Performantele Bancilor Comerciale

CUPRINS

CAPITOLUL I BANCILE COMERCIALE, VERIGA DE BAZA A

SISTEMULUI BANCAR

Originea si temeiurile existentei bancilor de depozit…………………………..1

Evolutia sistemului bancar romanesc…………………………………………………2

Importanta si rolul sistemului bancar intr-o economie moderna………….7

Sistemul bancar romanesc actual………………………………………………………8

Politica Bancii Nationale a Romaniei in ultimul deceniu……………………..15

Consideratii generale privind activitatea Bancii Comerciale Romane….16

CAPITOLUL II PATRIMONIUL BANCAR: REGLEMENTARE SI

REFLECTARE CONTABILA

Planul contabil bancar

2.1.1. Bilantul bancar. Caracteristici…………………………………………………….20

2.1.2. Continutul planului de conturi. Corelatia cu bilantul bancar……………32

Contul de rezultate…………………………………………………………………………..35

2.3. Reglementarea activitatii bancare in Romania

2.3.1. Autorizarea, organizarea si conducerea bancilor………………………….39

2.3.2. Reguli privind solvabilitatea bancilor…………………………………………..41

2.3.3. Reguli privind limitarea riscului de credit……………………………………..42

2.3.4. Reguli privind lichiditatea bancii…………………………………………………43

Reguli privind limitarea riscului de schimb…………………………………..44

Fondul de asigurare a depozitelor bancare…………………………………45

Falimentul bancar……………………………………………………………………46

CAPITOLUL III ANALIZA RESURSELOR SI PLASAMENTELOR

BANCARE LA BANCA COMERCIALA ROMANA

Situatia bilantiera incheiata la 31 decembrie 2001 a Bancii Comerciale Romane……………………………………………………………………………………………..48

Analiza activitatii Bancii Comerciale Romane

3.2.1. Activitatea de corporate banking…………………………………………………..55

Activitatea de retail banking…………………………………………………………59

Activitatea cu carduri…………………………………………………………………..60

Participatii si activitatea pe piata de capital……………………………………65

Activitatea internationala…………………………………………………………….69

3.3. Optimizarea activitatii bancare prin corelarea operatiunilor active cu cele

pasive……………………………………………………………………………………………..72

CAPITOLUL IV PROFITUL SI RISCURILE BANCARE, COMPONENTE

ALE PERFORMANTELOR BANCARE

Analiza veniturilor si cheltuielilor bancare………………………………………….75

Analiza Indicatorilor de performanta bancara……………………………………..80

Analiza riscurilor asumate………………………………………………………………….91

Gestionarea riscurilor bancare si implicatiile asupra profitului bancar…97

Concluzii Și propuneri……………………………………………………….110

=== Cap 1 ===

CAPITOLUL I

Bancile comerciale,

veriga de baza a sistemului bancar

Originea si temeiurile existentei bancilor de depozit

Originea practicilor bancare se pierde in negura timpurilor. Desi unii istorici afirma existenta unor institutii de tip bancar inca din epoca antica, totusi institutii bancare in acceptia moderna au o mai larga recunoastere pentru bancile italiene ai caror precursori sunt Venetia (1171) si Geneva (1407), iar pentru cele nordice Amsterdam (1609), Hamburg (1619), Rotterdam (1635), etc. .

Aparitia bancilor moderne este strans legata de dezvoltarea comertului cu cetatile indepartate si acumularea capitalului monetar in special pe aceasta baza, expresie a dezvoltarii productiei manufacturiere si a expansiunii generale a economiei. Legate de nevoile comertului si desfasurand principalele operatiuni prin intermediul efectelor comerciale, in mod firesc bancile au primit atributul de comercial.

In aparitia bancilor, traditia si literatura de specialitate acorda un loc important zarafului, pretuitor al monedelor si intrmediar al circulatiei monetare.

Agentii economici detinatori ai monedelor aveau in moneda batuta un sprijin important in desfasurarea schimburilor si in dezvoltarea economica, dar utilizarea banilor presupunea si aspecte deficitare pentru acestia.

Astfel, deplasarea banilor la locurile de utilizare implica costuri de tansport asociate cu riscul, respectiv cheltuieli de prevenire a furturilor. De asemenea, deosebit de negativ pentru proprietarii monedelor era faptul ca detinerea in sine nu aducea nici un profit.

Toate acestea au orientat pe detinatorii de capital sub forma de monede sa incredinteze acest depozit unui intermediar, zaraful sau altei persoane, in scopul unei pastrari sigure si al unei remunerari sub forma de dobanda, decurgand din folosirea depozitului de catre intermediar ca resursa de creditare.

Astfel, neajunsurile detinatorilor de capital monetar sunt inlaturate si se creeaza fagasul unei continue si ample valorificari a capitalului monetar apartinand agentilor economici. Trebuie sa remarcam, de asemenea, ca resursele din depozite constituie temeiul redistribuirii capitalurilor prin creditele acordate de banci. Noii intermediari ce se afirma satisfac cerinte de pregnanta utilitate pentru intreaga viata economica si hotaratoare pentru progresul ei.

Momentul istoric al aparitiei bancilor marcheaza un pas major pentru stiintele economice. Crearea contabilitatii in conditiile in care bancherul, cu filiatie din zarafi, manufacturieri sau mari proprietari, s-a vazut in situatia de a detine bunuri, respectiv monede provenite din obligatii fata de terti, a constatat ca vechiul sistem de administratie si evidenta simpla a propriilor bunuri nu mai corespunde. Necesitatea considerarii paralele a bunurilor, care acum nu mai erau in intregime proprii, ci apartineau si tertilor, fata de care se creau obligatii speciale, a fost pasul necesar spre repezentarea in partida dubla a patrimoniului, obiect al noii stiinte sau arte, contabilitatea. In acest sens, Herbert J. Muller afirma : „Putini au auzit de Fra Luca Pacioli, inventatorul contabilitatii in partida dubla, dar el a avut probabil mai multa influenta asupra vietii oamenilor decat Dante sau Michelangelo.“

Evolutia sistemului bancar romanesc

O data cu dezvoltarea relatiilor de tip capitalist care au presupus dezvoltarea creditului ca forma de finantare, zarafii au devenit camatari, producand in principal, alaturi de speculatiile monetare si operatiunile de creditare. Creditul avea in acea perioada doua forme principale: creditul de consum si creditul politic. Dobanzile mari impuse de camatari, desi plafonate in Principate la 10%, in realitate se ridicau la 12- 24%, iar celelalte conditii impovaratoare solicitate de acestia pentru acordarea imprumutului au determinat aparitia si consolidarea oligarhiei financiare, marile discrepante dintre clasele din ce in ce mai sarace si clasa bogatilor fiind denatura sa duca, pe de o parte, la aparitia unor tensiuni sociale, iar pe de alta parte, la concentrarea capitalurilor, acest aspect ducand la cresterea investitiilor in activitati comerciale si industriale, precum si la necesitatea asigurarii unor institutii financiare capabile atat sa asigure pastrarea si evidentierea marilor capitaluri, cat si finantarea unor proiecte ce necesitau resurse banesti importante.

Erau necesare, in consecinta, aparitia si dezvoltarea unui sistem financiar bancar concretizat la inceput prin specializarea unor case comerciale straine implantate in centrele comerciale romanesti, in domeniul bancar si camataresc. Astfel, in perioada 1830-1860 functionau zece astfel de case de comert specializate la Braila, douazeci la Bucuresti, cate una la Buzau, Craiova si Iasi. Aceste case au devenit in timp sau au favorizat deschiderea unor sucursale ale bancilor straine pe teritoriul tarilor romanesti. Pe teritoriul Transilvaniei, un rol important in promovarea relatiilor cu Tara Romaneasca l-a avut Casa Hagi Constantin Popp din Sibiu, care asigura legaturile comerciale si financiare dintre rasaritul si apusul continentului.

Dezvoltarea capitalului romanesc autohton a impus necesitatea infiintarii unei institutii bancare care sa reprezinte interesele tinerei economii industriale nationale. Pasi importanti inainte avea sa faca domnitorul Grigore Alexandru Ghica care, in 1856, a semnat actul de concesionare pentru infiintarea unei banci nationale a Moldovei, de catre bancherul german F.I. Nulandt, cu capital german, englez, francez si in mai mica masura, romanesc.

Infiintarea in 1864 a Casei de Depuneri si Consemnatiuni, prima institutie romaneasca de credit, a fost concretizarea acestor indelungate demersuri ale clasei capitaliste in formare pe teritoriul Romaniei, ale caror interese economice si financiare erau in acea perioada congruente cu interesele nationale de obtinere a independentei fata de marile puteri. Aceasta institutie de credit urma sa-si constituie fonduri din domeniul privat si din domeniul public. Plasamentele Casei de Depuneri si Consemnatiuni urmau sa fie orientate spre crearea de intreprinderi industriale, ferme agricole, asezaminte culturale sau pentru finantarea bugetului prin participarea la emisiunile de bonuri de tezaur sau alte titluri de stat. In timp, Casa de Depuneri si Consemnatiuni s-a orientat in special spre atragerea resurselor temporar disponibile de la populatie si spre plasarea acestora in titluri de stat, devenind principalul finantator al bugetului.

De asemenea, inainte de infiintarea Bancii Nationale in 1880, au fost des- hise si alte institutii bancare cu capital preponderent autohton: Banca Romana (1865); Creditul Funciar Rural si Urban (1873-1875); Banca Mormorosch-Blank (1874).

Prin legea din 17 aprilie 1880 lua fiinta in Principate Banca Nationala a Romaniei, act normativ ce consfiintea deplina independenta a tarii noastre, dupa obtinerea a cestui statut in urma razboaielor din 1877. Legea stabilea normele de organizare si functionare ale Bancii Nationale, dintre care cele mai importante sunt:

a).Banca avea privilegiul de a emite bilete de banca la purtator. Biletele urmau sa fie emise in cupiuri de 20, 100, 500 si 1000 lei. Biletele erau convertibile in aur sau moneda nationala din argint.

b).Capitalul bancii era la 30 milioane lei, din care 10 milioane urmau sa se depuna de stat, iar 20 milioane de catre particulari, prin subscriptie publica .

c).Operatiunile efectuate de banca se limitau la:

-scontarea si cumpararea efectelor de comert, precum si a bonurilor de tezaur cu limita sumei de 20% din capitalul varsat;

-sa faca comert cu aur si argint;

-sa primeasca in depozit metale, aur si argint, precum si sume de bani in cont curent;

-sa acorde imprumuturi de cont curent sau pe termene scurte;

-sa faca serviciul de casierie a statului.

d). Conducerea bancii era asigurata de Consiliul de Administratie condus de un guvernator numit pe 5 ani, cu conditia sa fie roman si sa posede 40 actiuni ale bancii . Membrii Consiliului de Administratie erau directorii ce conduceau diferitele sectoare ale bancii.

Evolutia activitatii Bancii Nationale a Romaniei in epoca de pana la primul razboi mondial au urmat mai multe etape:

perioada 1880-1890, de la infiintare si pana la schimbarea etalonului monetar;

perioada 1890-1901, de la introducerea etalonului aur si retragerea statului din componenta actionarilor bancii;

perioada 1901-1914, de la transformarea Bancii Nationale in banca privata de emisiune si pana la inceputul primului razboi mondial.

In Transilvania , un moment important in evolutia activitatii bancare l-a constituit infiintarea, la 14 martie 1872, la Sibiu, a Bancii Albina, prima banca ardeleana cu ca-pital privat autohton care la inceput oferea numai anumite tipuri de operatiuni, datorita momentului si conditiile specifice vietii economice din Transilvania: infiintarea de reuniuni de credit, depuneri spre fructificare, imprumuturi tip lombard, imprumuturi cambiale, incasso, scontari de efecte comerciale. Ulterior, banca a inceput sa efectueze plasamente in credite ipotecare acordate pe 5, 10, 15 si, mai rar, 20 de ani. Organizarea si functionarea Bancii Albina, oarecum inedite, au dus la realizarea unor profituri importante ce au plasat banca in primele randuri ale listei institutiilor financiar-bancare ce functionau in tarile romanesti in acea perioada, aceasta atingand apogeul activitatii in perioada 1882-1915.

Alaturi de Banca Albina si uneori dupa modelul acesteia, in Transilvania s-au infiintat si alte banci sau institutii financiar-bancare, cum ar fi:Banca Furnica din Fagaras (1883), Casa de Pastrare din Saliste (1884), Ardeleana din Orastie si Timisana din Timisoara (1885), Economul din Cluj (1886), Victoria din Arad, Ariesana din Turda, Amaria dinAbrud, Silvania din Simleul Silvaniei, Sebesana din Sebesul sasesc (1887), etc., in anul 1900 in Transilvania functionand 75 de banci romanesti, numarul acestora crescand la 152 la sfarsitul anului 1914.

Perioada interbelica se caracterizeaza printr-un avant fara precedent al economiei romanesti, dezvoltarea relatiilor de tip capitalist impunand, de asemenea, cristalizarea structurala a sistemului bancar romanesc. Cu toate ca administratia romaneasca a adoptat cu opt luni inainte de declansarea crizei un Program pentru stabilizare monetara si dezvoltare economica ce avea in vedere asanarea bilantului Bancii Nationale si refacerea lichiditatii acesteia in vederea realizarii conditiilor care sa duca la convertibilitatea, refacerea finantelor publice si asigurarea echilibrului bugetar si de asemenea, realizarea unui program de investitii pentru lucrarile publice care sa asigure redresarea unor sectoare ale economiei si franarea curbei somajului, criza economica a dus la nenumarate falimente si in industria bancara, la sfarsitul perioadei de cesiune, in 1933, functonand numai 893 de banci cu un capital mentinut la 10 miliarde lei, precum si 4577 banci populare.

Dupa perioada crizei, revirimentul economiei romanesti s-a manifestat si in domeniul bancar. Avand in vedere efectul de antrenare constatat cu ocazia falimentelor bancare din perioada recesiunii, prin „Legea pentru organizarea si reglementarea comertului de banca“ s-au pus bazele infiintarii unui organism superior de reglementare si supraveghere independent de Banca Nationala, Consiliul Superior al Bancilor. Reglementarile ulterioare au determinat concentrarea capitalului bancar si prin urmare, reducerea numarului de banci de la 920 in 1935 la 451 in 1939 si respectiv, la 272 in 1941. Aceasta ultima reglementare bancara aducea masuri noi de supraveghere si control bancar, limitand dreptul de exercitare a comertului bancar prin obligatia obtinerii unei autorizatii prealabile pentru infiintarea unei banci noi sau a unei sucursale noi a unei banci existente, obligativitatea ca bancile sa fie societati comerciale, precum si anumite plafoane minime privind capitalul la infiintare.

Reglementarile privind plafoanele de depozit, restrictiile de credit, inhibarea activitatilor cu obiect nebancar efectuate de catre banci, gestiunea bancara, elaborarea si raportarea bilantului bancar si a contului de profit si pierderi aduceau sistemul bancar romanesc la nivelul altor sisteme bancare din tarile apusene si in acelasi timp au creat o baza solida pentru aplicarea cu sorti de izbanda a politicilor monetare si fiscale. asta concentrare a capitalului bancar a avut efecte benefice asupra sistemului de creditare si implicit asupra nivelului de dezvoltare a economiei in ansamblu. Plasamentele bancare s-au orientat in special spre domeniul comercial care asigura o mai mare lichiditate, asa cum rezulta din urmatorul tabel:

Din categoria bancilor mari, trei dintre acestea (Banca Romaneasca, Banca de Credit Roman si Banca Comerciala Romana) detineau in 1934 aproape 80% din totalul resurselor financiare ale tarii.

Activitatea bancara in perioada de dupa 1944 si pana a cunoscut un puternic recul. Functiile sistemului bancar in domrniul comercial erau din ce in ce mai reduse, rolul acestuia fiind in primul rand de finantator –intermediar intre puterea hipercentralizata de la Bucuresti si entitatile din diversele ramuri ale economiei si de asemenea, de organism de control si supervizare a circulatiei monetare in economie. Concentrarea in domeniul bancar a atins niveluri nebanuite, astfel ca la 31 decembrie 1989 existau in Romania numai 4 banci: Banca Natonala a romaniei, Banca Agricola, Banca de Investitii, Banca Romana de Comert Exterior. Pentru atragerea resurselor de la populatie s-a mentinut in continuare institutia Casei de Economii si Consemnatiuni, cu functii atrofiate.

Importanta si rolul sistemului bancar intr-o economie moderna

In conditiile amplificarii schimburilor comerciale, dezvoltarii interrelatiilor economice intre state si in special datorita avantului fara precedent luat de tehnologia informationala in ultimele decenii, rolul bancilor in economie creste substantial atat in ansamblurile economice nationale, cat si la nivel zonal si mondial.

Atunci cand vorbim de banci ca societati comerciale, rolul lor este clar: acela de multiplicare a capitalului proprietarilor prin realizarea de profituri maxime in conditii de risc minim.

O data cu aparitia bancilor centrale ca organisme administrative cu rol de emisiune monetara si coordonare a politicilor monetare, bancile au fost incluse intr-un sistem din ce in ce mai coerent, aflat sub coordonarea, la inceput dedusa, iar mai apoi determinata, a bancii centrale.Rolul bancilor ca elemente ale acestui sistem consta in aceea ca, alaturi de alte institutii financiare care au capatat importanta din ce in ce mai mare in ultimele decenii, se constituie in canalele prin care banca centrala aplica masurile de politica monetara, bancile asigurand functiile esentiale pentru circulatia valorilor in economie, de intermediari intre depozitari si imprumutati si, pe de alta parte, de mijloc de realizare a transferurilor de bani in economie.

Acest rol al entitatilor bancare incluse in sistem s-a amplificat in ultimele decenii in condittile in care au aparut o serie de mutatii in structura, forma, directia si viteza fluxurilor de marfuri, financiare si informationale, nationale si internationale. Piata financiara mondiala nu mai este in prezent dependenta de piata marfurilor, fluxurile financiare au alte directii si alte localizari temporale decat cele materiale, noile instrumente financiare permitand decalaje in timp fata de miscarile de marfuri. Se efectueaza azi tranzactii pur financiare- bursele de valori opereaza dupa criterii ce nu au legatura directa cu concretul economic, piata valutara lucreaza in conditii de independenta, functionand in baza unor variabile ce depind mai degraba de evenimente aleatorii. Pe de alta parte, tehnologia informatica a pus la dispozitia operatorilor financiari mecanisme de evidenta si instrumente ce tind sa inlocuiasca documentele financiare cu informatii financiare si banii cu atestari ale banilor. Operatiile de cont devin regula, iar cele cu numerar se fac numai in tranzactii cu amanuntul. Bancile, prin care se deruleaza cea mai mare parte a operatiunilor financiare, devin din ce in ce mai importante in cadrul sistemelor economice nationale si internationale. Functiilor fundamentale ale sistemului bancar, de intermediar financiar si de transfer, li se adauga in prezent alta, datorita cresterii rolului bancilor in cadrul politicilor monetare ale statelor: aceea de factor de atragere si mentinere a nivelului resurselor financiare natonale in cadrul miscarilor internationale de fonduri, prin aceasta bancile asigurand echilibrul monetar relativ, element considerat esential in realizarea echilibrului economic.

1.4. Sistemul bancar romanesc actual

Avand drept obiectiv asigurarea unui sistem bancar competitiv, stabil si eficient in activitatea de intermediere financiara, preocuparile Bancii Nationale Romane s-au orientat cu predilectie spre finalizarea procesului de privatizare a bancilor cu capital de stat, intarirea activitatii de supraveghere prudentiala si izolarea bancilor cu probleme, aducerea cooperativelor de credit sub supravegherea BNR, cresterea rolului Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, intarirea cooperarii cu alte autoritati de supraveghere, pregatirea introducerii euro si, nu in ultimul rand, imbunatatirea cadrului legislativ.

Pe fondul dublarii in cursul anului 2001 a volumului capitalului social al bancilor, determinata de finalizarea primei etape de majorare a capitalului social in baza Normelor BNR nr.9/2000 si de majorarea capitalului social al Bancii Agricole si al Eurom Bank in procesul schimbarii proprietarilor, indicatorii de performanta financiara a sistemului bancar romanesc s-au imbunatatit considerabil:

– raportul de solvabilitate (>12%) a crescut de la 23,8% la 28,8% ;

– rentabilitatea economica (ROA) s-a majorat de la 1,5% la 3,1% ;

– rentabilitatea financiara (ROE) s-a imbunatatit de la 12,5% la 21,8% .

De asemenea, profitul net inregistrat de sistemul bancar (9839,8 miliarde lei) a fost cu 136% mai mare, in termeni reali, decat cel aferent anului anterior.

Procesul de privatizare a Bancii Agricole, incheiat prin vanzarea la data de 12 aprilie 2001 a pachetului de control catre Raiffeisenbank, urmat de majorarea capitalului social cu 37 milioane dolari de catre noul proprietar, a permis redresarea situatiei financiare a bancii si incadrarea indicatorilor ei de prudenta in limite normale. De asemenea, reglementarea prin intermediul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.68/2001 a datoriilor Eurom Bank (fosta Dacia Felix) fata de Banca Centrala si CEC a creat premisele recapitalizarii ei de catre noii proprietari la un nivel care sa satisfaca indicatorii de prudentialitate. In cazul Bancii Comerciale Unirea, retragerea autorizatiei de functionare decisa de Consiliul de Administratie al BNR in luna iulie a fost urmata de majorarea capitalului social efectuata de un grup de investitori straini, de reincadrarea in indicatorii prudentiali si, pe aceasta baza, de admiterea de catre Curtea Suprema de Justitie, in luna noiembrie, a contestatiei impotriva hotararii BNR.

Situatia la o serie de alte banci a continuat sa se deterioreze. Banca Turco-Romana nu s-a redresat dupa colapsul din anul 2000 si in pofida promisiunilor autoritatilor turcesti de a gasi un nou investitor, a ramas in imposibilitate de a-si onora obligatiile. Dupa epuizarea tuturor posibilitatilor de revitalizare sau de vanzare a banciii, BNR a procedat la retragerea autorizatiei de functionare si sesizarea instantei in vederea declansarii procedurii falimentului (in aprilie 2002). Avand in vedere gravele abateri in administrarea fondurilor si a surselor atrase, constatate la Banca Romana de Scont, BNR a depus instituirea supravegherii speciale (incepand cu lina iulie) si ulterior, a regimului de decontare speciala (din luna decembrie 2001), instituirea administrarii speciale, revocarea presedintelui bancii (in ianuarie 2002) si in cele din urma, retragerea autorizatiei de functionare (in februarie 2002). In cazul Bancii de Investitii si Dezvoltare, desi controalele frecvente din partea BNR au limitat posibilitatile de frauda, expunerea mare a acestei banci fata de Banca Romana de Scont a dus la pierderi din activitatea financiara si la afectarea grava a credibilitatii, Adunarea Generala a Actionarilor hotarand in martie 2002 lichidarea voluntara a bancii. Data fiind cota nesemnificativa detinuta de ultimele doua banci pe piata interbancara (0,2% in cazul BRS si 0,1% in cazul BID), incheierea lor nu prezinta potential de risc sistemic.

Incepand cu anul 2000, preocuparea privind sanatatea sistemului bancar a fost extinsa si asupra cooperativelor de credit, a caror autorizare, reglementare si supraveghere au intrat in sarcina BNR, potrivit ordonantelor de urgenta ale Guvernului nr.97/2000. Conform acestor acte normative, procesul de autorizare de catre BNR a cooperativelor de credit se desfasoara in trei etape. Dintre acestea, primele doua etape (obtinerea avizului prealabil, respectiv aprobarea constituirr retelei) s-au incheiat in luna decembrie 2001, cand un numar de patru retele cuprinzand 783 cooperative de credit au primit aprobarea de constituire. Organizatiile cooperatiste de credit care nu au primit autorizatia de functionare urmeaza sa intre in proces de lichidare.

Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar a primit prerogative sporite ca urmare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.138/2001, prin care se stabileste ca, in cazul declansarii unui faliment bancar, judecatorul sindic va desemna, de regula, Fondul de Garantare a depozitelor in sistemul bancar in calitate de lichidator. In cursul anului 2001, Fondul s-a ocupat, pe de o parte, de onorarea compensatiilor cuvenite persoanelor fizice deponente la cele trei banci declarate in faliment in anii anteriori (Banca Albina, Bankoop si Banca Internationala a Religiilor), realizata in proportie de 99,1%, iar pe de alta parte, de accelerarea recuperarii creantelor sale, pentru a se evita in viitor apelarea la noi contributii speciale din partea bancilor membre.

Procesul de armonizare legislativa cu prevederile comunitare si cu principiile Comitetului de la Basel s-a concretizat in :

stabilirea unor criterii mai exigente in autorizarea de catre BNR a conducatorilor, administratorilor si actionarilor bancilor comerciale (conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.137/2001) ;

extinderea sferei de aplicabilitate a prevederilor Legii nr.83/1998 privind procedura falimentului bancilor si la organizatiile cooperatiste de credit, in paralel cu sporirea prerogativelor BNR si ale Fondului de garantare a depozitelor in caz de faliment bancar (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.138/2001) ;

protectia sporita acordata supraveghetorului, precum si realizarea cadrului legal care sa permita colaborarea BNR cu alte autoritati de supraveghere din tara si strainatate (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.136/2001).

