Derularea Operațiunii DE Import Studiu DE Caz LA X

CUPRINS

Capitolul 1: Contractul internațional de vânzare-cumpărare………………. 3

Generalități …………………………………………………….. 3

Clauzele contractului internațional de vânzare-cumpărare ……. 4

Capitolul 2: Derularea operației de import ……………………………….. 13

2.1. Factura externă ………………………………………………….13

2.2. Certificatul de calitate ………………………………………….14

2.3. Certificatul de origine ………………………………………….14

2.4. Lista de colisaj …………………………………………………14

2.5. Documentele de transport ………………………………………14

2.5.1. Conosamentul ………………………………………. 15

2.5.2. Scrisoarea de transport tip CIM …………………….. 16

2.5.3. Scrisoarea de transport tip CMR ……………………. 17

2.5.4. Scrisoarea de transport aerian ………………………. 17

Capitolul 3: Expediția și transportul internațional …………………………19

3.1. Formalitățile și documentele de expediție ………………………19

3.2. Asigurarea mărfii ……………………………………………….20

Capitolul 4: Vămuirea …………………………………………………….. 21

4.1. Regimul vamal …………………………………………………21

4.1.1. Regimul vamal de export …………………………….22

4.1.2. Regimul vamal de import …………………………… 22

4.2. Etapele vămuirii ………………………………………………. 23

Capitolul 5: Efectuarea plății internaționale …………………………….. 31

5.1. Ordinul de plată ………………………………………………..31

5.2. Incasso documentar ………………………………………….. 31

5.3. Acreditivul documentar ……………………………………… 32

Capitolul 5: Studiu de caz………………………………………………….34

Concluzii …………………………………………………………………..38

Bibliografie ……………………………………………………………… .40

Anexe

CAPITOLUL 1

CONTRACTUL INTERNAȚIONAL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

Generalități

Contractul internațional de vânzare-cumpărare este acordul de voință prin care una din părți denumită exportator, aparținând unui anumit stat, se obligă să transfere proprietatea unui bun către cealaltă parte numită importator, aparținând unui alt stat și, care, la rândul ei, se obligă să plătească exportatorului prețul bunului vândut.

Contractul de vânzare-cumpărare internațională trebuie să fie rezultatul consimțământului reciproc al unor parteneri, care să aibă capacitatea juridică de a se angaja. Ca atare, nu pot să încheie contracte de export-import minorii și cei puși sub interdicție juridică. Fiind rezultat al consimțământului părților angajate, se cere ca acest consimțământ să nu fie viciat de eroare sau dol.

Contractul de vânzare-cumpărare internațională prezintă următoarele caracteristici:

este sinalagmatic (bilateral), deoarece generează obligații pentru ambele părți contractante. Exportatorul se obligă să transmită dreptul de proprietate, să livreze bunul la un anumit termen și să garanteze cumpărătorul, iar importatorul, este obligat să preia bunul, să plătească prețul convenit și să suporte cheltuielile vânzării;

– este un act cu titlu oneros, întrucât trecerea bunului vândut de la o persoană la cealaltă se face pe baza unui preț plătit și nu în mod gratuit;

– este un act translativ de proprietate, deoarece dreptul de proprietate trece asupra importatorului din momentul în care acesta din urmă a plătit prețul convenit;

– cuprinde elemente de extraneitate în condițiile în care părțile contractante sunt din țări diferite, încheierea contractului se poate realiza în altă țară decât țara de origine a părților contractante, bunul care face obiectul contractului se află depozitat în altă țară decât cea de origine a exportatorului etc.

1.2. Clauzele esențiale ale contractului internațional de vânzare-cumpărare

Contractului de vânzare-cumpărare internațională trebuie să cuprindă următoarele clauze esențiale:

a) Denumirea (titlul) înscrisului, care permite recunoașterea naturii actului încheiat, respectiv categoria de contracte în care se încadrează;

b) Părțile contractante, respectiv denumirea, datele de identificare și rolul pe care și-l asumă acestea prin acest act;

c) Obiectul contractului ce prevede mențiuni legate de prestația la care se obligă părțile (exportul sau importul de mărfuri, de servicii etc.), precum și determinarea unor elemente privind denumirea, cantitatea, calitatea mărfii, serviciului etc.

Denumirea mărfii sau serviciului, care face obiectul contractului, trebuie stabilită astfel încât să înlăture orice posibilitate de confuzie, de înțelegere greșită. Astfel, pentru mărfuri fungibile, trebuie precizată denumirea completă și tipul de marfă, conform uzanțelor comerciale internaționale, iar pentru mărfuri nefungibile și servicii elementele care contribuie la individualizarea produsului sau prestării (descrierea exactă a produsului sau prestației, tehnologia de fabricație, caracteristicile tehnice, referire la catalog, prospect, mostră etc.).

Cantitatea mărfii, în contract, se precizează fix sau cu anumite procente de toleranță (environ, circa, about). De asemenea trebuie înscrisă unitatea de măsură (în funcție de uzanțele cu privire la măsuri și greutăți pe piața clientului); locul de determinare a cantității mărfii contractate (locul de producție, de depozit, de expediere și/sau de destinație); modul în care se determină cantitatea (măsurarea, cântărirea, numărarea întregii cantități sau prin sondaj); documentul care atestă cantitatea mărfii (document de transport).

În ceea ce privește calitatea mărfii, în contract trebuie precizate:

modalitățile prin care aceasta se determină (pe baza vizionării mărfii; clauza văzut și plăcut, clauza după încercare; pe baza de descriere; clauza “tel quel”; pe baza de mostre; pe baza de tipuri și denumiri uzuale; prin degustare; prin indicarea mărcii de fabrică, de comerț, de serviciu);

documentele care atestă calitatea mărfurilor (cu excepția mostrelor), precum și cine le emite.

Dacă, emitentul este vânzătorului, documentele îmbracă forma certificatelor de calitate/de garanție, iar în cazul terților (de exemplu, Romcontrol) documentele sunt certificatele de calitate sau buletinele de analiză.

d) În ceea ce privește ambalajul mărfii, în contract trebuie precizat:

– felul ambalajului și în proprietatea cărei părți contractante va rămâne acesta;

– clauze referitoare la preț:, respectiv clauza „clauza neto”, caz în care costul ambalajului este cuprins în preț; clauza „neto plus ambalaj”, când se calculează separat costul ambalajului de către vânzător; clauza „bruto per neto”, situația în care prețul ambalajului va fi calculat la prețul unitar al mărfii;

– termenul de returnare a ambalajului și partea care suportă costul returnării;

– măsuri de protejare a mărfurilor neambalate;

– descrierea marcajelor (nr. de contract, nr. de colet, exportatorul, importatorul, greutatea bruto, neto, seria utilajului, Made in.., eventual marca de fabrică sau de comerț).

e) Prețul mărfii este, alături de calitate, una din clauzele contractuale cele mai importante. În legătură cu prețul mărfii, în contract, trebuie făcute următoarele precizări:

– mărimea prețului pe unitatea de produs și pentru întreaga cantitate;

– caracterul său determinat sau determinabil;

– valuta de contract;

– condiția de livrare.

Prețurile în contractele de vânzare-cumpărare internaționale pot fi determinate și determinabile.

Prețurile determinate sunt înscrise în contract în momentul încheierii lui și nu se modifică, în momentul plății, indiferent de modificările intervenite la nivelul costului de producție. Sunt practicate, în general, pentru mărfurile cu ciclu scurt de fabricație și cu termene scurte de livrare.

Prețurile determinabile sunt cele care se pot recalcula, în vederea determinării lor precise, dacă între momentul încheierii contractului și momentul plății apar modificări importante la nivelul costurilor de producție (materii prime, materiale, manoperă), potrivit prevederilor contractuale. În acest sens, în contract poate fi înscrisă o clauză de revizuire a prețului după următoarea formulă:

P1 = PO/100 (a + b M1/Mo + c S1/So + dE1/EO), a + b + c + d = 100%,

unde: P1 – prețul recalculat; PO- prețul inițial prevăzut în contract; a – ponderea cheltuielilor fixe; b – ponderea cheltuielilor cu materiile prime; c – ponderea cheltuielilor cu salariile; d – ponderea cheltuielilor cu energia; M1 – prețul materiilor prime avute în vedere la data revizuirii prețului; Mo – prețul materiilor prime avute în vedere la data încheierii contractului; S1 – salariul mediu la data revizuirii prețului; So – salariul mediu la data încheierii contractului; E1 – prețul energiei avut în vedere la data revizuirii prețului; EO – prețul energiei avut în vedere la data încheierii contractului.

