Auditul Managementului Securitatii Si Sanatatii In Munca LA Sc. Evaluarea Riscurilor DE Accidentare Si Imbolnavire Profesionala LA S.c

Economie

Auditul Managementului Securitatii Si Sanatatii In Munca LA Sc. Evaluarea Riscurilor DE Accidentare Si Imbolnavire Profesionala LA S.c

Byadmin ianuarie 1, 2024

I.

AUDITUL MANAGEMENTULUI SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ LA S.C. „CFR TRANSAUTO” S.A., ATELIER DE REPARAȚII MdM „AMC BUCUREȘTI”

– Punct de Lucru BUCUREȘTI

II.

EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ȘI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ LA S.C. „CFR TRANSAUTO” S.A.,

ATELIER DE REPARAȚII MdM „AMC BUCUREȘTI”

– Punct de Lucru BUCUREȘTI

ABSOLVENT :

După aderarea la U.E., România trebuie să ia măsuri pentru implementarea Directivei cadru 89 / 391 / CEE a Consiliului Comunității Europene pentru promovarea îmbunătățirii și securității lucrătorilor la locul de muncă. Una din aceste măsuri este eliminarea / diminuarea riscurilor de apariție a accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale.

Într-o lume a muncii aflată în plin dinamism, trebuie ca toți cei implicați în procesul muncii, angajați și angajatori, să-și schimbe mentalitatea și să fie conștienți că rolul cel mai important în domeniul securității și sănătății în muncă îl constituie acțiunea preventivă, iar această acțiune trebuie să aibă caracter permanent. Cei implicați, în special managerii și lucrătorii desemnați, nu trebuie să ia la cunoștință de aceste cerințe doar atunci când se confruntă cu accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale; în acest moment, acțiunea preventivă se va transforma în acțiune corectivă, o acțiune corectivă tardivă, dar mai ales tragică și costisitoare.

Parte componentă a protecției sociale, căreia îi conferă pondere și valoare în balanța sistemului socio-economic, securitatea și sănătatea în muncă a avut în toate timpurile o puternică tentă umanitară. Orice societate care recunoaște "omul ca valoare și scop suprem" va admite că protejarea vieții acestuia este a priori justificată și îndreptățește un efort oricât de mare.

Pe de altă parte, resursele financiare sunt limitate și, oricât de puternică ar fi latura socială a acestei activități, stabilirea priorităților în alocarea acestor resurse trebuie să aibă la bază criterii economice (indicatori cantitativi).

Și în perioada anterioară anului 1989 a existat o preocupare a specialiștilor pentru prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale, de menționat în acest sens fiind o gamă largă de lucrări, noi menționând aici „LISTA FACTORILOR DE RISC” – BUCUREȘTI 1983, autori C. OLTEANU, Șt. PECE, C. CIOCA, ICSPM. După 1990, odată cu deschiderea mai mare spre noi surse de informații, studiile au luat amploare; astfel, în 1991 apare primul număr al revistei de specialitate „RISC ȘI SECURITATE ÎN MUNCĂ”, editată de ICSPM și având ca realizatori nume de marcă în domeniul cercetării și securității în muncă, ca dr. ing. Al. DARABONȚ, ing. Șt. PECE, ing. A. DĂSCĂLESCU, ș.a. Odată cu aderarea României la U.E., necesitatea alinierii la Directiva cadru 89 / 391 / CEE a Consiliului Comunității Europene a dus la punerea pe baze moderne a legislației naționale în domeniu, fapt concretizat prin Legea 319 / 2006 – LEGEA SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ și HG 1425 / 2006 – NORME METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, precum și prin o serie întreagă de Hotărâri ale Guvernului României care reglementează din punct de vedere al sănătății și securității în muncă diverse domenii de activitate și aspecte ale procesului de muncă, toate având o singură finalitate, evitarea evenimentelor periculoase și în special a accidentelor de muncă .

În sensul Legii 319 / 2006, accidentul de muncă, conform art. 5, lit. G) este „vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin trei zile calendaristice, invaliditate sau deces”.

Deși de-a lungul vremii s-au vehiculat o serie de teorii privind apariția și producerea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale, cert este că în orice proces de muncă sunt implicate patru elemente care interacționează reciproc, indiferent de natura activității și anume :

executantul

sarcina de muncă

mijloacele de producție (muncă)

mediul de muncă .

Toate acestea, constituie, de fapt, un sistem de muncă în cadrul căruia executantul și elementele materiale intră în relație funcțională prin intermediul sarcinii de muncă, relație care, prin activitățile ei conjugate într-o succesiune de timp și spațiu, reprezintă procesul de muncă .

Orice disfuncții ale sistemului de muncă generate de dereglările, calitățile sau proprietățile intrinseci ale elementelor sale constituente, duc la incidente. Nu totdeauna aceste disfuncții duc, obligatoriu, la vătămări ale executantului .

Pentru a se produce, este necesară constituirea unui lanț cauzal, lanț care este alcătuit din factori proprii elementelor sistemului de muncă, ce constituie cauze potențiale de accidentare. De aceea, ei se numesc factori de risc de accidentare sau îmbolnăvire profesională. Aceștia pot fi proprii executantului, sarcinii de muncă, mijloacelor de producție sau mediului de muncă .

Reiese de aici importanța gestionării și controlului asupra acestor factori prin intermediul unui personal de specialitate instruit și calificat să execute sarcini și atribuții în domeniul sănătății și securității în muncă .

Deplasarea ponderii dinspre componenta socială, umanitară, a protecției muncii spre componenta economică, în condițiile economiei de piață, necesită importante schimbări în modul de abordare a problemelor de securitate și sănătate în muncă. În esență, aceste schimbări constau în deplasarea accentului de la analize calitative spre găsirea unor criterii, metode sau indicatori, care să permită cuantificarea stării de securitate a muncii într-un sistem (loc de muncă, atelier, unitate).

Această cerință, dezavantajele metodelor tip “inspecție”, ca și progresele obținute în alte domenii, cum ar fi studiul fiabilității sistemelor tehnice sau ergonomia muncii, au îndreptat eforturile teoreticienilor spre găsirea unor noi principii de evaluare, punctul de plecare fiind relația risc – securitate, care permite determinarea nivelului de securitate indirect, prin intermediul nivelului de risc.

Pași importanți în această direcție s-au făcut în anul 1985, când prin CEI 812/85 se definește noțiunea de risc, se trasează alura curbei de acceptabilitate a riscului și se precizează cei doi parametri esențiali care trebuie luați în considerare la evaluarea riscului: gravitatea și frecvența consecinței maxime asupra organismului uman.

Principiul de evaluare a riscurilor pe baza combinației între frecvența și gravitatea consecințelor maxime previzibile este consacrat ulterior în standardele europene, respectiv EN 292-1/1991, EN 1050/1996. Deși obiectul lor îl constituie securitatea mașinilor, cele două acte normative statuează extinderea domeniului lor de aplicare și la securitatea muncii, în corelație cu obligativitatea evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională impusă prin Directiva-cadru nr. 391/89/CEE (paragraful 2 pct. b art. 6).

În țara noastră nu a existat până în prezent o metodă de evaluare a nivelului de securitate a muncii, respectiv a riscurilor, într-un sistem. Estimările care se făceau, sub acest aspect, aveau la bază analize postaccident/boală, și anume indicii de frecvență și gravitate ai acestor evenimente.

Pornind de la analiza metodelor de evaluare existente pe plan european, de la sugestiile metodologice și principiile de evaluare a riscurilor, precum și de la prevederile legislației în vigoare în România, în cadrul INCDPM s-a elaborat “metoda de evaluare a nivelului de risc pe loc de muncă”, care face parte din categoria metodelor de evaluare indirectă a securității și stabilește în final niveluri de risc pentru fiecare factor de risc și nivelul de risc global pe loc de muncă (sursa principală de inspirație în elaborare a fost metoda AMDEC – CEI 812/85). În cadrul ei, cuantificarea riscurilor se face pe baza combinației între gravitatea și frecvența consecințelor maxime posibile, în acord cu standardele UE.

Metoda constituie un instrument de lucru util în activitatea patronilor, managerilor și responsabililor cu protecția muncii din întreprinderi, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin conform Legii 319/2006, deoarece permite:

– compararea diverselor locuri de muncă din punct de vedere al periculozității, pe o scală de niveluri de risc de la 1 la 7;

– ierarhizarea riscurilor în cadrul unui loc de muncă și alocarea optimă, pe această bază, a resurselor financiare;

– identificarea tuturor factorilor de risc (prima etapă a evaluării) și stabilirea dimensiunii riscurilor, ceea ce reprezintă o etapă necesară pentru elaborarea normelor și instrucțiunilor proprii de securitate a muncii;

– elaborarea programului anual de protecție a muncii, pe baza fișelor de măsuri de prevenire întocmite în urma evaluării riscurilor.

Pornind de la cunoștințele teoretice parcurse, lucrarea de față își propune să pună în evidență modalitatea practică de punere în aplicare în domeniul SSM al acestor cunoștințe, acumulate de autor la sfârșitul cursului postuniversitar de „AUDITUL SECURITĂȚII, SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ ȘI EVALUARE A RISCURILOR”, și este structurată pe două părți distincte, și anume una de audit a managementului securității și sănătății în muncă, respectiv a doua de evaluare a riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru un punct de lucru, cu locurile de muncă aferente .

Pentru concretizarea practică a acestei lucrări de absolvire, a fost aleasă organizația de care aparține absolventul, anume SC „CFR TRANSAUTO” SA.

SC „CFR TRANSAUTO” SA este începând cu anul 2004 o organizație cu capital 100% privat. Desprinsă din structura mare a CN „CFR” SA și funcționând până la privatizare ca o filială a SNTFM „CFR MARFĂ” SA, SC „CFR TRANSAUTO” SA, denumită în continuare „organizație” este organizată pe structura regională a „societății mamă”, având 8 Agenții teritoriale la nivel național, fiecare cu 3-9 Puncte de Lucru.

Obiectul de activitate al organizației este structurat la două nivele principale, fiecare cu pondere și nivel de dezvoltare regional egale, după cum urmează :

primul, servicii de trafic intermodal de mărfuri, dezvoltat în Terminale de Trafic Combinat de Marfă, și constând în transbordarea prin mijloace speciale de mecanizare (macarale portal tip transtainer 32tf și motostivuitoare) a transcontainerelor de 20’ și 40’ pentru transportul mărfurilor de pe vagoanele speciale de marfă, tip platformă, încărcarea și deplasarea lor la client prin mijloace auto combinate proprii, tip capete tractor + semiremorci pentru transport marfă;

al doilea, se referă la servicii de prestații metrologice (AMC) în domeniul mase, dezvoltate prin Atelierul de Reparații MdM și Laboratorul de Verificări Metrologice MdM, fiecare cu structură și organizare independentă, asigurate conform cerințelor SR EN ISO 17025 : 2005 și autorizate de către BRML pe locația centrală BUCUREȘTI, fiecare cu puncte de lucru organizate la nivel național conform descrierii anterioare.

În afara acestor activități principale, organizația mai dispune la nivel de structură regională și de

Ateliere pentru reparațiile executate la utilajele de mecanizare și la utilaje din dotare, precum și la transcontainerele de transport marfă, proprietate proprie sau ale terților ( SNTFM „CFR MARFĂ” SA sau alți clienți.

Am ales ca obiect pentru dezvoltarea aplicațiilor practice pentru cele două teme tratate în această lucrare Atelierul de Reparații MdM „AMC BUCUREȘTI”, mai concret, Punctul de Lucru BUCUREȘTI.

Menționăm că deși organizația nu are implementate și certificate nici unul din cele trei sisteme principale de management, ea are implementat, documentat și autorizat de către BRML, conform cerințelor SR EN ISO 17025 : 2005, un sistem de management al calității pentru Laboratorul de Verificări Metrologice „AMC BUCUREȘTI”. De asemenea, deși legislația aplicabilă pentru Atelierele de Reparații MdM nu impune cer cele trei sisteme principale de management, ea are implementat, documentat și autorizat de către BRML, conform cerințelor SR EN ISO 17025 : 2005, un sistem de management al calității pentru Laboratorul de Verificări Metrologice „AMC BUCUREȘTI”. De asemenea, deși legislația aplicabilă pentru Atelierele de Reparații MdM nu impune cerințe speciale, activitatea acestuia este documentată și se desfășoară după un sistem similar celui de la Laboratorul de Verificări Metrologice.

Metoda de bază utilizată în prezenta lucrare pentru tratarea ambelor teme, este metoda I.N.C.D.P.M.

AUDITUL MANAGEMENTULUI SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ

„ AUDITUL SSM :

Proces sistematic de obținere a aprecierilor despre acțiuni și evenimente de natura securității și sănătății în muncă pentru a stabili gradul de conformitate a aprecierilor cu criteriile prestabilite, precum și de comunicare a rezultatelor către cei interesați. „

AUDITUL MANAGEMENTULUI SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ

Noțiunea de audit al securității și sănătății în

muncă

Auditul SSM este definit ca:

– Proces sistematic de obținere a aprecierilor despre acțiuni și evenimente de natura securității și sănătății în muncă, pentru a stabili gradul de conformitate a aprecierilor cu criterii prestabilite, precum și de comunicare a rezultatelor către cei interesați.

– Proces sistematic, independent și documentat pentru obținerea dovezilor auditului și evaluarea obiectivității acestora, pentru a determina măsura în care sunt îndeplinite criteriile auditului

[ ILO – OSH 2001, QSA, IRCA, ISO 19011:2000 ]

Auditul securității și sănătății în muncă este un proces, în sensul definit de SR EN ISO 9001:2001, pentru că utilizează resurse umane, financiare, tehnice și de timp pentru a transforma datele de intrare în date de ieșire, acestea din urmă constituind rezultatele auditului.

Dovezile auditului sunt constituite din totalitatea informațiilor obținute prin interviuri, examinarea documentelor (înregistrărilor) și examinarea conformității activităților și a condițiilor cu prevederile reglementărilor în domeniul SSM. Dovezile auditului trebuie să fie corecte, să poată fi verificate și să fie relevante pentru criteriile auditului.

Criteriile auditului sunt formate de totalitatea prevederilor legale, standardelor și a cerințelor specifice unității față de care auditorul compară dovezile de audit colectate privind obiectivul auditat. Criteriile de audit sunt identificate înainte de începerea auditului și sunt selectate în funcție de tipul de audit și de scopul efectuării auditului.

În funcție de cele două categorii de audituri, criteriile pot fi diferențiate astfel:

cerințe ale legislației de SSM și/sau principii, reguli de bună practică – pentru auditul de conformitate;

cerințe ale modelului de sistem (referențialului) pentru auditul de sistem.

Caracterul de “proces sistematic” al auditului securității și sănătății în muncă presupune ca această activitate să fie programată și planificată în funcție de tipul și scopul auditului.

Cea de-a doua caracteristică a auditului SSM, de “proces independent”, se traduce prin faptul că această activitate nu trebuie desfășurată de persoane care au responsabilități directe privind obiectivele auditate, tocmai pentru a se asigura obiectivitatea auditului. Caracterul de proces independent al auditului nu implică efectuarea acestuia exclusiv de către auditori din afara organizației auditate, dar această precizare nu trebuie folosită pentru minimizarea rolului consultanței externe în acest domeniu. În acest sens, se stabilește că angajatorul are obligația “să asigure auditarea de securitate și sănătate în muncă a unității, cu ajutorul instituțiilor abilitate” .

Caracterul de “proces documentat” al auditului de SSM rezultă din faptul că toate etapele acestui proces se desfășoară pe baza unor documentații. Auditul de SSM trebuie să fie programat din timp, iar desfășurarea sa se face pe conform unei planificări stabilite în faza de pregătire. O mare parte din dovezile auditului sunt obținute prin examinarea unor documente (înregistrări) specifice. De asemenea, constatările auditului sunt cuprinse în documente specifice (rapoartele de neconformitate și raportul de audit).

Auditul SSM nu trebuie confundat cu activitățile de inspecție a SSM sau de supraveghere a SSM, care urmăresc controlul proceselor sau a produselor din punct de vedere al SSM. Auditul SSM poate include și efectuarea unor inspecții de SSM, dar are o cuprindere mai mare, necesitând un efort mai mare din partea echipei care-l realizează, putând avea o întindere de câteva zile sau chiar săptămâni. O inspecție de SSM durează mult mai puțin și se realizează cu o frecvență mult mai mare, uneori chiar zilnic.

Asemenea oricărei activități desfășurate, auditul SSM trebuie să aducă un beneficiu. Rezultatele obținute în urma efectuării auditului de SSM sunt multiple și includ, pe lângă efectele în domeniul SSM, cum sunt identificarea punctelor slabe ale obiectivului și creșterea eficienței acțiunilor preventive, și alte efecte importante pentru existența unei organizații, cum sunt creșterea productivității, reducerea unor cheltuieli și îmbunătățirea imaginii de piață.

Tipuri de audituri de securitate și sănătate în

muncă

Auditurile SSM se diferențiază în funcție de obiectul lor și de scopul pentru care sunt realizate.

În funcție de obiectul lor, auditurile de SSM pot fi (fig.1.1):

● audituri ale sistemului de management al SSM, în această categorie intrând :

audituri de pre-evaluare, efectuate înaintea auditului de certificare a sistemului de management al SSM;

audituri de certificare, efectuate de un organism extern, abilitat în vederea certificării sistemului de management al SSM implementat;

audituri de supraveghere, efectuate periodic, după certificarea sistemului de management al SSM.

● audituri de conformitate cu prevederile legislației în domeniul SSM, în această categorie intrând :

audituri privind conformitatea locurilor de muncă cu cerințele de SSM prevăzute de reglementările în domeniu (Normele generale de protecție a muncii, normele specifice de protecție a muncii și instrucțiunile proprii de securitate a muncii);

audituri privind conformitatea ansamblului întreprinderii cu cerințele de SSM prevăzute în special de Legea protecției muncii nr.90/1996 și Normele generale de protecție a muncii;

audituri privind conformitatea proceselor tehnologice, a echipamentelor tehnice cu cerințele de SSM prevăzute în Normele generale de protecție a muncii, în normele specifice de protecție a muncii și în standardele de securitate a muncii;

audituri privind conformitatea produselor cu cerințele de SSM prevăzute în standardele de securitate a muncii.

La auditarea sistemului de management al SSM, referențialul utilizat este de obicei OHSAS

18001. În cadrul acestui tip de audit, se urmăresc cu precădere conformitatea sistemului implementat cu cerințele referențialului, implementarea efectivă a sistemului implementat, capacitatea elementelor sistemului de a asigura atingerea obiectivelor propuse, analiza eficienței și implementării măsurilor stabilite cu ocazia auditurilor precedente.

La auditurile de conformitate cu legislația SSM, referențialul, așa după cum reiese și din încadrarea tipului de audit, referențialul este mai complex și este constituit din Legea nr. 319/2006 a SSM, HG nr. 1425/2006 privind Normele metodologice de aplicare a Legii SSM, alte HG cu privire la SSM, instrucțiuni proprii, standarde, etc.

Auditul de conformitate se poate efectua la nivelul organizației, când este verificat managementul organizației li este stabilit nivelul de conformitate, sau la nivelul locului de muncă, când se verifică executantul, sarcina de muncă, mijloacele de muncă și mediul de muncă și se stabilește nivelul de securitate.

Din cele prezentate, rezultă deci că

În funcție de raportul existent între auditor și auditat, auditurile pot fi :

de primă parte sau audituri interne, în care auditorul și auditatul fac parte din cadrul aceleiași organizații (întreprinderi);

de secundă parte, în care auditorul este beneficiarul direct al auditului, dar nu face parte din aceeași organizație cu auditatul;

de terță parte, în care auditorul realizează auditul la solicitarea beneficiarului auditului.

