Impozitele Si Taxele Locale Care Se Constituie Venituri ALE Bugetelor Proprii ALE Judetelor

Cuprins

Cap.I Noțiuni teoretice privind fiscalitatea pag.4

1.1 Principiile fundamentale ale impunerii pag.4

1.2 Clasificarea impozitelor pag.8

Cap.II Venituri care se prevăd în bugetele proprii ale

județelor pag.11

2.1 Taxa asupra mijloacelor de transport deținute de

persoane fizice și juridice pag.11

2.2 Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a

autorizațiilor de construire pag.18

Cap.III Alte venituri ale bugetelor județene pag.25

3.1 Venituri din valorificarea unor bunuri și din sume

încasate din concesionarea sau închirierea unor bunuri pag.25

3.2 Taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale pag.25

3.3 Activități de natură economică și cote defalcate din impozitul

pe venit pag.27

3.4 Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pag.28

3.5 Implicații bugetare ale impozitelor și taxelor locale pag.32

Cap.IV Dispoziții comune impozitelor și taxelor locale pag.34

4.1 Deciziile consiliilor locale și județene privind impozitele și taxele

locale pag.34

4.2 Depunerea declarațiilor de către persoanele juridice pag.40

4.3 Controlul și colectarea impozitelor și taxelor locale pag.41

Concluzii pag.44

Bibliografie pag.46

Capitolul I

Noțiuni teoretice privind fiscalitatea

1.1. Principiile fundamentale ale impunerii

Aceste principii stabilesc cerințele pe care trebuie să le îndeplinească un sistem fiscal pentru ca acesta să poată fi considerat rațional. Aceste cerințe se referă la așezarea și perceperea impozitelor, precum și la obiectivele social-economice, urmărite de sistemul fiscal respectiv, concluzia fiind că cele mai izbutite sisteme fiscale sunt acelea care țin seama de aceste lucruri.

Primul gânditor de seamă care a stabilit principiile impozitării și sistemele de venituri publice a fost Adam Smith, în lucrarea sa „Avuția națiunilor” din perioada de ascensiune a capitalismului. Aceste principii își au valabilitatea în mare parte și astăzi și stau la baza multor sisteme fiscale din lume. Pe scurt ele pot fi enunțate astfel:

1. supușii unui stat trebuie să contribuie în raport cu posibilitățile lor economice la menținerea ordinii în stat;

2. impozitele trebuie hotărâte prin legi, pentru ca arbitrajul, cu toate consecințele lui, să dispară;

3. impozitele trebuie ridicate (încasate) la locul și timpul convenabil contribuabililor;

4. cheltuielile cu perceperea impozitelor trebuie să fie reduse.

Cu timpul, prin știința finanțelor, principiile arătate mai sus au fost într-un fel sistematizate astfel:

a) principii de politică financiară;

b) principii de politică economică și socială;

c) principii de echitate fiscală de dreptate și egalitate;

d) principii administrative.

a) Principiile de politică financiară cer ca un impozit să aibă randament fiscal ridicat, să fie stabil și elastic (suficiența și elasticitatea). Cu alte cuvinte, aceste principii cer ca impozitele să fie capabile să se adapteze nevoilor bugetare, respectiv să poată fi majorate ori de câte ori cheltuielile bugetare cer acest lucru și să poată fi diminuate, când acestea din urmă se reduc.

De asemenea, ele trebuie să aibă un randament fiscal ridicat, care presupune o stabilitate și o elasticitate a impozitului, respectiv să nu fie supus oscilațiilor determinate de conjunctura economico-socială.

Pentru ca impozitele să aibă un randament ridicat, ele trebuie să fie universale, să fie datorate de toate persoanele care realizează venituri de aceeași natură sau posedă același gen de avere și bineînțeles, să cuprindă întreaga materie impozabilă. Deziderate care în majoritatea țărilor sunt însă greu de atins.

Tot în cadrul acestor principii trebuie ales tipul și numărul de impozite pentru a se realiza opțiunile financiare pe care le urmărește statul în cadrul acestor politici.

b) Principiile de politică economică și socială cer a fi găsite acele metode și tehnici specifice care să asigure păstrarea permanentă a izvoarelor (averea și câștigul) impozitelor.

Un impozit prea mare pe venit împiedică dezvoltarea economică, iar unul prea mare pe avere duce la diminuarea acesteia în timp, inclusiv a avuției naționale. Averea câștigată prin muncă nu ar trebui supusă la impozite prea mari. Ca o cerință se detașează încurajarea averii productive create de producția indivizilor și a avuției naționale, iar prin impozitul pe consum să se urmărească în principal descurajarea consumului nociv sănătății și să se taxeze suplimentar bunurile și serviciile de lux.

Prin intermediul impozitelor se poate:

– exercita o influență asupra dezvoltării sau restrângerii unor activități, sectoare de producție sau ramuri economice;

– descuraja importul și stimula exportul, pentru protejarea producției indigene;

– admite amortizarea accelerată, care duce la reducerea impozitelor;

– subvenționa ramuri strict necesare economiei, prin care, de obicei, se asigură protecția socială a membrilor societății.

c) Principiile de echitate fiscală de dreptate și egalitate

Echitatea fiscală echivalează cu dreptate socială în materie de impozite. Pentru ca un sistem de impozite să fie echitabil el trebuie să îndeplinească, în principal, următoarele condiții:

– să fie general, respectiv să fie impuse toate persoanele, fără nici o excepție, fără nici o discriminare:

– să fie egal, adică la venituri egale să corespundă impozite egale;

– să se întemeieze pe legi clare și precise.

Aceste principii cer ca impozitul să se generalizeze asupra tuturor persoanelor și asupra întregii materii impozabile, respectiv să cuprindă:

– toate persoanele fizice, juridice, precum și străinii care trăiesc și realizează venituri pe teritoriul țării;

– cetățenii care trăiesc în țară, pentru veniturile lor din străinătate să fie impuse în țara lor de reședință, dar să li se dea drept de deducere pentru impozitul plătit în țara de origine a veniturilor;

– cetățenii care trăiesc în străinătate, dar realizează venituri în țara de origine (renta de pământ, dividende de capital) să plătească impozite pe aceste venituri în țara de origine.

De la principiul generalității impunerii pot exista și unele excepții determinate de asigurarea minimului de existență, evitarea dublei impuneri, crearea de facilități pentru anumite categorii sociale sau activități impozabile (veteranii de război, eroii Revoluției, investițiile de capital, etc.).

Egalitatea în impunere este urmarea recunoașterii libertății și egalității cetățenilor. Trebuie însă făcută distincție între egalitatea în fața impozitului și egalitatea prin impozit.

Egalitatea prin impozite trebuie să presupună diferențierea sarcinilor fiscale de la o persoană la alta, în funcție de o serie de criterii sociale și economice, cum ar fi : mărimea materiei impozabile, situația personală a subiectului impozabil, natura și proveniența venitului (venituri din muncă sau din proprietăți), diferențieri între cei avuți și cei săraci, căsătoriți și necăsătoriți.

d) Principiile administrative se referă la dinamica lor, cum se așază sau cum se percep impozitele. Altfel spus, este vorba de partea lor formală, de tehnica așezării și încasării lor.

Aceste principii se pot rezuma astfel:

– impozitele trebuie să fie certe (dispozițiile legale trebuie să fie clare și lesne de înțeles);

– comoditatea perceperii, alegerea celei mai bune variante a locului, timpului și modului în care să se facă plata (spre exemplu, în cazul impozitului agricol, impunerea și obligarea la plată trebuie să se facă după obținerea recoltei, impozitele directe să se plătească la domiciliul contribuabilului și după încasarea veniturilor), iar cheltuielile pentru așezare, dimensionare și încasarea impozitului să fie cât se poate de reduse.

1.2. Clasificarea impozitelor

Clasificarea impozitelor se poate face ținând seama de anumite criterii, în funcție de scopul urmărit. Astfel, potrivit criteriilor avute în vedere de cei mai mulți autori, impozitele se pot clasifica astfel:

1. După caracteristicile lor, impozitele se clasifică în:

a) impozite directe;

b) impozite indirecte.

a) Impozitele directe sunt cele stabilite nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice în funcție de profitul (veniturile, câștigurile) sau averea acestora. În cazul impozitelor directe de regulă există o identitate între subiectul impozabil și suportator, și în cele mai multe cazuri și între plătitor.