În contract, în legătură cu prețul mărfii, trebuie înscrise clauze asiguratorii împotriva riscului de depreciere/de apreciere a valutei de contract față de alte valute liber convertibile sau de moneda națională a exportatorului/importatorului O asemenea clauză contractuală este clauza DST (Drepturi Speciale de Tragere), prin care valuta de contract este legată de coșul valutelor liber convertibile cele mai utilizate în tranzacțiile comerciale internaționale (dolarul american, euro, yenul japonez, lira sterlină). Dacă, valuta de contract se apreciază/depreciază cu un anumit procent față de valutele din coș, în intervalul dintre momentul încheierii contractului și momentul plății, prețul înscris în contract se va recalcula după următoarea formulă:

P1 = P1 + P1 x k, unde: P1 – prețul recalculat; k – coeficientul de abatere al valutei de contract față de valutele liber convertibile din coș.

k = (c1 – c0)/ c0 x 100, unde: c1 – cursul valutei de contract în raport cu valutele din coș în momentul plății; c0 – cursul valutei de contract în raport cu valutele din coș în momentul încheierii contractului.

f) Termenul de livrare stabilește momentul sau perioada de timp în care vânzătorul trebuie să își execute obligația de trimitere a mărfii.

În contract trebuie să se precizeze și modalitatea de livrare. Aceasta se referă la la faptul că livrarea se poate face în tranșe sau global

Condițiile de livrare – regulile INCOTERMS – arată momentul trecerii riscurilor și cheltuielilor de la vânzător la cumpărător.

INCOTERMS reprezintă o culegere de uzanțe internaționale care fixează în mod uniform obligațiile vânzătorului și comparatorului în contractul de vânzare – cumpărare internaționala. Se reglementează conform prevederilor contractului, a regulilor și a uzanțelor comerciale. Camera de Comerț Internațional de la Paris încă din 1936 a publicat o serie de reguli cu caracter internațional INCOTERMS 1936 care au fost ulterior revizuite în 1953, 1967, 1976,1980, 1990, 2000. În SUA a fost adoptat în 1919 un cod de uzanțe revizuit în 1941 sub numele RAFTD 1941.

Caracteristicile INCOTERMS :

Se referă la obligațiile reciproce ale vânzătorului și cumpărătorului într-un contract de vânzare internațională;

Își extind efectele asupra tuturor etapelor și operațiunilor implicate de transferarea mărfii;

Fac referire la:

Obligația vânzătorului de a livra și aceea a cumpărătorului de a prelua și a plăti marfa

Suportarea cheltuielilor de ambalare, care revin în general vânzătorului

Controlul cantitativ și calitativ

Locul de trecere a cheltuielilor și riscurilor de la vânzător la cumpărător

Obligația vânzătorului de a aviza pe cumpărător că marfa a fost pusă la dispoziția sa sau a cărăușului

Încheierea contractului de transport

Obținerea altor documente aferente transportului

Avantaje INCOTERMS 2000:

Oferă definiții precise privind obligațiile vânzătorului privind livrarea, transferul riscurilor privind marfa de la vânzător la cumpărător, repartizarea cheltuielilor între cele două părți, documentele datorate de vânzător;

Au caracter facultativ

Au caracter internațional

Cele 13 condiții INCOTERMS, grupate in 4 clase (E, F, C și D) permit delimitarea cu precizie a: transferului riscurilor; împărțirii cheltuielilor; responsabilității documentelor dar nu transferul proprietății, care sunt stabilite prin contract

Clasa E (EXW) – punerea la dispoziție a mărfurilor la sediul vânzătorului, nevămuite pentru export.

Clasa F (FCA, FOB, FAS) – livrarea mărfurilor, vămuite pentru export, îele RAFTD 1941.

Caracteristicile INCOTERMS :

Se referă la obligațiile reciproce ale vânzătorului și cumpărătorului într-un contract de vânzare internațională;

Își extind efectele asupra tuturor etapelor și operațiunilor implicate de transferarea mărfii;

Fac referire la:

Obligația vânzătorului de a livra și aceea a cumpărătorului de a prelua și a plăti marfa

Suportarea cheltuielilor de ambalare, care revin în general vânzătorului

Controlul cantitativ și calitativ

Locul de trecere a cheltuielilor și riscurilor de la vânzător la cumpărător

Obligația vânzătorului de a aviza pe cumpărător că marfa a fost pusă la dispoziția sa sau a cărăușului

Încheierea contractului de transport

Obținerea altor documente aferente transportului

Avantaje INCOTERMS 2000:

Oferă definiții precise privind obligațiile vânzătorului privind livrarea, transferul riscurilor privind marfa de la vânzător la cumpărător, repartizarea cheltuielilor între cele două părți, documentele datorate de vânzător;

Au caracter facultativ

Au caracter internațional

Cele 13 condiții INCOTERMS, grupate in 4 clase (E, F, C și D) permit delimitarea cu precizie a: transferului riscurilor; împărțirii cheltuielilor; responsabilității documentelor dar nu transferul proprietății, care sunt stabilite prin contract

Clasa E (EXW) – punerea la dispoziție a mărfurilor la sediul vânzătorului, nevămuite pentru export.

Clasa F (FCA, FOB, FAS) – livrarea mărfurilor, vămuite pentru export, într-un punct convenit pe teritoriul țării exportatoare (vânzătorul nu plătește transportul și asigurarea pe parcurs extern).

Clasa C (CFR, CIF, CPT, CIP) – livrarea mărfurilor într-un punct de pe teritoriul țării importatoare, cu transportul extern plătit de către vânzător (la CIP și CIF se plătește și asigurarea).

Clasa D (DAF, DES, DEQ, DDU, DDP) – livrarea mărfurilor într-un punct de pe teritoriul țării importatoare, cu asigurarea și transportul plătite de vânzător.

Tabel 1: Condițiile de livrare Incoterms 2000

Utilizarea INCOTERMS presupune:

precizarea punctului geografic unde are loc transferul cheltuielilor și riscurilor (de ex:nu FOB ci FOB Constanța)

indicarea responsabilităților privind manipularea mărfurilor (de exemplu în transportul multimodal);

INCOTERMS trebuie corelate în mod corect cu alte norme sau uzanțe care au incidență asupra executării contractului de vânzare internațională

Opțiunea pentru INCOTERMS are în vedere o serie de criterii:

Raportul dintre valuta contractuală și valuta de plată a transportului

Situația de pe piața navlurilor, respectiv tarifele de transport aerian sau terestru

Participarea la convenții privind transportul internațional

În cazul unei piețe saturate, exportatorul va opta pentru DEQ sau DDP

Dacă are condiții mai avantajoase la transport și asigurare, el va opta pentru CFR, CIF, CPT sau CIP

Dacă exportatorul consideră că riscurile în țara importatorului sunt mari va opta pentru: FAS, FOB, CFR

Autoritățile guvernamentale pot da instrucțiuni direct sau indirect agenților economici de a vinde CIP sau CIF și de a cumpăra FOB sau FCA

g) Recepția mărfurilor și controlul tehnic de calitate presupune înscrierea în contract a următoarelor elemente:

– modul de efectuare a recepției și a controlului de calitatea a mărfurilor (în totalitate sau prin sondaj);

– data și locul de efectuării acestor operațiuni și de către cine anume;

– documentele întocmite (proces-verbal de recepție, certificat de calitate uzinal, CTC, certificat Romcontrol, buletin de analiză etc.).

Controlul calității se efectuează la sediul unității producătoare, de specialiștii producătorului; de controlori neutrii din țara vânzătorului sau din străinătate. Este, de asemenea, posibil și un supra-control efectuat de un organ specializat.

În ceea ce privește recepția mărfii, aceasta poate fi efectuată: la locul de fabricație sau/și la destinație. În acest ultim caz se impune precizarea modalității de soluționare a situațiilor în care marfa este respinsă de importator (acordarea de bonificații, înlocuirea părților neconforme etc.).

h) Garanțiile

Pentru mărfurile cu termen de garanție (mașini, utilaje, instalații complexe etc.) în contract se precizează:

– data de la care începe să curgă și data la care expiră termenul de garanție;

– obligațiile părților în perioada de garanție;

– modul de remediere a eventualelor abateri de la parametrii tehnico-calitativi în perioada de garanție.

În cazul mărfurilor fără termen de garanție, în contract se înscrie obligația emiterii de către exportator a documentelor care atestă calitatea mărfii (certificatului de calitate, buletin de analiză etc.), precum și efectuarea de înlocuiri, remedieri, acordarea de bonificații pentru eventualele abateri de la precizările cuprinse în respectivele documente.

i) Reclamațiile cantitative și calitative constituie o clauză contractuală care prevede:

– obiectul reclamației și termenul în care poate fi formulată;

– forma scrisă a reclamației;

– dovezile abaterilor reclamate;

– modul și termenele de preluare și transmitere a mărfii reclamate;

– modalitatea de stingere a reclamațiilor importatorului;

– precizarea că, reclamațiile referitoare la un lot de marfă nu trebuie să dea dreptul importatorului dă refuze loturile de marfă următoare sau să nu-și îndeplinească obligațiile asumate, respectiv, fiecare lot de marfă să fie considerat ca o vânzare-cumpărare independentă.

j) Penalități și daune includ condițiile de percepere și modalitatea de plată a penalităților, despăgubirilor, precum și criteriile de calculare a daunelor directe.

k) Forța majoră este o altă clauză necesar de înscris în contract.

