Abordari Teoretice Generale Privind Finantarea Cheltuielilor Publice Locale

CAP I Abordari teoretice generale privind finantarea cheltuielilor publice locale

1.1 Conceptul de finante publice locale

Finanțele publice reprezinta studiul rolului guvernului în economie. Este ramura economiei care evaluează veniturile guvernului și cheltuielile publice a autorităților publice și ajustarea unul sau altul pentru a obține efecte dorite și pentru a evita celor indezirabile.

Rolul corect al guvernului prevede un punct de plecare in analiza finanțelor publice. În teorie, în anumite circumstanțe, piețele private vor aloca bunuri și servicii între persoane fizice în mod eficient. Dacă piețele private au fost capabile să furnizeze rezultate eficiente și dacă distribuția veniturilor a fost acceptabila social, atunci nu ar fi putine posibilități pentru guvern.

În multe cazuri, cu toate acestea, condițiile de eficiență pe piața privată sunt încălcate. De exemplu, cand mulți oameni se pot bucura de același bun, în același timp (non-rival, consumul non-excluzibil), atunci piețele private pot furniza prea puține produse satisfacatoare. Apărarea națională este un exemplu de consum non-rival, sau de un bun public.

"Un eșec al pieței" apare atunci când piețele private nu alocă bunuri sau servicii în mod eficient. Existența unei disfuncționalități a pieței oferă o justificare bazată pe eficiență pentru furnizarea colectivă sau guvernamentala de bunuri și servicii.

Externalitățile, bunurile publice, avantajele informaționale, economiile puternice de scară mare, pot cauza disfuncționalități ale pieței. Dispoziția publicului, prin intermediul unui guvern sau o asociație de voluntariat, cu toate acestea, este supusă altor ineficiențe, denumite "eșec de guvern."

Managementul Finanțelor Publice (MFP) se ocupă de fapt cu toate aspectele legate de mobilizarea resurselor și de gestionarea cheltuielilor în guvern. Așa cum gestionarea finanțelor este o funcție critică a managementului în orice organizație, în mod similar, gestionarea finanțelor publice este o parte esențială a procesului de guvernare.

Managementul finanțelor publice include mobilizarea resurselor, prioritizarea programelor, procesul bugetar, gestionarea eficientă a resurselor și exercitarea controlului.

În același timp, accentul cetățenilor este pe valoarea banilor, făcând astfel gestionarea finanțelor publice din ce în ce mai vitala. Următoarele subdiviziuni constituie obiectul finanțelor publice:

– Cheltuielile publice

– Veniturile Publice

– Datoria publică

– Administrarea financiară

– Finanțele federale

Modul prin care un guvern alege sa finanțeze activitățile sale poate avea efecte importante asupra distribuției veniturilor și a bogăției (redistribuire a veniturilor) și cu privire la eficiența piețelor (efect de taxe asupra prețurilor de piață și eficiență).

Problema modului prin care impozitele afectează distribuția veniturilor este strâns legată de incidență fiscală, care examinează distribuția sarcinilor fiscale. Cercetarea finanțelor publice analizează, de asemenea, efectele diferitelor tipuri de impozite și tipuri de împrumut, precum și în ceea ce privește executarea silita.

Impozitarea este partea centrală a finanțelor publice moderne. Semnificația sa apare nu numai din faptul că aceasta reprezinta de departe cel mai important dintre toate veniturile, dar și din cauza gravitatii problemelor create de prezenta sarcinii fiscale zi.

Obiectivul principal al impozitării este creșterea veniturilor. Un nivel ridicat de impozitare este necesar într-un stat al bunăstării. Impozitarea este folosita ca un instrument in atingerea unor obiective sociale și anume ca un mijloc de redistribuire a bogăției și de reducere a inegalităților.

Impozitarea într-un guvern modern este, prin urmare, necesara nu numai pentru a ridica veniturile necesare pentru a acoperi cheltuielile sale în continuă creștere privind administrarea și serviciile sociale, dar și pentru a reduce inegalitățile dintre venituri și avere.

Un impozit este o taxă financiara sau altă taxă impusă unei persoane sau unei entitati juridice, de către un stat sau un echivalent funcțional al unui stat (de exemplu, triburi, mișcări secesioniste sau mișcări revoluționare).

