Riscul Si Gestiunea Creditarii

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………….2

Cap.I Riscul bancar

Noțiuni generale.Clasificare……………………………………………………3

Principii și reguli care stau la baza fundamentării deciziei de creditare……9

Indicatorii riscului de creditare………………………………………………10

Gestionarea riscului bancar……………………………………………………11

1.4.1 Noțiuni generale………………………………………………………………11

1.4.2 Gestionarea riscului de contrapartidă………………………………………15

1.4.3 Importanța gestionării riscului………………………………………………16

Cap.II Analiza riscului creditării

2.1 Evaluarea cantitativă a riscului de credit din perspective Basel II…………19

2.2 Analiza și modelarea activității creditării…………………………………….22

2.2.1 Criterii de evaluare a Target Market……………………………………….22

2.2.2 Fișa de evaluare a riscului pentru client…………………………………….24

2.2.3 Clasificarea riscurilor…………………………………………………………27

Cap.III Studiu de caz……………………………………………………………….28

Concluzii……………………………………………………………………………..39

Bibliografie

Anexe

42 pagini

=== Anexa.2006 ===

JUDEȚUL ___Constanta | | FORMA DE PROPRIETATE___S.A._____| | |

UNITATEA SC DETACAN S.A.________ RAMURA (cod Ministerul Finanțelor, ____| | |

ADRESA loc. __Cernavoda sector _____ ramura preponderentă )

str. ___Viorelelor________ ACTIVITATEA (cod diviziune CAEN, ___1|0|6|

nr. _2A__ bl. _____ ap. _____ sc. ______ activitatea

NUMĂRUL DIN REGISTRUL

COMERȚULUI ____J 13 / 1072 / 1995__ COD FISCAL _______| | | | R| 2| 4| 2| 1| 7| 7| 4|

BILANȚ

încheiat la 31.XII.2006

– lei –

– lei –

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

încheiat la 31 decembrie 2006

– lei –

=== Anexa.2007 ===

JUDEȚUL ___Constanta | | FORMA DE PROPRIETATE___S.A._____| | |

UNITATEA SC DETACAN S.A.________ RAMURA (cod Ministerul Finanțelor, ____| | |

ADRESA loc. __Cernavoda sector _____ ramura preponderentă )

str. ___Viorelelor________ ACTIVITATEA (cod diviziune CAEN, ___1|0|6|

nr. _2A__ bl. _____ ap. _____ sc. ______ activitatea

NUMĂRUL DIN REGISTRUL

COMERȚULUI ____J 13 / 1072 / 1995__ COD FISCAL _______| | | | R| 2| 4| 2| 1| 7| 7| 4|

BILANȚ

încheiat la 31.XII.2007

– lei –

– lei –

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

încheiat la 31 decembrie 2007

– lei –

=== Anexa.2008 ===

JUDEȚUL ___Constanta | | FORMA DE PROPRIETATE___S.A._____| | |

UNITATEA SC DETACAN S.A.________ RAMURA (cod Ministerul Finanțelor, ____| | |

ADRESA loc. __Cernavoda sector _____ ramura preponderentă )

str. ___Viorelelor________ ACTIVITATEA (cod diviziune CAEN, ___1|0|6|

nr. _2A__ bl. _____ ap. _____ sc. ______ activitatea

NUMĂRUL DIN REGISTRUL

COMERȚULUI ____J 13 / 1072 / 1995__ COD FISCAL _______| | | | R| 2| 4| 2| 1| 7| 7| 4|

BILANȚ

încheiat la 31.XII.2008

– lei –

– lei –

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

încheiat la 31 decembrie 2008

– lei –

=== Fluxul de fonduri ===

FLUXUL DE FONDURI

=== riscurile creditarii si gestionarea lor ===

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………….2

Cap.I Riscul bancar

Noțiuni generale.Clasificare……………………………………………………3

Principii și reguli care stau la baza fundamentării deciziei de creditare……9

Indicatorii riscului de creditare………………………………………………10

Gestionarea riscului bancar……………………………………………………11

1.4.1 Noțiuni generale………………………………………………………………11

1.4.2 Gestionarea riscului de contrapartidă………………………………………15

1.4.3 Importanța gestionării riscului………………………………………………16

Cap.II Analiza riscului creditării

2.1 Evaluarea cantitativă a riscului de credit din perspective Basel II…………19

2.2 Analiza și modelarea activității creditării…………………………………….22

2.2.1 Criterii de evaluare a Target Market……………………………………….22

2.2.2 Fișa de evaluare a riscului pentru client…………………………………….24

2.2.3 Clasificarea riscurilor…………………………………………………………27

Cap.III Studiu de caz……………………………………………………………….28

Concluzii……………………………………………………………………………..39

Bibliografie

Anexe

Introducere

Economia de piață presupune în mod necesar existența unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor temporară în desfășurarea de activități economice eficiente.

Prin activitatea desfășurată de bănci, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unitățile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancară.

În angajarea resurselor lor, băncile se confruntă cu o serie de riscuri:riscul de nerambursare;riscul lipsei de lichiditate;riscul variației ratei dobânzii pe piață;riscul de capital;riscul repatrierii capitalului în condițiile creditării externe (riscul valutar și riscul de țară).

Acordând credite banca își asumă mai multe tipuri de riscuri, acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de evoluția economică generală, fie de structura generală a băncii.

Se cunoaște faptul că performanța bancară are două dimensiuni: rentabilitate și risc, iar managementul bancar urmărește maximizarea performanțelor bancare prin armonizarea următoarelor obiective: maximizarea rentabilității băncii, minimizarea expunerii la risc și încadrarea în normele de calitate și comportament prudențial.

Considerarea tuturor riscurilor este un fapt necesar și important pentru fiecare bancă, dar în condițiile amplitudinii procesului de recreditare, cunoașterea, evitarea și prevenirea lor este de o deosebită relevanță la nivel național.

Actualitatea temei a prezentei teze constă în faptul că, anume în condițiile economiei de piață, expunerea băncilor comerciale la pericolul diferitelor categorii de riscuri financiare și funcționale este deosebit de mare, ceea ce nu era caracteristic pentru activitatea operațională a băncilor de stat.Una din particularitățile activității bancare contemporane este faptul că luarea deciziilor incorecte în managementul bancar pe categorii de riscuri implică pierderi de mijloace de către deponenții instituțiilor financiare date și, ca urmare, se intensifică riscurile investiționale ale persoanelor fizice din Romania.

Obiectul de studiu al acestei lucrări îl constituie riscurile bancare, mai cu seamă analiza lor cantitativă, posibilități de soluționare și prevenirea apariției lor. Cercetarea situației riscurilor în Romania, găsirea unor posibilități reale de a soluționa problema riscurilor.

Cap.I Riscul bancar

Noțiuni generale.Clasificare

În prezent, riscurile au devenit aferente tuturor activităților, serviciilor și produselor bancare și această multitudine de riscuri a generat și diferite tratări ale acestei noțiuni.

Totuși riscul la care este supusă o bancă, trebuie privit ca un complex de incertitudini, de cele mai multe ori interdependente, pentru că, pot avea cauze comune, sau că producerea uneia poate genera efecte de antrenare de tip domino (bulgare de zăpadă), fiecare exprimând probabilitatea producerii unor evenimente care pot avea influențe pozitive sau negative pentru bancă. În acest sens ar fi rezonabil de analizat riscurile privite ca un sistem aplicând conceptul managementului integrat al riscurilor.

În general, riscul (industrial, comercial, bancar) poate fi definit ca fiind o întâmplare a cărei producere are o consecință nefavorabilă asupra subiectului / agentului economic. Riscul reprezintă posibilitatea de nerealizare a câștigului scon-tat sau de apariție a unei pierderi în tranzacțiile economice (de import, export, arbitraj etc.), ca urmare a producerii unor evenimente sau fenomene cu impact asupra afacerilor societății comerciale/operatorului.

Cele mai multe definiții date riscului și managementului riscului se bazează pe funcția clasică a banilor și anume aceea de intermediere în domeniul riscurilor finan-ciare prin diviziunea lor. Din acest punct de vedere, este privită de obicei problema pierderilor neașteptate din activul băncilor, pierderi cauzate de piață, de riscurile de credit sau lichiditate. Este important de știut că riscul este generat de un număr mare de operațiuni și proceduri. Din această cauză, cel puțin în domeniul financiar, riscul trebuie să fie considerat ca un complex de riscuri, în sensul că producerea unui risc poate conduce la cauzarea altor riscuri. Ca o consecință, aceste operațiuni și proceduri pot genera în permanență o expunere a riscului.

Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care se confruntă băncile în realizarea operațiunilor curente și nu numai riscurile specifice activității bancare clasice. În general, riscul bancar reprezintă gradul de pierdere suferit de o bancă în cazul în care cealaltă parte contractuală (clientul acesteia) falimentează fără să poată să-și achite obligațiile față de bancă.

În domeniul bancar, importanța problemei de gestiune a riscurilor bancare a sporit considerabil la începutul anilor 1980. În această perioadă, datorită variațiilor mari ale ratei dobânzii, generate de accentuarea procesului inflaționist și criza energetică, datorită fluctuațiilor semnificative ale cursurilor valutare după abrogarea sistemului de la Bretton Woods și, nu în ultimul rând, datorită intensificării concurenței pe piața serviciilor financiare, instabilitatea devine o trăsătură a mediului în care operează instituțiile financiare. În noua situație, a sporit vulnerabilitatea băncilor și a crescut numărul falimentelor bancare.

