Analiza Echilibrului Financiar PE Baza Bilantului LA Nivelul Agentilor Economici

CUPRINS:

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………3

CAP. 1 ROLUL ANALIZEI STATICE ÎN APRECIEREA CONDIȚIILOR ECHILIBRULUI FINANCIAR……………………………………………………………4

1.1.CONCEPTUL DE ECHILIBRU FINANCIAR LA NIVEL MICROECONOMIC……….………4

1.2. CORELAȚIA LICHIDITĂȚII ACUMULATE – SCADENȚE ANTICIPATE………………….6

1.3. COMPATIBILITATEA RESURSE – UTILIZĂRI…………………………………….…………7

CAP. 2 BILANȚUL – INSTRUMENT DE BAZĂ A ANALIZEI STATICE A ECHILIBRULUI FINANCIAR……………………………………………………………9

2.1. BILANȚUL SI CONCEPTUL JURIDIC AL PATRIMONIULUI……………………………….9

2.2. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE BAZA BILANȚULUI FINANCIAR………….10

2.3. STRUCTURA BILANȚULUI SI RAPORTUL LICHIDITATE-EXIGIBILITATE…….………12

2.4. STUDIU DE CAZ: ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE BAZA BILANȚULUI LA S.C. KUBO ICE CREAM COMPANY SRL………………………………………………….14

CAP. 3 ANALIZA STATICĂ A ECHILIBRULUI FINANCIAR……………………………18

3.1. ANALIZA STATICĂ A ECHILIBRULUI FINANCIAR DIN OPTICA PATRIMONIALĂ……………………………………………………………….…………….………18

3.1.1.Situația netă…………………………………………………………………………18

3.1.2.Fondul de rulment ………………………………………………………………….19

3.1.3.Ratele financiare stabilite pe baza bilanțului financiar …………………………….25

3.1.3.1 Ratele lichidității………………………………………………………………25

3.1.3.2. Ratele solvabilității…………………………………………………………..30

3.1.3.3. Ratele îndatorării…………………………………………………………….32

Rata autonomiei financiare…………………………………………………..33

3.2. ANALIZA STATICĂ A ECHILIBRULUI FINANCIAR ÎN OPTICA FUNCTIONALĂ PATRIMONIALĂ………………………………………………………………….………….………34

CAP.4 ANALIZA FINANCIARĂ PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE…..38

CONCLUZII ȘI PROPUNERI…………………………………………………………..………42

ANEXE……………………………………………………………………………………………48

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………

INTRODUCERE

Analiza economico-financiară este o necesitate stringentă, iar prin metodele și tehnicile utilizate duce la stabilirea unui diagnostic privind activitatea firmei și pe baza acesteia se pot elabora programe și strategii care duc la îmbunatatirea activității societățiii în viitor.

Analiza economică și financiară, prin modelele și procedeele sale, constituie un element indispensabil activității manageriale a societăților comerciale, întrucât ofera solutii practice în vederea prevenirii și înlăturarii factorilor cu acțiune distructivă și crearea pe această bază a condițiilor manifestării neângrădite a factorilor cu influentă pozitivă.

Ea se înscrie ca și obiect de studiu în urmărirea sistemelor echilibrelor economice, financiare, patrimoniale, de trezorerie, cauzele modificării lor, efectele și măsurile necesare pentru reechilibrarea lor în scopul asigurării unei eficiențe economice maxime.Se poate spune că, pentru un agent economic, analiza situației financiare se întinde asupra tuturor elementelor patrimoniale și a rezultatelor financiare ale acestora.

Echilibrul financiar exprimă egalitatea între sursele financiare necesare pentru îndeplinirea obiectivelor și acțiunilor și posibilităților de constituire a acestor resurse din rezultatele economice proprii, iar analiza acestuia poate fi realizata utilizând metode de analiză clasice si moderne.
Prezenta lucrare este structurata pe trei capitole, concluzii și propuneri.
Primul capitol conține aspecte teoretice legate de rolul analizei statice în aprecierea condițiilor echilibrului financiar.

În capitolul doi se prezintă noțiuni teoretice despre bilanțul contabil și conceptul juridic al patrimoniului, despre analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului, structura bilanțului și studiul de caz privind analiza economico-financiara a firmei S.C. KUBO ICE CREAM COMPANY S.R.L. Această analiză este efectuată în scopul aprecierii calității activității desfășurate de firma, precum și în scopul găsirii de soluții pentru îmbunătățirea acesteia.

Al treilea capitol prezintă modelele de analiză financiară complexe care ilustrează, printr-o abordare globală, situația financiară a agentului economic. Sunt prezentate modelele de analiză statica a bilanțului contabil.

În capitolul patru este prezentata analiza financiară pe baza contului de profit și pierdere.

Sursele informaționale utilizate pentru realizarea studiului de caz sunt : situația financiară pe baza bilanțului contabil, contul de profit si pierdere, anexele la bilanț, precum și alte informații culese de la personalul firmei. Analiza s-a efectuat pe trei ani :2005,2006,2007.

CAP. 1 ROLUL ANALIZEI STATICE ÎN APRECIEREA CONDIȚIILOR ECHILIBRULUI FINANCIAR

Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a poziției financiare și a stării de performanță financiară a întreprinderii la încheierea exercițiului.

În sens larg, analiza financiară este un instrument managerial care ajută conducerea întreprinderii să înțeleagă trecutul și prezentul pentru a fundamenta obiectivele strategice de menținere și dezvoltare a întreprinderii într-un mediu concurențial. De asemenea, analiza financiară interesează partenerii economici și financiari-bancari, pentru fundamentarea unor posibile acțiuni de cooperare cu organizația respectivă.

Pe baza analizei, factorul uman formulează concluzii prin care se dirijează efortul astfel încât efectele să fie maxime, satisfăcând prin aceasta cerințele proprietarilor capitalurilor investite.

Analiza financiară urmărește să evidențieze, pe de o parte, modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și pe termen scurt și, pe de altă parte, treptele de acumulare bănească, de rentabilitate ale activității întreprinderii si identifică starea de echilibru financiar static și dinamic, starea de profitabilitate a întreprinderii pentru a măsura creșterea valorii capitalurilor acesteia și pentru a planifica activitățile viitoare de exploatare, investiții și financiare.

Analiza statica studiază fenomenele la un moment dat, relevând relațiile dintre elementele și factorii care determină o anumită poziție a fenomenului cercetat. Noțiunea de static nu este legată de natura fenomenului, ci de modul de efectuare a analizei. Fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice.

CONCEPTUL DE ECHILIBRU FINANCIAR LA NIVEL MICROECONOMIC

Echilibrul financiar constituie parte componentă a echilibrului economic, alături de echilibrul monetar și echilibrul valutar.

Pentru ca un agent economic să dețină un echilibru financiar va trebui ca veniturile sale să egaleze cheltuielile efectuate. În structura veniturilor intră și profitul și taxa pe valoarea adăugată. Acționând în realizarea acestui echilibru financiar fiecare agent economic contribuie la realizarea și consolidarea echilibrului financiar la scara întregii economii.

Echilibrul financiar solicită întreprinderii să-și desfășoare activitatea la un nivel, încât să asigure permanent egalitatea între necesarul de fonduri pentru producție, cercetare, tehnică de vârf și resursele financiare corespunzătoare. Algebric se poate reprezenta echilibrul financiar prin egalitatea:

R = N

R = resursele financiare ale întreprinderii;

S = necesitățile de resurse financiare ale întreprinderii

Echilibrul financiar se poate realiza numai atunci când veniturile depășesc cheltuielile încă din faza de previziune.

V > C, sau funcția V- C = maxim

V = venituri prognozate în anul de previziune ;

C = cheltuieli aferente veniturilor.

Aceste relații sunt, de fapt, condițiile înfăptuirii gestiunii financiare a întreprinderii.

Pentru a putea analiza echilibrul financiar la nivelul unei întreprinderii vom trata structura patrimoniului și evoluția sa în timp.

Patrimoniul, ca indicator economico-financiar reflectă valoarea economică a firmei, capacitatea acesteia de a face față necesităților financiare la un moment dat. Patrimoniul este în esență „ansamblul drepturilor și obligațiilor cu substanță economică ale unei societăți comercial, precum și ale oricăruia subiect de drept privat”

Metodologic, analiza structurii patrimoniale presupune investigarea elementelor bilanțiere de activ, respectiv de pasiv, cu ajutorul metodei ratelor de structură. Aceste rate de structură reprezintă un raport între un post sau grupă de posturi de activ sau pasiv și totalul bilanțului

Cele mai frecvente rate de structură sunt:

rata activelor imobilizate, detaliată în rata imobilizărilor necorporale, rata imobilizărilor corporale și rata imobilizărilor financiare;

rata activelor circulante, structurată în rata stocurilor, rata creanțelor si rata disponibilităților.

Ratele de structură a activului permit, de regulă, obținerea de informații privind: destinația capitalurilor, gradul de imobilizare și de lichiditate, modificările intervenite în structura activului ca efect al activelor proprii și a influențelor conjuncturale. Ratele de structură a pasivului caracterizează politica financiară a firmei, stabilitatea și respectiv autonomia financiară, precum și aspecte privind gradul de îndatorare.

CORELATIA LICHIDITATII ACUMULATE – SCADENTE ANTICIPATE

Cercetarea încasărilor și plăților constituie o etapă importantă a analizei situației financiare patrimoniale, întrucât, în practica economică, se consideră că orice activitate trebuie să „degaje bani”, să rezulte un surplus de capital față de cel investit în afaceri. O firmă poate să fie rentabilă, să realizeze profit, dar să nu fie solvabilă, implicit să nu fie în echilibru financiar din cauza lipsei de lichidități, ca urmare a decalajului dintre încasările și plățile pe care le face în cadrul ciclului financiar.

Principalele componente ale încasărilor sunt:

încasări din vânzarea produselor, mărfurilor și serviciilor prestate din perioada curentă și precedentă;

vânzări de valori imobiliare și mobiliare;

contractarea de împrumuturi sau vânzări de titluri;

încasări din chirii, dobânzi, dividende și alte venituri.

În cadrul plăților se cuprind următoarele:

plata cumpărării de mărfuri, materii prime, materiale, prestări servicii de către terți;

plăți pentru salarii și elemente aferente;

achitarea impozitelor, taxelor și alte datorii față de bugetul de stat;

plata dobânzilor și ratelor scadente;

răscumpărarea titlurilor emise de firmă;

achitarea dividendelor și alte plăți.

Se poate urmări evoluția încasărilor și plăților pe cele patru faze ale ciclului de exploatare și anume: achiziționarea și stocajul materiei prime, fabricarea, stocajul produselor finite și comercializarea, încasarea din vânzări.

Gestiunea încasărilor și plăților presupune încasarea la timp și în cuantumul legal a tuturor creanțelor pentru a se putea efectua la timp plățile către parteneri.

