.influenta Presei Mondene Asupra Femeii

CUPRINS

INTRODUCERE ÎN PRESA FEMININĂ

1.1. De ce tocmai presa feminină?

1.2. Presa feminină privită de realizatori…

1.3. Situția actuală a mass-media din România, din perspectiva valorilor familiei

1.4. Cum s-au transformat româncele din „proastele” barbatului medieval în tovarășele inginer

FEMINISM, FEMINITATE, SOCIETATE

2.1. Feminismul teorie și practică

2.1.1. Incidențe în doctrina feminismului

2.1.2. Feminin, feminism și mass-media

2.2. Condiția femeii în societatea românească postcomunistă

2.2.1. Comunicare și schimbare socială în era postcomunistă

2.2.2. Femeile în procesul tranziției

2.2.3. Femininul în presa scrisă română. Mituri și realități

2.2.4. În loc de concluzii

3. IMAGINI ALE FEMEII ÎN REVISTELE PENTRU

3.1. Reprezentarea femeilor in revistele pentru femei

3.2. Modele feminine promovate

3.3. Trupuri și identitate

3.4. Efecte ale modernitatii asupra imaginii femeii

4. INFLUENȚA PRESEI ASUPRA FEMEII VS IMAGINEA EI

ÎN PRESĂ

4.1. Apariția presei feminine românești

4.2. Femininul în presa scrisă română

4.3. Imaginea socialǎ a femeii

4.4. Imagini ale femeii în media

4.4.1. Cele mai puternice și influente femei ale lumii

4.4.2. Putere și influență la nivel politic și în afaceri
4.4.3. Femeile din mass-media
4.5. Top 10 – femei malefice în istorie

4.6. Influența presei mondene asupra femeii

4.7. Concluzii

5. BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

INTRODUCERE ÎN PRESA FEMININĂ

1.1. De ce tocmai presa feminină?

Răspunsul este destul de convingător. Presa feminină a fost privită dintotdeauna ca un material superficial, scris doar pentru că există un public numeros care ar aprecia cu succes acest tip de scriitură. Aș spune că presa feminină s-a dezvoltat mai ales sub impulsul comercial, care a susținut o ascensiune rapidă. Această situație este prezentă, în special, în presa feminină românească, unde nu găsim studii de jurnalism sau de lingvistică cu privire asupra ultimilor ani de dezvoltare. Tocmai de aceea mi s-a părut necesar și în același timp interesant să abordez acest palier al presei românești, care în ciuda clișeelor aplicate, este un spatiu extrem de productiv literar si retoric pe de o parte, dar și informativ si persuasiv, pe de altă parte. Se spune ca presa este a patra putere în stat, ceea ce este foarte adevărat. Problemele importante sunt discutate la nivel național și internațional prin intermediul mass-media. Ca parte importanta a presei românești, presa feminină deține un cuvânt foarte important în mediul în care se dezvoltă. Acest tip de presa este specializată pentru un palier bine delimitat al publicului cititor – femeile care doresc să schimbe prin cuvânt o mentalitate învechită, un mod de viață îmbătrânit, concepții care ne împiedică să evoluam spre modernitate. Publicațiile adresate femeilor cuprind subiecte care pun în circulație experiențele și ideile societății feminine. Spre deosebire de începuturile timide ale acestui tip de presă – revistele memorabile Femeia și Săteanca (singurele titluri ale perioadei comuniste care se adresau exclusiv femeilor), construite de către bărbați și adresate femeilor, astăzi, atât lectoratul cât și redacțiile revistelor sunt preponderent feminine. Astăzi, piața revistelor glossy, cum mai este numită, se poate mândri cu nume importante ale jurnalismului care acordă acestui tip de jurnalism la fel de multa atentie ca oricărui altul. Tind să cred că vor fi indepartate si concepțiile greșite ale unui jurnalism superficial. Să nu uităm că România a împrumutat importante branduri internaționale (Avantaje, Cosmopolitan, Elle), pe care le-a adaptat cerințelor publicului nostru. Aceste nume nu ar fi niciodată considerate superficiale în strainătate. În plus, nu există jurnalism fară o temeinică documentare în prealabil. Revistele feminine conțin materiale atent documentate: interviuri, reportaje, articole, precum si editoriale originale, reprezentative pentru diferite publicații.

Presa feminină privită de realizatori…

Am încercat să aflu câteva păreri despre cum văd și ce părere au câțiva realizatori de reviste pentru femei.

La întrebarea “Cum vede o persoană din interior presa feminină? Răspunsurile au venit cât se poate de repede și la obiect. Diana Colcer, redactor sef adj. "Bolero", afirmă că "privită din «interior» presa feminină este la fel de competitivă și de serioasă ca orice alt tip de presă. Prin ochii cititoarei, ea are exact imaginea care trebuie: lejera, distractivă, utilă. Privită în comparație cu alte domenii ale presei, ea poate fi, fireste, considerată mai puțin implicată, mai puțin activă". În România, și-a făcut deja apariția un nou concept – televiziunea de lifestyle feminin. Alexandru Baltat- PR Coordinator Euforia TV afirmă: "Din păcate, multe dintre publicațiile pentru femei au apărut tocmai pentru că exista o paleta numeroasă de produse, care se anunța pe piața de consum cu target feminin, ajung la un tiraj suficient cât să poată atrage reclama pe care si-o doresc, dar nu sunt validate de către consumatoare. Ele vor dispărea cât de curând, deoarece în ultimii ani s-a produs o maturizare evidentă. Acum putem spune că există presă scrisă si televiziune pentru femei, foarte targetate, cu un public clar si informație transmisă in consecință". Profesionalismul este cheia succesului, iar atâta timp cât el există, nimeni și nimic nu te împiedică sa fii apreciat. Să nu uitam că un segment important al presei feminine este cea on-line. Daniela Tiba, content manager egirl.ro, afirmă: "Presa dedicată femeilor este privită (din păcate) mai mult ca o lectură ușoară, de divertisment. Totuși, există la ora actuală o tendintă de a depăși acest aspect, abordându-se subiecte serioase și de impact în viața socială, cum ar fi: traficul cu ființe umane, combaterea raspândirii SIDA, cancer etc.". Diana-Maria Bragaru, administrator site www.elady.ro, este de părere că "presa adresată targetului feminin se complace în copierea «rețetelor de succes» din străinătate. Nu cred că putem rezuma femeia din România doar la un target de piată. Iar femeia modernă nu se regăsește în paginile revistelor glossy sau cel puțin nu atât cât ar trebui. Cred cu putere că acest segment al mediei din România oferă mai mult comercial, omițând voit sau nu un aspect extrem de important – rolul ei de formator de opinie, educational. Din păcate, nu cred că presa cu target feminin pune accent pe emanciparea femeii. Totodată, nu se urmărește mai deloc conștientizarea populației feminine de rolul pe care îl poate avea înîsocietate. Ar trebui să recunoaștem că, de fapt, suntem o societate de tip patriarhal".
Si aici părerile sunt împărțite. Astfel, redactorul șef adjunct al revistei "Bolero" afirmă: "Nu știu daca se poate considera, deocamdată, perfect aliniată tendințelor sau standardelor din UE, dar, cu siguranță, se adaptează din mers. Din punctul de vedere al conținutului cred că majoritatea revistelor se adresează unei femei actuale, urbane, al cărei mod de viată reprezintă societatea unei țări care tinde să se integreze in Europa". Într-o oarecare concordanță cu această opinie a fost si cea a PR-ului Coordinator Euforia TV: "Cred că presa din România s-a aliniat demult la aceste cerințe. Trebuie să amintim că există în România grupuri de presă (românesti și străine) care lucrează dupa rețete și proceduri foarte bine stabilite și demult probate ca și eficientă afarp. Mai există câteva "maimuțe" făcute de tot felul de «cârnățări», particulari, dar astea vor dispareă în curând". Content manager-ul egirl.ro spune că "presa pentru femei din România este mult mai tânără decât cea internaționala, însa preia tendințele și încearcă să le aplice pentru a se alinia". Administratorul site-ului www.elady.ro are o opinie care nici nu confirmă, dar nici nu infirma apropierea presei feminine românesti de cea europeană. "Presa cu target feminin se întegrează și nu în tendința europeană. Se promovează cam aceleași produse, într-un stil asemănător, însă deosebirea majora constă în greșelile de exprimare, cuvintele traduse greșit. In România, se merge pe ideea copierii și mai puțin a originalității", afirma ea.

Cât despre “îmbunătățirea imaginii presei dedicate femeilor din România”, unii dintre interlocutori au afirmat că mai trebuie făcute mici retușuri, în timp ce alții susțineau că este nevoie de mult mai mult. "Cred că sunt necesare mai multe articole tip reportaj autohtone și mai puține preluari si traduceri din revistele «mama», care, în general, nu «vorbesc» despre românce", afirmă Diana Colcer. Din partea televiziunii dedicate femeilor vine recomandarea lui Alexandru Baltatu: "Ar trebui să se treacă la o mai mare diversificare a subiectelor și să existe mai mult curaj în abordarea unor teme. Și la target ar mai trebui lucrat, întrucat o revista citita la noi de o fata de 12 ani, afară e citită de una de 17 ani, sau cea citită de o romancă de 20 ani, dincolo este citită de o femeie de 27 ani". Daniela Tiba recomanda "un pic mai multa initiativă si originalitate, initiative proprii de dezvoltare a presei de acest gen, fie on-line sau scrisă". Totuși, Diana-Maria Brăgaru susține că ar trebui să se faca multe pentru imaginea presei feminine. "În primul rînd, ar trebui că redactorii să își învețe meseria cu adevărat. A fi jurnalist nu înseamna a copia, iar utilizarea limbii române în mod corect nu este pentru un jurnalist o opțiune, ci o condiție sine-qua-non a practicării acestei meserii. Dacă am putea scapa de mediocritate, ne-am face un mare bine. Sunt însa reticenta, cel puțin deocamdată", afirmă aceasta. Presa feminină actuală oferă un spațiu de cercetare extrem de productiv la nivelul tipologiilor, prin care se încearca o diferențiere între nume mari de pe piața, dar mai ales la nivelul limbajului, care poate da naștere unui studiu de mentalitate, unui important document al diferenței de genuri.

      Presa feminină evidențiază în special o societate – societatea feminină, un mod de viață și nenumărate incercări și reușite de individualizare față de alte grupuri prin puterea cuvântului.

      Pentru că la baza publicațiilor stă cuvântul, limbajul publicațiilor feminine poate spune foarte multe lucruri. Probabil la acest palier se referă superficialitatea de care vorbeam. Numai că ea este foarte bine justificată de scopurile sale.

  Nivelul lexical al publicațiilor feminine este un spațiu unde se întalnesc clișee și inovații, un spațiu care încă își caută identitatea. Inovațiile, care, bineînțeles că se referă la multitudinea termenilor pe care îi imprumutăm din limba engleza, creează iluzia unui limbaj înalt, codificat greu de înțeles. Lucrurile nu stau tocmai așa. Deși pare că presa feminina si -a codificat limbajul si se ascunde in spatele unei pretiozitati greu de înțeles, de fapt, ea a împrumutat niște termeni care să îi dea aspectul de domeniu specializat. In realitate acesti termeni nu dauneaza, ci doar individualizeaza. Ei internaționalizează un tip de presă, împrumutat de altfel din străinatate. Să recunoaștem că termenii din limba engleză nu ne impiedică să înțelegem limbajul presei feminine, nicidecum, ci mai degraba ne dezvăluie cuvinte pe care le întâlnim adesea în mass-media.

  Un aspect care nu trebuie ocolit este faptul că presa feminină folosește o diversitate de tehnici de constructie a scriiturii sale. Prin aceste tehnici deosebim publicatiileocritate, ne-am face un mare bine. Sunt însa reticenta, cel puțin deocamdată", afirmă aceasta. Presa feminină actuală oferă un spațiu de cercetare extrem de productiv la nivelul tipologiilor, prin care se încearca o diferențiere între nume mari de pe piața, dar mai ales la nivelul limbajului, care poate da naștere unui studiu de mentalitate, unui important document al diferenței de genuri.

      Presa feminină evidențiază în special o societate – societatea feminină, un mod de viață și nenumărate incercări și reușite de individualizare față de alte grupuri prin puterea cuvântului.

      Pentru că la baza publicațiilor stă cuvântul, limbajul publicațiilor feminine poate spune foarte multe lucruri. Probabil la acest palier se referă superficialitatea de care vorbeam. Numai că ea este foarte bine justificată de scopurile sale.

  Nivelul lexical al publicațiilor feminine este un spațiu unde se întalnesc clișee și inovații, un spațiu care încă își caută identitatea. Inovațiile, care, bineînțeles că se referă la multitudinea termenilor pe care îi imprumutăm din limba engleza, creează iluzia unui limbaj înalt, codificat greu de înțeles. Lucrurile nu stau tocmai așa. Deși pare că presa feminina si -a codificat limbajul si se ascunde in spatele unei pretiozitati greu de înțeles, de fapt, ea a împrumutat niște termeni care să îi dea aspectul de domeniu specializat. In realitate acesti termeni nu dauneaza, ci doar individualizeaza. Ei internaționalizează un tip de presă, împrumutat de altfel din străinatate. Să recunoaștem că termenii din limba engleză nu ne impiedică să înțelegem limbajul presei feminine, nicidecum, ci mai degraba ne dezvăluie cuvinte pe care le întâlnim adesea în mass-media.

  Un aspect care nu trebuie ocolit este faptul că presa feminină folosește o diversitate de tehnici de constructie a scriiturii sale. Prin aceste tehnici deosebim publicatiile intre ele si descoperim diferite stiluri de adresare. Tot in spatele acestor tehnici, care au ca baza teoriile jurnalismului, stau încercările de a convinge, de a informa și de a individualiza un gen.

Presa feminină s-a dezvoltat simțitor după perioada comunismului, s-a născut pentru a doua oară și este un domeniu care merita cu adevarat studiat.
Dacă se scriu atâtea reviste pentru femei, mi se pare normal să se scrie despre ele, pentru că atâta timp cât există și nimeni nu le neagă prezența pe scena presei românești, avem un material viu care contribuie din plin la stilul nostru de viața, la modul de a gândi și de a ne exprima. Am fost uimita să văd neâncrederea celor au văzut cercetările legate de acest subiect, precum si expresia lor.. Rezultatul însa contează și faptul că s-a deschis un punct de vedere care să ofere alte păreri asupra acestui subiect.

Condiția femeii de la începuturi și până astăzi este dată de responsabilitațile avute. Femeia e cea care are grijă de familie. De aceea, timpul rezervat carierei e de obicei re-dus, prin decizia ei.

Când avem copii si familie, intervin dragostea si responsabilitatea maternă, care e mai presus de carieră.Câte femei nu sufera, atunci cand au o funcție ce le solicită foarte

mult timp, că nu au timp suficient pentru familia lor?

Consider că femeia e cea care a decis să rămână pe locul II datorită responsabilităților materne. Căci cu sentimentul maternității nu te lupți.
Femeia a avut și are grijă de familie, bărbatul era și este cel ce asigură traiul de zi cu zi.
de aici… si realitatea socială: femeia e supusa bărbatului, femeia e slabă.

În zilele noastre, libertatea de acțiune si emanciparea femeii au determinat-o să-și aloce timp mai mult carierei. astfel, sarcina femeii devine mult mai grea. Trebuie să lupte

mai mult (prin decizia ei) pentru a face fată celor două aspecte.

Iar părerile că bărbatul e mai puternic, mai destept…sunt machonerii ale bărbaților, prea mândri de puterea lor, de statutul de lider pe care l-au obținut (femeia a

cedat locul I). Asta este parerea mea.

Femeile au dreptul să urce la tribuna, deoarece nimeni nu le-a contestat vreodată dreptul de a urca pe esafod.” (Condorcet) .La Universitatea Californiană Berkeley s-a desfășurat nu demult o cercetare bazată pe un test psihologic difuzat pe Internet, la care au fost supuși peste 132 de mii de voluntari cu vârste între 21 și 60 de ani. Potrivit autorilor, educația și experiențele trăite ne influențează foarte mult comportamentul și

abilitățile, pe toată durata vieții.

Transferând această concluzie, nu neapărat surprinzătoare, în zona a ceea ce numim „condiția femeii”, cel puțin o întrebare se impune aproape în mod firesc: în ce măsură capacitățile de comunicare și abilitățile de lider ale femeilor sunt afectate de educație, cutume și prejudecăți?

În timpul vieții oamenii învață să reacționeze și sunt condiționați de diferiți factori […] “La o anumită vârstă băieții suferă o schimbare atunci cand cunosc „modelul masculin” în care încrederea în sine, curajul și independența sunt condiții esențiale pentru succes. Femeile sunt încurajate să fie dependente si emotive, pe când bărbaților li se cere să se comporte rațional și independent.”

Am putea să înțelegem formulând unele comentarii: ”Sunt femeile capabile sa comunice eficient si sa negocieze cu succes?”

