Cerinte Specifice Managementului Instrumentelor Structurale Programe Operationale
Introducere
Uniunea Europeană ar putea fi atractivă pentru țările candidate datorită prosperității sale. Cu toate acestea, disparitățile în ceea ce privește Produsul Intern Brut (PIB – un indicator al gradului de dezvoltare a unei țări) pe locuitor între cele 25 State Membre actuale și, în particular, între regiuni, sunt considerabile și se vor adânci odată cu procesul de extindere. Într-o Uniune Europeană de 27 state, circa 80% din cetățenii care locuiesc în regiuni cu PIB-ul pe locuitor sub pragul de 75% din media UE, vor fi din țările noi membre. În România la ora actuală PIB-ul este de 31% din media la nivel de Uniune! și chiar și după 7 ani de la integrarea României (considerată a avea loc în 01 ianuarie 2007), adică în 2013, se preconizează o creștere a acestuia doar la 41% din media UE. Creșterea PIB-ului cu încă 15% în plus până în anul 2015 s-ar putea realiza în cazul absorbției de 100% a Fondurilor Structurale puse la dispoziția României de Uniunea Europeană în perioada 2007 – 2013 .
Din experiența altor state, recent integrate în Uniunea Europeană, absorbția acestor fonduri este foarte redusă în primii doi ani, urmând să crească pe măsură ce diverșii actori implicați câștigă experiență și înțeleg mecanismele sprijinului structural.
Pentru a avea un management eficace al acestor fonduri / instrumente financiare trebuie găsită modalitatea prin care vom formula și atinge obiectivele, prin utilizarea eficientă a tuturor resurselor și prin înțelegerea principiilor de funcționare a fondurilor. Prin management înțelegem procesul de atingere a obiectivelor organizaționale, angajarea și implicarea celor patru funcții principale: planificare, organizare, leadingul (antrenarea și motivarea) și controlul.
I. Scurtă istorie a politicii regionale a Uniunii Europene
Cea mai importantă dintre politicile Uniunii Europene este politica de dezvoltare regională. Rolul său complex decurge din faptul că are un caracter instrumental, contribuind prin fondurile sale de Solidaritate (Fondul de Coeziune, Fondurile Structurale, Fondurile de Solidaritate) la finanțarea altor politici sectoriale cum ar fi : politica agricolă, politica socială, politica de protecție a mediului.
Politica de dezvoltare regională integrează trei dintre obiectivele prioritare ale Uniunii Europene:
coeziune economică și socială,
extinderea aplicării principiului de subsidiaritate,
dezvoltare durabilă.
Coeziunea economică și socială se regăsește la nivelul obiectivelor fondurilor structurale, importanța sa fiind subliniată prin crearea Fondului de coeziune. Principiului subsidiarității (care reprezintă gradul crescut de implicare a Statelor Membre în dezvoltarea și implementarea politicilor comunitare) este aplicat atât în negocierea finanțării din fondurile de solidaritate de către fiecare stat în parte, cât și în responsabilitatea ce revine acestora din urmă în implementarea, monitorizarea și evaluarea programelor stabilite de comun acord. Dezvoltare durabilă este prioritatea programelor de Solidaritate Europeană, în special prin accentul pus pe protecția mediului și pe dezvoltarea de măsuri în această direcție.
I.1 Evoluția în timp a Politicii de Dezvoltare Regională
Componența actuală a fondurilor structurale s-a concretizat într-un timp mai îndelungat, odată cu identificarea unor puncte / aspecte problematice în ceea ce privea dezvoltarea Comunității Europene.
Încă din 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma, s-au pus bazele principiilor politicii de dezvoltare regională. Cele 6 țări semnatare (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda) au căzut de acord asupra nevoii de reducere a diferențelor existente între diferitele regiuni și de sprijinire a celor mai puțin favorizate. Această necesitate a fost concretizată în 1958, prin înființarea Fondului Social European (FSE) ca principal instrument al politicii sociale comunitare. În 1962 a fost înființat Fondul European pentru Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA), cu scopul de a finanța politica agricolă comună și pentru sprijinirea dezvoltării regiunilor rurale. Cel de-al treilea fond, Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) a fost creat în 1975. Rolul Fondului European de Dezvoltare (FEDR) este acela de a redistribui o parte a contribuțiilor bugetare ale Statelor Membre către regiunile mai sărace ale comunității, în vederea dezvoltării lor economice.
Adoptarea Actului Unic European, în 1986, reprezintă un alt moment important în dezvoltarea politicii regionale. Actul Unic European introduce conceptul de coeziune economică și se creează premizele unei politici de coeziune economică și socială ca politica de sine stătătoare.
Un element de noutate în cadrul politicii de dezvoltare regională îl reprezintă crearea programului PHARE. Creat în 1989 cu scopul de a ajuta Polonia și Ungaria în efortul de restructurare a economiilor lor naționale, începând cu 1990 programul a fost extins și la celelalte țări din Europa Central și de Est, devenind principalul instrument de preaderare.
Odată cu ratificarea Tratatului Uniunii Europene în 1993, politica de coeziune economică și socială apare din nou în agenda comunitară, acest lucru va duce la crearea Fondului de Coeziune (FC), ce are drept scop sprijinirea proiectelor din domeniul protecției mediului și infrastructurii de transport în Statele Membre mai puțin dezvoltate (Spania, Portugalia, Grecia și Irlanda).
În anul 1994 este înființat cel de-al patrulea fond structural Instrumentul Structural de Orientare în domeniul Pescuitului (IFOP). Acest fond a fost creat în perspectiva extinderii UE către nord, odată cu aderarea Finlandiei și Suediei în 1995. În același timp devine activ și Comitetul Regiunilor – organ consultativ înființat prin Tratatul de la Maastricht, cu rolul de a emite opinii pe probleme de coeziune economică și socială, rețele de infrastructura trans-europeană, sănătate, educație, cultură, ocuparea forței de muncă, probleme sociale, probleme de mediu, formare profesională și transport.
Tratatul de la Amsterdam (1997) va confirma importanța politicii de coeziune economică și socială și reducerea diferențelor dintre standardele de viață ale populației din diferitele regiuni.
Începând cu anul 1999, în urma summit-ului de la Berlin sunt stabilite noi reguli de funcționare a fondurilor structurale. Aceasta reforma are drept scop creșterea concentrării asistenței comunitare prin aceste fonduri, odată cu simplificarea și descentralizarea managementului lor. Deasemenea sunt introduse alte două instrumente de preaderare, ISPA (Instrument for Structural Policies for Pre-Accession – Instrument Structural pentru Preaderare) și SAPARD (Program Special de Preaderare pentru Agricultura și Dezvoltare Rurala).
Un nou instrument de solidaritate a fost creat în 2002 (FES), în urma inundațiilor majore suferite de țările Europei Centrale, cu scopul de a interveni în cazul dezastrelor majore și cu repercusiuni puternice asupra condițiilor de viață în regiunile afectate, asupra mediului sau economiei acestora.
I.2 Baza legală a Politicii de Dezvoltare Regională
Baza legală a politicii de dezvoltare regională este stabilită prin Titlul XVII al Tratatului de Instituire a Comunității Europene, ce definește obiectivul politicii regionale : “reducerea disparităților existente între nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni și a rămânerii în urma a regiunilor mai puțin dezvoltate, sau a insulelor, inclusiv a regiunilor rurale” (art.158) și principiile ce stau la baza realizării acestuia. La Tratat se adaugă Regulamentul Consiliului nr. 1260/99, prin care sunt stabilite prevederile generale de funcționare a Fondurilor Structurale.
La nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană este direct responsabilă pentru pregătirea și asigurarea implementării politicii de dezvoltare regională. Directoratul General (DG) pentru Politica Regională este principalul departament responsabil pentru gestionarea a trei fonduri: FEDR, Fondul de Coeziune și ISPA. La nivelul Comisiei Europene sunt inițiate și definitivate noi acte legislative în domeniu, fiind verificată starea implementării măsurilor adoptate de către Statele Membre. Parlamentul European este implicat în dezvoltarea politicii regionale prin Comitetul pentru Politica regională, Transport și Turism.
Cunoașterea actorilor implicați în politica regională și fondurile structurale este deosebit de utilă atunci când se dorește influențarea politicii în favoarea noastră.
La Bruxelles, sediul oficial al Consiliului, Parlamentului și Comisiei Europene, există o serie de organizații și companii de lobby, a căror rol este de a influența deciziile luate la nivel European în funcție de nevoile grupurilor de interese care îi angajează. În țara noastră cuvântul de „grupuri de interese” are semnificații mai degrabă negative datorită jocurilor politice descrise în detaliu de mass-media, dar acest grup de cuvinte poate simboliza la Bruxelles regiuni sau asociații de regiuni, grup de companii, sau chiar un stat întreg, a căror interese variază de la simplul interes financiar rezumat de modificarea taxelor vamale, până la evitarea pierderii dreptului de a beneficia de sprijin din partea fondurilor structurale a unor întregi regiuni ca urmare a unor efecte statistice, artificiale.
România are nevoie de experiență și în acest domeniu, pentru a avea o anumită influență asupra politicilor de dezvoltarea a structurii (Uniunea Europeană) din care va face parte.
II Instrumentele structurale
Pentru a înțelege mecanismul sprijinului acordat de Uniune, în continuare vom analiza fiecare instrument sau fond structural. Principalul pilon al politicii de dezvoltare regională și al politicii de coeziune economică și socială a Uniunii Europene îl constituie Fondurile Structurale (FS) , alături de care stau două fonduri : Fondul de Coeziune (FC) și Fondul European de Solidaritate (FES) .
II.1 Fondul European de Solidaritate
Fondul European de Solidaritate (FES) este cel mai nou fond al politicii regionale și a fost înființat în 2002, ca urmare a inundațiilor ce au afectat Franța, Germania, Austria și Republica Cehă.
FES are rolul de a facilita exprimarea solidarității UE fata de populația unui SM sau în curs de aderare, care a fost afectat de un dezastru natural major. Acest fond va fi folosit numai în cazul dezastrelor naturale majore, cum au fost inundațiile din 2002 sau incendiile spontane din Portugalia, care au avut repercursiuni importante atât asupra condițiilor de viata cât și asupra mediului înconjurător sau economiilor tarilor respective.
Suma maxima alocata anual Fondului este de 1 mld. de Euro. Modalitatea de asistenta a acestui fond consta în acordarea unei singure transe de finanțare pentru tara sau regiunea solicitanta și nu necesita cofinanțare din partea statului beneficiar. Pentru a obține acest ajutor, statul trebuie sa prezinte o cerere Comisiei Europene, în termen de 10 săptămâni de la înregistrarea primei pagube cauzate de dezastru. În cadrul acestei aplicații trebuie oferite informații referitoare la:
amploarea și impactul pagubelor înregistrate,
estimarea sumei solicitate,
alte surse de finanțare națională, comunitară și/sau internațională.
În cazul în care estimarea finală a dezastrului este mai mică decât a fost prevăzut inițial, Comisia Europeana va cere rambursarea diferenței.
Pentru a estima amploarea unui dezastru natural și pentru a justifica solicitarea FES, au fost fixate două criterii:
în cazul unui Stat: pierderile estimate la 3 mld. Euro, sau mai mult de 0,6% din venitul național brut;
în cazul unor dezastre regionale extraordinare: daune mai mici decât limita (3 mld. Euro), care afectează cea mai mare parte a populației și au consecințe majore și de durată asupra condițiilor de viață și a stabilității economice a regiunii respective.
Acțiunile eligibile pentru finanțarea din cadrul acestui fond:
reabilitarea imediată a infrastructurii, uzinelor electrice, uzinelor de apă (atât de alimentare cu apa, cât și a s atunci când se dorește influențarea politicii în favoarea noastră.
La Bruxelles, sediul oficial al Consiliului, Parlamentului și Comisiei Europene, există o serie de organizații și companii de lobby, a căror rol este de a influența deciziile luate la nivel European în funcție de nevoile grupurilor de interese care îi angajează. În țara noastră cuvântul de „grupuri de interese” are semnificații mai degrabă negative datorită jocurilor politice descrise în detaliu de mass-media, dar acest grup de cuvinte poate simboliza la Bruxelles regiuni sau asociații de regiuni, grup de companii, sau chiar un stat întreg, a căror interese variază de la simplul interes financiar rezumat de modificarea taxelor vamale, până la evitarea pierderii dreptului de a beneficia de sprijin din partea fondurilor structurale a unor întregi regiuni ca urmare a unor efecte statistice, artificiale.
România are nevoie de experiență și în acest domeniu, pentru a avea o anumită influență asupra politicilor de dezvoltarea a structurii (Uniunea Europeană) din care va face parte.
II Instrumentele structurale
Pentru a înțelege mecanismul sprijinului acordat de Uniune, în continuare vom analiza fiecare instrument sau fond structural. Principalul pilon al politicii de dezvoltare regională și al politicii de coeziune economică și socială a Uniunii Europene îl constituie Fondurile Structurale (FS) , alături de care stau două fonduri : Fondul de Coeziune (FC) și Fondul European de Solidaritate (FES) .
II.1 Fondul European de Solidaritate
Fondul European de Solidaritate (FES) este cel mai nou fond al politicii regionale și a fost înființat în 2002, ca urmare a inundațiilor ce au afectat Franța, Germania, Austria și Republica Cehă.
FES are rolul de a facilita exprimarea solidarității UE fata de populația unui SM sau în curs de aderare, care a fost afectat de un dezastru natural major. Acest fond va fi folosit numai în cazul dezastrelor naturale majore, cum au fost inundațiile din 2002 sau incendiile spontane din Portugalia, care au avut repercursiuni importante atât asupra condițiilor de viata cât și asupra mediului înconjurător sau economiilor tarilor respective.
Suma maxima alocata anual Fondului este de 1 mld. de Euro. Modalitatea de asistenta a acestui fond consta în acordarea unei singure transe de finanțare pentru tara sau regiunea solicitanta și nu necesita cofinanțare din partea statului beneficiar. Pentru a obține acest ajutor, statul trebuie sa prezinte o cerere Comisiei Europene, în termen de 10 săptămâni de la înregistrarea primei pagube cauzate de dezastru. În cadrul acestei aplicații trebuie oferite informații referitoare la:
amploarea și impactul pagubelor înregistrate,
estimarea sumei solicitate,
alte surse de finanțare națională, comunitară și/sau internațională.
În cazul în care estimarea finală a dezastrului este mai mică decât a fost prevăzut inițial, Comisia Europeana va cere rambursarea diferenței.
Pentru a estima amploarea unui dezastru natural și pentru a justifica solicitarea FES, au fost fixate două criterii:
în cazul unui Stat: pierderile estimate la 3 mld. Euro, sau mai mult de 0,6% din venitul național brut;
în cazul unor dezastre regionale extraordinare: daune mai mici decât limita (3 mld. Euro), care afectează cea mai mare parte a populației și au consecințe majore și de durată asupra condițiilor de viață și a stabilității economice a regiunii respective.
Acțiunile eligibile pentru finanțarea din cadrul acestui fond:
reabilitarea imediată a infrastructurii, uzinelor electrice, uzinelor de apă (atât de alimentare cu apa, cât și a stațiilor de epurare), a telecomunicațiilor, transportului, sănătății și educației;
asigurarea de locuințe temporare și servicii de salvare;
asigurarea imediată a structurilor și măsurilor imediate de protecție a patrimoniului cultural;
curățarea imediată a zonelor lovite de dezastru, inclusiv zonele naturale.
Responsabilitatea privind implementarea fondurilor primite revine statului beneficiar. Beneficiarul fondului trebuie să coordoneze grantul primit cu alte fonduri comunitare în vederea complementării finanțării, cu mențiunea ca acestea să nu fie celelalte fonduri regionale. Suma alocată trebuie cheltuită pe parcursul unui singur an, iar ceea ce nu s-a utilizat în acest interval trebuie rambursat.
II.2 Fondul de Coeziune
Fondul de coeziune trimite direct la unul din scopurile principale ale UE și anume: promovarea progresului economic și social și eliminarea diferențelor care există între standardele de viață la nivelul regiunilor și Statelor Membre. FC a fost înființat în 1992 pentru a sprijini Spania, Portugalia, Grecia și Irlanda – care, din punct de vedere economic, se situau la un nivel inferior comparativ cu celelalte State Membre. FC are două etape de funcționare: 1994-1999 și 2000-2006, în 1999 trecând prin reforma odată cu întreaga politică structurală. Deși sunt eligibile în cadrul acestui fond numai statele al căror Produs Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor se situează sub 90% din media UE, pentru perioada 2000-2006 au rămas aceleași state, deși Irlanda și anumite regiuni din Spania au depășit acest prag (ca urmare a „efectului statistic”). Procesul de reformă nu a modificat caracteristicile acestui fond, ci s-a adresat mai degrabă aspectelor administrative, promovând subsidiaritatea și întărind rolul SM în controlul financiar. S-au făcut mici amendamente condițiilor de asistență, dispărând astfel condiționalitatea dată de criteriul deficitului bugetar al statului beneficiar în continuarea finanțării (ajutorul nu mai este suspendat în cazul depășirii pragului de 3%) fiind încurajate utilizarea de fonduri suplimentare private și aplicarea principiului „poluatorul plătește".
Domeniile în care acționează FC sunt protecția mediului înconjurător și rețelele trans-europene asociate infrastructurilor de transport. Sprijinul financiar acordat nu este structurat pe programe ci pe proiecte, fiecare proiect primind finanțare în proporție de 80-85% din totalul costurilor eligibile. Finanțarea celor două domenii este echilibrata, fiecare primind 50% din bugetul alocat acestui fond. Proiectele sunt selectate și implementate de către statele membre beneficiare, care sunt responsabile de managementul și monitorizarea lor financiara.
Pentru perioada 2000-2006 bugetul estimat al FC se ridică la suma de 18 mld. Euro (valoarea din 1999), cu o medie anuală de 2,5 mld. Euro. Bugetul alocat pentru perioada 2000 – 2006 este distribuit între cele patru state beneficiare corespunzător procentajului stabilit de Consiliul European (Berlin, martie 1999), după cum urmează: Spania 61-63.5%, Grecia și Portugalia 16-18.0%, Irlanda: 2-6%, la care se adaugă cei 10 noi membrii în perioada 2004 – 2006.
Pentru perioada 2007 – 2013, suma alocată fondului de coeziune crește la circa 62 miliarde de euro.
În ceea ce privește mediul, proiectele care vor fi finanțate trebuie sa contribuie la realizarea obiectivelor de mediu ale UE și anume: conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului, protecția sănătății populației, crearea condițiilor necesare utilizării prudente și raționale a resurselor naturale. Alături de acestea, sunt eligibile și proiecte ce vizează re-împădurirea terenurilor, controlul eroziunii solului și conservarea naturii.
În domeniul infrastructurii de transport sunt eligibile proiectele care își propun sa creeze sau sa dezvolte infrastructura la nivelul Rețelei Trans-Europene de Transport (TEN) sau care asigură acces la această rețea.
Coeziunea economică și socială rămâne o dimensiune esențială a politicii Uniunii Europene iar caracterul sau prioritar se păstrează, în perspectiva următoarelor extinderi și acceptării de noi State Membre. FC se va adresa și alto state membre ale UE SM în funcție de progresul actualelor tari beneficiare și de nevoile celor 10 noi membre din Europa Centrala și de Est, plus Cipru, Turcia și Malta.
II.3 Fondurile Structurale
Spre deosebire de cele două fonduri prezentate până acum (Fondul European de Solidaritate și Fondul de Coeziune) care funcționează pe baza de proiecte, Fondurile Structurale funcționează pe baza de programe, acestea fiind la rândul lor structurate în funcție de domeniile și obiectivele prioritare ale politicii regionale.
II.3.1 Principiile care stau la baza Fondurilor Structurale
Principiile care stau la baza implementării FS au fost modificate de fiecare dată înaintea începerii unei noi perioade financiare. Astfel, în urma reformei din 1999, pentru perioada 2000 – 2006 ele au fost întărite, au devenit mai specifice. Principiul concentrării nu se mai regăsește în mod explicit, fiind însă principiul director al reformei, deoarece prin reforma cele 7 obiective ale perioadei 1994-1999 sunt concentrate în 3 obiective pentru perioada 2000-2006. Dacă pentru perioada 1994-1999 principiile de implementare a FS erau: concentrarea, parteneriatul, programarea (coerenta interna), adiționalitatea (coerenta externa), subsidiaritatea, pentru următoarea perioada de programare acestea au devenit:
principiul programării,
principiul parteneriatului,
principiul aditionalității
principiul monitorizării, controlului și evaluării.
Reforma nu a produs o schimbare de substanță, mai degrabă de orientare, fiind promovata descentralizarea managementului FS, printr-o întărire a principiului general al subsidiarității și o împărțire mai clara a responsabilităților.
Pentru perioada 2007 – 2013, principiile au suferit o nouă modificare, păstrându-se totuși baza stabilită în 1999. Astfel în Propunerea pentru o reglementare a Consiliului din luna aprilie 2006, principiile stabilite sunt :
Principiul complementarității, consistenței, coordonării și conformității
Principiul programării
Principiul parteneriatului
Principiul intervenției la nivel teritorial
Principiul intervenției proporționale
Principiul managementului împărțit
Principiul adiționalității
Principiul egalității dintre sexe și a nediscriminării
a. Principiul complementarității, consistenței, coordonării și conformității
Acest principiu constă în respectarea următoarelor aspecte:
Fondurile Structurale trebuie să sprijine activități care sunt complementare acțiunilor de interes național, regional sau local (complementaritate), dar care sunt în conformitate cu interesul Comunității Europene
Fondurile Structurale trebuie să spijine activități care sunt în concordanță cu activitățile, politica și prioritățile Comunității și să nu se suprapună cu alte instrumente de sprijin acordat de Comunitate. Consistența și complementaritatea trebuie să reiasă din Ghidul Strategic Comunitar, din Cadrul Strategic Național de Referință și din programele operaționale (consistență)
Comisia Europeană și SM sunt responsabile pentru coordonarea asistenței prin diversele instrumente și instituții financiare (FS, FEOGA, ISOP, BEI) – (coordonare)
Operațiunile finanțate prin fonduri trebuie să fie în concordanță cu Tratatul Comunității Europene (conformitate)
b. Principiul programării (sau coerenta interna) este unul din elementele esențiale ale operaționalizării FS și se referă la pregătirea planurilor multianuale de dezvoltare, care se realizează pe baza deciziilor luate în parteneriat cu SM și printr-o serie de etape succesive, finalizându-se cu asumarea de sarcini de către organisme publice sau private (care le vor și realiza). SM vor înainta Comisiei Europene Planul Național de Dezvoltare Regională bazat pe prioritățile naționale și regionale și care vor conține:
descrierea detaliată a situației curente în regiunea / statul respectiv,
descrierea strategiei celei mai potrivite pentru realizarea obiectivelor menționate,
indicarea formei și utilizării contribuției fondurilor structurale.
