Contabilitatea Si Fiscalitatea Marfurilor
CUPRINS
ARGUMENT…………………………………………………………………………………………………………….4
CAPITOLUL I:
GESTIUNEA ȘI CONTABILITATEA PRODUSELOR………………………5
1.1 Producția. Elemente definitorii…………………………………………………………………..5
1.1.1 Conceptul, procesul, organizarea și sistemul de producție………………………………………5
1.1.2 Pregătirea, capacitatea și calitatea producției …………………………………………………….9
1.2 Contabilitatea productiei………………………………………………………………………14
1.2.1 Contabilitatea produselor……………………………………………………………………………….14
1.2.2 Contabilitatea producției în curs de execuție……………………………………………………17
1.2.3 Contabilitatea materiilor prime și a materialelor…………………………………………..18
CAPITOLUL II:
DELIMITĂRI ȘI STRUCTURI CONTABILE PRIVIND MĂRFURILE ……22
2.1 Metode de organnizare a contabilității mărfurilor ………………………..24
2.2 Contabilitatea sintetica și analitică a mărfurilor la preț cu amănuntul…28
2.3. Documente specifice contabilității mărfurilor ……………………………..32
CAPITOLUL III:
PARTICULARITĂȚI ALE CONTABILITĂȚII MĂRFURILOR
LA APEMIN BAILE LIPOVA S.A……………………………………………………………….36
45 pagini
BIBLIOGRAFIE
1.DOREL MATES-CONTABILITATEA INTREPRINDERII –APLICATII PRACTICE – EDITURA MIRTON TIMISOARA 2004
2. DOREL MATES – CONTABILITATEA EVENIMENTELOR SI TRANZACTIILOR INTRE DIRECTIVE SI REGLEMENTARI FISCALE –EDITURA MIRTON TIMISOARA 2009
3.DOREL MATES –NORMALIZAREA CONTABILITATII SI FISCALITATEA INTREPRINDERII – EDITURA MIRTON TIMISOARA 2003
4. DOREL MATES , ION PERES , CRISTIAN PERES , -BAZELE CONTABILITATII EDITURA MIRTON 2005
5. DOREL MATES , DUMITRU MATIS , DUMITRU COTLEȚ – CONTABILITATEA FINANCIARA A ENTITATILOR ECONOMICE EDITURA MIRTON 2006
6. REGULAMENTUL DE APLICARE A LEGII CONTABILITATII , , MINISTERUL FINANTELOR ,SISTEMUL CONTABIL AL AGENTILOR ECONOMICI , ,1994
7.OMFP 3512/2008 PRIVIND DOCUMENTELE FINANCIAR CONTABILE PUBLIC. IN MONITORUL OFICIAL 870BIS/2008
8.OMFP 3055/2009 PRIVIND APLICAREA REGLEMENTARILOR.CONTABILE CONFORME CU DIRECTIVELE EUROPENE PUBLIC. IN MONITORUL
OFICIAL 766 BIS 2009
=== l ===
Argument
În lucrarea de față se propune abordarea unei probleme de interes deosebit pentru orice întreprindere, firmă sau societate comercială și anume: Contabilitatea și Gestiunea Producției, interes relevat de faptul că producția este cerința și condiția fundamentală a existenței și dezvoltării societății umane, este rațiunea de a fi a oricărei instituții, iar, parafrazându-l pe Ion Unguru, putem spune că: "dacă producție nu este nimic nu este".
Astfel lucrarea își propune să analizeze evoluția contabilității și gestiunii producției începând prin a prezenta elementele definitorii ale producției cum sunt: conceptul de producție; procesul de producție care cuprinde structura acestuia și criteriile de clasificare; organizarea producției ce cuprinde atât organizarea științifică a producției cât și cea în spațiu și sistemul de producție detaliat pe obiective, structură și funcții.
Următorul subcapitol tratează pregătirea producției; capacitatea de producție a întreprinderii ce cuprinde conceptul de capacitate de producție, determinarea capacității de producție, factorii care determină mărimea capacităților de producție și căile de creștere a eficienței capacităților de producție; calitatea producției unde întâlnim elementele ce definesc calitatea producției și sistemul de asigurare a calității.
Un rol determinant în procesul de producție îl au costurile de producție.
Componenta principală a producției: "costul" este prezentată în continuare, reflectând conținutul și modul de formare, tipologia și calculația costului.
Cel de-al treilea capitol reflectă contabilitatea producției și a producției în curs de execuție cu prezentarea conturilor aferente și înregistrările contabile.
In ultimul capitol se propune transpunerea în practică, în cadrul unui studiu de caz, a elementelor teoretice prezentate pe parcursul lucrării, concretizându-se apoi în formularea unor concluzii pe marginea tematicii abordate.
Putem spune că producția este cerința și condiția fundamentală a existenței și dezvoltării societății umane, este rațiunea de a fi a oricărei întreprinderi, firme sau societăți comerciale. Astfel în lucrarea de față se încearcă atât abordarea și fundamentarea teoretică a problemelor producției cât și examinarea și soluționarea aspectelor de ordin practic, iar din acest punct de vedere lucrarea are un pronunțat caracter metodologic de analiză și proiectare a soluțiilor de perfecționare a sistemelor de producție.
Pentru a-și realiza obiectul de activitate în vederea obținerii de profit, orice întreprindere cu activitate industrială, comercială, de servicii sau de altă natură, efectuează în mod curent tranzacții de cumpărări și vânzări de bunuri și servicii.
Operațiile curente de cumpărări și vânzări de bunuri și servicii dau conținut funcției comerciale a unei firme și se efectuează pe baza politicilor de cumpărări și vânzări stabilite de managerii firmei.
In capul societăților comerciale cu obiect de activitate comercializarea mărfurilor la preț cu amănuntul numărul tranzacțiilor de cumpărări și vânzări este nelimitat în cursul unei perioade de gestiune luată în considerare, deoarece mărfurile sunt acele elemente de stocuri care se achiziționează în vederea revânzării fără a suferi modificări sau cu modificări neesențiale .
Derularea operațiunilor de cumpărări și vânzări de mărfuri se face de regulă plecând de la prețul de vânzare din care se exclud reducerile comerciale operate, adică prețul definitiv negociat între vânzător și cumpărător. Mărfurile la preț de vânzare cu amănuntul presupun o evaluare inițială la preț de vânzare , ajungându-se la valoarea prețului cu amănuntul prin aplicarea marjei brute.
CAPITOLUL 1
GESTIUNEA ȘI CONTABILITATEA PRODUSELOR
1.1 Producția. Elemente definitorii
1.1.1 Conceptul, procesul, organizarea și sistemul de producție
Conceptul de producție
Producția poate fi definită ca procesul în cadrul căruia are loc un schimb de substanță, energie și informații între om și mediul înconjurător, realizat prin intermediul mijloacelor de muncă. în condițiile economiei de piață la baza căreia stau principii de eficiență, rentabilitate, profitabilitate, spre deosebire de economia centralizată, producția nu este un scop în sine: ea este o necesitate a societății care trebuie să se realizeze in condițiile si limitele economiei de piață, adică cu respectarea unor cerințe fundamentale cum ar fi realizarea unor produse și/sau servicii:
– utile, solicitate sau dorite de piața, de beneficiari, produse care au o valoare de întrebuințare autentică
– de calitate, estetice, cu un grad de fiabilitate prestabilit;
– la termenele solicitate de clienți și beneficiari, contractate sau programate;
– la costuri de producție și respectiv prețuri de vânzare acceptabile pentru beneficiari.
Societatea manifestă în fiecare moment o serie de nevoi și dispune în același timp, în funcție de etapa de dezvoltare în care se află, de anumite posibilități. Din armonizarea binomului nevoi – posibilități rezultă dimensiunea (cantitatea și calitatea) producției care la rândul ei se armonizează cu consumul. Binomul nevoi – posibilități și binomul producție – consum se condiționează reciproc.
Procesul de producție: structura, criterii de clasificare
Prin proces de producție se înțelege totalitatea activităților și proceselor naturale care au loc în legătură cu transformarea organizată, condusă și realizată de oameni a obiectelor muncii, cu ajutorul mijloacelor de muncă, în vederea obținerii de bunuri materiale necesare satisfacerii nevoilor omului.
În orice proces de producție se disting două laturi principale, care sunt în strânsă legătură și se intercondiționează reciproc, și anume:
– procesul tehnologic, latură ce reprezintă transformarea directă, cantitativă și calitativă a obiectului muncii (modificarea formei, structurii, compoziției chimice etc);
– procesul de muncă, latură a procesului de producție care reprezintă activitatea omului în producția și circulația bunurilor materiale, sau în îndeplinirea unei funcții din administrație sau din sfera neproductivă.
La rândul lor, procesul tehnologic și procesul de muncă se defalcă în elemente componente și anume:
Operația care reprezintă partea procesului de producție de a cărei efectuare răspunde un executant, pe un anumit loc de muncă, prevăzut cu anumite utilaje și unelte de muncă,acționând asupra unor anumite obiecte sau grupe de obiecte ale muncii în cadrul aceleiași tehnologii.
Faza: este partea operației care se caracterizează prin utilizarea aceleiași unelte de lucru și aceluiași regim tehnologic, obiectul muncii suferind o singură transformare tehnologică.
Trecerea: este partea fazei care conține toate caracteristicile tehnologice ale fazei și se repetă în mod identic.
Procesele de producție se clasifică și se grupează după criterii diferite după cum urmează: A. După gradul de participare la realizarea produselor finite:
procese de bază care realizează direct și nemijlocit transformarea obiectelor muncii
procese auxiliare care participă direct la realizarea produselor finite și crează condițiile materiale necesare desfășurării proceselor de bază
procese de servire ce participă indirect la realizarea produselor finite și crează condițiile organizatorice necesare desfășurării normale a proceselor de bază și auxiliare
– procese anexe sunt procese parțiale cu caracter colateral ce contribuie la valorificarea resurselor reziduale
B. După gradul de mecanizare:
– procese manuale unde unica sursă de energie este energia executantului
– procese mecanizate care cuprind procesele: manual-mecanice, mecanice si automatizate
C. După programul de desfășurare a lucrărilor:
– procese cu cicluri identice unde elementele care îl compun se repetă identic cu fiecare produs
– procese cu cicluri neidentice unde elementele nu se repetă de la un produs la altul sau se repetă în succesiuni diferite
D. După gradul de ocupare:
procese cu ocupare completă
procese cu ocupare incompletă
E. După influența executantului asupra debitului de produse:
procese cu ritm liber unde ritmul de muncă și debitul de produse sunt determinate de executant
procese cu ritm reglementat unde ritmul de muncă și debitul de produse sunt determinate de utilaj și condițiile tehnice și organizatorice
F. După natura proceselor:
– procese de extracție presupune extracția materiei prime în stare naturală la locul de apariție a ei în natură – procese de cultivare, specifice agriculturii și zootehniei, transformarea are loc prin intermediul procesului biologic
– procese de transformare sunt procesele uzinale și cele de construcții prin care se realizează modificarea succesivă a obiectelor muncii
– procese de transport unde obiectul muncii nu se transformă, își schimbă poziția și locul de depozitare.
Organizarea producției
Organizarea științifică a producției
Organizarea științifică a producției deține o poziție centrală în cadrul mecanismului economico – financiar, perfecționarea acestuia condiționând sensibil eficiența economică, atât a microsistemelor, cât și a economiei naționale în ansamblul său.
A organiza înseamnă a armoniza, a proceda melodic, a asigura un cadru coordonat și adecvat desfășurării eficiente uneia sau mai multor activități. Particularizând în cadrul procesului de producție, organizarea reprezintă un ansamblu de măsuri luate pe baza unor metode, tehnici și norme destinate să asigure folosirea cât mai completă a tuturor resurselor în vederea realizării obiectivelor stabilite în condiții de maximă eficiență.
Din punct de vedere al conținutului, organizarea științifică a producției analizează și definește ce lucrări se execută, când se execută, cine execută și cum se execută.
Organizarea producției presupune un complex de măsuri tehnice,organizatorice și economice ce trebuie să asigure:
– perfecționarea pregătirii tehnice și tehnologice a producției;
– optimizarea loturilor de fabricație; – perfecționarea activităților de programare, lansare si urmărire a producției;
– optimizarea fluxurilor de producție;
– îmbunătățirea activităților de transport intern, manipulare și depozitare a materialelor și produselor;
– utilizarea rațională a capacităților de producție, utilajelor și suprafețelor de producție;
– perfecționarea organizării activităților de întreținere și reparații a utilajelor și instalațiilor de producție;
– asigurarea calității producției și perfecționarea organizării controlului tehnic de calitate;
– organizarea activităților de gospodărire a energiei și combustibililor;
– îmbunătățirea organizării activităților de aprovizionare a locurilor cu materii prime și materiale.
