Studiu Privind Realizarea Si Implementarea Sistemelor Informatice Utilizate In Comertul Electronic LA Sc

CUPRINS

INTRODUCERE

Dezvoltarea pieții SI depinde în mare măsură de starea economiei și de posibilitățile statului de a face achiziții publice în acest domeniu. Totodată, statul este în primul rând un sistem de colectare, prelucrare și distribuire de informație și mijloace financiare. Exemple de probleme mari ce nu pot fi rezolvate fără soluțiile oferite de SI: descentralizarea coerentă a deciziei, blocajul financiar, corupția și economia subterană, asigurarea sănătății etc.

Rezultă ca există oportunități mari pentru realizarea și implementarea SI, care pot contribui decisiv la rezolvarea multor probleme, prin îmbunătățirea tehnologiilor managementului statului la nivel central și local. Aceasta implică planificarea riguroasă a acțiunilor, ținând seama de toate condiționările care intervin și de restricțiile introduse de limitarea resurselor ce pot fi alocate.

Impactul economico-social considerabil al realizării și implementării SI este sugerat și de deplasarea populației ocupate înspre infrastructura informațională, în cadrul deplasării generale de la sectoarele primar și, în mai mică măsură, secundar, spre sectorul terțiar (al serviciilor) al economiei naționale.

Desigur, obținerea eficienței economice nu este automată. Numai perfecționarea tehnologiei, fără reingineria proceselor de afacere, poate să genereze doar creșterea costurilor. De aceea, este necesară colaborarea organizației cu furnizorii de SI și cu consultanții.

Se deschide astăzi o perspectivă nouă pentru fiecare organizație care, din punct de vedere managerial, prezintă o structură complexă, formată din numeroase elemente, de diverse naturi, aflate în raporturi de multiple condiționări.

În conceperea și realizarea sistemelor informatice trebuie luate în considerare elemente specifice fiecărei organizații, în special eficiența, dimensiunea și structura resurselor umane, materiale și financiare, potențialul și mentalitatea personalului, poziția acesteia în contextul economic național și internațional.

Indiferent de caracteristicile organizației, în strategia de realizare a sistemelor informatice își va pune amprenta sistemul de management al organizației care cuprinde mai multe componente ce se deosebesc în funcție de natura și de caracteristicile instrumentului utilizat.

Un domeniu privilegiat de aplicare a tehnologiilor informatice îl constituie COMERȚUL ELECTRONIC. Volumele mari de date, complexitatea procedurilor de administrare și prelucrare a lor, exigențele ridicate legate de furnizarea în timp util, de către sistemul informatic, a unor informații valide și relevante, necesare conducerii, sunt caracteristici definitorii în raport cu problematica informatizării la acest nivel. Aceasta presupune o atitudine dinamică și creativă a utilizatorilor, în raport cu exploatarea și dezvoltarea sistemului informatic aferent.

Acest lucru impune folosirea în munca de conducere a unor metode, tehnici și mijloace moderne de informare, analiză și decizie. În acest ansamblu, un loc central îl ocupă metodele matematice de creșterea eficienței economice prin prognozare, precum și utilizarea intensivă a unor sisteme informatice specifice.

Ca urmare, se impune proiectarea și implementarea unor sisteme informatice care să se bazeze pe o tehnică rafinată de organizare a datelor, să includă o serie de modele matematice și care, în final, să fie capabile să imprime performanțe sporite sistemului informațional și activităților de bază.

Această concepție revoluționează întregul sistem informațional, transformându-l dintr-un instrument pasiv de constatare, consemnare și analiză a unor fenomene și procese economice deja petrecute, într-un instrument activ de previziune, comandă și control al acestora.

Termenul de strategie de informatizare la nivel de organizație este folosit pentru a desemna acel document ce descrie obiective, planuri și politici, privind prezentul și viitorul utilizării tehnologiei informatice în activitatea organizației.

Avantajele tehnologiei informatice nu se impun de la sine, ci sunt în funcție de abilitățile utilizatorului de a le pune în valoare la un moment dat. A lucra în regim informatizat presupune, din partea factorului uman o anumită disponibilitate, anumite deprinderi, aderarea la o etică specifică. Toate aceste elemente se formează într-un mod progresiv și cumulativ fie prin asimilarea instituționalizată, de către utilizatori, a unor cunoștințe de informatică, fie prin practica utilizării curente și prin transferul interpersonal de experiență în problemele create de utilizarea noilor tehnologii.

Pe lângă reacțiile de tip promovare și asimilare, se pot naște însă și unele de tip respingere sau blocare; ele sunt, în esență, de natura rezistenței la schimbarea profundă, pe care aplicarea noilor tehnologii o generează în mod inevitabil. Evident, raportul dintre cele două categorii de manifestări influențează decisiv variabilele de context, legate de implementarea unui sistem informatic în cadrul unei organizații.

Informatizarea presupune opțiuni explicite și ferme, transpuse în acțiuni coerente și sistematice, orientate pe termen lung. Ea reclamă prin excelență, o abordare strategică. Interacțiunea cu informaticienii, prin formularea de probleme și validarea de soluții intervenite în cursul conceperii și realizării sistemului informatic, sunt determinări necesare ale comportamentului de tip cooperativ și participativ, recomandabil a fi urmat de către utilizatorii neinformaticieni. Informatizarea este un proces interdisciplinar în conținut și, în mod necesar, cooperativ ca formă de desfășurare. La acest proces, participă și utilizatorii finali, alături de specialiștii în informatică, precum și furnizorii de echipamente, programe și servicii informatice.

Figura 1. Lanț strategic informațional

Această conjugare de profiluri și acțiuni, pentru a fi sinergică, presupune plasarea sa sub autoritatea directă a managementului de vârf al organizației, care să-și asume răspunderea de fond asupra orientării și coordonării acțiunii de informatizare.

Informatizarea se profilează ca o prioritate încadrată în demersul mai complex și mai cuprinzător al strategiei manageriale utilizată în realizarea SI însăși; în acest sens, noile tehnologii informatice se prezintă ca un suport indispensabil al reproiectării sistemelor de management, în aplicarea metodelor și tehnicilor evoluate de gestiune, în asistarea avansată a deciziei. Operaționalizarea conceptelor și instrumentelor moderne de management este condiționată decisiv de adoptarea, de către organizații, a suportului adecvat de informatică și telecomunicații. Aceasta implică producerea unei schimbări tehnologice importante, care trebuie să se articuleze, în mod natural, în strategia de ansamblu ce vizează reconstrucția sistemului managerial al fiecărei organizații.

Adoptarea, în practica managerială curentă, a abordărilor de tip strategic în realizarea SI, a conceptelor din domeniul asistării deciziei, creșterea interesului față de viziunea prospectivă, constituie ocazii favorabile pentru dezvoltarea de sisteme informatice de succes.

Dezvoltarea sistemelor informatice de organizație, prin aplicații implementate succesiv, a fost de natură să asigure automatizarea procedurilor de prelucrare a datelor; ea nu a adus, încă, o integrare completă, la nivel conceptual și logic, a resurselor de informații disponibile în cadrul organizațiilor.

Considerentele de eficiență economică și de performanță managerială au acreditat treptat gestiunea resurselor de informații ca problemă ce vizează funcționarea organizației în ansamblul ei, plasându-se deci, la nivelul de responsabilitate și autoritate decizională a conducerii acesteia.

Gestiunea resurselor de informații ale organizației se bazează pe următoarele principii:

informația este o sursă rară și pentru a o putea utiliza eficient, ea trebuie, în primul rând, identificată și repertorizată;

odată pusă în evidență existența unei informații, ea trebuie valorificată sub aspectul posibilităților de utilizare multiplă, în scopul satisfacerii nevoilor de informare din cadrul organizației;

dicționarul de informații disponibile, de resurse ale acestora și gama destinațiilor de utilizare trebuie actualizate permanent;

procesul de generare și utilizare a resurselor de informații ale organizațiilor trebuie supus unui control permanent.

Sub aspectul implementării sale în practică, conceptul de gestiune a resurselor de informații presupune desfășurarea, în mod sistematic, a următoarelor activități specifice:

elaborarea și actualizarea de planuri strategice, în domeniul resurselor de informații;

aplicarea unor soluții structurate logic, coerente, ale sistemelor de baze de date existente;

elaborarea și actualizarea dicționarului de informații;

asistarea utilizatorilor finali ai sistemului informatic;

definirea și aplicarea de standarde de culegere, transmitere, prelucrare și stocare a datelor;

promovarea aplicării, în cadrul organizațiilor, a politicilor și procedurilor stabilite, în domeniul gestiunii resurselor de informații.

Aceste proceduri, perfect legitime în raport cu specificul unei economii concurențiale, se cer totodată armonizate cu imperativele de ordin socio-cultural, vizând integrarea și deschiderea informațională la scară națională și internațională, promovarea transparenței comunicării sociale, ca atribute ale civilizației contemporane, bazate pe informație. Acest context determină organizațiile să se raporteze la regimul instituționalizat pe plan național și internațional, privind protecția drepturilor creatorilor de bunuri intelectuale.

CAPITOLUL I

EVALUAREA RESURSELOR DE REALIZARE A SISTEMELOR INFORMATICE

CONCEPTE PRIVIND SISTEMELE INFORMATICE, RESURSELE INFORMATICE

Sistemul informatic poate fi definit ca un ansamblu de reguli, proceduri, mijloace și metode cu precădere automate, folosite pentru culegerea, transmiterea, prelucrarea și stocarea datelor.

Sistemul informatic este o componentă a sistemului informațional și anume acea parte a acestuia care preia și rezolvă sarcinile de culegere, prelucrare, transmitere și stocare a datelor cu ajutorul sistemelor de calcul.

Pentru a-și îndeplini rolul în cadrul sistemului informațional, sistemul informatic cuprinde ansamblul tuturor resurselor, regulilor, procedurilor, mijloacelor, metodelor și tehnicilor, prin care se asigură prelucrarea automată a datelor.

Aceste resurse sunt:

Ansamblul de echipamente (HARDWARE)

Sistemul de programe (SOFTWARE) care cuprinde programele sistemului de operare și programele de aplicații;

Bazele de date;

Ansamblul de personal și cadrul organizatoric

Hardwer-ul computerelor este probabil cel mai tangibil element din acest set, dar el reprezintă doar o piesă dintr-un puzzle și nu neaparat cea mai importantă piesă. Este important să se înțeleagă faptul că echipamentul computerizat trebuie să lucreze împreună cu alte componente ale sistemului pentru a-și îndeplini sarcinile de procesare. Fără software-ul computerului, de exemplu, hardwer-ul ar deveni inutil. Fără date de procesat atât hardwer-ul câr și softwer-ul, ar fi fără valoare. Fără oameni, este îndoielnic că restul sistemului ar putea opera pentru mult timp sau ar fi de vreun folos. Și , în final, fără proceduri, datele nu s-ar putea culege cu acuratețe sau n-ar putea fi distribuite corect.

Sistemul informatic computerizat tipic este prezentat în figura 1.1

Fig. 1.1 Sistem informatic computerizat

El include 5 componente funcționale de bază:

dispozitivele de intrare (tastatura, mouse-ul, cititoarele MICR- Magnetic Ink Character Tecognition, cititoarele BCR – Bar Code Teaders, cititoarele OCR- Optical Character Recognition, cartelele PCMS – Plastic Cards with Magnetic Strips, intrări video speciale, intrări audio speciale);

unitatea centrală de procesare (CPU – Central Processing Unit);

dispozitivele de ieșire (imprimantele, ieșiri video speciale, intrări audio speciale);

dispozitivele de memorare secundară (discură (discurile flexibile Fp- Floppy Disks, discuile dure HD- Hard Disks, discurile magnetice MD – Magnetic Disks, discurile compacte CD ROM – Compact Disks Read Only Memory, banda magnetică MT- Magnetic Tape);

dispozitivele de comunicații (modemurile –Modulator Demodulator, terminale POS – Point Of Sale, automate bancare ATM – Auromated Teller Machines).

Dispozitivele aflate în afara unității CPU sunt denumite printr-un termen comun – dispozitive sau echipamente perifierice – din cauză că ele în mod tipic înconjoară computerul și îl ajută să proceseze datele.

O altă cale de a clasifica echipamentele periferice este prin sarcinile pe care le realizează. Astfel echipamentele de intrare (cum ar fi tastatura) permit utilizatorilor să introducă date în sistemul computerului, echipamentele de ieșire (cum ar fi imprimantele) permit utilizatorilor să vadă datele procesate, dispozitivele de stocare secundară (cum ar fi hard discul) permit utilizatorilor să stocheze datele pentru o accesare ulterioară și echipamentele de comunicare (cum ar fi modemurile) permit utilizatorilor să transmită datele prin rețelele de comunicare de date. Ca și oricare alt sistem, cele cinci tipuri de hardware pentru computer dintr-un sistem computerizat (cpmputerul însuși, echipamentul de intrare, echipamentul de ieșire, dispozitivele de stocare secundară și dispozitivele de comunicare) trebuie să lucreze toate împreună pentru a îndeplini sarcinile de procesare a datelor.

Prin metode se înțeleg căile de determinare și punere în funcțiune, de perfecționare și optimizare a funcțiilor organismului, pentru a atinge obiectivele predeterminate.

Prin reguli se exprimă modalitățile de aplicare la un organism a metodelor. Acestea sunt definite și formulate concis sub forma unor ansambluri de operații și/sau matematice.

Prin proceduri se înțelege totalitatea operațiunilor necesare pentru tratarea informațiilor și regulilor prin mijoacele sistemului.

Printre metodele utilizate se potenumera: calculul probabilității, metode de statistici economice, analiza stocurilor, programarea liniară, programarea dinamică, metode de simulare, teoria grafurilor, teoria utilității, teoria deciziei, metode de proiectare a experimentelor, teoria jocurilor, metode de culegere, de măsurare și scalare, metode de analiză multivariată, metode de previziuni.

Prin mijloacele unui sistem informatic se înțelege totalitatea uneltelor și instrumentelor manuale, automate, inclusiv software utilizate pentru efectuarea de operațiuni asupra informației: captare, culegere, pregătire, control, introducere și extragere, transmitere, concentrare, stocare, transformare, prelucrare prin calcul aritmetic și logic, analiză și interpretare.

Mijloacele cuprind suporți, mașini și oameni.

Se consideră suport tot ceea ce are atașat informații și servește la transportarea și/sau stocarea ei în timp și spațiu. Se întâlnesc următoarele tipuri de suporți:

materiali, sunb formă de suporturi tehnice (magnetice sau optice) sau grafice (opace sau transparente);

câmp electric, magnetic sau optic, transmis prin semnale și pachete;

experiența umană, sub formă de date și informații acumulate de oameni în procesul muncii

Prin mașini în cadrul mijloacelor unui sistem informatic se înțelege toatalitatea echipamentelor și dispozitivelor utilizate (ca echipamente hardware și instrumente software) pentru a efectua operațiunil enumerate mai sus. În această ordine de idei putem enumera:

Sisteme de calcul, de diferite generații și configurații;

Echipamente de captare, culegere, prgătire, transmitere, stocare, de prelucrare, de redre, de analiză și interpretare;

Oamenii în cadrul unui sistem informatic intervin sub formă de experiență umană la nivelul suporților, ca specialiști pentru elaborarea, utilizarea și exploatarea sistemului (administratori, analiști, programatori, ingineri sistem, operatori) sau ca utilizatori ai sistemului în regim off-line sau on-line (cybernavigatori sau internauți, cybercumpărători, analiști digitali).

Sistemul informatic se poate prezenta sub forma unei “cutii negre” bazată pe intrări, ieșiri, reguli, proceduri, mijloace și metode, așa cum este prezentat în figura 1.2 sau în forma generică de sistem în fig.1.3

Sistem

Ssemnale Semnale

Date Date

Fig 2.3.

Mecanismul intern al sistemului informatic

1.2 OBIECTIVELE SISTEMULUI INFORMATIC

Plecând de la ideea că sistemul informatic este subordonat procesului decizional, al cărui rol este de a asigura funcționarea normală a întregii activități și de a reduce la minimum pierderil eîn caz de funcționare anormală, considerăm că obiectivul fiecărui sistem informatic trebuie să fie subordonat obiectivului propriu-zis al unității economico-sociale. În acest context obiectivul principal urmărit prin introducerea unui sistem informatic îl constituie asigurarea conducerii cu informații reale și în timp util, necesare fundamentării și elaborării operative a deciziilor.

Pe lângă acest obiectiv, sistemul informatic mai are și alte obiective pe care le numim obiective secundare și care pot fi considerate chiar condiții de prim ordin pentru realizarea obiectivului principal. Obiectivele secundare ale sistemului trebuie să fie compatibile între ele și compatibile cu obiectivul general. Realizarea unuia trebuie să influențeze realizarea celorlalte și toate să concure la realizarea obiectivului principal. În caz contrar, urmărire realizării unui obietiv, necorelat cu celelalte obiective ale sistemului se transformă într-un scop în sine și este lipsită de eficiență.

Pe lângă această primă grupare a obiectivelor sistemelor informatice ele mai pot fi clasificate și din punct de vedere al domeniului de activități asupra cărora se restrâng efectele realizării calculatoarelor electronice, astfel:

Obiective ce afectează activitățile de bază din cadrul unităților economice (aprovizionarea, producția, desfacerea etc) cum ar fi: crșterea gradului de încărcare a capacităților existente și reducerea duratei ciclului de fabricație, creșterea volumului producției; reducerea consumurilor specifice de materii prime și materiale; creșterea productivității muncii; reducerea personalului administrativ; creșterea profitului și a rentabilității;

Obiectivele ce afectează funcționarea sistemului informatic cum ar fi: creșterea vitezei de răspuns a sistemului la solicitările beneficiarilor; creșterea exactității și a preciziei în procesul de prelucrare a datelor și informare a conducerii; reducerea costului informației; raționalizarea fluxurilor informaționale; raționalizarea circuitelor informaționale; sporirea completitudinii situaților de informare-raportare.

De remarcat că realizarea obiectivelor ce afectează funcționarea sistemului informațional se va restrânge în mod direct asupra activităților din unitatea economică și va influneța cantitativ și calitativ realizarea primei grupe de obiective;

Totodată, obiectivele sistemelor informatice mai pot fi clasificate și din punctul de vedere al posibilităților de cuantificare a efectelor acestora, astfel:

Obiective cuantificabile, cum sunt: accelerarea vitezei de rotație a mijloacelor circulante; reducerea cheltuielilor de transport; reducerea cheltuielilor indirecte; creșterea volumului producției; raționalizarea formularisticii de evidență;

Obiective necuantificabile cum ar fi: reducerea muncii în asalt; îmbunătățirea imaginii unității economice; creșterea calității informațiilor. Necesitatea clasificării obiectivelor sistemelor informatice decurge din faptul că ele sunt foarte numeroase și sunt specifice fiecărei unități economice. Acest lucru impune ca factorii de decizie să definească obiectivele specifice unității respective și să stabilească ordinea prioritzară de realizare a acestora prin intermediul sistemelor informatice.

1.3 CLASIFICAREA SISTEMELOR INFORMATICE

În cadrul unui sistem economic, sistemele informatice sunt structurate în funcție de organizarea și structura sistemului informațional, de obiectivele urmărite în strategia generală a domeniului supus informatizării cât și de cracteristicile și performanțele echipamentelor de calcul și de comunicație din structura sistemelor informatice.

Din varietatea de criterii utilizate în clasificarea sistemelor informatice, se pot enumera:

După funcțiile la nivelul unității economice:

Subsistemul de urmărire și programarea producției;

Subsistemul financiar-contabil;

Subsistemul resurselor umane;

Subsistemul de management;

Subsistemul comercial;

Subsistemul de cercetare-dezvoltare.

După domeniul activităților și nivelul de abordare:

Sisteme informatice microeconomice (la nivelul agenților economici);

Sisteme informatice de ramură;

Sisteme informatice metropolitane (unități administrativ-teritoriare);

Sisteme informatice de conducere a proceselor tehnologice (de automatizări);

Sisteme informatice integrate, pentru anumite activități din economie (sănătate, armată, statistică);

Sistemul informatic general al economie naționale

După gradul de structurare al colecțiilor de date:

Sisteme informatice care folosesc fișiere independente;

Sisteme informatice cu baze de date;

Sisteme informatice cu baze de date orientate pe obiecte;

Sisteme informatice suport de asistare a deciziei;

Sisteme informatice-expert cu baze de cunoștințe.

După gradul de concentrare/dispersie a capacităților de prelucrare și memorare a datelor:

Sisteme informatice centralizate;

Sisteme informatice distribuite

După modul de tratare a informației în calculatori:

Sisteme informatice cu tratare în regim batch (pe loturi);

Sisteme informatice cu prelucrare și răspuns în timp real;

După modul de utilizare a sistemelor de prelucrare și comunicație:

Sisteme informatice off-line;

Sisteme informatice on-line;

După regimul de acces la resursele hardware a sistemului de calcul:

Sisteme informatice cu acces secvențial;

Sisteme informatice cu acces interactiv (convențional);

Sisteme informatice cu acces combinat.

În funcție de simultaneitatea/nesimultaneitatea lucrărilor în sistemul informatic:

Sisteme informatice cu prelucrări monoprograme-monoprelucrare;

Sisteme informatice cu prelucrări în regim de multiprograme (se execută mai multe lucrări la un singur calculator local);

Sisteme informatice cu regim multiprelucrare (luarea se execută în paralel pe mai multe calculatoare care operează coordonat în sistem);

Sisteme informatice în regim de teleprelucrare (cu deosebirea că rețeaua de calculatoare care procesează lucrările este distribuită geografic);

Sistemul informatic reprezintă o parte a sistemului informațional care permite realizarea operațiunilor de culegere, transmitere, stocare, prelucrare a datelor și difuzare a informațiilor astfel obținute prin utilizarea mijloacelor tehnologiei informației (IT)

Sistemul informatic al oricărei firme trbuie sa fie structurat încât să corespundă cerințelor diferitelor grupuri de utilizatori:

Factori de conduicere la nivelul conducerii strategice, tactice și operative;

Personalul implicat în procesul culegerii și prelucrării datelor;

Personalul implicat în procesul cercetării științifice și păroiectării de noi produse și tehnologii de fabricație

Se definesc astfel în cadrul sistemului informatic al firmei următoarele subsisteme: subsistemul conducerii strategice, subsisteme ale conducerii curente, subsistemul de gestiune a cunoașterii , subsisteme operaționale.

Sistemele informatice la nivel operațional (Operational Level System) permit culegerea, stocarea și prelucrarea datelor referitoare la tranzacțiile și procesele economice (aprovizionări cu materii prime, consumuri de materii prime, produse finite obținute, încasate, plăți efectuate către furnizori)

Sisteme de gestiune a cunoașterii în cadrul firmei (Knowledge Systems) permițând promovarea noilor tehnologii și cunoștințe în cadrul firmei (de exemplu produsele software destinate proiectării asistate de calculator – CAD) precum și asigurarea automatizării și controlului fluxului de documente .

Sisteme informatice destinate conducerii curente asigură derularea activităților de control și conducere pe termen scurt.

Sistemele informatice destinate conducerii strategice permit echipei manageriale “la vârf” să realizeze planificarea activității firmei pe termen lung în vederea atingerii strategice fixate

Sisteme pentru prelucrarea tranzacțiilor (TPS- Transaction Processing System) sunt specializate în preluarea, stocarea și prelucrarea datelor privitoare la tranzacțiile zilnice, de rutină. Se caracterizează prin gradul lor mare de repetabilitate și prin volumul mare de date procesat și servesc nivelul operațional, în această categorie cuprindem, spre exemplu: sistemul informatic privind evidența vânzărilor, sistemul informatic al contabilității financiare, sistemul informatic privind gestiunea stocurilor.

Sisteme destinate activității de birotică (OAS – Office Automation Szstem) destinate în principal personalului implicat în procesul prelucrării informației (contabili, funcționari, secretari), dar și managerilor. În această categorie se putem cuprinde: procesoare de texte, procesoare de tabele, sisteme de poștă electronică.

Sisteme informatice destinate cercetării-dezvoltării (KWS- Knowledge Work System) destinate creării și integrării noilor tehnologii. Utilizatorii acestor sisteme sunt inginerii, proiectanții și ceilalți specialiști angrenați în activitatea decercetare-dezvoltare.

Sisteme informatice destinate conducerii (MIS – Management Information System) destinate asigurării rapoartelor sintetice de rutină necesare în procesul fundamentării deciziilor curente, controlului și planificării pe termen scurt în vederea oferirii unei informații relevante. Ele permit și generarea de rapoarte privind abaterile înregistrate precum consultarea on-line a informațiilor referitoare la perioade anterioare de gestiune.

Sisteme suport de decizie ( DSS – Decision Support System) oferă managerilor modele complexe și aprofundate de analiză în vederea fundamentării deciziilor. Ele valorifică informațiile interne oferite de TPS și MIS alături de informații provenite din mediul economic exterior (curs valutar, prețul produselor fabricate de firmele concurente, prețul de piață al materiilor prime). Oferă utilizatorilor flexibilitatea deosebită la cerințele formulate returnând rapid răspunsurile solicitate. În această categorie putem include sistemele expert caracterizate prin stocarea cunoștințelor unui expert uman, sub formă de fapte și reguli, într-o bază de cunoștință utilizată în deducerea de concluzii prin derularea de raționamente automate. Sistemele expert pot fi utilizate cu succes în diagnosticarea financiară a firmei, în elaborarea deciziei băncii de acordare a creditelor pentru clienții săi.