În etapa următoare SM trebuie sa înainteze Comisiei așa-numitele documente de programare, documente realizate conform criteriilor trasate de aceasta: (în noua perioadă de programe 2007 – 2013 acestea constă în:) Cadrul Strategic Național de Referință (CSNR) – care este apoi transpus în Programe Operaționale (PO).
Pe baza acestor documente de programare are loc un proces de negociere între Comisia Europeana și statele membre, proces care se finalizează cu alocarea orientativa a fondurilor structurale pentru fiecare stat în parte.
c. Principiul parteneriatului implica presupune o strânsa colaborare între Comisie și autoritățile naționale, regionale și locale, parteneri economici și sociali și alte organisme competente, în special prin implicarea acestora în toate etapele FS – de la elaborarea și aprobarea planurilor de dezvoltare la implementarea și monitorizarea acestora. Acest principiu subliniază gradul de descentralizare ce caracterizează întreaga politica regională și aplicabilitatea subsidiarității.
d. Principiul intervenției la nivel teritorial
Aceasta este un nou principiu introdus în perioada de programare 2007 – 2013 și pune accent pe responsabilitatea SM la nivelul teritorial corespunzător la care se coordonează / administrează fondurile structurale
e. Principiul intervenției proporționale
Acest principiu se leagă direct de principiul monitorizării, controlului și evaluării din perioada de programare 2000 – 2006. Aceasta a fost elementul de noutate adus de reforma din 1999 în domeniul fondurilor structurale. Astfel, SM au atribuții administrative și au obligația de a desemna:
o autoritate națională corespunzătoare fiecărui program al fondurilor structurale,
comitete de monitorizare.
Responsabilitatea autorităților naționale acoperă aspecte legate de implementarea, administrarea corectă și eficacitatea programului respectiv, cum ar fi: colectarea de informații statistice și financiare, pregătirea și transmiterea de rapoarte către Comisie, organizarea de evaluări intermediare, etc. Comitetele de monitorizare sunt conduse de un reprezentant al autorității naționale de implementare și vin în completarea activităților acestora prin asigurarea calității și eficientei în implementarea masurilor structurale. Referitor la procedura de evaluare, aceasta este de trei tipuri: ex-ante, intermediara și ex-post. Evaluarea ex-ante presupune evaluarea sau aproximarea efectului socio-economic, anterior implementării masurilor unui program și este în responsabilitatea autorităților competente ale SM; evaluarea intermediara are loc la mijlocul perioadei de desfășurare a unui program și este efectuata de Comisia Europeana, în colaborare cu autoritatea naționala aferenta, iar evaluarea ex-post are loc după încheierea perioadei de funcționare a unui program (2006) și este realizata de Comisia Europeana, în colaborare cu statele membre și autoritățile naționale aferente.
Tot sub incidența acestui principiu intra și modalitățile de plata și control financiar, ceea ce înseamnă ca fiecare Stat Membru are obligația de a desemna, pe lângă autoritatea națională de gestionare corespunzătoare fiecărui program, și o autoritate de plăți („paying authority"). Aceasta funcționează ca intermediar între Comisie și ultimii beneficiari și, împreuna cu autoritatea naționala, asigura respectarea regulilor de utilizare a finanțării comunitare de către aceștia. Controale ad-hoc și audituri financiare sunt efectuate regulat de Comisia Europeana, în mod aleatoriu și în limita a 5% din bugetul fiecărui program.
f. Principiul managementului împărțit (partajat)
Managementul fondurilor se împarte între Comisie și SM conform cadrului stabilit în Regulamentul nr. 1605/2002 a Consiliului Europei (EC , Euratom). Comisia poate interveni în managementul fondurilor prin verificarea existenței și funcționalității sistemului intern de administrare a FS stabilite în cadrul SM, respectiv poate întrerupe furnizarea fondurilor în cazul în care identifică disfuncționalități în cadrul acestui sistem.
g. Principiul adiționalității (sau coerenta externa) conform căruia ajutorul structural al UE trebuie sa fie adițional și nu sa înlocuiască resursele angajate de către autoritățile naționale, regionale, și locale în scopul dezvoltării regiunilor lor și a pieței muncii. Ajutorul structural este o valoare adăugata pentru teritoriile eligibile; SM fiind obligate sa mențină angajamentele financiare la același nivel la care se aflau la începutul perioadei de programare.
h. Principiul egalității dintre sexe și al nediscriminării
Utilizarea fondurilor trebuie să permită accesul egal la oportunități a ambelor sexe și nu trebuie să permită posibilitatea de a face discriminări pe baza de religie, etnie, sex, disabilități, vârsta, rasă, etc.
Cunoașterea principiilor are utilitate practică atunci când se dorește obținerea acestor fonduri. Argumentele descrise în propunerile de programe / proiecte, prin care un aplicant (țară, regiune sau o persoană juridică oarecare) eligibil (adică cel care satisface cerințele specifice ale UE), solicită sprijin financiar pentru anumite activități, trebuie să fie în concordanță totală cu aceste principii, nerespectarea uneia dintre ele putând duce la neobținerea sprijinului financiar solicitat.
II.3.2 Arii, Obiective prioritare pentru perioada 2000 – 2006
Același lucru este valabil pentru obiectivele stabilite pentru o anumită perioadă de programare, orice solicitare de sprijin trebuind să fie direcționat spre atingerea acestor obiective.
Pentru perioada actuală 2000 – 2006, aplicarea principiului concentrării a determinat definirea a 3 arii/obiective prioritare, către care sa fie direcționată acțiunea concentrată a celor 4 FS. În afara acestora, a mai fost definit și un număr de 4 Inițiative Comunitare
Pentru etapa 2000-2006 au fost identificate următoarele 3 priorități:
competitivitatea regională,
coeziunea economică și socială,
dezvoltarea zonelor urbane și rurale (inclusiv a celor dependente de pescuit), care au generat obiectivele prioritare corespunzătoare, în timp ce etapa 1993-1999 a avut 6 obiective prioritare.
Astfel, obiectivele perioadei 2000-2006 sunt:
Obiectivul 1 (teritorial): dezvoltarea și ajustarea structurala în regiunile ramase în urmă / slab dezvoltate. Obiectivul 1 al FS este prioritatea majora a politicii de coeziune a UE.
Obiectivul 2 (teritorial): reconversia economică și socială a regiunilor cu dificultăți structurale și are ca scop sa revitalizeze toate zonele cu dificultăți structurale, fie ele industriale, rurale, urbane sau dependente de pescuit;
Obiectivul 3 (tematic): destinat sprijinului pentru adaptarea și modernizarea politicilor și sistemelor educaționale, de instruire și ocupare a forței de munca, fiind activ în regiunile Obiectiv 2. Obiectivul 3 constituie cadrul de referință pentru toate masurile adoptate sub noul capitol privind ocuparea forței de muncă al Tratatului de la Amsterdam și pentru Strategia Europeană de Ocupare. În consecință, în perioada 2000-2006, FS finanțează asistența regională numai sub obiectivele 1 și 2.
Pentru ca o regiune sa se califice pentru asistenta comunitara în cadrul Obiectivului 1, trebuie sa fie caracterizata prin:
nivel redus al investițiilor,
rată a șomajului mai mare decât media UE,
lipsa prestării de servicii pentru afaceri și persoane, infrastructură de bază redusă.
Obiectivul 2 se adresează acelor zone care, deși situate în regiuni al căror nivel de dezvoltare este apropiat de media comunitară, se confruntă cu diverse tipuri de dificultăți socio-economice ce generează o rată ridicată a șomajului, de exemplu:
evoluția sectorului industrial și sectorului prestării de servicii,
declinul activităților tradiționale în zonele rurale,
situație de criză în zonele urbane,
dificultăți în sectorul pescuitului.
Obiectivul 3 sprijină modernizarea sistemelor de educație și formare, precum și a politicilor de ocupare a forței de muncă pe întreg teritoriul UE, cu excepția regiunilor eligibile sub obiectivul 1. Obiectivul 3 are în vedere:
combaterea șomajului pe termen lung;
integrarea tinerilor pe piața muncii;
integrarea celor amenințați cu excluderea de pe piața muncii;
adaptarea forței de muncă la schimbările de producție.
Concentrarea sau reducerea obiectivelor prioritare a apărut din nevoia de a crește eficacitatea măsurilor structurale și este ilustrată de tabelul următor:
Pe lângă cele 3 obiective există așa numitele Inițiative comunitare
Inițiativele comunitare sunt reprezentate de patru programe special create în vederea realizării obiectivelor prioritare și finanțate din bugetul fondurilor structurale. Fiecare program este finanțat printr-un singur fond, iar împreună absorb 5,35% din bugetul total alocat FS. Inițial, pentru perioada 1994-1999 au existat 13 inițiative comunitare, care au fost însă reduse prin reforma din 1999 la numai 4 inițiative, pentru creșterea eficienței acțiunii FS:
Interreg III – este finanțat prin FEDR și promovează cooperarea trans-frontalieră, transnațională și inter-regională;
Equal – este finanțat prin ESF și susține dezvoltarea de noi modalități pentru combaterea discriminării și inegalităților privind accesul la piața muncii;
Leader+ – este finanțat prin FEOGA – secțiunea de orientare și promovează dezvoltarea rurală prin sprijinirea inițiativelor grupurilor locale de acțiune (dezvoltarea durabilă);
Urban II – este finanțat prin FEDR și încurajează strategii inovatoare pentru regenerarea economică și socială a orașelor și zonelor urbane în declin.
Tabel: Finanțarea inițiativelor comunitare din bugetul FS
Sursa: Studiu “Politica de dezvoltare regională”, Lucrarea face parte din Seria Micromonografii – Politici Europene (referințe bilbiografice complete)
Finanțarea IC presupune o cofinanțare din partea SM, între 25% în ariile obiectiv 1 și 50% în celelalte.
Un element specific al IC este faptul că pot acționa și pe zonele de graniță dintre SM și țări candidate.
Statutul inițiativelor sau programelor comunitare în cadrul politicii de solidaritate a UE și, implicit, a politicii regionale este unul aparte. Astfel, în timp ce sunt strâns corelate cu FS și apar de multe ori ca fiind o componentă a acestora, au și un caracter independent și apar ca instrumente de sine stătătoare, cu priorități și obiective clar definite. Explicația este dată de conjugarea surselor de finanțare a acestor inițiative – atât din bugetul Fondurilor structurale, cât și din alte programe comunitare (Phare, Tacis, etc.) pentru țările candidate și instrumente financiare ale UE (Banca Europeană de Investiții, Fondul European de Dezvoltare), un exemplu al abordării integrate a politicii regionale după 1999. Decizia de a le prezenta independent în cadrul acestei lucrări se bazează pe tocmai pe multitudinea surselor financiare care contribuie la constituirea bugetului inițiativelor comunitare.
Interreg III
Intereg III are drept scop stimularea inițiativei regionale și contribuie la coeziunea economică și socială în cadrul Uniunii prin abordarea regiunilor ca entități geografice și culturale distincte, independent de apartenența lor la un stat sau altul – promovând cooperarea trans-națională și trans-frontalieră și susținând idea unei „Europe a regiunilor". Un aspect special al acestei abordări îl constituie accentul pe integrarea regiunilor îndepărtate și a regiunilor care au graniță cu țările candidate. Pentru atingerea acestor obiective, programul a fost structurat în 3 componente:
Componenta A – cooperarea trans-frontalieră;
Componenta B – cooperarea trans-națională;
Componenta C – cooperarea inter-regională.
Strategia de implementare acestui program este dezvoltată pe aceeași linie ca și în cazul Fondurilor structurale și are la bază următoarele principii operaționale:
Principiul programării: are ca document de programare Programul de Inițiativă Comunitară (PIC), ce contribuie la dezvoltarea mecanismelor și structurilor necesare cooperării trans-frontaliere
Principiul parteneriatului: constă în implicarea autorităților locale, regionale și naționale, a partenerilor economici și sociali, în vederea acumulării unui grad ridicat de participare din partea părților interesate, fie publice sau private;
Principiul sincronizării cu alte instrumente financiare: are în vedere complementaritatea cu alte programe și inițiative comunitare iar în ceea ce privește finanțarea sa, operațiunile ce se desfășoară pe teritoriul UE sunt finanțate de la bugetul FEDR, în timp ce operațiunile din afara granițelor comunitare sunt finanțate prin programele Phare, Ispa, Tacis, Meda și prin intermediul altor instrumente financiare precum CARDS (Asistența Comunitară pentru Reconstrucție, Dezvoltare și Stabilizare), FED (Fondul European de Dezvoltare), BEI (Banca Europeană de Investiții).
Componenta A
– are drept scop promovarea dezvoltării regionale integrate între regiunile cu frontieră comună din SM, consumă aproximativ 50% din bugetul Interreg și are ca priorități: promovarea dezvoltării urbane, rurale și a zonelor de coastă, dezvoltarea spiritului antreprenori al, a turismului și inițiativelor locale în aceste zone, cooperarea în domeniile juridic și administrativ, cercetării, educației, culturii, sănătății etc., protecția mediului, asigurarea infrastructurii de bază cu importanță trans-frontalieră, crearea unei piețe integrate a muncii și promovarea incluziunii sociale, îmbunătățirea condițiilor de securizare a frontierelor și pregătirea resurselor umane pentru cooperare transfrontalieră.
Componenta B
– contribuie la integrarea teritorială armonioasă pe tot cuprinsul Uniunii Europene, cu țările candidate sau cu alte țări învecinate. Cooperarea trans-națională consumă 14% din bugetul Interreg și finanțează următoarele tipuri de acțiuni: strategii de dezvoltare spațială; dezvoltarea unor sisteme de transport eficiente și durabile și îmbunătățirea accesului la societatea informațională; promovarea mediului și a unui management de calitate al moștenirii culturale și resurselor naturale; asistență tehnică în vederea stabilirii de parteneriate trans-naționale. Această componentă este importantă pentru dezvoltare spațială și ia în considerare recomandările ESDP (European Spatial Development Perspective).
Componenta C
– acționează în vederea îmbunătățirii instrumentelor și politicilor de dezvoltare regională prin crearea de rețele în scopul asistării cooperării între diverse regiuni, în special a celor aflate în curs de reconversie economică sau mai puțin dezvoltate și consumă minim 6% din bugetul Interreg. Prioritățile acestei componente au în vedere schimbul de informații și stabilirea de legături între autoritățile publice și organismele implicate diverse tipuri de proiecte, precum și diseminarea celor mai bune practici de dezvoltare urbană.
Equal
Equal a apărut ca program comunitar în anul 2000, are un statut experimental și are la bază inițiativele comunitare precedente Adapt și Employment. Scopul său este dublu direcționat și constă în:
a descoperi și promova noi modalități de combatere a formelor de discriminare existente
pe piața muncii prin intermediul cooperării trans-naționale;
a facilita integrarea socială și profesională a azilanților.
Pentru a obține finanțare în cadrul acestui program, fiecare Stat Membru trebuie să înainteze Comisiei Europene un Program de Inițiativă Comunitară (CIP), prin care sunt prezentate strategia și aranjamentele naționale pentru implementarea Equal și pe baza căruia primesc un anumit buget. Activitățile finanțate prin CIP sunt împărțite în arii tematice și implementate prin intermediul parteneriatelor de dezvoltare, care pot fi de 2 tipuri:
parteneriate de dezvoltare geografică, ce reprezintă beneficiarii ultimi ai acestui ajutor financiar și aduc împreună actorii dintr-o anumită zonă geografică;
parteneriate de dezvoltare sectorială, care acoperă un anume sector industrial.
Ariile tematice sub care pot fi grupate activitățile derulate prin acest program urmează structura celor patru piloni ai Strategiei Europene de Ocupare a Forței de Muncă (European Employment Strategy) și anume:
angajabilitatea – are în vedere facilitarea accesului pe piața muncii și combaterea rasismului și xenofobiei la locul de muncă;
antreprenoriatul – are în vedere instrumentarea inițierii unei afaceri și identificarea a noi oportunități de angajare în zonele urbane și rurale, pe de o parte, și întărirea „economiei sociale" și a serviciilor de interes public;
adaptabilitatea – promovează învățarea continuă și stimulează abilitatea muncitorilor de a se adapta schimbării tehnologice și utilizării noii tehnologii informaționale;
egalitatea de șanse între femei și bărbați – are în vedere reconcilierea vieții profesionale cu viața de familie și creșterea angaj abilității în rândul femeilor și bărbaților care au părăsit locul de muncă, precum și reducerea diferențelor de gen și a segregării la locul de muncă.
În cadrul fiecărei arii tematice există 4 tipuri de acțiuni, după cum urmează:
Acțiunea 1: stabilirea de parteneriate de dezvoltare și cooperare trans-națională;
Acțiunea 2: implementarea programului de lucru a parteneriatelor de dezvoltare;
Acțiunea 3: rețele tematice, diseminarea de bune practici și impactul asupra politicilor naționale;
Acțiunea 4: asistență tehnică.
Fiecare Stat Membru trebuie să aleagă una sau mai multe arii tematice în cadrul fiecărui pilon în care vor să coopereze, apoi trebuie să urmeze cele patru acțiuni ce conduc la definitivarea programelor de inițiativă.
Leader +
Leader + a fost dezvoltat pe baza inițiativelor comunitatre Leader I (1991-1994) și Leader II (1994-1999) și acționează în direcția implicării grupurilor active din societățile și economiile rurale în găsirea de noi strategii de dezvoltare durabilă la nivel local. Astfel, Leader+ are ca beneficiari „grupurile de acțiune locală (GAL)"31 și încurajează actorii rurali să aibă în vedere potențialul pe termen lung al zonei lor și să implemeteze strategii create de ei înșiși, cu scopul de a întări moștenirea culturală și naturală a zonei, de a stimula mediul economic local și de a îmbunătăți capacitatea organizațională a comunității lor. Programul are trei linii de acțiune:
Acțiunea l: strategii integrate de dezvoltare rurală, cu statut de pilot și adresându-se zonelor mici ca întindere și cu puternică identitate regională;
Acțiunea 2: sprijin pentru cooperarea trans-națională și inter-teritorială;
Acțiunea 3 : constituirea unei rețele a zonelor rurale din UE.
Acțiunea 1
– oferă sprijin regiunilor rurale pentru crearea și implementarea de strategii pilot de dezvoltare durabilă iar modalitatea de finanțare adoptată presupune elaborarea unor planuri de dezvoltare de către regiunile în cauză, care sunt apoi prezentate spre aprobare autorităților naționale. Acestea trebuie să fie susținute de un parteneriat reprezentativ și structurate pe o temă care e tipică pentru identitatea regiunii în cauză, cum ar fi: utilizarea noilor tehnologii, cea mai bună utilizarea a resurselor naturale și culturale specifice, valorizarea produselor locale, etc. Pentru ca o strategie de dezvoltare să fie finanțată, aceasta trebuie să:
să încurajeze interacțiunea între actorii, sectoarele și proiectele dezvoltate în jurul unei teme majore tipice pentru identitatea, resursele sau cunoștințele/meșteșugurile specifice regiunii respective;
să dovedească originar ea în și relevanța pentru zona respectivă, în special în termeni de viabilitate și durabilitate socio-economică;
să demonstreze un caracter inovator și o schemă pilot, precum dezvoltarea unor forme originale de organizare și implicare a populației locale, interacțiunea unor sectoare economice independente în mod tradițional, crearea de noi servicii și produse, etc.
să completeze operațiunile desfășurate prin programele principale ce acționează în aceeași direcție.
Acțiunea 2
– oferă sprijin pentru cooperarea între teritoriile rurale și finanțează atât proiecte propriu-zise în această direcție, cât și proiecte de asistență tehnică. Această componentă are în vedere 2 tipuri de cooperare:
cooperarea intra-teritorială în cadrul aceluiași Stat Membru;
cooperarea trans-națională între teritorii din diferite State Membre.
În general, proiectele desfășurate sub Acțiunea 2 au în vedere concentrarea cunoștințelor și a resurselor umane sau financiare care, în mod normal, sunt dispersate în mai multe teritorii.
Acțiunea 3
– are în vedere 2 aspecte ce contribuie la dezvoltarea unei rețele rurale: implicarea automată în rețea a tuturor beneficiarilor programului Leader+; implicarea în rețea a tuturor zonelor rurale și actorilor de dezvoltare rurală de pe teritoriul Uniunii Europene.
Acest lucru se realizează prin existența, la nivelul fiecărui Stat Membru, a unei „unități de rețea" – adică a unei unități organizaționale ce are în vederea stabilirea și menținerea unei rețele naționale. La nivel comunitar, Comisia Europeană are în vedere stabilirea unui „Observator al zonelor rurale" și care va fi responsabil pentru integrarea rețelelor naționale.
Un aspect important al programului Leader+ îl constituie gradul ridicat de cooperare pe care îl promovează și accentul pe preluarea și diseminarea celor mai bune modele de dezvoltare rurală.