Pe langa aceste acte normative promovate impreuna cu Guvernul, Banca

Nationala a Romaniei a elaborat o serie de noi reglementari, dintre care cele mai importante privesc :

-obligativitatea bancilor de a participa la combaterea terorismului prin verificarea fiecarui titular de tranzactii valutare in conformitate cu lista furnizata de Consiliul de Securitate al ONU (Normele BNR nr.5/2001)

-introducerea unui indicator de lichiditate, pe care bancile comerciale sunt obligate sa-l respecte, pe benzi de scadenta (Normele BNR nr.1/2001) ;

-impunerea de limite pentru pozitiile valutare deschise (Normele BNR nr.4/2001) atat pe total valuta (maximum 20% din fondurile proprii ale bancii), cat si pe fiecare valuta (maximum 10% din fondurile proprii ale bancii) ;

-organizarea si functionarea Centralei Incidentei de Plati in baza unui nou regulament (Regulamentul BNR nr. 1/2001, care abroga Regulamentul nr.3/1996) ;

-emiterea reglementarilor contabile armonizate cu Directiva nr.86/635/CEE si cu standardele internationale de contabilitate aplicabile institutiilor de credit, conform carora o mare parte dintre bancile comerciale aplica standardele contabile internationale ( I.A.S.) incepand cu ianuarie 2002, urmand ca toate bancile sa le aplice din ianuarie 2003 (Ordinul comun al ministrului finantelor publice si al guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei nr.1982/5/2001).

Trebuie subliniat faptul ca in procesul de armonizare legislativa, BNR a beneficiat si in cursul anului 2001 de asistenta tehnica din partea unui consortiu de banci centrale din cadrul Eurosistemului ( Banca Frantei, Banca Olandei, Banca Italiei) pe baza Conventiei de Twinning, finantata din fonduri PHARE.

Intarirea colaborarii cu alte autoritati de supraveghere din tara s-a concretizat prin semnarea, in luna septembrie 2001, a unui protocol de cooperare intre Banca Nationala a Romaniei si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. Colaborarea autoritatilor de supraveghere este necesara indeosebi in situatiile in care exista o suprapunere sau un gol in cadrul activitatilor de supraveghere exercitate.

Pregatirea introducerii in circulatie, de la 1 ianuarie 2002, a monedelor si bancnotelor euro a presupus un efort mediatic si logistic din partea BNR si a bancilor comerciale. Au fost luate masurile necesare pentru convertirea automata si gratuita a valutelor aflate in conturi bancare la 1 ianurie 2002, precum si pentru onorarea oricaror retrageri de numerar in noua valuta.

La sfarsitul anului 2001, sistemul bancar romanesc cuprindea acelasi numar de banci ca si in urma cu un an : 41, din care 33 de banci persoane juridice romane si 8 sucursale ale unor banci straine. Pe parcursul anului nu au avut loc intrari sau iesiri in/din sistem. In schimb, ca urmare a privatizarilor si a modificarilor de actionariat, ponderea bancilor cu capital majoritar privat a crescut de la 53,9% la 58,2%, iar a celor cu capital majoritar strain de la 50,9% la 55,2% ( calculata pe baza activului net). Desi in prezent ambii indicatori sunt inferiori mediei tarilor central si est-europene, prin privatizarea BCR- care va marca incheierea unei etape importante in restructurarea sistemului bancar romanesc- nivelul acestora se va majora semnificativ ( cu circa 35%).

Valoarea activului net bilantier si a fondurilor proprii la 31 decembrie 2001

1.5. Politica Bancii Nationale a Romaniei in ultimul deceniu

Banca Nationala a Romaniei, independenta prin statutul sau de administratia de stat, dar nevoita datorita unor necesitati conjuncturale sa preia o parte din problemele acesteia si sa le solutioneze prin mijloace ce se impotriveau propriei politici monetare, si-a asumat obligatia de a mentine aceste dezechilibre la cote suportabile prin instrumentele pe care le avea la dispozitie, actiunile de politica monetara avand loc in sensul influentarii costului creditului si accesului la credit si determinand astfel atat ratele dobanzii, cat si nivelul masei monetare.

Marja dobanzilor practicate de Banca Nationala in anii `90 este mult superioara celei a bancilor comerciale. Este de notat faptul ca rezultatele financiare pozitive ale bancii centrale sunt in general factor inflationist intr-o economie, aceste beneficii oglindindu-se, prin filiera sistemului bancar, in costurile unitatilor economice titulare de credite. Specific Romaniei este si faptul ca rezultatele financiare ale Bancii Nationale au in proportie de 80% o destinatie bugetara.

Dobanzile pasive ale Bancii Nationale sunt de regula cele platite bancilor pentru rezerva minima obligatorie. Inevitabil, pentru acoperirea costurilor efectuate cu resursele, bancile comerciale au fost nevoite sa-si plaseze aceste la un pret care sa acopere costurile ecartul dintre dobanzile active si pasive, fiind si in cazul bancilor comerciale destul de ridicat. De remarcat ca bancile comerciale au practicat, prin reactie la masurile de politica monetara ale bancii centrale, o forma de decapitalizare a entitatilor economice aflate in excedent temporar de resurse in favoarea entitatilor aflate in criza de lichiditati, ce au fost nevoite sa apeleze la credite.

In domeniul politicii valutare, Banca Nationala a Romaniei s-a preocupat in permanenta de mentinerea cursului de schimb al monedei nationale in echilibru fata de cresterea preturilor, sustinand artificial moneda nationala pe baza unor resurse ce nu se alimentau din rezultatele economice concretizate in intrari de devize, ci mai degraba din surse imprumutate de la diversele organisme financiare (in special FMI si Banca Mondiala).

Nesustinuta de celelalte domenii de politica economica, politica monetara a dus la accentuarea pe termen mediu si lung a crizei economice in Romania. Inflatia este un fenomen monetar cu radacini in realitatea economica concreta. Mentinerea pe cale monetara a inflatiei la cote reduse nu avea cum sa determine eliminarea cauzelor care au generat-o. Dimpotriva, fara masuri economice reale, fenomenele inflationiste s-au conicizat sub bandajul politicii monetare si este neindoios faptul ca intentiile initial pozitive ale Bancii Nationale au capatat prin redundanta un caracter negativ. Fara masuri economice adecvate, reducerea persistenta a cererii pe piata a dus la reducerea ofertei de produse si servicii autohtone, la scaderea dramatica a investitiilor productive si in final, prin efect de antrenare, la accentuarea declinului economic al tarii.

1.6 Consideratii generale privind activitatea Bancii Comerciale Romane

Banca Comerciala Romana S.A. este inmatriculata in Romania din 1990 ca societate pe actiuni si este autorizata de Banca Nationala a Romaniei sa desfasoare activitati bancare.

Societatea mama face parte din Grupul Banca Comerciala Romana S.A. alaturi de filialele sale : Anglo-Romanian Bank (Marea Britanie), Frankfurt Bucharest Bank (Germania), Banque Franco-Roumanie (Franta) si BCR Chisinau (Republica Moldova), Financiara S.A. (Romania), Bucharest Financial Plaza SRL (Romania), BCR (Securities) S.A. (Romania), BCR Leasing S.A. (Romania).

Grupul presteaza o gama larga de servicii adresate persoanelor fizice si juridice din Romania si strainatate, precum si alte servicii financiare ca : servicii de brokeraj, managementul activelor si leasing. Grupul avea aproximativ 11.163 angajati la 31 decembrie 2001 (31 decembrie 2000 :10550). Grupul isi desfasoara activitatea prin intermediul Sediului Central din Bucuresti si a 280 succursale si agentii (31 decembrie 2000 : 280) localizate in Romania si in strainatate.

Realizarile din 2001 sunt reprezentative pentru dezvoltarea Grupului. In conditiile unor cresteri anuale a activelor Grupului de peste 18% (atingand 3,7 miliarde USD) si a profitului net de 20% (130,4 milioane USD) pe Standardele Internationale de Contabilitate, Grupul si-a indeplinit si depasit proiectele ambitioase, precum si obiectivul strategic de pastrare a pozitiei de lider pe piata. Ca urmare a acestor cresteri inregistrate, rentabilitatea activelor medii (ROAA) a crescut la 3,78% in 2001 de la 3,40% in 2000. Rentabilitatea capitalurilor medii (ROAE) a crescut usor la 20,30% in 2001 de la 20,08% in 2000.

In ceea ce priveste implementarea obiectivelor strategice, anul 2001 a fost unul in care au existat multe initiative ale Grupului. S-a inregistrat un progres important in dezvoltarea platformei sale interne, obiectivul final fiind acela de a oferi clientilor sai cele mai bune servicii prin implementarea conceptului de one-stop-banking, one-stop-shopping.

In acest scop s-a infiintat de o subsidiara specializata de leasing care a intrat in functiune in luna aprilie 2001, precum si o subsidiara in domeniul asigurarilor care a inceput sa functioneze in ianuarie 2002, creand asfel conditiile de implementare si dezvoltare a activitatii de bancassurance. BCR Leasing a inregistrat rezultate foarte bune in 2001 detinand deja la finele acestui an o cota de piata de 8%.

In ceea ce priveste subsidiara de brokeraj -BCR Securities- aceasta, impreuna cu Banca au lansat cu succes prima emisiune de obligatiuni municipale in 2001 si s-au implicat mai puternic in emisiunea de obligatiuni corporatiste.

Subsidiarele bancare din strainatate (Londra, Frankfurt, Paris si Chisinau) au sprijinit si ele in mod eficient activitatea bancii, in special in zona creditelor sindicalizate si a operatiunilor pe pietele de capital si au incheiat anul 2001 cu rezultate bune.

Banca Comerciala Romana, banca mama a Grupului, a continuat sa inregistreze rezultate excelente. BCR este cea mai mare banca din Romania, avand o cota de aproximativ 30% pe toate segmentele de piata pe care actioneaza. Baza sa de clienti s-a dublat in ultimii 3 ani, atingand cifra de 2,7 milioane, din care 250 mii erau clienti persoane juridice.

In cursul anului 2001, creditele acordate de Banca clientilor sai s-au cifrat la 3,5 miliarde USD (pe rulaj), ramanand pe sold la finele anului peste 1 miliard USD.

Calitatea creditelor s-a imbunatatit in ultimii ani, in special ca urmare a perfectionarii procedurilor de creditare si a managementului riscului. Acum trei ani, BCR a introdus propriul sau sistem de rating pentru clasificarea creditelor, sistem care este foarte apropiat de cel prevazut de standardele internationale, iar beneficiile pentru Banca nu au intarziat sa apara.

Conform Strategiei si Planului de afaceri pe 5 ani, pana in 2004, retail banking-ul a reprezentat o prioritate pentru anul 2001 si va fi o prioritate si in viitor, deoarece aceasta zona de activitate are potentialul de dezvoltare cel mai ridicat. Din 27 de noi produse lansate de banca in anul care a trecut,17 au apartinut zonei de retail, iar clientii le-au apreciat din plin. Creditele de consum au avut o crestere spectaculoasa in ultimii doi ani (de peste 7 ori),la finele anului 2001 acestea reprezentand 5% in total credite acordate de BCR clientilor nebancari. Activitatea de carduri a evoluat foarte bine si in anul care a trecut, eforturile Bancii in acest domeniu au fost in linie cu politicile si actiunile Guvernului si s-au concentrat pe educarea pietei, astfel incat sa se treaca de la activitati care au la baza platile in numerar la cele in care platile se realizeaza prin card. In perioada urmatoare se vor inregistra cresteri spectaculoase in activitatea de carduri.

Corporate banking-ul a reprezentat intotdeauna activitatea centrala a Bancii, aceasta capatand noi dimensiuni in anul 2001. Banca si-a imbunatatit structura organizatorica si a devenit mai orientata spre client. Pe langa Directia de Management al relatiilor cu clientii si de celelate directii implicate in finantarea corporatiilor (structuri create in ultimii doi ani). BCR a infiintat o noua directie care sa se ocupe de administrarea proiectelor externe. In prezent, BCR administreaza si cofinanteaza peste 2,2 miliarde USD sub forma de proiecte cu finantare externa al caror scop principal este acela de restructurare a economiei si sprijinire a IMM-urilor, conlucrand fructuos cu Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Investitii, BERD, Uniunea Europeana si Japonia. In cadrul segmentului de clienti corporate, IMM-urile au beneficiat de o atentie deosebita in anul care a trecut.

Activitatea internationala a continuat sa sustina eforturile bancii de a veni in sprijinul clientilor. In 2001, BCR a finalizat tranzactii de comert exterior in valoare de aproape 6 miliarde USD, a reinnoit conventii pentru 17 linii de credit cu cele mai importante agentii de garantare a creditelor de export, precum si aranjamente pentru tranzactii (confirmari de acreditive sau garantii) cu un numar de peste 150 banci de pe toate continentele.

In strategia Bancii orientata catre client, aceasta face tot posibilul sa cunoasca clientii mai bine decat competitorii sai si sa anticipeze cerintele acestora.

Diviziile de management al relatiilor cu clientii, precum si cele de management al produselor si serviciilor bancare creaza solutii care, de cele mai multe ori, depasesc asteptarile clientilor in ceea ce priveste calitatea serviciilor oferite si costurilor acestora. Misiunea Bancii este sa dea posibilitate clientilor si sa ii sprijine sa-si imbunatateasca situatia lor financiara.

Banca doreste sa construiasca un parteneriat strategic cu clientii sai. Pentru aceasta, BCR a lansat pe data de 4 aprilie 2003 primul portal financiar bancar din Romania care prezinta informatii integrale privind intreaga activitate a Grupului BCR.

Banca Comerciala Romana participa si contribuie de asemenea la cresterea economica si modernizarea Romaniei in perioada actuala de tranzitie si de accedere la Uniunea Europeana.

Pentru Banca Comerciala Romana si pentru Grupul pe care aceasta il conduce, 2001 a fost un an al consolidarii pozitiei sale de lider in mai multe zone de afaceri, o perioada in care a reusit sa imbine cresteri cantitative cu semnificative imbunatatiri calitative.

In prezent, BCR este bine cunoscuta si este perceputa ca una dintre cele mai stabile institutii financiare de pe piata romaneasca, ea fiind desemnata ‘’Banca Anului ‘’ in Romania, de catre cea mai autorizata voce in domeniu din lume, prestigioasa revista britanica ‘’The Banker’’, membra a Grupului Financial Times.

=== Cap2 ===

Capitolul II

PATRIMONIUL BANCAR: REGLEMENTARE

ȘI REFLECTARE ECONOMICĂ

Planul contabil bancar

2.1.1. Bilanțul bancar. Caracteristici.

Dezvoltarea activității economice, complexitatea relațiilor ce apar între agenții economici, implicarea statului, atât ca subiect al activității economice, cât și prin raportul pe care îl stabilește prin colectarea impozitelor, au dus la ținerea unei evidențe scrise. Aceste evidențe au evoluat, ajungând astfel, la un format standardizat, cuprinzând o serie de informații care încearcă să prezinte cât mai exact situația reală a unității patrimoniale.

Documentele contabile se procesează secvențial, începând cu documentele justificative și terminând cu documentele contabile de sinteză. În principal, acestea se compun din bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, anexa la bilanț, la care se adaugă raportul de gestiune.

Odată cu intrarea în vigoare la 1 ian. 1998 a noului plan contabil bancar, a avut loc și modificarea structurii bilanțului. Posturile acestuia au fost regrupate după natura lor, în concordanță cu planul contabil bancar. Astfel, structura activului bilanțului este următoarea:

operațiuni de trezorerie și interbancare, incluzând: casa, contul curent la banca centrală, conturi de corespondent la bănci, depozite la bănci, credite, credite acordate băncilor, creanțe atașate;

operațiuni cu clientela, cele mai importante posturi fiind: creditele acordate clientelei financiare, conturi curente debitoare, creanțe atașate;

operațiuni cu titluri și operațiuni diverse, cuprinzând: titluri primite în pensiune livrată, titluri de tranzacție de plasament de investiții, decontări intrabancare, personal asigurări sociale, protecție socială, bugetul statului și conturi asimilate, debitori diverși, stocuri, conturi de regularizare, creanțe atașate;

valori imobilizate: credite subordonate, părți în cadrul societăților comerciale legate, titluri de participare, titluri ale activității de portofoliu, imobilizări, leasing, locație simplă, creanțe atașate.

Această structură pe capitole mari se menține și în cadrul pasivului bilanțului bancar:

operațiuni de trezorerie și interbancare conținând: împrumuturi de refinanțare de la banca centrală, conturi de corespondent ale băncilor, depozite ale băncilor, împrumuturi primite de la bănci, datorii atașate;

operațiuni cu clientela, având următoarea componență: împrumuturi primite de la clientela financiară, conturi curente creditoare, conturi de factoring, de depozite, datorii atașate;

operațiuni cu titluri și operațiuni diverse incluzând: titluri date în pensiune livrate, titluri de tranzacție, de piață interbancară, de creanțe negociabile, obligațiuni, decontări interbancare, personal, asigurări sociale, protecție socială, bugetul statului și conturi asimilate, dividende de plată, creditori diverși, conturi de regularizare, datorii atașate;

capitaluri proprii asimilate și provizioane: capital, prime legate de capital, rezerve legale statutare, rezerva generală pentru riscul de credit, fonduri, datorii subordonate, provizioane pentru riscuri și cheltuieli, provizioane reglementate, rezultatul report profit sau pierdere.

Alte principii de bază utilizate la întocmirea bilanțului în afara diferențierii separate a activelor și pasivelor sunt:

posturile de activ care au făcut obiectul amortizărilor sau al provizioanelor sunt prezentate în bilanț la valoarea netă.

Dobânzile acumulate sau ajunse la scadență, de primit sau de plătit, sunt grupate cu posturile de activ sau de pasiv pentru care au fost calculate.

Activele și pasivele în valută se reevaluează lunar la cursul de schimb în vigoare în ultima zi a lunii. Aurul și DST se reevaluează anual la valoarea din ultima zi a anului. Toate diferențele rezultate din reevaluarea anului, DST, activelor și pasivelor în valută se înregistrează în contul de diferențe din reevaluare, care, la închiderea exercițiului financiar majorează sau diminuează contul special de reevaluare (conform art. 44 din Legea nr. 101/1998)

Imobilizările corporale și necorporale sunt reflectate în bilanț la valoarea de intrare, cu excepția clădirilor și a terenurilor care au fost reevaluate la 1 ian. 1999 în baza Hotărârii Guvernului nr. 983/1998 privind reevaluarea clădirilor, construcțiilor speciale și a terenurilor care sunt înregistrate la valoarea de intrare reevaluată.

Toate imobilizările corporale cu excepția terenurilor, sunt amortizate conform perioadelor de utilizare. Banca Națională a României utilizează regimul amortizării liniare.

Pentru imobilizările în curs nu se calculează amortizare.

Stocurile sunt reflectate în bilanț la costul de achiziție. La ieșirea din patrimoniu ele se înregistrează în contabilitate prin aplicarea metodei costului mediu ponderat.

Stocurile de aur și alte metale prețioase sunt reflectate în bilanț la prețul de evidență.

Cheltuielile și veniturile contabilizate în timpul exercițiului și care privesc exercițiile viitoare figurează în activul, respectiv pasivul bilanțului la "contul de regularizare".

Întreținerea și reparațiile la imobilizările corporale se înregistrează sub formă de cheltuieli, atunci când se produc, iar modernizările la mijloacele fixe se capitalizează prin adăugarea valorii modernizate la valoarea inițială a obiectivului.

Veniturile și cheltuielile din dobânzi sunt recunoscute, potrivit contabilității pe bază de angajamente, prin înregistrarea acestora în perioada la care se referă. Comisioanele și spezele percepute clienților sunt înregistrate ca venituri în momentul efectuării tranzacțiilor.

Cheltuielile cu impozitele directe se referă la :

impozitul pe profit (80% din profitul impozabil);

impozitul pe salarii;

alte impozite, taxe și contribuții datorate;

și sunt calculate, înregistrate și virate la bugetul de stat în conformitate cu reglementările fiscale din România.

Operațiunile active ale băncilor comerciale sunt operațiuni în care băncile își angajează resursele în vederea îndeplinirii funcționalităților statutare și a obținerii de profit.

Operațiunile active se grupează, în principal în: operațiuni de creditare a firmelor; operațiuni de creditare a persoanelor particulare; operațiuni de plasament.

Băncile comerciale și-au diversificat tehnicile de creditare pentru a răspunde solicitărilor întreprinderilor și pentru a face față cerințelor dezvoltării acestora, în funcție de profilul și posibilitățile lor de creditare. Așa cum se va vedea, băncile comerciale au renunțat la o serie de operațiuni specifice pe care le-au cedat unor instituții specializate.

Creditarea necesităților de capital fix.

Prin natura lor, nevoile principale de capital fix ale întreprinderilor se satisfac de către acestea prin recurgerea la piața de capital, emisiune de acțiuni și obligațiuni.

Întreprinderile se adresează uneori băncilor pentru care creditarea echipamentelor, operațiune practicată mai puțin de către băncile comerciale și în mai mare măsură de către băncile de creditare pe termen mijlociu și lung, băncile de ramură.

Creditele pe termen mijlociu recreditabile se acordă, de regulă, prin girul unor instituții de credit specializate, menite să promoveze anumite activități, care examinând utilitatea creditului din punct de vedere economic general, preia în primă instanță creanța urmând să o transfere băncii de emisiune.

Dacă în acest domeniu băncile comerciale au intervenții mai restrânse , băncile de credit pe termen mijlociu și lung, băncile de ramură, societățile financiare, cele de leasing, în principal sunt pe larg implicate în creditarea cerințelor de capital fix ale firmelor.

2. Creditarea cheltuielilor de exploatare a întreprinderilor

Nevoile întreprinderilor privind acoperirea cheltuielilor de exploatare se satisfac de bănci prin două căi:

prin creditarea creanțelor comerciale

prin acoperirea de credite de trezorerie

a) Creditarea creanțelor comerciale. Creditarea creanțelor comerciale înseamnă pentru bănci a prelua, contra monedă, creanțele comerciale pe care întreprinderile furnizoare le au asupra clienților lor.

Cea mai veche tehnică cunoscută și folosită ca atare este operațiunea de scontare. Scontarea – ca formă de bază a operațiunilor cambiale – reprezintă cesiunea cambiei către un alt beneficiar la schimbul valorii actuale a cambiei. Necesitatea scontării cambiei se creează în condițiile în care beneficiarul cambiei, care, având nevoie urgentă de bani, cedează acest drept, de regulă băncii.

Scontarea este o operațiune caracterizată prin următoarele trăsături:

cedarea cambiei este o vânzare specială, în sensul că fiecare din beneficiarii care au recurs la scontare și deci a cedat proprietatea cambiei, rămâne obligat la plata sumei din cambie în condițiile în care trasul sau alți participanți la procesul cambiei n-au putut plăti. Se manifestă astfel o caracteristică specifică, răspunderea solidară a tuturor semnatarilor cambiei la plata sumei respective;

scontarea cambiei este o operațiune de creditare atât prin faptul că se referă la creditare atât prin faptul că se referă la transferul unui instrument de credit, cât și prin aceea că determină plasarea resurselor de creditare a unei bănci pe un anumit termen, cu asigurarea încasării dobânzii aferente.

Scontarea este actul prin care creditul comercial, consacrat de cambie, se transformă în credit bancar. Prin scontare beneficiarul iese din raportul de credit anterior, obligația trasului de a plăti fiind înlocuită prin bani efectivi, pe care bancherul îl avansează. Pe de altă parte, trasul, angajat inițial într-o operație comercială, de vânzare a mărfurilor pe credit, devine, ca urmare a scontării, debitor al băncii comerciale.

Scontarea angajează banca în raporturi cambiale specifice. Devenind beneficiară a cambiei, fie în mod definitiv, fie ca intermediar, în cazul în care recurge la rescontare, banca își asumă, în calitate de consemnatară a cambiei, obligația de a plăti în caz de necesitate, respectiv riscul de a participa la acoperirea sumei de plată. De aici necesitatea ca banca să selecționeze cu atenție cambiile pe care le scontează, analizând potențialul economic și solvabilitatea fiecăruia din semnatarii cambiei.

Pentru a evita riscul de a deveni participanți la procesul cambiei, băncile efectuează alte operațiuni cambiale: pensiunea și împrumutul pe gaj de efecte comerciale.

Pensiunea este operațiunea prin care banca preia cambiile pe care le vinde beneficiarul, cu condiția răscumpărării lor de către acesta la termenele convenite.

Aceste operațiuni se desfășoară în mod frecvent, în relațiile băncilor cu firmele mari și îndeosebi între bănci. Efectele ce fac obiectul pensiunii rămân, de regulă, la beneficiar, iar banca cumpărătoare primește angajamentul de răscumpărare, emis de beneficiar, și borderoul efectelor respective.

Împrumutul pe efecte comerciale în cazurile în care banca apreciază pozitiv solvabilitatea beneficiarului de cambii, dar are rețineri cu privire la capacitatea de plată a celorlalți semnatari. Împrumutul acordat acoperă, de regulă, parțial valoarea nominală a cambiilor depuse în gaj.

Împrumuturile de gaj de efecte publice și acțiuni (denumite și operațiuni de lombard). Importanța acestor operațiuni trebuie explicată și de abundența titlurilor de împrumut, a bonurilor de tezaur, îndeosebi, ce constituie o parte importantă a patrimoniului întreprinderilor și persoanelor. În cazurile când au fost însă nevoi temporare de bani, deținătorii preferând să mențină titlurile în proprietate, recurg la împrumuturi pe gaj și renunță astfel numai parțial la venitul realizat, prin plata dobânzilor pentru creditul de care beneficiază. Volumul împrumuturilor acordate nu acoperă decât o parte din valoarea titlurilor depuse în garanție, pentru a evita orice pierderi provenite din scoaterea cursurilor. Împrumuturile pe gaj publice și acțiuni constituie o modalitate preferată pentru obținerea de resurse pentru finanțarea speculațiilor de bursă.

b) Creditele de trezorerie. Creditele de trezorerie sunt credite pe termen scurt, în general până la un an, având drept scop acoperirea necesităților monetare legate de ciclul de fabricație și comercializare. Ele au două forme principale: avansurile în cont curent și creditele specializate.

1) Avansurile în cont se acordă de către bancă prin plata cecurilor emise de titularii de cont și în cazul în care aceștia nu au disponibilități în cadrul unei limite convenite, confirmate (overdraft). Deși, în principiu, creditul acordat este pe termen scurt, în fapt soldurile debitoare ale conturilor curente se mențin de-a lungul vremii, ceea ce implică creditarea curentă, de către bancă, a activității întreprinderilor respective, reprezentând o modalitate de angajare în susținerea lor, cu exceptare de la formele și precauțiile tradiționale: temei material, utilizare, garanție.

