. Fondul Monetar International

CUPRINS :

CAPITOLUL 1 : Un scurt istoric al apariției FMI………….3

1.1.Necesitatea apariției FMI ……………………………..3

1.2.Concepția engleză si americană privind FMI…………5

1.3.Funcții FMI……………………………………………7

1.4.Organizarea FMI………………………………………8

CAPITOLUL 2 : Politica FMI privind asistența financiară și asistența tehnică acordată a statelor membre……………….10

2.1.Structura financiară………………………………….10

2.2.Principiul condiționalităților…………………………13

2.3.Facilitați de care beneficiază țările membre…………14

CAPITOLUL 3 :Consiliul valutar – o formă de ieșire din criza financiară și bancară în Bulgaria………………………18

CAPITOLUL 4 : Rolul FMI în economia mondială………..29

4.1.Activități legate de criza din Asia……………………29

4.2.Sprijinul acordat țărilor postconflictuale……………33

4.3.Relațiile între FMI și alte organizații internaționale…38

ANEXA 1………………………………………………………43

ANEXA 2 ………………………………………………………48

ANEXA 3 ………………………………………………………54

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………57

CAPITOLUL 1 : Un scurt istoric al apariției FMI

1.1.Necesitatea apariției FMI

După primul război mondial statele europene au întâmpinat mari greutăți la trecerea de la un sistem monetar în regim de război la unul de pace.

Au apărut variații mari între nivelurile inflatiei, între mecanismele de formare a prețurilor si a veniturilor. Emisiile de bilete în cantităti mari de către băncile centrale cea ce a provocat o inflație puternică.

Una dintre primele țări care s-a întors la etalonul aur a fost Germania. Hiperinflatia din anul 1923 a condus la prăbușirea monedei, un dolar a ajuns la 4,2 mlrd. de mărci germane. Marca nou creată era garantată cu 40% prin resursele de devise si aur ale băncii centrale.

În anul 1928 și Franța s-a întors la etalonul-aur prin stabilizarea monetară, care a condus la o devalorizare a francului cu patru cincimi.

Necesitatea apariției unei organizații ca FMI a devenit evidentă după Marea Depresiune la începutul anului 1930, care a pătruns în toate formele de viața economică. Multe bănci au dat faliment, costurile producției agricole au fost mai mari decât prețul produselor finite, producția a fost ținută în stoc fără să poată fi valorificată, iar mai mult de 10 mil. de oameni ereau în căutare de muncă pe care n-o aveau șansa să găsească.

În anul 1931 lira sterlină este devalorizată cu 30%. Aceasta pune punctul de începere a devalorizării în lanț de către țările pentru a căștiga părți din piata. Toate țările legate din punct de vedere comercial cu Anglia și-au devalorizat monedele nationale. În această perioadă prețurile mărfurilor au scăzut cu 48% , iar volumul comerțului mondial a scăzut cu peste 60%. Unele guverne au introdus restricții pentru schimbul monedei naționale folosind operațiile de barter ( de exemplu o locomotivă pentru 100 tone de cafea ) și astfel eliminând folosirea monedei naționale. Alte guverne , disperate în problema să găsească cumpărător străin pentru producția sa agricolă, au început să vândă la prețuri sub costul producției pentru a face fața concurenței străine.

În anul 1933 a fost organizată la Londra o conferință. Scopul desfășurării acestei conferințe a fost oprirea prăbușirii monedei naționale, eliminarea barierelor tarifare , scăderea ratelor dobânzilor. Conferința a eșuat din cauza egoizmelor naționale țărilor participante.

În anul 1936 Anglia, Franța si SUA au semnat un acord care avea scopul principal să restabilizeze relațiile economice internaționale. În această privintă s-a registrat o mică readresare în anul 1937, dar după criza din anul 1938 si al doilea război mondial acest acord numai a avut nici-o putere.

1.2.Concepția engleză si americană privind FMI

O nouă încercare de a fi readresate relațiile economice internaționale a fost convocarea conferinței de la Bretton Woods ( New Hampshire) în anul 1944. Acolo au participat 45 state membre (inclusiv Uniunea Sovietică si China). În acest timp Statele Unite se aflau într-o poziție de forță pentru că dețineau 2/3 din stocul mondial de aur si creanțe asupra țările care au furnizat de la ele armament în timpul razboiului.

După negocierile, care nu s-au desfășurat deloc cu ușurință pentru că conflictul cel mai puternic a fost între delegațiile Marii Britanii și cei ai SUA, în final a fost acceptat punctul de vedere american.

La această conferiță au fost elaborate 2 proiecte – proiectul lui John Maynard Keynes de la trezoreria Marii Britanii si proiectul lui Harry Dexter White de la trezoreria Statelor Unite pentru înființarea unui nou sistem monetar, care să stabilizeze ratele de schimb și să stabilizeze comerțul mondial.

În proiectul său Keynes a propus înființarea unei instituții, care să fie însărcinată cu acordarea creditelor băncilor centrale pentru a rezolva problemele legate de balanța de plăți si schimbul creanțelor bilateraleale diferitelor țări membre. Keynes nu prevedea un plafon, care să limiteze tragerile țărilor cu dificultăți financiare. Din punct de vedere al lui Keynes această instituție a trebuit să lucreze ca o bancă mondială, care putea și să creeze moneda proprie si să acorde asistența financiară țărilor cu probleme economice.

Proiectul lui White prevedea crearea unei instituții care să acorde ajutorul financiar țărilor în cauză. Sursa asistentei financiare ar trebui să fie suma cotelor-părți vărsate inițial de fiecare membru al instituției.

Acordul de la Bretton Woods a intrat în vigoare la 27 decembrie 1945 ( Anexa 1). După aproape doi ani , FMI a început să funcționeze efectiv la Washington. Ca urmare a înființării a FMI s-a registrat un progres substanțial în comerțul mondial. Restricțiile de plată între țările dezvoltate au dispărut, iar pentru țările în curs de dezviltare s-au redus.

Înființarea FMI a marcat un progres substanțial în dezvoltarea relațiilor economice internaționale din lume. E drept faptul că în anii 30 un rol important în comerțul mondial și nu numai deținea SUA. De aceea și părerea americană despre organizația viitoară a reușit să se impună la confrință de la Bretton Woods.

Cu toate schimburile care au intervenit în viață economică, FMI funcționează fără întrerupere în toți acești ani. Numai prin adaptarea rapidă și precisă a activității sale o organizație poate să rămănă actuală în mediu politic și economic atăt de dinamic.

În prezent FMI are 180 de tări membre, exceptia făcând Cuba si Coreea de Nord ( Gr.1). Sediul general al FMI se află în Washington.

1.3.Funcții FMI

În domeniul financiar valutar FMI este cel mai important organism de cooperare. Principala lui activitate este elaborarea programelor de finanțare și creditare pe termen scurt și lung a țărilor cu dificultăți economice. Aceste credite au ca obiect echilibrarea balanțelor de plăți și sunt condiționate de luarea unor măsuri de redresare macroeconomice în țările beneficiare de aceste credite. Mai multe din aceste programe vizează țările cel mai puțin dezvoltate.

Principalele scopuri ale FMI sunt menționate în artocolul 1 din Prevederile Acordului de înființare al FMI. Cel mai important dintre ele este acea de a promova cooperarea monetară internațională între toate țările din lume.

Obiectivele principale ale FMI sunt : încurajarea unui comerț echilibrat , iar pe baza extinderii relațiilor comerciale, creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și a veniturilor reale; sprijinirea țărilor membre în păstrarea unor balanțe de plăți echilibrate; liberalizarea comerțului și a acordurilor de plăți.

Între funcțiile principale ale FMI putem să menționăm supravegherea sistemului monetar internațional.Toate țările care aderă la FMI sunt obligate să renunțe la restricțiile asupra efectuării de plăți și transferuri pentru tranzacțiile internaționale curente.

Activitatea FMI este legată de asigurarea lichiditățiilor internaționale de creditare țărilor membre în scopul echilibrării financiare a balanței de plăți, în cazul în care deficitul are un caracter temporar.

Printre mijloacele de echilibrare a lichiditățiilor internaționale este DST (Drepturi Speciale de Tragere). Acesta nu este un instrument monetar efectiv, ci un ban de cont. El este si principalul activ de rezervă sl FMI.

Statutul FMI mai precizează că ceea ce trebuie urmărit pe plan general este să se faciliteze schimburile internaționale de bunuri, servicii si capitaluri, să se sprijine o creștere economică sănătoasă, să se realizeze acele condiții ordonate de dezvoltare care să sprijine stabilitatea financiară si economică. Din această cauză toate țările membre trebuie să colaboreze cu FMI și între ele, pentru a asigura un sistem stabil de cursuri valutare.

1.4.Organizarea FMI

Organul conductor al FMI este Consiliul Guvernatorilor. El este compus din căte un membru din fiecare tară reprezentantă la FMI.

