. Comunicarea Guvernamentala Intre Educatie Civica Si Propaganda

CUPRINS

INTRODUCERE / 4

CAPITOLUL I. COMUNICAREA GUVERNAMENTALǍ, PREZENTARE GENERALǍ / 6

1.1.Comunicarea guvernamentală, formă a comunicării publice / 6

1.2.Definirea și caracteristicile comunicării guvernamentale / 7

1.3.Relațiile publice, expresia practică a comunicării guvernamentale / 9

1.3.1.Activitatea guvernamentală de relații publice / 11

1.4.Campaniile de comunicare / 12

1.4.1.Campaniile de informare de interes general / 12

CAPITOLUL II. INFORMAREA PUBLICǍ ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE / 14

2.1. Rolul informǎrii/comunicării în instituțiile publice / 14

2.2. Specificul informării publice în activitatea guvernamentală / 14

2.3. Expresia liniară a comunicării guvernamentale / 16

2.3.1.Mediatizarea vieții politice / 19

2.3.2.Mass-media – componenta fundamentală a campaniei de comunicare / 20

2.3.3.Electoratul – un tip distinct de public / 23

2.3.4. Efectele acțiunii guvernamentale și interesul public / 24

2.3.4.1.Comportamentul de vot / 25

2.3.4.2.Absenteismul / 27

CAPITOLUL III. PROMOVAREA SERVICIILOR OFERITE PUBLICULUI / 28

3.1.Publicitatea serviciilor publice / 28

3.2.Propaganda, formă de comunicare persuasivă / 29

3.2.1.Persuasiunea / 29

3.2.1.1.Persuasiunea și condiționarea publicului / 30

3.2.1.2.Argumentul autorității, formă de convingere prin discurs / 31

3.2.2.Propaganda politică / 31

3.2.2.1.Definirea propagandei / 31

3.2.2.2.Caracteristicile propagandei: tipuri, legi, evoluție / 32

3.2.3.Publicitatea politică / 34

3.2.3.1.Publicitate versus propagandă / 34

3.2.3.2.Publicitatea politică, un nou domeniu de acțiune / 35

3.2.3.3.Omul politic, o marja? / 35

3.2.3.4.Etica publicității politice / 37

3.3.Personalizarea serviciului public prin marketing politic / 37

3.4.Strategii de mediatizare a serviciului public / 39

CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ : COMUNICAREA GUVERNAMENTALĂ PENTRU REVIZUIREA CONSTITUȚIEI ÎNTRE EDUCAȚIE CIVICĂ ȘI PROPAGANDĂ / 41

4.1 Analiza de conținut, premise teoretice / 41

4.2. Prezentarea și analiza datelor / 51

4.2.1.Analiza pe ziarul Adevărul / 51

4.2.2.Analiza pe ziarul Evenimentul Zilei / 57

4.2.3.Analiza pe ziarul România Liberă / 65

4.2.4.Analiza comparativă a ziarelor / 73

4.2.5.Studii de obiectivitate a analizei de conținut / 77

4.2.6.Concluzii ale monitorizării / 78

Concluzii / 82

Bibliografie / 84

INTRODUCERE

Proiectul de referendum pentru revizuirea Constituției reprezintă tema centrală a acestei lucrări. Am avut în vedere modul în care el a fost organizat, ce idei a reușit să transmită și ce feed-back a avut din partea publicului.

Campania de promovare a noii Constituții a stârnit numeroase controverse legate de modul în care a fost organizată desfășurarea proiectului de referendum, opiniile fiind dintre cele mai variate. Jurnaliști de prestigiu ai presei românești, precum Cornel Nistorescu, Cristian Tudor Popescu, Petre Mihai Băcanu au criticat apelul către cetățeni, centrat mai mult pe gustul populației pentru spectacol politic și show mediatic, decât pe latura rațională a oamenilor și de asumare a responsabilității cetățenești. Este clar că publicul trebuia mobilizat pentru a participa la referendum – ceea ce nu a fost apreciat a fost alegerea unei tactici agresive de promovare, prin propagandă și comercial, ținta reprezentând-o emoționalitatea.

Comunicarea guvernamentală, în încercarea de a-și promova serviciile, tinde să transforme campania de informare într-o campanie de comunicare proiectată după modelul propagandei. Când accentul nu cade pe informație, ci pe crearea unei imagini pozitive, apare ideea potrivit căreia "în numele transparenței, comunicarea guvernamentală se poate transforma într-o campanie de publicitate politică mascată menită să pună în circulație nu atât informații, cît o imagine pozitivă a guvernului".

Publicitatea care s-a făcut campaniei a fost pur afirmativă, nelipsind elementele de spectacol nuanțate de vedete autohtone și valori europene. Toate acestea au mizat pe prezența la vot a oamenilor care, astfel, acționau democratic.

Mesajele de promovare a noii Constituții au fost cuprinse în spoturi publicitare, care fie accentuau importanța unor articole ce urmau să fie modificate prin revizuirea Constituției, precum garantarea proprietății private sau eliminarea stagiului militar obligatoriu, fie mizau pe imaginea vedetelor românești, care, dispunând de "argumentul autorității'', este în acest fel, capabilă să persuadeze cetățenii și să-i influențeze în sensul unui vot afirmativ. Vedetele s-au transformat în persoane garant, care, bucurându-se de prestigiu moral și simbolic, de venerația comunității sau de recunoașterea profesională în mediile autorizate, s-au transformat astfel, în surse credibile.

Susțin că această campanie a fost mediatizată excesiv și agresiv, prin faptul că s-au accentuat în aceste materiale, doar modificări pasibile de a stârni interesul, curiozitatea și necesitatea în rândul populației: cele referitoare la burse pentru tinerii defavorizați sau la stagiul militar.

Un alt element excesiv utilizat în spoturi și slogane a fost reprezentat de condiționarea prezenței la vot prin apelul la integrarea europeană. Votul afirmativ solicitat în aceste mesaje a fost transformat în unica posibilitate de vot, în singura alternativă capabilă să asigure pătrunderea noastră în structurile europene, astfel, votarea Constituției devenind echivalentă cu viitorul european al României. Oare câți dintre români chiar au asociat simpla prezentare la urne și prin vot pozitiv, cu integrarea automată a României în Uniunea Europeană? Nu cumva a fost pusă în pericol perspectiva critică a alegătorilor, capacitatea lor de a lua decizii și de a evalua adevăratele modificări legislative? Nu cumva s-a exagerat importanța votării favorabile a Constituției tocmai pentru a nu mai exista pentru cetățeni posibilitatea de a vota în cunoștință de cauză? Nu cumva apelul la vedete, supralicitarea rolului Constituției, exagerarea importanței votului în favoarea acesteia a periclitat reflecția critică a cetățenilor?

Răspunsul la aceste întrebări a fost formulat pe parcursul lucrării mele, iar analiza de conținut pe presa scrisă a constituit un real suport pentru cele afirmate.

Pornind de aici demersul meu a propus o întrebare cât se poate de legitimă: a fost educație civică sau propagandă?

CAPITOLUL I.

COMUNICAREA GUVERNAMENTALǍ, PREZENTARE GENERALǍ

1.1. Comunicarea guvernamentală, formă a comunicării publice

Să stabilești relații printr-o comunicare eficientă implică ceea ce se cheamă "competența de comunicare", acea aptitudine a fiecăruia de a comunica eficient; pentru că nu poți să influențezi mintea celuilalt, gândurile și simțirile sale, decât printr-un limbaj adecvat, printr-o argumentație solidă, care, fără îndoială, conduc la seducția auditoriului și manipularea emoțiilor și sentimentelor acestuia. Și facem acest lucru prin arta de a vorbi convingător, știut fiind că oamenii se diferențiază unii de alții prin abilitățile personale de a comunica.

De fiecare dată când o persoană vorbește, poți învăța câte puțin despre valorile, nevoile, scopurile și așteptările ei, dacă asculți.

Comunicarea publică a fost definită drept "comunicarea formală, care tinde către schimbul și împărtășirea de informații de utilitate publică și spre menținerea liantului social, a căror responsabilitate revine instituțiilor publice". Se desprinde din această definiție funcția fundamentală a comunicării publice, de liant social; informațiile transmise sunt de interes public, situate deci în zona publică, cu adresabilitate directă către cetățeni; este forma de comunicare care conferă interesului cetățeanului, legitimitate; această funcție accentuează importanța în comunicarea publică a relației dintre emițători, reprezentați de persoane, organizații, colectivități și cetățeni, ca receptori și utilizatori, împreună asumându-și responsabilitatea calității relației.

Serviciile publice emit informații prin dispoziții constituționale, legale și regulamentare, toate hotărârile publice luate având la bază aplicarea regulii și a legii. Se așteaptă de la comunicarea publică să-și pună în practică rolul instituțional de evidențiere a utilităților publice, de cunoaștere civică, de facilitare a acțiunii publice, fără să omită, totodată, dezbaterea politică; cu alte cuvinte, funcțiile sale într-o societate democratică sunt informative, didactice, de respect față de dezbaterile în contradictoriu și având în centrul preocupărilor sale, judecata colectivă.

Comunicarea guvernamentală, ca formă a comunicării publice, îndeplinește toate condițiile prevăzute de aceasta: asigură acțiunilor publice transparența necesară, oferă cetățenilor motivații pentru deciziile publice luate și îi consultă în legătură cu proiectele adoptate.

1.2. Definirea și caracteristicile comunicării guvernamentale

Comunicarea guvernamentală a fost definită drept "ansamblul de practici și tehnici de comunicare prin intermediul cărora guvernul și structurile guvernamentale pun în circulație informații de interes public, adică informații privind diferite activități ale departamentelor guvernamentale". Este modalitatea prin care atenția publică este îndreptată asupra tuturor acțiunilor și inițiativelor politice pe care guvernanții le propun; informațiile circulă astfel, neîncetat, transformând comunicarea guvernamentală într-o "campanie permanentă de informare a electoratului", cu privire la activitățile acestei instituții.

Jacques Gerstle definește la rândul său comunicarea guvernamentală, dintr-o abordare care se referă mai mult la structura acesteia, și anume, "vizează guvernul în ansamblu și instituțiile specifice: ministerele sau oamenii care ocupă poziții de putere, miniștrii sau șeful lor, primul-ministru".

Ce reprezintă astfel comunicarea guvernamentală? Modalitatea prin care un demers politic capătă legitimitate, se aduc la cunoștință proceduri care urmează a fi aplicate sau se iau hotărâri politice ce nu pierd din vedere interesul colectiv. Subliniez acest lucru, tocmai pentru că mesajele publice sunt transmise „în numele poporului", guvernul, ca instituție publică, având rolul de a servi interesul general, ca o armonizare între diversele interese particulare individuale.

O definiție pentru comunicarea guvernamentală propune și Zemor, ca modalitate de "promovare a acțiunii guvernamentale". Comunicarea devine în felul acesta o parte esențială a acțiunii politice și a transmiterii deciziilor politice; cu alte cuvinte, acțiunea politică este inserată într-un plan de comunicare.

Transparența reprezintă o caracteristică fundamentală a comunicării guvernamentale, atât cu privire la deciziile politice, cât și cu privire la cele administrative; prin comunicare, guvernul își asumă responsabilitatea deciziilor luate, măsuri pe care publicul are dreptul să le cunoască, tocmai pentru că guvernul reprezintă o instituție de interes public, iar politicile guvernamentale trebuie să se bucure de adeziunea și de suportul cetățenilor; așadar, într-o societate democratică, "interesul general implică transparența" demersurilor guvernamentale.

Funcțiile comunicării guvernamentale oglindesc, în fapt, funcțiile instituției guvernamentale:

– de informare, prin punerea la dispoziția cetățeanului a informațiilor de ordin public, care privesc proiectele de schimbare instituțională;

– de încurajare a dezbaterilor publice și implicit, de garantare a dezbaterilor politice, făcându-se astfel cunoscute neajunsurile oamenilor și propuse soluții;

– de asigurare a relaționării sociale cu cetățeanul, care devine actor social; nu trebuie să lipsească dialogul social, care să întărească convingerea oamenilor că problemele vor fi soluționate, prin discutarea ofertelor politice;

– de obținere a schimbărilor comportamentale din partea cetățenilor;

– de a întreprinde activități de informare care să surprindă interesul general, sub formă de campanii de informare, de promovare și dnamentală, dintr-o abordare care se referă mai mult la structura acesteia, și anume, "vizează guvernul în ansamblu și instituțiile specifice: ministerele sau oamenii care ocupă poziții de putere, miniștrii sau șeful lor, primul-ministru".

Ce reprezintă astfel comunicarea guvernamentală? Modalitatea prin care un demers politic capătă legitimitate, se aduc la cunoștință proceduri care urmează a fi aplicate sau se iau hotărâri politice ce nu pierd din vedere interesul colectiv. Subliniez acest lucru, tocmai pentru că mesajele publice sunt transmise „în numele poporului", guvernul, ca instituție publică, având rolul de a servi interesul general, ca o armonizare între diversele interese particulare individuale.

O definiție pentru comunicarea guvernamentală propune și Zemor, ca modalitate de "promovare a acțiunii guvernamentale". Comunicarea devine în felul acesta o parte esențială a acțiunii politice și a transmiterii deciziilor politice; cu alte cuvinte, acțiunea politică este inserată într-un plan de comunicare.

Transparența reprezintă o caracteristică fundamentală a comunicării guvernamentale, atât cu privire la deciziile politice, cât și cu privire la cele administrative; prin comunicare, guvernul își asumă responsabilitatea deciziilor luate, măsuri pe care publicul are dreptul să le cunoască, tocmai pentru că guvernul reprezintă o instituție de interes public, iar politicile guvernamentale trebuie să se bucure de adeziunea și de suportul cetățenilor; așadar, într-o societate democratică, "interesul general implică transparența" demersurilor guvernamentale.

Funcțiile comunicării guvernamentale oglindesc, în fapt, funcțiile instituției guvernamentale:

– de informare, prin punerea la dispoziția cetățeanului a informațiilor de ordin public, care privesc proiectele de schimbare instituțională;

– de încurajare a dezbaterilor publice și implicit, de garantare a dezbaterilor politice, făcându-se astfel cunoscute neajunsurile oamenilor și propuse soluții;

– de asigurare a relaționării sociale cu cetățeanul, care devine actor social; nu trebuie să lipsească dialogul social, care să întărească convingerea oamenilor că problemele vor fi soluționate, prin discutarea ofertelor politice;

– de obținere a schimbărilor comportamentale din partea cetățenilor;

– de a întreprinde activități de informare care să surprindă interesul general, sub formă de campanii de informare, de promovare și de valorizare a demersurilor guvernamentale.

Oamenii au țeluri sau interese pe care încearcă să le rezolve, iar nemulțumirea lor apare ca urmare a ignoranței celor care dețin puterea. Cheia o reprezintă întreținerea constantă a legăturilor cu opinia publică și încercarea de sensibilizare a acesteia, pentru accesul mai facil la schimbarea atitudinilor și obiceiurilor sale. Acestea sunt lucrurile pe care le implică o astfel de comunicare, de tip guvernamental, care vizează informațiile de interes public, destinate cetățenilor.

Informația guvernamentală, ca unitate centrală a comunicării guvernamentale. este definită de către Camelia Beciu drept "o comunicare civică", ce vizează permanenta relație cu cetățenii, făcându-se apel la rolul lor de a participa politic la viața societății; este de dorit ca oamenii să fie interesați în mod real de oferta publică, printr-o mai largă accesibilitate și transparență a politicilor guvernamentale. Se atrage atenția că, datorită relației speciale care se stabilește cu cetățenii, informația guvernamentală trebuie distinsă de comunicarea politică, de publicitate – care se conduce după rațiuni concurențiale sau de propagandă.

Comunicarea guvernamentală a fost clasificată în două mari categorii: cea informativă, ce permite accesul cetățeanului la informația de tip public și cea persuasivă, prin care comunicarea este privită ca propagandă. S-a stabilit însă, că o astfel de distincție este mai mult de convenție, considerându-se că, în practică, "comunicarea guvernamentală e deopotrivă un act democratic și, în același timp. propagandistic". Ceea ce mă duce cu gândul la o dublă natură a informației guvernamentale, publică și comercială.

Și Jacques Gerstle are aceeași viziune față de clasificarea comunicării guvernamentale, considerând că forma informativă este indispensabilă în procesul de elaborare și luare a deciziilor; aplicarea propriu-zisă a deciziilor are nevoie de cooperare din partea populației, motiv pentru care componenta persuasivă este cu atât mai necesară.

1.3. Relațiile publice, expresia practică a comunicării guvernamentale

Ceea ce mă interesează este însă, dimensiunea comunicațională a relațiilor publice, care surprinde "managementul comunicării dintre organizație și publicul ei": comunicarea devine astfel, forma cea mai eficientă prin care se manifestă interacțiunile dintre organizație și mediu, facilitând schimbul de informații între structurile instituționale și publice. Printr-o bună strategie de comunicare, organizația și publicul ajung să se înțeleagă, să aibe încredere reciprocă și să se sprijine. Prin reciprocitate, care devine elementul-cheie al relațiilor publice, managerii cunosc atitudinile publicului pentru a lua decizii corecte, iar publicul înțelege specificul organizației și are încredere în ea.

George David surprinde esențialul prin câteva cuvinte-cheie, menite să lămurească mai bine conceptul:

– caracterul organizațional, care surprinde că relațiile publice vizează organizațiile și activitatea acestora în spațiul public;

– funcția fundamentală a conducerii, căci conducătorul organizației este cel căruia îi aparțin deciziile strategice și consecințele lor;

– încrederea din partea publicului, care trebuie câștigată de cei care apelează la relațiile publice, față de activitățile întreprinse;

– relațiile publice sunt, în plus, și o artă sau o tehnică, ce trebuie pusă în practică de profesioniști și de structuri profesioniste; de altfel, specialistul în relații publice este cel care încearcă să motiveze și să ofere integritate acestui proces, punând în centrul preocupărilor mass-mediei și organizațiilor guvernamentale, opinia publică.

Activitățile ce revin relațiilor publice sunt foarte diverse:

– programe sau campanii de relații publice, pe fondul unei comunicări permanente între publicurile organizației și conducerea acesteia (întâlniri, prezentări, conferințe); se planifică obiectivele și activitățile care urmează a fi realizate, iar în final se măsoară rezultatele;

– activități de scriere și editare, o comunicare, așadar, prin cuvântul tipărit: comunicate de presă, articole, editoriale de presă, discursuri pentru diferite ocazii, realizare efectivă de broșuri de prezentare, postere, fotografii;

– relații cu mass-media (sau informare publică), constând în contacte de lucru bune cu presa, printr-o cunoaștere a peisajului presei și a intereselor specifice a diferitelor mass-media.

Se desprind astfel, trei domenii principale de activitate a specialistului de relații publice:

– comunicarea internă, de informare a publicului intern (membrii) al unei organizații; cresc astfel, motivația, moralul și eficiența membrilor, prin furnizarea de informații despre misiunile, obiectivele organizației, sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească în cadrul ei; comunicarea internă este o responsabilitate a conducătorilor organizației, pe care o îndeplinesc prin structurile de relații publice.

– relațiile cu comunitatea locală; o organizație funcționează prin interacțiunea cu alte organizații, guvernamentale, non-guvernamentale, economice, lideri de opinie, cetățeni, care depind reciproc unii de alții.

– informarea publică, care se referă la activități de informare a opiniei publice prin intermediul mass- media.

Conducerea organizației reprezintă un principiu esențial al relațiilor publice; nu conducătorii sunt cei care efectuează activitatea de relații publice, ci specialiștii pe care aceștia îi angajează pentru a le oferi consultanță; ei sunt. însă, cei care își asumă responsabilitatea întregii activități, pentru că deciziile strategice, și implicit consecințele care derivă din acestea le aparțin; sunt, așadar, "direct interesați și responsabili de rezultatele activității de relații publice".

Aspectul etic al relațiilor publice mizează pe onestitatea activităților desfășurate, prin accentuarea adevărului, care trebuie spus, cu orice preț; altfel, credibilitatea, atât a organizației, cât și a specialistului, este serios pusă la îndoială, prin minciună, manipulare, înșelarea presei sau distorsionarea realității.

1.3.1. Activitatea guvernamentală de relații publice

Relațiile publice au un domeniu deosebit, acela al relațiilor pe care le practică organizațiile oficiale centrale și locale, și anume, relațiile publice ale instituțiilor oficiale, denumite afaceri publice. In aceste instituții, activitatea de relații publice este reprezentată de trei subdomenii: activități publice guvernamentale, activități publice neguvernamentale și relații publice în domeniul politic.

Se surprinde astfel, distincția între activitatea propriu-zisă de relații publice, pe care o desfășoară organizații neguvernamentale-religioase, grupuri de afaceri, instituții academice și activitățile (afacerile) publice, desfășurate de organizațiile guvernamentale, ce au o mai mare răspundere față de publicul căruia i se adresează.

Instituția guvernamentală cuprinde în alcătuirea sa structuri guvernamentale de relații publice, ce își desfășoară activitatea în folosul acestei instituții; astfel, afacerile publice denumesc un domeniu specializat, dedicat realizării procesului de comunicare între instituția guvernamentală și publicul ei. Cristina Coman adaugă afacerilor publice, misiunea "de a crea și a menține legături reciproce benefice cu structurile guvernamentale și comunitare". Stabilirea unor relații cât mai bune cu publicul este foarte importantă, pentru că de cele mai multe ori specialiștii pot fi acuzați că recurg la propagandă, lovindu-se de repulsia oamenilor. Conceptul de "manipulare" nu este compatibil cu cel de "instituție guvernamentală"; nu astfel se obține înțelegerea publicului și acceptarea de către acesta, a proiectelor propuse.

