Eficienta Investitiilor

CUPRINS

Capitolul I

-Istoric

-Activitatea societatii

-Principalele servicii oferite

-Masini si utilaje

Capitolul II

-Calculul indicatorilor de eficienta economica

-Indicatori dinamici si statici

-Indicatori cu caracter general

-Indicatori de baza

-Evaluarea eficientei unui proiect de investitii

Capitolul III

-Prezentarea variantelor de investitii

-Primul caz – 2 utilaje

-Al dloilea caz – 3 utilaje

Capitolul IV

-Analiza resurselor umane

Capitolul V

-Concluzii si propuneri

25 pagini

=== efic inv ===

CUPRINS

Capitolul I

-Istoric

-Activitatea societatii

-Principalele servicii oferite

-Masini si utilaje

Capitolul II

-Calculul indicatorilor de eficienta economica

-Indicatori dinamici si statici

-Indicatori cu caracter general

-Indicatori de baza

-Evaluarea eficientei unui proiect de investitii

Capitolul III

-Prezentarea variantelor de investitii

-Primul caz – 2 utilaje

-Al dloilea caz – 3 utilaje

Capitolul IV

-Analiza resurselor umane

Capitolul V

-Concluzii si propuneri

Capitolul I

S.C INVESTITOR S.A

Istoric

Societatea s-a înființat în anul 1962, în anul 1991 devine societate comercială pe acțiunii. S-au achiziționat în principal, mijloace de transport, diverse utilaje și echipamente de birotică (în valoare de peste 3 mld. lei). S-au înstrăinat clădiri (5 apartamente), în valoare de peste 500 mil. lei.

Societatea realizează în principal activități de:

proiectare, montaj, punere în funcțiune și service pentru instalații electrice, de automatizare și telecomunicații.

proiectare asistată de calculator, instalare, punere în funcțiune, service pentru sisteme de securitate.

proiectare și montaj rețele de calculatoare.

producție confecții și construcții metalice.

Comercializare produse industriale legate de obiectul de activitate.

Principalele servicii oferite și produse realizate de către societate sunt:

Lucrări de construcții montaj, în special lucrări pentru instalații complexe la obiective industriale sau civile:

Instalații electrice

Automatizări, montaj de echipamente electrice;

Instalații de curenți slabi: telefonie, interfonie, rețele de calculatoare;

Instalații termice sanitare;

Instalații apă-canal;

Activitate de service pentru instalații de aer condiționat și stații radio releu.

Lucrări în domeniul telecomunicațiilor:

Execuția lucrărilor de infrastructură pentru stații de comunicații GSM, militare, trunking, backbone;

Realizare proiecte în faza de DDE (desene detaliate de execuție) pentru categoriile de lucrări.

Sisteme de securitate la cheie:

Sisteme de alarmare la efracția și agresiune

Sisteme de avertizare incendiu

Sisteme de stingere automată a incendiului

Sisteme de control de accesului

Sisteme de supraveghere cu televiziune cu circuit închis

Sisteme de interfonie

Sisteme de sonorizare, traducere sincronă

Sisteme de recepție și/sau distribuție programe TV.

1.3 Mașini, utilaje și mijloace de transport în anul 2001 (gradul de uzură)

Mașini, utilaje și mijloace de transport reprezintă 18.6% din totalul imobilizări corporale.

Valoarea brută: 3.026.281 mii lei

Gradul de uzură:

Mașini, utilaje, instalații de lucru: 27.88%

Aparate, instalații de măsură, control și reglare: 23.02%

Mijloace de transport: 23.8%

Unelte, dispozitive, instrumente: 28.43%.

Pentru gradul de uzură am luat în considerare amortizarea contabilă a capacităților de producție.

Vârsta medie a utilajelor este de 12.5 ani.

Capitolul II

CALCULUL INDICATORILOR DE EFICIENȚĂ ECONOMICĂ A UNUI PROIECT DE INVESTIȚII

2.1 Indicatori dinamici și statici (prezentare teoretică)

Un fenomen, un proces economic va fi caracterizat de un număr mai mare sau mai mic de indicatori, în funcție de gradul său de complexitate, nefiind exclusă posibilitatea ca în cadrul aceleiași variante unii dintre indicatori să fie favorabili, iar alții nefavorabili. În aceste situații, cu atât mai mult se va impune dublarea calculelor economice de o analiză economică corespunzătoare.

Revenind la sistemul indicatorilor eficienței economice a investițiilor, acesta cuprinde patru mari grupe de indicatori, după cum urmează:

Indicatori cu caracter general.

