Agricultura Ecologica Si Fondurile Europene In Ecuatia Modernizarii Structurilor Romanesti

Introducere:

Agricultura ecologică după cum știm nu este un miracol, ci mai degrabă o creație a agricultorilor iubitori de natură, ca o alternativă la agricultura intensivă, de tip industrial, bazată pe metode și mijloace de producție eficiente,mai ales, din punct de vedere economic.

Cerințe vitale de hrană și de adăpost ale vietăților pământului, iar în cazul omului și de îmbrăcăminte sunt satisfăcute, în cea mai mare parte, de natură. Din cauza creșterii numerice accelerate și a emancipării populției umane și implicit a cerințelor acesteia, mai ales de hrană, natura este tot mai neputincioasă. În aceste condiții, mul a fost nevoit să-și producă singur cea mai mare parte din alimente, precum și materialele necesare pentru construții și îmbrăcăminte printr-o serie de activități care au stimulat productivitatea principalelor componente naturale ale agriculturii:solul, clima, plantele și animalele.

Ca urmare a goanei după profit, agricultura s-a îndepărtat tot mai mult de natură, concomitant cu dezvoltarea creațiilor unamne- mecanizarea, chimizarea, irigarea și, mai nou, ingineria genetică.

În acest context, suferințele naturii sunt tot mai multe și mai accentuate și se vor răsfrânge, mai devreme sau mai târziu, asupra omului prin intensificarea fenomenelor distructive- inundații, alunecări de teren, avalanșe, scădere a fertilității natural a solurilor, poluare, deșertificare etc, precum și prin explozia bolilor ce afectează sistemul imunitar vegetal, animal și uman.

Aceste fenomene au condus, pe de o parte, la creșterea eforturilor de protective a mediului înconjurător, iar pe de altă parte, la creșteres eforturilor de protective a mediului înconjurător, iar pe de altă parte, la apariția și dezvoltarea conceptului și activităților practice de agricultură ecologică.

Capitolul 1

Definițiile agriculturii ecologice:

Pe plan mondial, un număr mare de țări și o multitudine de organizații private de certificare au dat de-a lungul evoluției o definițiie pentru agricultura ecologică. Diferențele dintre aceste definiții, în trecut, erau foarte mari, dar intre timp crințele din comerțul internațional și organismele implicate în procesele de acreditare au dus la o uniformitate evidentă. Federația Internațională a Mișcărilor pentru Agricultură Organică (IFOAM), definește agricultura ecologică ca fiind “ o abordare a sistemului de management al producției, care de asemenea promovează și întreține dezvoltarea sănătoasă a agro-ecosistemelor, incluzând astfel biodiversitatea iar, ciclurile biologice și activitatea biologică a solului”. Agricultura ecologică încurajează utilizarea măsurilor agrotehnice, prin comparație cu utilizarea imputurilor din afara fermei, se ține cont de faptul că, unele sisteme adaptate sunt solicitate de specificul zonal și cele locale. De asemenea aceasta se realizează prin utlizarea, unde este posibil, folosirea metodelor agrotehnice, biologice și mecanice, prin contracdicție cu utilizarea produselor sintetice.(www.ifoam.ro).

După cum spunea Claude Aubert ("L'agriculture biologique", Paris 1970), agricultura ecologică este “ agricultura este mai mult bazată pe observarea legilor vieții care constau în a nu hrăni plantele direct cu îngrăsăminte solubile ci ființele vii din sol care elaboreaza și furnizează de asemenea toate elementele de care plantele au nevoie”.

În cadrul regulamentului U.E. nr. 2092/91 este definită agricultura ecologică ca fiind un sistem de management al producției care promovează și sporește în acelați timp biodiversitatea, ciclurile biologice și activitatea biologică a solului. Agricultura ecologică se bazeazăpe utilizarea la minimum a input-urile din afara fermei și practici de management care refac, întăresc și mențin armonia ecosistemului. Principalele principii ale producției ecologice sunt utilizate de practici și materiale care consolidează echilibrul ecologic al sistemelor naturale și care integrează de asemenea componentele sistemului de agricultură într-un ansamblu ecologic unitar.(http//ccvista.taiex.be/download.asp).

Conform definiției dată de Organizația pentru Alimente și Agricultura FAO (Food și Agriculture organization), și Organizația Mondială a Sănătății OMS în „Codex Alimentarius”, agricultura ecologică reprezintă un sistem integral de gestionare a procesului de producție, care contribuie la sprijinirea și consolidarea rezistenței agroecosistemului, incluzând biodiversitatea, ciclurile biologice și activitatea biologică a solului. Agricultura ecologică pune accent pe folosirea unor practice de getionare corespunzătoare, în locul de introducerea unor produse fabricate în afara fermei repective și ia în acest caz în considerație, faptul că, condițiile din fiecare regiune în parte necesită sisteme, bine adaptate specificului acestei regiuni. Acest lucru se poate realiza prin folosirea, unde este de asemenea posibil, a metodelor agronomice, biologice și mecanice în loc de folosirea materialelor sintetice pentru anumite operații în cadrul sistemului.(www.fao.org).

Standardele Generale Canadiene, definește agricultura ecologică ca fiind un sistem holistic de producție conceput să optimizeze productivitatea și bunăstarea diferitelor asociații din cadrul agroecositemului, incluzînd de asemenea oraganismele din sol, plantele, animalele și oamenii. Agricultura ecologică are ca obiectiv principal dezvoltarea unor exploatații productive, care să se afle într-o relație durabilă și armonioasă cu mediul înconjurător.(www.pwgsc.gc.ca)

Conform Programului Național de Agricultură Organică, Departamentul pentru Agricultură al S.U.A. (U.S.D.A. National Organic Program) este definite agricultura ecologică ca orice metodă care ajută la creșterea și dezvoltarea organismelor vii în mediul lor natural, cu acțiune cât mai redusă asupra acestora, în vederea obținerii de produse agricole bogate în protein, glucide, grăsimi, fibre, minerale, vitamin și alte subtanțe nutritive cu o compoziție chimică corespunzătoare utilizării lor de către organismal uman, care pot asigura de asemenea energia necesară unei vieți sănătoase și echilibrate.

În România, din punct de vedere legislative agricultura ecologică presupune obținerea de produse agroalimentare fără utilizarea pesticidelor, îngrășămintelor, hormonilor, substanțelor anabolizante, antibioticelor pentru stimularea producției și a altor produse convenționale dăunător, în conformitate curegulile de producție ecologică,care respectă standardele, caietele si ghidurile de sarcini naționale și sunt atestate de un organism de inspecție și certificare înființat în acest scop. Modificate geteic organismele, și derivatele lor nu sunt premise în producția ecologică.(www.maap.ro)

Ion Toncea- președintele Asociației Române pentru Agricultură Ecologică(“Ghid practic de Agricultura ecologică”) definește că agricultura ecologică ca fiind știința, sau chiar ca o artă, administrării sau întreținerii organismelor agricole și a mediului lor de viață, pentru ulizarea de către oameni pe termen lung pentru natură. Agricultura ecologică ca știință, se ocupă cu studiul sistematic al structurilor materiale (organismele vii și mediul lor de viață) și funcționale (inclusiv interrelațiile dintre structurile materiale) ale sistemelor agricole,totodată, proiectează în același timp managementul acelor agroecosisteme care pot satisface, timp îndelungat, nevoile umane de hrană, îmbrăcăminte și de locuit, fără a diminua potențialul ecologic, social și economic al resurselor naturale. Agricultura ecologică ca ocupație, reprezintă activitatea de implementare a cunoștințelor despre natură și agricultură în sisteme tehnologice durabile, bazate pe resursele materiale,energetice și informaționale. Agricultura ecologică de asemenea, se bazează pe inteligență și ca atare, presupune cunoștințe amănunținte asupra pământului, factori economici și sociali și altor viețuitoare, precum și pe intuiție, cumpătate în alegerea și aplicarea măsurilor practice.

1.2 Agricultura ecologică-un sistem conceptual dinamic

Dinamica sectorului de agricultură ecologică:

În România, agricultura ecologică are un sistem dinamic cu un ritm mediu ponderat cu creștere anuală de 23%.

Suprafața totală cultivată în anult 2007, după metoda de producție ecologică a fost de 131.448ha dintre care 46.865 suprafață în conversie și de asemenea 84.585 suprafață certificată ecologic.