În funcție de domeniul auditului, se pot diferenția:

audituri orizontale, care urmăresc examinarea fiecărei arii funcționale a unei organizații pentru a verifica gradul de corespondență și implementare a cerințelor. Fiecare arie este examinată privind conformitatea cu cerințele aplicabile;

audituri verticale, care urmăresc verificarea tuturor ariilor funcționale ale unei organizații, care sunt implicate într-o anumită problematică, de exemplu, achiziționarea, utilizarea și instruirea privind utilizarea echipamentelor individuale de protecție;

audituri aleatoare, care implică examinarea punctuală a unor aspecte, în funcție de scopul auditului.

După sistemul de notare utilizat, auditurile pot fi:

audituri care urmăresc o evaluare calitativă, la care indicatorii au aceeași importanță și sunt apreciați prin Da, Nu sau Nu e cazul;

audituri care urmăresc o evaluare cantitativă, la care indicatorii pot avea diferite grade de importanță, marcate prin coeficienți de ponderare, iar aprecierea se face prin acordarea unui punctaj sau a unei valori procentuale.

De asemenea, după scopul în care sunt efectuate, auditurile de SSM pot fi:

interne;

externe.

Auditurile interne au ca scop evaluarea conformității cu cerințele de SSM a locurilor de muncă din cadrul întreprinderii. Aceste tipuri de audituri se efectuează de către personalul angajatorului, personal care trebuie să fie, însă, calificat în domeniul auditului SSM prin absolvirea cursurilor de formare și perfecționare cu această tematică și să aibă experiență practică suficientă. În situația în care angajatorul nu dispune de personal care să întrunească aceste condiții, auditul intern se poate efectua și cu sprijinul instituțiilor abilitate, cu rol de consultant.

Auditurile externe urmăresc în principal evaluarea capacității angajatorului de a asigura un anumit nivel de SSM în cadrul întreprinderii și se efectuează de către un organism neutru, la cererea angajatorului sau la cererea unui alt organism. În această categorie intră și auditurile efectuate de un organism abilitat în vederea certificării sistemului de management al SSM implementat în cadrul întreprinderii.

Locul și rolul auditului în cadrul sistemului de

management al securității și sănătății în muncă

Știința managementului s-a conturat relativ recent, prin eforturile depuse de un număr mare de specialiști din toate țările, ca urmare a necesității impuse de dezvoltarea economică. Managementul a fost privit inițial ca o activitate practică, concretă, constituită din ansamblul activităților de organizare și conducere, în scopul adoptării deciziilor optime în proiectarea și reglarea proceselor microeconomice .

Pe măsura dezvoltării științelor economice și sociale și a căutării unor soluții științifice pentru maximizarea profitului și corelarea acțiunilor de organizare și planificare cu rezultatele obținute , s-a definit managementul ca știință a organizării și conducerii întreprinderii.

Managementul la nivel microeconomic este considerat în prezent ca fiind ansamblul sistematic de concepte, teorii, legi, tehnici, metode, modele și reguli care privesc organizarea și conducerea pe baze științifice a unei entități economico-sociale, conturate pe baza unor procese de colectare, sistematizare și generalizare a experiențelor de vârf realizate pe plan mondial și a rezultatelor cercetărilor proprii, având drept scop adoptarea deciziilor optime în proiectarea și reglarea proceselor la nivel microeconomic. În momentul de față, conceptul de management a fost extins și la nivel macroeconomic și se aplică oricărui tip de proces, fiind privit ca activitatea și arta de a conduce .

Procesul de management al firmei constă din ansamblul fazelor, procesele prin care se determină obiectivele acesteia și ale subsitemelor încorporate, resursele și procesele de muncă necesare realizării lor și executanții acestora, prin care se integrează și se controlează munca personalului, folosind un complex de metode și tehnici în vederea îndeplinirii cât mai eficiente a rațiunilor care au determinat înființarea organizației respective .

În cadrul procesului de management pot fi identificate trei faze principale

faza previzională, caracterizată de preponderența previziunii și a viziunii prospective, axată pe anticiparea de modalități, metode, soluții etc. organizatorice, motivaționale, de evaluare, corespunzător evoluției predeterminate a firmei;

faza de operaționalizare în care este preponderentă organizarea, coordonarea și antrenarea personalului în vederea realizării curente a obiectivelor cuprinse în planurile și prognozele firmei;

faza de comensurare și interpretare a rezultatelor, fază finală, în care predomină exercitarea funcției de evaluare și control în raport cu obiectivele și criteriile stabilite în prima fază; în cadrul acestei faze se stabilesc acțiunile de corectare și adaptare permanentă a procesului de management la necesitățile actuale ale firmei.

Aceste faze corespund elementelor “ciclului lui Deming” (PDCA – Plan, Do, Check, Act), concept introdus în domeniu calității în 1986 și preluat ulterior în toate activitățile de management. “Ciclul lui Deming” (fig.1.2) reprezintă succesiunea activităților pentru îmbunătățire, subliniind importanța înțelegerii și evaluării corecte a consecințelor înainte de a acționa, și este format din următoarele elemente:

Planifică (Plan) – se analizează situația dată, stabilindu-se ce se dorește în perspectivă. Se evaluează în ce măsură pot fi satisfăcute cerințele, care sunt cele mai importante rezultate care trebuie obținute, dacă datele disponibile sunt suficiente și ce informații noi sunt necesare. Se stabilesc prioritățile, elaborându-se un plan de îmbunătățire, pe baza evaluărilor făcute.

Execută (Do) – se aplică planul de îmbunătățire pentru a obține primele informații privind efectele (rezultatele) posibile ale acestuia;

Verifică (Check) – se evaluează rezultatele (efectele) aplicării planului de îmbunătățire, identificându-se punctele critice;

Acționează (Act) – se studiază rezultatele și dacă nu au fost realizate îmbunătățirile preconizate se iau măsuri pentru: efectuarea modificărilor necesare în proceduri, elaborarea de noi standarde sau modificarea celor existente, pentru a le pune de acord cu soluțiile preconizate. Acestea pot fi, în continuare, îmbunătățite printr-un nou plan, reluându-se astfel ciclul.

În literatura de specialitate sunt definite cinci funcții principale ale managementului :

Funcția de previziune – ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se determină principalele obiective ale firmei și componentele sale, precum și resursele și cele mai importante mijloace pentru realizarea lor.

Funcția de organizare – ansamblul proceselor de management prin care se stabilesc și se delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală și componentele lor (mișcări, timpi, operații, lucrări, sarcini etc.), precum și gruparea acestora pe posturi, formații de muncă, compartimente și atribuirea lor personalului, corespunzător anumitor criterii manageriale, economice, tehnice și sociale, în vederea realizării obiectivelor propuse.

Funcția de coordonare – ansamblul proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile și acțiunile personalului firmei și ale subsistemelor sale, în cadrul previziunilor și sistemului organizatoric stabilite anterior.

Funcția de antrenare – ansamblul proceselor de muncă prin care se determină personalul firmei să contribuie la stabilirea și realizarea obiectivelor propuse, pe baza luării în considerare a factorilor care o motivează.

Funcția de control – evaluare – ansamblul proceselor prin care performanțele firmei, ale subsistemelor și componentelor sale sunt măsurate și comparate cu obiectivele și standardele stabilite inițial, în vederea eliminării deficiențelor constatate și a integrării abaterilor pozitive.

Funcțiile managementului nu evoluează în mod independent. În practică, procesul de management trebuie abordat în ansamblul său, tratând funcțiile managementului corespunzător caracterului lor complementar și multiplelor conexiuni dintre ele. În cadrul firmei, amploarea procesului de management variază de la un nivel ierarhic la altul, mărindu-se pe măsură ce se înaintează pe ierarhia sistemului de management, concomitent cu diminuarea proceselor de execuție.

Procesul de management variază totodată și în timp, atât în ansamblu, cât și la nivelul funcțiilor competente. Intensitatea procesului, apreciată prin intermediul volumului de timp alocat, numărului și importanței deciziilor și acțiunilor întreprinse de conducere, evoluează, de cele mai multe ori, ciclic, ondulatoriu, intensitățile maxime corespunzând încheierii și începerii principalelor subdiviziuni temporare folosite în previzionarea activităților firmei.

Cu toate că în literatura de specialitate există încă o serie de diferențe privind structura unui sistem de management al SSM este unanim acceptat faptul că auditul SSM reprezintă un element esențial al sistemului de management al SSM. De asemenea, cele mai importante modele de sisteme de management al SSM au la bază “ciclul lui Deming”, care constituie modelul general al unui astfel de sistem.

În cadrul acestui model general, auditul SSM se regăsește în etapa de verificare. Rolul principal al auditului SSM este de asigurare a legăturii feed-back privind funcționarea sistemului de management al SSM, fiind o componentă a mecanismului de reglare al acestui sistem. Rezultatele auditului de securitate și sănătate în muncă sunt multiple și includ, de asemenea, îmbunătățirea demersurilor preventive, efecte pozitive asupra tuturor domeniilor de interes strategic ale întreprinderii (productivitatea muncii, calitatea produselor, cheltuieli neproductive) etc.. În același timp, auditul de securitate și sănătate în muncă are un rol important în construirea “culturii de securitate”, un concept subliniat de multe modele de sisteme de management, prin care se urmărește crearea unui climat în care securitatea și sănătatea în muncă să fie concepută ca un obiectiv comun al conducerii și al tuturor angajaților.

În cazul în care angajatorul are implementat un sistem de management al SSM, auditul sistemului de management oferă informații privind corespondența acestui sistem cu cerințele referențialului după care s-a făcut implementarea, realizându-se astfel o evaluare directă a performanțelor sistemului. Auditul de conformitate cu prevederile legislației în domeniul SSM oferă, în acest caz, pe lângă evaluarea gradului de respectare a prevederilor legislației și o apreciere calitativă, o evaluare indirectă, a eficienței elementelor sistemului de management.

În cazul în care angajatorul nu are implementat un sistem de management al SSM, auditul de conformitate cu prevederile legislației în domeniul SSM, pe lângă rolul său de bază, poate servi și ca instrument de analiză preliminară a angajatorului în vederea implementării sistemului de management al SSM.

Auditul de securitate și sănătate în muncă, prin cele două componente ale sale, este prezent în toate fazele și nivelurile de dezvoltare ale managementului securității și sănătății în muncă (fig.1.3) și are rolul de a răspunde la două întrebări de bază de care trebuie să fie preocupat angajatorul:

Care este situația actuală din punct de vedere al securității și sănătății în muncă?

Ce trebuie făcut pentru a îmbunătăți această situație?

Sistemului de management al securității și sănătății în muncă, parte componentă a sistemului de management general al organizației

Tendințele actuale manifestate în domeniul economic atât la nivel european cât și internațional, arată în mod clar, pe de o parte, necesitatea stabilirii de către fiecare organizație (agent economic) a unor obiective concrete privind securitatea și sănătatea în muncă, iar pe de altă parte, necesitatea plasării acestor obiective pe aceeași treaptă de importanță cu obiectivele privind productivitatea, calitatea produselor sau protecția mediului înconjurător.

De asemenea, este deja recunoscut faptul că între aceste segmente ale managementului general al firmei există o relație directă, succesele/deficiențele înregistrate în cadrul unui segment având efecte favorabile, respectiv nefavorabile, și asupra celorlalte segmente.

Necesitatea abordării sistematice a acestor segmente ale managementului general al firmei a impus conceperea și realizarea unor modele pe baza cărora să se facă implementarea, menținerea și verificarea sistemelor de management pentru fiecare dintre aceste segmente.

Astfel de modele au apărut pentru prima dată în domeniul calității și al protecției mediului, conceptul fiind extins ulterior și pentru securitatea și sănătatea în muncă. Relațiile directe existente între aceste componente la nivelul managementului general al unei firme au impus stabilirea unor corelații și la nivelul modelelor aferente, în special în cazul sistemelor de management al SSM, calității și mediului (fig.1.4).

Progresul tehnologic și presiunea intensă a competiției au adus schimbări rapide în condițiile de lucru, procesele de muncă și în organizare sub aspectul securității și sănătății în muncă. În aceste condiții, legislația este esențială dar nu poate asigura singură gestionarea noilor tipuri de pericole și riscuri. Organizațiile trebuie să fie capabile să facă față în mod continuu problemelor de SSM și să răspundă acestora prin strategii dinamice de management. Acesta constituie un alt motiv al necesității de introducere a noțiunii de sistem de management în domeniul securității și sănătății în muncă.

Sistemul de management al SSM este definit ca fiind “un ansamblu de elemente cu caracter decizional, organizatoric, informațional, motivațional etc. din cadrul firmei, prin intermediul căruia se exercită ansamblul proceselor și al relațiilor de management al SSM în vederea obținerii nivelului dorit de securitate și sănătate în muncă” sau “un set de elemente interrelaționate și care interacționează pentru stabilirea politicii și obiectivelor SSM și pentru atingerea acestor obiective”.

Pentru realizarea unui sistem de management al SSM eficient este necesară parcurgerea mai multor etape. În cadrul unei prime etape, premergătoare, angajatorul ar trebui să decidă demararea acțiunilor pentru implementarea sistemului și să asigure participarea la cursuri de formare în acest domeniu, a personalului cu atribuții specifice de SSM. De asemenea, ar trebui luată în considerare participarea managerilor la acest gen de cursuri, având în vedere faptul că aceștia vor avea de jucat un rol deosebit de important în asigurarea funcționării eficiente a viitorului sistem de management al SSM.

O altă direcție de acțiune ar trebui să fie o cât mai bună documentare în acest domeniu, prin parcurgerea unor publicații de specialitate. Nu ar trebui neglijat nici rolul consultanței pe care o pot oferi instituțiile abilitate.

Urmând ciclul lui Deming, procesul de implementare a sistemului începe cu etapa de planificare, în care angajatorul trebuie să definească politica sa în domeniul SSM, să contureze cadrul general pentru identificarea pericolelor, evaluarea riscurilor și punerea în practică a măsurilor de control necesare .

Etapa de implementare propriu-zisă a sistemului implică efectuarea următoarelor acțiuni :

stabilirea rolurilor și responsabilităților ;

stabilirea procedurilor de comunicare a informațiilor privind SSM către angajați și alte părți interesate ;

documentarea proceselor și dezvoltarea unui sistem de control al documentelor și al datelor ;

aplicarea unui sistem de control operațional; stabilirea planurilor și procedurilor pentru situații de urgență .

Etapa de verificare are ca scop principal îmbunătățirea continuă a sistemului și se realizează în principal

prin :

măsurarea și monitorizarea performanței în domeniul SSM ;

auditarea sistemului de management al SSM și a conformității cu legislația în domeniul SSM ;

evaluarea riscurilor .

În etapa de acționare efectivă în vederea îmbunătățirii, se realizează analiza managementului securității și sănătății în muncă, având ca bază rezultatele etapei de verificare. Concluziile acestei analize trebuie să conducă la identificarea unor acțiuni de îmbunătățire care să vizeze întregul sistem .

1.5 Stadiul actual al desfășurării auditării de securitate și sănătate în muncă în contextul noii legislații în domeniul securității și sănătății în muncă. Cadrul legal

Modificările esențiale survenite pe plan internațional în structura elementelor sistemului de muncă și a relațiilor dintre acestea a impus necesitatea definirii și introducerii unor noi concepte, care să permită abordarea globală a problemelor privind securitatea și sănătatea în muncă (SSM). În acest context se încadrează și definirea sistemelor de management al securității și sănătății în muncă, noțiune devenită deja familiară angajatorilor din multe țări dezvoltate și intrată de curând și în legislația românească.

Strategia de dezvoltare economică a României și de integrare în Uniunea Europeană prevede ca obiectiv prioritar adoptarea aquis-ului comunitar în domeniul SSM din perspectiva asigurării cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă. Pe acest fond, legislația in vigoare a adus o serie de modificări substanțiale în ceea ce privește sarcinile și responsabilitățile angajatorilor și angajaților în domeniul SSM. Cu titlu de noutate absolută, au fost introduse noțiunile de “sistem de management al securității și sănătății în muncă” și de “audit al securității și sănătății în muncă”.

Legea securității si sănătății in munca nr.319/2006 prevede că, in vederea asigurării “condițiilor de securitate si sănătate in munca și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii” au obligația “să întocmească un plan de prevenire si protecție compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice si de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care sa l aplice corespunzător condițiilor de munca specifice unității” (art.13, lit.b).

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității si sănătății in munca nr.319/2006 detaliază această prevedere și stabilesc o serie de obligații care revin angajatorului în domeniul SSM „cu privire la evaluarea riscurilor pentru securitate si sănătate, masurile de prevenire si protecție atât la nivel de unitate, cat si la nivel de loc de munca si tipuri de posturi de lucru, masurile de prim ajutor, de prevenire si stingere a incendiilor si evacuare a lucrătorilor” (art.71).

Obligativitatea implementării sistemului de management al securității și sănătății în muncă de către toți angajatorii care au în structură serviciu de prevenire si protecție este stabilită în art.1 alin.(2), legea in vigoare stabilind „principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății si securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc si accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legii, instruirea lucrătorilor si a reprezentanților lor, precum si direcțiile generale pentru implementarea acestor principii”.

În mod implicit, se poate efectua auditarea sistemului de management al SSM, având în vedere faptul că auditul este o componentă esențială și indispensabilă a sistemului de management al SSM. Pe de altă parte, angajatorul asigura auditarea de SSM si cu ajutorul instituțiilor abilitate.

Eficiența auditului SSM depinde în mare măsură de componența și de competența echipei de auditori. La fel cum se întâmplă în domeniul auditării calității și mediului, și în domeniul auditării securității și sănătății în muncă auditorul trebuie să aibă un bagaj solid de cunoștințe specifice domeniului, dobândite printr-o formă de pregătire organizată de instituțiile abilitate, completate apoi prin experiență practică și actualizate periodic. Pornind de la această idee, auditorul de securitate și sănătate în muncă este inclus în categoriile de personal cu atribuții specifice în domeniul securității și sănătății în muncă, alături de specialistul în securitatea în muncă, evaluatorul de riscuri de accidentare și îmbolnăvire profesională în sistemul de muncă și de medicul de medicina muncii. Formarea acestor categorii de specialiști se realizează în cadrul cursurilor de formare postliceale sau postuniversitare oganizate de instituțiile abilitate.

Auditul SSM nu mai apare ca cerință explicită în Legea nr.319/2006 și in Normele Metodologice de aplicare dar rămâne o acțiune necesară și obligatorie din rațiuni legale, economice și de piață.

Rațiunile legale, rezultă din Legea nr.319/2006 :

Art.7 – (1) În cadrul responsabilităților sale, angajatorul are obligația să ia măsurile necesare pentru:

a) asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor;

b) prevenirea riscurilor profesionale;

[…]

(3) Angajatorul are obligația să implementeze măsurile prevăzute la alin.(1) și (2) pe baza următoarelor principii de prevenire:

[…]

g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condițiile de muncă, relațiile sociale și influența factorilor din mediul de muncă;

Art.13 – În vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații:

a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor de muncă, precum și de elaborare a tehnologiilor de fabricație, soluții conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;

[…]

f) să asigure și să controleze cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, prin lucrători desemnați, prin propria competență sau prin servicii externe;

Art 39 – Încălcarea dispozițiilor art.13 lit.a și f constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei

Rațiunile economice sunt stabilite prin faptul că, costurile implicate de producerea unui accident de muncă sunt mai mari decât costurile prevenirii lui.