Deciziile politice sunt luate de către Consiliul Executiv. El este alcătuit din 24 de directori executivi. Regula este că țările cu cea mai mare cotă de participare – Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franta si Japonia au drept la căte un director permanent. Președintele Consiliului Executiv este și Director General al Fondului. Din anul 1987 Director General al FMI este Michael Comdessus .

Cel mai important organ al FMI este Comitetul Interimar. El este alcătuit din ministerii acelorași 24 de țări care participă în Consiliul Executiv. Comitetul Interimar avizează și raportează Consiliului Guvernatorilor cu privire la problemele principale – avizarea propunerilor directorilor executivi pentru modificare a statutului Fondului în cazul unor dezechilibre neașteptate, gestiunea rezervelor si transferuri de resurse către țările în urmă. În funcție de mărimea cotelor de care dispune fiecare membru se repartizează si numărul total al voturilor. Fiecare membru are 250 de voturi, la care se adaugă căte un vot pentru fiecare cotă echivalentă cu 100.000 de dolari. Cu 18% voturi SUA are drept de veto asupra celor mai importante decizii.

CAPITOLUL 2 : Politica FMI privind asistența financiară și asistența tehnică acordată a statelor membre

2.1.Structura financiară

Fiecare țară membră a FMI contribuie la acesta cu o sumă de devise. Aceste cote-părți au căteva trăsături principale. Pe primul plan toate sumele vărsate la FMI sunt folosite pentru acordarea de credite ale țărilor cu dificultăți financiare. Pe al doilea plan alocațiile din fiecare tara membră stau la baza determinării sumei maxime pe care țările le pot împrumuta sub forma de DST din FMI. Pe al treilea plan mărimea sumei vărsate este importantă pentru numărul de voturi al fiecărei țări. Evident cele mai bogate tări au si cele mai multe voturi.

Aceste cote-părți sunt revizuite la fiecare 5 ani. Ele pot fi mărite sau micșorate în funcție de nevoile FMI. De exemplu în anul 1946 cele 35 membri al FMI au vărsat 7,6 billion $, decât în anul 1998 suma s-a ridicat la 193 billion $ ( tabel 1 ). SUA are 250.000 voturi, ceea ce reprezintă 18% din voturile totale ( Gr. 2).

De obicei țările care se împrumută de la FMI plătesc diferite taxe, care pe de o parte au scop să acopere cheltuielile FMI cu operațiile respective, și pe de altă parte să recompenseze țările al cărei monedă este folosită pentru împrumut. În prezent taxa este 1/4 din 1% din toată suma și dobânda 41.2% cu excepția creditelor pentru ajustare structurală, unde dobânda este mult mai mică.

Sursele de finanțare ale FMI sunt alcătuite din cotele-părți ale fiecărui membru. Regula este că 75% din toată suma vărsată este în moneda natională. Din cauza că majoritatea tărilor au monedă națională care nu este convertibilă, aproape jumătate din toate monedele alocate nu pot fi folosite. Numai 20 monede naționale se împrumută pe parcursul unui an. Dintre ele sunt – dolarul american, yenele japoneze, marca germană, lira sterlină, francul francez, etc.

Fiecare țară membră are drept să se împrumute de câteva ori până la suma cotei-plăți pe care a vărsat-o la FMI.

Drepturile speciale de tragere (DST) din voturile totale ( Gr. 2).

De obicei țările care se împrumută de la FMI plătesc diferite taxe, care pe de o parte au scop să acopere cheltuielile FMI cu operațiile respective, și pe de altă parte să recompenseze țările al cărei monedă este folosită pentru împrumut. În prezent taxa este 1/4 din 1% din toată suma și dobânda 41.2% cu excepția creditelor pentru ajustare structurală, unde dobânda este mult mai mică.

Sursele de finanțare ale FMI sunt alcătuite din cotele-părți ale fiecărui membru. Regula este că 75% din toată suma vărsată este în moneda natională. Din cauza că majoritatea tărilor au monedă națională care nu este convertibilă, aproape jumătate din toate monedele alocate nu pot fi folosite. Numai 20 monede naționale se împrumută pe parcursul unui an. Dintre ele sunt – dolarul american, yenele japoneze, marca germană, lira sterlină, francul francez, etc.

Fiecare țară membră are drept să se împrumute de câteva ori până la suma cotei-plăți pe care a vărsat-o la FMI.

Drepturile speciale de tragere (DST) au fost create în anul 1960. Atunci dolarul a fost principala monedă de rezervă, de unde a crescut mult și cererea lui. Pe de altă parte aurul a fost greu de aprovizionat. De aceea a apărut nevoia de alte devize, care să fie adăugate la rezervele internaționale.

DST reprezintă un coș valutar , care conține cele 5 importante monede naționale – dolar american, yena, marca germană, franc francez și lira sterlină. Astăzi există 21,4 billion DST, la valoare aproape $29 billion. DST reprezintă 2% din rezervele totale ale FMI (Gr.3).

După întroducerea monedei Uniunei Europene la 1 ianuarie 1999, FMI a decis că nouă monedă unică va înlocui marca germană și francul francez în Coșul valutar al DST ( tabel 2). Istrumentele financiare care se fructifică prin ratele de dobănzi în DST – bonurile de tezaur nemțești, franțuzești și englezești pentru 3 luni, ratele de dobăndă pentru certificatele de depozit din Germania și din Japonia pe 3 luni vor rămăne neschimbate. În această legătură cealaltă revizuire a DST va avea loc nu mai tărziu de anul 2000.

În trecut toate tările membre ale FMI au fost obligate să folosească aceleași metodă pentru calcularea ratei de schimb ale monedei nationale. Principalul curs de referintă era dolarul american.

Acest sistem al paritățiilor fixe a eșuat după anul 1970 pentru că SUA n-a putut să facă față cererii mare de dolar american.

Atunci s-a schimbat că fiecare tara membră va folosi metoda proprie de determinare a cursului de schimb. Multe țări industriale au lăsat cursurile lor valutare liber flotante. Valoarea lor este determinată de cererea și de oferta pe piața valutară internațională. Alte țări încearcă să influențeze cursul lor valutar prin vânzare și cumpărare de monedă națională pe piața internă ( Gr.4).

Fondul Monetar Internațional împrumută numai aceste țări, care au probleme cu balanța de plăți și țări care nu au disponibilități valutare pentru a-si achita datoriile legate de împrumuturile pe care le-au efectuat (Gr.5).

Există 2 moduri de trageri ordinare :

Tragerile în cadrul tranșei de rezervă

Tragerile în cadrul tranșelor de credit

În primul caz, tragerile sunt automate și necondiționate. Dimensiunea lor este determinată de ponderea DST sau a devizelor convertibile în totalul cotei- părți ale țării în cauză.

Tragerile în cadrul tranșelor de credit au regim mai special. Cea mai esențială diferență este că ele nu sunt necondiționate. O țară recurge la astfel de trageri atunci cănd și-a epuizat drepturile de tragere în cadrul tranșei de rezervă.

Orice țară membră poate refuza 4 tranșe de credit care reprezintă 125,150,175 și 200% din cotă-parte în aur sau într-o monedă convertibilă. Cel mai ușor se poate obține prima tranșa care este liberalizată.2

Începănd cu a doua tranșa condițiile care se pun sunt mult mai dificile. Evident și dobănda crește. Tragerile au loc trimestrial fiind supuse reviziunii periodice a programelor și respectării criteriilor convenite. Aceste criterii se referă la politică de credit, cea bugetară, restricțiile comerciale și de plăți, împrumuturile externe și nivelul reservelor.

Pentru a împrumuta cu mai mult de 25% din cotă-parte, FMI aplică două principii esențiali .

Pe de o parte țările care se împrumută trebuie să ramburseze cu cât se poate mai repede suma împrumutată, după ce evident rezolvă problemele sale. Aceasta este asa numitul principiul conditionalității.

2.2.Principiul condiționalităților

Principiul conditionalitătii este partea cea mai criticată din activitatea organizației. După el accesul până la resursele fondului este legat de programe, care asigură refacerea posibilității de efectuare a plății și ca urmare a acestora și rambursarea împrumuturilor. De fapt în statutul FMI nu este menționat că folosirea resurselor fondului sunt condiționate de vreo cerintă.

Din punct de vedere teoretic principiul conditionalității ar trebui să asigure eficacitatea si adaptarea la neechilibrările de plată pe plan mondial. Pentru țările în curs de dezvoltare această înseamnă dispariția problemelor de plăți externe, echilibrarea balanțului de plăți.

Există două categorii de resurse ale FMI :

resursele generale, și

resurse concesive

Primele sunt cele principale si ele se referă la tragerile de monedă sau DST contra echivalentul în moneda națională, ele pot să fie folosite de fiecare țara membră. Resursele concesive se consideră ca un supliment constant sau temporar.