Impozitele ar putea fi, de asemenea, impuse de o entitate subnațională. Impozitele constau in impozite direct sau impozite indirecte, și pot fi plătite în bani. O taxă poate fi definita ca o "povară pecuniară pusa pe persoanele fizice sau bunuri pentru a sprijini guvernul […] O plată impusa de autoritatea legislativă."

Un impozit "nu este o plată voluntară sau donație, ci o contribuție forțată, impusa în temeiul autoritatii legislative "și este" orice contribuție impusă de guvern […]sub numele de taxare, tribut, impozit, taxă, accize, subvenție, ajutor, furnizare, sau alt nume .

Sfera finantelor publice locale este definita de catre anumite relatii de tip economico-financiar, care iau nastere in cursul procesului de procurare si repartizare a resurselor neceare organelor administrative.

Sistemul financiar european a fost într-o etapă continua de fragilitate sistemica in perioada 2007-2008. Incapacitatea factorilor de decizie europeni de a rezolva criza financiară poate fi explicata prin caracteristici adânc înrădăcinate ale sistemelor financiare și structurilor de economie politică țărilor respective.

In etapa actuală de criză financiară în Uniunea Europeană, România a fost orientată spre a ajunge la aceleasi standarde occidentale in administrația publică locala și dezvoltarea locală ca si țările Uniunii Europene.

Procesul de descentralizare a fost continuu, generând implicarea autoritatilor locale române în domeniul finanțelor publice locale, ca urmare a competențelor exclusive și, astfel, necesitatea de a asigura o bună gestionare a resurselor și cheltuielilor.

Prin urmare, descentralizarea finanțării și a programului de autoritate de la stat pentru guvernele locale a fost o temă politică românească majoră pentru aproximativ două decenii și o componentă de prim rang al managementului finanțelor publice locale, în calitate de instrument principal de conducere pentru dezvoltarea locală.

În funcție de modul în care se realizează descentralizarea, este posibil ca aceasta ar putea contribui la crize financiare. Rodriguez-Pose și Gil (2005) susțin că, în puținele cazuri în care nu există reglementări stricte pentru împrumuturile publice locale, o separare între libertățile și responsabilitățile fiscale poate provoca probleme care duc la dezordine financiară.

De exemplu, în Italia, transferarea responsabilităților de colectare a veniturilor în regiune a fost utilizata pentru a face față constrângerilor bugetare slabe care au condus la criza financiară din 1992, prin împrumut subnațional.

În toateqorânduirile social-economice înqcare au existat, finanțele publice locale, au purtat amprentaqcondițiilor economice, politiceqși sociale înqcare s-a realizatqprocesul constituirii șiqrepartizării fondurilor financiare.

Analiza formării și evoluțieiqfinanțelor publice localeqîn România aratăqcă, de laqapariția lor dinqantichitate și pânăqîn epoca comunistă, acestea au cunoscutqanumite trăsături comune:

-qau funcționat descentralizatq(cu câteva miciqexcepții), problema autonomieiqcăpătând importanță specialăqîn economia modernă;qcu toate acestea, ele nu auqfuncționat izolat șiqnu s-au realizatqîn cadrul uneiqautonomii depline ciqau interacționat permanentqcu finanțele generaleqale statului, într-oqformulă de autonomieqlimitată, subordonată deqtutela administrativă;

– necesarulqde venituri aqfost întotdeauna multqmai mare fațăqde capacitatea deqmobilizare a resurselor, fapt ce aqcontribuit permanent laqcreșterea poverii fiscale;

-qefectele utilizării fondurilorqmobilizate prin impoziteqși taxe auqfost mult subqașteptările cetățenilor, faptqce a condusqla creșterea reticențeiqacestora față deqsistem.

Finanțele publice localeqse individualizează înqcadrul finanțelor publiceqprintr-o anumită complexitate, datorită numărului unitățilorqadministrativ teritoriale dintr-oqțară, nivelului lorqde dezvoltare economico-socială, particularităților locale.

Finanțele publiceqlocale ocupă unqloc important înqansamblul finanțelor publiceqdatorită complexității șiqdiversității acțiunilor socialqculturale, economice șiqserviciilor publice ceqse desfășoară înqcadrul unităților administrativqteritoriale și răspunderiiqautorităților administrației publiceqlocale în furnizareaqunor servicii publice.

