Comportamentului Albinelor Doici Fata de Anumiti Patogeni Si Fata de Sursa de Hrana

OBIECTIVELE CERCETĂRII

THE OBJECTIVES OF THE RESEARCH

Obiectivul principal al cercetărilor efectuate în cadrul acestei lucrări este evidențierea comportamentului albinelor doici față de anumiți patogeni și față de sursa de hrană. Aceste cercetări au ca bază de lucru biologia familiei de albine, precum și evoluția sănătății familiei de albine în raport cu bolile prezente în colonie.

Pentru atingerea scopului principal s-a stabilit protocolul de lucru, astfel:

– obținerea materialului biologic;

– realizarea unui design experimental;

– efectuarea analizelor specifice fiecărui agent patogen;

– stabilirea sursei de hrană;

– stabilirea impactului sursei de hrană asupra patogenilor;

– stabilirea modului de administrare a hranei;

– efectuarea de măsurători la intervale regulate de timp.

În ceea ce privește hrana administrată, s-a folosit sirop de zahăr simplu sau miere de albine neinfectată în cazul loturilor martor, respectiv diferite tipuri de miere de albine infectată cu patogenii utilizați.

Patogenii utilizați au fost: Nosema ceranae, Paenibacillus alvei, :::::::::

Principalul obiectiv urmărit a fost evidențierea comportamentului albinelor doici față de sursa de hrană în funcție de starea de sănătate.

Teza este structurată în următoarele părți: introducere, obiective, partea generală cuprinzând studiul de literatură, partea de cercetări proprii, concluzii și bibliografie.

Studiul de literatură, cuprinde x capitole (1-2) și descrie, din literatura de specialitate, importanța apiculturii și situația actuală pe plan mondial, elemente despre biologia familiei de albine și componența familiei de albine, detalii legate de tehnologii de creștere la albine și noțiuni despre patologia familiei de albine.

Partea de cercetări proprii este structurată în 3 capitole (1-2) și cuprinde descrierea materialului biologic, metodele de obținere a materialului biologic, descrierea device-ului experimental folosit, descrierea surselor de hrană folosite în experimente, descrierea agenților patogeni utilizați, precum și rezultatele obținute în urma tuturor experimentelor efectuate.

CAPITOLUL I

IMPORTANȚA ȘI SITUAȚIA ACTUALĂ A APICULTURII

THE IMPORTANCE AND THE ACTUAL SITUATION OF APICULTURE

Apicultura este una dintre cele mai importante ramuri ale agriculturii, care studiază biologia albinelor melifere, tehnologii de creștere și întreținere, precum și probleme de patologie apicolă, în vederea obținerii de produse apicole de calitate, precum și producții crescute de semințe la plantele entomofile, ca rezultat al polenizării acestora de către albine.

Albinele melifere prezintă o serie de particularități biologice specifice. Ele furnizează produse extrem de importante, atât alimentare, cât și terapeutice, cum ar fi: mierea, polenul, păstura, ceara, propolisul, lăptișorul de matcă, veninul de albine.

Mierea este cel mai cunoscut și apreciat produs apicol care se obține în urma aplicării tehnologiilor de creștere a albinelor. Pentru oameni, mierea constituie un produs alimentar natural, cu o valoare extrem de însemnată, cu o valoare calorica mare ( cca 3350 kcal ). Din punct de vedere caloric, 1 kg de miere este echivalentul a 1.45 kg pâine, 3.93 kg carne de pește, 4.7 litri lapte de vacă, 50 ouă sau 6 kg de mere. Ca dovadă a faptului că proprietățile mierii erau cunoscute încă din vremuri străvechi, atleții greci consumau miere înainte de a intra în concursurile olimpice. În zilele noastre, mierea este recomandată spre consum sportivilor și este unul din ingredientele principale în rețetele culinare ale cosmonauților. Mierea este un produs ușor asimilabil, iar datorită conținutului în inhibină, are și proprietăți bactericide. Este folosită cu succes în afecțiuni pulmonare, cardiace, gastric, oculare, cutanate, etc. De asemenea, mierea este apreciată și datorită proprietăților antitoxice și antioxidante ( Bogdanov, 1984, Campos și col., 1990, Coulston, 2000, Chen și col., 2000, Gheldorf și Engeseth, 2002, Gheldorf și col., 2002, Bertelli și col., 2007, Bobiș și col., 2007, Mărghitaș și col., 2009a).

Polenul, datorită compoziției valoroase pe care o are, reprezintă unul dintre cele mai importante produse apicole. Însușirile terapeutice ale polenului sunt bine cunoscute și extrem de apreciate. Din acest motiv nutriționiștii îl recomandă spre un consum constant. (Shawer și col., 1987, Muniategui și col., 1989, Schmidt și Buchmann, 1992, Carpes și col., 2007, Leja și col., 2007, Mărghitaș și col., 2009b).

Propolisul este un produs cules de către albine de pe mugurii unor arbori, în special de pe cei de castan și plop. Este folosit sub formă de preparate, în tratarea unor afecțiuni cum ar fi necroze, dermatoze, necrobaciloze, sau în stomatologie, etc. (Bankova și col., 1992a, b, Arvouet-Grand și col., 1994, Bankova și col., 1998, Bankova și col., 1999).

Ceara, de asemenea, este un produs extrem de important, intră în compoziția fagurilor artificiali și ca materie primă în mai mult de 40 de industrii. Din punct de vedere alimentar, este un produs inert (Tulloch, 1970, Aichholz R. și Lorbeer E., 1999, 2000).

Păstura reprezintă polenul colectat, depozitat și fermentat în celule de către albine, în condiții de anaerobioză. Proprietățile terapeutice ale păsturei sunt asemănătoare celor ale polenului (Batrusaityte și col., 2007).

Lăptișorul de matcă, din punct de vedere terapeutic, are proprietăți asemănătoare polenului, tratând cu succes afecțiuni cardiovasculare, cu aplicații importante în industria farmaceutică (Simo și Christensen, 1962, Fujiwara și col., 1990, Sesta, 2006).

Veninul de albine a fost folosit din cele mai vechi timpuri pentru tratarea unor serii de afecțiuni cum ar fi sciatica, poliartrita, boli reumatice și hipertensiune arterială. Tocmai datorită acestor proprietăți, este folosit și in zilele noastre, în medicina modernă (Zoirish, 1977, Grissoto și col., 2006).

CAPITOLUL 2

BIOLOGIA FAMILIEI DE ALBINE

THE HONEY BEE BIOLOGY

2.1. SISTEMATICA ZOOLOGIC A FAMILIEI DE ALBINE

2.1. THE ZOOLOGICAL SZSTEMATIC OF THE HONEYBEE

Albinele melifere fac parte din:

Regnul: Animalia (vieuitoare monocelulare i pluricelulare cu mod specific predominant de hrnire pe baza regnului vegetal).

Subregnul: Nevertebrate (animale fr coloan vertebral i fr schelet osos intern).

ncrngtura: Artropode (animale nevertebrate cu picioare articulate).

Subncrngtura: Mandibulate (artropode cu mandibul).

Clasa: Insecta (artropode cu corpul alctuit din trei segmente distincte: cap, torace, abdomen).

Subclasa: Pterigota (insecte care prezint pe segmantele toracice 2 i 3 perechi de aripi).

Ordinul: Apocrita (himenoptere la care legtura dintre torace i abdomen se face printr-o poriune ngust numit peiol).

Suprafamilia: Apoidae (insecte care-i hrnesc progenitura cu polen i nectar floral).

Familia: Apidae.

Subfamilia: Apinae (insecte constructoare de cuiburi i care prezint la a III-a pereche de picioare un aparat pentru colectat polen).

Tribul: Apini.

Genul: Apis (albine care triesc n colonii permanente i monogine – au o singur femel cu organele reproductoare dezvoltate capabil s asigure perpetuarea, corpul acoperit cu peri rari i scuri)

Tot din aceast familie mai fac parte bondarii (Bombus), albinele fr ac (Melipona i Trigona), precum i albinele solitare i cele parazitare (care depun oule n cuibul altor apide) (Mărghitaș, 2002).

2.2. COMPONENȚA FAMILIEI DE ALBINE

2.2. THE HONEY BEE COLONY COMPONENCE

Albinele sunt insecte sociale din specia Apis mellifera i aparin ordinului Himenoptera (insecte cu aripi membranoase).Ele triesc n familie (colonie) compus din 30 000-50 000 indivizi. Familia de albine este format din matc, trntori i albine lucrtoare. Nici unul din indivizii familiei nu poate tri singur, este un fenomen fiziologic.

2.2.1. MATCA

2.2.1. THE QUEEN

Matca este “mama” ntregii familii. Ea este singura femel adevrat, singura apt de reproducie. Rolul ei este de a depune ou n faguri din care vor rezulta albine lucrtoare, trntori i mtci. Matca depune pn la 3000 ou pe zi, masa acestora depind de dou ori i jumtate greutatea ei. n timpul sezonului activ, matca depune 150 000-200 000 de ou. Aceast prolificitate deosebit de mare se datorete hrnirii intense a mtcii de ctre albinele lucrtoare cu o hran foarte bogat n principii nutritivi, elborat de glandele faringiene i poart denumirea de lptior.

Matca este n permanen nconjurat de lucrtoare. Astfel, tinerele lucrtoare n vrst de 10-12 zile o hrnesc cu lptior de matc, altele ceva mai n vrst, 1-36 zile, o mngie i ling de pe abdomenul acesteia aa numita “substan de matc“, un feromon secretat de glandele mandibulare. Acest feromon va fi distribuit tuturor albinelor din stup, prin schimburile de hran, pentru ale face s tie c matca este mereu prezent. Feromonii mtcii cei mai cunoscui, sunt doi acizi produi de glandele mandibulare i anume: acidul 9-keto -(E) – 2 decenoic, numit de asemenea acidul 9 – oxodecenoic i abreviat 9-ODA i acidul – hidroxi – (E) – 2 – decenoic, abreviat 9-HDA. Din acetia, acidul 9-ODA, numit i “substan de matc“ este principalul component al feromonului de sex care atrage trntorii de la distan, acetia receptnd stimulul cu ajutorul receptorilor de pe antene. Feromonul 9-ODA mai are rol n blocarea construirii de botci, n stimularea lucrtoarelor s hrneasc matca, i n stimularea construirii de celule de lucrtoare. Ferononul 9-HDA blocheaz dezvoltarea ovarelor la lucrtoare i unesc albinele n lupta mpotriva altora.

Cantitatea de 9-ODA i 9-HDA de matc depinde de vrsta acesteia, dac este virgin sau nu, de momentul zilei i de sezon. O matc virgin n vrst de 2 zile produce o cantitate medie de 7 micrograme de feromon 9-ODA, n timp ce o matc virgin n vrst de 5-10 zile produce 100-133 micrograme, iar una fecundat i outoare n vrst de 18 luni, produce ntre 100 i 200 micrograme.

Feromonul 9-HDA este produs de matc n cantitate mult mai mic dect 9-ODA, n jur de 5 micrograme.

Cei doi feromoni nu sunt atractivi separat i sunt rspndii pe ntregul corp al mtcii. Ei mai au rol n atragerea lucrtoarelor n roi, la stabilirea ciorchinelui roiului, la stimularea degajrii de feromoni de ctre glanda Nasonov, la inducerea culesului la culegtoare i la recunoaterea mtcii.

Recent a fost descoperit un alt feromon, produs de glandele subepidermice din abdomenul mtcii, feromon perceput de trntori doar de la 30 m i ae rol n atragerea acestora i n stimularea copulaiei (W i n s t o n, 1987).

Cnd o familie rmne fr matc se nelinitete, toate albinele, cu excepia doicilor care rmn s ngrijeasc puietul, se mprtie pe peretele stupului (mai ales pe cel frontal), emit sunete, ncep construirea botcilor. Introducerea unei mtci restabilete linitea, albinele o mngie, o hrnesc, o cur i distrug botcile ncepute.

Matca are cea mai mare longevitate din cele trei caste ale albinelor melifere. Ea triete n general 1-3 ani, dar se ntlnesc uneori i mtci de 4-6 ani sau n cazuri foarte rare de pn la opt ani.

n stupritul staionar, 2/3 din mtci ating vrsta de trei ani, apoi dispar aproape toate ntre trei i patru ani. n stupritul pastoral, schimbarea mtcilor este mult mai regulat, rata de schimb anual este de 25 %.

Dup doi, trei sau patru ani de pont n acelai stup, sau succesiv n doi-trei stupi n cazul roilor, cantitatea de spermatozoizi se epuizeaz i matca va depune numai ou de trntori, ea devenind trntori.

O familie cu matca trntori este pierdut dac apicultorul nu intervine la timp. Foarte curnd, lucrtoarele pornind de la ultimele ou fecundate cresc una sau mai multe mtci pentru a o nlocui pe cea btrn.

nlocuirea fr roire a unei mtci btrne cu fica sa este ereditar. n timpul nlocuirii, cele dou mtci, matca btrn i cea tnr pot cohabita i oua. S-a dovedit c la unele rase prezena celor dou mtci dureaz toat iarna, dar primvara matca btrn dispare.

Comparativ cu o matc fecund, o matc virgin este mai vioaie i are abdomenul mai scurt. Matca tnr are toracele acoperit cu peri, aripile intacte i un puiet compact. Matca btrn are corpul depilat, aripile roase i puiet neregulat. Se ntlnesc ns i mtci tinere, doar de cteva sptmni, care au aripile roase.

Fr a vedea matca, apicultorii pot aprecia vrsta i vigoarea acesteia foarte exact, dup regularitatea puietului. O suprafa mare i compact de puiet cpcit este munca unei mtci tinere de valoare, ntr-o familie sntoas. Din contr, spaiile goale pe rama cu puiet, larve de toate vrstele, printre puietul cpcit semnaleaz c matca este btrn, cu defecte sau c familia este bolnav. Calitatea pontei nu depinde numai de vrsta mtcii, ea fiind influenat i de ali factori.

Matca se deosebete de albinele lucrtoare i trntori prin abdomenul mai lung ce ntrece cu mult lungimea aripilor, fapt ce creaz n aparen impresia c mtcile prezint aripi mai scurte dect albinele lucrtoare. Lungimea corpului este cuprins ntre 18 i 25 mm, iar masa corporal ntre 150 i 280 mg.