Sisteme suport ale executivului (ESS- Executive Support System) reprezintă sisteme informatice destinate conducerii strategice și permit luarea unor decizii nestructurate, altele decât cele de rutină. Ele nu au fost gândite să servească la soluționarea unei anumite probleme, ci să ofere facilități generalizate de calcul și comunicații. Utilizează date privind mediul exterior al firmei, date sintetizate oferite de MIS și DSS precum și cele mai avansate produse software grafice.Tabelul de mai jos sintetizează caracteristicile sistemelor informatice prezentate.

1.4 DEZVOLTAREA SISTEMELOR INFORMATICE PENTRU COMERȚUL ELECTRONIC

Pentru a defini structura generală a unui sistem informatic este necesar să se plece de la funcția acestuia de a prelucra datele disponibile în vederea obținerii informațiilor necesare luării deciziilor în procesul conducerii. Cele trei componente majore care formează sistemul informatic sunt: Intrările, Prelucrările și Ieșirile.

Intrările reprezintă ansamblul datelor încărcate, gestionate și prelucrate în vederea obținerii informațiilor. Intrările se clasifică în două grupe și anume:

1. Tranzacțiile externe care redau dinamica operațiilor și proceselo reconomice și financiare din cadrul unei firme. Provin din mediul exterior al asitemului informatic. Sunt tranzacții externe: datele referitoare la aprovizionările cu materii prime, datele reflectând operațiile de încasări și plăți etc. Tranzacțiile externe sunt reprezentate de:

– Date consemnate în documente, la locul producerii operațiilor pe care le evidențiază, în cadrul firmei ( bon de consum, factura);

– Date care provin din mediul economic-financiar-bancar, consemnate sau înscrise în norme și/sau prevederi legale;

– Date provenind de la alte sisteme informatice.

Datele consemnate în documente vor fi introduse în sistemul informatic în următoarele moduri:

executarea unor proceduri specializate ale sistemului informatic permițând încărcarea datelor tastate de operator pe baza unor machete de culegere a datelor generate pe monitorul calculatorului și validarea datelor;

scanarea documentelor, tehnologia modernă pe principii optice permițând preluarera unui volum foarte mare de date într-un interval scurt de timp.

Intrările sunt realizate în mod direct, de multe ori utilizându-se mijloace moderne de TI:

transfer de date prin rețeaua locală din cadrul firmei, o rețea Novell de exemplu sau rețea intranet reușindu-se astfel ca ieșirile unui subsistem informatic al firmei să devină intrări pentru alt subsistem;

transfer de date la distanță;

prin Internet, inclusiv utilizarea tehnologiei EDI- Electronic Data Interchange;

2. Tranzacțiile interne sunt urmarea unor prelucrări automate desfășurate în cadrul sistemului informatic conducând la modificări structurale în cadrul colecțiilor de date.

3. Prelucrările, cel de al doilea element definitoriu al sistemului informatic, reprezintă un ansamblu omogen de prelucrări automate realizând:

Crearea inițială și actualizarea bazei de date;

Exploatarea bazei de date;

Reorganizarea bazei de date;

Salvarea/restaurarea bazei de date.

4. Ieșirile sistemului informatic sunt reprezentate de rezultatele prelucrărilor desfășurate.

Aceste ieșiri, în funcție de natura prelucrărilor care le-au generat, sunt de două categorii:

ieșiri obținute în urma unor operații de transfer a adtelor, care nu și-au modificat valoarea față de momentul introucerii lor în sistem.

ieșiri obținute în urma unor operații de calcul pe baza unor algoritmi prestabiliți.

Ieșirile sistemului informatic pot fi clasificate în funcție de conținutul și forma lor de prezentare în:

indicatori sintetici regăsiți în tablourile de bord oferite manageriloe ce pot fi consultate on-line;

rapoare (situații) care regrupează diverși indicatori sintetici sau analitici sub formă tabelară;

rapoarte sintetice cuprinzând indicatori cu grad mare de sintetizare destinate analizei activității și fundamentării deciziilor (balanța sintetica, bilanțil contabil etc);

rapoarte analitice conținând informații detaliate privind desfășurarea unei activități pe un anumit segment de timp. Sunt destiate utilizării în cadrul compartimentelor funcționale.

În concepția sistemică toate aceste elemente au rolul de a asigura o funcționare optimă a sistemului economic (sistemul de conducere și sistemul executiv) și o reglare de tip conexiune inversă (feed-back) a întregului sistem în condiții de eficiență economică și rentabilitate.

În aceste condiții sistemul informatic primește datele de la sistemul executiv și asigură prelucrarea multiplă a acestora, în conformitate cu un sistem procedural bazat pe algoritmi de prelucrare și de calcul, în vederea obținerii unor date de ieșire sub formă de rapoarte, indicatori sintetici, grafice sau ieșiri către alte sisteme informatice.

În mod practic, sistemele informatice folosesc colecții de date organizate sub formă de:

baze de date gestionate prin sisteme de gestiune a bazelor de date (SGBD);

baze de tabele gestionate prin sisteme de gestiune a bazelor de tabele (SGBT).

Sistemele informatice folosesc în mod preponderent programarea procesuală, a cărei descriere și utilizare are la bază proprietățile specifice algoritmilor de calcul și de prelucrare, reuniți practic prin intermediul conceptului de bază de proceduri.

Aceste prelucrări au ca sursă tranzacțiile interne și/sau externe, fiind aplicate colecțiilor de date asupra cărora sunt efectuate. Câteva tipuri clasice de prelucrări întâlnite sunt: crearea, actualizarea, exploatarea, tipărirea, reorganizarea, salvarea, restaurarea, configurarea, întreținerea etc. Colecțiile de date pot fi organizate sub forma bazelor de date gestionate sub SGBD (de exemplu dBASE, FOXPRO, ORACLE, SYBASE, ACCESS etc) sau sub forma foilor de calcul tabelar gestionate prin programe de tip tabelar (LOTUS, EXCEL, QUATRO PRO etc) prin intermediul conceptului de bază de tabele. Pot fi adaptate și soluții mixte, folosindu-se interconectări între baze de date și baze de tabele.

Prelucrările aplicate asupra bazelor de date sau bazelor de tabele sunt de fapt, fie proceduri, fie macroinstrucțiuni, prin care se specifică mecanismul folosit de diferitele proceduri și funcții în vederea satisfacerii cerințelor sistemelor informatice de gestiune internă.

Realizarea sistemelor informatice reprezintă o acțiune complexă, care îmbină un mare număr de activități eterogene (de analiză, de proiectare, de programare, implementare și exploatare), cu un pronunțat caracter creativ și la care cooperează mai multe unități organizatorice. În plus, reclamă resurse umane, materiale și financiare însemnate, pe o perioadă considerabilă de timp. Folosirea eficientă a acestor resurse, în scopul obținerii unui sistem informatic performant a impus ordonarea acestui proces complex, într-o succesiune bine stabilită de etape și subetape și utilizarea unor metode și tehnici adecvate.

Acest lucru a dus la conturarea unor metodologii de realizare a sistemelor informatice.

Între diversele etape de realizare a sistemelor informatice există o legătură indestructibilă, legătură reflectată și de faptul că în mod ligic și practic calitatea realizării unor activități din etapele și fazele precedente, influențează în mod dirent calitatea activităților din etapa ce îi urmează. O altă caracteristică comună a acestor etape și activități este aceea că trecerea de la o etapă la alta (chiar și de la o fază la alta în cadrul aceleași etape) se face numai după o analiză de fond a modului de realizare a sarcinilor etapei parcurse și a avizării de către factorii de răspundere ai beneficiarului și ai proiectantului a rezultatelor obținute.

Totodată, fiecare etapă parcursă se încheie cu activități privind pregătirea condițiilor de desfășurare a activităților care urmează și anume: detalierea, actualizarea și aprobarea planului de lucru pentru etapa următoare, precum și actualizarea planului pentru restul etapelor rămase a fi parcurse. Acest mod de planificare a activității de realizare a sistemelor informatice pleacă de la faptul că după parcurgerea unei (unor) etape se cunoaște mult mai mult și mai corect ceea ce trebuie să se realizeze în etapa (etapele) următoare.

Metodologiile de realizare a sistemelor informatice cuprind: modalitatea de abordare a sistemelor, pentru elucidarea raportului întreg-părți și a raportului dintre variațiile sistemului și dinamismului său: regulile de formalizare a datelor și a proceselor de prelucrare; instrumente pentru concepția, realizarea și elaborarea documentației; modalitatea de derulare a proiectului și acțiunile specifice fiecărei etape (ciclu de viață); definirea modului de lucru, rolului analiștilor și proiectanților și a raportului dintre ei; modalitățile de administrare a proiectului (planificare, programare, urmărire).

Totodată, metodologiile au rolul de a indica modul de desfășurare a acestui proces, stabilind: componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape, subetape, activități, operații) și conținutul lor; fluxul parcurgerii (executării) componentelor; metodele, tehnicile, procedeele, instrumentele, normele și standardele utilizate.

Astăzi există metodologii cadru, cu scop orientativ general, având semnificația unor indicații metodologice, cu caracter facultativ sau cu caracterul unor norme metodologice cu caracter obligatoriu. Pe de altă parte există metodologii proprii unor firme producătoare de echipamente de calcul sau sisteme informatice.

Definit ca un ansamblu de acțiuni întreprinse de analiști, proiectanți, utilizatori și beneficiari în vederea transpunerii cerințelor inițiale într-un obiectiv final, proiectul necesită abordarea într.un cadru structural și formalizat care descrie derularea acțiunilor, limbajul de formalizare și rolul specialiștilor, făcând posibile: participarea tuturor partenerilor la elaborarea obiectivului final, prin intermediul unui limbaj comun și al unor reguli de funcționare a structurilor de lucru, precum și limitarea riscurilor (financiare, de termen, de calitate).

Din punct de vedere al unei metodologii existente la noi în țară sistemele informatice au un ciclu de viață propriu, care începe cu decizia de realizare a sistemului informatic, cuprinde faza de elaborare, faza de utilizare și faza de perfecționare și se încheie cu decizia de abandonare a sa în forma existentă și înlocuirea lui cu noul sistem. Acestui ciclu de viață îi corespund etape specifice stărilor succesive prin care trec sistemele informatice, etape concretizate în activități dinstincte. La aceste activități cooperează mai multe unități organizatorice (ateliere de analiză-proiectare, atelier de programare, atelier de exploatare, compartimente funcționale ale unității beneficiare).

Pentru realizarea comunicării dintre colective în cadrul fiecărei etape se întocmesc documentații în care se folosesc simboluri, reprezentări grafice, formulare standardizate. Etapele pentru realizarea sistemelor informatice sunt:

studiul și analiza sistemului existent;

conceperea sistemului informatic;

proiectarea de detaliu;

elaborarea programelor;

introducerea sistemului;

expoaltarea;

întreținerea și dezvoltarea sistemului informatic.

Studiul și analiza sistemului existent urmărește delimitarea ariei de aplicabilitate a sistemului și formularea cerințelor și a restricțiilor globale de realizare. Pentru a atinge acest scop, în această etapă se face un studiu al sistemului informatic existent, se apreciază măsura în care sistemul existent este capabil să răspundă cerințelor conducerii științifice a unității economice, se apreciază oportunitatea unui sistem informatic și se formulează principalele cerințe și restricții pentru viitorul sistem.

Realizarea acestei etape revine, de regulă, echipei de analiză și se concretizează într-o documentație intitualată “STUDIUL SISTEMULUI EXISTENT”.

Conceperea sistemului informatic constă în definirea modelului de ansamblu al sistemului informatic ținând seama de cerințele și restricțiile stabilite în etapa anterioară și planificarea realizării eșalonate a acestuia pe componente. Rezultatele activității din cadrul acestei etape se concretizează în documentația intitulată: “PROIECTUL DE ANSAMBLU AL SISTEMULUI INFORMATIC” care va sta la baza proiectării în detaliu.

Proiectarea în detaliu a sistemului informatic este cunoscută și sub denumirea de proiectare logică de detaliu a sistemului. Are ca obiectiv elaborarea de detaliu a sistemului informatic și stabilirea soluțiilor tehnice de realizare oe părți componente și la nivel de sistem unitar. La proiectare se au în vedere, pe dse o parte, cerințele și restricțiile stabilite în proiectul de ansamblu, iar pe de altă parte, cerințele și posibilitățile echipamentelor de calcul ca parte principală a resurselor materiale.

Modelul de detaliu cuprinde prezentarea amănunțită a intrărilor, procedurilor și ieșirilor sistemului, precum și stabilirea riguroasă a regulilor de gestiune și prelucrare a datelor în cadrul sistemului.

Etapa de proiectare detaliată se materializeaztă într-o documentație denumită “PROIECTUL LOGIC ȘI TEHNIC DE DETALIU” care va sta la baza următoarelor etape de realizare a sistemului informatic. Există situații când pentru anumite sisteme de mai mică complexitate, proiectarea de ansamblu și proiectarea de detaliu se reunesc într-o singură etapă.

Elaborarea programelor are la bază proiectul logic și tehnic de detaliu. Urmărește conceperea și testarea programelor utilizând tehnicile și limbajele de programare adecvate echipamentelor de calcul utilizate și care răspund specificului lucrărilor economice, ce se reflectă în structura logică a sistemului informatic proiectat.

Etapa de elaborare a programelor trebuie să se încheie cu testarea pe module și integrarea acestora în ansamblul sistemului, precum și cu finalizarea unei documentații de realizare, formată din: Manual de prezentare, Manual de Utilizare, Manual de Exploatare.

Implementarea sistemului constă în verificarea modului de comportare practică a modelului proiectat în vederea trecerii lui la exploatarea curentă, corectarea și definitivarea documentației care va sta la baza exploatării sistemului proiectat. În această etapă produsul informatic trebuie omologat pe componente și pe ansamblu pentr a se putea trece la etapa următoare, de exploatare curentă.

Exploatarea, întreținerea și dezvoltarea sistemului urmărește atât funcționarea, cât și perfecționarea acestuia, concomitent cu actualizarea corespunzătoare a documentației.

Eventualele perfecționări și dezvoltări pe parcurs ale sistemului pot fi aduse de proiectant cât și de beneficiar sau printr-o cooperare a celor două părți.

1.4.1 Metode de proiectare a sistemelor informatice

Elaborarea unui sistem informatic al unei entități trebuie realizat în așa fel încât acțiunea de “grefare” pe sistemul informațional să conducă la o reușită deplină, cu cheltuieli minime și într-o perioadă scurtă de timp, pentru a asigura cu o siguranță deplină obiectivele predeterminate.

Modul de a proceda în analiza, proiectarea, realizarea, implementarea și exploatarea unui sistem informatic pentru o entitate sau, cu alte cuvinte, modul de elaborare și utilizare a sistemelor informatice, este exprimat sub forma unui ansamblu de reguli, module, metode, tehnici și operațiuni. În momentul de față au fost elaborate mai multe metodologii de proiectare și realizare de sisteme informatice de diferite firme producătoare de platforme și sisteme de calculatoare sau realizatoare și integratoare de sisteme informatice. Aceste metodologii se pot grupa în trei mari clase, în raport cu metoda în care se realizează:

a) Metoda de proiectare “pe măsură” sau la comandă, care constă în analizarea sistemului pas cu pas, într-un proces de lucru ciclic, cu reveniri asupra drumului parcurs, într-o abordare a problemelor de la forma lor cea mai generală la cea mai detaliată expresie. În cadrul acestei metode, proiectantul sistemului este și realizatorul lui.

b) Metoda de proiectare “în serie”, care constă în realizarea unui sistem informatic pentru o entitate organizațională pilot (model) care apoi, prin generalizare, sistemul proiectat este implementat pentru alte organisme sau activități cu același specific, printr-o activitate de adaptare și integrare.

Această metodă este axată pe utilizarea pachetelor de programe generalizabile realizate, în general, de firmele integratoare de soft specializate pentru a face economie în munca de analiză și scurta durată de punere în funcțiune.

În cadrul acestei metode realizatorii de sistem sunt în general diferiți față de proiectanții de sistem care l-au realizat la nivelul firmei pilot.

c) Metoda de proiectare automată, care constă în realizarea sistemului prin instrumente software de asistare cu ajutorul calculatorului, utilizând proceduri automate de proiectare. În literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe metodologii complexe de proiectare automată, printre care aminitim metodologile: MINOS, ISDOS, MERISE, ORACLE.

Metoda MERISE – metoda de proiectare automată a sistemelor informtice

Modelele și conceptele fundamentale de proiectare a sistemelor informatice de management au la bază termenii de metodă și metodologie.

METODA este reprezentată de totalitatea conceptelor, modelelor, nivelelor, etapelor și tehnicilor de formalizare necesare pentru definițiile, listele, comunicațiile, datele și prelucrările specifice unui sistem informatic.

METODOLOGIA este reprezentată de setul finit de tehnici și instrumente particular și definitoriu al unei metode prin intermediul unui sistem coerent de formulare și/sau de procese informatice necesar pentru modelarea și formalizarea totală a unui sistem informatic.

Metoda MERISE este considerată la ora actuală una dintre cele mai moderne tehnici de proiectare a sistemelor informatice.

Produsul informatic AMC*Designer implementează metoda MERISE prin formalizarea automată a unui sistem informatic și elaborarea unei documentații adecvate.

Proiectarea sistemelor informatice de management (SIM) prin utilizarea metodei MERISE oferă fiabilitate, consistență, eficiență și automatism în realizarea sa într-un timp scurt și cu cheltuieli minime în raport cu specificul informațional al domeniului de management cercetat, cu dinamica și evoluția echipamentelor, instrumentelor, procedurilor și tehnicilor din domeniul tehnologiei informațiilor și nu în ultimul rând cu evoluția mediului intern și extern al entității modelate.

Metoda MERISE realizează o distincție între aspectul static și dinamic al sistemului informatic, pe de o parte și viziunile de referință asupra acestui sistem.

Aspectul static al SI este reprezentat de comunicații, definiții și descrieri, elemente invariabile în timp. Rezultă că aspectul static are în vedere latura semantică a unui sistem informatic.

Aspectul dinamic al sistemelor informatice este redat prin prelucrări, tratamente, proceduri și date, elemente ce au un anumit grad de variabilitate în raport strict cu evoluția traiectoriei întregului sistem asociat domeniului de management.

Viziunile de referință înseană practic o analiză separată a patru elemente fundamentale:

comunicație ( C ) ;

date și cunoștințe (DC);

proceduri și prelucrări (PP);

definiții, descrieri, instrumente auxiliare (DD).

Pentru a se analiza în mod cât mai natural elementele unui sistem informatic și viziunile asupra componentelor statice și dinamice ale unui sistem informatic , metoda MERISE folosește trei dimensiuni, după cum urmează:

ciclul de viață;

ciclul de abstracție;

ciclul de decizie.

Aceste dimensiuni ale metodei MERISE implică clarificarea metodologică a conceptelor de perioade, etape, subetape și faze utilizate efectiv la realizarea unui sistem informatic.

a) Perioada este intervalul de timp cand sunt realizate aspecte fundamentale ale unui sistem informatic, deci sunt construite și/sau utilizate componentele globale ale unui astfel de sistem. În realizarea unui sistem informatic există trei perioade fundamentale: concepția, realizarea și întreținerea.

Perioada de concepție asigură definirea soluțiilor generale, evaluarea soluțiilor de organizare și a celor tehnice, definirea completă a viitorului sistem informatic. Perioada de concepție are sarcina de a realiza punctul de vedere al utilizatorului asupra sistemului informatic cunoscut sub numele de viziunea GLOBALĂ și respectiv viziunea EXTERNĂ.

Periada de realizare va asigura elaborarea specificațiilor tehnice ale viitorului sistem informaționa informatizat (SII), elaborarea procedurilor automate necesare, inclusiv unerea în funcțiune a noului sistem. Rezultă că această perioadă realizează punctul de vedere al proiectantului noului sistem, cunoscut sub numele de viziune INTERNĂ.

Perioada de întreținere trebuie să asigure exploatarea efectivă a sistemului informatic și întreținerea sa, eliminarea anomaliilor apărute și eventual adaptarea și modificarea evoluției sistemului realizat în concordanță cu dinamica și realizarea domeniului în continuă schimbare. Această perioadă concretizează punctul de vedere al utilizatorului sistemului sub forma viziunii FUNCȚIONALE.

b) Etapele sunt părți componente ale perioadei de concepție, realizare și întreținere prin intermediul cărora se realizează anumite aspecte generale sau particulare ale proiectării noului sistem informatic. Aceste etape vor asigura:

Vederea globală asupra actualului sistem informațional și soluțiile pentru noul sistem informațional de management informatizat;

Vederea externă a utilizatorului sistemului informațional de management;

Vederea internă a proiectantului asupra sistemului informațional de management informatizat;

Vederea funcțională în exploatarea și întreținerea sistemului informatic.

Dintre cele prezentate rezultă că pentru fiecare perioadă de realizare există etape specifice, prin intermediul cărora se realizează vederile aferente noului sistem, după cum urmează:

c) Fazele sunt elemente componente ale unei etape, prin intermediul cărora sunt realizate operații și proceduri concrete din structura unui sistem informatic.

Pentru exemplificare, în cadrul perioadei de concepție există etapa: proiectarea în detaliu – ce va conține la rândul său două faze: concepția generală și concepția de detaliu.

În continuare vor fi prezentate principalele fundamente și activități în spațiul tridimensional al celor trei dimensiuni cu care operează metoda MERISE ( ciclul de viață, ciclul de decizie, ciclul de abstractizare).

Ciclul de viață

Sistemele informatice se caracterizează printr-un ciclu de viață care începe cu decizia realizării unui nou sistem informatic care să corespundă mai bine noilor cerințe ale utilizatorilor și se încheie cu decizia de înlocuire a sistemului informatic existent cu unul nou, mai performant. Ciclul de viață se desfășoară pe etape în cadrul fiecăreia fiind definite faze și activități specifice.

Indiferent de numărul și numele etapelor ciclului de viață al dezvoltării sistemelor, o problemă este mult mai importantă, și anume ordinea și felul în care se parcurg etapele respective, ceea ce în literatura de specialitate se tratează sub numele de modele ale ciclului de viață al dezvoltării sistemelor.

Datorită simplei enumerări a etapelor, se poate trage concluzia, la prima vedere, că ordinea lor este secvențială, ceea ce nu este confirmat de realitate. Revenirile la etapele anterioare sunt foarte dese, ceea ce sfidează secvențialitatea. Uneori, etapele se pot derula iterativ, dar cu posibilitatea revenirii la etapele anterioare, conform variantei sugerate de modelul cascadă, sau unele etape se pot derula în paralel.

Unii specialiști văd ciclul viață ca pe o spirală, alții ca pe un proces circular. În literatura ultimilor ani sunt lansate și alte modele, cum ar fi: în V, în X, tridimensional, minge de baseball (sau de oină), fântână arteziană, piramidă, pinball (bila magică) etc.

Putem afirma cu certitudine că, odată cu abordarea orientată-obiect a sistemelor, s-au lansat și noi modele ale ciclului de viață. Unii autori vorbesc chiar despre cicluri de viață orientate-obiect, în care există o puternică convergență între diferitele stadii ale ciclului de viață și un grad ridicat al iterației. Astfel că, în locul modelului cascadă, s-au propus: modelul spirală (Boehm), modelul fântână arteziană (Henderson-Sellers și Edwards), modelul pinball (Ambler) etc.

Considerăm totuși că este cam forțată legarea unor modele numai de orientarea-obiect, indiferent de momentul lansării lor. E adevărat că unele modele își justifică prezența în domeniu, îndeosebi datorită abordării obiect, sau că altele capătă adaptări specifice noului mediu de lucru.

De exemplu, firma Digital enumera modelele în ordinea lor evolutivă, astfel: cascadă, incremental, spirală, evolutiv, însă autorii UML – Unified Modeling Language (Booch, Jacobson și Rumbaugh) – propun un ciclu iterativ-incremental, bazat pe cazuri de utilizare, ceea ce denotă o diferență a punctelor de vedere, deși chiar și ultimii apelează la cascadă în cadrul iterațiilor. Datorită marii diversități a opiniilor, considerăm binevenită o descriere sumară a mai multor modele, cu atât mai mult cu cât în literatura noastră subiectului de față nu i se acordă importanța cuvenită.

Modelul cascadă este unul de referință, asigurând trecerea de la o etapă la alta, ce-i drept mai mult teoretică, în ordine secvențială. Realitatea a demonstrat că parcurgerea etapelor/fazelor într-o astfel de ordine nu este o regulă, întrucât, de cele mai multe ori, se înregistrează reveniri la etapele anterioare sau parcurgerea în paralel a unora dintre ele.

Modelul este lansat la începutul anilor 1970 de către W.W. Royce și constă în descompunerea ciclului de viață în faze secvențiale. La rândul lor, fazele sunt structurate pe activități și subactivități. Trecerea de la o etapă la alta se realizează după ce precedenta a fost parcursă în întregime. Modelul se aplică la nivel de sistem, ceea ce constituie un dezavantaj întrucât sistemele complexe, cu un număr mare de aplicații ce interacționează între ele, sunt greu de controlat. Deși nu este descurajată abordarea iterativă a unor faze sau componente ale lor, restricțiile de timp impuse de programarea, calendaristică a etapelor limitează efectele benefice ale acesteia, ca și posibilitățile de revenire la etape anterioare. Modelul este redat în figura 1.4.

Figura 1.4. Modelul cascadă

Modelului i se recunosc unele avantaje, cum ar fi:

un control total asupra fazelor, în sensul că ele sunt ordonate și, firesc, previzibile, prin evidențierea clară a ariei de întindere a fiecărei etape sau subcomponente a ei;

este ușor de însușit de către membrii echipelor de analiză și proiectare, inclusiv de cei noi, cu o experiență mai puțin vastă;

fiecare etapă este însoțită de o documentație perfect structurată (controlată).

