Rolul Si Importanta Bugetelor Locale In Finantarea Administratiei Publice Locale

CUPRINS

Noțiuni de bază privind finanțele publice . . . . . . . . . . . . . . . . .pag. 8

Conceptul privind finanțele publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 8

Funcțiile finanțelor publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 13

Funcția de repartiție a finanțelor publice . . . . . . . . . . . . . . .pag. 14

Funcția de control a finanțelor publice . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 17

Funcția de intervenție a statului în economie . . . . . . . . . . . pag. 19

Sistemul financiar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 21

Structura sistemului financiar și caracteristici . . . . . . . . . . pag. 21

Componentele sistemului financiar public . . . . . . . . . . . . . pag. 23

Sistemul de bugete prin intermediul cărora se constituie și se utilizează fondurile publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 28

Noțiuni generale privind bugetele publice . . . . . . . . . . . . . pag. 28

Importanța și rolul bugetului general consolidat . . . . . . . . pag. 31

Bugetul de stat – rolul și caracteristicile acestuia . . . . . . . . pag. 34

Procesul bugetar în finanțarea administrației publice locale pag. 36

Principiile și regulile bugetare în finanțarea administrației publice locale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 36

Etapele procesului bugetar în finanțarea administrației publice locale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 50

Bugetul local . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 63

Fundamentarea bugetului local . . . . . . . . . . . . . . . . . .pag. 63

Structura, elaborarea, aprobarea și execuția bugetelor locale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . pag. 63

Studiu de caz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 81

Prezentarea bugetului local al orașului Pecica pentru exercițiul financiar al anului 2005 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 81

Fundamentarea bugetului local al orașului Pecica . . . pag. 82

Adoptarea unei politici bugetare . . . . . . . . . . . pag. 82

Calendarul bugetar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 84

Proceduri privind elaborarea bugetului local . . pag. 87

Veniturile bugetului local și fundamentarea acestora pag. 90

Fundamentarea cheltuielilor publice locale . . . . . . . . pag. 94

Fundamentarea investițiilor publice locale . . . . . . . . pag. 95

Bugetul general al orașului Pecica pe anul 2005. . . . .pag. 101

Bugetul local al orașului Pecica pe anul 2005. . . . . . .pag. 103

Detalierea cheltuielilor pe capitole a bugetului local Pecica pe anul 2005. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 120

Lista cheltuielilor de investiții pe anul 2005 . . . . . . . .pag. 155

Anexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 157

Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 173

Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 177

ROLUL ȘI IMPORTANȚA BUGETELOR LOCALE ÎN FINANȚAREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

1. Noțiuni de bază privind finanțele publice

Conceptul privind finanțele publice

Dicționarul explicativ al limbii române definește finanțele ca fiind ,,totalitatea mijloacelor bănești care se găsesc la dispoziția unui stat și care sunt necesare pentru îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor sale. O definiție mai apropiată de semnificația pe care o au astăzi finanțele, după mai mulți autori și specialiști în domeniu, este dată de Dicționarul enciclopedic român, după care finanțele ar reprezenta ,,relații sociale, de natură economică, care apar în procesul repartiției produsului social și în special al venitului național în legături cu îndeplinirea sarcinilor și funcțiilor statului". Finanțele îmbracă în mod necesar forma valorică, bănească. Din punct de vedere istoric, ele sunt indisolubil legate de apariția și existența statului și a relațiilor ,,marfă – bani".

După colectivul de autori coordonat de academicianul lulian Văcărel, finanțele exprimă ,,relații sociale de natură economică, în expresie bănească, ce apar într-un anumit proces și cu un scop bine determinat".

Din definițiile prezentate ,,finanțelor publice" rezultă că acestea reflectă, în primul rând, raporturi care se nasc în procesul de constituire și repartizare a fondurilor bugetare și extrabugetare, dar ele trebuie să aibă în vedere și metodele, procedeele și tehnicile care se circumscriu acestui scop. Este necesar ca întregul proces să conducă la constituirea unor resurse suficiente pentru ca statul să-și poată exercita în bune condiții atribuțiile și funcțiile sale.

Cu timpul, cuvântul ,,finanțe" a căpătat un sens mai larg, incluzând în cadrul acestora, pe lângă bugetul de stat și bugetele locale, operațiunile bancare și de bursă, relațiile comerciale și asigurările obligatorii și facultative de bunuri și persoane. Altfel spus, finanțele ar cuprinde toate sferele vieții economice și sociale ale căror relații pot fi cuantificate prin intermediul banilor.

Când abordăm problema ,,finanțelor” în general, putem accepta includerea în cadrul acestei noțiuni și a creditului, a finanțelor private, a asigurărilor, iar când ne referim la noțiunea de ,,finanțe publice", trebuie să avem în vedere faptul că în cadrul lor putem încadra numai acele raporturi, relații sociale care se nasc între stat, pe de o parte, și membrii săi, persoane fizice sau juridice, pe de altă parte, în calitate de contribuabili, dar și de beneficiari ai unor servicii publice și semipublice, și uneori chiar de resurse bănești, în procesul de formare și utilizare a fondurilor publice.

În acest sens, relațiile care se statornicesc în general între stat și membrii săi sunt următoarele:

a) relații care exprimă transfer de resurse bănești (bugetare), fără echivalent și cu titlu nerambursabil de la membrii societății către stat și invers, de la stat către aceștia, în principal sub forma serviciilor publice. Aceste relații formează finanțele publice clasice. În România, cel mai bine acestea sunt exprimate prin intermediul bugetului de stat și bugetelor locale;

b) relații care exprimă transfer de resurse bănești sub forma contribuțiilor obligatorii către instituțiile specializate ale statului și apoi, invers, de la acestea către cei care au participat la aceste contribuții sub forma pensiilor și a altor ajutoare și servicii sociale. Cel mai frecvent, în țara noastră, aceste relații sunt exprimate prin bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj și al unor fonduri speciale (de sănătate, spre exemplu);

c) relații care exprimă transfer de resurse bănești prin mijloacele extrabugetare către instituțiile publice centrale sau locale in schimbul unor prestări de servicii (educație, ocrotirea sănătății, culturi etc.);

d) relații care exprimă constituirea de resurse bănești prin împrumuturi mijlocite de bănci sau de alte instituții financiare specializate – acestea sunt relații de credit în cadrul cărora menționăm și împrumuturile de stat la care apelează statul pe plan intern sau extern pentru finanțarea și refinanțarea deficitului bugetar și datoriei publice. Împrumuturile (de stat; în acest context au un dublu caracter: în primul rând, ele reprezintă relații de credit, pentru că aceasta este natura lor, iar în al doilea rând, ele se circumscriu finanțelor publice, întrucât prin intermediul lor statul finanțează deficitul bugetar, deci cheltuieli publice, iar rambursarea și ,,costul" acestor resurse este suportat apoi integral din fondurile publice (impozite viitoare);

e) relații care exprimă transfer obligatoriu și facultativ de resurse bănești în schimbul unor contraprestații viitoare care depind de producerea unui eveniment aleatoriu dinspre asigurați către asiguratori și eventual invers. Aceste relații determinând relații de asigurări de bunuri și persoane;

f) relații din cadrul activităților proprii ale întreprinderilor producătoare de bunuri și servicii, în scopul realizării de profit și maximizării acestuia, relații care generează finanțe private. Față de cele menționate mai sus, finanțele publice sunt reprezentate de relațiile bănești menționate la literele ,,e", ,,b" și ,,c" și parțial de cele de la litera ,,d" (împrumuturile de stat), iar cele private, de cele de la literele ,,d", ,,c", ,,e" și „f” , Potrivit celor enumerate mai sus, finanțele private circumscriu in rândul lor relațiile de credit, precum și relațiile create în cadrul asigurărilor obligatorii și facultative, deoarece activitățile desfășurate de băncile comerciale, societățile de asigurări și alte instituții financiare specializate in această direcție, bursele de valori, societățile de intermediere etc. au același scop final, realizarea și maximizarea profitului, în timp ce rolul finanțelor publice este acela de a satisface interesele generale ale societății. Rezultă deci că in cadrul finanțelor publice clasice se includ numai acele relații care determini constituirea de resurse financiare la dispoziția statului prin constrângere și fiind o contraprestație imediată, in timp ce in cadrul finanțelor în general se includ și relațiile de credit, cele de asigurări și finanțele private. Cum relațiile generate de constituirea de resurse din mijloace extrabugetare la dispoziția unor anumite instituții publice, în schimbul unor servicii ale acestora, nu sunt realizate prin constrângere și au drept scop un contraserviciu, deci nu sunt îndeplinite cele două condiții de bază, ,,constrângerea" și neefectuarea ,,unui contraserviciu imediat", am putea aprecia că aceste transferuri de mijloace bănești nu reprezintă finanțe publice. Reglementările românești în materie însă (Legea finanțelor publice nr. 500/2002) încadrează și aceste resurse în cadrul finanțelor publice, condiționat probabil de faptul că acestea se constituie și se utilizează prin intermediul Trezoreriei Statului și completează în cele mai multe cazuri resursele financiare curat publice pentru administrarea și funcționarea în bune condițiuni a instituțiilor publice.

În abordarea noțiunii de finanțe este necesar deci să facem distincție între finanțele publice, care sunt asociate cu statul, cu unitățile administrativ-teritoriale și alte instituții de drept public. Ele au drept scop satisfacerea intereselor generale ale membrilor societății, și finanțele private, care sunt asociate cu întreprinderile, băncile, societățile de asigurări etc., iar resursele lor financiare sunt destinate unor activități producătoare de bunuri și servicii, in scopul obținerii de profit. De aceea, între finanțele publice și cele private există multe deosebiri, printre care se numără:

a) Constituirea resurselor finanțelor publice se face în cea mai mare măsură prin constrângere de la persoane juridice și fizice, și numai intr-o anumită măsură și pe calea împrumuturilor, deci pe bază de relații contractuale. Resursele necesare finanțelor private se realizează în primul rând pe calea disponibilităților proprii ale subiecților economici respectivi și numai diferența de resurse până la necesar pe baze contractuale în condițiile cererii și ofertei (creditul bancar).

b) Împotriva instituțiilor statului nu se pot lua măsuri de executare silită dacă acestea nu-și onorează prevederile aprobate prin bugete, pe câtă vreme împotriva agenților economici și altor persoane juridice și fizice, dacă nu-și achită obligațiile către buget sau nu-și respectă angajamentele contractuale, calea principală de soluționare este cea a executării silite.

c) Scopul constituirii resurselor publice este cel al satisfacerii nevoilor generale ale societății, în timp ce acela al resurselor financiare și „f” , Potrivit celor enumerate mai sus, finanțele private circumscriu in rândul lor relațiile de credit, precum și relațiile create în cadrul asigurărilor obligatorii și facultative, deoarece activitățile desfășurate de băncile comerciale, societățile de asigurări și alte instituții financiare specializate in această direcție, bursele de valori, societățile de intermediere etc. au același scop final, realizarea și maximizarea profitului, în timp ce rolul finanțelor publice este acela de a satisface interesele generale ale societății. Rezultă deci că in cadrul finanțelor publice clasice se includ numai acele relații care determini constituirea de resurse financiare la dispoziția statului prin constrângere și fiind o contraprestație imediată, in timp ce in cadrul finanțelor în general se includ și relațiile de credit, cele de asigurări și finanțele private. Cum relațiile generate de constituirea de resurse din mijloace extrabugetare la dispoziția unor anumite instituții publice, în schimbul unor servicii ale acestora, nu sunt realizate prin constrângere și au drept scop un contraserviciu, deci nu sunt îndeplinite cele două condiții de bază, ,,constrângerea" și neefectuarea ,,unui contraserviciu imediat", am putea aprecia că aceste transferuri de mijloace bănești nu reprezintă finanțe publice. Reglementările românești în materie însă (Legea finanțelor publice nr. 500/2002) încadrează și aceste resurse în cadrul finanțelor publice, condiționat probabil de faptul că acestea se constituie și se utilizează prin intermediul Trezoreriei Statului și completează în cele mai multe cazuri resursele financiare curat publice pentru administrarea și funcționarea în bune condițiuni a instituțiilor publice.

În abordarea noțiunii de finanțe este necesar deci să facem distincție între finanțele publice, care sunt asociate cu statul, cu unitățile administrativ-teritoriale și alte instituții de drept public. Ele au drept scop satisfacerea intereselor generale ale membrilor societății, și finanțele private, care sunt asociate cu întreprinderile, băncile, societățile de asigurări etc., iar resursele lor financiare sunt destinate unor activități producătoare de bunuri și servicii, in scopul obținerii de profit. De aceea, între finanțele publice și cele private există multe deosebiri, printre care se numără:

a) Constituirea resurselor finanțelor publice se face în cea mai mare măsură prin constrângere de la persoane juridice și fizice, și numai intr-o anumită măsură și pe calea împrumuturilor, deci pe bază de relații contractuale. Resursele necesare finanțelor private se realizează în primul rând pe calea disponibilităților proprii ale subiecților economici respectivi și numai diferența de resurse până la necesar pe baze contractuale în condițiile cererii și ofertei (creditul bancar).

b) Împotriva instituțiilor statului nu se pot lua măsuri de executare silită dacă acestea nu-și onorează prevederile aprobate prin bugete, pe câtă vreme împotriva agenților economici și altor persoane juridice și fizice, dacă nu-și achită obligațiile către buget sau nu-și respectă angajamentele contractuale, calea principală de soluționare este cea a executării silite.

c) Scopul constituirii resurselor publice este cel al satisfacerii nevoilor generale ale societății, în timp ce acela al resurselor financiare private, pe baza cărora funcționează afacerile private, sunt obținerea de profit și maximizarea acestuia în beneficiul unui grup restrâns de întreprinzători sau a singurului întreprinzător în cauză.

d) Gestiunea fondurilor publice este supusă reglementărilor dreptului public (legi, hotărâri ale guvernului etc.), în timp ce gestiunea finanțelor private este supusă dreptului comercial (contracte etc.).

e) La constituirea resurselor financiare publice participă toți membrii societății persoane juridice și fizice (care au venituri impozabile sau dețin averi), pe câtă vreme la constituirea fondurilor private participi un număr restrâns de persoane și în unele cazuri unul singur.

f) Prin politicile fiscale și bugetare folosite de către stat cu prilejul constituirii și utilizării resurselor financiare publice, statul intervine în viața economică și socială, avantajând sau sancționând financiar anumiți subiecți din economie și societate. În același timp, în cadrul finanțelor private, în procesul de distribuire a câștigurilor iau parte numai persoane care au participat la constituirea resurselor în mod direct proporțional cu contribuția fiecăruia la capitalul social.

În concluzie, din punct de vedere conceptual, finanțele publice exprimă relații sociale de natură economică care se nasc în procesul de constituire și utilizare a resurselor financiare publice între stat, pe de o parte, și membrii săi, pe de altă parte, în vederea satisfacerii nevoilor de interes general al societății. În acest proces statul joacă un rol activ în viața economică și socială a țării, folosindu-se de metodele, tehnicile și instrumentele politicilor fiscale și bugetare prin intermediul cărora caută să atenueze efectele negative ale unor crize ciclice și să influențeze pozitiv procesele economice și sociale din societate.

2. Funcțiile finanțelor publice

Apariția finanțelor publice se datorează unor necesități și cauze obiectiv determinate. Funcția lor principală este de a procura resursele financiare de care are nevoie statul pentru a-și exercita atribuțiile sale și, pe această cale, de a interveni eficient în economie și societate în general. În acest context, funcțiile finanțelor publice, după unii autori, ar consta în funcția de repartiție, cu cele două subfuncții, de constituire și de utilizare, și funcția de control. După alți autori, acestea s-ar manifesta prin: atragerea resurselor, alocarea resurselor, redistribuirea produsului intern brut, stabilizarea economiei naționale, coordonarea cererii și stabilirea priorităților social-economice, la care se adaugă și funcția de control.

Autorii prezentei lucrări apreciază că funcțiile finanțelor publice sunt cel mai bine exprimate prin:

a) funcția de ,,repartiție", cu cele două subfuncții, de constituire și de alocare a resurselor;

b) funcția de control;

c) funcția de intervenție a statului în economie.

Subscriem la faptul că funcția de intervenție a statului în economie se manifestă realmente mai ales după criza economică din 1929-1933 și la acest atribut important al finanțelor publice s-au referit majoritatea autorilor menționați în primul capitol.

2.1. Funcția de repartiție a finanțelor publice

Subfuncția de constituire a fondurilor publice se realizează între stat, pe de-o parte, ca beneficiar al acestor resurse, și diverse persoane juridice și fizice, pe de altă parte, în calitate de contribuabili, care sunt reprezentați prin:

agenții economici indiferent de forma lor de proprietate sau forma juridică de organizare;

societățile bancare, de asigurări și financiare;

instituțiile publice;

persoanele fizice;

asociațiile și colectivitățile de grup care nu dau naștere la o persoană juridică.

Fondurile publice în marea lor majoritate provin deci din distribuirea produsului intern brut și a unei părți din avuția națională, precum și din transferurile de resurse din străinătate sub forma împrumuturilor de stat și a diverselor finanțări nerambursabile. Cele care provin din distribuirea produsului intern brut îmbracă în majoritatea cazurilor forma impozitelor pe venit, contribuții obligatorii, iar cele prelevate din substanța avuției naționale, forma impozitelor și taxelor pe avere, pe proprietate. Cele mai însemnate venituri nerambursabile ale statului sunt constituite din: impozite și taxe, contribuțiile obligatorii, amenzi, penalități, vărsămintele instituțiilor publice, redevențe și chirii din concesiuni, închirieri de terenuri și alte bunuri proprietate de stat, donații, ajutoare etc., iar cele rambursabile, din împrumuturi de stat provenite de la persoane fizice și juridice din țară și străinătate, precum și de la organisme financiar-bancare regionale și internaționale sau de la guvernele altor state.

În cadrul procesului de constituire a resurselor financiare publice în unele situații acest transfer de putere de cumpărare nu schimbă forma de proprietate, cum este cazul întreprinderilor cu capital de stat care efectuează vărsăminte la bugetul de stat, sub forma impozitului pe profit sau a regiilor autonome, sub forma impozitelor pe profit și a vărsămintelor din profitul net, dar în majoritatea cazurilor aceste transferuri de resurse financiare determini schimbarea proprietarului, în favoarea statului și în defavoarea întreprinderilor private și a persoanelor fizice.

A doua subfuncție a funcției de repartiție este cea de distribuire, alocare și utilizare a resurselor publice către membrii societății, persoane fizice și juridice beneficiare. Această subfuncție este realizată de stat cu ocazia finanțării unor utilități și servicii publice prin intermediul instituțiilor publice special create, a regiilor autonome, întreprinderilor de stat și chiar al statului însuși prin instituțiile sale strict specializate (Președinte, Parlament, Guvern etc.). Beneficiarii acestor resurse sunt persoanele juridice și persoanele fizice, precum și acele instituții și unități speciale care produc utilități publice sau semipublice, ca de exemplu: Armata, Ordinea Publici, Siguranța Statului, Parlamentul, Președinția, Guvernul, instituțiile publice centrale și locale, precum și regiile autonome.

Alegerea priorităților în distribuirea resurselor publice pe acțiuni, obiective și beneficiari reprezintă una din cele mai de seamă decizii ale autorităților unui stat, deoarece de această alegere depinde în mare măsură dezvoltarea sau stagnarea economiei acelei țări și a societății în general, cu consecințe directe asupra bunăstării sau sărăciei membrilor acelei societăți. Dacă principalele resurse publice vor fi alocate cu predilecție spre un consum neproductiv (final), economia acelui stat va avea toate ,,șansele" spre o subdezvoltare, iar alegerea unor priorități care să aibă în vedere asigurarea unei protecții sociale acceptabile și o alocare de fonduri importante spre sectoarele care creează sau determină o valoare adăugată (activități economice, cercetarea științifică, educație și chiar ocrotirea sănătății etc.), economia acelui stat are toate șansele la o dezvoltare economici ulterioare și pe această bază la o creștere a bunăstării membrilor acelei societăți.

În acest proces de realocare a resurselor publice pentru finanțarea unor utilități și servicii publice statul nu trebuie să piardă din vedere zonele, regiunile și localitățile mai puțin dezvoltate, spre care trebuie să aloce resurse publice suplimentare din bugetul central prin bugetele locale ale acelor zone sau prin acordarea unor înlesniri și facilități fiscale însemnate întreprinderilor și agenților economici care-și desfășoară activitățile aici.

