Abordari Conceptuale Asupra Globalizarii

CAPITOLUL 1

ABORDĂRI CONCEPTUALE ASUPRA GLOBALIZĂRII

Scurt istoric al globalizării

Prima eră a globalizării poate fi stabilită ca fiind aceea a liberalizării, eră în care aurul definea standardul economic.

Această perioadă s-a bazat pe Pax Britannica și pe schimbul de bunuri în numerar.

Globalizarea s-a intensificat odată cu industrializarea având ca bază teoretică munca lui David Ricardo în lucrarea “Avantajul comparativ” și în “Legea debușeelor” a lui J.B.Say care susțineau deopotrivă că țările care vor face comerț extern eficient vor înlătura automat orice neajunsuri temporare în cerere sau ofertă.

Practic, pe măsură ce statele au îmbrățișat era globalizării – bunurile, capitalul și forța de muncă circulau liber între acestea – inegalitățile dintre țări au început să dispară treptat.

După cel de-al doilea război mondial globalizarea a fost condusă prin runde de negocieri sub auspiciile GATT privind îndepărtarea restricțiilor asupra liberului schimb, perioadă urmată de crearea Organizației Mondiale a Comerțului (WTO) pentru medierea divergențelor comerciale.

Ulterior s-au semnat numeroase acorduri comerciale bilaterale inclusiv secțiuni ale Tratatului de la Mastricht și NAFTA pentru reducerea tarifelor vamale și a barierelor comerciale.

Prin urmare, odată depășite barierele comerciale, comerțul și investițiile interstatale au cunoscut o dezvoltare fără precedent generând dezvoltare tehnologică și economică, dar și rețele teroriste internaționale și organizații criminale.

Astfel, globalizarea a adus noi provocări umanității, fiind vizibile nu numai beneficiile cât și efectele secundare distrugătoare în mediile economice, politice, militare, religioase, sociale, ambientale, demografice și culturale.

Globalizarea reprezintă un fenomen global și atotcuprinzător care înlătură normele clasice de organizare, diluează delimitările dintre problemele interne și afacerile externe ale statelor, dintre economie și securitate națională, suveranitatea nemaifiind o chestiune de „totul sau nimic”.

1.2 Conceptul de globalizare

Termenul “globalizare” a apărut la sfârșitul anilor ’60 și a fost lansat de un specialist canadian în teoria mijloacelor de comunicare în masă, prof. Marshall McLuhan, Univ. din Toronto și specialistul american în “problemele comunismului”, Zbigniew Brzezinski, Univ. Columbia.

Herbert Marshall McLuhan a fost cel care a lansat expresia “sat global”(Global Village), în care timpul și spațiul se dizolvă și a anticipat World Wide Web încă din 1962.

Globalizarea a fost definită în diferite moduri, existând diverse nuanțe.

Astfel, în Dicționarul Cambridge al limbii engleze , globalizarea are în primul rând un sens economic: ,, (creșterea schimburilor peste tot în lume, în special prin activitatea marilor companii care produc și schimbă bunuri în diverse țări) și apoi unul lărgit(procesul prin care bunurile și serviciile disponibile sau influențele sociale și culturale devin treptat similare în toate părțile lumii),,.

Conform Dicționarului de sociologie Blackwell,, globalizarea este un proces în care viața socială în interiorul societăților este din ce în ce mai mult afectată de influențele internaționale bazate pe orice – de la legături politice și comerciale la muzică, stil vestimentar și mass media comune,,.

FMI-ul definește globalizarea drept „creșterea în interdependența economică a țărilor din întreaga lume prin creșterea volumului și varietății tranzacțiilor de bunuri și servicii peste granițe, fluxul de capital internațional mult mai liber și mai rapid, dar și o difuziune mai largă a tehnologiei”

George Soros definește globalizarea tot din perspectivă economică drept,, dezvoltarea piețelor financiare globale,creșterea corporațiilor transnaționale și dominația lor crescânda asupra economiilor naționale ,,.

Thomas Friedman ,, Globalizarea este integrarea la nivel mondial a piețelor financiare, satelor națiune și a tehnologiilor în cadrul unei piețe libere capitaliste la un nivel nemaiîntîlnit până în prezent.,,

Inclusiv The Economist în „Privire de ansamblu asupra economiei mondiale” din 1992 se întreabă care ar fi cea mai corectă și mai cuprinzătoare definiție a globalizării.

Conform revistei, termenul „poate fi ușor adaptat tuturor lucrurilor”, inclusiv „extinderii comerțului internațional, creșterii companiilor multinaționale, ascensiunii companiilor mixte și creșterii interdependențelor prin fluxurile de capital”.