În anul 2012, suprafața cultivată în sistemul ecologic este de 450.000ha, iar culturile din flora spontana sunt cultivate de pe o suprafașă de cca.520.00ha.

Suprafețele în sistemul ecologic în anul 2012, au crescut cu 45% față de anul 2011, ceea ce a reprezentat cca. 3,38% din totalul suprafeței utilizate a României.

Sursa: date statistice MADR

După analizarea suprafețelor cultivate cu principalele culturi în anul 2007, s-a constatat că 32.222ha sunt suprafețe ocupate cu cereale și cca. 27.713 ha oleaginoase și proteice. Suprafețele de pășuni și fânețe dețin 57.600ha.

Sursa: date statistice MADR

În anul 2012, cea mai mare pondere ocupa suprafețele de pășuni și plante furajere 44%(cca. 165.00 ha) urmate de cereale 29% (cca. 130.00 ha), oleaginoase și proteice 22%, (105.000ha). Cea mai scăzută pondere o dețin suprafețele cultivate cu pomi fructiferi, viță de vie și legumele.

În anul 2012 s-a înregistrat în sectorul animalier o creștere a efectivelor de animale crescute după metoda de producție ecologică, mai ales la ovine și caprine- 160.000 capete, 85.000 capete găinile ouătoare și 60.000 capete vaci de lapte. În sectorul apicol, au fost înregistrate un număr de 102.881 familii de albine în anul 2012.

Sursa: date statistice MADR

În sistemul de agricultură ecologică la M.A.D.R. numărul de operatori înregistrați este de 26.736.(producători, procesatori și comercianță, importatori și exportatori)

La finele anului 2012 numărul acestora s-ar putea micșora, după finalizarea inspecțiilor realizate de oragnismele de inspecție și certificare și acordarea certificatelor.

În anul 2010, numărul operatorilor a crescut anual cu proximativ de trei ori mai mult față de anul precedent. De asemenea aceasta s-a datorat în specialmăsurilor de sprijin existente pentru perioada de conversie acordate pe baza articolului 68 al Regulamentului (CE) nr. 73/2009 norme comune de stabilire pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori.

Din totalul de 26.736 producatori reprezintă în anul 2012: 103 segmentul de procesare, 211 segmentul de comercializare și 26.390 sunt producători agricoli.

În anul 2012, în ceea ce privește sectorul de produse procesate, s-a înregistart o creștere semnificativă de procesatori ( de la 48 unităși în anul 2007 la 103 în 2012) iar mai diversificată a fost gama sortimentală de produse ecologice cuprizând: produse procesate din lapte de vacă și oaie (telemea, swaitzer, unt smântână, etc.), produse procesate din soia ( lapte, tofu, pate, crochete), ulei din floarea soarelui, sortimente variate de produse de panificație (pâine, paste făinoase, fursecuri, etc.) produse procesate din orez, fulgi de cereale, ceaiuri din plante, sucuri din fructe de pădure, produse procesate din semințe de cânepă, subproduse apicole (ceara, propolis, polen), produse procesate din carne de porc ( cârnați, jambon) și vin ecologic.

Dimensiunea exploatației:

În agricultura ecologică, suprafața unei exploații, în producția vegetală variază de la cca. Mp, pentru cultivarea legumelor în solarii, până la cca. 2000 ha pentru cultivarea culturilor de câmp..În anul 2011 suprafața medie a unei exploatații a fost de cca. 20-22ha.

Piața produselor ecologice:

De asemenea cererea de produse certificate ecologic sunt într-o continuă creștere. Piața internă de produse ecologice, în prezent, este în extindere. Direct de la poarta fermei ori, prin magazine specializate, cât și prin rețeaua de supermarketuri, produsele ecologice sunt comercializate direct..

În anul 2011, pe piața internă, s-au comercializat: legume și fructe poaspete, produse procesate din fructe și legume, ceaiuri din plante, pâine, paste făinoase, făină, produse procesate din lapte de vacă și oaie (unt, telemea de oaie) ouă, ulei, vin obținut din struguri certificați ecologic, produse procesate din soia, miere, etc.

Export:

Din agricultura ecologică, o mare parte a produselor obținute au fost destinate exportului. Producția de produse ecologice a României cu un procentaj de cca. 70 – 80% este exportat anual.

Import:

Importul la produsele ecologice a crescut annual, prin distribuția de produse ecologice în hipermarket-uri. Astfel în anul 2007 valoarea importurilor a ajus la cca. 5 miliaone, iar în anul 2011, valoarea a ajuns la cca. 75 milioane de Euro (estimări – conform datelor existente în piață).

Activitatea de inspecție și certificare a produselor ecologice:

Este realizată de organisme de inspecție și certificare private, aprobate de asemenea de Ministerul Agriculturii, și Dezvoltării Rurale, În conformitate cu legislația comunitară și națională.

Și-au desfășurat activitatea în anul 2012, 13 organisme de inspecție și certificare aprobate pe teritoriul șări noaste, în conformitate cu legislația națională și comunitară din domeniul agriculturii ecologice.

Evaluarea competitivității:

Produsele tradiționale și produsele cu denumiri de origine, produsele ecologice sunt produse cu un înalt nivel de valorizare. Produsele ecologice au un avantaj competitiv crescut.

Competivitatea produselor ecologice este determinată de următorii factori:

Numărul de operatori înregistrași în acest sector deoarece este într-o continuă creștere și de asemenea se remarcă și creșterea numărului procesatorilor. Dupa cum știm suprafața în agricultura ecologică înregistrează o creștere de la an la an.

De asemenea piața produselor ecologice este în extindere și se caracterizează prin diversificarea ofertei de produse pe piață, de la an la an.

Consumatorii conștientizează, de calitatea și valoarea produselor ecologice pentru sănătate, deoarece agricultura ecologică are o contribuție majoră la dezvoltarea durabilă. O soluție de revitalizare a spațului rural o are conștientizarea de către populatie ce acordă o importanță practicării a acesteia în spațiul rural. Un factor important în vederea competivității produselor ecologice, o are cererea de produse ecologice în România, deoarece sprijinul financiar este mai mult îndreptat către sectorul de producție a produselor ecologice si totodată a sectorului de procesare.

..1.3. Agricultura ecologică- aspecte generale:

După cum știm în agricultura ecologică solul este elementul de baza,prin urmare, fertilizarea solului reprezintă un aspect important pentru menținerea calității sale.

Agricultura ecologică-reduce la maxim folosirea de produse chimice poluante, nu se folosesc plante modificate genetic și se asigură menținerea unei biodiversități cu productivitate biologică ridicată. A reprezentat o încercare de trecere rapidă spre protecția majoră a mediului înconjurător,dar s-a observat ca este dificil, ca nu sunt tehnologii avansate,nu sunt semințe potrivite etc. A fost o tendință mai mult teoretică.

În ansamblu sau ca un sistem, agricultura ecologică trebuie privită ca o îmbinare de elemente, al carui operator trebuie sa fie în centru sau reprezentat de fermierul ecologic. Acesta, după cum afirma F.Blake(1999)," trebuie să fie primul element care întelege transformarea sistemului din convențional în neconvențional".

Scopul unui astfel de sistem legumicol este de a realiza produse alimementare naturale, nepoluante, cu particularități oraganoleptice îmbunătațite; în plus valoarea alimentară a lor este sporită prin conținutul în elemente nutritive și sunt lipsite de substanțe toxice provenite din produsele chimice de sinteză.

De asemenea prin particularitățile lor biologice și ecologice, plantele legumicole se preteză la realizarea de rotații adecvate, asocierea și succesiunea culturilor în timp și spațiu.

Datorită diversităților de specii legumicole, aceste caracteristici sunt de mare utilitate în realizarea culturilor ecologice, atât pe suprafețe mici cât și întinse. Culturile legumicole permit o bună folosință a terenului, au o agresivitate mică la degradarea solului și permit combaterea nechimică a buruienilor ,bolilor și dăunătorilor. Cultura legumelor în câmp are o bogată tradiție, fiind caracterizată printr-o mare diversitate de specii și soiuri, cu cerințe foarte variate față de condițiile pedoclimatice; de exemplu,un regim bun de umiditate este o condiție esentială pentru obținerea de producții mari și de calitate superioară.Unele specii se cultivă fără irigare în zonele cu pluviometrie asigurată, în special în partea de nor a țării (cartoful, rădăcinoasele, varza), altele sunt termofile (tomate, patlagele, vinete, pepeni) și se cultivă în partea de sud a țării (C.Petrescu,1997).