Indicatori de bază.

Indicatori specifici diferitelor obiective și ramuri.

Indicatori suplimentari.

2.2 Indicatori cu caracter general

O primă grupă de indicatori, menită a contribui la formarea unei imagini globale asupra condițiilor concrete de eficiență economică în care se va realiza și funcționa obiectivul de investiții este grupa indicatorilor cu caracter general.

În cadrul acestei grupe sunt incluși următorii indicatori: capacitatea de producție; numărul de salariați; costul de producție; profitul; productivitatea muncii; rentabilitatea.

Capacitatea de producție:

După cum este cunoscut, acest indicator exprimă producția maximă ce pateu fi obținută într-o perioadă de timp, în condiții normale de funcționare a capitalului fix, de utilizare a resurselor umane și materiale și a unui anumit coeficient de schimburi.

Notată prin q capacitatea de producție se exprimă, în general, în unități fizice de producție.

Aceeași capacitate de producție poate fi exprimată și în unități valorice:

în care: Q – capacitatea de producție exprimată valoric;

qj – capacitatea fizică de producție a obiectivului j;

pj – prețul obiectivului j de producție.

Acest lucru se poate întâlni mai des în situații în care producția este eterogenă, fiind alcătuită din mai multe sortimente de producție.

Capacitatea de producție este un indicator de volum, care concretizează de fapt un prim efect al efortului investițional făcut, arătându-ne o imagine de ansamblu, globală asupra mărimii obiectivului.

Numărul de salariați:

Acest indicator trebuie încă din faza de proiectare, el stabilindu-se în corelația cu producția, productivitatea muncii și coeficientul de schimburi.

Totodată, indicatorul amintit trebuie cunoscut și în structură, pe categorii de specialiști (muncitori, tehnicieni etc.).

Este de remarcat faptul că numărul de salariați va trebui stabilit pornindu-se de la producție, luându-se în considerare o anumită productivitate a muncii.

Costul de producție:

Este unul din indicatorii cu foarte mare putere de sinteză, arătând de fapt condițiile concrete de efort economic, în care se va realiza producția proiectată. În el reflectă, de fapt, calitatea activității desfășurate, este oglinda acesteia.

Costul de producție trebuie cunoscut atât la nivelul întregii producții realizate, cât și la nivelul fiecărui sortiment de producție în parte, ca și pe unitatea de produs. Reducerea costului de la o perioadă la alta se înscrie ca una din căile principale de creștere a profitului. Aprecierea eficienței economice se poate face fie calculând cheltuielile de producție, fie luând în considerare cheltuielile materiale luate ca pondere în volumul total al cheltuielilor de producție etc.

Profitul:

Efectul net, scopul urmărit de oricare întreprinzător este profitul. Prin intermediul profitului întreprinzătorului asigură premisele necesare pentru creșterea capitalului fix.

Pe baza profitului firmele au posibilitatea să calculeze unul dintre cei mai importanți indicatori și anume rata profitului (a rentabilității), care de fapt arată ce capacitate are acesta de a produce profit.

Ținând seama de ramura în care se realizează un obiectiv sau altul, de particularitățile acestuia, lista indicatorilor cu caracter general poate fi completată eventual și cu alți indicatori.

Productivitatea muncii:

O variantă de investiții, oricât de convenabilă ar fi la alți indicatori de eficiență economică, dacă nu oferă și o productivitate competitivă, este greu de crezut că ar putea fi acceptată.

În concordanță cu acest indicator se cunosc numeroase relații de calcul, din care vom aminti numai câteva:

; ; ; ; ; etc.

în care:

W – productivitatea muncii;

Ft – timpul necesar obținerii unei cantități de producție;

q – cantitatea de producție obținută într-o perioadă de timp;

Ns – numărul de salariați;

Q – valoarea producției obținute.

În calculele de eficiență economică însă, productivitatea muncii trebuie privită din ce în ce mai mult ca o cauză a producției și nu ca efect al acesteia.

Cu alte cuvinte, nu vom aștepta să obținem producția pe care să împărțim la numărul de salariați, ci vom stabili, mai întâi, cu ce productivitate se va lucra.

În același mod trebuie pusă problema și în evaluarea eficienței economice a diverselor variante de investiții; pornind de la o anumită productivitate a muncii să ajungem să dimensionăm numărul de salariați și producția. Numai în acest mod se poate asigura o justificare economică corectă, dacă este într-adevăr bine să investim capitalul într-o anumită direcție sau nu. Însăși angajarea ulterioară a salariaților se va face pe baza criteriului de selecție dictat de acest indicator – productivitatea muncii.

