Adoptarea Si Implimentarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului

Adunarea Generală din 17 decembrie 1998, a decis să desemneze 55 sesiune a Adunării Generale ”Adunarea Mileniului a Națiunilor Unite”, pentru a reafirma credința statelor în Orpganizație și Cartei sale, și să convoace, ca parte integrată a Adunării Mileniului, un summit Millennium a ONU. Astfel, în anul 2000, între 6 și 8 septembrie, în sediul Organizație Națiunilor Unite din New York, a avut loc cea mai mare reuniune din istorie a 149 de șefi de state și de guvern și oficiali de rang înalt de peste 40 de alte țări.

În cadrul acestei întruniri au fost abordate mai multe întrebari, de exemplu:”Cum vom trăi în anul 2015? Vor mai exista săraci sau analfabeți, cîte persoane vor mai muri prematur de HIV/SIDA sau tuberculoză, cîți oameni nu vor avea acces la surse sigure de apă și cum va fi posibil de atenuat efectele devastatoare cauzate de încălzirea globală?”. Ca urmare a tuturor acestor probleme mondiale, toate țările participative au ajuns la un acord global și au semnat ”Declarația Mileniului a Națiunilor Unite: dezvoltarea umană- obiectiv de importanță primordială”, document în care comunitățile internaționale se reafirmă către valorile fundamentale ale umanității − libertate, egalitate, solidaritate, toleranță, respect față de natură și divizarea responsabilităților –care pune valoare pe baza rezolvării problemelor grave ce țin de afirmarea păcii, respectării drepturilor omului, asigurarea dezvoltării durabile, protecției mediului.

Declarația Mileniului este unica agendă globală din domeniul dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel între majoritatea statelor lumii. Ea conține o declarație de valori, principii și obiective pentru agenda internațională în perioada sec. XXI.

Liderii mondiali considerau că o importanță deosebită în relațiile internaționale în sec. XXI vor fi valorile fundamentale. Conform Declarație acestea sunt:

”Libertatea. Bărbații și femeile au dreptul de a trăi și crește copii în condiții favorabile, fără foame și teamă de violență, oprimareși nedreptate. Cea mai bună garanție a acestor drepturi este o formă democratică de guvernare bazat pe participare și voința poporului.

Egalitatea. Nici un individ și nici o națiune nu trebuie să fi refuzat beneficiile dezvoltării. Trebuie să fie garantată drepturile și oportunitățile egale pentru bărbați și femei.

Solidaritatea. Provocările globale trebuie să fie gestionate într-un mod care distribuie costurile și sarcinile destul de în conformitate cu principiile de bază de echitate și justiție socială. Cei care suferă sau care beneficiază cel mai puțin merită ajutor de la cei care beneficiază cel mai mult.

Toleranță.Cu toate diversitățile de credință, cultură și limbă, oamenii trebuie să se respecte unul pe altu. Diferențele în interiorul și între societăți ar trebui să fie nici temut, și nici să nu de-a naștere la un semn de urmărire, dar prețuite ca un activ prețiosde umanitate. Ar trebui să promoveze în mod activ o cultură a păcii și dialogului între toate civilizațiile.

Respect pentru natură. Prudența trebuie să fie afișată în gestionarea tuturor speciilor vii și a resurselor naturale, în conformitate cu perceptele dezvoltării durabile. Numai în acest mod se poate păstra și transmite urmașilor noștri, bogățiile nemăsurate oferite nouă de către natură. Actualele modele nesustenabile de producție și consum trebuie să fie schimbate în interesul bunăstării noastre viitoare și cea a urmașilor noștri.