Fiind specii pretențioase în privința fertilitătții solului și a regimului de irigare și drenaj ,precum și mari consumatoare de substanțe nutritive, pentru efectuarea unor culturi pe mari suprafețe, terenurile agricole se aleg cu o deosebită atenție, principalul criteriu fiind asigurarea apei.

În cadrul agriculturii ecologice, solul are un rol foarte important. Acesta trebuie lucrat în permanenșă și ameliorat pin utilizarea gunoiului de grajd și a composturilor menajere, iar necesarul de apa este asigurat din pânza freatică de la diferite adâncimi.

Producerea legumelor "bio" se poate realiza în tot timpul anului în spații adăpostite (sere, solarii, răsadnițe), cât ți în câmp deschis.

Diversitatea mare de specii anuale cu perioade de vegetație diferită asigură o bună stabilitate a sistemului ecologic, afectând sau derajând ciclurile biologice ale agenților patogeni sau ale paraziților, numărul celor polifagi fiind mai restâns.

Sistemul radicular foarte diferit de la o specie la alta extrage apa și substanțele nutritive de la diferite adâncimi, lasă în sol o cantitate apreciabilă de materie organică, favorizând dezvoltarea microorganismelor și în general activitatea biologică din sol.

În momentul de față nu trebuie să fie concepută o exploatație legumicolă mai mare de 0,25 ha fără a dispune și de sector zootehnic. Pentru producția legumicolă ecologica, gunoiul de fertilizare trebuie să provină tot dintr-o fermă care și-a declarat opțiunea spre sistemul ecologic.

S-a observat deja că introducerea culturilor fără sol au avut și au un impact ecologic deosebit de grav, în special prin reciclarea materialelor inerte și prin calitatea gustativă a produselor legumicole obținute.

Înființarea culturilor din semințe procurate din import sunt supuse adaptării condițiilor de mediu, astfel încât prezintă riscuri. Producerea semințelor de către cultivatori înșiși, deși pot da rezultate bune, duc la impurificări genetice și deteriorarea însușirilor productive și calitative, dar și transmiterea în descendență a bolilor și dăunătorilor, intesificând frecvența acestora.

Trebuie avut în vedere ca în practică ecologica nu sunt admise oragnismele modificate genetic ,iar din 31 decembrie 2003, semințele și materialul saditor folosit la înființarea culturilor de legume trebuie să provină din ferme sau stațiuni de cercetare care au poligoane ecologice acreditate, iar sămânța să fie certificată ca fiind ecologică.

Practicarea unei legumiculturi ecologice urmărește, în primul rând, alegerea terenurilor sănătoase (nepoluate), a unor soiuri rezistente și a unor tehnici speciale, cu respectarea echilibrului agro-ecosistemului ți grija față de mediu. (C.Petrescu,1997)

Capitolul 2: Opinii cu privire la necesitatea dezvoltării agriculturii ecologice în U.E. și România.

2.1. Agricultura ecologică în Uniunea Europeană

După cum știm, în Occindet, producția ecologică este apreciată ca un sistem global de gestiune agricolă si de asemenea producție alimentară, care sunt considerate cele mai bune prectici de mediu, un nivel sporit al biodiversității, metode de producție și conservarea resurselor naturale ce respectă anumite preferințe ale consumatorului. Se cultivă ecologic, în anul 2012 cca. 9,6 milioane ha 5.4% din suprafața cultivată din Uniunea Europeană.

Comisia Europeană, în anul 2014, a pregătit un plan cu privire la producția ecologică, comerțul și controale pentru următorul deceniu. (Gazeta de Agricultură)

Cadru pentru cercetare și inovare-program în U.E.-Orizont 2020- poate genera soluții și instrumente pentru o mai bună si mai mare îmbunătățire a performanței și a asimilerăă rezultatelor cercetării. Orizont 2020 include diverse mecanisme pentru a putea promova cercetarea și inovarea, coordonarea, demonstrarea, crearea de rețele și formare, precum și sprijinirea unor infrastructuri și a inovațiilor, de exemplu în IMM-uri. Sectorul agricol ecologic participă de asemenea la parteneriatul european pentru inovare privind productivitatea și de asemenea durabilitatea agriculturii (PEI) va fi esențială pentru stimularea unor noi inovări și pentru îmbunătățirea cooperării dintre lumea științei, cea a consilierii agricole, cea a agriculturii și cea a industriei, atât la nivel național și regional, cât și la nivel european.

Pentru a face față anumitor provocaări viitoare, este necesară o implicare mai puternică a fermierilor în identificarea anumitor nevoi în materie de cercetare și inovare (acțiunea 6). Pot fi utlizare în cadrul PEI mai multe formate pentru explorarea apectelor specifice care sunt de asemenea relevate pentru agricultură ecologică și care ar putea stimula implicarea activă a fermierilor atunci când stabilesc prioritățile în materie de inovare în contextul programelor de dezvoltatre rurală, ar trebui ca statele membre să ia în considerare, printre altele, posibilitatea eliminării derogrărilor. Atunci când stabilesc priorități respective, statele membre pot crește gradul de sensibilizate în rândul fermierilor și al cercetărilor și pot facilita in același timp instituirea unor grupuri operaționale decicate temelor respective. În perioada anilor 2000-2012, 49 de proiecte de cercetare finanțare de U.E. pe tema agriculturii cu un consum redus de factori de producție și a agriculturii ecologice au consolidat o anumită capacitate de cercetare și inovare a sectorului ecologic.( Gazeta de Agricultură, 2014)
Comisia se preocupă de asemenea și de reducerea birocrației și a anumitor modalități de acreditare a produselor ecologice. Oficiul Alimentar și Veterinar (OAV) practică inclusiv de asemenea audieri în acest sens și conclurează cu autoritățile naționale de acreditare și supraveghere. De asemenea, pe plan mai larg, Codex Alimentarius fixează în cadrul FAO și OMS anumite standarde de referință în comerțul internațional de mărfuri alimentare, inclusiv ecologice. Pe de altă parte, pe acest fundal, UE are propriul său logo ecologic.

În Uniunea Europeană se produc și se comercializează mărfuri ecologice, pure și ecologice și de asemenea biologice. Standardelele românești de certificare a produselor ecologice sunde cele stabilite în întregime de catre U.E. Certificarea Națională pe care o asigură Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. De asemenea certficiarea include producția, transportul și distribuția.

Principalele piețe pentru produse agroalimentare sunt: S.U.A. (6,6 miliarde de dolari), Marea Britanie (2 miliarde de lire ), Japonia ( 3 miliarde de dolari ) etc. În Austria, 10% din ferme sunt ecologice. Germania are 15.740 ferme ecologice, iar Marea Britanie folosește în acest scop 472.500 ha (Duca, 2014) Sectorul U.E. al algriculturii ecologice crește cu 500.000 ha pe an și înglobează în același timp 186.000 exploatații agricole.(Comisia Europeană 2015)

La 14 martie 2014, Comisia Europeană a prezentat propuneri pentru un nou regulament, un plan de acțiune specific. EU Rural Network`s Assembly a avut loc în ianuarie 2015, prima sa reuniune (cu participarea guvernamentală și neguvernamentală).

