. Motivatii In Infiintarea Unei Mici Afaceri

CUPRINS

Introducere

În întrega lume, o importanță din ce în ce mai mare o reprezintă noile programe legate de afaceri ceea ce presupune a organiza și a conduce oamenii, a dezvolta activitatea comercială printr-un plan de acțiune structurală și a mobiliza întreaga echipă pentru a reuși în acțiunile întreprinse.

Se poate considera că apariția și afirmarea întreprinderilor mici și mijlocii se datorează tendinței de echilibrare a structurilor economice, în direcția scăderii gradului de concentrare economică. În economiile de tranziție rolul de echilibru apare din necesitatea de a oferi competiție și de a restructura economia.

Expresia modului cum vede managementul politic crearea sectorului privat este atitudinea față de inițiativa privată, cea care creează fondul real de experiență de tip capitalist, cu asumarea riscului de a pune în operă o idee. De la derâderea cu care au fost tratați pionierii inițiativei private, “buticarii”, și până la hingherirea fiscală și hărțuirea prin control a societăților cu răspundere limitată, privite de administrație ca hoții legiferate și tocmai de aceea ocolite cu dispreț, este un traseu al atitudinilor inadecvate față de capitalul privat. Micile afaceri, baza creării canalului de acumulare a capitalului autohton și consolidare a clasei de mijloc rămâne sectorul cel mai expus dezinteresului liderilor politici, evident cu ezcepția care confirmă regula a câtorva societăți care alimentează conturile partidelor.

În România, ca și în celelalte țări din centrul și estul Europei, aflate în tranzție spre economia de piață, guvernul nu a luat încă suficiente măsuri pentru a încuraja manifestarea spiritului de întreprindere. Sprijinirea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii este mai importantă în această zonă a lumii decât în țările dezvoltate.

Trebuie avut în vedere că întreprinderile mici și mijlocii au o durată de viață mai scurtă, prezentând o rată de eșec mai mare în comparație cu cele mari. Aceasta este adevărat, dar trebuie să se țină seama de faptul că ratele de natalitate de noi întreprinderi sunt mai mari decât cele de eșec, ceea ce contribuie la existența unui sistem economic viu, dinamic.

În România, sectorul micilor întreprinderi a luat naștere într-o piață neformată, fapt care a creat dificultăți mari în ceea ce privește procurarea resurselor, dar și numeroase oportunități, ca urmare a cererii nesatisfăcute a clienților. Acei întreprinzători care și-au asumat riscul de a concura într-un astfel de mediu și au avut capacitatea managerială necesară au fost motivați de anumite facilități de pe urma activității antreprenoriale; în primul rând, posibilitatea obținerii de câștiguri finaciare considerabile, obținerea statului și respectului social. Majoritatea celor care au demarat astfel de afaceri au avut ca pricipal motiv dorința de a fi independent.

Luând în considerare părerile celor din afara țării despre economia românescă, este interesant de consemnat mărturia președintelui Camerei de Comerț și Industrie Franceză din România, Alain Kremeur, care, întrebat de un reporter ce anume ar schimba în mediul economic românesc a răspuns: “Dacă aș avea o baghetă magică aș încerca să schimb un singur lucru în mintea prietenilor mei români: neîncrederea. Nu cunosc un popor care să se chinuie, care să se autoflageleze mai tare și care să fie atât de lipsit de încredere în forțele proprii. Este un fel de sport național pe care îl practicați și chiar ați ajuns campionii mondiali la această disciplină. Totuși, cu un pic de încredere și chiar cu un pic de tupeu, România ar fi fost acum mult mai în față în ceea ce privește integrarea europeană.”

În dilema, ori specificul fiecărei țări, caracterul fiecărui popor, ori “vâltoarea vremurilor în care trăim” ne influențează spiritul antreprenorial sau afacerile, întotdeauna trebuie să ținem cont de ambele variabile pentru că, așa cum afirma Stephen Covey omul are libertatea de opțiune, puterea de a alege și de a fi proactiv.

Motivul pentru care am ales tema lucrării, “Motivații în înființarea unei mici afaceri”, a fost acela de a crea o imagine câr de cât reală a întreprinderilor mici și mijlocii cât și a activității de întreprinzător. Pentru realizarea lucrării am folosit și un chestionar în care am urmărit să sintetizez cât mai exact motivațiile pentru care întreprinzătorii și-au demarat afacerile. Întrebările propuse spre analiză au fost plăcute, mulți dintre patroni făcându-le chiar o mare plăcere completarea acestui chestionar: “care sunt factorii externi impulsionanți ce i-a determinat să-și înființeze propria afacere”, “care sunt punctele tari ce îi caracterizează”, “ce cunoȘtințe sunt necesare pentru cel ce dorește să-și deschidă o afacere”, “care este simbolul unui întreprinzător de succes”, “cum vede partenerul de viață implicarea lor în afaceri”, “de cât timp se conduce afacerea”,etc.

CAPITOLUL I

ÎNTREPRINZĂTORUL ȘI CREAȚIA SA

ROLUL MICILOR AFACERI ÎN ECONOMIE

Economia centralizată și planificată excludea, aproape în totalitate posibilitatea unor câștiguri suplimentare veniturilor salariale, adică posibilitatea de afirmare a spiritului întreprinzător, a inițiativei, a autoafirmării.

Restructurările economico-sociale care au avut loc în ultimii 12 ani în cea mai mare parte a lumii au condus la apariția unor valori și activități.

Marile întreprinderi gigant au încetat să mai fie singurul promotor al dezvoltării. Socializarea vieții a făcut posibilă apariția individului ca izvor al creației. În acest climat, creația și acțiunea persoanei întreprinzătoare a început să ocupe un loc din ce în ce mai important.

Activitatea economică a individului nu trebuie să se orienteze numai spre satisfacerea nevoilor de existență, dar și spre creație, care poate să se încurajeze și să fie productivă numai dacă există un regim de libertate și proprietate privată. Aceste două obiective sale asigurării nevilor vieții și al creativității, se pot înfăptui în cadrul activizării, înființării și extinderilor micilor afaceri.

Punctul de plecare în abordarea rolului întreprinderilor mici și mijlocii îl constituie faptul că ele trebuie evaluate mai mult decât ponderea lor, uneori modestă pe piață.

Având în vedere faptul că întreprinderile mici și mijlocii au avut și continuă să aibă un rol deosebit în cadrul economiei, P.Drucker afirmă că micile afaceri reprezintă “catalizatorul principal al creșterii economice”. R.Reagan caracteriza micile afaceri ca fiind “inima și sufletul economiei de piață”, iar M.Coltman le caracteriza ca fiind “coloana vertebrală a sistemului economic al întreprinderii libere”( Sasu Constantin,1996,p.10).. Micile afaceri au contribuit în mod esențial la dezvoltarea statelor industrializate și la dobândirea recentei prosperități a unor țări din sud-estul Asiei.

Micile afaceri continuă să aibă o deosebită importanță în economie pentru următoarele motive:

Furnizarea de locuri de muncă

Potrivit Administrației Micilor Afaceri din S.U.A.(S.B.A.), în anul 1989, 98% din firmele de afaceri din Statele Unite erau mici. Aceasta înseamnă că în acel an existau aproximativ 19 milioane de firme “mici” ce furnizau produse, servicii și informații în S.U.A. În ultimul deceniu, firmele mici din Statele Unite au creat peste 30 milioane de locuri de muncă. În prezent, oferta de locuri de muncă a întreprinderilor mici și mijlocii în S.U.A. este de 60%, iar în Germania oferta de locuri de muncă a acelorași firme este de 71%.

Inovarea

Indivizii și micile afaceri reprezintă o sursă majoră de idei și invenții. În S.U.A., de exemplu, în ultimii 20 de ani peste 1/3 din invenții au fost efectuate de persoane particulare și ¼ de către micile afaceri care au mai puțin de 100 de salariați. În Germania, 76% din cele mai importante invenții ale secolului au fost efectuate în întreprinderile mici și mijlocii.

Micile afaceri sunt mai inovative decât cele mari, publice, deoarece oameni ingenioși lucrează la idei noi care sunt legate direct de profitul lor și astfel motivate într-un mod mai direct. În plus, firmele mari se concentrează asupra produselor cu o cerere staționară și previzibilă, lăsând pe seama celor mici articolele ce se vând mai încet și sunt mai riscante. Micile afaceri de pionierat nu au un produs sau un serviciu cu cererea verificată și dificultatea vânzărilor produselor lor este uneori atât de mare încât destul de des se înregistrează falimente înainte de a reuși în final. Numai atuncicând micile afaceri independente și-au deschis o piață verificată pentru o inovație, o mare firmă devine interesată în a sprijini și adesea în a o concura. Multe invenții ale trecutului, ca motorul cu abur, automobilul, avionul, telefonul, au fost considerate la început lipsite de interes. Ele au devenit cu adevărat “merituase” doar după ce pionierii lor au demonstrat valoarea lor economică. Dezvoltarea unei idei de afacere, exploatarea unei investiții la scară industrială au fost realizate aproape invariabil în întreprinderile mici. Acestea pot realiza inovații și le pot duce până la stadiul de creștere – dacă va exista. Din acest moment se pot adopta tehnici de producție de masă, dacă există capitalul necesar sau sunt vândute unei firme mai mari, capabilă să finanțeze activități de mare anvergură.

Interdependența afacerilor

O realitate fundamentală a vieții economice moderne o constituie interdependența afacerilor. Nici o afacere modernă nu este o entitate în sine. Ea trebuie să cumpere de la alte firme și să vândă fie la diferiți oameni de afaceri, fie la consumatori, în competiție cu multe alte firme. În plus, numeroasele mici afaceri permit celor de mare anvergură să se concentreze asupra acelor activități în care efortul lor este mai eficient. Produsele marilor firme sunt disponibile în mii de locuri îndepărtate doar prin serviciile furnizate de negustorii independenți și diferite magazine. Fără acești intermediari, ar fi imposibilă distribuirea produselor. Este, de asemenea, evident că marii producători de autoturisme, mașini agricole, televizoare și alte produse electromagnetice sunt dependenți de miile de unități prestatoare de servicii mici și independente pentru repararea, întreținerea și menținerea acestor produse. Micile afaceri realizează și o mare varietate de servicii comerciale, tehnice și funcționărești atât pentru marile afaceri însăși cât și pentru orice client care are nevoie de cunoștințele și deprinderile lor specifice.

Menținerea competiției

Existența unei colectivități de mici afaceri puternice și sănătoase reprezintă cel mai bun mijloc de menținere a competiției, de a preveni controlul monopolist al unei ramuri și asigurarea în acest fel a populației de avantajele concurenței, prin prețuri mai accesibile, calitate superioară a produselor, termene de credit mai avantajoase. În esență, rivalitatea este pentru atragerea clienților. Dacă scopul economiei este să existe în mod imperios firme independente. Economia de piață asigură libertatea întreprinderilor și creează oportinități pentru capacitățile individuale creatoare, precum și mijloace de trai pentru un larg segment al populației. Menținerea competiției este cea mai bună asigurare că economia va rămâne dinamică și va aduce un curent continuu de inovații, idei noi, experiențe și eforturi de pionierat.

Aprovizionarea cu bunuri și prestarea de servicii către populație

Micile firme, prin sfera largă de activităti pe care o desfășoară, contribuie în mod esențial la aprovizionarea cu o gamă largă de produse, precum și la prestarea unor servicii de o calitate superioară marilor firme.

Asigurarea echilibrului economic

Echilibrul economic constituie elementul central, punctul de plecare și, în același timp, finalitatea teoriei și practicii economice(Samuelson și Nordhaus, 1992). Nucleul conceptului de echilibru economic îl constituie egalitatea între nevoi și resurse, care se prezintă ca o egalitate a cererii cu oferta.Analiza echilibrului economic nu se reduce la constatarea stării de egalitate sau de neegalitate dint are nevoie de cunoștințele și deprinderile lor specifice.

Menținerea competiției

Existența unei colectivități de mici afaceri puternice și sănătoase reprezintă cel mai bun mijloc de menținere a competiției, de a preveni controlul monopolist al unei ramuri și asigurarea în acest fel a populației de avantajele concurenței, prin prețuri mai accesibile, calitate superioară a produselor, termene de credit mai avantajoase. În esență, rivalitatea este pentru atragerea clienților. Dacă scopul economiei este să existe în mod imperios firme independente. Economia de piață asigură libertatea întreprinderilor și creează oportinități pentru capacitățile individuale creatoare, precum și mijloace de trai pentru un larg segment al populației. Menținerea competiției este cea mai bună asigurare că economia va rămâne dinamică și va aduce un curent continuu de inovații, idei noi, experiențe și eforturi de pionierat.

Aprovizionarea cu bunuri și prestarea de servicii către populație

Micile firme, prin sfera largă de activităti pe care o desfășoară, contribuie în mod esențial la aprovizionarea cu o gamă largă de produse, precum și la prestarea unor servicii de o calitate superioară marilor firme.

Asigurarea echilibrului economic

Echilibrul economic constituie elementul central, punctul de plecare și, în același timp, finalitatea teoriei și practicii economice(Samuelson și Nordhaus, 1992). Nucleul conceptului de echilibru economic îl constituie egalitatea între nevoi și resurse, care se prezintă ca o egalitate a cererii cu oferta.Analiza echilibrului economic nu se reduce la constatarea stării de egalitate sau de neegalitate dintre cei doi termeni esențiali, ci se referă și la identificarea factorilor care contribuie la realizarea sistemului de echilibru și înțelegerea influenței lor.

La cele enumerate mai sus mai putem adăuga unele roluri ale întreprinderilor mici și mijlocii în economie, printre care:

Întreprinderile mici și mijlocii reprezintă o parte importantă a infrastructurii de care depinde economia, ele acționând ca furnizori specializați de piese, subansamble și servicii pentru întreprinderile mari, prin activitatea de subcontractare. Aceste produse și servicii sunt oferite la prețuri inferioare față de cele pe care întreprinderile ar fi capabile să le asigure;

Întreprinderile mici și mijlocii asigură de multe ori o combinare a factorilor de producție care în alte condiții nu ar fi folosiți într-un proces de preoducție(resurse locale, produse secundare ale marilor întreprinderi etc.);

Întreprinderile mici și mijlocii prezintă o mare flexibilitate și rezistență în perioadele de criză și recesiune. Aceasta implică eforturi mai reduse de investiții și adaptare;

Există o puternică legătură între întreprinderile mici și mijlocii și economiile locale. Prin abilitatea lor de a răspunde la cererile locale, prin cunoștințele lor detaliate privind piețele locale, pot să acționeze mai eficient decât întreprinderile mari din interiorul sau din afara localitătii;

Întreprinderile mici și mijlocii reprezintă un potențial de dezvoltare a viitoarelor mari întreprinderi. Giganții de astăzi au fost ieri întreprinderi mici;

Acest tip de întreprindere dispune de o abilitate deosebită de a pune în valoare resurse de management, element important mai ales pentru economiile în tranziție în care domeniul resurselor manageriale este unul deficitar. Înflorirea spiritului de întreprinzător atrage apariția unei noi categorii sociale, de proprietari-manageri, care contribuie la punerea bazelor sociale de tranziție;

Întreprinderile mici și mijlocii asigură o înaltă calitate a ocupării în termeni de performanță și satisfacție în muncă. Datorită unui mediu de muncă în general armonios, calitatea și satisfacțiile activităților desfășurate în micile firme sunt superioare celor desfășurate în întreprinderile mari. Atmosfera creată în firmele mici este una stimulativă atât în ceea ce privește atitudinea față de muncă, cât și în cea a răsplătirii efortului făcut.

definirea micilor afaceri

Nu există o definiție acceptată unanim a micilor afaceri. Astfel, în aprecierea “mărimii” micilor afaceri uneori se iau în considerare criterii cantitative, cum sunt numărul de salariați, volumul vânzărilor, etc. Alteori, se consideră că o mică afacere trebuie să-și aibă limitat domeniul la piața locală. Într-o altă concepție, afacerile sunt categorisite ca mici, în funcție de natura firmei, ca farmacii, magazine de bijuterii, haine etc.