Premisele acestor modificări, au fost rapid conștientizate de specialiști, situație exemplificată prin Legea despre Supravegherea bancară și creditarea internațională, adoptată de către Congresul SUA în 1983, sau Acordul de la Basel din 1988 despre standardele internaționale ale capitalului bancar.

În prezent, în Uniunea Europeană există "directive bancare" având ca scop armonizarea legislației și stabilirea de reguli unitare, inclusiv în privința definirii riscului bancar, expunerii la risc și a sistemelor de acoperire a depozitelor bancare. Se cere menționat, în special, un document publicat în septembrie 1997 sub titlul "Principii de bază pentru supravegherea bancară efectivă", în care se definesc și se analizează opt categorii de riscuri bancare: riscul de credit, riscul de țară și de transfer, riscul de piață, riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul operațional, riscul legislativ și riscul de reputație. În 1999, Comitetul de la Basel a elaborat încă un document, cu titlul "Administrarea riscului în activitatea bancară electronică și cu monedă electronică".

Banca Comercială Română și-a propus structurarea categoriilor de risc existente conform următoarelor criterii:

Banca Comercială Română și-a propus structurarea categoriilor de risc existente conform următoarelor criterii:

I. Din punct de vedere al dependenței factorilor generatori de risc:

banca are rol determinant în formarea și controlul categoriei respective de risc: riscul de credit; riscul ratei dobânzii; riscul solvabilității; riscul lichidității.

banca este influențată de categoriile respective de risc, pe care doar le monitorizează: riscul valutar; riscul de țară și de bancă.

Din punct de vedere al importanței, principalele categorii ale riscului sunt riscul de credit; riscul ratei dobânzii; riscul lichidității; riscul de capital sau al solvabilității;riscul valutar; riscul de țară; riscul de bancă/partener; riscul de strategie; riscul de decontare; riscul de operare; riscul resurselor umane;riscul datorat reglementărilor bancare.

III. Din punct de vedere al încadrării în bilanț:

bilanțier: riscul ratei dobânzii; riscul lichidității; riscul solvabilității; riscul valutar; riscul de țară; riscul de bancă/partener; riscul de decontare;

extrabilanțier: contracte la termen; acreditive; Futures; F.R.A.(Forward Rate Agreement); Options; Swap.

IV. Alte categorii de risc: riscul de strategie; riscul de investiție; riscul concurenței.

O altă clasificare este cea dată de Banca Reglementelor Internaționale.

Clasificarea riscurilor în funcție de tipul băncii:

Totalitatea riscurilor bancare pentru o bancă specializată, ramurală sau universală este diferită. Băncile specializate suportă riscul acelor operații specifice pentru care ele sunt fondate. Pentru băncile de ramură este justificată elaborarea unei totalități de riscuri, caracteristice activității concrete a băncii. Cel mai mic grad de risc îl au băncile universale, deoarece ele au posibilitatea acoperirii pierderilor de la un tip de risc prin activitatea profitabilă la altul.

Clasificarea riscurilor în funcție de expunerea băncii la risc:

Poate fi deosebită expunerea inerentă a băncii și expunerea subiectivă. În acest context, riscurile pure se caracterizează prin aceea că expunerea este generată de activitățile și procesele bancare cu potențial de a produce evenimente care să se soldeze cu pierderi. La rândul lor, riscurile pure se pot împărți în: riscuri fizice, riscuri financiare, riscuri criminale și frauduloase, riscuri de răspundere. Riscurile speculative sunt generate de încercarea de a obține un profit mai mare.

Clasificarea riscurilor în funcție de serviciile acordate:

Riscurile financiare conțin mai multe riscuri specifice activității financiare efectuate de bancă, care apar în condițiile unei economii de tranziție, purtătoare, prin esența acesteia, de riscuri. Printre principalele categorii de riscuri financiare menționăm: riscul de credit, riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul de schimb valutar și riscul insolvabilității. în continuare vom face o prezentare mai detaliată a acestora.

Riscurile funcționale – se referă la posibilitatea variației semnificative a cheltuielilor legate de activitatea de funcționare a băncii, ducând la diminuarea venitului net și a valorii acțiunilor băncii.

Riscul strategic – reprezintă riscul care apare la producerea erorilor în gestiunea strategică și anume: formularea incorectă a scopurilor instituției, realizarea greșită a acestor scopuri și utilizarea irațională a resurselor, gestionarea ineficientă a riscurilor în activitatea bancară.

Riscul tehnologic – riscul care apare la utilizarea de către banca a diverselor tehnologii informaționale și operaționale.

Riscul inefectivității – riscul care apare la necorespunderea dintre cheltuielile efectuate de bancă la realizarea operațiunilor și rentabilitatea acestora.

Riscul elaborării noilor produse și tehnologii – acest risc este legat de riscul adaptării economice a produselor noi, adică a riscului că noile produse (servicii, operațiuni, tehnologii) nu vor acoperi cheltuielile privind elaborarea și funcționarea acestora.

Alte riscuri externe – acestei categorii i se atribuie riscurile care au o puternică influență asupra băncii, însă asupra lor banca are un control limitat (riscul din reglementări, riscul de fraudă, riscul concurențial etc.).

Riscul din reglementări – riscul necorespunderii condițiilor impuse de reglementarea de stat, condiționat de modificarea neprevăzută a condițiilor reglementării de stat, precum și de problemele ce pot să apară în cadrul sistemului bancar:

Pierderi condiționate de sancțiunile impuse în urma nerespectării reglementării de stat;

Deteriorarea imaginii băncii (riscul pierderii imaginii băncii);

Apariția pierderilor datorită nefolosirii șanselor profitabile.

Clasificarea în funcție de cadrul riscurilor bancare:

Conform acestui principiu deosebim riscuri externe (pierderile, generate de schimbarea situației politice și social-economice în țară, de schimbarea legislației etc.) și interne, dependente de activitatea însăși a băncii.

Clasificarea în funcție de structura clienților băncii:

Acest criteriu este determinant la stabilirea metodei de evaluare a riscului băncii și gradului de risc la care este supusă banca. Cu cât este mai mic debitorul, cu atât este mai mică stabilitatea lui pe piață, și cu atât mai mare este probabilitatea neplății creditului, în același timp, cauza falimentului multor bănci au fost creditele mari, acordate conglomeratelor la prima vedere prospere. Din această cauză, o metodă de reglementare cotă-parte din capitalul băncii.

Clasificarea în funcție de posibilitatea diversificării:

Aici deosebim riscuri diversificabile, impactul cărora poate fi minimizat prin diversificare (de exemplu, riscul valutar poate fi minimizat prin diversificarea operațiunilor și valutelor) și riscuri nediversificabile, impactul cărora nu este influențat prin diversificare (de exemplu, riscul nerambursării creditului).

Clasificarea în funcție de structura organizatorică a băncii:

Fiecare din tipurile de structură organizatorică a băncii, presupune o modalitate sau alta de organizare a deservirii clienților, a circulației informației, a responsabilită-ților angajaților, a organizării controlului intern etc. Adică fiecare din structurile orga-nizatorice cunoscute presupune anumite tipuri de riscuri caracteristice acestei structu-ri. De exemplu, structura funcțională presupune creșterea calității serviciilor acordate și în același timp mărirea numărului de angajați, în acest caz, probabil, se micșorează posibilitatea apariției riscurilor ce țin de calitatea serviciilor șl crește probabilitatea ri-scului de fraudă (este mai greu de urmărit activitatea unui număr mare de angajați).

Clasificarea în funcție de metoda de evaluare a riscului:

În practica bancară contemporană sunt cunoscute mai multe metode de evaluare a riscului, care, la modul general, pot fi clasificate astfel:

I. Metoda modelării statistice, adică prin simularea evenimentelor cu ajutorul modelelor matematice și urmărirea acestora prin utilizarea unor sisteme-suport de decizie. Această metoda este cea mai sigură, însă și cea mai complicată.

II. Metoda aprecierii riscurilor în baza anumitor criterii și indicatori

Cu alte cuvinte, băncile comerciale ar trebui să folosească un șir de indicatori suplimentari celor propuși de Banca Națională. Sunt cunoscute mai multe grupe de indicatori, de exemplu, în baza datelor din bilanț și din raportul despre profit și pierderi adăugător putem calcula un șir de indicatori, ca de exemplu: indicatori care caracterizează suficiența capitalului; indicatori ce caracterizează lichiditatea bilanțului; indicatori ai rentabilității; indicatori financiari; indicatorii care caracterizează factorii ce influențează eficiența activității băncii.

Metoda-analitică, ce presupune analiza riscurilor pentru fiecare operațiune în parte, cât și a totalității riscurilor la care este supusă banca. Analiza se face pe tipuri de risc, ele fiind grupate în funcție de anumite criterii.

Clasificarea în funcție de distribuirea riscului în timp:

Această clasificare este deosebit de importantă, din punct de vedere al prognozei pierderilor posibile. Este important de evitat repetarea de către bancă a riscurilor și pierderilor anterioare.

Clasificarea în funcție de posibilitatea gestiunii riscurilor:

După posibilitatea de gestiune, riscurile pot fi "deschise", care nu pot fi reglementate, și "închise" – care pot fi reglementate.