Culoarea mtcii i n special cea a picioarelor este mai deschis dect a albinelor lucrtoare. Ea difer n funcie de ras: cele italiene au o culoare galben predominant a segmentelor abdominale; cele caucaziene sunt cenuii, egiptenele au segmente roii, iar cele din unele ri europene sunt negre.

Capul este oval rotunjit, cu armtura bucal mai puin dezvoltat, iar trompa este mai scurt, de 3-5 mm.

Matca este lipsit de glandele cerifere i de dispozitivele de recoltat i transportat polen (corbicule), dar datorit rolului complex pe care l joac n familie, are glandele mandibulare mult mai bine dezvoltate dect lucrtoarele.

Creierul mtcii comparativ cu al lucrtoarelor este mult mai mic, ca urmare a faptului c matca i rezum activitatea numai la “opera” de procreaie.

Gua mtcii este cu 50 % mai mic dect a lucrtoarei, deoarece ea nu are nevoie s-i fac un depozit alimentar, fiindc este hrnit i ngrijit de grupul albinelor nsoitoare.

Acul este mai lung, curbat, prezint trei zimi marginali i servete la aezarea oulor n celulele fagurilor din cuib sau la neparea mtcilor “rivale”, ntruct n familia de albine mtcile nu se tolereaz, excepie fcnd perioada de nlocuire “linitit“ a mtcii i albina caucazian la care 30 % din familii prezint dou mtci (Mărghitaș, 2002).

2.2.2. TRNTORII

2.2.2. THE DRONES

Trntorii reprezint masculii familiei, care au rolul de a mperechea matca i de a asigura astfel perpetuarea speciei. Prin prezena lor pe faguri contribuie i la realizarea unui regim termic optim necesar creterii puietului.

Ei nu culeg nectar, nu particip la organizarea sau aprarea familiei, nu contribuie la producerea de hran i nici la polenizare Sunt indivizi temporari, n numr de cteva sute, ce apar la sfritul primverii i sunt ndeprtai din stup de ctre albine la sfritul verii, fenomen condiionat n principal de ncetarea culesului. Aceast alungare se face gradat, n mod obinuit 10-15 trntori sunt izgonii zilnic din familie. n familiile orfane, n cele cu mtci nemperecheate sau cu mtci vrstnice, trntorii sunt tolerai i n timpul iernii.

Longevitatea trntorilor este cuprins ntre 2 i 8 sptmni i variaz n funcie de sezon i zona geografic. Prdtorii sunt de asemenea un factor important ce afecteaz numrul i longevitatea trntorilor.

Trntorii au corpul mai mare dect al lucrtoarelor, 15-18 mm, greutatea medie este de 230 mg, cu limite ntre 200-280 mg. Capul este rotunjit, ochii sunt foarte dezvoltai, iar vederea lor este adaptat la lumina cerului i a zrii, la proporia mare n compoziia acestei lumini a razelor ultraviolete i albastre.

Trompa lor este mai scurt i nu pot s culeag cu ea nectarul floral.n primele 4 zile trntorii solicit hran de la albinele lucrtoare, iar n continuare se hrnesc singuri cu miere din celule.

Antenele trntorului au o articulaie n plus faa de cele ale albinei lucrtoare i cu acestea trntorul poate sesiza de la mari deprtri mirosul mtcilor ieite pentru mperechere.

nveliul lor corporal este format din periori de culoare nchis, iar aripile lor sunt foarte dezvoltate i depesc posterior lungimea abdomenului. Ele sunt acionate de muchi toracali puternici, care asigur deplasarea lor la distane mari, la locurile de adunare pentru mperechere.Activitatea de zbor a trntorilor ncepe de la vrsta de 4 zile, dar primul zbor, n mod uzual, ncepe la vrsta de 5-7 zile. Din totalul trntorilor 80-90 % fac primul zbor la vrsta de 6-12 zile, iar o mic parte doar la 18 zile.

Durata total de zbor a unui trntor este n medie de 4 ore n mijlocul sezonului i de 2,5 ore la sfritul acestuia. Aceast durat a zborului este corelat cu temperatura zilei, cu umiditatea relativ, cu intensitatea luminii i cu poziia soarelui. Trntorii n general nu zboar cnd temperatura aerului este sub 18-20°C, iar la o temperatur a acestuia de 15°C, zboară cca 1-2 minute. Primele cinci zboruri ale trntorilor sunt n mod obinuit de orientare i dureaz 1-6 minute, dar cele ulterioare sunt de 20-33 minute. Primul zbor dintr-o zi, n afara celor de orientare, este cel mai lung, de 33 minute, iar urmtoarele sunt de 16-30 minute.Vara durata zborului ajunge la 36 minute, iar primvara la 24 minute, n timpul unei zile, trntorii executnd 2-4 zboruri, dar ajung uneori i la 17 asemenea deplasri. Trntorii pot zbura la peste 7 km distan, iar la ntoarcere se orienteaz dup formele de relief, dup soare i cmpul magnetic.

Trntorii emit un feromon care constituie liantul apropierii lor n zbor n aer i n culoarele de zbor i de asemenea atrage matca virgin n zonele de mperechere. Trntorii sunt lipsii de ac, de glandele cerifere i de piesele pentru recoltarea polenului (Mărghitaș, 2002).

2.2.3. ALBINELE LUCRTOARE

2.2.3. THE WORKER BEES

Albinele lucrtoare sunt femele ca i matca, dar cu organe de reproducere nedezvoltate i efectueaz ntreaga gam de lucrri necesare familiei de albine.

Sunt mai mici dect matca i trntorii, iar lungimea corpului este de 12-13 mm. Greutatea corporal variaz ntre 70-150 mg fiind mai mare la ecloziune i mai mic la albinele vrstnice. Aceast greutate mai depinde i de plenitudinea guii i de coninutul n fecale al rectului. Astfel albinele lucrtoare cnd pleac la cmp au n medie 80 mg, intrate n stup n cazul unui cules slab, 110 mg, al unui cules puternic, 120 mg, albinele ieite cu roiul natural, 150 mg, iar pe timpul iernii cnd acestea consum hran necorespunztoare, 140 mg.

Numrul albinelor lucrtoare variaz n funcie de sezon. La nceputul primverii, 10 000-20 000, n timpul verii 40 000-60 000, iar toamna 20 000-30 000 i depinde de matc, putnd fi o ras mai mult sau mai puin prolific.

Longevitatea albinelor lucrtoare este determinat de natura activitii lor i de anotimp. n cursul sezonului activ, cnd albinele cresc puiet, cldesc faguri, culeg nectar i polen, triesc aproximativ 30-40 zile, primvara i toamna cnd intensitatea acestor activiti este mai redus triesc 40-60 zile. Albinele care eclozioneaz toamna i care nu particip la creterea puietului, precum i cele din familiile orfane au corpul gras, bine dezvoltat i pot atinge vrsta de 9-10 luni.

mbtrnirea organismului albinelor este determinat de intensitatea schimbului de substane ca urmare a unei activiti intense, de uzura sistemului nervos care determin ncetinirea procesului de excreie i care n final duce la intoxicarea organismului i la mbtrnirea lui.

La albina lucrtoare, capul are forma triunghiular, iar abdomenul este egal n lungime cu aripile. Limba este mai dezvoltat dect la celelalte caste, avnd n medie 6,4 mm lungime, fiind foarte bine adaptat pentru cules, iar picioarele prezint panerae (corbicule) pentru transportul polenului.

Albinele lucrtoare mai sunt adaptate pentru producerea cerii (glandele cerifere), aprarea cuibului (acul), hrnirea puietului (glandele faringiene), supravieuirea n timpul iernii (corp adipos), iar n cazuri excepionale pot depune ou nefecundate (albine outoare) (Mărghitaș, 2002).

2.3. RELAIILE DE NUTRIIE N FAMILIA DE ALBINE

2.3. NUTRITIONAL RELATIONS AMONG THE HONEY BEE COLONY

Coeziunea i integritatea biologic a familiilor de albine se datorete unui intens schimb de hran ce se realizeaz ntre albinele lucrtoare, matc i trntori. n contactele de nutriie, albinele se ating ntre ele prin intermediul antenelor care sunt n continu micare. O albin poate fi donatoare sau primitoare de hran. Albina donatoare deschide mandibulele i printr-o uoar micare nainte a trompei, aduce ntre mandibule o pictur de hran. Albina primitoare i introduce trompa ntre mandibulele donatoare i aspir hrana.

Cei mai puternici stimili care contribuie la realizarea acestor contacte de nutriie sunt mirosul pe care l eman corpul i contactul dintre antene. Cnd partenerii fac parte din aceeai familie, stimulul este mai intens dect n cazul n care unul dintre ei este strin. Relaiile de nutriie ntre albine sunt acte reflexe nscute i ele se manifest din primele ore de via.

Dup ce prsesc celulele, tinerele albine sunt nfometate i consum lptiorul de pe fundul celulei din care au ieit, apoi se mut pe fagurii cu polen i pstur unde timp de dou zile se hrnesc din abunden, refcndu-i astfel corpul grasd consumat n perioada stadiului nimfal.

Hrana de baz a albinelor adulte este mierea i polenul, rareori este utilizat hrana larvar. Nectarul i mierea consumate de lucrtoare ofer cantitatea de zahr necesar transformrii n energie, polenul neputndu-se substitui acestora. Polenul este absolut necesar pentru dezvoltarea glandelor n primele 8-10 zile de via. Cantitatea de zaharuri necesare lucrtoarelor depinde de nivelul lor de activitate; o lucrtoare n repaus consum aproximativ 0,7 mg zahr pe or, iar n timpul zborului are nevoie de aproximativ 11,5 mg. Hrnirea albinelor n primele 8-10 zile cu hran lipsit de aportul proteic, reduce durata de via i determin o slab dezvoltare a glandelor hipofaringiene. Albinele btrne, care devin culegtoare, necesit mai puine substane azotoase, ele renun la polen i consum numai miere sau nectar.

Albinele lucrtoare schimb hrana ntre ele de repetate ori, independent de vrst, dar dependent de starea familiei i de condiiile exterioare. Astfel, aceste schimburi de hran sunt mai frecvente n perioada creterii puietului i mai rare n perioada de toamn, cnd creterea puietului se reduce sau nceteaz. Albinele vrstnice sunt de obicei donatoare, iar cele tinere sunt primitoare de hran.

Schimburile de hran dureaz mai mult atunci cnd n stup se gsesc rezerve de hran i ap i sunt mai scurte atunci cnd aceste rezerve lipsesc.

Matca primete ca hran lptior secretat de glandele faringiene ale albinelor doici, rar se alimenteaz singur cu miere din faguri i n mod cu totul excepional este donatoare de hran atunci cnd este introdus n familie strin. Mtcile izolate se pot hrni singure cu zahr candel i pot supravieui mai multe sptmni. n perioadele de ouat intens, matca este nsoit de un numr de 8-12 albine doici care la intervale de 10-15 minute o alimenteaz abundent, n medie 2,4 mg la fiecare contact, ingernd astfel mari cantiti de lptior. ntr-o zi, matca primete aproximaiv 14 g lptior pentru ntreinerea funciilor vitale la care se mai adaug cteva grame pentru efortul depus n timpul ouatului. n perioada de iernare, cantitatea de lptior cu care este hrnit scade, dar nu nceteaz.

Matca este hrnit de ctre albinele nsoitoare n momentul cnd st cteva minute nemicat, avnd abdomenul introdus ntr-o alveol a cuibului pentru a depune oul.

Trntorii pn la vrsta de patru zile sunt alimentai de alinele lucrtoare, dup care treptat se obinuiesc s se hrneasc singuri cu miere din faguri. Trntorii tineri ceresc hrana de la lucrtoarele adulte de toate vrstele, dar nu sunt hrnii de albinele doici. S-au observat trntori solicitnd hran de la ali trntori, dar ntre acetia nu s-a produs nici un transfer de hran. Trntorul n vrst de 15-18 zile, plecat ntr-n zbor de mperechere de aproximativ 30 minute, consum aproximativ 14 mg zahr, adic mai mult dect o albin lucrtoare, iar n repaus are nevoie de 1-3 mg/h

Albinele mai preiau de pe corpul mtcii i “substana de matc“ care este un ectohormon ce inhib dezvoltarea ovarelor la albinele lucrtoare i cldirea botcilor n familia de albine. S-a constatat c din punct de vedere chimic “substana de matc“ este identic cu produsul elaborat de glandele mandibulare ale mtcii. Concomitent cu aceast substan, se mai difuzeaz ntre membrii familiei i o substan antibiotic secretat de lucrtoare cu rol de protecie a membrilor i cuibului familiei (Mărghitaș, 2002).

2.4. ASPECTE GENERALE DESPRE PATOLOGIA APICOLĂ

2.4. GENERAL ASPECTS REGARDING THE HONEY BEE PATHOLOGY

La fel ca orice organism viu, insectele sunt vulnerabile la actiunea agentilor patogeni, bacterii, fungi, virusuri, paraziti etc. Pentru insectele cu rol benefic în economia mediului a existat o preocupare continuă de-a lungul timpului în găsirea solutiilor menite atât să reducă riscul la îmbolnăviri, dar si să crească sau intensifice rezistenta naturală a unor specii sau populatii din rândul acestora la atacul patogenilor. Pentru solutionarea acestei problematici complexe, în ultimele decenii, au câstigat tot mai mult teren abordările sistemice, care îmbină concepte ecopatologice cu cele de ordin genetic si de domeniul biologiei moleculare (http://www.lifescience-zurich.ch/focus1/material_method-en.asp).

De asemenea, albinele sunt un important vector în procesul de polenizare al plantelor si ca urmare a progresului înregistrat de biotehnologii s-au obtinut rezultate notabile chiar în transformarea lor în virtuali agenti de vehiculare al transgenelor provenite de la plantele modificate genetic (Dezmirean, D. si col., 2007; Rakosy – Tican, Elena, 2005).

Bolile albinelor pot fi de natură necontagioasă sau contagioasă. Cele de natură necontagioasă au cauze fiziologice, pe când cele contagioase sunt provocate de o diversitate largă de agenti patogeni de natură bacteriană, virală, micotică si/sau parazitară (Mărghitas , L.Al., 2003).

BOLILE CONTAGIOASE

Bolile contagioase la rndul lor se grupeaz n: bacteriene, virotice, micotice i parazitare.

