Profitul Indicatorul Eficientei Economice

Introducere

I.REZULTATELE FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERII

1.ISTORICUL PROFITULUI.CONCEPTUL DE PROFIT

2.FORME ALE PROFITULUI

3.FUNCȚIILE PROFITULUI

II.PROFITUL AGENȚILOR ECONOMICI

1.BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI

2.PRINCIPII DE ELABORARE A BUGETULUI

3.GESTIUNEA ECONOMICO-FINANCIARĂ:VENITURI,CHELTUIELI ȘI REZULTATE FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERILOR PUBLICE

4.ACTIVITĂȚI ECONOMICO-FINANCIARE CE AU DREPT SCOP FORMAREA PROFITULUI BRUT

5.Venituri

5.1.VENITURI DE EXPLOATARE ALE ÎNTREPRINDERII

5.2.VENITURI FINANCIARE

5.3.VENITURI EXCEPȚIONALE

6.CHELTUIELILE ÎNTREPRINDERII.

6.1.CHELTUIELI DE EXPLOATARE GENERALĂ

6.2.CHELTUIELI FINANCIARE

6.3.CHELTUIELI EXCEPȚIONALE

III.INDICATORI AI MĂRIMII ȘI DINAMICII PROFITULUII

1.MASA PROFITULUI.FACTORI.

2.COSTURILE DE PRODUCȚIE.

2.1.CONȚINUTUL ECONOMIC AL COSTULUI DE PRODUCȚIE.

2.2.TIPOLOGIA ȘI MĂRIMEA COSTURILOR.CLASIFICAREA COSTURILOR.

2.3.NIVELUL COSTURILOR DE PRODUCȚIE

3.FUNCȚIA COSTURILOR PE TERMEN SCURT ȘI LUNG

4.NIVELUL PRODUCTIVITĂȚII MUNCII

4.1.Despre nivelul productivității muncii în România

5.VITEZA DE ROTAȚIE A CAPITALULUI

6.RATA PROFITULUI

6.1.Tendința ratei profitului

6.2.Egalizarea ratei profitului și formarea profitului mijlociu.

IV.MAXIMIZAREA PROFITULUI

1.DELIMITAREA CONCEPTUALĂ A MAXIMIZĂRII PROFITULUI

2.MODUL ÎN CARE SE REALIZEAZĂ MAXIMIZAREA PROPRIU-ZISĂ.

2.1.DETERMINAREA PROFITULUI MAXIM ÎN SITUAȚIE DE MONOPOL

2.2.DETERMINAREA PROFITULUI MAXIM PE PIAȚA OLIGOPOLISTĂ.

V.REPARTIZAREA REZULTATELOR FINANCIARE ALE EXERCIȚIULUI

1.MODALITĂȚI DE REPARTIȚIE A PROFITULUI

2.PROFITUL NET.DESTINAȚIILE SALE.

2.1.DISTRIBUIREA DIVIDENDELOR

2.2.IMPOZITELE PE DIVIDENDE

3.PROFITUL BRUT

3.1.PROFITUL BRUT ȘI FORMELE DE DEDUCTIBILITATE

3.2.PROFITUL BRUT(IMPOZABIL).CUANTIFICAREA LUI.

STUDIU DE CAZ-SC AMURCO SRL BACAU-,,PENTRU UN AER CURAT!”

RAPORT DE GESTIUNE 2006

Concluzii

Bibliografie

Pagini 67

=== Profitul-indicatorul eficientei economice ===

introducere

Lucrarea de față își propune să trateze într-o manieră clară și proprie acest concept atât de discutat și de analizat de-a lungul timpului,încă din Antichitate și până în prezent,care îmbină într-un mod armonios abordarea economică,cu cea juridică,managerială și de marketing.

Motivul alegerii temei este dorința de a vă informa,de a vă familiariza și de a vă face să înțelege și mai bine acest fenomen atât de important și cu atât de multe semnificații,care este profitul.

Fiind definit ca diferența pozitivă dintre venituri și cheltuieli,surplus al încasărilor și excedent al veniturilor,acesta presupune o anumită rentabilitate a investițiilor,este o modalitate de răsplătire pentru întreprinzătorul care a dovedit curajul de a activa într-un domeniu necunoscut și fără importanță acordată,sau,în mod contrar,poate ilustra lupta acerbă cu concurența și învingerea acestuia,prin metode numai de acesta cunoscute,definite ca avantaje concurențiale.

Într-o societate cum este cea în care trăim noi acum,dorința cea mai aprinsă a omului monden o reprezintă satisfacerea exigențelor sale de natură financiară.Pentru marea majoritate dintre noi,diferența pozitivă dintre veniturile acumulate într-o anumită perioadă de timp și respectiv,cheltuielile aferente acestora,reprezintă însăși rațiunea de a trăi!Pentru întreprinzătorul activ și inovator,profitul este o realitate incontestabilă,fiind resortul economiei de piață,este însuși succesul datorat curajului de a investi și de a-ți asuma un anumit grad de risc(mai mic ori mai mare).

Lucrarea este strucurată în cinci capitole,fiecare dintre ele încercând să readucă în prim-plan și să sublinieze importanța existenței profitului în societatea actuală.

Primul capitol ne readuce în vedere câteva repere de spațiu și timp,de asemenea,diverși indivizi,economiști de profesie în general,care au susținut anumite teze cu privire la profit,câteva forme de existență în societate ale profitului și un set de factori,cu rol în a spori înțelegerea fenomenului în sine.

Capitolul 2-întocmirea unui buget de venituri și cheltuieli ne ajută să dăm dovadă de mai multă raționalitate și să înțelegem distribuția pe segmente a veniturilor și a cheltuielilor la nivelul unei întreprinderi,o oarecare gestiune financiară a resurselor.

Capitolul al 3-lea este un capitol amplu,sunt prezenți doi indicatori fundamentali ai profitului,masa și rata acestuia,costurile destinate producției dar și importanța diminuării acestora,modul de rotație al capitalului și scopul productivității muncii.

Capitolul 4 descrie maximizrea profitului la nivel de produs,care poate fi determinată pe termen scurt sau lung,ceea ce implică reducerea costurilor de producție.Condițiile maximizării pot fi determinate de tipul de piață pe care investitorul activează în timpi reali,monopol sau oligopol,tipul de intervenție al întreprinzătorului(modalitățile prin care își plasează produsele/serviciile,își stabilește prețurile(bineînțeles,în concordanță cu cererea de pe piață)sau își delimitează spațiul în care va desfășura activitatea economică și eventualii parteneri ai săi.

Capitolul 5 prezintă un rezumat privind modul de repartiție al rezultatelor financiare,fie că vorbim de profitul brut,cel impozabil din care se scad cotizațiile către stat și profitul net,care reliefează importanța acordată dividendelor,profitul care revine întreprinzătorului activ și inovator,determinând în mod clar situația financiară a acestuia.

I.REZULTATELE FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERII

1.ISTORICUL PROFITULUI.CONCEPTUL DE PROFIT

Într-o manieră cu totul generală profitul reprezintă excedentul de venit însușit de o firmă(întreprinzator) oarecare ca urmare a valorificării rezultatelor obținute din activitatea desfășurată(bunuri,servicii,informații) peste costul total reclamat de desfășurarea activității respective.Pe lângă definirea generală a conținutului sau,conceptul de profit reprezintă in istoria știintelor economice unul dintre conceptele cele mai controversate în privința conținutului economic a cauzelor,a factorilor care-i determină mărimea.

Fig1.1.Creștere profit(sursa:img.wall-street.ro/…/21205_articol.jpg)

Definind conceptul de „ profit”,aflăm ca acesta reprezintă rezultatul unui agent economic determinat de diferența dintre veniturile încasate si cheltuielile antrenate de realizarea scopului propus.Etimologic,termenul își are originea în limba latină,provenind de la verbul „proficere” care înseamna a progresa,dobândind treptat sensul de a obține profit.

Fig 1.2-PROFITul 2 (sursa:www2.bc.edu/~pfohl/profit.jpg).

„În țările cu economie de piață,termenul folosit frecvent pentru beneficiu este profit.Cu toate acestea,în multe țări se utilizează termenul de benefeciu,cum este de exemplu,în Franța(benefice) sau în Italia(beneficio)

Profitul reprezintă unul dintre cele mai importante concepte strâns legat de existența economiei de piată.Noțiunea de profit este definită și interpretată în forme variate fiind considerată ,, rezultatul sintetic financiar pozitiv al unei activități productive si principalul indicator calitativ care exprimă eficiența activității productive”

Termenul de „profit” poate fi sinonim cu dezvoltarea generală dacă se ține cont de următoarele realități,stimularea agenților economici(profitul fiind mereu insuficient,în acest mod antrenându-se progresul societății.

Despre profit ca și indicator al eficienței activității economice s-a afirmat ca „probabil nici o altă noțiune sau concept nu este folosit in discuțiile economice cu o varietate uluitoare de înțelesuri de sine stătătoare mai mare ca profitul”

O întreagă istorie de la fiziocrați încoace a tratat numeroase aspecte privind originile profitului,sursele lui de formare,formele de manifestare si modalitățile de însușire.Asupra naturii profitului s-au emis numeroase puncte de vedere,multe dintre ele fiind contradictorii.Fiziocrații avându-i ca reprezentanți principali pe Turgot si Quesnay,consideră ca profitul,care provine in totalitate din agricultură,se redistribuie in favoarea unor clase sterile.În viziunea acestora,profitul este confundat cu dobânda.Școala economică clasică are numeroase contribuții la abordarea profitului,atât sub aspectul conceptului cât și în privința izvorului și mărimii acestuia.În teoria economică elaborată de Adam Smith,au fost subliniate motivațiile fundamentale ale omului,respectiv propriul interes economic și beneficiul social al acestuia.Drept urmare,toate acțiunile privind economia și piața încep și sfârșesc prin calculul atent,exigent si obiectiv al fiecărui element de cheltuială și a fiecărei surse de profit.Astfel,economia clasică consideră profitul drept un venit ce revine fiecărui individ de pe urma fiecărui capital pe care îl utilizează într-un proces productiv.În opinia clasicilor,categoriei de profit i-a fost conferită calitatea de formă fundamentală de remunerație a factorilor de producție folosiți în activitatea economică și anume remunerația capitalului alături de salariu,remunerația muncii,și renta-remunerația pământului.Este obigatoriu a se face distincția între cele trei noțiuni.

„Salariul,profitul și renta sunt cele 3 surse primare ale oricărui venit ca și oricărei valori de schimb”

Profitul „este parte componentă a valorii” fiind reprezentat de venitul obținut din capital de către persoana care îl administrează iar salariul,recompensa muncii.Renta „venitul care provine în întregime din pământ”,aparținând proprietarului de pământ.

Nassau Senior conferă categoriei de profit două semnificații diferite:ca și recompensă a întreprinzătorului și recompensă pentru abținerea de la consumul capitalului în scopuri personale.

David Ricardo,în teoria sa cu privire la repartiție si rentă,a pornit de la principiul că valoarea totală a unui bun poate fi privită pe două mari componente,una o constituie profitul iar cealaltă,salariul.

„Profitul e alcătuit din o parte care reprezintă dobânda și aparține proprietarului și surplusul”(A.Smith)peste achitarea dobânzii.De aici, David Ricardo conchide imposibilitatea măririi salariului fără o diminuare a profiturilor iar opoziția radicală profit-salariu se va reflecta asupra ratei profitului care nu se poate mări fără o diminuare corespunzătoare a salariului.

J. Von.Thuman,economist german susține că profitul este un venit rezidual după ce au fost imputate dobânda,asiguararea pentru risc si salariul pentru conducere.Acest punct de vedere se află în strânsa legatură cu așa-numita incertitudine economică,iar profitul,pozitiv sau negativ,reprezintă un venit rezidual deoarece reflectă norocul ori șansa în afaceri.

În opinia lui J.Schumpeter,economist austriac,profitul apare de fiecare dată cand piața nu se găsește într-un echilibru concurențial perfect,iar cel ce perturbă permanent acest echilibru concurențial este chiar întreprinzătorul inovator care caută și implementează în producție soluții tehnice noi,punând astfel in valoare posibilitatea obținerii de profituri încă neexplorate până atunci.Astfel,profitul reprezintă prețul funcției întreprinzătorului.

Despre profitul inovațional se vorbește că există în mod continuu însă nici acest tip de profit nu e scutit de risc și incertitudini.Pornind de la acestă afirmație este definit profitul drept remunerație a întreprinzătorului pentru riscurile pe care și le-a asumat.Se știe faptul ca riscurile inițiativelor și ale deciziilor sunt suportate de întreprinzător.Inovarea e considerată o investiție cu risc fără nici un fel de garanție pentru acoperirea cheltuielilor suportate de întreprinzător.Pentru Frank Knight profitul inovațional există și este întâlnit doar ca o categorie importantă de venit,care încorporează de asemenea,o mare doză de risc și incertitudine.

J.Baptiste-Say afirmă cu tărie existența profitului și faptul că el este meritat.Este primul economist care a facut distincția între profit și dobândă,fundamentând natura profitului pe „serviciile” ce sunt aduse producției și societății.Orice întreprinzător ce reunește în mâinile sale capacitatea managerială plus capitalul își asumă întregul risc al afacerii.

Această realitate indestructibilă există chiar și în condiții de concurență puternică din cauza incertitudinii, „în absența căreia toți ar cunoaște ce este relevant pentru obținerea de profit,toate șansele de profit ar fi exploatate și,în consecință,peste tot profitul ar fi egal cu zero”Discipolii Școlii Marginaliste austriece susțineau teza potrivit căreia profitul este o„ recompensă a întreprinzătorilor în calitate de agent economic care satiface nevoile sociale”

Profitul este manifestat în calitate de agent economic ce satisface nevoile sociale.În acest sens,se afirmă că „rolul principal al oricărui întreprinzător este nu numai de a aprecia utilitatea finală a obiectivelor economice ce și le fixează în scopul satisfacerii anumitor trebuințe sociale ci și de a evalua cât mai exact riscurile pe care le comportă, astfel firma s-ar putea asigura recurgând fie la formele de asigurare existente fie la constituirea unor fonduri de rezervă”(M.Fr.Perraux)

Concepțiile privind natura și izvorul profitului sunt foarte numeroase,fiind grupate de unii autori în teorii apologetice dezvoltate mai sus,teorii explicative si teorii reziduale.Reprezentanți ai gândirii economice în cadrul teoriilor apologetice,definesc profitul ca o remunerație pentru:

Funcția de inovator și organizator

„Profitul reprezintă remunerația întreprinzătorului,adică a unui factor de producție care a inițiat punerea în lucru și coordonarea celorlalți factori de producție:natură,muncă,capital.Profitul este proba utilității unei activități economice și măsura acestei utilități”.Din rândul acestor teorii,două se cuvine să fie reținute în mod particular:teoria profitului de inovație,care cuprinde anumie riscuri și incertitudini.Un asemenea profit datorat inovației,va avea drept rivali pe termen lung o serie de imitatori.