Urban II
Urban II are la bază un program al UE care a fost stabilit în 1994 pentru a răspunde nevoilor zonelor urbane defavorizate și care a funcționat între 1994-1999, sub numele de Urban Community Innitiative (Inițiativa Comunitară Urbană) sau Urban I. Rezultatele deosebit de încurajatoare ale acestei inițiative a determinat continuarea sa în perioada 2000-2006, sub denumirea de Urban II și având drept scop promovarea creării și implementării unor modele inovatoare de dezvoltare în vederea revitalizării economice și sociale a regiunilor urbane în criză, precum și întărirea schimbului de informații și experiență privind dezvoltarea urbană durabilă pe teritoriul UE.
Principiile operaționale ale acestui program sunt aceleași ca și pentru Interreg, însă principiile de acțiune ce trebuie avute în vedere de strategiile de regenerare propuse presupun următoarele aspecte:
existența unei mase critice de populație (valorile de eligibilitate sunt între 10 – 20.000 locuitori) și a structurilor de sprijin corespunzătoare în vederea facilitării creării și implementării programelor inovatoare de dezvoltare urbană;
existența unor parteneriate locale puternice pentru definirea proiectelor de intervenție, monitorizarea și evaluarea strategiilor;
o abordare teritorială integrată;
integrarea aspectelor economice, sociale și de mediu;
promovarea egalității de șanse între bărbați și femei;
complementaritatea cu FS și cu celelalte Inițiative Comunitare.
Aceste principii stabilesc cadrul general de acțiune și au la bază prioritățile identificate pentru perioada 2000-2006; domeniile acoperite de aceste priorități sunt: economic, social, mediu, transport, etc. iar în cadrul lor sunt promovate proiecte ce răspund unor nevoi specifice.
O trăsătură aparte a programului Urban este gradul înalt de implicare al autorităților locale, ceea ce derivă în mod direct și firesc din poziția și responsabilitățile pe care le au, dat fiind că Urban se adresează exact problemelor cu care acestea se întâlnesc și cărora trebuie să le răspundă în activitatea lor curentă. Un alt aspect interesant de menționat este proiectul de creare a unei rețele a proiectelor dezvoltate în cadrul Urban – URBACT, cu scopul schimbării de informații și experiență în domeniul dezvoltării urbane durabile la nivel comunitar.
II.3.3 Obiective prioritare pentru perioada 2007 – 2013
Odată cu noua perioadă de programare, Obiectivele
Pentru această nouă perioadă financiară, au fost propuse și acceptate în mare măsură, noi reglementări pentru fondurile structurale, respectiv politica regională. Astfel noutatea apare în ceea ce privește numărul obiectivelor, respectiv numărul Fondurilor.
Cele 3 obiective și 4 inițiative comunitare s-au transformat în 3 priorități comunitare / obiective, după cum urmează:
Obiectivul 1 – Programele privind convergenta ar urma sa vizeze statele membre mai puțin dezvoltate și regiunile cele mai defavorizate ale Uniunii, care au un nivel de PIB/cap locuitor de sub 75% din media Uniunii. diacritice
Obiectivul principal al politicii de coeziune în acest context ar fi promovarea factorilor și condițiilor de creștere economica care sa conducă la convergenta reala. Pentru a găsi un compromis intre interesele statelor membre beneficiare ale politicii de coeziune înainte de extinderea UE de la 1 mai 2004 și noile state membre, Comisia Europeana a propus ca
reperul dat de media PIB/cap locuitor a UE sa ramână cel de dinainte de extindere, calculat
pentru UE15. în acest fel se pot evita consecințele așa numitului „efect statistic al extinderii”, care ar fi făcut ca regiuni eligibile pentru a beneficia de politica de coeziune în UE15 sa piardă acesta sprijin în favoarea regiunilor din noile state membre, care datorita nivelului lor redus de dezvoltare duc la o reducere a mediei PIB/cap locuitor a UE. Plecând de la premiza ca procesul de extindere nu schimba condițiile reale din regiunile care beneficiază în prezent de sprijin, Comisia a sugerat ca transferul de fonduri dinspre regiunile mai puțin dezvoltate din UE15 spre noile regiuni rămase în urmă din UE 25 să se facă mai gradual, permițând menținerea pe o anumită perioadă de timp (până în 2013) a sprijinului existent. Această propunere, menționată ca alternativă încă din 2001, în cadrul celui de-al doilea Raport asupra coeziunii, pare a fi cea mai riguroasă cale de a negocia noul cadru al politicii de coeziune, date fiind divergențele de interese existente între statele membre asupra eligibilității și asupra contribuțiilor bugetare presupuse.
Programele care ar fi propuse pentru această prioritate ar fi susținute din resursele financiare ale Fondului European de Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondului Social European (FSE) și prin intermediul Fondului de Coeziune.
Obiectivul 2 – Programele privind competitivitatea și ocuparea forței de muncă pleacă de la premiza ca statele membre, regiunile, cetățenii comunitari, trebuie să se adapteze la o lume care trece printr-o perioadă de schimbări și restructurări economico-sociale importante. Comisia Europeana considera ca sprijinul financiar prin intermediul politicii de coeziune poate contribui la mobilizarea resurselor necesare pentru accelerarea măsurilor necesare atingerii obiectivelor comunitare. În plus, implementarea politicii de coeziune în întreg spațiul UE contribuie la adâncirea procesului de integrare și la generarea unui suport sporit pentru a atinge dezideratele comune de dezvoltare economică. Chiar și pentru zonele ceva mai dezvoltate ale UE, eligibile pentru sprijin prin politica de coeziune, Comisia propune o abordare duală, atât la nivel regional cât și la nivel național, pentru o dezvoltare economică competitivă. Pentru programele la nivel regional, menite să anticipeze și să promoveze transformările competitive, singura sursă de finanțare va fi FEDR. Pentru programele la nivel național, care vor căuta să ajute populația să facă față transformărilor necesare, promovând reforme pe piața muncii și sprijinind incluziunea socială, finanțarea va veni prin intermediul FSE.
Obiectivul 3 – Programele privind cooperarea teritorială la nivel european sunt puternic susținute de Comisia Europeană în vederea promovării unei dezvoltări echilibrate și durabile.
Plecând de la experiența pozitivă a Inițiativei INTERREG, se propune intensificarea cooperării transfrontaliere, transnaționale și inter-regionale, prin crearea și instituționalizarea unei autorități regionale transfrontaliere. Scopul propus este de a transfera acestei noi structuri legale capacitatea de a iniția și gestiona activități de cooperare în numele autorităților publice.
Finanțarea acestor programe ar urma sa fie obținuta prin intermediul FEDR.
Pentru a creste eficienta activităților concentrate în zonele granițelor externe ale UE, Comisia propune instituționalizarea unui Nou Instrument de Vecinătate (NIV), în contextul Strategiei Europene de Vecinătate. Prin intermediul NIV, se dorește întărirea relațiilor externe transfrontaliere, pe baza de parteneriat, programare multianuală și cofinanțare.
II.3.4 Scurta descriere a diferitelor tipuri de Fonduri Structurale
II.3.4.1 Perioada 2000 – 2006
Dacă obiectivele prioritare reprezintă cadrul operațional al politicii regionale a UE, FS reprezintă cea mai importantă parte din instrumentele financiare ce servesc la implementarea acesteia. În momentul de față (perioada 2000 – 2006) există patru fonduri structurale, fiecare fond putând finanța mai multe obiective și fiecare obiectiv putând fi finanțat din mai multe fonduri, după cum urmează :
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – contribuie la finanțarea obiectivelor 1 și 2;
Fondul Social European (FSE) – contribuie la finanțarea obiectivelor 1, 2 și 3;
Fondul European de Orientare și Garantare pentru Agricultură (FEOGA): contribuie la finanțarea obiectivului 1 (secțiunea de orientare a fondului);
Instrumentul Structural de Orientare în domeniul Pescuitului (ISOP): contribuie la finanțarea obiectivului 1;
Finanțarea se face, în cea mai mare parte, sub forma unui ajutor nerambursabile (și mai puțin ca ajutor rambursabil, ex: subvenționarea ratelor dobânzilor, garanții etc.) și respectând anumite plafoane, după cum reiese din Tabelul de mai jos.
Tabel: Corelația financiară dintre fondurile structurale și obiectivele prioritare
Sursa: Studiu “Politica de dezvoltare regională”, Lucrarea face parte din Seria Micromonografii – Politici Europene
1). Fondul European de Dezvoltare Regională a fost înființat în 1975 și are cea mai mare pondere în cadrul fondurilor structurale. FEDR are drept scop reducerea disparităților dintre regiunile UE și are ca direcții de intervenție următoarele (conf. reglementării Parlamentului European și Consiliului nr. 1783 /1999):
investiții productive pentru crearea și menținerea unor locuri de muncă durabile;
investiții în infrastructură – contribuie astfel la revitalizarea, diversificarea și îmbunătățirea accesului pentru zonele economice și industriale aflate în declin economic, zonele urbane inactive, zonele rurale și zonele dependente de pescuit;
inițiative de dezvoltare locală și activități de afaceri ale întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) – au drept scop dezvoltarea de servicii pentru întreprinderi, transferul tehnologic, dezvoltarea de instrumente financiare, oferirea de sprijin direct pentru investiții, asigurarea infrastructurii locale și sprijinirea structurilor ce furnizează servicii în vecinătate;
investiții în educație și sănătate (numai în ariile cuprinse în Obiectivul 1). Domeniile sprijinite prin aceste măsuri sunt: dezvoltarea unui mediu de afaceri stimulator, cercetarea și dezvoltarea tehnologică, dezvoltarea societății informaționale, protecția mediului, egalitatea de gen în domeniul ocupării forței de muncă și cooperarea trans-frontalieră și interregională.
2) Fondul Social European (FSE) a fost creat în 1958 și a constituit, încă de la început, principalul instrument al politicii sociale comunitare. FSE pune accent pe îmbunătățirea modului în care funcționează piața muncii în diferite țări și pe re-integrarea șomerilor pe piața muncii, prin finanțarea a trei tipuri de acțiuni: formarea profesională, reconversia profesională și măsuri ce duc la crearea de locuri de muncă. Tipurile de măsuri astfel finanțate au în vedere (conf. reglementării Parlamentului European și Consiliului nr. 1784 /1999):
reintegrarea profesională a șomerilor pe termen lung;
integrarea profesională a șomerilor tineri;
integrarea profesională a persoanelor excluse de pe piața muncii;
promovarea egalității de șanse în accesul la piața muncii;
acțiuni specifice de îmbunătățire a accesului femeilor la piața muncii;
îmbunătățirea sistemelor de educație și formare;
concentrarea de potențial uman în domeniile cercetării și dezvoltării.
În același timp și prin toate aceste măsuri, FSE acoperă și trei aspecte orizontale ale politicilor UE:
promovarea inițiativelor locale de ocupare a forței de muncă,
dimensiunea socială și ocuparea profesională în societatea informațională,
crearea de oportunități egale între femei și bărbați.
3) Fondul European de Orientare și Garantare pentru Agricultură a fost stabilit în 1962 pentru finanțarea politicii agricole comune a UE și consumă cea mai mare parte a bugetului comunitar. FEOGA sprijină dezvoltarea regiunilor rurale și îmbunătățirea structurilor agricole, fiind structurat în două secțiuni:
a. Secțiunea de orientare: finanțează scheme de raționalizare, modernizare și ajustare structurală a sectorului agricol din zonele rurale.
b. Secțiunea de garantare: finanțează măsuri de organizare comună a piețelor și de susținere
a prețurilor produselor agricole;
Secțiunea de orientare acționează ca fond structural propriu-zis și are următoarele domenii de intervenție:
investiții în asociațiile agricole (în vederea modernizării, reducerii costurilor de producție, asigurarea calității produselor, protejării mediului, etc.),
sprijinirea tinerilor agricultori și a formării profesionale în domeniu
sprijinirea pensionării înainte de vârsta limită
sprijinirea zonelor mai puțin favorizate,
măsuri protecție a mediului în interacțiunea cu agricultura (inclusiv de conservare a peisajului rural)
procesarea și promovarea pe piață a produselor agricole,
dezvoltarea și utilizarea optimă a pădurilor,
dezvoltarea zonelor rurale prin furnizarea de servicii, sprijinirea economiilor locale, încurajarea agro-turismului și a activităților meșteșugărești, etc.
4) Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului a fost creat în 1994, prin gruparea tuturor instrumentelor comunitare privind pescuitul. Ca și celelalte fonduri, IFOP a trecut printr-un proces de reformă în 1999, însă noul regulament adoptat atunci pentru perioada de programare 2000-2006 a suferit modificări și noi măsuri au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003. Schimbările au apărut din dorința Comisiei de a se asigura că fondurile publice nu vor fi folosite pentru creșterea capacității de pescuit, dat fiind că un număr considerabil de stocuri comerciale sunt încă exploatate în exces. Cu toate acestea, obiectivele IFOP au rămas neschimbate și au în vedere:
contribuția la realizarea unui echilibru de durată între resursele piscicole și exploatarea lor,
întărirea competitivității și dezvoltarea unor activități de afaceri viabile în industria pescuitului,
îmbunătățirea ofertei de piață și a valorii adăugate a produselor piscicole și de acvacultură,
sprijinirea revitalizării zonelor dependente de pescuit și acvacultură.
Schimbările aduse de noul regulament constau în introducerea unor prevederi ce au în vedere favorizarea pescuitului la scară mică (și a pescuitului independent) și sprijinirea tinerilor pescari în achiziționarea primului lor vas de pescuit. Un element de noutate este accentul crescut care s-a pus pe aspectele de mediu, acordându-se prioritate proiectelor colective dezvoltate în cadrul industriei piscicole. Alte modificări se referă la regulile de reînnoire a flotelor de pescuit și introducerea de condiții privind crearea de întreprinderi mixte, cu scopul de a preveni pescuitul în exces. Alături de noile prevederi, au fost reînnoite măsurile privind investițiile în industria de prelucrare și piscicultură, precum: construcția, lărgirea și modernizarea fabricilor pentru prelucrarea peștelui și a fermelor de pește.
II.3.4.2 Perioada 2007 – 2013
În noua perioadă 2007 – 2013, și componența Fondurilor Structurale se modifică (destinațiile și tipurile de acțiuni finanțate rămânând aceeași): În loc de cele 4 fonduri plus fondul de coeziune, vor exista două fonduri (FEDR și FSE) plus fondul de coeziune (FC). Celelalte doua (FEOGA și ISOP) din vechiul program se vor încadra în fondurile Politice Agrare Comune (aprox 50% din fondurile totale ale UE).
Distribuția fondurilor din punct de vedere a obiectivelor va fi:
Suma totală a fondurilor structurale va fi de aprox 336 miliarde de EUR, din care aproximativ 78,5% va fi dedicat obiectivului Convergență, 17,2% Obiectivului Competitivitate și ocuparea forței de muncă, respectiv 4,3% Obiectivului Cooperare Teritorială Europeană.
.
Asigurarea capacității administrative este un element definitoriu pentru absorbția instrumentelor structurale. Pentru a transforma acest deziderat în realitate este nevoie să se creeze structuri eficiente, cu competențe clar definite; să se asigure un nivel adecvat de personal, cu o pregătire profesională corespunzătoare, să se definească și să se implementeze un set de proceduri în conformitate cu regulile și principiile comunitare.
Primele indicații cu privire la managementul instrumentelor structurale în țara noastră sunt cuprinse în documentele de poziție încheiate în cadrul negocierilor de aderare. Astfel, Capitolul 21 “Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale” cuprinde angajamente relevante referitoare la capacitatea administrativă și de programare și la eligibilitate.
În documentul de poziție al României privind capitolul 21 se evidențiază acceptarea în întregime a acquis-ului în acest domeniu ca și așteptarea ca toate regiunile României să fie incluse în cadrul Obiectivului 1 al politicii de coeziune economică și socială, conform reglementărilor în vigoare la acea dată (negocierile la acest capitol au fost închise în spetembrie 2004). Structura Capitolului 21 cuprinde prezentarea organizării teritoriale a României (conform nomenclaturii Uniunii Europene), cadrul legislativ și instituțional în domeniul politicii regionale ca și cel al implementării instrumentelor structurale, evidențierea principiilor care stau la baza formulării politicii în domeniu și un capitol distinct dedicat managementului financiar și controlului.
Acquis-ul cuprins în Capitolul 21, negociat cu toate statele candidate, nu definește explicit modul în care trebuie create structurile specifice gestionării în practică a instrumentelor structurale, ci lasă această prioritate în sarcina statelor membre. Se specifică în mod clar însă necesitatea existenței unui sistem adecvat implementat până la data aderării, ce presupune în principal:
Cadrul legislativ: deși acquis-ul cuprins în Capitolul 21 nu necesită transpunere în legislația națională, trebuie să existe un cadrul legislativ corespunzător, care să permită implementarea prevederilor specifice în domeniu;
Organizarea teritorială: adoptarea unei clasificări NUTS pentru implementarea instrumentelor structurale;
Capacitatea de programare: existența unui plan de dezvoltare (conform cerințelor Regulamentului CE nr.1260/1999), a unor proceduri adecvate pentru programarea multi-anuală a cheltuielilor bugetare, respectarea principiului parteneriatului în diferitele stadii de programare, finanțare, monitorizare și evaluare a asistenței acordate, îndeplinirea cerințelor specifice de monitorizare și evaluare;
Capacitate administrativă: definirea sarcinilor și responsabilităților tuturor organismelor și instituțiilor implicate în pregătirea și implementarea instrumentelor structurale asigurarea coordonării inter – ministeriale;
Gestiunea financiară și bugetară: îndeplinirea prevederilor referitoare la controlul specific valabile pentru instrumentele structurale.
În Documentul de poziție al țării noastre – Capitolul 21 se precizează: “România dorește să participe, încă de la data aderării, la politica de coeziune economică și socială a Comunității și să beneficieze de întreg sprijinul acordat prin Fondurile Structurale și Fondul de Coeziune, în condițiile aplicabile și celorlalte state membre”.
Prin formularea explicită a poziției României față de acquis, Capitolul 21 conține elementele cheie ale cadrului legislativ și instituțional referitor la implementarea instrumentelor structurale.
Astfel, în ceea ce privește organizarea teritorială, se face precizarea că în România au fost create, “prin asociere voluntară, opt regiuni de dezvoltare, entități teritoriale specifice fără statut administrativ și fără personalitate juridică, care urmăresc sistemul european privind Nomenclatorul Unităților Teritoriale Statistice (NUTS) și corespund nivelului NUTS 2”.
Acestea reprezintă de fapt cadrul de planificare, implementare și evaluare a politicii de dezvoltare regională și a programelor de coeziune economică și socială, constituind totodată și cadrul de culegere a datelor statistice specifice, în conformitate cu reglementările europene emise de Eurostat pentru nivelul de clasificare NUTS II.
Regulamentul CE nr. 1059/2003 introduce o serie de schimbări referitoare la definirea unităților teritoriale NUTS în statele membre ale Uniunii Europene. În baza acestui Regulament, statele membre au obligația să reorganizeze statisticile regionale în concordanță cu unitățile NUTS redefinite conform unui set de criterii, cel mai important fiind cel al mărimii populației. În cazul României cele opt regiuni de dezvoltare se încadrează în categoria unităților NUTS 2, eligibile pentru finanțare prin intermediul instrumentelor structurale.
În ceea ce privește cadrul legislativ, documentul de poziție pentru Capitolul 21 face referire la Legea nr. 151/1998 (abrogată ulterior de Legea nr. 315/2004, cu modificările ulterioare) privind dezvoltarea regională, care stabilește obiectivele, cadrul instituțional, competențele și instrumentele specifice promovării politicii de dezvoltare regională. Astfel, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, se stabilesc Consiliile pentru Dezvoltare Regională (CDR), precum și Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR).
Înființarea structurilor menționate în Legea 151/1998 deschide calea dezvoltării regionale în România. Așa cum susțin unii autori, se poate afirma că dezvoltarea regională – ca politică publică – a apărut în România, cel puțin la nivel formal, în întâmpinarea asistenței financiare europene, cadrul legal, arhitectura instituțională ca și abilitățile tehnice ale funcționarilor publici fiind în mod esențial construite cu sprijin comunitar.
Cele opt regiuni de dezvoltare sunt unități teritoriale, dar nu și administrative, fără personalitate juridică, fiind create prin acorduri de asociere între 4-6 județe. Regiunile de dezvoltare nu se suprapun cu regiunile istorice și au un pronunțat caracter eterogen, cu discrepanțe interne considerabile. Tocmai din cauza acestei eterogenități, în unele analize regiunile de dezvoltare nu sunt considerate instrumente adecvate nici pentru combaterea sărăciei comunitare/regionale și nici pentru colectarea statisticilor regionale, unde nivelul omogen al sub-regiunilor de dezvoltare este considerat mai adecvat realității din țara noastră.
La nivel național, legea prevede înființarea Consiliului Național pentru Dezvoltare Regională (CNDR) care are în componență președinții și vicepreședinții CDR și la paritate cu numărul acestora, reprezentanți ai Guvernului desemnați prin hotărâre de guvern.
Aceeași lege prevede înființarea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, având ca surse de finanțare, pe lângă alocațiile de la bugetul de stat și asistența financiară externă (în speță, a Uniunii Europene). Agenția Națională de Dezvoltare Regională (ANDR), înființată ca organ executiv al CNDR, este desființată în anul 2000, rolul său fiind preluat de către Ministerul Dezvoltării și Prognozei, care la rândul său va fi desființat în anul 2002, structurile implicate în dezvoltarea regională fiind transferate Ministerului Integrării Europene. Începând cu 2007, acesta se va reorganiza, purtând titulatura de Ministerul Dezvoltării Regionale și va reprezenta instituția responsabilă de implementarea Programului Operațional Regional.