Din punct de vedere al conditionalității numai prima tranșă este acordată aproape automat. Toate celelalte transe sunt strâns legate de o multitudine de condiții, cum ar fi – nivelul minim al resurselor bancare, împrumuturile cu durată medie sau scurtă de la străinătate, nivelul datoriei externe, rata dobânzii, etc.

2.3.Facilitați de care beneficiază țările membre

Pentru a sprijini tările membre FMI a creat o multime de facilități de creditare, care diferă în funcție de problemele , pe care le întâmpină țările ( Gr.6).

În anii '60 au fost introduse 2 feluri de facilități -în anul 1963 Facilitatea Compensatorie și în anul 1969 Facilitatea Stocului Tampon.

Facilitatea de finanțare compensatorie are scopul principal de a compensa scăderile temporare în încasările din export, ca rezultat a scăderii prețurilor în comerțul mondial, și creșterea temporară a costului importurilor de cereale.

Facilitatea stocului tampon constă în menținerea a unui stoc tampon de mărfuri de bază. În practică de această facilitate au beneficiat țările producătoare de mărfuri de bază.

În anul 1979 a fost creată încă o facilitate în scopul ajutării țărilor membre, care se așteaptă să înregistreze un deficit important al balanței de plăți sau pentru o perioadă mai lungă decât cea, pentru care pot obtine tranșe normale de credit, cunoscută sub numele de Facilitatea Witteveen, după numele Directorului General Johannes Witteveen. Rezervele care sunt puse la dispoziția țărilor în cauză sunt provenite din împrumuturi cu dobândă acordate de către țările dezvoltate.

Pentru a sprijini țările cele mai sărace, care nu pot să facă fața datoriilor sale, în anul 1986 FMI a creat Facilitatea de Ajustare Structurală. De această asistentă financiară beneficiază tările în curs de dezvoltare cu venituri scăzute, afectate de persistenta dezechilibrelor de balanță de plăți. Tragerile efectuate nu sunt din resursele FMI ci din amortismentele Fondului Mutual . Rambursările se fac semestrial și încetează la doi ani de la primei plăți, cu o perioadă de grație de 5 ani și jumătate. Dobânda este de 0,5% pe an.

În anul 1987 această facilitate a fost extinsă. Sprijinul financiar constă în împrumuturi mici și donații din partea unui grup mare de țări, care în trecut au beneficiat la răndul său de aceleași facilitate. După părerea lui Bakker " Contribuțiile concesionale, în principiu, ar trebui să apară prin dezvoltarea bugetelor guvernelor naționale și nu prin FMI ".

În anul 1993 a fost creată cea mai nouă facilitate de ajustare a țărilor care se află în perioada de tranziție – Facilitatea de Transformare Sistematică; Scopul principal este sprijin financiar pentru țările care trec la un sistem comercial, care este bazat pe reguli de piată. Tragerile din această facilitate nu poate depăși 50% din cotă-parte și se efectuează în două tranșe suplimentând celelalte facilitati primite. De Facilitatea de Transformare Sistematică pănă în prezent au beneficiat 20 de țari.

Un nou mod de acordare a srijinului țărilor cu probleme financiare este acordul stand-by, care este pus în practică începând cu anul 1952 ( tabele 3,5,6,7).

Un acord stand-by se reprezintă sub forma de două documente. Unul include un anumit număr de clause standard, care indică scopul acordului, durata sa, suma prevăzută a fi trasă, obligațiile de răscumpărare, comisionul ce trebuie achitat. Celalalt document este o scrisoare de intenții sau un memorandum purtând semnătura guvernatorului Băncii Centrale a țării solicitante sau ministerului de finanțe respectiv în care se precizează politica monetară , financiară și valutară care urmează a fi aplicate.

Toate aceste facilitați pe de o parte sunt create cu scopul principal de a acorda sprijin financiar a țărilor cu probleme în balanța de plăți. În majoritate acestea sunt țări în curs de dezvoltare. Aceste resurse financiare ameliorează problemele economice, dar nu le elimina. Problema esentială a acestor țări este lipsa de tehnologii și know how, lipsa de investitii străine, productia lor nu poate sa facă față produselor din celelalte țări dezvoltate. Pe de altă parte aceste împrumuturi minori fac țările respective din ce în ce mai mult dependente de țările puternic industrializate.

Asistența tehnică acordată de FMI îmbracă cateva forme principale. Esența ei constă in ajutarea țărilor respective de a organiza băncile sale naționale si Ministerul finanțelor, în colectarea datelor statistice, în redactarea legislației, în pregătirea funcționarilor.

In anul 1998 asistența tehnică reprezenta 17% din bugetul FMI. Din anul 1964, cand FMI a înființat sucursala sa în Washhington, în cursurile organizate acolo au participat mai mult de 10.000 de persoane din toate țările membre ale FMI care lucrează in băncile centrale naționale si Ministerele de finanțe.

Asistența tehnică acordată de FMI nu are o importantă semnificativă pentru țările în curs de dezvoltare sau pentru țările în tranziție. În momentul în care ele întâmpină probleme serioase legate de starea sa economică si mai ales cu lipsa profundă de resurse valutare, este putin importantă acest fel de asistență. Mai mult decât aceasta, toate datele statistice culese de FMI arată în mod transparent situația economică in fiecare țară și acest lucru afectează în majoritate țările în curs de dezvoltare.

CAPITOLUL 3 :Consiliul valutar – o formă de ieșire din criza financiară și bancară în Bulgaria

Consiliul valutar are trei trăsături principale, care sunt conectate intre ele:

moneda națională este legată de o valută convertibilă sau de un coș valutar

se introduce convertabilitate deplină a bazei monetare, care este alcătuită din banii existenți în circulație și rezervele băncii naționale

asigură 100% acoperire a bazei monetare cu rezervă de valută sub forma de bancnote și bani de cont, bonuri de tezaur și aur

Aceasta inseamnă că Consiliul Valutar emite moneda națională numai atunci când cumpără valută de rezervă. Respectiv când se vinde monedă natională, baza monetară se micșorează. Consiliul Valutar vinde valută când se inregistrează deficit în balanța de plăți și va cumpăra când soldul ei este pozitiv.

În timpul Consiliului Valutar oferta de monedă depinde numai de schimbările nivelului de rezerve valutare ale țării respective. Pierderea independenței monetare este prețul care trebuie să fie plătit pentru a se proteja cursul valutar și de aici pentru a se efectua stabilizarea macroeconomica.

Consiliul valutar folosește numai activele care provin din străinătate. Aceste active se cumpără prin soldul pozitiv de cont curent sau se obțin prin credite din afara țării respective.

Cu alte cuvinte Consiliul valutar nu poate credita nici statul , nici băncile. Banca Centrală nu mai are rol de ultim creditor și aceasta face sistemul bancar mult mai sensibil. În acest fel convertibilitatea monedei naționale este un mecanism automat împotriva iesirei de capital și reducerea presiunei asupra monedei locale. Consiliul valutar nu crediteaza statul și băncile și astfel crește disciplina financiară atât în sectorul privat cât și în sectorul public.

Reducerea intrărilor de capital din străinatate reduce și rezervele valutare ale țarii și micșoreaza baza monetară. De aici și rata de dobandă se va mari și cheltuielile guvernamentale de investiție și ale populației vor scădea. De aceasta rezultă ca adoptarea economiei naționale în timpul Consiliului valutar la reducerea finanțării externe va duce o creștere mai mica.

Consiliul valutar exclude posibilitatea de finanțare a bugetului. Din această cauză statul va trebui sa finanțeze cheltuielile sale prin mărirea impozitelor, împrumuturilor pe piața de capital – externa si interna. Creșterea datoriei externe va mări și rata dobanzii și se vor micșora cheltuielile private de investiții pentru că vor fi inlocuite de cheltuielile guvernamentale care la randul său vor crește.

Avantajele introducerii Consiliului valutar fața de rolul pe care îl joaca de obicei Banca Centrala într-o economie destabilizată sunt greu de menționat, pentru că de regula Consiliul valutar se introduce în țări unde pănă acum nu exista banca centrală sau încrederea față de ea s-a redus substanțial.

Convertibilitatea este un element esențial în politica Consiliului valutar din cauza 100 % acoperire a bazei monetare cu valuta de rezervă. De acea băncile comerciale își asigură singure rambursarea depozitelor valutare.Din această cauză ele trebuie sa dispuna de rezerve suficiente în valuta sau sa se refinanțeze de la străinătate. Astfel crește importanța conducerii lichiditațiilor bancare.

Consiliul valutar contribuie la instalarea disciplinei macroeconomice. În esenta el nu creditează bugetul statului sau deficitul lui. Finanțarea se efectuează prin împrumuturi interne sau din străinătate. Cursul valutar care este fixat prin prețurile de import duce la diminuarea nivelului inflației și de aici la scăderea ratei de dobăndă. Dar Consiliul valutar nu poate protecta economia țării respective de inflație. Astfel de protecție poate să fie alegerea valutei care nu se așteaptă să se deprecieze în viitorul apropiat. Atunci cănd situatia în țara respectivă se înrăutățește brusc se poate schimba valuta de rezervă.

