Calculul Si Analiza Indicatorilor DE Standing Financiar LA Sc

CUPRINS

1.Considerații Generale 3

1.1.Prezentarea societății „TEHNOMAT Inginerie Industriala SRL” 3

1.2.Structura organizatorică 4

1.3.Analiza pieței de aprovizionare și desfacere 6

2. Situații financiare anuale 8

2.1.Importanța, rolul șsi funcțiile situațiilor financiare 8

2.2.Structura situațiilor financiare anuale 8

2.2.1.Bilanțul 9

2.2.2.Contul de profit și pierdere 16

3. Evaluarea standingului cu ajutorul indicatorilor financiari 22

3.1. Indicatori de lichiditate 22

3.2.Indicatori de solvabilitate 24

3.3. Indicatori de profitabilitate 25

3.4. Indicatori de activitate 26

3.5. Model de stabilire a standingului financiar al întreprinderii 27

4.Calculul și analiza indicatorilor de staning financiar în cadrul SC TEHNOMAT Inginerie Industrială SRL 33

4.1. Indicatori de lichiditate 33

4.2.Indicatori de solvabilitate 34

4.3. Indicatori de profitabilitate 36

4.4. Indicatori de activitate 37

5.Concluzii 40

6.Propuneri 41

7. Anexe 42

8. Bibliografie 43

9.Organigrama SC TEHNOMAT Inginerie Industriala SRL Cluj-Napoca 46

CAP. 1. CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. PREZENTAREA SOCIETĂȚII

“TEHNOMAT Inginerie Industrială” S.R.L.

Societatea comercială “TEHNOMAT Inginerie Industrială” S.R.L. este o societate cu răspundere limitată situată In Cluj-Napoca, str. Piața 1 Mai, nr. 1-2. Societatea a luat ființă la data de 12.12.1998 și este înregistrată la registrul comerțului cu numărul J12/1972/1998, cod fiscal R11282780.

Prin structura sa, “TEHNOMAT Inginerie Industrială” S.R.L. face parte din grupul de companii din Bruxell, FABRICOM S.A., concern internațional care regrupează mai mult de 300 de societăți din 14 țări. Angajații FABRICOM S.A. depășesc 18.000 de oameni, care lucrează în următoarele domenii de bază: automatizare, instalare, control și construcții mecanice.

Principalul partener al firmei, în cadrul grupului, este “FABRICOM SYSTEMES D’ASSEMBLAGE”, cu biroul principal în Besançon, Franța.

Părțile sociale nu sunt reprezentate prin titluri negociabile. fiecare parte socială reprezintă un vot. Ele pot fi transmise între asociați fără a fi necesare alte aprobări; transmiterea către persoane din afara societății este admisă numai dacă a fost aprobată de asociații, reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social.

Repartizarea părților sociale se face în funcție de aportul adus de fiecare asociat la constituirea capitalului social. Asociații răspund în limita părților sociale pe care le dețin. Majorarea capitalului social este ilustrată într-un act adițional, care reprezintă o completare a actului constitutiv.

Hotărârile asociaților se iau în Adunarea Generală, care decide asupra problemelor discutate prin cotul, reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale. este admisă și votarea prin corespondență. Administratorul societății are funcția de director general, fiind numit prin actul constitutiv. El convoacă Adunarea Generală a Asociaților, asigură administrarea generală a societății, încheie acte juridice, etc..

La înființare, principala ramură de activitate a societății comerciale “TEHNOMAT Inginerie Industrială” S.R.L. era cea de proiectare, iar în prezent, pe lângă aceasta, s-au dezvoltat și cea de producție, precum și activități auxiliare ale acesteia, cum ar fi:

-montarea și controlul final al pieselor;

-protecția la suprafață și împachetarea produselor pentru a fi livrate;

-calculul prețului și pregătirea tehnologică a departamentelor pentru a obține produse de calitate;

-construirea de tablouri comerciale de comandă, conform cu ordinele clienților.

În vederea contactării ei, firma pune la dispoziția celor interesați mai multe pagini de Internet:

-web: www.tehnomat.com

-e-mail: [anonimizat]

1.2. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ ȘI OBIECTUL DE ACTIVITATE

Obiectul de activitate al firmei “TEHNOMAT Inginerie Industrială” Cluj-Napoca constă în fabricarea de mașini și utilaje specifice ( mașini specializate de prelucrare a metalelor, roboți industriali ). Principalele activități care se desfășoară în această societate comercială sunt: producție, comerț intern, import – export în profil producție, prestări servicii. Societatea are o activitate orientată în principal către export – aproximativ 94%.

Specificul activității acestei firme constă în faptul că activitatea se desfășoară pe bază de comandă unică. Principalele mașini și utilaje folosite în activitatea sa sunt strungurile, frezele, menghinele, riglele, micrometrele, mașinile de găurit.

Materiile prime utilizate sunt reprezentate în cea mai mare parte de oțel, sub diferite forme: bare, tuburi, pătrate, table subțiri, table groase, țeavă. Pe lângă acestea se folosesc și materiale auxiliare, cum ar fi: șaibe, șuruburi, inserții metalice, bucșe metalice, inele de siguranță. Consumabilele utilizate sunt reprezentate de abrazive, alezoare, tarozi, burghie.

Firma are trei centre generatoare de profit: proiectare, atelierul de producție și biroul de urmărire comenzi. În ceea ce privește producția, societatea comercială “TEHNOMAT Inginerie Industrială” S.R.L. realizează părți de aparate și dispozitive mecanice pentru industria constructoare de mașini.

Firma “TEHNOMAT Inginerie Industrială” deține un spațiu închiriat de 3129 mp, în care se află: un atelier pentru fabricație cu 20 de mașini, un spațiu pentru asamblare – montare, magazie pentru materiale, birouri. Deține, de asemenea, un număr de 8 autoturisme și autoutilitare, care servesc deplasărilor personalului și transportului produselor și materialelor.

Societatea este organizată pe departamente, birouri și servicii, așa cum ilustrează și anexa nr.1.

Principalele funcții sunt: funcția de producție, funcția comercială, funcția financiar – contabilă, funcția de personal și funcția de cercetare – dezvoltare.

Firma “TEHNOMAT Inginerie Industrială” este structurată pe următoarele departamente:

– contabilitate – activitatea acestui departament este coordonată de un director economic, care are în subordine un economist, o contabilă și un funcționar resurse umane.

– administrare rețea – de această activitate ocupându-se un informatician.

– management – această activitate este coordonată de un responsabil management.

– calitate și control – de această activitate se ocupă un responsabil calitate, având în subordine 6 ingineri mecanici; acest departament se ocupă cu controlul integral de calitate al produselor.

– logistică – activitatea departamentului este coordonată de un responsabil logistică, care are în subordine un inginer mecanic și un funcționar comercial; acest departament se ocupă cu vânzarea produselor finite, întocmirea actelor de vamă și expedierea produselor. Totodată acest departament are atribuții de menținere, în bune condiții, a relațiilor cu furnizorii.

– metodă – a cărui activitate este condusă de un responsabil al biroului de metodă; acesta are în subordine 6 ingineri mecanici; acest departament analizează capacitatea și competența clienților.

– proiectare – departament coordonat de un responsabil proiectare, având în subordine 7 ingineri proiectanți; se ocupă cu extragerea de detalii pentru piese individuale, conceperea de subansamble, ansamble și segmente de linii de asamblare; programe utilizate: ME10, AutoCAD, Solid Works, ProEngineer.

– atelier de fabricație – coordonat de un șef de atelier, în a cărui subordine se află un inginer mecanic și 30 muncitori; acest departament se ocupă cu montajul și realizarea de subansamble și ansamble.

Controlul și coordonarea întregii activități a firmei este asigurată de administratorul societății, care are și funcția de director general, având în subordine un director executiv, un director economic și un responsabil cu calitatea producției.

Principalele posturi de conducere sunt cele de director general, funcție ocupată de dl. Șerban E. Mihai, deținătorul a 24% din părțile sociale ale firmei, funcția de director executiv și cea de director economic.

De la înființare până în prezent se observă o evoluție ascendentă a activității firmei, precum și cea a personalului. În momentul înființării, societatea avea doar 4 angajați, iar principala activitate era cea de proiectare. În prezent, ea are 65 de angajați, iar pe lângă activitatea de proiectare s-a dezvoltat, într-un ritm accelerat, și activitatea de producție.

Evoluția personalului în ultimii doi ani este prezentată în tabelul nr.1.

Tabel nr.1:

Creșterea numărului de angajați a fost determinată de extinderea activității firmei prin dezvoltarea unor compartimente noi și de majorarea numărului de clienți ai firmei.

În funcție de nivelul de pregătire al firmei, structura personalului arată astfel:

Tabel nr.2:

Din tabelul nr.2 se observă că un număr mare de angajați au studii superioare și medii, având un nivel înalt de pregătire, numărul celor cu nivel de pregătire redus, fiind foarte mic.

1.3. ANALIZA PIETEI DE APROVIZIONARE ȘI DESFACERE

Industria constructoare de mașini se află într-o continuă modernizare, iar firma trebuie să țină pasul cu cerințele clienților săi, fiind nevoită să realizeze piese tot mai complexe. În acest scop, ea trebuie să-și modernizeze în permanență utilajele folosite pentru realizarea pieselor respective. Pentru desfășurarea în bune condiții a activității ei, firma “TEHNOMAT Inginerie Industrială” colaborează cu furnizori și clienți atât din țară cât și din străinătate.