Comitetul pentru Dezvoltarea Economică, organizație științifică, arată că o afacere este mică atunci când îndeplinește cel puțin două din următoarele criterii:

1. Conducere independentă (în mod obișnuit managerul este și proprietarul afacerii);

2. Capitalul este achiziționat și proprietatea este deținută de o persoană sau un număr redus de persoane;

3. Domeniul de activitate este în principal local. Personalul și proprietarul sunt din aceeași localitate. Piețele trebuie să fie locale;

4. Mărime relativă în cadrul ramurii – o afacere este mică în comparație cu altele considerate mari. Ea poate fi mică într-un domeniu și mare în altul.

Dintre cele patru criterii, cei mai mulți consideră că cel de-al patrulea este cel mai important (Pickle, 1990,p.39).

S-ar putea ca pe hârtie firmele mici să fie greu de definit, dar majoritatea sunt ușor de recunoscut de îndată ce sunt observate în exercițiul funcțiunii. În practică există diferențe fundamentale ce permit distincția între firmele mari și cele mici:

Wynarczyk și alții identifică trei aspecte cheie în care diferă firmele mici de cele mari: nesiguranța, inovația și evoluția. Nesiguranța este o trăsătură persistentă a firmelor mici datorită tendinței de a avea o bază de clienți mică și resurse limitate. Crearea de produse foarte noi sau cu diferențe marginale la cele bine cunoscute, reprezintă un factor cheie pentru succesul sau eșecul demarării unei noi afaceri. Evoluția se referă la starea schimbărilor structurale constante și a celor de pe piață de care se vor izbi probabil firmele mici în lupta pentru supraviețuire și dezvoltare.(David Stokes,2002,p.5).

Curan și alții contestă noțiunile prea generale ale sectorului firmelor mici deoarece acesta constă într-adevăr dintr-un amalgam extrem de variat de afaceri și este angajat într-o gamă largă de activități, iar managerii firmelor nu au de multe ori aproape nimic comun între ei. În locul acestor noțiuni ei folosesc definiții pragmatice mai detaliate derivate din tipul de comerț sau activitate depus. Astfel, un local public “mic” este definit ca având un singur punct de desfacere și un număr nespecificat de angajați dar fără capacitate proprie de preoducție, în timp ce o agenție de plasare a forței de muncă “mică” poate avea până la două puncte de desfacere și zece angajați(David Stokes,2002,p.5).

Una dintre cele mai vechi definiții ale micilor afaceri este cea dată prin Legea micilor afaceri din 1934 din S.U.A.: ”O mică afacere este aceea care este deținută și condusă în mod independent și nu este dominantă în domeniul ei de activitate”.

Eurostat (Oficiul de Statistică al Uniunii Europene), care întocmește rapoarte periodice privind firmele mici și mijlocii folosește un singur criteriu pentru clasificarea acestor firme și anume numărul de persoane ocupate. Se disting astfel:

micro-întreprinderi – de la 0 la 9 angajați;

întreprinderi mici – de la 10 la 99 de angajați;

întreprinderi medii – de la 100 la 499 de angajați.

(Aceste definiții exclud agricultura, vânătoarea, pescuitul și industria forestieră).

Chiar dacă definițiile UE simplifică prea mult lucrurile, ele reflectă schimbările din mediul managerial al unei întreprinderi pe măsură ce aceasta atinge etape cheie în dezvotarea ei; firmele cu mai puțin de 10 angajați nu au nevoie decât arareori de o structură intermediară de management, dar un manager-patron de întreprindere mai mare simte adeseori nevoia de delega o parte din responsabilitățile decizionale.

În România, potrivit Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, aceste criterii cantitative sunt numărul de angajați și cifra de afaceri anuală. În ceea ce privește numărul de angajați, criteriul este același ca cel folosit de Eurostat. Din punct de vedere al cifrei de afaceri anuale, aceasta trebuie să fie echivalentă cu până la 8 milioane euro. De asemenea, în această lege se prevede că nu sunt întreprinderi mici și mijlocii societățile bancare, societățile de asigurare și reasigurare, societățile de administrare a fondurilor financiare de investiții, societățile de valori mobiliare și societățile cu activitate exclusivă de comerț exterior.

DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE ÎNTREPRINZĂTORULUI

Definiții ale întreprinzătorului

“Întreprinzătorul”, spunea economistul francez Jean Baptiste Say pe la 1800 “transferă resursele economice dintr-un domeniu cu o productivitate mai scăzută într-unul cu o productivitate mai mare și cu profituri mai mari”.

Prima folosire a termenului de întreprinzător într-un context economic este atribuită lui Richard Cantillon, care, într-o lucrare publicată în 1955, asociază persoana întreprinzătorului cu asumarea riscului.

În Statele Unite, de exemplu, întreprinzătorul este adesea definit ca fiind o persoană care își începe propria sa afacere, mică și nouă. Într-adevăr, cursurile de “spirit întreprinzător” care au devenit populare în ultimul timp în școlile americane de afaceri sunt descendentele în linie directă ale cursurilor despre modul de demarare a unei afaceri proprii oferite cu treizeci de ani în urmă, și, în multe cazuri, nu sunt foarte diferite de acestea.

O mare contribuție în aprofundarea conceptului de întreprinzător și a rolului acestuia a fost realizată de Schumpeter (1954,p.64). Cuvântul cheie în opera acestuia refritoare la întreprinzător este inovația. El consideră că acesta este persoana care realizează un nou produs sau un nou proces de producție, în esență printr-o nouă combinație a factorilor de producție, în esență printr-o inovație.

În prezent, întreprinzător este considerată persoana care inițiază sau preia o afacere, asumându-și uneori anumite riscuri pe care mai mulți oameni obișnuiți nu ar face-o, iar alteori aplicând cunoștințele funadamentale într-un mod cu totul original pentru a-și asigura succesul afacerii.

Riscurile care apar odată cu crearea organizației pot fi financiare, materiale și psihologice. Termenul “întreprinzător”(entrepreneur), este un cuvânt de origine frațuzească, datat din secolul al 17-lea, evoluând de-a lungul anilor într-o multitudine de definiții, dar majoritatea includ următoarele caracteristici:

Creație: se dă startul unei noi afaceri;

Inovație: afacerea implică un nou produs, proces, piață, material și de asemenea o nouă organizație;

Asumarea riscului: proprietarul afacerii poartă riscul posibilei pierderi sau falimentului afacerii;

Management general: proprietarul afacerii poate fi ca un ghid al afacerii care alocă resursele necesare;

Îndeplinirea scopului: nivele ridicate de creștere și un profit așteptat.

Întreprinzătorii sunt oameni care inventează afaceri, care inventează clientela (Drucker,1993,p.57). Întreprinzătorul reprezintă în primul rând un realizator de lucruri noi, un creator de activități. Se poate spune că întreprinzătorul este persoana care dă dovadă de inițiativă în abordarea unei probleme. În sensul economiei de piață, întreprinzătorul este persoana ce inițiază individul sau în asociere o afacere care investește capital și produce sau prestează servicii.

Întreprinzătorul mai este definit ca o persoană care dorește să cunoască în adâncime canioanele incertitudinii și ambiguității și vrea să pășească spre înălțimile succesului. El pune în mișcare capitalul inactiv, își asumă un risc și conduce afacerea spre a obține profit maxim.

Caracteristicile necesare unui întreprinzător

Asupra reușitei unei afaceri își pun amprenta mai mulți factori. Unul dintre aceștia este și calitatea întreprinzătorului. Sunt afaceri cu multiple posibilități de succes și care nu reușesc din cauza întreprinzătorului.

Un întreprinzător trebuie să posede capacitatea de a sesiza și descifra elementele specifice naturii umane, a celor implicați în dezvoltarea proceselor de muncă din cadrul firmei.

Această capacitate presupune pe lângă experiența și cunoștințele dobândite prin îndelungate procese de formare profesională și experiențaunor calități înnăscute absolut necesare, care se reflectă sintetic în talentul de întreprinzător. În acest sens, specialiștii afirmă ă activitatea de întreprinzător este o artă ce necesită talent specific. O paralelă între activitatea de întreprinzător, pictură as muzică nu este exagerată. Așa cum nu orice om poate deneni pictor sau muzician bun, chiar dacă se pregătește temeinic și cu profesori buni, la fel nu orice persoană poate deveni un întreprinzător eficace. Premiza esențială o constituie desigur, existența talentului de om întreprinzător, dublat de un efort intens, continuu și direcționat de pregătire în acest domeniu.

Deși opiniile specialiștilor diferă într-o anumită măsură, în ceea ce privește caracteristicile pe care trebuie să le posede un întreprinzător, de regulă se acceptă că nu pot lipsi următoarele:inteligență peste medie; memorie bună; spirit de observație pronunțat; capacitate mare de muncă; stare bună a sănătății; cunoștințe economice și tehnice; cunoștințe psihosociologice de nivel mediu; capacitate decizională ridicată; abilitate în relațiile umane; capacitate în domeniul colectiv; dorință puternică de a conduce; spirit inovațional; experiență în procesul muncii.

Cercetătorul american M. Storey afirmă că un întreprinzător eficace trebuie să posede următoarele calități: spirit de inițiativă; sinceritate; “tărie de caracter”. Întreprinzătorul trebuie să posede un caracter puternic, pentru a fi capabil să reziste tuturor greutăților; tenacitate; agresivitate; spirit analitic(capabil să determine cauzele unei probleme, pentru ca apoi s-o poată soluționa); creativitate(posedă o imaginație bogată;capabil să inventeze); perseverență, insistență. Deoarece formalitățile sunt numeroase pot fi întâmpinate o serie de dificultăți ce vor trebui depășite

În opinia cercetătorului rus M. Graciov unui întreprinzător ce activează în spațiul post-sovietic îi sunt necesare următoarele calități: intuiție; spirit de inițiativă; capacitatea de a risca; comunicativitate; să fie devotat ideii de afacere.

Fig. nr. 1.1 Calitățile întreprinzătorului (M. Graciov)

Odată cu dezvoltarea științei manageriale, cercetătorii de management le atribuiau întreprinzătorilor de succes noi caracteristici. Aceste caracteristici(calități) sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Caracteristicile întreprinzătorului

Tab. nr. 1.1

Sursa: Carland J., Hoy F., Boulton W. and Corland A., Differentiating Entrepreneurs,1992,p.43

S-ar putea astfel concluziona că nu toți indivizii au aceeași disponibilitate pentru activitatea de întreprinzător de succes, unele din trăsăturile de mai sus fiind chiar esențiale (asumarea riscului, nevoia pentru realizări, cunoștințe și experiență într-un domeniu, extravertit, calități manageriale). Aceasta nu înseamnă că indivizii care nu prezintă unele din caracteristicile de mai sus trebuie excluși de la această activitate de succes.

Sunt unele caracteristici ale întreprinzătorilor care pot deveni motivații pentru demararea unei afaceri, ca de exemplu: inițiativă, ambție, cunoștințe tehnice, creativitate, energie, etc.

Întreprinzătorul eficient este o fire realistă, ce posedă simțul autoevaluării. El trebuie să fie în stare să-și determine puctele sale foarte puternice și punctele slabe(slăbiciunile). Înainte de demara propria afacere întreprinzătorul potențial de regulă, recurge la analiza propriei ființe, punându-și cel puțin următoarele întrebări: “De ce doresc să lucrez pe cont propriu?”; Care sunt calitățile mele esențiale ce-mi permit să o fac?”; Care sunt șansele de a reuși?”.Întreprinzătorul de succes ține cont de faptul că la baza unei afaceri eficiente se situează eveluarea realistă a calităților personale și a “mediului extern”.Întreprinzătorul eficient trebuie săposede anumite trăsături de independență. Majoritatea întreprinzătorilor sunt firi independente: independente în acțiuni economice inovative la o vârstă fragedă, adesea neavând răbdare să-și termine studiile sau plecând din cadrul familiei.

Întreprinzătorul posedă o asemenea psihologie care îi permite să-și asume riscuri majore. Cel mai frecvent întreprinzătorul își riscă cariera personală, familia, propria imgine și firește banii investiți. Referindu-se la acest aspect, Max Weber(1991,p.73) apreciază că înainte de orice întreprinzătorul este un aventurier. De reținut, însă, că întreprinzătorul își asumă riscuri calculate, acțiunile sale având la bază judecăți de valoare și evaluări economice care îl duc la concluzia că șansele de a avea succes sunt predominante as apreciabile.

Afacerile presupun tenacitate, însă și inflexibilitate și în mod cert, au reguli și limite. În afaceri este nevoie și de sinceritate. “Adevărul da, este părerea unui întreprinzător francez, dar nu prostește. Să nu începi a furniza concurentului argumente împotriva ta. Trebuie să dai întotdeauna dovadă de echilibru între autoritate și indulgență”(Max Weber,1991,p.14).

Un întreprinzător eficient trebuie să reflecteze bine tot timpul. Niciodată nu este prea mult. Nu atunci când iei o decizie trebuie să gândești, ci cu luni sau ani înainte, să elaborezi toate ipotezele, cu toate implicațiile(avantaje și dezavantaje). Calculul probabilităților în afaceri nu trebuie niciodată împins prea departe. Secretul afacerilor este întotdeauna logica.

Întreprinzătorul eficient este o fire comunicativă, sociabilă ceea ce-l ajută să stabilească cu ușurință relații cu alți oameni. Într-o unitate economică, patronul acordă salariaților săi cel puțin 60% din timpul pe care și-l petrece în cadrul firmei.