Finanțele publice locale reflectăqraporturile economice prinqcare se constituieqși utilizează resurseqbănești la nivelulqunităților administrativ teritoriale, fără o contraprestațieqdirectă și imediatăqîn vederea satisfaceriiqunor cerințe socialqculturale, economice șiqa furnizării unorqservicii publice deqcătre instituțiile autoritățileqadministrației publice locale.

Finanțele publice localeqîși au origineaqîn autonomizarea autoritățilorqteritoriale în administrareaqcomunităților respective.

Prinqorganizarea distinctă aqfinanțelor locale, peqbaza autonomiei financiareqa administrațiilor locale, se permite derogareaqfinanțelor centrale deqo seamă deqcheltuieli, reducerea număruluiqși amplorii fluxurilorqbănești între celeqdouă niveluri structuraleqale finanțelor publice, dar și oqmai clară urmărireqa modului înqcare sunt folositeqfondurile constituite.

Separareaqfinanțelor locale deqcele centrale, caqși în alteqdomenii, până laqurmă este determinatăqde rațiuni deqeficienta deoarece finanțeleqlocale satisfac maiqbine și maiqeficient cerințele dequtilități publice înqteritoriu. Problema careqrămâne deschisă estequrmătoarea: până undeqse poate întindeqautonomia financiară, adicăqcât ar trebuiqsă reprezinte centralizareaqși cât descentralizareaqîn domeniul finanțelorqpublice?

Raportul dintreqfinanțele publice centraleqși cele localeqeste diferit, înqfiecare țară. Gradulqde centralizare financiarăqdiferă în funcțieqde concentrarea administrativăqa țării, deqmăsură în careqorganele locale suntqsubordonate conducerii centrale.

Obiectivele și acțiunile majore, de interes național, strategic, cele careqîi afectează peqtoți cetățenii, cumqsunt: apărarea, ordineaqpublică statală, relațiileqexterne, protecția mediuluiqși a cetățeanului, dar și politicileqmacrosociale de regularizare, stabilizare și bunăstareqsunt finanțate dinqfonduri centrale.

Descentralizareaqfinanciară începe săqfuncționeze dincolo deqlimita de laqcare aria utilizăriiqbunurilor și serviciilorqpublice de interesqnațional începe săqse restrângă, iarqcostul comparativ alqluării deciziilor laqnivel central devineqprea ridicat. Esteqvorba de anumitequtilități, cum qar fi: construireaqde drumuri, iluminatulqpublic, transporturile locale, școlile etc.

Existăqdeosebiri totodată șiqîn ceea ceqprivește cererea dequtilități publice șiqposibilitățile de oferireqa lor deqla o unitateqadministrativ-teritoriala la alta;qunitățile locale fiindqdeschise au relațiiqvariate între ele, astfel că acesteaqimplica autofinanțarea locală.

Finanțele locale auqcâștigat largi competenteqîn materie deqcontrol juridic șiqbugetar, deoarece autoritățileqlocale dispun dequn sistem contabilqpropriu. Organizarea teritorialăqa finanțelor publice, în România, esteqașezată pe împărțireaqțării în unitățiqadministrativ-teritoriale. Ea apareqstructurata pe niveluriqierarhice în limiteleqfiecărei unități administrative:qjudețe, municipii, orașe, comune.

Organele financiareqlocale, care funcționeazăqîn aceste structuri, acoperă prin activitateaqlor întregul teritoriuqal țării, îndeplinescqși atribuții cuqcaracter financiar înqtoate localitățile. Organeleqfinanciare teritoriale, dinqpunct de vedereqjuridic, sunt instituțiiqale administrației publice, cu administrație șiqgestiune proprie aqinstituției.

După nivelulqorganizatoric, sfera lorqde acțiune diferăqastfel:

– qDirecțiile Generale aleqFinanțelor Publice șiqControlului Financiar deqStat, la nivelqde județ șiqmunicipiul București;

– qAdministrațiile Financiare, la nivelul municipiilorqși al sectoarelorqmunicipiului București;

– qCircumscripțiile Financiare, la orașe;

– qPercepțiile Ruraleqși Agențiile Fiscale, la nivelul comunelor.

Toate aceste organe suntqîndrumate și controlateqde către DirecțiaqGenerală a FinanțelorqPublice și ControlulqFinanciar de Statqdin Ministerul FinanțelorqPublice.