BOLILE BACTERIENE

Din aceast categorie fac parte loca american, loca european, septicemia i paratifoza.

LOCA AMERICAN

Este una din cele mai grave boli care atac puietul albinelor, moartea acestuia producndu-se dup cpcire. n mod obinuit, boala apare dup culesul de salcm.

Etiologie. Agentul patogen este un microb sporulat cu foarte mare rezisten (20-40 ani) numit Bacillus larvae, care se prezint, fie sub form de bastona cu extremitile uor rotunjite, lung de 2-5 microni i lat de 0,5-0,8 microni, fie sub form de filament.

Fa de temperatur, rezistena germenului n stadiul sporulat este mare, oscilnd n funcie de mediul n care se gsete nglobat. Astfel, sporii suspendai n ap pier dup 13 minute la 100°C, cei din miere sunt distrui la 105-107°C dup 20-40 minute, iar cei din cear dup 30 minute la 120°C. La cldur uscat de 100°C sporii de loc american mor abia dup 8 ore.

n stare vegetativ (de bastona), Bacillus larvae moare dup 10 minute n ap nclzit la 60 °C, iar sub aciunea sodei caustice 5 % i a formolului 10 % este distrus n 5 minute.

Sporii de Bacillus larvae rezist la aciunea acidului fenic 5 % timp de luni de zile, a alcoolului 96° timp de 40 de zile, a cloraminei 10 % i a sublimatului coroziv 0,5-1 % timp de cteva zile.

Contaminarea se face pe cale bucal, ncepnd din a doua zi a stadiului larvar, cnd puietul ncepe s fie hrnit de ctre albine. Sursa principal de infecie o constituie cadavrele larvare uscate moarte de loca american. Albinele ncearc s elimine din stup aceste larve i s curee celulele respective, prelund sporii pe piesele bucale, pe picioare i pe corp. Albinele lucrtoare rspndesc sporii n tot stupul, pe faguri, n miere i polen, precum i pe perei i n crpturile stupilor, unde pot rmne timp de mai muli ani.

Transmiterea bolii dintr-un stup n altul i dintr-o stupin n alta se poate face prin intermediul albinelor hoae, precum i prin intermediul mtcilor, familiilor i roiurilor de albine cumprate la ntmplare, a stupilor i inventarului apicol vechi, cear i miere.

Simptome. ntruct larvele mor n mod frecvent dup cpcire, boala se recunoate clinic n primul rnd dup aspectul cpcelelor de la puiet, care sunt perforate i concave, ca urmare a faptului c larvele ader de acestea, ct i de fundul celulei. Larvele prezint culoarea galben-castanie i miros asemntor cleiului de oase. Masa putrefiant este filant, fapt ce o deosebete de loca european Albinele lucrtoare ndeprteaz o parte din cadavrele larvelor, pentru ca matca s poat depune ou, ceea ce duce la apariia unui puiet depus neuniform, mprtiat, spre deosebire de cel din familiile sntoase, care este aezat compact. n urma deshidratrii, cadavrul devine complet uscat, aderent la peretele celulei cu care formeaz corp comun, greu de separat.

Tratamentul. Avnd n vedere marea rezisten a formelor sporulate, se impune, ca o necesitate, colectarea albinelor ntr-o lad goal, acoperit cu plas de srm, urmnd ca albinele s fie inute la rece i ntuneric (pivni) timp de dou zile, pentru a permite consumarea mierii infectate din gu i eliminarea sporilor. Dup acest interval de timp, albinele sunt transvazate ntr-un stup dezinfectat, prevzut cu faguri artificiali, unde li se administreaz sirop medicamentos

Dup o prealabil curire, stupii se dezinfectez cu o soluie cald de sod caustic 3-4 %, se las la soare timp de 6 ore, dup care soda se ndeprteaz prin cltire cu mult ap, se usuc i se revopsesc. Inventarul apicol se dezinfecteaz prin flambare iar echipamentul de pnz prin fierbere timp de 30 minute. Albinele moarte, stupii vechi i inventarul de mic valoare (perne, pturi, etc) se distrug prin ardere. Mierea infectat se dilueaz cu o cantitate egal de ap, dup care se sterilizeaz prin fierbere pn revine la volumul iniial i se folosete exclusiv n hrana oamenilor. Fagurii se reformeaz pentru extragerea cerii, iar botina se arde.

n tratamentul locei americane se pot utiliza sulfamidele i unele antibiotice. Din grupa sulfamidelor se remarc sulfatiazolul, iar din grupa antibioticelor oxitetraciclina, eritromicina, negamicinul.

Soluia medicamentoas pe baz de sulfatiazol se prepar dintr-un gram sulfatiazol la un litru sirop i se administreaz cte 100 ml pentru fiecare interval ocupat de albine, n 7 reprize din 4 n 4 zile. Sulfatiazolul comprimate se admiistreaz n amestec cu zahr pudr, n doz de dou comprimate a 0,5 g la 100 g zahr presrat deasupra cuibului, repetat de dou ori la interval de 7 zile.

Oxitetraciclina se poate utiliza n doze de 0,5 g la un litru de sirop, administrarea fcndu-se n trei doze a cte un litru la interval de 7 zile. Oxitetraciclina sub form uscat (pulbere) se amestec cu zahr pudr n cantitate de 5 g la 1 kg de zahr i se administreaz prin presrare n trei doze a cte 100 g fiecare, la interval de 7 zile.

Eritromicina se folosete n doz de 0,3 g la litru de sirop, cte 250-400 ml pentru o familie de albine, de dou ori la interval de 3 zile, apoi nc de 3 ori la interval de 7 zile.

Negamicinul se utilizeaz n doz de 0,4 g la litrul de sirop, cte 250 ml pentru o familie de albine, de 2 ori la interval de 3 zile, apoi nc de 3 ori la interval de 7 zile.

La apariia bolii se trateaz toate familiile de albine din stupin, ele fiind considerate contaminate.

LOCA EUROPEAN

Este o boal a puietului de albine, rspndit pe tot globul, care apare primvara timpuriu i se menine pn toamna cnd nceteaz creterea de puiet. Boala afecteaz n special larvele tinere, necpcite i numai rareori pe cele cpcite.

Etiologia nu este elucidat pn n prezent, n intestinul larvelor bolnave sau moarte gsindu-se mai multe specii bacteriene: Bacillus pluton, Bacillus alvei, Bacterium euridice, Bacillus orpheus i Streptococus apis.

Loca european este mai puin grav dect loca american, deoarece majoritatea bacteriilor care contribuie la apariia ei nu sporuleaz, iar sporii speciilor sporogene au o rezisten mai sczut faa de aciunea agenilor fizici sau chimici.

Contaminarea se face pe cale bucal, prin consumul de hran infectat, iar rspndirea bolii, prin albinele hoae, trntori (care au acces liber n orice familie), precum i prin schimb de faguri infectai sau folosirea inventarului apicol nedezinfectat.

Boala apare de obicei n luna mai i este favorizat de existena unor familii slab dezvoltate, necorespunztor ngrijite, de timpul rece i ploios, precum i de lipsa culesului de nectar i polen. Cldura din timpul verii i apariia unui cules bun, de mare intensitate, fac ca boala s regreseze sau chiar s se vindece spontan.

Simptome. n faza incipient, boala este greu de depistat. n prima faz a mbolnvirii, larva devine mai transparent, distingndu-se uor traheele i tubul digestiv. Dup puin timp, corpul ei se nmoaie i i schimb poziia normal, lund forme diferite, rsturnate, rsucite, devine glbui i treptat se bifurc. Dup 3-4 zile, larvele mor i ncepe procesul de descompunere treptat. n locul larvelor apare iniial un lichid opalescent, apoi cafeniu, care cu timpul devine vscos. Mirosul larvelor n acest stadiu poate fi de putrefacie, dac agentul patogen determinant este Bacillus alvei, acru , cnd domin Streptococcus apis, sau aromat, cnd procesul infecios a fost determinat de Bacterium euridice. Larvele nu ader de suportul celulelor, fapt pentru care albinele le ndeprteaz cu uurin, iar suprafeele de puiet devin heterogene. Cnd evoluia bolii este naintat i albinele nu pot ndeprta cantiatatea mare de larve care pier, acestea se usuc sub form de solziori, uor detaabili de pereii celulelor. Coninutul larvelor bolnave nu este filant.

Cnd se mbolnvete puietul capcit, cpcelele celulelor se adncesc i devin mai nchise la culoare. Prenimfele au culoarea maronie i eman un miros de putrefacie.

Tratamentul const n administrarea de sirop medicamentos, preparat cu antibiotice, sulfamidele avnd un efect redus. Dintre antibiotice, s-a dovedit c cea mai eficient aciune o are streptomicina, un gram la litru sirop, administrat cte 100 ml pentru fiecare interval ocupat de albine, n patru repetiii, la interval de 4-5 zile.

Oxitetraciclina se dizolv n doz de 0,5-0,75 g la un litru de sirop i se administreaz cte 250-500 ml n funcie de puterea familiei de albine i gravitatea bolii, 4-5 administrri la interval de 4-5 zile.

Cele dou antibiotice se pot administra i sub form de praf,amestecnd 2,5 g la 1000 g zahr pudr. Se fac pudrri printre rame, peste albine, cu cte 80-100 g de 4 ori la interval de 3 zile i de nc 2 ori la interval de 5-7 zile. Concomitent cu primele 3 tratamente se pot face i 3 administrri de sirop preparat din 1 kg locamicin la l litru de ap, cte 250 ml.

Pentru o mai bun dispersie a antibioticului n sirop, coninutul acestuia se dizolv iniial cu puin ap fiart i rcit.

Obinerea unei vindecri definitive presupune luarea unor msuri auxiliare privind distrugerea fagurilor cu mult puiet bolnav, transvazarea familiilor bolnave n stupi dezinfectai, dezinfecia stupilor, a inventarului i utilajului apicol, nlocuirea ct mai frecvent a fagurilor, meninerea unor familii de albine puternice i active.

SEPTICEMIA

Este o boal infecioas a albinelor adulte i apare n toate sezoanele active ale anului, fiind favorizat de condiiile necorespunztoare de ntreinere i n special de locurile umbrite i rcoroase.

Etiologie. Agentul patogen este Bacillus apisepticus, care se ntlnete frecvent n interiorul stupilor i devine virulent numai n cazul n care rezistena organic a albinelor scade. El se prezint din punct de vedere morfologic sub forma unor bastonae mici, cu capetele rotunjite polimorf. Prin nclzire la 73-74°C este distrus dup 30 minute, iar la 100°C dup 3 minute. Razele solare, vaporii de formol i ali factori fizici i chimici l inactiveaz uor.

Contaminarea se face prin intermediul aparatului respirator de unde agentul ptrunde n hemolimf, se nmulete i produce moartea prin septicemie. Pe cale digestiv, contaminarea nu este posibil n mod obinuit, deoarece condiiile din intestinul albinei nu sunt favorabile multiplicrii microbului. Evoluia bolii este uoar, nregistrndu-se adesea vindecri spontane atunci cnd cauzele care au favorizat apariia dispar sau se amelioreaz.

Simptome. Albinele bolnave au hemolimfa cu aspect lptos, prezint mobilitate redus, contracii abdominale nainte de moarte, se trsc n faa urdiniului, mor n numr mare, iar cadavrele se descompun foarte repede, devin fragile, detandu-se n prile componente la cea mai mic atingere.

Tratamentul. n primul rnd se recomand msuri de prevenie care urmresc ndeprtarea cauzelor care o produc (umiditatea excesiv, familii slabe, nlocuirea mtcilor necorespunztoare etc.). S-a constatat totui c antibioticele previn apariia unor eventuale complicaii. n acest sens, se recomand administrarea de oxitetraciclin sau eritromicin (250.000 U.I./litru sirop) n doz de 50 ml la un interval ocupat de albine, timp de 10 zile.

PARATIFOZA

Este o boal sporadic a albinelor adulte, favorizat n principal de condiiile necorespunztoare de ntreinere.

Etiologia. Agentul patogen este Bacillus parathyphi alvei, care din punct de vedere morfologic, se prezint ca un bastona cu extremitile rotunjite, lung de 1-2 microni i lat de 0,3-0,5 microni. Bacilul este nesporulat, cu cili dispui n jurul celulei.

Contaminarea se face pe cale bucal, prin intermediul apei infectate. Aciunea agentului patogen se manifest sub influena unor factori, printre care amintim ploile reci i prelungite. Germenul se multiplic intens n intestinul albinei, apoi penetreaz n hemolimf, provocnd moartea prin septicemie. n interiorul stupinei, boala se transmite prin albinele hoae, trntori etc.

Simptome. n form acut boala provoac moartea albinelor i depopularea familiilor. Albinele bolnave pierd capacitatea de zbor, se trsc n faa urdiniului, au abdomenul balonat, prezint diaree, dup care mor. Clinic, boala se confund cu nosemoza i acarioza, diagnosticul stabilindu-se prin examen microscopic.

Tratamentul medicamentos este acelai ca i n cazul locii europene i se mai recomand dezinfectarea materialului care a venit n contact cu albinele bolnave, nlturarea din cuib a ramelor murdrite cu diaree, schimbarea mtcii i unificarea familiilor slabe.

BOLILE VIROTICE

Virozele sunt boli infecto-contagioase produse de virusuri care afecteaz att regnul animal ct i regnul vegetal. Cele mai rspndite boli virotice sunt: puietul n sac i boala neagr.

PUIETUL N SAC

Este o boal a puietului de albine, mai puin rspndit, fiind favorizat de aciunea factorilor nefavorabili.

Etiologie. Agentul patogen al bolii este un virus filtrabil, denumit Morator aetatule, dar compoziia lui biochimic nc nu este cunoscut.

Rezistena virusului nu este prea mare. Astfel, suspendat n ap piere dup 10 minute la 59°C, iar n miere i glicerin n acelai timp la 70-75°C. Razele solare l distrug n mediu hidric n 4-6 ore, iar n mediu uscat n 4-7 ore. n fagurii cu miere rezist aproximativ o lun, iar procesele de putrefacie l inactiveaz dup 2-3 zile.