Rentabilitatea:

În economia de piață cel mai important indicator de eficiență economică este rentabilitatea. În practică se mai numește profitabilitatea respectiv, rata rentabilității sau rata profitabilității. Există mai multe formule de calcul, din care reținem pe următoarea:

În care: r-rentabilitatea; C-cheltuielile de producție; P-profitul obținut;

Evident că în analiza economică se va opta pentru varianta care are rentabilitatea cea mai mare. În esență, rentabilitatea exprimă conceptul clasic al eficienței economice, deoarece profitul concretizează scopul urmărit pe piață (efectul final al oricărei activități productive) iar costul producției sintetizează resursele (umane, materiale, financiare) consumate.

2.3 Indicatori de bază

Spre deosebire de indicatorii prezentați la grupa anterioară, indicatorii de bază sunt proprii analizei eficienței economice a investițiilor și constituie cea mai importantă grupă de indicatori, fără de care este de neconceput adoptarea unei judicioase decizii de a investi.

Volumul capitalului investit

Acest indicator reflectă efortul total economic pentru realizarea unui anumit obiectiv de investiții.

Indicatorul amintit se calculează astfel:

It=Id+Ic+Mo+Cs

It – volumul total al capitalului investit;

Id – volumul capitalului destinat investițiilor directe;

Ic – volumul capitalului investițiilor colaterale;

Mo – necesarul inițial de mijloace circulante;

Cs – cheltuieli suplimentare (legate de pregătirea cadrelor, supravegherea lucrărilor etc.).

Dupa cum se poate observa, în efortul investițional total al unui întreprinzător intră valoarea investiției directe, reflectată prin devizul general, investițiile colaterale, cheltuielile referitoare la dotarea inițială cu mijloace circulante precum și cheltuielile suplimentare efectuate de întreprinzător.

În ceea ce privește materializarea propriu-zisă a investițiilor, aceasta se concretizează în capitalul fix activ cât și capitalul fix pasiv.

Capitalul fix activ se referă la mașini, utilaje, instalații care participă nemijlocit la procesul de producție și care, de fapt, hotărăsc soarta acestuia, iar capitalul fix pasiv se referă la diverse hale, clădiri care asigură funcționarea în bune condiții a capitalului fix activ.

Evident, desfășurarea unei activități investiționale eficiente presupune ca ponderea cea mai mare a cheltuielilor de capital să fie dirijată către capitalul fix activ, care, așa cum s-a mai arătat, hotărăște soarta producției.

Durata de realizare a lucrărilor de investiții

În cadrul acestei perioade de timp are loc de fapt materializarea eforturilor investiționale de capital fix.

Specific acestei perioade este faptul că fonduri de valori însemnate sunt dizlocate din circuitul economic fără ca acestea să producă nimic până la finalizarea obiectivului. Iată de ce atât constructorul cât și beneficiarul trebuie să colaboreze în această perioadă și să identifice toate căile posibile ce au ca numitor comun reducerea duratei de execuție a obiectivului (d).

O problemă deosebită a acestei perioade de timp se referă la modul de eșalonare a cheltuielilor de capital pe fiecare an în parte, din cadrul duratei de realizare; în acest context se va urmări ca partea cea mai mare a fondurilor să fie alocate către sfârșitul duratei de execuție.

De asemenea, reține atenția și o altă problemă specifică acestei perioade de timp, și anume, eventualitatea punerii în funcțiune a unor capacități parțiale de producție. În situația în care acest lucru este posibil se va urmări o asemenea eșalonare a fondurilor de investiții încât unele capacități de producție să poată produce chiar în decursul duratei de realizare a obiectivului.

Din cele arătate mai sus, rezultă încă o dată, mai întâi, că durata de realizare va trebui să fie cât mai mică, atât pentru a atenua efectul imobilizării capitalului în această perioadă, cât și pentru a evita risipa și degradările pe șantierele de construcții, la care se adaugă o altă problemă foarte importantă cea a evitării demodării produselor.

O durată mare de realizare poate conduce ca după punerea în funcțiune a capacității respective de producție, produsul să nu mai fie căutat pe piață sau să fie căutat dar sub alți parametri tehnico-economici și calitativi.

Acest raționament va influența favorabil eficiența economică prin faptul că fondurile de investiții din anii în care o parte din capacități vor funcționa, și deci vor produce, se vor diminua cu profitul obținut pe aceste capacități în anii respectivi, aspect ce va influența pozitiv eficiența economică.