Patronul organizează în permanență fluxul informațional de la el la colaboratori, și invers. Este nevoie de talent, multă voință și un pic de tehnică, pentru a organiza fluxul descendent și ascendent al informațiilor pentru a suscita idei din partea suprastructurii, a da răspunsuri clare și optimiste întrebărilor, a organiza reuniuni, pentru a identifica liderii de opinie ai firmei, pentru a introduce logica clientului la toate nivelele, a-l face pe fiecare sensibil la problema calității, a pune în funcție sisteme de cointeresare, a acorda salarii juste, a valorifica corespunzător forța intelectuală a personalului de care se dispune.

Întreprinzătorului efecient îi este necesar simțul echității. Nu trebuie să dorești să câștigi tot timpul totul. Trebuie lăsată o parte pentru ceilalți. O afacere este bună atunci când dă satisfacție ambelor părți. Întreprinzătorul trebuie să-și apere interesele dar să se situeze totdeauna și în locul partenerilor să înțeleagă punctul lor de vedere și să țină cont de ele.

Întreprinzătorul de succes american Victor Kaim(1991,p.17) este de părerea că un întreprinzător eficace trebuie să posede așa calități ca sensibilitatea și emotivitatea. Deseori, pentru a adopta o decizie nu este suficient ca întreprinzătorul să posede o intuiție și un intelect bun. Numai utilizând senzualitatea și emotivitatea întreprinzătorul este capabil să-și dezvolte afacerea sa.

Întreprinzătorilor eficienți le este caracteristică insistența și perseverența. Rareori un întreprinzător poate deveni un individ sfios și timid, un individ care dorește să fie bun cu toți și în orice circumstanțe. Este bine să fii bun, constată un antreprenor de succes, dar trebuie să te ferești să creadă subalternii că poți fi numai bun, atunci afacerile nu vor merge. Italienii au un proverb: “Este așa de cumsecade încât nu este bun de nimic”.

Unui întreprinzător eficace îi este necesară o capacitate mare de lucru, capacitatea de a forma și conduce o echipă, de a merge întotdeauna spre rezolvarea problemelor și nu spre ocolirea lor. În economia de piață tot ce reușește crește. Vine un moment când de unul singur întreprinzătorul nu mai poate dirija firma. O echipă devine indispensabilă. Cel ce va fi capabil să găsească o echipă pe care s-o însuflețească va reuși, cine nu, va da faliment sau va fi înlăturat de la conducerea firmei.

Unii cercetători au întreprins încercări de determina legătura dintre capacitțile unui întreprinzător și trăsăturile de caracter a individului. În lucrarea sa “Viața întreprinzătorului” David Silver(1995.p.15) afirmă că întreprinzătorii își formulează ideile mai precis, le expun mai concos și vorbesc mai repede decât nonîntreprinzătorii.

În vederea determinării calităților personale și caracteristicilor necesare unui întreprinzător de succes au fost întreprinse numeroase studii. În urma unui asemenea studiu s-a determinat că pentru a deveni un întreprinzător eficace unui individ îi este necesar: să fie agresiv, să fie competitiv, să fie încrezător în sine, să fie egocentric, să ia decizii, să pună familia și prietenii pe planul secund după afaceri, să fie oportunist, să aibă nevoie de succes, să fie hiperactiv, să fie visător, să accepte riscul calculat, să fie capabil de a învăța din greșelile precedente, să fie capabil de se perfecționa și să fie intuitiv.

Întreprinzătorii mai sunt caracterizați ca interacțiunea următoarelor abilități: controlul interior, planificarea și acceptarea riscului, inovarea, utilizarea feed-backului, luarea deciziilor, stabilirea relațiilor umane și independența. În conștiința multor oameni întreprinzătorii de succes sunt identificați cu indivizii ce nu au teama falimentului. Sintetizând caracteristicile enumerate mai sus, le putem determina pe acelea, care sunt necesare unui întreprinzător eficient.

Tipuri de manageri-patroni și antreprenori

Diversitatea tipurilor de manageri-patroni și antreprenori a dus la multe încercări de a le clasifica. Studiile mai timpurii ale sociologilor industriali îi împart pur și simplu în meseriași și oportuniști, pentru a reflecta biografiile și aspirațiile diferite ale acestor tipuri.

Lucrările mai recente au extins numărul de tipuri la trei:

“Meseriașul”– patronii de mici afaceri de la tâmplari la coafori, care furnizează direct un produs sau serviciu, și care fac acest lucru cu plăcere;

“Promotorul” – ‘temerarul’ arhetipal care încheie tranzacții, adeseori începând, dezvoltând și vânzând diverse afaceri în căutarea bunăstării personale;

“Managerul profesionist” – patronul care adoptă o abordare mai structurată în construirea unei organizații de tipul “o mică mare afacere”.(David Stokes,2000,p.28).

Această tipologie de bază a fost mult extinsă de alți autori indicând diversitatea enormă a managerilor de mici afaceri. Mai jos este prezentată o listă a tipurilor antreprenoriale, adaptată după o revistă care publică auto-evaluări pentru a observa în ce măsură cititorii sunt compatibili cu activitățile antreprenoriale:

“Solistul” – Un întreprinzător particular care lucrează singur, de exemplu în activități comerciale sau profesii specifice;

Partenerul cheie – Un pas înainte față de solist, ca individ autonom, dar având totuși un partener în spate, uneori doar ca susținător finaciar;

Asociații – Cei ce preferă să lucreze în mici grupuri cu alți parteneri, împărțind luarea deciziilor, de exemplu meseriașii lucrând în propriul lor atelier ca parteneri egali;

Profesionistul – Experții individuali; e.g. profesioniștii tradiționali chiar dacă nu sunt în mod tradițional considerați antreprenori, au tendința de a lucra în firme mici;

Inventatorul – Inventatorii creativi, care pot, sau nu, avea talentul practic de a transforma creativitatea în inovații;

Tehnicienii de înaltă clasă – Noile dezvoltări tehnologice au creat oportunități pentru cei cu expertiză tehnică, e.g. în domeniul electronic sau al calculatoarelor;

Șeful de echipă – Delegatul care manageriază eficient munca și expertiza altora, e.g. în domeniul construcțiilor;

Inițiatorul învederat – Expertul în demarări căruia îi plac cu adevărat greutățile legate de înființarea de noi întreprinderi, apoi își pierde interesul, adeseori vânzându-și firma pentru a deschide o alta;

Multiplicatorul de concepție – Opersoană care identifică un concept de succes ce poate fi duplicat de alte persoane, de exemplu prin francizare sau licențe;

Achizitorul – Cei ce preferă să preia o afacere existentă mai degrabă decât ceva de la început;

Speculatorul – Există numeroase oportunități bazate pe proprietatea de a cumpăra și vinde cu profit; oportunitățile se extind la colecțiile de artă, timbre și mobilă antică făcând ca numeroși proprietari și colecționari să devină manageri-patroni de mici firme;

Artistul speculativ – Un achizitor care cumpără mici afaceri cu probleme, dar având potențial de a realiza profit;

Manipulatorul de valori – Un antreprenor care achiziționează bunuri la prețuri scăzute și ulteriorle vinde la un preț superior;

Antreprenorul epicurian – Micile afaceri reprezintă un mijloc prin care se obține un standard de viață ridicat, indiferent cum îl definim. Fluxul de lichidități consistent este cerința primară în afaceri și nu dezvoltarea întreprinderii care ar putea implica mult prea mult timp dedicat acestui lucru;

Managerul pasionat – Micile afaceri sunt privite ca o muncă pentru întreaga viață, ceva ce trebuie eșafodat cu grijă. Satisfacția personală vine din supervizarea procesului de maturizare a firmei în diferitele sale etape de dezvoltare;

Acumulatorul – Un antreprenor care își face un portofoliu de mici afaceri achiziționate, uneori folosind acțiunile saubunurile unei companii pentru a asigura baza financiară necesară cumpărării alteia;

Capitalistul – Un om de afaceri cu resurse financiare suficiente pentru a achiziționa alte afaceri atractive;

Matriarhat sau patriarhat – Șeful unei afaceri familiale, care adesori are ca angajați alți membri ai familiei;

Patronul cotat la bursă – Antreprenorul care demarează o afacere cu scopul de a obține o cotă la bursă, de obicei, cel puțin la început, vrea o piață a titlurilor de valoare nelistate;

Antreprenorul alternativ – Credința alternativă a noii vârste în reîntoarcerea la un stil de viață mai simplu și mai sănătos a fost exprimată prin dorința de a renunța la multe forme tradiționale de angajare a forței de muncă. Au apărut și s-au dezvoltat activități comerciale în domenii precum alimentația sănătoasă, medicina și surse de încălzire alternative, produse de înfrumusețare alternative, publicații și casete audio ale noii vârste.

Principalele activități ale întreprinzătorului

Întreprinzătorul acționează și funcționează în spațiul numit piață. Această piață se împarte în două sectoare de piață separate:

Piață unde se vând și se cumpără mijloacele pentru crearea și funcționarea întreprinderii (materii prime, mecanisme, etc.);

Piața unde se vând și se cumpără produsele și serviciile pe care le va produce întreprinderea.

Întreprinzătorul, cumpărând și închiriind mijloace pentru înființarea și funcționarea întreprinderii sale (de pe prima piață), și vânzând ceea ce produce întreprinderea sa (pe a doua piață), execută multe funcțiuni foarte utile și de neînlocuit pentru sine și pentru societate. Acțiunile de neînlocuit ale întreprinzătorului sunt următoarele:

Inovează și imită;

Coordonează lucrările ce se execută în întreprinderea sa și ia hotărârile necesare;

Exploatează ignoranța care există pe piață;

Preia riscuri care se pot calcula.

personalitatea Întreprinzătorului

Din totdeauna, pe întregul traseu al dezvoltării economice, în general, și al celei industriale și de servicii, în special, succesele marilor firme sunt rezultatul personalității antreprenoriale.

Acestea au reușit, în contextul economiei concurențiale, de selecție dură, nemiloasă, dar fără echivoc, să se ridice deasupra unei adevărate mase de competitori remarcabili. Fără excepție, aceste personalități au meritul nu numai de a fi întrevăzut o ocazie-oportunitate favorabilă, ci și acela de probare a unor calități manageriale ieșite din comun în valorificarea acesteia.

Dacă întrevederea unei ocazii-oportunități se datorează unei scântei de geniu sau inspirații miraculoase ca rezultat al unor calități particulare de natură nativă sau datorate pregătirii profesionale, valorificarea acestora, în schimb, se explică printr-un ansamblu coerent și concentrat de calități absolut obligatorii în obținerea succesului.

Succesul în afaceri, pentru glorie, celebritate sau îmbogățire, preocupă din toate timpurile milioane și milioane de oameni de pe întreaga față a pământului și constituie o permanentă și variată gamă de încercări în vederea dobândirii sale, care se desfășoară în relație de strânsă și condiționată dependență cu parametrii mediului politic-juridic, economic-concurențial, tehnic-tehnologic și social.

Parametrii mediului sunt cei care transpare, dar numai pentru o minte scânteietoare și un ochi pătrunzător, ocazia-oportunitatea unei afaceri și care asigură, totodată, condiții sau mijloace pentru valorificarea acesteia.

În acest sens, este absolut necesară o personalitate antreprenorială de superclasă, capabilă de o angajare temerară, sfidătoare și riscantă, de o amplă activitate managerială și de o uriașă risipă de energie.

În timp ce ajutorul specialist poate fi angajat, judecata și conducerea necesare începutului unei afaceri, trebuie să vină de la proprietar. Nu există o listă a calităților personale găsite la întreprinzătorii de succes, dar unele dintre cele mai importante:

Ambiție: – dorința arzătoare de a reuși; capacitatea de a face față obstacolelor și eșecurilor de pe parcurs;

Tenacitate: – capacitatea de a fi pregătit și săritor pentru lucrul peste program, epuizant;

Entuziasm: – plăcerea de a planifica și conduce tipul de afacere ales;

Rezistență: – puterea de a fi pregătit mental și fizic pentru ceea ce îți cere afacerea; dacă te va susține și familia atunci totul va fi O.K.;

Ingeniozitate: – înzestrarea cu imaginație și resurse necesare demarării unei afaceri.

Tab. nr. 1.2

Sfaturi de la întreprinzători pentru cei ce vor să-și deschidă o mică afacere

Înainte de a te “băga” în afacere, fii sigur că ești pregătit să faci ceea ce vrei și mai întâi studiază perspectivele. Apoi înțelege-ți afacerea;

Consultă-te cu alții în privința afacerii pe care o dorești; Stoarce-le creierii;

Dacă ai posibilitatea, capătă experiență lucrând la o afacere similară, înainte de-a o începe pe a ta;

Fii pregătit să te sacrifici. Așteaptă-te ca afacerea să-ți ceară multe ore și mult efort, neliniște și tulburare mai mult decât îți închipui;

Fii conștient că poți câștiga foarte mulți bani, fără prea mult efort, fără neliniște, lucrând pentru altcineva;

Dacă este posibil supraveghează-ți clienții potențiali. Întreabă-i dacă vor cumpăra;

Fii sigur că familia ta aprobă speculațiile și că este pregătită să trăiască cu încordarea și problemele ce sigur vor urma;

Fii atent, nu investi într-o afacere care vinde ceva ce în viitor nu va mai fi la modă;

Dacă îți vei lua un partener, separă domeniile de responsabilitate și ai grijă să fie bine definite. Asigură-te că abilitățile lui se completează cu ale tale și că interesele lui sunt compatibile cu ale tale;

Alege punctele de desfacere cu atenție; Întreabă-te de ce și cum vor veni clienții la tine;

După ce îți vei alege strategia asigură-te că resursele financiare se vor potrivi planului tău;

Furnizorii te vor discrimina până când vei dovedi că ești bun;

Începe cu bani suficienți astfel încât să-ți permită să ai o rezervă financiară care să te ajute dacă afacerea ta nu aduce rezultate așa de repede cum ai sperat;

Dacă vei accepta un împrumut, verifică clauzele și condițiile atent înainte de accepta;

Nu accepta un împrumut care nu este adecvat nevoilor tale și care te va împiedica să împrumuți mai mulți bani din altă parte;

Să ai unn sistem contabil bine pus la punct înainte de a începe;

Plătește facturile la data scadenței mai ales taxele și impozitele. Nu face datorii;

Fii pregătit să vinzi. În general, în afacerile riscante, posesorul este cel care vinde. Fii agresiv, nu aștepta clienții să vină la tine;

Organizează-ți afacerea precaut. Anticipează eventualele probleme și investește în doar în ceea ce este garantat;

Dacă afacerea încă ți se pare a fi de succes după o analiză atentă, încearcă să o realizezi.

Sursa: William N. Macfarlane, “Principles of small business management”,Edit. McGraw-Hill,S.U.A.,1977,p.68

CAPITOLUL II

CONTEXTUL ROMÂNESC- factor motivant în deschiderea unei mici afaceri

2.1. LOCUL IMM-URILOR ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ

Sectorul de întreprinderi mici și mijlocii constituie o prezență notabilă în cadrul economiei naționale, dar cu rezultate încă modeste dacă îl comparăm cu omologul său din țările dezvoltate și dacă avem în vedere potențialul de care dispune România.