A gestiona încasările și plățile înseamnă, în primul rând, a le optimiza. Optimizarea constă în a aplica un anumit număr de mijloace bănești, qvasi-încasări pentru a evita risipa, în scopul intensificării utilizării lichidităților și reducerea la maxim apelării la credite bancare pe termen scurt, deci pe scurt accelerarea încasărilor și reducerea volumului de fonduri neutilizate.Pentru o mai bună gestionare în viitor a încasărilor și plăților se întocmește o previziune a acestora. Doar prin gestionarea corectă și eficientă, prin previzionare și corelare a încasărilor și plăților se poate obține un echilibru monetar stabil evitându-se situații de lipsă de lichiditate și incapacitate de plată.

1.3. COMPATIBILITATEA RESURSE – UTILIZĂRI

În ceea ce privește esența și amplitudinea echilibrul financiar este important de reținut că aceasta nu se circumscrie numai la activitatea de producție sau de comercializare a produselor, ci se referă, la fel ca și gestiunea economică, la toate activitățile întreprinderii: investiții cercetare, acțiuni sociale. Aceste activități conexe activității de bază, chiar dacă nu au ca obiectiv principal realizarea de beneficii, alocarea de fonduri financiare în direcțiile menționate trebuie să urmărească, în primul rând, eficiența consumării lor, ceea ce implicit înseamnă crearea unor condiții favorabile desfășurării activității de bază, inclusiv a unor posibilități potențiale de creștere a profitului. Aceastlor pe cele patru faze ale ciclului de exploatare și anume: achiziționarea și stocajul materiei prime, fabricarea, stocajul produselor finite și comercializarea, încasarea din vânzări.

Gestiunea încasărilor și plăților presupune încasarea la timp și în cuantumul legal a tuturor creanțelor pentru a se putea efectua la timp plățile către parteneri.

A gestiona încasările și plățile înseamnă, în primul rând, a le optimiza. Optimizarea constă în a aplica un anumit număr de mijloace bănești, qvasi-încasări pentru a evita risipa, în scopul intensificării utilizării lichidităților și reducerea la maxim apelării la credite bancare pe termen scurt, deci pe scurt accelerarea încasărilor și reducerea volumului de fonduri neutilizate.Pentru o mai bună gestionare în viitor a încasărilor și plăților se întocmește o previziune a acestora. Doar prin gestionarea corectă și eficientă, prin previzionare și corelare a încasărilor și plăților se poate obține un echilibru monetar stabil evitându-se situații de lipsă de lichiditate și incapacitate de plată.

1.3. COMPATIBILITATEA RESURSE – UTILIZĂRI

În ceea ce privește esența și amplitudinea echilibrul financiar este important de reținut că aceasta nu se circumscrie numai la activitatea de producție sau de comercializare a produselor, ci se referă, la fel ca și gestiunea economică, la toate activitățile întreprinderii: investiții cercetare, acțiuni sociale. Aceste activități conexe activității de bază, chiar dacă nu au ca obiectiv principal realizarea de beneficii, alocarea de fonduri financiare în direcțiile menționate trebuie să urmărească, în primul rând, eficiența consumării lor, ceea ce implicit înseamnă crearea unor condiții favorabile desfășurării activității de bază, inclusiv a unor posibilități potențiale de creștere a profitului. Aceasta înseamnă o dimensionare riguroasă a nevoii de fonduri pentru exercițiile financiare și procurarea la timp și în cuantumul necesar a resurselor acoperitoare, în condițiile cele mai avantajoase pentru întreprindere și în funcție de obiectivele întreprinderii.

Necesarul de fonduri se referă la următoarele componente:

Stocuri optime totale de active circulante (N) determinate de volumul previzionat al producției marfă de normele unitare de consum, cheltuielile de aprovizionare și de depozitare, și în funcție de viteza de rotație a activelor circulante;

Cheltuieli de asigurarea forței de muncă (recrutare, calificare, stimulare suplimentară, protecția socială) și cu alte acțiuni sociale (S);

Cheltuieli cu mijloace fixe (Mf) respectiv cu investițiile imobiliare (clădiri, construcția) mobiliare (invenții, patente, mărci de fabrică, rambursarea creditelor primite în anii anteriori pentru investigații și plata dobânzilor aferente);

Cheltuieli privind cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică, promovarea progresului tehnic (Cs);

Alte cheltuieli de natură financiară care se suportă din rezultate (Ac);

Obligații financiare (Obf) de participare la fondurile bugetare, de rambursare a creditelor și de plată a dobânzilor.

Algebric, utilizările (U) pot fi prezentate astfel:

U = N + S + Mf + Cs + Ac + Obf

Fondurile necesare se procură din :

Rezultatele activității desfășurate, respectiv încasările din vânzarea producției marfă (PM) și, cu deosebire, rezultatele financiare obișnuite;

Resurse atrase (Ra) atât din activitatea de producție, de investiții, de tehnică nouă ;

Credite bancare (Cb) , credite comerciale (Cc) și finanțate de la buget (Fb) sub formă de subvenții pentru obiective de mare amploare, unele activități sau producție când se are în vedere, prin politica economică a statului, interese naționale.

Din toate resursele financiare, rezultatele propriei activități se dovedesc cele mai importante și cele mai avantajoase prin perspectiva eficienței și a profitului pentru proiectarea și realizarea echilibrului financiar.

Pornind de la ecuația echilibrului financiar, rezultă următoarea ecuație:

Nv + S + Mf + Cs + Ac + Obf = PM + Ra + Cb + Cc + Fb

Echilibrul dintre resurse și utilizări este alături de rentabilitate, obiectivul cel mai important al finanțelor întreprinderii. Sistemul informațional contabil pune la dispoziție toate datele și informațiile ce trebuie atunci când se analizează echilibrul financiar. Astfel principala sursă de informare o reprezintă bilanțul contabil. Astfel bilanțul devine instrumentul de reflectare a echilibrului financiar, de evidențiere materială, prin utilizări, a modului în care au fost folosite resursele proprii sau atrase. Cu alte cuvinte, din punct de vedere financiar, elementele din activul bilanțului reprezintă alocări de fonduri sau utilizări de resurse, iar pasivul reflectă sursele de proveniență a fondurilor.

CAP. 2 BILANTUL – INSTRUMENT DE BAZĂ A ANALIZEI STATICE A ECHILIBRULUI FINANCIAR

2.1 BILANȚUL SI CONCEPTUL JURIDIC AL PATRIMONIULUI

Bilanțul contabil are caracter de document juridic, obligativitatea încheierii și publicării lui fiind reglementată prin Legea Contabilității nr.82/1991. Ordinul nr.1752 din 17 noiembrie 2005 prevede modificarea formatului bilanțului conform directivelor europene (anexa 2).

El reprezintă pentru adunarea generală a acționarilor și asociaților, instrumentul de analiză economico-financiară a activității desfășurate în perioada pentru care s-a întocmit.

Bilanțul cuprinde soldurile debitoare și creditoare din balanța de verificare finală și rezultatele exercițiului încheiat comparativ cu anii precedenți.

Bilanțul constituie un calcul de sinteză care prezintă situația patrimonială a întreprinderii la un moment dat. El caracterizează mărimea resurselor și a utilizărilor la care a recurs un agent economic în cursul unei perioade de gestiune. Bilanțul oglindește echilibrul financiar-contabil al agentului economic.

În cadrul analizei bilanțului patrimonial urmărim:

2.1.1. – analiza activului;

2.1.2. – analiza pasivului;

Sub aspect juridic, bilanțul sintetizează starea patrimonială a unui agent economic, respectiv ansamblul drepturilor și angajamentelor patrimoniale existente la un moment dat. În exprimarea contabilă a patrimoniului, bilanțul prezintă drepturile în activ și angajamentele în pasiv.

Drepturile patrimoniale cuprind drepturile de proprietate și drepturile de creanță și conferă titularilor o putere asupra bunurilor, sau posibilitatea obținerii unor prestații din partea altor persoane (drepturi de creanță).

Angajamentele patrimoniale corespund obligațiilor pe care întreprinderea le are la o anumită dată. Ele sunt evidențiate în pasivul bilanțului. Aceste angajamente pot fi evidențiate după originea lor astfel: unele sunt consecințele unei decizii voluntare, în timp ce altele sunt angajamente corespunzătoare obligațiilor întreprinderii. Astfel, atunci când întreprinderea contractează un împrumut sau când solicită amânarea obligațiilor la plată față de un furnizor, ea își ia angajamente în mod liber care evidențiază prin înscrierea acestor datorii în pasiv. În schimb, când întreprinderea este supusă impozitării, datoria fiscală care apare în pasiv său nu rezultă dintr-un angajament voluntar, ci dintr-o prelevare obligatorie care-i este supusă.

Dubla reprezentare a posturilor de activ și pasiv din bilanțul întreprinderii se prezintă în tabelul nr.1.

Tabel nr.1 Dubla reprezentare a patrimoniului

Sursa: GEORGETA VINTILA, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006, pag. 57

Făcând o corelație între abordarea juridică și cea financiară a activul bilanțului, rezultă că acesta evidențiază drepturile de proprietate și de creanță deținute de întreprindere la o anumită dată. Dar aceste drepturi au fost dobândite la o dată anterioară și constituirea lor a însemnat atunci o plată în bani, adică o utilizare a fondurilor. Astfel, când întreprinderea deține mărfuri în stoc, ea a dat o utilizare fondurilor, pentru constituirea acestor stocuri.

Din perspectiva juridică am relevat că bilanțul evidențiază în pasiv, angajamentele contractate de întreprindere. Dar, în majoritatea cazurilor, aceste angajamente nu sunt decât expresia aporturilor primite, fie în numerar, fie în natură. În acest sens, pasivul apare în același timp ca o prezentare a angajamentelor contractate (în optica juridică) și ca un inventar al aporturilor de fonduri sau al surselor de finanțare obținute de întreprindere (în optica financiară).

2.2 ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE BAZA BILANȚULUI FINANCIAR

Criteriile de clasament al posturilor în activul și pasivul bilanțului diferă în funcție de scopul urmărit în analiză, ceea ce a condus la existența mai multor tipuri de bilanț: contabil clasic, financiar, funcțional, etc.

Bilanțul contabil care prezintă drepturile și angajamentele patrimoniale ale întreprinderii se dovedește insuficient adaptat analizei financiare orientate spre gestiune , care necesită un bilanț mai operațional, pentru a evidenția relația dintre resursele disponibile și nevoile de finanțare ale întreprinderii. Nici o resursă nu poate rămâne fără alocare și orice nevoie de finanțare trebuie acoperită din resurse financiare, ceea ce se reflectă prin bilanțul financiar.

Bilanțul financiar, numit patrimonial în accepțiunea unor țări occidentale, constituie un suport al analizei financiare care are ca finalitate descrierea patrimoniului întreprinderii în vederea unei evaluări patrimoniale care poate interesa atât proprietarii, cât și creditorii.