Investiția specifică

Acest indicator sintetizează corelația dintre efortul investițional, pa de o parte, și efectul obținut sub forma capacității de producție, pe de altă parte; se poate calcula atât pentru construcții noi, cât și pentru modernizări, dezvoltări retehnologizări de capacități de producție, la care se mai adaugă cazul în care se compară mai multe variante.

În cazul obiectivelor noi:

, unde:

s – investiția specifică;

It – volumul investiției;

qh – capacitatea de producție exprimată în unități fizice.

În practică, uneori, când producția viitorului obiectiv ce se va realiza este eterogenă, se impune calculul acestui indicator în funcție de capacitatea de producție exprimată valoric:

, unde: It – volumul total al investiției; Qh – capacitatea anuală de producție.

În cazul modernizării, dezvoltării sau retehnologizării unor obiective existente, investiția specifică se calculează astfel:

,unde:

sm – investiția specifică pentru modernizări, dezvoltări, retehnologizări;

qmi – capacitatea de producție existentă înainte de modernizare, dezvoltare, retehnologizare;

qo – capacitatea de producție existentă înainte de modernizare, dezvoltare, retehnologizare.

Ca și în cazul construcțiilor noi și în cazul modernizării, dezvoltării, retehnologizării, indicatorul respectiv se poate calcula și în funcție de sporul valoric de capacitate:

, unde:

Qmi – capacitatea de producție exprimată valoric după modernizare;

Qo – capacitatea de producție exprimată valoric înainte de modernizare.

Termenul de recuperare a investiției

Este un alt indicator sintetic de eficiență economică a investițiilor care exprimă corelația dintre efortul de capital investit, pe de o parte și efectul obținut sub forma profitului anual, pe de altă parte.

Acest indicator, ca și în cazul investiției specifice, se poate calcula în mai multe situații:

Pentru construcția unor obiective noi:

, unde:

T – termenul de recuperare a capitalului investit;

It – valoarea capitalului investit;

Ph – profitul anual.

În acest mod de calcul, indicatorul reflectă care este perioada de timp în care se va recupera capitalul investit din profitul anual obținut.

Termenul de recuperare a capitalului investit se mai poate calcula astfel:

, unde:

T – termenul de recuperare;

P – diferența dintre profitul proiectat și cel realizat în cadrul perioadei de atingere a parametrilor proiectați;

P’ – profitul suplimentar realizat în cazul punerii în funcțiune a unor capacități parțiale de producție în cadrul duratei de realizare a obiectivului.

Revenind la perioada de atingere a parametrilor proiectați, se poate spune că orice prelungire a acesteia atrage după sine mărimea termenului de recuperare a investițiilor.

Pentru modernizarea, dezvoltarea sau retehnologizarea unor obiective existente.

În acest caz, termenul de recuperare sintetizează corelația dintre efortul de capital investit pe de-o parte și efectul obținut sub forma sporului de profit anual ca urmare a modernizării, dezvoltării sau retehnologizării propuse.

În consecință, termenul de recuperare a capitalului investit se va calcula astfel:

, unde:

T – termenul de recuperare a capitalului investit în cazul unor modernizări etc.

Im – valoarea capitalului investit pentru modernizare etc.;

Phmi – profitul anual obținut în urma modernizării, dezvoltării, retehnologizării obiectivului existent;

Pho – profitul anual obținut de obiectivul existent înainte de realizarea investiției pentru modernizare, dezvoltare, retehnologizare.

Sunt frecvente cazurile în care scopul urmărit prin realizarea unor investiții este ca prin modernizare (eventual însoțită de retehnologizare) să se obțină o reducere a costului de producție.

În acest caz, efectul obținut ca urmare a investiției respective îl reprezintă de fapt tocmai această economie la costurile de fabricație.

Indicatorul analizat se va calcula astfel:

, unde:

Cho – costurile de fabricație (mai mari) înainte de modernizare, retehnologizare;

Chm – costurile de fabricație (mai mici) după modernizarea, retehnologizarea obiectivului respectiv.

Pentru compararea a două sau mai multe variante de investiții, termenul de recuperare a investiției se calculează astfel:

, unde:

T – termenul de recuperare a investiției suplimentare;

Ii – Ij – diferența de capital investit în varianta i față de varianta j de investiții;

Phi – Phj – sporul de profit obținut în varianta i față de varianta j de investiții.

