Criza Economica Mondiala
Bibliografie:
1.Arlette Bouzon, Comunicarea în situații de criză, București, Editura Tritonic, 2006
2.Aurelian Sburlescu, Comunicare eficientă, București, Editura Bicc All, 2005
3.Bennis Warren, On Becoming a leder, Random century, 1989
4.Trecu Vasile, Comunicarea socială în situații critice, București, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2000
5.Costin Murgescu, Criza economică mondială, București, Editura Științifică și Enciclopedică,1986
6.Doru Curteanu, Sorin Toma, Management de la teorie la practică, București , Editura Universității, 2004
7.Elena-Violeta Cristea, Criza economică în România.Influența crizei economice mondiale și situația economico-socială a țării noastre, București, Editura A.S.E , 2007
8.George Soros, Criza capitalismului global, București, Editura Polirom,1999
9.Giddens, Sociologie, București, Editura All, 2001
10.Ion Bircea, Analiza economico-financiară , București, Editura Dacia, 2006
11.Ion Mihăilescu, Sociologie generală.Concepte fundamentale și Studii de caz, Iași, Editura Polirom, 2001
12.Ilie Puia, Justin Tambozi, Istoria economiei naționale, Constanța, Editura Fundației „Andrei Șaguna” , 1993
13.Ilie Șerbănescu, România sub tirania cifrelor mici, București, Editura Universal Dalsi, 2002
14.Linda Starke, Starea lumii.Inovații pentru o economie durabilă 2008, București, Editura Tehnică, 2008
15.Michael Regester, Judy Lorkin, Managementul crizelor și al situațiilor de risc , București, Editura Comunicare.ro, 2003
16.Patrick Lagadec, Strategii de comunicare și situații de criză.Societatea vulnerabilă , Hardcover, 1987
17.Puiu Alexandru, Relații publice și societatea contemporană , Pitești, Editura Independența economică, 2003
18.R. Boudon, Dicționar de sociologie, București,Editura Univers Enciclopedic, 1996
19.Sterian Dumitrescu, Economia mondială , București, Editura Interprit, 1994
20.Ursula Șchiopu, Dicționar de psihologie , București, Editura Babel, 1997
21.Virgil Ghiță, Economia Mondială , București, EdituraPoliteia, 2002
22.Virgil N. Madgearu, Politica noastră financiară în cursul depresiunii economice ,București, Monitorul oficial, 1993
Surse:
23.Tribuna economică, nr. 4/2002
24.http://anticriză.md.ro
25.http:/financiarul.ro
26.http//:www.khris.ro……………..73
4.2.2.Impactul crizei la nivel microeconomic………………….78
4.3.STRATEGII ANTICRIZĂ ADOPTATE DE ROMÂNIA
4.3.1.Soluții anticriză ale PSD………………………………………..80
4.3.2.Cum percep companiile românești criza și ce măsuri anticriză au luat?………………………………………………………………………….83
4.3.3.Criza în percepția opiniei publice…………………………..85
Concluzii……………………………………………………………………………………..90
Anexe
Bibliografie………………………………………………………………………………….92
=== Bibliografie licenta ===
Bibliografie:
1.Arlette Bouzon, Comunicarea în situații de criză, București, Editura Tritonic, 2006
2.Aurelian Sburlescu, Comunicare eficientă, București, Editura Bicc All, 2005
3.Bennis Warren, On Becoming a leder, Random century, 1989
4.Trecu Vasile, Comunicarea socială în situații critice, București, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2000
5.Costin Murgescu, Criza economică mondială, București, Editura Științifică și Enciclopedică,1986
6.Doru Curteanu, Sorin Toma, Management de la teorie la practică, București , Editura Universității, 2004
7.Elena-Violeta Cristea, Criza economică în România.Influența crizei economice mondiale și situația economico-socială a țării noastre, București, Editura A.S.E , 2007
8.George Soros, Criza capitalismului global, București, Editura Polirom,1999
9.Giddens, Sociologie, București, Editura All, 2001
10.Ion Bircea, Analiza economico-financiară , București, Editura Dacia, 2006
11.Ion Mihăilescu, Sociologie generală.Concepte fundamentale și Studii de caz, Iași, Editura Polirom, 2001
12.Ilie Puia, Justin Tambozi, Istoria economiei naționale, Constanța, Editura Fundației „Andrei Șaguna” , 1993
13.Ilie Șerbănescu, România sub tirania cifrelor mici, București, Editura Universal Dalsi, 2002
14.Linda Starke, Starea lumii.Inovații pentru o economie durabilă 2008, București, Editura Tehnică, 2008
15.Michael Regester, Judy Lorkin, Managementul crizelor și al situațiilor de risc , București, Editura Comunicare.ro, 2003
16.Patrick Lagadec, Strategii de comunicare și situații de criză.Societatea vulnerabilă , Hardcover, 1987
17.Puiu Alexandru, Relații publice și societatea contemporană , Pitești, Editura Independența economică, 2003
18.R. Boudon, Dicționar de sociologie, București,Editura Univers Enciclopedic, 1996
19.Sterian Dumitrescu, Economia mondială , București, Editura Interprit, 1994
20.Ursula Șchiopu, Dicționar de psihologie , București, Editura Babel, 1997
21.Virgil Ghiță, Economia Mondială , București, EdituraPoliteia, 2002
22.Virgil N. Madgearu, Politica noastră financiară în cursul depresiunii economice ,București, Monitorul oficial, 1993
Surse:
23.Tribuna economică, nr. 4/2002
24.http://anticriză.md.ro
25.http:/financiarul.ro
26.http//:www.khris.ro
=== Concluzii licenta ===
Concluzii
Abordarea tematicii dezvoltarii durabile reprezinta un demers deosebit de actual si de mare importanta. Este, în acelasi timp, un subiect generos, aflat în preocuparile numeroaselor categorii de specialisti, politicieni, factori de decizie, dar si un subiect de o mare complexitate.
O modalitate deosebita de abordare a subiectului s-a manifestat în ceea ce priveste importanta si prioritatea uneia sau alteia dintre componentele de baza ale dezvoltarii societatii umane:
– factorul economic, ca fiind motorul dezvoltarii societatii;
– factorul ambiental, ca fiind elementul ce suporta consecintele unei dezvoltari necontrolate, haotice, avand efecte, potential ireparabile, asupra mediului înconjurator si care, în multe cazuri sau zone, deja se manifesta;
– factorul uman, omul fiind, totusi, ”masura tuturor lucrurilor”;
– factorul tehnologic, fiind elementul chemat sa asigure dezvoltarea, dar în limite suportabile pentru resurse, mediul înconjurator, sanatatea umana si biodiversitate.
Desigur, o astfel de modalitate ridica alte numeroase probleme si subprobleme. Astfel, pot fi citate:
• stabilirea unor indicatori care sa caracterizeze starea, situatia unei componente sau a alteia, a unui domeniu sau a altuia, a unei ramuri de activitate sau a alteia;
• elaborarea de procedee, metode, tehnici de definire, de exprimare, de masurare a respectivilor indicatori;
• promovarea unor normative, instructiuni, metodologii de evaluare a nivelului indicatorilor respectivi în raport cu limitele acceptabile, recomandabile sau cu experienta cea mai buna din domeniu;
• încercari de elaborare a unor modele de selectie a indicatorilor, în vederea precizarii celor semnificativi, principali, importanti la nivel microeconomic, la nivel macroeconomic, la nivelul celor mai bune tehnologii sau al celor mai bune practici de mediu, care sa raspunda cel mai bine asteptarilor sociale;
• încercari de elaborare a unor modele de agregare a indicatorilor mentionati anterior, într-un set de indicatori sintetici, globali, care sa ofere o viziune unitara, integrata si care sa reflecte echilibrul dezvoltarii societatii respective;
• prioritizarea pe anumite tipuri de scari a situatiei diferitelor tari, regiuni, domenii de activitate, la un moment dat, precum si a tendintelor de evolutie, a eficientei eforturilor facute de state, pentru a evidentia progresele pe directia dezvoltarii durabile.
Concluzii
Dezvoltarea durabila a fost conceputa de initiatorii sai în anii 1970 ca un posibil model de depasire a crizei majore a resurselor naturale (în special cea a petrolului, care continua si astazi), declansata atunci, si un compromis asupra contradictiilor dintre Nord si Sud în privinta “noii ordini economice internationale”. Treptat însa, modificarea echilibrului international de forte, mai ales în urma demontarii sistemului “socialismului real” din Europa Centrala si de Est (1989) si afirmarea mondializarii economice a facut sa se rediscute modelul global de dezvoltare.
Intr-adevar, proiectul occidental (esentialmente american) a înregistrat un real succes, prin cuprinderea în sfera sa de aplicare si a marilor puteri emergente India si China. Paradigma “dezvoltarii durabile” si-a restrans astfel acceptarea la traditia onusiana si pozitiile tarilor în curs de dezvoltare. Totusi, adeptii sai si mai ales tezele lor mai pastreaza o anumita rezonanta teoretica, iar rezistentele culturale, sub egida UNESCO, îi adauga chiar nuante suplimentare.
Din aceasta perspectiva, trecand peste aspectele de conjunctura, raman doua întrebari fundamentale: 1) constituie cu adevarat dezvoltarea durabila un proiect realist pentru devenirea omenirii? si 2) care este soarta ei în Romania?
Mai reprezinta “dezvoltarea durabila” un proiect valabil pentru intreaga omenire?
In contextul evolutiilor mondialiste din ultimul deceniu, conceptul si modelul dezvoltarii durabile, enuntate cu peste 30 de ani în urma, numara tot mai putini aderenti. Ele sunt disputate, discutate, criticate si, de cele mai multe ori, pur si simplu uitate (daca nu intentionat ignorate) în analiza economico-sociala actuala.
Intr-adevar, rezultatele obtinute în privinta concilierii cresterii perpetue si rezolvarii problemelor economice, sociale si ecologice nu au convins. Totodata, ameliorarea tehnicilor de productie si dematerializarea economiei nu permit decat economisiri relative de resurse, insuficiente daca productia continua sa creasca în mod absolut.
Incercarile unor autori precum Lester R. Brown de a lansa variante de genul eco-economiei, ca proiect de creare a economiei pentru planeta noastra, si care denunta modelul economic dominant ca fiind nesustenabil, raman, mai ales în domeniul teoretic, ca un exercitiu intelectual interesant.
La nivelul realitatilor, dezvoltarea durabila a devenit în ultimul deceniu o notiune pervertita, în mai multe moduri. Lumea afacerilor a facut-o sinonima cu cresterea durabila, mai degraba un oximoron care reflecta conflictul dintre o viziune comerciala si alta ecologista, sociala si culturala a lumii. Este apoi deturnarea realizata de “utilizarea durabila”, opera a curentului pretins al “uzajului rational”; aceasta pozitie serveste, mai degraba, ca alibi pentru comportamentele distructive. Urmeaza alte cai de alterare a notiunii: ilicitul ecologic, consumul durabil s.a.
In fata abisului dintre idealul dezvoltarii durabile si sansele promovarii sale ca un proiect fezabil, la nivel mondial se formuleaza alte ipoteze, care merg de la “descresterea durabila”, trec prin capitalismul eco-compatibil si ajung la o solutie radicala, de negandire a progresului, prin depasirea notiunii de dezvoltare de pana acum (esentialmente tehnico-economica) si afirmarea alteia noi, de dezvoltare umana.
Concluzia care s-ar impune ar putea fi aceea ca dezvoltarea durabila mai rezista ca notiune teoretica, departandu-se însa din ce în ce mai mult de statutul de proiect concret acceptabil pentru devenirea omenirii.
Este posibila o dezvoltare durabila in Romania?
Dupa o tranzitie cu multe sincope, Romania a reusit sa relanseze cresterea economica. Incepand din anul 2000, Produsul Intern Brut a crescut cu o rata medie anuala 4,1%.
Cele mai dinamice sectoare au fost: comertul, constructiile, transportul si comunicatiile, industria prelucratoare, mai ales pe baza de resurse naturale (prelucrarea lemnului si a produselor din lemn; celuloza; hartie si produse din hartie; produse din cauciuc si mase plastice, materiale de constructii, constructii metalice si produse din metal etc.).
Desi s-au produs restructurari în cadrul sectoarelor economice, nevoile de productie si consum au ramas dependente de cresterea extensiva a cererii de materii prime si energie. Decuplarea cresterii economice de la consumul resurselor si de la presiunile asupra mediului se produce pe parcursul unei perioade mai îndelungate, însa unele mesaje pot fi înregistrate luand în consideratie indicatorii de ecoeficienta. Analiza consumului intern brut de energie (CIE), raportat la variatia PIB, evidentiaza o îmbunatatire a eco-eficientei. Rata de crestere mai mica a CIE, de 1% fata de cea a PIB -4,1%, poate întari concluzia unei schimbari favorabile.
Totusi, înca nu se poate vorbi despre o decuplare a cresterii economice de presiunea asupra mediului, atata timp cat asigurarea cu energie se face în proportie de circa 90% pe seama resurselor conventionale de combustibili fosili, iar intensitatea energetica a economiei romanesti se situeaza printre cele mai înalte din UE (272 tcc/1 mil. PIB în PPS).
Tendintele consumului energetic final din tarile UE arata îmbunatatiri importante în sectoarele industriale si de servicii. In cazul Romaniei se constata, dimpotriva, cresterea de tip extensiv a acestui consum în industrie si transporturi. Judecand în termenii reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera (GES), datele indica o tendinta favorabila schimbarii. Fata de anul 1989, emisiile totale GES au scazut cu aproape 50%, ca urmare a reducerii drastice a productiei industriale si a restructurarii economice din anii tranzitiei la economia de piata, precum si prin intrarea în functiune a primului reactor al Centralei Nuclearo-Energetice de la Cernavoda. Volumul emisiilor s-a diminuat în toate sectoarele economiei romanesti, cu exceptia transporturilor. Potrivit prognozelor, pana în anul 2012, emisiile de GES vor fi cu mult sub limita stabilita pentru Romania prin Protocolul de la Kyoto, chiar în conditiile cresterii PIB.
Sporirea cererii de bunuri si servicii este un factor de antrenare a cresterii economice durabile, cu conditia satisfacerii sistemului eco-eficientei, adica de a realiza mai multe produse cu mai putine consumuri de resurse naturale si umane. Din analiza consumului intern de materiale reiese ca procesul de dematerializare a economiei este greoi. Consumul de materii prime pe unitatea de Produs Intern Brut a ramas dependent de volumul productiei.
Pentru eco-eficientizare se impune promovarea instrumentelor de piata care sa reflecte adevaratele costuri ale folosirii resurselor naturale si impactul asupra societatii (taxele de mediu, scheme flexibile de comercializare a emisiilor, subventii s.a.).
Relansarea cresterii economice din ultimii ani si-a pus amprenta asupra dezvoltarii durabile. Dezvoltarea umana nu se poate realiza fara resurse materiale si financiare, cresterea economica fiind conditia sine qua non a bunastarii si coeziunii sociale.
Conform ultimului Raport al Dezvoltarii Umane (UNDP, 2005), cu un indice de 0,792 Romania se situeaza pe locul 64 din cele 177 tari analizate, fiind a saptea dintre tarile cu dezvoltare medie. Toate cele 25 de state membre UE se afla în grupul tarilor cu dezvoltare umana înalta.
Nivelul scazut al indicelui dezvoltarii umane înregistrat în Romania deriva din pozitia mai joasa la toate cele trei componente: PIB pe locuitor, speranta de viata si gradul de cuprindere în învatamant.
In comparatie cu anul 1990, cand indicele dezvoltarii umane era de 0,772, s-a înregistrat un avans determinat atat de relansarea cresterii economice, cat si de îmbunatatirea parametrilor sperantei de viata si educatie.
In conditiile cresterii duratei de viata si scaderii natalitatii, se remarca un proces de îmbatranire demografica, care va ridica probleme pentru dezvoltarea durabila, sub aspectul echilibrului între generatii si al nestabilitatii sistemului public de pensii si al altor sisteme de protectie sociala a varstnicilor.
Cresterea sperantei de viata si reducerea mortalitatii generale indica o îmbunatatire a starii de sanatate a populatiei. Diferenta de noua ani, cu cat traiesc mai putin romanii decat cetatenii din vechile state membre ale UE, reflecta atat diferentele mari dintre nivelul de bunastare si conditiile de viata, cat si probleme de sanatate mai mari, insuficienta dezvoltare a sistemului medical romanesc, ca si subfinantarea si disfunctionalitatile acestuia. In 2004, 20% din totalul populatiei suferea de una sau mai multe boli cronice (boli de inima, artroza, artrita, diabet, ulcer s.a). A crescut incidenta bolilor infectioase si parazitare, a TBC si a SIDA.
Mortalitatea infantila si mortalitatea materna, desi au scazut, se mentin totusi la rate înalte comparativ cu cele din UE.
Sistemul public de sanatate sufera de subfinantare cronica, în conditiile în care cererea de servicii medicale a crescut, serviciile sunt costisitoare, iar resursele financiare alocate si alocabile sunt scazute.
In ceea ce priveste educatia, se evidentiaza cresterea nivelului general de sustinere, reflectata de sporirea ponderii populatiei care a absolvit învatamantul superior si scaderea ponderii celor care au absolvit cel mult scoala generala. Numarul studentilor a crescut de la 83 de studenti la 10.000 de locuitori în 1990 la 300 în 2004, iar rata bruta de cuprindere în invatamantul superior s-a ridicat de la 10,6% la 43,2%. Au scazut însa rata bruta de înrolare în învatamantul secundar superior (liceu si profesional) si abandonul scolar.
O alta problema o reprezinta determinarea calitatii procesului educational. In parte, acesta este un rezultat al deficitului de resurse cu care se confrunta sistemul educational. In Romania, ponderea cheltuielilor publice pentru învatamant în PIB a fost de 2,9% în 2004, comparativ cu 4%-8,5% în statele membre UE.
Indicator sintetic al bunastarii, veniturile populatiei din Romania marcheaza decalaje impresionante fata de tarile europene. Veniturile banesti disponibile, estimate la paritatea puterii de cumparare, erau în 2001 de aproape noua ori mai mici decat media la nivelul UE-15.
Evolutia veniturilor a fost marcata în anii 1990 de erodarea puternica a puterii de cumparare sub influenta inflatiei si de recesiunea care a însotit procesul de restructurare a economiei, iar dupa anul 2000 de relansarea cresterii economice si scaderea inflatiei.
Odata cu sporirea castigurilor salariale, s-au adancit inegalitatea veniturilor si polarizarea sociala. Conform estimarilor realizate de specialistii INS, în anul 2004 veniturile disponibile ale celor mai bogati 20% dintre locuitorii Romaniei erau de 4,9 ori mai mari decat veniturile de care dispuneau cei mai saraci 20%.
Procesul de bipolarizare a veniturilor a generat adancirea fenomenului de saracie si limitarea coeziunii sociale. In anul 2003, saracia afecta viata a 25,1% din populatia Romaniei, iar 12% nu depasea pragul de 2,15 dolari pe zi.
Dupa anul 2000, reducerea saraciei a avut loc în conditiile cresterii nivelului general al veniturilor, crestere de care a beneficiat si populatia cu venituri mici, dar în proportii mult mai mici decat populatia cu venituri mari.
Elasticitatea mare a parametrilor saraciei la crestere economica este o premisa importanta a politicii de combatere a saraciei, în conditiile mentinerii tendintei de crestere economica din ultimii ani.
Restrangerea saraciei impune politici de sustinere a veniturilor din zona saraca a distributiei pe transferuri sociale în favoarea familiilor cu copii, a populatiei din afara pietei muncii si a somerilor, precum si pe majorarea salariului minim. De asemenea, promovarea unor politici de dezvoltare a capitalului uman si de ocupare, menite sa sustina capacitatea de a realiza venituri mai mari si mai sigure, se înscrie în ratiunea progresului pentru dezvoltare durabila.
Adauga comentariu
Categorii
Prima pagina
Editorial
Politica
Perspective
Economic
Cultura
Media
Analiza zilei
Lecția scrutinului european
Care sunt cauzele zdrobitoarei înfrângeri suferite de stânga
Din aceeasi categorie
22 Plus – ANUL XVI, nr. 275, 2 iunie 2009 – Bicentenarul CHARLES DARWIN
22 Plus – ANUL XVI, nr. 274, 26 mai 2009 – Reconstrucția dreptei
22 Plus – ANUL XVI, nr. 273, 19 mai 2009 – 20 DE ANI DUPĂ COMUNISM: Societatea civilă și politica
1001 + 1
22 Plus – ANUL XVI, nr. 272, 5 mai 2009 – Parlamentul European
Bucurestiul cultural 21-84 (part. III)
Bucurestiul cultural 21-84 (part. II)
Bucurestiul cultural 21-84 (part. I)
22 Plus – ANUL XVI, nr. 271, 7 aprilie 2009 – Centenar Richard Wurmbrand
22 Plus – ANUL XVI, nr. 270, 31 martie 2009 – Promovarea egalității de șanse și a participării femeilor la alegerile europene din iunie 2009
22 Plus [
Bucurestiul cultural 20-83 (part. III)
Sondaj
Top of Form
Cine ar trebui sa fie comisar european?
Adrian Severin
Monica Macovei
Renate Weber
Dacian Ciolos
Anca Boagiu
Altcineva
Voteaza
Incarcare rezultate sondaj..va rog asteptati…
Bottom of Form
Bloguri Revista22
Razvan Braileanu
Blog de politica externa ContraManipulare
Bernard Noghiu
Eveniment
TVR a făcut campanie în afara campaniei
TVR a primit somație de la Consiliul Național al
Boc, reclamat la Comisia Europeana
Coaliția "Opriți Codurile" a sesizat vineri Comisia
Mark Henry Gitenstein este noul ambasador SUA in Romania
Presedintele SUA, Barack Obama, l-a nominalizat pe Mark
Vanghelie l-a uns inspector pe directorul care i-a dat BAC-ul
Directorul liceului la care edilul sectorului 5, Marian
Din aceeasi categorie
22 Plus – ANUL XVI, nr. 275, 2 iunie 2009 – Bicentenarul CHARLES DARWIN
22 Plus – ANUL XVI, nr. 274, 26 mai 2009 – Reconstrucția dreptei
22 Plus – ANUL XVI, nr. 273, 19 mai 2009 – 20 DE ANI DUPĂ COMUNISM: Societatea civilă și politica
1001 + 1
22 Plus – ANUL XVI, nr. 272, 5 mai 2009 – Parlamentul European
Bucurestiul cultural 21-84 (part. III)
Bucurestiul cultural 21-84 (part. II)
Bucurestiul cultural 21-84 (part. I)
22 Plus – ANUL XVI, nr. 271, 7 aprilie 2009 – Centenar Richard Wurmbrand
22 Plus – ANUL XVI, nr. 270, 31 martie 2009 – Promovarea egalității de șanse și a participării femeilor la alegerile europene din iunie 2009
22 Plus [
Bucurestiul cultural 20-83 (part. III)
Bloguri
Traian Ungureanu
Cristian Patrasconiu
Cristian Teodorescu
Cu Mainile Curate
Codrut Constantinescu
Cristian Preda
Vasile Dancu
Vladimir Tismaneanu
Site-uri recomandate
Lumea Cartii
Oferte Litoral
Anexa
Anexa nr. 1:
Influența crizei dintre anii 1929-1933 asupra celorlalte economii dezvoltate.
Tabelul de mai jos conține date din care se observă evoluția indicelui producției industrial, aferent fiecărei țări în perioada crizei, anul 1929 fiind luat drept reper.
Sursa:Industrial Statistics, 1900-1957, (Paris,OEEC,1958)
Anexa nr.2:
Criza în percepția opiniei publice
Premisele cercetării:
Cercetarea de față și-a dorit să facă o radiografie a modului în care respondenții adulți din România se raportează la criza economică la începutul anului 2009.
Detalii privind cercetarea:
-Cercetare de tip cantitativ;
-Culegerea datelor s-a făcut prin metoda chestionarului online(autoadresat);
-Perioada de culegere a datelor ianuarie-februarie 2009;
Scopurile cercetării:
-Identificarea a cât la sută din populație a auzit de criză;
-Identificarea surselor de informare folosite de respondenți privind datele economico-financiare;
-Identificarea itemilor de succes privind comportamentul de apărare a indivizilor pe timp de criză;
-Identificarea percepțiilor și reprezentărilor respondenților privind criza economică la nivel global, la nivel de țară și la nivel personal;
Întrebările utilizate în chestionar:
1.Ați auzit de criza economică?
2.Ce surse de informare ați utilizat în ceea ce privește situația economico-financiară?
3.Cum ați perceput mesajele oficiale legate de criză?
4.Ce anume a declanșat criza economico-financiară și unde s-a manifestat prima oară?
5.În ce măsură este afectată România de criza economico-financiară?
6.Se va manifesta criza în România cu aceeași intensitate ca și în statele vecine?
7.Credeți că autoritățile s-au implicat suficient?
8.În ce măsură v-a afectat criza economico-financiară?
9.Ce efecte ale crizei v-au afectat cel mai mult?(șomajul, creșterea prețurilor, restructurarea locurilor de muncă)
10.Ce măsuri anticriză credeți că ar fi eficiente?
11.Ce măsuri ați luat să vă apărați de criză?
12.Cât credeți că va dura criza?
Anexa nr. 3:
Criza mondială determină organizațiile să își pregătească strategii noi, să utilizeze metode și tehnici inovatoare pentru a supraviețui climatului economic aflat în permanentă schimbare .
În urma unui sondaj managerii au dezvăluit cele mai importante măsuri, măsuri urgente pentru a minimiza efectele crizei.