Organizarea în spațiu a procesului de producție; raționalizarea fluxurilor
Desfășurarea eficientă a proceselor de producție este posibilă în condițiile organizării acestora în spațiu și timp. Organizarea în spațiu are la bază principiile de proiectare a proceselor (principiul ritmicității, continuității, proporționalității) și se materializează în fluxurile de materiale și de producție care se situează pe patru niveluri:
a) Fluxuri de ordinul I: sunt fluxurile care se realizează între unitatea economică(întreprinderea, obiectivul industrial) și mediul înconjurător.
Acest tip de flux este determinat de amplasarea întreprinderii sau obiectivului industrial în teren prin decizia de investiție. Decizia de realizare a obiectivului industrial are loc ca suport fundamentarea investiției prin studii de fezabilitate – care demonstrează necesitatea și oportunitatea investiției susținută pe date și informații privind piața, clienții, nivelurile de producție, resursele umane și materiale, amplasarea în teritoriu.
b) Fluxuri de ordinul II: sunt fluxurile care se realizează între subunitățile de producție (secții,ateliere, sectoare) și alte unități economice.
Acest flux este o parte componentă a proiectului obiectivului industrial și se materializează în planul general de organizare al întreprinderii care cuprinde structurarea macrospațială a întreprinderii – fluxurile tehnologice și de materiale, dotările și construcțiile aferente, arterele de circulație etc.
c) Fluxuri de ordinul III: sunt fluxuri care se realizează în cadrul subunităților de producție, între locurile de muncă.
El are ca scop armonizarea relațiilor dintre locurile de muncă din secțiile și atelierele de producție ce concură la realizarea unui produs, subansamblu sau reper.
Fluxul de producție reprezintă succesiunea stadiilor și a itinerariilor pe care obiectele muncii le parcurg pentru a se transforma în produse finite.
Fluxul de producție are două componente de bază, respectiv:
– procesul tehnologic ce reprezintă succesiunea stadiilor prin care se produc modificările dorite asupra obiectului muncii;
– fluxul de materiale este mișcarea progresivă a materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, subansamblurilor etc. între depozite și secțiile de producție, între secții și între locurile de muncă din cadrul secțiilor.
d) Fluxuri de ordinul IV: se realizează în cadrul locului de muncă.
Locul de muncă reprezintă o parte de suprafață de producție înzestrată cu utilaje de producție și uneltele de muncă necesare realizării lucrărilor care se repartizează unui executant individual sau colectiv. Organizarea locului de muncă presupune îmbinarea armonioasă a tuturor elementelor sale într-un tot unitar în scopul creării condițiilor optime
pentru desfășurarea continuă a procesului de muncă, utilizarea eficientă a timpului în procesul de producție, creșterea productivității muncii concomitent cu reducerea gradului de oboseală și creșterea satisfacției în muncă.
Sistemul de producție: obiective, structură, funcții
Producția reprezintă sistemul de bază al întreprinderii, rațiunea existenței întreprinderii fiind obținerea de produse și servicii utile societății.
Sistemul de producție are o structură complexă în care se delimitează următoarele elemente componente:
sarcina de muncă, definește cantitativ și calitativ scopul (obiectivele) și funcțiile sistemului;
intrările în sistem, materiale, semifabricate, energie, combustibili, informații;
– ieșirile din sistem, produse, lucrări, servicii, informații;
– influențele exterioare ale mediului înconjurător;
– forța de muncă, personal muncitor de execuție și de conducere;
– mijloacele de muncă, mașini utilaje, instalații;
– metoda de muncă, modalitatea concretă de realizare a sarcinii de muncă.
Sistemul de producție este capabil să-și autoregleze activitatea prin conducere proprie. În acest sens se poate considera că sistemul de producție are două funcții importante:
– funcția efectorie, ce reunește factorii procesului de producție, forța de muncă, mijloacele de muncă și obiectele muncii – care realizează procesul de transformare a elementelor de intrare – în elemente de ieșire;
funcția de dirijare, prin care se programează acțiunile funcției efectorii, se urmăresc aceste acțiuni și se realizează corecțiile necesare, în vederea orientării acțiunilor spre atingerea obiectivelor;
funcția tehnică tehnologică;
– funcția economică;
– funcția social – umană.
Eficiența sistemului de producție
Eficiența procesului de producție reprezintă randamentul sistemului de producție care poate fi definit ca raport între efectul util (ieșirea din sisteme) și cheltuieli (intrarea în sistem) sau ca raport între rezultatele obținute și efortul economic, respectiv valoarea produselor sau serviciilor realizate să fie mai mare decât suma valorilor elementelor intrate în sistem și a celorlalte cheltuieli determinate de proces (amortismente, chirii, cheltuieli de administrație etc). Eficiența sistemului de producție se manifestă în trei direcții fundamentale:
Productivitatea muncii: este factorul determinant și reprezentativ al nivelului de dezvoltare tehnică, tehnologică, economică și organizatorică, a sistemului de producție; exprimă cel mai sintetic și concludent rodnicia muncii tuturor lucrătorilor și a fiecăruia în parte.
Reducerea consumurilor specifice de materiale, energie și combustibili; care se concretizează în reducerea cheltuielilor materiale pe unitatea de produs.
Economia de muncă viitoare concretizată în calitatea și fiabilitatea produselor are efecte pozitive atât la întreprinderea producătoare cât și – mai ales – la beneficiarii produselor și serviciilor.
Analiza și evaluarea eficienței sistemului de producție se face și cu ajutorul unor tehnici cum ar fi:
Pragul de rentabilitate care este o tehnică de analiză cu ajutorul căreia se stabilește volumul producției pentru care un sistem de producție devine rentabil.
Pragul de eficacitate se utilizează în cazul existenței mai multor variante de decizie care sunt comparate după indicatorul costul volumului anual de producție sau costul unitar.
Analiza producției și productivității marginale se bazează pe legea descreșterii randamentului de la un anumit punct pe măsură ce unitatea de producție antrenează unul sau mai mulți factori pentru a-și spori producția, ceilalți factori rămânând constanți
– Producția marginală este dată de numărul de unități adiționale de producție ce rezultă prin utilizarea unei unități de muncă în plus (un muncitor, o echipă) ceilalți factori rămânând constanți.
– Productivitatea marginală reprezintă sporul de producție obținut prin creșterea cu o unitate a factorului muncă, în condițiile în care ceilalți factori rămân constanți.
1.1.2 Pregătirea, capacitatea și calitatea producției
Pregătirea producției
Realizarea oricărei activități sau acțiuni necesită inițial o anumită pregătire. Eficiența sistemului de producție este o funcție directă de gradul de pregătire a producției sau fabricației.
Pregătirea producției reprezintă ansamblul de activități din cadrul întreprinderii, care definesc, fundamentează și asigură resursele umane, materiale, energetice și informaționale, necesare funcționării eficiente a sistemului de producție în raport cu obiectivele stabilite pentru o perioadă de timp determinată.
Indiferent de ramura sau subramura căreia îi aparține întreprinderea, de tipologia sau specificul sistemului de producție respectiv, pregătirea producției prezintă trei laturi distincte și interdependente:
– pregătirea tehnică a producției/ fabricației; – – pregătirea materială;
– pregătirea organizatorică.
Principalele obiective ale pregătirii producției/fabricației sunt:
– accelerarea introducerii progresului tehnic în producție prin conceperea și asimilarea de produse noi și tehnologii perfecționate;
îmbunătățirea calității produselor și serviciilor;
proiectarea și raționalizarea metodelor de muncă;
– asigurarea continuității producției;
– creșterea productivității muncii și a eficienței economice.
Manifestarea și asigurarea îndeplinirii rolului ce-i revine se realizează de către activitatea coordonatoare a pregătirii producției, prin desfășurarea unui anumit mecanism constând în preluarea de la activitățile întreprinderii a unor serii de date și informații, prelucrarea lor și elaborarea de programe coordonatoare, care se transmit activităților componente sistemului de pregătire a producției.
Programele coordonatoare, stabilesc pentru fiecare activitate din cadrul sistemului de pregătire a producției, modul operator desfășurat în timp, de participare la asigurarea sistemului de producție cu toate resursele necesare, pentru ca rezultatele funcționării lui să răspundă integral și eficient la obiectivele ce-i revin.
Rezultatele pregătirii producției se ordonează și se concretizează, de regulă, în dosarul de fabricație care cuprinde informațiile necesare derulării proceselor de producție în bune condițiuni. Dosarul de fabricație se definește ca totalitate a metodelor tehnologice și de muncă specifice unui sistem de producție, capabile să asigure realizarea obiectivelor propuse în condiții de eficiență maximă.
În cadrul pregătirii producției, pregătirea tehnică ocupă un loc prioritar; reprezintă prima verigă a lanțului operațional al procesului productiv și se constituie ca etape de concepție constructivă și tehnologică. Obiectivul principal al pregătirii tehnice a producției îl constituie îmbunătățirea calității produselor, respectiv creșterea efectului lor util în sfera consumului (productiv sau neproductiv, după caz), concomitent cu reducerea cantității de muncă vie și materializată care se consumă pentru fabricarea lor.
Capacitatea de producție a întreprinderii
Conceptul de capacitate de producție
Capacitatea de producție reprezintă o categorie economică ce exprimă potențialul
productiv al unei instalații sau utilaj într-o perioadă de timp, în anumite condiții date.
In interpretarea acestei noțiuni, părerile nu întotdeauna au coincis. De pildă, după unii specialiști,capacitatea de producție reprezintă cantitatea de produse obținută în unitatea de timp, în conformitate cu prevederile documentației legal aprobate.
Alți specialiști consideră capacitatea de producție egală cu cantitatea de produse realizată în limitele parametrilor proiectați, ținând seama de performanțele tehnice ale utilajelor indicate de furnizor.
Abordarea problemei în conformitate cu cele două concepții de mai sus – de consfințirea capacității de producție la un nivel prestabilit – înseamnă a nega potențialul factorului uman de a găsi noi căi și metode de perfecționare continuă a organizării producției și a muncii în vederea autodepășirii, a creșterii posibilităților sale productive, înseamnă negarea experienței, a realității vieții, care ne demonstrează că sunt posibilități în a obține rezultate diferite de la o întreprindere la alta, de la o zi la alta, de la un muncitor la altul.
In accepțiunea cea mai largă, capacitatea de producție se definește ca producția maximă de o anumită structură și calitate pe care o poate executa o unitate de producție în decursul unui interval de timp dat, în condiții tehnico – organizatorice optime.
Din această definiție se desprind următoarele elemente esențiale:
– capacitatea de producție constituie o noțiune dinamică, susceptibilă de creștere prin perfecționarea organizării producției și a muncii, ridicarea nivelului de calificare a personalului și prin modernizarea mașinilor, instalațiilor sau utilajelor;
– mărimea capacității de producție a unui atelier, a unei secții sau întreprinderi se situează la nivelul capacității de producție a verigii principale, ceea ce face necesară cunoașterea capacității de producție a tuturor verigilor productive și neproductive din lanțul tehnologic, în vederea înlăturării locurilor înguste;
– la stabilirea potențialului productiv al unei unități de producție nu se iau în considerație unele dificultăți de moment provocate de lipsa temporară a unor materii prime și materiale, combustibil și energie, greutăți în desfacerea produselor, lipsa forței de muncă.
Determinarea capacității de producție
Capacitatea de producție se determină, în general, ca produs între mărimea caracteristicii dimensionale a unității de producție, fondul disponibil de timp al perioadei considerate și
indicatorul de utilizare intensivă, cu relația:
C = K x Td x qi
În care:
C = capacitatea de producție a mijlocului fix
K = caracteristica dimensională a unității de producție
Td = fondul de timp disponibil
Qî = indicatorul de utilizare intensivă care exprimă producția în unitatea de timp
Deoarece activitatea de producție prezintă variate și complexe aspecte condiționate de natura și particularitățile proceselor de fabricație din fiecare ramură sau întreprindere industrială,stabilirea capacităților implică respectarea unor principii de bază, după cum urmează:
capacitatea de producție a întreprinderii se determină numai în funcție de unitățile de producție de bază;
determinarea capacității de producție se face pe verigi productive, începând cu nivelul inferior(postul de lucru sau formația) continuând succesiv la nivelul atelierelor și/sau secțiilor și terminând la nivelul întreprinderii;
în cazul produselor care necesită o singură operație, capacitatea de producție este dată de suma capacităților tuturor utilajelor care compun veriga productivă respectivă, pe când în cazul producției cu mai multe operații, capacitatea de producție este dată de capacitatea "verigii conducătoare".
