Colectarea Impozitelor Si Taxelor Locale

CAPITOLUL I.NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND IMPOZITELE ȘI TAXELE LOCALE

Elementele impozitelor și taxelor locale

Principalele elemente ale impozitelor și taxelor locale sunt similare impozitelor și taxelor generale de stat, constând în:

subiectul impunerii;

suportatorul impunerii;

obiectul impunerii;

cota impunerii;

asietă;

termenul de plată.

In conformitate cu reglementările legale în vigoare(Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal) subiecții plătitori ai impozitelor și taxelor locale sunt persoanele fizice, persoanele juridice, asociațiile familiale, asociațiile agricole, unitățile economice ale unor persoane juridice, precum și cele ale organizațiilor politice și obștești, instituțiilor publice, unitățile de cult, fundațiilor, filialele și sucursalele și reprezentanțele autorizate să funcționeze pe teritoriul României, aparținând persoanelor fizice și juridice, denumite în mod generic contribuabili.

Suportatorul impozitelor și taxelor locale este persoana fizică și /sau juridică care suportă efectiv aceste venituri fiscale. în general subiectul acestor impozite și taxe este și suportatorul acestora, cu mici excepții (obligațiile fiscale ale moștenitorilor legali în cazul decesului subiectului impozabil).

Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impozitării care după caz, poate fi, venitul sau bunurile mobile sau imobile deținute de contribuabili (ex. Impozitul pe clădiri, teren, etc).

în cazul impozitelor indirecte – impozitul pe spectacole, taxa pentru eliberarea de licențe și autorizații, materia supusă impozitării o constituie serviciul prestat contribuabilului.

Sursa impozitelor și taxelor locale reprezintă un alt element constitutiv al acestor venituri fiscale, din venit sau din avere. în cazul impozitelor pe venit, (de exemplu, impozitul pe spectacole), obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sursa. în schimb, la impozitele pe avere, cum ar fi impozitul pe clădiri, teren, taxă mijloace transport, nu există o asemenea coincidență, în general impozitul fiind plătit din venitul rezultat de pe urma

averii respective, fără a se diminua valoarea bunurilor mobile sau imobile cuprinse în avere.

Dimensiunea obiectului impozabil se exprimă utilizând-se o anumită unitate de măsură, care poartă denumirea de "unitate de impunere".

Pentru exprimarea impozitului aferent unității de impunere se utilizează cota impozitului. Din acest punct de vedere, impozitele și taxele locale pot fi stabilite într-o sumă fixă (impozit teren, taxe mijloace de transport, etc.) și în cote procentuale (impozit clădiri persoane juridice)

Un alt element constitutiv al impozitelor și taxelor locale este asieta, care reprezintă totalitatea faptelor și actelor fiscale realizate în raport cu fiecare subiect impozabil, în vederea identificării obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat bugetelor administrațiilor locale.

Termenele de plată constituie elementul component al impozitelor și taxelor locale, care indică termenul până la care trebuie achitate obligațiile fiscale locale, neachitarea în aceste intervale a sumelor datorate atrăgând după sine plata de dobânzi și penalități de întârziere.

2.2. Clasificarea impozitelor și taxelor locale.

în practica financiară se întâlnește o mare diversitate de impozite și taxe locale, care se deosebesc nu numai ca formă, dar și în ceea ce privește conținutul lor.

în aceste condiții pentru evaluarea efectelor diferitelor categorii de impozite și taxe locale pe plan economic, financiar și social s-a impus clasificarea acestora, pe baza unor criterii științifice, utilizate, de altfel, și la gruparea impozitelor și taxelor locale de stat.

Este vorba de clasificarea impozitelor și taxelor locale în impozite directe și impozite indirecte.

Impozitele și taxele directe se stabilesc și se percep de la persoane fizice și juridice în raport cu veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Aceste impozite se încasează la termenele legale direct de la subiectul impozitului, care în acest caz coincide cu suportatorul acestuia.

în conformitate cu prevederile legislației fiscale de instituire a impozitelor și taxelor locale (Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003), pentru exercițiu financiar al anului 2005, impozitele directe au următoarea structură:

1) Impozite și taxe de la populație

a) impozit pe clădiri de la persoane fizice

b) taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane
fizice

impozitul pe teren de la persoane fizice

alte impozite și taxe de la populație

2) Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat

3) Impozitul pe clădiri și teren de la persoane juridice. Taxa asupra
mijloacelor de transport deținute de persoanele juridice

4) Alte impozite directe

impozitul pe terenul agricol

alte încasări directe

La rândul lor impozitele locale directe, în funcție de criteriile care stau la baza așezării lor pot fi:

impozite reale-se stabilesc asupra unor obiecte materiale fără a
avea în vedere situația materială a persoanei — impozit pe teren, clădiri, taxă
mijloace de transport de la persoane fizice și juridice

impozite personale – se stabilesc asupra veniturilor sau averii,
în strânsă corelație cu situația personală a subiectului impozabil – devenit un
venit fiscal al bugetului de stat, ca urmare a globalizări veniturilor.

Impozitele locale indirecte sunt percepute asupra unor prestări de servicii furnizate colectivității locale de către entitățile aflate în subordinea autorităților administrativ – teritoriale.

Potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, veniturile fiscale ale bugetelor locale pentru anul 2005 cuprind următoarele impozite indirecte: l)Impozitul pe spectacole 2) Alte impozite indirecte:

taxe pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare

taxe extrajudiciare de timbru

alte încasări din impozite indirecte

Impozitele locale mai pot fi grupate în funcție de scopul urmărit la instituirea lor în impozite financiare și impozite de ordine.

Impozitele locale financiare ( impozitul pe spectacole, taxa pentru șederea în stațiuni balneoclimaterice) participă doar la formarea fondurilor unităților administrativ -teritoriale, fiind utilizate pentru finanțarea instituțiilor publice.

Impozitele locale de ordine au ca scop pe lângă contribuția la formarea veniturilor bugetelor locale și realizarea unor obiective cu caracter fiscal – impozitul pe terenuri și taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat au fost introduse, în afara necesității de venituri publice locale și în vederea stimulării utilizării cât mai productive a terenurilor agricole.

2.3. Funcțiile impozitelor și taxelor locale

Impozitele și taxele locale stabilite de administrațiile locale în limita componentelor conferite de autoritatea de stat, împreună cu impozitele de stat asigură realizarea unor obiective de politică economică ale administrațiilor centrale și locale.

Atât impozitele, cât și taxele locale, similar celor de stat, îndeplinesc în principiu, trei funcții:

– contribuția la formarea surselor bugetelor administrațiilor
locale;

– redistribuirea unor venituri;

– influențarea unor fenomene economice și sociale Spre deosebire de impozitele și taxele centrale de stat, funcțiile impozitelor și taxelor locale se realizează în condiții de pluritate și diversitate, respectiv într-un număr de 41 județe, 93 de municipii, 172 de orașe, 2686 de comune, 13.092 de sate, în cazul țării noastre.

Funcția cea mai importantă a impozitelor și taxelor locale se referă la contribuția acestora la formarea surselor bugetelor locale, participând astfel la realizarea finanțării unor obiective, acțiuni și servicii cu caracter public de competența administrațiilor locale.

în cadrul fiecărei unități administrativ – teritoriale impozitele și taxele locale, participă la redistribuirea unor venituri realizate de posesorii inițiali și după preluare la repartizarea lor pentru satisfacerea unor nevoi în favoarea membrilor colectivităților locale.

în sfârșit impozitele și taxele locale contribuie, la nivelul administrațiilor locale, la reglarea unor fenomene economico-sociale atât în cazul persoanelor fizice cât și persoanelor juridice.

2.4. Principiile sistemului fiscal al finanțelor publice locale.

Doctrina fiscală, abordând numeroase probleme conceptuale privind sistemul fiscal, a formulat mai multe principii generale, valabile, atât la nivelul sistemului fiscal centralizat statului, cât și la nivelul sistemului fiscal al administrațiilor publice locale.

Aceste principii sunt fixate expres în cadrul legislației fiscale, fie că rezultă în mod explicit din textele legale care instituie obligațiile fiscale bugetare.

în acest context, trebuie puse în evidență principiile sistemului fiscal, formulate de Maurice Allais, economist de renume mondial, laureat al premiului Nobel.

Aceste principii sunt:

– principiul individualității, care statuează imperativul fiscalității prin
contribuția la dezvoltarea personalității fiecărui cetățean corespunzător
aspirațiilor personale. Premiza de la care se pornește în enunțarea
acestui principiu constă în aceea că centrul preocupărilor unei societăți
democratice îl constituie omul și nu statul;

principiul nediscriminării, în virtutea căruia stabilirea impozitelor și taxelor nu trebuie să genereze, direct sau indirect, deosebiri și discriminări între diferiți contribuabili aparținând unui stat; principiul impersonalității, care presupune că stabilirea și perceperea impozitelor și taxelor să nu deranjeze și să nu afecteze negativ finalitatea vieții în societate, în condițiile asigurării respectului persoanei umane;

– neutralitatea, este un alt principiu fiscal care impune ca instituirea
unor impozite și taxe să nu frâneze creșterea economică, ci, din
potrivă, să stimuleze progresul și eficiența activității economice;

legitimitatea sistemului fiscal, este un alt principiu, în sensul că acesta să afecteze mai puțin veniturile din muncă, pe cele provenite dintr-o gestiune eficientă sau asumarea unor mari riscuri, în timp ce veniturile contrare interesului societății și nemeritate de contribuabili să fie taxate într-o măsură ridicată;

principiul lipsei de arbitrariu, privind stabilirea și încasarea impozitelor, ceea ce implică crearea unui sistem fiscal și elaborarea unei politici fiscale transparente, astfel încât prin aplicarea procedurilor fiscale să se realizeze o bună administrare fiscală.

Este evident că importanța acestor principii, prioritatea unora față de altele, diferă de la un stat la altul, în funcție de stadiul de dezvoltare și condițiile economico-sociale specifice ale acestora.

în ceea ce privește finanțele locale, toate aceste principii au exercitat un efect benefic, contribuind la desăvârșirea autonomiei financiare a administrațiilor locale aparținând statelor democratice. In aceste țări ceea ce este caracteristic entităților administrative este autonomia lor funcționară și descentralizarea activității economico-sociale.

2.5.Reflectarea principiilor Carte\ Autonomiei Locale în legislația fiscală privind impozitele și taxele locale.

Consiliul Europei constituie organismul european înființat în scopul de a realiza comuniunea intereselor membrilor săi în apărarea și promovarea principiilor democratice. \

Unul dintre mijloacele\ de realizare a acestui deziderat îl constituie încheierea de acorduri însușite și semnate de membrii acestui organism, în domeniul administrației publice locale, acest acord fiind intitulat Carta Europeană Autonomiei Locale, adoptată la Strassbourg la 15 octombrie 1985.

Semnatarii cartei au elaborat acest document, ratificat și de România (prin Legea nr. 199/1997), ca membru al Consiliului Europei, pornind de la următoarele premize:

colectivitățile tea căruia stabilirea impozitelor și taxelor nu trebuie să genereze, direct sau indirect, deosebiri și discriminări între diferiți contribuabili aparținând unui stat; principiul impersonalității, care presupune că stabilirea și perceperea impozitelor și taxelor să nu deranjeze și să nu afecteze negativ finalitatea vieții în societate, în condițiile asigurării respectului persoanei umane;

– neutralitatea, este un alt principiu fiscal care impune ca instituirea
unor impozite și taxe să nu frâneze creșterea economică, ci, din
potrivă, să stimuleze progresul și eficiența activității economice;

legitimitatea sistemului fiscal, este un alt principiu, în sensul că acesta să afecteze mai puțin veniturile din muncă, pe cele provenite dintr-o gestiune eficientă sau asumarea unor mari riscuri, în timp ce veniturile contrare interesului societății și nemeritate de contribuabili să fie taxate într-o măsură ridicată;

principiul lipsei de arbitrariu, privind stabilirea și încasarea impozitelor, ceea ce implică crearea unui sistem fiscal și elaborarea unei politici fiscale transparente, astfel încât prin aplicarea procedurilor fiscale să se realizeze o bună administrare fiscală.

Este evident că importanța acestor principii, prioritatea unora față de altele, diferă de la un stat la altul, în funcție de stadiul de dezvoltare și condițiile economico-sociale specifice ale acestora.

în ceea ce privește finanțele locale, toate aceste principii au exercitat un efect benefic, contribuind la desăvârșirea autonomiei financiare a administrațiilor locale aparținând statelor democratice. In aceste țări ceea ce este caracteristic entităților administrative este autonomia lor funcționară și descentralizarea activității economico-sociale.

2.5.Reflectarea principiilor Carte\ Autonomiei Locale în legislația fiscală privind impozitele și taxele locale.

Consiliul Europei constituie organismul european înființat în scopul de a realiza comuniunea intereselor membrilor săi în apărarea și promovarea principiilor democratice. \

Unul dintre mijloacele\ de realizare a acestui deziderat îl constituie încheierea de acorduri însușite și semnate de membrii acestui organism, în domeniul administrației publice locale, acest acord fiind intitulat Carta Europeană Autonomiei Locale, adoptată la Strassbourg la 15 octombrie 1985.

Semnatarii cartei au elaborat acest document, ratificat și de România (prin Legea nr. 199/1997), ca membru al Consiliului Europei, pornind de la următoarele premize:

colectivitățile locale constituie uri^ dintre principalele temelii ale

oricărui regim democratic;

dreptul cetățenilor de a participa IV rezolvarea drepturilor publice

reprezintă unul dintre principiile democratice comun tuturor statelor

membre ale Consiliului Europei;

acest drept la nivel local se poate exerci'ța în mod nemijlocit;

împuternicirea autorităților publice locare cu responsabilități efective,
contribuie la crearea unei administrați^ eficiente și apropiate de
cetățeni;

crearea și întărirea autorităților locale în spatele Europei reprezintă o contribuție deosebită la întărirea democrației și descentralizarea puterii în stat;

realizarea cerințelor menționate impune existența unor colectivități reprezentate în teritoriu de organe decizionaleAconstituite democratic, și cu o autonomie largă în ceea ce privește competențele, modalitățile

de exercitare ale acestora, precum și mijloacele necesare pentru îndeplinirea funcțiilor acestora.

Printre altele, carta cuprinde o serie de principii referitoare la

resursele financiare ale autorităților adminis Astfel, s-a prevăzut dreptu

financiare îndestulătoare, iar modalitățile d

diversificate și evolutive.

Aceste resurse însă, trebuie

impuse de exercitarea competențelor i asigurarea serviciilor publice, concomitent cu eficiența utilizării resurselor, financiare colectate.

în același context, Carta autonomiei locale fixează necesitatea principiului proporționalității în stabilirea ^corelației optime dintre resursele financiare ale colectivităților locale și competențele legale ale acestora.

în acest sens, din prevederile art. 9 din Carta autonomiei locale se degajă faptul că o parte a resurselor financiare ale colectivităților locale provin din impozite și taxe locale al căror nivel este stabilit de reprezentanții aleși ai acestora, în cadrul unor limite legale. \

Examinând modul de manifestare a acestor principii în legislația sistemului fiscal al finanțelor locale din țara\ noastră, se constată faptul că impozitele și taxele locale sunt stabilite prin\ lege, asigurându-se astfel, o garanție împotriva unei gestiuni abuzive sau ineficiente a resurselor publice.