În această formă de calcul, indicatorul exprimă în câți ani se va recupera diferența de capital prevăzută în varianta i față de varianta j prin sporul de profit obținut, calculat ca diferență între profitul variantei i de investiții față de profitul variantei j.

Coeficientul de eficiență economică a investițiilor

Acest indicator sintetizează corelația dintre profitul anual obținut în urma realizării investiției, pe de o parte, și efortul de capital investit, pe de altă parte.

În situația realizării unor investiții pentru construcția de obiective noi, indicatorul se calculează astfel:

, în care:

e – coeficientul eficienței economice a investițiilor;

Ph – profitul anual obținut ca urmare a realizării investiției;

It – volumul capitalului antrenat pentru realizarea obiectivului.

Ca și în cazul termenului de recuperare, atunci când există posibilitatea punerii în funcțiune a unor capacități parțiale de producție, efectele suplimentare obținute cu acest prilej vor trebui luate în considerare la calculul indicatorului.

În cazul modernizării, dezvoltării sau retehnologizării unor capacități de producție indicatorul se va calcula astfel:

, în care:

e – coeficientul de eficiență economică a investițiilor;

Phm – sporul de profit obținut în urma modernizării, dezvoltării retehnologizării față de situația existentă;

Im – valoarea capitalului investit pentru modernizarea unui obiectiv.

Având în vedere aceeași situație prezentată în cazul termenului de recuperare, atunci când avem mai multe variante de investiții, calculul indicatorului se prezintă astfel:

, unde:

Phi – Phj – reprezintă sporul de profit suplimentar obținut în varianta i față de varianta j.

Ii – Ij – diferența de capital investit în varianta i față de varianta j.

În această formulă de calcul, indicatorul mai este întâlnit și sub denumirea de coeficientul eficienței economice relative a investițiilor de capital și el reflectă câți lei – spor pe profit anual revin la un leu – capital investit suplimentar în varianta i față de varianta j.

Cheltuieli echivalente sau recalculate

Procedând la evaluarea eficienței economice a investițiilor pentru diversele variante posibile de urmat, frecvent ne întâlnim cu situații în care o variantă presupune în faza investițională un efort de capital mai mare comparativ cu alta variante, însă, după punerea în funcțiune, costurile de exploatare se află de fapt în relație inversă.

Pe plan general, problema ridicată mai sus poate fi sintetizată astfel:

Ij > Ij dar Chi < Chj

Se pune întrebarea, dacă să optăm pentru o variantă cu un efort mai mic de capital investit sau pentru alta cu un cost de exploatare anual mai mic.

Pentru a lua o decizie eficientă vom opta pentru un cost mic investițional la achiziție sau dimpotrivă vom accepta un cost de achiziție mai mare, în ideea unor economii pe care le vom înregistra la costurile de exploatare în perioada de funcționare a acestuia?

Ieșirea din impas o oferă indicatorul cheltuieli echivalente, care cuantifică efortul total, atât de investiții cât și de exploatare:

K = It + Ch De , unde:

K – cheltuielile echivalente;

Ch – costurile anuale de producție;

De – durata eficientă de funcționare a obiectivului.

Indicatorul analizat este un indicator de efort economic și reflectă efortul total (investiții și costuri de producție) necesar pentru realizarea și funcționarea viitorului obiectiv.

Indicatorul notat cu K asigură comparabilitatea datelor numai dacă ăn toate variantele capacitățile de producție sunt egale; în situația în care capacitățile de producție diferă, pe variante, indicatorul va trebui calculat în forma sa specifică, astfel:

, în care:

k – cheltuielile echivalente specifice;

K – cheltuielile echivalente;

De – durata eficientă de funcționare a obiectivului.

Indicatorul cheltuieli echivalente specifice reflectă o situație cu atât mai convenabilă, cu cât nivelul său este mai scăzut.

Randamentul economic al investiției

Scopul oricărui întreprinzător este de a obține cât mai mult profit. Evident, în domeniul investițiilor de capital problema se pune în mod similar.

Vorbind despre acest scop însă ce trebuie atins, distingem mai multe categorii de profit ce se regăsesc în calculele de eficiență economică a investițiilor.

Astfel avem:

Profitul anual (Ph), care se calculează ca diferență între valoarea producției și costul producției:

Ph = Qh – Ch , unde:

Ph – profitul anual;

Qh – valoarea anuală a producției;

Ch – costul anual al producției.

Profitul total (Pt) a cărui semnificație este profitul realizat din momentul punerii în funcțiune a obiectivului și până la expirarea duratei de funcționare:

Pt = Ph De, unde:

Ph – profitul anual;

De – durata eficientă de funcționare.

