Organizarea Contabilitatii Analitice a Stocurilor

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND STOCURILE

1.1. DEFINIREA ȘI STRUCTURA STOCURILOR

1.2 . CLASIFICAREA ȘI CODIFICAREA STOCURILOR

CAPITOLUL 2. EVIDENȚA STOCURILOR

2.1 EVALUAREA STOCURILOR

2.1.1. Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

2.1..2. Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

2.1.3. Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanțul contabil

2.1.4. Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu

2.2 METODE DE ORGANIZARE A CONTABILITĂȚII ANALITICE A STOCURILOR

2.3 ORGANIZAREA DOCUMENTAȚIEI PRIMARE ȘI A EVIDENȚEI OPERATIVE

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII STOCURILOR

3.1 OBIECTIVELE ȘI FACTORII ORGANIZĂRII CONTABILITĂȚII STOCURILOR DE MATERII PRIME, MATERIALE ȘI PRODUSE

3.2 CONTABILITATEA MATERIILOR PRIME ȘI MATERIALELOR

3.3 CONTABILITATEA PRODUCȚIEI ÎN CURS DE EXECUȚIE

3.4 CONTABILITATEA PRODUSELOR

3.5 CONTABILITATEA STOCURILOR AFLATE LA TERȚI

3.6 CONTABILITATEA ANIMALELOR

3.7 CONTABILITATEA MĂRFURILOR

3.8 CONTABILITATEA AMBALAJELOR

3.9 CONTABILITATEA PROVIZIOANELOR PENTRU DEPRECIEREA STOCURILOR ȘI A PRODUCȚIEI ÎN CURS DE EXECUȚIE

CAPITOLUL 4 STUDIU DE CAZ

Studiu de caz realizat în cadrul

S.C. „TRIUMF TRUST” S.R.L.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

Pagini 76

=== Organizarea contabilităţii analitice a stocurilor ===

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND STOCURILE

1.1. DEFINIREA ȘI STRUCTURA STOCURILOR

Reglementările din Standardul Internațional de Contabilitate IAS 2 Contabilitatea stocurilor definesc stocurile astfel:

Stocurile sunt active deținute (1) pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității; (2) în curs de producție în vederea vânzării; sau (3) sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

Stocurile sunt definite, prin Legea Contabilității nr.82/1991, ca fiind ansamblul bunurilor și serviciilor din cadrul unității patrimoniale destinate:fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție, fie a fi consumate la prima lor utilizare.

Structura stocurilor cuprinde:

materii prime care participă direct la fabricarea produsului și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea inițială, fie transformate.

materiale consumabile sunt materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile care participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi de regulă în produsul finit.

Produsele sunt reprezentate de semifabricate, produse finite și produse reziduale.

Semifabricatele sunt acele bunuri a căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție, fază de fabricație și care trece în continuare în procesul tehnologic al altei secții sau fază de fabricație sau se livrează terților.

Produsele finite sunt bunurile care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unității patrimoniale putând fi depozitate în vederea livrării sau expedierii direct clienților.

Produsele reziduale reprezintă rebuturile, materialele recuperabile și deșeurile.

Animalele și păsările reprezintă animalele născute și cele tinere de orice fel, crescute și folosite pentru reproducție sau puse la îngrășat pentru a fi valorificate, coloniile de albine și animalele de producție.

Mărfurile reprezintă bunuri pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea revânzării lor.

Ambalajele includ ambalajele refolosibile achiziționate sau fabricate destinate produselor vândute și care în mod temporar pot fi păstrate de terți cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contract. În contabilitatea terților acestea se evidențiază distinct.

Obiectele de inventar reprezintă bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu sau cu o durată mai mică de un an indiferent de valoarea lor. De asemenea sunt asimilate acestora echipamentul de protecție și de lucru, îmbrăcămintea specială, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, aparatele de măsură și control, matrițele folosite la executarea anumitor produse și obiecte similare.

Baracamentele și amenajările provizorii sunt bunuri achiziționate sau construite de unitățile patrimoniale pentru executarea lucrărilor și prestațiilor de construcții. Nu se includ în această categorie lucrările de

organizare de șantier la care prin demontare sau demolare nu se

recuperează materialele.

Producția în curs de execuție reprezintă producție care nu a trecut prin toate fazele de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic precum și produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime. În cadrul producției în curs de execuție se cuprind de asemenea lucrările și serviciile precum și studiile în curs de execuție sau neterminate.

1.2 . CLASIFICAREA ȘI CODIFICAREA STOCURILOR

Pentru organizarea contabilității unitare și corecte este necesar în primul rând să se cunoască atât categoriile mari de stocuri gestionate de întreprindere, cât și fiecare fel de bun în parte, deci gruparea acestora după diferite criterii.

La clasificarea stocurilor se folosesc două criterii principale:

natura fizică a bunurilor și serviciilor;

ordinea cronologică, succesiunea derulării lor în ciclul de exploatare (aprovizionare, producție în curs, produse, livrări), respectiv destinația, utilitatea.

a). Din punct de vedere al naturii fizice și însușirilor lor tehnice, stocurile se clasifică:

pe categorii,

pe grupe,

subgrupe și

clase, în așa fel încât înăuntrul unei grupe să figureze stocuri cu însușiri comune.

Întrucât stocurile folosite în activitatea unităților patrimoniale sunt diverse și însușirile lor sunt foarte variate, pentru a ușura operațiile de aprovizionare și livrare, de păstrare, de folosire și de evidențiere, este necesar

să se întocmească o listă a tuturor materialelor folosite, cunoscută sub

denumirea de nomenclator de materiale.

În nomenclator, în afară de denumire, fiecărui bun i se atribuie un cod.

Codificarea stocurilor prezintă următoarele avantaje:

dă posibilitatea înlăturării confuziilor între acestea,

ușurează emiterea documentelor primare prin înlocuirea denumirilor lungi cu semne cifrice sau litere convenționale,

asigură prelucrarea automată a datelor.

Întreprinderile stabilesc fișierul propriu de stocuri în funcție de nomenclatorul care corespunde cel mai bine valorilor de gestiune.

Există însă și un nomenclator oficial de bunuri și servicii ce se recomandă a fi folosit pentru a facilita elaborarea anchetelor statistice.

b). După succesiunea, ordinea în ciclul de exploatare, clasificarea are în vedere destinația stocurilor în activitatea de exploatare, pe baza principiului grupării, omogenizării și generalizării prin conturi.

Se formează o succesiune funcțională a stocurilor:

materii prime;

materiale și furnituri consumabile;

piese de schimb;

obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată;

producție și lucrări în curs de execuție (studii, prestații de servicii);

semifabricate (producție intermediară);

produse finite;

produse reziduale (rebuturi, materiale recuperabile);

baracamente și amenajări provizorii de șantier;

stocuri provenite din imobilizări;

animale tinere la îngrășat și pentru reproducție;

mărfuri;

ambalaje;

stocuri pe drum sau date în custodie la terți.

Această clasificare este folosită la delimitarea conturilor sintetice și

construcția sistemului de conturi pentru contabilitatea stocurilor.

O altă clasificare a stocurilor este:

după apartenența la patrimoniu se pot grupa astfel:

stocuri aflate în gestiune care fac parte din patrimoniul propriu al unității. Acestea se găsesc fie în depozitele sau spațiile proprii, fie se află la terți;

stocuri aflate în gestiune dar care nu fac parte din patrimoniul propriu. Acestea sunt stocurile primite spre prelucrare sau în custodie și consignație. Aceste stocuri se înregistrează distinct în conturi în afara bilanțului.

b) după proveniență se pot grupa astfel:

stocuri provenite din cumpărări din afara unității patrimoniale cum sunt:

materii prime,

materiale consumabile,

mărfuri,

obiecte de inventar etc.

stocuri provenite din producție proprie:

produse,

animale.

CAPITOLUL 2. EVIDENȚA STOCURILOR

2.1 EVALUAREA STOCURILOR

2.1.1. Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

La intrarea în patrimoniu stocurile și producția în curs de execuție se evaluează astfel:

– materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, mărfurile, ambalajele și alte bunuri procurate cu titlu oneros la costul de achiziție.

Costul de achiziție este format din:

prețul de cumpărare al unui bun,

taxele nerecuperabile,

cheltuielile de transport aprovizionare,

alte cheltuieli necesare intrării în gestiune a bunului respectiv.

– producția în curs de execuție, semifabricatele și produsele finite,

obiectele de inventar, ambalajele și alte bunuri produse de unitatea patrimonială la costul de producție.

Costul de producție al unui bun cuprinde:

costul de achiziție a materiilor prime și materialelor consumate,

celelalte cheltuieli directe de producție,

cota cheltuielilor indirecte de producție determinate rațional ca fiind legate de fabricația acestuia.

– animalele și păsările se evaluează la costul de achiziție în cazul procurării cu titlu oneros sau la costul de producție în cazul în care sunt obținute în unitate.

2.1..2. Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Regula generală de evaluare si înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită si valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului în întreprindere sau prețul pieței și se identifică, în funcție de destinația lor, astfel:

stocurilor destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare, care este dată de prețul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc.;

semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare;

materiile prime si materialele consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire.

La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. În acest sens:

în cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului pentru unitate și prețul pieței, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate;

în cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar.

Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative (nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care să reflecte situația reală existentă, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal.

În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire.

Prin valoarea de înlocuire se înțelege costul de achiziție, în care sunt incluse:

costul de cumpărare practicat pe piață,

taxele nedeductibile, inclusiv TVA,

cheltuieli de transport aprovizionare.

2.1.3. Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanțul contabil

Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanțul contabil se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere. Astfel pot fi posibile următoarele cazuri:

pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate;

pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar si valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de intrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate și înregistrate provizioane, se obține valoarea de inventar ca valoare netă ce se înscrie în bilanț.

Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generala de evaluare și înregistrare a stocurilor, și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigură aplicarea principiului realității, costurile efective de achiziție și de producție fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.

2.1.4. Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu

La ieșirea din patrimoniu sau darea în consum, stocurile sunt evaluate și se înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a înregistrărilor la ieșirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a prețului utilizat pentru evaluarea stocurilor ieșite.

În condițiile în care pe parcursul desfășurării activității, aceleași feluri de bunuri se procură la prețuri diferite, pentru evaluarea cantității de stocuri ieșite sau consumate, având la bază valoarea de intrare a acestora, reglementările și standardele internaționale recomandă următoarele metode de evaluare:

Metoda costului mediu ponderat (CMP);

Metoda prima intrare- prima ieșire (FIFO);

Metoda ultima intrare- prima ieșire (LIFO);

Metoda costului standard.

Metoda costului mediu ponderat (CMP)

Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului inițial (Si) plus valoarea intrărilor (Vi) și cantitatea existentă în stocul inițial (qs) plus cantitățile intrate (qi).

Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicată în două variante:

actualizarea costului mediu ponderat după fiecare intrare;

actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat fie lunar, fie la alte perioade, care în principiu să nu depășească durata medie de stocare.

Exemplu:

Se presupune că în depozitul unității se află o marfă A pentru care se cunosc următoarele date:

STOC INIȚIAL: 200 bucăți x 10 lei / bucată

INTRĂRI în timpul lunii:

5 ianuarie: 30 bucăți x 15 lei / bucată

15 ianuarie: 20 bucăți x 8 lei / bucată

IEȘIRI în timpul lunii:

10 ianuarie: 225 bucăți

17 ianuarie : 10 bucăți

a). Costul mediu ponderat calculat la sfârșitul lunii va fi:

Valoarea ieșirilor = 235 bucăți ieșite x 10,44 lei / bucată

Valoarea ieșirilor din cursul lunii = 2453,40 lei

b). Costul mediu ponderat calculat după fiecare intrare:

la 5 ianuarie:

pe 10 ianuarie au ieșit 225 bucăți x 10,65 lei / bucată

Valoarea ieșirilor din 10 ianuarie= 2396,25 lei

În urma operației au rămas în stoc 5 unități x 10,65lei / bucată (cost mediu ponderal).

pe 15 ianuarie:

pe 17 ianuarie au ieșit 10 bucăți x 8,53 lei / bucată

Valoarea ieșirilor din 17 ianuarie = 85,30 lei

Valoarea totală a ieșirilor din cursul lunii =

Valoarea ieșirilor din 10 ianuarie +

+ Valoarea ieșirilor din 17 ianuarie = 2481,55 lei

Metoda FIFO (prima intrare – prima ieșire).

Potrivit acestei metode ieșirile din stoc se evaluează la costul de achiziție sau de producție al primei intrări. Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului următor în ordine cronologică. Ca urmare, stocurile sunt evaluate cu costurile ultimelor loturi achiziționate. Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în gestiune.