Prezentarea bilanțului pune în evidență două părți distincte pe orizontală: partea superioară care reflectă structura financiară prin stabilitatea elementelor care îl compun (necesarul de finanțat și resursele de finanțare permanente) și partea inferioară care reflectă finanțarea ciclului de activitate (necesarul de finanțat pe termen scurt și resursele temporare de finanțare). Clasamentul elementelor de activ și de pasiv după criteriul mai mare de un an sau mai mic de un an pun în evidență, printr-o simplă lectură, echilibrele sau dezechilibrele structurale ale bilanțului.

Analiza pe orizontală a bilanțului pune în evidență modul în care se realizează principalele echilibre financiare pe termen scurt și pe termen lung ale întreprinderii, cum ar fi: situația netă, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria.

Pe baza abordării juridice a bilanțului, analiștii financiari determină situația netă (SN), estimând contabil valoarea drepturilor ce le posedă proprietarii asupra întreprinderii și se calculează cu ajutorul relației:

SN = Activ – Datorii totale

O situație netă pozitivă și crescătoare reflectă o gestiune economică sănătoasă, care are ca efect maximizarea valorii întreprinderii (a capitalurilor proprii). Această creștere este consecința reinvestirii unei părți din profitul net și a altor elemente de acumulări. Creșterea situației nete marchează, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, și anume maximizarea valorii întreprinderii, respectiv a valorii capitalurilor proprii.

Valoarea negativă a situației nete evidențiază o situație prefalimentară. Aceasta este consecința încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare. Suma acestor pierderi a consumat integral capitalurile proprii, iar partea neacoperită rămâne în sarcina creditorilor, ca rezultat al asumării riscului de insolvabilitate al întreprinderii. În această situație, datoriile totale contractate de întreprindere au depășit valoarea activului real.

Remarcăm faptul că analiza pe baza structurii bilanțului este o metodă tradițională de apreciere a echilibrului financiar al întreprinderii care permite punerea în evidență a indicatorului global al echilibrului financiar ce poartă numele de fond de rulment. Fondul de rulment este definit ca un excedent de resurse al cărui grad de exigibilitate este redus sau chiar nul, peste activele al căror grad de lichiditate este scăzut sau nul. Cu alte cuvinte, acest indicator este o marjă de securitate sau o garanție a solvabilității viitoare a întreprinderii.

Necesarul de fond de rulment desemnează nevoile financiare generate de executarea unor operațiuni repetitive care compun ciclul de exploatare curentă a întreprinderii (cumpărări, vânzări, plăți salarii), al cărui total trebuie acoperit cel puțin parțial de resurse stabile (fondul de rulment net). El reprezintă banii ce trebuie rulați în întreprindere pentru ai asigura funcționarea, după finanțarea imobilizărilor, care reclamă cheltuieli care vor fi recuperate la achitarea facturilor de către clienți.

NFR = (Activ circulant – Disponibilități) – (Datorii pe termen scurt – Credite de trezorerie) adică:

NFR = (Stocuri + Creanțe – Clienți) – (Furnizori + Obligații fiscale)

Pornind de la un anumit echilibru ce trebuie să existe între necesarul temporar și resursele temporare, necesarul de fond de rulment constituie un alt indicator de echilibru financiar, el putând fi pozitiv sau negativ.

Trezoreria netă (TN) poate fi determinată pornind de la egalitatea Activ = Pasiv, care conduce la confruntarea fondului de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR):

TN = FR – NFR = Disponibilități – Credite bancare de trezorerie

O trezorerie netă pozitivă evidențiază echilibrul financiar al unității, prin care resursele stabile asigură atât finanțarea ciclului de exploatare, cât și un surplus de disponibilități ce se poate constitui în plasamente viitoare. O trezorerie negativă evidențiază un dezechilibru financiar, adică necesarul de finanțare al exploatării care depășește fondul de rulment și care se acoperă prin angajarea de credite sau prin alte resurse. La fel ca și fondul de rulment, trezoreria va fi analizată într-un subcapitol distinct.

2.3 STRUCTURA BILANȚULUI ȘI RAPORTUL

LICHIDITATE-EXIGIBILITATE

Structura bilanțului contabil se apropie tot mai mult de o prezentare funcțională a datelor contabile, în detrimentul unei prezentări după criterii financiare de lichiditate și exigibilitate. Lichiditatea este capacitatea activelor de a fi transformate, fără termen, în bani, dar și fără pierdere de valoare, iar exigibilitatea este însușirea datoriilor de a deveni scadente la o anumită dată de plată.

Elementele de activ sunt structurate în funcție de gradul de lichiditate începând din partea de sus a activului bilanțului. Astfel pentru a respecta cât mai fidel criteriul lichidității, activele fixe se vor prezenta în următoarea succesiune:

imobilizările, din afara activității curente privind terenurile neutilizate, casele de locuit și care nu participă la funcționarea întreprinderii.

Imobilizările necorporale neamortizabile care se referă la drepturile de dispoziție achiziționate și care au o lichiditate slabă.

Imobilizările corporale neamortizabile care au, de asemenea, o lichiditate slabă.

Imobilizările necorporale amortizabile (brevete, licențe, etc.) devin lichide pe măsura repartizării cheltuielilor ocazionate de acestea asupra mai multor perioade de gestiune.

Imobilizările corporale amortizabile care devin lichide pe măsura amortizării lor.

Împrumuturile acordate filialelor sub formă de avansuri permanente în contul curent al acestora ca mijloc de finanțare în cadrul unui program de dezvoltare și care sunt rambursabile pe termen lung.

Participațiile sub formă de acțiuni sau părți sociale pe care întreprinderea le deține în permanență pentru a controla o altă societate sau pentru a exercita în cadrul acesteia o influență predominantă.

Alte imobilizări financiare

Activele circulante sunt mai lichide decât activele fixe, putând fi transformate în monedă.Gradul de lichiditate al activelor circulante este variabil în funcție de diversitatea lor:

Stocurile și produsele în curs (de fabricație) sunt în continuare prezentate în funcție de natura lor și de activitatea întreprinderii. În cadrul stocurilor lichiditatea este diferită în funcție de natura activelor circulante constitutive, respectiv poziția lor în cadrul cadrului de exploatare.

Creanțele din activitatea curentă cuprind creanțe în curs de încasare și efecte de comerț

Alte creanțe pe termen scurt regrupează creanțele cu scadențe mai mici de un an provenite din operațiuni financiare

Valorile mobiliare de plasament cuprind activele monetare și financiare cumpărate și care nu sunt necesare pentru controlul sau exercitarea unei anumite influențe asupra altei societăți. Au grad înalt de lichiditate.

Conturile de regularizare de activ se referă la cheltuielile anticipate și la cheltuielile ce urmează a se repartiza pe mai multe perioade de gestiune.

Disponibilitățile se referă la ansamblul mijloacelor de plată în conturile bancare și în casă. Au cel mai ridicat grad de lichiditate.

Structura pasivului după criteriul exigibil grupează posturile de pasiv în două mari categorii: – Capitaluri permanente

Datorii pe termen scurt

Capitalurile permanente sunt formate din capitalurile proprii și datoriile pe termen lung și mediu (cu scadența peste un an). Datoriile pe termen scurt sunt acelea care au scadența sub un an și anume: datorii de exploatare, credite bancare curente, veniturile realizate în avans cu scadență scurtă și datoriile pe termen lung ajunse la scadență.

Structura bilanțului este prezentată in tabelul nr.2, anexa 1.

2.4. STUDIU DE CAZ

Societatea “ KUBO ICE CREAM COMPANY ” SRL a luat ființă în Piatra Neamț la data de 20.12.1994 și s-a înregistrat la Registrul Comerțului cu numărul J / 27 / 2313 / 1994 și la Ministerul Finanțelor cu codul de înregistrare fiscală numărul RO 6683948 la 30.12.1994

Denumirea societății este S.C. “KUBO ICE CREAM COMPANY” SRL având forma juridică de societate română cu răspundere limitată. Desfășurarea activității se face în conformitate cu legile române și statutul de societate.

Societatea a luat ființă la sfârșitul anului 1994 dezvoltându-se exploziv de la un an la altul ajungând la o cifră de afaceri de 23096658 RON. Activitatea principală a societății este fabricarea înghețatei. Societatea desface înghețata AMICII în toată țara. Înghețata și produsele de înghețată (torturi, rulade) se realizează pe proprietatea societății, aflată în Piatra-Neamț. Din depozitul de repartizare al societății produsele sunt transportate în celule frigorifice de mari dimensiuni situate în orașele :Bacău, București, Iași, Constanța, Arad , Turda, Pitești, Galați. Din aceste Centre , produsele sunt distribuite prin rețele proprii de distribuție (distribuitori , casieri, mijloace de transport) la agenți economici cu profil economic, cu profil alimentar, unde sunt amplasate lăzile frigorifice, proprietatea societății, astfel încât produsele de înghețată cu marca AMICII ( înghețată pe băț, torturi, rulade) pot fi consumate în toate zonele țării.

Analiza lichiditate exigibilitate, numită și analiza patrimonială are meritul de a pune în evidență riscul de insolvabilitate al societății comerciale „KUBO ICE CREAM” SRL.

Construcția bilanțului financiar necesită parcurgerea a două etape:

Retratarea elementelor din bilanțul contabil;

Regruparea elementelor corectate funcție de gradul de lichiditate, respectiv de exigibilitate

Pentru analiza bilanțurilor financiare ale firmei se au în vedere anii 2005, 2006 si 2007, sursa de informații constituind-o bilanțurile contabile de la sfârșitul anilor respectivi.

Retratarea elementelor din bilanțul contabil presupune în principal următoarele corecții:

1. Eliminarea elementelor de natura activelor fictive care sunt considerate „non-valori” deoarece prin vânzarea lor nu se realizează un flux de numerar. Astfel, non-valorile firmei analizate sunt:

Cheltuielile de constituire și de cercetare-dezvoltare

Cheltuielile înregistrate în avans

Pe lângă acestea se mai elimină și diferențele de curs valutar și primele de rambursare a obligațiunilor, dar firma nu dispune aceste elemente în bilanțul contabil.

Pentru păstrarea echilibrului între activ și pasiv aceste elemente se scad din capitalurile proprii.

2. Majorarea capitalurilor proprii cu diferențele de conversie pasiv care la momentul construirii bilanțului financiar sunt considerate rezultat favorabil.

Includerea veniturilor înregistrate în avans la capitaluri proprii, deoarece privite static aceste venituri pot fi asimilate rezultatului exercițiului. Firma nu a înregistrat venituri în avans.

Reclasificarea „Provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli” prin trecerea lor la „Datorii” în situații foarte clare, astfel:

Au un scop și o valoare bine precizată

Există o mare probabilitate de utilizare a lor

Cheltuiala pe care o acoperă provizioanele este depistată înainte de încheierea exercițiului financiar

Provizioanele pentru riscuri sunt trecute la „Datorii” în situația în care sunt destinate acoperii riscurilor identificate ca inevitabile pentru activitatea întreprinderii

Reducerea capitalului propriu cu valoarea dividendelor ce revin acționarilor din profitul net repartizat și majorarea datoriilor mai mici de un an. Cum societatea urmărește creșterea economică a reinvestit tot profitul obținut, neexistând dividende.

