. Creditarea Societatilor Comerciale 2
Cuprins
INTRODUCERE
Lucrarea de diploma “Creditarea societatilor comerciale” constituie o încercare de a pune în evidență complexele mecanisme prin care creditul își face simțită prezența, atât la nivel micro cât și macro, și în același timp, propune o abordare tehnică a tuturor problemelor pe care le implică un proces de creditare.
În dezvoltarea unei societăți o atenție deosebită este acordată aspectelor privind sursele de finanțare necesare desfășurării, continuării, dezvoltării sau restructurării întreprinderilor. Între acestea se distinge, prin rolul deosebit, atât al efectelor sale, cât și al procesului complex de fundamentare, creditul bancar.
Creditarea implică angajarea viitorului pentru prezent, viitorul trebuind să fie mai rentabil, mai eficient, pentru a justifica din punct de vedere economic alocarea prezentă de fonduri, pentru a reface cel puțin puterea de cumpărare la momentul inițial.
Scopul final al activității de creditare este reîntoarcerea după o anumită perioadă convenită cu clientul a capitalului împrumutat remunerat într-o anumită proporție în funcție de obiectul creditului, de perioadă și de riscul asumat.
Ca atare la acordarea creditelor, cât și ulterior trebuie evaluate bonitatea clientului, posibilitatea de rambursare, iar pe parcursul procesului de creditare trebuie urmărite îndeaproape activitatea clienților și modul de utilizare al creditului, astfel încât orice semnal de alarmă să poată fi tras din timp, pentru găsirea unor soluții în caz de necesitate, instituțiile bancare considerând executarea garanțiilor ca o ultimă sursă de rambursare, iar înlocuirea unei creanțe cu acțiuni sau părți sociale echivalentă cu înlocuirea unui activ nesănătos cu un altul de aceeași natură.
Bonitatea (în literatura anglo-saxonă ) este definită ca fiind o apreciere asupra posibilității ca un individ sau o afacere să-și îndeplinească obligațiile financiare. Prin urmare, bonitatea este o noțiune mai curând subiectivă decât obiectivă, ea face obiectul unei aprecieri și nu al unei măsurări . Lucrarea de față se vrea a surprinde implicațiile asupra economiei și evoluția sistemului de creditare românesc. În perioada actuală, creditarea sectorului privat al economiei, cuprinzând societățile comerciale provenite atât din privatizare, cât și din investiții proprii, are un rol esențial în înfăptuirea tranziției spre economia de piață. Această acordare de credite reprezintă un mijloc principal de capitalizare a societăților și întreprinderilor private.
Buna funcționare a acestui segment diversificat al sectorului bancar atrage după sine consecințe favorabile în planul dezvoltării economice, în caz contrar pot apare grave disfuncționalități ale sistemului bancar și a vieții economice.
CAPITOLUL I – ANALIZA IN DINAMICA A ACTIVITATII BANCII BANC POST
1.1. Banc Post – VERIGĂ DE BAZĂ A SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC
Obiectivul fundamental al oricărei societăți comerciale constă în optimizarea profiturilor. Față de acest obiectiv, băncile nu se diferențiază cu nimic față de societățile nonbancare. Deosebirea constă în modalitățile de realizare a scopurilor propuse. În timp ce o societate comercială își atinge obiectivele propuse (cotă de piață, cifră de afaceri cât mai mare, profit cât mai mare pe termen lung etc.) fie prin producere de valoare adăugată cât mai mare dacă activează în sectorul producției, fie prin activități de comerț sau servicii pentru celelalte domenii, o bancă își atinge scopurile pentru care a fost creată prin diferențele de dobândă și diferite comisioane încasate din activitățile bancare.
Atunci când o bancă își determină strategia pe termen scurt și politicile de implementare a strategiei în activitate și de promovare a mijloacelor de realizare a acesteia în mediul extern, criteriul de bază este nivelul maxim al profitului și cu condiția minimizării riscurilor. Având în vedere atât funcțiile băncii, cât și caracteristicile de extremă volatilitate a majorității produselor și serviciilor bancare, legătura direct proporțională dintre profit și risc în managementul bancar este obligatorie.
Profitul este folosit pentru dezvoltarea băncii și pentru a remunera acționarii. Deși este rațiunea de a fi, el nu este singurul factor de care băncile trebuie să țină seama la stabilirea politicii lor de investiții. Ele trebuie să asigure un echilibru activ între profitabilitate, lichiditate și risc. Băncile acționează în condiții de incertitudine, orice încercare de a obține profit presupunând diferite riscuri, în funcție de tipul plasamentului. În cazul plasamentelor pe termen lung riscul este mai mare. Astfel, obiectivul fundamental al oricărei bănci este nuanțat față de obiectivele unei societăți nebancare, în sensul că se definește ca fiind optimizarea profitului în condiții de control al riscului. Definirea și recunoașterea acestui obiectiv specific activității bancare sunt atât de importante încât, la orice nivel de conducere a unei bănci, tipul și calitatea managementului pot fi definite în primul rând în funcție de raportul acestuia față de cei doi parametri fundamentali ai eficienței activității.
Banc Post a fost înființată în luna iulie 1991, prin Hotărâre de Guvern, ca societate pe acțiuni cu capital de stat, prin preluarea unei părți din activele companiei publice Rom Post Telecom, fiind autorizată de Banca Națională să funcționeze ca o bancă de tip universal, comercial și de economii.
Banc Post derulează operațiuni bancare din luna ianuarie 1992. Activitatea Banc Post a demarat cu un capital social de numai 226 milioane de lei, o rețea de 20 de calculatoare, prima sucursală fiind deschisă la București. Banc Post a obținut profit încă din primul an, înființându-și în scurt timp sucursale în fiecare reședință de județ.
Banca s-a privatizat, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare în 2 aprilie 1999, în urma căruia pachetul de 45% din acțiunile Banc Post a fost atribuit General Electric Capital Corporation – 35% și Banco Portugues de Investimento – 10%. Ulterior, pe data de 21 septembrie 2000 a fost încheiat un act adițional prin care GE Capital Corporation a cesionat 26,25% din pachetul de acțiuni deținut la Banc Post către EFG Eurobank Ergasias și Banco Portugues de Investimento.
EFG Eurobank Ergasias face parte din Grupul EFG Bank format din bănci și societăți de servicii financiare. Compania mamă este EFG Bank European Financial Group, o bancă înregistrată în Elveția și controlată de familia Latsis. Grupul EFG este al treilea grup ca mărime care oferă servicii financiare de înaltă calitate în Elveția. EFG Eurobank Ergasias este al treilea grup bancar ca mărime din Grecia, 10% din acțiunile acestuia din urmă fiind deținute de Deutsche Bank.
Prezența în structura acționariatului Banc Post a EFG Eurobank Ergasias – bancă universală, cu o experiență de afaceri în activitatea de retail nu numai în Grecia, ci și în întreaga regiune balcanică – alături de dinamicul Grup Bancar Portughez, de asemenea cu activitate universală, și de compania General Electric Capital Corporation, deținătoare a unui rating AAA, precum și implicarea continuă a Societăților de Investiții Financiare românești aflate în plină ascensiune, vor da un avânt considerabil ritmului de creștere a cotei deținute de Banc Post pe piața de retail bancar din România.
În prezent structura acționariatului se prezintă astfel:
EFG Eurobank Ergasias 19,25%
Banco Portugues de Investimento 17,00%
Fondul Proprietății de Stat 17,00%
General Electric Capital Corporation 8,75%
Membrii CA, salariații și pensionarii Banc Post 8,00%
SIF Banat-Crișana 6,00%
SIF Moldova S.A. 6,00%
SIF Muntenia S.A. 6,00%
SIF Oltenia S.A. 6,00%
În ceea ce privește obiectul de activitate al băncii, acesta este definit prin următoarele operațiuni desfășurate de Banc Post:
atragerea de resurse în lei și în valută din țară și din străinătate prin depozite la vedere și la termen;
acordarea de credite în lei și în valută pe termen scurt, mediu și lung;
furnizarea întregii game de operațiuni financiar bancare pentru companii publice, societăți pe acțiuni, alte companii si pentru clienți persoane fizice;
efectuarea de operațiuni cu titluri de valoare, acțiuni, obligațiuni și valori mobiliare în numele băncii sau al clienților săi;
servicii de compensare: Societatea Națională de Compensare, Decontare și Depozitare pentru Valori Mobiliaree și Bursa de valori Bucureși;
participarea în calitate de membru în organismele financiar-bancare internaționale;
cumpără imobile și alte bunuri imobiliare pentru uzul propriu sau al personalului băncii și poate dobândi imobile prin executarea creanțelor băncii, care vor fi vândute cu prima ocazie favorabilă.
În anul 2001 în activitatea băncii s-au produs o serie de schimbări semnificative cu un impact major asupra performanțelor sale în mediul financiar bancar românesc. Astfel, cu începere din martie 2001, Banc Post a hotărât completarea obiectului său de activitate cu efectuarea de tranzacții în nume propriu cu valori mobiliare și instrumente financiare derivate, activitate care are ca obiectiv principal realizarea unui portofoliu eficient și rentabil de titluri de plasament.
Principalele poduse și servicii oferite de Banc Post în anul 2002 au fost și se vor menține în continuare următoarele:
Carnete de economii: Carnetul de cecuri pentru Economii și Împrumuturi pentru Tineri (CEIT); carnete de cecuri pentru economii și împrumuturi;
Certificate de depozit: certificatul de depozit nominativ, cu termen de maturizare opțional, cu capitalizarea dobânzii la scadență; certificatul de depozit în lei sau în valută la purtător, pe termen opțional, cu dobândă fixă;
Conturi de depozite în lei și în valută;
Credite: credite în lei și în valutăa pe termen scurt șî mediu pentru persoane fizice și juridice: overdraft pe carduri, credite pentru vacanță, credite pentru cheltuieli personale, pentru achiziționare de bunuri de folosință îndelungată și pentru amenajare de locuințe, credite pe afacere, credite pentru investiții, credite pentru achiziționare de acțiuni, credite pe documente în circuit bancar, pe facilitate de cont, credite pentru societăți de leasing, credite pentru cabinete de avocatură, notariat, medici, scrisiri de garanție, scontări etc; credite acordate din fondurile speciale ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Agriculturii și Alimentației și Autoritatea Națională a Turismului, respectiv credite le acordate pentru IMM-urile care angajează șomeri, creditele pentru finanțarea lucrărilor agricole și creditele pentru finanțarea activității de turism, scrisori de garanție etc.
Carduri de debit: VISA și EUROPAY;
Carduri de credit: VISA;
Cecuri de călătorie în valută: American Expres, Thomas Cook;
Tranzacții valutare;
Transferuri de numerar în lei în 24 de ore;
Electonic banking (eBank);
Plata facturilor telefonice Romtelecom din conturile curente personale ale abonaților;
Încasarea facturilor telefonice de la abonații companiilor de telefonie mobilă MobiFon, MobilRom, Cosmorom, Telemobil S.A., CNM;
Plata mandatelor poștale internaționale;
Transferuri de bani din Israel;
Transferuri rapide de plăți Western Union;
Servicii de depozitare pentru fonduri și societăți de investiții, servicii de decontare specială pentru SVM-uri și servicii de compensare;
Contul Total care reunește în cadrul unui pachet integrat servicii de administrare a sumelor din conturile personale și din cele de carduri în lei emise de Banc Post: servicii de plată directă de la ATM-urile Banc Post ale facturilor clienților Dialog, Connex și Rom Telecom, descoperirea de cont pentru contul de card, alimentarea contului curent personal din contul de card în lei Banc Post prin intermediul ATM-ului în vederea efectuării de plăți pentru alte servicii (în spe de plăți pentru alte servicii (în special cele de utilități publice);
Mobil Banking prin care clienții Banc Post deținători de carduri sau conturi curente, în lei sau în valută, au posibilitatea de a-și vizualiza rapid informațiile de cont actualizate, direct pe ecranul propriului telefon mobil.
1.2. ANALIZA IN DINAMICA A RESURSELOR BANC POST.
1.2.1.Noțiunea de pasiv și necesitatea gestiunii sale
Pasivul desemnează relațiile generate de procurarea activelor, de susținerea financiară a acestora. Fiecare element al activului, care de altfel reprezintă plasamentele efectuate de bancă pentru a genera venituri, trebuie să fie susținut financiar prin unul sau mai multe elemente de pasiv. Altfel spus, operațiile pasive reprezintă pentru bănci operațiile de constituire a resurselor, care presupun suportarea anumitor costuri.
Rațiunea de a funcționa a oricărei societăți comerciale este reprezentată de maximizarea profitului la un nivel dat al cheltuielilor sau minimizarea costurilor în condițiile unui anumit nivel previzionat al profitului.
Nici băncile comerciale nu se dezic de la acest principiu. Unul din factorii cheie în realizarea acestui optim este realizarea unei gestiuni riguroase a activelor și pasivelor bancare, un motiv în plus pentru a o realiza fiind dat și de volatilitatea piețelor financiare. Astfel, băncile, ca și alte întreprinderi, trebuie să decidă în ce active să investească, pe de o parte, precum și ce modalitate de realizare a investițiilor să aleagă. Totodată societățile bancare trebuie să țină cont de numeroasele riscuri ce apar în desfășurarea acestui obiectiv și să încerce să le diminueze.
Pe măsură ce competiția crește intre bănci, în special în domeniul dobânzilor, banca trebuie să acorde o atenție mai mare atragerii de noi surse și monitorizării structurii și costurilor elementelor de pasiv. Astfel că băncile sunt nevoite să remodeleze sursele de finanțare în concordanță cu anumite obiective bine definite:
Atragerea de surse care să minimizeze costul fondurilor, fapt ce permite obținerea unui profit mai mare, ceea ce duce în final la creșterea capitalului băncii.
Stabilirea unei structuri a elementelor de pasiv care să asigure nivelul de stabilitate a fondurilor disponibile, astfel încât banca să le poată plasa în active cu randament înalt, ceea ce impune deseori investirea resurselor pe o perioadă mai îndelungată, implicând astfel un risc mai mare.
Practic, obiectivul general al strategiei de management al pasivelor este de a obține un control asupra surselor de fonduri comparabil cu controlul deținut de bancă asupra activelor sale. Principala pârghie de control o reprezintă prețul, rata dobânzii, și celelalte condiții pe care banca le oferă pentru sursele atrase din exterior pentru a obține volumul, structura și costul pe care le dorește. Astfel, de exemplu, dacă cererea de credite este mare, banca poate mări rata dobânzii pe care o oferă la resursele externe ei la un nivel superior competitorilor săi, iar fondurile vor începe să intre. Pe de altă parte, în situația în care banca are surplus de lichiditate comparativ cu posibilitățile de plasament, ea poate lăsa neschimbată dobânda pasivă sau chiar o poate diminua, lăsând competitorii să ofere mai mult pentru fondurile disponibile pe piață.
1.2.2.Structura pasivelor bancare
Operațiile pasive sunt acele operații prin care societățile bancare își constituie resursele pentru începerea și derularea activității lor. Aceste resurse se pot împărți în două mari categorii:
A. Resurse atrase din exteriorul băncii:
a) Resurse atrase de la clienți nebancari
b) Resurse atrase de pe piața interbancară
c) Resurse atrase de pe piața de capital
B. Fondurile acționarilor
Resursele atrase de la clienți nebancari
Depozitele bancare reprezintă atragerea resurselor bănești de la persoanele fizice și juridice în vederea păstrării și fructificării lor. Scopul atragerii acestor resurse îl reprezintă constituirea fondurilor pentru efectuarea operațiunilor active. Aceste depozite au un dublu caracter: ele reprezintă, pe de o parte, obligații ale băncii față de depunători – rezultate din mobilizarea capitalurilor temporar disponibile, iar pe de alta parte, ele reprezintă pentru depunători creanțe față de bancă pe care aceștia le pot utiliza pentru efectuarea plaților către terți, prin operarea în cont.
Depozitele bancare reprezintă astfel o fermă existență a banilor, respectiv a banilor scripturali.
Resursele atrase de pe piața interbancară
Pe piața interbancară se derulează următoarele tipuri de relații:
a) Împrumuturi de refinanțare de la BNR. Refinanțarea este mecanismul prin care BNR acționează ca împrumutător de intervenție rapidă, furnizând lichidități societăților bancare solicitante, în condițiile pe care le consideră necesare pentru a realiza obiectivele politicii monetare, ținând seama de situația specifică pieței.
b) Relații financiare interbancare, respectiv dintre societățile bancare rezidente pe teritoriul țării. Acestea înglobează numeroase fațete, dintre care, cele mai definitorii fiind: depozite ale băncilor, împrumuturile interbancare, valori date în pensiune, conturi de corespondent ale băncilor.
Resursele atrase de pe piața de capital
În aceasta categorie se includ de obicei împrumuturile obligatare care constituie o îndatorare pe termen lung. Atragerea de resurse financiare prin emisiunea de titluri de credit (obligațiuni) dețin în general o pondere mică în ansamblul operațiunilor pasive ale băncilor comerciale.
Fondurile acționarilor
Fondurile acționarilor sunt constituite din capitalul social și fondul de rezervă. Capitalul social reprezintă capitalul investit de acționari atât la înființare, cât și ulterior, dacă au loc emisiuni suplimentare de acțiuni. Fondul de rezervă se constituie treptat, prin repartizarea unei anumite parți din profitul anual, ajungând să aibă o pondere adesea relativ egală cu capitalul. Legislațiile din multe țări îngăduie asemenea dimensiuni ale rezervelor deoarece este conștientizat faptul că băncile întâmpină riscuri variate și periculoase prin însăși activitatea pe care o desfășoară.
Aceste fonduri au un aport redus în formarea resurselor băncii deoarece acestea din urma reprezintă prin definiție intermediari în reciclarea și valorificarea fondurilor disponibile în economie.
1.2.3. Analiza structurii pasivului în cadrul societății bancare Banc Post
Pentru a sublinia principalele caracteristici ale operațiunilor pasive realizate de Banc Post vom folosi structura elementelor de pasiv în totalul bilanțier, pe perioada 1999-2002. (%)
* Capital suplimentar = Diferențe din reevaluare + Datorii subordonate
Nota: În aceasta perioada nu s-au constituit provizioane reglementate și provizioane pentru riscuri și cheltuieli
Din practica bancară s-au desprins câteva caracteristici ale structurii pasivului bilanțier astfel încât să se realizeze o cât mai bună gestiune a resurselor băncii.
Astfel, s-a observat că resursele de pe piața interbancară trebuie să aibă o pondere cât mai mică deoarece acestea necesită efectuarea unor cheltuieli cu dobânzile mai mari decât cele pentru depozite (în sens larg). Aceste costuri sunt datorate pe de o parte de ratele de dobândă mari de pe piața interbancară, iar pe de alta parte de faptul că pe acest sector de piață se vehiculează sume foarte mari și pe termene scurte de timp.
În activitatea Banc Post aceste operațiuni au o pondere relativ mică în totalul bilanțier, însă se observă o creștere destul de mare a acestei ponderi la 31.12.2000 (5,93%) față de 31.12.1999 (3,75%), ceea ce va avea implicații nefavorabile la nivelul rezultatelor anului 2000. Insă la 31.12.2001 resursele interbancare vor avea o pondere de doar 2.23%, ceea ce denotă atitudinea activă a băncii de gestionare a resurselor. Pe de altă parte, în 2002 ponderea acestor resurse au crescut la 2,4% în condițiile în care ratele de dobândă au scăzut semnificativ.
Din analiza structurii pasivului se observă rolul preponderent al depozitelor (ale băncilor și ale clientelei nebancare), acestea având ponderi crescătoare de 69,26% la sfârșitul anului 1999, 75,18% la sfârșitul anului 2000, de 77,21% la sfârșitul anului 2001 și de 78,71% în 2002. Aceste rezultate reliefează preocuparea băncii pentru mobilizarea resurselor pe cont propriu, adică posibilitatea acesteia de a-și preocupa principalele resurse de lucru și de a acționa astfel independent de piața financiară, respectiv față de posibilitățile și politica altor bănci. Banc Post își desfășoară activitatea de procurare a resurselor fără absolut nici o implicație pe piața de capital deoarece nu a emis titluri de credit precum obligațiuni sau alte titluri negociabile.
Dependența, pe termen scurt, de politica altor societăți financiare (bănci și clienți financiari) este redată de ponderile împrumuturilor primite de Banc Post (nu includ datoria subordonată): 0% în 1999; 1,68% în 2000, 1,2% în 2001 și 0,77% în 2002.
O altă caracteristică a băncilor, în general, care corespunde și Banc Post-ului este reprezentată de faptul ca resursele pe termen scurt (depozite ale băncilor, împrumuturi de la bănci, conturi curente creditoare, depozite la vedere) au dimensiuni substanțiale: 39,61% la 31.12.1999, 41,1% la 32.12.2000, 41,44% la 31.12.2001 și 23,79% la 31.12.2002 ponderea ridicată a acestui tip de resurse, care implică de altfel posibilități de retrageri mari din partea creditorilor, solicita un grad înalt de lichiditate, măresc riscurile și implicit beneficiul (se utilizează resurse ieftine în plasamente rentabile).
Ca regula generală, pasivele bancare sunt reprezentate pe scară largă de resursele pe termen scurt datorită preferinței pentru lichiditate a deponenților. Potrivit lui Keynes, există doua categorii de comportament, fundamental diferite: pe de o parte titularii de cont sunt persoane iubitoare de lichiditate, iar pe de alta parte, beneficiarii de credite sunt solicitanți pe termen lung. Băncile devin astfel, din nevoia de a mulțumi ambele tabere și totodată pentru a nu întâmpina probleme mari de lichiditate, instituții ce realizează transformarea scadențelor pe termen scurt în scadențe pe termen lung. Prin constituirea succesivă de către deponenți a unor depozite pe termen scurt (reînnoirea permanenta a depozitelor) se va ajunge la posibilitatea satisfacerii nevoilor de creditare pe termen lung, prin acoperirea cererii.
Un alt aspect specific băncilor îl reprezintă raportul dintre mărimea capitalului bancar și totalul bilanțier de circa 5-8%. Funcția capitalului asigura solvabilitatea băncii, dimensiunea acestuia trebuind să acopere pierderile minime ce decurg din activitate sa. Mărimea capitalului e o expresie a faptului ca banca este un intermediar, în sensul ca atrage resurse de la deponenți și le distribuie sub forma de credite. Resursele principale nu sunt capitalurile proprii, ci cele atrase de pe piață.
Din activitatea Banc Post se observă că ponderea conturilor de capital (capital social + rezerve) a fost de 7,42% în 1999, apoi a crescut la 13,43 % în 2000 datorită includerii diferențelor din reevaluarea activelor fixe în rezerve, în 2001 aceasta pondere a fost de 9,67%, iar în 2002 acestea au deținut 10,51%.