De fapt cuantumul creditului este "flotant" deoarece suma de acoperit variază funcție de evoluția soldului contului curent. Când încasările firmei sunt predominante, creditul se restrânge, iar când plățile întreprinderilor preponderează creditul se majorează. Deci, în cadrul unei limite determinate, utilizarea efectivă a creditului variază, ceea ce înseamnă pentru întreprindere o certitudine asiguratorie pentru efectuarea plăților necesare, dar implicit costuri reale privind dobânzile, funcție de soldul efectiv al creditului.

În condițiile speciale, când banca urmărește recreditarea pentru aceste credite de trezorerie, banca solicită biletele le ordin care urmează calea cunoscută a scontării.

2) Creditele specializate sunt destinate a acoperii o serie de necesități legate de desfășurarea producției cum ar fi:

creditele de campanie care au drept scop să acopere cheltuielile de fabricație și de stocare pentru unități cu activitate sezonieră din agricultură și activități anexe (industria alimentară îndeosebi) din industria de confecții și încălțăminte, jucării, etc.

creditele pentru stocuri (garantate prin warant) pentru acoperirea mărfurilor susceptibile de a fi gajate și în general depozitate în docuri sau aflate în curs de transport.

Warantul este, după cum se știe, documentul care atestă existența mărfurilor într-un depozit general (în porturi, în vămi, etc). Acest document permite transmiterea proprietății prin mențiuni făcute pe o parte a documentului respectiv, pe recipisa warant. Warantul în sine este documentul utilizat pentru obținerea și garantarea creditului și poate fi utilizat ca un efect de comerț. Deci prin mențiunea făcută pe warant se transmite creanța constituită prin gajarea mărfii respective și dreptul extrem de a dispune ca atare asupra mărfurilor gajate.

– creditele cu prefinanțare , de acoperire a cheltuielilor pentru producțiile de loturi, destinate exportului sau pieței publice (livrări pentru instituții publice adjudecate prin licitație).

Creditele specializate sunt mobilizate lărgind astfel prin recreditare posibilitățile de acoperiri a nevoilor de finanțare a mijloacelor de rulment și prin aceasta necesităților de creditare a producției și circulației mărfurilor.

II. Ca și în cazul firmelor în creditarea persoanelor particulare, băncile orientează tehnica de creditare în funcție de cerințele efective ale clienților. Categoriile de cheltuieli ale populației pe care se axează creditele acordate de bănci comerciale sunt: locuințele; bunurile de folosință îndelungată; cheltuielile curente.

Creditul pentru locuințe îmbracă o gamă largă de forme implicând intervenția unor verigi sub forma instituțiilor de credit ipotecar, care efectuează recreditare și care își procură resursele pe o piață specială de capital.

Creditele pentru bunuri de folosință îndelungată se acordă cu ample facilități de către băncile comerciale, bucurându-se de o dublă garanție, prin gajarea bunurilor de referință și implicit prin regularitatea veniturilor debitorului care asigură în general sursa de rambursare la scadență a ratelor datorate.

Creditarea cheltuielilor curente. Băncile au dezvoltat forte specifice adecvate necesităților persoanelor particulare sau familiilor: împrumuturile personale și împrumuturile pe baza cărților de credit. În ceea ce privesc împrumuturile personale, veniturile persoanelor trebuie să fie domiciliate la bancă iar ratele de rambursare sunt lunare sau trimestriale. Împrumuturile pe baza cărților de credit se pot acorda în condiții diferite:

fie prin admiterea efectuării ulterioare a plăților scadente în funcție de împrumuturi, pentru termene de 15 zile până la o lună. Acest procedeu care înseamnă amânarea sau întârzierea plăților permite titularului o echilibrare mai elastică a veniturilor familiale cu cheltuielile;

fie că are loc acordarea unui credit pe mai multe luni, obtenabil prin achiziția de mărfuri și servicii cu ajutorul cărților de credit.

Creditele astfel acordate au de regulă regimul creditelor personale.

III. Achiziția de efecte publice și acțiuni constituie o cale de plasare a resurselor băncilor în vederea obținerii de profituri.

Legile de organizare bancară prevăd ca modalitate obligatorie de asigurare a lichidității deținerea de active ușor lichidabile, de regulă bonuri de tezaur, titluri de împrumuturi de stat, etc.

Imobilizarea activelor bancare în titluri reduce posibilitățile de creditare a economiei, dimpotrivă reducerea activelor în titluri sporește capacitatea de creditare a întreprinderilor de către bancă. Stimularea vânzării și achizițiilor bonurilor de tezaur de către bănci, prin oferte avantajoase făcute de banca de emisiune la piața liberă, constituie una din politicile monetare și de credit, de frecventă utilizare astăzi.

Operațiile pasive reprezintă pentru bănci operații le de constituire a resurselor. În activitatea băncilor comerciale au fost preponderente, vreme îndelungată ca operațiuni pasive: depozitele, rescontul și operațiunile similare și capitalul propriu.

Constituirea și utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele funcții ale băncilor în general și a celor de depozit în special. Depozitele bancare au un dublu caracter. Pe de o parte, depozitele bancare constituie obligații ale unei bănci față de depunători, rezultate din mobilizarea capitalurilor temporar disponibile, căi importante de constituire a resurselor de creditare ale băncii. Pe de altă parte, depozitele bancare reprezintă pentru depunători creanțe creditoare față de bancă, mijloace de plată pe care aceștia le pot utiliza în orice moment cu precădere pentru efectuarea plăților către terți, prin operarea în cont.

Depozitele bancare reprezintă astfel o formă de existență a banilor respectiv a banilor de cont, respectiv structurali. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, depozitele bancare reprezintă o formă principală de mobilizare a capitalurilor și economiilor temporar disponibile. De natura și termenul acestor depozite depinde și modul în care banca va valorifica aceste resurse de creditare. Astfel, depozitele la vedere sunt caracterizate prin elasticitate, având în vedere că depunătorii pot dispune în orice moment utilizarea lor pentru plățile în cont sau retrageri din cont, potrivit intereselor lor ceea ce se poate acționa spre eventuala lor diminuare abruptă. Evoluția disponibilităților din depozitele la vedere se caracterizează în mod necesar printr-o anumită variație a sumei soldurilor, în care se delimitează un anumit sold mediu permanent care exprimă posibilitățile de fructificare a depozitelor de către bancă prin folosirea lor ca resurse de creditare.

Utilizarea sumelor provenite din depozitele la vedere necesită însă prudență, întrucât angrenarea resurselor din depozite în proporții exagerate ar putea crea dificultăți băncilor în cazul în care deponenții ar solicita, în ritmuri și volume neprevăzute disponibilitățile din conturi. Depozitele la vedere reprezintă cea mai stabilă resursă a băncilor comerciale. În fapt, depozitele la vedere au mai multe forme de existență.

Conturile curente reprezintă o formă specială de servire bancară a titularilor de cont. Sunt conturi prin care agenții economici, ca și persoanele particulare își desfășoară operațiunile de casierie. Astfel în aceste conturi se înregistrează intrări de sume prin cecuri, viramente, ordine de plată, etc. dispuse de alte persoane în favoarea titularului de cont. De asemenea din conturi se operează de către bancă ordinele date de titularul de cont privind plățile către creditorii săi prin cecuri, virament, ordine de plată, etc.

Astfel, funcția principală a contului curent este efectuarea operațiunilor de casierie la titularului de cont, deci prestarea unor servicii numeroase și laborioase care solicită un efort deosebit din partea băncii și reprezintă pentru beneficiar o degrevare substanțială a propriilor atribuții antreprenoriale. Așa se face că marea majoritate a băncilor aplică un regim special soldurilor ce se creează în aceste conturi pentru care, fie că nu acordă dobânzi, fie că bonifică o dobândă redusă.

Deși apreciază însemnătatea operațiunilor de care beneficiază și recunoaște public faptul că gestionarea plăților implică cheltuieli mult mai mari decât veniturile obținute de la titularii de conturi în acest scop, totuși aceștia, titularii de cont, nu se sfiesc în a retrage și fructifica, pe alte căi, soldurile mai mari care s-ar forma pentru o perioadă mai îndelungată în aceste conturi.

Conturile de depozit sunt, prin natura lor menite să asigure fructificarea unei economii (fie ale firmelor, fie ale persoanelor) pe un termen îndelungat. De aici, posibilități mai restrânse acordate titularilor privind mișcarea din cont prin încasări sau efectuări de plăți. Unele bănci aplică restricții și cu privire la retrageri. Astfel, băncile engleze cer să fie anunțate cu 7 zile anticipat pentru retragerile mai importante, deși în fapt nu aplică aceste prevederi.

Normele de operare în aceste conturi orientează deci spre o dinamică stabilă întrucât aceste tipuri de conturi asigură pentru băncile comerciale marea majoritate a resurselor dimensional și cu un mare grad de stabilitate în timp.

Depozitele la termen. Potrivit convenției între deponent și bancă privind termenele și celelalte condiții de depunere (dobânzi, etc) creează o bază sigură de fructificare în procesul de creditare pe termene corelate cu natura și durata acestor resurse.

Pentru băncile comerciale, forma principală de atragere o reprezintă conturile de depozite de investiții. De asemenea, băncile comerciale deschid clienților conturi de economii simple sau în anumite sisteme (scheme, programe) care să asigure regularitate în procesul de economisire.

Rescontul reprezintă o modalitate de procurare de resurse noi, prin cedarea portofoliului de efecte comerciale, proveniențe din scontare, unei alte bănci, băncilor de scont, sau, de regulă, băncii de emisiune. Banca de depozit recurge la reescontare în funcție de interesele sale de a obține disponibilități. Esențial este că, dacă se recurge la reescontare, chiar în aceeași zi în care s-a efectuat scontarea, banca de depozit are un profit, rezultat din diferența dintre dobânda la care se scontează și taxa scontului, dobânda practicată de banca de emisiune.

Similar rescontului sunt operațiunile de lombardare, operațiuni de împrumut de garanții de efecte publice: obligațiuni și bonuri de tezaur, operațiuni prin care banca de depozit obține de la banca de emisiune resurse pe termen scurt, valorificându-se astfel deținerile de hârtii de valoare.

Rescontul și lombardarea sunt operațiuni concrete prin care are loc recreditarea, un proces de amplă extindere și în continuă evoluție în economia modernă. Aceste operațiuni sunt utilizate cu necesitate pentru echilibrarea bancară, pentru asigurarea operativă a acoperirii necesităților de credite prin atragerea surselor dispersate în economie.

Trebuie subliniat că procesul de recreditare este condiționat de garanțiile pe care le oferă creanțele, în speță, și de caracteristicile lor. Astfel, unele creanțe sunt negociabile deci se pot vinde respectiv pot fi acceptate la cumpărare de către bănci sau alți creditori, în timp ce alte creanțe nu pot deveni obiect de vânzare-cumpărare. Dar numai o mică parte din creanțe pot fi recreditabile respectiv acceptate de bănci și în special de banca de emisiune considerate astfel agreate la scontare.

Acceptarea ca negociabile sau recreditabile a creanțelor se face pe baza aprecierii temeiurilor obiective care au determinat acordarea creditului și a garanțiilor materiale și morale pe care le implică persoanele obligate și participanții la raportul de credit. Creanțele care nu sunt negociabile sau recreditabile nu înseamnă că nu sunt justificate sau lipsite de garanții și bune perspective, înseamnă doar faptul că raportul de credit are un pronunțat accent "personal " prin motivație, direct, sau modul de garantare și deci creditul inițial rămâne cel fina, iar creanțele nu pot trece în mâna altui creditor.

Banca, cea care a acordat creditul își asumă până la capăt răspunderea și efectul, urmând să aștepte să-și reînnoiască resursele prin recreditare și să-și majoreze astfel cifra de afaceri suplimentar. În efectuarea operațiunilor de recreditare, băncile îmbină sistemul angajării resurselor la prețuri fixe cu sistemul angajării lor la prețuri libere.

Capitalul propriu și fondurile de rezervă constituite din profitul brut au un aport relativ redus în formarea resurselor de creditare a băncilor, prin definiție intermediari în reciclarea și valorificare capitalurilor. În marea lor majoritate societăți pe acțiuni, băncile își formează capitalul propriu prin emisiunea și subscrierea de acțiuni, dar în formarea resurselor proprii fondurile de rezervă constituite treptat, prin repartizarea profiturilor anuale au o pondere adesea relativ egală cu capitalul.

Capitalul bancar joacă un rol important începând cu constituirea băncii și continuând cu perioada de funcționare până la lichidare. Datorită acestui rol, în ultimii ani capitalul a devenit punctul esențial al managementului bancar.

Din punct de vedere teoretic, capitalul bancar îndeplinește următoarele funcții:

protejează deponenții în eventualitate insolvabilității și lichidării băncii;

absoarbe pierderile neanticipate pentru a menține încrederea astfel ca, în condiții de stres, banca să-și poată continua activitatea;

servește la achiziționarea de cădiri și echipamente pentru desfășurarea activității;

servește ca o limită impusă (Norma Cooke) pentru expansiunea nejustificată a activelor.

Practic, prima funcție este deja depășită ca urmare a constituirii Fondului de Garantare a depozitelor în sistemul bancar.

A doua funcție este puțin exagerată. Multe active ce par a fi slabe pot fi eliminate cu puține pierderi de către un management competent. În plus, fondurile de risc și provizioanele îi permit băncii să-și continue activitatea în perioade dificile până când nivelul și fluxul câștigurilor este restabilit. Nu mărimea capitalului scapă băncile de faliment. Falimentul băncilor a fost consecința unui management defectuos, materializat în pierderi mari din împrumuturi și lichidități insuficiente determinate de retragerea masivă a deponenților ca urmare a inexistenței unui sistem de garantare a depozitelor. Practic, se poate afirma că nivelul capitalului bancar nu este legat cauzal de falimentul băncilor.

A treia funcție este mai rezonabilă decât pare fiind determinată de necesitatea creării condițiilor pentru derularea activității. Practic, nu deponenții nu trebuie să fie cei care să furnizeze fonduri pentru deschiderea unei bănci sau a altor unități, precum și a dotărilor aferente băncii. Problema care se pune pentru managementul băncii este aceea ca deschiderea unor noi unități să fie justificată prin luarea în calcul a posibilităților locale concrete atât în ceea ce privește colectarea depozitelor, dar și a cererii de credite din zonă precum și de concurența oferită de celelalte bănci și instituții care funcționează deja în zonă.

A patra funcție a capitalului este limitarea expansiunii nejustificate a activelor bancare – este mai rezonabilă decât pare a fi. Prin limitarea activelor se poate limita creșterea unei bănci peste posibilitatea ei de managerie, se poate îmbunătăți calitatea activelor bancare, se poate controla posibilitatea unei bănci de a-și asigura creșterea prin datorii și se poate conduce la creșterea rentabilității activelor. Practic, adecvarea capitalului este folosită pentru prevenirea expansiunii nejustificate a unei bănci.

Funcția esențială a capitalului bancar este aceea de a asigura publicul și autoritățile asupra stabilității băncii.

Legile bancare prevăd sume minime de capital necesar pentru autorizarea băncilor. În ultimii ani, BNR a impus băncilor atât celor în funcțiune cât și celor în curs de organizare un nivel minim de capital social de 100 miliarde lei. Premisele care au stat la baza acestei decizii luate de BNR au fost alinierea la standardele Uniunii Europene și evitarea proliferării unor bănci slabe cu o bază de capital insuficientă care ar putea pune în pericol viabilitatea de ansamblu a sistemului bancar.

Considerentul pentru care un stoc mare de capital ajută la asigurarea băncii este că acest capital reprezintă acele fonduri pe care banca le poate pierde fără a-și pune în pericol capacitatea de rambursare a creditorilor ei, numai deținătorii de capital ar fi cei care pierd. Având în vedere rolul major pe care îl au băncile în economie – prin activitatea lor pot influența activitatea economică a națiunii – decizia cu privire la majorarea capitalului social ar fi trebuit precedată de o evaluare a calității portofoliului de credite și a managementului din bănci, scopul fiind preîntâmpinarea penetrării capitalului în băncile care generează risipă de fonduri.

Modul de constituire a capitalului social a fost reglementat atât prin legea nr. 33 din 1991 privind activitatea bancară (ulterior legea nr. 58 din 1998 – legea bancară), dar și prin norme cu caracter prudențiale emise de BNR.

Conținutul planului de conturi. Corelația cu bilanțul bancar

Planul de conturi conține 8 clase de conturi simbolizate cu o cifră, grupe de conturi simbolizate cu două cifre, conturi sintetice de gradul unu simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice de gradul doi simbolizate cu patru cifre și conturi sintetice de gradul trei simbolizate cu cinci cifre. Conturile din cele 8 clase (1-7 și 9) se utilizează de către toate băncile.

Dezvoltarea în analitic a conturilor sintetice prevăzute în planul de conturi este de competența fiecărei bănci, în funcție de criteriile generale și de necesitățile proprii. Atribuțiile reprezintă criterii de identificare sau specificații complementare care permit furnizarea unei informații suplimentare, referitoare la conținutul conturilor prevăzute în planul de conturi. La stabilirea structurii acestora, băncile trebuie să aibă în vedere necesitățile de informare a organelor de conducere, a acționarilor cât și cerințele de raportare a terților. Pentru contabilizarea operațiunilor de mandat în contul trezoreriei statului, băncile utilizează conturi distincte, potrivit instrucțiunilor Ministerului Finanțelor, deschise în cadrul clasei 8, Ir pentru operațiunile aferente contabilității de gestiune, băncile pot utiliza conturi distincte, deschise în cadrul altor clase decât cele care figurează în planul de conturi (1-7 și 9) și celor deschise în cadrul clasei 8. Conturile aferente operațiunilor de mandat în contul trezoreriei statului și celor de gestiune nu se includ în balanțele de verificare a conturilor din bilanț și în afara bilanțului.

Corelația planului de conturi cu bilanțul bancar are la bază o regrupare a posturilor bilanțiere. Astfel, un model al bilanțului contabil simplificat și regrupat, după importanța posturilor are următoarea prezentare:

Clasa 1 "Operațiuni de trezorerie și operațiuni interbancare" reflectă o structură de operațiuni ce reflectă o structură de operațiuni ce decurg din operațiunile de bază, în care sunt incluse operațiunile cu clientela. Prin operațiunile cu clientela, respectiv prin constituirea depozitelor, banca atrage resurse și le utilizează tot prin intermediul clientelei, prin acordarea de credite.

În general, situația băncii poate fi:

excedentară, caz în care resursele sunt mai mari decât utilizările și se caută o modalitate de plasare a acestora pe piața interbancară, prin operațiuni interbancare;

deficitară, caz în care activele sunt mai mari decât resursele rezultând un necesar financiar pe care îl procură tot de pe piața interbancară prin intermediul operațiunilor interbancare.

Se poate desprinde concluzia că, operațiunile interbancare rezultă datorită necesității de echilibrare a operațiunilor de bază (operațiunile cu clientela).

Clasa 1 de conturi are următoarea structură: grupa 10 "Casa și alte valori", grupa 11 "Decontări cu BNR", grupa 12 "Conturi de corespondent", grupa 13 "Depozite interbancare", grupa 14 "Credite și împrumuturi interbancare", grupa 15 "Valori primite sau date în pensiune", grupa 18 "Credite restante și îndoielnice", grupa 19 "Provizioane pentru creanțe din operațiuni interbancare".

Clasa 2 "Operațiuni cu clientela" este partea principlă a bilanțului specific bancar deoarece băncile sunt intermediari ce mobilizează resurse și acordă credite. În acest cadru funcțional, se reflectă operațiunile de mobilizare. Ele sunt realizate în relațiile cu clientela, pe de o parte prin atragerea resurselor și, pe de altă parte prin utilizarea lor.

Clasa 2 cuprinde conturile cu ajutorul cărora sunt înregistrate operațiunile efectuate de clienți în legătură cu creditele acordate, împrumuturile primite, conturile curente și depozitele constituente. Clienții, în cadrul acestei grupe sunt priviți ca fiind alții decât băncile.

Pentru fiecare grupă de conturi care implică costuri de dobânzi sau venituri din dobânzi vor rezulta conturi de creanțe atașate cu funcționalitate de activ și datorii atașate cu funcționalitate de pasiv. Toate dobânzile percepute de bănci de la beneficiarii de credite, precum și dobânzile datorate de bănci pentru furnizorii de împrumuturi sunt înregistrate în aceste conturi în paralel cu operațiunile specifice.

Clasa 2 cuprinde următoarele grupe: 20 "Credite acordate clientelei", 23 "Credite și împrumuturi privind clientela financiară", 24 "Valori primite sau date în pensiune", 25 "Conturile clientelei", 26 "Valori de recuperat și alte sume datorate", 28 "Creanțe restante și îndoielnice", 29 "Provizioane pentru creanțe din operațiuni cu clientela".

Clasa 3 "Operațiuni cu titluri și operațiuni diverse" cuprinde următoarele categorii de grupe 30 "Operațiuni cu titluri", 32 "Datorii constituite prin titluri", 39 "Provizioane privind operațiunile cu titluri și operațiuni diverse".

Titlurile menționate în această clasă îmbracă o diversitate de forme de denumire în funcție de destinația operațională pe care banca o dă acestora. Plasarea lor pe categoriile respective este o atribuție a managementului bancar.

Clasa 4 "Valori imobilizate" are următoarea structură: 40 "Credite subordonate", 41 "Plăți în cadrul societăților comerciale legate, titluri de participare și titluri ale activității de portofoliu", 44 "Imobilizări ale activității de exploatare", 46 "Amortizări privind imobilizările", 47 "Leasing, locație simplă și operațiuni asimilate", 49 "Provizioane pentru valori imoblizate".

Clasa 5 – Capitaluri proprii.- Asimilate și provizioane" cuprinde următoarea structură de grupe: 50 "Capital", 51 "Prime legate de capital și rezerve", 52 "Fonduri", 53 "Datorii subordonate", 54 "Subvenții și fonduri publice alocate", 55 "Provizioane pentru riscuri și cheltuieli", 56 "Provizioane reglementate", 58 "Rezultatul reportat", 59 "Rezultatul exercițiului".

Conturile din această clasă reprezintă surse asimilate capitalului. Pe lângă elementele clasice, precum capitalul social, se iau în vedere și rezervele constituite de bancă sub diverse denumiri, potrivit legii.

Clasa 6 "Cheltuieli" cuprinde două tipuri de cheltuieli: Curente și Excepționale. Cele curente cuprind la rândul său cheltuieli cu exploatarea bancară, cheltuielile cu personalul, impozitele și taxele, cheltuielile cu materialele, lucrările și serviciile executate de terți, cheltuielile diverse de exploatare, cheltuielile cu amortizările privind imobilizările necorporale și corporale și cheltuielile cu provizioane și pierderi din creanțe nerecuperabile.

Clasa 7 "Venituri" cuprinde și ea venituri curente și venituri excepționale. Veniturile curente se împart în venituri din activitatea de exploatare bancară, venituri diverse din exploatare, venituri din provizioane și recuperări de creanțe, amortizate și venituri din reluarea rezervei generale pentru riscul de credit.

Atât cheltuielile și veniturile nu apar în bilanț în această formă, cui numai după ce vor fi regularizate prin contul de profit și pierderi.

Clasa 9 "Operațiuni în afara bilanțului" cuprinde angajamentele date și primite, reprezentând drepturi și obligații ale căror efecte asupra mărimii și structurii patrimoniului băncii sunt condiționate de realizarea unor operațiuni ulterioare, precum și unele bunuri și operațiuni care nu pot fi integrate în activul și pasivul bilanțier al bilanțului băncii.

Clasa 9 cuprinde următoarele grupe: 90 "Angajamente de finanțare", 91 "Angajamente de garanție", 92 "Angajamente privind titlurile", 93 "Operațiuni în devize", 95 "Angajamente diverse", 98 "Angajamente îndoielnice", 99 "Conturi de evidență".

2.2.CONTUL DE REZULTATE

Performantele bancare pot fi analizate si cu ajutorul contului de rezultate. La sfarsitul exercitiului, societatile bancare isi stabilesc rezultatului exercitiului sub forma de profit sau pierdere. Acesta cuprinde:

rezultatul curent

rezultatul exceptional, care este obtinut din operatiunile exceptionale, in afara unei activitati curente bancare.

Pentru obtinerea rezultatului exercitiului, acesta preia soldurile conturilor de venituri si cheltuieli.

Cheltuielile bancare cuprind sumele si valorile platite sau de platit pentru resursele imprumutate sau atrase, pentru materiale consumate, servicii si lucrari prestate de terti, pentru remunerarea personalului si executarea unor obligatii legale sau contractuale. Tot in categoria cheltuielilor bancare intra si cheltuielile cu amortizarea si provizioanele, pierderile si alte cheltuieli exceptionale.

Dupa natura lor, cheltuielile bancare pot fi impartite in urmatoarele categorii:

cheltuieli de exploatare bancara;

cheltuieli cu personalul;

impozite si taxe;

cheltuieli cu materiale, lucrari si servicii efectuate de terti;

cheltuieli diverse de exploatare;

cheltuieli cu amortizarea privind imobilizarile;

cheltuieli cu provizioane si pierderi din creante nerecuperabile;

cheltuieli exceptionale;

cheltuieli cu impozitul pe profit.

Veniturile bancare reprezinta, in principal, contravaloarea serviciilor realizate de banca in baza functiei de intermediere si de gestiune a mijloacelor de plata. Astfel, banca incaseaza dobanzile la creditele acordate sau la depozitele create la alte unitati bancare, incaseaza comisioane, chirii la operatiunile de leasing si alte venituri exceptionale ce nu caracterizeaza activitatea curenta bancara.

Putem clasifica toate aceste venituri in urmatoarele grupuri:

venituri din activitatea de exploatare;

venituri diverse de exploatare;

venituri din provizioane si recuperari de creante amortizate;

venituri exceptionale;

venituri din preluarea rezervei generale pentru riscul de credit.