Comună responsabilitate. Responsabilitatea pentru gestionarea dezvoltării economice și socială la nivel global, precum și amenințările în privința păcii și securității internaționale, trebuie să fie împărțite între națiunile lumii și ar trebui să fie exercitate multilateral. Rolul principal în acesta trebuie să-l joace ONU, ca cea mai universală și mai reprezentativă organizație din lume. ”[1, pag 2]

Pentru a putea fi realizate și puse în acțiune aceste valori, liderii mondiali au identificat și careva obiective-cheie:

”…vom depune toate eforturile pentru ca bărbații, femeile și copii să scape de condițiile mizerabile și inumane ale sărăciei extreme, în care în prezent trăiesc mai mult de un miliard din populația Globului. Noi ne-am asumat răspunderea de a face ca dreptul la dezvoltare să devină o realitate pentru fiecare și de a elibera rasa omenească de neajunsuri. Succesul în realizarea acestor obiective depinde de buna guvernare în fiecare țară, de asemnea, de buna guvernare la nivel internaționalși de transparența sistemelor financiare, monetare și comerciale.

Noi decidem să reducem pînă în anul 2015 cu 50% numărul oamenilor de pe Glob venitul cărora este de mai jos de un dolar pe zi, precum și numărul persoanelor care îndură foame, al celora care nu pot să-și permită să folosească îndeajuns apă potabilă. Noi mai decidem să promovăm egalitatea genurilor și participarea femeilor în viața socială ca modalități eficiente de combatere a sărăciei, foametei și bolilor, astfel favorizînd dezvoltarea cu adevărat durabilă. Vom elabora și implimenta strategii care oferă tinerilor șansa reală de a-și găsi un loc de muncă adecvat…” [1].

Din Declarația Mileniului rezultă Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), care precizează țelurile ce trebuie atinse pînă în 2015:

Eradicarea sărăcie extreme și a foamei

Realizarea accesului universal la educația primară

Promovarea egalității genurilor și abilitatea femeilor

Reducerea mortalității copiilor

Îmbunătățirea sănătății materne

Combaterea HIV/SIDA, a tuberculozei, malariei și altor boli

Asigurarea durabilității mediului

Crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare

Confom fiecărui obiectiv în parte au fost fixate sarcini precise și indicatori de monitorizare, la nivel internațional, și nu la cel național.

Deși toate obiectivele sunt egale la toate statele participative, calea aleasă de fiecare în parte va fi diferită, precum și realizările acestora.

Deosebirele ODM din 2000 , față de Obiectivele Dezvoltării Internaționale adoptate la reniunile și conferințele mondiale din anii 1990 sunt:

Au un număr limitat (sunt 8 obiective, 18 sarcini și 48 de indicatori).

Sunt aplicate sarcini canitative

Sunt pe o anumită perioda de timp (2000-2015)

Sunt indicați indicatori pentru evaluarea progresului.

Pentru ca realizarea ODM să fie mai cu succese, în anul 2002,fostul secretar general al ONU, Kofi Aman, a cerut mai multor experți să propună care recomandări sau metode de înlătutrare a sărăcie, foametei și a malarie, pînă la sfărșitul anului 2004.

Astfel, la 17 februarie 2005, Proiectul Mileniului al Națiunilor Unite a prezentat, cea mai mare strategie formulată vreodată care prevedea implinentarea unui plan de acțiuni precise la nivel global care avea la bază stoparea sărăciei, foametei și bolile care afectează mai mult de un miliard de oameni- primul raport ”A investi în dezvoltare: Plan practic pentru realizarea ODM”.

Autorii care au elaborat acest proiect propun începutul unui ”deceniu cu măsuri drastice” pe baza unor reguli.

Proiectul Mileniului al Națiunilor Unite este un organ independent de consiliere creat la inițiativa fostului Secretar General ONU și este condus de Prof. Jeffrey D. Sachs, de la Universitatea Columbia, Statele Unite.

La elaborarea acestui raport au participat mai mulți de 250 de experți din lume, dintre care: cercetători și oameni de știință, factorii de decizie, reprezentanți ai ONG-urilor, ai ONU, Bancii Mondiale, Fondului Monetar Internațional și sectorului privat.

În martie 2005, Kofi Annan a prezent raportul ”Spre o mai mare libertate pe calea dezvoltării, securității și drepturilor omului pentru toți”, care conține un set de propuneri, pentru o îmbunătățire a ODM.

Din sumarul raportului fostului secretar general al ONU, se menționează următoarele reguli de bază:

” Țările în curs de dezvltare trebuie să adopte strategii naționale de dezvoltare ambițioase, cu politici de reformă și evaluări detaliate ale necesaruluin de investiții și ale opțiunilor de finanțare.

