.modernizarea Sc + Studiu de Fezabilitate

CAPITOLUL 1. INVESTIȚIILE ȘI ROLUL ACESTORA ÎN MODERNIZAREA SOCIETĂȚII COMERCIALE

1.1. lnvestițiile și creșterea economică

Noțiunea de investiții are două sfere de cuprindere. Sfera lărgită este reprezentată de investițiile financiare, care constituie, în esență, orice plasament de capital cu scopul de a obține un anumit profit. Cumpărarea de acțiuni sau de alte titluri de valoare, plasamentele de sume bănești la bănci, alocarea unor fonduri pentru inițierea de afaceri – în scopul de a obține dividende, dobânzi și respectiv profituri — înseamnă investiții financiare. Sfera restrânsă se referă la achiziționarea de noi mijloace fixe și se cheamă investiții de capital. Este de înțeles că prima sferă o cuprinde pe cea de a doua, dar, uzual, investițiile financiare se referă la plasamentele de capital exemplificate. Investițiile de capital au loc în economia reală precum și în domeniile social—culturale, constituind, în fond, suportul material al creșterii economice și al dezvoltării activităților social —culturale în orice țară din lume. În cele ce urmează, ne vom concentra atenția asupra acestui gen de investiții.

Prin investiții de capital trebuie să se înțeleagă nu numai construcția de noi obiective, ci și modernizarea celor existente. În domeniul economiei reale, în prezent, țara noastră nu are nevoie de noi obiective, ci mai cu seamă de modernizarea celor existente. In definitiv, politica de atragere a capitalului străin vizează tocmai modernizarea întreprinderilor existente, care dispun de utilaje îmbătrânite ce nu pot face față competiției economice actuale și cerințelor de consum ale populației.

Aproape niciodată o nouă investiție nu reproduce exact o investiție anterioară. Invers, se poate spune că orice investiție aduce ceva nou. Investițiile sunt propagatoare de nou, lor le este propriu caracterul novator, ele aduc întotdeauna schimbarea situației existente, apariția altor elemente decât cele cunoscute anterior. Investițiile angajează întotdeauna viitorul, de unde decurge

caracteristica asocierii unui însemnat factor de risc la orice proces investițional. Ele reprezintă privarea societății de un consum cert, în schimbul unei speranțe, pe care numai calculele științifice o pot fundamenta.

Investițiile unui agent economic pot fi făcute în propria sa țară sau în țări străine. Problema se poate pune și astfel: investițiile dintr-o țară au surse interne și surse atrase. Privind sistemic, putem spune că procesul investițional are determinări endogene și exogene. Situațiile rezultate din combinarea celor două proveniențe sunt ceea ce la noi în țară se numesc investiții mixte. Separat, agenții economici străini pot realiza la noi investiții proprii, fără participare românească. Așadar, în țara noastră se pot realiza trei categorii de investiții:

1) investiții proprii, românești, să le spunem autohtone;

2) investiții mixte, cu capital românesc și străin;

3) investiții străine, cu capital extern.

Raportul endogen—exogen, adică, în contextul nostru, raportul dintre investițiile autohtone și cele străine, constituie subiectul unui discurs vechi; acest raport a constituit subiect de analiză încă din trecutul mai îndepărtat și va continua, probabil, fără să se știe cât timp.

În țara noastră privirile sunt îndreptate astăzi asupra capitalului străin, el fiind considerat un panaceu economic. Situația este generată de faptul că agenții autohtoni nu dispun de fondurile necesare aplicării propriilor lor programe de dezvoltare. Fostele întreprinderi de stat, transformate în regii autonome și societăți comerciale, sunt practic decapitalizate. Înainte de 1989 trăiau de la un an la altul prin credite acordate de stat (este adevărat, cu dobânzi modice), datoriile acumulate fiind șterse din când în când. Astăzi, regiile autonome și societățile comerciale sunt la fel, dacă nu mai mult, de decapitalizate. Accesul la credite este prohibit, în condițiile în care dobânzile aproape că dublează anual datoria contractată. Unul din marii economiști ai lumii, este vorba de Schumpeter, arăta că, în fond, creditul (se înțelege, în primul rând cel destinat investițiilor) reprezintă pentru economie ceea ce sângele este pentru organismul omenesc; el pune în mișcare întregul angrenaj economic, în toate ramurile productive, cu mari efecte benefice în ramurile social—culturale.

De aceea, prima problemă, în condițiile actuale ale penuriei de fonduri interne o constituie creditul. Practica arată că se acordă volume mari de credite în economiile dinamice, prospere, pe când în economiile bântuite de criză, creditele au volume mici. Dobânda plătită pentru creditul încasat reprezintă costul capitalului împrumutat. La noi, acum, costul capitalului este enorm. De aceea, o bună soluție ar fi acordarea de credite cu dobânzi bonificate, mai ales pentru firmele care produc mărfuri destinate exportului. Politica dobânzilor înalte, aplicată în prezent, are profunde efecte negative asupra posibilităților de finanțare a investițiilor și, implicit, asupra creșterii economice.

Corelația dintre investiții și creșterea economică este de tipul legăturilor duble: pe de o parte, investițiile influențează creșterea economică prin volumul lor, aspect pe care l-am analizat mai sus; pe de altă parte, creșterea economică este influențată de calitatea investițiilor realizate, aspect ce se reflectă în eficiența economică a investițiilor. Precum se știe, principala menire a sistemului bancar este de a aloca resursele disponibile ale societății în mod cât mai eficient. În acest fel, capitalurile împrumutate aduc maximum de profit celor ce le dețin. Evenimentele din ultimii ani din țara noastră arată însă că banii depunătorilor nu au fost gestionați cu toată grija și responsabilitatea necesare, drept pentru care riscul a crescut considerabil, pierderile băncilor au devenit foarte mari, în unele cazuri existând chiar pericolul falimentului bancar. In acest domeniu, aspectele cele mai semnificative țin de administratorii bancari și de managementul investițiilor în economia reală. Astfel, sunt frecvente cazurile în care administratorii bancari au acordat credite, cu bună știință, unor agenți economici care nu prezentau garanția materială și morală a restituirii creditelor, probabil contra unor recompense personale. Tot atât de frecvente sunt și cazurile când debitorii nu s-au priceput în activitatea managerială concretă, nu au cunoscut și nu au aplicat principiile eficienței economice a investițiilor. Pe cale de consecință, băncile — dintre care câteva mari — au înregistrat goluri în capitalul propriu sau atras, goluri care, până la urmă, sunt suportate de întreaga societate.

Investițiile sunt un domeniu foarte sensibil al activității umane. Orientarea fondurilor bănești spre anumite obiective se face în funcție de necesități, dar și de tendințele existente pe plan mondial, de starea economiei, de dorințele consumatorilor, chiar și de modă, motive pentru care întotdeauna investițiile trebuie tratate cu maximă atenție de întreprinzător. Investițiile afectează, direct sau indirect, creșterea economică. După cum ziua de mâine depinde de ziua de azi, tot așa și viitorul societății depinde de investițiile prezente.

1.2. Contribuția investițiilor la modernizarea societății comerciale

Modernizarea și restructurarea economiei naționale este o acțiune complexă, care vizează toate nivelurile activității economice, și anume: ansamblul economiei naționale, ramurile propriu-zise, unitatea economică și locul de munca. Activitatea de modernizare și restructurare este un proces dinamic, care asigură perfecționarea capitalului fix, crearea unei structuri complexe și mobile ale producției, introducerea celor mai performante metode și tehnici de muncă etc.

Acțiunea de modernizare și restructurare, privită la nivelul economiei naționale și al ramurilor, trebuie să se refere, în special, la structurile economiei naționale, dezvoltarea pe baza principiilor moderne a ramurilor economice, înfăptuirea unor raporturi corespunzătoare fiecăreia dintre aceste ramuri, realizarea unor transformări pe plan social.

În cadrul activității de modernizare și restructurare a economiei naționale un loc important trebuie să i se acorde îmbunătățirii activității fiecărei ramuri în parte, dezvoltării pe principii noi a agriculturii, creșterii gradului de participare la circuitul economic a firmelor mici și a activității de servicii, intensificării acțiunilor în vederea realizării unor profunde transformări pe plan uman.

În condițiile actuale ale conjuncturii economice interne, ale trecerii la o economie de piață, o atenție deosebită trebuie să se acorde dezvoltării economiei pe baza cererii reale de bunuri materiale, servicii etc. și nu printr-o dezvoltare forțată a unor ramuri sau sfere de activitate în detrimentul altora. La baza întregii activități de modernizare și restructurare a economiei naționale trebuie să stea principiile rentabilității și ale eficienței economice; nu este posibil ca în unele ramuri să se consume mai mult decât se produce, să se execute lucrări de slabă calitate și, în acest fel, să se lucreze cu pierderi. Pe viitor activitatea de modernizare și restructurare trebuie să conducă la acțiuni eficiente, pentru a se asigura competitivitatea produselor românești atât pe piața internă, cât și pe piața externă.

Privită la nivelul unităților economice, activitatea de modernizare și restructurare impune, în primul rând, luarea unor măsuri tehnico—organizatorice care să asigure creșterea eficienței lor economice. În cadrul acestor măsuri, un loc important îl ocupă perfecționarea metodelor de conducere care să asigure un cadru stimulator pentru toți salariații unității economice. Activitățile de conducere trebuie să se bazeze, din ce în ce mai mult, pe folosirea mijloacelor de prelucrare automată a datelor. De aceea, investițiile alocate modernizărilor ar trebui să vizeze echiparea întreprinderilor cu mijloace modeme de conducere automată a proceselor economice și, de ce nu, de cibernetizare a acestora. Creșterea eficienței economice prin intermediul modernizărilor la nivelul societăților comerciale presupune și o mai bună amplasare a secțiilor și atelierelor de producție, astfel încât să se asigure o circulație normală a materiilor prime, semifabricatelor și produselor finite, dar și a forței de muncă. În acest sens se impune stabilirea unor fluxuri optime pentru transportul intern.

Activitatea de modernizare la nivelul firmelor reclamă asigurarea unei îmbinări strânse între caracterul polifuncțional pe care trebuie să-l capete clădirile din cadrul unității și specializarea acestora. Caracterul polifuncțional presupune împărțirea spațiului în zone funcționale care să asigure o prelucrare complexă a materiilor prime, iar specializarea incumbă o împărțire după caracteristicile procesului tehnologic. În ceea ce privește activitatea de modernizare a clădirilor, aceasta trebuie să asigure reducerea gradului de nocivitate, a pericolelor de incendii, concomitent cu îmbunătățirea generală a condițiilor de muncă ale salariaților ce își desfășoară activitatea în aceste secții.

Un aspect important care face obiectul modernizării la nivelul unităților economice îl constituie perfecționarea structurii producției. În condițiile trecerii la o economie de piață este necesar ca structura producției să fie adaptată nevoilor reale ale pieței, să răspundă solicitărilor partenerilor interni și externi. Deci, azi, mai mult ca oricând, se impune ca structura producției să fie dată de client și nu invers, de producător, așa cum se întâmpla până acum. Dar modificarea structurii producției necesită și modificarea structurii forței de muncă, atât în ceea ce privește componența meseriilor, cât și nivelurile de calificare profesională. O producție de calitate nu se poate realiza decât cu o forță de muncă având un nivel ridicat de calificare și care dă dovadă de o înaltă disciplină a muncii.

Activitatea de modernizare a locului de muncă prezintă o importanță deosebită rilor la nivelul societăților comerciale presupune și o mai bună amplasare a secțiilor și atelierelor de producție, astfel încât să se asigure o circulație normală a materiilor prime, semifabricatelor și produselor finite, dar și a forței de muncă. În acest sens se impune stabilirea unor fluxuri optime pentru transportul intern.

Activitatea de modernizare la nivelul firmelor reclamă asigurarea unei îmbinări strânse între caracterul polifuncțional pe care trebuie să-l capete clădirile din cadrul unității și specializarea acestora. Caracterul polifuncțional presupune împărțirea spațiului în zone funcționale care să asigure o prelucrare complexă a materiilor prime, iar specializarea incumbă o împărțire după caracteristicile procesului tehnologic. În ceea ce privește activitatea de modernizare a clădirilor, aceasta trebuie să asigure reducerea gradului de nocivitate, a pericolelor de incendii, concomitent cu îmbunătățirea generală a condițiilor de muncă ale salariaților ce își desfășoară activitatea în aceste secții.

Un aspect important care face obiectul modernizării la nivelul unităților economice îl constituie perfecționarea structurii producției. În condițiile trecerii la o economie de piață este necesar ca structura producției să fie adaptată nevoilor reale ale pieței, să răspundă solicitărilor partenerilor interni și externi. Deci, azi, mai mult ca oricând, se impune ca structura producției să fie dată de client și nu invers, de producător, așa cum se întâmpla până acum. Dar modificarea structurii producției necesită și modificarea structurii forței de muncă, atât în ceea ce privește componența meseriilor, cât și nivelurile de calificare profesională. O producție de calitate nu se poate realiza decât cu o forță de muncă având un nivel ridicat de calificare și care dă dovadă de o înaltă disciplină a muncii.

Activitatea de modernizare a locului de muncă prezintă o importanță deosebită deoarece aici se află nucleul activității de producție și de modul curm se organizează și conduce acest segment al societății comerciale depinde îmbunătățirea eficienței economice. La nivelul locului de muncă un rol important în cadrul activității de modernizare îl are dotarea acestuia cu noi utilaje, mai performante, cu parametri tehnico—economici superiori celor existente în dotare. Această reutilare a locurilor de muncă este cu atât mai necesară cu cât în ultimii ani procesul de dotare a unităților și de modernizare prin achiziționare de noi utilaje a fost încetinit sau chiar oprit. În acest sens este de semnalat existența unor societăți comerciale dotate cu utilaje care au depășit cu mult durata normală de serviciu și care prezintă un avansat stadiu de uzură fizică și morală. Modernizarea locurilor de muncă prin achiziționarea de noi utilaje presupune și o perfecționare a dotării cu aparate de măsură și control care să asigure nu numai o verificare și un control operativ, dar și o înaltă precizie.

Un loc important în cadrul modernizării locurilor de muncă îl ocupă introducerea unor măsuri tehnico—organizatorice care să permită promovarea progresului tehnico—economic. Așa după cum este cunoscut, gradul de promovare a progresului tehnico-economic în unitățile românești este foarte redus, fapt ce impune retehnologizarea acestora la nivelul unităților similare existente pe plan mondial. Retehnologizarea nu se poate face decât printr-un efort investițional deosebit și o conlucrare loială cu parteneri străini competitivi și interesați în colaborarea cu unități românești.