Ca dezavantaje, amintim:

sistemul se predă doar după parcurgerea etapelor anterioare, ceea ce înseamnă o lungă perioadă de timp, suficient ca utilizatorii să-și schimbe pretențiile;

nu corespunde intențiilor de abordare dinamică a sistemelor;

nu este deschis schimbărilor ce pot interveni pe parcurs.

Într-un anumit fel, modelul este folosit de către Booch, în 1991, în proiectarea sa orientată-obiect la fazele de proiectare și implementare, precum și de către Ivar Jacobson, în modelul OOSE (Object Oriented Software Engineering), în 1992, acoperind toate etapele. Am putea spune că și aliatul ulterior al celor doi, Rumbaugh, folosește într-o formă oarece valențele modelului cascadă, doar că ele se regăsesc într-un mod aparte în modelul V, utilizat parțial. Ideea de bază a modelului este regăsită și în altele, cum ar fi modelul X, fântână arteziană sau cel incremental.

Modelul V este o variantă a modelului cascadă, prin care se introduc conceptele de sistem și componente (subsisteme), aplicându-se teste explicite la un sistem ierarhic pentru creșterea controlului asupra modului în care se desfășoară etapele.

Tocmai această înlesnire constituie o latură a literei V. Prima este latura din stânga, parcursă descendent, și conține treptele propriu-zise, iar cea de-a doua latură, din dreapta, se parcurge ascendent, pe ea realizându-se verificările și validările elementelor create anterior. Acest model punctează cu mai multă claritate separările dintre ceea ce implică participarea utilizatorului, modelul arhitectural și cel al implementării. Utilizatorul este implicat doar în fazele din partea superioară a V-ului.

Arhitectura sistemului este surprinsă în partea de mijloc a literei, iar partea inferioară a ei se referă la faze de implementare, care ar putea consta fie din asamblarea componentelor soft, fie din codificarea unor componente. Modelul se pretează și în mediul oriental-obiect, deoarece încurajează prototipizarea, reutilizarea unor structuri superioare. El oferă un control puternic asupra sistemului în curs de realizare, prin structurile ierarhice și modulare pe care le promovează, ceea ce îl face utilizabil și în cazul sistemelor complexe. Modelul devine și mai puternic dacă promovează iterația, adică reluarea unor faze, activități sau subactivități. De fapt, acesta este stilul adoptat de cei trei autori ai UML – (Booth, Jacobson și Rumbaugh), modelul iterativ-incremental, anunțat de anumite performanțe ale modelului V.

În cadrul acestui model se face, de asemenea, distincție evidentă între verificare și validare. Prima se referă la testarea sistemului, în diverse stadii ale lui, dacă s-a construit corect din punct de vedere logic, în timp ce validarea va scoate în evidență faptul că sistemul, în forma lui finală, răspunde sau nu cerințelor inițiale . Tocmai din această cauză, i se reproșează că lasă validarea prea târziu, după ce sistemul s-a construit, ceea ce îl face ineficient. În forma lui consacrată, modelul îi aparține lui Ould, care îl lansează în 1990, anumite forme fiind folosite și de Rumbaugh, încă din 1991. El utilizează doar latura din stânga V-ului, fazele descendente, în care un lot esențial revine tratării sistemului pe componente. Cea mai vădită preluare a filosofiei modelului V este regăsită în modelul X (Hodgson).

Figura 1.5. Modelul V

Modelul incremental, este o altă variantă a modelului cascadă care promovează ideea proiectării și realizării independente a componentelor după definirea arhitecturii globale a SI.

Proiectarea și realizarea SI se face astfel în conformitate cu principiile metodelor top-down. Sistemul va putea fi livrat beneficiarului și etapizat pe măsura realizării componentelor (în funcție de prioritățile formulate de beneficiar) dar, într-o astfel de abordare pot apărea dificultăți legate de integrarea componentelor în sistemul final.

Figura 1.6. Modelul incremental

Din figura 1.6 se observă faptul că primele două etape –definirea cerințelor și analiza – sunt identice cu cele două etape de început ale modelului cascadă, însă din momentul definirii arhitecturii SI fiecare componentă își urmează propriul ciclu de viață. Spre deosebire de modelul în V care presupune integrarea componentelor, testarea și validarea acestuia, de această dată se oferă și posibilitatea livrării independente a componentelor SI către beneficiar fără a se exclude și posibilitatea livrării SI final având toate componentele integrate.

Din descrierea de până acum rezultă câteva dintre avantajele modelului:

se încadrează în principiul arhicunoscut „divide et impera", prin posibilitatea
abordării unor părți ale întregului;

sistemul poate fi livrat și pe componente realizate la perioade scurte de timp;

proiectul sau sistemul final poate fi realizat de mai multe echipe sau persoane
datorită modularizării lui.

Dintre dezavantaje pot fi enumerate:

imposibilitatea aplicării lui în toate cazurile, uneori neexistând elementele necesare descompunerii întregului;

componentele pot fi realizate numai după ce întregului sistem i se definește arhitectura, totul derulându-se după principiile metodelor top-down, ceea ce înseamnă încă o condiție dură: cunoașterea și formularea cerințelor din faza incipientă de abordare a sistemului;

fiind posibil de realizat pe părți, eforturile de integrare a acestora în întreg sunt destul de mari, vorbindu-se chiar despre o așa-zisă testare multiplă de sisteme, cu trimitere la faptul că de fiecare dată când se adaugă o nouă componentă sistemul poate fi considerat unul nou.

Modelul spirală este lansat de unul dintre specialiștii cu preocupări mai vechi legate de ciclul de viață, B.W. Boehm. Acesta s-a ocupat de așa-zisele modele tradiționale încă din anul 1981, iar în 1986 anunță modelul spirală și publică rezultatele cercetării sale în 1988. El se bazează pe două convingeri:

natura iterativă a dezvoltării și nevoia de planificare și evaluare a riscurilor fiecărei iterații;

deficiența înregistrată la modelul V, în care validarea se efectuează prea târziu, îl face să propună, dimpotrivă, realizarea acesteia cât mai devreme posibil, de cât mai multe ori, prin construirea prototipurilor, conform modelului simplificat din figura 1.7.

Figura 1.7. Modelul spirală

Modelul este îmbunătățit de R.G. Williams, R.F. Wirfs-Brock iar Ivar Jacobson îl ameliorează, în 1990, prin modelul spirală ierarhic și Rumbaugh, în 1992, prin modelul vârtej de apă (whirlpool-like). În varianta Boehm, echipa de dezvoltare și utilizatorii se angajează treptat în proiect, diminuând riscurile la nivel de prototip. De asemenea, de bun augur este valorificarea experienței anterioare în planificarea activităților din prototipul următor. Facem mențiunea că modelul cascadă se va regăsi în fiecare iterație. Deci după cunoașterea cerințelor și efectuarea studiilor de fezabilitate, se realizează sistemul, se integrează și instalează printr-o singură livrare, în varianta modelului cascadă.

Dintre avantajele modelului, în afară de posibilitatea evaluării riscurilor în diferite momente, ar mai fi de amintit și simplificarea operațiunilor de evaluare a ceea ce este necesar în etapa (prototipul) următoare, inclusiv prin prisma costurilor.

Nu ca dezavantaje, ci mai degrabă ca elemente ce condiționează folosirea modelului, amintim profesionalismul echipei de dezvoltare și flexibilitatea în acțiune, inclusiv în alocarea de fonduri, și definirea activităților ce urmează a fi întreprinse.

Referitor la modelul evolutiv, Carmichael afirma că „metoda orientată-obiect în abordarea sistemelor permite realizarea a ceva grefat pe ceea ce există și ameliorarea incrementală a sistemelor. Aspectul evolutiv al ciclului de viață, și nu cel monolitic se regăsește în toate metodologiile orientate-obiect".

In principiu, modelul evolutiv constă în efectuarea unei investigații inițiale, elaborarea unei strategii pentru descompunerea proiectului în părți/segmente, fiecare cu o valoare deosebită pentru client. Ele sunt realizate și livrate în mod iterativ și contribuie la sporirea treptată a performanțelor sistemului. Formele obținute pentru părțile componente nu sunt foarte puternic detaliate, lăsându-se loc pentru adaptări și modificări ulterioare. Oricare dintre segmentele/părțile luate în studiu trece prin toate fazele de dezvoltare a sistemelor: definirea cerințelor, analiză, proiectare, implementare, testare, utilizare. Clientul intră în posesia unei forme cvasi-finite la terminarea fiecărui segment. Soluția întregului sistem înseamnă, de fapt, segmentarea ei conform modelului evolutiv, care este identică modului în care orientarea-obiect încapsulează atributele și funcționalitatea în obiecte bine definite. Schema generală a modelului evolutiv este prezentată în figura 1.8.

Figura 1.8. Modelul evolutiv

Modelul evolutiv a avut un puternic impact în lumea utilizatorilor, deoarece este orientat către aceștia. De asemenea, procesul de dezvoltare a sistemelor se efectuează sub un control permanent, inclusiv din partea clienților.

Reușita utilizării sale constă în crearea unei arhitecturi deschise, flexibile, elaborată prin participarea tuturor părților interesate, inclusiv a utilizatorilor, dar și a unor specialiști profesioniști. Modelul evolutiv preia caracteristica esențială a modelului circular, o formă existentă printre modelele tradiționale. Concepția modelului circular se baza pe ciclul complet al unui sistem realizat prin cercuri complete (de 360°). La închiderea cercului (ciclului), se trece la o nouă versiune a sistemului sau la unul nou.

Modelul tridimensional a fost lansat în Franța și susținut de adepții acestei școli. El a fost introdus odată cu metoda Merise. Prezentarea de față o vom realiza pe baza afirmațiilor unor susținători ai modelului (Bouzeghoub, Gardarin, Valduriez). Aceștia consideră că este singurul model care ține cont de aspectele impuse de bazele de date, prin încorporarea clară a nivelurilor ANSI/SPARC. Modelul surprinde dezvoltarea sistemelor printr-o redare grafică bazată pe trei axe, descriind ciclul de viață al sistemului, ciclul de viață al proiectului și ciclul de viață al abstractizării .

Ciclul de viață al sistemului informațional surprinde timpul vieții sistemului și perioadele principale după care se efectuează schimbări majore, cum ar fi creșteri ale sarcinii de prelucrare (ca volum al datelor sau al tranzacțiilor înregistrate), schimbări tehnologice (hard și/sau soft) sau schimbări structurale (de la sisteme centralizate la arhitecturi distribuite). Toate acestea determină acțiunile de întreprins în timpul realizării sau întreținerii sistemului.

Ciclul abstractizării tratează nivelurile succesive ale specificațiilor, pornind de la cea mai pură formă conceptuală, independentă de tehnologie, până la una care depinde vizibil de mediul tehnologic, nivelul fizic.

Ciclul de viață al proiectului, numit de autori și ciclul deciziei, este echivalent cu modelul cascadă. El definește secvența fazelor prin care trece proiectul pentru a fi realizat. În concluzie, proiectarea unui sistem înseamnă orientarea continuă și simultană pe cele trei axe.

Figura 1.9. Modelul tridimensional

Considerăm că originalitatea modelului constă în axele ciclului de viață al sistemului și ciclului abstractizării. Primul ciclu permite o planificare a evoluției sistemului și a schimbărilor de efectuat, în timp ce al doilea ciclu permite oferirea soluției conceptuale pentru problemă, dată independent de tehnica implementată, ceea ce va oferi posibilitatea extinderii sistemului în viitor.

La modelul tridimensional nu am întâlnit referiri ale autorilor consacrați în domeniu. Considerăm că nici nu sunt suficiente motive, întrucât simpla utilizare o celor trei axe fără existența unor corelații între ele, fie și numai luate două câte două, ca să nu vorbim de tridimensionalul la care face trimitere numele modelului, nu-i conferă un statut de viabilitate printre celelalte modele.

Modelul X își propune să extindă aria performanțelor obținute prin modelele cascadă și V, ambele fiind considerate ca exemple de modele ale procesului de dezvoltare care, la rândul lui, ar fi parte integrantă a unui proces mai larg, al livrării sistemelor, pentru care Hodgson, în 1991, propune un model special.

Specificul modelelor iterative este accentul pus pe minimizarea resurselor de utilizat pentru asigurarea următorului increment de produs, cu menținerea legăturii cu obiectivele proiectului global. Fiecare produs livrat succesiv are o funcționalitate parțială. Modelele livrării sunt independente tehnologic, iar impactul orientării-obiect asupra procesului dezvoltării l-a condus pe Hodgson la formularea noului model al ciclului de viață pentru ingineria softului orientat-obiect. Numit modelul X, el surprinde, în partea superioară a X-ului, responsabilitățile softului curent și, în partea inferioară, componentele fizice ale softului.

Partea superioară a X-ului este o variantă modificată a modelului V, exprimând modul în care specificațiile tehnice devin sisteme livrate. Ca și la dezvoltările tradiționale, există specificații ale sistemului, proiectul arhitectural, proiectarea de detaliu, codificarea, testarea pe componente, integrarea și testarea sistemului. Partea inferioară a X-ului este un V întors, pentru a sugera noțiunea de gestiune patrimonială a depozitelor reutilizabile, fie la nivel de componentă, de structură, domeniu sau chiar la nivel de aplicație.

Modelul X exprimă două mari categorii de cicluri de activități: una derulată înainte (forward activity), care sintetizează sistemul nou (sau modificat) și o activitate derulată înapoi (reverse activity) pentru dobândirea sistemelor și a componentelor lor, pentru catalogarea diverselor modele, arhitecturi și componente ale activității finalizate pentru o posibilă reutilizare. Ingineria preventivă (forward engineering) de la nivelul fiecărui stadiu al procesului încearcă să reutilizeze – prin selecție, adaptare, rafinare – acumulările anterioare care se regăsesc în bibliotecile sistemelor. Schematic, modelul X este prezentat în figura 1.10.

Figura 1.10. Modelul X

Din punct de vedere economic, dezvoltarea softului în ciclul derulat înainte reprezintă responsabilitățile curente pe linie de soft, iar ciclul derulat înapoi componentele fizice soft. În cazul orientării-obiect, modelul X este utilizat corespunzător domeniului nou de studiu. Atunci când intră în discuție o nouă aplicație, echipa de realizare a ei va dedica un timp anume pentru aflarea modelelor existente în acel domeniu în vederea determinării gradului în care ele pot servi noua aplicație. Preocuparea esențială va fi axată pe „ce poate fi luat" în procesul de analiză. Modelul X de dezvoltare a softului ia în considerare existența diferitelor cicluri de viață concurente (paralele) pentru componente, aplicații și proiecte abstracte. Conținutul bibliotecilor componentelor fizice se află într-un continuu proces de rafinare. Partea superioară a X-ului este o reluare grosolană a modelului V, în care lucrurile erau clare: după parcurgerea descendentă a etapelor din stânga V-ului urmau verificările rezultatelor și se finaliza cu validarea produsului pe latura din dreapta V-ului – acestea ori au fost neclare autorului noului model, ori au fost sfidate cu prea multă ușurință, în ceea ce privește partea inferioară a X-ului nici nu trebuie comentat în câte momente ale ciclului se ține cont de resursele existente.

Modelul fântână arteziană își are originea în modelul spirală și în altele care au reprezentat îmbunătățiri ale acestuia. Ne referim la modelul spirală ierarhic și vârtej de apă.

Figura 1.11. Modelul fântână arteziană

Modelul fântână arteziană este anunțat de Brian Henderson-Sellers și J.M. Edwards. Cum modelul spirală își are originea în modelul cascadă, iar modelul fântână arteziană preia forme îmbunătățite ale modelului spirală, concluzia este că modelul de față este unul căruia trebuie să i se acorde atenția cuvenită.

Modelul pinball, propus de S.W. Ambler, l-am putea numi „bila magică". Principiul modelului este cel al deplasării aleatoare a unei bile împinse printr-un sistem mecanic cu arc sau electronic, prin simularea mișcărilor mecanice, în vederea atingerii unor ținte punctate diferit. In anumite momente, deplasarea bilei depinde și de acțiunile întreprinse de jucător.

În figura 1.10, tampoanele și obstacolele de pe panou, precum și cele două brațe din partea inferioară a acestuia reprezintă activități diverse necesare într-un ciclu de viață orientat-obiect: aflarea clasei de apartenență, a atributelor, metodelor, relațiilor dintre obiecte, definirea colaborărilor, moștenirea, agregarea și subsistemele, precum și convertirea proiectului în instrucțiuni, testarea și implementarea. Analogia constă în faptul că deplasarea bilei în interiorul panoului într-un mod repetat aleator seamănă cu ceea ce se întâmplă în ciclul de viață al obiectelor. Ordinea diferă de la o tragere la alta, ceea ce ar putea să însemne și de la un proiect la altul.

Figura 1.12. Modelul pinball

Modelul minge de baseball (dezvoltare concurentă). Metoda lansată de Coad, Yourdon și Nicola se caracterizează prin mai multe aspecte specifice, cum ar fi:

renunțarea la pași în favoarea activităților;

modelul minge de baseball (dezvoltare concurentă);

echipe interdisciplinare;

rezultate controlate frecvent, măsurabile.

Autorii pornesc de la premisa că dezvoltarea de soft sau, adăugăm noi, de sisteme necesită creativitate și inovație. Din această cauză, ei renunță la stereotipia pașilor ce trebuie parcurși, înlocuindu-i cu activități, în concepția lor, analiza orientată-obiect și proiectarea orientată-obiect sunt activități, nu pași, și pot fi realizate în paralel. De fapt, această filosofic a lor se regăsește în modelul minge de baseball.

Se pornește de la considerentul că multe organizații încep aplicarea unei metode prin folosirea modelului cascadă sau spirală, însă cu timpul echipele apelează la modelul dezvoltării concurente, cu scopul îmbunătățirii comunicării între membrii echipei, dar și pentru reducerea timpului scurs de la concept la produs finit.

Autorii consideră că în modelul dezvoltării concurente, o echipă efectuează în sistem concurențial, activitățile de analiză orientate-obiect (OOA), proiectare orientată-obiect (OOD) și programare orientată-obiect (OOP). Printr-o astfel de procedură, analiza orientată-obiect beneficiază de rezultatele proiectării și programării orientate-obiect. Proiectarea orientată-obiect va beneficia de ceea ce-i oferă analiza și programarea orientată-obiect, iar programarea orientată-obiect va folosi ceea ce-i pun la dispoziție analiza și proiectarea orientate-obiect.

Pentru ca modelul să dea rezultate, autorii propun o structură interdisciplinară a membrilor echipei ce vor lucra împreună la analiza orientată-obiect, proiectarea orientată-obiect, programarea orientată-obiect. La o analiză mai atentă a modelului propus, rezultă că el ar fi o structură circulară bidirecțională care încurajează iterația pe arcele de cerc componente, ele fiind activități (etape/faze) sau sarcini ale lor, ceea ce ar fi, de fapt, activitățile și subactivitățile promovate de cele mai multe metodologii. Afirmația se bazează și pe o variantă grafică propusă de noi, figura 1.13, sub formă circulară.

Figura 1.13. Modelul minge de baseball

În concluzie, în afară de faptul că se încearcă schimbarea unor concepte consacrate, cum ar fi etape/faze și activități cu activități și sarcini – ceea ce nu aduce nimic nou, în afară de derută – modelul propus nu face revoluție în domeniu.

Modelul piramidă. J. Martin și J. Odell, autorii metodei OOIE (Object-Oriented Information Engineering), intenționează să marcheze evident trecerea de la tehnicile structurate utilizate în ingineria software aplicabile unui proiect, la tehnici structurate orientate-obiect aplicabile la nivel de întreprindere în ansamblul ei sau de sector mare al acesteia, în cadrul ingineriei informației orientate-obiect. Modelul lor se pretează în exclusivitate mediilor de abordare orientate-obiect. Autorii intenționează să scoată în relief faptul că succesiunea etapelor unui ciclu de viață înseamnă și o trecere treptată spre mai multe detalii, pornindu-se de la nivelul superior, al planificării întreprinderii, spre analiza domeniilor mari ale întreprinderii, proiectarea sistemului și apoi construirea lui, conform figura 1.14.

La nivelul superior se construiește un model global. O parte a lui se dezvoltă în mai multe detalii la nivelul analizelor întreprinse în domeniile de interes ale întreprinderii, în continuare, o parte a acestui model se dezvoltă în mai multe detalii la nivelul proiectului de sistem. Sistemul este apoi construit cu clase și metode orientate-obiect. Același depozit (repository) este folosit la toate nivelurile și se completează cu cât mai multe detalii posibile.

Figura 1.14. Modelul piramidă al ingineriei informației orientate-obiect.

Modelul apelează la un sistem de diagrame pentru exprimarea detaliilor fiecărui nivel. In plus, se mai folosesc tehnicile specifice dezvoltării rapide a aplicațiilor, îndeosebi în faza de construcție. Pentru cei ce agreează modelul, el este bine acoperit printr-un cadru conceptual profesionist, dar și prin tehnici performante. Probabil că excesul de detalii îndepărtează pe unii dintre potențialii utilizatori.

După părerea noastră, modelul prezintă interes în mediile orientate-obiect, însă ca mod de derulare a etapelor componente ale ciclului de viață se regăsesc cu ușurință principiile modelului cascadă. El este completat cu tehnologiile structurate, aplicate însă, așa cum spun și autorii, în mediile orientate-obiect.

După ce am descris principalele modele ale ciclului de viață al dezvoltării sistemelor, putem trage unele concluzii, după cum urmează:

modelele sunt diferite, în funcție de tehnologiile folosite în procesul de realizare a sistemelor, saltul considerabil înregistrându-se în mediile orientate-obiect;

modelele depind și de mărimea proiectelor, dar și de domeniile cărora le aparțin sistemele iar diferențele dintre modele constau, îndeosebi, în modul de parcurgere a etapelor, ca ordine, dar și în ceea ce privește modalitatea de abordare a SI;

în selectarea modelului un rol important îl are echipa ce efectuează această operațiune, referindu-ne la experiența ei de a lucra cu diverse modele;

cerințele funcționale își pun, de asemenea, amprenta pe tipul de model;

sistemul poate fi abordat în întregime sau pe componente funcționale, complexitatea sa reflectându-se, în mare măsură, în tipul modelului selectat;

nivelul de implicare a utilizatorilor în realizarea sistemului va impune opțiunea pentru modelele cu performanțe diferite pe acest plan.

Pentru asigurarea comparabilității unor modele, propun o abordare pe cele două axe de coordonate: una, pe verticală, care să surprindă etapele ciclului de viață și alta, pe orizontală, care să reliefeze partea de sistem avută în vedere, prin prisma a patru modele prezentate evolutiv, astfel: cascade, incremental, spirală, evolutiv.

Figura 1.15. Studiu comparativ al modelelor ciclului de viață al dezvoltării SI

Figura reprezintă o analiză comparativă a metodologiilor expuse ce studiază comportamentul indus de modele de ciclu de viață asupra fazelor procesului de realizare. Observăm că la modelul „cascadă”, etapele ciclului de viață al dezvoltării sistemelor se parcurg în totalitate la nivelul întregului sistem (reprezentat prin dreptunghiuri mari), însă la modelul incremental doar definirea cerințelor, analiza și o parte a proiectării se referă la întregul sistem, celelalte etape fiind parcurse pe părți/componente ale sistemului (mai multe dreptunghiuri mici desprinse din cel mare), în final realizându-se integrarea componentelor.

Situația este inversă în cazul modelului spirală, sistemul fiind abordat pe componente în primele etape și în ansamblul lui în etapele de implementare, instalare și întreținere. Cea mai puternică abordare pe părți/componente se regăsește în modelul evolutiv.

Trecerea spre metodele orientate-obiect trebuie să fie explicată în contextul cunoașterii analitice a metodelor care le-au precedat. De fiecare dată când se lansează ceva nou, este din cauză că la vechea formă a fost posibil să se aducă îmbunătățiri fie de ordinul structurii interne, fie al funcționării întregului. În momentul în care am folosit cuvântul “întreg”, am generat deja o serie de întrebări. În mod sigur, una din ele s-ar referi la enunțarea părților întregului. Tocmai de aici, pornesc izvoarele metodelor de analiză și proiectare a sistemelor informatice.

Ne aflăm deja într-o fază avansată a cercetării dacă lansăm ideea de sistem, căci în abordările incipiente se lucra cu probleme izolate și nu cu viziuni de context în care apăreau acestea. Abia ulterior, s-a efectuat trecerea la abordarea sistemică, odată cu abordarea funcțională sau, mai bine zis, cu analiza și descompunerea funcțională.

Nivelele conceptual și organizațional corespund concepției sistemului informațional de management, în timp ce următoarele trei nivele sunt asociate proiectării sistemului informațional de management informatizat, iar abstractizările specifice nivelului global se vor regăsi în ambele sisteme. Metoda MERISE realizează abstractizarea prin intermediul celor șase nivele – global, conceptual, organizațional, logic, fizic, utilizare – privite prin intermediul a patru viziuni referitoare la definiții, descrieri, instrumente adiționale și auxiliare (DD), comunicație ( C ),date (D) și/sau comunicație (C),prelucrări și/sau proceduri (P).

C. Ciclul de decizie

Aplicarea efectivă ametodei MERISE se traduce în practica realizării unui sistem informatic, printr-o succesiune de decizii permanente, pe de o parte și un control al duratei totale de proiectare, pe de altă parte, în scopul definirăă noului sistem informatic în raport strict cu obiectivele generale ale activității de management. În aceste condiții, conducerea unui proiect de sistem informatic presupune un ansamblu de decizii vizând costul noului sistem informatic,timpul necesar de realizare, nivelul de performanță urmărit.

