Comertul Si Mediul In Contextul Standardelor – Cerintelor Internationale
Cuprins :
Introducere pag. 2
Cap. 1 Sistemul global, tendinte si perspective in Uniunea Europeana;
Comertul mondial, care poate influenta politica comerciala a Romaniei
Pag. 3
Cap. 2. Dezvoltarea si perfectionarea cadrului institutional al comertului si mediului pag. 8
Cap. 2.1. Agricultura ecologica, dezvoltare si evolutie pag. 13
Cap. 2.2. Obiectivele politicii de coeziune a Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013 pag. 18
Cap. 2.3. Politica de dezvoltare durabila, in Romania pag. 22
Cap. 3. Evolutia comertului exterior al Romaniei, in contextul cerintelor actuale pag. 25
Cap. 3.1. Evolutia schimburilor comerciale ale Romaniei pe principalele grupe de produse pag. 38
Cap. 3.2. Evolutia Produsului Intern Brut in Romania 2007 fata de 2006
Pag. 40
Concluzii si propuneri pag. 42
Anexe pag. 43
Bibliografie pag. 45
Introducere
Schimbările politice care au avut loc la sfârșitul deceniului trecut, au antrenat modificări majore în cadrul comerțului exterior al României în ceea ce privește volumul, structura pe categorii de produse și pe grupe de parteneri, dar și modificări ale mecanismelor de derulare a tranzacțiilor și a nivelului și structurii tarifelor comerciale.
Eliminarea monopolului de stat și liberalizarea accesului pe piețele internaționale precum și a accesului la valute au reprezentat principalele modificări interne. Acestea, împreună cu schimbările apărute pe plan internațional au atras reorientarea tranzacțiilor comerciale către alte zone de interes.
Romania, alaturi de celelalte tari est-europene, se afla in plin proces de tranzitie spre o economie durabila de piata, ceea ce presupune schimbari esentiale in structura societatii civile si a economiei in ansamblu. Comertul reprezinta unul din sectoarele economiei nationale, aflat intr-un amplu proces de restructurare sectoriala si microeconomica, privatizarea in comert fiind mai avansata decat in majoritatea sectoarelor economiei romanesti.
Astfel, Romania, privita ca tara recent intrata in clasa membrilor Uniunii Europene, trebuie sa isi aduca contributia esentiala la dezvoltarea si implementarea politicilor europene si in felul acesta, trebuie sa isi alinieze politicile privind dezvoltarea comertului, in conformitate cu strategiile si politicile din Uniune.
Guvernul Romaniei, este constrans de obligatiile pe care si le-a asumat atunci cand tara noastra a fost acceptata in clasa marilor tari europene, aceste obligatii facand in sfarsit posibile demararea unor politici coerente, care sa duca la cresterea economica, necesara pentru ca tara noastra sa devina daca nu o putere economica recunoscuta mondial, atunci cel putin sa avem o economie bine dezvoltata si care se poate adapta, oricaror situatii de forta majora.
Politicile economice din Romania, vor fi astfel concepute, incat sa se incadreze in normele Europene, facand astfel posibila o dezvoltare durabila, la nivel national si teritorial, in concordanta cu planurile de dezvoltare durabila al Uniunii Europene.
Romania trebuie sa profite de pozitia sa strategica pentru tarile europene, si de resursele de care dispune, prin pozitionarea geografica si un mediu variat, cu potential turistic si economic de mare valoare.
Capitolul 1
Sistemul global, tendinte si perspective in Uniunea Europeana;
Comertul mondial, care poate influenta politica comerciala a Romaniei
In contextul tendintelor de globalizare a comertului, tara noastra tinde sa-si ocupe si sa-si consolideze un loc in competita economica cu celelalte tari. Economia de piata, si in special comertul cu bunuri alimentare, este o activitate care se desfasoara intr-un cadru riguros reglementat, printr-un ansamblu de legi, recomandari punctuale, standarde obligatorii si voluntare, precum si de coduri de conduita comerciala, elaborate de diferite organisme nationale, regionale si internationale.
Accelerarea procesului de globalizare accentueaza internationalizarea pietelor agricole, iar viitorul pietei agricole mondiale va fi puternic marcat de liberalizare comertului. Organizatia Mondiala a Comertului a impus un control privind acordurile comerciale regionale pentru a evita crearea de noi acorduri care sa pericliteze deschiderea pietelor. Liberalizarea pietelor agricole se va desavarsi prin eliminarea controlului productiei, a preturilor institutionalizate si a subventiilor. Aceste masuri sunt insotite in tarile dezvoltate de cresterea competitivitatii agricole si de controlul riguros al calitatii si sanatatii produselor alimentare.
Conjunctura economica a avut efecte importante si directe asupra productiei agricole si a securitatii alimentare mondiale la sfarsitul ultimului deceniu. Comertul agricol ocupa din cele mai vechi timpuri un loc important in economia mondiala. Pe termen scurt si mediu comertul agricol se caracterizeaza prin fluctuatii si tensiuni, iar pe termen lung prin disparitati si decalaje intre tarile bogate si tarile sarace, intre diferite regiuni si zone geografice.
Comertul international cu produse agricole a cunoscut in ultima jumatate de secol mutatii profunde fata de perioada antebelica. Expansiunea comertului international cu produse agricole si alimentare determinata de numerosi factori:
– evolutiile demografice care au impact asupra cererii de alimente;
– cresterea veniturilor care are efecte asupra cererii efective in tarile in curs de dezvoltare;
– cresterea stocurilor si a ofertei mondiale de produse agricole;
– modernizarea infrastructurilor de transport, depozitare si conservarea produselor;
– procesul general de dezvoltare economica care intensifica fluxurile comerciale intre tari;
– liberalizarea schimburilor comerciale si internationalizarea pietelor etc.
In cursul ultimelor decenii expansiunea comertului agricol a fost mult mai rapida decat cea a productiei agricole, ceea ce arata cresterea interdependentelor intre tari si integrarea economica crescanda la scara mondiala. Aceasta tendinta este previzibil sa se accelereze.
Astazi, Romania, este membru cu drepturi depline, a Uniunii Europene, acest statut obligand autoritatile din tara noastra, sa isi alinieze politicile, in functie de cele comunitare. Strategiile si politicile privind dezvoltarea comertului in Romania, fiind poate cel mai mult influentate de acest fapt, deoarece cea mai mare parte a exporturilor de la noi, merg catre Comunitatea Europeana. Pentru a putea sa ne mentinem la un nivel competitiv, pe piata externa, Romania, trebuie sa isi reconsidere politica comerciala, mai ales prin sprijinirea producatorilor, in vederea retehnologizarii, atragerea de capitaluri straine pe pietele interne, si punerea unui accent deosebit pe calitatea produselor si pe promovarea lor in afara tarii, mai ales al acelor produse de traditie romanesti, masuri de sprijinire a cercetarii Romanesti, in vederea imbunatatirii serviciilor si produselor, dar si de innovarea de produse noi. In prezent, exporturile din Romania, sunt dominate materiile prime, semifabricate si mai recent, de catre produsele importate din tari asiatice, (in special din China), produse ce sunt finalizate in tara noastra, si apoi introduse pe piata Europeana.
Organelor de stat, le revine sarcina de a crea un mediu institutional si legislativ, care sa asigure desfasurarea unui comert competitiv, in concordanta cu normele la care Romania a aderat. Astfel, autoritatile trebuie sa ia unele masuri de promovare a exporturilor, cum ar fi:
Stimularea financiara a exportatorilor: prin acordarea de cursuri de schimb preferentiale, scutire de impozit, returnare de TVA;
Infiintarea de reprezentante comerciale,centre de informare, targuri si expozitii interne si internationale;
Aderarea la organisme internationale care sa integreze Romania in fluxurile mondiale de marfuri;
Protejarea marcilor autohtone si pomovarea lor pe pietele internationale; etc.
Crearea Pieței Unice europene figurează printre obiectivele principale ale Tratatului de la Roma. Edificarea acesteia, începând cu anul 1992, a presupus un efort pe termen lung de armonizare a legislațiilor naționale, inclusiv în domeniul alimentar. Acest fapt va fi continuat deoarece există încă probleme de rezolvat și cu siguranță, anumite diferențieri la nivel național se vor menține. Dacă obstacolele în domeniul comercial au fost eliminate, aceasta nu înseamnă că în mod automat au dispărut și obstacolele culturale constituite de gusturi, preferințe, obiceiuri, tradiții etc., acesta fiind motivul pentru care mulți specialiști consideră că evoluția către un nivel absolut de integrare a pieței reprezintă un obiectiv suprarealist.
Întreaga politică legislativă desfășurată la nivelul Comunitatii Economice Europene și ulterior la nivelul Uniunii Europene are la bază prevederile Tratatului de la Roma privind crearea Uniunii comerciale, financiare, monetare, libera circulație a capitalurilor, a forței de muncă etc.
Prin Tratatul de la Roma, precum și prin celelalte acte de adeziune la Uniunea Europeana, statele, părți contractacte, sunt obligate, printre altele, să amelioreze constant nivelul de trai al cetățenilor, permițând aprovizionarea acestora la prețuri accesibile, pe o piață internă mare, bine aprovizionată și diversificată, asigurând certitudinea unei protecții adecvate atât în planul sănătății cât și al intereselor acestora.
Pentru toate statele membre, securitatea alimentară reprezintă una din problemele prioritare la nivel național. La nivel statal, această problemă este completată de o mare diversitate de legislații și proceduri administrative care sunt uneori contradictorii de la un stat la altul, fapt ce ridică încă unele bariere în calea liberului schimb între statele membre, situație contrară spiritului Tratatului de la Roma.
Comisia Comunitatilor Europene, va actiona pentru ameliorarea cadrului institutional al standardizarii europene. Aceasta va incerca in special, sa accelereze adoptarea normelor deschise si interoperabile, sa integreze mai bine IMM-urile si consumatorii in procesul de stabilire a standardelor. In cadrul Orientarilor strategice comunitare, pentru politica de coeziune 2008-2013, statele membre vor putea sa construiasca sisteme de cerecetare si de inovare, rezistente in intreaga Europa, inclusiv sisteme pentru sustinerea inovarii la nivel regional. Actiuni inovatoare vor fi de asemenea cofinantate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurala, in scopul realizarii de noi produse cu valoarea adaugata de inalta calitate si al promovarii utilizarii durabile a resurselor naturale. Trebuie sa fie pusa la punct o strategie mai buna intre eforturile nationale si cele comunitare pentru sustinerea inovarii, iar toate instrumentele comunitare disponibile ar trebui sa fie deplin exploatate pentru a ajuta la realizarea agendelor de politica nationala pentru inovare si dezvoltarea comertului cu statele membre.
Studierea si cunoasterea fluxurilor internationale de bunuri alimentare, reprezinta aspecte de maxima actualitate, deoarece problema alimentara a devenit in ultimul timp mai acuta si a capatat , din punct de vedere calitativ, noi trasaturi si dimensiuni, necesare pentru asigurarea unui echilibru cat mai adecvat intre resursele existente si nevoile sociale de consum ale populatiei. Stiindu-se faptul ca starea de sanatate a individului, este direct influentata de alimentatia sa, se impune luarea unor masuri care sa pr deschise si interoperabile, sa integreze mai bine IMM-urile si consumatorii in procesul de stabilire a standardelor. In cadrul Orientarilor strategice comunitare, pentru politica de coeziune 2008-2013, statele membre vor putea sa construiasca sisteme de cerecetare si de inovare, rezistente in intreaga Europa, inclusiv sisteme pentru sustinerea inovarii la nivel regional. Actiuni inovatoare vor fi de asemenea cofinantate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurala, in scopul realizarii de noi produse cu valoarea adaugata de inalta calitate si al promovarii utilizarii durabile a resurselor naturale. Trebuie sa fie pusa la punct o strategie mai buna intre eforturile nationale si cele comunitare pentru sustinerea inovarii, iar toate instrumentele comunitare disponibile ar trebui sa fie deplin exploatate pentru a ajuta la realizarea agendelor de politica nationala pentru inovare si dezvoltarea comertului cu statele membre.
Studierea si cunoasterea fluxurilor internationale de bunuri alimentare, reprezinta aspecte de maxima actualitate, deoarece problema alimentara a devenit in ultimul timp mai acuta si a capatat , din punct de vedere calitativ, noi trasaturi si dimensiuni, necesare pentru asigurarea unui echilibru cat mai adecvat intre resursele existente si nevoile sociale de consum ale populatiei. Stiindu-se faptul ca starea de sanatate a individului, este direct influentata de alimentatia sa, se impune luarea unor masuri care sa protejeze dreptul la o alimentatie sanatoasa. In acest scop, este foarte utila formularea unor politici alimentare si nutritionale coerente, explicit structurate intr-un ansamblu de masuri si actiuni guvernamentale si neguvernamentale, care sa fie fundamentate pe o buna cunoastere a disponibilitatilor agroalimentare si a normelor de nutritie a populatiei.
Politicile alimentare si nutritionale sunt formulate, luandu-se in considerare o serie de norme si reglementari cu caracter facultativ sau abligatoriu, nationale, regionale sau internationale, care pot restrictiona sau dimpotriva, favoriza activitatea comerciala. Reglementarile pot viza aspecte care tin de standardizarea si siguranta bunurilor alimentare, calitatea acestora, protejarea intereselor legitime ale consumatorilor, sau pot fi rezultatul unor negocieri comerciale multilaterale intre diverse regiuni, grupuri economice sau tari. O fundamentare justa a politicilor alimentare si nutritionale, trebuie sa aiba in vedere o serie de optiuni strategice, care privesc implicatiile alinierii tarii noastre la politica agricola comuna a Uniunii Europene, asupra pietei principalelor produse agroalimentare romanesti si a consecintelor pe care le are adoptarea acquis-ului comunitar, in ceea ce priveste politicile comerciale specifice. Foarte importante vor fi elaborarea unor politici de educare si de protectie a consumatorilor de bunuri alimentare, care sa le permita obtinerea unui nivel maxim de satisfactie.
Comunitatea Economica Europeana a pus bazele unei piete agricole unice europene inca din 1962. Politica agricola comuna (PAC) a reprezentat, fara indoiala, pentru o buna perioada de timp constructia comunitara cea mai elaborata. Ea a fost prima politica comuna care a fost elaborata, si timp de cativa ani singura, fiind considerata adesea ca exemplul tip a ceea ce poate fi pus in practica la nivel comunitar. Instituirea unei PAC a fost inscrisa printre prevederile Traratului de la Roma din 1957 care a pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE). Tratatul consacra agriculturii zece din articolele sale, de la art.38 la art.47, articole in care se definesc principiile generale ale unei politici agricole comune si ale carei modalitati precise urmeaza a fi elaborate in cadrul unei conferinte a statelor membre (art.43).
Trei dintre aceste articole prezinta o importanta deosebita. Articolul 38 face precizarea ca « piata comuna cuprinde agricultura si comertul cu produse agricole » si ca se impune mersul inainte pe calea integrarii pentru ca « functionarea si dezvoltarea pietei comune pentru produsele agricole trebuie sa fie insotita de stabilirea unei politici agricole comune a statelor membre ».
In articolul 39 al tratatului sunt definite in mod clar cele cinci obiective fundamentale ale PAC, obiective ce au fost concepute atat in interesul producatorului cat si al consumatorului:
cresterea productivitatii prin dezvoltarea progresului tehnic, asigurandu-se o dezvoltare rationala a productiei agricole ca si o utilizare optima a factorilor de productie si in special a fortei de munca ;
asigurarea unui nivel de viata echitabil populatiei agricole, indeosebi prin cresterea venitului individual ;
stabilizarea pietelor produselor agricole ;
garantarea securitatii aprovizionarilor ;
asigurarea de preturi rezonabile pentru consumatorii comunitari.
Se face precizarea ca in elaborarea acestei politici se va tine cont de :
caracterul specific al activitatii agricole, ce decurge din structura sociala din agricultura, din disparitatile structurale si naturale dintre regiunile agricole ;
necesitatea de a opera in mod gradual ajustarile ce se impun ;
faptul ca agricultura constituie in statele membre un sector strans legat de ansamblul economiei.
Articolul 40 stabileste principiul unei organizari comune a pietelor agricole care poate lua una din urmatoarele forme :
reguli comune in materie de concurenta ;
o coordonare obligatorie a diverselor reglementari nationale de piata ;
o organizare europeană a pietei ;
Organizarea comuna a pietelor, trebuie sa comporte « reglementari ale preturilor, subventii ale productiei si a comercializarii diverselor produse, sisteme de stocare si de reportare, mecanisme comune de stabilizare la import sau la export ». Acelasi articol evidentiaza ca « o politica comuna eventual in domeniul prețurilor, trebuie sa fie fondata pe criterii comune si pe metode de calcul uniforme si ca, pentru a permite organizarii comune sa-si atinga obiectivele, pot fi create unul sau mai multe fonduri de orientare si garantii agricole ».