Printre avantajele Consiliului valutar se poate menționa și mecanismul automat de echilibrarea balanței de plăți, care este asemănător cu mecanismul de etalon-aur. Atunci cănd se registrează deficit în balanța de plăți Consiliul valutar va vinde valuta contră moneda națională locală, ca urmare consecință esentială va fi micșorarea ofertei monetare și creșterea ratei dobănzii. Aceasa va atrage capital străin, iar din cauza scăderii cererii prețurile vor scădea și ele la răndul său. Toate acestea pot să aibă un efect pozitiv asupra redresării economiei.

Printre dezavantajele introducerii Consiliului valutar pe primul loc trebuie să menționăm că sistemul bancar este mult mai sensibil în momentele de panica bancară, atunci când se trag masiv depozitele din băncile comerciale. Această dificultate se poate depăsi dacă din excedentul bugetului se crează un fond care să crediteze băncile care nu dispun cu suficiente lichidităti ( astfel de fond a fost este creat în Hong Kong ).

Crizele financiare nu sunt imposibile in timpul Consiliului valutar, dar de regulă pănă acum nu sunt prezente falite ale băncilor mari. De obicei băncile străine sunt mult mai protejate de aceste situații, pentru că pot să se refinanțeze de la banca mama. Din acest punct de vedere ele sunt în mai bună poziție față de băncile locale și pot juca un rol de stabilizator în sistemul bancar în timpul Consiliului valutar.

Al doilea dezavantaj este lipsa de politică, prin care să se amelioreze șocurile financiare în economie. Imposibilitatea că moneda locală să fie devalorizată sau cursul valutar să fie lăsat flotant influențează economia atunci, când trebuie să se adapteze la schimbările în comerț. Dacă de exemplu presupunem că o țară este dependentă de exportul de țiței si prețurile internaționale scad la acest produs, atunci indicatorul "condiții de comerț " se va înrăutăti și aceasta va duce la o depreciere a monedei naționale și pentru că cursul valutar este fixat, lovitura va fi suportată de prețurile și salariile. Dacă ele nu sunt flexibile va urma o perioadă de recesie. Analizele efectuate asupra țărilor, în care este introdus consiliul valutar, arată că nu sunt înregistrate oscilații mari la nivelul salariilor în rezultat de șocurile descrise mai sus . Atunci când cursul este fixat, cheltuelile care se efectuează pentru adaptarea balanței de plăți contra influențele negative din afara țării, sunt mai mari, mai ales cele efectuate pe termen scurt. De obicei fixarea cursului valutar se recomandă pentru economiile deschise.

Alt dezavantaj al introducerii Consiliului valutar este că diferența între valoarea nominală a monedei și cheltuelile efectuate pentru emisie este mai mică în comparație cu situațiile obișnuite. De obicei această diferență reprezintă sursa de venituri pentru stat. În timpul Consiliului valutar se folosesc monede străine ca rezerva valutară, care la răndul său trebuie să fie cumpărate din străinătate, iar aceste active nu pot să fie "create" în cantități libere.

Nivelul rezervelor valutare este important să fie menținut atât la începutul întroducerii, cât și în timpul funcționării lui – 100% acoperire a bazei monetare. Există sitiuații, în care Consiliul valutar a început să funcționeze cu mai putin de 100% acoperire a bazei monetare. Astfel de cazuri au fost înregistrate în Argentina și Estonia. Cele două țări au ajuns pănă la 100% acoperire – Argentina prin brady acorduri și Estonia prin luarea înapoi de la Băncile Centrale din Anglia și Suedia a aurului estonian, care a fost depozitat înainte de al II-lea război mondial. Problemele, care pot să apară în timpul Consiliului valutar, sunt legate de durată în care va fi scăzută inflația și rata de dobândă. Rezolvarea acestei probleme depinde în mare măsură efectuarea unei politicii adecvate, atăt la întroducerea Consiliului valutar, cât și pe timpul funcționării lui. Această politică se referă la sistemul bancar, la reformele structurale, dintre care cea mai impotrantă este privatizarea.

Cursul fixat scade inflația prin prețurile la mărfurile exportate, dar trecerea spre stabilitate poate să fie lungă și grea. Important pentru succesul Consiliului valutar este încrederea și politica națională.

Pentru a nu se efectua supraevaluarea cursului și de aici influenta lui nefavorabilă asupra capacității de concurentă a exportului, el trebuie să conțină o depreciere în avans. Dar atunci inflația va fi la un nivel mai mare pentru o perioadă de timp mai lungă. De aceea se recomandă o formă modificată, care presupune flexibilitate limitată a cursului.

Pe baza avantajelor și dezavantajelor Consiliului valutar fiecare țară ia decizia pentru întroducerea lui conform situația concretă. În general Consiliul valutar se recomandă pentru țări mici cu economie deschisă. Pe de altă parte Consiliul valutar influențează pozitiv țările mici și mari din punct de vadere al încrederii convertibilității și politicii fiscale.

Aproape toate Consiliile valutare care există astăzi sunt în țările mici. Excepția făcând Argentina, Hong Kong, Estonia si Lituania.

Pentru a reuși Consiliul valutar trebuie să fie însoțit de o programă ambițioasă și largă pentru privatizare, liberalizarea comerțului, reforme în sistemul bancar. Consiliul valutar favorizează aceste reforme, pentru că crează stabilitatea prețurilor, necesară pentru efectuarea reformelor. Din aceste cauze Consiliul valutar se recomandă și pentru țări cu economie în tranziție. Pe termen lung cursurile fixate crează dificultăți, pentru că sunt greu de ținut în țări cu economia dezvoltată, și nu vorbim despre țări cu probleme financiare.

Consiliul valutar este creatura Imperiului Britanic. Pentru prima dată el este întrodus în anul 1849 pe insula Mauritii. Diferența lui față de Consiliile valutare contemporane este că 50% din activele au fost acoperite cu obligațiuni de stat.

Pănă astăzi au existat peste 70 Consilii valutare în Africa, Asia, Orientul mijlociu. Scopul lor – crearea stabilității fără să se asume riscul de eliminare a monadei nationale și folosirea monedei britanice.

Întroducerea Consiliului valutar în Bulgaria a fost provocată de pierderea încrederii în Banca Centrală și Ministerul Finanțelor, și imosibilitatea lor să mențină cursurile de schimb valutar și rata de dobândă. Altă cauză a fost necesitatea de finanțare externă pentru a se evita moratoriumul asupra datoriei externe. Acordurile stand-by cu FMI au eșuat. Pentru a obține noi credite de la FMI, Banca Mondială și alte instituții financiare a fost necesar un ferm angajament din partea bulgară pentru stabilizare financiară.

În cadrul crizei politice la sfîrșitul anului 1996 și începutul anului 1997, a crescut numărul argumentelor în favoarea Consiliului valutar si după alegerile anticipate în anul 1997 s-a hotărât să fie introdus pe data de 1.07.1997.

Șansele pentru reușita Consiliului valutar în Bulgaria depind pe primul loc de politica reformelor structurale. Din cauza existenței transparenței în activitatea Consiliului valutar influența lui asupra credibilității este mai puternică și aceasta ar trebui să facă mai puternic angajamentul partidului la putere pentru stabilizare financiară mai ales prin politica fiscală. Fixarea cursului de schimb este foarte importantă și în cazul de insucces va urma o depreciere puternică, inflația va fi mult mai mare, dar ajungerea unei noi credibilității în viitor va fi mult mai grea.

Consiliului valutar în Bulgaria este întrodus pe data de 1.07.1997, prin anularea Legii Băncii Centrale, din anul 1991 și întroducerea unei noi legi. Aproximativ 1/3 din această lege conține un nou text cu care se întroduce Consiliul valutar în cadrul Băncii Naționale, cealaltă o treime contine texte schimbate, iar partea ce se referă la politica monetară a fost eliminată. Prin această lege se schimbă structura financiară a Băncii Centrale, astfel încât ea să lucreze ca Consiliu valutar. Se crează o conducere pentru emisiune care conține capitolele obișnuite pentru Consiliu valutar, iar celelalte capitole sunt în bilanțul conducerii bancare. Rezerva valutară include valuta străină, aur și bonuri de tezaur străine și acoperă moneda în circulație, rezervele băncilor la Banca Centrală și depozitele guvernamentale la Banca Centrală, adică baza monetară. Banca Centrală trebuie să supravegheze sectorul bancar. Leva a fost legat de marca germană și cursul s-a fixat la nivel 1DEM = 1000 leva. Consiliul valutar cumpără si vinde fără limită la curs de cumpărare de 1DEM = 995 leva si curs de vânzare 1 DEM = 1000 leva. După noua lege Banca Centrală nu poate să crediteze statul, dar se acceptă creditarea băncilor în situații limitate.

