvernamentale. Utilizarea propriu-zisă a resurselor financiare publice, pentru efectuarea obiectivelor incluse în programele guvernamentale privind activitatea economică , socială și de altă natură, se reflectă în cheltuielile publice .

,,Cheltuielile publice exprimă relații economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, și persoane fizice și juridice, pe de altă parte, cu ocazia utilizării și repartizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia”.

Conceptul de cheltuială publică reflecta procesele economice de repartiție a produsului intern brut, concretizate prin acodarea și folosirea resurselor bănești , pentru crearea de acțiuni considerate de interes public, la nivelul colectivităților locale sau la nivel național . Conținutul cheltuielilor publice se află în procesele și relațiile economice în formă bănească prin care se realizează distribuirea și folosirea efectivă a fondurilor financiare publice. Specificul activităților ce antrenează alocarea și utilizarea de resurse bănești , fie prin intermediul bugetului public , fie direct de către entități publice, denotă o altă semnificație a conceptului de cheltuială publică. Așa dar,sub acest aspect, notiunea de cheltuială publică are un sens mai vast, atunci când se referă la totalitatea activităților cu caracter public, cuprinând și pe cele materiale din întreprinderile cu capital de stat, în care cheltuielile se acoperă, de obicei , din veniturile proprii .

,,Sistemul cheltuielilor publice cuprinde totalitatea cheltuielilor ce se efectuează de la bugetul statului, din fondurile proprii ale agenților economici cu capital de stat, institțiilor publice, etc. pentru acțiunile social-culturale, dezvoltarea economico-socială, organele statului, apărarea națională, ordinea publică, înfăptuirea suveranității și independenței naționale, private în unitatea și interdependența lor”.

În abordarea și analizarea cheltuielilor publice, se evidentiază două tendințe ce se încadrează atât în viziunea clasică, cât și în cea modernă a finanțelor.

În viziunea clasică, cheltuiala publică era definită ca o consumație de produs național și de resurse , regăsind aceste cheltuieli ca un consum definitiv de produs intern brut.

Abordare aceasta a cheltuielilor publice se bazează pe rolul acordat statului de consumator de resurse publice nationale față de produsul național, respectiv față de societate.

În accepțiunea modernă, cheltuiala publică este definită din punct de vedere al transferului de valori, considerându-se a fi un proces de distribuire și direcționare a resurselor către dezvoltare socială și economică, către asigurarea de utilități sociale etc.

Concepția de cheltuială publică reflectă plățile legate de funcționarea instituțiilor, a întreprinderilor publice, referindu-se, de obicei, la satisfacerea nevoilor generale ale unui grup mare de oameni.

Cheltuielile constituie modalitățile de repartizare și folosire a fondurilor bănești, a prelevărilor din veniturile societății în vederea acopririi necesitaților generale ale societății. Prin cheltuieli publice, statul satisface nevoile generale ale societații ,considerate o prioritare în fiecare perioadă.

Cheltuielile publice se concretizează în plăți realizate de stat din resursele antrenate pe diverse căi, necesare pentru prestările de servicii sau achizițiile de bunuri utile pentru îndeplinirea variatelor obiective ale politicii statului.

,,Intr-o viziune tradițională a finanțelor publice, cheltuiala publică are o situație paradoxală: pe de o parte, i se conferă o importanță hotarîtoare pornind de la ideea că ceea ce primează sunt cheltuielile și apoi se caută resurse necesare pentru acoperirea lor. Pe de altă parte însă, în viziunea tradițională asupra finanțelor publice nu se regăsesc preocupări privind natura cheltuielii publice și influența acesteia în viața social-economică. În concepția modernă asupra finanțelor publice, cheltuiala publică este cercetată și apreciată în primul rând prin prisma naturii sale; ceea ce contează nu este atât mărimea ei, cât mai ales efectele pe care le induce in viața social-economică. Finanțele moderne delimitează noțiunea de cheltuială publică de noțiunea de cheltuială privată. Potrivit unei aprecieri pur juridice, diferența dintre cheltuiala publică și cea privată este determinată de calitatea autorului. Astfel, toate cheltuielile pe care le face statul în calitate de stat-autoritate sunt cheltuieli publice. Toate celelalte cheltuieli făcute în baza unui contract reprezintă cheltuieli private ale statului”.

,,Cheltuielile publice conțin relații social-economice bănești, care au loc între stat, pe de o parte, și agenții economici, instituții publice și persoane fizice, pe de altă parte, în procesul repartizării și utilizării resurselor financiare ale statului, în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestora”.

1.2 Clasificarea cheltuielilor publice dupa diferite criterii

Este necesară cunoașterea criteriilor de clasificare a cheltuielilor intru-cât ajută la înțelegerea structurii și a întregului proces de finanțare a acestora.

Cunoașterea continutului cheltuielilor publice este necesară pentru a dirija resursele financiare ale statului către anumite obiective: economice, sociale, militare, politice etc.