Actele normative privind impozitele și taxele locale, emise de
puterea centrală, stabilesc categoriile de contribuabili și obiectele sau materia
impozabilă, constând în bunurile, veniturile și operațiunile asupra cărora se
aplică cotă de impunere. \

Principiul autonomiei locale în ma-teria fiscală se reflectă în faptul că autoritățile locale, pornind de la prevederile legale de instituire a impozitelor și taxelor locale, așează și percep impozitele și taxele locale.

în ceea ce privește așezarea impunerii! autoritățile locale, potrivit
competențelor, îndeplinesc toate obligațiunile necesare pentru determinarea în
concret a obligației fiscale, respectiv identificarea subiectului impunerii,
determinarea obiectului venitului public și a bazei impozabile, a cotei legale de
impunere și constituirea titlurilor de creanță. \

De asemenea, cu ocazia așezării impozitelor și taxelor locale,
consiliile locale sunt cele care stabilesc cota aplicabilă în cadrul limitelor
minime și maxime legale ( impozitul pe clădiri, taxă pentru folosirea
mijloacelor de reclamă și publicitate) sau fac încadrarea terenurilor pe zonele
prevăzute de lege (impozitul pe teren). \

Tot în sprijinul autonomiei locale, în domeniul fiscal, consiliile locale sunt abilitate legal să majoreze cu până la 50\% ( dacă se consideră) impozitele și taxele locale, să le indexeze cu rata inflației ( în mod obligatoriu), să acorde eșalonări, amânări la plată, precum și reduceri sau scutiri de majorări de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor și taxelor locale neachitate. Totodată, prin serviciile de specialitate, se pot aplica modalitățile de executare silită prevăzute de lege, asupra elementelor patrimoniale aile debitorilor.

Ca o reflectare a principiului autonomiei uocale, legea conferă posibilitatea autorităților locale de a institui și alte taxe tocale, cum ar fi cele pentru utilizarea temporară a locurilor publice, vizitareș muzeelor, caselor memoriale, monumente istorice, etc.

în aceeași ordine de idei, legea permite consiliilor locale stabilirea și a altor taxe decât cele stipulate prin lege, denumite taxe speciale, în condițiile prevăzute de Legea finanțelor publice locale nr. 189/1998 cu modificările și completările ulterioare.

2.6. Principiile impunerii în contextul sistemului fiscal al/finanțelor publice
locale

Impunerea constituie un ansamblu de măsuri și operațiuni prevăzute de lege, efectuate în vederea stabilirii impozitelor și taxelor locale datorate de contribuabili, având calitatea de persoane fizice și juridice.

Impunerea include atât o componentă de ordin tehnic, cât și o componentă de natură politică.

Componenta de ordin tehnic constă în metodele și procedurile utilizate de aparatul fiscal pentru determinarea obiectului impozabil și a cuantumului impozabil, în timp ce , conotația politică vizează corespondența sistemului fiscal cu cerințele și principiile formulate de autoritățile centrale de stat, în legătura cu administrarea finanțelor publice.

în/ceea ce privește principiile impunerii în cadrul finanțelor publice locale/nu pot fi în^fara abordării opinuîe formulate de .Comitetul Dousset, cojfstitiut în 192 3./care a elaborat un ppoiect de reformez a finanțelor locale. în/expunerea de motive care au însoțit proiectul au fost/e'xprimate șase principif de impunere pri*vind impozitele și taxele locale:

principiul randamentului impozitelor, potrivit căruia sistemul fiscal al
finanțelor locale urmărește încasarea impozitelor și taxelor locale cu
cheltuieli minime și cât mai puțin apăsătoare pentru contribuabili;

principiul specialității, presupune că fiecare contribuabil trebuie să
cunoască impozitele și taxele cuvenite bugetelor locale;

principiul independenței impozitelor, pornește de la premiza că impozitele și taxele locale trebuie să fie independente de cele de stat;

– principiul stabilității care fixează imperativul ca impozitele și taxele
locale, din punct de vedere al interesului administrației locale și sub
aspectul randamentului acestora trebuie să fie cât mai previzibile.
Neglijarea acestui principiu, în special pentru bugetele mici, respectiv
instabilitatea și variabilitatea acestora de la un an la altul pot genera
dezechilibre importante;

principiul universabilității și al realității constă în aceea că toți membrii colectivităților locale trebuie să contribuie la suportarea cheltuielilor publice locale, în funcție de mărimea beneficiului rezultat din realizarea obligațiilor bugetare, constând în impozite și taxe locale;

– principiul tehnicității, potrivit căruia impozitele și taxele locale
trebuie să fie stabilite și percepute cât mai practic, cu aplicativitate cât
mai simplă. Aplicarea acestui principiu presupune în mare măsură
înlăturarea dependenței impozitelor și taxelor locale de cele centrale
de stat, în sensul statutarii posibilității de așezare a unor impozite și
taxe locale de către administrațiile locale, fie independent, fie în limita
competențelor stabilite de puterea centrală.

CAPITOLUL III

COLECTAREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE. CONSIDERAȚII GENERALE.

3.1. Definirea colectării. Baza legală.

Activitatea de colectare este exercitarea funcției administrative care constă în stingerea creanțelor bugetare locale și creanțelor debitorilor reprezentând sume de rambursat sau de restituit la sau de la bugetul local.

Stingerea creanțelor bugetare locale se realizează prin plata voluntară executată de către debitor, prin executare silită sau alte modalități întreprinse de creditorul bugetar, în conformitate cu prevederile legale.

Ca obiect al colectării sunt impozitele, taxele locale, amenzile contravenționale, alte venituri, precum și accesoriile acestora-dobânzi și penalități de întârziere.

Activitatea de colectare a creanțelor precum și a impozitelor și taxelor locale, începând cu 1 ianuarie 2004, este reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; HGR 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea Legii nr. 571/2003, completate cu modificările ulterioare.

3.2.Obligația fiscală în cadrul finanțelor locale

în sens larg, obligația! reprezintă un raport juridic în cadrul căreia una dintre părți, având calitatea de\creditor, are dreptul să pretindă celeilalte părți, denumită debitor, săvârșirea uViei prestații determinate de a face sau nu face ceva, sub sancțiunea normelor legale, în caz de ne-executare de bună voie.

Pe plan juridic, obligațiile constituie obiectul de studiu al diferitelor ramuri de drept, cum ar fi pbligația bugetară în dreptul financiar și fiscal, obligația civilă în dreptul civil,\obligațiile fundamentale ale cetățenilor în dreptul constituțional.

Obligațiile fiscale constitiiie o formă de manifestare a obligațiilor bugetare și reprezintă datoria unor persoane fizice sau juridice, denumite contribuabili, de a plăti impozite și taxe Degetului local, sau /și de stat, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Din cele prezentate rezultă\că obligația fiscală, în general, și obligația fiscală privind impozitele și taxele locale, în particular, presupun existența numai a prestației pozitive de a Vace, care în ultimul caz constă în

datoria contribuabilului de a plăti bugertelor administrațiilor locale sume de bani, reprezentând impozite și taxe locale.

Obligațiile fiscale, ca parte componentă a obligațiilor bugetare, se deosebesc de celelalte obligații juridice prin anumite particularități privind sursa obligației, beneficiarul, forma, condițiile de stabilire, modificare și stingere.

Examinând aceste trăsături, la nivelul obligației fiscale privind finanțele locale, se constată că sursa obligației fiscale este în exclusivitate actul normativ și /sau hotărârea consiliului local care instituie și reglementează impozitele și taxele locale.

în ceea ce privește beneficiarii obligației bugetare, în cadrul finanțelor locale, aceștia sunt colectivitățile locale, care beneficiază de veniturile fiscale ale bugetelor administrațiilor locale pentru finanțarea unor obiective sau acțiuni publice.

Forma obligației fiscale pri'vind impozitele și taxele locale este exclusiv bănească, reprezentând o sumă de bani datorată de contribuabili în cuantum și la termenele prevăzute de lege.

Condițiile de stabilire a obligațiilor fiscale în cadrul finanțelor
locale sunt fixate în acte normative, pornindu-se de la necesitatea constituirii
sursei bugetare, din impozite și taxe, coroborat cu posibilitățile de atragere de
fonduri prin impunerea surselor impozabile si taxarea unor servicii efectuate de
organele locale. Acestea diferă de la un impozit și taxă locală la altul și de la un
contribuabil Ia altul, în funcție de calitatea acestuia, de persoană fizică sau
persoană juridică.

Modificarea obligației buge'tare are loc în situații bine
determinate, reglementate prin lege.

în sfârșit, stingerea obligației fiscale se realizează, în general, prin plata impozitelor și taxelor locale, cu precizarea că actele normative care reglementează modul de stingere a obligațiilor fiscale, prevăd și alte modalități, pe care le vom analiza în conținutul acestei lucrări.

3.3. Titlu de creanță privind impozitele și taxele locale.

în vederea îndeplinirii obligațiilor fiscale reglementate prin acte normative, se impune concretizarea acestora în sarcina contribuabililor, fapt care se realizează printr-un act juridic denumit "titlu de creanță bugetară".

Titlu de creanță fiscală se definește ca fiind " actul juridic prin care se constată și se individualizează obligația bănească a fiecărui plătitor de venituri bugetare".

Concomitent a fost delimitat prin lege și cuantumul creanțelor bugetare care cuprind impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume ce reprezintă resurse financiare publice, potrivit legii.

Impozitele și taxele locale sunt stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale în conformitate cu prevederile legale în vigoare. în prezent baza legală a stabilirii impozitelor și taxelor locale este Legea nr 571/2003.

Indiferent de sistemul fiscal la care se referă, central sau local,
titlurile de creanță fiscală se caracterizează prin următoarele particularități:

este un act juridic de natură declarativă de drepturi și obligații. – reprezintă un titlu executoriu, fără a avea nevoie de o investire specială în acest scop, spre deosebire de titlul de creanță de drept civil care devine executoriu numai prin investire cu formulă executorie.

Referindu-ne la impozitele și taxele locale, principalele titluri de creanță fiscală sunt următoarele:

pentru impozitele și taxele locale de la populație determinate de serviciile de specialitate ale administrațiilor publice locale, titlu de creanță îl constituie procesul-verbal de impunere sau, după caz, actul declarativ al contribuabilului.

în cazul persoanelor juridice titlul de creanță fiscală îl
reprezintă deconturile sau declarațiile fiscale, după caz, care se
depun la serviciile de specialitate ale administrației locale.

în cazul diferențelor constatate între obligațiile de plată
determinate de plătitor și cele legal datorate, inclusiv al
dobânzilor și penalităților de întârziere pentru neplata în
termen a impozitelor și taxelor locale, cu ocazia verificărilor
ulterioare efectuate de organele abilitate ale administrației
locale ,titlu de creanță este actul de control întocmit la
finalizarea verificărilor.

pentru obligațiile fiscale constând în taxe locale pentru
prestarea unor servicii sau taxe de timbru, titlu de creanță îl
constituie documentul de plată sau actul pe care s-au anulat,
conform legii, timbrele mobile fiscale.

în cazul obligațiilor privind plata amenzilor, titlul de creanță
este procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare
a amenzii, întocmit de organele administrației publice locale.

în ceea ce privește impozitele și taxele locale care au constituit obiectul unor obiecții și contestații, titlurile de creanță sunt actele și hotărârile definitive emise de conducătorii serviciilor de specialitate ale administrațiilor locale, primarii sau președinții consiliilor județene și instanțele competente. Ori de câte ori apar modificări în ceea ce privește datele declarate, inclusiv încetarea temporară sau definitivă a activității, sporirea averii, contribuabilii au îndatorirea de a depune în termen de 30 de zile de la data modificării / dobândirii, declarații de mențiuni sau de impunere, după caz.

Acestea constituie titlu executoriu în cazul declanșării procedurii de executare silită.

3.4. Aparatul fiscal al finanțelor publice locale.

Reglementările cu caracter nu pot fi aplicate, respectiv impozitele și taxele locale nu pot fi așezate percepute și încasate fără ca administrațiile locale să dispună de un aparat specializat în domeniu fiscal.

Aparatul fiscal al administrațiilor locale este reprezentat de
autoritățile acestora precum și de serviciile proprii de specialitate care au

atribuții în aplicarea legislației fiscale privind finanțele locale, acesta nefiind altceva decât mijlocul prin care autoritățile administrativ-teritoriale aplică legile cu caracter fiscal ,în raza lor de activitate potrivit competențelor legale.

în conformitate cu dispozițiile legale privind administrația publică locală (Legea 215/2001 a administrației publice locale) și finanțelor publice locale (Legea 189/1998 privind finanțele publice locale),consiliile locale Județene și ale Primăriei Generale București, ca autorități administrativ autonome ,asigură administrarea finanțelor locale. în acest scop consiliile locale sunt abilitate să aprobe bugetele anuale în care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale pentru fiecare an financiar. Reglementările legale mai sus menționate au instituit competențe și răspunderi ale autorităților publice locale pentru stabilirea ,constatarea ,controlul ,urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale.

Aceste importante competențe și răspunderi se aduc la îndeplinire prin compartimente proprii de specialitate ale primăriilor, consiliilor județene ,după caz. în funcție de volumul și complexitatea activității acestor servicii de specialitate ,acestea sunt organizate și funcționează în cadrul compartimentelor financiar-contabile din cadrul primăriilor comunale ,în cadrul serviciilor buget ale consiliilor județene sau sunt unități fără personalitate juridică, sub forma unor compartimente sau direcții fiscale ,în cazul administrațiilor publice locale ale orașelor și municipiilor. în cazul municipiului Arad s-a înființat Direcția Fiscală a Primăriei.

Trezoreriile teritoriale ale finanțelor publice au atribuții însemnate în executarea bugetelor locale în virtutea operațiunilor de încasări, plăți și păstrarea disponibilităților bănești ale bugetelor locale.

Curtea de Conturi a României în cadrul atribuției generale de control asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și sectorului public, controlează formarea resurselor financiare ale bugetelor locale, stabilirea și încasarea acestora la termenele prevăzute de lege, precum și modul de utilizare a disponibilităților bănești.

3.5. Obligația și răspunderea de plată.

Creanțele bugetare locale sunt obligația de plată a debitorului sau a persoanei care are obligația de a plăti în numele acestuia, impozite și taxe locale, chirii, redevențe, contribuții, amenzi, alte venituri ale bugetelor locale, precum și accesoriile acestora.

în cazul persoanelor juridice cu sediul în România, care au sucursale și /sau puncte de lucru obligația de a plăti impozitele și taxele locale revine persoanei juridice, atât pentru activitatea proprie, cât și în numele sucursalelor și /sau punctelor de lucru.