IMM-urile—principalele furnizoare de PIB, locuri de muncă și venituri la bugetul statului în anul 2001 în România

Tab. nr. 2.1

Sursa: Doina Mureșanu, “Managementul întreprinderilor mici și mijlocii”, Edit. Independența Economică,Pitești,2002,p.134

De asemenea, analiza numărului de întreprinderi mici și mijlocii existente în economia românească oferă, la rândul ei, o imagine edificatoare locului ocupat de acest segment de întreprinderi în cadrul economiei naționale.

Întreprinderile mici și mijlocii încep să capete și în economia românească o atenție sporită, conform tendințelor evidențiate în ultimul deceniu în țările dezvoltate.

Conform ultimelor date prezentate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, situația înmatriculărilor de comercianți se prezintă astfel:

Fig. nr. 2.1 Evoluția înmatriculărilor de comercianți în

perioada decembrie 1990-octombrie 2000

Sursa: w.w.w.onrc.ro

Se poate observa că cele mai multe înmatriculări au fost efectuate în anii 1992 și 1994, ani în care IMM-urile din România au beneficiat de facilităti fiscale și taxe de înregistrare relativ reduse.

2.2. EXPERIENȚA ROMÂNIEI PRIVIND STIMULAREA

DEZVOLTĂRII SECTORULUI DE IMM-URI

Sprijinul privind dezvoltarea sectorului de întreprinderi mici și mijlocii reprezintă un subiect asupra căruia nu există încă, nicăieri în lume un consens deplin.

Astfel, deși poare părea paradoxal, economiștii de prestigiu nu au fost niciodată întru-totul de acord cu ideea depunerii unor eforturi special destinate sprijinirii sectorului de IMM-uri. Ei au susținut că prioritatea numărul unu o constituie cadrul macroeconomic general și abia apoi atenția poate fi îndreptată către factorii microeconomici ce ifluențează deciziile referitoare la investiții. În plus, susțin aceștia, intervenția statului trebuie să se limiteze la cazurile evidente în care mecanismele de piață nu funcționează, iar atunci când astfel de intervenții sunt justificate, ele nu trebuie să favorizeze anumite sectoare(de exemplu, cel al IMM-urilor) as activități; considerându-se că astfel poate fi distorsionat modul cum întreprinzătorii as consumatorii iau deciziile, fapt ce ar duce la o alocare ineficientă a resurselor.

Adepții ideii de sprijinire explicită a sectorului de IMM-uri, aduc trei argumente în favoarea unei astfel de opțiuni: IMM-urile sunt mai eficiente decât firmele de mari dimensiuni, creează mai multe locuri de muncă și, nu în ultimul rând, problemele pe care le au de rezolvat sunt rezultatul unor eșecuri ale mecanismelor de piață, necesitând, din acestă perspectivă, sprijinul statului. Experiența internațională arată că, de obicei, guvernele își stabilesc obiective și planuri de măsuri aplicabile întregului sector de afaceri, indiferent de dimensiunile firmelor. Uneori, acestor reguli generale li se adaugă politici și programe specifice IMM-urilor. În aceste situații sunt puse în aplicare exceptări de la regulile generale, exceptări de care să beneficieze firmele de mici dimensiuni.

Obiectivele generale sunt prioritare, au un conținut comun în majoritatea cazurilor, sunt indispensabile inclusiv pentru dezvoltarea sectorului de IMM-uri și pot avea în vedere următoarele aspecte:

Asigurarea unui cadru fiscal și monetar stabil, inclusiv a unor niveluri rezonabile ale ratelor dobânzii, în condițiile unei rate a dobânzii aflate sub control;

Dezvoltarea unui sistem de piețe financiare care să stimuleze procesul de economisire și care să ofere mecanisme eficiente de transformare a economiilor în investiții;

Aplicarea unor politici eficiente de protecție a concurenței, prin stabilirea unor reguli clare de funcționare și supraveghere a monopolurilor, precum și de împiedicare a comportamentelor anticoncurențiale, de gen cartel;

Dezvoltarea capitalului uman prin sisteme educaționale performante la toate nivelurile și la toate tipurile;

Crearea și perfecționarea unor sisteme de infrastructuri performante, în domeniul comunicațiilor, drumurilor, apă și canalizare, porturi, etc.,pentru a facilita funcționarea mediului de afaceri;

Asigurarea unui climat favorabil apariției de noi firme și dezvoltării celor deja existente;

Aplicarea unor reguli clare în ceea ce privește regimul proprietății și al disciplinei contractuale.

Majoritatea țărilor au inclus astfel de obiective în strategiile lor pe termen lung. Germania, de exemplu practică o abordare diferită în ceea ce privește obținerea avizelor necesare funcționării inei firme. Acest proces nu este simplu și necostisitor, guvernul – în colaborare cu asociațiile profesionale – impunând limite minime deosebit de exigente cu privire la calificarea necesară pentru a putea porni o afacere într-o anumită ramură. O astfel de abordare este posibilă în Germania, ținând cont de resursele substanțiale investite de această țară în programe destinate învățământului profesional și diferitelor sisteme de ucenicie. Efectele ar fi cu totul altele în cazul în care o astfel de abordare ar fi aplicată în țări în care investițiile în capital uman sunt nesemnificative.

Multe țări suplimentează aceste politici cu unele menite a facilita sectorului de IMM-uri să devină un competitor credibil. Aceste politici se readuc de multe ori în implementarea unor programe destinate a sprijini sectorul de firme mici dimensiuni să depășească slăbiciunile pe care le are în domenii cum ar fi managementul și finanțele. În unele cazuri (Irlanda, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Japonia), aceste politici s-au concentrat pe anumite sectoare, cum ar fi: industria prelucrătoare, mineritul as diverse meșteșuguri. În alte țări (SUA, Olanda, Marea Britanie, Germania), ele s-au adresat sectorului de IMM-uri în ansamblu, fără a face vreo discriminare sectorială.

De regulă, și România nu face excepție, opiniile firmelor mici și mijlocii cu privire la barierele cărora le au de făcut față pentru a se dezvolta sunt cam aceleași:

Incertitudinea cadrului politic;

Funcținarea necorepunzătoare a sistemului judiciar;

Cadrul legal și instituțional incomplet, imatur și într-o continuă schimbare;

Mediul macroeconomic neprielnic: inflație ridicată, instabilitatea prețurilor, nivel scăzut al cererii;

Aspecte financiare: nivel mare al impozitelor și taxelor, dificultăți în a accede la surse de finanțare;

Aspecte legate de infrastructuri (inclusiv lipsa spațiilor necesare), relațiile cu organismele guvernamentale și accesul la noi tehnologii;

Probleme legate de calitatea capitalului uman.

Având în vedere cele spuse până acum, sprijinul acordat sectorului de IMM-uri poate fi de două feluri: de natură financiară (granturi, microcredite, împrumuturi mici .) sau de natură nefinanciară (cursuri de pregătire, consultanță, perfecționarea cadrului legal și a infrastructurilor, reformarea sistemului financiar etc.). La rândul său, ajutorul financiar poate proveni din sistemul formal (sistemul instituțiilor financiare existente) as poate fi de natură informală (în special prin programe internaționale).

Pentru a putea sprijini crearea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, cadrul legislativ trebuie să asigure o concurență corectă pe piață între toate categoriile de agenți economici, să contribuie la reducerea costului economic al înființării și a costurilor de operare a întreprinderilor și să permită manifestarea în condiții de siguranță a inovativității întreprinzătorilor.

2.3. CREAREA UNUI CADRU LEGISLATIV CARE SĂ STIMULEZE INIȚIATIVA ȘI INOVATIVITATEA ANTREPRENORIALĂ

În urma studierii literaturii referitoare la întreprinderile mici și mijlocii din România, a discuțiilor cu specialiștii și cu întreprinzătorii din țara noastră am tras concluzia că principalele probleme cu care se confruntă libera inițiativă în România sunt: (1) birocrația; (2) costul ridicat al capitalului și problemele în domeniul investițiilor; (3) concurența din partea întreprinderilor mari, cu capital de stat.

(1) Birocrația

Potrivit modelului motivației antreprenoriale, birocrația conduce la creșterea costului economic și a costurilor psihologice ale înregistrării și operării întreprinderilor, prin consumul de timp și stresul pe care le induce. Ca urmare, se poate ajunge la aplificarea activității clandestine și la scăderea interesului proprietarilor de întreprinderi de a-și continua activitatea antreprenorială. De aceea, considerăm necesară elaborarea unor reglementări prin care să fie simplificate și clarificate procedurile de înregistrare a întreprinderii, de modificare a prevederilor din actele constitutive și de elaborare a raportărilor, prevăzându-se penalitățile pe care le vor suporta atât întreprinzătorii, dar și funcționarii publici care comit erori și abuzuri.

Responsabilitatea și calitatea funcționarilor publici nu poate crește numai prin reglementări legale, de natură coercitivă și punutivă. Sunt necesare atât o mai bună pregătire a acestora în domeniul legislativ, al administrației publice și al administrării afacerilor, cât și adoptarea unei politici de salarizare care să stimuleze cadrele de valoare să rămână să lucreze în acest domeniu;

(2) Costul ridicat al capitalului și problemele în domeniul investițiilor

Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din România se caracterizează printr-un grad redus de capitalizare. Cauzele principale ale acestui fenomen sunt costul ridicat al capitalului împrumutat, ca urmare a dobânzilor ridicate și a garanțiilor mari solicitate de bănci, fondurile insuficiente pentru investiții și caracterul limitat al economiilor populației. De aceea considerăm necesară simplificarea sistemului de garanții pentru credite prin reducerea ponderii garanțiilor imobiliare. Este necesară de asemenea, utilizarea unei părți din sumele obținute în urma privatizării pentru vitalizarea activității Fondului Român de Garantare a Creditelor și pentru crearea unor noi fonduri de garantare, în scopul creșterii concurenței în acest domeniu. Considerăm că simplificarea legislației privind amortizarea mijloacelor fixe și posibilitatea amortizării accelerate este menită, de asemenea, să stimuleze investițiile. Pe lângă reducerea presiunii fiscale asupra întreprinderilor mici și mijlocii, subliniem necesitatea asigurării condițiilor pentru cunoașterea integrală a prevederilor legislației în domeniu, pentru interpretarea lor unitară și aplicarea corectă de către agenții economici și organele de control.

(3) Concurența din partea firmelor mari, cu capital de stat

În vederea sprijinirii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii care, pe fondul măsurilor de macro stabilizare economică traversează o perioadă dificilă, considerăm necesară prevederea ca, în cadrul procedurii de lichidare judiciară să se acorde prioritate plății datoriilor restante către acestea. De asemenea, atât pentru stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, dar și ca o măsură de protecție socială, ni se pare necesară acordarea de stimulente pentru angajarea forței de muncă disponibilizate di sectorul de stat. Ni se pare necesră aplicarea de penalizări societățiloe comerciale care păstrează fonduri fixe neutilizate și utilizarea sumelor rezultate în vederea sprijinirii și retehnologizării întreprinderilor mici și mijlocii. Pe lângă realizarea unui cadru legislativ complet și concertat, este absolut necesara instituirea unui control riguros și corect al respectării prevederilor sale. În România, ca și în celelalte țări aflate în tranziție, controlul trebuie să aibă un rol mai important decât în țările dezvoltate din punct de vedere economic. Stimularea inovativității și a liberei ei manifestări se poate realiza prin emiterea de legi care să prevină furtul investițiilor și a inovațiilor întreprinzătorilor.

Un pas important pentru dezvoltarea sectorului micilor afaceri din țara noastră a fost adoptarea Legii nr. 33/iulie 1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. Conform acestei legi, IMM-urile au prioritate la cumpărarea activelor disponibile ale societăților comerciale, companiilor naționale cu capital majoritar de stat și ale regiilor autonome. Vânzarea se poate face și cu plata în rate, eșalonate pe termen de 3-5 ani, cu avans de până la 20%. De asemenea IMM-urile care au capital integral privat beneficiază de o serie de facilități economico-financiare, fiscale și bancare:

Scutirea de la plata taxelor vamale, pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale, know-how, care se importă în vederea dezvotării activităților proprii de producție și servicii și care se achită din fonduri proprii as din credite obținute de la bănci românești sau străine;

Cota parte din profitul brut reinvestit nu se impozitează;

Reducerea impozitului pe profit în proporție de 20 %, în cazul în care crează noi locuri de muncă, dacă se asigură creșterea numărului scriptic cu cel puțin 10 % față de anul financiar precedent;

IMM-urile sunt scutite de la plata taxelor normale pentru importul de materii prime necesare pentru fabricarea produselor de către acestea, în cazul în care produsele sunt la rândul lor scutite de la plata taxelor normale de import;

Aplicarea sistemului forfetar de impozitare, stabilit în funcție de cifra de afaceri din anul precedent.

Pe lângă facilitățile acordate întreprinzătorilor prin acestă lege, accesul la credite este înlesnit prin programele oferite de bănci. Astfel, în anul 2002, Banca Europeană pentru Reconstrucție și dezvoltare derulează în România credite pentru IMM-uri în valoare de peste 40 milioane de euro prin intermediul a trei bănci comerciale: Banca Transivania, Alpha Bank, și Robank. Sunt eligibile IMM-urile cu mai puțin de 100 de salariați.

Facilitățile de finanțare pentru IMM-uri urmăresc în principal să înlesnească accesul IMM-urilor la împrumuturi. Linia de credit funcționează în sistem REVOLVING (pe măsură ce sunt returnați, banii se distribuie altor clienți). Valoarea unui împrumut nu poate depăși 125.000 euro pentru un proiect cu o scdență de până la patru ani. Contribuția solicitantului trebuie să fie de minimum 15% din valoarea proiectului, iar pentru societățile nou înființate de minimum 38%. De asemenea CEC acordă credite din surse proprii pentru IMM-uri. In anul 2001 valoarea creditelor acordate de CEC IMM-urilor a crescut cu 41,4% față de anul 2000, ajungând la 429 miliarde lei.

Așadar banii se pot găsi, totul de idei și de inițiativă. În acest sens un rol important îl au centrele de asistență și de consultanță pentru întreprinzătorii care pot oferi idei de afaceri și încuraja inițiativa particulară.

La ora actuală, în România există numeroase centre cu misiunea de a îndruma și forma viitorii sau actualii întreprinzători pentru o bună evoluție a afacerilor lor. Astfel, se pot menționa:

C.R.A.D.I.P.(Iași) – oferă asistență de înaltă calitate, prin care este asigurată îndrumarea de bază pentru actualii și viitorii întreprinzători, în vederea menținerii și creării de locuri de muncă. Gama serviciilor oferite de acest centru de consultanță generală în afaceri, specializată pe domenii de interes:

> management, marketing, contabilitate, finanțe, sisteme informaționale; domeniul administrației publice;consultanță domeniul administrației publice;

> propuneri de finanțare; planuri de afaceri, studii de fezabilitate, cercetări de piață; seminarii pe probleme de management a întreprinderilor mici și mijlocii, susținute de consultanți cu experiență;asistență de specialitate pentru implementarea de noi produse soft pentru firme; cursuri de calculatoare pentru oamenii de afaceri; asistență firme pentru conceperea măsurilor de combatere a șomajului și reconversie a forței de muncă disponibilizată. Se adaugă chiar și o listă a resurselor oferite clienților și studenților interesați (surse bibliografice, acces la calculatoare etc.).