Factorii care determină mărimea capacităților de producție
In procesul de producție acționează simultan un număr foarte mare de factori, în majoritate variabili în timp, a căror influență se face resimțită, într-o măsură mai mare sau mai mică, atât asupra mărimii capacităților de producție, cât și asupra gradului lor de folosire.
Mărimea capacităților de producție este determinată de următorii factori:
Mărimea verigilor productive. Prin verigă productivă se înțeleg utilajele singulare, grupele de mașini, utilaje și instalații sau suprafețele de producție, care concură nemijlocit la realizarea unei operații sau faze din procesul tehnologic.
Indicatorul de utilizare extensivă a mijloacelor fixe care exprimă gradul de folosire în timp a utilajelor, mașinilor, instalațiilor sau suprafețelor de producție.
Indicatorul de utilizare intensivă a mijloacelor fixe exprimă producția maximă ce o poate realiza un utilaj, o mașină sau o instalație în unitatea de timp, de obicei o oră.
Căile de creștere a eficienței capacităților de producție
Creșterea eficienței capacităților constituie un factor important de obținere a unei producții suplimentare prin folosirea aceluiași utilaj, ceea ce echivalează din punct de vedere economic cu economisirea unor investiții necesare achiziționării unui utilaj care să dea sporul de producție obținut. In condițiile actualului progres tehnico – științific, care determină un proces foarte rapid de uzură morală a mașinilor și instalațiilor, se impune o folosire cât mai bună a acestora, astfel încât să se poată armoniza rapid valoarea lor și trece apoi la înlocuirea lor cu noi mașini și instalații de mare randament și la nivelul tehnicii mondiale.
La nivelul întreprinderii industriale, îmbunătățirea folosirii capacităților de producție contribuie direct la creșterea eficienței activității acesteia prin sporirea volumului producției, creșterea productivității muncii, reducerea costurilor de producție și sporirea acumulărilor bănești.
Grupele de căi pentru îmbunătățirea folosirii capacităților de producție sunt următoarele:
Grupa căilor de îmbunătățire extensivă exprimată prin coeficientul timpului util și se referă la creșterea indicelui mediu de utilizare a timpului disponibil;
Grupa căilor de îmbunătățire intensivă exprimată prin coeficientul utilajului în funcțiune; înseamnă asigurarea fabricării unei cantități mai mari de producție cu aceleași utilaje într-o anumită unitate de timp, zi, lună, trimestru, an;
Grupa căilor mixte de îmbunătățire;
Folosirea eficientă a suprafețelor construite.
Calitatea producției
Elemente ce definesc calitatea producției
Calitatea este un ansamblu de însușiri esențiale ale obiectelor și fenomenelor care fac ca acestea să fie ceea ce sunt și să se deosebească unele de altele. Calitatea trebuie privită ca o noțiune complexă întrucât se referă, pe de o parte, la proprietățile produsului de a satisface anumite necesități, iar pe de altă parte, la aspectele economice legate de realizarea și utilizarea produsului. Calitatea are un caracter dinamic, care este determinat de dezvoltarea continuă a forțelor de producție; conținutul ei evoluează în funcție de necesități atât în mod extensiv, ca urmare a creșterii în timp a numărului proprietăților utile ale produsului, cât și intensiv, caracterizându-se prin îmbunătățirea caracteristicilor produsului.
Calitatea producției vizează laturile pozitive sau negative ale activității de concepție, ale tehnologiei de fabricație utilizate, ale organizării proceselor de producție.
Preocuparea existentă pentru definirea sintetică a noțiunii de calitate se manifestă prin situarea pe prim plan, a elementelor de economicitate în strânsă legătură cu caracteristicile tehnice, cu gradul de satisfacere a necesităților producției sau consumului.
Prin calitate în industrie nu se înțelege "cel mai bun" în sens absolut ci "cel mai bun" pentru anumite cerințe ale beneficiarului. Această cerință se referă în special la: utilitatea produsului, parametrii obținuți în procesul de utilizare, economicitatea funcționării și întreținerii acestuia.
Calitatea totală este rezultatul integrării următoarelor elemente componente ale calității: – calitatea concepției sau proiectării reprezentând măsura în care produsul proiectat asigură satisfacerea cerințelor beneficiarilor, precum și posibilitatea de folosire la realizarea
produsului respectiv a unor procedee tehnologice optime din punct de vedere economic;
– calitatea fabricației indică gradul de conformitate a produsului cu documentația tehnică de execuție. Aceasta se realizează în procesul de producție și este determinată de procesul
tehnologic, de mijloacele tehnice folosite, cât și de modul de organizare a procesului
productiv;
– calitatea produsului livrat, reprezintă nivelul real al calității medii a produselor livrate
beneficiarilor;
– calitatea operațiilor de tip "service" necesară pentru asigurarea continuității nivelului de calitate a produsului în procesul utilizării lui de către beneficiar.
Sistemul de asigurare a calității
Calitatea produselor este funcție de calitatea producției, respectiv de calitatea tuturor fazelor din circuitul unui produs începând cu proiectarea și terminând cu folosirea acestuia. Principalele componente ale unui sistem de asigurare a calității sunt:
Motivarea calității – reprezintă complexul de activități de stabilire a obiectivelor calității, de instruire, de perfecționare și stimulare a personalului, de propagandă audio – vizuală, desfășurate în scopul ridicării permanente a nivelului de competență șt calificare în domeniul calității și în cel al conștientizării personalului asupra efectelor pozitive ale realizării obiectivelor calității, și mai ales, asupra efectelor negative ale lipsei de calitate;
Asigurarea calității – reprezintă ansamblul de activități planificate, sistematice, necesare pentru a garanta ca un produs sau un serviciu este astfel realizat încât să fie capabil să satisfacă , necesitatea beneficiarului, respectiv:
– activități în colaborare cu beneficiarul produsului prin care se stabilesc necesitățile reale ale acestuia, condițiile de utilizare corespunzătoare a produsului, obținerea de date privind comportarea în exploatare a produsului. Activități interne întreprinderii care se grupează în:
bl) – controlul calității care reprezintă ansamblul de acțiuni menit să mențină sau să îmbunătățească calitatea și să stabilească producția la nivelul cel mai economic ce ține seama de satisfacerea beneficiarului, folosind metode moderne de control. In cadrul activității de control un loc important îl ocupă verificarea calității care este procesul de măsurare, examinare, încercare a unui produs pentru determinarea valorii caracteristicilor de calitate și compararea acestora cu valorile prescrise;
b2) – asigurarea metrologică a calității – se referă la utilizarea în cadrul procesului de producție a mijloacelor de măsurare și verificare a calității produselor, de determinare a stabilității proceselor tehnologice, de întreținere și verificare a preciziei acestor mijloace, pentru menținerea funcționării lor la nivelul performanțelor specificate.
Gestiunea calității este un instrument de conducere economică a calității cu ajutorul căruia se dirijează evoluția costurilor calității în sensul îmbunătățirii ei și scăderii cheltuielilor generate de noncalitate.
Evaluarea calității – care constă în efectuarea unor analize sistematice asupra modului de funcționare a întregului sistem de realizare și control al calității – prin realizarea de diagnoze în ansamblu și pe părți componente – în vederea perfecționării acestuia.
In general concepția sistemului de asigurare a calității este reflectată în programul de asigurare a calității. Acest program trebuie să definească și să stabilească sistemul de acțiune în cadrul tuturor activităților implicate, de la determinarea cerințelor pieții până la asistența acordată beneficiarului după livrarea produselor.
Realizarea controlului calității se bazează pe aplicarea unor metode de control adecvate tipului de produs și proces de producție, astfel ca să se asigure o eficacitate maximă a controlului la un nivel de cheltuieli minime. Metodele de control utilizate pentru verificarea calității sunt:
Controlul integral (bucată cu bucată) constă în verificarea fiecărui produs în parte. Se aplică la produsele unicat, de serie mică, la produsele destinate unor echipamente speciale (aviație, marină etc), la produsele și piesele care impun o funcționare sigură și a căror defectare ar duce la blocarea funcționării întregului sistem, la apariția unor defectări grave.
Controlul statistic al calității se efectuează asupra unor eșantioane prelevate din fabricație, sau din cadrul unui lot de produse finite, concluzia desprinsă din analiza acestor eșantioane extinzându-se asupra întregului lot de produse.
Autocontrolul calității se aplică la verificarea acelor repere care sunt executate manual sau pe mașini semiautomate, unde atenția și priceperea executantului pot influența direct realizarea caracteristicilor de calitate în limitele tolerate de documentația de fabricație.
1.2 CONTABILITATEA PRODUCȚIEI
1.2.1 Contabilitatea produselor
Activitatea desfășurată de agenții economici din sfera producției materiale se concretizează în obținerea de produse finite, semifabricate, produse reziduale etc. Dacă la finele perioadei aceasta nu este finalizată, îmbracă forma producției în curs de execuție.
Contabilitatea produselor este organizată cu ajutorul grupei de conturi 34 care poartă numele de "Produse"; grupă care cuprinde la rândul ei următoarele conturi:
341 "Semifabricate"
345 "Produse finite"
346 "Produse reziduale"
348 "Diferențe de preț la produse"
Contul 345 "Produse finite" prezintă următoarele caracteristici: după conținutul economic: este cont de active circulante materiale după funcția contabilă: este un cont de activ Astfel el se debitează cu următoarele:
produsele finite rezultate din producție proprie:
345 "Produse finite" = 711 "Variația stocurilor"
Exemplu:
-obținerea produselor finite:
345 = 711 4.000
produsele finite revenite de la terți:
345 "Produse finite" = %
3545 Produse finite aflate la terți
401 Furnizori
diferențe constatate în plus la inventariere:
345 "Produse finite" = 711 "Variația stocurilor"
Contul se creditează cu valoarea la preț de înregistrare a produselor finite ieșite din gestiune și anume:
prin vânzare, odată cu descărcarea gestiunii:
411 "Clienți" = %
701 "Venituri din vânzarea produselor finite"
4427 "TVA colectată"
711 "Variația stocurilor" = 345 "Produse finite"
Exemplu:
vânzarea produselor finite:
411 = % 5.295
701 4.450
4427 845
descărcarea gestiunii:
711 = 345 4.000
constatate lipsă la inventar:
711 "Variația stocurilor" = 345 "Produse finite"
în urma calamităților naturale:
671 "Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente = 345 "Produse finite"
extraordinare
vândute prin magazinele proprii:
371 "Mărfuri" = 345 "Produse finite"
Soldul contului este debitor și exprimă valoarea produselor finite existente în stoc la preț de înregistrare.
În cazul în care pentru evidențierea produselor se utilizează prețuri prestabilite, iar costurile efective calculate la sfârșitul perioadei sunt diferite, diferențele rezultate se vor evidenția cu ajutorul contului 348 "Diferențe de preț la produse"
Contul 348 "Diferențe de preț la produse" prezintă următoarele caracteristici: – după conținutul economic este un cont rectificativ al prețului de înregistrare al produselor
după funcția contabilă este un cont de activ
Contul se debitează cu diferențele dintre costul efectiv și prețul prestabilit al produselor obținute (în plus) astfel:
în negru atunci când costul efectiv este mai mare decât costul prestabilit:
348 "Diferențe de preț la produse" = 711 "Variația stocurilor"
Exemplu:
evidențierea diferenței între costul efectiv si cel prestabilit:
348 = 711 2.500
în roșu atunci când costul efectiv este mai mic decât costul prestabilit (în minus):
348 "Diferențe de preț la produse" = 711 "Variația stocurilor"
Contul se creditează cu diferențele în plus sau minus aferente produselor ieșite din gestiune:
în roșu:
711 "Variația stocurilor" = 348 "Diferențe de preț la produse"
Exemplu:
înregistrarea diferențelor de preț:
711 = 348 1.000
în negru:
711 "Variația stocurilor" = 348 "Diferențe de preț la produse"
Soldul contului este debitor și reprezintă diferențele de preț aferente produselor existente în stoc, în negru (cost efectiv > cost prestabilit) sau în roșu (cost efectiv < cost prestabilit).
Contul 341 "Semifabricate" prezintă următoarele caracteristici: – după conținutul economic: este cont de active circulante materiale – după funcția contabilă: este un cont de activ
Astfel el se debitează cu următoarele:
semifabricatele rezultate din producție proprie:
341 "Semifabricate" = 711 "Variația stocurilor"
semifabricatele revenite de la terți:
341 "Semifabricate" = 354 "Produse aflate la terți"
diferențe constatate în plus la inventariere:
341 "Semifabricate" = 711 "Variația stocurilor"
Contul se creditează cu valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor ieșite din gestiune și anume:
prin vânzare, odată cu descărcarea gestiunii:
411 "Clienți" = %
702 "Venituri din vânzarea semifabricatelor"
4427 "TVA colectată"
711 "Variația stocurilor" = 341 "Semifabricate"
constatate lipsă la inventar:
711 "Variația stocurilor" = 341 "Semifabricate"
Exemplu :
descărcarea gestiunii de semifabricate:
711 = 341 3.500
în urma calamităților naturale:
671 "Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente = 341 "Semifabricate" extraordinare
vândute prin magazinele proprii:
371 "Mărfuri" = 341 "Semifabricate"
Soldul contului este debitor și exprimă valoarea semifabricatelor existente în stoc la preț de înregistrare.