1. 3. Globalizarea economică și formele de manifestare

Globalizarea economică constă în transnaționalizarea tehnologiei și răspândirea rapidă de know-how, creșterea importanței unor oligopoli și apariția unor organizații transnaționale care au diminuat rolul statelor.

Formele de manifestare ale globalizării economice sunt : comerțul internațional, investițiile străine directe și piețele financiare.

1. 3. 1 Comerțul internațional

Comerțul internațional este reprezentat de totalitatea schimburilor de bunuri și servicii între două sau mai multe state pe zone geografice.

Schimburile comerciale internaționale sunt dominate în prezent de următorii poli principali : Uniunea Europeană, SUA, China, Japonia și Asia de Sud-Est.

Graficul 1.3.1 Principalii poli în comerțul internațional

Sursa : http://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/International_trade_in_goods/ro

File: Main players for international trade, 2012 (billion EUR) YB15.png

Anul : 2012

Cifre: billion Euro

Expansiunea comerțului internațional a constituit un factor major al performanțelor în materie de creștere economică pe plan mondial.

Accelerarea creșterii comerțului internațional în ultimele decenii trebuie pusă în legătură cu accentuarea fenomenelor de globalizare, și în special cu procesul de integrare crescândă a țărilor în dezvoltare în economia mondială și expansiunea rețelelor globale de producție, cele două fenomene fiind intercorelate.

Evoluția comerțului internațional nu poate fi disociată de mutațiile structurale spectaculoase care au avut loc în economia mondială în ultimele două decenii sub acțiunea unui complex de factori, în rândul cărora se evidențiază, în special: progresele rapide din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC), care au redus costul comunicațiilor și al transporturilor; liberalizarea comerțului internațional – în plan multilateral, regional și național –, însoțită de alte reforme economice, care au condus la reducerea barierelor comerciale în calea schimburilor comerciale internaționale; liberalizarea fluxurilor de capital și de tehnologie.

Apariția comerțului electronic(E- Commerce)facilitează tranzacțiile la distanță fără deplasări, fluidizează circulația și schimburile comerciale, accesul liber la site-urile web oferind informații cu privire la stocuri, prețuri, depozite, promovare, concurență, fiscalitate, etc.

Participanții își joacă rolurile într-o transparență totală prin intermediul instrumentelor specifice Internetului.

1. 3 .2 Investițiile străine directe

Termenul de investiții se referă la o activitate care are ca scop folosirea unei sume de bani pentru obținerea unor profituri viitoare, posibile și incerte.

Investițiile străine directe(ISD) reprezintă o componentă a fluxurilor internaționale care reflectă scopul unei entități rezidente într-o țară, de a obține un interes pe termen lung , într-o companie rezidentă în altă țară.

Componentele investițiilor stăine directe (ISD) sunt :

– Participațiile la capital ce revin investitorilor nerezidenți ce dețin cel puțin 10 % din capitalul social subscris al unor întreprinderi rezidente ;

– Profitul reinvestit ;

– Instrumentele de natura datoriei(ex.credite)dintre investitori sau grupul din care aceștia fac parte și întreprinderile în care au investit.

Efectele pozitive ale investițiilor stăine directe la nivel macroeconomic se referă la următoarele aspecte :

a) Susținerea creșterii economice, în funcție de forma pe care o îmbracă investiția străină directă .

Astfel, în cazul unei investiții greenfield ( investitorul pornește de la zero cu un proiect) creșterea economică se datorează obținerii la final a unei unități industriale perfect funcționale, locurilor de muncă nou create, apariției unui nou consumator și creșterea contribuțiilor la bugetul de stat.

În cazul participării la privatizare, supraviețuirea pe termen lung a întreprinderii privatizate este posibilă prin eficientizarea activității economice și creșterea competitivității agentului economic.

b) Stimularea investițiilor interne, deoarece producătorii naționali vor investi la rândul lor și vor dori să devină furnizori ai partenerului străin de afaceri.

c)Creșterea investițiilor de capital datorită accesului investitorilor străini la sursele externe de capital având efecte pozitive asupra balanței de plăți externe.

Efectele negative ale investițiilor străine directe sunt inerente, dar se manifestă în general pe termen scurt, ca de exemplu :

a)Creșterea importurilor reflectată negativ asupra soldului balanței comerciale se datorează importului de mașini și utilaje finanțat de investitorul străin , fără de care nu ar fi posibilă implementarea investiției.

b)Creșterea șomajului datorită restructurării întreprinderilor privatizate cu scopul eficientizării rapide a întreprinderii.

c)Impactul negativ asupra bugetului datorat politicii de stimulente acordate investitorilor străini, care are ca efect imediat reducerea veniturilor bugetare.