Fig.1.5 Ilustrarea rațiunilor economice ale auditurilor SSM

Rațiunile de piață, sunt impuse de menținerea sistemului de management al SSM, îmbunătățirea imaginii de piață a organizației, îndeplinirea cerințelor partenerilor și de necesitatea respectării condițiilor de participare la licitații.

METODA I.N.C.D.P.M. DE AUDITARE A

CONFORMITĂȚII CU PREVEDERILE

LEGISLAȚIEI ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ

2.1. Generalități

Metoda de auditare a conformității cu prevederile legislației în domeniul securității și sănătății în muncă are la bază metoda INCDPM de evaluare a nivelului de securitate prezentată anterior. Din punct de vedere principial, metoda de evaluare a nivelului de securitate corespunde cerințelor unei metode de audit, întrucât permite aprecierea în mod sistematic a gradului de conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Metoda de auditare a conformității prezentată în continuare a păstrat, parțial, conținutul fișelor din metoda de evaluare. Cu toate acestea, metoda de evaluare a nivelului de securitate prezintă o serie de aspecte care, fie nu sunt relevante, fie nu corespund cerințelor unei metode de audit.

Astfel, metoda de evaluare a nivelului de securitate nu oferă indicații privind modalitatea prin care se apreciază un anumit indicator. După cum se arată în standardul SR EN ISO 19011:2003, ale cărui cerințe pot fi extinse și la auditul în domeniul securității și sănătății în muncă, modalitățile prin care trebuie culese informațiile în vederea stabilirii constatărilor auditului sunt:

analiza documentelor;

interviuri directe cu personalul de la diferite niveluri cu responsabilități în problematica auditată;

observarea directă a activităților auditate.

Modul de acordare a punctajelor pentru fiecare indicator și modul de calcul al punctajului obținut și al punctajului maxim posibil de la metoda de evaluare a nivelului de securitate au fost modificate în sensul asigurării unei mai mari flexibilități în aprecierea indicatorilor, a simplificării modului de calcul și a unei adaptări mai bune la cerințele unei metode de audit.

De asemenea, au fost concepute modele pentru raportul de acțiuni corective/preventive și calculul nivelului de securitate/conformitate general, documente obligatorii care trebuie să rezulte în urma efectuării unui audit de securitate și sănătate în muncă.

2.2. Scopul metodei

Caracterul de proces documentat al auditului securității și sănătății în muncă presupune efectuarea acestei activități pe baza unor documente cu rol de referință și înregistrare a efectuării auditului. Aceste documente pot include:

liste de verificare a criteriilor auditului;

formulare pentru înregistrarea informațiilor (constatări ale auditului, înregistrări ale întâlnirilor cu auditatul etc.);

formulare pentru înregistrarea concluziilor auditului: rapoarte de neconformitate, rapoarte de acțiuni corective/preventive, raportul de audit.

Metoda de audit al securității și sănătății în muncă vizează componenta auditului SSM care se referă la conformitatea cu prevederile legislației și are ca scop evaluarea conformității locurilor de muncă și a ansamblului unității cu aceste prevederi precum și cu prevederile altor reglementări aplicabile unității auditate.

Securitatea muncii presupune absența pericolelor de accidentare și îmbolnăvire profesională în procesul de muncă. Această stare este, însă, o stare ipotetică spre care se tinde în toate acțiunile preventive. În realitate, există niveluri de securitate a muncii. Prin evaluarea conformității se determină:

gradul în care criteriile auditului sunt efectiv implementate, exprimat prin nivelul de securitate, indicator convențional ce exprimă global starea de securitate a muncii într-un sistem de muncă;

eventualele neconformități față de criteriile auditului și măsurile corective/preventive care trebuiesc luate pentru eliminarea acestor neconformități.

Auditul de conformitate trebuie efectuat în cadrul analizei inițiale care precede elaborarea și implementarea unui sistem de management al securității și sănătății în muncă, având rolul de a stabili situația inițială a unității din punct de vedere al SSM și de a servi ca punct de referință pentru măsurarea și monitorizarea performanțelor sistemului de management care se vor efectua ulterior.

De asemenea, pe parcursul funcționării sistemului de management al SSM, auditul de conformitate oferă, pe lângă evaluarea gradului de respectare a prevederilor legislației și o apreciere calitativă a eficienței elementelor sistemului de management al SSM. Nivelul de securitate trebuie să constituie unul din indicatorii de performanță pe baza cărora se realizează analiza managementului securității și sănătății în muncă.

2.3. Structura metodei

Metoda este structurată pe trei seturi de fișe independente (fig. 2.1):

fișe privind riscurile generale, care fac referire la prevederile Legii securității și sănătății în muncă nr.319/2006, Normelor metodologice de aplicare a legii și prevederilor hotărârilor de Guvern care transpun directivele europene din domeniul securității și sănătății în muncă. Metoda cuprinde 17 fișe de riscuri generale:

– Fișa I – Iluminat;

– Fișa II – Zgomot;

– Fișa III – Vibrații;

– Fișa IV – Ambianța termică;

– Fișa V – Agenți chimici;

– Fișa VI – Agenți cancerigeni și mutageni;

– Fișa VII – Agenți biologici;

– Fișa VIII – Ventilare industrială;

– Fișa IX – Echipamente de muncă;

– Fișa X – Amenajarea locului de muncă;

– Fișa XI – Amenajarea spațiilor de lucru;

– Fișa XII – Incendii și explozii;

– Fișa XIII – Electrosecuritate;

– Fișa XIV – Sarcinile de muncă;

– Fișa XV – Circulație, riscuri orizontale și verticale;

– Fișa XVI – Protecția colectivă și individuală;

– Fișa XVII – Organizarea primului ajutor.

fișe privind riscurile specifice, fac referire la prevederi ale instrucțiunilor proprii privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și la aspecte facultative, cu caracter de recomandare, rezultate din "buna – practică" în domeniu. Fișele de riscuri generale și fișele de riscuri specifice se utilizează ca liste de verificare în cadrul auditurilor de conformitate efectuate la nivelul locurilor de muncă;

fișe privind managementul securității și sănătății la nivelul unității, care au la bază prevederi ale Legii securității și sănătății în muncă nr.319/2006 și Normelor metodologice de aplicare a legii și au ca scop evaluarea gradului în care angajatorul își îndeplinește obligațiile care-i revin în domeniul managementului SSM, conform legislației în vigoare. Fișele privind managementul securității și sănătății în muncă se axează pe cinci obiective de bază, și anume:

– Fișa A – Implicarea conducerii ;

– Fișa B – Strategia, planurile și procedurile privind SSM ;

– Fișa C – Consultarea salariaților ;

– Fișa D – Identificarea, evaluarea și prevenirea riscurilor ;

– Fișa E – Instruirea, perfecționarea, formarea personalului și propaganda în domeniul SSM .

Structura acestor fișe a fost păstrată, deoarece cele cinci obiective constituie obiective de bază ale

oricărui sistem de management al SSM, indiferent de modelul adoptat.

2.4. Structura fișelor și modul de utilizare

Fișele sunt concepute sub formă de check-list-uri (liste de verificare) și sunt formate dintr-un număr de indicatori (întrebări) care se referă la diferite aspecte ale riscului analizat sau modul în care sunt respectate prevederile din legislație cu privire la acest risc. Toate fișele din cadrul metodei au aceeași structură și cuprind următoarele informații (fig.2.2):

codul indicatorului, format din numărul fișei și numărul de ordine al indicatorului în cadrul fișei;

textul indicatorului;

modalitatea de verificare a indicatorului respectiv, pentru obținerea dovezilor de audit (totalitatea informațiilor care se evaluează în raport cu criteriile de audit). Pentru fiecare indicator în parte, se menționează deci modalitatea în care sunt culese informațiile, și anume:

D – prin analiza documentelor relevante;

I – prin interviuri cu angajații care desfășoară activitatea la care se referă indicatorul analizat și

cu cei care au responsabilități privind această activitate, de la toate nivelurile ierarhice;

O – prin observare directă de către echipa de auditori a activității desfășurate.

punctajul maxim care poate fi acordat indicatorului;

punctajul acordat.

Deoarece nu toți indicatorii au aceeași importanță din punct de vedere al gravității sau frecvenței accidentelor de muncă sau îmbolnăvirilor profesionale care pot să apară în cazul nerespectării lor, punctajul maxim care poate fi acordat unui indicator a fost stabilit în mod diferențiat, astfel:

5 puncte pentru indicatorii mai puțin importanți;

10 puncte pentru indicatorii de importanță medie;

15 puncte pentru indicatorii importanți;

20 puncte pentru indicatorii foarte importanți.

Punctajul maxim se acordă în cazul în care cerințele din legislație la care face referire indicatorul analizat sunt implementate și respectate în totalitate. Pentru o îndeplinire parțială a acestor cerințe, punctajul acordat se reduce în mod gradat, până la acordarea a 0 puncte, în cazul în care aceste cerințe sunt total nesatisfăcute în cadrul obiectivului auditat.

În cazul în care în cadrul unei fișe analizate există indicatori care nu au relevanță, ținând seama de condițiile specifice obiectivului auditat, la rubrica prevăzută pentru înscrierea punctajului acordat se va face precizarea “Neaplicabil”.

Există două tipuri de fișe de control, în funcție de obiectivul auditului care va fi efectuat. Primul set este reprezentat de FIȘELE PRIVIND RISCURILE GENERALE, care se utilizează la efectuarea auditului la locul de muncă (Punctul de Lucru).

Fig. 2.2a FIȘE PRIVIND RISCURILE GENERALE

FIȘA I

ILUMINATUL

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

FIȘA II

ZGOMOT

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG nr. 493/12.04.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot.

HG nr. 1048/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă

FIȘA III

VIBRAȚII

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG nr. 1876/22.11.2005 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibrații

HG nr. 1048/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă

FIȘA IV

AMBIANȚA TERMICĂ

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

HG nr.1048/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă

FIȘA V

AGENȚI CHIMICI

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1875/22.12.2005 privind protecția sănătății și securității lucrătorilor față de riscurile datorate expunerii la azbest

HG 971/26.07.2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau sănătate la locul de muncă

HG nr.1048/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

HG 1218/06.09.2006 privind stabilirea cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă pentru asigurarea protecției lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența agenților chimici

Ordin 753/16.10.2006 privind protecția tinerilor în muncă

FIȘA VI

AGENȚI CANCERIGENI ȘI MUTAGENI

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 971/26.07.2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau sănătate la locul de muncă

HG 1048/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

HG 1093/16.08.2006 privind stabilirea cerințelor minime de securitate și sănătate pentru protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă.

Ordin 753/16.10.2006 privind protecția tinerilor în muncă

FIȘA VII

AGENȚI BIOLOGICI

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 971/26.07.2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau sănătate la locul de muncă

HG 1048/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

HG 1092/16.08.2006 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți biologici în muncă.

Ordin 753/16.10.2006 privind protecția tinerilor în muncă

FIȘA VIII

VENTILARE INDUSTRIALĂ

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

FIȘA IX

ECHIPAMENTE DE MUNCĂ

(mașini, instalații mobile, instalații de ridicat)

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 971/26.07.2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau sănătate la locul de muncă

HG 1048/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă

HG 1146/30.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă

Fișa X

AMENAJAREA LOCULUI DE MUNCĂ

(principii ergonomice)

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Fișa XI

AMENAJAREA SPAȚIILOR DE LUCRU

(clădiri și alte construcții)

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Fișa XII

INCENDII ȘI EXPLOZII

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Fișa XIII

ELECTROSECURITATE

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

HG 1146/30.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă

Fișa XIV

SARCINILE DE MUNCĂ

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1051/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecțiuni dorsolombare

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Ordin 753/16.10.2006 privind protecția tinerilor în muncă

Fișa XV

CIRCULAȚIE, RISCURI ORIZONTALE ȘI VERTICALE

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 971/26.07.2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau sănătate la locul de muncă

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

HG 1146/30.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă

Fișa XVI

PROTECȚIA COLECTIVĂ ȘI INDIVIDUALĂ

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1048/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locurile de muncă.

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Fișa XVII

ORGANIZAREA PRIMULUI AJUTOR

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 971/26.07.2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau sănătate la locul de muncă

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Ordinul 427/2002 pentru aprobarea componentei trusei sanitare si a baremului de materiale ce intra in dotarea posturilor de prim-ajutor fără cadre medicale

Prin evaluarea dovezilor auditului în raport cu criteriile de audit se generează constatările auditului, care cuprind două categorii de rezultate:

identificarea eventualelor observații și/sau neconformități în raport cu criteriile de audit și identificarea măsurilor corective/preventive;

determinarea nivelului de securitate al obiectivului auditat.

Pentru fiecare fișă utilizată, se calculează punctajul obținut, prin însumarea punctajelor acordate fiecărui indicator.

În cazul în care în cadrul fișei utilizate există indicatori care au fost notați cu “Neaplicabil”, trebuie recalculat și punctajul maxim posibil, având în vedere că în cadrul acestei valori nu trebuie să se ia în considerare indicatorii notați cu “Neaplicabil”. Punctajul maxim posibil pentru fișa respectivă va fi obținut prin scăderea punctajelor maxime corespunzătoare indicatorilor notați cu “Neaplicabil”.

Valorile punctajelor obținute și ale punctajelor maxime posibile pentru fiecare fișă utilizată, se centralizează într-un tabel care prezintă NIVELUL DE SECURITATE GENERAL pentru obiectivul auditat. Modelul acestui tabel este prezentat în fig. 2.3a.

Nivelul de securitate reprezintă raportul dintre punctajul acordat și punctajul maxim posibil, raport care se exprimă procentual. Nivelul de securitate se calculează pentru fiecare fișă utilizată.

Nivelul de securitate general reprezintă raportul între total punctaj acordat și total punctaj maxim posibil și definește în mod convențional starea de securitate a sistemului de muncă auditat.

Unitatea:

Obiectiv auditat:

Data:

NIVELUL DE SECURITATE GENERAL

Fig. 2.3a Nivelul de securitate general

Observațiile și neconformitățile identificate pentru fiecare obiectiv auditat (loc de muncă) sunt înregistrate în raportul de acțiuni corective/preventive, parte componentă a documentelor auditului. Modelul raportului de acțiuni corective/preventive este prezentat în fig. 2.4a.

Unitatea:

Obiectiv auditat:

Data:

RAPORT DE ACȚIUNI CORECTIVE/PREVENTIVE

Fig. 2.4a Modelul raportului de acțiuni corective/preventive

Al doilea set este reprezentat de FIȘELE PRIVIND MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ, care se utilizează la efectuarea auditului privind sistemul de management al securității și sănătății în muncă la nivelul organizației .

Fig. 2.2b FIȘE PRIVIND MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ

Fișa A

IMPLICAREA CONDUCERII

Criterii :

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Fișa B

STRATEGIE, PLANURI, PROCEDURI

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Fișa C

CONSULTAREA ANGAJAȚILOR

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Fișa D

IDENTIFICAREA, EVALUAREA ȘI PREVENIREA RISCURILOR

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Fișa E

INSTRUIREA, PERFECȚIONAREA, FORMAREA PERSONALULUI ȘI PROPAGANDA ÎN

DOMENIUL S.S.M.

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Pentru fiecare fișă utilizată, se calculează punctajul obținut, prin însumarea punctajelor acordate fiecărui indicator.

În cazul în care în cadrul fișei utilizate există indicatori care au fost notați cu “Neaplicabil”, trebuie recalculat și punctajul maxim posibil, având în vedere că în cadrul acestei valori nu trebuie să se ia în considerare indicatorii notați cu “Neaplicabil”. Punctajul maxim posibil pentru fișa respectivă va fi obținut prin scăderea punctajelor maxime corespunzătoare indicatorilor notați cu “Neaplicabil”.

Valorile punctajelor obținute și ale punctajelor maxime posibile pentru fiecare fișă utilizată, se centralizează într-un tabel care prezintă NIVELUL DE CONFORMITATE GENERAL pentru obiectivul auditat. Modelul acestui tabel este prezentat în fig. 2.3b.

Nivelul de conformitate reprezintă raportul dintre punctajul acordat și punctajul maxim posibil, raport care se exprimă procentual. Nivelul de securitate se calculează pentru fiecare fișă utilizată.

Nivelul de conformitate general reprezintă raportul între total punctaj acordat și total punctaj maxim posibil și definește în mod convențional starea de conformitate a sistemului de management cu cerințele legislației cu privire la securitatea și sănătatea în muncă.

Unitatea:

Obiectiv auditat:

Data:

NIVELUL DE CONFORMITATE GENERAL

Fig. 2.3b Nivelul de conformitate general al managementului securității și sănătății în muncă

Observațiile și neconformitățile identificate pentru fiecare obiectiv auditat (loc de muncă) sunt înregistrate în raportul de acțiuni corective/preventive, parte componentă a documentelor auditului. Modelul raportului de acțiuni corective/preventive este prezentat în fig. 2.4b.

Unitatea:

Obiectiv auditat:

Data:

RAPORT DE ACȚIUNI CORECTIVE/PREVENTIVE

Fig. 2.4b Modelul raportului de acțiuni corective/preventive

În încheiere, menționăm că, atît NIVELUL DE SECURITATE, cât și NIVELUL DE CONFORMITATE, pentru fiecare tip de fișă în parte cât și la nivel general, se încadrează, funcție de rezultatul obținut, în 6 clase :

91 – 100% : Excelent, E;

81 – 90% : Foarte Bun, FB;

71 – 80% : Bun, B;

61 – 70% : Mediu, Me;

51 – 60% : Mic, Mi;

0 – 50% : Nesatisfăcător, N.

APLICAREA METODEI I.N.C.D.P.M. DE

AUDITARE A CONFORMITĂȚII CU

PREVEDERILE LEGISLAȚIEI ÎN DOMENIUL S.S.M. LA S.C. „CFR TRANSAUTO” S.A.,

ATELIER DE REPARAȚII MdM

„AMC BUCUREȘTI” –

Punct de Lucru BUCUREȘTI

3.1 Fișa locului de muncă auditat

3.1.1 Identificarea locului de muncă

Locul de muncă ales pentru aplicarea metodei I.N.C.D.P.M. de auditare a conformității cu prevederile legislației în domeniul S.S.M., este Punctul de Lucru BUCUREȘTI al Atelierului de Reparații MdM « AMC BUCUREȘTI », care așa cum am arătat și în nota introductivă a prezentei lucrări are ca obiect de activitate executarea de lucrări de reparații și asistență tehnică pentru verificările metrologice anuale de stat la MdM din domeniul mase.

3.1.2 Delimitarea și descrierea locului de muncă

Locul de muncă ales pentru aplicarea metodei I.N.C.D.P.M. de auditare a conformității cu prevederile legislației în domeniul S.S.M., este Punctul de Lucru BUCUREȘTI al Atelierului de Reparații MdM « AMC BUCUREȘTI », care așa cum am arătat și în nota introductivă a prezentei lucrări are ca obiect de activitate executarea de lucrări de reparații și asistență tehnică pentru verificările metrologice anuale de stat la mijloace de măsurare din domeniul mase.

Punctul de lucru are sediul în BUCUREȘTI, str. POIANA PIETREI, nr. 1, sector 6, și execută, așa cum aminteam, servicii pe bază de contracte de prestații și comenzi ferme atât pentru SNTFM „CFR MARFĂ” SA, principalul partener al organizației, dar și pentru alte organizații, din sectorul privat și de stat.