Principalii furnizori cu care firma colaborează sunt:

S.C. METALURGIA AIUD S.A.

S.C. FORTPRES CUG S.A., Cluj-Napoca

S.C. MECANICA FARMEC S.R.L., Cluj-Napoca

S.C. CHAKNAT S.R.L., Bistrița

S.C. MATRICON S.A., Târgu-Mureș

S.C. TEHNOFRIG S.A., Cluj-Napoca

S.C. NOVA GRUP S.R.L., Cugir

S.C. SALU-METAL S.R.L., Sebeș

S.C. PRELAS S.R.L., Cluj-Napoca

MAXX METAL, Austria

SEDIS, Franța

LUFRA, Franța

ALPOM, Slatina

TRANSCARPATICA S.R.L., Cluj-Napoca

Principalele categorii de materii prime și materiale utilizate, sunt: tablă groasă, tablă neagră, tablă inox, tablă zincată – de diferite forme și mărimi; țeavă rectangulară, țeavă pătrată, țeavă dreptunghiulară, țeavă PVC, țeavă HENRO, țeavă neagră, țeavă zincată, țeavă dreaptă – de diferite mărimi; bare extrudate, bare forjate, bare inox, bare oțel – de diferite forme și mărimi; cornier, fier-beton, electrozi, sârmă, placă etalon.

Piața de desfacere este reprezentată de principalii clienți:

FABRICOM SYSTEMES D’ASSEMBLAGE, Franța

EURALTECH, România

AUTOMOBILE DACIA, România

FABRICOM, Belgia

Firma “TEHNOMAT Inginerie Industrială” lucrează în colaborare cu toate firmele din zona de vest a țării – și nu numai -, care realizează produse asemănătoare. Practic, ea are contracte de colaborare cu toți posibilii concurenți din această zonă. Din acest motiv putem spune că societate nu trebuie să-și facă probleme în ceea ce privește concurența, deoarece aceasta practic nu există,

În viitor societatea își propune menținerea ponderii pe piață și dezvoltarea de relații benefice cu alte firme din țară și străinătate.

2.SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE

2.1. IMPORTANȚA, ROLUL ȘI FUNCȚIILE SITUAȚIILOR FINANCIARE

Obiectivul principal al contabilității este furnizarea de informații care să asigure o imagine fidelă asupra pozitiei financiare, performanțelor financiare si modificărilor poziției financiare ale entității, în scopul utilizării acestor informații de către utilizatorii interni și externi, în vederea fundamentării unor decizii economice. Pentru realizarea acestui obiectiv, este necesar ca lucrările curente de contabilitate să se sintetizeze periodic în informații generalizate, care să fie relevante pentru caracterizarea activitații desfașurate de o entitate într-o anumită perioada de timp. Acest deziderat -poate fi indeplinit prin întocmirea periodică a unor documente de sinteză contabilă, care pe parcursul timpului au purtat diverse denumiri, cum sunt: bilanț contabare. Practic, ea are contracte de colaborare cu toți posibilii concurenți din această zonă. Din acest motiv putem spune că societate nu trebuie să-și facă probleme în ceea ce privește concurența, deoarece aceasta practic nu există,

În viitor societatea își propune menținerea ponderii pe piață și dezvoltarea de relații benefice cu alte firme din țară și străinătate.

2.SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE

2.1. IMPORTANȚA, ROLUL ȘI FUNCȚIILE SITUAȚIILOR FINANCIARE

Obiectivul principal al contabilității este furnizarea de informații care să asigure o imagine fidelă asupra pozitiei financiare, performanțelor financiare si modificărilor poziției financiare ale entității, în scopul utilizării acestor informații de către utilizatorii interni și externi, în vederea fundamentării unor decizii economice. Pentru realizarea acestui obiectiv, este necesar ca lucrările curente de contabilitate să se sintetizeze periodic în informații generalizate, care să fie relevante pentru caracterizarea activitații desfașurate de o entitate într-o anumită perioada de timp. Acest deziderat -poate fi indeplinit prin întocmirea periodică a unor documente de sinteză contabilă, care pe parcursul timpului au purtat diverse denumiri, cum sunt: bilanț contabil, : situații financiare anuale sau conturi anuale.

Prin OMFP nr. 1752/17.11.2005 s-a adoptat formularea “Situații financiare anuale”, acre trebuie întocmite în mod obligatoriu de către toate persoanele juridice cu sau fără scop lucrativ.

2.2. STRUCTURA SITUATIILOR FINANCIARE ANUALE

Structura situațiilor financiare anuale care trebuie întocmite de către persoanele juridice diferă în funcție de mărimea acestora. Astfel, persoanele juridice care, la incheierea exercițiului financiar, depășesc limitele a două dintre următoarele criterii:

» cifra de afaceri: 7,3 milioane euro;

» total active: 3,65 milioane euro;

» nr.mediu de salariati: 50.

întocmesc ,,Situații financiare anuale" care se compun din: Bilanț, Cont de profit și pierdere, Situația modificărilor capitalului propriu, Situația fluxurilor de trezorerie și Note explicative la Situațiile financiare anuale.

Situațiile financiare anuale întocmite de entitățile economice care depășesc limitele a două din criteriile de mărime menționate mai sus aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară.

Persoanele juridice care nu îndeplinesc limitele a două din criteriile de mărime menționate mai sus, întocmesc ,,Situații financiare anuale simplificate" care cuprind: Bilanț prescurtat, Cont de profit și pierdere și Note explicative. Opțional, ele pot întocmi Situația modificărilor capitalului propriu și/sau Situația fluxurilor de trezorerie.

Persoanele juridice vor trece în cealaltă categoric numai dacă în doua exerciții financiare consecutive nu se încadreaza în limitele existente privind cele trei criterii menționate mai sus.

Situațiile financiare anuale simplificate sunt verificate potrivit legii.

Situațiile financiare anuale trebuie însotite de o Declaratie scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situațiilor financiare anuale în acord cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a GEE.

Situațiile financiare consolidate sunt elaborate potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a VII-a a GEE.

Situațiile financiare anuale constituie un tot unitar și vor fi însotite de Raportul administratorilor.

2.2.1.BILANȚUL

Bilanțul reprezintă componenta de bază a situațiilor financiare prin care se prezintă ansamblul elementelor de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului financiar, precum și în cazul fuziunii, divizării sau încetării activității.

Activul patrimonial cuprinde elementele concrete de avere ale entității, iar datoriile și capitalul propriu, sursele de procurare ale averii. Activul reprezintă forma materială a patrimoniului, iar datoriile și capitalul propriu, forma abstractă a patrimoniului. Elementele de activ se ordonează în bilanț după natură și lichiditate, iar datoriile și capitalul propriu, după natură și exigibilitate.

Bilanțul contabil are un rol deosebit atât în teoria, cât și în practica contabilă. Astfel, din perspectiva teoriei contabile, bilanțul traduce în practică unul dintre principiile de bază ale contabilității în partidă dublă și anume, dubla reprezentare, prin care elementele patrimoniale sunt reflectate atât sub aspectul componenței materiale, cât și sub aspectul surselor de proveniență. Sub aspect practic, bilanțul reprezintă o sursă de informații pe baza cărora se poate analiza activitatea economica a entității și a rezultatelor obținute, în vederea luării unor decizii optime privind ameliorarea situației existente.

In ințelesul actualelor reglementări contabile :

un activ reprezintă:

» o resursă controlată de entitate, ca rezultat al unor evenimente trecute, » de la care se asteaptă să genereze beneficii economice viitoare și al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil.

o datorie reprezintă:

» o obligație actuală a entității, care decurge din evenimente trecute si « prin decontarea căreia se asteaptă sa rezulte o ieșire de resurse care Încorporeazp beneficii economice.

capitalurile proprii reprezintă:

« interesul rezidual al acționarilor sau asociaților în activele unei entități » dupa deducerea tuturor datoriilor sale.

Bilanțul contabil, ca procedeu al metodei contabilitatii, are urmatoarele funcții:

• Funcția de generalizare a informațiilor contabile

În bilanț, datele preluate din conturi se grupează și se sistematizează după anumite criterii, obtinându-se o centralizare și generalizare a informațiilor atât la nivel de entitate, cât și la nivelul tuturor treptelor organizatorice ale economiei naționale.

• Funcția de informare

Bilanțul contabil asigură culegerea, inregistrarea, prelucrarea și generalizarea informațiilor contabile, care sunt necesare atât factorilor de decizie din entitate. cât și altor persoane fizice și juridice interesate, precum. salariați, acționari. asociați, organe fiscale, instituții bancare, creditori diverși.

• Funcția de analiza

Pe baza informațiilor din bilanț se determină anumiți indicatori economico-financiari, prin intermediul cărora se poate stabili un diagnostic al situației financiare și a rentabilității entității.

Potrivit OMFP nr.1752/2005, în România se întocmeste schema verticală de bilanî. care ordonează structurile patrimoniale în active, datorii și capital propriu, pentru a pune in evidentă situația netă sau poziția financiară netă, conform relatiei:

SITUATIA NETA = ACTIVE – DATORII fata de terti

Schema verticală de bilanț reprezintă o viziune pragmatică asupra prezentarii periodice a patrimoniului, întrucât pune în mod explicit în evidență doi indicatori.

și anume:

-Fondul de rulment, calculat ca diferență între active circulante și obligații nete

-Pozitia financiara neta curentă, care se determină in bilanț, ca diferentă între total active și obligații curente.