Un alt aspect care trebuie să-1 vizeze modernizarea locurilor de muncă îl constituie reamplasarea utilajelor și reorientarea transportului intern corespunzător modificărilor ce apar atât în structura utilajelor, cât și în cea a tehnologiilor de producție.

Indiferent de nivelul la care se realizează activitatea de modernizare, ea cuprinde cu prioritate: modernizarea forței de muncă prin îmbunătățirea structurală a acesteia și ridicarea nivelului de calificare; modernizarea utilajelor prin înlocuirea celor uzate, îmbunătățirea parametrilor tehnico-economici ai capitalului fix; modernizarea produselor finite prin introducerea în fabricație de noi produse cu un grad ridicat de eficiență; perfecționarea parametrilor și ridicarea nivelului calitativ la cele existente. De remarcat este faptul că activitatea de modernizare nu se poate face decât prin intermediul investițiilor, ca suport material al creșterii economice.

Deoarece întotdeauna activitatea de modernizare presupune o noutate, o materializare a gândirii omenești, un loc important în reușita ei îl are activitatea de cercetare științifică și de proiectare. În cadrul activității de cercetare trebuie să apară idei noi, soluții eficiente, variante posibile care să ducă la creșterea efîcienței economice prin modernizare. Dar, un loc la fel de important îl ocupă și beneficiarul lucrării de cercetare (societatea comercială producătoare). Numai în măsura în care acesta este deschis la nou, solicită și colaborează cu unitatea de cercetare și proiectare, poate să asigure modernizarea activității cu efecte benefice asupra acesteia.

Activitatea de modernizare are întotdeauna ca scop creșterea efîcienței economice a unității în care s-a realizat și ea permite o mai bună folosire, din punct de vedere calitativ, a factorilor de producție. În aceste condiții, activitatea de modernizare poate fi considerată ca activitate de tip intensiv, neutru și extensiv. Tipul intensiv de modernizare asigură o creștere mai accelerată a productivității muncii în raport cu gradul de înzestrare tehnică a muncii (valoarea capitalului fix care revine pe un salariat) și reflectă o bună orientare a activității de modernizare deoarece potențează cu prioritate factorii calitativi. Tipul neutru caracterizează acea modernizare la care ritmul de creștere a productivității muncii corespunde ritmului de creștere a volumului de capital fix ce revine la un salariat. Activitatea de modernizare, indiferent de nivelul la care se face și obiectivul ce îl vizează, nu este obligatoriu și eficientă. Astfel, în cazul în care prin modernizare accentul se pune pe factorii cantitativi, așa cum este cazul modernizării extensive, la care ritmul de creștere a productivității muncii este inferior celui al dotării tehnice muncii, nivelul eficienței economice poate fi necorespunzător și reflectă folosirea cu eficiență scăzută a resurselor.

Corelația dintre investiții și modernizare este fundamentală pentru orice activitate economică, indiferent de ramura în care aceasta se desfășoară. În fond, dotarea cu utilaje și instalații cu parametri tehnico-economici ridicați este o problemă care, în mod convențional, a fost așezată la nivelul locurilor de muncă ea interesând în egală măsură dezvoltarea pe baze eficiente a secțiilor și atelierelor de producție, a societății comerciale în ansamblul ei, a fiecărei ramuri economice în parte și, în final, a întregii economii naționale. Problematica investițiilor și a impactului asupra modernizării activității economice este departe de a se rezuma la cele câteva aspecte expuse mai sus și de aceea corelația dintre investiții și modernizare va fi reluată și adâncită în unul din capitolele viitoare, când se va analiza cu precădere eficiența economică a investițiilor.

1.3. Corelația dintre investiție și eficiență economică

Într-o economie de piață, caracterizată prin jocul cererii și al ofertei, obținerea celor mai bune rezultate cu mijloacele disponibile constituie problema esențială a agenților economici, scopul principal ce este urmărit în desfășurarea oricărei activități, deci și a investițiilor. Acest deziderat își sporește valoarea și importanța în condițiile când, paralel cu creșterea continuă a necesităților societății, se face simțit un proces normal de diminuare a resurselor materiale disponibile. De aceea, un rol important îl are conceptul de eficiență economică prin care se realizează legătura dintre resursele alocate pentru desfășurarea une acțiuni și rezultatele obținute de pe urma acesteia, care orientează dozarea resurselor spre acele domenii de activitate unde se asigură folosirea cu eficiență maximă a acestora în condițiile unei dezvoltări raționale, armonioase a economiei naționale.

Investițiile constituie economii pe care generația actuală le face la fondul de consum în vederea asigurării dezvoltării capitalului fix în perioadele următoare de timp. În aceste condiții, nu ne poate fi indiferent modul cum se consumă aceste economii, aceste eforturi, fapt ce impune compararea rezultatelor economice, efectelor economice cu eforturile investiționale făcute. Această comparație se realizează prin intermediul eficienței economice care are următoarele formule de principiu:

~ ența econ~c~ 77

,

în care:

, reprezintă eficiența economică;

– efectul economic;

– efortul investițional.

Prin eficiența economică a investițiilor înțelegem relația care se stabilește între cantitatea și structura efortului, pe de o parte, ca generatori de efecte, și nivelul rezultatelor economice obținute în urma desfășurării procesului investițional.

În categoria eforturilor se cuprind eforturi care se referă la procesul investițional (valoarea investiției, volumul lucrărilor de construcții-montaj, numărul de utilaje și de personal atrase în procesul investițional), dar și cele referitoare la procesul de producție (costurile de producție, cheltuielile materiale, numărul de salariați etc.). Aceste eforturi se pot referi la un singur an (cheltuielile anuale de producție, investiția anuală, importul anual pentru investiții sau producție etc.) sau la întreaga perioadă de activitate (investiția totală, cheltuielile totale realizate pe întreaga durată de funcționare a obiectivului, importul total pentru investiții sau pentru producție etc.).

De asemenea, în aprecierea eficienței economice a investițiilor, eforturile se pot referi numai la activitatea de investiții (valoarea investiției, import pentru investiții, valoarea utilajelor etc.), la activitatea de producție (cheltuieli de producție, necesar de salariați) sau la ambele (efortul total pentru investiții și pentru producție).

Efectele economice, atât ca volum, cât și ca structură, au un rol deosebit de important în aprecierea eficienței economice. Acestea pot fi directe (rezultatele imediate obținute în urma procesului investițional) și indirecte (care apar la utilizatorul rezultatelor procesului investițional). Efectele directe se pot împărți, la rândul lor, în efecte anuale (profituri anuale, valoarea anuală a producției) sau efecte totale, însumate pe întreaga durată de funcționare a obiectivului economic (profituri totale, valoarea totală a producției etc.).

Efectele economice ale procesului investițional, ca de altfel ale oricărei activități economice, se mai pot clasifica în efecte brute (ca de exemplu valoarea producției, veniturile anuale) și efecte nete (cum ar fi profiturile).

În cazul în care eficiența economică se calculează ca raport între efecte brute și eforturi, indicatorul trebuie să fie supraunitar, pentru a reflecta o activitate rentabilă. Dacă la numărător este efectul net, raportul poate fi și subunitar, dar la un nivel cât mai ridicat.

În vederea creșterii eficienței economice a investițiilor în condițiile unei economii de piață se impune luarea unor măsuri, dintre care prezentăm:

• analiza temeinică a variantelor propuse, pe baza unui sistem complex de indicatori de eficiență economică, îmbunătățirea structurii producției concomitent cu ridicarea gradului de competitivitate a acesteia;

• respectarea termenelor de punere în funcțiune a obiectivelor economice care să ducă la diminuarea imobilizărilor de fonduri, recuperarea mai rapidă a sumelor investite și obținerea mai devreme a rezultatelor propuse prin documentațiile de investiții;

• realizarea la noile obiective sau la cele modernizate a unor niveluri superioare, față de obiectivele vechi, în ceea ce privește productivitatea muncii, cheltuielile la 1 milion lei producție, indicele de valorificare a materiilor prime etc.

Industria, ca producător de materiale de construcții, va urmări producerea unor materiale de calitate superioară care să necesite o punere ușoară în operă și care să asigure reducerea fondurilor investiționale, în special prin costuri reduse și, eventual, acolo unde este cazul, prin folosirea materialelor înlocuitoare. Folosirea înlocuitorilor nu trebuie să constituie un scop în sine, ci un mijloc de economisire a unor materiale, dar fără a influența nivelul calitativ al produselor.

O altă formă de influențare a rezultatelor procesului investițional, de către industrie, o constituie calitatea pe care o are un producător de utilaje pentru ramura construcțiilor. Aceste utilaje trebuie astfel executate încât să permită promovarea unora mai eficiente în activitatea de construcții, realizarea mijloacelor de transport și alte utilaje (autobetoniere, macarale etc.) cu parametri tehnico-economici superiori, care să permită mecanizarea simplă sau complexă a operațiilor de construcții, eliminând muncile grele sau periculoase.

Un alt factor care participă, în mod nemijlocit, la procesul investițional este activitatea de construcții care realizează obiectivele de investiții (construcția propriu-zisă; instalațiile aferente de încălzire, iluminat; construcțiile speciale, ca stații de epurare a apei, castele de apă etc. și montajul utilajelor). În întreaga sa activitate, pentru creșterea eficienței economice a investițiilor, constructorul are ca obiectiv îmbunătățirea calității lucrărilor și a organizării producției, ridicarea gradului de mecanizare a muncii, eliminarea risipei pe șantierele de construcții, permanentizarea muncii, ridicarea nivelului de calificare a salariaților etc. De asemenea, urmărește respectarea termenelor de punere în funcțiune a obiectivelor, perfecționarea normativelor de consum (materiale, combustibil, energie electrică etc.) care să fie la un nivel acceptabil și să asigure reducerea consumurilor materiale, industrializarea și tipizarea unor construcții etc. Pentru stimularea îmbunătățirii activității în construcții este necesară asigurarea unei autonomii decizionale mai mari a unităților componente, în special în ceea ce privește posibilitățile de asociere, integrare și specializare a lor în dimensionarea capacităților de producție, structura organizatorică și stabilirea partenerilor de contracte. Pe viitor, contractarea execuției lucrărilor de investiții trebuie să se facă numai pe bază de licitație care să asigure o confruntare liberă a cererii și a ofertei. În consecință, se vor lua măsuri care să vizeze liberalizarea prețurilor la materialele de construcții, întocmirea unor caiete de sarcini, întocmirea unor devize de ofertă, lansarea invitațiilor pentru licitație etc. Pentru transpunerea în fapt a acestor deziderate se impune promovarea unei legislații corespunzătoare în special în ceea ce privește domeniul licitațiilor, dar și al contractelor economice.

Pentru asigurarea creșterii eficienței economice a investițiilor fiecare factor participant la procesul investițional va acționa pentru asigurarea unei calități superioare în munca sa, o colaborare continuă pe tot parcursul desfășurării procesului investițional: proiectare, execuție, probe tehnologice, atingerea parametrilor proiectați, accelerarea ritmului de transformare a investițiilor în capital fix pentru asigurarea recuperării cât mai rapide a eforturilor umane, materiale și financiare făcute.

CAPITOLUL 2. INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENȚEI ECONOMICE A INVESTIȚIILOR

Orice program de investiții presupune mai multe modalități de realizare, La rândul ei, fiecare modalitate are la bază mai multe variante de proiect, caracterizându-se printr-o multitudine de informații referitoare la eforturi, efecte, raportul acestora, durata de realizare a obiectivului, durata de producere a efectelor etc. În scopul alegerii variantei optime se folosește un sistem de indicatori de eficiență economică care surprind aceste informații sub aspect cantitativ și, pe cât posibil, calitativ.

Necesitatea utilizării unui sistem de indicatori este impusă de caracterul complex al eficienței economice, deoarece fiecare din ei surprinde un anumit criteriu de eficiență economică.

Indicatorii folosiți în aprecierea variantelor de investiții se pot c1asifica după mai multe criterii. În principiu, clasificarea indicatorilor de eficiență a investițiilor se face după regulile generale expuse într-un capitol anterior privind indicatorii eficienței economice a întregii activități a societăților comerciale și regiilor autonome. Cu aceeași ocazie s-a arătat că în sistemul de indicatori care reflectă eficiența economică au fost incluși și unii indicatori care, propriu-zis, nu exprimă eficiența (întrucât nu compară eforturile cu efectele), ci măsoară volumul activității (cum ar fi producția, mărimea profitului, capacitatea de producție etc.); acest lucru s-a făcut pentru a întregi imaginea celui ce face analiza asupra obiectivului studiat. În consecință, și în sistemul de indicatori ai eficienței economice a investițiilor vom include unii indicatori de volum dacă ei răspund acestei cerințe și oricărei investigații științifice.

2.1. Clasificare

Unul din aspectele după care se clasifică indicatorii de eficiență economică a investițiilor îl reprezintă sfera de cuprindere (și de referință) în funcție de care se împart în:

a) Indicatori care reflectă efectele economice, și aici se cuprind: capacitatea de producție, valoarea anuală a producției, structura producției, profitul anual, încasările valutare etc.;

b) Indicatori care cuantifică eforturile necesare realizării obiectivului de investiții și funcționării capacităților de producție, cum sunt: investiția totală, structura investiției totale, mărimea imobilizărilor, cheltuielile anuale de producție, structura costurilor de producție, numărul total de salariați și structura acestora etc.;

c) Indicatori referitori la perioada de realizare și funcționare a obiectivului. Din această categorie fac parte indicatorii: durata de execuție a obiectivului durata de execuție până la punerea parțială în funcțiune a unor capacități de producție, durata până la atingerea parametrilor proiectați; durata de funcționare fizică și eficiență a capacităților de producție etc.;

d) Indicatori ai eficienței economice. În concordanță cu conceptul de eficiență economică, un indicator de acest gen are caracteristica principală că realizează o comparație a rezultatelor obținute cu resursele consumate, ținând seama însă și de celelalte elemente definitorii ale eficienței economice: structura resurselor și rezultatelor, calitatea acestora, gradul de abundență, influența factorului timp etc. Dintre acești indicatori menționăm: investiția specifică, termenul de recuperare, coeficientul de eficiență economică a investițiilor etc.