Firmele prezente la "Ziua Întreprinzătorilor – Forumul Național al IMM-urilor 2009" au adoptat o rezoluție care conține problemele sectorului și soluții propuse, de susținere a IMM-urilor în perioada de criză. Între acestea, se numără implementarea măsurilor din Small Business Act – SBAE și a recomandărilor UE pentru IMM-uri și 13 măsuri urgente anticriză care să fie adoptate și implementate în luna mai. Documentul va fi înaintat Președintelui României, Primului-Ministru, autorităților și instituțiilor publice cu compentențe în domeniul IMM-urilor. Cele peste 300 de IMM-uri prezente la “Ziua Întreprinzătorilor – Forumul Național al IMM-urilor 2009” au adoptat o rezoluție care conține problemele sectorului și soluții propuse, în legătură cu susținerea IMM-urilor în perioada de criză. Între acestea, se numără implementarea măsurilor din Small Business Act – SBAE și a recomandărilor UE pentru IMM-uri și 13 măsuri urgente anticriză care să fie adoptate și implementate în luna mai. Documentul va fi înaintat Președintelui României, Primului-Ministru, autorităților și instituțiilor publice cu compentențe în domeniul IMM-urilor.
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în colaborare cu Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri (MIMMCMA) a organizat, în data de 8 mai evenimentul “Ziua Întreprinzătorilor – Forumul Național al IMM-urilor 2009”, cu tema: „Finanțarea IMM-urilor în contextul crizei actuale”.
La eveniment au participat reprezentanți ai Guvernului României și ai Ministerelor, ai Consiliului Economic și Social, membri ai Comitetului Economic și Social European, reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, ai ambasadelor, ai organizațiilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, vicepreședinți și membri CNIPMMR, precum și peste 300 de IMM-uri din întrega țară, potrivit unui comunicat al CNIPMMR.
Problemele sectorului și soluțiile propuse au fost cuprinse în Rezoluția Forumului Național al IMM-urilor 2009. Punctul cheie al documentului îl reprezintă cele 13 măsuri urgente anticriză pe care firmele le solicită factorilor de decizie.
Între acestea se numără:
1. Operaționalizarea neimpozitării profitului reinvestit în investiții productive din trimestrul II al anului 2009, conform angajamentelor Guvernului (prin promovarea unei Ordonanțe de Urgență);
2. Plata debitelor restante ale institutiilor publice către IMM-uri rezultate din contractele de achiziție publică încheiate în 2008 și în primele patru luni ale anului 2009, până cel târziu la data de 15 mai 2009;
3. Reeșalonarea datoriilor la bugetul de stat pentru IMM-urile bune platnice până la declanșarea în Romania a crizei (1 octombrie 2008), în scopul salvării de la faliment sau de la blocaj financiar a zeci de mii de agenți economici, majoritatea cu potențial de dezvoltare în condiții economice normale;
4. Intrarea în vigoare și aplicarea procedurilor simplificate de accesare a Fondurilor structurale (Fondul Social European, celelate fonduri cu finanțare europeană), precum și a programelor cu finanțare națională, cu reducerea perioadelor de analiză și evaluare a proiectelor și cu simplificarea raportărilor;
5. Operaționalizarea fondului suplimentar alocat CEC Bank, cu acordarea de credite pentru investiții și pentru susținerea IMM-urilor;
6. Dezvoltarea măsurilor EximBank de susținere a accesului IMM-urilor la finanțare, inclusiv a măsurii de susținere a 50 % din dobânzile anumitor credite;
7. Renunțarea la practica Ministerului Finanțelor de a se împrumuta de la băncile din România, absorbind toate lichiditățile și blocând astfel finanțarea agenților economici și a populației.
=== Capitolul 3 ===
Capitolul 3
Economia Mondială Între Crize Și Dezvoltare
3.1.Remodelarea și refacerea economică după prima conflagrație mondială:
Prima conflagrație mondială ca și pacea care i-a urmat au pus în fața popoarelor probleme dificile în ceea ce privește refacerea și readaptarea economiilor naționale la realitățile postbelice. Europa nu numai că a pierdut monopolul economic pe care l-a avut asupra întregii lumi dar și multele din noile state apărute pe scena politică s-au transformat din clienți în concurenți. Sistemul de tratate de la Versailles a eliminat războiul din perspectiva operațiunilor militare, confruntările în plan economic au continuat confirmând parcă aserțiunea că popoarele aleargă zadarnic după un echilibru care niciodată nu este ajuns.
Refacerea și reconstrucția economiilor naționale în principalele state europene au necesitat rezolvarea mai multor probleme dintre care cele mai importante erau cele referitoare la alegerea modului optim de dezvoltare economică și refacerea fluxurilor comercial-financiar intra și extraeuropene din perioada antebelică.
După terminarea războiului pentru toate statele angajate în conflict, problema fundamentală a fost găsirea soluțiilor optime pentru trecerea economiilor la starea de pace. Multe dintre acestea vor suferi o severă criză a reconversiunii care va dura, un timp mai lung sau mai scurt ]n funcție de nivelul de dezvoltare economică al fiecărei țări în parte.
Refacerea postbelică, prefacerile adânci de restaurare pe baze moderne a economiilor noilor state europene, care trebuiau să le asigure demnitatea în lume și succesul în competiția pe piața mondială cu țările industrializate din centrul și apusul continentului, deveneau posibile numai prin promovarea progresului tehnic, prin sporirea investițiilor de capital, prin accelerarea și diversificarea producției de fabrică și a întregii economii, prin creșterea ponderii produsului social și a venitului național, prin acordarea unei importanțe mai mari factorilor autohtoni – mijloace bănești, forță de muncă și de conducere – și restrângerea penetrației finanței străine, prin sporirea rolului intervenționist al statului și a contribuției învățământului, științei și culturii și activitatea economică. Doar în acest mod se putea ajunge la administrarea și valorificarea optimă a resurselor de materii prime și de energie umană și materială în condițiile în care întreaga lume a intrat în cursa de refacere și de dezvoltare economică.
Faptul că Europa a pierdut competiția economică în fața "Lumii Noi"- în special S.U.A și Japonia – iar efortul de reechilibrare s-a produs în folosul acestora din urmă a impus nu numai factorilor de decizie politică și capitaliștilor din principalele țări europene ci și elitei intelectuale din domeniul economicului să se aplece asupra studierii și găsirii unor noi modele economice de dezvoltare pentru țările lor. Teoreticienii, dar și analiștii economici au atras atenția încă de la finele conflagrației (1918) că viața economică a statelor se îndreaptă spre organizări unitare, înțelegând prin aceasta formarea de carteluri, trusturi, ceva ce implic[ principiul securității între stat și întreprinderea economică particulară. Această solidaritate era cerută de faptul că lupta economică nu se mai desfășura "de la persoană la persoană ci de la organizare la organizare" .37
Modelul spre care s-au îndreptat principalele state europene a fost cel american.
37 George Soros,”Criza capitalismului global”,București,Ed. Polirom,1999,pag. 73
Aspirația spre americanizarea economică a Europei a fost, în mare parte, legitimă căci nicăieri în lume nu s-a experimentat mai mult ca în S.U.A. în ceea ce privește restructurarea rațională a activităților de producție, schimb și de consum, gestionarea administrativ -științifică a întreprinderii.
Europa avea nevoie de mărirea valorii utile a forței de muncă mai ales în condițiile unei accentuate crize a brațelor de muncă determinată de pierderea atâtor vieți omenești în anii conflagrației. Prin introducerea pe continentul european a principiilor taylerismului s-a rezolvat această problemă optimă a utilajului, divizarea lucrului după criteriul eficienței optime, și consumul de materii prime, combustibil, finanțe și forță de muncă.
Nevoia de noi modele pentru economia europeană era justificată de Max Weber prin necesitatea organizării raționale a muncii și restabilizării activităților economice. În România o serie de mari spirite ale timpului cereau remodelarea și regândirea economiei. Nicolae Iorga vorbea la începutul deceniului patru de adaptarea ritmului american în Europa, iar Mihail Manoilescu cerea în Parlamentul României măsuri pentru organizarea muncii, care, inevitabil conducea la ordonarea societății .38
În confruntarea de modele și doctrine în plan teoretic la diferite Congrese și Reuniuni ale specialiștilor dar și în plan aplicativ cea mai mare șansă a avut-o liberalismul care a dominat nestingherit în economie toată epoca modernă, deși gravele consecințe ale războiului i-au deschis perspective sumbre dar pe care le-a depășit după grava criză economică din anii 1929-1933. Modelul liberal a reprezentat vectorul principal al gândirii economice, în confruntarea cu alte doctrine și modele economice chiar dacă după Versailles el a trebuit să-și adauge la paradigmele de bază unele particularități cum au fost sporirea interveționismului etatist în economie, sublinierea scopului de utilitate publică, organizarea producției industriale, compunerea principiului individualismului în
38 George Soros,”Criza capitalismului global”,București,Ed. Polirom,1999,pag. 75
folosul statului și al colectivității, stabilirea unui regim de circulație și de distribuție apropiat de idealul de dreptate. Prin acestea liberalismul s-a regenerat și s-a transformat în neoliberalism. Modelul se deplasează de la clasic la neoclasic în organizarea economiei, de la faza atotputerniciei întreprinzătorului particular la aceea a implicării statului.
Neoliberalismul, deci, a reprimit bagajul teoretic al liberalismului, renunțând la tezele circumstanțiale depășite și a menținut tot ceea ce era peren. Acest model, în noile realități aparente în primii ani postbelici, era mai apropiat de cerințele economiei moderne și dinamice, și a dovedit că ridicarea prestigiului material și spiritual al Europei nu putea avea loc decât prin valorificarea maximă a bogățiilor naturale și a resurselor umane. Intervenția statului în economie a fost dictată de noile practici din relațiile economice mondiale – protecționismul în primul rând, dar și de atenuarea , de corelările fiscalității cu inflația .Formele concrete de intervenție a statului în economie au diferit de la un stat la altul, în raport de condițiile și tradițiile social-economice din fiecare țară.39
Modelul de economie dirijată a fost inspirat de ideologiile totalitare de stânga – bolșevismul – și de dreapta – fascismul și nazismul -. Națiunea și sensurile economiei dirijate, ca non model economic s-au impus în Est prin consolidarea statului sovietic și în vest în condițiile apariției și declan;ării crizei economice mondiale.
Penetrația modelului planificării, influențată, în parte, de efectele aplicării lui în URSS și de eficiența și rapiditatea cu care fascismul a acționat în timpul crizei economice (1929-1933), va determina acumularea de argumente pro și contra pentru o dispută între adepții economiei de piață și cei ai economiei planificate.
Printre alte modele care au circulat în teoria și practica economică europeană, a fost corporatismul. Acesta preconiza asocierea muncitorilor în corporații în opoziție cu sindicatele și conducerea economiei prin metode dirijiste.
39 Ilie Puia,Justin Tambozi,”Istoria Economiei Naționale”,Constanța,Ed. Fundației „Andrei Șaguna”,1993,pag. 172
Corporatismul, deși teoretic a fost studiat și în alte țări decât cea în care a apărut- Italia, n-a avut o coerență suficientă pentru a constitui calea ideologică intermediară între liberalism și etatism.
Din punct de vedere al evoluției principalelor economii în primii ani după încheierea primei conflagrații mondiale dezvoltarea a fost inegală și cu efecte diferite de la o țară la alta. Dovadă că, în anul 1925, față de 1913, luat ca nivel antebelic, indicele producției a fost de 121,6 la global, de 103,5 în Europa și de 148,0 în S.U.A.
Succesul economiei americane s-a datorat "abundenței capitalurilor", creșterii puterii de cumpărare și procesului de concentrare a producției și capitalurilor sub raportul progresului tehnic și științific. Abundența capitalurilor americane a facilitat plasamentul dolarilor în afara țării, bancherii americani dorind să devină și bancherii lumii. Exemplu este creșterea de la 7 miliarde de dolari plasați în străinătate în 1919 la 17 miliarde în anul 1929. În afară de beneficiile pe care le-au adus aceste capitaluri americanilor, ele le-au permis acestora să controleze sursele de materii prime indispensabile țării: petrol, cauciuc, cupru, nitrați. În Mexic, de exemplu, jumătate din întreprinderile economice aparțineau, în acest timp, americanilor. 40
Economia S.U.A a intrat în faza "capitalismului bunăstării". Toate sectoarele economiei cunosc o dezvoltare importantă. Cea mai dinamică a fost industria automobilului. De la 4000 de vehicule care se produceau în 1900, ea ajunge la 1.500.000 în 1921 și la peste 4.800.000 în 1929. Industria construcțiilor s-a dinamizat în perioada prosperității și a apariției blocurilor "zgârie nori".
Automobilele, industria electronică și aviația au stimulat dezvoltarea noilor surse de energie, electricitatea și petrolul. Producția de petrol crește de la 33 milioane tone în 1913 la 138 milioane tone în 1929.
Economia statelor europene cunoaște o perioadă de prosperitate însă sprijinită pe o fundație nepermanentă și precară care s-a prăbușit brusc.
40 Ilie Puia,Justin Tambozi,”Istoria Economiei Naționale”,Constanța,Ed.Fundației „Andrei Șaguna”,1993,pag 173-175
Ea n-a putut să țină pasul cu economia americană și pentru că o mare parte a producției a fost orientată spre reconstrucția a tot ceea ce războiul a distrus sau ruinat.
Avansul economiei europene luată ca întreg a fost întârziat cu opt ani, aceasta însemnând că volumul producției din 1929 a totalizat ceea ce s-ar fi realizat în 1921 dacă n-ar fi fost războiul și dacă ritmul de creștere anterioare anului 1914 s-ar fi menținut.
Luate însă separat, unele state de pe continent au fost mult mai sever afectate, ceea ce-a determinat ca însăși opera de refacere și de dezvoltare să difere prin rezultate. În Marea Britanie, de exemplu, dificultățile economice s-au prelungit aproape un deceniu. Aici, cerințele de război au impus accentuarea intervenționismului de stat ilustrat prin protejarea, prin măsuri vamale, unor industrii și pentru control deplin asupra căilor ferate și asupra sectorului minier.
După război, până la apariția crizei mondiale, economia engleză, trecută în regim de pace, a avut de înfruntat mari dificultăți în folosirea brațelor de muncă demobilizate, restabilirea progresului în producția de cărbune și metalurgie. Urmarea, producția de cărbune a scăzut de la 240 milioane tone în 1920-1924 la 227. milioane tone în etapa 1925-1929. Producția în metalurgie a scăzut de la 9,2 milioane tone la 6,3 milioane la fontă și de la 9,7 la 7,4 milioane tone la oțel pentru aceeași perioadă. Din această pricină valoarea exportului britanic a reprezentat doar 37% în anul 1929 din nivelul anului 1913. Ponderea de 14% pe care o avea Anglia în comerțul mondial în 1928 era sub nivelul antebelic cu două procente.
La rândul ei, Franța, dominată de ideea că, după marea revoluție din 1789, destinul Europei era legat de destinul ei, a arătat interes pentru dezvoltarea economică. Criza de readaptare la economia de pace a fost depășită până în anul 1924. După această dată unele ramuri – metalurgia, construcția de mașini, industria de mașini aeronautice etc. – au cunoscut creșteri semnificative. Producția de cărbune a crescut de la 34. milioane tone în anii 1920-1924 la 52 milioane în perioada 1925-1929, cea de oțel pentru pentru aceeași perioadă, de la 1,8 la 9,4 milioane tone.
Pentru Germania, primii ani de după conflagrație au fost deosebit de dificili. Redresarea financiară din 1924 și "ghiftuirea" cu capitaluri străine a economiei germane au determinat creșteri importante în sectoare ale economiei germane. În intervalul 1925-1929, Germania a produs mai mult cărbune și oțel decât Franța și Anglia la un loc. Flota comercială a urcat rapid pe locul patru (după SUA, Anglia și Japonia).41
Țările mijlocii și mici din Europa au cunoscut evoluții diferite din punct de vedere economic. Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia, au cunoscut un boom economic iar în alte perioade mai dificile fiind necesară intervenția Ligii Națiunilor pentru a se redresa , cum a fost cazul în Austria și Ungaria. În România politica liberală "prin noi înșine", a condus la o creștere economică evidentă și la apariția de mari unități industriale: I.A.R. – Brașov; Malaxa – București; Uzinele Copșa Mică și Cugir .
Dezvoltarea economică a lumii în primul deceniu postbelic a fost brusc stopată de criza economică declanșată de marele crah financiar de pe Wall Street.
3.2.Criza și depresiunea economică din anii 1929-1933 și influența acesteia asupra economiei românești:
Al doilea deceniu interbelic a început cu o puternică criză, care a avut un impact și consecințe nemaiîntâlnite până atunci în economia mondială. Așa numitele cicluri de avânt și de declin erau cunoscute încă din secolul al-XX-lea. La începutul anilor 20, un economist rus, N.D. Kondratiev, ulterior una din victimele epurărilor staliniste, a descoperit un model de dezvoltare economică începând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea printr-o serie de "valuri lungi".
41 Ilie Puia ,Justin Tambozi,”Istoria Economiei Naționale”,Constanța,Ed. Fundației „Andrei Șaguna”,1993,pag. 173-175
Prin teoria sa, el a precizat că "valul lung" al economiei mondiale, trebuia să ajungă în punctul cel mai de jos la sfârșitul primului deceniu interbelic.
Criza din 1929-1933 a provocat un adevărat șoc psihologic. Nedumerirea și pesimismul au pus stăpânire chiar pe cele mai limpezi și mai optimiste cugetări. Credința într-un progres nesfârșit, socotită odinioară intangibilă și indiscutabilă, scria René Guénon în anul 1931 – nu mai era admisă unanim. Unii au început să întrevadă, vag sau nu, confuz sau nu, că civilizația occidentală, în loc să-și continue neîntrerupt dezvoltarea , risca să ajungă la un punct mort, însăși bazele ordinii economice și sociale fiind amenințate. Toate componentele fundamentale ale liberalismului – individualismului, libera inițiativă, determinarea prețurilor prin jocul concurenței – au intrat în derută. Cauzele crizei au fost multiple și variate ca surse. Dezbaterea teoretică asupra cauzelor și interpretărilor celei mai mari crize a capitalismului modern încă nu s-a încheiat. Cel mai adesea, criza a fost explicată prin dislocarea comerțului mondial și a economiilor naționale în timpul primei conflagrații mondiale. Alți specialiști au explicat criza printr-un accident de parcurs al liberalismului sau prin excesul de raționalizare economică, îndeosebi în S.U.A și Germania, unde maximul de organizare a producției și a muncii a fost însoțit de maximul de șomaj.
Pierre Milza și Serge Berstein consideră că trei factori destabilizatori au fost în principal vinovați de apariția crizei: un consum înfrânat de permanența comportamentului de austeritate și economisire, moșteniri ale unei civilizații rurale ce privea cu suspiciune și chiar revoltător facilitățile de satisfacții materiale oferite de producția industrială de masă;efortul de investiții din anii ‘20 a fost însoțit de riscuri și dezechilibre ca și derapaje financiare; abuzul de credite de consum și de speculații bursiere care s-a practicat în S.U.A în anii primului deceniu interbelic.42
Criza s-a manifestat în principal prin scăderea dramatică a prețurilor care la rândul ei a antrenat o puternică contracție a valorii producției, creștere bruscă a șomajului și a falimentelor comerciale și industriale.
42 George Soros,”Criza capitalismului global”,București,Ed. Polirom,1999,pag 81
Cu excepția URSS, lumea întreagă a fost atinsă, și doi ani de criză, cu atât mai ușor cu cât nu regăsise după un deceniu de la sfârșitul conflagrației, un echilibru economic satisfăcător.
În această lume nerefăcută după război, cele trei puncte slabe ce caracterizau prosperitatea anilor ‘20 au fost pretutindeni prezente: criza agricolă de supraproducție însoțită de scăderea prețurilor și a veniturilor țărănimii; criza de suprainvestiții speculative în sectoarele pilot ale economiei și criza financiară.
Criza a atins inițial economiile germanice mai fragile dar mai ales mai ales mai dependente de creditul american. În primăvara anului 1921, falimentul băncii Kredit Anstalt din Viena a antrenat prăbușirea întregului sistem bancar austriac. Prin ricoșeu, băncile germane, foarte implicate în economia austriacă, au intrat în rândul lor în criză. Cancelarul german Bruning a decretat închiderea tuturor băncilor și izolarea mărcii de lumea exterioară. Dar Germania în criză va cuceri sistemul bancar englez. Odată cu Londra principalul releu financiar între S.U.A și restul lumii a fost atins. Speranțele asupra lirei au obligat guvernul britanic să abandoneze Gold Exchange Standard* în septembrie 1931. Această decizie va afecta grav Banca Franței și a Japoniei care dețineau depozite de lire în calitate de monedă de schimb. Țările subdezvoltate și în curs de industrializare au fost cele mai lovite, deoarece economia lor depindea de comerțul cu produse agricole și materii prime. În cinci ani, din 1929 și până în 1933, depresiunea a distrus cei trei piloni ai economiei mondiale: producția; circulația internațională de mărfuri și capital; sistemul monetar internațional.43
Toate statele, datorită profunzimii și amplorii pe care a avut-o criza, au căutat soluții pentru relansarea economică și depășirea dificultăților sociale. Au fost aplicate, experimental, mai multe soluții însă două s-au particularizat în mod deosebit.
Deflația a fost soluția practicată în Germania și Franța.
43 George Soros,”Criza capitalismului global”,București,Ed. Polirom,1999,pag 82
Acesta avea ca pârghie principală menținerea echilibrului bugetar prin reducerea cheltuielilor publice și stabilirea balanței comerciale printr-o scădere a prețurilor de revenire favorabilă exportului, însă obținută printr-o scădere a prețurilor de revenire favorabilă exportului, însă obținută printr-o scădere drastică a salariilor. Experimentul a fost aplicat în 1935 când a eșuat. Efectele n-au fost cele dorite deoarece indicele exportului produselor industriale a coborât dramatic. În Germania, de exemplu, maximumul de raționalizare a fost însoțit, așa cum s-a mai spus, de maximum de șomaj. Deflația acolo unde a fost aplicată nu numai că nu a reușit să producă efecte pozitive ci a adâncit depresiunea economică deja generată de insuficiența monedei și a creditului.
Acceptarea deficitului bugetar – inflația – a fost cea de-a doua cale preconizată și care a condus în cele din urmă și la scoaterea economiei mondiale din criză. Această soluție a apărut pe terenul unor ample dispute teoretice în generația specialiștilor deceniului al patrulea care l-a avut în fruntea sa, indiscutabil pe economistul și gânditorul J.M. Keynes.
Laturile esențiale ale modelului Keynesist au fost temeinic studiate așa încât a abordare sintetică este legitimă. Vom reține aici doar esența demonstrațiilor sale și aceasta pentru că s-au produs când eșecul provocat de marea depresiune a determinat o revoluționare a concepțiilor privind politica economică, cele mai importante expresii ale acesteia fiind național-socialismul german al lui Hitler și New Deal-ul lui Roosevelt.44
Mai întâi, analizând producția într-o altă manieră, Keynes a conchis stabilirea echilibrului economic și utilizarea deplină a forței de muncă, era imperioasă intervenția statului. Aceeași analiză s-a îngăduit să cunoască
mecanismul de funcționare a producției materiale, oferind puterii centrale un
44 Ilie Puia,Justin Tambozi,”Istoria Economiei Naționale”,Constanța,Ed.Fundației „Andrei Șaguna”,1993,pag 178
îndreptar legitim de intervenție într-o viață economică într-o continuă schimbare, fără de care nu puteau avea loc urmări favorabile pe toate planurile.
Peste teorii și principii multe state au apelat la modelul dirijist ca la singura alternativă care ar putea evita cutremurele sociale și înlocuirea integrală a liberalismului cu o economie sub regim politic autoritar. Gradul, formele și denumirea dirijismului, ca expresii ale interveționismului etatist, au diferit de la un stat la altul în raport de context istoric, de stadiul de dezvoltare și de puterea de înțelegere a conceptului.
Pentru a se vedea și influența acestei crize asupra celorlalte economii dezvoltate,tabelul de mai jos conține date din care se observă evoluția indicelui de producție industrială aferent fiecărei țări în perioada crizei ,anul 1929 fiind luat drept reper(100).
În Germania, implicarea statului în economie s-a făcut în numele național-socialismului exprimând dirijismul de natură totalitară, mai ales în timpul lui
A.Hitler, ridicat până la aberante metode de exterminare a unor categorii de cetățeni după criterii etnice, rasiale. În Italia, intervenționismul etatist s-a manifestat în varianta dirijismului corporativ cu grave încălcări ale democrației.
Sursa:Industrial Statistics,1900-1957,(Paris,OEEC,1958),tabelul 2
Modelul totalitar al dirijismului a fost autoritar în Germania, România, Ungaria și corporatist în Italia. În URSS, intervenția statului în economie s-a bazat pe mecanismul planificării economice. Aici planificarea a fost dusă până la extrem prin înlocuirea mecanismelor normale de piață și prețurile variabile cu un set arbitrar de prețuri. În statele cu tradiții democratice, încercările extreme de control politic în economie nu au dat rezultate, întrucât au continuat să practice, chiar în condițiile aplicării modelului dirijist, o politică derivată din constituționalismul liberal. În plus, dacă noua orientare a cerut statului să dirijeze economia, nu a pretins câtuși de puțin să substituie regimul capitalist cu unul de socializare tip marxist sau cu unul totalitar.
Expresia cea mai elocventă a dirijismului liberal a fost New-Deal-ul american lansat de președintele Fr. D. Roosevelt. În discursul pronunțat de
acesta la Convenția democrată de la Chicago, pe 2 iulie 1932, lansând ieea New-Deal-ului afirma: "Vă chem, și mă angajez eu însumi, să realizăm o nouă împărțire a cărților pentru poporul american. Ca toți cei de față să fim noi înșine profeții unei noi ordini, a competenței și curajului. Este mai mult decât o campanie politică, este o chemare sub arme".45
În concepția președintelui american Toate statele, datorită profunzimii și amplorii pe care a avut-o criza, au căutat soluții pentru relansarea economică și depășirea dificultăților sociale. Au fost aplicate, experimental, mai multe soluții însă două s-au particularizat în mod deosebit.
