Tendinte Si Obiective Privind Sistemul Fiscal In Conditiile Romaniei Integrate

Cuprins

Cap I. Noțiuni introductive privind sistemul fiscal

Aspecte teoretice privind conceptul de fiscalitate

Evoluția sistemului fiscal în România

Rata fiscalității; presiunea fiscală

Cap II. Tendințe și obiective în reforma sistemului fiscal în perioada de tranziție

2.1. Necesitatea realizării unei reforme în domeniul fiscal

2.2. Tendințe și obiective în reforma sistemului fiscal în perioada de tranziție

2.2.1. Reforma impozitelor directe

2.2.2. Reforma impozitelor indirecte

2.3. Realizări și neimpliniri ale reformei fiscale în perioada de tranziție

Cap III. Armonizarea sistemului fiscal romanesc cu sistemul fiscal al U.E.

3.1. Reglementarea juridică prezentand sistemul fiscal in conditiile actuale

3.2. Prezent si perspective privind sistemul fiscal românesc

Cap. I

1.1. Aspecte teoretice privind conceptual de fiscalitate

Conceptul de Finanțe Publice este indisolubil legat de stat, de instituțiile sale administrativ teritoriale, legătura făcându-se datorita resurselor cheltuielilor, împrumuturilor si altor datorii. Finanțele publice sunt definite ca fiind științele ce studiază active statului in calitatea sa de utilizator al unei tehnici speciale financiare, prin intermediul procedeelor bugetare, monetare, etc.

Fiscalitatea este un sistem de legi, regulamente si dispoziții privitoare la stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor ce alcătuiesc venituri ale statului.

Totalitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor provenite de la contribuabili, in vederea alimentarii bugetelor publice, formează sistemul fiscal.

Trăsăturile unui sistem fiscal normal vizează următoarele:

Sistemul fiscal trebuie conceput ținând seama de condițiile sociale și economice specifice fiecărei etape de dezvoltare.

Sistemul fiscal trebuie sa fie coerent, echitabil și eficient.

Sistemul fiscal trebuie să presupună o structurare corespunzătoare a impozitelor și taxelor urmărindu-se, în special, creșterea ponderii impozitelor directe.

Realizarea unei structurări corespunzătoare a impozitelor si taxelor presupune aplicarea întocmai a principiilor impunerii.

La baza instituirii impozitelor sta necesitatea statului de a-si procura

resurse pentru acoperirea cheltuielilor pe care trebuie sa le efectueze în vederea înfăptuirii rolului sau economico-social. Astfel, “impozitele reprezintă o forma de prelevare a unei părți din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispoziția statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se va face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directa din partea statului.”

Plecând de la aceasta definiție a impozitelor, fiscalitatea poate fi privita ca o legătură între stat și persoane fizice și juridice. Astfel, impozitele sunt percepute ca un rău necesar, fără existenta acestora statul fiind pus în imposibilitatea de a-și putea desfășura (prin intermediul instituțiilor publice) activitatea cu care este mandatat.

La baza stabilirii impozitelor in Romania stau o serie de principii:

neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiții egale investitorilor, capitalului roman și străin. Astfel se urmărește ca, prin masurile prevăzute în legislație sa se asigure același regim fiscal pentru contribuabili aflați în situații similare.

certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respective aceștia sa poată urmării și înțelege sarcina fiscal ace le revine, precum și să poată determina influenta propriilor decizii de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferita a veniturilor, în funcție de mărimea acestora. În vederea asigurării echității fiscale la nivelul persoanelor fizice un pas important a fost făcut prin introducerea impozitului pe venitul anual global.

eficienta impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice și juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiționale majore.

1.2. Evolutia sistemului fiscal in Romania

Primul impozit (dare în bani), din viața poporului român, consemnat de documente, datează din secolul al XIII-lea, de pe vremea cnezilor. Este vorba despre taxele vamale încasate în moneda timpului respectiv. Ele au fost cele dintâi mijloace de a strânge bani pentru voievozi. Vămile erau așezate atât la granițele Voievodatului (Principatului), cât și la granițele județelor si orașelor.

În secolul al XIV-lea, pe lângă taxe vamale este consemnată și dijma (din zece părți, una), care era cunoscută în timpul lui Mircea cel Bătrân sub denumirea de vamă și se percepea în natură, „vamă, însă, se numeau pe atunci și taxele pentru vânzările tuturor lucrurilor, precum și ale mâncării și altele ce se luau prin orașe”.

În secolul al XV-lea apare birul, cel mai vechi impozit al Țărilor Române. Acesta era datorat numai de țărani, fiind stabilit sub forma unei sume fixe care se repartiza locuitorilor satelor. La început o dare de capitație egală, birul devine în secolul al XVII-lea proporțional cu posibilitatea de plată a contribuabililor, întrucât documentele timpului vorbesc în acest fel, „să-i cisluiți pre putere”. „Perceperea birului se realiza prin aplicarea principiului răspunderii colective sau solidare. Dacă un membru al grupului fiscal nu putea plăti dările, răspunderea apăsa

asupra întregii colectivități începând cu rudele și vecinii”. Populația țărănească era supusă, în perioada secolelor al XV-lea și al XVII-lea, și la plata unor contribuții în natură stabilite ca zecimi asupra produselor agricole obținute, cu diferite denumiri, după numele obiectului asupra căruia erau așezate.

În secolul al XVII-lea, comerțul și meșteșugurile erau impuse atât pentru activitatea lor internă cât și pentru raporturile cu străinătatea. Comercianții plăteau accize, sub forma taxelor pentru intrarea mărfurilor în orașe sau târguri, iar pentru raporturile de comerț exterior se plăteau vămi.

De perceperea dărilor se ocupa un aparat întreg de funcționari: marele vistiernic (un ministru de finanțe al zilelor noastre), marele vameș care avea administrația generală a vămilor, pârcălabii și ispravnicii de ținuturi care erau ajutați de birari și globnici, dabilarii, goștinarii, olăcarii, cotarii, etc., fiecare însărcinați cu perceperea unui anumit tip de impozit.

În secolul al XVIII-lea, pe la mijlocul acestuia, găsim o dare directă numită „sferturi” (civerturi), care era un impozit personal (capitația) plătibil în patru sferturi trimestriale. În această perioadă veniturile domnitorului se confundau cu cele ale statului, acestea se încasau de unde se putea…., dările erau grele și mai ales supărătoare prin nesiguranța lor, dezordinea fiscală generală era caracteristica dominantă.

Stadiul rudimentar al sistemului fiscal românesc, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, este dovedit de caracteristici precum:

• stabilirea și repartizarea arbitrară a sarcinilor fiscale;

• preponderența impozitelor de repartiție;

• neregularitatea perceperii impozitelor;

• existența inegalităților în fața impozitelor, izvorâte din privilegii, etc.

Teoretic, în statele cu regimuri politice și structuri economico-sociale socialiste de tip clasic, impozitele ar fi trebuit să dispară, în lipsa unei rațiuni prin care statul socialist să efectueze prelevări asupra unor venituri pe care el însuși le distribuie sau care îi aparțin. În realitate socialismul nu a reușit în totalitate, statele menținând un sistem fiscal simplificat subordonat planului central, prin care se exercita un control disimulat asupra veniturilor și dimensiunii sectorului privat. Așadar, statele socialiste au recurs la mecanismul impozitelor nu atât din rațiuni economice cât, mai ales, din rațiuni politice și sociale.

Principalele impozite și taxe percepute, în perioada economiei centralizate, în România, au fost:

• impozitul pe circulația mărfurilor datorat de organizațiile economice socialiste.

Introdus prin H.C.M. nr. 1276/1962, a înlocuit fostul impozit pe circulația produselor, introdus prin Legea nr. 2/1950.

• impozitul pe fondul total de retribuire, a înlocuit, în anul 1977, impozitul pe retribuțiile individuale.

• impozitul pe veniturile cooperației meșteșugărești și a cooperativelor de producție, achiziție și desfacere a mărfurilor.

• impozitul agricol era datorat de cooperativele agricole și era format din impozitul pe teren și impozitul pe fondul de retribuire a cooperatorilor.

• impozitul pe veniturile oamenilor de litere, artă și știință, stabilit, în cote progresive pe tranșe, asupra veniturilor realizate, sub formă bănească, din drepturile de autor pentru anumite lucrări literare, științifice sau de arte;

• impozitul pe veniturile liber-profesioniștilor, meseriașilor și altor persoane, era stabilit în cote progresive pe tranșe.

• impozitul pe societățile mixte cu participare română și străină,

• impozitul pe veniturile realizate de nerezidenți în România,

• contribuția persoanelor fără copii era plătită de persoanele fără copii, încadrate în muncă, căsătorite sau necăsătorite, în vârstă de peste 25 de ani. Era stabilită în sumă fixă, în funcție de retribuția tarifară lunară;

• taxele vamale, reglementate prin Decretul nr. 395/1976 privind tariful vamal al României, erau aplicate țărilor cu care țara noastră avea reciprocitate, în speciale cu țările membre C.A.E.R..