Referitor la sectorul spre care se pot îndrepta fondurile publice, spre cel economic sau cel social-cultural, sau despre o anume tendință pe plan mondial în această privință, literatura de specialitate apreciază că în țările dezvoltate, unde economia funcționează la parametri înalți, cheltuielile din fondurile publice pentru dezvoltarea economică sunt mai restrânse, aici prioritatea având-o cheltuielile privind protecția socială, precum și cele referitoare la ordinea publică și apărare, pe câtă vreme, în țările în curs de dezvoltare, sectorul economic este beneficiar al fondurilor publice într-o măsură mai mare, în detrimentul celorlalte destinații, bineînțeles acest lucru numai în cifre relative.

Destinațiile pe care le pot căpăta fondurile publice în acest proces complex de redistribuire, de alocare, prin intermediul sistemului de bugete, sunt: învățământul, sănătatea, cultura, asigurările sociale, protecția socială, locuințele, gospodărirea comunală, drumurile, ordinea publici, apărarea, diverse acțiuni economice.

Trebuie remarcat totuși faptul că, deși întregul proces de constituire și redistribuire a resurselor publice este determinat de factori și necesități obiective, procesul ca atare poartă în sine un pronunțat caracter subiectiv, deoarece el depinde în mare măsură de gradul de înțelegere a acestor necesități obiective de către factorii politici și guvernele aflate la putere, pe de o parte, precum și de interesele nedeclarate ale grupurilor și mediilor de afaceri pe care le reprezintă aleșii poporului, pe de altă parte.

2.2. Funcția de control a finanțelor publice

Această funcție a finanțelor publice este determinată de faptul că:

resursele publice aparțin întregii societăți, iar societatea în ansamblul ei este interesată ca acestea să fie corect stabilite în sarcina contribuabililor, colectate în întregime și dirijate corespunzător spre domeniile prioritare și stringente ale economiei și societății. Folosirea lor trebuie să producă atât o eficiență socială, cât și una economică, care în final să determine satisfacerea necesităților economice și sociale de moment și perspectivă ale întregii societăți;

de asemenea, controlul este necesar pentru administrarea și gestionarea corespunzătoare a acestora, pentru păstrarea integrității lor, prin combaterea neglijenței și a risipei, asigurarea oportunității și eficienței lor în procesul utilizării. Aici poate fi vorba și de combaterea unor fenomene de speculă și îmbogățire fără justă cauză pe seama fondurilor publice a celor care le administrează.

Controlul care se exercită prin intermediul acestei funcții se realizează în principal în cadrul celor două subfuncții, cea de constituire și cea de alocare, utilizare.

În faza de constituire a resurselor publice, funcția de control se exercită mai ales prin intermediul instituțiilor de specialitate ale statului, respectiv, Ministerul Finanțelor Publice și organele sale teritoriale, prin stabilirea cuantumului corect al obliga[iilor fiscale pe care le au contribuabilii și al unui control fiscal complex cu prilejul încasării și administrării acestora.

Alături de Ministerul Finanțelor Publice și organele sale teritoriale, un rol important în exercitarea funcției de control a finanțelor publice revin și altor organe centrale precum Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Casa Națională de Asigurări de Sănătate etc., în legătură cu administrarea corespunzătoare a contribuțiilor de asigurări sociale de stat, șomaj și sănătate, care se constituie prin bugetul asigurărilor sociale de stat, asigurărilor pentru șomaj și bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

În faza de utilizare a resurselor financiare publice, funcția de control se exercită mai ales prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice și al organelor sale teritoriale, cu prilejul deschiderii creditelor bugetare și al angajării de plăți prin unitățile Trezoreriei Statului, dar și prin activitatea organelor centrale ale administrației publice amintite mai sus, precum și prin intermediul tuturor instituțiilor publice care utilizează fonduri financiare publice în vederea îndeplinirii funcțiilor și atribuțiilor pe care le au.

În această fază se are în vedere ca alocările de fonduri bugetare să aibă o bază legală, să fie oportune, necesare și să fie asigurate resursele financiare proprii, atunci când o asemenea condiție de finanțare este prevăzută în mod expres de lege, mai ales în cazul bugetelor locale, fondurilor speciale și al celor din mijloacele extrabugetare.

De asemenea, funcția de control se exercită și posterior (după ce cheltuielile sunt efectuate deja) prin organele Curții de Conturi a României și prin cele ale Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ale celorlalte ministere și organe centrale specializate ale statului cu sarcini și competențe în această privință.

Funcția de control a finanțelor publice se poate exercita de asemenea și înaintea constituirii propriu-zise a resurselor financiare publice, prin controlul exercitat la întreprinderile cu capital de stat sau regiile autonome, atunci când acestea nu-și îndeplinesc obligațiile fiscale către buget, sau asupra activității instituțiilor publice care nu-și realizează veniturile prognozate când acestea au asemenea sarcini.

2.3. Funcția de intervenție a statului în economie

După mulți autori și specialiști în domeniu, atributul finanțelor publice nu trebuie să fie numai acela de asigurare cu resurse financiare a necesităților statului, ci și acela de mijloc eficient de intervenție a statului în economie.

Privind retrospectiv, intervenția statului în economie a fost resimțită mai ales după efectul devastator al crizelor economice de supraproducție din anii 1929-1933 și ea s-a accentuat în mod treptat pe măsura trecerii anilor, când economiile și problemele sociale ale națiunilor au devenit tot mai complexe.

Instrumentele și tehnicile folosite de stat pentru a interveni în viața economică a țării, prin a-i stimula pe unii subiecți economici și a-i inhiba pe alții, în primul rând de politicile fiscale și de cele bugetare. Metodele și tehnicile sistemului fiscal și bugetar sunt extrem de importante, deoarece prin intermediul acestora statul acționează asupra tuturor sectoarelor economice și sociale din societate. Astfel, prin sistemul reglementărilor fiscale statul are la îndemână posibilitatea de a acorda înlesniri, reduceri sau alte facilități fiscale în domeniul impozitelor, taxelor sau al majorărilor și penalităților de întârziere, iar prin politicile bugetare poate sprijini direct ramuri, sectoare și unități productive sau persoane fizice, domenii și activități care îi interesează sau apreciază că prezintă importanță pentru societate. Pârghiile și instrumentele concrete în aceste direcții pot fi subvențiile bugetare, transferurile bugetare, acoperirea unor diferențe de preț (când prețul de vânzare este mai mic decât costul de producție) pentru unele produse sau servicii, prime pentru export, producție etc.

Alături de politicile fiscale și bugetare prin intermediul cărora statul intervine în economie, acesta își poate crea propriile sale afaceri, întreprinderi, sectoare și domenii socotite de interes național sau acolo unde constată că nu sunt create suficiente utilități și servicii publice sau semipublice. De asemenea, atunci când unele întreprinderi sau societăți private care produc bunuri de interes național sunt în dificultate financiari, statul fie că le sprijină în mod direct din punct de vedere financiar, fie că le poate prelua în vederea retehnologizării lor, după care le poate privatiza din nou.

De aceea, apreciem că una dintre cele mai importante funcții ale finanțelor publice este cea de intervenție în economie, atribut care-i dă statului posibilitatea să influențeze decisiv procesele economice și, pe această cale, relațiile sociale între membrii acelei societăți.

3. Sistemul financiar

3.1. Structura sistemului financiar și caracteristici

Finanțele publice ale României generează un întreg sistem de relații economice, exprimate sub formă bănească, prin intermediul cărora se asigură formarea, repartizarea și utilizarea fondurilor publice bănești necesare statului și organismelor sale pentru satisfacerea nevoilor generale ale societății. Constituirea, repartizarea și utilizarea fondurilor publice se fac pe căi, metode și tehnici specifice, având la bază principiul rambursabilității sau al nerambursabilității, și care apoi capătă diverse destinații.

Ansamblul acestor metode, tehnici și logistica necesară, prin intermediul cărora instituțiile statului special create constituie și utilizează resursele financiare publice creează un sistem coerent de relații financiare, denumit simplu sistem financiar.

Constituirea resurselor financiare în cadrul acestui sistem se realizează printr-un complex întreg de planuri financiare (bugete), care, în sens mai larg, exprimă:

relațiile de transfer de resurse bănești fără echivalent și nerambursabil;

relații de împrumuturi de resurse bănești, purtătoare de dobânzi (creditul public);

relații de transfer de resurse financiare în schimbul unei contraprestații viitoare care depinde de producerea unui eveniment aleatoriu (asigurările de bunuri, persoane, răspundere civilă);

relații care apar în procesul formării de resurse bănești la dispoziția instituțiilor publice (mijloace extrabugetare).

Sistemul financiar este privit deci ca relații reflectate prin:

bugetul de stat;

bugetele locale;

bugetul asigurărilor sociale de stat;

bugetele fondurilor speciale;

bugetele din mijloacele extrabugetare;

bugetele de venituri și cheltuieli ale agenților economici și altor subiecți economici;

bugetul Trezoreriei Statului;

bugetul instituțiilor publice autonome,

bugetele societăților bancare, de asigurări și reasigurări;

bugetele constituite pe seama fondurilor externe nerambursabile, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat, și a căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice.

3.2. Componentele sistemului financiar public

Sistemul bugetar din România este cel mai bine reprezentat prin bugetul general consolidat, care, potrivit reglementărilor legale actuale, prin care se ratifică amendamentele la aranjamentul stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional, este format din: ,,bugetul de stat, bugetul autorităților locale, fondurile de asigurări sociale (bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul pentru asigurările pentru șomaj și bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate), fondul special pentru modernizarea drumurilor, fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, fondul special de reasigurare, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), fondul pentru dezvoltarea agriculturii românești, Regia Autonomă Administrația Națională a Drumurilor (AND), alte fonduri extrabugetare administrate de Ministerul Finanțelor Publice sau de alte ministere și agenții din afara cadrului bugetar, alte operațiuni extrabugetare ale ministerelor finanțate prin împrumuturi externe și fondurile de contrapartidă create din încasările din împrumuturile externe." Orice alte fonduri noi create pe perioada derulării programului, in scopul realizării de operațiuni de natură fiscală, așa cum sunt definite în ,,Manualul pentru statistica finanțelor publice al Fondului Monetar Internațional", vor fi încorporate în definiția bugetului general consolidat.

Din cele de mai sus rezultă că în bugetul general consolidat se includ toate veniturile și cheltuielile bugetare și extrabugetare care se derulează prin intermediul instituțiilor publice sau al altor agenții publice, cu precizarea că în rândul fondurilor cu destinație specială au mai rămas doar cele de asigurări de sănătate și asigurări pentru șomaj, restul fiind incluse în bugetul de stat. De asemenea, trebuie menționat că bugetul general consolidat, deși nu este un buget de sine stătător în construcție și execuție, se definește ca o sumă a veniturilor și cheltuielilor din cadrul bugetelor enumerate, în funcție de care se determină deficitul bugetului consolidat și după cuantumul căruia sunt ,judecate finanțele publice ale României.

În contextul celor prezentate, componentele principale ale bugetului general consolidat sunt următoarele:

Bugetul de stat. Este principalul instrument financiar al statului, prin intermediul căruia se constituie și se utilizează cele mai importante resurse financiare publice ale țării. Pentru ca acesta să poată deveni un document operativ de lucru este necesar ca el să fie aprobat de către forul legislativ al țării. La procesul de elaborare și execuție a bugetului de stat participă un număr însemnat de factori, instituții centrale, ministere, în rândul cărora un rol important îl are Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul, în ansamblul său, care, după însușirea acestuia, îl supune spre dezbatere Parlamentului. De aceea, de modul în care autoritățile statului abilitate cu drepturi în stabilirea politicilor fiscale și bugetare în construcția bugetului de stat depinde orientarea pe care o va avea societatea românească în anul bugetar respectiv.

Prin bugetul de stat se constituie resursele financiare publice ale țării formate din impozite și taxe, respectiv: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxele vamale, impozitul pe venit (activități independente, salarii, cedarea folosinței bunurilor, dividende, dobânzi etc.), vărsăminte din profitul net ale regiilor autonome, vărsăminte ale instituțiilor publice centrale, donații, încasări din rambursarea împrumuturilor acordate etc.

Aceste resurse au ca destinație finanțarea autorităților publice, apărarea națională, ordinea publică și siguranța națională, educația (învățământul superior și unele categorii de cheltuieli din cel gimnazial și mediu), sănătatea, cultura, religia, activitățile sportive și de tineret, asistența socială, alocații, pensii, ajutoare, cheltuielile pentru mediu și ape, industrie, agricultură, silvicultură, transporturi, comunicații, cercetarea științifică, plăți de dobânzi și alte costuri aferente deficitului bugetar și datoriei publice, precum și unele transferuri către bugetele locale și alte bugete.

În conformitate cu prevederile legilor românești, singurul buget care se poate întocmi, aproba și executa cu deficit bugetar este bugetul de stat.

Bugetul asigurărilor sociale de stat, al doilea plan financiar ca importanță după bugetul de stat, este destinat constituirii resurselor financiare necesare finanțării pensiilor de asigurări sociale de stat, pensiilor pentru agricultori, indemnizațiilor pentru incapacitate temporari de muncă, din cauză de boală sau accident, concedii de maternitate și îngrijirea copiilor, până la vârsta de doi ani, ajutoare pentru deces, tratament balnear etc.

Resursele publice care se constituie prin intermediul bugetului asigurărilor sociale de stat sunt formate mai ales din contribuțiile obligatorii, pe care le datorează instituțiile publice, agenții economici și alte persoane juridice și fizice care folosesc munca salariată, precum și salariații înșiși.

Procesul de elaborare, aprobare și executare a bugetului asigurărilor sociale de stat necesită aproximativ aceleași etape ca și cele pe care le parcurge bugetul de stat, in acest proces fiind implicat mai ales Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, precum și Ministerul Finanțelor Publice care, după însușirea lui de către Guvern, îl supune aprobării Parlamentului. In execuție, factorii importanți de decizie sunt Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, iar competența de aprobare a contului de execuție definitiv, ca și în cazul bugetului de stat, o are Parlamentul.

Bugetele locale reprezintă principalele instrumente financiare prin intermediul cărora autoritățile locale își procură fondurile necesare în vederea finalizării acțiunilor, sarcinilor și obiectivelor de interes local și interjudețean.

După apariția Legii administrației publice locale modificată și completată, dar mai ales a Legii finanțelor publice locale, drepturile, precum și responsabilitățile autorităților locale în materie de bugete locale au sporit și, în consecință, au crescut autoritatea și autonomia acestor colectivități în procesul de construcție și execuție a bugetelor.

Principalele resurse financiare care se constituie ca venituri proprii ale bugetelor locale sunt formate din impozitele și taxele pe care le datorează contribuabilii persoane juridice și fizice, dar care sunt specifice comunităților locale și la a căror agregare, percepere și administrare autoritățile locale pot avea un aport substanțial.

Dintre resursele financiare mai importante care formează veniturile proprii ale bugetelor locale amintim: impozitul pe profit datorat de regiile autonome de interes local, vărsămintele din profitul net al regiilor autonome de interes local, impozitele și taxele locale de la populație și persoanele juridice (impozitul pe clădiri, terenuri, taxele asupra mijloacelor de transport etc.), impozitul pe spectacole, veniturile din valorificarea bunurilor statului, vărsămintele instituțiilor publice locale, mijloacele de echilibrare primite de la bugetul de stat sub forma cotelor și sumelor defalcate din impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată sau transferurile pentru finanțarea unor acțiuni și obiective precis stabilite.

De asemenea, bugetele locale mai pot beneficia de surse de finanțare sub forma împrumuturilor pentru investiții, împrumuturi temporare de la Trezoreria Statului pentru acoperirea golurilor temporare de casă sau donații și sponsorizări.

Cheltuielile care se finanțează din resursele financiare constituite la nivelul bugetelor locale sunt cele pentru întreținerea autorităților publice locale, învățământ (până la un anumit grad de instruire) și sănătate (combaterea unor anumite boli și maladii), cursuri, asistenți sociali, pensii, ajutoare și indemnizații, altele decât cele finanțate prin bugetul asigurărilor sociale de stat, sau bugetul de stat, unele acțiuni și activități din agriculturi, transporturi, comunicații și alte acțiuni economice.

De asemenea, prin bugetele locale se suportă cheltuielile aferente dobânzilor și altor costuri pentru datoria publici locali, precum și pentru rambursarea împrumuturilor propriu-zise.

Bugetele fondurilor speciale se întocmesc și se aprobă în fiecare an ca anexe la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat și în fiecare caz veniturile constituite prin acestea nu pot fi folosite decât pentru destinația aprobată. Formarea și utilizarea acestor mijloace comparativ cu cele constituite prin bugetul de stat reprezintă o abatere de la regulile și principiile fondurilor bugetare.

Categoriile de venituri și cheltuieli care se constituiau și utilizau prin intermediul acestor bugete în anul 2002 erau următoarele: fondul de asigurări sociale de sănătate, fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, fondul special al drumurilor publice și fondul special al asigurărilor, iar din anul 2003 a fost aprobat doar bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și cel al asigurărilor pentru șomaj.

Bugetele din mijloace extrabugetare ale instituțiilor publice centrale și locale sunt de mai mică importanță în totalul fondurilor publice care se constituie în România, dar procedeul în sine reprezintă o violare a regulilor și principiilor care s-au impus de-a lungul anilor in procesul de administrare a fondurilor publice, deoarece aceste fonduri scapă controlului parlamentar privind formarea și utilizarea lor, deoarece competența de aprobare a acestora o are instituția publică în cauză cu avizul instituției publice ierarhic superioare, și nu Parlamentul țării.

Bugetul de venituri și cheltuieli al Trezoreriei Statului este consecința activității Trezoreriei Statului de prestări de servicii pe care o exercită în executarea componentelor bugetului general consolidat. Veniturile acestui buget sunt constituite în principal din dobânzile încasate ca urmare a plasării disponibilităților bugetului de stat pe piața financiară. Cheltuielile sunt formate mai ales din dobânzile plătite pentru disponibilitățile instituțiilor publice și ale altor subiecți economici și persoane fizice constituite din mijloacele extrabugetare, pentru certificatele de depozit, precum și din taxe poștale, comisioane plătite, cheltuieli specifice activității acestei instituții (chirii, pază, mijloace de transport, consumabile etc.).

altă categorie importantă de planuri financiare (bugete) este cea care reflectă resursele financiare formate din împrumuturile de stat externe și interne contractate de stat în vederea realizării de acțiuni și obiective de importanță națională, precum și pentru finanțarea și refinanțarea deficitului bugetar și datoriei publice.

4. Sistemul de bugete prin intermediul cărora se constituie și se utilizează fondurile publice

4.1. Noțiuni generale privind bugetele publice

Dicționarul explicativ al limbii române definește bugetul ca fiind ,,bilanț al veniturilor și cheltuielilor unui stat, ale unei întreprinderi etc. pe o perioadă determinată", iar Dicționarul enciclopedic român, ca fiind ,,listă a veniturilor și cheltuielilor unui stat, ale organelor administrației locale de stat, ale unei instituții, organizații etc., pe o anumită perioadă de timp (an, trimestru, lună). Legea contabilității publice din 1929, îl definește cam în același sens, ca fiind ,,actul prin care sunt prevăzute și prealabil aprobate veniturile și cheltuielile anuale ale tuturor serviciilor publice".

De altfel, mulți autori sunt de acord că bugetul este un plan financiar, care cuprinde veniturile și cheltuielile publice ale statului pe o anumită perioadă de timp. Spre exemplu, prof. Paul Leroy Beaulieu îl definește astfel:

,,Un buget este o prevedere a veniturilor și cheltuielilor pe o perioadă determinată, un tablou evaluativ și comparativ al veniturilor de împlinit și al cheltuielilor de efectuat", iar prof. R. Stourm definește bugetul statului ca fiind ,,un act conținând aprobarea prealabilă a veniturilor și cheltuielilor publice". De asemenea, prof. Raymond Muzellac consideră bugetul ca fiind ,,actul prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale statului" sau ,,ansamblul conturilor care descriu pentru un an civil toate resursele și toate cheltuielile statului".

Abordând problema bugetului ca definiție și concept, în contextul lucrării de față, ne referim la întregul sistem bugetar, prin intermediul căruia se constituie și se utilizează fondurile publice.

Cu alte cuvinte, orice buget prin care se derulează fonduri publice se prezintă ca un plan financiar, prin intermediul căruia sunt prevăzute veniturile și cheltuielile pe o perioadă determinată (an, trimestru, lună), în scopul îndeplinirii unor obiective și sarcini precis stabilite la nivelul entităților la care se referă acel buget (stat, unități administrativ-teritoriale, instituții publice etc.). În acest context ele constituie și un important plan operativ, din punct de vedere financiar, iar sub aspectul conținutului, așa cum s-a mai precizat, exprimă relații sociale de natură economică care se stabilesc între participanții la exercitarea acelui plan financiar.