Informația contabila prezentată in bilanțul vertical se structurează pe trei nivele:

I.Grupa – are sfera cea mai largă, grupând elementele patrimoniale dupa caracteristici generale. Grupa se simbolizează in bilanț cu majuscule latine.

II.Capitolul- detaliază grupa după criterii mai analitice și se simbolizează in bilanț cu cifre romane.

III.Postul – este ultima treaptă de detaliere a informației in bilanț, fiind simbolizată cu cifre arabe.

Bilanțul contabil, în format orizontal sau vertical este departe de a fi un bilanț financiar.

Cauza trebuie căutată în efectele ,,binomului juridic-economic", în consecințele aplicării principiilor contabile precum și în opțtiunile agentului economic. Un bilanț financiar permite identificarea în mod simultan a efectelor (ne)realizării echilibrului financiar asupra lichidității, solvabilității, rentabilității si riscurilor asumate de entitatea economica.

O prima sursă de restricții in analiza financiară, o constituie diferențele în abordarea semnificației poziției financiare a întreprinderii.

Astfel, ceea ce este considerat ca fiind un activ în contabilitatea franceza, poate însemna o cheltuiala în contabilitatea americană. Pe de alta parte, o datorie în contabilitatea britanică sau americană, poate fi considerate un element de capital propriu, în contabilitatea franceza.

O a doua sursa de restrictii este canalizată pe valențele în materie de analiză financiară ale bilanțului. Astfel, noile exigențe în domeniul analizei financiare au determinat în scurt timp consacrarea mai multor scheme de bilanț, două dintre acestea fiind considerate de majoritatea specialistilor ca sursă de date pentru analiza financiara a entitătii economice și anume: bilanțul în forma de cont (format bilateral, sau orizontal) care facilitează o analiză de tip ,,financiar-funcțional" și bilanțul ,,tip-lista", orientat spre o analiza de tip lichiditate-solvabilitate".

Primul model bilantțier de ,,tip orizontal" este fundamental pe ecuatia de echilibru(ecuatia fundamentală):

ACTIV = PASIV

si pe raționamente patrimoniale;

Al doilea tip de bilanț,, si anume bilanțul tip-listă", este dezvoltat pe baza ecuatiei fundamentale:

ACTIV = DATORII + CAPITALURI PROPRII

și pe raționamente de natură economica și financiara.

Preferința pentru un model sau altul își are numeroase justificari.Directiva a IV-a europeană32 reține si recomandă acesle doua modele-sursa", oferind un număr impresionant de opțiuni în ceea ce priveste configuratia lor.

Astfel, modelul de bilanț orizontal a fost asimilat mai ales în tării ale Europei continentale unde accentul se pune pe gestiunea pe termen lung, activele §i pasivele fiind aranjate Tn ordinea crescatoare a lichidita|ii si respectiv a exigibilitatii lor.Al doilea model de bilant, și anume bilanțul ,,tip-lista" este agreat în Marea Britanie si în tari unde sistemul contabil britanic a fost aplicat în mod consecvent. Bilanțul tip-lista prezinta activele în ordinea crescatoare a lichidității lor, datoriile în ordinea descrescatoare a exigibilitatii lor și se încheie cu capitalurile proprii ale întreprinderii.

Spre deosebire de multe tari europene, în SUA si în Canada, companiile își structureaza activele si datoriile în ordinea descrescatoare a lichiditatii si respectiv a exigibilitatii lor.

Aceasta clasificare pune în evidentă un element al culturii contabile de tip nord american, în care accentul este pus pe elementele pe termen scurt, cu alte cuvinte bilanțul debuteaza, în formatul orizontal cu activele, respectiv cu datoriile pe termen scurt. Această ordonare a elementelor bilanțiere se mentine si în formatul bilanțului vertical.

În analiza financiară a entității economice, o atenție deosebita trebuie acordata sensului notiunilor de "termen lung" si respectiv "termen scurt". Cel mai adesea elementul de reper îl reprezinta durata exercitiului financiar. Dar lucrurile nu stau Tntotdeauna asa.

Standardele Americane de Contabilitate(US-GAAP), Standardele Internationale de Contabilitate(IAS) si Standardele Internationale de Raportare Financiara(IFRS) evidentiaza posibilitatea de asimilare a activelor si datoriilor în categoria elementelor curente sau noncurente, si prin raportare la durata ciclului de exploatare.

Problema se complica atunci cand, în aceeași entitate economică se organizeaza mai multe cicluri de exploatare, unele superioare iar altele inferioare anului calendaristic, sau cand compania își schimbă obiectul de activitate sau se restructurează.

A treia sursă de restricții, este data de caracterul rigid sau flexibil al posturilor bilantiere. De aceea, trebuie acordată o atentie deosebita situațiilor în care un model rigid de bilanț poate sa ascundă elemente durabile în categoria celor pe termen scurt si invers, iar un model flexibil poate sa ascundă anumite tendințe de manipulare a imaginii privind pozitia financiara a întreprinderii(vezi cazurile ENRON si PARMALAT).

In Romania, analiza financiară a entitații economice poate fi privită în contextul celor doua etape de reformă ale sistemului contabil.

De la momentul declanșării primei etape de reformă a sistemului contabil romanesc (1.01.1994) și pană in prezent, în practice de specialitate și-au găsit locul două modele de bilanț.

Primul model, cel orizontal, a fost consacrat de Legea contabilității nr.82/1991 și Regulamentul de aplicare al acesteia la începutul anilor '90. Un asemenea bilanț facilita o analiza pe orizontală a situației financiare a întreprinderii punând în prim plan indicatorii specifici echilibrului financiar (fond de rulment, necesar de fond de rulment si trezoreria netă).

În orice decizie de investitie sau de finanțare restricția echilibrului financiar minim era necesara dar nu și suficientă'. Pe langă aceasta, cel putin la fel de importante erau considerate și efectele deciziei de investiție asupra lichidității, solvabilității, rentabilității si riscurilor asumate de societatea comercială.

Ceea ce poate fi considerat ca un neajuns al modelului orizontal de bilanț, este continutul preponderant juridic al conceptelor de active si datorii, bilanțul nereflectând în mod automat situația "reala" a unei firme, nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere economic (indiferent de definiția dată acestor termeni).

În prim planul acestui tip de bilanț este pusa politica de investitii a firmei(prin activele imobilizate) și politica de finanțare pe termen lung (prin capitalurile proprii si împrumuturile pe termen lung). Un echilibru financiar, degajat ca efect al acestor politici, este atestat de un fond de rulment pozitiv (FR > 0).

La planul second se evidentiază gestiunea financiară pe termen scurt (gestiunea ciclului de exploatare) a întreprinderii. Realizarea echilibrului financiar în aceasta zona este conditionată de existența unui fond de rulment suficient pentru a acoperi excedentul de nevoi temporare de finanțare peste resursele temporare disponibile la un moment dat.

Pe ultimul loc este plasată trezoreria netă, vazută ca o valoare reziduală a fondului și nevoii de fond de rulment, trezorerie care evidentiază în fapt efectele politicilor de investiții, de finanțare și de exploatare asupra echilibrului financiar global al întreprinderii.

În Legea Contabilitatii nr.82 din 1991 nefiind menționată obligativitatea întocmirii unui tablou al fluxurilor de trezorerie, trezoreria netă, mai bine zis variația acesteia, se determină prin variația stocurilor, creanțelor și datoriilor.

Un al doitea model de bilanț este cel introdus prin OMFP nr. 94 din 20 februarie 2001 privind "Reglementerile contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene si cu Standardele Internaționale de Contabilitate".35 Acest act normativ impune în randul întreprinderilor mari, care intra în aria de aplicabilitate al acestuia, un model vertical de bilanț.

Modelul de bilanț prevazut de OMFP 1752 din 17.11.200536 consacră pentru firmele romanești bilanțul ,,tip-listă".

Deși departe de a fi un bilanț financiar, considerăm că acest model de bilanț raspunde mai bine exigențelor analizei gestiunii financiare, asa cum rezulta din cele ce urmeaza.

În primul rând, bilanțul în această forma vine în sprijinul întocmirii tabloului fluxurilor de trezorerie. Variatia trezoreriei nete se poate determina prin compararea fluxurilor de încasari și plați generate de cele trei cicluri de activitati desfașurate de firmă (exploatare, investiți și de finanțare). Determinarea fluxurilor de încasari și plati este ușurata de variația creanțelor si datoriilor în funcție de scadențe.

În al doilea rând, în centrul poziției financiare este pus ciclul de exploatare și contribuția acestuia la realizarea echilibrului financiar global al firmei. Astfel, la pozitia ,,E" din structura bilanțului regasim postul "Active circulante, respectiv datorii curente nete" care nu reprezintă altceva decât fondul de rulment sau capitalul de lucru, și care este determinat în mod global

Modelul vertical de bilanț deschide astfel perspective analizei echilibrului financiar in dinamică, pe baza ratelor de rotație a elementelor care alcătuiesc necesarul de fond de rulment (rotația stocurilor, rotația creanțelor fata de clienți, rotația datoriilor față de furnizori).

Ratele de rotație se determină prin raportarea unui element de bilanț (numit de noi ,,stoc" în sens financiar) la un element al contului de profit și pierdere (numit ,,flux" în sens financiar). Fluxul este reprezentat, în acest caz, fie de cifra de afaceri, fie de elemente șpecifice costurilor exploatarii.

Capitalul de lucru sau fondul de rulment, poate fi determinat pe baza datelor din bilanț, ca diferență între capitalurile permanente(capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri și cheltuieli și subvenții pentru investiții) și totalul activelor imobilizate.