In temeiul acestor reglementari, Romania, prin Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, aplica la nivelul tarii noastre, o politica comerciala la export, care sa promoveze pe aceste piete, produsele agricole autohtone.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, are ca si obiectiv principal in domeniul agriculturii, urmatoarele: stoparea declinului agriculturii din tara noastra, redresarea treptata si asigurarea conditiilor pentru relansarea agriculturii, industriei alimentare si silviculturii, in concordanta cu potentialul natural, economic si uman de care dispune Romania, in scopul asigurarii securitatii alimentatiei populatiei, pentru crearea de disponibilitati destinate schimburilor economice internationale si pentru pregatirea in vederea integrarii in structurile Uniunii Europene.
Obiective generale prioritare ale ministerului de resort sunt:
– Incheierea procesului de privatizare-concesionare a activelor si terenurilor agricole, precum si a serviciilor din agricultura.
– Stimularea si sprijinirea producatorilor agricoli, pentru infiintarea de adevarate exploatatii agricole si de organizatii profesionale.
– Imbunatatirea structurii culturii agricole, pentru eficienta maxima in folosirea conditiilor pedoclimatice, satisfacerea cerintelor pietii interne si externe, precum si pentru cresterea profitabilitatii agrcultorilor.
– Redresarea si dezvoltarea zootehniei si horticulturii.
– Imbunatatirea legislatiei pentru atragerea investitorilor straini.
– Cresterea contributiei la dezvoltarea complexa, armonioasa si durabila a zonei rurale.
– Intensivizarea in realizarea productiei agricole si alimentare.
– Dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare si silviculturii, in concordanta cu regulile de protectie a mediului inconjurator.
– Imbunatatirea sistemului de invatamint,cercetarii stiintifice si consultantei din agricultura, industria alimentara si silvicultura.
– Cresterea veniturilor proprii si a capacitatii de capitalizare a producatorilor agricoli si de industrie alimentara.
– Reforma structurla a institutiilor publice, cu raspunderi in domeniile de competenta a ministerelor de resort.
– Atingerea treptata, in ritm sustinut, a parametrilor de performanta, impusi de catre Uniunea Europeana.
Hotararea de Guvern nr.1198/2002 privind aprobarea normelor metodologice de igiena a produselor alimentare, delimiteaza foarte clar cum ar trebui sa functioneze o societate care prin natura serviciilor sale, intra in contact cu produse alimentare.
Conform articolului nr.3 din HG 1198/2002, persoanele juridice si fizice care produc, ambaleaza, transporta, depoziteaza si comercializeaza alimente, sunt controlate in privinta respectarii normelor de igiena, de catre autoritati ale statului desemnate, cum sunt: autoritati competente din cadrul Ministerului Sanatatii si Familiei, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, precum si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor.
Capitolul 2
Dezvoltarea si perfectionarea cadrului institutional al comertului si mediului
In ultimul deceniu s-au inregistrat progrese considerabile in integrarea sistemul Politicilor Agricole Comune (PAC), a obiectivelor politicii de mediu. Instrumentele relevante ale politicii de piata ale PAC, cuprind obligatia de a indeplini anumite conditii de mediu, pentru a putea beneficia de ajutoarele financiare, subventii pentru scoaterea din circuitul agricol si pentru factorul energetic al recoltei. PAC, cuprinde programe agroecologice (prin care agricultorii sunt recompensati pentru un management de mediu superior), ajutoare pentru investitii de mediu, plati directe catre agricultorii din zona Natura 2000, precum si cicluri de formare in cunostinte despre mediu. Politicile Agricole Comune, cuprind un set promitator de masuri de redresare a agriculturii ecologice, dar rezultatul final depinde de importanta acordata in buget si de aplicarea lor la nivel national.
Agricultura are un impact considerabil asupra resurselor de sol si apa. Agricultura este, de exemplu, responsabila pentru circa 50% din consumul de apa din Europa meridionala si contribuie cu circa 50% din poluarea totala cu azot a cursurilor de apa. Tot agricultura este responsabila pentru circa 10% din totalul emisiilor de gaze cu efect de sera si pentru 94% din emisiile de amoniu.
Pe de alta parte, agricultura poate si ea reprezenta o sursa de energie regenerabila, de exemplu pentru producerea de biogaz si de biodiesel. In afara de aceasta, agricultura este foarte importanta pentru mentinerea biodiversitatii si peisajelor naturale din Europa. Cu toate ca agricultura intensiva afecteaza in mod negativ biodiversitatea, practicile de agricultura extensiva ajuta, in ultima instanta, la mentinerea biodiversitatii in Europa. O parte importanta din habitatele terenurilor conservate din zonele protejate, prin programul Natura 2000, in special in zonele mediteraneene sau muntoase, depind de practicarea agriculturii extensive. Pentru a mentine sistemele de agricultura extensiva in aceste zone, adeseori se recurge la sprijinul politicilor orientate.
Agricultura este domeniul care a fost supus de-a lungul timpului unor numeroase interventii din partea puterii publice, denumite politici agricole, in vederea asigurarii securitatii alimentare a populatiei la nivelul fiecarei tari si adaptarii acestui sector la exigentele pietei concurențiale interne si externe.
Politicile agroalimentare vizeaza ansamblul sectorului agroalimentar si au ca scop satisfacerea nevoilor nutritionale ale populatiei, prin interventii si orientari spre piata a diferitelor activitati si fluxuri care au loc de-a lungul filierelor agroalimentare sau anumitor componente ale acestora. Obiectivul central al politicilor agroalimentare este rezolvarea intr-o maniera cat mai echilibrata a problemei alimentare. Politicile agroalimentare au ca scop final atingerea stadiului in care intreaga populatie isi poate satisface nevoile nutritionale. Acest obiectiv este teoretic si nu s-a atins nici in tarile cele mai bogate. Si in aceste tari exista populație săraca, deși mai restrânsa numeric, pentru care se aplica anumite programe sociale. In tarile in curs de dezvoltare politicile agroalimentare au obiective mai restrânse ai beneficiază de o finantare săraca.
Nu putem sustine ca se aplica politici agroalimentare complexe si coerente pe toate verigile sistemului agroalimentar, undeva, in lumea de azi. Abordarea este secventiala si selectiva, iar tendinta ramane cea care rezulta ca urmare a anumitor seturi de politici care produc efecte asupra pietei si in masura tot mai mare produc efecte fortele pietei, in conditiile liberalizarii schimburilor agricole.
Politicile agroalimentare sunt strans legate de politicile macroeconomice care determina capacitatea de cumparare a consumatorilor, de potentialul agricol al unei tari, de nivelul atins in asigurarea securitatii alimentare, de gradul de stabilizare a veniturilor etc.
Politicile agroalimentare promoveaza formarea unor sisteme agroalimentare integrate la nivel national si in masura crescanda la nivel regional. Particularitatile cererii de consum alimentar, ale productiei agroalimentare din fiecare tara, ale comercializării produselor, ale surselor de finantare si ale unor factori locali determina abordari specifice ale politicilor agroalimentare si modalităati diferite de integrare regionala.
Raportul de evaluare IRENA ”Integration of environment into EU agriculture policy” (“Integrarea preocuparilor de mediu in politicile agricole ale UE”) analizeaza punerea in aplicare a programelor agroecologice din doua perspective: orientarea geografica a acestor instrumente de politica spre zone de preocupare ridicata privind biodiversitatea (zone Natura 2000), precum si exemple pozitive de aplicare ale lor.
Analiza statistica arata cat de bine coincid programele agroecologice si agricultura ecologica cu regiunile in care ponderea habitatelor agricole in Natura 2000 este foarte ridicata. Daca suprapunerea statistica este considerabila, atunci se poate presupune o buna orientare a politicilor de mediu.Acolo unde analiza statistica arata ca exista o suprapunere geografica redusa intre principalii indicatori, aceasta implica necesitatea unei mai bune adecvari a politicii analizate (programe agroecologice si agricultura ecologica) in regiuni de preocupare ridicata privind biodiversitatea din UE-15. Acestei probleme trebuie sa i se acorde atentie sporita in viitor, pentru a se asigura ca habitatele agricole din reteaua Natura 2000 sunt in mod corespunzator.
Eficienta programelor agroecologice ( si a altor masuri de politica) depinde nu numai de orientarea geografica adecvata, ci si de elaborarea eficienta a programului si aplicarea acestuia. Studiile de caz examinate arata ca efectele programelor agroecologice actuale legate de biodiversitate sunt foarte inegale. In consecinta este foarte important sa fie sprijinit schimbul de experienta de buna practica in acest domeniu intre statele membre ale UE.
Politica Agricola Comuna a Uniunii Europene, ofera o sansa importanta pentru ameliorarea managementului de mediuin sectorul agricol, intrucat veniturile din agricultura depind intr-o masura apreciabila de sprijinul acordat de PAC. Totusi , aceasta sansa devine realitate numai atunci cand masurile corespunzatoare de politica sunt bine dirijate geografic, dotate cu resurse suficiente si puse eficient in aplicare. Orice abordare in scopul utilizarii politicii agricole pentru protectia mediului trebuie bazata pe o monitorizare de mediu cuprinzatoare si pe o evaluare eficienta a politicilor. Doar in acest fel se pot lua decizii strategice care sa asigure obtinerea unor beneficii ecologice maxime din resursele publice.
Obiectivele strategice privind dezvoltarea schimburilor comerciale externe pe termen mediu si lung ale politicii din Romania sunt: cresterea exporturilor in ritmuri superioare importului si realizarea de solduri excedentare ale balantei comerciale, este un obiectiv primordial al politicii economice. Cresterea intr-un ritm sustinut a exportului se va face in concordanta cu potentialul si evolutia productiei industriale si agricole aflate in tranzitie, care sa conduca la reducerea deficitului balantei comerciale si sporirea contributiei comertului exterior la cresterea si consolidarea rezervelor valutare ale tarii, ca principala sursa de finantare externa.
Alte obiective ale politicii comerciale romanesti in perioada urmatoare sunt:
cresterea exportului in ritm superior cresterii produsului intern brut;
participarea tot mai actica a Romaniei la activitatea Organizatiei Mondiale de Comert, in vederea liberalizarii complete a comertului international;
participarea activa la cooperarea regionala si subregionala in Europa, incheierea de acorduri bilaterale de liber schimb si intensificarea actiunilor in cadrul cooperarii economice a Marii Negre;
cresterea si imbunatatirea serviciilor comerciale legate de facilitarea tranzactiilor si mescarea fizica a marfurilor;
alinierea mecanismelor si instrumentelor de politica comerciala, la standarde le si reglementarile europene si cele convenite in cadrul multilateral;
schimbarea graduala a conceptului de protectie printr-o abordare mai flexibila, axata pe conceptul de calitate a productiei si promovarea exportului;
promovarea exportului si a cooperarii economice internationale in cadrul unor strategii nationale si sectoriale;
liberalizarea in continuare a exportului si optimizarea importurilor;
asigurarea conditiilor de oferta prognozate, in special in domeniul agriculturii si al produselor cu grad superior de prelucrare, in industria constructiilor de masini, electrotehnica si electronica.
Se va avea in vedere stimularea producatorilor nationali si a exportului , stimularea si orientarea sectoriala a productiei pentru export, dar cu respectarea principiului liberei concurente, transparentei si a egalitatii sanselorsub raport legislativ:
se vor diminua interventiile directe ale statului in actul de comert, cu intarirea rolului de coordonator si regulator al politicii economice, prin instrumente specifice economiei de piata;
se va imbunatati activitatea de supraveghere a schimburilor pentru evitarea dumpingului;
se vor lua masuri pentru relansarea activitatii de exporturi complexe;
se va pune accentul pe “politica de produs” implementandu-se sistemul informational adecvat, in colaborare cu Camera Romana de Comert Exterior, Ministerul Economiei si Dezvoltarii Durabile si producatorii autohtoni cu pondere la export;
se vor fundamenta “politici comerciale de produs” in domeniile in care Romania dispune de potential, prin: promovarea la export a produselor cu grad ridicat de prelucrare, analizarea gradului de utilizare a capacitatilor de productie specializate pentru export si dezvoltarea acestora.
Activitatea de promovare a exportului prin:
desfasurarea unor actiuni promotionale de amploare, la nivel guvernamental (participarea la targuri si expozitii sub pavilion national);
cresterea ponderii targurilor tehnice si specializate;
completarea actiunilor promotionale pe perioada targurilor prin organizarea in paralel a unor misiuni economice;
diversificarea si cresterea numar ului de materiale de promovare a potentialului economic;
informarea agentilor economici asupra oportunitatilor de afaceri.
O problema majora cu care se confrunta Romania, ca si celelalte state est-europene, se refera la reconsolidarea statului in economie, care trebuie sa aiba un aport deosebit la crearea pietei, prin interventii cu mijloace specifice economiei de piata. El trebiue sa manifeste transparenta si neutralitate fata de toti subiectii economici si sa ofere tuturor sanse egale de a concura intr-un cadru legal prestabilit. Rolul statului nu este cel de a incuraja monopolul, ci de a face regulile jocului si a opri concurenta neloiala. Astfel statul trebuie sa monitorizeze politica comerciala prin:
respecatrea prevederilor referitoare la functionarea sistemului comercial multilateral permitand o transparenta, intelegere si aplicare a politicii comerciale;
organizarea unui sistem national de urmarire si informare statistica in vederea asigurarii transparentei si raportarii catre organismele abilitate;
evaluarea si corelarea incidentei politicii si practicilor comerciale ale Romaniei cu prevederile sistemului comercial multilateral, in ansamblu, utilizand mecanismul de examinare a politicilor comerciale din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului;
dezvoltarea zonelor libere;
perfectionarea retelei de reprezentare economica externa;
promovarea modului de organizare, functionare si a cadrului juridic referitor la activitatea “zonelor libere” si posibilitatilor de acces ale investitorilor straini pe piata romaneasca.
Realizarea schimburilor comerciale si a cooperarii economice bilaterale in concordanta cu dezideratele nationale, armonizarea intereselor statului cu cele ale agentilor economici intr-o distributie geografica larga si in conditii de eficienta se poate infaptui numai de catre un aparat de specialitate la nivelul administratiei centrale organizat si abilitat sa urmareasca efectuarea actelor de comert, protejarea concurentei loiale si a intereselr nationale. astfel, statulva trebui sa elaboreze obiective strategice fundamentale urmarind dezvoltarea comertului – stimularea cresterii mai accelerate a exportului fata de import, sa raspunda de politica comerciala si relatiile economice internationale, sa coordoneze politica macroeconomica in colaborare cu Banca Nationala.
Strategiile sectoriale de restructurare si programele specifice iau in considerare complexitatea procesului de reforme economice in perioada de tranzitie la economia de piata. Printre atributiile Ministerului Economiei si Dezvoltarii Rurale, ar trebui sa se afle si urmatoarele coordonate :
elaborarea , coordonarea si perfectionarea politicii comerciale ale statului in viziunea realizarii unei singure piete, a programelor specifice etapelor de parcurs, vizand atingerea in perspectiva a unor nivele de dezvoltare apropiate de de majoritatea tarilor europene in ceea ce priveste comertul exterior pe locuitor, realizarea unei compatibilitati in structura si standardele in productie, servicii si in calitatea vietii;
elaborarea politicii economice externe si reglementarea actului de comert, tinand cont de evolutiile pe plan regional,european si mondial;
promovarea intereselor economice si comerciale ale Romaniei in relatiile cu alte state, precum si cu organismele economice cu vocatie universala, cu caracter regional si cu gruparile economice internationale;
elaborarea de propuneri privind mecanismele si instrumentele de stimulare a activitatii de export, de protejare a economiei nationale si asigurarea structurii unei economii de piata deschise;
initierea actelor normative privind comertul exterior;
intarirea competitivitatii produselor si serviciilor romanesti;
imbunatatirea unor factori de care depinde functionarea satisfacatoare a pietei: infrastructura fizica, mediul, educatia si pregatirea de specialisti;
intarirea competitivitatii produselor si serviciilor romanesti, accelerarea schimburilor comerciale si apropierea de nivelurile unor tari comparabile din punct de vedere al resurselor si potentialului.