Contul 346 "Produse reziduale" prezintă următoarele caracteristici: – după conținutul economic: este cont de active circulante materiale – după funcția contabilă: este un cont de activ
Astfel el se debitează cu următoarele:
produsele reziduale rezultate din producție proprie:
346 "Produse reziduale" = 711 "Variația stocurilor"
produsele reziduale revenite de la terți:
346 "Produse reziduale" = 354 "Produse aflate la terți"
diferențe constatate în plus la inventariere:
346 "Produse reziduale" = 711 "Variația stocurilor"
Contul se creditează cu valoarea la preț de înregistrare a produselor reziduale ieșite din gestiune și anume:
prin vânzare, odată cu descărcarea gestiunii:
411 "Clienți" = %
703 "Venituri din vânzarea produselor reziduale" 4427 "TVA colectată"
711 "Variația stocurilor" = 346 "Produse reziduale"
constatate lipsă la inventar:
711 "Variația stocurilor" = 346 "Produse reziduale"
în urma calamităților naturale:
671 "Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente = 346 "Produse reziduale" extraordinare
vândute prin magazinele proprii:
371 "Mărfuri" = 346 "Produse reziduale"
Soldul contului este debitor și exprimă valoarea produselor reziduale existente în stoc la preț de înregistrare.
Contul 711 „ Variatia stocurilor” este un cont bifunctional, iar intelegerea modului sau de functionare este foarte importanta pentru contabilizarea productiei.
Contul se:
crediteaza cu costul de productie sau cu pretul standard al produselor si productiei neterminate obtinute si cu diferentele de pret aferente;
debiteaza cu costul de productie sau cu pretul standard al produselor sau productiei neterminate iesite din gestiune si cu diferentele de pret aferente;
rulajul creditor reprezinta costul de productie al productiei obtinute in cursul periodei;
rulajul debitor reprezinta costul de productie al productiei iesite in cursul perioadei;
soldul final creditor reprezinta variatia in plus (cresterea) a stocului de produse fata de inceputul perioadei;
soldul final debitor reprezinta variatia in minus (diminuarea) a stocului de produse fata de inceputul perioadei.
1.2.2. Contabilitatea producției în curs de execuție
Producția în curs de execuție este aceea structură a stocurilor (produse, lucrări, servicii) ce se regăsesc în faze intermediare de prelucrare pe diverse mașini, nefiind nici producție finită, nici semifabricat. Aceasta nu a trecut prin toate fazele de prelucrare nefiind supusă probelor tehnologice și recepției finale.
Ea se determină prin inventariere la finele fiecărei perioade de gestiune, iar evaluarea se face la costuri de producție conform documentelor justificative.
Contabilitatea acesteia se conduce cu ajutorul conturilor 331 "Produse în curs de execuție" și 332 "Lucrări și servicii în curs de execuție".
După conținutul economic sunt conturi de stocuri care nu au parcurs toate stadiile de prelucrare fiind neterminate la finele perioadei, iar după funcția contabilă sunt conturi de activ.
Conturile se debitează cu costul de producție al stocului de produse, lucrări și servicii în curs de execuție existent la sfârșitul perioadei, determinat prin inventariere:
% = 711 "Variația stocurilor"
"Produse în curs de execuție"
"Lucrări și servicii în curs de execuție"
Se creditează la începutul perioadei următoare, odată cu scăderea din gestiune a valorii produselor, lucrărilor și serviciilor care reintră în procesul de fabricație (destocare):
711 "Variația stocurilor" = %
"Produse în curs de execuție"
"Lucrări și servicii în curs de execuție"
Soldurile conturilor sunt debitoare și reprezintă valoarea la cost de producție a produselor sau lucrărilor și serviciilor în curs de execuție la sfârșitul perioadei contabile. Înregistrările aferente producției în curs de execuție cu ocazia inventarului de sfârșit de an și continuarea procesului de fabricație în anul următor:
înregistrarea produselor neterminate la sfârșitul anului:
Anul
(N):
331=711”Variatia stocurilor”
Anul (N+l):
destocarea: „Variatia stocurilor”711 = 331
înregistrarea produselor finite: 345 =711”Variatia stocurilor”
Exemplu:
Cu ocazia inventarului de sfârșit de an se constată producția neterminată (in curs) evaluată la 2.000Ron. În anul următor se continuă procesul de fabricație (producție), rezultând produse finite in suma de 3.500Ron.
– înregistrarea produselor neterminate la sfârșitul anului:
Anul (N):
331 = 711 2.000
Anul (N+1):
– destocarea:
711 = 331 2.000
– inregistrarea produselor finite:
345 = 711 2.000
1.2.3 Contabilitatea materiilor prime și a materialelor
Contabilitatea materiilor prime, materialelor și a diferențelor de preț aferente acestora se organizează cu ajutorul următoarelor conturi:
Materii prime
Materii consumabile
Materiale de natura obiectelor de inventar
308 Diferențe de preț la materii prime și materiale
Conturile 301 Materii prime, 302 Materiale consumabile, 303 Materiale de natura obiectelor de inventar, sunt după conținutul economic: conturi de stocuri materiale.
După funcția contabilă sunt conturi de activ.
Se debitează cu valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime și materialelor intrate în întreprindere astfel:
achiziționate de la furnizori:
% =401 Furnizori
Materii prime (408 Furnizori – facturi nesosite)
Materiale consumabile (542 Avansuri de trezorerie)
Materiale de natura obiectelor
de inventar
4426 TVA deductibilă
valoarea taxelor vamale aferente achizițiilor de import:
% = 446 Alte impozite, taxe și varsăminte asimilate
Materii prime
Materiale consumabile
Materiale de natura obiectelor
de inventar
aduse ca aport la capital:
% = 456 Decontări cu asociații privind capitalul
Materii prime
Materiale consumabile
Materiale de natura obiectelor
de inventar
rezultate din donații:
% = 7582 Venituri din donații și subvenții primite
Materii prime
Materiale consumabile
Materiale de natura obiectelor
de inventar
constatate ca plus la inventar:
301 Materii prime = 601 Cheltuiele cu materiile prime 302 Materiale consumabile = 602 Cheltuiele cu materiale consumabile 303 Materiale de natura = 603 Cheltuieli privind materialele de natura
obiectelor de inventar obiectelor de inventar
revenite de la terți:
% =351 Materii prime și materiale aflate la terți
Materii prime
Materiale consumabiie
Materiale de natura obiectelor de inventar
primite de la societăți din cadrul grupului, alte societăți legate prin participații, unitate sau
subunități:
% = 451 Decontări în cadrul grupului
Materii prime 452 Decontări privind interesele de participare
Materiale consumabile 481 Decontări între unitate sau subunități
Materiale de natura obiectelor 482 Decontări între subunități
de inventar
valoarea la preț de înregistrare a produselor reținute și consumate în aceeași unitate:
% = 34x Produse
Materii prime
Materiale consumabile
Materiale de natura obiectelor de
inventar
Se creditează cu valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime și materialelor ieșite din gestiune:
date în consum:
601 Cheltuieli cu materiile prime = 301 Materii prime 602 Cheltuieli cu materiale consumabile = 302 Materiale consumabile
materialele de natura obiectelor de inventar date în folosință:
% = 303 Materiale de natura obiectelor de inventar
603 Cheltuieli privind materialele de
natura obiectelor de inventar 471 Cheltuieli înregistrate în avans
lipsurile la inventar:
601 Cheltuieli cu materiile prime = 301 Materii prime 602 Cheltuieli cu materiale consumabile = 302 Materiale consumabile 603 Cheltiieli privind materialele de natura = 303 Materiale de natura obiectelor de inventar obiectelor de inventar
donații efectuate:
6588 Alte cheltuieli de exploatare = %
Materii prime
Materiale consumabile
lipsuri datorate unor cauze extraordinare (pierderi din calamități):
671 Cheltuieli privind calamitățile și alte = %
evenimente extraordinare 301 Materii prime
Materiale consumabile
Materiale de natura obiectelor de inventar
vândute în starea în care au fost procurate (se trec la mărfuri):
371 Mărfuri = %
Materii prime
Materiale consumabile
Materiale de natura obiectelor de inventar
Exemplu:
trecerea materiilor prime si materialelor in gestiunea de mărfuri:
371 = % 700
301 500
302 200
trimise pentru prelucrare sau aflate în custidie la terți:
351 Materii și materiale aflate la terți = %
Materii prime
Materiale consumabile
Materiale de natura obiectelor de inventar
retrase din aportul la capitalul social:
456 Decontări cu asociații privind capitalul = %
Materii prime
Materiale consumabile
Materiale de natura obiectelor de inventar
Soldurile conturilor sunt debitoare și exprimă valoarea materiilor prime, respectiv a
materialelor existente în gestiune la preț de înregistrare.
Contul 308 Diferențe de preț la materii prime și materiale, după conținutul economic este un cont rectificativ al prețului de înregistrare al materiilor prime și materialelor. Se utilizează atunci când evidența materiilor prime și materialelor se conduce la prețuri standard, evidențiindu-se în cadrul contului diferența dintre prețul standard și costul de achiziție (în plus sau în minus).
După funcția contabilă este un cont bifuncțional.
CAPITOLUL II
DELIMITĂRI ȘI STRUCTURI CONTABILE
PRIVIND MĂRFURILE
Mãrfurile reprezintã o categorie importantä de stocuri, care, în circuitul lor de la producätori pãna la consumatori, generează un volum foarte mare de operații economico-financiare ce se efectueazã prin intermediul unui numãr deosebit de mare agenți economici, cu diferite profiluri de activitate comercială. Astfel, se poate considera cã existã 3 categorii importante de unitãti patrimoniale cu profil comercial și anume: en gros sau cu ridicata, en detail sau cu amãnuntul și mixte.
Unitãtile comerciale en gros sunt cele care asigură desfãșurarea acestei forme de circulatie a märfurilor, efectuănd operatiuni de cumpãrare a bunuribor de consum, in cantiăți mari și foarte mari, de la producätorii și furnizorii interni și externi, precum și de vãnzare a lor in partizi (loturi) mari către alți agenți economici, de regulã cu profil comercial en detail inclusiv de alimentație publicã. Vânzãrile se pot efectua și către alte unitãti patnimoniale, de asemenea, cu profil comercial gros.
Unitățile comerciale cu profil en detail realizează această formă de circulație a mărfurilor efectuând cumpărarea acestor bunuri, de regulã, de la unitățile en gros, dar și de la producătorii și furnizorii interni, in partizi (loturi) mici sau re1ativ mici, precum și vânzarea lor către populație, inclusiv prin unități de alimentație publicã. Märfurile se vãnd in starea in care au fost cumpãrate sau dupã o prelucrare prealabilã in vedere consumului în unități operative special amenajate (restaurante, bufete ș.a.).
Unitätile comerciale mixte efectueaza atât operalii comert en gros, cat și en detail.
Pentru unitatile comerciale amintite anterior este caracristic faptul cä au ca obiect de activitate principal sau complementar atãt cumpãrarea, cat și revânzarea mãrfurilor in scopul obținerii unui profit. Aceste unități desfäoarã, de regulã activități ce se incadreazã in diverse domenii de activitate.
In categoria märfurilor, care au o structurä eterogenä se includ atât bunurile pe care agentul economic le cumpãră vederea vänzarii in starea in care au fost achiziționate, cät și produsele finite transferate de unitãtile producãtoare în magazinele proprii de prezentare și desfacere, precum și acele active circulante materiale de natura materiilor prime, materialelor consumabile, obiectelor de inventar, ambalajebor ș.a. devenite disponibile in cadrul patrimoniului unitäții economice și care vãnd teților așa cum au fost cumpãrate.
In ceea ce privește vãnzarea ultimelor elemente de stocuri amintite mai sus se mentioneaza că, dupã realizarea acestei operații, se inregistrează numai scriptic in debitul contului de marfuri (371), prin corespondență cu creditul conturilor corespunzätoare naturii lor (301, 302, 303, 381 etc.) și nu ocazionează aspecte specifice privind evaluarea și prețurile de înregistrare în contabilitate. Totodatã este justificat sã se aibä in vedere, atunci când este cazul, translocarea diferentelor de preț aferente în creditul sau debitul contubui 378 “Diferente de pret la mărfuri” după cum sunt favorabibe și respectiv nefavorabile, prin corespondență cu debitul sau creditul conturilor de diferente corespunzätoare activelor circulante materiale in cauză (308, 388).