După retratarea elementelor bilanțului contabil s-a trecut la gruparea acestora în funcție de gradul lor de lichiditate în Activ și după gradul lor de exigibilitate în Pasiv.

În activul bilanțului sunt înscrise mai întâi elementele cele mai puțin lichide, care datorită vitezei de rotație mai lente, sunt denumite și imobilizări nete, apoi se trec elementele mai lichide, în cadrul cărora sunt cuprinse elementele patrimoniale cu viteză de rotație mai mari și durate ale acestora mai mici de un an și care poartă numele de active circulante. Astfel activul financiar se obține prin preluarea și corectarea activului bilanțier după cum urmează:

La active imobilizate se includ: imobilizări necorporale, corporale și financiare cu durată rămasă sau durată de rambursare de peste un an; creanțe cu o scadență mai mare de un an; prime de rambursare a obligațiilor eșalonate pe o perioadă mai mare de un an.

La active circulante rămân: elementele de imobilizări necorporale și financiare cu durată rămasă sau durată de rambursare mai mici de un an; stocuri; creanțe cu scadența sub un an (alte active circulante, clienți și conturi asimilate, alte creanțe), disponibilități mai mici de un an (conturi la bănci, casa ).

În pasivul bilanțului se regăsesc capitalurile proprii și cele atrase pe perioade diferite de timp. Acestea se grupează după gradul de exigibilitate, adică însușirea de a deveni scadente la un anumit termen. Astfel, se regăsesc mai întâi elementele patrimoniale care nu sunt exigibile la o anumită dată, adică capitalurile proprii provenite de la acționari și din acumulările societății și cele provenite din subvenții. Capitalurile proprii sunt urmate de împrumuturile, contractate pentru o perioadă lungă de timp cunoscute sub denumirea de datorii financiare. Acestea împreună cu capitalurile proprii formează capitalurile permanente. Urmează toate celelalte datorii cu o scadență mai mică de un an: furnizori, creditori, credite pe termen scurt, obligații sociale și fiscale, acestea fiind denumite și datorii de exploatare.

Pentru a realiza forma finală a bilanțului financiar, vom parcurge următorii pași, ceea ce presupune în principal următoarele corecții:

Tabel nr.3 Corectarea activului imobilizat

– RON –

Tabel nr.4 Corectarea activului circulant

-RON –

Activele circulante corectate nu vor cuprinde cheltuielile înregistrate în avans.

Tabel nr.5 Calculul capitalurilor permanente

– RON –

Tabel nr.6 Calculul datoriilor pe termen scurt

– RON –

După parcurgerea acestor pași, vom trece la redactarea bilanțului financiar al societății comerciale KUBO ICE CREAM COMPANY, tabel nr.7, anexa 1.

CAP. 3 ANALIZA STATICA A ECHILIBRULUI FINANCIAR

3.1 ANALIZA STATICA A ECHILIBRULUI FINANCIAR DIN OPTICA PATRIMONIALĂ

SITUAȚIA NETĂ

Numeroși analiști financiari, pornind de la abordarea juridică a bilanțului, utilizează conceptul de situație netă (SN), estimând contabil valoarea drepturilor ce le posedă proprietarii asupra întreprinderii.

Situația Netă = Activ – Datorii totale

Tabelul nr.8 Evoluția situației nete la societatea analizată

-RON-

Graficul nr.1 Analiza situației nete pe baza activelor și datoriilor totale

Situația netă pozitivă și crescătoare reflectă o gestiune economică sănătoasă. Această creștere este consecința reinvestirii unei părți din profitul net și a altor elemente de acumulări. Creșterea situației nete marchează, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, și anume maximizarea valorii întreprinderii, respectiv a valorii capitalurilor proprii.

FONDUL DE RULMENT

Analiza contabil- financiară are ca obiect colectarea și interpretarea informațiilor necesare aprecierii cât mai exacte a situației financiare a întreprinderii. În demersul complex al analizei financiare se utilizează o serie de modalități, instrumente și procedee.

Fondul de rulment este un instrument utilizat de practicieni.

Fond de rulment net determinat pe baza bilanțului financiar, constituie un fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar (FRF) și poate fi stabilit prin două modalități:

Metoda „vârfului” bilanțului financiar:

FRF = Capitalurile permanente – Imobilizările nete

Această metodă pune în evidență echilibrul financiar pe termen lung, fondul de rulment reprezentând partea din capitalurile permanente rămasă după finanțarea imobilizărilor, pe care întreprinderea o consacră finanțării activelor circulante.

Metoda insistă asupra originii fondului de rulment și permite înțelegerea cauzelor variației sale, creșterea fiind determinată de majorarea capitalurilor permanente datorită creșterii îndatorării prin credite pe termen lung, emisii de noi acțiuni, obligațiuni, și de reducerea imobilizărilor nete datorată vânzări de titluri, cesiuni de imobilizări, etc. Marja de securitate a întreprinderii crește, o parte mai însemnată din activele circulante fiind finanțată din capitaluri permanente.

Scăderea fondului de rulment este cauzată de scăderea capitalurilor permanente ca rezultat al rambursărilor de împrumuturi pe termen lung, sau de obligațiuni, și de creșterea imobilizărilor nete prin efectuarea de investiții.

Un fond de rulment staționar reflectă stagnarea întreprinderii, care poate fi temporară sau de durată, având diferite cauze.

Metoda „piciorului” bilanțului financiar:

FRF = Activ circulant net – Datorii pe termen scurt

Metoda pune în evidență afectarea și finalitatea fondului de rulment care este finanțat din activul circulant. În această ipostază, fondul de rulment financiar arată surplusul activelor circulante nete nefinanțate din datoriile temporare, evidențiind excedentul de lichiditate potențială, ca o marjă de securitate privind solvabilitatea. Indiferent de modalitatea de calcul, în logica financiară nu există decât un singur fond de rulment (rezultatele obținute prin cele două formule coincid).

Pentru analiza concretă a fondului de rulment financiar folosim informațiile ce rezultă din bilanțul financiar al societății comerciale „KUBO ICE CREAM” SRL. Se va calcula prin prima modalitate fondul de rulment pe trei ani consecutivi.

Tabelul nr.9 Evoluția fondului de rulment la societatea analizată

– RON –

Graficul nr.2 Analiza fondului de rulment pe baza capitalului permanent și a imobilizărilor

Capitalurile permanente > Activ imobilizat net, adică FRF > 0

Deoarece fondul de rulment financiar este pozitiv, capitalurile permanente finanțează o parte din activele circulante, după finanțarea integrală a imobilizărilor nete. Această situație pune în evidență fondul de rulment financiar ca expresie a realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului financiar pe termen scurt.

Creșterea fondului de rulment in 2006 fata de 2005 reflectă o sporire a marjei de siguranță a întreprinderii, datorită faptului că o parte crescândă a activelor circulante vor fi finanțate cu ajutorul capitalurilor permanente.

In 2007 față de 2006 fondul de rulment se depreciază cu 239 088 RON, fapt care a fost cauzat de creșterea activelor fixe mai repede decât creșterea capitalurilor permanente.. Investițiile realizate de către KUBO ICC in 2007 au condus la creșterea valorică a imobilizărilor, care s-au modificat cu aproximativ 1 283 000 RON. Această creștere nu a putut fi acoperită decât parțial de creșterea capitalurilor proprii si a datoriilor pe termen lung, fapt care in final a condus la scăderea fondului de rulment. Acest fond de rulment se menține la un nivel bun, în plus fiind mai bine corelat cu activele circulante.

FRF = Activ circulant net – Datorii pe termen scurt

Tabelul nr.10 Evoluția fondului de rulment la societatea analizată

– RON –

Activ circulant > Datorii pe termen scurt conduce la Capitaluri permanente > Activ imobilizat net și FRF > 0

Activele circulante transformabile în lichidități într-un termen scurt (sub un an) vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt (exigibile într-un interval de timp sub un an), dar, în egală măsură și degajarea lichidităților excedentare. Această situație reflectă o perspectivă favorabilă a întreprinderii, sub aspectul solvabilității sale

Fondul de rulment financiar poate fi analizat, în continuare, în funcție de structura capitalurilor permanente (capitaluri proprii și datorii cu scadență mai mare de un an), analiză care pune în evidență gradul în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile proprii. Indicatorul care relevă acest grad de autonomie financiară este fondul de rulment propriu, adică excedentul capitalurilor proprii în raport cu imobilizările nete determinat conform relației:FRP = Capitaluri proprii – Imobilizări nete

Tabel nr.11 Evoluția fondului de rulment propriu

-RON –

Graficul nr.3 Analiza fondului de rulment propriu Fondul de rulment propriu pune în evidență influența structurii de finanțare asupra constituirii sale, adică măsura în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile proprii, ceea ce reflectă gradul de autonomie financiară. Fondul de rulment împrumutat reflectă gradul de îndatorare pe termen lung pentru a finanța nevoi pe termen scurt.

FRîmprumutat = FRF- FRpropriu

FRîmprumutat (2005) = 971067-415627 = 555 440 RON ;

FRîmprumutat (2006) = 1052941-794207 = 258 734 RON

FRÎmprumutat (2007) = 775602-351477 = 424 125 RON

În bună măsură fondul de rulment depinde de creditul acordat clienților, de creditul acordat de furnizori și volumul stocurilor.

Dacă acești parametri se modifică, valoarea fondului de rulment poate suferi fluctuații. Pentru ajustarea fondului de rulment dezechilibrat, întreprinderea trebuie să procedeze la aplicarea unui număr mare de acțiuni.

În atenția întreprinderii trebuie să stea în special dezechilibrul dintre fondul de rulment– mai mic – și fondul de rulment necesar – mai mare. Restabilirea echilibrului între acestea se poate realiza prin majorarea fondului de rulment până la nivelul celui necesar sau prin diminuarea acestuia din urmă până la nivelul fondului de rulment.

Fondul de rulment poate deveni insuficient și în urma unei majorări a duratei creditelor acordate clienților, precum și creșterii stocurilor ca efect al încetinirii vânzărilor. Reechilibrarea în asemenea situații se poate realiza prin următoarele două procedee:

sporirea capitalurilor permanente;

diminuarea activelor fixe;

Sporirea capitalurilor permanente se poate obține prin aporturi noi ale asociaților, recurgerea la împrumuturi pe termen lung și mediu, punerea în rezervă a unei părți din beneficii și consolidarea împrumuturilor pe termen scurt.

Aporturile noi în numerar al asociaților au rolul de a spori capitalul propriu, numai că în practică nu prea se întâlnesc cazuri de mărire a capitalului doar în scopul creșterii al fondului de rulment.