Clasificarea în funcție de mijloacele de gestiune:

La mijloacele sau modalitățile de bază de gestiune a riscurilor se referă:

aplicarea principiului de chibzuință a riscurilor, luarea în calcul a riscurilor externe (de ramură, regionale, de asigurare), efectuarea sistematică a analizei situației financiare a clientului băncii: posibilității lui de plată, credibilității, rating-ul etc.,

aplicarea principiului delimitării riscurilor, finanțarea creditelor, aplicarea politicii diversificării, acordarea creditelor mari numai pe baze consorțiale, utilizarea dobânzii flotante etc.

Clasificarea în funcție de piața care determină apariția riscului:

În conformitate cu acest criteriu deosebim:

riscuri determinate de piața produsului;

riscuri determinate de piața capitalului.

1.2 Principii și reguli care stau la baza fundamentării deciziei de creditare

Cadrul legislativ creat in România are la bază prevederile Legilor nr. 58/1998 privind activitatea bancară și 34/1991 privind Statutul B.N.R.

La rândul lor, băncile comerciale și-au creat propriul sistem de norme și instrucțiuni elaborate cu respectarea legislației în domeniu.

Principiul fundamental ce caracterizează întreaga activitate bancară este prudența bancară.Acordarea creditelor trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă cât și pentru clienți. Banca, prin extinderea și diversificarea portofoliului de credite poate obține profit suplimentar. Clienții, pe seama creditelor pot să-și dezvolte afacerile, să obțină profit și astfel să ramburseze împrumuturile și să-și achite dobânzile.

Un alt principiu de bază al activității de creditare este principiul contractualității, ce constă în consemnarea în documente contractuale a operațiunilor de credit și garanție a societăților bancare.

Rambursabilitatea creditului este un alt principiu de creditare, conform căruia împrumutatul are obligația de a rambursa la scadență suma împrumutată împreună cu dobânzile aferente.

Un alt principu ce trebuie întrunit în activitata de creditare este respecterea destinației creditului.

Conform legislației, băncile au obligația de a urmări respectarea destinației creditului prevăzută în contractul de împrumut.De asemenea, în toate cazurile creditele trebuie să fie garantate, iar volumul minim al garanțiilor constituite trebuie să acopere datoria maximă formată din credite și dobânzi.

1.3 Indicatori ai riscului de creditare

Aproape toate băncile, într-o măsura mai mica sau mai mare, îsi asuma riscul de creditare, ceea ce presupune necesitatea analizei modului cum evolueaza în timp calitatea portofoliului de credite, cu impact asupra profitabilității, adecvării capitalului ¸si încrederii generale în banca respectiva.

Se determina doi indicatori de referinta pentru estimarea riscului de creditare pe baza ponderii activelor de calitate slaba, care întarzie sau nu permit realizarea veniturilor anticipate:

• Rata creditelor restante RCR = volumul creditelor restante / total credite *100;

• Rata creditelor neperformante RCN = volumul creditelor neperformante / total credite *100.

Este de dorit ca cele doua rapoarte sa abia valori minimale, creditele restante, dar mai ales cele neperformante generand probleme în activitatea si asupra rezultatelor financiare ale bancii.Alti indicatori ai riscului de creditare utilizeaza în formula de calcul rezervele ¸si provizioanele pe care bancile le constituie pentru acoperirea eventualelor pierderi:

• Rata rezervelor pentru pierderi RRP = rezerve pentru pierderi din credite / total credite *100 – raport care exprima sintetic asteptarile manageriale privind evolutia calitatii portofoliului de împrumuturi;

• Rata provizioanelor fata de pierderi RPP = provizioane pentru pierderi din credite / pierderi nete *100 – raport care reflecta nivelul de prudenta adoptat de banca în politica sa de creditare;

• Rata provizioanelor în profit RPPR = provizioane pentru pierderi din credite / profitul brut *100 – exprima costul acoperirii riscului de creditare asumat de banca.

Indicatorii potentiali de masurare a riscului care pot semnala în avans variatiile veniturilor bancii sunt: concentrarea geografica ¸si pe sectoare economice a creditelor, ritmul de crestere a volumului de credite, rentabilitatea ridicata a unor categorii de credite. Desi nici unul din indicatorii mentionati nu reprezinta un predictor perfect, nivelul necorespunzator al unuia dintre acestia sau a mai multora, constituie în sine un barometru al viitoarelor probleme de creditare.

1.4 Gestionarea riscurilor bancare

1.4.1 Notiuni generale

TIPURI PRINCIPALE DE CREDITE ACORDATE BANCILOR

Operatiunea de creditare este actul prin care banca pune la dispozitie (sau se obliga sa puna la dispozitie) clientilor fondurile solicitate sau isi ia un angajament prin semnatura in favoarea lor.

Exista diferite tipuri de credite acordate de banca clientilor sai (separat se vor evidentia creditele evidentiate de Clasa I-operatiuni de trezorerie):

1.Cesiunea de creante materializate (sau nu) prin efecte care pot fi scontate, preluate in pensiune sau care fac obiectul unor avansuri.

Unele din creantele cedate pot fi utilizate ca garantie pentru creditul acordat.

2.Punerea la dispozitie a fondurilor in cadrul unui contract cu particularitati privind: modul de utilizare a sumelor acordate ( o singura data, esalonat ); modul de rambursare ( in bloc, esalonat, progresiv ); garantiile ( reale, personale ).

3.Credite prin semnatura in care:banca se afla in una din urmatoarele situatii: se obliga sa acorde un credit, se angajeaza sa se substituie clientului cand acesta devine falit sau acorda garantie clientilor pentru a obtine credite de la alte institutii;clientul evita imobilizarea disponibilitatilor proprii pentru constituirea unor depozite privind garantiile.

4.Soldul descoperit in cont pentru a face fata unor nevoi de plati curente. In unele tari se utilizeaza, in altele nu.

CATEGORII DE CREDITE ACORDATE CLIENTILOR:

1.Creante comerciale:

a)scontul comercial prin care banca preia un efect de comert (cambie sau bilet la ordin) si in schimbul lui pune la dispozitie clientilor valoarea actuala VA=VN-AGIO, unde AGIO se obtine ca suma dintre scont (dobanda aferenta) si comision (de gir, de incasare si de trimitere la acceptare);

b)operatiuni asimilate prin care biletele la ordin de mobilizare a efectelor comerciale sunt subscrise la ordinul bancii si se emit pe baza altor cambii sau bilete la ordin de care beneficiaza clientul respectiv. Se substituie astfel, operatii de credit semnate de alti parteneri cu o creanta semnata de clientii bancii (rezulta relatii doar cu el, banca evita astfel angajarea in procesul cambial ca la pensiune).

c)operatiunea de factoring: clientul aderent transfera proprietatea creantelor catre banca comerciala (factor). Banca indeplineste functia de urmarire a incasarii acestor efecte si de asumare a riscului in conditiile contractuale prevazute. Conditia este ca factorul sa preia toate creantele aderentului (altfel, aderentul poate selecta si oferi bancii doar creantele cu probleme).

Poate exista in cadrul acestei relatii o alta atitudine nefavorabila pentru banca: si anume ca, clientul, avand un contract incheiat cu banca, sa incheie la randul lui contracte cu parteneri cu risc foarte mare.

Banca plateste aderentului VN – AGIO imediat sau la scadenta contractului.

2.Creditele de trezorerie:sunt considerate ca, credite acordate clientelei pe termen scurt pentru acoperirea necesarului de lichiditati privind activitatea de exploatare curenta;

pot fi derulate doar cu o anumita categorie de clienti. Unele banci isi sustin intreprinderile de grup (grup industrial, grupul si-a infiintat banca proprie). Banca poate procura tuturor compartimentelor grupului credite la nevoie. Astfel grupul isi asigura atragerea unor resurse din exteriorul sau, prin propria banca (banca atrage depozite, dar poate acorda credite si altora, nu numai grupului).bancile sunt interesate sa acorde credite sigure, si de aceea, in timp isi formeaza o clientela cunoscuta, selectand din randul clientilor unele firme care au potential eficient si fata de care banca poate avea o politica de credit distincta. De aici pot rezulta regimuri speciale de creditare (dobanzi mai mici pentru ca riscul este mai mic).aceste credite vin ca un sprijin oprtun pentru cerintele intreprinderii, firma poate cheltui fondurile cum vrea, fara sa i se impuna o destinatie anume.

In categoria creditelor de trezorerie includem creditele pentru: vanzari in rate, cele acordate persoanelor fizice, acordate prin facilitati, permanente, globale, de finantare a stocurilor, avansurile temporare garantate cu certificate de depozit, credite pentru importuri.

3.Creditele de export:

Scopul principal al acestor credite este promovarea exportului.

Sprijinul statului acordat exportatorilor consta in infiintarea institutiilor de garantare a creantelor din export si in creditarea prin subventionare a unei parti din dobanda.

Potentialul economic al statelor e diferit, tarile dezvoltate confruntandu-se cu o concurenta reala din partea altor tari, fiecare dintre acestea sprijinind exportul prin subventii tot mai mari, si de aici aparitia unui climat de dumping.