Agricultura ecologică în România:

După cum spunea și Academicianul Alexandru T. Bogdan aprecia că “ România trebuie să devină o putere verde”. (Bogdan, 2011)” România are, într-adevăr, această șansă, iar potențialul ei este de asemenea confirmat pentru studii extrem de serioase. De asemenea acest potențail va rămâne însă doar la nivel de studii, dacă nu este fructificat, dacă noi nu vom înțelege că trebuie să ne pregătim pentru o economie mai bună în viitor. Este inadmisibil faptul că în România importă, la această oră, peste 70% din hrană în același timp este inadmisibil faptul că milioane că milioane de hectare de teren sunt lăsate necultivate sau că se vorbește despre noi doar că “ fostul grânar al Europei”. După cum știm România are potențial și trebuie să devină o putere verde mai mare alimentară pentru multe secole de acum încolo. În acest scop, va trebui să facem să conclucreze potențialul intelectual, potențialul uman de care dispunem și, evident de factorii decizionali de la nivelul politic, care au datoria să susțină o nouă direcție de dezvoltare. Ieșirea din criză, ar trebui de asemenea să marcheze la o nouă trecere economică socială de piață durabilă, o economie mult mai inteligentă și mai acologică, în care prosperitatea noastră să se datoreze inovării, unei mai bune utilizări a resurselor și în care cunoașterea să reprezinte un factor-cheie important. Acestea sunt, de altfel, și principiile care stau la baza Strategiei U.E. 2020, prin care Uniunea Europeană își propune să accelereze evoluția către o economie bazată pe cunoaștere, dar în același timp o economie prietenoasă cu mediul înconjurător.”(Bogdan, 2011)

Încă din anul 2000, guvernul a promovat ordonanța de rugență nr. 34 referitoare la producția ecologică în România. S-a definit respectiva producție ca obținere de mărfuri agroalimentare fără utilizarea de îngrășăminte chimice sau pesticide, (insecticide, acaricide, substanțe dezinfectante), pentru combaterea de dăunători, aditivi și biostimulatori alimentari pentru animale, medicamente, organisme modoficate genetic. Realizarea unei agriculturi industriale, echilibrate și diversificate acestea fiind de asemenea vizate. Ca principii de bază se stabileau următoarele: eliminarea tehnologiilor poluante, favorizarea raselor cu înaltă rezistență și adaptabilitatea, ameliorarea fertilități naturale a solului, utilizarea economică a resurselor energetice tradiționale și utilizarea energiei neconvenționale. S-a înființat și Autoritatea Națională a Produselor Ecologice.

S-au înregistart deja 117 producători ecologici, în anul 2003, cultivându-se 57.000 ha, 90% din producție se exportă în germania, Elveția, Olanda, Italia, etc.

De asemena din anul 2003, s-au aplicat măsurile referitoare la reglementările tehnice pentru producția ecologică și etichetarea produselor agroalimentare ecologice. Demersul a fost amplificat de către Guvern pentru promovarea producerii și comercializării produselor ecologice. (MADR)

Se eliberează, certficate de conformitate ecologică de către Institutul de Bioresurse Alimentare. Certificarea a realizat și BIOS sau alte instituții de profil.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR susține că, producția ecologică dispune, între altele, de 200 milioane de euro din fondurile nerambursabile, rezervate printr-o măsură (Știri agricole, 2015) a noului Program Național de Dezvoltare Rurală. (2014-2020)

Se va afce plîți pentru fermierii înregistrați în sistemul de agricultură ecologică de către Agenția de Plăți (API), pentru legume, livezi, vii, plante medicinale etc. APIA. Plătește și ajutoare de minim pentru agricultura ecologică pentru exploatații de până la 5 ha.

De asemenea agricultura ecologică, ar trebui să se dezvolte, în ritmuri crescătoare de 20% pe an, în conformitate cu prevederile strategiei naționale de export. În anul 2011, numărul operatorilor de gen s-a triplat față de anul 2010, în anul 2012 existând 26.736 de operatori. În anul 2007, suprafața totală cultivată în sistem ecologic a fost nu mai puțin de 131.488 ha ( 46.865 în conversie, 84. 585 ha suprafață certificată ecologic). În anul 2012, s-a ajuns la 450.000 ha, iar culturiledin flora spontană au fost colectate pe 520.000 ha de flori ( mai mult decât în 2007).(Analiza socio-economică în perspectiva dezvoltării rurale 2014-2020, 2013)

De asemnea fermierii organici trebuie să respecte mai multe condiții:baza fertilizării o reprezintă îngrășămintele organice( cele minerale sunt suplimentare) se interzice ureea, se recurge la pesticide botanice numai în ultimă instanță, se interzic pesticidele sintetice. Certfificarea producelor ecologice impune inspectări anuale, și analize de laborator. RENAR asigură inpecția și certificarea ecologică. Acreditarea o realizează ANPE.

Este interesant faptul că România a ajuns într-un interval de timp relativ scurt printre primii 20 de exportatori ecologici la nivel mondial. Se exportă cereale, ciuperci, fructe de pădure, nuci (75 milioane de euro în 2006)etc ( Știri Agricole, 2015)

Pentru România este foarte importantă cum ar fi și agro-bio-economia. Se pot valorifica bioresurse non alimentare ( paie de grâu, tuleie de porumb) pentru biotenaol, ce conferă valoare adăugată culturilor de câmp. Coprodusele de morărit și panificație pot concura la obținerea de suplimente și auditivi alimentari.

De asemenea se pot realiza și biostimuli pentru plante în lanțuri valorice care valorifică superior producția vegetală. Biostimulenții, acționând asupra fiziologiei plantelor, provoacă creșterea eficienței de utilizare a nutrienților și apei și conferă o sporită rezistență la stresurile biotice și abiotice. Stimulenții se obțin în procesele agricole, prin prelucrarea biomasei (Oancea,2015) România se detașează în UE și prin profabilitate slabă în zona vegetală(fructe, plante medicinale).

În România agricultura bio este încă subdezvoltată. În țară se consumă de trei ori mai puține alimente bio decât media in UE. Producerea brânzei bio, de exemplu, hrana vacilor trebuie să se bazeze pe vegetale provenite din solurile netratate chimic. România ar fi până la 3-4 milioane pășune neafectată de îngrășăminte chimice. Agricultorii români au învățat în Italia să cultive vegetale cu bălegar, apă și resturi de plante. (Asociația Angel,2009)

În ritm lent, se dezvoltă și agricultura biodinamică. Pentru cultivarea de roșii se folosește bălegar fermentat, asigurat de mini fermele de vaci. În Țopa, lângă Sighișoara s-a înființat încă din 2007-2008 o astfel de fermă-școală a inginerului W. Rodatz. Se folosesc „tehnologii prietenoase’.(Asociția Angel,2009)

Se încearcă în România, trecerea de la agricultura tradițională spre cea ecologică în timp ce Europa, agricultura ecologică, apare ca o formă superioară a agriculturii industrializate(Popescu,2013,p.154)

De asemenea nu este de ignorat pericolul reprezentat de confundarea produsului agriculturii ecologice, care este destul de apropiat de cel al agriculturii tradiționale, cu procesul de producere, care este o poziție superioară agriculturii industrializate-agricultură ce deja se află la un nivel superior față de cea tradițională Românească- ceea ce face ca această tranziție, de multe ori, să fie puțin fezabilă în România. (Popescu,2013,p.154)

Direții și modalități de stimulare a agriculturii ecologice în România:

În România dezvoltarea agriculturii ecologice durabile se confruntă cu factorii de stimulare și cu factorii de inhibare. Dintre factorii de favorizare,amintim: calitatea solului,starea climatologică, cantitatea importantă de forță de muncă, cantitățile relativ reduse de îngrășăminte chimice folosite în agricultură (30 kg la ha față de 100-150kg în UE) etc. Amintim între factorii de inhibare lipsa de resurse materiale și financiare: acces redus la mijloacele de comunicare moderne, calitatea mediocră a cercetărilor științifice de profil, lipsa de motivație a speciliștilor, costurile ridicate de modernizare a tehnologiilor, mentalitatea învechită etc.

Deși este un spațiu agricol de nișă-agricultura ecologică- ar putea aduce valoare adăugată importantă în economia agrară. Trebuie să se acorde mai multă atenție menținerii și îmbunătățirii calitative a solului, pentru a se menține, cel puțin, o stare rezonabilă de fertilitate a solului(Borza,2008)

Comisia Europeană, după cum am arătat anterior, a decis în martie 2014, propunerea unui nou regulament privitor la producția ecologică. Deși de nișă, această piață, a crescut de patru ori în UE în ultimii 10 ani. Între altele, se va facilita aderarea micilor fermieri la agricultura ecologică, prin certificare în grupe.

Se va simplifica și legislația, în sensul reducerii costurilor operative și îmbunătății transparenței. S-a adoptat și un Plan de acțiune privind viitorul producției ecologice în Europa. În total, până în 2014, România a absorbit 22,7 milioane de euro pentru MADR. În România, ar trebui ca operatorii de agricutură ecologică să depașească cifrele actuale.

Pe de altă parte, nu se acrodă sufiecientă atenție agriculturii ecologice montante și nici școlilor agricole de profil ( Rey,2014) demnă de luat în calcul este și concurarea “neloială” a agriculturii ecologice, prin agricultura bazată pe modificări genetice.