Se observă o preocupare a băncii cu privire la solvabilitatea acesteia, depășindu-se într-o oarecare măsura ponderile de 5-8% ale capitalurilor proprii, insa aceste ponderi nu reliefează foarte bine corelarea capitalului cu operațiile active desfășurate de bancă și care implică anumite riscuri, riscul de solvabilitate exprimându-se, după cum vom vedea, cu ajutorul altor indicatori.
O mai bună analiză a resurselor financiare de care dispune banca se face însă în dinamica, luând în considerare astfel și factorul timp.
(miliarde ei)
* Sunt incluse și diferentele din reevaluare în valoare de 650 mld lei
Nivelul resurselor este influențat atât de variația indicelui inflației, cat și de creșterea cursului valutar.
Indicele inflației a înregistrat valori de 140,6% în 1999 față de 1998, 154,91% în 2000 față de 1999, de 140,7% în 2001 față de 2000 și de 130,3% în 2002 față de 2001. Având în vedere că evoluția cursului valutar în raport cu USD a fost următoarea: 10951 lei/USD la sfârșitul anului 1999, 18255 lei/USD la sfârșitul anului 2000, 25926 lei/USD la sfârșitul anului 2001 și 31603 lei/USD la sfârșitul anului 2002 indicele creșterii cursului valutar a înregistrat următoarele valori:136,5% în 1999 față de 1998, 166,6% în 2000 față de 1999, 142,02% în 2001 față de 2000 și 121,9% în 2002 față de 2001.
Se observă că evoluția celor doi indici este asemănătoare, însă efectul de devalorizare a monedei naționale în raport cu dolarul este mai puternic decât cel al diminuării puterii de cumpărare. Astfel că în termeni reali, resursele în devize vor avea o elasticitate mai mare în 2000 când indicele cursului valutar este superior indicelui inflației, în 2001 înregistrându-se o diminuare a acestora, dar și a diferenței dintre ei, ceea ce înseamnă că atât resursele în lei, cât și cele în valută vor fi afectate mai puțin și în aceeași măsură. În 2002 acești indicatori înregistrează scăderi semnificative, însă inflația este cu mult mai mare decât rata de creștere a cursului, ceea ce înseamnă că resursele în lei vor fi afectate mai mult decât cele în valută.
Resursele băncii exprimate în puterea de cumpărare a leului din anul 2002
(miliarde ei)
*S-au inclus și diferențele din reevaluare
Din această analiză comparativă rezultă că totalul resurselor de care a dispus Banc Post a crescut în termeni nominali de la an la an, însă în termeni reali s-a înregistrat o scădere la nivelul anului 2000 față de 1999 cu 9,07% pe seama scăderii resurselor în lei (-16%), în condițiile în care cele în valută au crescut cu +15.4%. În anul 2001 se înregistrează o creștere reala a resurselor față de 2000 cu +3,6%, insa neajungându-se valoarea celor din 1999. În anul 2002 resursele totale au înregistrat o creștere în termeni reali de +18,46%, în condițiile în care cele în lei au crescut cu doar +8,1%, iar cele în valută cu + 43,2%.
Resursele atrase de pe piață au înregistrat o creștere în termeni nominali în 2000 față de 1999 cu 58%, iar în termeni reali doar cu 0,06%. Acest lucru s-a datorat faptului că resursele atrase în lei au înregistrat un indice de creștere de 144,5%, inferior indicelui de creștere a inflației de 154,9%, astfel că valoarea reală a acestuia a scăzut (- 6,7%), în timp ce resursele atrase în valută au înregistrat o creștere în termeni reali (+22,9%).
În anul 2001 se observă o îmbunătățire a posibilităților băncii de a atrage resurse, astfel că aceste au înregistrat o creștere nominală față de 2000 cu 50,5% și o creștere reală, ținând cont de rata inflației și de devalorizarea monedei naționale, cu doar 6,6%, atât pe seama creșterii resurselor în lei cât și în valută. Se constată însă că în anul 2001 resursele în lei la puterea de cumpărare a anului 2002 au o valoare de 8095,01 mld. lei, iar în 1999 valoarea acestora la puterea de cumpărare a anului 2002 este de 8311,03 mld. lei, ceea ce înseamnă că banca a înregistrat o revigorare față de 2000, dar nu a ajuns la nivelul anului 1999, efectul acestui fapt reflectându-se mai târziu în indicatori de performanță.
În 2002 s-au înregistrat cele mai mari valori reale ale resurselor, ceea ce înseamnă un grad de îndatorare mai mare decât în ceilalți ani și de asemenea o putere mai mare de atragere a disponibilităților din economie. Astfel că aceste resurse atrase de pe piață au înregistrat o creștere în termeni reali față de 2001 de +17,93% pe seama celor în lei (+1,38%) și mai ales pe seama celor în valută (+57,45%).
Această evoluție este dată de creșterile sau descreșterile evidențiate la nivelul resurselor atrase de la clienți nebancari și de pe piața interbancară.
Sumele atrase de bancă de la clientela nebancară au înregistrat o creștere în termeni nominali, cele în lei modificându-se în 2000 față de 1999 cu +42,4% și 2001 față de 2000 cu +56,24%, iar cele în valută cu +93,1% în 2000 față de 1999, cu doar +63,46% în 2001 față de 2000 și cu +32,7% în 2002 față de 2001. În termeni reali se constată o creștere a resurselor în devize de la an la an însă la cele în lei se înregistrează în 2000 o scădere a acestora cu -8%, urmând ca în 2001 aceste să crească față de 2000 cu +11%, ajungând chiar să le depășească pe cele din 1999 (+2%), iar în 2002 acestea să crească cu doar +1,84%.
Privitor la resursele atrase de piața interbancară, Banc Post a desfășurat o activitate caracterizată prin următoarele: la nivelul anului 1999 ele reprezentau 5,27% din totalul resurselor atrase, în 2000 ajungându-se la 7,59%, iar în 2001 acestea diminuându-se la 2,78% din resursele atrase, în 2002 ele crescând cu +2,09%. Această evoluție pune în evidență că banca a înregistrat probleme la nivelul anului 2000, apelând la surse de finanțare de pe piața interbancară. În 2001 se observă o preocupare a băncii privind îmbunătățirea gestiunii acestor resurse, de altfel foarte costisitoare. În termeni reali acestea au avut aceeași evoluție: +46,42% în 2000 față de 1999, –60,8% în 2001 față de 2000, –9,78% în 2002 față de 2001.
Structura resurselor atrase pe categorii de clienți
Un element important în gestiunea resurselor atrase îl reprezintă volumul depozitelor principale care se determină pe baza depozitelor bancare interne (atrase de la clienți bancari și nebancari) din care se scad depozitele la termen de talie mare.
Pasivele inconstante se determina prin însumarea depozitelor de talie mare, depozite de la oficiile din străinătate și titlurile vândute cu clauza de răscumpărare. În cazul Banc Post-ului, aceste pasive volatile sunt reprezentate doar de depozitele mari.
Conform normelor băncii analizate un depozit de talie mare reprezintă circa 10-15% din totalul obligațiilor bilanțiere (exclusiv capitaluri proprii și asimilate). Din rapoartele Banc Post reiese ca în 1999 nu s-au înregistrat astfel de resurse, însă din 2000 există un singur client ce deține un depozit ce reprezintă 11-12% din totalul obligațiilor băncii, menținându-se și în 2002.
Nota: nu s-au inclus împrumuturile
Depozitele principale sunt acele resurse considerate stabile comparativ cu volatilitatea depozitelor mari, care, odată retrase, atrag după sine ieșiri mari de fonduri, ceea ce poate afecta lichiditatea băncii.
O apreciere semnificativă privind managementul pasivelor nu se poate face prin examinarea exclusivă a pasivelor, ci trebuie corelată și cu evoluția activelor. Astfel, depozitele principale trebuie analizate comparativ cu volumul creditelor angajate. Băncile cu un bun management al pasivelor trebuie să aloce mai puține depozite principale pe o unitate de active, deci să acorde mai multe împrumuturi pe aceeași unitate de active și astfel realizându-se o creștere a creditelor acordate, sprijinindu-se pe un volum mai restrâns al depozitelor.
Indicatorul Credite / Depozite principale arată măsura în care banca se poate baza pe propriile resurse în acordarea de credite. În cazul în care indicatorul este subunitar, cum este cazul Banc Post-ului, înseamnă că banca se bazează numai pe depozitele atrase pentru acordarea de credite, nu și pe împrumuturi. O altă interpretare este aceea că în aceasta situație banca va avea o lichiditate stocată și deci posibilă a fi utilizată la nevoie. Pe de alta parte, băncile cu un indicator supraunitar se bazează pe un regim de management al pasivelor, adică își asigură o bună parte din resursele pentru acoperirea creditelor prin operații de împrumut. Bunele rezultate vor fi obținute aici, în condițiile în care banca va depinde de politica altor bănci, prin măiestria cu care se negociază aceste resurse.
Referitor la resursele proprii ale băncii (capital social plus rezerve), acestea au înregistrat o creștere în termeni nominali foarte mare în 2000 față de 1999 (+159,8%) deoarece s-au inclus în rezerve diferențele din reevaluarea activelor fixe evidențiate în 1999, iar în 2001 o creștere doar +12%, în 2002 ele crescând cu +54,68%.
Pe ansamblu putem concluziona că la nivelul anului 2000 Banc Post a desfășurat o gestiune deficitară a pasivelor privind atragerea resurselor, ceea ce deocamdată putem spune că se vor înregistra rezultate mai slabe față de 1999, în 2001 și 2002 structura resurselor îmbunătățindu-se și deci rezultatele vor fi pe măsură.
Gestiunea depozitelor atrase de la clientela
Prezentarea portofoliului de depozite al Banc Post
Majoritatea operațiunilor bancare sunt de natură financiară, managerii trebuind permanent să asigure un optim intre lichiditate-securitate-profit, deoarece nu se poate asigura un maxim pentru fiecare componenta, cele trei elemente fiind permanent în contradicție: asumarea unui risc mare implica profit mare, însă lichiditate mică, iar un risc redus asigură un profit redus, însă o lichiditate mare.
În atragerea fondurilor băncile urmăresc mai multe obiective care asigură protecție împotriva riscului:
Limitarea riscurilor prin respectarea anumitor reglementari interne sau externe băncii
Diversificarea expunerilor
Menținerea flexibilității pe partea de active
Menținerea accesului la mai multe piețe financiare
În acest sens, Banc Post atrage resurse atât de la clienți nebancari, cât și de la clienți bancari, iar în cadrul fiecărei grupe de creditori utilizează o gamă diversificată de produse. În acest subcapitol mă voi referi doar la activitatea desfășurată cu clientela nebancară.
Conturile curente sunt o forma de servire a clienților băncii, în aceste conturi înregistrându-se intrări de sume prin cecuri, viramente, ordine de plata etc. dispuse de alte persoane în favoarea titularului de cont. De asemenea, din aceste conturi se operează de către banca ordinele date de titularul de cont privind plățile către creditorii (furnizorii) săi prin aceleași instrumente de plata. Soldul creditor al acestor conturi reprezintă disponibilități ale clienților, deci sume aflate la dispoziția băncii pentru care se bonifica o dobânda redusă, mai ales pentru că este prea costisitor pentru bancă gestionarea acestor plăți.
Depozitele la termen sunt constituite pentru un termen fix pentru care durata inițială este mai mare de o zi lucrătoare. Pentru aceste depozite banca acordă o dobândă mai mare decât cea de la depozitele la vedere (conturile curente), însă este diferențiată pe termene, crescând o dată cu majorarea scadenței. În cazul acestor metode de atragere a resurselor financiare băncile au o oarecare garanție a stabilității lor deoarece, conform contractului de depozit, sumele trebuie să stea la dispoziția băncii o perioadă bine stabilită, iar în cazul în care clientul dorește să-și retragă parțial sau total suma depusă, o poate face, însă se va acorda o dobândă la vedere. În funcție de termenul scadent, Banc Post înregistrează categoriile de depozite în următoarele intervale: conturi de depozite constituite pe o perioadă mai mică de 1 lună, conturi de depozite pe perioada cuprinsă intre 1 și 3 luni, 3 și 6 luni, 6 și 9 luni, 9 și 12 luni, și pe perioadă mai mare de 1 an.
Certificatele de depozit emise de Banc Post reprezintă o alta metodă de atragere a resurselor. Acestea au o gamă largă de scadențe și o remunerare orientată după nivelul de piață al dobânzii, asigurând o largă angajare a disponibilităților temporare ale agenților economici, dar mai ales ale populației în cazul României. Principala lor caracteristică o reprezintă negociabilitatea, ele putând fi tranzacționate pe piața secundară.
În general, din punct de vedere al scadenței, certificatele de depozit pot fi emise pe termen scurt de pana la 1 an sau pe termen mediu, intre 1 și 5 ani, acestea din urmă fiind de două tipuri:
a) așa numitele “top” CD-uri, emise atunci când băncile au nevoie să finanțeze o tranzacție concretă
b) CD-uri în tranșe, emise pentru nevoi de finanțare generală
În cazul Banc Post-ului se va observa însă din analiza ulterioară că certificatele de depozit sunt emise pe termen de maxim de 1 an.
O altă variantă de mobilizare a resurselor o reprezintă carnetele și libretele de economii, care sunt destinate exclusiv persoanelor fizice, acestea, la rândul lor, pot avea scadențe variate pe termen scurt și pe termen mediu, însă datorită afinității deponenților pentru lichiditate, nici în acest caz scadențele mai mari de 1 an nu sunt agreate.
Pe lângă această varietate de depozite, pentru a satisface cererea pe piață a deponenților banca practica deschiderea de depozite și emisiunea diverselor hârtii de valoare atât în lei, cât și în valută, dobânzile fiind dictate de piață în mod distinct.
Analiza structurii depozitelor clientelei nebancare
Prin centralizarea datelor din bilanț resursele atrase de la clienții nebancari se prezintă de maniera următoare:
(miliarde ei)
Se observă că, în perioada 1999-2001, chiar dacă resursele atrase de la clientela nebancară au evoluat în sens ascendent, atât pe total, cât și pe fiecare componentă, structura acestora a rămas aproape nemodificată. Astfel că ponderea cea mai mare (50-55%) o dețin conturile curente creditoare care, din practica bancară a rezultat ca au o stabilitate destul de ridicată comparativ cu natura lor de depozite la vedere.
În cadrul resurselor la termen, cea mai mare pondere o dețin cele pe termen scurt (cca. 90%), ele înregistrând un nivel de 40-45% din totalul resurselor atrase de la clientelă, restul fiind resurse pe termen mediu și lung ( 8-10% din resurse la termen și 4,3-4,9% din total resurse atrase de pe acest segment de piață).
Spre deosebire de anii anteriori, în 2002 conturile curente au o pondere mai mică față de resursele atrase pe termen, iar în cadrul ultimelor menționate resursele pe termen scurt au crescut semnificativ în defavoarea celor pe termen mediu și lung.
Ponderea mare a resurselor pe termen scurt reliefează dorința deponenților de a avea lichidități, acest lucru datorându-se faptului că moneda naționala este supusă deprecierii pe perioade mari de timp. Această situație poate crea dificultăți băncii deoarece pot apărea probleme privind poziția de lichiditate la un moment dat datorită comportamentului bancar de a plasa resursele cat mai profitabil, adică la o dobândă mai mare, ceea ce înseamnă plasare pe o perioada mai lungă de timp. Insă aceste probleme pot fi depășite printr-o corelare a resurselor și a plasamentelor în funcție de ratele dobânzilor și de maturități.
Pentru a surprinde mai bine evoluția acestor resurse trebuie făcută o analiză pe categorii de produse, pe intervale de scadență și pe lei sau devize.
Conturile curente creditoare s-au majorat în 2000 cu +38% față de 1999 pe seama atât a celor în lei (+21%), cât și a celor în valută (+95%). În 2001 acestea înregistrează o creștere de +64,94% pe seama celor în lei (+63,37%) și a celor în valută (+68%). În 2002 conturile curente au scăzut fată de 2001 cu 16,87% datorită scăderii celor în lei cu 28,12%, cu toate că conturile în valută au crescut cu 4,6%.
Resursele atrase pe termen scurt au crescut în 2000 cu 76% fata de 1999 pe seama depozitelor, certificatelor de depozit, carnetelor și libretelor de economii, atât în lei, cât și în valută, mai puțin cele din urmă care s-au emis doar în lei.
Conturile de depozit pe termen scurt din 1999 ( 627,15 mld lei) s-au majorat în 2000 (1494,02 mld lei) de 2,38 ori, acest fapt datorându-se creșterii depozitelor pe fiecare termen, insă cele mai însemnate majorări înregistrându-se la conturile de depozit în lei pe perioada mai mică de o lună (+368%) și a celor în valută pe intervalul de scadențe 1-3 luni (+1670%) și 3-6 luni (+430%). Certificatele de depozit în 1999 au fost de 397mld lei, iar în 2000 de 627,26 mld lei, înregistrându-se astfel o creștere de 1,58 ori, la acestea subscriind în cazul Banc Post-ului numai persoanele fizice. Se observa deci o preocupare a băncii pentru atragerea disponibilului populației prin acest tip de produs. Carnetele și libretele de economii înregistrează însă o scădere de –5,8% în 2000 față de 1999. La certificatele de depozit creșterea s-a datorat în primul rând majorării sumelor atrase în valută. Carnetele de economii fiind emise doar în lei nu au prezentat aceeași atractivitate precum certificatele de depozit în valută și de aceea au scăzut, mai ales ca populația era dornică în 2000 de a-și tine economiile în valută datorită inflației mari, dar și creșterii cursului valutar.
În 2001 resursele atrase pe termen scurt au crescut cu +50% față de 2000 pe seama conturilor de depozit care au crescut cu +89,69% și pe seama carnetelor și libretelor de economii care au crescut cu +28,2%, în condițiile în care certificatele de depozit au scăzut cu –28%. Conform rapoartelor băncii, creșteri semnificative s-au înregistrat la depozitele pe o luna în lei (+91,8%), pe 3 luni (+61,5%) și 6 luni(+68%).
În 2002 resursele pe termen scurt au crescut cu +94% față de 2001 pe seama conturilor de depozit și a carnetelor de economii ce au crescut semnificativ (+74,8%), in timp ce certificatele de depozit au crescut doar cu 7,9%.
În totalul resurselor la termen cele mai multe sunt cele depuse pe o perioadă mai mică de 1 lună și pe intervalul de scadențe 1-3 luni, iar cele mai puține sunt cele depuse pe intervalul 6-9 luni.
Resursele pe termen mediu și lung au înregistrat o creștere de +51% în 2000 față de 1999, de +74,3% în 2001 față de 2000, însă în 2002 acestea au înregistrat o diminuare cu -22,8%. De constatat este faptul ca acestea s-au bazat numai pe depozitele constituite de clientela și pe carnetele și libretele de economii, nu și pe certificate de depozit. Sumele puse la dispoziția băncii au fost numai în moneda națională, cu excepția anilor 2001 și 2002 când s-au constituit depozite și în valută.
Cu privire la natura deponenților, conform rapoartelor Banc Post, se constată că resursele atrase de la persoanele juridice au crescut în 2000 fata de 1999, aceasta majorare bazându-se mai ales pe depozitele la termen atât în lei, cat și în valută. În schimb, în anul 2001 față de 2000 resursele atrase de la persoanele juridice au crescut pe seama depozitelor la termen care aproape s-au dublat în exclusivitate pe seama depozitelor în lei. La sfârșitul anului 2002 resursele atrase de la persoanele juridice au crescut față de anul 2001 cu +13,2% în special datorită componentei valutare (+579,96 mld lei). Resursele atrase de la persoanele fizice s-au înscris în trendul general de creștere, cu evoluții semnificative ale disponibilităților în lei (creștere de 2 ori) și ale depozitelor la termen de 1 lună (creștere de 1,7 ori).
Un alt element în gestiunea resurselor atrase îl reprezintă ratele de dobândă practicate de bancă în operațiuni cu clientela. Evoluția ratelor medii anuale a dobânzii a fost următoarea: 26,4% în 1999; 29,5% în 2000; 25,5% în 2001 și 22,7% în 2002; în condițiile în care rata medie a dobânzii practicate de societățile bancare a evoluat în aceeași maniera: 38,3% în 1999; 45,4% în 2000, 32,7% în 2001 și 26,4% în 2002.
Principalul obiectiv al băncii în privința gestiunii pasivelor îl reprezintă minimizarea costurilor de finanțare, bineînțeles acest obiectiv fiind corelat cu minimizarea riscurilor și obținerea de profit. Se observa ca Banc Post a utilizat rate de dobândă mult inferioare ratelor medii ale pieței bancare, acest lucru relevând, pe de o parte, faptul că a avut costuri mai mici, dar, pe de altă parte, capacitatea de absorbție de fonduri fiind mult diminuată. Acest impediment poate fi înlăturat printr-o gestiune corelată a activelor și pasivelor.
Un indicator important îl reprezintă costul mediu al resurselor calculat ca raport între cheltuielile cu dobânzile și volumul mediu al depozitelor. Prin convenție, voi raporta cheltuielile cu dobânzile înregistrate în contul de profit și pierdere la depozitele înregistrate la sfârșitul anului.
Evoluția costului de finanțare asemănătoare cu evoluția ratelor de dobânda pasivă, de creștere în 2000 și de diminuare în 2001 și 2002, ajungându-se la un nivel mai mic chiar și față de 1999, va avea impact asupra rezultatelor financiare ale băncii, nefavorabil în 2000 și favorabil în 2001 și 2002.
Gestiunea resurselor atrase de pe piața interbancară
Operațiuni pe piața interbancară
Activitatea de procurare a resurselor de pe piața interbancară se orientează în general pentru satisfacerea operativa a nevoilor de lichidități, iar gestiunea acestora se bazează în special pentru realizarea unor costuri de refinanțare minime.
Gama relațiilor dintre diverse instituții bancare, printre care se număra și Banca Centrală, este foarte diversă și complexă, implicând de regulă sume considerabile pe termene foarte scurte de timp.
În categoria resurselor atrase de pe piața interbancară se numără:
(a) Împrumuturi de refinanțare de la BNR
(b) Depozite ale băncilor
(c) Împrumuturi primite de la bănci
(d) Valori date în pensiune
Împrumuturile de refinanțare de la BNR se acorda pe mai multe canale, în care sens se disting următoarele:
Împrumutul structural care este de fapt o linie de credit, în sensul că o societate bancară este autorizată să preleveze succesiv dintr-un cont deschis de BNR până la un anumit plafon și în cadrul unui interval de timp prestabilite. Rata dobânzii se stabilește de către BNR și reprezintă taxa oficială a scontului.
Împrumutul de licitație se acorda pentru maxim 15 zile, cu o durată fixă. El este în principal garantat cu titluri, ratele de dobândă stabilindu-se prin licitație, ele fiind niște rate fixe pe toata durata împrumutului, indiferent de ce se întâmpla pe piață.