ISD au impact asupra ființei umane și mediului înconjurător, factori ai creșterii și dezvoltării economice.

Aspectele pozitive resimțite de către pilonul social al sistemului numit dezvoltare durabilă sunt: creșterea calității vieții, investițiile în resursa umană, accesul la tehnologia modernă.

Aspectele negative sunt concretizate prin apariția șomajului și a poluării în țările în care politica de mediu nu este restrictivă.

1. 3. 3 Piețele financiare

Relațiile de natură financiară, de credit și monetare s-au amplificat pe plan internațional, consolidându-se prin formarea economiei mondiale în cadrul căreia are loc mișcarea valorii între națiuni sub forma fondurilor financiare, de credit și al creanțelor mijlocite de semnele monetare.

Piețele de capital îndeplinesc un rol economic esențial, acela de a colecta fonduri și de a le distribui diverselor entități publice și private cu nevoi de capital suplimentar, necesar extinderii/desfășurării activității întreprinse.

Prin intermediul sistemului financiar sunt canalizate sume considerabile de bani de la cei cu surplus de capital către instituțiile cu oportunități de investire productive.

Piața de capital reprezintă o componentă a pieței financiare împreună cu piața monetară.

Finanțele internaționale reprezintă o rețea de operațiuni de vânzare-cumparare sau de credit-împrumut, cu caracter speculativ și de acoperire, care transcende frontierele naționale și deasupra cărora se organizează, în consecintă, o adevarată megapiată financiară mondială.

Finantele internationale cuprind:

a) piețele financiare internaționale;

b) băncile internaționale;

c) finanțele întreprinderilor internaționale;

d) investițiile internaționale de portofoliu.

Piețele financiare internaționale sunt piețe fără patrie, anonime și instabile.

Prețurile curente și dobânzile sunt foarte oscilante, în funcție de moneda-suport și de conjuncturile economice.

Aceste piețe nu sunt controlate decât indirect, la nivelul piețelor naționale și pe baza unor criterii naționale.

1. 4 Cauzele globalizării economice

Globalizarea are trei cauze principale: tehnologică, politică si economică.

Acestea au declansat un proces în care distanța geografică a devenit un factor neesențial în stabilirea și susținerea legăturilor transfrontaliere, a relațiilor economice, politice și socioculturale – internaționale pe care le numim globalizare.

Oamenii au devenit constienți de acest lucru și astfel toate rețelele, relațiile si

dependențele interumane și statale au devenit virtual mondiale.

Globalizarea tehnologică a schimbat teoria economică clasică, tradițională, arătând că producția și comerțul se bazează în prezent din ce în ce mai mult pe know-how, inovație, cercetare și dezvoltare, servicii și infrastructură de comunicare și mai puțin pe resurse naturale, utilaje și echipamente industriale.

Globalizarea politică reflectă hegemonia ideologiei neoliberale în care a triumfat economia de piață și dominația modelului democratic occidental în deciziile interne ale unei țări și deciziile dintre țări.

Sfârșitul Războiului Rece este deseori menționat ca fiind una dintre cauzele globalizării. Fostele țări comuniste s-au deschis spre democrație și economia de piață.

Victoria democrației a fost facilitată de beneficiile globalizării tehnologice, care a realizat mariajul între informație și tehnologia de comunicare, aceasta din urma dând o viteză de diseminare incredibilă primei.

Globalizarea economică reflectă mondializarea și internaționalizarea comerțului, producției și consumului.

Internetul este un simbol al globalizării, strâns legat de un principiu al globalizării și anume ,,liberul acces ,,.

Tranzacțiile electronice, dezvoltarea transnaționalelor și formarea de alianțe strategice transced granițele țărilor, iar cifrele de afaceri ale unor entități economice depășesc cu mult PIB-ul al numeroase țări.

Mondializarea nu vizează atât cucerirea țărilor, cât cea a piețelor.

Preocuparea acestei puteri moderne nu este cucerirea de teritorii, ca în timpul marilor invazii sau în perioadele coloniale, ci însușirea bogățiilor. Această cucerire este însoțită de distrugeri impresionante.

Industrii întregi sunt sinistrate cu brutalitate, în toate regiunile, cu suferințele sociale care rezultă: șomaj masiv, subfolosirea forței de muncă, excludere.

Factorii economici si comerciali care au influențat adâncirea fenomenului globalizării economiei mondiale includ: libera circulație a mărfurilor, liberalizarea serviciilor, liberalizarea piețelor de capital, libera inițiativă a investitorilor străini de a înființa companii și alți factori cu caracter legislativ si administrativ favorabili globalizării.