Camera de Comerț și Industrie – oferă servicii începând de la consultanță în domeniul economic și comercial privind taxele române la import, legislație vamală, emiterea de recomandare pentru promovarea intereselor memebrilor și nemembrilor, emiterea de certificate de bonitate, de origine, organizarea de întâlniri între oamenii de afaceri din țară și din străinătate, promovarea ofertelor societăților, verificarea și rezervarea unui nume unic pentru o societate. Tot în cadrul Camerei de Comerț și Industrie funcționează SUBCENTRUL CORESPONDENT EURO INFO IAȘI, ce pune la dispoziția celor interesați o gamrgă de instrumente: acces direct la baze de date naționale și europene, acces la documentație europeană, acces la rețele și organisme europene de promovare a cooperării, legături directe cu instituțiile Uniunii Europene, dotarea cu echipamente moderne.

Fundația pentru Promovarea Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii a deschis un Centru de Consultanță (UNDP – RDA) care oderă servicii în mai multe domenii (consultanță în afaceri, consultanță financiară, management și planning economic, business planning, studii de fezabilitate, consultanță în domeniul acordării de împrumuturi, tehnici de comerț internațional, organizare de seminarii pe teme economice și tehnici de interes general, informații variate din baza de date a Centrului, broșuri și materiale utile; asistență în achiziționarea de tehnologii și echipamente în diferite domenii industriale). Aceste servicii sunt de asemenea acordate oricui investitor dornic să-și pună în practică o inițiativă cu scopul de a contribui la dezvoltarea activității sale curente sau la începerea acesteia.

Pe plan național se adaugă o altă listă de centre de consultanță și dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii:

Coordonate de CNIPMMR (CENTRU NAȚIONAL AL ÎNTREPRINDERILOR PRIVATE MICI ȘI MIJLOCII DIN ROMÂNIA) în Alexandria, Baia Mare, Brăila, București, Craiova, Pitești;

Fundații pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (create de centrul PUND-ARD) în Alba Iulia, București, Buzău, Galați;

Centre de asistență a IMM-urilor create cu sprijinul US-AID: Universitatea Politehnică-București, ASE, Universitatea “Al.I.Cuza”Iași, Universitatea de Științe Agricole a Banatului din Timișoara, Universitatea Craiova;

Centre de asistență create cu sprijinul GOPA (Societatea de Organizare, Planificare și Pregătire, Germania): Fundația Româno-Germană (Arad, Sibiu, Timișoara);

Centre de asistență a IMM-urilor create cu sprijinul Know-How-Found (Marea Britane): Centrul pentru implementarea Managementului Performant București; Fundația de Afaceri Mureș (Tg. Mureș); Fundația Transilvană pentru Consulting și Management Cluj-Napoca;

Alte centre: Centru de afaceri – Transilvania – Cluj-Napoca, Camera de Dezvoltare-Curtea de Argeș.

De asemenea, în primul trimestru al anului 2002, Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Cooperației a demarat programul EMPRETEC, program de pregătire care oferă întreprinzătorilor instruire și asistență tehnică pentru dezvoltarea capacităților antreprenoriale. După cum se poate observa, organisme care promovează formarea și perfecționarea întreprinzătorilor există și la noi în țară, dar din informațiile oferite de responsabilii acestor centre rezultă că prea puțini sunt acești întreprinzători care apelează la aceste servicii (de exemplu, la Camera de Comerț și Industrie Iași, media solicitanților în domeniu este de 15/săptămână). Printre cauzele care generează o asemenea situație se numără lipsa informației, taxele percepute de aceste centre (pentru planurile de afaceri taxa este în funcție de valoarea investiției), lipsa unei “culturi antreprenoriale” care să convingă întreprinzătorul român despre importanța formării sale în domeniul conducerii firmei și de necesitatea apelării la consultanță, preocupările urgente, orientarea pe termen scurt sub presiunea situației cu care se confruntă economia românească făcând dificilă și o orientare în acest sens.

Un alt motiv pentru care mulți întreprinzători evită să apeleze la centrle de consultanță în afaceri îlreprezintă și lipsa de profesionalism a multora dintre acestea.

Pe piața românească de consultanță există aproximativ 2500 de firme înregistrate cu acest domeniu de activitate. Piața, din cauză comeniul poate fi ușor penetrat, este copleșită de impostori. Ei sunt cei care practică dumpingul într-o societate foarte sensibilă la prețuri și care produc mari prejudicii imaginii și credibilitătii consultantului prin prestațiile de proastă calitate pe care le oferă. Profesia de consultant nu este protejată. Sunt multe cazuri în care persoane cu studii tehnice urmează un curs și se autointitulează consultanți în domeniul economic.

Pentru a se bucura de rezultate, ar fi bine ca întreprinzătorul să se adreseze unui centru de consultanță cu renume, un rol important având aici recomandările și sfaturile prietenilor as a altor cuniscuți. La rândul lor, programele de asistență și consultanță trebuie să se concentreze, într-o primă fază pe înlăturarea indiferenței sau chiar a respingerii de către întreprinzător a activității de asistență și consultanță. Un rol important aici joacă promovarea exemplelor de succes din cadrul întreprinderilor mici și mijlocii, contribuindu-se aici la promovarea unui autentic spirit de întreprinzător. În această ordine de idei, programele de pregătire și asistență trebuie să fie axate pe problemele concrete ale sectorului mic și mijlociu.

Înființarea în iulie 2001 a Biroului Unic din Cadrul Camerei de Comerț și Industrie a condus la ușurarea muncii celor ce doresc să-și deschidă o firmă, acest birou ocupându-se, în schimbul unei taxe, de eliberarea actelor și autorizațiilor necesare demarării unei afaceri.

Un punct de reper pentru a aprecia mediul de afaceri românesc poate fi și imaginea pe care România o prezintă străinilor, nu întotdeauna favorabilă, ceea ce afectează de multe ori relațiile de parteneriat cu aceștia.

Facilități fiscale acordate studenților

Studenții cu vârsta sub 30 de ani, care doresc să-și deschidă o afacere pe cont propriu, nu vor mai plati taxele aferente acestei proceduri, a decis Guvernul, printr-o hotărâre adoptată pe 13 februarie/2003. Scutirea se referă la operațiunile de înmatriculare, obținerea autorizațiilor de funcționare și de desfașurare a activității alese, taxele de timbru și cele de publicare în Monitorul Oficial. Toate aceste operațiuni vor fi gratuite pentru studenții care sânt cel puțin în anul II de facultate, la o instituție de învățământ acreditată, și care au promovat toate obligațile prevazute de facultate.

Potrivit reprezentanților Camerei de Comert și Industrie Cluj, pentru înființarea unui SRL trebuie scoase din buzunar în jur de 7 milioane de lei. În aceasta sumă este inclus capitalul social care trebuie subscris (de minim 2 milioane de lei), toate taxele pentru obținerea autorizațiilor, cele notariale, precum și publicarea în Monitorul Oficial. Dacă scădem din cele 7 milioane suma de 2 milioane (capitalul social obligatoriu), rezultă că studenții vor fi scutiți de plata a 5 milioane de lei. Asta în cazul unui SRL, pentru că, dacă un tânăr vrea să înființeze o societate pe acțiuni, capitalul social minim este în acest caz de 25 de milioane de lei, suma de care nu este scutit.

Guvernul susține că această masura este menită să încurajeze tinerii întreprinzători. O altă explicatie ar fi faptul că se încearcă, discret, reducerea muncii la negru în rândul studenților. Multi studenți clujeni, și nu numai, își completează sumele date de părinți cu mici afaceri – de genul vânzarii sau întreținerii de telefoane mobile, calculatoare sau accesorii – asta și pentru că firmele nu se înghesuie să angajeze tineri absolvenți sau studenți.Legalizând aceste "mici afaceri", statul nu are decât de câștigat, prin impozitele aplicate ulterior.

CAPITOLUL III

MOTIVAȚIILE ÎNTREPRINZĂTORULUI IN DESCHIDEREA PROPRIEI AFACERI

3.1. MOTIVAȚIA – CONȚINUT ȘI NATURĂ

Din punct de vedere etimologic, motivația provine din cuvântul latin movere și înseamnă deplasare. Cuvântul a fost preluat pentru că acoperă cel mai bine aspectele variate ale procesului de activare a comportamentului uman.. Voi enumera mai jos câteva dintre definițiile motivației:

“…influențele imediate asupra direcției, vigorii și persistenței unei acțiuni”(Atkinson, 1964,p.87);

“…explică cum este inițiat, energizat, susținut, direcționat, stopat un comportament și ce fel de reacții subiective se întâmplă în organism în timpul desfășurării comportamentului”(Jones,1955,p.46);

“…procesul care guvernează alegerea de către persoane as organisme a unei alternative privind activitatea voluntară”(Vroom,1964,p.23);

“…motivația este determinată de relațiile dintre variabile independente/dependente care explică direcția, amplitudinea și persistența unui comportament individual, menținând constante efectele asupra aptitudinii îndrumării și înțelegerii sarcinilor și constrângerilor care operează în mediu”(Campbell și Ptritchard, 1976).

Aceste definiții au trei elemente comune care pot fi considerate în definirea fenomenului de motivare:

Energizarea comportamentului;

Direcționarea sau orientarea comportamentului;

Menținerea și susținerea comportamentului.

Motivațiile nu se regãsesc în obiecte ci în interiorul fiintei umane. Au apãrut odatã cu omul, numai cã au evoluat si au devenit mai sofisticate pe mãsurã ce schemele sociale si stimulii s-au modificat, astfel încît avem nevoie de ajutorul psihologiei pentru a cunoaste motivatia.

Conform definitiei, motivatia este "un principiu de fortã internã care împinge un organism viu spre un obiectiv"(Moldoveanu M. Miron, 1995,p.61).

Motivația reprezintă suma forțelor, energiilor interne și externe care inițiază și dirijează comportamentul spre un scop; acesta, odată atins va determina satisfacerea unei necesități. Între motivație și performanță există o relație de condiționare reciprocă.

Fig. nr. 3.1 Modelul general al motivației

Factori motivaționali – două seturi de factori determină motivația angajatului firmei în obținerea performanței:

Factori interni sau individuali (percepțiunea sarcinilor, atitudini, nevoi, interese, comportamente, sisteme de valori);

Factori externi sau organizaționali (sisttem de salarizare, precizarea sarcinilor, grupul de muncă, sistemul de control-supraveghere, comunicarea, feedback-ul, timpul liber).

Atenția teoreticienilor în motivația managerială s-a focalizat în permanență asupra a trei elemente: natura motivației, obiectivele performanței și feedback-ul ei.

Prin urmare cele două categorii de factori interacționează afectând nivelul comportamentului motivat. Acesta din urmă este supus principiului homeostazic ce determină capacitatea noastră de adaptare la diferitele situații. Satisfacerea nevoilor determină o echilibrare fizică, psihică șo spirituală. Dar acest echilibru este fragil și pasager; o altă nevoie apare imediat după ce o nevoie a fost satisfăcută, determinând un nou dezechilibru ce-l va face pe individ să se remotiveze. Managerul, în funcție de reacția sa la cunoștințele comportamentului, poate sau nu să influențeze satisfacția și implicit remotivarea

3.2. MOTIVAȚII PENTRU A ÎNCEPE O AFACERE

În literatura de specialitate, diverși factori care conduc la decizia de a deveni întreprinzători și, în consecință la motivația creării unei noi firme sunt grupați în trei grupe (Sandu,1997,p.34):

Întreprinzătorul însuși, incluzând aici aspecte care țin de persoana întreprinzătorului (factori genetici, familiali, educaționali, precum și experiențele anterioare);

Factori organizaționali, legați de organizația pentru care întreprinzătorul a lucrat. Acești factori determină posibilitatea părăsirii respectivei organizații (natura experienței și a cunoștințelor dobândite, condițiile prezente oferite de organizație și perspectivele acesteia) și, ulterior, natura noii întreprinderi;

Diverși factori de mediu, externi individului și organizației, care conturează un mediu mai mult sau mai puțin favorabil pentru crearea unei noi întreprinderi (accesibilitatea și disponibilitatea capitalului de lansare, existența unor servicii de asistență etc.).

Fig. nr. 3.2 Factori decizionali de a deveni întreprinzător

Într-o economie de tranziție acțiunea acestor factori prezintă unele particularități. În primul rând, se disting drept cei mai importanți factori organizaționali. Acțiunea lor se concretizează, în esență, în influența șomajului sau a amenințării cu șomajul, în sensul că un individ care este șomer sau pe cale de a deveni este mai predispus să accepte incertitudinea statutului de întreprinzător decât indivizii care au un nivel sigur de neuitat, iar cariera acestora prezintă reale perspective. Astfel, starea de insatisfacție în muncă, perspectivele programelor de restructurare a întreprinderii, inclusiv a forței de muncă, constituie un factor hotărâtor în formarea atitudinii de întreprinzător.

Prima categorie de factori, cea care se referă la persoana întreprinzătorului, începe să se manifeste, conturându-se pas cu pas un statut de întreprinzător. Omare parte din literatura de specialitate subliniază că motivația de bază pentru întreprinzător o reprezintă maximizarea profitului. Într-adevăr, profitul joacă un rol fundamental înprocesul de orientare a activității întreprinzătorilor, de alocare sau nealocare a resurselor, constituind recompensa pe care aceștia o promesc pentru asumarea riscului. Decizia de a deveni întreprinzător apare sub influența unei structuri complexe de motivații, neputând fi redusă la un singur factor – profitul.

Motivațiile referitoare la crearea unei noi întreprinderi pot fi considerate drept motivații “negative” și/sau motivații “pozitive”. Motivațiile negative cuprind factorii care forțează mai mult sau mai puțin indivizii spre a deveni întreprinzători. Motivația este construită nu din căutarea profitului, ci este determinată de încercarea de creare a unui propriu loc de muncă în vederea satisfacerii nevoii de siguranță a indivizilor, a realizării unor venituri.

Motivele care determina înființarea de noi firme pot fi împărțite în influențe “atrăgătoare” și influențe “forțate”(David Stokes,2002,p.43).