Împrumutul special este o formă excepțională de refinanțare acordată de BNR societăților bancare aflate în criză de lichiditate, pe o durată maximă de 30 de zile și se garantează cu titluri de stat sau alte hârtii de valoare acceptate de BNR, dar ca excepție și active reale din patrimoniul băncii. Acordarea creditului special este condiționată de prezentarea într-un anumit termen a unui program de redresare financiare agreat de banca centrală. Dobânda este stabilită de BNR, de obicei la un nivel stimulativ, plătindu-se la scadența creditului.
Împrumutul lombard (overdraft/overnight) este o formă de refinanțare a băncilor aflate în dificultate pentru asigurarea plăților zilnice ale acestora. Suma acestui tip de credit este reprezentată de soldul debitor înregistrat la încheierea zilei în contul curent al băncii deschis la BNR (din punct de vedere al băncii centrale), sold ce se transferă automat în contul de credit lombard. Și acest tip de împrumut este garantat cu titluri, iar limita maximă de acordare este de până la 75% din fondurile proprii ale băncii comerciale.
Depozitele interbancare ale băncilor pot fi împărțite în trei categorii:
Depozite la vedere constituite pentru o durata inițială de cel mult o zi lucrătoare
Depozite la termen constituite pe un termen fix, pentru care durata inițială este mai mare de o zi lucrătoare
Depozite colaterale constituite drept garanții sau pentru efectuarea unor operațiuni ulterioare, determinate.
Împrumuturile primite de la alte bănci pot fi:
Împrumuturi de pe o zi pe alta solicitate de obicei pentru situațiile în care banca întâmpină probleme privind asigurarea plăților zilnice, nedorind insă să apeleze la un credit lombard acordat de BNR, care este mai costisitor;
Împrumuturi la termen;
Împrumuturi financiare primite de la bănci nerezidente, având ca beneficiari finali agenți economici, nefinanciari, rezidenți.
Valorile date în pensiune reflectă împrumuturile primite pe baza efectelor de comerț livrate sau nelivrate, sau a titlurilor nelivrate date în pensiune. Operațiile de pensiune reprezintă de fapt împrumuturi primite, garantate prin transferul temporar de proprietate asupra elementelor de activ cedate.
Analiza evoluției resurselor atrase de pe piața interbancară
Analizând datele din bilanț și din contul de rezultate reiese că Banc Post nu a apelat la împrumuturi de refinanțare de la BNR în perioada analizată, ceea ce înseamnă că banca nu a avut probleme de lichiditate. Acest fapt este întărit în 1999 și de faptul că banca nu a apelat nici la împrumuturi de la alte bănci. Principalele valori atrase de pe piața interbancară în acest an au fost depozite ale băncilor în lei.
Privind asigurarea plaților zilnice Banc Post nu a apelat la împrumuturi de pe o zi pe alta nici în 2000, în schimb pe parcursul anului 2001 banca a avut nevoie de astfel de resurse.
În 2000 și 2001 s-au înregistrat împrumuturi la termen și împrumuturi financiare de la alte bănci, numai în valută și chiar de la bănci nerezidente. Se înregistrează o creștere în termeni nominali de doar +2% în 2001 față de 2000, insă ținând cont de creșterea cursului valutar, s-a înregistrat o scădere de –27,61%, ceea ce înseamnă ca banca a îmbunătățit politica de atragere a acestui tip de resurse. În 2002 acest tip de resurse s-a menținut la același nivel în termeni nominali față de anul 2001, ceea ce înseamnă că datorită creșterii cursului valutar valoarea reală a acestor datorii a scăzut.
Depozitele atrase de la bănci sunt conturi numai în lei în perioada 1999-2001, ele înregistrând o creștere în 2000 față de 1999 de +100% și apoi o scădere drastică în 2001 față de 2000 de –95,89%. În schimb, în 2002 depozitele atrase de la bănci au fost atât în lei, cât și în valută, per total ele înregistrând o creștere de 20 de ori față de 2001. Ratele de dobândă la care sunt remunerate acestea sunt influențate de ratele stabilite de BNR, BUBID.
În perioada analizată BUBID la 1 săptămână a evoluat de maniera următoare: 65,425% în 1999; 59,99% în 2000; 41,36% în 2001 și 35% în 2002. Se observă o diminuare a nivelului acestei dobânzi, ceea ce va conduce la o evoluție asemănătoare a dobânzii medii practicate de societățile bancare: 72,6% în 1999; 63,4% în 2000; 36% în 2001 și 32,6% în 2002. Acestea înregistrează valori diferite de rata de dobândă dictată de BNR deoarece aceasta din urma este o rată de referință, iar dobânzile interbancare rezultă din confruntarea cererii și ofertei.
În condițiile în care dobânzile au scăzut, sursele atrase de pe acest segment de piață au crescut în 2000 cu +127,7% față de 1999 și au scăzut în 2001 cu –44,7% față de 2000, deci s-a practicat o gestiune deficitară a acestor resurse în 2000, dar care s-a îmbunătățit în 2001, acest lucru reieșind și din evoluția cheltuielilor cu dobânzile înregistrate în contul de rezultate. Astfel ca s-a înregistrat o creștere a acestora în 2000 față de 1999 cu +128,2%, o scădere în 2001 față de 2000 cu –39,4% și de asemenea o scădere cu –32,9% în 2002 față de 2001 datorită scăderii dobânzilor chiar dacă resursele de pe piața interbancară au crescut de circa două ori.
Rezultatul activității băncii a fost influențat de aceste costuri ale activității interbancare, astfel ca el a fost mult diminuat în 2000 și apoi s-a îmbunătățit în 2001 și 2002.
1.3. ANALIZA IN DINAMICA A PLASAMENTELOR BANC POST
1.3.1. Noțiunea de activ și necesitatea gestiunii sale
Activul este o resursă controlată de întreprindere care generează avantaje economice sub formă de încasări monetare viitoare.
Operațiunile active ale băncilor comerciale sunt operațiunile în care băncile își angajează resursele în vederea îndeplinirii funcționalităților statutare și a obținerii de profit.
Managementul activelor proprii este o componentă a managementului băncii, analiza făcută în acest plan permițând concluzii despre trecut și măsuri de eficientizare pentru viitor.
Atunci când ne referim la gestiunea activelor bancare avem în vedere o supraveghere și o gestiune în principal a plasamentelor băncii, care în practica internațională sunt foarte diversificate, în România acestea având o arie mai restrânsă.
Procesul de valorificare a fondurilor prin plasamente diferite sub formă de active, scopul fiind succesul plasării fondurilor, cuprinde următoarele componente: lichiditate, rentabilitate, risc, perioadă de timp, rezerve de capital. Procesul de management al activelor trebuie să cuprindă și să rezolve în mod corespunzător toate aceste componente.
Activele lichide sunt activele care pot fi transformate rapid și fără pierderi în numerar sau în alte alternative ale acestuia, respectiv alte produse și servicii bancare. O alternativă ar fi de exemplu deținerea unor active financiare purtătoare de dobânzi, cum ar fi depozite la termen constituite la alte bănci, denumite “aproape lichide”.
Această nevoie de lichiditate care este urmărită permanent în procesul de management, intră în contradicție cu obiectivul băncii de a maximiza profitul.
În aceste condiții, în managementul activelor se are în vedere rezolvarea obiectivului central, respectiv al profitabilității, care este un aspect esențial în procesul investițional. O bancă trebuie să realizeze suficiente venituri din investițiile și activitățile sale pentru a-și acoperi costurile.
În cazul plasamentelor în active pe termen lung, riscul investițional este în general mai mare. Necesitatea de a avea lichiditate și de a asigura în același timp câștiguri sigure obligă băncile să mențină o parte din fondurile lor sub forma unor plasamente care îndeplinesc condițiile referitoare la lichiditate și securitate, chiar dacă rata dobânzii este mai mică la acestea.
1.3.2. Structura activelor bancare
În România principalele operațiuni de plasament ale băncilor comerciale sunt în ordinea importanței:
creditarea agenților economici în lei și în valută, pe termen scurt, termen mediu și termen lung, acest segment de activitate având cel mai mare risc.
depozitele interbancare, prin plasarea fondurilor în lei și valută sub formă de depozite la băncile din România sau străinătate, pe diferite perioade de timp, cu un grad mare de siguranță, riscul fiind minim.
plasamente pe piața titlurilor de valoare, de regulă în titluri de stat, obligațiuni cu dobândă fixă emise de Ministerul de Finanțe, la o dobândă atractivă, cu un risc practic inexistent.
Din punct de vedere bilanțier, activul bancar are următoarea structură:
Operațiuni de trezorerie și interbancare, incluzând: casa, contul curent la banca centrală, conturi de corespondent la bănci, depozite la bănci, credite acordate băncilor.
Operațiuni cu clientela, cele mai importante posturi bilanțiere fiind creditele acordate clientelei, creditele acordate clientelei financiare, conturile curente debitoare.
Operațiuni cu titluri și operațiuni diverse ce cuprind: titluri primite în pensiune livrată; titluri de tranzacție, titluri de plasament și titluri de investiții pe care le deține banca în portofoliu; decontări interbancare, protecție socială etc.
Valori imobilizate: credite subordonate, părți în cadrul societăților comerciale legate, titluri de participare, titluri ale activității de portofoliu, imobilizări, leasing etc.
Principala operațiune bancară o reprezintă creditarea care reprezintă actul prin care banca pune la dispoziție sau se obligă să pună la dispoziție clienților fondurile solicitate sau își ia un angajament prin semnătură, de natura avalului, cauțiunii sau garanției în favoarea acestora (aceste operațiuni din urmă se înregistrează în afara bilanțului).
Categoriile de credite acordate de o bancă sunt: credite comerciale (operațiuni de scont, factoring), credite de trezorerie, credite pentru export, credite pentru echipament, credite pentru bunuri imobiliare și alte credite.
Valorile primite în pensiune evidențiază creditele acordate de bancă clientelei nebancare sau bancare garantate prin transferul temporar de proprietate asupra efectelor de comerț și titlurilor de valori mobiliare primite în pensiune.
Plasamentele în titluri efectuate de bănci se fac în general în titluri de tranzacție, titluri de plasament și titluri de investiții.
Titlurile de participare reprezintă acțiuni și alte titluri cu venit variabil deținute de bancă în capitalul altor societăți comerciale, a căror deținere durabilă este considerată utilă activității băncii. Aceste titluri trebuie să reprezinte 10% sau mai mult din capitalul unei societăți comerciale, fără ca aceasta să fie controlată într-o manieră exclusivă.
Titlurile activității de portofoliu reprezintă acțiuni și alte titluri cu venit variabil deținute de bancă pe o perioadă îndelungată în vederea realizării unor venituri satisfăcătoare, fără drept de intervenție în gestiunea societății ale cărei titluri le deține.
Operația de leasing reprezintă o convenție prin care locatorul, în calitate de proprietar, cedează locatarului, pe o perioadă determinată, dreptul de utilizare a unui bun mobiliar, imobiliar sau a unui activ necorporal, destinate desfășurării activității de exploatare a locatarului, contra unei chirii, cu opțiunea de cumpărare la scadență, la un preț convenit prin contractul încheiat inițial între părți.
1.3.3. Analiza structurii activului în cadrul societății bancare Banc Post
În practică s-a observat că băncile comerciale sunt caracterizate prin active fizice sau cu caracter fix, reduse, imobilizările atingând circa 10% din totalul bilanțier. Modificările tehnologice actuale (computere și rețeaua informatică) determină pe scară largă, beneficierea de leasing.
Din practica bancară s-a observat că structura activelor evidențiază primordial rolul preponderent al creditelor, respectiv 50-60%, ceea ce mărește profitabilitatea potențială a băncii. Ponderea deținerilor de titluri (15-25%) și a disponibilităților la bănci (8-10%) este mult mai mică, în general, față de cea a creditelor, chiar dacă acestea din urmă sunt mai riscante.
Pentru a evidenția principalele caracteristici ale activității de plasare a resurselor deținute de Banc Post se va analiza în primul rând structura în procente a elementelor de activ pe perioada 1999-2002.
În cadrul activității Banc Post, structura activelor a fost ușor diferită față de cea unanim acceptată în practica bancară. Astfel că, din analiza activului exprimat în procente se observă că imobilizările au o pondere foarte mare în perioada analizată, chiar dacă în scădere de la 24,9% la sfârșitul anului 1999 la 18,58% la sfârșitul anului 2001. Aceste valori ridicate au o influență negativă asupra profitabilității băncii deoarece activele fixe nu aduc beneficii imediate, sumele blocate în ele neputând fi valorificate în credite sau alte plasamente ce aduc venituri băncii. Cu toate acestea, se observă preocuparea băncii în reducerea ponderii imobilizărilor în total activ și aducerea acesteia în limitele corespunzătoare, în 2002 acestea aținând o pondere relativ bună de 14,18%.
Totodată se constată și o pondere redusă a creditelor de 28,84% în 1999; 29,86% în 2000, 30,77% în 2001 (în care sunt incluse și 0,55% credite acordate băncilor) și 31,47% 2002(în care 0,7% fiind acordate drept credite băncilor ). Aceste ponderi reduse ar reflecta o valorificare necorespunzătoare a resurselor deținute de Banc Post, mai ales cunoscându-se faptul că astfel de plasamente aduc cele mai mari venituri. Totuși, în economia României, în perioada analizată, plasamentele în titluri de stat au fost mult mai rentabile, în același timp fiind și mai sigure. Astfel că, în condițiile în care rata medie a dobânzii active practicate de societățile bancare era de 55% în 1999; 61,2% în 2000 și 46,2% în 2001, iar ratele de dobândă la titlurile de stat (certificate de trezorerie) erau 83% în 1999; 81% în 2000 și 48,49% în 2001 era normal ca ponderea creditelor să fie mai mică decât în mod normal. Creșterea ponderii creditelor reliefează o ameliorare a situației economiei, creșterea încrederii băncii în posibilitățile agenților economici finanțați de a rambursa creditele. Totodată scăderea ratei dobânzii la credite în 2001 și 2002 a dus la creșterea cererii de credite.
Ponderea titlurilor deținute în portofoliul băncii a fost ridicată în 1999 (14%), mai ales că dobânda remuneratoare era foarte atractivă, iar posibilitatea de pierdere a investiției era practic nulă, fiind în marea majoritate certificate de trezorerie și obligațiuni de stat. Aceste dobânzi erau însă exagerat de mari, statul încercând prin aceste mijloace să acopere deficitul bugetar. Situația bugetară nu s-a ameliorat nici în 2000, iar problemele legate de plata datoriei externe s-au agravat, României scăzându-i rating-ul astfel încât accesul pe piața internațională de capital fiind îngreunat. Astfel, dobânzile la titluri au rămas aproape la fel, însă cu toate acestea ponderea titlurilor în portofoliul Banc Post aproape că s-a înjumătățit. În 2001, însă ratele de dobândă la titluri de stat a scăzut drastic, încercându-se o încadrare a acestora în limite normale (48,5%). Plasamentele realizate de bancă în astfel de active a scăzut la 5,45% din totalul bilanțier. În 2002 ponderea titlurilor de stat deținute de bancă în portofoliul de active a crescut la 6,33%.
Dacă din punct de vedere al rentabilității plasamentelor putem spune că banca nu a realizat un bun management al activelor, datorită faptului că plasamentele cu dobânzi ridicate au o pondere relativ scăzută, nu putem spune același lucru și despre lichiditate. Aceasta reiese din faptul că ponderea disponibilităților este ridicată (casa, contul curent la BNR, conturi de corespondent la alte bănci): 12% la 31.12.1999; 26,2% la 31.12.2000, 33,58% la 31.12.2001 și 31,77 % la 31.12.2002, ele fiind remunerate cu dobândă zero sau cu o dobândă foarte mică.
În ceea ce privește depozitele pe care Banc Post le deține la alte bănci, observăm că ponderea acestora a scăzut de la 15% în 1999 la 9,1% în 2000, 8,46% în 2001, ca apoi să crească semnificativ la 11,68% acest fapt datorându-se scăderii dobânzii pasive practicate de societățile bancare 72,6% în ’98; 63,4% în ’99 și 36% în 2001. Aceste plasamente sunt considerate a fi foarte sigure, neexistând posibilitatea pierderii lor, însă rentabilitatea lor a devenit destul de scăzută comparativ cu alte plasamente, și deci o pondere mică a lor reflectă o gestiune bună în ceea ce privește plasarea resurselor într-o astfel de categorie de active.
În valori nominale plasamentele societății bancare Banc Post s-au prezentat în perioada 1999-2002 de maniera următoare:
(miliarde lei)
Ținând cont atât de evoluția ratei inflației, cât și de cea a cursului valutar, în tabelul următor se prezintă principalele posturi bilanțiere exprimate în puterea de cumpărare a leului din anul financiar 2002.
(miliarde lei)
Disponibilul sub formă de numerar a crescut în termeni nominali în 2000 față de 1999 cu 58.5%, însă în termeni reali acesta a scăzut cu 0.35%, pe seama scăderii valorii în lei. În 2001 față de 2000 numerarul a crescut atât în termeni nominali (+137%), cât și în termeni reali (+66.4%). La sfârșitul anului 2002 numerarul a înregistrat o valoare nominală mai mare de 3 ori față de aceeași perioadă a anului 2001, în termeni reali acesta fiind mai mare de 2,4 ori.
Disponibilul aflat în contul curent la BNR a avut o evoluție ascendentă în primii trei ani analizați atât în termeni nominali, cât și în termeni reali. Acest fapt s-a datorat în primul rând creșterii ratei rezervelor minime obligatorii. În 2002 contul curent a scăzut în termeni reali, însă în termeni nominali a crescut foarte puțin ținând cont de faptul că rata rezervelor minime obligatorii a scăzut.
În ceea ce privește politica de constituire de depozite la alte bănci se observă că depozitele în valută au crescut în termeni nominali în 2000 față de 1999 cu 74.9%, iar în termeni reali doar cu 4.9%, pe când depozitele în lei au scăzut drastic, ceea ce a dus la o scădere a valorii depozitelor eliminând influența deprecierii monedei și a inflației. În 2001 față de 2000 volumul depozitelor la alte bănci a crescut cu 28.3%, însă în termeni reali acestea au scăzut cu 9.5%. În 2002 depozitele constituite la alte bănci au crescut în termeni nominali cu 106,4% față de 2001, iar în termeni reali doar cu 68,8%. Această creștere s-a datorat bineînțeles tot depozitelor în valută.
Plasamentele în titluri de stat au scăzut în 2000 față de 1999 cu 28%, chiar dacă cele în valută au crescut în termeni nominali cu 33.8%. această creștere a fost însă inferioară creșterii cursului valutar, ceea ce a dus la o diminuare a valorii plasamentelor de acest gen în valută cu 19.7%. În 2001 această activitate a înregistrat o creștere în termeni nominali față de 2000 cu 10.4% (cea mai mare creștere înregistrându-se la titlurile în lei). Totuși, în termeni reali aceste plasamente s-au diminuat. În 2002 acest tip de plasament a crescut atât în valori nominale (+75%), cât și în valori reale (+41,8%).
În 2000 creditele acordate au crescut față de 1999 cu 48.7% (+25.8% la lei și +190.6% la valută) în termeni nominali, în termeni reali acestea diminuându-se cu 4.8%. În 2001 comparativ cu 2000 activitatea de creditare a crescut atât în termeni nominali (+50.8%), cât și în termeni reali (+6.9%). Același lucru s-a întâmplat și în 2002 când creditele acordate clientelei bancare și nebancare au crescut în termeni nominali cu +54,7%, iar în termeni reali cu +21,9%.
Activele în lei au crescut în valori nominale în 2000 față de 1999 cu 29.5%, ceea ce înseamnă că în termeni reali au scăzut cu 16.3%, pe când cele în valută au crescut în termeni reali cu 14.5%. În schimb, în 2001 plasamentele totale în lei au crescut față de 2000 în valori nominale cu 40.8%, iar în valori reale cu doar 0.08%. plasamentele în valută au crescut și în termeni nominali cu 58.9%, dar și în termeni reali cu 11.9%. În 2002 activele în lei au crescut cu 38,5% în termeni nominali, iar influența inflației a dus la o creștere de doar 6,3%. Activele în valută au crescut în același an în termeni nominali cu 77%, în timp ce activele în valută au crescut cu 45%. Aceste creșteri din anii 2001 și 2002 presupun o activitate ce aduce venituri mai mari, ceea ce va influența favorabil profitabilitatea băncii în acești doi ani.
1.3.4. Analiza portofoliului de titluri al societății Banc Post
Titlurile deținute de Banc-post în portofoliu au avut următoarea evoluție în perioada 1999-2002:
(miliarde lei)
Ratele de dobândă la titlurile de stat au înregistrat următoarele valori:
Activitatea de plasament în titluri de stat nu este specifică băncilor. De regulă se realizează astfel de plasamente pentru a diminua riscul activelor bancare și pentru a asigura o lichiditate corespunzătoare.
În cazul băncilor din sistemul românesc, datorită ratelor de dobândă la titlurile de stat ridicate cu mult față de dobânzile de pe piața bancară, acest fenomen s-a amplificat până în 1999, ca apoi să se diminueze, datorită problemelor din întreaga economie în 2000, iar apoi să mai crească plasamentele în astfel de active, însă neatingând nivelul anului 1999 deoarece dobânzile de piață au scăzut foarte mult.
De remarcat că în anul 2001 singurele plasamente în lei sunt cele în titluri de tranzacție reprezentate de certificate de trezorerie cu o dobândă de 48.49%, intenția băncii fiind de a dispune de lichiditate în orice moment. În perioada anterioară banca nu a deținut însă titluri de tranzacție, ceea ce înseamnă că nu s-a bazat pe astfel de plasamente în politica sa legată de lichiditate.
La polul opus, titlurile de investiții reprezentate de obligațiuni în devize (USD) au crescut ca volum de la 333 miliarde lei în 1999 la 446 miliarde lei în 2000, ca apoi, în 2001, banca să nu mai investească în astfel de titluri. Se știe că acest tip de plasament se face pe termen lung, până la scadența titlurilor, cu scopul de a obține profit din dobânda remuneratoare, iar în cazul de față, aceste plasamente, fiind în valută, nu erau afectate de inflație. În 2001 Banc Post nu a mai imobilizat sume importante în astfel de plasamente, ci se observă că suma oarecum corespunzătoare acestora (analizând tendința din anii anteriori) a fost investită în titluri de plasament – obligațiuni în USD- deci cu o perioadă mult mai scurtă de imobilizare.
În 1999 titlurile de plasament erau reprezentate de certificate de trezorerie în lei, acestea având ponderea cea mai mare în totalul portofoliului de titluri de stat (53.5%). În 2000 acestea au scăzut cu 80%, ca apoi ,în 2001, titlurile de plasament să crească de 5.5 ori.
La sfârșitul anului 2002 plasamentele băncii în titluri de stat au crescut cu 75% în valută și cu 94% cele în lei, în total ele reprezentând 6.5% din portofoliul de active. Cât despre titlurile de stat în lei cele mai cerute de piață și de bancă în același timp au fost cele cu scadență de un an sau mai mare de un an.