De asemenea, impozitele directe pot și ele fi categorisite în:

– impozite reale, care au o legătură nemijlocită, directă cu obiectul impozabil, aici putându-se încadra în primul rând impozitul pe avere (pe clădiri, pe fabrici, pe uzine, pe magazine, pe proprietatea funciară etc.);

– impozite personale, care se calculează asupra câștigurilor (veniturilor) și averii personale a subiecților impozabili, din care cauză ele mai sunt denumite și impozite subiective.

b) Impozitele indirecte se stabilesc pe baza actului de vânzare a bunurilor, a efectuării unor prestări de servicii, a importului de bunuri și produse și în mai rare cazuri la exportul acestora.

Impozitele indirecte se pot clasifica și ele, la rândul lor, după forma sub care se manifestă, respectiv:

– taxe de consumații (taxa pe valoarea adăugată);

– taxe pentru monopolurile fiscale (accizele);

– taxe vamale;

– taxe judiciare, extrajudiciare și notariale de timbru.

2. După obiectul (materia) impozabil(ă), impozitele pot fi clasificate în:

a) impozite pe venit;

b) impozite pe avere;

c) impozite pe consum (cheltuieli).

3. În funcție de scopul urmărit de autorități, impozitele pot fi clasificate în:

 impozite financiare;

 impozite de „ordine”.

După acest criteriu, impozitele financiare ar avea drept scop asigurarea resurselor financiare publice de care statul are nevoie la un moment dat, iar impozitele de „ordine”, pentru a stabili o anume conduită în ceea ce privește folosirea (consumul) acelor categorii de bunuri care includ asemenea impozite și care se regăsesc în final în prețurile lor (este vorba despre produsele al căror consum statul dorește a-l limita, ca de exemplu: băuturile alcoolice, tutunul, bunurile de lux etc.). În rândul acestor produse taxate cu importante impozite se cuprind însă și produse care nu sunt nocive, dăunătoare sănătății sau de lux, ci sunt necesare unei vieți decente, cum sunt produsele de folosință îndelungată (autoturisme, instalații de aer condiționat, gaze naturale, țiței etc.), din care cauză concluzia care se poate desprinde, fie și numai în parte, este că aceste impozite de „ordine” au și un pronunțat caracter financiar, statul colectând resurse financiare importante pe seama lor.

4. Impozitele mai pot fi categorisite în funcție de frecvența lor în constituirea resurselor financiare publice, și anume în:

a) impozite permanente;

b) impozite incidentale.

Ca impozite incidentale se pot exemplifica cele care sunt extraordinare, percepute în caz de calamități naturale, conflicte militare, a posteriori, în funcție de averea acumulată pe nedrept în urma acestor evenimente deosebite.

5. De asemenea, impozitele mai pot clasificate avându-se în vedere structura administrativă a statului respectiv:

a) în cazul statelor de tip federalpotrivit criteriilor avute în vedere de cei mai mulți autori, impozitele se pot clasifica astfel:

1. După caracteristicile lor, impozitele se clasifică în:

a) impozite directe;

b) impozite indirecte.

a) Impozitele directe sunt cele stabilite nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice în funcție de profitul (veniturile, câștigurile) sau averea acestora. În cazul impozitelor directe de regulă există o identitate între subiectul impozabil și suportator, și în cele mai multe cazuri și între plătitor.

De asemenea, impozitele directe pot și ele fi categorisite în:

– impozite reale, care au o legătură nemijlocită, directă cu obiectul impozabil, aici putându-se încadra în primul rând impozitul pe avere (pe clădiri, pe fabrici, pe uzine, pe magazine, pe proprietatea funciară etc.);

– impozite personale, care se calculează asupra câștigurilor (veniturilor) și averii personale a subiecților impozabili, din care cauză ele mai sunt denumite și impozite subiective.

b) Impozitele indirecte se stabilesc pe baza actului de vânzare a bunurilor, a efectuării unor prestări de servicii, a importului de bunuri și produse și în mai rare cazuri la exportul acestora.

Impozitele indirecte se pot clasifica și ele, la rândul lor, după forma sub care se manifestă, respectiv:

– taxe de consumații (taxa pe valoarea adăugată);

– taxe pentru monopolurile fiscale (accizele);

– taxe vamale;

– taxe judiciare, extrajudiciare și notariale de timbru.

2. După obiectul (materia) impozabil(ă), impozitele pot fi clasificate în:

a) impozite pe venit;

b) impozite pe avere;

c) impozite pe consum (cheltuieli).

3. În funcție de scopul urmărit de autorități, impozitele pot fi clasificate în:

 impozite financiare;

 impozite de „ordine”.

După acest criteriu, impozitele financiare ar avea drept scop asigurarea resurselor financiare publice de care statul are nevoie la un moment dat, iar impozitele de „ordine”, pentru a stabili o anume conduită în ceea ce privește folosirea (consumul) acelor categorii de bunuri care includ asemenea impozite și care se regăsesc în final în prețurile lor (este vorba despre produsele al căror consum statul dorește a-l limita, ca de exemplu: băuturile alcoolice, tutunul, bunurile de lux etc.). În rândul acestor produse taxate cu importante impozite se cuprind însă și produse care nu sunt nocive, dăunătoare sănătății sau de lux, ci sunt necesare unei vieți decente, cum sunt produsele de folosință îndelungată (autoturisme, instalații de aer condiționat, gaze naturale, țiței etc.), din care cauză concluzia care se poate desprinde, fie și numai în parte, este că aceste impozite de „ordine” au și un pronunțat caracter financiar, statul colectând resurse financiare importante pe seama lor.

4. Impozitele mai pot fi categorisite în funcție de frecvența lor în constituirea resurselor financiare publice, și anume în:

a) impozite permanente;

b) impozite incidentale.

Ca impozite incidentale se pot exemplifica cele care sunt extraordinare, percepute în caz de calamități naturale, conflicte militare, a posteriori, în funcție de averea acumulată pe nedrept în urma acestor evenimente deosebite.

5. De asemenea, impozitele mai pot clasificate avându-se în vedere structura administrativă a statului respectiv:

a) în cazul statelor de tip federal:

– impozite federale;

– impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor;

– impozite locale.

b) în cazul statelor unitare:

– impozite ale administrației centrale de stat;

– impozite ale administrației locale.

Această clasificare se are în vedere și în România pentru bugetul de stat și bugetele locale.

Capitolul II

Venituri care se prevăd în bugetele proprii ale județelor

2.1. Taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice si juridice

Contribuabilii care dețin în proprietate mijloace de transport care trebuie înmatriculate în România datorează taxa asupra mijloacelor de transport.

Prin mijloc de transport care trebuie înmatriculat, se înțelege orice mijloc de transport proprietatea unei persoane fizice sau a unei persoane juridice și care, potrivit legii, face obiectul înmatriculării.

Taxa asupra mijloacelor de transport face parte din categoria impozitelor directe care vizează proprietatea și se datorează bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde are domiciliul fiscal proprietarul.

Pentru mijloacele de transport ce fac obiectul contracului de leasing taxa se datorează de către proprietar, respectiv de către locator. În cazul în care proprietarul, persoană juridică străină, are reprezentant autorizat să funcționeze pe teritoriul României, taxa asupra mijloacelor de transport se datorează de către reprezentant.

În cazul în care deținătorii, persoane juridice străine care nu au reprezentant legal autorizat să funcționeze pe teritoriul României și încheie contracte de leasing cu persoane fizice sau juridice din România, acestea din urmă, în calitate de beneficiari care utilizează mijloacele de transport respective, nu pot solicita înmatricularea mijloacelor de transport în România fără să le înscrie în evidențele compartimentelor de specialitate ale autorităților administrației publice locale și, respectiv, să achite taxa asupra mijloacelor de transport.

În cazul în care deținătorii, persoane fizice sau juridice străine, solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport în România, aceștia au obligația să achite integral taxa datorată, pentru întreaga perioadă pentru care solicită înmatricularea, la data luării în evidență de către compartimentele de specialitate ale autorității administrației publice locale.

Taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:

a) autoturismele, motocicletele cu ataș și mototriciclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;

b) navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;

c) mijloacele de transport ale instituțiilor publice;

d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public.