Această modalitate de solutionare contabilã asigurã majorarea, pe de o parte, a cheltuielior și implicit a costului de productie numai cu ceea ce se consumä efectiv pentru obținerea produselor finite, iar pe de alta parte a cheltuielilor privind mărfurile cu sumele ce privesc vãnzarea celorlalte elemente de active circulante materiale.
Organizarea contabilitãții mãrfurilor este influențată într-o anumitã mãsurã de prețul de înregistrare ce se utilizeazã și care, în funcție de categoria în care se încadreazã unitatea patrimonialä și implicit de opțiunea sa, poate fi costul efectiv de achiziție, prețul prestabilit (standard), prețu1 cu amãnuntul sau en gros.
Costul efectiv de achiziție este recomandat in cazul unitãților care comercializeazã un număr relativ redus de sortimente de mãrfuri, cu o frecventã redusã a intrãrilor și ieșirilor, dar in cantitãți mari. Caracteristica de baza a acestei metode constã in evaluarea mãrfurilor și implicit a operațiilor de intrări și ieșiri la prețul efectiv de aprovizionare, care in condițiile actuale este fluctuant, fapt ce crează anumite dificultăți in legăturã cu evaluarea ieșirilor din gestiune.
In situația utilizãrii costului de achiziție ca preț de înregistrare este justificatã crearea în cadrul contului 371 ,,Mãrfuri” a douã conturi analitice, unul pentru prețul de facturare sau de cumpărare (371.01) și celãlalt pentru cheltuielile de transport-aprovizionare și alte consumuri similare (371.02), ambele cu funcția contabilã de activ, insã ultimul cu repartizare lunarã proporționalã cu mărfurile vândute, pe bazã de coeficient mediu. Pentru operațiile de ieșire din patrimoniu, în funcție de specificul și interesele agentului economic, se poate adopta una dintre cele trei metode (C.M.P., F.I.F.O., L.I.F.O.) prezentate in cadrul paragrafului privind evaluarea stocurilor și producției in curs de execuție.
Prețul cu amănuntul sau cel de vânzare en gros se utilizeazã numai in cazul marfurilor, putând fi adoptat de oricare agent economic cu profil comercial, en detail, en gros sau mixt. De altfel, acest preț se justificã in condițiile unui comert cu articole și sortimente numeroase și o frecventã mare a intrãrilor și ieșinilor, precum și în situatia organizării evidenței analitice dupã metoda global-valorica, ceea ce nu exclude posibilitatea utilizãrii lui și in cazul evidentei cantitativ-valorice pe sortimente de märfuni.
Prețul analizat, datoritã modificãrilor cu caracter oarecum frecvent ale prețunilor de cumpãrare, adaosurilor comerciale și altor cauze, se poate reduce sau majora, dupã caz, pe bazã de inventar, atunci cãnd este necesar. Aceastã operație nu contra-vine prevederilor contabile in vigoare întrucãt nu se afecteazã vaboarea de intrare in patnimoniu la costul efectiv de achizitie.
Prețul cu amänuntul sau de vãnzare en gros se stabilește de cätre agentul economic pnin luarea in calcul a unui anumit adaos comercial, posibil de realizat, însã atunci cãnd situatia de pe piațã se schimbã este normal sã se majoreze sau diminueze adaosul comercial și implicit prețul de vãnzare, pe bazã de inventar de schimbare de prețuri, cu inregistrarea corespunzãtoare in contabilitate.
Altfel spus, majorarea sau reducerea pretului cu amãnuntul sau a celui de vãnzare en gros pãna la nivelul costului de achiziție respectã regulile și principiile contabile, find un drept exclusiv al agentului economic care poate lua asemenea decizie atunci cãnd apreciază că este necesar pentru valorificarea in conditii avantajoase a mãrfurilor și pentru evitarea unor riscuri.
In legatură cu prețul de vãnzare cu amãnuntul se impune precizarea cã in cazul agenților economici neplãtitori de TVA (cu cifrã anualã de afaceri sub 1,5 miliarde lei sau care beneficiazã de prevederi legale exprese) el conține, pe lânga elementele cunoscute, și TVA facturatã de furnizori și reprezintã atãt prețul de vãnzare cãtre populație, cat și pretul de evidentã sau de inregistrare in contul de märfuri.
Totodatã, se reține cã pentru märfurile lent și greu vandabile Ia care se impune practicarea unor prețuri de vânzare sub nivelul costului efectiv de achizitie este necesar ca la inventarierea anualã, să se constituie provizioane pentru depreciere.
In legătură cu acest ultim aspect, precum și in ceea ce privește mãrfurile cu perioada de valabilitate expiratã, degradate sau depãșite calitativ și totodatã neimputabile, se menționeză cã, potrivit reglementarilor in vigoare, consiliul de administrație al agentului economic, färã vreo altă aprobare, are competențe sã decidä efectuarea operatiei de declasare și casare.
Prețul de vânzare cu amãnuntul, exclusiv TVA, sau en gros se reflectã in contul de mãrfuri (371) și este format din costul efectiv de achizitie (prețul facturat de furnizor și cheltuielile de transport-aprovizionare) și adaosul comercial.
In ceea ce privește utilizarea prețului cu amãnuntul sau de vãnzare en gros se mentioneazã cã, in activiatea practicã, in vederea respectãrii regulilor generale de evaluare privind intrarea in patrimoniu la costul efectiv de achiziție și totodatã pentru evitarea interpretarilor de naturã fiscalã se considerã că este necesar și totodatã nu contravine reglementarilor in vigoare sã se deschidã douã conturi analitice distincte la contul sintetic 378 ,,Diferente de preț la mãrfuri” și anume:
— 378.01 ,,Diferente de preț la mãrfuri privind cheltuielile de transport-aprovizionare”, cu funcția contabilã de activ și;
— 378.02 ,,Diferente de preț la mãrfuri privind adaosul comercial”, cu functia contabilã de pasiv, conturi asupra cãrora se va reveni ulterior.
Prețul cu amãnuntul sau de vãnzare cãtre populație, exclusiv TVA, se determinã prin adäugarea la prețul de cumparare (facturare) negociat cu furnizorul a adaosului comercial considerat de agentul economic ca fiind posibil de realizat.
La rãndul sãu, pretul cu amanuntul total sau de vãnzare cãtre populație, inclusiv TVA, se calculeazã prin adaugarea la prețul cu amãnuntul amintit anterior a cotei legale de TVA. Acest pret reprezintã prețul de inregistrare in contabilitate a mãrfurilor de cãtre agenții economici care adoptã aceastã variantã de evaluare.
2.1 Metode de organnizare a contabilității mărfurilor
Metodele de organizare a contzabilității mărfurilor sunt :
Metoda inventarului permanent:
Metoda inventarului permanentla cost de achiziție
Metoda inventarului permanent la cost standard
Metoda inventarului permanent la prêt de vânzare
Metoda inventarului intermitent
Metoda inventarului permanent
Metoda inventarului permanent asigură cunoașterea în orice moment a nivelului stocurilor , cu ajutorul conturilor de mărfuri, realizându-se în acest fel un inventar scriptic continuu. In acest sens în contul „Mărfuri” se înregistrează toate operațiile de intrare și ieșire , ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât și valoric.
Determinarea nivelului stocurilor impune ca toate operațiunile de intrare-ieșire să fie evaluate la același tip de preț indiferent care ar fi acesta.
Plecând de la posibilele prețuri de evaluare, metoda inventarului permanent se poate prezenta în mai multe variante:
Inventar permanent la cost de achiziție
Inventar permanent la cost standard
Inventar permanent la preț de vânzare
Metoda inventarului permanent la cost de achiziție
Se caracterizează prin evaluarea stocurilor și mișcării mărfurilor la cost de achiziție care de regulă este fluctuant pentru același sortiment de marfă. Această fluctuație presupune calculul costului de achiziție aferent mărfurilor vândute după anumite procedee și nume:
– procedeul costului mediu ponderat
– procedeul epuizării succesive a stocurilor
Pentru reducerile de preț cu caracter comercial (bonificații, remize, risturne):
Dacă reducerile se acordă la facturarea mărfii, determină reducerea prețului de vânzare la furnizor, respectiv a costului de achiziție la client. In consecință, furnizorul va reflecta în creditul contului 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor” prețul de vânzare redus, iar clientul în debitul contului 371 „Mărfuri” costul de achiziție redus.
Dacă reducerile se acordă ulterior facturării, se consideră o cheltuială de exploatare la furnizorii care le acordă, reflectându-se cu ajutorul contului 658 „Alte cheltuieli de exploatare” și un venit din exploatare la clientul care le primește, reflectându-le cu ajutorul contului 758 „Alte venituri din exploatare.”
Metoda inventarului permanent la cost standard
Metoda se poate aplica în condițiile unei relative stabilități a prețurilor, astfel încât, înainte de corectarea cu diferențele, costul standard al mărfii ieșite să aibă o valoare informațională ( fiind foarte apropiat de costul efectiv de achiziție).
Principiile metodei
evaluarea stocurilor, intrărilor și ieșirilor de mărfuri la cost standard ( prestabilit pe baza prețurilor perioadei precedente).
Periodic costul standard se actualizează în funcție de evoluția reală a prețurilor.
– calculul și înregistrarea diferenței între costul standard
și costul de achiziție efectiv atât pentru stocuri cât și pentru intrări și ieșiri
Metoda inventarului permanent la preț de vânzare
Principii
Evaluarea stocurilor, intrărilor și ieșirilor de mărfuri se face la preț de vânzare; prețul de vânzare include costul de achiziție și marja brută.
Consecință: deoarece evaluarea mărfurilor se face la preț de vânzare, unitatea are datoria să calculeze și să înregistreze diferența dintre prețul de vânzare și costul de achiziție, adică marja brută aferentă mărfurilor intrate, ieșite și rămase în stoc.
Această metodă este agreată de 80% din întreprinderile cu mănuntul și de alimentație publică din România deoarece a fost practicată în perioada existenței economiei planificate și centralizate, când prețul de vânzare se caracteriza prin unicitate și caracter fix pentru același sortiment de marfă. De aceea era posibilă aplicarea ei în condițiile organizării unei contabilități analitice global-valorice pe gestiune.
In prezent, opiniem că metoda prezintă nenumărate dezavantaje și în plus permite fie încălcarea unor principii contabile, fie denaturarea situației patrimoniale și a rezultatului aferent vânzării.
Astfel, prețul de vânzare la care se evaluează marfa la intrarea în patrimoniu nu mai este de actualitate la vânzare ei. Evident, întreprinderea poate vinde marfa la prețul de vânzare al pieții. Dar, atunci prețul de vânzare la care s-a evaluat marfa devine un simplu preț de înregistrare fără valoare informațională. Și în plus se naște întrebarea: „De ce mi calculez un preț dacă la vânzare practic altul?”
Nu este posibilă aplicarea metodei în condițiile unei contabilități analitice global-valorice, pe gestiune. Aceasta deoarece prețul de cumpărare al aceleiași mărfi se diferențiază în funcție de calea de intrare a ei și perioada intrării. Deși procentul de marjă se menține plecând de la prețuri de cumpărare diferite, prețul de vânzare va fi diferit pentru același sortiment de marfă. In acest caz, în lipsa unei contabilități analitice cantitativ-valorice, cine va hotărî ce cantitate se vinde la un preț și ce cantitate la alt preț?
Multe întreprinderi reevaluează marfa rămasă în stoc la prețul de vânzare al ultimului lor intrat. Astfel se încalcă principiul „costului istoric”, conform căruia marfa iese din patrimoniu la valoarea la care a intrat. Și, în plus, marfa nu a fost supusă un ei prelucrări suplimentare pentru a-i adăuga sau scădea din valoare. Se încalcă și principiul prudenței conform căruia plusvaloarea nu se înregistrează în contabilitate.
c) In situația în care se descarcă gestiunea pentru mărfurile vândute global-valoric pe bază de monetar din vânzări, este posibilă denaturarea rezultatului și a situației patrimoniale. Astfel, dacă marfa s-a vândut la ultimul preț de vânzare calculat și acesta este și cel mai mare, în situația vânzării întregii cantități existente în întreprindere, soldul contului „Mărfuri” n-ar fi zero ci creditor. Calculând marja aferentă vânzării pe baza unui coeficient aplicat la suma încasată pe bază de monetar se denaturează și costul de achiziție al mărfii vândute și implicit rezultatul din exploatare.