Riscurile asumate,riscurie deciziilor și inițiativelor sunt suportate de de către întreprinzător.Inovarea e în sine considerată o investiție în care predomină riscul ,care nu se bucură de nici o garanție de reușită,de rezultate benefice economice și financiare.Întreprinzătorul- inovator corespunde după terminologia lui Schumpeter,întreprinzătorului dinamic și profitul este expresia unei „juste” recompense pentru dinamismul de care dă dovadă.F.Knight exprimă aceeași teorie în 1921.

Considerate instrumente utile și importante de analiză a factorilor esențiali obținerii profitului suplimentar,astfel invenția,inovația producerii și implementării progresului tehnic în activitățile economice ale întreprinzătorilor creează o serie de avantaje evidente în raport cu întreprinzătorii/agenții economici care nu reușesc să facă acest lucru,cum ar fi:surse de mărire a profitului,surse ale obținerii profitului suplimentar/supraprofitului,aceasta concretizându-se în stimularea progresului tehnic) și teoria profitului de risc(angajându-se în organizarea și desfășurarea unei activități economice,orice întreprinzător își asumă o serie de riscuri care în opinia lui F.H.Kneight sunt grupate în două mari categorii:riscuri previzibile și riscuri imprevizibile(Kneight le încorporează în categoria generică de incertitudine).Ca și concluzie,măsura în care asigurarea riscului implicate de organizarea și desfășurarea activității economice reprezintă un act de curaj,cel care și-l asumă este îndreptățit la o recompensă corespunzătoare/recompensă care e materializată în profit.

Teoriile explicative motivează obținerea profitului prin imperfecțiunile concurenței.Leon Walras a încercat să demonstreze că în regim de economie pură adică a unei concurențe libere

absolute,rata profitului este zero. Profitul măsoară tocmai decalajul economie pură-economie reziduală.Într-o viziune strict matematică,profitul reprezintă rezultatul unui dezechilibru provizoriu,al jocului concurenței perfecte.De aceeași părere este si F. Walker,respectiv, în viziunea acestuia, profitul ar fi determinat „de sus” prin calitățile întreprinzătorului iar „de jos” prin costul menținerii în funcțiune a întreprinderilor mai puțin bune (întreprinderile marginale).De asemenea ideile lui Leon Walras au fost preluate de alți doi economiști:Wilfredo Paretto si John Bates Clark,acestia doi au încercat să stabilească o legatură mai strânsă între economia statică și economia dinamică.

Teoria reziduală privește profitul o mărime reziduală(rest din profitul brut impozabil,după efectuarea plăților salariilor și dobânda,chiria,arenda.Ecartul venituri totale-costuri totale este însuși profitul.Venitul rezidual este reprezentat de ceea ce rămâne după ce și-a plătit toți factorii de producție,inclusiv remunerarea normală a timpului pe care proprietarul îl consacră administrării și gestionării capitalului pe care l-au investit.Potrivit teoriei clasice a lui Keynes,echilibrul ofertei și al cererei pe piața muncii,fixează simultan salariul real și un nivel al ocupării care nu există decât pentru o ocupare deplină.În mod analog,piața de capital,care reprezintă combinarea unei curbe a cererii de capital) corespunde investiției dorite la diferite niveluri ale ratei reale a dobânzii și a umei curbe a ofertei corespunzătoare economisirii,determinând un nivel de echilibru al ratei reale a dobândei și a investiției Michel Blaud,Gilles Dostaler-Gândirea econ de după Keynes. Keynes se desprinde de concepția potrivit căreia investiția este limitată de un fond de economisire prealabil,considerând că economisirea-reprezentată de venituri,cheltuieli de consum este egală cu investiția,însă economisirea este un reziduu iar investiția este motorul activității economice.Mai exact,decizia de investiție reprezintă principalul determinant al nivelului producției,ocupației,venitului.

Teoria raporturilor de forțe pornește de la premisa ca anumite circumstanțe economice pot asigura unei anumite întreprinderi o situație favorabila pe piața.Astfel,după părerea lui M.Kalecki,profitul apare ca „o reflectare a gradului de monopolizare a unei piețe date”.De fapt,aceasta teorie reprezintă într-un sens,o continuare a teoriei lui Alfred Marshall,conform căreia profitul este rezultatul acțiunii de forța sau de putere pe care întreprinzatorul o duce pe piețele de mărfuri și factori de producție pentru a crea situații care să permită însușirea profitului.Alfred Marshall a prefigurat coordonatele de bază ale teoriei economice moderne de mai târziu,încearcând o sinteză asupra profitului sub forma a două elemente aparent contradictorii:actul de prevedere-abstinența a agentului economic și avantajele productive așteptate de pe urma capitalului.Prima ar fi oferta de capital iar a doua cererea de capital.Profitul este astfel reprezentat de prețul factorilor de productie ai capitalului care depinde de cererea,respectiv oferta de capital.Pornind de la teoria clasică keynesistă,pe care am enunțat-o și dezvoltat-o mai înainte,amintim că, în cadrul teoriilor explicative ale profitului, mai întâlnim următoarele:

Teoria profitului privit ca rezultat final al activității economice,aceasta fiind cunoscută drept cea mai utilizată abordare a profitului.Potrivit acestei teorii,rezultatele obținute de o firmă care își desfășoară activitatea în condițiile respectării reglementărilor din domeniu reprezintă chiar profitul legitim.

Teoria profitului considerat venit specific privește profitul ca fiind datorat fie efortului de depășire al riscului fie efectelor pozitive ale inovării.Astfel,profitul reprezintă recompensa datorată întreprinzatorului,managerului pentru efortul manifestat în desfășurarea activității rentabile.

Teoria marxistă(teoria instituțională) e de părere ca profitul nu este decât o reprezentare transformată a plusvalorii(valoarea nou creată de către muncitorii salariați în procesul de producție,peste echivalentul valorii forței lor de muncă și însușită gratuit de către patroni,reprezintă un gen de profit, constituită de diferența dintre valoarea bunurilor produse și suma salariilor plătite,adică plusvaloarea prezentată ca rezultat al întregului capital avansat.În condițiile în care profitul reprezintă o simplă formă transformată a plusvalorii,izvorul profitului este de fapt exploatarea muncii salariate de către capital.

Teoria modelării recomandă firmei orientarea spre realizările de caștig și nu maximizarea profitului cu orice risc.

Teoria analizei organizației recomandă ca orientarea spre obținerea de profit să țină cont de posibilitățile interne.O organizație recunoscută ca fiind de succes își propulsează cele mai bune resurse umane,le susține moral și financiar astfel încât acestea să poată oferi la momentul oportun rezultate excelente.Organizația își selectează persoane competente și eficace,potrivită pentru această sarcină economică.

Există diverse motivații în realizarea profitului,acestea având în vedere următoarele:

Depășirea riscului,în condițiile în care firma aduce în favoarea ei datele referitoare la mediul de afaceri,starea pieței,forma de proprietate asupra capitalului.Riscul în orice activitate economică se referă la probabilitatea de a nu se respecta obiectivele stabilite în termeni de performanță, programe,cost(depășirea bugetului).Riscul mai presupune o nesiguranță asociată

oricărui rezultat.

Avantajele asupra competitorilor rezultă din utilizarea unor tehnici de producție superioare,a costurilor reduse,a prețului de vânzare corespunzător.

Existența unei oferte pe măsura cererii de bunuri (cantitativ ,calitativ, structural)

Cucerirea unui anumit segment de piața determinat de fondurile aflate la dispoziția utilizatorilor.

Managementul eficient

Echilibrul economico-financiar

Obținerea profitului suplimentar,titularul de profit fiind un agent economic(persoana fizică sau juridică) care face parte din două categorii.Pentru firmele cu capital de stat,beneficiarii profitului sunt autoritățile publice iar pentru agenții cu capital privat beneficiarii și titularii de profit sunt proprietarii fondurilor investite în diverse afaceri,spre societățile pe acțiuni:o parte a profitului obținut îl iau acționarii,conform participării lor la capitalul social al firmei.Amintim aici și câțiva factori de influență ai profitului,grupați în factori interni,respectiv externi.Factorii interni legați oarecum de agenții economici,reflectă gradul și modul utilizării factorilor de producție,reducerea consumurilor specifice,viteza de rotație a capitalului,structura și mărimea costurilor totale,tipologia produselor și calitatea acestora,volumul producției și al vânzarilor,măsura introducerii elementelor inovative în activitatea firmei,preșurile de vânzare ale mărfurilor,distribuția rezultatelor între posesorii factorilor de producție și nu în ultimul rând tipul de conducere.

O analiză detaliată a noțiunii de profit ne oferă opera „Economics” avându-l ca autor pe binecunoscutul economist P.Samuelson.

„Profiturile statistice sunt un amestec al unor elemente diferite”(P.Samuelson).

Pentru întelegerea fenomenului de profit,acesta oferă explicații amănunțite,separate pe care le regăsim în șase puncte de vedere total distincte.

În primul,întâlnim profitul ca o „recompensă implicată”a diferitor factori,mai corect spus costurile de oportunitate ale factorilor întâlnite mai degrabă ca profituri decât ca rentă,interes sau salariu datorită capriciilor convențiilor prevăzute.( Al doilea punct de vedere privește profitul ca „recompensă pentru întreprindere și inovație”,este o recompensă pentru monopolul temporal câștigat de inovatorul care reușește să fie lider în afaceri.

Al treilea punct tratează profitul ca o răsplată pentru risc obținută pentru deciziile de afaceri luate.În practică acest profit poate fi de multe ori negativ,dra fără speranța realizării profitului se poate considera că proprietarii vor evita incertitudinea și,implicit,riscul..

A patra perspectivă reprezintă o modificare a punctului de vedere prezentat mai sus,în sensul că se apelează la activitățile mult mai riscante unde costurile totale pe termen nelimitat trebuie să includă „un profit pozitiv ca premiu pentru a compensa aversiunea spre risc si sa elimine oferta de suportare a riscului(capitalul)”.

Următorul punct de vedere privește profitul ca un beneficiu „monopolist” care e interpretat ca o recompensă pentru „o raritate inventată sau artificială”.

Ultima abordare recunoaște interpretarea marxiană a profitului ca surplus de valoare,bogăție creată de activitatea economică dar refuzată muncitorului de către cei ce dețin capital.

Rămânand în sfera relațiilor economice și financiare concluzionăm că la nivelul întregii înterprinderi,profitul exprimă diferența dintre venitul total și costul total.Valoarea real pozitivă (daca am vorbi de valoare negativă aceasta s-ar numi pierdere) rezultată din diverse activități economico-financiare este un surplus monetar al rotațiilor complete a capitalurilor,urmăriet și dorite de absolut toți întreprinzătorii pentru dezvoltarea propriei afaceri.

2.FORME ALE PROFITULUI

În condițiile unei economii de piață concurențiale,raționalitatea economică și profitul care o relevă sunt însoțite inevitabil de incertitudine și risc fiind un stimulent al acceptării acestora.Privită prin prisma raționalității economice,apare vizibilă obligativitatea obținerii profitului drept cerință a progresului.Lipsa profitului înseamna nu numai o stagnare a activității economice ci și o depreciere până la dispariția completă a acestuia.Astfel,atât teoretic cât și practic,profitul va îmbrăca mai multe și diferite forme,după modul de abordare a costului de producție.

În raport cu un criteriu structural avem:

Profitul brut, care reprezintă diferența dintre veniturile totale și respectiv,cheltuielile totale,ecartul dintre cifra de afaceri și remunerațiile productive, altele decât cele ale întreprinzătorului.Dacă din profitul brut sau total se scad taxele de profit,rămâne profitul net(economic)care reprezinta diferența dintre profitul brut și cheltuielile cu impozitul pe profit,este profitul obținut de întreprinzător peste profitul normal,se realizează numai atunci când încasările întreprinzătorului sunt superioare cheltuielilor totale(explicite și implicite).Dacă există profit net,atunci investițiile sunt profitabile.Profitul net există numai pe termen lung,iar pe termen scurt se obține numai profit normal(mediu).Întreprinderile nu pot obține numai profit net,limita minimă a profitului cu care ei pot continua este profitul normal.Dacă profitul lor este mai mare ca profitul normal,rezultă o investiție nerentabilă,adică pierdere.În legatură cu conceptul de profit net,se vorbește și despre profitul admis(fiind o mărime a profitului stabilită instituțional prin decizia autorităților statale,mai exact,politica statului îndreptată spre destinațiile profitului net obținut în diverse sectoare de activitate.Putem adăuga ca și o noua formă a profitului,profitul brut de exploatare,însemnând diferența pozitivă a veniturilor rezultate din activitatea proprie,cifra de afaceri și remunerarea aporturilor productive,costurile totale.

Profitul comercial este profitul obținut prin deducerea din veniturile încasate a cheltuielilor ocazionate de o activitate economică.Reprezintă diferența valorii adaugate și a veniturilor factorilor de producție.

În ceea ce privește criteriul care vizează limitele profitului,putem vorbi despre:

Profitul normal (mediu),este venitul minim pe care trebuie să-l realizeze orice întreprinzător in orice domeniu de activitate(venitul său alternativ) sau nivelul minim al profitului suficient pentru ca agenții economici să-și continue activitatea,iar sub aceasta valoare producția nu se mai motivează,acel„minim de profit pe care o firmă trebuie să-l obțină în scopul ca acesta să rămână în funcțiune” În esența,profitul normal reprezintă echivalentul costului de oportunitate,al factorilor de producție aflați în proprietatea firmei și care sunt utilizați în activitatea firmei.Reprezintă acel nivel necesar al profitului pentru care factorii de producție continuă să fie utilizați în aceeași combinație,acel nivel de profit la care firmele nu sunt încurajate să intre în afacere dar nici să o părăsească.Orice întreprinzator scontează să obțină o recompensă rezonabilă pentru capitalul investit în ea iar în această situație,venitul încasat de întreprindere este egal cu costurile totale de oportunitate.Profitul normal,de fapt componentă a costului total,cuprinde următoarele:salariul managerial al întreprinzătorului pentru munca de organizare și conducere a firmei,renta pentru pământul propriu al întreprinzătorului la dispoziția firmei,chiria pentru clădirile proprii puse în serviciul activității firmei respective și dobânda la capitalul propriu utilizat în cadrul firmei.

Profitul pur(profitul economic) reprezintă diferența dintre profitul brut și cel normal,care este obținut datorită inițiativei,abilității,competenței organizatorice.În concepția lui Paul Heyne,profitul în sens restrâns poate fi definit ca venitul total minus costul total(dacă includem în costul total toate costurile posibilităîilor,atât costul implicit cât și costul explicit.Profitul pur este o mărime reziduală și dacă profitul normal este egal cu zero,profitul pur se suprapune profitului brut.

Supraprofitul este surplusul de profit peste cel normal datorită unor condiții particulare de obicei economice(ca urmare a prețului fără acoperire,a diferențelor de preț între piete,naturale sau preferențiale,așa cum sunt considerate,de exemplu,cazurile pozitve ale eficienței deosebite și cazurile negative de monopol).