Profit de recuperare (Pr), care reprezintă partea din profitul total destinată recuperării fondurilor de investiții cheltuite. Profitul de recuperare reprezintă profitul obținut până la expirarea termenului de recuperare a investiției.

Pr = It

Profitul final reprezintă partea profitului total obținută după expirarea termenului de recuperare a investițiilor

Pf = Pt – Pr sau Pf = Pt – It

în care:

Pf – profitul final;

Pr – profitul de recuperat;

It – valoarea capitalului investit;

Pt – profitul total.

Prin analogie cu randamentul tehnic, care, după cum este cunoscut, se calculează ca raport între efectul final (puterea utilă) și efortul necesar (puterea absorbită), randamentul economic al investiției se calculează ca raport între profitul final prezentat anterior și capitalul investit.

, în care:

R – randamentul economic al investiției;

Pf – profitul final;

It – capitalul investit.

Desigur, se naște întrebarea, care ar fi principalele căi de sporire a randamentului economic al investiției, în condițiile unui anumit capital dimensionat pentru realizarea unei investiții?

Căile ce vor conduce la realizarea acestui deziderat sunt înseși căile de creștere a profitului final, după cum urmează:

reducerea timpului de recuperare a investiției;

reducerea cheltuielilor de producție;

prelungire duratei de funcționare a obiectivului;

Creșterea valorii producției prin sporirea producției fizice, ridicarea calității producției, îmbunătățirea structurii sortimentale a acestora, aspecte ce se vor reflecta în prețuri de vânzare superioare etc.

2.4 Indicatori dinamici și statici (evalurea eficienței unui proiect de investiții): Evaluarea eficienței economice a unui proiect de investiții se face printr-un sistem de indicatori. În acest caz am considerat un proiect economic caracterizat de următorii indicatori:

Volumul de investiții : 300 mil lei, din care anul 1 se cheltuiesc 100 mil lei și anul 2 se alocă 200 mil lei ;

Venitul anual egal pe cei 10 ani cât este durata de funcționare a obiectivului, 600 mil. Lei;

Cheltuielile anuale de producție, considerate și ele egale în timp, 400 mil lei ;

Coeficientul de actualizare, a = 20%.

Randamentul economic actualizat

,

în care:

Ph – profitul anual;

d – durata de realizare a investiției;

D – durata de funcționare a obiectivului;

Dacă profitul este egal în timp relația devine:

Aplicând această relație rezultă:

Termenul de recuperare a investiției

Pentru cuantificarea criteriului de eficiență economică “minimizarea perioadei de recuperare a fondurilor alocate”, folosind calculele de actualizare, termenul de recuperare dinamic se calculează cu formula :

unde :

T – reprezintă termenul de recuperare;

Pentru aplicarea relației se actualizează mai întâi investițiile și apoi se deduce T din aplicarea relației prezentate:

Din calcule ne rezultă: T = 2.15, perioadă relativ mică față de durata de funcționare care este de 10 ani.

Cheltuieli specifice recalculate actualizate

Acest indicator se calculează în funcție de capacitatea de producție sau de venitul anual.

În funcție de producție se folosește relația:

, unde

– cheltuieli anuale de producție ;

– capacitatea de producție ;

Dacă cheltuielile de producție se mențin constante pe întreaga perioadă de funcționare, relația matematică se mai poate scrie :

Dacă cheltuielile și venitul annual se mențin constante în perioada de funcționare, se folosește relația :

Pentru exemplu analizat rezultă:

, efortul total cu investiția și cu producția pentru obținerea unui leu venit.

Capitolul III

PREZENTAREA VARIANTELOR DE INVESTIȚII

3.1 Primul caz 2 utilaje:

Conducerea societății „INVESTITOR” S.A. dorește modernizarea departamentului de producție prin achiziționarea unor utilaje.

În cadrul acestui proces de modernizare S.C. „INVESTITOR” S.A. urmează să achiziționeze un vibrator pentru beton și un utilaj pentru tăiat.

În acest sens, s-au analizat mai multe tipuri de utilaje și s-a ajuns la concluzia alegerii acestora.

În cazul achiziționării vibratorului trebuie ales unul din două mai semnificative, care se caracterizează prin indicatorii:

Pentru a constata care anume din cele două utilaje este mai eficient în timp se folosește relația:

în care:

K – reprezintă suma de recuperat anual;

I0 – valoarea de achiziție a utilajului;

a – coeficientul de actualizare;

Rh – cheltuielile cu întreținerea și repararea utilajului în anul h;

D – durata de funcționare, de serviciu a utilajului.