„Da, dar…”- ar răspunde unii în mod diplomatic, transmițând prin mimica un mesaj non-verbal plin de subînțelesuri. Demonul maliției, care însoțește totdeauna, aproape în chip fatal, orice abordare de acest fel, îi îndeamnă pe mulți să confunde degrabă și cu multă plăcere comunicarea eficientă cu manipularea bazată pe armele seducției. Am auzit de multe ori, nu fără surprindere, persoane relativ instruite care nu admit că femeile pot avea succes în negocieri și altfel decât în cadrul mecanismelor seducției. Ca dovadă supremă aduc adeseori, lucru încă și mai surprinzător, argumentul mitic al Evei: Eva l-a sedus pe Adam, care a comis, la îndemnul ei, păcatul originar de la care se trag toate relele omenirii. Pe scurt, Eva este sursa tuturor relelor și nu trebuie să i

se acorde credit în nicio privință. Așa sa fie, oare? Interesant de remarcat un aspect care ar merita, poate, în alt context, un comentariu mai amplu: de ce sunt atât de numeroși cei care, prin „păcatul originar” înțeleg un soi de orgie numai bună de marcat cu trei „X”, în care Eva l-ar fi atras în mod perfid pe Adam pentru a-i compromite inocența. Consultând textul biblic, n-am reusit sa detectez nicaieri argumentele unei asemenea viziuni: Femeia i-a spus șarpelui: putem să mâncăm fructe din toți pomii din grădina, dar Domnul a zis: „să nu mâncați fructe din pomul care crește în mijlocul grădinii și nici să nu-l atingeți, alfel veți muri”. „Sigur nu veți muri – i-a spus șarpele femeii – căci Domnul știe că atunci când veți mânca din acele fructe ochii vi se vor deschide și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul .Când femeia a văzut că fructele pomului erau bune de mâncat și plăcute ochiului și aveau și puterea de a da înțelepciune, ea a luat câteva și le-a mâncat. Ea a dat câteva fructe și soțului ei, care era cu ea, și el a mâncat”. Textul Genezei afirmă, așadar, că Demiurgul a creat omul fară a dori să-i atribuie cunoaȘterea și nemurireA, care erau și ar fi trebuit să rămână trăsături exclusive ale Divinității. Îndemnat de Eva, Adam a gustat din fructul pomului interzis, căpătând astfel un har care, potrivit poruncii divine, trebuia să-i rămână inaccesibil. Și Domnul Dumnezeu a zis: “omul a devenit ca noi, cunoscând binele și răul. Nu trebuie să i se permită să afle și să guste si din fructele pomului nemuririi și să traiască veșnic. Deci Domnul Dumnezeu l-a alungat din gradina Edenului să lucreze pământul din care fusese făcut”. Chiar cu riscul de a ajunge în iad, nu pot să nu remarc că, grație Evei, omul a devenit o „trestie gânditoare”, diferențiindu-se astfel de restul animalelor, muritoare și ele, dar lipsite de însușirea divină a cunoașterii. În măsura în care suntem dispuși să acceptam textul Genezei ca argument, vom spune că, prin faptul de a fi gustat din fructul cunoașterii, atât bărbații, cât și femeile, au primit în egală măsură capacitatea de a cunoaște, de a discerne și de a raționa.

"Categoric, nu!" ar spune alții, mai puțin diplomați: În materie de psihologie feminină, un macho de acum 4.000 de ani se considera deja îndreptățit să generalizeze: pe zidul unui templu egiptean, la marginea unei inscripții, glumețul a adăugat: ”tot atat de desert ca și vorbele femeii!”. Știu, Marcia, că ești departe de slabiciunea femeiască a sufletului, ca și de celelalte cusururi omenești, iar virtutea ta e privită ca o pilda […]Mi-a dat însa incredere tăria dovedită a sufletului tău și curajul pus la încercare intr-un prilej atât de mișcator.” Să fi fost, oare, Marcia, o exceptie, o figur rarisima a vremurilor antice? Se poate ignora cu atâta ușurință dimensiunea eroică legendară a Boadiceei, descrisă nu fără admirație de Tacitus și Dio Cassius, înaltul rafinament intelectual al Aspasiei din Milet, căreia până și Platon îi recunoștea marea și benefica influență politica asupra lui Pericle, într-o epoca și într-un spațiu în care femeilor li se punea adeseori la îndoiala chiar si elementara condiție umană? În Elogiul Nebuniei, Erasmus din Rotterdam exprima în termenii cel mai puțin măgulitori viziunea specifică timpului sau asupra ințelepciunii femeilor: ”Când Platon se îndoia dacă locul femeii se afla printre viețuitoarele înzestrate cu judecată sau printre cele lipsite de minte, vroia doar să arate prostia nemasurată a sexului frumos.”

80 de ani mai târziu, Elisabeth I, în așteptarea atacului celei mai teribile flote de război a timpului, « Invincibia Armada », iși mobiliza soldații pe campul de lupta de la Tilbury cu un discurs nespus de indepartat de tipologia feminină pe care Erasmus a descris-o în cuvinte atât de necruțătoare: […] Vin printre voi, așa cum vedeți, la acest ceas, nu pentru a mă recrea, ci fiind hotarată că, în mijlocul bătăliei, să trăiesc sau să mor împreună cu voi și să-mi primejduiesc viaîa pentru Dumnezeul meu, pentru regatul meu si pentru supușii mei. Știu că am trupul slab al unei femei, dar am inima […] unui rege, un rege al Angliei pe deasupra, și vai de acela din Palma, sau din Spania, sau de oricare alt prinț european care va indrăzni să calce granitele regatului meu. […] eu însami voi ridica sabia, eu însami voi fi general, judecator și răsplătitor pentru fiecare virtute a voastră.(Historical Royal Speeches and Writings, situl oficial al Monarhiei Britanice).
De bună seamă, cunoscând dezastrul Armadei, chiar si cei mai exigenti critici vor fi obligați să admită că Elisabeth I nu era lipsita nici de virtuți eroice, nici de harul comunicarii.
În Manualul, Epictet observă că “pe oameni îi tulbură nu lucrurile în sine, ci părerile pe care și le fac cu privire la lucruri”. Parafrazându-l, aș zice că nu femeile îi înspăimântă pe misogini, ci ideea pe care acestia și-o fac despre ele.

Cel care se încrede într-o femeie, se încrede intr-un hot afirma Hesiod.
În anii ’60 ai secolului trecut, atunci când Katherine Meyer s-a căsătorit, tatălui său i s-a părut de neconceput că soțul să aiba statut de angajat al firmei soției, cu atât mai mult cu cât fiica sa fusese educata exclusiv pentru a interpreta rolul ce i se pregătise: acela de « necuvântătoare gratâțioasă și decorativă ». În virtutea convingerilor sale, bătrânul Meyer i-a donat proaspătului ginere un pachet însemnat de actiuni ale ziarului « The Washington Post » (pe care, în paranteză fie spus, acesta n-a ezitat să și le însuțească atunci când a părasit « necuvantatoarea », pentru a « trai periculos » in tovarasii mai putin ortodoxe). “Curios, nu numai ca nu m-am opus, dar am fost chiar cu totul de acord cu aceasta idee”, afirma Katherine Graham Meyer in volumul de memorii recent aparut. Peste cativa ani, atunci cand felul de viata pe care sotul si-l alesese l-a impins spre nebunie si sinucidere, papusa decorativa s-a trezit pe neasteptate in situatia de a prelua conducerea faimosului cotidian, lucru pentru care, asa cum marturiseste in memoriile ei, era complet nepregatita.
Din fericire, asa cum remarca si Anna Freud, mintile creative au stiut totdeauna sa depaseasca tarele oricarui tip de educatie daunatoare. Katherine Graham Meyer nu numai ca a facut fata unei provocari pentru care era complet nepregatita, ci s-a dovedit capabila sa reziste tuturor presiunilor si amenintarilor inspaimantatoare la care a fost supusa in perioada premergatoare declansarii cutremurul numit mai tarziu „Afacerea Watergate”. Katherine Graham a dovedit astfel că dispune de capacități nebănuite de a comunica, ba mai mult, de a se impune în fața opiniei publice,îin ciuda celor mai aprige prejudecati: Pe vremuri, puterea era considerata un atribut exclusiv masculin. În realitate, puterea nu are sex.

Rareori sunt de acord bărbații și femeile asupra meritului unei femei: interesele lor sunt prea deosebite – admite La Bruyere, într-o cugetare de bun-simț. Și este păcat că se întamplă așa, deoarece […] oricât aș fi de convins că cei aleși pentru diferite funcții – fiecare după înzestrarea lui fireasca și după pregatirea lui – își fac bine datoria, îmi iau inima în dinți și spun că s-ar putea întampla să existe pe lume multe persoane – cunoscute sau necunoscute – nefolosite de nimeni și care și-ar face datoria foarte bine; și sunt îndemnat la credința acesta de uluitorul succes al unor oameni pe care numai întamplarea i-a adus la rostul lor și despre care nu se auzise până atunci cine știe ce. “Câți oameni minunați, înzestrați cu strășnice talente, au murit fara a se fi pomenit ceva despre ei? Si cati mai traiesc si astazi, despre care nu se vorbeste nimic si despre care nu se va vorbi niciodata?”

Din comentariile de până acum este evident că nu putem ignora „partea misogină a ecuației”; ea exista și are, de buna seamă, surse care o alimentează și vectori care o propagă; între aceștia, prejudecățile generate de cutuma și educatia se disting de la distanță.
O lucrare semnificativă care „disecă” mecanismele educației feminine este, fără îndoiala, Deuxieme sexe, publicată de Simone de Beauvoir imediat după razboi. Cele mai interesante pasaje le găsim cu siguranță în volumul editat la Paris, de Gallimard, in 1947. Dimpotrivă, în cazul femeilor exista încă de la început un conflict între existența sa autonomă și „alteritatea” sa: este învatata că pentru a placea trebuie sa cauți și placi, trebuie să devii obiect; ea trebuie, deci, să renunțe la autonomie. Este tratată ca o papușă vie și i se refuză libertatea; astfel se înnoada un cerc vicios; căci cu cât mai puțin își va exersa libertarea, va intui și va descoperi lumea care o înconjoară, cu atât mai puțin va găsi în ea însăși resurse, cu atât mai puțin va îndrăzni să se afirme ca subiect. Nu este de mirare că,în timp ce fratele său joaca rolul eroului, fetița să joace cu plăcere rolul martirei. Toți băietii – spunea Platon odinioara – declară că ar avea oroareaa să fie fete; aproape toate fetele sunt dezolate de a nu fi băieți. Potrivit statisticilor raportate de Havelock Ellis, un băiat din o suta ar dori să fie fata; mai mult de 75% din fete ar prefera să-și schimbe sexul. A fi feminina înseamna a te dovedi slaba, superficială, pasivă, docilă. Tânara fată va trebui nu numai să pareze, sa infraneze, dar chiar să-și reprime spontaneitatea și să o substituie cu grația și șarmul studiat, așa cum a fost învățat de la cei mai în vârstă. […]barbații nu agreeaza […] femeile „cu cap”; prea multă înțelepciune, cultură, inteligență, prea mult caracter îi sperie.

Dacă un dialog cu Simone de Beauvoir-Jane Austen ar fi fost posibil, de bună seama că Jane Austen ar fi completat: “O femeie, dacă are nenorocul să dispună de oarecare știință, trebuie să ascundă aceasta cât de bine poate”. Deloc surprizătoare, în acest context, opțiunea scriitoarei britanice de a-și publica primele romane sub sintagma „By a lady”, deloc de mirare rezervele marchizei de Sevigne atunci când i s-a propus sa-și publice faimoasa corespondență, care ne-ar fi rămas complet necunoscută dacă vărul autoarei, Bussy-Rabutin, n-ar fi avut inspirația de a o publica fără știrea ei.

Tentativele de dezvoltare a abilităților cognitive ale femeilor au fost reprimate timp de milenii, fie prin claustrarea în sens propriu în universul domestic, așa cum se întampla, de pildă, în antichitatea elenistică, fie, după cum observa Alvin Toffler în „Al treilea val”, prin împovărarea peste masură cu responsabilitățile dificile și neprestigioase ale familiei. Insasi Marie Curie mărturisea la un moment dat: “Am fost adesori întrebată, mai ales de către femei: cum am reușit să împac viața de familie cu o carieră științifică. Ei bine, n-a fost prea ușor”.

În contextul celor arătate mai sus, nu ar trebui să surprindă pe nimeni că femeile, ca și bărbații dealtfel, și-au creat un mod specific de a raționa, ca rezultanță a influențelor psiho-afective la care au fost expuse timp de milenii, prin mecanismele guvernate de tradiție, de religie, în genere prin preceptele morale impuse de societate. Ceea ce mi se pare exagerat este să se clasifice aceste moduri de a rationa în „bune” și „rele”. O personalitate politica de primă mărime a secolului trecut, Golda Meir, spunea: “Mulți mă acuză că aș conduce afacerile statului cu inima și nu cu capul. . Și ce-i cu asta? Cei care nu știu să plângă din toata inima, nu știu nici să se bucure. Aș zice, așadar, că femeile raționează, comunică și actionează ca femeile, iar bărbații – ca bărbații.
Și este foarte bine că se întampla așa, deoarece gasesc ca o femeie „bărbată” poate fi tot atât de dezagreabilă ca și un bărbat efeminat!.

Modul feminin de a raționa, de a comunica și de a acționa nu a împiedicat-o pe Margaret Thatcher să gasească cele mai potrivite soluții în criza Malvinelor, după cum nu a împiedicat-o nici pe Eileen Collins să execute, în calitate de comandant al navetei Discovery, procedurile neuzuale și atât de riscante ce i-au permis să duca la bun sfârșit prima misiune spațială de succes după doua tragice ratări succesive.

“Misiunea femeii nu este aceea de a spori spiritul masculin, ci de a exprima femininul; misiunea ei nu este aceea de a conserva lumea creată de bărbați, ci este aceea de a crea o societate umana, prin infuzia de spirit feminin în toate activitățile sale”, opina Margaret Thatcher, primul ministru britanic cu cel mai lung mandat din ultimii 150 de ani. Tot ea afirma, intr-un alt context, că bătălia pentru drepturile femeilor a fost, în linii mari, câstigată. O misiune spațială aflată sub comanda unei femei, o musulmană desemnată ca negociator șef al palestinienilor în dialogul extrem de complicat cu Israelul, o femeie de culoare ca secretar de stat al SUA, de neconceput cu mai puțin de 50 de ani în urmă, sunt tot atâtea argumente care confirmă tendința societății de a se debarasa de prejudecățile ridicole și contraproductive ce dăinuie de atât de mult timp.

În loc de concluzie…

Educația milenară a femeilor a condus la crearea unei tipologii specifice de a gândi și de a relaționa, care poate fi la fel de benefică și de eficientă ca și tipologia masculină.
Așa cum observa Eleanor Roosevelt in What Ten Million Women Want, apărut în The Home Magazine nr. 5 din martie 1932, este momentul să ne debarasăm de ideile preconcepute care grevează imaginea femeilor, le pervertește conștiința și le cenzurează abilitățile; avem suficiente argumente pentru a considera femeia ca un partener de încredere.
Nu este cazul să acordam armelor seducției o importanță mai mare decât au. E adevarat că aceste arme vor fi în continuare folosite, atât de femei, cât și de bărbați, îndeosebi dacă ei evoluează în domenii pe care le-aș numi, chiar cu riscul de a contraria, ale artelor „facile” ( „frivole” ar putea parea un termen cam dur) – show-biz, fashion, presa mondena s.a.m.d. Nu cred, însa, că valoarea autentică, acolo unde ea realmente există, are nevoie de asemenea artificii.

Comentariile pe care le-am formulat pot părea (și poate ca și sunt) cam subiective;

e oarecum firesc și de înteles sa fie așa. ”How quick come the reasons for approving what we like” a spus Jane Austen și a avut, fără îndoială, dreptate.

1.3. Situația actuală a mass-media din România, din perspectiva valorilor familiei

Vă propun să începem cu o radiografie, fără pretenții de exhaustivitate, a situației actuale a mass-media din România, privită bineînțeles din perspectiva familiei. Vom lua cele mai importante mijloace de comunicare, și vom porni de la cel mai influent: televiziunea. Conform unui sondaj cerut de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), românii se clasează pe primul loc în Europa ca și consumatori de televiziune, în medie cu 4,5 ore pe zi. În acest context, ce oferă televiziunea familiei? Un răspuns ni-l dă tot un sondaj cerut de CNA în care se arăta că 71% dintre știrile oferite de un anume post de televiziune într-o anumită săptămână erau despre acte de violență. Mai mult, tot în acea săptămână, filmele de seară au inclus nu mai puțin de 246 de acte de violență. Sexualitatea excesivă prezentată în filme, emisiuni, chiar și în reclame, videoclipuri muzicale, este un alt aspect negativ cunoscut. În plus, acum televiziunea se ocupă pe față de educația noastră sexuală: ni se spune că este normal să ai o viață sexuală activă încă de la vârsta adolescenței; că orice relație de prietenie implică și întreținerea de relații sexuale; că trebuie să folosești mijloace contraceptive, iar dacă nu o faci înseamnă că nu ești educat; că relațiile extraconjugale nu distrug căsnicia, ci dau "sare și piper" relației.Filmele își au locul lor important în familie, adesea personajele principale fiind sursă de modele, din nefericire de cele mai multe ori negative. Relația între un bărbat și o femeie, așa cum este ea prezentată în filme, are aproape întotdeauna la bază flirtul, dorințele sexuale. Se insistă pe tensiunea existentă între sexe și prea puțin pe complementaritatea dintre bărbat și femeie. Familiile prezentate sunt și ele imagini schimonosite a ceea ce trebuie să fie ele de fapt. Multe dintre serialele de comedie includ relații familiale care par a fi o batjocură la adresa vocației pe care o are această instituție, la adresa misiunii fiecăruia dintre soți, la adresa relației părinți-copii.Mai mult decât de filme artistice, o mare parte a populației României este fascinată și fixată zi de zi pe scaun, între anumite ore, pentru a urmări telenovele. Vom aminti un stereotip din aceste seriale: în multe telenovele veți găsi un bărbat căsătorit cu o soție rea, insuportabilă, sau o femeie căsătorită cu un soț violent; și "cel bun" își găsește "în sfârșit" iubirea "adevărată".

Scenariul te face să îți dorești ca îndrăgostiții să fie împreună, ca soții să se despartă. Se întâmplă de asemenea ca soția cea rea să devină brusc extrem de "catolică" văzându-se la un pas de a fi părăsită, amintindu-i soțului de angajamentele pe care și le-a asumat el la căsătorie, de responsabilitatea lui față de familie, el invocând atunci sentimentele sale, care s-au schimbat și împotriva cărora nu poate să facă nimic. Apelul la responsabilitate este prezentat astfel ca o ipocrizie, și justificarea pornind de la sentimente pare cât se poate de legitimă.Emisiunile de televiziune, oricare ar fi ele, sunt întrerupte sistematic de reclame, care, prin repetiția lor, par a urmări să îți fixeze în creier obsesii precum cea a frumuseții fizice, a căutării perfecțiunii luptând cu orice preț împotriva a ceea ce este natural: încărunțirea, apariția ridurilor sunt prezentate ca ceva îngrozitor!