Este necesara cresterea rolului Centrului Roman de Comert Exterior, ca institutie guvernamentala publica, specializata in promovarea comertului exterior al Romaniei. Prioritatile de organizare si dezvoltare al Centrului Roman de Comert Exterior, sunt:
Consolidarea pozitiei de institutie guvernamentala, centrala, specializata in promovarea comertului exterior romanesc si ridicarea nivelului acestuia pentru cresterea prestigiului sau intre institutiile administrative de stat precum si in mediul de afaceri din Romania;
Centrul Roman de Comert Exterior, trebuie sa fie punctul central de colectare, prelucrare si diseminare al informatiilor comercial prin sistemul informational al comertului precum si o informare in timp real, a factorilor de decizie si evaluare a feed-back-ului;
Participarea si implicarea impreuna cu structurile guvernamentale abilitate, la elaborarea strategiei de dezvoltare generala a Romaniei, a comertului exterior si a politicii sale comerciale propunand noi reglementari de comert exterior care sa vina in sprijinul firmelor romanesti atat pentru dezvoltarea acestora, cat si pentru eliminarea dificultatilor intampinate de acestea in derularea operatiunilor de comert exterior;
Coordonarea in plan teritorial si national a actiunilor practice de promovare printr-o stransa colaborare cu organismele guvernamentale si neguvernamentale,cu asociatii, patronate, etc., care participa , intr-o forma sau alta la realizarea actului de comert, asigurand astfel o activitate de promovare coerenta, concreta si ofensiva a produselor si serviciilor romanesti pe pietele externe;
Gestionarea fondurilor de gestionare de la bugetul de stat alocate promovarii exporturilor, dupa modelul altor institutii similare din lume, pentru:
– Organizarea unor actiuni promtionale de amploare la nivel guvernamental;
– Organizarea participarii , cu pavilion romanesc , la targuri si expozitii in strainatate;
– Diversificarea si cresterea calitativa si cantitativa a materialelor promotionale de prezentare a potentialului economic al Romaniei;
– Derularea de programe de promovare pe pietele tinta pentru produsele romanesti.
C.R.C.E., trebuie atat prin dimensiunea cat si prin rolul si raspunderea pe care le are, sa fie compatibil , conectat si corelat cu institutiile similare din tarile cu traditie in materie;
Dezvoltarea activitatii de acordare de asistenta si consultanta de specialitate operatorilor economici ( licente, aprobari, avizari, servicii directe, etc.)
Dezvoltarea activitatii de pregatire profesionala in domeniul comertului exterior, atat pentru firmele romanesti, in special pentru IMM-uri, cat si pentru personalul din cadrul C.R.C.E.;
Dezvoltarea activitatii de cercetare stiintifica aplicativa, pentru cresterea aportului cercetarii stiintifice la relansarea comertului exterior.
Cap.2.1 Agricultura ecologica, dezvoltare si evolutie
Agricultura ecologica, este o metoda de productie care conserva structura si fertilitatea solului, promoveaza un standard ridicat de protectie a animalelor si evita folosirea pesticidelor sintetice, erbicidelor, ingrasamintelor chimice, stimulatorilor de cresterea cum sunt hormonii si antibioticele, sau a organismelor modificate genetic. Fermierii folosesc tehnici care contribuie la sustinerea ecosistemelor si reduc poluarea. In prelucrarea ecologica a alimentelor se pot utiliza numai un numar limitat de aditivi si ingrediente ce ajuta prelucrarea.
Regulile Uniunii Europene garanteaza autenticitatea produselor agricole ecologice indiferent de locul unde sunt produse si asigura etichetarea precisa a produselor. Prin lege, utilizarea cuvantului “ecologic”, si a echivalente sale in orice limba, pe produse alimentare este rezervata exclusiv produselor agricole ecologice. Aceasta da consumatorilor garantii in legatura cu calitatea produselor ecologice pe care le cumpara si increderea in faptul ca se asigura constant aceeasi calitate.
Produsul alimentar natural, provine din agricultura conventionala, dar, la obtinerea lui, nu se utilizeaza aditivi alimentari de sinteza.
Produsul ecologic alimentar este, in primul rand, obtinut din materie prima (ingrediente) provenite din agricultura ecologica. Acest tip de agricultura trebuie sa respecte urmatoarele principii si reguli:
eliminarea oricarei tehnologii poluante intr-o zona nepoluata;
utilizarea de soiuri si specii cu rezistenta sporita la conditiile de mediu;
ameliorarea si mentinerea fertilitatii naturale a solului;
utilizarea de fertilizatori si amelioratori ai solului, materii prime pentru prepararea furajelor, ingrediente pentru prepararea alimentelor in conformitate cu lista produselor permise in sgricultura ecologica;
absenta organismelor modificate genetic (GMO) si a iradierii plantelor;
absenta aditivilor chimici de sinteza: conservanti, coloranti, arome, emulgatori, acidifianti, intaritori de gust, agenti de ingrosare, etc.
Reglementarile Europene, pentru uniformizarea procedeelor/criteriilor de productie ecologica, cuprind legislatia cadru cu privire la productia ecologica, cum este Regulamentul nr. 2092/91, privind metoda de productie agricola ecologica si indicarea acesteia pe produsele agricole si alimentare. Regulamentul se aplica:
produselor agricole recoltate, netransformate;
produselor agricole vegetele si animale destinate alimentatiei umane prelucrate;
animalelor si produselor de origine animala netransformate;
produselor destinate consumului uman compuse in principal dintr-unul sau mai multe ingrediente de origine vegetala;
produselor destinate consumului uman ce contin ingrediente de origine animala;
alimentelor compuse pentru animale si materii prime pentru alimentele destinate consumului animal (indeplinind cerintele Regulamentului 223/2003)
Agricultura ecologica (numită organica sau biologica in alte limbi) a aparut in Europa ca expresie a neancrederii populatiei in masurile de siguranta alimentara și ca urmare a aparitiei de imbolnaviri prin consum de produse purtatoare de noxe (dioxina, trichinele, salmonele, virus gripal, etc.). Intrucat mai multe episoade de imbolnavire au fost generate de tehnologiile de tip intensiv, industriale, bazate pe fortarea productiei prin suprafertilizarea terenului agricol, prin folosirea de biostimulatori (antibiotice, hormoni etc.) in alimentatia animalelor, s-a conturat o cerinta noua, destul de puternica, care s-a transformat intr-o adevarata miscare de nivel european pentru obtinerea de produse agroalimentare prin tehnologii curate, nepoluante, fara substante indezirabile. La baza productiei ecologice sta ideea ca principala cauza a degradarii calitatii biologice a produselor consta in interventia necorespunzatoare a omului la diferite niveluri structurale ale biosferei, iar cele mai grave efecte asupra omului rezulta din cumulul de greseli privind solul, plantele și animalele. Agricultura ecologica pune un accent deosebit pe calitatea naturala a produselor, aspectele cantitative și productivitatea fiind pe un plan periferic. Dupa conturarea noilor principii, nu au intarziat sa apara firme specializate, care ofera astfel de produse etichetate in mod distinct si comercializate cu preturi crescute.
Pentru prevenirea si combaterea necinstei, eliminarea fraudelor prin substituirea produselor ecologice cu cele conventionale (mai ieftine), in scopul asigurarii protectiei consumatorilor, au aparut reglementari specifice in numeroase tari, iar apoi s-a trecut la elaborarea și aplicarea de standarde internationale, care urmaresc respectarea unor reguli stricte in producerea, prelucrarea, transportul si comercializarea acestor produse. In elaborarea de reglementari specifice un rol important revine Federatiei Nationale pentru Agricultura Ecologica, care face parte din Federatia Internationala pentru Agricultura Organica (International Federation for Organic Agriculture Movement IFOAM). Aceasta Federatie – IFOAM, a elaborat un standard pentru productia biologica, care a fost tradus în 19 limbi si difuzat in toata lumea. IFOAM dispune de o revista (Ecology & Farming) si de grupe de lucru specializate, fiind reprezentata (cu rol consultativ) la O.N.U. si F.A.O..
In tara noastra, baza legala pentru organizarea productiei si desfacerii de produse ecologice a fost pusa prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2000, aprobata prin Legea nr. 38/2001 si prin Hotararea de Guvern 917/2001, care stabileste Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2000.
Principiile de baza ale productiei agroalimentare ecologice sunt:
• eliminarea tehnologiilor poluante si a organismelor modificate genetic si/sau a produselor derivate din astfel de organisme, cu exceptia unor medicamente de uz veterinar;
• realizarea structurilor de productie si a asolamentelor in cadrul carora rolul principal revine speciilor, soiurilor si raselor cu inalta rezistenta si adaptabilitate;
• ameliorarea fertilitatii naturale a solului (prin folosirea de asolamente adecvate si ingrasaminte organice naturale);
• integrarea cresterii animalelor in sistemul de productie ecologica a plantelor;
• utilizarea economica a resurselor energetice conventionale si inlocuirea acestora in cat mai mare masura prin utilizarea rationala a energiei neconventionale (energia solara, biogazul etc.) si a produselor secundare refolosibile;
• aplicarea de tehnologii pentru cresterea animalelor, care sa satisfaca cerintele fiziologice si de comportament (etologice) ale speciilor si raselor.
Trecerea de la productia agricola conventionala la cea ecologica se realizeaza intr-o anumita perioada de timp (de ordinul anilor), in concordanta cu standardele ecologice internationale si cu prevederile H.G. 917/2001.
Pentru punerea in aplicare a dispozitiilor O.U.G., s-a infiintat Autoritatea Nationala a Produselor Ecologice (A.N.P.E.) in cadrul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, care asigura respectarea prevederilor legale specifice si controlul privind metodele de productie ecologica, de certificare si de comercializare a produselor agroalimentare, in concordanta cu reglementarile organismelor internationale in domeniu la care Romania este parte.
Orice producator de produse agroalimentare ecologice trebuie sa-si inregistreze activitatea la ANPE si sa se supuna controlului unui organism de inspectie si certificare acreditat. Din datele furnizate de ANPE, rezulta ca, in anul 2006, au fost inregistrati legal 117 producatori, din care 42 de producatori pentru productia vegetala (inclusiv productia de plante medicinale, seminte, import-export de produse); 27 de producatori pentru domeniul productiei animale (lapte, carne, oua) si 48 de producatori de apicoli (miere ecologica). Din cauza faptului ca Romania nu are inca o piata interna dezvoltata de produse ecologice, peste 90 la suta din productia ecologica este exportata in tari precum Germania, Elvetia, Olanda si Italia.
Suprafetele cultivate in conditii ecologice in Romania au crescut de la 17.000 hectare in 2000 la 77.000 hectare la sfarsitul lui 2006, iar septelul de la 10.000 de animale (oi si vaci) la 50.000 capete in 2006. Pentru anul 2008 s-a estimat o triplare a suprafetelor cultivate ecologic si o crestere a efectivelor de animale pana la 106.000 capete, din care 15.000 de vaci cu lapte, 80.000 oi si 11.000 de gaini ouatoare. Cele mai mari suprafete au fost cultivate anul trecut cu pasuni si culturi furajere (24.000 hectare), cu cereale (16.000 hectare), oleaginoase si proteice (15.600 hectare), dar si legume si fructe.
Din datele furnizate de Ministerul Agriculturii reiese ca in anul 2006 a fost obtinuta o productie vegetala ecologica de 30.400 tone de cereale, legume, oleaginoase si fructe, estimarile pentru 2008 fiind de 55.590 tone. Din productia animala ecologica au fost obtinute 60 tone de telemea de oaie, 150 tone de Schweitzer, 200 tone de Cascaval si 956.000 de oua. De asemenea, in anul 2006 s-a realizat și o cantitate de 110 tone de miere. Conform estimărilor, pentru 2008 producția de Cașcaval ecologic va atinge 380 tone, iar cea de Schweitzer 260 de tone. Pentru miere și ouă este estimată o producție de 200 tone, respectiv de 1,438 milioane de ouă.
Regulile privind sistemul de inspectie si de certificare si conditiile de acreditare a organismelor de inspectie si de certificare ecologica sunt stabilite prin Ordinul Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului nr. 527/2003. In vederea acreditarii se efectueaza examene de laborator complexe asupra solului si a produselor vegetale si animaliere. Pentru productia animaliera inspectiile se efectueaza in toate stadiile de productie, sacrificare, procesare, pana la vanzarea catre consumatori. Laboratoarele trebuie sa fie acreditate RENAR si sa respecte prevederile standardului european EN ISO 45011:1998 privind cerintele generale pentru organismele care aplica sistemul de certificare a produselor.
Pastrare produselor alimentare, ca etapa importanta in circulatia marfurilor, reprezinta o necesitate obiectiva determinata de caracterul sezonier al productiei acstor bunuri. Fiind produse bogate în substante nutritive, alimentele sunt supuse permanent unor procese fizice, chimice, biochimice care influienteaza calitatea acestor produse atat de necesare pentru alimentatie. De aceea mentinerea valorii alimentare a acestor produse formeaza o procupare permanenta a tuturor factorilor implicati in producerea si desfacerea marfurilor.
Pastrarea marfurilor reprezinta deci un factor hotarator pentru calitatea produselor, de aceea STAS-urile stabilesc conditiile specifice de realizare a acestui factor pentru fiecare produs.Conditiile specifice pastrarii urmaresc sa asigure un echilibru intre factorii interni ai produsului și factorii externi din spatiul de pastrare. Factorii externi sunt:temperatura, umiditatea, compozitia aerului din incaperea de pastrare, lumina, starea de igiena a spatiului de pastrare, etc.
Chiar in conditiile asigurarii unui echilibru intre factorii interni ai produsului si factorii externi ai mediului de pastrare, produsele alimentare isi pot mentine calitatea initiala numai un anumit timp, precis stabilit, deoarece procesele interne amintite produc in final modificari nedorite.
Regulile privind etichetarea produselor alimentare se aplica pe scara larga inca de la sfarsitul anilor ’70.
In contextul edificarii Pietei Unice Europene, reglementarile au fost imbunatatite pe parcurs, obiectivul fiind reprezentat de corecta si completa informare a consumatorilor cu privire la produsele alimentare pe care le cumpara. Pe baza experientei acumulate de la adoptarea primei directive asupra etichetarii si prezentarii produselor alimentare in 1979, prima data regulile au fost extinse la restaurante, spitale, cantine si alte sisteme de alimentatie publica.
Cele mai precise si mai cuprinzatoare reglementari privind etichetarea produselor alimentare sunt cele adoptate la nivelul UE.
Directiva Consiliului CEE nr.79/112 din 18 decembrie 1978 referitoare la etichetarea, prezentarea si publicitatea produselor alimentare defineste termenul de etichetare prin ansamblul mentiunilor, indicatiilor, marcilor de productie sau de comercializare, imaginilor ori simbolurilor referitoare la un produs alimentar si care figureaza pe orice ambalaj, document, afis, eticheta, inel sau banderola care insoteste produsul sau se refera la acesta. Definirea etichetei se face in sens larg deoarece inglobeaza si materialele de prezentare si publicitate.
Acesta Directiva a fost modificata si completata prin intermediul mai multor reglementari :
Directiva Consiliului CEE nr.85/7 din 19 decembrie 1984 ;
Directiva Consiliului CEE nr.86/97 din 26 mai 1986 ;
Directiva Consiliului CEE nr. 89/395 din 14 iunie 1989 ;
Directiva Comisiei nr.91/72 din 16 ianuarie 1991 ;
Directiva Comisiei nr.93/102 din 16 noiembrie 1993.
Prin aceste reglementari se subliniaza ca etichetarea, prezentarea si publicitatea produselor alimentare sau modalitatile sub care sunt realizate nu pot fi de natura a induce in eroare cumparatorul si nici nu pot atribui unui produs alimentar proprietati de prevenire, tratament sau vindecare a unei boli. Exceptiile sunt reprezentate de apele minerale naturale si produsele alimentare destinate unei alimentatii speciale pentru care exista dispozitii specifice.
Lista ingredientelor. Prin denumirea de ingredient se înțelege orice substanță, inclusiv aditivii, utilizată la fabricarea și prepararea unui produs alimentar, încă prezent în produsul finit, eventual în formă modificată. Astfel, când un ingredient al unui produs alimentar a fost la rândul său elaborat plecând de la mai multe ingrediente, acestea sunt considerate, la rândul lor ingrediente ale respectivului produs.
Exista cazuri când aditivii nu sunt considerați ingrediente ale produselor alimentare :
atunci când prezența lor în produsul alimentar este urmare a faptului că erau conținuți într-unul sau mai multe ingrediente ale produsului respectiv, cu condiția ca acestea să nu mai desfășoare nici o funcție tehnologică în produsul final ;
atunci când sunt utilizați ca auxiliari tehnologici.