Un alt criteriu de clasificare îl constituie nivelul la care se face evaluarea și analiza economică, și anume:

a) Indicatori stabiliți la nivel macroeconomic, cei care asigură analiza eficienței economice a investițiilor la nivelul ramurilor sau pe ansamblul economiei naționale;

b) Indicatori calculați la nivel microeconomic, cei care se referă, în principal, la evaluarea eficienței economice a obiectivelor de investiții la nivel de agent economic. La rândul lor, aceștia se pot împărți, după sfera de cuprindere, în indicatori cu caracter general, indicatori de bază, indicatori suplimentari și indicatori specifici. Indicatorii cu caracter general se referă la cei care se folosesc și în activitatea de producție; indicatorii de bază sunt cei ce se referă la eforturile și efectele investiționale și exprimă eficiența economică a investițiilor; indicatorii suplimentari completează sistemul de informații, în scopul evaluării cât mai corecte a eficienței economice a investițiilor și se referă la aprecierea activității desfășurate în domenii adiacente (bilanțul termic și energetic al societății comerciale, bilanțul contabil al unității care urmează să fie modernizată prin investiții, structura salariaților după sex și nivel de pregătire, randamentul și alți parametri tehnici ai utilajelor de bază etc.); indicatorii specifici surprind particularitățile pe care le prezintă unele ramuri sau domenii de activitate în evaluarea eficienței economice a investițiilor.

2.2. Indicatori statici

În cadrul prezentului subcapitol ne vom ocupa de indicatorii cu caracter general și cei de bază, urmând ca indicatorii specifici să fie prezentați în capitole separate;

a. Indicatorii cu caracter general contribuie la formarea unei imagini globale asupra eforturilor și efectelor ce vor caracteriza activitatea viitoare a obiectivului economic, precum și a eficienței economice. În această grupă se cuprind:

1) Capacitatea de producție, care exprimă cantitatea maximă de producție ce se poate obține, într-o perioadă, în condiții normale de funcționare impuse de utilizarea deplină a capitalului fix și a resurselor umane, organizarea judicioasă a producției și a muncii. Capacitatea de producție se exprimă în unități fizice, ca de exemplu: tone, metri liniari, metri pătrați, bucăți etc. Totuși, sunt cazuri, acolo unde producția are un grad ridicat de eterogenitate, când capacitatea de producție se exprimă valoric, în lei. În cazul obiectivelor din sfera de activitate socială sau culturală, distingem capacitatea de folosință, ca de exemplu: numărul de paturi la un spital, numărul de locuri la o unitate culturală etc. Capacitatea de producție este un indicator de volum, care cuantifică principalul efect economic al investiției. Utilizarea capacității de producție în calculele de eficiență economică este absolut necesară deoarece ajută la formarea unei păreri generale asupra mărimii obiectivului analizat.

2) Numărul de salariați de care va avea nevoie viitorul obiectiv, în perioada funcționării sale, se stabilește cu ajutorul indicatorului cantitativ de efort cunoscut sub numele de numărul mediu scriptic de salariați. Pentru orice proiect de investiții interesează atât numărul total de salariați, cât și structura acestora după profesie (muncitori, tehnicieni etc.).

3) Cheltuielile de producție. Prin intermediul cheltuielilor de producție se cuantifică eforturile totale făcute de agentul economic (eforturi umane, materiale și financiare) pentru obținerea producției ce urmează a se realiza de către viitorul obiectiv economic. Este un indicator sintetic de apreciere a activității societății comerciale sau regiei autonome și se poate calcula pe fiecare produs în parte sau pentru întreaga producție. Nivelul costului de producție, în condițiile menținerii aceluiași volum de producție, trebuie să scadă de la o perioadă la alta, asigurând în acest fel (concomitent cu realizarea unor disponibilități de materii prime ce pot fi folosite în alte scopuri sau pentru creșterea producției fizice) creșterea eficienței economice a obiectivului respectiv. Aprecierea eficienței economice a costurilor de producție se poate face cu o serie de indicatori, cum sunt: cheltuieli la 1.000.000 lei producție, ponderea cheltuielilor materiale în costurile totale de producție etc., indicatori care nu pot lipsi din nici o analiză economică riguroasă.

4) Valoarea producției (venituri din activitatea de bază sau din total activitate), indicator de efect care însumează rezultatele activității economice a unității pe o anumită perioadă de timp, de obicei un an. Indicatorul se stabilește pentru întreaga activitate a unității economice. Față de exprimarea fizică a producției, valoarea producției are avantajul că surprinde și influența modificării structurale a acesteia, atât din punct de vedere al complexității sortimentale ce se realizează cât și al calității acestora. În funcție de valoarea producției se pot calcula o serie de indicatori de eficiență economică, cum ar fi: producția la 1.000.000 lei capital fix, productivitatea muncii etc.

5) Profitul (beneficiul), indicator deosebit de important în aprecierea efectului net al unității sau pe fiecare produs în parte. Prin el, agenții economici asigură recuperarea capitalului cheltuit și își constituie noi capitaluri fixe. Cu ajutorul lui se poate calcula unul din cei mai sintetici indicatori de apreciere a eficienței activității economice și anume rata profitului (a rentabilității). În condițiile economiei de piață, noțiunea de beneficiu este sinonimă cu noțiunea de profit, având aceeași semnificație economică, de efect net obținut de agentul economic.

6) Productivitatea muncii. În activitatea de investiții, dar și de producție, omul reprezintă principalul factor de producție. De modul cum sunt folosiți salariații unei întreprinderi și nivelul pregătirii lor profesionale depind, în mare măsură, rezultatele economice ale unității. De aceea, pentru aprecierea eficienței cu care se consumă munca în cadrul unei activități este necesar calculul indicatorului productivitatea muncii, care exprimă producția ce poate fi realizată de un salariat într-o unitate de timp, valoarea producției ce revine pe un salariat, timpul de muncă, în om-ore, consumat pentru realizarea unei unități fizice de produs etc. Fiecare agent economic se va preocupa pentru alegerea variantelor de investiții pentru care indicatorul este favorabil, dar se va preocupa și pentru îmbunătățirea indicatorului, în procesul de producție, de utilizare a viitoarelor capitaluri fixe.

7) Consumurile specifice de materii prime, materiale, combustibil și energie. Acești indicatori au o importanță deosebită în aprecierea eficienței economice a investițiilor deoarece influențează în mod direct costul producției și, deci, rentabilitatea viitorului obiectiv economic. Consumurile de materii prime și materiale trebuie analizate nu numai din punct de vedere cantitativ, al mărimii lor, ci și calitativ, al structurii acestor consumuri. În atari condiții trebuie acționat pentru reducerea consumurilor și orientarea agenților economici spre materii prime din țară. Uneori, chiar dacă apelăm la importul de materii prime sau creșterea consumurilor specifice asigurând venituri mai mari, adoptăm aceste variante. De aici desprindem concluzia că aprecierea variantelor de investiții numai prin consumurile specifice nu este realistă, ea trebuie completată și cu alți indicatori care să reflecte eficiența acestor consumuri.

În cadrul indicatorilor generali pot fi incluși și alții, potrivit naturii obiectivului analizat, a ramurii din care fac parte etc.

b. Indicatorii de bază sunt:

1) Valoarea investiției. Mărimea fondurilor necesare pentru realizarea unui obiectiv constituie unul dintre indicatorii de volum principali, folosit în adoptarea deciziei de investiții, ce caracterizează eforturile procesului investițional. În principiu, investițiile însumează totalitatea resurselor ce se consumă pentru ridicarea obiectivului, până la punerea sa în funcțiune. Prin extensie, în volumul investiției se includ stocul de mijloace circulante necesar la prima dotare a obiectivului economic, precum și o serie de cheltuieli care nu măresc valoarea capitalurilor fixe, cum sunt cheltuielile cu pregătirea salariaților viitoarei unități economice, cu supravegherea desfășurării lucrărilor etc. Acest efort investițional se calculează cu ajutorul relației:

It = I + M0 + Cs

în care:

It – reprezintă investiția totală;

I – investiția calculată conform devizului general;

M0 – necesarul de mijloace circulante pentru începerea funcționării obiectivului;

Cs – alte cheltuieli (cu pregătirea cadrelor, supravegherea lucrărilor etc.).

Investițiile se materializează în capitaluri fixe, care pot fi active (participă nemijlocit la procesul de producție, cum sunt utilajele) sau pasive (asigură numai buna funcționare a celor active, cum sunt clădirile). Normal că efortul investițional va fi orientat spre capitalurile fixe active-utilaje, instalații de lucru, construcții speciale – care asigură realizarea producției întreprinderii. Dar, indiferent de modul de împărțire pe cele două categorii, investițiile se materializează în următoarele grupe: clădiri și construcții speciale; mașini, utilaje și instalații de forță; aparate și instalații de măsură, control și verificare precum și mijloace de calcul; mijloace de transport; animale și plantații; unelte, accesorii și inventar gospodăresc; aparatură birotică și alte active corporale.

2) Durata de execuție a lucrărilor de investiții. În această perioadă se materializează fondurile investiționale în capitaluri fixe. Ca urmare a faptului că pe această perioadă sunt scoase din circuitul economic productiv o serie de resurse (umane, materiale și financiare), perioada respectivă trebuie să fie cât mai scurtă, pentru a reduce imobilizările de fonduri. În acest sens, beneficiarul, în colaborare cu unitatea de construcții, trebuie să asigure o eșalonare rațională a investițiilor pe durata de execuție, eșalonare care, concomitent cu asigurarea conditiilor normale de desfășurare a procesului investițional, să permită reducerea pierderilor de profit ca urmare a imobilizării fondurilor de investiții. Un alt aspect care trebuie să preocupe toți factorii participanți la realizarea investiției (beneficiar, proiectant, constructor, furnizor de utilaje) îl constituie găsirea de soluții pentru punerea parțială în funcțiune a capacităților de producție. În acest fel se asigură diminuarea efortului investițional, prin profiturile suplimentare realizate în urma funcționării parțiale a capacităților de producție.

3) Durata de funcționare a capitalului fix. Așa cum a reieșit anterior, întreaga perioadă în care poate funcționa mijlocul fix o denumim durată fizică de funcționare (Df). În cadrul acesteia distingem însă durata eficientă de funcționare, notată cu D, reprezentând perioada în care mijlocul fix este menținut în funcțiune deoarece obține profit.

4) Investiția specifică. Acest indicator asigură comparabilitatea între efortul investițional făcut pentru realizarea unui obiectiv economic și rezultatele obținute exprimate prin capacitatea de producție. Relațiiie de calcul se stabilesc diferențiat pentru obiective noi, pentru dezvoltări, modemizări și retehnologizări, precum și pentru comparații între variante, astfel:

a) Pentru obiectivele noi:

în care:

Si – reprezintă investiția specifică;

Ii – investiția aferentă variantei i;

qi – capacitatea anuală de producție aferentă variantei i (exprimată în unităti fizice).

Investiția specifică astfel calculată arată care este efortul investițional, în lei, ce se face pentru realizarea unei unități de capacitate fizică — tonă, kwh, bucată, metru pătrat etc. Se folosește în special pentru unitățile cu producție omogenă la care se pot exprima capacitățile în unități fizice sau natural— convenționale (tractoare convenționale, motoare convenționale etc.).

b) Pentru activitatea de modernizare, dezvoltare sau retehnologizare a obiectivelor existente:

în care:

Imi – reprezintă investiția destinată modernizării, dezvoltării sau retehnologizării în variata i;

qmi – capacitatea de producție după modernizare în varianta i;

q0 – capacitatea de producție înainte de modernizare.

Indicatorul exprimă câți lei investiții se cheltuiesc pentru a crește capacitatea de producție cu o unitate fizică.

c) Pentru compararea variantelor. În cazul în care se compară între ele mai multe variante de investiții, există două posibilități de a realiza această comparație. Prima posibilitate constă în aceea că se calculează investiția specifică pentru fiecare variantă în parte, se compară între ele mărimile obținute și apoi se alege drept variantă optimă varianta care prezintă investiția specifică cea mai mică. A doua posibilitate se referă la faptul că una din variante prevede un volum suplimentar de investiții, care se materializează într-o capacitate de producție mai mare. În acest caz interesează volumul suplimentar de investiții solicitat și efectele obținute din acesta. Formula de calcul este următoarea:

în care:

Sc – reprezintă investiția specifică pentru comparații și exprimă necesarul suplimentar de investiții în varianta i față de varianta j pentru a obține o capacitate anuală suplimentară de producție de o unitate fizică, în varianta i față de varianta j;

Ii – investiția în variata i;

Ij – investiția în variata j;

qi – capacitatea de producție în varianta i;

qj – capacitatea de producție în varianta j.

Normal că acest indicator se va calcula numai pentru cazurile în care Ii >Ij și qi > qj. Dacă într-o variantă investiția este mai mare și capacitatea de producție mai mică, atunci aplicarea indicatorului este ilogică deoarece apare clar că varianta la care efectul este mai mare și efortul mai mic este superioară.

Indicatorul investiția specifică se poate calcula și în funcție de sporul producției valorice cu formula:

în care:

s’c – reprezintă investiția specifică pentru comparații și exprimă necesarul suplimentar de investiții în varianta i față de varianta j pentru a obține o producție anuală suplimentară de 1 leu, în varianta i față de varianta j;

Qi – reprezintă valoarea producției în varianta i;

Qj – valoarea producției în varianta j.

Calculul indicatorului investiția specifică în funcție de valoarea producției devine util, în special în cazul modernizărilor, dezvoltărilor și retehnologizărilor, deoarece acum, în mod obligatoriu, activitatea de investiții trebuie să fie însoțită și de schimbarea structurii producției cu efecte obiective asupra nivelului producției marfă a unității economice.

În condițiile economiei de piață, indicatorul investiția specifică este deosebit de important, dar pentru a deveni operant el trebuie să se compare cu investiția specifică de la alte obiective economice similare și, acolo unde există, cu investiția specifică normată pentru ramura sau domeniul de activitate respectiv. Indicatorul, exprimând efortul investițional la o unitate efect, trebuie să fie minim, cu încadrarea în indicatorul normat sau realizat la obiective similare.

Datorită simplității sale, a faptului că operează cu unități de măsură fizice, indicatorul investiția specifică este unul dintre indicatorii cei mai utilizați în analiza eficienței economice a investițiilor. De altfel, la obiectivele cu caracter productiv, în mod practic nu se adoptă o decizie de investiții fără a lua în considerare acest indicator. Exprimând efortul la o unitate de efect, indicatorul trebuie să fte minimizat. Cu alte cuvinte, la adoptarea deciziei de investiții . se alege varianta pentru care investiția specifică este cea mai redusă.

Deși indicatorul investiția specifică are o serie de avantaje, el este totuși un indicator parțial, care compară efortul investițional total cu mărimea capacității de producție dintr-un an și nu reușește să surprindă fațetele procesului investițional, fapt pentru care el trebuie completat și cu alți indicatori de eficiență economică a investițiilor, la care ne vom referi în continuare.