În mod prectic, ciclul de decizie al metodei MERISE impune o serie de decizii și rezultate aplicate în mod special la nivelul fiecărei etape de proiectare.

Fig. 1.16 Ciclul de decizie în proiectarea și realizarea SI

Deciziile tehnice au în vedere elementele logice legate de:

alegerea componentelor hardware a noului SI;

alegerea tipului și tipologiei rețelei de calculatoare;

alegerea sistemului de comunicație;

alegerea componentelor software pentru realizarea SI, a sistemului de operare și sistemului de gestionare a datelor;

arhitectura sistemului proiectat.

În concluzie, ciclul de decizie cuprinde decizii efectuate pe tot parcursul ciclului de viață, deoarece aceste decizii afectează modelarea globală și de detaliu a sistemului informatic ce va fi proiectat.

Această abordare tridimensională în timp și spațiu, axată pe trei coordonate-abstractizare, ciclu de viață, decizie, permite:

abordarea în timp a realiozării SI;

adaptarea SI la organismul economic și abordarea pe nivele și etape;

realizarea SI pornind de la general la particular;

abordarea succesivă și/sau paralelă a sistemului actual cu sistemul proiectat.

Viziunile de realizare a sistemelor informatice implică parcurgerea unor etape metodologice având ca bază o succesiune de principii metodologice și o abordare paralelă.

A. Principiile metodologice ale etapelor de realizare a unui sistem informatic

1. Proiectarea sistemului trebuie să înceapă conform concepției sistemice, de l aieșirile acestuia și de la conținutul situațiilor informaționale finale. Acest principiu este cunoscut și sub denumirea de “principiul viitor-trecut”. Proiectarea sistemului urmează următoarea succesiune logică a activității: analiza ieșirilor determinarea modelelor pentru conducerea strategică și tactică, respectiv conducerea operativă elaborarea trhnicilor adecvate de organizare a bazei de date și a programelor destinate administrării acesteia determinarea configurației hardware.

2. Abordarea realizării viitorului sistem informatic trebuie să se facă de pe poziția întregului, urmărindu-se în același timp satisfacerea cerințelor părților sale componente. Respectarea acestui principiu asigură integrarea subsistemelor dintr-o firmă prin crearea posibilităților de constituire a unei baze de date unice în care informația este culeasă o singură dată și este folosită de toate aplicațiile informatice dezvoltate.

3. Asigurarea independenței structurii sistemului informatic de stuctura organizatorică a societății prin abordarea proiectării sistemului informatic pe bază funcțională, prin integrarea în etapele elaborării sale a celor cinci funcțiuni ale societății comerciale.

4. Implementarea noului sistem trebuie să înceapă întotdeauna de la nivelul strategic care asigură obținerea unei eficiențe economice maxime. Începerea implementării sistemului informatic de la nivelul strategic și tactic permite agregarea datelor care prezintă avantajul grupării lor în fișiere de dimensiuni mici a căror prelucrare necesită, într-o primă fază, configurații modeste de calcul și un effort relativ mic în procesul de pregătire a datelor..

5. Includerea în sistemul informatic a componentelor sale de avarie. Realizarea componentelor de avarie ale sistemului informatic, posibilă în special cu ajutorul modelelor dinamice, permite constituirea unor fișiere de tip arhivă care stochează o perioadă mare de timp variabilele de stare ale activităților economice preluate pe calculator. Existența acestor fișiere prezintă avantajul de a putea regenera starea activităților economice la momentul (t-1) în cazul unor informații la momentul (t)

B. Etapele metodologice ale uni proiect de realizare a unui sistem informatic:

Analiza preliminară a sistemului informațional;

Analiza detaliată a funcționării sistemului informațional;

Proiectarea noului sistem informatic și al componentelor sale informatice;

Experimentarea sistemului proiectat;

Implementarea noului sistem;

Exploatarea și menținerea în funcțiune a sistemului.

C. Abordarea paralelă, pe două planuri, a sistemului informatic:

1. “De sus în jos” (principiul top-down), ceea ce presupune definirea obiectivelor specifice sistemului de pe poziția întregului. Această condiție restricționează fixarea obiectivelor la nivel de subsistem, în sensul eliminării acelora care sunt favorabile doar subsistemului dar influențează negativ funcționarea întregului sistem.

2. Dezvoltarea de aplicații informatice “de jos în sus”, astfel încât implementarea lor să sigure realizarea obiectivelor stabilite anterior. Această caracteristică de realizare a sistemelor informatice este posibilă doar prin asigurarea unei funcționări în timp real a tuturor aplicațiilor informatice.

1.5. ALTERNATIVE STRATEGICE ÎN REALIZAREA SISTEMELOR INFORMATICE

Strategiile de realizare a SI pot fi grupate tipologic, în raport cu criterii diverse, ce decurg din abordări teoretice cât și practice. În acest sens, prezintă interes deosebit problema dezvoltării și perfecționării sistemelor informatice existente, pentru care pot fi definite alternativele strategice prezentate în continuare:

Prototipizarea : Un prototip simplificat de sistem informatic este prezentat utilizatorilor pentru a le permite să-și construiască anticipările privind facilitățile ce vor fi disponibile în noua versiune a sistemului informatic

Totodată, putem vorbi de proiectarea unor sisteme informatice noi, care să corespundă cerințelor organizației în prezent și în perspectivă.

Strategia de dezvoltare a sistemelor software este încorporată adesea în ingineria programării ca modelare a produselor sau paradigma ingineriei programării. Au fost acceptate patru clase de modele, care vor fi tratate în cele ce urmează.

Numit uneori și “ciclul de viață clasic” sau “modelul în cascadă”, modelul liniar necesită o abordare sistematică și progresivă a dezvoltării unui sistem software, parcurgând etapele de analiză, proiectare, elaborarea programelor, testare și întreținere. Modelul liniar reprezintă cea mai veche și mai folosită paradigmă în ingineria programării, însă cu toate acestea există extrem de multe critici aduse modelului care îi contestă eficacitatea.

Fig. 1.17. Paradigma liniară sau secvențială

Printre problemele întâlnite atunci când acest model este aplicat se numără:

Proiectele respectă rareori cursul secvențial pe care îl propune modelul. Deși modelul liniar poate fi iterativ, acest aspect este abordat indirect și ca urmare modificările pot genera confuzii între membrii proiectului;

Este adesea dificil pentru beneficiarii sistemului să exprime explicit toate cerințele. Modelul liniar necesită acest lucru și are dificultăți în a se acomoda incertitudinii firești existente la începutul oricărui proiect.

Beneficiarul trebuie să fie răbdător, deoarece o versiune funcțională a sistemului va fi disponibilă abia foarte târziu de-a lungul întregului proiect. O eroare majoră, nedetectată până în momentul în care programul este revăzut, poate avea efecte dezastruoase.

În unele cazuri, dezvoltatorii unui sistem pot fi nesiguri de eficiența unui algoritm, de adaptabilitatea sistemului de operare sau de forma de interacțiune dintre om și mașină. În toate aceste cazuri, ca de altfel în multe alte situații, paradigma prototipizării poate oferi cea mai bună alternativă.

Paradigma prototipizării (figura 1.18) începe prin colectarea cerințelor. Creatorii sistemului se întâlnesc cu beneficiarii și definesc obiectivele generale ale sistemului, identificând o parte din cerințele sistemului. Aceste elemente conturează viitorul sistem, concentrându-se asupra acelor elemente vizibile utilizatorului, spre exemplu datele de intrare și formatele de ieșire. Astfel se obține un prototip care este evaluat ulterior de către beneficiar și folosit pentru a rafina cerințele sistemului viitor. La fiecare iterație, sistemul este ajustat pentru a satisface cerințele beneficiarului și totodată permite dezvoltatorilor să înțeleagă mai bine ceea ce trebuie îndeplinit.

Fig.1.18. Paradigma prototipizării

Prototipul are rolul unui mecanism pentru identificarea cerințelor beneficiarului și permite generarea rapidă a unor programe funcționale, fiind o paradigmă eficientă în ingineria programării. Totuși, modelul cu prototip poate crea probleme datorită următoarelor motive:

Beneficiarul vede ceea ce pare a fi o versiune funcțională a sistemului, fără a cunoaște că este de fapt un prototip la care nu s-a luat în considerare calitatea softului sau funcționarea pe termen lung și frecvent se întâmplă ca managementul proiectului să nu mai fie la fel de exigent;

Echipa de programatori recurge deseori la compromisuri în implementare pentru a obține rapid un prototip funcțional, existând riscul ca acesta să devină parte integrantă a sistemului.

Abordarea participativă: în acest caz utilizatorilor li se acordă rolul dominant în obținerea noii versiuni a sistemului informatic, prin intervenții directe. La baza realizării acestei strategii stă această colaborare, astfel încât deciziile să fie luate în consens, eliminându-se, pe cât posibil, barierele și dezacordurile care pot apare în privința obiectivelor, constrângerile etc.

Un rol fundamental în cadrul abordării participative revine comunicării. Informația transmisă de la utilizator la furnizor trebuie să fie clară, concisă și fără echivoc. Dezvoltarea incrementală este folosită în acest caz.. În locul unui plan pe termen lung al proiectului, modelul incremental definește proiectul ca o serie de extensii, fiecare având ca rezultat un produs utilizabil. Fiecare increment este folosit și evaluat de către beneficiar, iar opiniile acestuia folosite pentru dezvoltarea planului pentru următorul incrementat.

Prin urmare, modelul incremental se concentrează asupra livrării unui produs operațional cu fiecare extensie finalizată, fiind extrem de folositor atunci când echipa care dezvoltă sistemul nu este disponibilă în totalitate pentru a finaliza proiectul până la atingerea termenului limită. Primele extensii pot fi implementate de mai puține persoane, iar dacă acestea sunt bine acceptate de beneficiari, echipa se poate mări pentru a dezvolta următoarele extensii.

Paradigma evolutivă, numită și modelul în spirală, combină natura iterativă a modelului cu prototip cu abordarea sistematică a modelului liniar. Prin folosirea acestei paradigme, programele sunt dezvoltate într-o serie de distribuții incrementale. În timpul primelor iterații, aceste distribuții pot fi prototipuri, însă iterațiile finale definesc versiuni complete ale sistemului produs. Fiecare iterație este compusă din următoarele etape:

comunicarea cu beneficiarul: etapă necesară pentru a stabili un dialog efectiv între producător și beneficiar;

planificarea: etapă necesară pentru a defini resursele, perioadele necesare și alte informații cu privire la proiect;

evaluarea riscului: etapă necesară pentru estimarea atât a riscului tehnic, cât și a riscului managerial;

proiectarea: etapă necesară pentru a defini una sau mai multe reprezentări ale aplicației;

elaborarea și distribuția: etapă în care se construiesc, se testează și se elaborează programele și documentația;

evaluarea:etapă în care se obține feedback-ul beneficiarului, bazat pe evaluarea softului creat.

Modelul în spirală reprezintă o abordare realistă a dezvoltării sistemelor informatice de dimensiuni mari. El folosește prototipul ca mecanism de reducere a riscului și totodată menține abordarea sistematică a ciclului de viață clasic, incorporând-o într-un cadru iterativ care reflectă lumea reală. Acest model, însă, este relativ nou și nu a fost folosit pe scară largă ca cel liniar sau cel cu prototip. Va mai trece un timp până când eficiența acestei noi paradigme importante să poată fi determinată cu precizie.

Abordarea fenomenologică: în acest caz rolul central în dezvoltarea sistemului informatic revine proiectantului, cel care construiește o structură logică de referință pentru noua versiune a sistemului informatic.

Practica organizării periodice a unor analize în compartimentele de lucru, pentru ca salariații organizației să înțeleagă motivarea stabilirii și realizării unor obiective noi pentru unitate, a fost recomandată pentru viitor.

Pentru eficientizarea activității grupului, apare o altă derivată din aceasta, respectiv arta de a dimensiona corect personalul în funcție de volumul de activitate al unității, stabilirea unui grad de încărcare cât mai echilibrat pentru fiecare post în parte, precum și urmărirea permanentă a folosirii raționale a timpului de lucru.

Motivarea personalului este plasată pe o poziție importantă în acest proces de optimizare a realizării sistemului, ea fiind asigurată prin utilizarea stimulentelor suplimentare și asigurarea unor condiții de muncă și sociale corespunzătoare.

CAPITOLUL II

COMERȚUL ELECTRONIC LA CG&GC GROUP

2.1. INTERNETUL: TRECUT, PREZENT ȘI VIITOR

John Gutenberg și Alexander Graham Bell sunt recunoscuți ca fiind cercetătorii care au avut o contribuție esențială la dezvoltarea comunicării dar, în ceea ce privește Internetul, crearea sa nu poate fi atribuită cuiva anume, deși poate reprezenta un pas mult mai important în comunicarea umană.

Internetul nu ar exista fără o combinație între telecomunicații, calculatoare (hardware) și programe (software). Existența sa depinde de abilitatea de interconectarea tuturor acestor elemente în mod independent. Astăzi, Internetul reprezintă un conglomerat la scară internațională de calculatoare și rețele de calculatoare, rețele de telecomunicații, software, servicii și oameni care participă la utilizarea sa. El nu este o entitate tangibilă ci mai degrabă o rețea uriașă care interconectează nenumărate alte rețele.

Internetul nu este administrat. El există și funcționează deoarece milioane de utilizatori de computere au decis să utilizeze protocoale comune de transfer de date astfel încât să poată să facă schimb de informații și date cu alte calculatoare.

Anul de naștere al Internetului poate fi considerat 1969, în noiembrie, când Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a ordonat dezvoltarea unei rețele de comunicații atât de dispersată și descentralizată încât nici măcar un atac nuclear nu ar fi putut duce la anihilarea sa completă.

Rețeaua a luat naștere când Bolt Beranek & Newman a instalat primul nod de comunicații la University of California din Los Angeles care a fost conectată cu Institutul de Cercetări Stanford. Această conectare a fost făcută pentru Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată (ARPA) din cadrul Departamentului de Stat al Apărării și astfel proiectul a luat denumirea de ARPANET.

O rețea paralelă dezvoltată de Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată în domeniul Apărării (DARPA), rețea care utiliza sisteme de radio și sateliți, a fost conectată la ARPANET prin utilizarea unei tehnologii de interconectivitate sponsorizată de DARPA.

Apoi, la începutul anilor ’80, ARPANET-ul a fost divizat în două rețele, ARPANET și MILNET (rețea militară) dar conexiunea între cele două a rămas, permițând comunicația între ele. Inițial, această interconectare între ARPANET și MILNET a primit denumirea de DARPA INTERNET pentru ca mai apoi denumirea sa fie scurtată la INTERNET.

Accesul la ARPANET era inițial limitat: armata, prestatorii de lucrări în domeniul apărării și universitățile angajate în proiecte de cercetare în domeniul apărării erau singurele care aveau acces la această rețea.

Separat au apărut și alte rețele dedicate altor scopuri: UUCP ( rețea internațională folosind sistemul de operare UNIX) și USENET (rețeaua utilizatorilor) au apărut la sfârșitul anilor ’70 servind comunitatea universitară și mai târziu organizațiile comerciale; la începutul anilor ’80 CSNET și BITNET ofereau o rețea națională (în SUA) comunicții academice și celei activând în domeniul cercetării.

În anul 1986, Fundația Natională pentru știință (NSF) a creat o rețea numită NSFNET ce unea cercetători din toată țara la supercalculatoarele a cinci universități. În scurt timp a devenit evident că această rețea nu putea uni fiecare universitate din Statele Unite ale Americii la un supercalculator din cauza costurilor implicate la liniile de comunicație și de aceea au fost create rețele regionale la care calculatoarele fiecărei școli dintr-o anumită zonă au fost conectate cu calculatoarele altor rețele, care la rândul lor erau conectate într-un punct la supercalculatoarele menționate. Acest aranjament a permis fiecărui calculator din orice universitate să comunice cu oricare altul prin intermediul calculatoarelor vecine. Ulterior, această rețea globală a ajuns în anul 1991 să integreze aproximativ 3500 de rețele.

Două sunt evenimentele care au dus la explozia Internetului ca un nou mediu de comunicare: invenția World-Wide-Web-ului în anul 1991 de către cercetătorul britanic Tim Bernes-Lee ca mod ce a permis transmisia nu numai a mesajelor ci și a imaginilor și dezvoltarea de către Universitatea din Ilinois a unui program pentru navigarea pe rețea, “Mozaic”.

În mai 1993 NSF a decis să schimbe arhitectura Internet-ului: ea a desemnat un număr de puncte de acces la rețea (NPA) în care furnizorii privați de acces se puteau interconecta. În februarie 1994 s-a anunțat construirea a patru astfel de puncte de acces. Actăzi, în Statele Unite există 11 puncte majore de acces.

În 1995 Internet-ul a fost privatizat: NSF și-a închis rețeaua iar aceste servicii au fost oferite, în principal, către 7 companii. În afara acestora, la un nivel inferior al arhitecturii rețelei, există operatorii de rețea regionali. Mai departe există furnizorii de serviciu Internet (ISP) prin care utilizatorii obținuți realizează accesul la Internet. Se estimează ca la sfârșitul anului 2001 vor exista aproximativ 1 milion ISP.

Care este numărul utilizatorilor de Internet? O estimare rezonabilă conduce la un număr de aproximativ 100 milioane de oameni ce accesează Internet-ul și se estimează ca acest număr va ajunge în anul 2005 la un miliard. În România, conform unui studiu efectuat de Andersen Consulting, în anul 1998 numărul utilizatorilor era de aproximativ 560.000.

Din punct de vedere al dezvoltării Internet-ului, Europa este cu 6 luni până la 2 ani în urma Statelor Unite, dar rata de creștere a utilizării în Europa este mai mare decât cea din America.

Gradul de utilizare al Internet-ului diferă mai mult după naționalitate decât după nivelul veniturilor sau vârstă. Astfel, în 1999, 4 din fiecare 10 gospodării suedeze avea acces la Internet și, indiferent de vârstă, utilizatorii raportau că se simt confortabil pe Internet. În Franța, numai una din 20 de gospodării avea acces la Internet, în timp ce în Grecia raportul era de 1 la 100.

2.2. INTERNETUL ȘI COMERȚUL ELECTRONIC

Comerțul electronic nu este un vis. Previziunile cele mai optimiste au fost înșelate de realitate. Internet-ul a explodat în 1994, făcând uitate toate încercările anterioare: CompuServe oferea cumpărături on-line încă din anul 1975 în timp ce AOL (America Online) reprezentase pionieratul în domeniul comunităților virtuale electronice.

O posibilă definiție a comerțului electronic ar fi aceea conform căreia acesta reprezintă orice tranzacție comercială în care părțile contractate interacționează electronic mai degrabă decât prin contact direct sau prin schimburi fizice.

Totusi, o asemenea definție, deși corectă, capturează cu greu spiritul comerțului electronic, care în practică este mai degrabă văzut ca unul din acele rare cazuri în care nevoile în permanentă schimbare și nevoile tehnologiei își dau mâna pentru a revoluționa modul în care afacerile sunt conduse.

Afacerile moderne sunt caracterizate de creșterea necontenită a capabilităților de aprovizionare, a competiției și a cerințelor consumatorilor. Ca urmare, în întrega lume, afacerile își schimbă atât organizarea cât și modul de operare.

Astfel, ierarhizarea structurilor începe să dispară, iar barierele între diversele divizii ale companiilor încep să dispară. De asemenea, dispar barierele între companie și consumatori sau furnizori. Procesele din cadrul companiilor sunt redefinite încât să traverseze aceste bariere. Vedem astăzi multe procese care sunt redefinite astfel încât sa traverseze aceste bariere. Vedem astăzi multe procese care sunt operate în comun de companie și de clienții săi sau de furnizori.

Comerțul electronic este un astfel de mijloc care facilitează și susține asemenea schimbări pe o scară globală. El ajută companiile să fie mai eficiente și flexibile în opeerațiile interne, să conlucreze mai strâns cu furnizorii și să fie mai receptive la nevoile și așteptările clienților. În același timp el permite companiilor să selecteze cei mai buni furnizori indiferent de localizarea geografică a acestora și să se adreseze unei piețe globale.

Un caz particular al comerțului electronic este acela al vânzărilor electronice, în care un furnizor oferă bunuri sau servicii unui consumator în schimbul unei plăți. Un caz distinct este acela al vânzării electronice cu amănuntul,, când clientul este mai degrabă un consumator individual și nu o companie.

Cu toate acestea, în timp ce aceste cazuri sunt importante din punct de vedere economic, ele reprezintă doar aspecte particulare ale cazului general al operațiilor și tranzacțiilor derulate prin intermediul unui mediu electronic. Alte exemple în acest sens include tranzacții interne în cadrul unei companii sau furnizarea de informații unei organizații exterioare fără plată.

Comerțul electronic reprezintă tehnologia schimbării. Companiile care îl vor considera numai ca un mijloc adiacent modului prezent de a-și desfășura afacerile vor obține un beneficiu limitat. Beneficiile majore vor reveni acelora care sunt dispuse să-și schimbe modul de organizare și desfășurare a afacerilor astfel încât să exploateze la maximum oportunitățile oferite de comerțul electronic.

2.3. COMERȚUL ELECTRONIC – CLASIFICARE

Comerțul electronic poate fi divizat în patru categorii distincte:

Comerțul-companie (B2B, business to business);

Companie-consumator (B2C, business to consumer);

Companie-administrație;

Consumator-administrație.

Un exemplu al categoriei B2B ar putea fi acela al unei companii care folosește o rețea în vederea efectuării de comenzi către furnizori, a primirii facturilor și a efectuării plăților. Această categorie este funcțională de o bună perioadă de timp, prin utilizarea schimbului electronic de date (EDI -Electronic Data Interchange) prin intermediul rețelelor particulare sau a celor cu valoare adăugată.

PIAȚA B2B – EVOLUȚIE

Ce-a de-a doua categorie este reprezentată în mare măsură de comerțul electronic cu amănuntul. Această categorie s-a dezvoltat în mod deosebit odată cu creșterea Web-ului (web – o subdiviziune a Internet-ului compusă dintr-o rețea de servere – computere dedicate furnizării de servicii specifice unor calculatoare client – care oferă documente ce conțin grafice, sunet, text și secvențe video). Există acum magazine pe Internet oferind tot felul de produse, de la prăjituri și vin la calculatoare și mașini.

Categoria “Companie-administrație” acoperă toate tranzacțiile între companiile și organizațiile guvernamentale. În prezent această categorie este în faza incipientă, dar ea s-ar putea extinde rapid pe măsură ce guvernele își vor folosi propriile operațiuni ca să promoveze conștientizarea și dezvoltarea comerțului electronic. Adițional, administrațiile ar putea să ofere opțiunea schimbului electronic de informații referitoare la completarea declaratiei de plătitor de TVA și plata diverselor impozite.

Ultima categorie, “Consumator-administrație” nu există încă. Cu toate acestea, pe măsura dezvoltării categoriile B2C “Companie-administrație” guvernele pot extinde interacțiunea electronică în domeniul plății diverselor categorii de impozite personale.

2.4. EVOLUȚIA COMERȚUL ELECTRONIC

Termenul de comerț electronic cuprinde o gama larga de tehnologii. El acoperă EDI (electronic data interchange), mesageria X.400, posta electronica (e-mail), Internetul, rețeaua de pagini web, intranetul (rețeaua interna a unei companii organizata si funcționând după principiile Internetului) si extranetul (rețea funcționând după modelul Internetului care asigură schimbul electronic de informații al unei companii cu colaboratorii săi. Termenul de comerț electronic include, de asemenea, si afacerile desfășurate pe rețeaua de web-uri.

La începuturile sale, comerțul electronic includea numai gestiunea tranzacțiilor de cumpărare si transferurile de fonduri prin rețelele de calculatoare. Ulterior, s-a extins la vânzarea si cumpărarea noilor produse, de exemplu – informația electronica.

Comerțul electronic între întreprinderi s-a dezvoltat, în mare parte, datorita Internetului. Micile întreprinderi au descoperit ca pot negocia online în același mod ca întreprinderile mari. Indiferent de mărimea lor, întreprinderile au constatat ca pot apela la Internet pentru a-si reduce costurile determinate de gestiunea comerțului electronic. Si aceasta, fie înlocuind alte rețele cu Internet, fie utilizând Internetul ca mediu de comunicare, fie digitizând datele lor comerciale sau, în sfârșit, integrând Internetul în practicile lor comerciale.

Informația numerica nu este o noutate. Conceptul exista de peste 25 de ani si continua sa se dezvolte deoarece calculatoarele individuale au devenit un instrument de lucru comun. Ceea ce constituie o schimbare notabila pentru întreprinderi este generalizarea informatizării si a Internetului. Aceasta garantează succesul comerțului electronic.

Comerțul electronic nu se reduce numai la tranzacțiile de cumpărare si vânzare de bunuri si servicii, care generează în mod direct un venit. Acest sistem înglobează alte forme ale tranzacțiilor care asigura venituri într-o maniera indirecta: crearea de noi necesitați – care presupune o cerere de bunuri sau servicii, oferirea unui suport pentru vânzare, asigurarea unui serviciu după vânzare sau facilitarea schimburilor dintre întreprinderi.

Fata de structurile si avantajele comerțului tradițional, comerțul electronic oferă o flexibilitate intrinseca rețelelor electronice (fig. 2.1). Datorita tehnicilor de digitizarea a informației, comerțul electronic determina apariția de noi oportunități pentru toți cei care conduc o activitate comerciala. Astfel, utilizând o informație numerica în cadrul unei activități comerciale, comerțul electronic ușurează cooperarea între diversele grupuri de lucru. Aceste grupuri pot fi departamente, din cadrul unei întreprinderi, care-si partajează informația în vederea realizării unei strategii de marketing, întreprinderile care lucrează împreuna la crearea si fabricarea unui nou produs sau întreprinderile care partajează informația cu clienții lor în scopul ameliorării relațiilor.