Dacă ne referim la condițiile, care trebuie să fie îndeplinite atunci când se introduce Consiliul valutar, trebuie să menționăm termenul maxim de 3 luni în care se depun aurul și valutele externe. Se acceaptă garantarea cu alte active, care sunt menționate de Banca Centrală. Între aceste active nu trebuie să existe bonuri de tezaur ale statului respectiv, pentru că aceasta înseamnă creditare indirectă, iar acest fapt este exlus din principiile Consiliului valutar. Altă condiție este creditarea băncilor comerciale. Ea este posibilă numai în caz de surplus de valută în balanțul Conailiului valutar. Această condiție limitează posibilitățile de refinanțare, doar dacă Consiliul valutar lucrează normal și economia generează venituri valutare acest surplus ar trebui să existe.

Dacă există risc, el s-ar exprima în panica bancară și tragerea masivă a depozitelor și schimbarea de leva în monede convertibile.

În începutul lunii iunie agregatul M3 a fost 3700 mlrd leva, baza monetară reprezentând 800 mlrd. leva, din care 430 mlrd. leva – moneda în circulație.

La cursul 1 DEM = 1000 leva pentru acoperire a bazei monetare sunt necesare aproximativ 800 mln. mărci. În acest moment Bulgaria dispune de rezervă valutară de 2,7 mlrd mărci, inclusiv aurul. Este de dorit că acoperirea bazei monetare să fie alcătuită din rezervele nete valutare, adică fără plățile datoriei externe.

Diferența între M3 și baza monetară este de 2.900 mlrd leva si reprezintă depozite în bănci. Dar nici-o bancă nu poate achita toate depozitele în caz de urgență, pentru că ele sunt transformate în active cu diferite scădențe și graduri de lichiditate.

Din suma menționată mai sus de 2.900 mlrd. leva aproximativ 2.130 mlrd. leva sunt depozite valutare ale firmelor și populației. În caz de panică bancară aceste depozite se vor trage și atunci băncile ar trebui să asigure lichiditățiile necesare. În această deturnare a sistemului bancar băncile ar trebui să fie închise și moneda națională să fie devalorizată sau să se obțină finanțare din străinătate. Aceste calcule numai arată dimensiunea catastrofei financiare în caz de eșec al Consiliului valutar.

Întroducerea Consiliului valutar nu exlude automat crize în sectorul bancar. Criza bancară în Estonia din 1992 când au dat faliment două bănci mari și deținătorii depozitelor au pierdut banii săi, iar în Argentina în anul 1992 si 1994-1995 s-a produs acelasi fenomen. Cauzele pentru crizele bancare pot să fie atăt generale căt si specifice. De obicei cauzele generale sunt legate de mediu economic în țară receptoare și situatia pe piețele internaționale.

Din începutul anului 1996 pănă la mijlocul anului 1997 băncile au fost în proces de pregătire pentru desfășoarea activității lor în timpul Consiliului valutar. Condițiile în care acționează Consiliul valutar sunt extraordinare din cauza fixării cursului de schimb .

În timpul Consiliului valutar există probleme legate de managementul bancar, pentru că băncile trebuie să fie în stare să achite depozitele valutare în monedă națională.

Sustinerea unei lichidităti mai mari a băncilor micșorează la răndul său profitul lor. Pe de altă parte ele depind de productivitatea economiei, pentru că în nici o țară nu poate să existe un sistem bancar stabil, dacă nu există creștere economică și sunt probleme legate de proprietatea publică, care de exemplu în Bulgaria domină.

În sectorul bancar există concurența din partea băncilor străine din țări unde nu este întrodus Consiliul valutar, pentru că aceste bănci se pot refinanța din bancă mama. Dar băncile naționale au un avantaj principal față de cele străine – cunosc mai bine piata financiară internă. Ele trebuie să caute o cooperare mai strănsă cu băncile străine.

Trasăturile principale ale Consiliului valutar din Bulgaria poate să fie observate și analizate din bilanțul lui.

În activul bilanțului sunt incluse mijloacele bănesti în valută străină, bancnotele în Trezoreria Băncii Naționale și depozitele Băncii Nationale în bănci centrale străine. Bonurile de tezaur sunt emise de organizațiile internaționale financiare și de guvernele din SUA și Germania.

În pasivul se includ bancnotele și monedele în circulație și rezervele minime necesare pentru fiecare bancă.

În bilanțurile publicate pentru perioada 1 iunie – 30 septembrie 1997 se dă posibilitate să se facă o primă analiză a rezultatelor inițiale. Pe primul loc este existență creșterii rezervelor valutare cu 1116 mln. mărci. În pasivul aceasta se exprimă în creștere a monedei naționale în circulație (din 21,2% la 26,2% ). În situația de față Cosiliul valutar numai cumpără valută, iar această situație s-ar inversa dacă dispare încrederea fată de el.

În bugetul guvernului bulgar pe anul 1999 se accentuează pe susținerea cursului de schimb fix și are ca obiectiv îndeplinirea cerințelor impuse de Fondul Monetar International pănă la anul 2001.

Ca rezultat al efectuării politicii fiscale și monetare inflația ar trebui să scadă de la 16,5% în anul 1998 la 7,8% în anul 1999. Deficitul bugetar va rămăne la un procente 2% din PIB. Veniturile care provin din vânzarea înterprinderilor în cadrul procesului de privatizare ar trebui să acopere soldul datoriei publice, astfel încât aceasta să fie sub 60% din PIB.

Din luna iulie 1999 s-a trecut la stabilizarea levei în raport cu marca germană, astfel 1000 de leva vechi vor echivala co o leva nouă.

După întroducerea monedei unice europene EURO aceasta va avea locul monedei de referință pentru leva. Folosirea EURO ca monedă de referință va întări încrederea investițiilor străine, deși există unele temeri că șansa de a cheltui prin creșterea masei monetare poate conduce temporar la creșterea ratei inflației.

Fondul Monetar International va sprijini programul bugetar al Bulgariei printr-un sprijin structural de 800 de milioane de dolari acordați prin Facilitatea Extinsă pentru accelerarea reformei. De asemenea va sosi o sumă identică din alte surse multilaterale.

FMI dorește reducerea cheltuierilor bugetare și în special retragerea subvențiilor pentru energia electrică. Retragerea acestei subvenții va conduce la mari creșteri de prețuri ( 30% în cazul termoficării cu cărbune ). De fapt FMI susținea retragerea subvențiilor pentru energia electrică din septembrie 1998, dar acest lucru n-a fost posibil.

Pentru a acorda sprijin financiar promis, FMI susține efectuarea privatizării a cel putin jumătate din întreprinderile de stat si închiderea marilor întreprinderi , care merg în pierdere până la sfârsitul anului 1998.

Continuarea privatizării prin vânzare directă, precum si debutul de succes al euro-obligatiunilor, sunt esențiale pentru menținerea paritătii actuale a levei față de marca germană.

CAPITOLUL 4 : Rolul FMI în economia mondială

4.1.Activități legate de criza din Asia

În anul 1990 au fost efectuate cele mai semnificative schimbări în istoria FMI. Acestea au fost legate de procesul de integrare a piețelor de mărfuri, servicii și capital. O parte importantă în activitatea FMI deține acordarea împrumuturilor în domeniul bancar și supravegherea sistemului monetar internațional.

Între țările care au beneficiat de ajutorul financiar al FMI în anii '90 au fost țările din Europa Centrală și regiunea Baltică, Rusia și alte țări din fosta Uniune Sovietică pentru înlesnirea trecerii lor dificile din economia planificată la economia de piață. Multe eforturi au fost depuse în formarea structurilor financiare și economice, foarte importante pentru funcționarea economiei de piață.

O parte importantă în activitatea FMI ocupă colaborarea strînsă cu Banca Mondială în vederea sprijinirii celor mai sărace țări din lume.

În criza financiară la mijlocul acestei decade în Mexico FMI a aprobat pe data de 1.02.1995 cel mai mare pachet financiar pentru o țară membră a FMI în valoare de $17,8 billion. Acest ajutor avea scopul să stsbilizeze situatia financiară și să oprească ieșirile masive de capital din Mexic.

Criza financiară din Asia din anul 1998 a fost evenimentul financiar a anului. Cel mai mult afectate au fost Indonesia, Coreea si Tailanda.

Printre cauzele principale pentru această criză putem să considerăm împrumuturile externe făcute de aceste țări în exces, cu scădente scurte. Pe de altă parte regurile bancare inadecvate și intervenția sa nereușita n-au putut să contribuie la stabilizarea situației economice. Întărzierea semnificativă în adaptării măsurilor corespunzătoare în rezolvarea acestor dificultăți a aprofundat criza financiară și a afectat și alte țări din această regiune.

FMI a ajutat cele trei țări cel mai mult afectate – Indonesia, Coreea si Tailanda – aranjănd programe pentru reforme economice, care ar treebui să ajute refacerii situației financiare. Coreea a beneficiat de ajutor financiar la valoare totală de $ 11,2 billion și Tailanda $ 4,0 billion.