În al treilea rând, postul ,,F" intitulat ,,Total active minus datorii curente", pune în evidență, în opinia noastra, necesarul de finanțat, din resursele financiare disponibile(dupa finanțarea ciclului de exploatare) si anume: datoriile pe termen lung, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli și capitalurile proprii ale întreprinderii.

In al patrulea rând, considerăm că prin obiectivul pe care și-l propune, acest model de bilanț se apropie mai mult de tipul de bilanț financiar și care are ca obiectiv furnizarea de informații despre poziția financiară a întreprinderii.

În al cincilea rând, am reținut că prin Standardele Internaționale de Contabllitate, o serie de structuri bilanțiere (care fie că nu aveau o valoare economică, fie că erau evidențiate în cadrul unor posturi ce nu corespundeau naturii acestora) au fost eliminate sau reclasate. Așa este cazul cheltuielilor de cercetare .și a diferențelor de conversie care au fost eliminate din bilanț iar primele de rambursare a obligațiunilor au căpătat rol rectificativ, ele corectând prin scădere valoarea de rambursare a obligațiunilor.

Din păcăte, inconsecventele și erorile nu au fost total eliminate. Astfel, creanțele comerciale și cele financiare nu sunt clasate dupa aceeasi logica (creantele comerciale care nu vor fi încasate în anul urmator întocmirii bilanțului sunt considerate active circulante). Titlurile de valoare sunt clasate în funcție de destinația lor, nefiind luat în calcul intenția firmei privind aceste titluri, în exercitiile financiare viitoare, chiar și în condițiile existentei unor tranzactii ferme cu aceste titluri.

Bilantul financiar este cunoscut sub denumirea de bilanț de "lichiditate", și constituie principala sursă de date pentru analiza de tip lichiditate-exigibilitate", fiind caracterizat prin următoarele trăsături:

-evidențiază riscul nerambursării datoriilor de către agenții economici, raspunzând mai bine cerințelor creditorilor și în special nevoilor creditorilor bancari, și reflectă solvabilitatea agenților economici, aât pe termen scurt cât și pe termen mediu și lung și implicit riscul de neplată sau de faliment al acestora.

Bilanțul financiar se poate obține prin regruparea datelor din bilanțul patrimonial și permite analiza de tip lichiditate – exigibilitate denumită și analiză patrimonială.

-Elementele de activ sunt structurate în functie de gradul de lichiditate (proprietatea unui activ de a se transforma în timp în moneda, fără pierderea valorii sale) iar elementele de pasiv sunt structurate dupa gradul crescător de exigibilitate (însușirea lor de a deveni scadente la un anumit termen).

Principalele limite ale bilanțului financiar pot fi considerate urmatoarele:

-bilanțul financiar, este elaborat în ipoteza incertitudinii activității agentilor economici;

-bilantul financiar se bazează pe clasificarea activelor si pasivelor după lichiditatea,respectiv exigibilitatea lor raportate la un exercitiu financiar, separarea fiind greu de realizat si nu reflectă întotdeauna cu exactitate, realitatea;

-nu se prevede în mod expres valoarea pe care trebuie să o aibă fondul de rulment,precizându-se numai că acesta trebuie să fie pozitiv.

Concepția funcțională cu privire la bilanț, grupeaza utilizările și resursele acestuia în .stocuri" de utilizări și în ,,stocuri" de resurse.

Scopul bilanțului funcțional nu este să inventarieze averea și angajamentele întreprinderii ci să prezinte nevoile întreprinderii și modul de finanțare a acestora în cadrul derulării diferitelor cicluri corespunzătoare operațiilor desfașurate de un agent economic.38

Construcția bilanțului funcțional și clasificarea elementelor de activ ți de pasiv se efectuează în funcție de apartenența lor la un ciclu sau altul. Astfel se disting: ciclul de investiții, ciclul de finanțare, ciclul de exploatare și ciclul de trezorerie.

Deoarece modul de îtocmire a bilanțului funcțional are în vedere punerea față în față a nevoilor de finanțat cu resursele disponibile, analiza orizontală a bilanțului funcțional se realizează pe baza unor indicatori cum ar fi: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment de exploatare, necesarul de fond de rulment în afara exploatarii si trezoreria netă.

2.2..2. CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Daca performanța, în abordarea financiară, este legata în mod nemijlocit de contul de profit și pierdere ca sinteză a contabilități de flux, într-o abordare bilanțiera și patrimonială performantă exprimă creșterea patrimoniului deținut de firma.

Dificultatea determinării rezultatului exercițiului, din punct de vedere financiar, pleacă de la controversele privind definirea și recunoașterea veniturilor și cheltuielilor aferente unui exercitiu.

Determinarea rezultatului exercițiului prin prisma abordării bilanțiere este criticabilă în perioada de creștere a prețurilor, deoarece ajustările aduse elementelor, ca urmare a variațiilor de prețuri se pot realiza prin metode diferite, ceea ce ar putea duce la furnizarea unor imagini (mărimi) diferite privind performanțele firmei.

Performanța unei firme nu se limitează numai la mărimea rezultatului exercițiului, altfel spus performanța este definită de utilizatorii rapoartelor financiare, în funcție de propriile lor obiective, și ca atare performanța nu este reflectată în mod exclusiv în contul de profit și pierdere. De regulă un indicator relevant privind performanța trebuie să ofere posibilitatea comparării efectului obținut cu efortul depus pentru obținerea acestuia. O analiză a rentabilității firmei presupune compararea unui element de flux (de exemplu profitul net) cu un element de stoc (activele totale, capitalurile proprii, etc.), filozofie pe care o regăsim în sistemul ratelor de analiza financiară. In acelasi timp credem că elementele de performanță nu pot fi întotdeauna măturate, cuantificate (este vorba de elemente calitative, precum nivelul de pregatire profesională a salariaților, etc.).

A doua sursă de restricții este legata de finalitatea contului de profit si pierdere, de a răspunde nevoilor de analiză si de interpretare a performanțelor financiare ale firmei.

Astfel, informația contabilă furnizată de contul de profit și pierdere este orientată, fie către o analiză a performanței, ca un efect al realizării politicilor financiare și economice ale firmei, fie către o analiză a eficientei realizarii funcțiilor întreprinderii.

In acest sens, se pot fi identifica doi factori de eterogenitate in analiză, și anume:

– clasificarea activităților ,,ordinar-excepțional" versus clasificarea ,,ordinar-extraordinar";

– ,,cheltuieli după natură" versus ,,cheltuieli după funcțiile firmei".

În prima clasificarea a activităților ,,ordinar-excepțional" versus clasificarea ,,ordinar-extraordinar", activitățile ordinare au caracter obișnuit și repetitiv și contribuie în cea mai mare masură la obținerea rezultatului financiar, fiind formate din activitatăle de exploatare si din activitătile financiare ale firmei. Din categoria activităților de exploatare fac parte cele ocazionate de aprovizionare, producție, desfacere, executari de lucrări, prestări de servicii, etc. Primirea și acordarea de împrumuturi, operatiunile cu titluri de valoare (actiuni, obligatiuni si altele) se înscriu în sfera activităților financiare.

Au caracter excepțional, activități precum: vanzarea de mijloace fixe și alte active imobilizate, încasarea sau plata de amenzi, penalități, despăgubiri, primirea sau acordarea de donații, etc.

De multe ori, există tendința de a suprapune ca semnificație cele două clasificări: ,ordinar-excepțional" (vehiculată în schemele Directivei a IV-a a GEE si însușită mai ales în ststemele contabile ale Europei continentale) și respectiv ,,ordinar-extraordinar" (specifică sistemelor contabile anglo-americane, dar retinuta și de Standardele Internaționale).

În aprecierea caracterului excepțional al unei activități trebuie să se ține seama de frecvența și apoi de natura acesteia, întrucat activitatea respectivă poate avea sau nu efecte negative asupra poziției financiare și asupra performanțelor firmei. Elementele exceptionale(cheltuieli și venituri) au un caracter ordinar.

O activitate extraordinară este anormală atât prin natura sa, cât și prin efectele pe care le produce (nationalizări, exproprieri, catastrofe naturale, etc.). în aprecierea caracterului extraordinar unei activități primeaza conform articolelor 23, 24, 25 și 26 ale Directivei a IV-a, natura și nu frecvențele acesteia. O asemenea activitate scapă controlului firmei.

Elementele extraordinare constituie o componentă distinctă a rezultatului net al exercițiului. Natura și valoarea fiecărui element trebuie sa fie menționate separat în contul de profit si pierdere.

În țările anglo-americane, elementele extraordinare au fost întotdeauna eliminate din calculul rezultatului pe acțiune. Pentru a produce o creștere a cursului acțiunilor proprii, societățile cotate la bursă au interesul să ia în considerare și evenimentele extraordinare.

Pentru a evita acest lucru, reglementarea britanică a limitat elementele extraordinare la evenimente extrem de rare. Astfel, provizioanele pentru restructurări și cesiuni de active au fost considerate ordinare.

Clasificarea ,,cheltuieli după natura" versus ,,cheltuieli după funcțiile firmei" are in vedere, pe de-o parte, construirea unui model de cont de profit și pierdere care să grupeze cheltuielile după natura lor, iar pe de altă parte construirea unui model de cont de profit și pierdere care să țina cont de funcțiile intreprinderii.