În literatura de specialitate și în practica financiară și statistică a statelor contemporane se utilizeaza următoarele criterii de clasificare:

administrativă;

economică;

financiară;

funcțională;

în funcție de rolul lor în procesul reproducției sociale;

clasificarea folosită de organismele O.N.U.;

clasificări combinate sau mixte.

a.Clasificarea administrativă are la bază criteriul instituțiilor prin care se efectuează cheltuielile publice( ministere,departamente), și unități administrativ-teritoriale (județ, oraș), care regrupează cheltuielile cu diverse destinații .

b.Clasificarea economică grupează cheltuielile în funcție de două criterii:

– unul care împarte cheltuielile în cheltuieli curente (de funcționare) și cheltuieli de capital ( cu caracter de investiții);

– iar altul, care împarte cheltuielile în cheltuieli ale serviciilor publice (administrative) și cheltuieli de transfer (de redistribuire).

Cheltuielile de capital sau de investiții înglobează sumele ce se alocă din bugetul de stat pentru obținerea unor bunuri publice de folosință îndelungată, menite sferei producției materiale sau sferei nemateriale (școli, spitale, așezăminte de cultură, administrație, etc.), după caz.

Cheltuielile curente asigură funcționarea și întreținerea instituiților publice și reflectă un consum definitiv de PIB, ele se reînnoiasc anual.

Cheltuielile privind serviciile administrative privesc în general remunerarea serviciilor, a prestațiilor, a veniturilor care sunt aduse la administrația statului, necesare pentru echipamente de investiții sau pentru funcționarea instituțiilor publice.

Cheltuielile de transfer au caracter economic (subvenții acordate agenților economici pentru sporirea producției, redresarea financiară, stimularea exportului, restrângerea activităților economice etc.) sau caracter social (pensii,burse,ajutoare și alte indemnizții nerambursabile).

Cheltuielile statelor contemporane pot avea o altă variantă a clasificării economice respectiv:

cheltuieli pentru salarii și alte drepturi de personal;

cheltuieli materiale;

cheltuieli de transfer (pentru persoane fizice și juridice).

c.Clasificarea financiară a cheltuielilor publice le grupează în funcție de modul și momentul în care afectează resursele financiare ale statului în:

♦ cheltuieli definitive;

♦ cheltuieli temporare și/sau operațiuni de trezorerie;

♦ cheltuieli cu carcter virtual .

Cheltuielile definitive cuprind pe lângă cheltuielile de investiții, și cheltuielile de funcționare, care finalizează mobilizarea resurselor. Caracterul definitiv se manifestă la majoritatea cheltuielilor publice.

Cheltuielile temporare sunt numite operațiuni de trezorerie și sunt evidențiate în conturi speciale ale trezoreriei, deci aceste cheltuieli nu vor fi urmate imediat de schimburi de mărfuri.

Cheltuielile virtuale sau posibile reflectă cheltuielile pe care statul se obligă să le efectueze în anumite condiții, cum sunt, de exemplu: garanțiile oferite de stat pentru împrumuturi, ce pot conduce la cheltuieli publice numai dacă rambursarea acestora din resursele constituite special sau de către debitorii girați nu poate fi înfăptuită.

d.Clasificarea funcțională utilizează drept criteriu structura de ramură a economiei naționale, respectiv ramurile, domeniile, sectoarele de activitate spre care sunt conduse resursele publice financiare.

e..Clasificarea în funcție de rolul lor în procesul reproducției sociale împarte cheltuielile publice în:

cheltuieli reale (negative);

cheltuieli economice (pozitive).

Cheltuielile reale cuprind cheltuielile cu întreținerea aparatului de stat, plata anuităților, dobânzilor și comisioanelor la împrumuturile de stat, întreținerea și dotarea armatei cu armament și tehnică de luptă . Acestea prezintă un consum definitiv de produs intern brut.

Cheltuielile economice conțin investițiile realizate de stat pentru fondarea de noi întreprinderi, dezvoltarea și înnoirea celor existente, construirea de drumuri, poduri etc. Aceaste cheltuieli reprezintă o avansare de produs intern brut întru-cât au ca efect crearea de venit național .

f.Clasificarea folosită de organismele O.N.U. se bazează pe două criterii principale: clasificarea funcțională și clasificarea economică.

1.Clasificarea funcțională:

a) servicii publice generale (aparatul administrativ, economic și financiar; instituții de ordine publică și securitate; justiție, procuratură, notariat; alte instituții);

b) apărare (armată,; baze militare);

c) educație (școli primare, generale, liceale, universități,);

d) sănătate (spitale și clinici, unități profilactice, antiepidemice, institute de cercetări);

e) acțiuni economice (unități economice ale statului; subvenții de export; participarea la organisme internaționale economice);

f) servicii comunale (locuințe și întreținerea lor; alte servicii comunale);

g) alte cheltuieli.

2.Clasificarea economică cuprinde:

a) cheltuieli care reprezintă consumuri definitive de venit național;

b) dobânzi aferente datoriei publice ;

c) subvenții de exploatare și alte transferuri curente ;

d) crearea brută de capital (investiții brute și creșterea stocurilor materiale) .