Punctul de lucru este deservit de 5 lucrători calificați și autorizați pentru execuția lucrărilor conform cerințelor BRML, după cum urmează :

1 LĂCĂTUȘ AMC, cu atribuții de Șef Formație, și

4 LĂCĂTUȘ AMC, cu atribuții de execuție.

3.1.3 Sarcina de muncă

Principalele operații ale sarcinii de muncă a Lăcătușului AMC, așa cum apar ele stabilite în fișa postului, sunt următoarele :

desfășoară activități în conformitate cu fișa tehnologică, cu respectarea reglementărilor de securitate și sănătate a muncii și a normelor interne specifice locului de muncă, fără a se expune pericolului de accidentare ;

execută la timp și în bune condiții sarcinile profesionale ce i-au fost trasate de conducătorul locului de muncă ;

se autoinstruiește permanent în vederea ridicării pregătirii profesionale și participă la formele de instruire profesională efectuate în cadrul SC "CFR TRANSAUT0" SA ;

oprește activitatea la apariția unui pericol iminent, anunțând șeful de formație ;

utilizează corect echipamentele tehnice, sculele și dispozitivele de lucru ;

răspunde de materiale1e și piesele primite în vederea folosirii lor în activitatea profesională ;

răspunde de calitatea lucrărilor executate ;

execută și menține curățenia la locul de muncă;

nu permite accesul persoanelor străine în zona de lucru ;

respectă ordinele și dispozițiile privind disciplina 1a locul de muncă ; nu vine obosit la serviciu sau sub influența băuturilor alcoolioe; nu introduce băuturi alcoolice în unitate și nu consumă asemenea băuturi în timpul Programului ;

nu execută lucrări pentru care nu a fost instruit sub aspectul securității și sănătății în muncă și al situațiilor de urgență.

Ca sarcini de muncă specifice, sunt stabilite următoarele :

Execută revizii tehnice (RT) la mijloace de măsurare în domeniul mase, în principal Bascule Pod tip CF 100 tf, efectuând următoarele operații :

se revizuiește pârghia de echilibrare și lamelele dispozitivului de blocare a1 pârghiei de echilibru sau dispozitivul de înzăvorâre, la capul semiautomat ;

se verifică : starea tehnică a cuțitelor, paftalelor și dispozitivelor de conectare, tablierul poduri1or, starea capacelor de vizitare și se ung balamalele acestea, starea rămpilor de trecere de peste poduri și între poduri și distanța dintre poduri și rama fundației ;

se scoate apa și reziduurile din fundație și se verifică starea fundației pentru determinarea eventualelor fisuri și infiltrații de apă ;

se ridică podurile cu 20-25 cm se curăță și se revizuiesc cuțitele și pernițele, se strâng șuruburile slăbite și se lasă podurile jos pe pârghiile de susținere ;

se controlează tampoanele și se verifică oscilația ecartamentului căi de pod și se strâng șuruburile slăbite; se verifică echilibrul la poziția zero ;

se introduc vagoanele etalon pe pod și se fac probe din punct de vedere metrologic, înlăturându-se eventualele diferențe sau erori mai mari decât cele admise .

Execută reparații curente (RC1) la mijloace de măsurare în domeniul mase, în principal Bascule Pod tip CF 100 tf; execută operațiile prevăzute la revizii tehnice (RT) și în plus se efectuează următoarele operații:

se controlează cuțitele și pernițele, cuțitele cu uzură mai mică se recondiționează, iar cele cu uzura avansată se înlocuiesc ;

se verifică paftalele, cuzineții și în general toate piesele din fundație, se strâng șuruburile slăbite, iar cele cu uzuri mari se înlocuiesc ;

se lasă podurile jos, pe pârghiile de susținere ;

se verifica orizontalitatea podurilor, starea tablierului, a capacelor de vizitare și a balamalelor acestora, iar acolo unde este nevoie se îndreaptă și se sudează ;

se verifică diviziunile de pe pârghia de echilibru și lamele iar dacă sunt oxidate se curăță prin frecare cu lemn de esență moale (brad, tei) ;

se verifică cuțitul de încastrare în diviziune (la romană) ;

se verifică cuțitele, pernițele și dispozitivul de comutare coloană, se remediază și dacă este cazul se înlocuiesc șuruburile, șplinturile și bolțurile, ecartamentul căii de pe pod și a rămpilor din extremități și se strâng șuruburile de pe eclise după ce s-a constatat că nu sunt atingeri între cele de pe pod și cele de la extremități ;

se reface poziția de echilibru a podurilor bascule la poziția O prin manipularea comutatorilor (pe cele 3 poziții, operațiune ce se va executa de cel puțin 2 ori, verificând astfel fidelitatea aparatului) ;

la podurile cu cap semiautomat, se verifică starea benzilor de tracțiune și susținere, înlocuindu-se cele uzate, se controlează piulițele de fixare a contragreutăților, nivelul uleiului în pompe și, în general, toate piesele din coloană ;

se verifică d.p.d.v. metrologic mijlocul de măsurare, făcându-se probele în 5 puncte distincte, conform prevederilor NML 056-05, se sigilează și se investește cu marca metrologică mijlocul de măsurare .

Execută reparații curente (RC2) la mijloace de măsurare în domeniul mase, în principal Bascule Pod tip CF 100 tf, care se execută la 3 ani și necesită un volum mai mare și mai complex de operații, cu închiderea totală a podului și eclisarea macazului; execută operațiile prevăzute la reparații curente (RC1) și în plus se efectuează următoarele operații :

se scot podurile din fundații și se așează în așa fel încât să nu intre în gabaritul linii1or vecine ;

se contro1ează îmbinările prin sudură și în locurile unde se observă pete de rugină se bate cu ciocannl și se freacă cu peria de sârmă, se curăță vopseaua veche prin ardere cu lampa cu benzină, se dă un strat de grund și miniu de plumb, după care se vopsesc ;

se verifică și se recondiționează toate cuțitele, pernițele de la tot snsamblu1 de transmitere a sarcinii iar dacă este nevoie, se înlocuiesc ;

se verifică și se repară cuzineții și 1agărele, bolțurile și șuruburile uzate de la paftale și se înlocuiesc cuțitele și pernițele ; se recondiționează, iar dacă au uzură mare se înlocuiește sistemu1 de corectare a poziției de cântărire, iar dacă este cazul se repară ;

înaintea începerii montării, se ung toate articulațiile cu strat subțire de vaselină (fac excepție cuțitele și pernițele) ;

se montează toate ansamblurile și subansamblurile ; se lasă podul în fundație ; se fixează cuțitele de sarcină și se verifică orizontalitatea ;

se reface poziția de echi1ibru a poduri1or prin manipularea comutatorului pe cele 3 poziții (pod de 10 m, total și pod de 7 m) de 2-3 ori pentru verificarea fidelității ;

se verifică d.p.d.v. metrologic mijlocul de măsurare, făcându-se probele în 5 puncte distincte, conform prevederilor NML 056-05, se sigilează și se investește cu marca metrologică mijlocul de măsurare .

Execută reparații capitale (RK) la mijloace de măsurare în domeniul mase, în principal Bascule Pod tip CF 100 tf, care se execută la 12 ani și necesită un volum mai mare și mai complex de operații, cu închiderea totală a podului și eclisarea macazului; execută operațiile prevăzute la reparații curente (RC2) și în plus se efectuează următoarele operații :

se demontează șinele și rămpile de pe poduri și se scot podurile din fundație, se îndreaptă și se înlocuiesc: tablierul acolo unde este necesar ;

se demontează în întregime fiecare ansamblu și subansamblu și se recondiționează piesele cu uzuri admise iar cele cu uzuri avansate se înlocuiesc ;

se verifică starea fundației (pardoseala, pereții) și acolo unde există fisuri sau materialul este degradat se iau măsuri de remediere ;

se desfundă puțul colector și canalul de scurgere ;

se revopsește în întregime ;

se coboară podul în fundație, se așează pe cuțitele de sarcină și se verifică orizonta1itatea ;

se montează coloana.

În cazul basculelor pod cu cap semiautomat, se execută în plus :

înlocuirea benzilor de tracțiune și susținere ;

verificarea, recondiționarea sau înlocuirea tuturor pieselor capului semiautomat ;

În ambele cazuri, se reface poziția de echilibru la zero .

se verifică d.p.d.v. metrologic mijlocul de măsurare, făcându-se probele în 5 puncte distincte, conform prevederilor NML 056-05, se sigilează și se investește cu marca metrologică mijlocul de măsurare .

3.1.4 Mijloacele de muncă

Mijloacele de muncă utilizate în cadrul Atelierului de Reparații MdM „AMC BUCUREȘTI” – Punct de lucru BUCUREȘTI sunt atât mijloace întâlnite cu caracter general, cît și mijloace specifice activității de metrologie. Întâlnim atât mijloace de muncă principale, care sunt utilizate sau operate de către Lăcătușul AMC, cât și mijloace de muncă auxiliare, utile acestuia în timpul procesului de muncă dar care nu sunt operate de el .

Mijloace de muncă principale :

Mijloace de muncă auxiliare :

Echipament individual de protecție (conform HG 1048/2006 și Normativ de acordare – Anexa nr. 7 / CCM) :

Materiale igienico-sanitare (conform Normativ de acordare – Anexa nr. 9 / CCM) :

3.1.5 Mediul de muncă

Lăcătușul AMC execută operații specifice activității și sarcinii de muncă descrise la punctul 3.1.3, în următoarele condiții :

spațiu de lucru închis, la sediul Punctului de Lucru amenajat conform cerințelor BRML și SR EN ISO 17025 : 2005 și deschis, la sediul beneficiarului ;

condiții normale de temperatură (20ºC -30ºC), presiune (1 atm) și umiditate (< 60%), la sediul Punctului de Lucru și ambientale-conform condițiilor atmosferice, la sediul beneficiarului (scăzută în anotimpul rece și ridicată în perioadele caniculare) ;

iluminat artificial corespunzător, la sediul Punctului de Lucru și natural, la sediul beneficiarului ;

nivel de zgomot care se încadrează în limitele prevăzute de legislația în vigoare, <70 dB ;

încăperile, condițiile și sarcina de muncă nu necesită dotarea Punctului de lucru cu sisteme de ventilație suplimentare, în schimb acesta este dotat cu aer condiționat, pentru respectarea cerințelor de mediu de lucru impuse de SR EN ISO 17025 : 2005.

3.1.6 Organizarea activității de SSM

La nivel de organizație, în conformitate cu cerințele Legii 319/2006 și HG 1425/2006 există Serviciul Intern de Protecție și Prevenire, format și Șef de Serviciu și 5 lucrători desemnați SSM care asigură organizarea, supravegherea și desfășurarea activității de SSM pe fiecare subunitate a organizației.

La nivel de Punct de Lucru, cerințele legale de desfășurare a activității de SSM și de instruire a personalului sunt asigurate de Șeful Formație .

3.2 Planul auditului

3.3 Auditul riscurilor generale

3.3.1 Fișele de riscuri generale

În urma analizării activității datelor și a activităților desfășurate la acest loc de muncă, s-au stabilit ca fiind aplicabile următoarele fișe de riscuri generale:

– Fișa I – Iluminat ;

– Fișa IV – Ambianța termică ;

– Fișa IX – Echipamente de muncă ;

– Fișa X – Amenajarea locului de muncă ;

– Fișa XI – Amenajarea spațiilor de lucru ;

– Fișa XII – Incendii și explozii ;

– Fișa XIII – Electrosecuritate ;

– Fișa XIV – Sarcinile de muncă ;

– Fișa XV – Circulație, riscuri orizontale și verticale ;

– Fișa XVI – Protecția colectivă și individuală ;

– Fișa XVII – Organizarea primului ajutor .

FIȘA I

ILUMINATUL

Criterii :

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Constatări în timpul auditului :

Nu s-au putut prezenta dovezi ale înregistrărilor analizelor cu privire la condițiile de iluminat (I.1);

Nu se folosesc în mod corespunzător posibilitățile de iluminat combinat (I.6) ;

Nu s-a constat existența unui sistem de iluminat de siguranță (I.14) ;

FIȘA IV

AMBIANȚA TERMICĂ

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

HG nr.1048/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă

Constatări în timpul auditului :

În timpul îndeplinirii sarcinii de muncă, pentru lucrările executate în aer liber, există posibilitatea expunerii la căldură, frig sau intemperii, potrivit anotimpului ( IV.1 , IV.2 ) ;

În timpul îndeplinirii sarcinii de muncă, pentru lucrările executate în aer liber, munca poate prezenta disconfort d.p.d.v. al ambianței termice, potrivit anotimpului ( IV.6 ) ;

În timpul îndeplinirii sarcinii de muncă, pentru lucrările executate în aer liber, etalonarea mijloacelor de măsurare presupune contactul lucrătorilor cu corpuri (etaloane metalice-oțel și fontă) care nu sunt la temperatura mediului ambiant, mai ales în periada rece a anului ( IV.9 ) .

FIȘA IX

ECHIPAMENTE DE MUNCĂ

(mașini, instalații mobile, instalații de ridicat)

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 971/26.07.2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau sănătate la locul de muncă

HG 1048/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă

HG 1146/30.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă

Fișa X

AMENAJAREA LOCULUI DE MUNCĂ

(principii ergonomice)

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Fișa XI

AMENAJAREA SPAȚIILOR DE LUCRU

(clădiri și alte construcții)

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Constatări în timpul auditului :

S-a constatat că la locația fixă a Punctului de Lucru nu este necesară și deci nu este amenajată încăpere pentru odihnă. În schimb trebuie întreprinse măsuri pentru o mai bună organizare a spațiului în vagonul atelier, utilizat și pentru odihna lucrătorilor în cazul deplasării la lucrări la distanță mai mare, sau care necesită cazarea pe perioada lucrării, când nu există alte posibilități de cazare ( XI.18 ) ;

Fișa XII

INCENDII ȘI EXPLOZII

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Fișa XIII

ELECTROSECURITATE

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

HG 1146/30.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă

Constatări în timpul auditului :

Pe durata efectuării auditului, nu au fost prezentate dovezi cu privire la proiectarea, construcția, montarea, întreținerea și exploatarea tuturor echipamentelor electrice din atelier (ex. : Cartea tehnică de la Mașina de găurit fixă) ( XIII.1 ) ;

Pe durata efectuării auditului, nu au fost prezentate dovezi cu privire la programele de verificări periodice ale echipamentelor electrice și mijloacelor de protecție împotriva pericolului de electrocutare (nu erau disponibile în atelier); nu erau afișate la loc vizibil instrucțiunile de exploatare (cele care existau!) pentru toate echipamentele electrice ( XIII.2 ) ;

Pe durata efectuării auditului, nu au fost prezentate dovezi cu privire observațiile constatate de către electricieni cu ocazia reviziilor efectuate (condica de procese-verbale sau procese-verbale separate) ( XIII.20);

Pe durata efectuării auditului, nu au fost prezentate dovezi cu privire la programele de verificări periodice ale echipamentelor electrice ( XIII.22 ) .

Fișa XIV

SARCINILE DE MUNCĂ

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1051/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecțiuni dorsolombare

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Ordin 753/16.10.2006 privind protecția tinerilor în muncă

Constatări în timpul auditului :

La locul de muncă nu este posibilă eliminarea completă a operațiilor de manipulare manuală a greutăților (în special la etalonarea Podurilor Basculă CF 100 tf de la beneficiari) ( XIV.4 ) ;

Locul de muncă nu este dotat în totalitate cu mijloace tehnice pentru limitarea operațiilor de manipulare manuală a greutăților ( XIV.5 ) ;

Lucrătorul trebuie să se aplece pentru a apuca sarcina și a o ridica la semiînălțime ( XIV.7);

Lucrătorul trebuie să așeze sau să apuce o sarcină la o distanță mai mare de 30 cm de axa corpului (XIV.9);

Lucrătorul este obligat să ridice sau să poarte sarcina în regim potențial dezechilibrat ( XIV.11 ) ;

Lucrătorii au sesizat dificultăți din punct de vedere al efortului depus la manipularea manuală a sarcinilor ( XIV.15 ) ;

Sunt manipulate sarcini cu gabarit mare ( XIV.18 ) ;

Sunt manipulate sarcini pe suprafețe denivelate ( XIV.21 ) ;

Fișa XV

CIRCULAȚIE, RISCURI ORIZONTALE ȘI VERTICALE

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 971/26.07.2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau sănătate la locul de muncă

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

HG 1146/30.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă

Constatări în timpul auditului :

S-a constatat că picioarele scărilor utilizate la coborârea în fundația Podurilor Basculă nu sunt dotate cu dispozitive antiderapante ( XV.13 ) ;

Fișa XVI

PROTECȚIA COLECTIVĂ ȘI INDIVIDUALĂ

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 1048/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locurile de muncă.

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Fișa XVII

ORGANIZAREA PRIMULUI AJUTOR

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

HG 971/26.07.2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau sănătate la locul de muncă

HG 1091/16.08.2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă

Ordinul 427/2002 pentru aprobarea componentei trusei sanitare si a baremului de materiale ce intra in dotarea posturilor de prim-ajutor fără cadre medicale

Constatări în timpul auditului :

În timpul auditului, nu au putut fi prezentate dovezi cu privire la existența unor instrucțiuni pentru acordarea primului ajutor ( XVII.7 ) ;

În timpul auditului, din răspunsurile lucrătorilor nu au putu fi trase concluzii cu privire la cunoașterea amănunțită a tuturor măsurilor de acordare a primului ajutor ( XVII.8 ) .

3.3.2 Raportul de acțiuni corective / preventive

3.3.3 Nivelul de securitate general

Nivelurile de securitate parțiale determinate în urma auditării de conformitate sunt reprezentate grafic în Fig. 3.1

Auditul de management al securității și sănătății

în muncă

3.4.1 Fișele de management al securității și sănătății în

muncă

Deși organizația nu are implementat un sistem de management al securității și sănătății în muncă, în sco –

pul evaluării gradului în care angajatorul își îndeplinește obligațiile care-i revin în domeniul managementului SSM, conform legislației în vigoare, se vor utiliza cele cinci fișe de auditare a managementului SSM, și anume :

– Fișa A – Implicarea conducerii ;

– Fișa B – Strategia, planurile și procedurile privind SSM ;

– Fișa C – Consultarea salariaților ;

– Fișa D – Identificarea, evaluarea și prevenirea riscurilor ;

– Fișa E – Instruirea, perfecționarea, formarea personalului și propaganda în domeniul SSM .

Fișa A

IMPLICAREA CONDUCERII

Criterii :

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Constatări în timpul auditului :

Organizația nu are implementat un sistem de management al securității și sănătății în muncă (A.12);

Lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire și protecție desfășoară și alte activități decât cele de prevenire și protecție sau cel mult activități complementare (ex. PSI, protecția mediului) (A.24) ;

Au existat și situații când comitetul de securitate și sănătate în muncă nu s-a întâlnit cel puțin o dată pe trimestru (A.27) .

Fișa B

STRATEGIE, PLANURI, PROCEDURI

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Constatări în timpul auditului :

Orgamizația neavând implementat un sistem de management al securității și sănătății în muncă, nu s-a putut prezenta un document care să ateste existența unei strategii la nivelul unității în domeniul S.S.M. (B.1, B.2, B.3) ;

Orgamizația neavând implementat un sistem de management al securității și sănătății în muncă, nu s-au putut prezenta dovezi care să ateste respectarea cerințelor listei (ex: proceduri pe linie de S.S.M.); există însă și au fost documentate toate înregistrările și documentele necesare și obligatorii, conform cerințelor legale în materie de S.S.M. (ex: plan de protecție și prevenire) (B.4, B.5, B.6, B.7, B.8) .