Campaniile de comunicare

Campaniile de comunicare sunt creația departamentului de relații publice și folosesc ca mijlocitor pentru realizarea unor diverse obiective, comunicarea planificată. Astfel, câteva trăsături caracterizează orice campanie de comunicare: o sursă organizată care inițiază scopuri și obiective clar precizate; caracterul public pentru că este purtată prin mass-media iar scopurile, metodele și efectele ei au la bază transparența; utilizează mai multe canale de comunicare și lansează mai multe mesaje; publicul-țintă e reprezentat de categorii de public bine delimitate; fiind activități instituționale trebuie să se conformeze normelor acceptate.

Astfel de campanii de comunicare pot fi campaniile electorale cu candidați, campaniile referendare, cele în domeniul sănătății sau al colectării de fonduri în scopuri caritabile. Toate acestea trebuie să cuprindă campanii de informare, de promovare și de valorizare a demersurilor inițiate.

1.4.1. Campaniile de informare de interes general

Campaniile de informare de interes general au fost definite de Pierre Zemor drept cele care "vehiculează mesaje cu caracter civic sau socialmente consensual, sunt purtate direct, și în mod deschis, în interesul colectivității". Acestea pun la dispoziție date publice, ce provin din interesul general.

Cele mai multe dintre temele care fac obiectul campaniilor de informare sunt subiecte care suscită comunicarea guvernamentală propriu-zisă; implică diverse cauze sociale, pe care opinia publică le receptează cu mai multă ușurință dacă sunt aduse la cunoștință prin presa scrisă sau prin mijloacele audio-vizuale; temele cu prioritate abordate de politica guvernamentală sunt legate de locurile de muncă, protecția socială sau "participarea la construcția Europei Unite" și vizează înregistrarea unui ecou cât mai larg în opinia publică.

Se atrage atenția asupra situațiilor când comunicarea guvernamentală, în încercarea de a-și promova serviciile, tinde să transforme campania de informare într-o campanie de comunicare proiectată după modelul propagandei. Când accentul nu cade pe informație, ci pe crearea unei imagini pozitive, apare ideea potrivit căreia "în numele transparenței, comunicarea guvernamentală se poate transforma într-o campanie de publicitate politică mascată menită să pună în circulație nu atât informații, cât o imagine pozitivă a guvernului".

Trebuie subliniat că informația civică nu are de-a face cu publicitatea sau propaganda. Deși există tentația "personalizării campaniilor", a însușirii lor de către emițătorul public, apelul la opinia publică prin intermediul acestor campanii de informare nu poate fi folosit de acțiunea guvernamentală pentru a-și crea o anumită imagine. Pentru că, "comunicarea publică are o etică bazată pe respectarea de fiecare emițător public a gradului de consens social înglobat în mesaj".

CAPITOLUL II.

INFORMAREA PUBLICǍ ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE

2.1. Rolul informării/comunicării în instituțiile publice

A informa înseamnă a aduce la cunoștință, a da seamă, a pune în valoare. Din această perspectivă, instituțiile publice au obligația:

de a pune la dispoziția publicului informații;

de a oferi serviciul așteptat de public, prin stabilirea de relații și prin dialog;

de a prezenta și de a promova serviciile publice;

să evidențieze modul în care instituțiile publice realizează comunicarea internă, dar și pe cea externă, făcându-le astfel cunoscute;

de a sprijini interesul general prin campanii și activități de informare. Informarea pune așadar, accentul pe transferul de conținut, acționând unidirecțional, de la emițător la receptor; comunicarea completează acest proces prin faptul că se referă la schimbări cognitive care conduc la schimbări comportamentale, fiind multidirecțională și punând accent pe feed-back. Este motivul pentru care o complementaritate a celor două procese este de dorit, pentru că orice organizație trebuie să ofere informații pertinente și să fie comunicantă.

2.2. Specificul informării publice în activitatea guvernamentală

Informarea opiniei publice se face prin intermediul mass-media, motiv pentru care întâlnim și alte expresii, precum cea de "informare prin mass-media" sau "informare publică"; în activitatea guvernamentală de relații publice este utilizat mai ales conceptul de "informare publică", sugerând modul corect prin care structurile guvernamentale își îndeplinesc obligația de a-i informa pe cetățeni despre propria activitate, nefiind în același timp suspectate că își fac publicitate proprie pe banii contribuabililor

In procesul de informare publică sunt implicați activ trei participanți:

– organizația, care prin structura de relații publice, este interesată sa comunice despre activitatea sa;

– mass-media, reprezentând purtătorii mesajelor emise de organizație, către opinia publică;

– opinia publică, ca receptor sau destinatar al mesajelor organizației. Relația dintre organizație și mass-media este una extrem de importantă, și care trebuie menținută prin valori precum sinceritatea, respectul sau înțelegerea: mass-media asigură prin canalele sale, o comunicare eficientă îndreptată spre mii de indivizi în parte, lucru pe care specialistul în relații publice nu ar putea să-1 facă de unul singur. Este vorba, de fapt, despre o legătură reciprocă care facilitează transmiterea de informații: mass-media au nevoie să publice informații, acestea sosind prin structurile de relații publice, iar specialiștii de relații publice au nevoie să-și facă cunoscute informațiile și mesajele despre propria organizație, prin mass-media.

Sunt folosite diverse căi de difuzare a informațiilor către mass-media: în scris – cele mai des întâlnite forme de difuzare scrisă fiind știrea și comunicatul de presă, prin telefon – între specialistul în relații publice și ziarist, oferind un feed-back rapid, prin video-casete cu materiale deja realizate care să nu facă publicitate sau propagandă, prin contacte personale – declarație de presă, interviul, conferința de presă, vizita la redacție. Toate aceste modalități de difuzare sunt prezente în principalele tipuri de mass-media: agențiile de presă – care furnizează informații către celelalte mijloace de informare prin abonament plătit doar ocazional contra cost, presa on-line – prin rețele de computere, presa scrisă și presa audiovizuală.

Difuzarea informațiilor dinspre mass-media spre populație se realizează prin canalele de comunicare care poartă mesajele către receptor, ce sunt împărțite în următoarele categorii: forme de comunicare directă-verbală, non-verbală și paralimbajul, formatorii de opinie – care influențează opinia publică prin faptul că sunt mai bine informați decât cetățeanul obișnuit pentru că se expun mai mult la informațiile din media și comunicarea de masă, asupra căreia voi reveni într-o discuție viitoare.

2.3. Expresia liniară a comunicării guvernamentale

In alegerea modelului de comunicare pentru comunicarea guvernamentală, voi urma sfatul lui Dennis McQuail care consideră că cea mai bună logică de analiză a sursei care urmărește să comunice informații și să convingă, este "comunicarea unidirecțională" sau "modelul comunicării ca relație liniară de la sursă spre receptor". Sursa reprezintă în concepția sa cel de-al treilea mare actor al comunicării de masă, alături de organizația media și de audiență.

O astfel de abordare se înscrie în ''școala proces" a studierii comunicării și definește mesajul, ca ceea ce se transmite prin procesul de comunicare; el este pregătit astfel încât să afecteze starea și modul de gândire al receptorului în plan intelectual, emoțional sau comportamental; comunicarea este deci "o transmisie de mesaje", care afectează persoanele implicate, în comportamentul, starea intelectuală și răspunsul lor emoțional.

Harold Lasswell este unul dintre reprezentanții acestei școli și creatorul schemei celor cinci factori ai comunicării de masă, prin care descrie un act de comunicare prin următoarea formulare: "Cine spune ce, prin ce Canal, Cui și cu ce Efect?". Comunicarea capătă prin aceasta un nou sens, mecanic, fiind înțeleasă ca un proces linear prin care informația este transmisă de la emițător către receptor, realizându-se o interacțiune socială prin mesaje; comunicarea este definită și din perspectiva efectelor care apar la nivelul receptorului, al destinatarului, efecte care întotdeauna sunt în strânsă legătură cu propriile noastre intenții; elementele componente ale comunicării sunt, așadar, reprezentate de emițător (cine), mesaj (ce), receptor (cui), codul și canalul (prin care canal) și situația (cu ce efect). Schema lui Lasswell va fi întregită o dată cu adăugarea unei noi întrebări: "De ce?"', de către Ole R. Holsti, desăvârșindu-se astfel paradigma comunicării.

"Școala semiotică" are pentru procesul de comunicare, o abordare mult mai complexă; nu se mai pune accent pe simpla transmitere a unui mesaj, emițătorul scăzând în importanță, ci pe modul în care mesajul-text interacționează cu oamenii pentru producerea de semnificații; comunicarea generează astfel sensuri, pe care receptorul le descoperă interacționând cu textul, și devine "producere și schimb de înțelesuri-semnificații", rolul textului în comunicare fiind esențial. Modelul cultural al receptorului permite acestuia descifrarea de semne și coduri care compun mesajul. Este un model de comunicare care nu mai accentuează linearitatea, ci structura, în modele structurale, creatoare de semnificații.

Unul dintre cercetătorii care au pus bazele semioticii este Ferdinand de Saussure. Am ales o îmbinare a celor două modele de comunicare, pentru că, deși abordează lucrurile din perspective diferite, sunt complementare. Intr-o campanie de comunicare, fie că este o simplă campanie de informare, fie că este o campanie electorală, ambele modele își aduc contribuția, prin transmiterea de informații, completată de schimbul de valori și transformarea unor reprezentări și atitudini. Comunicarea își demonstrează bivalența, fiind "atât afectarea modului de gândire al interlocutorului, cât și producerea și schimbul de înțelesuri, determinate întotdeauna cultural".

Emițătorul. Emițătorul instituțional sau instituția guvernamentală – Guvernul pune la dispoziția cetățenilor informații de interes public; pentru o comunicare eficientă trebuie să știe care este publicul-țintă căruia îi adresează mesajul, să folosească canale de comunicare bune alături de canale de reacție prin care să cunoască răspunsul cetățenilor la mesajele transmise.

Cel care emite efectiv informațiile este purtătorul de cuvânt al Guvernului, definit ca "persoana însărcinată să prezinte punctul de vedere oficial al unei organizații (conducerii acesteia) în relațiile cu mass- media" și având următoarele atribuții:

– elaborează și transmite eficient mesajul Guvernului, pentru a informa opinia publică, sub formă de informații pentru presă, comunicate de presă, anunțuri, declarații;

– organizează conferințe de presă în vederea informării exacte asupra activității Guvernului;

– prezintă opiniei publice poziția Guvernului și punctele de vedere ale acestuia, prin drept la replică sau conferințe de presă speciale sau prin intervenții la televiziune sau radio.

Funcția de purtător de cuvânt se încadrează în sfera relațiilor publice, mai precis în cadrul informării publice; cea care emite mesajul este instituția, purtătorul de cuvânt fiind doar canalul care mijlocește transmiterea lui către publicurile-țintă.

Mesajul -mesajul public. Mesajul este un element al “circuitului comunicațional”, mai exact un enunț reprezentat de un ansamblu de semne lingvistice.

In comunicarea guvernamentală, semnalul este mesajul public, care ia forma informațiilor ce se adresează cetățeanului, aducându-i la cunoștință anumite demersuri și proceduri ce urmează a fi puse în practică; mesajele sunt emise, primite și tratate de instituția guvernamentală, în legalitate, la fel cum sunt votate legile sau pronunțate hotărârile judecătorești.

Mesajele publice sunt, așadar, "purtătoare ale interesului general".

Credibilitatea emițătorului și claritatea mesajului. Ceea ce spune un politician trebuie întotdeauna să fie conform cu planurile lui pentru problemele cetățenilor. Credibilitatea sursei este, însă, serios, pusă la îndoială atunci când intervin în comunicare factori precum convingerea sau persuasiunea, prin care se încearcă schimbarea opiniilor și a preferințelor publicului.

Sunt două concepte de bază care susțin și sprijină credibilitatea sursei: competența – politicianul trebuie să știe că onestitatea este caracteristica centrală în relația cu oamenii, că ea este cea care conferă calitate și prestigiu argumentelor prezentate în discursurile sale și încrederea – și ea centrată pe adevăr și pe lipsa intereselor ascunse în procesul comunicării.

In persuasiunea politică se folosește și un alt factor care acordă sursei credibilitate: simpatia – sau interesul politicianului de a fi plăcut de cetățeanul elector; pentru aceasta, el va încerca să se apropie de alegător și de nevoile și așteptările sale; o metodă des întâlnită în practica politică în acest sens, este umanizarea mesajului prin apelul la sentimente și emoții, narațiune și dramatism în comunicare.

Competența, încrederea și simpatia asigură "interactivitatea sporită" dintre politician și cetățean prin creșterea factorului de credibilitate, ce facilitează apropierea de interesele personale ale cetățeanului.

Proiectele publice nu sunt ocolite, însă, de abstract; prin adoptarea lor, puterea publică anticipează viitorul și pune la dispoziția cetățenilor, prin comunicarea guvernamentală, demersuri, politici și strategii, ale căror rezultate nu vor putea fi cunoscute decât mult mai târziu. Tocmai de aceea mesajul public nu este considerat concret, dacă nu este însoțit de promisiuni (scheme generale, planuri, previziuni bugetare), care să ofere iluzia că lucrurile merg într-o direcție bună. Poate să intervină însă fenomenul de "eroare sinceră sau manifestare involuntară a ignoranței": se fac promisiuni guvernamentale de soluționare a problemelor cu care se confruntă populația, deși se cunosc posibilitățile practice reduse de realizare a acestora.

Credința mea este că ești credibil atunci când convingi prin claritatea mesajelor tale, iar un politician ar trebui să acorde toată atenția construcției credibilității sale, utilizând în transmiterea mesajelor informații precise, care să exprime aderența la cerințele curente ale populației.

Canalul de comunicare -comunicarea de masă. Comunicarea de masă se referă la un sistem mediatic instituționalizat, care produce și difuzează mesaje către un public numeros. Comunicatorii devin, în această situație, persoane specializate în a ști ce și cum să transmită informațiile.

Comunicarea de masă, mass-media, mijloacele comunicării de masă media de comunicare sunt noțiuni folosite ca sinonime, semnificând "un ansamblu specific de mijloace de informare destinate unui public nediferențiat, anonim și a cărui sporire constituie unul din obiectivele comunicării de masă".

2.3.1. Mediatizarea vieții politice

Comunicarea guvernamentală nu poate fi considerată în afara practicilor jurnalistice, depinzând într-o mare măsură de specificul sistemului mediatic. Acest lucru se întâmplă și datorită fluxului informațional permanent pe care o astfel de comunicare îl implică, atât din partea actorilor guvernamentali, cât și din partea mass-media. Această dependență a comunicării guvernamentale este justificată prin faptul că informația guvernamentală nu poate deveni informație publică, decât dacă este preluată de mass-media, capabilă să identifice miza comunicării guvernamentale. Este un proces deosebit de riguros, prin care sunt triate cu grijă informațiile guvernamentale care vor fi mediatizate, implicând astfel, "o construcție jurnalistică"; în urma acesteia se decide care dintre informații vor fi date spre mediatizare, sunt evaluate informațiile capabile să genereze știri bune, prin potențialul interes pe care îl pot stârni publicului.

Ioan Drăgan surprinde două funcții importante pe care mass-media le îndeplinește într-o societate democratică:

– este modul prin care actorii politici își explică acțiunile și le apără;

– în plus, este facilitat contactul cu alegătorii, urmărindu-se armonizarea obiectivelor politice cu așteptările votanților.

Van Cuilenburg formulează alte patru funcții mediatice care surprind influența mass-media asupra societății:

– funcția informativă este cea prin care publicul primește informații și știri despre evenimentele sociale sau afaceri publice;

– funcția interpretativă : vizează ca evenimentele oferite publicului să fie interpretate și supuse judecăților de valoare, comentariilor și opiniilor;

– funcția expresivă: diverși comunicatori își găsesc expresia mediatică în cadrul realizat de această funcție. Funcțional, mass-media reprezintă forumul în care diverși actori sociali își fac cunoscute opiniile și își câștigă o identitate politică, culturală sau socială;

– funcția critică : înfățișează rolul mass-media de câine de pază: din această perspectivă, se vor surprinde acele situații care nu funcționează cum trebuie în viața socială.

2.3.2. Mass-media – componenta fundamentală a campaniei de comunicare

Mass-media reprezintă componenta fundamentală a unei campanii de comunicare și constituie pentru electorat "o resursă de cunoaștere și învățare democratică".

Televiziunea, presa scrisă și radio-ul ca mijloace moderne de comunicație și mitingurile, afișele sau conversațiile, ca mijloace clasice de comunicație, facilitează realizarea unor contacte eficiente și a unor schimburi informaționale între sfera politică și potențialii alegători; este vorba despre contacte vizuale, auditive sau prin intermediul presei scrise, ce permit însușirea de către public a mesajelor politice, a informațiilor sau a știrilor, conturându-se totodată și suportul electoral față de acestea.

Pe lângă funcția de informare eficientă a cetățenilor, McNair surprinde și alte roluri ale mediatizării într-o societate democratică: oferă opinii și interpretări politice stimulând dezbaterea critică a discursului politic de către cetățeni, formându-se astfel o opinie publică mai avizată; cere asumarea responsabilității de către guvernanți prin acțiuni politice "transparente".

Dintre aceste mijloace de informare, alegătorul este liber să aleagă pe cel care i se potrivește cel mai bine; publicul de televiziune este unul dinamic, publicul care utilizează doar informațiile oferite de presa scrisă este un public rațional, educat, în timp ce publicul radio este mai comod, preferând vocea de fundal. Oamenii se orientează astfel către anumite media, în funcție de nevoile și motivațiile lor: ziarele, radioul și televiziunea sunt preferate de oameni pentru contactul cu realitatea; dintre aceștia, cei mai instruiți se îndreaptă mai mult către mediile tipărite, în timp ce cei cu o instrucție mai precară preferă mediile audiovizuale.

Televiziunea cunoaște în sfera mediatică cea mai mare popularitate; trăim într-o "civilizație a imaginii", motiv pentru care televiziunea reușește cel mai bine să răspundă așteptărilor oamenilor: ea transmite publicului, într-un mod agreabil, nu doar informații, ci și imagini care îl stimulează și astfel este la curent cu ceea ce se întâmplă la nivel politic. Emisiunile de știri, în special, sunt cele care "furnizează materia brută – informația" care capătă o putere neobișnuită; publicul cunoaște actorii politici și programele acestora "în mișcare”, direct din realitate, și nu doar prin intermediul unor fotografii, formându-și imediat opinii și preferințe. Puterea de convingere pe care informațiile o capătă prin imagini, transformă știrile într-un "mesaj mult mai credibil" expus evaluărilor publice, iar "televiziunea ajunge să fie principala instanță de legitimare a actorilor politici".

Radio-ul surprinde importanța vorbirii în transmiterea ideilor și programelor
politice; cuvântul joacă un rol foarte important în informarea publică și este susținut
de o voce care impune atenția cetățeanului. Astfel, oferta politică este transmisă într-un limbaj simplu, direct. In lipsa imaginilor, Marius Ghilezan susține că "teatrul minții" este cel care trebuie să ia decizii, iar efectele pot fi dintre cele mai neașteptate.

Presa scrisă este cea care transmite publicului informații generale asupra preocupărilor partidelor politice, asupra programelor de acțiune ale acestora, într-o prezentare amplă care facilitează accesul oamenilor la evenimente. Publicul cititor este mai solicitat în a evalua și a judeca aceste informații; aceasta și datorită caracterului rațional și intelectual al presei scrise, care nu pune accent pe emoționalitate, ci pe ideile și acțiunile politice transmise obiectiv.

Presa a permis accesul la informații, și prin aceasta, a dat o mai mare libertate de judecată oamenilor asupra sferei politice. Astfel, participarea cetățenilor devine o activitate colectivă, care permite pe baza informațiilor oferite, o evaluare justă a actanților politici și a preocupărilor lor. Asistăm la tranformarea unui public tot mai dornic de informații, într-un public tot mai activ, care se implică social, fiind "un cetățean ce participă la viața cetății".

Pe lângă "datoria de a informa", presa este și cea care semnalează starea de opinie, pe care o comentează, pentru că este și un bun formator de opinie.

Publicațiile pot fi clasificate în patru mari categorii:

presa de informare generală, care cuprinde cotidienele ce surprind toată gama de subiecte; acestea oferă detalii despre evenimente pe care le analizează și le comentează, având un caracter informativ profund;

presa de informare specializată vizează un anumit public-țintă și oferă informații despre un sector anume al actualității; se adresează femeilor, bărbaților, adolescenților, copiilor, pe teme de modă, sport, economie;

presa de documentare se axează pe informații sau date tehnice, specifice anumitor profesii sau activități;

presa de divertisment, care nu vizează informarea, ci relaxarea și evadarea din realitate prin ilustrații de ficțiune, povestiri exotice, sfaturi în anumite domenii, programe de radio, televiziune, spectacole, jocuri.

2.3.3. Electoratul – un tip distinct de public

In ceea ce privește participarea efectivă la vot, electoratul este un tip distinct de public, alcătuit din cetățenii care participă la alegeri, exercitându-și astfel, dreptul democratic.

Nu de puține ori a fost lansată ideea că o campanie de comunicare nu afectează decât marginal alegerile cetățenilor; în nici un caz nu schimbă votul cetățenilor deja convinși, atenția îndreptându-se spre cei nehotărâți. Categoria nehotărâților este extrem de importantă pentru perioada alegerilor, prin ponderea mare pe care o are, de aproape 1/3 din electorat, așteptând campania de promovare pentru a-și defini opțiunea de vot.