Contaminarea se face pe cale bucal, odat cu preluarea hranei infectate, fiind receptive mai ales larvele n perioada de transformare n prenimf. Rspndirea bolii se face prin contaminarea albinelor care ncearc s nlture larvele bolnave. Apariia bolii este favorizat de rcirea brusc a timpului i de ploile prelungite i ea poate apare n tot timpul sezonului activ. Evoluia bolii depinde de puterea familiei de albine n care a aprut, iar schimbarea factorilor de mediu, cum ar fi de exemplu un cules bun, poate determina vindecarea, fr intervenia apicultorului.

Simptome. ntruct moartea puietului se produce dup cpcire, celulele au cpcelele concave, perforate i mai nchise la culoare.Larvele devin galbene, cenuii sau brune, cu capul de o culoare mai nchis de ct corpul, sunt ntoarse complet cu partea ventral n sus, iar cu cea dorsal se sprijin pe pereii inferiori ai celulei , lund aspectul unor pungi (saci cu lichid). Acest coninut nu este vscos sau filant, nu este mirositor, iar larvele nu ader de pereii celulei, putnd fi ndeprtate din stup. Prin uscare, corpul se transform ntr-o crust.

Tratamentul este similar cu cel aplicat n cazul locelor, folosindu-se sulfatiazolul combinat cu streptomicina sau numai teramicina, rezultate satisfctoare dnd i cloromicetina.

BOALA NEAGR

Aceast boal, cunoscut i sub denumirea de boala de pdure sau paralizia, apare vara n perioadele dintre culesuri, fiind condiionat de o serie de factori nefavorabili ca seceta, mierea de man sau lipsa culesului.

Etiologie. Se pare c agentul cauzal al acestei boli este un virus, etiopatogeneza acestei boli nefiind nc pe deplin elucidat. Boala poate fi generat de o tulburare a metabolismului proteic, cauzat de diferite sorturi de polen, bacterii, ciuperci sau unele substane chimice sau de condiii de mediu.

Simptome. Albinele bolnave i pierd capacitatea de zbor, se trsc n faa urdiniului, fac micri dezordonate, prezint abdomenul mrit i corpul negru, cu aspect unsuros, ca urmare a cderii nveliului pilos i mor cu aripile inute sub form de acoperi, deprtate i n jos. Albinele din stupii afectai nu mai adun rezerve de miere, ci dimpotriv consum tot ce culeg.

n interiorul stupului, albinele bolnave cad de pe faguri, se agit pe fundul stupului, o parte ies pe urdini, cad cu faa dorsal spre pmnt, se agit, au trompa ntins i nu pot sta n poziie normal.

Tratamentul medicamentos nu a fost elaborat pn n prezent, fiind recomandat, pe lng msurile de igien, schimbarea mtcii la familiile bolnave sau administrarea a 250 ml de sirop cldu (35°C) cu adaos de 10 % lapte de vac fiert, tratament care combate eventualele intoxicaii sau carene proteice. Se mai recomand ca mijloc de tratare a acestei boli sucul de lmie n 4 litri sirop, sau acidul citric cristalizat, 1 g la un litru sirop, administrat n aceleai doze ca mai sus.

BOLILE MICOTICE

Micozele sunt boli infecto-contagioase produse de ciuperci i ele evolueaz sub influena condiiilor de mediu, putnd produce n anumite mprejurri pagube nsemnate. Aceste boli micotice sunt reprezentate prin: aspergiloz, ascosferoz i melanoz.

ASCOSFEROZA (PUIETUL VROS)

Ascosferoza este o micoz ce atac puietul cpcit i necpcit i apare n familiile insuficient ngrijite, de regul n lunile aprilie-mai, crete ca intensitate n iunie i regenereaz n iulie-august.

Etiologie. Agentul patogen este o ciuperc numit Ascosphaera apis care are micelii de ambele sexe. Cnd cele dou tipuri de micelii se ntlnesc rezult ascele, nite formaiuni capsulare care conin spori i a cror viabilitate este foarte mare. Ciuperca se dezvolt foarte bine la temperatura de 20-30°C, sporii avnd o mare putere de conservare (10-15 ani); rezist la aciunea vaporilor de formol i a fumului de sulf.

Contaminarea se face pe cale bucal prin intermediul albinelor care ndeprteaz puietul bolnav i transmit astfel boala altor larve sntoase. Dezvoltarea micozei este favorizat de temperatura i umiditatea care se ntlnesc n familiile de albine slabe. Primul puiet atacat de Ascosphaera apis este cel de trntor, deoarece acesta se afl la periferia fagurilor, unde umiditatea este mai crescut i cldura mai redus, apoi se extinde asupra puietului de lucrtoare i chiar pe cel din botci.

Simptome. Larvele se negresc, i pierd segmentaia, pielea se asprete i se acoper pe tot corpul cu un miceliu alb, rmnnd liber numai capul larvei, care apare ca un buton uscat. Larva moare, iar n urma evaporrii apei, i reduce volumul, se usuc, devine dur asemntoare unor pietricele de var, de unde i denumirea popular de “puiet vros”. Culoarea ei este alb-glbuie, atunci cnd a fost parazitat cu un miceliu de un singur sex, fie verde murdar, atunci cnd miceliile s-au contopit i au dat natere la corpi fructiferi. Puietul mumifiat este rspndit neregulat pe suprafaa unui fagure i nu ader de pereii celulei, putnd fi scos de albine. Larvele ndeprtate din celule, sunt rspdite n faa urdiniului sau pe scndura de zbor, boala fiind astfel foarte repede recunoscut de apicultor.

Tratamentul se face cu rezultate mulumitoare cu Micocidin i Codratin. n funcie de mrimea populaiei de albine i de intensitatea infeciei se administreaz cte 100-150 g Micocidin, prin mprtiere cu mna peste rame. Tratamentul se repet de 3-5 ori, primele dou tratamente fcndu-se la interval de 3-4 zile, iar ultimele la 7 zile. Dac infecia este grav se poate administra i sub form de sirop (1 kg Micocidin la un litru de ap), de 3 ori, cte 250 ml, concomitent cu primele trei administrri de Micocidin pulbere.

Codratinul se poate administra fie amestecat cu zahr pudr n proporie de 25 g la un kg zahr, fie dizolvat n soluie de zahr (30 g zahr la un litru ap) In proporie de 25 g preparat la un litru soluie.

n funcie de mrimea familiei de albine i intensitatea infeciei, se administreaz 100-120 g preparat diluat n zahr pudr. cu mna sau cu o sit printre rame, peste albine. Tratamentul se aplic de 4-5 ori, primele dou tratamente la interval de 3 zile, ultimele la interval de 5-7 zile.

Cnd infecia micotic este mai intens, concomitent cu cu pudrarea se administreaz cte 250 ml sirop cu Codratin n hrnitor.

Codratinul dizolvat n soluie de zahr mai poate fi administrat i cu ajutorul unui aspirator, cte 200 ml pentru o familie, tratndu-se astfel toate ramele cu sau fr puiet pe ambele pri de 5-6 ori. Primele dou tratamente la interval de 3 zile, ultimele la interval de 5-7 zile.

Se recomand ca acest produs s nu se administreze n timpul culesurilor principale, iar fagurii goi de la rezerv, din stupinele infectate, nainte de a fi introdui n stup, s fie aspersai sau stropii cu o soluie de zahr cu Codratin i lsai s se usuce.

Tratamentul se aplic la primele semne de boal sau n stupinele care n anul precedent au avut micoz nainte de apariie.

“Institutul de Cercetare i Producie pentru Apicultur“, productorul acestui medicament, mai recomand ca n situaia n care dup vindecarea clinic apar din nou factori favorizani dezvoltrii micozelor, s se intervin cu una sau dou administrri cu Codratin pentru a preveni recidiva.

n cazul n care n stupin apare odat cu aceast boal i loca american sau european, n Codratinul diluat cu pudr de zahr se adaug 2,5 g teramicn sau oxitetraciclin, se omogenizeaz i se presar printre rame, peste albine, respectnd acelai protocol ca i n cazul micozei.

ASPERGILOZA (PUIETUL PIETRIFICAT)

Aspergiloza este o boal micotic ce atac larvele, nimfele i albinele adulte. Este o boal foarte periculoas, transmisibil omului, cruia i atac mucoasele oculare i cele ale aparatului respirator. Ea apare mai rar dect ascosferoza, dar evoluia i implicaiile ei sunt mult mai grave.

Etiologie. Boala este provocat de ciuperca Aspergillus flavus i uneori de Aspergillus niger. Miceliul acestor ciuperci, de culoare verzuie, respectiv negricioas, produce spori a cror rezisten la aciunea factorilor fizici sau chimici este destul de sczut. Astfel, ele sunt distruse prin nclzire la 60°C timp de 30 de minute i de dezinfectanii comuni cum ar fi fenol 2,5 %, sublimat corosiv 1°/oo, formol 5 %.

Contaminare. [NUME_REDACTAT] flavus este foarte rspndit n natur albinele vin frecvent n contact cu ea. Ptruns n cuib, boala se extinde asupra puietului i albinelor vii, contaminarea fcndu-se pe cale bucal odat cu consumul de nectar, polen sau ap infectat. Miceliul traverseaz peretele intestinal, se nmulete, distruge organele interne i provoac moartea albinei.

Aspergiloza apare n familiile de albine mai ales dup un cules abundent de polen cnd datorit netasrii corespunztoare a acestuia n celule, pstura este cuprins de ciuperc. Evoluia bolii este agravat de aciunea factorilor nrefavorabili de mediu, n special de umiditate.

Simptome.La nceput, ciuperca se dezvolt pe fagurii cu pstur i albine moarte, dup care trece pe larve care se deshidrateaz, devin de consisten dur (puiet pietrificat) i capt culoare glbuie, dac sunt invadate de micelii lipsite de formaiuni spongioase, sau culoare galben-verzuie, dac miceliile au spori. Miceliul care le nconjoar ader strns la pereii celulei, aa nct larvele nu pot fi extrase de ctre albine, iar apoi ciuperca se extinde i pe suprafaa fagurelui pe diferite poriuni.

La albinele adulte, miceliul de nuan verzuie apare pe suprafaa corpului, n spaiile dintre inelele abdominale. Albinele bolnave de aspergiloz devin la nceput nelinitite, apoi prezint micri anormale, cad de pe faguri, nu pot zbura, paralizeaz i mor.

Tratametul este identic cu cel aplicat n cazul ascosferozei, iar n cazul n care sunt atacate i albinele adulte, ntreaga familie se arde. Deoarece, aspergiloza se poate transmite i la om, provocnd grave afeciuni, se recomand ca personalul care vine n contact cu albinele bolnave, s poarte masc de tifon, mbibat ntr-un antiseptic sau cel puin n ap, pentru a-i proteja cile respiratorii.

MELANOZA

Este o boal care afecteaz aparatul grenital al mtcii i glandele salivare ale albinelor lucrtoare.

Etiologie. Agentul patogen este ciuperca Melanosella mors apis, care crete numai pe medii speciale de cultur. El se localizeaz n special n ovare.

Contaminarea se face pe cale bucal, mai nti la albinele lucrtoare, apoi agentul se nmulete n glandele salivare i de aici se transmite odat cu lptiorul de matc.

Simptome. Mtcile atinse de melanoz prezint inapeten, nceteaz treptat depunerea oulor, au abdomenul mrit, mobilitate redus, cad de pe faguri, iar la extremitatea anal prezint un dop cu excremente uscate. Mor dup cteva zile. Ele au ovarele atrofiate i pline cu aglomerri pigmentare de nuan nchis. Melanoza afecteaz mtcile indiferent de vrst i se pare c ea este influenat de unii factori de mediu i n special de timpul rece i umed.

Mierea de man care provoac tulburri toxice n organismul albinelor favorizeaz declanarea melanozei, existnd posibilitatea ca boala s fie introdus n stup odat cu mierea de man.

Tratamentul medicamentos nu a fost elaborat nc, motiv pentru care se recomand nlocuirea mtcilor bolnave i crearea unor condiii optime de dezvoltare a familiilor de albine.

BOLILE PARAZITARE

Bolile parazitare sunt provocate de unele specii de parazii, organisme care triesc temporar sau permanent pe corpul sau organismul altor vieuitoare, hrnindu-se cu sngele sau cu hrana acestora.

Dup localizarea agentului parazitar, distingem endoparazitoze i ectoparazitoze.

Endoparazitozele cuprind mai multe boli, dintre care amintim nosemoza, amibioza i acarioza, iar dintre ectoparazitoze amintim brauloza, varrooza, senotainioza i triunghiulinoza.

NOSEMOZA

Nosemoza este o boal de invazie a albinelor adulte, foarte rspndit, care evolueaz cel mai adesea sub form ascuns (cronic), dar i eruptiv, cu manifestri puternice. Ea apare mai frecvent la sfritul iernii i nceputul primverii, putnd provoca depopularea familiilor de albine cnd acestea sunt ru ntreinute i iernate necorespunztor. Aciunea parazitului este favorizat de existena familiilor slabe, de cules de nectar i polen, de umezeal, de timpul nefavorabil etc.

Etiologie. Agentul patogen este protozoarul unicelular Nosema apis, care se localizeaz i se nmulete n peretele intestinal, mpiedicnd astfel digestia i asimilarea hranei. Agentul patogen are dou forme: una vegetativ n care parazitul se multiplic n interiorul celulelor epiteliului intestinal al albinei, unde prin aciunea mecanic iritativ i toxic produce boala i o form sporulat cu un metabolism redus, ntlnit de obicei dup moartea albinelor sau cnd este eliminat n mediul exterior. Sub aceast form, el rezist foarte mult n mediul exterior, germinnd din nou n momentul n care ajunge n organismul albinei.

Sporii de Nosema apis au forma unor corpusculi ovali strlucitori, mai lai la polul posterior, lungi de 5-6 microni i lai de 2,5-3 microni. Suspendai n ap sau miere sunt distrui i la temperatura de 50°C dup 15 minute, la temperatura camerei (22-24°C) rezist 2 luni, iar la frigider (4°C) numai 3 spmni. n cadavrele uscate, sporii se conserv pn la 1 an, n excrementele uscate pn la 2 ani, n miere circa 258 de zile, iar n faguri ntre 3 luni i 2 ani. Razele solare distrug sporii din mediul uscat dup 15-32 de ore, iar din cel umed dup 37-51 de ore.

Contaminarea se face pe cale bucal, prin consumul de ap sau hran infestat. Boala se transmite prin miere, polen, faguri contaminai, prin furt, trntori i inventar. Transmiterea bolii se face i prin contact direct ntre matca infestat i albinele care o ngrijesc, prin roirea familiilor bolnave de nosemoz sau prin practicarea stupritului pastoral.