Recurgerea la împrumuturi pe termen mediu și lung pentru refacerea sau sporirea fondului de rulment este, de asemenea, o practică foarte rar întâlnită în economia de piață, deoarece puține organisme financiare consimt să acorde credite destinate acestui scop. Expansiunea firmei cu ajutorul împrumuturilor atrage o majorare a necesarului fondului de rulment și este de dorit ca o parte din sumele primite să fie păstrate pentru finanțarea activelor circulante. Punerea în rezervă a unei părți din beneficii este o realitate des întâlnită în vederea stabilirii echilibrului dintre fondul de rulment și necesarului acestuia, ceea ce reprezintă, de fapt, autofinanțarea. Întreprinderea care realizează beneficii poate renunța temporar la creșterea dividendelor, în plus ea le poate diminua sau chiar suprima, iar autofinanțarea pe seama acestor resurse va putea restabili echilibrul dintre fondul de rulment mai mic și fondul de rulment necesar mai mare.

În cazul consolidării împrumuturilor pe termen scurt, menționăm posibilitatea convertirii creanțelor pe termen scurt fie în acțiuni, ceea ce reprezintă o sporire de capital, fie în creanțe pe termen mediu și lung. Ambele cazuri redau o ameliorare a fondului de rulment.

În ceea ce privește diminuarea activelor fixe ca procedeu de reechilibrare a fondului de rulment cu cel necesar se poate acționa astfel: majorarea fondului de amortizare în condițiile posibile din punct de vedere fiscal, cu mențiunea că această măsură permite creșterea autofinanțării, reținerea unei părți din fondul de amortizare care nu se mai reinvestește în imobilizări (micșorează potențialul firmei ) și cedarea unor elemente de active fixe, cu precădere dintre cele care se găsesc în afara exploatării.

În stabilirea fondului de rulment și necesarului acestuia, o deosebită importanță o are planul de finanțare pe termen lung, care trebuie sa previzioneze modificarea acestui fond în corelație cu expansiunea sau restrângerea volumului de activitate. Creșterea cifrei de afaceri are ca efect creșterea fondului de rulment; scăderea cifrei de afaceri și necorelarea acesteia cu producția atrag, de asemenea, o mărire a stocurilor și, prin urmare, va trebui mărit fondul de rulment. Dacă în asemenea situații nu se prevede un fond de rulment corespunzător, cu o marjă de siguranță satisfăcătoare, firma va risca să se găsească în dificultate de trezorerie, mai ales în cazul reducerii cifrei de afaceri. În cazul în care fondul de rulment este exagerat de mare, supradimensionat, situația este favorabilă creanțierilor, dar ea poate dezvălui o slabă folosire a resurselor financiare ale firmei în cauză. În aceste condiții fondul de rulment trebuie adus la un nivel normal, ceea ce se poate realiza prin expansiunea întreprinderii, achiziționarea de imobilizări, plasarea de resurse financiare în afara firmei, reluarea distribuirii de beneficii pentru plata dividendelor.

Rezultă că este necesară o politică generală de echilibru care să mențină fondul de rulment la nivelul fluctuațiilor necesarului de fond de rulment, aceasta fiind mărimea minimă necesară a fondului de rulment. În literatura de specialitate este folosită determinarea fondului de rulment minimal, calculat conform relației:

Fond de rulment minimal = Fond de rulment necesar exploatării + stoc de siguranță + Active în afara exploatării – datorii pe termen scurt în afara ciclului de exploatare

Această politică de echilibru este în măsură să realizeze și obiectivele financiare de rentabilitate și lichiditate, deoarece se diminuează disponibilitățile lente, ceea ce duce la creșterea rentabilității, iar reducerea solicitărilor de credite pe termen scurt va determina creșterea capacității de plată a întreprinderii.

Pornind de la un anumit echilibru, care trebuie să existe între nevoile temporare și resursele temporare, bilanțul patrimonial pune în evidență un alt indicator de echilibru financiar denumit nevoia de fond de rulment (NFR).

NEVOIA DE FOND DE RULMENT = NEVOI TEMPORARE – RESURSE TEMPORARE

(exclusiv disponibilitățile) (exclusiv credite bancare pe t.s.)

NFR2005 = (8441798-28914) – (7470731-2241228) = 3 183 381 RON

NFR2006 = (7608664-39363)- (6555723-1874651) = 2 888 229 RON

NFR2007 = (8465690-35199)- (7690088-2507898) = 3 248 301 RON

Graficul nr.4 Analiza NFR

Valoarea pozitivă a NFR semnifică o nevoie de resurse temporare în raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante. Această situație este nefavorabilă dacă se are în vedere creșterea vitezei de rotatie a activelor circulante și urgentarea încasărilor și relaxarea plăților.

Deci echilibrul financiar pe termen scurt se realizează cu un consum de resurse temporare care diminuează resursele totale ale societății .

RATELE FINANCIARE STABILITE PE BAZA BILANȚULUI

3.1.3.1 RATELE LICHIDITĂȚII

Lichiditatea financiară a firmei reprezintă capacitatea acesteia de a transforma în bani activele de care dispune în scopul asigurării unui circuit normal al fondurilor bănești și al realizării unei activități rentabile.

Lichiditatea poate fi măsurată indirect prin următorii indicatori:

Mărimea pieței de comercializare, în sensul că o piață mare are o influență favorabilă asupra lichidității firmei;

Termenul de mobilizare a lichidităților, în sensul că, cu cât termenul este mai lung cu atât lichiditatea este mai redusă;

Modul cum circulă activele prin vânzare cumpărare, prin gir, prin cesiune etc.

Din acest punct de vedere, se pot exprima trei grade de lichiditate financiară:

Lichiditate primară, formată din active sub forma banilor în cont, în casă, plafoane de credit disponibil, efecte comerciale neâncasate etc;

Lichiditate secundară, formată din stocuri de materie primă, materiale, mărfuri, vandabile, produse și servicii cu desfacere asigurată, creanțe cu scadențe ușor transformabile în lichidități;

Lichiditate terțiară, construită pe seama producției neterminată, a stocurilor peste necesar care poate fi valorificate, creanțe cu scadențe îndepărtate etc.

Activele corporale nu au nici un grad de lichiditate, ele nefiind destinate vânzării decât în mod excepțional (faliment).

Confirmarea stării de lichiditate a unei întreprinderii se poate face prin analiza unor rate care marchează gradul de lichiditate a activelor sau gradul de exigibilitate a datoriilor întreprinderii.

Ratele de lichiditate financiară pot fi:

De structură : fondul de rulment, pe termen scurt, rate de îndatorare;

De gestiune: viteza de rotație în zile a activelor circulante, viteza de rotație în număr de circuite etc.

Ratele de structură caracterizează situația financiară a firmei pe baza datelor din bilanțul contabil. Pe lângă determinarea în mărime absolută a fondului de rulment, care, cu cât este mai mare, cu atât crește și gradul de lichiditate financiară, el se poate analiza și sub forma unor rate și anume.

Fondul de rulment =

Dacă rezultatul raportului este mai mare decât 1, rezultă un fond de rulment net pozitiv, adică firma poate să facă față exigențelor de achitare a datoriilor pe termen scurt. Dacă rezultatul este egal cu 1, rezultă un fond de rulment neutru, adică firma nu dispune un de un fond de rulment, deși situația financiară a firmei este echilibrată.

Dacă rezultatul raportului este mai mic decât 1, rezultă că întreprinderea are un fond de rulment negativ, care semnalează existența unor dificultăți sub aspectul lichidității și al echilibrului financiar.

Tabel nr.12 Analiza fondului de rulment pe baza raportului dintre capitalurile permanente si active imobilizate

– RON –

Graficul. 5 Analiza fondului de rulment pe baza raportului dintre capitalurile permanente si active imobilizate

Așa cum am s-a observat si mai devreme in calculul fondului de rulment, acesta are o valoare pozitiva, deci situația financiara a firmei este echilibrata.

Ratele pe termen scurt se pot calcula astfel:

Indicatorul de lichiditate generală (LG) ne permite să verificăm în ce măsură capitalul utilizat pentru finanțarea unui element de activ contribuie la menținerea echilibrului financiar minim.

Lichiditatea generală =

Indicatorul lichidității globale – „current ratio” în literatura anglo-saxonă – reflectă posibilitatea tuturor componentelor patrimoniale curente ale unei întreprinderii de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile. Unul din principiile fundamentale la echilibrului financiar al întreprinderii este acela potrivit căruia, activele curente trebuie să aibă permanent o valoare mai mare decât obligațiile sau pasivele curente, deci să existe un fond de rulment pozitiv, în caz contrar, cazul unui fond de rulment negativ, poate duce la încetarea plății. Prin urmare indicatorul trebuie să aibă o mărime supraunitară. Astfel se consideră că:

– valoarea minima este de 100% , sub acest nivel firma aflându-se in incapacitatea de plata

– valoarea maximă este de 200% peste acest nivel considerându-se că nu se utilizează corespunzător activele curente

Tabelul nr.13 – Evoluția lichidității generale

-RON –

Graficul nr.6 Evoluția lichidității generale

Valoarea supraunitară a ratei dovedește că, cel puțin pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de ași achita datoriile exigibile. Aceasta constituie pentru bancă un grad de siguranță în acordarea de credite concretizat în existența unui fond de rulment care să facă față incidentelor ce apar în mișcarea activelor circulante sau a unor deteriorări în valoarea acestora. Ușoara evoluție descendentă a ratei de lichiditate nu schimbă imaginea de activitate în expansiune, ci rezultă dintr-o utilizare mai eficientă a activelor curente.

Rata de lichiditate redusă sau intermediara (LR) se determină ca raport între activele circulante disponibile (lichidități efective din creanțe clienți , alte creanțe și plasamente pe termen scurt sau la vedere) și obligațiile curente (furnizori, sold salarii, datorii fiscale, datorii sociale, credite bancare pe termen scurt).

Lichiditatea redusă =

Se apreciază că, acest raport ar trebui să tindă spre o mărime unitară. Aceasta, deoarece orice operație de transformare a stocurilor în mijloace bănești impune anumite cheltuieli, ceea ce ar prejudicia echilibrul economic al întreprinderii. Însă, condiția primordială pe care o impune lichiditatea este ca îndeplinirea angajamentelor financiare să aibă loc fără pierderi de valoare a activelor și fără a prejudicia echilibrul financiar.

Valorile de referință sunt:

valoarea minimă este de 65%, sub acest nivel firma se afla in pericolul de incapacitate de plata

valoarea maximă este 100% peste acest nivel considerându-se ca nu se utilizează eficient activele curente

Tabel nr.14 – Evoluția ratei de lichiditate redusă

– RON –

Graficul nr. 7 Evoluția ratei de lichiditate redusă

Indicatorul lichiditate imediată (Li), se determină ca raport între trezoreria activă (casa, disponibilitățile bancare și plasamentele de scurtă durată) și datoriile pe termen scurt ale întreprinderii.

Lichiditatea imediată =

Acest indicator pune în corespondență elementele cele mai lichide ale activului cu datoriile pe termen scurt.