În acest sens se impune:

– definirea forței majore;

– exonerarea părții care invocă forța majoră de îndeplinire a obligațiilor contractuale pentru perioada în care îndeplinirea lor a devenit imposibilă;

– scutirea părții care este afectată de forța majoră de penalități, dobânzi sau despăgubiri care altfel ar fi fost plătite;

– obligația părții care invocă forța majoră de a notifica în scris, cealaltă parte, într-un anumit interval de timp, precizat, despre începerea și încetarea evenimentelor extraordinare intervenite, trimițând un act constatator eliberat de autoritatea competentă din propria țară (Camera de Comerț Internațional);

– apariția unei situații de forță majoră nu exonerează importatorul de obligația de a plăti, la datele convenite, a sumelor datorate pentru livrări efectuate anterior de exportator;

– dreptul părților de a rezilia contractul, dacă partea care invocă forța majoră nu-și îndeplinește obligația într-un termen precizat în contract, cu stabilirea consecințelor ce decurg din această reziliere.

l) Condiții de plată prevăd:

– data și locul de decontare;

– modalitatea de plată;

– documentele pe baza cărora se face plata.

m) Rezilierea contractului prevede condițiile în care se poate solicita acest lucru.

n) Arbitrajul este o clauză contractuală care precizarea că orice litigiu, apărut între părți în legătură cu încheierea, executarea contractului ce nu se poate soluționa pe cale amiabilă, va fi supus spre soluționare instanței de arbitraj convenită.

o) Dispoziții finale prevăd imposibilitatea modificării clauzelor contractuale fără acordul scris al părților; interdicția reexportului; corespondența, numărul de exemplare; semnătura părților, data și locul emiterii, limba de redactarea contractului etc.

CAPITOLUL 2

DERULAREA OPERAȚIUNII DE IMPORT

În momentul expedierii mărfii, se transmit către importator următoarele documente: factura comercială; certificatul de calitate; certificatul de conformitate; certificatul de origine al produselor; lista de colisaj sau packing list-ul, copie după documentul de transport.

2.1. Factura externă

Este un înscris întocmit de exportator prin care se arată condițiile în care are loc vânzarea de bunuri și servicii și cuprinde în detaliu mărfurile comercializate precum și condițiile de comercializare aferente.

Principalele funcții ele facturii externe:

Atestă faptul că marfa a fost vândută.

Mijlocește transferul de proprietate de la vânzător la cumpărător.

Servește la încasarea contravalorii mărfii.

Servește la efectuarea formalităților vamale.

În ceea ce privește conținutul facturii, aceasta are un antet și un conținut.

În antet se precizează * numele și adresa vânzătorului, precum și date de identificare și cunoaștere a acestuia (forma juridică, tipul de activitate, numere de telefon, fax, adrese de e-mail, numărul de înmatriculare la Registrul Comerțului); * numele și adresa cumpărătorului; * data și numărul facturii; * numărul comenzii în baza căreia se face livrarea, specificarea numelui și adresei cărăușului etc;

În ceea ce privește conținutul facturii, aceasta cuprinde: * denumirea comercială a mărfii, natura și prețul ambalajului, * prețul transportului (inclusiv costuri anexe), * prima și tipul de asigurare, * jurisdicția competentă în caz de litigii, * valoarea tranzacției, precizându-se prețul unitar pe articole și valoarea totală, * mijlocul și modalitățile de plată, * modul de ambalare și numărul de colete.

2.2. Certificatul de calitate.

Acesta menționează că exportatorul a fost verificat și atestat pentru fabricarea produsului respectiv în regim de asigurarea calității conform standardului de calitate ISO 9002, precum și faptul că produsele care fac obiectul facturii și expediate către importatori sunt în conformitate cu normele internaționale de calitate în vigoare.

2.3. Certificatul de origine.

Este un document emis de un organism specializat din țara exportatorului (de regulă, Camera de Comerț), care confirmă natura, cantitatea, valoarea mărfurilor livrate și locul lor de fabricație incluzând, de asemenea, o declarație precizând țara de origine a bunurilor

El permite obținerea unor facilități vamale de către importator. Astfel, în cazul în care intră țările partenere există acorduri ce prevăd taxe preferențiale, importatorul va trebui să dovedească cu certificatul de origine dreptul său la o taxă vamală mai redusă sau la o scutire de taxe vamale. El asigură respectarea măsurilor de politică comercială din țara importatoare.

2.4. Lista de colisaj (Packing list-ul).

În acest document se specifică modul de ambalare pentru transport și numărul de colete, numărul paletelor, dimensiunea lor, modul în care produsele sunt distribuite pe acel palet, greutatea pe unitatea de ambalare, greutatea netă totală a produselor de pe acel palet. De asemenea, se specifica greutatea netă și brută a mărfurilor transportate, precum și valoarea lor. Se eliberează în 4 exemplare: unul exportatorului, unul importatorului, unul transportatorului, si ultimul exemplar expeditorului

2.5. Documentele de transport.

Documentele de transport cunoscute în tranzacțiile internaționale sunt: conosamentul maritim (bill of lading); scrisoarea de trăsură feroviară CIM (railway bill); scrisoarea de trăsură rutieră CMR (way bill); scrisoarea de transport aerian (airway bill). Documentul de transport se întocmește în trei exemplare: un exemplar se remite expeditorului; al doilea însoțește mărfurile până la destinatar; al treilea exemplar se reține de către destinatar.

2.5.1. Conosamentul (Bill of Lading) are următoarele funcții:

– este o adeverință semnata de armator (sau de un împuternicit al său), care certifica faptul că s-a preluat spre transport o anumită cantitate de marfă, pentru o anumită destinație

– este un titlu de proprietate asupra mărfii

– reprezintă o dovadă a existenței și conținutului contractului de transport

Tipuri de conosamente

După modul de transmitere a dreptului de proprietate:

Conosament nominativ – comandantul navei eliberează marfa în portul de destinație numai persoanei desemnate, iar transferul proprietății asupra mărfii nu se poate face decât prin cesiune de creanță

Conosament la ordin – comandantul navei eliberează marfa persoanei numite, sau, la ordinul acesteia, unei alte persoane desemnate prin andosarea conosamentului

Conosament la purtător – nu este menționat numele proprietarului, orice persoană care deține conosamentul poate intra în posesia mărfii

După modul de încărcare a mărfii:

Conosament primit pentru încărcare – emis în condițiile aglomerării portuare, când marfa este depozitată în port în vederea îmbarcării

În momentul îmbarcării se transformă într-un conosament încărcat la bord

După mențiuni:

Conosament curat (Clean B/L) – comandantul navei recunoaște primirea mărfii spre transport în stare și condiție aparent bune

Conosament cu rezerve – conține anumite mențiuni restrictive privind buna stare aparentă a mărfii sau ambalajului

După modul de plată:

Conosament plătit la încărcare (freight prepaid)

Conosament plătit la descărcare (fright payable at destination)

2.5.2. Scrisoarea de trăsură feroviară CIM. Contractul de transport feroviar se consideră încheiată în momentul în care calea ferată de predare a primit marfa de transport, însoțită de scrisoarea de trăsură pe care a aplicat ștampila sa. După aplicarea ștampilei, scrisoarea de trăsură face dovada încheierii contractului de transport, iar data ștampilei aplicată pe aceasta este considerată data expedierii mărfii. Căile ferate care s-au angajat la transportul respectiv răspund solidar față de expeditor pentru executarea în bune condiții a transportului și pentru predarea mărfii destinatarului menționat în scrisoarea de trăsură. La rândul său, expeditorul se obligă să respecte toate obligațiile ce+i revin în ceea ce privește predarea mărfii la transport și cu plata taxelor de transport.

Pentru fiecare expediție se emite o anumită scrisoare de trăsură internațională. Astfel, există două tipuri de scrisori tip CIM:

pentru transportul mărfurilor cu viteză mică;

pentru transportul mărfurilor cu mare viteză (aceasta este barată cu două benzi roșii)

Se completează în două sau, după caz, în trei limbi de circulație internațională, din care cel puțin una să fie franceză, germană sau italiană. Scrisorile de trăsură tip CIM trebuie să fie însoțite și de un buletin de francare în care căile ferate care participă la transportul respectiv înscriu taxele de transport și accesoriile care se cuvin.