Elementele semnificative ale contului de rezultate sunt:

Venitul net bancar, venit ce se degaja din activitatea de intermediere financiara si de prestator de servicii al bancii. Ca structura, venitul net bancar este constituit din venituri nete din dobanzi si asimilate, cum ar fi comisioanele. Venitul net bancar este asimilat valorii adaugate realizate in cadrul intreprinderilor. Este elementul considerat de Contabilitatea Nationala ca productie bancara si asimilat in valoare absoluta la calcularea PIB. Din practica s-a constatat ca 3-5% din PIB este obtinut prin intermediul valorii adaugate bancare.

Rezultatul brut din exploatare este expresia activitatii obisnuite, normale a bancii, dupa luarea in considerare a costurilor de functionare. Rezultatul brut din exploatare este un indicator folosit cu preponderenta in compararea activitatii bancare desfasurate in conditii diferite. De exemplu, bancile cu retea extinsa vor avea cheltuieli mai mari de retea dar si resurse mai ieftine. Bancile cu retea de proportii mai reduse vor avea cheltuieli de retea mai mici dar si resurse mai scumpe. In acest context se pune problema optarii pentru una dintre cele doua variante. Rezultatul brut din exploatare se determina pe baza elementului anterior, venitul net bancar. Astfel, el se calculeaza ca diferenta intre venitul net bancar si cheltuielile generale de exploatare si dotatii pentru amortismente.

Rezultatul net bancar reprezinta efectul, respectiv impactul riscurilor asupra rezultatelor bancare. El se determina pe baza rezultatului brut din exploatare, din care se scad dotatiile privind provizioanele asupra creantelor si operatiunilor extrabilantiere si dotatiile privind fondul general de riscuri, la care se adauga rezultatele exceptionale, iar in final se scad impozitele.

In practica s-a constatat ca in prelucrarea datelor privind rezultatele apar o serie de factori ce determina marimea acestora:

Dinamica preturilor. Efectul influentei lor este considerat efectul-pret. In cazul bancilor, pretul se exprima prin nivelul dobanzii. Dinamica preturilor decurge pe de o parte, din raportul intre diversele categorii de resurse si regimul lor de procurare si pe de alta parte, din evolutia dobanzilor debitoare pe piata. Intre acestea doua se plaseaza marja, diferenta de dobanzi care variaza, la randul ei, corelata cu dinamica elementelor prezentate.

In ceea ce priveste costul de procurare a resurselor, o importanta deosebita o au depozitele proprii, ce sunt remunerate la niveluri reduse. Costurile cele mai ridicate sunt asociate resurselor atrase de pe piata interbancara. Pentru atragerea de depozite ce beneficiaza de costuri reduse este necesara insa o retea expandata ce presupune, la randul ei, cheltuieli ridicate. Volumul resurselor in acest caz trebuie sa asigure o superioritate menita sa acopere si cheltuielile de retea.

La randul ei, evolutia dobanzilor debitoare pe piata da o tendinta in ceea ce priveste plasarea resurselor, deci asupra preturilor de utilizare a lor. In perioada actuala, tendinta generala este ca marile banci sa procure resursele de la bancile de detaliu, pentru acestea costurile fiind mai mici. De exemplu, daca dobanda platita deponentilor, in cazul unei banci de economii, este de 6%, plasarea resurselor catre o alta banca, de catre aceasta, se va face la un nivel de 8,5%. Marja de dobanda se va stabili practic intre cele doua categorii de dobanzi si va varia in functie de fluctuatia celor doua preturi.

Evolutia volumelor. Nivelul absolut al rezultatului depinde de nivelul operatiunilor active si pasive efectuate de banca. Trebuie insa avuta in vedere si structura operatiunilor, deoarece unele sunt mai profitabile, in timp ce altele sunt mai putin profitabile. In functie de profitabilitatea operatiunilor se stabilesc marje diferite pe tipuri de operatiuni. Prin insumarea acestor marje se obtine o marja globala. In ceea ce priveste structura (efectul-structura) trebuie tinut seama atat de tipul de operatiuni, cat si de tipul ratelor de dobanda aplicate (fixe sau variabile). Practic, vom lucra cu preturi fixe sau variabile.

Efectul foarfece este determinat de raportul intre cheltuielile generale si rezultatul brut din exploatare. Cheltuielile generale reprezinta o componenta importanta a utilizarii venitului net bancar, fiind un factor determinant al dimensionarii profitului brut. Evolutia celor doua elemente (cheltuielie generale si rezultatul brut din exploatare) in ritm diferit este deosebit de importanta in deteminarea efectului foarfece:

-cresterea mai rapida a cheltuielilor generale determina scaderea rezultatului brut din exploatare;

-cresterea mai lenta a cheltuielilor generale determina cresterea rezultatului brut din exploatare.

In concluzie, banca trebuie sa acorde o atentie deosebita cheltuielilor generale. Monitorizarea cheltuielilor generale, contolul lor au un rol major pentru ca ele reprezinta o rezerva potentiala de crestere a rentabilitatii bancare.

Efectul protejarii de risc. Rezultatul bancar este influentat de pierderile ce rezulta din unele operatiuni efectuate. Asa cum banca are conditii, in unele cazuri, de a obtine plusvaloare, poate inregistra si pierderi sau minusvaloare. Pentru a preveni aceste situatii, bancile constiuie provizioane, ca modalitati specifice de formare a rezultatelor bancare. Ele se prezinta ca o modalitate de acoperire a riscurilor. Provizioanele determina insa cheltuieli si reducerea rezultatului brut din exploatare.

Provizioanele se constituie:

-pentru depreciere, cum ar fi cea a creantelor si a titlurilor;

-pentru riscuri si cheltuieli, in ceea ce priveste devizele si operatiunile extrabilantiere;

-pentru riscul de tara, risc preconizat in legatura cu activitatea bancara internationala.

In unele tari, bancile dispun de o oarecare libertate in stabilirea provizioanelor. Pe de o parte, trebuie sa se ia in calcul asumarea riscului si necesitatea de acoperire a lui, dar, pe de alta parte, trebuie avut in vedere si faptul ca provizioanele diminueaza rezultatul net. Supradimensionarea nejustificata, abuziva a provizioanelor va duce la diminuarea profitului brut si implicit a impozitului pe profit. Interesele bancii vin, din acest punct de vedere, in contradictie cu interesul general. Ca argument pentru limitarea formarii de provizioane il reprezinta si faptul ca bancile isi constituie si rezerve pentru riscul general. Aceste rezerve se constituie cu aceeasi utilitate, direct din profit, dar dupa plata impozitului pe profit.

Urmarirea in timp a rezultatelor in diferitele lor ipostaze permite o mai buna intelegere a esentei conceptelor si a evolutiei lor in timp.

2.3. REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII BANCARE ÎN rOMÂNIA

2.3.1. Autorizarea, organizarea și conducerea băncilor

Băncile, persoane juridice române sau sucursale ale persoanelor juridice străine, pentru a putea funcționa trebuie să autorizația BNR. Ele se constituie sub forma juridică de societate comercială pe acțiuni, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aplicabile societăților comerciale.

Condițiile în care autorizația poate fi acordată sunt reglementate de BNR și se referă la:

Calificarea și experiența profesională a conducătorilor băncii;

Nivelul minim al capitalului social subscris, care trebuie vărsat, în formă bănească, în totalitate în momentul constituirii;

Studiul de fezabilitate al băncii;

acționarii semnificativi și fondatorii băncii;

structura acționariatului;

sediul băncii;

auditorul independent.

BNR poate retrage autorizația unei bănci sau a unei filiale românești sau sucursale a unei bănci străine:

la cererea băncii;

ca sancțiune;

pe baza unuia din următoarele motive:

banca nu a început operațiunile pentru care nu a fost autorizată în termen de un an de la primirea autorizației sau nu și-a exercitat, de mai mult de șase luni, activitate de acceptare de depozite;

acționarii au decis să dizolve și să lichideze banca;

a avut loc o fuziune sau o divizare a băncii;

autoritatea competentă din țara în care își are sediul banca străină ce a înființat o sucursală în România I-a retras acestei autorizația de a desfășura activități bancare.

Băncile funcționează pe baza unor regulamente proprii, prin care se stabilesc cel puțin:

structura organizatorică a băncii;

atribuțiile fiecărui compartiment și relațiile dintre acestea;

atribuțiile sucursalelor și a altor secții secundare;

atribuțiile comitetului de risc, comitetului de administrare a activelor și pasivelor, comitetului de credite; înființarea acestor comitete este obligatorie în desfășurarea activității băncii;

competențele și răspunderea conducătorilor băncii;

sistemul de control intern al băncii.

În ceea ce privește conducătorii băncii, aceștia trebuie să fie rezidenți în România, să exercite exclusiv funcția în care au fost numiți și cel puțin unul dintre aceștia trebuie să fie cetățean român. Ei trebuie să fie licențiați, să fi lucrat cel puțin cinci ani în activitatea financiar – bancară și să nu fi cauzat, prin activitatea lor falimentul unei societăți comerciale. Persoanele desemnate în calitate de conducători ai băncii trebuie să fie aprobate de BNR înainte de începerea exercitării funcției.

Cenzorii unei bănci au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare și cu experiență de cel puțin cinci ani în domeniul financiar bancar.

O normă deosebit de importantă în desfășurarea băncii se referă la secretul profesional. Orice membru al consiliului de administrație al unei bănci, persoanele care participă la activitatea băncii, precum și persoanele care obțin din activitatea de control și supraveghere în informații despre bancă, vor păstra confidențialitatea tuturor tranzacțiilor și serviciilor, inclusiv cu privire la identitatea titularilor conturilor.

2.3.2. Reguli privind solvabilitatea băncilor

Un anumit nivel minim al capitalului social este o condiție a obținerii acordului de funcționare a băncii de la autoritatea de supraveghere. Astfel, România s-a aliniat legislației europene și este adoptată cerința unui capital social minim echivalent cu 5 000 000 ECU. Periodic, BNR actualizează pragul minim de capital social in lei, la sfârșitul anului 2000 acesta fiind de 100 miliarde lei.

Creșterea riscurilor bancare în anii '80 a determinat autoritățile tutelare să se preocupe de această situație în cadrul Băncii Reglementelor Internaționale.

Comitetul de la Basel, cunoscut și sub numele de Comitetul Cooke, după numele președintelui său, a instaurat o mărime de 8% a indicelui de solvabilitate, calculat ca raport între fondurile proprii și activele totale ponderate.

Această regulă se aplică și în România: "societățile bancare sunt obligate să asigure în permanență un nivel corespunzător de solvabilitate, determinat ca raport între nivelul fondurilor proprii și totalul activelor și elementelor din afara bilanțului, ponderate în funcție de gradul lor de risc de credit. Raportul minim de solvabilitate este de minim 8%.

Băncile nu pot repartiza dividende dacă înregistrează un nivel de solvabilitate mai mic de 8%."

Reglementarea bancară prevede anumite restricții privind investițiile în valori mobiliare. Astfel, valoarea totală a investițiilor pe termen lung ale unei bănci, în valori mobiliare emise de o societate comercială care nu este angajată în una sau mai multe activități bancare, nu poate depăși:

20% din capitalul social al societății respective, și

10% din fondurile proprii ale băncii.

Valoarea totală a investițiilor pe termen lung ale băncii, în valorile mobiliare emise de asemenea societății comerciale, nu poate depăși 50% din fondurile proprii ale băncii.

De asemenea, valoarea totală a investiților unei bănci în valori mobiliare, efectuate în nume și cont proprii, nu poate depăși nivelul de 100% din fondurile sale proprii, cu excepția celor în titluri de stat.

2.3.3. Reguli privind limitarea riscului de credit

Normele românești stabilesc ca împrumuturile acordate de o societate bancară unui singur debitor nu poate depăși, cumulate, 20% din fondurile proprii ale acesteia.

Se consideră un singur debitor orice persoană sau grup de persoane fizice sau juridice care beneficiază, împreună sau cu titlu individual, de împrumuturi și garanții acordate de aceiași societate bancară și care sunt legate economic între ele, în sensul că :

una dintre persoane exercită asupra celorlalte, direct sau indirect, putere de control;

nivelul cumulat al împrumuturilor acordate reprezintă un singur risc de credit pentru societatea bancară, întrucât persoanele sunt legate într-o asemenea măsură încât, dacă una dintre ele va întâmpina dificultăți similare.

De asemenea, sunt restricționate împrumuturile acordate persoanelor aflate în relații speciale cu banca.

Potrivit reglementărilor prudențiale ale BNR suma totală a împrumuturilor mari acordate fondurilor proprii ale societăților bancare.

Un împrumut este considerat mare atunci când suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv a garanțiilor și a altor angajamente asumate în numele acestuia depășește 10% din fondurile proprii ale societăților bancare.

Împrumuturile mari pot fi acordate numai pe baza unei decizii luate în unanimitate de către comitetul de direcție, iar suma acestora trebuie comunicată BNR.

La stabilirea împrumuturilor mari, ca și la expunerea maximă pentru un debitor, nu se iau în calcul împrumuturile garantate de bugetul de stat și împrumuturile acordate altei societăți bancare sau garantate de altă bancă.

Această regulă se aplică oricăror acordări de noi credite indiferent de sumă, care cumulate cu angajamentele provenite din perioada anterioară depășesc limita de 10% din fondurile proprii ale băncilor.

Clasificare creditelor se va face ținând seama de performanțele financiare ale clienților, (evaluate pe baza unor criterii stabilite de fiecare societate bancară) și de capacitatea acestora de a-și onora obligațiile la scadență.

Pentru acoperirea pierderilor de credite, băncile sunt obligate să-și constituie provizioane. Sumele aferente se includ pe cheltuieli și sunt raportate BNR. Nivelurile provizioanelor în funcție de clasificarea creditelor sunt următoarele:

2.3.4. Reguli privind lichiditatea băncii

În România, societățile bancare sunt obligate să constituie rezerve obligatorii în conturi la BNR, în funcție de nivelul depozitelor atrase.

Nivelul prevăzut al rezervelor obligatorii se determină ca produs între baza de calcul și rata rezervelor obligatorii.

Baza de calcul o constituie nivelul mediu, pe perioada de observare a mijloacelor bănești, în lei sau valută, atrase de societățile bancare de la persoanele fizice sau juridice, sub formă de depozite sau instrumente negociabile sau nenegociabile, plătite la vedere sau la termen, inclusiv sumele în tranzit între sediile societăților bancare. Sunt exceptate depozitele guvernamentale și cele asimilate acestora.

În cazul în care nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii este mai mic decât cel prevăzut, poate fi luată în considerare, în completarea rezervelor obligatorii și o parte a numerarului aflat în casieriile societăților bancare.

Nivelul efectiv al rezervelor minime obligatorii este purtător de dobândă, până la nivelul prevăzut al rezervelor obligatorii, exceptând numerarul inclus în nivelul efectiv al rezervelor obligatorii. Excedentul de rezerve nu este purtător de dobândă. Pentru deficitul de rezerve se calculează și se percepe o dobândă penalizatoare specială pe durata unei luni calendaristice.

Rata rezervelor minime obligatorii în valută variază în funcție de gradul de lichiditate valutară al societății bancar. Acesta reprezintă raportul dintre totalul activelor în valută ale băncii ponderat cu coeficientul de lichiditate al fiecărui activ în parte și totalul activelor nete în valută ale societății bancare.

Gradul de lichiditate se determină lunar pe baza valorii medii a activelor nete în valută, înregistrate în perioada de observare.

În cazul în care gradul de lichiditate este inferior nivelului stabilit de BNR, rata rezervelor obligatorii aferentă mijloacelor bănești în valută se majorează. Cu cât gradul de lichiditate în valută este mai mic, cu atât majorarea ratei rezervelor obligatorii pentru valută este mai mare (se poate ajunge la o majorare de 80% a ratei).

2.3.5. Reguli pentru limitarea riscului de schimb

În vederea limitării riscurilor financiare ce pot apărea ca urmare a desfășurării operațiunilor valutare, societățile bancare au obligația să posede:

un sistem de evidență care să permită atât înregistrarea imediată a operațiunilor valutare, cât și determinarea pozițiilor individuale și a pozițiilor valutare totale;

un sistem de control permanent pentru verificarea procedurilor interne necesare îndeplinirii dispozițiilor de mai sus.

Principalul indicator care dă măsura riscului de schimb este poziția valutară. Aceasta reprezintă diferența dintre totalul creanțelor și total angajamente într-o anumită monedă. O poziție valutară este definită ca poziție lungă atunci cânt totalul creanțelor depășește totalul angajamentelor și este definită drept poziție scurtă atunci când totalul angajamentelor depășește totalul creanțelor.

Prin total creanțe se înțelege suma soldurilor conturilor în valută din activul bilanțului plus creanțele în valută care rezultă din tranzacțiile valutare la vedere sau la termen încheiate de către o societate bancară în nume și în cont propriu, iar prin total angajamente, suma soldurilor conturilor în valută din pasivul bilanțul plus angajamentele în valută care rezultă din tranzacțiile valutare la vedere sau la termen reflectate în afara bilanțului.

Poziția valutară totală reprezintă diferența dintre pozițiile valutare lungi și totalul pozițiilor valutare scurte, în echivalent în monedă națională.

Pentru limitarea riscului de schimb se pot stabili plafoane atât pentru poziția valutară într-o valută cât și pentru poziția valutară totală. Astfel, în România, poziția valutară totală la sfârșitul zilei nu va putea depăși 10% din fondurile proprii ale băncilor.

2.3.6. Fondul de asigurare a depozitelor bancare

În practica bancară există două sisteme de asigurare:

Sistemul mutual care presupune răspunderea solidară pentru toate băncile membre privind acoperirea depozitelor în caz de faliment.

Sistemul asigurărilor organizate care implică existența unui asigurător care administrează fondul de asigurare, constituit prin aportul băncilor asigurate.

Rolul de asigurător îl poate avea o instituție publică sau una privată. De asemenea, se promovează sisteme mixte prin reuniunea unui asigurător public care să răspundă prin lege de o parte redusă a depozitelor, prin care să asigure protecția micilor depunători și a unui asigurător privat care acționează facultativ pentru sume negociate.

Principala sursă pentru formarea fondului de asigurare a depozitelor bancare o constituie primele de asigurare, așezarea lor putând avea un caracter fix sau variabil.

Caracterul fix implică stabilirea unui raport unic proporțional între prima și suma asigurată. În acest caz, prima se stabilește nediferențiat în funcție de mărimea depozitelor, a activelor bancare sau a profitului.

Așezarea fixă a primelor de asigurare are o serie de efecte negative în ceea ce privește comportamentul băncilor, și anume:

Băncile agresive se angajează în plasamente riscante, dar cu câștiguri mari, astfel încât pot oferi deponenților dobânzi mai mari și înregistrează creșterea cifrei de afaceri și a profitului;

Băncile conservatoare promovează o politică prudențială și sunt afectate de concurența neloială a băncilor agresive, care atrag clienți oferind dobânzi mai avantajoase.

Variabilitatea primelor încearcă o angajare echilibrată a băncilor în formarea fondului de asigurare a depozitelor bancare. Primele de asigurare se determină în acest caz, în principal, în funcție de gradul de capitalizare și de calitatea portofoliului de credite.

Potrivit legislației românești, Fondul se constituie ca personă juridică de drept public. Organizarea și funcționarea fondului se stabilesc prin statut proprii aprobat de Banca Națională la propunerea Consiliului de Administrație al Fondului.

Scopul fondului este de a garanta rambursarea depozitelor constituite la societăți bancare de către deponenții persoane fizice.

Fondul va avea următoarele resurse financiare:

contribuția inițială a societăților bancare;

contribuții anuale și speciale ale societăților bancare;

împrumuturi;

venituri din lichidarea creanțelor sale;

venituri din investiția resurselor sale;

alte venituri (donații, subvenții bugetare).

Resursele financiare vor fi utilizate pentru plata depozitelor garantate și pentru acoperirea cheltuielilor curente ale fondului.

2.3.7. Falimentul bancar în România

Banca Centrală supraveghează orice societate bancară ce își desfășoară activitatea în România. Din inițiativa BNR, Parlamentul a adoptat două legi de importanță crucială pentru soliditatea sistemului bancar, referitoare la:

instituirea unui sistem obligatoriu de asigurare a depunerilor populației în sistemul bancar;

procedura falimentului băncilor.

Falimentul bancar este prevenit prin reglementările prudențiale în vigoare. În cazul nerespectării acestora, BNR este îndreptățită să aplice următoarele sancțiuni:

avertisment scris dat băncii;

limitarea operațiunilor băncii;

amendă aplicabilă băncii, între 0,1 și 1% din capitalul social, sau administratorilor, directorilor executivi sau cenzorilor între 1-6 salarii medii pe bancă din luna respectivă;

retragerea aprobării date conducătorilor băncii;

retragerea autorizației băncii.

BNR, în urma constatărilor, poate lua măsurile următoare:

încheierea unui acord scris cu Consiliul de Administrație al Băncii, care să cuprindă un program de măsuri de remediere;

obligarea băncii aflate în culpă să ia măsuri de remediere a consecințelor faptelor constatate;

instituirea măsurilor de supraveghere specială și de administrare.

Pe de altă parte, Banca Centrală este obligată să asigure viabilitatea sistemului bancar și, în acest scop, ea este interesată în evitarea consecințelor pe care le-ar putea avea prăbușirea unei bănci.

=== CAPITOLUL III ===

CAPITOLUL III

Analiza resurselor si plasamentelor bancare la

Banca Comerciala Romana. Studiu de caz

3.1 Situatia bilantiera incheiata la 31 decembrie 2001 la Banca Comerciala Romana

La finele anului 2001, activele bilantiere ale Grupului s-au cifrat la 118079414 milioane lei, in crestere cu 18,21% fata de anul precedent. Structura plasamentelor s-a caracterizat printr-o repartizare in principal intre credite (28,78%), sume de primit de la BNR (26,19%), certificate de trezorerie (14,87%), mijloace fixe (11,61%) si depozite constituite la banci (11,52%). Participatiile Grupului au ponderea cea mai mica, de 0,42%.

Majoritatea creditelor si avansurilor sunt acordate intreprinderilor inregistrate in Romania. Ratele dobanzilor la creditele sau avansurile in lei in anul 2001 au variat intre 40% si 57% (2000: intre 42% si 71%).Ratele dobanzilor la creditele in valuta au variat intre 7% si 11% (2000:intre 7% si 15%).I

Conturile curente la BNR au ca scop respectarea nivelului rezervei minime obligatorii impuse de Banca Nationala a Romaniei si nu sunt disponibile finantarii operatiunilor curente ale Bancii Comerciale a Romaniei sau folosirii drept garantii pentru obtinerea altor imprumuturi de la BNR. Dobanda a variat intre 17% si 25,5% (2000:intre25% si 31%) pentru rezervele in lei, respectiv intre 1% si 3,1% (2000:intre 3,1% si 3,4%) pentru rezervele in USD. In 2001, ratele dobanzilor la depozitele la termen la BNR au variat intre 33,65% si 50% (2000: intre 15%si 68%).

Sume de primit de la Banca Nationala a Romaniei

Certificatele de trezorerie din Romania in lei sunt emise de catre Ministerul de Finante din Romania cu o dobanda variind intre 31% si 55% pentru anul 2001 (2000: intre 38% si 80%. Certificatele de trezorerie din Romania in valuta sunt emise de catre Ministerul de Finante din Romania, sunt exprimate in dolari SUA si au o dobanda care variaza intre 5% si 17% (2000: intre 5% si 10%).

In cadrul certificatelor de trezorerie au fost incluse si titlurile vandute pe baza unor contracte de vanzare cu clauze de rascumparare.

Grupul a oferit ca garantie certificate de trezorerie in valoare de 554.459 mil.lei, in principal pentru casa de compensatii a sistemului de plata al Romaniei (Transfond).

Rata dobanzii obligatiunilor guvernamentale in lei a variat intre 34,69% si 50,33%. Scadenta acestora a fost intre ianuarie 2002 si ianuarie 2003. Obligatiunile guvernamentale exprimate in USD au fost emise pe piata locala de Ministerul Finantelor si sunt valabile pe o perioada de doi ani. Obligatiunile din portofoliul Bancii Comerciale Romane la 31 decembrie 2001 au scadenta in perioada 2002-2003. Rata dobanzii obligatiunilor variaza intre 5% si 7%.

In cadrul “Altor obligatiunI” au fost incluse euro-obligatiunile exprimate in EURO, achizitionate pe parcursul anului 2001, emise de Ministerul Finantelor si Termoelectrica, precum si obligatiuni emise de Guvernul Poloniei. Rata dobanzii la euro-obligatiuni este de 11,5% si respectiv 11,25%. Acestea au scadente in noiembrie 2005 si respectiv, aprilie 2004. Obligatiunile emise de Guvernul Poloniei au o rata a dobanzii de 6% si au scadenta in 2006.

Certificate de trezorerie

In ceea ce priveste depozitele constituite la alte banci, ratele dobanzilor la plasamentele la bancile straine au variat in 2001 intre 1,75% si 8% (2000: intre 3% si 7,5%). Ratele dobanzilor la plasamentele la bancile romanesti au variat intre 17% si 80% (2000: intre 8% si 150%).

Depozite constituite la alte banci

Analiza pe scadente

In ceea ce priveste participatiile, acestea sunt orientate preponderent spre sectorul financiar-bancar si de asigurari, din tara si strainatate, alaturi de care exista insa si unele societati comerciale romanesti cu alt profil de activitate.

Politica de plasamente a Grupului BCR este subordonata obiectivului major privind cresterea capacitatii sale de a genera profit in conditiile gestionarii eficiente a riscurilor. Intrucat majoritatea plasamentelor sunt concentrate in economia romaneasca, evolutia acesteia si a mediului de afaceri constituie factori decisivi de influenta asupra volumului si structurii activelor.

Un obiectiv important al activitatii Grupului BCR il reprezinta atragerea de disponibilitati de pe piata si de plasare eficienta a acestora, avand permanent in atentie mentinerea unui echilibru optim intre resurse si plasamente corelate pe termene. Structura plasamentelor s-a caracterizat printr-o repartizare intre depozite ale clientilor (71%), capitaluri proprii (18,96%), depozite de la alte banci (7,2%), alte obligatii si provizioane (2,4%) si interese minoritare (0,44%).