Fișa C

CONSULTAREA ANGAJAȚILOR

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Constatări în timpul auditului :

Lucrătorii nu sunt întotdeauna consultați asupra modificărilor propuse a se efectua la locurile de muncă și care ar putea afecta nivelul de SSM (C.9) ;

Hotărârile CSSM nu sunt afișate la loc vizibil spre a fi consultate de lucrători, deși sunt aduse la cunoștința acestora cu ocazia instruirilor (C.12) .

Fișa D

IDENTIFICAREA, EVALUAREA ȘI PREVENIREA RISCURILOR

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Constatări în timpul auditului :

Orgamizația neavând implementat un sistem de management al securității și sănătății în muncă, nu există o procedură general valabilă la nivelul societății privind efectuarea inspecțiilor de SSM la locurile de muncă ; există însă la Serviciul R.C.I.R.U. planuri de control ale personalului managerial, inclusiv cel pe linie de S.S.M.(D.4, D.5) ;

Nu au fost fost identificate și nu s-au alcătuit în totalitate documentele necesare privind riscurile existente la toate locurile de muncă. Procesul este în curs de derulare / finalizare (D.8, D.9, D.10) .

Fișa E

INSTRUIREA, PERFECȚIONAREA, FORMAREA PERSONALULUI ȘI PROPAGANDA ÎN

DOMENIUL S.S.M.

Criterii:

Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Norme metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

3.4.2 Raportul de acțiuni corective / preventive

3.4.3 Nivelul de conformitate general

Nivelurile de conformitate parțiale determinate în urma auditării de conformitate sunt reprezentate grafic în Fig. 3.2

3.5 Raportul de audit de conformitate. Concluzii

EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ȘI

ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

IDENTIFICAREA ȘI EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ȘI ÎMBOLNĂVIRE

PROFESIONALĂ. SUPORT TEORETIC

4.1. Generalități

Punctul de plecare în optimizarea activității de prevenire a accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem îl constituie evaluarea riscurilor din sistemul respectiv.

Indiferent că este vorba de un loc de muncă, un atelier sau o întreprindere, o asemenea analiză permite ierarhizarea riscurilor în funcție de dimensiunea lor și alocarea eficientă a resurselor pentru măsurile prioritare.

Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat și cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinației dintre doi parametri: gravitatea și frecvența consecinței maxime posibile asupra organismului uman.

Se obțin astfel niveluri de risc parțiale pentru fiecare factor de risc, respectiv niveluri de risc global pentru întregul sistem analizat (loc de muncă).

Acest principiu de evaluare a riscurilor este inclus deja în standardele europene (CEI 812/85, respectiv EN 292-1/1991, EN 1050/96) și stă la baza diferitelor metode cu aplicabilitate practică. Astfel, SR EN 292-1/1996, preluat în România după standardul european amintit, în cap. 6, precizează că "factorii ce trebuie luați în considerare la evaluarea riscului sunt:

a) Probabilitatea producerii unei leziuni sau afectări a sănătății;

b) Gravitatea maximă previzibilă a leziunii sau afectării sănătății."

Obligativitatea evaluării riscurilor la locurile de muncă în țara noastră decurge din legislația actuală în domeniu, care a fost armonizată cu legislația Uniunii Europene privind sănătatea și securitatea în muncă. Îndeplinirea efectivă a acestei obligații se face de către personalul din compartimentele de protecție a muncii, cu sprijinul instituțiilor de specialitate sau a persoanelor fizice autorizate.

*

Metoda a fost avizată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în anul 1993 și experimentată până în prezent în majoritatea ramurilor industriale.

Aplicarea metodei este utilă societății deoarece permite:

– radiografierea situației existente la fiecare loc de muncă, reliefându-se riscurile acceptabile și cele inacceptabile, precum și măsurile ce trebuie adoptate ;

– compararea și ierarhizarea locurilor de muncă după criteriul gravității riscurilor, ceea ce asigură:

– justificare riguros economică și socială pentru decizia managerială vizând ordinea de adoptare a măsurilor preventive ;

– o bază obiectivă în discuțiile dintre consiliul de conducere și reprezentanții sindicaliștilor și

ai celorlalți lucrători privind salarizarea și acordarea de diferite compensații.

4.2. Premise teoretice pentru evaluarea riscurilor

4.2.1. Relația risc-securitate; risc acceptabil

În terminologia de specialitate, securitatea omului în procesul de muncă este considerată ca acea stare a sistemului de muncă în care este exclusă posibilitatea de accidentare și îmbolnăvire profesională.

În limbajul uzual, securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice pericol, iar riscul – posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, pericol potențial (Dicționarul explicativ al limbii române, editat sub egida Academiei României).

Dacă luăm în considerare sensurile uzuale ale acestor termeni, se poate defini securitatea ca starea sistemului de muncă în care riscul de accidentare și îmbolnăvire este zero.

Prin urmare, securitatea și riscul sunt două noțiuni abstracte, contrare, care se exclud reciproc.

În realitate, datorită trăsăturilor oricărui sistem de muncă, nu se pot atinge asemenea stări cu caracter de absolut. Nu există sistem în care să fie exclus complet pericolul potențial de accidentare sau îmbolnăvire; apare întotdeauna un risc "rezidual", fie și numai datorită imprevizibilității acțiunii omului. Dacă nu se fac intervenții corectoare pe parcurs, acest risc rezidual crește, pe măsură ce elementele sistemului de muncă se degradează prin "îmbătrânire".

În consecință, sistemele pot fi caracterizate prin "niveluri de securitate", respectiv "niveluri de risc", ca indicatori cantitativi ai stărilor de securitate/risc. Definind securitatea ca o funcție de risc y = f(x), unde , se poate afirma că un sistem va fi cu atât mai sigur, cu cât nivelul de risc va fi mai mic și reciproc. Astfel, dacă riscul este zero, din relația dintre cele două variabile rezultă că securitatea tinde către infinit, iar dacă riscul tinde către infinit, securitatea tinde către zero (fig. 1):

.

SECURITATE

+

0 + RISC

Fig. 1 Relația risc – securitate

În acest context, în practică trebuie admise o limită de risc minim, respectiv un nivel al riscului diferit de zero, dar suficient de mic pentru a se considera că sistemul este sigur, ca și o limită de risc maxim, care să fie echivalentă cu un nivel atât de scăzut de securitate, încât să nu mai fie permisă funcționarea sistemului.

Riscul a fost definit în literatura de specialitate în domeniul securității muncii prin probabilitatea cu care, într-un proces de muncă, intervine un accident sau o îmbolnăvire profesională, cu o anumită frecvență și gravitate a consecințelor.

Într-adevăr, dacă admitem un anumit risc, putem să-l reprezentăm, în funcție de gravitatea și probabilitatea de producere a consecințelor, prin suprafața unui dreptunghi F1, dezvoltat pe verticală; rezultă că aceeași suprafață poate fi exprimată și printr-un pătrat F2 sau printr-un dreptunghi F3 extins pe orizontală (fig. 2).

În toate cele trei cazuri riscul este la fel de mare. În consecință putem atribui unor cupluri gravitate – probabilitate diferite același nivel de risc.

Fig. 2 Reprezentarea grafică a echivalenței riscurilor caracterizate prin cupluri diferite de gravitate – probabilitate

Dacă unim cele trei dreptunghiuri printr-o linie trasată prin vârfurile care nu sunt pe axele de coordonate, obținem o curbă cu alură de hiperbolă, care descrie legătura dintre cele două variabile: gravitate – probabilitate. Pentru reprezentarea riscului funcție de gravitate și probabilitate, standardul CEN – 812/85 definește o astfel de curbă drept "curbă de acceptabilitate a riscului" (fig. 3).

Fig. 3 Curba de acceptabilitate a riscului

Această curbă permite diferențierea între riscul acceptabil și cel inacceptabil. Astfel, riscul de producere a unui eveniment A, cu consecințe grave, dar frecvență foarte mică, situat sub curba de acceptabilitate, este considerat acceptabil, iar riscul evenimentului B, cu consecințe mai puțin grave, dar cu o probabilitate mai mare de apariție, ale cărui coordonate se situează deasupra curbei, este inacceptabil. De exemplu, în cazul unei centrale atomice se iau astfel de măsuri încât riscul unui eveniment nuclear – fie el riscul evenimentului A – este caracterizat printr-o gravitate extremă a consecințelor, dar de o probabilitate de producere extrem de mică. Din cauza frecvenței foarte reduse de apariție, activitatea este considerată sigură și riscul acceptat de societate. În schimb, dacă pentru riscul evenimentului B luăm ca exemplu accidentul rutier din activitatea unui conducător auto, deși acest tip de eveniment provoacă consecințe mai puțin grave decât un accident nuclear, probabilitatea de producere este atât de mare (frecvență foarte ridicată), încât locul de muncă al șoferului este considerat nesigur (risc inacceptabil).

Orice studiu de securitate are drept obiectiv stabilirea riscurilor acceptabile.

O asemenea tratare a riscului ridică două probleme:

– cum se stabilesc coordonatele riscului (cuplul gravitate – probabilitate);

– ce coordonate ale riscului se vor alege pentru a delimita zonele de acceptabilitate de cele de inacceptabilitate.

Pentru a le rezolva, premisa de la care s-a pornit în elaborarea metodei de evaluare a fost relația risc – factor de risc, decelată din modelul teoretic al genezei accidentelor de muncă și bolilor profesionale, descris în continuare.

4.2.2. Modelul teoretic al genezei accidentelor de muncă și

a bolilor profesionale

4.2.2.1. Elementele implicate în procesul de muncă și interacțiunea

lor; sistemul de muncă

Accidentele de muncă și bolile profesionale sunt evenimente aleatoare, apariția lor putând fi apreciată doar probabilistic. Prin definiție, ele sunt în mod obligatoriu într-un raport de cauzalitate cu elementele procesului de muncă. Analiza mecanismului intim de producere a lor trebuie să cuprindă deci toate elementele care intervin în acest proces.

Indiferent de natura activității, în orice proces de muncă sunt implicate patru elemente, care interacționează și se influențează reciproc în vederea realizării unui scop unic:

– executantul (E);

– sarcina de muncă (S);

– mijloacele de producție (M);

– mediul de muncă (Me).

Cu alte cuvinte, elementele implicate în procesul de constituie un sistem – sistemul de muncă – alcătuit din patru componente: EXECUTANT – SARCINĂ DE MUNCĂ – MIJLOACE DE PRODUCȚIE – MEDIU DE MUNCĂ.

EXECUTANTUL reprezintă omul implicat nemijlocit în realizarea sarcinii de muncă*).

SARCINA DE MUNCĂ reprezintă totalitatea acțiunilor pe care trebuie să le efectueze executantul în vederea realizării scopului sistemului de muncă. Ea este circumscrisă de demersurile comportamentale ale executantului în raport cu mijloacele de producție și cu mediul de muncă.

Executantul se raportează la sarcină prin intermediul aptitudinilor, cunoștințelor sale profesionale, deprinderilor etc.

*) Factorul uman se regăsește în sistem și indirect, ca factor de concepție și decizie în spatele celorlalte componente. Astfel, atât sarcina de muncă, cât și mijloacele de producție sau o parte din mediul de muncă (mediul fizic) sunt concepute sau acționate de om. Sub aspectul genezei accidentelor de muncă interesează, după cum se va vedea ulterior, doar deficiențele executantului, celelalte deficiențe (ale factorilor de concepție și decizie) regăsindu-se în sistem la nivelul mijloacelor de producție, mediu-lui și sarcinii de muncă.

MIJLOACELE DE PRODUCȚIE reprezintă totalitatea mijloacelor de muncă (clădiri, instalații, mașini, unelte, mijloace de transport etc.) și a obiectelor muncii (materii prime, produse intermediare etc.) utilizate în procesul de producție a bunurilor materiale.

MEDIUL DE MUNCĂ reprezintă ambianța în care executantul își desfășoară activitatea.

Mediul de muncă cuprinde pe de o parte mediul fizic ambiant (spațiul de lucru, condițiile de iluminat, microclimatul, zgomotul, vibrațiile, radiațiile, puritatea aerului etc.), iar pe de altă parte mediul social (relațiile de grup, raporturi pe orizontală și verticală etc.).

PROCESUL DE MUNCĂ reprezintă succesiunea în timp și spațiu a activităților conjugate ale executantului și mijloacelor de producție în sistemul de muncă.

Pentru ca un proces de muncă să aibă loc este necesar ca cele patru elemente prezentate anterior să coexiste în spațiu și în timp și să intre în relație între ele. Legăturile care iau naștere sunt prezentate în figura 4.

În cadrul sistemului de muncă, executantul și elementele materiale intră în relație funcțională prin intermediul sarcinii de muncă.

În raport cu executantul, sarcina și mediul de muncă acționează direct asupra acestuia, în timp ce mijloacele de producție numai indirect, prin intermediul sarcinii.

SISTEM DE MUNCĂ

EXECUTANT

SARCINA MIJLOACE PROCES

DE DE DE

MUNCĂ PRODUCȚIE MUNCĂ

MEDIU

DE

MUNCĂ

Fig. 4 Elementele implicate în realizarea procesului de muncă

și relațiile dintre ele

În cadrul sistemului de muncă, executantul și elementele materiale intră în relație funcțională prin intermediul sarcinii de muncă.

În raport cu executantul, sarcina și mediul de muncă acționează direct asupra acestuia, în timp ce mijloacele de producție numai indirect, prin intermediul sarcinii.

Din punctul de vedere al protecției muncii, procesul de muncă manifestă două caracteristici esențiale: prezența omului în calitate de executant și capacitatea elementelor implica-te în realizarea lui de a constitui un sistem – sistemul de muncă.

Prima trăsătură definește procesul de muncă drept spațiul de producere a accidentelor de muncă și bolilor profesionale, iar cea de a doua caracteristică permite înțelegerea mecanismului de apariție a celor două evenimente.

Prin urmare, existența generică a celor patru elemente nu este suficientă pentru constituirea unui sistem de muncă și desfășurarea unui proces de muncă. Ele trebuie să coexiste în spațiu și timp și să interacționeze, dar nu la întâmplare, ci în virtutea unui scop comun. Modul în care se produc interacțiunile este esențial pentru realizarea scopului propus.

Dacă fenomenul accidentării și îmbolnăvirii profesionale este privit ca un efect circumscris obligatoriu unui proces de muncă, pentru a ajunge la cauzele care l-au produs trebuie să se stabilească și să se analizeze ce se întâmplă în interiorul acestui spațiu de circumscriere, respectiv în interiorul sistemului de muncă.

În condițiile în care elementele implicate în realizarea procesului de muncă funcționează și interacționează corect, ele vor realiza scopul pentru care a fost creat sistemul, respectiv cel de a produce și nu de a se autodistruge. Orice deficiență la nivelul unuia sau a mai mul-tor elemente, reprezentând o abatere în funcționarea prestabilită a sistemului, conduce la creșterea entropiei, deci la manifestarea tendinței sale de autodistrugere, inclusiv prin vătămarea omului.

Accidentele de muncă și bolile profesionale sunt deci disfuncții ale sistemului de muncă, generate de dereglările, calitățile, proprietățile intrinseci etc. ale elementelor sale constituente.

Posibilitatea apariției unor astfel de abateri, dar și de corecție a lor prin măsuri adecvate, rezidă în chiar natura sistemului de muncă, definită prin următoarele caracteristici:

a. Sistemul este deschis prin componenta om și semideschis prin componenta tehnică (mijloacele de producție și mediul fizic de muncă).

b. Sistemul este dinamic, schimbându-și stările sub acțiunea legii timpului. Se evidențiază trei profiluri de stare, semnificativ distincte după probabilitatea producerii unor abateri de la starea normală:

– profilul de stare cu tendință optimizatoare ;

– profilul de stare optimă ;

– profilul de stare involutiv .

c. Sistemul este integrat, înțelegând prin aceasta că modul său de manifestare nu este reductibil la stările și trăsăturile componentelor luate separat sau la suma simplă (aritmetică).

d. Sistemul este autoreglabil, adică posedă capacitatea de a folosi informația despre efectele acțiunilor reglatorii anterioare pentru corectarea eventualelor abateri sau erori și pentru perfecționarea acțiunilor viitoare.

e. Sistemul de muncă este determinist prin construcție și relativ aleator prin modul concret de funcționare.

Disfuncțiile sistemului nu conduc întotdeauna, obligatoriu, la vătămarea sau modificarea stării de sănătate a organismului uman. Pentru ca să se producă un astfel de efect este necesar să se constituie un lanț cauzal, a cărui ultimă verigă este întâlnirea dintre victimă și agentul material care o lezează. Acest lanț este alcătuit din factori (însușiri, stări, procese, fenomene, comportamente) proprii elementelor sistemului de muncă, care constituie cauze potențiale de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională, respectiv factori de risc de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională (prescurtat factori de risc). De regulă, factorii de risc reprezintă abateri de la normal ale stării sau modului de funcționare al elementelor sistemului de muncă.

4.2.2.2. Factorii de risc în sistemul de muncă

Din cele arătate anterior rezultă că spațiul de manifestare al factorilor de risc este procesul de muncă.

Pentru evidențierea lor este necesară o analiză sistematică a caracteristicilor accidento-gene și ale abaterilor posibile la nivelul fiecărei componente a sistemului.

Factorii de risc proprii executantului

Abaterea posibilă a executantului de la linia ideală pe care trebuie s-o urmeze pentru îndeplinirea sarcinii de muncă reprezintă întotdeauna o eroare, la nivelul uneia sau a mai multora dintre verigile de bază ale activității de muncă, respectiv:

– erori de recepție, prelucrare și interpretare a informației;

– erori de decizie;

– erori de execuție;

– erori de autoreglaj.

Eroarea executantului se concretizează într-un comportament inadecvat din punctul de vedere al securității muncii, sub forma unei acțiuni greșite sau omisiuni. Analizând posibilitățile de eroare ale executantului în raport cu celelalte elemente ale sistemului de muncă rezultă lista factorilor de risc proprii executantului din ANEXA 1.

Factorii de risc proprii sarcinii de muncă

La nivelul sarcinii de muncă pot apărea două categorii de cauze potențiale de accidentare sau îmbolnăvire profesională:

– conținut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu scopul sistemului de muncă sau cu cerințele impuse de situațiile de risc (operații, reguli, procedee greșite, absența unor operații, metode de muncă necorespunzătoare);

sub/supradimensionarea cerințelor impuse executantului, respectiv necorespunzătoare posibilităților acestuia.

Analizând aceste caracteristici rezultă lista generică a factorilor de risc proprii sarcinii de muncă (respectiv care se regăsesc la nivelul sarcinii de muncă), ANEXA 1.

Factorii de risc proprii mijloacelor de producție

Analizând mijloacele de producție în raport cu executantul, rezultă lista de factori de risc din ANEXA 1.

După natura acțiunii lor, factorii de risc proprii mijloacelor de producție se pot mani-festa sub următoarele forme:

– factori de risc mecanic, a căror acțiune constă în eliberarea bruscă, necontrolată și contraindicată, a energiei cinetice încorporate în mijloacele de producție sau în părți ale acestora ;

– factori de risc termic, în cazul cărora pericolul potențial este dat de acțiunea energiei termice încorporate în mijloacele de producție la contactul sau manipularea acestora de către executant ;

– factori de risc electric, la care pericolul constă în posibilitatea contactului direct sau indirect al executantului cu energia electrică vehiculată de mijloacele de producție ;

– factori de risc chimic, a căror acțiune este determinată de proprietățile chimice nocive sau potențial accidentogene ale substanțelor utilizate în procesul de muncă ;

– factori de risc biologic, cu acțiune de natură biologică, nocivă sau potențial accidentogenă în funcție de caracteristicile macroorganismelor și microorganismelor utilizate în procesul de muncă .