Scrisoarea de trăsură tip CIM cuprinde următoarele mențiuni:

Denumirea stației de destinație;

Numele și adresa destinatarului;

Denumirea mărfii și greutatea acesteia;

Tipul de ambalaj si numărul de colete;

Numărul vagonului si felul acestuia;

Documentele anexate cerute de organele vamale și alte autorități administrative;

Numele stației și al căilor ferate de predare;

Numele și adresa completă a expeditorului, precum și semnătura acestuia;

Locul și data întocmirii.

2.5.3. Scrisoarea de transport tip CMR este folosită în transportul rutier și se completează în trei exemplare originale, din care un exemplar însoțește marfa și este predat destinatarului odată cu aceasta, alt exemplar rămâne la exportator, dovedind încheierea contractului, predarea mărfii în custodia cărăușului și condițiile transportului, iar celălalt exemplar este reținut de cărăuș.

Scrisoarea de trăsură tip CMR cuprinde următoarele mențiuni:

Locul și data întocmirii;

Numele și adresa expeditorului;

Numele și adresa transportatorului;

Locul și data primirii mărfii și locul prevăzut pentru predarea ei;

Numele și adresa destinatarului;

Denumirea curentă a mărfii și felul ambalajului;

Numărul coletelor, marcaje speciale și numerele lor;

Greutatea brută sau cantitatea astfel exprimată a mărfii,

Cheltuieli aferente transportului;

Instrucțiuni necesare pentru formalitățile vamale;

Mențiunea că transportul este supus regulilor stabilite prin CMR și nici unei alte reglementări contrare.

Mențiuni cu caracter facultativ

Interzicerea transbordării;

Cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;

Valoarea declarată a mărfii și suma care reprezintă interesul special la eliberare;

Instrucțiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii;

Termenul convenit în care transportul trebuie efectuat;

Lista documentelor remise transportatorului;

Orice alte indicații considerate utile.

2.5.4 Scrisoarea de transport aerian este întocmită de expeditor în trei exemplare originale și predată cărăușului împreună cu marfa. Primul exemplar poartă mențiunea „pentru transportator” și este semnat de expeditor. Al doilea exemplar poartă mențiunea „pentru destinatar” și este semnat de expeditor și transportator și însoțește marfa. Iar cel de al treilea exemplar este semnat de transportator după primirea mărfii la transport și rămâne la expeditor. Afară de exemplarele originale, scrisoarea de transport aerian mai cuprinde recipisa de primire, exemplarul pentru formalitățile vamale la destinație precum și câteva copii pentru cărăuș și agenții acestuia.

În scrisoarea de transport aerian trebuie să se menționeze:

Punctele de plecare și de destinație;

Dacă acestea din urmă sunt situate pe teritoriul aceleiași Părți Contractante și dacă sunt prevăzute una sau mai multe escale pe teritoriul altui stat, se va indica una dintre escale:

Un aviz indicând expeditorilor că transportul este supus Convenției de le Varșovia, care limitează răspunderea transportatorilor în cazul pierderii sau avarierii mărfurilor.

Expeditorul răspunde pentru exactitatea datelor în ceea ce privește mărfurile înscrise în scrisoare de transport aerian, pentru orice pagubă suferită de cărăuș, sau de orice altă persoană față de care răspunderea cărăușului este angajată, cauza indicațiilor și declarațiilor sale în neregulă , inexacte sau incomplete.

CAPITOLUL 3

EXPEDIȚIA ȘI TRANSPORTUL INTERNAȚIONAL

Expeditorul internațional este o persoană fizică sau juridică, care, în baza unui contract de mandat încheiat cu exportatorul (sau importatorul), se obligă să preia mărfurile încredințate de acesta și să efectueze ansamblul operațiunilor necesare pentru ca ele să ajungă la destinatar.

Spre deosebire de acesta, transportatorul realizează efectiv deplasarea mărfurilor în spațiu.

Serviciile prestate de casele de expediție internațională:

Alegerea mijloacelor de transport și a celor mai convenabile rute;

Angajarea mijloacelor de transport necesare;

Încheierea contractelor de transport;

Plata cheltuielilor legate de deplasarea mărfurilor, verificarea și decontarea acestora;

Realizarea formalităților de asigurare;

Efectuarea formalităților vamale si de tranzit;

Realizarea traficului de grupaj.

3.1. Formalități și documente de expediție

Cererea de tonaj – în condițiile de livrare CFR si CIF, exportatorul transmite acest document firmei de expediție internațională, pentru închirierea sau reținerea de spațiu pe vas; acesta cuprinde: denumirea mărfii, cantitatea, ambalajul, portul de destinație, porturile de tranzit, condiția de livrare, etc.

Ca răspuns, expeditorul remite transportatorului avizul de navlosire, care conține date referitoare la navlositor, armator, numele navei, anul construcției, capacitate, pavilion, navlu, etc.

În vederea întocmirii conosamentului conform contractului, se transmite expeditorului formularul numit notă comandă conosament;

În cazul livrărilor CIF, firma remite expeditorului și cererea de asigurare, care servește la încheierea contractului de asigurare cu o firmă specializată.

3.2. Asigurarea mărfurilor

Are la bază o relație contractuală prin care asiguratul transferă anumite riscuri asiguratorului, plătindu-i acestuia o sumă de bani, denumită primă de asigurare, urmând ca în cazul producerii daunelor, asiguratorul să îl despăgubească, conform condițiilor contractuale.

Scopul economic al asigurărilor este de a-l repune pe asigurat în situația patrimonială în care se află înainte de producerea daunelor.

În cazul în care se efectuează plata despăgubirii, asiguratorul se subrogă în toate drepturile proprietarului și poate intenta acțiune juridică împotriva persoanelor care se fac vinovate de producerea pagubelor (regres).

Clasificarea polițelor de asigurare

Funcție de modul de transmitere:

Nominativă(netransmisibila)

La ordin (transmisibilă către terți prin andosare)

După obiectul asigurat:

Casco (pentru mijlocul de transport)

Cargo (pentru marfa transportată)

Polița Cargo, la rândul său, poate fi:

– Pe călătorie (se asigură un transport determinat de marfă)

Cu alimentare (flotantă) – se stabilește un plafon valoric, în cadrul căruia se pot face mai multe transporturi

De evaluare – evaluarea mărfurilor se face după avariere, pe baza facturilor

De abonament – se asigură mărfurile transportate într-un interval de timp

CAPITOLUL 4

VĂMUIREA BUNURILOR

Marfa care circulă în trafic internațional cade sub incidența regimului vamal atât în țara de proveniență, cât și în țara de destinație, și, eventual, în țările de tranzit. Ca atare, ea capătă un anumit statut vamal care se referă, îi principal, la originea mărfii, valoarea sa în vamă și încadrarea în tariful vamal. Pe această bază, se realizează procedura vamală, adică ansamblul formalităților necesare pentru vămuirea mărfurilor. Procedura vamală cuprinde:

pregătirea mărfii pentru vămuire, respectiv prezentarea acesteia la serviciul vamal competent, astfel încât marfa să poată fi supusă verificării;

stabilirea regimului vamal la care este supusă marfa, în baza căruia se stabilesc taxele ce urmează a fi plătite și controalele ce vor fi efectuate;

întocmirea unei declarații detaliate privind marfa aflată în vamă, declarația vamală;

efectuarea controlului, dacă este cazul, și plata efectivă a taxelor, astfel încât marfa să fie declarată liberă de vamă.

4.1. Regimul vamal

Regimul vamal indică, pe de o parte, dacă și unde vor fi plătite taxele vamale, iar pe de altă parte, dacă și în ce condiții marfa va fi supusă controlului vamal.

Regimurile vamale sunt de două tipuri: comune (definitive) și suspensive. Regimul comun se aplică automat, în conformitate cu legea vamală, și privește toate mărfurile de export și import. Cele suspensive au ca efect suspendarea plătii anumitor taxe vamale sau a aplicării unor măsuri de control; ele trebuie solicitate în mod expres. Principalele cazuri de aplicare a unui regim suspensiv privesc mărfurile în tranzit, cele aflate în admitere temporară și cele cunoscute sub numele de „regimuri economice”.

Atribuirea unui regim suspensiv este însoțită de solicitarea unei garanții materiale (identificarea mărfurilor) și financiare (cauțiuni), pentru acoperirea riscurilor care pot afecta vama.

4.1.1 Regimul vamal la export

În general, țările lumii practică o politică de favorizare și stimulare a exporturilor în vederea sprijinirii competitivității pe piața externă a producătorilor naționali.

Ca atare, de cele mai multe ori, mărfurile care părăsesc teritoriul național nu sunt supuse decât unui control formal, iar taxele vamale sunt fie suprimate (liberalizarea exportului), fie aplicate numai anumitor mărfuri și din considerente formale.

