Conditii Ce Trebuie Indeplinite Pentru Certificarea Ecologica a Produselor Agroalimentare

Producția ecologică reprezintă un sistem global de gestiune agricolă și de producție alimentară care combină cele mai bune practici de mediu, existență unui nivel ȋnalt de biodiversitate, conservarea resurselor natural, aplicarea unor standarde ȋnalte privind bunăstarea animalelor și o metodă de producție care să respecte preferințele anumitor consumatori pentru produse obținute cu ajutorul unor substanțe și procese natural. Astfel, metoda de producție ecologică joacă un dublu rol social, având ȋn vedere că alimentează o piață specifică ce răspunde cererii consumatorilor de produse ecologice, iar, pe de altă parte, furnizează bunuri publice cu ajutorul cărora contribuie la protecția mediului, bunăstarea animalelor și nu ȋn ultimul rând, la dezvoltarea rurală (REG CE 834/2007).

Astfel, dezvoltarea conceptului de agricultură ecologică trebuie susținută ȋn continuare prin ȋncurajarea utilizării unor tehnici noi și a unor substanțe care sunt bine adaptate la producția ecologică.

Producția ȋn sistem ecologic cuprinde două sectoare, producția vegetală și producția animală, care sunt dependente unul de celălalt și care ȋmpreună au ca scop diminuarea impactului negativ al activității agricole intensive asupra mediului ȋnconjurător și implicit, asupra sănătății omului.

Dimensionarea corectă, rațională, ale celor două sectoare principale ale agriculturii, cultura plantelor respectiv creștera animalelor, asigură valorificarea eficientă a terenului agricol, realizarea unui circuit închis al materiei în agroecosistem și asigură menținerea și chiar creșterea gradului de fertilitate a solului. Prin urmare creșterea animalelor face parte integrantă din sistemul de exploatații agricole ce practică agricultura ecologică.

Un principiu de bază al agriculturii ecologice îl constitue demersul utilizării în procesul de producție numai a materialelor și a substanțelor refolosibile ori reciclabile, în cadrul acestui sistem de producție agricolă fiind exclusă utilizarea substanțelor de sinteză (Georgescu, 2003).

Agricultura ecologică urmărește armonizarea interacțiunilor dinamice dintre sol, plante, animale și om sau, cu alte cuvinte, dintre oferta ecologică, economică și socială a agro-ecosistemelor și nevoile umane de hrană, îmbrăcăminte și de locuit. Fiind un tip de agricultură durabilă (Toncea, 1999), scopul agriculturii ecologice poate fi exprimat printr-o funcție de tip

mini – max: maximizarea producțiilor și minimizarea efectelor secundare negative ale activităților agricole (Toncea, 1997 și 1999).

3.1 Condiții ce trebuie ȋndeplinite pentru certificarea ecologică a produselor de origine vegetală

3.1 Conditions to be complied with for organic certification of plant production

Trecerea de la producția agricolă convențională, care este caracterizată printr-o utilizare a substanțelor chimice intensă, la sistemul de producție ecologic presupune aplicarea și respectarea unor norme și reguli bine stabilite în legislația ce reglementează producția agricolă ecologică. Durata perioadei de conversie este direct dependentă de mai multți factori, specifici fiecărei ferme, cum ar fi: gradul de chimizare preexistent, poluarea solului, gradul de infestare a terenului cu boli, dăunători și buruieni, de structura fermei sub aspectul soiurilor și a speciilor exploatate și de nivelul de pregătire profesională a fermierului.

De asemenea, terenurile aflate în apropierea unor surse intense și permanente de poluare, cum ar fi: combinate chimice, fabrici de ciment, canale de deversare a apelor reziduale, apropierea unor căi rutiere intens traficate ș.a, nu pot fi folosite în sistem ecologic. Totodată, terenurile puternic erodate, cele foarte acide ori alcaline și solurile sărăturate foarte greu se pretează a fi exploatate în sistem ecologic.

Activitatea fermelor ecologice este coordonată, controlată și avizată de către organismul de inspecție și certificare. Trecerea fermelor de la sistemul de producție convențional la sistemul de producție ecologic se realizează conform unui plan de conversie, elaborat, avizat și periodic verificat de către organismul de inspecție și certificare cu care fermierul a ȋncheiat un contract de prestări servicii.

Produsele agricole de origine vegetală vor fi autorizate ca produse ecologice numai după ce toate cerințele impuse prin planul de conversie au fost respectate pentru puțin doi ani ȋn cazul furajelor perene, a pășunilor și a plantelor anuale și pentru trei ani ȋn cazul plantelor perene, altele decât furaje (Reg 889/2008).

În funcție de condițiile specifice și de particularitățile fermei aflate în conversie, organismul de certificare și control poate dispune prelungirea perioadei de conversie până la îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Produsele agroalimentare obținute după primul an de conversie pot fi valorificate purtând eticheta de produse agricole ecologice obținute în perioada de conversie, dar numai cu acceptul și la recomandarea organismului de certificare și control. Etichetele aplicate pe produsele obținute în perioada de conversie trebuie să fie distincte și bine diferențiate de etichetele produselor ecologice propriu-zise.

În sistemul de producție ecologic, este obligatoriu ca furajele utilizate în alimentația animalelor de fermă să provină din unități ecologice. Tehnologiile de producere, recoltare, prelucrare și conservare a calității furajelor sunt reglementate de dispozițiile CEE ([NUME_REDACTAT] Europeană) nr. 2092 din 24 iunie 1991. Tehnologiile de întreținere și exploatare a pășunilor și fânețelor sunt reglementate tot de normativele anterior menționate, iar organismul de certificare și inspecție ecologică verifică periodic respectarea acestor normative.

Semințele și materialul de plantat trebuie să provină în exclusivitate din ferme ecologice atestate, Utilizarea soiurilor ori hibrizilor obținuți din organisme modificate genetic (OMG) este strict interzisă. Speciile și soiurile de plante cultivate trebuie să fie adaptate la condițiile de sol și climă, aferente zonei de amplasare a unității și să prezinte rezistență naturală la boli și dăunători.

Structura culturilor trebuie să fie astfel realizată încât să asigure obținerea unor furaje diversificate (fibroase, suculente și concentrate) și de bună calitate, astfel încât rațiile utilizate în alimentația speciilor de fermă să fie echilibrate și să poată asigura necesarul fiecărei specii și categorii de vârstă aflate în exploatare.

Se recomandă lucrarea minimă a solului, alternarea arăturii adânci cu arături la mică adâncime. În acest mod se realizează o bună conservare a solului și a humusului fără ca prin aceasta producția vegetală să fie afectată. Spre deosebire de agricultura modernă intensivă, unde se recomandă arături adânci cu întoarcerea brazdei și restrângerea speciilor din asolament, în agricultura ecologică lucrarea solului se efectuează cât mai la suprafață, proces urmat periodic la un interval de 4 – 5 ani de un subsolaj, astfel realizându-se progresiv amestecarea straturilor de sol. Se execută pe vreme uscată (iulie-septembrie), la adâncimea de 50-60 cm și la o distanță de trecere de 120 cm. Prin acest procedeu se elimină o serie de buruieni cu înrădăcinare profundă, specifice solurilor neaerate. Subsolajul nu este necesar pe solurile permeabile ori pe solurile calcaroase caracterizate prin friabilitate ridicată. Pe solurile argiloase operațiunea se realizează numai în anii foarte secetoși, altfel lucrarea nu își atinge scopul, datorită aderenței foarte ridicate a argilei umede.

Lucrarea solului trebuie să creeze condiții fizico-chimice și biologice optime desfășurării în bune condiții a activității biologice a solului și să satisfacă cerințele nutritive ale plantelor de cultură. În esență, agricultura ecologică vizează două obiective fundamentale:

sporirea fertilității naturale a solului;

creșterea activității biologice din sol.

Deosebit de importante sunt lucrările de toamnă, moment în care este necesar ca cu ajutorul resturilor organice rămase după recoltarea plantei principale, alături de gunoiul de grajd fermentat, paie, compost ori alte resturi vegetale, prin împrăștierea la suprafața solului să se realizeze un mulci, care favorizează germinarea semințelor de buruieni și a samulastrei. După ce aplicarea mulciului și-a atins scopul, respectiv apariția samulastrei, se efectuează o primă arătură la mică adâncime (4 – 6 cm), proces în urma căruia resturile organice se amestecă cu stratul superficial de la suprafața solului, favorizându-se procesele de prehumificare a materiei organice. Aceste lucrări se execută cu ajutorul discului rotativ, care afânează solul la mică adâncime, urmate de o trecere cu tăvălugul cu dinți. Arătura de bază se face la maximum 15 – 20 cm, fără întoarcerea brazdei. Arătura de bază corect efectuată contribuie la îmbunătățirea capacității de reținere a apei în sol, a aerației, la combaterea buruienilor, la favorizarea activității biologice a solului și prin urmare la accelerarea proceselor de descompunere a materiei organice (humificare). Prin intermediul arăturii de toamnă se încorporează în sol și îngrășămintele cu solubilitate lentă, cum ar fi: făina de bazalt, făina de oase, făina de fosforite, sărurile potasice brute etc.

După efectuarea arăturii de toamnă este recomandată mulcirea solului cu ajutorul unui strat subțire de paie, turbă, frunze etc., favorizând menținerea unei temperaturi și umidități relativ constante care să mențină și să stimuleze activitatea biologică din sol și în timpul iernii.

Nu se practică lucrările mecanice speciale de combatere a buruienilor, acestea fiind distruse prin lucrările specifice de pregătire a patului germinativ. Se admite o lucrare cu grapa, între semănat și răsărire, iar lucrările de ȋntreținere specifice fiecărei plante se adaptează în raport cu condițiile locale de climă și sol.

Rotația culturilor constă în succesiunea în timp pe același teren a speciilor de plante cultivate, în așa fel încât solul să nu obosească, să nu se epuizeze, ci din contră să își mențină ori chiar să își sporească fertilitatea. Metoda se bazează pe cerințele diferețiate ale diferitelor specii de plante față de elementele nutritive din sol.