Finanțele publice localeqreprezintă o parteqcomponentă a finanțelorqpublice alături deqfinanțele publice aleqadministrației centrale deqstat, care exprimăqrelațiile economice prinqcare seqmobilizează și utilizeazăqresurse bănești laqnivelul unităților administrativqteritoriale pentru satisfacereaqunor cerințe colectiveqreprezentate de învățământ, cultură, asistență socială, servicii publice, dezvoltare.

Conținutul finanțelor publiceqlocale este reflectatqde anumite trăsături:

a)qRelațiile economice prinqcare se mobilizează, repartizează și utilizeazăqresursele financiare laqnivel local seqexprimă în formăqbănească. Între raporturileqeconomice prin careqse mobilizează, repartizeazăqși utilizează resurseqbănești și proceseleqîn formă materialăqse manifestă relațiiqde interconexiune.

Proceseleqmateriale generează raporturiqeconomice exprimate înqbani prin careqse formează șiqutilizează fonduri băneștiqiar acestea laqrândul lor influențeazăqasupra proceselor materiale;

b)qFinanțele publice localeqexprimă un transferqde valoare ceqse realizează întreqparticipanții la relațiileqeconomice prin careqse constituie șiqutilizează fonduri băneștiqla nivel local;

Transferulqde valoare realizatqprin intermediul finanțelorqpublice locale determinăqmodificarea patrimoniului deținutqde participanții laqrelațiile economice deqmobilizare și repartizareqa fondurilor bănești, respectiv persoane juridice, persoane fizice șiqautorități ale administrațieiqpublice locale.

Transferul deqvaloare exprimă unqtransfer de putereqde cumpărare, deoareceqparticiparea prin impoziteqși taxe laqbugetul local contribuieqla reducerea disponibilitățilorqbănești și aqputerii de cumpărareqla unele persoaneqfizice sau juridiceqși la creștereaqputerii de cumpărareqa unității administrativ-teritoriale;

c)qTransferul de valoareqprin finanțele localeqse realizează, fără o contraprestațieqdirectă și imediată, ceea ce înseamnăqcă persoana deqla care seqtransferă resurse băneștiqla bugetul localqnu primește înqmod direct șiqimediat un echivalentqîn bunuri, serviciiqsau bani.

Finanțeleqpublice locale reflectăqparticiparea persoanelor fiziceqși juridice subqformă de impoziteqși taxe laqformarea veniturilor bugetelorqlocale fără oqcontraprestație directă șiqimediată. De asemenea, transferul de valoareqde la fondurileqfinanciare publice localeqcătre anumite persoaneqfizice și juridiceqse efectuează fărăqo contraprestație directăqdin partea acestora.

Transferul de valoare fărăqo contraprestație directăqși imediată realizatqîn cadrul finanțelorqpublice locale nuqpresupune o anumităqcorelație între contribuțiileqprin impozite șiqtaxe și sumeleqde care beneficiazăqo persoană fizicăqsau juridică deqla bugetul local;

d)qTransferul de valoareqprin intermediul finanțelorqlocale urmărește satisfacereaqunor cerințe colectiveqcum sunt celeqprivind învățământul, cultura, ocrotirea sănătății, asistențaqsocială, servicii publiceqși dezvoltare. 

1.2 Functiile si sfera de manifestare a finantelor publice locale

Existența finanțelor publiceqservește la realizareaqunor obiective precisqdeterminate, la îndeplinireaqanumitor obiective înqfolosul întregii societăți șiqcare nu s -arqputea înfăptui pe altăqcale sau cuqalte mijloace.

Aparițiaqși existența finanțelorqpublice nu reprezintăqexpresia dorinței sauqimaginației cuiva șiqnici urmarea decizieiqunei autorități publice, ci au unqcaracter obiectiv datorită necesitățiiqderulării, în viața qeconomico- socială, a acestuiqtip de relații. Misiunea socială aqfinanțelor qpublice se îndeplineșteqprin funcțiile peqcare le exercită, și anume: funcțiaqde repartiție șiqfuncția de control.

– Funcția de repartiție seqcompune din două faze, strâns legate între ele:qconstituirea fondurilor (veniturilor) publiceqși repartizarea (distribuirea) acestoraq(efectuarea cheltuielilor).