Figura 2.1. Componentele comerțului electronic

Administrarea activităților comerciale prin Internet generează anumite restricții, de exemplu sistemele informatice trebuie sa fie configurate pentru a suporta accesul 24 de ore din 24 si 7 zile din 7.

Comerțul electronic implica afaceri de un tip nou si determina o noua maniera pentru conducerea lor. De exemplu, o societate, care vinde cârti prin Internet, nu are nici un magazin. Ea organizează vânzările direct cu editorii, prin urmare inventarierea nu mai are sens.

Tradițional, firme si micii comercianți utilizează cataloage, persoane pentru vânzarea prin metoda din ușa în ușa, comanda prin telefon sau posta. Comerțul electronic este un nou mediu pentru vânzarea bunurilor si serviciilor, utilizând tehnologiile care au la baza serviciul Web

La ora actuala exista sute de site-uri de comerț electronic ce au succes. Acest nou mod de a face comerț oferă noi oportunități pentru majoritatea întreprinderilor (fig. 2.2) si clienților.

Figura 2.2. Oportunități ale comerțului electronic

Comercianții vor avea posibilitatea sa vândă produse si servicii 24 de ore pe zi, sa se reducă costurile asociate spațiului de vânzare, personalului si sa se dezvolte piețele distribuite. Micii afaceriști pot concura cu marii afaceriști.

Obiectivul principal pentru e-commerce este sa se elimine prelucrările manuale ale datelor comerciale si sa se permită aplicațiilor interne ale diferitelor companii sa schimbe direct informațiile, în comerțul tradițional (fig. 1.3), atât sistemul informatic al cumpărătorului cât si al vânzătorului pot fi automatizate intern, dar ele rămân izolate între ele. Prin urmare, partenerii comerciali își transmit informațiile între sisteme prin procese manuale, cum ar fi posta, fax, e-mail, apeluri telefonice si întâlniri

Figura 2.3. Comerț tradițional

Ce avantaje aduce comerțul electronic? Din poziția de cumpărător, câștigul esențial este timpul. Același produs/serviciu poate fi cumpărat mai ieftin, deoarece pot fi vizitate mai multe magazine intr-un timp scurt.

Din punctul de vedere al companiilor ce utilizează comerțul electronic se disting următoarele avantaje:

Creșterea semnificativa a vitezei de comunicare, in special pentru comunicațiile internaționale.

Îmbunătățirea eficientei, de exemplu datele nu mai trebuie retastate manual atât in calculatorul vânzătorului, cat si al cumpărătorului, permițând mâinii de lucru sa fie utilizată mai productiv; erorile de re-tastare se elimina; ciclurile de producție si cumpărare se reduc drastic.

Reducerea unor costuri, de exemplu utilizând e-mail-ul, se reduc costurile cu poșta sau mesageria; EDI poate însemna o mare reducere a stocurilor si a costurilor legate de ciclul de cumpărare;

Întărirea relațiilor cu clienții si cu furnizorii, de exemplu cu ajutorul unui site web al companiei, se prezintă permanent partenerilor ultimele informații necesare acestora; EDI implica lucrul intr-o strânsa legătură a partenerilor;

O cale rapida si comoda de furnizare a informațiilor despre o companie sau despre produsele sale prin intermediul unor site-uri www, a intraneturilor sau a extraneturilor;

Canale alternative de vânzare, cum sunt afacerile prin intermediul unui site web.

Analizând aplicațiile curente dezvoltate pe Internet, identificăm următoarele modele de afaceri in comerțul electronic:

magazin electronic (e-shop);

aprovizionare electronica (e-procurement);

magazin universal electronic (e-mail);

piața unui terț (3rd party marketplace);

comunități virtuale (virtual communities);

furnizor de servicii cu valoare pentru canalele de comerț electronic (value chain service provider);

platforme de colaborare;

brokeraj de informații si alte servicii.

Contrar anticipărilor inițiale făcute de IDC, rezultatele arata o accelerare importanta a răspândirii comerțului electronic in afara granițelor Statelor Unite. Cu toate ca in 1996 volumul vânzărilor atingea in Europa penibila suma de 1,1 miliarde USD, iar in Asia de 727 milioane USD, asistam la o creștere accelerata ce va atinge un nivel impresionant in anul 2005. La aceasta data, Asia va înregistra un volum al tranzacțiilor de aproximativ 30 miliarde dolari, depășind Europa, ce va ajunge, conform estimărilor, doar la 26 miliarde dolari.

La noi volumul tranzacțiilor on-line a ajuns la cca. 2 milioane de dolari si se preconizează o creștere a volumului acestora după implementarea unor masuri sporite de securitate începând cu data de 1 martie, 2005.

In topul tarilor europene va continua sa se afle in frunte Germania, cu 30% din piața, in timp ce Statele Unite vor domina in continuare detașat pe plan mondial, realizând 75% din volumul total al tranzacțiilor.

In mod evident, comerțul electronic dintre societățile comerciale va constitui un factor de competitivitate fără precedent. Deja s-a observat ca adoptarea rapida a Internetului de către companiile americane a redus la jumătate volumul tranzacțiilor realizate prin telefon sau fax. Tendința se va accelera considerabil odată cu dezvoltarea noilor modele de afaceri care vor exploata noile posibilități oferite de Internet, cum ar fi cataloagele dinamice, obținerea ofertelor in timp real etc. Din cele 220 miliarde dolari cat va reprezenta comerțul din anul 2005, comerțul electronic dintre societățile comerciale va fi de 79%, fata de 63% cat este in prezent.

Aceasta repartiție va fi observata atât in Asia, cat si in Europa. In mod paradoxal, pe primul loc se vor situa sectorul industrial, producătorii, angrosiștii. Am constatat ca 33% din aceștia au început deja sau intenționează sa demareze comerțul prin Internet pana la sfârșitul anului 2005. Cu toate acestea, partea leului revine societăților comerciale "high tech", printre pionieri aflându-se Cisco, 3Com, Dell.

Internetul nu reprezintă deocamdată o piață de masa. In consecința, profilul "high tech" al internautilor condiționează ofertele "business to consumer". Am constatat o mobilizare destul de scăzuta a sectoarelor bancar si de asigurări, doar 23% din acestea interesându-se de comerțul electronic.

Magazinul electronic este gestionat de companie pentru marketingul si vânzările propriilor produse sau servicii. Minimal conține catalogul de produse/servicii cu descrieri tehnice si comerciale pentru fiecare poziție de catalog. Catalogul este descris intr-un limbaj (html, html dinamic, Java etc.) interpretabil de browserele de web. Descrierile produselor/serviciilor sunt gestionate in general de un SGBD. Varianta medie include facilitați pentru preluarea comenzilor (prin e-mail sau forme interactive), iar varianta extinsa cuprinde si posibilitatea efectuării online a plații (prin cărți de credit sau alte metode electronice). Motivația principala a creării magazinelor electronice este atragerea unui număr mai mare de clienți, fără ca distanta sa mai constituie un impediment. Aceasta este cea mai scurta cale spre o prezenta globala a unei companii. Câștigurile provin din reducerea costurilor de promovare si vânzare, precum si din mărirea vânzărilor.

Pentru procurarea bunurilor si serviciilor, marile companii si autoritățile publice organizează licitații. Prin publicarea pe web a specificațiilor ofertei scade atât timpul, cat si costul de transmisie; mai important fiind totuși mărirea considerabila a numărului de firme care iau cunoștința in timp util despre licitație, ceea ce conduce in final la mărirea concurentei si deci la scăderea prețului.

Magazinul universal electronic este o colecție de magazine electronice, reunite sub o umbrela comuna, de exemplu o marca bine cunoscuta. In general accepta o metoda de plata comuna, garantata. Un exemplu este Electronic Mall Bodense (www.emb.ch), care oferă intrare in fiecare magazin individual. In acest cazul unui terț, se apelează la o interfața utilizator pentru catalogul de produse al companiei, interfața ce aparține unui terț (in general, un furnizor de servicii Internet sau o banca). Aceasta interfața unica pentru mai mulți producători de bunuri devine cunoscuta comparatorilor, fiind atașata unor canale de informații accesate frecvent (de exemplu, un buton de acces din cel mai popular jurnal electronic).

Valoarea cea mai importanta a unei comunități virtuale este data de către membrii săi (clienți sau parteneri), care adaugă informațiile proprii peste un mediu de baza furnizat de companie. Fiecare membru poate oferi spre vânzare sau poate adresa cereri de cumpărare a unor produse sau servicii. Calitatea de membru al comunitarii virtuale presupune plata unei taxe.

Furnizorii de servicii sunt specializați pe funcții specifice, cum ar fi asigurarea logisticii, plata electronica sau expertiza in managementul producției si stocurilor. Plata acestor servicii se face pe baza unor tarife sau a unei cote procentuale.

Platformele de colaborare cuprind un set de instrumente si un mediu informațional pentru colaborarea intre companii. Acestea pot adresa funcții specifice, cum ar fi concepția sau proiectarea in colaborare (de exemplu, proiectanții unui nou autoturism din compania A colaborează cu proiectanții de motoare din compania B si cu proiectanții de cabluri de accelerație din compania C). Câștigurile provin din managementul platformei (taxa de membru sau taxa per utilizare) si din vânzări de instrumente specializate (pentru design, workflow sau management de documente).
Au apărut o mulțime de servicii care adaugă valoare masei de informații disponibile in rețelele deschise sau provenind din sistemele de afaceri integrate, cum ar fi furnizarea de cataloage de clienți clasificați pe profile, vânzarea de oportunități de afaceri, sfaturi pentru investiții, consultanta in domenii specializate.

O categorie speciala o constituie serviciile de încredere furnizate de autoritățile de certificare sau de notariatele electronice.

Reputata companie de analiză GARTNER GROUP prevede o creștere agrsivă a computerului electronic B2B până în anul 2004. Gartner previzionează schimbări majore ale modului în care companiile vor face afaceri. Comerțul electronic B2B la scara mondială va crește de la 145 mld USD în 1999 la 7290 mld USD în 2004. Mai fascinantă pare previziunea conform căreia comerțul B2B va reprezenta 7% din comerțul global al anului 2004, estimat la 105.000 mld USD.

“Explozia comerțului B2B este iminentă” spune Leah Knight, analist al compamiei menționate. “Global, inițiativele în comerțul electronic vor genera disfuncționalități economice dar, pe termen lung, vor aduce eficiența în diversela industrii și în diferite arii geografice.”

Catalizatorul comerțului B2B îl vor constitui creatorii de piață – organizații care dezvoltă o piață B2B electronică, bazată pe Internet, conținând vânzători și cumpărători într-o anumită industrie sau regiune geografică. Printre cei mai buni creatori de piață se numea Chemdex, VerticalNet, Altra Energy Technologies, Paper Exchange, Instill, PlasticsNet and Commerce on’ce Marketsite.net.

Piața B2B a fost estimată a atinge 403 mld USD în anul 2000, 953 mld USD în 2001, 2180 mld USD în 2003, iar la sfârșitul anului 2003 veniturile mondiale B2B sunt previzionate a atinge 3950 mld USD.

Se estimează ca la scara mondială, comerțul electronic a generat venituri de 132 mld USD în 2000, de două ori mai mult decât rezultatele pentru anul 1999.

Cu toate acestea folosirea Internet-ului în scopuri comerciale trenează folosirea cărților de credit pentru a face plăți pe Internet este limitată având în vedere ca în Germania, cea mai mare piață, numai o persoană din șapte are o astfel de carte de credit. Treptat germanii învață să utilizeze cărțile de debit și devin mai puțini reticienți în a comunica numărul cărții de credit pe Internet. Cu toate acestea, companiile on-line, în Europa abia au reprezentat 0,2% din vânzările cu amănuntul, reprezentând 1/6 din nivelul celor din USA.

2.5. PREZENTAREA COMPANIEI CG&GC GROUP

CG&GC Group este o companie recunoscută pe piața IT&C din România ultimilor 15 ani. În această perioadă, CG&GC a dezvoltat în mod constant o rețea națională de 15 agenții, în: București, Arad, Baia Mare, Bistrița, Botoșani, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Galați, Oradea, Suceava, Târgu Jiu, Tulcea și Buzău.

Prin intermediul firmelor membre – CG&GC Intelligent Technology SA, CG&GC Leasing, OnLineMedia si Centrul de Competenta IT&C Edutech – CG&GC Group oferă servicii de consultanță și expertiză în domeniile: management de proiect, asistență tehnică, achiziție de echipamente pentru birou, dezvoltare și implementare de aplicații software, training, sisteme de comunicații, servicii de leasing și finanțare, cercetare și dezvoltare.

Principala preocupare a celor de la CG&GC este aceea de a îmbunătăți eficiența economică și profitabilitatea clienților.

Situația inițială

În 2003, firma avea 4 sedii în București și 12 filiale în țară. Fiind vorba despre rețele mai mici, ele funcționau fără a avea un management centralizat. Partea de gestiune se ținea separat la nivel de filială, existând numeroase inconveniente legate de centralizarea datelor. Pe de altă parte, sistemul de calcul era bazat pe rețele locale fără interconectare. Pentru ca datele să fie centralizate, era nevoie de mult efort din partea angajaților, iar rezultatele nu erau întocmai cele dorite, existând greșeli frecvente în situațiile finale. Astfel, necesitatea găsirii unor soluții viabile devenise o prioritate. În acest scop, s-a luat decizia implementării unui sistem Enterprise Resource Planning (ERP) și a restructurării fundamentale a sistemului informatic.

Pentru implementarea soluției ERP, au fost necesare două servere de aplicație, rulând Windows 2000 în acel moment, din care unul trebuia să găzduiască aplicația Atlantis, iar cel de-al doilea baza de date. Deoarece soluția ERP implementată nu era Internet-based, a devenit imperioasă realizarea unui VPN – Virtual Private Network – pentru a asigura accesul online din toate locațiile din țară.

"În gestionarea eficientă a afacerii, cel mai mult ne-a ajutat implementarea soluției ERP, deși a necesitat o infrastructură destul de puternică", afirma Florian Makai, Vicepreședinte CA.

Inițial, infrastructura Internet era bazată pe servere ce foloseau sisteme de operare diferite de la Microsoft, oferind și unele servicii de hosting, e-commerce și Web design, precum și servicii de e-mail pentru angajații companiei din toată țara. În ceea ce privește stațiile de lucru, era vorba de structuri heterogene, folosind Windows 98, Windows 2000 și Windows XP, administrate la nivel local: trei locații în București și de la 10 la 14 în alte localități din țară.

Soluția

Era nevoie de un mecanism de administrare centralizată și, fiind utilizatori de Windows, produsele trebuiau să fie tot Microsoft – Active Directory – instrumentul principal de centralizare.

Unul dintre motivele pentru care s-a adoptat tehnologia Microsoft, a fost și faptul că aplicația ERP funcționa pe servere Microsoft. Trebuia, așadar, să existe serverul de aplicație Microsoft. În constituirea rețelei au fost incluse numai soluții de vârf de la toți furnizorii.

Pornind de la aceste premise, s-a realizat un plan în etape, pe termen lung, de restructurare a întregii rețele informatice.

Prima etapă a constat în asigurarea conexiunilor VPN pentru locațiile din țară și din București, pentru a asigura accesul la aplicația ERP.

S-au studiat variantele existente pe piață în acel moment și s-a ales o implementare IPSEC VPN bazată pe routere Linux, din considerente de preț, experiență de lucru cu aceste sisteme și fiabilitate. S-a ales un provider de Internet pentru toate locațiile din țară (unele foloseau pana atunci dial-up) și s-au instalat routerele pe principiul black-box (au fost procurate calculatoare identice, care au fost preconfigurate în București și expediate).

În momentul punerii în funcțiune, s-au identificat o serie de probleme legate de modalitățile de acces la servicii:

Utilizatorii aveau conturile de e-mail pe serverul Linux, iar serviciile ERP foloseau un cont de Active Directory pentru autentificare, ceea ce determina foarte multe confuzii și probleme în gestionarea celor două sisteme.

Pe cele două servere existau și alte servicii Web-based cu autentificare, în așa fel încât utilizatorul nu știa niciodată precis ce parolă să folosească pentru un anume serviciu.

Au existat cazuri în care unui angajat care pleca din firmă i se desființa unul dintre conturi, dar cel de-al doilea rămânea valid multă vreme.

A doua etapă a constat în implementarea unei structuri de Active Directory la nivelul locației principale din București, pe fundalul mutării majorității angajaților într-un nou sediu. S-au achiziționat servere Fujitsu-Siemens mai performante, deoarece numărul de angajați crescuse și serverul ERP era suprasolicitat, și s-a trecut la mutarea serviciilor ERP pe acestea, folosind ca bază Windows Server 2003.

Toți angajații companiei au fost listați în Active Directory; până atunci fuseseră listați doar cei care accesau în mod obișnuit serviciile, ceea ce ducea la schimburi de parole între angajați.

S-a folosit Exchange Server ca back-end de e-mail pentru angajații de la sediul central, ceea ce a permis folosirea serviciilor suplimentare din Microsoft Outlook, rămânând ca serverul de e-mail front-end cu filtrarea antivirus să fie folosit doar de celelalte locații.

A treia etapă a constat în rezolvarea problemelor mai sus menționate, de confuzii de parolă și de management centralizat al conturilor. S-a folosit în acest scop instrumentul Windows Services for Unix (SFU), care permite atât rularea de aplicații native Unix pe platforme Linux, cât și sincronizarea de parole între un server Active Directory și o mașină Unix.

"Programele SFU destinate să ruleze pe Unix sunt oferite în cod sursă, ceea ce a permis unele modificări legate de distribuția de Linux folosită. O problemă cunoscută a acestor sisteme de operare este marea varietate de versiuni, care îngreunează scrierea de aplicații care să funcționeze pe oricare din acestea.", spune Mihai Badici, Director Tehnic IT

Ca antivirus, a fost implementat un sistem bazat pe BitDefender Standard, folosind instrumentele de administrare centralizată din BitDefender Enterprise Manager.

Beneficii

În prezent, sistemul de cont unic funcționează cu succes, ceea ce permite atât gestiunea ușoară a utilizatorilor cât și implementarea de politici de parole, folosind instrumentele puternice oferite de Active Directory în acest scop.

De asemenea, gestiunea unitară a conturilor prin Active Directory a adus ca efect colateral prezența unei agende interne a firmei actualizate "la zi", deoarece datele personale ale fiecărui angajat sunt asociate contului.

Practic, din momentul implementării acestei structuri, timpii de nefuncționare au fost nesemnificativi, iar problemele cauzate de viruși au avut un impact extrem de limitat și au fost rezolvate fără întreruperi majore de funcționare, de multe ori fără ca utilizatorul să aibă cunoștință de ele.

Folosirea de servicii performante, ca Exchange Server, a adus o îmbunătățire semnificativă a calității comunicării în interiorul companiei, iar punerea la punct a sistemului ERP a adus un mare salt în ceea ce privește urmărirea și organizarea activității de zi cu zi.

2.5 1. Comerțul electronic la S.C. CG&GC GROUP

În prezent accesul la net se face cu ajutorul unui calculator personal (PC) și al unei linii telefonice și această modalitate pare puțin probabil să se schimbe. Trebuie să notăm că deși penetrarea PC-urilor în US este dubla față de cea din Europa, situația se schimbă când vorbim despre telefonia mobilă, Europa fiind pe primul loc. Diferența crește – și telefoanele devin tot mai performante (cele cu acces la Internet utilizând protocoale pentru aplicații fără fir – wireless applications protocols – wap) sunt deja în funcțiune. Până în anul 2003 a naviga pe Internet în timp ce îți bei ceaiul într-o cofetărie va fi un lucru obișnuit.

Pentru companiile americane, fragmentarea Europei reprezintă o problemă. Chiar și AOL nu a reușit să devină cel mai mare furnizor de servicii Internet în țările mari europene, iar această situație este sinonimă cu o oportunitate pentru companiile europene. Ele obțin astfel o protecție pe piețele locale, realizând totuși economiile pe care operarea pe scară largă și folosirea Internet-ului le presupune. Iată câteva exemple ale modului în care companiile europene folosesc Internet-ul:

Pagini Web poliglote. Compania suedeză Electrolux și-a făcut prima pagină Web în limba engleză, dar acum, intenționând să vândă pe o piață mondială și realizând faptul că aceasta implică folosirea limbii locale, a decis ca până la sfârșitul anului să aibpă site-ul în 20 de limbi.

Servicii bancare. Băncile spaniole dețin aproximativ jumătate din piața serviciilor financiare ale Americii Latine. În ianuarie, BBVA, una din cele mai mari bănci spaniole, a început să vândă aceste servicii în America Latină prin intermediul unor noi bănci on-line, cum ar fi Uno – E.

Contactul cu vorbitorii de aceeași limbă dar situați în alte jurisdicții. Guvernul Spaniei intenționează să ofere facilități companiilor pentru construirea de site-uri în limba spaniolă. Scopul este ca Spania să devină centru activităților on-line pentru toți vorbitorii de limba spaniolă. Se estimează că și Franța va acționa în același sens.

2.6. COMERȚUL ELECTRONIC – IMPACT, AVANTAJE, OPORTUNITĂȚI

Comerțul electronic, ca concept general, acoperă orice formă de tranzacție care se desfășoară electronic., utilizând rețele de telecomunicații. El contine o mare varietate de activităț, incluzând tranzacționarea electronică a bunurilor și serviciilor precum și a materialelor electronice,el include și reclama și promovarea produselor și serviciilor, facilitarea contactelor între comercianți, suport pre și post vânzare, etc.

Comerțul electronic va avea un impact deosebit și asupra activităților asociate cu desfășurarea unei afaceri: marketing, vânzări și promovarea acestora; aprovizionare și subcontractare; finanțe și asigurare; efectuarea comenzii, a livrării și a plății; service-ul și întreținerea echipamentelor; folosirea serviciilor publice și private; cooperarea în desfășurarea unor proiecte/produse; contabilitate; rezolvarea disputelor; transport și logistică, etc.

Trebuie făcută o distincție între:

Comercializarea electronică a bunurilor tangibile și a serviciilor;

Comercializarea electronică a informației care poate fi transmisă direct prin intermediul rețelei de telecomunicații.

Primul caz reprezintă o evoluție a modului actual de derulare a comerțului, utilizând noile tehnologii în vederea îmbunătățirii eficienței (scăderea conturilor), efectivității (în sensul lărgirii potențialului de piață și a satisfacerii cerințelor clienților) și inovării serviciilor (prin interacțiunea client-furnizor). Această formă a comerțului electronic se estimează că va avea un mare impact asupra competitivității și un impact limitat asupra utilizării forței de muncă.

Comercializarea bunurilor electronice (software, video, muzică, imagini, jocuri, etc.) reprezintă un mod revoluționar de efectuare a comerțului, deoarece întregul ciclu al tranzacției poate avea loc simultan prin intermediul aceleiași rețele (inclusiv livrarea), implicând cerințe specifice referitoare la integrarea modului de plată, etc. Depinzând de soluțiile ce vor încununate de succes pe piață, asemenea “bunuri electronice” vor crea piețe noi și vor revoluționa unele industrii (activitatea editorială). Această formă de comerț, profund inovativă va avea un impact deosebit atât asupra competitivității cât și asupra utilizării forței de muncă.

AVANTAJE

Comerțul electronic oferă în mod cert numeroase avantaje:

Reducerea costurilor cu reclamă

Reducerea costurilor de livrare în mod deosebit pentru bunurile electronice;

Reducerea costurilor cu design-ului și a celor de producție;

Crearea oportunităților pentru ocuparea unor nișe pe piață;

Crearea premiselor unui acces egal pe piețe;

Facilitarea transmiterii know-how-ului, a studiilor despre piețe, a informațiiloe statistice, etc.

OPORTUNITĂȚI

Comerțul electronic, așa cum am menționat anterior, oferă oportunități furnizorilor precum și avantaje comensurabile clienților. Acestea includ:

Prezența globală/alegere globală. Limita comerțului electronic nu este dată de granițele geografice ci de întinderea rețelei de calculatoare. Astfel, comerțul electronic permite oricărei companii, oricât de mici, să aibă o prezență globală. Din punct de vedere al consumatorului, avantajul corespunzător este stabilirea unei alegeri globale – el poate alege orice furnizor al produsului sau serviciului respectiv, indiferent de localizarea geografică a acestuia.

Competitivitate mărită/calitatea serviciilor. Comerțul electronic permite furnizorilor sa-și îmbunătățească competitivitatea față de client. Beneficiul corespunzător constă în calitatea îmbunătățită a serviciilor.

Producție pe scară largă individualizată/produse și servicii personalizate. Furnizorii sunt capabili să obținăinformații detaliate despre preferințele utilizatorilor și astfel pot oferi produse personalizatedar la prețuri corespunzătoare unei producții de masă. Un exemplu simplu este acela al unui ziar on-line care este individualizat corespunzător fiecărui cititor la fiecare acces, prin excluderea articolelor care au fost deja citite.

Scurtarea sau înlăturarea lanțului de aprovizionare/răspuns rapid la cerințele beneficiarilor. Comerțul electronic permite scurtarea dramatică a tradiționalului lanț de aprovizionare. Există destule exemple în care bunurile sunt direct expediate de producător consumatoruluifinal (de fapt contribuția comerțului electronic nu este de a face acestă distribuție directă posibilă, având în vedere că acest obiectiv s-ar putea realiza și prin utilizarea cataloagelorși a comenzilor prin telefon, ci și de a o face practică din punct de vedere al costurilor și al intervalului de timp între comandă și livrare). Exemplu extrem este acela al livrărilor de “bunuri electronice”, caz în care lanțul de distribuție dispare în întregime. Acest lucru va avea implicații majore asupra industriei cinematografice, a industriei muzicale, a publicităților și asupra companiilor, activând în dezvoltarea și distribuția de software. Beneficiul corespunzător al utilizatorului constă în posibilitatea obținerii rapide a produsului dorit, fără a fi limitat la cele existente în stoc.