5. Termenul de recuperare a investițiilor, indicator ce exprimă perioada de timp în care investiția se recuperează din profit în urma punerii în funcțiune a unor capacități de producție. Referindu-se la o perioada de timp, indicatorul, în practică dar și în literatura de specialitate, se mai numește și durata de recuperare a investițiilor. Pentru calculul acestui indicator se folosesc mai multe relații în funcție de destinația investiției (construirea de obiective noi, modemizări, dezvoltări sau retehnologizări ale unităților existente sau asigurarea comparabilității cu alte variante de investiții). În consecință, formulele ce pot fi aplicate pentru calculul termenului de recuperare a investițiilor sunt:

a) Pentru obiectivele noi:

în care:

Ti – reprezintă termenul de recuperare pentru varianta i;

Ii – investiția aferentă variantei i;

Phi – profitul anual aferent variantei i.

În calculele de eficiență economică a investițiilor, profitul se consideră constant pe întreaga durată de funcționare a obiectivelor. Or, în realitate, acesta diferă de la un an la altul, în funcție de producția realizată, prețul unitar de vânzare, rata inflației în economie etc. În aceste condiții, pentru determinarea termenului de recuperare se folosește o ecuație de balanță, și anume:

în care:

Ii – reprezintă investiția totală;

T – termenul de recuperare;

Phi – profitul anual din anul i.

În calcule se va constata că suma profiturilor anuale crește permanent, până la un anumit an „n” pentru care această sumă este mai mică decât valoarea investiției totale, iar pentru anul „n+1” suma va fi mai mare decât valoarea investiției. În acest caz termenul de recuperare T se află în intervalul (n; n+1) și se va determina prin încercări succesive.

Există situații în care, pe durata de realizare a obiectivului „d”, se dau parțial în folosință capacități de producție caracterizate printr-un profit parțial P’h. În acest caz, profitul parțial conduce la diminuarea efortului investițional, iar termenul de recuperare se calculează raportând efortul investițional diminuat la profitul anual înregistrat pe durata „D” de funcționare a obiectivului.

b) Pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizarea obiectivelor existente, calculul indicatorului termen de recuperare se face cu formula:

în care:

T – reprezintă termenul de recuperare pentru varianta i;

Imi – investiția pentru modernizare aferentă variantei i;

Phm – profitul anual aferent variantei modernizare i;

Ph0 – profitul anual înainte de modernizare.

Indicatorul în acest caz exprimă perioada de timp în care se recuperează investiția din profitul suplimentar obținut ca urmare a modernizării, dezvoltării sau retehnologizării obiectivului supus analizei

În cazul în care prin investiția efectuată se urmărește cu prioritate reducerea cheltuielilor de producție, fără să se modifice profitul unității (micșorându-se corespunzător prețul de vânzare), termenul de recuperare se poate calcula și astfel:

în care:

Chmi – cheltuielile anuale de producție aferente variantei modernizate i; Ch0 – cheltuielile anuale de producție înainte de modernizare.

c) Pentru compararea variantelor. În cazul în care se compară. între ele mai multe variante de investiții există două posibilități de a realiza această comparație. Prima posibilitate constă în aceea că se calculează termenul de recuperare pentru fiecare variantă în parte, se compară între ele mărimile obținute și apoi se alege drept variantă optimă varianta care prezintă termenul de recuperare cel mai mic. A doua posibilitate se referă la faptul că una din variante prevede un volum suplimentar de investiții, care se materializează într-un profit anual mai mare. În acest caz interesează volumul suplimentar de investiții solicitat și efectele obținute din acesta. Formula de calcul este următoarea:

în care:

Ii ,Ij – reprezintă investiția aferentă variantei i, respectiv j;

Phi , Phj – profitul anual aferent variantei i, respectiv j.

În acest caz, indicatorul exprimă perioada de timp în care se recuperează investiția suplimentară, facută în varianta i față de j, din sporul de profit realizat în varianta i față de j

6) Coeficientul de eficiență economică a investițiilor Acest indicator exprimă profitul anual ce se obține la un leu investit și în cazul mai multor variante se optează pentru varianta la care coeficientul de eficiență economică este cel mai mare. Indicatorul nu este o mărime adimensională, cum este orice coeficient, el semnifică efectul net anual ce poate fi obținut la un leu investit. Relațiile de calcul, pentru cele trei situații, sunt:

a) Pentru obiective noi:

în care:

ei – reprezintă coeficientul de eficiență economică pentru varianta i;

Phi – profitul anual aferent variantei i;

Ii – investiția aferentă variantei i.

Ca urmare a conținutului său economic, decizia de investiții se ia în funcție de varianta la care acesta este maxim. Din relațiile prezentate, rezultă că între termenul de recuperare și coeficientul de eficiență economică a investițiilor există o relație inversă, respectiv:

Datorită acestui fapt, cei doi indicatori sunt complementari și, drept urmare, în calculele de eficiență economică a investițiilor se folosește numai unul din ei, în general calculat cu aceleași valori

b) Pentru modernizări dezvoltări și retehnologizări ale unităților existente, coeficientul de eficiență economică se calculează astfel:

în care:

ei – reprezintă termenul de recuperare pentru varianta i;

Imi – investiția pentru modernizare aferentă variantei i;

Phmi – profitul anual aferent variantei modernizate i;

Ph0 – profitul anual înainte de modernizare.

Coeficientul de eficiență economică a investițiilor alocate modernizării, dezvoltării sau retehnologizării poate fi calculat și în funcție de economia făcută la costuri de producție. Relația de calcul este următoarea:

și exprimă economiile la costuri, în lei, ce revin la 1 leu investit. Notațiile au aceleași semnificații ca și în cazul termenului de recuperare.

7) Cheltuieli echivalente sau recalculate. La evaluarea proiectelor de investiții, prin indicatorii prezentați până acum, calculele de eficiență economică se fac comparând valoarea totală a resurselor consumate (investițiile) cu efectele dintr-un an. De exemplu, termenul de recuperare a investiției se calculează prin raportarea volumului total de investiții la profitul anual. La fel, indicatorul investiția specifică se calculează prin compararea investițiilor totale cu capacitatea anuală de producție etc. Prin urmare, în ambele cazuri s-au luat în considerare efectele anuale și nu cele totale. Or, efectele obținute în urma realizării obiectivelor de investiții nu se rezumă numai la cele dintr-un an, ci la o perioadă cu orizont de timp îndelungat.

În activitatea practică se constată că la același volum de efecte economice obținute se pot face fie eforturi mai mari de investiții, fie eforturi suplimentare cu cheltuieli de producție. Un efort suplimentar de investiții permite achiziționarea unor utilaje mai perfecționate, cu randamente economice superioare, adoptarea unor tehnologii îmbunătățite care creează condiții pentru o mai bună folosire a materiilor prime, materialelor etc., toate acestea ducând la diminuarea cheltuielilor de producție.

Așadar, un anumit efect economic se poate obține fie cu un volum mai mare de cheltuieli de producție și o investiție mai mică, fie cu un consum mai mare de resurse investiționale dar cu cheltuieli de producție mai mici. Însumarea directă a investiției cu cheltuielile anuale de producție nu este posibilă deoarece investițiile sunt cheltuite o singură dată, iar cheltuielile anuale de producție sunt înregistrate repetitiv (anual). Indicatorul care asigură însumarea efortului investițional cu cheltuielile de producție îl constituie cheltuielile echivalente, care se calculează cu formula:

în care:

Ki – reprezintă cheltuielile recalculate;

Chi – cheltuielile anuale de producție aferente variantei i;

Ii – investiția din varianta i;

T – termenul de recuperare.

Indicatorul astfel calculat exprimă efortul total (investiția plus costurile de producție în perioada indicată T) în vederea realizării producției. În forma de mai sus, acest indicator se folosește numai în cazul în care se analizează variante care au aceeași capacitate de producție, deoarece este normal ca la o capacitate mai mare de producție și efortul total să fie mai mare.

În cazul în care capacitățile de producție diferă de ta o varianta la alta se folosește o formulă derivată a relației prezentate, și anume:

în care:

ki – reprezintă cheltuielile specifice recalculate;

qi – capacitatea anuală de producție aferentă variantei i.

Indicatorul astfel calculat exprimă efortul total cu investiția și cu cheltuielile anuale de producție (pe întreaga durată d și D) făcut pentru a obține o unitate fizică de capacitate de producție.

În analize, pentru a surprinde cât mai bine efortul total necesar pentru realizarea producției totale, indicatorul cheltuieli recalculate trebuie să fie determinat în funcție de durata de funcționare a viitorului obiectiv și nu de termenul de recuperare. În acest caz, relațiile de calcul al indicatorului vor fi:

în care:

De – reprezintă durata eficientă de funcționare a viitorului obiectiv.

În calculele de eficiență economică a investițiilor, indiferent de formula de calcul folosită, se preferă varianta care are cheltuielile echivalente cele mai mici, ca urmare el va avea un grad mai mare de aplicabilitate atunci când volumul resurselor este scăzut și agenții economici urmăresc ca folosind aceste resurse să obțină cât mai multe produse.

Indicatorul cheltuieli specifice recalculate se poate calcula și în funcție de investiția specifică și de costurile unitare de producție. Cele două formule (când cheltuielile specifice recalculate sunt calculate în funcție de T sau de De) se prezintă astfel:

în care:

si – reprezintă investiția specifică;

ch – costurile anuale unitare de producție;

e – coeficientul de eficiență economică a investițiilor.

8) Randamentul economic al investițiilor. Acest indicator are un grad mai mare de cuprindere față de indicatorii prezentați – investiția specifică, termenul de recuperare și coeficientul de eficiență economică a investițiilor. El asigură comparabilitatea între profitul final obținut în urma realizării obiectivului economic și efortul investițional și se calculează cu ajutorul relației:

în care:

Ri – reprezintă randamentul economic al variantei i;

Pf – profitul final al variantei i;

Ii – investiția aferentă variantei i.

Prin profit final înțelegem profitul ce se obține după ce efortul investițional a fost compensat de profitul anual (profitul rămas la dispoziția agentului economic după recuperarea investiției). În aceste condiții, formula de calcul al profitului final este:

în care:

Pt – reprezintă profitul total pe întreaga durată de funcționare eficientă a

obiectivului. Ca urmare, profitul total are două formule de calcul:

– când profitul anual nu este constant în timp, timp de D ani

– când profitul este constant în timp, timp de D ani

În consecință, randamentul mai poate fi exprimat și astfel:

Randamentul economic este mai semnificativ în aprecierea variantelor de investiții când se urmărește obținerea unui profit mai mare, când resursele de care dispun agenții economici asigură achiziționarea unor utilaje, tehnologii mai bune ce vor facilita realizarea unei producții cu parametri tehnico-economici superiori, deci pentru o activitate rentabilă, viabilă, în plină ascensiune. Indicatorul randamentul economic al investițiilor, exprimând profitul final ce se obține la un leu investit, va orientă decidentul spre alegerea variantelor de investiții la care mărimea indicatorului este maximă. După cum rezultă, randamentul economic al investițiilor realizează un bilanț general al construirii și funcționării unui obiectiv de investiții. În consecință, el poate fi utilizat și sub denumirea de indicele general de eficiență economică a investițiilor.

2.3. Indicatori dinamici

Pentru a elimina dezavantajele legate de caracterul unilateral al gamei de indicatori prezentați, se impune utilizarea indicatorilor care iau în considerare factorul timp, factor al accelerării procesului de creștere economică.

Alegerea variantelor tehnologice propuse pentru un obiectiv, constituie un moment decisiv în asigurarea eficienței economice în ansamblu. O eficiență ridicată a obiectivelor de investiții, alegerea celor mai bune variante tehnologice și constructive impun considerarea factorului timp ca element de fundamentare a deciziei.

În perioada execuției investițiilor se desfășoară un proces accelerat de imobilizare a fondurilor, volumul imobilizărilor fiind mai ridicat în situația în care resursele sunt dispersate pe mai multe obiective în execuție simultană sar, în cazul necorelării activităților, ca urmare a insuficientei pregătiri a lucrărilor, ceea ce determină o prelungire a duratei de execuție cu efecte asupra nerespectării termenelor de punere în funcțiune a capacităților planificate. Aceste imobilizări de fonduri sunt echivalente unor pierderi inerente procesului de investiții, care se calculează cu ajutorul unor indicatori:

1) Imobilizarea fondurilor investiționale

Până la momentul punerii în funcțiune a obiectivului, se disting două perioade: durata necesară pentru proiectarea și elaborarea documentației tehnico-economice și apoi durata de execuție a lucrărilor de investiții pe șantier.

Pe parcursul duratei proiectării, imobilizările de fonduri bănești sunt minime. Este perioada dintre momentul luării deciziei de investiții și încheierea elaborării documentațiilor de investiții. Perioada proiectării, care uneori cuprinde și un timp de cercetare necesar găsirii unor tehnologii, are influență asupra termenului de punere în funcțiune. Această perioadă prezintă o importanță cu atât mai mare cu cât proiectul este de anvergură, necesitând și o perioadă mai mare de căutări, încercări etc. Totuși, ținând seama că fondurile bănești cheltuite fie sunt mici (exemplu, cheltuielile alocate proiectării), în comparație cu volumele de investiții necesare edificării propriu-zise a obiectivului, fie se suportă din surse extrainvestiționale (cum este cazul cheltuielilor alocate cercetării), nu ocupă un loc central în cadrul procesului investițional. În consecință, ne vom concentra atenția asupra imobilizărilor de fonduri din perioada care urmează.

Durata de execuție pe șantier este aceea în care se consumă cea mai mare parte din valoarea investiției și începe cu deschiderea șantierului, terminându-se cu probe tehnologice și cu punerea în funcțiune. În perioada de execuție a obiectivului eficiența economică a investițiilor este influențată de fondul de investiții alocat, durata de execuție, modul cum au fost eșalonate fondurile de investiții și capacitățile de producție puse parțial în funcțiune, în acest interval.

Eșalonarea investițiilor influențează în mod direct imobilizările de fonduri care reprezintă pierderi potențiale pentru economia națională. În general, investițiile pot fi eșalonate în mod crescător, uniform sau descrescător. Deoarece o sumă cheltuită rămâne imobilizată până la începerea funcționării obiectivului, și chiar peste acest moment până la recuperarea efectivă, varianta mai convenabilă este varianta la care imobilizările sunt cele mai mici.

Funcțiile matematice care aproximează cele trei evo1uții sunt:

– pentru eșalonarea în mod crescător, parabola

– pentru eșalonarea uniformă , funcția liniară

– pentru eșalonarea descrescătoare , funcția

în are:

y – reprezintă fondurile de investiții cumulate de la un an la altul,

t – timpul,

a, b, c, k – coeficienții funcției.

Pentru evaluarea eficienței economice pe această perioadă, prin prisma mărimii imobilizărilor și a pierderilor datorate acestor imobilizări, se folosesc o serie de indicatori, și anume:

a. Mărimea imobilizărilor totale. Un fond de investiții alocat într-un an h rămâne imobilizat până la sfârșitul perioadei de execuție a obiectivului.