Întrucât, în cadrul sistemului bugetar, bugetul de stat este planul financiar cel mai important, prin intermediul căruia se asigura îndeplinirea principalelor funcții și atribuții ale statului, societatea manifestă față de acestea un interes deosebit, din care cauza este necesar ca el să poarte girul organului suprem legislativ, Parlamentul țării.

De modul în care bugetul de stat și legea bugetului răspund necesităților obiective ale societății la un moment dat în perioada pentru care el a fost aprobat) depinde și îndeplinirea rolului său stabilizator, de dezvoltare, de armonizare a întregii vieți economice și sociale a societății, de asigurare a echilibrului financiar, monetar și valutar al statului. Bugetele locale au și ele un rol important în ceea ce privește asigurarea "autonomiei autorității administrațiilor publice locale sub aspect economic, social și administrativ”.

Bugetul de stat, deși se prezintă ca orice plan financiar sub forma unui înscris, unde sunt prezentate într-o anumită ordine veniturile, iar pe de altă parte: cheltuielile publice, sub aspectul conținutului el reflectă relații sociale de natură economică care se statornicesc între stat, pe de-o parte, și membrii săi, pe de altă parte, în scopul satisfacerii intereselor generate ale societății.

Altfel spus, bugetul de stat reflectă în cea mai mare măsură și într-un mod cât mai complet natura finanțelor publice constituite în cadrul colectivității respective, aparținând statului sau teritoriului la care acesta se referă.

În funcție de sectorul, comunitatea, domeniul sau sfera la care se referi, bugetul in cauză poate căpăta nuanțe și caracteristici specifice. Astfel, o categorie de relații sociale de natură economică se stabilește printr-un buget bazat pe fonduri publice și altele sunt relațiile sociale ce se creează printr-un buget în cadrul finanțelor private, unele sunt relațiile sociale pe care le determină un buget întocmit la nivelul țării și altele sunt relațiile pe care le determină un buget întocmit la nivelul unui teritoriu limitat fie județ, municipiu, oraș, comună, întreprindere, instituție etc. ).

4.2. Importanța și rolul bugetului general consolidat

Legea finanțelor publice din 1991 menționa că ,,finanțele publice includ elaborarea și execuția bugetului public național", iar acesta cuprindea: ,,bugetul administrației centrale de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv stabilirea și perceperea impozitelor, taxelor și altor venituri ale statului și utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative judecătorești și executive".

În fapt, nu exista un buget public național în adevăratul înțeles al cuvântului, care să se întocmească, să se aprobe și să se execute în mod separat. În concepția acelor reglementări, bugetul public național era format din suma bugetele menționate mai sus, care se întocmeau, aprobau și executau in mod separat.

Legea finanțelor publice din 1996 face un pas înainte, în sensul că precizează faptul că ,,resursele financiare publice se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete", apoi le enumeră, respectiv: ,,bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetele trezoreriei statului și bugetele altor instituții publice cu caracter autonom…"

Prin acest act normativ se renunță așadar la noțiunea de ,,buget public național", introducându-se noțiunea de ,,sistem unitar de bugete". Apoi, în 1998, când apare Legea finanțelor publice locale, bugetele locale sunt definite ca fiind “bugetele de venituri și cheltuieli ale unităților administrativ-teritoriale".

Noua reglementare privind finanțele publice stabilește sistemul de bugete prin care se constituie și utilizează fondurile publice centrale, precum și problemele legate de elaborarea, aprobarea, executarea și raportarea acestora. În cadrul acestui sistem sunt incluse: bugetul de stat; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetul fondurilor speciale; bugetul Trezoreriei Statului; bugetele instituțiilor publice autonome; bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetele fondurilor speciale; bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii; bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și a căror rambursare de dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice; bugetul fondurilor externe nerambursabile".

Prin aceeași reglementare de bază privind finanțele publice in România se inserează și noțiunea de ,,buget general consolidat', care, din punct de vedere conceptual, este definit ca fiind ,,ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg. Cu alte cuvinte, bugetul general consolidat, deși nu este un buget de sine stătător in elaborare, aprobare, executare și raportare, este suma bugetelor din cadrul sistemului bugetar românesc, așa cum precizează de altfel și aranjamentul la acordul stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional, partea tehnică de înțelegere. În acest sens, pe lângă bugetele menționate mai sus, bugetul general consolidat, care trebuie să cuprindă și: fondul special pentru modernizarea drumurilor, fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, fondul special de reasigurare, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor statului (AVAS), fondul pentru dezvoltarea agriculturii românești, Regia Autonomă ,,Administrația Naționala a Drumurilor (AND), alte fonduri extrabugetare administrate de Ministerul Finanțelor Publice sau de alte ministere și agenții din afara cadrului bugetar, precum și alte operațiuni extrabugetare ale ministerelor, finanțate prin împrumuturi externe și fondurile de contrapartidă create din încasările din împrumuturi externe.

De asemenea, aceleași reglementări menționează faptul că în definiția bugetului general consolidat “trebuie încorporate orice alte fonduri noi, create pentru perioada derulării programului, în scopul realizării de operațiuni de natură fiscală".

În acest context, în vederea determinării cuantumului resurselor publice și a deficitului bugetar total din cadrul unui an bugetar, prin intermediul tehnicilor bugetului general consolidat, este necesar în situația transferurilor de resurse dintre bugetele sistemului) să fie eliminate prin consolidare posturile care pentru un buget reprezintă o cheltuială (bugetul ierarhic superior), iar pentru bugetul ierarhic inferior un venit. Această cerință are în vedere eliminarea dublei înregistrări a cheltuielilor sau a veniturilor. În acest cadru este obligatoriu deci ca o anumită resursă publică să fie evidențiată o singură dată, ca venit public, cum, de asemenea, este obligatoriu ca orice plăți de casă să fie contabilizate o singură dată ca și cheltuială publică.

De asemenea, tehnicile impuse prin conceptul privind bugetul general consolidat obligă ca, la determinarea bugetului general consolidat, să fie evidențiate și datele ,,înregistrate sub linie" și, respectiv suma finanțării externe și interne, veniturile obținute din privatizare de către toate entitățile bugetului general consolidat, precum și veniturile realizate din recuperarea activelor bancare de către AVAS. Precizările Memorandumului menționează că ,,vor fi întreprinse toate eforturile pentru armonizarea calculului deficitului bugetar de <<sub>> și de <<deasupra liniei>>". Totuși, dacă aceste eforturi nu se vor concretiza în eliminarea discrepanțelor, pentru scopurile programului se va utiliza valoarea mai mare a deficitului bugetar.

În același sens, în vederea determinării indicatorilor de calcul al deficitului bugetar consolidat, este necesară determinarea ,,valorii creditului net al sistemului bancar către bugetul general consolidat", care este definită ca ,,totalitatea creanțelor sistemului bancar asupra bugetului general consolidat minus valoarea totală a depozitelor bugetului general consolidat deținute in sistemul bancar".

În contextul Legii bugetului de stat pe anul 2005 unele dintre recomandările Fondului Monetar Internațional au devenit fără obiect, deoarece o parte dintre bugetele fondurilor speciale (modernizarea drumurilor, fondurile pentru dezvoltarea sistemului energetic etc.) au fost încorporate în structura bugetului de stat, de aceea luarea în considerare a acestor ,,fonduri" la determinarea deficitului trebuie făcută în cadrul noului context.

Dintre componentele bugetului general consolidat, așa cum s-a mai precizat, cel mai important este bugetul de stat, prin intermediul căruia se derulează principalele resurse financiare ale țării și prin care se exercită principalele prerogative și funcții ale finanțelor publice: de repartiție, control și intervenție a statului în economie.

4.3. Bugetul de stat – rolul și caracteristicile acestuia

Bugetul de stat, ca o componentă de bază a bugetului general consolidat și a finanțelor publice în general, înainte de toate, reflectă relații sociale de natură economică sub formă bănească, care se statornicesc între stat, pe de-o parte, și membrii săi, persoane juridice și fizice, pe de altă parte, în procesul repartiției produsului intern brut, potrivit obiectivelor de politică economică și socială a claselor politice aflate la putere la un moment dat.

Relațiile determinate de constituirea resurselor financiare publice se manifestă, în principal, prin intermediul impozitelor, taxelor, contribuțiilor obligatorii și al unor vărsăminte ale instituțiilor publice, precum și prin cel al împrumuturilor de stat interne și externe. Apoi relațiile sociale create între stat și membrii săi în procesul de repartizare și utilizare a resurselor financiare publice îmbracă forma utilităților și serviciilor publice și semipublice, pe care statul le furnizează acestora și societății in general.

În acest complex proces de constituire și utilizare a fondurilor publice, relațiile economice pe care le determină bugetul de stat își găsesc cea mai largă expresie în corelațiile macroeconomice care se stabilesc în economie și societate, în special în legătură cu nivelul, evoluția și repartiția produsului intern brut, izvorul principal al resurselor financiare publice.

În al doilea rând, bugetul de stat reprezintă un plan financiar obligatoriu pentru toți membrii societății și pentru statul însuși, având caracter de lege, el purtând girul forului suprem din stat (al Parlamentului și al președinției, prin promulgare) și, prin jocul democrației, al întregului popor. Caracterul obligatoriu al bugetului de stat se manifestă prin faptul că împotriva membrilor societății – contribuabili care nu-și îndeplinesc obligațiile pe care le au – se pot lua măsuri de constrângere extra economice, în timp ce împotriva autorităților statului, dacă acestea nu-și pot îndeplini obligațiile bugetare prevăzute prin buget, nu se pot lua asemenea măsuri.

În al treilea rând, bugetul de stat încearcă să reflecte o imagine cât mai apropiată de situația reală a economiei. De aceea, el reprezintă un plan financiar operativ, la nivel macroeconomic, stabilit de organele abilitate ale statului și în baza căruia urmează a funcționa și evolua societatea din punct de vedere economic, social și financiar, în perioada pentru care acesta a fost întocmit. Deși bugetul de stat se întocmește în România pe perioada unui an bugetar, care corespunde anului calendaristic, prin el se asigură de multe ori condițiile necesare pentru continuarea unor finanțări și pe termen mediu, prin includerea unor cheltuieli publice (din domeniul investițiilor) care nu se pot finaliza pe parcursul unui exercițiu bugetar.

În al patrulea rând, legile privind aprobarea bugetului de stat poartă amprenta concepțiilor și intereselor politice ale partidului sau partidelor istorice aflate la putere în acel moment. De aceea, deși este determinat de cauze și condiții obiective, în multe privințe bugetul poate avea un puternic caracter subiectiv.

În al cincilea rând, fiind cel mai important mecanism prin care funcțiile finanțelor publice se transpun în viață, bugetul de stat reprezintă instrumentul cel mai important de intervenție a statului în economie, prin politicile sale fiscale și bugetare.

De-a lungul vremii, în construcția și executarea bugetelor publice s-au impus o serie de reguli și condilii, transformate ulterior în adevărate principii respectate de toate guvernele în ceea ce privește administrarea și gestionarea fondurilor publice.

4.4. Procesul bugetar în finanțarea administrației publice locale

4.4.1. Principiile și regulile bugetare în finanțarea administrației publice locale

Procedura sau procesul bugetar reprezintă totalitatea operațiunilor și actelor cu caracter administrativ, tehnic și normativ efectuate de organele de specialitate ale statului în vederea întocmirii, aprobării, executării și raportării bugetului de stat și a celorlalte bugete prin intermediul cărora se gestionează fondurile publice.

În toate fazele procesului bugetar, referitor la elaborarea, execuția și raportarea execuției bugetului, s-au impus o serie de reguli și principii de a căror respectare depinde în mare măsură buna sau proasta administrare și gestionare a fondurilor publice ale unei națiuni.

Ultimele reglementări românești în materie stipulează următoarele principii și reguli de bază cu privire la elaborarea, aprobarea, executarea și raportarea bugetului de stat.

A) Principii

a) principiul universalității

b) principiul publicității

c) principiul unității

d) principiul anualității

e) principiul specializării bugetare

f) principiul unității monetare

B) Reguli

Prin Programul de guvernare adoptat în Parlamentul României pe 28 decembrie 2004, în aplicarea politicilor bugetare se vor avea în vedere următoarele principii :

principiul fundamentării cheltuielii publice: veniturile publice trebuie afectate pe bază de programe publice care să genereze atât grade de prioritizare a cheltuielii publice, cât și cuantumuri în alocarea acestora;

principiul performanței cheltuielii publice: cheltuiala publică trebuie să fie alocată în așa fel încât să genereze un impact supraunitar asupra PIB in raport cu fiecare unitate monetară cheltuită, adică să aibă un efect multiplicator asupra economiei reale;

principiul trasabilității banului public: orice cheltuială trebuie să asigure informalii transparente pe baza cărora să se identifice traseul de utilizare a banului public, verigile de responsabilitate în această cheltuire, precum și posibilitățile de recuperare în caz de fraudă sau neglijență;

principiul egalității de tratament al fondurilor publice: fondurile publice interne și fondurile publice europene vor fi supuse acelorași exigențe instituționale de eficacitate, economicitate și eficiență, precum și acelorași proceduri de asigurare a securității și recuperării lor în caz de fraudă sau neglijență;

principiul bugetizării multianuale: în maniera în care este elaborat și monitorizat bugetul general consolidat, se vor elabora bugete de proces (multianuale) pe procese economico-sociale relevante în vederea asigurării convergentei reale și nominale a economiei românești cu economiile europene:

cheltuielile bugetare au o destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și legile bugetare anuale;

în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor acte normative ale căror prevederi atrag micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, inițiatorii au obligația să prevadă și mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de resurse sau plusului de cheltuieli.

Față de principiile și regulile din cadrul procesului bugetar românesc, de-a lungul timpului s-au impus, s-au cristalizat și s-au aplicat altele, adiacente sau complementare lor, cum ar fi:

g) principiul neafectării veniturilor;

h) principiul realității;

i) principiul echilibrului.

De asemenea, în literatura de specialitate din Germania, pe lângă principiile enunțate mai sus, sunt menționate și alte principii: ,,al clarității, (veniturile și cheltuielile delimitate clar după sursa de proveniență, respectiv după o destinație precisă), ,,al probabilității" (limitarea execuției la cea din anul precedent, până la aprobarea bugetului pe anul curent); și ,,al preciziei,, (veniturile și cheltuielile să fie dimensionate la nivelul posibilităților, prin urmare să fie realiste).

Trebuie menționat că unele dintre principiile enumerate și-au pierdut în mare măsură semnificația pe care o aveau la un moment dat, în perioada în care ele s-au impus (de exemplu principiul echilibrului bugetar), iar altele au fost adaptate noilor concepții privind rolul finanțelor – publice în epoca contemporană. Modul în care se aplică ele în practică diferă însă de multe ori de la o țară la alta.

a) Principiul universalității bugetare. Potrivit reglementărilor românești, acesta constă în aceea că ,,veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute, veniturile nu pot fi afectate direct unei anume cheltuieli bugetare, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte".

Cu alte cuvinte, potrivit principiului universalității, toate veniturile trebuie să figureze în buget, fără o misiune, disimulare sau compensare și contractare. Este vorba despre un principiu de bugetizare integrală, despre o regulă severă și precisă, care are drept scop facilitarea controlului financiar asupra serviciilor publice ale statului, principiu care nu se poate aplica în mod corespunzător în cazul bugetelor anexe și aproape deloc în cazul bugetelor finanțate prin mijloace extrabugetare.

De aceea, principiul neafectării veniturilor nu trebuie confundat cu regula universalității bugetare, chiar dacă cele două principii pot avea consecințe similare. Această regulă de ,,fier” presupune ca ansamblul veniturilor publice să acopere ansamblul cheltuielilor publice, deci nu este admis, potrivit acestui principiu, ca un anume venit să fie destinat unei anumite cheltuieli, cum se întâmplă în cazul bugetelor anexe și al bugetelor din mijloace extrabugetare. Este inadmisibil ca un anumit grup de contribuabili să poată dispune ca impozitele plătite de către ei să fie dirijate la finanțarea unor servicii ai căror beneficiari sunt. În plus, nerespectarea acestei reguli poate duce la risipă, asigurându-se venituri pentru finanțarea unor cheltuieli, chiar dacă acestea nu sunt strict necesare în acel moment.

b) Principiul publicității stabilește că ,,sistemul bugetar este deschis și transparent ”, acest lucru realizându-se prin :

dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;

publicarea actelor normative prin care au fost aprobate bugetele, precum și a conturilor anuale de execuție a acestora;

mijloacele de informare în masă au acces la difuzarea tuturor informațiilor cu privire la conținutul bugetului de stat, exceptând informațiile și documentele nepublicabile, prevăzute de lege.

c) Principiul unității obligă ca ,,veniturile și cheltuielile bugetare să se înscrie într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice cheltuite". Regula unității are drept scop așadar evitarea dispersiei operațiilor financiare ale statului în documente multiple pentru a se facilita pe această cale controlul exercitat de Parlament. Toate veniturile și toate cheltuielile de stat trebuie să figureze într-un singur document ,,bugetar”, pentru garantarea sincerității și pentru asigurarea clarității bugetizării

Prin construcția de bugete din fonduri speciale, dar mai ales a unor bugete din mijloace extrabugetare se produce acel fenomen de debugetizare", care determină scoaterea fondurilor publice de sub regulile și principiile care s-au impus de-a lungul vremii gestionarea și administrarea banului public.

Dacă bugetele anexe la legea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat încalcă unele principii ale dreptului bugetar, cele constituite din fondurile mijloacelor extrabugetare încalcă și regula controlului Parlamentului, întrucât resursele publice constituite prin acest sistem de bugete se aprobă de către ordonatorii de credite ierarhic superiori, context în care ele constituie o excepție reală de la regula unității bugetare.

d) Principiul anualității presupune ca ,,veniturile și cheltuielile bugetare să fie aprobate pe o perioadă de un an, perioadă care corespunde și exercițiului bugetar”. În România s-a adoptat regula ca exercițiul bugetar să coincidă cu anul calendaristic.

Acest principiu a fost adoptat în majoritatea țărilor lumii, din necesități care țin mai degrabă de posibilitatea exercitării controlului parlamentar asupra activității executivului, referitor la bugetul public, prin aprobările și rectificările de buget care se impun în cursul anului, deci pe perioade relativ scurte, care permit un control mai eficient din partea forului legislativ.

Nu în toate țările lumii anul bugetar coincide cu cel calendaristic (cum se întâmplă în România), aceasta atât din cauze de tradiție, cât și din cauze care țin mai degrabă de situația economico-financiară a statului respectiv (anul agricol etc.).

Anualitatea bugetară în execuția bugetului public îmbracă de obicei două forme. Cea de ,,gestiune" obligă ca, creditele bugetare care nu au fost folosite până la încheierea exercițiului să-și piardă valabilitatea, iar veniturile prognozate neîncasate până la finele acelui exercițiu să se contabilizeze în anul în care se încasează efectiv, deci în perioadele viitoare.

Cealaltă formă, ,,sistemul de exercițiu", presupune existența unei perioade de închidere de câteva luni, timp în care creditele bugetare nefolosite până la sfârșitul anului se pot folosi în acea perioadă, iar veniturile anului de plan și încasate după 31 decembrie se vor contabiliza pentru exercițiul căruia le aparțin, dacă acestea se încasează în perioada de închidere.

Fiecare sistem prezintă inconveniente în felul său, astfel : ,,sistemul de gestiune" nu permite efectuarea și evidențierea în contabilitate a tuturor veniturilor și cheltuielilor aprobate pe acel exercițiu dacă se înregistrează rămâneri în urmă, iar ,,sistemul de execuție” determină o perioadă de închidere care obligă la o contabilitate dublă, una care să evidențieze închiderea operațiunilor financiare pentru exercițiul precedent și una care să înregistreze veniturile și cheltuielile exercițiului care a început.

În unele țări, așa cum s-a mai precizat, exercițiul bugetar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie, iar în altele acesta este stabilit de obicei prin suprapunerea a doi ani, respectiv:

1 iulie – 30 iunie sau

1 aprilie – 31 martie, sau

1 octombrie – 30 septembrie.

Stabilirea exercițiului bugetar într-un fel anume depinde de multe ori de caracterul acelei economii, preponderent agricolă sau industrială, și chiar de regimul de lucru al parlamentului acelei țări, precum și de mulți alți factori, printre care tradiția poate juca un rol important.

e) Principiul specializării bugetare. În contextul practicilor generale, precum și în cel al reglementărilor românești, acest principiu presupune ca ,,veniturile și cheltuielile bugetare să se înscrie și să se aprobe în buget pe surse de proveniență, respectiv pe categorii de cheltuieli grupate după natura economică și destinația lor, potrivit clasificației bugetare".