Izbucnirea nosemozei primvara este legat i de contaminarea n mas a albinelor n timpul curirii fagurilor de rezerv infectai . Nosema mai poate fi transmis i prin intermediul diferiilor parazii ce triesc n stup, cel mai important din acest punct de vedere fiind molia cerii.

Apariia bolii n stupin este favorizat de mai muli factori dintre care amintim iernarea pe miere de man sau pe miere necpcit i acrit, deranjarea familiilor de albine n perioada de iernare, lipsa mtcii n timpul iernii sau prezena n aceast perioad a unei mtci nemperecheate, imposibilitatea efecturii zborului de curire, ierni lungi i umede, primveri rcoroase, lipsa culesului, intervenii frecvente i nejustificate n cuibul familiei de albine, nmulirea exagerat a acestora mai ales n partea a doua a anului etc.

Simptome. n forma lent de boal, manifestrile sunt terse i de aceea se difereniaz greu de albinele sntoase. Familiile cu aceast form se dezvolt greu, prezint mici pete de diaree i nregistreaz o mortalitate sporit fa de normal. Manifestrile n forma acut de boal sunt mai pregnante. Astfel, familiile de albine bolnave de nosemoz au o activitate redus primvara sau dup perioadele reci i ploioase din timpul verii i se depopuleaz cu toate c puietul este sntos. Albinele bolnave prezint diaree de culoare brun-deschis, au abdomenul umflat, i pierd capacitatea de zbor, tremur, se trsc n faa urdiniului, paralizeaz, dup care mor n mas. Albinele moarte de nosemoz au picioarele adunate sub torace i aripile ntinse.

Cnd nosemoza este asociat cu diaree, este greu de delimitat cele dou boli. Podiorul, pereii stupului, fagurii i obiectele din jurul stupului sunt acoperite cu jeturi de diaree.

Mtcile infestate sunt la nceput mai agitate, apoi devin apatice i cu o mobilitate redus, cad de pe faguri, nceteaz depunerea oulor, nu se hrnesc i dup un timp mor. Spre deosebire de albinele adulte infestate, mtcile bolnave de nosemoz nu prezint forme de diaree, din contr sunt cu att mai constipate cu ct gradul de infestare este mai mare.

Examinarea cu ochiul liber a intestinului extras cu mna dup ndeprtarea capului, permite s se observe la albinele infestate unele modificri macroscopice. Astfel, intestinul mijlociu este mai gros, are culoarea mat-albicioas, iar striaiunile transversale nu se mai observ.

Deoarece, aceste simptome sunt caracteristice i altor boli,diagnosticul precis nu este posibil dect prin examen de laborator, care const n evidenierea sporilor de nosemoz ntr-un preparat examinat la microscop.

Tratamentul, ca i la celelalte boli, se bazeaz pe aciunea medicamentelor asociate cu msuri de ordin igienic i biologic.

Boal considerat n mod oficial contagioas, nosemoza poate fi combtut n mod eficient cu un antibiotic, fumagilina, cunoascut n comer sub numele de Fumidil B. Acest medicament se prezint n flacoane de 25 g substan total, din care 0,5 g substan activ, din coninutul unui flacon putndu-se trata 5 familii de albine . Acest produs se poate administra n funcie de anotimp, fie n sirop, fie n past sau erbet de zahr, administrndu-se 50 ml sirop medicamentos rezultat din 1 g Fumidil B la 1 litru sirop, la un interval de albine n 10 doze la interval de dou zile.

n prezent, la noi n ar, tratamentul se face cu Protofil un produs care prin substanele coninute mpiedic realizarea ciclului evolutiv al lui Nosema apis, inhib flora patogen intestinal i stimuleaz secreia enzimelor digestive ale albinelor i larvelor. Se administreaz n sirop 17 ml la litru i n past, 3 ml la kilogram. Cantitatea de Protofil ce se administreaz ntr-un anotimp unei familii variaz ntre 50 i 80 ml, n funcie de mrimea i starea acestora.

Cnd nosemoza este diagnosticat cu certitudine, se impune dezinfectarea foarte atent a inventarului. Astfel, fagurii de rezerv se vor dezinfecta cu vapori de acid acetic glacial, formol sau anhidr sulfuroas. Cu rol preventiv, n fiecare primvar, apa din adptorile din stupin trebuie schimbat zilnic, iar toamna mierea de man va fi extras n totalitate i nlocuit cu miere floral sau cu sirop de zahr 2:1. Mtcile vor fi nlocuite tot la doi ani, iar anual 1/3 din fagurii din cuib s fie nlocuii cu faguri artificiali, iar cei necorespunztori s fie reformai. Nu se vor deranja inutil familiile de albine, mai ales la nceputul primverii, cnd ntoarcerea timpului rece ar putea avea urmri destul de grave i nu se vor diviza familiile de albine mai trziu de mijlocul verii. Cadavrele albinelor din faa urdiniului i de pe fundul stupului se vor aduna i arde, iar n stupin, pe ct posibil, vom pstra numai familii puternice, bine dezvoltate, cu instinct slab de roire.

AMIBIOZA

Este o endoparazitoz a albinelor adulte ce apare la sfritul iernii i nceputul primverii, provocat de un protozoar parazit

Etiologie. Agentul patogen este un parazit unicelular numit Malphigamoeba mellifica, care se localizeaz n epiteliul tubilor Malpighi i n intestinul mijlociu al albinelor. Acest parazit se ntlnete n corpul albinelor infestate n organele de elecie, sub form de chiti. Forma vegetativ se nmulete la nceputul bolii, iar chistul are aceeai semnificaie ca i sporii lui Nosema apis. Chitii au form oval sau rotund, cu dimensiuni de 6-7 microni i sunt nconjurai de o membran dens cu contur dublu.

Contaminarea se face pe cale bucal prin consumul hranei infestate. Chitii ptruni n tubul digestiv germineaz, apoi o parte ptrund n epiteliul intestinal, iar o alt parte nainteaz spre tuburile Malpighi, unde-i desfoar ciclul evolutiv i aciunea patogen.

Amibioza este cel mai adesea ntlnit la albinele care sunt infestate cu Nosema apis, dar boala poate apare ca o parazitoz independent. Condiiile nefavorabile de iernare, calitatea necorespunztoare a hranei, temperatura sczut a mediului extern i umiditatea excesiv, sunt factori favorizani att ai amibiozei ct i ai nosemozei.

Simptomele bolii nu sunt tipice, dar familiile de albine afectate n momentul dschiderii lor, eman un miros neplcut. Albinele bolnave prezint abdomenul mrit, diaree sub form de jet , tremurturi ale aripilor i alte tulburri nervoase. [NUME_REDACTAT] sunt mai ngroate dect cele normale i se observ n structura acestora celule distruse complet sau cu leziuni de diferite grade.

Diagnosticarea bolii se face pe baza semnelor clinice completate de examenul de laborator.

Tratamentul nu este nc bine precizat, el reducndu-se n principal la msurile de profilaxie care sunt identice cu cele descrise la nosemoz.

ACARIOZA

Acarioza este tot o endoparazitoz a albinelor adulte, care se manifest mai ales n a doua jumtate a iernii.

Etiologie. Agentul patogen este acarianul Acarapis woodi, un parazit cu dimensiuni microscopice, corpul oval, de culoare glbuie, segmentat, prevzut cu opt picioare i cu un dimorfism sexual accentuat, masculul fiind cu 50 de microni mai mic dect femela (100 respectiv 150 microni). Corpul parazitului este mprit printr-o dung marcant n dou pri: cefalotorace i abdomen.

Contaminarea se face prin albine hoae, trntori, mtci i roiuri infestate.Dup mperechere, femela ptrunde n prima pereche de trahei toracice i depune 10-20 de ou. Oul se transform n larv, apoi n nimf i adult. Acarienii neap pereii traheali i provoac scurgerea hemolimfei, cu care se hrnesc. Uneori, acarienii mai pot fi ntlnii i n sacii aerieni din interiorul capului sau n cei din partea posterioar a corpului. Cnd numrul paraziilor a crescut prea mult i hrana nu este suficient, femelele prsesc albina bolnav i se fixeaz pe periorii de pe toracele albinei, apoi se aga de o nou albin i vor intra repede n traheile acesteia deoarece n mediul exterior, fr hran, acetia nu rezist mai mult de 48 de ore.

Acarienii ajuni n numr mare n traheile albinelor obstrucioneaz cile respiratorii i elimin unele toxine n organismul albinei, determinnd boala, care poate evolua sub form latent sau sub form acut. Aceast evoluie a bolii este influenat de vrsta albinelor i de sezon.La albinele tinere, acarianul ptrunde mai uor n trahei dect la cele btrne, la acestea din urm lumenul stigmelor este mai mic i mai bine protejat de periori.

n tipul iernii, albinele au o rezisten sczut faa de parazit datorit strii de semihibernare, iar aezarea lor n ghemul de iernare permite parazitului s treac cu uurin de pe o albin pe alta, astfel c primvara marea majoritate a albinelor mor, iar parazitul infesteaz puternic albinele tinere, pe msur ce acestea eclozioneaz.

Simptome. Albinele i pierd capacitatea de zbor, cad n faa urdiniului unde se trsc, abdomenul este dilatat, iar corpul prezint tremurturi. Aripile sunt deprtate i micate dezordonat. La nceputul mbolnvirii, treheile i pstreaz structura i elasticitatea aproape normale, iar la o infestaie masiv acestea din alb-sidefiu devin mate, cretacee, galbene-castanii i apoi negre. n general, culoarea neagr a traheelor este suficient pentru punerea diagnosticului.

Tratamentul se face cu ajutorul unor substane chimice volatile sau fumigene impregnate n benzi de hrtie de filtru, cu condiia ca aceste substane s omoare paraziii frt a vtma ns albinele, puietul, mierea sau pstura. Cele mai eficace produse acaricide netoxice pentru albine sunt preparatul Folbex i preparatul P.K. Fia impregnat prins cu o srm subire se introduce printr-un orificiu fcut n podior, fie ntre dou rame distanate din mijlocul cuibului, fie ntr-un spaiu liber de 10-15 cm ntre peretele stupului i primul fagure din cuib, dup ce n prealabil urdiniul s-a nchis ermetic. Stupul se ine nchis o or dup care se deschide urdiniul, iar tratamentul se repet de 8 ori la interval de 7 zile.

Tratamentul medicamentos trebuie asociat i cu msuri preventive, dar deoarece acestea nu au o eficacitate la fel de bun ca i n cazul altor boli, distrugerea familiilor bolnave n momentul apariiei bolii i aplicarea tratamentului la restul familiilor sunt msuri utile i eficace.

BRAULOZA (PDUCHELE ALBINELOR)

Brauloza este o parazitoz a albinelor adulte i n special a mtcilor.

Etiologie. Agentul patogen este o insect apter, Braula coeca sau popular pduchele albinei. Femela depune primvara oule pe faa intern a cpcelelor unde larvele se hrnesc cu cear i polen. Adulii vizibili cu ochiul liber au culoare brun-rocat, paraziteaz albinele doici i n numr mare mtcile (5-40 de indivizi), unde se hrnesc cu lptior, n care scop le excit la baza trompei pentru a provoca reflexul de regurgitare, sau preiau hrana de pe trompa albinelor n momentul n care acestea hrnesc matca.

Contaminarea se face cu ajutorul trntorilor, a albinelor hoae, a mutrii fagurilor cu puiet i miere dintr-un stup n altul, prin unificarea familiilor, prin roire, iar n interiorul stupului, parazitul trece uor de pe o albin pe alta. Parazitul ierneaz n stup n stadiul de adult, iar primvara, femelele ncep depunerea oulor, infestarea cea mai masiv nregistrndu-se n lunile august-septembrie, iar odat cu rcirea timpului numrul paraziilor scade.

Simptome. Albinele sunt nelinitite, iritate, au o activitate redus i puterea familiei scade treptat. Paraziii se vd cu ochiul liber att pe corpul albinelor ct i pe cel al mtcilor.

Tratamentul se bazeaz pe distrugerea parazitului i se aplic de obicei n lunile septembrie-octombrie, cnd familiile au puiet puin sau deloc i cnd paraziii i nceteaz nmulirea.

Tratamentul se poate face cu naftalin, camfor sau tutun aplicate pe cartoane care seara se introduc sub rame, iar dimineaa, acestea mpreun cu braulele czute se ndeprteaz, deoarece paraziii au fost numai ameii. Tratamentul se repet la 15 zile.

Bune rezultate dau i fumigaiile cu foi de tutun administrat pe deasupra, printre rame i prin urdini, combinat cu camforul sau terebentina aezate pe fundul stupului cu o sear mai nainte

O alt modalitate de combatere a pduchilor, const n ungerea mtcii cu miere i pulverizarea pe toat suprafaa ramelor ocupate de albine, de sirop de miere cu ap. Albinele lingndu-se, dau jos pduchii care cad pe fundul stupului. Pentru a mpiedica urcarea lor din nou pe albine, se aeaz pe fundul stupului, pe un ziar, un strat subire de naftalin, a crei miros puternic va amei pduchii

Pentru combaterea parazitului se poate utiliza i fenotiazina sub form de fumigaii. Lemnul indicat petru aceste fumigaii este lemnul de tei. Pregtirea familiei de albine pentru tratament const n micorarea urdiniului la 1 cm, distanarea ramelor i acoperirea crpturilor. Cu ajutorul unui afumtor n care s-a pus pacheelul de fenotiazin sau frunzele de tutun, se introduc pe la urdini mai multe valuri de fum, se astup urdiniul, se revine dup 2-3 minute, se d din nou aceeai doz de fum, din nou se nchide urdiniul, apoi dup 10 minute, acesta se deschide.Tratamentul cu fum de tutun se repet 3 zile la rnd, apoi din 10 n 10 zile pn la dispariia complet a parazitului, iar cel cu fenotiazin se repet de dou ori la interval de 10 zile.