Un alt aspect ce trebuie menționat referitor la angajamentele asumate în Capitolul 21 se referă la demararea în decembrie 2003 a procesului de trecere la Sistemul de Implementare Descentralizată Extinsă (EDIS) pentru fondurile alocate de Uniunea Europeană prin programele PHARE și ISPA. EDIS este sistemul în care operează statele membre ale Uniunii Europene și trecerea la EDIS presupune îndeplinirea anumitor criterii privind gestionarea programelor, controlul tehnic și financiar, precum și achizițiile publice.
Luând în considerare faptul că sistemul de management și implementare a instrumentelor structurale a fost construit plecând de la experiența dobândită în gestionarea instrumentelor de pre-aderare, EDIS ar putea fi considerat un proces util pentru dezvoltarea capacității în gestionarea fondurilor nerambursabile ale Uniunii Europene. Pentru perioada 2007 – 2013 principiul acreditării este același – existența unui sistem eficace de control intern și un management eficace al ciclului de proiect și de program.
Se poate afirma că instituțiile create pentru implementarea fondurilor de preaderare reprezintă de fapt „nucleele pentru cadrul instituțional necesar implementării politicii structurale”. Așa cum se precizează în documentul de poziție, în perioada de preaderare sprijinul acordat prin PHARE, ISPA și SAPARD a vizat dezvoltarea cunoștințelor și aptitudinilor personalului din structurile existente în scopul asigurării unui management eficient al instrumentelor structurale după aderare.
În ceea ce privește obiectivul asigurării unui cadru instituțional pentru managementul instrumentelor structurale până la data aderării, acesta implică angajamente de tip legislativ (de ex. elaborarea documentelor programatice, modificări legislative în vederea creșterii salariilor personalului care gestionează fonduri comunitare) și instituționale (angajarea de personal în Autoritățile de Management, Autoritățile de Plată și Organismele Intermediare).
Aplicarea normelor europene privind implementarea instrumentelor structurale începând cu 1 ianuarie 2007
2.1. Regulamentul CE nr. 1083/2006 – Prezentare generală
Momentul aderării României la structurile comunitare coincide cu o altă dată importantă, cea a aplicării reformei în sfera intervențiilor financiare comunitare, stabilită la nivel legal prin aprobarea pachetului cuprinzând cele 5 Regulamente din vara anului 2006, vizând funcționarea FEDR, FSE și FC. Din prezentarea cadrului general specific gestionării instrumentelor financiare de tip structural a rezultat abordarea simplificată, cu respectarea principiului subsidiarității și al proporționalității. Aceasta înseamnă că statul membru poate decide asupra instituțiilor pe care le creează în scopul gestionării fondurilor nerambursabile, dar în acest demers autoritățile trebuie să respecte principiile și regulile generale descrise în Regulamentele specifice.
Modul în care arhitectura instituțională necesară implementării instrumentelor structurale a fost planificată și implementată în România poate fi așadar analizat urmărind îndeaproape cerințele descrise Regulamentul CE nr. 1083/2006 din 11 iulie 2006. Acesta specifică principiile și regulile privind parteneriatul, programarea, evaluarea, managementul (inclusiv managementul financiar), monitorizarea și controlul, în baza responsabilităților împărțite între statele membre și Comisie.
În data de 27 decembrie 2006 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Regulamentul Comisiei nr. 1828/2006, care stabilește procedurile de implementare a Regulamentelor nr. 1083/2006 și 1080/2006.
În paralel, trebuie avut în vedere cadrul legal existent privind funcționarea instituțiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale:
HG nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea instrumentelor structurale – desemnează Autoritățile de Management și Autoritățile de Plată, precum și Organismele Intermediare pentru Fondul de Coeziune
HG nr. 1179/2004 pentru modificarea și completarea HG 497/2004
– Desemnează Organismele Intermediare pentru Programele Operaționale Sectoriale și Programul Operațional Regional
– Desemnează Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică
HG nr. 1200/2004 pentru constituirea, organizarea și functionarea Comitetului Național de Coordonare a procesului de pregătire pentru gestionarea instrumentelor structurale
Legea nr. 200/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2005 pentru completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi – înființează Autoritatea de Audit.
2.2. Obiectivele intervențiilor structurale. Alocarea resurselor financiare
Așa cum se precizează în Regulamentul CE nr. 1083/2006, acțiunile promovate de Comunitatea Europeană cu referire la Articolul 158 din TUE (dezvoltare regională) sunt destinate întăririi coeziunii economice și sociale a Europei lărgite și promovării dezvoltării armonioase, echilibrate. Scopul este de a reduce disparitățile economice, sociale, teritoriale existente în regiunile mai puțin dezvoltate, aflate în strânsă legătură cu restructurările economice și sociale și cu fenomenul de îmbătrânire a populației.
Cele trei obiective în baza cărora se realizează intervențiile structurale sunt:
convergență –obiectiv prioritar, destinat
„…reducerii decalajului existent între diferite regiuni ale statelor membre vizând îmbunătățirea condițiilor de viață și de lucru, prin creșterea calității investițiilor în capitalul fizic și uman, dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere, a cercetării și inovării, îmbunătățirea adaptării la schimbările de natură economică și socială, protecția mediului, eficiență administrativă”.
– programele privind Convergența vizează statele membre mai puțin dezvoltate și regiunile cele mai defavorizate ale Uniunii, care au un nivel de PIB/cap locuitor de sub 75% din media Uniunii. Anexa 3 oferă o imagine a regiunilor eligibile pentru Obiectivul Convergență (sursa Eurostat);
competitivitate regională și ocuparea forței de muncă – îmbunătățirea competitivității, atractivității și a gradului de ocupare al regiunilor prin anticiparea schimbărilor de ordin economic și social, prin îmbunătățirea și creșterea investițiilor în capitalul uman, promovarea economiei bazate pe cunoaștere, a cercetării și inovării, antreprenoriatului, protecției mediului și prin îmbunătățirea capacității de adaptare a lucrătorilor și a firmelor la condițiile pieței;
cooperare teritorială europeană – întărirea cooperării inter-regionale prin promovarea inițiativelor comune locale și regionale și a schimburilor de experiență la nivelul teritorial corespunzător, întărirea cooperării transnaționale prin acțiuni ce vizează dezvoltarea teritorială integrată, în acord cu prioritățile comunitare.
Programele propuse pentru Obiectivul Convergență vor fi susținute din resursele financiare ale FEDR, FSE și ale Fondului de Coeziune. Pentru programele la nivel regional menite să anticipeze și să promoveze transformările competitive (Obiectivul Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă) singura sursă de finanțare va fi FEDR, aceeași sursă fiind disponibilă și pentru programele privind Cooperarea teritorială la nivel european (Anexa 4).
Resursele globale alocate celor trei obiective pentru perioada 2007 – 2013 sunt detaliate în anexa 5, procentele fiind următoarele:
Convergență: 78, 54%;
Competitivitate regională: 17,2%;
Cooperare teritorială europeană – 3,94%.
Întreg teritoriul României va fi eligibil pentru finanțare în cadrul Obiectiului Convergență. De asemenea, România va beneficia de finanțare în cadrul Obiectivului de Cooperare Teritorială Europeană (Anexa 6).
2.3. Definirea termenilor de bază utilizați în implementarea politicii regionale
Termenii de bază utilizați în implementarea politicii regionale, așa cum sunt descriși în Articolul 2 al Regulamentului, au fost adoptați în principalele acte legislative românești care transpun acquis-ul comunitar. Aceștia sunt:
Program operațional – documentul înaintat de către un stat membru și adoptat de către Comisie, care stabilește o strategie de dezvoltare, cuprinzând o sumă de priorități care vor fi realizate cu ajutorul intervențiilor financiare comunitare sau în cazul obiectivului „Convergență”, cu ajutorul Fondului de Coeziune, a FEDR și FSE;
Axă prioritară – una dintre prioritățile strategiei dezvoltate în Programul Operațional și care cuprinde măsuri interdependente, cu obiective specifice cuantificabile;
măsură – un proiect sau grup de proiecte selectate de către autoritatea de management a Programului Operațional în cauză, în baza criteriilor stabilite de Comitetul de Monitorizare și care este implementat de unul sau mai mulți beneficiari, punând astfel în practică obiectivele axei prioritare în care se încadrează;
beneficiar – actor public / privat, responsabil cu inițierea și implementarea proiectului;
organism intermediar – actor public / privat sau serviciu de a cărui activitate răspunde autoritatea de management sau certificare sau care îndeplinește sarcini mandatat de o atare autoritate vis –a- vis de beneficiarii unor proiecte.
2.4. Principii de bază ale intervențiilor structurale în perioada
2007 – 2013
Principiile de bază care definesc intervențiile structurale în perioada 2007 – 2013 sunt prezentate în Articolele 10 – 17 din cadrul Regulamentului CE nr. 1083/2006.
Acestea sunt:
programare – obiectivele vor fi finanțate pe baza unor documente de programare multianuală, care vor cuprinde identificarea priorităților, a surselor de finanțare, modalitățile de management și control;
parteneriat – acțiunile comunitare trebuie realizate printr-o strânsă consultare între Comisie și statele membre, împreună cu autorități și organisme numite de statele membre, cum ar fi autorități regionale și locale, parteneri economici și sociali. Parteneriatul trebuie să acopere pregătirea, finanțarea, monitorizarea și evaluarea asistenței financiare. Statele membre trebuie să asigure asocierea partenerilor relevanți la diferite stadii ale programării;
intervenție proporțională – resursele financiare și administrative alocate de Comisie în ceea ce privește evaluarea, managementul și controlul, raportarea vor fi proporționale cu nivelul finanțării acordate fiecărui program operațional;
management comun – Comisia exercită responsabilitatea de implementare a bugetului general comunitar prin verificarea existenței și a funcționării corespunzătoare a autorităților și sistemelor de management din statele membre, sistarea plăților și aplicarea corecțiilor financiare în cazul în care sistemele naționale nu asigură un management corespunzător, verificarea încasărilor și virarea alocărilor financiare corespunzătoare;
adiționalitatea – nivelul contribuțiilor statelor membre este menționat în Cadrul Strategic Național de Referință; ca regulă, acesta va fi cel puțin egal cu cu media cheltuielilor anuale efectuate în perioada de programare anterioară. Comisia verifică adiționalitatea la mijlocul perioadei de programare, mai precis în 2010 pentru Obiectivul Convergență, în timp ce verificarea ex-post se va realiza până la 31 decembrie 2016. În ceea ce privește verificarea respectării adiționalității ex-ante, statele membre transmit Comisiei informațiile necesare;
Egalitatea între bărbați și femei și non – discriminarea – statele membre vor asigura respectarea principiului egalității între bărbați și femei în toate fazele de implementare;
Dezvoltare durabilă – acțiunile întreprinse vor respecta principiul dezvoltării durabile și al promovării protecției mediului înconjurător.
2.5. Programare. Prevederi referitoare la Cadrul Strategic Național de Referință
Titlul II – viziunea strategică asupra coeziunii cuprinde principalele prevederi referitoare la programarea instrumentelor structurale. Astfel, în articolul 26 se precizează: „Comisia propune, în strânsă colaborare cu statele membre, orientările strategice asupra coeziunii și cadrul general pentru intervenția fondurilor”. Decizia Consiliului nr. 702/06.10.2006 identifică trei priorități strategice: creșterea atractivității regiunilor, promovarea inovării, cercetării și antreprenoriatului, creșterea gradului de ocupare și a investițiilor în capitalul uman.
În ceea ce privește existența unui document programatic, acesta este descris în Capitolul II – Cadrul Strategic Național de Referință (CSNR).
În Articolul 27 se precizează că fiecare stat membru prezintă un Cadru Strategic Național de Referință, care demonstrează că asistența financiară se încadrează în orientările strategice comunitare referitoare la coeziune și care identifică legătura dintre prioritățile comunitare și programul de reformă națională.
Conform prevederilor din Regulament, CSNR cuprinde:
o analiză a disparităților în dezvoltare, a punctelor slabe și a potențialului de dezvoltare, luând în considerare schimbările economice la nivel european și global;
strategia aleasă pe baza analizei în cauză, inclusiv prioritățile tematice și teritoriale;
lista programelor operaționale pentru obiectivele Convergență și Competitivitate;
o descriere a modului în care alocațiile corespunzătoare celor două obiective – Convergență și Competitivitate – vor contribui la promovarea priorităților europene referitoare la competitivitate, crearea de noi locuri de muncă, îndeplinirea obiectivelor Orientărilor Strategice Comunitare în ceea ce privește creșterea atractivității regiunilor, a gradului de ocupare și a investițiilor în capitalul uman;
alocațiile financiare indicative anuale pe program, pentru fiecare fond nerambursabil;
pentru regiunile de la Obiectivul Convergență – acțiunile prevăzute pentru a întări capacitatea administrativă, informațiile necesare verificării ex-ante a adiționalității;
pentru statele membre eligibile pentru Fondul de Coeziune – informații referitoare la mecanismele care asigură coordonarea dintre programele operaționale și acolo unde este cazul, intervențiile BEI și a altor instrumente financiare.
Statele membre transmit CSNR Comisiei în termen de 5 luni de la adoptarea Orientărilor Strategice referitoare la politica de coeziune (octombire 2006). Comisia poate exprima observațiile necesare în termen de 3 luni de la data primirii cadrului strategic național .
Așa cum s-a menționat anterior, un alt tip de document programatic este programul operațional, care acoperă perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2013. Comisia adoptă fiecare PO cât mai reprede, dar nu mai târziu de 4 luni de la data înaintării acestuia și nu mai devreme de 1 ianuarie 2007.
În Articolul 34 din Regulamentul CE nr. 1083/2006 se precizează că programele operaționale primesc finanțare doar printr-un singur fond; excepție fac FEDR și FSE care pot finanța, într-o manieră complementară și limitată la 10% din finanțarea unei axe prioritare dintr-un PO, acele acțiuni care sunt acoperite de finanțare comunitară , cu condiția ca ele să fie necesare pentru implementarea acțiunii respective și legate în mod direct de aceasta.
În cazul în care un stat membru primește finanțare prin Fondul de Coeziune, FEDR și FC vor furniza asistență financiară în comun pentru programele operaționale referitoare la transport și mediu, inclusiv pentru proiecte mari.
Articolul 37 stabilește conținutul unui program operațional, după cum urmează:
analiza situației ariei/sectorului eligibil în termeni de puncte tari/puncte slabe și strategia aleasă pentru dezvoltare;
justificarea priorităților alese, în legătură cu Orientările Strategice Comunitare, CSNR, precum și cu rezultatele analizei ex–ante;
informații despre axele prioritare și despre obiectivele principale ale acestora; acestea sunt cuantificate utilizând indicatori de rezultate și impact, luând în considerare principiul proporționalității;
cu scop informativ, o estimare indicativă a contribuției din instrumente structurale către PO în cauză;
un plan financiar ce conține două tabele: un tabel pentru fiecare an, cu alocațiile financiare totale din fiecare fond și unul care specifică, pentru întreaga perioadă de evaluare, pentru întreg PO și pentru fiecare axă, nivelul alocațiilor financiare din fonduri comunitare și contribuția națională;
măsurile pentru implementare – desemnarea entităților implicate, o descriere a sistemelor de monitorizare și evaluare, informații privind Autoritatea de Plată, informare/publicitate.
Articolul 45 detaliază prevederile referitoare la asistența tehnică – 0,25% din alocațiile financiare anuale ale fondurilor pot finanța pregătirea, monitorizarea, sprijinul tehnic și administrativ, evaluarea, auditul etc. În cazul statelor membre, finanțarea pentru sprijin tehnic se ridică la 4% în cazul primelor două obiective și 6% pentru cooperare teritorială europeană.
2.6. Tipuri de raportare
În ceea ce privește raportarea realizată de fiecare stat membru, în articolul 29 se precizează că pentru prima dată în 2007, fiecare stat membru va include în raportul anual de implementare a reformei naționale o secțiune concisă referitoare la modul în care intervențiile structurale contribuie la implementarea respectivului program de reformă națională.
Cel mai târziu la sfârșitul lui 2009 și respectiv în 2012, statul membru va prezenta un raport concis ce va conține informații despre contribuția adusă de implementarea instrumentelor structurale la:
implementarea obiectivelor politicii de coeziune așa cum sunt prevăzute în Tratat;
îndeplinirea obiectivelor instrumentelor structurale, așa cum sunt definite în Regulament;
implementarea priorităților detaliate la nivelul Orientărilor Strategice referitoare la politica de Coeziune și specificate în prioritățile stabilite prin CSNR;
îndeplinirea obiectivului de promovare a competitivității și crearea de noi locuri de muncă, conform Orientărilor Integrate pentru Creștere Economică și Crearea de Noi Locuri de Muncă 2005 – 2008.
Prima dată în 2008 și apoi anual, Comisia va include în Raportul de Progres înaintat Consiliului European de Primăvară o secțiune ce rezumă rapoartele naționale, accentuând în particular progresul realizat pentru atingerea priorităților europene privind competitivitatea și crearea de noi locuri de muncă.
În 2010 și 2013, până cel târziu la data de 1 aprilie, Comisia pregătește un raport strategic ce rezumă rapoartele statelor membre. Acesta este supus analizei Consiliului, Parlamentului European, Comitetului Economic și Social, Comitetului Regiunilor, toate aceste instituții fiind invitate să poarte dezbateri asupra raportului strategic.
3. Cadrul Strategic Național de Referință – documentul strategic adoptat de Guvernul României
3.1. Prezentare generală. Legătura PND – CSNR
România a transmis Comisiei Europene Cadrul Strategic Național de Referință. Scopul principal al CSNR este de a întări concentrarea strategică a politicilor economice, de coeziune socială și regionale ale României, precum și de a stabili legăturile potrivite și corecte cu politicile Comisiei Europene.
Baza CSNR o reprezintă Planul Național de Dezvoltare (PND), care a fost elaborat sub forma unui instrument care să ghideze abordarea surselor de finanțare naționale comunitare și de alt tip la care România are acces. PND justifică și prioritizează investițiile publice din cadrul politicii europene economice și de coeziune socială și definește planificarea strategică și programarea financiară multi-anuală a României.
Elaborarea PND 2007-2013 s-a realizat conform prevederilor HG nr. 1115/2004 privind elaborarea în parteneriat a Planului Național de Dezvoltare, care stabilește principiile metodologice, cadrul de lucru interinstituțional și mecanismele de consultare partenerială.
Obiectivul Global al PND 2007-2013 constă în reducerea cât mai rapidă a disparităților de dezvoltare socio-economică între România și Statele Membre ale Uniunii Europene. Conform estimărilor realizate, România ar putea recupera până în anul 2013 cca. 10 puncte procentuale din decalajul general față de UE, ajungând la cca. 41% din media UE.
Obiectivul global se sprijină pe trei obiective specifice:
Creșterea competitivității pe termen lung a economiei românești
Dezvoltarea la standarde europene a infrastructurii de bază
Perfecționarea și utilizarea mai eficientă a capitalului uman autohton.
În vederea atingerii obiectivului global și a obiectivelor specifice și pornind de la aspectele identificate în etapa de analiză socio-economică, au fost formulate șase priorități naționale de dezvoltare pentru perioada 2007-2013:
1. Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere;
2. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport;
3. Protejarea și îmbunătățirea calității mediului;
4. Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării și incluziunii sociale și întărirea capacității administrative;
5. Dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol;
6. Diminuarea disparităților de dezvoltare între regiunile țării.
Programarea financiară a PND a urmărit realizarea unei prezentări generale a surselor de finanțare ce vor fi utilizate în perioada 2007-2013 pentru creșterea convergenței cu UE, conducând la o sumă estimativă globală de cca. 58,7 miliarde Euro, repartizată pe cele 6 priorități naționale de dezvoltare ale PND (Anexa 7).
3.2. Obiective și alocări financiare
Așa cum s-a precizat anterior, PND este documentul de bază pentru formularea Cadrului Strategic Național de Referință. Viziunea strategică, așa cum este formulată în CSNR, este crearea unei Românii competitive, dinamice și prospere; obiectivele CSNR sunt reducerea disparităților sociale și de dezvoltare economică dintre România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și reducerea disparităților față de UE prin generarea unei creșteri suplimentare de 10% a PIB până în anul 2015.
Cadrul Strategic Național de Referință oferă un cadru unitar cuprinzând elemente ale politicilor sectoriale și ale politicii de dezvoltare regională, precum și liniile directoare strategice europene și cerințele specifice pentru accesarea Fondurilor Structurale și a Fondului de Coeziune.
În ceea ce privește alocarea instrumentelor structurale, se precizează că suma totală alocată României este de 19, 668 miliarde Euro, din care
12,661 miliarde sunt alocate instrumentelor structurale în cadrul Obiectivului Convergență;
6,552 miliarde Euro sunt reprezentate de contribuțiile din Fondul de Coeziune;
0,455 miliarde Euro sunt alocate în cadrul Obiectivului de Cooperare Teritorială Europeană.
Anexa 8 ilustrează alocarea financiară defalcată pe Programe Operaționale.
Prioritățile tematice identificate în abordarea dezvoltării socio-economice și estimările financiare sunt următoarele:
Dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene – 60% din alocările financiare;
Creșterea competitivității pe termen lung a economiei românești – 15% din alocările financiare;
Dezvoltarea și utilizarea mai eficientă capitalului uman din România – 20% din alocările financiare;
Consolidarea unei capacități administrative eficiente – 5% din alocările financiare.
Relațiile dintre Obiectivul Global, prioritățile CSNR și Programele Operaționale prin care se implementează CSNR sunt ilustrate prin Anexa 9, așa cu apare in CSNR. Se observă că aceste obiective relaționează și se consolidează reciproc, într-o abordare coerentă a priorităților și acțiunilor planificate, atât la nivel intra-sectorial, cât și inter-sectorial.