Profitul de monopol este reprezentat de venitul obținut de către agenții economici care dețin poziții monopoliste în producție sau pe piață sau care vând produsele respective la preț de monopol,care de obicei sunt mai mari decât prețurile practicate pe o piață cu concurență perfectă.Profitul de monopol își are originile și în alte împrejurări cum ar fi:posibilitatea extinderii și dezvoltării economiilor de scară,practicarea unor prețuri incorecte,crearea unei artificiale rarități a productiei,s.a.m.d.

Profitul neșteptat care este obținut fără a depune nici un efort,ci datorită unor factori din mediul extern al firmei,cum ar fi spre exemplu o creștere a prețurilor care nu îsi gasește justificare,explicație în majorarea costurilor.

Potrivit surselor de formare a profitului,distingem două clase:profitul legitim si profitul nelegitim.

Profitul legitim este profitul care i se cuvine întreprinzătorului pentru contribuția sa la desfășurarea activității economice,acesta fiind un rezultat al respectării prevederilor legale in vigoare,respectiv baza pentru realizarea de economii sau investiții.Acest tip de profit cuprinde veniturile obținute prin evitarea riscurilor în activitatea economică,veniturile obținute prin reducerea costurilor de producție ca urmare a utilizării eficiente a resurselor materiale,umane,financiare și nu în ultimul rând,veniturile obținute ca rezultat al activității de inovare concretizate în utilizarea unor echipamente de protecție și tehnologii de fabricație eficiente.

La cealaltă extremă se găsește profitul nelegitim (profitul necâștigat,nemeritat) care reprezintă suma însușită de proprietarul unui factor de producție,fără ca acesta să fi participat la desfășurarea activității economice.Profitul nelegitim apare ca o consecință a prevederilor legale,a creșterii arbitrare a costurilor și a prețurilor,majorarea marjei de profit peste cea admisă,a sustragerii de la plata impozitelor,a inflației.

În concluzie,profitul obținut conform oricărora din criteriile relevate anterior,se utilizează in următoarele scopuri:investiții și dezvoltare,distribuția veniturilor aferente sistemului de valori(acțiuni,obligațiuni),consumul personal al întreprinzătorului.Prin intermediul profitului se creează susrsele de investiții productive și ale autofinanțării și e favorizată introducerea progresului tehnologic

Mai putem vorbi și despre profitul inovațional ,care cuprinde anumie riscuri și incertitudini.Un asemenea profit datorat inovației,va avea drept rivali pe termen lung o serie de imitatori.

3.FUNCȚIILE PROFITULUI

Este binecunoscut faptul că acest indicator economic reprezintă dovada utilității unei activități economice iar mărimea lui,mărimea acestei unități.Acest indicator economic îndeplinește în condițiile economiei de piața un ansamblu de funcții extrem de importante,în absența cărora activitatea economică ar avea dificultăți vizibile in desfășurare.Cele mai importante pot fi sistemtizate astfel:

1.Profitul reflectă eficiența activității economice .Orice activitate economică se află sub incidența directă a profitului.De aceea,maximizarea profitului,obținerea lui la nivelul cel mai înalt constituie criteriul major al eficienței și este urmărit în mod sistematic.Ca o regulă generală,o întreprindere care obține costuri mici este profitabilă.Profitabilitatea reprezintă un indicator de eficientă,dar trebuie să cunoaștem dacă întreprinderea a obținut profitul respectiv având un comportament de afaceri adecvat.

2.A doua funcție,care are în vedere faptul că profitul nedistribuit sub formă de dividende,constituie cea mai importată sursă a investițiilor productive

3.O altă funcție a profitului este cea de funcție principală cu autofinanțare,întrucat profitul permite degajarea surselor necesare dezvoltării economice și finanțarea acțiunilor riscante care deschid perspectivele firmei.Există o interdependență în ceea ce privește resursele proprii și decizia de a investi.Partea de profit care asigură autofinanțarea este o condiție fundamentală a dezvoltării societăților pe acțiuni.Profitul creează posibilitatea oferirii de recompense mai mari posesorilor de factori de producție și deplasarea lor către industrii noi competitive.

4.Pe de altă parte,profitul îndeplinește funcția de instrument de stimulare economică.După efectuarea prelevărilor prioritare,asupra profitului brut(dobânzi bancare,impozit pe profit)ceea ce rămâne este repartizat pentru autoinființarea întreprinderii,stimulente materiale și diverse nevoi socio-culturale.

5.O altă funcție o reprezintă cea de stimulare a progresului tehnic și a spiritului în economie,deoarece mărimea profitului este stabilită în funcție de eficiența utilizării factorilor de producție,în sens larg.

Însușirea profitului stimulează organizarea și defășurarea activității de cercetare științifică și încorporarea acesteia în activitatea economică.Însușirea profitului furnizează o parte importantă a resurselor necesare necesare desfășurării acestei activități.

6.Mijloc de control al eficacității întreprinderilor,a productivității muncii și a creșterii eficienței economice,a utilizării factorilor de producție.Personalul acelei întreprinderi are dreptul la o parte din acest profit,el fiind interesat de reducerea costurilor de producție.În măsura în care profitul este egal cu diferența dintre venitul rezultat de pe urma realizării producției create în cadrul activității desfășurate de întreprindere și prețul factorilor de producție folosiți,întreprinderea este stimulată să folosească cât mai rațional factorii de producție și să reducă cantitatea de factori încorporată în fiecare unitate produs.

7.Funcția de înnoire și modernizare a produselor,în măsura în care dimensiunea profitului însușit depinde de operativitatea,gradul de înnoire și modernizare și calitatea produselor în vederea adecvării într-o măsură tot mai mare a structurii și caracteristicilor acestora în conformitate cu cerințele consumatorilor.

8.Funcția de repartiție a resurselor între tipurile alternative de producție.Apariția profitului este semnalul ca populația dorește dezvoltarea unei anumite industrii,iar mărimea profitului constituie atât motivația acestei dezvoltări cât și sursa financiară a ei.Astfel profiturile pot acoperi întreaga dezvoltare de capital care se realizează într-o industrie.

9.Stimularea inițiativelor și acceptarea riscului din partea celui care îl urmărește drept scop al activității sale știind că într-o economie dinamică riscul este imprevizibil.

Profitul reprezintă un factor major de cultivare a spiritului de economisire pornind de la premisa că reducerea costurilor de producție constituie factorul determinant al sporirii profitului în condițiile în care prețul de vânzare este rezutaltatul confruntărilor pieței.

Astfel,profitul realizat de întreprinzătorii din afara unei industrii stimulează interesul noilor întreprinderi de a intra într-o industrie sau de a urma exemplul întreprinderilor care obțin succese în afaceri.

Funcțiile profitului sunt reprezentate de răsplata factorului capital pentru asumarea riscurilor,de a orienta capitalul spre domeniile unde se dovedește cea mai mare eficiență.

Ca și scurtă concluzie,este important să cunoaștem persoanele care au avut o oarecare contribuție la ceea ce reprezintă profitul în momentul actual și la importanța sa.Istoria este cea pe care se cladește viitorul și care reprezintă un punct de lansare spre viitor.E important de asemenea să cunoaștem formele sale de manifestare pentru a ști cum există profitul în timp real iar funcțiile sale demonstreză utilitatea activității economice.

II.PROFITUL AGENȚILOR ECONOMICI

1.BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI

În elaborarea și fundamentarea bugetului,agenții economici au obligația de a respecta atât propriile concepții manageriale cât și prevederile legislației financiare,în sensul că veniturile provenite din activele proprii trebuie să acopere toate cheltuielile,inclusiv dividendele.Creditele sunt prevăzute în buget numai în limitele și condițiile impuse de legislația bancară.

Bugetul reprezintă o balanță(tablou) care cuprinde două părți:venituri(intrări) și cheltuieli(ieșiri).

Fig 2.3 Balanța venituri-cheltuieli

(sursa:www.legend.indeco.ro)

Bugetul de venituri și cheltuieli se elaborează în corelație cu programul de producție pentru a se asigura pe de o parte realizarea veniturilor și a celorlalte resurse necesare iar pe de altă parte fundamentarea posibilităților de finanțare a cheltuielilor.Bugetul trebuie să asigure acoperirea din venituri a cheltuielilor,să evidențieze și să determine în mod corect profitul.

În bugetul de venituri și cheltuieli sunt proiectate toate fluxurile financiare,ocazionate de întreaga activitate a întreprinderilor în scopul cunoașterii și controlurilor permanente a încasărilor și a cheltuielilor pentru a menține capacitatea de plată.De asemenea,reflectarea în buget a tuturor veniturilor și cheltuielilor urmărește realizarea profitului prin optimizarea capacității economice a întreprinderii.Fața de cerințele echilibrului financiar,în toate segmentele infrastructurii economice ale agentului economic,rolul bugetului de venituri și cheltuieli se concretizează în

Evidențierea existențelor și evoluția elementelor patrimoniale gestionate

Dimensionarea cifrei de afaceri,a cheltuielilor și a profitului previzibil

Reflectarea fluxurilor bănești

Evidențierea surselor de constituire a fondurilor proprii și destinația acestora.

Bugetul de venituri și cheltuieli se delimitează net ca instrument de conducere,care trebuie să asigure echilibrul financiar per ansamblu și pe fiecare verigă organizatorică în parte.Prin întocmirea acestui buget,scopul este ținerea sub control a activității economice prin intermediul proiectării și supravegherii modului de formare și utilizare a resurselor bănești.

Sursele de venituri pot fi următoarele în ordinea importanței lor:impozite și taxe pe venituri provenite din profituri,salarii,cotizații pentru asigurări sociale,profiturile obținute de la înteprinderile publice iar elementele de cheltuieli pot fi: nevoi sociale(asigurări sociale,pensii private,cultură și educație,activități economice,investiții,apărare.

Bugetul este elaborat pe o perioadă de un an urmărindu-se în tot acest timp executarea lui.

Ce valoare acordăm unui buget deficitar?Cheltuielile depășesc veniturile,astfel recurgându-se la împrumuturi interne și externe,emisiune suplimentară de monedă(inflaționistă,fără acoperire).Împrumuturile făcute de stat pentru acoperirea deficitului bugetar poartă denumirea de datorie publică.Dacă ne referim la deficit pe termen scurt,efectele sunt benefice,stimulându-se activitatea economică.Potrivit surselor,foarte multe țări din Statele Unite și Uniunea Europeană au un deficit bugetar imens însă se bucură de un PIB ridicat și venituri pe cap de locuitor mai mult decât rezonabil.Trebuie clarificat faptul ca prin deficit nu se dezvăluie sensul de sărăcie,lipsuri.Deși pare total absurd,este de preferat un buget deficitar decât unul excedentar,în care veniturile depășesc cheltuielile,deoarece sunt stopate o parte din resursele financiare și nu sunt transformate în investiții sau consumatori de bunuri.

Cheltuielile și veniturile întreprinderilor sunt clasificate după criteriul de evidență contabilă.

2.PRINCIPII DE ELABORARE A BUGETULUI

Bugetul de venituri și cheltuieli trebuie elaborat în conformitate cu principiile universalității,echilibrului,realității și anualității.Prin buget se urmăresc:

Reflectarea tuturor veniturilor și cheltuielilor proiectate a se realiza în scopul final de a optimiza capacitatea agentului economic de a obține profit.

Cuprinderea tuturor resurselor de care dispune agentul economic pentru finanțarea necesităților de cercetare,dezvoltare a acțiunilor social-culturale și a altor acțiuni

Evaluarea relațiilor banești ale agentului economic cu salariații proprii,cu bugetul statului,cu băncile,cu furnizorii,cu creditorii sau debitorii săi.

Proiectarea evoluției patrimoniului gestionat prin evidențierea modificărilor care se estimează în structura acestuia.

Prin elaborarea și fundamentarea bugetului,agenții economici au obligația de a respecta atât propriile concepții manageriale cât și prevederile legislației financiare;veniturile provenite din activitatea proprie trebuie să acopere toate cheltuielile,inclusiv dividendele.

Trebuie de asemenea evitată subevaluarea veniturilor și maximizarea cheltuielilor pentru a nu se evidentșa un profit subdimensionat.

În buget,nu pot fi înscrise cheltuieli fără să se stabilească resursele din care ar urma să fie efectuate.

3.GESTIUNEA ECONOMICO-FINANCIARĂ:VENITURI,CHELTUIELI ȘI REZULTATE FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERILOR PUBLICE

Gestiunea economică obligă întreprinderile publice să-și desfășoare activitatea în așa fel încât să acopere din veniturile realizate toate costurile de producție,inclusiv amortizarea capitalurilor fixe,dobânda,rambursarea creditelor,scopul fiind obținerea de profit.

Veniturile întreprinderilor publice sunt reprezentate de costurile realizate din vânzarea produselor,executării de lucrări sau prestării de servicii.Prețurile sau tarifele sunt practicate de întreprinderile publice-regii autonome sau societăți comerciale cu capital de stat.Veniturile întreprinderilor publice pot proveni din activități din interiorul țării(lei) sau din activități de comerț exterior(valută).

Cheltuielile întreprinderilor publice sunt ocazionate de producerea bunurilor,executarea lucrărilor sau prestării de servicii(ele reprezintă costul de producție(materii prime si materiale,salarii,amortizare,cheltuieli de funcționare) sau pot reprezenta cheltuieli ce se suportă direct din venit în vederea determinării venitului impozabil.În unele cazuri,cheltuielile sunt mari datorită fie nivelului ridicat al costului,fie cheltuielilor mari de investiții.În aceasta situație,pentru reluarea și continuarea activităților,o soluție ar fi creșterea prețurilor sau tarifelor,însa statul nu e de acord cu aceasta.

Bugetul întreprinderilor publice este sursa principală de constituire a fondurilor proprii și anume fonduri de dezvoltare ,fonduri de rezervă,fonduri de participare a salariaților la profituri sau altor fonduri.Fondul de dezvoltare se folosește la extinderea activității în scopul obținerii de profit suplimentar.Fondul de rezervă se utilizează pentru acoperirea oricăror dereglări financiare.

4.ACTIVITĂȚI ECONOMICO-FINANCIARE CE AU DREPT SCOP FORMAREA PROFITULUI BRUT

Privită ca un ansamblu complex de relații supuse activității unor factori cu influență pozitivă sau negativă,o întreprindere reprezintă un cadru economic unde sunt desfășurate activitățile definite prin obiectul său existențial și este atins scopul întreprinzătorului de a obține profit.

Rezultatele financiare au ca sursă de formare veniturile brute încasate,rezultată din cifra globală brută de afaceri care reprezintă efectul exprimat valoric al tuturor încasarilor rezultate din vânzarea produselor sau mărfurilor,serviciilor prestate din activitatea proprie.