Scutirea de la plata taxei asupra mijloacelor de transport se face începând cu data de întâi a lunii următoare în care contribuabilii interesați prezintă compartimentelor de specialitate ale administrației publice locale documentele prin care atestă situațiile, prevăzute de lege, pentru care sunt scutiți.

Contribuabilii care au ca obiect al activității și/sau comerțul cu mijloace de transport nu datorează taxa asupra mijloacelor de transport pentru acele mijloace înregistrate în contabilitate ca stocuri.

Taxa asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică este anuală și se stabilește în sumă fixă pentru fiecare tip de mijloc de transport, pentru fiecare 300 cm sau fracțiune din aceștia.

Prin document similar, se înțelege adeverința eliberată de o persoană fizică sau de o persoană juridică specializată, care este autorizată să efectueze servicii tehnice auto, potrivit legii, prin care se atestă capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată.

Stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea taxei asupra mijloacelor de transport, se efectuează de către compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale de la nivelul comunei, al orașului, al municipiului sau al sectorului municipiului București, după caz, în a căror rază de competență se află domiciliul, sediul sau punctul de lucru al contribuabilului.

Prin masa totală maximă autorizată se înțelege masa totală a vehiculului încărcat, declarată admisibilă cu prilejul autorizării de către autoritatea competentă.

Numărul axelor și masa totală maximă autorizată avute în vedere la calcularea taxei sunt cele înscrise în cartea de identitate a autovehiculului.

Dacă sistemul de suspensie nu este înscris în caseta liberă din cartea de identitate a autovehiculului ca informație suplimentară, deținătorii vor prezenta o adeverință eliberată în acest sens de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român”.

În cazul în care contribuabilii nu depun documentele care să ateste sistemul suspensiei, taxa asupra mijloacelor de transport se determină corespunzător autovehiculelor „vehicule cu alt sistem de suspensie”.

Pentru remorci, semiremorci și rulote taxa anuală este stabilită în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totală maximă autorizată a acestora.

Taxa asupra mijloacelor de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are carte de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație.

Taxa asupra mijloacelor de transport, precum și accesoriile acesteia datorate până la data de întâi a lunii următoare celei în care se realizează înstrăinarea între vii a mijlocului de transport, reprezintă sarcina fiscală a părții care înstrăinează.

În situația în care prin certificatul fiscal eliberat de către compartimentul de specialitate se atestă existența unei asemenea sarcinii fiscale, notarul public va refuza autentificarea actului până la prezentarea actului, în original, privind stingerea obligațiilor bugetare respective.

Scăderea de la impunere, în cursul anului, pentru oricare dintre situațiile prevăzute de lege, se face după cum urmează: începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs situația prevăzută; proporțional cu perioada cuprinsă între data menționată anterior și sfârșitul anului fiscal respectiv.

Există stabilite două acțiuni corelative dreptului de proprietate, în raport cu care se datorează ori se dă la scădere taxa asupra mijloacelor de transport, respectiv:

a) dobândirea mijlocului de transport, care generează scăderea taxei asupra mijloacelor de transport, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite;

b) înstrăinarea mijlocului de transport, care generează scăderea taxei asupra mijloacelor de transport, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost înstrăinate.

Cartea de identitate a vehiculului este documentul care atestă, pentru persoana care o deține, dreptul de proprietate.

Pentru înregistrarea mijloacelor de transport în evidențele compartimentelor de specialitate ale autorităților administrației publice se utilizează declarațiile fiscale, după cum contribuabilul este persoană fizică sau persoană juridică.

La declarație fiscală se anexează o fotocopie de pe cartea de identitate, precum și, fotocopia certificată „pentru conformitate cu originalul” de pe contractul de vânzare-cumpărare, sub semnătură privată, contractul de schimb, factura, actul notarial (de donație, certificatul de moștenitor), hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sau orice alt document similar.

Pentru mijloacele de transport scăderea taxei se poate face, atât în cazurile înstrăinării acestora, cât și în cazurile în care mijloacele de transport respective sunt scoase din funcțiune.

Mijloacele de transport scoase din funcțiune corespund mijloacelor de transport cu grad avansat de uzură fizică, deteriorate sau care au piese lipsă, fiind improprii îndeplinirii funcțiilor pentru care au fost create, cazuri în care scăderea de la taxa asupra mijloacelor de transport se face prin prezentarea unor documente din care să reiasă că mijlocul de transport a fost dezmembrat de o persoană fizică sau de o persoană juridică specializată, care este autorizată să efectueze servicii tehnice auto, potrivit legii.

Taxa asupra mijloacelor de transport nu se dă la scădere pentru perioada în care acestea se află în reparații curente, reparații capitale sau nu sunt utilizate din oricare alt motiv, inclusiv din lipsa unor piese de schimb din rețeaua comercială sau de la unitățile de reparații de profil.

Structurile teritoriale de specialitate ale Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, au obligația ca la înmatricularea autovehiculelor dobândite prin acte juridice între vii, să solicite certificatul fiscal prin care se atestă că persoana care a înstrăinat mijlocul de transport respectiv are achitată taxa aferentă până la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a realizat transferul dreptului de proprietate.

Deținerea unor piese sau a unor caroserii de autovehicule nu înseamnă că acel contribuabil are un autovehicul taxabil. În caz de transformare a autoturismului prin schimbarea caroseriei nu se stabilește o nouă taxă, deoarece capacitatea cilindrică a motorului nu se modifică.

În cazul schimbării domiciliului, a sediului sau a punctului de lucru, pe teritoriul României, contribuabilii proprietari de mijloace de transport supuse taxei au obligația să declare, în termen de 30 de zile, la compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale din raza administrativ-teritorială unde sunt înregistrate aceste mijloace de transport, data schimbării și noua adresă. În baza acestei declarații compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale transmite dosarul în vederea impunerii, în termen de 15 zile, compartimentului de specialitate al autorităților administrației publice locale de la noul domiciliu, sediu sau punct de lucru, după caz, specificând că, în baza confirmării primirii, va da la scădere taxa cu începere de la data de întâi a lunii în care s-a schimbat domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, urmând ca impunerea să se stabilească cu începere de la aceeași dată la noua adresă. Compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale de la noul domiciliu, sediu sau punct de lucru, după caz, verifică pe teren, înainte de confirmarea primirii dosarului, exactitatea datelor privind noua adresă, confirmând preluarea debitului în termenul prevăzut de lege.

În cazul înstrăinării mijloacelor de transport, taxa stabilită în sarcina fostului proprietar se dă la scădere pe baza actului de înstrăinare și/sau a certificatului de radiere din evidența autorităților la care au fost înmatriculate, cu începere de la data de întâi a lunii în care s-a făcut radierea. Compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale va proceda la scăderea taxei și va comunica, în termen de 15 zile, la compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale în a căror rază administrativ teritorială noul proprietar, în calitatea sa de dobânditor, își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, numele sau denumirea acestuia, adresa lui și data de la care s-a acordat scăderea din sarcina vechiului proprietar. Compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale în a căror rază administrativ-teritorială dobânditorul își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, este obligat să confirme primirea datelor respective în termen de 30 de zile și să ia măsuri pentru impunerea acestuia.

În cazul contribuabililor proprietari de mijloace de transport supuse taxei, plecați din localitatea unde au declarat că au domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, fără să încunoștințeze despre modificările intervenite, taxele aferente se debitează în evidențele fiscale, urmând ca ulterior să se facă cercetări pentru a fi urmăriți la plată, potrivit reglementărilor legale. În cazul în care prin cercetările întreprinse se identifică noua adresă, compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în evidența cărora se află mijloacele de transport respective vor transmite debitele la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale din raza administrativ-teritorială unde contribuabilii și-au stabilit noua adresă, în condițiile legii.

Deținătorii, persoane fizice sau juridice străine, care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport în România, au obligația să achite integral, la data solicitării, taxa datorată pentru perioada cuprinsă între data de întâi a lunii următoare celei în care se înmatriculează și până la sfârșitul anului fiscal respectiv.