Un asolament corespunzător va asigura :

menținerea fertilității solului;

realizarea unor condiții optime de dezvoltare a florei microbiene din sol;

combaterea bolilor și dăunătorilor plantelor de cultură prin reducerea surselor de infectare;

afânarea solului și îmbunătățirea structurii acestuia;

îmbogățirea solului în humus și azot;

mobilizarea sbstanțelor minerale din sol;

economie de îngrășăminte.

La întocmirea planului de asolament, aplicat în agricultura ecologică, se vor avea în vedere următoarele criterii:

se vor evita culturile ierboase perene cu o durată mai mare de 2 – 2,5 ani. Este indicat ca lucerna și trifoiul să se cultive pe o durată de 17 – 29 luni în cultură succesivă, ori 20 de luni în cultură ascunsă;

alternarea speciilor care înbogățesc solul în azot cu cele care îl sărăcesc;

ponderea speciilor leguminoase va fi de cel puțin 15 – 20%, punându-se accent pe lucernă, trifoi și bob furajer;

se vor alterna plantele cu înrădăcinare adâncă cu cele cu înrădăcinare superficială.

alternarea gramineelor cu speciile dicotiledonate;

pe timpul iernii se vor folosi culturi acoperitoare de sol ca: măzărichea păroasă, borceagul de toamnă, trifoiul roșu, trifoiul mărunt, sparceta, seradela, rapița, secara etc..

Agricultura ecologică valorifică efectul pozitiv al asocierii plantelor cultivate și evită asocierile care determină acțiuni defavorabile. Aceste acțiuni se datorează în principal sistemelor complexe de adaptare la condițiile de mediu elaborate de plante în cursul evoluției. Fitohormonii ori alți mediatori chimici biologic activi produși în exces de unele plante favorizează creșterea și dezvoltarea altor specii, pe când armele chimiceelaborate de altele inhibă puternic dezvoltarea plantelor concurente.

În funcție de efectele pe care le induc asocierile pot fi:

Asocieri favorabile:

anghinare cu bob

bostan cu porumb

cartof cu fasole, gulie, mazăre și ridichi

ceapa cu morcov, sfeclă, varză și tomate

dovleac cu porumb

fasole cu cartof și sfeclă

gulie cu mazăre, porumb și sfeclă

morcov cu mazăre

nap cu mazăre

sfecla cu fasole și gulie

spanac cu sfeclă

varză furajeră cu cartof și sfeclă

sfecla furajeră cu usturoi

Asocieri nefavorabile:

bostan cu cartof

cartof cu dovleac, floarea soarelui ori tomate

ceapa cu bob, fasole, linte ori mazăre

dovleac cu cartof

gulie cu tomate

mazăre cu ceapă ori usturoi

pepene galben cu castraveți ori dovleac

sfecla cu praz

tomate cu castravete, fasole ori gulie

usturoi cu bob, fasole, linte ori mazăre

varza cu căpșun

Principii și metode pentru menținerea și ridicarea fertilității solurilor în agricultura ecologică

Cantități suficiente de materie organică trebuie returnate solului pentru a crește ori cel puțin a menține cantitatea de humus din sol. În agricultura biologică nutriția plantelor este văzută în strânsă legatură cu desfășurarea naturală a proceselor vieții și cu factorii de mediu. Substanțele nutritive trebuie puse la dispoziția plantelor treptat și în raporturi armonioase, corelat cu biologia acestora. Substanțele nutritive, din îngrășămintele organice, prin acțiunea a numeroase grupe de microorganisme se mineralizează și trec în compuși care se găsesc în mod normal în mediul natural. Prin descompunerea materiei organice numai o parte din substanțe trec direct în sol, de unde pot fi preluate de plante. O serie de elemente cum ar fi fosforul și magneziul, sunt folosite mai întâi de microorganisme și apoi prin descompunerea masei microorganismelor moarte revin în compoziția solului. În timpul descompunerii materiei organice în sol se produce și o mare cantitate de dioxid de carbon și o creștere a concentrației dehidrogenazei, cu efecte pozitive asupra stării de fertilitate a solului și a creșterii sistemului radicular.

Îngrașămintele minerale naturale, greu solubile, se pot utiliza numai în complectarea îngrășămintelor organice. Nu este admisă transformarea prin procedee chimice a îngrășămintelor minerale naturale. Solul va trebui să prezinte o valoare a pH-lui apropiată de cerințele plantei de cultură, iar atunci când este cazul se pot aplica amendamente calcaroase pentru solurile acide și cu sulfați pentru solurile alcaline.

Toți fertilizanții, organici ori minerali cu un conținut ridicat de azot trebuie administrați în așa fel încăt să se evite efectele nedorite în ceea ce privește dezvoltarea plantelor, calitatea produselor agricole ori poluarea mediului înconjurător.

În situația utilizării unor fertilizanți cu conținut relativ ridicat de metale grele ori în alte elemente reziduale, este necesară monitorizarea atentă a concentrațiilor acestor substanțe pentru a nu depășii următoarele valori:

– metale grele: Zn-150 ppm; Cu-50 ppm; Cd-2ppm; Ni-50 ppm;Pb-100 ppm; Cr-150 ppm; Hg-1 ppm.

Cantitatea totală de îngrășăminte admisă pentru a se fertiza un hectar de teren agricol este de 1,4 UI/an (UI = unități de îngrășământ). O unitate de îngrășământ (UI) este egală cu 80 kg N și 70 kg P2O5.

Fertilizanți utilizați în agricultura ecologică sunt gunoiul de grajd provenit de la animalele de fermă și îngrășămintele verzi. Gunoiul de grajd include gunoiul de grajd proaspăt, gunoiul fermentat, tulbureala (gulle) și compostul preparat din gunoi de grajd. Cel mai larg utilizat în agricultura ecologică este bălegarul de bovine. Acesta asigură obținerea, în urma biodegradării, a unui humus de cea mai bună calitate.

În agricultura ecologică gunoiul de grajd se fermentează numai pe cale aerobă, pentru aceasta utilizându-se mai frecvent patru procedee:

depozitarea gunoiului în grămezi mici, pe platforma de gunoi ori la capătul tarlalei, până la încheierea procesului de fermentație aerobă;

depozitarea gunoiului în grămezi mari, pe platforme betonate. Prismele au lățimea și înălțimea de 3 m, având între ele canale de aerisire;

fermentarea gunoiului în prisme de fermentare, prin amestecarea lui cu pământ, lut, nisip ori făină de rocă. Pentru grăbirea procesului de fermentare, masa de gunoi se „injectează” cu compost copt sau cu preparate bacteriene, 3 dg/m3. Prisma se va uda periodic cu plămădeală de urzică.

fermentarea de suprafață constă în împrăștierea direct pe tarla a gunoiului proaspăt sau aproape proaspăt, într-un strat subțire de cca 7-10 cm și încorporarea sa imediată în sol cu ajutorul discului. Fermentarea se produce direct în câmp.

Cantitatea de gunoi fermentat cu care se fertilizează un hectar de teren arabil într-un interval de un an este de cuprins între 15-30 t. Admininstrarea gunoiului, în teren, se efectuază cu mașini de mare capacitate, care trebuie să realizeze o împrăștiere eficientă și uniformă.

Composturile sunt amestecuri de resturi vegetale, fermentate aerob în prezența unor inițiatori ai compostării, care activează fermentarea și cresc valoarea fertilizantă a îngrășământului, cum ar fi: gunoi de grajd bine fermentat, compost vechi, humus ori pământ bogat în humus, făină de rocă, var stins sau plămădeală de urzică.

Pentru realizarea unui compost de valoare, materialul vegetal supus compostării nu se amestecă la întâmplare, ci trebuie respectate o serie de reguli:

componentele cu umiditate ridicată (must de bălegar) se vor amesteca întotdeauna cu cele care prezintă o umiditate mai scăzută (paie, coceni etc.), respectiv sunt mai uscate;

resturile vegetale se amestecă întodeauna cu cele animale;

marerialul mai afînat se amestecă cu materialul care prezintă un grad de compactare mai ridicat;

materialul moale se amestecă cu materialul tare;

În agricultura ecologică o componentă importantă a sistemului de fertilizare o reprezintă utilizarea îngrășămintele verzi, a căror caracteristici de bază sunt:

îmbogățesc solul în materie organică;

sporesc aprovizionarea solului cu azot;

asigură acoperirea solului;

asigură afânarea solului;

îmbunătățesc structura solului;

împiedecă spălarea elementelor nutritive;

intensifică activitatea microbiologică;

asigură o combatere eficientă a buruienilor;

asigură combaterea dăunătorilor;

Principalele specii de leguminoase folosite ca îngrășăminte verzi în agricultura ecologică sunt: lupinul galben, lupinul albastru, măzărichea păroasă, trifoiul roșu, sulfina, trifoiul mărunt și sparceta. Speciile neleguminoase utilizate ca îngrășăminte verzi sunt: hrișca, floarea soarelui, facelia, muștarul alb, rapița, și secara.

În agricultura acologică se utilizează, în principiu, ca îngrășăminte minerale numai produsele naturale. Aceste materiale (roci naturale, minereuri), de regulă, pe lângă un element nutritiv dominant (fosfor, potasiu) conțin și alte elemente necesare nutriției plantelor.

Produse minerale ce conțin azot:

Azotatul de sodiu din Chile (America de Sud) este singurul produs mineral natural cu azot. Folosirea lui are astăzi mai mult o utilizare locală, datorită conținutului scăzut în azot (16% N) și al costului de transport ridicat.

Produse minerale ce conțin siliciu:

În agricultura ecologică se folosesc silicați măcinați fin, cum ar fi: cuarț, feldspat, bazalt, ortoclas etc. Aceștia fie se introduc în sol, în cantitate de 200 – 1000 kg/ha, pentru stimularea creșterii plantelor și a favorizării asimilării fosforului, fie se face o suspensie în apă de10 g la 100 l apă cu care se stropesc plantele în cursul vegetației, cu efecte asupra creșterii și calității recoltei a combaterii făinării și a creșterii rezistenței la mană.