Cnd matca este invadat masiv este necesar ca naintea aplicrii tratamentului general, s se procedeze la ndeprtarea mecanic a paraziilor de pe corpul ei, cu o pensul nmuiat n alcool sau miere. Paraziii se pot ndeprta de pe matc i cu ajutorul fumului de igar. Se izoleaz matca ntr-un pahar de ap, se dau peste ea 1-2 fumuri de igar i se ine palma pe gura paharului cteva secunde, timp suficient pentru cderea paraziilor pe fundul paharului. Deoarece, oule sunt depuse pe faa intern a cpcelelor, se indic ca la extracia mierii descpcitul s nu se fac cu furculia apicol ci numai cu ajutorul cuitului.

VARROOZA

Aceast boal este o ectoparazitoz att a albinelor adulte ct i a puietului, n special a celui de trntor. Boala a fost descoperit n anul 1904 n insula Java, de ctre E. J a c o b s o n de unde s-a extins practic n toat lumea, n Europa fiind semnalat pentru prima dat n anul 1967. Varrooza este o boal ascuns, parazitul acesteia poate exista n stup timp de mai muli ani fr s se constate o mortalitate anormal, pn n ziua n care infestarea masiv duce la moartea rapid a familiei.

Etiologie. Agentul patogen este acarianul Varrooa jacobsoni. Femela prezint corpul aplatizat, transversal oval, lung de 1,1 mm i lat de 1,6 mm de culoare maro-roietic, prevzut cu patru perechi de picioare. Ea se fixeaz att pe torace ct i pe abdomen i membre, iar n perioadele de nmulire depune n medie 7-8 ou n celulele cu puiet, din care dup 2 zile ies larvele, care se hrnesc cu hemolimfa larvelor i nimfelor de albin, iar dup 7 zile se transform n aduli, ce se mperecheaz nainte de eclozionarea albinelor. Masculul este mai mic, de form rotund, avnd culoarea alb-cenuie i moare dup mperechere, din celule ieind numai femele mperecheate. Femelele mperecheate trec apoi pe albinele lucrtoare, trntori i matc, unde se hrnesc cu hemolimfa acestora, fapt ce determin debilizarea i moartea lor prematur.

Contaminarea se face cu ajutorul albinelor hoae, a trntorilor, a roilor i a

fagurilor cu puiet, precum i prin practicarea stupritului pastoral.

Simptome. n perioada de iernare, paraziii nelinitesc familia de albine, determinnd un consum mai mare de miere, umplerea prematur a intestinului cu dejecii i apariia diareei. Primvara, cnd n celule cu puiet exist un mare numr de parazii, albinele eclozionate vor fi neviabile, cu aripile nedezvoltate, cu capul i picioarele diforme. Ele cad pe fundul stupului de unde sunt scoase afar de ctre albinele sntoase.

Parazitul poate fi descoperit cu ochiul liber pe trntori, pe albinele lucrtoare i matc, precum i pe puietul acestora n urma descpcirii celulelor. La nceputul infestrii, acarianul nu poate fi observat cu ochiul liber, datrit numrului redus de parazii i a poziiei acestuia ntre inelele abdominale; de unde nu i se poate vedea dect marginea posterioar a corpului. Dup 2-3 ani de la infestare, numrul acarienilor este foarte mare, se nmulesc cu repeziciune, iar cnd 20-30 % din albine sunt parazitate, familia slbete i moare.

Tratament. Datorit adaptrii parazitului la biologia i viaa albinelor, au fost utilizate n ultimii ani zeci de substane antiparazitare, numeroase metode biologice, fizice i tehnice de combatere a acestuia, dar rezultatele nu sunt nici n prezent satisfctoare. S-a constatat c dup tratamente corect efectuate toamna, vara i toamna anului urmtor, aceleai familii pot fi intens parazitate.

Pe plan mondial, cele mai utilizate substane n combaterea varroozei au fost: fenotiazina, acidul formic, acidul lactic, timolul, camforul, uleiul de eucalipt, clorbenzilatul, brompropilatul, cumafosul, cimiazolul, amitrazul, cianpiretrinoidul de sintez i fluvalinatul (mavrikul).

n prezent cele mai folosite substane n combaterea varroozei sunt amitrazul i fluvalinatul i se fac ceretri intense pentru combaterea acesteia pe cale biologic sau prin utilizarea de extracte naturale, netoxice i nepoluante pentru produsele stupului.

La noi n ar, varrooza a fost combtut cu mult succes cu medicamentele Sineacar i Arahnol, iar n prezent se utilizeaz Varachetul (pe baz de amitraz), Mavrirolul i Apistanul (pe baz de fluvalinat).

Varachetul se administreaz sub form de fumigaii prin urdini sau pe deasupra ramelor. Pentru fiecare familie se utilizeaz o band de carton cu 2-4 picturi n funcie de tipul de stup.

Doza recomandat are un efect bun atunci cnd se etaneaz bine stupul, altfel o parte din substana activ volatilizat se pierde prin fisuri sau spaii create prin nchiderea necorespunztoare a acestuia. Primul tratament se face primvara, cnd albinele au nceput activitatea normal, al doilea tratament se efectueaz dup extragerea mierii de salcm, iar alte trei tratamente se fac toamna n lunile septembrie i octombrie, intervalul dintre acestea fiind de 7 zile. Ultimul tratament cu Varachet trebuie s se execute n absena puietului cpcit, deoarece acesta pstreaz paraziii i odat cu ecloziunea albinelor rmn n stup peste iarn, reproducndu-se primvara odat cu prima generaie de albine.

Mavrirolul la fel ca i Varachetul ptrunde n organismul paraziilor i le blocheaz funciile enzimatice i nervoase. Medicamentul este mbibat n benzi de material textil. Benzile se aeaz deasupra ramelor, transversal, iar dup 7 zile se introduc vertical ntre ramele 3-4 i 7-8. La roi i familiile slabe, banda se aeaz lng un fagure lateral cu puiet. Perioada optim de introducere a benzilor este prima jumtate a lunii august i ele se menin n stup timp de 40 de zile, apoi se scot din stup. Nu se face tratarea n timpul culesurilor principale. Este necesar ca tratamentul s fie completat cu dou fumigaii cu Varachet toamna, cnd familiile de albine nu mai au puiet.

Apistanul este un cianpiretrinoid de sintez, impregnat n benzi de material plastic, produs de firma Sandoz. Conform prospectului se folosesc dou benzi, timp de 40-60 de zile, numai n sezonul activ. A fost aprobat folosirea lui i la noi n ar.

Nu se admite folosirea la noi n ar a fluvalinatului, amitrazului i a altor pesticide sub form de soluii sau emulsii, prin stropirea albinelor sau n hrana lor, deoarece polueaz grav att organismul albinelor ct i ceara, mierea, polenul, lptiorul i propolisul.

SENOTAINIOZA

Este o ectoparazitoz a albinelor adulte, destul de rspndit printre acestea.

Etiologie. Agentul patogen este o dipter vivipar, denumit Senotainia tricuspis. Aceast musc este mai mic dect musca comun (6-8 mm), de culoare cenuie-deschis cu o dung alb pe cap. Femelele mperecheate i petrec cea mai mare parte a timpului n stupin i urmresc albinele, depunnd din zbor larvele pe corpul acestora. Imediat dup ce au fost depuse pe albin, larvele lungi de 0,7-0,8 mm i cu un diametru de 0,17 mm ptrund n organismul insectei la nivelul prii dorsale a articulaiei cefalo-toracice i se hrnesc cu hemolimf i esuturi vii. Cnd larva s-a dezvoltat suficient (15 mm lungime i 3 mm diametru) prsete cadavrul albinei (6-11 zile) i intr n pmnt la o adncime de 3-4 cm unde dup 1-2 zile se transform n nimf, iar dup 7-12 zile n musc. ntr-un sezon apicol pot s apar dou generaii de mute, iar iernarea acestora se face n stadiul nimfal.

Contaminarea albinelor lucrtoare i a trntorilor se face prin atacul direct n timpul zborului al mutei parazite, care-i depune cu aceast ocazie larvele pe corpul acestora. Contaminarea este mai puternic pe timp cald i nsorit, n timp ce pe timp rece i ploios, contactul albinelor cu musca parazit este redus. n corpul albinei, larvele, n numr de una sau mai multe, sunt localizate n cavitatea toracic, de unde pot migra n cavitatea cefalic i abdominal.

Femelele acestei mute se ntlnesc n stupin din mai pn n octombrie, n numr foarte mare n iulie-august, de dimineaa i pn seara, disprnd din stupin atunci cnd temperatura atmosferic depete 30°C. Pe timp favorabil, n 1-2 zile depune toate larvele pe corpul albinelor.

Simptome. Albinele culegtoare se debiliteaz, i pierd capacitatea de zbor i familiile se depopuleaz rapid. Uneori, la albinele moarte se pot observa trepidaii ale abdomenului, datorate micrilor pe care le fac larvele parazite din organismul lor n cutarea hranei. Diagnosticul se bazeaz pe semnele clinice i pe examenul de laborator.

Tratamentul const n aezarea pe capacele stupilor (locul unde poposesc senotainiile) a unor cartoane albe, pe care se aplic o soluie de amidon n care se nglobeaz insecticide n proporie de 1-2 %. Se pot folosi i vase de culoare alb cu ap, care se aeaz tot pe capacele stupilor i n care se vor neca un numr mare de mute, acestea fiind puternic atrase de culoarea alb a vasului

TRIUNGHIULINOZA

Triunghiuinoza este o boal de invazie a albinelor culegtoare produs de larvele unei insecte.

Etiologie. Agentul patogen este reprezentat de larvele a dou specii de insecte: Melo verigatus i Melo proscarabeus.

Contaminarea. Formele adulte ale acestor insecte se ntlnesc frecvent prin pduri, livezi, fnee, unde i depun i oule n pmnt la rdcina plantelor. Larvele care rezult din aceste ou au 3 perechi de picioare, cu ajutorul crora urc pe florile melifere n ateptarea albinelor. Larva de Melo verigatus are form triunghiular, iar cu ajutorul aparatului bucal adaptat pentru tiat i supt perforeaz membrana intersegmentar a albinelor i ptrunde cu jumtate din corpul su n cavitatea abdominal a albinei, unde se hrnete cu hemolimf i cauzeaz moartea acesteia. Larvele de Melo proscarabeus triesc pe suprafaa corpului albinelor ca i Braula coeca.

Simptome. Albinele parazitate sunt nelinitite i prezint micri, spasmodice, se trsc n faa urdiniului i ncearc s ndeprteze parazitul, dup care mor.

Tratamentul este similar cu cel aplicat braulozei.

BOLILE NECOTAGIOASE

Bolile necontagioase ale albinelor sunt reprezentate prin puietul rcit, boala de mai, diareea albinelor i anomaliile mtcilor.

PUIETUL RCIT

Puietul rcit apare de obicei primvara, n familiile slabe, care au cuiburile nerestrnse i nempachetate. Poate apare i atunci cnd apicultorul lrgete prea mult cuibul familiei de albine sau menine prea mult stupii deschii pe timp nefavorabil, precum i atunci cnd n familia de albine, ca urmare a unei boli, numrul albinelor s-a redus foarte mult i puietul a rmas neacoperit.

Larvele bolnave nu eman nici un miros caracteristic, i pstreaz forma i consistena, dar i pierd luciul i culoarea lor devine cenuie.

Prevenirea rcirii puietului se face prin aplicarea unor tehnologii corespunztoare de cretere a albinelor, prin meninerea unor familii puternice i prin combaterea bolilor albinelor adulte.

BOALA DE MAI

Este o boal a albinelor tinere, mai ales a albinelor care se ocup de creterea puietului. Ea apare de obicei primvara, cnd familiile de albine se dezvolt puternic i este crescut o cantitate mare de puiet. Albinele doici produc, n aceast perioad, foarte mult lptior pentru hrana puietului, motiv pentru care ele consum mult polen. Acesta nu poate ns s fie prelucrat fr o cantitate suficient de ap. n zilele reci cnd nu pot zbura, sau intensitatea zborului este redus, apare lipsa de ap, fenomen ce duce la un fel de constipaie a albinelor tinere.

Contaminarea. . De cele mai multe ori sunt afectate toate familiile dintr-o stupin, deoarece lipsa apei le afecteaz n egal msur.

Simptome. La ieirea din stup, albinele tinere se trsc n faa urdiniului, ncearc s zboare, dar cad la pmnt i mor. Au abdomenul umflat, iar excrementele sunt galbene pn la cafeniu deschis i au forma unor crnciori cu consisten tare. Dac se apas pe abdomen, iese o past tare, galben. Aceste simptome apar mai ales primvara, dup o perioad rece.

Tratamentul se face cu sirop de zah foarte diluat, pulverizat pe albinele de pe faguri sau administrat n alimentator i prin instalarea adptorilor n apropierea stupilor.

DIAREEA ALBINELOR

Diareea albinelor este o boal fiziologic nemolipsitoare, care se evidniaz prin apariia excrementelor de culoare castanie pe faguri i rame, cu miros neplcut i este consecina unui consum ridicat de hran sau miere de calitate inferioar. Boala mai poate fi cauzat i de zgomote mari produse n jurul stupinei, de prezena unor duntori n cuib, de pierderea mtcii, de blocarea urdiniului i ca urmare de neefectuarea zborului de curire etc.

Albinele bolnave de diaree pierd capacitatea de zbor, se trsc n faa urdiniului i au corpul acoperit cu excremente. Abdomenul lor este mult mrit, iar atunci cnd sunt luate n mn i presate pe acesta, elimin excremente sub form de jet.

n cazul apariiei diareei i pentru prevenirea apariiei altor boli, se recomand pe lng ngrijirea corect, administrarea de sirop medicamentos cu antibiotice, ca n cazul locii europene.

ANOMALIILE MTCILOR

Pe lng bolile infecto-contagioase, mtcile pot prezenta i un numr mare de anomalii, produse fie de procese distrofice ale sistemului neuro-endocrin, fie de natur congenital

Mtcile manifest tulburri fiziologice legate de vrst, care se manifest prin modificri structurale.Astfel apare atrofierea glandelor productoare de venin, nchiderea la culoare a tubilor Malpighi, pigmentarea esutului adipos, fibrozarea i calcifierea valvei vaginale etc.

Ca urmare a unor tulburri nervoase, la mtci se pot observa pareze, paralizii precum i depunerea de ou nefecundate. Aceste tulburri apar ca urmare a unor traumatisme fizice survenite cu ocazia marcrii, tierii aripilor sau altor manipulri, precum i ca urmare a unor disfunciuni ale sistemului neuroendocrin.