De exemplu, investiția cheltuită în anul întâi va rămâne imobilizată și în anul al doilea, și în anul al treilea de execuție, până la darea în funcțiune a obiectivului. Investiția efectuată în anul al doilea va rămâne imobilizată în anii următori, până la terminarea execuției obiectivului. În acest caz, mărimea imobilizărilor totale de investiții se obține însumând toate elementele matricei, adică:

în care:

Mi – reprezintă mărimea imobilizărilor,

d – durata de execuție a obiectivului,

Ih – fondul de investiții cheltuit în anul h,

k – factor de corecție care poate lua valori în intervalul [0;1], în funcție de momentul la care se consideră că s-a cheltuit investiția, astfel: 0, dacă investiția s-a realizat (cheltuit) la sfârșitul anului; 0.5, dacă investiția s-a realizat la jumătatea anului; 1, dacă investiția s-a realizat la începutul anului.

b. Imobilizarea specifică. Indicatorii de eficiență economică a investițiilor se folosesc pentru adoptarea unei decizii judicioase de investiții. Aceasta înseamnă ca din două sau mai multe variante de investiții se selectează o variantă considerată a fi cea mai bună. Variantele de investiții care se compară nu prevăd întotdeauna aceeași capacitate de producție. În asemenea cazuri, o variantă care prevede o capacitate mare de producție va necesita și fonduri mai mari de investiții în raport cu celelalte variante, ceea ce va conduce, implicit, la o valoare mai mare a imobilizărilor totale de fonduri. Este evident că, în acest caz, decizia de investiții poate fi eronată dacă este bazată numai pe minimizarea indicatorului menționat. Pentru a evita erorile ce pot apărea atunci când se compară variante cu capacități de producție diferite, se utilizează indicatorul imobilizarea specifică, care se calculează cu formula:

în care:

mi – reprezintă imobilizarea specifică

q – varianta de capacitate.

Indicatorul astfel calculat exprimă imobilizarea ce revine la o unitate de capacitate de producție. Uneori, acest indicator se mai poate stabili și în funcție de valoarea producției și exprimă imobilizarea ce revine la un leu producție. Indicatorul calculat în funcție de valoarea producției are avantajul că surprinde și influența modificării structurii producției, dacă aceasta diferă între variantele supuse analizei.

c. Efectul economic al imobilizărilor. Acest indicator reflectă efectul nerealizat ca urmare a scoaterii din circuitul productiv a resurselor investiționale, prin relația:

în care:

Ei – reprezintă efectul economic al imobilizărilor,

en – coeficientul de eficiență economică mediu pe ramura respectivă sau domeniul de activitate,

i – varianta de investiții.

d. Efectul economic specific al imobilizărilor. Este firesc ca la o variantă la care efortul investițional este mai mare și efectul economic al imobilizărilor să fie mai mare, dar și capacitatea de producție ce va fi pusă în funcțiune va fi superioară. Deci, în cazul capacităților de producție ce diferă de la o variantă la alta se impune asigurarea comparabilității prin calculul efectului economic specific al imobilizărilor. Relația de calcul pentru acest indicator este:

în care:

i – reprezintă efectul economic specific al imobilizărilor,

qi – capacitatea anuală de producție.

Indicatorul astfel calculat exprimă efectul economic nerealizat ce revine la o unitate de capacitate. Acest indicator se poate calcula și în funcție de valoarea producției sau a fondului de investiții. În primul caz indicatorul arată care este efectul nerealizat (profitul), ca urmare a scoaterii din circuitul productiv a resurselor investiționale, ce revin la un leu producție și, în cazul al doilea, efectul nerealizat ce revine la un leu investit.

Indicatorii prezentați, deși au o serie de avantaje, nu reflectă totuși întreaga pierdere provocată în timp, fiind construiți pe baza principiilor indicatorilor statici, care nu surprind și efectele propagate. Or, în economie, fenomenele și procesele economice se petrec tocmai după acest principiu, al efectului propagat, care arată că un câștig aduce alt efect suplimentar, iar o pierdere generează noi pierderi

Aceste câteva exemple ilustrează faptul că determinarea corectă a eficienței economice a investițiilor este o problemă deosebit de complexă, în care intervin factori și conjuncturi multiple, care pot face ca opțiunea să se îndrepte spre o variantă sau alta. În consecință, adoptarea deciziei de investiții, trasarea strategiei generale de dezvoltare a unei societăți comerciale trebuie să se facă în urma unor calcule multiple și profunde, dublate întotdeauna de o analiză pertinentă a situațiilor ce se pot ivi pe parcursul întregii „vieți” a obiectivelor de investiții, precum și de indicatorii de eficiență economică a investițiilor.

Toate procesele economice se desfășoară în timp; în domeniul investițiilor timpul reprezintă un factor de o deosebită importanță deoarece procesul de materializare a investițiilor în capital fix și apoi procesul de obținere a producției dar și de recuperare a cheltuielilor este dinamic, se desfășoară pe o perioadă mare de timp.

Tehnica actualizării are proprietatea de a aduce toate valorile bănești din trecut sau viitor (valori altfel necomparabile) la un singur moment, făcându-le astfel comparabile între ele. Acest moment mai este cunoscut sub denumirea de tehnica discontării.

În consecință, o investiție de 1 leu făcută astăzi echivalează peste h ani nu cu o sumă de 1 leu ci de (1+a)h lei, dacă dorim să ținem seama de influența factorului timp. Expresia (1+a)h se numește factor de fructificare.

Dar problema se poate pune și invers, adică, dacă 1 leu investit în prezent devine peste h ani (1+a)h lei, atunci care va fi valoarea actuală a unui leu ce se va obține în anul h. Aceasta va fi 1/(1+a)h. Această expresie se numește factor de actualizare și este folosit pentru aducerea din viitor în prezent a unei sume de 1 leu.

În ceea ce privește simbolul a, acesta reprezintă eficiența anuală a sumei unitare cheltuite; el corespunde eficienței medii obținute la obiectivele similare, din ramura sau subramura unde se cheltuiește suma respectivă, și în literatura de specialitate este denumit coeficient de actualizare. Specialiștii estimează că, în condițiile normale, în țara noastră mărimea acestui coeficient pe ansamblul economiei naționale este de 0,15 sau 15% (cu diferențieri pe ramuri și subramuri). Mărimea coeficientului trebuie să țină cont de rata inflației, rata dobânzii, coeficientul de risc și eficiența medie din domeniul de activitate unde se realizează investiția.

Randamentul economic al investițiilor, în forma dinamică, se calculează cu formula:

Ra –randamentul economic actualizat al investițiilor

Pta – profitul total actualizat

Ita – investiția actualizată

Investițiile cât și profitul total trebuie actualizate la același moment. Considerăm că ne aflăm la momentul punerii în funcțiune a obiectivului de investiți. În acest caz, profitul se va actualiza folosind factorul de actualizare, respectiv:

Investițiile actualizate se calculează astfel:

Utilizarea factorului de actualizare sau fructificare depinde de poziția anului respectiv față de momentul de referință. Astfel, dacă o valoare (fie investiție, fie profit) a fost înregistrată într-un an iar anul respectiv precede momentul de referință, atunci acea valoare se actualizează cu factorul de fructificare. Invers, dacă valoare în cauză s-a realizat într-un an situat după momentul de referință, atunci se aplică factorul de actualizare.

Se impune o remarcă deosebit de importantă și anume că, în cazul aplicării factorului de actualizare, h ia valorile 1,2,…,t; iar atunci când se aplică factorul de fructificare, h ia valorile 0,1,2,…..t-1, unde t reprezintă intervalul de timp cuprins între momentul la care se face actualizarea și momentul în care se obține ultima sumă ce se actualizează.

În activitatea practică, indicatorii ce se actualizează – profit, costuri, producție etc. – se consideră adeseori ca fiind constanți pe întreaga perioadă de producere a lor. De aceea vom acorda o atenție deosebită cazului când profitul anual este considerat a fi constant.

Pentru actualizarea la un moment viitor a profitului, de exemplu scoaterea din funcțiune a obiectivului se va folosi factorul de fructificare, iar dacă profitul anual este egal pe întreaga durată de funcționare a obiectivului acesta, actualizat, se poate calcula astfel:

2.4. Metodologia BIRD

Obligativitatea elaborării studiului de fezabilitate pentru fiecare lucrare de investiții a fost stabilită de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru obiectivele finanțate din fondurile acesteia; ținându-se cont de utilitatea deosebită a studiilor de fezabilitate, în țara noastră s-a introdus obligativitatea întocmirii lor pentru toate obiectivele de investiții, chiar și pentru cele care nu sunt finanțate de BIRD. Chiar mai mult, putem spune că nici o lucrare care vizează angajarea de capital nu se execută fără elaborarea prealabilă a unui studiu de fezabilitate.

Pentru aprecierea eficienței economice a proiectelor de investiții prin metodologia BIRD, se folosește un sistem de indicatori de eficiență, ce au o serie de avantaje printre care și acela că asigură evaluarea eficienței economice atât la nivel de agent economic cât și la nivelul economiei naționale.

Caracteristic metodologiei BIRD este faptul că toate calculele de eficiență au la bază tehnica actualizării la momentul începerii construcției.

Analiza economică ia în considerare diferite soluții tehnologice, capacități de producție etc. stabilind rentabilitatea proiectului la nivelul întregii economii naționale, respectiv a tuturor resurselor angajate, indiferent de natura resurselor (proprii, credite, alocații de la buget) și de cine beneficiază de acestea. De asemenea, în analiza economică, la dimensionarea cheltuielilor și veniturilor nu se au în vedere subvențiile, taxele, impozitele și, în general orice transfer de monedă. O altă particularitate a analizei economice o constituie faptul că la calculația indicatorilor nu se ține seama de sursele de constituire a fondurilor (costul acestor resurse) și de destinația veniturilor ce se vor realiza. În calculele de eficiență economică se consideră toate cheltuielile și toate veniturile, indiferent de destinația sau proveniența lor.

Analiza financiară se face din punctul de vedere al investitorului (societate comercială sau regie autonomă) care este preocupat de obținerea unor profituri la fondurile proprii cheltuite în conjunctura pieței de desfacere. În cadrul analizei financiare, pentru utilaje, materii prime, salarii, se utilizează prețurile practicate pe piața externă atât pentru produsele din țară, cât și pentru cele din import.

La stabilirea cheltuielilor și veniturilor se au în vedere subvențiile, taxele, impozitele etc.

A. Veniturile brute reprezintă volumul total al încasărilor dintr-o anumită perioadă. Acestea sunt constituite în special din valoare producției industriale (a producției marfă), dar pot proveni și din alte activități.

B. Cheltuielile totale includ atât cheltuielile cu investiția cât și cheltuielile de producție. În volumul de investiții se cuprind cheltuielile propriu-zise pentru realizarea obiectivului economic, precum și o serie de alte cheltuieli, cum sunt cheltuielile pentru achiziționarea unor mijloace circulante necesare la prima dotare, cheltuieli pentru pregătirea forței de muncă, cheltuieli pentru plata salariaților care asigură supravegherea desfășurării procesului investițional etc.

În cheltuielile de producție se includ toate costurile ce se fac pentru realizarea producției, mai puțin cheltuielile cu amortizarea capitalului fix.

Pentru efectuarea analizei financiare, în costuri se mai includ și o serie de impozite, taxe, dobânzi pe care le face întreprinderea, precum și sumele necesare rambursării creditelor și a dobânzilor aferente.

C. Raportul dintre venituri și costuri permite o comparație între suma încasărilor realizate pe întreaga durată de funcționare a obiectivului economic și totalul cheltuielilor efectuate atât cu edificarea obiectivului, cât și cu producția.

Sub raportul eficienței economice, proiectul de investiții poate fi acceptat numai în cazul în care raportul este mai mare ca 1. Această relație exprimă legea fundamentală a activității economice care presupune că în orice asemenea activitate trebuie să se recupereze integral cheltuielile efectuate și să se realizeze un anumit profit pentru investitor și societate.

D. Fluxul de numerar exprimă situația la zi, respectiv care este câștigul sau pierderea pentru fiecare an luat în calcul; și acest indicator poate fi calculat la nivelul economiei naționale sau la nivelul agentului economic, cu aceleași precizări, respectiv la nivelul investitorului impozitele și taxele constituie cheltuieli și se iau în calcul ca atare.

E. Venitul net actualizat permite a se stabili diferența între volumul total al încasărilor obținute pe întreaga durată de funcționare a obiectivului și costurile totale (cu investițiile și cu producția), în cazul în care toate valorile sunt actualizate.

În funcție de acest indicator sub raportul eficienței pot fi acceptate numai variantele la care venitul net actualizat este mai mare ca 0.

F. Rata internă de rentabilitate a investiției exprimă rata de discontare pentru care veniturile brute totale actualizate sunt egale cu costurile totale (de investiții și de producție) actualizate, ambii indicatori fiind calculați pe întreaga viață economică. BIRD ia în considerare și analizează numai acele proiecte de investiții la care rata internă de rentabilitate se situează la cote superioare normei de 15%.

Stabilirea nivelului de rentabilitate se poate face prin reprezentare grafică sau calcul analitic. De fiecare dată se impune stabilirea unui venit net actualizat pozitiv (VNA+) care corespunde unei rate minime (amin) și unui venit net actualizat negativ (VNA-) care corespunde unei rate maxime (amax).

În cadrul metodologiei BIRD rata internă de rentabilitate este unul dintre cei mai semnificativi indicatori ai eficienței proiectelor de investiții deoarece exprimă capacitatea investiției de a furniza profit pe întreaga durată de funcționare a obiectivului, stabilind puterea economică a acestuia, respectiv profitul net ce se obține la un leu efort total, cu investiția și producția. Acest indicator, după nivelul la care se face analiza, îmbracă două forme, și anume rata internă de rentabilitate economică, în cazul analizei economice, și rata internă de rentabilitate financiară, pentru analiza financiară.

CAPITOLUL 3. PREZENTAREA SOCIETĂȚII COMERCIALE

3.1. Scurt istoric

Societatea comercială SETUM S.A. București s-a constituit din fosta Fabrică de Tâmplărie Metalică și Corpuri de Încălzire, unitate fără personalitate juridică, care a aparținut fostei întreprinderi IREMOAS București.

Inițial în 1970 unitatea ICOM, subordonată Consiliului Popular al Municipiului București, a pus în funcțiune o capacitate de producție pentru tâmplărie metalică destinată construcției de locuințe.

În anul 1977, capacitatea de tâmplărie metalică împreună cu noua hală de investiție a fost preluată de IREMOAS sub denumirea de Fabrica de Tâmplărie Metalică și Corpuri de Încălzire, unitate fără personalitate juridică.