Exemplu:

Folosind datele din exemplul anterior, prețul ieșirilor din stoc se va stabili astfel:

ieșire 10 ianuarie:

225 bucăți = (200 x 10) + (25 x 15) = 2375 lei

ieșire 17 ianuarie:

10 bucăți = ( 5 x 15) + (5 x 8) = 115 lei

Valoarea ieșirilor din cursul lunii= 2375 + 115 = 2490 lei

Stoc final = 15 bucăți x 8 lei / bucată = 120 lei

Metoda LIFO (ultima intrare – prima ieșire)

Metodă conform căreia stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al ultimei intrări sau lot, pe măsura epuizării lotului stocurilor ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului anterior în ordine cronologică.

Metodele FIFO și LIFO dau rezultate extreme, prima evaluând stocul final la ultimul cost de achiziție, mai mare, face ca ieșirile să aibă o valoare mai mică față de valoarea determinată prin metoda LIFO. La metoda CMP, evaluările se situează ca mărime între valorile date de celelalte două metode.

Exemplu:

Pornind de la același exemplu, prețul ieșirilor din stoc va fi evaluat astfel:

ieșire 10 ianuarie:

225 bucăți = (30 x 15) + (195 x 10) =2400 lei

ieșire 17 ianuarie:

10 bucăți = 10 x 8 = 80 lei

Valoarea ieșirilor din cursul lunii= 2400 + 80 = 2480 lei

Stoc final = (5 x 10) + (10 x 8) = 130 lei

TABEL DE SINTEZĂ

al efectelor aplicării diverselor metode de evaluare a stocurilor

Tabelul 1

Notă: din datele prezentate mai sus rezultă consumuri diferite în funcție de cele patru metode de evaluare aplicate, dar în cazul unei economii stabile acestea nu sunt de mare amploare.

Din datele tabelului de sinteză se observă că în condițiile în care prețurile de achiziție au scăzut, consumurile după metoda LIFO sunt evaluate la prețuri mici ceea ce duce la creșterea beneficiului.

Metoda costului standard

Întreprinderile în cadrul contabilității interne de gestiune pot să determine costuri și prețuri prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile standard.

Practic, aceste costuri pot fi costuri antecalculate sau costuri medii dintr-o perioadă anterioară.

În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc anticipat costurile de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează și înregistrează intrările și ieșirile.

Diferențele dintre costul de înregistrare ( standard ) și costurile efective de achiziție sau de producție se evidențiază în conturi distincte.

Prețurile standard folosite pentru înregistrarea în contabilitate a bunurilor este necesar să fie actualizate periodic, de regulă cel puțin o dată pe an, în funcție de evoluția prețurilor și de alți factori.

Regulamentul privind aplicarea Legii contabilității recomandă evaluarea și înregistrarea ieșirii bunurilor din gestiune pe baza costurilor determinate prin una din următoarele patru metode:

costul mediu ponderat (CMP);

prima intrare- prima ieșire (FIFO);

ultima intrare- prima ieșire (LIFO);

costul standard.

Unitățile patrimoniale din țara noastră au posibilitatea de a evalua și de a înregistra în contabilitate bunurile de natura stocurilor și la alte prețuri cu condiția ca în raporturile perioadei să fie prezentate la costuri efective. Astfel de prețuri înregistrate sunt:

prețuri de facturare;

prețuri prestabilite * preț standard – acestea se vor stabili pe baza prețurilor medii ale bunurilor respective. În cazul diferențelor de preț față de prețul de achiziție sau costul de producție se vor reflecta distinct în conturile de diferențe de preț. Aceste prețuri prestabilite utilizate pentru înregistrarea în contabilitate a bunurilor de natura stocurilor se vor actualiza periodic, de regulă cel puțin o dată pe an, în funcție de evoluția prețului și de alți factori. Diferențele de preț stabilite la intrarea bunurilor în patrimoniu se repartizează și se înregistrează proporțional atât asupra valorii bunurilor ieșite cât și asupra stocurilor.

Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient:

Sold inițial (Si378) + diferențe de preț aferente intrărilor perioadei

cumulate(Rc378)

K =

Sold inițial (Si371) + valoarea aferentă intrărilor perioadei

cumulate (Rd371)

Acest coeficient se aplică asupra valorii bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, obținându-se astfel diferențe de preț aferente bunurilor ieșite. Acest coeficient de repartizare a diferențelor de preț poate fi calculat la nivelul conturilor sintetice de gradul I și II prevăzute în planul de conturi pe grupe sau categorii de conturi.

În cazul în care stocurile sunt înregistrate la prețurile de facturare, cheltuielile de transport aprovizionare se vor înregistra distinct în contul de diferențe de preț și se vor repartiza proporțional atât asupra valorii bunurilor ieșite cât și asupra stocurilor.

Repartizarea cheltuielilor de transport și aprovizionare asupra bunurilor ieșite cât și asupra stocurilor se efectuează tot cu ajutorul unui coeficient care se calculează astfel:

Ch. de trans. aferente stocurilor + ch.de trans. aferente intrărilor

existente la începutul perioadei de stocuri în curs

K =

Stocul inițial existent + valoarea intrărilor de stocuri

la începutul anului în cursul perioadei la preț de facturare

De menționat că în acest caz conturile de diferențe colectează cheltuielile de transport aprovizionare. Acest coeficient se aplică asupra valorii bunurilor ieșite din gestiune la preț de facturare obținându-se astfel cheltuielile de transport aprovizionare aferente bunurilor ieșite din gestiune. La sfârșitul lunii soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri la preț de înregistrare, reflectându-se astfel valoarea stocurilor la cost de achiziție, respectiv de producție. Pentru valoarea producției în curs de execuție la sfârșitul perioadei este necesară inventarierea ei, iar prin metode tehnice se constată stadiul sau gradul de efectuare a operațiilor tehnice evaluându-se apoi la cost de producție.

Alegerea metodei este la latitudinea conducerii unității patrimoniale, dar, potrivit principiului permanenței metodelor, o metodă adoptată trebuie să fie menținută în tot parcursul exercițiului și de la un exercițiu la altul. În cazuri justificate, întreprinderea poate schimba metoda de evaluare, făcând în acest sens mențiuni în anexa la bilanț, inclusiv cu privire la influența asupra situației patrimoniale și financiare, precum și asupra rezultatului exercițiului.

2.2 METODE DE ORGANIZARE A CONTABILITĂȚII ANALITICE A STOCURILOR

Metode utilizate în contabilitatea stocurilor

Unitățile patrimoniale pot să-și organizeze contabilitatea stocurilor utilizând metoda inventarului permanent sau a inventarului intermitent.

Metoda inventarului permanent

Conform acestei metode în conturile de stocuri se înregistrează toate intrările la:

prețul de achiziție,

costul de producție,

preț standard sau prestabilit

și la preț de facturare.

La ieșirea din stoc, înregistrările se realizează la prețurile cu care s-au făcut operațiunile de intrare. Atât la ieșiri cât și la intrări, înregistrările se realizează atât cantitativ cât și valoric.

În condițiile utilizării inventarului permanent, contabilitatea analitică se poate ține în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale întreprinderii, după una din următoarele metode:

A). Metoda cantitativ – valorică (pe fișe de conturi analitice);

B). Metoda operativ – contabilă (pe solduri);

C). Metoda global – valorică;

D). Metode speciale de evidență analitică a materialelor.

Contabilitatea analitică a stocurilor trebuie astfel organizată încât să permită cunoașterea acestora cantitativ și valoric pe fiecare loc de depozitare în parte și pe feluri de materiale, produse, mărfuri etc.

Contabilitatea analitică este o evidență completă, întrucât se folosește atât etalonul bănesc cât și etalonul natural, spre deosebire de evidența operativă a depozitelor, care utilizează numai etalonul natural.

Pentru anumite materiale care se consumă în cantități mai mici sau cu mișcări reduse se poate organiza contabilitatea analitică numai în etalonul bănesc. (Exemple de astfel de materiale: rechizitele de birou, imprimatele, medicamentele din trusele sanitare). Aceiași problemă se pune și în cazul gestiunii mărfurilor în unitățile cu amănuntul.

Indiferent de metoda de lucru adoptată, contabilitatea analitică trebuie să asigure o concordanță deplină cu contabilitatea sintetică.

A). Metoda cantitativ – valorică (pe fișe de conturi analitice). Conform acestei metode evidența operativă se conduce numai cantitativ la locurile de depozitare, cu ajutorul „Fișei de magazie” deschisă pentru fiecare element stocabil în parte, în care gestionarul calculează stocul cantitativ scriptic după fiecare operațiune de intrare sau ieșire de stoc.

Cu ocazia inventarierii periodice, fișa de magazie permite confruntarea

operativă a stocului scriptic cu cel faptic și determinarea plusurilor și / sau

minusurilor de inventar cantitative.

Evidența contabilă analitică se conduce cantitativ valoric la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor cu ajutorul „Fișelor de cont analitic pentru valori materiale”. Se deschide câte o „Fișă de cont analitic pentru valori materiale” pentru fiecare element stocabil în parte, pentru care s-a deschis câte o „fișă de magazie” distinctă la locul de depozitare.

Înregistrările în „Fișele de cont analitic pentru valori materiale” se fac document cu document, pe baza documentelor de intrare- ieșire a bunurilor stocabile în și din gestiuni care au stat la baza fiecărei înregistrări în „Fișa de magazie”.

Pentru a se justifica predarea-primirea tuturor documentelor de intrare-ieșire de către gestionar compartimentului contabilității gestiunii stocurilor se poate utiliza „Borderoul de predare a documentelor” în care gestionarul semnează de predarea documentelor, iar compartimentul contabilității gestiunii stocurilor de primirea lor. De asemenea, cu ocazia preluării documentelor de la gestionar, compartimentul contabilității de gestiune a stocurilor verifică stocurile cantitative scriptice din „fișa de magazie” și semnează de exactitatea acestora.

Concomitent cu înregistrarea fiecărui document de intrare- ieșire în „Fișa de cont analitic pentru valori materiale” se pot întocmi situații centralizatoare, respectiv „Situația materialelor intrate” și „Situația materialelor ieșite” în care intrările și ieșirile sunt grupate pe conturile corespondente ale conturilor de stocuri. În acest fel, aceste situații centralizatoare stau la baza înregistrărilor în contabilitatea gestiunii stocurilor de mărfuri.

Controlul gestionar contabil al existenței și mișcărilor de stocuri se realizează prin:

confruntarea concordanței dintre datele cantitative (intrări, ieșiri și stoc)din „Fișele de cont analitic pentru valori materiale” și datele similare din

„Fișa de magazie”;

confruntarea concordanței dintre datele valorice (debit, credit, sold) din „Fișele de cont analitic pentru valori materiale” și totalurile balanțelor de verificare analitice ale contului de stocuri.

Astfel, principalele operațiuni pe care le presupune aplicarea metodei cantitativ-valorice de evidență operativă și analitică a gestiunilor de mărfuri sunt:

a). La locurile de depozitare a stocurilor:

primirea-predarea mărfurilor în baza documentelor de dispoziție privind intrarea-ieșirea acestora;

înregistrarea documentelor de dispoziție de intrare-ieșire în „Fișele de magazie”;

întocmirea „Borderourilor de predare a documentelor” de intrare-ieșire compartimentului contabilității gestiunii stocurilor de mărfuri;

b). La compartimentul contabilității gestiunii stocurilor:

verificarea necesității, exactității și oportunității operațiunilor de intrare-ieșire de stocuri și confirmarea corectitudinii înregistrărilor efectuate de gestionari în „Fișele de magazie”;

evaluarea cantităților intrate sau ieșite din stoc în conformitate cu procedeele de evaluare acceptate de legislația și doctrina contabilă adoptate de unitatea patrimonială;

înregistrarea documentelor de intrare-ieșire în „Fișele de cont analitic pentru valori materiale” și eventual în situațiile centralizatoare a intrărilor și ieșirilor de stocuri;

înregistrarea intrărilor și ieșirilor valorice în contul de stocuri;

întocmirea balanței de verificare analitică a contului de stocuri respectiv.

Această metodă prezintă următoarele avantaje:

documentele de intrare și ieșire se înregistrează mai întâi cantitativ în fișele de magazie, care se țin la locurile de depozitare;

aceleași documente, grupate pe operații de intrare și ieșire, se îmborderează separat și împreună cu acestea se predau la biroul contabilității stocurilor materialelor;

la biroul contabilității materialelor aceste documente se prelucrează conform necesităților, pe grupe sau subgrupe de materiale și pe locuri de consum, se evaluează cantitățile la prețul de înregistrare și se stabilesc conturile în care urmează să se înscrie operațiile respective;

după prelucrarea datelor din aceste documente, materialele se înregistrează cantitativ și valoric în fișele conturilor analitice, deschise pe feluri de materiale și pe locuri de depozitare;

odată cu consemnarea în fișele contabile a intrărilor și ieșirilor se obține și centralizatorul de materiale, zilnic pentru intrări și lunar pentru ieșiri.