Tarile au stabilit o conventie (Consenssus) avand urmatoarele elemente:prevederea ca acordarea de credite pentru produsele contractate sa fie conditionata de plata imediata a minim 15% din valoarea creditului;duratele maxime si dobanzile minime pe categorii de tari erau stabilite atat pe linia duratelor maxime ale creditelor de export, cat si pe linia ratelor minime ale dobanzilor, afectandu-se astfel elementele esentiale conditiilor de competitie (duratele maxime fac ca nimeni sa nu poata acorda credite pe o perioada mai mare, iar ratele minime fac ca nici un concurent sa nu poata reduce rata dobanzii).

Aceste conditii erau pe 3 categorii de tari: relativ bogate (dobanzi mai mari), clasa intermediara si relativ sarace (durate mai mari).rambursarea si plata dobanzilor sa se efectueze in transe periodice cu intervale de maxim 1 semestru, iar rambursarea sa inceapa cel mai tarziu la 6 luni de la creditare;limitarea sprijinului numai la creditele de export (utilaje, instalatii) propriu-zise si restrangerea creditelor de completare (credite financiare pentru acoperirea unor cheltuieli facute pentru procurarea de instalatii conexe)

In functie de aceasta situatie, in tarile dezvoltate sunt 3 categorii de credite de export:

a)creditele administrate cu garantii si dobanzi subventionate (supuse controlului si sprijinului guvernamental);

b)credite cu garantie pura: pentru acele credite se practica dobanzi negociate (fara subventii);

c)credite libere (fara subventii, fara interventia puterii publice).

Creditele de export sunt:

credite acordate prin cambii;

credite acordate de banci: creditul furnizor acordat de exportator cumparatorului extern sub forma marfurilor ce fac obiectul contractului. Banca acorda un credit furnizorului. Deci, furnizorul se comporta nu numai ca vanzator, ci si ca finantator, putand astfel corela conditiile de livrare cu conditiile de finantare a proiectului;

credite de prefinantare: credite care se acorda exportatorilor (pentru achizitionarea printr-o retea a cerealelor pentru a fi exportate, constructia de nave pentru a fi vandute in exterior);

credite acordate cumparatorului: acreditive, credit cumparator (are dreptul destinatar importatorul extern. Acesta se adreseaza bancii, care accepta proiectul, urmand sa achite contravaloarea producatorului intern.

credite de echipament care se acorda beneficiarilor interni pentru finantarea investitiilor productive efectuate de clienti, pe termen mediu sau lung.

Tot aici intra creditele acordate unitatilor agricole pentru investitii productive.

credite pentru bunuri imobiliare. In cadrul acestei categorii exista 2 tipuri de beneficiari ceea ce duce la existenta a 2 categorii de credite: credite investitor (acordate investitorului, care achizitioneaza in scop propriu bunuri imobiliare) si credite promotor (pentru firmele care sprijina constructia de locuinte (achizitie de terenuri, efectuare de constructii, detinere de spatii de vanzare…)

4.Operatiuni de pensiune care au loc pe baza depunerii la banca a valorilor mobiliare sub forma obligatiunilor sau a titlurilor de creanta negociate (bilete de tezaur…);

5.Credite consortiale:

Consortiul este o forma de asociere ocazionala a bancilor pentru realizarea unei operatii financiare speciale pentru a dispersa riscul bancar (credite de anvergura).

Banca organizatoare se numeste Chef de Fille (sef de filiera).

Participarea consortiala se foloseste pentru credite promotionale, credite de export, credite de tip Roll Over, acordate pe o perioada lunga, cu rata dobanzii modificabila periodic pe baza unui parametru determinat: LIBOR, PIBOR, BUBOR.

Responsabilul colecteaza participarile si le acorda la termenele stabilite. La scadenta el renumereaza participantii in functie de participare (cu dobanzi, comisioane, rate).Cota de participare la trezorerie si cea la risc sunt 2 aspecte diferite privind participarea, care sunt renumerate separat.

1.4.2 Gestionarea riscului de contrapartida

Aceasta gestiune are ca obiect: limitarea pierderilor in cazul deprecierii situatiei debitorilor, evitarea ca slabiciunile unor debitori sa antreneze dificultati prea importante pentru imprumutator.Prima etapa presupune o gestiune anterioara momentului luarii deciziei de angajament, bazata pe criterii calitative si cantitative ce conduc la stabilirea deciziei privind acordarea autorizarilor de angajament. Majoritatea autorizatiilor si toate conditiile particulare depind de aprecierea calitatii debitorilor (soliditatea lor financiara) in momentul analizarii dosarelor respective, de catre banci corespondente sau de agentii pentru referinte de creditare.A doua etapa presupune urmarirea debitorilor si estimarea riscurilor la portofoliul de active. Este vorba de o gestionare cantitativa a riscului de contrapartida, bazata pe statistici ale situatiilor debitorilor, estimari ale expunerilor la risc si ale pierderilor in cazul inrautatirii situatiilor clientilor si portofoliilor de clienti diversificate.

Deci riscul de contrapartida este cel al inregistrarii pierderilor in cazul imposibilitatii debitorilor de a-si onora obligatiile. Aceste pierderi depind de expunerile la risc si de garantiile eventuale. Expunerile se prezinta sub forma de profile temporale ale expunerii de risc. Pentru fiecare din perioadele viitoare ale acestor profile, pierderile depind de: expuneri, de probabilitatea de inrautatire a situatiei debitorului, de rata de recuperare in cazul imposibilitatii debitorului de onorare a obligatiilor.

Demersul general consta in estimarea provizioanelor statistice si a pierderilor neprevazute.Pierderile neprevazute depind de volatilitatea pierderilor la care se aplica un multiplu “k”. Cand facem judecata pentru un portofoliu de angajamente, metoda cea mai directa si mai simpla pentru estimarea pierderilor neprevazute consta in plecarea de la ratele anuale de depreciere si de la instabilitatile lor in timp. Aceasta instabilitate este masurata de volatilitatea lor. Deducem apoi o rata maximala de depreciere la un prag de toleranta dat, aplicabil la portofoliu.

Deci, scopul este de a determina ratele de depreciere: medie (D medie) si maximala (D maxim) valabile pentru un portofoliu de angajamente la un prag de toleranta dat si pe o perioada determinata. Aceste rate de depreciere sunt apoi aplicate la expunerile nete de garantii pentru obtinerea pierderii medii si maximale pe portofoliu. Pentru pierderea medie corespund provizioanele economice, iar diferenta pana la pierderea maximala corespunde fondurilor proprii economice. Statisticile interne si externe privind ratele de depreciere si ratele de recuperare sunt disponibile si ele sunt exploatabile cu efecte diferite in functie de expunerea fiecarei banci.Aceste calcule se pot face pe diferite perioade prezente si viitoare.In continuare sunt prezentate coordonatele principale ale gestionarii riscului de credit.Expunerile se prezinta sub forma de profile temporale ale expunerii la risc. Acestea pot fi foarte diferite, in functie de natura angajamentelor. Profilurile temporale ale expunerii la risc constituie baza de calcul a pierderilor posibile medii sau maximale.Incertitudinea privind expunerile viitoare si operatiunile nonclasice complica elaborarea lor. In toate cazurile aceste profile temporale reprezinta un punct de plecare in calculul fondurilor proprii economice.Profilurile temporale ale expunerii la risc ale instrumentelor derivate sunt de doua tipuri.Atunci cand fluxurile indepartate sunt mai importante, riscul creste in timp, caci valoarea fluxurilor evolueaza tinand seama ca orizontul este indepartat (ex: swap de devize). Daca efectele amortismentului sunt importante, numarul fluxurilor ramase se diminueaza cu timpul si acest efect de amortisment compenseaza faptul ca deviatiile valorilor acestor fluxuri sunt tot atat de importante pentru ca orizontul este indepartat (swap de rata a dobanzii).

1.4.3 Importanța gestionării riscurilor

Este, desigur evident ca o strategie bancara performanta trebuie sa cuprinda atat programe cat si proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizeaza, de fapt, minimalizarea probabilitatii producerii acestor riscuri si a expunerii potentiale a bancii. Sustinem ca este evident deoarece obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca, iar obiectivul central al activitatii bancare il reprezinta obtinerea unui profit cat mai mare pentru actionari.

S-ar putea ca, in anumite situatii, costul implementarii si exploatarii procedurilor care vizeaza gestiunea riscurilor sa fie mai mare decat expunerea potentiala la risc. Ceea ce nu inseamna decat ca si aceste programe trebuie selectate in functie de criterii de eficienta. In alte cazuri s-ar putea ca strategia bancii sa implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi.

In acest caz decizia trebuie luata intotdeauna avand in vedere si cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protectii corespunzatoare si pierderile potentiale mai mari. Dar daca decizia este de asa natura, atunci minimalizarea riscurilor bancare nu trebuie in nici un caz sa se transforme intr-un obiectiv in sine. De altfel, obiectivele managementului bancar sunt trei: maximizarea rentabilitatii, minimizarea expunerii la risc si respectarea reglementarilor bancare in vigoare.

Importanta gestiunii riscurilor bancare nu se rezuma totusi doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai constiinciosi in indeplinirea sarcinilor de servici, nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitati frauduloase. Si, nu in cele din urma, o gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii. Clientii doresc o banca sigura si actionarii la fel.