Țările cu venituri mari trebuie să își deschidă piețele către exporturile din țările în curs de dezvoltare și trebuie să ajute țările ,cele mai sărace să-și sporească competitivitatea la export prin investiții în infrastructură în facilități comerciale și în știință și tehnologie. Autorii cer aplicarea urgență pănă în 2006, a Rundei privind dezvoltarea de la Doha.

Secretarul General al ONU trebuie să întărească coordonarea agenților ONU astfel încît acestea să sprijine mai bine îndeplinirea ODM la nivel național și internațional

Autorii cer țărilor bogate să contribuie în 2006 la fondul de ajutor pentru dezvoltare cu 135 de miliard $- în creștere față de angajamentele deja luate (48 de miliarde ), dar echivalentul a numai aproximativ 5% din cheltuielile militare mondiale. Pînă în 2015, ajutorul umanitar anual ar trebui să ajungă la 195 miliarde $.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, ajutorul din țările industrializate trebuie să crească la 0,44 la sută din Prdusul Național Brut al acestor state în 2006 și la 0,54 la sută din PNB pînă în 2015.

Sprijinul umanitar, suplimentar ar trebui să crească de la 5 la 7 miliarde $ pe an pînă în 2015 pentru a promova știința și tehnologia în folosul celor săraci cu accent pe sănătate, agricultură, energie, managementul mediului și cercetări privind climatul ”.[2]

În perioada, 14-16 septembrie 2005, a fost organizat un Summit Mondial, reunind 170 de șefi de state și de guvern, care au analizat mai detaliat progresele înregistrate a ODM pe parcursul a 5 ani de la lansarea lor în cadrul Summit-uli Mileniului din 2000.

Toți liderii întruniți au avut ocazia de a lua decizii în următoarele domenii: dezvoltare, securitate, drepturile omului și reforma sistemului ONU, bazați pe raportul prezentat de fostul secretar general al ONU.

La baza acestei reuniri a fost raportu, prezentat în martie 2005, de către Kofi Annan, ”Spre o mai mare libertate pe calea dezvoltării, securității și drepturilor omului pentru toți”, precum și rapoartele naționale privind ODM, pe care statele le prezintă o dată în trei sau în cinci ani.

Kofi Annan afirmă: ” Nici o națiune nu își poate asigura securitatea prin impunerea supravețuirii asupra celorlalte țări. Numai cooperînd și contribuind la siguranța comună putem spera să obținem o securitate durabilă pentru noi înșine”. [3]

Conform acestei afirmații în raportul final se menționează ”De asemenea, luăm asupra noastră angajamentul, necesar și adecvat, de a ajuta statele să-și construiască capacitatea de a-și proteja populația împotriva genocidului, crimelor de război, crimelor împotriva umanității ți epurării etnice, precum și de a ajuta statele aflate în pericol înaintea izbucnirii unei crize sau conflict”.[4, art.139]

Conform raportului final, cele mai importante angajamente luate cu ocazia acestui summit sunt:

Crearea unei comisii de Menținerea a Păcii care să coordoneze activitatea de susținere a statelor ce ies din conflictele armate,

Sporirea sumelor alcate pentru atingerea ODM.

O condamnare clară și lipsită de ambiguități a ”terorismului în toate formele și manifestările sale”.

După părerea mea rezultatul Summit-ului reprezintă o oportunitate istorică, pentru aducerea unor importante schimbări programatice și de gestionare a ONU.

Aceste 8 obiective sunt ca un colăcel de salvare, pentru fiecăre stat, pentru fiecare om în parte. Ele sunt aceea speranță care dau puterea de a merge mai departe. Ca oamenii sa nu trăiască cu acea frică că se pot îmbolnăvi într-o zi, și din cauza aceasta să ajungă să trăiască în sărăcie.

Consider că fiecare din noi, a fost, este, și va fi de acord, că toate aceste inițiative luate în cadrul Summite-lor sunt cele mai avantajoase la nivel global.