În această grupă intră rocile silicioase măcinate: bazalt, gnais, granit și porfir, acestea pe lângă siliciu mai conțin potasiu, sodiu, aluminiu, fier, calciu, magneziu și mangan. Sunt utilizate în agricultura acologică pe toate tipurile de sol. Se consideră că aportul în silice și microelemente contribuie la creșterea rezistenței la boli și la mărirea rezistenței la cădere a cerealelor.

Produse minerale ce conțin fosfor:

făina de fosforite (din nordul Africii);

zgura lui Thomas (produs rezidual din metalurgie);

fosfați naturali calcinați (din Senegal).

Produse minerale ce conțin magneziu:

Principalul produs cu magneziu este dolomita (carbonat de calciu și magneziu). Folosirea ca îngrășământ în agricultura ecologică este mai puțin frecventă. Se utilizează mai ales pentru păstrarea echilibrului potasiu/magneziu, ca și pe solurile calcaroase.

Produse minerale ce conțin calciu

Calcarele naturale fin măcinate și marnele, se utilizeză cu precădere, la amendarea solurilor acide și pentru modificarea pH-lui. Prezintă avantajul unui conținut ridicat de magneziu și microelemente.

Produse minerale ce conțin potasiu

În agricultura ecologică se folosesc ca îngrășăminte cu potasiu, cenușa din lemne de foc, precum și săruri potasice naturale (carnalit, kainit, polihalit), care pe lângă potasiu conțin și magneziu, sulf etc.

Combaterea buruienilor în agricultura ecologică se realizează în special prin măsurile de prevenire dar și prin măsuri mecanice ori fizice. Măsurile de prevenție sunt cele mai importante și constau în:

– asigurarea unui asolament optim.

– folosirea pe scară largă a îngrășămintelor verzi.

– fertilizarea echilibrată.

– asigurarea unei densități optime la semănat.

– asigurarea lucrărilor de mulcire a solului.

– utilizarea în cultură a unor soiuri cu dezvoltare viguroasă.

– utilizarea culturilor asociate.

Combaterea mecanică se efectuează prin utilizarea următoarelor utilaje:

– plugul fără antetrupiță, în special la dezmiriștit.

– cultivatorul pentru cultivație totală, în special pe terenuri

invadate de pir.

– cultivatorul pentru plante tehnice.

– cultivatorul-prășitor tip pieptene.

Se practică grăparea, înainte de semănat pentru distrugerea buruienilor tinere, sau după semănat pentru spargerea crustei și distrugerea unor buruieni în curs de răsărire. Prașilele mecanice, între rânduri și pe rând, executate cât mai timpuriu și în mod repetat, asigură o combatere satisfăcătoare a buruienilor.

Combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se face diferențiat în funcție de planta cultivată. Este admisă, lucrarea oarbă cu grapa a solului după semănat, la speciile care se seamănă în rânduri (sfeclă, porumb). La cereale, după răsărire, combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se poate face până la apariția frunzei a treia. La sfeclă și la leguminoase, după răsărire, combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se poate face până la apariția primei și a celei de a doua perechi de frunze, după care lucrările oarbe de combatere a buruienilor trebuiesc evitate. La plantele prașitoare combaterea buruienilor se execută printre rânduri prin lucrări mecanice și manuale.

Combaterea fizică, constă în principal, în combaterea termică a buruienilor. Se realizează cu ajutorul instalației de propan lichid, montată pe tractor. Solul se încălzește doar până la o adâncime de câțiva centimetri, fără a afecta activitatea biologică din sol. Instalația poate fi utilizată înainte de semănat, imediat după semănat precum și după răsărirea culturii. Combaterea termică a buruienilor se aplică cu precădere în culturile de porumb și sfeclă.

Principalele metode de combatere a bolilor și a dăunătorilor constau în măsurile agrotehnice preventive precum și în utilizarea mijloacelor fizice și biologice.

Metodele de prevenire constau în:

folosirea de soiuri rezistente, adaptate la condițiile locale,

utilizarea de tehnologii de cultivare corecte care nu favorizează ciclurile biologice ale paraziților (drenaj defectuos, băltirea apei, tasarea solului, monocultura, încorporarea în sol de gunoi proaspăt, excesul de azot);

fertilizarea rațională care, care favorizează creștera de plante viguroase, rezistente la boli și paraziți;

utilizarea la scară largă a îngrășămintelor verzi;

asolamentul armonios cu multe leguminoase;

amplasarea corectă a culturilor;

practicarea culturilor asociate, succesive și a celor acoperitoare de sol;

semănatul sau plantatul în epoca optimă;

prelucrarea nocturnă a solului;

controlul periodic al buruienilor;

igiena fitosanitară;

blocarea sporilor ciupercilor fitopatogene de la suprafața semințelor prin îmbăierea într-o suspensie de rășini acrilice într-o concentrație de 2 – 3%;

spălarea semințelor cu apă rece, pentru îndepărtarea semințelor bolnave, infestate cu spori;

distrugerea prin tratamente termice, a ciupercilor saprofite ori parazite, care pătrund în semințe, unde după semănat germinează și atacă spicul sau frunzele (mălura, tăciunele);

asigurarea unor condiții favorabile pentru dezvoltarea faunei folositoare în perimetrul unității și protejarea acesteia prin înființarea de perdele de protecție, cuiburi, adăposturi etc.;

tratarea termică a semințelor;

utilizarea composturilor biodinamice, care măresc potențialul antifitopatologic al solului, datorită favorizării dezvoltării unor grupe de microorganisme antagoniste agenților patogeni;

semănatul timpuriu, în unele cazuri, ori din contră mai târziu, poate preveni atacul unor boli sau dăunători.

Măsurile de combatere a dăunătorilor pot fi clasificare în funcție de natura procedeului utilizat în combaterea bolilor și a dăunătorilor în: metode fizice, metode mecanice, metode biologice și metode fitofarmaceutice pe bază de preparatele biodinamice, fiecare grupă presupunând existența a numeroase tehnici și procedee.

Metode fizice:

colectarea și opărirea dăunătorilor;

colectarea dăunătorilor pe folii de polietilenă prin scuturarea copacilor;

colectarea zilnică a fructelor căzute, opărirea și valorificarea acestora prin distilare ori în alimentația suinelor;

îndepărtarea prin tăiere a părților atacate (făinare, păduchi etc.);

mulcirea cu paie sau rumeguș;

văruirea arborilor de două ori pe an, primăvara și toamna;

colectarea plantelor bolnave, a celor infectate cu virusuri, bacterii sau ciuperci și incinerarea acestora;

tratarea solului cu aburi (în sere și solarii);

sterilizarea masculilor unor specii de insecte dăunătoare, cu ajutorul radiațiilor;

distrugerea virusurilor prin tratamente termice;

instalarea de capcane biologice : părți de plante, fructe, tuberculi etc. pe sol, în sol și în depozite, după care se strâng și se opăresc.

Metode mecanice

instalarea de curse mecanice pentru insecte și pentru rozătoare;

instalarea de benzi în culori stridente ori a unor plase, pentru îndepărtarea păsărilor;

instalarea de inele cleioase sau brîie-capcană;

instalarea de capcane cleioase împotriva insectelor;

instalarea unor aparate de produs zgomote, împotriva rozătoarelor, a păsărilor și a cârtițelor;

mașini pentru colectatul mecanic al gândacilor;

capcane feromonale.

Metode biologice

semănarea sau plantarea unor plante-sanitar, care îndepărtează ori reduc atacul unor boli sau dăunători cum ar fi: usturoi, crăițe, condurași, levănțică, cimbru, pelin, salvie, ceapă, pătrunjel, mentă, țelină, lăstari de soc etc.;

atragerea în perimetrul unității a insectelor și animalelor utile prin crearea de condiții optime de creștere, dezvoltare și înmulțire;

utilizarea faunei utile, de crescătorie, obținută în biostaționare speciale. Este o metodă larg răspândită în statele vest Europene;

utilizarea mijloacelor microbiologice de combatere. Constau în combaterea anumitor dăunători , cu preparate obținute pe baza unor organisme vii cum ar fi diferite specii de virusuri, bacterii ori fungi, care parazitează și omoară unii dăunători;

o altă direcție de combatere a dăunătorilor o constitue utilizarea de produse ce permit manipularea comportamentului dăunătorului, fenomen ce se manifestă sub forma unui tropism pozitiv (atractive ori apetisante) sau tropism negativ (insectifuge, ratifuge etc.), cunoscute sub numele generic de feromoni;

produse comerciale cu însușiri de atractanți sexuali sau de nutriție care se aplică sub formă de capcane, ce se instalează pe anumite zone. Capcanele rețin masculii pe o placă adezivă în cazul capcanelor feromonale și rețin reprezentanții ambelor sexe în cazul atractanților nutriționali.

Metode fitofarmaceutice

Preparate biodinamice

maceratul de urzică, se obține prin menținerea timp de 24 de ore a plantelor zdrobite în apă, într-un raport de 1/10 – 1/20. Prin stropirea plantelor cu acest macerat se obține o sporire semnificativă a rezistenței acestora la boli;

decoct de barba ursului și coada calului, se obține prin fierberea a 150 g plante uscate, în 15 l apă timp de o oră, după răcire se aplică prin stropire. Prezintă efecte deodebite împotriva puricilor de frunze, a manei și a ruginei;

decoct de pelin și scoarță de stejar, se obține din 150 – 200 g de substanță uscată la 15 l de apă, ce se fierbe timp de o oră. Se utilizează ca insecticid cu spectru larg – piretrina, extract obținut din florile de piretru (Pyrethrum cinerariaefolium). Este un insecticid natural , de contact, cu efect de șoc și cu spectru larg de acțiune;

rotenona, extract din rădăcinile plantei tropicale Derris elliptica. Insecticid foarte puternic, se utilizează cu succes la combaterea tăunilor de pe pășuni. Se comercializează sub denumirea de Sabur;

Cvasia, extract din lemnul speciei tropicale Quassia amara. Insecticid de contact și ingestie, cu acțiune puternică, utilizată și la combaterea muștelor din adăposturi. Preparatul este total inofensiv pentru om și animalele de fermă.