Factorii de risc proprii mediului de muncă

Mediul fizic ambiant poate prezenta abateri sub formă de depășiri ale nivelului sau intensității funcționale a parametrilor specifici (microclimat, zgomot, vibrații, noxe chimice, radiații, iluminat etc.), fie caracteristici care reprezintă condiții de muncă inadecvate (suprasolicitare fizică).

Mediul social se caracterizează prin factori de risc de natură psihică al căror rezultat este suprasolicitarea executantului.

Studiul sistematic al acestor caracteristici, abateri, în raport cu acțiunea lor negativă, generatoare de accidente sau boli profesionale asupra executantului, conduce la lista generică de factori de risc din ANEXA 1.

4.2.2.3. Clasificarea factorilor de risc și forme de manifestare în siste-

mul de muncă

Prin transformarea din posibilitate în realitate, acțiunea factorilor de risc devine un pericol efectiv pentru executant, care poate conduce fie la vătămarea violentă a organismului, prin lezarea integrității anatomice, determinând anularea uneia sau a mai multora dintre funcțiile fiziologice, fie la afecțiuni ale organismului. În cazul producerii unor asemenea evenimente, înseamnă că factorii de risc s-au constituit în cauze (reale) de accidentare sau îmbolnăvire profesională.

Nu este însă posibilă o delimitare foarte riguroasă a celor două categorii. În anumite condiții, diferența specifică este dată numai de nivelul și durata de expunere a organismului uman, astfel încât un factor de îmbolnăvire poate deveni un factor de accidentare și invers. De exemplu, până la un anumit nivel zgomotul este factor de îmbolnăvire producând afecțiuni ale organului auditiv; apariția lui bruscă și la o intensitate foarte mare conduce însă la accidente de muncă, fie sub forma traumatizării organului auditiv, fie prin acoperirea unui semnal tehnologic important, determinând implicit o reacție accidentogenă a executantului. Reciproc, un factor de accidentare, cum ar fi fisurarea unei conducte, poate determina și o îmbolnăvire profesională, în funcție de agentul transportat care este emanat în mediul de muncă prin fisură.

În legătură cu delimitarea în factori generatori de accidente și de boli profesionale, ea are la bază și o altă diferență, care vizează formele de manifestare ale factorilor de risc în sistemul de muncă: variații sau stări.

Variațiile sunt mișcările ce se abat de la mersul normal, respectiv disfuncțiile bruște ale elementelor implicate în realizarea procesului de muncă. Prin definiție, ele sunt specifice accidentelor de muncă. Variațiile sunt proprii tuturor elementelor sistemului de muncă: se rostogolesc obiecte, o mașină pornește necomandată sau nu răspunde la comanda de oprire, executantul se împiedică și cade, jeturi de fluide, balans, recul etc.

Stările sunt însușiri, proprietăți, deficiențe umane, defecte ale mijloacelor de produc-ție cu caracter relativ permanent, motiv pentru care le întâlnim mai ales în etiologia bolilor profesionale. Nu numai elementele statice enumerate mai sus reprezintă stări; prin caracterul ei relativ permanent, și mișcarea funcțională a unei roți dințate constituie o stare, care poate conduce însă la apariția unui accident de muncă și nu a unei boli profesionale.

Producerea accidentelor presupune interacțiunea variațiilor cu stările. Fără cel puțin o variație, care să confere caracterul brusc, imprevizibil, interacțiunea stărilor nu poate conduce la accidentare.

În anumite cazuri, stările se pot transforma în variații; prin creșterea bruscă a intensității, stările pot deveni variații accidentogene. În ultimă instanță, însă, această transformare este ea însăși o variație. Astfel, un nivel prea ridicat de iluminare a locului de muncă reprezintă, în mod normal, un factor de îmbolnăvire deoarece afectează analizorul vizual (prin oboseală accentuată). Creșterea bruscă a aceluiași nivel de iluminare poate provoca însă un accident, prin orbirea directă a executantului.

În ce privește geneza unora de către altele, nu este exclusă nici o posibilitate: ca în a-numite condiții o stare să genereze o variație; ca o variație să determine o stare. De exemplu, prezența gazelor explozive rezultate în mod permanent din procesul tehnologic în atmosfera locului de muncă reprezintă o stare; acumularea lor peste un anumit nivel (limita de explozivitate) determină declanșarea unei variații – explozia. Invers, fisurarea unei conducte reprezintă o variație; în condițiile în care prin conductă circulă un agent nociv, care se răspândește și se menține în atmosferă continuu, înseamnă că variația a generat o stare.

Un alt criteriu de clasificare util în analiza posibilităților de prevenire, dar și a genezei accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, este natura factorului de risc, respectiv:

– factori de risc obiectivi, care nu depind de factorul uman și sunt proprii numai mijloacelor de producție și mediului (fizic) de muncă ;

factori de risc subiectivi, dependenți de factorul uman, proprii executantului și sarcinii de muncă.

În funcție de contribuția lor potențială sau reală la producerea unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, factorii de risc pot fi:

– principali, prin a căror suprimare se elimină în mod cert posibilitatea producerii vătămării organismului ;

secundari, care favorizează efectele acțiunii factorilor principali, și a căror eliminare nu constituie o garanție a evitării accidentării sau îmbolnăvirii.

4.2.2.4. Acțiunea factorilor de risc asupra organismului uman

Așa cum s-a arătat, acțiunea factorilor poate conduce fie la vătămarea violentă a organismului, prin lezarea integrității anatomice, determinând anularea sau diminuarea uneia sau a mai multora dintre funcțiile fiziologice, fie la afecțiuni ale organismului. În primul caz survine un accident de muncă, iar în al doilea, o boală profesională.

În prezent, în funcție de natura factorilor care le provoacă, se evidențiază cinci tipuri de vătămări: mecanice, termice, electrice, chimice, prin iradiere sau combinate.

Tabloul bolilor profesionale este practic nelimitat. Din considerente practice însă, legislația din diverse țări limitează în mod convențional numărul bolilor considerate profesionale. În funcție de natura factorului de risc care le-a generat, bolile profesionale pot fi:

– intoxicații provocate de inhalarea, ingerarea sau contactul epidermei cu substanțe toxice;

– pneumoconioze, provocate de inhalarea pulberilor minerale netoxice;

– boli de iradiere;

– boli prin expunere la temperaturi înalte sau scăzute;

– boli prin expunere la zgomot și vibrații;

– boli prin expunere la presiune atmosferică ridicată sau scăzută;

– alergii profesionale;

– dermatoze profesionale;

– cancerul profesional;

– boli infecțioase și parazitare;

– boli prin suprasolicitare;

– alte boli.

4.2.2.5. Relația factori de risc – cauze

Potrivit concepției deterministe, în realitatea obiectivă nu există nimic fără să fi fost provocat de o cauză: orice cauză este efectul altei cauze și provoacă la rândul său alte efecte. Realitatea înconjurătoare într-o continuă transformare se prezintă deci ca o multitudine de înlănțuiri cauză – efect. Accidentele de muncă și bolile profesionale reprezintă momentele finale – efectele – unor înlănțuiri cauzale nedorite.

În paragrafele anterioare am arătat că în sistemul de muncă există anumiți factori (însușiri, stări, procese, fenomene, comportamente etc.) proprii componentelor sistemului care, în anumite condiții, pot provoca accidentul sau boala profesională. Am denumit prescurtat acești factori de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională factori de risc. Ei constituie deci cauze potențiale ale accidentelor și bolilor profesionale.

În momentul producerii vătămării organismului (accident, boală), cauzele potențiale – factorii de risc – se transformă în cauze efective (reale) ale respectivelor evenimente.

IMPORTANȚA PRINCIPALE

SECUNDARE

INIȚIALE

LOCUL ÎN DINAMICA

PRODUCERII ACCIDENTULUI INTERMEDIARE MECANICE

DE MUNCĂ

FINALE ELECTRICE

CRITERII DE

CLASIFICARE MODUL ÎN CARE PARTICIPĂ LA DIRECTE CHIMICE

PRODUCEREA VĂTĂMĂRII

INDIRECTE TERMICE

STĂRI PRIN IRADIERE

MODUL DE MANIFESTARE

VARIAȚII COMPLEXE

OBIECTIVE

RESPONSABILITATEA FACTORULUI UMAN

ÎN PRODUCEREA ACCIDENTULUI SUBIECTIVE DEPENDENTE DE EXECUTANT

DEPENDENTE DE SARCINA DE MUNCĂ

DEPENDENȚA DE ELEMENTELE

PROCESULUI DE MUNCĂ DEPENDENTE DE MIJLOACELE DE

PRODUCȚIE

DEPENDENTE DE MEDIUL DE MUNCĂ

Fig. 5 Criterii de clasificare a cauzelor accidentelor de muncă și bolilor profesionale

Așadar, cauzele accidentelor de muncă și bolilor profesionale (prescurtat cauze) re-prezintă factori (însușiri, stări, procese, fenomene, comportamente) care au provocat accidentul sau boala profesională.

În conținut noțiunile de factori de risc și cauze reprezintă același lucru, deosebirile a-părând doar în raport cu momentul în care se analizează vis-à-vis de producerea leziunii. De regulă, înainte de accident se vorbește de factori de risc, iar după accident, când posibilitatea s-a transformat în realitate, de cauze.

În același mod cu factorii de risc, cauzele accidentelor de muncă și bolilor profesionale pot fi clasificate după criteriile din figura 5.

4.2.2.6. Dinamica fenomenelor de accidentare și îmbolnăvire profesio-

nală

Producerea unui accident de muncă implică acțiunea a cel puțin două cauze, una obiectivă și cealaltă subiectivă, deoarece numai astfel poate avea loc impactul dintre victimă și agentul material care îi afectează organismul.

Menținându-ne la stadiul premergător vătămării, se poate afirma că pentru ca ea să ai-bă loc este necesară interacțiunea dintre un factor de risc obiectiv și unul subiectiv, propriu executantului, și anume cel puțin simpla prezență a acestuia. De regulă, însă, aceste cauze "minime" reprezintă ultima verigă a unor adevărate lanțuri cauzale. Cunoașterea înlănțuirii de cauze – efecte care conduc la accident este necesară deoarece oferă posibilități de intervenție și stopare pe parcurs în situații similare, precum și de stabilire a măsurilor de prevenire.

Prin urmare, dinamica accidentării în muncă poate fi descrisă ca o înlănțuire de cauze – efecte, indiferent că este analizată în stadiul de potențialitate sau după produce-rea evenimentului, care se derulează în cursul realizării procesului de muncă. La un capăt al lanțului se află cauza inițială, situată cel mai departe în timp de momentul producerii vătămării organismului, dar după constituirea și intrarea în funcțiune a sistemului de muncă. La celălalt capăt se află cauza finală, aflată cel mai aproape de producerea leziunii.

În dinamica producerii accidentului, cauzele se înlănțuie și se îmbină din "amonte" spre "aval", distingându-se din acest punct de vedere două modalități de legături:

– înlănțuirea lineară a cauzelor, astfel încât cauza din "aval" constituie efectul cauzei din "amonte" și, la rândul ei, cauza efectului care îi succede în aval ;

îmbinarea a două sau mai multe cauze, care generează un anumit efect, ce se constituie într-o cauză situată în "aval" față de acestea, și care, la rândul său, poate determina un alt efect sau poate constitui cauza finală .

În orice situație, pentru producerea accidentului este necesară constituirea lanțurilor legăturilor lineare ale cauzelor; anihilarea unei singure secvențe a acestora este suficientă pentru evitarea vătămării (principiul dominoului). Conform celor afirmate, se pot distinge alte două tipuri de cauze: principale și secundare sau favorizante. Cauzele principale sunt cele a căror anihilare întrerupe lanțul cauzal, cele care constituie verigile obligatorii pentru producerea accidentului. Cauzele secundare sunt cele care se îmbină cu cauzele principale, contribuind la producerea altei cauze principale. Prezența cauzelor favorizante nu este obligatorie pentru apariția unui anumit efect; ele doar contribuie la evoluția cauzei principale, în sensul producerii efectului.

În dinamica producerii accidentului se disting trei faze posibile (fig. 6):

a) faza I: constituirea situației de accidentare, care începe cu cauza situată cel mai aproape de momentul producerii leziunii și care se caracterizează prin următoarele :

– este aparent nediferențiată față de situația normală, astfel încât pericolul nu poate fi sesizat decât dacă este urmărit în mod special ;

– apare o situație periculoasă sesizabilă, care este inițiată de factorul uman ;

– de regulă, se poate interveni pentru prevenirea accidentului atât de către executant, cât și de către factorii de decizie ;

b) faza a II-a: desfășurarea situației de accidentare, care constă în înlănțuirea și îmbinarea mai multor cauze, generând cauza finală; caracteristicile fazei sunt :

– are loc înlănțuirea și îmbinarea mai multor cauze, într-un interval scurt de timp;

– datorită crizei de timp, acțiunile de prevenire ale executantului pot fi agravante;

– există totuși posibilitatea, foarte limitată față de faza anterioară, de a se interveni pentru prevenirea leziunii;

c) faza a III-a: producerea leziunii, fază în care acționează cauza finală:

– este faza definitorie a accidentului;

– are loc impactul omului cu elementele mijloacelor de producție sau ale mediului fizic ambiant, care provoacă leziunea prin îmbinarea celor două lanțuri de legături lineare ;

– se produce într-un timp foarte scurt, astfel încât singurele posibilități de a acționa sunt reacțiile reflexe de autoapărare ale executantului .

În raport cu locul lor în dinamica accidentului se pot distinge trei tipuri de cauze: inițiale, intermediare și finale, iar în funcție de efectul produs: cauze directe, respectiv ca-uza finală al cărui efect este însăși leziunea, și cauze indirecte, care produc o altă cauză, intermediară sau finală. Cauza inițială și cauzele intermediare sunt întotdeauna indirecte; cu cât sunt mai în amonte față de momentul producerii accidentului, cu atât oferă posibilități mai largi și mai sigure de prevenire a vătămării.

FAZA I FAZA a II-a FAZA a III-a

CONSTITUIREA DESFĂȘURAREA PRODUCEREA

SITUAȚIEI DE SITUAȚIEI DE LEZIUNII

ACCIDENTARE ACCIDENTARE

10

O

12

1 2 3 7

4

5

8 13

6 M

9 11

Modelul global al dinamicii accidentului de muncă

1, 2, 3, 4, 5, 8, 9, 10, 11, 12, 13 – cauze principale; 6, 7 – cauze secundare; 1, 2, 3, 10 – cauze inițiale; 4, 9 și 12 – cauze intermediare; 11 – cauză finală, directă; 13 – leziunea (accidentul). Din înlănțuirea cauzelor inițiale 1 – 3 rezultă cauza intermediară 4. Efectul cauzei 4, constituit din cauza 5, în îmbinare cu cauzele favorizante 6 și 7, generează cauza intermediară 8. Aceasta, în îmbinare cu cauza principală 9, provoacă la rândul ei cauza finală 11. Cauza inițială 10 determină cauza 12 (prezența omului la același loc cu cauza 11), ceea ce permite îmbinarea celor două înlănțuiri lineare și producerea leziunii 13.

Fig. 6 Model teoretic al dinamicii producerii accidentelor de muncă

Practica a dovedit că există situații în care identificarea tuturor cauzelor din interiorul unui sistem de muncă, după modelul prezentat anterior, nu este suficientă. Făcând abstracție de cazurile de forță majoră, s-a constatat că de multe ori disfuncțiile elementelor implicate în realizarea procesului de muncă își au originea în afara sistemului de muncă și înainte de constituirea și intrarea sa în funcțiune (de exemplu, vicii ascunse din proiectarea sau executarea mijloacelor de muncă).

În consecință, în modelarea fenomenului de accidentare, viziunea trebuie extinsă în spațiu și timp, incluzând și deficiențele generate în etapele de concepție, proiectare și execuție (respectiv formare și selectare pentru executant) a elementelor sistemului de muncă, capabile să contribuie la apariția unor cauze de accidentare.

Asemenea deficiențe, premergătoare factorilor de risc propriu-ziși, prezintă trei caracteristici definitorii, care le diferențiază de noțiunea de "cauză de accidentare":

a) Eliminarea lor nu se poate face din interiorul sistemului avut în vedere, ea revenind altor sisteme de muncă, distincte .

b) În general, nu există posibilitatea de stabilire, în momentul constituirii lor ca deficiențe, a unei relații cu un sistem de muncă determinat .

În cazul acestui gen de abateri nu se poate evidenția o relație unică bipolară cauză-efect; unei singure deficiențe îi pot corespunde efecte diferite, în funcție de caracteristicile celorlaltor elemente împreună cu care elementul deficitar va constitui un sistem de muncă .

În baza diferențelor menționate, abaterile cu care pot intra într-un sistem de muncă elementele implicate în realizarea unui proces de muncă le vom desemna ca substrat cauzal al accidentelor de muncă.

Corespunzător categoriilor mari de factori de risc proprii fiecărui element se pot des-prinde și posibilele deficiențe de natura substratului cauzal.

În cazul executantului, eroarea sa, care se concretizează într-un comportament riscant, poate fi urmarea unei deficiențe a capacității de muncă individuale ( fig. 7). La rândul său, aceasta este caracterizată de o serie de variabile, atât cvasistatice (cum sunt aptitudinile, experiența), cât și de moment (ca oboseala), care pot constitui incompatibilități permanente sau temporare cu cerințele impuse de un anumit proces de muncă, și care apar înainte ca individul să participe la realizarea acestuia.

Atât un nivel corespunzător în raport cu sarcina de muncă al cunoștințelor și deprinderilor profesionale, cât și oboseala, boala, emoțiile etc. reprezintă deficiențe ale elementului "executant" care, deși iau naștere în afara sistemului de muncă, generând un factor de risc (eroarea executantului) pot contribui la producerea unui accident de muncă.

Sarcina de muncă și ambianța socială imediată de muncă sunt elemente relaționale, care nu pot exista independent și premergător sistemului de muncă. În consecință, nu se pot stabili alte deficiențe proprii acestora în afara celor de natura factorilor de risc.

Caracteristicile inițiale ale mijloacelor de producție, cu care pot intra în sistemul de muncă și care pot genera factori de risc de accidentare, sunt fie de natura concepției și proiectării, fie a execuției mijloacelor de muncă și calității obiectelor muncii .

Deficiențele din concepție și proiectare pot fi datorate, în cazuri foarte rare, limitelor atinse de cunoștințele științifice și posibilitățile tehnologice. Acestea fac posibilă utilizarea, dacă cerințele sociale o impun, a unor tehnologii, mașini, instalații etc. ale căror riscuri intrinseci de accidentare nu pot fi eliminate sau anihilate prin concepție. Uneori, riscurile nu sunt nici măcar conștientizate, deoarece nu a existat posibilitatea identificării în timp a efectelor lor.

În cele mai multe cazuri este vorba însă de vicii ascunse, generate de greșeli de concepție și proiectare, deficiențe care nu pot fi depistate la recepție prin metodele obișnuite.

Nerespectarea cu strictețe a proiectelor de execuție la realizarea mijloacelor de muncă constituie și ea o sursă potențială de apariție a unor factori de risc.

Deficiențe vizibile și ascunse cu efecte accidentogene pot prezenta și materiile prime, materialele auxiliare și semifabricatele, fie prin natura lor, fie din execuție.