1.Influențe “atrăgătoare” – Unele persoane fizice se simt atrase de mirajul micilor afaceri din rațiuni pozitive, ca de exemplu e idee anume care, în opinia lor, va funcționa. Motivele “atrăgătoare” include:

Dorința de independență: Acestă motivație este considerată în foarte multe studii consacrate subiectului ca fiind motivația cheie pentru demararea unei mici afaceri. Raportul Bolton consideră nevoia de a-ți câștiga și menține independența o trăsătură caracteristică a managerilor-patroni de mici afaceri. Un studiu despre femeile antreprenor din Marea Britanie a descoperit că acestea au fost motivate în special de dorința de autonomie, o frustrare resimțită din cauza educației anterioare și originii;

Dorința de a exploata o oportunitate: Identificarea unui gol pe piață prin observație sau experiența personală constituie de asemenea un motiv frecvent pentru a începe o afacere. De exemplu un studiu despre noile întreprinderi manufacturiere din South Hampshire a arătat că 60% dintre fondatori au citat printre motive dorința lor de a exploata o piață studiată anterior. Chiar dacă alte studii prezintă procentaje mai mici, dorința de a umple un gol existent pe piață să exploateze această oportunitate prin cunoștințe specializate, perfecționarea produsului sau o tehnologie și forță de muncă corespunzătoare.

Transformarea unui hobby sau a unei experiențe profesionale anterioare într-o afacere: Foarte mulți antreprenori noi caută să se realizeze cultivându-și un hobby sau dedicând mai mult timp acelei părți din activitatea lor pentru care simt o atracție deosebită. Deci cercetările dovedesc că fondatorii își deschid firme mai ales în domenii de activitate familiare, acest motiv este adeseori precipitat de unul “forțat”, de exemplu disponibilizările mai degrabă decât rezultatul unui proces decizional elaborat.

Stimulentul financiar: Recompensele pentru succesul în afacerile proprii pot fi mari și sunt intens popularizate de autorii manualelor de tipul “Cum să reușești în viață” destinate viitorilor antreprenori. Promisiunea unei independențe financiare pe termen lung poate evident fi un motiv pentru înființarea unei firme, deși nu este tot atât de des citat ca ceilalți factori.

2.“Influențe “forțate” – Multe persoane sunt “forțate” să-și înființeze o întreprindere din diverse motive incluzând:

Disponibilizarea: Disponibilizările s-au dovedit a fi un motiv “forțat” extrem de convingător pentru privatizare mai ales când este însoțită de o generoasă strângere de mână într-o localitate unde alte posibilitați de a găsi un loc de muncă sunt mici.

Șomajul (sau pericolul de a deveni șomer): Insecuritatea locului de muncă și șomajul variază ca semnificație după regiune și climatul economic predominant. Într-un studiu se arată că 25% din fondatorii de firme de la sfârșitul anilor ’70 s-au privatizat din acest motiv; în același timp studii mai recente prezintă o cifră de 50% atunci când șomajul la nivel național a devenit mult mai ridicat.

Neînțelegerile cu fostul patron: Relațiile încordate la locul de muncă au făcut de asemenea ca mulți oameni să se privatizeze.

Linia de demarcație dintre cele două categorii de influențe este adeseori neclară. Multe persoane care au în vedere diverse oportunități sau doresc să devină independenți au totuși nevoie să fie “forțate” pentru a lua o decizie.

Este însă clar că diversitatea motivațiilor va avea influență asupra managerului-patron odată ce firma a fost înființată. De exemplu, dorința de independență poate inhiba extinderea, întrucât aceasta e nu de puține ori percepută ca o amenințare la adresa autonomiei; devenită mai mare, o firmă ar putea prelua câteva din caracteristicile întreprinderilor mai mari de care managerul-patron tocmai a încercat să scape. Tendințele antreprenoriale de dezvoltare prin noi oportunități pot intra din această cauză în conflict cu dorința managerului-patron de păstra controlul asupra firmei.

În acest proces deosebit de importantă este evaluarea riscului, a posibilelor consecințe a eșecului în afaceri. În perioada elaborării deciziei de a deveni întreprinzător, acesta se caracterizează printr-un optimism deplin, conceptul de risc fiind greu de acceptat, iar eșecul ca un fenomen care apare la alți întreprinzători. El se concentrează asupra oportunității, neglijând de multe ori analiza riscului. Optimismul trebuie temparat de prudență, eforturile trebuind îndreptate spre minimizarea riscurilor și a incertitudinilor, nu fără să se ajungă la accentuarea pesimismului. Aceasta reprezintă elementele importante de tranziție deoarece pesimismul și incertitudinea pot influența negativ investițiile și actiunile îndreptate spre valorificarea oportunităților.

3.3. AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE

INFIINȚĂRII PROPRIEI AFACERI

Multe afaceri au o dimensiune redusă, fie datorită faptului că specificul ramurii respective determină ca o mică afacere să fie mai eficientă ca una de dimensiuni mari, fie pentru că sunt firme noi în postura de proaspăt intrate în ramuri ajunse la maturitate sau în ramuri care se află în plină dezvoltare. Primele sunt specifice industriilor și serviciilor tradiționale (agricultură, alimentație publică, comerț cu amănuntul, diferite meșteșuguri, etc.). Toate ramurile în care predomină micile afaceri se evidențiază prin trei caracteristici: o piață locală, necesități reduse de capital și o tehnologie simplă. Deoarece, aceste caracteristici determină dependența firmei de una sau câteva persoane, de cele mai multe ori intervin probleme care grevează asupra reușitei activității.

În primul rând, o persoană nu poate să posede gama largă de calificări manageriale necesară coordonării ciclului de activitate. De pildă, patronul sau întreprinzătorul poate fi foarte bine pregătit în tehnica promoțională a vânzărilor, dar insuficient instruit pentru relațiile cu personalul angajat, pentru ținerea unei evidențe riguroase, pentru gestiunea financiară a firmei sale ca și pentru alte obligații administrative.

În al doilea rând, într-o mică afacere sistemul de control tinde să fie informal, direct și personal. Dacă firma se extinde, evantaiul responsabilităților poate deveni excesiv pentru întreprinzător.

În al treilea rând, preocuparea proprietarului cu problemele presante ale operațiunilor zilnice constituie un motiv suficient ca programarea viitorului afacerii să fie deseori inadecvată. În acest context, firmele mici reacționează frecvent la schimbările deja petrecute și nu au posibilitatea să le anticipeze sau chiar să le producă. Asemenea firme sunt, de cele mai multe ori, mai degrabă afectate decât favorizate de transformările mediului concurențial sau fluctuațiilor economiei.

În al patrulea rând, proprietarul unei mici întreprinderi este lipsit de un grad ridicat de educație managerială și de experiență în domeniul managementului. Este tipică micului întreprinzător insuficiența programării pentru succesiunea în managementul firmei.

Întreprinderile mici și mijlocii dețin, față de societățile pe acțiuni, două avantaje comparative: inexistența dublei impozitări (în sensul că se percepe o dată impozit pe profitul firmei, iar a doua oară, pe veniturile obținute din dividende ale acționarilor); lipsa problemelor legate de separarea proprietății de management sau controlul efectiv al activității. Mulți economiști consideră revoluția managerială ca un serios impediment în realizarea obiectivului de maximizare a profiturilor proprietarilor, în calitatea lor de acționari.

Probabil, dorința de independență personală, de prestigiu în comunitate, deafirmare a unei idei, de a oferi familiei o sursă stabilă și permanentă de venituri, constituie cele mai puternice motive ale inițierii micilor afaceri. Mai mult, dacă ne referim la agricultură, două motive constituie postamentul menținerii și viabilității exploatației familiale: ocupația tradițională a familiei, pe de o parte, și existența unui loc permanent pentru angajarea mâinii de lucru disponibilă în familie, pe de altă parte.

Finanțarea micilor afaceri tradiționale constituie o insufuciență tipică acestora. Astfel, firmele mici, chiar și cele de succes, nu pot avea acces la piețele financiare organizate sau neorganizate, deoarece nu prezintă suficientă garanție pentru eventualele efecte financiare pe care le-ar emite. De cele mai multe ori, obținerea unui credit pe termen lung implică condiții oneroase cu care nu se confruntă societățile anonime (ipotecă, cheltuieli contractuale mari, dobânzi ridicate, etc.). Băncile comerciale consideră ca fiind riscantă acțiunea de a investi sau credita dezvoltarea unei mici întreprinderi, așa că, ele vor fi disponibile doar pentru acordarea de credite curente.

Rezumativ, trei importante coordonate financiare privesc activitatea micilor afaceri:

proprietarul sau partenerii trebuie să acorde o atenție excesivă finanțării interne, spre deosebire de firmele mari;

micile afaceri trebuie să realizeze costuri comparativ mai scăzute și o rotație rapidă a capitalurilor pentru a reuși să supraviețuiască pe durată lungă;

managementul fondului de rulment constituie o latură pentru micul antreprenor, deoarece, realizarea pragului de rentabilitate nu este suficientă aici, pentru ca firma să rămână sovabilă.

Totuși, nu trebuie să se înțeleagă că, micile afaceri (personale sau parteneriale) sunt caracterizate doar de insuficiențe sau dezavantaje, ele au și o serie de avantaje comparativ cu forma consacrată a societăților anonime. Într-un tablou coerent, avantajele și dezavatajele firmelor mici ar putea fi sistematizate, astfel:

Avantajele și dezavantajele înființării propriei afaceri

Tabel nr.3.1

Sursa: Vasile cocriș,Vasile Ivan, “Economia afacerilor”, Edit. Graphix,Iași,1994,p.115

CAPITOLUL IV

MOTIVAȚIILE ÎNTREPRINZĂTORILOR ROMÂNI ÎN

ÎNFIINȚAREA PROPRIEI AFACERI

4.1. STATISTICI PRIVIND EVOLUȚIA MICILOR AFACERI

Numărul întreprinderilor mici și mijlocii din România a crescut destul de mult în perioada 1990-2002, având un impact tot mai mare în cadrul tuturor sectoarelor economice.

Datele obținute de la Oficiul Național al Registrului Comerțului relevă următoarea dinamică (tabelul nr. 4.1.):

Tabelul nr. 4.1.: Evoluția societăților comerciale înmatriculate la Registrul Comerțului din Iași la 1 ianuarie 2003, în funcție de forma juridică

Cea mai mare parte a întreprinderilor înregistrate în Iași în perioada 1990-2002 sunt private, tabelul nr. 4.2., deținând o pondere de 93%.

Tabelul nr. 4.2: Evoluția societăților comerciale înregistrate la Registrul Comerțului din Iași la 1 ianuarie 2003 în funcție de capital.

Față de situația țărilor cu economii dezvoltate și cu implicații mari asupra importanței sectorului întreprinderilor mici și mijlocii pentru dezvoltarea economică a țării se observă o pondere ridicată a întreprinderilor active în comerț, comparativ cu celelalte sectoare, tabelul nr. 4.3, în acest sector este necesar un capital de pornire mai mic, iar viteza de rotație a capitalului este mai mare decât în celelalte sectoare.

Tabelul nr. 4.3: Evoluția societăților comerciale înregistrate la Registrul Comerțului din Iași la 1 ianuarie 2003 în funcție de tipul activității.

ÎNTREPRINZĂTORULUI ROMÂN ÎN ACTUALUL CONTEXT

ECONOMICO-SOCIAL SI POLITIC

Este unanim acceptat faptul că forța principală a întreprinderilor mici și mijlocii nu constă în disponibilitățile materiale, financiare și tehnologice, ci, în primul rând, în prezența întreprinzătorului. De asemenea, se afirmă frecvent că într-o economie de piață, cheia succesului în afaceri o constituie orientarea activității firmelor într-o viziune de marketing. Deoarece țara noastră s-a înscris în procesul tranziției spre economia de piață, optica de cercetare a pieței subordonată nevoii de plasare a produselor pe piață nu mai corespunde actualelor condiții.

Plecând de la aceste considerente, prezenta lucrare și-a propus următoarele obiective:

Să afle care sunt motivațiile care i-au determinat pe întreprinzători să se lanseze în afaceri;

Să se afle câți la sută dintre întreprinzătorii actuali și-au întocmit planuri de afacari la lansarea firmelor lor;

Să se afle care sunt factorii impulsionanți ce i-au determinat pe întreprinzători să-și înființeze propria afacere;

Să se afle care au fost motivele pentru care și-au ales domeniile de actvitate respective;

Să se afle cu ce greutăți s-au confruntat pe parcursul demarării afacerii;

Să se informeze asupra satisfacțiilor rezultate de pe urma afacerilor lor;

Să se afle ce obiective s-au urmărit prin deciziile adoptate;

Să se informeze asupra modului în care întreprinzătorii români se văd înșisi(se caracterizează);

Să se afle la ce tip de proiecte de finanțare au apelat întreprinzătorii;

Să se afle care este este cel mai important rol al afacerilor întreprinzătorilor pentru societate;

Să se informeze asupra modului cum au acumulat experiență întreprinzătorii;

Să se afle care au fost băncile cele mai preferate de întreprinzători;

Să se afle care ar fi reacția întreprinzătorilor în cazul în care afacerea ar suferi un eșec.

Instrumentul utilizat pentru culegerea datelor a fost chestionarul. Plecând de la obiectivele enumerate am elaborat o variantă de chestionar care a fost distribuită unui eșantion pilot de interlocutori. Prestarea chestionarului a scos în evidență oportunitatea unor modificări privind formularea și ordinea anumitor întrebări.

Volumul eșantionului a fost stabilit la 54 unități statistice, dar feed-back-ul distribuirii a fost de 40 de chestionare. Metoda de eșantionare folosită a fost cea a sondajului aleatoriu simplu.

Menționez că lucrarea de față nu are pretenția de a constitui într-o imagine perfectă a întreprinzătorului român în actualul sistem economico-social și politic existent. Pe de altă parte pentru metoda de eșantionare poate fi neadecvată, iar pe de altă parte volumul eșantionului poate nu a fost suficient de reprezentativ (datorită bugetului redus și a unui personal puțin numeros).

Pe parcursul culegerii datelor s-au îtâlnit situații în care, subiecții, pe fondul unor mentalități învechite, au optat să refuze completarea unui chestionar, invocând motive dintre cele mai diverse, chiar înainte de a ști despre ce-i vorba, frica de a se compromite a fost mai mare decât curiozitatea și bunăvoința.

4.3. REZULTATELE CERCETĂRII

Motivul psihologic cel mai puternic care i-a determinat să-și înființeze propria afacere a fost dorința de a fi independent (30%), pe locul al doilea situându-se siguranța locului de muncă (22%), posibilitatea de a obține câștiguri mari situându-se pe locul trei (18%), statutul și respectul social cât și nemulțumirea față de firmele de stat fiind la egalitate pe locul patru cu câte (12%), iar pe ultimul loc situându-se obțiunea pentru lipsa unui loc de muncă( șomaj)(6%).

Fig. 4.1 Motivele principale care au determinat inițierea propriei afaceri

Deși A.D. Karayanis(1995,p.39) afirmă că banul este “singurul scop al întreprinzătorului”, rezultatele studiului contrazic acst lucru. Se pare totuși că dorința de independență personală este pentru majoritatea întreprinzătorilor români chiar mai puternică decât cea de a câștiga bani. Dorința de realizare, recunoașterea personală, considerația din partea celorlați, prestigiul dobândit prin munca lor și a rezultatelor obținute marchează de fapt dorința de autodepășire, stadiul în care banul deja nu mai constituie un scop în sine.