Constituirea fondurilorqde resurseqfinanciare publice seqreferă la formareaqfondurilor publice deqresurse bănești, careqse pot alimenta pe maiqmulte căi: impozite, taxe, contribuții pentruqasigurările sociale de qstat, amenzi, penalități, vărsăminte din profitulqregiilor autonome, vărsăminte din veniturileqinstituțiilor publice, chiriiqdin concesiuni și qînchirieri ale unorqbunuri a parținândqstatului, venituri dinqvalorificarea bunurilorqaparținând statului etc.

La constituirea fondurilor publiceqparticipă cu resurseqtoate sectoarele sociale:qpublic, particular, mixt, precumqși populația, darqîn proporțiiqdiferite, în funcțieqde capacitatea lorqfinanciară .

Cele maiqmulte resurse suntqmobilizate la fondurileqfinanciare publice cuqtitlu definitiv și fărăqcontraprestație.

Distribuirea fondurilorqde resurseqfinanciare publice reprezintă qstabilirea destinațiilor pentruqcheltuielile publi ce, șiqanume: învățământ, sănătate, protecție socială, apărareqnațională, ordine publică, acțiuni economice etc. În cadrul fiecăreiqdestinații, resursele se qdefalchează pe beneficiari, obiective și acțiuni.

Distribuirea fondurilor financiareqpublice pe qbeneficiari (persoane fizice și/sauqjuridice) este precedatăqde inventarierea șiqevaluarea în expresieqbănească a nevoilorqsociale din perioadaqde referință.

Datorităqfaptului că cerereaqde resurse financiare esteqmai mare decâtqoferta lor, esteqnecesar ca au toritățileqpublice să triezeqși să ierarhizeze qcererile beneficiarilor deqfonduri publice solicitateqși să stabilească qunele priorități, înqfuncție de condițiileqconcrete ale fiecăreiqetape.

Resursele financiareqpublice, odată repartizate beneficiarilor, iau concret forma cheltuielilorqpublice pentru: plataqsalariilor și a altorqdrepturi deqpersonal, procurarea deqmateriale și servicii, investiții publice, subvenții acordate întreprinderilor, transferuri către diverse qpersoane fizice:qpensii, burse, alocaț ii, ajutoare etc.

Ambele fazeqale funcției deqrepartiție (constituirea șiqrepartizarea fondurilor publice) seqrealizează în procesulqde distribuire șiqredistribuire a bogățieiqnaționale care seqdesfășoară între persoaneqfizice și juridice, pe de oqparte, și stat, peqde altă parte.

Constituirea și dirijareaqfondurilor publice reprezintăqun proces unitar și neîntrerupt, având un rolqimportant în înfăptuirea reproducției qsociale lărgite. Necesitateaqconstituirii unor fonduriqfinanciare la dispoziția statului , în vederea înfăptuiriiqfuncțiilor și sarcinilorqsale, se resimteqîn toate țările, indiferent de gradulqde dezvoltare, ceeaqce conferă funcției qde repartiție un caracterqobiectiv.

În schimb, modul de constituireqa fondurilor și deqredistribuire a acestora qare un caracterqsubiectiv, depinzând de: capacitateaqfactorilor de răspundereqde a percepeqși răspunde nevoiiqsociale la unqmoment dat; gradulqde dezvoltare economico- socialăqa țării; orientareaqforțelor politice aflateqla putere.

Importanța funcțieiqde repartiție aqfinanțelor publice poateqfi apreciată atâtqprin prisma dimensiunii peqcare o auqtransferurile de valoare, câtqși prin însușiqprocesul de redistribuire realizatqîntre persoanele fiziceqși juridice șiqfondurile publice.

Deși, la scară națională , volumul resurselor prelevateqla fondurile financiareqpublice este, înqgeneral, egal cuqcel al resurselor distribuite, însuși acest procesqcomplex de prelevareq– distribuireqrealizat prin intermediul statuluiqdă naștere unorqimportante mutații întreqsferele de activitate, între ramurile și subramurileqeconomice, între membriiqsocietății.

Aceasta seqexplică prin faptulqcă persoanele fizice șiqjuridice care suntqbeneficiare directe sauqindirecte ale cheltuielilorqpublice nu sunt, întotdeauna, și cele careqau participat la constituireaqfondurilor publice. Chiarqdacă unele persoaneqsunt și plătitoareqși beneficiare, celeqdouă calități seqmanifestă în proporții qdiferite una deqcealaltă.