Reducerea costurilor/prețuri mai mici. Una din contribuțiile majore ale comerțului electronic constă în reducerea costurilor asociate tranzacțiilor. În timp ce costurile unei tranzacții comerciale care utilizează interacțiunea umană se pot măsura în dolari, costul unei tranzacții electronice similare poate fi câțiva centi sau mai puțin. Aceste reduceri ale costurilor se traduc în prețuri reduse pentru consumatori.

Oportunități pentru noi afaceri/produse și servicii noi. În completarea redefinirii piețelor pentru produsele existente, comerțul electronic oferă de asemenea oportunități pentru produse și servicii în întregime noi. Ca exemplu putem menționa serviciile care oferă informații on-line.

2.7. PROBLEME APĂRUTE ÎN COMERTUL ELECTRONIC LA S.C. CG&GC GROUP

Comerțul electronic la S.C. CG&GC GROUP este într-o permanentă creștere, tendință generală de altfel, dar există numeroase aspecte ce trebuie clarificate înainte ca întregul potențial al acestuia să fie atins. Acestea includ:

Globalizarea. Teoretic, cu ajutorul rețelei globale, se poate face comerț cu o companie situată în cealaltă parte a globului la fel de ușor cum ai face cu compania de după colț. Cu toate acestea, infrastructura, deși necesară, nu este și suficientă. Cum pot companiile situate pe continente diferite să devină conștiente de existența lor, de produsele și serviciile pe care le oferă? Cum poate o companie să cunoască tradițiile și uzanțele comerciale dintr-o țară situată la mare distanță? Cum poate fi respectată diversitatea culturală și lingvistică a comunității utilizatorilor? Toate acestea, precum și alte întrebări asemănătoare fac parte dintr-o problemă mult mai vastă și anume aceea a globalizării.

Probleme contractuale și financiare. Să presupunem că o companie din România studiază on-line catalogul de produse al unei firme din Thailanda și face o comandă pentru produse ce vor fi livrate electronic iar plata se va face de asemenea electronic. Acest scenariu simplu ridică numeroase probleme fundamentale ce nu au fost încă rezolvate. La ce moment au parte contractul între părți? Cine are jurisdicție asupra acestuia? Având în vedere diferențele între reglementările de ordin financiar și între uzanțele comerciale, cum va fi făcută și confirmată plata? Ce impozite și taxe vamale se vor aplica produselor?

Proprietatea. În mod particular, în cazul bunurilor ce pot fi distribuite electronic, astfel putând fi ușor copiate problema protejării drepturilor de proprietate intelectuală reprezintă o provocare majoră.

Dreptul la intimitate și securitate. Comerțul electronic prin intermediul rețelelor deschise necesită mecanisme efective și verificate pentru asigurarea dreptului la intimitate și securitate. Aceste mecanisme trebuie să asigure confidențialitate, posibilitatea autentificării (să asigure fiecărei părți din tranzacție posibilitatea de a stabili cu certitudine identitatea celeilalte) și de repudiere (asigură ca părtțile nu pot nega ulterior participarea lor la trazacție). Având în vedere că mecanismele recunoscute pentru asigurarea intimității și securității depind de certificarea lor de o terță parte recunoscută (o instituție guvernamentală), comerțul electronic va necesita înființarea unui sistem global de certificare.

Interconectivitate și interoperabilitate. Realizarea întregului potențial al comerțului electronic necesită realizarea accesului universal – fiecare companie și fiecare consumator trebuie să poată accesa toate orgonazațiile ce oferă bunuri sau produse, indiferent de organizarea geografică sau de rețeaua la care sunt conectate. În schimb, realizarea acestui deziderat necesită standarde universale pentru interconctivitatea și interoperativitatea rețelelor.

Implementarea. Un factor care ar putea limita dezvoltarea comerțului electronic îl constituie lipsa de cunoștințe specifice precum și necoștientizarea avantajelor și oportunităților pe care acesta le oferă.

2.8. POLITICI COMERCIALE LA S.C. CG&GC GROUP

Dezvoltarea comerțului electronic a fost inițial considerată ca trebuind să aibă parte de minimum de interferență din partea guvernelor. Cu toate acestea, există anumite considerații de politică publică ce ar necesita intervenția guvernului.

Astfel, interventia acestuia ar putea fi necesară în protecția dreptului de proprietatea intelectuală, în probleme referitoare la impozitare precum și ridicarea barierelor referitoare la punerea la dispoziție a infrastructurii. Cu toate acestea, în alte probleme este de preferat o atitudine de autoreglare, având în vedere ca această atitudine, precum și tehnologiile, sunt preferate și constituie mijloace mai eficiente în crearea încrederii în comerțul electronic.

Comutativitatea afacerilor consideră că politicile care guvernează comerțul electronic trebuie să fie conduse după anumite condiții fundamentale. Acestea sunt:

Dezvoltarea comerțului electronic trebuie să fie în principal lăsată sectorului privat ca răspuns la forțele pieței.

Participarea la comerțul electronic trebuie să se realizeze printr-o piață competitivă, deschisă și corectă.

Intervenția guvernului, atunci când este necesară, trebuie să promoveze un mediu legal internațional stabil, să permită o alocare corectă a resurselor deficitare și să protejeze interesul public. Asemenea intervenții nu trebuie să depășească strictul necesar și trebuie să fie clară, transparentă, obiectivă, nediscriminatorie, propoțională, flexibilă și neutră din punct de vedere tehnologic.

Promovarea și folosirea pe scară largă în toate țările a mecanismelor care să asigure input-ul sectorului privat precum și implicarea acestuia în luarea deciziilor.

Pentru a beneficia de facilitățile Internet, un utilizator trebuie să conecteze calculatorul său la una dintre subrețelele precizate mai jos. În acest mod, calculatorul său devine nod în Internet și utilizănd protocolul TCP / IP va putea folosi diverse programe cu rol de client pentru a putea transfera informații de la alte calculatoare cu rol de server conectate la rândul lor la Internet.

CAPITOLUL III

ASPECTE LEGALE ȘI FISCALE ALE COMERȚULUI ELECTRONIC

3.1. ASPECTE LEGALE

Liberarea contractuală trebuie să reprezinte principiul fundamental al tuturor eforturilor de a creea un cadru legal corespunzător pentru tranzacțiile B2B.

Guvernele pot susține comerțul electronic prin introducerea de reglementări care să conducă la aprobarea contractelor electronice și prin facilitatea recunoașterii legale a contractelor și documentelor autentificateelectronic. Ele ar trebui să evite îndrumări legislative bazate pe detaliere în acest domeniu, dezvoltând mai degrabă un cadru legislativ care să ajute sectorul privat în implementarea unor soluții prin auto-reglementare.

Implementarea obstacolelor legale s-ar putea realiza prin implementarea unui cadru legal uniform: în acest sens tările ar putea urmări imlementarea Legii Cadru asupra comerțului electronic propusă de UNCITRAL, abordare care permite totuși unei țări să adreseze probleme specifice jurisdicției sale cât de repede posibil. Voi aborda această problemă, precum și soluția propusă din perspectiva europeană, într-un capitol separat

Crearea unui cadru legal nou uniform trebuie să aibă în vedere următoarele probleme:

Jurisdicția și legea aplicabilă. Așa cum am menționat libertatea contractuală trebuie să fie principiul fundamental pentru tranzacțiile B2B. Comunitatea internațională abia a început să studieză problemele complexe referitoare la jurisdicția și legea aplicabilă în spațiul virtual al comerțului electronic. Din punct de vedere al tranzacțiilor B2C, orice reglementare prematură care ar oficializa legea sau forul din țara de destinație ar putea încetini dezvoltarea comerțului electronic.

Încorporarea prin referință. În comerțul electronic, termenii având semnificații legale vor fi necorporați în contracte prin referință. Derularea afacerilor va oferi definiții complete, transparente și efective ale unor asemenea termeni iar această regulă va avea drept scop oferirea certitudinii pentru toate părțile imlicate în tranzacțiile electronice.

Trasparența și disponibilitatea celor mai buni termeni legali și a celor mai bune medele de contracte. Guvernele sunt încurajate să promoveze crearea unor baze de date conținând asemenea termeni și să contribuie la ele

Fraude și alte delicte comerciale. Legislația și instituțiile abilitate trebuie să-și dezvolte înțelegerea comerțului electronic. În aplicarea legilor, guvernele trebuie să ia în considerare natura globală a comerțului electronic. Tehnicile de autentificare electronică sunt importante pentru utilizatori, permițându-le să se aprere împotriva fraudelor.

Răspunderea. Guvernele ar trebui să evite crearea de reguli referitoare la răspundere care ar putea împiedica extinderea comerțului electronic, urmând să fie identificate domenile în care sunt necesare astfel de reguli.

Impozite și taxe. Dezvoltarea comerțului electronic reprezintă o schimbare a modului în care comerțul se desfășoară și necesită o reconsiderare fundamentală a politicilor fiscale și a legislației care își au fundamentul în comerțul tradițional.

Este necesară o perspectivă globală în adresarea acestui subiect având în vedere comerțul electronic depășește granițele administrației într-o măsură mai mare decât comerțul tradițional . De aceea trebuie asigurată o abordare corespunzătoare la nivel internațional, asigurând astfel efectivitatea tratamentului fiscal și evitarea dublei impozitări.

Veniturile similare trebuie tratate în termeni egali din punct de vedere al impozitelor directe și indirecte, indiferent de proveniența lor – comerțul electronic sau tradițional.

De asemenea comerțul electronic nu trebuie să fie supus unor noi și discriminatorii impozite. Aplicarea sistemelor actuale de impozitare asupra comerțului electronic trebuie să se bazeze pe niște principii fundamentale, cevor fi înfățișate ulterior .

Cererile pentru crearea unei zone libere de orice taxe pentru transmisiile electronice se bazează pe o lungă tradiție de reducere sau eliminare a barierelor în calea comerțului internațional .

Reducerea barierelor comerciale, inclusiv a taxelor, reprezintă unul din cele mai evidente motive pentru încurajarea comerțului electronic.

Taxele vamale. Moratoriu din mai 1998 al Organizației Mondiale a Comerțului asupra taxelor vamale asupra transmisiilor electronice recunoaște că acestev tranzacții,când prezintă un element de extraneitate (tranzacții cross-border) nu sunt momentan considerate ca fiind subiecte ale taxelor vamale și a controlului vamal. În vederea asigurării stabilității asupra comerțului internațional secolul XXI , OMC ar trebui să continue să aplice același tratament transmisilor electronice și ar trebui să acționeze spre permanentizarea acestuia.

Impozitarea comerțului electronic. În acest sens nu ar trebui să fie introduse noi taxe, precum cele calculate pe baza volumului traficului .Principile care guvernează impozitarea comerțului tradițional trebuie să fie aplicate și celui electronic și, având în vedere stadiul actual al dezvoltării tehnologiei și climatului economic, se consideră că acestea pot asigura implementarea acestor principii. Această abordare nu exclude noi măsuri administrative sau legislative, sau schimbarea celor existente, atâta timp cât ele srvesc aplicării principilor existente și ni intenționează să impună un tratament fiscal discriminatoriu tranzacțiilor comerciale electronice.

3.2. ASPECTE RELEVANTE ÎN DECIZII DE POLITICĂ FISCALĂ

Care sunt caracteristicile principale ale Internetului ce pot afecta operarea sistemului fiscal? Care sunt activitățile impozabile ce se dezvoltă prin folosirea Internetului?

Acestea sunt cele două întrebări la care ne vom referi în cele ce urmează. Putem defini cel puțin două tipuri de activități create de Internet care vor influența operarea sistemului fiscal.

Modalitatea nouă în care are loc vânzarea, livrarea și publicitatea noilor servicii și produse.

În afacerile te tip Internet, costurile aferente investiției sunt sensibil reduse, oferind totodată întreprinzătorilor posibilitatea de a accesa ieftin sistemul de comunicații global, prin care să-și facă publicitate produselor sau serviciilor și în anumite cazuri să efectueze vânzări sau livrări. Intreprinderile mici și mijlocii vor fi în special atrase de această formă de comerț. Pe de altă parte volumul tranzacțiilor internaționale de tip “cross-border” (transfrontaliere) va crește exponențial.

Accesul pe piță a întreprinderilor mari și mijlocii este ușurat și prin reducerea numărului de implementări care nu mai sunt necesari în acest tip de tranzacții. De exemplu, prin Internet un producător de software poate vinde și livra produsul direct către consumatorul final, o companie aeriană vinde bilete direct pasagerilor.

Un nou mod în care întreprinderile își organizează activitățile

Internet-ul oferă întreprinderilor posibilitatea de a-și crea proprile siteme private de comunicare. În acest mod, forme noi și eficiente ale activității comerciale devin operabile. Apare posibila cooperare globală în fazele creării unui produs, având ca efect descentralizarea acestora.

Astfel, efectul direct al Internet-ului asupra sistemului fiscal constă în:

Dificultăți în localizarea activității. Prin natura sa, Internet-ul nu are o localizare fizică. Pe de altă parte utilizatorii nu dețin controlul canalelor prin care circulă informația transmisă sau primită de ei. Internetul nu are frontiere și nu poate fi alocat unui anume stat . Atâta vreme cât sediul vânzătorului, prestatorului sau cumpărătorului unui bun nu mai are relevanță devine din ce în ce mai dificil să se stabilească de către autoritatea fiscală a unei jurisdicții dacă o anumită activitate impozabilă a fost desfășurată.

Imposibilitatea identificării utilizatorilor . În general, la ora actuală, nu există cerințe legale privind obligativitatea utilizatorilor de a se identifica în momentul utilizării. Parolele sau numele folosite și chiar locul în care se găsește calculatorul nu pot servi ca mijloace de identificare.

Utilizarea redusă a punctelor de raportare sau reținere a impozitelor. Respectarea legalității fiscale este ușurată de așa numitelor puncte reținere și raportare, cum ar fi instituțiile bancare și financiare care sunt simplu de localizat și identificat. Prin contrast, unul din beneficiile comerțului electronic este tocmai eliminarea instituțiilor intermediare. Situația creată, favorabilă dezvoltării acestui tip de comerț, este însă în contradicție cu cerințele fiscului de păstrare a bazei de impozitare mărind efortul administrației de a colecta sume mici de la mai mulți plătitori. Amploarea plăților electronice ridică mai ales probleme în ceea ce privește administrarea impozitelor . Momentan, plațile prin cash, cecuri sau cărți de credit reprezintă cca 90% din volumul tranzacțiilor financiare. Plățile electronice dețin un imens potențial de a crea noi forme de plată în care valoarea banilor este reprezentată sub formă digitală Caracteristica digitală a banilor face ca tranzacția și transferul să se facă instantaneu și ieftin oriunde în lume. Banii electronici cuprind o sferă largă de produse care sunt în continuă dezvoltare.sarcina administrației fiscale este de a cuprinde această formă de plată în sistemul fiscal existent.

Comerțul electronic va schimba modalitatea în care autoritatea fiscală operează.

Punctele cheie sunt:

Stabilirea identității. Identificarea părților implicate în comerțul electronic este dificilă cu atât mai mult cu cât intervin jurisdicții diferite. Ca efect se pot pierde surse de venit prin neimpozitarea veniturilor aferente rezidenților.

Stabilirea locului de impozitare . Alegerea uei jurisdicții sau a alteia în funcție de prevederile mai favorabile ale tratatelor fiscale duce la pierdere de venituri aferente operațiunilor impozitate prin reținere la sursă.

Obținerea de documente scrise. Autoritatea fiscală poate impune proprile reguli doar în jurisdicția sa > Pentru tranzacțiile internaționale trebuie să se bazeze pe bună cooperare prevăzută în tratatele fiscale. Dacă tranzacțiile se desfășoară în paradise fiscale este greu de crezut că autoritatea fiscală va avea acces la informații.

Lipsa intermediarilor va reduce “ punctele de impozitare “. Autoritatea fiscală va fi obligată să colecteze impozitele în sume mici de la numeroși plătitori. Impozitele cu reținere la sursă și TVA vor deveni surse de venit mai puțin viabile .

“Paradisele” fiscale și bancile offshore devin tot mai accesibile pentru plătitori mici și mjlocii. Deja un număr mare de paradise fiscale oferă coduri bancare codate combinate cu opțiuni de plată on – line. Deși principiile care guvernează centrele bancare offshore sunt similare cu cele aferente sistemului bancar tradițional, modul prin care bncile operează pe Internet creează diferența crucială care trebuie contracarată de fisc în vederea reduceri evaziunii fiscale internaționale.

Pe de altă parte, administrația fiscală își va îmbunătăți sisteml de operare tocmai folosind noile facilități de comunicare.

Deja o serie de administrații fiscale beneficiază de schimburi de date electronice Prin această metodă atât contribuabilii cât și administrația fiscală folosesc mai puțină hârtie.

Alte beneficii include: revizuire periodică a conturilor cliențiilor , procesarea mai rapidă și rambunsarea imediată, imbunătățirea colectării în sfera impozitelor pe venit. O serie de state, printre care menționăm Australia, Canada, Danemarca, Olanda și SUA, au implementat:

Programe de impozit direct. Depozitul direct poate înlocui metoda standard de generare a plaților, oferind o serie de avantaje legate de economisirea de timp în efectuarea plăților și primirea ranbunsărilor.

Declarații, deconturi electronice. Avantajele folosirii deconturilor electronice constau într-o mare acuratețe a informațiilor, reducerea costurilor administrației impozitelor, reducerea documentelor pe suport material. Un sistem de criptare asigură confidențialitatea informațiilor fiscale transmise.

Îmbunătățirea schimbului de informații . Prin folosirea Internet-ului schimbul de informații se face în timp real și într-un mod ce prezintă siguranța.

3.3. PRINCIPIILE IMPOZITĂRII

Principiile generale ale impozitării comerțului electronic sunt următoarele:

Neutralitatea. Impozitarea trebuie să fie neutr și echivalentă între diversele forme ale comerțului electronic și între acesta și comerțul tradițional. Deciziile comerciale trebuie să fie motivate de considerații economice mai degrabă decât cele de natură fiscală . Contribuabili aflați în situații similare și desfășurând tranzacții similare trebuie să fie supuși unor nivele de impozite similare.

Eficiența. Costurile implicate de conformitate pentru contribuabil și costurile de administrație ale autorității fiscale trebuie să fie minimalizate într-o măsură cât mai mare.

Certitudine și simplicitate . Regulile fiscale trebuie să fie clare și simplu de interes astfel încât contribuabilii să poată anticipa cosecințele fiscale ale unei tranzacții, incluzând detalii despre când, unde și cum trebuie contabilizate impozitele.

Efectivitate și imparțialitate. Impozitarea ar trebui să dea naștere impozitului corect la momentul corect. Potențialul pentru evaziune fiscală și evitare a impozității trebuie să fie minimalizat în timp ce măsuri de contraacțiune proporționale cu riscul trebuie să existe.

Flexibilitate. Sistemul de impozitare trebuie să fie flexibil și dinamic astfel încât să urmărească îndeaproape dezvoltările comerciale și tehnologice ale societății.

Aplicarea acestor principii la nivel local, precum și adaptarea oricărui principiu internațional existent trebuie astfel infăptuită încât să mențină suveranitatea fiscală a statelor respective, să asigure o împărțire echitabilă a bazei de impozitare și să evite dubla impozitare precum și neimpozitarea intenționată.

Este de recunoscut deasemenea faptul că tehnologiile care stau la baza comerțului electronic oferă autorităților fiscale oportunități să imbunătățească serviciile oferite contribuabililor, precum și imbunătățirea administrării impozitelor și colectării acestora .

3.4. ACCESUL PE PIAȚĂ

În scopul eliminării barierelor existente în calea dezvoltării Internetului, politicile guvernamentale ar trebui să se călăuzească după o serie de principii, incluzând:

Incurajarea investițiilor în sectorul privat și privatizarea telecomunicațiilor naționale;

Crearea unui climat competițional prin limitarea monopolului companiilor de telefonie mobilă

Garantarea accesului liber la rețeua de telecomunicații pe o bază nediscriminatorie;

Implementarea unui sistem de reguli flexibile care să țină pasul cu dezvoltarea tehnologică.

piață deschisă va duce la creșterea competiției, imbunătățirea infrastructurii, prețuri reduse și o calitate corespunzătoare.

Aspectele de care trebuie să tină cont în realizarea unui acces liber pe piață pot fi rezumate după cum urmează:

Leasing-ul liniilor de telecomunicații . majoritatea transmisiilor se realizează prin linii luate în leasing de la companiile de telecomunicații naționale, de multe ori monopol al guvernului. În aceste condiții costul leasingului poate fi inflatat în mod artificial.

Interconectarea. Furnizorii de servicii on-line trebuie să aibă posibilitatea conectării rapide la rețeua de transmisiuni. Monopolul sau o poziție dominantă a societăților care acționează în acest domeniu poate mării costul conectării.

Conectarea echipamentului la rețea. O serie de prestatori de telecomunicații pot restricționa accesul liber la conectare;

Transmisii de voce și multimedia pe Internet. O serie de state consideră că serviciile prin Internet sunt asemănătoare cu serviciile tradiționale de telefonie și transmitere de date și deci ar trebui supuse unor reguli asemănătoare.

3.5. ASPECTE VAMALE.

De peste 50 ani țările lumii au căutat să reducă tarifele vamale recumoscând că cetățenii tuturor națiunilor au beneficiat ca urmare a unui comerț liber. Ținând cont de acest fapt și având în vedere că Internet-ul este cu adevărat un mediu global, pare a fi lipsită de sens impozitarea tranzacțiilor desfășurate prin intermediul Internetu-lui. În plus în comerțul electronic nu există frontierele comerțului trafițional caracteristice tranzacțiilor cu bunuri în forma lor materială. Totuși, dorința unor guverne de a obține noi surse de venit ar putea influența și modul de tratare din punct de vedere fiscal al comerțului electronic . Impozitarea tranzacțiilor prin Internet trebuie să fie consistentă cu principiile internaționale deja stabilite și să evite dubla impozitare .

Gradul în care Europa va beneficia de comerțul electronic depinde în mare măsură de actualizarea legislației în vederea asigurării corespondenței între necesitățile consumatorilor și necesitățile furnizorilor . Existența pieței unice s-a dovedit eficientă în cazul comerțului tradițional, fiind acum necesară o ajustare a legislației în vederea cuprinderii în aceasta a noilor tehnologii.

Scopul este acela de a asigura îndeplinirea a două obiective complementare, respectiv creșterea încrederii în acest nou tip de comerț și asigurarea accesului la piața nou creată .

Creșterea încrederii și confidenței. Creșterea comerțului electronic presupune realizarea acestui prim obiectiv. Atât comercianții cât și consumatorii trebuie să fie siguri că tranzacțiile nu pot fi interceptate sau modificate, ca vânzătorul sau beneficiarul există, că mecanismul tranzacțiilor este permis, legal și sigur și că debitorul este solvabil. Tehnologii prin care se asigură securitatea, cum ar fi semnătura digitală sau certificatul digital de identitate (ID cards) încearcă să diminueze aceste temeri. Mecanismul de protecție a drepturilor de autor, bazat de asemenea pe tehnologii de securitate cum ar fi criptarea, asigură protecția materialelor digitale, fiind cruciale pentru trecerea de la o piață tradițională la o piață electronică.

Asigurarea accesului la piața nou creată . este cel de-al doilea obiectiv de a cărui realizare depinde dezvoltarea comerțului electronic. Promovarea unor politici legislative diferite de către statele europene este ineficientă și în plus, dacă ținem cont de caracterul transfrontalier al Internetu-lui, poate fragmenta în cazul Uniunii Europene piața unică, fiind astfel o piedică în dezvoltarea comerțului electronic în Europa.

Directiva CE referitoare la “transparența mecanismului” prevede că statele membre să ia măsuri comune astfel încât legislațiile să se integreze într-un tot unitar.

Măsuri specifice au fost deja luate în acest sens, cum ar fi adoptarea directivei referitoare la protecția informațiilor, protejarea juridică a bazelor de date și reglementarea legală a contractelor negociate la distanță. În plus, se lucrează la revizuirea directivei referitoare la televiziunea fără frontiere.

Principiile care trebuie să stea la baza oricăror inițiative legislative ar fi :

Să nu se emită nici o reglementare doar de dragul reglementării – recunoașterea mutuală a regulilor naționale se poate dovedi mult mai eficientă;

Orice reglementare trebuie să țină cont de libertatea de mișcare a bunurilor, capitalurilor, persoanelor și afacerilor;

Orice reglementare trebuie să țină cont de realitatea tipului de afcere respectiv de modalitatea de autorizare, promovare și livrare.

3.6 ASPECTE LEGATE DE COMERCIALIZAREA INFORMAȚIEI SUB FORMĂ DIGITALĂ

Capacitatea de a digitaliza informația și a ovinde prin intermediulInternet-ului reprezintă probleme ce trebuie abordate din perspectiva regulilor de caracterizare a veniturilor din cadrul Convențiilor de Evitare a Dublei Impuneri. Orice tip de informație care poate fi digitalizată (programe de calculator, cărți, muzică, imagini)poate fi transmisă pe cale electronică.