În ceea ce privește normele autorității bancare cu privire la nivelul plasamentelor unei bănci în titluri de stat, în Legea bancară 58/1999 se menționează faptul că acesta este nelimitat. Acest lucru se întâmplă deoarece titlurile de stat sunt considerata ca fiind neriscante pentru faptul că garanția statului este indiscutabilă, iar riscul pierderii investiției este practic nul.
O altă componentă a portofoliului de titluri o reprezintă titlurile de participare, adică acțiuni deținute în capitalul social al unor societăți comerciale.
Se atrage atenția că, în majoritatea țărilor, băncile comerciale nu au dreptul să dețină acțiuni în portofoliul propriu. Aceste dețineri conferind anumite calități proprietarului în administrarea întreprinderilor, precum și riscuri mari, nu sunt îngăduite băncilor comerciale. Prin aceste dețineri băncile ar avea un rol sporit în conducerea și chiar reunirea monopolistă a întreprinderilor și, de asemenea, ar fi îndemnate să riște exagerat resursele puse la dispoziție cu alte destinații.
În România, pentru a limita aceste riscuri, nivelul plasamentelor în acțiunile societăților comerciale sunt reglementate. Conform Legii bancare 58/1999 valoarea totală a investițiilor pe termen lung ale unei bănci în valori mobiliare emise de o societate comerciale nu poate depăși 20% din capitalul social al societății comerciale respective și 10% din fondurile proprii ale băncii; iar valoarea totală a investițiilor pe termen lung ale băncii în valori mobiliare emise de asemenea societăți comerciale nu poate depăși 50% din fondurile proprii ale băncii.
Volumul acestor investiții s-a menținut aproape constant în1999-2000, iar în 2001 se observă o creștere de 36.36%, pe când în 2002 investițiile în acțiuni au crescut în termeni nominali de doar 13.33% . Totuși, ele reprezentând o sumă destul de redusă și deci și riscul aferent acestora este mic, această creștere este nesemnificativă, întrucât aceste plasamente afectau fondurile proprii în proporție de 0.89% în 1999; 0.2% în 2000, 0.27% în 2001 și 0.2% în 2002.
Li se interzice de asemenea băncilor comerciale operațiile de vânzare-cumpărare a acțiunilor care ar însemna participarea băncilor la acțiunile speculative la bursă, considerate incompatibile cu atribuțiile băncilor și dăunătoare creditorilor băncii.
Angajarea de către băncile comerciale a uriașelor lor resurse în speculațiile la bursă ar putea conduce la mișcări abrupte ale cursurilor, nejustificate de mersul propriu-zis al activității întreprinderii respective, cu efecte dăunătoare nu numai pentru aceste firme, ci și pentru întreaga economie națională.
CAPITOLUL II – PROCESUL DE CREDITARE A SOCIETATILOR COMERCIALE
2.1. PRINCIPIILE GENERALE ALE CREDITARII BANCARE
Procesul de creditare joaca un rol esential in economie. Acest este pus in evidenta de functiile pe care creditul le indeplineste.
In primul rand, creditul are o functie distributiva, in sensul ca bancile mobilizeaza resursele banesti disponibile la un moment dat in economie (mai ales resursele provenind din sume mici de bani care provin de la deponenti) si le redistribuie sub forma de credite solicitantilor de fonduri banesti. Prin acest proces, bancile pun la dispozitie banii necesari dezvoltarii economiei in general, si dezvoltarii pe domenii de activitate sau pe ramuri , in special.
Astfel, oferta de disponibilitati banesti (surplusuri de capital de circulatie aflate temporar sub forma inactiva in conturile intreprinderilor la banci, resurse de casa ale firmei pastrate la banca, sumele de bani reprezentand economiile populatiei) catre diferiti intreprinzatori privati , micsti sau de stat, prin intrermediul procesului de creditare sporeste puterea de actiune productiva a capitalului, ceea ce se rasfrange asupra cresterii avutiei reale a societatii.
Creditul da posibilitatea unei elasticitati mai mari in economie, prin prisma asigurarii rapide de noi capitaluri, ceea ce favorizeaza o orientare mai buna a investitiilor catre ramurile economiei rentabile.
Concentrarea capitalului prin functia distributiva a creditului da posibilitatea unei adaptari eficiente la cerintele interne si externe ale pietei. Sporind pe aceasta baza eficineta marginala a capitalului.
Dupa cum am mai spus, majoritatea resurselor atrase de banci se identifica cu disponibilitatile banesti ale clientilor aflate la banca sub forma de depozite. Acordand credite pe baza depozitelor, bancile pun in pericol fondurile banesti ale clientilor. Pentru a inlatura acest risc , banca ii protejeaza pe clientii sai printr-o analiza riguroasa a cererilor de creditare.
Dobanda practicata la aceste depozite este de obicei unul din principalele instrumente monetare de realizare a tendintei echilibrului economic. Aceasta dobanda influenteaza in mod direct cantitatea de moneda aflata in economie, precum si cursul de schimb. La randul ei, evolutia dobanzilor practicate de bancile comerciale la constituirea de depozite si acordarea de credite clientilor depinde in mare masura de TOS-ul Bancii Centrale.
Creditul joaca totodata rolul de transformare a economiilor populatiei in investitii. Astfel , economiile populatiei aflate la banca sub forma de depozite sunt puse in circulatie in economie prin acordarea de credite diferitilor agenti economici ce folosesc fondurile primite pentru a investi in diverse activitati din economie.
Creditul reprezinta un mijloc de eficientizare a initiativelor agentilor economici in sensul ca, pentru a obtine fondurile de bani necesari propriei investitii, agentii economici trebuie sa parcurga numeroase etape in care demonstreaza bancii nevoia de credit si eficienta investitiei lor. Daca banca considera ca agentii economici respectivi indeplinesc toate conditiile necesare acordarii de credite va declansa procedura de creditare catre respectivii agenti economici.
Creditul este o premisa a concurentei. Prin sprijinirea diferitelor inovatii sau inventii ale unor firme mici , creditul contribuie si favorizeaza aparitie concurentei.
Creditul prezinta, pe langa functiile prezentate mai sus, si o functie de importanta vitala, si anume aceea de emisiune monetara.
Dupa ce s-a ajuns la moneda fiduciara prin ideea de creditare, s-au creat alte numeroase instrumente si tehnici de plata (trata, virament, cec), care au dus la diminuarea folosirii numerarului si la cresterea in proportii foarte mari a monedei scripturale (75% ). Acest proces a avut un impact si asupra cheltuielilor cu circulatia banilor, in sensul reducerii lor.
Creditul, pe langa alti factori, contribuie si la asigurarea stabilitatii preturilor. Astfel, daca anumite marfuri cu caracter de sezonalitate (cereale, de exemplu ) ar fi aduse toate pe piata in momentul obtinerii lor, oferta ar deveni disproportional de mare in raport cu cererea si am constata o cadere spectaculoasa a preturilor. Pentru a evita astfel de fluctuatii se foloseste instrumentul de creditare – warant, care ofera proprietarului posibilitatea de a obtine cu anticipatie contravaloarea marfurilor.
Creditul, prin natura lui, contribuie la cresterea vitezei de rotatie a banilor, la multiplicarea monedei scripturale, la valoarea permanenta a fondurilor.
Creditul are un rol important si in promovarea relatiilor economice internationale, in special in promovarea si stimularea exportului si pentru derularea normala a operatiunilor de import-export.
Creditarea poate fi privita si ca un serviciu bancar pe care banca il ofera clientilor care-l solicita. In economiile competitive, activitatile specifice sectorului tertiar (al serviciilor) trebuie sa se concentreze asupra nevoilor clientilor si sa dezvolte produse si servicii pentru satisfacerea noilor cerinte ale acestora.
Pentru ca procesul creditarii sa se desfasoare normal este necesara indeplinirea unui cumul de conditii obiective si subiective:
a) conditii de ordin juridic-legal: se refera la existenta cadrului juridic si legal care reglementeaza activitatea de creditare privitoare la masurile de protectie acordate contractelor incheiate, la procedurile de coertiune fata de debitorii ce nu respecta conditiile contractuale.
b) conditii de ordin institutional, infrastructural: se refera la existenta unui sistem de investitii de organisme solide care au atributii clare in efectuarea operatiilor de credit si in exercitarea controlului.
c) conditii de ordin social-politic in care se desfasoara procesul creditarii. Astfel, in timp ce un climat social – politic stabil ofera premisele unei bune desfasurari a activitatii de creditare, un climat social-politic convulsional si instabil afecteaza elementul esential al creditarii: increderea.
d) conditii de ordin economic: legate de situatia de ansamblu a economiei nationale, de pespectivele ei, dar si de conjunctura economica a momentului pe plan international.
e) conditii de ordin psihologic: referitoare atat la incredere, cat si la comportamentul agentilor economici si al populatiei.
2.2 Activitatea de creditare a societății bancare Banc Post
2.2.1 Prezentarea generală a activității de creditare
Evoluția resurselor băncii s-a reflectat atât în nivelul, cât și în structura plasamentelor băncii.
La data de 31.12.2002 creditele interne reprezentau 1/3 din totalul activelor băncii și 40% din totalul resurselor atrase de bancă de la clientela nebancară, înregistrându-se o creștere de 1,54 ori față de aceeași dată a anului precedent. În 2001,2000 și 1999 aceste credite reprezentau tot aproximativ 40% din resursele atrase de la clienți, deci politica de finanțare a creditelor a rămas aproximativ aceeași pe perioada analizată.
Activitatea de creditare a continuat să dețină o poziție prioritară în rândul operațiunilor de bază. Banc Post a încurajat pe tot parcursul anilor 2002 și 2001 creditarea prin forțe proprii, promovând un pachet diversificat de produse de creditare.
În 2002 creditele acordate agenților economici reprezentau 80% din totalul portofoliului de credite, înregistrându-se o creștere de 1,7 ori față de 2001. În 2002 Banc Post a continuat să sprijine activitatea de producție și de investiții, de transport și serviciile din sectorul comercial, acestor domenii acordându-li-se 2/3 din creditele acordate agenților economici. O treime din împrumuturile primite de agenții economici au fost acordate în valută, cu destinații de investiții cel mai adesea.
În 2001 creditele acordate persoanelor juridice dețin 75% din totalul portofoliului, înregistrând o creștere de 1,4 ori față de 2000. La sfârșitul exercițiului financiar 2000 aceste credite aveau o pondere de 80% în totalul creditelor acordate, crescând de 1,56 ori față de 1999, când acestea reprezentau 76% din total credite.
Agenții economici au beneficiat de linii de credit, credite pentru afacere, credite pe documente în circuit bancar, overdraft-uri, credite pentru activitatea de leasing, precum și scrisori de garanție, scontări etc.
În 2000, 2001 și 2002 Banc Post s-a implicat neîncetat în reforma economică, fiind un puternic susținător al sectorului IMM-urilor, atât prin creditele acordate din surse proprii, cât și din programele de finanțare pe care le-a derulat din fondurile speciale ale Ministerului Muncii, Ministerului Agriculturii și Alimentației, și ale Autorității Naționale pentru Turism. În 2002 aceste credite reprezentau 53% din creditele acordate agenților economici și 42% din totalul portofoliului. Acest sector al întreprinderilor mici și mijlocii are nevoie de susținere financiară atât internă cât și externă. Pentru acest motiv Banc Post a fost selecționată la sfârșitul anului 2002 ca bancă intermediară pentru Banca Mării Negre ce a acordat o linie de finanțare de 10 milioane USD pentru susținerea acestui sector. 42% din portofoliul său total de credite și 57% din creditele acordate agenților economici au avut ca destinație în anul 2001 sectorul de întreprinderi mici și mijlocii. În 2000 acestea reprezentau 47,6% din portofoliul de credite și 58,8% din creditele acordate agenților economici. Putem spune că politica de sprijinire a IMM-urilor a devenit o latură definitorie pentru Banc Post.
Volumul creditelor acordate persoanelor fizice în 1999 era de 369,628 mld. lei, în 2000 înregistrându-se o creștere de 24% (160,056 mld. lei), însă în 2001 acestea aproape s-au dublat, ajungând la suma de 867,278 mld. lei. Această creștere semnificativă s-a datorat în special creditelor acordate în valută, având ca destinație principală cheltuielile pentru vacanță excursii în străinătate. Și creditele acordate în lei în 2001 pe aceeași destinație au prezentat o atracție deosebită, deținând aproximativ 50% din totalul creditelor acordate în lei persoanelor fizice. În 2002 creditele acordate persoanelor fizice au crescut cu 16% față de 2001. Overdraft-ul pe carduri și creditele de mică valoare pentru cheltuieli personale nenominalizate au fost două tipuri de credite în lei apreciate în mod deosebit. Acestora li se adaugă și creditele cu poliță de risc financiar pentru achiziționarea de bunuri de consum, utilaje agricole sau pentru amenajare de locuințe.
(miliarde lei)
*Creditele în litigiu din acest an sunt exprimate la valoarea brută deoarece valoarea netă este zero, ele fiind provizionate în totalitate.
Rata creditelor neperformante a avut în perioada analizată cel mai scăzut nivel înregistrat în întregul sistem bancar românesc și anume: 6,5% în 1999; 3,3% în 2000, 1,2% în 2001 și 1,8% în 2002, situația îmbunătățindu-se de la un an la altul.
Se observă că ponderea cea mai mare o dețin creditele pe termen scurt (50-64%), ceea ce înseamnă că din punct de vedere al lichidității banca nu va întâmpina probleme dacă le va corela totuși cu resursele din care sunt finanțate, însă din punct de vedere al profitabilității banca nu va avea destule venituri față de cazul în care le-ar fi plasat în credite pe termen mediu sau lung. Totuși, putem afirma că Banc Post se axează pe o politică prudentă a fructificării resurselor. Pe perioada analizată, însă această pondere a creditelor pe termen scurt scade în favoarea creditelor pe termen mediu, mai puțin în anul 2002 când acestora le crește ponderea în defavoarea celor pe termen mediu, care de altfel dețin o pondere destul de mare (30-40%). Creditele pe termen lung au ponderi cuprinse între 9,5% în 1999 și 5,7% în 2001, și chiar 3% în 2002, observându-se scăderea ponderii, însă în termeni nominali se remarcă creșterea lor cu 26% în 2000 față de 1999 și cu 6% în 2001 față de 2000, însă acestea scad în 2002 față de 2001 cu 18,55%. Aceste creșteri au fost mai mici decât rata inflației și creșterea cursului valutar, astfel încât în termeni reali creditele pe termen lung au scăzut semnificativ.
2.2.2 Analiza portofoliului de credite – limitarea riscului de credit
Principala operațiune efectuată de către băncile comerciale este acordarea de credite, care se situează ca pondere, pe primul loc în cadrul plasamentelor totale. Maniera în care banca alocă fondurile pe care le gestionează poate influența, într-un mod hotărâtor, dezvoltarea economică la nivel local sau național. Pe de altă parte, orice bancă își asumă, într-o oarecare măsură, riscuri atunci când acordă credite și în mod cert, toate băncile înregistrează pierderi atunci când unii debitori nu-și onorează obligațiile. Oricare ar fi nivelul riscurilor asumate, pierderile pot fi minimizate dacă operațiunile de creditare sunt organizate și gestionate cu profesionalism.
Din acest punct de vedere, cea mai importantă funcție a managementului bancar este de a controla și analiza calitatea portofoliului de credite, deoarece slaba calitate a creditelor constituie una din principalele cauza ale falimentului bancar.
Este necesară existența unei informări permanente a conducerii băncii despre rezultatele procesului de analiză a calității creditelor, astfel încât cele cu probleme să fie detectate și corectate în timp, în limita posibilităților.
Procesul de analiză a calității portofoliului de credite constituie o acțiune care se repetă, parcurgând mai multe momente, dintre care se detașează două:
Momentul ce precede acordarea creditului și care include în principal analiza financiară a clientului, respectiv analiza internă, la care se aduc în continuare și aspecte nefinanciare.
Etapa acordării creditului și postacordării creditului, care presupune o atentă supraveghere a clientului beneficiar de împrumut, a modului în care se rambursează ratele de credit și dobânda aferentă.
Înainte de toate, sunt câteva condiții reglementate de BNR de care orice bancă trebuie să țină seama permanent la acordare de credite:
Împrumuturile acordate de bancă unui singur debitor nu pot depăși cumulat 20% din capitalul și rezervele băncii (fondurile proprii).
În cazul regiilor autonome, dacă în cursul unui singur an mijloacele acestora nu sunt suficiente, ele pot contracta credite cu societăți bancare în valoare de maxim 20% din veniturile brute realizate în anul precedent.
Suma totală a împrumuturilor mari (adică suma împrumuturilor acordate unui singur debitor inclusiv a garanțiilor și a altor angajamente asumate în numele acestuia în lei și în valută, depășește 105 din fondurile proprii) mai puțin cele garantate guvernamental sau de o altă bancă nu poate depăși de 8 ori fondurile proprii.
Toate creditele și scrisorile de garanție, și orice alte angajamente în lei și valută pe termen scurt, mediu și lung acordate unui agent economic nu poate depăși de cel mult 12 ori capitalul propriu al agentului economic.
Analiza calității portofoliului de credite se face în contextul luării în calcul și a acestor elemente de expunere prezentate mai sus, până la bariera reglementată de BNR.
Analiza și clasificarea portofoliului se fac având în vedere și evaluarea performanțelor financiare ale împrumutatului, precum și serviciul datoriei acestuia, respectiv a capacității sale de a-și onora datoriile la scadență.
Agenții economici sunt clasificați în 5 categorii în funcție de indicatorii financiari:
În această categorie intră agenții economici ale căror performanțe financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzii și a ratei creditului. Se prefigurează menținerea în perspectivă a performanțelor financiare la nivel ridicat.
Agenții economici au performanțe financiare bune sau foarte bune, dar nu se pot menține la acest nivel în perspectivă mai îndelungată.
Performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendință de înrăutățire.
Performanțele financiare sunt scăzute și au o evidentă ciclicitate în intervale scurte de timp.
Performanțele financiare arată pierderi și există perspectiva clară că nu pot fi plătite nici ratele, nici dobânda.
Situația clasificării creditelor, precum și a necesarului de provizioane specifice de risc de credit pe perioada 2000-2001 s-a prezentat de maniera următoare:
Se observă că ponderile tipurilor de credite s-au menținut în cei doi ani, mai puțin creditele perdante care au scăzut în pondere, dar și ca valoare nominală în 2000 față de 1999. Cale mai mari ponderi le dețin creditele standard și apoi cele în observație, ceea ce înseamnă că banca are un portofoliu mai puțin riscant.
Chiar dacă structura portofoliului de credite este bună, ameliorându-sa în 2000, nu înseamnă că riscul este mic dacă politica provizionare nu este corespunzătoare. Se constată ca la sfârșitul anului 1999 provizioanele existente la capitolul pierderi sunt de aproape 3 ori mai mici decât necesarul de provizionare, ceea ce înseamnă că banca poate suferi mari pierderi. Aceste provizioane constituite în 1999 în sumă mult mai mică decât trebuia vor afecta profitul anului respectiv într-o măsura mai redusă deoarece cheltuielile privind constituirea acestora sunt mici, față de cum trebui să fie conform necesarului, însă eventualele pierderi vor afecta profitul anului următor, adică 2000, dacă acestea se vor produce.
La sfârșitul anului 2000 se constată o diferență mult mai mică între provizioanele constituite și cele necesare, ceea ce înseamnă că politica băncii s-a îmbunătățit, iar rezultatele din 2001 vor fi mai bune decât cele din 2000. Totodată se observă că nivelul provizioanelor necesare a scăzut în 2000 față de 1999 cu 57%, ceea ce înseamnă că Banc –Post a realizat o mai bună selecție a creditelor.
La sfârșitul anului 2001, datorită modificărilor legislative situația provizioanelor se prezintă cu totul altfel.
La sfârșitul anului 2002 portofoliul de credite se prezenta de maniera următoare:
Ca ponderi portofoliul de credite în anii 2001 și 2002 se prezintă astfel:
Structura portofoliului de credite corespunzătoare anilor financiari 2001 și 2002 nu poate fi comparată cu cele din anii anteriori, însă din punct de vedere al provizioanelor se observă că necesarul din 2001 este mult mai mic, acesta scăzând față de 2000 cu 39,6%, iar față de 1999 cu 74,29%, în timp ce necesarul de provizionare din 2002 a scăzut față de 1999 cu 45%, însă a crescut față de 2000 și 2001 cu 29% și respectiv cu 113%. Cu toate acestea, provizioanele constituite în 2001 au fost de 72,633 miliarde de lei, de aproape 3 ori mai mari decât necesarul de provizionare, iar în 2002 provizioanele constituite au fost de 131,57 miliarde lei, de 2,6 ori mai mari decât necesarul de provizioane. Acest fapt va asigura o mai mare siguranță împotriva pierderilor, însă va diminua profitul deoarece cheltuielile astfel efectuate sunt mult mai mari decât cele ce rezultau din necesarul de provizioane.
Pentru estimarea riscului de credit putem calcula niște indicatori care se determină pe baza ponderii activelor de calitate slabă care întârzie sau care nu permit realizarea veniturilor anticipate și anume:
Unde: Credite neperformante = Credite restante + Credite îndoielnice
Se constată că riscul cel mai mare corespunde sfârșitului de an 1999, riscul de credit diminuându-se apoi de la an la an. Creditele restante, dar mai ales cele neperformante grevează activitatea și rezultatele financiare ale băncii. Aceste categorii de credite generează una dintre problemele de fond ale societăților bancare din economia de tranziție, confruntate cu puternice dezechilibre micro și macroeconomice.
2.2.3 Tehnica formării dobânzii la credite
Unul din factorii cheie în activitatea bancară este realizarea unei relații optime între dobânzile primite și cele plătite, având în vedere că această diferență va determina în final câștigul băncii.
Din analiza activelor și pasivelor se deduce că fiecare din acestea are costul sau câștigul propriu pentru bancă. Modificarea ratei dobânzii are un impact serios asupra volumului produselor de creditare de exemplu, datorită dobânzilor reduse produsele de economisire au început să devină baza resurselor de creditare ale băncii.
Din punctul de vedere al băncii creditoare contează foarte mult calculul dobânzii, dacă aceasta este fixă sau variabilă. Uneori, la dobânda practicată de bancă se adaugă o marjă care depinde de coeficientul de risc al debitorului. Marja se adaugă la dobânda de bază, care se formează în funcție de dobânda la depozite. Aceasta din urmă, se formează ținând cont de rata inflației astfel încât să fie pozitivă în termeni reali pentru ca depunătorii să fie interesați să-și țină economiile în astfel de conturi. Dobânda de bază la credite se obține adăugând la dobânda depozitelor o marjă de dobândă corespunzătoare intereselor băncii.