În situația în care înmatricularea privește o perioadă care depășește data de 31 decembrie a anului în care s-a solicitat înmatricularea, proprietarii au obligația să achite integral taxa asupra mijloacelor de transport până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, astfel:

a) în cazul în care înmatricularea privește un an fiscal, taxa anuală;

b) în cazul în care înmatricularea privește o perioadă care se sfârșește înainte de data de 31 decembrie a aceluiași an, taxa aferentă perioadei cuprinse între data de 1 ianuarie și data de întâi a lunii următoare celei în care expiră înmatricularea.

2.2 Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor

Orice persoană care trebuie să obțină un certificat, aviz sau altă autorizație trebuie să plătească taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor sau autorizațiilor la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizația necesară.

Pentru eliberarea certificatul de urbanism se stabilește o taxă, care se plătește anticipat, în funcție de suprafața terenului pentru care se solicită certificatul, potrivit tabelului următor:

Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru o zonă rurală este egală cu 50% din taxa stabilită conform tabelului precedent.

Taxa pentru eliberarea unei autorizații de construire pentru o clădire care urmează a fi folosită ca locuință sau ca anexă la locuință este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții.

Autorizația de foraje și excavări, se eliberează de către primarii în a căror rază de competență teritorială se realizează aceste exploatări, la cererea scrisă, se eliberează pentru fiecare an fiscal sau fracțiune de an fiscal, iar taxa se calculează în mod corespunzător.

Taxa se calculează pentru fiecare metru pătrat sau fracțiune de metru pătrat afectat de foraje sau de excavări. Această autorizație nu este de natura autorizației de construire și nici nu o înlocuiește pe aceasta, iar plata taxei nu îl scutește pe titularul autorizației de orice alte obligații fiscale legale, în măsura în care aceste îi sunt aplicabile.

În cazurile în care lucrările specifice organizării de șantier nu au fost autorizate o dată cu lucrările pentru investiția de bază, taxa pentru eliberarea autorizației de construire este de 3% și se aplică la cheltuielile cu organizarea de șantier.

Taxa pentru eliberarea autorizației de construire pentru organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau rulote, ori campinguri, se calculează prin aplicarea unei cote de 2% asupra valorii autorizate a lucrării sau a construcției.

Taxa pentru eliberarea autorizației de construire pentru chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, situate pe căile și în spațiile publice, și pentru amplasarea corpurilor și a panourilor de afișaj, a firmelor și a reclamelor, se stabilește de consiliul local și se calculează pentru fiecare metru pătrat sau fracțiune de metru pătrat afectat acestor lucrări.

Pentru eliberarea autorizației de construire, atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice solicitante datorează o taxă, reprezentând 1% din valoarea de proiect declarată în cererea pentru eliberarea autorizației, în conformitate cu proiectul declarat, inclusiv instalațiile aferente.

Calculul acestei taxe se face de către structurile specializate în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului ale autorităților administrației publice locale.

Taxa pentru eliberarea autorizației de desființare, parțială sau totală, a construcțiilor și a amenajărilor, se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1% asupra valorii impozabile a construcției, în cazul persoanelor fizice deținătoare de clădiri.

În cazul persoanelor fizice ale căror construcții sau amenajări nu sunt de natura clădirilor, cota de 0,1% se aplică asupra valorii reale a construcțiilor sau amenajării supuse desființării, declarată de beneficiarul autorizației, dacă acestea ar fi realizate la data respectivă.

În cazul desființării parțiale cuantumul taxei se calculează proporțional cu suprafața construită a clădirii supuse desființării, iar pentru celelalte construcții și amenajări care nu sunt de natura clădirilor, taxa se calculează proporțional cu valoarea reală a construcțiilor sau amenajărilor supuse desființării. Prin desființare se înțelege demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea parțială sau totală a construcției și a instalațiilor aferente, precum și a oricăror alte amenajări. Dezafectarea privește schimbarea destinației unui imobil.

Pentru prelungirea valabilității certificatului de urbanism sau autorizației de construire se stabilește o taxă reprezentând 30% din taxa inițială.

Cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al certificatului de urbanism sau autorizației de construire se recomandă ca structura specializată să înștiințeze beneficiarul acestora despre necesitatea prelungirii valabilității în cazul în care lucrările de construire nu se finalizează până la termen.

Taxa pentru eliberarea autorizațiilor privind lucrările de racorduri și branșament la rețelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie și televiziune prin cablu, se datorează de către furnizorii serviciilor respective pentru fiecare instalație/beneficiar. Această autorizație nu este de natura autorizației de construire și nici nu o înlocuiește pe aceasta în situația în care este necesară emiterea autorizației de construire.

Furnizorii serviciilor nu pot efectua lucrările de racorduri sau branșamente decât după obținerea autorizației.

Autorizația privind lucrările de racorduri și branșament la rețelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie și televiziune prin cablu se eliberează la cererea scrisă a furnizorilor de servicii, care cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele elemente: datele de identificare a emitentului, datele de identificare a beneficiarului serviciului, adresa acestuia, categoria de lucrare pentru care se solicită autorizația, perioada în care urmează să execute racordul/branșamentul, data solicitării, numele și prenumele reprezentantului furnizorului de servicii, semnătura și ștampila.

Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală și adresă se datorează pentru fiecare certificat eliberat de către primari în condițiile Ordonanței Guvernului nr.33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale, prin care se confirmă realitatea existenței domiciliului/reședinței persoanei fizice sau a sediului persoanei juridice la adresa respectivă, potrivit nomenclaturii stradale aprobate la nivelul localității. Pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală nu se datorează și taxa extrajudiciară de timbru.

În cazul persoanelor juridice, taxa datorată pentru eliberarea autorizației de construire se stabilește pe baza valorii reale a lucrărilor care corespunde înregistrărilor din evidența contabilă și se plătește anticipat înainte de eliberarea acesteia.

În situația în care se apreciază că valoarea reală a lucrărilor declarată este subevaluată în raport cu alte lucrări similare, compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale din raza de competență unde se realizează lucrările de construire, la sesizarea structurii specializate, are obligația să efectueze controlul fiscal, în condițiile legii, pentru verificarea concordanței dintre valoarea reală a lucrărilor declarate pentru regularizarea taxei și înregistrările efectuate în evidența contabilă.

Termenul de plată a diferenței rezultate în urma regularizării taxei pentru eliberarea autorizației de construire este de 15 zile de la data întocmirii procesului verbal de recepție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data expirării valabilității autorizației de construire.

În cazul în care în urma regularizării taxei de autorizare beneficiarului autorizației de construire i se cuvine restituirea unei sume, iar acesta înregistrează obligații bugetare restante, regularizarea se face potrivit prevederilor legale în vigoare.

Autorizațiile de funcționare corespund autorizării pentru desfășurarea de către persoanele fizice a unor activități economice în mod independent, precum și celor pentru înființarea și funcționarea asociațiilor familiale.

Taxele pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare se achită integral anticipat eliberării acesteia, indiferent de perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal respectiv.

Taxa pentru eliberarea autorizației de funcționare nu se restituie, chiar dacă autorizația de funcționare a fost suspendată sau anulată, după caz.

În cazul pierderii ori degradării autorizației de funcționare, eliberarea alteia se face numai după achitarea taxei în condițiile prevăzute în Codul Fiscal.

În cazul pierderii autorizației de funcționare titularul său are obligația să publice pierderea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Dovada publicării se depune la cererea pentru eliberarea noii autorizații de funcționare.

Pentru efectuarea de mențiuni în autorizația de funcționare, la cererea titularului său, după eliberarea acesteia, se încasează o taxă care se stabilește de către consiliile locale.

Taxele pentru eliberarea autorizațiilor sanitare de funcționare se fac venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde se află situate obiectivele și/sau activitățile pentru care se solicită autorizarea. În cazul municipiului București, aceste taxe se fac venit la bugetul local al sectorului unde se află situate obiectivele și/sau unde se desfășoară activitățile pentru care se solicită autorizarea.

Aceste taxe se referă la autorizațiile sanitare de funcționare eliberate de direcțiile de sănătate publică teritoriale în temeiul Legii nr.100/1998 privind asistența de sănătate publică; ele se achită integral la data eliberării autorizației, indiferent de perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal respectiv; nu se restituie, chiar dacă autorizația a fost retrasă temporar sau definitiv.

Taxa pentru eliberarea de copii heliografice de pe planurile cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, cum ar fi cele specifice amenajării teritoriului și urbanismului, deținute de consiliile locale/Consiliul General al Municipiului București/consiliile județene, se încasează de la persoanele fizice și de la persoanele juridice, după caz.