Valorile de referință sunt:

valoarea minimă este de 35%, sub acest nivel firma aflându-se in pericolul incapacității de plată;

valoarea maximă este de 65%, peste acest nivel nu se utilizează corespunzător activele curente;

Tabel nr.15 Evoluția lichidității imediate

-RON –

Lichiditatea imediată asigură interfața elementelor celor mai lichide ale activului cu obligațiile pe termen scurt.

Pe lângă acești indicatori se mai poate analiza și lichiditatea la vedere care apreciază măsura în care creditele pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilităților bănești din casierie și conturi bancare.

Lichiditatea la vedere =

Valorile de referință ale indicatorului sunt:

valoarea minimă este de 85%

valoarea maximă acceptabila este de 115%

Tabel nr.16 Evoluția lichidității la vedere

-RON –

Grafic nr. 8 Evoluția lichidității la vedere

Rezultatele obținute redau faptul ca societatea nu dispune de o lichiditate la vedere.

În concluzie, lichiditatea financiară este un indicator ce caracterizează calitatea activității economico-financiară și menținerea echilibrului financiar. Gradul de lichiditate scade când mijloacele bănești sunt avansate în elemente de active circulante cu o rotație încetinită sau întreruptă. O lichiditate corespunzătoare reflectă deci, un mod de gestionare responsabil al fondurilor bănești proprii, împrumutate și al resurselor materiale de care dispune firma respectivă.

RATELE SOLVABILITĂȚII

Solvabilitatea sau echilibrul financiar exprimă aptitudinea întreprinderii de a face față angajamentelor sale, adică de a-și achita datoriile pe măsură ce ajung la scadență.

O firmă este solvabilă când suma activelor sale (ΣA) investite în active corporale și necorporale și în active circulante este mai mare sau cel puțin egală cu totalul pasivelor exigibile (ΣP). Sub acest aspect, o firmă poate fi solvabilă chiar dacă la un moment dat, nu are capacitate de plată și nu dispune de lichiditate financiară. Lipsa capacității de plată și a lichidității poate fi atenuată dacă firma este rentabilă, eficientă.

Pierderile din patrimoniu, apărute ca urmare a unei activități ineficiente, duc la starea de insolvabilitate.

La nivelul firmelor, solvabilitatea patrimonială se poate determina prin relația:

Sp = × 100

Solvabilitatea patrimonială este apreciată pozitiv când indicatorul se apropie de 100%, limita minimă fiind de 50% (pentru a se putea acorda noi credite firmei respective).

Tabel nr.17 Evoluția solvabilității generale

– RON –

Graficul nr. 9 Evoluția solvabilității generale

Bonitatea firmei se exprimă și prin existența simultană atât a capacității de plată, cât și a lichidității și a solvabilității. Bonitatea presupune rentabilitate și solicitudine în îndeplinirea oricăror obligații comerciale, contractuale și financiare față de terțe persoane fizice și juridice. Se calculează, de asemenea, următorii indicatori privind gradul de solvabilitate a firmei:

Solvabilitatea imediată sau capacitatea de plată de gradul I:

x100

Solvabilitatea curentă sau capacitatea de plată de gradul II:

x100

c. Solvabilitatea previzională sau capacitatea de plată de gradul III:

Tabel nr.18 Evoluția solvabilității imediate, curente si previzionale -RON-

În concluzie, menținerea capacității de plată, a lichidității și solvabilității , este rezultatul unei activități complexe desfășurate de firmă în sectoarele de aprovizionare, producție, comercializare. De aceea se impune luarea unor măsuri tehnice, economice și financiare care să asigure atât un circuit normal al capitalului propriu și împrumutat la un cost cât mai redus, cât și echilibrul financiar al firmei.

RATELE ÎNDATORĂRII

Ratele de îndatorare permit să se analizeze repartiția sau structura capitalurilor de care dispune întreprinderea, adică a capitalurilor proprii și a celor împrumutate. Studierea gradului de îndatorare a firmei reprezintă, în primul rând , problemă de gestiune internă, prin care trebuie să se asigure utilizarea eficientă a creditelor contractuale și asigurarea condițiilor necesare pentru rambursarea la termen a ratelor scadente și a dobânzilor aferente. În conducerea curentă, operativă a activității financiare, trebuie să se urmărească corelația încasări și plăți, cu ajutorul unor instrumente specifice, proprii fiecărei firme.

Ca instrumente operaționale, teoria și practica economică recomandă în principal următorii indicatori:

Rata generală a îndatorării =

Rata în cauză reflectă mărimea sumelor împrumutate și a capitalului propriu. Cu cât acest raport este mai mare, cu atât întreprinderea va depinde mai mult de creanțierii săi. Cu cât raportul este mai mic, cu atât întreprinderea va putea depăși o criză de restrângere a creditului (mai mic ca 1).

Rata datoriilor financiare =

Această rată reflectă, în interiorul capitalurilor, proporția capitalului propriu în raport cu împrumuturile contractate pe termen lung și mediu. Raportul arată dacă o întreprindere mai poate să contracteze un nou împrumut, cu mențiunea că, în cazul în care capitalul propriu este mai mic decât datoria, capacitatea teoretică de împrumut este saturată. Nivelul minim trebuie să fie mai mic ca 0,5.

Rata de îndatorare a activității de exploatare = x100

Caracterizează gradul de participarea activelor circulante. Este dificil de a stabili mărimi orientative pentru această rată, întrucât sunt elemente specifice pentru fiecare sector de activitate, unde factori ca viteza de rotație a activelor circulante, rentabilitatea costurilor și nivelul ratei dobânzii condiționează apelarea la credite și creează condițiile de rambursare.

Tabel nr.19 Evoluția ratelor de îndatorare

-RON-

Rata generala a îndatorării reflectă clar dependența financiară a firmei de creanțieri săi.

RATA AUTONOMIEI FINANCIARE

Rata autonomiei financiare (Raf) se calculează ca raport între datoriile financiare pe termen mediu și lung (exigibile peste mai mult de un an) și capitalurile proprii.

Raf =x100

Majoritatea organismelor financiare recurg la această rată și apreciază că trebuie să fie subunitară. Altfel spus, îndatorarea pe termen mediu și lung trebuie să fie inferioară sumei capitalurilor proprii.

Tabel nr.20 Evoluția autonomiei financiare

– RON-

Grafic nr. 10. Evoluția autonomiei financiare

După cum se observă din grafic firma a înregistrat o creștere în 2006 și ținând cont de valorile indicatorului ea dispune de o autonomie financiara ridicata. In 2007 autonomia financiară este mult mai scăzută decât în 2006, dar mai mare decât in 2005.

3.3. ANALIZA STATICĂ A ECHILIBRULUI FINANCIAR ÎN OPTICA FUNCTIONALĂ

Echilibrele financiare pot fi analizate și prin prisma prezentării bilanțului conform opticii funcționale, care structurează posturile bilanțiere în strânsă legătură cu ciclurile economice care caracterizează viața întreprinderii: investiții, exploatare, finanțare, trezorerie. Cu ajutorul bilanțului funcțional se oferă o imagine dinamică a patrimoniului întreprinderii spre deosebire de cel financiar care oferă o imagine statică ce caracterizează strict momentul în care s-a întocmit.

Bilanțul funcțional este utilizat de analistul financiar:

Pentru realizarea unei analize dinamice , deoarece pleacă de la premisa de continuitate a activității, iar elementele de activ și pasiv privite ca structuri supuse unei permanente schimbări pe parcursul evoluției financiar-patrimoniale a întreprinderii;

Face posibilă identificarea nevoilor de finanțare pe care le are întreprinderea și în același timp a surselor de finanțare disponibile.

Acest bilanț se structurează în funcție de apartenența posturilor bilanțiere la diferite cicluri de operațiuni cum ar fi:

Ciclul de investiții care cuprinde decizii privind achiziții de active fixe corporale sau financiar, finanțarea acestor investiții trebuind să se realizeze din resurse stabile.

Ciclul de exploatare presupune derularea unor operații specifice de aprovizionare, stocare, vânzare în urma cărora se degajă un flux material cât și un flux financiar.

Ciclul de finanțare care cuprinde operații derulate între întreprindere și proprietarii de capital și permite eliminarea decalajelor dintre fluxurile de lichidități de intrare și de ieșire degajat de ciclul de exploatare.

Structura bilanțului funcțional este prezentată in tabelul nr.28, anexa 1.

Analiza statică a echilibrului financiar pe baza bilanțului funcțional presupune calculul a trei indicatori fundamentali, corespunzători celor trei funcții fundamentale22.

fondul de rulment net global pentru ciclul de investiții

necesarul de fond de rulment pentru ciclul de exploatare

trezoreria, corespunzător ciclului de trezorerie sau de finanțare.

Dintre aceste trei funcții fundamentale vom trata cu precădere cea a trezoreriei.

Trezoreria joacă un rol fundamental într-o întreprindere caracterizând cuantumul mijloacelor bănești de care aceasta dispune la un moment dat. Prin intermediul ei se asigură și realizează, pe termen scurt, echilibrul financiar dintre fondul de rulment, o mărime relativ constantă și necesarul de fond de rulment, o mărime ce fluctuează în timp.

Orice operațiune realizată de o societate comercială presupune, fie o operațiune de intrare, fie una de ieșire de trezorerie.

Trezoreria poate fi determinată prin două modalități echivalente, și anume:

Prima metodă ne dă mărimea ca diferență dintre disponibilități și resursele de trezorerie.

Trezoreria netă = Utilizări de trezorerie – Resurse de trezorerie, adică:

Trezoreria netă = Trezoreria activă – Trezoreria pasivă

Disponibilitățile de trezorerie sunt formate din: valorile imobiliare de plasament, acțiuni, obligațiuni, alte titluri și disponibilități bănești din conturi și casă.

Resursele de trezorerie se constituie din creditele bancare angajate și efecte scontate neajunse la scadență, cont în afara bilanțului.

Trezoreria activă cuprinde disponibilitățile curente degajate de funcționarea întreprinderii, la care se adaugă plasamentele rambursabile în orice moment

Trezoreria pasivă este reprezentată de creditele bancare curente, soldurile creditoare de bănci și efectele scontate.

După a doua cale trezoreria este diferența între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment

Trezoreria = Fond de rulment – Necesarul de fond de rulment

Această relație de calcul reflectă „relația fundamentală a trezoreriei” exprimând corelația care se stabilește între fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezorerie. Astfel, mărimea fondului de rulment depinde de deciziile pe termen lung privind politica de investiție și politica de finanțare a întreprinderilor, el are un caracter stabil.