În economia de piață, mărimea dobânzii poate fi privită și ca un rezultat al negocierii între bancă și agentul economic. Dar mult mai mulți factori influențează dobânda, nivelul acesteia, scăderea sau creșterea ei. Printre acești factori enumerăm:
Necesitatea ca banca să desfășoare o activitate rentabilă. Din acest punct de vedere rata profitului bancar influențează direct dobânda, rata ei.
Inflația. Dacă este galopantă, efectele asupra dobânzii sunt catastrofale. E vorba nu numai că se stabilesc rate ale dobânzii care depășesc orice rată a rentabilității ori ritm al creșterii economice, ci o situație și mai periculoasă și anume să existe o dobândă real negativă, ceea ce este contrar teoriei economice. Cu toate că rata dobânzii este mare, ea nu poate ține pasul cu rata inflației. De exemplu, în 1992-1993 ratele de dobândă erau de 160-180%, iar inflația era mai mare de 300%. În ultima perioadă, însă rata inflației a scăzut foarte mult, ceea ce a dus și la diminuarea considerabilă a ratelor de dobândă și chiar obținându-se rate reale pozitive.
Cererea și oferta de credit.
Lichiditatea debitorilor. Băncile preferă să acorde credite pe termen scurt pentru că lichiditatea este mai mare. O angajare pe o perioadă lungă înseamnă automat reducerea lichidității și deci dobânzi mai mari.
Riscul de nerambursabilitate influențează direct proporțional rata de dobândă.
Mărimea creditului care influențează direct proporțional rata dobânzii.
Durata de creditare. Cu cât durata crește, cu atât crește și dobânda.
Stabilitatea economică. Instabilitatea economică înseamnă dobânzi mari pentru ca banca să facă față unor situații conjuncturale nefavorabile.
În funcție de acești factori Banc Post a realizat următoarele rate de dobânzi medii la plasamente (clientela nebancară) comparativ cu întreg sistemul bancar:
În funcție de dobânzile practicate este influențat și nivelul veniturilor cu dobânda. O eficiență a activității de creditare este dată de un indicator care reflectă venitul ce revine pentru 100 unități monetare acordate drept credit.
Se observă că venitul ce revine pe 100 unități monetare credit a evoluat identic cu dobânda activă medie practicată de Banc Post. În 2000 banca analizată a redus dobânda pe când în sistemul bancar aceasta creștea la plasamente, creditele devenind astfel mai atractive, însă pentru bancă era un cost de oportunitate mare. Din analiza efectuată anterior asupra resurselor s-a constatat că, costul resurselor în 2000 creștea față de anul anterior, ceea ce înseamnă că rezultatele anului 2000 au fost afectate de o gestiune necorespunzătoare a resurselor și a plasamentelor.
În condițiile în care indicele inflației a evoluat de maniera următoare: 140,6% în ’98 față de ’97; 154,9% în ’99 față de ’98, 140,7 % în 2000 față de 1999, 130,3% în 2001 față de 2000 și 117,8% in 2002 fata de 2001 ratele de dobândă reale au fost:
Putem afirma că Banc Post a avut de pierdut în 2000 deoarece dobânda remuneratoare reală a scăzut foarte mult față de scăderea acesteia la nivelul sistemului bancar. Creșterea inflației a dus la o creștere a ratelor dobânzii, însă nu cu același ritm ceea ce a dus la o scădere a ratelor reale la nivelul economiei, iar Banc Post în loc să crească dobânda nominală a diminuat-o, ceea ce a atras după sine rezultate mai proaste.
2.3. ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ ȘI MANAGERIALĂ A FIRMEI SOLICITATOARE DE CREDIT
2.3.1 Analiza solicitării de creditare
Scopul constituirii resurselor unei bănci comerciale este de a efectua plasamente atât din fondurile proprii, cât și din cele atrase.
În cadrul Serviciului de credite, o problemă importantă a oricărui economist este adoptarea unei decizii când mai multe obiective sunt de urmărit în același timp. Această
situație a fost impusă de necesitatea de a rezolva probleme concrete ridicate de către agentul economic, în care multitudinea obiectivelor este regulă și nu excepție.
Decizia de creditare presupune parcurgerea logică a unor etape bine determinate și anume:
analiza cauzelor și necesitatea pentru care se solicită creditul;
analiza în evoluție a rezultatelor economico-financiare a activității desfășurate de către agentul economic care solicită creditul;
analiza programelor de producție bazate pe contracte și comenzi de aprovizionare și desfășurare a produselor realizate, astfel încât să existe posibilitatea rambursării integrale, la scadență, a creditelor.
Decizia de creditare se întemeiază pe cunoașterea dependențelor și a legăturilor cauzale multilaterale dintre factorii care concură la realizarea scopului urmărit, precum și a urmăririi și aplicării ei, inclusiv a gradului de eficiență economico-financiară.
“Fundamentarea deciziei de creditare realizată sub aspectul financiar și economic, luând în considerare condițiile concrete ale economiei de tranziție, precum și tendințele de dezvoltare în viitor pentru ca în momentul adoptării și angajării creditului acesta să corespundă cu necesitățile pentru care a fost solicitat”.
Fundamentarea deciziei de creditare presupune deci determinarea exactă a tuturor cheltuielilor de efectuat, inclusiv a pierderilor de venit legate de angajarea creditului, respectiv și a tuturor efectelor sau avantajelor ce se pot și trebuie obținute.
În acest sens, se cere ca obiectivul la care se referă creditul să fie cât mai precis definit, atât sub aspect cantitativ, cât și sub aspect calitativ, pentru a permite determinarea corectă a eforturilor și efectelor aferente lui.
În rezolvarea problemelor deciziei de creditare, evaluarea cu un înalt grad de precizie a elementelor implicate reprezintă condiția sine qua non pentru evitarea erorilor, deoarece acestea, oricât de mici ar fi, determină irosirea unor importante resurse financiare și materiale.
Însumate, concluziile obținute în urma acestor analize, cu reputația clientului privită prin prisma calității produselor și serviciilor executate, a relațiilor cu principalii parteneri de afaceri, calitățile morale și profesionale ale conducătorilor conduc la determinarea “credibilității clientului”, fără de care creditul nu poate exista.
Unul dintre elementele care obligă economistul la o cât mai bună cunoaștere a agentului economic care solicită creditul este “prudența bancară”.
În condițiile activității concurențiale, un rol hotărâtor îl are veridicitatea informațiilor care stau la baza fundamentării deciziei de creditare și operativitatea cu care se acordă creditul solicitat de agentul economic.
2.3.2 Analiza activității clienților
2.3.2.1 Analiza documentelor de creditare
Pe parcursul analizei documentației de creditare depusă de un agent economic este important să se aibă în vedere creditele în lei și în valută deja acordate acestuia, în scopul asigurării că nici un nou împrumut nu este restricționat printr-un acord încheiat cu ocazia unui împrumut anterior.
În acest scop, se vor evalua următorii factori:
capacitatea de rambursare, adică potențialul agentului economic de a restitui creditul și dobânzile aferente lui la scadență.
De multe ori clienții supraestimează probabilitățile de succes și, ca urmare, capacitatea de rambursare.
Preocuparea ofițerului de credite este de a identifica capacitatea de rambursare reală. Aceasta implică identificarea resurselor de rambursare, a fluxului de numerar din care va fi rambursat împrumutul, luând în considerare capitalul de lucru, obligațiile de plăți și fezabilitatea proiectelor sau planurilor.
Estimarea capacității de rambursare presupune realizarea unor proiecții financiare pe toată perioada de rambursare a împrumutului, proiecții din care să rezulte viabilitatea și capacitatea solicitantului de credite de a rambursa împrumutul.
capitalul – un element foarte important, deoarece un agent economic cu un capital puternic prezintă un risc mai mic decât altul cu un capital redus;
garanția creditului, a cărui funcție este de a minimiza riscul pierderii pentru bancă în cazul în care, din motive neprevăzute, veniturile sau profitul clientului nu sunt suficiente pentru rambursarea creditului și a dobânzii aferente.
Așadar, capacitatea de rambursare este criteriul principal de evaluare a clientului, situația din țara noastră impunând obligativitatea susținerii creditului prin garanții asiguratorii.
Documentele necesare aprobării creditului
Aprobarea și acordarea creditelor pe termen scurt se fac numai după prezentarea la bancă și analiza unei documentații riguroase de credite.
Pentru aprobarea unui credit, agentul economic trebuie să se adreseze băncii comerciale printr-o cerere de credite scrisă și care este însoțită de următoarele documente – în cazul creditelor pe termen scurt:
ultimul bilanț contabil;
balanța de verificare pe luna precedentă solicitării creditului;
bugetul de venituri și cheltuieli pe anul curent;
fluxul de încasări și plăți pe perioada de creditare;
un centralizator al devizelor pe baza cărora au fost fundamentate veniturile și cheltuielile din buget;
situația împrumuturilor și disponibilităților la alte bănci sau alți creditori și debitori;
situația cantitativă și valorică a stocurilor;
graficul de utilizare a stocurilor sau de vânzare a lor;
hotărârea Adunării Generale sau aprobarea Consiliului de Administrație de contractare a creditului;
copie de pe statutul agentului economic și de pe certificatul de înmatriculare în Registrul Comerțului (pentru clienți noi ai băncii).
Cererea de credite prezintă importanță pentru bancă, ea cuprinzând informații în funcție de care se acordă creditul.
Documentele prezentate de către clienți în vederea obținerii creditelor, cât și cele elaborate ulterior de către bancă în cursul procesului de acordare, verificare, rambursare, reprezintă conținutul dosarului de credite, care se întocmește, păstrează și clasează conform Normelor Metodologice de Creditare ale băncii.
Prezentarea societății S.C. OLTENIA S.A.
Înființată în anul 1950, a fost fabrică de ulei până în 1990, iar din acel an este societate pe acțiuni. A cunoscut o dezvoltare foarte rapidă, în prezent fiind o companie profitabilă, având:
o echipă managerială motivată, experimentată, cu calități dovedite în timp;
echipament modern și un înalt nivel de integrare verticală realizată prin diverse achiziții și investiții în domenii noi;
mărci consacrate pe piața de ulei, margarină, bazate pe produse de înaltă calitate la prețuri accesibile, precum și produse recent lansate care sunt rapid asimilate de piața românească.
Concurenții principali și potențiali din țară sunt societățile cu profil similar, cum ar fi:
societățile private pe acțiuni cu capital mixt: S.C. Muntenia S.A. – București, S.C. Ardealul S.A. – Cluj-Napoca;
societățile private cu răspundere limitată: S.C. Floris S.R.L.- Tg.-Jiu, S.C. Elsa S.R.L.- Craiova.
Societatea este înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J18 /410 1990.
Societatea are ca obiectiv de activitate producția de produse alimentare (ulei, margarină, halva, etc.).
Conducerea societății este asigurată de directorul general, BERCA ALIN și de către directorul economic, BOBE PAUL.
Numărul total de salariați înregistrați la sfârșitul anului 2001 era de 1156, din care direct productiv 924.
Obiectul creditului solicitat
Descriere tranzacție – creditul solicitat, în sumă de 11.217 milioane lei, se utilizează pentru ansamblul nevoilor de exploatare, în vederea fabricării uleiului (crearea unor stocuri de materie primă pentru asigurarea continuității procesului de producție și în condiții atmosferice nefavorabile).
Situația creditelor anterioare
Începând cu anul 1998, societatea a beneficiat de patru credite pe care le-a rambursat la scadență sau chiar în avans.
Garanții
Societatea garantează linia de credit cu cesiune de creanță asupra firmei S.C. RAMINA S.A. Tg-Jiu, în valoare de 20.034.800 mii lei.
Capitalul social, integral vărsat, este de 12.497 milioane lei.
Capitalul propriu în sens strict a crescut de la 25.806 milioane lei în anul 2000 la 58.787 milioane lei la 31 decembrie 2001 ca urmare a creșterii fondurilor proprii de la 11.475 milioane lei în 2000 la 15.200 milioane lei la 31 decembrie 2001, pe seama profitului realizat, care a fost de 29.259 milioane lei.
Datoriile financiare care au o scadență mai mică de un an sunt în sumă de 28.217 milioane lei, înregistrând o scădere cu 2.238 milioane lei față de sfârșitul anului 2000.
Durata medie de achitare a furnizorilor în anul 2001 a fost de două zile, iar durata de încasare a clienților a fost de 15 zile. Trebuie menționat faptul că aceste datorii sunt curente.
La 31 decembrie 2001, datoriile totale ale societății sunt în sumă de 31.066 milioane lei, înregistrând o scădere cu 8.359 milioane lei față de 31 decembrie 2000 datorită achitării în cursul trimestrului I al anului a furnizorilor neachitați în 2000.
Indicatorii de bonitate prezintă o tendință de creștere continuă, iar la 30.12.2001 erau următorii:
lichiditate curentă (%): ……………………….209,49
solvabilitate curentă (%): ……………………….288,73
Solvabilitatea de 288,73 arată capacitatea clientului de a-și achita obligațiile pe care le are față de bancă, buget, furnizori etc.
Relațiile cu BANC POST și alte bănci
S.C. OLTENIA S.A. derulează încasările și plățile numai prin sucursala BANC POST Gorj . Pe total an 2001, societatea a încasat prin contul curent pe perioada 01.01.2001 – 30.06.2001, 35 miliarde lei, iar în 12 luni, până la 31.12.2001, 87 miliarde lei.
2.3.2.2 Analiza internă – instrumentul principal al fundamentării deciziei de creditare
În ultimii ani, necesitatea creditelor în economia românească a crescut tot mai mult, fapt care a determinat lărgirea sferei preocupărilor băncii în sensul acordării fără expunere la risc și în condiții de profitabilitate.
Analiza internă are un rol deosebit de important în identificarea riscurilor pe care banca și le asumă în activitatea de creditare și în modalitățile de micșorare a acestora, precum și posibilitatea de a lua unele decizii de creditare mai prudente.
Prin analiza internă este posibilă interpretarea tuturor informațiilor financiare și nonfinanciare, în vederea cunoașterii cât mai reale și obiective a activității desfășurate de client. Aceasta dă posibilitatea ofițerului de credite de a oferi clientului servicii adecvate, în sensul satisfacerii necesităților financiare ale acestuia și obținerea de profit de către bancă.
Analiza calității clienților și a creditelor acordate are ca punct de pornire “Cererea de Credit” (Anexa 1) pe care clientul o întocmește la solicitarea deschiderii unui credit sau la anumite perioade bine stabilite sau ori de câte ori se constată fluctuații ale performanțelor clientului.
Analiza activității clienților băncii implică pe de o parte analiza calitativă a clientului (analiza managerială) și pe de altă parte analiza performanțelor clienților băncii, din care rezultă clasa de încadrare într-o clasă de risc a clientului și calitatea creditului acordat.
În fața societății bancare, firma trebuie să vină în primul rând cu o activitate economică care să nu prezinte riscuri majore în perioada de utilizare a creditului. În acest scop, întregul univers intern și extern al întreprinderii este supus unei analize și interpretări riguroase, pentru a putea fi depistate efectele posibile ale unor evenimente politice, economice, militare sau ale unor schimbări tehnologice, în evoluția cererii, precum și sub influența inflației, recesiunii etc.
2.3.2.2.1 Analiza aspectelor nefinanciare
Metoda de analiză SWOT
Analiza nefinanciară vizează credibilitatea clientului ca element psihologic esențial cu privire la formarea de către bancă a convingerilor referitoare la calitățile morale și profesionale ale conducătorilor agenților economici solicitanți de credite, a principalilor asociați și colaboratori, precum și a reputației privită prin calitatea produselor, serviciilor și a modului de îndeplinire a obligațiilor asumate în relațiile cu partenerii de afaceri.
Aspectele nefinanciare capătă o importanță deosebită în percepția unei imagini reale despre client, deoarece presupun un nivel de cunoaștere superior celui financiar datorită caracterului macroeconomic al multora dintre informațiile solicitate.
Afacerea, proprietarii, conducerea, piața, clienții, furnizorii, participații la capitalul altor societăți și relațiile cu acestea, sectorul de activitate, personalul, strategia, politica, aspectele de natură juridică, toate acestea creează premisele identificării tuturor riscurilor care pot apare, precum și găsirea unor modalități de minimizare a acestora.
Pentru analiza aspectelor nefinanciare, BANC POST utilizează metoda de analiză SWOT (Strenghts = puncte tari, Weaknesses = puncte slabe, Opportunities = posibilități, Threats = amenințări).
Analiza SWOT este o metodă care se bazează pe tehnica investigării, respectiv chestionării, utilizându-se întrebările.
Punctele tari reprezintă baza pe care se constituie succesul societății (de exemplu o conducere abilă și eficientă).
Punctele slabe sunt evidențiate ca fiind carențe pe care societatea, în măsura posibilităților, va căuta să le soluționeze (de exemplu înlocuirea tehnologiei).
Posibilitățile se reflectă ca fiind anumiți factori externi, conjuncturali, favorabili de care societatea poate beneficia și care trebuie luați în considerare (reducerea de taxe, impozite).
Amenințările sunt evenimente cu o posibilitate mai mică sau mai mare de realizare, dar care nu trebuie ignorate în vederea micșorării sau chiar a acoperirii riscului pe care îl implică (un regim economic extrem de stabil).
În final, toate informațiile obținute despre client, respectiv factorii interni și factorii externi care influențează bunul mers al societății, vor fi grupate pe componentele analizei – puncte tari, puncte slabe, posibilități și amenințări.
Pentru managerii actuali, formați în condițiile economiei centralizate, cel mai dificil aspect este asumarea răspunderii pentru gestionarea eficientă a patrimoniului. Cultivarea și aprofundarea acestei însușiri prin privatizare, legislație etc. reprezintă o șansă reală pentru ieșirea din criză a economiei și a fiecărei întreprinderi în parte, precum și pentru utilizarea corectă și eficientă a creditelor angajate de firmă.
Toate aceste subdomenii ale managementului firmei sunt analizate de inspectorul bancar și comunicate, spre interpretarea finală, Comitetului de Direcție a băncii comerciale. Comitetul de Direcție transformă informațiile privind managementul firmei în calificative, acestea fiind utilizate, alături de cele privind performanțele economico-financiare, la luarea deciziei de creditare.
În abordarea aspectelor nonfinanciare se au în vedere următoarele elemente: datele generale despre societate: tipul de proprietate, conducerea societății, personalul societății, afacerea, piața, previziuni.
Datele generale despre societate
Furnizează informații cu privire la tipul societății, numărul de acționari, nivelul capitalului, forma de organizare, modul de administrare, limita de competență a asociațiilor etc.
Tipul de proprietate
Este important de cunoscut natura capitalului societății , modul de distribuire al acțiunilor , implicația proprietarilor în conducerea afacerilor .
Conducerea societății
Conducătorii sunt cei de ale căror decizii depinde întreaga acțiune desfășurată de client. Aspectele legate de calificarea, calitatea, abilitatea și moralitatea conducătorilor societății nu se pot neglija în analiza aspectelor nonfinanciare. De asemenea, este important a se analiza eficiența, performanțele obținute în conducerea afacerii comparativ cu rezultatele altor manageri cu activitate în același domeniu.
Personalul
Este personalul suficient și capabil să desfășoare activitatea respectivă? Care este structura forței de muncă ? Este supus permanent unui proces de perfecționare ? Este posibilă înlocuirea acesteia fără prea mare efort ? Acestea sunt câteva întrebări ce nu trebuie să lipsească din analiză.
Afacerea
Sunt multe aspecte ce trebuie analizate în legătură cu afacerea . Ne referim în special la :
caracteristicile spațiilor de producție sau comerciale
dotarea tehnică a societății
organizarea activității
modalități de control și asigurare a calității
caracteristici ale materiilor prime și materialelor folosite și furnizorii tradiționali
istoricul afacerii
Piața și marketingul solicitantului de credite
Analiza cu privire la piață și la marketing va cuprinde aspecte referitoare la :
produsul realizat , serviciile prestate sau mărfurile comercializate de către solicitantul de credit
segmentul de piață controlat de către agentul economic, tendințele actuale ale cererii pentru produsele oferite de agentul economic
date cu privire la clienți și furnizori precum și la concurență
politica de marketing promovată de solicitantul de credite, stabilirea prețurilor, distribuția produselor realizate, modalitățile de vânzare precum și modul în care clientul își face reclamă.
Previziuni asupra activității împrumutatului
După ce ofițerul de credite s-a edificat asupra activității desfășurate de către client va trebui să-și formeze o părere asupra viitorului afacerii. Există planuri de viitor ? Are o strategie de dezvoltare ? Care sunt modalitățile de realizare a acestei strategii ? Există un plan de afaceri ? Sunt realizabile aceste planuri ?
Particularizând pentru S.C. OLTENIA S.A., putem desprinde următoarele concluzii privind criteriile calitative ale analizei de credit:
managementul societății se apreciază ca fiind bun, cu perspective de îmbunătățire, deoarece se bazează pe metode de conducere prin obiective, completat la nivelul conducerii societății comerciale cu metode de conducere prin produs. Cel care conduce această societate a dat dovadă de o calitate morală și profesională foarte bună, are experiență și prestigiu în ramură, are o reputație managerială deosebită, și nu în ultimul rând un simț al afacerilor de excepție.
din punct de vedere al cantității, funcționalității și calității personalului se remarcă o reducere a numărului de personal față de 2000. La sfârșitul anului 2001, societatea dispunea de 1156 persoane, din care direct productiv 924, reprezentând peste 80% din total care va duce la creșterea productivității pe întreprindere.
Pentru anul 2001, calificarea personalului se prezintă procentual astfel :
38% studii superioare;
62% cu liceu, școală tehnică, școală de maiștri.
analiza dotării cu echipamente relevă situația nefavorabilă datorită uzurii relativ mari a mașinilor și utilajelor, putând conduce în viitor la costuri suplimentare cu reparațiile curente și capitale;
în ceea ce privește producția și posibilitatea de dezvoltare calitativă a produselor, se apreciază pozitiv faptul că întreprinderea și-a perfecționat continuu calitatea produselor ca urmare a reparării și a unei bune întrețineri a instalațiilor deja existente.
analiza pieței clientului se referă la aprovizionare: materii solicitate, furnizori, produse realizate, cererea pentru acestea, desfacerea.
Condițiile economiei de piață cer și o analiză a calităților manageriale ale conducătorilor firmei.
Pentru managerii actuali, formați în condițiile economiei centralizate, cel mai dificil aspect este asumarea răspunderii pentru gestionarea eficientă a patrimoniului. Cultivarea și aprofundarea acestei însușiri prin privatizare, legislație etc. reprezintă o șansă reală pentru ieșirea din criză a economiei și a fiecărei întreprinderi în parte, precum și pentru utilizarea corectă și eficientă a creditelor angajate de firmă.