Soliditatea unei banci ii atrage insa pe deponenti in conditiile in care depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu. Daca bancile nu sunt obligate sa se asigure de raspunderea civila fata de deponenti, atunci interesul acestora pentru alegerea celor mai sigure institutii este diminuat; principalul criteriu devine rentabilitatea plasamentului. Poate sa apara atunci o selectie adversa pentru care este foarte probabil ca bancile cu cele mai mari probleme, in lipsa de lichiditate, sa acorde cele mai ridicate dobanzi.

In Romania bancile au facut fata tuturor factorilor de instabilitate financiara intr-un context de instabilitate generala generata de procesul de tranzitie. Tranzitia a insemnat pentru bancile romanesti modificarea statutelor (ele operand ca societati pe actiuni), a cadrului legal de operare (legea permitand angajarea intr-o gama larga de operatiuni financiare), libertatea in alegerea partenerilor interni si externi, concurenta din partea altor institutii financiare si altor banci (romanesti, create dupa 1990 si straine), reducerea refinantarii directe de catre banca centrala, schimbarea permanenta a normelor prudentiale de catre BNR si deteriorarea situatiei financiare a majoritatii clientilor mari. In aceste conditii, pentru conducerea bancilor, implementarea unor politici adecvate de gestiune a riscurilor devine o necesitate, ca si asimilarea de catre salariati a unor noi tehnici si instrumente de gestiune a riscurilor.

In concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata pentru stabilizarea veniturilor in timp are rolul unui amortizor de soc. In acelasi timp, consolidarea valorii actiunilor bancare se poate realiza doar printr-o comunicare reala cu pietele financiare si implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare.

Toate bancile si institutiile financiare trebuie sa-si imbunatateasca intelegerea si practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-si putea gestiona cu succes diferite game de produse in anii '90. Daca procesul de gestiune a riscurilor bancare si sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes. Bancile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al riscurilor, daca folosesc paradigma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei.

Cap.II Analiza riscurilor creditării

2.1 Evaluarea cantitativã a riscului de credit din perspectiva Basel II

În condițiile utilizării de către instituțiile de credit a unor tehnici sofisticate de evaluare și gestionare a riscurilor, regulile simple și statice ale Acordului Basel I au devenit în ultimii ani din ce în ce mai puțin relevante. Drept urmare, s-a simțit nevoia creării unui cadru de adecvare a fondurilor proprii mult mai sensibil la riscuri, în măsură să ofere instituțiilor de credit stimulente în ceea ce privește perfecționarea tehnicilor de evaluare și management al riscurilor. Acest cadru este oferit, în prezent, prin Acordul Basel II, care va contribui la întărirea stabilității financiare și prin creșterea, alături de alți factori, a gradului de analiză și evaluare internă a riscurilor.

Noul acord se va ancora pe trei piloni:

* Pilonul 1 este capitalul minim → obiectivul este de a corela cât mai bine capitalul bancar cu riscurile asumate.

* Pilonul 2 corespunde metodologiei de supraveghere → obiectivul reținut constă în intervenția când nivelul de capital cerut nu acoperă în mod suficient riscul asumat.

* Pilonul 3 vizează disciplina de piață → obiectivul constă în reducerea asimetriilor existente pe piață.

Basel II se adresează în primul rând băncilor active pe plan internațional: holdinguri bancare, grupuri bancare integrate, precum și tuturor activităților financiare reglementate sau nu până acum de primul acord.

Pentru primul pilon se menține cerința unui prag minim de solvabilitate de 8% determinat ca raport între fondurile proprii și ansamblul riscurilor asumate de bancă.Calculul riscului de credit devine mult mai elaborat ca urmare a modificării coeficienților de ponderare a riscurilor care nu mai depind de natura juridică a împrumuturilor, ci de calitatea acestora.

Al doilea pilon, relativ la controlul bancar, nu reprezintă o noutate deoarece autoritățile monetare supravegheau deja aplicarea ratei de solvabilitate în majoritatea țărilor, iar enunțarea acestui principiu este de natură să întărească rolul băncilor centrale naționale.

Cel de-al treilea pilon este în prezent cel mai puțin dezvoltat dintre toate. Principala sa cerință o constituie difuzarea eficace și rapidă a informațiilor despre pierderile instituțiilor financiare.

Principalele propuneri ale noului accord:

În comparație cu primul acord, Basel II aduce o serie de inovații care privesc:

încurajarea băncilor de a-și utiliza propriile modele interne de evaluare a riscului;

introducerea disciplinei de piață ca factor de apreciere a expunerilor;

sensibilitate la marile riscuri;

abordarea globală a riscurilor;

promovarea siguranței și stabilității sistemului financiar internațional prin menținerea unui capital reglementar în sistem;

dezvoltarea unei concurențe bancare echitabile;

dezvoltarea unor metode care să cuantifice cât mai corect riscul asumat de fiecare instituție bancară în parte;

cei trei piloni pe care se sprijină acordul formează un ansamblu indisociabil.

În funcție de aria de competență, fiecare autoritate de reglementare va controla existența și fiabilitatea metodelor interne de monitorizare a riscurilor astfel încât capitalul să fie menținut la un nivel acceptabil în raport cu angajamentele asumate.

Principiile de supraveghere, așa cum se regăsesc ele în spiritul viitorului acord, sunt următoarele:

fiecare bancă trebuie să dispună de o metodologie clară și avizată de determinare a capitalului cerut de noul acord în legatură cu profilul de risc asumat;

autoritățile de supraveghere vor trebui să vegheze asupra calității modelelor destinate evaluarii capitalului minim de către fiecare bancă;

băncilor le este recomandat să aibă în vedere un surplus de capital pentru activitățile a căror dependență de ciclul economic este marcantă;

băncile centrale trebuie să controleze în permanență nivelul minim de capital.

Acordul Basel II oferă instituțiilor de credit posibilitatea de a utiliza mai multe abordări în ce privește evaluarea riscurilor, în general, a riscului de credit, în particular. Este vorba, în principal,de abordarea standardizată și de cea avansată (abordare bazată pe ratinguri interne).

Basel II încurajeaza bancile de a-și utiliza propriile modele interne de evaluare a riscului bazata pe credit scoring , care urmareste sintetizarea riscului de nerambursare cu ajutorul unei note, metoda ce se cere a fii informatizata si implementata in sistemul bancar.

2.2 ANALIZA ȘI MODELAREA ACTIVITĂȚII DE CREDITARE

2.2.1 .Criteriile de evaluare a “Target Market” , pe baza cărora se va face o evaluare a riscului pentru potențialul client

La baza celor trei C -uri, stau criteriile de eligibilitate impuse de catre ABN AMRO Bank.Acestea au fost concepute, tocmai in vederea diminuarii sau a preveni riscul de creditare (frauda). In cadrul politicii de creditare ABN AMRO Bank, modelul “credit scoring” are ca aplicabilitate criteriile de eligibilitatea impuse de banca , ce verifica: caracterul,capacitatea si colateralitatea

Criteriul Ocupațional

ABN AMRO Bank acordă credite doar pentru:

salariați calificați ai unui angajator din Lista Angajatori Acceptați:

Companii preferate -Preferred Employers- acestea sunt companii multinaționale,companii locale mari, criterii de eligibilitate: Cifra de Afaceri de peste 8 MM euro, minim 3 ani vechime pe piață, numar minim de angajați 25;

Instituții din sectorul guvernamental – Government-

Companii din Sectorul Privat – Private Sector – criteriul de eligibilitate pentru această categorie: Cifra de Afaceri de peste 0.5 MM euro, minim 2 ani vechime pe piață numar minim de angajați 7;

Persone fizice autorizate – doar in sectoarele: Doctori / Dentiști / Farmaciști Contabili autorizați / Auditori / Notari Publici / Arhitecți / Translatori autorizați.

Pensionari care au pensie doar pentru limita de vârstă;

Proprietari de mico-companii doar cu un singur angajat;

Persoane fizice care au ca sursă de venit drepturi de autor;

Criteriul Geografic

Se acordă credit oricărui client dintr-un oraș in care există un sediu ABN AMRO, sau Poșta Română. S-a incheiat un perteneriat cu Poșta Româna, tocmai pentru a ușura modalitatea de plată a ratelor.

Piața Non-Target

Angajații cazinourilor, companiilor din domeniul jocurilor de noroc;

Personal cu imunitate diplomatic;

Penitenciare /Inchisori;

SRI;

PNA;

Avocați, judecători, politicieni (Avocații pot fi acceptați ca deviație);

Criteriile de eligibilitate pentru potențialul client

Solicitantul trebuie să aibă naționalitate româna sau să nu aibe adresa permanentă în țări

expuse la un risc mare de spălare a banilor;

Varsta minimă 21 ani, varsta maximă 65 ani – acest criteriu a fost stabilit in funcție de vârsta

medie când se incepe activitatea de munca in România, respectiv, varsta de pensionare;

Ocupațiile acceptate:cele din criteriul ocupațional;

Venitul net minim acceptat:

Pentru solicitații care lucrează și/sau locuiesc in București:250 euro pentru aplicația individuală, 450 euro pentru aplicația cu co-debitor;

Pentru solicitanții care lucrează in MAI sau MAPN:400 euro pentru aplicația individuală, 600 euro pentru aplicația cu co-debitor;

Pentru solicitanții din afara Bucureștiului:200 euro pentru aplicația individuală, 400 euro pentru aplicația cu co-debitor;

Vechimea la locul de muncă – se vor considera 3 categorii:Angajați la una din companiile pentru Preferend Employers – vechimea la actualul loc de munca să fie de minim 3 luni, și cea totală in muncă de minim 12 luni – se maifac și excepții;Angajați la altă companie (exceptând prima categorie) – vechimea la actualul loc de muncă să fie de minim 3 luni, și cea totală în muncă de minim 12 luni; Persoane fizice autorizate – vechimea de practică ca PFA este de minim 24 luni ;

Pe baza caror principii s-au construit aceste criterii?