• alte impozite și taxe locale plătite de persoanele fizice și unitățile economice, și anume: impozitul pe clădiri, impozitul pe terenurile situate în orașe, taxele asupra mijloacelor de transport, taxele de timbru și de succesiune, impozitul pe terenurile agricole ale populației, etc.;

Tranziția de la sistemul comunist la economia de piață a presupus, printre altele, înfăptuirea unei ample reforme în domeniul finanțelor publice, în cadrul căreia reforma sistemului fiscal a ocupat un loc deosebit. O dată cu deschiderea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, sistemul fiscal românesc a fost supus unor ample modificări având ca scop realizarea procesului de armonizare a legislației fiscale românești cu cea comunitară în domeniu.

1.3. Rata fiscalitatii; presiunea fiscala.

Perceperea impozitelor este un drept al statului, consfințit prin constituție. Orice societate, indiferent de forma de organizare, ar fi imposibil sa funcționeze fără impozite. Ca regula generala, contribuabilii vad in impozite un rău necesar, dar consimt la plata acestuia, asupra lor exercitându-se din partea statului o anumita presiune fiscala.

Presiunea fiscala sau rata fiscalității se exprima ca raport intre totalul prelevărilor bugetare obligatorii si produsul intern brut, la nivel macroeconomic sau asupra veniturilor (profitului) realizate la nivel microeconomic.

Impozitele directe sau indirecte, taxele percepute de la contribuabili, se constituie in elemente de presiune fiscala, cu atât mai mult, cu cat ponderea lor in valoarea adăugată sau in cifra de afaceri este mai mare.

Când aceasta pondere depășește anumite limite rezonabile, randamentul impozitelor si contribuțiilor scade, manifestându-se forme de rezistenta la acestea, cum ar fi abstinenta fiscala, împotrivirea la plata si in ultima instanța evaziunea fiscala.

O exprimare grafica a presiunii fiscale, a realizat-o D. Laffer, cu ajutorul unei curbe care îi poarta numele. Potrivit acestei exprimări, de la un anumit prag, orice creștere a presiunii fiscale provoacă o scădere a sumei prelevărilor obligatorii încasate de autoritatea publica. Suma prelevărilor obligatorii este o funcție crescătoare a ratei presiunii fiscale, dar te, taxele percepute de la contribuabili, se constituie in elemente de presiune fiscala, cu atât mai mult, cu cat ponderea lor in valoarea adăugată sau in cifra de afaceri este mai mare.

Când aceasta pondere depășește anumite limite rezonabile, randamentul impozitelor si contribuțiilor scade, manifestându-se forme de rezistenta la acestea, cum ar fi abstinenta fiscala, împotrivirea la plata si in ultima instanța evaziunea fiscala.

O exprimare grafica a presiunii fiscale, a realizat-o D. Laffer, cu ajutorul unei curbe care îi poarta numele. Potrivit acestei exprimări, de la un anumit prag, orice creștere a presiunii fiscale provoacă o scădere a sumei prelevărilor obligatorii încasate de autoritatea publica. Suma prelevărilor obligatorii este o funcție crescătoare a ratei presiunii fiscale, dar numai pana la un anumit prag maximal, care corespunde nivelului maxim al curbei, după care devine o funcție descrescătoare a acestei rate. După Laffer, aceasta se explica prin faptul ca, prelevările obligatorii foarte mari, diminuează randamentul impozitelor.

Presiunea fiscala exprima intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la persoane fizice și juridice, ori la nivelul întregii societăți prin intermediul impozitării. Presiunea fiscala are o mare relevanta economica, deoarece indica măsura in care veniturile nominale ale populației sunt ajustate prin intermediul impozitării și, în același timp, arata măsura sau gradul în care bugetul de stat își procura veniturile pe calea prelevării de impozite. Presiunea fiscala poate fi utilizata atât pentru impozite indirecte, cat si pentru totalitatea prelevărilor la buget efectuate prin intermediul impozitării.

Presiunea fiscala se concretizează de fapt in gradul de fiscalitate, grad in care contribuabilii – in ansamblul lor, societatea respective economia – suporta, pe seama rezultatelor obținute din activitatea lor, impozitele si taxele – ca prelevări obligatorii instituite si percepute prin constrângerea legala de către stat.

Concret, presiunea fiscala reprezintă proprietățile din veniturile la care, in mod nevoit si obligatoriu, contribuabilii (persoane fizice sau persoane juridice) renunță in favoarea statului, sub forma impozitelor, vărsând ace este sume in cadrul exigibilității lor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si fondurile publice.

Problema presiunii fiscale de la noi este mai actuala ca oricând din cauza următoarelor considerente:

– în primul rând, datorita faptului ca ne aflam in faza modernizării sistemului fiscal romanesc;

– în al doilea rând pentru ca in prezent economia tarii noastre resimte lipsa capitalurilor disponibile a fi investite, cea ce impune practicarea unei politici fiscale deosebite;

– în al treilea rând, datorita situației actuale precare a economiei românești, veniturile realizate de totalitatea categoriilor de contribuabili fiind inadecvate pentru a fi gravate de o fiscalitate prea mare fără a da naștere la urmări nedorite.

In literatura de specialitate termenul de “presiune fiscala” mai este întâlnit sub alte forme precum “coeficient fiscal”, “tensiune fiscala ” etc., tocmai pentru a evita conotațiile negative pe care le poarta cuvântul presiune, dar si aceasta exprima totuși aceeași idee a obligației fata de stat prin intermediul impozitului.

Cap. II.

2.1. Necesitatea realizarii unei reforme in domeniul fiscal

Indiferent cât de reticenți ar fi agenții economici la ideea de fiscalitate și, implicit, la ideea de impozite, existența de durată și în condiții de legalitate a unei firme pe piață obligă la cunoașterea și respectarea legislației fiscale a țării pe teritoriul căreia își desfășoară activitatea. Chiar și pentru acei agenți economici care își propun evitarea plății unor impozite sau taxe, sunt importante de cunoscut prevederile legislative în domeniu pentru a alege cele mai “legale” căi în acest sens.

În România, modificările legislative în domeniul financiar-fiscal au fost numeroase. În ultimii ani, prin demararea tratativelor privind aderearea României la Uniunea Europeană, cadrul legislativ de la noi din țară a cunoscut diverse modificări, în scopul alinerii legislației românești la aquis-ul comunitar. Scopul acestor modificări este crearea unui sistem fiscal stabil care să corespundă directivelor Uniunii Europene privind impozitarea.

Pe parcursul acestei lucrări voi încerca să prezint unele aspecte privind modalitățile concrete prin care prevederile juridico-fiscale valabile la un moment dat în economie pot influența pozitiv sau negativ performanțele economico-financiare ale unei firme. M-am oprit doar asupra unor probleme considerate relevante în evidențierea scopului acestei lucrări: prezentarea fiscalității nu numai ca un mijloc de colectare a unor impozite de către stat, ci ca un mijloc prin care se intervine în viața economică a societății și, implicit, a firmelor.

2.2. Tendinte si obiective in reforma sistemului fiscal in perioada de tranzitie

Măsuri luate de statul român în vederea respectării cerințelor privind aderarea la Uniunea Europeană

Aderarea României la Uniunea Europeană presupune parcurgerea unui proces de armonizare în ceea ce privește legislația. În domeniul impozitării România a fost și este nevoită să facă unele modificări legislative pentru a adduce prevederile fiscale existente la o formă cât mai apropiată de legislația din Uniunea Europeană. Acest lucru nu înseamnă, în mod automat, preluarea legislației din Uniunea Europeană (deoarece nici în cadrul; acesteia nu există un cadru legislative identic în fiecare stat), ci aplicarea în impozitare a unor principii și reguli comune care sunt valabile la nivelul întregii comunități.

Negocierile privind impozitarea au fost cuprinse în capitolul 10 al negocierilor. Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinței de aderare România – UE din 26 octombrie 2001. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinței de Aderare România – UE din 2 iunie 2003.

Prin măsurile luate de România în perioada 2000 – 2004 s-a ajuns la respectarea celor mai multe cerințe ale Uniunii Europene în vederea respectării aquis-ului comunitar. Au fost luate măsuri în vederea eliminării unor scutiri în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, în determinarea teritorialității taxei pe valoarea adăugată în cazul serviciilor, a fost reintrodusă cota redusă de TVA. De asemenea, au fost eliminată cota 0, operațiunile supuse cotei zero fiind scutite cu drept de deducere.