În cazul menționării ingredienților, aditivii vor fi înscriși în cadrul categoriei din care fac parte, iar în continuare se va preciza numele sau simbolul european (E urmat de trei cifre) după modelul de mai jos :
Coloranți -seria E 100;
Conservanți-seria E 200;
Antioxidanți-seria E 300;
Emulsifianți, stabilizanți, gelifianți, agenți de îngroșare- seria E 400.
Substanțele utilizate, în doze strict necesare cum ar fi: solvenții, suporturile pentru aditivi sau arome, precum și componentele unui ingredient, care în timpul procesului de fabricație au fost temporar scoase spre a fi introduse succesiv în cantități cel mult egale cu nivelul inițial nu sunt considerate ingrediente.
Lista ingredientelor unui produs alimentar se va face prin enumerare în ordine descrescătoare din punct de vedere al greutății. Această listă va fi precedată de o indicație potrivită care să conțină cuvântul „ingrediente“. Indicarea procentuală a participării fiecarui ingredient nu este obligatorie, cu excepția cazurilor când în denumirea de vânzare etichetarea se raportează la unul sau mai mulți ingredienți care sunt esențiali pentru definirea produsului. De exemplu, pe eticheta produsului „brânză cu ierburi fine“ trebuie precizat procentajul de ierburi fine conținut. Pentru produsul „conservă de ton în ulei“ nu este obligatorie această precizare, deoarece uleiul nu este un ingredient caracteristic. În lista ingredientelor, apa adaugată și ingredientele volatile vor fi indicate corespunzător cantităților lor în produsul final. Cantitatea de apă adaugată ca ingredient într-un produs alimentar se determină scazând din cantitatea totală a produsului finit cantitatea totală a celorlalte ingrediente utilizate.
Ingredientele utilizate în formă concentrată sau deshidratată și reconstituite în momentul fabricației pot fi indicate în listă pe baza greutății lor, limitate de concentrare sau deshidratare.
În cazul alimentelor concentrate ori deshidratate la care se adaugă apă, enumerarea poate respecta ordinea proporțiilor în produsul reconstituit, cu condiția ca lista ingredientelor să fie însoțită de indicații de tipul „ingrediente ale produsului reconstituit“ sau „ingrediente ale produsului gata pentru consum“.
În cazul amestecurilor de fructe sau legume, în care nici un fel de fruct sau de legumă nu predomină semnificativ din punct de vedere al cantității, pot fi enumerate într-o altă ordine, cu condiția ca lista lor să fie însoțită de o indicație de tipul „în proporții variabile“.
Pentru amestecul de mirodenii sau de plante aromatice în care niciuna nu predomină semnificativ din punct de vedere al cantității, pot fi enumerate în altă ordine cu condiția ca lista lor să fie însoțită de o indicație de tipul „proportii variabile“.
Dacă etichetarea unui produs alimentar pune în evidență prezența sau nivelul limitat al unuia sau mai multor ingrediente esențiale pentru caracteristicile produsului sau dacă denumirea acestuia (produsului) are același efect, trebuie indicate, după caz, cantitățile minime sau maxime aferente ingredienților utilizați, exprimate în procente. O astfel de indicație se va trece în apropierea denumirii de vânzare a produsului alimentar sau în lista ingredientelor.
Etichetarea produselor agoalimentare ecologice se face in conformitate cu Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor nr. 110/2002. Mentiunea: Agricultura ecologica Ecorom – Sistem de control RO, este permisa numai în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 34/2000.
Importul si exportul produselor agroalimentare ecologice sunt reglementate prin Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei, Padurii si Mediului nr. 527/2003.
O tendinta noua este introducerea in standardele de produs a unor cerinte exprese referitoare la regulile de efectuare a controlului calitati, deci a particularizarii modalitatilor de control de produse sau grupe de produse.
Cap.2.2 Obiectivele politicii de coeziune a Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013
Politica de coeziune a Uniunii Europene, pentru perioada 2007-2013,a fost reformata, pentru a raspunde mai bine obiectivelor stabilite la Lisabona si la Gothenburg (economie competitiva bazata pe cunoastere, cercetare si dezvoltare tehnologica, dezvoltare sustenabila, ocuparea fortei de munca). In urma acestei reforme, politica de coeziune va avea la dispozitie trei instrumente: Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, Fondul de Coeziune si Fondul Social European. Cale trei instrumente vor fi folosite pentru a ajuta la reducerea diferentelor de dezvoltare economica intre diverse regiuni ale Uniunii Europene, punandu-se accentul pe conoastere si inovare, pe crearea de locuri de munca mai multe si mai bune, cooperarea intre regiuni si pe transformarea regiunilor in locuri atractive pentru a investi si pentru a munci.
Politica de coeziune, in noua sa forma, are trei obiective: Convergenta (sprijinind regiunile ramase in urma din punct de vedere al dezvoltarii economice), Competitivitatea Regionala si Ocuparea fortei de munca (sprijinind regiuni, altele decat cele ramase in urma ca nivel de dezvoltare, pentru atingerea tintelor Agendei Lisabona) si Cooperarea Teritoriala Europeana (promovand o dezvoltare echilibrata a intregului teritoriu comunitar, prin incurajarea cooperarii si schimbului de bune practici intre toate regiunile Uniunii Europene.
Obiectivul Convergenta, urmareste grabirea convergentei economice a regiunilor mai putin dezvoltate, prin:
Imbunatatirea conditiilor pentru cresterea economica si angajare prin investitii in resurse umane si investitii fizice;
Inovarea si dezvoltarea societatii bazate pe cunoastere;
Incurajarea adaptabilitatii la schimbarea economica si sociala;
Protectia mediului;
Imbunatatirea eficientei administrative.
Obiectivul Competitivitate Regionala si ocuparea fortei de munca, urmareste sa anticipeze si sa promoveze scimbarea economica prin:
Imbunatatirea competitivitatii si atractivitatii regiunilor europene, ceea ce inseamna: investitii in infrastructura, sanatate, energie, cunoastere si inovare.
Obiectivul Cooperare teritoriala europeana urmareste dezvoltarea cooperarii pe trei componente:
Cooperarea transfrontaliera prin programe comune;
Cooperare intre zonele transnationale;
Retele pentru cooperare si schimb de experienta in Uniunea Europeana.
Romania ca tara beneficiara a fondurilor structurale, este eligibila pentru toate cele trei instrumente si pentru doua dintre obiective – Convergenta si Cooperare Teritoriala Europeana.
Pentru atingerea obiectivelor comunitare specifice pentru zonele rurale, exista politici complementare de dezvoltare, cum sunt Politica Agricola Comuna a Uniunii Europene si Politica Comuna de Pescuit.
Politica Agricola Comuna
Politica comerciala in domeniul agricol trebuie sa asigure dezvoltarea pietei interne si sa favorizeze exportul. Masurile de politica comerciala interna vizeaza liberalizarea totala a pietei agricole in aproape toate tarile lumii, ca factor important de crestere a competitivitatii.
Politica comerciala privind comertul international cu produse agricole este supusa unor reguli negociate si acceptate de toate tarile lumii, si urmareste liberalizarea schimburilor. Organizatia Mondiala a Comertului, care numara circa 132 de tari, este instanta de negociere permanenta.
Majoritatea tarilor lumii colaboreaza in domeniul agriculturii, mediului si dezvoltarii rurale cu FAO, OMC, OCDE, Programul Natiunilor Unite pentru Mediul inconjurator, Consiliul international al cerealelor, Organizatia internationala a zaharului, au legaturi cu tarile din zonele liberului schimb, au legaturi comerciale bilaterale si multilaterale etc.
Actuala Runda a OMC (Runda Millennium), demarata în anul 2000, vizeaza noi negocieri comerciale multilaterale ce au loc dupa sase ani de la semnarea Actului final al Rundei Uruguay, la Marrakech. Acest act contine un acord instituit de OMC in vederea inlocuirii GATT si intareste cadrul institutional al relatiilor economice multilaterale.
Pentru agricultura exista un acord distinct ce are in vedere liberalizarea schimburilor comerciale, intr-o perioada limitata de timp.
Situatiile noi legate de deschiderea negocierilor comerciale agricole, din anul 2000, impun reguli privind:
• masurile sanitare si fito-sanitare, bazate pe fundamente stiintifice si de sanatate publica;
• impunerea de criterii socio-economice, culturale si ecologice in agricultura si spatiul rural;
• reducerea taxelor vamale;
• armonizarea „regulilor de origine" nepreferentiale si extinderea la noi domenii comerciale, cum sunt cele privind marca produselor.
Negocierile si acordurile internationale privind comertul agricol se realizeaza in cadrul diferitelor organisme specializate, care in prezent colaborează cu OMC – ca instanta de negocieri permanente.
Agricultura continua sa fie cel mai mare consumator din spatiul rural, precum si un determinant cheie alcalitatilor zonelor rurale si a mediului. Importanta si relevanta Politicii Agricole Comune (PAC) si a dezvoltarii rurale au crescut odata cu largirea recenta a Uniunii Europene, ajungandu-se la cei doi piloni ai PAC- masurile de piata si de dezvoltare rurala – tocmai pentru a raspunde problemelor majore din domeniul economic, social si al mediului cu care se confrunta zonele rurale din Europa.
Principiile PAC, masurile de piata si dezvoltare rurala, au fost stabilite de catre Consiliul European de la GÖTEBORG (15 si 16 Iunie 2001) ale carei concluzii subliniaza faptul ca o performanta economica puternica trebuie sa functioneze in stransa legatura cu o utilizare durabila a resurselor naturale si a tipurilor de deseuri, mentinand biodiversitatea si prezervand ecosistemele. PAC reformata si dezvoltarea rurala pot aduce o contributie esentiala competitivitatii si dezvoltarii durabile in urmatorii ani.
Comisarul pentru agricultura si dezvoltare rurala, Mariann Fisher-Boel, a descris noua politica de dezvoltare rurala ca fiind mai extinsa, mai simpla si mai buna, intrucat raspunde cerintelor cetatenilor europeni. Cele patru elemente pentru viitorul politicii de dezvoltare rurala sunt:
Un singur instrument de programare si finantare – Fondul Agricol European pentru Dezvoltare Rurala;
O noua abordare strategica pentru dezvoltarea rurala cu concentrare clara pe prioritatile Uniunii Europene;
Revigorarea controlului, evaluarii si raportarii si realizarea unei mai clare divizari a responsabilitatilor intre statele membre si Comisie;
O abordare de “jos in sus” mai puternica. Statele membre , regiunile si grupurile locale de actiune vor avea mai multe de spus in ceea ce priveste punereade acord a programelor cu nevoile locale.
Politica de dezvoltare rurala are drept scop cresterea dinamismului economic al zonelor rurale, prin mentinerea dinamismului social, agriculturii durabile si asigurarea conservarii si imbunatatirii resurselor naturale.
Noua generatie de strategii si programe de dezvoltare rurala vor fi construite in jurul a patru axe prioritare , astfel:
Axa 1, – Imbunatatirea competitivitatii sectorului agricol si forestier; statele membre fiind incurajate sa isi concentreze suportul pe actiuni cheie cum ar fi:
Restructurarea si modernizarea sectorului agricol;
Cresterea gradului de integrare in lantul productiei agricole (industria alimentara a Europei este una dintre cele mai competitive si inovative, dar se confrunta cu o competitie globala in crestere);
Facilitarea inovarii si accesului la cercetare si dezvoltare – introducerea unor produse si procese noipoate contribui in mod semnificativ la performantele procesorilor de talie mica si ale fermelor. In mod particular, noile forme de cooperare pot facilita accesul la cercetare-dezvoltare, inovare si actiuni desfasurate prin Al Saptelea Program Cadru;
Incurajarea preluarii si diseminarii tehnologiilor de informare si comunicare;
Sustinerea activitatilor antreprenoriale dinamice (atragerea tinerilor in acest domeniu, poate juca un rol important);
Dezvoltarea de noi debusee catre piata pentru produsele agricole si forestiere. Sustinerea investitiilor si instruirii in domeniul productiei nealimentare in contextul dezvoltarii rurale poate completa masurile primului pilon prin crearea unor debusee de patrundere pe piata a productiei sau prin sustinerea dezvoltarii materiilor ce genereaza energie regeneranbila, bio-combustibililor si a capacitatii de productie;
Imbunatatirea performantelor fermelor in domeniul mediului si in sectorul forestier
Axa 2 – Imbunatatirea mediului in zonele rurale. Masurile acesteia trebuie sa contribuie la implementarea retelei Natura 2000, sa tina cont de aranjamentul de la gothenburg de a opri declinul bidiversitatii pana in 2010, de directiva-cadru privind apa 2000/60/EC si de Protocolul de la Kyoto, privind ameliorarea efectelor schimbarii climei.
Pentru realizarea acestei prioritati, statele membre sunt incurajate sa se concentreze pe urmatoarele actiuni cheie:
Promovarea serviciilor de mediu si a practicilor agricole care nu afecteaza flora si fauna;
Pastrarea terenurilor forestiere si a fermelor;
Combaterea schimbarilor climatice – agricultura si sectorul forestier sunt prima linie a dezvoltarii energiei durabile si reprezinta materii prime pentru instalatii de bioenergie;
Consolidarea contributiei fermelor care utilizeaza practici organice;
Incurajarea initiativelor mediu/economie de tipul castig/castig;
Promovarea unui echilibru teritorial. Prin completarea cu alte axe, managementul teritoriului poate aduce o contributie pozitiva a distributia spatiala a activitatii economice si la coeziuna teritoriala.
Axa 3 – Imbunatatirea calitatii vietii in zonele rurale si sustinerea unei economii rurale diversificate. Statele membre sunt incurajate sa se concentreze pe sustinerea urmatoarelor tipuri de actiuni:
Dezvoltarea activitatilor economice si cresterea gradului de ocupare;
Incurajarea intrarii femeilor pe piata muncii;
Revitalizarea satelor
Dezvoltarea de microintreprinderi si de ateliere mestesugaresti;
Instruirea tinerilor in domenii necesare pentru diversificarea economiei locale, precum turismul, activitati recreationale, servicii de mediu, practici traditionale si produse calitative;
Incurajarea preluarii si diseminarii tehnologiilor de informare si comunicare;
Dezvoltarea folosirii inovative a surselor regenerabile de energie, care pot contribui la identificarea unor noi intrebuintari ale preoduselor agricole si forestiere;
Incurajarea dezvoltarii turismului, acesta fiind un sector de crestere majora in multe dintre zonele rurale si actiunile in acest sens pot fi sustinute de mostenirea culturala si naturala specifica a zonei respective;
Imbunatatirea infrastructurii locale in special in noile state membre.
Axa 4 – dezvoltarea capacitatii institutionale locale in vederea scaderii ratei somajului si in vederea diversificarii economice
Resursele destinate axei prioritare 4 (Leader), trebuie sa contribuie la prioritatile axelor 1, 2 si in special 3, dar trebuie de asemenea sa indeplineasca un rol fundamental pentru atingerea prioritatii orizontale si anume imbunatatirea capacitatii administrative si generarea potentialului endogen de dezvoltare al zonelor rurale.
Statele membre sunt incurajate sa se concentreze pe actiuni cheie, cum ar fi :
Construirea parteneriatelor locale, promovarea instruirilor si a dezvoltarii de abilitati specifice;
Promovarea partenerietului public privat;
Promovarea cooperarii si inovarii;
Imbunatatirea capacitatii administrative locale.
Cap. 2.3 Politica de dezvoltare durabila, in Romania
Un prim obiectiv economic fundamental este cresterea permanenta a PIB cu un ritm mediu anual de crestere in perioada 2007-2025 de cel putin 6,5%. Aceasta crestere presupune un efort investitional sustinut, cu eficienta ridicata, o dinamica inalta a productivitatii totale a factorilor de productie, dar mai ales satisfacerea criteriului ecoeficientei de a “realiza mai mult cu mai putin” consum de resurse naturale, materiale, energetice si umane.
In cursa de diminuare a decalajelor economice si sociale dintre Romania si tarile dezvoltate, managementul strategic la nivelurile macro si micro va fi nevoit sa monitorizeze si evalueze strategii si substrategii ale cresterii economice durabile care sa includa factorul ecologic, intr-un proces de crestere/decrestere diferentiata a sectoarelor economice, a ramurilor, subramurilor si grupelor de produse si servicii, in concordanta cu evolutia parametrilor cererii viitoare interne si externe, de bunuri si servicii. In aceasta idee, trebuie avuta in vedere alinierea la legislatia si standardele UE si respectarea lor ulterioara.