în cazul în care obligația bugetară locală nu a fost achitată de către debitor, obligația de plată revine, după caz, următorilor:

moștenitorul care a acceptat succesiunea debitorului decedat;

oricare din membrii de familie, în deplinătatea facultăților
mintale, care locuiesc și muncesc împreună cu debitorul

persoană fizică, în numele căruia s-a calculat impozitul sau

taxa locală; în cazul amenzilor contravenționale obligația de

plată revine în exclusivitate contravenientului;

în cazul debitorului supus diviziunii, fuziunii sau reorganizării

răspunderea și obligația de plată revine celui care în tot sau în

parte preia drepturile și obligațiile debitorului;

persoana căruia i s-a stabilit răspunderea în cazul procedurii de

faliment;

persoana care printr-un angajament de plată sau alt act autentic

își asumă obligația de plată a debitorului;

asociații sau acționarii la societatea comercială debitoare;

3.6. Termene de plată.

Obligațiile bugetare locale sunt scadente la termenele prevăzute în actele normative care le reglementează. Pentru anul financiar 2005 termenele de plată scadente pentru impozitele și taxele locale sunt prevăzute în Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Astfel, impozitul pe clădiri, teren, taxa mijloace transport, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate se plătește trimestrial, în patru rate egale, astfel: până la 15 martie, până la 15 iunie, până la 15 septembrie și până la 15 noiembrie.

Impozitul pe spectacole se plătește lunar până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei în care se realizează venitul la bugetul local al unității administrativ – teritoriale în a cărei rază se desfășoară spectacolul, mai puțin pentru sumele cedate în scopuri umanitare pe bază de contract.

Taxa hotelieră poate fi instituită prin hotărâri ale consiliilor locale, se încasează de către persoanele juridice care realizează servicii de cazare și se varsă la bugetul local în primele 10 zile ale lunii pentru luna precedentă.

în cazul diferențelor, constatate prin acte de control, la obligațiile față de bugetele locale, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:

– dacă comunicarea se face între 1-15 inclusiv ale lunii termenul
de plată este până la data de 5 a lunii următoare;

– comunicarea făcută în perioada 16-finele lunii inclusiv,
termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.

Taxele speciale sunt stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale în baza OUG nr.45/2003 privind finanțele publice locale, unde sunt stabilite și termenele de plată ale acestora.

De exemplu, prin Hotărârea 1/2005 a Consiliului Local al Municipiului Arad, s-a stabilit cuantumul taxei speciale de salubritate și termenul de plată a acesteia, până la sfârșitul lunii în curs pentru luna precedentă.

De menționat faptul că dacă termenul de plată expiră într-o zi nelucrătoare, termenul de plată se prelungește până la sfârșitul programului de lucru din prima zi lucrătoare.

3.7. Dobânzi și penalități de întârziere.

Pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor față de bugetele locale se datorează de către debitori dobânzi și penalități de întârziere.

Dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare a scadenței obligației bugetare locale și până la data achitării debitului, inclusiv.

In cazul sumelor datorate către bugetelor locale sub formă de amenzi contravenționale nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere.

Plata dobânzilor și penalităților de întârziere, pentru acordarea de înlesniri la plata obligațiilor bugetare locale, este obligatorie până la data intrării în vigoare a documentului de acordare a înlesnirilor, facilitate ce se pierde în cazul nerespectării acestora.

în anul 2005, cuantumul dobânzilor este de 0,06%,din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere de la scadența obligației bugetare locale, în timp ce penalitatea de întârziere, este de 0,5%, din suma datorată, pe lună sau fracțiune din lună, începând cu data de întâi a lunii următoare expirării termenului de plată, și se datorează până la data începerii procedurii de executare silită.

3.8.Evaziunea fiscală privind impozitele și taxele locale.

Conceptul de evaziune fiscală este definit prin articolul 1 din Legea nr.87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, "ca o sustragere prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale și a fondurilor speciale de către persoane fizice și persoane juridice române sau străine, denumite generic contribuabili."

Cauzele evaziunii fiscale atât în cazul impozitelor și taxelor centrale de stat, cât și a celor locale, sunt determinate de criterii de ordin economic, legislativ și de comportament. în legătură cu cauzele de ordin economic, contribuabilii recurg adeseori la sustragerea masei impozabile din necesitatea unor probleme economice care implică multe cheltuieli.

în plan legislativ, multe reglementări sunt confuze, ambigue, susceptibile de interpretări și greu de aplicat în practică. Din această cauză, evaziunea fiscală este, în primul rând consecința lacunelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte și rău asimilate, a metodelor defectuoase de aplicare, a neprevederii legiuitorului, care printr-o fiscalitate excesivă, intrigă la evaziune.

Cauzele de ordin comportamental care generează evaziune fiscală constau atât în existența unui spirit anti – fiscal care se manifestă pregnant în

cadrul unor largi categorii de contribuabili, care folosesc cele mai diverse mijloace de disimulare a materiei impozabile.

în funcție de modul cum poate fi săvârșită, evaziunea fiscală cunoaște două forme de manifestare:

evaziunea fiscală legală;

evaziunea fiscală ilicită, frauduloasă.

Evaziunea fiscală legală permite sustragerea unei părți de materie impozabilă, la adăpostul legii, fără ca această acțiune să fie considerată contravenție sau infracțiune (de exemplu nedeclararea majorării valorii de inventar inițiale a clădirilor aflate în proprietatea unor persoane juridice, date ulterior în chirie, în urma efectuării de investiții de către chiriași).

Evaziunea fiscală frauduloasă este întâlnită pe o scară largă, fiind săvârșită prin încălcarea în mod vădit și cu rea-credință a legii, putând îmbrăca forma contravențiilor sau infracțiunilor, după caz.

Principalele forme ale evaziunii fiscale în domeniul impozitelor și taxelor locale sunt:

întocmirea de declarații false privind impozitele și taxele locale;

întocmirea de documente fictive de plată;

nedeclararea materiei impozabile, constând în clădiri, terenuri,
mijloace de transport, sau nedeclararea modificărilor care duc la
majorarea impozitului sau a taxei datorate;

în cazul eliberării certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul
construcțiilor, nu de puține ori se declară valori ale lucrărilor
inferioare celor existente, astfel încât taxele respective să se calculeze
la un preț mai mic.

CAPITOLUL IV

STINGEREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE. MĂSURI ASIGURĂTORII.

4.1. Plata.

Această modalitate este principalul mod de stingere a obligațiilor fiscale și accesoriilor acestora ( dobânzi, penalități), constând în plata cu numerar, prin virament sau prin anulare de timbre fiscale mobile.

Plata în numerar se efectuează de bunăvoie din inițiativa contribuabililor, persoane fizice cu preponderență, dar și juridice, la casieriile serviciilor de specialitate.

Plata prin virament sau decontare fără numerar se efectuează prin intermediul ordinului de plată depus la banca unde contribuabilii, persoane fizice și juridice au cont deschis.

Plata prin anulare de timbre fiscale se efectuează de către persoanele fizice și juridice în cazul prestării unor servicii de către instituțiile publice de subordonare locală.

începând cu luna februarie a anului 2003 la Direcția Fiscală a Primăriei Municipiului Arad impozitele și taxele locale se pot achita și prin mijloace de plată on-line.

Plata obligațiilor bugetare locale se efectuează în următoarea ordine:

obligații bugetare locale cu termene de plată în anul curent; – obligații bugetare locale datorate și neachitate la 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;

dobânzii și penalități de întârziere; obligații bugetare locale cu termene viitoare.

4.2. Compensarea.

Este un mod specific de stingere a obligațiilor, care presupune compensarea sumelor plătite în plus peste cele declarate cu titlu de impozite și taxe locale, cu obligații bănești reciproce sau restituite contribuabilului.

Compensarea sumelor plătite în plus de către contribuabil se face din oficiu sau la cererea acestora. Compensarea la cerere, se efectuează pe baza unei solicitări scrise în care se menționează suma plătită în plus, anexându-se,

în original, documentele din care se rezultă aceasta. Analiza și soluționarea acestor cereri se va efectua de către serviciile de specialitate, în termen de 30 de zile de la data înregistrării. în termen de 7 zile de Ia data efectuării compensării, organul competent va anunța în scris petentul asupra efectuării operațiunii.

Compensarea sumelor plătite în plus se face după cum urmează:

cu obligații bugetare cu termene de plată în anul curent;

cu obligații bugetare datorate și neachitate la 31 decembrie a anului

precedent, în ordinea vechimii până la stingerea totală;

cu dobânzi și penalități de întârziere;

cu obligații bugetare locale cu termene de plată viitoare, numai la

cererea plătitorului.

4.3. Scăderea pentru cauze de insolvabilitate.

Procedura de insolvabilitate reprezintă un mod specific de stingere a obligațiilor fiscale către bugetele locale și constă în scăderea din evidențele fiscale a creanțelor bugetare datorate de debitor atunci când se găsește în una dintre următoarele situații:

debitorul nu are venituri urmăribile;

când, după încetarea executării silite rămân debite neachitate;

când debitorul a dispărut sau a decedat, fără să lase avere;

când, potrivit legii, debitorul, persoană juridică, își încetează
activitatea și au rămas neachitate obligații bugetare;

debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut, ori în

alte locuri unde există indicii că a avut avere.

Procedural organele de executare ale administrației publice locale au următoarele obligații în scopul declarării debitorilor în stare de insolvabilitate:

să verifice la domiciliul sau la sediul debitorului, sau în alte locuri

despre care au informații, situația materială a acestora, iar în cazul

imposibilității identificării acestora să încheie un proces verbal;

să solicite informații de la compartimentele de evidență a populației

din cadrul Ministerului de Interne, de la Oficiile Registrului

Comerțului;

să solicite relații cu privire Ia situația materială a debitorului de la

unitățile sau persoanele juridice unde acesta și-a desfășurat activitatea

profesională în ultimii 3 ani;

să solicite organelor și persoanelor abilitate date despre moștenitorii

care au acceptat succesiunea debitorului decedat;

să solicite informații societăților bancare unde debitorul a avut sau are

conturi deschise.

Dacă în urma constatărilor efectuate rezultă faptul că debitorul se
găsește în stare de insolvabilitate, se întocmește procesul-verbal de constatare a
insolvabilității care după avizarea compartimentului juridic, însușirea de către
șeful compartimentului de specialitate se supune spre aprobare conducătorului
organului de executare. Acesta, printr-o rezoluție datată dispune scoaterea

creanței din evidență curentă și trecerea ei într-o evidență separată, iar în cazul în care consideră investigațiile incomplete, dispune măsurile care se impun.

Debitorii declarați insolvabili sunt verificați anual, iar dacă se constată că au dobândit venituri și bunuri urmăribile, se vor lua măsurile necesare de redebitare a creanței bugetare și de executare silită a acestora.

4.4. Stingerea obligațiilor fiscale prin anulare.

Această procedură fiscală se realizează pe calea amnistiei fiscale a anumitor categorii de obligații restante, respectiv pe calea actelor în anulare a anumitor creanțe bugetare de către organele care au această competență.

Altfel spus, amnistia fiscală, ca mod excepțional de stingere a obligațiilor bugetare, se aplică în împrejurări legate de politica fiscală a statului reglementată prin acte normative.

Totodată, în situații deosebite, cum sunt calamitățile naturale, starea de necesitate, autoritățile locale pot aproba anularea unor categorii de impozite și taxe (art. 286 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

De asemenea, anularea acestor debite fiscale este admisă în situația în care cheltuielile de executare silită sunt mai mari decât respectivele creanțe bugetare.

4.5. Stingerea obligațiilor fiscale prin prescripție.

Prescripția reprezintă pierderea dreptului la acțiune a unui creditor care nu acționează într-un interval de timp, în vederea realizării drepturilor sale de creanță asupra unui debitor.

Asupra prescrierii dreptului de a cere executare silită ne vom referi pe larg în capitolul Executarea silită a creanțelor bugetare locale ,care reprezintă o modalitate aparte de stingere a creanțelor bugetare locale.

4.6. Stingerea creanțelor bugetare prin executare silită -presupune o procedură specială descrisă pe larg în capitolul următor.

4.7. înlesniri la plata obligațiilor bugetare locale.

în cazuri temeinic justificate, la cererea debitorilor, persoane fizice sau juridice, autoritățile locale pot acorda înlesniri la plata obligațiilor fiscale, după cum urmează:

eșalonări la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor obligații

bugetare;

amânări la plata obligațiilor bugetare locale;

– amânări și /sau scutiri ori amânări și /sau reduceri de dobânzi și/ sau penalități de întârziere; scutiri sau reduceri de impozite și taxe, în condițiile legii.

Achitarea integrală, până la data de 15 martie a impozitului pe clădiri în cazul persoanelor fizice duce la o reducere a acestuia cu până la 10%. De scutiri la plata impozitelor locale-impozit clădiri și a terenului aferent ,beneficiază veteranii de război și văduvele acestora, deportații politic, eroii Revoluției din 1989 precum și urmașii acestora.

4.8. Măsuri asigurătorii.

Creditorii bugetari, înaintea începerii procedurii de executare silită, pot dispune, când există pericolul sustragerii debitorului de la urmărire, sau să ascundă, sau să risipească averea / patrimoniul, luarea de măsuri asigurătorii. Acestea constau în poprirea asiguratorie asupra veniturilor debitorului și /sau sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile. în cazul în care valoarea bunurilor proprii debitorului nu acoperă creanța bugetară, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de debitor în proprietate comună cu terțe persoane.

Dacă au încetat motivele pentru care au fost dispuse măsurile asigurătorii, creditorii bugetari pot ridica aceste măsuri.

împotriva actelor de înființare a măsurilor asigurătorii, se poate depune contestație de către cel interesat, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință.

CAPITOLUL V

EXECUTAREA SILITĂ A CREANȚELOR BUGETARE LOCALE.

5.1. Considerații generale. Natura juridică a executării silite a creanțelor bugetare.

în cadrul raporturilor juridice vizând formarea veniturilor bugetare, autoritățile locale exercită drepturi cu privire la impunerea, în mod individualizat, a fiecărui contribuabil plătitor de impozite și taxe.

Dacă, în cadrul acestor raporturi fiscale, contribuabilul nu-și exercită obligația de plată voluntară, creditorul (administrațiile locale) are dreptul să execute silit orice creanță bugetară.

Reglementarea instituției executării silite a creanțelor fiscale, inclusiv în domeniul finanțelor publice locale este stabilită prin O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

în sfera raporturilor de drept civil, executarea silită intervine doar atunci când debitorul nu execută de bună-voie obligația ce îi revine, constituind o procedură prin intermediul căreia titularul unui drept recunoscut printr-un titlu executoriu constrânge cu ajutorul organelor competente pe cel care a încălcat dreptul să execute obligația prevăzută în titlu, asigurându-se astfel, asupra respectării dreptului și restabilirii ordinii de drept încălcate. Codul de procedură civilă reglementează două modalități de executare silită: – directă, atunci când creditorul urmărește realizarea în natură a dreptului său ( poate fi mobiliară și /sau imobiliară) și indirectă în cazul în care creditorul urmărește să își îndestuleze creanța prin valorificarea bunurilor debitorilor, ori acelor pe care debitorul le are de primit de la terțe persoane.