Un întreprinzător român din Sibiu, Mircea Dima de 32 ani întrebat de un reporter “Capital” de ce face afaceri, spunea: “Afacerile sunt o exersare a unor abilități intrinseci ale individului, o dorință personală de a acționa. Sunt un individ marcat de această nevoie de acționa, care își dorește să demonstreze și celorlalți că societatea noastră dispune de oameni cu competență redutabilă la nivel mondial”.

Motivul cel mai puternic ce i-a determinat pe întreprinzători să-și înființeze propria afacere – 23% din răspunsuri denotă faptul că întreprinzătorii doresc să facă ceva care să le aparțină, 20% subliniază faptul că întreprinzătorii n-au vrut să lucreze pentru alții, 19% din răspunsuri arată că oamenilor de afaceri români le place riscul, 10% din răspunsuri ne arată că întreprinzătorii au acceptat sfaturi pentru demararea unei afaceri, iar dorința de a fi recunoscut din punct de vedere social cât și dorința de a-și îmbunătăți viața lor cât și a familiei au fost puse în evidență cu câte 14% fiecare.

Fig. 4.2 Motivul cel mai puternic ce i-a determinat pe întreprinzători să-și înființeze propria afacere

Elaborarea unui plan de afaceri – 76% din întreprinzătorii chestionați și-au făcut un plan de afaceri când și-au înființat firmele, pe când 24% nu au fost de acord cu această decizie.

Fig. nr.4.3 Elaborarea unui plan de afaceri la demararea activității firmei

Factorii externi impulsionanți ce i-a determinat pe întreprinzători să-și înființeze propria afacere – pentru 33% din întreprinzători demararea unei afaceri a fost o dorință mai veche, pentru 27% familia a fost factorul extern impulsionant, experiența dobândită în altă funcție a făcut numai ca 22% din întreprinzători să-și deschidă o afacere, emisiunile TV nu prea au impulsionat pe întreprinzători procentul fiind de doar 14%, iar lucrul alături de alt patron a impulsionat doar 4% din cei chestionați.

Fig. 4.4 Factorii externi impulsionanți

Motivul alegerii domeniul de activitate – În ceea ce privește domeniul de activitate pentru care au optat întreprinzătorii 45% din cei chestionați au avut drept motiv posibilitatea înfiltrării rapide pe piață, 26% au fost sfătuiți de rude/prieteni, 16% din întreprinzători au dorit înfiltrarea pe piață externă, 9% și-au continuat tradiția în familie, iar procentul de 4% este reprezentat de cei au fost motivați de posibilitatea obținerii unor credite cu dobânzi mici.

Fig. nr. 4.5 Motivul alegerii domeniului de activitate

Greutăți cu care s-au confruntat pe parcurs – În general greutățile cu care se confruntă întreprinzătorii în ziua de azi sunt foarte variate și complexe; cel mai puternic “destabilizator” al afacerii pe care o conduc îl constituie sistemul fiscal împovărător (impozite și taxe excesive) (28%); concurența puternică reprezintă al doilea factor ce influențează negativ afacerea (23%); corupția ocupă și ea un loc trei acumulând un procentaj de (19%), o problemă foarte importantă ce se resimte din ce în ce mai mult în această țară; birocrația din sistem cât și puterea de cumpărare redusă a populației s-au aflat la egalitate pe locul patru cu câte (9%); lipsa experienței(5%); de imposibilitatea obținerii unei forțe de muncă competente s-au plâns 4% din cei chestionați.

Fig. nr. 4.6 Greutățile cu care s-au confruntat pe parcurs

Alte cercetări (Ovidiu Nicolescu,2001,p.54), relevă faptul că taxele și impozitele sunt apreciate ca fiind cele mai intense dificultăți de către întreprinzători (54%); rata mare a inflației (36%); credite greu accesibile (33%) și scăderea cererii interne cauzează, de asemenea, mari dificultăți întreprinzătorilor.

Impozitele și taxele sunt cea mai importantă sursă de venit ale bugetului de stat și ale bugetelor locale din România. Întreprinzătorul trebuie să plătească la bugetul statului de la impozitul pe profit și T.V.A., până la impozitul pe dividende, obligații care trebuie achitate la termenul stabilit prin legile care le reglementează, În cazul neplății la termen, se suportă o majorare universală aplicată de 0,12% la suma datorată.

Întreprinzătorul român trebuie să țină seama și de anumite limite privind cheltuielile permise: există o limită maximă pentru diurna și cheltuielile de deplasare (H.G. nr. 412/91); cheltuielile de protocol, reclamă și publicitate nu pot depăși 3% din “diferența” calculată prin scăderea din venitul annual al cheltuielilor din activitatea societății cheltuielile și donațiile pentru scopuri umanitare, sprijinirea activităților sociale, culturale, științifice și sportive sunt limitate la maximum 2% din fondul de salarii annual etc., tot ce depășește aceste cheltuieli suportându-se din venitul net. Pe lângă aceste “restricții” impuse întreprinzătorilor, ststul a acordat însă și reduceri de impozite (când salariații girmei sunt de exexplu persoane handicapate, sau reducerea respectivă de impozit este utilizată pentru dezvoltare).

Satisfacțiile rezultate de pe urma afacerii – În mare parte întreprinzătorii sunt foarte modești atunci când îți împărtășesc satisfacțiile rezultate de pe urma afacerilor lor; În urma sondajului realizat 34% din cei chestionați declară că au satisfacții financiare; 28% spun că au parte de multe realizări profesionale; 15% din întreprinzători sunt mulțumiți cu imaginea dobândită față de colegi, prieteni, rude; posibilitatea de a ajuta diverse persoane aflate în impas cât și posibilitatea de a oferi copiilor tot ceea ce au nevoie ocupă un penultim loc cu câte 10%; puterea dobândită asupra altora îi mulțumește pe doar 3% din cei chestionați.

Fig. nr. 4.7 Satisfacții rezultate de pe urma deținerii afacerii

Timpul dedicat afacerii – 47% din întreprinzători au declarat că dedică afacerii între 8-10 ore pe zi; 42% spun că afacerea lor necesită lucrul pentru mai mult de 10 ore, iar restul de 11% lucrează mai puțin de 8 ore.

Fig. nr. 4.8 Timpul dedicat afacerii

Obiectivele urmărite prin deciziile adoptate – În cadrul obiectivelor urmărite fiecare întreprinzător are ca prim scop maximizarea profitului, deoarece banii rezultați de pe urma afacerii sunt folosiți în primul rând pentru asigurarea necesităților biologice (hrană, adăpost, îmbrăcăminte) atât ale sale cât și ale familiei, pentru întreținere, educație, cultură, etc. Pentru ca afacerea să continue într-un ritm normal banii vor fi la rândul lor reinvestiți în materii prime, materiale, mașini,etc. în funcție de domeniul afacerii respective. Cu o parte din banii rezultați se vor plăti de asemenea dările obligatorii către stat. Astfel, pentru 37% din întreprinzători maximizarea profitului reprezintă obiectivul cel mai important; 28% au ca prim obiectiv impunerea pe piață; 21% sunt de acord în primul rând cu satisfacerea clienților prin produse de calitate; 8% dintre cei chestionați sponsorizează diverse evnimente(sportive, culturale,etc.); iar restul de 6% consideră ca prim obiectiv crearea de locuri de muncă.

Fig. nr. 4.9 Obiective urmărite

Cunoștințe necesare pentru începerea unei afaceri – Înainte de a demara o afacere este nevoie bineînțeles de anumite cunoștințe, pentru ca, întreprinzător fiind, să fii capabil să treci peste orice obstacol, să analizezi orice rezultat sau situație, să știi să-ți alegi furnizorii dar și clienții. 38% din cei chestionați au declarat că pentru a demara o afacere sunt de ajuns cunoștințele legate de domeniul afacerii respective; 21% pun accentul pe cunoștințele de contabilitate; cunoștințele economice sunt considerate importante de 19% din întreprinzători; cunoștințele de informatică și cele legate de managementul resurselor umane se situează pe locul patru cu câte 11%;

Fig. nr .4.10 Cunoștințe necesare

Rolul calculatorului în activitatea de întreprinzător – Calculatorul îi scutește pe întreprinzători de anumite calcule, are capacitatea de a memora o mulțime de date de care aceștia au nevoie. Toate situațiile le pot raporta cu ajutorul calculatorului. În ultima perioadă s-a dezvoltat comerțul pe Internet. Produsele pe care le comercializează pot fi cunoscute atât în țară cât și în străinătate. Tranzacțiile se fac automat, indiferent unde se găsesc vânzătorul și cumpărătorul. Banii sunt transferați prin bancă, cu ajutorul calculatoarelor. Pentru 37% din cei chestionați calculatorul le organizează activitatea, 29% dintre întreprinzători folsesc calculatorul doar în unele cazuri, pentru 24% calculatorul este vital, iar 10% nu folosesc calculatorul în activitatea de întreprinzător.

Fig. nr. 4.11 Rolul calculatorului în activitatea de întreprinzător

Aprecieri ale întreprinzătorilor români despre propria persoană – Întreprinzătorii s-au apreciat din punct de vedere al punctelor ce-i caracterizează astfel: 20% se consideră ambițioși, 17% au abilitatea de a lua repede decizii și de a lucra cu oamenii, 11% sunt caracterizați prin creativitate, 10% au capacitate de autoperfecționare, 9% sunt perseverenți, insistenți dar și au spirit practic, iar restul de 7% au simțul responsabilității.

Fig. nr. 4.12 Aprecieri ale întreprinzătorilor români despre propria persoană

Dezavantaje rezultate/apărute din activitatea de întreprinzător – După părărea mea cred că fiecare întreprinzător a avut sau au parte atât de succese dar și de dezavantaje acestea din urmă fiind mai mult sau mai puțin semnificabile. Întreprinzătorii români în proporție de 44%, consideră că afacerea le produce oboseală și stres, pentru 32% din cei chestionați timpul acordat familiei este redus, 12% se plâng de lipsa vacanțelor, 10% sunt solicitați într-un timp relativ scurt, iar restul de 2% se tem de expunerea la faliment.

Fig. nr. 4.13 Dezavantaje rezultate/apărute în activitatea de întreprinzător

Tipul de proiecte de finanțare la care s-a apelat – În urma sondajului realizat se observă clar că puțini întreprinzători au apelat la proiecte de finanțare. Astfel 71% dintre cei chestionați au declarat că nu au apelat la astfel de proiecte, 13% au apelat la proiecte de finanțare tip PHARE, 6% au preferat FONDUL PRIVATIZARE, iar tot atâția au preferat proiectul de finanțare ISPA, restul de 4% apelând Acord cadru de împrumut pentru IMM-uri KfW.

Fig. nr. 4.14 Apelarea la planuri de finanțare

Caracteristici importante pentru un întreprinzător de succes – Sunt afaceri cu multiple posibilități de succes și care nu reușesc din cauza întreprinzătorului. Nu orice persoană poate deveni întreprinzător. Lansarea într-o afacere impune existența unei minime vocații, dublată de cunoștințe economice, psihologice și juridice. Se apreciază că educația și instruirea influențează formarea întreprinzătorului, dar dacă nu are vocație, pentru afaceri, nici o pregătire nu-l poate schimba în bine. În cadrul sondajului 39% dintre întreprinzători au considerat că cea mai importantă caracteristică a unui întreprinzător de succes este istețimea (abilitatea) de a se descurca în sistem; 20% din cei chestionați spun că cea mai importantă caracteristică este aceea de a fi capabil să te orientezi spre obiective clare; 13% au optat pentru capacitatea autocontrolului cât și pentru abilitatea de a lucra cu oamenii; 9% au fost de acord cu varianta ultimă, adică abilitatea de a-și asuma un risc calculat; restul de 6% au considerat integritatea personală cea mai profundă caracteristică.

Fig. nr. 4.15 Caracteristici importante pentru un întreprinzător de succes

Viziunea partenerului de viață – Familia are o valoare de referință pe tot traseul existenței unui individ. Valorile familiei sunt asimilate în cursul copilăriei și, cu trecerea anilor, ele sunt evaluate în contextul experienței de viață și de cunoaștere căpătate, al contactului cu alte modele de familie. Familia are un sens tradițional și este puternic valorizată la români (Liiceanu, 1998).

Despre rolul familiei în formarea caracterului întreprinzătorului menționează și Karayanis (1995).”Comportamentul părinților față de de copii influențează formarea caracterului în două moduri: prin comportamentul lor în general în viață și prin modul în care educă și se comportă față de copiii lor. Modul de viață autonom și independent nu izvorăște din caractere înnăscute, însă se învață. Și prima școală unde poate să învețe cineva acest mod de viață este familia.”

Prietenia este foarte respectată. Viață familiei însă este separată de relațiile de serviciu sau de afaceri. Fidelitatea față de firmă este înțeleasă ca executarea sarcinilor de serviciu.

Cu ajutorul sondajului realizat s-a demonstrat că 52% din întreprinzători relevă faptul că partenerii lor de viață le văd implicarea în afaceri ca o posibilitate de a asigura familiei un trai decent; 20% și-au realizat visul de a fi întreprinzător; 15% au optat pentru o necesitate financiară; 5% din întreprinzătorii români chestionați sunt văzuți ca un obstacol în indeplinirea rolului de părinte iar pentru 5% implicarea lor în afaceri este văzută ca un eventual succes după eșecul suferit la o întreprindere de stat; restul de 3% este reprezentat de posibilitatea de a crea locuri de muncă și pentru alți membri ai familiei.

Fig. nr. 4.16 Viziunea partenerului de viață în ceea ce privește înființarea unei afaceri

Cel mai important rol afacerii pentru societate – Întreprinderile mici și mijlocii au diverse roluri în societate care de care mai importante, dintre care amintim: creează în primul rând locuri de muncă, lucru foarte important de altfel; reprezintă un potențial de dezvoltare a marilor întreprinderi; constituie sursă de concurență, etc. Întreprinzătorii chestionați au răspuns la această întrebare după cum urmează: 31% au declarat că firma lor oferă o gamă largă de produse/servicii necesare populației; 20% spun că rolul cel mai important al afacerii lor pentru societate este acela de a înviora mediul local; 17% sunt de părere că afacerea lor crează cultul și răsplata muncii; 16% spun că firmele lor creează locuri de muncă, iar același procent este valabil și pentru restul întreprinzătorilor care au afirmat că prin intermediul afacerii lor se menține un mediu competitiv.