Pe de altă parte,efectele reflectate în cifra brută de afaceri suportă efortul întreprinzatorului care exprimă interacțiunea și utilizarea factorilor de producție reprezentate de cheltuielile de producție sau de circulație.

A.Astfel,în sens larg profitul, reprezintă un excedent de venituri înregistrat de un subiect economic peste cheltuielile toate ocazionate de realizarea activității pe care o execută.

B.În sens restrâns,profitul este o formă de profit net pentru cel care il obține.

C.În sens contabil,profitul contabil este egal cu veniturile totale minus cheltuielile totale(PRc=Vt-CHt),unde

•Veniturile totale(Vt) cuprind veniturile de exploatare,obținute în urma vânzării produselor de bază.Acestea sunt reprezentate de majoritatea veniturilor financiare.

•Veniturile financiare(Vf) sunt venituri aferente dobânzilor

•Veniturile excepționale(Ve) sunt consecința a unor condiții aleatoare(exp:venituri rezultate din împrumuturi).

Cheltuielile totale (CHt) sunt reprezentate de:

•Cheltuieli de exploatare cuprind cheltuielile cu consumul de materii prime și materiale auxiliare,combustibil,ambalaje,piese de schimb,servicii efectuale de terți,impozite și taxe,mijloace de transport,cheltuieli cu personalul,salarii și alte drepturi de personal,asigurări sociale,șomaj,diferite pierderi din creanțe.

•Cheltuieli financiare(pierderi din creanțe legate de participații,pierderi din vânzarea titlului de plasament,diferențe nefavorabile de curs valutar din operațiuni curente și disponibilități în devize,dobânzi curente aferente împrumuturilor primite,scontări acordate clienților,alte cheltuieli financiare(pierderi din creanțe de natură financiară)

•Cheltuieli excepționale(provocate de situații imprevizibile și deosebite,cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normală a unității,despăgubiri,amenzi,penalități,lipsuri de inventar,donații și subvenții acordate,pierderi din debitori diverși,suportarea pagubelor,inundațiilor,amenzi.

Mai sunt și cheltuielile cu amortizări imobiliare corporale și necorporale,provizioane pentru riscuri și cheltuieli,provizioane pentru deprecierea imobilizărilor,a creanțelor și a titlurilor de plasament,a stocurilor și producției în curs de execuție, amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor și de-asemenea cheltuielile cu impozitul pe profit(impozitul calculat asupra profitului impozabil)

În sens contabil,profitul reprezintă rezultatul pozitiv al activității unei firme,desfășurate într-o anumită perioadă de timp.

5.Venituri

5.1.VENITURI DE EXPLOATARE ALE ÎNTREPRINDERII

Activitățile productive profitabile pot fi grupate în:

Activități productive marfare(au ca obiect prelucrarea,industrializarea și valorificarea pe piață a valorilor de întrebuințare pentru produse)

Activități productive nemarfare(lucrări și servicii a căror finalitate este stabilită prin cerere)

Activități de intermediere,care cuprind activitățile aferente comercializării mărfurilor provenite din sfera producției materiale.

Cele trei tipuri de activități pot fi specifice obiectului de activitatea al întreprinderilor industriale,silvice sau constituind activitatea auxiliară reprezentată de prestările de servicii,executarea de lucrări și comercializarea produselor proprii.Dimensiunea veniturilor din activitatea de bază exprimată generalizat prin intermediul prețului este concretizată în cifra brută de afaceri dependentă de doi factori esențiali:cantitatea de produse și prețul de vânzare unitar al acestora.Prin natura fluxurilor de exploatare,a organizării tehnologiilor de fabricație și chiar a statutului de înființare și înregistrare,întreprinderile productive au ca obiect de activitate și alte activități auxiliare motivate fiind de necesitatea acestora.Aceste activități servesc la buna funcționare a activității de bază(centrale electrice proprii,centrale termice,ateliere mecanice de întreținere și reparații,etc) fie pot satisface cerințele pieței din afara întreprinderii,fiind ele însele aducătoare de venituri suplimentare.

valorificarea deșeurilor și rebuturilor remaniate

valoarea lucrărilor de investiții

valorificarea superioară a producției secundare

vânzarea activelor imobilizate în bunuri corporale(terenuri,mijloace fixe)

valoarea lucrărilor de investiții indiferent de structura sau modul lor de dobândire(achiziții).

5.2.VENITURI FINANCIARE

Dezvoltarea activității de exploatare presupune întrepătrunderea capitalului propriu al îtreprinzatorului cu alte surse de capital din mediul extern,capitalul împrumutat.

a)Dobânzi încasate la bănci

Capitalul liber apare temporar sub forma lichidităților în numerar dar mai ales sub forma disponibilităților păstrate la bănci în conturi curente,în conturi de depozit la termen și chiar în conturi de retenție.Lichiditățile în monedă de cont sunt în același timp surse de creditare pe care banca le folosește pentru a onora cererile de credit din partea altor agenți economici.Astfel,banca apare atât în postura de debitor(împrumutat) cât și de creditor(împrumutător).Pentru a stimula clienții să-și păstreze disponibilitățile la ea și pentru că utilizează acest capital ca resursă de creditare,banca bonifică dobânzi la o rata stabilită sau negociată dar mai mică decat rata de scontare.Dobânda de cont curentă acordată de bancă,majorează capitalul firmei și reprezintă un venit de natura financiară.Capitalul liber poate fi plasat la banca finanțatoare și sub forma depozitelor pe termen prestabilit de bancă,situație în care rata dobânzilor ar trebui să se apropie de valoarea percepută de împrumutător de la împrumutat.Rata dobânzii pentru păstrarea sub formă de depozit a disponibilităților este superioară celei de cont curent,ceea ce conduce la o pondere mai ridicată a veniturilor financiare în totalul veniturilor de exploatare.

b) Dobânzi încasate din titluri de credit.

Capitalul liber poate fi plasat in:

Cumpărarea,deținerea și valorificarea obligațiunilor plasate pe piața financiară de alte societăți financiare;

Participațiuni prin acordarea directă de împrumuturi terțelor persoane fizice sau juridice.

Pentru obligațiunile cumpărate,dobânda încasată nu va putea fi mai mică decât dobanda acordată de băncile comerciale.Pentru împrumuturile directe,dobânda negociată este mai mare decât dobânda băncilor comerciale sau comparabilă cu taxa scontului.

c) Dividende cu titluri financiare

O altă metodă de a plasa capitalul liber în mod profitabil devine posibilă prin participări la formarea capitalului altor firme(asocieri) sau prin cumpărarea de pe piața financiară a acțiunilor emise de întreprinderile cotate la bursele de valori.Deținerea de acțiuni prin participatiuni are ca efect încasarea de dividendă de la firmele care au utilizat capitalul atras,dividendele fiind variabile în funcție de masa profitului net supus repartiției în favoarea asociațiilor și acționarilor.Capitalul plasat pe piața financiară în acțiuni nominative sau la purtator se transformă în capital speculativ,pentru că orice deținător este interesat să vânda aceste titluri de valoare când cursul lor este superior pieții nominale sau prețului de achiziție.

d)Diferențe de curs valutar ce apar în situatia aprecierii monedei naționale față de devizele deținute în patrimoniul său de întreprindere.Diferența dintre cursul anterior și cursul curent al valutelor,disponibilul de cont în valută sau alte devize se transformă într-un venit financiar,prin majorarea patrimoniului din mărirea volumului de monedă națională deținută.

e)Venituri din sconturi obținute reprezentate de sumele de bani cedate din prețul de vânzare de către furnizori,ca urmare a achitării unor datorii înainte de scadență.

5.3.VENITURI EXCEPȚIONALE

Aceste venituri reflectă încasările aleatorii provenite din despăgubiri și penalități dar și valoarea bunurilor primite gratuit sau rezultate din dezmembrarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune.Tot în acestă categorie sunt cuprinse și drepturile de personal prescrise,dar și încasările rezultate din vânzarea activelor imobilizate(terenuri,mijloace fixe).

6.CHELTUIELILE ÎNTREPRINDERII.

Noțiunea de „cheltuială” este definită ca orice consum de muncă vie și materializată,indiferent de valoarea,mărimea și varietatea ei,îndreptată spre aservirea unui anumit proces economico-productiv sau comercial,în urma căruia elementele devin bunuri,servicii,prestații cu valoare de întrebuințare mai mare.Cea mai potrivită atitudine managerială este aceea ca fiecărei unități monetare cheltuite trebuie să-i corespundă venituri care să o acopere și să existe și un excedent necesar dezvoltării firmei dar și remunerarea participanților la distribuirea veniturilor.

6.1.CHELTUIELI DE EXPLOATARE GENERALĂ

Prin amploarea,componenta și cuantumul lor,cheltuielile evidențiază și influențează în mod reprezentativ rezultatele financiare finale.Din punct de vedere structural,cheltuielile de exploatare pot fi grupate astfel:

Cheltuieli materiale,formate din cheltuieli cu consumuri directe(materii prime,materiale de bază și auxiliare,energie,apă),consumuri indirecte(diverse revizii și reparații),amortizări și provizioane.

Cheltuieli de personal,formate din salariile personalului și din contribuțiile pentru asigurări și protecție socială.

Alte cheltuieli de funcționare și exploatare(impozite și taxe,lucrări și servicii exterioare,transport și deplasări ale personalului,cheltuieli administrative).

6.2.CHELTUIELI FINANCIARE

Aceste cheltuieli sunt ocazionate de plăți aferente dobânzilor pentru creditele bancare,cheltuieli aferente deprecierii depozitelor și disponibilităților în devize în raport cu moneda națională,pierderi din creanțe și cheltuieli privind sconturile acordate.

6.3.CHELTUIELI EXCEPȚIONALE

Acest tip de cheltuieli este materializat in:

Cheltuieli aferente despăgubirilor și amenzilor

Cheltuieli legate de activele cedate și alte cheltuieli privind operațiile cu capital

Lipsuri neimputabile constatate cu ocazia inventarierii patrimoniului

Datorii neacoperite din creanțe active devenite neoperabile datorită insolvabilității debitorilor.

Următorul tabel,reprezentând contul de venit și pierdere, prezintă situația tuturor activităților economice și financiare ca producătoare de venituri brute și totalul cheltuielilor ca efort pentru formarea veniturilor brute.

Concluzionând,se poatea afirma că ealizarea gestiunii veniturilor și cheltuielilor având la bază criteriul de evidență contabilă este de folos în măsura în care avem posibilitatea de a înțelege mecanismele consumului de bunuri și servicii și importanța bilanțului final.

Fig 2.4-Reprezentarea completă a veniturilor și a cheltuielilor

Drept urmare,alcătuirea unui buget de venituri și cheltuieli reprezintă dovada raționalității și a înțelepciunii noastre,ca și actori pe scena economică a țării noastre.Cu toate ca acest aspect s-ar părea ca tine mai mult de contabilitate, ne folosește enorm de mult în gestionarea capitalurilor.

III.INDICATORI AI MĂRIMII ȘI DINAMICII PROFITULUII

1.MASA PROFITULUI.FACTORI.

Profitul obținut ca urmare a diferenței venituri/cheltuieli se consideră a fi relevant sub două aspecte:masa profitului și rata profitului.

„Motivația producătorului este perspectiva profitului pe care caută într-o perioadă nedeterminată de timp sa-l maximizeze”(J.K.Galbraith).

Masa profitului reprezintă o mărime ce este influențată de nivelul productivității muncii,prin următoarele elemente:mărimea valorii nou create,prețul de vânzare al produselor și mărimea costurilor de producție.

Masa profitului este o însumare a tuturor realizărilor în formă de profit de către un subiect economic într-o anumită perioadă de timp în care sunt produse bunuri și servicii vandabile.Astfel,dacă veniturile sunt mai mari decât costurile totale,subiectul obține profit iar dacă veniturile sunt mai mici decât costurile se înregistrează pierdere.

O altă definiție a masei profitului ar fi că aceasta reprezintă suma totală pozitivă ce se obține ca un rezultat al diferenței dintre veniturile și cheltuielile aferente efectuate de o întreprindere(firmă,agent economic,ramură,subramură sau economie).Privită ca un venit absolut al economiei,valoarea unui asemenea indicator se hotărăște în funcție de următorii factori.

Factori:

Nivelul prețurilor de vânzare, pe de o parte, care dă venit și costurile totale, pe de altă parte.Întrucât masa profitului este definită între aceste două elemente,orice întreprinzător este conștient că o diminuare a costurilor are efecte reale asupra sa,deoarece sporește și rata profitului.

Conținutul,volumul de producție obținut,precum structura și calitatea acestora care au o înrâurire separata dar acționeaza și în unitățile lor.Ca și regulă,masa profitului este direct proporțională cu volumul producției realizate.Pentru obținerea unui profit cât mai satisfăcător,întreprinzătorul decide să fabrice mărfuri care sunt cerute și care se vând rapid pe piață,solicită costuri reduse și obține în același timp prețuri de vânzare oferite de către piață.

Timpul de decontare din momentul expedierii mărfurilor și până când sunt încasate facturile primite.Ca atare,numai încasarea atestă prezența efectivă a masei profitului pentru un exercițiu încheiat.

3.Unul dintre cei mai importanți factori pe lângă factorii de producție cantitativi care determină masa profitului este reprezentat de incertitudine.Acesta antrenează resursele prospective și menține în stare de alertă pârghiile de protecție și de eliminare a riscurilor

2.COSTURILE DE PRODUCȚIE.

2.1.CONȚINUTUL ECONOMIC AL COSTULUI DE PRODUCȚIE.

Constituie expresia monetară a cheltuielilor ocazionate de achiziția,alocarea și consumul factorilor de producție de către fiecare dintre întreprindere în vederea realizării procesului productiv și a desfacerii bunurilor(mărfurilor,serviciilor).

Costul reprezintă forma bănească de exprimare a consumului de prod-factori,incluzând cheltuieli suportate de firme atât pentru fabricare cât și pentru vânzare(desfacere).Prin intermediul costurilor de producție,întreprinderea trebuie să-și recupereze și cheltuielile cum ar fi cheltuieli gospodărești,cheltuieli cu salariile administrației,impozite,taxe,etc

Funcțiile costului de producție se referă la aspecte de genul:

cunoașterea reală a consumului de resurse necesare și utilizate

evidența și controlul cheltuielilor

orientarea agenților și calculul unor indicatori (rata rentabilității)

comparația pe plan internațional pe domeniul de activitate specific

2.2.TIPOLOGIA ȘI MĂRIMEA COSTURILOR.CLASIFICAREA COSTURILOR.

Mărimea costurilor se stabilește pe întreaga producție realizată de firmă într-o anumită perioadă,totalitatea cheltuielilor efectuate cu realizarea produselor și serviciilor destinate pieței(cost global corespunzător unui volum de produse dat.

A.După modul de reflectare:

cost contabil(cuprinde expresia cheltuielilor comensurabile banești,suportate exclusiv de agenții economici pentru plata contravalorii materiilor prime,materialelor,combustibililor,amortizării,energiei).

cost economic,include pe lângă cheltuielile anterioare,cheltuieli care nu presupun plăți către terți(exp:consumul de muncă al proprietarului firmei dacă e cazul).