Managementul sustenabilitatii cresterii economice durabile in Romania are ca obiectiv de asemenea mentinerea ratei anuale a inflatiei, in intervalul 1%-5%. Cea mai sanatoasa cale de reducere a nivelului inflatiei este reducerea costurilor, cresterea competitivitatii si a productivitatii mai rapid decat cresterea salariilor.
Un al treilea obiectiv major al pilonului economic al dezvoltarii durabile se refera la asigurarea unui inalt nivel al gradului de ocupare a fortei de munca disponibile si reducerea ratei somajului la nivelul sau natural ( 4-5%), inclusiv prin promovarea unui parteneriat public-privat, generator de locuri de munca cu productivitate ridicata.
Intreprinderea unor activitati strategice si de coordonare pentru dezvoltarea economica durabila la nivel national in prezent constituie o preocupare a marii majoritati a statelor care se afla in diferite stadii ale procesului de elaborare, implementare, monitorizare si evaluare a strategiei nationale de dezvoltare durabila, ca urmare a recomandarii Summit-ului Mondial al Dezvoltarii Durabile de la Johannesburg (septembrie 2002). Putine state isi permit sa nu aiba o strategie a dezvoltarii economice durabile ca reper pentru fundamentarea unor decizii eficiente pe termen lung.
Ca urmare a cresterii importantei si acutizarii problemelor dezvoltarii durabile, in anul 2000 a fost adoptata la Friibergh (Suedia) declaratia privind promovarea Stiintei sustenabilitatii (Statement on Sustainability Science) care isi propune sa imbunatateasca substantial interactiunile dintre natura si societate, tinand seama ca in ultimile decenii, directia de dezvoltare a omenirii nu este sustenabila, precum si de necesitatea reconcilierii scopurilor evolutiei sociale cu limitele ecologice ale planetei pe termen lung, acordandu-se o atentie deosebita modului in care schimbarile de mediu se repercuteaza asupra societatii.
In Romania, dezbaterile privind politica de dezvoltare regional, aparut odata cu functionarea Programului PHARE, in 1996. In 1998, a fost stabilit cadrul legal de dezvoltare a acesteia, prin legea 151/ 1998, prin care s-au concretizat obiectivele politicii nationale in domeniu, institutiile implicate, competentele si instrumentel specifice promovarii politicii de dezvoltare regionala. Ulterior aceasta lege, a fost modificata de o serie de alte legi , ordonante si hotarari de guvern, prin care sunt create sau reglementate mecanismele de implementare a politicii regionale.
In Romania au fost constituite un numar de 8 regiuni de dezvoltare, pe baza sistemului existent la nivel comunitar, respectiv nomenclatorul comun al unitatilor teritoriale de statistica NUTS, fiind corespunzatoare criteriilor de clasificare din categoria NUTS II.
In prezent, dezvoltarea regionala in Romania functioneaza in baza Legii 315/2004, privind dezvoltarea regional in Romania. Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, organ de specialitate al administratiei publice centrale, aflat in subordinea guvernului, este institutia care exercita la nivel national,atributiile si responsabilitatea elaborarii, promovarii, coordonarii, gestionarii, implementarii si monitorizarii politicilor si strategiilor de dezvoltare regionala din Romania, precum si a programelor de coeziune economica si sociala.
Prin Politica de Coeziune 2007-2013, Romania va beneficia alocari financiare, din fonduri structurale, suma totala de 17,317 miliarde Euro. Pentru a putea beneficia de aceste sume, statul trebuie sa pregateasca documentele strategice nationale, in concordanta cu cerintele UE. Cel mai important document, al strategiei nationale, este Planul National de Dezvoltare 2007 – 2013, care incearca sa reflecte cat mai fidel prioritatile stringente de dezvoltare ale Romaniei la nivel national, regional si local, si propune sustinerea acestora prin investitii publice concrete, alocate pe baza de programe si proiecte. Implementarea strategiei de dezvoltare prin utilizarea eficienta a fondurilor prevazute, atat interne cat si externe, va conduce, la orizontul anului 2013, la o Romanie competitiva, dinamica si prospera, integrata cu succes in Uniunea Europeana si aflata pe un trend de dezvoltare rapida si durabila. Obiectivul global al Planului National de Dezvoltare, ce vizeaza reducerea diferentelor de dezvoltare socio-economica fata Uniunea Europeana, se sprijina pe trei obiective specifice:
Cresterea competitivitatii pe termen lung a economiei romanesti;
Dezvoltarea la standarde europene a infrastructurii de baza;
Perfectionarea si utilizarea mai eficienta a capitalului uman autohton.
Prioritatile nationale de dezvoltare, in vederea atingerii obiectivului global si a obiectivelor specifice pentru perioada 2007-2013, masurile si actiunile avute in vedere sunt astfel:
1)- Cresterea competitivitatii economice si dezvoltarea economiei bazate pe cunoastere,- avand ca obiectiv general cresterea productivitatii intreprinderilor romanesti pentru reducerea decalajelor fata de productivitatea medie la nivelul Uniunii, iar ca obiective specifice: * -cresterea contributiei IMM la PIB; * -cresterea valorii cheltuielilor totale de cercetare – dezvoltare; *-cresterea numarului utilizatorilor de Internet; * -reducerea intensitatii energetice primare.
2)- Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de transport,- aceasta fiind o conditie necesara pentru implementarea cu succes si a celorlalte prioritati de dezvotare ale Romaniei, contribuind la cresterea mobilitatii persoanelor si a marfurilor, la integrarea polilor regionali de crestere cu reteaua transeuropeana de transport, la combaterea izolarii zonelor subdezvoltate si la dezvoltarea infrastructurii de transport locale.
Obiectivul acestei masuri il reprezinta asigurarea unei infrastructuri de transport extinse, moderne si durabile, precum si a tuturor celorlalte conditii privind dezvoltarea sustenabila a economiei si imbunatatirii calitatii vietii, iar ca obiective specifice: * – modernizarea retelei rutiere de interes national; * -asigurarea interoperabilitatii feroviare; * -cresterea traficului de marfuri prin porturile interne si maritime; * -modernizarea echipamentelor si facilitatilor.
3)- Protectia si imbunatatirea calitatii mediului,- aici, domeniile care necesita mari eforturi financiare pentru dezvoltare sunt: furnizarea apei potabile, construirea/reabilitarea de statii de epurare a apelor uzate, inchiderea depozitelor neconforme, managementul deseurilor din ambalaje si a ambalajelor, precum si controlul poluarii. Obiectivul general, il constituie protejarea si imbunatatirii calitatii mediului, in conformitate cu nevoile economice si sociale ale Romaniei, conducand astfel la imbunatatirea semnificativa a calitatii vietii prin incurajarea dezvoltarii durabile. Obiective specifice sunt: * -imbunatatirea standardelor de viata prin asigurarea serviciilor de utilitati publice in sectoarele apa si deseuri, la calitatea si in cantitatea necesara, * -imbunatatirea calitatii mediului vizand, in special, conformarea cu Directivele relevante ale Uniunii Europene.
4)- Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocuparii si incluziunii sociale si intarirea capacitatii administrative,- avand ca obiectiv general , dezvoltarea capitalului uman si cresterea competitivitatii acestuia pe piata muncii, prin asigurarea oportunitatilor egale de invatare pe tot parcursul vietii si dezvoltarea unei piete a muncii moderne, flexibile si inclusive.
5)- Diminuarea disparitatilor de dezvoltare intre regiunile tarii,- cu obiectivul general, cresterea economica mai accelerata a regiunilor slab dezvoltate, in vederea diminuarii disparitatilor de dezvoltare interregionale si intraregionale. Obiective specifice: * -imbunatatirea gradului general de atractivitate si accesibilitate a regiunilor, * -cresterea competitivitatii regiunilor ca locatii pentru afaceri, * -valorificarea potentialului turistic si cultural al regiunilor si cresterea contributiei acestor domenii la dezvoltarea regiunilor, * -cresterea rolului economic si al centrelor, * -integrarea socio-economica a zonelor de granita si cresterea atractivitatii si accesibilitatii Regiunilor Romaniei in cadrul teritoriului.
Avand in vedere pozitia geografica a Romaniei precum si lungimea frontierelor sale interne si externe in cadrul viitoarei arhitecturi a UE, domeniul cooperarii teritoriale europene este deosebit de important , atat din punct de vedere economic, cat si politic.
Dintre cele trei componente ale cooperarii teritoriale, Romania isi va concentra resursele in continuare asupra cooperarii transfrontaliere ( Vezi Anexa 2 ).
Structura pe surse de finantare a PND 2007-2013.
Sursa : Ministerul Economiei si Finantelor
O componenta importanta a dezvoltarii durabile in Romania, o constituie strategia de restructurare si reinoire tehnica a ramurilor economiei nationale, proces structural legat de politica de privatizare si de promovare a investitiilor. Aici trebuie avute in vedere si urmarite urmatoarele obiective:
Asigurarea unui efect favorabil propagat multiplu in interesul economiei nationale;
Folosirea eficienta a posibilitatilor de reinnoire economica;
Sensibilizarea societatii la dezvoltarea durabila;
Folosirea avantajelor comparative (cadrul natural, cutural, traditii, etc.);
Mobilizarea resurselor locale pentru realizarea de marfuri specifice;
Restructurarea si orientarea ajutoarelor de stat in conformitate cu drepturile si obligatiile asumate pe plan international;
Masuri de incurajare si dezvoltare a initiativei exportatorilor, concomitent cu reducerea masurilor de protectie si control la import;
Integrarea in piata interna a UE;
Protejarea pietei interne si a producatorilor nationali prin utilizarea de parghii si mecanisme proprii sistemului pietei unice si acceptate pe plan multilateral.
Pentru atingerea acestor obiective, sunt necesare :
Mobilizarea exemplara a vointei tuturor fortelor politice , economice si financiare;
Acceptarea si folosirea atenta si chibzuita a sprijinului exterior;
Cooperarea si colaborarea cu restul tarilor;
Utilizarea zonelor libere, a depozitelor vamale, pentru promovarea si dezvoltarea potentialului economic intern;
Promovarea de noi politici de protectie si stimulente, cum ar fi : – protectia mediului, a sanatatii populatiei animalelor si plantelor; – pastrarea valorilor locale; – incurajarea si stimularea producatorilor locali, capabili sa satisfaca cerintele specifice locale; – introducerea unor standarde si norme tehnice pentru piata interna la nivel european; – procesul de educare sistematica si continua a producatorilor si consumatorilor, in sensul folosirii cu precadere a produselor autohtone, fara diseminarea celor straine; – dezvoltarea spiritului de economie si convietuire pasnica cu natura; – cultivarea permanenta a grijii pentru protejarea mediului.
Capitolul 3
Evolutia comertului exterior al Romaniei, in contextul cerintelor actuale
Tranzitia de la economia centralizata la o economie libera, de tip concurential a surprins economia romaneasca intr-o stare de dezvoltare , caracterizata in principal, prin criza aparatului productiv, disproportionat, ineficient si puternic dependent de importul de materii prime si energie, supraevaluarea monedei nationale cat si de starea de subcapitalizare a economiei reale. Evolutia relatiilor economice externe ale Romaniei, activitatea de comert exterior, a fost influentata si determinata hotarator de factori interni si de factorii externi, conjucturali, care sunt inerenti dezvoltarii economiei mondiale in general. Sau pierdut piete de desfacere si sau structurat noi curente de schimburi. Astfel , factorii externi care au produs efectele cele mei puternice asupra comertului exterior, sunt legati in principal, de:
a) – lichidarea monopolului de stat asupra comertului exterior si inlocuirea sa cu o legislatie coerenta, dinamica, de natura sa promovezecomertul romanesc in general;
Cresterea numarului agentilor economici cu activitate in comert exterior si diversificarea tipurilor de organizare a acestora;
Liberalizarea exportului si importului;
Reducerea sau suspendarea stimulentelor si subsidiilor la export;
Modificarea frecventa a taxelor vamale la import, a accizelor si a modului de aplicare a TVA si a altor impozite;
Accesul discriminatoriu la fondurile valutare;
Rigiditatea bancilor in relatiile cu agentii economici ce desfasoara activitati de comert exterior si mai ales disparitia BANCOREX;
Activitatea greoaie si prea birocratica a EXIMBANK si nu in ultimul rand,
Interventia politica brutala in activitatea de comert exterior.
b)- Restructurarea economiei nationale , proces ce a condus, prin scaderea productiei si la scaderea cantitativa majora a exporturilor si care a fost determinat de existenta dezechilibrelor structurale, utilizarea de tehnologii energofage, lipsa unui management propriu al economiei de piata. La aceasta se adauga reducerea calitativa si cantitativa a pietelor pentru exporturile romanesti de produse si mai ales pentru exporturile complexe.
Printre factorii externi, mentionam:
Dezintegrarea CAER, care a antrenat reducerea drastica a exportului si importului;
Dezmembrarea fostului URSS, aparitia de noi state si procesul de tranzitie al tarilor Central si Est Europene;
Conflictul din Golf, embargoul si atacul asupra Irakului, partener comercial independent al Romaniei;
Starea conflictuala din tarile fostei Iugoslavii, intreruperea traficului pe Dunare si embargoul impus de Natiunile Unite;
Tendinta puternica de integraresau asociere a unor tari din zona;
Acesti factori ca si masurile luate de administratie au dus in final la:
Evolutia contului curent-constant negativa;
Balanta comerciala a fost cronic deficitara;
S-au produs schimbari in structura exportului si importului;
Necesitatea indatorarii externe (pentru acoperirea deficitului de contul curent).
Cresterea participarii tarii noastre la comertul international, la un sistem de comert predictibil, deschis, sigur si nediscriminatoriu constituie una din premisele dezvoltarii economice romanesti, comertul exterior constituindu-se in motorul economiei nationale, cu actiune de multiplicare pentru ecasta. Pentru eficientizarea activitatii de comert exterior, se au in vedere urmatoarele obiective:
Cresterea participarii Romaniei la comertul international;
Participarea la un comert deschis, predictibil, sigur si nediscriminatoriu, ceea ce se va realiza prin accesul tuturor comerciantilor potentiali la comertul international, accesul la informatii si retele de informatii, la logica comerciala si procedurile eficiente ale pietei moderne;
Specializarea agentilor economici;
Introducerea larga a standardelor internationale si a masurilor de facilitare a unui comert eficient.
Eficienta economica poate fi obtinuta ca rezultat al facilitatii comertului, imbunatatirii accesului acestuia la informatii de marketing si adoptarea de noi concepte de afaceri.
Viziunea Strategiei Nationale de Export este focalizată pe o singură direcție crucială: să stimuleze și să amplifice capacitatea întreprinderilor de a capta, crea și reține mai multă valoare în țară, într-o și prin încurajarea inovației și diversificării atât a ofertei pentru export, cât și a piețelor de export. Este nevoie să ne focalizăm pe dezvoltarea competenței, pe valorificarea potentialului resurselor umane, pe crearea unei mentalități antreprenoriale la nivel de întreprindere, pe coordonarea și întărirea rețelei de sprijinire a comerțului și pe îmbunătățirea calității mediului de afaceri – atât pentru firmele românești, cât și pentru investitorii străini.
Pradigmele Strategiei Nationale de Export, adic acele adevaruri incontestabile, necesare in procesul strategic, pe care atat comunitatea exportatorilor, cat si autoritatile publice le sustin sunt: Scopul strategic extins: prima mare noutate a SNE este ca nu se limiteaza in a aborda problematica externa a competitivitatii la export,ci abordeaza toate componentele din angrenajul competitivitatii exporturilor, cele din interior, operationale, de granita, de dezvoltare, inclusiv regionala, locala.
Parteneriatul public-privat (PPP) si dialogul structurat, lucrul în rețea (networking) combinând dialogul și managementul de sus în jos (top-down) cu cel de jos în sus (bottom-up).O a doua mare noutate a SNE a constat in implicarea în mod activ atat a sectorului public, cat si cel privat. Prin urmare toate entitățile care au fost interesate în competitivitatea exportului și în dezvoltarea acestuia au fost implicate de la început în procesul de elaborare.