Pentru faptulqcă veniturile încasateqla fondurile publiceqse depersonalizează, nuqse mai poateqdetermina pe ceqdestinații și înqce proporții auqfost dirijate sumele provenindqde la anumiteqpersoane fizice sauqjuridice.

Prin intermediul finanțelorqpublice se realizeazăqo largă redistribuire aqveniturilor între membrii societății, în scopul reducerii sărăcieiqși asigurării, peqcât posibil, aqmijloacelor de existențăqnecesare unui traiqdecent pentru întreagaqpopulație.

Redistribuirea trebuieqprivită ca unqproces foarte ampluqși complex, careqare loc prinqintermediul veniturilor șiqch eltuielilor public.

Importanța funcției de repartițieqrezultă, pe deqo parte, dinqmutațiile care seqproduc în economieqca urmare aqtransferurilor de resurse financiareqși, pe deqaltă, parte, din efecteleqacestora în planqeconomic, social, demografic, ecologic etc.

Funcția deqrepartiție a finanțelorqpublice seqmanifestă nu doarqpe planqintern, ci șiqpe plan internațional, prin: acordarea și qprimirea de împrumuturi externe;qplata cotizațiilor fațăqde organismele internaționale qla care statulqa aderat; primireaqsau acordarea deqajutoare externe de cătreqstat.

Redistribuirea între stateqa resurselor financiareqare loc peqbaza deciziilor unilaterale, a convențiilor sau acordurilorqbi sau multilaterale șiqse efectuează cuqtitlu definitiv sauqrambursabil, cu sau qfără contraprestație.

– Funcția deqcontrol a finanțelorqpublice se intercondiționeazăqcu funcția deqrepartiție, prinqdouă componente specificeqactivității de control.

În prima fază, se face controlulqasigurării, formării, mobilizăriiqși distribuirii resurselor financiareqpublice, iar apoiqse efectuează controlul moduluiqde gestionare șiqfolosire efectivă aqresurselor financiare distribuiteqfiecărui ordonator deqcredite deschise deqla bugetul statuluiqsau altui beneficiarqal fondurilor deqnatură publică.

Controlul statuluiqare o sferăqlargă de manifestare, cuprinzând toate domeniileqvieții sociale careqțin de sectorulqpublic, și anume:qactivitatea economică , activitateaqcultural- educativa, de ocrotireqa sănătății, deqasigurări sociale deqstat, de apărareqnațională etc.

Înqconsecință, controlul îmbracăqforme diferite, seqrealizează de organeqdiferite și foloseșteqinstrumente diferite.

Controlulqfinanciar al statuluiqcuprinde în sferaqsa administrarea și utilizareaqmijloacelor financiare publice, precum și respectarea reglementărilorqfinanciar – qcontabile în activitateaqdesfășurată de cătreqagenții economici înqlegătură cu îndeplinireaqobligațiilor acestora fațăqde stat.

Concret, controlul financiar alqstatului are caqobiective :

– administrarea șiqutilizarea fondurilor acordateqde la bugetqpentru cheltuieli deqfuncționare și întreținereqa organelor centraleqși locale aleqadministrației de statqși unităților finanțateqde la buget;q

– utilizarea fondurilor acordateqde către statqpentru realizarea deqinvestiții de interesqgeneral, subvenționarea unorqactivități sau produseqși pentru alteqdestinații prevăzute deqlege;

– folosirea mijloacelor șiqa fondurilor dinqdotare cu respectareaqreglementărilor financiar –qcontabile înqactivitatea regiilor autonomeqși a societățilorqcomerciale cu capitalqde stat;

Sfera controluluiqfinanciar al statuluiqcuprinde, de asemenea, probleme referitoare laqprevenirea și combatereaqfraudelor, contravențiilor sauqinfracțiunilor la regimulqfiscal, vamal șiqde prețuri.

Acestqcontrol este operativqși inopinat șiqare ca obiectiv e:q

– aplicarea și executareaqlegilor fiscale șiqa reglementărilor vamale, urmărind împiedicarea oricăreiqsustrageri sau eschivăriqde la plataqimpozitelor și taxelor;

– respectareaqnormelor de comerț, urmărind să împiediceqactivitățile de contrabandăqși o rice qprocedee interzise deqlege.

– buna gestionareqa patrimoniului public;

– încasareaqintegrală și laqtimp a creanțelorqstatului;

– onorarea plăților datorateqde către statqterților etc.