Specializarea bugetară obligă deci ca veniturile publice înscrise în buget să fie ordonate în funcție de proveniența lor, respectiv pe feluri de venituri grupate după următoarele criterii:

Primul criteriu în cazul veniturilor le împarte pe acestea în:

l. Venituri curente

ll. Venituri din capital

lll. Venituri cu destinație specială

lV. Prelevări din bugetul de stat

V. Sume primite de la alte bugete

Vl. Subvenții

Vll. Donații, sponsorizări

Vlll. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate

lX. Împrumuturi

Sume de la fondul de redistribuire

Apoi, spre exemplu, ,,Veniturile curente" menționate la nr. crt. I se clasifică, după al doilea criteriu, în:

l. A. Venituri fiscale

l. B. Venituri nefiscale

iar după al treilea criteriu, spre exemplu, veniturile fiscale menționate la l. A se împart în:

l. A1 lmpozite directe

l. A2 lmpozite indirecte

iar cele nefiscale (1. B), după același criteriu, în:

l. B1 Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome

l. B2 Vărsăminte ale instituțiilor publice

l. B3 Diverse venituri

B4 Veniturile instituțiilor publice și activităților autofinanțate.

După al patrulea criteriu, spre exemplu, l. A1 ,,lmpozitele directe" sunt desfășurate printre altele astfel:

a) lmpozitul pe profit

b) lmpozitul pe venit

c) Alte impozite directe

d) Contribuții

iar l. A2,,lmpozitele indirecte” în:

a) Taxa pe valoare adăugată

b) Accize

c) Taxele vamale

d) Alte impozite indirecte

Al cincilea criteriu, al specializării, privind clasificarea veniturilor se referă la categorisirea acestora pe feluri de impozite. Spre exemplu, în cadrul impozitelor directe, I. A1, impozitul pe venit se desfășoară pe feluri de impozite după cum urmează:

1 . impozite pe activități independente

2. impozite pe venituri din salarii

3. impozite pe venituri din cedarea folosinței bunurilor

4. impozite pe venituri din dividende

5. impozite pe venituri din dobânzi

6. impozite pe alte venituri

7. impozite pe venituri din pensii

8. impozitul pe veniturile realizate din jocurile de noroc, din premii și din prime în bani și/sau în valută

9. impozitul pe veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și vânzarea părților sociale

10. regularizări

11. impozitul pe veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală

12. impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice nerezidente

13. impozitul pe veniturile din activități agricole ș.a.m.d.

Din cele prezentate mai sus rezultă modul în care funcționează specializarea bugetară în domeniul veniturilor publice, clasificația bugetară asigurând evidențierea acestora după sursa de proveniență. Fiecare din criteriile menționate mai sus este simbolizat prin cifre anume, care în contabilitatea Trezoreriei Statului determină contul acelui venit, iar în continuare, pentru a se asigura și evidențierea plătitorului, simbolurilor respective le sunt adăugate cifre care denotă codul fiscal al plătitorului.

În domeniul cheltuielilor publice, specializarea are în vedere în primul rând departajarea cestora în două mari categorii, respectiv:

a) clasificația funcțională;

b) clasificația economică.

a) Având în vedere clasificația funcțională a anului 2005, spre exemplu, cheltuielile se grupează în:

Servicii publice generale

Apărare, ordine publică și siguranța națională

Cheltuieli social-culturale

Servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape

Acțiuni economice

Alte acțiuni

Transferuri

Împrumuturi acordate

Plăți de dobânzi și alte cheltuieli

Rambursări de împrumuturi

Fonduri de rezervă

Excedent / Deficit

b) După clasificația economică pe același an, cheltuielile prezentate mai sus se clasifică apoi după natura lor economică în felul următor:

A. Cheltuieli curente

l. Cheltuieli de personal

ll. Cheltuieli materiale și servicii

lll. Subvenții

lV. Prime

V. Transferuri

Vl. Dobânzi

Vll. Rezerve

B. Cheltuieli de capital

Vll. Cheltuieli de capital

C. Operațiuni financiare

Vlll. Împrumuturi acordate

lX. Rambursări de credite, plăți de dobânzi și comisioane la credite

D. Fonduri de rezervă

Xl. Rezerve / excedent / deficit

În continuare, în cadrul clasificației bugetare, cheltuielile se grupează pe subdomenii sau subacțiuni.

Spre exemplu, clasificarea funcțională a cheltuielilor social-culturale le împarte pe acestea în:

– Capitolul 57.00 – cheltuieli pentru învățământ

– Capitolul 58.00 – cheltuieli pentru sănătate

– Capitolul 59.00 – cheltuieli pentru cultură, religie și activități privind activitatea sportivă și de tineret.

– Capitolul 60.00 – asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații.

Iar mai departe capitolele se subîmpart și ele în subcapitole.

Spre exemplu: capitolul 57.00,,Cheltuieli pentru învățământ, se clasifică la rândul său în 18 subcapitole (administrația centrală, învățământul preșcolar, învățământul preuniversitar și gimnazial, învățământul liceal, învățământul superior etc.).

În același timp, cheltuielile clasificate după criteriul economic, potrivit celor menționate la litera ,,b” A l-lV, B Vll, se clasifică pe articole și alineate.

Spre exemplu, titlul A.l ,,Cheltuielile de personal” se clasifică în:

– Art. 10 Cheltuieli salariale

– Art. 11 Contribuții pentru asigurările sociale de stat

– Art. 12 Cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj

– Art. 13 Contribuții pentru constituirea fondului de asigurări sociale de sănătate.

– Art. 14 Deplasări, detașări, transferuri în țari

– Art. 16 Contribuții pentru asigurările de accidente de muncă și boli profesionale.

În continuare articolele sunt subdivizate și ele în alineate.

Spre exemplu: art. 14 ,,Deplasări, detașări, transferuri în țară”, în alin.14.01 ,,Deplasări, detașări, transferuri în țară", alin. 14.02. ,,Deplasări în străinătate” g.a.m.d.

Gruparea resurselor financiare publice și a cheltuielilor publice potrivit principiului specializării bugetare se face pe fiecare buget în parte, în funcție de specificul resurselor care se gestionează prin acel buget și de categoriile de acțiuni și obiective care se finanțează prin el. Clasificarea cheltuielilor după criteriul economic este comună pentru toate acțiunile și domeniile de activitate, din care cauză fiecare capitol și subcapitol din cadrul clasificației funcționale se grupează și după criteriul economic.

De asemenea, gruparea cheltuielilor publice are în vedere și un alt criteriu, cel departamental, în funcție de care acestea se defalcă pe ministere și alte organe centrale (67 la număr), precum și pe județe și municipiul București (42 la număr).

De astfel, structura veniturilor bugetului de stat pe anul 2005 se poate vizualiza prin anexa 1 la prezenta lucrare, iar cea a cheltuielilor, prin anexa 2.

f) Principiul unității monetare – obligă ca toate operațiunile bugetare să fie exprimate în monedă națională.

j) Principiul echilibrului bugetar – reprezentă o dată o cerință de bază în teoria finanțelor publice clasice. El funcționa în majoritatea țărilor lumii, aceasta până aproximativ în perioada crizei economice din 1929-1933, când, pentru a ieși din criza economică și pentru a preîntâmpina altele, majoritatea țărilor au încercat practica ,,bugetelor ciclice", elaborate pe un număr mai mare de ani, în variante de genul:

a) crearea unui fond de rezervă bugetară;

b) crearea fondului de egalizare;

c) tehnica amortizării alternative.

Aceste sisteme și tehnici nu au dat însă rezultatele scontate referitor la echilibrarea bugetară.

În perioada anilor 1960 -1980, potrivit doctrinei bugetare neoclasice, s-a încercat conceptul bugetului regulator, prin intermediul unor fonduri de acțiune conjuncturală, create pe baza unor credite aprobate anual de parlament. Aceste fonduri puse la dispoziția guvernului se pot folosi apoi pentru finanțarea unor cheltuieli publice suplimentare, față de cele aprobate inițial prin bugetul public.

În prezent, majoritatea țărilor lumii își construiesc bugetele cu deficit, care variază ca pondere în produsul intern brut în funcție de politicile bugetare pe care le aplică partidele politice aflate la guvernare în acea perioadă.

Teoria potrivit căreia un deficit bugetar menținut în limite controlabile, care să nu depășească 3% din produsul intern brut, să nu fie acoperit prin emisiune suplimentară de monedă și să fie folosit cu predilecție pentru finanțarea unor cheltuieli publice care duc la crearea unor potențiali factori productivi în societate, a fost îmbrățișată de tot mai multe state, printre care și România, care și-a construit bugetele de stat în acest fel începând cu anul 1990.

Întocmirea bugetelor țării noastre cu deficite nu a fost însă de bun augur pentru finanțele țării, deoarece de la o cheltuială publică cu plata dobânzilor și a altor cheltuieli pricinuite de deficitele bugetare de 6% din totalul cheltuielilor publice în anul 1995, s-a ajuns la 28,5% în exercițiul financiar 2002, la 19,3% în anul 2004 și la 18,3% preconizat prin bugetul anului 2005.

Deficitul bugetar poate avea efecte negative și asupra creșterii ratei dobânzii pe piață, fenomen care determină reducerea investițiilor în sectorul privat, care s-ar fi realizat altfel pe calea creditelor bancare, cu toate consecințele negative care decurg de aici (reducerea activității economice, în general, a productivității muncii, a salariilor, a consumului, inclusiv a cererii pentru bunuri de folosință îndelungată, a cumpărării de locuințe etc.).

4.4.2. Etapele procesului bugetar în finanțarea administrației publice locale

Procesul bugetar presupune un ansamblu de acțiuni și măsuri întreprinse de către instituțiile specifice ale statului în vederea aplicării politicilor financiare ale partidelor politice și guvernelor pe care le reprezintă, prin intermediul bugetului public.

Cu alte cuvinte, procesul bugetar are rolul ca, în contextul cadrului juridic existent privind fiscalitatea și cel al politicilor bugetare, să pună în mișcare mecanismul bugetelor prin intermediu cărora se constituie și utilizează resursele financiare publice.

În cadrul etapelor procesului bugetar are loc investirea cu putere de lege a nivelurilor resurselor publice prognozate a fi realizate în exercițiul bugetar respectiv, precum și a nivelului plăților de casă admise în vederea achiziționării de bunuri, utilități și servicii publice de care să beneficieze membrii acelei societății.

În unele situații, cu prilejul aprobării de către legislativ a legii bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat sau a bugetelor fondurilor speciale, prin reglementările respective se pot efectua și unele modificări ale legilor organice în vigoare cu privire la politicile fiscale sau bugetare și care vor fi suspendate pe perioada exercițiului bugetar respectiv deoarece cad sub incidența acelei legi bugetare.

De obicei, problemele privind reglementarea politicilor fiscale și a celor bugetare sunt lăsate pe seama actelor normative speciale care le pun în mișcare. Pe acest fundal, an de an, legile bugetare aprobă nivelurile resurselor publice posibil de colectat din economie, precum și destinația acestora.

Etapele procesului bugetar constau în:

a) elaborarea proiectelor de buget

b) aprobarea acestora

c) executarea lor

d) raportarea modului de execuție, care presupune:

încheierea acestora;

controlul organelor abilitate asupra acestora;

aprobarea conturilor generare privind execuția bugetelor.

a) Elaborarea proiectelor de buget

Elaborarea proiectelor de buget este un atribut al organelor executive ale statului – Guvernul, ministerele, alte organe centrale ale administrației publice centrale de stat – din rândul cărora un rol important îl au Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și alte ministere și instituții centrale.

Ca urmare a acestor prerogative, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor propriu-zise se elaborează de către Guvern prin intermediul organelor sale de specialitate, în primul rând Ministerul Finanțelor publice, în cazul țării noastre. Acesta întocmește proiectele bugetelor pe baza indicatorilor macroeconomici și sociali realizați pe perioadele anterioare și prognozați pe perioada de plan; a politicilor și strategiilor economico-sociale; a propunerilor ordonatorilor principali de credite, în contextul politicilor fiscale și al celor bugetare avute în vedere în acea perioadă, a posibilităților de finanțare a deficitului bugetar și de echilibrare a bugetelor locale.

Calendarul elaborării proiectului bugetului de stat, potrivit reglementărilor românești, este următorul:

lucrarea privind indicatorii macroeconomici și sociali pentru exercițiul bugetar pentru care se întocmește proiectul de buget și pentru următorii trei ani va fi efectuată de organele abilitate până la data de 31 martie a anului curent;

Ministerul Finanțelor Publice va prezenta Guvernului până la data de 1 mai obiectivele politicii fiscale și bugetare pentru anul bugetar pentru care se întocmește proiectul bugetului de stat;

până la 1 iunie, Ministerul Finanțelor Publice transmite ordonatorilor de credite (ministere etc.) o scrisoare prin care se prezintă contextul macroeconomic pe baza căruia se va întocmi proiectul de. buget, metodologia de lucru etc., precum și limitele de cheltuieli aprobate de Guvern;

până la data de 15 iunie, Ministerul Finanțelor Publice comunică ordonatorilor de credite eventualele modificări ale limitelor de cheltuieli, în baza schimbării cadrului macroeconomic din martie până la această dată;

până la data de 15 iulie, ordonatorii principali de credite transmit Ministerului Finanțelor Publice proiectul de buget și anexele respective, cu încadrarea în limitele de cheltuieli estimate pentru următorii trei ani;

camera Deputaților și Senatul, cu consultarea Guvernului, își aprobă bugetele proprii și le înaintează Guvernului pentru a fi incluse în proiectul bugetului de stat;

în aceeași perioadă, organele administrației publice locale efectuează propunerile lor către Ministerul Finanțelor Publice privind mijloacele de echilibrare din cote și sume defalcate din veniturile bugetului de stat, precum și eventualele propuneri de transferuri bugetare din bugetul de stat către bugetele locale, pentru eventualele lucrări de investiții la care pot fi atrase și finanțări externe;

Ministerul Finanțelor Publice poartă un permanent dialog cu ordonatorii principali de creditare privind propunerile acestora, iar în caz de divergență hotărăște Guvernul. În acest context, proiectele de buget și anexele acestora se depun la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 1 august;

până la data de 30 septembrie, Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor ordonatorilor principali și a variantei proprii, întocmește proiectul legilor bugetare și proiectul propriu-zis al bugetului de stat și al anexelor la acesta, pe care le depune Guvernului. Proiectul va fi însoțit de un raport privind situația macroeconomică pentru exercițiul bugetar respectiv și proiecția acesteia pe următorii trei ani. Raportul va cuprinde de asemenea politica fiscal-bugetar avută în vedere la elaborarea legii bugetare și a proiectelor bugetare;

Guvernul își însușește documentele cu privire la legea și proiectele bugetelor prezentate de Ministerul Finanțelor publice sau introduce unele modificări, după care îl depune parlamentului, până la data de 15 octombrie pentru adoptare.

Proiectul bugetului de stat depus Parlamentului pentru aprobare cuprinde:

a) la venituri, estimările anului, structurate pe capitole și subcapitole;

b) la cheltuieli, creditele bugetare, determinate de autorizările conținute în legi specifice, în structuri funcțională și economici, defalcate pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate, după caz;

c) deficitul sau excedentul bugetar.

Anexele proiectelor legilor bugetare cuprind:

a) sintezele bugetelor;

b) bugetele ordonatorilor principali de credite și anexele la acestea;

c) sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și criteriile de repartizare a acestora;

d) alte anexe specifice.

Paralel cu demersurile organelor de specialitate ale statului pentru elaborarea legii bugetului de stat și a proiectului bugetului de stat, aceleași organe (în cadrul aceluiași calendar bugetar), dintre care un rol important îl deține Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, elaborează proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului pentru șomaj, precum și proiectele bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului asigurărilor pentru șomaj.

În același cadru, elaborarea proiectelor bugetelor locale se face pe baza proiectelor bugetelor proprii ale administrațiilor publice locale și ale instituțiilor și serviciilor publice din subordinea lor.

În conformitate cu calendarul procesului bugetar pentru bugetul de stat, organele publice ale administrației publice locale (consiliile locale, municipale, orășenești, comunale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București) prezintă proiectele bugetelor locale Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice Județene și municipiului București până la data de 15 mai; în aceste proiecte sunt evidențiate propunerile pentru echilibrarea lor pe seama sumelor și a cotelor defalcate din veniturile bugetului de stat și din eventualele transferuri de la bugetul de stat. Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice Județene și municipiului București sunt obligate să prezinte Ministerului Finanțelor Publice, cel târziu până la data de 1 iunie, proiectele bugetelor locale, pe ansamblul județului și al municipiului București.

La rândul său, până la 1 iulie, Ministerul Finanțelor Publice analizează propunerile bugetelor locale privind mijloacele de echilibrare solicitate de acestea (sume și cote defalcate din veniturile bugetului de stat) și eventualele transferuri și, cu acordul Guvernului, transmite Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice nivelul acestora pentru fiecare unitate administrativ-teritorială (județe și municipiul București) în vederea definitivării proiectelor bugetelor locale.

Pe baza nivelurilor mijloacelor de echilibrare și a nivelurilor transferurilor primite de la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice, organele locale ale administrațiilor publice definitivează până la data de 20 iulie proiectele bugetelor locale, apoi le depun la direcțiile respective, care, la rândul lor, întocmesc proiectul bugetului local la nivelul întregului județ și al municipiului București.

b) Etapa aprobării bugetelor

Înainte de dezbaterea în plen a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetului fondurilor speciale, a bugetului asigurărilor pentru șomaj și a proiectelor de legi ale acestora, documentele respective sunt analizate și amendate de către comisiile de specialitate ale Parlamentului (comisia de buget-finanțe în special), pe baza propunerilor grupurilor parlamentare.

După ce se îndeplinesc și aceste condiții legale, bugetele se discută și se aprobă în plen de către Parlament, pe ansamblu, pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole și alineate după caz, pe ordonatori principali de credite, precum și pe credite de angajament pentru acțiunile multianuale.

* În acest context, bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat și bugetele fondurilor externe nerambursabile se aprobă prin lege de către Parlament.

* Bugetele instituțiilor publice autonome se aprobă de către organele abilitate în acest scop, prin acte normative speciale.

* Bugetele instituțiilor publice finanțate parțial prin bugetele prevăzute la primul punct se aprobă prin lege, ca anexe la bugetele ordonatorilor de credite.

* Bugetele instituțiilor publice finanțate integral din bugetele prevăzute la același punct se aprobă de către ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora.

* Bugetele instituțiilor publice care se finanțează integral din venituri proprii se aprobă de către organul de conducere al instituțiilor publice, cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior.

* Bugetul Trezoreriei Statului se aprobă prin Hotărâre a Guvernului.

În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat, proiectele bugetelor locale trebuie supuse aprobării consiliilor locale, județene și Consiliului General al Municipiului București, urmând apoi a fi publicate în presa locală și afișate la sediul primăriilor.

* Bugetele locale, municipale, orășenești și comunale se aprobă de către consiliile locale; bugetul propriu al județului sau al municipiului București se aprobă de către consiliile județene, respectiv de către cel al municipiului București. În vederea aprobării bugetelor locale, proiectele acestora sunt însoțite de un raport al primarului, al președintelui consiliului județean sau al primarului general al municipiului București, după caz. Cu ocazia aprobării bugetelor locale, trebuie să se aibă în vedere contestațiile depuse de locuitori cu privire la acestea, în sensul analizării acestora și, în funcție de temeinicia lor, să se țină cont la aprobarea bugetelor.

Dacă legile bugetelor anuale nu sunt aprobate de către parlament până pe data de 15 decembrie, Guvernul poate solicita Parlamentului aplicarea procedurii de urgență. De asemenea, dacă legile bugetare nu au fost aprobate în acest context cu cel puțin patru zile înainte de expirarea exercițiului bugetar precedent pentru anul curent, Guvernul execută bugetul anului curent la nivelul cifrelor anului precedent, în care sens cheltuielile lunare nu pot depăși 1/12 din prevederile anului precedent, cu anumite excepții extrem de motivate (acțiuni noi etc.).

c) Etapa execuției bugetare

După ce legile bugetare au fost adoptate de către Parlament și promulgate de președinte, acestea se publică în Monitorul Oficial al României, moment din care devin operaționale. Acest lucru presupune măsuri și acte decizionale referitoare la încasarea veniturilor prognozate și efectuarea cheltuielilor (plăți de casă), în limita creditelor bugetare aprobate.

Competența și răspunderea execuției bugetare cu privire la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetului asigurărilor pentru șomaj, bugetului Trezoreriei Statului revine Guvernului și organelor sale de specialitate (ministere și alte instituții publice centrale), iar cea referitoare la bugetele locale revine consiliilor locale, primarilor, președinților consiliilor județene, primarului general al municipiului București, precum și conducătorilor instituțiilor publice care sunt finanțate prin intermediul acestora.