Publicul-țintă este greu de localizat, având în vedere numeroasele elemente care orientează intenția de vot: statutul socio-economic, loialitatea față de anumite partide politice, apartenența la diverse grupuri sociale, predispozițiile, credințele, așteptările sau atitudinile politice ale alegătorilor, însușite prin socializarea politică. Comportamentele electorale sau "sociostilurile" sunt, așadar, foarte diversificate.

Campania de comunicare este definită de două tipuri de public:

– publicul care manifestă un interes foarte mare față de politică, fiind cel mai puțin dispus să-și schimbe comportamentul electoral; este reprezentat de alegători ale căror opinii se caracterizează prin constanță, stabilitate, rezistență, sunt cei care acordă o reală atenție campaniei, dețin cele mai actuale informații prin expunerea la media; au păreri foarte puternice și sunt cetățenii care au făcut deja o alegere, ce nu riscă să fie modificată prin tehnici persuasive, campania având doar rolul de a le întări decizia; este o campanie de reconfirmare, prin care se asigură sprijinul unui electorat considerat tradițional.

– publicul care nu este deloc interesat de politică, reprezentând ținta tehnicilor de persuasiune; nu are păreri stabile, intense, nu se implică, fiind așadar, extrem de influențabil; este alcătuit din "elemente pasive sau ezitante" de indiferenți, ezitanți, leneși, obosiți, deprimați de dificultățile vieții de zi cu zi; aceste segmente sensibile, recunoscute pentru dezinteresul lor față de politică, devin victimele acțiunilor de convingere în masă nefiind nici informați cu privire la problemele politice; adaugă că electoratul nehotărât este și dezamăgit de viața politică și disprețuiește chiar scena politică, fiind cu toate acestea aria cea mai disputată într-o campanie. Așadar, alegătorii indeciși, ezitanți, care nu au o strategie politică solidă, reprezintă segmentul de populație pe care campaniile vor încerca să-i convingă, nu cu ușurință, pentru că fiind foarte puțin interesați de politică, sunt și cei mai puțin receptivi la mesajele inițiate de campanii; sunt purtate campanii de influențare, pentru cei care nu s-au hotărât încă să voteze, dar și campanii de cucerire, pentru electoratul cel mai refractar și îndepărtat. Pentru astfel de publicuri se folosesc anumite tactici: nu se mai pune accent pe conținutul mesajului, pentru că nu este interesat de acest aspect, ci pe forma lui, pe stilul de comunicare abordat; se folosesc spoturi, în mod repetat, pentru a atrage atenția acestor alegători; mesajele sunt construite prin cuvinte ambigue, care nu oferă foarte multe informații, dar în care alegătorii potențiali își regăsesc așteptările; se apelează la mijloace de comunicare în masă, care pe lângă informare să ofere și spectacol, divertisment.

Din această perspectivă se mai conturează un al treilea tip de public, cel care caută în mass-media anumite satisfacții; sunt cetățeni pe care nu-i interesează informațiile propriu-zise și politica, decât dacă sunt însoțite de divertisment, constituind singura așteptare pe care o au față de campania politică realizată prin media; cetățeanul alegător este de-acum ''pe post de spectator, așteptând de la media, nu o comunicare-grijă, ci o comunicare-plăcere". Există deci, un public adecvat pentru politica spectacolului.

2.3.4. Efectele acțiunii guvernamentale și interesul public

Acțiunea politică este îndreptată către un electorat ale căror interese, nevoi și așteptări sunt tot mai diferențiate; de altfel, electoratul este reprezentat de grupuri sociale diverse, cu comportamente și stiluri de viață diferite, cu criterii de percepție și evaluare proprii. Din această perspectivă, interesul manifestat de receptor poate fi activ, din dorința de a fi la curent cu cele mai noi informații despre procesele politice, sau caracterizat prin pasivitate în fața mesajelor politice, prin lipsa de preocupare pentru politică. Așadar, cetățenii evită mesajele formațiunilor politice sau dimpotrivă, le încurajează, interesați fiind să cunoască programele politice și să obține informații care să le ghideze compartamentul de vot.

Relația politicieni – cetățeni este, așadar, una complexă, iar implicarea puterii politice în spațiul public se poate solda cu două reacții diferite: fie "cuvinte fără reacție, discurs fără răspuns, îndepărtare de dezbaterea democratică", fie încurajarea de către public a schimbului de idei și a argumentației politice astfel încât opiniile formate să fie unele avizate.

Părerea mea este că modul în care un politician își organizează manifestarea acțiunii politice se oglindește în atitudinea și răspunsul electoratului; nu este ușor să comunici acțiunea politică încercând să influențezi comportamentul electoral, pentru că "electoratul nu mai este atât de ușor manipulat!" și dispus să acorde votul în orice condiții. Și acest lucru nu se poate realiza decât prin comunicare, capabilă să asigure și să mențină această audiență.

2.3.4.1.Comportamentul de vot

Din punct de vedere comunicațional, votul reprezintă un tip de feed-back; este o opțiune, o decizie, un act de comunicare ce se naște la nivel acțional și comunicațional, din legi ale comunicării politice, din norme sociale, din resurse raționale și emoționale ale electorilor.

Schimbarea reprezintă o problemă fundamentală a vieții democratice, ea materializându-se prin adeziunea cetățenilor față de un program politic sau altul, sau, de multe ori, este reprezentată printr-un vot negativ, ca urmare a lipsei variantelor (campania electorală 2000). Votul reprezintă astfel "instrumentul de participare politică și mijlocul de exprimare a opiniilor" . De altfel, nu cred că putem determina printr-un alt mod schimbările la nivelul vieții sociale, decât printr-o alegere liberă, votul însemnând expresia voinței poporului, "o alegere socială în care membrii unei comunități sau ai unei categorii de populație își exprimă o opinie sau o opțiune pentru o persoană, o soluție sau o idee".

Pe lângă expresia libertății, votul include și obligația civică de participare la viața societății. Chagnollaud susține din această perspectivă că "votul este un drept, dar și o îndatorire civică" prin care oamenii se identifică cu semenii, ca aparținând unei anumite comunități.

Având în vedere faptul că în România, votul reprezenta înainte de "89 mai degrabă o participare impusă decât o alegere, mai bine spus, o opțiune prin care oamenii au posibilitatea legală și democratică de a schimba puterea politică, cetățenii trebuie să învețe să se desprindă de un astfel de "vot ritualic". Pentru aceasta, este necesar ca orientarea lor să se bazeze pe o cunoaștere a vieții politice. Doar atunci vom putea spune că "votul a devenit actul principal prin care ansamblul cetățenilor participă la viața publică, alegându-și reprezentanții sau se pronunță asupra textelor supuse referendumurilor" .

Fiecare cetățean alege din multitudinea de situații politice pe cea care corespunde semnificațiilor sale cognitive; în această situație, votul este privit ca "act decizional", este o întruchipare a așteptărilor oamenilor în raport cu realitatea socială; este așadar, o decizie pe care încearcă să o ia rațional, alegând, în cunoștință de cauză, soluția politică care i se potrivește cel mai bine. Rămîne doar o simplă acuză politică, aceea că oamenii nu gândesc atunci cînd votează; dimpotrivă, opțiunile oamenilor poartă explicații de tip rațional, în care se oglindesc atât așteptări obiective în legătură cu realitatea socială pe care o cunosc, dar și așteptări subiective, derivate din dorințele și nevoile lor.

Intr-o societate democratică, alegerile sunt fundamentale; este o ocazie pentru cetățeni de a se implică în viața politică, fiind sau nefiind de acord cu ideile politice propuse. Votul reprezintă așadar, "singura formă prin care majoritatea cetățenilor participă direct la guvernare"; votul le dă oamenilor sentimentul că pot deține controlul asupra politicii guvernanților.

In încercarea de surprindere a unei relații între practicile de mediatizare ale acțiunii politice, comportamentul publicului și decizia electorală a acestuia, s-a constatat că votul este astăzi din ce în ce mai imprevizibil; nu mai este asociat cu afilierea sau loialitatea, ci cu subiectivitatea alegătorului; este vorba despre " individualizarea comportamentului electoral" prin care alegătorul devine "sensibil la conjunctura politică, la mediatizarea ei".

Opțiunea electorală devine de-acum o evaluare a acțiunii politice facilitată prin mediatizare și influențată de factori precum oferta electorală – dezbaterea publică a agendei electorale și a mizelor sale, evenimente ale campaniei electorale sau de comunicare.

Mass-media influențează așadar comportamentul electoral, dar nu modifică opțiunea de vot a individului; oferă doar criterii de evaluare prin care să-și justifice preferințele, dar și cadre de percepție a acțiunii politice. Informațiile mediatizate ajută individul să-și formeze anumite impresii și atitudini pe care le va activa la momentul votului și care sunt adaptate constant la cadrele de evaluare furnizate de mass-media.

2.3.4.2.Absenteismul

Situația opusă comportamentului de vot este dată de absenteism, acesta fiind definit ca "un produs al uniformizării". Cauzele apariției absenteismului sunt multiple și reclamă lipsa preocupării față de viața politică, indiferența sau nemulțumirea față de politică, faptul că votul este perceput nu ca o obligație, ci chiar ca o inutilitate. Soluția pentru diminuarea unui astfel de efect o reprezintă mai buna comunicare cu cetățenii, pentru că "cu cât comunicarea la nivel grupal și comunitar este mai eficientă într-o societate, cu atât se reduce absenteismul"; cu alte cuvinte, lipsa blocajelor de comunicare asigură o bună prezență la vot.

CAPITOLUL III.

PROMOVAREA SERVICIILOR OFERITE PUBLICULUI

3.1. Publicitatea serviciilor publice

Tocmai pentru că finalitatea cea mai frecventă a publicității este aceea "de a face să se știe", cei care promovează serviciile instituțiilor publice sunt profesioniști care activează în domeniul relațiilor publice sau al publicității, iar pentru a face cunoscută o ofertă destinată publicului folosesc modelul de informare specific publicității, fiind atenți în folosirea limbajului, a exprimărilor și nu în ultimul rând a mijloacelor. Astfel, se asigură transparența și optimizarea folosirii serviciului public.

Rolul publicității este acela de a evidenția și de a determina oamenii să folosească serviciile publice oferite spre promovare. Este necesar să se particularizeze obiectivul specific publicului țintă, pentru a fi ușor de recunoscut și pentru ca mesajul să fie eficient. Scopul publicității este acela de a informa cetățenii, de a prezenta acestora ghiduri, documente despre instituțiile publice care îi reprezintă.

Publicității îi revine sarcina de a fi mereu actuală, nouă, de a reliefa cât mai bine trăsăturile unui document, unui raport, care să fie cât mai bine perceput de către oameni, stimulând dorințele acestora. Pentru a fi posibil acest lucru, trebuie să existe o "legătură autentică între discurs, care se adresează rațiunii și imagine, care se adresează inconștientului și caută să ajungă la dorințele receptorului". Apelul la identitatea consumatorilor este foarte important, și, de aceea, este obligatoriu ca mesajele să fie personalizate, trebuie să se aibă în vedere urmărirea continuă a feed-back-ului, tocmai pentru realizarea comunicării biunivoce.

Prin publicitate se reamintește și se explică oamenilor temeinicia interesului general, lăsându-le ca singură opțiune necesitatea conformării; scopul promovării constă, astfel, în faptul de a convinge. Publicitatea nu trebuie să omită faptul că oamenii au nevoie să creadă că interesul general se confundă sau izvorăște din interesul personal, particular; tocmai de aceea, trebuie create mesaje care țin de interesul colectiv, dar trec prin cel privat. Astfel, intituțiilor publice emițătoare, în speță, instituția guvernamentală, folosesc metode de informare ale publicității, cu precauție însă, pentru a putea "să mizeze pe resorturile convingerii, pe apelul la rațiune al publicității autentice, pe apelul la profunzime, pe raporturile adeziunii, ale identificării poftelor consumatorului" .

3.2. Propaganda, formă de comunicare persuasivă

3.2.1. Persuasiunea

Au mijloacele de informare persuasivă rolul de a controla și dirija evoluțiile atitudinilor politice ale cetățenilor?

Pentru faptul că nu există societate umană care să se desfășoare firesc fără schimbul de informații și de mesaje, comunicarea este atât de importantă; în momentul în care ne interesează să vedem în ce măsură transmiterea unui mesaj influențează atitudinile sau comportamentul receptorului, intervine procesul de "persuasiune", mai precis, schimbul de mesaje se realizează prin comunicarea persuasivă. Aceasta este "procesul prin care o sursă transmite unidirecțional simboluri lingvistice sau nonlingvistice în scopul de a influența una sau mai multe persoane" .

Dar ce este persuasiunea? Jean-Noel Kapferer apreciază persuasiunea ca fiind "modificarea atitudinilor și a comportamentelor prin expunerea la mesaje" de către "persoane conștiente că se urmărește această schimbare prin expunerea la mesajele transmise cu acest scop''. Această îmbinare de definiri oferă o perspectivă clară asupra procesului persuasiv, fiind așadar vorba despre un mesaj intențional de influențare adresat unei persoane care conștientizează acest lucru. Și totuși, individul "crede că păstrează o anumită libertate", pentru ca în final, starea sa mentală să se modifice.

O definiție care este mai aproape de conținutul lucrării mele este aceea că: "persuasiunea, alături de informare, reprezintă scopul publicității ca formă nonpersonală, lucrativă, de transmitere a mesajelor despre mărfuri, servicii sau idei" . Este o tehnică pe care campaniile sau publicitatea, în general, o folosesc pentru a schimba opiniile sau comportamentele indivizilor, cu acordul lor, oferindu-le argumente logice. Poți fi persuasiv, însă, doar dacă cunoști bine oamenii și ai capacitatea de a le transmite stări psihice pozitive; și astfel, persuasiunea devine arta de a convinge pe cineva să-și schimbe conduita. Nu trebuie uitat, însă, că persuasiunea se desfășoară într-un cadru tranzacțional și vizează convingerea oamenilor, respectându-se dreptul acestora la "liberul consimțământ".

3.2.1.1. Persuasiunea și condiționarea publicului

Modelul "răspunsurilor paralele" este unul dintre modelele persuasiunii care avansează ideea rolului pe care emoțiile îl pot juca în procesul persuasiv; astfel, un mesaj poate să stârnească două tipuri de reacții:

reacții de adaptare, care vizează schimbarea atitudinală sau modificarea comportamentală prin conținutul mesajului.

Acest model consideră emoțiile ca fiind una dintre cele mai importante cauze de explicare a comportamentului.

reacțiile emoționale, alături de cele cognitive care intervin în procesarea informației conținute în mesaj au un impact puternic asupra persuasiunii; în plus, se subliniază că mesajul, conținutul său nu va fi acceptat decât dacă este capabil să înlăture stări emoționale, precum cele de teamă, frică sau neîncredere. Cu alte cuvinte, emoțiile puternice facilitează persuasiunea numai în aceste condiții.

Condiționarea publicului se referă la faptul că, adesea, mesajele publicitare folosesc asocierea unui anumit produs sau serviciu, cu un alt obiect sau persoană; asta pentru că "atitudinile față de un produs sau orice alt stimul se pot forma sau modifica prin prezentarea acestui produs împreună cu alți stimuli despre care se știe că sunt apreciați favorabil". Sunt necesare însă, sentimente de natură cognitivă care să accepte ideea că stimulul are aceleași caracteristici cu ale produsului, urmate de formarea componentei afective a atitudinilor.

3.2.1.2. Argumentul autorității, formă de convingere prin discurs

In spoturile publicitare se face apel foarte des la "argumentul autorității", expresie introdusă de Gabriel Thoveron: astfel, apar în aceste reclame, personalități marcante ale societății, oameni eminenți care se remarcă într-un anumit domeniu și care își exprimă opiniile în legătură cu tema anunțului respectiv; rolul acestora este deosebit de important, pentru că "alegerea lor trebuie să o îndrume pe a noastră" .

Persuasiunea, ca modalitate de a convinge prin discurs, este întâlnită în teoriile moderne, într-o formă complexă ce implică existența următoarelor elemente:

ethosul, care se referă la credibilitatea și moralitatea exprimării;

logosul, ce se referă la corectitudinea și inteligibilitatea exprimării;

pathosul, cu referire la forța și încărcătura afectivă a exprimării.

Aceste trei mari categorii clasice sunt preluate din tradiția antică, mai precis din Retorica lui Aristotel, unde se specifică distincția între retorică, ca artă politică de consiliere, orientată spre viitor, și dialectică, care mizează pe convingerea prin discursivitate. Se surprinde astfel rolul persuasiunii într-o campanie de comunicare, acela de a provoca interesul cetățeanului, nu doar prin simpla transmitere de informații, ci printr-o modalitate persuasivă, ce are ca finalitate "acordarea votului" de către elector.

3.2.2. Propaganda politică

3.2.2.1. Definirea propagandei

Propaganda, ca “modalitate de comunicare persuasivă” nu pune accentul pe dialog, ci vizează să impună publicului anumite convingeri. Cei care utilizează însă o astfel de formă comunicațională, își asumă riscul de a întâmpina un public ostil, căci nu este ușor să aprobi că, pe lângă informare, se încearcă și influențarea propriilor decizii. Apelează la cuvinte, lozinci, muzică și insigne, pentru a manipula credințe, atitudini sau decizii ale cetățenilor și încearcă astfel să convingă la o anume teorie.

Așadar, propaganda politică vizează "un demers prin care un actor politic încearcă să influențeze atitudinal și comportamental, un anumit public-țintă prin acțiuni politice și prin comunicare". Lavinia Betea propune și ea o definiție pentru propagandă: "inocularea unor idei, teorii și convingeri care, la timpul potrivit, să-i facă pe indivizii astfel prelucrați să acționeze cu credința că o fac din proprie inițiativă". Sunt folosite în acest scop, tehnici de propagandă, de sugestionare a cetățenilor, cunoscute sub denumirea de "manipulări prin cuvânt", înscrise în categoria "marilor manipulări" ; așadar, cuvântul este elementul de bază prin care se urmărește obținerea supunerii oamenilor.

Cu toate acestea, propaganda presupune în sfera competiției politice, deși se bazează și pe elementele comunicaționale, mai mult decât un act de comunicare, întrucât este greu să convingi electoratul doar prin aceasta. Ea implică prezentarea într-un mod convingător a unor idei, acțiuni de promovare socială a actorilor politici și a obiectivelor lor. Politicienii apelează la mesaje propagandistice cu scopul de a obține adeziunea publicului față de ideile promovate, încercând să le manipuleze credințele, atitudinile sau acțiunile.

3.2.2.2. Caracteristicile propagandei: tipuri, legi, evoluție

Se susține existența a două tipuri de propagandă:

propaganda deschisă este cea care își face cunoscut scopul de a convinge și de a câștiga cât mai mulți adepți;

propaganda închisă este cea care își ascunde adevăratele intenții, în încercarea de manipulare a cetățenilor și de dezorganizare a ideilor și a gândirii acestora.

Doru Pop alătură acestei clasificări și "propaganda gri", fiind cea care mizează pe amorțirea publicului prin crearea de false impresii.

Evoluția propagandei la începutul secolului este susținută de două teorii :

psihanaliza – este cea care afirmă că oamenii sunt slabi, nefiind stăpâni pe viața lor lăuntrică. Actorii politici speculează acest lucru, și, dispunând și de tehnici de influențare a subconștientului, le schimbă comportamentele, obținând astfel, “un conformism generalizat”. Această teorie susține ideea că presa are un rol minor în influențarea deciziilor publicului.

behaviorismul – se centrează în jurul modelului mecanic de tip stimul-răspuns. Astfel, activitățile sociale, culturale și politice ale indivizilor sunt o consecință sau un răspuns la stimulii (factorii) externi, societali. In cadrul acestei teorii, mass-media produce efecte imediate, lineare, fiind considerată cel mai puternic stimul extern (de exemplu, ea este cea care crează imagini pozitive sau negative asupra faptelor dând imediat naștere unor interpretări pro sau contra). O regulă esențială a propagandei, în conformitate cu această teorie, susține Doru Pop este aceea că "cel care controlează sursa va controla automat și rezultatul comunicării".

Propaganda politică este utilizată într-o campanie de comunicare, alături de "legile și tehnicile propagandei", asigurându-se prin aplicarea acestora, eficacitatea comunicării politice:

legea orchestrației – vizează rolul important al repetiției temelor din campanie cât mai diferit, pentru a se evita riscul apariției plictiselii sau neglijării anumitor segmente de public;

legea simplificării – întotdeauna, mesajele politice trebuie adaptate la cerințele unui public atât de diversificat. Nu există același interes pentru viața publică, nu toți cetățenii sunt informați în aceeași măsură și nu toți au aceeași pregătire profesională sau același status social; tocmai de aceea, influențarea publicului se realizează numai în condițiile accesibilității cetățenilor la mesajul politic.

legea unanimității și a contagiunii – oamenii împărtășesc cel mai adesea, opiniile, convingerile și valorile grupului din care fac parte. Plecând de la această idee, Elisabeth Noelle-Neuman dezvoltă o întreagă teorie, cea a "spiralei tăcerii", în care demonstrează că oamenii temându-se de izolare sau de a fi îndepărtați de un grup, aleg să nu-și exprime opiniile și judecățile, în locul tăcerii. Dorința oamenilor de a fi în concordanță cu părerile celor din jur devine obiectivul propagandei, de a ne convinge că ideile pe care ni le transmite sunt îmbrățișate și de grupurile înconjurătoare.

legea transfuziei – se bazează pe seducerea publicului, apelând la miturile, credințele și prejudecățile sale.