Preparate minerale și chimice

făina de bazalt, protejează frunzele și lăstarii împotriva infecțiilor cu ciuperci, având totodată o excepțională capacitate de a îndepărta toți dăunătorii care atacă exteriorul organelor vegetale;

apa de sticlă, este un silicat de sodiu sau potasiu care se obține prin topirea cuarțului în prezența sodei sau a carbonatului de potasiu. Este un preparat alcalin, cu un pH cuprins între 11 – 13. Pe lângă scăderea puternică a pH-lui determină formarea unei pelicule greu penetrabile pentru sporii ciupercilor. Pentru prevenirea atacului bolilor se folosește în concentrație de 1 – 2%, prin stropire;

permanganatul de potasiu, protejează planta și distruge unele făinări. Se folosește în concentrație de 0,15% și pentru tratarea semințelor în concentrație de 0.01%;

piatra acră sau alaunul, este un sulfat dublu de aluminiu și potasiu, care se extrage din șisturi naturale. Se prezintă sub formă de pudră cristalină fără miros, cu gust foarte acru astringent. Se utilizează dizolvat în apă în concentrație de 0,4%.Preparat cu spectru larg, este utilizat în combaterea dăunătorilor, iar prin stropirea solului previne atacul melcilor;

sulful și cuprul, sub formă de sulfați, oxicloruri, acetați și carbonați sunt fungicide minerale puternice admise în agricultura ecologică.

3.2 Condiții ce trebuie ȋndeplinite pentru certificarea ecologică a produselor de origine animală

3.2 Conditions to be complied with for organic certification of livestock production

În sistemul de agricultură ecologică, sectorul zootehnic ocupă o pondere deosebit de importantă datorită, în primul rând, dorinței obținerii unui îngrășământ organic cu o ridicată capacitate de fertilizare de care este foarte mare nevoie pentru menținerea și ȋmbogățirea fertilității solului.

Creșterea animalelor asigură, înainte de toate, menținerea unui echilibru în sistemul de producție agricol furnizând numeroase elemente nutritive necesare plantelor de cultură, asigurând totodată o îmbogățire a solului în materie organică. Contribuie, de asemenea, la stabilirea și menținerea complementarității sol-plantă, plantă-animal și animal-sol. Asigură utilizarea unor resurse naturale reciclabile, sistemul cultură-creștere și sistemul de pășunat asigură menținerea și ameliorarea pe termen lung a fertilității solului și contribuie la dezvoltarea unei agriculturi durabile.

Creșterea animalelor în sistemul de agricultură ecologică este un mod de producție ce se află într-o stânsă interdependență cu solul. În afara excepțiilor autorizate de organismul de certificare și control, animalele de fermă trebuie să aibă acces liber în spații deschise. Numărul animalelor pe unitatea de suprafață este astfel limitat încât să asigure posibilitatea gestiunii integrate și echilibrate a producției animale și vegetale, reducând de asemenea la maximum toate formele de poluare, vizând în particular eficiența protecției solului, a apelor de suprafață și a pânzei freatice.

Dimensiunea sectorului animal trebuie să fie riguros stabilită în funcție de suprafața agricolă disponibilă pentru a se evita problemele legate de suprapășunat, de eroziune a solului și de împrăștierea efluviilor zootehnice în așa fel încât să se evite orice impact negativ asupra mediului înconjurător.

Unitățile de producție care practică în paralel, sistemul ecologic de exploatare a animalelor și cel convențional, pot desfășura producția ecologică numai cu condiția ca cele două sectoare să fie foarte bine delimitate. În această situație animalele trebuie să dispună de construcții, padocuri și de parcele distincte, clar separate.

Animalele crescute în sistem ecologic pot fi admise la pășunat pe terenurile domeniului public, în următoarele condiții:

ca cel puțin, în ultimii trei ani, nici un produs interzis de agricultura ecologică să nu fi fost utilizat în tratarea acestor terenuri;

ca celelalte animale ce pășunează pe aceste terenuri să provină din sisteme extensive de exploatație;

numărul de animale la hectar să nu depășească echivalentul a 170 kg azot la hectar pe an.

Orice abateri de la aceste normative se pot face numai cu aprobarea organului de control și numai pe considerente de ordin economic, tehnologic și ecologic.

Practica creșterii animalelor în sistem ecologic promovează reproducerea naturală a animalelor. Cu toate acestea practicarea însămânțărilor artificiale este permisă. Alte forme de reproducere artificială ori asistată (ca de exemplu transferul de embrioni) sunt interzise.

Operațiuni, ca de exemplu scurtarea ciocului, a cozii, extracția sau scurtarea dinților, tăierea aripilor, dangarea prin ardere etc., nu pot fi efectuate în mod sistematic în zootehnia ecologică. Unele dintre aceste operațiuni pot fi acceptate și autorizate de către organismul de certificare și ȋnspecție din rațiuni de securitate a animalelor (ca de exemplu ecornarea animalelor tinere) ori pentru a ameliora starea de sănătate, confortul sau igiena animalelor. Aceste operațiuni trebuie efectuate la vârste tinere de un personal calificat și trebuie luate toate măsurile pentru reducerea la maximum a suferinței animalelor.

Castrarea animalelor este permisă, pentru a se putea menține calitatea produselor și pentru a se asigura păstrarea practicilor tradiționale de producție (de exemplu purceii supuși îngrășării, boii, claponii etc.), dar numai cu respectarea condițiilor mai sus menționate.

Este interzisă stabulația legată a animalelor. Autoritatea de certificare și control poate, totuși, autoriza în mod individual această practică, în situații bine justificate și dictate de necesitatea asigurării securității ori a confortului animalelor și numai cu condiția menținerii legate a animalelor pe perioade limitate de timp. În unitățile de mici dimensiuni se poate aplica stabulația legată în cazul în care nu este posibilă menținerea coeziunii în sânul grupului de taurine datorită unor particularități comportamentale ale animalelor, cu condiția ca acestea să aibă cel puțin de două ori pe săptămână acces la pășune ori în spații deschise unde să beneficieze de posibilitatea efectuării de mișcare în aer liber. Acest fapt este posibil numai cu acordul organismului de inspecție și certificare și numai pe durata iernii.

Atunci când animalele sunt crescute în grup, dimensiunea grupului se stabilește în funcție de categoria de vârstă și de particularitățile comportamentale ale speciei în cauză. Menținerea animalelor în condiții necorespunzătoare și supunerea lor unui regim restrictiv, este interzisă.

La alegerea raselor, ce urmează a fi introduse în exploatare, se va ține cont în mod obligatoriu de: nucleul de originea animalelor, de capacitatea de adaptare la mediu, de vigurozitatea și de rezistența la boli a acestora. Rasele trebuie să fie astfel selecționate încât să se evite apariția unor boli ori probleme sanitar-veterinare care, în mod particular, sunt întâlnite la unele rase crescute în sisteme intensive de exploatare (sindromul de stres la suine, meningo-encephalo-mielita enzootică a suinelor, moartea subită, avorturile spontane, fătărilre dificile ce necesită cezariene, etc.). Sunt preferate animalele provenite din rase și nuclee de rasă autohtone, care prezintă o rusticitate mărită o mai bună adaptare la condițiile de mediu și o sporită rezistență la boli și la paraziți.

Animalele exploatate trebuie să provină din gospodării care practică agricultura ecologică și care aplică tehnologia corespunzătoare de creștere a animalelor conform regulilor prevăzute pentru fiecare specie în parte. Sistemul ecologic de creștere se va aplica pe întreaga durată de viață a animalului.

În cazul în care șeptelul se află în perioadă de constituire și unitatea nu dispune de un număr suficient de animale crescute în sistem de producție ecologic, acestea nefiind disponibile nici în alte unități ecologice, atunci acestea pot fi procurate din ferme ce nu practică sistemul ecologic de producție sub rezerva următoarelor condiții:

să provină din ferme cu sistem de producție extensiv;

puicuțele destinate producției de ouă să nu depășească vârsta de 18 săptămâni. Acestea trebuie să aibă o vârstă cuprinsă între 12 și 18 săptămâni;

puii destinați producției de carne nu trebuie să depășească vârsta de 3 zile în momentul în care părăsesc unitatea furnizoare;

bivolii să nu depășească vârsta de 6 luni;

vițeii și mânjii pot fi achiziționați numai cu condiția ca înțărcarea să nu se fi efectuat înaintea vârstei de 6 luni;

mieii și iezii pot fi achiziționați numai cu condiția ca înțărcarea să nu fi survenit mai repede de 45 de zile;

purceii, în momentul achiziționării să aibă o greutate mai mică de 25 kg și să nu fi fost înțărcați înainte de realizarea unei greutăți minime de 15 kg.

Achiziționarea materialului biologic din afara sistemului de producție ecologic s-a putut face numai cu acordul organismului de inspecție și certificare, numai până la data de 31 decembrie 2013.

În cazul porcilor și a puilor de carne, se va proceda la o reexaminare înaintea expirării perioadei tranzitorii și se va stabili dacă este necesară prelungirea perioadei de conversie.

Pentru creșterea și reȋnnoirea efectivului de animale, în cazul în care în unitățile de producție ecologică nu sunt disponibile suficiente animale, cu aprobarea organului de certificare și control, acestea pot fi achiziționate din unități convenționale, după cum urmează:

într-un număr de maximum 10% din efectivul de cabaline și bovine (înțelegând și speciile Buballus și Bison) adulte;

într-un număr de maximum 20% din efectivul de porcine, ovine și caprine adulte;

în cazul taurinelor adulte reînoirea ori mărirea efectivului în procentul mai sus amintit, se poate efectua în fiecare an, sub forma achiziționării de femele nulipare, crescute în sistem extensiv.