B). Metoda operativ – contabilă (pe solduri). Această metodă de evidență operativă și analitică a gestiunilor de bunuri înlocuiește „Fișa de cont analitic pentru valori materiale” de la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor cu „Fișa centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de stocuri „ în care înregistrările se fac numai valoric (intrări, ieșiri, sold) fie document cu document, fie pe baza unor centralizatoare a intrărilor și ieșirilor de stocuri. În cazul acestei metode se ține evidența cantitativă a bunurilor materiale pe categorii la locurile de depozitare. În contabilitate evidența se ține valoric pe gestiune, iar în cadrul gestiunilor pe grupe sau subgrupe de bunuri.

Această metodă prezintă următoarele avantaje:

contribuie la reducerea lucrărilor de evidență analitică a stocurilor, deoarece nu se mai folosesc fișele contabile analitice pe feluri de materiale;

întărește controlul exercitat de către serviciul contabilității asupra gestionarilor, prin punctajul pe fișele de magazie a tuturor documentelor înregistrate.

Tehnica de lucru este următoarea: documentele justificative sunt înregistrate de gestionar în fișele de magazie care sunt vizate de contabilul șef, stabilind stocul după fiecare operație.

Periodic (la două-trei zile), serviciul contabilitate verifică înregistrările făcute în fișele de magazie (corectitudinea stocurilor) și preia documentele respective , împreună cu borderourile întocmite de către gestionar, separat pentru materialele intrate și materialele ieșite, înscriind prețul și calculând valoarea documentelor.

În continuare, serviciul contabilității centralizează documentele preluate de la magazie și le însumează în cadrul fiecărui borderou pe grupe de materiale și pe conturi corespondente.

Totalurile stabilite sunt înscrise în „Situația de mișcări lunare”, întocmită separat pentru intrări și pentru ieșiri. În cadrul ei sunt stabilite coloanele pentru fiecare gestionar și rânduri pentru grupe de materiale, valoric.

La sfârșitul fiecărei luni se totalizează situațiile și se stabilesc două categorii de totaluri, pe gestionari și pe grupe de materiale, atât la intrări, cât și la ieșiri, care servesc pentru determinarea valorii stocurilor existente la sfârșit de lună, pe grupe de materiale și pe gestionari.

Concordanța dintre stocurile scriptice din „Fișele de magazie” și datele contabilității gestiunii stocurilor se realizează prin intermediul unui „Registru al stocurilor”care se deschide anual și se conduce la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor, în care periodic, de regulă lunar, se centralizează pe grupele de elemente stocabile pentru care s-au deschis „Fișe centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de stocuri”, toate stocurile scriptice din „Fișele de magazie”. Aceste stocuri se evaluează potrivit procedeelor de evaluare adoptate de unitatea patrimonială în concordanță cu cele utilizate în evaluarea intrărilor și ieșirilor astfel încât pe fiecare grupă de elemente stocabile în parte, stocul valoric din „Registrul stocurilor” trebuie să fie egal cu soldul din „Fișa centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de stocuri”.Soldurile stabilite se înscriu în „Registrul stocurilor”, care se întocmește pe grupe de materiale , cu coloane pentru cele 12 luni ale anului.

Verificarea exactității și concordanței înregistrărilor din evidența depozitelor cu cele din contabilitate se face lunar astfel: existențele fizice înscrise în „Registrul stocurilor” trebuie să concorde cu stocul stabilit prin „fișele de magazie”, iar soldurile pe grupe și gestiuni cu valorile din „Situația de mișcări lunare”.

Metoda operativ contabilă sau pe solduri de evidență operativă și analitică a gestiunilor se poate aplica cu bune rezultate în cazul aplicațiilor computerizate în cadrul cărora existența și mișcările cantitative a stocurilor sunt urmărite operativ, iar cele valorice periodic, cu ocazia înregistrărilor efectuate în contabilitatea gestiunii stocurilor.

C). Metoda global – valorică. În cazul acestei metode evidența se ține numai valoric atât la nivelul gestiunii cât și în contabilitate.

Potrivit acestei metode, la evidența operativă a fiecărei gestiuni nu se mai întocmește și înregistrează mișcările de stocuri în „fișa de magazie”, cantitativ pe fiecare fel și sort de materiale sau mărfuri. Fișele de magazie sunt înlocuite cu „Raportul de gestiune”, în care zilnic sunt înregistrate valoric intrările și ieșirile, pe baza documentelor justificative și se stabilește soldul la sfârșitul zilei. Raportul de gestiune se întocmește în două exemplare din care primul exemplar, împreună cu documentele justificative, este transmis la compartimentul de contabilitate.

La serviciul de contabilitate se verifică legalitatea și realitatea documentelor înscrise în „Raportul de gestiune”, prețurile precum și evaluarea împreună cu celelalte calcule, astfel că după ce se constată corecta și legala lor alcătuire le vizează și le înregistrează în „Fișa contabilă analitică” ținută pentru fiecare gestiune în parte.

Verificarea concordanței între valorile regăsite în gestiune cu cele din contabilitate, se face periodic prin confruntarea soldurilor din „Raportul de gestiune” cu soldurile din „Fișa contabilă analitică”, regularizarea făcându-se prin recuperarea minusurilor și înregistrarea plusurilor.

D) Metode speciale de evidență analitică a stocurilor. Folosirea tehnicii moderne de calcul a impus metode noi de evidență analitică a stocurilor. Astfel, în cazul folosirii calculatoarelor electronice sunt adaptate metodele clasice prezentate mai sus la condițiile și performanțele programelor de calcul, atât pentru evidența operativă a depozitelor, cât și pentru contabilitatea analitică. Descrierea metodologiei de realizare a diferitelor metode clasice de contabilitate analitică a stocurilor poate folosi și la analizele pentru organizarea sistemului informațional și elaborarea programelor informatice de contabilitate a stocurilor.

Metoda inventarului intermitent

Această metodă presupune stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarelor la finele fiecărei perioade de gestiune. În acest caz ieșirile de determină ca diferență între valoarea stocurilor inițiale + valoarea intrărilor și valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere:

E = Si + I – Sf

unde E – valoarea ieșirilor,

Si – valoarea stocurilor inițiale,

I – valoarea intrărilor,

Sf – valoarea stocurilor finale.

În cazul acestei metode s-a renunțat la utilizarea în cursul perioadei de gestiune a conturilor de stocuri pentru evidența intrărilor și la recalcularea stocurilor scriptice după fiecare intrare. Conturile de stocuri se utilizează numai la începutul și sfârșitul perioadei de gestiune.

În cursul perioadei de gestiune intrările de stocuri (materii prime, materiale, mărfuri) sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare.

La sfârșitul perioadei de gestiune se stabilesc stocurile finale prin inventariere și se înregistrează în conturile de stocuri concomitent cu micșorarea cheltuielilor. Aceste stocuri finale vor deveni stocuri inițiale ale perioadei de gestiune următoare și se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul perioadei de gestiune următoare.

Produsele obținute din producție proprie, în cazul utilizării inventarului

Intermitent, nu se înregistrează în conturile de stocuri pe parcursul perioadei de gestiune, înregistrându-se numai vânzarea lor. La sfârșitul perioadei de gestiune pe baza inventarierii se determină stocul de produse din producție proprie care se înregistrează în conturile de stocuri corespunzătoare concomitent cu creșterea venitului din producția stocată.

2.3 ORGANIZAREA DOCUMENTAȚIEI PRIMARE ȘI A EVIDENȚEI OPERATIVE

În cadrul întreprinderii, activele circulante (stocurile) ocazionează numeroase operații, care pot fi grupate după conținutul lor în :

operații de aprovizionare și conservare;

operații de eliberare din depozite;

inventariere.

Aceste operațiuni sunt consemnate în diferite documente și evidențe operative specifice.

Aprovizionarea se face de regulă, din afară, adică de la alte întreprinderi, iar unele materiale și produse se obțin din producția proprie.

În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în programul de aprovizionare, unitățile patrimoniale emit către furnizori „Comenzi”, iar pe baza acestora încheie „Contracte economice”. În anumite condiții, „Contractele economice sunt înlocuite de către furnizori prin „Confirmarea de comandă”.

Pentru urmărirea modului în care sunt realizate contractele de aprovizionare, serviciul aprovizionare organizează o evidență operativă, care cuprinde:

„Registrul de comenzi” și

„Fișa de urmărire a executării comenzilor”.

În aceste evidențe se înscriu comenzile emise către furnizori, precum și termenele de livrare stabilite de comun acord cu aceștia, prin „Contractele economice”, sau în lipsa acestora prin „Confirmarea de comandă” trimisă de furnizor, data la care a fost executată comanda, se fac mențiuni privind revenirile pentru urgentarea executării comenzii, penalizările datorate pentru neexecutarea condițiunilor contractuale etc.

În cazul executării comenzii și a contractului de aprovizionare, întreprinderea cumpărătoare primește de la furnizor

„Avizul de însoțire” și/sau

„Factura”.

„Avizul de însoțire” se emite de compartimentul vânzări și servește ca:

document pentru eliberarea și scăderea depozitului, a produselor, mărfurilor sau altor valori destinate vânzării, trimise pentru prelucrare la terți, în custodie sau spre păstrare;

un document de însoțire a bunurilor pe timpul transportului;

document de primire în gestiunea cumpărătorului.

„Avizul de însoțire” circulă de la furnizor la cumpărător.

În gestiunea furnizorului, exemplarul 1 este preluat de delegatul unității care face transportul sau al clientului, pentru a însoți bunurile pe timpul transportului, iar exemplarul 2 la compartimentul vânzări, pentru înregistrarea cantităților în evidență privind executarea contractelor și apoi transmis la compartimentul financiar-contabil pentru a fi atașat la factură și înregistrat.

În gestiunea cumpărătorului, exemplarul 1 stă la baza recepției bunurilor aprovizionate, de către comisia de recepție, după care este transmis compartimentului aprovizionare pentru înregistrarea cantităților intrate în „Registrul de evidență al aprovizionărilor” și certificarea efectuării plății către furnizor, precum și pentru înregistrarea în contabilitate, atașat la factură.

Întreprinderile care pot întocmi „Factura” în momentul livrării bunurilor, nu vor mai emite „Avizul de însoțire” decât pentru bunurile trimise pentru prelucrare la terți, în custodie sau spre prelucrare, „Factura” realizând pe lângă funcțiile „Avizului de însoțire” și pe cele de transport pentru viza de control financiar preventiv, și act justificativ pentru decontarea contravalorii ei.

Operația de luare în primire a valorilor materialelor aprovizionate se

numește „Recepție”. La sosirea materialelor de la furnizor se execută următoarele lucrări de recepționare:

„Recepția transportului” efectuată de delegatul serviciului aprovizionare al întreprinderii cumpărătoare. Aceasta se execută în momentul preluării transportului de la cărăuș și constă în verificarea stării ambalajelor;

„Recepția cantitativă” efectuată de către magazionerul care preia în gestiune materialele sosite. Prin recepție se confruntă datele din „comandă” cu „avizul de însoțire” sau „factura” primită de la furnizor și cu materialele efectiv sosite;

„Recepția calitativă” se efectuează de către un specialist (tehnolog sau merceolog).

Dacă la recepția valorilor materiale se constată deteriorarea sau lipsa coletelor, nepotriviri calitative față de datele indicate în documentele însoțitoare, se întocmește „Nota de recepție și constatare de diferențe”. Prin acest document materialele necorespunzătoare calitativ sau în neconcordanță cu comanda sunt respinse la recepție, preluate în custodie și ținute la dispoziția furnizorului.

Primirea „Avizului de însoțire” și a „Facturii”, sosirea transportului și plata facturii se înscriu, în ordine cronologică, în „Registrul de comenzi” și în „Fișa de urmărire a executării comenzilor”.

Dacă materialele se primesc în tranșe sau sosesc înainte de primirea facturii de la furnizor, precum și în cazul în care materialele respective au fost achitate și lăsate un timp în custodia furnizorului, la sosirea acestora, pentru consemnarea recepției, se întocmește „Nota de intrare-recepție”.

Documentele folosite pentru eliberarea stocurilor de active circulante materialele pentru consum sunt:

„bonul de consum”;

„fișa limită de consum”.

Valorile materiale trimise spre prelucrare la terți se eliberează pe baza:

„Dispoziției de livrare”;

„Avizului de însoțire”

pe care se face mențiunea „pentru prelucrare la terț”i.

Livrarea mărfurilor și produselor finite către terți se face pe baza „facturii”.

„Fișa de magazie” este un document de evidență operativă a magaziei și se întocmește separat pentru fiecare fel, calitate sau sortiment de stocuri materiale.

Documentele referitoare la valorile materiale intrate în unitatea patrimonială ( facturi, avize de însoțire, nota de intrare-recepție etc.), după înregistrarea în „fișele de magazie”, se predau serviciului de aprovizionare. După verificare, avizare și înregistrare în evidența tehnico-operativă a aprovizionării, aceste documente se transmit la compartimentul de contabilitate în termenele stabilite de conducătorul compartimentului financiar-contabil.

Documentele primare de ieșire a stocurilor din depozite se predau direct la compartimentul contabilitate.