Toate aceste subdomenii ale managementului firmei sunt analizate de inspectorul bancar și comunicate, spre interpretarea finală, Comitetului de Direcție a băncii comerciale. Comitetul de Direcție transformă informațiile privind managementul firmei în calificative, acestea fiind utilizate, alături de cele privind performanțele economico-financiare, la luarea deciziei de creditare.
Criteriile necuantificabile se prezintă astfel:
Pe baza informațiilor rezultate din analiza managerială se întocmește “Fișa de analiză a aspectelor nefinanciare ce caracterizează activitatea clientului”.
2.3.2.2.2 Analiza economico-financiară
Analiza economico-financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanță financiară a întreprinderii la încheierea exercițiului. Ea își propune să stabilească punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare în vederea fundamentării unei noi strategii de menținere și de dezvoltare, într-un mediu concurențial.
De asemenea, analiza financiară face obiectul preocupărilor externe ale partenerilor economici și financiari-bancari pentru fundamentarea unor posibile acțiuni de cooperare cu respectiva firmă. Atât analiza pe plan intern cât și cea externă au ca obiectiv determinarea rentabilității și a riscului și, în final, a valorii întreprinderii.
Analiza aspectelor economico-financiare are ca obiect stabilirea unui diagnostic al situației economico-financiare, indispensabil pentru decizia de creditare.
Prelucrarea documentelor contabile în vederea efectuării unei analize foarte pertinente
are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situației economico-financiare indispensabil pentru decizia de creditare.
se bazează: – pe documentele de sinteză contabilă (bilanțul contabil și raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, raportări contabile periodice)
pe analiza fluxului de fonduri ale perioadelor expirate
analiza fluxului de lichidități (cash – flow-ului) pentru perioada următoare.
Analiza economico-financiară a clienților conține:
Bilanțul sintetizează starea patrimonială a întreprinderii la un moment dat, în timp ce contul de rezultate sintetizează rezultatul fluxurilor economice și financiare de intrare, de prelucrare și de ieșire pe perioada considerată. Informația comună care se întâlnește în cele două documente de sinteză este rezultatul net (profitul sau pierderea) ca o reflectare a rentabilității întreprinderii (intrări, prelucrări, ieșiri) și a noii stări patrimoniale a acesteia.
Analiza bilanțului contabil presupune:
examinarea bilanțurilor pe ultimul an încheiat și situațiile financiare cumulate de la începutul anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Bilanțurile contabile ale societăților comerciale sunt supuse verificării si certificării de către cenzori, experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare sau societăți comerciale de expertiză contabilă, după caz, în condițiile stabilite de Ministerul Finanțelor;
analiza imobilizărilor corporale și necorporale și a surselor de acoperire ale acestora;
analiza decontărilor, prelevărilor datoriilor și obligațiilor față de terți;
analiza costurilor în vederea dimensionării corecte a volumului de credite pentru activele circulante care fac obiectul creditării.
Bilanțul contabil întocmit de client conține elementele patrimoniale reflectate la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv la valoarea contabilă, care poate fi diferită de valoarea reală, de piață a acestora. De aceea ofițerii de credite vor proceda la analiza acestora pentru ajustarea și adaptarea lor în vederea obținerii elementelor și informațiilor care servesc mai bine scopurilor și principiilor de analiză ale băncii, regrupând informațiile din bilanțul contabil după cum urmează:
ACTIV
I . Active imobilizate – cuprind imobilizările necorporale, corporale și financiare și creanțele comerciale cu scadență, cu scadența >1an .
II . Active realizabile – formate din stocuri, creanțe de maxim un an, conturile de regularizare și asimilate și primele privind rambursarea obligațiunilor.
III . Trezoreria pozitivă – cuprinde titlurile de plasament și disponibilitățile (conturi la bănci în lei și în devize, carnete de cecuri, acreditive), respectiv acele active existente sub formă de lichidități sau susceptibile de a fi transformate rapid în disponibilități.
Activele circulante sunt formate din stocuri, creanțe de maxim 1an și trezoreria pozitivă.
Studiu de caz
Sursa de date pentru analiza financiară o constituie documentele contabile de sinteză: bilanțul, contul de rezultate și anexa la bilanț.
Pe baza datelor din bilanțul contabil încheiat la 31.12.1999, a bilanțului contabil la 31.12.2000 și a situației patrimoniale la 30.12.2001 s-a procedat la analiza bilanțieră.
milioane lei
Total active (imobilizate, realizabile, trezoreria pozitivă)
La sfârșitul anului 1999, ponderea activelor imobilizate în total activ era de 29,3%, acest procent menținându-se și la 31.12.2001, cu toate să s-a înregistrat o evoluție ascendentă a acestora, de la 19.136 milioane lei la 31.12.1999, la 26.526 milioane lei . Cea mai mare valoare a activelor imobilizate s-a înregistrat la 31.12.2001 (33.423 milioane lei).
O evoluție favorabilă a înregistrat și trezoreria pozitivă, disponibilitățile, care au crescut de la 1.396 milioane lei cât s-a înregistrat la data de 31.12.1999, la 4.090 milioane lei la 31.12.2000, ca spre sfârșitul anului 2001 acestea să ajungă la o valoare de 9.748 milioane lei.
Ca procent în total active, trezoreria pozitivă deține cea mai mică valoare, de 2,14% la sfârșitul anului 1999 și de 10,85% la sfârșitul lunii decembrie 2001.
Și activele circulante au avut o evoluție pozitivă, acestea înregistrând o creștere cu 17.102 milioane lei (de la 46.065 milioane lei cât s-a înregistrat la 31.12.1999 la 63.167 milioane lei, în cea mai mare parte datorată creșterii creanțelor cu 9.365 milioane lei).
PASIV
I . Pasive pe termen lung – cuprind acele surse de finanțare cu caracter permanent sau de lungă durată, respectiv: capitaluri proprii în sens larg, provizioane pentru riscuri și cheltuieli, datorii cu scadență mai mare de un an.
II . Datorii curente cu scadența mai mare de un an – cuprind partea mai mică de un an a datoriilor nefinanciare cu scadența mai mare de un an, datoriile nefinanciare cu scadența mai mică de un an, avansuri primite, alte datorii, precum și veniturile înregistrate în avans și diferențele de conversie pasiv.
III . Trezoreria negativă – constituită din datoriile financiare cu scadența mai mare de un an (partea mai mică de un an) și datoriile financiare mai mici de un an.
Datoriile totale sunt formate din datoriile cu scadența mai mare de 1 an , datorii curente mai mici de 1 an și trezoreria negativă.
Studiu de caz
Analizând datele din bilanțul contabil, observăm că S.C. OLTENIA S.A. a înregistrat creșteri și pe total pasiv față de anul 1999, în valoare de 24.622 milioane lei. Această creștere de 1,37 de ori pe total an 2000 (numai până la 31.12.2000 înregistrându-se peste 80% din totalul pasiv obținut la 31.12.1999) s-a datorat majorării rezultatului exercițiului (profitului) cu 16.884 milioane lei, datorită creșterii producției și valorificării acesteia în timp, precum și a aprovizionării societății cu materie primă la prețuri convenabile.
milioane lei
Având în vedere evoluția în timp a indicatorilor, se constată o situație favorabilă prin creșterea ponderii pasivelor pe termen lung în total pasiv, de la 41% cât dețineau în bilanțul încheiat la 31.12.1999 la 66,5% la 31.12.2001.
Situații favorabile au înregistrat și celelalte elemente ale pasivului. Astfel, datoriile curente cu scadență mai mică de un an au scăzut de la 8.074 milioane lei la 31.12.1999, la 5.566 milioane lei la sfarsitul anului 2000, înregistrând în final o valoare de doar 1.897 milioane lei la 31.12.2001, de patru ori mai puțin decât la începutul anului.
Pe ansamblu, din analiza indicatorilor rezultă că datoriile societății au scăzut de la o perioadă la alta, ca urmare a desfășurării procesului de producție în mod corespunzător, achitarea furnizorilor etc.
B) Analiza veniturilor, cheltuielilor și contului de profit și pierdere, care presupune:
analiza rezultatelor activității și a profitului obținut pe ultimul an încheiat si respectiv pe anul curent
analiza repartizării profitului net
analiza pierderilor înregistrate și recuperarea lor
C) Analiza fluxului de fonduri și lichidități
Analistul de credite trebuie să fundamenteze decizia de creditare nu numai pe situația financiară istorică a clientului, ci și pe capacitatea acestuia de a genera în viitor fluxuri bănești și deci de a rambursa creditul și a plăti dobânda.
Instrumentul folosit în acest scop este fluxul de numerar, adică o situație a intrărilor și ieșirilor de numerar (încasări și plăți) într-o perioadă dată. Rezultatul poate fi pozitiv (disponibil de numerar) sau negativ (necesar de numerar).
Analiza fluxului de fonduri și lichidități (cash-flow) pe perioada următoare presupune ca pe baza rezultatelor obținute anterior și a portofoliului de contracte de aprovizionare, producție, desfacere, a perspectivei variației stocurilor etc., să se evalueze și să se prognozeze posibilitățile clientului de a genera pe viitor lichidități, capacitatea clientului de a-și onora obligațiile de plată viitoare.
Necesitatea înțelegerii tuturor mișcărilor care au loc între două bilanțuri, a tuturor fluxurilor de intrări și ieșiri de fonduri, respectiv surse și utilizări, au condus la introducerea și analiza financiară a fluxului de fonduri.
În realizarea unui flux de numerar, trebuie avut în vedere că prognozele clientului pot avea la bază o proiecție exagerat pozitivă a evoluției viitoare, deci se impune o corectare a acestora.
Fluxul de fonduri reflectă sursele și utilizările de fonduri pe parcursul unei perioade, arătând din ce activitate societatea generează surse de fonduri și cum se consumă acestea. Previzionarea și, în cadrul acestora cash-flow-ul ocupă un loc primordial în analiza financiară.
În linii mari, structura unui flux de numerar este următoarea:
intrări de capital
– ieșiri de capital
+ intrări din vânzări
– ieșiri pentru aprovizionări
– salarii
– alte cheltuieli
– impozit pe profit
= flux net al perioadei
+ disponibil din perioada anterioară
= disponibil / necesar de lichidități curent
Studiu de caz
Analiza fluxului de fonduri și lichidități
DETERMINAREA FLUXULUI DE LICHIDITĂȚI (CASH-FLOW)
al agentului economic S.C. OLTENIA S.A.
milioane lei
Pornind de la balanța de verificare contabilă pentru luna decembrie 2001 s-a determinat fluxul de lichidități (cash-flow) al agentului economic S.C. OLTENIA S.A. (Anexa 11).
S-a constatat că pentru nici una din cele trei luni ale perioadei prognozate nu s-au realizat intrări și ieșiri de lichidități. Necesarul de lichidități pentru cele trei luni va fi de 14.217 milioane lei, finanțat în mare măsură prin credit global de exploatare în valoare de 11.217 milioane lei.
D) Diagnosticul financiar al rentabilității și al riscului întreprinderii ce apreciază dacă riscurile asumate de investitori (acționari și împrumutători) sunt acoperite de rentabilitate
măsurarea rentabilității capitalurilor
aprecierea condițiilor de echilibru economic și financiar
evaluarea gradului de risc (economic, financiar și de faliment)
2.3.2.3. Calculul și interpretarea indicatorilor de analiză a bonității clienților
Ofițerii de credite vor analiza situația bonității clienților pe baza unui sistem de indicatori de structură și performanță. Materialul necesar îl reprezintă conținutul bilanțului contabil prelucrat (situației contabile periodice) și contul de profit și pierdere prelucrat.
A . Indicatori de nivel și structură
1. Cifra de afaceri – este constituită din totalitatea veniturilor obținute de client din activitatea de vânzare a produselor, serviciilor, mărfurilor etc., la finele perioadei (lună, trimestru, an). Cifra de afaceri reprezintă volumul de afaceri realizat cu terțe persoane în cadrul activității normale și curente a societății.
Pentru un client viabil, cu perspective certe de dezvoltare, evoluția cifrei de afaceri trebuie să fie ascendentă, orice declin al cifrei de afaceri constituind un semnal serios pentru bancă.
Acest indicator este foarte important în caracterizarea mărimii unei societăți și a situației economico-financiare a acesteia. În aprecierea dinamicii cifrei de afaceri se are în vedere și influența creșterii prețurilor, aceasta fiind necesară a se calcula atât în termeni nominali cât și în termeni reali. De asemenea, se va urmări evoluția producției fizice la principalele produse.
Studiu de caz
Ofițerii de credite vor analiza situația bonității pe baza balanței de verificare, a contului de profit și pierdere și a bilanțului pe anul 2000 prezentate de S.C. OLTENIA S.A. la BANC POST- Sucursala Gorj.
Cifra de afaceri
Pentru societatea respectivă, cifra de afaceri – volumul total al afacerilor unei firme evaluate la prețurile pieței (respectiv încasările totale) a înregistrat următoarea evoluție.
Dacă facem abstracție de rata inflației, putem concluziona că este vorba de o societate dinamică, cu o poziție bună pe piață, care a reușit să realizeze o creștere anuală semnificativă. Creșterea cifrei de afaceri cu 33.877 milioane lei s-a datorat în principal influenței. gradului de valorificare a producției, care a crescut, având influențe pozitive asupra vitezei de recuperare a fondurilor de investiție.
CIFRA DE AFACERI (milioane lei)
Capitaluri proprii
În cadrul acestui indicator se va acorda o atenție deosebită analizei atât a capitalurilor proprii în sens larg și în sens strict, dar mai ales a capitalurilor proprii nete în sens strict.
În acest sens, se va pune accent pe determinarea stocurilor, cheltuielilor și altor active incerte care diminuează valoarea capitalurilor proprii.
Studiu de caz
Capitalurile proprii au înregistrat o evoluție ascendentă în anul 2000 comparativ cu anul 1999, având o creștere de 155.16% până în iunie 1999, ajungând la 227,8% la sfârșitul anului 2001.
Capitalul propriu în sens strict a crescut de la 25.806 milioane lei în anul 1999 la 58.787 milioane lei la 31.12.2001, ca urmare a creșterii fondurilor proprii de la 11.475 milioane lei în 1999 la 15.200 milioane lei la sfârșitul anului 2000, pe seama profitului realizat care a fost de 29.259 milioane lei.
Rezultatul exercițiului (profit / pierdere) în cifre absolute reprezintă indicatorul sintetic care caracterizează eficiența activității desfășurate, aceasta influențând direct capitalurile proprii în sensul majorării lor cu profitul și al diminuării cu pierderea.
De regulă, banca nu poate intra în afaceri cu agenții economici care nu reușesc să-și recupereze cheltuielile din veniturile realizate, înregistrând astfel pierderi, iar afacerile cu clienții cu profit mic se vor face cu mare prudență.
Studiu de caz
În ceea ce privește acest indicator, putem afirma că S.C. OLTENIA S.A. a înregistrat profit, evoluția în timp prezentându-se astfel:
milioane lei
REZULTATUL ACȚIUNII
Pe baza datelor de mai sus se constată că profitul firmei obținut în anul 2001, în valoare de 29.259 milioane lei, a crescut foarte mult comparativ cu cel obținut în anul 1999. Acest profit este înregistrat ca urmare a creșterii producției și valorificării acesteia în timp și totodată de aprovizionare a societății cu materie primă la prețuri convenabile.
Fondul de rulment
Fondul de rulment reprezintă diferența dintre pasivele pe termen lung și activele imobilizate.
În cazul unei bune gestionări financiare, activele imobolizate trebuie să fie acoperite integral de pasivele pe termen lung și avem un fond de rulment pozitiv.
Mărimea fondului de rulment este influențată de elementele componente ale pasivelor pe termen lung și respectiv, ale activelor imobilizate, astfel:
creșterea acestuia este determinată de sporirea capitalurilor proprii (creșterea capitalului social vărsat, majorarea rezervelor din profitul realizat, obținerea de subvenții etc.), de majorarea datoriei pe termen mediu și lung, sau ca urmare a diminuării activelor imobilizate (datorită procesului normal de amortizare, vânzarea unor active, etc.).
scăderea fondului de rulment se poate datora diminuării capitalurilor proprii (retrageri de capital, înregistrarea de pierderi, retragerea avansurilor asociaților, etc.), rambursării datoriilor pe termen mediu și lung, creșterii activelor imobilizate (cumpărarea de noi active).
Studiu de caz
milioane lei
Necesarul de fond de rulment
Necesarul de fond de rulment reprezintă diferența dintre activele realizabile și datoriile curente cu scadență < 1 an.
Necesarul de fond de rulment se caracterizează prin variații mai mari decât fondul de rulment, datorită instabilității activelor realizabile cât și a datoriilor curente cu scadența < 1 an.
Necesarul de fond de rulment poate fi:
pozitiv, atunci când activele realizabile sunt superioare datoriilor curente cu scadența < 1 an, deci există o insuficiență de resurse la acest nivel al bilanțului, care trebuie acoperită prin excedentul de fond de rulment (dacă există) sau prin credite bancare pe termen scurt.
negativ, atunci când activele realizabile sunt mai mici decât datoriile curente cu scadența < 1 an și deci există un surplus de resurse atrase, ceea ce indică inexistența creditelor bancare pe termen scurt.
Studiu de caz
milioane lei
Fondul de rulment și necesarul de fond de rulment
Din datele prezentate se remarcă o creștere continuă în valoare absolută a fondului de rulment, aceeași tendință înregistrând-o și necesarul de fond de rulment, cu excepția evoluției până în luna decembrie 2000.
Se constată că întreprinderea dispune nu numai de un fond de rulment pozitiv (33.231 milioane lei în anul 2001), ci chiar de un fond de rulment propriu pozitiv, ceea ce înseamnă că imobilizările sunt finanțate integral de capitalurile proprii.
Partea activelor circulante nefinanțată de datoriile pe termen scurt se regăsește sub formă de necesar de fond de rulment pozitiv (51.682 milioane lei).
Această nevoie de fond de rulment pozitivă semnifică un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare posibile de mobilizat. O astfel de situație poate fi considerată ca fiind normală dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare.
Altfel, nevoia de fond de rulment poate evidenția decalajul nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de o parte (53.579 milioane lei) și exigibilitatea datoriilor pe termen scurt (1.897 milioane lei), pe de altă parte (s-au încetinit încasările și s-au urgentat plățile).
Trezoreria netă = Fond de rulment – Necesar de fond de rulment
Trezoreria netă = Trezoreria pozitivă – Trezoreria negativă
Dacă fondul de rulment este superior necesarului de fond de rulment, există o trezorerie netă pozitivă, situație în care nu este necesară contractarea de credite pe termen scurt. În situația în care fondul de rulment este inferior necesarului de fond de rulment, trezoreria netă este negativă, iar finanțarea activelor realizabile poate fi asigurată prin contractarea de credite bancare pe termen scurt.
Ceea ce face ca trezoreria să varieze nu este atât fondul de rulment, care este relativ stabil în cursul unui exercițiu, cât necesarul de fond de rulment, care evoluează în funcție de ciclul de exploatare , respectiv în funcție de termenele de plată ale furnizorilor și de termenele de încasare ale clienților.
În general, întreprinderile au un necesar de fond de rulment pozitiv cu atât mai mare cu cât ciclul de fabricație este mai lung. Orice dezvoltare a activității atrage după sine o creștere a necesarului de fond de rulment și, dacă în aceste condiții fondul de rulment nu este suficient de mare, se va înregistra un deficit de trezorerie.
Unul dintre principalele obiective ale unei foarte bune gestiuni financiare este armonizarea fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment pentru a asigura un bun echilibru financiar al întreprinderii.
Trezoreria netă
milioane lei
La toate cele trei perioade analizate, trezoreria netă înregistrată de S.C. OLTENIA S.A. evidențiază un dezechilibru financiar la încheierea exercițiului. Deficitul monetar astfel constatat a fost acoperit prin angajarea de noi credite (de trezorerie). În această situație se urmărește obținerea celui mai mic cost al noilor credite prin negocierea mai multor surse de astfel de capital.
Un lucru pozitiv se remarcă prin faptul că acest deficit monetar, acoperit prin angajarea de noi credite de trezorerie, se diminuează de la an la an, la 31.12.2001 trezoreria netă având valoarea de (-18.469 milioane lei), cu 10.588 milioane lei mai mică decât cea înregistrată la sfârșitul anului 1999.
Lichiditatea
Lichiditatea reprezintă capacitatea unui client de a face față datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea continuă și progresivă a activelor sale circulante în disponibilități.
Calculul lichidității se face cu ajutorul următorilor indicatori:
lichiditate imediată;
lichiditate curentă.
Lichiditatea imediată =
Lichiditatea curentă =
Pentru bancă importantă este capacitatea agentului economic de a-și transforma activele sale circulante în “cash”, pentru a-și achita la timp datoriile pe termen scurt. Utilizând acești indicatori care măsoară cât de repede agenții economici își pot transforma activele lor circulante în lichidități, o bancă prudentă trebuie să elimine acele active care nu se pot transforma rapid în lichidități la o valoare prestabilită.
Modul de interpretare a lichidității este următorul:
mai mic de 100% : lichiditate necorespunzătoare;
între 100-120% : lichiditate satisfăcătoare;
între 120-150% : lichiditate bună;
peste 150% : lichiditate foarte bună.
Un nivel al lichidității mai mic de 100% reprezintă un semnal pentru creditori, deoarece în caz de faliment posibilitățile de recuperare a creanțelor se pot materializa integral numai prin valorificarea stocurilor.
Studiu de caz
S.C.OLTENIA S.A. a înregistrat o evoluție bună și prin prisma lichidității, aceasta prezentându-se astfel:
%
Societatea a înregistrat o creștere absolută a lichidității curente cu 90,15% în anul 2001 față de anul 1999, când valoarea lichidității de doar 119,34% făcea ca aceasta să se încadreze în categoria societăților cu lichiditate satisfăcătoare.
Spre sfârșitul anului 2001 societatea înregistra o lichiditate de 209,49%, ceea ce o încadrează în categoria acelora cu lichiditate foarte bună, fapt pentru care în analiza criteriilor cuantificate va primi numărul maxim de puncte (4 puncte).
Solvabilitatea
Solvabilitatea arată capacitatea unei societăți comerciale de a-și acoperi toate datoriile (bancă, furnizori, buget, etc.) prin valorificarea tuturor activelor sale.
În cazul acestei analize, banca urmărește evidențierea ponderii contribuției personale a acționarilor la finanțarea datoriilor, comparată cu participarea terților (inclusiv banca).
În vederea determinării corecte a acestui indicator este necesar ca:
activele unei societăți să fie diminuate cu acele elemente cu valoare zero sau necunoscută;
datoriile societății trebuie diminuate cu diferențele de conversie-pasiv, care nu reprezintă o datorie, ci un profit potențial.
Solvabilitatea se calculează astfel:
Solvabilitatea =
Active cu valoare incertă, necunoscută sau chiar zero sunt imobilizările necorporale, decontări din operațiuni în curs de clarificare, clienți incerți, prime privind rambursarea obligațiunilor, diferențe de conversie-activ, stocuri nevalorificabile, decontări cu asociații privind capitalul, alte active incerte.