B.După natura cheltuielilor:

cost explicit(expl) este alcătuit din părțile(cheltuielile) care furnizează resursele economice procurate și consumate pentru achiziționarea factorilor de producție necesari realizării bunurilor și serviciilor.Ele sunt reflectate în contabilitate și conturi aferente.Sunt incluse cheltuieli cu salariile și chirie plătite proprietarului,dobânzi achitate băncilor.

cost implicit(alternativ sau oportun) reprezintă costul alegerii făcute de întreprinzător/manager în privința resurselor deținute,care nu e generat de o plată ci constituie expresia consumului de resurse „sustrase” altor întrebuințări în favoarea celui ales.Cuprind salarii ce se cuvin proprietarilor pentru munca depusă,rentă pentru folosirea pământului în activitatea inițiată,dobânda implicită(remunerarea factorului capital). Este considerat util de reținut faptul că numeroși economiști își bazează aprecierile în ceea ce privește costurile de producție pe conceptul de cost de oportunitate,acesta fiind măsurat în funcție de alternativele la care s-a renunțat.Pentru o firmă care își utilizează resursele în vederea realizării unui bun/serviciu,acesta reprezintă venitul la care s-a renunțat prin faptul că nu s-au utilizat aceste resurse în cea mai potrivită alternativă sau cheltuielile minime la care se reușește obținerea unui volum de output,date fiind prețurile la care sunt achiziționați factorii de producție(din această categorie sunt desprinse costurile reale(costuri alternative minime acceptate pentru a produce o marfă oarecare cu resursele de care dispunem la un moment dat.În situația în care factorii de producție sunt în totalitate deținuți de firmă,estimarea costurilor de oportunitate este identică cu suma cu care firma plătește serviciile unui alt factor de producție.Dacă o firmă își folosește proprii bani pentru a finanța investiția,costul de oportunitate ar fi reprezentat de dobânda rezultată din banii împrumutați unei alte persoane

C.După realitatea exprimată:

cost monetar fără referirea la situația în care aspectul bănesc este numitorul comun al consumului de prod-factori.

Cost psihologic,care e utilizat în sensul delimitării componentei subiective a cheltuielilor ocazionate de procesul de fabricație

D.După agentul care suportă costurile:

Cost privat,ansamblul cheltuielilor asumate de o firmă cu privire la produsul său.

Cost social,ansamblul cheltuielilor care nu „încarcă” producerea diverselor bunuri,ci societatea;el cuprinde influența negativă avută asupra costurilor de către factorii interni/externi.

F.După finalitate:

Cost de producție fiind angrenat de procesul de fabricație propriu-zis.

Costul de desfacere este un cost de tranzacție adică face posibilă funcționarea pieței,a cheltuielilor cu comisioanele comercianților ,publicitatea și mai presupune un alt cost,și anume,de informare,care reprezintă un proces pentru o mai bună cunoaștere a stării pieței în vederea reducerii riscului.

E.După tipul de consum care generează cheltuieli,avem trei tipuri de costuri:costul fix,care e independent de nivelul producției și rămâne constant în acest orizont de timp,în care intră și cheltuielile cu amortizarea capitalului fix,costul variabil,angajat de consumurile variabile;acesta depinde de volumul producției modificate în aceeași direcție cu el și costul total,aferent întregii producții a firmei.Este privit ca:

CT=CF+CV(costuri fixe și costuri variabile)

CT=CP+CD(costuri de producție și costuri de desfacere)

CT=CM+CS(costuri materiale și costuri salariale)

F.După nivelul de analiză,avem un cost global sau total,care reprezintă un ansamblu al cheltuielilor antrenate de întreaga producție a agenților economici,un cost mediu sau unitar care reprezintă raportul între costuri(cost fix,variabil,total) și rezultatele obținute (volumul producției,productivitatea muncii) și cost marginal(Cmg) care este reprezentat de sporul de cost antrenat de creșterea consumului de factori de producție(∆CT) pentru a suplimenta cu o unitate producția(∆ Q).

Cmg=∆CT/∆Q;

Cmg=CTi-CTi-1/ Qi-Qi-1

Cmg=∆CF+∆CV/ ∆Q

2.3.NIVELUL COSTURILOR DE PRODUCȚIE

Nivelul costurilor de producție reflectă dimensiunea eforturilor firmelor în legatură cu producerea și comercializarea unui produs față de nivelul prețului de vânzare.

Nivelul costurilor de producție reprezintă măsura cheltuielilor ocazionate de producerea/comercializarea unui produs/serviciu.Acesta reprezintă dimensiunea cea mai relevantă a aportului firmelor și permite aprecierea rezultatelor financiare prin compararea cu nivelul prețului de vânzare.Acest element e determinant pentru agentul economic producator,în condițiile în care prețul de vânzare este cunoscut sau stabilit.În contextul economiei concurențiale,nivelul costurilor reprezentă un element deosebit de diferențiat între agenții economici,fiecare urmărind să obțină mărfuri cu un cost mai redus și să-ți însușească un profit cât mai însemnat.

Nivelul costurilor de producție depinde de mai multi factori,dar cei mai semnificativi sunt

1)Consumul de factori de producție pe unitatea de produs executată

2)Evoluția prețurilor factorilor de producție.

Astfel,consumul factorilor de producție depinde de performanțele tehnologiilor de fabricație utilizate,nivelul de calificare al lucrătorilor,calitatea capitalurilor circulante atrase în circuitul economic și de alți factori.

Evoluția prețurilor de productie se află sub influența Raportului dintre cerere și oferta a factorilor de producție pe diferite piețe

Ușurința sau dificultatea procurării capitalurilor necesare producției

Spațiul ce separă agentul producător de agenții furnizori de factori de producție și de agenții cumpărători,când firma se implică în distribuția mărfurilor și efectuează cheltuieli în acest sens.

În condițiile date ale producției,prima cale la îndemâna agenților economici de a-și spori profitul o constituie reducerea costurilor.Se poate realiza acest lucru prin trei repere:prețul de vânzare al produselor pe piață,costul orientativ al concurenței,cel mai scăzut nivel al costului în perioade precedente.

Importanța reducerii costurilor de producție de către agentul economic producător,rezultă din faptul ca aceștia intermediază între agenții factorilor de producție și cumpărători.Costurile mai reduse nu trebuie sa aibă ca efect reducerea unor caracteristici tehnico-funcționale care să afecteze utilitatea produselor.Relația între costuri și utilitate este de mare importanța deoarece costurile trebuie să-i satisfacă pe producători iar produsele sa fie utile consumatorilor.

3.FUNCȚIA COSTURILOR PE TERMEN SCURT ȘI LUNG

Pe termen lung,întreprinderea suferă modificări în ceea ce privește factorii de intrare(venituri) în preț.Costurile medii pe termen lung demonstrează că toate cheltuielile devin cheltuieli variabile.

Pe o perioadă lungă de timp,o firmă își adaptează toți factorii de producție,ceea ce înseamnă că au loc modificări ale costurilor fixe și ale costurilor variabile.Pe termen lung,o firmă își adaptează volumul producției la cerințele pieței,prin stocul de materii prime,echipamente de lucru suplimentare.Etapa următoare constă în faptul că firmele își stabilesc dimensiunea optimă a capacității și volumul de producție.

Este considerat util de reținut faptul că numeroși economiști își bazează aprecierile în ceea ce privește costurile de producție pe conceptul de cost de oportunitate,acesta fiind măsurat în funcție de alternativele la care s-a renunțat.Pentru o firmă care își utilizează resursele în vederea realizării unui bun/serviciu,acesta reprezintă venitul la care s-a renunțat prin faptul că nu s-au utilizat aceste resurse în cea mai potrivită alternativă.În situația în care factorii de producție sunt în totalitate deținuți de firmă,estimarea costurilor de oportunitate este identică cu suma cu care firma plătește serviciile unui alt factor de producție.

4.NIVELUL PRODUCTIVITĂȚII MUNCII

Ce reprezinta productivitatea muncii?

La nivel microeconomic e posibilitatea forței de muncă de a produce o anumită cantitate de bunuri într-un interval de timp,ori de a presta o serie de servicii.Astfel,tendința productivității muncii într-o întreprindere rentabilă trebuie să se bucure de un ritm în creștere,având efecte directe asupra mărimii costului global prin reducerea costurilor variabile aferente cheltuielilor cu salariile și a contribuțiilor legate de acestea.

Productivitatea crescută este asigurată prin existența și combinarea unor factori cum ar fi:

asimilarea și utilizarea progresului știintific și tehnic paralel cu utilizarea rațională a capitalului tehnic existent;

revoluția managerială prin care se acordă o atenție sporită organizării,conducerii și administrării întreprinderii,utilizări intensive a capacităților și a timpului de producție.

Profitabilitatea factorilor de producție(muncă,capital) trebuie să conducă spre rezultate bune,volum de producție cât mai mare,profit maxim,cheltuieli cu factori de producție mici,rezultând astfel productivitatea factorilor( sau eficacitatea folosirii factorilor de producție)

4.1.Despre nivelul productivității muncii în România

În intervalul 2000-2005,România a înregistrat o creștere constantă în ceea ce privește productivitatea muncii/angajăților.La începutul acestei perioade,acest nivel se situa la 27,9% din media UE ,majorându-se până la 29,8% în 2001.

În 2002,nivelul productivității muncii a ajuns la 32% pentru că în 2003 era de 34% din media UE.

Între anii 2004-2005,productivitatea muncii românești a ajuns la 36,3% iar la 39,2% din media UE.

Biroul European de Statistică estimează că productivitatea muncii în România a ajuns în 2006 la 40,9% și prognozează că va atinge nivelul de 42,5% în 2007 și de 44,2% în 2008.

Eurostat calculează productivitatea muncii ca raport între PIB și numărul mediu de salariați.

Pentru multă lume din România nu este foarte clar că între nivelul de trai și productivitatea muncii este o legatură directă.Nu se pot primi salarii mai mari dacă productivitatea muncii stagnează și dacă produsele unui întreprinzător nu se bucura de cerere pe piață.Este cunoscut faptul că România se situează pe penultimul loc al statelor din UE.În funcție de productivitatea muncii pe angajat,se află înaintea Bulgariei deși numărul mediu de ore lucrate se păstrează la un nivel ridicat,potrivit Eurostat.

Biroul de Statistică al UE arată că la nivelul anului 2006,productivitatea muncii pe angajat în România era 39,2% din mediaUE.

5.VITEZA DE ROTAȚIE A CAPITALULUI

Circuitul capitalului,determinat nu ca act izolat ci ca proces periodic se numește rotație a capitalului.Astfel,rotația capitalului presupune mai multă circuite succesive.

„Durata acestei rotații este dată de suma dintre timpul lui de producție și timpul lui de circulație”

Viteza de rotație a capitalului reprezintă un indicator calitativ și exprimă eficiența utilizării acestuia în funcție de posibilitatea recuperării ,reintregirii și reactivării plasamentelor inițiale în noi cicluri economice.Principalii indicatori care trebuiesc avuți în vedere în cazul determinarii și analizei vitezei de rotație sunt reprezentați de numărul mediu de rotații, durata medie,în zile,a unei rotații și respectiv,indicatori care măsoara efectele economico-financiare ale modificării numărului mediu de rotații și durata medie a unei rotații.(de menționat faptul că între primii doi indicatori se stabilește o relație de inversă proporționalitate).Viteza de rotație a capitalului angajat(format din capital propriu) și creditele pe termen mediu și lung-peste 1an-capital permanent.Cifra de afaceri reprezintă rezultatul utilizării tuturor surselor de finanțare ale activului întreprinderii.

Ca factor de influență al masei profitului brut,acest indicator oferă posibilitatea evidențierii rotațiilor capitalului într-o perioadă de timp și numărul zilelor în care se realizează o rotație.

Timpul necesar pentru parcurgerea unei mișcări complete de la B la B’este timpul de rotație.La un capital egal avansat,firmele care în decursul unei perioade realizează o perioadă de rotație mai mare,obțin un profit mai mare.Astfel,viteza de rotație este influențată de structura capitalului,modul în care acesta se împarte pe destinații-pentru capital fix și capital circulant,mijloace de muncă,materii prime,materiale și economisirea componentelor din structura capitalului și a mijloacelor de muncă,folosirea unor substituți mai puțin costisitori.

VITEZA DE ROTATIE A CAPITALULUI

Fig 3.5 –VITEZA DE ROTAȚIE A CAPITALULUI

(sursa:Ghe Popescu,Evoluția gândirii economice,Edit George Barițiu,Cluj 2000).

6.RATA PROFITULUI Rata profitului reprezintă raportul procentual între masa profitului și costul efectuat de o întreprindere sau valoarea capitalului avansat pentru obținerea acestuia,sau poate fi raportată la cifra de afaceri. O altă definiție ar fi: „Forma spre care tinde concurența între masele de capitaluri investite în diferite sectoare de producție este comunismul capitalist”(Karl Marx)

Rata profitului este raportul dintre plusvaloare și capitalul total avansat.Din punct de vedere relativ,se calculează rata profitului ca raport procentual între masa profitului și un indicator reprezentând cheltuielile totale(costurile ocazionate de obținerea rezultatului înregistrat,fie cifra de afaceri fiind egală cu volumul încasărilor realizate din activitatea proprie,fie capitalul total utilizat al întreprinderii).

Pr=Pr/CT*100 ; Pr’=Pr/CA*100 ; Pr’=Pr/K*100

Atât Adam Smith cât și David Ricardo au susținut ipoteza potrivit căreia rata profitului ar avea o tendință de scădere.Pentru Adam Smith,acest lucru își găsește explicație în faptul că în pofida creșterii capitalului,concurența se intensifică pe piață. De asemenea și Karl Marx consideră că acest lucru este datorat compoziției organice a capitalului,adică pe masură ce ponderea capitalului constant se află în scădere,rata exploatării muncii se mărește continuu.Marx observă că pe măsură ce rata profitului scade,crește gradul de concentrare al capitalului,lucru care va conduce la un grup mic de monopoluri numite „ cătușe ale modului de producție” și respectiv la sărăcirea clasei proletare care are ca și scăpare o singură modalitate și anume,revoluția socialistă.

Rata profitului se calculează desfășurată pe produs și la nivelul întreprinderii,ramurii sau economiei naționale.Apreciată ca un indicator calitativ,ea ajută managerii și întreprinderea să decidă rapid în orientarea producătorului către ramurile și subramurile cu eficiență economică. distincție între rata profitului și rata plusvalorii.Astfel că pentru exprimarea reală a profitului trebuie să se țină cont de capitalul total.Modalitatea de calcul relevă gradul de rentabilitate pe produs,întreprindere,ramură,așa cum au fost valorificați factorii de producție într-o anumită perioadă.Limita minimă a ratei profitului net pentru un agent economic arată rentabilitatea acestuia și exprimă gradul de profitabilitate al vânzărilor sau modul cum s-a utilizat întreg capitalul investit.