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII STOCURILOR

3.1 OBIECTIVELE ȘI FACTORII ORGANIZĂRII CONTABILITĂȚII STOCURILOR DE MATERII PRIME, MATERIALE ȘI PRODUSE

Principalele obiective ce revin contabilității în acest domeniu sunt:

Urmărirea și controlul realizării programului de aprovizionare. Prin organizarea evidenței pe grupe și feluri de stocuri, precum și a cheltuielilor de transport-aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile programelor, se asigură informații utile cu privire la stadiul aprovizionării.

Asigurarea integrității patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare și urmărirea permanentă a mișcării lor. Se realizează prin organizarea contabilității mijloacelor circulante materiale pe gestiuni, și în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ și valoric, înregistrarea exactă și la timp a cuantumului mișcărilor și a diferențelor constatate la inventariere, sesizarea existenței stocurilor fără utilitate sau cu mișcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării lor.

Urmărirea utilizării raționale a mijloacelor materiale aprovizionate impune un asemenea mod de organizare care să permită respectarea normelor de consum specific la eliberarea lor din depozit, evidența economiilor sau a materialelor neutilizate, precum și a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în secțiile de fabricație.

Asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare față de valoarea materialelor aprovizionate, impune organizarea contabilității astfel încât acestea să poată furniza informații cu privire la nivelul și structura cheltuielilor de transport aprovizionare.

Înregistrarea și controlul valorificării stocurilor de mărfuri și a celorlalte categorii de stocuri destinate a fi livrate terților.

Evidența și urmărirea stocurilor de produse în procesul obținerii și livrării la prețuri competitive.

Evaluarea realistă a stocurilor și determinarea influențelor asupra patrimoniului și rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare.

Promovarea principiului prudenței și principiului continuității activității la evaluarea și înregistrarea în contabilitate a stocurilor.

Realizarea acestor obiective este condiționată de studierea și luarea în considerare a factorilor specifici care influențează organizarea contabilității activelor circulante materiale printre care:

Mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei de contabilitate sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.

Structura organizatorică și funcțională a gestiunilor de stocuri, determină circuitul documentelor primare și evidența analitică pe gestiuni. Modul de organizare a activității de aprovizionare și livrare, depozitare și mișcare a stocurilor de materiale constituie premise de bază a contabilității, întrucât operațiile specifice lor generează o mare diversitate de documente primare de a căror corectă întocmire și completare depinde gradul de exactitate a informațiilor furnizate.

Caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, în funcție de care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii și conturile sintetice corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul stocurilor și pe această bază se organizează evidența operativă si contabilitatea analitică.

Decalajul ce poate apărea, uneori, în vânzarea și livrarea stocurilor.

Sursele de proveniență a activelor circulante materiale aprovizionate ( furnizori, din producție proprie, din prelucrare la terți ) influențează, în principal, conturile sintetice utilizate și prețurile de evaluare.

Modul de evaluare a activelor circulante materiale influențează, în special, modul de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar și alegerea metodelor de determinare a prețurilor de ieșire la stocurile intersarjabile.

Sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influențează organizarea contabilității stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative și valorice a intrărilor, ieșirilor și stocurilor, precum și a cheltuielilor efective de transport aprovizionare, în funcție de care se aleg metodele de contabilitate analitică a stocurilor.

De asemenea la organizarea contabilității activelor circulante materiale trebuie considerați și alți factori, ca:

documentele însoțitoare la intrarea stocurilor;

amplasarea depozitelor;

separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparțin terților;

fazele procesului de aprovizionare,

precum și mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de evidență și calcul.

3.2 CONTABILITATEA MATERIILOR PRIME ȘI MATERIALELOR

Materiile prime și materialele consumabile au o însemnată pondere în totalul mijloacelor materiale circulante, îndeosebi la unitățile patrimoniale cu activitate de producție de bunuri. Contabilitatea materiilor prime și materialelor aflate în proprietatea întreprinderii se realizează cu ajutorul conturilor:

Contul 301 „Materii prime”;

Contul 302 „Materiale consumabile”;

Contul 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar”;

Contul 308 „ Diferențe de preț la materii prime și materiale”.

Contul 301 „Materii prime” ține evidența existenței și mișcării stocurilor de materii prime care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit, integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată.

După conținutul economic, contul se înscrie în clasa activelor circulante materiale , grupa stocurilor de materii și materiale și este de activ. Acest cont se debitează cu prețul de înregistrare a materiilor prime intrate în gestiune astfel:

prin achiziționare în corespondență cu creditul contului 401 „Furnizori” sau 408 „Furnizori facturi nesosite”;

prin aport în natură la capital în corespondență cu creditul contului 456 „Decontări cu asociații privind capitalul”;

prin donații cu titlu gratuit în corespondență cu creditul contului 758 „Alte venituri din exploatare”;

revenite de la terți în urma prelucrării sau din custodie în corespondență cu creditul contului 601 „Cheltuieli cu materiile prime”.

Se creditează cu prețul de înregistrare a materiilor prime ieșite din gestiune:

pentru consum sau alte nevoi de exploatare prin debitul contului 601 „Cheltuieli cu materiile prime”;

pentru a fi date spre prelucrare sau în custodie la terți prin debitul contului 351 „Materii și materiale aflate la terți”;

transferate la gestiunea de mărfuri și vândute fără a fi prelucrate prin debitul contului 371 „Mărfuri”,

lipsurile neimputabile și perisabilitățile prin debitul contului 601 „Cheltuieli cu materiile prime”;

pierderi din calamități în corespondență cu debitul contului 658 „Alte cheltuieli de exploatare”.

Valoarea de înregistrare a materiilor prime poate fi:

costul de achiziție,

prețul stabilit sau standard sau

prețul de facturare.

În cazul utilizării prețului de facturare, ieșirea materiilor prime din gestiune se face la prețul de intrare a acestora. În cazul în care unitatea patrimonială face aprovizionări de materii prime la mai multe prețuri de facturare, pentru același sortiment, se poate factura un preț mediu care va fi utilizat atât la intrarea materiilor prime cât și la ieșirea acestora.

În caz de diferențe dintre prețul mediu de facturare și prețul trecut în factura furnizorului se vor constitui cheltuieli de transport aprovizionare.

În cazul în care se utilizează inventarul permanent, contul 301 „Materii prime” se debitează în cursul lunii cu intrările și se creditează cu ieșirile din aceeași perioadă.

În cazul utilizării metodei inventarului intermitent contul 301 „Materii prime” înregistrează stocurile de materii prime existente la începutul sau sfârșitul perioadei de gestiune.

Dacă evaluarea și înregistrarea în contabilitate a stocurilor de materii prime se face la prețuri prestabilite sau standard , diferențele de preț față de costul de achiziție se înregistrează în contul 308 „Diferențe de preț la materii prime” astfel:

în cazul în care prețurile prestabilite sunt mai mici decât costul de achiziție, înregistrarea diferenței de preț se face în debitul contului 308,

în cazul în care prețurile prestabilite sunt mai mari decât costurile de achiziție, determină înregistrări în creditul contului 308 „Diferențe de preț la materii prime”.

Soldul contului reprezintă diferențe de preț aferente stocurilor de materii prime existente în gestiune în negru sau în roșu.

Soldul debitor reprezintă valoarea materiilor prime existente în gestiune la preț de înregistrare.

Contul 301 „Materii prime” este un cont sintetic de gradul I operațional. Având un conținut relativ omogen ca destinație în activitatea întreprinderii, nu necesită desfășurarea în conturi sintetice de gradul II.

Contul 302 „Materiale consumabile” este un cont sintetic de gradul I, care are ca obiect de înregistrare activele circulante materiale consumabile ce participă în procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit, precum și cele necesare procesului de circulație, aflate în patrimoniul întreprinderii.

În sfera acestor active circulante materiale se înscrie o gamă largă de elemente, care se diferențiază în anumite limite prin caracteristicile comportamentale, cum sunt: materialele auxiliare, combustibilii, piesele de schimb, semințe, materiale de plantat, furaje, materiale de ambalat și altele.

Această caracteristică structurală impune desfășurarea conținutului în conturi sintetice de gradul II operaționale:

„materiale auxiliare”;

„combustibil”;

„materiale pentru ambalat”;

„piese de schimb”;

„semințe și materiale de plantat”;

„furaje”;

„alte materiale consumabile”.

Contul 302 „Materiale consumabile” și conturile sale sintetice de gradul Ii sunt conturi de activ și au aceeași funcție ca și contul 301 „Materii prime”.

În cazul aplicării metodei inventarului intermitent, intervenția și funcțiile contabile ale conturilor 301 „Materii prime” și 302 „Materiale consumabile” sunt mult reduse. Astfel, aceste conturi se vor debita numai la sfârșitul perioadei cu valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime și materialelor existente în stoc stabilite pe baza inventarului prin creditul contului 301 „Cheltuieli cu materii prime”, respectiv 602 „Cheltuieli cu materialele consumabile”.

De asemenea, unitățile mici și mijlocii pot folosi pentru contabilitatea sintetică a materialelor consumabile, metoda inventarului intermitent, iar unitățile mari sunt obligate prin lege să folosească metoda inventarului permanent.

Soldul contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile existente în stoc.

Contul 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar”

În categoria stocurilor de natura obiectelor de inventar se cuprind:

bunurile a căror valoare este mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe;

echipamentul de protecție, echipamentul de lucru și îmbrăcămintea specială impuse salariaților de normele de protecție și securitate a muncii sau de regulamente speciale;

mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, aparatele de măsură și control, baracamentele, amenajările provizorii de șantier reprezentate de bunurile achiziționate sau construite prin efort propriu de către unitățile patrimoniale pentru executarea lucrărilor și prestațiilor de construcții.

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței, mișcării și uzurii materialelor de natura obiectelor de inventar.

Contul 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar” este un cont de activ.

În debitul contului 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar achiziționate (401,408,446,542);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar primite de la societățile din grup, alte societăți legate prin participații, unități sau subunități (451,452,481,482);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar aduse de la terți (351,401);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar reprezentând aport în natură la capitalul social (456);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar constatate plus de inventar și a celor primite cu titlu gratuit (603,758);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar obținute din producție proprie (345).

În creditul contului 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar date în folosință (603,471);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar lipsă la inventar și pierderile prin deprecieri (603);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar vândute ca atare (371);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar trimise la terți (351);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar livrate de societățile din grup, alte societăți legate prin participații, unități sau subunități (451,452,481,482);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar donate și pierderile din calamități (658,671);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar retrase din aportul la capitalul social (456).

Soldul contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar existente în stoc.

În situația aplicării inventarului intermitent, contul 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar” se debitează numai la sfârșitul perioadei cu valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar, stabilită pe baza inventarului, prin creditul contului 603 „Cheltuieli cu materiale de natura obiectelor de inventar”.

Contul 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența diferențelor (în plus sau în minus) între prețul de înregistrare standard (prestabilit) și costul de achiziție, aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar.

Contul 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale” este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar.

În debitul contului 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale” se înregistrează:

diferențele de preț în plus (costul de achiziție este mai mare decât prețul standard) aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar intrate în gestiune (401,542);

diferențele de preț în minus aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite din gestiune (601,602, 603).

În creditul contului 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale” se înregistrează:

diferențele de preț în minus aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar achiziționate (301,302,303);

diferențele de preț în plus aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite din gestiune (601,602,603).

Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar existente în stoc.

În situația aplicării inventarului intermitent:stocurile existente la începutul exercițiului financiar, precum și intrările de materii prime în cursul perioadei, materiale consumabile și materiale de natura obiectelor de inventar se înregistrează direct în debitul conturilor 601 „Cheltuieli cu materii prime”, 602 „Cheltuieli cu materialele consumabile” și 603 „Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar”.

3.3 CONTABILITATEA PRODUCȚIEI ÎN CURS DE EXECUȚIE

În cadrul producției în curs de execuție intră producția care nu a intrat prin toate stadiile de prelucrare, produsele care nu au fost supuse probelor și recepției tehnice, lucrările și serviciile care nu au fost terminate.

Producția în curs de execuție se referă :

fie la produse finite în curs de execuție;

fie la lucrări și servicii în curs de execuție.

Se stabilește numai la sfârșitul perioadei prin inventariere sau prin metoda contabilă și se evaluează la cost de producție.

Stabilirea producției în curs prin inventariere se face la finele fiecărei perioade de gestiune, iar evaluarea și înregistrarea ei în contabilitate se face la costurile de producție, ținându-se cont de stadiul de prelucrare în care se găsește.

Stabilirea producției în curs prin metoda contabilă constă în determinarea acesteia folosind datele contabilității de gestiune în următoarea relație:

Producția în curs de execuție=

Producția neterminată la începutul perioadei +

+ Cheltuielile efectuate în cursul perioadei –

– Cheltuielile aferente producției terminate în cursul

perioadei

Contabilitatea sintetică a producției în curs de execuție se realizează după metoda inventarului intermitent, cu ajutorul conturilor:

– 331 „Produse în curs de execuție” și

– 332 „Lucrări și servicii în curs de execuție”.