Au fost intensificate consultațiile cu celelalte țări membre pentru a fi luate măsuri, care să nu mai permit în viitor afectarea altor țări din această regiune.

Au fost aplicate proceduri accelerate organizate sub numele de Mecanism Urgent de Finanțare. Astfel FMI a elaborat programe, care au fost adăugate la programele deja existente și care au avut drept scop să adapteze FMI către cerințele acestei perioade.

De asemenea a fost creată facilitatea de Rezerve suplimentare pentru a ajuta țările afectate prin acordarea împrumuturilor pe termen scurt, necesare pentru recuperarea încrederii pierdute a investitorilor.

FMI a colaborat cu alte instituții internaționale financiare, de exemplu cu Banca Mondială și Banca da Dezvoltare din Asia pentru a mări suportul financiar pentru programele de reforme economice.

Principalele concluzii făcute de funcționării FMI sunt patru și se referă la necesitatea punerii la dispoziție la FMI a unei informații, cât se poate mai concrete, de către țările membre. Pe de altă parte cu o mai mare atenție trebuie să fie analizate rezultatele macroeconomice ale țărilor pe termen scurt. Un rol crucial joacă existența unei transparențe în privința programelor, care se aplică pentru ieșirea din criză. Nu pe ultimul loc ca importanță este faptul că țările membre trebuie să binevoiască să ia în considerare sfaturile politice de la FMI.

Pentru a colabora mai străns cu țările afectate de criza din Asia și din cauza rolului important, pe care aceste țări îl au în economia mondială FMI a deschis un nou office pentru Asia și Pacific în Tokyo.

Directorul acestui office este Kunio Saito. Între scopurile principale sunt păstrarea unui dialog permanent cu politicienii din Asia si supravegherea pieței financiare în această regiune.

În luna iulie 1998, după dificultățiile financiare serioase, Rusia a primit un împrumut de $11.2 billion, care va avea drept scop să suplimenteze cele $ 9.2 billion primite în luna martie 1996.

A 50-a anivarsare a FMI în anul 1994 a creat ocazia pentru efectuarea unui număr mare de întălniri si discutii privind activitatea fondului în viitor.

Schimbările în mediu economic international impun într-un fel si reevaluare a rolului FMI si eventual efectuarea unor schimbări în rolul său în economia mondială.

Folosirea largă a ratelor de schimb flexibile a dezavantajat tările industriale si ele au beneficiat mult mai putinde ajutor financiar din partea FMI, așa cum a fost prevăzut în Bretton Woods. Mai mult decât aceasta, multe țări membre n-au avut aces la fluxurile de capital privat, mai ales în perioade de dificultăți economice și numărul acestor țări a crescut mult, afectând și țările în traziție. Aceste țări se bazează pe asistența financiară din partea FMI în resolvarea problemelor financiare legate de balanța de plăți.

În viitor descentralizarea în sistemul valutar al țărilor industrializate va continua. De aceea va fi necesară o reevaluare a rolului FMI privind supravegherea și finanțarea țărilor membre. De exemplu a fost făcută o propunere în sensul că valutele mai puternice să fie legate și fixate întru-n sistem. Comisia din Bretton Woods a propus FMI să preia de la Grupul Celor 7 responsabilitatea de a efectua politica de coordonare, care să aibă ca scop reducerea instasbilității ratei de schimb și eventual trecerea la un sistem mult mai flexibil.

Cu totul altă direcție a fost propusă de la ceilalți funcționari FMI să abandoneze rolul său în domeniul financiar și să concentreze activitatea sa asupra disciplinei comerciale, exercitată de fluxurile de capital privat, scopul fiind corectarea neadaptibilității bilanțelor de plăți ale țărilor membre. Astfel FMI poate să devină un fel de agenție de evaluare pentru politiciile economice de stat ale țărilor membre. Mai mult decât aceasta a fost propus în acest context FMI să joace un rol central în coordonarea restructurării datoriilor statelor, ca un fel de curte de faliment.

Toate aceste propuneri deocamdată n-au găsit o acceptare mai largă. În momentul în care FMI va acționa ca o agenție de evaluare, atunci relațiile între FMI și țările membre se vor schimba substanțial.

În prezent rolul FMI este de a facilita relațiile dintre debitor si creditor. Probabil schimbările, care se vor efectua nu mai vor fi cu rolul financiar, pe care l-are FMI și în natura politicii de supraveghere a Sistemului Monetar International.

4.2.Sprijinul acordat țărilor postconflictuale

În anii recenți, pe plan mondial s-a manifestat în creștere numarul țărilor în care există instabilitate politica, convulsii sociale sau conflicte armate internaționale. Pentru a sprjini preîntămpinarea intr-un moment inițial necesitățiile speciale în astfel de țări, în anul 1995 FMI a întărit politica sa financiară prin întroducerea Asistenței de Urgență pentru țările postconflictuale. Din această cauză, șase țări- Albania, Bosnia și Herzegovina, Republica Congo, Ruanda, Sierra Leone, și Tajikistan au beneficiat de această asistență. În procesul de intrajutoare al acestor țări pentru restabilirea stabilității macroeconomice, FMI lucrează în colaborare cu alte organizații internaționale și creditori bilaterali .

În anii ‘70, ’80, și începutul anilor ’90, FMI a ajutat un numar mare de țări postconflictuale – cum ar fi Bangladesh, Cambodgia, Chad, El Salvador, Etiopia, Georgia, Haiti, Jordan, și Nicaragua- printr-o varietate mare de facilități acordate de FMI. Pentru a întări aceste eforturi, în luna octombrie 1995 Bordul Executiv a stabilit ca atat timp căt sunt disponibile instrumentele financiare ale FMI și sunt adecvate pentru a face față situațiilor postconflictuale, sprijinul FMi se poate dovedi benefic.

În anul 1995, la întalnirea la Halifax, reprezentanților grupului celor 7 au invitat instituțiile înființate în Bretton Woods și Organizația Națiunilor Unite să stabileasca procedurile de coordonare, aplicate în funcție de necesitățiile de resurse, în scopul de a facilita o tranziție lina în faza de rehabilitare a crizei, și pentru coordonarea activității de cooperare mai efectiva cu creditorii.

Pentru a primi asistență postconflictuală, trebuie sa se stabilezeze o balanță de urgentă a plăților necesare pentru a ajuta refacerea rezervei și întâlni plățile curente, inclusiv serviciul datoriei catre instituțiile multilaterale, și rolul pe care îl joaca FMI în catalizarea sprijinului de alte surse oficiale. De asemenea este important să se determine capacitatea administrativa și instituționala a statului care a fost întrerupta la punctul în care țările membre sunt momental incapabile să se dezvolte și să implementeze un program economic multilateral care poate fi sprijinit sub aranjamentului FMI. Totuși acolo unde există capacitatea suficienta pentru planificarea și implementarea politicii, și se demonstrează angajament ferm de catre autoritațile care vor garanta că resursele FMI vor fi protejate și folosite adecvat.

Ca urmare, Consiliul Executiv a hotarat să extindă politica sa existentă asupra asistenței de urgență – care pănă la acest moment a fost acordată pentru a acoperi numai calamitățile naturale .

Elementele necesare pentru întrebuințare a asistenței de urgență includ o declarare clară a situației economice; quantificare a cadrului macroeconomic, pozitia autorităților și intenția lor de a apela căt mai repede la forma tradiționala de finanțare a FMI (cum ar fi a acordurile stand-by sau ESAF aranjament).

FMI intervine pentru a sprjini preîntâmpinarea necesitățiilor speciale ale țărilor postconflictuale și aceasta este ca o parte din efortul coordonat internațional depus de diferite agenți multilaterali și donatori bilaterali luând rolul principal în coordonarea și mobilizarea asistenței.

Rolul cheie al FMI în țările postconflictuale este sa ajute restabilirea stabilității macroeconomice. Aceasta este realizat în faza inițiala prin intermediul asistenței tehnice și sfaturile politice pentru ajutarea refacerii administrative și instituționale și pentru a crea capacitatea necesara pentru a pune un program economic multilateral corespunzător.

Odata ce situația economică a fost stabilizata, FMI poate face disponibila asistenta financiară care joaca deseori rolul cheie în catalizarea sprijinului de alți creditori și donatori.

Asistența tehnică a FMI se focalizeaza pe capacitatea de reconstruire -de exemplu, înființarea și reorganizarea instituțiilor monetare și de shimb valutar pentru a putea țara respectiva să efectueze rambursările legate de creditele luate și operațiunile de schimb valutar străine și să asigure întrebuințarea efectiva a resurselor existente țării respective.

Astfel de asistenta mai poate fi acordată și de alte instituții cum ar fi UNDP, Banca Mondiala, Uniunea Europeana, și donatori bilaterali și multilaterali .

Sfaturile politice date de către FMI acopera toata gama ale politicii macroeconomice și de asemenea asigura și necesarul de măsuri structurale.