Dacă executarea creanțelor civile este o activitate cu caracter judiciar, executarea silită a creanțelor bugetare este o activitate executivă cu conținut financiar-public. Astfel, executarea silită a creanțelor bugetare se efectuează de către organe de executare proprii ale administrațiilor locale numiți "executori fiscali ".

Executarea silită a creanțelor bugetare poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu, care constată creanțele bugetare, constituit conform legii, spre deosebire de dreptul civil unde un titlu executoriu este doar o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

Titlul de creanță bugetară devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă, prin expirarea termenului de plată, devenind certă, lichidă și exigibilă, deci poate fi executată silit. Titlul nu este supus vreunei investiri prealabile spre deosebire de titlurile din dreptul civil. Procedura fiscală prevede, totuși, că, pe baza titlului de creanță devenit executoriu, organele de executare întocmesc un act denumit tot titlu executoriu, care conține elementele creanței care se pune în executare silită.

5.2. Organe de executare.

în cazul administrațiilor locale organele de executare sunt reprezentate prin serviciile proprii de specialitate, prin executorii bugetari. Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărei raze teritoriale se găsesc bunurile urmăribile. întreaga activitate este coordonată de organul de executare în a cărui rază teritorială își are sediul sau domiciliul, debitorul. în cazul în care acestea se modifică, titlul executoriu împreună cu dosarul de executare vor fi trimise organului de executare din raza teritorială respectivă.

Obligațiile organelor de executare silită:

– să confirme primirea tuturor titlurilor executării în termen de 30 de
zile de la primire;

să identifice sediul sau domiciliul, după caz, debitorilor, cu largul

sprijin al organelor de poliție, băncilor, Registrul Comerțului;

să înscrie în evidențele lor, în întregime termenele primite;

când există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere

de la executare silită, să stabilească măsuri asigurătorii, prin

indisponibilizarea bunurilor și veniturilor urmăribile ale debitorului;

– să asigure confidențialitatea informațiilor primite, care vor fi folosite
exclusiv în scopuri fiscale.

Competențele organelor de executare:

să intere în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum și să cerceteze toate locurile unde acesta își păstrează bunurile cu consimțământul persoanei, iar în caz de refuz organele de executare vor cere autorizarea instanței judecătorești competente;

să intre în orice incintă de afaceri a debitorului sau în alte spații unde acesta își păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor și valorilor urmăribile;

să analizeze evidența contabilă în scopul identificării terților care datorează sau dețin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;

să solicite și să cerceteze orice document sau element natural care
poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a
debitorului;

executorul bugetar poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul
sau reședința unei persoane fizice, cu consimțământul acestuia, iar în
caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea, instanței
judecătorești competente.

Accesul executorului bugetar în spațiile debitorului se poate face în orice zi lucrătoare între orele 6-20, iar în cazuri temeinic justificate executarea silită se poate realiza și în zile nelucrătoare, și la alte ore, după aprobarea acesteia de către instanțele judecătorești competente.

5.3. Obiectul executării silite.

Executarea silită se poate întinde asupra tuturor bunurilor și veniturilor debitorului ,urmăribile potrivit legii ,în scopul protejării debitorului ,procedura specială exceptând de la urmărire anumite venituri și bunuri ,aparținând debitorilor persoane fizice.

Astfel, sumele ce reprezintă venituri bănești ale debitorului persoană fizică, realizate din activitatea proprie, pensii, ajutoare sau indemnizații cu destinații speciale sunt supuse urmăririi în limitele prevăzute de Codul de procedură civilă (1/3 sau 1/5 din aceste venituri în funcție de natura creanței bugetare).Bunurile debitorului persoană fizică necesare activității de comerț nu sunt exceptate de la executarea silită.

Sunt exceptate de la urmărire anumite bunuri ale debitorului persoană fizică, considerate ca necesare continuării studiilor ,1a formarea profesională ,exercitării profesiei, inclusiv activității unelte agricole, semințe, animale etc, bunurile strict necesare uzului personal sau casnic ,obiecte de cult dacă nu sunt mai multe de același fel, alimente necesare debitorului și familiei pentru două luni sau până la noua recoltă , combustibilul necesar încălzirii și pregătirii hranei pentru trei luni, obiectele necesare persoanelor cu handicap sau îngrijirii persoanelor bolnave.

Este exceptată de la urmărire casa de locuit, anexele și terenul din jur. Această regulă nu se aplică în cazul executării silite pentru stingerea creanțelor bugetare rezultate din infracțiuni.

Cheltuielile de orice fel ocazionate de efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului urmărit, sume ce se avansează de creditori din bugetul acestora

5.4. Etapele executării silite

5.4.1. înștiințarea de plată-este un act premergător executării silite prin care, după expirarea termenului de plată, organul de executare atenționează debitorul asupra sumei datorate. Aceasta se va comunica la domiciliul sau sediul debitorului, prin poștă sau prin executorii bugetari .înștiințarea de plată cuprinde organul de executare emitent date de identificare a debitorului, număr de înregistrare, data emiterii, natura și cuantumul sumelor datorate. Dacă în termen de 15 zile de la data primirii înștiințări de plata obligațiile bugetare nu au fost stinse prin plată sau alte modalități legale se va începe procedura de executare silită prin comunicarea somației.

5.4.2. Somația- este primul act de executare silită și este obligatorie. Executarea silită nu se perimează și se desfășoară până la stingerea creanțelor bugetare înscrise în titlul executoriu, inclusiv dobânzi și penalități de întârziere. Prin somație i se notifică debitorului că în termen de 15 zile de la primirea acesteia, are obligația să efectueze plata sumelor datorate, în caz contrar aplicându-se modalitățile de executare silită. O copie certificată de pe titlul executoriu va

însoți somația. Aceasta va cuprinde: – organul de executare emitent; datele de identificare a debitorului; natura și cuantumul sumelor datorate; termenul de plată; consecințele nerespectării acestuia; semnătura și ștampila organului de executare.

Comunicarea somației se face prin poștă, la domiciliul sau sediul debitorului, cu confirmare de primire; prin executorii bugetari conform Codului de procedură civilă; prin prezentarea și primirea somației sub semnătura celui somat, ca urmare a înștiințării prin fax, telefon, e-mail; publicarea în cotidiene locale.

în cazul înmânării somațiilor prin executorii fiscali, dacă debitorul se află la domiciliu și refuză să primească somația, sau o primește dar refuză ori nu poate să semneze de primire, aceasta se va afișa pe ușa locuinței sau pe ușa principală a imobilului, acestea consemnându-se într-un proces-verbal. în lipsa debitorului de la domiciliu, somația va fi înmânată unei persoane din familie, iar atunci când debitorul are domiciliul sau sediul într-o clădire compusă din mai multe apartamente și nu există indicii asupra apartamentului, somația se înmânează administratorului imobilului, care va semna adeverința de primire. Dovada comunicării somației se va înscrie de îndată în evidențele organului de executare și va fi păstrată la dosarul de executare.

Executarea silită se efectuează din oficiu și odată începută, se poate suspenda, întrerupe sau înceta numai în cazurile prevăzute de lege.

Executarea silită se suspendă:

când a fost dispusă de instanță sau de creditorul bugetar;
de la data comunicării aprobării înlesnirii de plată;

în alte cazuri prevăzute de lege;

Executarea silită se întrerupe: la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului;

– în alte cazuri prevăzute de lege;

Executarea încetează dacă:

s-au stins integral creanțele bugetare, inclusiv dobânzile, penalitățile de orice fel, cheltuieli de executare;

a fost desființat titlul executoriu;

în alte cazuri prevăzute de lege.

5.4.3. Executarea silită propriu-zisă.

în cazul în care debitorul nu-și achită impozitele și taxele locale în termen de 15 zile de la data comunicării somației, organele de executare vor aplica modalitățile de executare silită.

5.5. Modalități de executare silită.

Organele de executare pot folosi, succesiv sau concomitent, oricare dintre modalitățile de executare silită reglementate de procedura de executare a creanțelor bugetare. (O.G 92/2003).

5.5.1. Executarea silită prin poprire.

Sunt supuse executării silite prin poprire, orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și valută, titluri de valoare datorate debitorului de către terțe persoane. Veniturile bănești ale persoanelor fizice realizate ca salariat, pensiile și indemnizațiile cu destinație specială se pot executa silit prin poprire, numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

în vederea instituirii popririi, organele de executare vor întreprinde următoarele măsuri:

organul de executare silită transmite o adresă însoțită de o copie
certificată după titlul executoriu;

despre înființarea popririi va fi înștiințat și debitorul;

în termen de 5 zile, terțul poprit este obligat să înștiințeze organul de
executare dacă datorează vreo sumă de bani debitorului;

poprirea este înființată la primirea confirmării sau la expirarea
termenului de confirmare.

Poprirea nu este supusă validării.

Dacă anterior a fost înființată o poprire asiguratorie, aceasta devine executorie prin comunicarea către terțul poprit a copiei certificate de pe titlul executoriu și prin înștiințarea debitorului.

Terțul poprit este obligat ca, îndată, să rețină sumele pe care le datorează debitorului poprit și să vireze sumele reținute în contul indicat de organele de executare până la concurența sumei pentru care s-a înființat poprirea.

în situația în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulți creditori, terțul poprit trebuie să-i anunțe în scris pe creditori și va proceda la distribuirea sumelor reținute potrivit ordinii de preferință prevăzute de lege ( art. 160 din O.G 92/2003). Acest aspect va fi reluat la subiectul "Eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin executare silită".

5.5.1.1. Executarea silită prin încasarea creanțelor bugetare din conturile bancare ale debitorului, presupune:

– comunicarea somației și a titlului executoriu debitorului;

intrarea în banca la care debitorul are deschis contul a unei copii de pe titlul executoriu;

– acest lucru va fi adus la cunoștința debitorului.

In ceea ce privește poprirea conturilor bancare, terțul poprit este banca la care debitorul are conturi deschise în lei sau valută.

Banca, de îndată ce a primit adresa de înființare a popririi, însoțită de copia certificată a titlului executoriu, trebuie să indisponibilizeze sumele existente la acea dată în conturile debitorului, în cuantumul necesar achitării sumelor pentru care s-a înființat poprirea. Dacă este necesar, banca trebuie să indisponibilizeze și sumele provenite din încasările zilnice viitoare ale debitorului poprit. Din momentul indisponibilizării și până la achitarea integrală a obligațiilor bugetare locale, banca nu poate face nici o plată, cu excepția sumelor necesare plății drepturilor salariale. Poprirea se poate înființa concomitent asupra mai multor conturi ale debitorului, deschise la bănci diferite.

Eventualele, contestații ale terțului poprit, legate de sumele datorate debitorului sau de alte neregularități, vor fi soluționate numai de către instanța judecătorească competentă.

în cadrul acestor forme de executare se întâlnesc, de regulă, trei subiecte:

creditorul popritor-cel care solicită înființarea popririi;

debitorul poprit-cel care este obligat față de debitorul popritor;

terțul poprit-cel care, la rândul său, este debitor sau are altă obligație
bănească față de debitorul poprit.

Esența popririi, atât în dreptul comun, cât și în dreptul financiar, constă în faptul că există trei rapoarte juridice:

un prim raport juridic, între creditorul popritor și debitorul poprit ;

un al doilea raport juridic, între debitorul poprit și terțul poprit;

cele două rapoarte juridice sunt preexistente înființării popririi și ca
efect al acesteia se naște al treilea raport juridic între creditorul
popritor și terțul poprit.

Fundamentul juridic al popririi este dreptul de gaj al creditorului asupra patrimoniului debitorului.

5.5.2. Executarea silită asupra bunurilor mobile.

Această formă de executare are drept scop valorificarea în bani a bunurilor mobile urmăribile, creanța bugetară urmând să fie îndestulată pe seama sumelor obținute din valorificarea bunurilor.

După comunicarea somației, executarea mobiliară se desfășoară în următoarele etape:

sechestrarea bunurilor;

evaluarea bunurilor sechestrate;
valorificarea bunurilor.

Sechestrarea se face în măsura necesară acoperiri creanței. Executorul bugetar este obligat să verifice dacă bunurile supuse sechestrării există fizic și se găsesc la locul aplicării sechestrului, nu au fost degradate sau substituite, în cazul bunurilor sechestrate anterior, ca măsură asiguratorie.

Se pot sechestra orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepția celor prevăzute de lege și tratate în prezenta lucrare la subiectul -Obiectul executării silite. în categoria bunurilor mobile ce pot fi sechestrate intră și

sumele de bani, titluri de valoare, obiecte din metale rare ori pietre prețioase, obiecte de artă.

Aplicarea sechestrului se face de organul de executare care încheie un proces-verbal de sechestru, ce conține elementele obligatorii prevăzute de procedura specială și anume:

– denumirea organului de executare;

indicarea datei, locului, orei când s-a făcut sechestrul;

numele, prenumele executorului fiscal care face sechestrul, numărul
legitimației și a delegației;

temeiul legal în baza căreia se declanșează executarea silită;

sumele datorate, inclusiv cele reprezentând dobânzi, penalități, penalități de întârziere, menționându-se și cota acestora, precum și actul în bază căreia a fost stabilită obligația de plată;

numele, prenumele, domiciliul, debitorului persoană fizică;

sediul, denumirea debitorului persoană juridică;

descriere bunurilor mobile sechestrate, indicarea valorii estimative a
fiecăruia, după aprecierea executorului bugetar, sau după valoarea
contabilă;

menționarea stării de uzură, eventuale semne particulare a fiecărui
bun;

mențiunea că valorificarea se va face înaintea începerii procedurii de
valorificare, în cazul în care executorul bugetar nu a putut evalua
bunul, necesitând cunoștințe de specialitate;

mențiunea făcută de debitor privind existența sau inexistența unui
drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, în favoarea unei alte persoane
pentru bunurile sechestrate;

numele, prenumele, adresa persoanei cărei i s-au lăsat bunurile, locul
de depozitare;

eventualele obiecții făcute de debitor;

mențiunea că în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii

procesului-verbal de sechestru debitorul nu plătește obligațiile

bugetare, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;

semnătura executorului fiscal, a debitorului, a martorilor,

menționându-se eventualul refuz.

Debitorul va primi sub semnătură un exemplar al procesului verbal de sechestru, sau i se comunică la sediul sau la domiciliul acestuia precum și, atunci când este cazul, custodelui, acesta semnând cu mențiunea de primire a bunurilor în păstrare.

Aplicarea sechestrului are ca efect indisponibilizarea bunurilor, debitorul nu mai poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea organului competent. Bunurile mobile sechestrate pot fi lăsate în custodia debitorului, creditorului, pot fi ridicate și depozite de organul de executare sau pot fi lăsate în custodia unei alte persoane desemnate de organul de executare, căruia i se poate stabili o remunerație. în anumite cazuri, sechestrul prin ridicarea bunurilor este obligatorie (sume în lei, valută, titluri de valoare etc).

Evaluarea bunurilor se face odată cu aplicarea sechestrului. Dacă evaluarea necesită cunoștințe de specialitate, organele de executare, după stabilirea unei valori estimative, pot utiliza pentru evaluare servicii prestate de organe sau de persoane specializate. Documentul prin care se efectuează

evaluarea constituie anexă la procesul-verbal de sechestru, care se comunică debitorului.