In consecință, există nenumărate argumente pentru renunțarea la această metodă. Evident, orice altă variantă a metodei inventarului permanent reclamă o contabilitate analitică cantitativ-valorică pe sortiment de marfă, lucru imposibil în condițiile inexistenței un ei rețele de calculatoare în punctele de vânzare.
Contabilitatea analitică a mărfurilor
In vederea determinării costului de achiziție al mărfurilor vândute și a nivelului stocurilor pe structurile impuse de obiectivele de gestiune, este necesară organizarea unei contabilități analitice.
In principiu această contabilitate este un atribut al gestiunii interne, dar din motive legate de menținerea și controlul integrității patrimoniale a fost transferată în contabilitatea financiară.
In consecință, în cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitică a stocurilor, respectiv a stocurilor de mărfuri și ambalaje, se poate organiza, în funcție de specificul activității, după una din metodele:
a) Metoda cantitativ-valorică, pe sortimente de mărfuri, care se realizează cu ajutorul fișelor de cont analitice, pentru valori materiale, deschise pe fiecare sortiment de marfă. Cuprind: data, explicația, cantitățile intrate/ieșite și stocul rămas după fiecare operațiune și valorile corespunzătoare (debit, credit, sold) precum și prețul unitar pentru fiecare mișcare a mărfii.
Intrările se completează pe baza notelor de recepție și constatare de diferențe, iar ieșirile, pe baza facturilor. Valoarea de intrare a mărfii ieșite se calculează prin metodele permise de Legea contabilității (cost mediu ponderat, FIFO sau LIFO).
Permite practicarea de către agentul economic a metodei inventarului permanent la cost de achiziție. Se poate aplica cu ușurință numai la întreprinderile „en gros”
Dă posibilitatea realizării unei imagini fidele a patrimoniului (respectiv a situației mărfurilor) și determinării unui rezultat din vânzarea mărfurilor corect.
Metoda cantitativ-valorică permite un control al gestiunilor prin punctaj periodic între cantitățile de marfă înregistrate în fișele de magazie și cele din fișele de cont analitice de la contabilitate.
b) Metoda global-valorică pe gestiune se realizează cu ajutorul fișelor de cont pentru operații diverse deschise pe gestiuni. Acestea cuprind numai date valorice: valoarea mărfurilor intrate (debit) ieșite (credit) și a stocului (sold) care se înregistrează pe baza documentelor centralizatoare: „Recapitulația mărfurilor și ambalajelor primite în ziua de..-„ și „Centralizatorul vânzărilor zilnice….”
Deși permite aplicarea unei singure metode de contabilizare a stocurilor și operațiilor cu mărfuri și nume metoda inventarului intermitent, se practică și de către agenții economici care aplică metoda inventarului permanent la preț de vânzare cu sau fără TVA. Respectiv unități cu amănuntul și de alimentație publică.
În aceste condiții nu se asigură redarea unei imagini fidele a situației mărfurilor și determinarea unui rezultat corect din vânzarea mărfurilor.
Metoda inventarului intermitent
Caracterizare
Metoda inventarului intermitent se poate aplica la întreprinderile mici și mijlocii și presupune stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la finele perioadei.
Valoarea ieșirilor de mărfuri se determină conform relației:
Costul de = Valoarea + Valoarea – Valoarea
achiziție a stocului intrărilor stocului
mărfurilor inițial final
vândute
(Camv) (Si) (I) (Sf)
sau altfel corelate elementele:
Cmv = I + (Si – Sf)
Relația Si – Sf semnifică variația stocurilor.
Când Sf < Si, Camv este mai mare decât costul de achiziție l intrărilor (Camv = I + Si – Sf) și exprimă o diminuare de stoc.
Când Sf > Si, Camv este mai mic decât costul de achiziție al intrărilor periodei (Camv = I + Si – Sf) și exprimă o majorare de stoc.
Generalizând relația se poate prezenta :
Camv = I + Variația stocurilor
2.2 Contabilitatea sintetica și analitică a mărfurilor la preț cu amănuntul
Contabilitatea circulatiei mãrfurilor atãt en gros, cat și en detail se organizeazã cu ajutorul a douã conturi sintetice de gradul I, 371 ,,Mãrfuri” și 378 ,,Diferente de preț la mãrfuri, care constituie grupa 37 ,,Mãrfuri” din cadrul clasei a 3-a ,,Conturi de stocuri și producție in curs de execuție”.
Contul 371 ,,Märfuri” este de activ și reflectã in debit și, de asemenea, in credit, prețul de inregistrare aferent atãt mãrfurilor intrate și respectiv ieșite în și din gestiune, cat și al celor reflectate numai scriptic la intrãri și ieșiri.
Contul analizat se debiteazä prin creditul conturilor care corespund modalitãtilor de intrare a mãrfurilor în patrimoniu și anume:
— 401 “Furnizori”, 408 “Furnizori — facturi nesosite” și 542 “Avansuri de trezorerie”, pentru achiziționãri de la terți cu decontare ulterioarã și respectiv din avansuri spre decontare;
— 357 ,,Mãrfuri aflate la terti” și 401 ,,Furnizori”, cu valoarea mãrfurilor aduse din pãstrare sau custodie de la terți și respectiv cu cheltuielile de transport-aprovizionare și de prelucrare pentru acestea in cazul utilizärii costului efectiv de achiziție ca preț de inregistrare;
— 301 “Materii prime, 302 ’’Materiale consumabile”, 381 ,,Ambalaje” ș.a., pentru vänzarea unor asemenea active circulante materiale in starea in care au fost achiziționate (ca atare);
— 345 ,,Produse finite”, in cazul transferãrii produselor finite obținute, din activitatea de exploatare, in magazinele proprii de prezentare și desfacere;
607 ,,Cheltuieli privind mãrfurile” și 7582 ,,Venituri din donații și subvenții primite”, pentru mãrfurile constatate in plus la inventariere și respectiv primite Cu titlu gratuit;
— 446 ,,Alte impozite, taxe și vãrsãminte asimilate”, pentru taxele vamale aferente marfurilor importate;
— 378 « Diferente de pret la mãrfuri « și 4428 ,,TVA neexigibilã”, cu adaosul comercial și TVA aferentä prețului cu amànuntul corespunzãtoare intrãrilor in gestiune, in cazul in care acest pret este cel de inregistrare ș.a.
Contul 371 ,,Mãrfuri” se crediteazà ca urmare a ieșirilor din gestiune, prin debitul conturilor ce corespund cãilor sau modalitãtilor de ieșire din patrimoniu, dupã cum urmeaza:
— 607 ,,Cheltuieli privind mșrfuriLe”, pentru vânzãri;
— 671 ,,Cheltuieli privind calamitãtile și alte evenimente extraordinare”, cu lipsurile din calamităti;
— 357 ,,Mãrfuri aflate la terți”, in situația trimiterii sau lãsãrii de mărfuri in pãstrare sau in consignație la terți;
4511 ,,Decontãri in cadrul grupului” și 4521 ,,Decontãri privind interesele de participare”, cu prețul de inregistrare aferent mărfurilor livrate societãtilor din cadrul grupului și respectiv altor societãți legate de participații;
— 378 ,,Diferențe de preț la mãrfuri” și 4428 “TVA neexigibila”, cu adaosul comercial și TVA aferentã prețului cu amanuntul, ambele corespunzătoare mãrfurilor ieșite din gestiune, atunci cãnd evidenta este organizatã la acest pret ș.a.
Soldul contului 371 ,,Mãrfuri poate fi debitor, reprezentãnd prețul de inregistrare (costul efectiv de achizitie sau pretul prestabilit sau prețul de vãnzare cu amãnuntul sau en gros) aferent mãrfurilor existente in patrimoniu la sfârșitul perioadei de gestiune.
Soldul contului in cauzä, in funcție de prețul de înregistrare utilizat, necesitã anumite corectäri in vederea stabilirii valorii nete ce se înscrie in activul bilanțului contabil, intr-un post distinct existent in grupa activelor circulante, așa cum se prezintã in continuare.
a. In cazul utilizãrii costului efectiv de achizitie:
Prețul de inregistrare +
Valoarea netã = Cheltuielile de transport-aprovizionare
Provizioanele pentru depreciere
unde:
cheltuielile de transport-aprovizionare reprezintã soldul debitor al contului analitic deschis in acest scop La contul 371 ,,Mãrfuri”;
-provizioanele pentru depreciere sunt reprezentate de soldul creditor al contului 397 “Provizioane pentru deprecierea mărfurilor"
credi — provizioanele pentru depreciere sunt reprezentate de soldul tor al contului 397 ~Provizioane pentru deprecierea mãrfurilor”.
b. In situatia folosirii pretului prestabilit (standard):
Prețul de înregistrare +
Valoarea netã = Diferentele de preț la mãrfuri –
Provizioanele pentru depreciere
unde:
— diferențele de preț în plus sau în minus la mãrfuri sunt stabilite sub forma soldului debitor și respectiv creditor la contul cu aceeași denumire și simbolul 378.
c. Atunci când se utilizeazã pretul cu amãnuntul, sau en gros, inclusiv TVA:
Prețul de inregistrare –
Adaosul comercial +
Valoarea netã = Cheltuielile de transport~aprovizionare –
TVA neexigibila –
Provizioane pentru depreciere
unde:
— adaosul comercial reprezintã soldul creditor al contului 378 “Diferente de preț la mãrfuri sau 378.02 ,,Diferențe de pret la mãrfuri privind adaosul comercia1”, dupä caz;
— cheltuielile de transport-aprovizionare sunt cumulate, in debitul contului 371 “Märfuri”, cu prețul facturat de furnizor sau sunt reprezentate de soldul debitor al contului analitic 378.01 ,,Diferente de preț la märfuri privind cheltuielile de transport-aprovizionare”, dupã caz;
— TVA neexigibilã se referã la soldul creditor al contului cu aceeași denumire și simbolul 4428.
In cazul in care pretul de inregistrare este cel de vãnzare en gros sau cu amänuntul, ambele färã TVA, se reține cä, in comparație cu varianta utilizării prețului cu amänuntul sau en gros inclusiv TVA (lit. b), aceastã taxã nu se ia in calcul cu prilejul determinarii valorii contabile nete.
In cadrul contului 371 ,,Mãrfuri” este necesar sã se organizeze evidența analiticã global valoric pe unitati de desfacere en detail și la nivelul depozitelor sau gestiunilor de vãnzare en gros, iar pentru acestea din urmã se conduce in plus evidența cantitativ-valoricä pe feluri sau articole de mãrfuri.
Contul 378 “Diferențe de preț la mărfuri” este rectificativ, bifuncțional, iar conținutul lui este influentat de prețul de inregistrare utilizat pentru märfuri.
Astfel, atunci cãnd se adoptã prețul standard, el se utiiizeazã în mod similar cu celelalte conturi de diferente de preț.
In cazul in care prețu1 de inregistrare este cel cu amãnuntul sau cel de vãnzare en gros, contul 378 ,,Diferente de preț la mãrfuri” funcționeazä ca un cont de pasiv și reflectã numai adaosul comercial, în credit pentru mãrfurile aprovizionate, iar în debit pentru märfurile ieșite din patrimoniu.
In situatia utilizãrii in activitatea practicã a celor douã conturi analitice amintite anterior, contul 378 “Diferențe de preț la mãrfuri” are conținut și corespondente specifice, ceea ce se poate observa prin prezentarea continutului fiecãruia din cele douã conturi analitice amintite anterior.
Contul analitic 378.01 ,Diferențe do preț 1a mărfuri privind cheltuielile de transport-aprovlzlonare” este de activ, rectiñcativ și og1indește in debit cheltuielile de transport, incãrcare, descãrcare, recepție, taxe vamale, comisioane ș.a. pe care le ocazioneazã mãrfurile ce se achizitioneazã de la terți, in corespondențã cu creditul conturilor corespunzätoare modalitãtilor de efectuare a lor și anume: 401 ,,Furnizori”, pentru cele facturate atãt de furnizorii de marfuri, inclusiv pierderile normale pe timpul transportului (suportate de beneficiar), cat și de unitãțile de profil, 542 ,,Avansuri de trezorerie”, cu ceea ce se p1ãtește din avansuri spre decontare, 446 ,,Alte impozite, taxe și varsãminte asimilate”, cu taxele vamale aferente märfuribor importate ș.a.