3.2.3. Publicitatea politică

3.2.3.1. Publicitate versus propagandă

Publicitatea își face apariția în societatea românească după 1989, când se conturează ca un nou fenomen social și comunicațional. Definită de Blaise Cendrars drept "floarea vieții contemporane", publicitatea nu mai reprezintă, în spațiul public mediatic, un deziderat, ci "o normă pentru care se caută mecanisme de implementare'' .

Asociată adesea cu propaganda, publicitatea cunoaște și diferențieri; publicitatea pune accent pe promovarea produselor comerciale, în timp ce propaganda vizează o promovare a ideilor, a oamenilor și a partidelor politice. Și, dacă în publicitate, opțiunea este cea care ghidează individul, propaganda are la bază modificarea culturală; aceasta din urmă vizează să schimbe comportamente și atitudini, printr-o luptă continuă cu prejudecățile noastre, impunându-ne noi credințe, convingeri, aspirații și idei. Așadar, în publicitate se influențează procesul de alegere și decizia de cumpărare prin metode creative și persuasive, vizându-se opțiunea de cumpărare, în timp ce promovarea ideilor politice se face prin propagandă, schimbându-se ideile și sistemul de gândire al cetățeanului. Din acest motiv, propaganda a fost definită și ca "o acțiune cu efect social".

3.2.3.2. Publicitatea politică, un nou domeniu de acțiune

Publicitatea își descoperă un nou domeniu de acțiune, cel al politicii; și astfel, noua formă de publicitate în domeniul politic e considerată "o pervertire a comunicării de tip publicitar"; altfel spus este ceea ce se cheamă "politica publicității", în care sunt antrenați agenți de publicitate și specialiști în mass-media și se folosesc metode ale cercetării motivaționale atunci când se elaborează discursurile politice. Dezvoltarea unui plan de campanie și distribuția de mesaje necesită, așadar, cunoștințe din domeniul publicității.

Oamenii politici au înțeles că, comunicarea publicitară reprezintă cea mai modernă și mai eficientă formă de propagandă politică. Tocmai de aceea îi interesează doar ca programele lor politice să fie cunoscute de cetățeni, fără să mai conteze că "dacă politicienii recurg la consilieri de marketing pentru a ști ce au de spus, înseamnă că politica nu mai există!" .

Publicitatea politică, numită uneori propagandă, este definită de Andrei Stoiciu drept "forma plătită a difuzării informației de ordin politic". Informația politică reprezintă produsul – omul sau partidul, și îi evidențiază valoarea, având în marketingul politic o resursă deosebit de importantă, având în vedere că informația politică reflectă, în orice campanie de marketing politic, fapte, date, persoane, relații, atitudini, percepții, opinii, propuneri care sunt în joc.

3.2.3.3. Omul politic, o marfă?

Se atrage atenția asupra asemănării greșite care se face între publicitatea politică și publicitatea comercială; ideea că omul politic se vinde la fel ca orice produs deranjează, pentru că, astfel, actorul politic este considerat o marfă. Cu toate acestea, într- adevăr, mesajul politic electoral, care se referă fie la idei politice, fie la oamenii politici care participă la campanie, este "pregătit" astfel încât să poată fi vândut ca orice marfă, prin intermediul publicității politice electorale. Procesul se realizează pe "piața politică", care presupune existența unei oferte și a unei cereri electorale; moneda de schimb este reprezentată de comportamentul de vot sau mai precis, de votul cetățeanului, iar scopul (managemantului electoral) este unul singur: "dorința legitimă a actorilor politici și a specialiștilor de campanie de a optimiza performanțele și de a eficientiza comunicarea actorilor politici implicați în cursa electorală, obiectivul final fiind acela al câștigării acestei întreceri" .

Și Dominique Chagnollaud surprinde distincția între publicitatea comercială, prin care produsele comerciale sunt cunoscute de către cetățeni și vândute acestora, și publicitatea politică, pe care campaniile o folosesc "în mod legitim pentru popularizarea ideilor" politice.

Nu e un secret faptul că procesul electoral în sine a devenit un proces comercial, în care oamenii politici "devin" obiecte simbolice, angajate într-o competiție simbolică. O democrație în care politicienii sunt văzuți ca produse de consum, nu poate decât să aibe de suferit. Campania de publicitate politică nu "invită" publicul-țintă la dialog, ea vizează doar construcția de mesaje prefabricate care să se muleze pe structura psihologică a acestuia, pentru ca în cele din urmă să evalueze reacțiile audienței. Ceea ce contează în publicitate este nu conținutul mesajelor politice, ci forma și inteligibilitatea materialelor promoționale.

Publicitatea este de neprețuit în campaniile politice. Au însă alegatorii aceeași părere? Politicienii pro-publicitate afirmă că doar astfel informațiile necesare ajung la cetățeni, îmbunătățind totodată și calitatea dezbaterilor din timpul campaniei. O altă poziție este a celor care “acuză” utilizarea publicității în politică nefiind de acord cu faptul că emoționalitatea și sentimentele alegătorilor primează în fața rațiunii și a intelectului acestora; problemele reale sunt reduse la mesaje simpliste din sloganuri, în timp ce dezbaterea politică denaturează în vulgar. Există însă și o soluție, aceea că, "integritatea publicității politice depinde în principal de buna-credință a politicienilor care o creează"; este vorba despre cum înțeleg politicienii noștri etica publicității politice.

3.2.3.4. Etica publicității politice

Au fost avansate o serie de '"argumente" care susțin ideea că publicitatea politică, prin faptul că face apel mai mult la sentimentele și emoțiile cetățenilor, ar putea fi considerată și o formă de distorsionare a realității politice:

cumpărarea voturilor – fiind caracterizată de o difuzare plătită, publicitatea politică nu se consideră a fi o formă de comunicare democratică atâta timp cât partidele și oamenii politici care le reprezintă "cumpără" accesul la media;

imaginile versus temele politice – se promovează, prin publicitatea politică, o comunicare emoțională cu publicul, nu una rațională;

trivializarea democrației și pluralismul politic – informațiile politice sunt transmise prin publicitatea politică, într-un timp foarte scurt, sub forma unor slogane sau spoturi publicitare, care nu permit explicații politice elaborate sau o argumentație politică care să lămurească problemele alegătorilor;

ambiguitatea strategică – dezinformarea publicului se realizează și prin utilizarea în publicitatea politică a unui limbaj care lasă loc de interpretări; este ambiguu și insinuant.

3.3. Personalizarea serviciului public prin marketing politic

Propaganda, percepută ca fiind agresivă, brutală, începe să piardă teren în fața unei noi forme comerciale de influențare: marketingul politic. Formațiunile politice apelează tot mai des la astfel de tehnici, în vederea obținerii unei comunicări cât mai eficiente. Intr-o campanie de comunicare, acțiunea politică este coordonată și programată prin tehnici și strategii ale marketingului politic; prin acestea, informația este organizată, prezentată și comercializată (promovată), pentru atingerea scopurilor politice.

Marketingul politic este domeniul care se ocupă cu "vinderea produsului politic către un public considerat consumator de informații"; produsul politic este reprezentat de omul politic, de o idee politică sau de o temă care interesează cetățenii și devine preocuparea fundamentală a specialiștilor publicității politice. Aceștia apelează la tehnici persuasive ale publicității, nu pentru a impune programul politic, ci pentru ca acesta să fie "vândut publicului, iar alegătorul va fi sedus".

Iată și câteva reguli care asigură funcționarea eficientă a marketingului politic:

– imaginea unei idei politice, a unei teme de interes public va fi promovată ținându-se cont de publicul vizat, fiind "adaptată" la convingerile și așteptările acestuia;

– interesează cetățenii cu drept de vot pe care temele politice puse în joc i-ar putea atrage; informațiile oferite trebuie să conțină astfel referiri la o posibilă soluționare a problemelor care afectează viața de zi cu zi a cetățeanului;

– într-o campanie de comunicare, produsul care este promovat trebuie să conțină date despre ideile candidatului sau ale programului oferit;

– profesioniștii din marketingul politic, numiți și "comunicatori prin imagine", trebuie să asigure campaniei de comunicare un stil propriu de comunicare și o organizare care să traducă seriozitatea campaniei. In aceste condiții, se va atinge obiectivul de acordare a voturilor de către cetățeni, prin atragerea acestora de partea programelor promovate.

O bună campanie de comunicare necesită și respectarea cu strictețe a unor "reguli":

coerența comunicării este indispensabilă;

trebuie evitată folosirea în campanie a unor elemente care au avut succes în trecut sau într-o altă campanie; comunicarea trebuie adaptată la timpul prezent;

este necesară construirea unei identități politice distincte, o imagine bine conturată, prin care programul politic să se poată identifica cu ușurință, așa numita "identificare minimală";

unei campanii trebuie să i se asigure o coordonare maximă, prin aplicarea prudentă a unor reguli precise și utilizându- se doar informații verificate.

Toate acestea demonstrează, după Vasile Dâncu, preocuparea marketingului politic pentru "crearea unei imagini vandabile" a produselor, ideilor și liderilor politici, cu scopul de seducere a alegătorilor.

3.4. Strategii de mediatizare a serviciului public

Individul ajunge să nu mai poată face față bombardamentului publicitar; tocmai de aceea, pentru a se impune și pentru a fi asimilate de cetățeni, materialele pe teme electorale (afișe, broșuri distribuite gratuit, anunțuri publicitare publicate în ziare, slogane, spoturi publicitare) trebuie să fie foarte bune și să arate foarte bine, pentru că se află în concurență directă cu cele comerciale. Scopul lor este al cunoașterii detaliate, de către cetățeni, a temelor și programelor campaniilor politice, dar și a candidaților.

Sloganul. Sloganul este definit metaforic, drept "un refren al imaginii publice". Pentru a asigura succesul unei campanii electorale, sloganul trebuie să aibe în primul rând coerență, să corespundă produsului, surprinzând exact esența imaginii unui candidat, tematica programului politic; trebuie să-l incite pe cel ce-l ascultă prin ritm, muzicalitate, sonoritate (să răsune în minte), prin ușurința de a-l reține; să fie scurt și simplu, dar consistent prin informația transmisă și capabil să stârnească curiozitatea, interesul potențialului alegător.

Inainte de toate, însă, "dacă vrei să comunici un mesaj, trebuie să fii sigur că ai ceva de spus" .

Spotul publicitar. Publicitatea electorală își face apariția în societatea noastră prin intermerdiul reclamei televizate, ce utilizează din plin tehnicile persuasiunii; sunt aplicate reguli ale publicității comerciale prin elemente ca muzica, video-clipurile, simbolistica sau imagistica. Reclama televizată se distinge, în spațiul mediatic românesc, ca "un fenomen cultural nou", fiind nu doar o modalitate de informare asupra produselor oferite, ci și un răspuns estetic la gusturile populației. Reclama deformează mesajul în sens pozitiv, pentru că prezintă produsul sau serviciul doar favorabil, fără elemente defectuoase, fiind subiectivă.

Și Marius Ghilezan vorbește despre video-clipul electoral, ca fiind cea mai creativă și mai sugestivă producție video, pentru că permite prezența alături de imagini, a cuvintelor, a sunetelor potrivite, a culorilor sau luminilor, care dau mesajului audiovizual, dinamică; este, așadar, modalitatea prin care "emoțiile se vând publicului într-o înșiruire de efecte care să stârnească interesul și acțiunea" .

Sensul este dat, deci, atât de text. cât și de imagine, într-o construcție unitară, al cărei scop este de a atrage atenția publicului; prin imagine, spotul demonstrează cetățenilor că pot avea încredere în cele susținute prin text, căci până la urmă "ceea ce e văzut e mult mai credibil".

Societatea spectacol. Explozia mediatică a avut ca efect ceea ce Dâncu numește "societatea spectacolului", în care campania de comunicare (electorală) se transformă într-un autentic show, politicienii jucându-și rolurile cu dibăcie. Politica devine astfel un spectacol, pe care mass-media îl valorifică prin texte ambigue și care atrag atenția, prin informații politice care se referă mai mult la viața personală a oamenilor politici sau la conflictele dintre oamenii politici decât la proiecte politice reale, creând o paletă largă de semnificații, care incită curiozitatea oamenilor. Stirile despre viața politică sunt prezentate publicului cât mai atrăgător, încât "publicul creează istorii pe baza știrilor" .

Mass-media își descoperă noi coordonate, care nu mai accentuează importanța rolului cetățenilor în a aborda critic și rațional informațiile; noile tendințe sunt divertismentul, spectacolul, apelul la instincte, care-și propun să provoace atenția cetățenilor și să-i șocheze; pe scurt, este vorba despre senzaționalismul mediatic. Astfel, "show-biz-ul politic" reprezintă un fenomen prin care se încearcă să se țină pasul cu celelalte ramuri ale divertismentului; el trebuie creat "pentru a-și face loc printre toate acestea", tocmai pentru ca mesajele politice să sporească audiența în opoziție cu celelalte programe .

Și Jacques Gerstle este de acord că "intruziunea crescândă a mijloacelor media în viața politică e pe cale de a modela un nou spațiu public, marcat de procesul de publicitate modernă". Problema nu este dacă noi agreem sau nu un astfel de fenomen, importantă fiind ideea de a a ne obișnui cu un limbaj tehnic, specific mass-media și de a încerca să ne expunem păreri critice, avizate și obiective în ceea ce privește scena politică.

Transformarea în senzațional a vieții cotidiene a oamenilor politici are efecte negative în rândul oamenilor, zvonurile și bârfele ținând capul de afiș al ziarelor și al emisiunilor tv. Apare dezinteresul oamenilor față de scena politică sau ceea ce Doru Pop numește "videomalaise – dezgust vizual față de politică"; sunt accentuate unele subiecte politice în raport cu altele, sunt dramatizate informațiile, sunt transformate polemicile politice în subiecte de interes. Și Camelia Beciu are un echivalent pentru acest fenomen, ce poartă numele de "infotainment" și anunță transformarea știrilor politice în divertisment de televiziune.

Efectele cele mai perverse ale politicii-show sunt pasivitatea și lipsa spiritului critic. Cu toate că asistăm la un fenomen de omogenizare și cu toate că este exacerbată dimensiunea populistă în care sunt prezentate informațiile politice, putem observa că mediile care propagă aceste informații se diversifică, însă ele caută cu orice preț senzaționalul. Această "pervertire a democrației" nu este privită cu ochi buni de către specialiști, anticipând un "electorat apatic și cinic din punct de vedere politic" și, în plus, un electorat lipsit de perspectivă critică și rațională. Dacă încercăm să privim cu atenție, se propagă foarte mult cultul imaginii, atât în viața politică, cât și în celelalte domenii ale vieții sociale. Oamenii nu mai sunt înzestrați cu acea forța anticipativă, prin care încearcă să se rupă de statutul lor de ființe imediate ; din contră, le este inoculată ideea unui prezent care îi strivește. Modul în care structurile economice controlează și "exploateză sensibilitățile culturale" relevă sfera instinctivă a ființei umane.

Cu alte cuvinte, "presa orientată spre un public larg, omogen, cu identitate distinctă, se reorientează, din motive publicitare, spre auditoriul dezinteresat, marginal, care constituie ținta favorită a planurilor reclamei și promoționalului".

CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ :

COMUNICAREA GUVERNAMENTALĂ PENTRU REVIZUIREA CONSTITUȚIEI

ÎNTRE EDUCAȚIE CIVICĂ ȘI PROPAGANDĂ

4.1. Analiza de conținut, premise teoretice

Pornind de la ideea că scopul analizei de conținut este de a face inferențe, am vizat ca prin această metodă "de tratare cantitativă a unui material simbolic calitativ", să surprind și ideea de bază a acesteia, "de a reduce întregul conținut al comunicării la un set de categorii care reprezintă anumite caracteristici de interes pentru cercetare" .

Am aplicat analiza de conținut pe presa scrisă, un motiv susținut fiind etica media. Mediatizarea domeniului politic reprezintă pentru jurnaliști modalitatea prin care își pot dovedi "obiectivitatea, imparțialitatea și neutralitatea" în transmiterea și interpretarea informațiilor politice; un lucru greu de realizat dacă ne gândim că "jurnalismul nu este și nici nu poate fi neutral și obiectiv, ci este fundamental interpretativ, asimilând valorile și paradigmele dominante în societatea în care se desfășoară". Fiecare dintre noi are dreptul la o cunoaștere obiectivă a realității, la o informare precisă, din care să lipsească știrile false, denaturate sau opiniile jurnalistice transformate în propagandă. Altfel, nici nu mai putem vorbi de cunoaștere publică, ci mai degrabă de media devenită un produs comercial, când se încalcă etica profesională jurnalistică potrivit căreia, "media trebuie să asigure o informare adecvată a populației".

Alegerea temei de cercetare

Tema de cercetare o reprezintă proiectul de referendum pentru Revizuirea Constituției; modificarea Constituției are ca însemnătate apropierea de cadrul legislativ european, de valorile europene și nu în ultimul rând, contribuie și la realizarea visului unei Europe mai unite, mai sigure în contextul actualelor mutații în plan social și economic. Subiectul mi s-a părut extrem de interesant și prin prisma modului în care a fost abordat de presa scrisă și prin controversele pe care le-a stârnit.

a) Ipoteza

Ipoteza de la care am pornit în cercetarea mea are în vedere faptul conform căruia, comunicarea guvernamentală., în încercarea de a-și promova serviciile, tinde să transforme campania de informare într-o campanie de comunicare proiectată după modelul propagandei. Când accentul nu cade pe informație, ci pe crearea unei imagini pozitive, apare ideea potrivit căreia « In numele transparenței, comunicarea guvernamentală se poate transforma într-o campanie de publicitate politică mascată menită să pună în circulație nu atât informații, cît o imagine pozitivă a guvernului ».

M-au interesat consecințele pe care presa scrisă le reflectă ulterior din această perspectivă.

Propun următoarea formulare a ipotezei:

Dacă într-o campanie de comunicare, latura informativă a comunicării guvernamentale nu se realizează, atunci funcția de promovare a comunicării guvernamentale ia o formă propagandistică.

b) Unitățile de analiză

Am ales ca unitate de înregistrare aserțiunea despre un anumit subiect sau
tema articolului (referirea, item-ul), fiindu-mi foarte utilă în gruparea poblemelor
abordate, pe anumite teme; fiecare problemă a fost tratată separat și apoi integrată
temei, prin introducerea într-una din categoriile schemei de analiză, urmând să fac
raportările și legăturile necesare.

In cercetarea mea lipsa prezentării contextului ar fi făcut imposibilă analiza, tocmai de aceea s-a impus cu necesitate prezența unității de context, reprezentată de articolul de presă în întregime.

Pentru determinarea cantitativă a conținutului comunicării, am stabilit ca unitate de numărare, aceeași temă a articolului sau referire: folosindu-mă de funcția sa de cuantificare, am ales dintre cele patru sisteme de numărare, apariția și nonapariția categoriilor și subcategoriilor de analiză. Acest lucru mi-a permis ca pe lângă identificarea temelor de analiză, să pot realiza și determinarea lor cantitativă.

c) Schema de categorii

Concretizarea conceptului – temă "comunicarea guvernamentală" am realizat-o prin stabilirea de dimensiuni; așadar, am alcătuit "un spațiu dimensional" de două dimensiuni, mai precis, un spațiu bidimensional. Am considerat semnificative pentru analiză (semnificație conturată de complexitatea lor), dimensiunile:

– informativă

– propagandistică

Pasul următor îl reprezintă alcătuirea unui "spațiu de indicatori" pentru fiecare dintre dimensiuni, cinci fiind indicatorii (categoriile) pe fiecare dimensiune. La rândul lor, indicatorii au fost împărțiți în "baterii de variabile" (subindicatori, subcategorii, variabile sau indici), în vederea desăvârșirii operaționalizării.

Stabilirea acestui "sistem de categorii" decurge din ipoteza pe care vreau să o testez și cuprinde categorii tip " tablă de materii".

Aceasta este clasificarea pe care am realizat-o pentru susținerea ipotezei cercetării.