Prin excepție, o serie de produse „sensibile” sunt prohibite la export, ori sunt supuse controlului vamal. În primul caz, este vorba de produse interzise (cu excepții) în comerțul internațional (ex. psihotrope stupefiante, arme și muniții, mărfuri primejdioase pentru sănătatea publică). În al doilea caz, este vorba de bunurile tehnologice cu o destinație specială (de exemplu, cele cu dublă utilizare, civilă și militară). Sunt, totodată, prohibite exporturile către țări asupra cărora se instituie – temporar – un regim de embargo.

4.1.2 Regimul vamal la import

În cazul importurilor, măsurile de politică comercială vizează, în principal, protejarea pieței interne din punct de vedere economic (sprijinirea producătorilor naționali în competiția cu concurenții externi) și socio-cultural (protejarea sănătății publice, a normelor culturale și morale din societatea respectivă). În acest sens, se utilizează o gamă diversificată de instrumente de politică comercială, care pot fi grupate în două categorii: tarifare (adică bazate pe tariful vamal) și netarifare (instrumente de control al importurilor, cum sunt interdicțiile la import, licențele și contingentele de mărfuri, prețurile minime etc.)

Mărfurile de import care se încadrează în regimul definitiv – cea mai mare parte a importurilor – trebuie să parcurgă mai multe etape până când pot fi preluate efectiv de către importator (respectiv sunt declarate „libere de vamă”), și anume:

încadrarea, dacă este cazul, în contingente de import pentru țara exportatoare și prezentarea în acest sens a licenței de import și a documentului de origine a mărfii;

respectarea altor restricții la import (de preț, cu caracter fito-sanitar etc.), prezentându-se la vamă documentele respective;

declararea valorii vamale, încadrarea tarifară, calculul taxelor vamale și plata acestora;

plata altor taxe la care sunt supuse mărfurile care intră în circuitul comercial (de exemplu, taxa asupra valorii adăugate -TVA);

controlul efectiv al mărfii de către autoritățile vamale.

În țările Uniunii Europene, aplicarea regimului vamal definitiv se face în două faze: taxele vamale sunt exigibile la intrarea pe teritoriul comunitar, în timp ce taxele fiscale (TVA) sunt datorate în momentul în care marfa intră în circuitul comercial dintr-o țară membră (TVA fiind un impozit național pe consum).

Mărfurile care cad sub incidența regimului vamal definitiv vor fi supuse procedurii vamale, urmând să primească „liber de vamă” și să fie trecute în regimul de mărfuri aflate în circuitul comercial intern din țara importatoare

4.2 Etapele vămuirii

Procesul vămuirii se desfășoară în mai multe etape: verificarea declarației vamale; înregistrarea; controlul; plata taxelor; ridicarea mărfii.

Declarația vamală este documentul scris, întocmit de deținătorul mărfii sau un reprezentant al acestuia, prin care se prezintă elementele necesare vămuirii mărfii. În general, se utilizează formulare diferite pentru export, import ori tranzit. Declarația vamală trebuie să fie întocmită și depusă la unitatea vamală de către declarantul vamal. Acesta poate fi: exportatorul, importatorul, un reprezentant legal, un comisionar în vamă.

Autenticitatea declarației vamale este dată de semnătura obligatorie a declarantului vamal. Originalul semnăturii declarației trebuie să figureze pe exemplarul declarației care rămâne la unitatea vamală și care se reproduce prin duplicarea pe celelalte exemplare ale declarației.

Prin depunerea declarației vamale, declarantul:

– solicită un regim vamal pentru marfa prezentată (export, import, reexport etc.);

– se angajează să-și îndeplinească obligațiile ce-i revin potrivit regimului vamal (de exemplu, să plătească taxele vamale aferente mărfii);

– fumizează informațiile necesare pentru stabilirea obligațiilor fiscale, asigurarea urmăririi curente a operațiunilor de comerț exterior, precum și pentru scopuri statistice.

Principalele elemente ale declarației vamale sunt:

– poziția tarifară

– originea mărfurilor

– valoarea în vamă.

Poziția tarifară

Poziția tarifară este locul atribuit fiecărei mărfi în tariful vamal, în funcție de caracteristicile acesteia, conform unui nomenclator. Această poziție condiționează mărimea (procentul) taxei vamale, aplicarea măsurilor de politică netarifară (contingente, licențe etc.), a normelor, regulilor sanitare și fito-sanitare etc. Totodată, ea este importantă pentru statisticile privind comerțul exterior.

În Uniunea Europeană, procedura vamală se bazează pe un nomenclator de 12 cifre și o literă.

Figura 1:

Sistem armonizat

(SH)

Nomenclator combinat

NC

Tarif comunitar integrat

TDC

Coduri adiționale comunitare

Nomenclator general de produse

NGP

Nomenclator de vămuire a produselor

NDP

Sursa: Belu, Mihaela, Joldeș Comin, Marinaș Laura, Sistemul vamal, Editura Economică, București, 2003, pag. 78

Tabelul 2:

Sursa: Belu, Mihaela, Joldeș Comin, Marinaș Laura, Sistemul vamal, Editura Economică, București, 2003, pag. 78

Originea mărfurilor

Originea mărfurilor este un element important al politicii vamale, ea permițând tratarea diferențiată a mărfurilor. Astfel, plecând de la originea mărfurilor se determină:

nivelul taxelor vamale aplicabile la import;

statisticile privind evoluția comerțului exterior pe zone geografice;

aplicarea reglementărilor specifice și punerea în practică a măsurilor de politică comercială (de exemplu, preferințe vamale).

Mențiunea privind originea mărfurilor trebuie să figureze pe orice declarație vamală.

Determinarea originii mărfurilor nu este, întotdeauna, o operațiune simplă, ținând seama de complexitatea multor bunuri care fac obiectul comerțului internațional (produse fabricate într-o țară prin utilizarea de materii prime, materiale, componente etc. provenind din terțe țări și destinate exportului). De aceea, autoritățile vamale au adoptat diferite criterii pentru definirea originii mărfurilor.

Țările UE au adoptat un set de criterii comune pentru definirea mărfurilor pentru asigurarea aplicării uniforme a reglementărilor vamale și, în particular, a tarifului vamal comun.

În primul rând, (cazul cel mai simplu), mărfurile obținute integral într-o țară sunt originare din acea țară. Este cazul produselor primare sau cu un grad scăzut de prelucrare (minerale, vegetale, animale) care provin dintr-un anumit teritoriu național.

În al doilea rând în cazul produselor la realizarea cărora concură producători din mai multe țări, se adoptă principiul transformării (prelucrării) substanțiale. Criteriile utilizate pentru calificarea originii mărfii sunt, cumulativ, următoarele:

locul unde a avut loc ultima transformare sau prelucrare substanțială a mărfii;

această transformare trebuie să fie justificată din punct de vedere economic;

ea trebuie să fi fost făcută de o întreprindere dotată din punct de vedere tehnic în acest scop;

transformarea trebuie să ducă la fabricarea unui produs nou sau să reprezinte o fază importantă de fabricație.

Acest din urmă criteriu este, în practică, interpretat în sensul că transformarea trebuie să se concretizeze într-o schimbare de poziție tarifară. Cumulativ sau alternativ se poate cere ca transformarea să reprezinte un anumit procent din valoarea produsului (40-60%).

În al treilea rând, în cadrul unor acorduri ale UE cu anumite țări sau grupuri de țări, se adoptă criteriul cumulului de origine: în loc să se ia în considerarea țara unde are loc ultima transformare substanțială se ține seama de transformările realizate în țările partenere la acord, în diferite etape de fabricare. Pe de altă parte, UE oferă unor țări sau grupuri de țâri regimuri preferențial sub formă de taxe vamale mai reduse, beneficiară fiind țara în care are loc ultima transformare suficientă.

Originea mărfurilor este dovedită prin documentele pe care exportatorul le pune la dispoziția importatorului, în forma precizată de autoritățile vamale din țara de import. În general, documentul utilizat este certificatul de origine, emis de organele autorizate din țara exportatorului (camerele de comerț, organele vamale etc.). Acest document trebuie să conțină elementele necesare pentru identificarea mărfurilor: natura mărfii, greutatea brută, greutatea netă, numărul coletelor, marcarea, numele expeditorului.

Valoarea în vamă

Valoarea în vamă servește în trei scopuri: pentru aplicarea taxelor vamale, definite ad valorem, precum și a altor taxe legate de vămuire, pentru stabilirea mărimii garanției financiare solicitate de organele vamale, pentru aplicarea, dacă este cazul, a altor măsuri de politică comercială.

Determinarea valorii în vamă la export.

La export, valoarea în vamă se calculează funcție de modalitatea de transport. Astfel, pentru transportul maritim, este FOB port de expediție; pentru transportul aerian, franco aeroport de plecare; pentru transportul terestru, franco frontiera țării exportatoare.

Determinarea valorii în vamă la import.

Valoarea în vamă a mărfurilor la import este reglementată de Articolul VII al GATT 1994, precum și de hotărârile Comitetului tehnic de evaluare în vamă. Valoarea în vamă la import este determinată la locul introducerii mărfurilor pe teritoriul Uniunii Europene.