Țarile sancționate:

Insulele Cook, Dominica, Egipt, Guatemala, Grenada, Indonezia, Insulele Marshall, Myanmar, Nauru, Nigeria, Niue, Filipine, Ucraina, Rusia, și St. Vincent și Grenadine

În 2000 s-a publicat prima listă de jurisdicții ,identificate ca fiind necooperante la măsurile de combatere a spălării banilor, iar clienții care operează în aceste țări sunt considerați de risc crescut pentru bancă. De aceea se solicită ca potențialul client să aibe naționalitate română (România având un grad neutru în vederea spălării banilor și corupției) .

O anumită țară poate fi supusă la sancțiuni sau mai degrabă restricții din partea unei alte țări, care să restricționeze comerțul, inclusiv serviciile financiare. Sancțiunile sunt de obicei motivate politic, și orice unitate ABN AMRO trebuie să se asigure că ia în considerare sancțiunile impuse de guvernul țării în care operează.

Pesoanele expuse politic:

Persoanele Expuse Politic includ membri ai guvernului, directorii de firme de stat, oficialități de partid cu rang înalt etc., inclusiv familiile lor sau relatiile pe care le au in cadrul unor compani ori cu parteneri de afaceri. Persoanele Expuse Politic reprezintă un risc crescut pentru bancă, mai ales în acele țări care sunt vulnerabile la corupție și fraudă în sectorul public. Un indicator de vulnerabilitate la corupție pot fi țările care nu au ratificat convenția OECD asupra dării și luării de mită de către oficialitățile publice străine în cadrul tranzacțiilor comerciale internaționale.

Activitați de afaceri ale clienților:

Câteva dintre activitățile comerciale care sunt vulnerabile la activități ilegale sau infracționale și pot indica (dacă nu există date contrare) un risc crescut pentru bancă sunt considerate a fi urmatoarele: Contabili,Dealeri de bunuri cu valoare mare (mașini, ambarcatiuni etc.); Servicii de transfer de numerar ;Agenți de înființare de firme ;si Piata Non-Target Market.Riscul de faliment:

S-au impus criteriile de eligibilitate pentru fiecare categorie de companie,tocmai pentru a evita pragul de falimentare.La o cifră de afaceri solicitată de către ABN AMRO de la o companie, aceasta are puține sanse ca în urmatorii ani (care pot insemna perioada de creditare al unui angajat) sa dea faliment.Pentru a preveni riscul de nerambursare, imposibilitatea de plată a clientului, banca monitorizează piața de capital urmarind evoluția unei companii.

Fisa de evaluare a riscului pentru client

Evaluarea riscului pentru client individual trebuie încheiată în vederea stabilirii clasificării de risc. Această evaluare de risc pentru client individual include următoarele aspecte :Profil client;Activitate comerciala;Necesități de produse și servicii;Sursă și natură fonduri și patrimoniu;

Profil client persoană fizică

Pentru titularul de cont și, dacă sunt mai mulți titulari de cont, fiecare titular de cont, și dacă sunt titulari beneficiari, fiecare dintre titularii beneficiari, trebuie descrise și înregistrate următoarele informații:

1.1.Descrierea profilului clientului, inclusiv orice aspect de care aveți cunoștință și care ar putea avea impact asupra profilului de risc al clientului.

(a) Dacă clientul este nerezident: A furnizat clientul un motiv logic pentru deschiderea unui cont în afara țării de rezidență? DA / NU
Dacă NU: Furnizați detalii

(b) Aveți cunoștință de orice aspect legat de profilul clientului care ar putea majora profilul de risc al clientului?
De ex. o celebritate politica sau un star de presă. DA / NU
Dacă DA: Furnizați detalii

1.2 Au existat, după cunoștința Dvs., orice referințe negative în presă asupra reputației și situației clientului sau a companiei? DA / NU

Dacă DA: Descrieți reputația și situația clientului și includeți referințele sau alte surse pentru a susține informațiile acolo unde sunt disponibile.

1.3 Este clientul o persoană expusă politic ('PEP')? DA / NU
Adăugați rezultatul căutării în listele locale de verificare.

Dacă DA: Descrieți profilul clientului, funcția deținută și legătura cu funcționarul public.

1.4.Deține clientul o adresă permanentă într-o țară aflată sub sancțiune sau listei cu zone geografice cu risc ridicat după cum este aceasta definită de ABN AMRO la nivel de Grup precum și, dacă e cazul, orice liste locale suplimentare? DA / NU

Dacă DA: Acordați o atenție sporită activităților comerciale ale clientului, în special întrebările 2.1 și 2.4 de mai jos.

Activitatea comercială

2.1 Descrieți natura activităților comerciale în care este implicat clientul. Aceasta include și o indicare a țărilor cu care clientul face (ori intenționează să facă) afaceri relevante sau prin care sunt derulate tranzacții relevante.

2.2 Este clientul în legătură de afaceri / activități ori sectoare vulnerabile la activități ilegale ori criminale? DA / NU
Dacă DA: Descrieți legătura și estimați dacă această legătură este relevantă pentru acceptarea clientului.

2.3 Este clientul în legătură de afaceri / activități care sunt supuse unei puternice opinii negative? DA / NU
Dacă DA: Descrieți legătura și estimați dacă această legătură este relevantă pentru acceptarea clientului.

2.4 Face clientul / intenționează să facă afaceri relevante cu părți din / sau care derulează tranzacții prin țări ce se află sub sancțiuni conform listei NCCT sau în zone geografice de risc ridicat după cum sunt definite de ABN AMRO la nivel de Grup precum și, dacă e cazul, orice liste locale suplimentare? DA / NU

Dacă DA: Descrieți motivul pentru acest lucru și estimați dacă acesta este conform cu ceea ce se poate aștepta.

Necesități de produse și servicii

3.1 Descrieți scopul și motivul clientului pentru creditarea (deschiderea contului) la ABN AMRO.
3.2 Indicați toate produsele și serviciile ce vor fi livrate / prestate clientului și utilizarea anticipată.

Sunt anticipate tranzacții transfrontaliere? Sunt acestea conforme cu ce se poate aștepta? DA / NU

3.3. Solicită clientul orice produse și servicii care sunt neobișnuite afacerilor / activităților clientului? DA / NU

Dacă DA: Descrieți aceste produse și servicii, volumul anticipat, și scopul și motivul pentru solicitarea acestor produse și servicii.

Sursa și natura fondurilor

4.1 Dacă clientul are Active in Administrare la ABN AMRO de peste 100.000 EUR sau
contravaloarea în monedă locală:

Descrieți cum puteți mai bine sursa patrimoniului, respectiv sursa activelor introduse în bancă.
Este sursa patrimoniului clară? DA / NU

4.2 Descrieți modul de transfer al activelor în cont
□ Depunere numerar □ Transfer Electronic de fonduri □ Cec

□ Depunere fizică de titluri de valoare □ Transfer Electronic de titluri de valoare □ Altele, respectiv

Descrieți, dacă e cazul, prin ce țări și prin ce instituție financiară sunt transferate activele în cont.Includeți, în măsura posibilului, documentație probatoare.
Este sursa fondurilor clară? DA / NU

4.3 Aveți vreo suspiciune că banii sau orice alte active ar putea proveni dintr-o sursă necunoscută sau că produsele și serviciile băncii vor fi folosite în scopuri ilegale? DA / NU

Dacă DA: Descrieți

.3 Clasificarea riscului

Pentru fiecare client trebuie facuta o clasificare din punct de vedere al riscului. Această clasificare este una dintre următoarele:

RISC INACCEPTABIL

RISC RIDICAT

RISC NEUTRU

Un client trebuie clasificat cu risc ridicat dacă cel puțin 1 (una) dintre întrebările din secțiunile de la 1 la 4 are răspunsul „da”. Un client trebuie clasificat cu risc inacceptabil dacă cel puțin 2 (două) dintre întrebările din secțiunile de la 1 la 4 au răspunsul „da”, iar aspectele respective sunt de mare importanță pentru bancă.

Aceasta este o metoda pe care in mod involuntar ajunge sa o aplice fiecare consultant de credit in discutia cu potentialul client.In cazuri suspicioase , dosarul merge catre departamentul de frauda,unde se face o investigare aprofundata, si astfel se previne un risc ce produce paguba companiei.

Cap.III Studiu de caz

Societatea SC DETACAN S.A cu sediul social in Cernavoda, jud.Constanta, str.Viorelelor 2A identificata cu J13/1072/1995 a adresat catre ABN AMRO o cerere de creditare in valoare de 180.000 lei rambursabila intr-o periada de 5 ani, insotita de urmatoarele documente:

Bilantul contabil incheiat la data de 31/12/2008;

Bilantul contabil incheiat la data de 31/12/2007;

Contul de profit si pierdere incheiat la data de 31/12/2008;

Contul de profit si pierdere incheiat la data de 31/12/2007;

Fluxul de fonduri;

Situatia imprumuturilor si disponibilitatilor la alte banci sau alti creditori si debitori

Hotararea Adunarii Generale sau aprobarea consiliului de Administratie de contractare a creditului;

Copie de pe statutul agentului economic si de pe certificatul de inmatriculare in Registrul comertului ;

Situatia creditelor anterioare: societatea nu a mai avut credite nici la ABN AMRO Bank si nici la alta unitate creditoare.