De exemplu, o persoană din statul B se poate conecta la un calculator din statul A și poate obține informația în schimbul unei plăți. Drepturile cumpărătorului în conexiunile cu informația obținută variază în funcție de contractul dintre părți.

Astfel cumpărătorul unei imagini poate obține de a folosi o singură copie a imaginii, dreptul de a reproduce imaginea făcând 10 copii și de a o folosi într-un raport sau dreptul de a folosi imaginea într-o publicație de largă circulație. Se poate argumenta că unele din tranzacțiile menționate sunt echivalente cu cumpărarea unei copii tangibile a imaginii, din care ar rezulta venituri comerciale, în timp ce din alte tranzacții ar rezulta venituri de natura redeventelor, care ar fi supuse impozitării la sursă. Art. 12 al Modelului OECD definește redeventele ca fiind plăți de orice natură făcute pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui drept de autor (copyright) asupra unei opere literare, artistice sau stiințifică . Trebuie menționat că aplicabilitatea acestei definiții la vânzarea informației digitale nu este întotdeauna clară.

Se poate argumenta că unele dintre aceste tranzacții, precum cumpărarea unei cărți sub formă electronică, reprezintă mai degrabă substitute ale ale tranzacților tradiționale și deci ar fi nepotrivit să tratăm plătite ca fiind redevente.

Informația sub formă digitală pune probleme și definiției veniturilor rezultând din prestări de servicii , acestea fiind distincte de redevente sau de veniturile rezultând din vanzări de bunuri. Să considerăm următorul exemplu: un consumator dorește să achiziționeze o enciclopedie și în acest sens are la dispoziție mai multe valriante și anume :

să cumpere un set de cărți

să cumpere un CD care conține întreaga enci-clopedie;

sau dacă are un modem suficient de rapid, pote accesa conținutul enciclopediei on – line;

vânzarea CD-ului este considerată o vânzare de bunuri în timp ce caracterul venitului rezultând din accesarea on-line nu este clar.

Marea majoritate a coveniențiilor de evitare a dublei impunere încheiate de România urmăresc Modelul OECD, de aceea considerăm pertinența o analiză pe baza acestuia.

General vorbnd tranzacțiile pe Internet pot consta în :

SERVICII

Reclama . Multe din motoarele de căutare pe web(programe ce facilitează găsirea informațiilor pe web) oferă aceste servicii pe gratis și generează venituri de reclamă și publicitate. În plus multe dintre ele oferă și servicii de poștă electronică gratuite, urmând ca atunci când utilizatorii își accesează casuța poștală să primească mesaje de reclamă.

Servicii financiare. În vederea creșterii tranzacțiilor pe Internet, multe browser-e (programe care ajută la utilizarea resurselor disponibile pe Internet, mai ales pe segmentul Web)au integrat sisteme sofisticate de criptare . Aceste sisteme au crescut încrederea utilizatorilor în legătură cu trimiterea de informații financiare personale și astfel tranzacțiile financiare au cunoscut o creștere deosebită Aceste servicii include investiții în fonduri mutuale, participarea pe piața de capital, servicii bancare, cumpărări de polițe de asigurări.

Alte servicii. Alte industrii de servicii folosesc Internetul pentru a-și vinde produsele. Astfel industria turismului a devenit foarte activă pe Internet iar unele agenții vând bilete direct clienților prin intermediul internetului

Un alt serviciu important constă în proiectarea și construirea paginilor web, precum și în găzduirea acestora pe serverele propri și/sau oferirea accesului la Internet. Nu trebuie să uităm licitațiile, participarea la jocurile on-line, acestea reprezentând o mică parte a serviciilor și produselor care pot fi utilizate sau cumpărate prin intermediul Internet-ului.

Vănzarea de bunuri tangibile

Vânzarea prin Internet este similară vâzărilor prin poștă pe bază de catalog. Clientul poate vedea o pagină web cu imagini, descrieri despre produs și prețuri și apoi poate face o comandă prin trimiterea unui mesaj de poștă electronică sau printr-un telefon. Produsele cumpărate pot fi plătite prin intermediu cărții de credit sau prin utilizarea banilor virtuali, când în tranzacție apare un intermediar care pune la dispoziție creditul necesar în cadrul unei tranzacții securizate.

Emițători de carți de credit au recunoscut necesitatea alungării temerilor consumatorilor în legătură cu cumpărarea de bunuri pe care acestia nu le-au văzut. Ca să incurajeze cumpărătorii, aceștia oferă garanții și în același timp asigură clienții că disputele referitoare la uzul neautorizat al cărții de credit se va rezolva în favoarea sa.

Cu toate acestea, la ora actuală se dezvoltă două metode care adresează aceste probleme:

Banii virtuali . Consumatorul primește un număr unic de identitate de la furnizorul de credit destinat exclusiv tranzacțiilor pe Internet. Când se face o cumpărare, furnizorul de credit este notificat electronic în legătură cu tranzacția propusă și aceasta verifică credibilitatea vânzătorului și trimite un mesaj consumatorului în vederea aprobării tranzacției. Pe baza confirmării, cartea de credit este debitată dar numărul acesteia nu este niciodată comunicat prin Internet

Bani electronici. Consumatorul cumpără acești bani electronici de la o instituție financiară și crează un cont pe care-l pune peun calculator local. Consumatorul poate cheltui această sumă la orice magazin de pe Internet care acceptă această formă de plată dar plata trebuie să ajungă la vânzător prin intermediul Internet-ului. Având în vedere ca arhitectura Internet-ului este deschisă, accesul la informații necriptate este foarte ușor. Acest lucru înseamnă că transferurile de bani electronici necesită măsuri împotriva tentativelor de interceptare. Un avantaj al acestui tip de plată constă în faptul că asigură anonimitatea cumpărătorului.

Vânzarea de bunuri intangibile

Categoriile de produse ce se vând la ora actuală pe Internet umbresc granițele între bunuri tangibile și intangibele și servicii. Această problemă este încă neclară deoarece produsele tradiționale tangibile sunt disponibile astăzi sub formă digitală.

Software . Având în vedere că la ora actuală software –ul se poate vinde cu sau fără existența unui suport tangibil ridică întrebări în legătură cu natura software-ului:este acesta un produs tangibil sau intangibil sau este un serviciu? Răspunsul la această întrebare poate determina modaliatatea de impozitare.

Multe țări, din perspectiva impozițării, diferențiază tratamentul fiscal aplicabil unei astfel de vănzări în funcție de software:

Ambalat – direct din raft: vânzarea acestuia este în genral considerată ca o vânzare de bunuri tangibile;

Software personalizat – software cumpărat direct din raft dar care este modificat conform cerințelor utilizatorului și acărui vânzare este considerată o vânzare de bunuri tangibile sau pretare de servicii și

Software individual – software creat special pentru un singur utilizator și a cărui vânzare este considerată o prestare de servicii.

Informații, ziare, reviste, muzică și video. Muzica tradițional vândută pe un suport tangibil poate fi astăzi obținută prin intermediul Internet-uluiși poate fi înmagazinată pe HDD-ul consumatorilor. Alte bunuri, ca ziare, cărți, reviste care erau considerate tangibile sunt vândute astăzi prin Internet.

Aceste produse se pot clasifica fie ca produse intangibile fie ca servicii informatice.

EXEMPLE DE TRANZACȚII ȘI TRATAMENTUL FISCAL APLICABIL

LA CG&GC

Procesarea comenzilor electronice de bunuri tangibile

Studiu:

Clientul selectează un produs din catalogul on-line și plasează comanda electronic unui distribuitor. Folosirea catalogului on-line nu imlică costuri suplimentar. Produsul este livrat prin intermediul unui serviciu de curierat.

Analiza

Deși acest mod de desfășurare a comerțului electronic este considerat ca un bun punct de plecare în analiză implicațiilor fiscale, el nu ridică probleme deosebite din punct de vedere al caracterizării fiscale. Astfel, veniturile obținute din acest tip de tranzacții cad sub incidența art. 7(profiturile intreprinderilor) și nu sub acela (redevente).

Plasarea comenziilor și livrarea produsului sub formă electronică.

Studiu:

Clientul selectează un produs din catalogul on-line, produs costând în software sau fiind sub orice altă formă digitală, și plasează comanda electronic direct la furnizor. Folosirea catalogului on- line nu implică costuri suplimentare. Produsul digital este obținut prin intermediul rețelei de telecomunicații pe HDD-ul (Hard disc)clientului sau pe orice alt suport digital care nu are caracter temporar.

Analiza

Acest tip de tranzacție ridică o problemă fundamentală de caracterizare a naturii venitului, respectiv distincția între venituri și redevente.

Actualizări și add-ons (programe adiacente unui program principal)

Studiu

Furnizorul de software sau alte produse digitale este de acord să furnizeze clientului actualizări ale produsului și add-ons pentru acesta neexistând un contract în acest sens cu un client individual.

Analiză

Și în acest caz se poate face o distincție a tratamentului fiscal aplicabil în funcție de modul în care produsul este obținut pe suport tangibil sau pe cale electronică.

3.1. Suport tangibil – în acest caz trebuie menționat că există convenții bilaterale care include în noțiunea de redevență “Plățile făcute pentru folosirea sau concesionarea folosirii echipamentului industrial, comercial sau stiințific”. În anul 1992, aceste cuvinte au fost sterse din definiția redeventelor din Modelul OECD.

3.2. Produse obținute pe cale electronică. – În formularea actuală a Modelului OECD, majoritatea consideră că plățile făcute sunt sub incidența Art. 17 9beneficiile întreprinderilor), în timp ce cealantă opinie este că ar trebui incluse sub art.12. (redevențe).

3.7. REDEVENȚELE SI PLAȚILE PENTRU SOFTWARE.

Definiția redevendelor este susceptibilă de modificare pentru a putea ține cont de caracteristicile software-ului și ale informsției digitale.

Această nouă analiză ia în considerare faptul că software-ul pote fi distribuit fie pe un mediu tangibil fie poate fi obținut prin transfer electronic de pe Internet. Ea consideră de asemenea usurința reproducerii acestuia și faptul că, de obicei, achiziția sa dă dreptul cumpărătorului de a face o copie în vederea operării acestuia.

Art. 12 al convenției Model OECD privind evitarea dublei impuneri este cel care reglementează naura și modul de impunere a redeventelor.

Consider interesantă aplicabilitatea acestui articol în cazul comerțului electronic cu produse ce implică un conținut digitalizat. Problema fundamentală este aceea a clasificării plăților efectuate pentru achiziționarea de software în categoria redeventelor sau în aceea a veniturilor.

Internetul va facilita colaborarea globală; companiile vor putea fi active pe o piață internațională 24h din 24h. Aceeași colaborare se poate manifesta și în activitățiile de producție sau în furnizarea de servicii. Acest aspect ridică probleme din perspectiva alocării veniturilor și cheltuielilor aferente.

CAPITOLUL IV

INCIDENȚA NOILOR TEHNOLOGII ÎN PROCESUL DISTRIBUȚIEI MĂRFURILOR

4.1. LOCUL ȘI ROLUL NOILOR TEHNOLOGII ÎN PROCESUL DISTRIBUȚIEI MĂRFURILOR

Sectorul distribuției mărfurilor este încă slab echipat sub aspectul tehnologiei informatice, deși în prezent aceasta a devenit mult mai accesibilă.

Puține sunt firmele în care informatica este acceptată ca parte integrantă a funcționării acestora. În prezent numărul intreprinderilor comerciale cu amănuntul (detail) care utilizează informatica în tranzacțiile lor comerciale este foarte redus. Astfel în Comunitatea Europeană se estimează un număr de aproximativ 100.000 de astfel de întreprinderi, dintr-un total ce depășește cu mult un milion, marea lor majoritate fiind întreprinderi de detail.

Investirea în tehnologie pentru rezolvarea unei probleme specifice nu produce imediat o creștere generică substanțială a producțivității. Contrar speranțelor anumitor observatori și firme, beneficiile nu sunt rapide și substanțiale în cadrul sectorului. Acest lucru nu trebuie să surprindă căci problema nu vizează atât oportunitatea sau inoportunitatea unei astfel de tehnologii , și mai degrabă cunoașterea de către directorii întreprinerilor a tehnologiilor respective. Abordarea conservatoare, implicând un minim de risc al investiților în tehnologia distribuției mărfurilor, antrenează o creștere lentă, progresivă, a avantajelor și numai în domenii specifice.

Studiu de caz.

Firma Penthos, specializată în desfacerea de cărți și afișe ce activează pe teritoriu Marii Britanii, a obținut în urma unei investiții în informatică la nivelul punctelor de vânzare o creștere a vânzărilor de la 7% la 11%

Firma J Sainsburg, datorită informatizării logisticii de aprovizionare, a redus cu o săptămână stocurile din depozite , iar la nivelul srviciilor a crescut de la 92% la 98%.

Lanțul de supermarketuri Hipercor din Spania a obținut un avntaj substanțial în urma introducerii citirii optice în domeniu calculării și actualizării automate a prețurilor de vânzare.

Firma McKesson, întreprindere de comerț en gros de produse farmaceutice din SUA, arealizat economii de 20% din costurile de comunicație, proiectul valorând 5 milioane de USD și fiind amortizat în mai puțin de 3 ani. Proiectul înlocuia comunicațiile tradiționale telefonice marcate de subiectivismul operatorilor umani cu transmisii de tip VSAT, care utilizează pentru comunicații sateliți și un sistem de antene parabolice ce realizează comunicații în regim automat(cataloage de produse, comenzi, facturi, plăți etc.)

Concluzie:

Aceste exemple1 arată că investițiile specifice în tehnologie antrenează avantaje specifice pentru întreprinderi. Multe firme mari au adoptat politici de investiție treptată, modulară aplicând succesiv tehnologia obiectivelor firmei în scopul integrării unui sistem global, de exemplu, gestiunea lanțului de aprovizionare. În toate cazurile, beneficiile apar doar în contextul unei probleme specifice determinate a întreprinderii și nu în contextul unei îmbunătățiri generale a randamentului la nivelul întreprinderii sau a sectorului. Tehnologia nu determină ea singură randamentul întreprinderii sau a sectorului. Dacă majoritatea detailiștilor au o atitudine conservatoare privind informatica , există totusi și excepții notabile.

Firmele europene utilizează informația mai degrabă pentru a răspunde la întrebări și a rezolva obiective operaționale specifice pe termen scurt.

Acestea se referă la: îmbunătățirea nivelului de servire în depozitele de distribuție, rentabilitate crescută a sortării mărfurilor, evaluarea amplasării potențiale de noi magazine, verificarea situației creditului clienților, calculul salariilor, planificarea factorilor de influență cum ar fi mâna de lucru și mijloacele de transport, utilizarea curierului electronic pentru comunicarea în magazin și rețeaua de distribuție.

4.2. EVOLUȚIA TEHNOLOGIEI ÎN PROCESUL DISTRIBUȚIEI MĂRFURILOR

Utilizarea tehnologiilor informatice în procesul distribuției mărfurilor se reflectă, etapizat, în următoarele domenii:

Gestiunea activelor

Creșterea productivității

Îmbunătățirea activității de marketing

Schimbări strategice

Această secvență este generică și se aplică tuturor tipurilor de întreprinderi din sectorul distribuției.

Gestiunea activelor – În stadiul gestiunii activelor informatica servește la controlul folosirii capitalurilor . Sistemele informatice înlocuiesc sistemele manuale, în special în ceea ce privește calculul salarilor și contabilizarea financiară de bază. Trecerea de la gestiunea manuală la cea informatizată nu modifică procedurile din cadrul sistemelor, în anumite sectoare funcțiile lor specifice putând fi controlate: în vânzarea prin corespondență comanda clientului este tratată prin calculator.

Creșterea productivității – reprezintă căutarea și găsirea unei soluțiipentru îmbunătățrea rentabilității acestor active. Pentru a ajunge la acest stadiu , tehnologia de bază implantată va fi aplicată uzual în domeniu controlului costurilor, utilizând de exemplu, informații referitoare la :costul polivalent, reducerea costurilor stocului, îmbunătățirea planificării forței de muncă și a echipamentului. În Europa numeroase firme de comerț en detail și en gros, de talie medie sau mare sunt în prezent în acest satdiu. Simple aplicații informatice pot genera creșteri ale productivității ce permit unei firme mici să fie competitivă.

Îmbunătățirea activității de marketing. – Al treilea studiu al utilizării informaticii este îmbunătățirea servicilor de marketing, de cercetare continuă a pieței. Informația este folosită pentru a adăuga valoare bunurilor și serviciilor oferite, în condițiile în care acestea pot satisface la un nivel superior, nevoile consumatorilor. De exemplu: furnizând noi servicii clientelei, adaptând sortimente din magazin în funcție de regiune sau localitate, aranjând marfa în mod optim în magazin.

Scimbarea strategică – Există puține companii în lume care optează la acest nivel de schimbare strategică.

Tipuri de schimbări strategice posibile datorate informatizării sunt:

Redefinirea sistenmului de valori în întreprindere;

Integrarea lanțului de aprovizionare pentru a profita de tehnici cum ar fi “la timpul potrivit”

Repoziționarea firmei pe piața, de exemplu prin transformarea unei băcănii în magazin alimentar.

Comercializarea experienței în informatică a firmei pentru crearea unei noi activității.

Organizarea diferită a întreprinderii, reducând eventual numărul nivelurilor de conducere, redistribuind autoritatea, responsabilitatea și controlul în întreprindere.

Dezvoltarea cooperării și alianșele cu alte întreprinderi.

Tehnologia informatică nu este decât un instrument al strategiei firmei. Diferența capitală față de celelate niveluri constă în faptul că, în acest stadiu, tehnologiile de bază și de aplicație ating un nivel la care informatica dă naștere unor noi concepții și alternative strategice.

4.3 UTILIZĂRI ACTUALE ȘI DE PERSPECTIVĂ ALE INFORMATICII ÎN PROCESUL DISTRIBUȚIEI MĂRFURILOR

Influențele actuale și potențiale ale informaticii în distribuția mărfurilor reflectă necoile întreprinderilor ce compun canalele de distribuție. Primele aplicații aveau în vedere contabilitatea financiară și tratarea factorilor și erau destinate marilor companii nu numai pentru că activitatea lor era comlexă și complicată informațional, dar și pentru că aceste societăți esrau singurele care dețineau resurse financiare necesare pentru a investi într-o tehnologie pe atunci costisituare.

Scăderea costurilor tehnologiei a permis societăților de mai mică anvergură să utilizeze informatical pentru contabilitatea de pază și diverse alte aplicații comerciale. Calculatoarele personale și programele adecvate sunt de acum înainte suficient de accesibile pentru a fi utilizate de micii comercianți de gros și de detail.

Totuși, utilizarea tehnologiei nu se face pe măsura posibilitățiilor îi disponibilitățiilor ei, fiind necesară efectuarea de noi pași pentru a putea asocia această tehnologie aflată la dispoziția utilizatorilor cfu problemele comerciale cu care se confruntă societățiile participante la procesul distribuției mărfurilor.

Lanțurile foarte întinse de magazine, desfășurate pe mari suprafețe conduse de la un sediu social unic, cează cerință specifice în materie de autoritate și control al societății. Informatica a permis rezolvarea acestor cerințe și alegerea gradului de centralizare sau descentralizare a funcțiilor întreprinderii.

Fără rețele electronice și informații la nivel de articol, restructurarea comerțului en detail în Europa ar fi avut o formă diferită și s-ar fi produs mult mai încet.

Obiectivele comerțului de gros și de detail privesc, în principal 3 aspecte:

Un control intern mai riguros al activității, fiind vorba de fapt de obținerea unor rezultate mai bune la un nivel al cheltuielilor egal sau mai redus.

Creșterea vânzărilor – obținerea unei cote de piață mai mari, pentrarea pe piețe noi și realizarea unor activității sau produse noi

O mai bună coordonare cu furnizorii și clienții, ceea ce implică adesea obținerea rolului dominant în circuitul ofertei.

Tehnologia este adoptată pentru a trata probleme comerciale specifice, fiind deci utilă reexaminarea tehnologiilor de bază și de aplicație în lumina celor trei aspecte principale prezentate mai sus.

Prima tehnologie de bază se referă la identificarea codurilor de bare, existând o întreagă gamă de echipament: de la un creion de citire mobil (ca cele utilizate într-un punct de vânzare cu volum redus dintr-un magazin) până la scanere fixe sau mobile cu laser (pentru operațiuni de vânzare de volum mare în magazine sau depozite de mare capacitate, în care codurile de bare se pot citi prin trecerea obiectului prin fața unui ecran laser ).

A doua tehnologie de bază, asociată rețelelor de comunicație, prezintă și ea diferite niveluri de complexitate, în funcție de tipul datelor transmise și de viteza transmisiei. Gama aplicaților începe cu utilizările cele mai simple ale rețelelor telefonice normale pentru transmiterea datelor cu ajutorul unui modem.

J.C.Penney utilizează o rețea televizată privată pentru a realiza vizionarea diverselor produse de către responsabilii cu selectarea produselor în magazine răspândite pe tot cuprinsul S.U.A.

Se poate face distincție între rețelele la mare distanță (WAN) care leagă deobicei magazinele, sediul central și centrele de distribuție și rețelele locale (LAN) care se –ntâlnesc deobicei într-un magazin în sediul social sau în depozit.

Deosebirile apar în ceea ce privește viteza de transmisie și tipul informației transmise.

A treia tehnologie de bază permite prelucrarea imformaației. Tendințele acestei tehnologii sunt:aparatură de dimensiuni mai mici și costuri mai scăzute pentru aceiași putere de prelucrare, un echipament mai mobil o fiabilitate mai mare pentru aceiași putere de prelucrare

În cadrul acestor tendințe se situează orientarea spre calculatoarele personale de birou și calculatoare portabile (laptop).

Tehnologiile de bază nu pot acoperi singure o mare diversitate de aplicații. Cele trei obiective ale comerțului en gros și en detail prezentate mai sus sunt tratate în sine de către tehnologiile de bază . Acestea se întâlnesc în numeroasele sectoare comerciale. Aplicațiile sunt cele care diferențiază distribuția de alte sectoare în ceea ce privește tehnologia, acestea având un impact considerabil, la numeroasele niveluri, asupra funcționării companiei.

4.3.1. Aplicații bazate pe tehnologia identificării articolelor

Există o mare varietate de aplicații bazate pe codul de bare sau identificarea articolelor.Pentru simplificare le grupăm în două tipuri:

Cele destinate activității de control și supraveghere

Cele orientate spre creșterea vânzărilor

Dintre primele utilizări ale informaticii, multe multe erau justificate de avantaje concrete care se speră să fie obținute din investirea în tehnologia de identificare a articolelor la punctul de vânzare(prin codurile de bare)

Principalele direcții din care se așteptau avantaje erau:

Mai mare securitate a mărfurilor, printr-un control riguros împotriva furtului la intrarea sau ieșirea din magazine .

Un cost mai scăzut al mâinii de lucru

Mai bună gestiune a stocurilor și implicit reducerea acestora

Supravegherea mai eficace a articolelor cu regim promoțional.

În domeniul creșterii vânzărilor și deci al lărgirii segmentului de piață aplicațiile pot fi nelimitate .Impedimentele care apar sunt legate de atitudinea conduceriifată de tehnologie și de costurile de achiziție a programelor respective.

Studiu:

Iată în continuare câteva exemple de aplicații în domeniul vânzărilor și al servirii clientelei.

Utilizarea metodelor de alocare a spațiului în vitrină și în raion. Aceste modele au la bază datele obținute la nivel de articol asupra stocului și vânzărilor. În ele spațiul limitat de etalare este alocat în funcție de numărul articolelor vândute pentru un produs și în funcție de rentabilitatea relativă a diferitelor produse. Sistemul de alocare al spațiului “Spaceman” este un program de acest tip. El este utilizat în lanțuri de magazine profilate pe articole de băcănie cum ar fi Carrefour, Tesco și Tengelman.

Realizarea unor studii pentru evaluarea relației dintre preț și numărul articolelor vândute

Testarea dispunerii produselor și aranjarea magazinului prin urmărirea vânzărilor unui produs în raport cu diferite variante de aranjarea magazinului

Modificarea aranjamentului produselor dintr-un magazin pentru a răspunde obișnuințelor de cumpărare specifice consumatorilor locali.

În continuare câteva exemple de aplicații pentru servirea clientelei.

Avantaje obținute clienților fideli: vânzarea articolelor este legată de identificarea cumpărătorului (în general cu ajutorul unui card de identificare), care permite recompensarea clienților pentru faptul că au cumpărat anumite produse sau o cantitate mai mare. Grupurile de supermarketuri ca: Kroger, Big Bear, utilizează această metodă pentru stimularea fidelității consumatorului. O astfel de metodă este utilizată și în magazinele de modă;

Sistemele de cupoane ce permit imprimarea la punctul de vânzare a cupoanelor promoționale în momentul cumpărării unui produs. De exemplu sistemul de cupoane de premiere a cumpărătorului după vânzare aplicat de grupul american de supermarketuri Ralphs

Înregistrarea cumpărăturilor anterioare permite publicarea directă a informației și a materialului promoțional pentru clienții care –având în vedere obiceiurile lor de cumpărare – sunt cumpărătorii potențiali ai unui anumit produs.

Furnizarea de extrase ce descriu toate articolele cumprate de clienți

În toate aceste exemple, informația asupra vânzării produselor furnizată de codul bare permite tratarea problemelor precise ale întreprinderii .

4.3.2 Aplicății bazate pe tehnologia de rețea

Construirea unei rețele elctronice oferă acces la o gamă și mai largă de aplicații.