Valoarea în vamă la import este valoarea de tranzacție, adică, prețul plătit sau de plătit. Valoarea de tranzacție se calculează plecând de la prețul efectiv plătit sau de plătit, la care se adaugă:

cheltuielile suportate de cumpărător , care nu au fost incluse în costul efectiv pentru mărfurile importate;

valoarea produselor sau serviciilor furnizate direct sau indirect de cumpărător, gratuit sau la prețuri reduse si utilizate cu ocazia vânzării pentru export a mărfurilor importate;

redevențe și drepturi de licență referitoare la mărfurile de evaluat, pe care cumpărătorul trebuie sa le plătească direct sau indirect;

valoarea oricărei părți a profitului oricărei revânzări, cesiuni sau utilizări ulterioare a mărfurilor importate care ar reveni direct sau indirect vânzătorului;

costul containerelor sau al ambalajelor care, din punct de vedere vamal, sunt considerate a fi una cu marfa.

Nu fac parte din valoarea în vamă:

cheltuielile de transport după import, pe teritoriul vamal al țării importatoare;

costul lucrărilor de prelucrare, asamblare, întreținere sau asistență tehnică intervenite după import;

taxele și impozitele din țara importatoare;

comisioanele plătite la import;

dobânzile pentru întârzierea plății;

reducerile de preț;

plățile efectuate în contul dreptului de a reproduce bunurile importate pe teritoriul Comunității.

Documentele anexate la declarația vamală (formându-se astfel, dosarul vamal) sunt de două feluri: cele de bază (solicitate, în general, de către autoritățile vamale din țările lumii) și cele solicitate numai de anumite țări.

Documentele de bază sunt următoarele: factura comercială, care reprezintă punctul de plecare al calculării valorii în vamă a mărfii; lista de colisaj, care servește la controlul fizic al mărfii de către autoritățile vamale (compararea numărului de colete declarate cu cele prezentate în vamă); documentele de transport și, dacă e cazul, de tranzit; documentul de origine, care servește la aplicarea, dacă e cazul, a unor tarife preferențiale, dar și la aplicarea unor măsuri de politică comercială; certificatele sanitare, fito-sanitare, veterinare etc. în conformitate cu natura mărfii și reglementările din țara de import.

Alte documente pot fi solicitate de vama din anumite țări: este vorba de factura consulară sau factura vamală, certificatul de inspecție la intrarea pe mijlocul de transport etc.

Verificarea declarației vamale se face de către serviciul vamal unde acest document a fost depus. În acest sens, se verifică dosarul de vămuire, și anume, dacă:

biroul vamal este competent în cazul respectiv;

declarația a fost depusă în termenul legal;

documentele solicitate împreună cu declarația au fost depuse în integralitatea lor.

Dacă se constată inadvertențe, omisiuni etc., declarația este respinsă.

Înregistrarea declarației este făcută după ce se constată că dosarul de vămuire este corect întocmit; declarația primește un număr de înregistrare, specificându-se data și se face mențiunea corespunzătoare în registrul vămii; după care, se aplică ștampila vămii pe declarație. Declarația înregistrată creează raporturi juridice între declarant și vamă; din momentul înregistrării curge termenul pentru plata taxelor față de vamă. Eventualele rectificări făcute de către declarant pe declarație, ca și anularea acesteia sunt posibile numai înainte ca vama să fi dat autorizația de ridicare a mărfii.

Controlul efectuat de biroul vamal se efectuează asupra documentelor și, eventual, asupra mărfii. Controlul cantității are în vedere greutatea brută /netă, numărul de colete, mărcile și codurile, cifrele din documente (preț unitar/total, valuta de plată, cursul de schimb). Controlul calitativ se referă la poziția tarifară, originea mărfii, valoarea în vamă. După verificarea documentelor, inspectorul vamal poate să solicite verificarea parțială sau totală a mărfii; în caz contrar, admite dosarul de vămuire. Dacă la controlul vamal se constată o cantitate excedentară față de cea declarată, această cantitate este supusă taxării, adăugându-se și o amendă.

Plata taxelor (lichidarea vamală) se face înainte de ridicarea mărfurilor, principiul fiind acela al plății imediate. Totuși, în unele țări se acordă facilități la plată. Astfel, în Franța se practică:

creditul vamal, respectiv amânarea plății pentru o anumită perioadă (4 luni), urmând ca taxele să fie plătite la scadență, majorate cu o dobândă;

creditul de ridicare a mărfii, care permite ridicarea mărfii pe măsură ce verificarea în vamă a fost efectuată, valoarea taxei fiind înscrisă într-un registru, iar importatorul angajându-se să efectueze plata în 30 de zile de la înregistrare.

Ridicarea mărfii. După ce controalele au fost terminate și plata taxelor s-a efectuat (sau au fost făcute formele pentru credit vamal/de ridicare a mărfii), inspectorul vamal autorizează ieșirea mărfurilor din vamă („liber de vamă").

Calculul taxelor vamale

Prin taxe vamale înțelegem, în sens propriu, cotele prevăzute în tariful vamal pentru a fi aplicate mărfurilor conform încadrării (poziției) lor tarifare; într-un sens larg, putem numi însă ansamblul sumelor care sunt datorate la trecerea frontierei vamale a unei țări, în speță, la import: taxele din tariful vamal, taxe parafiscale, TVA ș.a.

Calculul taxei vamale se face în funcție de poziția tarifară, originea mărfii și valoarea în vamă. Cel mai adesea, taxele se stabilesc ad valorem, adică un procent aplicat la valoarea în vamă. Există însă și taxe specifice (aplicate pe unitatea de măsură), taxe fixe (o cotă/suma minimă, sau mixte (o combinație între taxele specifice și cele ad valorem).

Taxele parafiscale sunt aplicate în unele țări (de exemplu, la produsele din pescuit, la cele forestiere, la textile). Ele sunt calculate la valoarea mărfii importate, considerată, în cele mai multe cazuri, la locul de intrarea pe teritoriul național.

TVA, taxa fiscală națională, se aplică, în principiu, la valoarea în vamă, majorată cu toate impozitele legate de import, plus toate cheltuielile accesorii ale mărfii până la primul loc de destinație pe teritoriul național sau la prima transbordare.

Alte taxe la care mai poate fi supusă marfa de import sunt:

taxe antidumping, care prezintă niveluri mai ridicate de impunere în raport cu taxele obișnuite și au ca scop contracararea concurenței neloiale prin prețuri a exportatorilor străini;

taxe compensatorii, care urmăresc contracararea efectului subvențiilor la export acordate în țările din care provin mărfurile de import; accize, care sunt percepute pentru anumite produse care urmează să fie introduse în circuitul comercial din țara de import (alcool, tutun, produse de lux etc).

CAPITOLUL 5

EFECTUAREA PLĂȚII

Obligațiile cumpărătorului în cadrul unui contract internațional de vânzare – cumpărare sunt de a prelua marfa de la locul și data convenită cu vânzătorul și de a achita contravaloarea mărfurilor ce fac obiectul contractului.

Modalitățile de plată internaționale sunt:

plata prin ordin de plată;

plata prin incasso – documentar;

plata prin acreditivul – documentar.

5.1. Ordinul de plată

Reprezintă dispoziția dată de o persoană, numită ordonator, unei bănci, de a plăti o sumă de bani determinată în favoarea unei alte persoane, numită beneficiar, în vederea stingerii unei obligații bănești a ordonatorului față de beneficiar.

Părțile implicate în derularea unui ordin de plată sunt: ordonatorul, cel care inițiază operațiunea; beneficiarul, cel în favoarea căruia se face plata; băncile, care au rolul de prestatoare de servicii.

Caracteristica ordinului de plată este aceea că el poate fi anulat sau modificat de către ordonator. Pe de altă parte, ordinul poate fi simplu și documentar, acesta din urmă fiind folosit în tranzacțiile internaționale.

În țara noastră, în vederea efectuării plății prin ordin de plată, ordonatorul (importatorul) completează formularul Declarație de plată valutară externă – DPVE – pe care îl depune la banca sa împreună cu factura comercială și declarația vamală de import.

În relațiile comerciale internaționale utilizarea ordinului de plată este rar întâlnită, ca urmare a riscului de revocare pe care îl prezintă.

5.2. Incasso-ul documentar

Constă în ordinul pe care îl dă exportatorul băncii sale de a încasa contravaloarea unei tranzacții comerciale și de a o vira în contul său; în acest sens el depune la banca sa documentele care să ateste executarea obligațiilor sale contractuale. În acest caz banca joacă rolul de intermediere între importator și exportator, fiind remunerată în schimbul serviciilor prestate.