În legatură cu primul model, este esențial să reținem următoarele: – un asemenea model este destinat mai degrabă satisfacerii nevoilor informaționale ale Guvernului si instituțiilor sale, decât să faciliteze analize financiare în vederea adoptării deciziilor economice. Modelul permite, printre altele, calculul valorii adaugate (substanța produsului intern brut – P.I.B.), astfel:

Producție

(-) Consumuri provenite de la ter$i

(=) Valoarea adaugata

(-) Suma cheltuielilor interne

(=) Rezultat

interesată de acest model este și administrația financiară. Rezultatul fiscal(impozabil) se obține în urma unor prelucrări de natură fiscală, efectuate asupra rezultatuluicontabil (determinat ca diferență între veniturile și cheltuielile totale ale exercițiului financiar).Modelul facilitează controlul mărimii, obiectivitatii și exhaustivității cheltuielilor și veniturilor angajate în cursul unui exercițiu financiar;

În ceea ce privește satisfacerea nevoilor interne de informare, un astfel de model face posibilă calculularea unor indicatori, prin care se apreciază efectele pe care politicile comerciale, economice, de investiții, de finantare și fiscale le au asupra performanțelor firmei (acești indicatori sunt cunoscuți sub denumirea generică de ,,solduri intermediare degestiune"). Aprecierea nivelului și structurii costurilor de producție în condițiile în care cheltuielile de producție sunt structurate după natura acestora, este aproape imposibilă,deoarece metodele de calculate a costurilor sunt fundamentate, fie pe clasificarea cheltuielilor după destinație (cheltuieli directe, cheltuieli indirecte), fie dupa evoluția lor în raport cu volumul producției obtinute (cheltuieli variabile, cheltuieli fixe);

-de regulă, prezentarea contului de profit si pierdere după natura veniturilor și cheltuielilor se întalnește în țările cu un sistem contabil de întreprindere de tip dualist,caracterizat prin deconectarea, în diverse grade, a contabilității financiare de contabilitatea de gestiune.

Despre un model de cont de profit și pierdere cu clasificarea cheltuielilor după funcțiile intreprinderii este esențial sa se cunoască urmăoarele aspecte:

-aceste cheltuieli sunt reprezentate de costurile realizării funcțiilor de producție, de distribuție și de administrare ale firmei;

-în cazul în care firma întocmește contul de profit și pierdere, cu clasificarea cheltuielilor de exploatare după destinație (sau funcții), se impune ca în notele explicative la situațiile financiare să fie furnizate informatii privind natura unor cheltuieli ( ca de pilda:cheltuielile cu salariile și alte drepturi de personal);

-delimitarea cheltuielilor de exploatare pe funcțiile firmei poate determina o imagine subiectivă a performanței furnizate de contul de profit și pierdere. Din punct de•vedere structural și organizatoric, firma este supusă unor mutații permanente atât datorită mediului intern cât și celui extern și de aceea intercondiționarea existentă între funcțiile•firmei, poate face dificilă alocarea cheltuielilor de exploatare, consecința putând dezinformarea terților;

-această formă de prezentare a contului de profit și pierdere răspunde mai bine nevoilor informaționale ale managerilor, deoarece oferă în mod direct datele necesare gestiunii firmei (în special, costul vânzărilor):

Cifra de afaceri

(-) Costul producției vândute

(=) Marja comercială

(-) Cheltuieli externe și interne, altele decât cheltuielile de producție

(=) Rezultat

Practica prezentării contului de profit și pierdere cu delimitarea cheltuielilor de exploatare pe funcții ale firmei (centre de costuri) este întâlnitș, în special, în țările anglo-americane.

A treia sursă de restricții este reprezentată de flexibilitatea sau rigiditatea posturilor în contul de profit si pierdere.

Fiind o situație financiară destinată cu predilecție utilizării externe si mai puțin pentru gestiunea internî, contul de profit și pierdere presupune o prezentare mai condensatș în sistemele contabile anglo-americane, decât în cele ale Europei continentale. În primul caz, normele contabile solicită prezentarea cu titlu obligatoriu a unui număr minimal de posturi lăsând firmelor posibilitatea detalierii și completării lor prin aplicarea principiului pragului de semnificație. in cel de al doilea caz, posturile din contul de profit si pierdere sunt predefinite.

În a doua etapă de reformă a sistemului contabil romanesc (începand cu anul 2001), toate firmele, indiferent de mărimea lor au întocmit contul de profit și pierdere în format ,,listă" cu structurarea cheltuielilor și veniturilor după natura, inspirat din schema prezentata în articolul 23 al Directivei a IV-a a CEE. Spre deosebire de aceasta, impozituț pe profit nu este delimitat pe cele două categorii de rezultate (ordinar și excepțional) ci este calculat și evidențiat global. Variația stocurilor este prezentată în structură veniturilor de exploatare (cu semnul ,,plus" în caz de stocaj sau cu semnul ,,minus" în caz de destocaj). Cauza acestor diferențe trebuie căutată în contul de profit și pierdere francez care a servit ca punct de referință în prima etapa de reforma a contabilității românești. Asemănările sunt izbitoare, cele două modele fiind aproape confundabile.

Modelul de cont de profit si pierdere întocmit de firmele romanesti, ca efect al aplicării reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a europeană și cu Standardele Internationale de Contabilitate, constituie o adevarată piatra de încercare pentru specialiștii din domeniul contabilității, si care trebuie să renunțe la o parte din reflexele formate în ceea ce priveste aprecierea naturii cheltuielilor și a veniturilor, dar si în ceea ce privește construirea contului de profit si pierdere si în care, cheltuielile si veniturile se delimiteaza în ordinare si extraordinare.

Unul din elementele de dificultate ale întocmirii modelului de cont de profit și pierdere din OMFP 94/2001 si cu OMFP 1752/2005 constă în faptul că unele posturi de cheltuieli sunt rectificate prin scădere cu venituri. În anumite situații, statul este interesat să sprijine financiar activitatea de exploatare a firmei acordând acesteia subvenții pentru acoperirea unor cheltuieli, precum cheltuielile cu materiile prime si materialele consumabile, cheltuielile de personal, cheltuielile cu prestațiile externe etc.

Subvențiile pentru exploatare sunt venituri și nu se confunda cu subventiile pentru investiții, care sunt conturi de regularizare în pasivul bilanțului contabil. Motivul deducerii lor din cheltuielile cărora le sunt destinate este acela de a pune în evidență, în contul de profit si pierdere, efortul firmei la realizarea activității de exploatare.

Mai rare, sunt cazurile în care o parte din cifra de afaceri a firmei este asigurată de stat, prin acordarea de subvenții de exploatare. Aceste subvenții sunt prezentate într-un post distinct în contul de profit si pierdere, ca elemente ale cifrei de afaceri.

Creșterea stocurilor de produse finite și de lucrări în curs este prezentată imediat după cifra de afaceri aferentă perioadei. O asemenea prezentare nu trebuie să ducă la concluzia că acest post reprezintă un venit. Variația stocurilor reprezintă, mai degrabă, o ajustare a cheltuielilor de productie, pentru a reflecta faptul că fie producția a condus la creșterea nivelului stocului, fie ca vânzările mai mari decat producția, au redus nivelul stocurilor.

În cadrul posturilor de cheltuieli pot fi întalnite intercalat posturi de venituri care au de asemenea un rol rectificativ. Este cazul veniturilor rezultate din ajustarea valorii activelor sau a datoriilor, de natura provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli.

Prezența cheltuielilor privind prestațiile externe în cadrul postului "Alte cheltuieli de exptoatare" poate duce la o interpretare eronată a naturii și gradului de semnificație al acestora.

Diversificarea tranzacțiilor pe piețele de capital a făcut necesară creșterea numărului posturilor alocate cheltuielilor și veniturilor financiare.

Deși pune numeroase probleme de subiectivitate contabilă, rezultatul pe acțiune este considerat un indicator foarte util în aprecierea performanțelor unei firme.

Firmele trebuie să calculeze si să prezinteîn contul de profit și pierdere rezultatul pe acțiune în cele două forme ale sale: rezultatul de bază și rezultatul diluat.

În practică de evaluare a acțiunilor, se manifestă tendința de abandonare a metodelor tradiționale bazate pe extrapolări, pornind de la rezultatele contabile, și de trecere spre -rmetodele economice ale fluxurilor de trezorerie care țin seama de factori precum riscul, potențialul de crestere, randamentul investitiilor, etc. Principala cauză este aceea că •rezultatul pe acțiune este constituit pe baza diferitelor prevederi contabile naționale (ca .urmare a opîiunilor privind schemele de cont de profit și pierdere pe care le oferă Directiva a V-a europeană).

Deși mai deschis analizei financiare, modelul de cont de profit și pierdere din OMFP "752/2005, nu satisface exigențele unei conduceri modeme a firmei care presupune o abordare pe funcții a cheltuielilor și a veniturilor și care se înscrie în tendința care există la nivel internațional, privind construcția contului de profit ți pierdere.

In condițiile în care statul, prin administrația fiscală, impune încă reguli contabilității, doar un cont de profit și pierdere cu clasificarea cheltuielilor și veniturilor dupa natură poate asigura realizarea funcției de control fiscal.

3. Evaluarea standingului cu ajutorul indicatorilor financiari

Indicatorii de standing financiar sunt încadrați în patru categorii, după cum urmează: indicatori de lichiditate, indicatori de solvabilitate, indicatori de profitabilitate și indicatori de activitate.

3.1. Indicatori de lichiditate

Lichiditatea este o stare de echilibru financiar care exprimă capacitatea de plată pe termen scurt a unei întreprinderi, prin sincronizarea în cadrul exercitiului financiar a intrărilor și ieșirilor de numerar. Starea de lichiditate financiară este proprie circuitului financiar al agentului economic Standardele Internationale de Contabilitate evidențiază faptul că lichiditatea se referă la disponibilitățile de numerar in viitorul apropiat, după luarea în calcul a obligațiilor financiare aferente acestei perioade.