Deflația a fost soluția practicată în Germania și Franța. Acesta avea ca pârghie principală menținerea echilibrului bugetar prin reducerea cheltuielilor publice și stabilirea balanței comerciale printr-o scădere a prețurilor de revenire favorabilă exportului, însă obținută printr-o scădere a prețurilor de revenire favorabilă exportului, însă obținută printr-o scădere drastică a salariilor. Experimentul a fost aplicat în 1935 când a eșuat. Efectele n-au fost cele dorite deoarece indicele exportului produselor industriale a coborât dramatic.
45 Virgil N. Madgearu,”Politica noastră financiară în cursul depresiunii economice”,București,Monitorul Oficial,1993,pag. 39
În Germania, de exemplu, maximumul de raționalizare a fost însoțit, așa cum s-a mai spus, de maximum de șomaj. Deflația acolo unde a fost aplicată nu numai că nu a reușit să producă efecte pozitive ci a adâncit depresiunea economică deja generată de insuficiența monedei și a creditului.46
Acceptarea deficitului bugetar – inflația – a fost cea de-a doua cale preconizată și care a condus în cele din urmă și la scoaterea economiei mondiale din criză. Această soluție a apărut pe terenul unor ample dispute teoretice în generația specialiștilor deceniului al patrulea care l-a avut în fruntea sa, indiscutabil pe economistul și gânditorul J.M. Keynes.
Laturile esențiale ale modelului Keynesist au fost temeinic studiate așa încât a abordare sintetică este legitimă.
Vom reține aici doar esența demonstrațiilor sale și aceasta pentru că s-au produs când eșecul provocat de marea depresiune a determinat o revoluționare a concepțiilor privind politica economică, cele mai importante expresii ale acesteia fiind național-socialismul german al lui Hitler și New Deal-ul lui Roosevelt.47
Mai întâi, analizând producția într-o altă manieră, Keynes a conchis stabilirea echilibrului economic și utilizarea deplină a forței de muncă, era imperioasă intervenția statului. Aceeași analiză s-a îngăduit să cunoască mecanismul de funcționare a producției materiale, oferind puterii centrale un îndreptar legitim de intervenție într-o viață economică într-o continuă schimbare, fără de care nu puteau avea loc urmări favorabile pe toate planurile.O primă măsură a fost luată la 19 aprilie 1933 când și S.U.A abandonează etalonul aur, convertibilitatea dolarului în aur este suspendată, și a devalorizat dolarul cu până la 50%. Alte măsuri cuprinse în New-Deal: controlul prețurilor, al creditului, al puterii de cumpărare, remonetizarea parțială a capitalului.
46 Virgil N. Madgearu,”Politica noastră financiară în cursul depresiunii economice”,București,Monitorul Pficial,1993,pag. 39-41
47 Ibidem
Totodată, statul a concentrat uriașe fonduri pe calea împrumuturilor bancare în vederea subvenționării industriei și finanțarea de lucrări publice, pentru redresarea șomajului.
Programul lui Roosevelt a fost apreciat drept "unul din proiectele cele mai revoluționare și cele mai importante în vederea controlului industriei ce-a fost vreodată elaborat în Statele Unite".
De asemenea criza economică mondială a avut efecte și asupra economiei românești,izbucnirea și manifestările recesiunii economice la nivel mondial și implicațiile acesteia la nivel național ,în contextul presiunii internaționale asupra economiei românești, cu accent pe efectele crizei în principalele ramuri ale economiei românești:industrie,agricultură,comerț,finanțe publice,circulație monetară și credit,dar și în domeniul social și politic.
Recesiunea economică mondială izbucnită la sfârșitul anului 1929 a zguduit întreaga lume industrializată, provocând dezechilibre grave în toate domeniile vieții economice, manifestate în scăderea puternică a producției industriale și agricole, a valorii acțiunilor la bursă, creșterea masivă a ratei șomajului, scăderea prețurilor, înrăutățirea situației populației în contextul creșterii permanete a costului vieții.
În România, criza economică a diminuat și chiar întrerupt procesul de
dezvoltare firească a economiei naționale, efectele acesteia fiind agravate de o serie de condiții interne specifice, precum slaba dezvoltare economică sub raport tehnic sau dependența economică și financiară față de monopolurile străine.
Printre principalele forme de manifestare ale crizei pot fi amintite: reducerea producției industriale și a celei agricole, scăderea prețurilor produselor industriale și agricole, falimentul unui mare număr de întreprinderi industriale, financiare și comerciale, restrângerea operațiunilor bancare și de credit, reducerea volumului comerțului, creșterea șomajului, fiscalitatea excesivă, scăderea nivelului de trai și înrăutățirea condițiilor de muncă și de viață ale populației.
În ansamblu, marea criză a atins punctul culminant în 1932, constituind un
moment de cumpănă în evoluția economiei românești și anulând, practic, eforturile de dezvoltare a țării din perioada anterioară crizei . În paralel, depresiunea economică a determinat și o criză politică a regimului, manifestată prin instabilitate guvernamentală, creșterea considerabilă a numărului partidelor politice și, mai ales, ascensiunea formațiunilor politice extremiste.
Reținem aici, în concluzie, că, pe poziție de placă turnantă, criza din 1929-1933 a orientat societatea spre alte alte modele economice decât cel liberal, că după părerea multor specialiști, criza economică a fost de conjunctură în apusul Europei, acolo unde societatea a înregistrat progrese evidente, și de repercursiune în estul și sud-estul Europei, zone în care procesul respectiv s-a aflat pe alte coordonate. Prin aceasta s-a produs o mutație decisivă în istoria omenirii.
Dacă omenirea a scăpat până astăzi de repetarea crizei de tip 1929-1933, meritul reveni, fără îndoială funcției noi pe care statul o îndeplinește, responsabil principal al bunului mers al mașinii economice.
Pe de altă parte trebuie subliniat că urmările politice ale crizei din 1929-1933 au fost mai puternice și mai nefaste pentru omenire decât consecințele ei economice. Impactul crizei cu politica a fost deosebit de dur în Occident și Europa centrală. În Germania ea a dus la dictatura nazistă, în Franța și Anglia a dus la dezagregarea executivului și instabilitate ministerială (Paris) și la un reflux electoral în favoarea conservatorilor (Londra). Temerile politice au împiedicat cooperarea economică, esențială în redresarea și restaurarea încrederii. Preocupările pentru îndepărtarea dificultăților materiale și financiare au distras atenția oamenilor de stat de la pericolele politice iminente – revizionismul și revanșardismul – și au izolat națiunile, prejudiciind speranța de securitate.
Perioada 1929-1933 reprezintă, pentru omenire, eșecul tentativei și al efortului de a restabili componentele esențiale ale doctrinei liberale în economie. Criza a reînviat dificultățile apărute după Versailles, determinând domolirea valului de idealism Wilsonian de fraternitate umană învederând că resortul moral al colectivității a fost prea slab pentru a rezista adversarilor și perspectivei plumburii care apărea la orizont.48
3.3.Economia în perioada premergătoare celei de a 2 a mari conflagrații mondiale:
Soluționarea marii crize n-a dus cu sine și restabilirea factorilor care au contribuit, anterior declanșării ei, la extinderea cooperării internaționale și la o conlucrare normală a economiilor naționale. Va fi de acum înainte imposibil de împiedicat creșterea protecționismului și disoluția sistemului cooperării internaționale, fiecare stat înțelegând să ducă numai politica propriilor interese.
În opinia istoricilor Pierre Milza și Serge Berstein două grupe de țări se opun, în plan economic, din ce în ce mai puternic:
-"țările bogate" – S.U.A, Marea Britanie, Franța, care dețin 80% din stocurile mondiale de aur și controlul piețelor privilegiate mai ales marile imperii coloniale;
-"țările sărace" – Italia, Japonia, Germania, greu îndatorate, lipsite de stocuri de aur dar mai ales fără posesiuni coloniale, se aflau în situația folosirii propriilor resurse care au fost insuficiente pentru a combate depresiunea și a se relansa economic. 49
De partea "țărilor bogate" S.U.A, care proteja vasta lor piață internă și-a înmulțit acordurile cu statele continentului american ale căror monede au urmat în 1934, politica de devalorizare a dolarului. Marea Britanie s-a aflat în fruntea unei zone a lirei sterline constituită din țările care au decis să-și alinieze cursul monedei cu cel al devizelor britanice (Common wealth, țările iberice și scandinave). Marea Britanie prin acordul de la Ottawa, din 1932, a instituit un sistem de taxe vamale preferențiale între centrul și periferia imperiului său.
Franța, la rândul ei, a luat, în 1935, inițiativa formării unui "bloc al aurului" cu țările ce refuzaseră să-și devalorizeze moneda. Eșecul în politica deflaționistă a
48 Ilie Puia,Justin Tmabozi,”Istoria economiei naționale”,Constanța,Ed. Fundației „Andrei Șaguna”,1993,pag.181
49 Idem,pag.183
determinat Franța să se replieze către imperiul său colonial în care va constitui o zonă a francului sudată prin legături comerciale și financiare.
Situația nu doar globală, ci și la nivelul statelor indică diferențele de dezvoltare economică. După ieșirea din impas, economia americană a atins în 1938 nivelul din 1929. Politica marilor investiții publice din 1933 a ameliorat infrastructura țării și a condus în cele din urmă și la creșterea productivității cu 22% în cei zece ani. Venitul național a crescut de la 42,5% la 72,8% deși nu a mai atins nivelul anului 1929 când a fost de 87,6%.
Economia japoneză a cunoscut o redresare și apoi o creștere rapidă după adaptarea unei politici inflaționiste care a dus la industrială și la favorizarea exporturilor. Redresarea a fost spectaculoasă în domeniul industrial. Comenzile militare au impulsionat industria chimică, metalurgică și a construcțiilor de mașini, aeronautica și industria navală. Statistic aceasta a crescut în 1937 cu 173% față de anul 1929. Numărul muncitorilor a crescut, păstrând aceleași repere, de la 1,8 milioane de oameni la peste trei milioane.
În Europa economia Marii Britanii a luat avânt până în 1937, când producția a reprezentat 123,9% față de 1929. După un scurt declin ea s-a redresat în contextul angajării în conflagrație. Pericolul pe care l-a perceput Franța dinspre militarismul german a făcut ca sensurile economiei să fie îndreptate spre producția de război fără ca aceasta să poată depăși cu adevărat declinul crizei. În 1939, nivelul economiei franceze nu atinsese încă nivelul din 1929. Această economică s-a manifestat printr-o insuficiență a investițiilor, care au antrenat învechirea tehnologică și a frânat capacitatea de producție. Fenomenul a fost mai accentuat în uzinele de armament și tehnică militară. La momentul declanșării celei de-a doua conflagrații mondiale Franța nu era economic pregătită pentru război. Acest lucru va determina și capitularea ei deosebit de rapidă în fața mașinii de război germane.
În Germania, militarizarea economiei pentru a putea duce un război fulger ("blitzkrieg") a impus un ansamblu de măsuri care să facă posibil îndeplinirea
obiectivelor de politică externă. S-au luat măsuri pentru creșterea producției agricole și industriale și limitarea importurilor. Progresele industriei chimice au permis fabricarea produselor de înlocuire pentru benzină, cauciuc, fibre din bumbac ("ersatz-uri").50
Aceste măsuri au fost dublate de o uriașă mobilizare a forței de muncă prin intermediul corporatismului. Din 1935, prestarea unei munci a fost obligatorie pentru toți tinerii de ambele sexe și eradicarea șomajului. În 1939, Germania a devenit, după S.U.A, a doua putere industrială a lumii.
În URSS, politica planurilor cincinale a determinat o creștere a producției industriale de 2,2 ori în 1937 față de 1932 și de 5,9 ori față de 1913. Interesant că 80% din întreaga producție, în 1937, era realizată în întreprinderi noi sau total reconstruite, asigurând țării un loc alături de Germania ca dinamică și locul doi în lume ca volum al producției industriale.
Deasemenea sunt adoptate măsuri pentru depășirea efectelor crizei și reconectarea economiei românești la circuitul economic internațional. Pentru atenuarea și eliminarea efectelor crizei economice mondiale din perioada 1929-1933, guvernele care s-au succedat la putere au promovat o politică de încurajare a industriei naționale prin adoptarea unor măsuri cu caracter protecționsit, dar și o politică de investiții masive, în special în agricultură. Printre măsurile protecționsite pot fi amintite: creșterea tarifelor vamale și restrângerea importurilor la bunurile de consum care puteau fi produse în țară, acordarea de prime de export, încurajarea unor subramuri care nu existau înainte sau erau slab dezvoltate, precumindustria electrotehnică, sporirea volumului comezilor de stat acordateîntreprinderilor care activau în domeniul apărării, finanțarea întreprinderilor industriale care executau comenzi de stat prin acordarea de
50 Virgil N. Madgearu,”Politica noastră financiară în cursul depresiunii economice”,București,Monitorul Oficial,1993,pag 47
avansuri asupra comenzilor și prin creditarea de către Banca Națională a României și de către alte bănci specializate, acordarea unor avantaje de ordin fiscal.
Decalajele de evoluție economică ca ritm și producție pe de-o parte și
autarhia economică promovată pe de altă parte au incitat la "extinderea" teritorială pentru acces și control la baze de materii prime și piețe de desfacere. În momentul punerii problemei reîmpărțirii zonelor de influență, din suprafața de uscat a globului, șapte mari puteri dețineau aproape 62%.
Față de poziția ocupată în această reîmpărțire a sferelor de influență și cea în ierarhia ecuației de putere Germania, Japonia și Italia se percepeau nedreptățite. Germania a căutat să-și asigure accesul la solul și subsolul unor state din Europa Centrală și de Sud Est. Rezultatele obținute la început prin penetrație pot fi cotate ca apreciabile, dar, totodată, estimate și ca precare, căci au fost dobândite în cadrul acordurilor de scurtă durată. Lucrurile s-au agravat de îndată ce în vara anului 1939 cercurile conducătoare engleze s-au arătat înclinate spre a recunoaște Reich-ului german o zonă de influență economică
preferențială în Europa de Sud-Est dacă Germania se angaja pe viitor să nu mai recurgă la forță, ofertă pe care A. Hitler a refuzat-o. Conducătorul celui de-al treilea Reich a dorit ca războiul să decidă asupra locului și rolului pe care fiecare dintre marile puteri industriale îl aveau în ierarhia raportului de forțe și cât revenea fiecăruia în procente din zonele de influență.
3.4.Criza financiară globală:
Criza financiară care a început în Thailanda,în 1997,era extrem de descurajantă din cauza ariei de cuprindere și gravității sale.Cu toții puteau să prevadă apariția unei noi crize,dar proporțiile dezorganizării sistemului,determinate de această criză,au luat pe toată lumea prin surprindere.
O serie de dezechilibre latente și aparent fără legătură între ele au fost activate,iar interacțiunea acestora a declanțat un proces departe de echilibru,proces ale cărui rezultate sunt în totală disproporție cu elementele care au dus la crearea lui.
Piețele financiare au jucat un rol foarte diferit de cel destinat lor de teoria economică.Piețele financiare ar trebui să acționeze într-o mișcare de balans asemănătoare cu mișcarea unui pendul; ele pot fluctua la întâmplare,ca urmare a șocurilor exogene,dar se presupune că ajung să se oprească în cele din urmă într-o poziție de echilibru și acea poziție ar trebui să fie mereu aceeași.Însă piețele s-au comportat altfel lovind dintr-o țară într-alta.Este dificilă evitarea concluziei că sistemul financiar internațional însuși a constituit elementul principal al propriei sale ruinări.El a jucat un rol activ în toate țările,în timp ce toate celelalte elemente ale crizei au fost diferite de la o țară la alta.
Prima cauză a crizei a fost o aliniere eronată a monedelor naționale.Țările din Asia de Est au menținut un aranjament informal care lega monedele lor naționale de dolarul american.
Aparenta stabilitate a acestui aranjament a încurajat băncile și cercurile de afaceri locale să contracteze împrumuturi în valută străină,convertind împrumuturile în moneda locală și investindu-le apoi în diverse proiecte locale.51
Aranjamentul va ajunge să fie supus unei presiuni,în primul rând prin aranjarea monedei chinezești din 1996 și apoi prin aprecierea dolarului
american față de zenul japonez.Balanța comercială a țărilor în cauză s-a deteriorat se intră în stare de dezechilibru.Această situție nu a putut fi susținută și astfel în iulie 1997 a izbucnit criza când autoritățile thailandeze au abandonat aranjamentul de curs legat de dolar și au lăsat moneda să evolueze liber.
Din Thailanda criza s-a propagat rapid în țări precum Malaiezia,Indonezie,Filipine,Coreea de Sud și alte țări.Chestiunea importantă care trebuie luată în considerare este,totuși,aceea că una dintre celelalte țări care au fost înghițite de criza asiatică nu au avut un aranjament informal de legare a monedei naționale la cursul dolarului.Wonul coreean a fost supraevaluat,dar acest lucru nu a fost valabil pentru Japonia sau China.
51 George Soros,”Criza capitalismului global”,București,Ed. Polirom,1999,pag 89
Dimpotrivă,avantajul competitiv de care a beneficiat China și deprecierea semnificativă a zenului japonez față de dolar au fosr factorii care au dus la precipitarea crizei.
Au existat multe defecte structurale în economiile țărilor asiatice.Cele mai multe afaceri erau în propietatea familiilor,familiile dorind să păstreze controlul asupra activităților.În cazul în care erau emise acțiuni pentru subscriere publică,familiile erau înclinate să nu țină seama de drepturile acționarilor minoritari.În măsura în care aceste firme nu își puteau finața dezvoltarea din veniturile proprii,ele preferau să se bazeze pe credit,decât să riște pierderea controlului aupra afacerii.Există o relație cu caracter incestuos între guvern și afaceri.
Economia sud-coreeană,de exemplu,era dominată de conglomerate, numitele „chaebol”,controlate de familii.
Acestea erau caracterizate printr-o foarte ridicată proporție a capitalului de împrumut atras pentru finanțarea operațiunilor de firmă,comparativ cu proporția capitalului propriu utilizat.Media raportului datorii/capital al acționarilor pentru cele mai mari 30 de conglomerate chaebol a fost de 388% în 1996, cu conglomerate individuale pentru carea cest raport s-a situat între 600-700%.Coreea imita în mod coștient Japonia din perioadele anterioare,dar această imitație s-a dovedit a fi una grosieră,în comparație cu un model mult mai subtil.52
În aceea perioadă nici nu se bucura de o bună politică bancară,problemele Japoniei începând o dată cu crahul de pe Wall Street din 1987.Sistemul financiar bancar era controlat riguros de Ministerul de Finanțe.Aceștia au înțeles fenomenul reflexivității mai bine decât orice altă grupare și au conceput ideea că Japonia și-ar putea transforma puterea industrială într-o dominație financiară,oferind lumii rezerve de lichidități.
52 George Soros,”Criza capitalismului global”,București,Ed. Polirom,1999,pag.90
Însă decizia lor nu a luat în considerare un factor important și anume consecințele acestui fenomen.Decizia lor a ajutat lumea să depășească efectele crahului,dar a lăsat instituțiile financiare japoneze cu multe pierderi pe plan extern,iar în interior un adevărat haos.
În momentul izbucnirii crizei asiatice,Japonia se angajase într-o politică de reducere a deficitului bugetar.
Era o politică eronată,iar criza asiatică a venit exact într-un moment nepotrivit.Băncile japoneze,care erau deja expuse la mari riscuri în Thailanda,Indonezia și Coreea,au început să își reducă bilanțurile,producând o erodare a creditului în mijlocul unui sistem de lichidități excedentare.
Consumatorii înspăimântați de criza asiatică și de unele falimente bancare interne,au început să economiseacă mai mult.
Rata scăzută a dobânzilor a încurajat procesul de transformare a capitalului în străinătate.Zenul japonez a intrat în declin,iar economia a alunecat pe panta recesiunii.În cele din urmă,guvernul reduce impozitele și folosește bani publici pentru recapitalizarea băncilor.Însă această măsură a fost luată târziu,Japonia țara cu cea mai mare economie din lume și un important partener comercial al țărilor asiatice,a accentuat declinul economic din tot restul Asiei.
Băncile naționale și internaționale sunt legate între ele prin linii de credit,care trasează limitele în cadrul cărora pot încheia tranzacții,cum ar fi tranzacțiile cu valută,swapurile cu rata dobânzii și alte tranzacții asemănătoare.Cel mai adesea este întâlnită problema riscului valutar.
Valutele scad vertiginos,provocând o deteriorare bruscă în bilanțurile contabile ale debitorilor.
Astfel se instalează dezechilibrul pe piețele financiare dând naștere la haos ,criză,colaps.Colapsul financiar a fost urmat de un declin economic.Cererea internă a stagnat,importurile au scăzut,importurile nu s-au majorat,pentru că o mare parte din ele erau dirijate către țări care sufereau,de asemenea efectele crizei.
Pot fi identificate multe deficiențe ale modelului asiatic de dezvoltare economică:defectele structurale din sistemul bancar și cele privind relațiile de proprietate aupra întreprinderilor,relația incestuoasă dintre afaceri și politică,lipsa de transparență și absența libertății politice.
Dar,în timp ce aceste deficiențe au fost prezente în multe dintre țările afectate de criză,niciuna dintre ele nu a fost prezentă în absolut toate țările respective.Hong-Kong-ul a fost scutit de cele mai multe dintre aceste deficiențe.Japonia și Taiwan-ul s-au bucurat de libertate politică,Singapore are un sistem bancar puternic.Mai mult decât atât,modelul asiatic ,în sine,a constituit o strategie de succes de dezvoltare economică și a fost mult admirat în cercurile de afaceri.
Modelul asiatic a generat o creștere spectaculoasă a nivelului de trai în multe țări- o creștere anuală medie a venitului pe locuitor de 5,5%,de-a lungul acestei perioade,o creștere mai rapidă decât cea din aproape toate economiile de piață în formare.
Lideri asiatici au proclamat cu mândrie convingerea că valorile asiatice sunt superioare valorilor occidentale,chiar în timp ce criza era în plină desfășurare.Însă cum a fost posibilă dezagregarea unui astfel de model de succes?Este imposibil să se dea o explicație fără a se ține cont de deficiențele sistemului capitalist global.53
Faptul,că totuși,criza asiatică nu s-a limitat la continentul asiatic,ci a cuprins,de asemenea Rusia,Africa de Sud,Brazilia și e pe cale să afecteze toate piețele în formare,este încă o dovadă că principala sursă de instabilitate se află chiar în sistemul financiar internațional.
53 George Soros,”Criza capitalismului global”,București,Ed. Polirom,1999,pag. 92
=== Capitolul 4 ===
Capitolul 4
Impactul Crizei Mondiale Asupra României
4.1.Criza financiară și economia României:
4.1.1.Criza financiară internațională.Cauze și soluții
Criza financiară și economică actuală pare să fie fără precedent în ultima jumătate de secol. Recesiunea economică se extinde în SUA, Europa și Japonia și se conturează a fi mult mai dureroasă decât căderea economică din 1981-1982. O masivă scădere a încrederii atât la nivelul sectorului de afaceri, cât și la nivelul consumatorilor, ambele răspunzând prin restrângerea cheltuielilor, este în plină derulare. Guvernul Statelor Unite și unele guverne din Europa, încercând să refacă stabilitatea, au naționalizat părți ale sectoarelor lor financiare într-o măsură care contrazice înseși bazele capitalismului modern. Întreaga lume pare astăzi că își schimbă cursul, îndreptându-se către o perioadă în care rolul statului va fi mai mare, iar cel al sectorului privat va fi mai mic. Aceasta va fi probabil cea mai dramatică consecință a crizei actuale.
Principalele subiecte dezbătute vor fi cele legate de cauzele crizei financiare mondiale, impactul crizei economice mondiale asupra economiei românești și provocările pentru politicile economice din România. După dezbaterea acestor probleme va ajunge în prim plan subiectul legat de faptul că România trebuie să respecte calendarul de adoptare a euro așa cum este el stabilit, acest obiectiv fiind un adevărat catalizator al unor politici coerente pentru viitor.
Mulți apreciază că actuala criză financiară își are rădăcinile în scăderea dramatică a prețului locuințelor în SUA sau în căderea pieței creditului pentru locuințe. Această viziune este cel puțin incompletă.
Cauzele fundamentale ale crizei financiare sunt mai adânci, atât de natură macroeconomică, cât și de natură microeconomică, lucru menționat recent de mai mulți analiști: Altman (2009), Buiter (2008), Blanchard (2009). Cele două tipuri de cauze s-au intercondiționat în producerea crizei. Cauza profundă a crizei financiare a fost lichiditatea abundentă creată de principalele bănci centrale ale lumii (FED, BOJ) și de dorința țărilor exportatoare de petrol și gaze de a limita aprecierea monedei. 54
De asemenea, a existat o suprasaturare cu economisiri, generată de integrarea crescândă în economia globală a unor țări (China, Asia de Sud-Est în general), cu rate mari de acumulare, dar și de redistribuirea globală a avuției și a veniturilor către exportatorii de bunuri tari (țiței, gaze naturale). Lichiditatea abundentă și suprasaturarea cu economisiri au creat resurse disponibile pentru investiții, inclusiv în instrumente financiare sofisticate, nu ușor de înțeles de către unii investitori.
Consecințele existenței lichidității abundente au fost ratele foarte scăzute ale dobânzii și volatilitatea redusă a acestora. Împreună, aceste consecințe au condus la creșterea apetitului pentru active cu câștiguri mari.
În plus, volatilitatea redusă de pe piață a creat tendința de subestimare a riscului și o adevărată lipsă de vigilență a investitorilor. Marjele de risc au fost și ele foarte scăzute și nediscriminatorii. Împreună, ratele scăzute ale dobânzii, apetitul pentru active cu câștiguri mari, vigilența scăzută față de risc și marjele mici au mascat semnalele prețurilor pe piețele financiare și au condus la insuficienta înțelegere a riscurilor implicate.