Acest procentaj poate ajunge până la 40%, cu acordul prelabil a autorității de certificare și control, în una din următoarele cazuri particulare:

când are loc o extindere semnificativă a sectorului de creștere a animalelor;

când are loc schimbarea unei rase;

când are loc shimbarea speciei exploatate.

Introducera masculilor destinați reproducției, proveniți din ferme convenționale, se poate face dacă aceștia vor fi întreținuți și furajați conform reglementărilor impuse de sistemul de creștere ecologic.

Pentru sporirea numărului de stupi este necesar ca aceasta să se realizeze pe baza înmulțirii familiilor din ferma proprie ori prin achiziționarea din cadrul altor ferme ecologice.

Selecția și ameliorarea materialului biologic

Creșerea animalelor în sistem ecologic, promovează idea revalorizării raselor și a varietăților locale. Acestea sunt bine adaptate regiunilor de origine, prezintă o vigoare și o rusticitate superioare raselor ameliorate, valorifică bine sursele locale de hrană, sunt bine adaptate condițiilor de climă specifice zonei și prezintă o rezistență mărită la boli și paraziți. Aceste rase prezintă, totodată, avantajul unor indici buni de reproducție. Sunt preferate rasele nespecializate, cu producții mixte, a căror produse sunt superioare din punct de vedere calitativ.

Calitatea superioară a produselor obținute de la aceste rase este pusă mai bine în valoarea de rețetele tradiționale de prelucrare și valorificare, ceea ce contribue în mod semnificativ la menținerea și promovarea tradițiilor locale și prin acesta la dezvoltarea comunităților rurale.

În cadrul agriculturii ecologice este interzisă orice manipulare biotehnologică a materialului biologic cum ar fi spre exemplu transferul de de embrioni. Nu este agreată nici practicarea însămânțărilor artificiale.

Zootehnia ecologică în general exclude efectivele foarte mari, exploatate prin aplicarea tehnologiilor industriale de creștere. Mărimea efectivului este determinată de puterea economică a fermierului, de necesarul sectorului vegetal în îngrășăminte organice (dejecții), de specia și categoria exploatată.

Este recomandat ca o fermă ecologică să exploateze mai multe specii, între care să existe un raport corespunzător.

Încărcătura maximă admisă de animale la hectar

Agricultura ecologică impune restricții clare în ceea ce privește încărcătura maximă admisă de animale ce pot fi exploatate în sistem ecologic raportat la suprafața de teren agricol disponibil în cadrul fermei. Numărul maxim admis de animale la hectar este stabilit, distinct, pentru fiecare categorie de vârstă ori de exploatare din cadrul fiecărei specii.

La stabilirea numărului maxim admis de animale la hectar s-a avut în vedere realizarea unui raport optim în ceea ce privește numărul de animale ce pot fi crescute pe unitatea de suprafață fără a afecta fertilitatea solului, integritatea mediului înconjurător, ținându-se cont de necesarul de îngrășământ organic utilizat pentru menținerea și sporirea fertilității suprafeței respective. Pentru stabilirea unitară indiferent de specie a numărului optim de animale la hectar s-a recurs la o unitate de echivalare, în baza căreia încărcătura de animale pe hectar nu trebuie să depășească echivalentul a 170 kg N/ha/an.

Conform legislației europene în vigoare încărcătura maximă admisă de animale pe hectar în sistemul de creștere ecologic, este strict reglemenată pentru fiecare specie, rasă, categorie de vîrstă și exploatare în parte (tabelul 1).

Încărcătura maximă admisă de animale la hectar în cadrul sistemului agricol de producție ecologică conform reglementării CEE nr. 2092/91

Identificarea și urmărirea mamiferelor

Identificarea animalelor vii aparținând speciilor: bovină, suină, cabalină, ovină și caprină se efectuează individual în regim controlat, strict reglementat de legislația în vigoare.

Suinele se individualizează prin tatuare cu tuș, în ureche, înainte de înțărcare.

În mai puțin de trei săptămâni de la introducerea animalului în fermă, acesta trebuie individualizat prin tatuare cu tuș. Numărul tatuat va conține numărul de cod al unității de creștere și numărul de lot. Individualizarea cu ajutorul colierului este acceptată în cazul animalelor pigmentate în negru.

Atunci când are loc o vânzare (când se vinde unul ori mai multe animale), operatorul va completa în trei sau patru exemplare un bon de livrare, într-un carnet furnizat de organul de certificare și control. În bonul de livrare trebuie specificate în mod obligatoriu următoarele date: numele și adresa operatorului, numele și adresa organului de certificare și control, specia și numărul animalelor vândute, vârsta, data nașterii, numărul de identificare, destinatarul, locul de sacrificare, declarația pe proprie răspundere a producătorului cu privire la respectarea modului de producție ecologic în părivința materialului biologic livrat, data și semnătura:

primul exemplar (ori, după caz primele două) este destinat cumpărătorului care este dator să păstreze factura ca element de probă asupra originii și a traseului urmat de animal ori de produsul animal;

al doilea exemplar este destinat unității de abatorizare și prelucrare, ca element de probă în privința originii și a traseului urmat de animal ori de produsele rezultate în urma prelucrării acestuia;

al treilea exemplar este păstrat de către producător .

Cu acordul organului de certificare și control, poate fi adoptată ori ce altă formă de identificare care poate asigura o urmărire precisă a traseului urmat de animal ori de produsele rezultate în urma prelucrării acestuia.

Adăposturile și confortul animalelor

Condițiile de cazare trebuie să răspundă cerințelor și necesităților fiziologice și comportamentale ale animalului, avându-se în vedere în mod special aspectele legate de manifestarea nestingherită a comportamentului natural reflectată de starea de confort și libertatea de mișcare a acestora. Animalele trebuie să beneficieze de acces liber, nerestricționat, la furaje și la sursa de apă. Izolația, încălzirea și ventilația adăpostului trebuie astfel asigurate încât să garanteze că circulația aerului, nivelul de pulberi în suspensie, temperatura, umiditatea relativă a aerului și concentrația gazelor restante sunt în limite normale și nu sunt vătămătoare pentru animale. Adăposturile trebuie să beneficieze de o aerisire și de o iluminare naturală optime.

Spațiile în aer liber, ariile de deplasare liberă în exteriorul adăposturilor, trebuie să răspundă necesităților și să ofere în funcție de condițiile meteorologice locale o protecție suficientă contra ploii, a vântului, a soarelui și a temperaturilor extreme.

Densitatea animalelor, măsuri de zooigienă și măsurile de evitare a suprapășunatului

Existența spațiilor de cazare nu este obligatorie în zonele cu condiții climatice relativ constante, care fac posibilă menținerea permanentă a animalelor în aer liber.

Densitatea de populare a adăposturilor asigură confortul și starea de bunăstare a animalelor și se stabilește în funcție de specie, rasă și vârsta indivizlor. Se va ține cont în mod egal de necesitățile comportamentale ale animalelor care depind în mod special de mărimea lotului și de sexul animalelor. Densitatea optimă vizează asigurarea stării de bunăstare a animalelor și asigurarea unei suprafețe suficiente care să le permită manifestarea întregului complex de comportamente naturale: posibilitatea de a se culca cu ușurință, de a se întoarce (de a se roti), de ași face toaleta, de a adopta toate pozițiile naturale și de a efectua toate mișcările neîngrădit (ca de exemplu, întinderea și bătaia din aripi în cazul păsărilor).

Suprafața minimă din adăposturi ca și suprafața minimă din spațiile exterioare aflate în aer liber (padocuri), precum și alte particularități caracteristice fiecărei specii și categorii de animale sunt specificate în tabelul 2.

În aer liber, densitatea de populare a animalelor aflate pe pășune, islazuri, zone umede ori stepice și pe ori ce alte habitate naturale sau semi-naturale trebuie să fie suficient de scăzută pentru a evita denudarea solului prin suprapășunatul vegetației. În cadrul exploatării erbivorelor, încărcătura este limitată la 2 UVM/ha.

Spațiile, țarcurile, echipamentul și ustensilele trebuie curățate și dezinfectate în mod adecvat pentru a prevenii răspândirea și dezvoltarea microorganismelor vectori ai unor maladii infecțioase.

Suprafața minimă alocată în adăpost și în padoc în funcție de specie, sex, categoria de vârstă și de exploatare la MAMIFERE

Pentru curățarea și dezinfecția adăposturilor și a instalațiilor pot fi utilizate numai următoarele produse:

săpun potasic și sodic;

vapori de apă ;

var, var nestins, lapte de var;

hipoclorit de sodiu;

sodă caustică;

potasiu caustic;

peroxid;

esențe naturale de plante;

acid citric, peracetic, formic, lactic, oxalic și acetic;

alcool;

acid nitric, acid fosforic și acid ortofosforic (pentru dezinfectarea echipamentului din lăptării);

formaldehidă;

produse pentru curățarea și dezinfectarea instalației de muls;

carbonat de sodiu.

Aceste produse se utilizează conform reglementărilor în vigoare ori, în absența acestora, conform dozelor prescrise de producător. Pot fi utilizate în asociere cu unul din următoarele tensio-active: alchilglucozidă, alchilglicozidă, alchilsulfat, împreună cu care răspund criteriilor următoare:

sunt reciclabile și prezintă toxicitate acvatică scăzută;

degradare primară și ultimă rapidă și completă;

degradare în condiții aerobe și anaerobe.

Produsele mai sus menționate prezintă avantajul de a nu determina efecte negative asupra mediului, necontribuind în nici un fel la contaminarea acestuia.

Excrementele, urina și furajele neconsumate și dispersate, trebuiesc îndepărtate cât mai frecvent, deoarece este necesară reducerea la maximum a mirosurilor neplăcute și pentru a se evita atragerea insectelor și a rozătoarelor.

În cazul mamiferelor crescute în flux continuu, curățatul și dezinfecția completă a locului și a instalațiilor este necesar să fie efectuată sistematic și trebuie să fie urmată de un vid sanitar înaintea începerii unui nou flux.