Rata profitului reflectă gradul de valorificare a componentelor care perticipă în mod real la obținerea profitului și la măsura eficientței combinării acestor prod-factori.Dacă din calculul acestor indicatori nu se obține o cifră pozitivă,rezultă că din punct de vedere oficial se obține pierdere.

În economiile moderne formele de exprimare a ratei generale a profitului se extind la rata profitului brut(pr’b) și rata profitului net(pr’n). 1) pr’(b)=pr(brut)/venituri din vânzări*100

pr’(b)=pr’(brut)/Ktotal*100

Un exemlu de variații a ratei profitului ne oferă urmatoarea figură,care arată evoluția pe o perioadă de 6 ani a ratei profitului,respectiv intervalul 1998-2003.Oscilațiile sunt vizibile și ca urmare a acestora,se observă ca în anul 1999 atinge o valoare aproape maximă.Ca și efect,putem vorbi despre un grad ridicat de rentabilitate la nivel de economie a statului.

Fig 3.6 :RATA PROFITULUI BRUT (sursa:www.cct-sa.ro/ro/img/rata_profitului.jpg)

2)pr’(n)=pr(net)/venit din vânzare*100

pr’(n)=pr(brut)/Ktotal*100

Mărimea ratei profitului depinde în mod hotărâtor de acțiunea convergentă a următorilor factori:masa profitului,reducerea costului de producție și a consumurilor specifice și tehnologii,mărimea cifrei de afaceri,realizarea unei combinări eficiente a factorilor de producție,volumul capitalului utilizat,calitatea produselor și respectiv producției,accelerarea vitezei de rotație a capitalului,volumul optic și structura producției marfă fabricată. Rata profitului general nu ia naștere din operațiuni comerciale ci este determinată de combinațiile productive realizate de capitaliști.Această rată a profitului mediu(R),nu poate fi pozitivă decât cu condiția exploatării muncitorilor.

Rata profitului este o expresie matematică relativă care arată gradul de rentabilitate,a unui produs sau serviciu prestat.Întreprinzatorul individual va fi tentat întotdeauna să-și calculeze rata profitului la întregul capital avansat,spre a cunoaște gradul de valorificare al lui.Dar în economia de piață,el este interesat să cunoască în primul rând ce profit brut sau net are la fiecare unitate monetară avansată într-o activitate economică sau la un anumit volum de producție. Mărimea și dinamica ratei profitului pot fi influențate de o serie de factori deduși din relațiile de calcul ale acesteia: Pr’=Pr/K*100 ; Pr’=Pr’/Cp*100 ; Pr’=Pr/CA*100 ; C’pr=P’rI/P’r0,unde: P’r=rata profitului;Pr=masa profitului;K=marimea capitalului total;CP=nivelul costurilor de producție;CA=cifra de afaceri;L’pr=indicator al ratei profitului;PrI=masa profitului în perioada actuală;Pr0=masa profitului în perioada de bază.

Astfel,rata profitului este influențată de intervenția în cadrul raportului a masei profitului, cu care se află în relație de directă proporționalitate,capitalul avansat și folosit(prin nivelul costurilor de producție cu care e în relație de inversă proporționalitate) și cifra de afaceri.Calculată la nivelul unei activități sau întreprinderi,rata profitului este o rată individuală iar calculată la nivelul unei ramuri industriale,este rata medie/mijlocie a profitului ramurei respective.Privită ca raport între masa totală a profitului însușit în societate într-o perioadă de timp data și ansamblul capitalului folosit pentru desfășurarea activității economice în cadrul acesteia,este confundată cu rata capitalului social,adică eficiența medie a folosirii capitalului social în societate.

6.1.Tendința ratei profitului.În opinia clasicilor economiei politice,Adam Smith si David Ricardo,se dezvoltă teoria potrivit căreia în timp ce economia modernă se va dezvolta,rata profitului va manifesta o tendință de continuă diminuare,cauza fiind creșterea rentei datorită raportului negativ între cresterea populației și creșterea producției agricole care va conduce spre mărirea prețului produselor agricole și necesitatea măririi salariilor lucrătorilor pentru asigurarea unui trai decent.

6.2.Egalizarea ratei profitului și formarea profitului mijlociu. Adam Smith a sesizat o oarecare tendință de scădere a ratei profitului.Egalizarea ratei profitului prin mișcarea capitalului dintr-o ramură în alta,se poate realiza într-un climat de liberă concurență.Însă sunt impuse restricții în ceea ce privește cursul economiei împiedicând libera concurență și egalizarea ratei profitului.Aceste restricții sunt de trei feluri: 1)restrângerea numărului concurenților în anumite ocupații; 2)creșterea numărului de concurenți în alte ocupații peste numărul normal admis. Câteva exemple de măsuri promovate de stat în acest sens:reglementarea salariilor în diferite ocupații,sprijinirea din fonduri proprii a pregătirii tinerilor în anumite profesii. 3)împiedicarea liberii circulații a muncii și a capitalului de la o ocupație la alta,de la un loc la altul(legislație care împiedică în anumite țări circulația săracilor sau obținerea de către ei a unei locuințe).

J.Stuart Mill a încercat să explice variația profitului de la o întrebuințare la alta a capitalului.A făcut deosebire între masa,și respectiv rata profitului.Dacă masa profitului poate să crească sau să scadă în funcție de domeniile utilizării capitalului,rata profitului tinde spre egalizare,ca urmare a concurenților și mișcarea liberă a capitalului.

E necesar să fim conștienti de faptul că masa și rata profitului reprezintă realități interdependente,mișcarea uneia determinând o modificare proporționala și de același sens a celeilalte.Variațiile uneia dintre cele două mărimi pot fi traduse ca fiind cateodată fundamentale pentru cursul economiei.

IV.MAXIMIZAREA PROFITULUI

1.DELIMITAREA CONCEPTUALĂ A MAXIMIZĂRII PROFITULUI

Dacă la nivelul consumatorului obiectivul final este maximizarea utilității,la nivelul firmei,fie de prestări servicii,comercializare sau producție,scopul final este maximizarea profitului.

Interes reciproc….

Fig 4.7 www.carp.ro/images/Image/foto_index.jpg Fig 4.8

În economia modernă de piață,așezată pe un oarecare echilibru între oferta de mărfuri și cererea e consum,întreprinderea se confruntă aproape în permanență cu o restricție a concurenței imperfecte,care impune obținerea de profit prin reducerea nivelului costurilor.Privit ca masă brută,acesta apare ca rezultatul diferenței între doi termeni astfel încât,la o creștere a valorii primului termen,adică mărirea volumului de activitate sau a cifrei de afaceri,masa profitului tinde spre o majorare.Se recomandă în aceste condiții diminuarea celui de-al doilea determinant,reducându-se costurile pe unitate de produs.O regulă de maximizare în acest sens apare formulată astfel:pentru a-și maximiza profitul,o firmă ar trebui să producă acea cantitate pentru care Cm=Îm,cu condiția ca cuba Cm să fie crescătoare și să intersecteze curba Îm de jos în sus în acel punct.O firmă își maximizează profitul prin realizarea unei producții 0q2 acolo unde curba Cm intersectează curba Îm dinspre partea sa inferioară.

cost A B Cm

Îm

0 q1 q3 q4 q2 Producție

Fig 4.9 Maximizarea profitului

Situația în care producătorul câștigă cel mai mare profit posibil,se realizează atunci când nivelul de productivitate este cel la care costul marginal și încasarea marginală sunt egale.

Un producător care își propune maximizarea profitului va acționa atât asupra volumului producției cât și asupra costurilor.Pentru a fi maximizat profitul e necesar a se îndeplini și o altă condiție,productivitatea marginală ale fiecărui factor de producție să fie descrescătoare iar derivatele productivității marginale să fie negativă.

Pentru ca producătorul să-și maximizeze profitul,e necesar ca productivitatea marginală,exprimată prin prețul producției,să fie egală cu costul factorilor de producție folosiți pentru obținerea producției respective.

Pentru a realiza acest lucru e absolut necesară minimizarea costurilor de producție având ca și consecință,obținerea unor rezultate cât mai bune.Se știe că în economia de piață,producătorii(cu excepția monpolurilor) nu pot acționa după bunul lor plac asupra prețurilor factorilor de producție pe care îi cumpără,dar nici asupra prețului propriilor mărfuri.Asfel,cu cât profitul este mai mare,cu atât și rentabilitatea agentului economic este mai ridicată,ceea ce atestă calitatea activității economice desfășurate într-o anumită perioadă de timp.

Maximizarea reprezintă de fapt acceptarea premiselor că producătorul are posibilitatea să aleagă nivelul productivității,deoarece nivelul ofertei producătorului individual e foarte mic în raport cu cererea de pe piață.

2.MODUL ÎN CARE SE REALIZEAZĂ MAXIMIZAREA PROPRIU-ZISĂ.

Într-o economie concurențială,maximizarea profitului poate avea loc atunci când sporirea productivității ajunge la un nivel în care costul marginal devie egal cu venitul marginal,iar acesta se realizează la prețul pieței.În mod tradițional,pentru a evidenția eficiența creșterii productivității într-o anumită perioadă de timp,întreprinderile românești folosesc în calculele lor costuri medii unitare,dar ele prezintă avantajul că devin insensibile la creșterile sau scăderile de producție.Un asemenea caz este „exprimat în mod corect de costul marginal”.Numai când se determină costul fiecărei unități suplimentare-adiționale,se va putea stabili dacă continuarea creșterii producției mai prezintă rentabilitate sau dacă este mai potrivit să se oprească la nivelul la care ultima unitate de produs înceteză să mai producă profit.Când este admis raționamentul acesta în care Cpm=Vm=PV,acesta poate fi explicat prin logica competenței practice date de următoarele relații.Știind că profitul total(Pt) este reprezentat de diferența pozitivă dintre veniturile totale(Vt) și costurile totale(Cpt) unde:Vt=Pv*Q,Cpt=CPf*f(Q),pr=pv*q-f(q)-Cpf.Dacă este aplicată derivata pr în raport cu volumul producției Q iar Cpf fiind o mărime constantă,se va obține:d*pr/dq=pv-f(q).Astfel,maximizarea profitului în raport cu volumul producției,se va asigura în condițiile în care Vm=Cm,adică venitul marginal va fi egal cu suplimentul de încasări provenit din vânzarea unei unități suplimentare este egal cu suplimentul de cost generat de producerea unei unități produs suplimentar.

Nivelul producției întreprinderii care asigură maximizarea profitului,devine punctul unde profitul marginal egalează costul marginal care e în creștere.Astfel,maximizaea profitului este echivalentă cu alegerea volumului producției care să asigure o diferență maximă între veniturile și costurile totale.Aceste deosebiri se referă la venitul marginal și costul marginal,precum și la mărimea prețului și cantității pentru asigurarea unei stări de echilibru.

Pe termen scurt,dimensiunea maximă a profitului unei întreprinderi,depinde de mărimea venitului mediu realizat(V) și al costului mediu realizat(D).La o asemenea limită se ajunge când producția se situează în punctul C ,unde venitul marginal egalează costul marginal.Pe termen lung,apare o reacție spontană de creștere a numărului de numărul întreprinderilor spre a produce acele bunuri și servicii în speranța realizării unui profit maxim.Implicațiile care apar generează:

1.mărirea exagerată a ofertei care riscă să nu găsească piață de desfacere.

2.presiuni nejustificate asupra cererii de factori de producție și mărirea prețurilor.

3.majorarea costurilor totale și implicit diminuarea profitului.

În condițiile concurenței perfecte,orice firmă pentru a-și maximiza profitul poate să producă și să vândă fără restricții la nivelul prețului pieței,însă fără a influența scăderea prețului.Astfel,venitul total se obține prin inmulțirea volumului producției vândute cu prețul de vânzare unitar,deci Vt=Q*P.Venitul mediu va fi egal cu prețul produsului întrucât el se calculează raportând venitul total la venitul producției:VT/Q=Q*b/Q=p.În condițiile concurenței perfecte,venitul marginal este egal cu prețul .

Vm=d*VT/dQ=d(pQ)/Dq=p .

Orice firmă va fi tentată să-și sporească volumul de producție,dar acesta se va realiza numai în anumite limite.

2.1.DETERMINAREA PROFITULUI MAXIM ÎN SITUAȚIE DE MONOPOL

În situație de monopol,firma își poate influența cantitatea de produse și prețul de vânzare.Mai exact,un monopol atinge o stare de echilibru cu o cantitate mai mică de produse,în comparație cu o firmă pe o piață cu concurență perfectă iar prețurile sunt mai ridicate.Tendința profitului în caz de monopol se poate deduce pornind de la funcția încasărilor totale și funcția costurilor totale.Putem vorbi și în cazul monopolului de existența unui prag de rentabilitate,la care profitul de monopol are valoarea zero.Acel punct intervine la acel nivel de producție la care costul mediu egalează prețul de monopol

Condițile de maximizare în caz de monopol sunt identice cu cele deduse pe piața competitivă,cu singura observație că aici prețul pieței nu mai coincide cu încasarea marginală.

Atât prețul cât și cantitatea devin relative.Astfel că pe o piață cu o concurență monopolistică,se întalnește un număr mare de producători care realizeză același tip de produse(cosmetice,rechizite,instalații) dar distincte și un numărridicat de consumatori.Apare astfel avantajul concurențial prin calitate,performanță, imagine,preț.Firma care acționează pe o asemenea piață se va bucura de maximum de profit dacă va produce o cantitate q dintr-un anumit bun și va practica un preț p1.Punctul de optim al firmei se va situa în p „m”,la intersecția curbei costului marginal(Cm) cu venitul marginal(Rm).În cazul concurenței monopolistice,o firmă își atinge echilibrul pe termen scurt în pm.

Cantitatea optimă este Q iar prețul aducător de profit este P1.Prețul rezultă din intersecța dreptei care arată volumul optim al producției pentru firmă cu dreapta cererii pentru acel bun(D1).Firma va avea supraprofit(profit peste limita normalului) deoarece punctul ei de optim se situează deasupra costului mediu.

2.2.DETERMINAREA PROFITULUI MAXIM PE PIAȚA OLIGOPOLISTĂ.

Pe o piață de oligopol,firmele care oferă un anumit produs sunt în numar restrâns dar mai mare ca doi.Concurența este foarte mare în asemenea situații.

O astfel de piață,este aprovizionată de mai multe firme,iar acțiunea fiecărei firme are efecte vizibile asupra profiturilor concurenților

Câteva tipuri de strategii adoptate de piețele oligopoliste:

competiție prin preț

competiție în afara prețului(se vorbește de calitatea produselor și servicii post-achiziție,reclame,vânzări în perioada sărbătorilor).