În profilul de fabricație figurau produse din categoria confecțiilor metalice, tâmplărie metalică, uși rezistente la foc, corpuri de încălzire din oțel, utilaje specifice industriei materialelor de construcții.

3.2. Descrierea obiectului de activitate

S.C. SETUM S.A. a funcționat începând din anul 1997 în cadrul fostei IREMOAS București sub denumirea de Fabrica de Tâmplărie Metalică și Corpuri de Încălzire. Din profilul fabricii făceau parte, în principal, produse specifice industriei materialelor de construcții din categoria: confecții metalice, tâmplărie metalică, uși rezistente la foc, corpuri de încălzire din oțel, etc.

După anul 1989, datorită scăderii accentuate a construcțiilor de locuințe, volumul de activitate a S.C. SETUM ‚ care era destinat aproape în exclusivitate acestora, s-a redus substanțial. În acest context pentru relansarea activității s-a procedat la restructurarea fabricației prin diversificarea produselor existente, introducerea în fabricație a unor produse noi cu specific de construcții metalice, ridicarea nivelului de calitate a produselor, creșterea productivității muncii prin dimensionarea corectă a necesarului de personal în toate compartimentele și scăderea costurilor materiale și energetice.

În acest fel S.C. SETUM S.A. a reușit pătrunderea pe piața întreprinzătorilor particulari în plină afirmare cu următoarele grupe de produse:

– Uși metalice de apartamente, produs nou, brevetat;

– Tâmplărie metalică din oțel și aluminiu;

– Confecții metalice;

– Diverse produse și servicii (fâșiere tablă, confecționare de profile din tablă, montaj de construcții metalice etc.).

Ca rezultat al diversificării ofertei, în ultimii ani au fost introduse în fabricație:

– uși metalice de apartamente în mai multe variante dimensionale, de dotare, acoperire a suprafeței, finisare;

– tâmplărie din profile de aluminiu import, cu și fără rupere termică, echipată cu geam duplex și folie antiefracție;

– produse diverse – case și casete de valori, mobilier metalic (mese, dulapuri, scaune, rafturi) aparate de sport, uși pentru garaj etc..

– geam termopan pentru echiparea tâmplăriei metalice confecționate în cadrul societății sau pentru livrarea ca produs finit.

În continuare preocuparea conducerii societății comerciale este concentrată atât pe înnoirea producției cât și pe creșterea calității produselor prin aplicarea unor tehnologii moderne și utilizarea de materiale noi performante, concomitent cu reducerea costurilor specifice.

3.3. Evoluția economico-financiară a unității

Performanțele economico-financiare ale S.C. SETUM S.A. București au fost analizate pe baza datelor din bilanțurile contabile și a anexelor la bilanț pentru anii 1998, 1999 și 2000.

Din acest tabel rezultă o traiectorie ascendentă a rezultatelor fie ca urmare a dezvoltării economice, fie ca urmare a inflației. Pe ansamblu activitatea S.C. SETUM S.A. a fost profitabilă realizându-se următoarele rate ale profitului:

Cu mici fluctuații, rata profitului este relativ stabilă la un nivel în care profitul este de 11,09 până la 12,25 lei la 100 lei cheltuiți.

Scăderea profitului în anul 1999 s-a datorat cheltuielilor mari cu dobânzile și din diferențe nefavorabile de curs valutar.

Evoluția rentabilități profitului în ultimii 3 ani se poate urmări în figura 3.1.

Consolidarea și îmbunătățirea în continuare a acestor rezultate, presupune realizarea unei competitivități ridicate a produselor pe piață, respectiv oferirea de produse de nivel calitativ superior, la prețuri de vânzare cât mai scăzute.

Pentru atingerea acestor deziderate, este necesară continuarea programului de investiții și restructurare a societății, care să cuprindă aspectele organizatorice și financiare, tehnologice și de structură a producției.

3.4. Organigrama

Conform ultimei organigrame aprobate, S.C. SETUM S.A. este organizată pe 6 nivele ierarhice. În cadrul acestei organizări elementul funcțional, de conducere a societății comerciale, asigură condițiile economice, tehnice și de personal, necesare procesului managerial și de execuție, iar latura operativă, asigură realizarea propriu-zisă a procesului de producție : obținerea produselor și serviciilor prevăzute în obiectul de activitate.

Legătura organică în cadrul fiecărei componente, cât și între acestea se realizează prin sistemul informațional.

Textele de structură – regulamentul de organizare și funcționare și fișele posturilor – sunt în concordanță cu organigrama.

Se apreciază că organigrama societății este bine structurată și echilibrată.

Activitatea de producție este subordonată unui inginer șef și se desfășoară pe formații de lucru conduse de maiștri.

Societatea comercială S.C. SETUM S.A. se încadrează în categoria societăților de mărime mijlocie, flexibile și ușor adaptabile la schimbările impuse de factorii exteriori sistemului.

3.5. Poziția pe piața internă

Comparativ cu situația precedentă anului 1990, pe piața internă cu precădere cea a construcțiilor, căreia i se adresează produsele SETUM, s-au înregistrat și se înregistrează o serie de mutații atât în domeniul cererii cât și al ofertei.

Urmare a scăderii accentuate a investițiilor s-a redus considerabil nivelul producției la produse cum sunt tâmplăria metalică din oțel și corpuri de încălzire din oțel, crescând ponderea tâmplăriei metalice din aluminiu și a ușilor metalice.

După îngustarea pieței de desfacere a societății prin pierderea unor beneficiari tradiționali cum au fost Trusturile Județene de Construcții, fabricile de materiale de construcții, SETUM și-a restructurat oferta de produse în paralel cu depunerea de eforturi apreciabile în ceea ce privește ridicarea calității produselor.

În perioada analizată societatea nu a livrat produse la export și nici în perioada de prognoză nu se preconizează ieșirea pe piața externă.

Definirea pieței interne a societății S.C. SETUM S.A. are următoarele componente:

– Cererea de tâmplărie de oțel este în scădere iar cea de tâmplărie din aluminiu este în creștere;

– Prezența numeroaselor societăți particulare a contribuit la diversificarea ofertei;

– Ușile de apartament au reprezentat o pondere din venitul total, de cca 63% în anul 1999 și cca. 68% în anul 2000. În ultima perioadă se constată o cerere crescândă de uși metalice pentru apartament echipate cu feronerie din import. Ponderea acestora în valoarea vânzărilor de uși metalice a fost în anul 1999 și în anul 2000, de cca. 78%.

Cererea în continuă creștere de uși metalice echipate cu feronerie din import (ABUS) se explică prin calitățile superioare ale acesteia față de feroneria fabricată în țară (URBIS). Aceste calități se referă la siguranță, fiabilitate și design.

3.6. Clienții

În anii 1999 – 2000, cei mai importanți beneficiari au fost societățile comerciale, cu specific de construcții, cererea lor având fie caracter permanent:

– ENERGOMONTAJ – IEA

– AMCO BUCUREȘTI

– MEGA CONSTRUCT

– IMSAT – BADTM, IMSAT

– S.C. LACIPROM SRL

fie cu caracter ocazional:

– JUNIOR

– BCR – Filiala sector 6

– COCA – COLA București

– COCA – COLA Ploiești

– TOFAN GRUP

Clienții care acoperă peste 80% din producția realizată a S.C. SETUM S.A. sunt solicitanți de uși metalice pentru apartament și tâmplărie din aluminiu.

Referitor la clienții pentru ușile metalice se menționează faptul că aproape în totalitate acestea se vând prin intermediul firmei S.C. LACIPROM SRL care are ca principal obiect de activitate prestări servicii.

Din cele de mai sus se constată calitatea clienților și continuitatea cererii în domeniul construcțiilor civile și industriale. În plus, în viitor, cererea prognozată în domeniul construcțiilor civile este crescătoare.

3.7. Furnizorii

Pentru realizarea producției S.C. SETUM S.A. următoarele materii prime și materiale:

– Tablă rulou, de a Sidex Galați;

– Profile din aluminiu, care se achiziționează de la Slatina sau din import ltalia (în 2000, cca 20%);

– Geamuri, de la fabricile din Mediaș, Târnâveni, Buzău;

– Feronerie (broaște, balamale, zăvoare, încuietori speciale), care se achiziționează de la S.C. URBIS S.A. București, sau din import Germania (ABUS ,ponderea feroneriei din import a fost în 2000 de cca 73%);

– Folie autocolantă pentru uși metalice de apartament, import Germania(ALKOR);

– Poliuretan, care se achiziționează de la S.C. STIZO S.A. București sau S.C. FRIGOCOM S.A. București;

– Vopsele, care se achiziționează de la Policolor, Izocolor București și Victoria Târgoviște.

Aprovizionarea cu tablă, profile din aluminiu și geamuri se face pe calea ferată sau cu mijloace auto, iar celealte materiale se aprovizionează cu mijloace auto.

Principalele măsuri care vizează rentabilizarea activității de aprovizionare constau în:

-testarea pieței furnizorilor și achiziționarea de materiale la un raport calitate/preț cât mai avantajos;

-optimizarea activității de transport;

-reducerea stocurilor de materii prime și materiale;

-asigurarea de resurse financiare necesare pentru mijloacele circulante în special din surse proprii, fără apelarea la credite bancare care ar antrena cheltuieli suplimentare.

3.8. Concurenții

În ceea ce privește fabricația tâmplăriei din aluminiu, prețurile practicate de concurenții societății SETUM S.A. au caracter informativ deoarece există foarte mulți factori care le pot infiuența cum sunt:

– poziția pe piața internațională a profilelor, feroneriei și geamurilor utilizate;

– țara de unde se face importul de materiale;

– forma și dimensiunea tâmplăriei;

– modul de deschidere a acesteia (în trepte sau total);

– utilizarea produselor (vitrină, pereți cortină, etc.);

– finisajul solicitat (oxidare anodică, vopsire în câmp electrostatic, aplicare de folie divers colorată sau imitație de lemn).

Tâmplăria din aluminiu față de cea din oțel are următoarele avantaje:

– rezistența la coroziune;

– masa mică;

– posibilități de realizare a unei etanșări și izolări termice bune;

– finisaje și suprafețe deosebite.

În general, firmele românești importă profile din aluminiu de la producătorii originali sau de la cei cu licență de fabricație ‚ inclusiv feronerie și geamurile termopan.

Realizarea geamului termopan se face și de alte câteva firme din țară.

Produsele realizate de S.C. SETUM S.A. sunt competitive pe piața internă, ele corespund prescripțiilor cerute acestui gen de fabricație și sunt atestate de INCERC și ISCIR.

Se apreciază că nivelul concurenței pe piața internă este stimulativ pentru S.C. SETUM S.A. București. Un argument în plus al faptului că nivelul concurenței nu ridică probleme societății îl constituie distribuția geografică a clienților care în principal sunt din București și Județul Ilfov.

Concurenții firmei în anul 2000 la uși mecanice se pot urmării în figura 3.3.

3.9. Strategia investițională a firmei

Strategia investițională a firmei are un puternic caracter novator, deoarece prin investiții se asigură promovarea progresului tehnic și a rezultatelor cercetării științifice, perfecționarea capitalului fix, a tehnologiilor, a metodelor de organizare a producției etc.

Investițiile reprezintă o economie la fondul de consum; la baza oricărei activități instituționale trebuie să stea principiul eficienței economice, al obținerii unui efect cât mai mare la fiecare unitate de efort făcută.

Orice strategie investițională trebuie să răspundă la cel puțin patru întrebări de bază:

1. ce urmează să se facă?

2. cu ce se va face?

3. care sunt modalitățile în care se va realiza scopul?

4. cum se va face evaluarea la ceea ce s-a propus să se realizeze?

1. Potențialul de care dispune firma va determina alegerea criteriului de eficiență economică care va sta la baza deciziei de a investi.

Potențialul de producție al societății comerciale SETUM S.A în ceea ce privește ușile metalice este de circa 12000 buc/an iar această capacitate este folosită în proporție de 67,5% datorită întârzierilor cu transportul la colaboratori pentru injectare cu poliuretan și cheltuielile suplimentare ce implică această operațiune, dar și întârzieri din vina furnizorilor acestui serviciu și prezența rebuturilor ce rezultă din aceasta.

Din acest potențial maxim se estimează că prin achiziționarea unei instalații de injectare spumă poliuretanică producția va crește cu circa 30%, fiind aproape de potențialul maxim, luând în considerare și cererea crescândă a ușilor metalice de apartament.

Având în vedere calificarea deja existentă a personalului în ceea ce privește realizarea de profile din tablă subțire și luând în considerație cererea nesatisfăcută de profile din tablă groasă, firma SETUM S.A. are în vedere și achiziția unei linii de profilat tablă groasă.

2. În ceea ce privește aprovizionarea cu materii prime și materiale, furnizorii pentru poliuretan pot fi societatea comercială STIZO S.A. sau altele ce realizează acest produs.

În cazul profilelor din tablă groasă, materia primă, ca și în cazul profilelor din tablă subțire, poate fi achiziționată de la combinatul siderurgic SIDEX Galați.

3. Utilajele achiziționate vor fi amplasate după cum urmează: instalația de injectat spumă poliuretanică va fi poziționată astfel încât să fie cât mai aproape de etapa precedentă a ciclului de producție, adică de realizarea blaturilor pentru uși; linia de profilat tablă groasă va fi amplasată în apropierea mașinii de fâșiat tablă pentru a elimina pierderile de timp.

4. Modul în care se va face evaluarea eficienței economice la ceea ce s-a propus să se realizeze se va baza în primul rând pe un sistem de indicatori ce asigură comparabilitatea dintre efecte și eforturi. Acești indicatori trebuie să se folosească de tehnica actualizării, deoarece aceeași sumă de bani obținută în perioade diferite de timp are o altă valoare economică.

În al doilea rând evaluarea eficienței economice trebuie să fie însoțită de un studiu al sensibilității proiectului la unele modificări nefavorabile ce pot apărea în desfășurarea proceselor investiționale și de producție, cum ar fi: prelungirea duratei de execuție a obiectivului, creșterea costului materiilor prime, scăderea cereri la produsele finite, reducerea prețului de vânzare a mărfii etc.

Strategia investițională deține un loc primordial în cadrul politicii de extindere a activității firmei, deoarece prin aceasta se direcționează viitorul firmei, se orientează efortul acesteia pentru atingerea unor obiective care să-i permită valorificarea cu eficiență maximă a resurselor consumate.

CAPITOLUL 4. PREZENTAREA INVESTIȚIEI

4.1. Necesitatea și oportunitatea investiției

Societatea comercială SETUM S.A. are în programul de fabricație execuția ușilor metalice pentru apartament. Acest sortiment deține o pondere însemnată în volumul producției totale (68%).