Valoarea indicatorului este direct influențată de ramura de activitate, de complexitatea tehnologiei, de ciclul de fabricație.
În aprecierea acestui indicator se va urmări ca pe total el să fie supraunitar, iar pe structură acea parte din activ reprezentată de imobilizările corporale să fie acoperită, de regulă, cu surse proprii, și în total activ ponderea datoriilor totale să nu fie mai mare de 50%.
Din experiența bancară se consideră că valoarea minimă acceptabilă a solvabilității este 30%, iar peste 50% situația este considerată normală.
Studiu de caz
Solvabilitatea la 31.12.1999 = (65.231 – 83) x 100 / (39.424 – 396)
= 166,91%
Solvabilitatea la 31.12.2000= (57.740 – 75) x100 / 17.600
= 326,87%
Solvabilitatea la 31.12.2001 = (89.853 – 81) x100 / 31.066
= 288,73%
Solvabilitatea societății înregistrată spre sfârșitul anului 2001 este în scădere cu 38% față de cea înregistrată la sfarsitul anului 2000, dar totodată în creștere comparativ cu cea din anul 1999, 166,91%, determinând acordarea și în acest caz a punctajului maxim (6 puncte).
Gradul de îndatorare
Gradul de îndatorare arată raportul între toate sursele atrase și împrumutate pe termen scurt, mediu și lung și capitalurile proprii.
Acest indicator se poate determina sub două forme:
gradul de îndatorare generală (Leverage) – arată raportul între sursele împrumutate (financiare, nefinanciare) și capitalurile proprii nete ale proprietarilor.
Acest indicator furnizează o informație generală privind nivelul de participare al capitalurilor proprii nete în sens strict în totalul activității și măsura riscului acceptat de proprietari în cadrul afacerii. El este relevant atât în analiza societăților cu activitate în desfășurare, cât și în analiza acelora care au probleme financiare.
Un nivel ridicat al acestui indicator este un semnal de alarmă că societatea este subcapitalizată.
Grd. de îndat. gen. (Leverage) =
gradul de îndatorare financiară (Gearing) – arată raportul între sursele financiare împrumutate și capitalurile proprii nete ale proprietarilor.
Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât societatea este mai îndatorată și deci este mai vulnerabilă la o scădere a profitului sau o creștere a ratei dobânzii.
Se poate accepta un nivel mai mare al acestui indicator în cazul în care profitabilitatea activității clientului este ridicată și constantă.
Grd. de îndat. fin.(Gearing) =
În aprecierea acestui indicator se va avea în vedere că banca participă ca partener la finanțarea unei firme alături de proprietari, dar nu poate risca mai mult decât aceștia, deoarece singurul beneficiu pentru bancă este dobânda, iar pentru proprietar dividendele și creșterea valorii acțiunilor ca urmare a capitalurilor proprii.
Scara de apreciere a gradului de îndatorare este următoarea:
Studiu de caz
Pentru gradul de îndatorare generală dispunem de următoarele valori:
milioane lei
Pentru gradul de îndatorare financiară dispunem de următoarele valori:
milioane lei
Pentru S.C. OLTENIA S.A. gradele de îndatorare generală și financiară au evoluat și ele în mod surprinzător, trecând de la un nivel necorespunzător datorită gradului de îndatorare de peste 100% în anul 1999 (111,62% – gradul de îndatorare financiară și 149,45% – gradul de îndatorare generală), la un nivel bun pentru cel general, în valoare de 52,99% și respectiv satisfăcător pentru cel financiar în anul 2001.
Gradul de îndatorare
Pe baza datelor de mai sus se observă în decursul unui an datoriile societății au scăzut cu 21%, în timp ce capitalurile proprii au crescut cu mai mult de 100%, fapt ce a cauzat această scădere masivă a gradului de îndatorare și acordarea a două puncte în analiza criteriilor cuantificabile.
Viteza de rotație a activelor circulante
Viteza de rotație a activelor circulante arată numărul de cicluri efectuate de activele circulante în decursul unei perioade și se determină astfel:
Viteza de rotație a activelor circulante =
Cu cât numărul de rotații efectuate în decursul unei perioade este mai mare, cu atât activele circulante au fost folosite mai eficient. Pentru a avea o imagine corectă asupra acestui indicator, el trebuie analizat în evoluție și în comparație cu situația din alte firme din ramurile și subramurile de activitate similare.
Având în vedere structura activelor circulante, se pot calcula indicatori ai vitezei de rotație a stocurilor de materii prime și materiale, a produselor finite, a mărfurilor, a producției în curs de execuție, a clienților etc.
În aceste cazuri indicatorul se poate determina în două modalități:
număr de rotații efectuate de stocuri în decursul unei perioade și se exprimă printr-un număr de rotații;
durata medie de staționare a stocurilor și se exprimă în zile.
Studiu de caz
Datele privind viteza de rotație pentru S.C. OLTENIA S.A. sunt prezentate în tabelul următor:
Se constată creșterea numărului de rotații în anul 2000, cea mai mare valoare înregistrându-se la jumătatea anului, de 2,67 rotații, ceea ce relevă folosirea mai eficientă a activelor circulante față de decembrie 1999, când numărul de rotații al activelor era de doar 1,24.
Nivelul optim al acestui indicator apare atunci când acesta depășește valoarea 10, ceea ce societatea respectivă nu îndeplinește prin valoarea de 1,44, situație ce îi aduce punctajul minim posibil (1 punct).
B. Indicatori de performanță
Indicatorii de performanță reflectă situația economico-financiară determinată pe baza datelor din contul de profit și pierdere la un moment dat.
De aceea, în vederea unei aprecieri cât mai corecte a situației economico-financiare a unei societăți comerciale este necesar ca interpretarea acestor indicatori să se facă în evoluție pe mai multe perioade și în comparație cu alte întreprinderi, ramuri sau subramuri de activitate.
1.Rentabilitatea
Rentabilitatea reprezintă capacitatea agentului economic de a obține profit din activitatea proprie.
Având în vedere modul de structurare a contului de profit și pierdere și baza de raportare, indicatorii de rentabilitate pot fi grupați astfel:
1.1 Rentabilitatea de exploatare – exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a obține profit din activitatea propriu-zisă, înaintea oricăror influențe ale elementelor financiare și excepționale.
Indicatorii care reflectă acest nivel al contului de profit și pierderi sunt:
Rentabilitatea brută de exploatare (RBE)
RBE =
Rentabilitatea netă de exploatare (RNE)
RNE =
1.2 Rentabilitatea economică – exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a obține profit din întreaga sa activitate economico-financiară.
Dintre indicatorii care exprimă rentabilitatea economică prezentăm:
IRec. =
IRec. =
– arată potențialul financiar de creștere economică a întreprinderii.
IRec =
– exprimă capacitatea activului economic efectiv investit (IMO+NFR) de a genera profit prin care să asigure autofinanțarea creșterii nete a întreprinderii și remunerării investitorilor de capital (acționari, creditori).
IRec =
– exprimă rentabilitatea netă de dobândă și impozit a activului economic investit
Cu cât acești indicatori au valoare mai mare, cu atât rentabilitatea economică este mai bună.
1.3 Rentabilitatea financiară – exprimă capacitatea capitalului investit de a produce profit.
Indicatorii care reflectă rentabilitatea capitalului sunt:
IRfin. =
IRfin. =
IRfin. =
1.4. Coeficient de capitalizare bursieră (pentru întreprinderile ce cotează la bursă )
PER (price earning ratio )- măsoară reacția pieței bursiere în funcție de rentabilitatea generală.
PER =
Profitul per acțiune (EPS – erning per share) – este echivalentul bursier al rentabilității financiare.
EPS =
Studiu de caz
S.C. OLTENIA S.A. a înregistrat o evoluție ascendentă și din punct de vedere a rentabilității.
%
Rentabilitatea economică a înregistrat o creștere de 26% față de anul 1999, în timp ce rentabilitatea financiară, a capitalurilor proprii, a avut o creștere mai mică, de aproximativ 2% (de la 48,87% la 51,04% la 31.12.2001), ceea ce relevă capacitatea capitalului investit de a produce profit.
Pentru valoarea rentabilității capitalurilor proprii de 51,04% la data efectuării analizei financiare, ofițerul de credite va acorda acestei societăți patru puncte.
2. Rata valorii adăugate (RVA)
Rata valorii adăugate reprezintă ponderea valorii nou create de agentul economic în totalul activității sale.
Acest indicator se poate calcula în mai multa variante astfel:
Rata valorii adăugate calculată în funcție de volumul cifrei de afaceri realizat:
RVA =
Rata valorii adăugate calculată în funcție de volumul vânzărilor de mărfuri și al producției exercițiului:
RVA =
Cu cât acest indicator are valoare mai mare, cu atât există premise mai favorabile desfășurării unei activități rentabile.
S.C. OLTENIA S.A. a avut o apreciere bună și din punct de vedere al mărimii ratei valorii adăugate, care a înregistrat creșteri de la un an la altul.
milioane lei
Rata valorii adăugate aferentă cifrei de afaceri a crescut de la 40,23% cât era la sfârșitul anului 1999 la 43,10% la sfarsitul anului 2000. In anul 2001 rata valorii adăugate aferentă cifrei de afaceri a înregistrat o creștere cu 24 de procente comparativ cu anul 2000, ajungând la o valoare de 68,77%. Această sporire a avut drept cauză creșterea mai accentuată a valorii adăugate cu 172% față de cea a cifrei de afaceri de 59%.
3. Indicatori ai riscului financiar
Riscul financiar apare în momentul în care se apelează la credite pentru a completa sursele de finanțare ale unei activități.
Premisa fundamentală ca o firmă să-și sporească rentabilitatea financiară în condițiile apelării la credite, este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii. În caz contrar, când apelarea la credite se face în condițiile în care rata rentabilității este inferioară ratei dobânzii apare o degradare a rentabilității financiare datorită diminuării profitului.
Din punct de vedere bancar, acești indicatori au o importanță deosebită deoarece ei prezintă indicii asupra posibilităților societăților comerciale de a rambursa împrumuturile și de a plăti dobânda.
Unul dintre indicatorii ce exprimă riscul financiar este acoperirea dobânzii, care arată capacitatea societății de a plăti dobânda la creditele angajate. El se exprimă astfel:
Acoperirea dobânzii =
Se consideră că un nivel al acestui indicator mai mare de 3 reflectă o bună capacitate a agentului economic de a-și achita dobânda.
În analiza riscului financiar mai pot fi folosiți indicatorii:
I1 = ; I2 =
Cu cât valoarea indicatorilor este mai mică cu atât rambursarea datoriilor se face mai rapid.
I3 = ; I4 =
Acești indicatori reflectă capacitatea clientului de a plăti dobânzile și arată perioada de timp necesară pentru plata acestora .
Cu cât valoarea acestor indicatori este mai mică, cu atât plata dobânzii este mai sigură.
I5 =
I6 =
Indicatorii de mai sus comensurează capacitatea clientului de a-și plăti toate datoriile financiare cu scadența mai mică de 1 an și arată perioada de timp necesară acestor plăți.
Cu cât valoarea indicatorilor este mai mică cu atât plata acestor datorii este mai sigură și se face mai rapid .
I7 =
Acest indicator reflectă pondere cheltuielilor cu dobânda în cifra de afaceri realizată de client.
Indicatorul este mai bun cu cât este mai redus.
I2 =
Indicatorul reprezintă rata dobânzii. El prezintă informații cu privire la natura creditelor angajate (termen scurt, mediu, lung în lei și valută) și la ratele dobânzilor practicate de bănci la creditele acordate.
Studiu de caz
În procesul de analiză a riscului financiar au fost folosiți următorii indicatori:
Până la sfarsitul anului 2000, indicatorul acoperirea dobânzii a înregistrat o creștere față de anul precedent cu 7,5%, însă spre sfârșitul anului 2001 el prezintă o tendință de scădere de la 13,37%, înregistrând valoarea de 12,84%.
Pe ansamblu indicatorul a înregistrat o creștere față de anul trecut cu 6,97%, motiv pentru care ofițerul de credite a acordat maximum de puncte posibil (3 puncte).
Această situație a fost generată de creșterea continuă a rezultatului înaintea plății dobânzii și impozitului pe profit în anul 2001, cu 128% față de anul precedent, respectiv cu 29.106 milioane lei. Chiar dacă pe parcursul aceluiași an, cheltuielile cu dobânzile au sporit și ele cu 4,5%, această creștere a valorii nominale de 176 milioane lei a putut fi considerată mai puțin importantă în determinarea indicatorului, datorită valorii mari înregistrate pentru rezultatul exercițiului.
4. Politica de dividende
Politica de dividende, respectiv politica conducerii societății de repartizare și utilizare a profitului se reflectă astfel:
Politica de dividende =
Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât acționarii au beneficiat de o pondere mai mare a dividendelor din totalul profitului obținut. Este cunoscut faptul că banca agreează reinvestirea într-o proporție cât mai ridicată a profitului net.
Studiu de caz
Analizând evoluția acestui indicator se constată diminuarea sumelor alocate plății dividendelor în favoarea reinvestirii profitului obținut. Politica de dividende adoptata a determinat reducerea cu aproximativ 21 de procente, de la 21,21% cât înregistra la sfârșitul anului 1999 la doar 0,03% în anul 2001.
Se observă că politica societății comerciale este de a reinvesti cât mai mult din profitul obținut, pentru achiziționarea de noi utilaje tehnologice mai performante, refacerea stocurilor de materii prime necesare pentru a se evita întreruperea ciclului de fabricație, acordării unei atenții deosebite protecției mediului înconjurător.
C) Punctajul (scoringul) acordat pentru stabilirea performanței financiare
BANC POST întocmește o grilă bazându-se pe aceste calcule și acordă puncte în funcție de rezultatele obținute, conform tabelului:
Studiu de caz
Pe baza datelor calculate la indicatorii de bonitate și punctajului obținut în urma analizei criteriilor necuantificabile putem evalua clientul prin metoda credit-scoring.
Încadrarea clientului S.C. OLTENIA S.A. într-o categorie folosind metoda credit-scoring
Performanța economico-financiară finală a împrumutului rezultă în urma coroborării criteriilor intermediare, cu criteriile de analiză necuantificabile.
Prin coordonarea datelor referitoare la performanța financiară cu cele privind serviciul datoriei putem stabili categoria creditului acordat societății S.C. OLTENIA S.A., ca fiind credit standard.
Creditele standard sunt acele credite ce nu implică deficiențe și riscuri care ar putea periclita administrarea datoriei, în maniera convenită prin contractul de credit la acordarea împrumutului.
În cazul acestora, rambursarea se efectuează în timpul și la termenele prevăzute, în esență fiind împrumuturi acordate clienților solvabili pentru afaceri bune.
2.3.3 Garanțiile creditului
Un moment important în procesul de adoptare a deciziei de creditare este prezentat de identificarea și verificarea atentă a garanțiilor pe care firma solicitatoare de credit le prezintă. În conformitate cu prevederile Legii privind activitatea bancară nr. 58/1998, “la acordarea creditelor, societățile bancare vor urmări ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea lor la scadență. În acest scop, acestea pot cere solicitanților garantarea împrumutului cu bunuri mobile și imobile”.
Activitatea de creditare se bazează pe viabilitatea planului de afaceri prezentat băncii și pe capacitatea împrumutatului de a genera venituri și, respectiv lichidități, acestea constituind principala garanție și sursă de rambursare a creditelor și de plată a dobânzilor.
În practica internațională și cea românească există două tipuri principale de garanții pentru credite:
garanții reale;
garanții personale.
Ca o completare adăugăm faptul că, deși nu face parte din garanțiile reale sau personale, cesiunea de creanță se constituie pentru garantarea propriu-zisă a creditelor acordate de bancă, asigurând recuperarea creanțelor băncii.
Pornind de la prudența bancară, ca principiu fundamental ce caracterizează activitatea băncii, autoritățile bancare teritoriale vor accepta, în funcție de situația concretă a fiecărui solicitant, constituirea uneia sau mai multor garanții ca de exemplu: garanții de la Guvernul României, garanția bancară, depozitul bancar, ipoteci, gajul cu deposedare, gajul fără deposedare, cesiunea de creanță, fidejusiunea (cauțiunea), alte garanții.
Indiferent de tipul garanției, reală sau personală, aceasta trebuie să îndeplinească anumite condiții de bază, cum ar fi:
să poată fi transformate rapid în lichidități;
să fie materializate sub forma unui titlu, înscris autentic;
bunurile să fie în circuitul civil, să se afle în proprietatea solicitantului și să nu fie afectate de alte creanțe;
proprietarul bunului să aibă capacitatea de a le gaja sau ipoteca;
bunurile care sunt achiziționate și repuse în funcțiune, precum și bunurile care urmează a fi procurate și achitate parțial din credite, să fie noi și însoțite de certificate de calitate și garanție;
existența piețelor de desfacere sau de potențiali cumpărători pentru bunurile propuse drept garanție;
bunurile propuse a fi luate în garanție să fie în stare bună de funcționare și să se încadreze în uzura fizică maxim admisă pentru fiecare categorie și tip de active prevăzute în normele tehnice ale băncii privind evaluarea activelor fixe.
Neîndeplinirea acestor criterii și neidentificarea altor garanții fac imposibilă acordarea creditului solicitat.
Chiar dacă bunurile oferite drept garanție de solicitanți pot fi valorificate, cererile de credite se aprobă numai dacă în urma analizei financiare rezultă că rambursarea împrumutului și plata dobânzilor aferente sunt asigurate în primul rând de lichidități generate de activitatea economică desfășurată.
Creditele acordate de bancă și dobânzile aferente trebuie să fie acoperite integral cu garanții asiguratorii. Valoarea luată în calcul a bunurilor corporale și necorporale acceptate de bancă în garanția creditelor acordate se va determina prin aplicarea unei marje variabile (coeficient), în funcție de mărimea riscului în valorificarea acestora astfel:
*Notă: valoarea acceptată de bancă în cazul fidejusiunii (cauțiunii) se situează la nivelul procentului corespunzător tipului de garanție pentru care s-a constituit (depozit bancar, ipotecă, gaj etc.).
Pentru majoritatea garanțiilor, banca încheie cu solicitantul de credite contracte de gaj, de depozit bancar, de cesiune sau de garanție imobiliară, specificându-se baza legală și obligațiile firmelor creditate de a păstra în bune condiții bunurile gajate și de a le folosi, în caz de producere a riscului, la rambursarea creditului primit.
Studiu de caz
După analiza efectuată de ofițerul de credite și în funcție de mărimea capitalului social, de situația patrimonială curentă, de perspectivele realizării încasărilor conform cash-flow-ului, precum și de natura obiectului creditat, s-au luat în considerare garanțiile asiguratorii.
S.C. OLTENIA S.A. a garantat creditul în valoare de 11.217 milioane lei prin cesiune de creanțe asupra firmei RAMINA S.A. în valoare de 20.034.800 mii lei, conform contractului de cesiune nr.2/2000.
Cesiunea de creanță dintre S.C. OLTENIA S.A. și BANC POST- Sucursala Gorj s-a constituit cu respectarea condițiilor de certitudine (să nu fie discutabilă din punct de vedere juridic), lichiditate (să fie determinată cu exactitate valoarea ei), exigibilitate (să fie localizată în timp la o dată precisă, nu sub condiție).
Contractul de cesiune își produce efectul din data de 28.12.2001 momentul realizării acordului de voință între cedent și cesionar. Formalitățile care au fost îndeplinite sunt următoarele:
notificarea făcută de cedant S.C. OLTENIA S.A. debitorului cedat S.C. RAMINA S.A. Tg-Jiu, căruia i se comunică de fapt schimbarea creditorului (BANC POST- Sucursala Tg-Jiu).
declarația de acceptare de către debitorul cedat, respectiv luarea la cunoștință de către acesta (S.C. RAMINA S.A.) despre schimbarea creditorului său inițial.
angajament-declarație întocmit de către Berca Alin-director general și Bobe Paul-director economic la S.C. OLTENIA S.A. cu sediul în Motru, str. Trandafirilor nr.6.
În conformitate cu cesiunea făcută, la cererea băncii, S.C. RAMINA S.A. va achita în contul acesteia suma de 15.000 milioane lei reprezentând contravaloarea produselor livrate conform contractului nr.1/1999 (un punct).
2.4 Aprobarea deciziei de creditare
Referatul de analiză întocmit de ofițerul de credite și cuprinzând toate datele despre client va putea fi vizat și aprobat la toate nivelurile de competență. De aceea, referatul de credit întocmit la nivelul unităților bancare operative, va cuprinde rubrici special rezervate pentru completare, verificare, avizare de către persoane cu atribuții în domeniul creditării, de la primul nivel până la cel mai înalt nivel de competență.
După parcurgerea etapelor de fundamentare, echipa de decizie realizează actul final al procesului decizional, adoptarea deciziei.
Băncile comerciale pun ca o restricție importantă pentru adoptarea deciziei existența capacității de rambursare din partea solicitatorului de credite pe întreaga perioadă de creditare.
Ofițerii de credite au în vedere portofoliul de contracte și comenzi ale clientului, cash-flow-ul previzionat, precum și o relație de extrapolare a mediei încasărilor zilnice din ultimul trimestru pentru perioada viitoare (vezi relația 3.1 utilizată de Banc Post).
Relația 3.1
Cr = S I / 90 x p x 70% x Ra
unde: Cr reprezintă capacitatea de rambursare a clientului;
SI = suma încasărilor zilnice din ultimul trimestru;
p = perioada de valabilitate a creditului solicitat (în zile);
Ra = rata de actualizare.
Banca nu va acorda credite solicitanților care nu îndeplinesc cerința ca suma creditului solicitat să fie mai mică decât capacitatea de rambursare
Pentru orice bancă există restricția de creditare dată de limitarea resurselor sale și a celor procurate de pe piața internă și externă. În procesul de acordare a creditelor, băncile urmăresc și respectarea unor reglementări de ordin juridic. Astfel, Legea privind activitatea bancară interzice acordarea de credite unui singur agent economic într-un volum mai mare de 20% din capitalul băncii respective.
Având la dispoziție întreaga analiză a agentului economic și a solicitării concrete de credit, Comitetul de credite al băncii consideră că cererea de credite pe termen scurt înaintată de firma analizată este admisă la creditare.
În cadrul sucursalei băncii funcționează Comitetul de credite condus de Directorul sucursalei, iar în lipsa acestuia de Directorul adjunct desemnat în acest scop, care ia decizia privind aprobarea creditelor. Perioada maximă de timp în care trebuie rezolvată cererea de credite depusă de client, indiferent de sumă și competență, este de șapte zile lucrătoare de la data depunerii acesteia la unitatea bancară teritorială care îl deservește.