2.2: Agricultura ecologică și fondurile europene în ecuația modernizării structurilor agricole din România

Cadru general

Aderarea României la U.E. a adus cu sine de asemnea și necesitatea repectării unui set de reguli de mediu pentru agenții economici care funcționează în ramura agriculturii și ramurile conexe, reguli ce trebuie respectate de către fermierii care primesc subvenții pentru a se putea dezvolta. Politica Agricolă Comună (P.A.C.) cu ce doi piloni ai săi este perfect funcțională pentru fermele vest-europene, ferme care funcționează precum un IMM, se pliază cererii pieței, au echipamente perfomante și produse competitive, dar în situația României unde ponderea lucrărilor pe cont propriu și de asemnea a lucrătorilor neplătiți, ce activează în mediul rural este de 89% din totalul populației încadrată la acest statut profesional (PNDR 2014-2020), populație caracterizată în special de lipsa spiritului antreprenorial, de lipsa tehnicii moderne și agricultura de subzitență ca formă de muncă, are respectarea normelor de mediu ca ultimă prioritate.

Situația actuală:

Conform legislației U.E., aceste ferme de subzitență, dacă se înscriu în categoria celor care primesc subvenții trebuie să respecte o serie de Directive, între care cinci fac referire directă la protejarea mediului: Directiva 79/409/EEC- privind protejarea păsărilor sălbatice, 80/68/EEC- privind protejarea apei freatice împotriva poluării cauzate de anumite substanțe periculoase, 86/278/EEC- privind protecția mediului, și în particular a solului, atunci când sunt utilizate nămolurile orășenești în agricultură, 91/676/EEC- protecția apelor împotriva poluării cauzată de nitrații din surse agricole și 92/43/EEC- privind conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice (GAEC).

Fermele ca entități individuale nu pot respecta condițiile impuse și în același timp să fie productive, dar luate ca un conglomerat ele ar putea deveni o singură entitate cu personalitate juridică, cu produse competive care să apară pe piață,obținute cu echipamente moderne și depozitate corespunzător, entitate ce ar putea accesa fondurile special dedicate sectorului cooperatist prin noul PNDR 2014-2020. Suma alocată pe Măsura 16- Cooperare este de 28.021.100,00 Euro fără a fi luate în calcul posibilitățile de finanțare pentru înființarea altor forme asociative precum Grupurile de Producători, Grupurile de Acțiune Locală, Organizațiile Interprofesionale, etc.

Dintr-o perspectivă economică durabilă o asociere între coopertaive, agenții economici, instituții publice, agenții economici, de educație, de cercetare, sub denumirea mai scurtă de cluster,este cea mai bună variantă pentru o dezvoltare sănătosă, bazată pe necesitățile, specificul și capacitatea unei anumite regiuni.

Pentru prima dată conceptul de cluster este menționat de către Alfred Marshall din perspectiva "lanțurilor de furnizori" ,acesta a observat că în zonele aglomerate industriale dintr-o anumită regiune geografică aduce cu sine o creștere economică exprimată prin un număr mai mare de locuri de muncă, specializarea furnizorilor pe un anumit lanț de produse, creșterea valorii adăugate a produselor, transfer de cunoștințe și tehnologic între participanții acestei aglomerări (AMPOSCCE,2011). Unele decenii mai târziu, U.E. a considerat clusterul ca fiind " un grup de firme, actori economici și instituții localizate într-o proximitate geografică și care au ajuns la gradul de mărime necesar dezvoltării de expertiză specializată, servicii, abilități și furnizori" în comunicarea 652/2008-" Către clustere de talie modială în Uniunea Europeană-implementarea strategiei bazată pe inovare", iar legislația României definește structura ca " o grupare de

producători, utilizatori sau beneficari,în scopul punerii în aplicare a bunelor practici din U.E. în vederea creșterii competivității operatorilor economici" în HG 918/2006 -Programul "Impact".

În urma unor studii asupra conceptului de cluster s-a ajuns la concluzia că pentru funcționarea unui cluster este nevoie de un "triplu helix" format din latura economică (întreprinderi,producatori, agenți economici), latura inovativă (instituții de învățământ, cercetare-dezvoltare-inovare) și latura autorităților publice. Latura ecologică ar trebui să fie inclusă atât în cea inovativă cât și în cea a autorităților publice, dar acest lucru poate să fie de multe ori trecut cu vederea, motiv pentru care consider că o reglementare clară a acesteia ar fi necesară pentru a putea asigura o dezvoltare regioanală cât mai durabilă.

Teoretic,clusterele oferă posibilitatea inovării (Frisillo, 2007 și Vanahaverbeke, 2001) deoarece concentrarea, fie ea regională sau locală, permite difuzarea mult mai rapidă a inovațiilor decât în cadrul altor zone "neintegrate" (Tantau și colab. 2011), motiv pentru care integrarea standardelor de mediu în regurile de funționare a unui cluster va avea un impact amplificat față de standardele aplicate persoanelor fizice sau firmelor mici.

Ca idee generală, Comisia Europeană consideră, prin Regulametul 1305/2013, că "pentru a se asigura dezvoltarea durabilă a zonelor rurale, este necesar să se pună mai ales accentul pe un număr limitat de priorități fundamentale privind transferul de cunoștințe și inovarea în agricultură, în sivicultură și in zonele rurale, viabilitatea exploatațiilor, competivitatea tuturor tipurilor de agricultură în toate regiunile ți promovarea tehnologiilor agricole inovatoare și a gestionării durabile a pădurilor, oraganizarea lanțului alimentar, inclusiv procesarea și comercializarea produselor agricole, bunăstarea animalelor, gestionarea riscurilor în agricultură, refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor care au legatură cu agricultura și sivicultura, promovarea utilizării eficiente a resurselor și tranziția către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon în sectoarele agricole, aliemntar și silvic, precum și promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei în zonele rurale și a dezvoltării economice a acestora".

Schematizarea unui cluster ce include zone rurale:

Asemenea unei celule oragnaice, un cluster functionează prin interacțiunea componentelor sale, iar componentele sale vor funcționa mai bine și pentru o perioadă mai lungă de timp dacă sunt respectate norme de îngrijire a lor, norme de mediu.

Sursa: http://www.d.umn.edu/~moor0145/clustermap.htm

Figura 1 Model de cluster în zona agricolă

Dacă fiecare componentă este văzută ca un agent economic, un investitor, o unitate CDI sau o autoritate publică, normele de ecologie pot fi mediul de dezvoltare al celor menționate anterior, principiul fiind unul, clasic, acela al educației timpurii. Pentru că implementate în perioada de dezvoltare a conceptului de cluster, este vor deveni reguli de la sine înțelese pe viitor.

Unele norme ecologice care vizează mediul rural se referă în mod special la limitarea emisiilor din agricultură și sivicultură, generate de activități-cheie precum producția animalieră și utilizarea îngrășămintelor, cât și conservarea absorbanților de carbon și intensificarea activităților și sivicultura (Regulamentul C.E. 1305, 2011). Clesterele, atât cele care au ca bază mediul rural, cât și orice altă formă ar trebui să se bazeze pe princiupiul "poluatorul plătește".

Evoluție la nivel European:

La nivelul anului 2000 prof. Porter a creat un model care poate delimita statistic clusterele prezente în economia americană, modelul are ca două componente esențiale: dezvoltarea unui cod capital să identifice și să măsoare aglomerația industrială și dezvoltarea perfomanței măsurilor care pot cuantifica mărimea,specializarea, competivitatea și dinamismul clusterului (Cluster Observatory,2015). Acest model a fost introdus în cercetarea europeană în anul 2003 de către prof. Orjan Sovell, Dr.Christian Ketels și Dr. Goran Lindqvist din Stockholm. Până în prezent s-au înregistrat clusterele de pe teritoriul U.E. 27 împreună cu Islanda, Norvegia, Elvetia, Turcia și Israel. Rezultatele sunt centralizate și actualizate pe site-ul dedicat clusterelor, site coordonat și administrat de către Centrul de Strategie și Competivitate din Stockhlom, Clusterobservatory.eu.

Una dintre analizele publicate pe acest site ia în calcul ipoteza în care dezvoltarea "industriilor eco" ajută la realizarea obiectivelor din Strategia 2020 dacă integrează măsuri privind purificarea apei, producerea de energie și păstrarea căldurii. În concluzia analizei confirmă rolul și importanța cadrului legal odată cu ciclul de viață al industriei din cauza impactului pe termen lung pe care îl are asupra mediului.