Indicatorii de lichiditate sunt: lichiditatea generală, lichiditatea intermediară și

lichiditatea efectivă.

Lichiditatea generala (LG)

Lichiditatea reprezinta capacitatea activelor circulante de a se transforma in disponibilitati banesti pentru a face față plăților scadente.

Lichiditatea generală reflectă capacitatea activelor curente disponibile (stocuri, facturi neîncasate, plasamente pe termen scurt, cheltuieli în avans) de a se transforma în disponibilitati bănești, care să acopere datoriile scadente ale întreprinderii.

Lichiditatea generala se calculează în formă absolută ca diferență între activele curente (ACR) și datoriile curente (OCR): LG = ACR -OCR, și poate fi:

> 0 situație când este excedent de lichiditate;

= 0 situație când este echilibru general de lichidități;

< 0 situație în care este vorba despre lichiditate.

De asemenea lichiditatea se mai poate calcula și în formă relativă, ca rate: RLG = ACR/ OCR x 100, și poate fi:

> 100 situație când este acoperire excedentară a datoriilor;
= 100 situație când este acoperire integrală a datoriilor;

< 100 situație în care este vorba despre acoperire parțială a datoriilor;

Se consideră că o firma are o lichiditate favorabilă atunci când rata lichidității este între 200% – 250 %.

În opinia altor specialiști rata lichidității trebuie să fie peste 150%.

In literatura anglo-americană, rata lichidității generale trebuie să fie de cel puțin 200%, iar alți autori autohtoni consideră că aceasta trebuie să fie cuprinsă între 150% – 200% .

Lichiditatea intermediară (LI) – evidențiază capacitatea activelor curente de a participa la finanțarea datoriilor scadente

Se calculează în forma absolută ca diferență între activele curente rămase după deducerea stocurilor (ACR) și datoriile curente (OCR): LG = (ACR – S ) – OCR, și poate fi:

> 0 situație când este excedent de lichiditate;

= 0 situație când este echilibru general de lichidități;

<0 situație în care este vorba despre lichiditate intermediară.

Se calculeaza în formă relativă, ca raport procentual, ca rată RLG = ACR – S / OCR x 100, și poate fi:

> 100 situație când este acoperire intermediară excedentară a datoriilor;
= 100 situație când este acoperire intermediară integrală a datoriilor;

< 100 situație în care este vorba despre acoperire intermediară partială a datoriilor.Normele legale prevad că valoarea indicatorului să fie cuprins între 50% -100 %. Terry Gaskin apreciază optim indicatorul ca fiind 100%.

După părerea unor autori autohtoni, intervalul de siguranță al indicatorului este între 50% si 100%.

Lichiditatea efectiva (LE) evidenfiază gradul în care disponibilitățile bănesti acoperă plățile scadente.

Se calculeazî în forma absolută ca diferentă între titlurile de plasament, disponibilitățile bănesti, valorile existente în casierie (TR), pe de o parte, și plătile scadente (datoriile curente (OCR): LG = TR – OCR, și poate fi:

> 0 situație când este excedent de trezorerie ;
= 0 situație când este echilibru de trezorerie;

< 0 situație în care este vorba despre deficit de trezorerie.

Se calculeaza în forma relativă, ca raport procentual, ca rată RLG = TR/ OCR x 100, și poate fi:

> 100 situație când este acoperire excedentară a datoriilor;
= 100 situație când este acoperire integrală a datoriilor;

< 100 situație în care este vorba despre acoperire partială a datoriilor.
Lichiditatea este favorabilă când indicatorul se apropie de 100%.

După alte pareri, intervalul de siguranță financiară este cuprins între 50% -100 %.

Rata stocului de încredere, evidențiază cât din valoarea stocurilor evaluate la valoarea contabilă este necesar a fi vândută pentru a acoperi pasivele curente neacoperite de activele rapide (AR). Se calculează ca raport dintre diferența dintre datoriile curente rapide (OCR) și activele rapide (AR) și stocuri (S).

RSI = (OCR – AR) / S xtOO

3.2.Indicatori de solvabilitate

Solvabilitatea exprimă capacitatea unui agent economic de a rambursa la o scadență mai mare de un an, ratele existente față de bănci sau fata de alte instituții financiare.

Standardele Internaționale de Contabilitate menționează faptul că solvabilitatea se referă la disponibilitățile de numerar pe o perioadă mai mare de un an în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente.

Solvabilitatea generală, exprimă capacitatea unei firme de a rambursa la scadență ratele curente pentru creditele pe termen mediu si lung rămase de achitat. Se exprimă în mărimi absolute și în mărimi relative.

Forma absolută se determină ca diferență între activele rămase (după deducerea obligațiilor curente) și ratele curente SG = A'T – RC, și poate fi:

> 0 excedent de solvabilitate;
= 0 echilibru al solvabilitate;

< 0 insolvabilitate

Forma relativă ca raport între cele două mărimi: RSG = ATr / RC x100 și poate fi:

> 100 grad de acoperire excedentar;
= 100 solvabilitate integrală ;

< 100 solvabilitate partială.

Intervalul de siguranță este considerat între 80% -180 % ,

Gradul de îndatorare sau efectul ratei pârghiei financiare care se calculează ca raport între totalul datoriilor și totalul activelor sau ca raport între totalul datoriilor și capitalurile proprii. Evidențiaza în ce măsura resursele economice ale firmei s-au procurat din capital strain.

FLRA = DT/AT x 100 sau FLRC = DT / CPR x 100

Este favorabil când indicatorul sa se situează pana la 30%.

Gradul de acoperire a dobânzii, se determină ca raport între profrtul net înainte de plata taxelor și a dobânzilor și totalul dobânzilor achitate.

TIER = ( RNE + IP + CHD) / CHD = PE / CHD

PE – profit din exploatare

RNE – rezultat net din exploatare

IP – impozit pe profit

Cuantumul plaților restante în total cifra de afaceri, care se calculează ca raport între plătile restante și cifra de afaceri a întreprinderii.

CPR = PR/CAx100

Este favorabil când indicatorul se situează: 0 – 30%.

Rata datoriilor pe termen mediu si lung, care evidentiază ponderea datoriilor pe termen mediu si lung cu scadență > 1 an în total capitaluri proprii. RDTML = DTML/CPR, evidențiază în ce măsură capitalurile proprii ale firmei constituie o garanție pentru achitarea datoriilor pe termen mediu și lung.

3.3. Indicatori de profitabilitate

Aceștia evidentiază starea de eficiență a unei firme cu ajutorul ratelor de rentabilitate. Eficiența poate fi exprimată foarte clar prin două coordonate: costuri minime și profituri maxime.

Rata rentabilității financiare (ROE – Return On Equity), este raportul dintre profitui net si capitalurile proprii (sau capitalul social), evidentiază rentabilitatea capitalului propriu.

ROE =PN/CPR x100 ROE = PN/CSx100

Rata marjei brute, ca raport între profitui brut și cifra de afaceri evidentiază rentabilitatea societății comerciale aferentă vânzărilor

RMB = PB/CAx 100

Rata rentabilității activelor (ROA – Return On Assets) se determină ca raport între profitui net si valoarea activelor Tîntreprinderii și măsoara gradul de rentabilitate al întregului capital investit în firmă .

ROA = PN/ATx100

După alte păreri, indicatorul se determină ca raport între rezultatuț din exploatare și total active și măsoară eficiența cu care sunt folosite activele întreprinderii în activitatea operațională.

ROA = RE/AT x 100

Rata rentabilității activității de bază, se determină ca raport între rezultatul din exploatare si cheltuielile de exploatare si exprimă rentabilitatea activitățtii de exploatare.

RRE = RE /CHE x 100

Rata rentabilității generale, se determină ca raport între rezultatul net al exercițiului și cheltuielile totale ale acestuia. Pune în evidența eficiența consumului total de resurse.

RRG = RNE/CTEx 100

3.4. Indicatori de activitate

Aceștia vizeaza două aspecte importante și anume: analiza gestiunii activelor și analiza gestiunii obligațiilor. Analiza gestiunii activelor urmărește să evidențieze modalitatea de transformare a activelor în lichidități, ca urmare a participării activelor la circuitul economic, cu ajutorul vitezelorde rotatie ale activelor.

Viteza de rotatie a activelor, exprimă eficiență gestionării activelor societăți și se calculează ca durata în zile a unei rotații sau ca număr de rotații.

DAT = AT/CAxT

T – perioada de gestiune (anul);

AT- activetotale;

CA – cifra de afaceri;

KAT = CA/AT – numarul de rotații pe care-l efectuează activele în perioada raportată.

Viteza de rotație a activelor circulante, exprimă eficiență gestionării activelor circulante ale societății și se calculează ca durată în zile a unei rotații sau ca număr de rotații.

DAC=AC/CAxT

AC – active circulante;

MAC = CA/AC – numărul de rotații pe care-l efectuează activele circulante în perioada raportată.

Viteza de rotație a activelor imobilizate, exprimă eficiența gestionării activelor imobilizate ale societății și se calculează ca durata în zile a unei rotații sau ca număr de rotații.