54 Elena-Violeta Cristea,”Criza economică în România.Influența crizei mondiale și situația economico-socială a țării noastre”,București,Ed.A.S.E,2007,pag. 58
Pe acest fundal au operat, ca agravante, și o serie de cauze microeconomice: securitizarea frenetică, fisurile în modelul de afaceri ale agențiilor de rating, externalizările raționale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente și, în sfârșit, competiția internațională crescută pentru dereglementări.
Semnalele despre criză au fost date de economiști, dar nu au fost luate în seamă. Totuși, trebuie spus că magnitudinea crizei a fost, până recent, evident subestimată de toată lumea.
Consecința securitizării frenetice a fost că, odată ce criza a fost declanșată de apariția eșecurilor la plata ratelor la creditele pentru case, piața financiară a devenit netransparentă. Instalarea neîncrederii investitorilor a plasat rapid titlurile emise de vehiculele cu scop special (VSP) în categoria riscante (calitatea activelor pe care le finanțau nu mai era clară) și refinanțările au devenit imposibile.
Datorită discrepanței dintre maturitățile pe active și pasive, aceste VSP au început să se bazeze pe linii de finanțare de la băncile sponsor. În final, cererea de lichiditate, în combinație cu pierderea încrederii între bănci, a rezultat în goana după cash și rata dobânzii efective a început să crească.
În SUA și în unele state din Europa, guvernele și băncile centrale au răspuns prin îmbunătățirea lichidității; acordarea de garanții guvernamentale pentru împrumuturi; recapitalizarea instituțiilor financiare; garantarea celor mai noi emisiuni de către bănci asigurate; prevenirea colapsului dezordonat al întreprinderilor mari interconectate; cumpărarea de acțiuni în bănci; reduceri coordonate ale ratelor dobânzii. 55
55 Elena-Violeta Cristea,”Criza economică în România.Influența crizei mondiale și situația economico-socială a țării noastre”,București,Ed.A.S.E,2007,pag. 59
Deși astfel de măsuri au fost puse în aplicare, după 17 luni de la declanșarea turbulențelor, piața a rămas netransparentă, ceea ce a amplificat criza financiară .
Care sunt principalele provocări? Pe termen scurt principala provocare o constituie găsirea soluțiilor care să restabilească încrederea investitorilor și a consumatorilor.
Pe termen lung, principala provocare o constituie ajustarea principiilor
care ghidează reforma sistemului financiar internațional, în principal referitor la
transparență, îmbunătățirea reglementărilor privind contabilitatea titlurilor, asigurarea reglementării adecvate a piețelor, firmelor și produselor financiare, asigurarea integrității piețelor financiare (privind manipularea pieței și frauda), și întărirea cooperării între instituțiile financiare ale lumii (modernizarea structurilor de guvernanță ale FMI și ale Băncii Mondiale). Etica afacerilor nu lipsește din această listă de provocări ale viitorului.
Efectele crizei financiare internaționale s-au extins și asupra economiei României. Totuși, din punct de vedere al impactului direct, sistemul bancar a fost puțin afectat întrucât nu a fost expus la active toxice, precum și datorită măsurilor prudențiale și administrative adoptate de-a lungul timpului de către Banca Națională a României.
Indirect însă, criza financiară internațională și mai ales consecința ei evidentă – recesiunea din țările dezvoltate – se extinde asupra economiei românești pe mai multe canale. Pe canalul comercial, încetinește creșterea exporturilor sau chiar le reduce. Pe canalul financiar, limitează accesul la finanțare externă, și astfel restrânge volumul creditării, și generează dificultăți în serviciul datoriei externe private.56
Pe canalul cursului de schimb, reducerea finanțărilor externe s-a reflectat în deprecierea monedei naționale. Pe canalul încrederii, a avut loc o retragere a investitorilor din țările est-europene.
56 Elena-Violeta Cristea,”Criza economică în România.Influența crizei mondiale și situația economico-socială a țării noastre”,București,Ed.A.S.E,2007,pag. 61
Aceasta a avut drept efect manifestarea pe piața monetar-valutară a unor momente de panică și atacuri speculative, precum cel din luna octombrie din România, care a făcut necesară intervenția BNR.
În sfârșit, pe canalul efectelor de avuție și bilanț are loc deteriorarea activului net al populației și al companiilor,ca urmare a ponderii ridicate a creditelor în valută(corelate cu deprecierea leului) și a scăderii prețurilor activelor mobiliare și imobiliare de la valori speculative ,nesustenabile(de tip „bubble”).
Propagarea acestor efecte face ca gradul de incertitudine referitor la evoluțiile variabilelor economice să fie extrem de ridicat. Aceasta contribuie, la rândul său, la accentuarea crizei prin efectele negative pe care le are asupra așteptărilor și prin augmentarea gradului de prudență la nivelul consumatorilor și al agenților economici.
În România, răspunsul la efectele adverse ale crizei nu poate fi similar celui formulat de unele state europene sau celui din SUA. Există câteva diferențe între economia românească și aceste economii, care nu permit copierea pur și simplu a pachetelor de măsuri dezvoltate acolo. În esență, este vorba despre faptul că economia românească are un deficit de cont curent mare, care indică dependența acesteia de finanțarea externă. Avem de ales între reducerea ordonată a acestui deficit sau în reducerea lui de către piață în condițiile actuale de tensiune și neîncredere, cu consecințe dramatice pentru cursul de schimb și pentru creșterea economică.57
Chiar dacă derularea procesului de ajustare economică nu poate fi planificată cu precizie, totuși, promovarea unor politici economice coerente și credibile ar putea evita producerea unei ajustări dezordonate (hard landing).
Astfel, guvernul ar trebui să evite o abordare emoțională a crizei sub presiunea sindicatelor și patronatelor, care ar duce la adoptarea unor măsuri de
57 Linda Starke,”Starea lumii.Inovații pentru o economie durabilă 2008”,București,Ed. Tehnică,2008,pag 176
stimulare a cererii interne, complicând aducerea deficitului de cont curent la un nivel sustenabil. Numai o concentrare a combinației de politici macroeconomice pe procesul de ajustare a dezechilibrului extern (deficitul de cont curent) și a celui intern (deficitul bugetar) poate duce la susținerea unei aterizări line a economiei și la ameliorarea percepției investitorilor străini.
De ce avem nevoie? În esență, este necesară o întărire semnificativă a
politicii fiscale și a celei salariale (în sens larg, cuprinzând sporurile și premiile de natură cvasi-salarială). În acest sens, bugetul pe 2009, recent aprobat, constituie un prim pas lăudabil, în special datorită alocării unor fonduri relative ridicate pentru investiții care au potențialul de a crea “spilover effects” asupra celorlalte sectoare din economie. Pe măsura transpunerii sale în practică, se va crea posibilitatea relaxării treptate a politicii monetare.
Astfel, o combinație suboptimală existentă în ultimii ani (politici bugetare și salariale laxe, respectiv o politică monetară foarte “strânsă”) va putea fi înlocuită cu o combinație optimală în care toate politicile (bugetară, salarială și monetară) să aibă un grad similar de restrictivitate și să îndrepte activitatea economică spre muncă și productivitate.
În plus față de aceasta, guvernul mai poate contribui la ameliorarea percepției investitorilor străini prin măsuri precum îmbunătățirea capacității de absorbție a fondurilor europene și înlocuirea astfel, într-o anumită măsură, a finanțării externe private cu finanțare externă publică sau prin crearea de noi locuri de muncă în domenii insuficient valorificate (infrastructură, turism, agroalimentar), care să preia, treptat, rolul de motor al creșterii economice. În general, încheierea unor acorduri de finanțare cu organisme internaționale, începând cu Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții, care să compenseze diminuarea sensibilă a intrărilor de capital privat este binevenită.
Dacă toți acești pași vor fi urmați, există o înaltă probabilitate ca investitorii să-și amelioreze percepția privitoare la România și să prefere să investească aici
decât în alte țări din zona Europei Centrale sau de Est. Probabilitatea înaltă nu echivalează însă cu certitudinea: nu poate fi exclus scenariul în care, deși autoritățile române fac tot ceea ce trebuie, investitorii străini să nu reacționeze pozitiv și să trateze România nediferențiat față de vecinii săi. Conștientizarea acestei posibilități nu trebuie să ducăînsă la defetism și la abandonarea măsurilor de ajustare atât de necesare.
Un pericol pentru aplicarea acestei strategii coerente de ajustare ordonată a dezechilibrului extern îl constituie prognozele din ce în ce mai pesimiste elaborate de diferite instituții privind creșterea economică din România în anul 2009 și care mergpână la a anticipa o creștere negativă. Pericolul constă în aceea că factorul politic, dând crezare acestor prognoze, ar putea să trateze problema emoțional, adoptând măsuri de relaxare fiscală și salarială, care nu ar face decât să agraveze criza . În ceea ce o privește, Banca Națională a României rămâne consecventă în proiecția sa de creștere economică pentru anul 2009, având următoarele argumente:
• ponderea mai redusă a exporturilor în PIB comparativ cu alte state Central și Est-Europene, care au prognozată totuși o creștere pozitivă în 2009;
• gradul mai scăzut de intermediere financiară (credit neguvernamental ca
proporție în PIB), care implică, ceteris paribus, o contracție mai mică a
economiei datorate canalului financiar;
• faptul că România are o balanță energetică aproape echilibrată, nefiind nici în situația țărilor mari importatoare de energie (majoritatea țărilor din Europa
Centrală și de Est), nici în situația țărilor mari exportatoare de energie din estul
continentului, care suferă ca urmare a reducerii prețului petrolului;
• flexibilitatea cursului de schimb, care permite ca o parte din șocurile exogene să se disipeze asupra variabilelor nominale (curs de schimb), decât să afecteze economia reală;
• volumul mare de fonduri structurale (inclusiv cele aferente anilor fiscali 2007 și 2008) care pot fi atrase de România, conform regulii t+2.58
58 http:// www.anticriză.md.ro
Un alt set de argumente privind menținerea creșterii economice în teritoriu pozitiv pornește de la analiza componentelor Produsului Intern Brut (consumul, investițiile și exportul net):
• în ceea ce privește consumul, nu trebuie neglijat stimulentul fiscal injectat în economie în ultimele luni ale anului 2008, echivalent cu aproximativ 3 procente din PIB și care își va produce efectele în economie în lunile următoare;
• tot în privința consumului, reducerea la un sfert a prețului petrolului față de vara anului 2008 este echivalentă cu un masiv stimulent pentru consum. A nu se uita că prețurile combustibililor (benzina și motorina) sunt cu 15 la sută mai mici înprezent decât acum opt-nouă luni, în pofida deprecierii semnificative a leului față de dolar, care a avut loc între timp;
• în ceea ce privește investițiile, o bună parte din investițiile private care nu se vor mai face în 2009 vor fi înlocuite cu investiții publice, dacă structurabugetului aprobat va fi confirmată în practică;
• cu privire la exportul net, există toate șansele ca el să aibă o contribuțienegativă în scădere la creșterea PIB: chiar dacă exporturile totale vor scădea, importurile totale vor scădea și mai mult în anul 2009.59
Chiar dacă este evident că o serie de domenii care până în 2008 au constituit motoarele creșterii economice (activitățile mobiliare, financiar-bancare, importurile de autoturisme, industria metalurgică, industria chimică, industria constructoare auto) vor cunoaște scăderi în anul 2009, există totuși domenii (IT, telecomunicații, industriaalimentară și a medicamentelor, servicii publice) care se pot dezvolta și care pot menține creșterea economică în teritoriu pozitiv.
În același timp trebuie ținut cont căeste necesar un efort de refacere a încrederii consumatorilor în evoluția economiei, încredere ce a fost redusă substanțial (așa cum arată indicele încrederii în economie publicat de CE), pe fondul unei tratări emoționale a crizei.
59 http://www.anticriză.md.ro
În concluzie, sectorul privat a redus deja deficitul său extern anul trecut, dar el rămâne relativ mare.
Se estimează că ajustarea va continua semnificativ și în 2009. În același timp, politica fiscală a fost prociclică și a contribuit la accentuarea deficitului extern al economiei românești. În momentul de față sunt necesare măsuri care să asigure reducerea ordonată a deficitului de cont curent la niveluri sustenabile, prin diminuarea deficitului bugetar și adaptarea mai bună a mix-ului de politici la magnitudinea deficitelor. Ponderea cheltuielilor publice pentru investiții trebuie crescută.
De asemenea, trebuie mai bine pregătită absorbția de fonduri europene și adoptarea unor acorduri de finanțare cu organisme internaționale începând cu Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană. Sectorul privat trebuie să restabilească corelația dintre salarii și productivitatea muncii care să-i asigure competitivitatea externă. Aceste politici vor reduce incertitudinea și vor reda încrederea în evoluțiile viitoare ale economiei.
4.1.2.Țintirea inflației și criza financiară:
Opțiunea pentru adoptarea țintirii inflației ca strategie de politică monetară a fost justificată de necesitatea realizării unei dezinflații sustenabile. Implementarea strategiei de țintire a inflației nu a fost ușoară nici înainte de apariția crizei financiare și dominanța fiscală, intrările masive de capital, poziția de debitor net a BNR față de sistemul bancar și mecanismul de transmitere a politicii monetare s-au combinat, astfel că, între 2005 și 2007, au existat perioade în care anticipațiile inflaționiste și aprecieri accentuate ale monedei au coexistat.
Aceasta a ridicat o dilemă serioasă pentru banca centrală. Creșteri ale ratei dobânzii, necesare pentru a aduce anticipațiile în linie cu ținta de inflație, atrăgeau și mai multe capitaluri străine, apreciind nesustenabil leul.
Odată cu declanșarea crizei financiare în iulie 2007, o parte dintre aceste condiții au dispărut. Astăzi Banca Națională Română tinde să fie creditor net al sistemului bancar, iar intrările de capital străin s-au atenuat în mod semnificativ. Dar aceasta nu simplifică implementarea politicii monetare.
Dimpotrivă, criza financiară a sporit volatilitatea pe piețele monetară și valutară și tinde să amplifice încetinirea activității economice. Pe de o parte, reducerea finanțărilor externe și existența dezechilibrelor externe mari au declanșat deprecierea leului, care alimentează inflația și face necesară o rată a dobânzii relativ înaltă. Mai mult, cei cu datorii în euro și alte valute, și astfel sistemul financiar,sunt vulnerabili la o depreciere semnificativă a leului.
Pe de altă parte, rate mai înalte ale dobânzii ar tinde să frâneze creșterea economică și, mai mult, ar crea costuri pentru cei ce au datorii, riscând să destabilizeze sectorul financiar. În aceste condiții apare problema delicată a compromisului dintre obiectivele politicii monetare: asigurarea stabilității prețurilor și asigurarea stabilității financiare.
Friedman (1968) și Phelps (1968) au arătat că nu există compromis pe termen lung între inflație și șomaj. De aici rezultă că obiectivul pe termen lung al politicii monetare trebuie să fie atingerea unei inflații scăzute și stabile. S-a observat că inflația scăzută și stabilă ajută creșterea economică sustenabilă pe termen lung. În consecință inflația scăzută și stabilă reprezintă atât un scop în sine, cât și un mijloc de realizare a unei creșteri economice sustenabile (Bernanke, 2006). 60
Eficiența politicii monetare în atingerea acestui obiectiv este însă limitată dacă nu există stabilitate financiară. Unul dintre principiile macroeconomice de bază afirmă că ficțiunile pe plan financiar influențează în mod substanțial ciclul de afaceri. Astăzi, pe plan mondial, acest lucru este foarte evident. Băncile centrale ale lumii încearcă să mențină stabilitatea financiară și să evite recesiunea și depresiunea economică.
Experiențele anterioare par să confirme viziunea conform căreia inflația este principala sursă de instabilitate financiară.
60 Elena-Violeta Cristea,”Criza economică în România.Influența crizei mondiale și situația economico-socială a țării noastre”,București,Ed. A.S.E,pag 67
De obicei perioade caracterizate de inflație înaltă au fost și cele cu instabilitate financiară severă și cu crize la nivelul sectorului bancar sau au fost urmate de recesiune în urma adoptării de către autorități a unor măsuri inadecvate de temperare a inflației.
Totuși, literatura economică recentă evidențiază faptul că un nivel scăzut al inflației nu reprezintă o condiție suficientă pentru asigurarea stabilității financiare pe termen lung .
În economiile contemporane, un nivel scăzut și stabil al inflației a
condus la crearea unui climat economic nou, care necesită reconsiderarea cu
rigurozitate a relației dintre stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară. Ca atare, s-a trecut la deschiderea unui nou front de luptă, cel consacrat combaterii instabilității financiare. În acest sens, experiența unor țări asiatice din anii 1997-1998 și actuala criză economică și financiară conduc la reconsiderarea măsurii în care banca central deține capacitatea de a asigura concomitent stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară în ipoteza în care realizarea acestora necesită adoptarea unor măsuri conflictuale.
Experiența României arată că stabilitatea financiară prezintă o importanță deosebită pentru stabilitatea prețurilor. Pe bună dreptate, România a fost criticată pentru întârzieri în dezinflație. Acestea s-au datorat reformelor structurale insuficiente. Țara noastră a realizat o rată medie de dezinflație de 5,8 puncte procentuale pe an în perioada2000-2007, în paralel cu menținerea stabilității sistemului financiar. Dar dacă BNR ar fi suplinit acest deficit de reforme prin creșteri mai abrupte ale ratelor dobânzii situația financiară a firmelor și a gospodăriilor s-ar fi deteriorat. Și astfel s-ar fi deteriorat stabilitatea financiară a sectorului bancar. În final, însăși ritmul dezinflației ar fi fost, probabil, mai mic decât cel realizat.
Lecția care trebuie învățată este aceea că, pe termen lung, incapacitatea menținerii stabilității financiare nu poate să conducă decât la o reinflamare a inflației.
4.1.3.Intervențiile valutare:
Prin adoptarea țintirii inflației se tinde să se facă cât mai mult loc pieței în stabilirea cursului de schimb. Totuși, au fost situații când fluctuațiile leului au fost cu mult în afara limitelor justificate de fundamentele cursului de schimb.
Așa a fost cazul de mai multe ori în intervalul 2004-2007, când au existat intrări masive de capital și leul s-a apreciat foarte mult. Așa s-a întâmplat, în anumite perioade, și după declanșarea crizei financiare internaționale actuale, inclusiv în 2009.
Acestea au fost motivele pentru care s-a adoptat o flotare controlată a cursului de schimb. Ceea ce nu înseamnă că se intervine în piața valutară în mod discreționar.
Politica BNR privind intervențiile pe piața valutară a fost ghidată de filozofia conform căreia o volatilitate înaltă a cursului de schimb este dăunătoare atât pentru obiectivul privind inflația, cât și pentru sănătatea financiară a sectorului real și a celui financiar. Cu această filozofie, Banca Națională Română a promovat un curs de schimb flotant, care i-a permis atât să utilizeze valențele pieței libere și să descurajeze comportamentele speculative, cât și să evite aprecierile excessive.
Implementarea consecventă a acestei filozofii a necesitat cumpărări relativ importante de valută de pe piață de către Banca Națională Română în perioada 2004 – august 2007. La momentele cumpărării valutei, Banca Națională Română a fost criticată că nu lasă cursul să se aprecieze în linie cu cerințele pieței. În prezent se dovedește că această politică a fost adecvată. 61
Criza financiară actuală a introdus o inversare abruptă a trendului de apreciere a leului, cu importante episoade de volatilitate.
Așa cum, în trecut, intrările de valută au supraapreciat leul cu mult peste nivelul indicat de factorii fundamentali ai cursului de schimb, astăzi reducerea
61 Ilie Șerbănescu,”România sub tirania cifrelor mici”,București,Ed.Universal Dalsi,2007,pag 49
finanțării externe și incertitudinea tind să determine deprecieri ale leului nejustificate de factorii fundamentali ai cursului de schimb.
Rezervele cumpărate pe piața valutară în momentele de supraapreciere servesc în prezent pentru intervenții pentru calmarea deprecierii leului.
Care sunt prioritățile în această perioadă de turbulențe și incertitudini?
Probabil programul de adoptare a euro va fi cel mai bun ghid. România trebuie să își mențină calendarul anunțat anterior pentru adoptarea euro, cu precizarea că intrarea la 1 ianuarie 2012 în mecanismul ratelor de schimb ERM-II și parcurgerea perioadei minime obligatorii de doi ani în interiorul acestui mecanism este condiționată de nevoia ca până în 2012, în România, trebuie efectuate multe reforme, dar reforme adecvate și competente.
4.2.Riscurile crizei financiare în România.Domenii afectate:
Pentru a putea face o analiză completă și complexă a situației actuale din România,trebuie să analizăm amănunțit efectele actualei crize și anume,în primul rând impactul la nivel macroeconomic(PIB,inflație ,cont curent,șomaj,piața bancară,piața imobiliară,retail,piața auto),dar și impactul la nivel microeconomic,modul în care va fi afectată viața fiecărui cetățean,individ din România.
4.2.1.Impactul crizei la nivel macroeconomic:
Ce ne rezervă anul 2009?Ce reprezintă anul 2009?
Anul 2009 este unul dintre cei mai dificili,va fi cel mai greu an din ultimii 10,având în vedere efectele acestei crize mondiale.
1.În ceea ce privește Produsul Intern Brut proiecția Comisiei Naționale de Prognoză pentru anul 2009 indică o creștere de 6%,iar a BNR-ului de 5,5%,ambele proiecții indicînd o scădere semnificativă comparativ cu anul trecut,când creșterea depășea 8%.Această reducere a ritmului de creștere este influențată de încetinirea activității în toate sectoarele majore care contribuie la formarea Produsului Intern Brut(servicii,industrie,construcții,agricultură).
Investițiile private în economie au scăzut dramatic din cauza climatului economic instabil,marile companii își amână investițiile programate pentru acest an,altele intră în stare de faliment,însă investițiile guvernamentale vor crește și vor fi direcționate în special în infrastructură.62
2.Contul curent al balanței de plăți a României a înregistrat un deficit de 54,6% în prima lună din 2009,la 525 de milioane de euro,față de 1157 miliarde de euro în ianuarie 2009.Acestea sunt datele publicate de Banca Națională a României.Cauzele sunt comprimarea semnificativă a deficitului comercial și creșterea excedentului de partea de servicii.63
Deficitul comercial-principala sursă care alimentează dezechilibrul extern-s-a comprimat în ianuarie cu 2/3(66,4%),până la 385 de milioane de euro,de la 1145 de miliarde de euro în prima lună din 2008.
Balanța serviciilor a înregistrat un excedent de 118 milioane de euro în ianuarie,în creștere cu 34% față de ianuarie 2008,potrivit datelor prezentate de Banca Națională.Principala cauză a avansului excedentului balanței serviciilor a fost trecerea pe plus pe partea de transport,de la un deficit de 1 milion de euro în ianuarie 2008 la un excedent de 62 de milioane de euro în prima lună a acestui an.
În schimb,segmentul serviciilor de turism-călătorii ,și-a micșorat excedentul la 5 milioane de euro,de la 21 de milioane de euro în ianuarie 2008.
Deficitul balanței veniturilor s-a adâncit cu 37,2% de la 409 milioane de euro în ianuarie 2008,până la 561 de milioane de euro în prima lună a anului curent.
62 http//:www.khris.ro
63 ibidem
3.Șomajul:
Aproape 600 de companii private și de stat au notifivat autorităților că vor renunța la o parte din angajați,cifra totală a șomerilor fiind estimată la sfârșitul lunii martie,la 54000.
Cele mai multe persoane disponibilizate, ca urmare a crizeifinanciare prin care trece România,sunt așteptate să fie în București,peste 7000,dintre care doar puțin peste 2000 locuiesc efectiv în București,restul fiind de la filialele din țară ale companiilor ce au sediul în capitală.Alte mii de persoane au fost disponibilizate în Cluj,Brașov,Argeș,Hunedoara,Prahova.
Domeniul unde se fac cele mai multe reduceri de personal este cel al construcțiiloe de clădiri.Acesta este urmat de sectorul lucrărilor de geniu civil,industria auto,extracția petrolului brut și a gazelor naturale,industria chimică și textilă,cea alimentară,dar și cea a transporturiloe terestre.
4.Bănci,credite și piața bancară românească:
Din cauza stricteții și severității pe care o impun acum băncile,românii preferă să își achite la timp ratele,să plătescă integral în pofida faptului cădobânzile sunt foarte mari,iar veniturile românilor sunt insuficiente pentru a face față plăților.
Din ianuarie până în februarie populația și firmele din România au adunat restanțe de aproximativ 726 de milioane de lei la creditele contractate și care însumate la restanțele vechi,dau un total de 4,25 miliarde de lei.
Mai bine de jumătate din restanțele da la începutul anului sunt credite în valută,care au crescut cu 25,6% într-o singură lună potrivit datelor oficiale ale Băncii Naționale a României.
Băncile vor începe să acorde credite,însă condișiile de creditare sunt foarte severe,iar mulți dintre cei care erau eligibili pentru un credit,acum nu vor mai fi,ceea ce va genera nemulțumiri și frustări printre români.64
64 http//: www.khris.ro
5.Piața imobiliară.
Tim Wilkinson ,Managing Director al companiei de consultanță imobiliară DTZ Echinox,afirmă că anul 2009 va fi o încercare a pieței imobiliare de a se adopta la efectele provocate de criză.64
Se va face o revizuire a pieței și acest lucru în segmentul de investiții și terenuri.Piața imobiliară va depinde de foarte multe elemente,calitatea va deveni un factor din ce în ce mai important,iar acesta succedată/precedată de preț vor reprezenta cheia resuscitării sectorului imobiliar.
Până în 2007 România a fost un El Dorado din punct de vedere imobiliar,iar acestă criză va aduce pentru prima dată în ultimii 10 ani,o reașezare a pieței.Speculatorii,care până acum au dominat tranzacțiile,vor ieși din piață și vor lăsa locul dezvoltatorilor imobiliari puternici care vor accepta o rată a profitului mai mică în schimbul rămânerii pe piață.