In creditul contului analizat se reflectã cheltuielile de transport-aprovizionare aferente màrfurilor ieșite din patrimoniu, in corespondențã cu debitul conturilor: 607 ,,Cheltuieli privind mãrfurile”, pentru vãnzãri, 6582 ,,Donații și subvenții acordate” și 671 ,,Cheltuieli privind calamitäțile și alte evenimente extraordinare”, respectiv, in cazul donațiilor, lipsurilor neimputabile și pierderilor din calamitãți ș.a. Sumele care se înscriu in credit se stabibesc pe bazã de coeficient mediu, ce se calculeazã in mod obișnuit, cu sume cumulate de la inceputul anului.
Soldul contului analitic prezentat este debitor și reprezintä cheltuielile de transport-aprovizionare aferente mărfurilor existente in stoc la sfârșitul perioadei de gestiune.
Contul analitic 378.02 ,,Diferențe de preț la märfuri privind adaosul comerclal” este rectificativ, cu functia contabilä de pasiv, inregistrând in credit adaosul comercial aferent märfuribor intrate in patrimoniu, in corespondentã cu debitul contului 371. ,,Märfuri”. În debitul säu se oglinde~te adaosul comercial corespunzãtor mãrfurilor ieșite din patrimoniu, in corespondențã cu creditul contubui 371 ,,Mãrfuri”, adaos care se determina pe bazã de coeficient mediu de repartizare, ce se calculeazä dupã formula:
Soldul inițial de la contul 378.02 + Rulajul creditor cumulat de la începutul
Coeficient anului, aferent contului 378.02
de =
repartizare Soldul inițial de la contul371 + Rulajul debitor, cumulat de la
începutul anului aferent contului 371
a. Datele privind contul de mãrfuri, de la numitorul fracției, nu conțin TVA, fapt pentru care se impune ca in prealabil sã se diminueze fiecare element in cauzã cu suma aferenta, folosindu-se cota de 15,966% care se aplicã la prețul de vãnzare total, inclusiv
TVA.
Acest calcul se poate efectua și prin diminuarea prețului de vãnzare total, inclusiv TVA, cu taxa neexigibila aferentã, care se determinã astfel: Soldul initial creditor de la contul 4428 + Total rulaj creditor cumulat de la inceputul anului de la ace1ași cont.
b. Coeficientul de repartizare care se determinã se înmulțește cu valoarea mãrfurilor existente in stoc la sfârșitu1 lunii de referințã și evaluate la prețul de vãnzare, exclusiv TVA neexigibila, obținãndu-se adaosul comercial aferent acestor mãrfuri, sumã care va constitui soldul creditor, de la sfärșitul lunii pentru care se face calculul, al contului de diferente de preț la mãrfuri privind adaosul comercial (378.02).
c. Suma astfel obținutã se deduce din soldul creditor al contului 378.02 ,,Diferențe de preț la märfuri privind adaosul comercial, existent inaintea operației de repartizare, determinãndu-se adaosul comercial aferent mãrfurilor vãndute, care se inscrie in debitul acestui cont și credituL contului 371 ,,Märfuri”, cu prilejul descãrcarii gestiunii pentru ieșirile din cursul perioadei, cãnd se debiteazã in plus conturile: 607 ,,CheLtuieli privind mãrfurile”, pentru costul de achiziție și 4428 ,,TVA neexigibila~, cu taxa aferentä, ambele elemente corespunzãtoare mărfurilor ieșite din gestiune.
Agenții economici cu cifrã de afaceri de pãnã la 1,5 miliardc lei sunt scutiti de plata TVA, fapt pentru care TVA aferentã mãrfurilor aprovizionate de la terții plãtitori de TVA se include in costul de achiziție al mãrfurilor, iar cu prilejul descãrcãrii gestiunii pentru mãrfurile ieșite din patrimoniu nu se mai are în vedere aceastã taxã, atãt sub aspectul determinärii coeficientului de repartizare al adaosului comercial, cat și in ceea ce privește utilizarea contului 4428 ,,TVA neexigibilã”.
Soldul contului 378.02 ,,Diferente de preț Ia mãrfuri privind adaosul comercial” este creditor și reprezintã adaosul comercial aferent mãrfurilor existente in stoc la sfârșitul perioadei de gestiune, care se stabilește așa cum s-a prezentat anteriot.
În ceea ce privește organizarea contabilitäții mãrfurilor se reține și faptul cã la inventarierea anuală se poate. constata deprecierea unora dintre ele, cum este cazul celor lent și greu vandabile, stabilindu-se o valoare de utilitate mai micä decât costul efectiv de achiziție. Pentru diferența de valoare în minus se constituie provizioane, care se inregistreazã în creditul contului 397 ,,Provizioane pentru deprecierca märfurilor”, in corespondențã cu debitul contului 6814 ,,Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru deprecierea activelor circulante~.
Contul 397 ,,Provizioane pentru deprecierea mãrfurilor se debiteazä in exercitiile care urmeazã celui in care s-a creditat,în mãsura ieșirii din patrimoniu a mãrfurilor pentru care s-au constituit provizioanele sau in cazul in care deprecierea nu s-a produs sau a fost mai mica decãt cea preconizatä, creditându-se contul 7814 ~Venituri din provizioane pentru deprecierea actvităților circulante~.
Soldul contului analizat poate fi creditor atunci când unitatea are in stoc mãrfuri depreciate pentru care a constituit provizioane.
2.3. Documente specifice contabilității mărfurilor
CHITANȚĂ
Formular cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare.
Tipărit în carnete cu câte 100 de file.
Servește ca:
document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casierie;
document justificativ de înregistrare în Registrul-jurnal de încasări și plăți și în contabilitate.
Se întocmește în două exemplare, pentru fiecare sumă încasat, de către contribuabilul sau casierul numit și se semnează de acesta pentru primirea sumei.
Circulă la depunător (exemplarul 1). Exemplarul 2 rămâne în carnet, fiind folosit ca document de verificare a operațiunilor efectuate în Registrul-jurnal de încasări și plăți.
Se arhivează, după utilizarea completă a carnetului (exemplarul 2.)
FACTURA
SI FACTURA FISCALA
Formular cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare.
Tipărit în blocuri cu câte 150 de file, formate din 50 de seturi cu câte 3 file în culori diferite: albastru
-exemplarul 1, roșu-exemplarul 2, verde –exemplarul 3.
Servește ca:
document de bază căruia se întocmește documentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate;
document de însoțire a mărfii pe timpul transportului;
document de încărcare în gestiunea primitorului;
document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului.
Se întocmește, manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, în 3 exemplare, la livrarea produselor și a mărfurilor la executarea lucrărilor și la prestarea serviciilor, pe baza dispoziției de livrare, a avizului de însoțire a mărfii sau a altor documente care atestă executarea lucrărilor și prestarea serviciilor și se semnează de emitent.
Atunci când factura nu se poate întocmi în momentul livrării din cauza unor condiții obiective și cu totul excepționale, produsele și mărfurile livrate sunt însoțite pe timpul transportului de avizul de însoțire a mărfii. In vederea corelării documentelor de livrare, numărul și data avizului de însoțire a mărfii se înscriu în formularul de factură.
Circulă:
exemplarul 1 la cumpărător;
exemplarul 2 la desfacere;
exemplarul 3 pentru înregistrarea în contabilitate
MONETAR
Formular cu regim special de tipărire și numerotare.
Formularul este tipărit în carnete cu câte 100 file.
Servește ca:
document justificativ pentru evidențierea la sfârșitul zilei a numerarului existent în casieri, corespunzător mărfurilor comercializate;
document justificativ de înregistrare în contabilitate;
document justificativ pe baza căruia se predă contribuabilului numerarul încasat prin casă de către casier, respectiv de către vânzător.
Monetarul se utilizează numai în cazul vânzării mărfurilor cu amănuntul.
Potrivit reglementărilor în vigoare, în condițiile utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma înscrisă în monetar trebuie să corespundă cu suma din registrul de casă emis de aceste aparate, inclusiv cu suma înregistrată de mână în registrul de casă, în cazul defectării aparatelor de marcat electronice fiscale.
Valoarea înscrisă în monetar trebuie să corespundă cu valoarea înscrisă în raportul de gestiune.
2. Se întocmește în două exemplare de către casier sau de către
persoana împuternicită, la sfârșitul zile, prin inventarierea numerarului pe categorii de bancnote și de monede.
Circulă:
-exemplarul 1 pentru înregistrarea în Registrul-jurnal de încasări și plăți;
-exemplarul 2 rămâne în carnet.
NOTA DE RECEPTIE SI CONSTATARE DE DIFERENTE
Format A4, X4 tipărite pe ambele fețe, în blocuri de 150 file
Servește ca:
document pentru recepția bunurilor aprovizionate;
document justificativ pentru încărcarea în gestiune
act de probă în litigiile cu cărăușii și furnizorii, pentru diferențele constatate la recepție;
document justificativ de înregistrare în contabilitate;
Se folosește ca document distinct de recepție în cazul;
bunurilor materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoțire a mărfii, care fac parte din gestiuni diferite;
bunurile materiale primite spre prelucrare în custodie sau în păstrare;
bunuri materiale procurate de la persoane fizice ;
bunurilor materiale care sosesc neînsoțite de documente de livrare;
bunuri materiale care prezintă diferențe la recepție;
mărfurilor intrate în gestiune la care evidența se ține la preț de vânzare cu amănuntul sau en gros;
In cazurile menționate mai sus, precum și pentru materialele nestocate a căror valoare se înregistrează direct pe cheltuieli, recepția și încărcarea în gestiune se fac pe baza documentului de livrare care însoțește transportul (factura, avizul de însoțire a mărfii etc.).
Se întocmește în 2 exemplare, potrivit prevederilor legale, la locul de depozitare sau în unitatea cu amănuntul, după caz, pe măsura efectuării recepției. In situația în care la recepție se constată diferențe. Nota de recepție și constatare de diferențe se întocmește în 3 exemplare de către comisia de recepție legal constituită.
In cazul când bunurile materiale sosesc în tranșă se întocmește câte un formular pentru fiecare tranșă, care se anexează apoi la factură sau la avizul de însoțire a mărfii.
Datele de pe verso formularului nu se completează decât Atunci când se constată diferențe la recepție
DISPOZITIE DE LIVRARE
Format A5 tipărit pe ambele fețe, în blocuri a 100 file.
servește :
document pentru eliberarea din magazie a produselor, mărfurilor sau a altor valori materiale destinate vânzării;
document justificativ de scădere din gestiunea magaziei predătoare;
document de bază pentru întocmirea avizului de însoțire a mărfii sau a facturii, după caz.
Se întocmește în 2 exemplare de către serviciul desfacere.
Circulă:
la magazie, pentru eliberarea produselor, mărfurilor sau a altor valori materiale și pentru înregistrarea în evidența magaziei, semnându-se de către gestionarul predător pentru cantitățile livrate (ambele exemplare;
la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităților livrate în evidențele acestuia și pentru întocmirea avizului de însoțire a mărfii sau facturii, după caz (exemplarul 2).
Se arhivează:
la magazie (exemplarul 1);
la compartimentul desfacere (exemplarul 2)
JURNAL PENTRU CUMPARARI
Format X4, tipărit pe ambele fețe în carnete a 50 și 100 file.
Servește ca:
jurnal auxiliar pentru înregistrarea cumpărărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii;
document de stabilire lunară a taxei pe valoarea adăugată deductibilă;
document de control al unor operații înregistrate în contabilitate.
Se în tocmește într-un singur exemplar, având paginile numerotate, în care se înregistrează zilnic, fără ștersături și spații libere, elementele necesare pentru determinarea corectă a taxei pe valoarea adăugată deductibilă.
Se întocmește un jurnal separat pentru cumpărări de bunuri și servicii pentru nevoile firmei și, separat, pentru cumpărări de bunuri (mărfuri) care se vând ca atare.
Acest jurnal se completează la compartimentul financiar-contabil pe baza documentelor tipizate privind cumpărările de valori materiale sau de prestări servicii.
Circulă:
la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea sumelor înscrise în conturi și a respectării dispozițiilor legale referitoare la taxa pe valoare adăugată. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
JURNAL PENTRU VÂNZARI
Format X4, tipărit pe ambele fețe, în carnete a 100 file.
l. Servește ca:
jurnal auxiliar pentru înregistrarea vânzărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii:
document de stabilire lunară a taxei pe valoare adăugată colectată;
document de control al unor operații înregistrate în contabilitate.
Se întocmește într-un singur exemplar având paginile numerotate, în care se înregistrează zilnic sau lunar, după caz fără ștersături și spații libere, elementele necesare pentru determinarea corectă a TVA colectată datorată.
Acest jurnal se completează la compartimentul financiar-contabil pe baza documentelor tipizate comune și specifice (facturi sau documente înlocuitoare) privind vânzările de valori, materiale sau prestări de servicii, precum și pe baza Borderoului de vânzare (încasare) din ziua de……
Circulă;
– la compartimentul financiar contabil pentru verificarea sumelor înscrise în conturi și a respectării dispozițiilor legale referitoare la taxa pe valoarea adăugată.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
CAPITOLUL III
PARTICULARITĂȚI ALE CONTABILITĂȚII MĂRFURILOR
LA APEMIN BAILE LIPOVA S.A.