Dintre tulburrile somatice amintim: mtci pitice (apar cnd culesul n natur este insuficient i nu determin modificri n structura intern sau extern), mtci cu extremiti somatice anormale (cu aripile sau membrele slab dezvoltate, anormale, nu pot zbura i nu se pot menine pe suprafaa fagurilor), ginandromorfismul (apariia, ca urmare a unor factori nefavorabili de mediu pe acelai individ a unor organe proprii celor dou sexe), ciclopismul (prezena unui singur ochi compus, de form semilunar, dispus central), microcefalia (apariia unor albine cu capul mai redus) etc.

Aparatul i organele de reproducere pot prezenta urmtoarele modificri: aplazia ovarelor (ovare complet nedezvoltate), atrofia ovarelor (mtcile au fost normale, dar ca urmare a unui dezechilibru neuroendocrin, depunerea de ou se diminueaz), hipoplazia ovarelor (dezvoltarea insuficient a oviductelor, ovare reduse ca volum, consisten i culoare modificate, sterilizate), obstrucia ovarelor (stagnarea spermei n oviducte ca urmare a nedezvoltrii corespunztoare a veziculei spermatice), obliterarea oviductelor prin calculi rectali (intestinul posterior suprancrcat cu concreiuni calcaroase, oblitereaz cile genitale) etc.

Unele mtci pot deveni trntorie, adic din oule depuse de ele se nasc numai trntori, fie datorit expulzrii cantitii de sperm, fie ca urmare a unor tulburri funcionale cauzate de un spasm nervos la nivelul sfincterului receptaculului seminal, care mpiedic ieirea spermatozoizilor pentru un moment. Uneori, ca urmare a unei infecii virale, spermatozoizii prezint degenerri morfologice cum ar fi rsuciri, ncovrigri i alte forme bizare, acestea influennd negativ evoluia embrionului.

Mtcile cu diverse anomalii trebuie nlocuite imediat ce au fost depistate, cu alte mtci tinere i prolifice.

INTOXICAIILE ALBINELOR

Intoxicaiile albinelor se pot produce cu polen, cu nectar, cu miere de man, cu medicamente i pesticide folosite pentru combaterea duntorilor.

INTOXICAIA CU POLEN

Aceast intoxicaie cunoscut i sub numele de “boala de mai” este cauzat de polenul toxic recoltat de albine de la diferite plante otrvitoare situate n raza de zbor a albinelor. Printre plantele polenifere care intr n aceast categorie amintim omagul, ceapa, nemiorul, tutunul, mselaria, laptele cucului, teiul argintiu i multe altele. Intoxicaiile albinelor n anumii ani se datoresc alcaloizilor, glucozizilor i uleiurilor eterice volatile, pe care aceste plante le conin. Uneori, sub influena unor factori de mediu i unele plante polenifere cunoscute ca nevtmtoare pot produce polen toxic pentru albine.

Boala apare n diferite perioade ale sezonului activ i afecteaz n special albinele tinere i puietul neavnd un caracter contagios. n mod obinuit, boala este de scurt durat, dar un timp nefavorabil i lipsa unui cules de polen neotrvitor, prelungete i agraveaz boala, producnd moartea prin intoxicare a unui numr mare de albine.

Intoxicaia cu polen se poate recunoate prin prezena pe scndura de zbor, n faa urdiniului i pe fundul stupului, a unui numr mare de albine moarte. Albinele au abdomenul mrit i la o uoar atingere a lui cu mna, elimin excremente de consisten pstoas, de culoare galben-verzuie. Aceleai materii fecale se gsesc din abunden i pe capacele stupilor.

Simptomele pe care le prezint albinele bolnave sunt n funcie de coninutul n substane toxice ale polenului consumat prezentnd uneori i paralizii ale membrelor posterioare i ale aripilor.

Tratamentul este nespecific i const n administrarea siropului de zahr (1:2), cldu (37°C), n doz de 500 ml pentru o familie, din 2 n 2 zile, pn la dispariia simptomelor clinice.

INTOXICAIA CU NECTAR

Aceast boal este determinat de consumul de nectar toxic secretat de aceleai plante care produc i polenul otrvitor. De obicei, boala se instaleaz odat cu apariia timpului nefavorabil secreiei de nectar i afecteaz mai mult albinele culegtoare. S-a constatat c nectarul toxic conine pe lng alcaloizi i glucozizi i manoz, un zahr cu proprieti toxice deosebite pentru albine. Atunci cnd nectarul duntor este recoltat n cantitate mare, mierea care rezult din el devine periculoas i pentru consumul. uman.

Albinele intoxicate cu nectar devin neliitite, apoi agitate, treptat i pierd capacitatea de zbor, se trsc pe pmnt, fie n faa urdiniului, fie n jurul plantelor cu nectar toxic, paralizeaz i mor. Dac consumul de netar toxic a fost mai mic, albinele i pot reveni.

Tratamentul const n administrarea de sirop de zahr, cte 500 ml zilnic fiecrei familii, timp de 3-5 zile.

INTOXICAIA CU MIERE DE MAN

Intoxicaia cu man se manifest mai ales n timpul iernii i la nceputul primverii, dar poate apare n tot sezonul activ, ori de cte ori albinele culeg acest produs. n lipsa nectarului floral, albinele recolteaz mana n cantiti mari i o prelucreaz n miere de man, care apoi este depozitat n faguri ca rezerv de hran.

Toxicitatea mierii de man nu este ntotdeauna aceeai, ea variaz de la o perioad la alta i de la o localitate la alta, fiind n funcie de plantele de pe care se recolteaz, de insectele care o produc, de condiiile meteorologice i de compoziia ei. Toxicitatea ei se datorete srurilor minerale i mai ales cationilor de potasiu, precum i altor elemente. Digestibilitatea ei pentru albine este mic, ceea ce duce la suprancrcarea rectului peste limitele fiziologice n timpul iernii. Aciunea ei duntoare fa de albine este n raport direct cu proporia n care se amestec cu miere floral Cnd rezervele de hran sunt formate exclusiv din miere de man, tulburrile digestive nsoite de aciunea toxic i de posibilitatea declanrii nosemozei decimeaz n totalitate familiile respective de albine.

Deoarece modificrile ce apar la albinele intoxicate cu miere de man nu sunt caracteristice, ele putndu-se confunda cu alte boli ale albinelor adulte, diagnosticul clinic nu este posibil, se face un examen microscopic al intestinului mijlociu i posterior al albinelor i un examen de calitate a mierii.

Combaterea intoxicaiei cu miere de man se face prin examinarea calitii mierii i excluderea de la ienare a provoziilor n care exist miere de man.

INTOXICAIA CU MEDICAMENTE

n general prin medicament se nelege acea substan care introdus n organismul viu este n stare s diminueze sau s nlture tulburrile pe care acestea le prezint.

n ultimii ani, n combaterea bolilor infecto-contagioase ale albinelor s-au folosit i se folosesc numeroase antibiotice i chimioterapice, care administrate n doze necorespunztoare pot deveni toxice pentru organismul acestora.

Sub aciunea dozelor prea mari de antibiotice, puietul i schimb poziia normal n celule, i pierde culoarea normal, devenind de nuan mai nchis i n general este nlturat din celule de ctre albine. Albinele adulte s-au dovedit mai rezistente dect puietul fa de antibiotice i sulfamide.

Diagnosticarea acestor intoxicaii medicamentoase la puiet i la albinele adulte se face pe baza examenului de laborator, a anchetei toxicologice i a anamneziei, pentru a exclude astfel confundarea cu alte boli infecto-contagioase sau cu alt tip de intoxicaii. Pentru a evita apariia acestor manifestri n stupin, se recomand a respecta dozele i protocolul de administrare a medicamentelor prescrise de specialiti pentru fiecare boal n parte.

INTOXICAII CHIMICE

n agricultur sunt folosite din ce n ce mai multe substane chimice deosebit de toxice pentru combaterea bolilor i duntorilor plantelor de cultur sau a celor din zona forestier. Aceast metod chimic de combatere a duntorilor duce la scderea numrului polnizatorilor naturali ai plantelor i la necesitatea protejrii i folosirii dirijate a albinelor ca insecte polenizatoare, n scopul sporirii produciei vegetale. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea unor substane chimice mai puin toxice pentru albine i prin aplicarea lor n momente n care nu vin n contact cu acestea.

Insecticidele indiferent de natura lor, de ingestie, de contact sau de respiraie, sunt nocive atunci cnd penetreaz organismul albinei i provoac un dezechilibru fiziologic la cteva procese biologice fundamentale.

Deoarece, evoluia toxicozei este de obicei fulgertoare, n cursul unei zile pot fi distruse mai multe prisci, iar aceast evoluie depinde de distana i suprafaa tratat, precum i de natura i remanena substanelmor aplicate. Dac insecticidul utilizat este mai puin nociv, sau distana dintre stupin i cultura tratat este mai mare, familiile de albine intoxicate au o activitate mai redus i prezint un mare numr de albine moarte pe fundul stupului, n faa urdiniului i n direcia zborului. O parte din albinele care supravieuiesc cad de pe faguri, se trsc n faa urdiniului iar alt parte ncearc s prseasc stupul mpreun cu matca Puietul de albine intoxicat i schimb poziia, culoarea, se atrofiaz i piere.

Pn la utilizarea unor insecticide netoxice pentru albine, dar cu acelai efect pentru distrugerea duntorilor agricoli, singura posibilitate de prevenire a intoxicaiilor la albine const n respectarea legislaiei n vigoare privitoare la interzicerea stropirilor cnd plantele melifere sunt n perioada de nflorire (ordinul nr.127/21 oct.1991). n cazul cnd sunt tratate anumite suprafee agricole sau forestiere cu substane insecticide n perioada cnd sunt cercetate de ctre albine, familiile de albine trebuie transportate la cel puin 5 km de zona n care se aplic combaterea, sau se nchid pe ntreaga perioad de tratare i de remanen a substanei insecticide pe plante. Menionm faptul c durata nchiderii familiilor de albine se scurteaz mult atunci cnd dup aplicarea tratamentului chimic intervine o ploaie.

2.5. PARTICULARITĂȚI ALE COMPORTAMENTULUI ALBINELOR

2.5. PARTICULARITIES OF THE HONEY BEE BEHAVIOUR

Albinele melifere sunt cel mai important agent polenizator, fiind „responsabile” cu polenizarea a 35% din plantele folosite ulterior în hrana populației globale. Așadar, sunt vitale pentru o agricultura economică și sustenabilă, dar și pentru securitatea alimentelor. Mai mult, albinele polenizează o varietate largă de plante sălbatice, contribuind astfel la menținerea biodiversității numeroaselor ecosisteme.(Genersch, 2010).

Datorită acestor roluri extraordinare ale albinei melifere, atenția cercetărilor actuale în domeniu, s+a focusat pe studierea comportamentului albinelor vis a vis de ultimele semnale din întreaga lume, referitoare la dispariția albinelor, fenomen înca neexplicat de cercetători dar, totodată, fascinant.

Evident, doar familiile sănătoase și puternice pot îndeplini aceste sarcini. Fiind o insectă socială, bolile prezentate anterior pot afecta întreaga populație de albine (Tanada, 1993). Așadar, atenția noastră trebuie îndreptată spre întreaga populație, deoarece albina ca individ este doar o piesă în angrenajul de funcționare a acestui mecanism.

În timp ce oamenii și societatea primatelor au elaborat tehnici și strategii colective de apărare (Nunn / Altizer, 2006), există însă și insectele sociale care au dezvoltat la rândul lor capacități de apărare față de patogeni. Albinele sunt caracteizate prin obligativitatea divizării muncii în familie, unde doar câțiva indivizi (matca și trântorii) sunt apți pentru reproducție, în timp ce restul membrilor coloniei sunt femele sterile (Holldobler / Wilson, 1990, Bourke / Franks, 1995).

Toate aceste caste sunt strâns legate între ele, sunt interdependente, deoarece albinele lucrătoare nu se pot reproduce, dar au grijă ca frații si surorile lor să ajungă la maturitate, în timp ce matca, specializată fiind în depunerea pontei, de multe ori imobilă, este hrănită de lucrătoare. Nu numai că este hrănită de lucrătoare, dar este și apărată de acestea (Cremer and Sixt, 2008).

NOȚIUNI DESPRE COMPORTAMENTUL ȘI RELAȚIA PARAZIT-GAZDĂ

Este cunpscută ipoteza conform căreia adaptabilitatea comportamentului antiparazitar este o caracteristică de succes a animaleleor. De aceea, comportamenul este, intr-adevăr, un mecanism costisitor, dar eficient in lupta impotriva paraziților.

Capacitatea paraziților de a manipula comportamentu organismului gazdă este un fenomen studiat indelung (Dawkins 1982, Moore 2002). Mergând mai departe, funcțiile adaptive și mecanismele de profilaxie sunt un subiect de actualitate. Pe de altă parte, cercetările privind felul în care gazda, prin comportament adaptiv, reduce probabilitatea de infecție, sunt rare (Moore 2002).

Există o forte mare varietate de comportamente care se aplică direct împotriva surselor de infecție, cum ar fi comportamentul igienic al albinelor, conform căruia albinele își curăță eficient stupul de eventualele surse de infecție, sau comportament care se aplică direct împotriva parazitului, cum ar fi atacul unui număr mare de albine pentru a neutraliza viespile. Aceste comportamente au un numitor comun, și anume reduc probabilitatea infectării masive sau chiar dispariția coloniei de albine.

O privire de ansamblu asupra acestor tipuri de comportament a fost elaborată recent (Moore 2002). Principalele categorii sunt: depărtarea de sursa de infecție, schimbarea habitatului, minimalizarea expunerii față de sursa de infecție, grooming-ul și algerea hranei, această ultimă categorie făcând obiectul cercetărilor din această lucrare. Alegerea hranei implică și automedicația, un termen care este aplicat îndeosebi organismelor mult dezvoltate, însă, conform cercetărilor, este prezentă intr-un areal mult mai larg. Automedicația evidențiază faptul că un comportament antiparazitar, poate reduce numărul indivizilor infectați sau poate întârzia dezvoltarea parazitului. Acest comportament include ingerarea anumitor substanțe, de regulă compuși secundari ai plantelor (Lozano 1998).