După aplicarea sechestrului se lasă debitorului un termen de 15 zile în care poate achita obligația bugetară pentru care s-a declanșat procedura de executare silită.

în cazurile în care nu au fost luate măsuri asigurătorii și se constată că există pericolul înstrăinării, sustragerii, substituirii bunurilor mobile de la urmărire, de către debitor, sechestrarea lor se face odată cu comunicarea somației.

Dacă se sechestrează și bunuri gajate pentru garantare creanțelor altor creditori se va trimite și acestora un exemplar din procesul-verbal de sechestru. Sechestrarea de bunuri care au făcut obiectul unui sechestru anterior, se va consemna în procesul-verbal de sechestru la care se va anexa o copie după procesele-verbale de sechestru respective. în cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate au fost săvârșite fapte care pot constitui infracțiuni, va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru și va sesiza organele de urmărire penală competente.

5.5.3. Executarea silită a bunurilor imobile.

Bunurile imobile ale debitorului pot fi supuse executării, cu excepția celor prevăzute de lege. Cu aceste excepții, vor putea fi urmărite silit bunurile imobile proprietatea exclusivă a debitorului, dar și cele asupra cărora are un drept de proprietate comună sau pe cote părți. Excepție de la executarea silită imobiliară face spațiu minim de locuit a debitorului și familiei sale, mai puțin în cazurile în care executarea silită se face pentru recuperarea unor creanțe bugetare din săvârșirea unor infracțiuni.

Astfel, executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal, cu caracteristicile enunțată mai sus, care constituie ipoteca legală. După aplicarea sechestrului, organele de executare vor solicita Biroului de carte funciară efectuarea inscripției ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru. La cererea organelor de executare, Biroul de carte funciară va comunica celelalte drepturi reale și sarcini care grevează imobilul urmărit, titularii acestora, care vor fi înștiințați de către organele de executare și chemați la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil și distribuirea sumelor. Alți creditori ai debitorului decât cei menționați, sunt obligați ca în termen de 30 de zile de la data înscrierii procesului-verbal de sechestru în evidențele de publicitate imobiliară, să comunice în scris organelor de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.

Organul de executare poate numi un administrator sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, arendei și alte venituri obținute din administrarea acestora, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.

Administratorul-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul sau o altă persoană fizică sau juridică, căreia, în acest ultim caz stabilindu-se o remunerație pentru activitatea depusă.

în termen de 15 zile de la primirea procesului-verbal de sechestru a bunului imobil, debitorul poate solicita aprobarea ca plata obligației bugetare inclusiv cheltuieli de executare, să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult șase luni. în cazul aprobării cererii executarea silită se suspendă, dar poate fi reluată în acest interval de timp în cazul unor motive temeinice.

5.5.4. Executarea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini care sunt ale debitorului se efectuează după procedurile de executare imobile.

Pentru executarea silită a recoltelor și fructelor culese se aplică modalitatea de executare silită a bunurilor mobile.

5.5.5. Executarea silită a unui ansamblu de bunuri.

Această modalitate se referă la bunurile mobile și /sau imobile proprietatea debitorului care, după sechestrare potrivit legii, pot fi valorificate în ansamblu dacă se apreciază de către organele de executare că astfel acestea pot fi vândute mai rapid sau în condiții mai avantajoase.

5.6. Valorificarea bunurilor mobile și imobile

Dacă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, debitorul nu achită obligația bugetară de plată se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepția situațiilor când instanțele judecătorești au dispus altfel.

Valorificarea bunurilor sechestrate, cu scopul de a obține rezultate cât mai avantajoase, se poate realiza prin una dintre următoarele modalități:

înțelegerea părților;

vânzare directă;

vânzare în regim de consignație;

vânzare la licitație;

alte modalități admise de lege inclusiv valorificarea bunurilor prin
case de licitații, agenții imobiliare, sau societăți de brokeraj, după caz.

5.6.1. Valorificarea bunurilor prin înțelegerea părților – se realizează de debitor însuși ,cu acordul organelor de executare. Propunerile care s-au făcut debitorilor vor fi prezentate în scris executorilor bugetari, numele ,adresa potențialului cumpărător precum și termenul în care va achita prețul propus, care nu poate fi mai mic decât prețul de evaluare. După analizarea propunerilor, organul de executare va comunica aprobarea indicând termenul de plată și contul bugetar în care cumpărătorul va vărsa prețul bunului cumpărat. Creditare acestui cont duce la ridicarea indisponibilizării bunului achiziționat.

5.6.2. Vânzarea directă, se poate realiza în cazul în care ,înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitație, pe parcursul acesteia sau la finalul ei, dacă bunurile nu au fost adjudecate, o persoană oferă cel puțin prețul de evaluare .Dacă sunt mai mulți ofertanți, se alege persoana care oferă prețul cel mai mare față de prețul de evaluare.

Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces -verbal, care constituie titlu de proprietate.

5.6.3. Vânzarea în regim de consignație se poate realiza numai în cazul bunurilor mobile.

5.6.4. Vânzarea la licitație.

Vânzarea la licitația a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie formată din trei persoane, numite de organul de conducere al creditorului bugetar și este condusă de un președinte.

înainte cu 10 zile de data fixată pentru licitație este obligatorie efectuarea publicității vânzării bunurilor sechestrate, care se realizează prin afișarea anunțului de vânzare în următoarele locuri: la sediul organului de executare; la locul vânzării; pe imobilul scos la licitație, în cazul vânzării bunurilor imobile;

– într-un cotidian local.

Despre data, locul și ora licitației vor fi înștiințați și debitorul, custodele, administratorul – sechestru , titularii drepturilor reale și ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.

Anunțul privind vânzarea va cuprinde: denumirea organului de executare și sediul său;

numărul dosarului de executare;

numele și domiciliul debitorului persoană fizică sau denumirea și
sediul debitorului persoană juridică;

bunurile oferite spre vânzare și o scurtă descriere a acestora;
prețul de evaluare sau de pornire pentru fiecare bun în parte;
indicarea drepturilor reale care grevează bunurile, acolo unde este
cazul;

data, locul și ora vânzării;

invitația celor interesați de a se prezenta la licitație, a prezenta până la acel termen ofertele de cumpărare și a depune taxa de participare de 10% din prețul de pornire al licitației;

mențiunea că cei interesați în cumpărarea bunurilor trebuie să prezinte
dovada emisă de creditorii bugetari că nu au obligații fiscale restante;

data afișării publicației de vânzare, semnătura și ștampila organului de
executare.

Licitația se desfășoară la locul unde se găsesc bunurile sechestrate, debitorul fiind obligat să permită organizarea licitației în spațiile sale, dacă sunt adecvate, sau la locul stabilit de creditorul bugetar.

Ofertanții, sunt obligați, pentru a putea participa la licitație, să depună cu cel puțin o zi înainte de data acesteia următoarele:

– oferta de cumpărare;

dovada depunerii taxei de participare, de 10% din prețul de pornire al

licitației;

dacă este cazul, împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;

certificatul unic de înregistrare, pentru persoanele juridice române, iar
în cazul celor străine actul de înmatriculare tradus în limba română;

copie de pe actul de identitate în cazul persoanelor fizice române,
pașaport în cazul celor străine;

dovada emisă de creditorii fiscali, că nu are obligații fiscale restante.

Comisia de licitație va analiza documentele de participare depuse, înainte cu cel puțin o oră de începerea licitației va afișa o listă cu ofertanții care au depus documentația completă.

Licitația începe de la prețul de evaluare, care după caz, la prima licitație poate fi diminuat cu 10% sau dacă există o ofertă scrisă peste acest preț, licitația pornește de la prețul respectiv. Adjudecarea se face în favoarea participantului care oferă prețul cel mai mare, dar care nu poate fi sub prețul de pornire.

Dacă la licitație se prezintă un singur ofertant, comisia de licitație îl poate declara câștigător, dacă acesta oferă cel puțin prețul de pornire al licitației.

Ofertanților care au pierdut licitația, în termen de 5 zile li se va restitui taxa de participare, lucru care nu se întâmplă în cazul ofertanților care nu s-au prezentat la licitație, care au refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare și adjudecatarului care nu a plătit prețul oferit.

în cazul în care nu s-a prezentat nici un ofertant la prima licitație, sau nu s-a obținut cel puțin prețul de pornire, în termen de cel mult de 30 de zile se va fixa un termen pentru a doua licitație, unde prețul de pornire se diminuează cu 30% din prețul de evaluare. A treia licitație se organizează tot în termen de maxim 30 de zile, prețul de pornire se diminuează cu 50% din prețul de evaluare.

Pentru fiecare licitație se va face o nouă publicație de vânzare.

La finele licitației fiecărui bun, se întocmește un proces-verbal privind desfășurarea și rezultatul licitației ,în care se vor menționa următoarele: denumirea și sediul organului de executare;

numele prenumele sau denumirea debitorului și a cumpărătorului
domiciliul sau sediul acestora;

numărul dosarului de executare;

indicarea bunurilor adjudecate, prețul de adjudecare ,taxa pe valoarea adăugată;

– participanții la licitație și sumele oferite.

în termen de 5 zile de la data licitației, câștigătorul licitației -adjudecatarul, este obligat să vireze în contul organului de executare prețul bunurilor licitate și adjudecate, mai puțin taxa de participare la licitație. Dacă, adjudecatarul nu achită prețul se va organiza o nouă licitație, toate cheltuielile fiind suportate de adjudecatarul care nu a achitat prețul.

Dacă obiectul licitației îl constituie un bun imobil, câștigătorul licitației poate solicita plata prețului în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minim 50% din prețul de adjudecare, în acest timp imobilul nu poate fi înstrăinat.

După plata în întregime a prețului sau a avansului ,în cazul plății în rate ,se întocmește un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate pentru imobilul transmis, pe baza căruia se va face înscrierea în Cartea funciară.

Pe lângă elementele obligatorii de identificare a organului de executare și a cumpărătorului, procesul – verbal de adjudecare va mai cuprinde următoarele:

prețul la care s-a adjudecat bunul și taxa pe valoarea adăugată dacă
este cazul;

modalitatea de plată a diferenței de preț, dacă plata s-a făcut în rate;
datele de identificare a bunului ;

mențiunea că documentul constituie titlu de proprietate și că poate fi
înscris în Cartea funciară;

semnătura executorului bugetar ,ștampila organului de executare; semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului legal;

Vânzarea la licitație publică a bunurilor mobile, se consfințește ,după plata prețului, tot prin încheierea unui proces-verbal de adjudecare, după modelul de mai sus, cu mențiunile corespunzătoare caracteristicilor bunurilor mobile.

Bunurile sechestrate se restituie debitorului dacă, după parcurgerea tuturor fazelor procesului de valorificare prin licitație publică, acestea nu au fost vândute.

5.7. Eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin procedura de executare silită.

în cazul în care executarea se efectuează numai de către creditorul obligației bugetare-administrațiile publice locale, suma de bani realizată se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale. De menționat că, la creanța bugetară care formează obiectul titlului executoriu, se adaugă și o creanță accesorie formată din cheltuieli de executare, care se stabilesc de organul de executare, printr-un proces-verbal, pe baza dovezilor privind cheltuielile de executare. Pe același proces-verbal, se vor calcula și dobânzile de întârziere acordate prin titlu executoriu dar al căror cuantum nu este stabilit prin titlu (de exemplu, prin titlu se acordă dobânzi de întârziere în continuare, în procentul legal, până executarea integrală a creanței bugetare). Procesul-verbal, semnat de conducătorul organului de executare, constituie titlul executoriu pentru cheltuielile de executare și pentru dobânzile de întârziere calculate de organul de executare în condițiile arătate.

Creanțele bugetare înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele încasate prin executare silită, în ordinea vechimii, mai întâi creanța principală și apoi accesoriile acestora.

în cazul în care suma realizată prin executare silită este mai mare decât creanța bugetară, la care se adaugă cheltuielile de executare, diferența va fi compensată cu alte obligații bugetare scadente ale debitorului, sau la cerere, se restituie acestora.

Când executarea silită a fost pornită de mai mulți creditori, sau când, până la eliberarea sumei rezultate din executarea silită au depus și alți creditori titlurile lor, organele de executare vor distribui suma realizată între creditorii îndreptățiți.

în acest caz, existând un concurs între mai mulți creditori, sumele realizate din executare se distribuie între aceștia potrivit ordinii de preferință prevăzute de procedura specială.

Ordinea de preferință este următoarea:

– creanțele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea și
conservarea bunurilor;

creanțele reprezentând salarii, pensii sumele cuvenite șomerilor, ajutoare pentru îngrijirea și întreținerea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sănătății, ajutoare de deces;

creanțele rezultând din obligații de întreținere, alocații pentru copii
sau de plată a altor sume destinate asigurării mijloacelor de existență;

creanțe bugetare provenind din impozite, taxe, contribuții, și alte sume
datorate conform legii, bugetului local (sau de stat);

creanțele rezultate din împrumuturi acordate de stat;

creanțele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor
pricinuite proprietății publice prin fapte ilicite;

creanțele rezultate din împrumuturi bancare, livrări produse, prestări servicii, executări lucrări, chirii sau arenzi;

creanțe reprezentând amenzi cuvenite bugetului local sau de stat;

alte creanțe.

Pentru plata creanțelor care au aceiași ordine de preferință, dacă legea nu prevede altfel suma realizată din executare se repartizează, între creditori, proporțional cu creanța fiecăruia.

Creditorii bugetari care au un privilegiu și care îndeplinesc condiția de publicitate sau posesie a unui bun mobil, au prioritate la distribuirea sumei rezultate din vânzare, față de alți creditori.

în cazul vânzării bunurilor grevate printr-un drept de gaj, ipotecă, organul de executare este obligat să înștiințeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini pentru a participa la distribuirea prețului.

Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită numai până la data întocmirii de către organul de executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.

Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se efectuează numai după 15 zile de la data depunerii sumei, cu înștiințarea părților și a creditorilor care și-au depus titlurile, ocazie cu care executorul

bugetar va întocmi de îndată un proces verbal care va fi semnat de toți cei prezenți la aceasta.

Cel nemulțumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere executorului bugetar să consemneze în procesul-verbal obiecțiile sale.

După întocmirea procesului-verbal de eliberare sau distribuire a sumelor rezultate din executarea silită, nici un creditor nu mai este în drept să ceară să participe la distribuirea sau eliberarea acestora.

5.8.Contestația la executarea silită.

Ca și în dreptul comun, contestația la executare este mijlocul procedural prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanței competente, în scopul de a obține anularea actelor pe care le contestă.

Contestația la executarea silită nu trebuie confundată cu contestația în anulare, reglementată de procedura civilă, care este calea de atac extraordinară prin care se obține, în anumite condiții, anularea unei hotărâri judecătorești.

Subiectul activ al contestației poate fi:

debitorul urmărit;

creditorul care participă la executare ori și-a depus titlurile în vederea
eliberării și distribuirii sumelor realizate prin executare silită;

terțul poprit în cazul executării prin poprire;

terțul vătămat printr-o măsură greșită sau ilegală de executare.