Execuția de casă a bugetelor presupune un întreg complex de operații care se referă la încasarea veniturilor și plata cheltuielilor.

Execuția bugetară propriu-zisă este demarată prin propunerile ordonatorilor principali de credite de repartizare pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare, care se face către Ministerul Finanțelor Publice, care, la aprobare, are în vedere termenele de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor corelate cu scadențele cheltuielilor pe fiecare obiectiv public și acțiune specifică. Cum ritmicitatea efectuării cheltuielilor este mult mai constantă decât periodicitatea de încasare a veniturilor, această caracteristică trebuie luată în considerare în operațiunea de repartizare pe trimestru a prevederilor bugetare. Repartizarea pe trimestre a prevederilor bugetare trebuie parcursă în cadrul tuturor componentelor bugetului general consolidat, proces în care Ministerul Finanțelor Publice, ca organ de specialitate al Guvernului, joacă un rol extrem de important deoarece el este acela care răspunde și este cel mai informat de modul în care se derulează procesul de constituire a resurselor bugetare pe întregul sistem bugetar. Cu aceeași ocazie, a repartizării pe trimestre a prevederilor bugetului de stat, Ministerul Finanțelor Publice aprobă defalcarea pe trimestre a mijloacelor de echilibrare care se acordă din bugetul de stat bugetelor locale.

În înfăptuirea propriu-zisă a procesului de constituire a resurselor financiare, bugetare sunt implicați mai mulți factori, rolul cel mai însemnat avându-l organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Finanțelor Publice. Trebuie precizat că, de la 1 ianuarie 2004, în cadrul reformei comprehensive a administrației fiscale prin înființarea Agenției Naționale a Administrației Fiscale (ANAF), aflate în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, s-a creat posibilitatea ca toate contribuțiile sociale alături de impozite și taxe să fie colectate prin această agenție.

Pentru încasarea propriu-zisă a veniturilor bugetare trebuie îndeplinite o serie de procedee și tehnici precum: identificarea subiecților impozabili, determinarea materiei impozabile, stabilirea debitelor propriu-zise, precum și încasarea acestora.

De asemenea, operațiuni însemnate sunt necesare și în ceea ce privește evidențierea, gestiunea și administrarea veniturilor bugetare (care se realizează prin Trezoreria Statului).

Efectuarea de cheltuieli potrivit prevederilor bugetare presupune, de asemenea, un număr important de procedee și operațiuni, printre care:

definitivarea bugetelor de venituri și cheltuieli, cu repartizarea acestora pe fiecare instituție publică care are calitatea de ordonator de credite și cu aprobarea de rigoare, când este vorba de o instituție publică ierarhic inferioară;

deschiderea de credite bugetare (autorizarea bugetară); – realizarea veniturilor proprii in cuantumul prevăzut, atunci când instituția publică în cauză are dreptul prin lege să-și acopere o parte din cheltuielile sale din aceste venituri (contrar principiului universalității bugetare).

Aceeași prevedere este valabilă și în cazul consiliilor locale, județene și al municipiului București, pentru care realizarea veniturilor proprii reprezintă condiția de bază și limita în cadrul căreia se pot efectua cheltuieli publice.

Alte etape necesare în vederea efectuării de plăți din contul Trezoreriei statului (pentru cheltuielile publice prevăzute prin bugete) sunt:

angajamentul bugetar, care reprezintă orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligație pe seama fondurilor publice;

lichidarea, fază în care se verifică existența angajamentelor și realitatea sumelor datorate;

ordonanțarea cheltuielilor, prin care se confirmă faptul că bunurile și serviciile au fost efectuate sau creanțele au fost verificate, iar plata lor poate fi făcută;

plata cheltuielilor (denumită și plată de casă), actul final prin care se achită, prin virament sau prin numerar, obligațiile față de terți.

În cadrul derulării execuției bugetare pot apărea situații în care la anumite subdiviziuni ale clasificației bugetare să existe disponibilități de credite bugetare, iar la altele, insuficiențe pentru soluționarea acestui neajuns se poate apela la viramente de credite bugetare. Virarea de credite bugetare presupune operațiunea prin care se diminuează creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificației bugetare (programului), unde în anumite împrejurări există disponibilității și se majorează corespunzător la o altă subdiviziune, la care fondurile sunt insuficiente, respectându-se principiile și dispozițiile legii finanțelor publice de efectuare a operațiunilor respective. Această operațiune se poate efectua numai într-o anumită perioadă a exercițiului bugetar – de regulă, începând cu semestrul al doilea al anului.

În efectuarea, cheltuielilor bugetare, un rol important în execuția componentelor bugetului general consolidat îl au unitățile Trezoreriei Statului la care își au deschise conturile instituțiile publice consumatoare de fonduri publice și prin intermediul cărora se efectuează plăți de casă. În cadrul Trezoreriei statului, pe baza unui sistem contabil propriu, sunt evidențiate plățile de casă pe toate componentele bugetului general consolidat și, în cadrul acestora, pe acțiuni și domenii, apoi pe fiecare instituție publică în parte. Instituțiile publice sunt și ele obligate ca, în contabilitatea proprie, să detalieze execuția de casă a bugetului în funcție de natura plăților, după criteriul economic.

În concluzie, efectuarea de cheltuieli din fondurile publice prin intermediul componentelor bugetului general consolidat se poate face numai după ce:

a) Parlamentul sau organul legislativ abilitat aprobi bugetul în cauză, prin stabilirea unor limite, în cifre anuale, după care bugetul este promulgat de către președinte;

b) are loc repartizarea acestora pe trimestre, inclusiv a veniturilor bugetului respectiv, ocazie cu care se stabilește și modul de finanțare a deficitului bugetar; în această operațiune, rolul principal îl are Ministerul Finanțelor Publice, pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale, respectiv direcliile generale ale finanțelor publice, pentru bugetele locale;

c) are loc deschiderea de credite bugetare, care se face lunar, pe baza aprobării Ministerului Finanțelor Publice, și care reprezintă condiția de bază pentru a se putea efectua plăți casă;

d) are loc încheierea execuției bugetare.

Potrivit reglementărilor românești, execuția bugetară se încheie la 31 decembrie, aplicându-se deci ,,sistemul de gestiune" care presupune:

orice venit încasat și orice cheltuială angajată, lichidată și ordonată în cadrul prevederilor bugetare, dar neplătită până la 31 decembrie, se va încasa sau se va plăti, după caz, în contul bugetului pe anul viitor. În acest context, creditele bugetare neutilizate pentru exercițiul curent își pierd valabilitatea;

disponibilitățile din mijloacele extrabugetare existente în conturi la 31 decembrie se vor reporta pentru anul următor, dacă legea specială care le reglementează nu prevede altfel ;

eventualele excedente ale bugetului asigurărilor sociale de stat și ale bugetelor fondurilor speciale, care au fost echilibrate în cursul anului prin transferuri consolidate de la bugetul de stat, se vor regulariza cu bugetul statului în limita transferurilor acordate;

de asemenea, disponibilitățile fondurilor externe nerambursabile, sosite prin anumite programe, precum și disponibilitățile din fondurile publice destinate cofinanțării contribuției financiare a Comunității Europene se reportează pentru anul următor.

Așa cum s-a mai arătat, referindu-ne la etapa execuției de casă a sistemului bugetar, aceasta se înfăptuiește prin intermediul Trezoreriei Statului, care întocmește și documentele de închidere a exercițiului bugetar, printre care: contul general anual de execuție a bugetului de stat, conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale și contul general anual al datoriei publice. Prevederile acestor conturi, întocmite de către Ministerul Finanțelor Publice, se însușesc de către Guvern și se supun adoptării Parlamentului.

Ministerul Finanțelor publice, în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerul Sănătății, întocmește în aceleași condiții contul general al execuției bugetului asigurărilor sociale de stat și cel al execuției bugetului fondurilor speciale, care, după ce sunt însușite de către Guvern, sunt supuse spre adoptare parlamentului.

Înainte ca Parlamentul să-și exprime opinia în legătură cu aceste conturi, proiectele lor sunt înaintate Curții de Conturi; care procedează la analizarea datelor evidențiate în acestea, în special pe baza controalelor pe care le efectuează la majoritatea instituțiilor publice centrale și locale care realizează și folosesc fonduri publice. Verificarea efectuată de către Curtea de Conturi asupra conturilor generale privind execuția componentelor bugetului general consolidat are în vedere respectarea legalității, a oportunității și a necesității prevederilor lor; totodată, se verifică și dacă aceste cheltuieli s-au efectuat în condiții de eficiență socială și economică. În fapt, cu prilejul verificării execuției bugetare, Curtea de Conturi urmărește calitatea gestionării banilor publici la nivelul fiecărei instituții publice, precum și pe ansamblul bugetelor.

Pe baza raportului Curții de Conturi cu privire la conturile generale de execuție a bugetelor și pe baza sintezei Guvernului cu privire la evoluția economico-financiară a economiei, cu luarea în considerare a opiniei comisiilor permanente parlamentare reunite, de buget-finanțe, conturile generale privind execuția bugetelor se supun dezbaterii parlamentului, pentru a fi adoptate.

După adoptare, conturile generale de execuție a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat se promulgă de către președintele țării și se publică în Monitorul Oficial.

4.5 Bugetul local

4.5.1 Fundamentarea bugetului local

În această etapă sunt evaluate serviciile publice oferite comunității, se analizează și se previzionează posibilele schimbări, atât în domeniul resurselor financiare cât și al serviciilor ce trebuiesc oferite, se stabilesc prioritățile și se planifică veniturile posibile a se încasa și cheltuielile ce pot fi finanțate în exercițiul bugetar respectiv.

Pentru fundamentarea bugetului local se recomandă să se parcurgă următoarele etape:

adoptarea la nivel local a unei politici bugetare;

stabilirea unui calendar pentru elaborarea bugetului;

implicarea tuturor compartimentelor autorității administrativ-teritoriale sau instituțiilor și serviciilor publice locale în elaborarea bugetului și instruirea persoanelor implicate în acest proces;

fundamentarea și planificarea resurselor financiare;

fundamentarea și planificarea cheltuielilor;

4.5.2 Structura, elaborarea, aprobarea și execuția

bugetelor locale

Structura bugetelor locale este consecința modului în care sunt organizate, din punct de vedere administrativ-teritorial, localitățile țării – în comune, orașe, municipii – inclusiv a împărțirii municipiului București pe sectoare.

Răspunzând acestei organizări administrativ-teritoriale, bugetele locale sunt structurate astfel:

1. bugetele proprii ale județelor și municipiului București;

2. bugetele municipiilor, orașelor, comunelor și sectoarelor municipiului București;

3. bugetele județelor și municipiului București, formate prin însumarea bugetelor de la nr. crt. 1 și 2;

4. bugetele instituțiilor și serviciilor publice locale, care sunt finanțate:

a) integral din bugetul local, în funcție de subordonare, prin bugetul propriu al județului, municipiului, al orașului sau al comunei;

b) din venituri extrabugetare și, în completare, prin subvenții acordate de la bugetul local, în funcție de subordonare;

c) integral din mijloace extrabugetare.

Întrucât acordarea mijloacelor de echilibrare de la bugetul de stat către bugetele locale se efectuează prin intermediul bugetelor județene și cel al municipiului București, este important ca la îndemâna consiliilor județene și consiliului General al Municipiului București să stea criterii și tehnici clare, adecvate, în funcție de care să se procedeze la repartizarea echitabilă a resurselor pe bugetele unităților administrativ-teritoriale, ale comunelor, ale orașelor, ale municipiilor și ale sectoarelor municipiului București.

În contextul acestei structuri, veniturile bugetelor locale se constituie din:

Venituri proprii, care la rândul lor sunt formate din:

l. Venituri curente

Venituri fiscale

A.1. Impozite directe

impozit de profit

impozite și taxe de la populație

taxa pe teren

impozit pe clădiri și terenuri persoane juridice

alte impozite directe

taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice

impozitul pe terenul din extravilan

alte încasări din impozite directe

A.2. Impozite indirecte

impozite pe spectacole

alte impozite indirecte

B. Venituri nefiscale

Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome

Vărsăminte de la instituțiile publice

Diverse venituri

II. Venituri din capital

Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice

Venituri din vânzarea de bunuri aparținând domeniului privat

Venituri din privatizare

Venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului

Venituri evidențiate în afara bugetului local la venituri nefiscale:

– Taxe speciale

Venituri din amortizarea mijloacelor fixe

Prelevări din bugetul de stat:

I. Sume defalcate din TVA pentru bugetele locale, din care:

A. sume defalcate din TVA pentru învățământ, creșe, centre de copii, din care pentru:

A.1. Învățământ preuniversitar

învățământul preuniversitar – cheltuieli de personal

– pentru învățământul special

– pentru învățământul preuniversitar

– burse și obiecte de inventar

– supliment hrană

A.2. Creșe

A.3. Centre județene și locale de consultanță agricolă

A.4. Susținerea sistemului de protecție a copilului

B. Sume defalcate din TVA pentru drumuri

C. Sume defalcate din TVA pentru subvenționarea energiei termice

D. Sume defalcate din TVA pentru retehnologizarea, modernizarea și dezvoltarea sistemului de producție a energiei termice

ll. Cote și sume defalcate din impozitul pe venit

A. Cote defalcate din impozitul pe venit (63%)

B. Sume defalcate din impozitul pe venit pentru bugetele locale

B.1. Sume defalcate din impozitul pe venit pentru

– ajutor social

– ajutor pentru încălzire

B.2. Sume defalcate din impozitul pe venit pentru

– susținerea sistemului de protecție a persoanelor cu handicap

– susținerea sistemului de protecție a copilului

– pentru culturi și culte

– pentru echilibrarea bugetelor locale

Subvenții primite de la bugetul de stat

– pentru retehnologizarea centrelor termice și electrice de termoficare

– pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe

– pentru dezvoltarea sistemului energetic

– pentru drumurile județene și comunale

– subvenții primite de la bugetele locale pentru finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap

– pentru finanțarea elaborării și/sau actualizării PUG

– pentru aeroporturi de interese local

– din fondul de intervenție

– pentru finanțarea programului de pietruire a drumurilor comunale și alimentare cu apă

– pentru finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic

– pentru lucrările de cadastru imobiliar

– pentru asigurarea securității turiștilor și salvarea in munți

– pentru locuințe (evidențiate în afara bugetului local)

Subvenții primite de la alte bugete

– subvenții primite de la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de muncă

– subvenții primite de la alte bugete pentru copii

Donații și sponsorizări

– donații și sponsorizări

Din cele de mai sus rezultă că veniturile proprii ale bugetelor locale sunt formate în principal din impozite și taxe locale, datorate de către locuitorii acelor localități, precum și de către contribuabilii persoane juridice.

În cadrul veniturilor bugetelor locale, la categoria ,,alte venituri,. se include un număr însemnat de astfel de resurse, dar de mai mică importanță, dintre care menționăm: venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri din amenzi și alte sancțiuni aplicate, restituiri de fonduri din finanțarea bugetară locală a anilor precedenți, încasări din valorificarea bunurilor confiscate, venituri din privatizare, venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor și bolilor în sectorul vegetal, veniturile circumscripțiilor sanitar-veterinare, venituri din concesiuni și închirieri, venituri din valorificarea unor bunuri ale statului, venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului etc.

Modul de repartizare a veniturilor proprii din impozite, taxe și alte venituri între bugetele proprii ale județelor, pe de-o parte, și bugetele comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și bugetul propriu al consiliului General al Municipiului București, pe de altă parte se poate vizualiza în anexele 3 și 4 la prezenta lucrare.

Prelevările din bugetul de stat pentru bugetele locale sunt constituite din cote și sume defalcate din impozitul pe venit și sumele defalcate din TVA.

Cotele defalcate din impozitul pe venit, venit al bugetului de stat, potrivit Legii finanțelor publice locale sunt următoarele:

– 47% la bugetele locale are comunelor, orașelor și municipiilor;

– 13% la bugetul propriu al județelor;

– 22% la dispoziția consiliilor județene, pentru echilibrarea bugetelor comunelor, orașelor și municipiilor, din care 25% pentru bugetul propriu al județului.

Pentru municipiul București, cotele defalcate-din impozitul pe venit sunt stabilite astfel:

23,5% pentru bugetele sectoarelor municipiului București;

47,5% pentru bugetul propriu al Primăriei Municipiului București,

11% la dispoziția consiliului General al Municipiului București, pentru echilibrarea bugetelor sectoarelor, din care 25% pentru Primăria Municipiului București.

Sumele corespunzătoare acestor cote se alocă în bugetele unităților administrativ-teritoriale de către unitățile operative ale Trezoreriilor Statului, în termen de cinci zile lucrătoare de la sfârșitul fiecărei luni în cursul căreia s-au încasat aceste impozite, de la plătitori grupați din punct de vedere teritorial, pe localități (în funcție de domiciliul lor fiscal).

Dacă în cazul sumelor rezultate din cotele defalcate de 22% sau de 47% (care se atribuie direct de către unitățile operative ale Trezoreriei Statului bugetelor comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București) nu pot exista ingerințe de nici o natură din partea consiliilor județene sau a Consiliului General al Municipiului București, în situația cotelor defalcate de 17% (la județe) și 9% (la Primăria Municipiului București) pot exista influențe de natură subiectivă, bazate mai ales pe criterii politice.

b) În ceea ce privește sumele defalcate din impozitul pe venit și TVA, a două surse importante pentru echilibrarea bugetelor locale, trebuie menționat faptul că aceste sume sunt direcționate spre acțiuni precis stabilite. Spre exemplu, prin bugetul anului 2005, sumele defalcate din TVA au fost destinate finanțării cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, susținerea sistemului de protecție a copilului, a creșelor, a centrelor județene și locale de consultanță agricolă, subvenționarea energiei termice, învățământul special, burse pentru elevi, obiecte de inventar, drumurile județene, personalul neclerical, echilibrarea bugetelor locale, inclusiv pentru acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii claselor l-lV din învățământul de stat.

De asemenea, și sumele defalcate din impozitul pe venit sunt afectate unor acțiuni și obiective expres stabilite, respectiv:

protecție socială privind asigurarea ajutorului social și a ajutorului pentru încălzirea locuinței (Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat); susținerea sistemului de protecție a persoanelor cu handicap;

finanțarea instituțiilor de culturi și plata contribuțiilor personalului neclerical angajat în unitățile de cult;

echilibrarea bugetelor unităților administrativ teritoriale și a celor proprii ale județelor.

Repartizarea potrivit destinațiilor prezentate mai sus a sumelor defalcate din impozitul pe venituri, pe localități și pe bugetul propriu al județului se efectuează, printr-o hotărâre luată de către consiliul județean (Consiliul General al Capitalei), după consultarea primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a direcțiilor generale ale finanțelor publice.

De asemenea, așa cum s-a mai arătat, întrucât pot exista influențe bazate mai ales pe criterii politice (în repartizarea pe bugete ale unităților administrativ-teritoriale a sumelor provenite din sumele defalcate din impozitul pe venit), autoritățile statului au încercat să limiteze aceste influențe, stabilind ca 50% din aceste mijloace de echilibrare să fie repartizate pe unități administrativ-teritoriale, pe baza următoarei formule:

În care,

SDu – sume defalcate din impozitul pe venit pe unitate administrativ-teritorială:

SDj – suma defalcată din impozitul pe venit, repartizată pe total județ, potrivit acestui criteriu;

lj – impozitul pe venit cuvenit, potrivit legii, la nivelul județului;

Pj – populația județului;

lu – impozitul pe venit cuvenit unității administrativ-teritoriale:

Pu – populația unității administrativ-teritoriale.

Chiar și în aceste condiții, când la dispoziția consiliilor județene și a Consiliului General al Municipiului București rămân doar 50% din aceste mijloace de echilibrare, pentru a fi repartizate pe bugetele unităților administrativ-teritoriale, cu toată asistența de specialitate a Direcțiilor Generale ale Finanțelor publice, prevăzute de lege, există riscul ca ele să nu fie repartizate în mod echitabil.