Taxa pentru eliberarea certificatelor de producător se încasează de la persoanele fizice producători care intră sub incidența Hotărârii Guvernului nr.661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător; se achită anticipat eliberării/vizării certificatului de producător; se face venit la bugetele locale ale căror ordonatori principali de credite sunt primarii care au eliberat certificatele de producător respective; nu se restituie, chiar dacă certificatul de producător a fost anulat.

Contravaloarea certificatelor de producător se suportă din aceste taxe și pe cale de consecință, consiliile locale nu pot institui alte taxe pentru eliberarea certificatelor de producător.

Taxele pentru eliberarea certificatului de urbanism sau a autorizației de construire, nu se datorează în următoarele cazuri:

 pentru oricare categorie de lucrări referitoare la lăcașuri de cult, inclusiv pentru construcțiile anexe ale acestora, cu condiția ca acel cult religios să fie recunoscut oficial în România,

 pentru lucrările de dezvoltare, modernizare sau reabilitare a infrastructurilor din transporturi care aparțin domeniului public al statului, indiferent cine este solicitantul;

 pentru lucrările de interes public județean sau local;

 pentru lucrările privind construcțiile ai căror beneficiari sunt instituțiile publice, indiferent cine este solicitantul autorizației;

 pentru lucrările privind autostrăzile și căile ferate atribuite prin concesionare în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr.30/1995 privind regimul de concesionare a construirii și exploatării unor tronsoane de căi de comunicație terestre – autostrăzi și căi ferate.

Prin lucrări de interes public se înțelege orice lucrări de construcții și reparații finanțate de la bugetul local, bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, credite externe sau sume alocate pe bază de parteneriat, efectuate pentru a deservi cetățenii sau colectivitățile locale.

Capitolul III

Alte venituri ale bugetelor județene

3.1 Venituri din valorificarea unor bunuri și din sume încasate din concesionarea sau închirierea unor bunuri

Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urma demolării, dezmembrării ori dezafectării, în condițiile prevăzute de lege, a unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale care aparțin instituțiilor publice, finanțate integral din bugetele locale, constituie venituri ale bugetelor locale și se varsă la acestea.

Sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparținând domeniului public ori privat al unităților administrativ-teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale.

Sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate se fac venit la bugetul local, în funcție de subordonarea instituțiilor care au dispus confiscarea acestora, în condițiile legii.

3.2 Taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale

Pentru funcționarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, aprobă taxe speciale.

Cuantumul taxelor speciale se stabilește anual, iar veniturile obținute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înființarea serviciilor publice locale, precum și pentru finanțarea cheltuielilor de întreținere și funcționare ale acestor servicii.

Prin regulamentul aprobat de consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, se vor stabili condițiile și sectoarele de activitate în care se pot institui taxe speciale, modul de organizare și funcționare a serviciilor publice pentru care se propun taxele respective, modalitățile de consultare și de obținere a acordului persoanelor fizice și juridice beneficiare ale serviciilor respective.

Hotărârile luate de consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, în legătură cu perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice și juridice plătitoare vor fi afișate la sediul acestora sau vor fi publicate în presă.

Împotriva acestor hotărâri persoanele interesate pot face contestație în termen de 15 zile de la afișarea sau publicarea acestora. După expirarea acestui termen consiliul care a adoptat hotărârea se întrunește și deliberează asupra contestațiilor primite.

Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.

Taxele speciale, se încasează într-un cont distinct, deschis în afara bugetului local, fiind utilizate în scopurile pentru care au fost înființate, iar contul de execuție al acestora se aprobă de consiliul local, județean sau Consiliul General al Municipiului București, după caz.

3.3 Activități de natura economică și cote defalcate din impozitul pe venit

Serviciile publice de interes local care desfășoară activități de natură economică au obligația calculării, înregistrării și recuperării uzurii fizice și morale a mijloacelor fixe aferente acestor activități, prin tarif sau preț, potrivit legii.

Sumele reprezentând amortizarea calculată pentru aceste mijloace fixe se colectează într-un cont distinct, deschis la unitățile trezoreriei statului, în afara bugetului, se utilizează pentru realizarea de investiții în domeniul respectiv și se evidențiază distinct în programul de investiții, ca sursă de finanțare a acestora.

Activitățile de natură economică pentru care se calculează amortizarea mijloacelor fixe se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Din impozitul pe venit, încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 36% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, pe teritoriul cărora își desfășoară activitatea plătitorii de impozite, 10% la bugetul propriu al județului și 17% într-un cont distinct, deschis pe seama consiliului județean pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județului.

În execuție, cota 10% se alocă de către direcțiile de specialitate din aparatul propriu al consiliilor județene, în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județului, proporțional cu sumele repartizate și aprobate în acest scop în bugetele respective.

Cota de 63% din impozitul pe venit, pentru municipiul București, se repartizează, astfel: 18% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului București, 36,5% la bugetul propriu al municipiului București și 8,5% într-un cont distinct, deschis pe seama Consiliului General al Municipiului București pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor și municipiului București.

Plătitorii de impozite și taxe care au organizate puncte de lucru stabile cu minimum 5 angajați sunt obligați să solicite înregistrarea fiscală a acestora, ca plătitori de impozit pe venituri din salarii, la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află punctul de lucru. Solicitarea se face în termen de 15 zile de la data înființării, pentru punctele de lucru nou-înființate. Plătitorii de impozite și taxe prevăzuți la acest alineat au obligația să organizeze evidența contabilă corespunzătoare pentru determinarea impozitului pe venitul din salarii calculat, reținut și vărsat.

3.4 Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat

În cadrul veniturilor bugetelor locale, la categoria „alte venituri” se include un număr însemnat de astfel de resurse, dar de mai mică importanță, dintre care menționăm: venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri din amenzi și alte sancțiuni aplicate, restituiri de fonduri din finanțarea bugetară locală a anilor precedenți, încasări din valorificare bunurilor confiscate, venituri din privatizare, venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor și bolilor în sectorul vegetal, veniturile circumscripțiilor asnitar-veterinare, venituri din concesiuni și închirieri, venituri din valorificarea unor bunuri ale statului, venituri din vânzarea locuințelor construite pe fondurile statului, etc.

Prelevările din bugetul de stat pentru bugetele locale sunt constituite din cote și sume defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din TVA.

Cotele defalcate din impozitul pe venit, venit al bugetului de stat, potrivit Legii finanțelor publice locale sunt următoarele:

 36% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor;

 10% la bugetul propriu al județelor;

 17% la dispoziția consiliilor județene, pentru echilibrarea bugetelor comunelor, orașelor și municipiilor, din care 25% pentru bugetul propriu al județului.

Sumele corespunzătoare acestor cote se alocă în bugetele unităților administrativ-teritoriale de către unitățile operative ale Trezoreriilor Statului, în termen de 5 zile lucrătoare de la sfârșitul fiecărei luni în cursul căreia s-au încasat aceste impozite, de la plătitori grupați din punct de vedere teritorial, pe localități (în funcție de domiciliul lor fiscal).

Dacă în cazul sumelor rezultate din cotele defalcate de 18% sau de 36% (care se atribuie direct de către unitățile operative ale Trezoreriei Statului bugetelor comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București) nu pot exista ingerințe de nici o natură din partea consiliilor județene sau a Consiliului General al Municipiului București, în situația cotelor defalcate de 17% (la județe) și 9% (la Primăria Municipiului București) pot exista influențe de natură subiectivă, bazate mai ales pe criterii politice.

În ceea ce privește sumele defalcate din impozitul pe venit și TVA, a doua sursă importantă pentru echilibrarea bugetelor locale, trebuie menționat faptul că aceste sume sunt direcționate spre acțiuni precis stabilite. Spre exemplu, prin bugetul anului 2007, sumele defalcate din TVA au fost destinate finanțării cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, susținerea sistemului de protecție a copilului, a creșelor, a centrelor județene și locale de consultanță agricolă, subvenționarea energiei termice, învățământul special, burse pentru elevi, obiecte de inventar, drumurile județene, personalul neclerical, echilibrarea bugetelor locale, inclusiv pentru acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii claselor I-IV din învățământul de stat.