În domeniul accizelor a avut loc o mai bună definire a produselor impozabile, s-a stabilit o împărțire a acestora în produse supuse accizelor armonizate și produse supuse accizelor neamornizate, s-a ridicat, conform cerințelor comunitare, nivelul accizei unitare armonizate.

În domeniul impozitului pe profit s-au eliminat scutirile acordate diverselor categorii de contribuabili (în prezent există foarte puține scutiri, care au termen de aplicare limitat în timp), s-a eliminat cota redusă în cazul veniturilor din export, s-a reglementat modul de deducere fiscală a amortizării, s-a stabilit modul de deducere a cheltuielilor cu dobânzile, s-au stabilit cheltuielile deductibile și nedeductibile în mod clar și conform normelor europene.

În domeniul impozitului pe venit s-a realizat impozitarea cumulată a veniturilor și instituiorea globalizării veniturilor. De asemenea, s-a lărgit sfera de aplicare a impozitului prin introducerea sub impozitare a unor categorii de venituri.

Cea mai mare realizare a ultimilor ani este strângerea sub un singur act normativ a legislației fiscale (Codul fiscal) și stabilirea unor principii coerente de impozitare.

Influența reglementărilor fiscale asupra performanțelor economico-financiare ale firmelor

Pentru punerea în evidență a unor aspecte referitoare la incidența fiscalității în activitatea economico-financiară a firmei am urmărit să prezint modalitățile prin care pornind de la prevederile legale se poate ajunge la o diminuare, în multe cazuri, consistentă a cheltuielilor de personal, modul de acțiune a impozitului pe profit asupra diminuării costului capitalului împrumutat, modul în care veniturile și cheltuielile efectuate de o firmă influențează impozitarea și determinarea economiilor fiscale, influența impozitelor asupra trezoreriei întreprinderii, influența diferitelor formelor de impozitare a aceleiași activități asupra performanțelor economico-financiare ale unei întreprinderi.

Pentru a remunera activitatea prestată de angajați, societatea comercială efectuează cheltuieli de personal. Acestea sunt formate din cheltuielile cu salariile personalului, contribuțiile la asigurările sociale de stat, contribuțiile pentru diferite fonduri reglementate prin lege, cheltuielile de delegare-detașare. Pentru obținerea unui profit cât mai ridicat, la un anumit volum al rezultatelor, este necesar să se realizeze diminuare acestor cheltuieli. Pe parcursul lucrării am urmărit cum se pot diminua cheltuielile de personal în condițiile în care remunerarea netă a angajaților să rămână celuțin la același nivel. Pentru aceasta am luat în calcul acordarea unei părți din salariu sub formă de bonuri de masă sau angajarea unor salariați sub forma microîntreprinderilor.

Influența asupra cheltuielilor de personal în cazul în care se acordă o parte din salariu sub forma bonurilor de masă depinde de trei elemente: mărimea bonurilor de masă acordate, mărimea salariilor brute acordat, mărimea cotei cheltuielilor patronale (contribuții la asigurări sociale și alte fonduri). Deoarece la un anumit moment cota cheltuielilor patronale nu fluctuează (ca urmare a prevederilor legale existente), valoarea bonurilor de masă este, de asemenea, nefluctuantă, influența este determinată de nivelul salariilor. Prin acordarea bonurilor de masă, pe lângă faptul că angajatorul realizează o reducerea a cheltuielilor, crește și salariul net al angajatului, acestea nefiind impozitat nici la angajat.

Apelarea la microîntreprinderi pentru plata „serviciilor” salariațiilor este o modalitate care duce la diminuarea cheltuielilor unei firme. Diminuare acestor cheltuieli reprezintă de fapt o diminuare a obligațiilor fiscale datorate către stat (în cea mai mare parte a cazurilor reducerea cheltuielilor este 100% dată de diminuarea obligațiilor fiscale). În acest caz, prin diminuarea cheltuielilor are loc o creștere a profitului impozabil, ceea ce duce la o creștere a impozitului pe profit. Cum impozitul pe profit suplimentar (aferent creșterii profitului impozabil) este doar un procent subunitar din valoarea reducerii, acesta este mai mic decât diminuarea obligațiilor fiscale ocazionate de plata salariilor, ceea ce face ca pentru firmă să fie rentabil, ea reducându-și cheltuielile prin diminuarea obligațiilor fiscale datorate statului.

Modalitatea de determinare a cheltuielilor deductibile și lăsarea unor posibilități privind stabilirea cuantumului acestora (a se vedea modul de stabilire a cheltuielilor deductibile cu dobânzile, modul de stabilire a amortizării fiscale) reprezintă un mijloc care poate fi folosit de conducerea societăților comerciale pentru luarea deciziilor cele mai bune. Decizia de investiții și cea de finanțare iau în considerare caracterul deductibil a o serie de cheltuieli, iar valorile acestora constituie variabile importante pentru fundamentarea respectivelor decizii. Este vorba, cu precădere, despre cheltuielile cu dobânzile, respectiv cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor.

Cheltuiala cu amortizarea generează o economie fiscală prin impozitare și, de asemenea, acționează și asupra capacității de autofinanțare a firmei, acțiune ce poate genera în viitor rezultate economice și financiare superioare. De asemenea, o autofinanțare ridicată poate duce la renunțarea apelării la împrumuturi (deoarece firma plătește mai puțin imozit prin economia fiscală realizată) cu efect direct asupra gradului de îndatorare și al cheltuielilor cu dobânzile, efect care poate avea ca rezultat o diminuare a impozitelor și a costului capitalului împrumutat.

În ceea ce privește modul de stabilire a deductibilității cheltuielilor cu dobânzile și impactul acestora asupra costului capitalului prevederile legale referitoare la impozitul pe profit poate acționa, de la caz la caz în sensul diminuării costului capitalului împrumutat sau, chiar la o majorare a acestui cost. Pe termen lung, în măsura în care firma ajunge la un grad de îndatorare subunitar sau se diminuează cheltuielile cu dobânzile în raport cu veniturile firmei se va ajunge, pe global, la o diminuare a costului capitalului împrumutat dată de economia de impozit.

Fiecare impozit pe care firma este obligată să îl plătească pentru profiturile/veniturile obținute sau pentru activitățile desfășurate are o scadență de plată, expres specificată în legislația fiscală aferentă. Ceea ce poate interesa managementul unei firme este modalitatea în care toate aceste plăți se articulează într-un plan general de plăți periodice, cu alte cuvinte cum va fi afectată trezoreria firmei ca urmare a îndeplinirii obligațiilor fiscale.

În cazul societăților comerciale care se pot încadra în categoria microîntreprinderilor există posibilitatea opțiunii între a fi impozitate cu impozitul pe profit sau cu impozitul pe venit. În funcție de dimensiunile activității desfășurate și în special în funcție de raportul între venituri și cheltuieli (în special raportul venituri cheltuieli deductibile) opținuea pentru o formă sau alta de impozitare poate adduce avantaje sau nu.

Concluzionând, putem afirma că reglementările fiscale trebuie analizate cu atenție, nu numai din punct de vedere strict contabil, dar și din perspectiva implicațiilor pe care acestea le exercită asupra indicatorilor financiari fundamentali ce caracterizează firma (sau un anumit proiect de investiții, după caz), precum și asupra deciziilor de investire și de finanțare în ansamblu. În acest fel, managerul va fi capabil să identifice cele mai eficiente căi de creștere a valorii firmei pe care o conduce, prin identificarea unui optim din punct de vedere fiscal.

2.2.1. Reforma impozitelor directe

Politica financiară în domeniul veniturilor statului este chemată să definească sursele de formare a fondurilor bugetare și extrabugetare de care statul are nevoie, metodele de prelevare, precum și obiectivele economice, sociale sau de altă natură, pe care trebuie să le îndeplinească instrumentele folosite în procesul mobilizării resurselor financiare.

În țările în curs de dezvoltare, veniturile fiscale și contribuțiile pentru asigurări sociale participă în medie cu 76%. Aceste țări își completează resursele publice într-o proporție mai mare pe seama veniturilor de la întreprinderile și proprietățile publice și a altor venituri nefiscale.

În ceea ce privește structura veniturilor fiscale, există deosebiri importante de la un grup de țări la altul și de la o țară la alta. Astfel, în țările dezvoltate impozitele directe procură 2/3 din veniturile fiscale iar cele indirecte-1/3; la țările în curs de dezvoltare proporțiile sunt răsturnate: impozitele directe asigură 37% din total, iar cele indirecte 63%.

Evident cu cât o economie este mai dezvoltată și mai diversificată, veniturile mai structurate și mai diferențiate, iar agenții economici mai bine organizați, cu atât sunt condiții mai bune pentru utilizarea impozitelor directe. Invers, într-o țară cu o economie slab dezvoltată, cu o structură de ramură restrânsa, cu unități de producție mici și slab organizate, cu o populație în care majoritatea locuitorilor realizează venituri modice opțiunea pentru sistemul impozitelor indirecte este inevitabilă.

