Activele Imobilizate Corporale ale Intreprinderii

Fenomenul de globalizare care presupune creșterea tranzacțiilor de bunuri și servicii la nivel internațional a pus stăpânire și pe țara noastră.

Conform OMFP 881/ 2012 art. 1, începând cu exercițiul financiar al anului 2012 societățile comerciale cotate la bursă au obligația de a adopta IFRS la întocmirea situațiilor financiare anuale individuale.

Consider că acest lucru este absolut necesar deoarece informațiile financiar contabile fundamentează deciziile de investiții, claritatea și relevanța lor influențând atingerea obiectivului stabilit ( maximizarea profitului care reprezită motorul oricărei activități economice).

În România în domeniul contabilității referitor la imobilizările corporale există reglementărilor naționale (OMFP 3055/ 2009), europene (Directiva a IV a CEE- se referă la structura, conținutul și prezentarea situațiilor financiare anuale (bilanț, contul de profit și pierdere, notele explicative), Directiva 34/ 2013 a CEE- cu privire la situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale diferitelor tipuri de întreprinderi) și standarde internaționale ( IAS 16- Imobilizări corporale, IAS 36- Deprecierea activelor). De asemenea în cadrul acestei lucrări o să tratez imobilizările corporale și din prisma US- GAAP-urilor (standarde americane de contabilitate).

După opinia mea cel mai important avantaj determinat de adoptarea IFRS- urile este crearea unui limbaj contabil comun ceea ce asigură creșterea comparabilității datelor între întreprinderi (putându-se efectua diverse previziuni cu privire la evoluția viitoare a acestora). În acet context putem vorbi de un amplu proces de normalizare.

De asemenea se reduc costurile deoarece entitățile pot întocmi direct situații financiare conform cu IAS/ IFRS fără să le întocmească mai întâi conform reglementărilor naționale și apoi să le transpună.

Reglementările naționale sunt elaborate de fiecare țară în raport cu Standardele Internaționale și Directivele Europene, au în vedere în primul rând conformitatea cu Directivele ( Directva a IV a, a VII a- se referă la situațiile financiare consolidate, Directiva 34) și apoi armonizarea cu IAS- urile/ IFRS- urile.

Directivele sunt utilizate în procesul de armonizare a practicilor contabile. Ele au caracter obligatoriu, după ce au fost adoptate la nivel european trebuie transpuse în legislația statelor membre. Directiva se deosebește de regulament prin faptul că nu se aplică în legislație internă a statelor imediat după ce a fost aprobată, ci după ce este transpusă. Transpunerea reprezintă un act adoptat de țările membre care constă în aprobarea unor mijloace naționale care să asigure atingerea rezultatului impus de directive.

IFRS ( International Financial Reporting Standards) sunt elaborate de Consiliul Standardelor Contabile Internaționale (IASB- International Accounting Standards Board).

IAS-urile (International Accounting Standards) au fost emise în 1973- 2001 de Comitetul Standardelor Internaționale de Contabilitate (IASC- International Accounting Standards Committee) și preluate în 2001 de IASB. Important de menționat este faptul că nu se mai elaborează standarde IAS. În prezent în cadrul IASB sunt 41 IAS și 15 IFRS.