Acordarea asistenței financiare depinde de factorii specifici ai statelor, cum ar fi cât de repede este clarificata situația politică, capacitatea membrilor să formuleze și să implementeaze programele economice, timpul necesar pentru mobilizarea sprijinul donorilor și dacă e important, aprecierea datoriilor către instituțiile multilaterale.

Asistența postconflictuala de urgență a devenit disponibila în anul 1995 și astfel șase țări au fost alese pentru a primi acest ajutor. Pe 20 decembrie 1995, Bosnia și Herzegovina care au moștenit calitatea de membru ale fostei Republice Socialiste Federale Yugoslaviei au intrat în FMI. La acelasi zi, a fost acordată suma de $45 millioane pentru redresarea politica și reintegrarea economica, refacerea ale infrastructurii, și crearea noilor structuri economice pentru trecerea la economiei de piață.

Asistenta de urgență pentru Rwanda, care a fost acordată, a fost in jur de $20 milioane pentru sprijinirea programului economic al guvernului pentru anul 1997 și al programului de asistența tehnică coordonat de FMI. Acest ajutor a fost acordat din cauza imposibilității Băncii Nationale ale Ruandei de a efectua funcțiile sale principale și pentru consolidarea bugetului și veniturile administrative. Asistența a fost folosita pentru restaurarea autoritaților administrative civile.

Asistența Postconflictuala de urgență

Țara Data Cantitate Suma aprobata

(milioane de DST) (% din cota)

Albania Nov., 1997 8.8 25.0

Bosnia si Herzegovina Dec., 1995 30.3 25.0

Rep. Congo Iulie, 1998 7.2 12.5

Ruanda Aprilie, 1997 8.9 15.0

Dec., 1997 6.0 10.0

Sierra Leone Nov., 1998 11.6 15.0

Tajikistan Dec., 1997 7.5 12.5

Martie, 1998 7.5 12.5

În Albania, cu asistența de urgență a fost sprijinita programa guvernului cu $12 milioane pentru a putea fi redusă inflația severă și restartarea creșterii economice.

Asistența tehnica a fost acordată de câtre donatori multilaterali inclusiv FMI, pentru a putea fi redresate veniturile care, împreunã cu măsurile de revenire puternice, a reușit să pună deficitul budgetului pe cale stabilă. Reformele structurale includ măsuri pentru a opri activitatea companiilor piramidale, restructurarea băncilor de stat și de a dezvolta mai bine administrația publică.

Asistența de urgență acordată pentru Tajikistan este în jur de $20 milioane și a fost folosita pentru sprijinirea programei economice a guvernului pentru anii 1997-98. Din această cauza policile fiscale și monetare au început să lucreze semnificativ, ducând la reducerea inflației, la stabilizarea ratei de schimb valutar.

Siguranța socială a început să fie mult mai puternică și au fost facute pași importante pentru inițierea reformei sistemului bancar.

Asistența de urgență la valoare de $10 milioane a fost folosita în Republica Congo pentru sprijinirea programei economice a guvernului pentru anul 1998 cu scop de a recupera condițiilor normale economice ducînd la stabilitatea macroeconomica, refacerea infrastructurii capitalei Brazzaville, reorganizarea administrației centrale, refacerea capacității instituțiilor și recuperarea sigutanței sociale.

Asistența de urgență pentru Sierra Leone la valoare de $16 milioane a fost folosita pentru sprijinirea programei economice a guvernului pentru anii 1998/99 , care are ca scop accelerarea creșterii economice, reducînd problemele financiare și normalizînd relațiile cu creditorii externi .

4.3.Relațiile între FMI și alte organizații internaționale

În anii 1997/98 relațiile între FMI și Banca Mondială , Națiunile Unite și Organizatia Mondială de Comerț au continuat să se dezvolte ca răspuns a schimbărilor care se efectuează în domeniul economic mondial.

Criza financiară din Asia a arătat necesitatea pentru o colaborare mai strânsă dintre FMI și Banca Mondială mai special în sectorul financiar și social. În anul 1997 a fost semnat un acord între Directorul General al FMI și Președintele Băncii Mondiale. Scopul semnării acestui acord a fost legat de adoptarea unor măsuri mai efective pentru rezolvarea problemelor care provin din datoriile financiare ale statelor. Acordul acoperă o gamă largă în sectorul financiar incluzînd diagnostica, sfaturi politice, asistența tehnică și proceduri operaționale în situații de criză. În particular acest acord clarifică rolul pe care îl joacă fiecare din cele două instituții.

În timp ce Banca Mondială se ocupă cu problemele din sistemul financiar în țările în curs de dezvoltare, FMI supraveghează aspectele macroeconomice ale sistemului financiar și piețele în toate țările membre.

Sfaturile politice pe care le dă FMI sunt legate și de impactul social pe care îl provoacă ele de protecția mai bună a celor mai vulnerabile grupe din societate. FMI apelează și pentru o colaborare mai strânsă cu Organizația Agriculturală și de Hrană și UNICEF.

În timpul anului financiar FMI a continuat să lucreze foarte strâns cu Banca Mondială inițiativa HIPC pentru cele mai îndatorate țări. Unul din principiile din această inițiativă este că asistența pe care o acordă țările trebuie să fie coordonată între toate țările – creditori cu cotă de participare egală. FMI și Banca Mondială au inițiat un proces de consultații cu alți creditori pentru a se asigura că această inițiativă va reflecta răspunsul cel mai potrivit al comunității internaționale. Directorul General și Președintele Băncii Mondiale au trimis o scrisoare până la creditorii multilaterali și bilaterali cu scopul de a informa despre deciziile adoptate de FMI și Banca Mondială.

Relațiile între FMI și ONU s-au dezvoltat la nivel instituțional și la nivel local. Colaborarea la nivel instituțional este efectuată prin oficiul FMI în New York. A crescut numărul de funcționari din FMI care participă la conferințe și întâlniri organizate de către comisarii de la ONU. De asemenea a crescut și volumul informației care se schimbă între cele două organizații. Există o colaborare mai strânsă în domeniul statistic și în cazul situațiilor postconflictuale. În plus oficiul FMI din Geneva lucrează în colaborare cu UNCTAD.

În luna aprilie anului 1998 Consiliul Economic și Social al ONU (ECOSOC) a organizat o întălnire la nivel înalt la tema “ Integrarea globală financiară și rezulatele recente “. Acest forum a fost onorat de câtre Directorul General al FMI.

La nivel de țară funcționarii FMI continuă să colaboreze cu funcționarii de la ONU să schimbe diferite puncte de vedere asupra dezvoltării economice, să stea în contact permanent și să participe la întălnirile locale. Colaborarea cu reprezentanții ONU sunt foarte intensive în țări în care ONU și FMI au luat parte împreună în proiecte de asistență tehnică.

Relațiile între FMI și Organizația Mondială a Comerțului au fost reglamentate prin acordul de cooperare care a intrat în vigoare în luna decembrie anului 1996. Acest document conține precizări referitoare la consultațiile instituționale și schimbul de informație. Grupurile de lucru au studiat foarte activ toate inițiativele în acest sens. Un alt aspect din cooperarea între FMI și OMC este legat de participarea celor două organizații la inițiativa de integrare a țărilor în curs de dezvoltare. Această dorință a fost exprimată și prin declarația făcută în anul 1996 la conferința a OMC în Singapure. La următoarea întâlnire în luna octombrie a anului 1997 a fost negociată și acordarea asistenței tehnice pentru țările care au nevoie de ajutor tehnic. De asemenea FMI este una din cele șase organizatii internaționale care și-au asumat responsibilitatea de a asigura asistența tehnică pentru 27 țări până la sfîrșitul acestui an financiar. Recomandările făcute de FMI în sfera politică și asistențele în domeniul fiscal și statistic sunt reconoscute ca un suport important pentru instalarea celor mai favorabile condiții macroeconomice care va ajuta țările respective de a participa mai efectiv în sistemul comercial global.

Colaborare între FMI și Organizația Mondială a Muncii au fost intensificate în anul acesta mai ales în contextul crizei financiare din Azia. În cursul acestui an funcționarii de la FMI au participat la Conferința Rigională din Azia care a fost sponsorizată de Organizația Mondială a Muncii și care a avut loc în Bangkok în perioada 9-11 decembrie . Atenția prticipanților a fost atrasă de problemele legate de dezvoltarea resurselor umane în această regiune. Funcționarii de la FMI deasemenea au participat la întălnirea la nivel înalt la Bangkok în perioada 22 – 24 aprilie în anul 1998 cu tema principală “Reflectările sociale ale crizei din Azia “.

Activitățiile care desfășoară FMI împreună cu alte organizații internaționale sunt coordonate de la centralele FMI situate în Paris și în Tokyo.