Ponderea veniturilor din impozite directe:

Astfel, în anul 1991 veniturile Bugetului de Stat, în sumă de 496,8 mld., au provenit din venituri fiscale, în sumă de 479,4 mld., venituri nefiscale în sumă de 11,2 mld. Și venituri de capital de stat în sumă de 6,2 mld.

Din totalul veniturilor fiscale, 278,9 mld. au constituit impozitele directe din care:

Impozitul pe profit, în sumă de 110,3 mld., care s-a încasat în proporție de 107,5% față de programul aprobat.

Totalul impozitelor pe profit încasate, 88,6% a provenit din vărsămintele efectuate de regii autonome și societăți comerciale cu capital de stat (97,7 mld) și 11,4% de la societăți comerciale și alți plătitori (12,6 mld).

Impozitul pe salariu, în sumă de 166,8 mld. s-a încasat în proporție de 101,9% fapt ce s-a datorat, îndeosebi creșterii salariului mediu peste prevederi, precum și ca urmare a acordării, în luna decembrie a anului 1991, a unor recompense pentru activități desfășurate în cursul anului.

Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1992 au fost realizate în sumă de 1.363,9 miliarde lei, veniturile din impozite directe constituind 789,4 mld din care:

Impozitul pe profit, în sumă de 315,7 mld. lei, fiind încasat în proporție de 95,7% față de prevederile definitive, ceea ce reprezintă 23,1% din totalul veniturilor bugetului de stat.

Nerealizarea cu 14,3 mld. lei a impozitului pe profit s-a datorat, în principal, scăderii în anul 1992 a producției de mărfuri și servicii precum și înregistrări de pierderi.

Totodată, multe societăți comerciale care au realizat profit nu și-au putut achita obligațiile către buget ca urmare a lipsei de disponibilități în conturile bancare, consecință din blocajului financiar.

Impozitul pe salarii, în sumă de 457,7 mld. lei s-a încasat în proporție de 102,6 %, cu 11,7 mld. lei față de prevederile aprobate și reprezintă 33,6% din totalul veniturilor. Aceasta s-a datorat, în principal, creșterii salariului mediu lunar, ca urmare a indexării, precum și depășirii fondului de salarii de referință pentru care s-a suportat impozit suplimentar. Astfel, veniturile salariale medii nominale lunare nete pe economie au fost de 19.756 lei pe întregul an 1992, fiind cu 163,8% mai mari decât veniturile medii pe anul 1991.

Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1993 au fost în sumă de 3.792,4 mld. lei, din care:

Impozitul pe profit în sumă de 750,3 miliarde lei superior cu 22,6% evaluărilor bugetare definitive, respectiv cu 138,3 miliarde lei, constituind 20% din totalul veniturilor.

Printre factorii care au determinat realizarea impozitului pe profit peste nivelul prevăzut, au fost: modificarea volumului și structurii activităților economice, realizarea unui indice de creștere a prețurilor mai mare decât cel prognozat, creșterea ponderii sectorului privat în totalul economiei, acesta prezentând o rentabilitate superioară celui de stat, creșterea eficienței organelor de control financiar de stat în combaterea evaziunii fiscale.

Impozitul pe salarii în sumă de 1.324,9 miliarde lei, cu o depășire față de prevederi de 68,9 miliarde lei, respectiv de 5,5%, ponderea sa fiind de 28% din totalul veniturilor.

Depășirea veniturilor din impozitul pe salarii a fost determinată, îndeosebi, de creșterea salariului mediu lunar cu cca. 4.000 lei față de cel avut în vedere la fundamentarea cifrelor cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1993, acordarea în luna decembrie 1993 a unor sume reprezentând alte drepturi salariale (prime, ajutoare etc.), precum și depășirea fondului de salarii de referință pentru care s-a suportat impozit suplimentar.

Din totalul impozitului pe salarii încasat la bugetul de stat, sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 1993 au fost de 231,8 miliarde lei, cu 5,3 miliarde mai mici decât cele prevăzute de lege.

Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1994 au fost realizate în sumă de 8869,1 miliarde lei reprezentând 90,4% din programul rectificat, veniturile din impozite directe constituind 4.550,4 miliarde lei, din care:

Impozitul pe profit în sumă de 1904,1 miliarde lei, având o pondere de 22% din total, cu 8,1% sub nivelul programat, respectiv, cu 166,9 miliarde lei, determinat în principal, de nerealizarea obligațiilor către buget care au fost îndeplinite numai în proporție de 91,9%, consecință a blocajului financiar, evaziunii fiscale și indisciplinei financiare.

Impozitul pe salarii s-a încasat în sumă de 3220,6 miliarde lei, respectiv 28% din total, cu 120 miliarde lei mai mult decât evaluările bugetare, ca urmare a realizării unui salariu mediu lunar mai mare decât cel programat, ceea ce a determinat creșterea nominală și reală a salariilor, dar și a impozitului pe salarii.

Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1995 au constituit 12.888,3 miliarde lei reprezentând 92,2% față de prevederile anuale, impozitele directe realizându-se în sumă de 6.340,6 miliarde lei, din care:

Impozitul pe profit în sumă de 2.791,3 miliarde lei cu o pondere de 22% din totalul venitului, reprezentând 74,2% din prevederile actualizate.

Impozitul pe salarii în sumă de 3.380,2 miliarde lei cu o pondere de 25% din total, reprezentând 95,9% din prevederile actualizate.

Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1996 au fost realizate în sumă de 18.372,8 miliarde lei, impozitele directe reprezentând 8.532,6 miliarde lei, din care:

Impozitul pe profit s-a încasat în sumă de 3.517,3 miliarde lei cu o depășire de 1% față de prevederile actualizate, reprezentând 19,2% din totalul veniturilor, circa 40% provenind din sectorul bancar.

Impozitul pe salarii, s-a încasat în sumă de 6.656,3 miliarde lei, realizând o depășire față de prevederi de 1,2%, reprezentând 36,2% din totalul veniturilor, cu 0,6% mai mult decât în anul 1995. Din acest impozit au fost defalcate sume pe seama bugetelor locale conform legii, în sumă de 1.972,6 miliarde lei, reprezentând 29,6% din totalul impozitului pe salarii încasat.

Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1997 au fost realizate în sumă de 40.277,9 miliarde lei, impozitele directe reprezentând 16.466,5 miliarde lei, din care:

Impozitul pe profit, în sumă de 7.366,5 miliarde lei, cu o pondere de 18% din totalul veniturilor.

Impozitul pe salarii, în sumă de 8.697,2 miliarde lei, cu o pondere de 22% din totalul veniturilor.

2.2.2. Reforma impozitelor indirecte

Statul utilizează pentru procurarea resurselor financiare publice, in afara impozitelor directe si impozitelor indirecte.

Impozitele indirecte reprezintă impozitele percepute cu prilejul vânzării unor bunuri, prestării unor servicii, importurilor sau exporturilor, aceste impozite fiind incluse in prețul de vânzare al produselor sau in tarifele serviciilor.

Utilizarea impozitelor indirecte se realizează începând cu evul mediu, când sunt folosite taxe vamale si accizele, care constituiau un ansamblu de impozite pe actele de consum sau de circulație. La acestea s-a adăugat mai târziu impozitul pe cifra de afaceri, care a fost experimentat pentru prima oara in SUA după războiul de secesiune, si care in timpul primului război mondial sau imediat după acesta a fost adoptat de aproape toate tarile capitaliste.

Daca in tarile dezvoltate, de regula contribuția cea mai importanta la formarea veniturilor fiscale o au impozitele directe, din motive de echitate fiscala, in tarile in curs de dezvoltare ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor directe. Aceasta se explica pe de o parte prin faptul ca economiile tarilor in curs de dezvoltare au performante mai reduse, veniturile si averile realizate fiind mai mici, iar pe de alta parte prin avantajele pe care le prezintă impozitele indirecte:

– comoditate si cost relative redus al perceperii;

– au un randament fiscal ridicat si o mare elasticitate, care permite ca impozitul sa fie adoptat in permanenta necesităților conjuncturale de venituri ale statului;

– sunt mai ușor acceptate de contribuabili, deoarece sunt cuprinse in prețul de vânzare al produselor (tarifele serviciilor) si sunt mai greu sesizate de acestea;

– distorsionează mai puțin deciziile economice ale indivizilor si corporațiilor decât aplicarea unor impozite directe cu cote ridicate de impunere si permite reducerea evaziunii fiscale.

Totuși trebuie menționat ca impozite indirecte prezintă si un mare

dezavantaj, datorat caracterului inechitabil al acestora. Deoarece nivelul impozitelor indirecte este același, indiferent de mărimea venitului sau averii contribuabilului și de greutățile cu care acesta se confrunta, acestea vor apasă mai greu asupra contribuabililor cu venituri reduse favorizând pe cei aflați la polul opus.