In ceea ce priveste depozitele clientilor in anul 2001, acestea au inregistrat o rata a dobanzii intre 6% si 39% (2000: intre 10% si 55%) pentru depozitele in lei si o rata a dobanzii intre 2,88% si 5% pentru depozitele in valuta (2000: intre 4% si 6%). Activele gajate ca garantie pentru contractele de vanzare cu clauze de rascumparare reprezinta certificate de trezorerie emise de Ministerul de Finantelor din Romania in moneda locala, cu o valoare contabila de 3.542.368 milioane lei si in USD cu o valoare contabila de 333.626 milioane lei echivalent. Certificatele de trezorerie exprimate in moneda locala au fost emise pentru perioade de 6 sau 12 luni si sunt purtatoare ale unei rate a dobanzii intre 37% si 55%. Certificatele de trezorerie exprimate in valuta au fost emise pentru perioada de 1 an si sunt purtatoare ale unei rate a dobanzii de 6,75%.

Depozite ale clientilor

O analiza a depozitelor de la alte banci arata ca ratele dobanzilor aplicate depozitelor in valuta in anul 2001 au variat intre 1% si 6,6% (2000: intre 2,65% si 6,3%) iar ratele dobanzilor la depozitele in lei au variat intre 5% si 60%. Cele mai mari sume datorate altor banci reprezinta creditele in valuta primite, in principal, de la banci straine. In 2001, ratele dobanzilor la aceste fonduri imprumutate au variat intre 2,72% si 14,13% (2000: intre 3% si 13,4%).

Depozite de la alte banci

Capitalul social al Grupului este format din 792.488.750 (2000: 431.348.750) actiuni emise si platite integral la valoarea nominala de 10.000 lei fiecare. Capitalul social este detinut in proportie de 69,89% de statul roman prin “Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului” (“APAPS”), (fostul Fond al Proprietatii de Stat) si in proportie de 30,12% de catre cele 5 Societati de Investitii Financare (“SIF”), fostele FPP, cele din urma fiind societati inchise de investiii. In timpul anului 2001, au fost emise noi actiuni din rezerve in valoare de 3.611.200 mil.lei (2000: 1.786.944 mil.lei). Aceasta crestere a reprezentat capitalizarea reevaluarilor de cladiri si echipamente, in conformitate cu legislatia romaneasca in vigoare.

Conform legislatiei romanesti privind bancile si operatiunile bancare, Societatea mama trebuie sa repartizeze profitul la rezerve sau dividende pe baza situatiilor financiare intocmite in conformitate cu normele romanesti de contabilitate. (“NRC”). Dupa repartizarea rezervei legale, a rezervelor generale si a rezervei de reevaloare si dupa scaderea cheltuielii cu impozitul pe profit, profitul ramas poate fi distrribuit actionarilor. Dividendele declarate la 31 decembrie 2001 au fost 1.446.386 mil.lei (31 decembrie 2000:922.627 mil.lei). Participarea salariatilor la profit propusa pentru anul incheiat la 31 decembrie 2001 este de 288.877 mil.lei (31 decembrie 2000:184.525 mil.lei).

3.2 Analiza activitatii Bancii Comerciale Romane

3.2.1 Activitatea de corporate banking

Grupul Banca Comerciala Romana a conceput in permanenta colaborarea cu clientii ca pe o conditie fundamentala a existentei si dezvoltarii sale, consolidarea pozitiei actuale in domeniul “corporate banking” realizandu-se in primul rand, prin adoptarea unei noi atitudini in relatiile de afaceri, constand in personalizarea acestora.

La finele anului 2001, numarul firmelor care apelau la produse si servicii bancare a fost de 249.369. Clientii corporate sunt reprezentati de intreprinderi mari “blue chips” care desfasoara activitati complexe, cu pondere in comertul exterior si cote de piata semnificative, precum si intreprinderi mici si mijlocii care actioneaza in sectoare economice cu perspective reale de dezvoltare (apromixativ 99% din clientii corporate).

Structurarea afacerilor pe produse si servicii bancare are in vedere, in principal, pachetele de produse si servicii personalizate pe clienti, care o asigura o mai buna satisfacere a cerintelor clientilor si o acoperire si dispersie corespunzatoare a riscului , concomitent cu obtinerea de venituri substantiale.

Creditul continua sa fie produsul de baza pe care il solicita firmele romanesti, pentru asigurarea capitalului de lucru sau pentru realizarea de investitii. 0ferta de credite a Grupului s-a dezvoltat permanent, concomitent cu serviciile asociate acestora si cu procedurile interne de lucru, care completeaza reglementarile Bancii Nationale a Romaniei.

Din totalul creditelor existente in sold la sfarsitul anului 2001, respectiv 33,988,6 miliarde lei, in crestere cu 14,4 % fata de anul precedent, 95% reprezinta creditele acordate clientilor corporate.

Structura portofoliului de credite pe sectoare economice reflecta tendinta de dispersare a riscului, prin orientarea catre toate domeniile de activitate, accentul fiind pus pe sustinerea industriilor cu potential ridicat de dezvoltare si care contribuie la sustinerea exporturilor de bunuri si servicii.

Grupul Banca Comerciala acorda clientilor sai credite de trezorerie, credite pentru export, credite pentru achizitionarea de echipamente, credite ipotecare. Creditele in valuta destinate, in principal, finantarii investitiilor in cadrul proceselor de retehnologizare reprezentau, la sfarsitul anului 2001, 42,1% din total portofoliu de credite acordate clientilor corporate. Pentru asigurarea fondurilor de acoperire a cererii de credite in valuta, resursele interne atrase in valuta se completeaza cu linii de finantare externa contractate de la bancile de corespondent.

Ca tendinta evidenta se remarca orientarea crescanda a activitatii de creditare spre finantarea societatilor comerciale cu capital privat, ponderea acestora ajungand la 73% din volumul total de credite.

In conformitate cu strategia proprie de dezvoltare, Banca Comerciala Romana, liderul de necontestat al pietii bancare romanesti si principalul finantator al economiei reale, a acordat o atentie strategica afacerilor cu firmele mici si mijlocii, avand incheiat un acord de parteneriat strategic cu Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania si relatii excelente cu Ministerul Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Cooperatiei.

Practic,din cele 408 mii IMM-uri operationale, care au intocmit si depus bilanturi contabile la organele in drept, cca. 230 mii, aproape 60% sunt clientii Bancii Comerciale Romane, din acest punct de vedere putem aprecia cu indreptatit temei ca BCR este o banca a IMM-urilor.

In perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2002 Banca Comerciala Romana a acordat pe rulaj clientilor sai din categoria IMM-urilor credite in lei si valuta, pe termen scurt, mediu si lung in suma de 60.512 mld. lei (1.831 mil. echivalent USD) din care au ramas in sold la finele lunii septembrie 2002 credite de 20.863 mld. lei (631,2 mil. echivalent USD), ceea ce a facut ca ponderea imprumuturilor acordate IMM-urilor in total portofoliu de credite al Bancii sa creasca in perioada analizata de la 40,5% la 46,3%.

Din volumul total de credite acordate IMM-urilor 70,3% sunt credite in lei si 29,7% credite in valuta, din acest punct de vedere BCR actionand ca un adevarat partener si consultant pentru clientii sai in scopul protectiei acestora, mai ales a celor care nu realizeaza exporturi, impotriva riscului deprecierii cursului monedei nationale in raport cu principalele valute (USD si respectiv EURO ) si prevenirii fenomenului de “dolarizare” a economiei nationale.

Pe langa produsele de creditare traditionale, Grupul Banca Comerciala Romana ofera clientilor o gama larga de servicii, cum ar fi cele de finantare a comertului exterior, factoring intern si extern, leasing, servicii de cash-management, servicii electonice de tip Multicash. Totodata, sunt sprijinite firmele mari in atragerea de resurse de pe piata internationala de capital, prin emisiune de obligatiuni sau prin credite sindicalizate. Sunt oferite, de asemenea, garantii bancare in lei si valuta pentru proictele de investitii, achizitionarea de echipament de leasing, pentru creditul cumparator sau furnizor, precum si pentru activitati de productie.

Serviciile de factoring extern au fost lansate in anul 1998 si au avut o dezvoltare foarte dinamica, mai ales dupa ce Banca Comerciala Romana a devenit membra a Factor Chain International, iar din 2001 realizeaza si operatiuni de factoring intern. Valoarea serviciilor de factoring a crescut in anul 2001 cu 88% comparativ cu anul precedent, majoritatea clientilor pentru aceste servicii apartinand industriei textile, constructiilor de masini si industriei metalurgice.

O etapa superioara in structurarea afacerilor o reprezinta oferta de produse integrate, care cuprinde, pe langa produsele si serviciile bancare traditionale si produse din domeniul asigurarilor, leasing-ului, pietelor de capital, managementul activelor, fapt ce concretizeaza conceptul ONE STOP BANKING, ONE STOP SHOPPING.

In domeniul activitatii de corporate se va actiona pentru:

Identificarea oportunitatilor de afaceri profitabile pentru banca;

dezvoltarea afacerilor stabile, de lunga durata si generatoare de venituri pe termen lung;

intelegerea detaliata a clientului si a nevoilor lui, precum si a afacerilor acestuia, atat din punct de vedere financiar cat si comercial.

3.2.2 Activitatea de retail banking

In anul 2001, Grupul Banca Comerciala Romana si-a creat o noua politica de actiune in domeniul retail-ului bancar, prin adoptarea unor directii de dezvoltare care sa aiba in vedere o noua relatie a bancii cu clientii persoane fizice.

In dorinta de a satisface cat mai complet cerintele clientilor, s-a oferit toata gama de produse si servicii bancare practicate pe piata interna, incercandu-se dezvoltarea unui segment de clienti initiati si fideli, pregatiti sa lucreze cu instrumentele bancare cele mai sofisticate.

Primele actiuni intreprinse in domeniul retail-ului au avut drept scop atragerea resurselo disponibile de la populatie, organizarea managementului relatiilor cu clientii, folosirea unor noi canale de distributie, dezvoltarea activitatii de marketing pentru crearea de noi produse care sa completeze necesitatile clientilor, precum si dezvoltarea culturii bancare la nivelul tuturor categoriilor de clienti.

In ultimii doi ani creditele de consum au crescut de peste 7 ori, iar numarul clientilor persoane fizice cu peste 40%.

Produsul traditional -creditul- a capatat noi valente pentru categoria persoane fizice, acoperind aproape toata gama de nevoi de finantare-scolarizare, medicale, gospodaresti, imobiliare,culturale, turism, personale.

Putem spune ca unul din factorii decisivi in consolidarea pozitiei BCR de lider pe piata bancara romaneasca, in conditiile unei concurente tot mai agresive, l-a constituit capacitatea sa de adaptare rapida la cerintele pietei.

Diversificarea permanenta a ofertei de produse si servicii bancare destinate populatiei a asigurat competitivitatea bancii in tara si strainatate.

Acordarea unui volum mare de credite pentru nevoi personale a deteminat opinia publica finaciara interna sa acorde, prin prestigioasa publicatie ‘’Bucharest Business Week’’, premiul pentru cea mai dinamica banca de retail din Romania in anul 2001.

Activitatea de retail s-a dezvoltat initial pe latura atragerii de resurse, banca renuntand treptat la imprumuturile de pe piata interbancara.

Ca principale instrumente de economisire, banca ofera depozite la vedere si la termen, depozite cu destinatie speciala (pentru pensie, concediu de odihna), depozite pentru minori, certificate de depozit in lei, certificate cu discount in lei si valuta.

Banca Comerciala Romana s-a preocupat si de lansarea unei game de servicii pentru persoane fizice, cum ar fi : schimbul valutar, pastrarea valorilor in casete, transferul sumelor in valuta inspre si dinspre Romania prin SWIFT, Mechants Bank of California si prin sistemul MoneyGram, servicii de direct de debit si standing order.

De asemenea, proceseaza orice tip de cec in principalele valute si emite cecuri sub sigla celor mai importante banci corespondente in toate valutele convertibile. Banca ofera clientilor cecuri de calatorie in colaborare cu American Express Bank,cu Thomas Cook Limited, precum si eurocecuri.

Clientii persoane fizice si micii intreprinzatori au ocupat si vor ocupa in permanenta un loc central in activitatea BCR. Informarea corecta si la timp a acestora, satisfacerea solicitarilor de credite in timp util si acordarea unor facilitati categoriilor de clienti in vederea fidelizarii acestora sunt obiective permanente ale strategiei in domeniul retail-ului.

3.2.3 Activitatea cu carduri

Desi estimarile cu privire la evolutia pietei cardurilor in 2001 erau optimiste, rezultatele inregistrate, cel putin in termeni cantitativi, au depasit majoritatea prognozelor. Daca in anul 2000, prin cele 1.060.000 de carduri emise, actorii pietei reuseau sa depaseasca o importanta bariera psihologica, in anul 2002, 14 banci comerciale au fortat cererea si, oferind pietei un portofoliu de 42 de carduri, au ridicat numarul cardurilor emise la 2,23 milioane de unitati. Aceasta crestere impresionanta, de 110%, este, de fapt, si cea mai mica intre cele inregistrate de indicatorii de baza ai pietei.

Patru mari banci comerciale, respectiv Banc Post, BRD-GSG, BCR si Raiffeissen Banca Agricola (RBA) fac legea pe piata cardurilor. In 2000, cvartetul detinea 95,3% din numarul cardurilor emise, 95% din numarul de tranzactii si 93,3% din valoarea tranzactiilor. Desi se diminueaza usor, dominatia asupra pietei se mentine si in 2001, cand cei patru s-au pozitionat la 93,3% din totalul cardurilor, 93,6% din totalul tranzactiilor. Din plutonul urmaritorilor s-au detasat in 2001 Banca Tiriac si Banca Transilvania, ale caror cote de piata, indiferent de criteriul ales, depasesc un procent. Impreuna, cele sase banci lasa “altora” cote de piata in 2001 care variaza intre 1,1% si 3%, dimensionand practic piata interna a cardurilor.

Grafic 1 – Cota de piata(in functie de numarul de carduri emise)

Deși domină decisiv piața, cele patru mari bănci comerciale, respectiv Banc Post, BRD-GSG, BCR și Raiffeisen Bank nu și-au făcut viața ușoară în 2001, luptându-se pentru fiecare procent din cota de piață. Liderul anului 2000, Banc-Post „atacat” de toți ceilalți concurenți a pierdut procente importante, marele câștigător fiind BRD-GSG.

Având o strategie bine conturată și agresivă, bazată pe un portofoliu de carduri foarte bine echilibrat sub siglele VISA și EUROPAY, BRD-GSG și-a majorat cotele de piață cu 2,2 puncte procentuale în funcție de numărul de carduri emise. Bcr este al doilea mare câștigător al anului 2001, înregistrând și ea o creștere de 0,2% în ceea ce privește numărul de carduri emise.

Cu o ofertă mai atractivă sub sigla EUROPAZ, Raiffeisen Bank a reușit o majorare ușoară a cotei de piață după numărul cardurilor emise însă presiunea sa pe piață va crește probabil direct proporțional cu referințele excelente pentru activitățile de retail ale noilor proprietari.

Banca Transilvania a sprintat excelent, majorându-și cu 16% cota în numărul de carduri creștere depășită doar de BRD-GSG. Tot din plutonul doi se remarcă și banca Țiriac cu o cotă de piață de 0,4% mai mare față de 2000.

Grafic 2 – Cota de piata(in functie de numarul de tranzactii)

În ceea ce privește numărul de tranzacții BRD-GSG a înregistrat o creștere cu 7,4%. BCR plasându-se pe locul 2 cu o creștere de 4,4%.

Anul 2001 a fost foarte bun și pentru băncile din plutonul doi care fructificându-și superior portofoliul sub sigla Visa au înregistrat creșteri importante în ceea ce privește numărul de tranzacții, cum e cazul Băncii Transilvania care a înregistrat o creștere de 1,1%.

Grafic 3 – Cota de piata (in functie de valoarea tranzactiilor)

Analizând valoarea tranzacțiilor se constată că tot BRD este pe primul loc și în această privință, înregistrând o creștere de 3,4% iar BCR cu 1,2% se situează pe locul 2. Banca care înregistrează o scădere majoră este Banc Post, valoarea tranzacțiilor diminundu-se cu 5,1%.

Revenind la Banca Comerciala Romana, putem afirma ca a fost prima banca din Romania care, la sfarsitul anului 1994, a inceput procesarea cardurilor VISA, pentru ca un an mai tarziu, in calitate de membru principal al EUROPAY INTERNATIONAL, sa accepte la plata, prin reteaua sa, carduri internationale emise sub sigla acestei organizatii. Ulterior, Banca a emis propriile sale carduri de debit, iar in cursul anului 2001 a lansat cardurile de credit.

Evolutia numarului total de carduri emise de BCR in perioada 1997-2002 este prezentata in graficul urmator :

Banca Comerciala Romana emite in prezent 6 tipuri de carduri de debit si doua tipuri de carduri de credit :

carduri pentru persoane fizice ;

de debit :in lei-BCR MAESTRO, BCR VISA CLASIC, BCR VISA ELECTRON ;

in valuta- BCR VISA INTERNTIONAL ;

de credit : in lei- BCR EUROCARD MASTERCARD;

carduri pentru persoane juridice;

de debit : in lei-BCR EUROCARD BUSINESS ;

in valuta-BCR VISA BUSINESS;

de credit: in valuta- BCR EUROCARD MASTERCARD

BUSINESS.

Pe tipuri de carduri emise de BCR in perioada 1998-2001 situatia se prezinta astfel :

Evolutia cardurilor

La sfarsitul anului 2002, numarul cardurilor emuse de BCR era de 955.000 (cu 69% in crestere fata de anul 2001, cota de piata fiind de 30%).

Lansarea in luna martie a cardului de debit BCR VISA ELECTRON – card in lei cu utilizare internationala – a fost un succes. Datorita ariei sale de utilizare, precum si companiei de promovare organizate de banca impreuna cu Visa International, la finele anului 2002 erau in circulatie 180.101 carduri.

Venitul net din operatiunile cu carduri a fost in anul 2001 de 12.890 milioane lei.

Banca s-a preocupat permanent de extinderea retelei de comercianti care accepta carduri BCR la plata, precum si a POS-urilor. La 31 decembrie 2002, numarul de comercianti era de 1392, iar cel al POS-urilor de 700. BCR dispune de o retea extinsa de ATM-uri, prin care se realizeaza in principal operatiuni de eliberare de numerar, la finele anului 2002 aceasta cuprinzand un numar de 483 aparate instalate.

Banca Comerciala Romana isi va dezvolta in continuare activitatea cu carduri, avand ca obiectiv in acest domeniu detinerea pozitiei de lider pe piata, atat ca emitent de carduri cat si ca acceptator la plata a cardurilor.

3.2.4 Participatii si activitatea pe piata de capital

Participatii la capitalul unor societati bancare, financiare si nefinanciare

Unul din obiectivele fundamentale ale Bancii Comerciale Romane il reprezinta consolidarea pozitiei sale ca furnizor de servicii financiare integrate, prin intarirea structurilor de Grup, pentru contribui la o mai buna exploatare a oprtunitatilor de afaceri

Structura de Grup financiar-bancar, in cadrul careia sunt inregistrate societatile la care banca detine direct si indirect controlul, se prezinta astfel :

La data de 31.12.2001, Banca Comerciala Romana detinea participatii la un numar de 29 societati comerciale bancare, financiare si nefinanciare, in Romania si strainatate.

Participatiile interne reprezentau aportul Bancii la capitalul social a 22 societati comerciale, din care 18 societati financiare si 4 societati comerciale nefinanciare.

Portofoliul participatiilor externe ale BCR cuprinde 6 participatii la banci cu sediul in strainatate : Anglo-Romanian Bank Ltd Londra, Banque Franco-Roumanie SA Paris, Frankfurt Bukarest Bank AG Frankfurt am Maine, BCR Sucursala Chisinau, MISR Romanian Bank, SAE Cairo si Banca Italo-Romena SpA Milano.

Activitatea de administrare de participatii a cunoscut o importanta dezvoltare incepand cu anul 2000, avand ca motivatie finalizarea constituirii Grupului financiar bancar BCR in scopul accesarii tuturor pietelor financiare conexe activitatii bancare, acoperirii intregii game de servicii financiare, astfel incat oferta bancii sa cuprinda servicii financiare integrate si sa se asigure fructificarea cotei detinute de banca pe piata financiar-bancara din Romania.

Totodata, in paralel cu intarirea structurii de grup, s-a urmarit consolidarea participatiilor profitabile, cu precadere financiar-bancare, in conditiile in care cele nefinanciare nu constituie o prioritate pentru BCR. In aceeasi perioada, societatile bancare cu sediul in strainatate la care banca detine participatii au inregistrat o evolutie pozitiva.

In aceste conditii, activitatea de investitii directe de capital pe termen lung a anului 2001 este expresia directa a modului in care banca se adapteaza mediului economic si pietei, reflectandu-se in procesul de intarire a structurii Grupului BCR, care opereaza acum atat pe segmentul bancar, cat si in sfera pietei de capital, a asigurarilor si a leasingului, participatii care nu actioneaza pe aceeasi piata cu BCR dar care favorizeaza dezvoltarea activitatilor de baza si accesarea pietelor conexe.

In vederea dezvoltarii structurii de grup, in cursul anului 2001 s-au luat urmatoarele masuri :

Infiintarea SC BCR Leasing SA, societate care a devenit operationala in martie 2001 si a cunoscut o dezvoltare importanta chiar in primul an de functionare;

Infiintarea SC BCR Asigurari SA, inregistrata la Registrul Comertului Bucuresti in luna decembrie 2001;

Reorganizarea, restructurarea si majorarea capitalului social al SC BCR Securities SA, realizandu-se in acest mod atat adaptarea societatii la conditiile pietei de capital din Romania cat si consolidarea cotei detinute de BCR;

Initierea demersurilor pentru intrarea pe piata activitatii de management al activelor pentru fondurile/familiile de fonduri sau societatile de investitii, prin infiintarea SC BCR Asset Mangement SA, societate care se afla, la data de 31.12.2001, in curs de finalizare a procedurii de constituire ;

Initierea demersurilor pentru capitalizarea si consolidarea societatilor din cadrul Grupului BCR (majorarea capitalului social al BCR Asigurari, Financiara, BCR Leasing).

Activitatea pe piata de capital

In sfera serviciilor specifice pietei de capital Banca Comerciala Romana este autorizata de Banca Nationala a Romaniei, ca banca de decontare a tranzactiilor cu valori mobiliare compensate de Societatea Nationala de Compensare, Depozitare si Decontare din anul 1996 si de Bursa de Valori Bucuresti din anul 1997. Prin reteaua de unitati se deconteaza zilnic tranzactiile unui important de societati de valori mobiliare din intreaga tara. Cota de piata a Bancii, determinata pe baza volumului de tranzactii de decontare a fost, in anul 2001, de 13,6%. Din punct de vedere al numarului de societati de valori mobiliare care au contracte de decontare inchiate cu BCR, atat pentru Bursa de Valori Bucuresti cat si pentru Societatea Nationala de Compensare, Decontare si Depozitare, cota de piata a fost de aproximativ 34,5%.

Banca Comerciala Romana, autorizata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare inca din anul 1998 ca agent custode si banca depozitara pentru fonduri deschise de investitii (altele decat cele pentru care presteaza servicii depozitare).

Banca Comercial Romana a actionat in anul 2001 in calitate de grup de vanzare pentru distribuirea regionala sau nationala, prin unitatile sale teritoriale, a actiunilor si obligatiunilor emise in cadrul ofertelor publice de vanzare de valori mobiliare. Astfel, Banca Comerciala Romana a prestat servicii de ghiseu prin 29 de succursale din judetul Constanta si Municipiul Bucuresti, in cadrul primei oferte publice de vanzare de obligatiuni municipale ale Primariei Municipiului Mangalia. Emisiunea, in valoare de 10 miliarde lei, a fost intermediata de BCR Securities.

De asemenea, Banca Comerciala Romane a participat, in calitate de grup de vanzare constituit din 62 succursale din judete si Municipiul Bucuresti, la oferta publica de vanzare de actiuni emise de Fondul de Dezvoltare Turistica Sighisoara. Oferta intermediata de Active International SA a fost lansata pentru 15,5 milioane de actiuni in valoare de 155 miliarde lei.

In sfera tranzactiilor cu valori mobiliare pe piata de capital, Banca Comerciala Romana s-a implicat atat pe piata interna de capital, cat si pe piata internationala de capital astfel :

Piata interna de capital

BCR gestioneaza portofoliul de obligatiuni municipale emise de Primaria Mangalia, listate la Bursa de Valori Bucuresti, obligatiuni care au fost achizitionate in cadrul derularii ofertei publice primare de punere in vanzare, intermediate de consortiul format din BCR Securities, BCR si VMB Partners, valoarea nominala a portofoliului BCR fiind de 530 milioane lei.

BCR gestioneaza portofoliul de titluri de tranzactii care include actiuni listate la Bursa de Valori Bucuresti, emise de cele cinci societati de investitii financiare (SIF Banat – Crisana, SIF Moldova, SIF Muntenia, SIF Oltenia, SIF Transilvania) care, la 31.12.2001, insumau 4 miliarde lei. Datorita lichiditatii ridicate a acestor actiuni, precum si a rezultatelor bune ale acestor societati, pentru a inregistra o rentabilitate ridicata a portofoliului, strategia BCR vizeaza achizitionarea pana la limita a 0,1% din capitalul social al fiecareia din cele 5 societati de investitii financiare.

Implicarea BCR pe piata interna de capital s-a realizat prin societatea de valori mobiliare BCR Securities, membra a Grupului BCR, aceasta asigurand servicii de intermediere si de consultanta privind actiunie detinute de BCR in portofoliu.