Dl – AI/CA x T

Kl = CA/ Al – numărul de rotații pe care-l efectuează activele imobilizate în perioada raportată

Durata medie de stocare exprimă numărul mediu de zile în care elementele componente ale stocurilor sunt depozitate înainte de a intra în stocul de producție respective înainte de a fi livrate. Sensul favorabil al acestui indicator este descrescator și pune în evidentă gestionarea eficientă a stocurilor

DS = S/ C x 100 ; C – costuri C = costuri de exploatare -costuri salarii – cost amortizare

Perioada medie de încasare a creanțelor, se determină ca raport între creanțe și cifra de afaceri și evidentiază intervalul de timp între două încasări succesive și măsoară perioada medie în care societatea acordă credit comercial.

El = CR/CA x 360 ; CR – creante

Perioada medie de încasare a furnizorilor, se determină ca raport între furnizori și cifra de afaceri si măsoara durata în zile a creditului comercial acordat de furnizori întreprinderilor.

EP = F/CA x 360 ; F – furnizori

3.5. Model de stabilire a standingului financiar al întreprinderii

Sistemul de apreciere a performanței economico-financiare a întreprinderilor care accesează. credite de la fonduri europene , în vederea stabilirii comisionului la fondul de risc, are două componente, și anume:

a) componenta cantitativă:

I. analiza financiară.

b) componenta calitativă:

II. calitatea echipei manageriale;

calitatea activității desfașurate de întreprindere;

relația financiară a subîmprumutatului cu statul.

Performanța financiară se calculează pe bază de punctaj, prin acordarea de puncte fiecărui aspect analizat, calculându-se pe de-o parte un scor aferent componentei cantitative (RF), iar pe de altă parte un scor aferent componentei calitative (Rc). Scorul total se calculează ca medie aritmetică ponderată între componenta cantitativă (rf) și componenta calitativă (Rc), astfel:

RT =(RF)X 0,75+ (Rc)x 0,25

Încadrarea în categoriile de performanță financiară se face in ordinea crescătoare a scorului total, în una din categoriile de la ,,A" la ,,E", aplicându-se grila de mai Jos:

Grila de incadrare pe categorii de performanță

Semnificația categoriilor de performanță este prezentată in continuare.

-Categoria A – societățile comerciale din această clasă au un standing financiar la cel mai inalt nivel dispunând de o capacitate de rambursare excelentă neexistând iregularitati la plata datoriilor către creditor. Pentru societățile comerciale din această clasă este improbabilă înregistrarea de pierderi. Riscul aferent expunerii pentru creditori pentru aceasță categorie de întreprinderi este poziționat la nivel minim.

-Categoria B – societățile comerciale din această clasa au un standing financiar și o capacitate de rambursare foarte bune. Pentru societățile situate în această clasa este improbabila apariția de iregularitîți la plata catre diferiți creditori iar dacă acestea apar sunt minoreș se pot rezolva rapid. Pentru societățile comerciale din categoria B nu sut previzionate pierderi și riscul aferent expunerilor pentru această categorie este considerat scăzut.

-Categoria C – societățile comerciale din această categorie au un standing financiar relativ bun dar pot avea probleme legate de fluxul financiar. Capacitatea de rambursare este adecvata dar pot apărea iregularități la plata datoriilor către creditor dar acestea se poate rezolva fară reeșalonari sau reșcadentări. Pentru societățile comerciale din această categorie este puțin probabilă înregistrarea de pierderi iar riscul aferent expunerii pentru aceasă categorie este considerat mediu, dar acceptabil de catre creditori, iar angajamentele societăților sunt monitorizate.

-Categoria D – societățile comerciale din această categorie au probleme legate de fluxul financiar care duce la apariția de iregularități la plata datoriilor către creditori rezolvabile uneori prin reeșalonarea sau rescadențarea plătilor prezentând vulnerabilitate sporită a jocurile pieței. Societățile comerciale au capacitate de rambursare atâta timp cât nu există perturbări în mediul lor economic. Este posibilă înregistrarea de pierderi. Riscul aferent. expunerilor pentru această categorie este considerat mare.

-Categoria E – societățile comerciale din această categorie au probleme serioase legate de fluxul financiar. Probabilitatea apariției unor iregularitati este foarte mare iar capacitatea de rambursare a angajamentelor este foarte fragilă. Pierderile sunt în majoritatea cazurilor iminente. Riscul de nerambursare a societaților comerciale este considerat maxim iar expunerile pe acest tip de subtmprumuturi se pot reduce doar prin aducerea de garanții colaterale de clasa superioara.

Scorul obținut din componenta cantitativa (RF), apreciaza bonitatea financiara a întreprinderii, respectiv capacitatea acestuia de a se achita de obligațiile convenite prfe acordul subsidiar de împrumut, prin evaluarea unor indicatori de standing financiar, pe baza situațiilor financiare, în evoluție, în ultimele doua perioade de raportare, respectiv exercițiul financiar curent și exercițiul financiar precedent.

Indicatorii de standing financiar, calculați pentru determinarea scorului componentei cantitative (RF), sunt grupați în patru categorii, și anume:

indicatori de lichiditate:

-rata curentă;

-rata rapidă;

-lichiditatea imediată;

-stocul de încredere, care se determină doar în cazul în care rata rapidă are o valoare supraunitară.

indicatori de solvabilitate:

-gradul de îndatorare;

-rata datoriilor pe termen mediu și lung;

-rata acoperirii dobânzilor;

-cuantumul plăților restante în cifra de afaceri.

indicatori de profitabilitate:

-rentabilitatea financiară (ROE);

-rata marjei brute;

-eficiența activelor totale (ROA);

-rentabilitatea de bază.

indicator! de activitate:

-viteza de rotație a activelor;

-durata medie de stocare;

-perioada medie de încasare a creantelor;

-perioada medie de plată a furnizorilor.

Semnificația indicatorilor de standing și modul de calcul a acestora sunt prezentate în tabelulde mai jos.

Modul de calcul si semnificafia indicatorilor de standing financiar

85

4.CALCULUL ȘI ANALIZA INDICATORILOR DE STANDING FINANCIAR ÎN CADRUL SC TEHNOMAT Inginerie Industrială SRL

4.1. INDICATORI DE LICHIDITATE

4.1.1.RATA CURENTĂ

Tabel nr. 1

Se poate observa că rata curentă în anii 2005 și 2007 este supraunitară, ceea ce reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale curente de a se transforma în lichidități pentru a se achita datoriile curente. În anul 2006 valoarea totală a pasivelor curente este mai mare decât valoarea totală a activelor curente, ceea ce arată că finanțarea pe termen scurt a fost folosită pentru achiziționarea de mijloace fixe, ceea ce în mod normal este considerat imprudent.

4.1.2.RATA RAPIDĂ

Tabel nr. 2

Se poate observa că rata rapidă în anii 2005 si 2006 este subunitară, ceea ce înseamna că firma nu a putut face față datoriilor pe termen scurt. În 2007 se poate observa situaîia inversă, când rata este supraunitară, însemnând că firma și+a putut transforma rapid activele în lichidități.

4.1.3.LICHIDITATE IMEDIATĂ

Tabel nr. 3

Indicatorul arată cât din datoriile curente sunt acoperite de active cu lichiditate imediată. Se poate vedea o creștere a acestui indicator, cel mai bun rezultat fiind înregistrat în anul 2007.

4.1.4.STOC DE ÎNCREDERE

Tabel nr. 4

4.2. INDICATORI DE SOLVABILITATE

4.2.1.GRAD DE ÎNDATORARE

Tabel nr. 5

Firma a înregistrat un grad de îndatorare mai mare în anul 2005, urmând apoi sa scada si înregistrând cea mai bună valoare în anul 2007.Este favorabil când indicatorul se situeayă până la 30%.

4.2.2.RATA DATORIILOR PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG

Tabel nr. 6

Rata datoriilor pe termen mediu și lung exprimă ponderea datoriilor pe termen mediu și lung (având o scadență mai mare de 1 an de zile ) în capitalkurile proprii. Indică în ce măsură capitalurile proprii constituie garanție pentru achitarea datoriilor pe termen mediu și lung. În cadrul firmei noasatre nu avem o astfel de situație.

4.2.3.RATA ACOPERIRII DOBÂNZILOR

Tabel nr. 7

Exprimă capacitatea firmei de a-și plăti dobânzile.

4.2.4. CUANTUM PLĂȚI RESTANTE ÎN CIFRA DE AFACERI

Tabel nr. 8

Este favorabil când indicatorul se situează între 0-30%.

4.3. INDICATORI DE PROFITABILITATE

4.3.1. RENTABILITATEA FINANCIARĂ

Tabel nr. 9

Rentabilitatea financiară reprezintă profitul pe care îl obține entitatea din banii investiți în afacere. Cea mai bună valoare a acestui indicator se înregistrează în anul 2006.

4.3.1. RATA MARJEI BRUTE

Tabel nr. 10

Cea mai bună valoare a acestui indicator se înregistrează în anul 2006. O scădere a procentului poate scoate în evidență faptul că entitatea nu e capabilă să își controleze costurile de producție sau să obțină prețul de vânzare optim.

4.3.2.EFICIENȚA ACTIVELOR TOTALE

Tabel nr. 11

Acets indicator măsoară rentabilitaea societății prin raportarea profitului net obținut la activele totale angajate.Indică eficiența cu care sunt utiliyate activele firmei.

4.3.3.RENTABILITATEA ACTIVITĂȚII DE BAZĂ

Tabel nr. 12

Exprimă rentabilitatea activității de bază, respectiv eficența cu acre se desfășoară activitatea. Cel mai bun rezultat înregistrat se afla în anul 2006.