Producția în curs de execuție nu trebuie și nici nu poate să facă obiectul înregistrării curente, permanente pe parcursul exercițiului în cadrul contabilității financiare prin conturile 331 „Produse în curs de execuție” și 332 „Lucrări și servicii în curs de execuție” deoarece:

producția în curs de execuție se stabilește la sfârșitul perioadei prin inventariere sau prin metoda contabilă;

costul efectiv al produselor și lucrărilor în curs de execuție se determină după încheierea perioadei de execuție.

Aceste caracteristici de gestiune a produselor și lucrărilor în curs de execuție fac ca evidența contabilă să fie posibilă numai prin metoda inventarului intermitent.

Contul 331 „Produse în curs de execuție” ține evidența produselor în curs de execuție, adică a acelor produse care nu au trecut prin toate fazele de prelucrare ale procesului de producție până la finele lunii. Este un cont de activ.

Se debitează cu costul de producție al stocului de produse în curs de execuție existent la sfârșitul lunii, determinat prin inventariere.

Se creditează la începutul lunii următoare cu costul de producție al stocului de produse în curs de execuție (de stocare).

Soldul debitor reprezintă costul de producție al produselor aflate în curs de execuție la sfârșitul lunii (perioadei de gestiune).

Contul 332 „Lucrări și servicii în curs de execuție” ține evidența lucrărilor și serviciile care nu sunt terminate până la sfârșitul lunii. Este un cont de activ.

Se debitează cu costul de producție al lucrărilor și serviciilor aflate în curs de execuție la finele lunii.

Se creditează la începutul lunii cu costul de producție al lucrărilor și serviciilor în curs de execuție destocate.

Soldul debitor reprezintă costul de producție al lucrărilor și serviciilor în curs de execuție existente la sfârșitul lunii.

3.4 CONTABILITATEA PRODUSELOR

Rezultatul procesului de producție într-o unitate patrimonială cu caracter productiv se concretizează în obținerea de produse care pot fi:

produse finite,

semifabricate și

produse reziduale.

Operațiile specifice gestiunii produselor sunt:

a). obținerea produselor și semifabricatelor din secțiile de producție și predarea acestora, după efectuarea controlului de calitate, la depozitele organizate pe lângă secții sau depozite centrale;

b). identificarea produselor și semifabricatelor necorespunzătoare sub raport calitativ și valorificarea acestora, după cum se constituie ca rebut definitiv sau parțial;

c). transferul de produse și semifabricate între diferitele depozite ale întreprinderii;

d). executarea de lucrări și prestarea de servicii către alte întreprinderi;

e). livrarea produselor finite sau semifabricatelor către terți și/sau eliberarea acestora pentru consumul propriu;

f). verificarea integrității stocurilor de produse finite și semifabricatele la locurile de depozitare și concordanța dintre existent și evidență.

Aceste operații se consemnează în documente specifice, dar și în documente utilizate în gestiunea celorlalte categorii de stocuri. Dintre acestea amintim:

„Bonul de predare, transfer, restituire”;

„Nota de rebut”;

„Nota de remaniere”.

Contabilitatea analitică a produselor se poate organiza adoptând una din metodele utilizate în organizarea contabilității stocurilor:

metoda cantitativ-valorică, cu fișe de cont analitice;

metoda operativ-contabilă, pe solduri,

metode adoptate la mijloace tehnice de calcul.

Contabilitatea sintetică a produselor se realizează cu ajutorul grupei 34 „Produse” din Planul de conturi general care cuprinde următoarele conturi:

341 „Semifabricate”

345 „Produse finite”

346 „Produse reziduale”

Toate aceste conturi au funcția contabilă de activ, sunt conturi de bilanț și au rolul de a furniza informații de reflectare și control gestionar privind situația și mișcarea stocurilor de produse.

Contul 345 „Produse finite” se debitează cu prețul de înregistrare al produselor finite intrate în gestiune, inclusiv plusurile constatate la inventariere.

Se creditează cu prețul de înregistrare al produselor finite ieșite din gestiune spre vânzare sau alte destinații.

Soldul debitor reprezintă prețul de înregistrare al produselor finite existente în stoc.

Conturile 341 „Semifabricate” și 346 „Produse reziduale” funcționează după aceleași reguli ca și contul 345 „Produse finite” ținând însă evidența semifabricatelor și respectiv a produselor reziduale.

Evaluarea și înregistrarea în contabilitate a stocurilor de produse se face la costuri de producție efective sau la prețuri prestabilite (standard).

În cazul în care se utilizează prețuri prestabilite pentru înregistrarea produselor, diferențele dintre prețurile prestabilite (standard) și costurile de producție efective, calculate la sfârșitul perioadei de gestiune, se vor înregistra distinct într-un cont de diferențe de preț și anume în contul 348 „Diferențe de preț la produse”. Este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a produselor.

Se debitează cu diferențele în plus sau în minus dintre costul de producție efectiv și prețul prestabilit (standard) al produselor obținute, în roșu sau în negru, după caz.

Se creditează cu diferențele în plus sau în minus aferente produselor ieșite din gestiune, în roșu sau în negru, după caz.

Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente produselor existente în stoc.

3.5 CONTABILITATEA STOCURILOR AFLATE LA TERȚI

Sunt considerate stocuri aflate la terți acele materii prime și materiale, produse, animale , mărfuri și ambalaje care se află într-una din următoarele situații:

achitate și lăsate în custodia furnizorilor;

date spre prelucrare la terți,

date spre recondiționare la terți,

trimise spre depozitare temporară la terți;

predate terților spre vânzare în consignație;

aflate în curs de aprovizionare, respectiv achitate, dar nesosite sau sosite dar nerecepționate.

Evaluarea stocurilor aflate la terți se face la prețurile de înregistrare utilizate pentru stocurile în cauză aflate în depozitele proprietarului.

Ca metodă de organizare a contabilității sintetice a stocurilor aflate la terți se folosește inventarul permanent.

Contabilitatea acestor stocuri se realizează cu ajutorul conturilor sintetice ce fac parte din grupa 35 „Stocuri aflate la terți”.

Contabilitatea acestor stocuri se realizează cu ajutorul contului 351 „Materii și materiale aflate la terți” care după conținutul economic este un cont de active circulante materiale, după funcția contabilă este un cont de activ.

Se debitează cu prețul de înregistrare al materiilor și materialelor aflate la terți din diferite motive și al celor în curs de aprovizionare.

Se creditează cu prețul de înregistrare al materiilor și materialelor intrate în gestiune, aduse de la terți sau al celor în curs de aprovizionare sosite în unitate.

Soldul debitor reprezintă valoarea materiilor și materialelor în curs de aprovizionare sau trimise la terți.

Pentru realizarea contabilității sintetice a produselor aflate la terți se utilizează contul 354 ”Produse aflate la terți” care după conținutul economic este un cont de active circulante materiale, după funcția contabilă este un cont de activ.

Se debitează cu prețul de înregistrare al produselor trimise la terți.

Se creditează cu prețul de înregistrare al produselor aduse de la terți.

Soldul debitor reprezintă prețul de înregistrare al produselor aflate la terți.

Animalele aflate la terți, cât și cele aflate în curs de aprovizionare sunt reflectate în contabilitatea sintetică cu ajutorul contului 356 „Animale aflate la terți”, care după conținutul economic este un cont de active circulante materiale, după funcția contabilă este un cont de activ.

Se debitează cu prețul de înregistrare al animalelor aflate la terți din diferite motive și al celor în curs de aprovizionare.

Se creditează cu prețul de înregistrare al animalelor intrate în gestiune, aduse de la terți sau al celor în curs de aprovizionare sosite în unitate.

Soldul debitor reprezintă valoarea animalelor în curs de aprovizionare sau trimise la terți.

Mărfurile aflate în custodie sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul contului 357 „Mărfuri în custodie sau în consignație la terți”, care după conținutul economic este un cont de active circulante materiale, după funcția contabilă este un cont de activ.

Se debitează cu prețul de înregistrare al mărfurilor aflate în custodie sau în consignație la terți precum și al celor în curs de aprovizionare.

Se creditează cu prețul de înregistrare mărfurilor intrate în gestiune, aduse de la terți sau al celor în curs de aprovizionare sosite în unitate.

Soldul debitor reprezintă valoarea mărfurilor în curs de aprovizionare sau aflate la terți sau în consignație.

Ambalajele aflate la terți în custodie sau pentru recondiționare, precum și cele aflate în curs de aprovizionare sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul contului 358 „Ambalaje aflate la terți”, care după conținutul economic este un cont de active circulante materiale, după funcția contabilă este un cont de activ.

Se debitează cu prețul de înregistrare al ambalajelor aflate în custodie din diferite motive și al celor în curs de aprovizionare.

Se creditează cu prețul de înregistrare al ambalajelor intrate în gestiune, aduse de la terți sau al celor în curs de aprovizionare sosite în unitate.

Soldul debitor reprezintă valoarea ambalajelor în curs de aprovizionare sau aflate la terți.

3.6 CONTABILITATEA ANIMALELOR

Prin normele legale în vigoare au fost încadrate la stocuri și animalele și păsările. Intră în această categorie animalele tinere, animalele și păsările la îngrășat, animalele și păsările pentru producție și reproducție și coloniile de albine.

Animalele și păsările pot intra în gestiunea unității patrimoniale fie prin achiziționări, fie din producția proprie a unității.

Evaluarea și înregistrarea animalelor și păsărilor se face diferit, în funcție de sursa de intrare. Astfel, animalele și păsările intrate din achiziționări de la furnizori se evaluează și se înregistrează în contabilitate la costul de achiziție, iar cele obținute din producție proprie sunt evaluate și înregistrate la costul de producție.

Dar animalele și păsările pot fi evaluate și înregistrate și la prețuri standard (prestabilite). În acest caz, diferențele de preț față de prețul de achiziție sau costul de producție se vor înregistra distinct într-un cont de diferențe de preț.

Contabilitatea animalelor se realizează cu ajutorul contului 361 „Animale și păsări”. Este un cont de activ.

Se debitează cu costul de achiziție, costul de producție sau prețul prestabilit (standard), după caz, a animalelor și păsărilor intrate în gestiunea unității patrimoniale.

Se creditează cu prețul de înregistrare al animalelor și păsărilor ieșite din gestiunea unității pe diferite destinații.

Soldul debitor al contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor existente la finele perioadei.

Dacă evaluarea și înregistrarea animalelor se face la prețuri prestabilite (standard), diferențele de preț dintre prețurile prestabilite și costul de achiziție sau dintre prețurile prestabilite și costul de producție se înregistrează distinct în contul 368 „Diferențe de preț la animale și păsări”. Este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a animalelor și păsărilor.

Se debitează cu diferențele de preț dintre prețul prestabilit și costul de achiziție, dacă animalele provin din cumpărare, sau cu diferențele de preț dintre prețul prestabilit și costul de producție, dacă animalele provin din producție proprie. Înregistrarea diferențelor în debitul contului 368 „Diferențe de preț la animale și păsări” se face în roșu sau în negru, după caz.

Se creditează cu diferențele de preț aferente animalelor și păsărilor ieșite din gestiune pe diferite destinații. Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente animalelor și păsărilor existente.

3.7 CONTABILITATEA MĂRFURILOR

Mărfurile sunt reprezentate de bunuri achiziționate din afara unității pentru a fi vândute în aceeași stare, fără vreo prelucrare suplimentară.

Sunt asimilate mărfurilor și alte categorii de mijloace materiale circulante ale unităților cum sunt:

stocuri achiziționate de unități pentru utilizare proprie care își schimbă destinația și se oferă spre vânzare la terți;

stocuri provenite din producția proprie ce se vând prin unități de desfacere proprie (semifabricate, produse finite, produse reziduale din

sacrificarea animalelor și păsărilor etc.).

Mărfurile se vând printr-o rețea comercială adecvată care poate aparține:

agenților economici profilați pe aprovizionarea și desfacerea mărfurilor;

agenților economici care au ca obiect alte activități decât desfacerea mărfurilor, dar dispun de depozite sau magazine de mărfuri.

În funcție de circulația mărfurilor, aceasta poate fi:

circulația cu ridicata a mărfurilor, constă în achiziționarea de produse în cantități mari de la producători sau alți furnizori în scopul revânzării lor către alte unități comerciale, îndeosebi celor de vânzare cu amănuntul;

circulația cu amănuntul a mărfurilor, constă în vânzarea mărfurilor consumatorilor individuali pentru nevoile personale, precum și unor unități pentru consumul propriu.