Dimensiunea informativă

a) Comunicarea internă (am început cu acest indicator pentru a sublinia că o bună comunicare în interior conduce la o bună comunicare în exterior; dacă publicul intern, reprezentat de membrii instituției guvernamentale – consilieri, prefecți, primari, este bine informat în legătură cu proiectul de referendum, dacă el însuși cunoaște obiectivele și misiunile clare pe care le are de îndeplinit, atunci va asigura o bună cunoaștere către cetățeni);

– activitatea de relații publice (frecvența articolelor despre inițierea campaniei de comunicare cu ajutorul acestui departament și prin activități caracteristice) ;

– conferințe (frecvența articolelor despre faptul că au fost organizate întâlniri cu membrii guvernamentali, pentru ca aceștia să fie informați despre proiect) ;

– facilități și servicii de care pot beneficia membrii, pentru informare (frecvența articolelor despre vacanțe, deplasări care au fost acordate membrilor pentru informarea și explicarea către cetățeni a modificărilor).

b) Imaginea Guvernului, ca sursă emițătoare (care dorește să comunice eficient); am alcătuit acest indicator pornind de la definiția informării publice, când emițătorul apare ca un prim element important:

– colaborarea în interior cu forțele politice (frecvența articolelor despre cerințele Guvernului adresate tuturor partidelor și formațiunilor politice, pentru adunarea forțelor și mobilizare generală pentru referendum) ;

– capacitatea de aplanare a conflictelor (frecvența articolelor în care Guvernul cere eliminarea tuturor disputelor și polemicilor din sfera politică, care ar putea să afecteze buna desfășurare a referendumului).

c) Utilizarea mass-media pentru informare (mass-media fiind canalul de comunicare prin care comunică emițătorul, dar și al doilea element de referință al informării publice):

– comunicate de presă (frecvența articolelor în care se specifică primirea informațiilor prin comunicate și agenții de presă) ;

– videoconferințe (frecvența articolelor despre videoconferințele care s-au organizat pentru informare);

– presa scrisă (frecvența articolelor în care se specifică faptul că oamenii au fost mai bine informați prin intermediul articolelor de presă) ;

– dezbateri televizate (frecvența articolelor care specifică că oamenii au fost mai bine informați prin intermediul televiziunii, și mai precis prin dezbateri televizate).

d) Percepția publicului, ca receptor (acest indicator este forma pe care o ia al treilea element al informării publice, și care o și desăvârșește) :

– cunoașterea proiectului în curs de desfășurare (frecvența articolelor în care se specifică dacă cetățenii cunosc inițiativa Guvernului în legătură cu acest proiect, dacă au auzit de proiect) ; 

– cunoașterea modificărilor aduse prin acest proiect (frecvența articolelor în care se specifică dacă cetățenii cunosc efectiv modificările proiectului, votând astfel, în cunoștință de cauză) ;

– părerile liderilor de opinie despre referendum (frecvența articolelor care evaluează părerile unor personalități de referință ale societății din diferite domenii de activitate) ;

– prezența la vot (frecvența articolelor în care se specifică dacă oamenii s-au prezentat sau nu s-au prezentat la vot în cele două zile de votare).

e) Imaginea proiectului de referendum (proiectul ca mesaj public, ca informație transmisă efectiv) :

– rutina electorală (frecvența articolelor care oferă informații despre organizarea proiectului în general);

– programul (frecvența articolelor care mediatizează măsurile concrete preconizate în oferta constituțională);

– utilizarea legii electorale de organizare (frecvența articolelor care surprind respectarea legii electorale în organizarea și desfășurarea proiectului – au fost două zile de votare și negociere directă, în loc de licitație);

– utilitatea campaniei de comunicare (frecvența articolelor care surprind eficiența campaniei de comunicare în informarea cetățenilor);

– efectele modificărilor pentru societate și pentru populație (frecvența articolelor care oferă informații despre efectele benefice sau dimpotrivă, dezavantajele modificărilor propuse prin referendum);

– necesitatea prezenței la vot (frecvența articolelor care cuprind îndemnuri sau reacții negative în ceea ce privește prezentarea oamenilor la vot pentru a-și exercita astfel dreptul de vot).

Dimensiunea propagandistică

a) Activitatea membrilor (cu referire la activitatea întreprinsă efectiv de membri: primari, prefecți, consilieri, funcționari, după ce au fost informați) :

– competențe (frecvența articolelor care evaluează activitatea desfășurată);

– acțiunea în campanie (frecvența articolelor care evaluează îndeplinirea atribuțiilor de serviciu);

– utilizarea banilor în interes public (frecvența articolelor care oferă informații despre gestionarea corectă a banilor destinați campaniei, de către membri).

b) Relațiile cu comunitatea locală (implicarea proiectului în societate pentru promovare):

– acțiuni culturale (frecvența articolelor în care se specifică organizarea de concerte pentru populație, în scopul de a face cunoscută acțiunea guvernamentală);

– acțiuni umanitare (frecvența articolelor despre acordarea de premii, facilități, organizarea de tombole pentru populația care votează);

– apelul la alte instituții publice (frecvența articolelor despre mobilizarea de către Guvern și a altor instituții publice, care să participe la informarea și promovarea proiectului).

c) Acțiunea Guvernului (acțiuni politice și de comunicare pentru promovare):

– justificarea referendumului prin apelul la integrarea europeană (frecvența articolelor care surprind condiționarea prezenței la vot prin apelul la valorile europene) ;

– utilizarea campaniei în interes electoral (frecvența articolelor care evaluează intenția guvernamentală de a utiliza această campanie în alte scopuri decât cele de informare și promovare a serviciilor publice, mai precis a proiectului de referendum).

d) Viabilitatea proiectului;

– sprijin intern (frecvența articolelor care surprind faptul că proiectul a fost susținut de partide, formațiuni politice, asociații interne) ;

– sprijin internațional (frecvența articolelor care surprind faptul că proiectul a fost susținut de reprezentanți sau organizații internaționale) ;

– utilitatea campaniei de promovare (frecvența articolelor care surprind eficiența campaniei de promovare a proiectului).

e) Simboluri publicitare (utilizate pentru promovare) :

– slogan (frecvența articolelor care surprind utilizarea de sloganuri pentru promovare) ;

– surprinderea ambelor posibilități de răspuns (frecvența articolelor care evaluează prezența în oferta publicitară a ambelor posibilități de răspuns – da sau nu, evitându-se astfel încercarea de manipulare a oamenilor) ;

– spoturi (frecvența articolelor care surprind realizarea de spoturi pentru promovare);

– utilizarea vedetelor în spoturi (frecvența articolelor care evaluează prezența în spoturile publicitare a vedetelor autohtone);

– materiale de propagandă (frecvența articolelor despre șepcuțe, broșuri, tricouri, sms-uri folosite pentru promovare).

Stabilirea materialului pentru analiză

Am ales să analizez imaginea proiectului de referendum, așa cum a fost reflectată în presa scrisă; m-am aplecat doar asupra presei tipărite, iar în cadrul ei doar asupra ziarelor cu cea mai mare circulație. Am ales cotidiene de informație generală, de mare tiraj și cu un cuvânt hotărâtor în presa românească.

In stabilirea ierarhiei ziarelor după mărimea audienței, indicatorii cel mai des întâlniți sunt:

calculul cotelor de lectură ;

calculul ratei de difuzare a ziarelor la mia de locuitori (tirajul presei scrise raportat la 1000 de locuitori – într-o lună anumită sau la nivelul unui an); această rată de difuzare se calculează pe baza statisticilor naționale referitoare la tirajul ziarelor și la populația țării.

Drăgan afirmă că aceștia sunt indicatorii audienței presei scrise. Voi opta pentru tirajul presei scrise.

Astfel, în alegerea publicațiilor pe care le voi analiza, am avut în vedere următoarele criterii:

tirajul ziarului ;

să fie un cotidian național de interes mai larg (nu axat doar pe un singur domeniu, cum sunt, de exemplu, ziarele sportive) ;

resursele de timp / umane disponibile.

In ceea ce privește timpul disponibil și posibilitatea personală de a realiza această analiză am ales ca interval de analiză o perioadă de aproximativ patru săptămâni.

Primele două criterii le-am stabilit pornind de la premisa că în presa scrisă, cotidienele sunt cele mai importante nuclee de formare a opiniei publice, cele mai răspândite fiind foarte probabil și cele mai influente.

Iată și principalele cotidiene (auditate) din România, după tirajele lor la sfârșitul anului 2003:

Tabelul l. Principalele cotidiene auditate din România

Sursa: Biroul Român de Audit al Tirajelor

Adresa de internet wwvv. braț. ro

Combinând cele trei criterii de alegere ale cotidienelor m-am decis asupra ziarelor Adevărul, Evenimentul zilei și România liberă.

Eșantionarea

In ceea ce privește selectarea surselor de comunicare, am ales din multitudinea de surse de informare, presa scrisă, urmând să fac analiza presei. Am aplicat eșantionarea pe ziarele cuprinse în perioada 18 septembrie – 19 octombrie 2003; ziua de debut a analizei a fost reprezentată de numărul de ziar în care a apărut primul articol despre proiectul de referendum și a fost diferită pentru ziarele considerate; 19 octombrie a fost ultima zi cuantificată, reprezentând ultima zi de alegeri, care marchează și finalul proiectului de referendum, zi valabilă pentru toate ziarele analizei mele. Astfel, ziua de debut a fost:

– 27 septembrie pentru Adevărul, perioada monitorizată fiind 27 septembrie-19 octombrie ;

– 18 septembrie pentru Evenimentul zilei, perioada monitorizată fiind 18

septembrie-19 octombrie ;

– 27 septembrie pentru România liberă, perioada monitorizată fiind 27

septembrie- 19 octombrie.

Pentru o reprezentativitate mai bună am ales eșantionarea de zile neconsecutive, pasul de eșantionare fiind din două în două numere ale ziarului, recomandabil; astfel am obținut un eșantion de:

11 unități de eșantionare sau 11 numere de ziar pentru Adevărul

11 unități de eșantionare sau 11 numere de ziar pentru Evenimentul zilei

12 unități de eșantionare sau 12 numere de ziar pentru România liberă.

Perioada de studiu, de aproximativ patru săptămâni este extrem de utilă pentru eventuale comparații cu analize pre și post-campanie.

Procedee de analiză a conținutului

Am ales pentru prezentarea și analiza datelor, analiza frecvențelor și analiza tendințelor temelor cuprinse în schema de categorii.

a) analiza de frecvență

Am urmărit ca prin calcularea frecvențelor unităților de înregistrare să surprind preocuparea față de o anumită temă, din partea ziarelor analizate.

Am realizat un tabel structurat pe dimensiuni, indicatori (categorii), subindicatori și frecvențele temelor pe fiecare dintre indicatori și subindicatori. Tabelul este construit pentru fiecare dintre cele trei ziare analizate, toate cele trei variante regăsindu-se în anexă.

b) analiza de tendință

Aceasta mi-a permis ca pe lângă simpla consemnare a prezenței sau absenței unei referiri să pot deduce și orientarea ziarului pe anumite teme, prin evaluările și aprecierile jurnalistice, capabile să indice totodată, tăria, "gradul de intensitate cu care se manifestă atitudinea'' ziaristică.

Am considerat:

– referiri defavorabile: aprecierile critice, negative, de dezaprobare ale jurnaliștilor la adresa temelor din schema de categorii. Exemple: oamenii nu cunosc modificările, campania s-a realizat în interes electoral, campania de informare și cea de promovare au fost ineficiente, media nu s-a utilizat pentru informare, membrii parlamentari nu au acționat eficient în campanie, ci în interes proriu .

– referiri neutre: cele cu caracter informativ, care informează despre referendum, fără a avea tendință favorabilă sau defavorabilă.

– referiri favorabile: aprecierile pozitive, de aprobare ale jurnaliștilor la adresa temelor din schema de categorii. Exemple: oamenii cunosc modificările și s-au prezentat la vot, campania nu s-a realizat în interes electoral, ci strict referendar, activitatea membrilor este eficientă, s-a aplicat legea electorală, s-au surprins ambele posibilități de răspuns.

Analiza de tendință o voi desfășura pe fiecare indicator, dar și pe subindicatorii săi aferenți. Pentru o mai bună sistematizare am întocmit un tabel cu linii și coioane; pe coloane sunt trecute în ordine, următoarele: indicatorii; subindicatorii; numărul de unități de înregistrare favorabile (F); numărul de unități de înregistrare neutre (N); numărul de unități de înregistrare defavorabile (D); numărul total al unităților de înregistrare în legătură cu tema (T); indicele de analiză a tendinței (IAT), pe care l-am calculat cu formula:

AT= F- D/ T

Fiecare ziar dispune de un astfel de tabel, ce poate fi consultat în anexă.

4.2. Prezentarea și analiza datelor

4.2.1. Analiza pe ziarul Adevărul

Analiza de frecvență

Articolele apărute în Adevărul, în perioada 27 septembrie – 19 octombrie 2003, în legătură cu tema referendumului au fost în număr de 33 de articole. Toate cuprind referiri la schema de categorii, fără a exista un articol care să nu aibe legătură cu ea; ordinea de apariție a articolelor este: joi, 27 septembrie (un articol); miercuri, l octombrie (un articol); vineri, 3 octombrie (trei articole); duminică, 5 octombrie – nici un articol publicat; marți, 7 octombrie (patru articole); joi, 9 octombrie (un articol); sâmbătă, 11 octombrie (cinci articole); luni, 13 octombrie (două articole); miercuri, 15 octombrie (opt articole); vineri, 17 octombrie (șase articole); duminică, 19 octombrie (nouă articole).

Numărul total de referiri sau teme de articol contorizate în aceste articole este de 63 de referiri, dintre care 34 sunt referiri neutre, 18 sunt pozitive, iar 11 sunt referiri negative.

Voi realiza și clasificarea indicatorilor și a subindicatorilor în funcție de ponderile deținute de fiecare în parte din totalul itemilor.

Indicatorii cu cele mai ridicate frecvențe sunt reprezentați de imaginea proiectului de referendum, activitatea membrilor și relațiile cu comunitatea locală, alături de simbolurile publicitare, acestea două având aceeași frecvență. Trei categorii aparțin dimensiunii propagandistice, în timp ce doar o categorie aparține dimensiunii informative. Acestea sunt temele considerate de către acest ziar cele mai importante pentru publicul său. Suma frecvențelor acestor indicatori este de 76% din totalul unităților de înregistrare (al referirilor).

Rutina electorală este itemul cu cele mai multe referiri pe toți indicatorii, referiri surprinse în articole care descriu date organizatorice. Ceea ce este și mai interesant este faptul că toate referirile sunt neutre, având un vădit caracter informativ și reprezentând 20% din totalul de referiri pe schema de categorii. Ceea ce denotă interesul ziarului pentru o bună și profundă cunoaștere a proiectului de referendum în rândul cetățenilor.

O situație asemănătoare se întâlnește și în privința programului, articolele publicate cuprinzând șapte referiri. Este demonstrată astfel, preocuparea jurnalistică pentru evaluarea programului, prin informații care apreciază eficiența și utilitatea ofertei constituționale.

Alte patru referiri surprind și utilizarea legii electorale de organizare: este subindicatorul care beneficiază de frecvența cea mai ridicată ca număr de referiri negative, semn că tema a preocupat în mod deosebit sfera jurnalistică a ziarului. Utilitatea campaniei de comunicare și efectele benefice au avut frecvența 0, accentul nefiind pus pe astfel de teme. Și acest ziar pledează pentru necesitatea prezenței la vot. Această variabilă a primit doar referiri pozitive, în număr de două.

Ierarhia frecvențelor este completată cu locul secund ocupat de activitatea membrilor; sunt tratate cu interes teme despre implicarea în societate a proiectului pentru promovare, în opt referiri, trei negative, cinci neutre și lipsa celor pozitive. Procentul este de 12%.

Cea mai mare atenție este acordată acțiunii în campanie, care beneficiază de a treia mare valoare ca frecvență (cinci referiri), în raport cu numărul de referiri date restului itemilor cuprinși în ceilalți indicatori, ziarul servind din nou interesul cetățeanului în a cunoaște cum s-au implicat membrii în campanie. Evaluarea activității membrilor se face și prin prisma competențelor (o referire) și a banilor utilizați în interes public (două referiri).

Locul al treilea revine prin frecvența ridicată relațiilor cu comunitatea locală. S-au adunat șapte referiri, dintre care șase negative și o referire pozitivă. Procentul este de 11%. Cuprinde trei variabile: acțiuni culturale, acțiuni umanitare și apelul la alte instituții publice. Activitatea umanitară este tratată într-o singură referire, cea culturală este valorizată prin două referiri care trimit la concertele promoționale organizate, în timp ce implicarea în campanie a altor instituții publice beneficiază de cea mai mare frecvență pe acest indicator, de patru referiri, ceea ce denotă interesul manifestat față de această temă.

La egalitate cu frecvența acestui indicator este cea a simbolurilor publicitare. Acest indicator este și el tratat de-a lungul mai multor articole, în care am contorizat șase referiri neutre și o referire pozitivă; lipsesc referirile negative din cele șapte referiri, care alcătuiesc un procent de 11%. . Referirile oferă date importante despre materialele promoționale utilizate, despre rolul vedetelor în spoturi și despre cum au fost surprinse ambele posibilități de răspuns în acestea. Sloganul are frecvența 0, nici o referire nesurprinzând rolul său în campanie.

Următoarele categorii sunt cele cu teme cu frecvență redusă: comunicarea internă, viabilitatea proiectului, utilizarea mass-media pentru informare, imaginea Guvernului, ca sursă emițătoare, percepția publicului și acțiunea Guvernului. Patru indicatori aparțin dimensiunii informative, în timp ce doi aparțin dimensiunii propagandistice. Suma frecvențelor acestor indicatori este de 24% din totalul unităților de înregistrare. Chiar dacă informațiile sunt mai puține pentru aceste categorii, beneficiind implicit de frecvențe mai mici, nu înseamnă că nu au importanță; dimpotrivă, sunt tratate cu maximă seriozitate.

Cea mai redusă frecvență o înregistrează comunicarea internă, cu o singură referire, reprezentând 1% din totalul de referiri. Se acordă astfel, cea mai mică atenție acestui indicator. Referirea este acordată facilităților care sunt oferite membrilor pentru mai bună informare a cetățenilor, interesând dacă astfel de acțiuni sunt eficiente în această direcție.

O frecvență identică a înregistrat viabilitatea proiectului. Singura referire prezentă în ziar a anunțat că proiectul are sprijinul intern. In cadrul imaginii Guvenului (5%), ambii săi itemi: aplanarea conflictelor și colaborarea în interior beneficiază de referiri în număr scăzut.

Au fost publicate și articole despre utilizarea mass-media pentru informare sau despre percepția publicului, în referiri puține, care trimit la videoconferințe sau părerile liderilor. Lipsesc referiri despre prezența de dezbateri televizate sau despre cunoașterea proiectului și a modificărilor.

Patru referiri sunt adresate acțiunii Guvernului (6%). Justificarea referendumului prin apelul la integrarea europeană are două referiri. Derivă din astfel de referiri cele care sugerează utilizarea campaniei în interes electoral.

Analiza de tendință

Proiectul de referendum este prezentat în cadrul ziarului Adevărul printr-o tendință favorabilă, fiind așadar, valorizat pozitiv în articolele care prezintă proiectul de referendum. Valoarea calculată demonstrează acest lucru: AT= 18 -11/63 = + 0,11.

Orientarea pozitivă a ziarului este dovedită și de prezența unui număr foarte mare de referiri pozitive din totalul de referiri, mai multe decât cele negative. Foarte mulți subindicatori au avut doar referiri favorabile și au reprezentat 28% din totalul de referiri.

Astfel, pentru imaginea Guvernului, ca sursă emițătoare, în cadrul dimensiunii informative, tendința la nivelul întregii categorii este favorabilă (+1), evaluarea modului în care Guvernul a luat măsuri pentru ca informarea să se realizeze cât mai eficient luând o formă pozitivă, apreciindu-se inițiativele în acest sens. Valoarea este extrem de ridicată; ea se reflectă în aprecierile despre moratoriul propus de președintele Iliescu pentru buna desfășurare a campaniei, un armistițiu prin care "forțele politice au datoria să se abțină de la acuze, dispute și violențe de limbaj". Aplanarea conflictelor (+0,66) primește deci, aprecieri, asemenea colaborării în interior (+0,33): actorii politici sunt încurajați "să-și concentreze energia pentru a explica cetățenilor conținutul modificărilor și importanța prezentării la vot".

In cadrul imaginii proiectului de referendum, doi itemi sunt evaluați pozitiv: programul (+0,27) și necesitatea prezenței la vot (+0,07). Oferta constituțională a fost supusă analizelor într-o rubrică specială, numită chiar "Constituționale". Astfel, modificările au primit aprecieri prin noutățile aduse: textul constituțional este el însuși o garanție că orice fel de naționalizări vor fi interzise, proprietatea privată fiind "garantată și ocrotită în mod egal de lege", limba română rămâne în continuare singura limbă oficială în stat, armata nu va mai fi obligatorie, specificându-se că o armată eficientă, modernă trebuie formată din profesioniști, pe bază de voluntariat ; în plus, Constituția revizuită le va tăia parlamentarilor cheful de a săvârși ticăloșii fără teama că vor fi trași la răspundere penală, cum se întâmplă cu cetățenii obișnuiți.

Oferta constituțională astfel evaluată este un bun motiv pentru a merge la vot. Se pledează pentru votarea modificărilor, pentru că "să refuzi să votezi Constituția țării tale este un gest greu de justificat".

Referirile contorizate surprind evaluări pozitive și pentru justificarea referendumului prin apelul la integrarea europeană (+0,5); acest item, legat de acțiunea Guvernului este prezentat ca o miză extrem de importantă de care depinde integrarea în Uniunea Europeană, altfel, aceasta "ar putea fi amânată câțiva ani sau compromisă definitiv".

Se pledează și pentru surprinderea ambelor posibilități de răspuns, în simbolurile publicitare utilizate. Trebuie să se meargă la vot, dar votul trebuie acordat în cunoștință de cauză .

O valoare pozitivă a ieșit și pentru părerile liderilor despre proiect (+0,33), cea mai reprezentativă referire fiind întâlnită într-un articol din 15 octombrie, pagina doi, când Prea Fericitul Patriarh Teoctist îndeamnă la responsabilitate civică și creștină, pentru că "noua formă a Constituției corespunde aspirațiilor noastre de mai bine".

Cele mai multe referiri pe întregul proiect de referendum sunt cele neutre, reprezentând nici mai mult, nici mai puțin de 34 de referiri din total (53%). Din acest motiv numeroși itemi au atras tendința AT= 0; astfel, acești subindicatori sunt definiți de referiri cu caracter informativ, fără a avea tendință favorabilă sau defavorabilă.

Cele mai multe informații au fost oferite despre organizarea proiectului, rutina electorală primind doar referiri cu caracter informativ; ziarul a fost preocupat ca populația să afle despre cât va dura perioada de campanie pentru convingerea oamenilor că e nevoie de o nouă lege fundamentală, despre cum vor vota românii din afara granițelor, despre amplasarea secțiilor de votare, despre tipărirea buletinelor de vot, despre hrana președinților de secții sau suplimentarea fondurilor și a personalului necesar.