Având în vedere că în ultimii ani cererile pentru acest produs au fost în continuă creștere, preocupările societății au fost concentrate pe identificarea soluțiilor privind dezvoltarea și diversificarea producției în condiții de eficiență economică sporită.

În acest sens, pentru exemplificare, începând din anul 1996, S.C. SETUM S.A. a trecut la importul direct de feronerie și folie autoadezivă, fapt ce a permis odată cu diversificarea ofertei și încadrarea în prețuri competitive.

Tehnologia execuției ușilor metalice de apartament prevede pentru asigurarea izolării termice operația de injectare cu spumă poliuretanică. În prezent această operație se execută în colaborare cu alte societăți comerciale (ex. S.C. FRIGOCOM S.A.).

Costurile aferente acestei operații se ridică în prezent la circa 10% din prețul produsului finit.

În afara acestui argument foarte important, colaborarea cu alte societăți ridică și problema asigurării continuității producției, adică prezența unor timpi ce determină creșterea duratei ciclului de fabricație a ușilor metalice.

Au fost înregistrate numeroase situații de stagnări în producție la colaboratori, fie din lipsa materialelor sau din defecțiuni ale instalațiilor, au compromis finalizarea produselor S.C. SETUM S.A. inclusiv depășirea unor termene de livrare angajate.

Luând toate aceste argumente în considerare, pe fondul creșterii accentuate a interesului beneficiarilor pentru produsul ușă metalică de apartament, S.C. SETUM S.A. consideră că este necesar să elimine această colaborare pentru o mai bună desfășurare a producției.

Motivată de aceste argumente S.C. SETUM S.A. a decis achiziția unei instalații de injectat poliuretan. Această instalație va influența pozitiv costurile privind realizarea ușii metalice de apartament. În condițiile în care unii furnizori practică prețuri aproape duble, este cu atât mai importantă eliminarea unor astfel de colaborări.

Asigurarea posibilității ca S.C. SETUM S.A. să facă față mult mai bine concurenței, este în relație directă cu intenția societății de a dezvolta producția la acest sortiment, la care pentru anul 2001 se estimează o creștere de circa 30% față de realizările anului 2000.

Foarte important este și aspectul legat de calitatea de injectare, instalația proprie asigurând condițiile pentru urmărirea respectării riguroase a tehnologiei de injectare și eliminarea rebuturilor înregistrate la unii colaboratori.

Punerea în funcțiune a instalației de injectat poliuretan va permite ca S.C. SETUM S.A. să treacă și la execuția unor alte produse cum ar fi panouri termoizolante sau executarea de diferite prestații.

O altă influență pozitivă este și cea asupra reducerii cheltuielilor de transport prin eliminarea curselor zilnice către colaboratorii actuali.

Altă influență pozitivă este și cea asupra reducerii cheltuielilor de transport prin eliminarea curselor zilnice către colaboratorii actuali.

Acestea sunt produse cu caracter de noutate pentru care se estimează o creștere în viitor a cererii și care oferă posibilitatea de a obține și comenzi pentru export.

În concluzie la cele prezentate, S.C. SETUM S.A. solicită aprobarea reinvestirii profitului în vederea achiziției obiectivului instalație de injectat poliuretan.

4.2. Evaluarea efortului investițional

4.2.1. Date tehnice ale investiției

Cele două variante de investiții corespund celor două instalații de injectat spumă poliuretanică de capacități și prețuri diferite, reflectate în tabelul următor:

Diferența dintre cele două utilaje, pe lângă capacitatea diferită, este gradul de automatizare. Pe când primul utilaj necesită patru persoane pentru a-l manevra, cel de-al doilea necesită doar două persoane.

La un debit de 0,36 mc/oră, având în vedere că volumul unei uși metalice este de 0,08 mc , instalația 1 poate injecta cu spumă 4,5 uși pe oră, adică 9360 uși anual.

Cea de-a doua instalație, la debitul de 0,39 mc/oră poate injecta cu spumă 4,875 uși pe oră, adică 10140 uși anual.

4.2.2. Devizul general

Devizul general este documentația economică prin care se stabilește valoarea totală a obiectivelor de investiții în fazele de proiectare: studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.

Devizul general se structurează pe capitole de cheltuieli precizându-se valoarea totală a acestora.

Structura devizului general în cazul investiției din cadrul societății comerciale SETUM S.A. este: Mii lei

4.2.3. Finanțarea investiției

În economia de piață este caracteristică autonomia gestiunii resurselor de investiții: fiecare agent economic își constituie fondul pentru investiții, apelează la împrumuturi bancare etc., căutând ca sumele respective să fie utilizate judicios, cât mai eficient.

Luând în considerare variantele de investiție, aceste sume pot fi acoperite integral din profitul anului 2000, cu condiția ca Adunarea Generală a Acționarilor să fie de acord cu această decizie.

Reinvestirea profitului are câteva avantaje majore și anume eliminarea cheltuielilor cu efectuarea unei evaluări bancare, realizarea investiției se face imediat fără a mai aștepta acceptul băncii creditoare și cel mai important avantaj este acela că firma nu trebuie să plătească dobândă la această sumă, dobândă care uneori poate depăși creditul inițial.

CAPITOLUL 5. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ

5.1. Calculul indicatorilor statici

În domeniul investiției indicatorii economici au rolul de a ajuta și fundamenta adoptarea deciziilor astfel încât resursele materiale și umane disponibile să fie consumate cu maxim de economicitate.

Prin indicator al eficienței economice a investițiilor înțelegem acea mărime care exprimă o anumită caracteristică a procesului de realizare a investițiilor și de recuperare a fondurilor consumate având particularitatea de a scoate în relief a rezultatelor comparativ cu resursele consumate.

În continuare vom analiza indicatorii statici, dar și cei dinamici în baza tabelului următor:

În tabel valorile prevăzute în coloana Situația actuală (Capacitatea de producție, Valoarea producției, Cheltuieli anuale de producție, Profitul anual și numar de salariați) se referă la vânzarea ușilor metalice de apartament, știind că valoarea producției de uși reprezintă 68% din valoarea totală a producției.

Calculul indicatorilor:

1. Investiția specifică

Investiția specifică poate fi calculată în funcție de capacitatea de producție exprimată fizic:

Și vom avea:

Sau mai poate fi calculată în funcție de capacitatea de producție exprimată valoric:

și vom obține:

Investiția specifică are un rol hotărâtor în alegerea variantei optime. Din compararea celor două variante rezultă că varianta cea mai bună este aceea la care efortul investițional este mai mic, adică varianta 2.

2.Termenul de recuperare a investiției

Se observă că acest indicator este favorabil variantei 2 unde recuperarea investiției din profitul anual obținut în urma acesteia se face mai rapid cu 0,95 ani, ceea ce permite obținerea de profit suplimentar în această perioadă de timp.

3.Coeficientul de eficiență economică a investiției

Din calcule rezultă că profitul obținut anual la un leu investit este mai mare în varianta 2 față de varianta 1,deci varianta 2 este preferată.

4.Cheltuieli specifice recalculate

Din analiza celor două valori obținute se observă că varianta 2 are cheltuieli specifice recalculate mai mici decât varianta 1, astfel aceasta va fi mai bună din punctul de vedere al acestui indicator.

5.Randamentul economic al investiției

Se constată că varianta preferată este cea în care profitul net la un leu investit este mai mare, adică varianta 2.

5.2. Calculul indicatorilor dinamici

Pentru a elimina dezavantajele legate de caracterul unilateral al gamei de indicatori prezentați, se impune utilizarea indicatorilor care iau în considerare factorul timp, factor al accelerării procesului de creștere economică.

Alegerea variantelor tehnologice propuse pentru un obiectiv, constituie un moment decisiv în asigurarea eficienței economice în ansamblu. O eficiență ridicată a obiectivelor de investiții, alegerea celor mai bune variante tehnologice și constructive impun considerarea factorului timp ca element de fundamentare a deciziei.

În perioada execuției investițiilor se desfășoară un proces accelerat de imobilizare a fondurilor, volumul imobilizărilor fiind mai ridicat în situația în care resursele sunt dispersate pe mai multe obiective în execuție simultană sar, în cazul necorelării activităților, ca urmare a insuficientei pregătiri a lucrărilor, ceea ce determină o prelungire a duratei de execuție cu efecte asupra nerespectării termenelor de punere în funcțiune a capacităților planificate. Aceste imobilizări de fonduri sunt echivalente unor pierderi inerente procesului de investiții, care se calculează cu ajutorul unor indicatori:

1.Mărimea imobilizărilor totale

k = factor de corecție , 0,5

Se observă un volum mai mare de imobilzări în cazul variantei 2 la care efortul investițional este mai mare.

2.Imobilizarea specifică

Acest indicator se poate stabili și în funcție de valoarea producției:

Varianta preferată este varianta 1 în amândouă cazurile deoarece are imobilizarea cea mai mică raportată la producție.

2.Efectul economic al imobilizărilor

en = coeficient de eficiență economică mediu pe ramură (en= 0,15 )

Imobilizarea mai mică se realizează în cadrul variantei 1, deci aceasta este varianta bună.

4.Efectul economic specific al imobilizărilor

Este firesc ca la o variantă la care efortul investițional este mai mare și efectul economic al imobilizărilor să fie mai mare, dar și capacitatea de producție mai mare. Deci, în cazul capacităților de producție ce diferă de la o variantă la alta se impune asigurarea compatibilității prin calculul efectului economic specific al imobilizărilor. Relația de calcul este următoarea:

Acest indicator poate fi exprimat și în funcție de valoarea producției sau a fondului de investiții:

Situația cea mai favorabilă este redată de varianta 1 care deține imobilizări mai mici decât varianta 2, dar și volumul capitalului investit este mai mic.

În afara indicatorilor prezentați, folosiți în fundamentarea deciziei de investiție se folosește tehnica actualizării care asigură comparabilitatea cheltuielilor și rezultatelor efectuate în momente diferite de timp.

Principalele momente ce caracterizează procesul investițional sunt:

d D

n p v

n = momentul începerii construcției obiectivului

p = momentul începerii funcționării o

v = momentul scoaterii din funcțiune a obiectivului

Perioada n – p = d = durata execuției = 1 an

Perioada p – v = D =durata de funcționare a obiectivului

– în varianta 1 D = 10 ani

– în varianta 2 D = 12 ani

Actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiții(n)

1. Investițiile actualizate

Investițiile astfel calculate exprimă valoarea efortului investițional total, făcut pe durata de execuție, adusă la acest moment, “n”.

2. Profitul total actualizat

Profitul astfel calculat arată ce valoare are astăzi , la momentul inceperii execuției obiectivului, profitul obținut pe întreaga durată de funcționare a obiectivului.

3.Randamentul economic actualizat

3.Termenul actualizat de recuperare a investiției

Termenul de recuperare actualizat la momentul “n” exprimă perioada de timp în care investițiile actualizate la momentul începerii realizării obiecctivului, se recuperează din profitul realizat la același moment.

5.Cheltuieli actualizate recalculate

Efortul total, cu investiția și producția diferă în funcție de mărimea capacităților de producție. Este normal ca pentru o capacitate mai mare de producție să se facă și un efort total mai mare. Pentru a asigura comparabilitatea celor două variante se calculează un indicator derivat specific:

6.Cheltuieli specifice actualizate recalculate

Pentru obținerea unui leu producție actualizată cheltuiala este de 0,98 în varianta 1 și de 0,96 în varianta 2, deci o mai bună situație în varianta 2.

5.3. Calculul indicatorilor BIRD

Obligativitatea elaborării studiului de fezabilitate pentru fiecare lucrare de investiții a fost stabilită de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru obiectivele finanțate din fondurile acesteia; ținându-se cont de utilitatea deosebită a studiilor de fezabilitate, în țara noastră s-a introdus obligativitatea întocmirii lor pentru toate obiectivele de investiții, chiar și pentru cele care nu sunt finanțate de BIRD. Chiar mai mult, putem spune că nici o lucrare care vizează angajarea de capital nu se execută fără elaborarea prealabilă a unui studiu de fezabilitate.

Pentru aprecierea eficienței economice a proiectelor de investiții prin metodologia BIRD, se folosește un sistem de indicatori de eficiență, ce au o serie de avantaje printre care și acela că asigură evaluarea eficienței economice atât la nivel de agent economic cât și la nivelul economiei naționale.

Caracteristic metodologiei BIRD este faptul că toate calculele de eficiență au la bază tehnica actualizării la momentul începerii construcției.

5.3.1. Analiza economică

Analiza economică ia în considerare diferite soluții tehnologice, capacități de producție etc. stabilind rentabilitatea proiectului la nivelul întregii economii naționale, respectiv a tuturor resurselor angajate, indiferent de natura resurselor (proprii, credite, alocații de la buget) și de cine beneficiază de acestea. De asemenea, în analiza economică, la dimensionarea cheltuielilor și veniturilor nu se au în vedere subvențiile, taxele, impozitele și, în general orice transfer de monedă. O altă particularitate a analizei economice o constituie faptul că la calculația indicatorilor nu se ține seama de sursele de constituire a fondurilor (costul acestor resurse) și de destinația veniturilor ce se vor realiza. În calculele de eficiență economică se consideră toate cheltuielile și toate veniturile, indiferent de destinația sau proveniența lor.

1. Raportul dintre venituri și costuri permite o comparație între suma încasărilor realizată pe întreaga durată de funcționare a obiectivului și totalul cheltuielilor efectuate.

Din calculul de mai sus rezultă ca fiind acceptabile ambele variante deoarece indicatorul RV/C este supraunitar. Varianta optimă este varianta 2 în care venitul obținut la 1 leu efort este mai mare cu 0,027 față de varianta 1.

2. Fluxul de numerar arată care este pierderea pentru fiecare an luat în calcul. Formula de calcul pentru fluxul de numerar este următoarea:

Valorile anuale ale fluxului de numerar se pot urmării în tabelele 5.1 și 5.2..

Tabelul 5.1. Calculul veniturilor și costurilor actualizate în varianta 1

Tabelul 5.2. Calculul veniturilor și costurilor actualizate în varianta 2

3. Venitul net actualizat. Acest indicator permite compararea volumului total al încasărilor obținute pe întreaga perioadă de funcționare a obiectivului și costurile totale, toate actualizate.

4. Rata internă de rentabilitate economică. Exprimă rata de discontare pentru care veniturile brute totale actualizate sunt egale cu costurile totale (de investiții și de producție) actualizate, ambii indicatori fiind calculați pe întreaga viață economică a obiectivului.