De asemenea, și sumele defalcate din impozitul pe venit sunt afectate unor acțiuni și obiective expres stabilite, respectiv:

– protecție socială privind asigurarea ajutorului social și a ajutorului pentru încălzirea locuinței (Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat); susținerea sistemului de protecție a persoanelor cu handicap;

– finanțarea instituțiilor de cultură și plata contribuțiilor personalului neclerical angajat în unitățile de cult;

– echilibrarea bugetelor unităților administrativ-teritoriale și a celor proprii ale județelor.

Repartizarea potrivit destinațiilor prezentate mai sus a sumelor defalcate din impozitul pe venituri, pe localități și pe bugetul propriu al județului se efectuează, printr-o hotărâre luată de către consiliul județean (Consiliul General al Capitalei), după consultarea primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a direcțiilor generale ale finanțelor publice.

De asemenea, așa cum s-a mai arătat, întrucât pot exista influențe bazate mai ales pe criterii politice (în repartizarea pe bugete ale unităților administrativ-teritoriale a sumelor provenite din sumele defalcate din impozitul pe venit), autoritățile statului au încercat să limiteze aceste influențe, stabilind ca 50% din aceste mijloace de echilibrare să fie repartizate pe unități administrativ-teritoriale.

Chiar și în aceste condiții, când la dispoziția consiliilor județene și a Consiliului General al Municipiului București rămân doar cu 50% din aceste mijloace de echilibrare, pentru a fi repartizate pe bugetele unităților administrativ-teritoriale, cu toată asistența tehnică de specialitate a direcțiilor generale ale finanțelor publice, prevăzută de lege, există riscul ca ele să nu fie repartizate în mod echitabil.

La nivelul anului 2007, fondurile publice din veniturile bugetului de stat care se pun la dispoziția bugetelor locale pentru echilibrare și alt sprijin sub forma cotelor și a sumelor defalcate din impozitul pe venit și TVA se ridică la 12 miliarde lei, respectiv 26,6% din totalul resurselor publice ale bugetului de stat, și reprezintă 75% din cheltuielile totale ale bugetelor locale pe acest an. Datorită sistemului de alocare a acestor resurse pe bugetele locale, aceste sume nu figurează în totalul veniturilor bugetului de stat pe acel an și, în virtutea principiului funcționării bugetului general consolidat, aceste sume sunt evidențiate ca venituri în bugetele locale, deși ele sunt realizate prin intermediul bugetului de stat.

Veniturile bugetelor locale, sub forma subvențiilor, sunt evidențiate ca:

a) subvenții de la bugetul de stat, nominalizate pe destinații (centrale termice și electrice de termoficare, investiții, dezvoltarea sistemului energetic, drumuri județene, comunale, străzi, planuri urbanistice, aeroporturi de interes local, etc.) și

b) subvenții de la alte bugete, pentru ocuparea temporară a forței de muncă, susținerea sistemului de protecție a drepturilor copilului.

În acest cadru, pentru determinarea echilibrului dintre resursele financiare publice totale, pe de-o parte, și cheltuielile publice totale, pe de altă parte, și deci a soldului bugetar total, reflectat prin bugetul general consolidat, transferurile consolidate pentru bugetele locale sub forma investițiilor se vor elimina. Aceste sume rămân deci prin consolidare ca înregistrate o singură dată ca venituri, în bugetul de stat, și o singură dată drept cheltuială, prin bugetele locale (la cheltuirea lor efectivă, prin execuția părții de cheltuiali a bugetelor locale).

Donațiile și sponsorizările reprezintă alte venituri posibile ale bugetelor locale, care au însă un regim special, în sensul că trebuie respectată destinația pentru care acestea au fost acordate. Împrumuturile din contul curent general al Trezoreriei Statului pentru acoperirea golurilor temporare de casă pe care le pot înregistra unitățile administrativ-teritoriale nu pot depăși 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului fiscal respectiv, în care se contractează împrumutul.

De asemenea, împrumuturile pe care le pot contracta consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București de la bănci sau alte instituții de credit pot fi aprobate numai cu votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor ce le compun, fără a se depăși limita de 20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale, inclusiv cotele defalcate din impozitul pe venit.

3.5 Implicații bugetare ale impozitelor și taxelor locale

Impozitele și taxele locale, precum și amenzile și penalitățile aferente acestora constituie venituri la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale.

Taxa asupra mijlocului de transport, precum și amenzile și penalitățile aferente acesteia constituie venituri la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia trebuie înmatriculat mijlocul de transport respectiv.

Veniturile provenite din taxa asupra mijlocului de transport stabilită în concordanță cu prevederile art.263 din Codul Fiscal, precum și amenzile și penalitățile aferente se pot utiliza exclusiv pentru lucrări de întreținere, modernizare, reabilitare și construire a drumurilor locale și județene, din care 60% constituie venituri la bugetul local și 40% constituie venituri la bugetul județean. În cazul municipiului București, taxa constituie venituri în proporție de 60% la bugetele sectoarelor și 40% la bugetul municipiului București.

Penalitățile de întârziere datorate și calculate în condițiile Codului de procedură fiscală aferente veniturilor bugetelor locale, constituie venituri proprii ale acestor bugete și se înregistrează la capitolul și subcapitolul corespunzător categoriei de venit la care se referă.

La unitățile administrativ-teritoriale de trezorerie și contabilitate publică unde unitățile administrativ-teritoriale și sectoarele municipiului București au deschis conturile de venituri ale bugetelor locale se deschid conturi distincte pentru încasarea taxelor asupra mijloacelor de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone.

Compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor/orașelor/municipiilor/sectoarelor municipiului București, după caz, virează cota de 40% din taxele asupra mijloacelor de transport marfă cu masa totală autorizată de peste 12 tone, către bugetele județene și, respectiv, către bugetul local al municipiului București, lunar, până cel târziu la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă.

În situația în care sumele ce urmează a fi restituite din taxele ce fac obiectul divizării în cotele de 60% și, respectiv, 40%, către contribuabilii care solicită aceasta în condițiile legii sunt mai mari decât cele constituite din cota de 40% până la data solicitării restituirii, compartimentul de specialitate solicită în scris, compartimentului de specialitate al consiliului județean și, respectiv, al Consiliului General al Municipiului București să vireze suma necesară restituirii din cota de 40% încasată, iar acesta din urmă are obligația virării sumei în cel mult 10 zile de la data solicitării.

Dobânzile și penalitățile de întârziere aferente taxei asupra mijloacelor de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone urmează regula divizării în proporție de 60% și, respectiv, de 40%.

Capitolul IV

Dispoziții comune impozitelor și taxelor locale

4.1 Deciziile consiliilor locale și județene privind

impozitele și taxele locale

Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului București, consiliile județene, după caz, pot majora anual impozitele și taxele locale prevăzute de Codul Fiscal, cu până la 20%, inclusiv, în funcție de condițiile locale specifice zonei. Hotărârea privind majorarea anuală se adoptă în luna mai a fiecărui an și se aplică în anul fiscal următor.

Hotărârile adoptate au la bază nivelurile impozitelor și taxelor locale stabilite în sumă fixă conform prevederilor Codului Fiscal, precum și impozitele și taxele locale determinate pe bază de cotă procentuală, potrivit dispozițiilor acesteia. Hotărârea de majorare se aplică numai pentru anul fiscal pentru care s-a aprobat. În anul fiscal următor se vor avea în vedere impozitele și taxele locale actualizate cu rata inflației conform prevederilor art.292 din Codul fiscal coroborate cu cele din normele metodologice.

Consiliile locale/Consiliul General al Municipiului București/consiliile județene, în cursul lunii mai a fiecărui an, pentru anul fiscal următor, adoptă hotărâri privind stabilirea impozitelor și taxelor locale referitoare la:

a) stabilirea cotei impozitelor sau taxelor locale, după caz, când acestea se determină pe bază de cotă procentuală, iar prin Cod sunt prevăzute limite minime și maxime;

b) stabilirea cuantumului impozitelor și taxelor locale, când acestea sunt prevăzute în sumă fixă, în limitele prevăzute de Cod ori de hotărârea Guvernului prin care nivelurile impozitelor și taxelor se indexează/actualizează în condițiile art.292 din Codul Fiscal;

c) stabilirea taxelor locale prevăzute la art.282 și 283 din Codul Fiscal;

d) stabilirea nivelului bonficației de până la 10%;

e) majorarea cu până la 20% a impozitelor și taxelor locale;

f) delimitarea zonelor în intravilan;

g) procedura de acordare a facilităților fiscale categoriilor de persoane fizice prevăzute la art.286;

h) adoptarea oricăror alte hotărâri privind aplicarea Codului Fiscal și a normelor metodologice;

i) procedura de calcul și plată a taxelor.