Întreținerea mamiferelor

Toate animalele de fermă trebuie să aibă acces liber pe pășune. Când acest fapt nu este posibil acestea trebuie să aibă posibilitatea de a se deplasa și de a se mișca în aer liber, în spații special amenajate, prevăzute cu spații de adăpostire, în care să aibă acces atunci când starea lor fiziologică sau condițiile climatice o impun.

Atunci când rumegătoarele au acces pe pășune în afara perioadei de pășunat, după încheierea semănăturilor de toamnă și când acestea dispun de totală libertate de mișcare, nu mai este obligatorie asigurarea accesului liber pentru mișcare în padocuri pe parcursul lunilor de iarnă.

În faza finală de îngrășare bovinele, ovinele și a suinele exploatate pentru producția de carne, pot fi menținate în adăpost atâta timp cât perioada petrecută în adăpost nu depășește o cincime din durata lor de viață, ori o perioadă maximă de trei luni. Pardoseala adăposturilor de creștere trebuie să asigure condiții optime de întreținere, să fie curate, uscate, ușor de înteținut, netede dar nu alunecoase. Pardoseala constituită din panouri de șipci este interzisă, cu excepția bovinelor și suinelor crescute în zona de munte. În acest caz, nu mai puțin de trei pătrimi din suprafața totală a pardoselei va fi acoperită cu material dur și nu cu panouri de șipci ori cu grilaje. Adăpostul de creștere trebuie să dispună de spații individuale de odihnă, confortabile, uscate, consistente. Spațiul de odihnă trebuie să fie acoperit cu un strat uscat și suficient de gros de așternut. Așternutul trebuie să fie constituit din paie ori alte materiale naturale adaptate (talaj, rumeguș etc.). Așternutul poate fi ameliorat și înbogățit cu produse minerale autorizate conform cu reglementările în vigoare.

Întreținerea vacilor o perioadă mai lungă de o săptămână în boxe individuale ori în stabulație legată este interzisă.

Scoafele trebuiesc întreținute în grup, cu excepția, ultimei perioade de gestație și pe durata perioadei de alăptare. Purceii nu pot fi închiși în cuști. Padocul asigurat în mod obligatoriu trebuie să permită satisfacerea neîngrădită a comportamentului natural înclusiv scormonitul. Pentru satisfacerea acestui comportament pot fi asigurate diferite substraturi (paie, rumeguș, talaș etc.).

Dimensiunile fermelor ecologice specializate pe creșterea suinelor sunt limitate pentru toate unitățile de producție la maximum 1500 de porci îngrășați pe an, ori la 200 de scroafe de reproducție ce asigură materialul biologic necesar unui circuit de creștere-îngrășare în sistem închis. Depășirea acestui plafon este posibil numai în situația în care unitatea are posibilitatea de ași asigura într-un raport de 100% furajele din producție proprie și numai cu acordul organului de certificare și control.

Alimentația animalelor de fermă în sistemul de producție ecologic, vizează în primul rând, obținerea unor producții optime sub aspect calitativ și mai puțin sub aspect cantitativ. Pentru aceasta trebuie să se respecte și să se asigure necesitățile nutriționale ale animalelor aflate în diferite stadii de creștere și dezvoltare. Principiul de bază constă în respectarea cerințelor naturale ale animalelor, evitându-se orice procedee restrictive, ori forțarea animalelor la consumuri peste necesități (îndopare, gavare etc.). Animalele vor fi hrănite cu furaje obținute, în exclusivitate, în condiții ecologice. Animalelor trebuie să li se asigure condițiile necesare manifestării comportamentului natural de alimentare, pentru aceasta trebuie să aibă acces liber pe pășune să poată scurma, scormoni etc. Pășunile trebuiesc folosite în mod rațional, aplicându-se parcelarea pentru protejarea pajiștilor. Suprafețele rezervate păsărilor (padocurile), unde acestea își pot manifesta comportamentul natural (inclusiv scurmatul), după cel mult trei ani de utilizare vor fi lăsate un an în repaos pentru refacerea vegetației. Pe pășuni și fânețe este obligatorie respectarea normelor tehnologice ecologice. Pentru protejarea animalelor care se găsese la pășune pe o perioadă mai lungă se vor asigura adăposturi protectoare contra intemperiilor (tabere, umbrare etc.).

Tehnologiile de producere, recoltare, prelucrare și conservare aplicate, trebuie să asigure conservarea calității furajelor. Rația trebuie să fie echilibrată conformă necesităților de hrănire a animalelor și să fie de cea mai bună calitate. Este necesar ca furajele să fie produse și prelucrate respectând standardele impuse de sistemul de producție ecologic. Calitatea furajelor va fi periodic verificată de organul de certificare și control.

În situații speciale, bine justificate, organul de certificare și control poate aproba utilizarea unor cantități limitate de furaje provenite din ferme convenționale pe durate bine determinate de timp. Situațiile în care organul de certificare și control poate face aceste excepții sunt :

situațiile de forță majoră, respectiv calamitățile naturale, cum ar fi cutremurele, uraganele, alunecările de teren, inundațiile, seceta etc, fenomene care distrug ori fac imposibilă asigurarea bazei furajere;

în situațiile în care ferma este amplasată în zone cu condiții climatice extreme;

în cazul unităților aflate la începutul perioadei de conversie totală (într-un singur pas), care nu își pot asigura întreaga cantitate de furaj ecologic;

situația în care punctul de lucru este aplasat temporar la o distanță mare de unitatea de bază.

Unitățile atestate ca ferme ecologice pot utiliza furaje provenite din ferme aflate în perioadă de conversie, dar rația de bază a animalelor trebuie să fie asigurată în proporție de minimum 80% din furaj ecologic.

În situația în care unitatea se află în mod temporar în imposibilitatea de a-și asigura din resurse proprii baza furajeră, organul de certificare și control poate permite utilizarea unor furaje obținute în ferme convenționale. Cantitatea maximă de furaj convențional ce poate fi utilizat în alimentația animalelor crescute în sistem ecologic diferă în funcție de specie după cum urmează:

pentru rumegatoare: 10% S.U. din cantitatea totală de furaj consumat într-un an și maximum 25% S.U. din rația zilnică, în condițiile în care furajele:

sunt aprobate de normativele în vigoare ale U.E.E;

nu s-au utilizat substanțe sintetice la obținerea acestora ;

nu provin de la organisme modificate genetic (OMG) .

pentru păsări și porci 20% S.U. din cantitatea totală de furaj consumată într-un an și maximum 25% din rația zilnică. Aceste valori sunt valabile până la data de 24. 08. 2005. Furajele obținute în perioada de conversie pot fi utilizate în raport de maximum 60% S.U. în hrana animalelor exploatate ecologic, dacă mai mult de 50% din acestea provine din ferma proprie. Atunci când furajele provin din alte ferme, pot fi utilizate în alimentația animalelor crescute ecologic numai într-un procent de maximum 30%. La rumegătoare și cabaline furajele fibroase trebuie să reprezinte 60% din rația zilnică. Cu acordul organului de certificare și control cantitatea de furaje fibroase poate fi redusă până la 50% în primele trei luni ale perioadei de lactație.

Hrănirea tineretului bovin, bubalin și cabalin în primele 3 luni de dezvoltare se va face obligatoriu cu lapte matern. Înțărcarea mieilor și iezilor nu se poate efectua înaintea împlinirii vârstei de 45 zile, iar a purceilor sugari nu mai devreme de 40 de zile. Organele de certificare și control pot cere analizarea reziduurilor provenite din furajele produse convențional. Dacă animalele primesc în alimentație și resturi menajere, calitatea acestora trebuie verificată permanent pentru a se preveni consumarea unor furaje toxice sau a unora ce conțin substanțe sintetice. Nou-născuților trebuie să li se asigure, de preferat pe cale naturală sau, la nevoie artificial, cantitatea obligatorie de lapte colostral, ori după caz înlocuitori de colostru. Pentru utilizarea preparatelor de substituire a laptelui este necesară aprobarea organului de control.

Se va evita utilizarea nutrețurilor cu conținut prea ridicat de proteine sau foarte redus de fibră brută, înlocuindu-le, parțial, prin mărirea cantității de nutreț fibros, verde sau grosier. Această regulă trebuie respectată pentru tot anul și pentru fiecare rație în parte. Suplimentarea cu vitamine și microelemente este admisă, dar numai prin utilizarea unor surse naturale și numai dacă acestea nu pot fi asigurate din furajele disponibile.

Adăparea animalelor trebuie să se efectueze numai cu respectarea următoarelor condiții:

apa să provină din surse corespunzătoare cantitativ;

să îndeplinească normele de potabilitate;

se vor evita apele din bălți, mlaștini și apele poluate chimic;

adăpătorile vor fi corespunzătoare, funcționale și igienice;

se va asigura respectarea tehnicii adăpatului;

se va asigura adăpatul la discreție.

Organele de certificare și control au obligația să verifice furajele și ingredientele permise care intră în rația animalelor.

În hrana animalelor crescute în condiții ecologice nu sunt admise următoarele produse:

furaje obținute din plante sau animale modificate genetic (O..M.G.);

furajele ce conțin conservanți chimici;

hormoni de creștere;

stimulatori sintetici pentru poftă de mâncare;

agenți coloranți, uree;

făinuri proteice de origine animală, resturi de abatorizare;

materii obținute în urma utilizării unor solvenților organici;

alte substanțe chimice de sinteză;

Ingredientele sintetice și care nu au proveniență naturală nu sunt permise în furajele animalelor, cum ar fi:

concentrate de vitamine;

adaosuri de microelemente;

aminoacizi sintetici.

Sunt admișii următorii conservanți pentru însilozare

preparate enzimatice și bacteriene;

produse secundare industriaIe (de exemplu melasa).

Tineretul trebuie să fie crescut utilizând numai lapte integral ecologic. La începutul perioadei de conversie, în caz de necesitate, organele de control și certificare pot permite utilizarea laptelui convențional dacă nu conține antibiotice sau ingrediente sintetice.