Un alt aspect important prevăzut în CSNR se referă la rolul partenerilor sociali. Premisa de la care se pornește este una mai degrabă negativă, specificându-se că „rolul partenerilor sociali în dezvoltarea economică nu a prea fost recunoscut în România. Acest nou concept de parteneriat presupune mai întâi crearea capacității necesare. Aceste acțiuni sunt prevăzute în cadrul unor serii de operațiuni în toate Programele Operaționale”.
Se precizează că partenerii sociali pot sprijini toate programele din cadrul CSNR, domeniile unde va fi nevoie de cele mai multe activități și unde capacitatea instituțională va fi extrem de importantă pentru asigurarea potențialului și participării maxime fiind Programele Operaționale pentru Competitivitate, Dezvoltarea Resurselor Umane, Regional, Mediu și Capacitatea Administrativă.
4. Cadrul instituțional destinat implementării instrumentelor structurale
4.1. Prezentare generală a principalilor actori instituționali
Managementul alocărilor financiare este prezentat în Regulamentul CE nr. 1083/2006 și presupune:
definirea sarcinilor instituțiilor care asigură managementul și controlul fondurilor;
contabilitate, monitorizare, raportare financiară computerizată;
proceduri de audit;
proceduri de raportare și monitorizare a neregulilor și recuperare a sumelor alocate necorespunzător.
De aceea, fiecare stat membru desemnează:
Autorități de Management pentru Programelor Operaționale;
o Autoritate de Certificare – certifică cererile de plată înainte de a fi trimise Comisiei;
o autoritate de audit;
de asemenea, se pot desemna organisme intermediare care îndeplinesc sarcini delegate de Autoritatea de Management.
Descrierea în CSNR a aranjamentelor de implementare rezumă textul Programelor Operaționale și respectă angajamentele asumate la Capitolul 21. Textul este conform Articolului 58(3) din Regulamentul nr. 1083/2006.
În ceea ce privește pregătirea implementării, se precizează că Autoritatea de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar din Ministerul Finanțelor Publice își schimbă titulatura în Autoritatea Națională pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ANCIS) și reprezintă statul membru.
Coordonarea implementării CSNR este asigurată prin intermediul următoarelor organisme:
Comitetul Național de Coordonare pentru Instrumente Structurale, înființat conform HG nr. 1200/2004, având rolul de a oferi îndrumare strategică și de a lua decizii la nivel politic;
Comitetul de Management pentru Coordonare – responsabil de problemele legate de management, administrare și abordare orizontală care au relevanță în cadrul programelor operaționale;
Comitetele Regionale de Coordonare – înființate în cele 8 Regiuni pentru a asista coordonarea Programelor Operaționale.
În ceea ce privește managementul și controlul financiar, Fondul Național care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice a fost desemnat să îndeplinească rolul de Autoritate de Certificare pentru toate Programele Operaționale. O direcție separată în cadrul Fondului Național îndeplinește funcția de Organism Competent de Plată, responsabil de primirea transferurilor de la Comisia Europeană aferente contribuțiilor din FEDR, FSE, FC și de efectuarea plăților către beneficiari.
Pe baza articolului 15 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 438/2001, Guvernul României a aprobat organizarea și funcționarea unei Autorități de Audit independente, ca organism asociat pe lângă Curtea de Conturi a României (Legea 200/2005).
Fiecare Program Operațional are o Autoritate de Management, aceasta putând delega anumite competențe unuia sau mai multor Organisme Intermediare. De asemenea, se constituie un Comitet de Monitorizare pentru fiecare PO.
4.2. Mecanisme de coordonare la nivel național
4.2.1. Autoritatea Națională pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ANCIS)
Autoritatea Națională pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ANCIS) este instituția căreia îi este încredințată coordonarea managementului și implementării instrumentelor structurale în România, asumându-și responsabilitățile atribuite Autorității de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar, conform Hotărârii de Guvern nr. 128/2006 de modificare a HG 497/2004.
Articolul 4 din HG 497/2004, modificată prin HG nr. 1179/2004, HG nr. 2001/2004, HG nr. 128/2006 prevede următoarele atribuții:
elaborarea, în parteneriat cu instituțiile centrale și regionale implicate, precum și cu parteneri socio – economici, a documentelor programatice;
asigurarea corelării dintre Programele Operaționale;
coordonarea și urmărirea respectării și implementării politicilor comunitare, în special în domeniile concurenței și ajutorului de stat, achizițiilor publice, protecției mediului, egalității de șanse între femei și bărbați;
coordonarea, pregătirea, armonizarea și funcționarea cadrului legislativ, instituțional și procedural, dezvoltarea capacității administrative pentru gestionarea instrumentelor structurale și urmărirea consolidării și extinderii parteneriatelor;
coordonarea elaborării ghidurilor și a procedurilor privind asigurarea corectitudinii operațiunilor finanțate din asistența comunitară;
asigurarea elaborării unui sistem funcțional și integrat de colectare și prelucrare a informațiilor și datelor statistice privind implementarea programelor operaționale, monitorizarea și evaluarea asistenței comunitare acordate României;
asigurarea realizării și funcționării sistemului informatic privind managementul financiar și tehnic;
elaborarea, pe baza rapoartelor anuale de implementare ale autorităților de management pentru Programele Operaționale, a raportului anual de implementare a CNSR, pe care îl înaintează Comisiei Europene spre analiză;
urmărirea îndeplinirii cerințelor cu privire la informarea și publicitatea asistenței financiare comunitare;
organizarea, în parteneriat cu Comisia Europeană, a evaluării intermediare și ex-post etc.
Mecanismele naționale de coordonare care vor fi aplicate pentru supervizarea implementării CSNR la nivel politic, de management și operațional sunt descrise în secțiunile următoare.
4.2.2. Comitetul Național de Coordonare pentru Instrumente Structurale
În vederea întăririi coordonării instrumentelor structurale, Comitetul Național de Coordonare, înființat în conformitate cu HG 1200/2004, devine Comitetul Național de Coordonare pentru Instrumentele Structurale.
Atribuțiile principale ale CNCIS prevăzute pentru perioada de programare 2007-2013 sunt următoarele:
– monitorizarea procesului de pregătire a cadrului instituțional, legislativ și procedural necesar implementării instrumentelor structurale;
– coordonarea relațiilor inter-instituționale între structurile implicate în derularea instrumentelor structurale;
– evaluarea procesului de funcționare a cadrului instituțional, legislativ și procedural necesar implementării instrumentelor structurale;
– raportarea către Guvernul României și propunerea de acțiuni prioritare necesare funcționării cadrului instituțional pentru gestionarea instrumentelor structurale.
Ministrul Finanțelor Publice asigură președinția CNCIS. Membrii CNCIS sunt reprezentați de miniștrii cu atribuții în cadrul Autorităților de Management pentru Programele Operaționale finanțate prin instrumente structurale, în cadrul Autorității de Certificare și de conducătorul Autorității de Audit. CNCIS poate invita experți, așa cum consideră necesar, pentru a analiza anumite domenii concrete ale responsabilității sale. Experții vor funcționa sub îndrumarea și autoritatea Comitetului.
CNCIS se va reuni de patru ori pe an, pe toată durata implementării instrumentelor structurale și chiar mai des, dacă este necesar. Reprezentanții Comisiei Europene vor fi invitați să participe la reuniuni în calitate de consultanți.
4.2.3. Comitetul de Management pentru Coordonare
Comitetul de Management pentru Coordonare abordează probleme de management și administrative cu relevanță orizontală pentru Programele Operaționale.
Șeful ANCIS prezidează Comitetul de Management pentru Coordonare. Membrii Comitetului sunt conducătorii Autorităților de Management pentru Progamele Operaționale, alături de cei ai Autorității de Certificare, ai Autorității de Plăți și ai Autorității de Audit. Comitetul se reunește lunar și raportează CNCIS. Doar acele probleme care nu pot fi rezolvate în cadrul Comitetului de Management pentru Coordonare vor fi transmise la CNCIS pentru analiză și decizie.
4.2.4. Grupurile tematice de lucru
Grupurile tematice de lucru vor fi înființate în funcție de necesități pentru a aborda probleme concrete ce au nevoie de coordonare inter-instituțională la nivel tehnic. Așa cum se precizează în CSNR, Grupurile tematice de lucru există deja pentru sistemele și manualele de implementare, asistență tehnică, dezvoltarea SMIS, informare și publicitate și coordonarea programelor de instruire. Toate Grupurile tematice de lucru sunt prezidate și gestionate de ANCIS și raportează CMC.
4.3. Mecanisme de coordonare la nivel regional
În fiecare din cele opt Regiuni de Dezvoltare funcționează un Comitet Regional de Coordonare. Aceste comitete furnizează informații pentru procesul de dezvoltare și selectare a proiectelor pentru toate Programele Operaționale, prin sub-comitete/grupuri de lucru, după cum este necesar, pentru a asigura dezvoltarea unui portofoliu coerent de proiecte, precum și pentru a evita duplicarea activităților și pentru asigurarea sinergiei între toate operațiunile selectate pentru asistență. Comitetele de coordonare regională au și responsabilitatea monitorizării progreselor înregistrate în raport cu Planul Regional de Dezvoltare al fiecărei regiuni.
4.4. Managementul Programelor Operaționale
4.4.1. Prevederi generale pentru Autoritățile de Management
Autoritățile de Management au responsabilitatea de a asigura managementul și implementarea corectă a instrumentelor structurale și derularea PO, astfel încât să se obțină beneficiile sociale și economice maxime.
Funcțiile Autorității de Management, așa cum au fost preluate și formulate în legislația românească sunt:
asigură ca selectarea proiectelor să fie făcută în concordanță cu criteriile specifice PO și regulilor naționale și comunitare în vigoare;
verifică realizarea produselor și serviciilor planificate și realizarea cheltuielor declarate de beneficiari; pot fi organizate vizite inopinante, pe un anumit eșantion;
asigură existența unui sistem de înregistrare computerizată pentru fiecare proiect și colectarea datelor referitoare la implementare, necesare activităților de management financiar, monitorizare, verificare, audit și evaluare;
se asigură că beneficiarii mențin contabilitate separată pentru toate tranzacțiile;
sprijină Comitetul de Monitorizare și oferă toate documentele cerute pentru a asigura calitatea monitorizării etc.
4.4.2. Prevederi generale pentru Organismele Intermediare
Autoritățile de Management pot delega o parte din sarcini Organismelor Intermediare (OI), însă păstrează responsabilitatea globală pentru execuția corectă a sarcinilor delegate.
Statutul și rolul unui OI sunt definite de gama de sarcini delegate de Autoritatea de Management a respectivului OI și sunt diferite în funcție de acordurile încheiate cu Autoritățile de Management. Aceste acorduri sunt guvernate de Contracte de Servicii încheiate între Autoritățile de Management și Organismele Intermediare respective, ale căror clauze sunt obligatorii (de exemplu, contractele încheiate recent între Ministerul Integrării Europene și Agențiile de Dezvoltare Regională).
4.4.3. Prevederi generale pentru Comitetele de Monitorizare a Programelor Operaționale
Comitetele de Monitorizare a Programelor (CMP) vor fi înființate în conformitate cu art. 62 din Regulamentul CE 1083/2006 în termen de trei luni de la hotărârea de aprobare a Programelor Operaționale și își vor elabora propriul Regulament de organizare și funcționare.
CMP vor avea ca membri reprezentanți ai ANCIS, ai Autorității de Certificare, ai Autorităților de Management pentru fiecare PO, reprezentanți ai Organismelor Intermediare, reprezentanți ai organismelor specializate responsabile cu supravegherea respectării politicilor comunitare, precum și reprezentanți ai partenerilor economici și sociali.
Președinția Comitetului de Monitorizare va fi asigurată de către directorul Autorității de Management respective.
CMP-urile vor avea responsabilitatea de a superviza întreaga coordonare, eficacitate și calitate a implementării și procesului de luare a deciziilor în cadrul Programelor Operaționale.
4.4.4. Rapoarte anuale și finale cu privire la implementare
În conformitate cu prevederile Articolelor 65 și 66 din Regulamentul CE 1083/2006, Autoritățile de Management pentru Programele Operaționale întocmesc Rapoarte Anuale de Implementare pentru a fi înaintate Comisiei Europene în termen de șase luni de la sfârșitul fiecărui an calendaristic complet de implementare. Rapoartele Finale pentru PO vor fi întocmite și înaintate Comisiei până la 31 decembrie 2016.
ANCIS va consolida toate rapoartele strategice cerute conform art. 20 din Regulamentul CE 1083/2006, inclusiv rapoartele periodice cu privire la contribuția tuturor operațiunilor planificate la realizarea Politicii de Coeziune a UE și la rapoartele anuale în cadrul Liniilor Directoare Integrate pentru Creștere și Creare de noi locuri de muncă. ANCIS are responsabilitatea coordonării relațiilor cu Autoritățile de Management pentru PO, necesare pentru întocmirea acestor rapoarte.
4.4.5. Sistemul Unic de Management al Informației
Sistemul Unic de Management al Informației (SMIS) oferă date în format electronic care permit monitorizarea și gestiunea CSNR și PO. Acest sistem are rolul de a oferi CNC, CRC, Comitetelor de Monitorizare a Programelor și echipelor de management informații cu privire la monitorizarea și gestionarea implementării Programelor Operaționale, axelor prioritare, domeniilor cheie pentru intervenții și operațiuni, inclusiv managementul programelor, datele financiare, plățile și realizarea indicatorilor previzionați.
Utilizarea SMIS este obligatorie pentru toate organismele implicate în implementarea Programelor Operaționale.
4.5. Identificarea actorilor instituționali relevanți la nivelul
Programelor Operaționale
Cadrul Național Strategic de Referință descrie strategia care sprijină Programele Operaționale, care vor fi co-finanțate de Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul European Social și Fondul de Coeziune. În continuare vor fi prezentate structurile relevante de management, monitorizare, raportare și control pentru programele operaționale, așa cum sunt descrise și în anexa 10.
4.5.1. Programul Operațional Transport (POT)
Obiectivul global al POT este de „a promova un sistem de transport în România care să faciliteze circulația rapidă și eficientă, în condiții de siguranță și la standarde europene, a bunurilor și persoanelor, la nivel național și internațional”.
Axele prioritare POT sunt:
axa 1 – modernizarea și dezvoltarea axelor prioritare TEN –T (construirea de autostrăzi, modernizarea infrastructurii feroviare și navale etc);
axa 2 – modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în afara axelor prioritare TEN-T (infrastructura rutieră, feroviară, navală și rutieră internă);
axa 3 – modernizarea materialului rulant feroviar de pasageri din rețelele feroviare naționale și TEN-T;
axa 4 – dezvoltarea durabilă a sectorului transport;
axa 5 – asistență tehnică.
Anexa 11 prezintă contribuția POT la realizarea priorităților CSNR, pentru perioada 2007 – 2013.
Funcția Autorității de Management pentru POT revine Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (MTCT), Direcția Generală Relații Financiare Externe (DGRFE). Fondul Național acționează ca Autoritate de Certificare/Plăți.
MTCT va folosi rețeaua agențiilor de implementare existente implicate în gestionarea fondurilor de preaderare care se află sub jurisdicția MTCT și care se concentrează pe operațiunile programului operațional. Acestea sunt următoarele instituții:
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR);
Compania Națională de Căi Ferate CN CFR S.A.;
Agenția MTCT.
4.5.2. Programul Operațional Mediu
Obiectivul global al acestui program este de a îmbunătăți standardele de viață și calitatea mediului, punându-se accent în special pe respectarea acquis-ului privind mediul (se urmărește în principal asigurarea acesului general la utilitățile publice de bază și îmbunătățirea calității mediului).
Axele prioritare ale POS Mediu:
– axa 1 – extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată;
– axa 2 – dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și reabilitarea siturilor contaminate;
– axa 3 – îmbunătățirea sistemelor municipale de termoficare în zonele prioritare selectate;
– axa 4- implementarea sistemelor adecvate de management pentru protejarea naturii;
axa 5- implementarea unei infrastructuri adecvate pentru prevenirea riscurilor naturale în zonele cele mai vulnerabile;
axa 6 – asistență tehnică pentru sprijinirea implementării POS Mediu.
Anexa 12 prezintă contribuția POS Mediu la realizarea priorităților CSNR, pentru perioada 2007 – 2013.
Autoritate de Management este Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor (MMGA) prin Direcția Generală pentru Managementul Instrumentelor Structurale, cu rol de coordonare globală și management al implementării POS Mediu.
Organisme Intermediare sunt toate cele 8 Agenții Regionale pentru Protecția Mediului prin Direcția Instrumente Structurale creată în cadrul fiecărei ARPM. Fiecare ARPM primește sarcini privind programarea, monitorizarea, managementul financiar și control în baza unui contract de management semnat cu MMGA.
Organismul Intermediar este organizat ca direcție separată în cadrul fiecărei ARPM și raportează direct Autorității de Management pentru POS Mediu din cadrul MMGA.
Agențiile Regionale de Protecție a Mediului au fost înființate prin HG nr. 1626/2004 și sunt instituții publice cu personalitate juridică, finanțate de la bugetul de stat, aflate în subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și au statut de servicii publice deconcentrate.
Cele 8 ARPM-uri sunt :
ARPM Bacău pentru Regiunea 1 Nord-Est
ARPM Galați pentru Regiunea 2 Sud-Est
ARPM Pitești pentru Regiunea 3 Sud-Muntenia
ARPM Craiova pentru Regiunea 4 Sud-Vest
ARPM Timișoara pentru Regiunea 5 Vest
ARPM Cluj-Napoca pentru Regiunea 6 Nord-Vest
ARPM Sibiu pentru Regiunea 7 Centru
ARPM București pentru Regiunea 8 București-Ilfov.
4.5.3. Programul Operațional Creșterea Competitivității Economice
Obiectivul general este de a îmbunătăți productivitatea companiilor românești și de a reduce decalajul față de nivelul mediu al productivității în UE. Ținta este o creștere anuală medie a PIB pe persoană angajată de aproximativ 5,5%. În acest fel, până în 2015, România va putea atinge 55% din productivitatea medie a UE.
Axele prioriare:
axa 1 – un sistem inovativ de producție
axa 2 – cercetare, dezvoltare pentru asigurarea competitivității
axa 3 – TIC pentru sectoarele public și privat
axa 4 – creșterea eficienței energetice și dezvoltarea durabilă a sistemului energetic
axa 5 – România – destinație atractivă pentru turism și afaceri
axa 6 – asistență tehnică.
Anexa 13 prezintă contribuția POS Competitivitate la realizarea priorităților CSNR, pentru perioada 2007 – 2013.
Atribuțiile de Autoritate de Management pentru POS CCE sunt exercitate de Ministerul Economiei și Comertului – Direcția Programe cu Organizații Internaționale.
Organismele intermediare pentru Programul Operațional Creșterea Competitivității Economice sunt:
Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii li Cooperație (ANMIC) pentru Axa prioritară 1 – “Un sistem inovativ de producție” (exceptând schema pentru întreprinderi mari din domeniul major de intervenție “Investiții productive”)
Ministerul Educației și Cercetării (Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică) pentru Axa prioritară 2 – “Cercetarea și dezvoltarea pentru competitivitate”
Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor pentru Axa prioritară 3 – “Tehnologia informațiilor și comunicațiilor pentru scetoarele privat și public
Ministerul Economiei și Comerțului, Direcția Generală Politică Energetică pentru Axa prioritară 4 – “Creșterea eficienței energetice și dezvoltarea durabilă a sistemului energetic”
Autoritatea Națională pentru Turism pentru Axa prioritară 5 – “România, destinație atractivă pentru turism și afaceri”.
4.5.4. Programul Operațional Regional
Scopul Porgramului Operațional Regional (POR) este de a accelera creșterea economică a regiunilor rămase în urmă, printr-o strânsă coordonare cu acțiunile prevăzute pentru celelalte programe operaționale. POR va acorda prioritate regiunilor rămase în urmă, folosind resurse regionale și locale. Principalul mijloc de sprijinire a Regiunilor este finanțarea diferențiată, astfel încât regiunile rămase în urmă să primească proporțional mai multe fonduri decât cele dezvoltate.
Axele prioritare ale POR sunt:
Axa 1 – îmbunătățirea infrastructurii publice regionale și locale
Axa 2 – întărirea mediului de afaceri regional și local
Axa 3 – dezvoltarea turismului regional și local
Axa 4 – dezvoltarea urbană durabilă
Axa 5 – asistență tehnică.
Anexa 14 prezintă contribuția POR la realizarea priorităților CSNR, pentru perioada 2007 – 2013.
Ministerul Integrării Europene (care urmează să se transforme în Ministerul Dezvoltării Regionale) are rol de Autoritate de Management pentru POR, în timp ce Organismele Intermediare sunt reprezentate de cele 8 Agenții de Dezvoltare Regională.
4.5.5. Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane
Obiectivele strategice ale PO Dezvoltarea Resurselor Umane sprijină îndeplinirea obiectivelor comune la nivel european, în ceea ce privește participarea sporită pe piața muncii a unei forțe de muncă calificate și adaptabile, îmbunătățirea sistemului educațional și creșterea adaptabilității acestuia la cererea pieței muncii, promovarea educației pe tot parcursul vieții, creșterea adaptabilității angajaților și a întreprinderilor, asigurarea calificărilor și cunoștințelor necesare integrării și mobilității pe piața muncii și facilitarea dezvoltării economice. PO urmărește promovarea și dezvoltarea tuturor formelor de economie socială ca și modalitate de asigurare a incluziunii sociale a persoanelor care aparțin grupurilor vulnerabile sau minorităților.
Axele prioritare PO Dezvoltarea Resurselor Umane:
axa 1 – educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere
axa 2 – conectarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii
axa 3 – creșterea adaptabilității forței de muncă și a întreprinderilor
axa 4 – modernizarea Serviciului Public de Ocupare
axa 5 – promovarea măsurilor active de ocupare
axa 6 – promovarea incluziunii sociale
axa 7 – asistență tehnică.