Obiectul contestației la executare-conform procedurii speciale, contestația poate fi îndreptată:

împotriva întregii executări silite;

împotriva fiecărui act de executare silită efectuat de organele de
executare;

împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de
executare în condițiile legi.

în aceste cazuri, se contestă executarea propriu-zisă cerându-se anularea actelor de executare, refacerea lor, sau chiar anularea întregii executări.

Contestația la executarea propriu-zisă poate avea ca temei vicii ale actelor de executare, nerespectarea termenelor obligatorii, necomunicarea somației, urmărirea unor bunuri care aparțin altor persoane, nerespectarea ordinii de distribuire a sumelor realizate din realizare, prescripția dreptului de a cere executare silită, stingerea obligației prin plată sau orice altă modalitate legală, etc.

Contestația se poate îndrepta împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea numai în condițiile prevăzute de procedura specială și anume:

dacă acest titlu nu este hotărâre dată de o instanță judecătorească;

– dacă pentru contestarea titlului nu există o procedură care să prevadă
posibilitatea ca o instanță să se pronunțe asupra acesteia.

Deci, în toate cazurile în care legea deschide celui interesat o cale specială de atac, cu acces în instanțe judecătorești, contestația împotriva titlului executoriu este inadmisibilă.

In consecință, nu se va putea introduce contestație împotriva titlurilor de creanță bugetară, devenite titluri executorii, în măsura în care acestea cad sub incidența unei proceduri legale prin care puteau fi contestate.

împotriva acestor titluri nu se pot face apărări pe fond pe calea contestației la executare. Modificarea sau anularea lor poate fi obținută numai prin procedura jurisdicțională specială prevăzută de lege, nu pe calea contestației la executare.

Contestația împotriva titlului executoriu va fi făcută doar împotriva titlurilor emise de înseși organele de executare în cursul procedurii -de exemplu procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, împotriva procesului-verbal prin care organul de executare calculează dobânzi de întârziere sau alte sume care nu erau stabilite în cuantum cifric determinat, împotriva procesului-verbal de licitație, etc.

Termenul de introducere a contestației este de 15 zile de la data la care subiectul activ al contestației a luat cunoștință despre executarea silită, după cum urmează:

– contestatorul a luat la cunoștință de executarea ori de actul de
executare pe care le contestă;

contestatorul a luat la cunoștință de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;

cel interesat a luat la cunoștință de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care contestă;

– terță persoană care pretinde că are un drept de prioritate sau un alt
drept real asupra bunului urmărit, de la data efectuării executării.

Ne introducerea contestației în termen legal nu o împiedecă pe o terță persoană să își realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

Persoanele juridice, pot face contestație la executarea silită cu condiția depunerii unei cauțiuni de 20% din cuantumul sumei datorate, dovada plății acestei cauțiuni însoțind în mod obligatoriu contestația, care fără de aceasta nu va putea fi înregistrată.

Dacă admite contestația la executare, instanța poate dispune, după caz, anularea actului de executare, anularea sau încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu, efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

în cazul anulării actului de executare contestat, încetării executării, instanța poate dispune prin aceiași hotărâre să i se restituie celui îndreptățit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reținerile prin poprire.

Dacă instanța hotărăște respingerea contestației, contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar dacă contestația a fost făcută cu rea credință, va fi obligat și la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei.

5.9.Prescripția dreptului de a cere executare silită.

Dreptul de executare silită a creanțelor bugetare, inclusiv a impozitelor și taxelor locale, se stinge dacă nu a fost exercitată în termenele de prescripție prevăzute de procedura specială.

Termenele de prescripție a dreptului de a cere executare silită privind o creanță bugetară încep la data când, potrivit legii, se naște acest drept.

Prescripția dreptului la executare silită nu se confundă cu prescripția dreptului de stabilire a obligațiilor prin titlul de creanță bugetară. Sunt prescripții deosebite.

Prin îndeplinirea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a obligației bugetare se stinge dreptul autorității publice de constitui titlul de creanță, care este și titlu executoriu, câtă vreme prescripția dreptului la executare silită stinge dreptul de a pune în executare un titlu executoriu existent.

Potrivit procedurii speciale, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare locale se prescrie astfel:

– în termen de 5 ani de la data nașterii dreptului de a cere executare
silită pentru creanțele bugetare provenite din impozite, taxe, alte
contribuții, precum și accesoriile acestora;

în termen de 5 ani de la data nașterii dreptului de a cere executare silită în cazul creanțelor bugetare provenind din amenzi.

în ceea ce privește data nașterii dreptului de a cere executare silită, trebuie reținut că aceasta este data la care titlul de creanță bugetară a devenit executoriu, potrivit legii.

Astfel, dacă titlul de creanță s-a constituit anterior scadenței de plată a obligației, acesta devine executoriu la data expirării termenului legal de plată.

Dacă titlul s-a constituit ulterior scadenței legale a obligației, printr-un document de constatare sau verificare, titlul de creanță astfel constituit devine executoriu prin expirarea termenului de plată-15 zile de la data semnării sau comunicării acestuia.

Dacă titlul este o hotărâre judecătorească, data nașterii dreptului de a cere executare silită este data la care hotărârea a rămas definitivă.

în cazul în care debitorul este obligat la plăți succesive, curge o prescripție separată pentru fiecare obligație.

Termenul de prescripție este întrerupt în următoarele cazuri:

în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea
termenului de prescripție a dreptului de acțiune;

pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării
silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a
obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt
mod al datoriei;

pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare
silită;

pe data întocmirii și aprobării actului de constatare a insolvabilității
debitorului.

Suspendarea termenelor de prescripție, au loc când:

– în cazul suspendării dreptului la acțiune;

când suspendarea este prevăzută de lege prin hotărâre judecătorească;

pe perioada respectării amânării sau eșalonării plății obligației
bugetare acordate ca urmare a înlesnirilor la plată aprobate de organul
competent;

pe timpul când debitorul se sustrage cu rea-credință de la executare.

Sumele achitate de debitor în contul obligațiilor bugetare locale, după îndeplinirea termenului de prescripție, nu se restituie.

Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea sumelor privind obligații bugetare locale, se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.

CONCLUZII

Apariția finanțelor publice se datorează unor necesități și cauze obiectiv determinate, funcția lor principală fiind aceea de a procura resursele financiare de care are nevoie statul sau comunitățile locale pentru a-și exercita atribuțiile și pe această cale de a interveni eficient în economie și societate în general.

Politica fiscal – bugetară de după 1989 a adus numeroase obiective în reforma fiscală din România. în cadrul procesului de reformă economico – socială a țării noastre un rol major îl au pârghiile financiar -fiscale.

De îndeplinirea în bune condiții a funcțiilor finanțelor publice, de felul în care acestea reușesc să asigure resursele și să le administreze în mod corect pentru dezvoltarea economico – socială, depinde în mare măsură succesul reformei la nivel național.

Prin introducerea noului Cod fiscal în politica fiscală a României, apreciez că s-a urmărit alinierea la practicile fiscale din țările dezvoltate.

BIBLIOGRAFIE

1. Finanțele publice ale României -Gabriela Anghelache, Pavel Belean

Editura economică, 2003

2. Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal

3. H.G.R. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii 571/2003, privind Codul Fiscal

O.G. nr. 92/2003, privind finanțele publice locale

O.U.G. nr. 45/2003, privind finanțele publice locale, cu modificările
și completările ulterioare

H.C.L.M. nr. 1/2005, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale
pentru anul 2005

H.C.L.M. nr. 57/2005, pentru modificarea H.C.L.M. nr.1/2005

=== New Microsoft Word Document ===

CAPITOLUL V

EXECUTAREA SILITĂ A CREANȚELOR BUGETARE LOCALE.

5.1. Considerații generale. Natura juridică a executării silite a creanțelor bugetare.

în cadrul raporturilor juridice vizând formarea veniturilor bugetare, autoritățile locale exercită drepturi cu privire la impunerea, în mod individualizat, a fiecărui contribuabil plătitor de impozite și taxe.

Dacă, în cadrul acestor raporturi fiscale, contribuabilul nu-și exercită obligația de plată voluntară, creditorul (administrațiile locale) are dreptul să execute silit orice creanță bugetară.

Reglementarea instituției executării silite a creanțelor fiscale, inclusiv în domeniul finanțelor publice locale este stabilită prin O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

în sfera raporturilor de drept civil, executarea silită intervine doar atunci când debitorul nu execută de bună-voie obligația ce îi revine, constituind o procedură prin intermediul căreia titularul unui drept recunoscut printr-un titlu executoriu constrânge cu ajutorul organelor competente pe cel care a încălcat dreptul să execute obligația prevăzută în titlu, asigurându-se astfel, asupra respectării dreptului și restabilirii ordinii de drept încălcate. Codul de procedură civilă reglementează două modalități de executare silită: – directă, atunci când creditorul urmărește realizarea în natură a dreptului său ( poate fi mobiliară și /sau imobiliară) și indirectă în cazul în care creditorul urmărește să își îndestuleze creanța prin valorificarea bunurilor debitorilor, ori acelor pe care debitorul le are de primit de la terțe persoane.

Dacă executarea creanțelor civile este o activitate cu caracter judiciar, executarea silită a creanțelor bugetare este o activitate executivă cu conținut financiar-public. Astfel, executarea silită a creanțelor bugetare se efectuează de către organe de executare proprii ale administrațiilor locale numiți "executori fiscali ".

Executarea silită a creanțelor bugetare poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu, care constată creanțele bugetare, constituit conform legii, spre deosebire de dreptul civil unde un titlu executoriu este doar o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

Titlul de creanță bugetară devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă, prin expirarea termenului de plată, devenind certă, lichidă și exigibilă, deci poate fi executată silit. Titlul nu este supus vreunei investiri prealabile spre deosebire de titlurile din dreptul civil. Procedura fiscală prevede, totuși, că, pe baza titlului de creanță devenit executoriu, organele de executare întocmesc un act denumit tot titlu executoriu, care conține elementele creanței care se pune în executare silită.

5.2. Organe de executare.

în cazul administrațiilor locale organele de executare sunt reprezentate prin serviciile proprii de specialitate, prin executorii bugetari. Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărei raze teritoriale se găsesc bunurile urmăribile. întreaga activitate este coordonată de organul de executare în a cărui rază teritorială își are sediul sau domiciliul, debitorul. în cazul în care acestea se modifică, titlul executoriu împreună cu dosarul de executare vor fi trimise organului de executare din raza teritorială respectivă.

Obligațiile organelor de executare silită:

– să confirme primirea tuturor titlurilor executării în termen de 30 de
zile de la primire;

să identifice sediul sau domiciliul, după caz, debitorilor, cu largul

sprijin al organelor de poliție, băncilor, Registrul Comerțului;

să înscrie în evidențele lor, în întregime termenele primite;

când există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere

de la executare silită, să stabilească măsuri asigurătorii, prin

indisponibilizarea bunurilor și veniturilor urmăribile ale debitorului;

– să asigure confidențialitatea informațiilor primite, care vor fi folosite
exclusiv în scopuri fiscale.

Competențele organelor de executare:

să intere în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum și să cerceteze toate locurile unde acesta își păstrează bunurile cu consimțământul persoanei, iar în caz de refuz organele de executare vor cere autorizarea instanței judecătorești competente;

să intre în orice incintă de afaceri a debitorului sau în alte spații unde acesta își păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor și valorilor urmăribile;

să analizeze evidența contabilă în scopul identificării terților care datorează sau dețin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;

să solicite și să cerceteze orice document sau element natural care
poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a
debitorului;

executorul bugetar poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul
sau reședința unei persoane fizice, cu consimțământul acestuia, iar în
caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea, instanței
judecătorești competente.

Accesul executorului bugetar în spațiile debitorului se poate face în orice zi lucrătoare între orele 6-20, iar în cazuri temeinic justificate executarea silită se poate realiza și în zile nelucrătoare, și la alte ore, după aprobarea acesteia de către instanțele judecătorești competente.

5.3. Obiectul executării silite.

Executarea silită se poate întinde asupra tuturor bunurilor și veniturilor debitorului ,urmăribile potrivit legii ,în scopul protejării debitorului ,procedura specială exceptând de la urmărire anumite venituri și bunuri ,aparținând debitorilor persoane fizice.

Astfel, sumele ce reprezintă venituri bănești ale debitorului persoană fizică, realizate din activitatea proprie, pensii, ajutoare sau indemnizații cu destinații speciale sunt supuse urmăririi în limitele prevăzute de Codul de procedură civilă (1/3 sau 1/5 din aceste venituri în funcție de natura creanței bugetare).Bunurile debitorului persoană fizică necesare activității de comerț nu sunt exceptate de la executarea silită.

Sunt exceptate de la urmărire anumite bunuri ale debitorului persoană fizică, considerate ca necesare continuării studiilor ,1a formarea profesională ,exercitării profesiei, inclusiv activității unelte agricole, semințe, animale etc, bunurile strict necesare uzului personal sau casnic ,obiecte de cult dacă nu sunt mai multe de același fel, alimente necesare debitorului și familiei pentru două luni sau până la noua recoltă , combustibilul necesar încălzirii și pregătirii hranei pentru trei luni, obiectele necesare persoanelor cu handicap sau îngrijirii persoanelor bolnave.

Este exceptată de la urmărire casa de locuit, anexele și terenul din jur. Această regulă nu se aplică în cazul executării silite pentru stingerea creanțelor bugetare rezultate din infracțiuni.

Cheltuielile de orice fel ocazionate de efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului urmărit, sume ce se avansează de creditori din bugetul acestora

5.4. Etapele executării silite

5.4.1. înștiințarea de plată-este un act premergător executării silite prin care, după expirarea termenului de plată, organul de executare atenționează debitorul asupra sumei datorate. Aceasta se va comunica la domiciliul sau sediul debitorului, prin poștă sau prin executorii bugetari .înștiințarea de plată cuprinde organul de executare emitent date de identificare a debitorului, număr de înregistrare, data emiterii, natura și cuantumul sumelor datorate. Dacă în termen de 15 zile de la data primirii înștiințări de plata obligațiile bugetare nu au fost stinse prin plată sau alte modalități legale se va începe procedura de executare silită prin comunicarea somației.

5.4.2. Somația- este primul act de executare silită și este obligatorie. Executarea silită nu se perimează și se desfășoară până la stingerea creanțelor bugetare înscrise în titlul executoriu, inclusiv dobânzi și penalități de întârziere. Prin somație i se notifică debitorului că în termen de 15 zile de la primirea acesteia, are obligația să efectueze plata sumelor datorate, în caz contrar aplicându-se modalitățile de executare silită. O copie certificată de pe titlul executoriu va

însoți somația. Aceasta va cuprinde: – organul de executare emitent; datele de identificare a debitorului; natura și cuantumul sumelor datorate; termenul de plată; consecințele nerespectării acestuia; semnătura și ștampila organului de executare.

Comunicarea somației se face prin poștă, la domiciliul sau sediul debitorului, cu confirmare de primire; prin executorii bugetari conform Codului de procedură civilă; prin prezentarea și primirea somației sub semnătura celui somat, ca urmare a înștiințării prin fax, telefon, e-mail; publicarea în cotidiene locale.