Piata internationala de capital

Obligatiuni si bilete la ordin

Pe piata internationala de capital, BCR isi desfasoara activitatea prin Subsidiara sa, Anglo-Romanian Bank, aceasta actionand in calitate de intermediar si custode al titlurilor achizitionate de BCR. Strategia BCR pe piata internationala de capital vizeaza identificarea si valorificarea oportunitatilor de investire in obligatiuni si bilete la ordin emise de entitati romanesti cu garantia Ministerului Finantelor Publice. Ca urmare atat a rezultatelor macroeconomice pozitive inregistrate de Romania cat si a cresterii calitative a indicatorilor de rating, in prezent valoarea portofoliului de titluri al BCR pe piata internationala de capital s-a aprciat semnificativ, pretul de tranzactionare a titlurilor detinute aflandu-se pe un trend crescator.

La 31.12.2001, Banca Comercial Romana administra un portofoliu de bilete la ordin si obligatiuni in valoare nominala de 35.824.753,34 USD, structurat astfel :

bilete la ordin 15.529.639,68 USD

obligatiuni 20.295.059,66 USD

Credite sindicalizate

O alta activitate importanta a bancii vizeaza participarea in cadrul sindicatelor bancare, alaturi de banci internationale de renume pentru acoperirea necesitatilor financiare ale solicitantilor. Ca urmare a randamentelor ridicate asigurate de un astfel de plasament, aceasta activitate a cunoscut o evolutie ascendenta in ultimii ani.

Activitatea de consultanta

Pe langa activitatea de investitii in titluri cotate pe piata interna si externa de capital, BCR a participat in consortii alaturi de banci si companii de renume, astfel :

BCR a participat alaturi de JP Morgan in cadrul unui consortiu, in scopul obtinerii mandatului privind acordarea de consultanta in vederea privatizarii Romtelecom ;

BCR a participat, alaturi de GED Group, la selectia de oferta organizata de Ministerul Finantelor Publice pentru desemnarea consortiului ce va administra Fondul Roman pentru Eficienta Energiei.

Activitatea internationala

In anul 2001 activitatea internationala a bancii a avut ca obiectiv, imbunatatirea cadrului de relatii cu bancile corespondente, care sa se materializeze in noi facilitati comerciale si de trezorerie pentru a oferi clientilor posibilitatea derularii tranzactiilor in conditii cat mai favorabile.

Imbunatatirea conditiilor de cont, a facilitatilor existente sau obtinerea de noi facilitati, au fost posibile ca urmare a rezultatelor obrinute de BCR in anul financiar 2001. Ca urmare a evolutiilor parcurse, BCR a devenit un grup bancar puternic, un partener acceptat si recunoscut, o banca de referinta in sistemul bancar romanesc.

In anul 2001 a continuat procesul de consolidare calitativa a relatiilor externe ale BCR, atat cu bancile corespondente cat si cu organismele financiare internationale, agentiile de rating si agentiile de garantare a creditelor de export.

In pofida fuziunilor, achizitiilor si falimentelor care au avut loc pe piata bancara internationala, BCR a reusit sa mentina numarul bancilor corespondente cu documente schimbate la 836, situate in marile centre economico-financiare ale lumii, ceea ce permite derularea tranzactiilor la nivelul standardelor internationale ; in acelasi timp, numarul bancilor cu cheie SWIFT schimbata a crescut la 1500.

Banca Comerciala Romana detine 64 de conturi LORO, avand totodata deschise 41 de conturi NOSTRO care permit transferurile de fonduri in cele mai indepartate colturi ale lumii.

In privinta liniilor de finantare cu acoperire furnizata de catre agentiile de garantare a creditelor pentru export, numarul lor este de 17, din care 6 linii de finantare fara limita de suma. Perioadele de acordare sunt intre 1 si 5 ani, finantarile fiind garantate de organizatiile guvernamentale specializate din tarile respective, BCR fiind acceptata ca banca garantata sau imprumutata.

In ceea ce priveste operatiunile de trezorerie (tranzactii FOREX), numarul liniilor primite primite de la bancile straine corespondente s-a ridicat la peste 50. Pe langa operatiuni FOREX, aceste banci au oferit BCR-ului conditii deosebit de avantajoase de plasare a depozitelor, avand in vedere lichiditatea care permite BCR-ului sa fie plasator net pe piata interbancara, in special la bancile de prim rang.

In cadrul facilitatilor acordate Bancii Comerciale Romane pentru operatiunile comerciale (acreditive si garantii), ponderea cea mai mare o detin cele puse la dispozitie de bancile germane, urmate de bancile italiene, olandeze, franceze, americane, belgiene, elvetiene. In cele mai multe cazuri, acreditivele sunt confirmate de catre majoritatea bancilor pentru perioada de valabilitate intre 6-12 luni, in prezent existand mai multe banci de prim rang care sunt dispuse sa accepte riscul BCR pentru perioade de pana la 2 sau 3 ani (CITIBANK, American Express, Deutsche Bank-BT).

Banca Comerciala Romana a fost desemnata ca reprezentant autorizat al Ministerului Finantelor pentru derularea urmatoarelor proiecte :

a) Imprumuturi guvernamentale externe sau imprumuturi externe garantate de stat, din care :

Banca Mondiala :

Proiectul pentru Reabilitarea Sectorului Petrolier Romanesc

Proiectul de Dezvoltare Industriala

Proiectul de inchidere a minelor si de atenuare a impactului social

Proiectul privind Reforma Sectorului Sanitar

Banca Europeana de Investitii :

Proiectul de modernizare a cailor ferate

Proiectul de Reconstructie pentru eliminarea efectelor inundatiilor

Proiectul RENEL de reabilitare a sectorului termoenergetic

Proiectul RATB de reabilitare a transporturilor

Proectul RADET de reabilitare a sistemului de termoficare

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare :

Programul de Dezvoltare Utilitati Municipale

Japonia

Proiectul de Dezvoltare a Portului Constanta-Sud

Proiectul de Reabilitare a Drumurilor

Phare

Schema de creditare a IMM – fondul MARR+program RICOP

Alte imprumuturi:

Programul pentru alimentarea cu apa la sate si construirea de lociunte sociale

b) Imprumuturi externe angajate de BCR in nume propriu, din care :

Facilitatea de finantare a IMM-urilor

Banca Comerciala Romana si-a intensificat prezenta directa pe pietele financiare internationale prin cele 6 subsidiare (Londra, Frankfurt, Milano, Paris, Cairo, Chisinau) si cele 2 reprezentante (New York si Moscova).

Toate acestea au constituit o baza solida desfasurarii de catre Grupul BCR a unor activitati complexe pentru clienti, persoane fizice sau juridice si in domeniul decontarilor comerciale si necomerciale.

In anul  2001, volumul operatiunilor de export decontate a insumat 2,8 miliarde USD, iar a celor de import 2,6 miliarde USD, ceea ce ridica nivelul incasarilor si platilor in valuta la 5,4 miliarde USD.

In cadrul decontarilor externe necomerciale efectuate in relatiile cu persoanele fizice, juridice, bugetare, organizatii obstesti sau non-profit, numarul ordinelor de plata primite si emise a ajuns la 244.803, iar al cecurilor procesate la 208.108, valoarea totala a acestor decontari fiind de 533,2 milioane USD.

3.3 Optimizarea activitatii bancare prin corelarea operatiunilor active cu cele pasive

Misiunea pe care managementul unei banci trebuie sa si-o asume in mod consecvent este de a crea valoare pentru actionari, pentru clienti si , nu in ultimul rand, pentru societatea in care isi desfasoara activitatea. Experienta demonstreaza ca viabilitatea afacerilor unei institutii bancare se sustine numai in masura in care, pe termen lung, aceasta genereaza profit, satisface cerintele consumatorilor de servicii prin prestatii de calitate si o oferta complexa, contribuie la dezvoltarea vietii economice, culturale si a societatii in ansamblu.

Motivatia revistei ‘’Piata Financiara’’ in acordarea premiului « Banca Anului « Bancii Comerciale Romane a fost : Pentru calitatea si eficienta exprimarii in piata bancara, rezultat al unei strategii confirmate cu consecventa.

Pentru a ajunge la servicii de calitate, Banca Comerciala Romana a studiat atent modul de segmentare a clientelei (dezvoltand o directie de sine statatoare de client management pentru companii), dupa care a inceput sa furnizeze produse si servicii adresate celor trei categorii bine delimitate : clienti strategici, intreprinderi mici si mijlocii, sectorul de retail.

In zona de retail, banca a consmnat, in anul 2002, o dezvoltare fara precedent, reusind sa lanseze nu mai putin de 20 noi produse. Multe in premiera, la scara nationala, cu impact deopotriva social si stict economic, precum creditul ipotecar. Servicii si produse importante au aparut si pentru clientela cu venituri mici si mijlocii, dar, deopotriva oferta atractiva, mai ales sub forma unor depozite cu facilitati complementare de asigurari si de investitii, a vizat si clientii cu venituri mari.

Cea mai importanta pare insa a treia ‘’paleta’’ a ofertei BCR, produsele integrate, cum ar fi de exemplu pachetul ‘’Bunastarea familiei mele’’, adresat in general clientilor cu venituri medii, care permite, simultan economisirea si investirea, prin deschiderea unui depozit, acordarea unui credit, alaturi de o polita de asigurare si un card. Fireste insa ca n-au fost uitati nici clientii mari (cu depozite de peste 100 milioane lei). Lor li se ofera gratuit o asigurare de persoana sau, la alegere, o unitate de fond BCR Clasic.

Banca Comerciala Romana demonstreaza ca este o banca universala. Corporate banking este pentru managementul bancii principalul segment de piata asupra caruia isi focalizeaza atentia managementul. Pentru companii mari si IMM, oferta de credite a atins pe rulaj, in 2002, 193.600 miliarde lei, in sold ramanand 50.700 miliarde de lei (de 1,5 ori mai mare decat la finele anului 2001), ceea ce reprezinta o treime de piata. Iar volumul decontarilor de comert exterior a fost de peste 7 miliarde de dolari, circa un sfert din operatiunile de export-import ale Romaniei. De retinut este si pozitia ‘’privilegiata’’ a IMM in relatia cu BCR : acestea reprezinta peste 95% din clientii corporate si au angajat aproape 45% din portofoliul de credite. Loc de mai bine exista, intrucat creditarea in Romania implica mai putin de 15% din numarul firmelor operationale.

Dar retail-bankingul este segmentul cu cea mai dinamica evolutie, care are si cel mai mare potential de dezvoltare. La 31 decembrie 2002, creditele in sold aveau o valoare tripla fata de inceputul anului, respectiv de peste 5200 miliarde de lei, adica mai mult de 40% din totalul creditelor acordate de banci persoanelor fizice.

BCR a ‘’indraznit’’ chiar sa fie receptiva la solicitarile venite de pe segmente inguste de piata, lansand, de exemplu creditul pentru cumpararea de biciclete. In paranteza fie spus, pretul acestora, (din productie interna !) variaza intre 2 milioane si 40 de milioane.

Totodata, simtind ‘’pulsul pietei’’ BCR a extins facilitatea optionala ‘’ avans zero’’, a redus la minimum posibil documentatia ceruta si a perceput dobanzi cat mai scazute in conditiile economice date.

In acelasi timp, BCR a continuat sa-si diversifice oferta instrumentelor de economisire, punand la dispozitia clientilor intre altele, cerrtificatul de depozit cu discount, in lei, euro sau dolari SUA. Este un produs care constituie o buna alternativa la titlurile de stat, avand in vedere ca este nominal (deci garantat), are dobanda fixa si poate fi rascumparat inainte de scadenta. In acelasi timp, BCR a reusit sa aplice o politica echilibrata de dobanzi care sa asigure un nivel real pozitiv pentru depozite si disponibilitati, un ecart profitabil pentru banca si niveluri competitive, acceptabile pentru beneficiarii de credite. Si aici, BCR ramane principalul market-maker.

Un alt raspuns inovativ la cerintele pietei il constituie contul curent sau de depozit in care tinerii peste 14 ani pot sa economiseasca sume in lei sau valuta. Iar pentru cei care isi vand sau isi cumpara o locuinta, BCR a lansat contul de depozit escrow in care banii varsati de cumparator stau in siguranta pana la perfectarea tranzactiei.

Un domeniu extrem de urmarit al activitatii bancare, in special datorita vizibilitatii sale si a impactului la public il reprezinta operatiunile cu carduri. Cardurile emise de BCR au depasit ca numar pragul de un milion in vara anului trecut. Performanta a fost sustinuta si de cresterea constanta a numarului de comercianti acceptatori de carduri la plata, concomitent cu diversificarea continua a ofertei de servicii conexe. Fondurile din programele externe atribuite Romaniei se deruleaza in mare masura prin BCR. Banca asigura managementul si cofinantarea a doua miliarde de dolari, programe nationale si regionale sustinute prin finantari BERD, BIRD, PHARE.

BCR a demarat in premiera, in 2002, proiectul TQM (Total Quality Management), care s-a finalizat intr-o prima etapa la sfarsitul anului trecut prin acordarea certificatului de calitate ISO 9001 pentru doua activitati cu pondere in profilul bancii : carduri si retail.

Si tot cu realizarea unor standarde de calitate superioare are legatura si implementarea sistemului informatic integrat SIBCOR 2000, care, in conditiile unei vaste retele teritoriale si ale unei baze de 3 milioane de clienti creste viteza operatiunilor si reduce costurile de operare. Mai mult, acum se pot face de la ATM plati cam pentru tot ce este nevoie : facturi la furnizorii de utilitati publice, rate de credit de rambursat catre banca si chiar plati de taxe si impozite, care inseamna, inainte de orice, timp castigat pentru clientii BCR.

Intre preocuparile BCR, una dintre cele mai importante este permanenta gasire de solutii pentru problematica clientelei. Asa este identificata BCR de catre clienti conform unui studiu-sondaj a specialistilor de la Roland Berger. Banca Comerciala Romana este deci o banca de solutii pentru clientii sai, in conditii de calitate in crestere.

=== CAPITOLUL IV ===

CAPITOLUL IV

Profitul si riscurile bancare, componente ale performantelor bancare

4.1. Analiza veniturilor si cheltuielilor bancare

Grupul Banca Comerciala Romana a valorificat oportunitatile oferite de revigorarea economiei, s-a incadrat in rigorile impuse de reforma din sistemul financiar-bancar si a reusit sa se mentina ca lider de piata din punct de vedere al indicatorilor financiari.

La 31 decembrie 2001, profitul net al Grupului Banca Comerciala Romana a fost de 4.120.397 mil.lei (130,4 mil. USD), mai mare cu 20% comparativ cu anul precedent, in conditiile majorarii volumului de afaceri derulate si cresterii eficientei operationale.

Conform unui studiu efectuat de revista „Piata financiara”, BCR impreuna cu BRD-GSG detin 60,5% din profitul net pe sistem, iar alte 14 banci detin aproximativ 29% din acesta. Rezultate superioare cotei de piata obtin (dintre bancile cu peste 1%) Banca Transilvania (plasata pe un onorant loc patru), Citibank Romania, Banca Tiriac, Eximbank (care pluseaza la profit, cu toate ca a inregistrat minusuri in cota de piata si in privinta ponderii in totalul creditelor pe sistem), Romexterra, Piraeus Bank si Banca Romaneasca.

Evolutia bancilor care detin peste 1% din profitul net pe sistem

Sursa: BNR si bancile comerciale

Analiza nu ar fi completa daca nu am sublinia performanta deosebita obtinuta si in 2002 de Banca Comerciala Romana, liderul incontestabil al ultimilor ani. Astfel , BCR si-a majorat in 2002 cota de piata si ponderea in profitul net pe sistem si in totalul disponibilitatilor si depozitelor, mentinandu-si rolul de principal finantator al economiei reale.

Contul de profit si pierdere consolidat

al Bancii Comerciale Romane

Ca urmare a scaderii inflatiei de la 40,7% in 2000 la 30,3% in anul 2001, dobanzile au avut un trend decrescator, dar cu toate acestea venitul net din dobanzi a crescut cu aproape 16%.

Venituri din dobanzi

Cheltuieli cu dobanzile

Veniturile nete din comisioane au insumat, la 31 decembrie 2001, 3.281,5 miliarde lei, in crestere cu aproape 9% comparativ cu anul precedent in conditiile in care Grupul si-a dezvoltat oferta de servicii destinate clientilor.

Venituri nete din speze

si comisioane

Cresterea veniturilor s-a realizat in contextul reducerii cheltuielilor de exploatare cu 9,4%, ceea ce a condus la o imbunatatire a raportului cost-venituri de la 47,3% in anul 2000 la 43,0% in 2001.

Alte venituri din exploatare

Alte cheltuieli de exploatare

In anul 2001, activele totale au fost de 118.079,4 miliarde lei, in crestere cu 18% fata de anul 2000, iar in cadrul acestora creditele in valoare neta de 33.988,6 miliarde lei s-au majorat cu 14,4%.

Depozitele clientilor au ajuns la 83.812,7 miliarde lei, cu 27% mai mult comparativ cu anul precedent in conditiile diminuarii resurselor atrase de la banci cu 14%.

Capitalurile proprii in valoare de 22.389,6 miliarde lei au crescut pe seama profitului distribuit pe fonduri si a majorarii capitalului social.

Grupul Banca Comerciala Romana are in prezent o oferta diversificata de produse si servicii financiare, care acopera activitati bancare, de corporate si retail banking, de piata de capital, leasing si asigurari la standarde inalte de calitate.

Societatea mama a Grupului Banca Comerciala Romana este lider in cadrul sistemului bancar romanesc detinand peste 30% din activele bilantiere ale bancilor comerciale persoane juridice romane, avand cea mai larga baza de clienti care la 31 decembrie 2001 cuprindea 2.457.941 persoane fizice si 249.369 persoane juridice, din care 245.649 IMM-uri.

Ca urmare a cresterilor inregistrate in activitatea Grupului, rentabilitatea activelor medii (ROOA) s-a majorat la 3,78% in 2001 de la 3,40% in 2000. Rentabilitatea capitalurilor medii (ROAE) a crescut usor la 20,30% in 2001 de la 20,08% in 2000.

4.2 Indicatori de performanta bancara

Strategia a stabilit necesitatea adoptarii unor politici de evaluare a performantelor unitatilor bancare, in functie de care conducerea bancii poate adopta decizii mai bine fundamentate pentru aprecierea evolutiei si posibilitatile de dimensionare a retelei proprii. Instituirea unui sistem de indicatori de ordin calitativ pentru evaluarea performantei se coreleaza cu decizia strategica privind organizarea sucursalelor, astfel incat evaluarea pe baza criteriilor de performanta contribuie la analiza calitativa a resurselor fiecarei sucursale, pentru veniturile, cheltuielile si rezultatele obtinute comparativ cu activitatea celorlalte sucursale.

Evaluarea se efectueaza utilizand unii indicatori si are ca scop controlul si coordonarea procesului de optimizare privind dimensionarea si modernizarea retelei bancii, in functie de contributia efectiva la realizarea profitului inregistrat pentru o perioada determinata, de catre societatea bancara analizata. Strategia bancii prevede instituirea unui sistem propriu de determinare a profitabilitatii in trei etape: la nivelul sucursalelor, pentru centre de profit si apoi pe produse, servicii si clientii bancii. Acest proces este complex si el poate ajunge in faza finala, in masura aplicarii programului de informatizare totala a bancii.

O analiza de ansamblu a indicatorilor financiari si de prudenta bancara asupra sistemului bancar romanesc reflecta o evolutie favorabila a acestora.

Nivelul raportului de solvabilitate si-a amplificat reducerea in trimestrul lV (cu peste 1,6% fata de trimestrul anterior) ceea ce a condus la oreducere de aproximativ 4,2 procente fata de finele anului 2001 (24,58% fata de 28,80%). Scaderea acestui indicator se datoreaza implicarii din ce in ce mai pronuntate a sistemului in creditarea agentilor economici, abandonata la finele deceniului precedent, in favoarea plasamentelor in titluri de stat si in depozite la BNR. Cu toate acestea, capitalizarea sistemului este inca la un nivel foarte ridicat, dublu fata de minimul necesar (12%). Aceasta arata ca mai exista inca rezerve importante care pot fi folosite pentru creditare, insa bancile par sa fi tinut cont de avertizarile guvernatorului BNR de a „credita cu un picior pe frana si cu unul pe acceleratie”.

O analiza efectuata de „Piata Financiara” pe baza informatiilor transmise de un numar-record de banci (21) reiese ca opt banci prezinta un raport de solvabilitate sub media pe sistem (Alpha Bank, Banc Post, BRD-GSG, HVB Romania, Banca Romaneasca, RoBank, UniCredit Romania si Finansbank), sugerand inclinatia sporita a acestora catre creditare.

In ceea ce priveste indicele de lichiditate, acesta inregistreaza valori supraunitare in cazul tuturor bancilor care l-au facut public. In vreme ce la o serie de banci valoarea indicatorului este apropiata de media pe sistem ( BCR, Romania, Romexterra, Eximbank, Finansbank) la altele lichiditatea este chiar mai buna (Alpha Bank, Banca Transilvania, Carpatica, Eurom Bank, Mindbank, Volksbank). Doar CEC-ul inregistreaza o lichiditate mai redusa datorita neperformantelor inregistrate in trecut, care continua sa greveze partial si asupra prezentului.

In privinta ponderii creditelor restante si indoielnice in totalul portofoliului de credite, se poate afirma ca majoritatea bancilor inregistreaza rezultate corespunzatoare ratingului 1. Remarcabila e revenirea Bancii Eurom Bank care de la un procent de 6,78% in 2001 ajunge in 2002 la 0,36%.

Cat priveste ROA si ROE, majoritatea bancilor au raportat o reducere a acestora (similar tendintei din sistem)- exceptie facand Carpatica si Mindbank (ROA), respectiv HVB Romania si Eurom Bank (ROE). Aceasta diminuare s-a datorat cresterii reduse a profitului (doar cu 3,2% fata de anul 2001 cand a avut loc o crestere in termeni reali de 124%), in conditiile in care activele totale ale sistemului s-au majorat cu aproximativ 15,2%, iar capitalurile proprii cu 13,1%.

Indicatori financiari si de prudenta ai unor banci comerciale

la 31.12.2001 si 31.12.2002

Sursa : BNR si bancile comerciale

In continuare, voi prezenta in detaliu indicatorii de performanta inregistrati de Banca Comerciala Romana:

1. Cheltuieli la 1000 lei venituri.

Reprezinta volumul cheltuielilor efectuate intr-o perioada determinata pentru obtinerea a 1000 lei venituri.

Criteriul cuantifica efortul sucursalei pentru cresterea veniturilor pe de o parte in corelare cu reducerea cheltuielilor cu operatiunile bancare si indeosebi a celor cu functionarea bancii astfel incat raportul dintre cheltuieli si venituri sa fie minim:

O rata scazuta a criteriului reflecta o activitate pozitiva determinata in principal de reducerea cheltuielilor si indeosebi a celor cu functionarea bancii. Maximizarea veniturilor se realizeaza pe seama plasamentelor, astfel:

●sub forma creditelor bancare;

●acoperirea rezervei minime obligatorii aferente depozitelor la vedere si la termen de la clientii nebancari;

●numerarul in caserie necesar efectuarii platilor curente;

●diferenta de resurse atrase si neplasata sub forma categoriilor de mai sus reprezinta excedent de resurse ce se preia de catre centrala bancii prin Directia de Trezorerie pentru fructificare.

Un factor de influenta asupra criteriului analizat il reprezinta atat cheltuielile cu dobanzile bonificate la resursele atrase, cat si cele cu functionarea bancii riguros diminuate astfel incat performantele activitatii sucursalei sa se imbunatateasca de la o perioada la alta.

2. Rata rentabilitatii.

Masoara rezultatele managementului bancar, de optimizare a fluxurilor de activ in

corelare cu volumul si structura resurselor atrase.

Optimizarea raportului intre venituri si cheltuieli reprezinta o latura esentiala a managementului bancar, sursa principala a cresterii profitului activitatii bancare.

Pentru obtinerea unui nivel optim al cheltuielilor, se iau in considerare atat tendinta de reducere a ponderii acestora raportat la volumul de activitate, cat si cresterea cheltuielilor determinata indeosebi de urmatoarele elemente:

●majorarea volumului de resurse atrase si a nivelului dobanzilor bonificate acestora in functie de evolutia activitatii economice si a dobanzilor bonificate de societatile bancare concurente;

●cresterea volumului produselor si serviciilor oferite clientilor prin dezvoltarea celor patru produse de baza: imprumuturile, garantiile, serviciile de procesare (constituirea de depozite, operatiuni privind acordarea de imprumuturi, operatiuni cu titluri de valoare, transferul electronic de fonduri, activitati pe pietele de capital) si cele de consultanta privind produsele si serviciile bancare oferite.

In evaluarea cheltuielilor unei unitati bancare se delimiteaza cheltuielile cu operatiunile bancare fata de cheltuielile cu functionarea bancii (salarii si cheltuieli aferente acestora, impozite si taxe, mijloace fixe, cheltuieli cu materiale pentru prelucrarea automata a datelor, cheltuieli cu energia electrica si incalzirea, etc.).

Rata rentabilitatii este cu atat mai mare cu cat o unitate de profit se obtine cu un volum minim de cheltuieli.

3. Rentabilitatea resurselor atrase.

Reflecta efortul sucursalei pentru maximizarea profitului ca urmare a utilizarii resurselor atrase in perioada raportata de la persoane fizice si juridice.

Indicatorul furnizeaza informatii privind profitul raportat la resursele atrase. Sucursalele care sunt deficitare de resurse vor tinde sa inregistreze o rata ridicata a indicatorului, ca urmare a diferentei intre plasamentele efectuate si resursele inferioare acestor. Acest indicator calitativ este o expresie semnificativa a profitabilitatii, care masoara rezultatele managementului bancar in ansamblul sau si exprima pentru fiecare sucursala efectul utilizarii resurselor in activitatea bancii. O rata ridicata poate fi un indiciu ca resursele atrase de catre sucursala sunt mici si ca posibilitatea de a acorda noi credite este limitata.