Reclamele sunt la rândul lor pline de sexualitate, de gesturi obscene. Dacă nu, iau în derâdere valorile familiei: soții își mint soțiile ca să meargă cu băieții la o bere; soția îi promite soțului ciocolată dacă spală rufele, pentru ca ea între timp să își aranjeze părul în oglindă; soția își petrece toată noaptea cu prietenele la distracție, dar soțul nu își dă seama dimineața, datorită fixativului care o face să pară că atunci s-a aranjat. În fine, din televiziune mai amintim talk-show-urile, care ne fac de asemenea o "educație" modernă.

Vedetele zilei, unele cu foarte bună intenție, dar cu conștiințele deformate, își oferă pe micul ecran propria experiență, influentă de pe poziția pe care o au, semănând idei greșite sau confuzie. Ce poți să mai crezi despre căsătorie când vezi două vedete declarându-și în direct dragoste pe viață, prezentându-și relația perfectă, pentru ca după câteva luni să se despartă? Chiar dacă există și căsnicii durabile, acestea prezintă mai puțin interes pentru realizatorii de emisiuni. Care este sprijinul dat căsătoriei când cel mai adesea auzi afirmații precum: "ce contează o bucată de hârtie?" – la atât se reduce căsătoria în viziunea unora; "de ce să obligi pe cineva să se lege de tine pentru toată viața?" – frază care ascunde de fapt propria teamă de responsabilități; "Dumnezeu este iubire, deci important este să ne iubim, și atât" – apel la divinitate din partea unor oameni pentru care aceasta nu înseamnă de fapt prea mult în viața lor.Desigur, televiziunea nu este o realitate simplă, și nu poate fi definită doar ca negativă. Dacă până în 1989 urmăream un singur post de televiziune, acum avem atâtea posturi câte suportă televizorul nostru. Acum avem de unde alege și este bine că avem într-adevăr ce să alegem. Cu discernământ, putem alege filme și emisiuni ce promovează valorile creștine.

Să nu uităm aici numeroasele emisiuni și chiar canale de televiziune dedicate unor teme culturale, sau care prezintă lumea animalelor, natura în general, oferind excelente ocazii de cunoaștere a minunatei creații a lui Dumnezeu. Mai amintim industria cinematografică, caracterizată de multe dintre aspectele negative enumerate mai sus; nu putem să nu constatăm însă și existența unor producții absolut uimitoare, incredibil de creștine într-o lume atât de seculară. După televiziune vom vorbi puțin despre presa tipărită. Și în ea vom recunoaște prezența sexualității duse până la pornografie, a educației sexuale "moderne", a promovării unor concepte dăunătoare familiei ca întreg, dar și membrilor în parte, aspecte propagate de reviste în special. Există reviste pentru tineri, pentru femei, de viață mondenă, cu subiecte precum: "Mai este fidelitatea la modă?"; "Tehnici de cucerit"; "Relațiile de o noapte". Aceleași aspecte dăunătoare le găsim propagate și prin intermediul cărților, însă am evidenția aici fenomenul pozitiv al creșterii numărului de edituri care oferă cititorilor cărți de calitate. Este îmbucurător numărul foarte mare de cărți de tematică religioasă, care se dovedește a fi o literatură căutată, un semn al setei de spiritual a românilor. Să amintim doar câteva edituri care publică numeroase cărți de acest gen: Anastasia, Ars Longa, Christiana, Deisis, Sophia, Teognost etc.

O contribuție foarte importantă o aduc cărțile și revistele editate în Biserica Catolică. Subliniem îmbucurătoarea înflorire din ultimii ani, marcată de apariția unor noi edituri și de înmulțirea revistelor. Amintim două tinere edituri care deja s-au impus prin producțiile excepționale din punct de vedere calitativ, dintre care multe utile formării integrale în familie: Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași și Editura Galaxia Gutenberg, condusă de preotul greco-catolic Silviu Hodiș din Târgu Lăpuș. Ele vin să completeze producția impresionantă de carte catolică a două mari edituri: a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, respectiv Presa Bună din Dieceza de Iași. Și cum am putea să nu amintim implicarea vieții consacrate în editarea de cărți importante pentru familie. Unele dintre ordinele călugărești și institutele de viață consacrată prezente aici au edituri, și le mulțumim pentru atenția deosebită acordată familiei și membrilor ei.

Revistele sunt o altă componentă a presei tipărite, bine reprezentată în Biserica Catolică din România. Din perspectiva pastoralei familiale, putem arăta că revistele diecezane acordă un spațiu mai mic sau mai mare familiei, în funcție de interesul redactorilor (Actualitatea creștină); unele au rubrici permanente pentru familie (Lumina creștinului); în anul acesta, Mesagerul Sfântului Anton a dedicat rubrica Dossier familiei.Dar cum vorbim despre reviste diecezane, parohiale sau ale unor ordine călugărești, este normal că obiectivul lor este altul decât exclusiv familia. Per ansamblu s-a simțit lipsa unei reviste dedicate familiilor. Am auzit această idee exprimată de preoți, de persoane consacrate, de laici. În data de 22 octombrie, la aniversarea a 20 de ani de la promulgarea de către Sfântul Scaun a Cartei Drepturilor Familiei, a fost lansată o astfel de revistă: se numește "Familia creștină"; după cum arată numele, dorește să fie în linie cu cunoscutele "Famiglia cristiana" și "Famille chretiene"; și are binecuvântarea Conferinței Episcopale Române (CER). Ea apare însă pentru moment doar electronic, adică doar pe Internet.Și pentru că am ajuns la Internet, încheiem cu acest modern mijloc de comunicare radiografia oferită. Dincolo de aspectele sale negative, vă propunem să privim Internetul ca un model de împărtășire, în care diferiți oameni crează diferite situri, pe care le pun în comun pe Internet.

S-a creat astfel o imensă bază de date, o resursă ușor de accesat, ce permite o informare globală.  Câteva dintre avantajele oferite de Internet familiilor sunt: comunicarea rapidă cu membri ai familiei aflați la distanțe mari; comunicarea cu alte familii; posibilitatea de documentare.În peisajul Internetului românesc, tot în data de 22 octombrie, a fost lansat un sit catolic dedicat familiilor, tot cu aprobarea CER. Numele lui este ProFamilia.ro, pe el fiind găzduită revista electronică Familia creștină. Despre sit și despre revistă vom reveni însă cu amănunte în prezentarea de la sfârșitul acestei intervenții.

1.4. Cum s-au transformat româncele din „proastele“ bărbatului medieval în tovarășele inginer

Evoluția femeilor din România s-a desfășurat aproape simultan cu a celor din restul Europei, dar până la un punct. Comunismul a izolat femeile române, le-a depersonalizat în mare măsură și le-a afectat atât de puternic că doamnele noastre încă n-au reușit să recupereze etapele pierdute.

Femeile au fost tratate separat în societate, aproape dintotdeauna, chiar prin reglementări specifice în legile scrise sau nescrise. EVZ vă propune astăzi o incursiune în timp într-un rezumat despre etapele, tipologiile de femei române. Despre creșterea și descreșterea statutului femeii în ochii românilor.

Toanta care trebuia menajată

La început a fost femeia descrisă de Dimitrie Cantemir. El a fost printre primii români care au adus femeile în atenția publică, în scrierile sale. Evident, nu erau demne de atenție la acea vreme decât doamnele, domnițele, soțiile și fiicele de boieri și nobili. Chiar și așa, era un progres remarcabil în mentalitatea bărbaților, obișnuiți pe atunci să ignore partea feminină a lumii.

În Evul Mediu, legislația stabilea că femeile „trebuie judecate mai cu milă“ pentru că „iaște mai proaste și mai lesne spre cădere decât bărbații“, după cum se arată în primul cod de legi în limba română, „Carte românească de învățătură“ (apărut în 1643).
Într-un studiu asupra femeilor române din perioada medievală, Șarolta Solcan descrie limpede statutul femeii și rolul ei în societate și familie. Fetele primeau dreptul de a se logodi și căsători după vârsta de 12 ani, iar femeile căsătorite trebuia să-și asculte soțul, să-l urmeze pretutindeni și să accepte să fie tratată cu violență. Despre divorț uri nu putea fi vorba. La casele mari, reprezentantele sexului frumos s-au dovedit a fi pricepute în tranzacțiile cu terenurile familiei, multe dintre nevestele din pătura medie a societății se ocupau de negustorie, iar fetele sărace se angajau ca slujnice.

Frumusețea în Evul Mediu

Cum trebuia să arate o femeie, în Evul Mediu, ca să fie considerată frumoasă spune tot Cantemir, în „Istoria ieroglifică“: cu trup mlădios, „cu albă pieliță, cu negri și mângâietori ochi, cu subțiri degețele, cu roșioare unghișoarele, cu molcelușe vinișoarele, cu iscusit mijlocelul și cu rătungior grămăgiorul”

Țăranca tradițională

În jurul anului 1900, majoritatea covârșitoare a populației României locuia în mediul rural și se ocupa cu agricultura, iar țăranca română a fost subiect de observație pentru mulți intelectuali. Dimitrie Cantemir făcea, în „Descriptio Moldaviae“, o comparaț ie uimitoare între nobile și țărănci: „Boieroaicele sunt frumoase într-adevăr, dar cu mult mai prejos în frumusețe decât femeile din popor; acestea le întrec în frumusețe, dar de cele mai multe ori sunt ușuratice și pline de năravuri din cele mai rușinoase“.
Cercetătorul Costion Nicolescu, de la Muzeul Țăranului Român, spune că femeile se ocupau, în acea perioadă, de tot ce ținea de bunul mers al lucrurilor în casă: „Ele se ocupau de toate pregătirile pentru cele trei momente importante din viața omului – nașterea, nunta, moartea. Tot ele se ocupau de medicina tradițională, de întreținerea gospodăriei, de prepararea hranei, de creșterea și educarea copiilor, făceau îmbrăcămintea“.
La oraș, femeile începuseră să se preocupe ceva mai mult de educație, însă în privința drepturilor, diferențele nu erau vizibile. Politologul Mihaela Miroiu aminteș te că „femeile aveau foarte puține drepturi civile (cum ar fi cel la educație la toate nivelurile), nu aveau acces la cele mai multe profesii, la custodia copiilor și, desigur, nu aveau niciun drept politic“. O minoritate a femeilor era alcătuită din mici lucrătoare în croitorie și textile, în servicii, însă „predominau școlile de menaj, pensioanele de domnișoare, adică școlile de viitoare neveste și mame“, adaugă prof. Mihaela Miroiu.

Aristocratele

Primii pași către femeia modernă i-au făcut doamnele din înalta societate, care aveau contacte în Europa, erau școlite și aveau și influență. „Aristocratele au înființat organizații și asociații în cadrul cărora concepeau programe care vizau și celelalte categorii de femei, inclusiv pe cele din mediul rural“, spune președinta Centrului Filia, Oana Băluță, doctorand în științe politice la SNSPA. Datorită erudiției lor, aceste femei au insistat asupra importanței asistenței medicale de specialitate pentru toată lumea și au reușit să impună ideea că dreptul la educație va face din femeie o mamă mai bună.
Ce le-a făcut pe femei să-și dorească alt rol în societate? „Începutul industrializării, creș- terea gradului de cultură, revolta pe starea de dependență și pe cultura inferiorității de gen, întâlnirile cu surorile lor occidentale întru convingeri privind nevoia imperioasă a egalității în drepturi civile și politice cu bărbații“, explică prof. Miroiu.
Rețetă pentru ușurarea nașterii: pentru că nu aveau acces la asistență medicală de la specialiști, femeile erau îngrijite, în Evul Mediu, mai ales de către „vraci“ ori de moașe, iar rețetele care li se prescriau par desprinse din poveștile cu vrăjitoare. Pentru a preîntâmpina un avort, spre exemplu, li se dădea să bea „apă sau ceai de mentă-creață în care a fost pus praful unui pui de iepure ars“. Tot pentru asta, alt leac era băutura din rădăcină de micșunea, rădăcină de nalbă și tulpină de mentă-creață, „fierte bine în vin“. Rețeta prescrisă pentru a ușura nașterea depășește însă orice închipuire: „să ia un praf făcut din 3 corali roșii, 9 perle, corn de inorog, 3 oase de iepure, 9 ochi de știucă, 5 ochi de rac, 2 dinți de păstrăv, corn de cerb de la un cerb prins în preajma zilei de Sf. Maria și

3 corali albi“.

Desexualizarea

Cât de greu și de anevoios a fost drumul femeii spre glorie?! Cum s-a ajuns la femeia-excavatorist? Comunismul a știrbit feminitatea și masculinitatea, femeitatea și bărbăția, punctează politologul Mihaela Miroiu. „Pentru femei a fost însă mai greu, fiindcă regimul a confiscat decizia asupra maternității“.

Femeia-intelectual.

În perioada interbelică, femeia câștigase deja o mulțime de drepturi: purta pantaloni, putea avea părul tuns, făcea sport împreună cu soțul, se plimba cu bicicleta etc. Emanciparea femeilor s-a manifestat și în plan intelectual. Pentru perioada interbelică, numele feminin cu totul remarcabil este Hortensia Papadat Bengescu, mare prozatoare, romancieră și nuvelistă a vremii.

Femeia multilateral dezvoltată.

Odată cu dezvoltarea industriilor în România, a apărut femeia-muncitor, care nu mai depindea exclusiv de veniturile soțului. Regimul care a desăvârșit acest tip de femeie a fost comunismul, când „munca era general- obligatorie“, explică politologul Mihaela Miroiu.
Depersonalizarea promovată atât de intens de comunism în România a dus la construirea unei imagini a Femeii compusă din bucăți: femeia-excavatorist, mama devotată, gospodina desă- vârșită, profesoara, tovarășa inginer, tovarășa doctor. Neobosită. Părea că poate orice. Desexualizarea atinsese apogeul, salopeta părea îmbrăcămintea obișnuită pentru o femeie, iar prototipul ideal de femeie era nimeni alta decât modelul Elena Ceaușescu.

Eliberată de povara sexualității.

După Revoluția din 1989, prima racție masivă observată la femei a fost eliberarea de povara sexualității, spune Oana Băluță, președinta Centrului Filias. Fenomenul îngrijorător a fost creș- terea ratei avorturilor. Apoi, când lucrurile au revenit la normal din acest punct de vedere, româncele au început să se redescopere și au găsit o plăcere în a-și arăta frumuseț ea. Așa a apărut, brusc aproape, modelul sexualizat, susținut puternic de presa care sa văzut, dintr-o dată, liberă. Exemplu pentru această tipologie: Oana Zăvoranu, a cărei imagine, spune Oana Băluță, a fost exploatată intens de media.

Femeia-breloc.

I se mai spune, tot ironic, „anexă“ a bărbatului. Este femeia care e frumoasă și atât, iar bărbații o folosesc doar pentru a se făli. Monica Gabor putea reprezenta acest tip de femeie, la brațul unui bărbat cu mult mai în vârstă, însă ea s-a apropiat între timp, intrând bine în lumea modellingului, de tipul femeii de carieră, apreciază Oana Băluță.

Femeia de succes.

Cel mai nou tip de femeie în România este femeia independentă. Politician: Mona Muscă, Anca Boagiu, Renate Weber etc. – sau afaceristă de succes: Camelia Șucu (Mobexpert), Carmen Radu (președinta Eximbank) etc. Se ocupă de strategii și de planuri de care bărbații Evului Mediu nu le-au crezut vreodată în stare. ONU a stabilit că tema de anul acesta pentru Ziua Internațională a Femeii este „Să investim în femei și fete“.
Femeia în România: de la slujnică la fotoliul de manager. Cum s-au transformat româncele din „proastele“ bărbatului medieval în tovarășele inginer, ca să devină mai apoi femeile independente din topurile de succes.

Evoluția femeilor din România s-a desfășurat aproape simultan cu a celor din restul Europei, dar până la un punct. Comunismul a izolat femeile române, le-a depersonalizat în mare măsură și le-a afectat atât de puternic că doamnele noastre încă n-au reușit să recupereze etapele pierdute.

Femeile au fost tratate separat în societate, aproape dintotdeauna, chiar prin reglementări specifice în legile scrise sau nescrise. EVZ vă propune astăzi o incursiune în timp într-un rezumat despre etapele, tipologiile de femei române. Despre creșterea și descreșterea statutului femeii în ochii românilor.

CAPITOLUL II

FEMINISM, FEMINITATE, SOCIETATE

2.1. Feminismul – teorie si practica

2.1.1. Incidențe în doctrina feminismului

Feminismul se va contura de fapt ca mișcare împotriva multiplelor inegalități ale realității sociale: de clasă, de de rasă (conceptul de black feminism), de statut social și, nu în ultimul rând , de gender. Obiectivul principal al mișcărilor feministe va fi tocmai asanarea societății prin suprimarea dominației și elitismului și instutuirea autodeterminării.

Vectorii activității feministe militante au fost:

definirea feminității și sexualității;

campanii contra reificării femeii transformate în obiect sexual al consumului masculin;

campanii împotriva pornografiei și violenței contra femeii în familie și public;

analiza dominării patriarhale în corelație cu dominația de rasă și de clasă într-un “reflex de chestionare a normalității”.

Punctual de plecare al feminismului este structura patriarhală a sociatății (interesul femeilor subordonat interesului bărbaților), de la diviziunea sexuală a muncii la normele interiorizate de feminitate (și anume că femeile sunt în mod natural echipate cu calități particulare: sacrificiu de sine, răbdare etc. Care le precondiționează pentru rolul de mamă și soție).

2.1.2 Feminin, feminism și mass-media

Domenuil științelor comunicării și al studiilor mass-media, coextensiv marilor evoluții profesionale (feminizarea jurnalismului și a relațiilor publice), ca și marilor mutații sociale (feminismul inter alia), a cunoscut în ultimele decenii importante schimbări de paradigmă:

integrarea dimensiunii de gen la cele trei niveluri de construcție a mesajului mediatic (producere, conținut, receptare);

investigarea identității și a poziționării de gen în perspectiva hegemoniei și a parodierii genului “normativ”;

chestionarea și deconstrucția categorie de gen (J. Butler, 1991, privind noțiunea de performativitate corporală și discursivă a genului).