în cazul înmânării somațiilor prin executorii fiscali, dacă debitorul se află la domiciliu și refuză să primească somația, sau o primește dar refuză ori nu poate să semneze de primire, aceasta se va afișa pe ușa locuinței sau pe ușa principală a imobilului, acestea consemnându-se într-un proces-verbal. în lipsa debitorului de la domiciliu, somația va fi înmânată unei persoane din familie, iar atunci când debitorul are domiciliul sau sediul într-o clădire compusă din mai multe apartamente și nu există indicii asupra apartamentului, somația se înmânează administratorului imobilului, care va semna adeverința de primire. Dovada comunicării somației se va înscrie de îndată în evidențele organului de executare și va fi păstrată la dosarul de executare.

Executarea silită se efectuează din oficiu și odată începută, se poate suspenda, întrerupe sau înceta numai în cazurile prevăzute de lege.

Executarea silită se suspendă:

când a fost dispusă de instanță sau de creditorul bugetar;
de la data comunicării aprobării înlesnirii de plată;

în alte cazuri prevăzute de lege;

Executarea silită se întrerupe: la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului;

– în alte cazuri prevăzute de lege;

Executarea încetează dacă:

s-au stins integral creanțele bugetare, inclusiv dobânzile, penalitățile de orice fel, cheltuieli de executare;

a fost desființat titlul executoriu;

în alte cazuri prevăzute de lege.

5.4.3. Executarea silită propriu-zisă.

în cazul în care debitorul nu-și achită impozitele și taxele locale în termen de 15 zile de la data comunicării somației, organele de executare vor aplica modalitățile de executare silită.

5.5. Modalități de executare silită.

Organele de executare pot folosi, succesiv sau concomitent, oricare dintre modalitățile de executare silită reglementate de procedura de executare a creanțelor bugetare. (O.G 92/2003).

5.5.1. Executarea silită prin poprire.

Sunt supuse executării silite prin poprire, orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și valută, titluri de valoare datorate debitorului de către terțe persoane. Veniturile bănești ale persoanelor fizice realizate ca salariat, pensiile și indemnizațiile cu destinație specială se pot executa silit prin poprire, numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

în vederea instituirii popririi, organele de executare vor întreprinde următoarele măsuri:

organul de executare silită transmite o adresă însoțită de o copie
certificată după titlul executoriu;

despre înființarea popririi va fi înștiințat și debitorul;

în termen de 5 zile, terțul poprit este obligat să înștiințeze organul de
executare dacă datorează vreo sumă de bani debitorului;

poprirea este înființată la primirea confirmării sau la expirarea
termenului de confirmare.

Poprirea nu este supusă validării.

Dacă anterior a fost înființată o poprire asiguratorie, aceasta devine executorie prin comunicarea către terțul poprit a copiei certificate de pe titlul executoriu și prin înștiințarea debitorului.

Terțul poprit este obligat ca, îndată, să rețină sumele pe care le datorează debitorului poprit și să vireze sumele reținute în contul indicat de organele de executare până la concurența sumei pentru care s-a înființat poprirea.

în situația în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulți creditori, terțul poprit trebuie să-i anunțe în scris pe creditori și va proceda la distribuirea sumelor reținute potrivit ordinii de preferință prevăzute de lege ( art. 160 din O.G 92/2003). Acest aspect va fi reluat la subiectul "Eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin executare silită".

5.5.1.1. Executarea silită prin încasarea creanțelor bugetare din conturile bancare ale debitorului, presupune:

– comunicarea somației și a titlului executoriu debitorului;

intrarea în banca la care debitorul are deschis contul a unei copii de pe titlul executoriu;

– acest lucru va fi adus la cunoștința debitorului.

In ceea ce privește poprirea conturilor bancare, terțul poprit este banca la care debitorul are conturi deschise în lei sau valută.

Banca, de îndată ce a primit adresa de înființare a popririi, însoțită de copia certificată a titlului executoriu, trebuie să indisponibilizeze sumele existente la acea dată în conturile debitorului, în cuantumul necesar achitării sumelor pentru care s-a înființat poprirea. Dacă este necesar, banca trebuie să indisponibilizeze și sumele provenite din încasările zilnice viitoare ale debitorului poprit. Din momentul indisponibilizării și până la achitarea integrală a obligațiilor bugetare locale, banca nu poate face nici o plată, cu excepția sumelor necesare plății drepturilor salariale. Poprirea se poate înființa concomitent asupra mai multor conturi ale debitorului, deschise la bănci diferite.

Eventualele, contestații ale terțului poprit, legate de sumele datorate debitorului sau de alte neregularități, vor fi soluționate numai de către instanța judecătorească competentă.

în cadrul acestor forme de executare se întâlnesc, de regulă, trei subiecte:

creditorul popritor-cel care solicită înființarea popririi;

debitorul poprit-cel care este obligat față de debitorul popritor;

terțul poprit-cel care, la rândul său, este debitor sau are altă obligație
bănească față de debitorul poprit.

Esența popririi, atât în dreptul comun, cât și în dreptul financiar, constă în faptul că există trei rapoarte juridice:

un prim raport juridic, între creditorul popritor și debitorul poprit ;

un al doilea raport juridic, între debitorul poprit și terțul poprit;

cele două rapoarte juridice sunt preexistente înființării popririi și ca
efect al acesteia se naște al treilea raport juridic între creditorul
popritor și terțul poprit.

Fundamentul juridic al popririi este dreptul de gaj al creditorului asupra patrimoniului debitorului.

5.5.2. Executarea silită asupra bunurilor mobile.

Această formă de executare are drept scop valorificarea în bani a bunurilor mobile urmăribile, creanța bugetară urmând să fie îndestulată pe seama sumelor obținute din valorificarea bunurilor.

După comunicarea somației, executarea mobiliară se desfășoară în următoarele etape:

sechestrarea bunurilor;

evaluarea bunurilor sechestrate;
valorificarea bunurilor.

Sechestrarea se face în măsura necesară acoperiri creanței. Executorul bugetar este obligat să verifice dacă bunurile supuse sechestrării există fizic și se găsesc la locul aplicării sechestrului, nu au fost degradate sau substituite, în cazul bunurilor sechestrate anterior, ca măsură asiguratorie.

Se pot sechestra orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepția celor prevăzute de lege și tratate în prezenta lucrare la subiectul -Obiectul executării silite. în categoria bunurilor mobile ce pot fi sechestrate intră și

sumele de bani, titluri de valoare, obiecte din metale rare ori pietre prețioase, obiecte de artă.

Aplicarea sechestrului se face de organul de executare care încheie un proces-verbal de sechestru, ce conține elementele obligatorii prevăzute de procedura specială și anume:

– denumirea organului de executare;

indicarea datei, locului, orei când s-a făcut sechestrul;

numele, prenumele executorului fiscal care face sechestrul, numărul
legitimației și a delegației;

temeiul legal în baza căreia se declanșează executarea silită;

sumele datorate, inclusiv cele reprezentând dobânzi, penalități, penalități de întârziere, menționându-se și cota acestora, precum și actul în bază căreia a fost stabilită obligația de plată;

numele, prenumele, domiciliul, debitorului persoană fizică;

sediul, denumirea debitorului persoană juridică;

descriere bunurilor mobile sechestrate, indicarea valorii estimative a
fiecăruia, după aprecierea executorului bugetar, sau după valoarea
contabilă;

menționarea stării de uzură, eventuale semne particulare a fiecărui
bun;

mențiunea că valorificarea se va face înaintea începerii procedurii de
valorificare, în cazul în care executorul bugetar nu a putut evalua
bunul, necesitând cunoștințe de specialitate;

mențiunea făcută de debitor privind existența sau inexistența unui
drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, în favoarea unei alte persoane
pentru bunurile sechestrate;

numele, prenumele, adresa persoanei cărei i s-au lăsat bunurile, locul
de depozitare;

eventualele obiecții făcute de debitor;

mențiunea că în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii

procesului-verbal de sechestru debitorul nu plătește obligațiile

bugetare, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;

semnătura executorului fiscal, a debitorului, a martorilor,

menționându-se eventualul refuz.

Debitorul va primi sub semnătură un exemplar al procesului verbal de sechestru, sau i se comunică la sediul sau la domiciliul acestuia precum și, atunci când este cazul, custodelui, acesta semnând cu mențiunea de primire a bunurilor în păstrare.

Aplicarea sechestrului are ca efect indisponibilizarea bunurilor, debitorul nu mai poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea organului competent. Bunurile mobile sechestrate pot fi lăsate în custodia debitorului, creditorului, pot fi ridicate și depozite de organul de executare sau pot fi lăsate în custodia unei alte persoane desemnate de organul de executare, căruia i se poate stabili o remunerație. în anumite cazuri, sechestrul prin ridicarea bunurilor este obligatorie (sume în lei, valută, titluri de valoare etc).

Evaluarea bunurilor se face odată cu aplicarea sechestrului. Dacă evaluarea necesită cunoștințe de specialitate, organele de executare, după stabilirea unei valori estimative, pot utiliza pentru evaluare servicii prestate de organe sau de persoane specializate. Documentul prin care se efectuează

evaluarea constituie anexă la procesul-verbal de sechestru, care se comunică debitorului.

După aplicarea sechestrului se lasă debitorului un termen de 15 zile în care poate achita obligația bugetară pentru care s-a declanșat procedura de executare silită.

în cazurile în care nu au fost luate măsuri asigurătorii și se constată că există pericolul înstrăinării, sustragerii, substituirii bunurilor mobile de la urmărire, de către debitor, sechestrarea lor se face odată cu comunicarea somației.

Dacă se sechestrează și bunuri gajate pentru garantare creanțelor altor creditori se va trimite și acestora un exemplar din procesul-verbal de sechestru. Sechestrarea de bunuri care au făcut obiectul unui sechestru anterior, se va consemna în procesul-verbal de sechestru la care se va anexa o copie după procesele-verbale de sechestru respective. în cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate au fost săvârșite fapte care pot constitui infracțiuni, va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru și va sesiza organele de urmărire penală competente.

5.5.3. Executarea silită a bunurilor imobile.

Bunurile imobile ale debitorului pot fi supuse executării, cu excepția celor prevăzute de lege. Cu aceste excepții, vor putea fi urmărite silit bunurile imobile proprietatea exclusivă a debitorului, dar și cele asupra cărora are un drept de proprietate comună sau pe cote părți. Excepție de la executarea silită imobiliară face spațiu minim de locuit a debitorului și familiei sale, mai puțin în cazurile în care executarea silită se face pentru recuperarea unor creanțe bugetare din săvârșirea unor infracțiuni.

Astfel, executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal, cu caracteristicile enunțată mai sus, care constituie ipoteca legală. După aplicarea sechestrului, organele de executare vor solicita Biroului de carte funciară efectuarea inscripției ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru. La cererea organelor de executare, Biroul de carte funciară va comunica celelalte drepturi reale și sarcini care grevează imobilul urmărit, titularii acestora, care vor fi înștiințați de către organele de executare și chemați la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil și distribuirea sumelor. Alți creditori ai debitorului decât cei menționați, sunt obligați ca în termen de 30 de zile de la data înscrierii procesului-verbal de sechestru în evidențele de publicitate imobiliară, să comunice în scris organelor de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.

Organul de executare poate numi un administrator sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, arendei și alte venituri obținute din administrarea acestora, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.

Administratorul-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul sau o altă persoană fizică sau juridică, căreia, în acest ultim caz stabilindu-se o remunerație pentru activitatea depusă.

în termen de 15 zile de la primirea procesului-verbal de sechestru a bunului imobil, debitorul poate solicita aprobarea ca plata obligației bugetare inclusiv cheltuieli de executare, să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult șase luni. în cazul aprobării cererii executarea silită se suspendă, dar poate fi reluată în acest interval de timp în cazul unor motive temeinice.

5.5.4. Executarea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini care sunt ale debitorului se efectuează după procedurile de executare imobile.

Pentru executarea silită a recoltelor și fructelor culese se aplică modalitatea de executare silită a bunurilor mobile.

5.5.5. Executarea silită a unui ansamblu de bunuri.

Această modalitate se referă la bunurile mobile și /sau imobile proprietatea debitorului care, după sechestrare potrivit legii, pot fi valorificate în ansamblu dacă se apreciază de către organele de executare că astfel acestea pot fi vândute mai rapid sau în condiții mai avantajoase.

5.6. Valorificarea bunurilor mobile și imobile

Dacă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, debitorul nu achită obligația bugetară de plată se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepția situațiilor când instanțele judecătorești au dispus altfel.

Valorificarea bunurilor sechestrate, cu scopul de a obține rezultate cât mai avantajoase, se poate realiza prin una dintre următoarele modalități:

înțelegerea părților;

vânzare directă;

vânzare în regim de consignație;

vânzare la licitație;

alte modalități admise de lege inclusiv valorificarea bunurilor prin
case de licitații, agenții imobiliare, sau societăți de brokeraj, după caz.

5.6.1. Valorificarea bunurilor prin înțelegerea părților – se realizează de debitor însuși ,cu acordul organelor de executare. Propunerile care s-au făcut debitorilor vor fi prezentate în scris executorilor bugetari, numele ,adresa potențialului cumpărător precum și termenul în care va achita prețul propus, care nu poate fi mai mic decât prețul de evaluare. După analizarea propunerilor, organul de executare va comunica aprobarea indicând termenul de plată și contul bugetar în care cumpărătorul va vărsa prețul bunului cumpărat. Creditare acestui cont duce la ridicarea indisponibilizării bunului achiziționat.

5.6.2. Vânzarea directă, se poate realiza în cazul în care ,înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitație, pe parcursul acesteia sau la finalul ei, dacă bunurile nu au fost adjudecate, o persoană oferă cel puțin prețul de evaluare .Dacă sunt mai mulți ofertanți, se alege persoana care oferă prețul cel mai mare față de prețul de evaluare.

Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces -verbal, care constituie titlu de proprietate.

5.6.3. Vânzarea în regim de consignație se poate realiza numai în cazul bunurilor mobile.

5.6.4. Vânzarea la licitație.

Vânzarea la licitația a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie formată din trei persoane, numite de organul de conducere al creditorului bugetar și este condusă de un președinte.

înainte cu 10 zile de data fixată pentru licitație este obligatorie efectuarea publicității vânzării bunurilor sechestrate, care se realizează prin afișarea anunțului de vânzare în următoarele locuri: la sediul organului de executare; la locul vânzării; pe imobilul scos la licitație, în cazul vânzării bunurilor imobile;

– într-un cotidian local.

Despre data, locul și ora licitației vor fi înștiințați și debitorul, custodele, administratorul – sechestru , titularii drepturilor reale și ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.

Anunțul privind vânzarea va cuprinde: denumirea organului de executare și sediul său;

numărul dosarului de executare;

numele și domiciliul debitorului persoană fizică sau denumirea și
sediul debitorului persoană juridică;

bunurile oferite spre vânzare și o scurtă descriere a acestora;
prețul de evaluare sau de pornire pentru fiecare bun în parte;
indicarea drepturilor reale care grevează bunurile, acolo unde este
cazul;

data, locul și ora vânzării;

invitația celor interesați de a se prezenta la licitație, a prezenta până la acel termen ofertele de cumpărare și a depune taxa de participare de 10% din prețul de pornire al licitației;

mențiunea că cei interesați în cumpărarea bunurilor trebuie să prezinte
dovada emisă de creditorii bugetari că nu au obligații fiscale restante;

data afișării publicației de vânzare, semnătura și ștampila organului de
executare.