Incasso, ca modalitate de plată internațională este reglementat prin documentul intitulat "Reguli uniforme privind incasso-urile", cunoscut și sub denumirea de Publicația 322, aceasta fiind elaborată în anul 1979 de Camera Internațională de Comerț de la Paris, revizuită în 1995.

Transmiterea plății de la cumpărător la vânzător se realizează numai după ce cumpărătorul este anunțat de către banca sa în legătură cu sosirea documentelor care atestă expedierea mărfurilor de către vânzător. Exportatorul este inițiatorul operațiunilor de derulare, întreaga operațiune se derulează din ordinul său, pe răspunderea și pe riscul propriu. Transmiterea documentelor de la exportator la importator se realizează prin intermediul a două bănci: banca exportatorului la care acesta depune documentele de expediție și banca importatorului care ține contul clientului său.

Există două tipuri de incasso documentar: documente contra plată și documente contra acceptare.

5.3. Acreditivul documentar

Eeste cea mai utilizată modalitate de plată în cadrul relațiilor comerciale internaționale. Camera Internațională de Comerț de la Paris a elaborat începând cu 1933 o serie de norme privind acreditivul documentar, denumite „Reguli și uzanțe uniforme referitoare la acreditivele documentare” (RUU).

Acreditivul permite punerea la dispoziție și apoi plata unei sume determinate, contra remiterii documentelor stipulate, atât timp cât sunt respectate condițiile prevăzute în prealabil. Beneficiarul nu va putea încasa suma cuvenită decât contra remiterii unor documente, pe baza cărora banca va decide dacă plata poate fi efectuată sau poate fi acceptată o cambie, în operațiile cu acreditive, toate părțile interesate trebuie să ia în considerație documentele și nu mărfurile, serviciile și/sau alte prestații la care se referă aceste documente.

Părțile implicate în derularea acreditivului sunt următoarele:

Importatorul (ordonatorul), care dă instrucțiuni băncii sale cu privire la deschiderea acreditivului, pe baza contractului de vânzare-cumpărare;

Banca emitentă (ordonatoare), care deschide acreditivul;

Banca exportatorului (notificatoare), care aduce la cunoștința clientului său deschiderea acreditivului, transmițându-i o copie a scrisorii de deschidere a acreditivului;

Exportatorul (beneficiarul), care expediază mărfurile și apoi prezintă la banca sa documentele de expediere întocmite în strictă conformitate cu condițiile din acreditiv.

Procedura de deschidere a acreditivului documentar include două etape principale:

1. Prezentarea cererii de deschidere a acreditivului (Dispoziție de plată valutară/Cerere de deschidere acreditiv – în România). Cererea este întocmită de către ordonator (importator) și include toate instrucțiunile referitoare la acreditiv. De regulă, cererea se întocmește într-o limbă de uz internațional, în care se menționează următoarele date: numele și adresa beneficiarului; numărul și data contractului referitor la efectuarea decontărilor prin acreditiv; suma ce trebuie plătită; descrierea mărfurilor cu specificarea cantității, prețului; documentele contra cărora se efectuează utilizarea acreditivului în Banca beneficiară; condiția de livrare a mărfurilor, potrivit INCOTERMS 2000; termenul când trebuie prezentate documentele specificate la bancă pentru a încasa suma, sau pentru acceptare sau negociere; valabilitatea acreditivului (până la 25 zile); alte precizări: livrări parțiale permise/nepermise, transbordări permise/nepermise, cine suportă comisioanele bancare, forma acreditivului (revocabil/irevocabil, confirmat/neconfirmat), modul de realizare (prin plată la vedere/prin acceptare/prin negociere), transferabil/netransferabil.

2. Elaborarea propriu-zisă a acreditivului. Pe baza instrucțiunilor de la clientul său banca emitentă întocmește acreditivul documentar pe care-l transmite beneficiarului prin intermediul băncii sale. Toate instrucțiunile corespund celor din cererea de deschidere și traduceri în altă limbă. Astfel banca care deschide un acreditiv documentar poartă o răspundere a decontării datorită angajamentului de plată asumat.

STUDIU DE CAZ

Societatea BELCROM IMPEX S.R.L., cu capital româno-italian, a fost înființată în anul 1997, având ca principal obiect de activitate importul din Italia de tehnologie, echipamente, mașini, unelte, scule și accesorii din domeniul industriei de prelucrare a pietrei ornamentale și al construcțiilor.

Printre clienții importanți ai firmei se numără TITAN MAR-MARMOSIM, MARMURA BUCURESTI S.A., EUROCALC Săvârșin, FORADEX București, MARMOGRANIT S.A. Oradea, GEOLEX Miercurea-Ciuc, MARMUR ART Slatina, ș.a. În acest sens, societatea promovează pe piața românească produsele unui număr de peste 10 firme italiene de mare renume în specialitatea fiecăreia.

Un alt domeniu important de activitate îl reprezintă importul de reactivi (kit-uri) pentru diagnostic in vitro pentru laboratoare de medicină umană.

Societatea colaborează încă din anul 2001 cu firma cehă TEST-LINE CLINICAL DIAGNOSTICS SPOL S.R.O. – Brno și, din anul 2006 cu firma franceză LDBIO-DIAGNOSTICS – Lyon.

În această lucrare voi analiza importurile făcute de firma Belcrom Impex SRL de la firma cehă TEST-LINE CLINICAL DIAGNOSTICS SPOL S.R.O., pentru a puncta principalele diferențe între operațiile efectuate înainte de aderarea României la CE și după aceea, subliniind avantajul important adus de simplificarea formalităților necesare.

Colaborarea cu firma cehă s-a intensificat începând cu anul 2006, când, în baza negocierilor purtate prin corespondență și la Brno, s-au convenit condițiile comerciale ale colaborării de lungă durată între cele două firme (discount de circa 20-30% față de prețul de listă al diferitelor kit-uri de diagnostic, plată amânată la un termen de 60 zile de la data livrării pentru o valoare de până la 10.000 Eur, etc.), fără a se încheia un contract comercial propriu-zis, dar obținându-se autorizarea oficială a firmei TEST-LINE prin care Belcrom Impex S.R.L. este recunoscută ca reprezentant și distribuitor al produselor TEST-LINE pentru România (Anexa 1).

În conformitate cu legislația în vigoare în acel moment, în care România nu aderase încă la Comunitatea Europeană, pentru a se putea realiza importul respectivelor kit-uri de diagnostic, Belcrom Impex S.R.L. a trebuit să îndeplinească formalitățile necesare în vederea obținerii Avizului de funcționare (Anexa 2) și Certificatelor de înregistrare a dispozitivelor medicale de la Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale și Ministerul Sănătății, acestea având o valabilitate de 5 ani. (Anexa 3).

Aceste formalități au necesitat prezentarea unei serii întregi de documente din partea firmelor cehe și franceze (Declarații de Conformitate, Certificate EC, cataloage ale produselor cu menționarea exactă a produselor ce urmau a fi importate – Anexele 4, 5, 6) acestea trebuind să fie traduse în limba română și legalizate, ca și completarea unei stufoase formularistici românești. Obținerea tuturor autorizațiilor necesare efectuării importurilor acestor kit-uri de diagnostic a durat peste 6 luni (septembrie 2005 – aprilie 2006).

După aderarea României la Comunitatea Europeană toate aceste formalități s-au simplificat foarte mult, în prezent fiind necesară numai informarea Ministerului Sănătății asupra dispozitivelor medicale care se doresc a fi achiziționate din țări membre ale CE și prezentarea Certificatelor CE ale acestora.

Derularea ultimei operațiuni de import efectuată înainte de aderarea României la CE a început practic cu comanda transmisă prin E-mail în data de 20/11/2006, când s-a transmis firmei cehe specificația produselor solicitate (Anexa 7).

În baza acestei comenzi, firma cehă a efectuat livrarea la data de 06/12/2006, utilizând sistemul de curierat rapid EMS, al Poștei Române. La sosirea în țară a coletului (după 2 zile de transport), EMS a avizat firma Belcrom Impex S.R.L. prin intermediul poștei, acest aviz fiind primit după alte 2 zile, astfel încât un reprezentant al firmei s-a deplasat la Vama Poștei pentru efectuarea formalităților vamale în ziua de 11/12/2006, iar finalizarea operațiunilor de vămuire și ridicarea mărfii s-au putut face doar după 6 zile de la livrare, în data de 12/12/2006. Trebuie menționat faptul că aceste kit-uri de diagnostic trebuiesc păstrate la temperaturi între +4/+80C, fiind expediate în ambalaje închise ermetic și având puse câteva plăci refrigerante, congelate, astfel încât să mențină o temperatură optimă. Dacă în perioada de toamnă-primăvară, temperatura exterioară ajută la menținerea timp mai îndelungat a unei temperaturi scăzute, pe perioada verii, acest lucru nu mai era posibil, astfel încât, pentru ca pachetele să poată ajunge la beneficiar în maximum 2-3 zile era necesar să se utilizeze serviciile unor companii de curierat super rapid (DHL, TNT, etc.) care predau marfa în circa 2 zile de la expediție, dar ale căror costuri de transport erau cel puțin duble, aceasta scumpind costul final al produselor.