Impozitele indirecte cunosc următoarele forme de manifestare: taxe de consumație, venituri provenind de la monopolurile fiscale, taxe vamale si alte taxe. Dintre acestea taxele de consumație constituie cel mai important impozit indirect.

Taxele de consumație sunt incluse in preturile de vânzare ale mărfurilor si serviciilor realizate in interiorul tarii, precum si in ale celor importate, mărind prețul acestora. Ele pot avea fie forma taxelor speciale de consumație (consumate sub denumirea de accize), care se aplica doar asupra anumitor categorii de bunuri, fie forma unor taxe generale pe vânzări care se percep la vânzarea majorității bunurilor si serviciilor.

Accizele se instituie asupra unor produse cu o pondere mare si consta in consum si care au o cerere inelastică neputând fi substituite cu alte bunuri. In sfera de aplicare a accizelor intra produse precum: băuturile alcoolice, produsele din tutun, uleiurile minerale si produsele energetice precum si produsele de lux (blănuri, bijuterii, parfumuri s.a.) Accizele se calculează fie in suma fixa pe unitatea de măsura fie in baza unor cote procentuale aplicate asupra preturilor de vânzare.

Taxele generale pe vânzări cuprind, din punct de vedere al verigii la care se încadrează, impozitul cumulative pe cifra de afaceri, care se calculează la toate verigile prin care trece o marfa pana ajunge la consumatorul final, si impozitul pe cifra de afaceri unic, care se încasează o singura data, indiferent de numărul verigilor prin care trece o marfa pana la producătorul final, el putând fi aplicat fie la nivelul producătorului (se numește taxa de producție) fie in stadiul comerțului cu ridicata ori cu amănuntul (se numește impozit pe circulație sau impozit pe vânzare). La rândul sau impozitul cumulative pe cifra de afaceri poate fi impozit pe cifra de afaceri bruta, care se calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra întregii valori a mărfurilor vândute, care include si impozitele plătite anterior sau impozit pe cifra de afaceri neta, care se aplica numai asupra diferenței dintre prețul de vânzare si prețul de cumpărare, adică numai asupra valorii adăugate la nivelul fiecărei verigi. Aceasta din urma este numita TVA-ul si reprezintă cel mai important impozit indirect pe plan European.

Monopolurile fiscale pot fi instituite de către stat asupra producerii si/sau comercializării unor mărfuri precum: tutunul, alcoolul, cărțile de joc si alte produse specifice. Veniturile obținute de stat din monopolurile fiscale sunt formate pe de o alta parte din profitul obișnuit din producerea si comercializarea acestor mărfuri, iar pe de alta parte din impozitul indirect inclus in preț.

Taxele vamale pot fi percepute de stat asupra impozitului, exportului si tranzitului de mărfuri. In practica fiscala cele mai utilizate sunt taxele vamale de import, in timp ce taxele vamale de export si de tranzit se întâlnesc sporadic, deoarece statele sunt interesate înconjurarea exportului de mărfuri si a tranzitului de mărfuri, de pe urma acestora realizându-se încasări in valuta. Taxele vamale de import se instituie asupra importului de mărfuri si se calculează asupra valorii acestora, ele fiind percepute in momentul in care trec frontiera tarii importatoare. Aceste taxe, concepute ca instrumente de protejare a producătorilor naționali împotriva concurentei străine acționează de multe ori ca o frâna in calea unui comerț liber si de aceea tarile membru ale Organizației Mondiale a comerțului negociază periodic pentru reducerea taxelor vamale pe diferite categorii de produse, ceea ce a dus la reducerea taxelor vamale ca mărime relativa in raport cu valoarea totala a importurilor.

2.3. Realizari si neimpliniri ale reformei fiscale in perioada de tranzitie

Atingerea masei critice a preponderentei sectorului privat in economie

1. Desi in primul rand politica, semnarea la 25 aprilie 2005 a

Tratatului de Aderare a Romaniei la UE este deosebit de importanta si pe plan economic si, in timp, valentele sale economice vor deveni tot mai evidente si precumpanitoare.

A urmat, in octombrie a.c., Raportul Comisiei Europene de monitorizare a stadiului de pregatire a Romaniei in vederea aderarii la UE, in ianuarie 2007, care reprezinta, in opinia generala, cel mai pozitiv raport intocmit de Comisie despre noi, ceea ce scade sansele sa fie invocata impotriva noastra clauza de salvgardare.

2. Pasii facuti in 2005 au fost numerosi. S-a pus la punct si functioneaza, pe placul UE, mecanismul de supraveghere a concurentei si de iesire din dezmatul anterior privind ajutoarele de stat.

Privatizarile BCR si CEC – test important al vointei noastre de reforma autentica – au progresat decisiv, prima fiind chiar incheiata in 2005. In esenta, anul 2005 a insemnat atingerea masei critice a preponderentei sectorului privat in economie.

3. Anul 2006 va fi un an greu pentru a nu rata intrarea in UE la 1 ianuarie 2007. Pe plan politic, fara probe elocvente de abordare serioasa a marii coruptii si a securizarii frontierelor, putem claca.

In plan strict economic – care nu este decisiv pentru tinta 1 ianuarie 2007, dar ramane, mai ales pe termen mediu si lung, cel mai important – lista dezideratelor pentru 2006 este lunga: incadrarea, destul de problematica, in tinta de inflatie; incetinirea cresterii economice dependente de consum; controlarea deficitului de cont curent (desi, cat timp este finantat autonom, nu trebuie sa fortam lucrurile); coerenta si predictibilitatea politicii  fiscale si a celei monetare (inclusiv a politicii – desi BNR ii neaga existenta – a cursului de schimb); flexibilizarea pietei muncii, deschiderea spre capitalism a agriculturii, perfectarea deschiderii pietelor amorsate in 2005, debirocratizarea aparatului de autorizare si inspectie a firmelor (incepand cu reducerea drastica a acestui aparat) si multe, multe altele.

Tinta de inflatie este extrem de ambitioasa

1. Le-as clasifica in trei categorii: una care include modificari programate ale functionarii economiei romanesti, unele dintre ele fiind impuse de aderarea la Uniune, si care, partial, au avut caracter de „socuri“; o alta categorie se refera la performanta efectiva a economiei; in fine, o categorie de ordin politico-diplomatic, cu implicatii economice majore. In prima categorie sunt de semnalat: reforma fiscala radicala, cu plusurile si minusurile ei; pasul nou de liberalizare a contului de capital; introducerea leului greu si trecerea la tintirea directa a inflatiei; aducerea tarifelor la energie la un nivel apropiat de cel din UE. La acest manunchi, as adauga socurile neprogramate: inundatiile care au lovit sever productia agricola si cresterea puternica a pretului titeiului. A doua categorie de evenimente priveste mersul economiei. Economia romaneasca a ramas in matricea care justifica investment grade-ul (BBB-) acordat de agentiile de risc Fitch si S&P’s: rezervele valutare ale sistemului bancar s-au consolidat, pietele financiare se adancesc; este mai multa disciplina financiara; economia este mai deschisa. Dar s-au inregistrat derapaje semnificative de la tintele de crestere economica, de inflatie si deficite externe. Este probabil sa terminam anul cu un PIB mai mare cu ceva sub 4% (fata de 6% programat); inflatia va fi, probabil, de 8,8-8,9% (fata de 7%); iar deficitul de cont curent va fi, probabil, in jur de 9%. In opinia mea, derapaje importante erau inevitabile in 2005, avand in vedere socurile subliniate. Este adevarat insa ca unele masuri de politica economica (de exemplu, reducerea impozitelor directe; scaderea dobanzilor la lei) le-au accentuat. Economia a amortizat cu mare dificultate aprecierea leului si cresterea tarifelor la energie, ceea ce explica reculul dinamicii productiei industriale (care, la 9 luni, a crescut cu numai 2%). Trebuie mentionat insa ca dezinflatia nu a fost stopata in 2005, ca si cresterea economica de altfel. Ultima categorie de evenimente, de ordin politico-diplomatic, include semnarea Tratatului de Aderare, care a intarit convingerea ca aderarea va avea loc – aceasta fiind o ancora extraordinara pentru reforme economice si institutionale.

2. In pofida incertitudinilor fiscalitatii si a unei defectuoase gestionari a introducerii cotei unice, mediul de afaceri a fost mai compatibil cu regulile si procedurile din Uniune; ma refer la stoparea practicii incredintarilor directe de contracte din partea statului. Exista insa si neimpliniri. De pilda, pasii firavi facuti in cresterea capacitatii de absorbtie a fondurilor europene. Nu reusim inca sa practicam o programare bugetara multianuala, care se explica si prin neformularea clara (rigoare tehnica si bugetare temeinica) a proiectelor de interes national. Avem de imbunatatit practica achizitiilor publice. Administratia publica se misca aproximativ in acelasi mod, adica defectuos.