Dintre cele două laturi ale mediului de muncă, singura care poate intra în discuție ca fiind precedentă constituirii și funcționării sistemului de muncă este mediul fizic ambiant. În cazul său se regăsesc aceleași categorii de deficiențe ca și în cazul mijloacelor de producție.

Luând în considerare și substratul cauzal se poate construi modelul global al dinamicii accidentării, alegându-se ca punct de plecare momentul în care începe formarea, respectiv concepția elementelor sistemului de muncă .

În consecință, vom distinge două faze ale dinamicii producerii unui accident de muncă:

Prima se desfășoară în afara sistemului de muncă în care are loc evenimentul, anterior constituirii acestuia, respectiv în etapele de concepție/formare, proiectare și execuție a elementelor sistemului de muncă (cu excepția celor relaționale), și constă în apariția unor deficiențe de natura substratului cauzal ;

Cea de a doua fază se derulează în interiorul sistemului de muncă, din momentul constituirii și intrării acestuia în funcțiune, până la întreruperea sa prin accident. Ea se manifestă ca o înlănțuire de cauze-efecte, care reprezintă materializările acțiunii factorilor de risc existenți în sistem, și parcurge trei subfaze: constituirea situației de accidentare, desfășurarea situației și producerea leziunii .

4.2.3. Determinarea coordonatelor riscului

S-a arătat că existența riscului într-un sistem de muncă este datorată prezenței factorilor de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională. Prin urmare, elementele cu ajutorul cărora poate fi caracterizat riscul, deci pot fi determinate coordonatele sale, sunt de fapt probabilitatea cu care acțiunea unui factor de risc poate conduce la accident și gravitatea consecinței acțiunii factorului de risc asupra victimei.

În consecință, pentru evaluarea riscului/securității este necesară parcurgerea următoarelor etape:

a – identificarea factorilor de risc din sistemul analizat;

b – stabilirea consecințelor acțiunii asupra victimei, respectiv gravitatea lor;

c – stabilirea probabilității de acțiune a lor asupra executantului;

d – atribuirea nivelurilor de risc funcție de gravitatea și probabilitatea consecințelor acțiunii factorilor

de risc.

a. Modelul teoretic al genezei accidentelor de muncă și bolilor profesionale elaborat în cadrul I.N.C.D.P.M., abordând sistematic cauzalitatea acestor evenimente, permite elaborarea unui instrument pragmatic pentru identificarea tuturor factorilor de risc dintr-un sistem (ANEXA 1).

În condițiile unui sistem de muncă real, aflat în funcțiune, nu există suficiente resurse (de timp, financiare, tehnice etc.) pentru ca să se poată interveni simultan asupra tuturor factorilor de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională. Chiar dacă ar exista, criteriul eficienței (atât în sensul restrâns, al eficienței economice, cât și al celei sociale) interzice o astfel de acțiune. Din acest motiv, nici în cadrul analizelor de securitate nu se justifică luarea lor integral în considerare. Din multitudinea factorilor de risc a căror înlănțuire se finalizează potențial cu un accident sau o îmbolnăvire, factorii care pot reprezenta cauze finale, directe, sunt cei a căror eliminare garantează imposibilitatea producerii evenimentului, deci devine obligatorie orientarea studiului asupra acestora.

b. Diferențierea riscurilor în raport cu gravitatea consecinței este ușor de realizat. Indiferent de factorul de risc și de evenimentul pe care-l poate genera, consecințele asupra executantului pot fi grupate după categoriile definite prin lege: incapacitate temporară de muncă, invaliditate și deces. Mai mult, pentru fiecare factor de risc se poate afirma cu certitudine care este consecința sa maximă posibilă. De exemplu, consecința maximă posibilă a electrocutării va fi întotdeauna decesul, în timp ce consecința maximă a depășirii nivelului normat de zgomot va fi surditatea profesională – invaliditate. Cunoscând tipurile de leziuni și vătămări, ca și localizarea potențială a acestora, în cazul accidentelor și bolilor profesionale, așa cum sunt ele precizate de criteriile medicale de diagnostic clinic, funcțional și de evaluare a capacității de

muncă elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale (ANEXA 2), se poate aprecia pentru fiecare factor de risc în parte la ce leziune va conduce in extremis, ce organ va fi afectat și, în final, ce tip de consecință va produce: incapacitate, invaliditate sau deces. La rândul lor, aceste consecințe se pot diferenția în mai multe clase de gravitate. De exemplu, invaliditatea poate fi de gradul I, II sau III, iar incapacitatea: mai mică de 3 zile (limita minimă stabilită prin lege pentru definirea accidentului de muncă), între 3 – 45 zile și între 45 – 180 zile. Ca și în cazul probabilității de producere a accidentelor sau îmbolnăvirilor, putem stabili și pentru gravitatea consecințelor mai multe clase, după cum urmează:

– clasa 1: consecințe neglijabile (incapacitate de muncă mai mică de 3 zile);

– clasa 2: consecințe mici (incapacitate cuprinsă între 3 – 45 zile, care necesită tratament medical) ;

– clasa 3: consecințe medii (incapacitate 45 – 180 zile, tratament medical și spitalizare) ;

– clasa 4: consecințe mari (invaliditate gradul III) ;

– clasa 5: consecințe grave (invaliditate gradul II) ;

– clasa 6: consecințe foarte grave (invaliditate gradul I) ;

– clasa 7: consecințe maxime (deces) .

c. Referitor la frecvență, este cunoscut că accidentul sau boala sunt evenimente aleatorii. Prin urmare, factorii de risc se vor diferenția între ei, prin faptul că fiecare conduce cu o altă probabilitate la producerea unui accident/îmbolnăvire. Astfel, probabilitatea de producere a unui accident datorită mișcării periculoase a organelor în mișcare ale unei foreze este diferită față de cea a producerii, la același loc de muncă, a unui accident datorită trăsnetului. De asemenea, același factor va putea fi caracterizat printr-o altă frecvență de acțiune asupra executantului, în diverse momente ale funcționării unui sistem de muncă sau în sisteme analoge, în funcție de natura și de starea elementului generator. De exemplu, probabilitatea de electrocutare prin atingere directă la manevrarea unui aparat acționat electric este mai mare dacă acesta este vechi și are uzată izolarea de protecție a conductorilor decât dacă aparatul este nou.

Din punct de vedere al operativității, nu se poate lucra însă cu probabilități determinate strict pentru fiecare factor de risc. În unele cazuri, ele nici nu pot fi calculate, cum se întâmplă cu factorii proprii executantului. Probabilitatea de a acționa într-o anumită manieră generatoare de accident nu poate fi decât aproximată. În alte situații, calculul necesitat de determinarea riguroasă a probabilității de producere a consecinței este atât de laborios, încât ar fi mai costisitor și mai îndelungat decât aplicarea efectivă a măsurilor de prevenire. De aceea ar fi mai indicat să se stabilească probabilitățile, de regulă, prin apreciere și să se grupeze pe intervale. Este mai ușor și mai eficient pentru scopul urmărit să se aproximeze că un anumit accident este probabil să fie generat de acțiunea unui factor de risc cu o frecvență mai mică de o dată la 100 de ore. Diferența față de niște valori riguroase de 1 la 85 ore sau 1 la 79 ore este nesemnificativă, evenimentul putând fi caracterizat în toate trei cazurile ca fiind foarte frecvent. Din acest motiv, dacă utilizăm intervalele precizate în CEI-812/1985, obținem 5 grupe de evenimente, pe care le putem ordona astfel:

– extrem de rare: P < 10-7/h;

– foarte rare: 10-7 < P < 10-5/h;

– rare: 10-5 < P < 10-4/h;

– puțin frecvente: 10-4 < P < 10-3/h;

– frecvente: 10-3 < P < 10-2/h;

– foarte frecvente: P > 10-2/h.

Vom atribui acum fiecărei grupe o clasă de probabilitate, de la 1 la 6, așa încât vom spune că evenimentul E1, a cărui frecvență probabilă de producere este de P1 < 10-7/h, este de clasa 1 de probabilitate, iar evenimentul E6, cu frecvența P6 >10-2/h, este de clasa a 6-a de probabilitate. Obținem o scală de cotare a probabilității cum este cea din ANEXA 3.

d. Având la dispoziție aceste două scale – de cotare a probabilității și gravității consecințelor acțiunii factorilor de risc (ANEXA 3) – putem să asociem fiecărui factor de risc dintr-un sistem un cuplu de elemente caracteristice, gravitate – probabilitate, pentru fiecare cuplu stabilindu-se un nivel de risc.

Pentru atribuirea nivelurilor de risc/securitate s-a utilizat curba de acceptabilitate a riscului.

Mai întâi, deoarece gravitatea este un element mai important din punct de vedere al finalității protecției muncii, s-a admis ipoteza că are o incidență mult mai mare asupra nivelului de risc decât frecvența. În consecință, corespunzător celor 7 clase de gravitate s-au stabilit 7 niveluri de risc, în ordine crescătoare, respectiv 7 niveluri de securitate, dată fiind relația invers proporțională între cele două stări (risc – securitate):

– N1 – nivel minim de risc – S7 – nivel maxim de securitate;

– N2 – nivel foarte mic de risc – S6 – nivel foarte mare de securitate;

– N3 – nivel mic de risc – S5 – nivel mare de securitate;

– N4 – nivel mediu de risc – S4 – nivel mediu de securitate;

– N5 – nivel mare de risc – S3 – nivel mic de securitate;

– N6 – nivel foarte mare de risc – S2 – nivel foarte mic de securitate;

– N7 – nivel maxim de risc – S1 – nivel minim de securitate.

Fig. 11 Reprezentarea grafică a matricei cuplurilor de variabile

gravitate – probabilitate (mulțimea nivelurilor de risc)

g – clasă de gravitate; p – clasă de probabilitate

Dacă luăm în considerare toate combinațiile posibile ale variabilelor specificate, câte două, obținem o matrice Mg,p cu 7 linii – g, care vor reprezenta clasele de gravitate, și 6 coloane – p – clasele de probabilitate:

Mg,p =

Reprezentând grafic (fig. 11) matricea în cadrul unui sistem de coordonate rectangulare obținem un dreptunghi a cărui bază (abscisa) o constituie mulțimea claselor de probabilitate, înălțimea (ordonata) – clasele de gravitate, iar suprafața sa: mulțimea nivelurilor de risc posibile:. De asemenea, cu ajutorul fiecăruia dintre cupluri descriem un dreptunghi care considerăm că figurează un risc; fiecărei microsuprafețe îi vom atribui un nivel de risc, astfel încât prin reuniune să obținem .

Notă: Din considerente practice, la construirea graficului s-au acceptat următoarele convenții:

atât pe axa Og, cât și pe axa Op, clasele corespunzătoare au fost figurate prin segmente egale, deși diferențele între gravitățile evenimentelor de la o clasă la alta, cât și intervalele de timp în cazul claselor de probabilitate, pe baza cărora s-au determinat, nu sunt egale ;

pentru intervalele care reprezintă clasele de gravitate s-au folosit segmente cu lungime mai mare decât pentru cele care delimitează clasele de frecvență (11/2 – 1), tocmai datorită premisei că gravitatea are o pondere mult mai mare în dimensiunea riscului .

Prin suprapunerea succesivă, în anumite condiții, a curbei de acceptabilitate a riscului asupra reprezentării obținute a mulțimii nivelurilor de risc s-a stabilit încadrarea cuplurilor pe niveluri de risc, așa cum se explicitează în continuare.

Menținând logica reprezentării prin segmente egale a claselor, rezultă că și curbele care delimitează nivelurile de risc trebuie să fie echidistante. În consecință, împărțim diagonala mare a dreptunghiului care semnifică suma mulțimilor nivelurilor de risc în 7 segmente egale, prin care se vor trasa curbele.

Nivelul 1 – nivel minim de risc acceptabil: Limita din dreapta a primului segment este unul din punctele prin care se va trasa curba nivelului 1. Luăm acum în considerare toate cuplurile în care gravitatea intră cu valoarea 1 (linia 1 a matricei Mg,p). Într-adevăr, toți factorii de risc a căror consecință posibilă este incapacitate de muncă mai mică de 3 zile pot fi considerați ca fiind de nivel minim de risc acceptabil, evenimentele produse neconstituind subiect al prevenirii (nu sunt accidente de muncă; de regulă, sunt tratate ca incidente și eliminarea lor face obiectul acțiunii de mărire a confortului în muncă, nu a securității). Cuplul li-mită este cel în care gravitatea are valoarea 1 și probabilitatea valoarea 6.

Trasăm prin cele două puncte astfel stabilite o curbă având alura curbei de acceptabilitate stabilită prin CEN – 815/85 (fig. 12 a).

Suprafața care este delimitată de laturile dreptunghiului și de curba trasată va figura nivelul 1 de risc. Toți factorii de risc ce pot fi caracterizați prin cupluri ale căror coordonate generează puncte situate în interiorul suprafeței astfel delimitate sau pe curbă vor fi considerați de nivel 1 de risc, respectiv 7 de securitate.

Din reprezentarea grafică (fig. 12 a), rezultă că din matricea Mg,p, nivelului 1 de risc îi corespunde submatricea:

=

și elementul (2,1).

Nivelul 2 – 7: Trasăm curbele pentru nivelurile 2…6 paralel la curba de nivel de risc minim acceptabil prin punctele care delimitează segmentele stabilite pe diagonala dreptunghiului mulțimii nivelurilor de risc (fig. 12 b). Ca și mai sus, secțiunea delimitată de curba nivelului 1 și de curba imediat superioară va figura nivelul 2; tuturor factorilor de risc pentru care cuplurile gravitate – probabilitate generează puncte situate în interiorul acestei suprafețe sau pe limita sa superioară se alocă nivelul 2 de risc.

Similar se atribuie nivelurile 3, 4,…, 6. Suprafeței delimitate de curba nivelului 6 și de cele două laturi superioare ale dreptunghiului i se alocă nivelul 7.

0 1 2 3 4 5 6 7 p

Fig. 12 a Trasarea curbelor nivelurilor de risc

Stabilirea punctelor prin care se trasează curbele de nivel;

curba de nivel 1 (risc minim acceptabil)

Interpretând reprezentarea din fig.12 b rezultă că fiecărui nivel de risc îi corespunde cel puțin o submatrice din matricea Mg,p:

– nivelul 2: și elementul (4,1);

– nivelul 3: și elementul (4,2);

– nivelul 4: ;

– nivelul 5: ;

Fig. 12 b Trasarea curbelor nivelurilor de risc

Trasarea curbelor pentru nivelurile 2 – 7; nivel de risc maxim acceptabil și critic

Nivelul de risc 1 – cuplurile g-p: (1,1) (1,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6) (2,1);

Nivelul de risc 2 – cuplurile g-p: (2,2) (2,3) (2,4) (3,1) (3,2) (4,1);

Nivelul de risc 3 – cuplurile g-p: (2,5) (2,6) (3,3) (3,4) (4,2) (5,1) (6,1) (7,1);

Nivelul de risc 4 – cuplurile g-p: (3,5) (3,6) (4,3) (4,4) (5,2) (5,3) (6,2) (7,2);

Nivelul de risc 5 – cuplurile g-p: ((4,5) (4,6) (5,4) (5,5) (6,3) (7,3);

Nivelul de risc 6 – cuplurile g-p: (5,6) (6,4) (6,5) (7,4);

Nivelul de risc 7 – cuplurile g-p: (6,6) (7,5) (7,6).

– nivelul 6: și elementele (5,6), (7,4);

– nivelul 7: elementul (6,6) și submatricea: .

Din relația risc – securitate definită se deduce imediat că nivelul 7 de risc reprezintă un nivel critic, la care securitatea sistemului este minimă. Dincolo de această limită, securitatea tinde către zero, deci desfășurarea procesului de muncă nu mai poate avea loc, deoarece ea ar fi echivalentă cu producerea accidentului/îmbolnăvirii. Despre factorii de risc caracterizați prin cuplurile (6,6), (7,5), (7,6) se poate afirma că ei vor conduce rapid și cu certitudine la pro-ducerea evenimentului extrem – decesul (pericol iminent).

Reglementările normative din majoritatea țărilor nu permit însă atingerea stadiului critic. Pentru aceasta, în general, se stabilesc pentru fiecare factor de risc fie limite maxime sub formă de valori, în cazul factorilor a căror formă de manifestare poate fi caracterizată prin elemente măsurabile, fie interdicții – factorii la care măsurătorile nu sunt posibile. Normele respective corespund unui nivel de risc maxim acceptabil, care diferă de la o țară la alta, în funcție de condițiile economice și sociale.

Sub acest aspect, considerăm că pentru țara noastră ar fi indicat ca nivel de risc maxim acceptabil nivelul 3,5. Aceasta ar însemna în primul rând ca autorizarea de funcționare a agenților economici să se acorde numai dacă evaluarea riscurilor la locurile de muncă confirmă nedepășirea acestui nivel.

Plecând de la aceste premise, s-a elaborat metoda de evaluare a riscurilor/securității muncii care este prezentată în continuare.

METODA I.N.C.D.P.M. DE EVALUARE A

RISCURILOR DE ACCIDENTARE ȘI

ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

5.1 Scop și finalitate

Metoda aleasă pentru evaluarea riscului este cea dezvoltată de I.N.C.D.P.M și are ca scop determinarea cantitativă a nivelului de risc/securitate a muncii pentru un loc de muncă, sector, secție sau întreprindere, pe baza analizei sistemice și evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională. Aplicarea metodei se finalizează cu un document centralizator (FIȘA DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ), care cuprinde nivelul de risc global pe loc de muncă.

Fișa locului de muncă astfel întocmită constituie baza fundamentării programului de prevenire a accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale pentru locul de muncă, sec-torul, secția sau întreprinderea analizată.

5.2 Principiul metodei

Esența metodei constă în identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat (loc de muncă) pe baza unor liste de control prestabilite și cuantificarea dimensiunii riscului pe baza combinației dintre gravitatea și frecvența consecinței maxim previzibile.

Nivelul de securitate pentru un loc de muncă este invers proporțional cu nivelul de risc.

5.3 Utilizatori potențiali

Metoda poate fi utilizată atât în faza de concepție și proiectare a locurilor de muncă, cât și în faza de exploatare. Aplicarea ei necesită însă echipe complexe formate din persoane specializate atât în securitatea muncii, cât și în tehnologia analizată (evaluatori + tehnologi).

În prima situație, metoda constituie un instrument util și necesar pentru proiectanți în vederea integrării principiilor și măsurilor de securitate a muncii în concepția și proiectarea sistemelor de muncă.

În faza de exploatare, metoda este utilă personalului de la compartimentele de protecția muncii din întreprinderi pentru îndeplinirea următoarelor atribuții: analiza pe o bază științifică a stării de securitate a muncii la fiecare loc de muncă și fundamentarea riguroasă a programelor de prevenire.

5.4 Etapele metodei

Metoda cuprinde următoarele etape obligatorii:

– definirea sistemului de analizat (loc de muncă);

– identificarea factorilor de risc din sistem;

– evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională;

– ierarhizarea riscurilor și stabilirea priorităților de prevenire;

– propunerea măsurilor de prevenire.

5.5 Instrumente de lucru utilizate

Etapele necesare pentru evaluarea securității muncii într-un sistem, descrise anterior, se realizează utilizând următoarele instrumente de lucru:

– Lista de identificare a factorilor de risc;

– Lista de consecințe posibile ale acțiunii factorilor de risc asupra organismului uman;

– Scala de cotare a gravității și probabilității consecințelor;

– Grila de evaluare a riscurilor;

– Scala de încadrare a nivelurilor de risc, respectiv a nivelurilor de securitate;

– Fișa locului de muncă – document centralizator;

– Fișa de măsuri propuse.