Apemin Baile Lipova S.A. a fost infiintata in anul 1994 si este situata in Lipova, judetul Arad.
Cu un efectiv de peste 50 angajati, Apemin Baile Lipova S.A. produce si comercializeaza o gama large de ape minerale si bauturi racoritoare.
Produsele si serviciile firmei au ca piata principala de desfacere: Romania.
Clientii sunt firme importante de pe plan local si national. Compania inregistrand cresteri de peste 10% numai in ultimul an. Personalul companiei este pregatit in mod constant in traininguri organizate .
CAZUL INVENTARULUI PERMANENT
Pozitia financiara a intreprinderii conform bilantului se prezinta astfel:
ACTIV
301 „materii prime” 70000
371 „marfuri” 18000
411 „clienti” 4000
5121”conturi la banci in lei” 11000
PASIV
1012 „capital social” 83000
1068 „alte erzerve” 5000
401 „furnizori” 15000
În cursul perioadei de gestiune au loc următoarele operații privind mărfurile, așa cum rezulta din jurnalul pentru cumpărări:
La data de 1 februarie 2009 se achizitioneaza marfuri conform facturii numarul 1 din data de 1 aprilia 2002 de la S.C. NATURR S.R.L., cu un adaos comercial de 40%+TVA aferent 19%.
Operatia este inregistrata conform notei contabile numarul 1 din 1 aprilie 2002.
% = 401”Furnizori” 16660
371”Marfuri” 14.000
4426”TVA ded.” 2660
b. Se inregistreaza diferenta pana la pretul cu amanuntul:
371”Marfuri” = % 8260
378”Dif. de pret la mf.” 5600
4428”TVA neexigibil” 2660
S-au vândut mărfuri cu plata în numerar, așa cum rezulta din jurnalul pentru vânzări:
Valoarea mărfurilor vândute ( inclusiv TVA ) 14.000 lei
Din care: TVA 14.000/1.19*19% 2.235,30 lei
Valorea la preț de vânzare fără TVA 11.764,70 lei
5311 ,, Casa în lei “ =% 14.000 lei
707 ,, Venituri din vânzarea mărfurilor “11.764,70 lei
4427 ,, TVA colectata “ 2.235,30 lei
Descărcarea la sfârșitul lunii a gestiunii, cu valoarea mărfurilor, vândute presupune calcule si înregistrări:
determinarea coeficientului mediu de diferente de preț ( adaos comercial)
k = TSC ct.378/ TSD ct.371 – TSC ct.4428 x 100 = 5.500/27.500 x 100 = 20% *
determinarea diferenței de preț aferente mărfurilor în stoc (⌂s ) aplicarea cotei procentuale de diferente ( k ) asupra valorii mărfurilor ramase în stoc ( sold final cont 371 – sold final cont 4428)
⌂s = (18.725 – 2.989,70 ) x 20/100 = 15.735,29 x 20/100 = 3.147,06 lei
determinarea diferenței de preț ( adaos comercial ) aferent mărfurilor vândute ( ⌂v ):
⌂v = TSC ct.378 – ⌂s = 5.500 – 3.147,06 = 2.352,941lei
calculul costului mărfurilor vândute:
14.000 – ( 2.235,30 + 2.352,94 ) = 9.411, 24lei
Articolul contabil va fi următorul:
% = 371 ,, Mărfuri “ 14.000 lei
4428 ,, TVA neexigibilă ” 2.235,30lei
378 ,, Diferente de preț la mărfuri “ 2.352,94lei
607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “ 9.411,76lei
După aceste înregistrări, soldul contului de mărfuri 18.725.000 lei reprezintă valoarea la preț de vânzare inclusiv TVA, a mărfurilor în stoc. Controlul gestionar presupune inventarierea mărfurilor si compararea totalului valorii inventarului, adică soldul faptic, cu soldul scriptic al contului de mărfuri, rezultând fie minus, fie plus de inventar la preț cu amănuntul, inclusiv TVA.
Pentru un calcul cât mai corect este indicat ca atât la numărătorul cât si la numitorul acestui raport sa se ia în considerare soldul inițial la 01.01 si rulajul creditor/debitor pe perioada de la 01.01 până la sfârșitul perioadei de calcul.
Pentru înregistrarea plusului de inventar este necesar sa se determine adaosul comercial, cât si TVA- ul aferent acestui plus si, prin scăderea acestor elemente se afla valoarea la preț de cumpărare a mărfurilor constatate în plus cu care se vor diminua cheltuielile privind mărfurile.
Exemplu: Se considera ca în urma inventarului s-a stabilit totalul faptic de 18.735 lei. Deci:
Sold faptic 18.735 lei
Sold scriptic 18.725 lei
Plus de inventar ( în preț de vânzare, inclusiv TVA ) 10 lei
TVA = 10/1.19×19% = 1.597 lei 1.597 lei
Plus de inventar la preț fără TVA 8.403 lei
Adaos comercial = ( 8.403 x 20 )/100=1.681 lei 1.681 lei
Costul mărfurilor în plus 6.722 lei
371 ,, Mărfuri “ = % 10.000 lei
378 ,, Diferente de preț la mărfuri “ 1.681 lei
4428 ,, TVA neexigibilă “ 1.597 lei
707 ,, Venituri privind mărfurile “ 6.722 lei
In cazul minusurilor de inventar neimputabile, articolul contabil va fi cel anterior, doar inversat, adică:
% = 371 ,, Mărfuri “ 10.000 lei
378 ,, Diferente de preț la mărfuri “ 1.681 lei
4428 ,, TVA neexigibilă “ 1.597 lei
607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “ 6.722 lei
In cazul minusurilor imputabile, alături de înregistrarea de mai sus, efectuata pentru descărcarea contului de mărfuri cu valoarea lipsei, se va întocmi, pentru imputarea lipsei, următorul articol contabil:
461 ,, Debitori diverși “ = % 10.000
7711 ,, Venituri din despăgubiri si penalități “ 8.403
4427 ,, TVA colectata “ 1.597
Pentru regularizarea taxei pe valoare adăugată se efectuează înregistrarea:
% = 4426 ,, TVA deductibila “ 2.660 lei
4427 ,, TVA colectata “ 2.235,30 lei
4424 ,, TVA de recuperat 424,70 lei
Observație: Conturile 607 ,, Cheltuieli privind mărfurile ” si 707 ,, Venituri din vânzarea
mărfurilor “ se închid pe seama contului de rezultate 121 ,, Profit si pierdere “.
Exemplu nostru se refere la comerțul cu amănuntul si întrucât evidenta acestor gestiuni se ține global valoric, la nivel de unitate, este necesara folosirea prețului de vânzare cu amănuntul, inclusiv TVA ca preț de înregistrare. În aceasta situație pentru considerentele mai înainte prezentate, se folosesc conturile 4428 ,, TVA neexigibila “ si 378 ,, Diferente de preț la mărfuri “
In condițiile practicării metodei ,, inventarului intermitent “, mărfurile se înregistrează direct pe cheltuieli în momentul aprovizionării, evident evaluându-se la prețul efectiv de cumpărare, astfel ca nu mai este necesara folosirea pentru scopul arătat mai înainte a conturilor 4428 ,, TVA neexigibila “ si 378 ,, Diferente de preț la mărfuri “ așa cum se constata din aplicația următoare.
CAZUL INVENTARULUI INTERMITENT
La începutul exercițiului se preia în exploatare prețul de cumpărare al mărfurilor din stoc.
607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “ = 371 ,, Mărfuri “ 8.000 lei
Înregistrarea costului mărfurilor aprovizionate:
% = 401 ,, Furnizori “ 16.660 lei
607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “ 14.000 lei
4426 ,, TVA deductibila “ 2.660 lei
Înregistrarea vânzării mărfurilor cu numerar:
5311 ,, Casa în lei “ = % 14.000
707 ,, Venituri din vânzarea mărfurilor “ 11.764,70
4427 ,, TVA colectata “ 2.235,30
Înregistrarea la sfârșitul lunii a costului mărfurilor în stoc pe baza inventarierii în valoare de 12.594,957 lei.
371 ,, Mărfuri “ = 607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “ 12.594,95 lei
Determinarea costului mărfurilor vândute care se va transfera, ca si în cazul anterior, asupra contului 121 ,, Profit si pierdere “ se efectuează pe baza relației:
E = Si+I-Sf = 8.000 + 14.000 – 12.594.95 = 9.405,04 lei.
Metoda de contabilitate a mărfurilor la preț de vânzare în condițiile oraganizării analitice global – valorice exemplificata mai sus este aplicabila într-o economie în care prețul de vânzare s-ar caracteriza prin unicitate si caracter fix pentru același sortiment de marfa.
In condițiile de azi ale economiei din România, metoda prezintă nenumărate dezavantaje si în plus permite fie încălcarea unor principii contabile, fie denaturarea situației patrimoniale si a rezultatului financiar. In consecința se poate renunța la metoda global valorica în favoarea metodei cantitativ valorice, pe sortimente de marfa, soluție greu de optat în condițiile inexistentei unei dotări corespunzătoare cu calculatoare a rețelei comerciale.
Pentru exemplificarea metodei de evidenta la preț de vânzare în condițiile contabilității analitice cantitativ valorice pe sortimente ( pentru simplificare se ia un singur sortiment V ), se considera următoarele date:
Stoc la începutul perioadei:
sortimentul V la preț de vânzare 100 u x 5000 lei = 5.000 lei
marja bruta redusa ( Mr ) 20% 1.000 lei
cost de achiziție ( preț de cumpărare ) 4.000 lei
Nota: Pentru simplificare se face abstracție de TVA
Operații în cursul exercițiului:
cumpărarea de mărfuri: 600 u, sortimentul V
Pc 600 u x 4.5 lei = 2.700 lei
Mb 25% x 2.700 lei = 675 lei
Pv total 3.375 lei
Pv unitar 3.375.000 lei / 600 u = 5,625 lei/u
371 ,, Mărfuri “ = % 3.375 lei
401 ,, Furnizori “ 2.700 lei
378 ,, Diferente de preț la mărfuri “ 675 lei
Vânzare de mărfuri: 800 u, sortimentul V
Pv 800 u x 5.000 lei = 4.000 lei
Mr 20% = 800 lei
Costul mărfii vândute (Pc) = 3.200 lei
vânzarea mărfurilor către clienți
411 ,, Clienți “ = 707 ,, Venituri din vânzarea marfurilor “ 4.000 lei
ieșirea din gestiune a mărfurilor
% = 371 ,, Mărfuri “ 4.000 lei
607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “ 3.200 lei
378 ,, Diferente de preț la mărfuri “ 800 lei
Cumpărări de mărfuri: 400 u, sortimentul V
Pc 400 u x 4,600 lei = 1.840 lei
Mb 25% x 1.840 lei = 460 lei
Pv total 2.300 lei
Pv unitar 2.300 lei/400 u = 5,750 lei
371 ,, Mărfuri “ = % 2.300 lei
401 ,, Furnizori “ 1.800 lei
378 ,, Diferente de preț la mărfuri “ 460 lei
Vânzare de mărfuri: 900 u, sortimentul V, din care: 200 u din stoc ( atâtea au mai rămas din cele 1.000 u, după ce s-au vândut, la op.2, 800 u ), 600 u din primul lot intrat ( op.1 ) si se completează cu 100 u din următorul lot intrat ( op.3 ).
200 u x 5,000 lei = 1.000 lei
600 u x 5,625 lei = 3.375 lei
100 u x 5,750 lei = 575 lei
Pv 4.950 lei
Mr 20% 990 lei
Costul mărfurilor vândute 3.960 lei
Vânzarea mărfurilor către clienți
411 ,, Clienți “ = 707 ,, Venituri din vânzarea mărfurilor “ 4.950 lei
Ieșirea din gestiune a mărfurilor
% = 371 ,, Mărfuri “ 4.950 lei
607 ,, Cheltuieli privind mărfurilor “ 3.960 lei
378 ,, Diferente de preț la mărfuri “ 990 lei
Calculul Costului de achiziție ( prețul de cumpărare ) al mărfurilor în stoc:
– Stoc preț de vânzare 1.725 lei
– marja stoc 20% 345 lei
– cost achiziție ( preț de cumpărare ) stoc 1.380 lei
La sfârșitul lunii se închid conturile de venituri si cheltuieli pe seama contului de rezultate.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contabilitatea Si Fiscalitatea Marfurilor (ID: 134771)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.