5.3.2. Analiza financiară

Analiza financiară se face din punctul de vedere al investitorului (societate comercială sau regie autonomă) care este preocupat de obținerea unor profituri la fondurile proprii cheltuite în conjunctura pieței de desfacere. În cadrul analizei financiare, pentru utilaje, materii prime, salarii, se utilizează prețurile practicate pe piața externă atât pentru produsele din țară, cât și pentru cele din import.

La stabilirea cheltuielilor și veniturilor se au în vedere subvențiile, taxele, impozitele etc.

1. Raportul dintre venituri și costuri permite o comparație între suma încasărilor realizată pe întreaga durată de funcționare a obiectivului și totalul cheltuielilor efectuate.

Din calculul de mai sus rezultă ca fiind acceptabilă doar varianta 2 deoarece indicatorul RV/C este subunitar în varianta 1 și se vor înregistra pierderi.

2. Fluxul de numerar arată care este pierderea pentru fiecare an luat în calcul. Formula de calcul pentru fluxul de numerar este următoarea:

Valorile anuale ale fluxului de numerar se pot urmării în tabelele 5.3. și 5.4.

Tabelul 5.3. Calculul veniturilor și costurilor actualizate în varianta 1

Tabelul 5.4. Calculul veniturilor și costurilor actualizate în varianta 2

3. Venitul net actualizat. Acest indicator permite compararea volumului total al încasărilor obținute pe întreaga perioadă de funcționare a obiectivului și costurile totale, toate actualizate.

Se observă că în varianta de investiție 1 se înregistrează pierderi astfel încât aceasta nu va fi preferată.

4. Rata internă de rentabilitate financiară. Exprimă rata de discontare pentru care veniturile brute totale actualizate sunt egale cu costurile totale (de investiții și de producție) actualizate, ambii indicatori fiind calculați pe întreaga viață economică a obiectivului.

Valoarea mai scăzută a ratei interne de rentabilitate la nivelul societății comerciale, față de rata calculată la nivelul economiei ne arată eficiența acestui indicator. Astfel, deși proiectul de investiții în varianta 1 era fezabil la nivelul economiei naționale, la nivelul întreprinderii acesta va fi respins. Deci varianta optimă este varianta cu numărul 2.

5. Pragul de rentabilitate. La obiectivele de investiție care au capacitate mare de producție se impune o analiză privind stabilitatea gradului minim de folosire a capacităților de producție proiectate astfel încât să asigure un profit minim sau unitatea să nu lucreze în pierdere. Acest punct critic al nivelului producției, exprimat prin procentul de folosire a capacității proiectate pentru care profitul societății comerciale este nul se numește prag de rentabilitate.

CF – cheltuieli fixe

CV – cheltuieli variabile

V – veniturile anuale

CAPITOLUL 6. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În domeniul investițiilor indicatorii economici au rolul de a ajuta și fundamenta adoptarea deciziilor astfel încât resursele umane și materiale disponibile să fie consumate cu maxim de economicitate.

În această lucrare am întocmit o analiză economico-financiară asupra soluțiilor de modernizare a unor capacități de producție din cadrul SC SETUM S.A. București.

Această analiză se bazează pe calculul indicatorilor de eficiență a investițiilor calculați pentru 2 variante:

a) varianta 1 – modernizarea secției de producție uși metalice prin creșterea capacității de producție cu 15,09%;

b) varianta 2 – modernizarea secției de producție uși metalice prin creșterea capacității de producție cu 24,68%.

În vederea fundamentării eficienței economice a fondurilor de investiții alocate pentru cele două variante am utilizat indicatori statici și indicatori care iau în considerare influența factorului timp, adică dinamici. În departajarea variantelor un rol determinant îl au indicatorii care cuantifică influența factorului timp, al cărui scop este acela de alegere a variantei investiționale optime.

Aceștia sunt importanți deoarece eforturile și efectele sunt despărțite în timp, iar actualizarea este metoda prin care, pentru a le putea face comparabile între ele, sunt aduse la același moment.

Voi încerca în cele ce urmează fundamentarea deciziei optime de a investi prin analiza comparativă mai întâi a indicatorilor statici, apoi a celor dinamici.

Din analiza valorii investiției se constată că varianta 2 are fonduri de investiție mai mari decât varianta 1. În general aceasta determină posibilitatea ca procesul de modernizare să poată fi făcut cu utilaje cu randament mai bun și capacitate mai mare de producție.

În ceea ce privește capacitatea de producție se observă că varianta 2 este mai mare față de varianta 1 cu 780 bucăți uși metalice, ceea ce reprezintă o creștere de 9,59%.

Numărul mai mic de personal din varianta a doua (382 față de 384) se explică prin faptul că, o investiție mai mare se concretizează într-un utilaj mai performant, cu un grad mai mare de automatizare, ce necesită mai puțini salariați.

Alt indicator important este profitul, care în varianta 2 este mai mare cu 322140 mii lei față de varianta 1.

Condiția de eficiență este ca investiția specifică să fie minimă. Din tabelul prezentat rezultă că varianta optimă este varianta 2, în care investiția specifică este mai mică cu 392,32 lei/bucată față de varianta 1.

Din punctul de vedere al termenului de recuperare varianta optimă este varianta 2, unde recuperarea se face mai rapid cu 0,95 ani, ceea ce permite variantei 2 obținerea unui profit suplimentar în această perioadă.

Coeficientul de eficiență economică indică faptul că în varianta 2 profitul anual obținut la 1 leu investit este mai mare cu 0,07 lei față de varianta 1.

Indicatorul randamentului economic are un grad mai mare de cuprindere față de investiția specifică, termenul de recuperare, și coeficientul de eficiență economică. Acesta este favorabil variantei 2 care obține un profit final la 1 leu investit cu 1,31 lei mai mare decât în varianta 1.

Analizând indicatorul cheltuieli specifice recalculate care exprimă efortul total (investiția + cheltuielile pe durata eficientă de funcționare a noului obiectiv) în vederea realizării producției, se observă că varianta acceptabilă este varianta 2 cu un efort de 397 lei/bucată față de varianta 1 cu 515,64 lei/bucată.

Prin prisma rezultatelor obținute în urma analizei comparate a indicatorilor statici, varianta 2 apare ca fiind varianta optimă. Cu toate că această variantă presupune fonduri de investiție mai mari se realizează și un profit mai mare, în urma creșterii cu 24,68% a capacității de producție.

Pentru că în urma analizei indicatorilor statici nu se poate fundamenta o decizie de a investi, deoarece aceștia nu țin cont de factorul timp, urmează a se analiza indicatorii dinamici.

Din analiza indicatorilor mărimea imobilizărilor totale, mobilizarea specifică și efectul economic al imobilizărilor nu se poate determina o variantă mai bună, deoarece sunt influențați de volumul diferit al investițiilor și anume la un volum mai mare al efortului investițional și valorile înregistrate de acești indicatori sunt mai mari.

Efectul economic specific al imobilizărilor s-a putut calcula în trei moduri diferite. Primul reprezentând efectul nerealizat ce revine la o unitate de capacitate este mai mare în cazul variantei 2 cu 2,88 lei imobilizări pe bucată față de varianta 1. Același indicator dar în funcție de valoarea producției arată care este efectul nerealizat (profitul) ca urmare a scoaterii din circuitul productiv a resurselor investiționale ce revin la 1 leu producție. Și aici varianta 2 este mai mare față de varianta 1. Calculat în funcție de volumul investiției, adică efectul nerealizat revenit la 1 leu investit, indicatorul are valori egale în ambele variante. Astfel calculat acest indicator este favorabil variantei 1 care are imobilizări mai mici.

Actualizarea investiției arată care ar fi volumul fondurilor investite la acest moment, adică la momentul începerii lucrărilor de investiții. În varianta 1 aceasta este de 1852652,17 mii lei față de 2345695,65 mii lei în varianta 2.

Profitul total actualizat arată ce valoare are, în momentul la care este calculat, profitul obținut pe întreaga durată de funcționare a obiectivului. În varianta 2 profitul prezintă o situație mai bună decât în varianta 1 (3907045,48 mii lei față de 2211535,67 mii lei).

Randamentul economic actualizat după cum se observă în tabel este favorabil variantei 2 deoarece se obține 0,66 lei profit net actualizat la 1 leu investiții actualizate față de 0,19 lei obținuți în varianta 1.

Calculele dinamice în comparație cu cele statice în cazul randamentului economic demonstrează un nivel mult mai redus (ex. în varianta 2 0,66 lei la 1 leu investit față de 2,69 lei la 1 leu investit).

Termenul actualizat de recuperare este în varianta 2 mai redus decât în varianta 1, deci preferat. Aceasta permite funcționarea obiectivului cu profituri nete pe o perioadă mai lungă cu 2,34 ani. Întotdeauna termenul actualizat de recuperare este mai mare decât cel static, ceea ce arată că influența factorului timp se face în sensul diminuării eficienței economice (ex. în varianta 2 4,79 ani față de 3,25 ani).

Cheltuielile actualizate recalculate adică efortul total cu investiția și producția diferă în funcție de mărimea capacității de producție. Este normal ca varianta 2 cu o capacitate mai mare de producție să aibă și un efort total mai mare, adică 34699437,89 mii lei față de 20166095,26 mii lei în varianta 1.

Indicatorul cheltuieli specifice actualizate recalculate s-a calculat pentru o mai mare acuratețe a comparării variantelor. Astfel, se remarcă varianta 2 cu 0,96 lei efort la 1 leu producție față de 0,98 lei efort la 1 leu producție.

Raportul dintre venituri și costuri analizat din punct de vedere economic este favorabil ambelor variante, în ambele cazuri raportul fiind supraunitar, dar varianta optimă este varianta 2 cu 1,045 lei venituri la 1 leu efort față de varianta 1 cu 1,018 lei venituri la 1 leu efort. În cazul analizei financiare se observă o valoare supraunitară doar în cazul variantei 2, deci doar aceasta va fi acceptată, deoarece în această variantă se poate obține profit, varianta 1 producând pierderi (0,9854 lei venituri la 1 leu efort).

Venitul net actualizat este favorabil variantei 2 atât în cazul analizei economice cât și în cazul analizei financiare (1561349,8 mii lei față de 358883,5 mii lei la analiza economică și 389236,2 mii lei față de -304577 mii lei la analiza financiară), iar în cazul analizei financiare varianta 1 este eliminată, aceasta generând pierdere (-304577 mii lei).

Rata internă de rentabilitate este indicatorul care hotărăște dacă proiectul este acceptat, BIRD luând în considerare numai acele proiecte de investiții la care acest indicator se situează la cote superioare normei de 15%.

Și în acest caz în ambele metode de analiză, varianta preferată este varianta 2. Analiza economică este favorabilă variantei 2 datorită diferenței procentuale (29,42% în varianta 2 față de 19,93% în varianta 1); analiza financiară detașează varianta 2 ca fiind singura variantă de investiție posibilă deoarece aceasta este singura superioară normei de 15%, deci va fi rentabilă (18,96% în varianta 2 față de 10,63 în varianta 1).

Astfel se poate observa importanța efectuării analizei financiare, care poate evidenția o variantă de investiție ce va aduce pierderi în final (varianta 1 este realizabilă în cadrul analizei economice, dar numai efectuând analiza financiară se constată că aceasta va genera pierdere).

Pragul de rentabilitate exprimând punctul critic al nivelului producției prin procentul de folosire al capacității proiectate pentru care profitul unității comerciale este nul este favorabil variantei 2 cu 80,02%. Este necesară cel puțin funcționarea la nivelul pragului de rentabilitate deoarece apar pierderi care duc la faliment. Acest nivel al pragului indică o sensibilitate față de evoluția pieței.

Prin prisma rezultatelor obținute și prezentate varianta 2 apare ca fiind eficientă deși în cadrul acestei variante se folosesc fonduri de investiții mai mari, se obține și un profit mai mare iar capacitatea de producție crește cu 24,68%.

Având în vedere fundamentarea eficienței economice și analiza comparată a celor două variante propuse pentru modernizarea unor capacități de producție din cadrul societății comerciale SETUM S.A. se optează pentru varianta 2 ca fiind varianta optimă în cadrul acestui proces de investiții.

Bibliografie

Badea, Fl.; Bâgu, C.; Deac, V, Managementul producției industriale studii de caz și aplicații practice complexe, Editura ALL, București, 1999

Bărbulescu, C., Managementul producției industriale, Editura Sylvi, București, 1997

Bășanu, Gh.; Pricop, M., Managementul aprovizionării și desfacerii, Editura Economică, București, 2001

Bășanu, Gh.; Pricop, M.; Gluvacov, A., Managementul aprovizionării și desfacerii – aplicatii practice, teste grilă, studii de caz, Editura Economică, București, 1999

Bâgu, C.; Deac, V., Strategia firmei, Editura Eficient, București, 2000

Burduș, E., Management comparat, Editura Economică, Bucuresti, 1999

Burduș, E.; Căprărescu, Gh., Fundamentele managementului organizației, Editura Economică, București, 1998

Manolescu A., Managementul resurselor umane, Editura RAI, Imprimeria „Coresi”, București, 1999

Nicolesco, O., Management comparat, Editura Economică, București, 1998

Nicolesco, O.; Verboncu, I., Management, Editura Economică , București, 1999

Nicolescu, O., Sisteme, metode și tehnici de management ale organizației, Editura Economică, București, 2000

Radu, V.; Curteanu, D., Managementul proiectelor de construcții, Editura Economică, București, 2000

Radu, I.; Ursăcescu, M; Ioniță, F., Informatica pentru managementul firmei, Editura Almi, 1998

Rațiu-Suciu, C., Modelarea și simularea proceselor economice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997

Rațiu-Suciu, C.; Luban, F.; Hîncu, D.; Ene, N, Modelarea și simularea proceselor economice, Lucrări practice. Studii de caz. Teste de autoevaluare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999

Stoica, M., Proiect tehnico-economic, Editura Economică, București, 2001

Stoica, M., Proiectarea obiectivelor de investiții, Editura Economică, București, 2000

Stoica, M., Eficiența economică a investițiilor, Editura Era, București, 1999

Vasilescu, I.; Românu, I.; Cicea, C., Investiții, Editura Economică, București, 2000

Vasilescu, I.; Românu, I., Eficiența economică a investițiilor și a capitalului fix, Editura didactică și pedagogică, București, 1993

Vasilescu, I.; Botezatu, M., Investiții. Studii de caz. Teste grilă, Editura Economică, București, 2000

Raport de gestiune al Societății Comerciale SETUM S.A. pe anii 1998, 1999, 2000

Plan de afaceri al Societății Comerciale SETUM S.A. și raport de evaluare garanție bancară, realizat de IPCMG S.A., 1998

Anuarul statistic al României pe anul 2000

Ordinul 784-34/1998/OMF – NLPAT – Conținutul cadru al proiectelor, pe faze de proiectare a investițiilor