Nevoia de fond de rulment rezultă din decalajele pe termen scurt între cheltuieli, venituri și decontările pe care le generează. Diferența care apare între cele două mărimi o constituie trezoreria care are menirea de a echilibra decalajul între cei doi indicatori. Trezoreria pozitivă este generată de fondul de rulment superior necesarului de fond de rulment. Firma se găsește într-o situație favorabilă, cu mențiunea ca nu in totdeauna o trezorerie pozitivă este semnul unei situații favorabile, deoarece scopul întreprinderii este antrenarea resurselor în activități eficiente. Pe termen scurt trezoreria pozitivă înseamnă realizarea echilibrului financiar, dar pe termen lung ar putea semnifica insuficiența utilizării lichidităților cu efecte negative în remunerarea capitalului.

Trezoreria negativa evidențiază un dezechilibru financiar, când nevoia de fond de rulment nu poate fi finanțată în întregime din resurse permanente , apelându-se la credite pe termen scurt23 (de trezorerie).

Echivalența între fondul de rulment și nevoia de fond de rulment corespunde unei situații în care echilibrul trezoreriei este perfect asigurat, fără excedent sau fără deficit. Acesta înseamnă că fondul de rulment financiar permite finanțarea integrală a nevoii de fond de rulment (FR = NFR) și atunci întreprinderea poate evita dependența de resursele de trezorerie.

Tabelul nr.29 Evoluția trezoreriei nete

-RON –

Grafic nr. 12 Evoluția trezoreriei nete

Această adâncire a deficitului trezoreriei nete semnifică o micșorare a capacității reale de finanțare a investițiilor, un semnal de alarmă pentru decidenții din întreprindere. Acest dezechilibru (în care FR<NFR) dovedește faptul că resursele generate de activitatea de exploatare se consumă , o dată cu un excedent de resurse permanente în raport cu imobilizările, generând-se un deficit de lichidități.

CAP.4 ANALIZA FINANCIARĂ PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE

În cadrul acestei analize se studiază veniturile și cheltuielile pe cele trei domenii de activitate: de exploatare, financiară, excepțională.

Din punct de vedere contabil pentru a stabili rezultatul exercițiului se procedează la închiderea conturilor de cheltuieli și venituri.

închiderea conturilor de cheltuieli pentru solduri debitoare:

121 = 6XX

închiderea conturilor de venituri, pentru soldurile creditoare:

7XX = 121

Procedura generală prezentată mai sus se nuanțează în contabilitatea din România, având în vedere prevederile Legii contabilității nr.82-1991 și Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.70-1994 privind impozitul pe profit. Astfel, în prima lege se prevede că în contabilitate, profitul sau pierderea se stabilește lunar. Cea de a doua lege stabilește că profitul impozabil și impozitul pe profit se calculează și evidențiază lunar cumulat de la începutul anului fiscal. Întrucât contabilitatea este conectată la fiscalitate, calculul și evidența nu se pot realiza decât prin contabilitate.21

Pe baza contului de profit și pierdere se pot determina o serie de indicatori valorici, care poartă numele de solduri intermediare de gestiune sau marje de acumulare. Ele se determină prin diferențe succesive între doua sau mai multe valori, rezultând în acest mod indicatori care, supuși analizei, oferă detalii asupra provenienței rezultatului exercițiului și asupra cauzelor care au generat acest rezultat.

Marja comercială (adaosul comercial) = venituri din vânzări de mărfuri – costul mărfurilor vândute.

Tabelul nr.21 Evoluția marjei comerciale

-RON-

Producția Exercițiului = producția vândută + producția stocată + producția imobilizată + variația stocurilor.

Tabelul nr.22 Evoluția producției exercițiului -RON-

Producția exercițiului caracterizează activitatea de producție a unității: ceea ce întreprinderea a fabricat și a vândut, ceea ce a fabricat și a rămas în stoc (producția stocată), precum și ceea ce ea a fabricat pentru ea însăși (producția imobilizată). Calculele efectuate arată că PE a crescut, dar interpretarea acestui indicator se poate face numai în comparație cu rata inflației din aceeași perioadă.

Valoarea adaugată = marja comercială + producția exercițiului – consumul extern

Tabelul nr.23 Evoluția valorii adăugate -RON-

Conform calculelor făcute VA a înregistrat valori pozitive la sfârșitul exercițiilor, lucru care poate însemna creșterea vânzărilor sau aprovizionări mai puțin importante (sau mai puțin scumpe).

EBE = VA + subvenții de exploatare – impozite, taxe, cheltuieli cu personalul

Tabelul nr.24 Evoluția excedentului brut de exploatare -RON-

Valorile pozitive ale EBE arată că firma analizată dispune de resurse financiare necesare menținerii sale sau creșterii acesteia. Existența EBE demonstrează performanța economică a unității, independența politicii financiare, a politicii de investiție și a celei de dividend. Indicatorul a atins valoare maximă în cel de-al treilea an din perioada studiată.

După cum se observă din analiza structurii sale, valoarea adăugată este una din cauzele ascendente a EBE. Ea a crescut în 2007 față de 2006 cu 137.50 %. Efectul pozitiv exercitat de creșterea valorii adăugate asupra soldului intermediar de gestiune analizat a fost imens, acesta din urma crescând numai în ultima perioadă la 151.80 %. Evoluția EBE a avut influență favorabilă asupra rezultatului de exploatare, și, implicit, asupra rezultatului net al exercițiului.

Rezultatul din exploatare = EBE + reluări asupra provizioanelor + alte venituri din exploatare – provizioane calculate – alte cheltuieli din exploatare.

Tabelul nr.25 Evoluția rezultatului din exploatare -RON-

Datele de mai sus arată că „KUBO ICC S.R.L.” obține profit din activitatea de exploatare exprimând rentabilitatea activității curente rezultată din deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile de exploatare.

Rezultatul Curent = RE + venituri financiare – cheltuieli financiare.

Tabelul nr.26 Evoluția rezultatului curent -RON-

Rezultatul curent înainte de impozitare demonstrează, prin valorile înregistrate, că S.C.KUBO ICE CREAM SRL desfășoară o activitate generatoare de lichidități (stocuri cu o rotație rapidă, credite-clienți limitate).

Rezultatul Net = RC + venituri excepționale – cheltuieli excepționale – impozit pe profit

Veniturile și cheltuielile excepționale au valoare 0 in toți cei trei ani.

Tabelul nr.27 Evoluția rezultatului net

-RON-

Rezultatul net al exercițiului înregistrează valori pozitive. Acest profit urmează să se distribuie sub forma dividendelor, pe masură ce echilibrul fluxurilor de trezorerie va fi restabilit.

Grafic nr. 11. Evoluția profitului

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

1. Analiza financiară identifică starea de echilibru financiar static și dinamic, și starea de profitabilitate a întreprinderii pentru a măsura creșterea valorii capitalurilor acesteia și pentru a planifica activitățile viitoare de exploatare, investiții și financiare.

2. La nivelul fiecărui agent economic există un echilibru propriu, ca parte integrantă în echilibrul financiar general. Pentru ca un agent economic să dețină un echilibru financiar va trebui ca veniturile sale să egaleze cheltuielile efectuate.

3. Cercetarea încasărilor și plăților constituie o etapă importantă a analizei situației financiare patrimoniale.

4. Echilibrul dintre resurse și utilizări este alături de rentabilitate, obiectivul cel mai important al finanțelor întreprinderii. Urmărind această egalitate se are în vedere concomitent atât repartizarea optimă a resursele pe elemente ale structurii de producție cât și pe surse de proveniență în scopul obținerii celei mai eficiente alocări de resurse cu cel mai redus cost de procurare și utilizare a acestora, ambele exigențe fiind în măsură să contribuie la obținerea de profit maxim pe perioade îndelungate de timp, cu toate incertitudinile și fluctuațiile frecvente ce se manifestă în economia de piață.

5. Analiza lichiditate-exigibilitate are meritul de a pune în evidență riscul de insolvabilitate a întreprinderii. Aceasta constă în incapacitatea întreprinderii de a onora angajamentele față de terți.

În vederea aprecierii condițiilor în care sunt realizate echilibrul financiar se cercetează informații ce rezultă din documente ca bilanțul, principalul document de sinteză al contabilității.

6. Un bilanț mai operațional, pentru a evidenția relația dintre resursele disponibile și nevoile de finanțare ale întreprinderii, îl reprezintă bilanțul financiar, numit patrimonial în accepțiunea unor țări occidentale.

Clasamentul elementelor de activ și de pasiv după criteriul mai mare de un an sau mai mic de un an pun în evidență, printr-o simplă lectură, echilibrele sau dezechilibrele structurale ale bilanțului. Studiul bilanțului implică analiza acestui în două direcții: pe orizontală și verticală, fiecare punând în evidență anumite corelații cu semnificații deosebite în aprecierea situației financiare a întreprinderii. Analiza pe orizontală a bilanțului pune în evidență modul în care se realizează principalele echilibre financiare pe termen scurt și pe termen lung ale întreprinderii, cum ar fi: situația netă, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria.

Situația netă exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra întreprinderii, fiind averea proprietarilor și trebuind să fie suficientă pentru a asigura funcționarea normală și independența financiară a întreprinderii. Adică exprimă valoarea activului realizabil la un moment dat. La societatea analizată situația netă este în creștere, iar aceasta se datorează reinvestirii în totalitate a profitului obținut în anii respectivi, obiectivul firmei fiind creșterea economică.

Remarcăm faptul că analiza pe baza structurii bilanțului este o metodă tradițională de apreciere a echilibrului financiar al întreprinderii care permite punerea în evidență a indicatorului global al echilibrului financiar ce poartă numele de fond de rulment.

Pornind de la un anumit echilibru ce trebuie să existe între necesarul temporar și resursele temporare, necesarul de fond de rulment constituie un alt indicator de echilibru financiar, el putând fi pozitiv sau negativ. Dacă necesarul de fond de rulment este pozitiv, rezultă un surplus de necesar temporar față de resursele temporare ce pot fi mobilizate, fiind o situație normală dacă este consecința unor investiții Necesarul de fond de rulment constituie o resursă temporară care nu trebuie finanțată, ci dimpotrivă ea finanțează fondul de rulment și trezoreria. În cazul societății analizate echilibrul financiar pe termen scurt se realizează cu un consum de resurse temporare care diminuează resursele totale ale societății.

Trezoreria netă evidențiază echilibrul financiar al unității, prin care resursele stabile asigură atât finanțarea ciclului de exploatare, cât și un surplus de disponibilități ce se poate constitui în plasamente viitoare când acesta are valoare pozitivă.

Trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar, la încheierea exercițiului contabil, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Această situație evidențiază dependența întreprinderii de resursele financiare externe. În acest caz, se urmărește obținerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital (credite de trezorerie, credite de scont, etc.). Situația de dependență, sau de tensiune asupra trezoreriei, în care lichiditățile sau cvasilichiditățile sunt insuficiente pentru rambursarea creditelor pe termen scurt, limitează autonomia financiară pe termen scurt. Chiar dacă trezoreria negativă evidențiază o anumită dependență financiară, aceasta nu trebuie sa fie interpretată implicit ca o stare de insolvabilitate. Pot exista întreprinderi, cu o astfel de situație, care să supraviețuiască și să prospere, dacă partenerii lor financiari acceptă menținerea resurselor de trezorerie încredințate acestora pentru acoperirea pasivului exigibil

7. Analiza statică a echilibrului financiar se poate fi studiat în optica patrimonială cât și în optică funcțională.

În optica patrimonială indicatorul ce reflectă echilibrul financiar este fondul de rulment. Fond de rulment net determinat pe baza bilanțului financiar, constituie un fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar (FRF).