Societatea are un numar de salariati 179 ,tipul de activitate :captarea ,tratarea si distributia apei si o cifra de afaceri realizata in 2005 de 4611063 lei , date care o incadreaza in criteriile bancii de eligibilitate.

A.Analiza internă

Prin analiza internă este posibilă interpretarea tuturor informațiilor financiare și nonfinanciare în vederea cunoașterii cât mai reale și obiective a activității desfășurate de client. Analiza internă, prin informațiile pe care le oferă, contribuie la îmbunătățirea procesului de luare a deciziei de creditare prin direcționarea plasamentelor către acei clienți rentabili. Cunoașterea performanțelor reale ale clientului oferă posibilitatea identificării și comensurării riscului în vederea asumării conștiente a acestuia de către bancă, a direcționării plasamentelor către acei clienți care prezintă risc minim.

Procesul complex de fundamentare a deciziei de creditare:

B. Analiza aspectelor nefinanciare.

Metoda SWOT (Strenghts, Weaknesses, Opportunities, Threats )

Analiza nefinanciară vizează credibilitatea clientului ca element psihologic esențial cu privire la formarea de către bancă a convingerilor referitoare la:

calitățile morale și profesionale ale conducătorilor agenților economici solicitanți de credite si a principalilor asociați și colaboratori

reputația privită prin calitatea produselor, serviciilor și a modului de îndeplinire a obligațiilor asumate în relațiile cu partenerii de afaceri.

Pentru S.C.Detacan SA , informațiile privind aceste criterii calitative sunt:

managementul societății se apreciază ca fiind bun, deoarece se bazează pe metode de conducere de tip <obiectiv>. Managerul a dat dovadă de calități morale și profesionale foarte bune, are experiența și prestigiu în ramură, un simț al afacerilor de excepție și cunoștințe vaste în domeniul în care firma își desfășoară activitatea.

analiza dotării cu echipamente. S.C.Detacan SA deține utilaje cu un grad de uzură mediu, putând conduce la costuri suplimentare cu reparații sau chiar înlocuiri.

în ceea ce privește producția, firma nu a avut probleme de calitate, produsele fiind controlate exigent sub aspecte calitative.

analiza pieței de desfacere a produselor: deși această piață se află intr-o dinamică ridicată datorită dificultăților perioadei de tranziție în care ne aflăm ,S.C.Detacan S.A a reușit să se mențină datorită echilibrului preț-calitate. Acesta transformă informațiile în calificative, și le va utiliza alături de analiza financiară la luarea deciziei de creditare.

În acest caz, criteriile necuantificabile se prezintă astfel:

Pe baza informațiilor rezultate în această etapă, se întocmește fișa de analiză a aspectelor nefinanciare ce caracterizează activitatea clientului.

C. Analiza financiară-instrument principal al fundamentării deciziei corecte de creditare.

În procesul obținerii de informații despre client, o importanță deosebită o are cunoașterea situației economico-financiare a acestuia, operațiune care se face prin efectuarea unei analize financiare.Orice analiză financiară are ca punct de plecare bilanțul contabil, care este documentul oficial de gestiune al agentului economic.

Bilanțul contabil și contul de profit și pierdere oferă o imagine contabilă asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatelor obținute, pe baza unor acte administrative emise la un moment dat, care nu este neapărat și o imagine reală. Pentru obținerea unei imagini reale asupra situației financiare a clientului este necesar ca, pornind de la documentele de sinteză prezentate de client să se construiască noi documente contabile care să corespundă necesităților de analiză a băncii, respectiv de diagnostic, dar și de evaluare.

Bilanțul contabil prelucrat permite formularea de judecați de valoare privind riscul pe care și-1 asumă banca in relația cu clientul, risc care rezultă din analiza activității acestuia în perioadele anterioare.

Nu în ultimul rând, folosirea mai multor perioade de timp este necesară deoarece se poate observa în evoluție situația economico-financiară a clientului iar interpretarea indicatorilor nu se poate face in mod corect decât comparând mărimea acestora pe mai multe perioade.

C1. Indicatorii de bilanț

În paralel cu descrierea indicatorilor, voi efectua și studiul de caz pentru a putea explica și interpreta indicatorii.

Indicatorii de bilanț sunt indicatori statistici, bazați pe datele contabile la un moment dat. De aceea, pentru o mai bună apreciere a situației unui client și a înțelegerii activității acestuia se impune analiza acestor indicatori în evoluție și în comparație cu alți clienți din aceeași ramură de activitate.

Lichiditatea

Studiul lichidității are drept scop aprecierea capacității unei firme de a face fața datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea continuă și progresiva a activelor sale circulante in disponibilități. Calculul lichidității se face cu ajutorul următorilor indicatori:

Lichiditate imediată:

Lichiditate curentă:

Lichiditate la o dată viitoare:

Datorită faptului că S.C.Detacan SA a solicitat un credit pe termen scurt, este important pentru bancă această lichiditate pentru a-și achita la timp datoriile.

Din analiza indicatorilor reies următoarele:

diferența dintre lichiditatea curentă și cea imediată fiind semnificativă, înseamnă că este vorba de o activitate productiva cu ciclu mai lung de fabricație

indicatorul lichidității imediate fiind de peste 100% (132.756%), înseamnă că firma are o lichiditate ideala pentru bancă.

Deși societatea a înregistrat o scădere a lichidității curente în 2008 față de 2007, se încadrează tot în categoria societăților cu lichiditate foarte bună. Nu același lucru se poate spune despre lichiditatea imediată, care datorită faptului că a scăzut cu aproximativ 41.000.000, a făcut ca banca să acorde firmei la acest capitol un scoring cu 2 puncte mai mic.

Solvabilitatea

Solvabilitatea arata capacitatea unei societăți de a-și acoperi toate datoriile prin valorificarea tuturor activelor sale ajustate astfel:

Valoarea indicatorului este influențată direct de ramura de activitate. Astfel, în ramurile industriale aceasta va fi mai mare decât în ramurile comerciale. Indiferent de situația analizata, solvabilitatea trebuie să fie supraunitară.

Gradul de îndatorare

Gradul de îndatorare generala

Gradul de îndatorare generală exprimă raportul dintre toate sursele atrase și capitalurile proprii nete în sens strict. Acest indicator furnizează o informație generală privind nivelul de participare a capitalurilor proprii nete și în sens strict în totalul activității, și măsura riscului acceptat de proprietari in cadrul afacerii. Un nivel ridicat al acestui indicator este un semnal de alarmă că societatea este subcapitalizată.Formula de calcul este:

Gradul de îndatorare financiară

Gradul de îndatorare financiară arată raportul intre sursele financiare împrumutate și capitalurile proprii nete în sens strict. Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât societatea este mai îndatorată, și deci este mai vulnerabilă la o scădere a profitului sau o creștere a ratei dobânzii. Se poate accepta un nivel mai mare al acestui indicator in cazul in care profitabilitatea activității clientului este ridicată și constantă.

În urma efectuării calculelor am obținut:

Deși gradul de îndatorare generală a scăzut aparent cu 44.75% în 2008 față de 2006, a rămas totuși în categoria de „necorespunzător”, fapt care a dus la amendarea scoringului final cu -1.

Totuși, S.C.Detacan SA a reușit ca în anul 2008 gradul de îndatorare financiară să scadă suficient astfel încât să treacă de la un nivel necorespunzător la unul satisfăcător, dupa cum se vede:

Viteza de rotatie a activelor circulante

Arată numarul de cicluri efectuate de activele circulante in ecursul unei perioade si se determina astfel:

Cu cât numarul de rotații efectuate în decursul unei perioade este mai mare, cu atât activele circulante au fost folosite mai eficient.

Se constată scăderea vitezei de rotație de la 6.012 in anul 2006 la 3.716 in anul 2005, dovedind astfel o utilizare ineficienta a activelor circulante.

C2. Indicatorii de performanță ai contul de profit si pierdere

Rentabilitatea

Rentabilitatea reprezintă capacitatea agentului economic de a obține profit din activitatea proprie. Având in vedere modul de structurare a contul de profit și pierdere și baza de raportare, indicatorii de rentabilitate pot fi grupați astfel:

Rentabilitatea de exploatare exprimă capacitatea unei societăți de a obține profit din activitate propriuzisa, înaintea oricăror influențe ale elementelor financiare și excepționale și poate fi calculată astfel:

Rentabilitatea economică exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a obține profit din întreaga sa activitate economico-financiara:

Cu cât acești indicatori au o valoare mai mare, cu atât rentabilitatea economica este mai buna.

Rentabilitatea financiară exprimă capacitatea capitalului investit de a produce profit:

Din punctul de vedere al rentabilității, S.C.Detacan SA a inregistrat o evoluție ascendenta:

Rentabilitatea de exploatare a înregistrat o creștere cu 67 procente in 2008 fața de 2007, aducând astfel 4 puncte în plus pentru scoringul financiar.Rentabilitatea economică a crescut si ea cu aproximativ 24%, trecând astfel într-o categorie superioara față de anul 2007.