Evaluarea mărfurilor diferă în funcție de rețeaua comercială prin care se vând mărfurile. Astfel:

la unitățile comerciale cu ridicata se recomandă evaluarea mărfurilor la costul de achiziție al acestora. Ele se vor vinde la prețul de livrare. Diferența dintre prețul de livrare și costul de achiziție formează adaosul (marja) comercial, care are menirea să acopere cheltuielile de circulație și să asigure obținerea unei rentabilități economice.

la unitățile comerciale cu amănuntul se recomandă evaluarea mărfurilor la preț de vânzare cu amănuntul, format din costul de achiziție al mărfurilor, adaosul comercial și taxa pe valoarea adăugată colectată. Din prețul de vânzare cu amănuntul se deduce TVA care se va regulariza cu bugetul statului, ținând seama și de celelalte categorii de TVA. Diferența dintre prețul de vânzare cu amănuntul, diminuat cu TVA colectată, și costul de achiziție al mărfurilor formează rabatul (adaosul ) comercial care trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor de circulație și obținerea unei rentabilități economice.

Pentru contabilitatea mărfurilor preocupările de bază constau în:

a) organizarea gestiunilor de mărfuri și a evidenței la nivelul acestora;

b) stabilirea documentelor justificative care se întocmesc în procesul de aprovizionare și desfacere a mărfurilor;

c) evidența relațiilor de aprovizionare și desfacere (furnizori, clienți);

d) evidența fluxurilor financiare (încasări și plăți prin casierie și prin conturile de la bănci);

e) evidența adaosului comercial (rabatului comercial) realizat în comparație cu cheltuielile unității și preocuparea pentru realizarea profitului programat;

f) evidența obligațiilor fiscale și a celor către fondurile speciale cu preocuparea de a evita plata de majorări, penalități sau amenzi.

Funcționarea normală a unei unități din sfera circulației mărfurilor depinde de echilibrul care se crează între adaosul comercial (sau rabatul) realizat și cheltuielile efectuate într-o perioadă dată. Acesta este motivul care justifică o preocupare specială la unitățile din sfera circulației mărfurilor pentru urmărirea zilnică a adaosului (rabatului) comercial realizat. La unitățile comerciale cu ridicata, realizările din adaosul comercial pot rezulta dintr-o situație comparativă a cantităților și prețurilor de intrare a mărfurilor, cu cele de livrare către clienți.

Metode utilizate in contabilitatea stocurilor de mărfuri

Unitățile patrimoniale pot să-și organizeze contabilitatea stocurilor de mărfuri utilizând fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent :

Metoda inventarului permanent

În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri de mărfuri se înregistrează toate operațiile de intrare a stocurilor

(cantitativ si valoric) evaluate la preț de achiziție.

De asemenea se înregistrează în conturile de stocuri fiecare ieșire din stoc atât valoric cât și cantitativ, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor atât cantitativ, cât și valoric.

Prin utilizarea inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează în cursul exercițiului financiar cu intrările de bunuri prin creditul conturilor care indică sursa de procurare a bunurilor și se creditează cu ieșirile din stoc aferente perioadei de gestiune respective.

La sfârșitul exercițiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere.

b) Metoda inventarului intermitent

Unitățile patrimoniale mici si mijlocii, conform normelor contabile din țara noastră pot utiliza metoda inventarului intermitent. Această metodă presupune stabilirea ieșirilor și deci înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la finele fiecarei perioade de gestiune. În acest caz ieșirile se determină ca diferență între valoarea stocurilor inițiale (SI) plus valoarea intrărilor (I) pe de o parte, și valoarea stocurilor finale (Sf) stabilite prin inventariere, pe de altă parte. Relația de calcul a ieșirilor (E) ar putea fi urmatoarea:

E = SI + I – Sf

În cazul utilizării acestei metode s-a renunțat la utilizarea în cursul perioadei de gestiune a conturilor de stocuri pentru evidența intrărilor și, respectiv, a recalculării stocurilor scriptice după fiecare intrare.

Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la începutul și sfârșitul perioadei de gestiune. În cursul perioadei de gestiune intrările de stocuri sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli. La sfârșitul fiecărei perioade de gestiune se stabilesc stocurile finale prin inventariere și se înregistrează în conturi de stocuri concomitent cu micșorarea cheltuielilor. Aceste stocuri finale vor deveni stocuri inițiale ale perioadei de gestiune urmatoare și ele se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la inceputul perioadei de gestiune următoare.

Sistemul de conturi privind stocurile de mărfuri

În cadrul conturilor de marfuri sunt cuprinse urmatoarele conturi sintetice de gradul I :

371 “Marfuri”

378 “Diferente de pret la marfuri”

Contabilitatea analitică se organizează astfel :

la unitățile cu ridicata se practică o contabilitate analitică pe sortimente de mărfuri folosind, de regulă, metoda cantitativ-valorică,

la unitățile cu amănuntul se ține o evidență global – valorică pe magazine și, în cadrul lor, pe gestiuni.

Contabilitatea sintetică a circulației mărfurilor se organizează astfel :

la unitățile cu ridicata prin folosirea metodei inventarului permanent ;

la unitățile cu amănuntul prin folosirea metodei inventarului permanent la întreprinderile mari și a metodei inventarului intermitent la întreprinderile mici și mijlocii.

Conturile sintetice mai importante utilizate pentru refletarea circulației mărfurilor sunt :

la unitățile cu ridicata :

Contul 371 « Mărfuri » prin care se ține evidența existenței și mișcării mărfurilor aflate în depozite, evaluate la preț de achiziție.

la unitățile cu amănuntul :

Contul 371 « Mărfuri » prin care se ține evidența existenței și mișcării mărfurilor aflate în unitățile cu amănuntul, inclusiv a celor din alimentația publică, evaluate la preț de vânzare cu amănuntul.

Contul 378 „Diferențe de preț la mărfuri" prin care se ține evidența adaosului comercial aferent mărfurilor existente în gestiunea unității cu activitate comercială

Contul 4428 «  TVA neexigibilă »  prin care se ține evidența taxei pe valoare adăugată inclusă în prtețul de vânzare cu amănuntul al mărfurilor pe perioada de la procurarea acestora și până la vânzarea lor.

Contul 371 “Mărfuri” este cont de active circulante, materiale cu funcția contabilă de cont activ.

Debitul acestui cont reflectă intrările de mărfuri în gestiunea unității, la preț de înregistrare, pe diverse căi:

achiziționate,

aduse ca aport în natură de către întreprinzători,

aduse de la terți,

plusuri constatate la inventariere,

primite prin donații cu titlu gratuit,

precum și valoarea adaosului comercial și a taxei pe valoarea adaugată, dacă evidența se ține la prețul de vânzare cu amanuntul.

Creditul acestui cont reflectă valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor ieșite din gestiune pe diverse căi:

vânzare,

trimise în custodie sau în consignație la terți,

retrase (ca aport) de către întreprinzători,

lipsuri constatate la inventariere,

precum și valoarea adaosului comercial și a taxei pe valoarea adaugată aferentă mărfurilor vândute, când evidența se ține la prețul de vânzare cu amanuntul.

Soldul reflectă valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor existente în stoc.

Contul 378 “Diferențe de preț la mărfuri” este cont rectificativ al valorii de intrare a mărfurilor în cazul utilizării metodei inventarului permanent la preț standard și la preț de vânzare. Din punct de vedere contabil are funcția contabilă de cont bifuncțional.

În cazul metodei inventarului permanent, la preț standard (fix) are funcție contabilă de cont de activ.

Se debitează cu diferențele favorabile sau nefavorabile (în roșu sau în negru) între prețul de achiziție și prețul de înregistrare (standard) și se creditează cu diferențele de preț favorabile sau nefavorabile (în roșu sau negru) aferente mărfurilor ieșite din gestiune.

Prezintă sold debitor care reflectă diferențele de preț favorabile sau nefavorabile (în roșu sau în negru) aferente stocului de mărfuri existent.

În cazul utilizării metodei inventarului permanent la preț de vânzare, are funcția contabilă de cont de pasiv.

Se creditează cu valoarea adaosului comercial (marja comercială) aferent mărfurilor intrate în gestiune și se debitează cu valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor ieșite din gestiune. Soldul este creditor și reflectă valoarea adaosului comercial aferent stocului de mărfuri existent.

Deprecierea stocurilor de marfă este posibilă datorită unor factori externi, fapt ce determină necesitatea constituirii unor provizioane. Contul de provizioane pentru deprecierea stocului de marfă este 397 “Provizioane pentru deprecierea mărfurilor”.

Este un cont de pasiv, în creditul căruia se înregistrează valoarea provizioanelor pentru depreciere constituite pe seama cheltuielilor (381).

În debitul contului se reflectă valoarea provizioanelor reluate prin diminuare sau anulare (781) :

– 681 “Cheltuieli de exploatare privind amortizarile si provizioanele”

– 781 “Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare”.

Soldul creditor reprezintă valoarea provizioanelor constituite.

3.8 CONTABILITATEA AMBALAJELOR

În categoria ambalajelor se includ ambalaje refolosibile achiziționate sau fabricate, destinate produselor vândute și care în mod temporar pot fi păstrate de terți cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contracte.

Clasificarea ambalajelor se poate face după mai multe criterii:

a). După „conexiunea” prețurilor marfă-ambalaj se disting:

– ambalaje al căror preț este inclus în prețul mărfurilor;

– ambalaje al căror preț nu este inclus în prețul mărfurilor.

b). După modul de rotație a valorii ambalajelor se disting:

– ambalaje de natura imobilizărilor;

– ambalaje de natura obiectelor de inventar;

– ambalaje de natura materialelor de ambalat;

– ambalaje de transport sau circulație.

c). După modul de facturare și decontare se disting:

– ambalaje cu factura proformă;

– ambalaje care circulă pe principiul vânzării-cumpărării;

– ambalaje care circulă în regim de restituire „plin-gol”;

– ambalaje care circulă în regim de „consignație prin decontare”.

Tratamentul contabil al „bunurilor” care fac obiectul contabilității stocurilor de ambalaje se realizează cu ajutorul conturilor:

Contul 381”Ambalaje” cu ajutorul căruia se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de ambalaje. Este un cont de activ.

În debitul acestui cont se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor achiziționate (401,408,542);

valoarea ambalajelor reprezentând aportul în natură al acționarilor sau asociaților (456);

valoarea ambalajelor aduse de la terți (358,401);

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor primite de la societățile din grup, alte societăți legate prin participații, unitate sau subunități (451,452,481,482);

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor realizate din producție proprie(711).

În creditul acestui cont se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor vândute ca atare (371);

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor vândute și lipsurile constatate la inventar(608);

valoarea ambalajelor trimise la terți (358);

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor livrate societăților din grup, alte societăți legate prin participații, unitate sau subunități (451,452,481,482);

valoarea donațiilor și a pierderilor din calamități (671).

Soldul contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor existente în stoc la sfârșitul perioadei.

Contul 388 „Diferențe de preț la ambalaje” cu ajutorul căruia se ține evidența diferențelor, în minus sau în plus, între prețul standard și costul de achiziție, aferente ambalajelor.

Este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a ambalajelor.

În debitul contului se înregistrează:

diferențele de preț în plus (costul de achiziție mai mare decât prețul standard) aferente ambalajelor intrate în gestiune (401,542);

diferențele de preț în minus aferente ambalajelor ieșite din gestiune (608).

În creditul contului se înregistrează:

diferențele de preț în minus aferente ambalajelor achiziționate (381,542);

diferențele de preț în plus aferente ambalajelor ieșite din gestiune (608).

Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente ambalajelor existente în stoc la sfârșitul perioadei.

3.9 CONTABILITATEA PROVIZIOANELOR PENTRU DEPRECIEREA STOCURILOR ȘI A PRODUCȚIEI ÎN CURS DE EXECUȚIE

Conținutul economic și corespondențele contabile ale conturilor de provizioane privind deprecierea stocurilor și a producției în curs de execuție, reglementate de Normele de utilizare a conturilor, aprobate prin OMFP nr.36/2002 se prezintă astfel:

Conturile 381-398 „Provizioane pentru deprecierea stocurilor și a producției în curs de execuție”

Cu ajutorul acestor conturi se ține evidența constituirii, de regulă, la sfârșitul exercițiului financiar, a provizioanelor pentru deprecierea stocurilor de materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, producției în curs de execuție, produse, animale, mărfuri și ambalaje, precum și a suplimentării, diminuării sau anulării acestora, potrivit legii.

Sunt conturi de pasiv.

În creditul acestor conturilor se înregistrează valoarea provizioanelor pentru deprecierea stocurilor și a producției în curs, constituite sau suplimentate, potrivit legii, pe feluri de provizioane (681).

În debitul acestor conturi se înregistrează diminuarea sau anularea provizioanelor pentru deprecierea stocurilor și a producției în curs (781).

Soldul conturilor reprezintă valoarea provizioanelor constituite la sfârșitul perioadei.

Din corespondențele contabile reglementate rezultă că provizioanele pentru deprecierea stocurilor și a producției în curs de execuție se constituie cu ocazia inventarierilor, pe seama cheltuielilor privind provizioanele pentru deprecierea activelor circulante, contabilizate cu ajutorul contului 6814 „Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru deprecierea activelor circulante”, iar anularea lor se face cu ocazia ieșirii din stoc a elementelor stocabile provizionate, prin consum, cesionare etc. când se transferă la venituri, contabilizate cu ajutorul contului 7814 „Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante”.