Sursa:http://www.clusterobservatory.eu/index.html#!view=regionalmapping;i=V16140;y=2011;r=NC10;rsl=0;rp=NC10;s=CC20-it;sp=CC20-STND;p=map;ll=53.574808,30.846094;z=4

Figura 2 Folosirea terenului în cluster cu impact puternic asupra mediului

Din Figura 2 se poate observa că zonele cu o dezvoltare economică foarte bună au și cele mai mai probleme în ceea ce privește paguba adusă mediului. Motivul folosirii intesive a resurselor pămâtului și lipsa, pentru o perioadă îndelungată de timp a măsurilor de prevenire a acestor pagube de mediu. Deși astăzi se impun măsuri drastice de prevenire a extinderii răului deja făcut va dura mult timp până acesta va fi ameliorat.

Totuși, așa cum ne arată harta, zonele aflate în plină dezvoltare, încă nu au un astfel de impact asupra mediului, iar măsurile U.E. pentru protejarea mediului, în toate formele lor, trebuie să fie implementate la toate nivelurile, începând de la cel mai mic agent economic membru într-un cluster și până la cei mai puternici membri.

Numărul de clustere la nivel european

Pentru țările avute in vedere de către Centrul din Stockhlom s-au inregistrat, la nivelul anului 2011, datele sintetizate în urmatorul tabel:

Sursa: sinteză după http//.clustervatory.eu/index.html#!view=scoreboard;url=/scoreboard/

Se poate observa o pondere mai mare a clusterelor de tip "Procesare alimente" și "Agricole" în totalul clusterelor în țările aflate încă în curs de dezvoltare, țări care s-au aflat sub conducere totalitară o bună bucată de timp,așa cum este cazul Bulgariei și României, unde structurile agricole au foarte bine dezvoltate, iar oamneilor le-a fost mai accesibilă reunirea într-o astfel de structură decât într-un domeniu nou.

De asemenea se poate observa în țările nordice, considerate a fi etalon al dezvoltării atât economice cât și sociale, ponderea clusterelor în domeniul agrifood este foarte mică, în medie 3-4%, de unde putem conluziona că odată cu dezvoltarea vine și trecerea către alte zone industriale,mai profitabile.

Situația României:

România este o țară cu profit încă agrar, care se bazează pe fermele de toate mărimile pentru creștere economică, ceea ce dovedește din nou că este tărâmul surprizelor. De ce? Pentru că deși oamneii se dovedesc a fi nereceptivi la problema cooperării, nu au echipamente moderne sau măcar infrastructură educațională și sanitară, în același loc cu ei au luat ființă. în rând cu restul Europei, clustere pe diferite domenii, astfel că înregistrăm clustere în toate domeniile de la industriile extractive până la turism și servicii finaciare.

O ramură importantă care își face loc în România este reprezentată de Clusterul Inovativ al Biomasei GREEN ENERGY, de unde putem concluziona că problemele de mediu nu au fost uitate, ci așa cum sugerez și eu, au fost integrate în forma de dezvolatre economică a memomentului,clusterul.

România are avantajul de a se afla încă la început cu tot ceea ce ține de răspunsul promt la problemele mondiale și europene, avantaj pentru că poate porni cu un set de măsuri care să acopere toate aspectele problematice ale momentului actual, creșterea gradului de educație, creșterea numărului de locuri de muncă, reducerea poluării, trecerea către energia verde, înființarea formelor asociative, etc. un set clar de reguli, cu putere legislativă care să fie aplicate la orice nivel de dezvoltare.

România are tendința de a lua lucrurile de la mijloc în loc de începutul lor și presupune că prima parte a unui proces poate fi învățată prin experiența altora,este modul în care Politica Agrară Comună a fost pusă în aplicare și încă mai avem probleme în înțelegerea mecanismului sau de funcționare (Popescu,2014) și este doar un exemplu. Dacă nu dorim să pierdem primii pași în dezvolatrea clusterelor trebuie să ținem aproape de Politicile U.E. și să le integrăm în procesul de lucru astfel încât să poată fi asumate de către popor.

Capitolul 3: Produsul tradițional românesc și cel ecologic

3.1. Produsul tradițional românesc:

Până în prezent, sectorul agroalimentar românesc a fost caracterizat de o integritate scăzută a participanților pe filierele agroalimentare, în special pentru produse cum ar fi laptele, legumele și fructele. Lipsa informațiilor despre piața agroalimentară, atractivitatea redusă a asocierii pentru producătorii agricoli, eficacitatea scăzută a contractelor dintre operatorii economici, lipsa instalațiilor de ambalare și etichetare și inexistența burselor agricole funcționale sunt principalele cauze care au deteminat gradul redus de integrare pe piață a produselor agricole românești.

În lipsa informațiilor de piață, fermierii, în special operatorii medii și mici, acționează în necunoștință de cauză când iau decizii, consecința fiind pierderi la toate nivelurile și diminuarea substanțial a competivității. În orice țară cu economie de piață există informații minimale corecte și transparente, accesibile tuturor producătorilor de pe piață. În perioada de programare 2007-2013, singurul tip de cooperare care a fost sprijinit în mod explicit în cadrul politicii de dezvoltare rurală a fost în vederea dezvoltării de noi produse, procedee și tehnologii în sectoarele agroalimentar și forestier.

Piața agroalimentară românească este încă departe de performanțele din celelalte state member, ceea ce face ca decalajele de productivitate să devină și accentuale. Cu toate acestea, locul ocupat de țara noastră la multe dintre produsele de origine animal și vegetală întărește concluzia existenței unui potential de producție semnificativ al sectorului agroalimentar românesc.

Dacă ne referim la standardele de siguranță alimentară, conform situației monitorizate a Programului Național de Dezvoltatre Rurală (PNDR) 2007-2013, la sfârșitul anului 2013, din totalul celor 531 de unități de procesare (pentru carne roșie, carne de pasăre, lapte , produse lactate și ouă) supuse perioadei de tranziție pentru îndeplinirea standardelor de siguranță alimentară, doar 12,2% au încheiat contracte de finanțare în această directive.

Sunt însă și vești bune. Conform Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, România a reușit în 2013, pentru prima data în ultimii 20 de ani, să înregistreze un excedent de peste 300 de milioane de euro în comerțul cu produse agroalimentare, față de un deficit de apoape 800 de milioane de euro în anul 2012.

Sectorul agroalimentar românesc se confructă în continuare cu provocări legate de conformarea la standardele europene de siguranță și calitate a alimentelor pe întreg lanțul agroalimentar. Acest fapt a avut un impact deosebit în industria cărnii și a laptelui, unde standardele au fost cele mai severe. În același timp, este nevoie de o mai bună integrare a producătorilor agroalimentari pe piață și la nivelul lanțurilor scurte de aprovizionare. Pentru producătorii mai mici, accentual va fi pus pe stimularea asocierii, în timp ce pentru marii “actori” se va insista în direcția investițiilor în modernizare, în conformitate cu cerințele Uniunii Europene, cu accent pe sectoarele care au cea mai mare valoare adăugată și cel mai mare potențial pentru export.

PNDR 2014-2020 vine cu soluții pentru micii operatori, susținându-i în scopul organizării de procese de lucru comune și al partajării facilităților și resurselor. Acest lucru ar trebui să se reflecte în viabilitatea acestora din punct de vedere economic, în pofida dimensiunilor lor reduse.

Totodată, transferul de cunoștințe și acțiunile de informare vor fi adaptate la nevoile actorilor-țintă, ale fermierilor și ale celor care activează în sectorul agroalimentar. Prin urmare, se intenționează sprijinirea în egală măsură, îndrumarea profesională șe dezvoltarea de activități demonstrative și acțiuni de informare.

Competivitatea producătorilor primari va fi îmbunătățită printr-o mai bună integrare a acestora în cadrul lanțului agroalimentar prin intermediul schemelor de calitate, prin creșterea valorii adăugate a produselor agricole, promovarea pe piețele locale și circuite scurte de aprovizionare.