Anexa 15 prezintă contribuția PO Dezvoltarea Resurselor Umane la realizarea priorităților CSNR, pentru perioada 2007 – 2013.
Autoritatea de Management este reprezentată de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (MMSSF).
Organismele Intermediare delegate pentru implementarea FSE sunt următoarele:
– OI ANOFM pentru Axa Prioritară „Modernizarea serviciului public de ocuparea”; Potrivit HG nr. 1700/2004 pentru modificarea și completarea Statutului Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, OI POS DRU este organizat la nivel de Direcție, având în subordine servicii specializate pentru Programare, Evaluare; Monitorizare, Management financiar și control; Managementul sistemului informațional;
– OI Ministerul Educației și Cercetării pentru Axa Prioritară „Educație și pregătire profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere” și „Conectarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața forței de muncă”. Conform Ordinelor Ministrului Educației și Cercetării nr. 3178/4.02.2005, 3500/2.03.2005, 4504/4.07.2005, 5046/28.09.2005, 3268/15.02.2005, OI POS DRU este organizat la nivel de direcție în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, cu 2 departamente – Programare și Evaluare (incluzând dezvoltarea partenerială, informarea și publicitatea) și Monitorizare, Management Financiar și Audit, și un compartiment – IT. La nivel regional sunt stabilite 8 unități regionale ale direcției OI POS DRU, organizate la nivelul Inspectoratelor Școlare Județene;
– 8 OI regionale în subordonarea MMSSF pentru Axele Prioritare „Creșterea adaptabilității forței de munca și a întreprinderilor”, „Promovarea măsurilor active de ocupare” și „Promovarea incluziunii sociale”.
4.5.6. Programul Operațional pentru dezvoltarea capacității administrative
Obiectivul specific al acestui Program Operațional este acela de a contribui la îmbunătățirea performanței administrației publice din anumite sectoare care au un impact direct asupra coeziunii economice și sociale din România. Scopul programului operațional este de a îmbunătăți funcțiile de management în administrația publică.
Axa prioritară 1: Întărirea intervențiilor de politici publice în administrația centrală are ca obiective:
Să contribuie la dezvoltarea capacității administrative a administrației centrale din România;
Să modernizeze și să integreze procesele de formulare a propunerilor de politici publice (PPP-uri) și relaționarea lor cu planurile instituționale strategice (PIS-uri);
Finalizarea reformelor funcției publice care vizează raționalizarea structurilor administrației centrale, implementarea managementului performanței și consolidarea reformelor prin intervenții durabile de instruire;
Introducerea unei culturi de monitorizare și evaluare a rezultatelor.
Axa prioritară 2: Dezvoltarea capacității de îmbunătățire a performanței serviciilor în administrația locală are ca obiective:
Să contribuie la reforma administrației publice la nivel județean și sub-județean prin implementarea unui pachet de management al reformei care se adresează unor elemente cheie ale ciclului de management strategic;
Să modernizeze și să integreze procesele privind planificarea strategică și a activităților, managementul resurselor umane (managementul performanței) și rezultatul activităților de monitorizare și evaluare;
Să ofere sprijin pentru implementare organizațiilor județene și sub-județene (municipalități și comune), pentru creșterea eficienței și calității furnizării de servicii publice.
Anexa 16 prezintă contribuția PO pentru Dezvoltarea Capacității Administrative la realizarea priorităților CSNR, pentru perioada 2007 – 2013.
Funcția de autoritate de management este îndeplinită de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Generală pentru Dezvoltarea Capacității Administrative, înființată prin HG nr. 128/2006.
4.5.7. Programul Operațional pentru Asistență Tehnică
Obiectivul general al Programului Operațional pentru Asistență Tehnică (PO AT) este de a asigura sprijinul necesar procesului de coordonare și implementare a instrumentelor structurale în România, prin asigurarea unui sistem fiabil de management și de monitorizare pentru aceste instrumente.
Obiectivele specifice sunt:
Asigurarea sprijinului necesar și a instrumentelor corespunzătoare unei implementări și absorbții eficiente și eficace a instrumentelor structurale pentru perioada 2007 – 2013 și pregătirea viitoarelor intervenții din instrumentele structurale
Asigurarea conștientizării publicului general cu privire la rolul sprijinului comunitar, precum și a înțelegerii de către potențialii aplicanți a intervențiilor instrumentelor structurale.
Axele prioritare:
axa 1 – sprijin pentru implementarea instrumentelor structurale și pentru coordonarea programelor; obiectiv – atingerea unei capacități administrative suficiente pentru o implementare și absorbție eficientă și efectivă a instrumenetelor structurale în perioada 2007 – 2013 și pregătirea intervențiilor viitoare ale instrumentelor structurale;
axa 2 – dezvoltarea și sprijinirea în continuare a funcționării Sistemului Informatic Unic de Management; obiectiv – asigurarea funcționării SMIS, dezvoltarea organizațională și funcțională și extinderea continuă a sistemului, astfel încât să permită accesul prompt la date din toate instituțiile implicate în procesul instrumentelor structurale și instituirea unui management eficient al programelor europene, în conformitate cu reglemntările naționale și europene;
axa 3 – diseminarea de informații și promovarea instrumentelor structurale; obiectiv – informarea potențialilor candidați cu privire la oportunitățile existente și promovarea cunoașterii publice a obiectivelor și realizărilor instrumentelor structurale și ale Planului Național de Dezvoltare, precum și asigurarea recunoașterii rolului instrumentelor structurale ale UE;
axa 4 –asistența tehnică.
Se precizează legătura dintre axele prioritare de asistență tehnică din cadrul fiecărui program operaținal și PO AT. Astfel, primele vor oferi asistență specifcă procesului de pregătire a proiectelor, monitorizare, evaluare și control, precum și activităților de comunicare ce asigură o publicitate corespunzătoare, în conformitate cu specificitatea fiecărui program operațional.
Această formă de asistență specifică este complementară instrumentelor orizontale care se adresează nevoilor comune tuturor structurilor și actorilor implicați în gestionarea și implementarea instrumentelor structurale (de exemplu, dezvoltarea unui sistem informatic unic de management capabil să furnizeze informații transparente cu privire la absorbția instrumentelor structurale, sensibilizarea publicului cu privire la rolul sprijinului comunitar, asigurarea unei înțelegeri de ansamblu asupra intervențiilor structurale).
Anexa 16 prezintă contribuția PO Asistență Tehnică la realizarea priorităților CSNR, pentru perioada 2007 – 2013.
Implementarea PO AT este în responsabilitatea Autorității de Management pentru Programul de Asistență Tehnică, rol îndeplinit de Direcția Asistență Tehnică din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
4.6. Evaluarea Programelor Operaționale
Condițiile pentru derularea activităților sistematice de evaluare a Programelor Operaționale precum și regulile generale ce guvernează aceste activități sunt definite în Articolele 36 și 45-47 din Regulamentul CE 1083/2006.
Prin evaluarea ex-ante România a identificat și evaluat disparitățile, decalajele și potențialul de dezvoltare, obiectivele ce urmează a fi realizate, rezultatele așteptate, țintele cuantificate precum și coerența programelor.
Evaluările referitoare la monitorizare vor releva eventualele derapaje semnificative față de obiectivele stabilite inițial sau propunerile făcute pentru revizuirea Programelor Operaționale.
Comisia Europeană va desfășura o evaluare ex-post pentru fiecare obiectiv.
Responsabilitatea urmăririi și implementării recomandărilor evaluărilor revine Autorităților de Management. Rapoartele de evaluare sau rezumatele executive vor fi puse la dispoziția publicului într-un format ușor de identificat și accesibil.
O Unitate Centrală de Evaluare va funcționa în cadrul ANCIS. De asemenea, fiecare Autoritate de Management va avea o Unitate de Evaluare.
4.7. Managementul și controlul financiar
4.7.1. Autoritatea de certificare. Fluxuri financiare.
Autoritatea de Certificare este responsabilă cu certificarea cheltuielilor Programului Operațional către Comisia Europeană și înapoierea fondurilor neutilizate sau a sumelor cheltuite necorespunzător.
Autoritatea de Certificare este responsabilă cu:
– furnizarea informațiilor către Comisia Europeană cu privire la previziunile de plăți;
– transmiterea cererilor intermediare de plată către Comisie;
– transmiterea cererii finale de plată către Comisie;
– plata sumelor primite de la Comisie;
– monitorizarea atingerii obiectivelor N+3/N+2;
– transmiterea declarațiilor privind frauda și iregularitățile;
– monitorizarea recuperării banilor cheltuiți necorespunzător;
– aplicarea corecțiilor financiare;
– realizarea acțiunilor de verificare;
– transmiterea, pe cale electronică, a datelor financiare către Comisia Europeană.
Fondul Național este Organismul Competent pentru Plăți, responsabil cu primirea tuturor plăților din resursele financiare FEDR, FSE și Fondul de Coeziune alocate de către Comisia Europeană, pentru toate Programele Operaționale și cu transferarea acestor resurse comunitare către beneficiari.
Beneficiarii și administratorii schemelor de granturi vor avea responsabilitatea de a trimite mai departe deconturile de cheltuieli către Organismul Intermediar relevant, căruia i-au fost delegate aceste sarcini; în cazul în care nu a avut loc o astfel de delegare, verificarea va fi efectuată direct de către Autoritatea de Management.
Autoritățile de Management vor declara periodic Autorității de Certificare cheltuielile eligibile autorizate defalcate pe priorități și surse de finanțare. După ce se asigură că declarația de cheltuieli se bazează pe sisteme contabile corecte, Autoritatea de Certificare trimite o declarație de cheltuieli și o solicitare de plată Comisiei Europene.
Transferul plăților de la Comisie către Autoritatea de Plată se va efectua numai după verificarea respectării tuturor condițiilor, conform procedurilor interne ale Comisiei.
Diagrama fluxurilor financiare din anexa 17 prezintă sistemul general de certificare și plăți prevăzut pentru fiecare Program Operațional. Diagrama detaliază procesul de certificare a cheltuielilor la Comisia Europeană, desfășurat pe patru niveluri: Nivelul 1 – certificarea cheltuielilor la nivelul beneficiarilor (completarea formularelor de solicitare de plată); Nivelul 2 – certificarea cheltuielilor la nivel de Organism Intermediar (verificarea solicitărilor de plată a cheltuielilor); Nivelul 3 – certificarea cheltuielilor la nivelul Autorității de Management (autorizarea plăților către beneficiari); Nivelul 4 – certificarea cheltuielilor la Autoritatea de Certificare (certificarea cheltuielilor la CE).
Aceasta pleacă de la premiza că Autoritatea de Plată din cadrul Fondului Național va efectua plăți direct către Beneficiari pentru proiectele individuale/de infrastructură. În cazul în care se folosește un sistem indirect de plăți care implică delegarea plăților de la Fondul Național la unitățile de plată din cadrul ministerelor, acest mecanism va fi detaliat în Programul Operațional respectiv.
Așa cum reiese din textul recent adoptatei Ordonanțe nr. 29 din 2007 privind managementul asistenței europene nerambursabile, sumele din contribuția națională pentru Programele Operaționale sunt incluse, în funcție de natura lor, în bugetul Ministerului Finanțelor Publice, în bugetele Autorităților de Management sau în bugetele unităților administrativ-teritoriale care au calitatea de beneficiari.
Prin bugetul MFP se distribuie sumele reprezentând cofinanțare publică de la bugetul de stat, sumele pentru prefinanțare, sumele necesare continuării finanțării proiectelor în cazul în care fondurile comunitare sunt indisponibile temporar, sumele necesare pentru transferul de fonduri. Unitățile administrativ-teritoriale vor prinde în bugetele proprii sumele pentru cofinanțre locală și pentru cheltuieli neeligibile pentru implementarea proiectelor.
Fiecare Autoritate de Management pentru Programele Operaționale are responsabilitatea de a desfășura verificări ale tuturor solicitărilor de plată a cheltuielilor depuse de beneficiari, conform Articolului 13 din Regulamentul CE nr. 1083/2006.
De asemena, Autoritățile de Management au responsabilitatea consilierii în detaliu a beneficiarilor cu privire la întocmirea solicitărilor de plată a cheltuielilor într-o manieră corectă. Toate solicitările de plată a cheltuielilor vor fi însoțite de facturi sau documente cu aceeași valoare justificativă.
4.7.2. Audit
Autoritatea de Audit este un organism independent fără personalitate juridică, ce funcționează pe lângă Curtea de Conturi a României. Acest organism este responsabil cu auditarea fondurilor europene nerambursabile de preaderare și a instrumentelor structurale după aderare. Autoritatea este condusă de către un președinte și un vice-președinte, aleși pentru un mandat de trei ani, din rândul consilierilor Curții de Conturi, și numiți de către Parlament (conform Legii nr. 200/2005, amintită anterior).
Autoritatea de Audit este responsabilă cu:
Elaborarea și organizarea propriului regulament în conformitate cu standardele europene și internaționale de audit;
Derularea acțiunilor de verificare cu privire la modul eficient de funcționare a sistemului de management și control;
Realizarea unor controale pe bază de eșantioane a operațiunilor pentru a verifica veridicitatea cheltuielilor declarate;
Prezentarea către Comisia Europeană a unei strategii de audit;
Elaborarea unui raport de conformitate cu privire la descrierea sistemului de management și control ce trebuie asigurat de către Statul Membru;
Realizarea de recomandări către Autoritățile de Management în vederea supravegherii modului de implementare a programelor;
Transmiterea către Comisie a rapoartelor anuale de control.
Conform Articolului 16 din Regulamentul CE nr. 1083/2006 se vor audita anual cel puțin 3% din cheltuielile totale declarate în anul precedent. Cheltuielile auditate înainte de închiderea unui PO vor reprezenta cel puțin 5% din totalul cheltuielilor declarate. Eșantionul de operațiuni auditate va fi reprezentativ (în funcție de acoperire, tip, dimensiune, Organisme Intermediare).
Ordonanța nr. 29/2007 reglementează și funcția generală de audit extern a Autorității de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României. Autoritatea de Audit va întocmi în fiecare an un raport anual de control pentru fiecare PO care să includă rezultatele auditurilor desfășurate. Totodată, aceasta va emite o opinie cu privire la eficacitatea sistemului de management și de control și în ceea ce privește corectitudinea declarațiilor de cheltuieli prezentate Comisiei în decursul acelui an.
La închiderea fiecărui PO, Autoritatea de Audit va înainta Comisiei o declarație de evaluare a validității solicitării de plată la bilanțul final precum și a legalității și corectitudinii tranzacțiilor derulate și pentru care a fost întocmită declarația finală de cheltuieli. Declarația va fi însoțiță de un raport de control final, ca document suport. Acolo unde este cazul, Autoritatea de Audit va depune o declarație de închidere parțială, având ca obiect evaluarea legalității și corectitudinii cheltuielilor respective.
4.7.3. Raportarea neregulilor
Orice nereguli detectate de către Autoritățile de Management, Organismele Intermediare și/sau Autoritatea de Audit vor fi raportate Autorității de Certificare. Autoritatea de Certificare va crea o bază de date cu privire la toate neregulile care au fost notificate și va transmite aceste informații către Serviciul de Coordonare Anti-Fraudă. Informațiile cu privire la neregulile în valoare de peste 4.000 EUR vor fi transmise către OLAF conform Regulamentului CE nr. 1681/94, modificată de Regulamentul CE 2035/2005.
4.7.4. Descrierea sistemului de control și evaluarea conformării
Înainte de depunerea primei solicitări de plată intermediară sau cel mai târziu în decurs de douăsprezece luni de la aprobarea fiecărui Program Operațional, ANCIS va prezenta Comisiei o descriere a sistemelor de control pentru fiecare Program Operațional, care să detalieze organizarea instituțională și procedurile. Această descriere va fi însoțită de un raport cu privire la rezultatele evaluării înființării sistemelor și care să ofere o opinie cu privire la conformarea acestora la Articolele 57 și 61 din Regulamentul CE nr. 1083/2006.
4.7.5. Rezerve
Forma actuală a CSNR oferă României o rată maximă de finanțare comunitară la nivelul PO de 85% pentru toate cele trei fonduri – FEDR, FSE și FC (Anexa 18). În același timp, alocarea CSNR în cadrul obiectivului Convergență necesită o finanțare națională estimată la 4, 4 mld Euro, constituită atât din surse publice, cât și private.
Referitor la cofinanțarea publică, în CSNR se precizează că aceasta va fi asigurată de la bugetul de stat de către Guvernul României și de la bugetele locale de către autoritățile publice locale, care vor aplica pentru finanțare din instrumentele structurale.
Ținând cont de capacitatea scăzută a multor autorități locale de a asigura un nivel optim al cofinanțări, a fost luată decizia de reducere a contribuției bugetelor locale (sub 5% din cofinanțarea publică totală) și de introducere a unor măsuri de creștere a capacității de cofinanțare a autorităților locale (majorarea plafonului de îndatorare de la 20% la 25%, creșterea ponderii în vederea echilibrării transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale a fondurilor destinate cofinanțării).
În ceea ce privește cofinanțarea privată, aceasta va fi necesară pentru proiectele adresate beneficiarilor privați (ex IMM-urile). Este important ca acești beneficiari să își planifice resursele financare astfel încât să poată asigura cofinanțarea necesară.
Un aspect ce trebuie menționat este cel referitor la prefinanțare. În CSNR se menționeaza că „experiența unora din noile state membre a arătat că, deseori, promotorii de proiecte nu au putut găsi resursele necesare pentru a finanța proiectele. România intenționează să folosească o parte a fondurilor de prefinanțare primite de la Comisie pe baza aprobării programelor potrivit articolului 81 din Regulament pentru a pre-finanța anumite operațiuni”.
Articolul 50 din Regulamentul CE nr. 1083/2006 definește rezerva națională de performanță –la inițiativa sa, un stat membru poate aloca o rezervă națională de performanță pentru Obiectivele Convergență și Competitivitate, însumând 3% din alocațiile financiare pentru fiecare obiectiv, nu mai târziu de 31 decembrie 2011; pe baza propunerilor statului membru în cauză, Comisia va aloca această rezervă.
De asemenea, există și rezerva națională de contingență – la inițiativa sa, un stat membru poate realiza o rezervă însumând 1% din contribuția anuală din Fondurile Structurale și de Coeziune în cazul Obiectivului Convergență pentru a acoperi crizele locale sau sectoriale legate de restructurări economice și sociale. Această rezervă patae fi alocată pentru fiecare obiectiv din cadrul unui program național specific sau în cadrul PO.
În ceea ce privește alocarea rezervei de performanță, CSNR prevede că această alocare ar reprezenta „ o întrerupere majoră și nenecesară”, iar România nu va folosi această opțiune în perioada de programare 2007 – 2013.
Situația este similară și în ceea ce privește rezerva națională de contingență. În documentul programatic se menționează că fiind un tip de rezervă nou și neexistând experiențe cu privire la baza de pornire care trebuie folosită, este dificil de făcut previziuni; de aceea, „nu se prevede ca România să constituie o rezervă pentru situații neprevăzute”.
4.8. Informarea și publicitatea
Obiectivul acțiunilor de informare și publicitate, valabil la nivelul tuturor domeniilor cheie de intervenție din cadrul Programelor Operaționale, conform articolului 69 din Regulamentul CE nr. 1083/2006 este furnizarea de informații și asigurarea publicității programelor și operațiunilor co-finanțate, către cetățenii europeni, beneficiarii potențiali și beneficiari, astfel încât să fie evidențiat rolul Comunității și să fie asigurată transparența oportunităților de finanțare nerambursabilă.
Beneficiarii potențiali și cei care vor primi sprijin împreună cu instituțiile cu influență asupra publicului general reprezintă elemente importante în cadrul sistemului de absorbție al instrumentelor structurale și vor primi sprijin prin intermediul Programului Operațional de Asistență Tehnică. În vederea asigurării unei promovări corespunzătoare, ar trebui să existe un acces nelimitat la informație, publicații și ghiduri ce prezintă scopul intervenției și procesul de implementare al instrumentelor structurale.
ANCIS va elabora un plan de comunicare național pentru promovarea intervențiilor în România prin instruementele structurale într-o manieră coordonată și de ansamblu. În plus, autoritățile de management se vor asigura că beneficiarii își vor respecta obligațiile prevăzute de reglementări în ceea ce privește comunicarea și publicitatea operațiunilor/acțiunilor/proiectelor co-finanțate.
De asemenea în CSNR se prevede că Ministerul Finanțelor Publice va crea un centru de informare care va oferi informații cu caracter general despre fondurile UE în România și care va reprezenta în același timp un centru de resurse. Centrul va găzdui și un centru de apeluri (call center) în atenția potențialilor aplicanți unde ei vor putea să adreseze întrebări, iar pentru aspecte legate de un program operațional specific ei vor fi redirecționați către autoritatea de management corespunzătoare sau altă instituție relevantă. Centrul va gestiona o pagină de internet dedicată instrumentelor structurale.
5. Aprecieri finale asupra cadrului instituțional. Raportul Comisiei Europene din septembrie 2006
Analiza cadrului instituțional creat pentru gestionarea instrumentelor structurale conduce la concluzia că România dispune de acele instituții și proceduri conforme cu cerințele europene în domeniu. Această observație este întărită și de concluziile exprimate în “Raportul de monitorizare a stadiului pregătirii României și Bulgariei pentru statutul de membre UE” întocmit de Comisia Europeană în septembrie 2006.
Astfel, în referirile la Capitolul 21 – Politica Regională se afirmă că au fost înregistrate progrese semnificative în ceea ce privește structurile instituționale (capacitatea administrativă). Măsurile avute în vedere se referă la implementarea planurilor de recrutare și formare profesională, demararea delegării de responsabilități de la autoritățile de management către organismele intermediare, avansarea procesului de pregătire a proiectelor care vor avea finanțare comunitară (project pipeline) în majoritatea sectoarelor.