CAPITOLUL 4 STUDIU DE CAZ

Studiu de caz realizat în cadrul

S.C. „TRIUMF TRUST” S.R.L.

S.C. Triumf Trust S.R.L. este persoană juridică română de la data înmatriculării în Registrul Comerțului, județul Caraș-Severin și este organizată sub formă de societate comercială cu răspundere limitată cu doi asociați.

S-a înființat în anul 2000. La data înființării s-a stabilit sediul juridic al societății comerciale în România, Județul Caraș-Severin, localitatea Reșița, B-dul Republicii, Bl. 19, Sc. 2, Ap. 3.

S.C. Triumf Trust S.R.L. este înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J11/191/2000, având codul fiscal RO 13144300. Societatea are conturi deschise la:

B.C.R.: RO94RNCB2100000046290001;

B.R.D.: RO44BRDE110SV01644601100;

R.B. : RO89RZBR0000060001904744.

Domeniul de activitate al societății îl constituie comerțul.

La data constituirii, societatea nu are filiale sau sucursale, dar poate înființa în țară și în străinătate cu îndeplinirea formalităților legale și cu înscrierea acestora în Registrul Comerțului.

S.C. Triumf Trust S.R.L. are ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băutură și tutun.

S.C. Triumf Trust S.R.L. are doi asociați. Are ca angajați: 2 administratori, 1 contabil șef, 1 contabil, 1 economist, 1 jurist, 1 secretară, 3șefi de magazine, 2 șoferi, 70 vânzătoare.

Toți aceștia sunt angajați cu contract de muncă de 8 ore pe zi depuse la Direcția Muncii și Protecției Sociale.

Organul de conducere al societății este Adunarea Generală a Asociaților care se întrunește o dată pe an în sesiune ordinară, în sesiuni extraordinare sau ori de câte ori este nevoie.

Conducerea operativă a societății este realizată de Consiliul de Administrare.

Exercițiul financiar de gestiune se constituie pe perioada 1 ianuarie-31 decembrie a fiecărui an.

La sfârșitul fiecărui an comercial, administratorul societății va încheia bilanțul exercițiului financiar cu contul de profit și pierderi pe care îl va depune la Registrul Comerțului de la sediul societății. Prin grija administratorului, în fiecare an în termen de 15 zile de la aprobarea sa în condițiile legii, bilanțul și contul de profit și pierderi vizat de Administrația Financiară de la sediul societății va fi depus la Registrul Comerțului pentru a fi menționat în registru și publicat în Monitorul Oficial.

Beneficiul net este compus din surplusul veniturilor asupra cheltuielilor după reducerea tuturor cheltuielilor generale, a impozitelor, taxelor, pierderilor, amortizărilor și rezervelor.

Pierderile societăților comerciale se vor suporta integral de către asociații care sunt deținătorii tuturor părților sociale ale societății. Participarea asociaților la pierderile societății va fi proporțională cu participarea părților la constituirea capitalului social.

Fuziunea S.C. Triumf Trust S.R.L. cu alte societăți comerciale se efectuează prin hotărârea asociaților și se va face în condițiile prevăzute de lege.

Societatea nu va putea fi dizolvată decât în condițiile prevăzute de lege.

Angajarea salariaților și personalului societății se va face de către administratorul acesteia. Încheierea, modificarea, încetarea sau desfacerea contractului individual de muncă al salariaților societății se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Plata salariilor se face conform legislației române în vigoare.

Contabilitate firmei se ține în dublă partidă, în limba română și în moneda națională.

Orice operațiune se consemnează în contabilitate în documente dobândind astfel calitatea de documente justificative.

Beneficiul total al societății se stabilește prin bilanț ca diferență între suma totală încasată și suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri.

Dizolvarea societății se face în următoarele cazuri:

imposibilitatea realizării obiectului de activitate;

faliment;

hotărârea Adunării Generale.

Produsele firmei se caracterizează prin calitate și bun gust. Firma oferă o gamă largă de produse alimentare și nealimentare.

Principalii furnizori ai societății „Triumf Trust” S.R.L. sunt:

S.C. Mercantil Prod S.R.L. (producător de mezeluri);

S.C. 3×3 S.R.L.;

S.C. Transilvania S.R.L.;

S.C. Pau Pan S.R.L. (producător de pâine și produse de panificație);

S.C. Respicom S.R.L. (producător de pâine și produse de panificație);

S.C. Aldis S.R.L. (producător de mezeluri);

S.C. Unicarm S.R.L. (producător de mezeluri)

S.C. Astral S.R.L.;

S.C. Miruna S.R.L.;

S.C. C+C S.R.L. (producător de mezeluri);

S.C. Indra S.R.L.

și mulți alții.

În prezent S.C. Triumf Trust S.R.L. are deschise patru magazine: trei magazine situate în Reșița și unul în Caransebeș.

Cele din Reșița sunt situate astfel:

unul pe B-dul Republicii Nr. 25;

un altul tot pe B-dul Republicii, dar Nr. 3;

un al treilea în Centrul orașului, P-ța 1 Dec 1918, Nr.7.

Cel din Caransebeș este situat pe Calea Ardealului Nr. 5.

Birourile sunt situate în Reșița, P-ța 1 Decembrie 1918, Nr. 7, care constituie și sediul S.C. Triumf Trust S.R.L. în prezent.

Fiecare magazin are o denumire internă, astfel:

Magazin Republicii 25;

Magazin Intim;

Magazin Nera;

Magazin Caransebeș.

Cele patru magazine ale societății sunt organizate astfel:

Magazin Republicii 25 și Magazin Nera sunt organizate cu autoservire și cititori de cod de bare;

Magazin Intim și Magazin Caransebeș sunt organizate după vechiul sistem de servire clasică.

La acestea din urmă gestiunile sunt împărțite pe șase raioane astfel:

Raion „Cosmetice”;

Raion „Dulciuri”;

Raion „Pâine”;

Raion „Băuturi”;

Raion „Congelate”;

Raion „Mezeluri”.

În cazul acestor magazine metoda folosită de organizare a contabilității analitice a stocurilor de mărfuri este metoda global valorică, în cazul căreia evidența se ține numai valoric atât la nivelul gestiunii cât și în contabilitate cu ajutorul „raportului zilnic de gestiune”.

Pentru a omite greșelile care pot interveni în operarea în „Raportul de gestiune”, acesta se ține atât pe fiecare gestiune în parte, unde șeful de raion înregistrează intrările și ieșirile de marfă ale raionului respectiv, cât și unul general pe întregul magazin, unde se operează intrările și ieșirile din ziua respectivă realizate la nivelul întregului magazin. Acesta din urmă reprezintă documentul care ajunge la compartimentul contabil pentru verificare.

Aprovizionarea magazinelor cu marfă se face pe bază de factură (ANEXA 1) de la furnizor, pe baza cărora se întocmește nota de recepție. După întocmirea notei de recepție facturile de pe fiecare punct de lucru sunt trimise la compartimentul financiar-contabil care are obligația de a le înregistra în contabilitatea financiară.

Facturile primite se reflectă în jurnalele de TVA la cumpărare:

jurnal de TVA – cumpărări mărfuri;

jurnal de TVA-cumpărări bunuri și servicii întocmit în urma recepției facturilor referitoare la bunuri și servicii (facturi de curent, apă, telefon bonuri fiscale de benzină, etc.).

Pentru marfa primită și recepționată conform anexei 1 , înregistrările contabile sunt:

% = 401 / 531.42

371 „Furnizori” / 446.57

“Mărfuri”

4426 / 84.85

“TVA deductibilă”

Acestea sunt înregistrările făcute pentru a evidenția datoria față de furnizor.

Pe baza Notei de recepție (ANEXA 2) a facturii mai sus menționate se înregistrează adaosul comercial și T.V.A. neexigibilă:

Adaos comercial = 10,11% x valoarea de achiziție

Adaos comercial = 10,11% x 446,57 = 45,14 lei

TVA neexigibilă = ( valoare de achiziție + adaos comercial) x 19%

TVA neexigibilă = ( 446,57 + 45,14) x 19%= 93,42 lei

371 = % / 138.56

“Mărfuri” 378 / 45,14

„Diferențe de preț

la mărfuri”

4428 / 93,42

„TVA neexigibilă”

Acestea sunt înregistrările făcute pentru a evidenția adaosul pentru marfă și TVA neexigibilă respectivă.

Gestiunea magazinului fiind împărțită pe șase raioane, fiecare raion are casa lui de marcat. La sfârșitul zilei se scoate centralizatorul de vânzări zilnice de pe fiecare raion în parte și pe baza acestora se întocmește monetarul (ANEXA 3) în două exemplare:

primul exemplar ajunge la departamentul financiar- contabil;

al doilea exemplar rămâne la raportul de gestiune.

Este un document care se întocmește zilnic de către gestionar și reflectă încasările din ziua respectivă. Acesta are datoria de a-l preda la casieria unității în ambele exemplare împreună cu banii înscriși pe acesta. Totodată are datoria de a-l semna. Îl va primi înapoi semnat de casier după ce a fost verificat ca înscrisurile de pe el să fie conform realității. De la casierie va ajunge la compartimentul financiar contabil, care are datoria de a-l înregistra în contabilitatea financiară.

TVA colectată = (valoarea mărfurilor vândute x 19) / 119

TVA colectată = ( 4168,82 x 19 )/ 119 = 665,61 lei

Veniturile din vânzarea mărfurilor = valoarea mărfurilor vândute – TVA colectată

Veniturile din vânzarea mărfurilor = 4168,82 – 665,61 = 3503,21 lei

5311 = % / 4168,82

„Casa în lei” 707 / 3503,21

„Venituri din

vânzarea mărfurilor”

4427 / 665,61

„ TVA colectată”

Exemplarul al doilea de monetar rămâne la raportul de gestiune și reflectă diminuarea soldului din raportul de gestiune.

Se mai poate primi / distribui marfă prin transfer de la / la un alt magazin al societății pe bază de aviz (ANEXA 4).

Valoarea totală a mărfii distribuite prin aviz = 1084,38 lei

Valoarea de achiziție = (valoarea totală / 1,19) /1,10 = 828,40 lei

Adaos comercial = 828,40 x 10%= 82,84 lei

TVA neexigibilă = (828,40+82,84) x 19% = 173,14 lei

Acest lucru se reflectă în contabilitate astfel:

Pentru magazinul de unde pleacă marfa (Magazin Intim):

371 = % / – 255,98

“Mărfuri” 378 / – 82,84

„Diferențe de preț

la mărfuri”

4428 / – 173,14

„TVA neexigibilă”

Magazinul poate distribui marfă și pe baza de factură (ANEXA 5) către unitățile cu care s-au semnat contracte de distribuție. Acest fapt se evidențiază în contabilitate astfel:

4111 = % / 804,76

„Clienți” 707 / 676,27

„Venituri din

vânzarea mărfurilor”

4427 / 128,49

„ TVA colectată”

La sfârșitul lunii are loc inventarierea. Aceasta se face cu ajutorul listelor de inventar (ANEXA 6). Se organizează o comisie de inventariere care este formată din :

șeful de magazin;

un revizor contabil.

Listele de inventar trebuie sa fie semnate și de personalul magazinului, pe lângă semnăturile comisiei de inventariere. La sfârșitul inventarului se compară rezultatele faptice reieșite din listele de inventar cu rezultatele scriptice reieșite din raportul de gestiune (ANEXA 7). Dar înainte de realizarea acestui lucru se compară soldul din raportul de gestiune al magazinului la care s-a efectuat inventarul cu soldul contului de mărfuri reluat din fișa contului 371 „Mărfuri” a magazinului respectiv.

În cazul în care se constată un plus la stocul de marfă, acesta se înregistrează în contabilitate astfel:

371 = 758

„Mărfuri” „Alte venituri din

exploatare”

În cazul în care se constată un minus la stocurile de mărfuri, acesta se va imputa gestionarului, iar înregistrările care se vor face sunt:

a). Pentru înregistrarea minusului constatat la mărfuri:

607 = 371

„Cheltuieli privind „Mărfuri”

mărfurile”

b). Imputarea minusului constat gestionarului:

461 = %

„Debitori diverși” 7711

„Venituri din subvenții

pentru evenimente extraordinare

și altele similare”

4427

„ TVA colectată”

Încasarea pagubei de la gestionar:

5311 = 461

„Casa în lei” „Debitori diverși”

La sfârșitul lunii are loc descărcarea gestiunii cu valoarea mărfurilor valorificate. Pentru aceasta se calculează un coeficient K cu ajutorul relației:

Sold inițial (Si378) + diferențe de preț aferente intrărilor perioadei

cumulate(Rc378)

K =

Sold inițial (Si371) + valoarea aferentă intrărilor perioadei

cumulate (Rd371)

Pentru aceasta este necesar să întocmim fișele conturilor 371 „Mărfuri”, 378 „Diferențe de preț la mărfuri” și 707 ”Venituri din vânzarea mărfurilor”.