4.4. INDICATORI DE ACTIVITATE

4.4.1.VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVELOR

Tabel nr. 13

Reprezintă numărul de rotații pe care le efectuează activele circulante în perioada anlaizată.Un număr mare de rotații asigură venituri mai mari utilizând aceleasi active totale. În cazul fimrei Tehnomat se înregistreaza cea mai mare valoare în anul 2005.

4.4.2.DURATA MEDIE DE STOCARE

Tabel nr. 14

Durata medie de stocare reprezintă numărul mediu de zile în care elementele componente ale stocului sunt depozitate înaite de a intra în stocul de producție, respectiv înainte de a fi livrate. Sensul favorabil de evoluție este descrescător si reprezintă o gestiune eficientă a stocurilor.

4.4.3.PERIOADA MEDIE DE ÎNCASARE A CRENȚELOR

Tabel nr. 15

Numarul mediu de zile în care se incaseaza creantele față de cifra de afaceri în perioada analizata. Indicatorul apreciaza care este perioada medie în care societatea beneficiază de credit comercial.

4.4.4.PERIOADA MEDIE DE PLATĂ A FURNIZORILOR

Tabel nr. 16

Numărul mediu de zile în care sunt plătiții furnizorii fata de cifra de afaceri realizata în perioada respectivă. Indicatorul apreciaza care este durata medie pe care societatea acorda credit comercial partenerilor sai.

5. CONCLUZII.

Analiza statică și dinamică pe baza bilanțului patrimonial, respectiv a bilanțului funcțional, precum și a analiza pe baza ratelor și a fluxurilor de numerar conduce la ideea că societatea se confruntă cu serioase dificultăți care, nerezolvate imediat, pot conduce la starea de faliment.

Există suficiente simptoame pentru a trage asemenea concluzie, printre care enumerăm:

-. Instabilitatea piețelor pentru bunurile de larg consum din domeniul producției de roboți industriali:

-Pierderea pieței Franței prin falimentul celui mai important client din această țară ;

tendințe de scădere a cererii pentru produsele întreprinderii pe piața Angliei și Germaniei din cauza concurenței țărilor producătoare de utiliaje din alte părți ale lumii. 2. Gestiune deficitară a stocurilor și a creanțelor. Ratele de rotație nu sunt adecvate așa cum am prezentat în lucrare.

-. Lipsa unor utilaje necesare producției care nu pot fi achiziționate din cauză că sunt foarte scumpe.

– Defectuoasa urmărire a costurilor, întreprinderea neavând organizată contabilitatea de gestiune. Deciziile privind prețurile nu au la bază informații suficiente și ca atare există o mare rigiditate a prețurilor de vânzare.

– Acordarea de credite-client superioare creditelor-furnizori.

-. Cauze specifice managementului: pregătirea necorespunzătoare a unor conducători de nivel superior și mediu; sistem informatic de gestiune inadecvat; contabilitate analitică deficitară și necunoașterea costurilor de producție și complete reale; lipsa înlocuitorilor pentru conducătorii actuali, organizarea deficitară a sistemelor de formare profesională.

6.PROPUNERI.

Pentru ca SC Tehnomat Inginerie Industrială SRL Cluj-Napoca să poată ieși din dezechilibrul financiar pronunțat în care se afla la sfârșitul exercițiului financiar 2007, credem că ar trebui să fie întocmit un program coerent de restructurare care să urmărească creșterea capitalurilor permanente și atragerea de noi surse (împrumuturi și creditarea de către furnizori și clienți), mai ieftine și cu termene de rambursare mai relaxate:

Atragerea de noi investitori, fie printr-o emisiune suplimentară de acțiuni fie prin găsirea unui partener strategic care să dispună de resurse financiare suficiente și care să preia un pachet de cel puțin 50 % de părți sociale..

Găsirea de noi clienți pe piața Franței pentru a acoperi pierderea cauzată de falimentul firmei franceze Fabricom, unul din cei mai importanți clienți ai întreprinderii.

Creșterea vânzărilor pe piața internă unde, în anul 2005 societatea nu deține decât un segment de cea 8%.

Diversificarea activităților de producție și comercializare pentru a nu depinde, în mod exclusiv, de piața fabricării utilajelor, utilizînd în acest scop spațiile de producție existente, care nu sunt utilizate complet. Ar putea fi înființate secții de confecții de repere pentru încălțăminte pentru parteneri externi.

Asigurarea unor surse de finanțare proprii prin dezinvestire:

a) închirierea unor spații și terenuri neutilizate care sunt solicitate de diverși întreprinzători
datorită poziției deosebit de avantajoase a clădirilor și construcțiilor SC TEHNOMAT Inginerie Industrială SRL Cluj-Napoca.

b) Creșterea productivității muncii prin achiziționarea de utilaje noi, de mare productivitate, dar și prin reducerea personalului neproductiv care este în număr excesiv,

c) Creșterea vitezei de rotație a materiilor prime și materialelor auxiliare directe prin stabilirea necesarului de aprovizionare în strânsă corelare cu graficele de producție și livrare

Creșterea vitezei de rotație a stocurilor de produse și a producției în curs printr-o programare mai riguroasă a producției în funcție de termenele contractuale.

d) Utilizarea tuturor mijloacelor prevăzute de lege pentru recuperarea creanțelor.

e) Perfecționarea sistemului informatic și contabil al întreprinderii prin proiectarea sistemului de contabilitate managerială (de gestiune) adaptat particularităților întreprinderii.

8. BIBLIOGRAFIE

Alexandru.F., Toma M. – „Finanțe și gestiunea financiară de ăntreprindere" Editura economică

1998.

Bărâncea M. – Risc și faliment – Ed. Dacia, Cluj-N, 2003

Bătrâncea M. – “Teste, studii de caz, probleme și aplicații matematice moderne de marketing”, Ed. Eta Cluj-N., 1997

Bătrâncea I. – “Analiza economică și financiară. Fundamente metodologice”, Ed. Eta, Cluj-N., 1995

Bătrâncea M., Bătrâncea I., Barb. A, Todea N. – “Diagnosticul economic al firmei”. Revista Tribuna Economică, nr.15, București, 1999

Bătrâncea M., Bătrâncea L – „Analiza-diagnostic și evaluarea societăților comerciale", Editura

Dacia cluj-Napoca 1998.

Bătrâncea M. – „Aspecte esențiale ale analizei fînanciar-monetare în societățiile comerciale,

Studii și cercetări", volumele XXVIII-XXIX Cluj-Napoca 1998.

Bătrâncea M., Bătrâncea L – Analiza financiară a intreprinderii, Ed.Risoprint, Cluj-N, 2005

Băicuși A., Ișfănescu A.,Stănescu C. – „Analiza economico- financiară", Editura Economică,

București 1996.

Bebe A. – „Echilibrul financiar în România", Editura Politică, București 1979.

Căinap I.., Bătrâncea M. – „Analiza productivității muncii în societățiile comerciale", Editura

Dacia Cluj-Napoca, 1997.

Duțescu A. – „Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate",

Editura CECCAR, București 2001.

Feleagă N., Malciu L., Bunea St. – „Bazele Contabilității o abordare europeană și

internațională", Editura Economică 2002.

Georgescu N. – „Analiza bilanțului contabil", Editura Economică. București 1999.

Gheorghiu Al. – „Analiza activității economice a întreprinderilor", Editura Didactică și

Pedagogică, București 1982..

Ișfănescu A., Stănescu C.,Băicuși A. – „Analiza economico-financiară " Ed. Economică, 1996.

Mărgulescu D, – „Diagnostic ecionomico-financiar", Editura Romcart, București, 1994.

Mălcomete P,Medrihan G, Munteanu V. – „Concepte tehnici de microeconomic", Editura

Junimea, Iași 1984.

Manosescu M. – „Ghid de aplicare a Standardelor Internaționale de Contabilitate", Editura

Economică.

Malciu Liliana – „Cererea& de Informații contabile", Editura Economică 1998.

Niculescu M., – „Diagnostic global strategic" Editura Economică 1997.

Pop A., – „Contabilitatea financiară romanească armonizată cu Directivele contabile europene și

Standardele Internaționale de Contabilitate", Editura Intelcredo, 2002.

Popescu Stere, – „Politica și strategia economico- financiară a firmelor" Editura Lumina Lex

1996.

Popa A., Dăneț A., Dăneț Ad. – „Management Financiar", Editura Economică, 2001.

Ristea M., Dumitru C. – „Bazele contabilității", Editura ASE 2001.

Stancu Ion – „Finanțe", Editura Economică, ediția 2-a 2000.

Toma M., Alexandru F. – „Finanțe și gestiunea financiară de întreprindere", Ed. Economică,1998.

Toma M., Chivulescu M. – „Ghid pentru diagnostic și evaluare a întreprinderii", Editura

CECCAR, București, 1994.

Țugui A. – „Contabilitatea inflației", Ed.Economică, 2000.

Țugui I. – „Contabilitatea Fluxurilor de trezorerie", Editura Economică, 2002.

**** „Standardele Internaționale de Contabilitate"din 2000 si 2001.

**** „Ordinul ministrului finanțelor nr. 94/2001 privind aprobarea reglementărilor contabile

armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene".

**** „Ministerul Finanțelor „Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaționale de

Contabilitate", Partea I-a, Ed. Economică 2001.

**** „Ordinul nr. 306/ 2002 al M.F.P. pentru aprobarea reglementărilor contabile simplificate,

armonizate cu directivele europene".

***Pântea I. – „Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele europene", Editur Intelcredo, Deva, 2008