Liberalizarea comerțului cu servicii, în special în domeniul telecomunicațiilor, asigurărilor și domeniul bancar, a constituit tendința dominantă a anilor ’70 în SUA, fiind continuată în anii ’80 în Marea Britanie si ulterior în Uniunea Europeană și Japonia.

Tendința continuă și în prezent, incluzând și Țările Europei centrale si de Est, printre care si România.

Liberalizarea piețelor de capital ca urmare a eliminării treptate a obstacolelor impuse circulației devizelor si a capitalului reprezintă un pas favorabil în vederea formării unor piețe financiare globale.

Această mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului în special în cazul companiilor transnaționale și se înregistrează, totodată, o reducere a costurilor în condiții normale.

Liberalizarea investițiilor străine directe reprezintă un alt factor ce a favorizat globalizarea si dezvoltarea economică.

Odată cu anii ’70, interesul comun al umanității de prezervare a mediului înconjurător s-a concretizat prin apariția unor concepte, cu vocație globală: bunurile comune ale umanității, dezvoltarea durabilă si securitatea ecologică, care au constituit noi factori ce au dinamizat procesul de globalizare a economiei mondiale.

1. 5 Componentele globalizării economice

În sens economic, globalizarea reprezintă creșterea fără precedent a schimburilor internaționale, dominate de țările dezvoltate și marile puteri economice, acolo unde se află de fapt și societățile transnaționale.

a)Globalizarea circulației bunurilor

Schimburile internaționale de bunuri economice reprezintă baza comerțului internațional.

Prin intermediul comerțului internațional de mărfuri se realizează legătura dintre piețele interne și cele internaționale, declanșând fenomene și forțe competitive.

Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS; European Free Trade Association, EFTA) a fost înființată în 1960 prin semnarea Convenției de la Stockholm.

Scopul inițial al acestei organizații internaționale era de a elimina taxele vamale asupra produselor industriale în comerțul dintre statele membre.

Prin convenția AELS, statele AELS au stabilit o zonă de liber-schimb pentru comerțul mărfurilor. Convenția a fost completată ulterior printr-un acord de integrare economică pentru sectorul de servicii.

b)Globalizarea circulației serviciilor

Sectorul terțiar, cel al serviciilor contribuie la globalizarea mediului de afaceri prin serviciile financiare și cele de consultanță ce se sprijină pe programul tehnologiilor moderne(telecomunicații, Internet, sateliți).

Firmele de servicii financiare sunt : băncile de investiții, băncile comerciale, casele de asigurări cu rol important în uniformizarea normelor și regulilor comerciale, financiare și de drept internațional.

Pentru realizarea de obiective industriale, firmele de consultanță asigură consultanță în domeniul juridic, tehnic, financiar și de audit.

c)Globalizarea circulației capitalurilor

Aici trebuie făcută o distincție între libera circulație a instrumentelelor de plată pentru bunurile și serviciile importate sau exportate și cea a capitalurilor.

Moneda este bunul care sparge trocul și transformă un schimb direct, într-un schimb indirect, cu două faze: vânzarea și cumpărarea.

În dreptul roman un asemenea contract se numește emptio – venditio.

Mișcările de capital nu vizează remunerarea unei prestații, ci se referă la plasarea sau investirea unei sume de bani , investițiile de portofoliu, servicii financiare pe termen lung.

Liberalizarea mișcărilor de capital implică atât eliminarea restricțiilor la tranzacții cât și eliminarea discriminării de ordin fiscal.

d)Globalizarea circulației persoanelor

În racordarea economiilor naționale la fluxurile economiei mondiale un loc important îl ocupă migrația internațională a forței de muncă, fapt ce constituie un mecanism de adaptare a pieței muncii la mișcarea capitalurilor.

Baza juridică internațională a migrației forței de muncă o reprezintă Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, Convenția ONU despre drepturile muncitorilor-migranți, Actul final asupra Securității Umane în Europa și Cooperare în Europa din 1966, Articolele 79 și 80 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

Tendința de concentrare a capitalurilor în țările dezvoltate determină o parte a forței de muncă din țările mai puțin dezvoltate să emigreze în aceste țări.

Accentuarea fluxului internațional de capital, criza economică mondială cât și diferențele mari de salarii dintre țări au determinat importante migrațiuni ale forței de muncă.

Țările în care emigrează forța de muncă realizează o mărire a volumului muncii sociale, economisesc cheltuielile pe care le-ar face cu pregătirea forței de muncă- cheltuieli care ar trebui să le efectueze dacă n-ar beneficia de forța de muncă străină- ceea ce asigură asfel o valorificare superioară a capitalului.