Piața de oligopol apelează la strategii de înțelegere și formarea unor acorduri între întreprinderi pentru a fixa un preț prin care se poate obține un profit mai mare decât în limita normalului(supraprofit).Se apelează la formarea cartelului(formă de înțelegere între mai multe firme prin care prețul e stabilit de un organism comun,scopul fiind obținerea profitului maxim; firmele se bucură de independență economică și juridică)

V.REPARTIZAREA REZULTATELOR FINANCIARE ALE EXERCIȚIULUI

1.MODALITĂȚI DE REPARTIȚIE A PROFITULUI

Fig 5.10 Cum repartizăm profitul?(sursa:www.creditportal.ro/poze/articole/26.jpg)

Cum se realizează atribuirea profitului?Cine sunt titularii de profit?

Privit ca și venit rezidual(reprezentând dobânda,renta,salariile) este distribuit oarecum deținătorilor factorilor de producție.

Se colectează sumele reprezentând utilizarea profitului aferent exercițiului curent pentru:

constitirea fondului de participare la profit

constituirea rezervelor

constituirea surselor proprii de finanțare(alte fonduri)

acordarea de dividende asociațiilor(acționarilor)

majorarea capitalului social

Conform legii,repartizarea profitului se poate face pe destinații din profitul brut(profitul total) sau profitul net(profitul brut) din care s-a scăzut impozitul pe profit.

Ordinea de repartiție este următoarea:acoperirea pierderilor care au efect reducerea capitalurilor și apoi distribuirea profitului în dividende.

Potrivit O.G. nr 64/2001,art 1(1),societatea comercială cu capital majoritar de stat,pot repartiza din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit,sume destinate participării valorii la profit în limita a 10% din profitul net,dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu unor realizări la nivel de societate. În cadrul întreprinderilor private unde toate funcțiile din întreprindere erau exercitate de una și aceeași persoană,profitul revenea doar acelei persoane.În prezent,lucrurile stau diferit,în sensul că în societățile pe acțiuni,unde vorbim de manageri care pot fi sau nu acționari,aceștia din urma sunt de fapt proprietarii capitalului investit.În întreprinderile publice,cel mai mare procent din profit îi revine statului(autorității locale),titulari ai dreptului de proprietate.De asemenea,și lucrătorii salariați pot fi titulari de profit în scopul participării lor la creșterea eficienței și profitabilității întreprinderii.

„Mulți oameni consideră profiturile ca reprezentând un surplus din punct de vedere economic,inutil și nejustificat,însușit de factorii de producție”(P.Samuelson)

2.PROFITUL NET.DESTINAȚIILE SALE.

Repartizarea profitului ca și act decizional,prezintă particularități atât din punct de vedere al destinațiilor cât și al cuantumului părților distribuibile.

Profitul net contabil de repartizează respectând cerințele impuse de Legea Societăților Comerciale și Adunarea Generală a Acționarilor.La fel ca în cazul tuturor întreprindeilor,pierderea anuală care este declarată de contribuabili prin declarația pe impozit pe profit,este recuperată de profiturile brute(impozabile) obținute în următorii 5 ani.

Partea de profit rămasă după constituirea fondului de rezervă,după acoperirea cheltuielilor deductibile,a pierderilor din exercițiile financiare anterioare și a prelevărilor pentru plata impozitului pe profit,este direcționat diferit,în funcție de doleanțele acționarului,care poate fi unic în cazul întreprinderilor cu capital majoritar de stat sau de deciziile Adunării Generale a Asociaților și Acționarilor,în cazul societăților comerciale cu capital privat.

În cazul societăților comerciale cu capital privat,soarta profitului net repartizabil este decisă de Adunarea Generală a Acționarilor și Asociațiilor,după cum urmează:

majorarea capitalului social

remunerarea prin dividende a acționarilor(asociaților)

reinvestirea unei părți din profit pentru dezvoltare

constituirea resurselor proprii de finanțare.

2.1.DISTRIBUIREA DIVIDENDELOR

Ce repezintă dividendul ?Este o cotă parte obținută din profitul net al unei societăți pe acțiuni,care i se cuvine unei acțiuni.Dividendul atesta dreptul de proprietate al posesorului asupra unei parti din capitalul firmei.Mai poate fi definit ca un rest,ceea ce rămâne din venituri care se distribuie proprietarilor(care dețin capital social)după ce toate costurile au fost acoperite.

O parte din întreprinzători preferă să nu redistribuie profitul sub formă de dividende(fiind cea mai importantă sursă de finanțare).

Politica de dividende reprezintă obțiunea întreprinzătorului pentru reinvestirea parțială/totală a profitului ori împărțirea lui sub formă de dividende.

Privit din punct de vedere al distribuției dividendului,acesta poate fi de mai multe feluri:

dividend real,reprezentat de suma distribuită acționarilor ca parte din profitul real al societătii;

dividend fictiv,suma atribuită acționarilor unei societăți(suma în cauză să corespundă unui profit)

dividend provizoriu,când este plătită o sumă înainte de încheierea anului financiar și a bilanțului contabil.

dividend fix,este sub forma unei sume fixe stabilit odată cu emiterea acțiunilor preferențiale și acordată deținătorilor de astfel de acțiuni,care nu depinde de mărimea profitului realizat.

Conform articolului 67(2):dividendele se plătesc asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat.Ele se plătesc în termenul stabilit de către AGA sau stabilirea prin legile speciale dar nu mai târziu de 8 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat.

(3):Nu se vor plăti dividendele decât din profituri determinate potrivit legii.

(5):Dreptul la activitatea de restituire a dividendelor.Se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor.

Confirmarea dreptului de intrare în posesia dividendului,se realizează în condiții de cupon de dividend,un înscris la fiecare acționar.Pentru a intra în posesia unei cote părți din profitul distribuibil,diferă în funcție de felul acțiunilor deținute,cât și calitatea proprietarului.

2.2.IMPOZITELE PE DIVIDENDE

Conform articolului (3),apare obligativitatea calculării,reținerii și vărsării impozitelor pe dividende revine persoanelor juridice o dată cu plata dividendelor de către acționari(asociați).În cazul dividendelor distribuite,dar care nu au fost plătite acționarilor până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil.Termenul de plată al impozitului pe dividende este pănă la 31 decembrie a anului respectiv.

3.PROFITUL BRUT

3.1.PROFITUL BRUT ȘI FORMELE DE DEDUCTIBILITATE

Din punct de vedere al componenței se pot defini și exprima următoarele forme de profit:

Profitul brut(profitul exercițiului),care este reflectat de sumele creditoare cumulate ale contului de profit și pierdere;

Profitul brut bilanțier care reflectă profitul brut din care au fost deduse prelevările pentru formarea fondului de rezervă sau posibile pierderi ale exrcițiului anterior;

Profitul brut impozabil,diferență dintre profitul brut bilanțier și cheltuielile deductibile admise de lege;

Profitl net,reprezentat de ceea ce rămâne după scăderea impozitului pe profit din profitul brut impozabil.

Legislația financiară împreună cu legea bugetului de stat nominalizează și definesc elementele deductibile din profitul brut,acestea grupându-se astfel:

Cheltuieli deductibile:

cheltuieli cu pregătirea personalului

cheltuieli cu publicitate,reclamă,protocol

cheltuieli efectuate în scopul sponsorizării persoanelor fizice și juridice(însă cu limită stabilită prin lege)

cheltuieli pentru cercetare,dezvoltare,modernizare.

cheltuieli pentru acțiuni umanitare,sportive sau socio-culturale.

3.2.PROFITUL BRUT(IMPOZABIL).CUANTIFICAREA LUI.

Potrivit legislației românești,profitul brut se calculează ca ecart dintre veniturile obținute din livrarea bunurillor imobiliare prin care s-a metamorfozat dreptul de proprietate,servicii prestate,câștiguri din oricare sursă și cheltuieli antrenate pentru realizarea acestora ,la care sunt adăugate cheltuielile nedeductibile.

Exemple de cheltuieli și venituri considerate deductibile:

─ dividende primite de la o altă persoană juridică română

─ sumele utilizate pentru constituirea (majorarea) rezervelor tehnice ale societăților de asigurare

─ de asemenea,sumele utilizate pentru constituirea sau mărirea fondului de rezevă în limita în 5% din profitul contabil anual contabil,până la nivelul de 20% din capitalul social.

─ alte sume deductibile care sunt numite de legislația în vigoare

─ venituri(cheltuieli)rezultate din anularea datoriilor și încasarea creanțelor

─ cheltuieli cu reclama și publicitatea

─cheltuieli cu sponsorizarea(în limita legii sponsorizării)

─ amortizarea activelor corporale și necorporale.

Profitul brut impozabil privește profitul brut bilanțier,din care sunt scăzute cheltuielile acceptate de legislația fiscală și sunt adăugate cheltuielile neadmise,denumite nedeductibile.Pentru determinarea profitului impozabil,cheltuielile deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor și cele care sunt considerate deductibile de legislația în vigoare.Când o cheltuială este aferentă mai multor activități,ea se repartizează pe activitățile respective.

STUDIU DE CAZ-SC AMURCO SRL BACAU-,,PENTRU UN AER CURAT!”

RAPORT DE GESTIUNE 2006

Societatea AMURCO SRL BACAU s-a înființat în conformitate cu prevederile Legii nr 31/1990, ca o societate cu răspundere limitată.Societatea a fost înmatriculată la Camera de Comerț și Industrie Bacău,cu cererea nr 2301/14.04.2005.,având Cod Fiscal R 17488233,fiind înmatriculată laRegistrul Comerțului Bacău cu nr J 04 / 770 / 2005.

Sediul oficial al AMURCO SRL BACĂU se afla în Bacău,str Chimiei nr 1,jud Bacău,România.

SC AMURCO SRL BACAU are un capital social de 20000 lei,care este subscris și vărsat.Deține un număr de 120 acțiuni nominative din capitalul social al firmei SEA CHIMICALS OPERATOR SA CONSTANȚA.Valoarea acțiunilor este de 36000 lei-120 acțiuni x 300 lei/acțiune.

Domeniul de activitate.AMURCO SRL BACAU este producător de îngrășăminte chimice,având ca principală piață de desfacere producătorii agricoli.Tipurile de piață de desfacere :

-intern-57.789.961 lei

-export-23.167.340 lei

Modalitatea folosită pentru exprimarea în monedă națională ale elementelor patrimoniale,a veniturilor și cheltuielilor evidențiate inițial într-o monedă straină este actualizarea la cursul oficial a monedei respective.

Analiza activităților economico-financiare este reflectată sintetic în contul de profit și pierdere,desfășurată în 2006,fiind concretizată în modul de realizare a indicatorilor sintetici comparativ cu 2005.

1)Valoarea imobilizărilor corporale a fost la data 1.01.2006 de 470.624 lei și a cunoscut o urcare la o valoare de 4.523.630 lei.Imobilizarile corporale constau în echipamente tehnologice,aparate și instalații de măsurare,mijloace de transport,alte mijloace fixe.Mijloacele fixe sunt înregistrate la costul de achiziție.Metoda de amortizare folosită este metoda liniara.

Durata de viața a amortizărilor este prezentată în tabelul următor:

Tabel 1

Sursa:bilanțul contabil al firmei pe 2006

2)În ceea ce privește capitalul social al întreprinderii,alcătuit din capital subscris vărsat și capital subscris nevărsat,nu s-a înregistrat nici o fluctuație,la începutul anului 2005 având valoare egală cu sfârșitul anului 2006,adică valoarea de 20000 lei.Acest lucru putem afirma și în cazul rezervelor legale(1061),în numar de 400 atât la debutul 2006 cât și la finele lui.

Însă cifra de afaceri s-a mărit substanțial.Dacă la începutul anului vorbeam despre firmă că are o cifră de afaceri de 52.086.914 lei,la 31.12.2005 cifra de afaceri creăte cu o proporție de aproximativ 50%.

Despre creanțe,putem afirma că s-au diminuat în 2006 de 4,33 ori.

Din nefericire,concluziile studiului meu au fost faptul ca profitul obținut în 2006 a fost mic in comaparație cu anul precedent.Ce putem noi să deducem din această precizare este că avem de-a face cu:

1.grad de îndatorare crescut

2.rată a rentabilității scăzute

3.politică investițională derizorie

Cum se prezintă situatia de patrimoniu și contul de profit și pierdere:

Tabel 2- SITUAȚIA DE PATRIMONIU ȘI CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE-

SC AMURCO SRL BACĂU -lei-

Sursa:bilanțul contabil al firmei pe 2006

Tabel 3 SITUAȚIA FURNIZORILOR LA DATA DE 31.12.2006

– LEI-

Sursa:bilanțul contabil al firmei pe 2006

DATORII CĂTRE FURNIZORI

La data de 31.12.2005-23.698.573lei

La data de 01.01.2006-7.967.428 lei

1)COEFICIENTUL IMOBILIZĂRILOR CORPORALE( cuprinde terenuri,construcții,

instalații tehnice și mașini,alte instalații,utilaje și mobilier).Situația pe 2006 se prezintă sub forma următoare:(lei)

tabel 4

Sursa:bilanțul contabil al firmei pe 2006

Coeficientul se calculează ca o pondere a capitalurilor fixe din patrimoniul întreprinderii

Ic/A=Cr/A=192.050/193400=0,993.

2)COEFICIENTUL STOCURILOR se calculează ca raport între totalul stocurilor și active.

(2006): Kstoc=St/A=6.146.907/193.400=31,783%.

Tabel 5 COEFICIENTUL STOCURILOR

Sursa:bilanțul contabil al firmei pe 2006

-lei-

Coeficientul de stocuri exprimă valoarea stocurilor în patrimonial firmei și reflectă importanța creanțelor comerciale în cadrul patrimoniului.Are o valoare ridicată în cazul acestei întreprinderi deoarece desfășoară o intensă activitate industrială și o valoare scazută în cazul firmelor de prestări servicii,spre exemplu.Stocurile reprezintă elemente definitorii în realizarea producției.

Coeficientul creanțelor se exprimă prin:

Kcr=Cr/A.=1.418.266/193.400

Kcr=7,33%.

Tabe6 – Coeficientul creanțelor –lei-

Sursa:bilanțul firmei pe 2006

Coeficientul datoriilor:gradul de îndatorare globală

Kdg=Datorii/Pasive=26.755.423/pasive

Datorii până la 1 an-26.571.464 lei

Datorii mai mari de 1 an-26.755.423 lei

Datorii totale:26.755.423 lei

Se observă faptul că unitatea are datorii foarte mari și neînregistrând profit pe 2006 nu își poate acoperi datoriile.

Coeficientul stabilității financiare.

Se calculează ca raport între capitalul permanent al firmei(capital propriu + datorii pe termen mediu și lung) și total pasiv.

RATE DE STRUCTURĂ ALE ACTIVULUI CARE EXPRIMĂ GRADUL DE LICHIDITATE AL CAPITALULUI

%

Tabel 7 Coeficientul stabilității financiare.

sursa-bilanț contabil al firmei pe 2006

Următorii indicatori numiți și rate de finanțare,servesc spre a reflecta potențialul financiar al societății.