Dacă cheltuielile cu întreținerea și repararea utilajelor sunt egale în timp, așa cum este cazul în exemplul prezentat, atunci relația se poate scrie:

Precizăm că această a doua relație are un caracter teoretic, deoarece cheltuielile cu întreținerea și repararea utilajelor în marea majoritate a cazurilor se modifică o dată cu uzura acestuia.

Înlocuind în relația dată valorile cunoscute, rezultă:

K1 = (50 + 16 4,16) 0,24 = 27,97

K2 = (70 + 18 5,02) 0,20 = 32,07

Se constată că, în cazul vibratorului de interior, suma de recuperat anual aste mai favorabilă, cheltuielile cu achiziționarea, întreținerea și repararea utilajului, eșalonate pe întreaga perioadă de funcționare a acestuia, sunt mai mici, 27,97 mil. lei față de 32,07 mil. lei la vibratorul universal cu motor termic.

În cazul în care se iau în calcul și sursele de finanțare, relația de calcul al sumelor de recuperat anual devine:

în care:

dc – reprezintă durata de restituire a creditului;

ch – cotele anuale de restituire a creditului;

Vr – valoarea rămasă a utilajului (care poate fi recuperată în urma casării utilajelor respective);

Ip – investiția pentru avans făcută din fond propriu.

Cele două relații au dezavantajul că nu țin cont de efectele economice obținute pe utilajele respective și nu asigură comparabilitatea lor în cazul în care utilajele au randamente diferite și, implicit, asigură realizare de venituri diferite.

Pentru a elimina acest neajuns se poate folosi relația:

în care:

Ks – reprezintă cheltuielile de recuperat anuale ce revin la un leu profit;

Ph – profitul anual.

Pentru a avea un control mai riguros asupra eficienței investiției se poate calcula și momentul optim de înlocuire a utilajului.

Pentru aceasta se poate folosi metoda Kaufmann, care presupune înlocuirea utilajului atunci când cheltuielile cu întreținerea și funcționarea acestuia depășesc cheltuielile pentru achiziționarea și întreținerea unui utilaj nou.

Relația de calcul folosită este:

în care:

Ct – reprezintă cheltuielile totale actualizate;

I0 – valoarea de achiziție a utilajului;

Rh – cheltuielile cu întreținerea, funcționarea și repararea utilajului;

a – coeficientul de actualizare;

n – numărul de ani pentru care se face calculul.

Utilajul se va înlocui în anul h pentru care este îndeplinită condiția:

3.2 Al doilea caz 3 utilaje:

În cazul achiziționării utilajului pentru tăiat alegerea trebuie făcută dintr-un număr de trei utilaje de acest gen.

Cele trei utilaje, din care unul va fi achiziționat în funcție de rezultatul studiului, sunt caracterizate de următorii indicatori:

Ca și în cazul precedent cheltuielile cu întreținerea și repararea utilajelor sunt egale în timp, deci vom folosi cea ce-a doua relație:

K1 = (60 + 10 5,33) 0,18 = 20,39 mil. lei

K2 = (60 + 7 5,74) 0,17 = 17,03 mil. lei

K3 = (80 + 11 6,49) 0,15 = 77,88 mil. lei

Din cel de-al doilea studiu reiese că cea mai eficientă achiziție este cea a ștanței electrice de tăiat fier beton până la un diam de 2cm. Aceasta are suma de recuperat anual mai favorabilă, 17,03 mil. lei față de celelalte două, 20,39 și respectiv 77,88 mil. lei.

Capitolul IV

ANALIZA RESURSELOR UMANE

4.1 Dinamica efectivului de personal pe total și categorii

Necesarul de personal la nivelul firmei se stabilește în funcție de criterii specifice pentru fiecare categorie.

Dimensionarea rațională a numărului de personal constituie o problemă deosebit de importantă în utilizarea lui eficientă și crearea condițiilor materiale pentru acțiunea întregului complex de factori motivaționali.

Dinamica efectivului de personal pe total și pe categorii are menirea de a pune în evidență, dimensionarea potențialului tehnic-economic legată de acest factor de producție, în raport de realizările perioadelor anterioare și necesarul prestabilit.