4. Rentabilitatea activelor producatoare de venituri.

Reflecta efectul capacitatii manageriale de a utiliza resursele financiare atrase pentru realizarea profitului.

Nivelul procentual al criteriului depinde de modalitatea de gestionare a plasamentelor bancii sub forma: creditelor, excedentului de resurse si rezervei minime obligatorii. Precizam ca numerarul in casierie nu este luat in calcul avand in vedere ca nu reprezinta un activ producator de venituri. Cresterea ratei criteriului mentionat se poate realiza in principal pe urmatoarele cai:

●cresterea profitului pe seama diminuarii cheltuielilor ca urmare a normarii stricte a acestora, in conditiile mentinerii la un nivel constant a veniturilor si respectiv a activelor producatoare de venituri;

●majorarea veniturilor din alte servicii decat cele de plasare a resurselor existente la dispozitia sucursalei, indeosebi pe seama comisioanelor pentru serviciile prestate;

●mentinerea volumului de active producatoare de venituri in conditiile obtinerii aceluiasi nivel sau chiar majorarii profitului brut, situatie determinata indeosebi de cresterea marjei dintre dobanda medie activa si dobanda medie pasiva etc..

5. Profitul pe salariat.

Criteriul caracterizeaza volumul si eficienta activitatii sucursalei, dimensionarea personalului in functie de activitatea si complexitatea serviciilor bancare oferite clientilor, precum si capacitatea manageriala de utilizare a personalului in functie de gradul de dotare si informatizare al bancii.

Valoarea profitului pe salariat este cu atat mai mare cu cat volumul de operatiuni

si calitatea acestora sunt efectuate in numele clientilor bancii, astfel incat veniturile obtinute sa fie maxime in raport cu gradul de utilizare al timpului de lucru de catre salariatii bancii.

Modernizarea retelei bancare prin cresterea gradului de informatizare va crea premisele unei evaluari cat mai reale a profitului pe salariat ca urmare a eliminarii in cea mai mare parte a operatiunilor interne ale bancii, necesare dar care nu generaza venituri. Mentinerea unui numar de personal supradimensionat in raport cu volumul de operatiuni si servicii prestate clientilor bancii are un efect negativ pe termen mediu si lung pentru activitatea bancii, prin efectuarea unor cheltuieli suplimentare si cu consecinte directe asupra diminuarii profitului realizat.

6. Gradul de acoperire a plasamentelor cu resurse atrase.

Criteriul reflecta, la nivelul centrelor de profit, masura in care plasamentele in credite, rezerva minima obligatorie, excedentul de resurse, precum si numerarul in casierie se efectueaza pe seama resurselor atrase.

Criteriul are o latura cantitativa (fiind un raport intre resurse si plasamente) dar si una calitativa care este determinata de:

●veniturile obtinute din plasamentele efectuate in functie de structura acestora (credite pe termen scurt, mediu si lung in lei si valuta), marimea rezervei minime obligatorii la care dobanda bonificata este cea stabilita de Banca Nationala a Romaniei pentru aceasta categorie de plasamente, costul de transfer si marimea excedentului de resurse si volumul numerarului in casierie care nu este purtator de dobanda;

●cheltuielile cu dobanzile bonificate in functie de maturitatea acestora si costul de transfer al deficitului de resurse.

Astfel, daca din punct de vedere al laturii cantitative criteriul prezinta procentual un grad cu atat mai mare cu cat volumul resurselor acopera plasamentele efectuate, analiza calitativa din punct de vedere al costurilor, asa cum s-a prezentat mai sus, reprezinta efortul financiar efectuat pentru obtinerea unui grad cat mai mare de acoperire a plasamentelor cu resurse atrase.

Avand in vedere obiectivul principal al bancii de reducere a dependentei de imprumuturile contractate cu Banca Nationala a Romaniei sau de la alte societati bancare, resurse cu costuri mult superioare celor atrase de la persoanele juridice si fizice, precum si termenul redus al perioadei pentru care pot fi obtinute astfel de resurse, consideram necesara in etapa actuala evaluarea performantei din punct de vedere cantitativ a acestui criteriu.

7. Gradul de incasare a dobanzii.

Gradul de incasare a dobanzii reflecta calitatea activitatii in ce priveste acordarea imprumuturilor cu respectarea principiului prudentialitatii, astfel incat sunt create premisele incasarii la termen a dobanzilor datorate si a ratelor scadente la creditele acordate.

Criteriul caracterizeaza capacitatea clientilor bancii de a achita dobanzilr aferente imprumuturilor contractate cu banca, in functie de fluxul de lichiditati (cash – flow) care reflecta situatia intrarilor de lichiditati (incasari) si a iesirilor de lichiditati (plati) in perioada raportata. Totodata, criteriul reflecta modul in care sunt utilizate resursele existente la dispozitia centrelor de profit, pentru care banca bonifica dobanzile corespunzatoare, dar nu incaseaza veniturile cuvenite la imprumuturile acordate. O consecinta directa a inregistrarii de catre sucursala a unei rate situate sub 100% o reprezinta constituirea de provizioane pentru dobanzile neincasate, cu afectarea cheltuielilor si respectiv diminuarea profitului.

8. Volumul resurselor pe salariat.

Reflecta pe de o parte increderea depunatorilor persoane fizice si persoane juridice in constituirea de depozite si derularea de operatiuni prin societatea bancara, iar pe de alta parte modul in care relatia banca – client se concretizeaza in atragerea de resurse suplimentare.

O rata inalta a criteriului caracterizeaza capacitatea salariatilor de a oferi intreaga gama de servicii si produse existente la un moment dat, precum si a altor categorii de servicii solicitate de clienti cu respectarea instructiunilor, a competentelor si normelor in vigoare. Prin imbunatatirea continua a relatiei banca – client, prin apropierea indeosebi fata de clientii mari care realizeaza atat activitate interna, cat si export, precum si prin diversificarea produselor bancare oferite intreprinderilor mici si mijlocii si persoanelor fizice in perioada urmatoare, se creeaza posibilitatea atragerii de resurse care sa acopere plasamentele efectuate, astfel incat sa se reduca dependenta de imprumuturile contractate cu Banca Nationala a Romaniei sau cu alte societati bancare.

Utilizarea eficienta a timpului de lucru, precum si desfasurarea activitatii in program prelungit de lucru, creeaza conditiile atragerii de resurse cu dimensionarea corespunzatoare a personalului. Criteriul reflecta de asemenea, pozitia bancii in sistemul concurential in functie de zona de interes economic, operativitatea prestarii serviciilor si increderea clientilor in soliditatea bancii si respectarea sigurantei depozitelor constituite.

9. Rata profitului.

Reprezinta efortul depus pentru maximizarea veniturilor in stricta corelare cu minimizarea cheltuielilor.

La un nivel obtinut al veniturilor din plasamentele efectuate, rata profitului va fi cu atat mai mare cu cat cheltuielile sunt corespunzator dimensionate atat in ce priveste cheltuielile cu operatiunile bancare, cat mai ales a celor cu functionarea bancii.

Rata profitului, fiind calculata ca raport intre profitul brut si veniturile totale, prezinta un caracter specific avand in vedere ca atat indicatorul de la numaratorul, cat si cel de la numitorul fractiei sunt elemente ce trebuiesc maximizate. Aceasta se poate realiza numai prin imbunatatirea raportului dintre venituri si cheltuieli (maximizarea veniturilor si minimizarea cheltuielilor).

10. Cheltuielile de functionare pe salariat.

Sunt o componenta a cheltuielilor totale ale bancii, valoarea profitului pe salariat fiind cu atat mai mare cu cat volumul de operatiuni si calitatea acestora efectuate in numele clientilor bancii este mai mare.

Daca cheltuielile cu operatiunile bancare depind de politica bancii de atragere a clientilor cu bune performante economico-financiare, prin nivelul de comisioane si dobanzi practicate, cheltuielile cu functionarea bancii au caracter normativ atat pentru cheltuielile de interes general, cat si pentru cele administrativ-gospodaresti. Cheltuielile cu functionarea bancii depind pe de o parte de dimensionarea corespunzatoare a personalului in functie de volumul de activitate, dar si de dimensionarea si functionalitatea spatiului in care se desfasoara activitatea bancara.

11. Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile si cele aferente acestora din comisioane, taxe.

Reflecta eficienta utilizarii timpului de lucru de catre personalul angajat al bancii ca urmare a operatiunilor efevtuste atat pentru clientii sai, cat si pentru activitatea proprie.

Avand in vedere ca operatiunile ce se comisioneaza sunt producatoare de venituri pentru banca, iar cele efectuate in nume propriu nu produc venituri dar sunt necesare in activitatea bancara, prin informatizarea bancii se creaza premisele pentru reducerea celei de a doua categorii, cu efect direct asupra evaluarii reale a aportului angajatilor bancii la obtinerea profitului si determinarii gradului in care personalul este corect dimensionat.

12. Gradul de acoperire a cheltuielilor de functionare din comisioane si taxe.

Reflecta masura in care veniturile obtinute din operatiunile efectuate in numele clientilor acopera cheltuielile proprii cu functionarea bancii (cheltuieli administrativ-gospodaresti si cele de interes general).

Dimensionarea cheltuielilor cu functionarea bancii se efectueaza in stricta corelare cu volumul de activitate, numarul optim de personal si gradul de functionalitate si utilizare a spatiului in care se desfasoara activitatea bancara. Cheltuielile cu functionarea bancii trebuie sa asigure operativitatea serviciilor bancare prestate in conditii moderne si ergonomice pentru personalul angajat al fiecarei unitati a bancii.

O rata inalta a gradului de acoperire a cheltuielilor de functionare din comisioane si taxe, reflecta o buna organizare a activitatii si fluxurilor bancare, precum si o pozitie importanta detinuta in sistemul concurential bancar ca urmare a calitatii si diversitatii serviciilor oferite clientilor.

4.3 Analiza riscurilor asumate

Banca Comerciala Romana acorda o atentie deosebita gestionarii prudente a riscurilor asociate activitatilor sale, in efortul de a asigura cresterea stabila a profitului. In vederea eficientizarii acestui proces a fost necesara promovarea unor masuri uniforme de monitorizare a riscurilor, in paralel cu elaborarea de proceduri interne de lucru, puse de acord cu prevederile legislative si strategia bancii in domeniu.

Analiza riscului de credit

Unul din obiectivele strategice ale bancii il constituie evaluarea, monitorizarea si diminuarea riscului de credit, care deriva atat din activitatea de creditare propriu-zisa cat si din alte categorii de tranzactii, cum sunt: acordarea de scrisori de garantie, deschiderea/confirmarea de acreditive, scontarea efectelor de comert.

Pentru evaluarea riscului de credit, banca utilizeaza un sistem intern de rating de credite si o metoda de analiza economica-financiara computerizata, similare cu cele utilizate de bancile straine.

Sistemul de rating de credite al BCR este de tip bidimensional, care coroboreaza rezultatele analizei caracteristicilor clientului (aspectele generale, cele financiare, pozitia in ramura/subramura, managementul si strategia acestuia) cu cele ale creditului (istoricul relatiei de credit, indeplinirea conditiilor de eligibilitate, serviciul datoriei, sursa de rambursare si natura colateralelor). Pentru evaluarea riscului de credit al persoanelor fizice, banca utilizeaza un sistem scoring de analiza.

In ceea ce priveste monitorizarea riscului de credit fata de principalii clienti care inregistreaza expuneri semnificative, banca a stabilit limite de expunere la risc (nivel maxim potential la care se poate expune banca fata de clientul respectiv) si urmareste incadrarea in permanenta a angajamentelor acestora in limitele de risc stabilite.

Totodata, banca urmareste lunar angajamentele primilor 100 de clienti ai bancii si ale clientilor care au calitatea de “debitor unic”, expunerile mari si angajamentele persoanelor aflate in relatii speciale cu banca in vederea realizarii unei dispersii corespunzatoare (pe categorii de clienti, pe unitati teritoriale) a riscului din activitatea de creditare.

De asemenea, se monitorizeaza si se raporteaza lunar la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) din cadrul Bancii Nationale a Romaniei, angajamentele clientilor BCR mai mari de 200 milioane lei. Prin consultarea bazei de date la nivel national a CRB, se obtin permanent informatii cu privire la expunerea clientilor fata de sistemul bancar romanesc si modul de respectare a obligatiilor acestora fata de celelalte banci din sistem.

Analiza riscului de lichiditate

Banca Comerciala Romana si-a mentinut in permanenta un nivel foarte bun de lichiditate, monitorizand si cuantificand atent acest indicator.

In urma intrarii in vigoare a Normelor BNR nr. 1/2001 privind lichiditatea bancilor, BCR si-a aliniat obiectivele sale strategice in ceea ce priveste lichidatea la reglementarile impuse de Banca Centala.

In gestionarea riscului de lichiditate se utilizeaza deopotriva managementul prin obiective si managementul prin exceptii.

Banca a elaborat norme si proceduri de lucru in legatura cu liniile orientative pentru plasamente, limitele valorice pentru supravegherea riscului de lichiditate fata de o singura persoana, sistemul de indicatori prin care este monitarizat riscul de lichiditate.

Pe parcursul anului 2001, BCR a actionat in calitate de plasator net in lei si valuta pe piata interbancara. Plasamentele pe piata interbancara in lei s-au efectuat in principal la Banca Nationala a Romaniei dar si la bancile comerciale romanesti cu situatii financiare solide, in cadrul limitelor de expunere la risc stabilite. In ceea ce priveste plasamentele pe piata piata interbancara in valuta, acestea s-au efectuat in special la bancile internationale de prim rang, parteneri traditionali de afaceri ai bancii noastre.

Pe fondul cresterii progresive a increderii clientelei in sistemul bancar romanesc, BCR a adoptat si in anul 2001 o serie de masuri menite sa mareasca independenta financiara a bancii, prin reducerea ponderii resurselor atrase de la bancile comerciale partenere in total resurse, in paralel cu cresterea maturitatii resurselor atrase.

Banca elaboreaza prognoze privind evolutia pe termen mediu a resurselor si plasamentelor si utilizeaza parghiile monetare si de credit pentru a asigura un management al lichiditatii eficient, care sa permita depasirea fara eforturi majore a unor situatii conjuncturale nefavorabile.

Analiza riscului ratei dobanzii

Riscul aferent ratei dobanzii este analizat prin prisma activelor si pasivelor purtatoare de dobanzi, cu anticiparea influentelor asupra profitului bancii in contextul evolutiei pe piata a ratelor dobanzilor.

In ceea ce priveste riscul de rata a dobanzii in lei, BCR practica dobanzi variabile pentru majoritatea resurselor atrase de la clientela nebancara, iar pe partea de activ, creditele acordate clientelei au prevazute claue conform carora nivelele de dobanda sunt de asemenea revizuibile.

In aceste conditii eforturile bancii s-au concentrat pe echilibrarea in volum si pe termene de maturitate reziduala, a posturilor bilantiere in lei care sunt purtatoare de dobanzi fixe. Astfel, banca acorda o atentie deosebita evolutiei, structurii si maturitatii reziduale a pasivelor cu dobanda fixa de tipul certificatelor de depozit nenominative si certificatelor de depozit cu discount, care sunt contrabalansate prin portofoliul de titluri de stat in lei, BCR urmareste incadrarea permanenta in limitele stabilite pentru raportul dintre diferenta intre activele si pasivele cu grad ridicat de senzitivitate a ratei dobanzii si total active. Simularile efectuate periodic au ca scop evidentierea pierderii potentiale, pe care ar inregistr-o banca in urma modificarilor adverse a ratelor de dobanda raportata la marimea capitalului propriu.

Influenta riscului ratei dobanzii in ceea ce priveste activele si pasivele bancii exprimate in devize este mult mai redusa decat in cazul posturilor bilantiere exprimate in lei. Banca acorda o atentie deosebita relatiei cost de oportunitate-risc de rata a dobanzii, urmarind mentinerea permanenta a unui raport optim prestabilit intre resursele si plasamentele cu dobanda fixa.

Analiza riscurilor operationale

Diversitatea continua a activitatii bancii si a conditiilor in care acestea isi desfasoara activitatea determina necesitatea monitorizarii atente a riscurilor operationale.

Astfel, procesul de gestiune a acestor riscuri se circumscrie unei viziuni sistemice, care presupune descifrarea profilului de risc al gamei de produse si servicii bancare oferite clientelei, mergand pana la configurarea riscului fiecarei entitati componente a retelei bancii.

Un rol important in cadrul riscurilor operationale il constituie efectuarea decontarilor cu/fara numerar, iar pentru diminuarea acestor riscuri banca efctueaza o analiza atenta a bonitatii clientilor care solicita si utilizeaza astfel de instrumente.

In scopul diminuarii riscului operational si a riscului de credit, se consulta baza de date de la BNR-Centrala Incidentilor de Plati (CIP), cu ocazia deschiderii de conturi pentru clientii noi, cand se analizeaza solicitarile de credite si ori de cate ori se considera necesar.

In cazul inregistrarii incidentelor de plati majore cu cec, titularilor de cont care sunt notificati de banca la CIP li se impune regimul interdictiei bancare, iar reprezentantii CIP, in vederea evitarii riscului ca acesti clienti sa produca noi incidente de plati, transmit informatia, in aceeasi zi bancara, tuturor centralelor bancilor din sistem.

Analiza riscului de mediu economic

Pornind de la multitudinea factorilor de mediu, endogeni sau exogeni bancii, care pot influenta activitatea generala a bancii, s-a creat o structura interna care urmareste permanent principalele evolutii ale economiei nationale, in scopul determinarii efectelor posibile asupra rezultatelor financiare ale bancii.

Pe baza evolutiei principalilor indicatori macroeconomici cat si a celor inregistrati la nivlul principalelor activitati ale economiei, Banca Comerciala Romana analizeaza si ajusteaza periodic, folosind un sistem de analiza de tip scoring, limitele de expunere fata de principalele sectoare economice, urmarind orientarea plasamentelor sale catre sectoarele viabile si performante.

Analiza riscului de insolvabilitate

In scopul realizarii obiectivului de optimizare a relatiei dintre riscurile asumate si rentabilitatea obtinuta din activitatea bancara, se analizeaza periodic evolutia gradelor medii de risc ale principalelor categorii de active bilantiere si elemente din afara bilantului contabil, in corelatie cu eficienta acestora, in vederea identificarii plasamentelor care corespund cel mai bine cerintelor de limitare a riscului si de maximizare a profitului bancii.

Fiecare element de activ bilantier si din afara bilantului contabil din portofoliul bancii este clasificat lunar pe grade de risc in functie de tipul acestuia, de entitatea de risc si de eventualele contragarantii primite de banca, in vederea calcularii expunerii totale de risc si a deteminarii indicatorilor de solvabilitate, care exprima gradul in care fondurile proprii si respectiv capitalurile proprii acopera riscul portofoliului bancii.

Banca Comerciala Romana monitorizeaza permanent incadrarea indicatorilor de solvabilitate in limitele minime prevazute de normele prudentiale ale BNR, respectiv 8% pentru rata de adecvare a capitalului calculata ca raport intre capitalurile proprii si expunerea neta din activele bilantiere si extrabilantiere si 12% pentru indicatorul de solvabilitate calculat ca raport intre fondurile proprii ale bancii si expunerea neta din activele bilantiere si extrabilantiere.

Analiza riscului valutar

Riscul valutar al bancii este gestionat in cadrul unor reglementari interne care impun anumite restrictii. Banca isi gestioneaza expunerea fata de fluctuatiile cursurilor de schimb prin modificarea mixului de active si pasive si prin participarea la operatiuni de schimburi valutare interbancare sau swap pentru a ajusta intrarile sau iesirile lei/valuta.

Conform reglementarilor BNR, echivalentul in lei al activelor si pasivelor in valuta este calculat zilnic.

Analiza riscului de tara, de banca si societati de asigurare-reasigurare

Banca dispune de un sistem propriu de evaluare a riscului in cazul bancilor partenere cu care intra in relatii de afaceri si a societatilor de asigurare-reasigurare.

La baza analizei activitatii bancilor fata de care BCR isi asuma riscul derularii tranzactiei sta un sistem de analiza a indicatorilor de performanta si a informatiilor nonfinanciare, care conduc la clasificarea bancilor pe categorii de risc, iar ca principiu general, expunerea BCR fata de acestea se stabileste diferentiat, in functie de riscul aplicabil fiecarei categorii de tranzactii.

Tranzactiile de trezorerie sunt urmarite prin intermediul aplicatiei KONDOR+ (produs REUTERS) care permite vizualizarea acestora si a gradului de utilizare in timp real, ceea ce permite evaluarea in orice moment a riscurilor plasamentelor la alte banci din tara si strainatate.

4.4 Gestionarea riscurilor bancare si implicatiile asupra profitului bancar.

Societatile bancare isi desfasoara activitatea intr-un mediu economic complex, marcat de un dinamism tot mai accentuat, in conditiile intensificarii competitiei. Riscurile pe care le incumba activitatea bancara au o determinare multipla, mergand de la particularitatile operatiunilor proprii desfasurate, pana la caracteristicile mediului economic intern si extern.

In ultimul timp, bancile si-au extins activitatea atat pe piata nationala cat si pe cea internationala, ceea ce a condus la o crestere accentuata a incertitudinilor, ca urmare a dificultatilor in previzionarea cu acuratete a evolutiei viitoare a activelor si pasivelor, implicit a veniturilor si cheltuielilor aferente.

Variabilele generatoare de risc bancar care, intr-o abordare globala, permit un management integrat al riscului sunt determinate de:

● evolutiile macroeconomice, in principal dinamica PIB pe total si pe componente, evolutia ratei inflatiei, precum si utilizarea instrumentelor de politica monetara;

● modificarile intervenite in legislatia economica in general si in cea financiar-bancara in special, care se repercuteaza asupra eficientei si sigurantei activitatii bancare;

● situatia politica si economica actuala si de perspectiva a tarii, cu implicatii asupra serviciului datoriei externe;

● perturbatii provocate de deficientele structurii organizatorice a bancii, pregatirea necorespunzatoare a personalului, realizarea unor operatiuni ineficiente sau insuficient supravegheate care pot genera pierderi;

● luarea unor decizii financiare cu efecte negative asupra masei creditului, ratei dobanzii, lichiditatii sau capitalului propriu al bancii.

Avand in vedre ca riscul este o realitate permanenta, insotind toate afacerile bancii, el se manifesta sau nu in functie de conditiile care i se creaza. Adoptarea deciziilor in functie de corelatia rentabilitate-risc si prognoza indicatorilor care o influenteaza reprezinta o problema centrala a managementului bancar, care vizeaza trei elemente importante:

● utilizarea unor metodologii viabile pentru analiza rezultatelor bancii;

● identificarea cailor de evaluare a profiturilor si a riscurilor aferente asumate de banca;

● cunoasterea si controlul relatiei de interdependenta risc-profit.

In activitatea de conducere si supraveghere a riscului bancar se recomanda folosirea unei metodologii care utilizeaza o procedura in patru etape, respectiv:

1. identificarea si analiza riscului

2. controlul sau eliminarea riscului

3. asumarea riscului

4. transferul riscului.

Aceasta metodologie porneste de la ideea ca riscul este un fenomen inerent operatiunilor bancare, care induce efecte negative asupra activitatii bancii, prin deteriorarea calitatii afacerii, diminuarea profitului sau chiar inregistrarea de pierderi si afectarea functionalitatii bancii. Managementul riscului apare ca functie a raportului risc-profit, existand din acest punct de vedere doua strategii clasice:

● asumarea constienta a unor riscuri mari, atunci cand obiectivul privind nivelul de profit este, de asemenea, foarte ridicat;

● abordarea unei atitudini prudente, concentrata pe minimizarea riscului, acceptand castiguri mici dar sigure.

Monitorizarea atenta a factorilor potentiali de risc trebuie integrata in strategia si managementul societatilor bancare, din considerente care tin atat de siguranta proprie, cat si de calitatea mediului de afaceri in care opereaza acestea. Calitatea activitatii desfasurate de orice entitate bancara poate fi cauza, dar si efect al producerii unor riscuri, iar implicatiile sale depasesc sfera strict economica, avand conotatii sociale importante.

In orice institutie bancara, managementul riscurilor reprezinta responsabilitatea conducerii sale superioare si a conducerii executive. Desi dezideratul managerilor este acela de a maximiza “valoarea actionarilor”, un management performant are la baza si cerintele clientilor, salariatilor, precum si ale societatii in ansamblu.

Principalele obiective ale unui sistem performant de management al riscurilor vizeaza:

● stabilirea unei definitii larg acceptate a notiunii de “risc” si a tipurilor de risc, care sa determine elaborarea unei “harti a riscurilor” bancii;

● evaluarea cuprinzatoare si continua a surselor existente si potentiale de riscuri interne si externe;

● stabilirea unor responsabilitati clare in domeniul managementului riscurilor (de sus in jos, in ierarhie) si a sistemului de raportare (de jos in sus), pentru a evita confuziile, suprapunerea eforturilor sau pierderea din vedere a unor aspecte importante;

● asigurarea transparentei, printr-un sistem cuprinzator de informare a conducerii, precum si printr-un sistem de monitorizare si raportare, prin care sa se prezinte, sa se analizeze si sa se comunice expunerile efective, castigurile si pierderile care trebuie cunoscute si stocate pentru referiri viitoare;

● elaborarea unui sistem de masurare a performantei financiare care sa ia in considerare pierderea prevazuta (costul activitatii), pierderea neprevazuta (masurarea riscurilor), alocarea de capital pe fiecare categorie de risc acolo unde este posibil, precum si veniturile ajustate pentru fiecare risc (rentabilitatea capitalului ajustat cu riscurile);

● evaluarea in functie de piata a costului capitalului, a ratei minime de rentabilitate si a posibilitatilor si limitelor cresterii organice a expunerilor la risc;

● definirea si utilizarea principiilor de diversificare a riscurilor si de management al portofoliului;

● eleborarea unui sistem de clasificare a creditelor pe baza ratei anticipate de neperformanta;

● stabilirea preturilor produselor si serviciilor, luand in considerare toate elementele mentionate anterior;

● identificarea inclinatiei/tolerantei in asumarea riscurilor si stabilirea limitelor de expunere in concordanta cu aceasta;

● elaborarea unui cadru conceptual consistent, prin care sa se stabileasca obiectivele si sa se evalueze performantele unitatilor operative, produselor, relatiilor cu clientii si salariatii;

● instalarea, in toate domeniile de activitate ale bancii a unor planuri de recuperare in caz de dezastre si/sau a unor planuri de continuitate a activitatii, actualizarea si teastarea cu regularitate a acestor planuri;

● analiza permanenta a realizarilor si esecurilor sistemului de management al riscurilor si ajustarea, in functie de acestea, a instrumentelor de control;

● stabilirea si implementarea unui sitem independent de management al riscurilor, separat de desfasurarea activitatii;

● asigurarea unui nivel profesional si specializat al cunostintelor salariatilor in domeniul neutralizarii si controlului diferitelor tipuri de riscuri bancare.