Se apreciază că numai valoarea nou creată de savanții și cercetătorii străini emigranți în S.U.A după război reprezintă circa 60 miliarde de dolari.

Un exemplu concret în acest sens este cazul cercetătorului Werhner von Braun, conducător al programului german de creare a rachetelor V2, în timpul celui de-al doilea război mondial, care a fost adus împreună cu echipa sa în Statele Unite printr-o operațiune secretă, și care este considerat “părintele programului spațial al Statelor Unite.”

În țările de unde emigrează forța de muncă are loc o slăbire a potențialului de muncă și cercetare, care înseamnă totodată cheltuieli de la buget prilejuite de pregătirea, de calificarea forței de muncă, fără ca aceasta să aibă eficiență și finalitate pe plan național.

De aceea migrația internațională a forței de muncă cauzează o serie de contradicții și tensiuni între țările de emigrație și cele de imigrație.

Principalele bariere în calea liberei circulații sunt : cadrul juridic de reglementare acesteia, condițiile discriminatorii de lucru precum și diferite obligații impuse lucrătorilor străini.

Principalii poli de atragere a migrației / forței de muncă sunt :

Europa Occidentală

Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Belgia, Olanda, Austria, Suedia au primit cel mai mare număr de migranți din Europa de Est odata cu destrămarea blocului comunist după anii 1990 până în prezent.

S.U.A și Canada

Țările furnizoare de migranți în SUA și Canada sunt cele din Europa Centrală și de Est, America Centrală, Asia de Sud-Est.

Canada primește valuri de imigranți din întreaga lume, ceea ce se traduce într-o creștere a industriei ușoare, dar și a sectorului de servicii.

3. Fluxurile migratorii între țările în curs de dezvoltare (de regulă, dinspre cele mai puțin dezvoltate spre cele mai avansate), care privesc regiunea Americii de Sud, Africa Subsahariană, Orientul Mijlociu, Asia și regiunea Pacificului, fostele țări comuniste.

Populația României a scăzut cu aproape 2 milioane de locuitori, în urma migrației acestor persoane în țări ca Italia, Spania, Marea Britanie, SUA și Canada.

Este o migrație cu origine în realitățile economice ale României și construită într-un context de liberă circulație a individului.

Se poate spune, în concluzie că, globalizarea economică se caracterizează sub aspectul migrației prin concentrarea puterii, inegalitatea la resurse și distribuția veniturilor și a consumului, inegalitatea la șanse.

1.6. Trăsături specifice globalizării economice

Mondializarea cererii și a ofertei;

Apariția și intensificarea concurenței globale ;

Extinderea capitalismului și a economiei de piață.

Din momentul prabușirii blocului comunist, capitalismul a devenit, cu câteva excepții singura formă de organizare economică , iar procesul extinderii se adîncește.

Mobilitatea capitalului și extinderea fluxurilor internaționale de capital, începând cu anii 90 și în afara triadei SUA – UE – Japonia;

Dominația piețelor de capital, a tranzacțiilor financiare în fața producției și comerțului cu bunuri și servicii;

Specializarea producției de bunuri și servicii la scară globală, după criteriul avantajului comparativ;

Avantajul absolut,în comerțul internațional este capacitatea unei țări de a produce și exporta un bun economic cu un output mai mare pe unitatea de input decât o altă țară.

Potrivit teoriei avantajului comparativ, o țară se va specializa în producerea și exportul acelor bunuri pe care le obține cu costuri relativ mai scăzute( în care eficiența este relativ mai mare decât în alte țări) ; în schimb țara respectivă v-a importa acele bunuri pe care le produce la costuri relativ ridicate(în care eficiența este relativ mai scăzută decât în alte țări).

Avantajul comparativ a fost studiat de către David Ricardo, în capitolul VII al operei sale.

Competiția globală acerbă pentru investiții străine;

Integrarea economică regională a țărilor în diverse structuri cum ar fi Uniunea Europeană, NAFTA( Acordul Nord – American de Comerț Liber), ASEAN (Acordul Națiunilor din Sud-Estul Asiei);

Adâncirea diferențelor economice dintre țări și creșterea inegalității distribuției veniturilor și a consumului între indivizi ;

Tendința concentrărilor de capital sub forma corporațiilor, a achizițiilor și a fuziunilor;

Dominația economică a Nordului asupra Sudului și concentrarea schimburilor economice pe direcția Nord-Nord și Nord-Sud, valoarea schimburilor economice Sud-Sud fiind foarte scăzută ;

Ascensiunea comerțului intra-corporație, în fața celui inter-firme.