Date informative s-au oferit și despre videoconferințele organizate (utilizarea mass-media pentru informare), care au facilitat acordarea de informații și date organizatorice despre proiect; cetățenii au fost puși la curent și în legătură cu materialele promoționale folosite pentru promovare: un arsenal reprezentat de mii de fluturași, panouri stradale, pliante, sms-uri, e-mail-uri trimise: această desfășurare logistică fără precedent a cuprins și o parte mai spectaculoasă, reprezentată de videoclipurile cu vedete, vedete pe care Guvernul le folosește "ca să scoată lumea la votul pentru Constituție".

Tot caracter informativ au și referirile care vizează competențele membrilor și utilizarea banilor în interes public, acțiunea culturală și cea umanitară; astfel, cetățenii pot afla despre eforturile pe care autoritățile locale le depun pentru ca fondurile pentru tipărirea buletinelor de vot "să se aloce cu maximă responsabilitate" și cu "răspundere majoră", despre concertele și spectacolele de muzică populară dedicate tinerilor pentru popularizarea noii Constituții sau despre acțiunile Loteriei Naționale de a acorda premii pentru prezența la vot.

Tendința pe indicatori

Pentru activitatea membrilor în cadrul dimensiunii propagandistice, tendința la nivelul întregii categorii este puternic defavorabilă (-0,60), evaluarea serviciilor întreprinse de membri luând o formă negativă. Referirile care vizează acțiunea în campanie au fost în cea mai mare parte negative. Intr-un articol publicat în 11 octombrie, pagina doi se sugerează "incapacitatea Guvernului de a mobiliza populația".

Și utilizarea legii electorale are valoare negativă (-0,75), ce imprimă o atitudine profund defavorabilă; referirile acționează pe mai multe direcții: deși legea electorală prevede că "buletinele de vot se vor imprima în atâtea exemplare câți alegători sunt în circumscripție, cu un supliment de 10%", la noi au fost tipărite 3 milioane de buletine, în loc de 1,7 milioane. Este criticată și atitudinea președintelui Iliescu. "Să nu fim dogmatici! La fiecare fleac, licitație?", care sugerează că problema tipăririi buletinelor de vot, acțiune, de altfel, finanțată din bani publici, ar fi un fleac pentru care autoritățile nu merită să se obosească a organiza o licitație publică.

Câte o referire negativă au primit și vacanța acordată membrilor (-1), astfel împușcându-se "o săptămână de vacanță", s-au adus acuzații la adresa modului în care Guvernul a gestionat banii pentru referendum, utilizarea banilor în interes propriu primind -0,25, iar sprijinul intern primește și el valoarea de -1, pentru că a fost afectat de "propaganda peremistă".

Referirile în ceea ce privește utilizarea campaniei în interes electoral sunt extrem de vagi, ziarul neaccentuând această chestiune. Tendința este 0, pentru că din două referiri una este negativă, iar alta pozitivă, anulându-se categorisirea spre una dintre extreme. Astfel se specifică faptul că "referendumul a declanșat prematur campania electorală".

Și pentru ziarul Adevărul, temele prezentate se înscriu într-o schemă bipolară; la unul din poli se află categorii care au tendințe favorabile: imaginea Guvernului, iar la celălalt categorii cu tendințe defavorabile: activitatea membrilor.

4.2.2. Analiza pe ziarul Evenimentul Zilei

Analiza de frecvență

In cele ce urmează îmi voi concentra atenția asupra articolelor apărute în Evenimentul zilei, în perioada 18 septembrie – 19 octombrie 2003. Au fost publicate 47 de articole în legătură cu tema proiectului de referendum; dintre acestea, 43 de articole au legătură cu schema de categorii, iar patru articole nu au legătură cu aceasta; ordinea de apariție a articolelor este: joi, 18 septembrie (un articol); miercuri, l octombrie (trei articole); vineri, 3 octombrie (cinci articole); duminică, 5 octombrie – nici un articol publicat; marți, 7 octombrie (trei articole); joi, 9 octombrie (cinci articole); sâmbătă, 11 octombrie (cinci articole); luni, 13 octombrie (trei articole); miercuri, 15 octombrie (opt articole); vineri, 17 octombrie (cinci articole); duminică, 19 octombrie (nouă articole).

In aceste articole am contorizat 78 de referiri sau teme de articol, dintre care 40 sunt referiri negative, 15 sunt referiri pozitive, iar 23 sunt referiri neutre.

In cele ce urmează voi proceda la o clasificare a indicatorilor și a subindicatorilor în funcție de ponderile deținute de fiecare în parte din totalul itemilor.

Indicatorii cu cele mai ridicate frecvențe sunt reprezentați de imaginea proiectului de referendum, relațiile cu comunitatea locală și percepția publicului. Două dintre categorii aparțin dimensiunii informative, iar una dimensiunii propagandistice. Acestea sunt temele considerate de către acest ziar drept cele mai importante pentru publicul care formează audiența. Suma frecvențelor acestor indicatori reprezintă 61 % din numărul total al unităților de înregistrare (al referirilor).

Pe primul loc se situează imaginea proiectului de referendum, categorie pe care o consider elementul cel mai reprezentativ pentru atitudinea Evenimentului zilei față de proiect. Imaginea proiectului beneficiază de o frecvență de 26 referiri, reprezentând procentul cel mai mare de 33 % din totalul de referiri; zece referiri sunt negative, opt referiri sunt neutre, iar opt referiri sunt pozitive.

Rutina electorală a fost surprinsă în articole care descriu date organizatorice în patru referiri. Ideea proiectului de referendum apare în urma incidentului de la Arhivele Naționale din Baia Mare, când un soldat își ucide patru colegi. Adrian Năstase, primul ministru al României afirmă, într-un articol apărut în 18 septembrie: "până în luna octombrie vom organiza un referendum pe tema stagiului militar".

In ceea ce privește programul, articolele prezentate cuprind trei referiri.

Strâns legat de acest subindicator este cel de efecte benefice ale modificărilor pentru populație și societate; o singură referire este alocată acestui item, frecvența vădit redusă neafectând importanța temei.

Utilizarea legii electorale de organizare este subindicatorul care beneficiază de cele mai multe referiri negative, dar și frecvența cea mai ridicată – de nouă referiri, în cadrul acestui indicator. Tema a preocupat în mod deosebit sfera jurnalistică a ziarului. La fel, utilitatea campaniei de comunicare a fost contestată în articolele apărute. Frecvența referirilor este relativ mare de cinci unități. Dar dincolo de toate rămâne necesitatea prezenței la vot. Această variabilă a primit doar referiri pozitive, în număr de patru.

Un loc secund în ierarhia frecvențelor ocupă relațiile cu comunitatea: sunt tratate cu interes teme despre implicarea în societate a proiectului în vederea promovării sale, în 15 referiri, patru negative, opt neutre și trei pozitive. Procentul este de 19%.

Acest indicator cuprinde trei variabile: acțiuni culturale, acțiuni umanitare și apelul la alte instituții publice. Activitatea culturală este tratată într-o singură referire, în timp ce implicarea în campanie a altor instituții publice beneficiază de o frecvență mare – 11 referiri, ceea ce denotă interesul manifestat față de această temă. Se prezintă implicarea în campania de promovare a militarilor care se pregătesc pentru referendum prin cunoașterea noilor prevederi și a polițiștilor, care vor opri șoferii pentru a le pune întrebări despre modificările aduse Legii fundamentale. Loteria Națională a oferit premii în duminica referendumului, au fost organizate tombole cu premii pentru votanți, concerte cu vedete care vor avea "un mare ecou", fonduri acordate pentru votare studenților de la Universitatea București.

Percepția publicului este și ea tratată de-a lungul mai multor articole, în care am contorizat șase referiri negative și o referire pozitivă; lipsesc referirile neutre din cele șapte referiri, care alcătuiesc un procent de 8%.

Cunoașterea proiectului și a modificărilor este relatată în trei referiri. Prezența la vot beneficiază de cele mai multe referiri – patru – în cadrul acestui indicator, cu preponderență negative.

Următoarele categorii sunt cele cu teme cu frecvență redusă: utilizarea mass- media pentru informare, activitatea membrilor, acțiunea Guvernului, viabilitatea proiectului, simboluri publicitare, comunicarea internă și imaginea Guvernului, ca sursă emițătoare. Trei indicatori aparțin dimensiunii informative, în timp ce alți patru aparțin dimensiunii propagandistice. Suma frecvențelor acestor indicatori este de 38% din totalul unităților de înregistrare. Deși aceste categorii sunt prezentate prin informații mai puține, beneficiind astfel de frecvențe mai mici, nu înseamnă că sunt lipsite de importanță; dimpotrivă, sunt tratate cu maximă seriozitate.

Cea mai redusă frecvență o înregistrează imaginea Guvernului, ca sursă emițătoare, cu o singură referire, reprezentând 1% din totalul de referiri. Se acordă astfel, cea mai mică atenție acestui indicator. Referirea este cuprinsă în articolul din 11 octombrie de la pagina opt, despre capacitatea de aplanare a conflictelor, și vizează conflictul dintre PRM și premierul Năstase, care nu dorește îndepărtarea oamenilor de ideea de integrare europeană, iar PRM tocmai acest lucru încearcă. Itemul colaborarea în interior cu forțele politice are frecvența 0.

Pentru comunicarea internă sunt trei referiri neutre și una pozitivă, o frecvență redusă care înseamnă 5% din totalul referirilor. Cele mai multe referiri la are activitatea de relații publice, în număr de trei.

Au fost publicate și articole despre utilizarea mass-media pentru informare, fâcându-se cinci referiri, adică 6% din totalul de unități. Se fac trei referiri despre Rompres, Mediafax sau diverse comunicate de presă, ca surse de informații. Restul referirilor sunt cu privire la prezența de dezbateri televizate.

Activitatea membrilor are o frecvență egală cu cea a indicatorului anterior – cinci referiri; evaluarea activității membrilor se face de-a lungul articolelor, doar în referiri negative. Competențele au frecvența 0, în timp acțiunea în campanie este variabila cu frecvența cea mai ridicată în cadrul acestui indicator – trei referiri.

Cinci referiri sunt adresate acțiunii Guvernului. Justificarea referendumului prin apelul la integrarea europeană are două referiri. Derivând din acestea, sunt cele care sugerează utilizarea campaniei în interes electoral; frecvența lor este de trei referiri, mare în comparație cu cele anterioare.

Viabilitatea proiectului are două variabile cu frecvența 0: sprijinul intern și sprijinul internațional. Astfel, toate cele cinci referiri trec spre utilitatea campaniei de promovare. Frecvența este mare, justificând interesul pentru evaluarea campaniei de promovare.

Intâlnim frecvența 0 și în cadrul simbolurilor publicitare, pentru subindicatorii reprezentați de slogan, spoturi și materiale de propagandă; este un semn că aceștia nu au stârnit interesul jurnaliștilor, pentru că utilizarea lor era oricum necesară, mai mult interesând modul în care au funcționat efectiv. Astfel, surprinderea ambelor posibilități de răspuns în campanie a adunat trei referiri, adică cea mai mare frecvență pe acest indicator. Utilizarea vedetelor a avut o frecvență de două referiri.

Analiza de tendință

Mai întâi, am calculat tendința ziarului Evenimentul zilei în ceea ce privește proiectul de referendum în general:

AT = 15-40/78 = -0,32

Proiectul este prezentat așadar, în mod defavorabil; indicele analizei de tendință are o valoare negativă ( -0,32 ), ceea ce denotă o tendință accentuat defavorabilă în articolele care prezintă proiectul de referendum.

Dovada o reprezintă și subindicatori care au avut doar referiri negative, care reprezintă 51 % din totalul de referiri.

Dezbaterile televizate reprezintă fără îndoială, o sursă de informare extrem de importantă în rândul populației, știut fiind faptul că televiziunea este percepută în societatea romanească, ca un mijloc de informare publică prioritar printre preferințele oamenilor; acestea nu au fost însă fructificate, presa surprinzând prin trei referiri acest lucru. Referirile sunt astfel, negative, dovadă fiind articolul apărut în 13 octombrie, la pagina cinci, când se motivează necunoașterea de către cetățeni a proiectului, prin lipsa "dezbaterilor publice pe tema modificărilor", care nu au fost încurajate. Și editorialul din 19 octombrie, pagina întâi, acuză faptul că "nu am avut parte de dezbateri obiective, desfășurate în timp, cu calm, sau de explicații concrete, din care românul să înțeleagă cum îl va ajuta noua Constituție să trăiască mai bine".

Reacția (percepția) publicului a fost pe măsura informării, proiectul și modificările sale nefiind cunoscute în rândul populației. Cunoașterea proiectului de referendum, dar și cunoașterea modificărilor sale nu reprezintă punctul forte al populației, articolele dezvăluind prin referiri negative acest fapt. Intr-un articol din 17 octombrie, pagina șapte, se surprinde că oamenii nu au habar de noile modificări, și necunoscând inițierea proiectului motivează că votează "tot cu ăia" sau pentru că "Iliescu și Năstase ziceau că trebuie să mergem la vot"; nici măcar studenții nu știu ce să voteze pentru că nu cunosc modificările.

Pentru activitatea membrilor în cadrul dimensiunii propagandistice, tendința la nivelul întregii categorii este defavorabilă, evaluarea serviciilor întreprinse de membrii luând o formă negativă. Referirile care vizează acțiunea în campanie și utilizarea banilor în interes public au fost în întregime negative. Intr-un editorial publicat în 17 octombrie se sugerează că oamenii politici sunt gata pentru orice de dragul voturilor, numai accentul pe informare nu-l pun. Este prezentată și poziția lui Traian Băsescu, într-un articol apărut tot în 17 octombrie, pagina șapte, care aduce acuzația gravă de furt: o mare parte din banii "alocați campaniei au fost furați".

Articolele demonstrează de asemenea că nici utilizarea banilor în interes public nu s-a prea realizat. Ironia titlului unui articol din 9 octombrie – "E bine! Banii au ajuns la PSD!" – surprinde tipărirea buletinelor la firme aparținând membrilor PSD, care au gestionat astfel banii cum au dorit, deși, "banii publici nu pot implica imaginea personală a unui membru al PSD".

Articolele fac de asemenea referiri defăimătoare în ceea ce privește utilizarea campaniei în interes electoral. Atacurile ziarului sunt puternice, fățișe, clare: "Constituția e un interes românesc, nu pesedist. Ideea de a face și din asta o mare victorie a unui singur partid e un semn de egoism, dacă nu chiar de îngustime"; sunt adresate referiri și partidelor PNL și PRM.

Ziarul a negat prin articolele apărute și utilitatea campaniei de promovare. Aserțiunile despre subindicator sunt doar negative. Articolele sunt puternic defavorabile: "deșănțata propagandă electorală", "campanie mediatică agresivă" , "mod neprofesionist de promovare", "campanie primitivă", "un veritabil carnaval electoral".

Referirile neutre reprezintă un procent de 29% din totalul de referiri. O serie de itemi au avut tendința AT= 0; acești itemi au avut doar referiri neutre și mă refer la facilități și servicii, comunicate și acțiuni culturale; astfel, acești subindicatori sunt definiți de articole cu caracter informativ, fără a avea tendință favorabilă sau defavorabilă.

In continuare voi prezenta tendința pe indicatori.

In cadrul dimensiunii informative, comunicarea internă are o valoare a IAT de 0,25, indicând o tendință favorabilă: cel mai bine este valorizată activitatea de relații publice, cu o valoare de 0,33 fiind oferite câteva informații despre realizarea campaniei pentru referendum de către o firmă renumită cu care s-a mai colaborat.

Tendința negativă relativ accentuată (-0,4) a utilizării mass-media pentru informare, este dată de referirile care surprind lipsa dezbaterilor televizate.

Valoarea IAT pentru imaginea proiectului de referendum (-0,07) indică o tendință defavorabilă aparent redusă generând indici negativi pentru subcategoriile sale; în realitate, tendința nefavorabilă e mai accentuată dacă luăm în calcul valorile foarte mici ale IAT pentru subindicatorii săi: au fost referiri total defavorabile în privința organizării proiectului, măsurilor concrete preconizate în oferta constituțională, aplicării legii electorale sau utilității campaniei de comunicare. Rutina electorală este înfățișată în articole cu caracter de informare despre referendum; o singură referire negativă se face în legătură cu cheltuirea fondurilor alocate organizării campaniei, fără acordul Comisiei de Informare publică și Transparență.

In ceea ce privește programul, articolele prezentate ridică semne de întrebare referitor la oferta constituțională. O primă problemă o ridică Alianța Civică, care consideră că programul este "o contradicție cu cererile cetățenilor", garantarea proprietății sau separația puterilor în stat nefiind măsuri suficiente, capabile să contureze calitatea organizării constituționale. Articolul apărut în l octombrie, la pagina cinci trezește incertitudine încă din titlu: "Serviciile secrete, la mâna Guvernului?". Mesajul implicit al titlului – lipsa credibilității proiectului și a transparenței lui. Descoperirea aparține Inițiativei 2003, condusă de Cozmin Gușă și este împărtășită de ziar; este vorba despre modul de funcționare și organizare a serviciilor secrete, care "ar putea afecta sistemul democratic românesc"; este o modificare constituțională care oferă posibilitatea ca "serviciile secrete să devină instituții subordonate politic", reglementate prin hotărâri de guvern sau ordine ale unor miniștri; nu vor mai fi astfel, reglementate prin legi organice, care presupun controlul parlamentar.

Și utilizarea legii electorale are valoare negativă (-0.22), iar referirile acționează pe două direcții majore: prelungirea referendumului cu două zile de votare în loc de una și alocarea banilor către firme pentru tipărirea buletinelor de vot, prin negociere directă, și nu prin licitație. Astfel, referitor la tipărirea buletinelor, deși purtătorul de cuvânt al Guvernului Despina Neagoe a afirmat că desemnarea firmelor se va face prin licitație electronică, negocierea directă a reprezentat în final soluția adoptată în lipsă de timp care « nu permitea organizarea licitațiilor ». Poziția ziarului sugerează că a fost aleasă această metodă pentru îmbogățirea baronilor PSD prin tipărirea buletinelor la firmele lor, fiind considerată în articolul din 9 octombrie, pagina șase, ca "profund netransparentă". Prin publicarea numelor și criteriilor de selecție ale firmelor cu care s-au încheiat contracte pentru organizare, opțiunea Guvernului și-ar fi găsit mai ușor justificarea; altfel, procedura încredințării directe trezește suspiciuni și incorectitudine, părere împărtășită și de Cristian Tudor Popescu, membru al Comisiei pentru Transparență și Informare publică, în același ziar, tot la pagina șase.

Evaluarea campaniei de comunicare a atras referiri cu tendință total defavorabilă (-0,50). Deși au fost prezentate date conform cărora au fost amenajate corturi de informare în București, care au marcat debutul campaniei de informare, cu implicare chiar și în școli, specialiștii au fost sceptici. Intr-un articol din 3 octombrie, pagina cinci, ziarul critică campania ce a accentuat spectacolul politic, în timp ce "la capitolul informării populației", responsabilii direcției de comunicare de la Palatul Victoria nu și-au făcut temele. Acest lucru este demonstrat și în articolul din 17 octombrie, când este criticată situația jalnică a informării cetățenilor, prin absența din teritoriu a explicațiilor oferite despre noua Constituție.

Valori extrem de ridicate au efectele benefice și necesitatea prezenței la vot, adică un IAT= 1. Astfel, în articolul din 15 octombrie, la pagina întâi, se face o referire pozitivă din partea lui Cornel Nistorescu, o referire care se vrea mai mult o încurajare pentru populație și care contrastează mult cu titlul articolului: "Bâlci constituțional"; se afirmă astfel, că "în mod sigur nu e cea mai bună Constituție pe care o putem avea. Dar are un cap peste cealaltă, făcută pe genunchi în 1991", și tocmai de aceea, "merită citită și judecată".

De aici derivă necesitatea prezenței la vot. Incă din editorialul zilei de l octombrie, Nistorescu pledează pentru votarea modificărilor, căci Constituția este mai întâi de toate "un interes românesc", dar și "o poartă obligatorie la slalom". Este menținută această poziție și în editorialul din 15 octombrie, printr- un sfat mai pătimaș la adresa Constituției care "merită votată", fiind de datoria noastră "să folosim acest drept cetățenesc dacă nu vrem să ne hăhăim la nesfârșit într-o cârciumă". O ultimă referire apare pe 17 octombrie tot în editorialul referendumului, și sugerează încă din titlul "Gata cu râsul", că nu mai este timp de glume. Astfel, "trebuie mers la votare", pentru că acest vot "are o semnificație politică deosebită". Este mai mult un îndemn la vot pentru cetățenii care "fără să-și dea seama, refuzând să voteze, ar putea să sprijine inconștient un partid mai periculos decât moartea" (referire la PRM).

IAT la nivelul întregii categorii reprezentate de percepția publicului este de -0.71, o valoare care indică o tendință puternic defavorabilă; în cadrul ei, prezența la vot are indicele negativ de -0,50. Cel mai reprezentativ articol este cel apărut în 19 octombrie, a doua zi de votare, când se specifică ironic că referendumul a debutat cu „rezultate excepționale", înregistrând un absenteism major, de sub 15% din electorat; este modul în care cetățenii au ales să răspundă politicii românești, căreia nu-i mai acordă spirit civic.

O evaluare negativă s-a făcut și relațiilor cu comunitatea locală, cu un IAT = -0,06, cele mai multe referiri negative primind apelul la alte instituții publice. Acțiunile umanitare au luat și ele o turnură nefastă atunci când oamenii au început să fie șantajați dacă nu se prezintă la vot. In articole apărute în 19 octombrie, la pagina doi se specifică neacordarea de ajutoare sociale, audiențe sau pensii pentru neprezentare la vot.