Prețul apartamentelor va scădea,va stagna sau se va reduce considerabil(ținând cont de faptul că prețul materiilor prime a scăzut aproape la jumătate) însă se va pune accent foarte mult pe calitatea și modul de realizare a lucrărilor.
În țările de Vest și SUA există doi indicatori de bază după care este evaluată piața imobiliară:primul este legat de numărul de salarii medii de care un angajat are nevoie pentru a cumpăra o casă,iar cifra considerată optimă este cuprinsă între 180 și 220 de salarii(15-18 luni de muncă),în România această cifră depășește 400 de salarii,respectiv 30-35 de ani de muncă.65
Al doilea indicator este reprezentat de raportul dintre valoarea imobilului și chiria care se poate încasa dacă acest imobil este închiriat.În SUA chiria lunară reprezintă aproximativ 1% din valoare imobilului,în România ea nu depășește 0,5% ceea ce înseamnă că ori chiriile sunt prea mici ,ori prețul imobilelor este prea mare.
65 http//: www.khris.ro
De asemenea terenurile se vor ieftini,ceea ce înseamnă că va duce la continuarea expansiunii retailerilor(centre comerciale,supermarketuri,hipermarketuri).Firma de consultanță și cercetare PMR prognozează pentru acest an deschiderea a peste20 de centre comerciale la nivel național.
6.Piața auto:
Piața auto este împărțită în două:pe de-o parte producătorii de autoturime(Dacia Renault și Ford),iar pe de altă parte producătorii de subansamble.Piața automobilelor a scăzut în primul trimestru al anului 2009 cu aproximativ 40%,motivul acestei scăderi fiind determinat de acestă criză economică.
În ceea ce privește producătorii de subansamble,aceștia vor fi cei mai loviți de criză.În România activează atât producători de rangul 1(furnizori direcți ai producătorilor de automobile) cele mai multe dintre acestea fiind companii multinaționale care exportă componente în SUA și/sau Europa-multe au fost
nevoite să își retragă activitatea,în cel mai bun caz au stopat angajările,-cât și funizori de rangul 2 și 3,aceștia vând în principal forță de muncă ieftină,majoritatea acestor companii fiind de tip IMM,multe dintre ele și-au închis porțile din cauza lipsei de comenzi și a finanțării.
O notă de optimism este dată de faptul că Dacia conform datelor recente de la Asociația Constructorilor Europeni de Automobile(ACEA) va avea o cotă de piață în creștere cu 26% față de aceeași perioadă a anului trecut.
În clasamentul general la nivel european,marca autohtonă s-a clasat astfel pe locul 3,cu un total de unități vândute de 19300.
Programul „Rabla” de pe piața auto germană a adus vânzări considerabile pentru compania Automobile Dacia în acestă perioadă,salvând exporturile țătii noastre.Dacia a vândut în aprilie 11194 de autoturisme numai pe piațta germană,adică aproximativ de trei ori mai mult decât pe piața locală.
Afacerile Dacia se bazează în acest an pe export,80% dintre autoturisme fiind destinate altor țări în afara României.
Pentru că Dacia deține mai mult de 1% din PIB-ul României ți are o cotă de peste 8%din totalul exporturilor de pe piața locală,compania ar putea astfel ajuta țara să iasă din criza care a lovit-o di plin.
4.2.2.Impactul crizei la nivel microeconomic:
Locuitorii acestui teritoriu încă nu sunt afectați de criza ce se află în plină desfășurare.Criza se va resimți puternic spre sfârșitul anului 2009,începutul anului 2010.Acum este doar etapa de început ,etapă în care sunt făcute restructurări la nivel de întreprindere,este redus numărul de credite acordate firmelor sau persoanelor fizice,achiziționarea de mașini,terenuri,clădiri,este redusă capacitatea de producție.
Fiecare cetățean,individ în parte va fi lovit de criză,va resimți efectele acesteia și, precaut își va lua măsuri de siguranță.Persoanele disponibilizate vor începe prin a trăi din economii,dar își vor reduce drstic consumul.Aceasta va fi una dintre măsurile cel mai des implementate.Vor fi prioritare pe lista achizițiilor doar produsele și serviciile de interes major,doar cele esnțiale,renunțând la satisfacerea unor capricii ce ar putea produce „găuri” în bugetul fiecăruia dintre noi.
Tinerii din România resimt criza economică într-o proporție mai mare decât restul populației adulte care se teme nu atât de scăderea veniturilor,cât și de locurilor de muncă și de șomaj.Aproape de jumătate dintre românii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani sunt afectați de criză ,lucru explicabil prin faptul că 37% dintre tineri au ca priorități cariera și câștigul de bani.66
În aceeași idee,trei sferturi dintre tineri vor ca statul să le ofere locuri de muncă și șansa promovării profesionale,doar o treime așteptând de la autorități să le ofere locuințe.
Numărul celor care au pretenția ca statul să le garanteze o educație mai bună este foarte redus,procentul înregistrat în acest caz fiind doar de 14%.
66 http//:Financiarul.ro
Conform unui sondaj,mirajul Occidentului pare să nu îi mai acapareze pe tinerii români,82% răspunzând că nu ar pleca din țară.Doar 15% iau în calcul această variantă,destinația preferată schimbându-se însă.Astfel,pentru Spania,Italia,Germania,țările cu tradiție în privința emigranților români,au optat doar 14%,13%,respectiv 12% dintre repondenți,în timp ce pentru Anglia s-au exprimat 16%.Aproximativ a șaptea parte din populația adultă a României intenționează,însă,să plece din România pentru a se stabili în altă țară,din care 4% sunt foarte hotărâți.Aceștia reprezintă aproximativ 2,4 milioane de români care prezintă potențial de emigrare,un număr egal cu cei care au părăsit țara deja în ultimii 10 ani.67
De asemenea funcționarii publici,profesorii,pensionarii și medicii sunt doar câteve categorii de români care au simțit pe pielea lor ce înseamnă criza economică.
Sporurile bugetarilor sunt tăiate,profesorii și pensionarii nu au obținut măririle de venit promise și mii de salariați rămân în continuare fără locuri de muncă.
În ceea ce privește medicii situația este destul de îngrijorătoare,dta fiind faptul că peste jumătate din medicii din România sunt nemulțumiți atât de salariile pe care le încasează lunar,cât și de felul în care sunt tratați în breaslă.
În plus peste 60% dintre ei ar prefera să își caute de muncă într-o altă țară decât România pentru condiții mai bune de trai.
Situația pensionariloe este de asemenea descurajantă,ținând cont de veniturile pe care aceștia le au.Punctul de pensie se va mări doar cu 2% din luna aprilie și nu cu 45% din salariul de economie așa cum se preconiza.
Balanța situației din România,a stilului de viață,este una în continuu dezechilibru ,fapt ce îngrijoreată autoritățile,și ne demonstrează încă o dată că această stare de haos,colaps va mai dura cel puțin un an de zile.
67http//: Financiarul.ro
4.3.Strategia anticriză adoptată de România.Soluții:
4.3.1.Soluțiile anticriză ale PSD:
Guvernele central și est europene,printre care și cel român,trebuie să asigure o planificare bună a bugetelor,suficiente lichidități în moneda națională și stabilirea cursului de schimb.
Fiecare instituție la nivelul ei propune și încearcă să implementeze un anumit set de măsuri pentru a putea depăși aceste momente de criză.
Soluțiile anticriză prezentate de PSD constituie un plan foarte bine elaborat,a cărui desfășurare se întinde pe parcursul a 4 ani,cuprinzând două etape,prima etapă constituie soluții de depășire a crizei privind protecția populației și încurajarea,stimularea sferei de producție,iar cea de a doua etapă cuprinde pași pregătitori pentru crearea unei economii puternice și a unui stat puternic care să o susțină.
Prima etapă a programului-anul 2009:Măsuri de depășire a crizei:
a)Protecția populației:
1.Reducerea prețurilor la mărfurile de primă necesitate prin extinderea nomenclatorului mărfurilor asupra cărora se stabilește adaosul comercial maximal admisibil.
2.Majorarea pensiilor minime de vârstă.invaliditate și a salariilor din sfera bugetară.
3.Instruirea fără plată în instituțiile de învățământ superior și în școlile profesionale tehnice de stat;majorarea burselor studențești ,scutirea de la achitarea impozitelor a studenților antrenați în câmpul muncii.
4.Oferirea de locuri de muncă invalizilor,pensionarilor,studenților ,majorarea indemnizațiilor pentru îngrijirea copiilor și a invalizilor.
5.Asigurarea elevilor cu prânzuri gratuite în școli,deschiderea cantinelor pentru persoanele defavorizate,asigurarea cu spațiu locativ,îmbrăcăminte și alimente a copiilor străzii.
6.Asigurarea medicală gratuită a șomerilor.68
b)Protecția și stimularea sferei de produceri:
1.Limitarea importurilor prin majorarea temporară a taxelor vamale.
2.Organizarea tenderelor la achizițiile de stat de la producătorii autoritari.
3.Atragerea surselor bănești ale populației pentru dezvoltarea întreprinderilor de stat,sub garanția statului.
4.Creditarea populației,pe un termen de 25 de ani cu o dobândă anuală de 7%,pentru procurarea de locuințe,în scopul păstrării și susținerii ramurii de construcții,în sumă totală de 300 milioane de dolari.
5.Creditarea directă a întreprinderilor de prelucrare a producției agricole,la o rată cu 5 puncte mai joasă decât s-a stabilit cu băncile comerciale.
6.Scutirea investitorilor străini,care investesc în sfera de producere industrială,pe o perioadă de 5 ani,de achitarea impozitelor pentru plata dividendelor.
7.Achiziționarea de către stat a recoltei de cereale din anii 2008-2009 și a producției vinicole din 2008,cu scopul deblocării achitărilor reciproce de întreprinderile agricole cu populația și cu băncile.
8.Stabilirea minimului de plată pentru darea în arendă a cotelor de teren în mărime de 1500 de lei pentru un hectar;oferirea de subvenții producătorilor agricoli în mărime de 500 de lei pentru un hectar de teren agricol de prelucrat.
9.Reducerea termenilor de coordonare și eliberare a permisiunilor pentru construcția și lansarea întreprinderilor de producție.
10.Interzicerea de a bloca conturile bancare ale întreprinderilor și de a întrerupe activitatea întreprinderilor în caz de încălcare a legislației prin semnarea memorandumului privind înlăturarea încălcărilor.69
68 http://www.anticriză.md.ro
69 http://www.anticriză.md.ro
A doua etapă a programului anii 2010-2012:
a)Economie puternică:
1.Oferirea creditelor tehnice,în mărime de 1 miliard de dolari în formă de utilaj de prelucrare,cu scopul creării locurilor de muncă în mediul rural și în centrele raionale.
2.Investirea de către stat a 1 miliard de dolari în ramura construcțiilor de drumuri auto și de căi ferate,cu scopul creării locurilor de muncă.
3.Crearea zonelor economice libere pentru comerțul angro cu țările CSI și UE.
4.Modernizarea întreprinderilor termoenergetice și reducerea tarifelor.
5.Implementarea programului de stat privind asigurarea accesului gratuit la internet.
6.Oferirea serviciilor fără plată la arenda localurilor a accesului la internet în parcurile tehnologice specializate în domeniul IT și comerțul electronic.
7.Scutirea veniturilor cetățenilor angajați peste hotare de plata impozitelor la investirea acestor venituri în sectorul real al economiei.
8.Oferirea de credite persoanelor tinere pentru deschiderea unei afaceri,su o rată a dobânzii nu mai mare de 10% anual.
9.Majorarea salariului mediu pe economie nu mai puțin decât de 3 ori.
10.Majorarea plăților sociale acordate pensionarilor și invalizilor și a salariului minim din sfera bugetară,nu mai puțin decât 2500 lei.70
b)Stat puternic:
1.Dezvoltarea relațiilor cu CSI ,semnarea acordului cu UE, în scopul obținerii deplasării libere a persoanelor,capitalului și mărfurilor.
2.Dezvoltarea colaborării economice cu SUA și CHINA în scopul atragerii de credite pentru investirea lor ulterioară de către stat în economia țării.
3.Semnarea unui acord cu Rusia privitor la oferirea unui credit tehnic în
70 http://www.anticriză.md.ro
formă de gaze naturale și reinvestirea mijloacelor financiare în economie.
4.Semnare cu Rusia a acordului interguvernamental privitor la livrarea produselor alimentare pe o perioadă de până în anul 2012.
5.Înlăturarea barierelor la libera deplasare pe întreg teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor și a mărfurilor inclusiv și în regiunea transnistreană.
6.Reforma organelor de poliție în scopul implementării măsurilor de profilaxie a încălcărilor legislației și a subordonării poliției organelor puterii locale.
7.Stabilirea unei bariere reale în calea corupției prin alegerea directă a judecătorilor de popor și prin organizarea concursurilor deschise la ocuparea tuturor funcțiilor de stat.Asigurarea activității eficiente a Curții de Conturi,inclusiv și prin înăsprirea controlului privind cheltuielile bugetare.71
4.3.2.Cum percep companiile românești criza și ce măsuri anticriză au luat?
Criza economică a determinat companiile să-și regândească strategia și să facă modificările necesare pentru a supraviețui climatului economic actual.Astfel în urma răspunsurilor oferite în cadrul unui sondaj,managerii au dezvăluit cele mai importante măsuri adoptate pentru a minimiza efectele crizei.Studiul privește inițiativele și deciziiile adoptate de 182 de companii din România ca răspuns la criză.
Principalele riscuri percepute de companii în 2009 la nivel macroeconomic țin de evoluția impredictibilă a cursului valutar,de politicile restrictive de creditare adoptate de băncile comerciale și de inconsecvența politicilor publice guvernamentale.
71 http://www.anticriză.md.ro
a)Cel mai important risc pentru 2009 este evoluția cursului valutar (menționat de 52% dintre companiile respondente) urmat de politicile tot mai aspre de creditare,instabilitatea politică,volumul investițiilor străine în scădere și instabilitatea burselor.
b)Blocajul financiar.Existența piețelor în care tot mai mulți jucători își protejează disponibilitățile de capital prin amânarea plăților.
Diminuarea capacităților de producție prin ajustare la nivelul scăzut al cererii,disponibilizările de personal,reorientarea spre game mai economice de produse,găsirea unor soluții inovative de finanțare și regândirea marjelor de adaos și profit sunt alte măsuri de antrenare în criză.
Multe firme vor demara politici de marketing și vânzări tot mai agresive,ofensive și pro-active, și își vor gândi programe proprii de fidelizare a actualilor clienți.(circa 60% dintre respondenți au afirmat acest lucru).
Managerii chestionați consideră că durata crizei va fi cuprinsă între 9 și 24 de luni.
c)Riscuri la nivel de industrie.Scăderea puterii de cumpărare și presiunile venite din partea clienților pentru a scădea prețurile,constituie un factor de risc important sau chiar foarte important pentru peste 80% dintre respondenți.Și la acest capitol sectoarele Comerț,Transport și Distribuție sunt cele care percep cel mai acut acest drept foarte important.
Peste 57% dintre repondenți consideră scăderea volumului de vânzări și a prețurilor drept un risc important.
În ceea ce privește elementele care i-au afectat în ultimul trimestru într-o măsură semnificativ mai mare decât în trecut,peste 50% dintre respondenți au menționat dificultăți sporite la încasarea facturilor,limitări în obținerea unor vânzări,presiuni din partea clienților pentru renegocierea clauzelor contractuale.
Companiile tind momentan mai degrabă către măsuri cu efect rapid-quick fix-uri-:
-creșterea rolului planificării;
-deblocarea lichidităților;
-reducerea costurilor;
-planificarea cu minim trei scenarii a bugetelor/planurilor de afaceri;
Principalele acțiuni implementate de manageri pentru limitarea efectelor cizei sunt:
-monitorizarea strictă a încasărilor și plăților;
-înființarea unei celule operative de criză;
-promovarea activă;
-urmărirea atentă a modificărilor în comportamentul consumatorilor;
-reducerea și optimizarea stocurilor;
-evaluarea individuală a performanțelor angajaților;
-stoparea sau amânarea investițiilor proiectate;
Companiile nu sunt interesate doar de depășirea crizei,ci și de relansarea activității și revenirea în forță după depășirea momentului dificil.
Oportunități vizibile în viitorul apropiat țin de:
-reducerea reacțiilor negative ale angajaților la schimbările organizaționale de eficientizare propuse de managementul firmelor;
-flexibilitatea crescută a furnizorilor în privința prețurilor și a condițiilor de livrare și plată;
-ușurința cu care se găsește pe piață personal specializat și calificat.
4.3.3.Raport de cercetare:”Ce credeți despre criza mondială?”
Detalii privind cercetarea
Cercetare de tip cantitativ;
Culegerea datelor s-a facut prin metoda chestionarului online (autoadresat);
Perioada de culegere a datelor ianuarie-februarie 2009;
Eșantion reprezentativ pentru populația României 18-64 ani (dimensiunea eșantionului final 150 persoane);
Scopul acestei cercetări a fost :
-de identifica populația care a auzit de criza economic;
-identificarea surselor de informare folosite de respondenți privind datele economico-financiare;
-identificarea percepțiilor privind criza economica,la nivel global,de țară,și la nivel personal;
-identificarea itemilor de success privind comportamentul de apărare a indivizilor pet imp de criză.
În urma completării,finalizării chestionarelor 99,8% dintre respondenți,români adulți au afirmat că au auzit de criza economic.Cei mai mulți dintre ei(64,.6%) menționează că au auzit prima dată de criza economic la TV,în timp ce doar 18.3% au văzut primele informații pe internet.
Respondenții cuprinși în segmental de vârstă 45-49 de ani sunt singurii care menționează internetul în defavoarea TV-ului ca prim mediu unde au auzit de criză.
Principala sursă de informare în ceea ce privește situația economic-financiară rămâne TV-ul pentru 59.6% din respondenți, urmat de internet cu un procent de 38.6%.
64% dintre cei care utilizează internetul ca principal sursă de informare sunt bărbații și 76% au între 18 și 36 de ani.
Criza la nivel global și de țară:
78.3% sunt de acord cu afirmația că actual criză economic a pornit di Occident și afectează România ,iar 20.6% consideră că actual criză economic nu există propriu zis ,este doar un concept alimentat de mass-media și de către politicieni.
În ceea ce privește comparația cu statele vecine,23% dintre respondenți afirmă că România va fi cea mai afectată de criză decât statele vecine,iar 40% cred că în România și în statele vecine criza se va manifesta cu aceeași intensitate.
Criza economică este estimată să dureze între unu și doi ani,după cum apreciază 42.3% dintre respondenți,și mai mult de doi ani susțin cei 24%.
Criza la nivel personal:
Rezultatele sondajului arată că în România,de pe urma crizei economice unii câștigă și alții pierd.Politicienii câștigă după urma crizei economice(38.3%) sau în cel mai bun caz nu sunt afectați(50.9%).
Oamenii obișnuiți pierd cel mai mult(89.3%).În cazul bancherilor opiniile se împart echilibrat între cei care consider că aceștia pierd (52.6%) și cei care consider că dimpotrivă câștigă sau nu sunt afectați.
70% dintre persoanele intervievate consider că vor fi afectați de criza economică și că aceasta le va imfluența stilul de viață.
Procentul celor care cred că efectele crizei econommice le vor influența și situația preyentă la locul de muncă este de 54.8%,în timp ce procentul celor ce nu pot spune cu precizie dacă acest lucru îi va afecta este de 18.5%
Efectele crizei economice asupra locului de muncă se vor concretize în:dispariția primelor,bonusurilor(86.3%),micșorarea salariului(52.6%),intrarea în șomaj ethnic(23.9%), pierderea definitivă a locului de muncă(18.1).
Atuurile cu care un angajat își poate păstra locul de muncă sunt:
-experiență profesională bogată(85.8%);
-relațiile pe care le deține(75%);
-nivelul studiilor(69%);
-vechimea la actualul loc de muncă(67.2%);
-acceptarea unui volum mare de muncă corespunzător unui salariu mic;
-seriozitatea și responsabilitatea individului;
Pentru majoritatea persoanelor intervievate principala măsură de protecție financiară adoptată se referă la economisire prin reducerea cheltuielilor(peste 50%).În viitor 84.5% declară că vor face economii.
Cea mai sigură monedă în care se poate economisi este RON (53.3%),EURO (42.7%).Moneda americană este cotată cu doar 1.5% dintre respondenți.
Primele cheltuieli pe care respondenții sunt dispuși să le reducă/să renunțe la ele sunt:achiziționarea de produse electrice și electrocasnice,îmbunătățirea condițiilor de locuit,suma investită în excursii/vacanțe.În același comportament de economisire persoanele intervievate evită să achiziționeze credite bancare în scopuri de:nevoi personale,achiziționare de locuință sau mașină.
Criza este resimțită diferit în funcție de posesia de credite aflate déjà în desfășurare.Astfel:
-dintre persoanele care dețin simultan două credite(casă și mașină)-94% afirmă că România este afectată în prezent de criza economică și 91% consider că efectele crizei asupra lor înșiși vor fi cu siguranță negative;
-persoanele care au doar credite de nevoi personale sau nu dețin credite deloc suportă cel mai bine efectele crizei și doar 65% dintre ei consider că vor fi afectați negative.
Dintre cei care au decis să economisească(prin depunerea banilor într-un cont în bancă sau prin investiții în depozite la termen/bonuri de tezaur) pentru a face față crizei economice 60% sunt hotărâți sa facă aceste economii în moneda națională(RON).Moneda americană capitalizează cel mai mic procent de încredere-doar 1.5% dintre persoanele intervievate ar investi în dolari.
În categoria alte monede investite cu încredere se disting lira sterlină și francul elvețian.
Concluzii:
Criza economică este percepută ca venind din Occident și având repercusiuni și în Romania.Intervievații se așteaptă ca actuala criză economică să se manifeste similar în România și în celelalte state învecinate.
Durata crizei este estimată la mai mult de un an de către 75% dintre respondenți.În actualele condiții economico- financiare, TV-ul rămâne principal sursă de informare și este urmat de internet.
În România de pe urma crizei cei care pierd sunt oamenii obișnuiți,iar cei care câștigă sunt politicienii și bancherii.
Majoritatea celor intervievați se simt afectați negativ de criza economică și se așteaptă la repercusiuni asupra locului de muncă.
Pentru majoritatea, economisirea de bani prin reducerea cheltuielilor este prima măsură de protecție în fața crizei.Cei care intenționează să facă economii în bancă preferă detașat ca monedă RON sau EURO.
O altă măsură de protecție o reprezintă diminuarea cheltuielilor destinate îmbunătățirii condițiilor și modului de viață,sau achiziționarea anumitor produse.
Criza și efectele crizei sunt percepute diferit în funcție de gradul de îndatorare a fiecăruia dintre noi.
=== Concluzii ===
Concluzii
Esența dezvoltării durabile a societății umane este dată de modul de gestionare, actuală și viitoare, a resurselor sale naturale, energetice, materiale, informaționale, în raport cu obiectivele creșterii economice și asigurarea unei calitați din ce în ce mai bună a vieții și a mediului.
Cele mai multe state aspiră la dezvoltare economică pentru a securiza creșterea standardelor de viață și pentru a proteja și îmbunătăți mediul înconjurător.Dezvoltarea economică este realizată nu numai pentru satisfacerea nevoilor materiale de bază, ci și pentru a furniza resursele de îmbunătățire a calității vieții în direcții ca sănătatea , educația, cultura.
Acestea includ măsuri de eficientizare a utilizării resurselor, informațiilor, tehnicilor și tehnologiilor îmbunătățite de management.
Criza actuală care și-a pus amprenta supra tuturor statelor este una fără precedent. Cauzele acestei crize sunt atât de natură macroeconomică cât și microeconomică. Această criză reprezintă o adevărată provocare pentru sistemele financiar-bancar, economic, social.
Statele implicate în această criză o pot considera o oportunitate , criza putând fi privită și în sens pozitiv, aceasta ducând la remodelarea sistemului economic, reconstrucția acestuia, ținând cont de metode și strategii noi de management.
Efectele crizei internaționale s-au extins și asupra economiei României. Criza a afectat canalul comercial, ducând la scăderea exporturilor, canalul financiar, limitând accesul la finanțare străină.
În România răspunsul la efectele crizei nu poate fi similar celui formulat de celelate state europene sau din S.U.A. Există anumite pachete de măsuri de dezvoltare în funcție de capacitatea de absorție și de implementarea fiecărui stat.
Trebuie precizat însă că România are posibilitatea de dezvoltare a unei economii durabile, ținând cont de respectarea anumitor principii economice și adoptarea unor strategii sigure.
Pilonul economic al dezvoltării durabile a României căruia i se adaugă în mod complementar și independent , cel social și cultural, are câteva obiective , priorități.
Un prim obiectiv macroeconomic fundamental este creșterea permanentă a Produsului Intern Brut, pe baza aplicării programului strategic și tehnic contemporan, în ritmuri relativ înalte.
În cursa de diminuare a decalajelor economice și sociale dintre România și țările dezvoltate, managementul strategic la nivelurile macro, mezo și micro va fi nevoit să monitorizeze și evalueze strategii și substrategii ale creșterii economice durabile, într-un proces de creștere/descreștere diferențiată a sectoarelor economice, a ramurilor, subramurilor și grupelor de produse și servicii în concordanță cu evoluția parametrilor cererii viitoare interne și externe.
Managementul sustenabilității creșterii economice durabile în România are ca obiective, de asemenea, menținerea ratei anuale a inflației la nivel de o singură cifră, asigurarea unui nivel înalt al gradului de ocupare o forței de muncă,asigurarea reglementării adecvate a piețelor, gestionarea, utilizarea eficientă a resurselor naturale, materiale, energetice, informaționale, dezvoltarea unor noi infrastructuri pentru activitățile industriale moderne.
Toate aceste etape reprezintă pași pregătitori pentru a realiza o economie puternică și pentru a combate actuala criză. Sunt pași către o economie modernă bazată pe schimbări la toate nivelurile.