La nivelul anului 2005, fondurile publice din veniturile bugetului de stat care se pun la dispoziția bugetelor locale pentru echilibrare și alt sprijin sub forma cotelor și a sumelor defalcate din impozitul pe venit și TVA se ridică la 129.242 de miliarde lei, respectiv 26,6% din totalul resurselor publice ale bugetului de stat, și reprezintă 75% din cheltuielile totale ale bugetelor locale pe acest an. Datorită sistemului de alocare a acestor resurse pe bugetele locale, aceste sume nu figurează în totalul veniturilor bugetului de stat pe acel an și, în virtutea principiului funcționării bugetului general consolidat, aceste sume sunt evidențiate ca venituri în bugetele locale, deși ele sunt realizate prin intermediul bugetului de stat:

Veniturile bugetelor locale, sub forma subvențiilor, sunt evidențiate ca:

a) subvenții de la bugetul de stat, nominalizate pe destinații (centrale termice și electrice de termoficare, investiții, dezvoltarea sistemului energetic, drumuri județene, comunale, străzi, planuri urbanistice, aeroporturi de interes local etc.) și

b) subvenții de la alte bugete, pentru ocuparea temporară a forței de muncă, susținerea sistemului de protecție a drepturilor copilului.

În acest cadru, pentru determinarea echilibrului dintre resursele financiare publice totale, pe de-o parte, și cheltuielile publice totale, pe de altă parte, și deci a soldului bugetar total, reflectat prin bugetul general consolidat, transferurile consolidate pentru bugetele locale sub forma subvențiilor se vor elimina. Aceste sume rămân deci prin consolidare ca înregistrate o singură dată ca venituri, în bugetul de stat, și o singură dată drept cheltuială, prin bugetele locale (la cheltuirea lor efectivă, prin execuția părții de cheltuieli a bugetelor locale).

Donațiile și sponsorizările reprezintă alte venituri posibile ale bugetelor locale, care au însă un regim special, în sensul că trebuie respectată destinația pentru care acestea au fost acordate.

Împrumuturile din contul curent general al Trezoreriei Statului pentru acoperirea golurilor temporare de casă pe care le pot înregistra unitățile administrativ-teritoriale nu pot depăși 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului fiscal respectiv, în care se contractează împrumutul.

De asemenea, împrumuturile pe care le pot contracta consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București de la bănci sau alte instituții de credit pot fi aprobate numai cu votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor ce le compun, fără a se depăși limita de 20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale, inclusiv cotele defalcate din impozitul pe venit.

În același sens, angajarea de împrumuturi interne se poate efectua numai după informarea prealabilă a Ministerului Finanțelor Publice, iar a celor externe numai cu aprobarea comisiei de autorizare a acestor împrumuturi. Comisia este constituită din reprezentanți ai autorităților administrației publice locale, ai Guvernului și ai Băncii Naționale a României, componența ei fiind aprobată prin Hotărâre de Guvern.

Cheltuielile care se finanțează prin bugete locale sunt diferențiate în funcție de structura bugetelor la care se referă, respectiv: unele cheltuieli se efectuează prin bugetul propriu al județului, altele prin bugetele comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și cel al Consiliului General al Municipiului București.

O sinteză a cheltuielilor care se pot finanța prin intermediul bugetelor locale arată astfel:

1. Autorități publice

2. Învățământ

3. Sănătate

4. Cultură, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret

5. Asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și îndemnizații

6. Servicii și dezvoltare publică și locuințe

7. Mediu și ape

8. Acțiuni economice

– agricultură și silvicultură

– transporturi și comunicații

– alte acțiuni economice

9. Alte acțiuni

10. Fond de garantare și redistribuire

11. Transferuri către alte bugete

12. Împrumuturi acordate

13. Plăți de dobânzi și alte cheltuieli

14. Rambursări împrumuturi acordate

15. Fonduri de rezervă

16. Excedent / deficit

Din rândul cheltuielilor enumerate prin bugetele proprii ale județelor sunt finanțate cheltuieli specifice sarcinilor și atribuțiilor acestor organe, ca de exemplu: cheltuieli pentru autoritățile executive, învățământul special, primar, și gimnazial, unele cheltuieli pentru sănătate, cultură, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret, asistența socială, alocațiile, pensiile, ajutoarele și indemnizațiile, serviciile publice, dezvoltare publică și locuințe, agricultura și silvicultura, transporturile și comunicațiile, alte acțiuni economice, dobânzile aferente datoriei publice, dacă este cazul, și alte cheltuieli, cum sunt rambursările de împrumuturi sau cheltuielile cu destinație specială etc.

Prin bugetele comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și cel al municipiului București sunt finanțate cheltuieli specifice unităților administrativ-teritoriale, ca de exemplu: cheltuieli pentru întreținerea și repararea străzilor, iluminatul public, salubritate, întreținerea de zone verzi, parcuri, locuințe, alimentări cu apă, stații de epurare pentru ape uzate, colectoare, stații de pompare, rețele centrare și puncte termice, canalizare, introducerea de gaze naturale în localități, electrificări rurale și alte acțiuni privind serviciile de dezvoltare publică și locuințe. De asemenea, prin bugetele acestor unități sunt, finanțate activități și cheltuieli apropiate ca denumire cu cele finanțate prin bugetele proprii ale județelor, ele vizând însa unități și acțiuni din cadrul acestor localități, ca de exemplu: învățământul preuniversitar; sănătatea (creșe, drepturile donatorilor onorifici de sânge etc.); cultură, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret; asistență socială; agricultură; silvicultură; transporturi și comunicații; cheltuieli privind datoria publică locală, dacă este cazul etc.

Categoriile de acțiuni și cheltuieli care se finanțează prin bugetele proprii ale județelor, pe de-o parte, și bugetele unităților administrativ- teritoriale (comune, orașe, municipii și municipiul București), pe de altă parte, se pot vizualiza în anexele 5 și 6 la prezenta lucrare.

La baza elaborării, aprobării și execuției bugetelor locale stau în general aceleași principii și reguli care funcționează și în cazul bugetului de stat, cu unele excepții-precizate de legea specială care le reglementează. Aceste excepții se referă la autonomia locală (între comune, orașe, municipii și consiliul județean nu există relații de subordonare), la principiul echilibrului și la cel al realității.

Dacă principiile anualității, publicității, echilibrului și realității pot funcționa în mod firesc, cu unele mici abateri, de multe ori inerente, principiul autonomiei locale este mai dificil de asigurat. Acest principiu, foarte corect abordat în intenția legiuitorului, se realizează în majoritatea cazurilor numai la nivel declarativ, deoarece, așa cum s-a mai precizat, până când nu se va găsi o formulă matematică corectă pentru repartizarea mijloacelor de echilibrare pe localități, alocarea acestora va fi afectată de mulți factori de natură subiectivă, care vor împiedica dezvoltarea normală și echilibrată a tuturor localităților țării.

În scopul creșterii autorității și autonomiei organelor administrației publice locale, Programul Guvernului investit pe 28 decembrie 2OO4 preconizează o serie de măsuri în acest sens, printre care:

virarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale direct către localități, prin eliminarea consiliilor județene ca verigi intermediare;

recunoașterea prin lege a dreptului autorităților administrației publice locale de a-și fixa nivelul de impunere în sistemul impozitelor și taxelor locale fără limită pornind de la baza de impunere reglementată;

asigurarea integrală la bugetul de stat a prestațiilor în numerar din domeniul asistenței sociale, prin transferuri condiționate, în scopul garantării principiului universalității drepturilor cetățenilor;

continuarea procesului de descentralizare a serviciilor publice de bază: educație, sănătate, asistență socială și ordine publică cu identificarea surselor de finanțare a acestora.

Elaborarea proiectelor bugetelor locale trebuie să se încadreze în calendarul general valabil pentru bugetul de stat. Precizăm însă faptul că primarii și președinții consiliilor județene, în calitatea lor de ordonatori principali de credite, împreună cu organele lor executive, joacă un rol important în elaborarea și fundamentarea acestor bugete.

Astfel, după ce Ministerul Finanțelor Publice a transmis județelor, prin Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice, nivelul sumelor defalcate și cel al subvențiilor bugetare aprobate de către Parlament (alocate din bugetul de stat), Consiliile Județene și Consiliul General al Municipiului București definitivează proiectele de buget proprii și repartizarea pe localități (comune, orașe, municipii) a veniturilor totale și cheltuielilor pe care le supun apoi aprobării Consiliilor Județene și/sau Consiliului General al Municipiului București.

După aprobarea bugetelor proprii și a lucrărilor privind repartizarea sumelor defalcate și a subvențiilor bugetare pe localități, începe procesul de elaborare a proiectelor de buget la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale în vederea definitivării procesului de aprobare a lor.

Competența de aprobare a bugetelor la nivel local este următoarea:

bugetele locale se aprobă de către consiliile locale, consiliile județene și consiliul General al Municipiului București, după caz;

bugetele instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale, de către consiliile menționate la pct. 1, în funcție de subordonarea acestora;

bugetele instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral din venituri extrabugetare, de către organul de conducere a acestora, cu avizul, ordonatorului principal de credite (primarii, primarul general al municipiului București și președinții consiliilor județene).

În procesul de elaborare și aprobare bugetelor locale trebuie să se aibă în vedere ca structurarea acestora la venituri să se facă pe capitole și subcapitole, iar Ia cheltuieli, pe forme , capitole, subcapitole, titluri și articole, așa cum s-a mai precizat la subcapitolul 4.4, cu prilejul abordării conceptului specializării bugetare.

De asemenea, în elaborarea, aprobarea și execuția bugetelor locale trebuie avute în vedere următoarele particularități:

bugetele locale nu pot funcționa decât echilibrat, cu venituri mai mari decât cheltuielile sau, în cel mai rău caz, egale; ele nu se pot solda cu deficite, iar dacă se înregistrează totuși un astfel de decalaj, acesta se acoperă din disponibilitățile fondului de rulment;

în bugetele locale se prevede un ,,fond de rezervă bugetară”, în limita a 5% din totalul cheltuielilor, acesta putând fi folosit pentru finanțarea unor acțiuni sau sarcini noi, survenite în cursul anului, precum și pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale. Acesta poate fi majorat în cursul anului din disponibilitățile de credite bugetare care nu mai sunt necesare până la sfârșitul anului;

consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot aproba și utiliza în întregime sumele încasate din venituri proprii, peste cele aprobate prin bugetele locale, pentru suplimentarea cheltuielilor prevăzute în aceste bugete, cu condiția ca aceste depășiri să fie menținute până la sfârșitul anului, iar unitatea administrativ-teritorială respectivă să nu aibă împrumuturi restante sau dobânzi și comisioane neachitate;

pentru cheltuielile privind investițiile este necesar ca, la nivelul prevederilor cu această destinație, să existe documentații și programe (ca anexe la acele bugete), care să se aprobe o dată cu ele. Programele respective de investiții trebuie să aibă la bază documentații tehnico-economice și note de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării acestor lucrări sau dotări;

aprobarea repartizării pe trimestre a sumelor defalcate din TVA și impozitul pe venit pentru bugetele locale, precum și a subvențiilor bugetare se face de către Ministerul Finanțelor Publice, operațiunea urmând să se efectueze în continuare și la consiliile locale, județene, Consiliul General al Municipiului București, consiliile sectoarelor municipiului București în ceea ce privește repartizarea pe trimestre și a celorlalți indicatori din cadrul bugetelor locale;

pentru lucrări de interes interjudețean sau de interes local, la nivelul unităților administrativ-teritoriale din cadrul unui județ se pot efectua colaborări sau asocieri pentru realizarea unor asemenea proiecte. La baza acestor asocieri și colaborări trebuie să stea convențiile sau contractele de asociere, în care sunt stipulate resursele financiare totale alocate acelor obiective, precum și contribuția fiecărei unități administrativ-teritoriale la acestea;

finanțarea cheltuielilor din bugetele locale se asigură prin deschiderea de credite (în limita creditelor bugetare anuale), acțiune ce reprezintă o primă condiție; a doua și, totodată, cea mai importantă cerință o reprezintă însă constituirea propriu-zisă a resurselor financiare sub forma veniturilor;

consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot participa cu capital social sau cu bunuri la înființarea unor societăți comerciale, pentru realizarea de lucruri și servicii de interes public local sau județean, după caz;

după efectuarea regularizărilor în limita transferurilor din bugetul de stat, excedentele bugetare anuale se utilizează pentru:

a) rambursarea eventualelor împrumuturi, plata dobânzilor și a comisioanelor aferente acestora;

b) constituirea fondului de rulment.

fondul de rulment poate fi utilizat pentru finanțarea unor investiții sau pentru dezvoltarea unor servicii publice locale, în interesul acelei colectivități, inclusiv pentru finanțarea unor deficite, cu aprobarea consiliului local respectiv (județean și/sau a Consiliului General al Municipiului București);

serviciile publice de interes local, care desfășoară activități de natură economică, au obligația calculării, înregistrării și recuperării uzurii fizice și morale a mijloacelor fixe utilizate de ele prin tarif sau preț. Activitățile din această situație se aprobă prin Hotărâre a Guvernului;

excedentele bugetelor instituțiilor și serviciilor publice de interes local se regularizează cu bugetele locale în limita sumelor primite de la acestea, dacă legea nu prevede altfel, iar mijloacele extrabugetare rămân la dispoziția acestora și se reportează pentru anul viitor (cu aceeași destinație) sau sunt preluate la bugetele locale de care aparțin pe baza hotărârii consiliului respectiv.

Operațiunile necesare cu privire la efectuarea încasării veniturilor bugetelor locale, precum și la îndeplinirea condițiilor de legalitate cu privire la efectuarea de plăți prin conturile deschise la Trezoreria Statului au fost prezentate detaliat la subcapitolul 4.4.2, din care cauză nu vom reveni asupra lor.

Ordonatorii principali de credite (primarii, primarul general al Capitalei și președinții consiliilor județene) întocmesc și supun aprobării consiliilor locale, județene și Consiliului General al Municipiului București, după caz, până la data de 31 mai a anului următor, conturile anuale de execuție a bugetelor locale, în următoarea structuri:

a) la venituri:

1. prevederi bugetare aprobate inițial;

2. prevederi bugetare aprobate definitiv;

3. încasări realizate.

b) la cheltuieli:

1. credite aprobate inițial;

2. credite definitive;

plăți efectuate.

Studiu de caz

5.1 Prezentarea bugetului local al orașului Pecica pentru exercițiul financiar al anului 2005

Elaborarea bugetului nu reprezintă numai întocmirea unui document financiar, ci este etapa în care se determină legătura dintre mobilizarea fondurilor și atingerea scopurilor și obiectivelor propuse impunând realizarea, de către autoritățile administrației publice locale, a unor ample și complexe analize asupra ceea ce a fost și a ceea ce urmează să se întâmple.

În această etapă sunt evaluate serviciile publice oferite comunității, se analizează și se previzionează posibilele schimbări, atât în domeniul resurselor financiare cât și al serviciilor ce trebuiesc oferite, se stabilesc prioritățile și se planifică veniturile posibile a se încasa și cheltuielile ce pot fi finanțate în exercițiul bugetar respectiv.

La elaborarea proiectelor de buget, ordonatorii de credite trebuie să aibă în vedere:

Prognozele principalilor indicatori macroeconomici și sociali, elaborate de organele abilitate și care privesc anul pentru care se întocmește bugetul, dar și previziunile pe următorii 3 ani;

Politicile bugetare și fiscale atât la nivel central cât și la nivel local;

Prevederile angajamentelor multianuale, ale memorandumurilor de finanțare, ale acordurilor de împrumut sau garantare, încheiate, precum și a celorlalte acorduri sau angajamente semnate și aprobate.

Prioritizarea cheltuielilor dată de necesitatea, oportunitatea, eficiența și eficacitatea finanțării serviciilor, acțiunilor, activităților sau programelor propuse.

Propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite care la rândul lor trebuie să țină cont de elemente enumerate anterior.

Pentru fundamentarea bugetului local se recomandă să se parcurgă următoarele etape:

adoptarea la nivel local a unei politici bugetare;

stabilirea unui calendar pentru elaborarea bugetului;

implicarea tuturor compartimentelor autorității administrativ-teritoriale sau instituțiilor și serviciilor publice locale în elaborarea bugetului și instruirea persoanelor implicate în acest proces;

fundamentarea și planificarea resurselor financiare;

fundamentarea și planificarea cheltuielilor;

5.1.1 Fundamentarea bugetului local al orașului Pecica

5.1.1.1 Adoptarea unei politici bugetare

În elaborarea bugetului trebuie să se aibă în vedere și politica fiscală și bugetară locală, fără a se menționa însă dacă se impune adoptarea acesteia.

Totuși, având în vedere creșterea competențelor și responsabilităților organelor deliberative și a celor executive ale administrației publice locale, se impune adoptarea unei strategii financiare, bugetare care să creeze și să mențină o viziune de ansamblu asupra întregii activități care de fapt se reflectă în activitatea financiară.

O astfel de strategie prin care autoritățile administrației publice locale își definesc managementul financiar poate fi elaborată de către ordonatorul principal de credite și aprobată de consiliul local sau județean, după caz, sub forma unei politici bugetare.

Se recomandă ca declarația de politică bugetară să fie prezentată sub formă scrisă, să acopere toate domeniile managementului financiar, să fie clară, coerentă și ușor de înțeles.

La elaborarea politicii financiare trebuie avută în vedere legislația, nivelul de dezvoltare locală, suportabilitatea fiscală de către contribuabili, politica de dezvoltare regională și națională și pot participa:

consilierii locali sau județeni;

cetățenii, mediul de afaceri, societatea civilă;

mass-media;

departamentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale;

Declarația de politici bugetară trebuie să facă referire la următoarele domenii:

politica de impozitare și de venituri,

bugetul operațional (de funcționare)

rezerve financiare,

programul de investiții,

gestionarea lichidităților,

administrarea domeniului public și privat al unității administrativ teritoriale,

angajarea de împrumuturi,

contabilitate,

expertiză,

raporturi financiare,

achiziții, etc.

Prezentăm exemple de politici bugetare.

5.1.1.2. Calendarul bugetar

Calendarul bugetar are două faze, respectiv în perioada:

propunerilor de buget (perioada iunie – iulie a fiecărui an);

aprobarea bugetului local (după adoptarea legii bugetului de stat).

Prezentăm schematic calendarul bugetar in cele două faze:

Calendar bugetar – faza – propuneri buget local:

Calendar bugetar – faza – aprobare buget local:

Deși nu există o prevedere legală care să impună elaborarea unui calendar propriu al autorităților locale privind elaborarea bugetului local, întocmirea unui astfel de calendar este foarte importantă.

Calendarul este util atât specialiștilor care sunt implicați în elaborarea bugetului local, cât și ordonatorului principal de credite, acesta cuprinzând atât termenele cat și activitățile importante programate pentru elaborarea, dezbaterea și aprobarea bugetului.

Existența calendarului bugetar crește și responsabilitatea celor implicați în procesul elaborării bugetului local.

Directorul economic/contabil șef ca persoană de specialitate în domeniul elaborării bugetului ar trebui să întocmească calendarul bugetar după ce s-a consultat cu reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice și cu ordonatorul principal de credite.

De asemenea, va întocmi formulare și instrucțiuni pentru elaborarea bugetului pe care, le va înainta persoanelor implicate în elaborarea bugetului local, însoțite de calendarul bugetar.

Deoarece pregătirea de specialitate a persoanelor care lucrează în respectivele compartimente nu întotdeauna este din domeniul economic se impune instruirea acestora în domeniu elaborării bugetului.

5.1.1.3. Proceduri privind elaborarea bugetului local

Fiind o parte a bugetului public național, activitatea bugetară la nivel local face parte integrantă din activitatea bugetari la nivel național.

Astfel activitatea bugetară la nivel local parcurge următoarele etape:

Elaborarea proiectului de buget local

Cuprinde activitatea de fundamentare și determinare a veniturilor posibil de încasat pentru finanțarea cheltuielilor necesare a se realiza în vederea oferirii serviciilor publice locale ce intră în competența autorităților administrației publice locale.

Aprobarea bugetului local

Presupune analizarea, dezbaterea și aprobarea bugetului local de către autoritățile deliberative ale administrației publice locale, respectiv consiliile locale pentru bugetele comunelor, orașelor, municipiilor și consiliilor județene pentru bugetele proprii ale județelor.

Execuția bugetului local

Constă în derularea efectivă a bugetului local, respectiv aceasta realizându-se prin încasarea veniturilor și prin angajarea și efectuarea cheltuielilor planificate. Această etapă este cea mai importantă având în vedere că reprezintă transpunerea în plan concret a previziunilor realizate în prima fază bugetară, asigurându-se astfel finanțarea activităților și funcționarea instituțiilor publice la nivel local .

Încheierea execuției bugetare

Încheierea exercițiului bugetar se concretizează în întocmirea unei situații financiare complexe care reflectă modul de realizare a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor în anul bugetar expirat.

Controlul execuției bugetare

Se realizează atât pe parcursul execuției bugetare prin auditul propriu organizat de către fiecare autoritate publică locală, dar și după închiderea execuției bugetare de către organele abilitate prin lege.

Aprobarea execuției bugetare

Se realizează prin prezentarea și aprobarea contului de execuție bugetară în ședința publică a consiliului local.