Din momentul în care mass-media nu au mai fost considerate ”oglinda” societății, ci construcția simbolică a acesteia (Berger, Luckman inter alii), critica feministă a “obiectivității” știrilor a pledat pentru construcții discursive mai neuter, fie pentru un echilibru între vocile și posturile deținute de femei șo bărbați, fie pentru deconstruirea discursului hegemonic patriarhal.

Feminitatea în viziunea tradițională (inclusiv modernă propegată în mass-media) se situează pe izotopia: maleficului, emoționalului, insecurității, non-credibilității (de la femeia inferiorizată ca artist la asocierea culturii de masă cu identitaitea și trăirea feminină și chiar la perceperea asaltului citadelor masculine de către femei ca amenințare și inferiorizare a domeniului). În schimb, ăn perspectiva postmodernă, feminitatea nu mai înseamnă pasivitate și inferioritate, ci un nou tip de putere și control, cel puțin mediatic (carnavalesc, subversiune, contracultură apte să deconstruiască normele masculinității serioase, dure, tehnice).

Feminismul culturalist analizează dihotomia spirit/trup care a generat în gândirea occidentală supraevaluarea facultăților spirituale ale creației și subevaluarea corporalului ca prelungire a lumii naturale, deci a procreației. Definite în conexiunea cu natura și animalele, femeile erau predestinate creșterii copiilor și îngrijirii familiei, iar în eventualitatea păstrării gineceului, ele puteu să prelungească în spațiul public aceleași funcții primordiale: asistență medicală, asistență socială, învățământ. Pentru a contrabalansa efectele negative ale suprasaturării (în film, pictură, mass-media) cu imagini ale corpului (nudului) feminin, teoreticienele feministe au “reinventat” trupul ca spațiu al unor experiențe complexe, contradictorii, dar esențiale în formarea/transformarea identității. De asemenea, au accentuat natura simbolis și lingvistic preconstruită a imaginilor corporalității feminine în film, publicitate, fotografie. Cercetări recente privind fotografia în presa sportivă evidențiază posturile emoționale radical diferite (femeile apar în lacrimi dacă sunt învinse, fie ajutându-și „cosmetic” costumul înaintea competiției, în timp ce bărbații sunt prioritar prezentați în atitudini de concentrare, pregătire “îndârjită” ; în plus, cadrajul feminin este metonimic, fragmentar, fie chipul, fie bustul, iar încadrarea bărbaților – totală, completă).

În genere, abordările feministe în istorie, literatură, comunicare au contribuit la elucidarea naturii construite a cunoașterii prin determinarea modului în care aceasta depinde de limbaj, obiceiuri, perspectivă și experiență personală, precum și la acceptarea spațiului privat ca locus valid al cercetării (conform K.Cirkesena și L. Cuklanz,).

2.2. Condiția femeii în societatea românească postcomunistă

2.2.1. Comunicare și schimbare socială în era postcomunistă

Mass-media joacă un rol important în societatea contemporană, configurând relații publice și practici private, menținând și schimbând reguli, reprezentări și presupoziții ideologice. Se poate afirma că, dintr-un agent de control social (anii 1960-1980), mass-media au devenit (peste tot în lume) – și ar trebui să devină într-o mai mare măsură și în România – un agent al schimbării sociale.

Mass-media promovează pettern-uri de gândire pentru o populație planetară, reduce clivajul între microsocial și macrosocial, construiește reprezentări, realități (hiper-realități) sociale. Or, asimilarea rutinieră a conținutului mediatic în viața cotidiană introduce, consolidează sau extinde distorsiunile ideologice dominante conținute de ele (stereotipuri etnice, sexuale, religioase etc.); de aceea este vitală sensibilizarea opiniei publice și a actanților mediatici asupra acestor stereotipuri și imagini distorsionate vehiculate prin mass-media.

2.2.2. Femeile în procesul tranziției

Colapsul comunismului și instaurarea democarației în România au concis și cu “reîncetățenirea”, cel puțin la nivel discursive, a femeilor. Acestea primesc dreptul de a-și exprima în mod liber opinia politică prin vot. Și totuși, după 1990, nu au apărut multe figure feminine, iar cele care au apărut au fost demonizate sau inferiorizate (“deși este femeie, X poate fi om politic”, pandant al unui sexism generalizat de tipul “mașina de tuns iarba este atât de usor de manevrat, încât poate fi folosită până și de o femeie”). Din comunismul patriarchal, societatea română nu a abolit decât comunismul, păstrând consecvent componente patriarhală, fenomen evidențiat și de recentul Barometru de Gen, sondaj realizat de Institutul The Gallup Organization Romania, august 2000. conservatorismul mascat de aparențe democratice și liberale rezultă din coliziunea între discursul pronunțat (în acord cu normele democratice egalitare) și practicele cotidiene.

2.2.3. Femininul în presa scrisă română. Mituri și realități

În contextul schimbărilor produse de căderea regimului communism, femeile au devenit majoritatea tăcută, evitată, ignirată, discriminată în angajare și promovare, nu însă și în paradigmatica dublă corvoadă – double burden – a zilei de muncă în spațiul public și în cel privat.

Analiza a trei cotidiene de mare tiraj – Adevărul, Evenimentul Zilei și România liberă – timp de trei luni (octombrie, noiembrie, decembrie 1995) a evidențiat o disproporție frapantă între actorii sociali bărbați vs. femei, ca și reprezentarea unilaterală, distorsionată a jumătății anonime. Studiind trei oagini ale fiecărui număr (pagina întâi, ultima pagină și pagina de social), 221 de numere și 4280 articole (știri, reportaje, editoriale), Cristina Ghețău, în lucrarea sa de dipolmă, a constatat că, dacă pentru actorii jurnaliști situația este într-un fel echilibrată (60% jurnaliști bărbați vs. 40% femei jurnaliști), pentru actorii evenimentului prezentat raportul este extrem de debalansat: 88% actori bărbați vs. 12% actori femei (și acestea în roluri stereotipe: victime ale dominației forței masculine – viol, tratament brutal, vedete ale aperiției decorative – top modele sau vedete ale show business-ului și vedete ale sportului).

Disparitatea este evidentă și la nivelul tematic: bărbații apar în știri politice, economice, militare, religioase, iar femeile – victime ale accidentelor, catastrofelor, crimelor. 1.5% din cele 4280 de articole discută chestiuni esențiale pentru femei și societate și doar un articol privește egalitatea șanselor.

Analiza de conținut a presei scrise române relevă faptul că autorii știrilor, ca și actorii principalelor fapte relatete sunt bărbați; doar o mică parte a materialelor publicate (circa 10%) sunt consacrate problematicii feminine: violență, paiperizare, șomaj, dubla zi de muncă. Principala tendință este cea a stereotipizării femeii, prezentată fie ca victimă (a soțului sau a sorții – accidente), fie ca agent malefic (vrăjitoare, prostituată, mamă asasină etc). Alături de această reprezaentare dihotomică (ce continuă străvechiul clivaj înger/diavol), principalele tendințe sunt restrângerea rolurilor (femeia vedetă a sportului sau show business-ului) și anonimizarea (pentru o treime din prezențele feminine, profesia nu este menționată, ceea ce contează este numele, vârsta, statul marital). Dacă presa cotidiană oferă această imagine reducționistă a femeii (banalizată sau negativizată), presa-magazin oferă doar variante utopice de superfemei, care au rețit perfect în carieră și familie (modelul Cosmopolitan – actuală, activă, atractivă) sau ideal type-ul promovat de celelalte reviste-magazine feminine, internaționale sau românești.

Totuși, revistele pentru femei oferă una dintre puținele forme de solidaritate feminină, prin promovarea unei contraculturi feminine, a experienței, a partajului, a proiectelor și dilemelor feminine. De fapt, aceste reviste se situează sub semnul joncțiunii paradoxale double bind, care însoțește întreaga existență feminină: editorii fac un pas înainte, definind puterea și realizările femaeilor în bastioane masculine (sport, management, afaceri), dar sunt constrânși de publicitari, de presiunea industriilor cosmetice să facă un pas îndărăt, prin promovarea constantă a mitului frumuseții. În ciuda acestei ambiguități funciare, revistele pentru femei nu sunt inutile și în nici un caz antifeministe: ele propun alternative în chestiuni fundamentale precum divorțul, menopauza, avortul, sexualitatea etc. Ele sunt și pot deveni un instrument de schimbare socială și un factor de coeziune feminină.

Respingerea, negativizarea sau inferiorizarea a 51% din populația țării este indubitabil legată de:

1) criza economică și politică ce plasează femeia într-o dublă dependență (față de soț și de stat într-o societate evident patriarhală);

2) masculinizarea spațiului public (reflex al respingerii politicii comuniste de “emancipare a femeii”) și feminizarea sărăciei;

3) “atentismul”, pasivitatea femeilor care acceptă diagnosticul ministrului Andrei Pleșu (pentru care “Românii consideră drept cauză a eșecurilor lor pe celălalt: vinovat pentru ceva este totdeauna altcineva”).

Solidaritatea feminină și activitatea jurnalistelor ar putea produce însă erodarea castor clișee și restructurarea treptată a sferei publice. Dacă în mediile occidentale apare o nouă personalitate feminină (ironică, sofisticată, autonomă – a treia femeie de care vorbește G. Lipovetsky), în țările postcomuniste asistăm la o subreprezentare și subparticipare a femeii, effect al respingerii oricărei continuități cu ideologia comunistă (incluzând retorica emancipării feminine).

Integrarea problematicii feminine în conținuturi mediatice adecvate – nici prezența asexuată din perioada comunistă, nici sex-simbolul de import postcomunist, ci individual autonom cu un mod de gândire, așteptări și frustări specifice – , sensibilizarea opiniei publice și a factorilor de decizie la dilemele și discriminărilor de gen ar putea contribui, măcar în parte, la soluționarea crizei de legitimitate și participare ce caracterizează societatea română în tranziție, între un trecut sumbru și un viitor nesigur.

2.2.4. În loc de concluzii

Mass-media pare instrumentul privilegiat pentru a revendica extinderea rolurilor feminine și a drepturilor femeilor în societatea contemporană. Proiectul emancipator al teoriei și acțiunii feministe afectează nu numai aspectele cunoașterii, ci și ansamblul practicilor care transformă maternitatea, sexualitatea, căsătoria, familia etc.

Principala componentă a procesului de transformare postcomunistă este disjuncția între discursuri și practicile sociale; o perspectivă reflectând dimensiunea de gen devine centrală pentru înțelegerea dinamicii postcomunismului, în care împrumutul de modele culturale și gomarea tradițiilor merg mână în mână, constituindu-se ca emblema acestei transformări.

Eforturile actuale privind evidențiarea dimensiunii de gen, a marginalizării femeilor sunt prinse între acuzația ilegimității feminismului ca model occidental de import și acuzația continuării unei retorici comuniste falimentare de amancipare a femeii. Dar, la sesiunea specială (a douăzeci și treia) a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, care a avut loc la New York între 5 și 9 iunie 2000, reprezentații delegațiilor guvernamentale ale statelor membre ONU au adoptat prin consens documentul intitulat “Acțiuni și inițiative viitoare pentru implementarea Declarației și a platformei pentru acțiune în Beijing”. În document au fost identificate 12 domenii critice, considerate obstacole majore în calea emancipării femeii, și anume: sărăcia, accesul la educație, violența împotriva femeilor, dificultatea accesului în funcții de decizie, mecanismele instituționale pentru emanciparea femeii, influența mass-madia etc.

Femeile în viața publică sunt nu doar mai puțin vizibile decât bărbații, ci și tratate după alte standarde (“în timp ce pentru bărbați contează antecedentele și experiența politică, pentru femei esențialul continuă să fie situția familiară și aspectul fizic” – L’Image de la femme dans les medias, 1997, p.16). Dacă mass-media occidentale privilegiază roluri feminine nonconvenționale atât în ficțiune (femeia șerif, polițist, femeia neagră procuror etc.), cât și în prezentarea știrilor, în țările ex-comuniste asistăm, după o lungă perioadă de emancipare forțată (femei tractoriste, eroine ale muncii socialiste, femai-comisar etc.), la revitalizarea femaii obiect-sexual, eroină a balurilor, spectacolelor de frumusețe (a se vedea explozia publicității sexiste și mass-media comerciale, beneficiare ale instrumentalizării corpului feminin).

Cercetări calitative au reflectat, pe de o parte, frustarea femeilor față de reprezentările sexiste sau stereotipe pe care le oferă mai ales televiziunea, dar și confortul unei viziuni feminine a existenței, așa cum apare în rețeta de succes a unor reviste pentru femei (Elle, Femme Actuelle, iar în România, Avantaje, Unica și mai nou Cosmopolitan). Aceste reviste sunt un mediu contradictoriu, dar important pentru femei în diferite momente ale existenței lor, creând legături între femei, o contracultură feminină și o mai mare putere în relațiile cotidiene de familie (conform “L’Image de la femme dans les medias”, 1997, pagina.27). Deși revistele pentru femei oferă una dintre puținele forme ale solidarității feminine prin promovarea unei culturi diferite, focalizate asupra experiențelor, proiectelor sau dilemelor femeilor (carieră și/sau viață de familie; comportament masculin asertiv și/sau sensibilitate, solicitudine feminină), ele se situează sub semnul aceleiași constrângeri paradoxale (double bind) care însoțește întrega existență feminină. În acest sens, concursul anului lansat de revista Cosmopolitan (varianta românească), menit să promoveze modele de reușită feminină (femei-manager, femei-jurnalist etc.), a funcționat cu sloganul “actuală/activă/actractivă”, perfectă textualizare a trendului autonomiei, dar și a supunerii la ”mitul frumuseții”. Totuși, aceste reviste nu sunt inutile și nici antifeministe; ele propun alternative la dilemele existenței femeilor (divorț, menopauză, singurătate etc.), cu șanse de diseminare la milioane de femei, spre deosebire de revistele feministe cu circuit mult restrâns. Aceste reviste pot deveni un instrument de schimbare socială adresat unui public larg, prin autonomizare și sporire a stimei femeilor față de ele însele. De fapt, aceste reviste sunt concepute de editorii lor ca o familie extinsă: “Revista este un club. Funcția ei este să ofere cititorilor un simț al comuniunii și mândria identității (de a fi femeie)” (N. Wolf, 1997, pagina. 44).

Ceea ce apare cu necesitate în construcția identității (atât masculine, cât și feminine) este stima de sine ca fundament al acesteia; or, culturile dominației atacă stima de sine înlocuind-o cu puterea de a-l domina pe celălalt (negru, femeie etc.). Alain Tourraine afirmă consecvent că o situație socială “nu poate fi analizată fără a fi vazută atât din perspectiva bărbatului, cât și din cea a femeii” (A. Tourraine, 2000, p. 253) și că, în recompunerea lumii și a sinelui, percepția și strategia identitară feminine joacă un rol esențial; acest rol este determinant de capacitatea de a corela sfera publică și cea privată, de a interacționa și comunica eficient, de a valoriza empatia și efectul. Solidaritatea feminină, conștientizarea rolului economic, social și politic al femeii, realizat de mass-media, societatea civilă și de femeile însele vor putea contribui substanțial la erodarea stereotipurilor și la reconfigurarea spațiului public postcomunist dintr-un spațiu misogin, conservator într-unul realmente democratic, stimulatv prin creativitatea diferenței.

CAPITOLUL III

IMAGINI ALE FEMEII ÎN REVISTELE PENTRU FEMEI

3.1. Reprezentarea femeilor in revistele pentru femei

Expansiunea radicală și diversitatea mass media reprezintă una dintre cele mai importante schimbări de după 1989 în România. Dacă presa poate fi numită a 4 – a putere, influețând cu adevărat deciziile politicienilor și a celor care fac legea, este încă sub semnul întrebării. Ceea ce este (fără îndoială) sigur, oricum, și ce a fost mai degrabă ignorat în dezbaterile critice actuale, este felul în care presa remodelează vechile identități politice, morale și sociale și construiește subiectivități noi. Au fost și mai puține investigații în felul în care presa reprezintă un instrument în producerea de dorințe și plăceri noi, în punctarea (punerea în evidență) trupurilor generației post-totalirariste. Lucrarea mea se va concentra asupra procesului de remodernizare a identității încorporate a femeilor din România. Mă voi opri exclusiv asupra reprezentărilor vizuale ale feminității idealizate în revistele pentru femei și asupra mesajelor pe care obișnuiesc să le transmită cititorilor lor.

Revistele destinate femeilor pot fi grupate în 3 categorii:

reviste mai puțin respectabile care discută despre sex și violență și care se adresează celora cu gusturi mai dubioase;

revistele care se bazează pe farmec și staruri = vedete, destinate pentru tinerele femei (adolescente și femei până la 30 de ani)

reviste tipărite pe hârtie luciosă scumpă, care conțin informații folositoare și plăcute adresate femeilor adulte (mai mature).

După cum Elizabeth Gross a demonstrat opoziția dintre subiectivitate și trup, nu mai este demult percepută ca: „cel mai înalt simț al sinelui este legătura directă cu specificul corporal și sexual al subiectului”. În încercarea de a dărâma opoziția dintre sine și corp, Gross se bazează pe prncipiile despre ego ale lui Freud în lucrarea sa „Despre narcisism”.

Narcisismul este o formă de iubire a sinelui. Narcisismul primar (a cărui descriere este perfect surprinsă ăn imaginea în oglindă a lui Lacans) este esențial în constituirea ego-ului. Următorul este rezultatul unor serii de identificări, internalizate de ego drept ideale, și ca o consecință a unui atașament narcisist față de o parte sau întreg corpul.

În consecință, corpul este totdeauna investit libidinal, el nu este niciodată doar funcțional, subiectul uman a avut totdeauna o relație de dragoste (sau ură) cu corpul său. În al 2 – lea rând, corpul este totdeauna plin de semnificații, el se constutuie pentru subiect șu pentru ceilalți în termeni de semnificații. Opoziția trup/natură și cultură/semnificații este în acest fel combătută.

Egoul este o hartă, o proiecție a corpului, dar nu în sensul său „natural”, anatomic, ci a celui investit libidinal, ceea ce înseamnă un trup valorizat. În același timp, ego-ului este o reflecție asupra corpurilor altora ceea ce oferă, punctul de referință în reprezantarea propriului corp a unei persoane.