Fig. nr. 4.17 Rolul afacerii pentru societate

Simbolul unui întreprinzător de succes – În ziua de astăzi, în viața de zi cu zi, întâlnim pe stradă diverse feluri de oameni, intelectuali, oameni de afaceri, muncitori etc. Aceste statute pot fi fi recunoscute cu ajutorul mai multor elemnte, cum ar fi: îmbrăcăminte, limbaj, fizionomie etc. În cazul întreprinzătorilor (de succes), aceștia pot fi reprezentați prin intermediul unor simboluri. În urma sondajului precizez: 45% au declarat că o casă amplasată într-o zonă rezidențială reprezintă simbolul unui adevărat întreprinzător; 42% spun că mașina reprezintă cel mai convingător simbol; 8% susțin ideea că cei ce-și permit vacanțe în străinătate sunt oameni de afaceri cu multe “zerouri”, iar restul de 5% sunt de acord cu ideea că diplomatul reprezintă adevărata imagine a unui întreprinzător de succes.

Fig. nr. 4.18 Simbolul unui întreprinzător de succes

Păreri despre etică – Etica este foarte necesară în desfășurarea activităților de întreprinzător, dar din păcate nu prea se ține cont de aceasta. În urma desfășurării sondajului, observăm în urma reprezentării grafice că părerile au fost împărțite astfel: 37% sunt de acord cu ideea că în ziua de azi nu mai poate fi vorba de etică; 32% susțin că etica este necesară în afaceri, iar 31% sunt de părere că etica este necesară dar nu se ține cont de aceasta.

Fig. nr. 4.19 Opinii cu privire la comportamentul etic în afaceri

Felul cum au acumulat experiență întreprinzătorii – O afacere, pentru a avea pe viitor satisfacții, precum cele de ordin financiar, realizări profesionale, necesită într-o oarecare măsură un anumit grad de experiență din partea întreprinzătorului. Bineînțeles că aceste lucruri se pot realiza chiar și cu lipsă de experiență, dar într-o proporție mai mică. În urma eșantionului, putem concluziona că situația stă altfel: 44% din cei chestionați susțin că nu avut experiență înainte de a demara propria afacere; 37% spun că au acumulat experiență în urma desfășurării activității la o firmă precedentă; 17% au urmat diverse cursuri de perfecționare, iar restul de 2% au reușit să înțeleagă tainele afacerilor în firma familiilor lor.

Fig. nr. 4.20 Modul de acumulare a experienței

Bănci cu care s-a colaborat – Întreprinzătorii apelează la creditele băncilor pentru a folosi lichiditățile pentru investiții, achziții și alte interese economice. În România numărul băncilor s-a înmulțit simțitor, astfel încât patronii au posibilitatea de a alege în funcție de facilitățile acordate de banca respectivă. Din cei 40 de întreprinzători chestionați, 38% preferă serviciile acordate de către B.R.D., B.C.R. și Banca Transilvania acumulând câte 19%; alte bânci alese de întreprinzători (în general fiind Banc Post), au fost reprezentate cu câte 13%. Banca Agricolă este preferată de 9% din cei chestionați, iar restul de 2% au apelat la serviciile Băncii Ion Țiriac.

Fig. nr. 4.21 Bănci cu care s-a colaborat

Reacția în cazul unui eventual faliment – În general întreprinzătorii români chestionați sunt optimiști și încrezători în forțele lor, acest lucru deducându-se din analiza eșantionului, astfel încât: 52% declară că în cazul unui eventual faliment ar lua afacerea de la capăt; 30% ar încerca să-și lanseze o afacere spre alt domeniu; 10% ar pleca în străinătate în vederea găsirii unui loc de muncă mai sigur; 8% reprezintă categoria pesimistă de întreprinzători, care nu se vor mai gândi să-și demareze o afacere.

Fig. nr. 4.22 Reacția în cazul unui eventual faliment

De cât timp se conduce afacerea – Mai mult de jumătate din procente, 55%, au fost acumulate de întreprinzătorii care-și conduc afacerea între 2-5 ani, 27% din întreprinzători își conduc afacerea de mai puțin de 2 ani, iar 18% reprezintă ponderea celor care și-au demarat o afacere de mai mult de 5 ani.

Fig. nr. 4.23 Perioada de timp de când se conduce afacerea

Sfaturi pentru viitorii întreprinzători – Ca sfat pentru un prieten ce ar dori să-și deschidă pe viitor o afacere, 39% îi îndeamnă să fie optimiști, 28% să fie foarte atenți atunci când își recrutează personalul, 15% au răspuns să apeleze mai întâi la un centru de consultanță în afaceri, 11% au răspuns să efectueze mai intâi o cercetare de piață.

Fig. nr. 4.24 Sfaturi pentru viitorii întreprinzători

Vârsta întreprinzătorilor – Majoritatea întreprinzătorilor care dețin afaceri în România sunt tinere, energia și entuziastmul specific vârstei motivându-i în această direcție: 48% au vârsta cuprinsă între 25-35 ani, 28% între 35-45 ani, 23% au o vârstă mai mare de 45 de ani, iar restul de 4% este reprezentat de cei cu vârsta mai mică de 25 de ani.

Fig. nr. 4.25 Distribuția pe vârste întreprinzătorilor

Studiile întreprinzătorilor – Dintre respondenți, 27% au studii economice superioare,; de asemenea tot 27% au studii tehnice, 20% au studii medii, 12% au studii postuniversitare, iar cei care au studii juridice se află la același număr de procente cu cei care au alte studii cu 7%.

Fig. nr. 4.26 Studiile întreprinzătorilor

Majoritatea deținătorilor de mici afaceri au studii economice superioare, ceea ce poate explica prin natura pregătirilor, prin spiritul de inițiativă ce-i caracterizează.

În România, faptul că cea mai mare pondere este deținută de absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior își găsește explicația și una din realitățile dureroase (dar stimulative în acest caz), ale economiei de tranziție: lipsa unei reparații care era asigurată automat în timpul perioadei comuniste (industria românească prăbușindu-se spectaculos după 1990, nemaioferind astfel nici o șansă), pentru mulți absolvenți cu studii tehnice singurul “tren” a fost crearea propriei afaceri. Bine pregătiți, cu spirit mai mare de inițiativă și independență decât alte categorii de populație, deschiși spre nou, ei au înțeles bine “semnalele de alarmă” ale tranziției românești și s-au aruncat în “goana după aur”.

Sunt însă și mulți oameni de afaceri care au reușit în afaceri fără să fi făcut studii superioare. Un fericit exemplu îl constituie Yves Rocher Cosmetics – 7514 salariați, 7 miliarde franci – cifră de afaceri) are numai nivelul de pregătire BEPC.

Distribuția pe sexe a întreprinzătorilor – 66% dintre întreprinzătorii români chestionați sunt bărbați, iar 34% sunt femei. Figura de mai jos ne arată acest lucru.

Fig. nr. 4.27 Distribuția pe sexe a întreprinzătorilor

Numărul femeilor care au devenit întreprinzători a crescut spectaculos în timpul ultimilor decade, ziarele și revistele de specialitate menționează frecvent femeile ca întreprinzători de succes, afacerile inițiate de acestea s-au extins de multe ori mai repede decât cele ale bărbaților.

Nu numai că femeile <<fac multe afaceri>>, dar aleg domenii de antreprenoriat nontradiționale (Longenecker & Moore,1991), și încă de la început își stabilesc planuri ambițioase de creștere și profit.

În mod evident, femeile întreprinzător se confruntă cu toate problemele comune tuturor întreprinzătorilor: lipsa posibilităților de acces la credite este o problemă frecvent invocată de femeile care își deschid afaceri. Aceasta este o barieră pentru majoritatea proprietarilor de mici afaceri, dar multe femei – întreprinzător au sentimentul discriminării din partea băncilor în momentul acordării de finanțări pentru investiții. Explicația dată de factorii de conducere ai băncilor ar fi că femeile nu dispun de <<pregătire>> în managementul financiar și aceasta ar duce la rețineri în acordarea creditelor. Multe femei au triumfat în ciuda animozităților și stereotipurilor sexuale.

Tabelul nr. 4.4: Clișee de birou în ceea ce privește implicarea femeilor și a bărbaților în afaceri (Josewitz,1987,p.78)

Starea civilă – 87% dintre întreprinzători au formate familii, sunt căsătoriți, în schimb ce restul de 13% aparțin categoriei necăsătoriți.

Fig. nr. 4.28 Starea civilă

Doeniul de actvitate – 32% dintre întreprinzătorii români chestionați își desfășoară activitataea în cadrul comerțului cu amănuntul, 27% în cadrul prestărilor de servicii, 16% în cadrul altor domenii, 12% au afacerile demarate cu ajutorul comerțului cu ridicata, 7% în cadrul transportului, 4% sunt afaceriști în cadrul industriei prelucrătoare, iar restul de 2% s-au orientat spre domeniul construcțiilor.

Fig. nr. 4.28 Domeniul de actIvitate al afacerii

CAPITOLUL V

CONCLUZII

Din analizele efectuate de-a lungul acestui studiu și comparațiile cu literatura de specialitate, rezultă că întreprinzătorii români se încadrează în “tiparul” întreprinzătorului sfârșitului de secol XX și începutul de secol XXI în ceea ce privește media de vârstă, studiile și motivațiile.

Referitor la virtuțile întreprinzătorilor români, este interesant de menționat analiza statistică referitoare la ratele de întreprinzători ale grupelor de emigranți în S.U.A., cercetare publicată de revista Inc. din 1989 și preluată de Petru Sandu în cartea sa “Management pentru întreprinzători”(1997). Conform acestui studiu, grupul de emigranți ocupă poziția a treia, înaintea întreprinzătorilor de alte naționalități cum ar fi greci sau armeni. Ratele de întreprinzător au fost calculate ca număr de întreprinzători la o mie de locator de naționalitatea respectivă. Rata de întreprinzător medie la nivelul S.U.A. este de 48,9%.

Aceasta demonstrează că există un set de calități native ale întreprinzătorilor români care se manifestă indiferent de spațiul economic în care aceștia acționează. O idee practică ar fi crearea unor legături de afaceri și consultanță între întreprinzătorii din țară și cei de naționalitate română din alte zone geografice, mai ales din S.U.A., Germania, Canada, etc., care ar contribui la îmbunătățirea sistemului de valori al activității autohtone de întreprinzător.

Bernard Moscheni, director general Orange, întrebat care este opinia sa despre oamenii de afaceri români, a răspuns: ,,Din punctul meu de vedere există două tipuri de oameni de afaceri în România. Cei tradiționali, care au venit de undeva din 1990 pe de o parte și noua categorie de oameni de afaceri tineri, de cealată parte. Cred că ultima categorie se potrivește cel mai bine tipului de oameni de afaceri tradiționali care s-au închis într-un castel fără lumină și aer și la care se poate ajunge foarte greu. Sunt foarte complicați, plini de aere de tip oriental sau latin. Ei au în continuare probleme cu schimbarea mentalității.”

Având în vedere spusele lui Bernard Moscheni, se poate spune are foarte mare dreptate, astfel încât în urma sondajului efectuat, s-a putut vedea că cei ce dețin afaceri în prezent, sunt în marea lor majoritate cu vârste tinere, 25-35 de ani cu remarcabile puncte tari ce îi caracterizează.

În această lucrare am încercat să aprofundez cât mai bine, și sper că am reușit, acea imagine de întreprinzător român și nu în ultimul rând motivele pentru care acesta a avut curajul să riște în demararea unei afaceri.

În concluzie, trebuie recunoscut rolul întreprinderilor mici și mijlocii ca factor de acțiune spre stări de echilibru. Schimbările continue care au loc pe piață generează noi oportunități care necesită acțiunea întreprinzătorului, rezultând o tendință spre echilibru. În acest mod, întreprinzătorul realizează o alocare mai bună a resurselor, obținând profit, acțiunea acestora constituind un adevărat regulator al dezechilibrelor prin permanenta tendiță de a se implica acolo unde este echilibru.

ANEXE

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3

Bibliografie

Burns,P. : “Small Business and Entrepreneurship”, MacMillan Education, London 1990;

Cocriș,Vasile; Ișan,Vasile: “Economia afacerilor”, Editura Graphix, Iași, 1994;

Drucker,Peter F.: ”Inovare și spirit întreprinzător”, Editura Teora, București, 2000;

Drucker,Peter F.: Our Entrepreneurial Economy, în “Harvard Business Review”, January, February, 1984;

Graciov,M.: “Supercadrî: upravlenie personalon”, Editura Delo, Moscova, 1993;

Hatten,Timothy S.: “Small Business-Entrepreneurship and Beyond”, Editura Prentice-Hall, 1997;

Jones,Gary: “Primii pași în afaceri”, Editura Teora, București, 1999;

Karayiannis,Anastasios D.: “Succesul în afaceri”, Editura Economică, 1995;

Mihuleac,Emil: “Întreprinderile mici și mijlocii – o soluție optimă pentru economia românească”, Editura Librex, București, 1996;

Mureșanu,Doina: “Managementul întreprinderilor mici și mijlocii”, Editura Independența Economică, Pitești, 2002;

Miu,Alexandru: “Mari succese în afaceri”, Editura All Beck, București, 1999;

Macfarlane,William N.: “Principles of small business management”, McGraw-Hill, S.U.A., 1997;

Miron,Moldoveanu M.: “Psihologia reclamei”, Editor Libra, București,1995;

Megginson,L.C.;Scott,C.: “Successful small business management”, Editura Sixth Edition, Boston, 1991;

Nica,Panaite;Prodan,Adriana;Iftimescu,Aurelian: “Economia și gestiunea afacerilor”, Editura Sedcom Libris, Iași, 2001;

Pickle,H,B.;Abrahamson,K.I.: “Small business management”, John Willey & Sons, New York, 1990;

Popescu,Dan: “Conducerea afacerilor”, Editura Scripta, București, 1998;

Popescu,Delia: “Procesul decizional în întreprinderile mici și mijlocii”, Editura Economică, București, 2001;

Rașcă,Lavinia: “Succesul întreprinderilor mici și mijlocii – un ghid pentru întreprinzători și nu numai”, Editura Tehnică, București, 1998;

Russu,Corneliu;Nica,P.: “Managementul afacerilor mici și mijlocii”, Editura Logos, Chișinău, 1993;

Russu,Corneliu: “Managementul întreprinderilor mici și mijlocii”, Editura Sylvi, București, 2001;

Sandu,Petru: “Management pentru întreprinzători”, Editura Economică, București, 1997;

Sasu,Constantin: “Managementul micilor afaceri”, Editura Sanvialy, Iași, 1998;

Sasu,Constantin: “Tainele reușitei în afaceri”, Editura Sanvialy, Iași, 1996;

Steinhoff,D.;Burgess,J.F.: “Small business management fundamentals”, McGrow-Hill, New York, 1990;

Stokes,David: “Small business management”, Editura Continuum, Londra, 2002;

Storey,M.: “Inside america’s fastest growing companies”, Diamond Publ. Inc., 1989;

“Entrepreneurship a contemporary approach”, The Dryden Press, 1989;

Revista “Capital” nr. 28/2001;

Revista “Capital” nr. 3/2001;

Revista IMM nr. 19/2001;

Site-uri web:

www.mimmc.ro;

www.onrc.ro;

www.monitorulcluj.ro