Licitația se desfășoară la locul unde se găsesc bunurile sechestrate, debitorul fiind obligat să permită organizarea licitației în spațiile sale, dacă sunt adecvate, sau la locul stabilit de creditorul bugetar.

Ofertanții, sunt obligați, pentru a putea participa la licitație, să depună cu cel puțin o zi înainte de data acesteia următoarele:

– oferta de cumpărare;

dovada depunerii taxei de participare, de 10% din prețul de pornire al

licitației;

dacă este cazul, împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;

certificatul unic de înregistrare, pentru persoanele juridice române, iar
în cazul celor străine actul de înmatriculare tradus în limba română;

copie de pe actul de identitate în cazul persoanelor fizice române,
pașaport în cazul celor străine;

dovada emisă de creditorii fiscali, că nu are obligații fiscale restante.

Comisia de licitație va analiza documentele de participare depuse, înainte cu cel puțin o oră de începerea licitației va afișa o listă cu ofertanții care au depus documentația completă.

Licitația începe de la prețul de evaluare, care după caz, la prima licitație poate fi diminuat cu 10% sau dacă există o ofertă scrisă peste acest preț, licitația pornește de la prețul respectiv. Adjudecarea se face în favoarea participantului care oferă prețul cel mai mare, dar care nu poate fi sub prețul de pornire.

Dacă la licitație se prezintă un singur ofertant, comisia de licitație îl poate declara câștigător, dacă acesta oferă cel puțin prețul de pornire al licitației.

Ofertanților care au pierdut licitația, în termen de 5 zile li se va restitui taxa de participare, lucru care nu se întâmplă în cazul ofertanților care nu s-au prezentat la licitație, care au refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare și adjudecatarului care nu a plătit prețul oferit.

în cazul în care nu s-a prezentat nici un ofertant la prima licitație, sau nu s-a obținut cel puțin prețul de pornire, în termen de cel mult de 30 de zile se va fixa un termen pentru a doua licitație, unde prețul de pornire se diminuează cu 30% din prețul de evaluare. A treia licitație se organizează tot în termen de maxim 30 de zile, prețul de pornire se diminuează cu 50% din prețul de evaluare.

Pentru fiecare licitație se va face o nouă publicație de vânzare.

La finele licitației fiecărui bun, se întocmește un proces-verbal privind desfășurarea și rezultatul licitației ,în care se vor menționa următoarele: denumirea și sediul organului de executare;

numele prenumele sau denumirea debitorului și a cumpărătorului
domiciliul sau sediul acestora;

numărul dosarului de executare;

indicarea bunurilor adjudecate, prețul de adjudecare ,taxa pe valoarea adăugată;

– participanții la licitație și sumele oferite.

în termen de 5 zile de la data licitației, câștigătorul licitației -adjudecatarul, este obligat să vireze în contul organului de executare prețul bunurilor licitate și adjudecate, mai puțin taxa de participare la licitație. Dacă, adjudecatarul nu achită prețul se va organiza o nouă licitație, toate cheltuielile fiind suportate de adjudecatarul care nu a achitat prețul.

Dacă obiectul licitației îl constituie un bun imobil, câștigătorul licitației poate solicita plata prețului în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minim 50% din prețul de adjudecare, în acest timp imobilul nu poate fi înstrăinat.

După plata în întregime a prețului sau a avansului ,în cazul plății în rate ,se întocmește un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate pentru imobilul transmis, pe baza căruia se va face înscrierea în Cartea funciară.

Pe lângă elementele obligatorii de identificare a organului de executare și a cumpărătorului, procesul – verbal de adjudecare va mai cuprinde următoarele:

prețul la care s-a adjudecat bunul și taxa pe valoarea adăugată dacă
este cazul;

modalitatea de plată a diferenței de preț, dacă plata s-a făcut în rate;
datele de identificare a bunului ;

mențiunea că documentul constituie titlu de proprietate și că poate fi
înscris în Cartea funciară;

semnătura executorului bugetar ,ștampila organului de executare; semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului legal;

Vânzarea la licitație publică a bunurilor mobile, se consfințește ,după plata prețului, tot prin încheierea unui proces-verbal de adjudecare, după modelul de mai sus, cu mențiunile corespunzătoare caracteristicilor bunurilor mobile.

Bunurile sechestrate se restituie debitorului dacă, după parcurgerea tuturor fazelor procesului de valorificare prin licitație publică, acestea nu au fost vândute.

5.7. Eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin procedura de executare silită.

în cazul în care executarea se efectuează numai de către creditorul obligației bugetare-administrațiile publice locale, suma de bani realizată se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale. De menționat că, la creanța bugetară care formează obiectul titlului executoriu, se adaugă și o creanță accesorie formată din cheltuieli de executare, care se stabilesc de organul de executare, printr-un proces-verbal, pe baza dovezilor privind cheltuielile de executare. Pe același proces-verbal, se vor calcula și dobânzile de întârziere acordate prin titlu executoriu dar al căror cuantum nu este stabilit prin titlu (de exemplu, prin titlu se acordă dobânzi de întârziere în continuare, în procentul legal, până executarea integrală a creanței bugetare). Procesul-verbal, semnat de conducătorul organului de executare, constituie titlul executoriu pentru cheltuielile de executare și pentru dobânzile de întârziere calculate de organul de executare în condițiile arătate.

Creanțele bugetare înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele încasate prin executare silită, în ordinea vechimii, mai întâi creanța principală și apoi accesoriile acestora.

în cazul în care suma realizată prin executare silită este mai mare decât creanța bugetară, la care se adaugă cheltuielile de executare, diferența va fi compensată cu alte obligații bugetare scadente ale debitorului, sau la cerere, se restituie acestora.

Când executarea silită a fost pornită de mai mulți creditori, sau când, până la eliberarea sumei rezultate din executarea silită au depus și alți creditori titlurile lor, organele de executare vor distribui suma realizată între creditorii îndreptățiți.

în acest caz, existând un concurs între mai mulți creditori, sumele realizate din executare se distribuie între aceștia potrivit ordinii de preferință prevăzute de procedura specială.

Ordinea de preferință este următoarea:

– creanțele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea și
conservarea bunurilor;

creanțele reprezentând salarii, pensii sumele cuvenite șomerilor, ajutoare pentru îngrijirea și întreținerea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sănătății, ajutoare de deces;

creanțele rezultând din obligații de întreținere, alocații pentru copii
sau de plată a altor sume destinate asigurării mijloacelor de existență;

creanțe bugetare provenind din impozite, taxe, contribuții, și alte sume
datorate conform legii, bugetului local (sau de stat);

creanțele rezultate din împrumuturi acordate de stat;

creanțele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor
pricinuite proprietății publice prin fapte ilicite;

creanțele rezultate din împrumuturi bancare, livrări produse, prestări servicii, executări lucrări, chirii sau arenzi;

creanțe reprezentând amenzi cuvenite bugetului local sau de stat;

alte creanțe.

Pentru plata creanțelor care au aceiași ordine de preferință, dacă legea nu prevede altfel suma realizată din executare se repartizează, între creditori, proporțional cu creanța fiecăruia.

Creditorii bugetari care au un privilegiu și care îndeplinesc condiția de publicitate sau posesie a unui bun mobil, au prioritate la distribuirea sumei rezultate din vânzare, față de alți creditori.

în cazul vânzării bunurilor grevate printr-un drept de gaj, ipotecă, organul de executare este obligat să înștiințeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini pentru a participa la distribuirea prețului.

Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită numai până la data întocmirii de către organul de executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.

Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se efectuează numai după 15 zile de la data depunerii sumei, cu înștiințarea părților și a creditorilor care și-au depus titlurile, ocazie cu care executorul

bugetar va întocmi de îndată un proces verbal care va fi semnat de toți cei prezenți la aceasta.

Cel nemulțumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere executorului bugetar să consemneze în procesul-verbal obiecțiile sale.

După întocmirea procesului-verbal de eliberare sau distribuire a sumelor rezultate din executarea silită, nici un creditor nu mai este în drept să ceară să participe la distribuirea sau eliberarea acestora.

5.8.Contestația la executarea silită.

Ca și în dreptul comun, contestația la executare este mijlocul procedural prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanței competente, în scopul de a obține anularea actelor pe care le contestă.

Contestația la executarea silită nu trebuie confundată cu contestația în anulare, reglementată de procedura civilă, care este calea de atac extraordinară prin care se obține, în anumite condiții, anularea unei hotărâri judecătorești.

Subiectul activ al contestației poate fi:

debitorul urmărit;

creditorul care participă la executare ori și-a depus titlurile în vederea
eliberării și distribuirii sumelor realizate prin executare silită;

terțul poprit în cazul executării prin poprire;

terțul vătămat printr-o măsură greșită sau ilegală de executare.

Obiectul contestației la executare-conform procedurii speciale, contestația poate fi îndreptată:

împotriva întregii executări silite;

împotriva fiecărui act de executare silită efectuat de organele de
executare;

împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de
executare în condițiile legi.

în aceste cazuri, se contestă executarea propriu-zisă cerându-se anularea actelor de executare, refacerea lor, sau chiar anularea întregii executări.

Contestația la executarea propriu-zisă poate avea ca temei vicii ale actelor de executare, nerespectarea termenelor obligatorii, necomunicarea somației, urmărirea unor bunuri care aparțin altor persoane, nerespectarea ordinii de distribuire a sumelor realizate din realizare, prescripția dreptului de a cere executare silită, stingerea obligației prin plată sau orice altă modalitate legală, etc.

Contestația se poate îndrepta împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea numai în condițiile prevăzute de procedura specială și anume:

dacă acest titlu nu este hotărâre dată de o instanță judecătorească;

– dacă pentru contestarea titlului nu există o procedură care să prevadă
posibilitatea ca o instanță să se pronunțe asupra acesteia.

Deci, în toate cazurile în care legea deschide celui interesat o cale specială de atac, cu acces în instanțe judecătorești, contestația împotriva titlului executoriu este inadmisibilă.

In consecință, nu se va putea introduce contestație împotriva titlurilor de creanță bugetară, devenite titluri executorii, în măsura în care acestea cad sub incidența unei proceduri legale prin care puteau fi contestate.

împotriva acestor titluri nu se pot face apărări pe fond pe calea contestației la executare. Modificarea sau anularea lor poate fi obținută numai prin procedura jurisdicțională specială prevăzută de lege, nu pe calea contestației la executare.

Contestația împotriva titlului executoriu va fi făcută doar împotriva titlurilor emise de înseși organele de executare în cursul procedurii -de exemplu procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, împotriva procesului-verbal prin care organul de executare calculează dobânzi de întârziere sau alte sume care nu erau stabilite în cuantum cifric determinat, împotriva procesului-verbal de licitație, etc.

Termenul de introducere a contestației este de 15 zile de la data la care subiectul activ al contestației a luat cunoștință despre executarea silită, după cum urmează:

– contestatorul a luat la cunoștință de executarea ori de actul de
executare pe care le contestă;

contestatorul a luat la cunoștință de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;

cel interesat a luat la cunoștință de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care contestă;

– terță persoană care pretinde că are un drept de prioritate sau un alt
drept real asupra bunului urmărit, de la data efectuării executării.

Ne introducerea contestației în termen legal nu o împiedecă pe o terță persoană să își realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

Persoanele juridice, pot face contestație la executarea silită cu condiția depunerii unei cauțiuni de 20% din cuantumul sumei datorate, dovada plății acestei cauțiuni însoțind în mod obligatoriu contestația, care fără de aceasta nu va putea fi înregistrată.

Dacă admite contestația la executare, instanța poate dispune, după caz, anularea actului de executare, anularea sau încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu, efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

în cazul anulării actului de executare contestat, încetării executării, instanța poate dispune prin aceiași hotărâre să i se restituie celui îndreptățit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reținerile prin poprire.

Dacă instanța hotărăște respingerea contestației, contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar dacă contestația a fost făcută cu rea credință, va fi obligat și la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei.

5.9.Prescripția dreptului de a cere executare silită.

Dreptul de executare silită a creanțelor bugetare, inclusiv a impozitelor și taxelor locale, se stinge dacă nu a fost exercitată în termenele de prescripție prevăzute de procedura specială.

Termenele de prescripție a dreptului de a cere executare silită privind o creanță bugetară încep la data când, potrivit legii, se naște acest drept.

Prescripția dreptului la executare silită nu se confundă cu prescripția dreptului de stabilire a obligațiilor prin titlul de creanță bugetară. Sunt prescripții deosebite.

Prin îndeplinirea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a obligației bugetare se stinge dreptul autorității publice de constitui titlul de creanță, care este și titlu executoriu, câtă vreme prescripția dreptului la executare silită stinge dreptul de a pune în executare un titlu executoriu existent.

Potrivit procedurii speciale, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare locale se prescrie astfel:

– în termen de 5 ani de la data nașterii dreptului de a cere executare
silită pentru creanțele bugetare provenite din impozite, taxe, alte
contribuții, precum și accesoriile acestora;

în termen de 5 ani de la data nașterii dreptului de a cere executare silită în cazul creanțelor bugetare provenind din amenzi.

în ceea ce privește data nașterii dreptului de a cere executare silită, trebuie reținut că aceasta este data la care titlul de creanță bugetară a devenit executoriu, potrivit legii.

Astfel, dacă titlul de creanță s-a constituit anterior scadenței de plată a obligației, acesta devine executoriu la data expirării termenului legal de plată.

Dacă titlul s-a constituit ulterior scadenței legale a obligației, printr-un document de constatare sau verificare, titlul de creanță astfel constituit devine executoriu prin expirarea termenului de plată-15 zile de la data semnării sau comunicării acestuia.

Dacă titlul este o hotărâre judecătorească, data nașterii dreptului de a cere executare silită este data la care hotărârea a rămas definitivă.

în cazul în care debitorul este obligat la plăți succesive, curge o prescripție separată pentru fiecare obligație.

Termenul de prescripție este întrerupt în următoarele cazuri:

în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea
termenului de prescripție a dreptului de acțiune;

pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării
silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a
obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt
mod al datoriei;

pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare
silită;

pe data întocmirii și aprobării actului de constatare a insolvabilității
debitorului.

Suspendarea termenelor de prescripție, au loc când:

– în cazul suspendării dreptului la acțiune;

când suspendarea este prevăzută de lege prin hotărâre judecătorească;

pe perioada respectării amânării sau eșalonării plății obligației
bugetare acordate ca urmare a înlesnirilor la plată aprobate de organul
competent;

pe timpul când debitorul se sustrage cu rea-credință de la executare.

Sumele achitate de debitor în contul obligațiilor bugetare locale, după îndeplinirea termenului de prescripție, nu se restituie.

Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea sumelor privind obligații bugetare locale, se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.