O altă măsură este aceea de a oferi indivizilor posibilitatea de a participa efectiv la procesul schimbării.
În concluzie, trebuie să știm să ne adaptăm la astfel de evenimente pentru a evita, preveni stările conflictuale, pentru a putea evita crizele mondiale.
=== CONTRACT DE VANZARE-CUMPARARE ===
CONTRACT DE VANZARE- CUMPARARE MARFURI
S.C VARTCRIS DISTRIBUTION S.R.L cu sediul in Pitesti, str.Libertatii,bl d6bis,inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J03/1819/2008, cont RO57BTRL00301202K6244 9XX ,deschis la banca TRANSILVANIA reprezentata de RAICU CRISTINA in calitate de administrator denumita in continuare vanzator.
si
S.C MEDIAPRESS INVESTMENT, Sucursala Pitesti, jud Arges,cod fiscal RO 16364083 inregistrata la registrul comertului sub nr.j03/730/2004, cont RO69BTRL
0460120283E4819XX , N.BALCESCU nr 173 F . reprezentata de ………………………………. In calitate de…………………………………………………. denumit in continuare comparator.
DEFINIREA RELATIILOR DINTRE PARTI
Art.1 sc MEDIAPRESS INVESTMENT srl va cumpara produsele ce fac obiectul contractulu, ca un contractant independent de la SC VARTCRIS DISTRIBUTION SRL in scopul de a revinde beneficiarilor .Inderulare acestor operatiuni cumparatorul si angajatii sai nu vor avea,calitatea de agenti sau reprezentanti ai vanzatorului.In consecinta, acestia nu vor avea calitatea de a angaja in vreun fel obligatii si/sau raspunderi in numele si/sau pe seama sc VARTCRIS DISTRIBUTION srl, nu vor avea calitatea de areprezente sau actiona in numele vanzatorului, in afara cazului in care exista un accord scris in prealabil in acest sens incheiat intre parti.
OBIECTUL CONTRACTULUI
Art. 2 Furnizare produse
SC VARTCRIS DISTRIBUTION SRL va vinde si SC MEDIAPRESS INVESTMENT SRL va cumpara produsele: VARTA, POXIPOL, si alte produse pe care le distribuie vanzatorul.
In cazul in care apar modificari referitoare la conditiile de prêt negociate initial si acceptate de comun accord,vanzatorul va comunica noua oferta si de asemenea va notifica cumparatorului despre orice preturi special sau oferte promotionale .
SC VARTCRIS DISTRIBUTION SRL isi va rezerva dreptul de a opera oricand modificari in lista produselor oferite spre vanzare, fara o notificare prealabila.
SC VARTCRIS DISTRIBUTION SRL isi va rezerva dreptul de a reevalua termini si conditile colaborari cu SC MEDIAPRESS INVESMENT SRL in orice moment in care acesta din urma nu isi respecta obligatiile contractuale.
CONDITII DE PLATA
Plata produselor furnizate de vanzator si achizitionate de comparator se face in termen de 40 de zile de la data emiterii facturilor.
CONDITII DE LIVRARE
Transportul marfurilor va fi asigurat de comparator.
TRANSFERUL DREPTULUI DE PROPRIETATE
Dreptul de proprietate se transfera de la vanzator la cumparator la data achitarii integrale a marfii.
Riscurile sunt in sarcina cumparatorului de la data la care a intrat in posesia marfii.
SC VARtCRIS DISTRIBUTION SRL isi rezerva dreptul de astabili termenul de livrare in functie de modul de procurare a marfii, stipulindu-l in mod expres in confirmarea de comanda.
Termenele si conditiile de garantie sunt cele specificate in certificatul de garantie ce insoteste produsele.
SC VARTCRIS DISTRIBUTION SRL nu va fi raspunzatoare de distrugeri directe, indirect sau incidentale aparute la produsele vandute sub acest contract.
DURATA CONTRACTULUI
Prezentul contract este valabil pe o perioada de 12 luni de la data semnarii si se va prelungi in mod automat cu inca 12 luni in cazul in care nici una dintre parti nu cere scris rezilierea acestuia cu minim 15 zile inainte de data expirarii acestuia.
Prezentul contract poate inceta inainte de termenul stabilit in urmatoarele situatii:
Prin acordul scris al partilor
Prin denuntarea unilaterala de catre una din parti, cu indeplinirea obligatiilor de plata/livrare si a oricaror obligatii asumate in acel moment, in baza prezentului contract.
La disparitia unei parti, prin lichidare sau faliment.
CLAUZE FINALE SI TRANZITORII
Modificarea prezentului contract poate fi facuta numai in scris , prin acordul ambelor parti.
Eventualele litigii care ar putea surveni in legatura cu prezentul contract vor fi solutionate pe cale amiabila iar daca acest lucru nu este posibil, litigiul va fi depus pentru solutionare instantei judecatoresti material competente din Pitesti.
Prezentul contract sa incheiat in dou exemplare, cate unul pentru fiecare parte.
SC VARTCRIS DISTRIBUTION SRL SC MEDIAPRESS INVESTMENT SRL
Nume RAICU CRISTINA Nume
Functia ADMINISTRATOR Functia
=== criza -capitolul 3 ===
Capitolul 3. Momente de criză în istoria mondială
3.1. Criza economică din anii 1929-1933
3.2. Criza financiară globală
3.3. Rolul FMI
3.1.Criza economică din anii 1929-1933:
Perioada 1929-1933 reprezintă eșecul dezastruos al tentativei și al efortului de a restabili componentele esențiale ale doctrinei liberale comune.Unele dintre manifestările crizei au continuat și după încheierea perioadei, fenomen ilustrat de faptul că în vreme ce societățile industrializate au ieșit mai repede din impas,marile dificultăți în agricultură nu au încetat să afecteze în special statele slab dezvoltate din vasta regiune cuprinsă între Marea Baltică și Marea Neagră.
De asemenea nu este exagerată afirmația că urmele politice ale crizei economice mondiale au fost puternice și mai nefaste pentru omenire decât consecințele ei economice;criza a favorizat pe de-o parte,revizionismul manifestat într-o formă din ce în ce mai agresivă,iar pe de altă parte, a pus în dificultate democrațiile,care au lăsat cale liberă dictaturilor,dând prin aceasta o coloratură sumbră vieții internaționale și cele mai negre temeri în ceea ce privește viitorul.
Puternica criză din 1929-1933 a fost un fenomen mondial ce a cunoscut aspecte și grade de intensitate diferite de la o țară la alta.În această perioadă s-au manifestat concomitent criza financiară,criza producției,criza schimburilor comerciale și criza socială.
Aceasta a început în SUA și s-a extins în toată lumea.Criza economică a început brusc într-o perioadă de prosperitate și optimism economic,printr-un Krach bursier pe Wall Street în octombrie 1929,cuprinzând SUA și răspândindu-se în întreaga
lume.Criza financiară a fost un indicator al depresiunii generate a economiei mondiale:producția și prețurile industriale s-au prăbușit,sectorul agricol, latent după sfârșitul Primului Razboi Mondial s-a accentuat,comerțul internațional s-a dezorganizat.
Criza economică acutizând înfruntările politice a favorizat ascensiunea regimurilor autoritare,a agravat tensiunile internaționale, a devenit catastrofă la scară mondială.Singura țară care nu a fost atinsă de această criză a fost URSS.Anul de vârf al crizei economice a fost 1932.
Originea crizei a fost văzută nu numai în fragilitatea sistemului circulației internaționale a capitalurilor, respectiv,în extrema lor mobilitate comparativ cu cea a forței de muncă și a mărfurilor, ci și în persistența inflației în cele mai stabile economii, respectiv în acumularea de stocuri de mărfuri.
Complexitatea și profunzimea crizei impune luarea în considerare a mai mulți factori decât simpla explicație keynesiană a supraproducției provocată de scăderea consumului.
3.1.1. Premisele crizei:
America tocmai își revenea după primul război mondial,iar economia intra într-o nouă eră.Dezvoltarea fără precedent a inovațiilor tehnice și științifice din timpul războiului și imediat după, a creat o prăpastie între capacitatea industriei de a genera produse competitive și capacitatea salariaților de a le cumpăra,în timp ce,rata de economisire a populației de venituri peste medie era mai mare decât creșterea oportunităților de investiții,ceea ce a dus la o creștere fără precedent a prețurilor unor active-acțiuni și imobiliare în mare parte.
Activitatea economică a explodat în perioada 1920-1929, indicele producției industriale calculat de FED crescând de la 81 de puncte în 1920 la 114 în 1929(deci o creștere de 41%), în timp ce rata medie anuală de creștere a PIB-ului SUA în aceeași perioadă este de 4,6%.
Ben Bernanke menționează în una din cărțile sale publicată în 1983,că între
1925-1929,industria SUA a produs aproximativ jumătate din totalul producției
industriale a lumii.Însă conform NBER,toată această perioadă de creștere economică a fost marcată de trei recesiuni de mai mică amploare: prima recesiune a durat 18 luni în perioada ianuarie1920-iulie 1921 și a dus la creșterea PIB cu 2%, a doua a avut loc între mai 1923-iulie 1924,iar a treia între octombrie 1926-noiembrie 1927,însă fără să aibă implicații economice serioase.
Tot în această perioadă FED, a început să utilizeze politica monetară în scopul atenuării fluctuațiilor ciclurilor economice,iar sfârșitul primei recesiuni menșionate anterior a fost grăbit de noua atitudine a FED, care prin împrumuturi pe care le-a acordat în special băncilor,a dus la creșterea investițiilor în economie,cu efect direct în creșterea PIB-ului.
În ceea ce privește bursa,aceasta a crescut spectaculos timp de 8 ani înainte de 1929,indicele Dow Jones crescând cu peste 600% iar motivele au fost următoarele:
a)Creșterea numărului investitorilor:
Investițiile la bursă au fost văzute drept o cale ușoară de îmbogățire și se estimează că în orice moment al perioadei 1925-1929,cel puțin 4 milioane de americani dețineau acțiuni la bursă.
Intrarea permanentă a unor investitori concomitane cu ieșirea altora,a asigurat un flux continuu de „bani noi” în păiață ceea ce a dus la o creștere fără precedent a prețului acționarilor.
b)Creșterea ratei de economisire:
Datorită creșterii economice,tot mai mulți americani își permiteau să facă economii,iar o parte din aceste economii erau investite la bursă.
c)Politica banilor ieftini:
În acea perioadă,băncile ofereau americanilor posibilitatea contractării de împrumuturi mult mai ușor decât înainte și este foarte probabil că pe lângă mașini,case,mulți dintre cei care au luat credite au investit o parte din bani și la bursă.
d)Investițiile companiilor au creat supraproducție:
În 1925 în industrie au devenit vizibile primele semne ale supraproducției (creșterea stocurilor).Însă,anticipând creșterea cererii,mamagementul companiilor a decis reinvestirea profitului în noi capacități de producție, accentuând o problemă deja existentă.Au fost angajați noi muncitori care la rândul lor au început să cumpere pe datorie,produse și servicii,generând astfel o creștere a producției și implicit o creștere a prețului acțiunilor.
e)Lipsa reglementărilor privitoare la activitatea bursieră:
Atunci cadrul legal era unul extrem de permisiv și drept urmare,companiile își creșteau după voie capitalul social prin emiterea de noi acțiuni care erau vândute investitorilor.
Tranzacționarea „în marjă” a explodat,investitorii, convinși de continuitatea trendului ascendent,cumpărau acțiuni în marjă urmînd să le vândă peste câteva luni la un preț mai mare și să câștige diferența,ccea ce a dus la crearea unui uriaș joc piramidal având în vedere că majoritatea banilor care erau investiți la bursă de fapt nu existau.
f)Psihoza consumului:
Anii1920 au reprezentat pentru americani o perioadă de consum feroce,iar drepr exemplu,existența cifrelor:producția de mașini a crescut de la 2 M în 1920 la 6,5 M în 1929,numărul biletelor la cinema vândute a crescut de la 40 la 100 de milioane pe săptămână,cinematografia devenind a 10 a industrie ca și importanță.Americanii au cumpărat orice,de la mijloace de transport,aparatură electronică,bilete la cinema,excursii în Europa,fapt ce a dus la o creștere a acțiunilor companiilor la bursă.
3.1.2.Cifre și fapte:
În luna octombrie a anului 1929,istoria a considerat că a venit momentul ca America să platească pentru toate excesele săvârșite în ultimul timp.Bursa s-a prăbușit cu 40% și două au fost zilele care au rămas în memoria investitorilor: 24.10-Black Thursday-joia neagră,ziua în care trendul bursier s-a transformat din bullish în bearish și,în special, 29.10-Black Tuesday-marțea neagră,cea mai devastatoare zi din istoria bursieră a SUA,zi în care s-a acumulat toată creșterea bursei din ultimul an.Doar în perioada 29 octombrie-13 noiembrie,de pe bursă s-au evaporat 30 de miliarde de dolari,sumă comparabilă cu totalul cheltuielilor SUA în primul război mondial.În trei ani indicele Dow Jones a piedut 80% din valoare,scăzând de la 381,17 puncte în 3 septembrie 1929 la 41 de puncte în 5 iulie 1932 și îi vor trebui 26 de ani pentru a depăși din nou maximul atins înaintea crizei.
Oficial criza economică a durat din august 1929 până în martie 1933,iar evoluția PIB-ului SUA a fost următoarea: 1929 -87 miliarde de dolari, 1930- 75 de dolari(-13%), 1931-59 de dolari(-21%), 1932-42 de dolari(-29%), 1933-40 de dolari(-5%).
Pentru a se vedea și influența acestei crize asupra celorlalte economii dezvoltate,tabelul de mai jos conține date din care se observă evoluția indicelui producției industriale aferent fiecărei țări în perioada crizei,anul 1929 fiind luat drept reper(100).
Sursa:Industrial Statistics,1900-1957(Paris,OEEC,1958)
Ca urmare a activității industriale,în 1993 aproximativ 25%(15 milioane) dintre americanii apți de muncă erau țomeri iar venitul mediu al acelora care aveau totuși de lucru, a scăzut cu 43%.
În ceea ce privește sectorul bancar,dacă în anii premergători crizei apăreau bănci noi într-un ritm de 4-5 pe zi,în timpul crizei au falimentat în medie de 2 pe zi.
Criza din sectorul bancar a avut trei faze:
a)octombrie-decembrie 1930:
Moment în care pentru prima dată, unele bănci au început să dea semne de slăbiciune,iar lipsa oricărei garantări a depozitelor a făcut ca panica să se răspândească rapid.
Dacă înainte de crearea FED în 1913,băncile private aveau posibilitatea de a lupta împotriva unei recesiuni economice prin împrumuturi acordate prin intermediul unor case de clearing și/sau suspendarea temporară a dreptului de a lichida un depozit,după creșterea FED,luarea unor astfel de măsuri a devenit responsabilitatea acesteia dar,în 1930,Rezervele Federale fie că nu au dorit,fie nu au putut să oprească răspândirea acestei crize în sistemul bancar.
b)iunie-decembrie 1931:
Această fază a fost prefațată de falimentul celei mai mari bănci austriece,Kredit-Anstalt(mai 1931), moment carea adus panică și în sistemul bancar european.În anul respectiv în SUA indicele prețurilor a scăzut cu 9,4%,indicele producției industriale s-a prăbișit cu 15%,masa monatară M1 s-a redus cu 5,7%,iar rata dobânzii a rămas stabilă la 11,3%.
c)decembrie 1932-martie 1933:
Această a treia fază a reprezentat apogeul Marii Crize.Comparativ cu 1929,datele macroeconomice arătau astfel: rata șomajului a crescut de la 3% la 25%, bursa a piedur 80% din capitalizare,indicele producției industriale a scăzut cu
52%,masa monetară s-a contractat cu 33%,indicele prețurilor a scăzut cu 33%,iar o treime dintre bănci au dat faliment,ori au fost preluate.
3.1.3. Renașterea:
Sfârșitul crizei a coincis cu instalarea la putere a președintelui F.D.Roosvelt,care a venit la Casa Albă cu un plan ce a rămas în istorie:”The New Deal”.Printre măsurile luate de guvern se regăseau:
-Înființarea Reconstruction Finance Corporation,o entitate prin intermediul căreia au fost furnizate lichidități sistemului financiar;
-Adoptarea Securities Exchange Act ,prin care s-au reglementat tranzacțiile în marjă și s-a stabilit cadrul legal în ceea ce privește împrumuturile pe care băncile le pot acorda pentru astfel de tranzacții.
-Băncile de investiții s-au separat de cele comerciale prin Glass-Steagal Act.
Pentru combaterea șomajului,noul guvern a înființat „Civilian Conservation Corps”, o organizație care angaja tineri între 18-25 de ani pentru munca în folosul comunității,tineri care erau plătiți cu 30 de dolari pe lună.Se estimează că aproximativ 20 de milioane de americani au fost înrolați în acest program.
În ceea ce privește agricultura,Congresul a aprobat legea numită Agricultural Adjustment Act,prin care statul acorda fermierilor o compensație bănească pentru ca aceștia să renunțe la cultivarea unei părți a pământului.Între 1932-1935 venitul fermierilor americani a urcat cu 50%,iar până în 1940 se estimează că aproximativ 6 milioane de fermieri au primit un astfel de ajutor.
Industria a beneficiat de apariția în 1933 a „The National Racovery Act” prin care guvernul a stabilit noi reguli de bussines și a încurajat crearea unor noi locuri de muncă însă NIRA a fost declarat neconstituțional în 1935 datorită faptului că încurajase formarea cartelurilor și favoriza companiile mari.
Toate aceste măsuri au dus la o creștere foarte rapidă a economiei în anii care au urmat,însă în 1935 producția industrială era încă cu 25% mai mică decât în 1929, în timp ce șomajul scăzuse de la 25% la 17%.Doar în 1940 se poate spune că economia SUA și-arevenit complet după acestă criză.
În concluzie putem afirmă,că într-o anumită masurî efectele crizei actuale pot fi comparate cu efectele crizei din 1929,pentru că și această criză a fost cauzată de specularea în exces a unor active financiare,în special acțiuni și imobiliare,active ale căror preț a crescut total necontrolat în ultimii 10 ani.
În plus este evident faptul că guvernele și instituțiile de reglementare nu au ținut pasul cu vremea,iar cadrul legislativ existent în unele domenii este complet depășit.
Din cauza aceste regimuri politice și sisteme fundamentate total eronat trebuie să ne luăm măsuri de precauție pentru a evita,împiedica colapsul.
=== criza cap 1 ===
Capitolul 1
Provocările Societății Contemporane
1.1.Schimbări în secolul 21:
Cunoaște-te pe tine însuți înseamnă să separi ceea ce ești și ce vrei să fii,de ceea ce crede lumea că ești și vrei să fii.1
Secolul 21 este marcat de globalizare și de abandonul vechilor modele de viață.Totul,întreg universul este în continuă schimbare.Schimbarea reprezintă o permanență și o realitate a vieții noastre cotidiene.Fie că dorim sau nu trebuie să se producă schimbarea atât la nivel de individ,grup,organizație cât și societate.
Unii indivizi,grupuri percep schimbarea ca pe o evoluție firească,alții(altele) o percep ca pe o amenințare.Persoanele care nu reacționează la schimbare în timp util nu pot supraviețui într-un mediu exogen turbulent.Din păcate oamenii cât și organizațiile au nevoie de timp pentru a se obișnui cu schimbarea.Această necesitate este însă în contradicție cu ritmul rapid al schimbărilor.Realitatea este că în secolul 21,organizațiile nu mai pot rămâne inflexibile,ele trebuie să reacționeze prompt la schimbările mediului,să fie dinamice,adaptabile și flexibile.
Principalele transformări la care asistăm în ultimii ani au loc pe multiple planuri:politic,legislativ,social,tehnologic,economic,piața.Toate acestea constituie forțe externe ce produc schimbarea.Forțele implicate în schimbare din punct de vedere al intensității pot fi atât forțe slabe ce nu conduc la schimbări semnificative , și, forțe deosebit de puternice ce determină orientarea către noi structuri.
1 Bennis Warren,”On Becoming a Leder”,Random century,1989,pag. 31
De-a lungul timpului s-au făcut referiri la evoluția teoriilor manageriale.Orice individ,grup,organizație,stat „suferă” din cauza schimbărilor:tehnologia avansează,competiția se intensifică,cresc nevoile de inovare.Toate aceste modificări duc inevitabil la schimbări.Indiferent de forma pe care o îmbracă schimbarea conduce la o destabilizare a stării existente.
În secolul 21 există o serie de tendințe care favorizează schimbarea:
a)globalizarea:atrage după sine schimbări în cadrul piețelor(formarea unor piețe unice prin crearea Uniunii Europene(U.E) ,extinderea firmelor multinaționale,amploarea fuziunilor marilor firme, precum și schimbări asupra mediului intern și extern al firmelor.
b)mediul înconjurător: dacă în era industrială principală era producția,în noua eră preocuparea majoră vizează: reducerea poluării,reducerea consumului de materii prime,găsirea de noi materiale(nepoluante).Preocuparea pentru mediu a devenit o caracteristică a noii societăți.Organizația trebuie să elaboreze proceduri pentru a preveni poluarea.
c)sănătatea:tendința actuală este de a se consuma cât mai multe produse naturale,eliminarea efectelor poluării,eliminarea stresului,creșterea duratei de viață.
d)femeile în management:schimbarea statutului social al femeii determină noi configurații în organizații.2
Secolul 21 trebuie să fie un secol al tuturor locuitorilor acestei planete, trebuie să fie un secol al manifestării depline, neîngrădite și ocrotite a personalității umane, a potențialului de muncă și inteligenței fiecărui cetățean. Secolul 21 va fi secolul Societății Informaționale și al Cunoașterii, va fi secolul în care informația și cunoștințele vor juca un rol decisiv în dezvoltarea economică a statelor lumii, în modelarea, construirea și afirmarea personalității fiecărui individ.
2 Doru Curteanu,Sorin Toma,”Managementul de la Teorie la Practică”, București,Ed. Universității, ,2004,pag.27
Secolul 21 va fi secolul celor care vor ști să se adapteze noilor cerințe ale Societății Informaționale, dar va fi și secolul în care statele și guvernele lor vor trebui să aibă grijă ca cetățenii să fie pregătiți și să accepte să trăiască într-o Societate Informațională.
Modurile de viață și instituțiile caracteristice lumii moderne sunt radical diferite,chiar și de cele din trecutul apropiat.În decursul unei perioade de numai două secole viața socială a suferit transformări radicale,care s-au succedat cu un ritm extrem de alert,în comparație cu perioada scursă de la începutul umanității.
Schimbarea este un element constant în viața socială,iar studiul acesteia ocupă un loc central în sociologia clasică și contemporană.
Problematica schimbării sociale este dezbătută pe larg în literatura sociologică,în scopul de a explica diferitele fațete ale acesteia,a determinării cauzelor sau anticipării fenomenelor sale caracteristice,de aceea se impune o clarificare conceptuală,de ordin terminologic.În general,prin schimbare socială întelegem trecerea de la un sistem sau subsistem social,dintr- o stare în alta,diferită calitativ și cantitativ.
Perioada actuală ne demonstrează mai mult decât oricând,că societatea nu este niciodată statică și că schimbările sociale,politice și culturale apar în mod constant.
Societatea de astăzi prezintă o gamă largă de fenomene ce se succed atât pe termen scurt ,cât și lung,fenomene la nivel global dar și pe o scară mai redusă.
Schimbările drastice de natură structurală și funcțională apărute în Europa de Est sau în fosta Uniune Sovietică,reprezintă doar o mică parte din cadrul schimbării sociale.
O întrebare importantă vizează finalitatea procesului de schimbare și anume : Încotro se îndreaptă omenirea?
Teoreticienii au formulat un punct de vedere comun,din care se pot desprinde două răspunsuri,încărcate în mod evident cu o doză de speculație.Primul răspuns se referă la faptul că trăim într-o societate postindustrială sau informațională,în care producerea sau controlul informațiilor devin principalele preocupări,atât ale indivizilor cât și ale organizațiilor.Cel de al doilea răspuns vizează teoria conform căreia ne aflăm la “capătul istoriei “ . Sfârșitul istoriei,înseamnă în opinia lui Fukuyama, sfârșitul conflictelor,iar instaurarea democrațiilor liberale,pe o scară tot mai largă,vine ca un argument în sprijinul acestei teorii.3
Schimbarea nu se produce pur și simplu,ea este influențată de o serie de factori după cum am enunțat mai sus.Influențele politice joacă un rol deosebit de important în realizarea schimbărilor sociale.Luptele acerbe pentru putere,pentru a deține teritorii,pentru a deține controlul,sunt evenimente care au marcat societatea și evoluția sa.
Cel mai elocvent exemplu îl poate constitui “momentul 11 septembrie 2001” despre care se afirmă că a produs o schimbare radical în politica mondială.În general,oamenii opun rezistență și încearcă să evite schimbările asupra cărora planează suspiciuni legate de diminuarea veniturilor,suplimentarea sarcinilor de serviciu,diminuarea posibilităților de influență sau exercitare a puterii.Grupurile sau indivizii își pot exprima mai intens rezistența la schimbare,în funcție de gradul lor de coeziune,structura lor organizatorică sau tradițiile existente la nivelul acestora.În primul rând,se impune eficientizarea procesului de comunicare între cei implicați în schimbare.O informare oportună ,realistă și responsabilă diminuează probabilitatea de apariție a unor reacții ostile,în raport cu schimbarea.
Un alt aspect îl constituie ritmul impus schimbării,care trebuie să țină seama de contextul producerii acesteia.Ideea schimbării instantanee este extrem de tentantă,dar rareori posibilă.O altă măsură este aceea de a oferi indivizilor posibilitatea de a participa efectiv la procesul de schimbare dându-le astfel posibilitatea să își asume latura acțională,aceasta fie ducând la câștig ,fie ducând la eșec.Asta duce la stimularea gândirii și a creativității și la înlăturarea fricii.