Aplicațiile bazate pe tehnologia în rețea permit adăugarea unor instalații suplimentare la un cost marginal față de instalația principală. Curierul electronic , de exemplu, se bazează pe rețelele de transmisie a datelor destinate în principal comunicării informațiilor la nivel de articol privind stocul și vânzările între sediu social, magazine și depozite. Cu rețelele de transmisie în bandă largă se pot transmite deverse informații prin aceeași rețea, permițând integrarea vocii, datelor și imaginilor într-o singură rețea.

Studiu:

Aplicații curente ale tehnologiei în rețea care utilizează comunicarea între calculatoare;

Controlul autorizației de credit la punctul de încasare de către utilizatorul unei rețele informatice legate la o organizație de verificare a creditelor.

Plata la punctul de vânzare prin debitare directă a contului în banca clientului (EFTPOS)

Accesul angajaților la o bază comună de date

Supravegherea de la sediul social a vânzărilor pe articol și pe magazin, legat în general la un dispozitiv pentru rapoarte situat la sediu socității. Este folosit de mai mulți detailiști din toate sectoarele comerțului de detail.Exemple: Adams, tesco, stc.

Afișajul electronic (eticheta) al prețurilor prin intermediul unei rețele care leagă fișierul principal ce conține prețurile, cu sistemul de afișare aflat în raion și în vitrină. Casino – Franța și Marco- Marea Britanie au recurs la asemenea sisteme ce garantează echivalența prețurilor la raion și în vitrină

Transmiterea proiectelor și a modificărilor aduse produselor între sediul social al detailistului (creatorul și cumpărătorul) și exteriorul (agent de vânzări și fabricant). J.C.Penny utilizează acest tip de sistem pentru a lega echipele sale de creatori și cumpărători din Dalas de furnizorii din Hong-Kong.

4.3.3 Aplicații bazate pe tehnologiile de prelucrare a informațiilor.

Prelucrarea informațiilor este a treia tehnologie de bază. Obiectivele comerciale abordate de aceste aplicații pot fi examinate în raport cu procedurile de control, extinderea pieței, coordonarea și integrarea.

Studiu:

Aplicații tipice ale acestor tehnologii

Producerea de materiale grafice pentru programele de promovare și comunicare. Aceste programe folosesc frecvent programe de editare grafică.

Comunicarea cu clientul, pentru îmbunătățirea structurii sau înlocuirea totală a marfurilor vândute în magazin; instalții ce permit verificarea caracteristicilui produsului și, eventual trimiterea comenzii.

Sprijinirea conducerii în luarea unor decizii în situații complexe cum ar fi evaluarea cauzelor unui randament excepțional

EDI s-a dovedit un stimulent puternic pentru micile intreprinderi, carora le ofera noi oportunitati de piata intr-un ciclu al ofertei mai bine integrat.

La nivel operational, intreprinderile mici si mari de gros si de detail se confrunta cu acelasi tip de probleme.

In ciuda diferentelor de dimensiune, problemele privind controlul, extinderea pietei si integrarea sunt universale, indiferent de talia intreprinderi.

Problema dimensiuni este totusi importanta, deoarece afecteaza marja de profit obtinuta si, in consecinta, evaluarea cost-eficienta a utilizarii informaticii. Caracterul integrant al informaticii permite uneori intreprinderilor mici si mari sa fie mai strans legate, fiecare adaugand valoare oricarei operatiuni a celeilalte. Aceste expansiuni, care integreaza pe orizontala numeroase firme mici sunt de o importanta primordiala, intrucat leaga in acelasi timp aceasta retea orizontala cu o retea verticala construita din diversi angrosisti si fabricanti.

Marea majoritate a companiilor sunt la primul sau la al doilea nivel al secventei utilizarii informaticii. Se pot intalni si cateva aplicatii de nivelul trei, dar putine intreprinederi europene au atins al patrulea nivel.

Intrucât in multe cazuri platforma tehnologiilor de baza exista, sunt permise pentru ca intreprinderile sa se orrienteze in urmatorii ani spre uttilizarea strategica a informaticii.

Exemple de utilizare a tehnologiei informației în sectorul distributiei mărfurilor:

Studiu:

Super Valu (S.U.A.) – este un grosist alimentar care a aplicat dezvoltarea extensiva a tehnologiilor de control al stocurilor si de manipulare a produselor. Aceasta i-a permis sa permanentizeze relatiile sale cu detailistii si cu diversii furnizori. Succesul sau a eliminat multi grosisti specializati si regionali care nu au putut rezista concurentei fata de serviciile suplimentare oferite de Super Valu. Numarul grosistilor de produse de bacanie a scazut in zece ani de la peste 1000 la 300. Super Valu a oferit un pachet de servicii de asistenta clientilor sai si sistemelor lor de EPOS (Punct de vanzare electronic – “Electronic Point of Sale” – este un sistem de gestiune de casa si de stocsi se bazeaza pe inregistrarea automata a produselor) Acesti detailisti independenti au putut astfel sa beneficieze de avantajele oferite unui magazin cu sucursale multiple, pastrandu-si astfel independenta. Super Valu le-a permis accesul direct si instantaneu la fisierul de preturi, la tiparirea etichetelor de pret si la pregatirea rapoartelor de conturi de gestiune pe categorii de produse si pe articole. El ofera, in plus, un serviciu de organizare a unui nou magazin si o instalatie de gestiune a constructiei sale.

Caldor (Noua Anglie): cazul acestui bazar ce ofera marfuri cu pret redus ilustreaza dezvoltarea sistemelor informatice.

In 1985, intreprinderea a lansat doua sisteme de gestiune a stocului, unul care a furnizat informatii referitoare la articole si altul de consultare a preturilor promotionale destinate utilizarii la punctele de vanzare.

Urmatoarea etapa a fost punerea la punct a unui sistem de gestiune a comenzilor si a unui sistem de receptie pentru depozitele de distributie si magazine

In 1988, Caldor a experimentat un sistem de lectura optica la punctul de vanzare, care, in anul 1989, a fost extins la intrega retea de magazine.

In acelasi an au fost introduse in reteaua de comunicatii noi centre de distributie si au fost stabilite legaturi EDI cu principali furnizori.

La inceputul anului 1991, in sistem au fost cuprinsi peste 150 de vanzatori.

Se combina astfel un sistem de previziune cu unul de reaprovizionare si se integrau astfel elemente locale si sezoniere. In prezent intreprinderea se afla la nivelul al treilea al modelului.

Urmatoarea etapa prevazuta este un sistem de gestiune de baza a datelor, care va permite cumparatorilor accesul la informatii provenind din diverse baze de date, pentru a supraveghe propiul lor randament, precum si cel al produselor pentru care ei sunt responsabili.

In timp ce toate aceste aplicatii diverse au drept tinta realizarea unei cat mai mari integrari si aunei gestiuni totale a ciclului ofertei de marfuri, raman probleme care sunt tratate prin solutii exclusive.

In timpul transportului, cumparatorii utilizeaza un echipament portabil ce contine informatii necesare pentru a stabili borderouri ale devizelor si pentru a compara preturile alternative, adausul, etc.

Acelasi echipament informatic produce, de asemenea, bonuri de comanda, scrisorile de credit, etc.,necesare luarii decizilor de cumparare.

Numarul hartiilor a fost redus iar timpul pentru luarea decizilor a crescut. Nici una din aceste tehnologii nu a fost revolutionara pe plan tehnologic. Toate utilizeaza sisteme si idei binecunoscute, fiecare aplicatie fiind orientata spre necesitatea de a trata foarte exact chestiunile comerciale.

Argos (Marea Britanie), vanzator detailist pe baza de catalog a instalat inca din anul 1973 un sistem EPOS complet.

La inceput, tehnologia era utilizata pentru gestiunea activelor; in prezent, sistemele sofisticate concentreaza eforturile in directia inbunatatirii productivitatii.

Datorita formulei de vanzare practicata, prin care consumatorii isi aleg in avans cumparaturile din gama vasta pe care le-o pune catalogul, este foarte important sa ai un stoc suficient pentru a satisface cerintele consumatorilor.

Orice ruptura de stoc determina o pierdere importanta a increderi clientelei fata de firma.

In acelasi timp, gama complexa de produse propuse de catalog implica costuri de stocare foarte ridicate, fata de o gestiune stricta a stocurilor.

Reteaua locala, in functiune in sala de expunere, leaga casele de marcat de calculatoare personale care controleaza lucrarile de birou, se ocupa de asa numitele “liste negre” de carti de credit, de registrul salariatilor voiajori, de examinarea stocurilor si de alte operatiuni de rutina.

Ecranul de vizualizare al casei de marcat ofera informatii asupra stocului disponibil, iar casierul ispune de o memorie automata a articolelor ce pot inlocui produsele alese de clienti dar care nu sunt disponibile.

Un modem leaga reteaua locala a calculatorului de sediul central al firmei care, in fiecare noapte, efectueaza un sondaj in toate magazinele, o reaprovizionare automata a stocurilor si editeaza liste cu produsele ce trebuie aduse in depozite.

Informatiile privind marfurile sunt transmise cumparatorilor. In fiecare saptamana, se cunoaste situatia vanzarilor si disponibilitatea produselor.

Sistemul de informare este centralizat, accentul fiind pus pe sistemul de control al costurilor si cresterea productivitatii.

Vons Company (California) a initiat un proiect informatic la inceputul anilor ‘80. proiectul utiliza datele de lectura optica alaturi de o cercetare a pietei si consumatorului, pentru a-si grupa magazinele pe categorii, fiecare dintre ele avand un profil diferit de tehnici de piata, pentru a trata tipuri specifice de consumatori.

De la inceput s-au identificat 12 tipuri de consumatori, atribuindu-i-se fiecaruia cate o formula de magazin. Limitele gestionarii i-a constrans sa se limiteze la dezvoltarea a 5 tipuri de magazine in ani ‘80.

Tipurile de magazine nu permiteau armonizarea posibilitatilor si metodelor de merchandising cu cererea consumatorului local.

In anul 1996 proiectul a fost extins depasindu-se cele 12 tipuri de pagazine obiectivul suprem a fost de a oferi programe de merchandisingpe cat posibil pentru fiecare magazin in functie de localizarea sa.

But (Franta), lant de magazine ce desfac produse menajere, are rolul de franciseur pentru mai mult de 200 de magazine individuale.

Cumparatorii din magazin au la dispozitie un asortiment de baza si selecteaza o gama complementara de produse pentru magazinul lor.

Aceste produse sunt detaliate intr-un catalog electronic, care inlocuieste catalogul clasic pe suport de hartie si care utilizeaza fotografii color.

In magazine, sistemul electronic utilizeaza simbolizarea posturilor de munca in culori, printr-un catalog centralizat (cuprinzand comentariu vocal, precizari tehnice si caracteristici de vanzare pentru fiecare produs).

Catalogul contine 4500 de articole in trei grupe de produse: mobilier, electromenajere si produse complementare. Posturile de lucru incep sa fie utilizate pentru analizarea si prezentarea de informatii despre vanzarii fiind instalate in magazine ca instrumente de munca pentru personalul de vanzare; in micile magazine, acestea servesc la cresterea gamei efective de produse disponibile pentru clienti

CAPITOLUL V

UTILIZAREA METODELOR DE CLASIFICARE SI CODIFICARE A MĂRFURILOR

LA S.C. CG&GC GROUP

Clasificarea, in general, este o operatie conceputa, reprezentand o modalitate de a distinge simultan elementele unei multimi, discrete sau continue, compusa din obiecte sau fapte, din proprietati sau idei.

Tipul clasificarii depinde de scopul propus (cognitiv sau practic)si de relatiile dintre elemente si categoriile definite in vederea clasificarii multimii respective.

Elaborarea unei clasificarii eficiente a marfurilor nu este posibila decat prin utilizarea unui sistem de criterii intercorelate, perfectionate continuu, pentru a se pune de acord cu progresele inregistrate in domeniu materiilor prime ale proceselor tehnologice, cu modernizarea continua a activitatii comerciale.

In acest sens se considera ca articolul reprezinta notiunea de baza a sistematicii produselor, individualitatea de baza a sistemului

5. 1. Metode de clasificare si codificare a marfurilor utilizate in practica economica.

Abordarea in scopuri practice a mulțimii mărfurilor, în continuă diversificare, a determinat intensificsrea preocupărilor pentru elaborarea unor sisteme de clasificar, potrivit cerințelor specifice unui domeniu sau altul de activitate.

Pe măsura deznoltării industriei și comerțului, a creșterii nivelului și importanței schimburilor internaționale, a introducerii pe scară largă a informaticii în practică economică, sistemele de clasificare au fost continuu perfecționate în direcția unei mai bune colectări cu structura producției și a comerțului, cu cerințele atatistice, vamale și de altă natură.

5.1.1. Principalele tipuri de clasificării și codificări utilizate în practica economică

Pentru facilitarea analizei lor le putem grupa în clasificări sistematice, clasificări nesistematice și combinate

Clasificările sistematice – asigură ordonarea produselor pe categorii omogen, stabilindu-se pe baza unor criterii un sistem de relații între categoriile constituite. Majoritatea clasificărilor sistematice elaborate sunt ierarhice, cu structura arboreșcentă, pe trepte de detaliere între care există relații de subordonare;

În clasificările nesistematice – cumeste și cazul cardului EAN, produsele sunt cuprinse în ordinea apariției lo, fără să se țină seama deci de categorii înrudite de produse.

Clasificările combinate – asigură ordonarea produselor pe un anumit număr de categorii omogene, în cadrul cărora se realizează în continuare clasificarea nesistematică a elementelor componente.

Codul – este o combinație de elemente simbolice prin care se reprezintă o informație. Aceste elemente pot fi litere (cod alfabetic), cifre(cod numeric) sau litere și cifre (cod alfanumeric).

Codificarea reprezintă, prin urmare, operațiunea transpunere în cod a elementelor definitoriii ale unor obiecte, servicii, fenomene etc.

Principalul obiectiv al codificării, care determină și funcția sa de bază este identificarea.

Clasificările nesistematice și combinate au căpătat o largă utilizarela nivel microeconomic, urmărindu-s, în principal, rezolvarea eficientă a codificării mărfurilo, potrivit sistemelor informatice ale întreprinderilor.

5.1.2. Codul de bare

Codul de bare – asigură simbolizarea caracterelor numerice, prin alternarea unor bare de coloare închisă cu spații (bare)de culoare deschisă.

Acest cod poate fi aplicat direct pe orice marfă(tub, carton, cutie, sticlă,etc) sau ulterior ca etichetă. Citirea se face optic prin scanare. Prin reflecția diferențiată a liniilor de culoare închisă și a spațiilor de culoare deschisă în receptorul optic apare un tren de impulsuri care corespunde acestei secvențe de linii și spații. Prin decodare acest tren de impulsuri este interceptat ca secvență de date.

Codurile bare se clasifică în:

“Cod 39”

“Cod Telepen”

“Cod 128”

“cod unu”

“EAN/UPC”

“Cod bar”

“Cod 93”

“Cod 11”

“Interleaved 2 cu 5”

“Cod 16K”

“PDF 417

“MSI”

“Cod Anker”

“Codablock”

“Cod Plessey”

“Straight 2 cu 5 (cu coduri de început/sfârșit de 2 bare)”

“Straight 2 cu 5 (cu coduri de început/sfârșit de 3 bare)”

“Cod 49”

Alt cod cu bare

Cod fără bare – codul Calra, cu capacitate mai mare de cuprindere și mult mai iefti, este alcătuit din șiruri de pătrate, fiecare divizat în alte patru pătrate cărora le corespunde un număr. Pentru reprezentarea diferitelor coduri numerice se alternează, în anumite variant, pătratele albe cu cele negre.

Codul Calra este mai ușor de citit pentru dispozitivul scaner – el poate fi aplicat și manual pe etichetele speciale, direct la locul de vânzare.

5.2. NECESITATEA STANDARDELOR DE IDENTIFICARE

Deoarece codurile sunt neutre și nesimnificative, logica riguros adoptată și structurile simple, aplicațiile sunt de folosire universală și utilizate de numeroase sectoare de activitate ale comertului și industriei.

Standardele permit să se facă față evoluției contextului general al întreprinderii: diversificarea activității, atragerea de noi clienți sau furnizori etc. Standardele garantează continuitatea soluțiilor adoptate, ele fiind surse ale productiviității pentru fiecare.

În acest sens, GENCOD(limbaj- ce are la bază un standard de codificare al întreprinderilor și al produselor precum și unul destinat formării documentelor și mesajelor, similar – EDI-FACT-EANCOM sau EAN pentru România) propune un ansamblu de standarde internaționale pentru:

identificarea produselor și a caracteristicilor lor;

identificarea întreprinderilor și caracteristicile lor

codificarea informațiilor utile privind produsele

Acest limbaj s-a introdus în România în urmă cu 6 ani, dar la nivel național, intervenind organizarea “Comitetului pentru normalizarea documentelor în comerț și administrație”, s-a temporizat această inițiativă apărând chiar și alte soluții – inspirate din experiența Japoniei.

Codificarea fiecărei întreprinderi este asigurată de GENCOD cu ajutorul codului național unic –CNUF pentru furnizori și CNUD pentru distribuitori- care identifică sediul social (adresa) fiecăruia.

Serviciul ALLEGRO dirijeajă automat datele necesare realizării în bune condiții a tranzacțiilor comerciale între parteneri .

El permite legarea calculatorului expedițional la cele ale destinatarilor, fie direct, fie prin intermediul unui server central. În acest fel schimbul de hârtii va fi redus simțitor.

Conform normelor internaționale X400, ALLEGRO permite scimbul documentelor GENCOD sau EANCOM-EDIFACT

Studiu de caz:

Utilizarea unui server central într-o societate comercială de gros la primirea și onorarea unei comenzi:

prin computer, de la societatea S.C. CG&GC GROUP sosește comanda la depozitul de gros pentru o anumită cantitate de marfă și într-o anumită structură sortimentală;

serverul, computerul principal al depozitului de gros, analizează posibilitățile pe care le are de a onora comanda;

comanda se onorează de o singură persoană prin înscrierea mai întâi, pe ecanul computerului său – care este și editor de etichetă – , a datelor de identificare ale expeditorului, destinatarului, a adresei unde trebuie să ajungă paleta (sau altă unitate de transport), după care lucrătorul, mergând cu un cititor optic cu memorie la loturile de produse, scanează codurile aferente grupelor de produse, pe care le multiplică cu cantitatea pe care o are în comandă.În final se editează o etichetă ce se va aplica pe paletă, sau pe alt mijloc de transport utilizat, computerul descărcându-se cu valoarea și cantitatea de marfă expediată, și asta fără a utiliza suportul de hârtie.

CONCLUZII

În prezent, au loc schimbări rapide, determinate de tendințele manifestate în abordarea unei viziuni globale. Specialiștii au identificat șapte tendințe pe care le consideră ca aflându-se la baza amergenței unei noi viziuni mondiale: mutația de conștiință, nemulțumirea față de scientism, surse interioare de autoritate și putere, respiritualizarea societății, declinul materialismului, democrația economicăși politica și, dar nu în ultimul rând mondializarea (globalizarea )economiei.

“Tendințele spre democratizarea economică și interdependentă globală ne reamintesc că globalizarea înseamnă mai mult decât a instala o fabrică în fiecare regiune importantă a lumii sau a îndepărta loialitatea corporatistă de o anume țară, ori a abandona probleme globale ca ploia acidă sau transferul tehnologic. Globalizarea ajunge să aibă de înfruntat provaocarea refacerii sistemului nostru contemporan de valori, care presupune că informația are valoare de proprietate, că e cu atât mai bine cu cât avem mai mult, că dezvoltarea materială duce la fericire, că lumea este un enorm “centru global de cumpărături” și că Pământul ar fi o “gigantă trusă de scule” (Clarence Glacken,1978) că planificarea centralizată, eficiența și raționalizarea puterii sunt firești și potrivite, indiferent de loc sau cultură”.

În prezent, însăși complexitatea noilor economii presupune din ce în ce mai multe schimburi de informații între unitățile lor . Acest fenomen creează o nevoie acută de computere, de rețele de telecomunicații digitale și de noi mijloace de informare în concluzie de tehnologie informatică. Totodată se accelerează și ritmul schimbărilor tehnologice, al tranzacțiilor și al vieții cotidiene.

De fapt, economiile actuale operează cu viteze atât de mari, încât furnizorii abia mai țin pasul.

În plus, în timpul în care informațiile substituie în proporție crescândă materiile prime, munca fizică și alte resurse, țările cu economii modernedevin tot mai puțin dependente de partenerii lor de afceri din trecut (cu excepția piețelor de desfacere). Ele fac din ce în ce mai multe afaceri împreună. În cele din urmă, tehnologiile lor (bazate pe cunoștințe de înalt capitalizare)vor prelua multe din sarcinile ce revin în prezent țărilor cu mână de lucru ieftină, urmând a le îndeplini mai repede, mai bine, mai ieftin.

Astfel, producția de masă devine superflu`, pe măsură ce firmele își instalează sisteme de prelucrare intensiv informatizate, adeseori robotizate, capabile de aplicații nesfîrșite și rentabile și chiar de specializare a produselor. Acest lucru promovează diversitatea și alimentează capacitatea de opțiune a consumatorului până acolo încât un magazin cash & carry poate oferi simultan la vânzare aproape 100.000 produse de diferite tipuri, mărimi, modele și culori la alegere.

Acum, piața se fragmentează din ce în ce mai mult, diferențiindu-se pe măsură ce nevoile consumatorilor devin tot mai divergente, iar informațiile tot mai numeroase îi dau patronului posibilitatea să identifice și să servească micropiețele. Magazinele specializate ale companiei S.C. CG&GC GROUP, supermarketurile, sistemele de cumpărături la domiciliu prin intermediul Tv-ului, cumpărăturile prin INTERNET, furnizează o tot mai mare diversitate de canale prin care producătorii își pot distribui mărfurile către clenți, într-o piață din ce în ce mai specializată.

În aceste condiții, în vederea unei valorificări cât mai eficiente a resurselor – mai ales a timpului și a informației – apar tot mai multe noi tehnologii, noi metode de producție, noi mijloace de informare , context în care codul de bare – casistem de identificare și urmărire pe circuit a produselor – este în același timp promotor dar și consecință.

promotor, pentru că în acest fel se permit legături de aprovizionare curente între diverși parteneri, cu eliminarea documentelor pe suport de hârtie pe tot parcursul ciclului producție comerț de gros comerț cu amănuntul client final

consecință , pentru că numai într-o economie globală, de largă anvergură, care impune deplasarea unui volum mare de marfă, dar și de documente, el își găsește locul și devine eficient.

Nu există domenii în care codurile de bare să nu fi pătruns în concluzie informatica este la S.C. CG&GC GROUP postamentul comerțului rapid și eficient.

ABREVIERI

LAN (Local Area Network) – retea locala cablata;

WLAN (Wireless Local Area Network) – retea locala radio;

AP (Access Point) – punct de acces;

IBSS (Independent Basic Service Set) – forma de conectare directa a unor calculatoare, sau peer-to-peer;

BSS (Basic Service Set) – un tip de retea wireless in care calculatoarele comunica prin intermediul unui AP;

ES (Extended Service Set) – o multime de retele BSS care se suprapun;

DSSS (Direct Sequence Spread Spectrum) – o tehnologie de transmisie la distanta a semnalelor radio prin extinderea intr-un spectru mai larg de frecvente si putere redusa a unui semnal de banda ingusta si putere mare;

FHSS (Frequency Hopping Spread Spectrum) – o tehnologie de transmisie la distanta mai redusa a semnalelor radio, sub forma de rafale si la frecvente variabile;

GPS (Global Positioning System) – sistemul global de pozitionare care foloseste o tehnica similara cu DSSS pentru transmiterea semnalului de la satelit catre receptor;

DPSK (Differential Phase Shift Keying) – un tip de codare a semnalelor la transmisia radio;

WEP (Wired Equivalent Privacy) – o tehnica de criptare bazata pe chei de codare pe 64 de biti.

BIBLIOGRAFIE

Debra Cameron-„ Electronic Commerce – The New Business Platform for the Internet” – Computer Technology Research Corp., 2000;

Janice Reynolds-„ The Complete E-Commerce Book:Design, Build & Maintain a Successful Web-based Business”, CMP Books; ISBN: 157820061X;

Michael J. Cunningham B2B: How to Build a Profitable E-Commerce Strategy Perseus Pr; ISBN: 0738203343

Stephen C. Glazier-„ Patent Strategies for Software, e-Commerce, the Internet, Telecom Services, Financial Services, and Business Methods (with Case Studies and Forecasts)” BI Law & Business Institute; ISBN: 0966143779;

Vlad Evghenie Implementarea unui sistem de comerț electronic, raport de cercetare, UPB 2004;

Wasim Rajput, BookNews, Inc. E-Commerce Systems Arhitecture and Aplications;

Legea privind Comerțul Electronic – "Legea nr. 365 din 7 iunie 2004 privind comerțul electronic", publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 483 din 5 iulie 2004;

P.L. nr. 330/2003 – Proiectul de Lege privind comerțul electronic – Urmărirea procesului legislativ la Camera Deputaților;

P.L. nr. L499/2003 – Proiectul de Lege privind comerțul electronic; – Urmărirea procesului legislativ la Senat

Decret pentru promulgarea Legii privind comerțul electronic – Decret nr. 512 din 6 iunie 2004 pentru promulgarea Legii privind comerțul electronic, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 483 din 5 iulie 2004;

Norme metodologice pentru aplicarea Legii 365/2004 privind comerțul electronic – Hotărâre nr. 1308 din 20 noiembrie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 365/2004 privind comerțul electronic, publicata in Monitorul Oficial nr. 877, Partea I, din 5 decembrie 2004;

P.L. nr. L149/2003- Proiectul de Lege privind semnătura electronica – Urmărirea procesului legislativ la Senat.