Trupurile și ego-urile sunt înscrise culrural, ceea ce nu înseamnă că sunt reflecții ale contextului și ale propriului sistem de valori, ci sunt constituite de ele. Imaginea libidinală a corpului este construită în afara semnificațiilor dependente cultural, dorințelor și fanteziilor. Corpul este astfel literar înscris, pătruns de dorință, semnificație produsă din mijlocul unui sistem cultural dat.

Trupul nu este în nici un sens natural și nici sexualitatea sa. Nu este nici o sexualitate nereprimată, originală la care să se întoarcă din moment ce nu mai există un trup inocent și curat. Valorile, semnificațiile, dorințele construiesc în mod diferit corpurile feminine și masculine. În sistemul patriarhal, femeile sunt construite ca lipsă, în timp ce bărbatul este perceput ca falic. Corpul sexual este capabil să fie continuu rescris, ceea ce înseamnă că promite să poată fi reconstituit în cu totul alți termeni decât cei care l-au marcat deja. Analizând și interpretând felul în care femeile, corpurile lor sunt reprezantate, este o parte dintr-un proiect de reînscriere a corpului feminin ca pozitiv și mai puțin ca lipsă.

Aceeași definiție patriarhală a idealului și succesului feminin subliniază reprezentările femeilor în revistele pentru tinere (Salut, Lumea Femeilor, Timpul Femeilor în Lumea Bărbaților). Imaginile nu sunt degradate, chiar dacă persistă din loc în loc în prim plan: sânii, talia, fundul și picioarele. Dacă sexualitatea feminină nu mai este devalorizată, cum este cazul revistei Infractoarea, ci dimpotrivă apreciată, se datorează în mare parte faptului că imaginile prezintă staruri sau top modele occidentale. Revistele încurajează idolatrizarea starurilor, care în contextul post-socialist din România hrănesc dorințele utopice. Imagini cu Claudia Schiffer, Cindy Crawford, Naomi Cambell nu numai că sunt un ideal al unei dorințe feminine de neatins dar reprezintă și farmecul și bogăția din Vest văzut ca o lume utopică. Dorința de a se identifica cu farmecul personajelor feminine poate fi interpretată și ca o dorință de a participa indirect în lumea lor. Revistele precum și seriale ca Beverly Hills, oferă româncelor o escapadă într-o lume fantastică, unde diferențele dureroase dintre cele doua lumi pot fi ignorate.

Cum modele au înlocuit din plin starurile din Hollywood ca furnizori a sensului fermecător, ce joacă un mare rol în producerea dorinței utopice, este mai puțin spațiul luxurios cu care starurile dinainte erau obișnuite să fie asociate și nu cu trupul feminin însuși.

Într-o țară ca România, perfecțiunea corpurilor modelelor este văzută ca inscripționări ale perfecțiunilor sistemului occidental, un efect al practicilor economice și culturale ale țărilor dezvoltate. Pentru a imita un star, o dorință pe care revistele au încurajat-o dintotdeauna, astăzi înseamnă să adopte practicile culturale care i-au modelat corpul ei. Selecția și traducerea acestor practici de către reviste nu permit preluarea simplă a mesajelor vestice ci negociază între ultimele semnificații din occident și atitudinile dominante în ce provește feminitatea în România. Mesajul pe care reprezantările îl transmite cititorilor se bazează pe imprimarea percepțiilor și valorilor românești. De exemplu, revistele pentru tinerele femei oferă publicului lor imagini supersexy de o feminitate excesivă ca modele de feminitate de succes. Actrițele și top modele sunt de multe ori prezentate din plin, etalându-și sexualitatea într-un mod agresiv. Revistele răspund în acest fel nevoii de supraevidențiere a diferenței sexuale, a unei nevoi experimentate în societatea românească drept consecință simțului lipsei. Publicul românesc nu a trecut încă peste anxietatea produsă de definiția feminității dată de politica egalitaristă a fostului regim care a fost percepută ca o tendință de a șterge diferențele sexuale. Cosmeticele, machiajul excesiv, hainele au început să reprezinte o feminitate dorită care a fost mult timp de neatins sau pur și simplu interzise. Pentru tinerele românce, machiajul excesiv este asociat cu viziunea bogăției utopice (așa cum o pot vedea în videoclipuri); este o bogăție în calitățile feminine, în ce privește capacitățile de modernizare proprie din care pleacă forța și puterea, în plăcerile sexuale și de asemenea o bogăție în sănătatea materială. Învățându-și cititoarele cum să-și machieze ochii precum Cindy Crawford, Isabelle D’Ajanie, Claudia Schiffer, revistele par să facă posibil accesul către această bogăție.

Mesajul sexualității văzută ca o mascaradă, indirect transmisă în aceste reviste, semnalizează româncelor o rebeliune împotriva defințiilor anterioare a feminității modeste și reprimate. Ceea ce vor revistele pentru femei să promoveze este mișcarea libertății sexuale, care a fost reprimată în România în anii ’60. Reprezentările vizuale și scrise încurajează cititoarele sa își revizuie vederile tradiționale în privința sexului, să își schimbe tipurile de comportament și să își modeleze personalitatea ca o provocare sexuală, dacă nu una agresivă. Majoritatea titlurilor din reviste îndeamnă cititorii la a fi cea mai sexy fată de pe plajă, a fi seducătoare pe stradă, la chefuri sau discotecă. Listele cu secretele devenirii unei astfel de personalitate atrăgătoare includ modalități străine (occidentale) de a folosi machiajul, îmbrăcămintea sau clișee actitudinale. Imaginile ispititoare ale modelelor co sâni mari și mult transformate întăresc mesajul transmis de diverse rețete cum să devii sexy, seducătoare și irezistibilă. O femeie este cea mai feminină nu când este ea însăși ci atunci când întrupează o mascaradă elaborată.

Revistele mai tradiționale ca Femeia Modernă dezbat riscurile implicate de această atitudine – bărbații tind să considere linia activă în comportamentul femeilor alături de machiajul și îmbrăcămintea mult mai provocatoare ca semne ale disponibilității sexuale dacă nu, ale promiscuității. Femeia Modernă se apropie de revistele care încurajează astfel de tipuri comportamentale care promovează frivolitatea și feminismul. Este interesant că feminismul este perceput ca un import occidental asociat cu imoralitatea sexuală și este respins, fiind în detrimentul nevoilor de bază și al intereselor femeilor.

Încercarea de arepoziționa femeile ca subiecte ale dorinței mai bine decât simple obiecte în acțiunile bărbaților este încă limitată și captivă vederilor patriarhale. Definiția feminității de succes în termenii unei apariții fizice, de dorit, nu este numai conservată dar și reîntărită.

3.2. Modele feminine promovate

Referitor la subiectul specific al lucrării de referință, Goffman observă: „ceea ce conține natura umană a bărbaților și femeilor, atunci, este capacitatea de a învăța de a prevedea și citi descrierile masculinității și feminității și o dorință de a adera la o listă pentru prezentarea acestor ilustrații, și această capacitate ce o au ca o virtute ca fiind persoane, nu femei sau bărbați.

Întreaga percepție persuasivă a gender-ului publicitar este organozată în jurul acestei preocupări. Reclamele decsriu pentru noi nu neapărat defapt cum ne comportăm ca si femei sau bărbați, ci cum gândim comportamentul femeilor și bărbaților. Aceste descrieri servesc scopului social de a ne convinge ca astfel sunt bărbații și femeile, sau vor să fie, sau at trebui să fie, nu numai în relație cu ei înșiși, ci și ăn relație cu fiecare. Ei orientează bărbații și femeile la ideea că bărbații și femeile interpretează în legătură cu fiecare într-o piesă mai mare sau scenă sau aranjare care este viața noastră socială. Acea orientare realizează acea sarcina, adică o societate terbuie să mențină o ordine esențială, propria cale nederanjată, cu privire la actuaal experiență a propriilor participanților.

Ceea ce Erving Goffman împarte cu feminismul contemporan este condamnarea că, dedesubtul suprafeței comportamentului normal social, mici crime ale minții și spiritului ai loc zilnic. Înăuntr-ul majorotății oamenilor, în spatele imaginii sociale folositoare a fiecărui, este un sentiment de sufocare înceată până la moarte într-o atmosferă Kafkaniană, luată ca „naturală”, care neagă nu numai moartea dar și viața de asemenea.

Dat fiind faptul că aceste poze pot fi aranjate ca și portrete sau scene de la imitație sau realitate la măsură, și dată fiind diferența dintre ilustații și moment și opziția dintre aceste două la reprezentarea evocatoare furnizând la cel mai înalt nivel o relație pur convențională dintre vehicul și semn, și mergând mai departe, una poate fi intersată în jurul caracterului ilustrației la fel de bine ca și caracterul lumii, este posibil să începem a vedea cât de eterogenă poate fi o fotografie ca obiect de interes academic.

Cineva găsește în ilustrație nu doar reguli ale producerii scenei care sunt exclusiv ale producției ilustrațiilor, dar de asemenea și convenția fotografică specifică la problemele particulare ale subiectului. De exemplu fotografii de portrete regular ajustează negativele sau tipăriturile pentru a îmbunătății complexitatea subiecților ce apar în fotografii, creând o persoană ce are o piele mai netedă (moale) decât cea găsită în realitate. În completare brunetele tind să fie stilate diferit de blonde; aceasta după cât se poate presupune dintr-un punct de vedere al ilustrațiilor, nu realitate.

Decorurile în care membrii unei familii se pocnesc unul pe altul nu sunt produse pentru un scop, nu sunt pur și simplu recuzite teatrale, dar odată cu decorurile reale folosite în filme, sunt de abia o selecție întâmplătoare, și doar pot avea efectul producerii unei impresii generale false a habitatului lor. Scumpele recuzite ce alcătuiesc decorul în majoritatea scenelor comerciale pot fi găsite în realitate, dar numai în cercuri foarte limitate. Odată împrumutate sau donate ca și fundal (scenariu) pentru un film sau o reclamă, aceste cadre pot deveni pur și simplu un alt element al lumii la care privitorul are acces pictural, ele pot deveni neașteptat de familiare.

Femeile descrise în scenele comerciale ilustrate au dinți mai strălucitori și sunt mai subțirele, mai tinere, mai înalte, mai blonde, și mai arătoase decât cele găsite în majoritatea scenelor reale, chiar și în cele mai reale scene aflate în decorurile stilate; dar cu siguranță aceste siluete sunt asemănătoare cu cele găsite în nonconformism, scene reale ce se pot întâlni în agențiile de modeling și în alte roluri reale unde majoritatea modelelor se adună – locuri care, de notat, pot să nu fie deosebit de luxoase. În contrast, faptul că femeile în pubilcitatea americană nu arată părul de pe picioarele lor sau de sub braț poate fi îndepărtat pentru a ilustra direct practica rasului (sau epilatului) printre femei. Dar picioarele fără părul ras de sub braț expuse în publicitatea franceză nu pot fi luate în mod asemănător ca și probe ale apariției în spatele camerei, pentru francezi practicile epilatoare americane, până acum au influențat mai ales ilustrația comrcială mondială. Finalmente, diferența generală stilismul părului, machiajul facial, și tipurile de îmbrăcăminte deosebesc subiecții masculini de subiecții feminini din publicitatea americană; un adevăr larg despre cum bărbații din toate țările occidentalizate este că ei sunt deosebiți de femei atât în pozatul în publicitate cât și în scenele nonconformiste. La aceasta trebuie adăugat că ceea ce este în comun în scenariile comerciale și mai rar în realitate poate totuși să fie partea comună a idealurilor și fanteziilor multor oameni în prezent.

În concluzie, între scenele comerciale ilustrate și cele reale există tot felul de rămășițe și tot felu de diferențe. De îndată ce viitoarea formulă a scenelor cu coregrafie comercială este descoperită și publicată, producătorii de publicitate sunt într-o poziție de inițiativă conștientă, proprie, o politică contrară clară sau versiuni personale prezente ale trecutului. Totodată, arta anlizei este a începe cu un număr de ilustrații și se termină cu sugestii ale viitorului de neanticipat ale unor scene nonconformiste, sau cu reprezantări ale subiectelor care sunt dificil de scris despre ele, dar mai ușor pentru ilustrație, sau cu ilustrații (imagini) ale diferitențelor neobișnuite dintre ilustrații și realitate. Cu toate acestea, cred că sursa cercetării ar trebui să fie păstrate temporal separat de sursa dovezilor (probelor). Aranjamentele ce susțin multe scene reale (sau multe ilustrații) stau a fi descoperite, dar nu ca o evidență directă ce primesc actuala lor distribuție.

3.3. Trupuri și identitate

Ca și alte femei din cele mai vechi țări comuniste, româncele au suferit o deteriorare dramatică în ceea ce privește status-ul lor în ultimii cinci ani. Marginalizarea lor a implicat eforturi în redefinirea graduală a identității și sexualității lor. Acest articol/această lucrare evidențiază câteva aspecte ale acestui proces, concetrându-se pe imaginile fotografice (coperți) ale femeilor reprezentate în reviste populare precum: Avantaje, Lumea Femeilor și Femeia; se va lua în considerare și negocierea care are loc între imagini, norme și valori, preluate din media vestică și stereotipurile de gender locale.

Revistele ca Elle, Avantaje, Cosmopolitan sunt împanzite de imagini ale supermodelelor occidentale care au “colonizat” presa din România. Poze ale modelelor Cindy Crawford, Naomi Campbell și Claudia Schiffer pot fi văzute pe prima pagină ale tuturor publicațiilor destinate femeilor.

Revista “Femeia” publică poze cu președintele Ion Iliescu, cu președintele partidului de opoziție, și ale nevestelor lor. Spre deosebire de pozele celor doi politicieni, cele ale nevestelor lor sunt mult mai mici, alb-negru și încețoșate încât fețele abia li se pot distinge. (Martie, Aprilie 1995). Mesjul astfel transmis cititorilor privind statutul femeilor în societatea românească este clar. Ceea ce este surprinzător este faptul că revistele pentru femei ar trebui în acest fel să întărerească marginalizarea politică a femeii.

Excluderea imaginilor cu femei romance merge mână în mână cu excluderea articolelor care prezintă probleme și aspecte specifice ale experiențelor acestor femei, de exemplu în revista Femeia. Ocupându-se exclusive cu starurile occidentale și poveștile lor amoroase, această revistă oferă o modalitate de evadare dintr-o lume sumbră, intunecată proiectând o lume fantastică, fantezistă. Mult mai interesantă și mai conservativă este publicația “Femeia” – revita oficială pentru femei dinainte de 1989 și care a rămas mai mult sau mai puțin credincioasă formei “comuniste” – care adresează chestiuni cu privire la violența în familie, abuzurile sexuale, prostituție și turismul sexual (Martie 1995). Doina, o revistă publicată în același spirit, merge chiar mai departe încât critică guvernul pentru neglijarea privind creșterea discriminărilor femeilor în sfera profesională (Aprilie 1995). Nu este nici o coincidență în faptul că aceste reviste sunt singurele care publică pozele tinerelor românce pe prima pagină. Din păcate, calitatea pozelor este proastă chiar dacă sunt tipărite pe hârtie lucioasă subvențională de stat. Fetele arată stângace, trupurile lor sunt grăsuțe și împopoțonate, nici o corespondență pentru/cu rivalele lor fermecătoare din occident de pe cover-urile altor reviste.

O scrisoare adresată revistei Timpul femeilor în țara bărbaților deplânge recenta obsesie cu supermodele, având în vedere că a avut un efect negativ ignorând femeile din România care au înregistrat rezultate remarcabile în domenii ca politica, economie, arte și literatură. Facând un joc de cuvinte în jurul înțelesului cuvântului “model”, scrisoarea ridică întrebări cu privire la ce fel de “model” de revistă pentru femei ar trebui promovat. Insistă asupra nevoii de a se publica imagini ale femeilor care nu sunt simple obiecte pe care să le privești și nu subiecte, inițiatoare a importante acțiuni, la egalitate cu bărbații.

“Timpul femeilor în țara bărbaților anunță” solemn un al II – lea ordin care cere femeilor să aibă grijă de înfățișarea lor (Februarie, 1995). Trupurile fermecătoare puse spre expunere în revistă nu fac reclamă la cosmetice scumpe sau haute-couture, dar pur și simplu își fac reclamă ele însele. Corpurile fetișizate ale supermodelelor occidentale vin să contracareze discursurile post-comuniste despre egalitatea femeilor care au fost profund resimțite de femeile din România pentru impunerea a ceea ce era perceput ca o identitate feminină asexuată. Mai mult, ei au intenționat să elibereze femeile de stereotipurile patriarhale cu privire la altruismul spiritul de saccrificiu, modestia, decadența femeii ideale. În acest sens, aceste imagini stabilesc un dialog indirect cu povești deprimate apărute în conservativele, “critice” publicații precum “Femeia”, în care femeile abuzate sunt descries ca întrupări ale “idealului” de sacrificiu feminin. Chiar titlul revistei “Timpul femeilor în țara bărbaților” anunță poate fi luat drept un advertisment femeilor din România : a sosit timpul fărămițării vechilor valori, să renunți, să trudești, să cureți pentru lumea din jurul tău, și să începi să te răsfăți pe tine și pe trupul tău sau altfel vei sfârși săracă și decăzută.

Felul în care, reviste ca Timpul femeilor în țara bărbaților sau Magazin construiesc sexualitatea feminină este încă oricum foarte mult inrădăcinată într-o gândire patriarhală și întprește marginalizarea femeilor. Motivul pentru care persistă această – blind spot- poate fi găsit în absența unei critici asupra valorilor și stereotepiilor patriarhale. Înfrânte aparent de retorica egalitatrian-comunistă, aceste stereotipii au supraviețuit pe ascuns. Ele au fost alimentate pe de o parte de femei împotriva ideologiei oficiale cuplată cu o nostalgie pentru vremurile vechi și bune. Pe de altă parte, valorile patriarhale de la sate au fost întărite de însuși fostul regim, fiiind instrumentele în promovarea politicii lui pronataliste. Aceasta a fost întunecată, ascunsă de o retorică egalitaristă agresivă și de o falsă politică de promivare a unui numar mare de femei.