3 I.Mihăilescu.,”Sociologie generală.Concepte fundamentale și Studii de caz”,Iași, Ed. Polirom,2001,Pag. 27
În concluzie trebuie să știm să ne adaptăm la astfel de evenimente,precum schimbarea socială ,tehnologică,economică pentru a putea urma cursul firesc al vieții și pentru a evita stările de conflict,dispută,criză,pentru a împiedica colapsul.
1.2.Definiții ale secolului 21.Teorii:
Teoriile economiei moderne resping ideea unei teoretizări generale a crizelor economico-financiare,conform cărora acestea pot fi încadrate într-un model general valabil,considerându-se că fiecare criză financiară este unică,fiecare reprezentând de fapt un accident istoric,generat de factori specifici,într-o anumită conjunctură social-economică și politică.
Conform acestor teorii crizele nu pot fi anticipate,astfel încât efectele negative ale acestora să fie aduse la un nivel minim.Cu toate acestea ,istoria ne arată că, deși crizele economico-financiare nu apar și nu produc efecte în parametrii identici,ele sunt strâns legate de caracterul ciclic al proceselor economice,indiferent că sunt pe termen scurt,mediu sau lung se compun din doua faze:expansiunea și recesiunea.4
În faze de expansiune are loc o creștere a eficienței economice,generată de introducerea în circuitul economic a unor inovații tehnologice semnificative,în timp ce în recesiune are loc o slăbire a resorturilor care au produs propulsia economică.
Dacă ciclurile economice pe termen scurt(de durată între 10 și 40 de luni) și lung(așa-numitele cicluri seculare,care durează între 40 și 60 de ani) se
încheie cu perioada de recesiune caracterizată printr-o încetinire a creșterii
4 Giddens,”Sociologie”,București,Ed. All,2001,pag. 41
economice, ciclurile decenale(denumite și cicluri de afaceri,care durează între 4 și 6 ani,chiar până la 10-12 ani) se caracterizează prin prezența fenomenului de criză,în cadrul căreia cererea,producția,gradul de ocupare al forței de muncă,produsul intern brut,lichiditățile scad în mod dramatic,iar nivelul de trai se înrăutățește.5
Crizele au apărut încă din timpul Imperiului Roman,iar gradul lor de complexitate a crescut odată cu dezvoltarea societății capitaliste în general,respectiv odată cu configurarea economiei mondiale,începând cu secolul al 19-lea și formarea relațiilor de interdependență între statele lumii,atingând un punct de maximă complexitate în actuala criză economico-financiară.
O serie de economiști celebri au dezvoltat înainte de 1997 teorii conform cărora ,datorită schimbărilor economice și instituționale produse la nivelul economiei globale,crizele financiare au o probabilitae mică de producere ,iar dacă totuși acest lucru se întâmplă,acest fapt se datorează,unor împrejurări istorice de excepție,ci nu modului de funcționare a sistemului.
Lipsa unor viziuni și a unor puncte de vedere în consens a majorității economiștilor de profesie în ceea ce privește problematica crizelor financiare și economice explică de ce nu s-au putut anticipa tulburările financiare din Asia de Sud-Est din anul 1997 și mai ales cum a fost posibilă producerea actualei crize financiare.
Milton Friedman (1912-2006),laureat al premiului Nobel pentru economie în 1976,promoter al teoriilor cu privire la economia de piață și la minimalizarea rolului statului în coordonarea economiei,a susținut că întrucât actorii economiei sunt întotdeauna raționali,într-o economie de piață nu sunt posibile speculațiile,iar așa-numita “speculație” reprezintă încercarea investitorilor de a se proteja împotriva acțiunilor iraționale ale guvernelor.6
5 Giddens,”Sociologie”,București,Ed.All,2001,pag. 41-43
6Giddens,”Sociologie”,București,Ed.All,2001,pag. 41-43
Charles P. Kindlerberger (1910-2003) în lucrarea sa intitulată “Mânii,panici și crize: o istorie a crizelor financiare”,arată că și dacă s-ar accepta raționalitatea investitorului individual,istoria a demonstrat în repetate rânduri că piețele au un comportament uneori irațional,cea mai bună explicație a “mâniilor” financiare fiind oferită de “psihologia mulțimilor”.Cu toate că actorii economici individuali pot fi raționali,speculația financiară este un fenomen de turmă în care acțiunea rațională a mai multor indivizi produce consecințe iraționale7.
Kindlerberger consideră crizele financiare ca fiind o trăsătură inerentă a capitalismului internațional.
Hyman Minsky ,un economist neconformist,susține într-o serie de articole,teoria “ instabilității financiare” ca factor de producere a crizelor financiare.
Conform acestei teorii,crizele financiare reprezintă o trăsătură inevitabilă a sistemului capitalist și urmează un curs vizibil și previzibil.
Astfel ,primul semn care anunță o anumită criză financiară îl constituie un șoc din exterior asupra economiei,care poate îmbrăca forma unui război,a unei recolte foarte bogate sau foarte sărace,inventarea și răspândirea unei noi și importante tehnologii.Acest factor exogen puternic,conduce la creșterea șanselor de profit într-unul din sectoarele majore ale economiei și reduce oportunitățile economice din alte domenii.
Creșterea șanselor de profit într-un anumit sector economic atrage sursele de finanțare,generând o explozie sau o mânie a investițiilor.
Febra investițiilor este alimentată de creșterea substanțială a creditului bancar precum și de atragerea fondurilor personale și ale firmelor.Atragerea creditelor duce la creșterea impulsului de a specula,manifestat prin creșterea prețurilor la activele și bunurile de mare căutare.Creșterea prețurilor conduce la creșterea șanselor de profit,atrăgând noi invetitori pe piață.8
7 Giddens,”Sociologie”,București,Ed.All,2001,pag. 44
8 Costin Murgescu,”Criza economică mondială”,București,Ed. Științifică și Enciclopedică,1986,pag. 7
În goana lor după profit,tot mai mulți investitori ignoră regulile de comportament rațional și investesc într-o piață care este deja riscantă prin supraevaluarea activelor.
Într-o următoare etapă,o parte din investitori observă că piața a atins un punct maxim și caută să-și transforme activele supraevaluate în bani sau active de calitate.Ulterior,tot mai mulți investitori sesizează pericolul și caută să-și vândă activele riscante și supraevaluate,fapt care conduce la o prăbușire a prețurilor.Evenimentul care anunță pericolul și crează panică poate fi căderea unei bănci sau falimentul unei corporații.
După declanșarea crizei în investiții urmează o criză a creditului provocată de faptul că băncile nu mai acordă credite.Falimentele se declanșează în lanț,iar economia poate intra în recesiune sau chiar în depresiune economică.
În final starea de panică se calmează,economia se reface iar,piața revine la o stare de echilibru,dar cu plata unui preț foarte mare.
1.3.Globalizarea Economiei Mondiale:
În prezent în rândul analiștilor vieții economice internaționale contemporane,s-a conturat o largă convergență de opinii în aprecierea faptului că lumea s-a schimbat profund,că se află într-o tranziție politică și economică majoră și că deceniul anilor ‘90 a fost unul- sub numeroase aspecte- cu totul diferit de cel precedent și deosebit de dificil în privința „administrării” noianului de probleme complexe ivite pe scena relațiilor economice internaționale.
Procesul de globalizare a economiei mondiale a început la mijlocul anilor ’80,a căpătat noi valențe și adepți în deceniul anilor ’90 și continuă în prezent să se manifeste cu putere deși are de înfruntat concepții regionaliste și naționaliste.
Într-un sens larg,globalizarea economiei mondiale poate fi definită ca fiind procesul deosebit de dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele naționale,ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale în tot mai largi și mai variate sfere ale vieții economice,politice ,sociale și culturale și având drept implicație faptul că problemele devin mai curând globale decât naționale,cerând la rândul lor o soluționare mai curând globală decât națională.9
Abordată din punct de vedere economic și financiar,globalizarea poate fi
definită drept întărirea și lărgirea legăturilor dintre economiile naționale de pe piața globală a bunurilor,serviciilor și mai ales a capitalurilor.
O definiție asemănătoare este prezentată și într-un raport al Fondului Monetar Internațional din 1997:fenomenul globalizării economiei mondiale reprezintă integrarea internațională aflată în strânsă creștere atât a piețelor de bunuri și servicii,cât și a celor de capital.10
Globalizarea a devenit un proces de obiect,implacabil,care se desfășoară cu o viteză uneori amețitoare,cuprinzând în sfera sa cvasi-totalitatea statelor lumii.
Sub aspect strict economic,al eficienței alocării și utilizării resurselor, globalizarea economică apare ca un fenomen rațional,de natură să furnizeze un volum mai mare de bunuri și servicii de resurse tot mai puține.Globalizarea economică presupune ,așadar,în esență globalizarea procesului de creare a producției interne brute a statelor lumii.
Factorii determinanți ai globalizării economiei mondiale:
a)Factorii economici-comerciali care au influențat adâncirea procesului de globalizare a economiei mondiale includ libera circulație a mărfurilor,liberalizarea serviciilor,liberalizarea piețelor de capital,liberalizarea investitorilor străini de a înființa firme și alți factori cu caracter legislativ și administrativ favorabili globalizării.
9 Virgil Ghiță,”Economia Mondială”,București,Ed.Politeia,2002,pag. 27
10 Ibidem
b)Liberalizarea comerțului cu servicii,în special în domeniul telecomunicațiilor,asigurărilor și , bancar a constituit tendința dominantă a anilor 70 în SUA , fiind continuată în anii 80 în Marea Britanie și ulterior în U.E și Japonia.Tendința continuă și în prezent,incluzând și țările Europei Centrale și de Est printre care și România.
c)Liberalizarea piețelor de capital ca urmare a eliminării treptate a obstacolelor impuse circulației devizelor și a capitalului reprezintă un pas favorabil în vederea formării unor piețe financiare globale.Această mobilitate a capitalurilor reduce riscul repatrierii capitalului în special în cazul companiilor transnaționale și se înregistrează,totodată,o reducere a costurilor în condiții normale.
d)Liberalizarea investițiilor străine directe reprezintă un alt factor ce a favorizat globalizarea.Începând cu anii 70 interesul comun al umanității de prezervare a mediului înconjurător s-a concretizat prin apariția unor concepte cu vocație globală:bunurile comune ale umanității,dezvoltarea durabilă și securitatea ecologică,care au constituit noi factori ce au dinamizat procesul de globalizare a economiei mondiale.11
e)Bunurile comune ale umanității.Sunt spații cum ar fi oceanele fondurile marine,care din diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate și nici nu cad sub incidența suveranității statului.Cu excepția oceanelor niciunul din aceste bunuri comune nu au fost polizate,deoarece este relativ faptul că oamenii posedă capacitățile tehnice de a le exploata și deteriora.
Securitatea ecologică este una din dimensiunile fundamentale ale securității globale.Un alt factor determinant pozitiv cât și respectiv al globalizării este cultura.
Dezvoltarea durabilă este definită drept dezvoltarea care răspunde nevoilor prezente,fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile.
11 Idem,pag.28
Dezvoltarea durabilă e concepută în vederea reconcilierii dintre economie și mediul înconjurător,ca o nouă cale de dezvoltare care să susțină progresul uman nu numai în câteva locuri și pentru câțiva ani, ci pe întreaga planetă și pentru un viitor apropiat.
Meditând asupra globalizării, un articol intitulat „Globalizare și morală”,publicat în revista italiană „ L’espresso”,Umberto Eco își expune foarte transparent punctul de vedere: În schimb este oare pozitivă globalizarea lingvistică și culturală?Nu, și ar fi chiar o nenorocire pentru planetă o astfel de globalizare.Pe planul contactelor globale trebuie să luptăm pentru a păstra identitatea diferitelor culturi. 12
În literatura de specialitate globalizarea este abordată în mod divers putându-se desprinde de mai multe abordări conceptuale.Globalizarea este definită prin interdependența economiei dintre state,ca urmare a creșterii coeficientului de dependență față de economia mondială.13
Globalizarea este concepută ca proces al diminuării taxelor vamale,al renunțării la politica vamală și la restricțiile de circulație a mărfurilor,serviciilor și tehnologiilor și capitalurilor,pe măsura dezvoltării schimburilor economiei internaționale.
Globalizarea este apreciată drept proces de administrare a lumii către forțe transnaționale.
Cercetătorii români,susținători ai ultimelor două concepții le completează cu ideea că statul continuă să aibă un rol important invocând exemplul Franței și Marii Britanii.
În raportul Dezvoltării Mondiale editat de Banca Mondială în anul 2000 se apreciază că în economia mondială au loc două procese paralele, globalizarea și descentralizarea.
12 Sterian Dumitrescu,”Economia Mondială”,București,Ed. Interprint,1994,pag.35-36
13 Ibidem
a)globalizarea constă în transnaționalizarea până la supranaționalizare ,cu deosebire în domeniile comerțului ,finanțelor și tehnologiilor de vârf.
b)descentralizarea constă în transmiterea de către guvernul național către comunitățile locale a tot mai multe atribuții administrative,sociale,educaționale,bugetare și în consecință,rolul statului național se va limita la diplomați,armată,adoptarea legislației interne.14
În abordarea procesului de globalizare se pornește de la o serie de procese obiective reale:
Devansarea necesităților de producție și consum ale unui stat față de posibilitățile producției naționale de a le satisface sub aspect tehnologic și de eficiență pe criterii economice optimale.Ca urmare,am asistat în ultimele decenii ale secolului 21 la dezvoltarea procesului de adâncire a diviziunii internaționale a muncii,de specializare organologică care a generat comerțul cu subansamble.
În ultima perioadă se remarcă faptul că sporirea comerțului exterior și mondial devansează creșterea producției mondiale.
Datorită tendințelor precizate mai sus are los o creștere a coeficientului de
dependență a economiilor naționale față de economia mondială.
Se remarcă ca proces obiectiv adaptarea de reglementări comune de către state-acorduri,tratate,convenții privind eliminarea dublei impuneri.
În legătură cu fenomenul de globalizare s-au structurat două opinii opuse:una care susține acest proces și alta care se opune.
Susținătorii globalizării pun accent în principal pe avantajele generate de procesul de mondializare:
-reducerea costurilor de producție datorită economiei de scară;
14 Tribuna economică,nr.4/2002
-creșterea vitezei de derulare a operațiunilor comerciale,financiare,tehnologice;
-extinderea puternică a piețelor și crearea unor noi piețe independente de anumite surse/zone tranzacționale;
-creșterea tranzacțiilor schimburilor care se realizează aproape în timpii comunicați-fax,internet;
Oponenții globalizării invocă și uneori absolutizează consecințele negative:
-desființarea națiunii și a statului național;
-reducerea locurilor de muncă în țările în curs de dezvoltare sau cu un nivel mai scăzut al productivității muncii;
-specializarea unor state în activități de producție generatoare de poluare și care necesită un consum mare de muncă,materii prime și energie;
-adâncirea decalajelor economice(în prezent 258 de persoane miliardare dețin o bogăție egală cu cea posedată de 2,5 miliarde de oameni,adică aproximativ ½ din populația Terrei);
-pericolul desființării unor ramuri,falimentarea unor bănci,destabilizarea vieții economice,inclusiv a unor state;15
Globalizarea o evoluție contradictorie:
a)Mișcările de capital.Globalizarea a fost cel mai des asociată în ultima vreme cu creșterea fluxurilor private de capital înspre țările în curs de dezvoltare pe parcursul anilor 90.La acestea mai trebuie adăugat faptul că această evoluție a urmat unei reduse mișcări a capitalului în aceste direcții pe parcursul anilor 80.
În același timp fluxurile oficiale de ajutoare sau asistență pentru dezvoltare s-au redus semnificativ de la începutul secolului al 9 lea,iar structura mișcărilor de capital privat a înregistrat modificări semnificative. Investițiile străine directe
15 Puiu Alexandru,”Relații publice și societatea contemporană”,Pitești,Ed. Independența Economică,2003,pag 61-63
au devenit categoria cea mai importantă.Atât investițiile de portofoliu,cât și creditele bancare au marcat evoluții tot mai sinuoase reducându-se dramatic la începutul crizei financiare din a doua jumătate a deceniului al 10 lea.
b)Din punct de vedere al comerțului.Țările în curs de dezvoltare și-au sporit partea din participarea la comerțul internațional de la 17% în 1971 la 29% în 1999.Există însă variații destul de importante între marile regiuni.De exemplu,noile țări industrializate din Asia ,au înregistrat evoluții deosebite,pozitive,în timp ce Africa,pe ansamblu ,a avut un trend descrescător.Structura ofertelor de export este, de asemenea, un aspect extrem de important.Cea mai importantă creștere a fost ,de departe,cea a exportului de produse manufacturate.Ponderea produselor primare,oferite mai ales țărilor sărace,s-a redus.
c)Migrația forței de muncă.Forța de muncă s-a micșorat de la o țară la alta parțial datorită încercărilor de identificare a unor oportunități de lucru.Cifrele nu sunt extraordinare în momentul de față,însă în perioada 1965-1990 proporția forței de muncă de origine străină pe ansamblul globului a crescut cu aproximativ 50%.Cele mai importante direcții urmărite de forța de muncă au fost între țările în curs de dezvoltare și țările dezvoltate.Există un potențial destul de important de deplasare a cunoștințelor și tehnicilor de producție înspre țările în curs de dezvoltare ,la fel ca și o creștere a salariilor în aceste țări.16
Globalizarea și interesele salariaților:
Și țările dezvoltate au motive să considere globalizarea ca fiind un proces contradictoriu.Merită analizată amenințarea pe care țările cu niveluri salariale scăzute o exercită asupra țărilor dezvoltate în ceea ce privește
16 Puiu Alexandru,”Relații publice și societatea contemporană”,Pitești,Ed. Independența Economică,2003,pag 61-63
integrarea primelor în noul spectru mondial,precum și măsura în care schimbările care au loc în aceste economii sunt determinate de extinderea fenomenului de globalizare.
Economiile sunt într-o continuă evoluție,iar globalizarea este unul din fenomenele care se exercită încontinuu.Un astfel de eveniment este cel al orientării spre sectorul serviciilor din partea economiilor care ajung la un anumit grad de maturitate.Un altul este deplasarea spre locurile de muncă ce înglobează mult mai multe aptitudini.Studiile arată că toate aceste tipuri de evoluție vor avea loc indiferent de modul de extindere al procesului de globalizare.
De fapt ,globalizarea face acest proces mai ușor si mai puțin costisitor pentru economie pe ansamblu,prin aducerea avantajelor fluxurilor de capital,inovațiilor tehnologice,și a produselor aduse prin import.
Creșterea economică,reducerea șomajului și standardele de viață sunt,toate, mult mai ridicate decât dacă am avea de-a face cu o economie închisă.
Avantajele au însă o distribuție inegală între diferite grupuri și țări,pentru unii procesul fiind mai curând un dezavantaj.De exemplu,lucrătorii din domeniul industriilor vechi,care acum se află în declin,au șanse reduse să se redreseze pentru a putea servi noilor industrii.
Globalizare- sărăcia și inegalitățile de dezvoltare:
De-a lungul secolului 20 venitul global pe cap de locuitor a crescut în mod semnificativ,dar cu diferențe destul de importante la nivel de țări.Este evident că diferențele de venit între țările bogate și cele sărace,s-au adâncit tot mai mult pe perioade destul de mari.
Un număr recent al Word Economic Outlook studiază 42 de țări pentru care există date pentru tot secolul 20.S-a ajuns la concluzia că producția pe cap de locuitor a crescut,dar distribuția venitului pe țări a devenit tot mai inegală în comparație cu situația de la începutul secolului.La acestea trebuie precizat și faptul că în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor sociale,țările mai sărace au înregistrat procese însemnate.De exemplu unele țări cu venituri reduse marchează niveluri impresionante pentru indicatorii sociali.O lucrare recentă a ajuns la concluzia că,în temenii de Indicatori pentru Dezvoltare Umană,folosiți de ONU care iau în calcul nivelul de educație și speranța de viață,situația generală este destul de diferită comparativ cu simpla prezentare a indicatorilor inițiali.17
Nu trebuie să omitem faptul că,în actuala lume globală 200 din societățile transnaționale existente dezvoltă o cifră de afaceri care depășește PIB-ul * realizat de circa 150 de țări membre ale OCDE și aceasta în ciuda celor spuse de J.J. Rousseau, nimeni nu trebuie să fie atât de bogat încât să poată cumpăra pe altul și nimeni nu trebuie să fia atât de sărac încât să se vândă. 18
Această polarizare bogăție-sărăcie se acutizează permanent datorită faptului că regiunile bogate au trecut deja de fenomenul de tranziție demografică,iar populația lor este relativ slăbită,în timp ce populația de sud va crește în continuare în următorii ani.
În jumătate din acest timp,doar 1/7 din populația mondială va controla cel puțin ¾ din bogăția mondială.Ca urmare presiunea asupra acelor “insule de bogăție” va fi din ce în ce mai mare.Dezvoltarea nu este întârziată doar de dificilele condiții istorice și de permanentele dezavantaje comerciale,dar și de o continuă criză a datoriilor,de exploatarea economică și de instabilitatea politică.
Dacă în timpul gravei crize mondiale alimentare din 1947 s-a estimat că un număr de 450 milioane de oameni din întreaga lume sufereau de malnutriție,20 de ani mai târziu,780 de miliarde de oameni nu aveau suficientă hrană pentru a-și satisface nevoile fizice de bază,de proteine și energie.
*Produsul Intern Brut
17 Virgil Ghiță,”Economia Mondială”,București,Ed. Politeia,2002,pag. 29-30
18 Idem , pag 30
Deși s-a înregistrat un oarecare progres în ceea ce privește dezvoltarea în Sud,analiștii apreciau că masivele disparității dintre lumea săracă și cea bogată se vor adânci.
O analiză obiectivă a procesului de globalizare de până acum,atestă faptul că avantajele economice înclină mai mult spre țările dezvoltate și către marile puteri economice unde își găsesc originea societățile transnaționale.În acest sens acționează și mecanismul financiar mondial care prin instituțiile sale, Fondul Monetar Internațional,Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului dominate de marile puteri economice avantajează într-o proporție covârșitoare țările dezvoltate implicate în acordarea de credite,înfăptuirea investițiilor directe străine,instituțiile,societățile transnaționale și statele creditoare obțin profituri ridicate.19
În concluzie globalizarea este o realitate probabil ireversibilă și orice țară care își pregătește temeinic viitorul se vede nevoită să interfereze cu ea.
19 Ion Bircea,”Analiza Economico-Financiară”,Ed.Dacia,2006,pag 57
=== criza-cap 2 ===
Capitolul 2
Aspecte privind conceptul de criză. Criza economică mondială
2.1.Criza.Tipologii.Situațiide criză.Comunicare în situații de criză:
În zilele noastre criza(economică,culturală,a valorilor,învățământului,societății) a devenit o stare cotidiană,iar cuvântul a intrat în vocabularul curent al conducătorilor de instituții,al jurnaliștilor și al publicului larg.
Zamfir si Vlăsceanu au definit criza ca fiind o perioadă în dinamica unui sistem,caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăților,izbucnirea conflictuală a tensiunilor,fapt care face dificilă funcționarea sa normală,declanșându-se puternice presiuni spre schimbare.
O altă definiție a crizei a fost dată de Patrick d’Humieres : O criză este o situație neașteptată care pune în discuție responsabilitatea organizației în fața marelui public și care amenință capacitatea ei de a-și continua în mod normal activitatea.
În această ordine de idei se disting ca fiind incidente (afectează fizic doar un sistem al organizației),accidente (afectează fizic întreaga organizație),conflicte (afectează simbolic un subsistem al organizației) și crize (afectează simbolic întreaga organizație).Deși această distincție poate fi utilă pentru clarificarea noțiunii de criză,se poate observa că orice accident este de fapt o criză,deoarece implică pierderi materiale,umane,iar în cazul în care există cauze interne,se ridică intrebări asupra funcționării organizației.
Prezența aproape continuă a crizelor plasate în cele mai diferite instituții,precum și nevoia de a le anticipa,înțelege sau controla,au făcut ca tot mai mulți lideri politici,conducători de întreprinderi,specialiști în management și practicieni ai relațiilor publice să se preocupe de “gestionarea crizelor”,”managementul crizei”,”comunicare de criză”.Totuși experiența de zi cu zi din România arată că foarte puțini sunt aceia care dețin competențele,experiențele și logistica necesară preîntâmpinării și controlării eficiente a unei crize.
Orice organizație se poate confrunta cu o situație de criză,în măsura să pună în pericol buna sa funcționare și reputația de care se bucură într-o anumită comunitate.Unele crize sunt previzibile și pot fi prevenite,altele nu pot fi bănuite și nici nu pot fi anticipate în mod corect.Experiența a arătat că în ciuda tuturor precauțiilor luate pentru stomparea sau controlarea unei crize ,ea poate fi scăpată de sub control și lua amploare,în aceste condiții criza putând aduce prejudicii grave organizației,atât din punct de vedere al gestionării sale,inclusiv din punct de vedere al comunicării.Altfel spus o bună comunicare în timpul crizei poate să atenueze și chiar să împiedice reacțiile negative ale publicului.20
În general se consideră că o criză afectează profund imaginea unei organizații.De obicei imaginea de marcă se construiește în perioadele de normalitate,când se conturează ansamblul de valori și reprezentări prin care publicul percepe organizația respectivă.
Comunicarea în situații de criză:
Comunicarea reprezintă liantul tuturor activităților desfășurate de om indiferent dacă facem referire la nivelul individual,la cel al grupurilor,organizațiilor sau la cel macrosocial.21
Comunicarea în situații de criză este cea mai provocatoare și fascinantă practică a comunicării.Informația lipsește sau este săracă și nu este timp suficient pentru cercetare și culegere de date.