3. Cat priveste inflatia, tinta de 5% asumata de BNR si guvern o consider extrem de ambitioasa; eu vad inflatia intre 6,5 si 7% in 2006. Deficitul de cont curent depinde de eficacitatea masurilor de a modera creditul de consum, de politica salariala si evolutia cursului de schimb. Tintirea directa a inflatiei, ca nou regim de politica monetara, va fi testata mai bine in 2006. Dupa cum arata ultimii ani, nu bugetul public este principalul responsabil de cresterea deficitului de cont curent, iar politica monetara (in conditiile liberalizarii contului de capital si a dualitatii sistemului monetar intern – cu jumatate din masa monetara denominata in euro si dolari) are eficacitate limitata in restrictionarea creditului. Este esential ca politica fiscala/bugetara sa reuseasca o largire a bazei de impozitare, pentru a evita un soc bugetar in anul aderarii, cand va trebui sa platim cotizatia la bugetul UE si sa cofinantam fonduri europene (ambele solicitari inseamna 2-2,5% din PIB).

Va continua cresterea economica

1. 2005 a adus schimbari majore în politica economica; atat în politica fiscala, cat si în cea monetara. Politica fiscala a anului 2005 a fost marcata de introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor, de 16%. Venitul disponibil al populatiei per ansamblu a crescut si o parte din aceasta s-a transpus în consum, ceea ce s-a reflectat si în volumul impozitelor din taxa pe valoarea adaugata, care, pe primele 10 luni ale anului, a crescut cu 24,4% în termeni reali.

2. Pasul major ce a marcat drumul catre integrarea Romaniei în Uniunea Europeana a fost semnarea Tratatului de Aderare în aprilie 2005. Acest pas a declansat doua procese interdependente, a caror finalizare va conditiona momentul integrarii. Primul proces consta în ratificarea Tratatului de Aderare de catre statele membre. In prezent, tratatul a fost ratificat de 8 state membre (Slovacia, Ungaria, , Cipru, Grecia, , Cehia si Spania) din cele 25. Al doilea proces consta în monitorizarea progreselor facute de catre Romania pentru integrarea în Uniunea Europeana, care s-a concretizat pana în prezent în doua rapoarte, cel al Comisiei Europene, din octombrie, si cel al Parlamentului European, din decembrie. Conform acestor rapoarte, în ciuda progreselor facute, exista probleme persistente legate de coruptie, reforma administratiei publice, securizarea frontierelor, dreptul minoritatilor si securitatea alimentara.

3. Anul 2006 va fi un alt pas catre convergenta reala si nominala cu economiile din Uniunea Europeana. Va continua cresterea economica si se va consolida procesul dezinflationist, ambele beneficiind de consecventa politicii fiscale si monetare. Politica fiscala va urmari cresterea veniturilor bugetare prin îmbunatatirea colectarii, în asa fel încat sa fie posibila absorbtia fondurilor structurale de la Uniunea Europeana (ce pot ajunge la 4% din produsul intern brut anual). Politica monetara va urmari stabilitatea preturilor recurgand la masuri administrative alaturi de utilizarea dobanzii de interventie si a cursului de schimb, în conditiile încheierii procesului de liberalizare a contului de capital, prin eliminarea ultimelor restrictii privind operatiunile cu instrumente de piata monetara pana la 1 septembrie 2006. Contextul international va fi favorabil. Pentru 2006 se prevede o crestere economica globala comparabila cu cea din anul 2005, ceva mai ridicata pentru Uniunea Europeana, principalul partener comercial al Romaniei. Vor exista însa presiuni inflationiste din partea cresterii pretului petrolului, care vor fi cel mai probabil contracarate de cresterea dobanzilor.

In anul 2006 se va stabili momentul de jure al aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, dupa 11 ani de la înaintarea cererii de integrare, în iunie 1994. Va fi recunoasterea capacitatii Romaniei de a-si asuma obligatiile ce-i revin din calitatea de membru al Uniunii Europene. Si, în sfarsit, în decembrie 2006, leul greu va intra în deplinatatea drepturilor sale, pana la adoptarea monedei euro, leii vechi pierzandu-si puterea circulatorie în 31 decembrie, marcand sfarsitul unei lungi perioade cu inflatie de doua cifre si începutul consolidarii încrederii în leu.

  Riscul unei crize financiare si valutare

1. Rezultatul direct al cresterii consumului a fost stagnarea procesului de dezinflatie si cresterea rapida a deficitului comercial. Tot la evenimente cu consecinte nefericite as încadra ruperea acordului cu FMI. Un alt eveniment cu consecinta nefavorabila a fost evolutia cursului de schimb al leului, care a fortat restructurarea, în directia adaptarii defensive (reducerea profitului si reducerea angajatilor), pentru multi exportatori. De asemenea, un eveniment colateral, care a avut însa consecinte nefavorabile asupra economiei, a fost valul de inundatii care a afectat .

2. Din punctul de vedere al convergentei institutionale, a semnat Tratatul de Aderare si a facut progrese spre îndeplinirea unor conditionalitati economice, inclusiv reducerea ajutoarelor de stat si continuarea privatizarii în sectorul bancar si energetic.

Din punctul de vedere al convergentei nominale, Romania nu a facut foarte mari progrese: cresterea economica a depasit doar cu putin cresterea din UE, inflatia a ramas la un nivel destul de ridicat, bugetul continua sa nu fie realizat pe baza de programare multianuala.

Din punctul de vedere al convergentei reale, salariile reale au crescut (din pacate, într-un ritm mai rapid decat productivitatea), iar structura productiei industriale începe sa sufere modificari, sub presiunea unor factori conjuncturali, în sensul scaderii ponderii sectoarelor intensive în forta de munca ieftina.

Cap. III

3.1. Reglementarea juridica prezentând sistemul fiscal in condițiile actuale

Contribuabili

Conform codului fiscal sunt obligate la plata impozitului pe profit următoarele persoane, denumite in continuare contribuabili:

persoanele juridice române;

persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;

persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică;

persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română;

persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridica; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizica se calculează, se reține si se varsă de către persoana juridică româna.

Sfera de cuprindere a impozitului

Impozitul pe profit se aplica după cum urmează:

în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate;

în cazul persoanelor juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;

în cazul persoanelor juridice străine si al persoanelor fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridica, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane;

în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau in legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridica română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;

în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România, cât și în străinătate, din asocieri fără personalitate juridica, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.

Scutiri

Sunt scutiți de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:

trezoreria statului;

instituțiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii si disponibilitățile realizate și utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, daca legea nu prevede altfel;

cultele religioase, pentru veniturile obținute din activități economice care sunt utilizate pentru susținerea activităților cu scop caritabil;

instituțiile de învățământ particular acreditate, precum si cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învățământului nr. 84/1995, republicata, cu modificările si completările ulterioare si Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele masuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior, cu modificările ulterioare;

Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, constituit potrivit legii;

Fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii.

Banca Naționala a României.

Fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii.

Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale si organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:

cotizațiile si taxele de înscriere ale membrilor;

contribuțiile bănești sau in natura ale membrilor si simpatizanților;

veniturile obținute din vize, taxe si penalități sportive sau din participarea la competiții si demonstrații sportive;

donațiile și banii sau bunurile primite prin sponsorizare;

dividendele și dobânzile obținute din plasarea disponibilităților rezultate din venituri scutite;

veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;

veniturile obținute din reclama și publicitate, realizate de organizațiile nonprofit de utilitate publica, potrivit legilor de organizare și funcționare, din domeniul culturii, cercetări științifice, învățământului, sportului, sănătății, precum și de camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale si organizațiile patronale.

Impozit minim pentru baruri de noapte, cluburi de noapte, discoteci, cazinouri si pariuri sportive.

Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de

noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și la care impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute in acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri realizate.

Venituri neimpozabile

Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:

dividendele primite de la o persoana juridica română;

diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare, precum si diferențele de valoare a investițiilor financiare pe termen lung, reprezentând acțiuni deținute la societăți afiliate, titluri de participare si investiții deținute ca imobilizări, înregistrate astfel potrivit reglementarilor contabile. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionarii, a retragerii, lichidării investițiilor financiare, precum si la data retragerii capitalului social la persoana juridica la care se dețin titlurile de participare;

veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum si veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate prin acte normative.

Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii

Europene

După data aderării României la Uniunea Europeana sunt, de asemenea, neimpozabile și:

dividendele primite de o persoana juridică română, societate-mama, de la o filiala a sa situata într-un stat membru, dacă persoana juridică română întrunește cumulativ următoarele condiții:

plătește impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări;

deține minimum 15% din capitalul social al unei persoane juridice dintr-un stat membru, respectiv minimum 10%, începând cu 1 ianuarie 2009;

la data înregistrării venitului din dividende deține participația minima prevăzută la pct. 2, pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin 2 ani.