Trupurilre fermecătoare care proiectează femeile ca obiect al dorinței în revistele românești au înlocuit pur și simplu reprezentarea anterioară a femeii ca și o investiție eficientă drept obiecte de gospodărie, angajate să acopere absența mașinilor de spălat rufe, mașinilor de spălat vase, și a călcătoriilor a căror viață scurtă pe piața socialistă a fost notorie. Mai mult, fotografiile supermodelelor occidentale prezentate în revistele românești – în ciuda etalării corpurilor lor – sunt cu deosebire false, rezervate. Ele nu repărezintă nici o amenințare serioasă la adresa valorilor stabilite și a valorilor de gender.

3.4. Efecte ale modernității asupra imaginii femeii

Imaginile fermecătoare ale starurilor produc dorințe, cititoarele conștietizând tot mai mult lipsurile proprii, a discrepanței dintre imagine și ceea ce văd în oglindă. Forța creată de tehnologiile înfrumusețării detaliate – cum să se machieze, cum să țină regim, cum să își întrețină corpul – este mai departe subminată de puterea normalizatoare pe care o au imaginile din reviste. Noile norme sunt mai seducătoare, tinerelor românce fiind asociate cu lumea utopică occidentală a belșugului și de asemenea a unei încercări de rezistență împotriva unor reguli tradiționaliste patriarhale de construcție a feminității impuse de către părinți și/sau profesori. Urmând modelul occidental mai departe implică o disociere a lor față de imaginea ștearsă (mohorâtă), asexuală a femeilor din perioada comunistă.

Mascarada și posibilitățile de reconstrucție a „look” – ului lor creează o senzație de libertate și de autonomie de care tinerele românce știu că se pot bucura atâta timp cât nu sunt măritate și au copii. Doar pentru o scurtă perioadă de timp ele se pot încuraja într-o implicare narcisistă față de corpurile lor, fără consecințe. Oricum plăcerea narcisistă este subminată de nesiguranța produsă de discrepanța dintre imaginea ideală a starului și posibilitățile practice de remordenizare a corpului lor. În același timp, narcisismul devine pe deplin legitim ăncît poate fi comparat cu sistemul patriarhal: femeile ar trebui încurajate să-și construiască imagini dorite, plăcute ale lor însele astfel încât să întrunească dorința bărbaților. Definirea feminității ca un obiect al privirii bărbaților este în acest fel reîntărită. Graba cu care tevistele românești îndeamnă tinerele femei la remodernizarea imaginii lor trebuie cuplată cu pierderea dramatică a status-ului pe care esle au suferit-o, cu feminizarea șomajului și a sărăciei și cu insistența recurentă că femeile ar trebui să se rezume la funcțiile tradițional reproductive. Mesajul indirect transmis cititorilor este că fără a putea obține aparențe atrăgătoare, după modelul occidental, ele ar fi în afara rasei cu șanse foarte mici de succes sau chiar de supraviețuire.

Mesajul liberal al acestor reviste trebuie să aibă de a face cu „o cultură a sinelui”. Femeile sunt încurajate să fie „egoiste”, să se dedice lor însele îngrijirii corpului lor și a căutării plăcerilor narcisiste asociate cu aceasta, ignorând vocile altora, desigur doar pentru o scurtă perioadă de timp. Având în vedere cele 3 responsabilități pe care româncele trebuie să le aibă: gospodăria, copii și serviciul; cultura pentru sine promovată de reviste este în principiu accesibilă doar tinerelor femei, adolescentelor care trăiesc cu părinții.

Reprezentările occidentale ale perfecțiunii feminine sunt încă menținute ca imagini ideale, chiar dacă unele reviste ca Avantaje insistă pe importanța modelelor românce. Această revistă încearcă să imite îndeaproape felul în care pozează manechinele occidentale. Accentul cade acum de pe farmec pe îngijirea corpului. Revistele pun la dispoziție informații practice cu privire la folosirea cosmeticelor, îngrijirea pielii femeilor, a părului, a unghiilor, despre diete și exerciții pentru menținerea în formă. De asemenea, ele nu uită să ofere informații despre modă, să includă poze cu ultimele colecții, multe dintre acestea oferind tipare de îmbrăcăminte.

Cititoarele sunt din nou sfătuite să-și schimbe înfățișarea, aceasta fiind cheia unei schimbări radicale în viitor pentru a obține succes sexual și financiar. De exemplu, un mare titlu din Avantaje (oct. ‘95) a fost: „O altă înfățișare, un alt tu”. Afișarea ideală care de asemenea este promovată în occident este cea a unui corp îngrijit, suplu, bine controlat și sănătos. Imagini ale trupurilor bine îngrijite, suple și „lucrate” ale occidentalelor completează sfatul dat de felul în care se poate obține acest ideal. Înfățișarea diferită spre care româncele trebuie să tindă să o obțină poartă amprenta disciplinei occidentale și a controlului dorinței. Graba cu care sunt sfătuite româncele să își schimbe obiceiurile alimentare, să practice sporturi, să își îmbunătățească și părul, să urmărească perfecțiunea sugerează o competiție pentru resursele de bază în care femeile neîngrijite ar putea pierde pentru totdeauna. Corpul suplu, bine îngrijit reprezintă un sumar al atitudinilor corecte, a valorilor corecte occidentale, al capacității de a controla și a câștiga. Corpul este cel care marchează succesul. Formele plinuțe, adesea deformate, greoaie și mai degrabă aspre ale femeilor din epoca socialistă, care îmbătrânesc devreme din cauza muncilor grele și a lipsei de îngrijire, mușchii lor, părul și complexial într-o neglijanță dezgustătoare, tind să fie reprimate și mai mult. Aceste corpuri ale generației anterioare sunt des reprezantate ca bătute, abuzate și umilite. Ambele imagini ale feminității fermecătoare supersexuale și cele ale corpului suplu bine întreținut sunt oferite ca idealuri care să fie afișate în opoziție cu realitatea îmbătrânirii și sărăciei maternale a corpurilor. Cele din urmă sunt citite ca un rezumat a tot ceea ce disprețuim legat de românia post-comunistă. Aceasta reprezintă înapoiere, lipsă aunor deprinderi de bază, ineficiență, dezorganizare, sărăcie și neajutorare.

Trecând de la reprezentările vizuale ale străinelor – fie ele imagini ale starurilor, top modele sau imagini mai domestice a femeilor bine îngrijite, cum este în cazul revistelor destinate unui public mult mai matur – textele explcând și detaliind practicile care pot face româncele să obțină acest ideal de perfecțiune feminină sunt de asemenea traduceri ale articolelor din occident. Uneori numele femeilor descrise în text este schimbat, dar mult mai des decât numele, obiceiurile, contextele social și cultural toate sunt străine. Aceste texte nu se limitează doar la informații practice cu privire la uzul cosmeticelor ci cuprind și comentarii cu privire la o diversitate de probleme relevante vieții femeilor, cum ar fi organizarea treburilor gospodărești, a timpului liber, pregătirea pentru un nou job, comportamentul și limbajul trupului potrivit la lucru, educația copiilor, relația dintre soț și soție, sex, probleme de sănătate.

Multe cititoare cumpără revistele pentru rețetele care le cuprind sau pentru „articolele mai serioase” care umplu o lacună importantă în cultura româncelor. Alături de reprezentările vizuale ale femeilor, aceste articole contribuie la modernizarea unei noi identități feminine. Este important de precizat că aceste articole sunt toate traduceri din revistele occidentale.

Toate aceste reviste au elemente în comun în reprezentarea femeilor: oferă de cele mai multe ori reprezentări străin occidentale, apoi proiectează imagini debordând de sexualitate, producând dorința pentru identuficarea erotică. Revistele ne măresc atenția asupra devaluării feminității în societatea românească și multe dintre ele încearcă să ofere alternative pozitive de construcții susținând imaginile occidentale ale unei feminități de dorit. Originile străine nu au efect de alienare, ci dimpotrivă fiind occidentale exercită o fascinație asupra dorințelor utopice asociate cu civilizația vestică. Diferențele culturale pe care le poartă corpurile oferite româncelor ca modele sunt reinterpretate ca o diferență între real și ideal. Remodernizarea subiectivității întrupate de românce conform normelor vestice se știe că poartă o legitimitate mai mare, care conduce la o îmbunătățire asupra status-ului femeilor. Privind mai de aproape procesul remodernizării se descoperă că reproduce din plin vechiul sistem de valori patriarhale sau că poartă des amprenta anxietăților și dorințelor produse în vechiul regim. Noutatea la care s-a ajuns cu toate acestea ca rezultat al impactului reprezentărilor occidentale, este accentul pus pe forța și pe status-ul revizuit al femeilor care nu mai sunt simple obiecte, dar sunt privite ca sibiecte ale dorinței și păcerii.

STUDIU DE CAZ

CAPITOLUL IV

INFLUENTA PRESEI ASUPRA FEMEII VS IMAGINEA EI

IN PRESA

4.1. Apariția presei feminine românești

Presa de tip feminin este constituită din publicațiile care se proclamǎ ca fiind destinate unei clientele feminine și ale cǎror anchete demonstreazǎ cǎ cititorii fideli sunt efectiv femeile cu alte cuvinte trateaza subiecte specific feminine și sunt scrise pentru femei si au un lectorat majoritar feminin. Este o presǎ cu tradiție, lectorate mari și relativ stabile, ale cǎrei origini le aflǎm in sec XVIII – vezi Franța cu ale sale Le Courierrer de la Nouveaute(1758), ulterior titlurile centrate pe aspectele practice (Le Petit Echo de la Mode)(fig1), sentimentale (La Veillee des Chaumieres) si de lux (L’Art et le Monde). Presa femininǎ modernǎ se dezvoltǎ, in special la sfîrșitul sec. XIX, in SUA; printre titlurile europene reprezentative apăreau, mai târziu, Marie Claire (1937) si Confidences (1938) din Franța.

În România, presa feminină începe cu Femeia, jurnal nepolitic(Român, 1868), Femeia româna, ziar social, literar și casnic (Bucuresti,1928), Femeia si Familia (Sibiu,1903), Femeia(Bucuresti,1928), Femeia elegantǎ(Bucuresti, 1914), continuând cu numeroase alte titluri, până la cele recent fondate (autohtone sau străine), în ediții românești. Conform cercetǎrilor a reieșit cǎ între anii 1989-1999 “sectorul feminin” al presei românesti a cuprins 34 titluri, cu un ritm mediu anual de fondare de 4 titluri și că deși presa feminină are o pondere relativ modestă în oferta globală – rang 20, respectiv 0,6% – audiența pe care reușeste să o realizeze situează acest tip de presă între cele mai bune poziții pe piață. Este de menționat faptul că în timpul guvernărilor comuniste presa feminină a avut o evidentă funcție ideologică: numai două titluri erau destinate exclusiv problemelor/tematicilor si publicurilor feminine – Femeia si Sǎteanca.

Oferta românească de presă feminină respectă, în linii mari, oferta europeană, în sensul că pe lângă “presa inimii”, reprezentată de titluri ca Destine, Revista celor singuri, Poveștiri adevărate etc. întâlnim o presă cu un conținut preponderent domestic (bucatărie,sănătate,amenajari etc.), destinată unui public modest din punct de vedere al puterii de cumpărare și, în fine, presa femeilor din pătura sociala medie si superioară, în care accentul nu mai cade pe maternitate, spațiu domestic, ci mai ales pe imaginea socială a femeii – Avantaje, Unica, Elle, Cosmopolitan si altele.

Fie că sunt generaliste (Formula AS, Lumea femeilor) ori specializate (tematice), pe problemele cuplului (Ea și el, familia mea, Familia modernă), pe modă (Ana, Semnal IMOD, Estetica) sau pe alte domenii, publicațiile autohtone se bucurǎ de o mare popularitate, multe dintre ele depǎșind ca audiențǎ cotidiane respectabile.

Pe baza evaluării variațiilor diferitelor niveluri ale zonelor tematice frecventate jurnalistic în cazul presei feminine s-au identificat opt mari “arii care dau identitate acestui tip de presa:

aria de “serviciu, informare” include acele titluri sau zone de conținut în care sunt oferite informații utilitare, tip agendă, de unde atribuirea funcției de ghid presei feminine, din cele mai diverse domenii: culinar, frumusețe-modă, îngrijirea copilului, explicații ale psihologilor, psihiatrilor, sexologilor, avocaților, medicilor s.a.m.d., informații și adrese utile (funcție documentară);

aria normativitatii cuprinde volumul de informații care privesc deopotrivă cariera și familia, principalele domenii tematice corespunzătoare principalelor roluri sociale, în care lectoratul se compară cu modelele prezentate (stil,viață, look,carieră);

aria de legitimare include referințele la roluri și competențe noi, îndeosebi în zonele profesionale în care au o pondere redusa – femeia manager, femeia performer – dar și în spațiul familial ;

aria confesionalității in care succesele, dar mai ales insuccesele sunt deseori ocazii de confesiune, sau confesiunea, respectiv compasiunea mediata aduce audiente considerabile;

aria evaziunii cercetătorii atribuie unităților de conținut, mesajelor care privilegiaza evaziunea trei funții principale: de relaxare, de stimulare a imaginației și de substitut al interacțiunii umane;

aria ludicului – elementele ludice sunt prezente aproape peste tot în comunicarea de masă, ea însăși prezentându-ne adesea viața socială ca pe un joc;

aria complementaritătii media reprezinta o forma de dialog inter-mediatic:eroii din ficțiunile televizuale, celebritatile “electronice” dau nume unor titluri de reviste și, sau “consistența discursului mediatic feminin;

aria publicității – mai mult decât în alte tipuri de presă, în cea feminină constatǎm o anumitǎ contagiune stilistică a discursului jurnalistic, dinspre publicitate:”abundența imaginilor cu vocație publicitară și ilustrativă (…) creează un climat estetic de lecturǎ ce favorizeazǎ intimitatea confuzǎ din conținutul redacțional și cel publicitar. Maniera de a se adresa femeilor, interpretându-le direct, limbajul plin de forme frapante, tonul deliberativ triumfalist”(Bonvoisin S.M., Maignen M., 1986)sunt relevante in acest sens”.

Audiența presei feminine: 28.02.2000 – 27.03.2000, AUDIMAS

Legendă:

x – număr de persoane (exprimat in mii) care au citit sau rasfoit un anumit titlu in perioada indicata;

Reach – număr de persoane exprimat în procente care au citit sau au răsfoit un anumit titlu in perioada indicata;

Market Share – procentul de persoane care au citit sau au rasfoit un anumit titlu in perioada indicata;

Time – timpul mediu de lectura al titlului selectat, exprimat in minute.

În zilele noastre femeia este prezentă în oricare dintre canalele media, datorită în mare parte legislațiilor anti-discriminative adoptate. Dacă ne uităm la semnăturile articolelor din ziare, la realizatorii, prezentatorii emisiunilor radio și TV, ne putem da seama că domeniul Comunicăriide Masă nu mai este bastionul masculinității, cum era odată.

4.2. Femininul în presa scrisă română

În contextul schimbărilor produse de căderea regimului comunist, femeile au devenit majoritatea tăcută, evitată, ignorată, discriminată în angajare și promovare, nu însă și în paradigmatica dublă corvoadă a zilei de muncă în spațiul public și în cel privat.

Analiza a trei cotidiene de mare tiraj – Adevărul, Evenimentul Zilei și România liberă – timp de trei luni (octombrie, noiembrie, decembrie 1995) a evidențiat o disproporție frapantă între actorii sociali bărbați vs. femei, ca și reprezentarea unilaterală, distorsionată a jumătății anonime. Studiind trei pagini ale fiecărui număr (pagina întâi, ultima pagină și pagina de social), 221 de numere și 4280 articole (știri, reportaje, editoriale), Cristina Ghețău, în lucrarea sa de dipolmă, a constatat că, dacă pentru actorii jurnaliști situația este într-un fel echilibrată (60% jurnaliști bărbați vs. 40% femei jurnaliști), pentru actorii evenimentului prezentat raportul este extrem de debalansat: 88% actori bărbați vs. 12% actori femei (și acestea în roluri stereotipe: victime ale dominației forței masculine – viol, tratament brutal, vedete ale aperiției decorative – top modele sau vedete ale show business-ului și vedete ale sportului).

Disparitatea este evidentă și la nivelul tematic: bărbații apar în știri politice, economice, militare, religioase, iar femeile – victime ale accidentelor, catastrofelor, crimelor. 1.5% din cele 4280 de articole discută chestiuni esențiale pentru femei și societate și doar un articol privește egalitatea șanselor.

Analiza de conținut a presei scrise române relevă faptul că autorii știrilor, ca și actorii principalelor fapte relatate sunt bărbați; doar o mică parte a materialelor publicate (circa 10%) sunt consacrate problematicii feminine: violență, sǎracie, șomaj, dubla zi de muncă. Principala tendință este cea a stereotipizării femeii, prezentată fie ca victimă (a soțului sau a sorții – accidente), fie ca agent malefic (vrăjitoare, prostituată, mamă asasină etc). Alături de această reprezentare dihotomică (ce continuă străvechiul clivaj înger/diavol), principalele tendințe sunt restrângerea rolurilor (femeia vedetă a sportului sau show business-ului) și anonimizarea (pentru o treime din prezențele feminine, profesia nu este menționată, ceea ce contează este numele, vârsta, statul marital). Dacă presa cotidiană oferă această imagine reducționistă a femeii (banalizată sau negativizată), presa-magazin oferă doar variante utopice de superfemei, care au rețit perfect în carieră și familie (modelul Cosmopolitan – actuală, activă, atractivă) sau ideal type-ul promovat de celelalte reviste-magazine feminine, internaționale sau românești.

Totuși, revistele pentru femei oferă una dintre puținele forme de solidaritate feminină, prin promovarea unei “contraculturi feminine, a experienței, a partajului, a proiectelor și dilemelor feminine. De fapt, aceste reviste se situează sub semnul joncțiunii paradoxale double bind, care însoțește întreaga existență feminină: editorii fac un pas înainte, definind puterea și realizările femeilor în bastioane masculine (sport, management, afaceri), dar sunt constrânși de publicitari, de presiunea industriilor cosmetice să facă un pas îndărăt, prin promovarea constantă a mitului frumuseții”.