20 Arlette Bouzon,”Comunicarea în situații de criză”,București,Ed. Tritonic,2006,pag. 11
21 Ursula Șchiopu,”Dicționar de psihologie”,București,Ed. Babel,1997,pag.165
Este greu de stabilit în situații de criză ce opțiune reprezintă o alegere bună sau greșită.
Un curs stabilit al acțiunii deschide o serie de probleme,iar un alt curs va deschide un altul.Importanța pentru rezolvarea crizelor este decizia rapidă și comunicarea eficientă și eficace.
Comunicarea cu presa,construirea unor relații bune cu aceasta,presupun un efort din partea instituției sau persoanei comunicatoare,dar acest efort nu intârzie să dea roade.O presă bine informată înseamnă o populație bine informată,iar o presă binevoitoare înseamnă o populație cooperantă.22
Pentru un om care ocupă o poziție publică,mass-media trebuie sa fie un sprijin,un partener câștigat ,altfel aceasta nu va întârzia să devină un inamic sau o spină iritativă,un vânător de greșeli sau o sursă de comentarii sarcastice,toate situații care nu sunt tocmai plăcute,dar totodată menite să îngreuneze considerabil rezolvarea sarcinilor prestabilite.
Pentru a aborda subiectul “pesta porcina clasica” în relația cu presa,trebuie să fim pregătiți pentru un tur de forță,pe termen lung.Din punct de vedere al omului de relații publice,acest subiect este extrem de complex și are multe elemente care pot fi sensibile în comunicare,inclusiv putând ajunge în situații de “comunicare de criză”.
Strategia ideală de a susține un proiect de comunicare cu presa și populația pe termen lung,este structurat în mai mulți pași, care să combine mai multe tehnici de relații publice.
Indiferent de punctul de vedere din care privim, elementele care stau la baza procesului de comunicare sunt în general constante:Emițătorul, Receptorul, Mesajul, Canalul de comunicare, Codificarea, Decodificarea, Feed-back-ul.
Explozia informațională cu care ne confruntăm în ultima perioadă se reflectă cel mai bine prin explozia comunicării la nivelul organizațional și mai cu seamă la cel managerial.
22 Arlette Bouzon,”Comunicarea în situații de criză”,București,Ed.Tritonic.2006.pag.
Tocmai de aceea, orice afectare a procesului comunicațional este privită ca o problemă deosebit de importantă și unde pot apărea mai ușor și frecvent probleme în lanțul comunicării decât în situații de criză, când activitatea se desfășoară în condiții de presiune?
Criza reprezintă o perioadă în dinamica unui sistem caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăților, izbucnirea conflictuală a tensiunilor, fapt ce face dificilă funcționarea sa normală, declanșându-se puternice presiuni spre schimbare.23
Actorii, personajele prinse în criză, sunt dintr-o data, lipsite de orice punct de reper, îndepărtați de bazele lor obișnuite de decizie, de informație, de criterii și referințe, fără a mai fi capabili să măsoare și analizeze acumularea de elemente pe care criza le eliberează.
Comunicarea în interiorul și în afara crizei trebuie sa filtreze informația în funcție de prioritățile opiniei publice:
1. oamenii
2. mediul înconjurător
3. proprietatea
4. implicațiile financiare
Este foarte important ca în cadrul procesului de comunicare cu exteriorul să ții cont de aceste priorități căci nu este suficient să ai dreptate: trebuie ca lumea să considere că ai dreptate.
Comunicarea se definește ca performanță de a descifra sensul, semnificația, conotația și denotația legăturilor sociale, organizate și
23 Col. Dr. Vasile Trecu ,”Comunicarea socială în situații critice”,București,Ed. Academiei de Înalte Studii Militare,2000,pag 36
dezorganizate, cu ajutorul simbolurilor, semnelor, reprezentărilor și altor modalități de modelare informațională, în scopul declanșării, obținerii stabilității, amplificării, diminuării, amânării sau stopării unor comportamente (conduite) individuale sau de grup.24
Anormalitatea situațiilor de criză și conflict are implicații majore asupra modului în care trebuie să se desfășoare procesul de comunicare în aceste condiții speciale. Comunicarea apare, în acest context, ca fiind cea mai importantă componentă a rezolvării conflictelor și gestiunii de imagine.
Asupra acestui fapt în SUA, Cutlip și Center menționează: În pofida tuturor greutăților, conducerile instituțiilor așteaptă de la relațiile publice să ajute la gestionarea amenințărilor din partea mediului, să ridice nivelul competitiv al organizației și, mai ales, să protejeze cel mai important capital al organizației, reputația și bunul renume. Clădirile se depreciază, licențele expiră, dar, bine gestionată, reputația și bunul renume cresc de la an la an. 25
Sincopele ce apar și se manifestă pe parcursul comunicării în situații de criză sunt într-o relație de interdependență cu barierele cu care se confruntă comunicarea în mod normal accentuate de o serie de caracteristici particulare ale situațiilor de criză: decizii luate cât mai repede, pe baza unor informații insuficiente, incomplete, neverificate, sub presiunea permanentă a timpului și a consecințelor situației de criză cu care ne confruntăm, termene-limită, blocaje informaționale, necesitatea permanentă de combatere a cazuisticii zvonurilor, nevoia unui feed-back imediat și apropiat etc.
Una dintre caracteristicile de bază ale situațiilor de criză este faptul că, niciodată resursele alocate nu sunt suficiente .
24Col. Dr. Vasile Trecu,”Comunicare socială în situații critice”,București,Ed. Academiei de Înalte Studii Militare,2000,pag 43
25 Michael Regester,Judy Lorkin,”Managementul crizelor și ale situațiilor de
risc”,București,Ed.Comunicare,2003,pag 178
Criza de timp și spațiu pare a fi noua componentă a societății noastre. Din ce în ce mai pregnant ne regăsim într-o situație de criză de timp, de idei, de comunicare. Totuși este bine să conștientizăm faptul că puține crize sunt de fapt atât de imprevizibile cum le percepem noi la o prima vedere. De aceea importanța procesului de planificare este tot mai mare. Nu vorbim despre acea componentă birocratică, stereotipă a „planificării activității” ci de faptul că, în fiecare moment al unei situații de criză trebuie să știm foarte bine Cine? Cui? Când? Unde? Cum? transmite informația.
Comunicarea în situații de criză nu trebuie confundată niciun moment cu criza comunicării. Într-adevăr aceasta este situația cea mai apropiată ca și context, intensitate, forme de manifestare, dar nu trebuie să uităm nicio clipă faptul că, în cazul comunicării în situații de criză primează controlul conștient al emițătorul.Caracteristicile negative ale situației de criză trebuie să fie temperate,eliminate de implicarea factorului uman, ce trebuie să depășească o serie întreagă de bariere ce se interpun în calea unei comunicări eficiente.
Gestionarea situațiilor de criză nu se poate improviza,dimpotrivă ea se întemeiază pe evaluarea corectă a circumstanțelor și pe stăpânirea unor strategii adecvate de răspuns,strategii pregătite și chiar experimentate cu mult timp înainte de explozia crizei.Gestionarea cu sucess a situațiilor de criză reprezintă o activitate extrem de complexă care implică dimensiuni cum ar fi capacitatea de prevedere a crizelor pentru organizațiile în cauză,realizarea cu anticiparea unor scenarii pentru fiecare situație prevăzută,precum și un răspuns prompt al apariției sale,o disciplină fermă în respectarea soluției adoptate atât din partea specialiștilor în relații publice,cât și a celor care conduc organizația.
Crizele sunt fenomene complexe care pot afecta întregul ansamblu social,fie anumite sectoare ale acestuia(viata economică,sistemul politic,relațiile internaționale,sistemele financiar-bancare,structura socială,instituțiile de învățământ,cultura).În consecință ele au suscitat interesul economiștilor,sociologilor,antropologilor,psihologilor,istoricilor și implicit teoreticienilor sau practicienilor din relațiile publice.
După Simon A. Booth cercetările consacrate crizei se pot grupa în trei categorii:
-perspectiva psihologică,interesată de studierea cazurilor clinice;
-perspectiva economic-politică,preocupată de identificarea caracteristicilor structurale ale crizelor și de definirea unor tehnici de gestiune a acestora;
-perspectiva sociologică dominată de cercetările consacrate reacțiilor colective în situații de dezastru;
Situațiile de criză sunt generate,inclusiv,de tulburarea fluxurilor informaționale,de asemenea ele pot fi însoțite și pot genera fluxuri informaționale bulversate sau bulversante.
Toate crizele au în comun trei caracteristici:
-nu se știe când și de unde se vor întâmpla;
-aproape întotdeauna vor sosi știri;
-aproape întotdeauna vor sosi știri proaste;
Definițiile crizelor sunt extrem de numeroase și se vor trece în revistă doar câteva dintre ele:
1)Manifestare a unor dificultăți(politice,economice,sociale);
2)Moment critic în evoluție care precede vindecarea sau aprovarea unei boli;
3)Pericol,agravare;
Se poate observa că momentul crizei poate fi urmat de vindecarea sau agravarea ceea ce înseamnă practic îmbinarea de pozitiv cu negativ.De altfel,chinezii utilizează pentru “criză” un simbol,combinație de două cuvinte “pericol” și “oportunitate”.Concluzia ar fi 😮 criză corect gestionată poate fi transformată într-o oportunitate pentru o firmă.26
Alte definiții care circulă în literatura de specialitate conțin expresii precum:abatere de la normalitate,moment de instabilitate în afacerile firmei,amenințare puternică în măsură să afecteze scopurile de bază ale
26 Costin Murgescu,”Criza Economică Mondială”,București,Ed. Științifică și Enciclopedică,1986,pag 132
organizației,situație de conflict intens,izbucnire a unor tensiuni ce declanșează presiuni spre schimbare,situație urgentă în care toți membrii grupului se confruntă cu o problemă amenințătoare comună, ori “moment în care mecanismele de control și identitatea unui grup sunt supuse unor încercări în general neprevăzute,considerate tranzitorii,periculoase și cu evoluție nesigură”.27
Indiferent de definiție specialiștii sunt de accord că o criză poate fi recunoscută printr-un număr de caracteristici generale ,și anume:
-caracter neașteptat,surpriză;
-derulare rapidă a evenimentelor,cu creșteri de intensitate,
-informații puține,insuficiente;
-control extrem de limitat,până la pierderea controlului;
-existența unor efecte negative;
-mediatizare intensă;
-perioadă extrem de scurtă,pentru luarea deciziilor.
Una din cele mai complete descrieri ale situației de criză este oferită de Patrick Lagadec.Astfel,în viziunea sa, criza reprezintă o situație în care organizația se confruntă cu probleme critice,este supusă unor presiuni externe puternice,după presiuni interne,se trezește proiectată brutal și pentru o lungă perioadă de timp pe scenă,în fața publicului.28
Crizele apar în toate activitățile umane:politice,economice,viață socială-toate aceste sfere sunt bulversate de fenomenele negative.
27 R.Boudon. ,”Dicționar De Sociologie”,București,Ed.Univers Enciclopedic,1996,pag 114
28Patrick Lagadec,”Strategii de comunicare și situații de criză,Societatea vulnerabilă”,Hardcover,1987,pag 149
Se cunosc trei categorii de crize:
a)crize imediate:sunt cele mai neplăcute,care au loc brusc,neașteptat,încât timpul pentru cercetare și planificare aproape că nu există.
Exemplele pot include căderea unui avion,un incendiu sau o explozie la o întreprindere,mină și chiar un cutremur de pământ.Un astfel de tip de criză reclamă lucrul în avans,cu acordul conducerii,la un plan general referitor la modul de reacție la asemenea crize pentru a evita confuziile,conflictele și întârzierile.
b)crize urgente:sunt acele tipuri de crize care acordă timp mai mult pentru cercetare și planificare,dar pot erupe brusc,după o lungă perioadă de fierbere.
Exemplele pot include insatisfacțiile angajaților ce se transformă ușor în greve,abuzul substanțial la serviciu.
În acest caz problema care se pune este aceea de a nu fi convinși conducătorii să ia măsurile necesare ce se impun înainte ca o criză să ajungă la stadiul critic.
c)crizele susținute:sunt de lungă durată,sunt cele care persistă luni și chiar ani de zile,în ciuda eforturilor conducătorului.
Exemplele pot include zvonurile sau speculațiile transmise prin presă sau vehiculate pe cale orală,ce scapă controlului relațiilor publice.Niciun număr de dezmințiri nu vor mai putea opri zvonurile și nu pot curăța noile baze de date,ceea ce înseamnă că reporterii vor avea în vedere ceea ce s-a scris și,astfel, vor continua dezmințirea.
Greșeli în gestionarea crizelor:
-ezitarea, care duce la o percepție publică de confuzie,incompetență și lipsă de pregătire;
-confuzia ,ceea ce duce la o percepție de neonestitate și insensibilitate;
-răzbunarea, care sporește tensiunea și intensifică emoțiile,în loc să le scadă;
-falsificarea sau echivocul, ceea ce crează cea mai mare problemă,pentru că nimic nu poate să se substituie adevărului;
-atotcunoașterea ,ceea ce crește vulnerabilitatea prin adoptarea unei poziții de cunoscător pentru orice tip de criză;
-confruntarea,ceea ce dă posibilitatea altora să mențină problema vie,în discuție,dându-le o platformă,oferindu-le posibilitatea să răspundă;
-acționarea în justiție,ceea ce crețte expunerea și poate elimina căi mai rezonabile de rezolvare.
Cheia anticipării, evitării și gestionării crizelor este înțelegerea elementelor ce pot evolua negativ,ce pot afecta oamenii și mediul,sau ceea ce poate crea o expunere la situații de risc.
2.2.Principalul izvor al crizei:
În analiza proceselor de economie contemporană se fac numeroase erori atunci când se pornește de la premisa existenței unei economii mondiale “pure”,care s-ar mișca în virtutea unei legi economice obiective de regulă,legi ale unei piețe a unităților private și indiferent de relațiile de putere politică.
O asemenea economie mondială nu a existat în trecut și cu atât mai mult nu există în prezent.Frederick Perroux are deplină dreptate atunci când ironizează teoreticienii care încearcă să elimine relațiile de putere politică de pe piață,uitând că națiunea,statul,puterea publică nu sunt obiecte sau aparate inerente,ci actori,factori decizionali activi,prezenți în toate activitățile umane și în orice societate observabilă.29
Ceea ce caracterizează societatea în care trăim este adâncirea interdependenței organice dintre relațiile economice și relațiile politice dintre națiuni,între ordinea economică internațională și ordinea politică internațională.
29 Costin Murgescu,”Criza economică mondială”,București,Ed.Știintifică și Enciclopedică,1986,pag 14
În aceste împrejurări,datorită marilor decalaje de potențial economic,politic și militar dintre state,premisele obiective existente pentru o eficientă colaborare internațională în interesul progresului economic-social al tuturor,sunt folosite mereu mai frecvent și cu intensitate mereu mai mare pentru realizarea unor obiecte de dominație.Din păcate politica de putere care a însoțit întreaga istorie economică a omenirii a căpătat o acuitate extremă în condițiile actualei crize economice mondiale.Pentru a ieși din greutățile economice,principalele centre de putere nu țin seama de faptul că prosperitatea fiecăruia depinde de prosperitatea tuturor celorlalti,promovează politica “minării vecinului” și utilizează forța spre a menține în stare de dependență țările în curs de dezvoltare.30
Interdependențele economice sunt transformate de marile puteri în instrumente pentru atingerea obiectivelor de politici externe.
Fără îndoială, practica sancțiunilor economice și a discriminărilor politice nu a apărut în vremea noastră,ea are antecedente care merg foarte departe în trecut.
Folosirea relațiilor economice în jocul de putere face ca unele probleme cu caracter economic să capete dramatice dimensiuni politice și militare.
Fluiditatea situației economice determinate de criza mondială este agravată de încordările în relațiile politice internaționale.Unele regiuni ale lumii se află în impas economic datorită presiunilor politice din exterior,care devin uneori principala piedică ridicată în calea procesului de lichidare a subdezvoltării.
Depășirea crizei mondiale nu poate fi concepută decât pe baza unui proces intens de democratizare a relațiilor internaționale care are obligatoriu ca
30Costin Murgescu, „Criza economică mondială”,București,Ed. Științifică și Enciclopedică,1986,pag. 41
punct de pornire respectarea strictă a principiilor de independență și suveranitate națională,egalitate în drepturi,neamestec în treburile interne și avantaj reciproc,renunțarea la forță sau la amenințarea cu forța.
Schimbarea raportului de forțe pe plan mondial prin dezvoltarea inegală a țărilor capitaliste dezvoltate,formarea și întărirea țărilor socialiste,destrămarea imperiilor coloniale și apariția statelor independente,a devenit sursa principală a crizelor financiar-monetare internaționale,schimbări care nu au fost consacrate în mod corespunzator,prin modificarea sistemului.În acest context,deși dialectica sistemului monetar-financiar internațional arată că sorgintea crizei se găsește în chiar actul de naștere semnat la Bretton Woods,nu se acceptă în totalitate punctul de vedere al acelor exegeți care consideră criza drept rodul miopiei celor care au conceput Fondul Monetar Internațional.31
Ceea ce se poate reproșa cu adevărat creatorilor sistemului este faptul că nu au introdus suficiente elemente de flexibilitate,care să permită și,chiar să stimuleze adoptarea rapidă în funcție de configurația în schimbare a economiei mondiale.Însă oricât ar fi de flexibil sistemul construit,această flexibilitate nu ar fi putut să substituie rigiditatea politicilor duse de marile puteri financiare,lipsa lor de voință politică în a recunoaște noile realități,cursul nou al evenimentelor.
31 Costin Murgescu,”Criza economică mondială”,București,Ed.Știintifică și Enciclopedică,1986,pag 104-107
a)În mod deosebit,sistemul monetar –financiar internațional nu a reflectat calitativ apariția unui număr mare de noi state independente;problematica gravă și complexă a subdezvoltării,necesitatea ajutorării țărilor în curs de dezvoltare,pentru oprirea procesului periculos de adâncire a decalajelor economice internaționale.Din acel moment,sistemul monetar-financiar a contribuit alături de alți factori,la adâncirea contradicției dintre țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare.32
Țările dezvoltate,aceleași care promovează politici protecționiste pentru salvgardarea intereselor propriilor industrii naționale și pentru limitarea șomajului refuză sistematic în domeniul financiar monetar internațional orice corectură în mecanismul jocului liber și orb al forțelor pieței.
Clubul țărilor bogate,dominând finanțele mondiale și puterea de vot a Fondului Monetar Internațional ,menține rânduieli monetar-financiare internaționale bazate pe raporturile de forță economică.33
Regulile care guvernează sistemul trebuie să reflecte calitativ problematica țărilor în curs de dezvoltare,imperativele lichidării subdezvoltării și apropierii nivelurilor de dezvoltare a statelor.Din acest punct de vedere,problemele dobânzilor, datoriei externe,cursurilor de schimb,lichidității internaționale capătă alte dimensiuni.Practicile și mecanismele vechi trebuiesc înlocuite cu metode noi,adecvate realităților în care trăim,mecanisme înglobate în denumirea generic de noua ordine economică-monetară și financiară internațională.Problema crizei a devenit tot mai acută,procesul de înlocuire a regulilor și principiilor va fi mult mai sinuos.
b)Tot în grupa contradicțiilor sistem-realitate se află și capacitatea tot mai redusă a sistemului de a aduce în stare de compatibilitate relativă politicile economice urmate de diferite țări și grupe de țări pentru asigurarea echilibrului lor intern si extern.
33 Costin Murgescu,”Criza Economică Mondială”,București,Ed. Științifică și Enciclopedică,1986,pag 107
32 ibidem
Problema este destul de delicată,greu de pătruns și descifrat.
Incompatibilitățile apar și vor apare în mod obiectiv din diversitatea de situații concrete pe care le traversează țările lumii;spațiul monetar-financiar,relațiile bănești și de credit internațional fiind deosebit de sensibile,orice echilibru putând genera mișcări substanțiale de fonduri și în ultimă instanță manifestări de criză.Majoritatea tinde să creadă că fenomenele de criză derivă mai puțin din incompatibilitatea politicilor naționale și mai mult din degradarea mecanismelor conlucrării și cooperării internaționale.
Cerințele depășirii crizei economice mondiale impun obligații mult mai mari,în primul rând punerea de acord a mecanismelor de conlucrare interstatală ale sistemului monetar-financiar internațional cu gradul tot mai înalt de interdependență universală,ceea ce implică în mod special lichidarea subdezvoltării.
c)Câteva considerente asupra rolului jucat de viciile tehnice ale sistemului monetar-financiar postbelic în declanșarea fenomenelor de criză.
Aceste defecte,vicii tehnice au fost dezbătute pe larg în literatura de specialitate.Rolul jucat de viciile de funcționare ale sistemului în declin și întreținerea crizelor nu trebuiesc mușamalizate,așa cum se intâmplă de cele mai multe ori.
Orice sistem are și va avea insuficiența de funcționare,dar mai important decât funcționarea sa este direcția în care el acționează.34
Cu alte cuvinte,nu este vorba doar de a îmbunătăți funcționarea tehnică a sistemului monetar financiar internațional,ci de a se trece la o abordare capabilă să trimită spre soluționare problemele majore ale economiei mondiale și în principal problema subdezvoltării.
34Costin Murgescu,”Criza Economică Mondială”,București,Ed. Științifica și Enciclopedică,1986,pag 114
2.3.Reacția oamenilor în fața crizei.Societatea deschisă în primejdie:
Societatea deschisă ca ideal. Una dintre cele mai mari provocări ale acestui secol este stabilirea unui set de valori fundamentale care să se aplice la o societate tranzacțională globală.Principiile fundamentale provin în mod tradițional de la o autoritate exterioară, cum ar fi religia sau știința.În momentul actual însă nicio autoritate nu a rămas necontestată.Singura sursă este cea internă.Un fundament solid pe care se pot construi principiile este cel al recunoșterii propriei imperfecțiuni.Imperfecțiunea este o condiție universal umană,astfel încât ea poate fi aplicată unei societăți globale.
Imperfecțiunea dă naștere reflexivității,iar reflexivitatea poate crea condiții de dezechilibru instabil,sau altfel spus,condiții de criză economică și politică.35
Este esențial să evităm un asemenea set de condiții.În primul rând trebuie să acceptăm realitatea,societatea așa cum este ea,o formă de organizare socială dezirabilă.Societatea deschisă în care oamenii pot avea încredere,trebuie să fie diferită de actuala stare de lucruri.Ea trebuie să servească drept ideal .O societate tranzacțională suferă de o lipsă a valorilor sociale.Societatea privită ca un ideal trebuie să remedieze aceste lipsuri.
Democrația trebuie să asigure un mecanism al procesului decizional colectiv,care să deservească interesele comunității.Ea este menită să atingă același obiectiv în cazul procesului decizional colectiv,ca și mecanismul de piață în cazul procesului decizional individual.Acesta este principiul democrației reprezentative.El presupune un anumit tip de relație între cetățeni și reprezentanții lor.Candidații exprimă în fața cetățenilor valorile pe care le reprezintă,iar cetățenii aleg apoi persoana ale cărei idei sunt similare cu ale lor.Însă candidații au observat că aleșii,reprezentanții nu își îndeplinesc întru totul promisiunile și obiectivele, acest fapt ducând la deteriorarea relațiilor,a stării de
35George Soros,”Criza Capitalismului Global”,București,Ed.Polirom,1999,pag 185-188
echilibru.Procesul se degradează și mai mult atunci când electoratului nu-i pasă de faptul că persoanele pe care le-a ales înșeală și mint,atât timp cât acestea îi reprezintă interesele personale.
Fiecare candidat realizează că orice joc are drept finalitate un câștig material,miza jocului nemaifiind valorile de bază.Concluzia este că actuala zonă democratică este departe de echilibru.
Ceea ce se confirmă în cazul politicului se confirmă și în cazul valorilor sociale.Din multe puncte de vedere,valorile sociale sunt inferioare valorilor de piață.Ele nu pot fi cuantificate nu pot nici măcar fi identificate.Nu pot fi reduse la un numitor comun și anume, banii .
Cu toate acestea,o comunitate bine definită are valori bine definite; membrii săi pot sau nu să respecte aceste valori,dar cel puțin știu care sunt ele.Noi nu trăim într-o astfel de comunitate.Ne este greu să decidem ceea ce este bine și ceea ce este rău.Amoralitatea piețelor subminează moralitatea,chiar și în acele zone în care societatea nu se poate dispensa de ea.Nu există un consens asupra valorilor morale.36
Întotdeuna a existat corupție,dar ,în trecut,oamenilor le era rușine să recunoască acest lucru și încercau să îl ascundă.Trebuie să recunoaștem că perfecțiunea nu poate fi atinsă și să încercăm să corectăm deficiențele aranjamentelor existente.
Toate aceste aspecte negative ale societății duc la apariția unei crize:corupția,dezechilibrul de valori,poziții,funcții,incompatibilitatea dintre posturi și funcții.
Esența constă în faptul că aceste inccidente,accidente sau crize au efect deosebit de grav asupra maselor de oameni și nu asupra celor care ne reprezintă.Și se ajunge la această stare de conflict din cauza faptului că unul sau mai multe subiecte politice,încearcă,doresc să își însușească anumite obiecte,pretind la ocuparea aceluiași spațiu sau a aceleași poziții.
36 Aurelian Sburlescu,”Comunicare eficientă”,Ed. Bic All,București,2005,pag. 132
Ce presupune conceptul de societate deschisă ca ideal?În primul rând pentru a se restabili un echilibru,trebui să se facă apel la un set de valori,dar și la maniera în care acestea sunt puse în practică.Societatea deschisă presupune corectarea erorilor și a exceselor,dar recunoaște,absența unui criteriu obiectiv pe baza căruia acestea să poată fi evaluate.Trebui să admitem că majoritatea a căzut în acest colaps din cauza substituirii tuturor celorlalte valori cu cele monetare,fapt care împinge societatea la dezechilibru primejdios și înăbușă aspirațiile umane.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Criza Economica Mondiala (ID: 134347)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.