O a treia mare noutate a Strategiei Nationale de Export, a fost aceasta analiza a lantului valoric, abordare, cu tehnici moderne de analiza pentru care a fost organizat, sub patronajul Ministerului Economiei si Comertului, Directia de Comert Exterior, un seminar cu experti internationali in luna februarie 2007. Pentru a focaliza strategia, prioritățile trebuie stabilite în cadrul fiecărui sector și între sectoare. Pentru a obține acest lucru a fost folosită abordarea lanțului valoric. Modelul lanțului valoric oferă un cadru prin care pot fi identificate oportunități pentru a îmbunătăți eficiența pe lanț (și, prin aceasta, a-i crește competitivitatea), respectiv a capta și reține o mai mare proporție din valoarea produselor și serviicilor în interiorul țării,a crește competitivitatea sectorului prin identificarea de noi lanțuri valorice; a crește contribuția sectorului la obiectivele de dezvoltare
Implementare si masurare impact cu metode avansate de lucru – Tabelul cu Scoruri Ponderate (Balanced Score Card, BSC). A patra noutate a SNE aste aceea ca se va aplica metodologiei Tabelului cu Scoruri Ponderate (BSC), un instrument de management pentru monitorizarea și măsurarea impactului strategiei. Metoda este eficientă si practicata pe scara larga in mediile corporatiste si publice din tarile dezvoltate.
A cincea noutate a SNE este ca aceasta priveste dezvoltarea exporturilor din toate perspectivele, unghiurile relevante pentru societatea romaneasca (In mediile corporatiste si publice din exterior, strategiile au perspective din care sunt vazute obiectivele lor). În acest document sunt patru perspective din care strategia trebuie să fie relevantă în realizarea viziunii strategice, iar aplicarea ei monitorizabilă și măsurabilă ca impact . Cele patru perspective (unghiuri de relevanta, prisme) sunt:
– perspectiva de dezvoltare, cu cea mai mare relevanță printre cei interesați, care sunt, din această perspectivă, nu numai comunitatea exportatorilor, dar și restul persoanelor și entităților care pot contribui la dezvoltare economică prin export.
– perspectiva de competitivitate sectorială, cu cea mai mare relevanță sectorială, la nivelul comunității de afaceri a sectorului.
– perspectiva clientului, cu cea mai mare relevanță pentru nevoile specifice ale clienților exportatori .
– perspectivă instituțională, relevantă pentru întărirea capacității instituționale de a dezvolta exporturile si de a asigura managementul SNE.
Din perspectiva de dezvoltare a tarii, cea ce se adreseaza tututor cetatenilor ei, SNE vizează importante zone de interes strategic, respectiv considerații strategice:
Considerentul strategic nr.1,
Componenta de dezvoltare a strategiei. Astfel, strategia va aduce următoarele aporturi la dezvoltare:
– dezvoltarea regională : Implementarea de proiecte și programe de dezvoltare rurală orientate spre export (turism rural, IT&C, mobilă, artizanat, viticultură); programe pentru stimularea creării de alianțe de afaceri, inclusiv asociații de marketing, la nivel local în cadrul sectoarelor care au potențial local de multiplicare ridicat, ex.: produsele agricole și procesarea de alimente; încurajarea descentralizării capacității de export de la orașe către zone rurale, în scopul de a crea noi aptitudini și oportunități de angajare; încurajarea creării de alianțe între producători
– crearea de locuri de muncă: Sprijinirea și întărirea sectoarelor angajatoare cheie (ex.: confecții, etc.);Crearea de noi oportunități de angajare în sectoare noi (ex.: sectoare cu conținut tehnologic înalt și sectoare de servicii, turism rural, ferme ecologice), pentru a evita șomajul în masă pe măsură ce România își pierde competitivitatea în sectoarele tradiționale intensive in consum de energie sau alte resurse; Dezvoltarea unei politici și a unui cadru competitiv care să conducă la investiții străine în aceste sectoare
– protecția mediului: Dezvoltarea unei politici cadru care să maximizeze managementul și folosirea resurselor naturale în mod sustenabil, și în același timp să minimizeze riscurile aduse mediului de sectoarele productive; Facilitarea și stimularea conformării exportatorilor la standardele de mediu; Protecția mediului și a biodiversității la nivel regional.
Considerentul Strategic nr. 2
Concentrații economice de export, clustere : sprijin pentru o infrastructură de comerț modernă, inclusiv infrastructură de comunicare electronică;stimulare training, cercetare, educație adaptate la nevoile clusterului la nivel local;stimularea creării de centre colective pentru schimbul de informații, training, învățare;programe pentru a facilita cercetarea în clustere si stimularea clusterelor emergente;
Considerentul Strategic nr. 3
Promovarea investițiilor și USD-urilor orientate spre export :stimularea autorităților locale pentru a învăța din modelele de bună practică de marketing teritorial atunci când își pregătesc și promovează oferta economică regională atât mediului de afaceri intern cât și celui extern și potențialilor investitori;atitudine locală pro-activă și parteneriat public-privat pentru a atrage companii transnaționale (CNT) să relocalizeze în România o parte din operațiunile lor de lanț valoric;stimularea formării de clustere de IMM-uri furnizoare în jurul investițiilor strategice în industria automobilelor, constructoare de mașini, echipamente, chimică.
Din perspectiva competitivității sectoriale, considerentele strategiei vizează:
Considerentul Strategic nr. 4: Eficientizarea lanțurilor valorice și priorități sectoriale ale sectoarelor strategice importante, vizând:
– Confecții : Eforturi interne de mărirea exporturilor directe (trecerea de la sistemul “Lohn”) cu o rată anuală medie de 5% prin încurajarea firmelor să se modernizeze funcțional spre design și retail (ex.: prin crearea unui centru de modă și design și deplasarea spre e- businnes și e-commerce); îmbunătățirea eficienței în cadrul lanțului valoric existent, în special în ceea ce privește depozitarea, documentația și logistica de transport prin training și o cooperare mai bună între producătorii și furnizorii de servicii din sector; implementarea sistemului de management al mediului (ISO 14001). Creșterea volumului producției la un ritm mediu anual de 3,4% (2,4% în sub-sectorul incălțăminte din piele); creșterea furnizării de materii prime prin dezvoltarea producției de fibre.
– Mobila cu valoare adăugată mare în procesarea lemnului prin Promovarea de tehnologii "curate" ca parte a activităților de modernizare și dotare cu aparatură; Extinderea folosirii sistemului informatic în activitățile de producție, management, design, financiar-contabile;Adaptarea aptitudinilor manageriale și de marketing la cerințele necesare pentru dezvoltarea exporturilor; Diversificarea continuă a structurii producției în conformitate cu nevoile consumatorului, luând în considerare domeniile de specializare;Înființarea școlii de design pentru mobilier și decorațiuni interioare;Înființarea de capacități de productie separate pentru fabricarea de componente de mobilier; Redotarea capacităților existente de fabricare a produselor semi-fabricate și prefabricate necesare industriei mobilei;
– Externalizarea (outsorcing) IT&C, un sector cu vocație strategică prin imbunătățirea ratei de penetrare IT în economia și în societatea românească; Promovarea activă a oportunităților de externalizare off-shore și a ofertei, deoarece baza unei strategii globale de externalizare a companiilor este cunoașterea opțiunilor globale și regionale de externalizare și luarea de decizii de externalizare în mod activ. Este prin urmare esențial ca piața globală de externalizare să aibă cunoștință de oferta de export românească; Stimularea inițiativelor de inovare industrială și a capacităților de cercetare și dezvoltare; Eforturi de îmbunătățire a proceselor interne pentru a îmbunătăți competitivitatea (adoptarea ISO, CMM, TQM și alte standarde recunoscute internațional); Dezvoltarea de capacități de marketing internațional; folosirea mai bună a resurselor existente; Intarirea legaturilor dintre sectorul IT și mediul academic; Continuarea procesului de armonizare a legislației naționale în domeniul competiției pe piețele pentru servicii de comunicații electronice; Dezvoltarea unui serviciu de previziuni (în comunicații); Suport îmbunătățit pentru ariile curiculare ale Universităților în domeniul IT&C (inclusiv aptitudini antreprenoriale);
– Procesarea metalelor către o specializare mai bună și un efect în aval pentru alți exportatori industriali prin bunuri exportabile cu valoare adăugată mare cum ar fi șinele de cale ferată, cu benzi și plăci de oțel inoxidabil, rezistente la căldură sau produse acoperite cu oțel; capacitatea de adaptare la cererile consumatorilor pentru comenzi bine individualizate, inclusiv licitații internaționale importante; crearea unui lanț valoric nou ca o ramură industrială puternică producând echipamente din metal/materiale pentru protecția mediului exportabile; contribuția la lanțul local a altor sectoare strategice cum ar fi construcția de mașini sau componente pentru industriile mijloacelor de transport prin specializarea accentuată în producție în zone nișă cum ar fi părți de automobile presate/sudate. Aceste specializări ca furnizori interni pot fi extinse și la export; crearea de centre de servicii siderurgice capabile să înființeze societăți mixte sau structurarea de consorții de companii românești pentru a câștiga proiecte internaționale; modernizarea continuă a fluxurilor de producție pentru a face față standardelor internaționale de calitate și de mediu;
– Externalizarea industrială focalizată pe industria componentelor auto si alte industrii prin creșterea capacității furnizorilor locali de componente auto de a-și adapta producția și de a îndeplini cerințele de calitate ale producătorilor de automobile; creșterea capacității de atragere a USD-urilor în producția de componente de automobile;dezvoltarea de noi aptitudini de marketing și manageriale în industriile în amonte;acces mai bun la finanțare pentru companii; crearea unei rețele de centre pentru cercetare aplicată, inovare și transfer de tehnologie; Conștientizarea mediilor de afaceri asupa condițiilor de calitate impuse fie de către standardele internaționale fie de către cumpărători internaționali pentru a exporta; Promovarea activă a exportatorilor potențiali la evenimente promoționale (ziua furnizorilor) pentru a veni în întâmpinarea interesului companiilor mari de a căuta opțiuni regionale de externalizare; Dezvoltarea capacităților în cadrul companiilor și asociațiilor românești de a se pregăti pentru piața internațională; furnizarea de informații cheie( market intelligence) pentru externalizarea industrială românească; Acoperirea decalajului dintre inovarea aplicabilă industrial și mediul academic.
– Eficiență, noi specializări și valoare adăugată în chimie in subsectoare dinamice cum sunt:
o Industriile anvelopelor și articolelor din cauciuc prin Promovarea de specialiști români în marketing, publicitate și promovarea brandurilor, cu scopul de a identifica și aborda noi lanțuri de furnizare de produse; Sprijinirea relansării producției interne de materii prime necesare pentru producția de anvelope. Următoarele sunt prevăzute în dezvoltarea industriei anvelopelor din România: Creșterea volumului producției la o rată anuală de 3,5% prin modernizarea capacităților de producție viabile și prin construcția de noi capacități; Creșterea cotei anvelopelor radiale de turism în cadrul producției și diversificarea gamei în conformitate cu cerințele utilizatorilor principali; Procese ecologice de producție și protecție a mediului în conformitate cu normele de mediu europene.
o Mase Plastice prin: Noi furnizori ieftini de materii prime; Acorduri comerciale și cooperare pe termen lung între furnizorii și producătorii de bunuri exportabile; Transfer de tehnologie și robotizarea unor operațiuni externe; Introducerea și dezvoltarea graduală a unui sistem național de management al calității specific sectorului și o certificare și inspecție de calitate specifică; Creșterea competențelor și a pregătirii pentru meserii;
o Îngrășăminte prin: O promovare mai bună și marketing agresiv pentru produsele românești de acest tip. Adaptarea la normele de mediu ale UE; Eforturi de îmbunătățire a proceselor interne pentru a crește competitivitatea; Dezvoltarea de capacități de marketing; Folosirea mai bună a resurselor existente.
o Farmaceutice prin: crearea unui centru de logistică colectiv pentru a se asigura o furnizare mai ieftină de materii prime; crearea de canale de distribuții proprii în străinătate capabile să facă față procedurilor de certificare necesare pentru a fi acceptate pe piață și operațiunilor de marketing local pentru exportatorii de medicamente; marketing și construcție de marcă-brand building mai agresiv pentru exportatorii principali actuali: Sicomed, Terapia și Antibiotice: Țintirea în principal a piețelor tradiționale cum ar fi Moldova și Rusia dar și UE;
– Produse electro-tehnice pentru piața internațională cu cerere în schimbare prin crearea unui centru logistic pentru furnizarea materiilor prime; creșterea numărului de furnizori locali prin legături mai bune cu aceștia și prin sprijinirea lor să își adapteze producția, deschiderea de reprezentanțe de marketing și comerciale proprii peste hotare.
– Agricultura organică prin creșterea rolului organizațiilor non-guvernamentale (ONG) în acest sector prin programe pentru dezvoltarea comerțului cu produse ecologice; creșterea numărului unităților exportatoare implicate activ în programele pentru dezvoltarea comerțului cu produse agricole ecologice în zone dezavantajate; facilitarea exploatărilor comerciale în agricultura ecologică, capabile să acționeze pe piață;
Asocierea micilor producători din domeniul agriculturii ecologice în scopul de a coopera în marketingul produselor ecologice;creșterea volumului de producție al agriculturii ecologice; creșterea numărului de noi companii implicate în activități exportatoare de produse agricole ecologice primare și procesate;îmbunătățirea capacității în termeni de produse și valoare adăugată; creșterea serviciilor orientate spre exportul produselor agricole ecologice; diversificarea speciilor exportabile cultivate (ex.:legume, fructe) și a gamei de produse procesate (ex.: pâine, produse de patiserie). Creșterea participării producătorilor agricoli ecologici la evenimente economice din țară sau din străinătate (BioFach 2006).
– Viticultură, cultură, turism rural, sticlărie și artizanat, creatori de imagine prin excelență, calitate, tradiție, competență și sinergii între lanțurile valorice și efecte de antrenare si multiplicare
o Vin prin: aducerea vinurilor românești într-o nouă categorie de preț; restructurarea și reconversia viilor pentru a îmbunătăți sortimentele și calitatea vinurilor; creșterea investițiilor pentru modernizarea capacităților de procesare; creșterea implicării organizațiilor de producători pe piața vinurilor, sub incidența economiei și a legislației; asigurarea asistenței în ceea ce privește pregătirea profesională, specializarea și pregătirea persoanelor care lucrează în sectorul viticol; creșterea cotei exporturilor de vin de viță nobilă de la 10% la 20%; adaptarea structurii exporturilor la specificul piețelor țintă; trecerea la vinuri cu valoare adaugata ridicata(>3€/sticlă).
o Cultură prin: identificarea nevoilor și dezvoltarea bazei materiale, identificarea și atragerea de parteneriate interne și internaționale, identificarea de noi oportunități și nișe pe piață, revitalizarea sectoarelor audio-vizuale cu potențial economic ridicat, cum ar fi: animația, publicitatea, filmele utilitare; reținere a valorii prin transpunerea optică a sunetelor și chiar a imaginilor în interiorul țării noastre; multiplicarea lanțului deja existent prin atragerea integrală sau parțială de muncă din afară în țara noastră; Relansarea varietăților de produse cum ar fi: animația, filmele științifice și utilitare, precum și a altor lanțuri valorice care pot fi exploatate prin colaborarea cu alte ramuri economice pentru promovarea produselor lor în străinătate.
o Turism rural prin pregătirea și formarea profesională pe meserii a personalului pentru a corespunde nevoilor de servicii bune și ospitaliere cerute de către clienți, ca și factor de succes critic;norme și reguli clare pentru clasificarea și evaluarea hotelurilor la standarde UE printr-o lege specială pentru turismul rural; promovarea agresivă în țară (birouri de informare) și în afara țării; îmbunătățirea competențelor companiilor private în domeniu, atât pentru exportatorii aflați la început, cât și pentru cei dezvoltați; branding de sector.
o Sticlărie, ceramica și artizanat prin: câștiguri mai mari prin branding și marketing colectiv al producătorilor regionali; creșterea activităților în domeniile design și produse noi; transfer de know-how și competențe în meșteșuguri și artizanat din Germania prin parteneriatul structural internațional german-român creat între UCECOM și Camera de Artizanat din Koblenz:
– Servicii cu potențial ridicat
o Tratament balnear prin: Combinarea sinergiilor acestui sector cu al altora cum ar fi turismul rural, consumul ecologic, cultura și artizanatul; armonizarea legislației din acest domeniu cu legislația medicală; promovarea studiilor științifice și medicale care să arate avantajele factorilor de terapie naturală unici; reînvierea în educația medicală a specializării de balneolog, în conformitate cu nevoile afacerilor; o mai bună promovare a acestui serviciu în străinătate; conștientizarea avantajelor de către autoritățile locale.
o Serviciile de evenimente promotionale în țară prin: transformarea evenimentelor expoziționale naționale interne specializate în mobilă, îmbrăcăminte, subcontractare și componente industriale (mai ales componente auto) în evenimente internaționale sau regionale combinate cu conferințe în care grupurile țintă ar trebui să conțină pe lângă vânzători și cumpărători și experți, organisme de certificare a calității, PR, cercetători, autorități; aducerea României pe harta evenimentelor de externalizare IT/C off-shore intr-o zonă unde nu se ține încă nici un eveniment la nivel regional (Europa de Sud-Est și Balcani); crearea de evenimente mondiale pe tema agriculturii organice și turismului rural, etc.
o Transporturi prin: dezvoltare de unități logistice regionale la nivel de asociație în beneficiul companiilor; crearea de verigi între transportatori (asociații și companii) și alte sectoare exportatoare (îmbrăcăminte, mobilă, chimie, automobile, componente) pentru a folosi servicii locale de transport în activitățile de transport internaționale.