Concluzia unor astfel de acțiuni este prezentată în articolul de la rubrica "Foișorul de foc", din 13 octombrie, pagina cinci, printr-o referire negativă de proporții: "ce poate arăta amestecul de vedete, polițiști, medici de familie, diriginți, preoți, angajați Petrom – toți chemați să susțină cum pot, numai să susțină Constituția – decât disperare și diletantism".

Valoarea nefavorabilă a întregii categorii este însă redusă, în comparație cu valorile extrem de negative acordate acțiunii Guvernului sau simbolurilor publicitare, -0,60, respectiv -0,40. Justificarea referendumului prin apelul la integrarea europeană este privită ca o condiționare a prezenței la vot, pe care o realizează lideri PSD; articolul care prezintă această poziție este publicat în l octombrie, pagina cinci, și afirmă că "cine nu votează noua lege fundamentală nu dorește integrarea europeană" sau se opune acesteia.

In cea ce privește surprinderea ambelor posibilități de răspuns, referirile îndeamnă la votare în cunoștință de cauză "cu da sau nu, căci nu poate fi votat cu forța, după cum gândește fiecare și după cum îl lasă sufletul și mintea"; oamenii trebuie să știe că "nu există un singur răspuns – cel pe care ni-l arată ei".

Astfel, cu excepția comunicării interne, când activitatea de relații publice a fost valorizată pozitiv, semn că a existat preocupare pentru realizarea unei campanii de succes, toate celelalte categorii au avut doar indici ai AT negativi, ziarul prezentând în mod defavorabil activitățile desfășurate.

4.2.3. Analiza pe ziarul România liberă

Analiza de frecvență

Desfășurarea articolelor apărute în România liberă, în perioada 27 septembrie – 19 octombrie 2003 este următoarea: au fost publicate 29 de articole în legătură cu tema proiectului de referendum; dintre acestea, 28 de articole au legătură cu schema de categorii, iar un articol nu are legătură cu schema de categorii; ordinea de apariție a articolelor este: sâmbătă, 27 septembrie (două articole); luni, 29 septembrie (trei articole); l octombrie – nici un articol publicat; vineri, 3 octombrie (patru articole); duminică, 5 octombrie – nici un articol publicat; marți, 7 octombrie (trei articole); joi, 9 octombrie (trei articole); sâmbătă, 11 octombrie (patru articole); luni, 13 octombrie (două articole); miercuri, 15 octombrie (un articol); vineri, 17 octombrie (trei articole).

In aceste articole am contorizat 67 de referiri sau teme de articol, dintre care 33 sunt referiri negative, 20 sunt referiri pozitive, iar 14 sunt referiri neutre.

In cele ce urmează voi proceda la o clasificare a indicatorilor și a subindicatorilor în funcție de ponderile deținute de fiecare în parte din totalul itemilor.

Indicatorii cu cele mai ridicate frecvențe sunt reprezentați de imaginea proiectului de referendum, acțiunea Guvernului și activitatea membrilor. Două dintre categorii aparțin dimensiunii propagandistice, iar una dimensiunii informative. Acestea sunt temele considerate de către acest ziar drept cele mai importante pentru publicul care formează audiența. Suma frecvențelor acestor indicatori reprezintă 53,73% din numărul total al unităților de înregistrare (al referirilor).

Pe primul loc se situează imaginea proiectului de referendum, categorie pe care o consider elementul cel mai reprezentativ pentru atitudinea României libere față de proiect. Imaginea proiectului beneficiază de o frecvență de 18 referiri, reprezentând procentul cel mai mare de 26,86 % din totalul de referiri; șase referiri sunt negative, cinci referiri sunt neutre, iar șapte referiri sunt pozitive.

Datele organizatorice au fost grupate în rutina electorală, în șase referiri. Este itemul cu frecvența cea mai mare în cadrul acestei categorii, semn că ziarul a acordat cea mai mare atenție modului în care a fost organizat proiectul de referendum.

Pentru program au fost alocate cele mai puține referiri, mai precis o singură referire; de o frecvență vădit redusă a beneficiat și itemul reprezentat de efectele modificărilor pentru populație și societate, și anume o referire. Asta înseamnă că ziarul nu a fost preocupat decât într-o foarte mică măsură de oferta constituțională și de eficiența modificărilor. Nici legea electorală de organizare nu a fost tratată în prea multe referiri, frecvența fiind redusă, de două referiri.

In schimb, un interes deosebit a fost acordat, în câte patru referiri, evaluării campaniei de comunicare și venirii la vot de către cetățeni. Astfel, cotidianul pledează pentru necesitatea prezenței la vot, nu fără a aprecia în același timp, utilitatea campaniei de comunicare.

Un loc secund în ierarhia frecvențelor ocupă acțiunea Guvernului; sunt zece referiri, opt negative, una neutră și una pozitivă. Procentul este de 14,92% din totalul de referiri.

Frecvența cea mai mare – șase referiri, o înregistrează utilizarea campaniei în interes electoral, urmată de cele patru referiri acordate justificării proiectului prin apelul la integrarea europeană. Așadar, sunt tratate cu interes teme despre acțiuni politice și de comunicare, evaluându-se modul în care acestea au fost utilizate de Guvern în campanie.

Activitatea membrilor este și ea tratată de-a lungul mai multor articole, ocupând locul al treilea în clasament, prin contorizarea a șase referiri negative și a două referiri pozitive; lipsesc referirile neutre din cele opt referiri, care alcătuiesc un procent de 11,94%.

A fost apreciată acțiunea membrilor în campanie în două referiri, cele mai ridicate frecvențe fiind acordate competențelor cu care au acționat și utilizării banilor în interes public.

Următoarele categorii sunt cele cu teme cu frecvență redusă: comunicarea internă, imaginea Guvernului ca sursă emițătoare, utilizarea mass-media pentru informare, percepția publicului, relațiile cu comunitatea locală, viabilitatea proiectului și simboluri publicitare. Patru indicatori aparțin dimensiunii informative, în timp ce alți trei aparțin dimensiunii propagandistice. Suma frecvențelor acestor indicatori este de 46,3% din totalul unităților de înregistrare. Deși aceste categorii sunt prezentate prin informații mai puține, beneficiind astfel de frecvențe mai mici, nu înseamnă că sunt lipsite de importanță.

Cea mai redusă frecvență o înregistrează percepția publicului, cu două referiri, reprezentând 2,98% din totalul de referiri. Se subliniază în cele două referiri lipsa cunoașterii modificărilor de către cetățeni; lipsesc referirile despre prezența la vot, frecvența fiind 0.

Pentru relațiile cu comunitatea locală sunt tot două referiri, o frecvență
redusă care înseamnă 2.98% din totalul referirilor. Cele două referiri acordă o mică
atenție apelului la alte instituții publice, dar prezentă totuși, un plus față de frecvența 0 pentru acțiunile culturale și umanitare.

Au fost publicate și articole despre utilizarea mass-media pentru informare, făcându-se patru referiri, adică 5,97% din totalul de unități. Nu sunt referiri pentru comunicate de presă, ca surse de informații. Doar se evaluează prezența sau absența
diverselor canale de comunicare, presă sau videoconferințe. Cele mai multe referiri –
două, au legătură cu dezbaterile televizate.

5 referiri sunt adresate comunicării interne, într-un procent de 7,5%. Sunt
tratate teme care evaluează activitatea de relații publice, mai multă atenție fiind
acordată prin cîte două referiri, modului în care a existat preocupare pentru
informarea despre proiect în conferințe sau prin facilități acordate membrilor.

Evaluarea imaginii Guvernului, ca sursă emițătoare se face de-a lungul articolelor, în șase referiri ( 8,95% din totalul de referiri), apreciindu-se interesul Guvernului pentru buna înțelegere în desfășurarea proiectului. Colaborarea în interior are frecvența de 2 referiri, în timp ce aplanarea conflictelor este variabila cu frecvența cea mai ridicată în cadrul acestui indicator – patru referiri.

Viabilitatea proiectului are o singură variabilă cu frecvența 0: sprijinul internațional. Toate cele șase referiri se împart egal la ceilalți doi subindicatori: utilitatea campaniei de promovare și sprijinul intern.

Intâlnim frecvența 0 și în cadrul simbolurilor publicitare, pentru subindicatorii reprezentați de slogan și utilizarea vedetelor: este un semn că aceștia nu au stârnit interesul jurnaliștilor pentru că utilizarea lor era oricum necesară, mai mult interesând modul în care au funcționat efectiv. Astfel, surprinderea ambelor posibilități de răspuns în campanie a adunat trei referiri, adică cea mai mare frecvență pe acest indicator, justificând interesul ziarului pentru votarea în cunoștință de cauză. Materialele de propagandă au avut o frecvență de două referiri, iar cea mai mică frecvență pe acest indicator a fost de o referire pentru spoturi.

Analiza de tendință

Oracolele studiate au înfățișat tematica subindicatorilor sub cele mai variate aspecte. Tendința ziarului România liberă în ceea ce privește proiectul de referendum în general este:

AT= 20-33/67 = -0.19

Proiectul este prezentat așadar, în mod defavorabil: indicele analizei de tendință are o valoare negativă (- 0,19); această valoare nu indică însă, o tendință defavorabilă accentuată în articolele care prezintă proiectul de referendum, probabil din cauza diferenței mici dintre referirile negative și cele pozitive.

Și acest ziar conține subindicatoii care au avut doar referiri negative, și anume șapte astfel de itemi.

In cadrul dimensiunii informative, activitatea de relații publice este valorizată negativ, primind o referire negativă, într-un articol apărut în 17 octombrie, în editorial; se reproșează organizatorilor faptul că această campanie a început "prea târziu", oamenii neavând timpul necesar pentru a cunoaște modificările, pentru a le înțelege și vota în cunoștință de cauză.

Dezbaterile televizate au fost apreciate prin referiri negative; deși importanța lor este crucială într-o astfel de campanie, se subliniază că ele nu au fost suficiente ca formă de informare și de aceea "deficitul de dezbatere publică se întoarce acum ca un bumerang".

Lipsa emisiunilor pe tema campaniei constituționale a fost resimțită la nivelul populației, care și din acest motiv nu a cunoscut modificările aduse noii Constituții. Percepția publicului este astfel ambiguă, cunoașterea modificărilor de către cetățeni fiind surprinsă de ziar prin referiri defavorabile, în care se specifică faptul că cetățenii nu cunosc aceste revizuiri.

Intr-un articol apărut în 3 octombrie, pagina trei, oferta constituțională este prezentată ca insuficientă și plină de formulări supărătoare; calitatea programului constituțional este pusă serios la îndoială, prin absența unor "prevederi așteptate: definirea atribuțiilor celor două Camere, desființarea migrației politice în timpul mandatului".

Se remarcă prezența de subindicatori doar cu referiri negative și în cadrul dimensiunii propagandistice; articolele fac referiri defăimătoare în ceea ce privește competențele membrilor de a se implica în proiect. Responsabilitatea, credibilitatea, sinceritatea, moralitatea, încrederea ce o trezesc în rândul cetățenilor sunt evaluate doar prin referiri negative; un articol din 3 octombrie, pagina trei demonstrează acest lucru: "clasa politică nu a reacționat cu personalitate și voință"; dimpotrivă, a acționat "prin tot felul de manevre lipsite de sinceritate".

Diplomația politică precară și-a pus amprenta și asupra utilizării campaniei în interes electoral, șase referiri negative întărind ideea că această campanie referendară a fost mai mult o ocazie pentru partidul de guvernământ de a pregăti alegerile prezidențiale. Dovada o reprezintă atacurile puternice, de împotrivire ale ziarului. Acuze serioase apar în articolul din 13 octombrie, pagina trei, când se susține că scopul electoral al campaniei referendare este "de a înhăma întreaga populație cu drept de vot la carul menținerii puterii actuale încă patru ani"; este așadar, "un test electoral al puterii" sau "debutul campaniei electorale a PSD", când "în realitate ni se cere un vot de încredere în guvernarea actuală" .

Astfel de acțiuni s-au reflectat în modul în care a fost gândită campania de promovare, iar ziarul o evaluează din această perspectivă, doar în referiri negative: campania de promovare a fost mai mult "un sistem de propagandă isterizată și isterizantă", plină de « îndemnuri țipate », în care nu au mai contat tehnicile de promovare firești, fiind transformate într-un "asalt mediatic asurzitor al PSD"; toate acestea au generat "modul necorespunzător cum au organizat PSD și Guvernul său această consultare".

O serie de itemi au avut tendința AT = 0; aceștia au fost prezentați în articolele ziarului prin simple informații, care au facilitat contactul cu diverse teme legate de referendum; așadar, referirile neutre au caracter informativ; se vorbește despre vacanțele parlamentare acordate pentru o mai bună implicare a politicienilor în desfășurarea proiectului, despre videoconferințe organizate de consiliile județene pentru discutarea problemelor de interes electoral sau despre videoclipurile electorale cu vedete de primă mână.

Spre deosebire de Evenimentul zilei, ziarul România Liberă a valorizat pozitiv foarte mulți indicatori și subindicatori. Articolele fac dovada unei tendințe favorabile, prin referiri încurajante. Acestea sunt însă completate de numeroase alte referiri negative.

Astfel IAT pentru întreaga categorie reprezentată de imaginea Guvernului, ca sursă emițătoare are o valoare pozitivă ridicată (+0,50), ceea ce denotă o tendință favorabilă în referirile despre acest subiect. Cele două variabile ale categoriei au fost valorizate pozitiv, semn că s-au apreciat eforturile depuse pentru ca această campanie să se desfășoare cât mai eficient; colaborarea în interior (+1) a fost susținută prin îndemnuri adresate de lideri, formațiunilor lor politice: "aveți datoria morală și legală să sprijiniți campania publică, să vă implicați activ în susținerea modificărilor" sau "trebuie ca forțele politice să cupleze și să asigurăm o prezență activă a cetățenilor la urne" . In ceea ce privește aplanarea conflictelor, valoarea IAT este mai mică, de +0,25, prin prezența unei referiri negative care trimite la atacurile dintre partide în campanie. Referirile pozitive vizează armistițiul propus de Năstase pentru perioada campaniei, constând în lipsa conflictelor între partide, fiind bine primit de politicieni.

IAT pentru comunicarea internă este negativ (-0,40), ca urmare a evaluării defavorabile care se face conferințelor organizate pentru informare. Astfel, "90% din cele 4 ore de desfășurare a Conferinței Naționale a Primarilor și Consilierilor PSD"
au fost alocate nu informării despre referendum, ci atacurilor îndreptate spre alte partide.

Valorizarea negativă a utilizării mass-media pentru informare se datorează,
așa cum am arătat mai sus, referirilor negative care trimit la absența dezbaterilor publice. Tendința defavorabilă exprimată prin valoarea de -0,25, nu este însă, extrem
de ridicată și datorită prezenței unei referiri pozitive foarte importante: "singura
Putere care le poate explica oamenilor, fără părtinire, în ce constă pericolul, pentru
viitorul lor și al democrației în România și pentru intrarea noastră în Europa, este
MASS-MEDIA".

Atitudinea favorabilă față de imaginea proiectului de referendum este reflectată în valoarea de +0,05, care nu indică o tendință pozitivă clară. Categoria aceasta a generat atât indici pozitivi, cât și indici negativi pentru variabilele sale. Deși referirile negative au fost mai numeroase au pierdut teren în fața valorilor extrem de ridicate, (+1), ale celor două referiri pozitive. Astfel, au fost valorizate negativ printr- un indice asemănător de -0,5, atât utilizarea legii electorale, cât și utilitatea campaniei de comunicare. S-a surprins desfășurarea achizițiilor publice " fără licitații" și caracterizarea campaniei prin "lipsă de transparență și neconsultare cu societatea civilă". Cu toate acestea, s-a pledat pentru necesitatea prezenței la vot, mizându-se pe efectele proiectului. Au fost doar referiri pozitive: la acest "exercițiu democratic e de datoria fiecărui cetățean să participe"; soluția oferită este că ''trebuie să privim avantajele noii variante".

Activitatea membrilor a fost evaluată negativ de către ziar, printr-o valoare foarte mică, de -0,50. Lipsa de competență și acțiunea în campanie precară au atras de la sine aprecieri dure din partea jurnaliștilor. In loc să fie preocupați de proiect, politicienii au ales "să-și rezolve problemele personale"; este pusă la îndoială și utilizarea banilor în interes public, valoarea negativă de -0,33 dovedind acest lucru. Lipsa licitațiilor a facilitat astfel, acapararea fondurilor publice de către baronii pesediști care au tipărit materialele promoționale la firmele lor, profitând de finanțări.

Relațiile cu comunitatea locală au aprecieri favorabile din partea ziarului (+0.08), o atenție deosebită fiind acordată apelului la alte instituții publice. Au fost implicați preoți, administratori de bloc și jandarmi, acțiunea fiind privită "ca una de larg interes pentru populație".

Intrega acțiune a Guvernului legată de proiectul de referendum a generat o tendință puternic defavorabilă din partea ziarului, înregistrând valoarea de -0.70. Această valoare reflectă aprecierile fățișe, dure, pentru utilizarea campaniei în interes electoral (-1), dar și pentru condiționarea prezenței la vot prin apelul la integrarea europeană (-0,25). Etichetarea cu "antieuropean sau antinațional" pentru cei care votează negativ sau absentează de la vot, nu este privită cu ochi buni în articolele ziarului, pledându-se pentru votarea liberă, care nu înseamnă "un vot al României împotriva Europei", ci un vot pentru "o Românie democratică".

Referirile negative acordate utilității campaniei de promovare atrag o tendință defavorabilă (-0,33) și pentru viabilitatea proiectului. Tendința este ușor atenuată de valorizarea pozitivă a sprijinului intern pentru proiect, în referiri care surprind susținerea proiectului de către președintele Iliescu: "eu voi vota pentru Constituția europeană".

Poziția ziarului este fermă și în privința surprinderii ambelor posibilități de răspuns (0.33), subliniind necesitatea publicului "de a vota în cunoștință de cauză" , după opțiunea personală, pentru că "oamenii trebuie să știe ce votează". In schimb, materialele promoționale nu au scăpat de aprecieri ironice, defavorabile, surprinse printr-un indice de -0.5, datorită încercării de a strecura în astfel de materiale sau sms-uri, cuvântul "Guvern".

In cadrul ziarului România liberă, temele prezentate se înscriu într-o schemă bipolară; la unul din poli se află categorii care au tendințe favorabile, precum imaginea Guvernului, imaginea proiectului și relațiile cu comunitatea, iar la celălalt categorii cu tendințe defavorabile: comunicarea internă, percepția publicului, utilizarea media, activitatea membrilor sau acțiunea Guvernului.

4.2.4. Analiza comparativă a ziarelor

Cele mai multe articole despre proiectul de referendum au fost publicate în Evenimentul Zilei. 47 de articole au tratat teme diverse ale campaniei referendare, acordându-se acesteia un spațiu larg de desfășurare; este de fapt cel mai mare număr de articole, în raport cu celelalte ziare, acordat pentru acest eveniment. In Adevărul, temele despre proiect au fost tratate de-a lungul a 33 de articole, în timp ce România Liberă nu a cuprins decât 29 de articole în legătură cu tema proiectului de referendum.

Articolele studiate au înfățișat tematica indicatorilor și a subindicatorilor sub cele mai variate aspecte.

Imaginea proiectului de referendum a fost itemul cu cea mai ridicată frecvență pentru fiecare dintre cele trei ziare, ceea ce explică interesul și preocuparea jurnalistică pentru buna cunoaștere de către oameni, a organizării proiectului, ofertei constituționale, aplicării legii electorale sau necesității prezenței la vot.

In ceea ce privește frecvența cea mai redusă, aceasta a fost reprezentată în cadrul fiecărui ziar prin valori reduse, de către comunicarea internă. Nu s-au accentuat modul în care proiectul a fost organizat efectiv sau eforturile pentru buna comunicare în interior, din care să derive buna desfășurare a campaniei, ci a contat modul în care proiectul s-a desfășurat concret, din perspectiva informării și a promovării.

Tendința pe întregul proiect de referendum a fost diferită în cadrul ziarelor analizate.

Evaluarea cea mai critică o demonstrează Evenimentul zilei, prin valoarea AT= -0,32, care indică o tendință accentuat defavorabilă în articolele care prezintă proiectul de referendum. Mărturie stau numeroși subindicatori care au avut doar referiri negative și ale căror aprecieri pot fi studiate în studiul despre acest ziar.

Proiectul de referendum este prezentat printr-o tendință defavorabilă și în cadrul ziarului România liberă. Valoarea este -0.19, care nu indică însă, o orientare negativă accentuată în articolele care prezintă proiectul de referendum. Pe lângă subindicatori care au avut doar referiri negative, au existat și numeroase evaluări pozitive acordate campaniei.

Proiectul de referendum primește și o valorizare pozitivă în ziarul Adevărul, care prezintă proiectul de referendum printr-o tendință favorabilă. Valoarea calculată demonstrează acest lucru: +0,11. Orientarea pozitivă a ziarului este dovedită și de foarte mulți subindicatori care au avut doar referiri favorabile.

Am realizat comparația între cele trei ziare încercând să surprind orientarea predominantă a acestora în ceea ce privește tematica schemei de categorii (conform funcțiilor mediatice ale lui Van Cuilenburg, amintite în partea teoretică).

a) Funcția informativă

Este îndeplinită de referirile neutre cuprinse în articole, ce au un caracter informativ și vizează transmiterea cât mai multor cunoștințe și date despre proiectul de referendum; se urmărește, așadar, cunoașterea proiectului de către populație.