D 371 „Mărfuri” C D 378 „Diferențe de preț la mărfuri C

S i 4580,55 Si 1380,68

446,57 45,14

138,56 -82,84

-255,98

R D 329,15 RC -37,70

D 707”Venituri din vânzarea mărfurilor”C

3503,21

676,27

RC 4179,48

Coeficientul K se înmulțește cu rulajul creditor al contului 707 ”Venituri din vânzarea mărfurilor”obținând astfel adaosul comercial practicat de unitate. Se determină apoi sumele:

Suma totală încasată = 4168,82 + 804,76 = 4973,58 lei

TVA aferentă = 665,61 + 128,49 = 794,10 lei

Adaos comercial = K * R.C. 707 = 0,27 x 4179,48 = 1128,46 lei

Aceste sume se înregistrează în contabilitate astfel:

% = 371 / 4973,58

607 „Mărfuri” / 3051,02

„Cheltuieli

privind mărfurile”

378 / 1128,46

„Diferențe de preț

la mărfuri”

4428 / 794,10

„TVA neexigibilă”

Calculele de mai sus le-am făcut pentru a evidenția cum se calculează coeficientul k necesar pentru descărcarea gestiunii de mărfuri a magazinului Intim. În cazul societății la care am făcut studiul de caz acest coeficient k se generează automat când se dă descărcarea gestiunii de mărfuri a magazinului Intim în programul de contabilitate.

După cum am amintit mai sus S.C. „Triumf Trust” S.R.L are și magazine cu autoservire și cititor de cod de bare, caz în care contabilitatea analitică a stocurilor de marfă se organizează după metoda cantitativ valorică ( pe fișe de cont analitice), adică la locul de depozitare evidența se ține cantitativ pe categorii de produse, iar în contabilitate se ține cantitativ- valoric.

Încărcarea și descărcarea mărfii din gestiune se face cantitativ-valoric. Atât la intrare cât și la vânzare marfa se scanează, fiecare produs având cod de bare.

S.C. Triumf Trust S.R.L își organizează contabilitatea astfel: în cadrul gestiunilor de mărfuri evidența se ține cantitativ-valoric, dar la departamentul financiar contabil această evidență a mărfurilor se ține doar valoric, adică se lucrează după metoda global valorică.

Diferența între felul cum se organizează contabilitatea la magazinele cu vânzarea clasică și cele cu autoservire este următoarea:

la cele cum vânzarea clasică, după cum se poate vedea în exemplele de mai sus, atât recepțiile cât și rapoartele de gestiune sunt întocmite manual de către gestionar;

la cele cu autoservire sunt generate de programul de contabilitate cu care se ține gestiunea pe magazin.

Pentru a exemplifica acest lucru voi prezenta în continuare și o aprovizionare a magazinului Nera. Aceasta se face tot pe bază de factură (ANEXA 8):

% = 401 / 1059,99

371 „Furnizori” / 890,76

“Mărfuri”

4426 / 169,23

“TVA deductibilă”

Pe baza Notei de recepție (ANEXA 9) a facturii mai sus menționate se înregistrează adaosul comercial și T.V.A. neexigibilă. În cazul acestor mărfuri adaosul comercial este de 14,36 %

371 = % / 321,44

“Mărfuri” 378 / 127,90

„Diferențe de preț

la mărfuri”

4428 / 193,54

„TVA neexigibilă”

O altă diferență între aceste două tipuri de magazine este aceea că:

– la cel cu vânzare clasică monetarul se întocmește pe baza Raportului Z scos o dată pe zi, la sfârșitul zilei de la casele de marcat;

– la cel cu autoservire se scoate un raport X (ANEXA 10.1) la terminarea schimbului I și un Raport Z (ANEXA 10.2) la sfârșitul zilei. În acest caz Monetarul (ANEXA 10) se întocmește pe baza celor două rapoarte X și Z.

Înregistrările contabile sunt aceleași ca în primul caz, și anume:

5311 = % / 12032,45

„Casa în lei” 707 / 10111,30

„Venituri din

vânzarea mărfurilor”

4427 / 1921,15

„ TVA colectată”

La fel ca în cazul primului tip de magazin, și cel cu autoservire poate primi / distribui marfă pe bază de „Aviz de însoțire a mărfii” (ANEXA 11):

371 = % / 134,63

“Mărfuri” 378 / 54,80

„Diferențe de preț

la mărfuri”

4428 / 79,83

„TVA neexigibilă”

Diferența majoră dintre cele două tipuri de magazine este aceea că în cazul celui cu autoservire toate produsele se scanează atât la intrare cât și la ieșire.

Anexez alăturat un Raport de gestiune de la magazinul Nera (ANEXA 12) pentru a se vedea diferența în comparație cu cel întocmit manual.

Magazinul Nera poate vinde mărfuri și pe bază de factură către clienți. Spre deosebire de celălalt magazin, în acest caz se întocmește factura (ANEXA 13) pe valoarea totală pentru înregistrarea în contabilitate și anexat se întocmește o listă cantitativ-valorică (ANEXA 13.1)cu produsele vândute pentru gestiunea magazinului unde este nevoie de evidența cantitativ – valorică. Înregistrările contabile sunt:

4111 = % / 409,99

„Clienți” 707 / 344,53

„Venituri din

vânzarea mărfurilor”

4427 / 65,46

„ TVA colectată”

În cazul ambelor tipuri de magazine, se comercializează mărfuri și pe bază de bonuri valorice. Acestea sunt însemnate zilnic pe monetar, dar descărcarea lor în raportul de gestiune se face săptămânal, la sfârșit de săptămână pe baza „Centralizatorului de încasări tichete” (ANEXA 14).

În contabilitate acest lucru se evidențiază astfel:

5328 = % / 3962,47

„Alte valori” 707 / 3329,81

„Venituri din

vânzarea mărfurilor”

4427 / 632,66

„ TVA colectată”

La sfârșitul lunii are loc descărcarea gestiunii cu valoarea mărfurilor valorificate. Pentru aceasta se calculează același coeficient K ca și la gestiunea Intim cu ajutorul relației:

Sold inițial (Si378) + diferențe de preț aferente intrărilor perioadei

cumulate(Rc378)

K =

Sold inițial (Si371) + valoarea aferentă intrărilor perioadei

cumulate (Rd371)

Pentru aceasta este necesar să întocmim fișele conturilor 371 „Mărfuri”, 378 „Diferențe de preț la mărfuri” și 707 ”Venituri din vânzarea mărfurilor”.

D 371 „Mărfuri” C D 378 „Diferențe de preț la mărfuri C

S i 3850 Si 980

890,76 127,90

321,44 54,80

134,63

RD 1346,83 RC 182,70

D 707”Venituri din vânzarea mărfurilor”C

10111,30

344,53

3329,81

RC 13785,64

Coeficientul K se înmulțește cu rulajul creditor al contului 707 ”Venituri din vânzarea mărfurilor”obținând astfel adaosul comercial practicat de unitate. Se determină apoi sumele:

Suma totală încasată = 12032,45 + 409,99 + 3962,47 = 16404,91 lei

TVA aferentă = 1921,15 + 65,46 + 632,66 = 2619,27 lei

Adaos comercial = K * R.C. 707 = 0,22 x 13785,64 = 3032,84 lei

Aceste sume se înregistrează în contabilitate astfel:

% = 371 / 16404,91

607 „Mărfuri” / 10752,80

„Cheltuieli

privind mărfurile”

378 / 3032,84

„Diferențe de preț

la mărfuri”

4428 / 2619,27

„TVA neexigibilă”

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Stocurile sunt active deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității, în curs de producție în vederea vânzării sau sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

În lucrarea de față am prezentat organizarea contabilității analitice a stocurilor. Lucrarea este structurată pe patru capitole, fiecare capitol fiind alcătuit din mai multe subcapitole.

În cadrul primului capitolul am prezentat câteva noțiuni introductive despre stocuri, anume: definiții, structură, clasificări și codificări.

Capitolul II cuprinde trei subcapitole: un prim subcapitol în care s-au abordat metodele de evaluare a stocurilor; un al doilea subcapitol în care sunt prezentate metodele de organizare a contabilității analitice a stocurilor și un al treilea subcapitol în care am prezentat documentele necesare pentru evidența stocurilor.

Capitolul III cuprinde mai multe subcapitole, și anume nouă la număr, în care am prezentat contabilitatea stocurilor defalcate pe grupe de stocuri.

În cadrul capitolului IV am prezentat un studiu de caz privind stocurile efectuat la S.C. Triumf Trust S.R.L. Principalul obiect de activitate al acestei societăți fiind comerțul cu amănuntul, studiul de caz efectuat dezbate contabilitatea stocurilor de mărfuri.

La ieșirea din gestiune am prezentat mai multe metode de evaluare a stocurilor. Dacă studiem tabelul de sinteză al efectelor aplicării diferitelor metode de evaluare (prezentat în subcapitolul 2.1.4) ne putem da seama de avantajele și / sau dezavantajele pe care le prezintă fiecare metodă aplicată.

Metoda Costului mediu ponderat pe loturi ( după fiecare intrare) prezintă avantajul evaluării stocurilor în cursul perioadei de gestiune, dar dezavantajul unor calcule cu volum mare de muncă.

Metoda Costului mediu ponderat global (la sfârșitul lunii) prezintă avantajul unor calcule simple, cu volum mic de muncă, dar nu permite evaluarea ieșirilor în cursul perioadei de gestiune.

Metoda FIFO: când prețurile cresc, consumurile sunt evaluate la prețuri mici influențând pozitiv rezultatul financiar, adică beneficiul crește;când prețurile scad, consumurile sunt evaluate la prețuri mari, iar beneficiul scade.

Metoda LIFO: când prețurile cresc, consumurile sunt evaluate la prețuri mari, iar beneficiul scade; când prețurile scad, consumurile sunt evaluate la prețuri mici și beneficiul crește.

În concluzie putem spune că în situații de inflație, pentru agenții economici este mai recomandabilă metoda LIFO, care evaluând consumurile după prețuri mai apropiate de „prețul zilei” înlătură consecințele unui beneficiu majorat prin efectul prețurilor.

În cadrul societății unde am făcut studiul de caz pentru contabilitatea stocurilor de marfă, există magazine cu vânzare clasică și magazine cu autoservire. Spre deosebire de cele cu vânzarea clasică, magazinele cu autoservire prezintă o serie de caracteristici :

absența vânzătorului și libertatea clientului de a-și alege

produsele;

accentul se pune pe ambalarea, prezentarea, etalarea și

publicitatea la locul vânzării produselor;

amplasarea adecvată a raioanelor și dispunerea corespunzătoare

în spațiu a mărfurilor;

în sistem de autoservire se comercializează produse alimentare

și de consum curent precum și bunuri de folosință îndelungată;

această formă de vânzare este practicată în magazine de toate

mărimile, iar în prezent tinde să ocupe o pondere cât mai ridicată.

Toate aceste caracteristici reprezintă niște avantaje în plus pentru acest tip de magazine. De aceea și în cazul societății analizate, tendința este de a se extinde comerțul cu magazine cu autoservire.

În cadrul S.C. Triumf Trust S.R.L., la magazinul „Nera”, magazin cu autoservire, gestiunea se ține cantitativ-valoric cu ajutorul programului de gestiune, iar în contabilitate se ține doar valoric cu ajutorul programului de contabilitate. Una din propunerile mele ar fi aceea de a se face compatibile cele două programe și astfel să se transmită datele din gestiune în programul de contabilitate. Astfel s-ar diminua volumul de muncă al compartimentului financiar contabil deoarece recepțiile și vânzările de mărfuri ar fi preluate automat din programul gestiunii, în acest fel nemaifiind nevoie să se introducă încă o dată aceste documente, valoric, în programul de contabilitate. În acest fel ar exista și un control mult mai riguros asupra stocurilor de marfă existente pe fiecare produs în parte.

BIBLIOGRAFIE

1. Chirică Lefter – „Curs complet de contabilitate și fiscalitate”, Editura Economică, București, 2000

2. Epuran Mihail, Băbăiță Valeria – „Bazele contabilității”,Editura de Vest, Timișoara, 1997

3. Epuran Mihail „ș.a.” -„Contabilitatea financiară în noul sistem contabil”, Editura de Vest, Timișoara, 1996

4. Feleagă Niculae – „Îmblânzirea junglei contabilității”, Editura Economică, București, 1996

5. Feleagă Niculae, Ionașcu I. – „Tratat de contabilitate”, Editura Economică, București,1999

6. Malciu Liliana – „Contabilitate aprofundată”, Editura Economică, București, 2000

7. Ministerul Finanțelor – „Reglementări contabile pentru agenții economici”, Editura Economică, București, 2002

8. Ministerul Finanțelor – „Sistemul contabil al agenților economici”, Editura Economică, 2002

9. Munteanu Victor – „Contabilitatea financiară a întreprinderilor”, Editura Lumina Lex, București, 2003

10.Munteanu Victor „ș.a.”- „Bazele contabilității”, Editura Lumina Lex, București, 2003

11.Pereș I.- „Contabilitate generală”, Editura Mirton, Timișoara, 1997.