Efecte sinergice intre sectoare prin alianțe de afaceri între companii și asociații care acționează mai ales la nivel regional. Marketingul comun al ofertelor de export agregate de acest tip, la nivel de comunități locale, va crește exporturile tuturor exportatorilor din respectivele comunități; combinarea ofertei agregate la nivel local și promovarea unui program pentru produse de turism rural, artizanat, vinuri, ferme organice și culturale; crearea de cataloage combinate de oferte de export.
Considerentul Strategic nr. 5
Probleme și prioritati în interior, de dezvoltarea capacității și diversificare
Oferta română de export are o capacitate limitată de adaptare la cerințele cumpărătorilor de pe piețele străine. Dezvoltarea și diversificarea produselor sunt scăzute. Prin urmare strategia de export ar trebui să nu se axeze numai pe evenimente promoționale în afară sau pe operarea unei rețele de reprezentanțe comerciale pe piețele străine și să vizeze îmbunătățirea și dezvoltarea serviciilor de sprijin, în interior, border–in în trei direcții:
servicii de dezvoltare a capacității, în general legate de modernizarea ofertei de export curente (calitate, design), îmbunătățind avantajele competitive actuale ale exportatorilor;
serviciile de diversificare a capacității, pentru a ajuta exportatorii români să își dezvolte noi avantaje competitive și să creeze afaceri noi;
servicii de dezvoltare a competenței în managementul exporturilor care, în ciuda faptului că sunt cu adevărat necesare, nu sunt întotdeauna percepute ca fiind astfel și nu sunt solicitate de către comunitatea de afaceri datorită decalajului ridicat dintre nevoi și cereri.
Considerentul strategic nr. 6.
Probleme și priorități de graniță sau operaționale (mediu de afaceri pro-export și reducerea costurilor tranzacțiilor) prin: optimizarea legislației din industria mobilei/procesarea lemnului si dezvoltarea rurală și tratamentul balnear; restructurare și reconversie în industria viticolă; noi legi pentru cinematografie; inițiativă legislativă pentru sectorul IT; netaxarea profitului reinvestit în IT; prevenirea și combaterea competiției neloiale pe piața audio-vizuală; prevenirea și combaterea fraudelor vamale la importul de textile; eficiență în activitatea de vămuire; o mai bună comunicare și un dialog între autoritățile vamale și asociațiile sectoriale; o campanie națională de conștientizare a importanței beneficiilor comerțului electronic și e-business; îmbunătățirea legislației privind facilitarea comerțului; simplificarea procedurilor de trecere a frontierei; creșterea securității in portul Constanța pentru a facilita comerțul containerizat; scăderea duratei medii de trecere a frontierei pentru bunuri și persoane în țările Europei de Sud-Est; aducerea la zi a legislației privind organismul ROMPRO, ca unic organism public-privat specializat în domeniul facilitarii comerțului; diseminarea informațiilor privind acordurilor de liber schimb curente și încurajarea folosirii lor; identificarea soluțiilor pentru simplificarea procedurilor de vize pentru oamenii de afaceri și șoferi în Europa de Sud-Est;eforturi internaționale comune pentru adoptarea Certificatului Internațional de Greutate; certificarea portului Constanța ca o locație sigură pentru comerț internațional.
Considerentul strategic nr. 7:
Probleme și priorități externe: Accesul pe piață și dezvoltarea pieței, promovarea exportului și brandingul
Organizația națională de promovare a comerțului, C.R.P.C. trebuie să dezvolte în continuare capacitățile și competența de a furniza servicii care să permită firmelor să depășească constrângerile curente. În România există instituții promoționale cu o capacitate semnificativă de furnizare de servicii. Focalizarea strategică urmează să se facă pe :
o Diversificarea serviciilor
o Creșterea competențelor în livrarea serviciilor
Pentru a depăși limitările și constrângerile existente este nevoie să focalizăm eforturile după cum urmează: Diversificarea piețelor de export, care este esențială pentru a diminua riscurile unei dependențe exagerate de anumite piețe de export și pentru a capta o parte mai mare din comerțul internațional; Reducerea supra dependenței întreprinderilor de piața internă și creșterea conștientizării privind oportunitățile de export în rândul exportatorilor potențiali; O activitate de marketing mai puternică la nivel de companie pentru a depăși dependența de un număr limitat de importatori; Îmbunătățirea în continuare a activităților de diseminare și consultanță întrucât pe majoritatea piețelor produsele comercializabile trebuie să se conforme la standarde și norme de calitate care se diversifică semnificativ. Informații de calitate privitoare la piață sunt dificil de obținut și consultanța în acest domeniu poate fi vitală. Îmbunătățirea metodelor de identificare a oportunităților internaționale din exterior; Mai multe informații despre subiecte cum ar fi reglementările de import, practicile de afaceri, canalele de distribuție, etc; Creșterea numărului de branduri recunoscute mondial. îmbunătățirea criteriilor de selecție pentru companiile care beneficiază de sprijin public pentru promovarea exporturilor în străinătate la evenimente cum ar fi târgurile, expozițiile, misiunile comerciale și târgurilor ambulante;Îmbunătățirea criteriilor de selecție între diferitele evenimente care combină "piețe țintă" cu sectoare strategice. Introducerea conceptului de ofensivă de export pe piețele țintă și criteriile de selectare a piețelor țintă; Creșterea eficienței activității reprezentanțelor comerciale române de peste hotare adaptată la nevoile exportatorilor; Creșterea calității serviciilor oferite de organizațiile de promovare în direcția promovării exporturilor; Creșterea cooperării și colaborării dintre furnizorii de servicii de promovare. Îmbunătățirea eficienței sistemului național de promovare a exporturilor și creșterea graduală a finanțării de la buget.
În viziunea strategiei, branding-ul exporturilor trebuie să devină un vector esențial al noului brand de țară printr-o valorificare mai bună a efectului țării de origine in comportamentul consumatorilor și prin corelarea inițiativelor pe palierele economice esențiale:
o nivel micro, unde companiile ar trebui să fie stimulate să înceapă construcții de marcă – brand building prin campanii de conștientizare, servicii de consultanță și branding;
o nivel mezo, unde asociațiile ar trebui să facă lobby pentru branding între membri și să înceapă construirea imaginii sectoarelor sau regiunilor prin marketing teritorial sau sectorial;
o nivel macro, acolo unde brandingul exporturilor românești trebuie să se bazeze pe inițiative de promovare prin intermediul instrumentelor de promovare a exporturilor existente, sau chiar prin crearea de noi instrumente în această privință;
o nivel agregat micro, mezo și macro, acolo unde eforturile de branding pentru exporturile românești trebuie să fie integrate în inițiative mai mari de branding pentru România;
o nivel inter-sectorial unde instituțiile de sprijinire a brandingului trebuie să coopereze și să creeze conexiuni cu instituții de sprijin în managementul calității, dezvoltarea competențelor sau promovarea inovării, cercetării aplicate, transferului de tehnologie și drepturile intelectuale deoarece brandurile puternice nu sunt recunoscute de piață doar datorită tehnicilor de comunicare.
Piețele țintă diferă de la un produs și serviciu la altul. Tratarea piețelor țintă în strategie in strînsă legătură cu domeniile strategice este o necesitate . În baza informațiilor primite de la grupurile sectoriale s-a format matricea piețelor și produse/servicii țintă, ca parte integrantă a strategiei.
Din perspectiva clientului, următoarele abordari sunt strategice:
Considerentul strategic nr. 8:
Segmentarea clienților in :
o Exportatori curenți – aceia care deja sunt angajați în export.
o Exportatori aspiranți – aceia care sunt gata de a exporta, dar le lipsește capacitatea sa o faca
o Exportatori potențiali – aceia care nu sunt interesați și nu sunt conștienți de beneficiile exportului sau le este temă de a se implica în activități de export.
Actualmente rețeaua de sprijin a comerțului se focalizează aproape în întregime pe exportatori existenți, ignorând exportatorii aspiranți și potențiali. Dacă România vrea să își crească capacitatea de export, atunci această abordare trebuie să se schimbe.
Exportatori curenti sutinuti pentru: Pregătirea în design; Brand building (constructie de marca si imagine) și promovare (ex.: creșterea participării la evenimente de promovare specializate de peste hotare); Conștientizarea importanței protejării brandurilor și a drepturilor de proprietate intelectuală pe noi piețe; O mai bună promovare pe piețe străine folosind nu numai evenimentele promoționale dar și promovarea electronică prin portaluri specializate; Promovarea ofertei de export regionale combinate; Trecerea la produse cu calitate mai ridicată (vin, sticlărie); Crearea de centre de marketing pentru micii producători pentru marketing pe pietele externe; Stimularea capacității de asociere la nivel regional; Modernizarea aptitudinilor tehnice ale forței de muncă, inclusiv programe pentru tineri prin scheme de pregătire adecvate; Îmbunătățirea activităților de marketing pe piețele externe; Certificarea în standarde de calitate specifică cum ar fi CMM in IT&C;
Exportatori aspiranți: stimularea participării la târguri specializate;promovarea mai bună a ofertei lor de export; cunoștințe mai bune despre piață; pregătire în managementul exporturilor și strategii de export;programe pentru exportatorii aspiranți care să asigure capacitatea de a crește producția la nivelul comenzilor internaționale.
Exportatori potențiali: Exportatorii potențiali sunt aceia care au nevoie de încurajare și sprijin înainte de a investi într-un efort de export deși ar trebui să primească un nivel minim de servicii de sprijin generale, unde trebuie să se dea prioritate următoarelor; Mai mare disponibilitate a informațiilor comerciale privind oportunitățile pe piețele străine; Programe de campanii de conștientizare și întâlniri la nivel local pentru a încuraja companiile să devină internaționale, să se extindă în afară; Identificarea piețelor țintă și asistență la nivel de întreprindere pentru a penetra pe aceste piețe; Furnizarea de sfaturi generale și de evaluarii ale capacității de export; Asistență pentru a încuraja alianțele de afaceri între producători pentru a crește capacitatea de producție și a diversifica producția și marketingul extern; Furnizarea de informații specifice cum ar fi standarde internaționale; Furnizarea de informații și statistici relevante despre piață care să reflecte importanță crescândă a acestor activități datorită globalizării și delocalizării; Oferirea de asistență întreprinderilor locale pentru a-și crește capacitatea de adaptare la cerințe specifice ale clienților; Întărirea know-how-ului și transferul de cunoștințe între exportatorii actuali și exportatorii potențiali din cadrul asociațiilor sectoriale.
Considerentul strategic nr. 9 :
Managementul calității; Dezvoltarea instituțională a organismului de standardizare național ca și structură capabilă să dezvolte activității de standardizare și servicii de sprijinire la nivelul cerințelor europene și internaționale și practicii din domeniu; Dezvoltarea capacității laboratoarelor de testare în mod similar condițiilor din UE pentru măsurarea caracteristicilor sau performanței materialelor și produselor exportate; Dezvoltarea de noi domenii de acreditare în conformitate cu cerințele pieții (sisteme de management al sănătății și siguranței ocupaționale, sistem de management al securității informației, etc.); Asistarea companiilor pentru a putea face față cerințelor crescânde ale pieței (pentru implementarea sistemelor de management și dezvoltarea propriilor capacități de testare, etc.); Promovarea culturii de calitate de către structurile non-guvernamentale, asociațiile profesionale și organismele/organizațiile din infrastructura calității; Promovarea companiilor care au TQM și Model de excelență prin organizarea Forumului Național de Calitate "Prin calitate spre UE”;
Servicii de sprijin pentru managementul calității specific sectorului: îmbunătățirea managementului calității și certificarea sistemelor de calitate pentru industria automobilelor; dotarea laboratoarelor de control al calității din industria vinului și introducerea programului de urmărire; creșterea conștientizării exportatorilor certificați ISO din industriile de mobilă, textile și constructoare de mașini;introducerea unui program de calitate pentru industria IT, incluzând certificarea în sisteme de calitate specifice recunoscute mondial, cum ar fi CMM; crearea unui sistem național și regional de certificare pentru produse ecologice;realizarea unui program național de aliniere la standardele UE de mediu a producătorilor din industriile electrice, electronice, chimice.
Considerentul strategic nr. 10
Cercetarea și dezvoltarea, inovarea și transferul tehnologic în favoarea exportatorilor:
Sprijin pentru întreprinderi referitor la achiziția, transferul și adaptarea de tehnologii avansate;
Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de firme inovatoare, mai ales în domeniile high-tech- cadru legislativ adecvat, inclusiv prevederi fiscale și financiare,dezvoltarea de infrastructuri și zone adecvate (incubatoare, parcuri tehnologice), stimularea investițiilor publice și private în firmele inovatoare (crearea unui Venture Capital Fund, bazat pe surse publice și private de fonduri).
Încurajarea unei mai mari participări a întreprinderilor în programele finanțate public de cercetare, dezvoltare și inovare (proiecte individuale sau interconectate ale întreprinderilor; proiecte de cercetare colaborativă, bazată pe cooperare tehnologică între companii, instituții de cercetare și dezvoltare și universități); Sprijin direct pentru întreprinderi pentru dezvoltarea de capacități de cercetare in-house: angajarea de personal specializat, crearea de departamente de cercetare și dezvoltare, dezvoltarea de laboratoare specializate;
Considerentul strategic nr. 11:
Creșterea competenței la nivel național:Strategia țintește și inițiative cu un impact direct și important în cadrul comunității de afaceri prin:
o Extinderea rețelei de consultanță în dezvoltarea afacerilor prin conexiuni internaționale cum ar fi crearea unei echipe de consultanți în România care să fie certificată de ITC, printr-un parteneriat instituțional între CCIR și ITC și certificând diplomele de competență pentru: experții comerciali, consilierii comerciali, asociații comerciale, în următoarele domenii : analiza integrată a diagnosticelor, managementul exporturilor, organizarea și tehnica comercială, comerțul electronic, rețele internaționale de furnizare-vânzare, servicii de sprijin specializate pentru promovarea exporturilor;
o Dezvoltarea de cunoștințe și aptitudini care să acopere cerințele de competență ce țintesc la îmbunătățirea competitivității (folosirea uneltelor de management al afacerilor, capacitatea de a dezvolta strategii clare axate pe priorități, noțiuni fundamentale de evaluare a performanței exporturilor, colectarea și procesarea de informații de evaluarea, pregătirea studiului diagnosticului, etc.).
o Creșterea capacității instituționale și administrative pentru a face față cerințelor pieței comunitare europene.
Dezvoltarea competențelor manageriale, vocaționale și de marketing pentru nevoile specifice ale sectoarelor; pregătire în tehnologii de mediu pentru industria mobilei; pregătire în design, mobilă și textile; noi aptitudini de marketing pentru piețe de externalizare în creștere: IT, componente industriale; pregătire vocațională permanentă și crearea unui centru de pregătire pentru forța de muncă din industria constructoare de nave și industria constructoare de mașini;program de pregătire pentru managementul exporturilor în industria vinului; creșterea nivelului de calificare în producția audio-video; pregătirea managerilor IT în dezvoltarea afacerilor și marketingul pe piețele de externalizare IT; sesiuni de pregătire pentru design industrial;
Considerentul strategic nr. 12.
Finanțarea comerțului, Crearea de capacități și diversificarea ofertei în sectorul național financiar; Creșterea resurselor bugetare pentru finanțarea promovării exporturilor și activităților care dezvoltă exporturi; Acces mai ușor la credite pentru export; Dialog structural și o comunicare și cooperare mai bună între bănci, companii de asigurări și exportatori; Capacitate crescută de management al riscului. Întărirea PPP pentru facilitarea accesului la credite și instrumente financiare noi în producția de mobilă pentru export, IT, textile; scheme de micro-finanțare rurală; ofertă de credite bancare specializată în conformitate cu nevoile și posibilitățile micilor producători de vinuri, ferme organice, artizanat, turism rural;crearea unui fond de garantare a creditelor agricole; dezvoltarea unei piețe imobiliare.