Pentru anul fiscal 2007 consiliile locale/Consiliul General al Municipiului București/consiliile județene, după caz, adoptă hotărâri cu privire la stabilirea impozitelor și taxelor locale în termen de 45 de zile de la publicarea Codului Fiscal în Monitorul Oficial.

În timpul anului consiliile locale/Consiliul General al Municipiului București/consiliile județene, după caz, pot hotărî în cazul calamităților naturale, scutirea de la plata impozitului și taxelor locale, atât în cazul persoanelor fizice, cât și al persoanelor juridice.

Compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale vor efectua inventarierea materiei impozabile generate de aplicarea Codului, în fiecare an, pâna la data de 16 mai, astfel încât proiectele bugetelor locale depuse în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.45/2003 privind finanțele publice locale, să cuprindă toate veniturile proprii ale acestora.

Materia impozabilă reprezintă mulțimea obiectelor impozabile sau taxabile, după caz, cum ar fi: clădirile, terenurile, mijloacele de transport, vehiculele lente, afișele, panourile publicitare, firmele instalate la locul exercitării activității, succesiunile, etc.

Inventarierea materiei impozabile, în cazul impozitelor și taxelor locale, constă în identificarea tuturor obiectelor impozabile sau taxabile, după caz, precum și a celorlalte elemente pe care se fundamentează calculul sau evaluarea impozitelor și taxelor locale la un moment dat.

Inventarierea materiei impozabile se realizează, în mod obligatoriu, înaintea elaborării proiectelor bugetelor locale, în scopul fundamentării părții de venituri a acestora, fapt pentru care autoritățile administrației publice locale prin compartimentele de specialitate ale acestora au în vedere următoarele:

 identificarea actelor normative prin care sunt instituite impozite și taxe locale, inclusiv a hotărârilor consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului București sau ale consiliilor județene, după caz, prin care s-au instituit/stabilit impozite și taxe locale, pe o perioadă de 5 ani anteriori anului fiscal curent;

 planul de amenajare a teritoriului, planul urbanistic general, planurile urbanistice zonale, nomenclatura stradală sau orice alte documente asemănătoare, precum și evidențele specifice cadastrului imobiliar-edilitare, acolo unde acestea sunt realizate, care stau la baza fundamentării proiectelor de hotărâri privind delimitarea zonelor în cadrul fiecărei unități administrativ-teritoriale. Autoritățile/instituțiile publice care dețin astfel de documente au obligația să le pună gratuit la dispoziția autorităților administrației publice locale ori de câte ori acestea le solicită;

 întocmirea și ținerea la zi registrului agricol care constituie sursă de date privind contribuabilii și totodată obiectele acestora impozabile sau taxabile, după caz, din unitatea administrativ-teritorială respectivă;

 verificarea, pe perioada de valabilitate a autorizației de construire, a gradului de realizare a lucrărilor, în scopul identificării datei de la care clădirile sunt supuse impozitării;

 analiza menținerii stării de insolvabilitate a contribuabililor înregistrați în evidența separată și pe cale de consecință identificarea sumelor din evidența separată, ce pot fi colectate în anul de referință;

 întocmirea:

– matricolei pentru evidența centralizată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a taxei asupra mijloacelor de transport în cazul persoanelor fizice;

– matricolei pentru evidența centralizată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a taxei asupra mijloacelor de transport în cazul persoanelor juridice.

 întocmirea și ținerea la zi a Registrului de rol nominal unic,;

 orice alte documente necuprinse mai sus, în care sunt consemnate elemente specifice materiei impozabile.

Rolul nominal unic reprezintă fișa unică a contribuabilului care conține elementele de identificare, precum și creanțele bugetare ale acestuia la nivelul comunei, orașului, municipiului sau sectoarelor municipiului București, individualizată printr-un număr de rol, începând cu nr.1 și până la numărul care asigură înregistrarea tuturor contribuabililor. Se recomandă, în special, la unitățile administrativ-teritoriale cu un număr mare de contribuabili să se deschidă registre de rol nominal unic pentru persoane fizice și registre de rol nominal unic pentru persoane juridice.

Contribuabililor coindivizari li se deschide rolul nominal unic după cum urmează:

a) în cazul moștenitorilor aflați în indiviziune, pe numele autorului succesiunii;

b) în cazul celorlalți coindivizari, în următoarea ordine:

b.1 pe numele celui care efectuează declarația de impunere;

b.2 pe numele celui care are domiciliul în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

b.3 pe numele celui care are reședința în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

b.4 pe numele primului înscris în actul prin care se atestă dreptul de proprietate.

Este interzisă atribuirea de două sau mai multe numere de rol aceluiași contribuabil la nivelul aceleași comune, aceluiași oraș, municipiu, sector al municipiului București sau județ, după caz.

În cazul în care pe seama contribuabilului respectiv se stabilesc numai debite de natura amenzilor, imputațiilor, despăgubirilor, etc, înregistrarea acestora se poate face în registrele de rol alte venituri.

Pentru urmărirea creanțelor bugetare la domiciliul sau sediul contribuabililor, după caz, în funcție de condițiile specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale sau fiecărui sector al municipiului București, se utilizează Extrasul de rol, în care se înregistrează date din registrul de rol nominal unic.

Registrele prevăzute în normele metodologice se numerotează, se șnuruiesc, se sigilează și se înregistrează în registrul general pentru înregistrarea corespondenței de la nivelul autorităților administrației publice locale respective, prin grija conducătorului compartimentului de specialitate al acestora.

Registrul de rol nominal unic se deschide pe o perioadă de 5 ani, având realizată, în mod obligatoriu, corespondența la nivelul aceleiași autorități a administrației publice locale atât cu rolul nominal unic pentru perioada anterioară, cât și cu cel al poziției din registrul agricol ce îl privește pe contribuabilul respectiv.

Codul numeric personal și codul de înregistrare fiscală/codul unic de înregistrare reprezintă elemente de identificare a contribuabilului care se înscriu, în mod obligatoriu, în registrul de rol nominal unic, în registrul agricol, în matricole, în declarațiile de impunere, în procesele verbale pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale, în certificatele fiscale, în chitanțele pentru creanțe ale bugetelor locale, în actele de control, precum și în orice alte documente asemănătoare.

Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să asigure accesul neîngrădit, în condițiile Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, al oricăror persoane interesate la informațiile privind nivelurile impozitelor și taxelor locale stabilite conform hotărârilor adoptate de către consiliile locale/Consiliul General al Municipiului/consiliile județene, după caz, modul de calcul al acestora, contribuabilii care beneficiază de facilități fiscale, precum și la informațiile care privesc aplicarea oricăror altor prevederi ale codului fiscal.

Pentru neplata în termen a impozitelor și a taxelor locale, precum și a oricăror alte venituri ale bugetelor locale, în scopul descurajării neefectuării plății obligațiilor bugetare autoritățile administrației publice locale vor face publice informațiile referitoare atât la contribuabilii în cauză, cât și la obligațiile acestora către bugetele locale.

4.2. Depunerea declarațiilor de persoanele juridice

Contribuabilii persoane juridice calculează impozitele și taxele locale pe care le datorează și depun declarația fiscală până la data 31 ianuarie a fiecărui an fiscal, la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror rază de competență se află clădirea, terenul sau orice alte bunuri impozabile sau taxabile, după caz. Declarația de impunere are elementele constitutive ale procesului verbal de impunere.

Contribuabilii persoane fizice și persoane juridice, inclusiv instituțiile publice, sunt obligați să depună declarațiile prevăzute de normele metodologice, ori de câte ori se modifică situația juridică a contribuabililor, precum și a materiei impozabile a acestora, în condițiile și sub sancțiunile prevăzute de lege.