1.FONDUL DE RULMENT GLOBAL este reprezentat de diferența dintre capitaluri proprii și activele imobilizate ale întreprinderii.Fondul de rulment este o marjă de siguranță a firmei,impusa de diferențele dintre sumele de încasat și sumele de platit,precum și de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidități și durata medie în care datoriile pe termen scurt devin exigibile.

Valoarea fondului de rulment(FR) este de -11.920.822 lei.

2.NECESARUL DE FOND DE RULMENT(stocuri + creanțe + active de regularizare)-datorii curente-pasive de regularizare sau nevoia de fond de rulment,este ecartul dintre diferențele temporare și sursele temporare respective, suma necesară finanțării decalajelor care se produc în timp între fluxurile reale și fluxurile de trezorerie,determinate de activitățile de exploatare ,în principal.

3.TREZORERIA NETĂ DIN ACTIVITĂȚI DE EXPLOATARE este indicatorul care exprimă corelația dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment în cadrul activităților de exploatare,datorată creșterii activelor circulante de finanțat într-o măsură mai mare decât creșterea datoriilor nefinanciare iar creșterea fondului de rulment nu a fost destul de mare astfel încât să se anuleze efectul negativ.

Valoarea trezoreriei nete din activități de exploatare este de 2,395,916.00 mii lei.

ANALIZA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

1.Indicatorul lichidității curente se prezintă ca și raportul dintre active curente și datorii curente.

Ilc = Active curente/Datorii curente = 0,47.

2.Lichiditate imediată = Active curente-stocuri/Datorii curente = 0,25.

3.Viteza de rotație a stocurilor = Costul vânzărilor/Stocul mediu x 365 = 6,395 ori.

4.Numărul de zile de stocare = Stoc mediu/ Costul vânzărilor x365 =20,84 zile.

5.Viteza de rotație a debitelor-clienți = Sold mediu clienți/ Costul vânzărilor = 15 zile.

6.Viteza de rotație a creditelor-furnizori = Sold mediu furnizori/ Costul vânzărilor = 75 zile.

7.Viteza de rotație a activelor imobilizate = Cifra de afaceri/ Active imobilizate = 17,82.

8.Viteza de rotație a activelor totale = Cifra de afaceri/ Total active = 6,51.

Tabel 8

Contul de profit și pierdere se prezintă astfel: -lei-

Sursa:bilanțul contabil al firmei pe 2006.

PROFITABILITATEA ȘI RENTABILITATEA

Reprezintă capacitatea întreprinderii de a obține profitul mult așteptat,acel surplus al cheltuielilor.

Rentabilitatea e determinată ca raport între efectele economice și financiare obținute și eforturile care au fost depuse în vederea obținerii lor.Aceste două concepte sunt ilustrate cu ajutorul următorilor indicatori:

Tabel 9 Rentabilitate

sursa-bilanțul contabil al firmei pe 2006

CONCLUZII

1)se remarcă o scădere a profitabilității comparativ cu 2005.

2)datoriile cresc,profitul scade

3)nivelul rentabilitătii economice este în creștere față de anul precedent-2005.

O explicație în acest sens-scăderea profitabiității dar creșterea rentabilității, ar fi creșterea mai degrabă costurile bunurilor decât a cifrei de afaceri.

2.NOTE ASUPRA BILANȚULUI

2.1.Active imobilizate

Structura activelor imobilizate la data de 31.12.2006 este următoarea:

Tabel 10 Active imobilizate -mii lei-

Sursa:bilanțul contabil pe 2006

Explicație:

Imobilizările corporale sunt înregistrate la valoarea de intrare,care reprezintă valoarea de aport pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social și valoarea de achiziție,pentru bunurile cumparate ulterior datei de constituire a societății.

2.2.Stocuri

Categoria de stocuri face parte din active circulante,alături de creanțe,investiții pe termen scurt,case și conturi la bănci.

În contabilitate,stocurile sunt reprezentate de:

Materii prime și materiale auxiliare

Producție în curs de execuție

Produse finite și mărfuri

Avansuri pentru cumpărare de stocuri.

La 31.12.2006,situația bilanțului contabil în ceea ce privește existența stocurilor era următoarea

Tabel 11 STOCURI

SURSA:Bilanț contabil al firmei pe 2006 TOTAL 6.146.907 – lei-

2.3. Imobilizări și amortismente

Imobilizările înregistrate în bilanț la 31.12.2006 sunt în valoare de 7.032.510 lei,față de 472.049 lei,la data de 31.12.2005.Diferența este vizibil mai mare,imobilizările au crescut substanțial.

STRUCURA EVOLUȚIEI IMOBILIZĂRI-valoare brută-la 31.12.2006

Tabel 12 Imobilizări și amortismente

SURSA:Bilanț contabil al firmei pe 2006

Se observă o creștere a tuturor imobilizarilor din 2005 in 2006,cu excepția celor necorporale care au cunoscut o scădere de 225 unități.Inventarierea imobilizarilor în curs,s-a efectuat conform Deciziei 10/25.01.2007,în perioada 25.01/20.02.2006.

2.4.Creanțe

Reprezintă sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an și care trebuiesc prezentate separat pentru fiecare element.

La 31.12.2006 existau 1.418.266,a căror situație și structura este prezentată asfel:

Tabel 13 Creanțe

SURSA:Bilanț contabil al firmei pe 2006

Valoarea creanțelor-clienți este de 581.235,69 lei

Tabel 14

Clienți -lei-

SURSA:Bilanț contabil al firmei pe 2006

2.5.Situația fluxurilor de trezorerie(la data de 31.12.2006)

Tabel 15-Fluxuri de trezorerie

Sursa –bilanț contabil pe 2006

2.6.Capitaluri proprii

Tabel 16- Capitaluri proprii

Sursa-bilanțul contabil pe anul 2006

2.7.Datorii

Situația datoriilor societății la data de 31.12.2006 se prezintă astfel:

Tabel 17- Datorii TERMEN DE EXIGIBILITATE

Sursa-bilanțul contabil pe anul 2006

Datoriile comerciale pe care le are (în principal) societatea sunt(lei):

Tabel 18- Datoriile comerciale

Sursa-bilanțul contabil pe anul 2006

Sursa-bilanț al firmei pe 2006

Clieți-creditori la data de 31.12.2006 sunt(în principal): -lei-

Sursa-bilanț al firmei pe 2006

Alte datorii ,inclusiv datorii fiscale:

Datoriile fiscale la 31.12.2006 au următoarea componentă

Tabel 19- Datoriile fiscale

Sursa-bilanț al firmei pe 2006 TOTAL: 26.755.423 lei

Din cadrul acestor datorii,732.915 lei sunt datorii aferente lunii decembrie,cu termen de plată 25 ianuarie 2007 și din suma de 873.108 lei,societatea are TVA de recuperat suma de 812.935 lei și se solicită compensarea sumei cu datoriile restanțe la bugetul de stat consolidate.Pentru datoriile societății nu sunt depuse garanții și nu au fost efectuate ipotecări.Societatea nu are constituite provizioane privind obligațiile și nici obligații privind plata pensiilor.

2.8.STRUCTURA EFECTIVULUI DE ANGAJAȚI

Numarul mediu de salariați aferent exercițiului 2006 este de 748,din care

Tabel 20 Salariații întreprinderii

Sursa-bilanț contabil al firmei pe 2006

Indemnizațiile acordate membrilor consiliului de administrație sunt stabilite la nivelul de 20% din salariul directorului general al unității.Pentru anul 2006 sumele brute sunt în valoare totală de 102.294 lei.Cheltuielile cu asigurările sociale aferente exercițiului financiar 2006 sunt în valoare de 4.308.513,2 lei.Salariile primite,aferente exercițiului financiar 2006,se încadrează în suma de 13.564.659 lei.

PARTICIPAȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE

SC AMURCO SRL Bacău participă la capitalul SC SEA CHEMICALS OPERATOR SA Constanța cu suma de 36.000 lei-respectiv 3.600 acțiuni la valoarea de 10 lei/acțiune,reprezentând 12% din capitalul social.

ASOCIAȚII SC AMURCO SRL Bacău sunt:

1)Nicolae R Ioan-persoană fizică de naționalitate română,domiciliat în București,str Capitan Octav Cocarașanu,nr 88,sect 1,deține 50% din capitalul social,reprezentând 100 părți sociale a câte 100 lei fiecare;

2)SC VIROMET SA-persoană juridică de naționalitate română,cu sediul în localitatea Victoria,Aleea Uzinei nr 8,jud Brașov,număr de înregistrare la Registrul Comerțului J/08/340/1991,C.U.I. 1126350,deținând 50% din capitalul social,reprezentând 100 de părți sociale a câte 100 lei fiecare.

În anul 2006,SC AMURCO SRL Bacău a efectuat cumpărări de la SC VIROMET SA,în valoare totală de 3.255.996,51 lei(achiziție de formol).

Vânzările către SC VIROMET SA în anul 2006 sunt în valoare de 4.852.426,38 lei,reprezentând în principal livrări de uree și amoniac conform comenzilor SC VIROMET SA.

CONCLUZII

Aria competențelor asupra existenței,modalităților de însușire și repartizare a profitului,cunoaște o adevărată diversitate atât în timp cât și ca fundamentare socio- economică.

Despre concepția de profit,rconomiști de seamă cum ar fi Samuelson și Nordhaus,își exprimă părerea în favoarea anulării lui ca atare și luarea în considerare a unor „venituri ce îmbracă forma salariilor,a dobîndei sau a rentei”.Alți economiști circumscriu profitul ca o simplă categorie economică,considerându-l „un salariu pentru un anumit fel de muncă,conducere și coordonare”(J.B.Say),dobânda(J.StuarT-Mill) sau ca recompensă pentru „incertitudinile tehnice și economice pe care le traversează întreprinzătorii,până ce ajung să intre în posesia lor”(A.Marshall).

Profitul reprezintă o valoare real pozitivă,rezultată din procesele economice sau financiar-monetare,conjugate de cerințele pieței,valoare care este acceptată atât de întreprinzători cât și de stat,deoarece pentru amundouă părțile reprezintă sursa esențială de fonduri necesare consumului și dezvoltării.Această valoare pozitivă este chiar diferența dintre veniturile și cheltuielile totale aferente tuturor relațiilor economice și financiare,desfășurate la nivelul întregii întreprinderi cât și de stat,deoarece pentru amundouă părțile reprezintă două surse esențiale de fonduri necesare dezvoltării și consumului.

Despre masa profitului(sau dimensiunea profitului) putem afirma că este o expresie valorică,rezultată ca diferență între suma veniturilor și suma cheltuielilor,elemente de calcul asupra cărora acționează factori cu influență directă sau indirectă,condiționând atât mărimea cât și sensul de dezvoltare.

Cel mai abstract,greu controlabil și imprevizibil dar cu influență hotărâtoare asupra derulării optime a activitășii economice îl reprezintă piața,locul de întâlnire al cererii cu oferta de bunuri sau servicii.Piața impune și coordonează volumul și structura producției,nivelul cheltuielilor de exploatare până la care produsele devin competitive în raport cu ale concurenței,concepții tehnologice legate de consumurile specifice,hotărâri manageriale cu privire la utilizarea forței de muncă.În aria factorilor care trebuiesc avuți în vedere,sunt și cei de natură fiscală sau politică care pot stimula sau stagna,stopa inițiativele întreprinzătorilor.Astfel.profitul poate fi privit doar ca o interacțiune a factorilor de producție,relativ controlați de întreprinzător,ci ca o consecință a combinării tuturor factorilor cantitativi,calitativi și conjuncturali atât din mediul intern cât și cel extern.

Privit din prisma rațonalității economice,obținerea profitului apare ca o cerință a dezvoltării și progresului,motivată de următoarele aspecte:

Profitul poate exprima posibilitatea de mărire a capitalului ce va fi utilizată ca o cerință a intrării secundare la sfârșitul unui ciclu sau exercițiul economico-financiar luat ca referință.

Nici un întreprinzător nu se poate dezvolta și nu are motivația de a întreprinde activități economico-financiare dacă nu se întrevede posibilitatea de câștig.

În lipsa profitului,factorii endogeni și exogeni depreciază activitatea economică până la anularea ei.

Din punct de vedere al obținerii și existenței profitului(valoare real pozitivă și concretizată în diferențele favorabile de monedă acumulată),el prezintă același grad de interes în sensul că:

Deținătorii de capital primar au motivația sporirii patrimoniului firmei fondate prin reinvestirea unei părți din profit și însușirea acelei părți care să le satisfacă nevoile de consum propriu.

Cei care dețin forță de muncă au motivația menținerii și dezvoltării potențialului economic al firmei în perspectiva participării și însușirii,din venituri,a echivalentului muncii depuse.

Statul este direct interesat deoarece prin aceasta profitul reprezintă materia impozabilă din care,o cotă parte,în funcție de politica fiscală promovată,se va mobiliza ca venituri directe la bugetul său.

BIBLIOGRAFIE

Abraham-Frois,Gilbert, Economie politică, Edit Humanitas,București,1998

Blaud, Michel, Dostaler,Gilles, Gândirea economică de după Keynes

Bodea, Gabriela, Teorie micro și macroeconomică,Edit Risoprint,Cluj 2002

Cioarnă, Alex,Haiducel Cristian,Economie,Edit Servo-Sat

Cojocaru ,C. ,Analiza economico-financiară ,Edit Economică,București,1997.

Cornescu ,Viorel Costul și veniturile în economia de piață,Edit Holging Reporter,București 1992

Farkaș , Alexandru , Economie de piață:micro,macro,mondoeconomie,Edit Libris,Cluj Napoca,1996

Galbraith , J.K.,Știință și intersul public,Edit politică,București

Ghisoiu , Magdalena ,Paul,Cocioc,Economie politică,Presa Univers Clujeană,Cluj Napoca,1999.

Heyne ,Paul ,Modul de gândire economic,Edit Didactică și Pedagogică,Bucureăti,1991.

Hoanță ,Nicolae ,Finanțele firmei,Edit Continent,Sibiu,1996

Popescu ,Gh Evoluția gândirii economice,Edit George Barițiu,Cluj 2000

Prahoveanu, Eugen Economie politică,fundamente de teorie economică Edit Eficient,București,1997

Quesnay , Fr-Observation sur l`interet de l`argent

Vasile, Radu Se inchide cercul?Edit Nemira,București 1999

Postelnicu , Gh Elemente de microeconomie Presa Universitară Clujeană,Cluj 2001

Sonea ,Ștefan Teorie economică în context de afaceri,Napoca Star Cluj.

Samuelson ,P., Nordhaus ,Economic,twelth edition,McGraw-Hill Book Company, 1985

Văcărel, Iulian, Finanțe publice,Edit Didactică și Pedagogică,București 1992

Prof Univ Dr Ploae ,Victor Economie politică-macroeconomie,Edit Ex-Pont.

Vorzsak, Magdalena ,Economie pozitivă,Edit Alma –Mater.

http://google.com/despre repartițiaprofitului

Catedra de Econ Pol,ASE,Econ pol,București.