De asemenea, se remarcă înregistrarea unor progrese semnificative în ceea ce privește monitorizarea și evaluarea, prin implementarea Sistemului Unic de Management al Informațiilor (SMIS). Capacitatea de evaluare a fost îmbunătățită și prin înființarea unităților de evaluare, prin elaborarea strategiilor de evaluare, prin pregătire profesională și campanii de informare.
Aprecierile pozitive sunt însoțite însă de o remarcă cu rol încurajator, care dovedește că simpla existență a acestor instituții și proceduri nu poate garanta succesul eforturilor de creșterea a gradului de absorbție a fondurilor comunitare.
Astfel, se apreciază că sunt necesare în continuare eforturi suplimentare mai ales în asigurarea unei calități corespunzătoare a proiectelor, în realizarea procedurilor de selecție și în special în implementarea acestora. Experiența din ultimii doi ani a două dintre statele membre care au aderat la data de 1 mai 2004 poate servi drept exemplu pentru evidențierea unor oportunități și amenințări apărute în procesul de management al instrumentelor structurale.
Capitolul V. Programul Operațional Regional – studiu de caz
V.1. Politica de Dezvoltare Regională și de Coeziune în Uniunea Europeană
Politica de dezvoltare regională, prin amploarea dezvoltării ei, este o politică ce subîntinde mai multe domenii de activitate, ceea ce face ca un număr mare de actori instituționali să fie implicați în elaborarea și implementarea ei.
Comisia Europeană este direct responsabilă pentru pregătirea și asigurarea implementării politicii de dezvoltare regională a UE. Rolul său este de a iniția si definitiva noi acte legislative în domeniu și de a se asigura că măsurile astfel adoptate vor fi implementate de către Statele Membre.
Direcția Generală (DG) pentru Politică Regională este principalul departament responsabil pentru măsurile de asistență în vederea dezvoltării economice și sociale a regiunilor la nivel European, în baza articolelor 158 și 160 ale Tratatului UE. DG Politică Regională este sprijinită în activitatea sa de alte direcții generale implicate în implementarea politicii regionale, acestea fiind DG Agricultură, DG Pescuit, DG Educație și Cultură, DG Mediu și DG pentru Forța de Muncă și Probleme Sociale.
Parlamentul European este implicat în dezvoltarea politicii regionale comunitare la nivelul luării deciziei, prin Comitetul pentru Politică regională, Transport și Turism. De asemenea, acest comitet exercită și activitate de control asupra instrumentelor instituite pentru realizarea obiectivului coeziunii economice și sociale, și implicit asupra politicilor economice naționale, a politicilor și acțiunilor comunitare în vederea realizării Pieței Interne, precum și asupra Fondurilor Structurale, Fondului de Coeziune și Băncii Europene de Investiții.
Consiliul Uniunii Europene este echivalentul unui consiliu de miniștri la nivel european și se reunește de câteva ori pe an, în scopul coordonării politicilor economice ale Statelor Membre.
Comitetul Regiunilor (CR) este un organ cu putere consultativă pe probleme de coeziune economică și socială, rețele de infrastructură trans-europeană, sănătate, educație, cultură, ocuparea forței de muncă, probleme sociale, probleme de mediu, formare profesională și transport, fiind și cea mai nouă instituție europeană (creat în 1991, prin Tratatul de la Maastricht – funcțional odată cu intrarea în vigoare a Tratatului, în 1993).
Comitetul Regiunilor este compus din reprezentanți ai autorităților regionale și locale, ce reflectă echilibrul politic, geografic și regional/local din fiecare Stat Membru.
Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de finanțare a politicilor UE și are dublu rol la acest nivel, fiind percepută atât ca actor instituțional al politicii de dezvoltare regională, cât și ca instrument de finanțare (și, implicit, implementare a acesteia). Banca acordă împrumuturi și garanții, cu dobândă redusă, tuturor statelor membre pentru finanțarea de proiecte din toate sectoarele economiei, susținând prin acțiunile sale politica de dezvoltare regională la nivel comunitar, obiectivele Fondurilor Structurale și ale celorlalte instrumente financiare ale UE.
V.2. Politica de Dezvoltare Regională în România
Dezvoltarea regională este un concept nou ce urmărește impulsionarea și diversificarea activităților economice, stimularea investițiilor în sectorul privat, contribuția la reducerea șomajului și, nu în cele din urmă, să conducă la o îmbunătățire a nivelului de trai.
Pentru a putea fi aplicată politica de dezvoltare regională, s-au înființat opt regiuni de dezvoltare, care cuprind tot teritoriul României. Fiecare regiune de dezvoltare cuprinde mai multe județe. Regiunile de dezvoltare nu sunt unități administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile județene și cele locale.
Politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate și promovate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în parteneriat cu diverși actori (privați, publici, voluntari), în scopul asigurării unei creșteri economice, dinamice și durabile, prin valorificarea eficientă a potențialului regional și local, în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață.
Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale sunt: dezvoltarea întreprinderilor, piața forței de muncă, atragerea investițiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului IMM-urilor, îmbunătățirea infrastructurii, calitatea mediului înconjurător, dezvoltare rurală, sănătate, educație, învățământ, cultură. Dezvoltarea rurală ocupă un loc distinct în cadrul politicilor regionale și se referă la următoarele aspecte: înlăturarea/diminuarea sărăciei în zonele rurale; echilibrarea oportunităților economice și a condițiilor sociale dintre mediul urban și cel rural; stimularea inițiativelor locale; păstrarea patrimoniului spiritual și cultural.
Cadrul de implementare și de evaluare a politicii de dezvoltare regională îl reprezintă Regiunea de Dezvoltare, constituită ca o asociere benevolă de județe vecine. Regiunea de Dezvoltare nu este unitate administrativ-teritorială și nu are personalitate juridică.
Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională sunt următoarele:
diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării echilibrate și pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare întârziată); preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;
îndeplinirea criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene și de acces la instrumentele financiare de asistență pentru țările membre (fonduri structurale și de coeziune);
corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea cooperării interregionale, interne și internaționale, care contribuie la dezvoltarea economică și care este în conformitate cu prevederile legale și cu acordurile internaționale încheiate de România.
Principiile care stau la baza elaborării și aplicării politicilor de dezvoltare regională sunt:
descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/guvernamental, spre cel al comunităților regionale;
parteneriatul între toți actorii implicați în domeniul dezvoltării regionale;
planificarea – proces de utilizare a resurselor (prin programe și proiecte) în vederea atingerii unor obiective stabilite;
cofinanțarea – contribuția financiară a diverșilor actori implicați în realizarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională.
V.3. Programul Operațional Regional (POR)
POR implementează elemente importante ale Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a Planului Național de Dezvoltare (PND), contribuind, împreună cu celelalte Programe Operaționale Sectoriale (POS), la realizarea obiectivului Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a PND și al Cadrului Național Strategic de Referință, și anume diminuarea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și statele membre ale UE.
Disparitățile teritoriale, în ceea ce privește dezvoltarea economică și socială, sunt într-un proces de creștere la nivelul întregii țări, deși, în câteva cazuri, ritmul schimbării a fost atât de rapid încât este dificil de identificat un model structural. Evident este însă faptul că București – Ilfov este cea mai dezvoltată regiune a țării și prezintă semne de congestionare. În același timp, se observă o ușoară tendință de creștere care se concentrează în regiunile vestice (Nord-Vest, Centru și Vest) și mai puțin în regiunile estice (Nord-Est, Sud-Est, Sud și Sud-Vest), deși dinamica reală poate fi mai bine evaluată la nivel subregional, unde sunt foarte evidente semnele de decuplare economică a arealelor marginale situate de-a lungul granițelor inclusiv de-a lungul Dunării, întărindu-se tendințele istorice vechi, iar alți factori locali pot fi mai bine evaluați.
De aceea, scopul POR este să sprijine, pe cât posibil, o creștere echilibrată a tuturor zonelor țării, nu atât prin redistribuirea resurselor publice, cât, mai ales, prin asigurarea ca toate zonele să aibă un nivel minim de infrastructură de afaceri, socială și capital uman, care să permită creșterea economică. În acest sens, trebuie să se asigure că există precondiții adecvate și că nu s-au creat prin anumite mecanisme care se întăresc unele pe altele (politica fiscală și piața muncii) pericole de subdezvoltare. Este evident că POR nu poate singur să impulsioneze dezvoltarea regională, nici să joace rol de echilibrare dacă acționează izolat de intervențiile structurale în domeniul transportului, competitivității economice, mediului, dezvoltării rurale și a resurselor umane, care sunt incluse în alte programe operaționale și care constituie într-un fel precondiții pentru succesul Programului Operațional Regional. POR își propune să sprijine acest proces de creștere distribuită geografic, dându-i o dimensiune locală mai
pregnantă, și permițând diferitelor zone ale țării să-și valorifice resursele specifice pe baza nevoilor locale și a potențialului local, iar diversitatea căilor de dezvoltare a diferitelor zone ale țării poate avea loc pe baza propriei lor istorii, a resurselor și a punctelor lor forte. Cu alte cuvinte, POR va sprijini dezvoltarea locală pe o abordare de jos în sus, complementară cu abordarea dezvoltării structurale național-sectoriale, de sus în jos, prevăzută în majoritatea Programelor Operaționale. POR va sprijini, de asemenea, intervențiile locale în zonele cu un nivel ridicat de creștere, pentru a face față problemelor generate de creștere cum ar fi congestionarea, pentru a evita anumite situații de decuplare de la dezvoltarea economică la scară mică și de a asigura durabilitatea creșterii, prin sprijinirea intervențiilor strategice pe termen lung.
Modalitatea de intervenție prin POR se articulează pe mai multe etape pentru a lua în mod real în considerare capacitatea limitată de programare și planificarea la nivel local și experiența dobândită în anii de construcție instituțională în domeniu, realizată cu sprijin UE. Alocările financiare orientative sunt realizate la nivel regional, pe baza gradului de dezvoltare locală, dându-se prioritate regiunilor subdezvoltate, printr-un mecanism de alocare financiară invers proporțional cu mărimea PIB/locuitor, ajustat cu densitatea populației, astfel încât Regiunile mai puțin dezvoltate primesc proporțional, alocări financiare mai mari în cadrul axelor prioritare agreate la nivel național și în concordanță cu strategiile de dezvoltare agreate la nivel regional de către autoritățile locale prin Consiliile de Dezvoltare Regională. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru finanțarea unor proiecte cu impact major asupra dezvoltării locale, și care vor stimula creșterea: reabilitarea și modernizarea infrastructurii locale de transport pentru a îmbunătății accesibilitatea, infrastructura educațională și de sănătate, pentru a asigura formarea capitalului uman și populație sănătoasă, întărirea structurilor de sprijinire a afacerilor (parcuri industriale, logistice, de afaceri, etc.) pentru atragerea investitorilor, sprijinirea creării de microîntreprinderi, pentru a permite pieței locale să atingă o masă critică de autosusținere, valorificarea potențialului turistic local, a patrimoniului cultural și natural, prin sprijinirea dezvoltării infrastructurii turistice și a inițiativelor antreprenoriale în acest domeniu, și, de asemenea, măsuri specifice pentru sprijinirea centrelor urbane, pentru a acționa ca o rețea de motoare de creștere și pentru a stimula oportunitățile de dezvoltare în arealele învecinate, contribuind astfel la crearea de legături economice regionale, care lipsesc în prezent în majoritatea regiunilor României.
Principalele caracteristici ale POR, care îl individualizează de celelalte Programe Operaționale, sunt:
are o dimensiune locală evidentă, în abordarea problemelor socio-economice din punct de vedere local și valorificarea resurselor și oportunităților locale;
dă prioritate regiunilor relativ rămase în urmă și mai puțin dezvoltate, pentru a le asigura un set minim de precondiții de creștere, neavând, în sine, un scop redistributiv;
domeniile de intervenție ale POR sunt complementare domeniilor de intervenție ale celorlalte Programe Operaționale, și se așteaptă să opereze în sinergie cu acestea;
promovează o abordare de jos în sus a dezvoltării economice;
ia în considerare gradul scăzut al capacității de planificare și programare din țară și prevede, în linii mari, axe prioritare tematice la nivel național, și anume:
Axa 1 – Îmbunătățirea infrastructurii publice regionale și locale
Axa 2 – Consolidarea mediului de afaceri regional și local
Axa 3 – Dezvoltarea durabilă a turismului regional și local
Axa 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile
Axa 5 – Asistență tehnică pentru sprijinirea implementării POR
Axele Prioritare ale POR au fost identificate într-un larg cadru partenerial (grupuri de lucru tematice, forumuri, etc), sub coordonarea Ministerului Integrării Europene. Partenerii regionali (în special Agențiile de Dezvoltare Regională) au fost solicitați să se implice activ și efectiv în procesul de elaborare a Programului Operațional Regional 2007-2013, astfel pentru a identifica și integra mai ușor nevoile existente la nivel regional și local și pentru a asigura implicarea într-o măsură mai mare a autorităților locale și a organismelor regionale în procesul de definire a politicii de dezvoltare economică și socială a României. Acest proces s-a desfășurat pe tot parcursul anului 2005 și continuă și în prezent împreună cu organizațiile parteneriale implicate la nivel național și regional.
Principalii parteneri de discuție în acest sens sunt următorii:
a) Autoritățile/organismele publice regionale, locale, urbane, inclusiv Agențiile de Dezvoltare Regională;
b) Ministerele de linie și agențiile guvernamentale, în principal Ministerul Finanțelor Publice (MFP), Ministerul Economiei și Comerțului (MEC), Ministerul Educației și Cercetării (MEdC), Ministerul Sănătății (MS), Ministerul Administrației și Internelor (MAI), Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (MMSSF), Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (MTCT), Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor (MMGA), Ministerul Culturii (MC), Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperației (ANIMMC), Institutul Național pentru Cercetare – Dezvoltare în Turism (INCDT);
c) Parteneri economici și sociali;
d) Alte organisme reprezentând societatea civilă, organizațiile de mediu, organizațiile nonguvernamentale, organisme responsabile cu promovarea egalității între bărbați și femei.
Organisme internaționale (Delegația Comisiei Europene, Banca Mondială, USAID, BERD, PNUD) au participat activ în cadrul consultărilor publice pentru stabilirea axelor prioritare și identificarea domeniilor de intervenție și acțiune ale POR.
Consultările publice organizate de către Ministerul Integrării Europene la nivel național și regional au asigurat o implicare activă și eficientă a tuturor organismelor relevante pentru dezvoltarea regională și diseminarea informațiilor tuturor partenerilor, respectând astfel principiul transparenței și accesului la informații a tuturor celor interesați de domeniile de intervenție ale POR.
POR include comentariile și recomandările făcute în cadrul consultărilor interministeriale și interregionale, precum și a meselor rotunde organizate de MIE.
De asemenea, principiul parteneriatului va fi utilizat și pe parcursul implementării, monitorizării și evaluării POR. Prin intermediul implementării și evaluării POR, se va asigura implicarea organizațiilor relevante de la nivel regional în procesul de selecție a proiectelor, astfel încât să fie selectate acele proiecte cu impact pozitiv major pentru regiuni, care să soluționeze nevoi specifice ale regiunilor, prioritizate conform Planurilor și Strategiilor de Dezvoltare ale Regiunilor de Dezvoltare.
Principalele organisme implicate în gestionarea și implementarea POR sunt:
1. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR), constituită în structura Ministerului Integrării Europene (MIE), având responsabilitatea managementului, monitorizării, evaluării și implementării asistenței financiare alocate acestui program. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional s-a constituit în cadrul MIE, conform H.G. 243/2006.
2. Organismele Intermediare pentru Programul Operațional Regional au fost desemnate cele opt Agenții de Dezvoltare Regională. Acestea au responsabilitatea îndeplinirii atribuțiilor delegate de către Autoritatea de Management.
3. Comitetul de Monitorizare este constituit la nivel național pentru fiecare Program Operațional și are rolul de a asigura eficacitatea și calitatea implementării programului.
Membrii Comitetului de Monitorizare vor fi reprezentanți ai următoarelor instituții: Autoritatea de Management POR; Autoritățile de Management pentru Programele Operaționale Sectoriale; Autorități de Management/partenerul Autorității de Management pentru programele din cadrul Obiectivului 3 – granițe interne și externe; Autoritatea de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar; Autoritatea de Certificare (Ministerul Finanțelor Publice); Organismul Competent pentru Plăți (Ministerul Finanțelor Publice); Autoritatea de Audit; parteneri socio-economici relevanți, inclusiv reprezentanți ai patronatelor și sindicatelor care fac parte din Consiliul Economic și Social; reprezentanți ai unor asociații relevante, inclusiv din partea autorităților locale; Organismele Intermediare POR; organisme și organizații reprezentative pentru tematica orizontală (egalitate de șanse, protecția mediului, etc); președinți ai consiliilor regionale.
În cadrul Comitetului de Monitorizare se aprobă criteriile de eligibilitate și evaluare a proiectelor pentru fiecare schemă de finanțare. De asemenea, se analizează stadiul implementării și modul de realizare a indicatorilor și se iau măsuri corective, inclusiv realocări de fonduri între domenii de intervenție, între axele prioritare, etc.
4. Comitetele Regionale de Evaluare Strategică (CRES) sunt organisme constituite pe principii parteneriale, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare. Rolul acestor organisme este de a evalua proiectele din punct de vedere strategic pentru a asigura concordanța cu obiectivele Strategiei naționale de dezvoltare regională, ale Programului Operațional Regional și prioritățile de dezvoltare a regiunilor. Comitetele Regionale de Evaluare Strategică asigură, de asemenea, corelarea, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, a proiectelor finanțate din Programul Operațional Regional, cu cele finanțate prin Programele Operaționale Sectoriale, Programul Național de Dezvoltare Rurală, precum și cu Obiectivele Cooperării Teritoriale Europene.
5. Autoritatea de Certificare este organismul desemnat de către Statul Membru să certifice declarațiile de cheltuieli și cererile de plată pentru toate Programele Operaționale, înainte ca acestea să fie transmise la Comisie. Acesta a fost constituit în structura Ministerului Finanțelor Publice.
6. Organismul Competent pentru Plăți este organism responsabil cu primirea tuturor plăților făcute de către Comisia Europeană precum și cu transferul acestora către Autoritățile de Management. Acesta a fost constituit în structura Ministerului Finanțelor Publice.
Etapa 1 : Promovarea și lansarea schemelor de finanțare
Pentru lansarea schemelor de finanțare vor fi mai întâi îndeplinite următoarele condiții: Programul Operațional Regional este aprobat de către Comisia Europeană; Comitetul de Monitorizare este constituit iar criteriile de eligibilitate și evaluare sunt aprobate de către acesta; Comitetul Regional de Evaluare Strategică este constituit în fiecare regiune; Autoritatea de Management și Organismele Intermediare sunt complet operaționale din punct de vedere al capacității administrative; Contractul de delegare de atribuții a fost semnat de către Autoritatea de Management și Organismele Intermediare; Cererile de finanțare specifice fiecărui domeniu de intervenție al POR au fost elaborate; Ghidurile solicitantului au fost elaborate. În ghiduri sunt prezentate toate informațiile necesare unui solicitant să pregătească documentația necesară accesării fondurilor, inclusiv formatele standard pentru cererea de finanțare, criterii de eligibilitate și evaluare, legislația relevantă, etc.;
1.1. AM POR stabilește calendarul de lansare a schemelor de finanțare și îl transmite Organismelor Intermediare;
1.2. Organismele Intermediare realizează campaniile de promovare și lansează schemele de finanțare;
1.3. Solicitantul completeazã cererea de finanțare, depune formularul la registratura Organismului Intermediar și primește un număr de înregistrare.
Etapa a 2-a: Verificarea eligibilității proiectelor
2.1. Organismul Intermediar verifică conformitatea administrativă (existența documentelor anexate cererii de finanțare) și dacă este indeplinită această condiție, înregistrează solicitarea în Sistemul Unic de Management al Informației (SMIS), care va furniza un cod al proiectului; dacă dosarul nu este complet – Organismul Intermediar anunță solicitantul proiectului asupra neconformității. Dacă dosarul este complet – Organismul Intermediar comunică solicitantului codul SMIS al proiectului.
2.1. Organismul Intermediar evaluează eligibilitatea proiectului pe baza criteriilor de eligibilitate specifice fiecărui domeniu de intervenție și stabilește listele de proiecte eligibile. În cazul în care proiectul nu este eligibil, Organismul Intermediar anunță solicitantul proiectului asupra neeligibilității Dacă proiectul este eligibil pentru un alt program operațional, solicitantul este îndrumat să depună cererea de finanțare pentru alt program, respectiv altă schemă de finanțare, sau altă schemă de finanțare din POR.
Etapa a 3-a: Evaluarea economică și financiară de către evaluatori independenți
3.1. Proiectele eligibile sunt evaluate din punct de vedere economic și financiar de către experți evaluatori independenți care vor desfășura această activitate în regiuni, pe baza criteriilor de evaluare prezentate în ghid. Echipa de experți formulează opinii privind impactul economic și aspecte financiare legate de implementare. Proiectele care nu îndeplinesc un punctaj minim sunt respinse. Organismul Intermediar transmite solicitanților o înștiințare cu detalii privind modul de evaluare și propuneri de îmbunătățire a proiectului.
Etapa a 4-a: Evaluarea proiectelor de către Comitetul Regional de Evaluare Strategică
4.1. Organismul Intermediar transmite lista proiectelor, descrierea activităților din proiecte, precum și raportul privind evaluarea economică și financiară a proiectului, Comitetului Regional de Evaluare Strategică (CRES).
4.2. CRES analizează proiectele din punct de vedere strategic și realizează corelarea cu celelalte Programe Operaționale.
4.3. CRES trimite Organismului Intermediar lista proiectelor recomandate spre finanțare, precum și lista celor respinse, cu justificarea necesară.
Etapa a 5-a : Aprobarea proiectelor de către Autoritatea de Management
a. Proiecte de Infrastructură
5.a.1. Organismul Intermediar cere solicitanților de proiecte de infrastructură agreate de CRES să realizeze și să depuna proiectul tehnic, conform legislației naționale.