Considerentul strategic nr. 13:
Informațiile de comerț:
CRPC, în strânsă cooperare cu MEC, căruia îi este subordonat, trebuie să își asume această responsabilitate de coordonare naționala a furnizării informațiilor comerciale. În efortul său de coordonare, CRPC trebuie să:organizeze rețeaua de furnizori de servicii și legăturile necesare pentru comunicarea în rețea; creeze o “mentalitate de interconectare și furnizare a serviciului” între furnizorii de informații : stimuleze furnizorii și să evite suprapunerea activităților; sa acționeze ca furnizor de referințe privind ,, cine/ ce furnizează ,, într-o manieră performantă; stimuleze specializarea;evalueze permanent cererea (ce informații pot fi furnizate și pentru care sectoare); asigure creșterea capacitații și a competenței furnizorilor de informații.
Pentru a îmbunătăți furnizarea de informații MEC, CRPC și alți furnizori de servicii vor lua și alte inițiative cum ar fi:
accesul rapid la informații despre piețele străine prin cerere directă adresată birourilor comerciale din cadrul ambasadelor, centrelor de afaceri și reprezentanțelor companiilor
cadrul de dezvoltare a întreprinderilor noi și inovative în UE, perspectivele companiilor românești; tendințe și perspective ale industriilor românești în contextul aderării la UE și extinderii pieței mondiale, evaluarea pieței mondiale pe grupuri de țări și piețe internaționale principale de comodități.
modernizarea site-ului web al CRPC și transformarea lui treptată in portal și conectarea acestuia la alte sisteme informaționale naționale;
organizarea furnizării de informații comerciale specifice sectorului referitoare la standarde de calitate, condiții de piață, etc. Îmbunătățirea accesului exportatorilor la aceste informații specifice sectorului este un alt obiectiv major al strategiei.
Din perspectiva instituțională: România are deja un Consiliu de Export, o instituție PPP legal înființată cu atribuții clare și la confluența a două rețele importante care, împreună, formează rețeaua de sprijin a comertului:
rețeaua de sprijin a strategiei;
rețeaua de livrare a serviciilor.
Pentru a fi coordonate corect este necesară intensificarea activității CE în domeniu. PPP trebuie să fie întărit în continuare.
Considentul strategic nr. 14:
Rețeaua de sprijin a strategiei ( RSS )
Acest proces de cooperare în cadrul rețelei naționale de sprijin a strategiei este încă incipient și fragil. Accentul trebuie să fie pus pe întărirea capacității Consiliului de Export (CE) de coordonare a RSS, să formalizeze și să instituționalizeze rețeaua, în special prin luarea sub coordonarea sa a celor 23 de echipe specializate. În viziunea noastră trebuiesc luate următoarele măsuri:
încurajarea echipelor de strategie să devină "think tank"-uri consolidate care sunt mandatate să acționeze ca echipe specializate permanente, care vor fi responsabile pentru co-managementul (în consultanță cu Consiliul de Export și Echipa Nucleu) întregului ciclu de implementare, monitorizare, evaluare și ajustare a strategiilor sectoriale sau inter-sectoriale;
stimularea CE să preia rolul de conducere pentru a coordona, prin comisia sa specializată, rețeaua de sprijin a strategiei și să aibă contact permanent cu Navigatorii (liderii echipelor de strategie);
CE trebuie să încurajeze alte asociații de afaceri, instituții publice și alte entități interesate relevante care nu fac parte din rețeaua națională să intre în aceasta și să contribuie la întărirea rețelei;
CE trebuie să încurajeze noi sectoare gata de export pentru a intra în rețea, în special în oportunitățile emergente de export cum ar fi afaceri și consultanță, mediu, asociați și altele;
Considerentul strategic nr. 15
Rețeaua de furnizare a serviciilor (RFS).
Faptul că nu există nici o entitate gata să funcționeze ca interfața unică – care oferă servicii și informații, între organizații de promovare și exportatori este o mare provocare. RFS trebuie să se formeze și exportatorii trebuie să fie informați despre facilitățile existente în rețea. Prin urmare trebuiesc luate acțiuni pentru a:
– organiza un Forum Național al tuturor componentelor rețelei pentru a ridica nivelul de conștientizare al importanței rețelei naționale în furnizarea serviciilor și importanța coordonării RFS-ului.
– crearea unui punct de referință ("punct focal") în Centrul Român pentru Promovarea Comerțului, autoritatea națională de promovare a comerțului . Acest punct focal trebuie mai întâi să ofere informații despre oportunitățile/serviciile oferite în cadrul întregii rețele de sprijin. CRPC trebuie să asigure credibilitatea rețelei în fața clientului prin:
propriile sale servicii;
calitatea activității de a da referințe despre serviciile oferite de către alți membri ai rețelei;
coordonarea rețelei în cooperare cu MEC și CE.
Pentru a asigura neutralitatea, credibilitatea și eficiența în coordonarea responsabilă de către CRPC a retelei de furnizare de servicii, acesta trebuie să lucreze împreună cu Consiliul de Export într-un dialog structurat.
Pentru a putea vedea evolutia comertului exterior romanesc, vom urmari evolutia exporturilor FOB, comparativ cu importul CIF, in perioada 1991-2007, cu datele furnizate de catre Institutul National de Statistica.
Perioada analizata se caracterizeaza prin ample modificari in domeniul comertului exterior, concretizate in elaborarea si aplicarea de noi politici comerciale, printr-o evolutie dinamica a acestuia, in comparatie cu celelalte sectoare ale economiei romanesti.
Dinamica comertului exterior romanesc in perioada 1991-2007
Cap. 3.1 Evolutia schimburilor comerciale ale Romaniei pe principalele grupe de produse
In prezent, cea mai mare pondere din exporturile Romanesti, o au cele realizate cu Uniunea Europeana, peste 66% din totalul exporturilor. Dintre produsele Romanesti, de interes pentru exportul in UE, care se realizeaza in cantitati nelimitate sunt: ovine vii, suc de mere, miere naturala, unele sortimente de legume si fructe proaspete, ulei de floarea soarelui si soia, margarina, conserve si sucuri de legume si fructe. Produse agricole pentru export in UE, in limite impuse anuale, sunt: bovine vii (46 mii capete), carne de pasare (9 mii de tone), oua (2335 tone), branzeturi (2600 tone), conserve si preparate din carne (3825 tone), vinuri (345 mii hectolitri), cereale (230 mii tone grau, 149 mii tone porumb, 89 mii tone secara, (7 mii tone orz), faina (18 mii tone).
Oportunitati sporite pentru exportul unor produse agroalimentare sunt create si prin facilitatile de acces pe pietele Turciei, Israelului, a tarilor din spatiul fostei Iugoslavii, (Macedonia, Albania, Bosnia si Hertegovina, Serbia si Muntenegru), prevazute prin acordurile de comert liber cu tarile respective.
Comert international cu bunuri pe sectiuni
– Milioane lei –
Cap 3.2 Evolutia Produsului Intern Brut in Romania
2007 fata de 2006
Un indicator macroeconomic, ce arata evolutia economica din Romania este Produsul intern brut (PIB), care in anul 2007 a fost estimat la suma de 404708,8 milioane lei preturi curente, in crestere – in termeni reali – cu 6,0 procente comparativ cu anul 2006. Din punct de vedere al formarii produsului intern brut, se remarca aportul pozitiv, la cresterea pe ansamblu al PIB, al activitatilor din servicii si constructii, cele doua ramuri detinand impreuna o pondere de 58,8% in PIB. Valoarea adaugata bruta din sectorul serviciilor a inregistrat o crestere de 7,1%, iar volumul de activitate din sectorul constructiilor s-a situat cu 33,6% peste nivelul anului 2006. Valoarea adaugata bruta in industrie a marcat o crestere de 5,1%, iar in agricultura, silvicultura si piscicultura si-a scazut volumul de activitate cu 16,9%. In anul 2007, volumul impozitelor nete pe produs a crescut cu 1.6% fata de anul precedent.
Analiza factorilor care au contribuit la cresterea de 6,0% a produsului intern brut evidentiaza contributia dominanta a serviciilor (+3,5%) si a constructiilor (+2,4%). Industria a contribuit cu numai 1,2%, desi are o pondere de 23,5% in PIB.
Pentru analiza evolutiei in termeni reali a principalelor agregate macroeconomice este necesara deflatarea acestora utilizand indici de pret corepunzatori.
Indicii de pret ai Valorii Adaugate Brute in anul 2007
-in % fata de anul 2006-
Produsul intern brut in preturi curente se calculeaza ca suma a valorii elementelor sale componente exprimate in preturi curente. In mod similar, PIB in preturi constante se determina pe baza aceleiasi relatii de calcul, cu mentiunea ca valoarea fiecarui element component pe baza indicilor de pret corespunzatori. Indicele de pret al PIB se calculeaza prin raportarea valorii in preturi curente a acestui agregat la valoarea exprimata in preturi constante si inglobeaza efectele tuturor modificarilor de pret intervenite in economie.
Evolutia produsului intern brut, din punct de vedere al utilizarii evidentiaza o crestere semnificativa a cererii interne (+13,2) si in mod special a consumului final individual efectiv al gospodariilor populatiei (+10,2%) si a formarii brute de capital fix (+28,9), net superioare cresterii PIB.
Consumul final individual efectiv al gospodariilor populatiei, in anul 2007, a fost influentat, in sens pozitiv, de cresterea volumului de marfuri vandute cu amnuntul (+19,3%) si a volumului serviciilor de piata prestate populatiei (+3,7%).
Evolutia formarii brute de capital fix (+28,9%) in anul 2007 a fost determinata de majorarea volumului de investitii, componenta principala a acestui agregat. Astfel, investitiile in constructii noi au crescut cu 13,3%, iar cele in utilaje (inclusiv mijloace de transport) au inregistrat o crestere de 26,8% fata de anul 2006.
Cresterea volumului importurilor de bunuri si servicii (+26,1%) a devansat-o pe cea a exporturilor de bunuri si servicii (+8,7%), ceea ce a condus la majorarea deficitului Balantei Comerciale si de plati ale Romaniei. Astfel in anul2007 deficitul balantei de plati a fost, in termeni reali, cu 72,4% mai mare fata de anul 2006. Analiza factorilor care contribuit la cresterea de 6% a produsului intern brut evidentiaza, din punct de vedere al utilizarii PIB, contributia semnificativa a consumului final individual efectiv al gospodariilor populatiei (+8,0%), axplicata atat prin ponderea mare a acestei componente in utilizarea PIB (77,0%) cat si prin majorarea volumului sau, comparativ cu anul 2006. Formarea bruta de capital fix a contribuit cu 7,4% la cresterea produsului intern brut.
In cadrul Sistemului de Sustinere si Promovare a Exporturilor cu finantare de la bugetul de stat, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale deruleaza Programul de prime la export pentru produse agroalimentare si Programul de crestere a competitivitatii produselor agricole (in anul 2006,au fost alocate de la buget prime totale in suma de 14108 mii lei).
In vederea armonizarii legislatiei Romanesti in domeniul Mecanismelor Comerciale cu cea a Uniunii Europene, Romania a introdus intr-o maniera simplificata sistemul certificatelor de export – import si sistemul garantiilor, pentru anumite produse agricole, (H.G. 255/2006). Conform prevederilor acestei hotarari:
– la export, sistemul certificatelor si al garantiilor se instituie pentru vinurile imbuteliate cu denumire de origine controlata si vinurile spumante imbuteliate, pentru care se acorda prima de export;
– la import, sistemul certificatelor si al garantiilor se instituie in regim preferential, in cadrul contingentelor tarifare stabilite cu Uniunea Europeana, pentru carne de pasare si carne de porc.
Exportul Romaniei in anul 2007, conform INSSE:
Concluzii si propuneri
In conditiile unei economii de piata, caracterizata printr-o oferta de bunuri, inclusiv alimentare, deosebit de complexa, se manifesta o concurenta acerba intre producatori si comercianti in ceea ce priveste satisfacerea la un nivel cat mai ridicat a cerintelor consumatorilor, aflate intr-o continua schimbare, dar fara de care realizarea eficientei economice si in final, a profitului este putin probabile.
De aceea pe o piata concurentiala cu o astfel de anvergura, consumatorii urmaresc nu numai caracteristicile generale si particulare ale gamei sortimentale existente, ci si posibilitatile pe care le au in legatura cu alegerea unor bunuri alimentare de calitate si care prezinta siguranta in consum. Altfel spus, ii preocupa intr-o masura din ce in ce mai mare problemele legate garantarea calitatii bunurilor pe care le achizitioneaza, precum si responsabilitatile ce le revin acelor operatori economici ce se fac vinovati de producerea si comercializarea unor produse care le pot afecta sanatatea sau interesele economice immediate si pe termen lung.
In aceste conditii, problematica legata de asigurarea inocuitatii bunurilor alimentare, de-a lungul intregului lant alimentar, capata o importanta deosebita. Deoarece agentii economici nu apeleaza intotdeauna la practici dintre cele mai oneste, este necesara interventia organismelor statale – prin intermediul diverselor reglementari (legi, norme, standarde, etc.) – in ceea ce priveste impunerea unor cerinte specifice pe intregul circuit alimentar, care sa dea incredere consumatorilor ca bunurile pe care le achizitioneaza nu le vor afecta siguranta, sanatatea si interesele lor legitime.
Strategia economico – politica adoptata de administratie pana in prezent poate fi caracterizata ca fiind, in primul rand, una de supravietuire. Este necesar un program concret si coerent de creare a unei economii realmente moderne si eficace, astfel incat sa sporeasca optimismul si increderea populatiei in reforma.
ANEXA 1
STANDARDUL reprezinta ansamblul de reguli tehnice obligatoriu prin care se stabilesc, potrivit nivelului dezvoltarii tehnice intr-un anumit moment, caracteristicile tehnico-economice pe care trebuie sa le indeplineasca un produs precum si prescriptiile privind receptia, marcarea, depozitarea, transportul.
Cerintele si documentele necesare pe plan mondial in sistemul calitatii sunt sintetizate cu standardele internationale ISO 9000 si ISO 9004 inclusiv si anume:
-ISO 9000. Sistemele calitatii. Conducerea si asigurarea calitatii. Linii directoare pentru alegere si utilizare.
-ISO 9001.Sistemele calitatii. Model pentru asiguarea calitatii in proiectare, dezvoltare, productie, montaj si service.
-ISO 9002. Sistemele calitatii. Model pentru asigurarea calitatii in productie si montaj.
-ISO 9003. Sistemele calitatii. Model pentru asigurarea calitatii in inspectii si incercari finale.
-ISO 9004. Conducerea calitatii si elemente ale sistemului calitatii. Linii directoare.
ISO 9004 si ISO 9000 dau liniile directoare privind scopurile conducerii calitatii pentru toate organizatiile.
ISO 9001, 9002, 9003 sunt utilizate pentru asigurarea externa a calitatii in situatii contractuale.
La ISO 9004 se face apel pentru a crea si implementa un sistem al calitatii si pentru a stabili in ce masura este aplicabil fiecare element al sistemului calitatii.
Dupa consultarea acestui standard international, furnizorul si beneficiarul vor consulta ISO 9001, 9002 si 9003 pentru a stabili care dintre standarde este relevant pentru contract si ce adaptari specifice, daca e cazul, sunt necesare.
ISO 9001 se utilizeaza in cazul in care conformitatea cu cererile trebuie asigurata de furnizor in mai multe etape care pot cuprinde proiectare, dezvoltare, productie, montaj si actiuni post livrare.
ISO 9002 este utilizat in cazul cand conformitatea cu cererile trebuie asigurata de furnizor in timpul fabricatiei si montarii.
ISO 9003 se utilizeaza in cazul cand conformitatea cu cererile trebuie asigurata de furnizor exclusiv pana la incercarile finale sau testare.
Anexa 2
Fonduri Structurale si de Coeziune alocate Romaniei, pe obiective si pe ani, pe perioada 2007-2013 – euro , preturi curente-
Programarea financiara globala a PND 2007-2013 – milioane Euro –
Bibliografie
Elaborarea proiectelor cu finantare din fondurile structurale pentru IMM-uri, 2007-2013, – Aida Catana, Ilie Dragan, Cezarina Falan – Editura Contaplus,2008;
www.dce.gov.ro/poli_com
www.maap.ro
Institutul National de Statistica, Biroul de Presa, Anuarul Statistic 2006
www.revista-ferma.ro
Politicile comerciala si de mediu ale Romaniei, – Bran Florina
http://ec.europa.eu/agriculture
Politica Agricola a Uniunii Europene, Mihai Talmaciu – 2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Comertul Si Mediul In Contextul Standardelor – Cerintelor Internationale (ID: 134580)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.