Formalitățile vamale s-au efectuat prin intermediul unui agent vamal (Dinuț 79 Impex SRL), în baza documentelor emise de furnizor și anume:

– Factura Nr. 6206120039/06.12.2006, cu datele exportatorului (inclusiv Codul de Înregistrare Fiscală) și ale importatorului, pe care erau menționate condiția de livrare (CPT București), termenul de plată, împărțirea comisioanelor bancare între cele două firme – fiecare plătind aceste taxe în țara sa – specificația mărfii livrate cu prețul unitar și total al fiecărui produs, poziția tarifară din codul vamal , banca și codul IBAN al furnizorului unde urma să se facă plata facturii (Anexa 8).

Este important de subliniat faptul că pentru a se evita plata unor taxe vamale pentru importurile din țările CE, furnizorul trebuia să scrie pe factură, sub semnătură și ștampilă, un text: „Declarație de origine preferențială” al cărui conținut, convenit între România și CE trebuia respectat întru totul, lipsa acestei formule sau omisiunea sau erori în scrierea unor cuvinte putând duce la decizia autorităților vamale de a impozita marfa respectivă.

Această formulă obligatorie a fost trecută de furnizorul ceh pe factura sa și avea următorul conținut: „The exporter of the products covered by this document declares that, except where otherwise clearly indicated, these products are of Czech republic preferential origin.”

– Lista de colisaj (Delivery note) Nr. 0076/00177/05.12.2006, cuprinzând specificația mărfii livrate ca număr de bucăți din fiecare kit (Anexa 9).

– Declarația de conformitate a mărfii cu directivele europene (emisă trimestrial pentru kit-urile produse în acea perioadă – Anexa 10).

– Certificatele de calitate și Atestatul de calitate, cu datele tehnice ale produselor (pentru exemplificare atașez documentele pentru produsul EIA CMV IgM – Anexele 11 și 12).

În baza acestora, ca și a unor declarații ale importatorului și prezentării unor copii ale Certificatului de înregistrare a societății, a Avizului de funcționare și a Certificatului de înregistrare a dispozitivelor medicale și plata valorii TVA în vamă (calculată la valoarea mărfii + cea a transportului) s-a emis Declarația vamală de import Nr. 7057/12.12.2006 (Anexa 13), astfel încât marfa a putut fi ridicată din vamă după 6 zile de la livrare.

Prețul de intrare a mărfii în gestiunea importatorului s-a format din valoarea acesteia în vamă + costurile serviciilor prestate de agentul vamal, fiind defalcate în Nota de Intrare – Recepție (NIR) Nr.14 /2006 (Anexa 14).

La momentul scadenței la plată a facturii, importatorul a cumpărat valuta necesară de la banca sa (Ordin de Cumpărare Valută din 09/02/2007 – Anexa 15) și a completat Dispoziția/Declarație de Plată Externă Nr. 332411018 – referință bancară Nr. 97/09.02.2007 – Anexa 16).

Având în vedere specificitatea deosebită a kit-urilor de diagnostic importate, destinate depistării unor boli parazitare și infecțioase, ca și riscul întârzierilor la plată înregistrate de spitalele din țară, firma Belcrom Impex S.R.L., colaborează numai cu un număr redus de laboratoare, care garantează achitarea facturilor în condiția de plată amânată la 30 de zile, acestea fiind Laboratoarele Institutului Cantacuzino, al Spitalului Clinic Colentina și a clinicii particulare ECO-PARA-DIAGNOSTIC S.R.L.. Kit-urile pentru primele două instituții se aduc în baza unor comenzi individuale, incluse în diverse programe de cercetare, având astfel garantate fondurile din care se efectuează plata facturilor. Cu S.C. ECO-PARA-DIAGNOSTIC S.R.L., există un acord de colaborare în baza căruia se importă kit-uri necesare laboratorului acesteia pentru o perioadă de circa 2-3 luni, livrările și facturarea diverselor kit-uri făcându-se eșalonat, la cererea laboratorului, plata făcând-se, în general, la momentul livrării fiecărei comenzi.

Prin livrarea directă a kit-urilor către beneficiarii mai sus menționați sunt eliminați alți distribuitori sau intermediari, astfel încât prețurile produselor sunt reduse și competitive.

După aderarea României la CE, formalitățile necesare achiziției de mărfuri intracomunitare s-au simplificat foarte mult, modificările principale fiind următoarele:

– Factura trebuie să conțină obligatoriu Codul de Înregistrare Fiscală Europeană al cumpărătorului (în cazul nostru, RO9164937), astfel încât marfa se livrează și facturează fără TVA

Este de remarcat faptul că facturile intracomunitare pot fi trimise numai pe fax sau E-mail, fără a fi necesar ca acestea să însoțească marfa și, de asemenea, nu mai este necesar ca acestea să fie semnate și ștampilate de furnizor.

– Marfa a fost livrată de transportator (EMS) direct la sediul importatorului în termen de 2 zile de la data livrării din Republica Cehă, fără a necesita alte formalități vamale și fără a se plăti TVA în vamă.

În aceste condiții, chiar și pe perioada verii expedițiile s-au putut efectua în continuare cu EMS, cu costuri mai mici de transport.

– Valoarea TVA pentru marfa achiziționată intracomunitar se calculează în Decontul trimestrial (în anul 2007) sau al lunii respective (din 2008), apărând ca poziție separată de marfa vândută în România și adăugându-se la aceasta (Anexa 17). Plata TVA se face până în data de 25 a lunii următoare.

Apare un document nou – „Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile intracomunitare de bunuri” – care se predă la Administrația Financiară odată cu Decontul trimestrial/lunar al TVA.

– Dispoziția/Declarație de Plată Externă a fost înlocuită cu un formular simplificat denumit Ordin de Plată / Payment Order.

Având în vedere tipul special al mărfii, s-au solicitat în continuare furnizorului emiterea Declarației de Conformitate și a Certificatelor de Calitate, acestea rămânând neschimbate.

CONCLUZII

Unul din principalele avantaje al achizițiilor intracomunitare după aderarea României la Comunitatea Europeană este acela că marfa ajunge mult mai repede la beneficiar. Aceasta este adusă direct la sediul importatorului, nemaifiind necesară deplasarea unui delegat pentru efectuarea formalităților vamale și ridicarea mărfii.

Costurile se reduc prin faptul că nu mai este necesară utilizarea serviciilor agenților vamali.

Sunt eliminate formalitățile vamale, nemaifiind necesară completarea dosarului vamal de import.

Nu mai este necesară blocarea banilor prin plata TVA în vamă la momentul ridicării mărfurilor din vamă (cum era anterior), plata făcându-se la sfârșitul lunii următoare achiziției.

Începând cu 25 iunie 2008, a intrat în vigoare un nou Cod vamal la nivelul Uniunii Europene. Noul Cod a fost introdus ca urmare a consultărilor avute în cursul anului 2007 cu reprezentanții statelor membre ale Uniunii Europene. Acest nou Cod vamal înlocuiește vechiul Regulament (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar, bazat pe integrarea regimurilor vamale aplicate în mod separat în statele membre Prin noul Cod vamal se instituie conceptul de ghișeu unic, care creează posibilitatea ca la momentul declarării bunurilor atât autoritățile vamale cât și celelalte autorități implicate să efectueze un singur control. Una din principalele modificări se referă la „instituirea conceptului de vămuire centralizată, potrivit căruia un operator autorizat înregistrat într-un stat membru poate importa bunuri în orice alt stat membru UE și transporta aceste bunuri oriunde în UE, având posibilitatea să plătească toate taxele vamale pe care le datorează în statul în care este înregistrat și nu separat în fiecare țară”.

BIBLIOGRAFIE

Alexa, C., Transporturi internaționale, Editura ASE, București, 2001

Belu, M., Joldeș, C., Marinaș L., Sistemul vamal, Editura Economică, București, 2003

Caraiani, Ghe., Georgescu, T., Tehnici de comerț exterior, Editura Sylvi, București, 1999

Negrus, M., Plăți și garanții internaționale, Editura All 2006.

Popa, I., Negocierea comercială internațională, Editura Economică, București, 2006

Popa, I., Tehnica operațiunilor de comerț exterior, Editura Economică, București, 2008

Puiu, Al., Derularea afacerilor economice internaționale, Ed, Independența Economică, 2000

Stefănescu, B, Dimitriu, R, Drept civil, Editura Lumina Lex, București, 2002

Stoian, I., Comerț internațional – Tehnici și proceduri, Editura Caraiman, 2000

http://www.infonews.ro/article111427.html

www.monografias.com

www.incoterm.ems.ro