Apărarea contra paraziților poate fi efectuată de un singur individ sau de întreaga colonie. Evident, rezultatele luptei împotriva acestora sunt mai bune în cazul în care participă mai mulți indivizi. Totodată, comportamentul antiparazitar este foarte eficient în reducerea încărcăturii parazitare, cum ar fi grooming-ul, când un număr mare de ectoparaziți este eliminat. Un exemplu remarcabil este cel al furnicilor, care pot face diferența între indivizii cu grade diferite de infecție fungică, cei mai puternic infectați fiind primii ajutați (Little și col 2005). În cazul vertebratelor, după cum am arătat anterior, acest comportament este mult îmbunătățit (Karvonen și col 2004).

În ceea ce privește comportamentul albinelor împotriva acțiunii paraziților, studiul prezentat se axaeză pe hrănirea albinelor infectate artificial cu diverși patogeni, studiind răspunsul lor la compușii din mierea de albine. Mierea de albine se diferențiază în funcție de proveniența nectarului și a polenului, mai puțin mierea de mană, care este singura miere de origine non florală.

CAPITOLUL X…

MATERIALE ȘI METODE FOLOSITE PENTRU STUDIEREA COMPORTAMENTULUI ALBINELOR LUCRĂTOARE FAȚĂ DE AGENȚII PATOGENI

MATERIALS AND METHODS USED FOR STUDY THE BEHAVIOR OF NURSE BEES IN RELATION WITH PATHOGENS

X.1. MATERIALUL BIOLOGIC

X.1. BIOLOGIC MATHERIAL

Albinele doici folosite în aceste experimente au fost prelevate din faguri cu puiet căpăcit, provenind din stupina USAMV, stupină care practică stupăritul pastoral. Aceste albine fac parte din rasa Apis mellifera carpatica, rasă care se caracterizează prin instinct moderat de roire, producții bune de miere, rezistență crescută la boli, precum și prin rascibilitate (Mărghitaș 2005). De asemenea, instinctul de furtișag este relativ scăzut, apicultorul reușind astfel să lucreze în stup perioade mai mari de timp, chiar dacă în perioada respectivă culesul de nectar este mai scăzut sau chiar inexistent.

X.2. SURSA DE HRANĂ

X.2. FOOD SOURCE

Ca sursă de hrană s-a ales mierea de albine, intrucât, înafara perioadelor în care culesul lipsește când apicultorul intervine cu hrană artificială, mierea este sursa de energie și proteină necesară dezvoltării familiei de albine.

Mierea este o soluție suprasaturată de zaharuri, 84% din aceasta fiind reprezentate de fructoză și glucoză. Conținutul de apă este de obicei de 15-20%. Interacțiunile puternice între molecule de zaharuri și molecule de apă, lasă doar o cantitate mică de apă pentru a fi utilizată de microorganisme. Apă "liberă" este măsurată prin parametru activitatea apei (wa): valorile medii ale acesteia fiind raportate între 0,6 și 0,62. Chiar dacă unele drojdii pot trăi în miere, cu un conținut mare de apă, provocând degradarea mierii, activitatea apei în mierea maturată este prea mică pentru a sprijini dezvoltarea oricăror specii, fermentația nu ar putea avea loc în cazul în care conținutul de apă este mai mic de 17%. Multe specii de bacterii sunt complet inhibate cazul în care activitatea de apa stabilește între 0,94 și 0,99. Mierea este, în general, destul de acidă, având un pH de 3,2 la 4,5, suficient de scăzut pentru a inhiba multe tipuri de agenti patogeni de origine animală. pH-ul optim pentru cultivarea de bacterii diferite stabilește între 7,2 și 7,4.

În mierea nediluată, pH-ul reprezintă un factor antibacterian semnificativ. În cazul în care mierea este diluată, în special prin fluide biologice, care sunt tamponate, pH-ul nu va fi atât de scăzut și aciditatea de miere ar putea să nu fie în totalitate inhibitoare pentru multe specii bacteriene.

Majoritatea activității antibacteriene a mierii este atribuită apei oxigenate, produs enzimatic prezent în miere. Enzima glucoz-oxidază este secretată de glanda hipofaringeală a albinelor, pentru a iniția formarea mierii din nectarul cules din flori. Apa oxigenată formată are un efect de sterilizare în mierea maturată.

Deși acțiunea antibacteriană a mierii este bine stabilită, mecanismul său de acțiune este încă un subiect de dezbatere. Există o credință comună că activitatea antibacteriană a mierii se află parțial în osmolaritatea ridicată, datorită conținutului său ridicat de zahăr și aciditate, în cea mai mare parte din cauza prezenței de acid gluconic (Molan, 1992). Apa oxigenată este considerată a fi principalul factor antibacterian în miere, dar studii recente arată că aceasta este neutralizată prin adăugarea de catalază, existând deasemenea unele activități non-peroxidice prezente in miere.

După cum se cunoaște din literatura de specialitate mierea are proprietăți funcționale în promovarea sănătății oamenilor, acest lucru depinzând în mare măsură de sursa ei botanică. Aceste proprietăți pot fi asociate cu osmolaritatea ridicată a mierii și cu capacitatea ei antibacterienă. Majoritatea acestor proprietăți sunt legate de nivelul de apă oxigenată, determinată prin nivelurile relative de glucoz-oxidază sau catalază. Diferențele în activitatea antibacteriană a mierii pot fi, deasemenea, o reflexie a conținutului acestor compuși.

Factorii nonperoxidici ce contribuie la activitatea antimicrobiană și antioxidantă a mierii sunt lizozimul, acizii fenolici și flavonoidele. Luându-i ca și un întreg, acești factori dau mierii proprietăți unice.

Deși acțiunea terapeutică a mierii a menținut atenția cercetătorilor, studii au fost efectuate doar pentru testarea probelor de miere brută în ceea ce privește activitatea antimicrobiană (Basualdo și col., 2007) și capacitatea antioxidantă (Baltrusaityte și col., 2007)

Alte studii au arătat că diferiți compuși fenolici luați individual au inhibat creșterea unei mari diversități de bacterii gram-pozitive și gram-negative (Davidson și col., 2005). Compușii fenolici reprezintă cea mai importantă grupă de compuși care se găsesc în plante, cuprinzând cel puțin 8000 de structuri diferite cunoscute (Bravo, 1998).

Compușii fenolici din miere aparțin acizilor fenolici și flavonoidelor, care sunt considerate markeri potențiali ai originii mierii. Acizii fenolici se împart în două subclase: acizi benzoici substituiți și acizi cinamici. Flavonoidele prezente în miere se împart în trei clase cu structură similară: flavonoli, flavone și flavanone. Acestea sunt importante datorită contribuției lor la culoarea, gustul și aroma mierii și deasemenea datorită efectelor benefice asupra sănătății omului. Mai mult, compoziția, compușii fenolici ai mierii și capacitatea lor antioxidantă depinde de sursa florală utilizată de albine la colectarea nectarului (Al-Mamary și col., 2002).

Datorită importanței mierii ca întreg, și a conținutului său de polifenoli ca și factori antibacterieni, în special împotriva bacteriilor rezistente la antibiotice sau izolate din albine, s-au ales pentru acest studiu patru tipuri de miere.
Aceste tipuri sunt: miere de salcâm (Robinia pseudoacacia), miere de tei (Tillia spp.); miere de floarea-soarelui (Helianthus annuus), miere de mană.

Analiza palinologică a tipurilor de miere utilizate în studiu s-a realizat pentru determinarea originii botanice a fiecăreia dintre ele. Polenul predominant al fiecărui tip de miere monoflor a fost în concordanță cu originea declarată. Pentru determinartea unifloralității mierii utilizată în experiment, s-a utilizat metoda Louvreaux cu unele modificări. 10 g de miere a fost dizolvată în aprovimativ 20 ml soluție H2SO4 de concentratie 5‰, agitate pentru dizolvare și centrifugate timp de 30 minute la o rotație de 3900 rpm. Supernatantul rezultat la centrifugare a fost eliminat și pelletul a fost spalat cu apă distilată de 2 ori, centrifugat de fiecare dată, iar sedimentul realizat după spălare a fost plasat sub forma a două picături pe o lamă microscopică, lăsat să se usuce, colorat cu o soluție de fuxină 1% în glicerină-gelatină și examinat microscopic.

Procentul de granule de polen specific a fost calculat prin numărarea a 2000 granule de polen de pe lama microscopică, și exprimarea procentuală a polenului specific din totalul celor numărare. Pentru foecare tip de miere monofloră există anumite limite pe care trebuie să le aibă polenul specific pentru a fi încadrate la categoria miere monofloră.

Polen din miere de tei

Polen din miere de salcâm

Polen din miere de floarea soarelui

X.2. METODE UTILIZATE

X.2. METHODS USED

Fagurii cu celule căpăcite au fost prelevate prin decupare din rame STAS, după care au fost introduse în incubator, în cuști separate, la o temperatură controlată de 370C, obținând astfel albine indemne de nosemoză. După ecloziune, albinele au fost menținute în viață prin administrare individuală de sirop de zahăr 1:1, pregătit astfel: cantitatea de apă necesară a fost adusa aproape de punctul de fierbere, după care a fost adăugat zahărul, prin amestecare continua, până la dizolvare completă, după care a fost lăsat să se răceasca. Administrarea individuală s-a efectuat individual, contenționând albinele în câte un tub Eppendorf de 1,5 ml, la care i-a fost tăiată partea inferioară suficient de mult pentru ca albina să poată fi hrănită. De asemenea, 5 loturi de albine au fost grupate în cutii separate, câte 80 de albine în fiecare cutie și au fost hrănite tot cu sirop de zahăr ad libitum, până în momentul infectării artificiale cu spori de Nosema ceranae pe de o parte și cu tulpini de bacterii pe de altă parte. Tipurile de miere folosite pe parcursul cercetărilor au fost mierea de salcâm, mierea de tei, mierea de floarea soarelui și mirea de mană, iar tulpinile de bacterii au fost Penibacillus alvei, Enteroccocus faecalis și Brevibacillus laterosporus.

Pentru studierea comportamentului albinelor vis a vis de infecția artificială cu spori de Nosema ceranae, s-a obținut, în prima fază, un stoc de spori de N. ceranae. Astfel, din stupina USAMV, s-a prelevat un număr de 20 albine în vederea diagnosticării lor. S-au detașat abdomenele albineor, utilizând o pensă pentru contenționarea în zona toracelui și un bisturiu. Abdomenele astfel obținute au fost mojarate în ameste cu 20ml apă distilată. Mojaratul obținut a fost filtrat utilizând hârtie de filtru. Lichidul rezultat a fost împarțit în tuburi Eppendorf de 1,5ml. Ulterior, tuburile au fost centrifugate la o turație de 5000rpm timp de 10 minute.

Supernatantul obținut a fost îndepărtat cu ajutorul unei pipete Eppendorf, iar peletul rămas a fost amestecat tot cu apă distilată, după care s-a omogenizat. Pentru evidențierea sporilor de Nosema ceranae, s-a utilizat metoda microscopica, folosind un microscop Olympus cu obiectiv de 40x.

Pentru numărarea sporilor s-a utilizat o cameră de numărare (hemocitometru) Neubauer. Camera de numărare are 9 pătrate. Cele patru extremități ale pătratelor au 4×4 subdivizări. Pătratul central are 5×5 subdivizări care, la rândul lor sunt împărțite în 4×4. Fiecare pătrat astfel identificat are 1mm2 iar adâncimea camerei este de 0,1mm. Așadar, volumul fiecărui pătrat este de 0,1mm3. S-a calculat numărul mediu de spori din fiecare pătrat și s-a înmulțit cu 104 și cu factorul de diluție. Pentru obținerea numărului întreg de spori, adică a biomasei, s-a înmulțit concentrația de spori cu volumul inițial. Astfel am obținut un număr de 8×105 spori de Nosema ceranae. Ulterior, am folosit diferite diluții cu sirop de zahăr, pentru a obține un număr cuantificabil de spori.

În ceea ce privește design-ul experimental, am conceput un labirint în formă de Y, din sticlă. Structura are 3 straturi, primul fiind suportul, al doilea fiind format din piesele care alcătuiesc labirintul, iar al treilea este capacul. Pentru lipirea pieselor de suport, am folosit adeziv fără miros, pentru a nu influența albinele. Dimensiunile sunt 210x180x18mm. Canalele pentru accesul abinei la hrană au fost concepute să aibă dimensiunea de 6mm, suficient ca albina să poată circula, dar insuficient ca ea să se poată întoarce. În cele două capete ale labirintului am pus miere de diferite tipuri, urmărind albina până în momentul în care albina a ajuns la unul din capete. Ca sursă de hrană am folosit patru tipuri de miere, și anume: miere de salcâm, miere de floarea soarelui, miere de tei și miere de mană. S-au combinat toate tipurile de miere între ele.

În prima fază s-a testat device-ul experimental pentru a observa dacă albinele aleg una din cele două surse de hrană în mod întâmplător sau nu. Astfel, s-a folosit o combinație de miere de albine și turtă din zahăr. Au fost testate un număr de 50 de albine, iar rezultatul este prezentat în tabelul x…

Rezultatul obținut confirmă faptul că device-ul funcționează, în sensul că, în varianta 1 albinele au ales mierea în detrimentul turtei de zahăr, un număr de 35 albine alegând mierea față de doar 15 pentru turta de zahăr, iar după inversarea surselor de hrană, după ce s-a înlocuit device-ul experimental pentru a fi siguri că nu rămâne nici o urmă de miros, albinele din nou au ales mierea în detrimentul turtei de zahăr unde au ajuns doar 18 albine, față de 32.

S-a trecut la următoarea etapă a experimentelor, unde am împărțit albinele în trei loturi, și anume: primul, lotul martor, a fost reprezentat de albine indemne de nosemoză, albine proaspăt eclozionate. Al doilea lot a fost format din albine infectate artificial cu 100.000 spori iar al treilea a fost format din albine infectate cu 200.000 de spori. Au fost folosite câte 100 de albine per lot, pentru fiecare combinație de două tipuri de miere.

În cazul lotului martor, unde albinele au fost perfect sănătoase, rezultatul este prezentat în tabelul x…

Tabelul x…

În cazul lotului infectat artificial cu 100.000 de spori, rezultatele sunt prezentate în tabelul x…

Tabelul x…

În cazul albinelor infectate artificial cu 200.000 spori, rezultatele sunt prezentate în tabelul x…

Tabelul x…