In plan general, strategia unei banci confirma faptul ca structurile organizatorice sunt cele care sustin in mod direct realizarea obiectivelor proprii. Fara structuri adecvate, strategiile si politicile bancii fie ca nu au sanse de realizare, fie realizarea lor va fi foarte mult incetinita. Acest lucru este valabil si in domeniul riscului bancar. Banca trebuie sa adopte politici corespunzatoare in planul organizarii sale pentru a monitoriza in mod eficient fiecare categorie de risc in parte si, in mod integrat, intreg sistemul de riscuri care insoteste activitatea bancara.

Atunci cand ne referim la domeniul organizatoric, avem in vedere doua zone distincte:

● organizarea sistemului propriu de norme si proceduri capabile sa creeze cadrul normativ propriu care, aplicat in procesul de derulare a operatiunilor bancare si a afacerilor contractate cu clientela proprie sa asigure evitarea sau minimizarea riscurilor in anumite conditii date;

● organigrama bancii, care trebuie sa asigure compartimente si departamente adecvate supravegherii si monitorizarii riscului bancar.

In mod implicit, toate normele si procedurile bancii care reglementeaza operatiunile proprii au prevederi subordonate obiectivului de diminuare a riscului, fie ca este vorba de activitatea de creditare, de trezorerie, sau, in sens mai larg, de gestionarea activelor si pasivelor bancare.

Daca ne referim, de exemplu, la activitatea de creditare, in cazul Bancii Comerciale Romane, normele care reglementeaza aprobarea, derularea, urmarirea si rambursarea imprumuturilor acordate clientilor bancii stabilesc conditiile ce trebuie respectate pentru cuantificarea si diminuarea riscului.

Reglementarile proprii ale unei banci in domeniul managementului riscurilor se bazeaza in primul rand pe prevederile legii bancare nr. 58/1998, pe normele prudentiale ale B.N.R., pe experienta specialistilor proprii, pe schimburi de experienta cu banci si institutii financiare nationale si internationale, agregate si sintetizate in instructiuni de lucru proprii bancii comerciale respective.

Dintre reglementarile prudentiale aplicabile in domeniul managementului riscurilor, a caror punere in practica reprezinta una din preocuparile zilnice ale conducerii bancii si specialistilor din compartimentele de resort, mentionam:

● Expunerea neta a societatii bancare fata de un singur debitor nu poate depasi 20% din fondurile proprii ale bancii.

● Suma totala a expunerilor mari acordate debitorilor nu poate depasi de 8 ori fondurile proprii ale bancii.

Se considera expunere mare orice expunere neta (determinata prin insumarea tuturor imprumuturilor acordate unui singur debitor, a garantiilor si a altor angajamente asumate in numele acestuia in lei si valuta) care depaseste 10% din fondurile proprii ale societatii bancare.

● Toate creditele si scrisorile de garantie si orice alte angajamente in lei si valuta pe termen scurt, mediu si lung acordate unui agent economic, indiferent de forma de organizare si de natura capitalului social, nu vor putea depasi de cel mult 12 ori capitalurile proprii ale agentului economic respectiv.

In cazul agentului economic, capitalurile proprii cuprin capitalul social si primele legate de capital, diferentele de reevaluare, rezervele, fondul de dezvoltare, alte fonduri, profitul nerepartizat din anii precedenti, subventiile pentru investitii, provizioanele reglementate, precum si aportul intreprinzatorului individual, daca exista angajamentul scris, in forma autentica, privind mentinerea acestuia pe durata creditarii.

● Rata de solvabilitate in functie de fondurile proprii ale bancii si rata de solvabilitate determinata pe baza capitalului propriu trebuie sa fie de minim 12% si respectiv 8%.

● Normele bancii stabilesc si restrictii, adica interzic acordarea de credite in anumite conditii, astfel de prevederi avand rolul de a elimina din start riscul in activitatea proprie.

Aceste restrictii vizeaza:

– agentii economici care inregistreaza pierderi si sunt fara

perspective de redresare, cu exceptia cazurilor in care prin acte

normative s-a reglementat astfel;

– agentii economici care nu contribuie cu capital propriu la

fintarea mijloacelor circulante sau la realizarea proiectelor de

dezvoltare;

– unitatile economice pentru care s-a instituit procedura de

reorganizare sau lichidare financiara.

● In cazul clientilor inclusi in programe guvernamentale de restructurare sau de redresare financiara, banca va putea acorda credite numai in limita sumelor cuprinse in aceste programe, cu aprobarea si in conditiile stabilite de organele abilitate.

● Pentru o mai buna protectie impotriva riscurilor, se stabilesc limitele de risc pentru cei mai importanti clienti ai bancii.

Limita de risc reprezinta nivelul maxim potential la care banca se poate expune la risc fata de un singur debitor, prin credite, scrisori de garantie, avaluri si alte facilitati, fiind stabilita de banca pe baza tuturor informatiilor financiare si nefinanciare disponibile in ceea ce priveste debitorul respectiv.

● Acordarea de credite se realizeaza pe baza unui sistem de rating de credit, determinat in functie de caracteristicile clientului si de caracteristicile creditului respectiv. Caracteristicile clientului urmaresc aspectele de ordin general, financiar, managerial ca si pe cele care vizeaza ramura de activitate din care acesta face parte.

Caracteristicile creditului se refera la istoricul relatiei de credit, conditiile de eligibilitate, de administrare, sursa de rambursare si garantiile colaterale.

Normele bancare mai prevad si alte masuri menite sa asigure protectia impotriva riscului. Astfel, pentru afacerile cu partenerii straini, banca urmareste incadrarea in limitele de expunere la riscul de tara si pe societati bancare, care se stabilesc prin hotarari ale organelor de conducere ale bancii. Limitele de expunere la risc pe tari si banci se revizuiesc anual sau ori de cate ori este cazul. In general se poate aprecia ca normele proprii ale bancilor constituie o parghie organizatorica fundamentala pentru protectia impotriva riscului, prin caracterul lor preventiv.

In mod concret, structurile organizatorice au un rol esential in coordonarea responsabilitatilor in domeniul managementului riscului. La nivelul bancii, responsabilitatea permanenta pentru gestionarea riscurilor revine Conducerii executive, care reprezinta Consiliul de Administratie al bancii intre doua sedinte ale acestuia. Succesul activitatii de management al riscului decurge din modul in care este conceputa responsabilitatea monitorizarii acestuia, in cadrul departamentelor din structura bancii.

Noua lege bancara reglementeaza infiintarea unor structuri destinate administrarii riscurilor, astfel incat sa se realizeze un cadru minim de monitorizare si minimizare a riscului la nivelul fiecarei entitati bancare si, prin aceasta, a riscului sistemic: Comitetul de Risc, Comitetul de Credit, Comitetul de Administrare a Activelor si Pasivelor.

Comitetul de Risc analizeaza conditiile de producere a riscului bancar si propune politicile bancii pentru protectia impotriva riscurilor generate de activitatea de creditare, subscriere, tranzactii comerciale si alte activitati desfasurate de banca in interesul clientilor din tara si strainatate.

Comitetul de risc urmareste permanent riscul aferent tuturor pozitiilor din bilant si din afara bilantului. Este vorba in principal, de riscurile majore: riscull de credit, riscul ratei dobanzii, riscul de capital, riscul valutar, dar si de alte riscuri care pot influenta activitatea bancii: riscul de sistem, riscul de reglementare, riscul de tara, riscul de functionare.

Comitetul de credite analizeaza, din punctul de vedere al oportunitatilor si costurilor, documentatiile care stau la baza cererilor formulate de clientii bancii si aproba creditele, emiterea scrisorilor de garantie, precum si alte angajamente solicitate a fi asumate de banca in lei si valuta, potrivit prevederilor normelor proprii de lucru.

De asemenea, Comitetul de Credite analizeaza si aproba solicitarile privind suplimentarea unor credite, modificarea conditiilor de utilizare, garantare si rambursare a unor credite acordate anterior, precum si solicitarile de prelungire a termenului de valabilitate a scrisorilor de garantie emise anterior. Comitetul de credite analizeaza si propunerile privind caile de solutionare a creditelor neperformante propuse de directiile de specialitate si le aproba sau le avizeaza pentru a fi supuse aprobarii Consiliului de Administratie, in conformitate cu normele interne ale bancii.

Comitetul de Administrare a Activelor si Pasivelor analizeaza si face propuneri cu privire la gestionarea tuturor componentelor bilantului bancii si altor activitati legate de activele si pasivele bancii, in conformitate cu strategia acesteia.

Comitetul de Administrare a Activelor si Pasivelor functioneaza ca organ de sinteza cu caracter consultativ, avand ca obiective:

● protejarea actionarilor si deponentilor;

● mentinerea unei lichiditati suficiente pentru acoperirea cerintelor de cash-flow si investirea profitabila a surplusului de lichiditate;

● managementul gap-ului pentru a maximiza profitul in cadrul limitelor de risc;

● realizarea unor castiguri din operatiunile de schimb valutar in cadrul limitelor de risc;

● stabilirea pretului produselor pentru a sprijini managementul activelor si pasivelor si a maximiza veniturile bancii.

Un aspect deosebit de important care trebuie evidentiat este acela ca diferitele categorii de riscuri nu se manifesta izolat, ci se afla in relatie de interdependenta, astfel ca materializarea unui risc genereaza efecte in lant. Astfel, riscurile de lichiditate si de rata a dobanzii sunt corelate; creditele neperformante pot expune banca la un risc de pret; deficientele operationale pot cauza riscuri de credit, de lichiditate, chiar de insolvabilitate.

In legatura cu cele prezentate anterior, se pot evidentia, in sinteza, cele trei trepte de monitorizare a riscurilor ce decurg din operatiunile bancare:

T1–structurile operative unde se desfasoara propriu-zis activitatea generatoare de riscuri;

T2–structurile specializate (Comitetul de Credite, Comitetul de Administrare a Activelor si Pasivelor, Comitetul de Risc) si Condu-cerea executiva;

T3–Consiliul de Administratie.

In cadrul structurilor organizatorice, un rol important revine auditorilor interni si externi, acestia avand o functie distincta, in afara structurii prezentate mai sus.

Rolul auditului intern si extern vizeaza:

● inspectarea evidentelor contabile si verificarea activelor si pasivelor la toate sediile bancii, periodic, la termene prestabilite;

● realizarea unei verificari permanente a operatiunilor efctive de control al riscurilor din toate domeniile de activitate;

● participarea la elaborarea oricaror norme noi de control (inclusiv pentru produsele noi);

● realizarea unei baze de date cuprinzand fraudele, investigarea tuturor cazurilor importante de fraude si a oricaror pierderi neprevazute, in momentul aparitiei lor;

● reprezentarea bancii, impreuna cu alte departamente din banca, in relatiile cu politia sau serviciile speciale.

Auditorii externi ai bancii vor avea un rol de inspectare la nivel macro si vor efectua controale cu periodicitate anuala. In activitatea lor, acestia vor realiza controale prin metoda esantioanelor si, intr-o anumita masura, se vor baza pe activitatea de detaliu desfasurata de structurile de audit intern ale bancii. In aceste conditii, este necesara existenta in banca a unui comitet de audit care sa faciliteze legatura cu auditorii externi, sa analizeze rapoartele acestora si sa supravegheze aplicarea masurilor de remediere, conform constatarilor facute.

In Marea Britanie, Germania si Elvetia, autoritatile de reglementare solicita comitetelor de audit rapoarte periodice, in special in legatura cu cheltuielile bancii. In acest fel, bancile centrale primesc informatii fara a desfasura controale la fata locului in societatile bancare, asa cum se intampla in Franta si SUA. La Citibank, Comitetul de Risc evalueaza si gestioneaza pro-activ profilul de risc al bancii, care apare din activitatea de creditare, subscriere, tranzactionare si din alte activitati derulate in numele clientilor, atat in SUA, cat si in exterior.

Comitetul de Risc foloseste un cadru analitic numit “WINDOWS ON RISK” (compartimente de risc prin care se controleaza concentrarea riscului pe fiecare tara, ramura industriala, produs, client, etc.), in scopul reducerii vulnerabilitatii bancii din punctul de vedere al portofoliului, operatiunilor, tehnologiei si legislatiei.

Pentru a crea un echilibru intre profilul de risc al bancii, venituri si capital, sistemul “WINDOWS ON RISK” are in cadrul acestei banci trei componente majore:

1. elaborarea unei prognoze pe termen scurt privind mediul global extern, cu identificarea riscurilor majore;

2. examinarea profilului de risc al bancii care afecteaza afacerile si operatiunile banesti;

3. initierea de actiuni care influenteaza profilul de risc.

In activitatea Comitetului de Risc, analiza profilului de risc se refera la:

● tendintele de evolutie a riscului, inclusiv a raportului risc-profit;

● concentrarea pe industrii, la nivel global si regional;

● limitele stabilite pe relatii si programe;

● concentrarile pe produs si pe regiuni;

● riscul de tara, riscul de contra-partida, riscul de pret, riscul lichiditatii, riscul de capital.

In Romania, bancile au inceput de curand sa dobandeasca o anumita experienta in problema administrarii riscului bancar, fiecare avand o modalitate proprie de abordare, reflectata la nivelul structurii organizatorice.

Sistemul bancilor comerciale romanesti s-a format si a inceput sa se consolideze din 1990, legislatia in vigoare si contextul macroeconomic favorizand optiunile strategice pentru profilul de universalitate. Implicarea bancilor in finantarea unei economii aflate intr-un proces inconsistent de restructurare, ale carui efecte s-au manifestat prin inflatie ridicata, deficite bugetare si comerciale, depreciere valutara, contractia consumului intern, a determinat o permanenta inasprire a climatului de afaceri si de amplificare a riscurilor in activitatea curenta.

In consecinta, optimizarea managementului riscurilor bancare reprezinta un obiectiv obligatoriu al politicilor de dezvoltare durabila, atat la nivelul fiecarei banci in parte, cat si la nivel global. Concomitent, insa, potentialul operational inca redus al pietei de capital, al pietei secundare a titlurilor de stat, precum si al pietelor specifice pentru executarea garantiilor, coroborat cu utilizarea incompleta a instrumentelor financiare moderne, limiteaza foarte mult alternativele practice de diminuare a riscurilor, facand necesara aplicarea unor tehnici adaptate situatiilor concrete.

Una dintre conditiile necesare pentru un management eficient al riscurilor bancare consta in stabilirea de structuri organizatorice adecvate, bazate pe o conceptie clara din punctul de vedere al responsabilitatilor, monitorizarii si controlului in acest domeniu.

Ca in orice afacere, managementul riscului bancar este responsabilitatea Consiliului de Administratie si, implicit, a Comitetului de Directie care reprezinta managementul executiv. Obiectivul fundamental al Consiliuluin de Administratie vizeaza tratarea riscurilor intr-o maniera care sa maximizeze veniturile actionarilor, concomitent cu minimizarea potentialelor daune, avand in vedere in acelasi timp protejarea intereselor clientilor si personalului propriu.

Cadrul organizatoric stabilit imperativ prin legea bancara creeaza premisele unei activitati eficiente de management al riscurilor, dar prevederile legale nu au caracter limitativ. Pe langa structura statuata prin lege, orice banca isi poate constitui, in conditiile respectarii legalitatii, si alte comitete care sa abordeze anumite laturi ale riscului bancar, astfel incat, acesta sa fie monitorizat si controlat in cele mai bune conditii.

O alta directie importanta pentru diminuarea impactului negativ al riscurilor bancare consta in diversificarea acestora.

Mentinerea unei structuri “granulare” a portofoliului de plasamente presupune realizarea unui echilibru optim al activelor dupa gradul de risc. In acest sens, consideram ca o structura asiguratorie a plasamentelor trebuie sa fie construita pe investitii cu risc minim in proportie de circa 30%, pe cele cu risc mediu – circa 30%, iar plasamentele cu risc ridicat care sunt si cele mai rentabile sa detina circa 40% din total. Concomitent, bancile trebuie sa urmareasca in mod consecvent diversificarea resurselor atrase, in general, si a sistemului de depozite, in special.

Analiza, in timp real, a diferentei dintre plasamentele si resursele cu scadenta ramasa in anumite intervale de timp reprezinta un instrument de lucru eficient pentru supravegherea lichiditatii pe termen scurt, mediu si lung. In legatura cu acest aspect, apreciem ca un obiectiv central trebuie sa fie acela de a asigura un GAP cumulat pozitiv pana intr-o luna, GAP calculat pentru toate activele lichide introduse in acest interval si ponderate cu un anumit factor in functie de gradul lor de lichiditate. Pentru realizarea analizei in timp real este absolut necesara dezvoltarea unui sistem informational performant, care se fundamenteaza pe solutii informatice moderne.

Datorita ponderii semnificative ce revine creditelor in portofoliul bancilor comerciale, putem aprecia ca riscurile asociate acestora trebuie sa focalizeze in mod deosebit atentia managerilor.

Avand in vedere faptul ca riscul poate fi identificat, monitorizat si diminuat, dar niciodata eliminat complet, bancile trebuie sa dezvolte un set de politici generale (in functie de prevederile legale si reglementarile bancii centrale), politici specifice (in raport de strategia de dezvoltare a bancii) si politici sectoriale (limite de expunere pe ramuri si sectoare de activitate, pe zone si unitati teritoriale). Consideram ca liniile directoare pentru diminuarea riscului de credite al bancilor comerciale trebuie sa urmareasca:

● analiza viabilitatii si realismului afacerilor creditate;

● obtinerea de garantii acoperitoare;

● analiza periodica a calitatii portofoliului de credite si provizionarea corespunzatoare;

● asigurarea impotriva riscului la institutii specializate (Fondul Roman de Garantare a Creditelor pentru Intreprinzatorii Privati, Fondul de Garantare a Creditului Rural, Eximbank, societati de asigurare – reasigurare);

● dispersia riscului prin sindicalizarea imprumuturilor mari cu alte societati bancare;

● stabilirea unor limite de expunere pe ramuri de activitate, pe baza unor modele proprii de analiza.

In conditiile concrete ale economiilor in tranzitie, un manage-ment adecvat al riscurilor bancare trebuie sa vizeze si consolidarea continua a capitalurilor proprii, preponderent pe seama cresterii profiturilor.

Bancile comerciale sunt institutii concepute functional pentru gestionarea riscurilor. Acest adevar, care a dobandit valente profunde in experienta economiilor de piata in ultimii ani, pe masura ce fenomenul globalizarii redimensioneaza mediul de afaceri si relatiile internationale, impune bancilor romanesti adaptari comportamentale in consecinta.

Managementul riscurilor bancare devine, astfel, un test de competenta si competitivitate pentru realizarea unui sistem bancar viabil si performant, compatibil din punctul de vedere al performantelor cu standardele economiilor de piata dezvoltate.

=== CONCLUZII SI PROPUNERI ===

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Banca Comerciala Romana a evoluat, asa cum am aratat, in mod constant si intr-o cadenta sustinuta ca urmare a doua elemente fundamentale: existenta unei strategii proprii foarte bine gandite si un management superior performant si indraznet.

Cresterea valorii Bancii si implicit a castigurilor oferite actionarilor, precum si a valorii adaugate pentru clienti reprezinta obiectivul major caruia I se va subordona procesul de dezvoltare a activitatilor BCR.

Astfel, conducerea Bancii considera ca, in conditiile accentuarii competitivitatii in sector si avand in vedere evolutia pozitiva a mediului de afaceri care se prefigureaza, este necesara mentinerea unei strategii de crestere bazata pe majorarea volumului de active ale Bancii. Banca opteaza in continuare pentru o structura echilibrata a plasamentelor, in cadrul carora va ramane prioritara angajarea resurselor de finantare in credite acordate agentilor economici si populatiei.

Asigurarea dinamicii prevazute pentru portofoliul de afaceri al Bancii va fi sustinuta de cresterea corespunzatoare a volumului de resurse atrase, nivelul acestuia fiind o conditie determinanta pentru dimensionarea bilantului.

Este important ca Banca sa asigure in permanenta un raport optim intre resursele atrase pentru finantarea activitatilor sale si capitalurile proprii, astfel incat sa obtina un nivel adecvat de rentabilitate a investitiei actionarilor si un raport de solvabilitate corespunzator.

Capacitatea Bancii de a genera profit reprezinta factorul determinant pentru cresterea valorii sale. Competitia actuala venita din partea investitorilor straini care au preluat principalele banci concurente din sistem, face ca, acum mai mult ca oricand, profitabilitatea sa devina criteriul decisiv care sa stea la baza organizarii si functionarii unei banci, managementul bazei de clienti si a promovarii unei oferte performante de produse si servicii.

Dezvoltarea Grupului BCR este si va fi sustinuta de consolidarea BCR ca banca universala prin extinderea ofertei de servicii financiare integrate care se adreseaza unei baze largi si diverse de clienti. Conducerea Bancii apreciaza ca profilul universal este singurul fezabil, in stadiul actual de maturizare a pietilor financiare romanesti, prin care Banca poate sa valorifice la maxim oportunitatile de afaceri si sa-si diversifice riscurile.

Grupul BCR va dezvolta toate activitatile permise de Legea bancara, urmand ca, in conformitate cu prevederile exprese ale acesteia, sa deruleze prin subsidiarele sale acele operatiuni care nu pot fi realizate in mod direct de catre o banca.Corelat cu estimarile privind evolutia pietelor financiare, Banca va pune accent pe extinderea activitatilor de retail, investment banking si bancassurance, leasing financiar si management al activelor.

Dezvoltarea si consolidarea Grupului BCR presupune eforturi conjugate si o distributie optima a produselor si serviciilor care trebuie sa fie permanent ajustate la cerintele clientilor. Pentru aceasta este necesara diversificarea canalelor de distributie concomitent cu utilizarea de proceduri specifice care sa asigure securitatea tranzactiilor si gestionarea riscurilor care apar.

Pentru ca BCR sa-si mentina pozitia de lider in sistemul bancar romanesc ca furnizor de servicii bancare trebuie:

sa elaboreze politici comerciale care sa sustina acest obiectiv in conditiile unui mediu concurential din ce in ce mai agresiv;

sa exploateze avantajele sale competitive, respectiv marimea retelei, soliditatea financiara, relatiile externe puternice si increderea opiniei publice in banca; aceasta tinta poate deveni realizabila prin imbunatatirea in continuare a productivitatii retelei de unitati, prin cresterea volumului de proiecte guvernamentale pentru care Banca asigura management financiar si prin imbunatatirea managementului la unitatile de baza;

sa adopte masuri pentru cresterea volumului de afaceri in ritmuri comparabile cu cele previzionate pentru cererea de credite, astfel incat sa acopere 30%-32% din piata;

sa-si mentina cota de 29%-30% pe piata depozitelor atrase de la clienti; politicile specifice in acest domeniu vor pune accent pe dezvoltarea unei oferte stimulative de instrumente de economisire pentru persoanele fizice in vederea contracararii migrarii resurselor financiare ale populatiei spre alte forme de plasament (certificate de trezorerie, titluri de fond, piata de capital);

sa-si pastreze actuala cota da piata la carduri in calitate de emitent; BCR intentioneaza sa fie lider de piata si in tranzactiile decontate in urma utilizarii cardurilor ca instrumente de plata in reteaua de comercianti;

sa se implice mai activ in finantarea comertului international prin cresterea portofoliului de clienti cu activitate de export-import, astfel incat pana la finele anului 2004 sa detina aproximativ 35% din volumul decontarilor comerciale externe realizate pe ansamblul sistemului bancar;

sa sustina subsidiarele sale interne cu activitati de intermediere de valori mobiliare, leasing, asigurari, management al activelor pentru ca, pe termen lung, acestea sa ajunga la cote de piata comparabile cu cele ale Bancii mama, astfel, pana la finele anului 2004, obiectivul tinta sa-l constituie atingerea unei cote de 8%-10% pe piata leasingului.

In sustinerea conditiilor in care BCR a ajuns la performantele actuale si la locul ocupat in topul bancilor comerciale romanesti pot fi aduse inca destule argumente, ea fiind studiata cu atentie in mod special de concurenta care incearca sa descifreze secretul performantelor acestei banci. Raspunsul este unul singur: managementul bancii. Doar un management performant si prudent asigura buna functionare a bancii in cauza .

In BCR, fenomenul bancar este cercetat si analizat profund, banca are o scoala proprie de cercetare, de studii si analize, o filosofie anume in a-si interpreta evolutia, in a dezbate periodic rezultatele, in a promova masurile ce se cuvin pentru corectarea devierilor inerente si pentru a preintampina eventuale derive si aparitia unor riscuri.

Managerii din banca, la indemnul conducerii, au ajuns la concluzia ca restructurarea permanenta a managementului este o necesitate si nu o moda, este o parghie prin care unitatea condusa poate fi ferita de provocarile actuale si poate face fata concurentei de pe piata, care se simte din ce in ce mai mult.

Pentru clienti conteaza fara indoiala castigul in relatia cu banca, dar, in prezent, acestia pun mai presus de toate siguranta si increderea in banca. Banca Comerciala Romana este preferata astazi tocmai pentru ca este o banca sigura si de incredere.