Competențele de aprobare a creditelor se stabilesc în raport de expunerea totală a băncii față de debitorul respectiv, în lei și valută în echivalent lei, pe termen scurt, mediu și lung, astfel:
Limita totală de expunere / client (mil. lei)
După adoptare, decizia de creditare este comunicată solicitantului. Acesta împreună cu unitatea bancară care acordă efectiv creditul, procedează la încheierea Contractului de credit.
Sunt considerate ca excepții următoarele categorii de credite și scrisori de garanție bancară: creditele de factoring în lei și în valută, creditele pentru echipament (investiții) acordate agenților economici pe o perioadă mai mare de cinci ani, creditele pentru echipament (investiții) acordate în cofinanțare cu alte societăți bancare, creditele în valută, creditele de leasing, creditele de forfetare, scrisorile de garanție bancară în valută, scrisorile de garanție bancară eliberate în favoarea altor societăți bancare, acordurile de garanție bancară, care se aprobă de Centrala băncii, indiferent de sumă, pe baza propunerilor și documentației prezentate de unitățile bancare teritoriale.
Creditele în lei și în valută (în echivalent lei) pe termen scurt, mediu și lung, care intră în competența de aprobare a Comitetului de direcție din Centrala băncii, vor fi mai întâi supuse analizei și avizului Comitetului de risc care funcționează în Centrala băncii ca organ consultativ al Comitetului de direcție.
Competențele de aprobare a creditelor și scrisorilor de garanție bancară stabilite pentru unitățile bancare teritoriale reprezintă limite maxime, sucursalele județene având obligația ca în funcție de experiența și competența profesională a unităților din subordine să stabilească pentru filiale și agenții competențe mai mici decât cele prevăzute în normele metodologice.
Dacă se constată abateri de la normele și instrucțiunile de lucru în sensul depășirii competențelor stabilite, neefectuării unor analize temeinice, asumării unor riscuri exagerate, înrăutățirii calității portofoliului de împrumuturi, nerezolvării solicitărilor clienților în termenul stabilit etc., Comitetul de direcție din Centrala băncii, pe baza propunerilor Direcției de Politici și Risc de Credite, va reduce sau va retrage unităților bancare teritoriale în cauză competențele de aprobare a creditelor și scrisorilor de garanție, total sau parțial.
În urma analizei indicatorilor rezultă că datoriile societății au scăzut de la o perioadă la alta, ca urmare a desfășurării procesului de producție în mod corespunzător, achitarea furnizorilor etc.
Potrivit acestei analize, se constată că s-au creat condiții favorabile de plată a personalului, către bugetul de stat, precum și a datoriilor față de bancă.
Lichiditățile societății au crescut de la 119,34% la finele anului 1999, la 209,49 la perioada analizată. Deși solvabilitatea societății a scăzut de la 326,87% la 288,73% în perioada analizată, aceasta înregistrează o valoare supraunitară.
Gradul de îndatorare a societății, de la 116,62% la finele anului 1999 față de perioada analizată a scăzut, acesta fiind de 48,13% la 31.12.2001. Societatea nu are datorii față de alte bănci, iar furnizorii sunt plătiți la un interval de 1-2 zile, ducând la o apreciere bună.
Sintetizând indicatorii de mai sus, se constată că patrimoniul societății se menține constant, fapt ce a permis modificarea în structura activelor circulante și îmbunătățirea lichidităților curente.
Având în vederea cele prezentate, susținem prelungirea la creditare curentă pentru trimestrul I 2001 a sumei de 11217 milioane lei, reprezentând credit global de exploatare. Creditul se va rambursa din încasările realizate de societate.
Creditul se garantează cu cesiune de creanță conform contractului 2/1998. Cesiunea de creanță este de 20034800000 lei. Gaj general asupra restului de patrimoniu este în valoare de 8817800000. Creditul se acordă cu o dobândă de 45% pe an.
CAPITOLUL III – EFECTELE ACTIVITATII DE CREDITARE ASUPRA REZULTATELOR FINANCIARE ALE SOCIETATILOR COMERCIALE
3.1 EFECTELE CREDITARII ASUPRA PERFORMATELOR FINANCIARE ALE Banc Post
Scopul strategic al conducerii băncii este de a folosi rentabil capitalul acționarilor, aplicând principiile prudenței bancare, protejând depozitele clienților, oferind servicii bancare de calitate cu ajutorul unui personal bine calificat, având responsabilitatea îndeplinirii acestor obligații.
Profitabilitatea unei bănci este determinată în primul rând de calitatea și cantitatea veniturilor și natura și volumul cheltuielilor.
Calitatea și cantitatea veniturilor sunt evaluate în funcție de: capacitatea de a asigura adecvarea capitalului prin reinvestirea profitului; nivelul, trendul și stabilitatea veniturilor; sursele veniturilor; nivelul cheltuielilor de operare; vulnerabilitatea veniturilor la expunerile riscului pieței; adecvarea provizioanelor pentru pierderile la credite și alte rezerve; tranzacțiile cu titluri de valoare; efectele de taxare asupra veniturilor; procesele previzionale și sistemele informaționale ale managementului.
Volumul, la fel ca și calitatea veniturilor, pot fi afectate de administrarea excesivă și și inadecvată a riscului de credit, care poate conduce la alocări de provizioane suplimentare pentru pierderi din credite sau de nivelurile ridicate ale riscului pieței care pot expune nejustificat veniturile instituției la fluctuațiile ratei de dobândă.
De asemenea, calitatea veniturilor poate fi diminuată de o încredere nejustificată în câștiguri extraordinare. Veniturile viitoare pot fi afectate de incapacitatea de a prevedea și controla fondurile și cheltuielile de operare, strategii de afaceri executate defectuos sau prost consiliate, un slab management sau expunerea necontrolată la alte riscuri.
Punctul de plecare în analiza profitabilității îl constituie modul în care banca a previzionat realizarea profitului, iar acest lucru se realizează prin execuția bugetului de venituri și cheltuieli.
(miliarde lei)
În ceea ce privește execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe 2002, aceasta se prezintă astfel:
(miliarde lei)
BancPost a încheiat exercițiul financiar al anului 1999 cu un profit brut de 198,24 mld. și un profit net de 135,07 mld. lei, depășind prevederile rezervate ale bugetului de venituri și cheltuieli, însă în toată perioada analizată aceste previziuni ale evoluției activității anului 1999 au fost cele mai bune.
În totalul veniturilor cea mai mare pondere dețin veniturile din dobânzi: 48.5%, urmând apoi veniturile din operațiuni de schimb, operațiuni valutare și arbitraj cu 38,6% și veniturile din comisioane, taxe și speze bancare cu 12%. Structura cheltuielilor este următoarea: cheltuielile cu dobânda 24,77%, cheltuielile cu operațiunile de schimb, operațiuni valutare și de arbitraj au cea mai mare pondere 41%, cheltuielile operaționale (personal+administrații gospodărești) 21,6%, iar pierderile de creanțe nerecuperabile au o pondere de 1,15%.
Dacă în 1999 atât veniturile cât și cheltuielile înregistrate au fost mai mari în medie cu 4,6%, în 2000 veniturile obținute au fost mai mari cu 7,72% față de valorile previzionate, iar cheltuielile au fost mai mari cu 9,5%. S-a obținut în final un profit brut cu 97% mai mic decât decât cel previzionat.
În condițiile în care în 2000 veniturile și cheltuielile au crescut de 2,5 ori față de 1999, doar 99,47% din veniturile din dobânzi au fost realizate comparativ cu cifrele previzionate, acest lucru datorându-se creșterii ratei rezervelor minime obligatorii atât la depozitele în lei , cât și la cele în valută.
O creștere semnificativă s-a înregistrat în ceea ce privește cheltuielile cu dobânda (105,16%), cheltuieli cu creanțele nerecuperabile (247,46%) și cheltuielile din operațiuni de schimb, operațiuni valutare și arbitraj (111,3%).
În 2000 s-a obținut un profit brut de 2,28 mld. lei și un rezultat net al activității financiare de –49,44 mld. lei, acest lucru datorându-se unui impozit de 51,72 mld. lei. O valoare atât de mare a impozitului a rezultat datorită unor cheltuieli nedeductibile în valoare de 136 mld. lei.
În 2001 BancPost a realizat o previzionare a veniturilor și a cheltuielilor mai exactă, astfel încât veniturile obținute au fost mai mari decât cele previzionate cu 3,34%, iar cheltuielile au avut o rată de creștere mai mică decât cea a veniturilor de doar 2,57% obținându-se un profit brut mai mare de circa 9 ori față de cel previzionat.
Astfel BancPost a încheiat exercițiul financiar al anului 2001 cu un profit brut de 60,36 mld. lei și un profit net de 21,96 mld. lei. La o creștere sensibil egală a veniturilor și cheltuielilor de circa 1,7 ori față de exercițiul financiar precedent, această evoluție pozitivă a rezultatelor economico-financiare ale băncii se datorează pe de o parte reducerii cotei de impozitare de la 38% la 25%, iar pe de altă parte reducerii nivelului cheltuielilor nedeductibile cu aproximativ 12 mld. lei. Acest lucru a condus la o scădere corespunzătoare a valorii impozitului datorat. O pondere însemnată (93%) din cheltuielile nedeductibile în valoare de 124 mld. lei o reprezentau pierderile din creanțe amortizate.
La sfârșitul anului 2002 profitul net realizat a fost cu 72,48 miliarde de lei peste nivelul celui bugetat. Analiza activității și rezultatelor băncii în anul 2002 comparativ cu indicatorii prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli, demonstrează creșterea volumului de operațiuni al băncii și implicit al nivelului comisioanelor băncii, paralel cu o creștere a veniturilor din dobânzi de la clientelă, net superioară celei previzionate, fenomen datorat în special unei politici de creditare mai agresive decât în anii precedenți. Cheltuielile cu dobânzile aferente clientelei nebancare realizate în 2002 au fost inferioare celor bugetate, ca urmare a atragerii de resurse mai ieftine cât și a unei politici de dobânzi mai flexibile și rapid adaptată la fluctuațiile pieței.
Cheltuielile administrativ-gospodărești au fost permanent monitorizate astfel încât să nu depășească nivelul anului 2001 în termeni reali.
Impozitul pe profit a fost determinat prin luarea în calcul a cheltuielilor nedeductibile fiscal, în sumă de 150 miliarde de lei, din care o pondere însemnată (98,66%) o au cheltuielile cu diferențele nefavorabile din reevaluarea disponibilităților în valută.
Pe baza elementelor din contul de profit și pierdere, bilanțul contabil și alte rapoarte pot fi determinate ratele care exprimă performanțele bancare, respectiv:
Ratele profitului
Ratele de exploatare bancară
Ratele de gestiune bancară
3.1.1. Evaluarea ratelor profitului
Pentru analiza profitabilității bancare, băncile determină următoarele rate:
Rata rentabilității economice (Return on Assets)
Acest indicator reflectă efectul capacității manageriale de a utiliza resursele băncii pentru a obține profit; mai este denumit și profit de active.
Se apreciază în literatura de specialitate că rata rentabilității economice este cel mai relevant indicator al eficienței bancare, deoarece exprimă rezultatul – profitul net, în funcție de modul specific al procesului de optimizare a operațiunilor active, în condițiile unui volum dat al resurselor.
Conform sistemului de rating al BNR acest indicator se încadrează în anul 1999 în ratingul 4 aproape de limita superioară, pe când în 2001 și 2000 în ratingul 5, fiind mai mici de 0,6%, iar în 2002 indicatorul se încadrează în rating 4.
Aceste rezultate în scădere, dacă exceptând anul 2000, când s-a obținut pierdere, sunt datorate scăderii pe de o parte a profitului net concomitent cu o creștere a activității băncii. Totuși am putea spune că la nivelul anului 2001 s-a înregistrat o ameliorare față de 2000, obținându-se profit.
Rata rentabilității financiare (Return of Equity)
Acest indicator este cea mai semnificativă expresie a profitului care măsoară rezultatul managementului bancar în ansamblul său și arată pentru acționari efectul angajării lor în activitatea băncii.
Este de dorit ca rata rentabilității financiare să fie mai mare decât reta medie a dobânzii pe piață pentru a face atractive acțiunile băncii și a crește cursul acestora. În cazul BancPost evoluția acestui indicator reflectă scăderea valorii deținute de acționari.
Conform ratingului BNR în 1999 și 2002 acest indicator intra în categoria rating 1, ceea ce însemna că veniturile erau suficiente pentru menținerea capitalului. În 2000 și 2001 acest indicator s-a încadrat în categoria ratingului 5 (rezultate nesatisfăcătoare).
Rata utilizării activelor (Assets Utilization)
Mărimea acestui indicator depinde de mărimea dobânzii pe piață și de structura activelor bancare. Maximizarea indicatorului se realizează pentru un anumit nivel dat al ratei dobânzii pe piață prin creșterea ponderii activelor care aduc cele mai mari venituri (cele mai rentabile). Aceste active sunt însă, și cele mai riscante, deci creșterea ponderii lor determină creșterea riscului bancar. Această creștere nu poate fi nelimitată pentru că și posturile de active nevalorificabile sunt necesare pentru desfășurarea normală a activității băncii. Rata utilizării activelor redă ponderea veniturilor din activitatea bancară în totalul activelor bilanțului.
Acest indicator a înregistrat valori crescătoare de la an la an, ceea ce înseamnă că gestiunea plasamentelor s-a îmbunătățit, însă necorelarea acesteia cu activitatea de atragere a resurselor, ce implică cheltuieli pentru bancă, poate duce la diminuarea profitabilității.
Rata profitului
Mărimea acestui indicator depinde în primul rând de raportul între veniturile și cheltuielile bancare și, în al doilea rând de structura veniturilor și a costurilor.
Efectul de pârghie
Este un indicator de structură care se exprimă în unități de măsură absolute și are în general valori mai mari ca 10.
Efectul de pârghie reflectă gradul în care utilizarea unor resurse suplimentare servește creșterii rentabilității capitalului propriu (rentabilității financiare implicit). Acest indicator variază invers proporțional cu ponderea capitalului în totalul pasivelor bancare. Cu cât ponderea capitalului este mai mare, cu atât riscul bancar este mai mic și efectul de pârghie deasemenea și invers.
Rata veniturilor din dobânzi sau marja netă de dobândă
Această marjă netă de dobândă a scăzut datorită diminuării ecartului între dobânzile active și cele pasive, dar și a creșterii activelor valorifiacabile.
Din practica marilor bănci din țările dezvoltate rezultă că valoarea acestei marje este cuprinsă între 3 și 10%, ceea ce înseamnă că activitatea de bază a băncii (care implică venituri și cheltuieli sub formă de dobânzi), este bine gestionată. În România, până la sfârșitul anului 2000, nivelul acestei marje era nejustificat de mare, băncile profitând de pe urma conjuncturii economice. Începând din 2001 și 2002 datorită scăderii drastice a dobânzilor pe piață, ceea ce reprezintă o normalizare a sistemului bancar românesc, a avut un trend descendent, ajungând la valori comparabile cu cele de pe plan internațional.
3.1.2. Evaluarea ratelor de exploatare bancară
Ratele de exploatare permit determinarea costului constituirii resurselor și randamentul utilizărilor.
Costul mediu al depozitelor
Evoluția costului de finanțare al băncii reflectată în tabelul de mai sus, a avut impact asupra rezultatelor financiare, în sensul că un cost mai ridicat în 2000 a diminuat rezultatul exercițiului. În 2001 se observă o îmbunătățire a gestiunii atragerii de resurse prin diminuarea costurilor.
Costul mediu al fondurilor împrumutate (Cmfi)
(miliarde lei)
Randamentul mediu al creditelor (RMC)
(miliarde lei)
Se observă că acest randament al activelor are o evoluție identică cu cea a dobânzilor active în cadrul BancPost, observându-se deci o scădere a randamentului creditelor.
Marja globală
Pentru calculul acestor indicatori trebuie precizat faptul că veniturile și cheltuielile cu dobânda sunt identificate în contul de profit și pierdere al fiecărui exercițiu financiar, iar volumul mediu al creditelor și depozitelor este considerat a fi prin convenție nivelul acestora la sfârșitul anului (din bilanțul bancar).
Toți acești indicatori au măsurat rezultatele activității bancare de exploatare care aduce venituri și presupune cheltuieli sub formă de dobânzi.
Pentru a vedea veniturilor sub formă de comisioane din prestarea de servicii în produsul net bancar, se va calcula:
Raportul dintre comisione nete și venitul net bancar (unde venitul net bancar este obținut prin diferența între veniturile din exploatarea bancară și cheltuielile din exploatarea bancară)
(miliarde lei)
Se observă că venitul net din comisioane a crescut de 2,47 ori în 2000 față de 1999, de 2,55 ori în 2001 față de 2000 și de 1,58 ori în 2002, ponderea comisioanelor în activitatea de exploatare a băncii crecând de la 98,5% în 1999 la 17% în 2000 și 32,34% în 2001. Din lipsă de date pentru anul 2002 nu s-a putut calcula rata comisioanelor
Din analiza datelor reiese că BancPost și-a focalizat resursele umane și materiale din ce în ce mai mult către acest segment de activitate.
3.1.3. Ratele de gestiune bancară
Apreciază calitatea gestiunii unei bănci și în mod special aspectele care privesc productivitatea acesteia.
Rata productivității globale
Această rată dă o idee despre rigoarea în gestionarea băncii, întrucât indică partea din venitul net bancar absorbită de cheltuielile sale generale. Când o bancă realizează un control bun al cheltuielilor generale , ea urmărește ca evoluția acestora să nu depășească pe cea a venitului net bancar pentru a nu fi afectat rezultatul brut din exploatare.
De fapt acest indicator reprezintă un cost al productivității și cu cât acest indicator are valori mai mici cu atât efectele favorabile pentru bancă vor avea o pondere mai mare. Așa cum era de așteptat profitabilitatea băncii cea mai scăzută a fost în 2000, iar cea mai ridicată în 1999.
Ratele de productivitate pe salariat
Rate de productivitate pe agenție
3.2 EFECTELE CREDITARII ASUPRA PERFORMATELOR FINANCIARE ALE SC. Oltenia S.A.
Indicatorii de performanță determinați pe baza datelor din contul de profit și pierdere in urma obținerii creditului de exploatare de către SC. Oltenia S.A. reflectă îmbunătățirea situației economico-financiare.
Rentabilitatea economică a înregistrat o creștere de 8.1% față de anul 2001, în timp ce rentabilitatea financiară, a capitalurilor proprii, a avut o creștere mai mică, de aproximativ 4.8% (de la 49,9% in 2001 la 52,3% la 31.12.2002), ceea ce relevă capacitatea capitalului investit de a produce profit.
CONCLUZII
Banca BANC POST are o activitate foarte complexă și diversificată, a cărei misiune constă în finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii, a persoanelor fizice, sprijinirea procesului de privatizare, în spiritul prudenței bancare și al orientării spre profit.
În activitatea băncii apar conexiuni directe și inverse care urmăresc realizarea unui echilibru deoarece profitabilitatea, ca principal scop al activității bancare este o funcție a cuplului randament-risc, asociată operațiunilor de activ-pasiv.
Deși o activitate nouă pentru BANC POST, dezvoltarea operațiunilor externe și valutare va rămâne în continuare prioritară pentru activitatea de ansamblu a băncii.
Lucrarea “Creditarea societăților comerciale” constituie o scurtă prezentare a situației și evoluției sistemului de creditare a economiei românești, precum și analiza bonității clienților, cu o particularizare a acesteia pe cazul BANC POST și al unei întreprinderi creditată de aceasta.
Lucrarea este structurată pe 3 capitole, prezentând sistemul de creditare la nivel național, prin implicarea băncilor din sistemul bancar românesc și finanțarea economiei naționale, la nivelul BANC POST
Primul capitol “BANC POST – verigă de bază a sistemului bancar românesc” prezintă analiza la nivel de unitate a sistemului bancar românesc, respectiv la nivelul BANC POST, prin prisma rezultatelor obținute de aceasta.
În al doilea capitol sunt prezentate principalele concepte și mecanisme de analiză a bonității clienților unei bănci comerciale. Fiind un capitol cu aspect practic este prezentata întocmirea unui dosar de creditare conform Normelor Metodologice de Creditare a BANC POST
Pentru exemplificare s-a analizat activitatea S.C. Oltenia S.A., studiindu-se performanțele economico-financiare ale acesteia, în vederea acordării creditului global de exploatare. În cadrul analizei interne s-au calculat si interpretat indicatorii de bonitate ai clientului, a fost descris modul de evaluare a garanției, s-a făcut o analiză managerială a acestuia, obținându-se un punctaj de 25. Acest punctaj a făcut posibilă încadrarea societății “A”.
Capitolul trei cuprinde câteva consideratii cu privire la efectele creditarii asupra performantelor financiare ale societatilor comerciale.
Rapoartele de bonitate pot preveni semnarea de contracte cu parteneri insolvabili sau rău-platnici, iar miza unui raport de bonitate reprezintă, practic, dimensionarea creditului comercial pe care o bancă îl poate acorda, cu riscuri minime, unui client.
În viitor se urmărește menținerea ponderii creditelor în total active în limita standard de 30-40% în cadrul procesului de dezvoltare al băncii. Unul dintre obiectivele băncii va fi reducerea duratei procesului de creditare.
Reducerea creditelor neperformante în totalul creditelor din portofoliu se va înfăptui prin controlul controlul normelor și reglementărilor băncii în domeniul creditelor, plafonarea creditelor pe categorii de performanță, precum și prin consilierea din partea băncilor pentru ridicarea nivelului de performanță a întreprinderilor creditate.
În concluzie, este de dorit ca pentru realizarea unui management performant al portofolilului de credite este necesar să se țină seama de următoarele propuneri:
Stabilirea unei politici bancare în domeniul creditării, cu obiective măsurabile pe termen scurt și în perspectivă;
Instruirea personalului băncii pentru aplicarea tehnicilor în domeniul creditării;
Stabilirea unui set de proceduri de lucru care să documenteze tratarea la nivel operațional a tuturor activităților legate de activitatea de creditare;
Efectuarea unor audituri bancare având ca obiectiv moduri de implementare și eficiența procedurilor de lucru și care să permită micșorarea riscului bancar;
Prezentarea în analiza managementului băncii a unor categorii de informații:
sinteza cazurilor relevante care au condus la mărirea performanțelor portofoliului de credite;
acțiuni corective și preventive stabilite în politica de creditare;
resurse alocate și rezultatele obținute în pregătirea personalului;
prognoze ale evoluției portofoliului de credite, la nivelul BANC POST și în sistemul național.
Utilizarea unor tehnici de “benchmarking” în domeniul creditării pentru cunoașterea nivelului de performanță al BANC POST în comparație cu alte bănci performante;
Includerea în organigrama băncii a unor specialiști formați în managementul activității de creditare care să proiecteze, să conducă, monitorizeze și să raporteze toate activităților legate de clienții băncii, stabilite prin politica băncii.
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Creditarea Societatilor Comerciale 2 (ID: 134746)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.