Ca urmare a cooperării dintre micii fermieri, vor fi posibile acțiuni inovatoare care nu pot fi realizate în afara unei forme asociative. Astfel, vor putea fi dezvoltate noi moduri de păstrare a producției agroalimentare ( pentru creșterea siguranței alimentare), produse adaptate mai bine cerințelor pieței și metode de utilizare a deșeurilor și de epurare a apei, pentru protejarea mediului. Sprijinirea cooperării “actorilor” din sectorul agroalimentar în scopul comercializării produselor în cadrul lanțurilor scurte va facilita utilizarea modalităților inovatoare în domeniul și atragerea unor noi categorii de consumatori.

Posibilitatea comercializării produselor alimentare obținute la nivel local prin lanțuri scurte și prin piețe locale va deveni o componentă importantă a sectorului agroalimentar din România. Astfel, vânzarea directă a produselor proaspete ca reprezenta o sursă importantă de venit pentru o mare parte dintre micii fermieri.

În concluzie, noua programare oferă premisele unei dezvoltări durabile a peței produselor agroalimentare românești, competitivă la nivel european și în conformitate cu standardele de calitate. Prin dezvoltarea de priecte-pilot, produse, noi practici și tehnologii, va crește valoarea adăugată a produselor agroalimentare și forestiere și se va consolida rolul fermierilor și al silvicultorilor în cadrul lanțului de aprovizionare.

3.2.:Promovarea alimentului românesc:

Piața produselor agroalimentare poate fi văzută ca o matrice, pe coordonatele căreia avem pe de o parte schemele de calitate naționale și europene, iar de cealaltă parte promovarea națională și internațională. Între acestea se află producătorii și produsele.

Sprijinul financiar acordat pentru dezvoltarea pe orizontală și pe verticală a “actorilor” din lanțul de aprovizionare catalizează dezvoltarea rațională a mediului agroalimentar european.

Schemele de calitate reprezintă o dezvoltare pe orizontală și sunt instituite pe două niveluri geografice (naționale și europene), fiind împărțite în scheme de certificare ( inclusiv pentru exploatațiile agricole, produse agricole și alimentare sau pentru bumbac, recunoscute de statele membre) și scheme de calitate reglementate prin regulamente euroepene.

Ideea intoducerii unor sisteme de calitate și de promovare a produselor europene a venit dintr-o necesitate clarăȘ producătorii mici și fermierii de nivel european și național nu au posibilitatea financiară să își creeze programe proprii de marketing și astfel, prin lipsa promovării acestora pe piață, devin victimele propriilor produse de calitate.

Deși cele mai multe dintre statele membre au alocat fonduri pentru a sprijini producătorii să ajungă pe piață șă să își certifice terenurile, produsele agricole, vinurile etc., producătorii români nu au primit un astfel de sprijin.

În această direcție, la nivel național există:

• Schema privind produsele tradiționale, care conține și componenta de control, dupa modificarea Ordinului nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradișionale, și este definită prin diversitate și produse locale, fiind corespondetul produselor IGP ( indicație geografică protejată) și DOP ( denumire de origine protejată) de la nivel european.

• Schema privind rețetele consacrate ( cu peste 30 de ani de tradiție), corespondentul național al STG ( specialități tradiționale garantate), fiind definită prin uniformizarea produsului fabricat după un standard (rețetă).

Prin sprijinul nerambursabil acordat, FEADR nu a pus accentul pe investiții în infrastructură, ci pe produs. În acest context, în vederea îmbunătățirii calității producției și a produselor europene, pin Regulamentul Uniunii Europene nr. 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR se are în vedere promovarea organizării lanțului alimentar, inclusiv în ceea ce privește procesarea și comercializarea produselor agricole, bunăstarea animalelor și gestionarea riscurilor în agricultură. Această prioritate pune accentul pe îmbunătățirea competivității producătorilor primari printr-o mai bună integrare în lanțul agroalimentar prin intermediul schemelor de calitate. În plus, se evidențiază și creșterea valorii adăugate a produselor agricole și promovarea pe pițele locale și în cadrul circuitelor scurte de aprovizionare. În elaboararea programelor naționale nu ar trebui să se facă legătura între lanțul scurt de distribuție și piața locală, acestea reprezetând elemente distincte și la nivel european. Pentru a exemplifica, trebuie reținut că Magiunul de Topoloveni nu este interesant pentru piața din Topoloveni. El trebuie promovat acolo unde consumatorul este dispus să plătească pentru calitățile certificate ale acestuia, adică în centrele urbane.

În acest context, prin art. 16 din acest regulament s-a instituit o măsură destinată schemelor de calitate pentru produse agricole și alimentare. Aceasta contribuie la creșterea competivității tuturor tipurilor de agricultură și a viabilității exploatațiilor, oferindu-le fermierilor posibilitatea să certifice și să mențină o

Schemă de certificare prin finanțare europeană, în limita a 3000 euro/entitate/an. În lipsa măsurii din programele naționale, este greu de crezut că fermierii vor putea să treacă de la vânzarea de materii prime la produse cu valoare adăugată, certificate conform regulamentelor europene (IGP, STG, DOP, ecologic, IG, DOC, GAP etc.)

Promovarea ulterioară este unul dintre elementele care îi asigură producătorului permisele unei valorificări cât mai bune a produsului, în condițiile în care consumatorul este bine informat cu privire la calitatea și caracteristicile acestuia. Programele de promovare sunt dezvoltate vertical, pe două paliere: pe piața internă ( la nivel național și comunitar) și pe piețele terțe ( la nivel internațional). Implementarea acestora se face prin diverse regulamente și legi naționale. Uniunea Europeană alocă importante fonduri pentru promovarea produselor certificate pe diversele scheme de calitate, dar România nu poate atrage acești bani, deoarece nu are produse eligibile.

Promovarea produselor agricole pe piața internă și în țările terțe se face în prezent prin aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr.501/2008 al Comisiei și a Regulamentului (CE) nr.3/2008 al Consiliului. Acestea sunt până în 1 decembrie 2015, când va intra în vigoare Regulamentul (UE) nr.114/2014. Noul regulamnet este mult mai cuprinzător, permițând accesul mai multor tipuri de produse. Cu toate acestea, vor fi punctate suplimentar schemele de calitate. Avantajele aduse de acesta este că toate proiectele depuse se bucură de condiții de egalitate, existând un singur apel anual cu depunere centralizată, la o nouă agenție europeană, care va avea sediul la Strasbourg.

Având în vedere că în România există un singur produs certificat IGP (Magiunul de Topoloveni) până în prezent, noi nu am putut accesa schemele de promovare puse la dispoziție la nivel european. Pe de altă parte, în cazul programelor de promovare la nivel național se aplică legislația privind achizițiile publice, deși este vorba despre o achiziție privată din fonduri publice.

În noua programare nu au fost prevăzute gubete pentru promovare, iar lipsa promovării, ca element de marketing, poate duce la moartea produsului și s invetițiilor în active fizice, făcând ca schemele de calitate europene și naționale să nu prezinte atractivitate. În acest context, la nivel național se impune identificarea unor instrumente specifice destinate promovării produselor certificate.

Activitatea de promovare trebuie prevăzută încă de la dezvoltarea planului de afaceri, fiind un element de bază pentru o activitate de succes. În plus, trebuie încurajată asocierea, deoarece aceasta este fundamentul dezvoltării durabile pentru valorificarea unui teren, a unui produs sau a unei idei.

3.3. Produsele ecologice:

Produsele ecologice alimentare au cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimele două decenii. Grija față de natură, delicatețea echilibrului natural, multitudinea de boli cu care omul se confruntă din ce în ce mai des, alimente fără gust, industriale, toate acestea au dus la formarea unui curent din ce în ce mai puternic, curent ce dorește restabilirea unui respect față de natură și protecția față de aceasta.

Produsele ecologice sunt produsele obținute în cadrul sistemului de agricultură ecologică, conform reglementărilor Directivei CE 2092/1991, sunt produse obținute fără utilizarea produselor chimice de sinteză (ca fertilizanți, amelioratori ai solului, ingrediente pentru prepararea furajelor sau ingrediente pentru prepararea alimentelor). Organismele modificate genetic și derivatele lor sunt cu desăvarșire interzise. In zootehnie, principiul suveran este respectarea bunăstării animalelor: animalele nu trebuie să fie legate, trebuie să pășuneze în spații deschise și să nu fie inghesuite.

Produsele ecologice acoperă o gama largă de alimente: de la fructe, legume, carne, până la băuturi și produse lactate. Piața acestor produse, deși în România acest lucru este greu sesizabil, în lume este într-o continuă creștere și necesită o verificare atentă, precum și o serie de garanții.