FMI lucrează în strănsă cooperare cu astfel bănci de dezvoltare cum sunt Bancă Asiatică pentru Dezvoltare, Bancă Europeană pentru Reconsrucție și Dezvoltare. În acest sens Consiliul Executiv al FMI a aprobat pe 24 iulie 1997 propunerea pentru participarea reprezentanțiilor acestor instituții la discuțiile legate de inițiativa HIPC. Colaborarea cu aceste bănci multilaterale pentru dezvoltare include consultații asupra programelor pentru ajustări structurale, care include finanțarea acestor pragrame, acordarea asistenței tehnice, schimbări de informații, vizitele funcționarilor, întălniri și conferințe. Funcționarii din FMI vizitează regular seminarile și forumurile sponsorizate de le alte organizații regionale, sociale și financiare în Africa, Azia și Pacificul, America Latină și Caraibii.

Aceste activități care desfășoară FMI cu alte organizații internaționale au scopul principal de a sprijini țările în cauză pentru a preîntămpina problemele sale financiare și nu numai, dar aceste țări au nevoie de investiții directe care să stimuleze anumite sectoare din economia lor. Asistențele tehnice acordate de FMI și alte organizații internaționale numai ameliorează problemele economice, dar nu le rezolva complet.

ANEXA 1

Statutul FMI

Scopul înființării

Membrii

1. Membrii de origine

2. Alți membri

Cote și Subscriere

Cote și plata subscrierii

Ajustare a cotelor

Efectuarea plății în caz de schimbare a cotelor

Substituirea garanției pentru valută

Obligațiile referitoare la aranjamentele de schimb

Obligațiile generale ale membrilor

Aranjamentele generale de schimbvalutar

Supravegherea aranjamentelor de schimb valutar

Par valus

Valutele separate pentru fiecare teritoriu al statelor membre

Operațiile și Tranzacțiile efectuate de FMI

Agenții care operează cu FMI

Limitele în tranzacțiile și operațiile efectuate de FMI

Condițiile pentru folosirea resurselor

Deposedarea condițiilor

Incapabilitatea utilizării resurselor generale ale FMI

Alte achiziționări și vânzări ai DST

Răscumpărarea de la statelor membre a monedelor sale

Taxe

Renumerație

Calculări

Menținerea valorii

Alte operații și tranzacții

Transfere de capital

Utilizarea resurselor generale a FMI pentru transfere de capital

Provizii speciale pentru transferuri de capital

Controlul asupra transferurilor de capital

Completarea și procurarea devizelor

Măsuri de completare a devizelor

Procurarea generală a devizelor

Procorarea proprietății fondului

Administrație și restricții

Efectul altor angajamente asupra restricțiilor

Obligațiile generale ale membrelor

Introducere

Evitarea restricțiilor asupra plăților curente

Evitarea politicii discriminatoriiasupra devizelor

Convertibilitatea în balanțele externe

Furnizarea informației

Consultațiile între membre referitoare la aranjamentele existente

Obligația de colaborare cu privire la reservele de active

Statut, Imunitate și Privilegii

Scopuri ale articolului

Statutul fondului

Imunitatea în procesele judiciare

Imunitate în alte acțiuni

Imunitatea arhivelor

Libertatea arhivelor de la restricții

Privilegii pentru comunicare

Imunitatea și prigiilr angajaților

Imunitatea de la importare

Relațiile cu alte Organizații Internaționale

Relațiile cu țări nemembre

Întreprinderea în ceea ce privește relațiile cu țări nemembre

Restricțiile asupra tranzacțiilor cu țări nemembre

Organizația și conducere

Structura fondului

Consiliul Guvernatorilor

Consiliul Executiv

Brutor și funcționarii

Votare

Rezerve, distribuția veniturilor nete și investiții

Publicații și rapoarte

Comunicare cu statele membre

Ofice și depozite

Așezare a oficelor

Depozite

Garantarea activelor fondului

Aranjamente de tranziție

Anunțarea FMI

Restricțiile de schimb

Acțiuni întreprinse de la FMI referitor le restricțiile

Drepturile Speciale de Tragere

Autoritatea pentru a aloca DST

Evaluarea DST

Secția Generală și Secția pentru DST

Separare a tranzacțiilor și operațiilor

Separare a activelor și proprietăților

Înregistrarea și informația

XVII. Participanți și Alți Deținători de DST

Participanți

Fondul ca deținător

Alți deținători

XVIII.Alocația și Anulare a DST

Principii și considerații care guvernează alocația și anularea DST

Alocația și anularea

Neașteptate dezvoltări majore

Hotărări asupra alocației și anulării DST

XIX. Operațiile și Tranzacțiile în DST

Utilizarea DST

Operațiile și tranzacțiile între participanți

Necesitatea de DST

Obligațiile de a aproviziona devize

Desemnarea participanților care trebuie să aprovizioneze cu devize

Restructurare

Rate de schimb

XX. Secție de DST, dobânzi și taxe

Dobânzi

Costuri

Rate de schimb și taxe

Plata dobânzilor și taxelor

XXI. Administrația Departamentului General și Departamentul de DST

XXII. Obligațiile Generale ale participanților

XXIII. Suspendarea Operațiilor și Tranzacțiilor în DST

Proviziuni de urgență

Imposibilitatea de a îndeplini obligațiile

XXIV. Terminarea Participării

Dreptul de a termina participarea

Stabilirea momentul terminării participării

Dobânzi și taxe

Stabilirea obligațiilor fondului

Stabilirea obligațiilor participanțilorcare întrerup participarea sa la FMI

Tranzacțiile cu resursele generale

Lichidarea DST

Retragerea din FMI

Dreptul membrilor de a se retrage

Retragere obligatorie

Retragerea conturilor cu membrii care se retrag

XXVII. Provizii de Urgență

Suspendare temporară

Lichidația FMI

XXVIII. Amendări

XXIX. Interpretări

Expunerea Termenelor

Provizii Finale

Intrare în vigoare

Semnături

ANEXA 2

Tabel 1

Cote

<!– ******************* ARTICLE # and Title Ends HERE ***************** –><!– ******************** CONTENT BEGINS HERE ******************** –>(In Milioane de dolari U.S.)

* Cota Danemarcei va fi calculată de la FMI după răspunsul pozitiv de a semna Acordul dar înaintea semnării

Tabel 2 

<!– </CENTER> –><!– /external/ssi/headerf.txt executed –><!– please do not modify or remove the following line –><!– END=/external/ssi/headerf.txt –>

Tabel 3

Tabel 4

Tabel 5

Tabel 6

Tabel 7

Sursa: Treasurer's Department, Accounts and Financial Reports Division

ANEXA 3

Grafic 1

Legenda : 1= anul 1945, 2= anul 1955, 3= anul 1965, 4= anul 1975, 5= anul 1985, 6= anul 1998

Grafic 2

Legenda: Seria 1 = milioane DST

Seria 2 = procente din cota totală

Grafic 3

Legenda: 1= Dolari U.S., 2= Franci Francezi, 3= Yeni Japonezi,

4= Lire Sterline, 5= Mărci Germane

Grafic 4

Legenda : 1= inflexibile, 2= puțin flexibile, 3= flexibile

1:Seria 1= Fixat de dolar U.S. 2:Seria 1= Mișcare 3:Seria 1=Mișcare Liberă 1:Seria 2= Fixat de Franc Francez față de altă valută 3:Seria 2=Mișcare Condusă

1:Seria 3=Fixat de altă valută 3:Seria 3=Altele

Grafic 5

Legenda: 1.Mexic, 2.Rusia, 3.Coreea, 4.Argentina, 5.India, 6.Marea Britanie, 7.Brazilia, 8.Indonezia, 9.Filipine, 10.Pakistan

Grafic 6

Legenda: 1= anul 1998, 2= anul 1985, 3= anul 1980, 4= anul 1975, 5= anul 1970, 6= anul 1965, 7= anul 1960

BIBLIOGRAFIE :

S. Dumitrescu, V.Gheorghiță: “Economia mondială “,1998

“ The International Monetary fund – its evolution, organization and activities” Washington 1984

Frederick Teulon: “Sistemul monetar international” , 1996

Simona Gaftoniuc: “Finanțe internaționale”,Editura Economică, 1997

Costu Kiritescu “Relațiile valutar financiare internaționale, 1978

Bakker :”Institutiile financiare internationale “,1997

URL : http://www.imf.org

“Ikonomiceska misăl”, No.03, pag.43

Nowzad Bahram :“ The IMF and its critics “, 1981

10. “The role and function of the IMF “ Washington, 1985

11. Tribuna economică 41/1998, 7/1997, 8/1998, 43/1998

12. “Ikonomiceska ențiklopedia”, 1984

13. Radko Radkov, Stefan Vackov : .”Valutni sistemi “,1994

14. Alexandru Tașnadi, Claudiu Dolțu: “Monetarismul” , 1996

IMF Survey 1998

J.Bremond, A.Geledan : “Dicționar economic și social “,1990

Mileti Mladenov : “Pari,banki credit “,1998

Hans Genberg: “The international monetary sistem “, 1993