Funcția informativă este cea mai înalt valorizată funcție în cadrul cotidianului Adevărul. Dintre toate ziarele analizate, în acest ziar funcția a fost îndeplinită prin cele mai multe informații oferite, reprezentate de 34 de referiri neutre, adică 53% din totalul de referiri ale ziarului. Cele mai multe informații au fost oferite despre rutina electorală, deci despre organizarea proiectului, având legătură și cu materialele promoționale folosite pentru promovare. Tot caracter informativ au și referirile care vizează competențele membrilor sau acțiunile culturale și umanitare. Procentul ridicat denotă preocuparea deosebită a ziarului pentru buna cunoaștere a proiectului în rândul populației. Așadar, ziarul a accentuat modul cum a fost pregătit și organizat referendumul.

 Evenimentul zilei  a adunat 23 de referiri neutre, reprezentând 29% din totalul de referiri. Acestea au facilitat contactul cu diverse teme legate de referendum, precum vacanțele parlamentare acordate pentru mai buna implicare a parlamentarilor, comunicate și acțiuni culturale, ce au facilitat promovarea campaniei.

România liberă a numărat 14 referiri cu tendință neutră, care au dat un procent de 20% din totalul de referiri. Spre deosebire de Adevărul și Evenimentul zilei, atenția acordată transmiterii de cunoștințe și informații despre proiect a fost semnificativ mai redusă; multe teme au avut tendință informativă, însă, teme precum facilități și servicii, videoconferințe organizate sau videoclipurile electorale cu vedete au avut un puternic caracter informativ.

b) Funcția interpretativă

Este reprezentată de referirile culese din articole care prezintă comentarii interpretative ale jurnaliștilor despre evenimentul referendumului. Astfel de articole-comentarii iau de obicei forma editorialelor sau a articolelor prezentate în rubrici dedicate unor astfel de momente și au un puternic caracter interpretativ, îndeplinind rolul de a forma opinii personale în rândul cetățenilor.

Evenimentul zilei este cunoscut și pentru editorialele semnate de Cornel Nistorescu. Perioada analizată a cuprins cinci articole-comentarii, dintre care patru au fost editoriale, iar un articol a fost cuprins în rubrica "Foișorul de foc" a ziarului. Referirile surprinse au avut tendință, deopotrivă, favorabilă și nefavorabilă. Se face apel la capacitatea de decizie a cetățenilor, prin îndemnuri și sfaturi menite să ghideze obiectivitatea și rațiunea oamenilor, prin formarea unor opinii adecvate și coerente. Teme supuse în comentariile editoriale interpretărilor sunt: necesitatea dezbaterilor obiective; utilizarea campaniei în interes electoral; necesitatea prezenței la vot, prin sfatul dat pentru folosirea dreptului cetățenesc de a vota; în ceea ce privește surprinderea ambelor posibilități de răspuns, se îndeamnă la votare în cunoștință de cauză. Iată așadar, că acest ziar este preocupat de votul pentru Constituție, acordat în cunoștință de cauză și informat, în absența intereselor de partid.

Perioada monitorizată pentru România liberă a cuprins patru articole-comentarii, dintre care doar un editorial și trei articole prezentate în rubrica 'Tema zilei" a ziarului. Comentariile cele mai aprinse au fost stârnite de deficitul de dezbatere publică sau competențele politice, prin apelul la manevre nesincere; și acest ziar comentează aprig acțiunea puterii actuale în interes electoral, care se răsfrânge și asupra utilității campaniei de promovare. Alte comentarii jurnalistice pledează pentru necesitatea prezenței la vot și pentru votarea în cunoștință de cauză. Aceste teme se regăsesc și la Evenimentul zilei, în plus, România liberă comentând puternic defăimător, competențele actorilor politici în campanie și profesionalismul campaniei de promovare.

Articolele cuprinse în perioada contorizată pentru Adevărul, nu au fost reprezentate de nici un editorial; comentariile jurnalistice nu abundă în referirile monitorizate; singura rubrică destinată analizei jurnalistice este cea de "Constituționale", în care s-au prezentat modificări ale noii Constituții.

c) Funcția critică

Se referă la semnalarea de către ziariști a situațiilor sau aspectelor legate de proiect care atrag atenția prin anormalitate, fiind suspectate de necorectitudine. Temele încadrate în această categorie sunt cele cu indicele AT negativ.

Pentru Evenimentul zilei au fost contorizate 40 de referiri negative, reprezentând 51% din totalul referirilor pe acest ziar. Perspectiva critică este prezentă, așadar, în tematica referirilor. Ziarul pune la îndoială utilizarea banilor în interes public și suspectează totodată, utilizarea campaniei în interes electoral, prin referiri puternice, fățișe, clare. In plus, sunt puse sub semnul întrebării atât oferta constituțională, cât și utilizarea legii electorale.

Ziarul critică de asemenea, campania care a accentuat spectacolul politic și show-ul, prin acuze la situația jalnică a informării cetățenilor, la acțiunile umanitare care au luat și ele o turnură nefastă sau la justificarea referendumului prin apelul la integrarea europeană, privită ca o condiționare a prezenței la vot.

Situația României libere din această perspectivă este foarte asemănătoare situației Evenimentului zilei: au fost 33 de referiri negative din totalul de 67, adică 49%. Temele care au atras referiri critice din partea ziarului au fost: activitatea de relații publice, valorizată negativ; cunoașterea modificărilor de către cetățeni; calitatea programului constituțional, pusă serios la îndoială; diplomația politică precară și-a pus amprenta asupra utilizării campaniei în interes electoral și a rezultat modul în care a fost gândită campania de promovare. Aprecieri grave au fost formulate și conferințelor organizate pentru informare, legii electorale, utilității campaniei de comunicare, acțiunii în campanie precare, dar și condiționării prezenței la vot. Materialele promoționale nu au scăpat nici ele de aprecieri ironice, defavorabile.

Adevărul este singurul ziar dintre cele trei analizate, care a obținut o tendință favorabilă pe întregul proiect de referendum; s-au înregistrat cele mai puține referiri negative (11 referiri), care au dat un procent de doar 17%; astfel, funcția critică nu a fost foarte evidentă, regăsindu-se în referirile despre legea electorală de organizare, când ziarul chiar a semnalat incorectitudinea utilizării ei și atitudinea prezidențială despre această chestiune.

4.2.5. Studii de obiectivitate ale analizei de conținut

Chestionarul realizat de către Centrul de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare, din cadrul Universității București și aplicat la ieșirea de la urne, pe un eșantion de 947 de respondenți, în zilele de 18 și 19 octombrie 2003 îmi servește în susținerea obiectivității procedeului de analiză, adică validitatea și fidelitatea analizei de conținut.

Astfel, am surprins din chestionar doar întrebările care au corespuns prin formulare și conținut cu schema de categorii a analizei de conținut, mai precis cu indicatorii și subindicatorii pe care i-am utilizat. Asemănarea tematică pe care am observat-o între o serie de întrebări ale chestionarului și o parte dintre categoriile și subcategoriile prezente în schemă m-a determinat să afirm validitatea internă sau de conținut a indicatorilor, demonstrând legătura dintre ipoteză, categorii, indici și caracteristici ale textului teoretic.

Așadar:

• Întrebarea l din chestionar, ''Vă sunt cunoscute modificările aduse Constituției?" corespunde subindicatorului din analiza de conținut "cunoașterea modificărilor proiectului de referendum";

• "Din ce surse și mijloace ați aflat despre modificările aduse Constituției, menționându-le în ordinea descrescătoare a importanței ?" este itemul 5 corespunzător subcategoriei "utilizarea mass-media pentru informare";

• Întrebarea 8 "Ați venit mai curând la vot pentru că?" evaluează de fapt "necesitatea prezenței la vot";

• "Considerați că votarea noii Constituții servește mai curând: interesului general al țării, puterii actuale, și una și alta ?" este itemul 15 din chestionar care corespunde "utilizării campaniei în interes electoral";

• Întrebarea 16 : "Care dintre personalitățile implicate în campania pentru Referendum vi s-au părut cele mai convingătoare?" se referă la "utilizarea vedetelor";

• Și "utilitatea campaniei de promovare" are un corespondent reprezentat de întrebarea 17 : "Cum ați caracteriza, prin maximum 3 cuvinte, campania de promovare a Referendumului ? ".

4.2.6. Concluzii ale monitorizării

Aceasta a fost așadar, reflectarea în cele trei cotidiene a proiectului de referendum pentru revizuirea Constituției.

A fost o campanie mediatică mult prea agresivă prin care s-a cerut oamenilor să voteze noua Constituție, nemaicontând că aceștia nu cunoșteau modificările ei; oamenii politici au fost astfel percepuți ca fiind lipsiți de orice scrupul democratic, în condițiile în care nimeni nu contesta faptul că Guvernul trebuia să supună noua Constituție unei promovări intense pentru a mobiliza oamenii la vot; campania de promovare s-a transformat însă, într-o campanie electorală în care partidul de guvernământ și-a tipărit fluturași de partid prin care, chipurile, îndemnau oamenii să voteze pentru revizuirea Constituției. De altfel, PSD-ul a fost suspectat că a încercat politizarea noii Constituții, o eventuală validare putând să devină asul din mâneca sa.

Astfel, această campanie referendară a fost percepută mai mult ca o ocazie pentru partidul de guvernământ de a pregăti alegerile prezidențiale.

Clasa politică a fost acuzată că nu a reacționat cu personalitate și voință
denaturând în lipsa de transparență și neconsultarea cu societatea civilă.
In locul unei informări comprehensive cu privire la ce anume va fi modificat
în Constituția României, campania dusă la nivel național, a fost mai mult una de
mobilizare a prezenței la vot; chiar și prin modul în care au fost concepute afișele,
românilor le-a fost sugerat și modul în care să voteze, adică afirmativ, în loc să li se
spună de ce anume să aplice ștampila pe dreptunghiul cu "Da". Opțiunea personală
nu ar trebui să fie prioritară?

Noua Constituție a beneficiat și de schimbări importante, precum garantarea proprietății private, folosirea limbii materne în relațiile cu autoritățile publice și justiție, serviciul militar nu va mai avea caracter obligatoriu, dar și de schimbări criticabile: numărul mare de parlamentari rămâne neschimbat, nu a fost limitată posibilitatea migrației politice de la un partid la altul, a fost eliminat din categoria legilor organice domeniul care privește organizarea serviciilor secrete, iar puterea executivului de a emite ordonanțe de urgență pe bandă rulantă nu a fost limitată.

Indiferent însă, fiecare dintre noi avea datoria de a o citi și de a o vota după propria judecată. Afirmativ sau negativ, nu doar cu "Da pentru Constituție". Pentru a ne dovedi astfel spiritul civic și pentru a ne folosi dreptul cetățenesc de a vota pentru un interes care este al nostru, al tuturor, al românilor de pretutindeni. Era un exercițiu democratic la care era de datoria noastră să participăm, printr- un vot dat în cunoștință de cauză și după conștiința noastră. Nu indiferența reprezenta o opțiune, nu lehamitea pentru oamenii politici care nu au înțeles nici după atâta timp că interesul cetățenilor nu poate fi cumpărat cu tombole, bani sau șantaj; și nici chiar cu vedete, polițiști, preoți sau medici de familie. Cu implicarea.

Credința mea este aceea că perspectiva critică și rațională eminamente individuală lipsește cu desăvârșire în ziua de astăzi, lăsându-se loc pentru lucrurile șocante și trecătoare. Dacă încercăm să privim cu atenție, se propagă foarte mult cultul imaginii, atât în viața politică, cât și în celelalte domenii ale vieții sociale. Motivele care stau la baza unei astfel de nivelări culturale sunt lesne de înțeles: cu cât publicul este mai omogen, cu cât îi lipsește spiritul și conștiința critică, cu cât este mai dezrădăcinat și mai debusolat, cu atât este mai ușor de controlat și de manipulat.

O concluzie se impune: oamenii nu se mai simt obligați să răspundă cu bunăvoință unor programe politice seci, fără conținut, lucru care conduce la dezinteresul față de politică al cetățenilor. S-au săturat să li se forțeze mâna prin tot felul de manevre lipsite de sinceritate.

Răbdarea oamenilor s-a pierdut. Asta a demonstrat prima zi de votare a noii Constituții, când procentul celor care se prezentaseră la vot nu depășea 15%; aceasta a fost consecința modului neprofesionist de promovare a proiectului.

PSD-ul, partidul de guvernământ care a inițiat și a organizat acest proiect, nu a fost scutit de acuze, ci învinuit că nu e capabil să convingă populația prin mijloace democratice și moderne, prin dezbateri obiective, calme, prin explicații concrete; ba dimpotrivă, a recurs la șantaj, la neacordarea de ajutoare sociale sau pensii sau la atribuirea responsabilității rezultatului referendumului, un posibil eșec atrăgând după sine, împotrivirea noastră, a cetățenilor față de integrarea euro-atlantică.

Mai mult de atât, nu a menținut un climat calm, fără adversități și conflicte, înscriindu-se într-un ritual de acuze la adresa celorlalte partide; acuzele au existat de fiecare parte, dovadă că nici colaborarea pentru buna desfășurare a proiectului și comunicarea cu cetățenii nu s-au realizat. In plus, au fost decretate două zile de referendum pentru siguranța integrării României în Uniunea Europeană.

Alternativa la astfel de acțiuni ar fi putut fi o campanie cinstită, fără compromisuri politicianiste, o cale democratică spre Europa năzuințelor noastre; și poate am fi uitat în acest fel de reformele necesare, de actele de corupție, de sărăcirea populației, de lipsa manifestă de voință politică a puterii de a înfrunta realitățile țării.

Monitorizarea ziarelor Evenimentul zilei, România liberă și Adevărul mi-a confirmat ipoteza : campania de comunicare inițiată avea rolul de a prezenta populației modificările și de a-i convinge pe cetățeni că votând Constituția, votează viitorul european al României; cu toate acestea, organizatorii campaniei au preferat să aibe la urne oameni cu zâmbete false de vedete sau saturați de sloganuri, decât cetățeni informați și responsabili. Campania a beneficiat de o publicitate afirmativă, lipsită însă de individualitate și cu puține informații, care mai degrabă a făcut apel la emoțiile oamenilor și la înclinația lor spre spectacolul politic și nu la responsabilitatea lor, la natura lor de cetățeni raționali.

Indiferent dacă la urne s-au prezentat sau nu 51% din cetățenii cu drept de vot, referendumul a fost un test important pentru democrația românească, dar și pentru actuala putere. E dreptul nostru de a sancționa prin vot, conducători și acțiuni politice care nu și-au respectat cuvântul dat, ignorând încrederea cu care au fost învestiți.

Personal am mers la vot pentru a fi alături de Legea fundamentală a României și pentru a întâmpina astfel, integrarea într-o lume mai civilizată și mai aproape de valorile europene. Și sunt convinsă că mulți alții au făcut ca mine, chiar dacă ei au votat tot cu primari sau președinți.

CONCLUZII

Această perioadă de tranziție, prin care a trecut România în ultimii 15 ani, a demonstrat că lipsa comunicării poate genera haos, iar deciziile politice sunt percepute ca fiind din ce în ce mai îndepărtate de interesele și nevoile celor mulți. Aroganța, corupția și lipsa transparenței au fost atributele cele mai semnificative ale claselor politice care s-au perindat o dată la patru ani, pe la noi.

Fie că ne implicam în procesele de vot, fie că avem o atitudine rezervată față de scena politică, rodul deciziilor politice ne vizează pe toți, schimbându-ne într-un fel sau altul atitudinea fată de aleși. In ultimii ani, lipsa comunicării între guvernanți și guvernați s-a accentuat din ce în ce mai mult, sondajele de opinie și mai ales prezența la vot arătând că oamenii manifestă un tot mai mare dezinteres fată de reprezentanții lor. Acesta nu reprezintă doar o problemă care ar trebui să-i privească numai pe politicieni, ci ar trebui să ne îngrijoreze pe toți; faptul că cetățenii nu mai cred că reprezentanții lor legali nu sunt în stare să realizeze sau măcar să lupte pentru binele general, reprezintă o problemă de ordin social.

Dincolo de modelele teoretice și de definițiile date comunicării guvernamentale, se disting acțiunile practice în folosul comunității care ar trebui să caracterizeze orice act de guvernare întemeiat pe baze legitime. Actul comunicării rămâne bine surprins în lucrările de specialitate, dar nu are prea mare însemnătate dacă nu se aplică și nu este conștientizat de fiecare dintre noi. Imi aduc aminte acum de una dintre declarațiile lui Michael Guest, în care diplomatul american spunea că nu legile reprezintă o prioritate pentru actualul Guvern, ci modul în care ele sunt aplicate. Iată că aceste vorbe au un foarte mare ecou. Fără îndoială că prevederile noii Constituții sunt bune, dar oare câți oameni cred că ele vor fi aplicate în litera lor?

Semnale avem în acest sens. De exemplu, eliminarea obligativității stagiului militar este o problemă departe de a fi rezolvată. Diferența sau necorespondența între vorbe și fapte este tema la care ne referim atunci când vorbim despre adevăr, iar dacă avem în vedere actul comunicațional putem afirma că acesta nu are nici o relevanță dacă nu se bazează pe fapte, pe dovezi.

Pledez pentru dreptul la alegere, prin dialoguri care să creeze ideea de deliberare și care să desăvârșească înțelegerea profundă a prevederilor. Dincolo de toate, opțiunea rămâne prioritară. Pentru a putea vota liber, fără etichetări și presiuni de tot felul, înțelegerea profundă a programelor politice nu poate fi susținută decât prin dialogul politic capabil să contureze alegerea cetățeanului, prin dialog și discuții practice, care să confere acțiunii politice, legitimitate și raționalitate. In felul acesta, informația circulă între scena politică și populație, iar cetățeanul are libertatea să aleagă ceea ce este bun pentru sine.

BIBLIOGRAFIE

Beciu, Camelia. (2002). Comunicare politică. București: Editura Comunicare.ro

Beciu. Camelia. (2000). Politica discursivă – practici politice într-o campanie electorală, lași: Editura Polirom

Betea, Lavinia. (2001). Psihologie politică: individ, lider, mulțime în regimul comunist. Iași: Editura Polirom

Borțun, Dumitru. (2001). Semiotică. Limbaj și comunicare. București: Editura SNSPA

Brune, Francois. (1985/2003). Fericirea ca obligație. Psihologia și sociologia publicității. București: Editura Trei

Bulai, Afred. (1999). Mecanismele electorale ale societății românești. București: Editura Paideia

Chelcea, Septimiu. (2002). Opinia publică. Gândesc masele despre ce și cum vor elitele?. București: Editura Economică

Chelcea, Septimiu. (2001). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative (capitolul Tehnica analizei de conținut, pp. 513- 541). București: Editura Economică

Chagnollaud, Dominique. ( 1999). Dicționar al vieții politice și sociale. București: Editura All Educațional

Coman, Cristina. (2000). Relațiile publice și mass-media (capitolul Relațiile publice și activitățile conexe). Iași: Editura Polirom

David, George. (2002). Relațiile publice: garanția succesului. București: Editura Oscar Prinț

Dâncu. Vasile. (2001). Comunicarea simbolică – Arhitectura discursului publicitar. Cluj- Napoca: Editura Dacia

Drăgan. loan. (1996). Paradigme ale comunicării de masă. București: Casa de Editură și Presă " Șansa" S.R.L.

Edelman, Murray. (1999). Politica și utilizarea simbolurilor. Iași: Editura Polirom

Gerstle. Jacques. (2002). Comunicarea politică, lași: Editura Institutului European

Ghilezan, Marius. (2000). Cum să reușești în viața politică. Manual de campanie electorală. București: Editura Active Vision

Iluț, Petru. (1997). Abordarea calitativă a socioumanului – concepte și metode (capitolul Analiza de conținut, pp. 135-139). Iași: Editura Polirom

Kapferer, Jean- Noel.(2002). Căile persuasiunii. Modul de influențare a comportamentelor prin mass- media și publicitate. București: Editura Comunicare.ro

McQuail, Denis și Windahl, Sven. (2001). Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă. București: Editura Comunicare.ro

Miege, Bernard. (2000). Societatea cucerită de comunicare. Iași: Editura Polirom

Pop, Doru. (2001). Mass-media și democrația. Iași: Editura Polirom

Pop, Doru. (2000). Mass-media și politica – teorii, structuri și principii. Iași: Editura Institutul European

Prutianu, Ștefan. (2000). Manual de comunicare și negociere în afaceri. Iași: Editura Polirom

Schwartzenberg, Roger-Gerard. (1995). Statul spectacol. Eseu asupra și împotriva star- sistemului în politică. București: Editura Scripta

Sthal, H.H. (1974). Teoria și practica investigațiilor sociale (pp. 120- 127). București: Editura Științifică

Stoiciu, Andrei. (2000). Comunicarea politică – cum se vând idei și oameni (capitolul Fundamentele marketingului politic). București: Editura Humanitas- Libra

Teodorescu, Bogdan. (2001). Marketing politic și electoral. București: Editura SNSPA

Teodorescu, Gheorghe. (2000). Putere, autoritate și comunicare politică. București: Editura Nemira

Thoveron, Gabriel. Comunicarea politică azi (capitolul 5 – De la carte la slogan). Editura Antet

Van Cuilenburg. J.J., Scholten, O. și Noomen. (2000). Știința comunicării (ediția a II-a). București: Humanitas

Zemor, Pierre. (2003). Comunicarea publică. Iași: Editura Institutul European