Animalele trebuie să aibă tot timpul acces la furaje, incluzând atât ierburile proaspete, nutrețul murat, fânul, rădăcinoasele, frunzele, fructele și resturile vegetale, iar pentru rumegatoare și paiele, respectiv cocenii.

Nutrețurile de bază utilizate în alimentația animalelor crescute în sistem ecologic

În cadrul agriculturii ecologice o importanță deosebită o au furajele verzi.

Nutrețurile vegetale:

nutrețuri verzi: din pajiști naturale;

nutrețuri din plante cultivate:

nutrețuri verzi cultivate: porumb masă verde, iarbă de sudan, sorg zaharat, secară, grâu, orz (in special în amestecuri), ovăz, mohor, mei etc;

leguninoase: lucemă, trifoliene, măzăriche etc;

amestecuri furajere: borceagurile de toamnă și de primavară;

surse complementare de furaje verzi și suculente: colete de sfeclă, varză furajeră, gulie furajeră, sfeclă furajeră, floarea soarelui, produse secundare din cultura plantelor etc.

nutrețuri murate:

siloz – pregătit într-un singur proces tehnologic: conține 20-25% substanță uscată, rația de furajare este de 3-4% din masa vie a animalului;

semisiloz – pregătit în două procese tehnologice: conține 30-35% substanță uscată, bogat în proteine, rația de furajare este de 2-3% din masa vie;

semifân.

fânuri:

naturale: de munte, de deal, de câmpie;

cultivate: de lucernă, de trifoi, borceaguri. Nutrețurile fibroase conservate prin uscare, trebuie să fie prezente în rația zilnică într-un raport de 1 % din masa vie a animalului, dar nu mai puțin 3 kg/zi/animal, au prioritate fânul de fâneață, de lucernă și de trifoi roșu.

grosiere:

paie pentru așternut: paie de grâu, orz și secară;

paie pentru nutreț: de orz și ovăz;

paie de leguminoase: mazăre, linte, fasole etc.;

coceni de porumb (tulei).

nutrețuri concentrate:

de cereale: porumb, orz, grâu, ovăz, secară, sorg, triticale etc.;

boabe de leguminoase: mazăre, soia, lupin dulce, bob, fasole, măzăriche etc.;

semințe de oleaginoase: soia (tratată termic), floarea soarelui, rapiță, in.

Subproduse industriale utilizate:

reziduri de la industria de morărit:

gozuri de cereale;

tărâțe.

reziduri de la fabricile de zahăr: teiței de sfeclă proaspeți sau uscați, melasă etc.;

reziduri de la fabricile de bere: borhotul de bere, drojdie de bere, colți de malț etc.;

reziduri provenite de la fabrici de spirt: borhoturi, drojdie etc.;

reziduri provenite de la fabricile de ulei: turte obținute în urma extracției la rece a uleiului din semințe de floarea soarelui, boabe de soia și semințe de rapiță.

Furaje interzise:

furaje provenite de la fabricile de ulei: șroturile, provenite în urma procesului de extracție a uleiului cu solvent organic (benzină) din semințele de floarea soarelui, boabele de soia, semințele de rapiță, in, șroturile semințelor de bumbac, a alunelor de pământ etc.

furaje de origine animală: produse secundare de la industria cărnii – amestec de f'ăină de diferite specii (făina de carne), făină din amestecuri proteice de la păsări, făină de pene, pastă de carne, produse secundare din pește rezultate de la prelucrarea peștelui, făină de pește.

Surse de proteină de origine animală utilizate în alimentația animalelor crescute în sistem ecologic

Laptele și subprodusele de lapte: pot fi utilizate toate produsele și subprodusele de lapte cu condiția ca acesta să fie obținut în condiții ecologice. Prin urmare, în sistemul de creștere ecologică a animalelor de fermă pot fi utilizate următoarele produse și subproduse din lapte:

– lapte crud;

– lapte praf;

– lapte degresat;

– lapte praf degresat ;

– zer;

– zer pudră ;

– lactoser;

– lactoser pudră;

– cazeină (din lapte) pudră;

– lactoză pudră.

Peștele și alte animale marine, produsele și subprodusele acestora pot fi utilizate ca surse de proteină în alimentația animalelor de fermă crescute ecologic cu condiția să fie prelucrate prin procedee fizice și biologice. Pot fi utilizate următoarele produse și subproduse:

– făina de pește

– uleiul de pește nerafinat

– untura de pește nerafinată

– autolizatul de pește

– autolizatul de moluște și de crustacee

– hidrolizatul și proteolizatul de pește obținut pe cale enzimatică, sub formă solubilă ori nu

Minerale utilizate în alimentația animalelor

În alimentația animalelor crescute în sistem ecologic pot fi utilizate următoarele surse de minerale:

surse de sodiu:

sare de mare nerafinată

sare gemă brută de mină

sulfat de sodiu

carbonat de sodiu

bicarbonat de sodiu

clorura de sodiu

surse de calciu:

carbonat de calciu

lactatul de calciu

gluconatul de calciu

cochilii de animale acvatice măcinate

surse de fosfor:

fosfat bicalcic precipitat

fosfat bicalci deflourat

fosfat monocalcic deflourat

surse de magnaziu:

magneziu anhidru

sulfat de magneziu

clorură de magneziu

carbonat de magneziu

sursă de sulf:

sulfatul de sodiu

Aditivi furajeri utilizați în alimentația animalelor crescute în sistem ecologic se ȋmpart ȋn:

Oligoelemente – următoarele produse pot fi utilizate ca surse de oligoelemente:

E1 fier:

carbonat feros

sulfat feros monohidrat

oxid feric

E2 iod:

iodat de clciu anhidru

iodat de calciu hexahidrat

iodura de potasiu

E3 cobalt:

sulfat de cobalt monohidrat ori heptahidrat

carbonat bazic de cobalt monohidrat

E4 cupru:

oxid de cupru

carbonat bazic de cupru monohidrat

sulfat de cupru pentahidrat

E5 magneziu:

carbonat de magneziu

oxid manganic

sulfat magnezic monohidrat ori tetrahidrat

E6 zinc:

carbonat de zinc

oxid de zinc

sulfat de zinc monohidrat ori heptahidrat

E7 molibden:

molibdat de amoniu

molibdat sodic

E8 seleniu:

selenat de sodiu

selenit de sodiu

Conservanți – pot fi utilizați următorii conservanți, numai în cadrul proceselor de însilozare:

E236 acid formic

E260 acid acetic

E270 acid lactic

E280 acid propionic

Lianți, anticoagulanți și coagulați:

E551b silice coloidale

E551c pământ purificat de diatomee

E553 sepiolită

E558 bentonită

E559 argile caolinice

E561 vermiculită

E599 perlită

Aditivi furajeri recomandați:

acizi organici de origine naturală cum ar fi acidul lactic, citric, malic, fumaric etc.;

probiotice: preparate conținând bacterii;

roci măcinate: zeoliți, bentonită, alginită etc.;

concentrate intestinale;

substanțe bazice: de exemplu NaOH, CaCO3, CaO, Ca(OH)2 și în primul rând NaHCO3 ;

preparate enzimatice: numai cu acordul preliminar al organelor de control;

ingrediente pentru corectarea gustului: de exemplu melasă, acid citric, zahăr;

arome: combinații din 1-2 plante medicinale (de ex. cimbrișor, cimbru etc.);

preparate cu efect dublu: uleiuri eterice compuse, extrase din plante, medicinale;

combinații de plante medicinale și alte materii naturale. Preparate biodinamice pe bază de: alcaloizi, glicoizi, substante amare, taninuri, acizi organici, acid silicic, uleiuri eterice, etc.;

surse de coloranți naturali: din furaje (boabe de porumb galbene, făină de germeni de porumb, făină din fânuri), preparate din ardei;

surse naturale de substanțe minerale: tărâțe, minerale argiloase, dolomită, alginită, făinuri de alge și inariță.;

antioxidanți naturali: uleiuri de germeni, tocoferol natural;

emulgători pentu grăsimi: de ex. lecitina (soia, floarea soarelui);

substanțe absorbante: cărbune de lemn, zeolită, alginită.

Aditivi furajeri și procedee ce pot fi utilizate numai cu aprobarea organului de certificare și control

Adaosuri sau substituenți minerali:

– preparate cu combinații de microelemente (premixuri minerale);

– surse pentru macroelemente, fosfat mono- sau dicalcic, fosfat de magneziu, de sodiu, acid fosforic, sare furajeră (NaCl) etc. ;

Surse interzise:

– antibioticele;

– produsele sintetice de stimulare a producției;

– materii sintetice de influențare a fermentației din rumen;

– hormoni și preparate hormonale;

– substanțe de gust și aromatizante sintetice;

– preparate sintetice pentru combaterea coccidiozei la păsări și a dizenteriei la porcine;

– substanțe azotoase sintetice neproteice, denumite SASN (urea);

– coloranți sintetici;

– antioxidanți sintetici;

– aminoacizi sintetici: ca D-lizina, DL-metionina etc.;

– produse secundare animaliere, gunoiul (fecale1e) oricărei specii din gospodărie dat rumegatoare1or;

– organisme1e modificate genetic și subproduse1e acestora;

– produse tratate cu radiații sau microunde.

Vitamine – vitaminele, provitaminele și substanțele bine definite chimic cu acțiune similară, trebuie să fie de preferință obținute din materii prime naturale. Ca principiu, cea mai mare parte a acestor vitamine și provitamine trebuie asigurată prin administrarea unor furaje și a unor aditivi furajeri bogate în astfel de componente, cum ar fi:

vitamina A: morcovi și extracte naturale de carotine (provitamina A);

vitamina B: complexul vitaminelor B se găsește în cantități mari în drojdii și în germenii de cereale;

vitamina D: se formează în cantitate suficientă la animalele sănătoase întreținute în aer liber, dar în cazuri particulare trebuie și se poate compensa deficitul, din surse animale (untură de pește) ori vegetale (semințe de plante oleaginoase);

vitamina A + E: se găsesc din abundență în boabele încolțite.