Pe baza datelor furnizate de direcția de resurse umane din cadru firmei INVESTITOR SA informațiile necesare analizei pot fi structurate astfel:

Comparativ cu perioada precedentă, se prevede o reducere a personalului cu peste 20% (210 persoane ), în condițiile estimării unei creșteri a cifrei de afaceri cu 30%. Evident o asemenea situație este urmarea unor măsuri preconizate de restructurare, de sporire a eficienței economice. Acest lucru poate fi pus în evidență și prin modificările prevăzute a se produce în structura personalului, respectiv menținerea unei ponderi ridicate a muncitorilor direct productivi și a personalului tehnic și de cercetare, cu o importantă schimbare în structura acestuia.

La sfârșitul exercițiului, prevederile sunt realizate parțial, cu unele accente negative cum ar fi de exemplu, scăderea considerabilă a personalului de cercetare.

Într-o asemenea situație, în activitatea practică de analiză se menționează cauzele care au condus la nerealizarea măsurilor preconizate, cu precizarea gradului de implicare directă a compartimentelor răspunzătoare în vederea întreprinderii măsurilor care se impun în cadrul gestiunii interne societății comerciale.

4.2 Analiza calificări forței de muncă

Nivelul de calificare al personalului reprezintă o problemă deosebit de importantă în dimensionarea producției și evoluția productivității muncii.

Analiza calificării forței de muncă vizează două aspecte de bază, respectiv, caracterizarea situației calificării la un moment dat, evoluția acestuia și modul în care este utilizată forța de muncă calificată.

În soluționarea primului aspect se poate avea în vedere structura personalului pe forme de pregătire și de perfecționare a forței de muncă calificată, cum ar fi:

Absolvenți ai școli profesionale;

Ucenici la locul de muncă;

Absolvenți ai liceelor de specialitate;

Absolvenți ai învățământului superior;

Absolvenți ai cursurilor de specialitate;

Pentru caracterizarea sintetică a nivelului de calificare a personalului se utilizează coeficientul calificării medii, stabilit pe baza relației:

K = În care:

n = numărul de personal pe diferite categorii de încadrare;

k = categoria de încadrare

În ceea ce privește modul de folosire a forței de muncă calificată se poate utiliza coeficientul de concordanță, calculat pe baza raportului:

Kc =

K1 = coeficientul de complexitate al lucrărilor, stabilit cu ajutorul relației:

K1 =

În care:

Nh = numărul de ore realizate pe categorii de încadrare a lucrărilor;

t = categoria de încadrare a lucrărilor;

Exemplificarea metodologiei de analiză implică următoarele informații:

= = 2.74 ; = = 2.43

= = 2.80 ; = = 2.48

= = 0.89; = = 0.89

Rezultă că, firma are un surplus de forță de muncă calificată, în raport de nivelul tehnic ale lucrărilor care trebuie realizate, fapt ce conduce la o creștere relativă a cheltuielilor cu salariile, cu efectele corespunzătoare asupra întregului sistem de indicatori economico-financiari.

Capitolul V

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Ca urmare a analizei efectuate în capitolele anteriore a-m ajuns la următoarele concluzii și propuneri:

Să se ia măsuri de lichidarea creanțelor pentru crearea de lichidități necesare achitării în termen a obligațiilor față de buget, fonduri, salariați și terți.

Urmărirea ritmicității cash-flow pentru a apela în măsură mai mică la creditele care presupun cheltuieli financiare (dobânzi).

Accelerarea vitezei de rotație a stocurilor în vederea diminuării imobilizărilor de fonduri și creșterea pe această bază de disponibilități în cont.

Lichidarea creanțelor, în special a celor din anul 2000, precum și a celor înregistrate în cursul anului 2001, cunoscut fiind faptul că acestea reprezintă o sursă de disponibilități în cont și de diminuare pe această bază a creditelor bancare purtătoare de dobânzi.

Să se lichideze provizioanele nedeductibil fiscal, având în vedere că o parte din acestea sunt mai vechi de 2000.

De asemenea să se ia măsuri de lichidare a debitelor, îndeosebi a celor din anul 2000 și mai vechi, a căror sumă este de 1.429.147 mii lei.

Să se lichideze furnizorii și clienții creditori din anul 2000.

Cifra de afaceri realizată în anul 2001 a fost de 192.006.554 mii lei, cu 213.8% mai mare față de 2000 respectiv cu 70.1% în prețuri actualizate la indicele de prețuri care în 2001 față de 2000 a fost de 140.6%.

În totalul cifrei de afaceri, veniturile 25% reprezintă vânzări de mărfuri, iar producția vândută 75%, respectiv 143.695.189 mii lei.

În anul 2001 ponderea exportului este de 7.3% mai mic cu 8.82% față de anul precedent.