La societatea analizată se constată că acest indicator este în creștere, reflectă o sporire a marjei de siguranță a întreprinderii, datorită faptului că o parte crescândă a activelor circulante vor fi finanțate cu ajutorul capitalurilor permanente.

Fondul de rulment financiar analizat în funcție de structura capitalurilor permanente (capitaluri proprii și datorii cu scadență mai mare de un an) pune în evidență gradul în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile proprii. La societatea comercială analizată valoarea imobilizărilor a crescut de la an la an. Această creștere nu a putut fi acoperită decât parțial de creșterea capitalurilor proprii si a datoriilor pe termen lung, fapt care in final a condus la scăderea fondului de rulment. Acest fond de rulment se menține la un nivel bun, în plus fiind mai bine corelat cu activele circulante.

Fondul de rulment optimal este cel ce care menține echilibrul financiar al întreprinderii la cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor.

Necesare în analiza echilibrului financiar sunt concludente și ratele stabilite pe baza bilanțului financiar, ca: ratele lichidității, ratele solvabilității, ratele îndatorării și rata solvabilității.

Ca o concluzie, indicatorii cei mai importanți ai lichidității sunt următorii:

Indicatorul de lichiditate generală ne permite să verificăm în ce măsură capitalul utilizat pentru finanțarea unui element de activ contribuie la menținerea echilibrului financiar minim. Valoarea supraunitară a ratei dovedește că, cel puțin pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de a achita datoriile exigibile.

Indicatorul de lichiditate redusă sau intermediara apreciază că, ar trebui să tindă spre o mărime unitară. aceasta, deoarece orice operație de transformare a stocurilor în mijloace bănești impune anumite cheltuieli, ceea ce ar prejudicia echilibrul economic al întreprinderii. Deci firma își poate achita datoriile pe care le are, dar pe de altă parte prezintă o structură supradimensionată a stocurilor, cu nevoia de finanțare a acestora din resurse permanente.

Indicatorul lichiditate imediată pune în corespondență elementele cele mai lichide ale activului cu datoriile pe termen scurt.

Lichiditatea la vedere apreciază măsura în care creditele pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilităților bănești din casierie și conturi bancare.

Solvabilitatea sau echilibrul financiar exprimă aptitudinea întreprinderii de a face față angajamentelor sale, adică de a-și achita datoriile pe măsură ce ajung la scadență. La nivelul firmelor se calculează solvabilitatea patrimonială și este apreciată pozitivă când indicatorul se apropie de 100%, limita minimă fiind de 50% (pentru a se putea acorda noi credite firmei respective). Se calculează, de asemenea, următorii indicatori privind gradul de solvabilitate a firmei: solvabilitatea curentă, solvabilitatea imediată și solvabilitatea previzionată.

Studierea gradului de îndatorare a firmei reprezintă o problemă de gestiune internă, prin care trebuie să se asigure utilizarea eficientă a creditelor contractuale și asigurarea condițiilor necesare pentru rambursarea la termen a ratelor scadente și a dobânzilor aferente. Ca instrumente operaționale, teorie și practica economică recomandă în principal următorii indicator: rata generală a îndatorării care dacă exprimă o valoare mare, cu atât întreprinderea va depinde mai mult de creanțierii săi, rata datoriilor financiare reflectă, dacă o întreprindere mai poate să contracteze un nou împrumut, cu mențiunea că, în cazul în care capitalul propriu este mai mic decât datoria, capacitatea teoretică de împrumut este saturată., rata de îndatorare a activității de exploatare caracterizează gradul de participarea activelor circulante și rata capacității de rambursare a datoriilor financiare care exprimă perioada în care urmează a fi rambursate creditele contractate.

Echilibrele financiare pot fi analizate și prin prisma prezentării bilanțului conform opticii funcționale, care structurează posturile bilanțiere în strânsă legătură cu ciclurile economice care caracterizează viața întreprinderii: investiții, exploatare, finanțare, trezorerie.

Cu ajutorul bilanțului funcțional se oferă o imagine dinamică a patrimoniului întreprinderii spre deosebire de cel financiar care oferă o imagine statică ce caracterizează strict momentul în care s-a întocmit.

Analiza statică a echilibrului financiar pe baza bilanțului funcțional presupune calculul a trei indicatori fundamentali, corespunzători celor trei funcții fundamentale:

fondul de rulment net global pentru ciclul de investiții

necesarul de fond de rulment pentru ciclul de exploatare

trezoreria, corespunzător ciclului de trezorerie sau de finanțare.

Trezoreria poate fi determinată prin două modalități echivalente, și anume:

Prima metodă ne dă mărimea ca diferență dintre disponibilități și resursele de trezorerie.

După a doua cale trezoreria este diferența între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment

.

În cazul societății KUBO ICE CREAM SRL (care are ca obiect de activitate producerea de înghețată) dezechilibrul financiar pe termen scurt este relativ normal din următoarele motive:

Necesarul pentru exploatare este ridicat (viteza de rotație a stocurilor este mică având în vedere activitatea de desfacere sezonieră, iar creanțele față de clienți sunt destul de mari, existând clienți care au eșalonate datorii pentru următorul exercițiu);

Resursele au nivel redus (datoriile față de furnizori, ca și creditele bancare fiind la limita minimă aceasta fiind o coordonată a politicii firmei)

Singura critică ce i s-ar putea aduce acestei situații ar fi cheltuirea resurselor permanente pentru finanțarea dezechilibrului pe termen scurt.

Fondul de rulment a fost suficient de semnificativ pentru a asigura nu numai finanțarea ciclului de exploatare, dar nu și o “îmbogățire” a trezoreriei, fapt care inhibă deținerea de valori disponibile sau efectuarea unor plasamente.

Gestiunea trezoreriei urmărește următoarele obiective:

Evitarea pierderilor zilnice de valoare , fapt care necesită o bine cunoaștere a condițiilor de creditare impuse de bănci, precum și a sistemelor de prețuri și tarife.

Obținerea de credite în condiții avantajoase prin minimizarea costului capitalului împrumutat.

Utilizarea într-o manieră cât mai profitabilă a fondurilor în sensul obținerii celor mai bune plasamente care să satisfacă pe cât posibil condițiile de rentabilitate și lichiditate ridicate și risc scăzut.

Asigurarea așa numitului sold zero al trezoreriei care se realizează prin:

Compensarea soldurilor creditoare cu cele debitoare;

Reducerea fluctuațiilor în perioada în care se înregistrează excedente de trezorerie;

Asigurarea unui cost cât mai redus al capitalului în cazul în care se obțin deficite de trezorerie;

Pentru ca trezoreria să funcționeze în concordanță cu realizarea obiectivelor întreprinderii gestiunea ei va trebui să urmărească trei direcții principale:

Accelerarea încasărilor și reducerea volumului fondurilor neutilizate existente în conturi bancare. Această preocupare începe din faza negocierii contractului economic, moment în care se stabilesc termenele și instrumentele de plată care se vor utiliza.

Alegerea mijloacelor de plată în funcție de nevoile întreprinderii urmărește selectarea instrumentelor de plată sau de decontare și a termenelor reale de plată. O alegere corectă va avea ca efect accelerarea intrărilor de fonduri.

Optimizarea trezoreriei se întemeiază pe următoarele principii:

Utilizarea corespunzătoare a creditelor după ce în prealabil au fost selectate cele mai ieftine și cele mai flexibile;

Promovarea unor tehnici adecvate de plasament, a excedentelor de trezorerie

Evitarea pe cât posibil a utilizării de conturi creditoare care trebuie remunerate

Plasamentele pe termen scurt trebuie să satisfacă trei cerințe: rentabilitate mare, lichiditate sporită și risc scăzut.

Societatea comercială KUBO ICE CREAM COMPANY trebuie să-și administreze mai rațional lichiditățile și anume să-și restrângă creanțele față de clienții săi pentru a-și restrânge necesarul pentru exploatare și de asemenea să folosească credite comerciale (o eșalonare la plata datoriilor către furnizorii de materii prime și materiale destinate producției pe stoc) și de asemenea să folosească credite bancare, dar pe termen scurt și care să aibă costuri cât mai scăzute .Firma trebuie, deci să-și accelereze încasările și să-și reducă volumul fondurilor neutilizate existente în conturi la bănci , alături de utilizarea corespunzătoare a creditelor după ce, în prealabil, au fost selectate cele mai ieftine și cele mai flexibile.

Anexa 1

Tabel nr.2 Structura bilanțului

Activ = Necesar Pasiv = Resurse

Tabel nr.28 Bilanțul funcțional

Activ = Utilizări Pasiv = Resurse

Anexa 2

Tabel nr.7 Structura bilanțului financiar al societății comerciale KUBO ICE CREAM

– RON –

BIBLIOGRAFIE:

Prof.univ.dr.Aurel Ișfănescu;Prof.univ.drd.Vasile Robu;Lect.univ.drd Anca Maria Hriste; Asist.univ.drd.Camelia Vasilescu, Analiza economico-financiara, ASE 2001

Georgeta, Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii, , Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006

Antoniu, N.; Neagoe, Ion, Finanțele întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București,1993

Gheorghe, Bistriceanu; D.Adochiței, Mihai N. Finanțele agentului economic, Editura Economică, București, 2001

Ion, Stancu, coordonatori, Gestiunea financiară a întreprinderii, Vol.III, Editura Economică, București, 2003

Paul, Bran, Finanțe întreprinderii, Editura Economică, București, 2003

Vasile, Ilie, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2006

Eros-Stark, Lorant, Analiza situației financiare a firmei, Editura Economică, București, 2001

Manolescu, Gheorghe, Finanțele întreprinderii, Editura Fundația România de Mâine, București,2001

Ion, Stancu, Finanțe: Teoria piețelor financiare; Finanțele întreprinderii; Analiza și gestiunea financiară, Editura Economică, București, 2002

Toma, Mihai;Felicia, Alexandru Finanțe și gestiune financiară a întreprinderii, Ediția a II a, Editura Economică, 2005

Țole, Marin, Analiza economico-financiară a firmelor, Editura Fundația România de Mâine, București, 2000

Țugui, Iuliana, Contabilitatea fluxurilor de trezorerie, Editura Economică, București, 2002

14. Mihai, Ristea, Contabilitate aprofundată, Editura Universitara, București, 2005

15. Legea contabilității nr.82/1991, republicată in 2005, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.102/2007;

16. Ordinul nr.1752 din 17 noiembrie 2005 privind modificarea formatului bilanțului conform directivelor europene.