În alimentația animalelor crescute în sistem ecologic pot fi utilizate vitamine de sinteză identice vitaminelor naturale dar numai în cazul monogastricelor.

Profilaxia și tehnicile sanitar-veterinare utilizate în fermele ecologice de creștere a animalelor

Pentru prevenirea apariției bolilor, în cadrul exploatațiilor ecologice se iau următoarele măsuri profilactice:

– alegerea animalelor exploatate în cadrul fermei din rase și populații adaptate condițiilor locale de mediu;

– asigurarea unei densități optime de populare, astfel încât să se evite suprapopularea și zoopatiile ce ar putea decurge ca urmare a acesteia;

– aplicarea unor tehnici de creștere și exploatare adaptate necesităților particulare a fiecărei specii și corelarea lor cu măsuri minuțioase de igienă care să favorizeze o sporire a rezistenței la boli și care să prevină infecțiile;

– utilizarea unei alimentații de calitate asociată practicării cu regularitate a mișcării în aer liber prin scoaterea animalelor pe pășune, stimulează sistemul natural de apărare imunitară a animalului;

– asigurarea măsurilor de precauție (prin carantinare) la introducerea unor animale străine în cadrul exploatației ecologice.

Principiile enunțate mai sus asigură o limitare a problemelor sanitare, iar starea de sănătate a animalelor poate fi admininstrată într-un cadru, în principal, profilactic.

O importanță deosebită se va acorda îngrijirii animalelor pentru a asigura o rezistență sporită la boli și pentru a se preveni infecțiile. Când apare boala, cauza trebuie identificată imediat și prevenită pentru viitor prin măsuri tehnologice corespunzătoare.

Metodologia și procedeele sanitar-veterinare permise a fi utilizate.

Dacă împotriva tuturor măsurilor preventive mai sus enunțate, un animal se îmbolnăvește ori se rănește, el trebuie imediat îngrijit și trebuie asigurate condiții de izolare într-un spațiu special destinat acestui scop. Toate gospodăriile și fermele, este necesar să fie deservite de un medic veterinar care să cunoască și să utilizeze mijloacele fitoterapeutice, homeopate, acupunctura sau alte mijloace asemănătoare, permise a fi utilizate în sistemul de creștere ecologic. Utilizarea medicamentelor de origine sintetică nu poate fi în totalitate exclusă, dar reglementările în vigoare stipulează cu exactitate situațiile în care acestea pot fi admininstrate .

Utilizarea medicamentelor în sistemul ecologic de creștere a animalelor trebuie să se efectueze prin respectarea următoarelor criterii:

– produsele fitoterapeutice (în special extractele din plante -cu excepția antibioticelor- și esențele de plante), produsele homeopate (substanțe de origine vegetală, animală ori minerală) ca și oligo-elementele și alte subsanțe să fie permise în mod expres de reglementările în vigoare privind sistemul de producție ecologic, astfel încăt să poată fi utilizate ca produse farmaceutice alternative medicamentelor alopate de sinteză chimică ori a antibioticelor de uz veterinar întrebuințate curent în sistemul convențional de creștere;

– substanțele medicamentoase alternative trebuie să aibă un efect terapeutic real asupra animalelor și acțiune specifică tratamentului vizat;

– atunci când produsele mai sus menționate riscă să se arate ineficace pentru combaterea bolilor ori a rănilor animalului și atunci când condițiile o impun, pentru scutirea de suferință a animalului ori în situații critice pentru acesta, este posibilă recurgerea la medicamente alopate de sinteză chimică ori la antibiotice de uz veterinar curent, sub rezerva responsabilității asumate de medicul veterinar și de crescător;

– utilizarea medicamentelor alopate de sinteză chimică sau a antibioticelor de uz veterinar în scopul prevenirii unor boli (profilactic) este interzisă;

– preparatele medicamentoase care au tendința de a se acumula în organismul animalului, au o remanență mare metabolizându-se lent, sunt interzise.

În afara principiilor mai sus enunțate, prescripțiile generale asupra tratamentelor ce pot fi, ori nu pot fi aplicate sunt redate în continuare:

– utilizarea substațelor ori a medicamentelor cu acțiune profilactică a celor de stimulare a creșterii ori a dezvoltării animalelor (înțelegând antibioticele, coccidiostaticele și substanțele de sinteză stimulatoare de creștere) precum și utilizarea hormonilor ori a altor substanțe analoge este interzisă;

– folosirea substanțelor ce influențează ori controlează parametrii reproductivi (de exemplu, inducerea ori sincronizarea căldurilor), este interzisă;

– sunt autorizate îngrijirile veterinare la animalele care au fost întreținute în condiții corespunzătoare sistemului de producție ecologic, dar datorită prezenței unei zoopatii ce și-a făcut simțită prezența în zona de amplasare a unității, este necesară utilizarea medicamentației alopate în scopul imunizării animalelor.

În situații excepționale, organanismul de autorizare și control poate aproba utilizarea temporară a medicamentelor supuse restricției, dar în asemenea situații durata perioadei de conversie poate crește și de trei ori. Separarea animalelor bolnave în perioada tratamentului este obligatorie.

Atunci când se impune utilizarea medicamentelor alopate de uz veterinar, acestea trebuiesc consemnate pe loc în mod clar cu specificarea tipului de produs utilizat (cu precizarea principiilor active conținute) cu descrierea în detaliu a diagnosticului, a posologiei (cantitatea și modul de admininstrare a medicamentului), durata tratamentului precum și alte detalii utile. Toate aceste măsuri trebuiesc consemnate în registrul de creștere și trebuiesc comunicate autorității de certificare și control când se valorifică animalele ori subprodusele acestora ca produse ecologice. Pe baza înregistrărilor privind numărul și tipul tratamentelor utilizate, organul de certificare și control va stabilii durata perioadei de conversie pentru animalele tratate. Animalele tratate trebuie să fie ușor identificabile, pentru aceasta vor fi distinct individualizate. În cazul păsărilor și a animalelor mici vor fi individualizate loturile. După vindecare, în funcție de tratamentele aplicate, unele animale vor fi retogradate în categoria animalelor convenționale. Acestea vor fi întreținute separat pentru a putea fi ținute sub control și pentru a putea fi supuse perioadei suplimentare de conversie.

Urmărirea atentă după ultima administrare, a acțiunii medicamentelor alopate de uz veterinar asupra unui animal a cărui producție urmează a fi valorificată ca produs ecologic este dublă față de cazul animalelor exploatate convențional. În situațiile în care nu sunt legiferate termene bine definite de urmărire a stării animalului, în sistemul de creștere ecologică, evoluția stării generale a animalului trebuie să fie urmărită cu atenție cel puțin patruzeci și opt de ore după administrarea ultimei doze terapeutice.

Animalele crescute în sistem ecologic nu pot beneficia decât de vaccinurile admise de reglementările ce fundamentează sistemul de producție ecologic și de cele acceptate de UE în cadrul planului obligatoriu de eradicare a bolilor contagioase. Vaccinurile vor fi utilizate numai atunci când se cunosc bolile existente în zona de amplasare a fermei și când acestea nu pot fi controlate prin tehnicile și tehnologiile de creștere. Fiecare vaccinare este necesar a fi autorizată de către organul de certificare și control (tabelul 4).

În măsura în care un animal ori un grup de animale au suferit mai multe tratamente pe bază de medicamente alopate chimice ori cu antibiotice de uz veterinar, aceste animale și subprodusele lor nu pot fi valorificate ca produse provenind din sistemul de producție ecologică, decât după ce vor fi supuse, cu acordul organului de certificare și control, unei perioade de conversie. În cazul animalelor care au suferit tratamente pe bază de medicamente sintetice durata perioadei de conversie se va dubla.

Numărul de tratamente antiparazitare și de produse alopate de sinteză vor fi stabilite în funcție de eficacitatea metodelor alternative existente.

Pentru asigurarea unor condiții optime de protejare a consumatorilor și a mediului înconjurător, trebuiesc respectate următoarele dispoziții:

– utilizarea numai a medicamentelor alopate autorizate, care au obținut aprobarea de comercializare pe piața UE;

– utilizarea medicamentelor alopate numai în scop curativ, în doze bine stabilite, standardizate, fiind exclusă posibilitatea administrării libere fără un control strict al acestor medicamente;

– o listă cu toate medicamentele alopate ce nu pot fi utilizate sub nici o formă în agricultura ecologică, se află în curs de elaborare și va fi valabilă la nivelul UE. Utilizarea unui medicament ce figurează pe această listă va atrage excluderearea imediată a unității din sistemul de producție ecologică.

Includerea pe această listă prohibitivă a medicamentelor alopate se va face în una din următoarele situații:

– în cazul produselor pentru care nu au fost efectuate studii de impact care să demonstreze absența oricărui efect nefavorabil asupra mediului înconjurător (faună ori floră);

– medicamentele a căror materii prime sunt obținute prin prelucrare chimică ori prin tehnici și metode artizanale;

– medicamente obținute în urma exploatării unor linii de producție ori a unor utilaje ce nu sunt în acord cu reglementările legale în vigoare, prezentând risc de infestare ori de poluare. De asemenea medicamentele obținute din unități amplasate în apropierea unor surse de poluare (uzine , incineratoare etc.);

– medicamentele care se constitue în paleative ale unei defectuase organizări a procesului de creștere, ce tind să mascheze greșelile de producție.

Numărul maxim de tratamente pe bază de medicamente alopate de sinteză chimică și antibiotice autorizate în funcție de specie

Tabelul 1.3

(a) – numărul maxim de tratamente admise pe an;

(b) – numărul maxim de tratamente admise pe ciclu productiv ;

* în mod excepțional, pentru controlul ectoparaziților, cu aprobarea organului de certificare și control, se admite un tratament alopat antiparazitar suplimentar față de cele anterior menționate.