În ciuda acestei ambiguități funciare, revistele pentru femei nu sunt inutile și în nici un caz antifeministe: ele propun alternative în chestiuni fundamentale precum divorțul, menopauza, avortul, sexualitatea etc. Ele sunt și pot deveni un instrument de schimbare socială și un factor de coeziune feminină.

D. Rovența-Frumușani puncteazǎ în lucrarea sa cǎ “respingerea, negativizarea sau inferiorizarea a 51% din populația țării este numaidecât legată de:

1) criza economică și politică ce plasează femeia într-o dublă dependență (față de soț și de stat într-o societate evident patriarhală);

2) masculinizarea spațiului public (reflex al respingerii politicii comuniste de “emancipare a femeii”) și feminizarea sărăciei;

3) “atentismul”, pasivitatea femeilor care acceptă diagnosticul ministrului Andrei Pleșu (pentru care “Românii consideră drept cauză a eșecurilor lor pe celălalt: vinovat pentru ceva este totdeauna altcineva”)”.

Activitatea jurnalistelor și solidaritatea feminină ar putea produce însă erodarea castor clișee și restructurarea treptată a sferei publice. Dacă în mediile occidentale apare o nouă personalitate feminină (ironică, sofisticată, autonomă – cum ar veni o a treia femeie), în țările postcomuniste asistăm la o subreprezentare și subparticipare a femeii, efect al respingerii oricărei continuități cu ideologia comunistă (incluzând retorica emancipării feminine).

Se suține și faptul cǎ integrarea problematicii feminine în conținuturi mediatice adecvate– nici prezența asexuată din perioada comunistă, nici sex-simbolul de import postcomunist, ci individul autonom cu un mod de gândire, așteptări și frustări specifice- sensibilizarea opiniei publice și a factorilor de decizie la dilemele și discriminările de gen ar putea contribui, măcar în parte, la soluționarea crizei de legitimitate și participare ce caracterizează societatea română în tranziție, între un trecut sumbru și un viitor nesigur.

4.3. Imaginea socialǎ a femeii

“Ce nenorocire să fii femeie! Și totuși, cea mai mare nenorocire pentru o femeie este să nu înteleaga că este femeie” (Kirkegaard).

“Femeia ? Foarte simplu, spun amatorii de formule simple: un uter, un ovar; o femelă: cuvântul acesta e de ajuns pentru a o defini”(anonim).

Dacă “mascul” este un atribut râvnit de barbați, termenul “femela” este unul peiorativ, pentru că încadrează femeia în sex. Acest sex îi apare bărbatului demn de disprețuit și de dușmănit, chiar atunci când e vorba de animale inocente, deoarece femeia suscită in el o ostilitate încărcată de neliniști. Cuvântul “femelă” poarta cu sine o gramada de imagini: regna termitelor, stapană a masculilor apatici; călugărița și femela-păianjen, sătule de amor, își devorează partenerul; cățeaua în călduri colinda ulițele, lăsând în urmă perverse dâre de miros; maimuța se exhiba impudic, spre a se ascunde apoi, cu o cochetarie ipocrita; iar cele mai superbe feline (pantera, leoaica, tigroaica) se lungesc supuse sub povara imperiala a masculului. Barbatul proiecteaza in femeie toate femelele deodata. Si fapt e ca femeia este o femela.

De-a lungul timpului, femeia a fost prezentata in roluri stereotipe de sotii, mame, casnice, gazde sau ca fete singure care se pregateau pentru aceste roluri. Fetele, de mici, erau instruite in spiritul unei vieti de familie, in care trebuiau sa aiba grija de sot, copii, gospodarie. Educatia lor scolara era inferioara celei a barbatilor, deoarece se casatoreau si faceau copii destul de repede. Situatia aceasta era reprezentata si in publicitate, unde femeia juca intotdeauna rolul mamei sau a sotiei iubitoare.

4.4. Imagini ale femeii în media

În arte, descrierea femeii ca subiect al satisfacerii vizuale a bărbatului, are oarecare tradiție. În istoria artei Vestice, aproape toți artistii erau bărbați, iar munca lor era indreptata cu precadere înspre bărbați. În perioada Renașterii, finetea formei corpului femeii era considerata sursa de inspiratie. De asemenea, arta era folosita ca si comentariu social al pozitiei femeii in societate.

În film, rolurile masculine sunt diferite de cele feminine. În majoritatea lor, bărbatul îndeplinește roluri active, în care rezolva, împușcă, planuieste, vânează, iubește etc. Dacă bărbații sunt cei care actionează, femeile sunt cele asupra carora se actionează. Acest lucru nu este valabil, bineînțeles, pentru toate filmele, dar este pentru majoritatea lor. Se ridică întrebarea: de ce exista aceste inegalități de gender? Raspunsul la aceasta întrebare vine examinând persoana care realizeaza filmul, tipul de filme ce-l caracterizează pe respectivul regizor sau producător, și cine vizioneaza acel film. Industria filmului a fost multa vreme dominata de bărbați. Producția de filme s-a dezvoltat la începutul secolului, atunci când femeia nu era considerata egala bărbatului. Bărbații au făcut filmele din propria lor perspectivă: despre bărbați și îndreptate spre bărbați. Acest lucru a condus spre o industrie a filmului, in care personajele ce detin puterea sunt personajele masculine, pe cand cele feminine intampina greutati in dobandirea unor pozitii mai inalte. Filmele timpurii prezentau femei, dar ele nu detineau niciodata functii puternice. Producatorii au fost influentati intotdeauna de opiniile vremurilor lor, cu privire la cum trebuie prezentata viata si cum trebuie sa interactioneze femeile cu barbatii: efectul era dat de rolul femeii in film. Filmele zilelor noastre prezinta o imagine a femeii mai pozitiva, cu toate ca , inca, o mare parte din filme se concentreaza pe personajul masculin. Multe filme sunt comice, amuzante, inofensive si nu degradeaza femeia.

Și în televiziune, femeia este văzuta prin prisma barbatului: ele sunt, in general, obiectualizate, sexualizate. Chiar si in desenele animate, sunt supuse barbatului, intreg rolul lor invartindu-se in jurul personajului masculin.

Inferioare fizic si emoțional bărbatului, femeile mai sunt portretizate ca având trasaturi fizice aproape imposibile. Femeile vizate in televiziune sunt cele slabe, frumoase, agreabile, dragute, etc., iar acest lucru se face pe bună dreptate. Oamenii sunt satuli de imagini ale realitatii cu care, vor nu vor, se confrunta zilnic, pentru a-si mai dori sa vada aceasta si la televizor. Si din moment ce inca astfel de imagini sunt acceptate (dovada fiind incasarile mari, profitul televiziunii), de ce nu ar fi promovate in continuare?

4.4.1. Cele mai puternice și influente femei ale lumii

Se spune că în spatele puterii fiecărui bărbat se află o femeie, care îl impulsionează și îi ofera o rațiune în viață. Ei bine, femeile nu mai trebuie sa stea in spate in zilele noastre! Femeile stiu ce vor, lupta pentru ceea ce cred si stiu sa isi implineasca singure idealurile. Tocmai de aceea, revista Forbes dedica anual un top special celor mai

puternice si influente 100 femei din lume.

Criteriile luate în considerare pentru acest top sunt reprezentate de vizibilitate, care se calculează în funcție de citarile si aparitiile in mass-media, si de impactul economic, care inseamna statut social și "cartea de vizita" a personalitatii respective (spre exemplu, un premier este mult mai influent decat un senator), dar si dimensiunea sferei economice asupra careia o persoană, un anumit lider detine suprematia totală.

Anul acesta, topul Forbes a fost dat peste cap! Condoleezza Rice, consultant pe probleme de securitate nationala la Casa Alba, "femeia de fier" a Statelor Unite care a deținut supremația acestui clasament doi ani la rând, a fost "detronată" de Angela Merkel, prima femeie care a devenit cancelarul Germaniei. Pe locul 3 in topul celor mai influente femei in domeniul politic se clasează, dupa Rice, Hillary Rodham Clinton (locul 18), senator de New York. Pe locul 3 al topului general s-a clasat Wu Yi, premierul Chinei, una dintre femeile care stie sa ia decizii fara teama, la nivelul unei natiuni intregi.
Merkel a câstigat "la mustața" alegerile de anul trecut, înlocuindu-l astfel pe Gerhard Schroder în funcția de cancelar. Ca formare profesională, Merkel este un fost fizician din Germania de Est, care crede cu tărie în capitalismul bazat pe o piață liberă. De când a preluat postul de cancelar, Merkel si-a castigat pe drept respectul omologilor, la nivel internațional, devenind una dintre cele mai populare figuri politice din tara natala,

datorită diplomației sale.

Deși nu a intrat "în pâine" de foarte mult timp, Merkel a reusit sa ii "zapaceasca" pe liderii mondiali, inclusiv pe Tony Blair si George W. Bush. În ciuda succesului uriaș de care se bucura in Germania, pe Merkel o asteapta o lupta acerba. Nivelul sau de popularitate a scazut la 56% de la 80% cat avea la inceputul acestui an, ceea ce face din ce in ce mai dificila reusita ei fara probleme in fata initiativelor legislative cheie, intre acestea incluzandu-se si reforma sanitara si restructurarea taxelor.
Merkel a "moștenit" o economie stabilă, care abia recent a dat semne de revitalizare. În același timp, Merkel a aliat Germania Statelor Unite ale Americii impotriva activitatilor nucleare desfasurate de Iran. De asemenea, in cadrul summit-ului G8 din aceasta vara, si-a exprimat parerea intr-un mod extrem de clar in ceea ce priveste securitatea energetica. Merita sa mentionam si faptul ca Angela Merkel a fost singura femeie prezenta la masa negocierilor…

În spatele scenei, Merkel s-a straduit din rasputeri sa faciliteze si sa impulsioneze investitia americana in Germania. In fapt, Angela Merkel are un mesaj pentru marile trusturi si companii americane – Germania este deschisa pentru afaceri. In lunile mai si iunie, Merkel a calatorit in America fara tam-tam, refuzand sa acorde interviuri presei si avand intalniri departe de ochii presei cu lideri ai industriei americane, de la presedintele Coca-Cola, Neville Isdell, pana la boss-ul de la General Electric, Jeffrey Immelt, si Henry Paulson, presedintele, la vremea respectiva, al Goldman Sachs Group.

4.4.2. Putere si influența la nivel politic și în afaceri

Merkel este departe de a fi singura femeie care face valuri si generează controverse la nivel mondial. Pe lista intocmita de prestigioasa revista americana Forbes exista, din cele 100 de femei, doar 53 de origine americana, ceea ce indica faptul ca puterea si influenta femeilor din intreaga lume este in continua crestere. Mult mai multe femei decat in anii anteriori conduc natiuni intregi, nu doar companii sau fundatii.
Topul de anul acesta include 30 de femei aflate in cele mai inalte pozitii guvernamentale, fata de 24 cate se aflau in topul din 2005. In ultimele 12 luni, Ellen Johnson-Sirleaf a devenit presedintele Liberiei, Michelle Bachelet presedintele natiunii chiliene, iar Han Myung-sook, primul premier de sex feminin al Coreei de Sud.
Femeile încep din ce in ce mai mult sa isi spuna cuvantul in toate domeniile de activitate. Neelie Kroes, comisionarul european pentru competitie, a ajuns recent pe prima pagina a ziarelor din intreaga lume pentru ca a dat peste nas gigantului Microsoft cu o amenda de 358 de milioane $… Intre timp, Melinda Gates este responsabila pentru gestionarea unei donatii de 30 de miliarde $ din partea Warren Buffett, acordata Fundatiei

Bill & Melinda Gates.

Catalyst, o organizatie newyorkeza non-profit de cercetare, a descoperit ca numarul femeilor cu implicatii in bordul de conducere al marilor companii a ramas relativ neschimbat in ultimii trei ani, in special in Statele Unite ale Americii. Insa in 2006 exista 48 de femei care conduc, fie in rol de directori executivi, fie in cel de presedinte, marile companii din intreaga lume. Numarul acestora a crescut, comparativ cu anul 2005, cand astfel de femei cu mana forte nu erau decat 35. Fata de lista de anul trecut, femeile au preluat functii de top: Indra Nooyi (locul 4) – presedinte, CFO si director Pepsi Co., Irene Rosenfeld – CEO si director Kraft Foods si Patricia Woertz – CEO, presedinte si director

Archer Daniels Midland.

Semnul că femeile au luat taurul de coarne este faptul ca sunt din ce in ce mai mult chemate sa curete scandalurile din marile corporatii. Femeile care nu s-au dat in laturi de la astfel de operațiuni si care se claseaza pe locuri de frunte pe lista Forbes sunt Patricia Russo de la Lucent Technologies si Anne Mulcahy (locul 5), presedinte si director executiv Xerox. Ambele au reusit sa isi salveze companiile de la faliment…

4.4.3. Femeile din mass-media

Pentru femeile din sectorul media, care încearcă să își facă un nume în domeniu, vremurile nu au fost niciodată mai stresante si mai grele, avand in vedere faptul ca planul mediatic este supus unei schimbari de-a dreptul seismice.Pentru femeile de la Hollywood, esecurile pot duce la distrugerea unei munci de o viata si a unei cariere intregi. Cea mai influenta persoana din show-biz ramane insa tot Oprah Winfrey, presedinte Harpo, clasata in topul Forbes pe locul 14. Winfrey este urmata pe locul 15 de Anne Sweeney, co-presedinte al Disney Media Networks, si de Judy McGrath (locul 52), presedinte si

director executiv MTV Networks.
În concluzie, femeile par să preia puterea lumii. Să fie acesta un semn al egalitatii intre sexe? Sau doar al faptului ca, in sfarsit, avem curajul de a intra in posesia lucrurilor care ne pot apartine? Oricum ar fi, tendintele generale sunt pozitive pentru carierele si implicatia femeilor in toate activitatile si aspectele vietii.

4.5. Top 10 – femei malefice în istorie

Puține femei au reușit să se remarce de-a lungul unei istorii potrivnice lor, care le-a refuzat o lunga perioada de timp dreptul la exprimare, dreptul la educatie si dreptul la vot.
Forțatț să se inscrie in diferite canoane, in functie de epoca pe care o traversa, urgisita, arsa pe rug, refuzata societatii sau cantata, servind drept muza pentru intreaga arta a lumii, figura materna respectata, femeia si-a dezvoltat o uimitoare natura camelonica. Insa, cum orice regula are exceptiile sale, au existat si femei care s-au facut remarcate prin intermediul altor atribute, decat feminitatea, delicatetea si gingasia. In continuare, veti putea citi doar o lista scurta a femeilor pe care istoria si le aminteste doar

din cauza ferocitatii si cruzimii de care au dat dovada.

10. Isabela de Castilla

Isabela I a Spaniei este cunoscută drept protectoarea si sustinatoarea lui Cristofor Columb, împreuna cu soțul ei, Ferdinand II de Aragon. Impreuna, au facut posibila unificarea Spaniei sub nepotul lor, Carlos I. Ca parte a procesului de unificare, Isabela a fost cea care l-a numit in functia de Inchizitor General pe temutul Tomas de Torquemada. In data de 31 martie 1492, este implementat decretul Alhambra, care forta convertirea populatiei evreilor si musulmanilor la catolicism. Prin urmare, 200 000 de persoane au parasit Spania. Cei care au ramas si au ales convertirea nu au scapat, totusi, de investigatiile si torturile inchizitiei. In 1974, papa Paul al VI-lea a propus-o pentru beatificare. In cadrul bisericii catolice, Isabela este descrisa drept “servitoarea Domnului”.

9. Regina Mary I

Mary a fost singurul copil al regelui Henry VIII si al Caterinei de Aragon. Încoronata după moartea lui Edward al VI-lea si indepartarea de pe tron a “Reginei de noua zile”, așa cum a rămas în istorie lady Jane Grey, Mary este recunoscuta pentru campania violenta pe care a dus-o pentru reintoarcerea Angliei la catolicism. Multe figuri proeminente protestante au fost executate pentru convingerile lor religioase, aducandu-i reginei denumirea de Bloody Mary (Mary cea sangeroasa). 800 de protestanti au parasit atunci tara, in asteptarea unor vremuri mai bune, asteptand moartea reginei pentru a se reintoarce in tara.

8. Beverly Allitt

Cunoscută sub numele de “Ingerul mortii", Beverly Gail Allitt este una dintre cele mai cunoscute criminale în serie din istorie. Asistenta pediatrica, ea este responsabila de moartea a patru copii si de ranirea grava a altora cinci, aflati in grija ei. Aceasta folosea des injectiile cu insulina sau potasiu pentru a provoca palpitatii cardiace. Desi a fost condamnata numai pentru noua victime, ea a mai provocat ranirea a inca treisprezece copii, inainte sa fie prinsa. Allitt nu a marturisit niciodata care este motivul crimelor ei, dar sindromul Munchausen de care suferea poate oferi o posibila explicatie. Sindromul Munchausen este o forma complexa de maltratare, fiind definit prin falsificarea sau inducerea, de catre un ingrijitor, a unei suferinte emotionale si fizice la adresa unei persoane aflate in grija sa. De asemenea, sindromul se refera si la persoanele care simuleaza sau care-si induc simptomele unei boli pentru a atrage compasiune, protectie si a castiga control asupra altora.