Pentru toate cazurile în care se acordă scutiri sau reduceri de impozite și taxe locale, precum și de accesorii ale acestora, indiferent de categoria actului normativ prin care s-au stabilit, lege, ordonanță de urgență/ordonanță/hotărâre a Guvernului sau hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale, compartimentele de specialitate au obligația să întocmească borderou de scăderi.

Declarațiile fiscale, declarațiile speciale de impunere, declarațiile-decont de impunere, deconturile de impunere, procesele-verbale de control, procesele-verbale de constatare a contravenției, precum și orice alte documente prin care se constată ori se stabilesc impozite și taxe locale, în condițiile legii, constituie titluri de creanță bugetară și totodată înștiințare de plată pentru toată durata de deținere în proprietate sau în folosință a bunurilor impozabile/taxabile de natura clădirilor, terenurilor și mijloacelor de transport, chiar dacă impozitele și taxele locale se indexează ori se majorează în condițiile art.292 și, respectiv, art.287 din Codul Fiscal.

Declararea clădirilor în vederea impunerii și înscrierea acestora în evidențele autorităților administrației publice locale reprezintă o obligație legală a contribuabililor care dețin în proprietate aceste imobile, chiar dacă ele au fost executate fără autorizație de construire, sub sancțiunile prevăzute de prevederile legale în vigoare.

Declarația de impunere, procesele-verbale de impunere și înștiințările de plată nu au elementele constitutive ale certificatului de urbanism, autorizației de construire sau ale titlului de proprietate, după caz.

De asemenea, declararea clădirilor în vederea impunerii nu exonerează persoana respectivă de aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege pentru încălcarea disciplinei în construcții.

4.3. Controlul și colectarea impozitelor și taxelor locale

Stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale, precum și a oricăror alte venituri proprii ale bugetelor locale se efectuează de către autoritățile administrației publice locale sau prin compartimentele de specialitate ale acestora, după caz, ținându-se seama de atribuțiile specifice, potrivit legii.

În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri și impozitul pe teren se calculează de către compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror rază de competență se află situate aceste imobile, pe baza declarației fiscale depuse de către proprietar sau de către procuratorul acesteia, la care se anexează o copie după actul de dobândire, precum și schița clădirii/terenului.

Pe baza declarației fiscale și a declarației speciale de impunere, pentru fiecare contribuabil, la nivelul fiecărui compartiment de specialitate al autorităților administrației publice locale, se întocmește Procesul-verbal – înștiințare de plată pentru impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice.

Pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la depunerea declarațiilor speciale de impunere, compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror rază de competență se află situate clădirile ce intră sub incidența art.252 din Codul Fiscal vor proceda la stabilirea contravențiilor, potrivit dispozițiilor acesteia și ale normelor metodologice.

Sinceritatea declarării datelor din declarația de impunere se verifică prin controlul încrucișat cu datele declarate și înscrise în registrul agricol, cadastrul imobiliar-edilitar sau cu cele din evidența contabilă a contribuabililor, după caz. Procedura verificării modului de completare a declarației de impunere se face după cum urmează:

 compartimentul de specialitate va verifica modul de completare a declarației depuse de contribuabil;

 în cazul în care în declarația depusă de contribuabil se poate identifica tipul erorii, respectiv eroare de calcul, de completare sau eroare de aplicare a cotelor de impozitare/taxare, stabilirea obligației de plată se va face prin corectarea erorii și prin înscrierea sumelor corecte, avându-se în vedere următoarele:

– aplicarea corectă a cotelor stabilite, potrivit Codului Fiscal;

– înscrierea corectă a sumelor reprezentând impozitele/taxele locale datorate, rezultate din înmulțirea cotei legale de impozitare/taxare cu baza impozabilă/taxabilă;

– înscrierea corectă a sumelor în rubricile prevăzute de formular și anularea celor înscrise eronat în alte rubrici;

– corectarea calculelor aritmetice care au avut drept rezultat înscrierea în declarație a unor sume eronate;

– dacă în declarația depusă se constată erori a căror cauză nu se poate stabili sau se constată elemente lipsă, importante pentru stabilirea creanței bugetare, compartimentul de specialitate va solicita, în scris, contribuabilului să se prezinte la sediul autorității administrației publice locale pentru efectuarea corecturilor necesare.

Nerespectarea prevederilor Codului Fiscal de către autoritățile administrației publice locale, de către funcționarii publici și de către contribuabili atrage răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, după caz, precum și răspunderea materială sau civilă, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Exercitarea activității de control fiscal se realizează de către autoritățile administrației publice locale prin compartimentele de specialitate ale acestora, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și normelor de aplicare ale acestuia.

Funcționarii publici din compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale sunt asimilați organelor fiscale, astfel cum sunt specificate în Codul de procedură fiscală.

Funcționarul public din compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale se bucură de protecția legii și este investit cu exercițiul autorității publice pe timpul serviciului și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege.

În îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu funcționarii publici din compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale se vor identifica prin prezentarea legitimației care le atestă această calitate, a delegației semnate de conducătorul compartimentului respectiv, precum și a actului de identitate.

Concluzii

Impozitele și taxele locale reprezintă, în fapt, fundamentul întregii activități fiscale, ele fiind instituite prin acte normative cu caracter fiscal (legi sau ordonanțe ori hotărâri de guvern aprobate prin legi), acestea nu lipsesc și nu pot lipsi ca elemente de bază în prezentarea noțiunilor care se referă la domeniul fiscal. Totodată, aplicarea reglementărilor cu caracter fiscal, dimensionarea, așezarea și perceperea în ultima instanță a impozitelor și taxelor nu se pot realiza fără existența unui mecanism fiscal, a unor metode, tehnici și instrumente fiscale prin aplicarea cărora să fie satisfăcute și anumite cerințe pe care să le îndeplinească sistemul fiscal pentru a putea fi considerat rațional, dar și pentru a se putea armoniza cu politica fiscală din țările Uniunii Europene.

Asigurarea bunei funcționalități a mecanismului fiscal, aplicarea reglementărilor cu caracter fiscal impun, de asemenea, existența, organizarea și activitatea unor organe specializate ale administrației de stat, respectiv a unui aparat fiscal, fără de care nu ar putea fi dusă la o finalitate întreaga activitate fiscală.

Reforma sistemului fiscal din țara noastră, ca o necesitate a armonizării sistemelor fiscale europene, a determinat frecvente modificări ale reglementărilor legale din acest domeniu. Legislația fiscală din țara noastră, aplicată în ultima perioadă, conține prevederi menite să contribuie la armonizarea acesteia cu cea a Uniunii Europene, dar în același timp urmărind elaborarea și promovarea politicilor sale fiscale corespunzătoare condițiilor și intereselor din etapa actuală de dezvoltare. Cu toate acestea, conceptele de bază utilizate în domeniul fiscal nu s-au modificat fundamental, ele referindu-se, în ultimă instanță, la așezarea, urmărirea și perceperea impozitelor,a taxelor și a altor resurse financiare publice, marea majoritate constituind venituri curente ale bugetului de stat și a bugetelor locale.

BIBLIOGRAFIE

 Belean P., Anghelache G. (2005), ,,Finanțele publice ale României”, Editura Economică, București.

 Bălănescu R., Bălășescu F., Moldovan E. (1994), ,,Sistemul de impozite” Editura Economici, București.

 Cioflan E. (1993), ,,Fiscalitate”, Editura Academia Universitară, București.

 Manolescu Gh. (1997), ,,Buget, abordare economică și financiară", Editura Economică, București.

 *** Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare.

 *** Legea datoriei publice nr. 313, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.577/29.06.2004.

 *** Lege privind Codul fiscal nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 927/23.12.2003.

 *** Legea finanțelor publice nr. 500, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 597/13.08.2002.

 *** Ordonanța de urgență privind finanțele publice locale nr. 45/05.06.2003, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 431/19.06.2003.

 *** Ordonanța de urgență nr. 146 privind formarea ți utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 824/14.11.2002.

=== anexa 3 ===

Anexa nr.1

TABLOUL

CUPRINZÂND VALORILE IMPOZABILE AFERENTE TAXEI ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT

=== Anexa nr 2 ===

Anexa nr.2

TABLOUL CUPRINZÂND VALORILE TAXELOR PENTRU ELIBERAREA

CERTIFICATELOR, AVIZELOR ȘI A AUTORIZAȚIILOR