5.a.2. Experții evaluatori independenți evaluează proiectele tehnice. În cazul în care proiectele tehnice nu sunt complete, se va cere solicitanților completarea/modificarea acestora.
5.a.3. Organismul Intermediar transmite la AM POR și, spre informare, CRES, lista tuturor proiectelor evaluate și punctajul obținut împreună cu documentele necesare.
5.a.4. AM POR ia decizia finală de finanțare a proiectelor care îndeplinesc toate condițiile și solicită Organismului Intermediar verificarea la fața locului a acestora.
5.a.5. Organismul Intermediar verifică informațiile furnizate în cererea de finanțare prin efectuarea de vizite pe teren, întocmește și transmite către AM POR raportul vizitei pe teren, în vederea deciziei de finanțare.
5.a.6. AM POR decide asupra încheierii contractului de finanțare.
b. Proiecte Non Infrastructură
5.b.1. Organismul Intermediar trimite AM POR lista proiectelor de non–infrastructură agreate de CRES.
5.b.2. AM POR ia decizia finală de finanțare a proiectelor care îndeplinesc toate condițiile și solicită Organismului Intermediar verificarea la fața locului a acestora.
5.b.3. Organismul Intermediar verificã informațiile furnizate în cererea de finanțare prin efectuarea de vizite pe teren, întocmește și transmite către AM POR raportul vizitei pe teren, în vederea deciziei de finanțare.
5.b.4. AM POR decide asupra încheierii contractului de finanțare.
Etapa a 6-a: Derularea proiectelor
Beneficiarul este responsabil de aplicarea procedurilor de achiziții publice.
Beneficiarul efectuează cheltuieli și periodic solicită rambursarea sumelor reprezentând cheltuieli eligibile în proporția stabilită prin ghidul solicitantului.
Etapa a 7-a: Certificarea și efectuarea plăților
După primirea solicitărilor de rambursare, Organismul Intermediar verifică 100% modul în care s-au respectat procedurile de achiziții publice și toate documentele care stau la baza solicitărilor de rambursare. (În cazul în care aplicarea procedurilor de achiziții publice a fost avizată de Unitatea de Control Ex-ante din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, acest aviz este consemnat în raportul Organismul Intermediar).
AM POR verifică și autorizează cererile de rambursare primite de la Organismul Intermediar. Autoritatea de Certificare verifică și certifică cererile de rambursare de la Autoritatea de Management. Comisia Europeană verifică și transmite sumele solicitate către Organismul Competent pentru Plăți. Plățile se vor efectua de către AM POR direct către beneficiari.
V.4. Principalii actori în procesul de programare, coordonare, implementare
Consiliul de Dezvoltare Regională
Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit și funcționează pe principii parteneriale la nivelul fiecărei Regiuni de Dezvoltare, în scopul coordonării activităților de elaborare și monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională este alcătuit din:
Președinții consiliilor județene ale regiunii de dezvoltare;
un reprezentant al consiliilor locale municipale, orășenești și comunale din fiecare județ al regiunii.
În cazul Regiunii de Dezvoltare București-Ilfov, Consiliul pentru Dezvoltare Regională este alcătuit din Președintele Consiliului Județean Ilfov, Primarul General al Municipiului București, din câte un reprezentant al fiecărui consiliu local de sector și din reprezentanți ai consiliilor locale din județul Ilfov, la paritate cu reprezentanții sectoarelor Municipiului București.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională este condus de către un președinte și un vicepreședinte (din județe diferite), aleși pentru un mandat de un an.
În funcție de problematica supusă dezbaterii, la lucrările Consiliului pentru Dezvoltare Regională pot participa, fără drept de vot, prefecții județelor, reprezentanți ai consiliilor locale, municipale, orășenești și comunale, ai instituțiilor și organizațiilor cu atribuții în domeniul dezvoltării regionale, reprezentanți ai societății civile și parteneri socio-economici relevanți. La fiecare reuniune a CDR participă de drept directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională.
În concordanță cu obiectivele politicii regionale, CDR are următoarele atribuții principale:
analizează și aprobă strategia și programele de dezvoltare regională;
sprijină elaborarea în parteneriat a Planului Național de Dezvoltare;
aprobă proiectele de dezvoltare regională, selecționate la nivel regional, în concordanță cu criteriile, prioritățile și metodologia elaborate de instituția națională cu atribuții în domeniul dezvoltării regionale, împreună cu organismele regionale specializate;
transmite Consiliului Național pentru Dezvoltare Regională, spre aprobarea finanțării, portofoliul propus de proiecte pentru care se aplică o procedură de selecție la nivel național;
aprobă criteriile, prioritățile, alocarea și destinațiile resurselor fondului pentru dezvoltare regională și urmărește utilizarea acestor fonduri;
aprobă statutul de organizare și funcționare al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR), organigrama acesteia precum și rapoartele de activitate semestriale întocmite de ADR;
coordonează și sprijină dezvoltarea parteneriatelor regionale;
coordonează activitățile de mediatizare la nivel regional a politicilor și obiectivelor de dezvoltare regională, a programelor regionale finanțate de Uniunea Europeană, precum și pe cele privind utilizarea, la nivelul regiunii, a fondurilor, asigurând transparența și informarea corectă, rapidă și în timp util a cetățenilor, în special a întreprinzătorilor;
numește, pe bază de concurs și eliberează din funcție, în condițiile legii, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională.
Agențiile de Dezvoltare Regională
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) este un organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care acționează în domeniul specific dezvoltării regionale. Aceasta se organizează și funcționează în condițiile Legii privind dezvoltarea regională în România (315/2004) și ale statutului de organizare și funcționare aprobat de Consiliul pentru Dezvoltare Regională.
Finanțarea cheltuielilor de organizare și funcționare ale ADR se asigură din Fondul pentru Dezvoltare Regională, nivelul acestora fiind aprobat de Consiliul pentru Dezvoltare Regională.
Agenția pentru Dezvoltare Regională are următoarele atribuții principale:
elaborează și propune CDR, spre aprobare, strategia, planul și programele de dezvoltare regională, precum și planurile de gestionare a fondurilor;
asigură realizarea programelor de dezvoltare regională și a planurilor de gestionare a fondurilor, în conformitate cu hotărârile adoptate de CDR, cu respectarea legislației în vigoare și răspunde față de acesta pentru realizarea lor;
transmite, spre aprobare, CDR proiectele selectate în cadrul programelor de dezvoltare regională în baza priorităților, criteriilor și a metodologiei elaborate de instituția națională responsabilă pentru dezvoltarea regională, împreună cu organismele regionale specializate; în cazul licitațiilor organizate la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, proiectele aprobate de Consiliul pentru Dezvoltare Regională vor fi trimise spre avizare Consiliului Național pentru Dezvoltare Regională; în cazul licitațiilor de proiecte organizate la nivel național, proiectele selectate vor fi avizate de Consiliul pentru Dezvoltare Regională și aprobate de Consiliul Național pentru Dezvoltare Regională;
asigură și răspunde, pe baza contractelor încheiate cu instituțiile naționale, de implementarea, monitorizarea tehnică și financiară și controlul execuției proiectelor finanțate de Uniunea Europeană în cadrul programelor de dezvoltare regională și/sau, după caz, a proiectelor din cadrul programelor naționale, care se implementeaza la nivel regional prin Agenția pentru Dezvoltare Regională; pentru atribuțiile delegate agențiilor pentru dezvoltare regională de către instituțiile aparținând administrației publice centrale sau locale, monitorizarea și controlul unor astfel de activități se fac de către instituția care a delegat aceste atribuții;
realizează și asigură, în baza contractelor, mediatizarea/publicitatea la nivel regional a programelor și proiectelor de dezvoltare regională;
organizează și dezvoltă, cu sprijinul și sub coordonarea Consiliului pentru Dezvoltare Regională, parteneriatele regionale și promovează la nivel regional cunoașterea politicilor și practicilor Uniunii Europene, precum și a principiilor care stau la baza politicilor de dezvoltare regională;
identifică și promovează, în parteneriat, proiecte de interes regional și local, precum și proiecte de cooperare intraregională; promovează, cu sprijinul Consiliului pentru Dezvoltare Regională, regiunea și atragerea de investiții străine; dezvoltă colaborări cu organisme și instituții similare din Uniunea Europeană și participă la implementarea proiectelor internaționale de interes regional și local;
elaborează propunerile anuale ale bugetelor proprii de venituri și cheltuieli destinate desfășurării activităților prevăzute prin prezenta lege și le supune aprobării Consiliului pentru Dezvoltare Regională;
asigură, prin personal specializat, secretariatul Consiliului pentru Dezvoltare Regională;
participă în structurile parteneriale stabilite la nivel național, în comitetele și subcomitetele naționale, precum și în grupurile de lucru organizate de instituțiile naționale responsabile pentru managementul și gestionarea programelor finanțate de Uniunea Europeană;
asigură, împreună cu organismele regionale specializate, colectarea și centralizarea datelor la nivel regional, cu privire la utilizarea fondurilor nerambursabile alocate regiunii, în scopul implementării programelor de dezvoltare regională.
BIBLIOGRAFIE
Lucrări speciale
1. Capitolul 21, Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale, în “Bilanțul negocierii celor 31 de capitole ale acquis-ului comunitar”, ROMPRES, 2005
2. Comisia Europeană, Raport de monitorizare a stadiului pregătirii României și Bulgariei pentru statutul de membre UE, disponibil la http:// www.insse.ro/home_dr/Raport_septembrie_ro.pdf
3. European Commission Comprehensive Monitoring Reports 2003, disponibil la http://ec.europa.eu/enlargement/archives/key_documents/reports_2003_en.htm
European Commission Report Th eImpact and Added Value of Cohesion Policy, Brussels, July 2005, disponibil la http://ec.europa.eu/regional_policy/index_en.htm
4. European Commission, Third Progress Report on Cohesion – towards a new partnership for growth, jobs and Cohesion, Bruxelles, 2004, disponibil la http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/g24236.htm
5. European Commission, Fourth progress report on economic and social cohesion http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/repor_en.htm
6. Comisia Europeană, Al Treilea Raport asupra Coeziunii, Bruxelles, 2004
7. European Commission, Integrated Guidelines for Growth and Jobs – 2005 to 2008, disponibil la http://ec.europa.eu/growthandjobs/pdf/COM2005_141_en.pdf
8. European Commision factsheet A reformed Cohesion Policy for a changing Europe. Regions, Cities and Border areas for Growth and Jobs, Directorate General for Regional Policy, Theirry Daman (ed.), disponibil la http://ec.europa.eu/regional_policy/index_en.htm
9. European Commission Factsheet Regions and Cities for Growth and Jobs: An overview of Regulations 2007 – 2013 on Cohesion and Regional Policy, Directorate General for Regional Policy, Theirry Daman (ed), disponibil la http://ec.europa.eu/regional_policy/index_en.htm
10. European Commission Factsheet Simplification and better public control: EU agrees its new financial rules, IP/06/1655, Brussels, 30 November 2006, disponibil la http://ec.europa.eu/regional_policy/index_en.htm
11. Horvat, Andrej, Absorption problems in the EU structural Funds, disponibil la http://www. ideas.repec.org/p/wiw/wiwrsa/ersa04p591.html
12. Olli REHN, Enlargement in the evolution of the European Union, discurs susținut la London School of Economics, 20 ianuarie 2006, disponibil la http://europa.eu/press_room/index_en.htm
13. Delmartino, Frank și Krbek, Rudolf, Manualul Afacerilor Europene, Institutul European Român, Septembrie 2005
14. Guvernul României, Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013
15. Institutul European Român, Politica de Dezvoltare Regională, Seria Micromonografii – Politici Europene, www.ier.ro/publicatii
16. Ministerul Finanțelor Publice, România, Planul Național de Dezvoltare 2007-2013, http://anaf.mfinante.ro/wps/portal
17. Oprescu, Gheorghe (coordonator), Pâslaru, Dragoș și Constantin, Luminița, Analiza capacității de absorbție a fondurilor comunitare în România, Studii de impact III, Institutul European Român
Legislație:
Legea 315/2004 privind dezvoltarea regională în România;
Legea 339/2004 privind descentralizarea;
HG 497/2004 privind stabilirea cadrului instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea instrumentelor structurale;
HG 1179/2004 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea instrumentelor structurale;
HG 1115/2004 privind elaborarea în parteneriat a Planului Național de Dezvoltare;
Communication of 28 April 2006 – Proposal for a COUNCIL REGULATION laying down general provisions on the European Regional Development Fund, the European Social Fund and the Cohesion Fund – No. 8750/06, Interinstitutional file 2004/0163 (AVC)
Commission communication of 1 July 1999 concerning the Structural Funds and their coordination with the Cohesion Fund: Guidelines for the programmes în the period 2000-2006 [COM(1999) 344 final – Official Journal C 267 22.09.1999]
Communication of 14 April 2000 from the Commission to the Member States laying down guidelines for the Community Initiative for Rural Development (Leader+) [Official Journal C 139, 18.05.2000]
Communication of 14 April 2000 from the Commission to the Member States establishing the guidelines for the Community Initiative EQUAL concerning transnational cooperation to promote new means of combating all forms of discrimination and inequalities în connection with the labour market [Official Journal C 127, 05.05.2000]
Communication of 28 April 2000 from the Commission to the Member States laying down guidelines for a Community Initiative concerning trans-European cooperation intended to encourage harmonious and balanced development of the European territory (Interreg III) [Official Journal C 143, 23.05.2000]
Communication of 28 April 2000 from the Commission to the Member States laying down guidelines for a Community initiative concerning economic and social regeneration of cities and of neighbourhoods în crisis în order to promote sustainable urban development (Urban II) [Official Journal C 141, 19.05.2000]
Communication from the Commission: Paving the way for a New Neighbourhood Instrument Brussels, 1.7.2003 COM (2003) 393 final
Commission Decision 1999/502/EC of 1 July 1999 drawing up the list of regions covered by Objective 1 of the Structural Funds for the period 2000-2006 [Official Journal L 194, 27.07.1999]
Commission Decision 1999/503/EC of 1 July 1999 establishing a population ceiling for each Member State under Objective 2 of the Structural Funds for the period 2000-2006 [Official Journal L 194,27.07.1999]
Commission Regulation (EC) No 438/2001 of 2 March 2001 laying down detailed rules for the implementation of Council Regulation (EC) No 1260/1999 as regards the management and control systems for assistance granted under the Structural Funds [Official Journal L 63, 03.03.2001]
Council Regulation (EEC) No 792/93 of 30 March 1993 establishing a cohesion financial instrument [Official Journal L 079, 01/04/1993]
Council Regulation (EC) No 1164/94 of 16 May 1994 establishing a Cohesion Fund [Official Journal L 130, 25/05/1994]
Council Regulation (EC) No 1260/99 of 21 June 1999 laying down general provisions on the Structural Funds [Official Journal L 161, 26.06.1999]
Council Regulation (EC) No 2012/2002 of 11 November 2002 establishing the European Union Solidarity Fund [Official Journal L 311 of 14.11.2002].
Council Regulation (EC) No 1783/1999 privind Fondul European de Dezvoltare Regională;
Council Regulation (EC) No 1784/1999 privind Fondul Social European;
Council Regulation (EC) No 1264/1999 și Council Regulation (EC) No 1265/1999 privitoare la Fondul de coeziune;
Regulamentul Comisiei Europene nr. 1059/2003
Regulamentul nr. 1080/2006 al Consiliului Uniunii Europene și al Parlamentului European
Regulamentul nr. 1081/2006 al Consiliului Uniunii Europene și al Parlamentului European
Regulamentul nr. 1084/2006 al Consiliului Uniunii Europene și al Parlamentului European
Tratatul Uniunii Europene, Art. 1, Art. 2, Art. 148
Tratatul Uniunii Europene, Titlul XVII „Coeziunea Economică și Socială”
Adrese web:
Resurse web
http://ec.europa.eu/regional_policy/index_en.htm
http://europa.eu.int/comm/dgs/regi onal_policy/index_en.htm
http://www.europarl.europa.eu
http://eur-lex.europa.eu/en.html
http://europa.eu.int/eur-lex/en/treaties/
http://infoeuropa.ro
http://www.euractiv.com
www.fonduristructurale.info.ro
http://www.mfinante.ro
http://www.mappm.ro
http://www.mincom.ro
http://www.mie.ro
http://www.mai.ro
www.maap.ro
www.mmediu.ro
www.mmssf.ro
www.mt.ro
=== Introducere bun ===
Introducere
Uniunea Europeană este atractivă pentru țările candidate datorită prosperității sale. Cu toate acestea, disparitățile în ceea ce privește Produsul Intern Brut (PIB – un indicator al gradului de dezvoltare a unei țări) pe locuitor între cele 25 State Membre actuale și, în particular, între regiuni, sunt considerabile și se adâncesc odată cu procesul de extindere. Într-o Uniune Europeană de 27 state, circa 80% din cetățenii, care locuiesc în regiuni cu PIB-ul pe locuitor sub pragul de 75% din media UE, vor fi din țările noi membre. În România la ora actuală PIB-ul este de 31% din media la nivel de Uniune! și chiar și după 7 ani de la integrarea României, adică în 2013, se preconizează o creștere a acestuia doar la 41% din media UE. Creșterea PIB-ului cu încă 15% în plus până în anul 2015 s-ar putea realiza în cazul absorbției de 100% a Fondurilor Structurale puse la dispoziția României de Uniunea Europeană în perioada 2007 – 2013 .
Din experiența altor state, recent integrate în Uniunea Europeană, absorbția acestor fonduri este foarte redusă în primii doi ani, urmând să crească pe măsură ce diverșii actori implicați câștigă experiență și înțeleg mecanismele sprijinului structural.
Uniunea Europeană este o realitate a zilelor noastre de care trebuie să învățăm a ține cont deoarece ne afectează tot mai mult viața de zi cu zi, dar mai ales viitorul. Iată de ce acest proces de integrare europeană nu trebuie acceptat de facto, ci trebuie comunicat, discutat, înțeles, acceptat/negociat/modificat prin intermediul instrumentelor și mecanismelor democratice care stau la baza sa și a însăși existenței Uniunii Europene.
Aderarea României la structurile comunitare constituie, fără îndoială, unul dintre cele mai importante momente ale istoriei moderne și contemporane. Este momentul de înfăptuire a unui deziderat asumat de întreaga societate românească în vederea asigurării unei dezvoltări economice și sociale corespunzătoare, capabilă să țină pasul cu marile transformări ale secolului XXI.
Integrarea în Uniunea Europeană (UE) presupune însă un efort constant, susținut și coerent de adaptare la normele și procedurile comunitare. Construcția europeană din ultimii 50 de ani poate fi considerată una dintre lecțiile importante ale istoriei internaționale, cu treceri spectaculoase de la cooperarea economică la cea politică, cu nenumărate negocieri pentru formularea unor politici comune, cu apariția și funcționarea unor instituții și mecanisme supranaționale. În cadrul unei conferințe
Pentru a avea un management eficace al acestor fonduri / instrumente financiare trebuie găsită modalitatea prin care vom formula și atinge obiectivele, prin utilizarea eficientă a tuturor resurselor și prin înțelegerea principiilor de funcționare a fondurilor.
Lucrarea de față își propune să analizeze construcția cadrului instituțional românesc de implementare a Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, mecanismele care au determinat crearea anumitor instituții responsabile de punerea în practică a politicilor și reglementărilor comunitare, procesul de programare, coordonare, monitorizare, evaluare al Instrumentelor Structurale. Instrumentele Structurale ocupă un loc important întrucât, pe de-o parte, vorbim despre o asistență comunitară de circa 19,7 miliarde Euro pentru perioada 2007 – 2013, cu o contribuție financiară de la bugetul național de circa 1,1 miliarde Euro pentru aceași perioadă, la care se adaugă alte circa 2 miliarde Euro cofinanțare de la bugetul local și contribuții private; Prin construcția cadrului instituțional în România încercăm să demonstrăm cât suntem de pregătiți pentru absorbția unui procent semnificativ al sumelor alocate.
Managementul instrumentelor structurale este un atribut al statelor membre, această abordare generând dezvoltarea corespunzătoare, adaptată la nevoile specifice ale regiunilor rămase în urmă. Reglementările comunitare definesc un cadru general privitor la arhitectura instituțională necesară pentru gestionarea instrumentelor financiare structurale, transpunerea la nivel național fiind însă o condiție sine qua non pentru obținerea finanțărilor comunitare.
Prima parte face o trecere în revistă a Politicii Regionale a Uniunii Europene și a cadrului institutional în care se desfășoară, cu prezentarea detaliată a Instrumentelor Structurale.
A doua parte a lucrării face prezentarea cadrui institutional pe care trebuie să îl dezvolte România pentru a putea beneficia de Instrumentele Structurale. Aici se face o prezentare succintă a documentelor programatice de referință națională, respectiv: Planul Național de Dezvoltare 2007 – 2013, Cadrul Strategic Național de Referință 2007 – 2013 și Programele Operaționale. In cadrul acestei parți a lucrării există un capitol, care a fost dedicat în întregime insituțiilor create în România pentru coordonarea asistenței financiare, pentru fiecare program în parte.
A treia parte a fost conceputa ca studiu de caz pentru a analiza implementarea politicii de coeziune și realizarea obiectivului pe care România și l-a propus pentru perioada de programare 2007 – 2013, respectiv: Reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială între România și statele membre ale Uniunii Europene prin generarea unei creșteri suplimentare cu 15% a Produsului Intern Brut și de 2% a ocupării forței de muncă până în anul 2015.
În acest sens, vor fi analizate relațiile dintre instituțiile responsabile cu programarea, coordonarea și gestionarea fondurilor destinate Programului Operațional Regional.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cerinte Specifice Managementului Instrumentelor Structurale Programe Operationale (ID: 134015)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.