Sunt, de asemenea, neimpozabile si dividendele primite de persoana

juridică română prin intermediul sediului sau permanent situat într-un stat membru, în cazul in care persoana juridică română îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la pct. 1-3;

dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice străine din alte state membre, societăți-mamă, care sunt distribuite de filialele acestora situate în state membre, daca persoana juridică străină întrunește, cumulativ, următoarele condiții:

în conformitate cu legislația fiscală a statului membru, este considerată a fi rezident al statului membru respectiv și, în temeiul unei convenții privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terț, nu se considera ca are sediul fiscal în afara Uniunii Europene;

plătește, in conformitate cu legislația fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia;

deține minimum 15% din capitalul social al filialei dintr-un stat membru, respectiv o participare minima de 10%, începând cu data de 1 ianuarie 2009;

Cheltuieli

Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri și:

cheltuielile cu achiziționarea ambalajelor, pe durata de viață stabilită de către contribuabil;

cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecția muncii și cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;

cheltuielile reprezentând contribuțiile pentru asigurarea de accidente de munca și boli profesionale, potrivit legii, și cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale;

cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ in categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și bunurile care se acorda in cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor și demonstrații la punctele de vânzare, precum și alte bunuri și servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

cheltuielile de transport și cazare în tara și in străinătate, efectuate de către salariați și administratori;

taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare, precum și contribuțiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de munca;

cheltuielile pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului angajat;

cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri si expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;

taxele de înscriere, cotizațiile si contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale;

Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitata:

cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicata asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol si cheltuielile cu impozitul pe profit;

suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordata salariaților pentru deplasări în România și în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice;

cheltuielile sociale, în limita unei cote de pana la 2%, aplicata asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare. Intra sub incidenta acestei limite, cu prioritate, ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile și protezele, precum și cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor activități sau unități aflate în administrarea contribuabililor; grădinițe, creșe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale și al accidentelor de munca pana la internarea într-o unitate sanitara, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști, precum și pentru școlile pe care le au sub patronaj. În cadrul acestei limite, pot fi deduse și cheltuielile reprezentând: tichete de creșă acordate de angajator în conformitate cu legislația în vigoare, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori și salariaților, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul, pentru salariații proprii și pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariații care au suferit pierderi in gospodărie si contribuția la fondurile de intervenție ale asociației profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din scoli și centre de plasament;

cheltuielile reprezentând tichetele de masa acordate de angajatori, potrivit legii;

cheltuielile cu primele de asigurare voluntara de sănătate, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 euro într-un an fiscal pentru fiecare participant;

Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:

cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și cheltuielile cu impozitele nereținute la sursa în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România;

dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române, potrivit prevederilor legale. Amenzile, dobânzile, penalitățile sau majorările datorate către autorități străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente și/sau autorități străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepția majorărilor al căror regim este reglementat prin convențiile de evitare a dublei impuneri.

cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferenta bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje in natura, daca valoarea acestora nu a fost impozitata prin reținere la sursă;

cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la baza un document justificativ, potrivit legii, prin care sa se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;

Pierderi fiscale

Pierderea anuala, stabilita prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute in următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua in ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

Pierderea fiscală înregistrata de contribuabilii care își încetează existenta prin divizare sau fuziune nu se recuperează de către contribuabilii nou-înființați sau de către cei care preiau patrimoniul societății absorbite, după caz.

În cazul persoanelor juridice străine, prevederile alin. (1) se aplica luându-se in considerare numai veniturile si cheltuielile atribuibile sediului permanent in România.

Plata impozitului

Plata impozitului se face astfel:

contribuabilii, societăți comerciale bancare, persoane juridice române, și sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligația de a plăti impozit pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele de inflație (decembrie fata de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului inițial al anului pentru care se efectuează plățile anticipate

contribuabilii, alții decât cei prevăzuți la lit. a), au obligația de a declara si plăți impozitul pe profit trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, daca in prezentul articol nu se prevede altfel. începând cu anul 2008, acești contribuabili urmează sa aplice sistemul plăților anticipate prevăzut pentru contribuabilii menționați la lit. a).

Organizațiile nonprofit au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit anual, pana la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

Contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și plantelor tehnice, pomicultura i viticultura au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit anual, pana la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

Obligațiile fiscale reglementate de prezentul titlu sunt venituri ale bugetului de stat. Impozitul pe profit datorat pentru anul 2006 de către regiile autonome din subordinea consiliilor locale și a consiliilor județene, precum și de către societățile comerciale in care consiliile locale și/sau județene sunt acționari majoritari se declara, se regularizează și se plătește la bugetele locale respective, pana la data de 31 martie 2007. Dobânzile/majorările de întârziere si amenzile înregistrate de către regiile autonome din subordinea consiliilor locale și a consiliilor județene, precum și de către societățile comerciale în care consiliile locale și/sau județene sunt acționari majoritari se datorează și se plătesc potrivit legii.

3.2. Prezent si perspective privind sistemul fiscal romanesc

România se află pe locul 21 din 22 de state europene, într-un clasament întocmit de KPMG International în funcție de atractivitatea regimului fiscal. Clasamentul a fost realizat prin intervievarea a peste 400 de specialiști în domeniul fiscal de la companii multinaționale din Europa. Participanții la sondaj au răspuns cât de atractiv consideră că este regimul fiscal din propria țară, comparativ cu cele din alte state europene. Astfel, cele mai atractive state sunt Cipru, Irlanda și Elveția. La polul opus se află Cehia, România și Grecia.

Statele clasate pe primele trei poziții sunt atractive pentru consecvența în interpretarea legislației fiscale, stabilitatea legislativă și nivelul relativ redus al impozitelor. Țările neatractive se pot “lăuda” cu complexitatea și volumul mare al legislației, dar și cu modificări frecvente ale actelor normative. Procentual, atractivitatea netă a sistemului fiscal din România este de numai 21%, comparativ cu 90% în cazul Ciprului, ocupantul primului loc.

Atractivitatea netă a fost cal¬culată prin diferența dintre răspunsurile celor care consideră că sistemul fiscal este atractiv și a celor care nu sunt mulțumiți de calitatea acestuia. Dintre alte state est-europene, Bulgaria se află pe poziția a zecea, cu o atractivitate netă de 51%, Ungaria pe locul al 11-lea, cu 47%, și Polonia pe locul al 18-lea, cu 29%. Dintre statele occidentale, Franța se află pe poziția a 14-a, cu 41%, iar Germania pe locul al 17-lea, cu o atractivitate netă de 30%.

Studiul mai arată că un sistem fiscal mai puțin atractiv nu reprezintă doar un simplu inconvenient pentru afaceri. Aproape 70% dintre persoanele intervievate care consideră că sistemul fiscal nu este atractiv afirmă că acest fapt reprezintă un dezavantaj în relațiile concurențiale cu companii străine. Totuși, în țările cu regimuri fiscale atractive, numai 43% dintre corespondenți spun că sunt avantajați când operează în străinătate.

La nivel european, cel mai neatractiv factor este considerat volumul legislației, cu un scor net de 28%. Nivelul atractivității variază mult de la un stat la altul. Astfel 100% dintre repondenți au declarat că Cipru este un stat atractiv ca urmare a volumului redus al legislației fiscale, în timp ce toate persoanele intervievate în România au declarat că volumul legislației este prea mare.

Relațiile cu autoritățile fiscale sunt în general pozitive, cu o medie de 60% dintre repondenți care afirmă că acest factor este atractiv. În această privință, pe primele locuri s-au plasat Irlanda, Elveția, Estonia, Finlanda, Danemarca, Slovenia și Lituania. Pe ultimele locuri se află Germania, Spania, Italia, Cehia și Grecia.

Specialiștii în domeniu și oamenii de afaceri reclamă impozitarea excesivă din anumite industrii și lipsa taxării în alte sectoare

În timp ce în anumite domenii impozitul de 16% plătit de companii poate să ajungă chiar și până 25%, prin adăugarea costurilor nedeductibile fiscal, alte sectoare din economie "sunt uitate complet". Astfel, în timp ce dividendele sau cheltuielile cu forța de muncă sunt taxate excesiv, tranzacțiile cu terenuri realizate de firme pot scăpa complet de impozitare.

Oamenii de afaceri sunt de părere că impozitul unic de 16% nu este singurul pe care companiile trebuie să îl achite către stat. Spre deosebire de alte țări europene în care anumite activități sunt deductibile, în România legea nu reglementează acest aspect.