Conținutul și structura acestor instrumente sunt prezentate în continuare.

Lista de identificare a factorilor de risc (ANEXA 1) este un formular care cu-prinde, într-o formă ușor identificabilă și comprimată, principalele categorii de factori de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională, grupate după criteriul elementului generator din cadrul sistemului de muncă (executant, sarcină de muncă, mijloace de producție și mediu de muncă).

Lista de consecințe posibile ale acțiunii factorilor de risc asupra organismului uman (ANEXA 2) este un instrument ajutător în aplicarea scalei de cotare a gravității consecințelor. Ea cuprinde categoriile de leziuni și vătămări ale integrității și sănătății organismu-lui uman, localizarea posibilă a consecințelor în raport cu structura anatomofuncțională a organismului și gravitatea minimă – maximă generică a consecinței.

Scala de cotare a gravității și probabilității consecințelor acțiunii factorilor de risc asupra organismului uman (ANEXA 3) este o grilă de clasificare a consecințelor în clase de gravitate și clase de probabilitate a producerii lor.

Partea din grilă referitoare la gravitatea consecințelor se bazează pe criteriile medicale de diagnostic clinic, funcțional și de evaluare a capacității de muncă elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

În ceea ce privește clasele de probabilitate, în urma experimentărilor s-a optat în forma finală a metodei pentru adaptarea standardului Uniunii Europene, astfel încât în locul intervalelor precizate de acesta s-au luat în considerare următoarele:

– clasa 1 de probabilitate: frecvența evenimentului peste 10 ani;

– clasa 2: frecvență de producere – o dată la 5 10 ani;

– clasa 3: o dată la 2 5 ani;

– clasa 4: o dată la 1 2 ani;

– clasa 5: o dată la 1 an 1 lună;

– clasa 6: o dată la mai puțin de o lună.

Grila de evaluare a riscurilor (ANEXA 4) este de fapt transpunerea sub formă tabelară a graficului din fig. 12 b prezentată în subcapitolul 2.3. Liniile din tabel sunt liniile claselor de gravitate din grafic, iar coloanele – coloanele claselor de probabilitate. Fiecare căsuță corespunde câte unui punct din grafic, de coordonatele g,p. Culorile diferite marchează secțiunile obținute în grafic prin trasarea curbelor de nivel.

Cu ajutorul grilei se realizează exprimarea efectivă a riscurilor existente în sistemul analizat, sub forma cuplului gravitate – frecvență de apariție.

Scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii (ANEXA 5), construită pe baza grilei de evaluare a riscurilor, este un instrument utilizat în aprecierea nivelului riscului previzionat, respectiv a nivelului de securitate.

Scala cuprinde în fapt cele 7 zone din matricea Mg,p (subcapitolul 2.3), transformate în niveluri, numerotate de la 1 la 7 pentru nivelul de risc, și de la 7 la 1 pentru nivelul de securitate; în zona centrală a formularului sunt prezentate explicit elementele din submatricele delimitate, precum și elementele singulare corespunzătoare fiecărui nivel de risc, respectiv toate cuplurile gravitate – probabilitate aferente nivelurilor de risc.

Fișa de evaluare a locului de muncă (ANEXA 6) este documentul centralizator al tuturor operațiilor de identificare și evaluare a riscurilor de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională. Ca urmare, acest formular cuprinde:

– date de identificare a locului de muncă: unitatea, secția (atelierul), locul de muncă;

– date de identificare a evaluatorului: nume, prenume, funcție;

– componentele generice ale sistemului de muncă;

– nominalizarea factorilor de risc identificați;

– explicitarea formelor concrete de manifestare a factorilor de risc identificați (descriere, parametri și caracteristici funcționale);

– consecința maximă previzibilă a acțiunii factorilor de risc;

– clasa de gravitate și probabilitate previzionată;

– nivelul de risc.

Fișa de măsuri propuse (ANEXA 7) este un formular pentru centralizarea mă-surilor de prevenire necesare de aplicat, rezultate din evaluarea locului de muncă sub aspectul securității muncii.

DESCRIEREA METODEI I.N.C.D.P.M. DE

EVALUARE A RISCURILOR DE ACCIDENTARE ȘI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

6.1 Procedura de lucru

6.1.1 Constituirea echipei de analiză și evaluare

Primul pas în aplicarea metodei îl reprezintă constituirea echipei de analiză și evaluare. Aceasta va cuprinde specialiști în domeniul securității muncii și tehnologi, buni cunoscători ai proceselor de muncă analizate.

Înainte de începerea activității, membrii echipei trebuie să cunoască în detaliu metoda de evaluare, instrumentele utilizate și procedurile concrete de lucru. De asemenea, este necesară o minimă documentare prealabilă asupra locurilor de muncă și proceselor tehnologice care urmează să fie analizate și evaluate.

După constituirea echipei de analiză și evaluare, respectiv după însușirea metodei, se trece la parcurgerea etapelor propriu-zise.

6.1.2 Descrierea sistemului de analizat

În această etapă se efectuează o analiză detaliată a locului de muncă, urmărind:

– identificarea și descrierea componentelor sistemului și modului său de funcționare:

scopul sistemului, descrierea procesului tehnologic, a operațiilor de muncă, mașinile și

utilajele folosite – parametri și caracteristici funcționale, unelte etc.;

– precizarea în mod expres a sarcinii de muncă ce-i revine executantului în sistem (pe baza

fișei postului, a ordinelor și deciziilor scrise, a dispozițiilor verbale date în mod curent etc.);

– descrierea condițiilor de mediu existente;

– precizarea cerințelor de securitate pentru fiecare componentă a sistemului, pe baza

normelor și standardelor de securitate a muncii, precum și a altor acte normative incidente.

Informațiile necesare pentru această etapă se preiau din documentele întreprinderii (fi-șa tehnologică, cărțile tehnice ale mașinilor și utilajelor, fișa postului pentru executant, caiete de sarcini, buletine de analiză a factorilor de mediu, norme, standarde și instrucțiuni de securitate a muncii). O sursă complementară de informații pentru definirea sistemului o constituie discuțiile cu lucrătorii de la locul de muncă analizat.

6.1.3 Identificarea factorilor de risc din sistem

În această etapă, esențială pentru calitatea analizei, se stabilește pentru fiecare componentă a sistemului de muncă evaluat (respectiv loc de muncă), în baza listei prestabilite (ANEXA 1) ce disfuncții poate prezenta, în toate situațiile previzibile și probabile de funcționare.

Pentru identificarea tuturor riscurilor posibile este deci necesară simularea funcționării sistemului și deducerea respectivelor abateri. Aceasta se poate face fie printr-o analiză verbală cu tehnologul, în cazul unor locuri de muncă relativ puțin periculoase, în care disfuncțiile accidentogene (sau generatoare de îmbolnăviri) sunt cvasievidente, fie prin aplicarea metodei arborelui de evenimente.

De asemenea, simularea se poate realiza concret, pe un model experimental sau prin procesare pe computer.

Indiferent de soluția adoptată, metodele de lucru sunt observarea directă și deducția logică.

În cazul factorilor de risc obiectivi (generați de mijloacele de producție sau mediul de muncă), identificarea lor este relativ ușoară, cunoscându-se parametrii și caracteristicile funcționale ale mașinilor, utilajelor, instalațiilor, proprietățile fizico-chimice ale materiilor și materialelor utilizate, sau buletinele de analiză a condițiilor de mediu.

Referitor la executant, operația este mult mai dificilă și implică un grad ridicat de ne-determinare. Pe cât posibil, se analizează toate erorile previzibile și probabile ale acestuia în raport cu sarcina de muncă atribuită, sub forma omisiunilor și acțiunilor sale greșite, și impactul lor asupra propriei sale securități și asupra celorlalte elemente ale sistemului.

Identificarea factorilor de risc dependenți de sarcina de muncă se realizează, pe de o parte, prin analiza conformității dintre conținutul său și capacitatea de muncă a executantului căruia îi este atribuită, iar pe de altă parte, prin precizarea eventualelor operații, reguli de muncă, procedee de lucru greșite.

Factorii de risc identificați se înscriu în FIȘA DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ (ANEXA 6), unde se mai specifică, în aceeași etapă, și forma lor concretă de manifestare: descrierea acestora și dimensiunea parametrilor prin care se apreciază respectivul factor (de exemplu, rezistența la apăsare, forfecare, greutate și dimensiuni, curba Cz etc.).

6.1.4 Evaluarea riscurilor

Pentru determinarea consecințelor posibile ale acțiunii factorilor de risc se utilizează lista din ANEXA 2. Gravitatea consecinței astfel stabilite se apreciază pe baza grilei din ANEXA 3. Informații importante pentru aprecierea cât mai exactă a gravității consecințelor posibile se obțin din statisticile accidentelor de muncă și bolilor profesionale produse la locul de muncă respectiv sau la locuri de muncă similare.

Pentru determinarea frecvenței consecințelor posibile se folosește scala din ANEXA 3. Încadrarea în clasele de probabilitate se face după ce se stabilesc, pe bază statistică sau de calcul, intervalele la care se pot produce evenimentele (zilnic, săptămânal, lunar, anual etc.). Intervalele respective se transformă ulterior în probabilități exprimate prin număr de evenimente posibile pe an.

Rezultatul obținut în urma procedurilor anterioare se identifică în Grila de evaluare a riscurilor (ANEXA 4) și se înscrie în Fișa locului de muncă (ANEXA 6). Cu ajutorul scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate se determină apoi aceste niveluri pentru fiecare factor de risc în parte. Se obține astfel o ierarhizare a dimensiunii riscurilor la locul de muncă, ceea ce dă posibilitatea stabilirii unei priorități a măsurilor de prevenire și protecție, funcție de factorul de risc cu nivelul cel mai mare de risc.

Nivelul de risc global (Nr) pe locul de muncă se calculează ca o medie ponderată a nivelurilor de risc stabilite pentru factorii de risc identificați. Pentru ca rezultatul obținut să reflecte cât mai exact posibil realitatea, se utilizează ca element de ponderare rangul factoru-lui de risc, care este egal cu nivelul de risc.

În acest mod, factorul cu cel mai mare nivel de risc va avea și rangul cel mai mare. Se elimină astfel posibilitatea ca efectul de compensare între extreme, pe care-l implică orice medie statistică, să mascheze prezența factorului cu nivel maxim de risc.

Formula de calcul al nivelului de risc global este următoarea:

, în care:

Nr = nivelul de risc global pe loc de muncă;

ri = rangul factorului de risc "i";

Ri = nivelul de risc pentru factorul de risc "i";

n = numărul factorilor de risc identificați la locul de muncă.

Nivelul de securitate (Ns) pe loc de muncă se identifică pe Scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate, construită pe principiul invers proporționalității nivelurilor de risc și securitate.

Atât nivelul de risc global, cât și nivelul de securitate se înscriu în Fișa locului de muncă (ANEXA 6).

În cazul evaluării unor macrosisteme (sector, secție, întreprindere), se calculează media ponderată a nivelurilor medii de securitate determinate pentru fiecare loc de muncă analizat din componența macrosistemului (locurile de muncă analoge se consideră ca un singur loc de muncă), pentru a se obține nivelul global de securitate a muncii pentru atelierul/secția/sectorul sau întreprinderea investigată – Ng:

,

unde:

rp = rangul locului de muncă "p" (egal ca valoare cu nivelul de securitate al locului);

n = numărul de locuri de muncă analizate;

Nsp = nivelul mediu de securitate a muncii pentru locul de muncă "p".

6.1.5 Stabilirea măsurilor de prevenire

Pentru stabilirea măsurilor necesare îmbunătățirii nivelului de securitate a sistemului de muncă analizat se impune luarea în considerare a ierarhiei riscurilor evaluate, conform Scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii în ordinea:

– 7 – 1, dacă se operează cu nivelurile de risc ;

– 1 – 7, dacă se operează cu nivelurile de securitate .

De asemenea, se ține seama de ordinea ierarhică generică a măsurilor de prevenire, respectiv:

– măsuri de prevenire intrinsecă;

– măsuri de protecție colectivă;

– măsuri de protecție individuală.

Măsurile propuse se înscriu în formularul FIȘĂ DE MĂSURI DE PREVENIRE PRO-PUSE (ANEXA 7).

Aplicarea metodei se încheie cu redactarea raportului analizei. Acesta este un instrument neformalizat, care trebuie să conțină, clar și succint, următoarele:

– modul de desfășurare a analizei ;

– persoanele implicate ;

– rezultatele evaluării, respectiv fișele locurilor de muncă cu nivelurile de risc ;

– fișele de măsuri de prevenire .

6.2 Condiții de aplicare

Pentru ca aplicarea metodei să conducă la cele mai relevante rezultate, prima condiție este ca sistemul ce urmează să fie analizat să fie un loc de muncă, bine definit sub aspectul scopului și elementelor sale. În acest mod se limitează numărul și tipul de interrelaționări potențiale ce urmează să fie investigate, și implicit factorii de risc de luat în considerare.

O altă condiție deosebit de importantă este existența unei echipe de evaluare, complexă și multidisciplinară, care să includă specialiști în securitatea muncii, proiectanți, tehnologi, ergonomi, medici specialiști în medicina muncii etc., corespunzător naturii variate a elementelor sistemelor de muncă, dar și a factorilor de risc. Conducătorul echipei trebuie să fie specialistul în securitatea muncii, al cărui rol principal va fi de armonizare a punctelor de vedere ale celorlalți evaluatori, în sensul subordonării și integrării criteriilor folosite de fie-care dintre ei scopului urmărit prin analiză: evaluarea securității muncii.

Un avantaj al metodei propuse este faptul că aplicarea sa nu este limitată de condiția existenței fizice a sistemului de evaluat. Ea poate fi utilizată în toate etapele legate de viața unui sistem de muncă sau a unui element al acestuia: concepția și proiectarea, realizarea fizică, constituirea și intrarea în funcțiune, desfășurarea procesului de muncă.

Deoarece formele concrete de manifestare a factorilor de risc, chiar și pentru un sistem relativ simplu, sunt multiple, procedura de lucru în cadrul acestei metode este relativ laborioasă. Aplicarea ei și gestionarea riscurilor la locurile de muncă pe baza rezultatelor obținute necesită personal specializat; de asemenea, se recomandă utilizarea tehnicii de calcul automate.

Informatizarea este posibilă datorită anumitor caracteristici ale metodei, respectiv:

– procedura de lucru etapizată ;

– existența unui algoritm de calcul al nivelului de risc ;

– tipul de legături dintre variabilele luate în considerare la determinarea nivelului de risc .

Tehnica automată de calcul poate fi aplicată atât la evaluarea propriu-zisă a riscurilor, cât și la gestiunea computerizată a acestora în cadrul unității :

a) În timpul evaluării propriu-zise, utilizarea computerului este recomandabilă în două modalități:

– constituirea unor bănci de date privind durata de viață a echipamentelor tehnice, timpul de funcționare, numărul de persoane expuse, timpul de expunere, respectiv statistica accidentelor de muncă și bolilor profesionale produse și utilizarea lor pentru a determina cu mai mare acuratețe clasele de probabilitate ;

– calculul automat al nivelurilor de risc parțiale și al nivelului de risc global pe loc de muncă, sector de activitate, întreprindere .

Gestiunea computerizată a riscurilor presupune realizarea unor bănci de date complete și actualizabile permanent, cuprinzând datele din fișele de risc și de măsuri pentru toate locurile de muncă evaluate din unitate. În acest mod, în fiecare moment se poate cunoaște și corecta conform ultimei evaluări situația exactă a riscurilor existente, a dimensiunii acestora (nivelurile de risc), a măsurilor care trebuie luate, a celor care s-au luat, a răspunderilor și competențelor pentru respectivele măsuri .

6.3 Anexe

ANEXA 1

LISTA DE IDENTIFICARE A FACTORILOR DE RISC

ANEXA 2

LISTA DE CONSECINȚE POSIBILE

ALE ACȚIUNII FACTORILOR DE RISC ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

(leziuni și vătămări ale integrității și sănătății organismului uman)

ANEXA 2 – continuare

Sursa: Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

ANEXA 3

SCALA DE COTARE A GRAVITĂȚII ȘI PROBABILITĂȚII CONSECINȚELOR ACȚIUNII FACTORILOR DE RISC

ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

Sursa pentru partea a 2-a scalei(clasele de probabilitate): adaptare după CEI-812/1985

ANEXA 4

GRILA DE EVALUARE A RISCURILOR

COMBINAȚIE ÎNTRE GRAVITATEA CONSECINȚELOR ȘI

PROBABILITATEA PRODUCERII LOR

ANEXA 5

SCALA DE ÎNCADRARE A NIVELURILOR DE

RISC/SECURITATE

ANEXA 6

FIȘA DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ

ANEXA 7

FIȘA DE MĂSURI PROPUSĂ

ANEXA 8

ORDINEA IERARHICĂ A MĂSURILOR DE PREVENIRE

APLICAREAREA METODEI I.N.C.D.P.M. DE EVALUARE A RISCURILOR DE ACCIDENTARE ȘI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

7.1 Componența echipei de evaluare

7.2 Procesul de muncă

Procesul de muncă evaluat se desfășoară în cadrul Locului de muncă „Punctul de Lucru BUCUREȘTI al Atelierului de Reparații MdM « AMC BUCUREȘTI »”, care are ca scop executarea de lucrări de reparații și asistență tehnică pentru verificările metrologice anuale de stat la mijloace de măsurare din domeniul mase.

În această activitate posibile generatoare de riscuri de accidentare și îmbolnăviri profesionale sunt:

echipamentele tehnice și anexele lor ;

mijloacele de transport mecanice și manuale ;

utilitățile ;

modul de îndeplinire a sarcinii de muncă ;

mediul în care se desfășoară procesul de muncă ;

executantul :

7.3 Descrierea sistemului de muncă evaluat

7.3.1 Executant

În cadrul sistemului de muncă evaluat, executantul este „LĂCĂTUȘUL AMC” .

Lăcătușul A.M.C. execută lucrări de revizie tehnică RT, reparații curente RC1 și RC2, reparații capitale RK la mijloace de măsurare din domeniul mase și acordă, împreună cu întreaga formație, asistență tehnică către Laboratorul de Verificări Metrologice al organizației, sau către reprezentanții autorizați ai BRML, pentru verificări metrologice la mijloacele de măsurare.

În exercitarea sarcinii de muncă, conform fișei postului sau dispozițiilor șefilor ierarhici, Lăcătușul AMC, pe lângă realizarea operațiilor specifice executate în vederea executării lucrărilor menționate, descrise în documentația Atelierului de Reparații MdM și a Laboratorului de Verificări Metrologice, execută și manevre pentru manipularea etaloanelor de mase diferite, acestea intrând sub incidența HG 1051/2006.

7.3.2 Mijloace de muncă

Mijloacele de muncă utilizate în cadrul Atelierului de Reparații MdM „AMC BUCUREȘTI” – Punct de lucru BUCUREȘTI sunt atât mijloace întâlnite cu caracter general, cît și mijloace specifice activității de metrologie. Întâlnim atât mijloace de muncă principale, care sunt utilizate sau operate de către Lăcătușul AMC, cât și mijloace de muncă auxiliare, utile acestuia în timpul procesului de muncă dar care nu sunt operate de el .

Mijloace de muncă principale :

Mijloace de muncă auxiliare :

Echipament individual de protecție (conform HG 1048/2006 și Normativ de acordare – Anexa nr. 7 / CCM) :

Materiale igienico-sanitare (conform Normativ de acordare – Anexa nr. 9 / CCM) :

7.3.3 Sarcina de muncă