Rentabilitatea financiara s-a aflat în ficare an în categoria „rentabilitate foarte bună”, și în creștere față de anul precedent.

Acoperirea dobânzii

Riscul financiar apare în momentul în care se apelează la credite pentru a completa sursele de finanțare ale unei activități.Premisa fundamentală ca o firmă să-și sporească rentabilitatea financiară în condițiile apelării la credite, este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii.Riscul financiar se exprimă prin indicatorul de acoperire a dobânzii care arată capacitatea societății de a plăti dobânda la creditele angajate:

Se consideră ca un nivel al acestui indicator mai mare decât 3 reflectă o bună capacitate a agentului economic de a-și achita dobânda.

Indicatorul a scăzut mai întâi din 2006 in 2007 cu 5%, ca apoi să înceapă să crească ușor în 2008 până la 27.55%. Vom acorda în acest caz 2 puncte. Această situație a fost generată de creșterea rezultatului înaintea plații dobânzii și impozitului pe profit în anul 2008.

D.Decizia de creditare

În urma analizei amănunțite a tuturor acestor factori și indicatori, ABN AMRO întocmește o grilă, bazându-se pe aceste rezultate, evidențiind o clasificare în funcție de scoringul obținut la analiza criteriilor cuantificabile:

Din punct de vedere a analizei criteriilor necuantificabile, vom trece în „revista” Analiza SWOT pe baza de calificative:

În cazul societății S.C. Detacan SA., acesta este un credit în observație. Rambursarea se efectuează în timpul și la termenele prevăzute, creditul fiind acordat unui client solvabil cu o afacere buna .Pentru a reduce riscul nerambursării creditului sau întârzierii la plata ratei și a dobânzii, ofițerul de credite trebuie să urmărească creditul în continuare.

Un al treilea element care ne va ajuta sa luam o decizie este Fluxul de Fonduri (Anexa 4)

Fluxul de fonduri indică sursele din care societatea a obținut fonduri și cum au fost utilizate acestea pe perioada analizată. Tendințele rezultate din analiza fluxului de fonduri dau informații despre modul în care clientul și-a desfășurat activitatea, și în condițiile în care se folosesc proiecții de fluxuri, oferă informații despre situația societății în viitor.Acest mod de analiză oferă informații despre abilitatea financiară a conducerii societății, respectiv despre capacitatea acesteia de a atrage surse cu costuri reduse și de a utiliza cu eficiența resursele proprii.

Analiza situației financiare cu ajutorul fluxului de fonduri oferă posibilitatea unei mai bune înțelegeri a mișcărilor care au loc la nivelul activelor și pasivelor într-o anumită perioadă, precum și a impactului acestora asupra poziției lichidității./* nivelul maxim al creditelor care se pot acorda unui agent economic este de 337.603.000 lei în prima lună, de 850.529.000 lei în a doua lună, și de 156.498.000 lei în cea de-a treia luna.

Aceste fluctuații mari de disponibil de lichidități de la lună la lună,calificativele „foarte bune” in medie, si categoria de incadrare (B) obtinuta pe baza modelului de rating, duce la concluzia ca ABN AMRO Bank va finanta SC Detacan SA pe perioada solicitata.

Concluzii și propuneri

Scopul final al activității bancare este obținerea de profit, dar există un risc concretizat în toate neajunsurile ce rezultă din operațiile pe care banca le desfășoară. Băncile trebuie să manifeste prudența și prevedere în acordarea creditelor, să preîntâmpine apariția riscurilor, iar în cazul producerii lor să utilizeze acele instrumente care asigură acoperirea pagubelor.

Angajamentului Băncii Naționale a României de a implementa prevederile Noului Acord de Capital de la Basel, care are rolul de a asigura un cadru mai flexibil pentru stabilirea cerințelor de capital, adecvarea profilului de risc al instituțiilor de credit, crearea premiselor pentru stabilitatea sectorului financiar prin întărirea strategiilor de solvabilitate și a perspectivelor macroeconomice în supraveghere și dezvoltarea unui sistem de management al riscului.

Implementarea Noului Acord nu este lipsit de riscuri, reprezentate, în principal, de lipsa specialiștilor în management de risc bancar, raportul dintre costurile și beneficiile implementării, concentrarea pieței bancare și consolidarea poziției, și așa puternice, a băncilor mari.

Propun ca sa se puna un mai mare accent pe limitarea riscurilor. Fiecare banca, in functie de calitatea mediului economic si de evolutia parametrilor sai proprii, asigura limitarea riscurilor in doua feluri: global si analitic, astfel:

fixand o limita proprie, interna, angajamentul sau global in operatii riscante (dar rentabile). Se stabileste o limita maxima (75%) pentru ponderea activitatilor (plasamentelor) riscante in total active sau relativ la capitalul bancar;

fixand plafoane de credite pe debitor, grup de debitori, sector de activitate sau zona geografica pentru a preveni ca modificari semnificative ale situatiei economice a acestor grupe sa-i afecteze negativ expunerea la risc.

Se mai pot stabili plafoane de tip <<stop-loss>> care definesc riscurile maxime referitor la pierderile constatate sau la provizioanele constituite.

Foarte utile se pot dovedi si limitele interne stabilite pe baza unor scenarii de criza, limite greu de definit in momentul in care criza se produce; preferabil este ca banca sa fie pregatita pentru eventualitatea producerii unei crize, oricat de improbabila ar parea aceasta intr-un context dat.

Riscul de creditare se include in tipul de risc financiar, care priveste structura finantarii afacerii. Acest risc financiar are un mare grad de dependenta de capacitatea clientului de a realiza performante si indeosebi profit, intrucat acesta este cel din care se ramburseaza datoria.

Datorită stării actuale a economiei, cred că este necesar să se acorde o atenție sporită circumstanțelor în care firma a obținut un rezultat (profit sau pierdere), deoarece se poate întâmpla ca o firmă care a obținut rezultate bune la un moment dat, să le fi obținut în urma unor speculații. Pe perioada acordării creditului, firma poate să nu mai găsească momente prielnice speculațiilor și atunci poate nu va avea de unde sa-și achite datoriile fața de bancă.

Firește că aceste situații se vor întâlni într-un procent mic, dar dacă ele pot fi depistate, de ce să nu se mai acorde analizei câteva minute în plus, iar băncii câteva unități la profit?

In ceea ce priveste politica de creditare ABN AMRO , mi se pare o politica foarte bine dezvoltata, ce acopera multe arii de prevenire a riscului bancar.

Pentru o mai buna functionare, din punct de vedere operational si administrative, trebuie s ase aibe in vedere :

sa se asigure existenta specialiștilor în management de risc bancar;

controlul și urmărirea calității clienților;

Concentrarea tuturor criteriilor de eligibilitate sub forma unui model scoring informatizat, menit de a reduce prin automatizarea deciziei, timpul de analiză, și implicit timpul de așteptare a rezultatului pentru client, deoarece începând cu luna iunie a acestui an, B.N.R. a introdus un nou set de reglementări cu privire la standardele de cunoaștere a clientelei, care ar determina ca deschiderea unui cont la o bancă sa dureze cu până la de doua-trei ori mai mult decât în prezent. Această măsura nu poate conduce decât la amplificarea birocrației din bănci, care și așa este destul de stufoasa.

In concluzie, indeplinirea acestor propuneri, si in general prevederile Acordului Basel II, atat de ABN AMRO Bank cat si de catre intreg sistemul bancar românesc va fi în avantajul consumatorilor, al mediului de afaceri și al economiei, prin stabilitatea financiară pe care o confera.

Bibliografie

Adrian V.Badescu, Ion Dobre – “Modelarea deciziilor economic-financiare”, Ed.Conphys, 2001

Brezeanu Petre – “Gestiunea financiară a intreprinderii în economia de piață”, Ed.Fundației:România de mâine”, București, 1999

Joel Bessis – “Risk management in banking”,Chichester, New York, Weinheim, Brisbane, Singapore, Toronto, West Sussex, POI9 IUD, England

V.Dedu – “Gestiune Bancară”,Ed.Didactică și pedagogică R.A.București,1999

I.Nitu – “Managementul riscului bancar”,Expert,2000

Dardac Nicolae, Barbu Teodora, Monedă,Credit, Editura Economică, 2004

Bardos, M. – “Detecting the risk of company failure at the Banque de France” – Journal of Banking and Finance nr. 22, 1998

Roxin L. – “Gestiunea riscurilor bancare”,Ed. Didactica si pedagogica,Bucuresti, 1997

NORME nr.3 din 24 februarie 1994 privind clasificarea creditelor și constituirea provizioanelor specifice de risc

Florin Georgescu – “Stadiul actual al aplicării acordului Basel II”,Conferința Finmedia “Managementul riscului în perspective Basel II ”,Ediția a IV-a,BNR,24 aprilie 2007

www.wall-street.ro

Basel Bank for internațional settlements. 2000. – “ Credit Ratings and Complement Sources of Credit Quality Informațion “. Basel Committee on Banking Supervision Working Paper

Norme metodologice privind activitatea de creditare nr 1/1997;23.28.2006;3/1994;58/1998

Mihai Păun,Carmen Hartulari,Ramona.M.Păun – “Analiza,diagnoza și modelarea sistemelor financiar-bancare”

AbnAmroBank