7. Myra Hindley

Myra Hindley si Ian Brady sunt responsabili pentru asa numitele “Crime din mlastina”, care au avut loc în Manchester, Marea Britanie, la mijlocul anilor ’60. Impreuna, cei doi sunt responsabili de răpirea, abuzul sexual, torturarea si uciderea a trei copii sub varsta de 12 ani si a doua adolescente, in varsta de 16 si 17 ani. Indiciul care a dus la dezvaluirea identitatii criminalilor a fost un bagaj pe care Myra il uitase in gara centrala din Manchester. Printre probele incriminatorii se afla si o caseta pe care cei doi inregistrasera una dintre victime, in timp ce era violata si torturata. Inainte de a fi incarcerata, aceasta a abordat o atitudine plina de aroganta, pe care si-a pastrat-o si in timpul procesului, neparand sa-i pese de soarta ei. A fost prima femeie care si-a petrecut 37 de ani in detentie, cea mai lunga incarcerare din istoria Angliei moderne. In timpul detentiei, aceasta si-a schimbat atitudinea, pozand intr-o femeie religioasa si ispasita. Mai mult decat atat, si-a continuat studiile, reusind sa obtina o diploma universitara. Insa eforturile ei nu au fost de natura sa convinga prea multa lume. A murit in data de 15 noiembrie 2002, la varsta de 60 de ani, in urma unui atac de cord. Ironia face ca doar cateva zile mai tarziu, guvernul Marii Britanii sa dea un decret care ar fi gratiat-o.

6. Belle Gunness

Belle Gunness este una dintre cele mai înspaimantatoare criminale în serie din istoria Statelor Unite. Având o statura impresionanta, cu o inaltime de 1.83 metri si cantarind peste 91 de kilograme, Belle era o femeie impozanta, de descendenta norvegiana. Aceasta si-a otravit cei doi soti si toti copiii, in perioade diferite, continuand cu toti pretendentii si iubiti. Motivul? Lacomia in stare pura. Politele de asigurare de viata si bunurile furate sau luate prin escrocherie de la victime formau toate veniturile ei. Anumite rapoarte pun pe seama ei peste 20 de crime, infaptuite de-a lungul mai multor decade.

5. Mary Ann Cotton 

Englezoiaca Mary Ann Cotton este o altă criminală în serie, care a acționat sub impulsul lăcomiei. Maritata la varsta de 20 de ani cu William Mowbray, acestia s-au stabilit in Plymouth, Devon, pentru a inteimeia o familie. Cuplul a avut cinci copii, dintre care patru au murit in conditii suspecte, diagnosticul fiind febra gastrica si dureri de stomac. Faptul ca s-au mutat in nord-vestul tarii nu parea sa ii ajute foarte mult. Blestemul i-a urmat. Inca trei copii au fost nascuti si tot trei copiii au fost inmormantati. William avea sa ii urmeze in scurt timp, rapus de o misterioasa boala intestinala. I-a urmat si cel de-al doilea sot, George Ward si inca un copil. Cauza? Probleme intestinale. Acest sir de coincidente incredibile au atras intr-un final atentia presei, ale carei investigatii au dus la prinderea criminalei. Ziarele au descoperit ca, in timpul mutarilor ei frecvente, a pierdut trei soti, un iubit, un prieten, mama si o multime de copii, toti loviti de aceasi boala. A fost spanzurata la Durham County Gaol, in data de 24 martie 1873, pentru otravire cu arsenic. Faptele ei au oripilat intr-asa masura populatia, incat executorii ei s-au asigurat ca nu va muri foarte repede in streang.

4. Katherine Knight 

Prima femeie din Australia condamnată la închisoare pe viață, fară posibilitatea eliberarii conditionate, Katherine Knight era cunsocuta pentru relatiile ei violente. Printre “dragalaseniile” ei casnice se numara sfaramarea maxilarului primului sot, taiarea gatului unui catelus de 8 saptamani in fata celui de-al doilea sot, o relatie fierbinte cu John Charles Thomas Price, care s-a lasat cu un ordin de restrictie impotriva ei. Acest lucru nu a impiedicat-o sa se apropie totusi de el suficient de mult incat sa-l injunghie de 37 de ori cu un cutit de bucatarie. Insa nu s-a multumit numai cu atat. Dupa ce l-a omorat, l-a jupuit de piele, i-a taiat capul si l-a pus intr-un bol de supa, i-a taiat fesele si le-a gatit la cuptor, insotite de o garnitura de legume. Ce a mai ramas din cadavru a fost suspendat de tocul unui geam din camera de zi. Masa calda, impreuna cu un biletel, a fost trimisa copiilor insa, spre norocul acestora, politia a reusit sa intervina inainte ca ei sa ajunga acasa.

3.Ilse Koch 

Vrăjitoarea din Buchenwald, pe numele ei Ilse Koch, a fost sotia lui Karl Koch, comandantul lagarului de concentrare de la Buchenwald intre 1937 si 1941 si a celui de la Majdanek, intre 1941 si 1943. Imbatata de puterea absoluta pe care i-a pus-o pe tava sotul ei, aceasta nu s-a dat inapoi de la nicio fapta marsava. In perioada Buchenwald, a reusit sa uimeasca oamenii prin desfraurile, torturile si obscenitatea de care era capabila. Colectionara impatimita, Ilse si-a creat o macabra colectie formata din lampioane si genti confectionate din piele…umana. Pentru diversitate, se foloseau bucatile de piele tatuate. Datorita pasiunii ei, a fost promovata in cadrul lagarului pe postul de sefa a gardienelor. Dupa terminarea razboiului a fost judecata, inchisa, eliberata si iar inchisa. In final, s-a spanzurat in 1967, in inchisoarea pentru femei Aichach.

Irma Grese 

Una dintre cele mai feroce “produse” feminine ale nazismului, Irma Grese era cunoscuta sub numele de “Cateaua din Belsen”, și asta nu datorita caracterului ei milos. A abandonat scoala la 15 ani, pentru că nu avea foarte multa dedicatie pentru studiu. Mai tarziu, a incercat sa devina asistenta medicala, dar nu a fost primita in randul acestora. Si-a gasit in scurt timp vocatia, odata cu inscrierea in randul “Ligii femeilor germane”. In 1943 a fost transferata la Auschwitz, devenind in mai putin de un an “Senior Superviser”. Promovarea a fost facuta pe baza excesului de zel de care dadea dovada. Printre “hobby-urile” ei se numarau crimele, torturile psihice si fizice, abuzurile sexuale, bataile crunte cu biciul sau asmutirea cainilor infometati asupra prizonierelor. Umbla incaltata cu cizme foarte grele, un accesoriu util in torturarea fizica a prizonierelor si nu se deplasa niciodata fara pistol si bici. In data de 17 aprilie 1945 a fost capturata, impreuna cu alti ofiteri SS, judecata sub legea britanica si condamnata la moarte prin spanzurare. Apelul ei a fost respins, devenind astfel, cea mai tanara femeie condamnata la moarte sub legea britanica in secolul XX.

Elizabeth Bathory 

Contesa Bathory este considerată cea mai infama criminala în serie din istoria lumii. Multe zvonuri au circulat in acea vreme despre fetele de tarani angajate la castel care dispareau ca prin minune fara ca nimeni sa le mai vada vreodata sau sa mai stie ceva de ele. Aceste zvonuri au ajuns la urechile regelui Mathias al II-lea, care a trimis o comisie sa verifice autenticitatea lor. Soldatii au intrat in castel la timp pentru a descoperi cadavrul unei fete, o alta care era pe moarte si sa elibereze alte cateva, care se aflau inchise in temnitele castelului. Printre activitatile preferate ale reginei se aflau: mutilarea totala, mutilarea mainilor sau a organelor genitale, batai indelungate, muscaturi ale fetei si corpului, amputarea bratelor sau a altor parti ale corpului si infometarea victimelor pana la moarte. Se pare ca aceste crime au avut loc pe o perioada indelungata de 25 de ani. A fost condamnata numai pentru 80 de victime, insa se pare ca numarul lor neoficial se ridica la cateva sute. Datorita statutului ei social, contesa nu putea fi judecata, insa a fost inchisa intr-o singura camera a castelului, pana cand a decedat, patru ani mai tarziu. Rautatea extrema a acestei contese a insapimantat lumea, iar folclorul local i-a atribuit si fapte care se pare ca nu le-a infaptuit. Cea mai cunoscuta dintre ele este ca Elizabeth Bathory se imbaia in sangele tinerelor pe care le omora, insa acesta teorie nu a fost dovedita nicioadata, negasindu-se dovezi in sprijinul ei.

4.6. Influența presei mondene asupra femeii

Aparitia femeii moderne, mult mai sofisticate si mai independente avea să schimbe lucrurile. Acest nou rol atribuit femeii este mult diferit fata de cel traditional, dorința de independență impunându-se de acum în viața de zi cu zi. Femeile nu mai sunt doar întreținătoare de case. După cum arată și statisticile, mai putin de 5% dintre familiile americane văd femeia in forma stereotipului tradițional, în care soțul lucrează, în timp ce soția se ocupă de gospodărie. Creșterea numărului femeilor din câmpul muncii, de la sub 25 milioane în 1960 la peste 55 de milioane în zilele noastre, constituind peste 70% din femeile cu vârsta cuprinsă între 25-54 de ani, ne arată că femeia modernă este caracterizată de dorința independenței financiare și a posibilității luării deciziilor.

Astăzi, femeile conduc circa o treime din totalul gospodăriilor, fată doar o septime in 1950. Tot mai des întalnite sunt femeile care nu se mai mulțumesc cu un nivel mediu de educație, continuându-și studiile în vederea consolidării unei cariere, în schimbul întemeierii unei familii. Astfel, datorită atât educației și oportunităților ocupaționale, cât și unei demistificari a mariajului, datorate unei rate mari de divorțialitate, numarul femeilor necăsătorite la 30 de ani este în creștere. Una dintre consecințele directe ale acestor schimbari este modificarea gospodăriilor tradiționale. Cercetari făcute în acest sens în Statele Unite, ne arată că în 1950, familiile (cupluri căsătorite, cu sau fără copii), constituiau în 90% din totalul gospodariilor. Procentul scade până în 9185 la 72%, iar prognoza pentru anul 2000 este de 68%. Gospodăriile nefamiliste – formate din persoane care traiesc singure sau cu alte persoane, între care nu există relații – sunt în continuă creștere, urcând aproximativ 24 milioane în 1985, la 34 milioane pana in 2000. Într-adevăr, cam peste 40% din populația adultă e în prezent necăsătorită, în comparație cu 28%, câți erau în urmă cu zece ani.

Aceste schimbari survenite in viata femeii, nu au scapat nici oamenilor din presa scrisa. Articolele din ziare si reviste aveau sa-si schimbe populatia tinta, deci si mesajele promovate sufera schimbari de continut. Apar tot mai multe publicatii adresate cu precadere populatiei feminine si in special acelei parti a populatiei ce se afla in continua crestere – femeile independete. Odata cu mesajele, imaginea femeii in media este alta. Se promoveaza acum imaginea femeii independente, singure, cu cariera si care-si poarta singura de grija.

In ultimul deceniu, descrierea femeii accentueaza nevoia de independenta si manifestare a acesteia. Articolele aparute pe aceasta tema contrasteaza puternic. Este portretizata, pe de-o parte, independenta femeii prin actiunile pozitive ale acesteia, prin ipostaze ca femeia de afaceri, mereu activa si in cautarea succesului. Pe de alta parte, apare si ipostaza peiorativa a femeii, derivata din nevoia de afirmare si independenta. Un exemplu bun in acest sens este lucrarea de diploma a unei studente la Comunicare Sociala a unei universitati americane. Studenta de provenienta coreeana a incercat in acest studiu sa demonstreze ca femeia, asemeni barbatului, isi poate dovedi independenta si superioritatea fata de sexul opus, prin numarul mare de relatii sexuale intretinute cu diferiti parteneri. Metoda de cercetare folosita a fost experimentul. Revista americana Gear, ce se adreseaza cu precadere populatiei masculine, a publicat articolul ce avea la baza studiul studentei. Studenta era prezentata in cei mai negativi termeni. Insasi aceasta, la finele lucrarii, dupa ce a intretinut relatii cu 120 de parteneri, declara epuizata si scarbita, ca experimentul nu a meritat, ca se simte folosita de partenerii de sex si nu ea e cea care s-a folosit de acestia, asa cum a presupus la inceput.

Astfel de descrieri ale femeii sunt tot mai des intalnite in presa scrisa a ultimului deceniu, alaturi de o imagine a femeii independente, cu cariera, dornica de afirmare si de invidiat. Nu lipsesc din presa scrisa descrieri in termeni superlativi ale femeilor implicate în politica si afaceri – domenii ce pana nu demult erau asociate cu masculinitatea – dar nici articole si imagini ce prezinta femeia angajata in diverse actiuni ilicite si criticata in modul cel mai dur de catre jurnalisti. Această dezvoltare a imaginii femeii in cele doua directii arata cat de mult si-a schimbat pozitia in societate, de la mijlocul secolului XX, pana la finele lui.

Concluzii

Reprezentarea femeii în articole de presă variază în funcție de publicul țintă căreia i se adresează. În publicatiile orientate spre știri, femeia apare foarte rar, iar când apare, imaginea ei este de dimensiuni foarte mici. Deseori, femeia este îmbracată în haine de afaceri, machiată și aranjată, astfel încât să arate cât mai bine cu putință. În revistele dedicate femeilor, prezența acesteia în forma imaginilor sau articolelor este mai mare. Cu puține excepții, femeia este prezenta într-o forma ireala. În aparitiile ei pe coperțile revistelor, femeia este înaltă si suplă, mereu machiată, arătând perfect de fiecare data. Cum femeile nu au, în medie, câte trei ore pe zi pentru a și le dedica machiatului (timpul necesar pentru un machiaj perfect), e imposibil să spere la un astfel de ideal. Imaginea femeilor din reviste devine și mai ireală prin efectele speciale realizate datorita tehnicii fotografice. Prin astfel de efecte, defectele fizice ale fetei sunt ascunse, conducandu-ne la o idee de frumusețe fizică imposibilă. Defectele ce nu pot fi ascunse de către aparatul foto sau prin machiaj, sunt supuse altor tehnici, cu ajutorul computerului. Deci, imaginea femeii promovata de catre presă, este aceea a unui ideal social de frumusete greu de atins.

Impactul acestei imagini asupra tinerelor este imens:ele sunt de părere că trebuie să se încadreze în aceste imagini, iar rezultatul la care s-a ajuns este acela ca cel putin 4 din 8 eleve țin cura de slăbire.

În domeniul publicitar, lucrurile nu se schimbă prea mult. În revistele cu orientare predominant masculină, femeia apare promovând produse cum sunt țigarile, alcoolul sau apa de colonie, iar în cele dedicate femeilor, aceasta apare în imaginile publicitare ale produselor de înfrumusețare și la cele de curațat. În revistele dedicate ambelor sexe, femeia creează o imagine a frumuseții, atractivității, eleganței, imagine atribuită apoi produsului. În reclamele televizate, femeia este descrisă foarte simplu, ca obiect sexual. În funcție de populația țintă, ele promovează fie imaginea unei ape de colonie, sau a altor produse bărbătești, fie imaginea unor produse de uz casnic. Oricare ar fi produsul, ele sunt folosite ca obiect sexual, deservind bărbatul. Ele sunt întotdeauna cele care gătesc, fac curățenie sau alte munci casnice, au grijă de copii, etc.

Cu toate acestea nu putem nega însă faptul că apariția și dezvoltarea presei femine au jucat rolul principal în emanciparea și transformarea femeii.

Bibliografie

Beauvoir, Simone de, Al doilea sex, trad. Bolcu Diana și Delia Verdes, 1998, Bucuresti, Ed. Univers, în Dragomir, Otilia, Miroiu, Mihaela (editoare), 2002;

Botez, Calypso, Drepturile Femeii în Constitutia viitoare, în Constitutia din 1923 în dezbatearea contemporanilor, 1990, Bucuresti, Humanitas, 127, în Cosma, Ghizela, Tarau, Virgiliu, 2002;

Buzatu, Stana, Conditia femeii, dimensiune a progresului contemporan, 1979, Bucuresti, Ed. Politica. ;

Cosma, Ghizela (coord.), Tarau, Virgiliu (coord.), 2002, Conditia femeii în Romania în secolul XX: studii de caz, 2002, Cluj, Presa Universitara Clujeana ;

Diaconu, Crina, Aspecte privind rolul femeilor în procesul de reformare și modernizare sociala în Romania interbelica, în Cosma, Gizela, Tarau, Virgiliu, 2002 ;

Dragomir, Otilia, Miroiu, Mihaela (editoare), 2002, Lexicon feminist, Iasi, Ed. Polirom;

Fundatia pentru o Societate Deschisa, Romania, Barometrul de Gen, 2000, Bucuresti : The Gallup Organization.;

Grunberg, Laura, Stefanescu, Doina, Integrare versus separare: ghid prietenos la gen, 2004, Bucuresti, Ed. AnA;

Marza, Daniela, Femeia intre familie și societate în Moldova regulamentara, în Ciupala, Alin (editor), 2004, Despre femei și istoria lor în Romania, Ed. Universității din Bucuresti ;

Morar, Voicu, Calin, Intre ‘noi’ și ‘ei’ – Identitatea politica a femeii în discursul comunist, în Cosma, Ghizela, Tarau, Virgiliu, 2002;

Olariu, Elena, Statutul femeii la mijlocul secolului al XIX-lea, în Ciupala, Alin, 2004 ;

Pasti, Vladimir, Miroiu, Mihaela, Codita, Cornel, Romania: starea de fapt, 1997, Bucuresti, Ed. Nemira.

Popescu, Liliana, Politica sexelor, 2004, Bucuresti, Ed. Maiko ;

Viata sociala a femeilor în Romania moderna (1878-1914), în Ciupala, Alin, 2004;

Recensamant general al populatiei și locuintelor, 2002. Rezultate generale, 2003, în Grunberg, Laura, Stefanescu, Doina, 2004;

Stratilescu, Eleonora, Feminism, în Ciupala, Alin, 2004;

Urechia, V., Istoria scoalelor de la 1800-1864, vol. I, 130, în Ciupala, Alin, 2004 ;

Claudia Ana Moarcas, Comunicarea și comportamentul în negocierea contractelor, Ed. Artprint București, 2005

Holy Bible, New International Version, Hodder and Stonghton, 1988

George Posener, Enciclopedia Artei și civilizației egiptene, Ed. Meridiane, București, 1974

Seneca, Scrieri filozofice, Ed. Minerva, 1981

Erasmus din rotterdam, Epilogul nebuniei, Ed. Antet XX Press

Epictet Marcus Aurelius, Manual către sine, 1977

La Bruyere, Caracterele, Ed. Pentru Literatură, 1968, volumul