Prezentăm fazele bugetului local și organele competente să le realizeze:

5.1.2. Veniturile bugetului local și fundamentarea acestora

Potrivit principiului autonomiei locale prevăzut de Legea administrației publice locale, unitățile administrativ teritoriale au dreptul la resurse proprii pe care autoritățile administrației publice locale le gestionează, potrivit atribuțiilor ce le revin în condițiile legii. Aceste resurse financiare trebuie să fie proporționale cu competențele și cu responsabilitățile ce revin autorităților administrației publice locale.

Pornind de la acest principiu, în legislația actuală sunt prevăzute categoriile de venituri ale bugetelor locale:

Venituri proprii – provenite din:

impozite, taxe, contribuții, vărsăminte, alte venituri locale stabilite prin lege;

Cota defalcată din impozitul pe venit ce revine unităților administrativ-teritoriale în conformitate cu prevederile legale.

Potrivit clasificației bugetare veniturile proprii se clasifică astfel:

Venituri curente fiscale din care:

impozite directe (ex.: impozitul pe clădiri, pe teren, taxe asupra mijloacelor de transport datorate de persoane fizice sau juridice, etc);

impozite indirecte (ex.: taxe și tarife pentru eliberarea licențelor și autorizației de funcționare, taxe de timbru judiciare și pentru activitatea notarială, taxe extrajudiciare, etc.).

Venituri curente nefiscale din care :

vărsăminte de la instituții publice (ex. – venituri privind circulația pe drumurile publice, veniturile circumscripțiilor sanitar-veterinare, vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice, etc.)

diverse venituri – (ex. recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri, venituri din amenzi și din alte sancțiuni aplicate, venituri din concesiuni și închirieri, etc.)

Venituri de capital (ex. – provenite din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice, din privatizare, din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat al unității administrativ-teritoriale.

Cota defalcată din impozitul pe venit ce revine unității administrativ teritoriale stabilită prin lege, de respectiv 47% la comune, orașe, municipii, 47,5% Ia bugetul propriu al municipiului București, 23,5% la bugetul sectoarelor municipiului București și l3% la bugetul propriu al județului (art.28 din OUG nr.45/2003) cote care prin legea bugetului de stat pot fi numai majorate nu și diminuate cum prevedea vechea reglementare, respectiv Legea nr. 189/ 1998.

Daci prin Legea 189/1998 cotele din impozitul pe venit erau incluse în categoria prelevări de la bugetul statului, prin această nouă reglementare cotele din impozitul pe venit sunt incluse în categoria veniturilor proprii alături de impozite, taxe, contribuții, vărsăminte și alte venituri locale.

Probabil că această clasificare s-a realizat pentru:

a se evidenția mai ușor veniturile autorităților locale care se iau în calcul la determinarea capacității de îndatorare respectiv de20% din veniturile proprii;

includerea într-o singură categorie a acelor venituri care pot constituii surse de garantare a împrumuturilor contractate de către unitatea administrativ teritorială sau de către agenții economici și serviciile publice din subordinea acestora.

Deși această sursă de venit este nominalizată ca venit propriu al unităților administrativ teritoriale, ea rămâne în continuare sursă a bugetului de stat asupra căreia autoritățile administrației publice locale nu au competență de control în ceea ce privește stabilirea și virarea sumelor datorate.

Pentru creșterea veniturilor provenite din această sursă și pentru stimularea autorităților administrației publice locale se urmărește creșterea sumelor încasate din aceste cote, se impune modificarea reglementărilor legale în sensul acordării de competențe de control autorităților administrațiilor publice locale și pentru acest venit.

Subvenții de la bugetul de stat deși la art. 30 din OUG nr. 45/2003 aceste venituri sunt denumite ca transferuri consolidabile pentru bugetele locale, totuși, în clasificația bugetari, se regăsesc ca subvenții primite de la bugetul de sat.

Enumerăm câteva categorii de astfel de subvenții:

pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe la a căror realizare contribuie și Guvernul;

pentru finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap;

pentru dezvoltarea sistemului energetic, etc.

Subvenții primite de la alte bugete (ex. – pentru susținerea sistemului de protecție și drepturile copilului, pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporari a forței de muncă).

În legislația actuală se prevede că pentru evaluarea corectă a veniturilor la elaborarea bugetului respectiv, fundamentarea veniturilor trebuie să se bazeze pe constatarea și evaluarea materiei impozabile, a bazei de impozitare, evaluarea veniturilor obținute din serviciile prestate, dar și pe alte elemente specifice identificate de fiecare autoritate.

Pentru fundamentarea veniturilor provenite din taxe, impozite și alte venituri locale ar trebui să se țină seama de:

Gradul de colectare a respectivelor venituri in perioadele anterioare anului bugetar pentru care se fundamentează bugetul, realizându-se și o analiză a cauzelor care au condus la nivelul respectiv de colectare.

Pot exista mai multe situații cum ar fi:

grad ridicat de colectare care, la rândul său, poate fi determinat de o fiscalitate scăzută, ceea ce conduce la concluzia că mai există rezerve pentru suplimentarea veniturilor;

grad scăzut de colectare care poate însuma ori evaziune fiscală, ori o fiscalitate prea mare, concluzii care trebuie si dirijeze autoritatea să ia măsuri de intrare în normalitate.

Nivelul de fiscalitate – la stabilirea nivelului impozitelor și taxelor locale trebuie avute în vedere și obiectivele pe termen scurt, mediu și lung ale autorităților respective.

Important pentru stabilirea fiscalități la nivelul unei localități este calcularea gradului de fiscalitate determinat ca raport între nivelul fiscalității și nivelul salariilor.

Cuantificarea nivelului inflației

Fundamentarea cotei din impozitul pe venit – trebuie să aibă în vedere:

dezvoltarea locală și națională;

variațiile nivelului impozitului pe venitul global;

nivelul încasării impozitului în anii anteriori,

5.1.3. Fundamentarea cheltuielilor publice locale

Având în vedere impactul pe care serviciile oferite de municipalitate creează sau nu un grad de satisfacție a cerințelor cetățenilor, autoritățile administrației publice locale trebuie să fie interesate să stabilească în mod cât mai realist, obiectiv și eficient acțiunile, obiectivele și serviciile ce pot fi finanțate intr-un an bugetar.

De altfel și legislația actuală prevede fundamentarea, dimensionarea și repartizarea cheltuielilor se efectuează în concordanță cu atribuțiile ce revin autorităților administrației publice locale, dar și cu prioritățile stabilite de acestea.

La fel ca și în cazul veniturilor și în cazul fundamentării cheltuielilor autoritățile administrației publice locale trebuie să aibă în vedere:

baza legală a cheltuielilor;

destinația cheltuielilor;

analiza prețurilor și tarifelor;

analiza serviciilor oferite din punct de vedere cantitativ și calitativ;

previziunea asupra schimbărilor ce vor interveni;

elemente specifice de calcul (ex. nr. personal, nr. asistați, nr. elevi, beneficiari ai venitului minim garantat, salarii de bază, etc.)

Modul de repartizare a cheltuielilor care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și în cel al Consiliului central al Municipiului București se poate vizualiza în anexa nr. 5 la prezenta lucrare.

5.1.4. Fundamentarea investițiilor publice locale

Consiliul local, aprobă cheltuielile pentru investițiile finanțate din fonduri publice locale cuprinse în proiectele de buget, în baza programului de investiții publice ale fiecărei unități administrativ – teritoriale care se prezintă ca anexă la bugetul inițial și respectiv bugetul rectificat.

Ordonatorii principali de credite întocmesc anual programul de investiții publice.

Întocmirea programelor de investiții de capital și elaborarea bugetelor de investiții constituie un proces complex și dinamic, implicând mai multe etape.

Complexitatea procesului depinde de legislație, gradul de reglementare la nivel central, de mărimea administrației publice locale, structura organizațională, capacitatea angajaților și de starea financiară a unității administrativ teritoriale respective.

Consiliile locale, județene și Consiliul General al municipiului București aprobă documentațiile tehnico – economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și ale celor finanțate din împrumuturi interne și externe, contractate direct sau garantate de autoritățile administrației publice locale.

Coordonatorii programelor de investiții trebuie si elaboreze calendarul, formularele și instrucțiunile necesare. Informațiile pentru fiecare pas al procesului vor fi trecute în calendar, acesta ajutând Ia menținerea în grafic a procesului.

Formularele și instrucțiunile sunt esențiale în procesul de planificare a investițiilor fiindcă asigură informații complete și permanente cerute la evaluare, la stabilirea priorităților și la calendarul cererilor de proiecte. Fiecare administrație publică locală își va crea formularele astfel încât acestea să-i satisfacă propriile cerințe.

Autoritățile publice locale au mare nevoie de investiții și acestea, de cele mai multe ori, depășesc resursele financiare din bugetele locale. Pentru a putea lua cele mai bune decizii cu privire la nevoile de investiții, autoritățile publice locale au nevoie de o baza solidă de informații. Această bază de informații trebuie să cuprindă:

lnformații privitoare la evaluarea activelor (mijloacelor fixe) și a stării lor fizice;

lnformații cu privire la politicile de capital și a studiilor de planificare (strategii de dezvoltare economico-socială)

lnformații privind nevoile cetățenilor (sondajele de opinie, care pot scoate la iveală faptul că cetățenii acordă prioritate altor obiective de investiții și nivelul lor de susținere sau de opoziție la diferite proiecte)

lnformații privind standardele serviciilor și starea tehnică (drumuri, clădiri, rețele)

Toate aceste surse sunt utile în determinarea nevoilor de investiții.

La începutul procesului de programare a investițiilor trebuie făcută o analiză a stării financiare a unității administrativ-teritoriale și a capacității sale de finanțare a unor viitoare obiective de investiții.

Analiza trebuie să respecte patru criterii:

I. Demografic – număr populație, populație activă tendințe, migrare, schimb loc de munca, șomaj

II. Economic – analiza surselor de venituri pe 3-5 ani, cu proiecția viitoarelor surse de venituri pe 3-5 ani

Analiza cheltuielilor, eventuale rezerve la cheltuielile curente și de capital;

Analiza capacității de îndatorare și a serviciului datoriei publice.

Analiza potențialelor surse de finanțare a investițiilor

Analiza unor potențiale schimbări în finanțarea asigurată de către stat.

III. Financiar

Analiza impozitelor și taxelor locale, rata de încasare – posibilități de maximizare a lor

Analiza veniturilor per capital

lV. Management

Echipa executiva este stabila, formata din profesioniști

Elaborarea și aprobarea bugetului se fac la timp

Stabilirea și analiza indicatorilor de performantă și a rapoartelor financiare

Cel mai dificil și mai pretențios aspect în acest proces este stabilirea priorităților și selecția proiectelor de investiții. Autoritățile publice locale trebuie să facă alegeri dure între proiectele de investiții și uneori deciziile se bazează pe intuiție și raționamente subiective în loc să se întemeieze pe un set explicit de criterii de evaluare. Procesul de stabilire a priorităților devine mai obiectiv și

mai rațional prin elaborarea unor criterii predeterminate și clar definite. Se recomandă ca și criteriile de evaluare să fie fixate înainte de redactarea cererilor, cu scopul de a oferi îndrumări celor ce formulează cereri. Nici un sistem de evaluare nu este perfect judecata solidă, bunul simt și considerațiile politice vor continua să joace un rol important.

Există mai multe abordări în fixarea priorităților.

I. Standardul unic – folosește la prioritizarea proiectelor – rentabiliatea investiției și disponibilitatea liniei de finanțare. Primesc prioritate maximă proiectele cu perioada de amortizare scurtă și cele care se finanțează din alte surse decât cele ale bugetului local.

II. Stabilirea priorităților pe categorii, în baza valorilor comunitare – fiecare proiect este încadrat intr-o categorie de ierarhizare pe baza urgenței și a valorilor comunitare;

Exemple de categorii de ierarhizare în interiorul cărora se acordă puncte:

Obligatorii – proiecte cerute prin lege, alte reglementari sau decizii ale justiției

Urgențe / esențiale – corectează o deficiență majoră, remediază o stare periculoasă, furnizează dotări pentru un serviciu esențial

Necesar – ridică standardele serviciilor, reduc costurile de exploatare și întreținere, atrag o nouă dezvoltare

Acceptabile – furnizează un serviciu nou, reduc supraaglomerarea, consolidează confortul, finanțarea este flexibilă

Amânabile – au nevoie de analiză și planificare suplimentară, dublează alte proiecte și au beneficii limitate

III. Criterii multiple – enumerăm câteva:

Sănătate și siguranță – are în vedere măsura în care proiectul corectează condițiile de sănătate, viață, proprietate

Legal – are în vedere gradul în care obiectivul este cerut de lege

Financiar – are în vedere costurile de capital, de exploatare, întreținere, rata rentabilității, surse alternative de finanțare

Economic – măsura în care proiectul stimulează dezvoltarea economică

Mediu – măsura în care investiția protejează mediul și conservă resurse

Politic – gradul de susținere sau opoziție al comunității, precum și ale consilierilor locali

În cadrul fiecărui criteriu, proiectul este ierarhizat numeric și punctat. Fiecare administrație publică locală are nevoie de criteriile și ponderile cele mai potrivite nevoilor proprii.

=== 6 BUGET LOCAL PECICA ===

Anexe

ANEXA 1

Veniturile bugetului de stat pe anii 2OO4 – 20O5, structurate potrivit criteriului provenienței

VENITURI TOTAL

VENITURI CURENTE

A.VENITURI FISCALE

A1. IMPOZITE DIRECTE

IMPOZITUL PE PROFIT

Impozitul pe profit de la agenții economici

Impozitul pe profit de la băncile comerciale

IMPOZITUL PE SALARII

Impozitul pe salarii – total

IMPOZITUL PE VENIT

Impozit pe venituri din activități independente

Impozit pe venituri din salarii

Impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor

Impozit pe venituri din dividende

Impozit pe venituri din dobânzi

Impozit pe alte venituri

Impozit pe venit din Pensii

Impozitul pe veniturile obținute din jocurile de noroc, din premii și din prime in bani și/sau naturi

Impozitul pe veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și vânzarea părților sociale

Regularizări

Impozitul pe veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală

Impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice nerezidente

Impozit pe veniturile din activități agricole

Impozitul pe veniturile obținute din valorificarea de bunuri in regim de consignație și din activități desfășurate pe baza unui contract de agent, comision sau mandat comercial

Impozitul pe veniturile încasate din activitățile de expertiză contabilă, tehnică judiciară și extrajudiciară

Impozitul pe veniturile realizate in baza unor convenții/contracte civile de prestări servicii încheiate în condițiile codului civil

COTE ȘI SUME DEFALCATE DIN IMPOZITUL PE VENIT (se scad)

Cote defalcate din impozitul pe venit (se scad)

Sume defalcate din impozitul pe venit pentru susținerea sistemului de protecție a persoanelor cu handicap, cultură și culte și echilibrarea bugetelor locale (se scad)

Sume defalcate din impozitul pe venit pentru ajutor social și ajutor pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri (se scad)

ALTE IMPOZITE DIRECTE

Impozitul pe veniturile realizate de persoanele juridice nerezidente

Impozitul pe profit obținut din activități comerciale ilicite sau din nerespectarea Legii privind protecția consumatorilor

Impozitul pe dividende de la societățile comerciale

Impozitul pe venitul reprezentanțelor din România ale societăților comerciale și organizațiilor economice străine

Alte încasări din impozite directe

CONTRIBUȚII

Contribuția individuali pe asigurări sociale

contribuția agenților economici pentru persoanele cu handicap

A2. IMPOZITE INDIRECTE TAXA PE VALOAREA ADAUGATA

T.V.A. încasați

Sume defalcate din T.V.A. pentru instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, creșe, centrele județene și locale de consultanță agricolă, precum și pentru susținerea sistemului de protecția a copilului (se scad)

Sume defalcate din T.V.A. pentru subvenționarea energiei termice livrate populației (se scad)

ACCIZE TAXE VAMALE

Taxe vamale de la persoane juridice

Taxe vamale și alte venituri încasate de la persoane fizice prin unitățile vamale

ALTE IMPOZITE INDIRECTE

Taxe pentru jocurile de noroc

Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare

Taxa pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale

Venituri cu destinație specială din cota unică asupra carburanților auto livrați la intern de producători, precum și pentru carburanții auto consumați de aceștia și asupra carburanților auto importați

Venituri din timbru judiciar

Amenzi judiciare

Venituri din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat

Taxa asupra unor activități dăunătoare sănătății și din publicitatea lor

Venituri cu destinație specială din taxa de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei electrice și termice

Taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc

Taxa de timbru social asupra valorii automobilelor noi din import

Impozitul pe țițeiul din producția internă și gazele naturale

Taxe de autorizare pentru comercializarea alcoolului, băuturilor alcoolice, produselor din tutun și a cafelei

Venituri cu destinație specială din comisionul pentru servicii vamale Venituri cu destinație specială din cotele aplicate asupra veniturilor realizate în domeniul aviației civile

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Alte încasări din impozite indirecte

B. VENITURI NEFISCALE

VARSAMINTE DIN PROFITUL NET AL REGIILOR AUTONOME

VARSAMTNTE DE LA INSTITUȚIILE PUBLICE

Taxe de metrologie

Venituri din taxe pentru prestații vamale

Taxe pentru prestațiile efectuate și pentru eliberarea autorizațiilor de transport în trafic internațional

Taxe consulare

Taxe pentru analize efectuate de laboratoare, altele decât cele sanitare, de pe lângă instituții

Taxe și alte venituri din protecția mediului

Vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților autofinanțate

Vărsăminte veniturile instituțiilor publice și activităților autofinanțate

Taxe pentru învățământ

Venituri din expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară

Venituri realizate cu ocazia participării la acțiuni ,sub egida organizațiilor internaționale

Venituri din prestări de servicii

Taxa pentru echilibrarea certificatului de cazier fiscal

Venituri din producerea riscurilor asigurate

Alte venituri de la instituțiile publice

DIVERSE VENITURI

Venituri din aplicarea prescripției extinctive

Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale

Încasări din cota reținută conform Codului penal

Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți

Impozit pe venitul din concesionarea bunurilor societăților comerciale sau companiilor naționale la care statul este acționar majoritar

Venituri din concesiuni și închirieri

Penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe

Venituri din dobânzi

Vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate

Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii

Venituri din dividende

Sumele provenite din recuperarea debitelor provenite din drepturile de pensii și asigurări sociale militare

Venituri din despăgubiri încasări din alte surse

II. VENITURI DIN CAPITAL

VENITURI DIN VALORIFICAREA UNOR BUNURI ALE STATULUI

Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice

Venituri din valorificarea stocurilor de la rezervele materiale, naționale și de mobilizare

Venituri obținute în procesul de stingere a creanțelor bugetare

VII. DONAȚII ȘI SPONSORIZĂRI

Donații și sponsorizări

VIII.ÎNCASĂRI DIN RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR ACORDATE

Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate pentru acoperirea arieratelor către CONEL și ROMGAZ

Încasări din rambursarea împrumuturilor din fondul de redresare financiari

Încasări din rambursarea microcreditelor acordate persoanelor fizice care desfășoară activități pe cont propriu, aducătoare de venituri, în vederea întreținerii materiale

Încasări din rambursarea microcreditelor acordate de agențiile guvernamentale și administrate prin agenții de credit

ANEXA 2

Cheltuielile bugetului de stat potrivit clasificației economice și funcționale (anii 2OO4-2O05)

I.Cheltuielile bugetului de stat potrivit clasificației economice

BUGET DE STAT

CHELTUIELI CURENTE CHELTUIELI DE PERSONAL

CHELTUIELI MATERTALE $t SERV|CII

SUBVENTII

PRIME

TRANSFERURI

Transferuri consolidabile

Transferuri neconsolidabile

DOBANZI

REZERVE

CHELTUIELI DE CAPITAL

ÎMPRUMUTURI ACORDATE

RAMBURSĂRI DE CREDITE. PLĂȚI DE DOBĂNZI ȘI COMISIOANE LA CREDITE

Rambursări de credite externe și plăți de dobânzi și comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite

Rambursări de credite externe

Plăți de dobânzi și comisioane

Rambursări de credite interne și plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora

Rambursări de credite interne

Plăți de dobânzi și comisioane

II.Cheltuielile bugetului de stat potrivit clasificației funcționale

Partea I. SERVICII PUBLICE GENERALE AUTORITĂȚI PUBLTCE

Partea a II-a. APARARE, ORDINE PUBLTCA ȘI SIGURANTȚĂ NATIONALĂ

APĂRARE NAȚIONALĂ

ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ

Partea a III-a. CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

ÎNVĂȚĂMÂNT

SĂNĂTATE

CULTURĂ, RELIGIE ȘI ACȚIUNI PRIVIND ACTIVITATEA SPORTIVĂ ȘI DE TINERET

ASISTENȚĂ SOCIALĂ; ALOCATII, PENSI AJUTOARE ȘI INDEMNIZAȚII

Partea a IV-a. SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ ȘI LOCUINȚE, MEDUU ȘI APE

SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ ȘI LOCUINȚE

MEDIU ȘI APE

Partea a V-a. ACȚIUNI ECONOMICE

INDUSTRIE

AGRTCULTURĂ ȘI STLVTCULTURĂ

TRANSPORTURI ȘI COMUNICAȚII

ALTE ACTIUNI ECONOMICE

Partea a VI-a. ALTE ACTIUNI

CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ

ALTE ACȚIUNI

Partea a XI-a. TRANSFERURI

TRANSFERURI DIN BUGETUL DE STAT

Partea a XII-a. ÎMPRUMUTURI ACORDATE

ÎMPRUMUTURI

ÎMPRUMUTURI ACORDATE

Partea a XIII-a. PLĂȚI DE DOBÂNZI ȘI ALTE CHELTUTELI

DOBÂNZI AFERENTE DATORIEI PUBLICE ȘI ALTE CHELTUIELI

Partea a XV-a. FONDURI DE REZERVĂ

REZERVE

DEFICIT

ANEXA 3

Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale județelor (valabile pentru anul 2OO5)

A. Venituri (impozite, taxe și alte venituri)

1. Impozitul pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor județene

2. Impozite și taxe de la populație

a) Taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice

3. Alte impozite directe:

a) Taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice

b) Alte încasări din impozite directe

4. Alte impozite indirecte:

a) Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare

5. Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritate consiliilor județene

6. Vărsăminte de la instituțiile publice:

a) Venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor și bolilor in sectorul vegetal – servicii publice de protecție a plantelor

b) Alte venituri de la instituțiile publice

7. Diverse venituri:

a) Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri

b) Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale

c) Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară locală a anilor
precedenți

d) Venituri din concesiuni și închirieri

e) Încasări din valorificarea bunurilor confiscate potrivit legii

f) Încasări din dividende

g) Încasări din alte surse

8. Venituri din valorificarea unor bunuri:

a) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice

b) Venituri din privatizare

c) Venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat

9. Cote și sume defalcate din impozitul pe venit:
a) Cotele defalcate din impozitul pe venit

b) Sume defalcate din impozitul pe venit pentru susținerea sistemului de protecție a persoanelor cu handicap, cultură și culte și echilibrarea bugetelor locale

c) Sume alocate de consiliul județean pentru echilibrarea bugetelor locale

10. Sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru bugetele locale

a) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, creșe, centre județene și locale de
consultanță agricoli, precum și pentru susținerea sistemului de
protecție a copilului

b) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru subvenționarea energiei termice livrate populației

c) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile județene și comunale

d) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru retehnologizarea, modernizarea și dezvoltarea sistemelor centralizate de producere și distribuire a energiei termice

11. Subvenții primite din bugetul de stat:

a) Subvenții primite de bugetele locale pentru retehnologizarea
centralelor termice și electrice de termoficare

b) Subvenții primite de bugetele locale pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe

c) Subvenții primite de bugetele locale pentru finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap

d) Subvenții primite de bugetele locale pentru finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism

e) Subvenții primite de bugetele locale pentru aeroporturi de interes local

f) Subvenții primite de bugetele locale din fondul de intervenție

g) Subvenții primite de bugetele locale pentru finanțarea Programului de pietruire a drumurilor comunale și alimentare cu apă a satelor

h) Subvenții primite de bugetele locale pentru finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință

i) Subvenții primite de bugetele locale pentru lucrările de cadastru imobiliar

12. Subvenții primite de la alte bugete:

a) Subvenții primite de la bugetul asigurărilor pentru gomaj pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporari a forței de munci

b) Subvenții primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap

13. Donații și sponsorizări

ANEXA 4

Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor,

orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București

și în cel al municipiului București

(valabile pentru anul 2OO5)

1. Impozitul pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale

2. Impozite și taxe de la populație:

a) Impozitul pe clădiri de la persoane fizice

b) Taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice

c) Impozitul pe terenuri de la persoane fizice

d) Alte impozite gi taxe de la populație

3. Taxa pe teren

4. Impozitul pe clădiri și terenuri de la persoane juridice:

a) Impozitul pe clădiri de la persoane juridice

b) Impozitul pe terenuri de la persoane juridice

5. Alte impozite directe:

a) Taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice

b) Impozitul pe terenul din extravilan

c) Alte încasări din impozite directe

6. Impozitul pe spectacole

7. Alte impozite indirecte:

a) Taxe și tarife pentru eliberarea de licente gi autorizații de funcționare

b) Taxe judiciare de timbru

c) Taxe de timbru pentru activitatea notariali

d) Taxe extrajudiciare de timbru

e) Alte încasări din impozite indirecte

8. Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale

9. Vărsăminte de la instituțiile publice:

a) Alte venituri privind circulația pe drumurile publice

b) Venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor și bolilor in sectorul vegetal – servicii publice de protecție a plantelor

c) Contribuția lunară a părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe

d) Vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților autofinanțate

e) Contribuții datorate de persoanele beneficiare ale serviciilor cantinelor de ajutor social

f) Taxe din activități cadastrale și agriculturi
g) Venituri din prestări servicii

h) Alte venituri de la instituțiile publice

10. Diverse venituri:

a) Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecați, imputații și despăgubiri

b) Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate, potrivit dispozițiilor legale

c) Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară locală a anilor precedenți

d) Venituri din concesiuni și închirieri

e) Penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe

f) Încasări din valorificarea bunurilor confiscate potrivit legii

g) Venituri realizate din administrarea sau valorificarea bunurilor fostelor cooperative agricole de producție

h) Venituri din dividende

i) Încasări din alte surse

11. Venituri din valorificarea unor bunuri:

a) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice

b) Venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului

c) Venituri din privatizare

d) Venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat

12. Cote și sume defalcate din impozitul pe venit:

a) Cote defalcate din impozitul pe venit

b) Sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale

c) Sume alocate de consiliul județean pentru echilibrarea bugetelor locale

d) Sume defalcate din impozitul pe venit pentru ajutor social și ajutor pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri

13. Sume defalcate din taxa pe valoare adăugată

a) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugați pentru instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, creșe, centre județene și locale de

consultanță agricolă, precum și pentru susținerea sistemului de protecție a copilului

b) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugați pentru subvenționarea energiei termice livrate populației

c) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugați pentru drumurile județene și comunale

d) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru retehnologizarea, modernizarea și dezvoltarea sistemelor centralizate de producere și distribuire a energiei termice

14. Subvenții primite din bugetul de stat:

a) Subvenții primite de bugetele locale pentru retehnologizarea centralelor termice și electrice de termoficare

b) Subvenții primite de bugetele locale pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe

c) Subvenții primite de bugetele locale pentru finanțarea lucrărilor aferente străzilor care se vor amenaja în perimetrele destinate construcțiilor de cvartale de locuințe noi în localități rurale și urbane

d) Subvenții primite de bugetele locale pentru finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism

e) Subvenții primite de bugetele locale din fondul de intervenție

f) Subvenții primite de bugetele locale pentru finanțarea programului de pietruire a drumurilor comunale și alimentare cu apă a satelor

g) Subvenții primite de bugetele locale pentru finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință

h) Subvenții primite de bugetele locale pentru lucrările de cadastru imobiliar

15. Subvenții primite de la alte bugete:

a) Subvenții primite de la bugetul asigurărilor pentru gomaj pentru finanțarea programelor privind ocuparea temporari a forței de munci

b) Subvenții primite de la alte bugete locale pentru susținerea sistemului de protecție a drepturilor copilului

c) Subvenții primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială, precum și pentru persoanele cu handicap

16. Donații și sponsorizări

ANEXA 5

Cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor,

orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București

și in cel al Consiliului general al Municipiului București

(anul 2005)

1. Autorități executive

2. Învățământ:

a) Învățământ preșcolar

b) Învățământ primar și gimnazial

c) Învățământ liceal

d) Învățământ profesional

e) Învățământ postliceal

f) Învățământ special

g) Internate, cămine și cantine pentru elevi (alocații de la bugetele locale în completarea veniturilor proprii)

3. Sănătate:

a) Spitale

b) Creșe

c) Alte instituții și acțiuni sanitare

4. Culturi, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret:

a) Biblioteci publice comunale, orășenești și municipale

b) Muzee

c) Teatre și instituții profesionale de spectacole și concerte

d) Școli populare de artă și meserii

e) Case de cultură

f) Cămine culturale

g) Consolidarea și restaurarea monumentelor istorice
h) Centre culturale

i) Culte religioase

j) Activitatea sportivi

k) Activitatea de tineret

l) Alte instituții și acțiuni privind cultura, religia și activitatea sportivi și de tineret

5. Asistență sociali, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații:

a) Centre de îngrijire și asistentă

b) Centre – pilot de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap

c) Centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap

d) Centre de integrare prin terapie ocupațională

e) Centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrici

f) Cantine de ajutor social

g) Ajutor social

h) Asistență socială în caz de invaliditate

i) Susținerea sistemului de protecție a drepturilor copilului

j) Unități de asistență medico-sociale

k) Servicii publice specializate pentru protecția copilului

l) Cămine pentru persoane vârstnice

m) Drepturile asistentului personal pentru copii și adulți cu handicap grav

n) Centre de zi pentru asistență socială și protecția copilului

o) Centre de intervenție timpurie
p) Locuințe protejate de tip familial

r) Alte acțiuni privind asistența sociali, alocațiile, pensiile, ajutoarele și îndemnizațiile

6.Servicii, dezvoltare publici și locuințe:

a) Iluminat

b) Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement

c) Locuințe

d) Alimentări cu apă, stații de pompare

e) Rețele, centrale și puncte termice

f) Amenajări hidrotehnice de interes local in intravilan
g) Introducere de gaze naturale în localități

h) Electrificări rurale

i) Alte acțiuni privind servicii, dezvoltare publică și locuințe

7. Mediu și ape:

a) Salubritate

b) Canalizare

c) Colectoare și stații de epurare pentru ape uzate

8. Agricultură și silvicultură:

a) Combaterea dăunătorilor și bolilor in sectorul vegetal-servicii publice de protecție a plantelor

b) Centre județene și locale de consultanță agricolă

9. Transporturi și comunicații:

a) Drumuri și poduri

b) Transportul in comun

c) Străzi

d) Alte cheltuieli in domeniul transporturilor și comunicațiilor

10. Alte acțiuni economice:

a) Prevenire și combatere inundații și ghețuri

b) Susținerea programelor de dezvoltare regională

c) Alte cheltuieli pentru acțiuni economice

11. Alte acțiuni:

a) Centre militare

b) Servicii de urgență

c) Fondul Român de Dezvoltare Socială

d) Alte cheltuieli

12. Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, a dobânzilor și comisioanelor aferente:

a) Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, a dobânzilor și comisioanelor aferente, contracte/garantate de stat

b) Rambursări de credite externe, plăți de dobânzi și comisioane la credite externe garantate de stat

13. Transferuri către alte bugete:

a) Transferuri din bugetele locale către fondul de asigurări sociale de sănătate

b) Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului

14. Dobânzi aferente datoriei publice și alte cheltuieli:

a) Dobânzi, comisioane și alte costuri aferente datoriei publice locale interne

b) Dobânzi, comisioane și alte costuri aferente datoriei publice locale externe

c) Cheltuieli ocazionate de emisiunea și plasarea titlurilor de valoare și riscul garanțiilor acordate de autoritățile locale în condițiile legii

d) Diferențe de curs aferente datoriei publice locale externe

e) Dobânda datorată Trezoreriei Statului în cadrul planului de redresare

15. Rambursări de împrumuturi acordate:

a) Rambursarea împrumuturilor acordate din Trezoreria Statului

b) Rambursarea împrumuturilor interne pentru investiții

c) Rambursarea împrumuturilor externe pentru investiții

16. Fondul de rezervă bugetară:

a) Fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliilor județene

17. Cheltuieli cu destinație specială:

a) Servicii publice finanțate din taxe speciale

b) Cheltuieli din fondul de intervenție

c) Cheltuieli din fondul pentru locuințe

d) Cheltuieli din amortizarea mijloacelor fixe

e) Cheltuieli din donații și sponsorizări

f) Cheltuieli din sume acordate de persoane juridice și fizice în vederea participării la finanțarea unor acțiuni de interes public

g) Cheltuieli din sume acordate de persoane juridice și fizice în vederea participării la finanțarea unor acțiuni de interes public

h) Cheltuieli pentru finanțarea programului de pietruire a drumurilor comunale și alimentare cu apă a satelor

i) Cheltuieli pentru achiziționarea de aparatură medicală pentru spitale publice

j) Cheltuieli pentru investiții din venituri realizate din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat

7. Concluzii

Procedura bugetară reprezintă totalitatea actelor și operațiunilor cu caracter tehnic și normativ, înfăptuite de organe specializate ale statului în scopul elaborării, adoptării, executării și încheierii bugetului public.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice și a Legii nr. 189/1998 privind finanțele publice locale modificată prin OUG nr 45/2003, activitatea bugetară trece prin mai multe etape și anume: elaborarea proiectului bugetului de stat, aprobarea, executarea și încheierea exercițiului bugetar înfăptuite de către organe specializate ale statului în strictă corespondență cu procedura bugetară legalmente stabilită.

Aceste activități se desfășoară într-un cadru constituțional și administrativ-instituțional, care prezintă particularități de la o țară la alta, determinate de evoluția istorică a fiecăreia dintre ele. Indiferent de particularități și condiționalități, procesul bugetar prezintă unele trăsături comune.

Teoria bugetară clasică atribuia Parlamentului puterea de decizie în domeniul financiar, controlul încasărilor și cheltuielilor bugetare fiind consecința sistemelor politice din acele vremuri, simplitatea problemelor financiare oferind posibilitatea asamblării informațiilor necesare pentru adoptarea deciziilor. Evoluția democratică a regimului parlamentar manifestată prin introducerea sufragiului universal, a consolidat autoritatea Parlamentului în condițiile creșterii prerogativelor executivului, elaborarea principalelor decizii bugetare deplasându-se spre organul specializat al Guvernului – Ministerul Finanțelor Publice.

Modificările de substanță realizate prin reforma finanțelor publice prevăzută prin Legea nr. 10/1991, Legea nr. 72/1996 precum și Legea nr. 500/2002 a determinat modificări importante în sistemul bugetar, care a fost reorganizat, eliminându-se centralizarea excesivă atât în ce privește administrarea printr-un singur buget unic, cât și în ceea ce privește execuția bugetară propriu-zisă. Astfel, conducerea generală a execuției bugetului public național intră în competența Guvernului României, iar răspunderea ca organ de specialitate în acest domeniu revine Ministerului Finanțelor Publice pentru execuția bugetului de stat, Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru execuția bugetului asigurărilor sociale de stat și organelor de specialitate ale administrației publice locale pentru bugetele locale. Bugetul de stat, care cuprinde veniturile și cheltuielile sectorului public, se elaborează anual de către Guvern și se aprobă de Parlament prin lege.

Modificările în nivelul și structura impozitelor și taxelor trebuie să aibă ca restricție menținerea unui grad de fiscalitate echilibrat și suportabil în limite maxime de 30%. Considerăm, totodată, că modificările intervenite în structura impozitelor vizează transformarea sistemului de impozite și taxe, corespunzător cerințelor economiei de piață, ale necesității introducerii unui sistem fiscal modern, compatibil cu cerințele de stimulare a economisirii și cu noile tipuri de venituri apărute.

Structura cheltuielilor bugetare au suferit și ele modificări în sensul că s-a urmărit ajustarea raportului dintre cheltuielile curente și cele de capital, în scopul creșterii acestora din urmă, precum și îmbunătățirea alocării resurselor publice, cunoscut fiind faptul că numai astfel se poate evita presiunea excesivă a creditului în economie, precum și limitarea aparatului birocratic.

Periodic, Guvernul examinează împreună cu organele de specialitate, în cursul anului bugetar, mersul execuției și ia măsurile ce se impun pentru îmbunătățirea echilibrului bugetar. El are competența să dispună utilizarea rezervei bugetare, aflată la dispoziția sa, înscrisă în bugetul de stat pentru finanțarea acțiunilor sau sarcinilor noi intervenite în cursul anului bugetar.

Multiple modificări au intervenit în execuția bugetelor locale în sensul că acestea se aprobă de către organele alese în condiții de autonomie, cheltuielile acoperindu-se din venituri la nivelul fiecărei localități. În situația în care sursele de venituri nu sunt acoperitoare, diferența se acordă ca transfer de la bugetul de stat sau din sume defalcate din impozitele de interes general în condițiile prevăzute de lege, cu aprobarea Consiliului județean și avizul Direcției Generale a Finanțelor Publice.

Începând cu anul 1995, conform legii, se întărește autonomia locală, în sensul că atributul repartizării acestor fonduri revine în exclusivitate Ministerului Finanțelor Publice, urmare analizei efectuate cu fiecare consiliu local (comunal, municipal, județean) în parte.

Modificări importante, de la un an la altul, s-au produs în structura fondurilor extrabugetare și a celor cu afectație specială. Acestea, crescând ca număr, conform legii bugetare din anul 1993, au fost restrânse considerabil în anul 1995, renunțându-se la cele extrabugetare.

În același timp execuția bugetului ridică problema raportului între autoritatea centrală – Ministerul Finanțelor Publice – și beneficiarii de fonduri bugetare – ministere, instituții, organisme – autoritatea centrală având responsabilitatea asigurării respectării deciziilor financiare. Pentru a impune o disciplină financiară acțiunile publice sunt plasate într-un cadru de reguli juridice, care vor trebui respectate strict. Regulile multiple și formaliste încetinesc inevitabil derularea operațiunilor financiare, însă în absența lor utilizatorii de credite bugetare nu vor respecta autorizațiile care le-au fost date, provocând risipă financiară. Aceste reguli constituie modelul rațional al activității financiare impus administrației, care încearcă sub diverse forme să se desprindă de regulile de disciplină, în cadrul unui fenomen de „dezmembrare” administrativă, prin care se caută să se depășească inconvenientele care rezultă din rigiditatea sistemului.

Reconsiderarea modelului instituțional al organizării financiare se impune totuși în noile condiții în care autoritatea publică acționează și în acest sens poate fi imaginată o nouă formulă care, asigurând o coordonare la nivel național, lasă autonomie de gestiune la nivelul serviciilor publice.

Bibliografie

Belean P., Anghelache G. (2005), ,,Finanțele publice ale României”, Editura Economică, București.

Anghelache G., Belean P. (2003), ,,Finanțele publice ale României”, Editura Economică, București.

Anghelache G. (1999), ,,Finanțe – monede", Editura ERA, București.

Bălănescu R., Bălășescu F., Moldovan E. (1994), ,,Sistemul de impozite” Editura Economici, București.

Belean P., Anghelache G. (2004), ,,Trezoreria statului. Organizarea, funcționarea și sistemul contabil”, Editura Economici, București.

Belean P. (1995), ,,Posibilității de perfecționare a activității Trezoreriei Finanțelor Publice", revista ,,Finanțe, credit, contabilitate", nr. 2-3, București.

Belean P. (2000) ,,Trezoreria Statului in România – evoluție, structură organizatorică, coordonate ale contabilității”, Editura Vasile Goldiș – University Press, Arad.

Cioflan E. (1993), ,,Fiscalitate”, Editura Academia Universitară, București.

Manolescu Gh. (1997), ,,Buget, abordare economică și financiară", Editura Economică, București.

*"* Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 853, din decembrie 2003.

*** Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 1121, din noiembrie 2004.

*** Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare.

*** Legea finanțelor publice nr. 10/29.01.1991.

*** Legea 69/26.11.1991 – Legea administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 79/18.04.1996.

*** Legea nr. 72/12.07.1996 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 152/17.07.1996.

*** Legea datoriei publice nr. 313, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.577/29.06.2004.

*** Lege privind Codul fiscal nr. 571122J2.2003, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 927/23.12.2003.

*** Legea finanțelor publice nr. 500, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 597/13.08.2002.

*** Ordonanța de urgență privind finanțele publice locale nr. 45/05.06.2003, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 431/19.06.2003.

*** Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 560/24.06.2004.

*** Hotărârea Guvernului nr.44 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 57112003 privind Codul fiscal.

*** Ordonanța de urgență nr. 146 privind formarea ți utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 824/14.11.2002.