Furtul din magazine, spre exemplu, nu este considerat o cheltuială deductibilă, chiar dacă acest lucru nu poate fi imputat companiei ca atare. "În România, furtul din magazin este nedeductibil fiscal. Compania încearcă să reducă efectele acestui fapt cât mai mult, însă nu depinde numai de noi", a declarat, pentru "Adevărul", Dan Șucu, președintele grupului Mobexpert.

Potrivit acestuia, în Franța, de exemplu, cheltuielile rezultate în urma furturilor din magazine sunt deductibile în limita a 2% din cifra de afaceri. În România, așa ceva nu există.

Specula cu terenuri, încurajată!

"În aceste condiții, toate aceste cheltuieli considerate aici nedeductibile măresc cota unică de impozitare. Iar procentul de 16% poate să ajungă și până la 25%, impozite către stat", a precizat Șucu. Există așadar domenii în care se poate vorbi despre o supraimpozitare, prin adăugarea mai multor costuri adiacente.

Există însă și sectoare în care impozitarea lipsește cu desăvârșire. "Nu putem vorbi despre o fiscalitate excesivă, însă putem vorbi despre zone ale economiei supraimpozitate și zone în care taxarea lipsește.

Concluzia este că avem parte de o impozitare dezordonată", a declarat pentru "Adevărul", Gabriel Biriș, avocat specializat în fiscalitate. Astfel, în timp ce munca sau dividendele sunt supraimpozitate, firmele beneficiază în acest moment de facilități majore atunci când vine vorba de tranzacțiile cu terenuri.

"Se poate vorbi de o încurajare a speculei cu terenuri, întrucât, potrivit unei modificări intrate în vigoare la 1 ianuarie 2008, firmele plătesc impozit pe profit doar dacă vor", spune Biriș, referindu-se la o modificare recentă a Codului Fiscal.

Potrivit acesteia, termenul de valoare fiscală este redefinit, în sensul că, rezerva din reevaluare, în cazul terenurilor spre exemplu, este inclusă în valoarea fiscală, fapt ce duce, potrivit sursei citate, la încurajarea speculei cu terenuri. "Există soluții pentru rezolvarea acestor inechități, totul este să existe voință pentru punerea lor în practică", a conchis Biriș.

Lege cu toate taxele și impozitele

O soluție în acest sens ar putea fi elaborarea de către guvern a unui act normativ care să cuprindă toate taxele și impozitele pe care trebuie să le plătească o firmă, precum și toate declarațiile fiscale ce trebuie depuse la Fisc. Ideea aparține unui lider al opoziției, care afirmă că în România se achită 400 de taxe și impozite, iar în fiecare lună, firmele sunt nevoite să depună peste 20 de declarații fiscale.

Chiar și așa, este însă greu de crezut că propunerea se va și concretiza. Mai mult decât atât, oamenii de afaceri susțin că o asemenea lege nu ar fi benefică decât pentru firmele mici, cu un număr foarte redus de angajați, care nu își permit să angajeze avocați specializați sau consultanți fiscali.

Principalele modificări ale Sistemului Fiscal

Scutiri de la plata impozitului pe dividende

Astfel, firmele românești pot "scăpa" de la plata impozitului pe dividende, dacă acestea sunt primite de la filialele sale situate într-un stat membru. Societatea autohtonă trebuie însă să figureze în România ca plătitor de impozit pe profit și să dețină la data înregistrării venitului din dividende, de cel puțin doi ani, minimum 15% din capitalul social al firmei aflate în Uniunea Europeană. Sunt totodată neimpozabile și dividendele primite de firmele românești, prin intermediul sediilor sale permanente, aflate într-un stat membru.

Importuri fără TVA

Din acest an, firmele înregistrate ca plătitoare de TVA care realizează importuri din țări extracomunitare nu mai plătesc în vamă Taxa pe Valoarea Adăugată, așa cum a fost până anul trecut.

Scutirea de la plată, în vamă, a TVA constituie o facilitate care va duce, implicit, la încurajarea investițiilor străine. Până anul trecut, firmele plăteau în vamă TVA, sume care li se rambursau de către Ministerul Finanțelor Publice după depunerea decontului de TVA. Însă, în toată această perioadă, care putea să fie de până la câteva luni, banii firmei erau blocați.

Vor achita în continuare TVA-ul aferent importurilor din țările extracomunitare acele persoane care nu sunt înregistrate ca plătitoare de TVA, întrucât sunt considerate consumatori finali.

Contribuabilii vor depune din acest an deconturi de TVA și pentru achizițiile intracomunitare, inclusiv pentru cele care includ achizițiile de mijloacele de transport noi sau de produse accizabile. Modelul și conținutul formularelor "Decont de Taxă pe Valoarea Adăugată" și "Decont special de Taxă pe Valoarea Adăugată" se află pe pagina de internet a Agenției Naționale de Adminstrare Fiscală.

Reguli noi pentru microîntreprinderi

Potrivit reglementărilor în domeniul Taxei pe Valoare Adăugată, ce au intrat în vigoare de la 1 ianuarie, sfera operațiunilor pentru care contribuabilii au obligația să depună decont special pe TVA a fost extinsă și pentru achizițiile intracomunitare, inclusiv cumpărările de mijloacele de transport noi sau de produse accizabile. Noile formulare vor fi utilizate odată cu declararea obligațiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2007. Microîntreprinderile vor plăti din acest an un impozit pe venit de 2%, față de 3% cât a fost în 2006. Această cota va crește însă la 2,5%, respectiv 3%, în 2008 și 2009. Comparativ cu anii precedenți însă, microîntreprinderea nu va mai putea realiza venituri din consultanță și management mai mari de 50% din veniturile totale. Astfel, dacă în cursul anului fiscal curent, o întreprindere realizează venituri mai mari de 100.000 de euro sau depășesc proporția de 50% de venituri realizate din consultanță sau management, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care limita a fost depășită, luându-se în calcul veniturile și cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal.

Termenii comunitari, pe înțelesul românilor

Exporturile efectuate de firmele din România către statele membre se vor numi livrări intracomunitare. Scutirile de TVA pentru acestea se vor acorda dacă se dovedește că bunurile au fost transportate dintr-un stat membru într-altul, iar beneficiarul a transmis un cod valabil de TVA din alt stat membru.

Achizițiile intracomunitare sunt importurile realizate de către firmele românești din state membre. Locul achiziției este întotdeauna în statul membru în care se încheie transportul. Pentru achizițiile intracomunitare efectuate de firme românești înregistrate în scopuri de TVA nu se face plata efectivă a TVA, fiind aplicată "taxarea inversă", care se evidențiază prin jurnelele specifice de TVA și decontul de TVA.

Orice transport de bunuri între două țări membre se va numi transport intracomunitar. Vor fi păstrate noțiunile de export și import de bunuri doar în cazul acelor operațiuni realizate cu țări din exteriorul Uniunii Europene.

VIES (VAT International Exchange Systhem) reprezintă sistemul electronic, unic la nivelul UE, prin intermediul căruia va fi controlată mișcarea bunurilor între statele membre

BIBLIOGRAFIE

Alexandru Felicia – Incidența fiscalității asupra prețurilor, Editura Economică, București, 2002

Brezeanu Petre – Fiscalitate: concepte, metode, practici, Editura Economică, București, 1999

Brezeanu Petre și Marinescu Iulian – Finanțe publice și fiscalitate, Editura Fundației “România de mâine”, București 1998

Corduneanu Carmen – Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București, 1998

Georgescu Constantin – Finanțe publice – curs de doctorat, Universitatea București, Facultatea de drept, 1946 – 1947

Gîdiuță Marian – Politica fiscală și influența ei asupra echilibrului macroeconomic, Editura Independența Economică, 2004

Gîdiuță Marian (coordonator) Dr. Sebastian George Ene , Niculina Marin, Finanțe Publice, ediția a-II-a Editura Independența Economică 2005, pag. 115

Gheorghiu Dimitrie – Finanțele României după război (1919 – 1930), Editura Cartea Românească, București 1931

Hoanță Nicolae – Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, București 1997

Moșteanu Tatiana – Politica fiscală și politica bugetară, catedra de Finanțe ASE, 2002

Moșteanu Tatiana – Politici fiscale și bugetare pentru reformarea economiei și relansarea creșterii economice, București, Editura Economică, 2003

Stancu Ion – Finanțe, Ediția a treia, Editura Economică, București, 2002

Țâțu Lucian și colectivul – Fiascalitate, Editura All Beck, București, 2004

Ungureanu Mihai Aristotel – Finanțe publice, Editura Independența Economică, Universitatea Constantin Brâncoveanu, 2000

Văcărel Iulian – Finanțe publice, EDP, București, 2002

Văcărel Iulian și colectivul – Finanțe publice ediția a IV a, Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București, 2004

Tribuna economica, nr.42/2007, pag. 33