Cererea de bunuri și servicii ecologice este în permanență creștere în perioada actuală.

Aceasta cerere condiționează comportamentul consumatorilor și al industriilor, își exercită influența și asupra cadrului legislativ. În ultimii ani se manifestă, in rândurile consumatorilor, un interes din ce în ce mai mare pentru produsele agricole și alimentare de calitate.

Calitatea produselor ecologice este un argument concludent. În categoria produselor “de calitate” pot fi incluse și produsele rezultate în urma practicării unui tip de agricultură denumit “agricultura ecologică”.

În România începe să se contureze o modă a orientării consumatorului către alimente ecologice, arată un studiu sociologic făcut în mai multe supermarketuri autohtone. Specialiștii afirmă că majoritatea celor care cumpără astfel de produse au studii superioare și venituri medii spre mari. Tot ei spun că jumatate dintre cei care cumpără produse ecologice pentru că sunt la modă sunt persoane cu vârsta între 26 și 39 de ani, aceștia fiind interesați de produsele de calitate.

Românul vrea sa mănânce mai sănătos. Trendul către consumul ecologic se conturează la categoriile bine educate cu acces la informație, cu un nivel de viață mai ridicat. Acestea sunt concluziile unui studiu comandat de compania Naturaland la lansarea Federației pentru Dezvoltarea Agriculturii Ecologice în România. Dintre cele 500 de persoane chestionate, mai mult de 66% au cumparat cel puțin o dată un produs ecologic.

De ce optează pentru astfel de produse? Pentru că sunt mai gustoase, spun subiecții cu studii universitare dar și pentru că îi ajută la îmbunătățirea calității vieții. Curiozitatea este cea care îi îndeamnă pe cei cu studii medii să testeze un aliment ecologic.

Un important avantaj al agriculturii românesti, aproape de neexploatat, este potențialul de producție ecologică. Cu toate acestea, în octombrie 2002, erau acreditați pentru o astfel de activitate doar șapte producători agricoli, care exportă întreaga producție obținută. Integrarea în structurile europene va obliga producătorii agricoli să se orienteze către domenii noi, una dintre cele mai accesibile nișe de piață fiind considerată agricultura ecologică. România reprezintă un potențial agricol care nu poate fi neglijat, iar marea șansă a țării noastre este faptul că în ultimii ani nu s-au folosit îngrășăminte chimice și pesticide în exces, ceea ce constituie un avantaj evident în momentul conversiei spre agricultura ecologică.

Acest tip de agricultură trebuie să respecte următoarele principii și reguli:

– eliminarea oricărei tehnologii poluante într-o zonă nepoluată;

– utilizarea de soiuri și specii cu rezistență sporită la condițiile de mediu;

– ameliorarea și menținerea fertilității naturale ale solului;

– utilizarea de fertilizatori și amelioratori ai solului, pesticide, materii prime pentru prepararea furajelor, ingrediente pentru prepararea alimentelor în conformitate cu lista produselor permise în agricultura ecologică;

– absența organismelor modificate genetic (GMO) și a iradierii plantelor;

– absența aditivilor chimici de sinteză: conservanți, coloranți, arome, emulgatori, acidifianți, întăritori de gust, agenți de îngrosare, etc.

Un alt argument pro face referire la efectele producției ecologice asupra mediului înconjurător care este minim. Producția agroalimentară ecologică are drept ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate, echilibrate și asigura protejarea resurselor naturale și sănătatea consumatorilor.

Profitând de campaniile de presă care prezentau E-urile drept substanțe periculoase pentru sanătate, produsele ecologice (mai sunt denumite produse organice sau biologice) au câștigat din ce în ce mai mult teren.

Nu in ultimul rând, alimentele ecologice sunt produse diversificate, sănătoase, libere de boli și dăunători, lipsite de reziduri nocive, cu un conținut echilibrat în substanțe bioactive și minerale. Sunt rezultate din tehnologii ecologice, tehnologii care nu utilizează îngrășăminte chimice și pesticide. Toate aceste tehnologii bio-ecologice au rolul de a pune la dispoziția consumatorului și industriei prelucrătoare produse naturale lipsite de reziduri chimice și mai ales tehnologii menite să contribuie la salvarea ecosistemului agricol.

De asemenea, un aspect important este și compoziția acestor alimente eco. La prepararea alimentelor ecologice se renunță la aditivi și la orice alte substanțe încorporate. Desfacerea acestor produse se face de regulă în magazine speciale sau chiar din "ograda" producătorului. Produsele ecologice certificate sunt marcate și etichetate conform reglementărilor din domeniu. Produse ecologice sunt numai acelea care au un certificat de calitate și poartă pe ambalaj sigla organismului de certificare și nu orice produs care se vinde sub denumirea de "natural", "țărănesc" etc.

Concluzii și propuneri:

Studiul propune integrarea problemei protejării mediului înconjurător în problema asocierii pentru a nu fi uitată una în favoarea celeilalte, abordarea lor împreună având un rezultat pozitiv e termen lung.

Datorită structurii sale, clusterul favorizează, dinamizează și eficientizează transferul de informații, motiv pentru care obiectivele Strategiei 2020 sunt mai aproape de atins în zonele în care astfel de structuri funcționeză.

Trecerea către industrii mai "curate" este o schimbare care are loc în mod natural, iar clusterul este principalul factor de favorizare a unei treceri mai rapide.

România nu pierd startul dezvoltării clusterelor, deși este în urmă la capitolul asociativ ceea ce poate produce problemele în aria înțelegerii fenomenelor de transfer de cunoștințe, de muncă în echipă, de racordare la piață, iar greșelile trecutului să nu fie învățate nici de această dată.

Cercetarea poate fi exstinsă mult mai mult prin analize profunde la nivelul schimbărilor petrecute în regiunile în care funcționează clustere, dar schimbările rapide care au loc în acest moment și lipsa disponibilității datelor statistice face ca acest lucru să fie mult mai complicat.

.Sahota A.(2008), consultant pentru “Monitorul Organic European” aprecia că problema cea mai importantă a pieței românești de produse ecologice este că sunt foarte puțin procesatori. Începerea producției necesită o perioadă de doi ani de conversie. Activitatea include inspecții ale MADR. Chiar dacă recolta este cu 20-25% mai mică decât în cazul agriculturii tradiționale, prețul la export este de 2,3 ori mai mare. De asemnea, gama de produse este raltiv redusă..

Elaborarea Planului Național de Acțiuni pentru Dezvoltarea Agriculturii Ecologice din România, și alinierele lui la noile cerințe UE acest plan ar trebui prioritizat..

.Crearea de spații de depozitare noi pentru produse ecologice și dezvoltarea de lanțuri scurte de comerț orintate..

Elaborarea de fișier tehnologic și financiar pentru ulei ecologic(floarea soarelui), grâu și porumb ecologic sau pentru produse animale, legumicole, viticole etc..

De asemenea măsuri de încurajare a cultivării terenurilor(45 euro de ha în plus pentru fermierii cu până la 30 de ha). Tinerii fermieri pot primi o plată suplimentară de 23 euro pe ha pentru exploatații de maximum 60 ha.

Încurajarea agribusiness-uluipentru fermele care au depășit nivelul de subzistență. După cum știm agribusiness-ul ia în calcul problemele legate de îngrășământe, fertilizatori,ierbicide, consumul de motorină pe utilaj, productivitatea pe angajat, costuri cu depozitarea, accesarea de fonduri, valorificarea producției etc..(Popescu,204,p.17) astfel, cooperativele ar putea negocia, de pe o poziție mai puternică, cu frunizorii și distribuitorii în perspectiva stabilirii prețurilor, pot beneficia de o creștere a ritmicității în aprovizionare, si pot câștiga posibilități sporite de valorificare a produselor proprii pe piața agroalimentară.(Popescu,2014, p.205)

Nu întotdeauna produsele ecologice(lapte organic, cereale organice, sau carnea de porc), producerea lor, sunt și mai puțin poluante decât cele realizate de agricultura industrială, ele fiind generatoare de emisii mai mari de CO2.”mulți oamenii considera că agricultura organică are, prin definiție, un impact mai mic asupra mediului decât agricultura convențională, dar literature de specialitate ne spune că nu este așa.“.( Tuomisto,2012)