. Documentele DE Sinteza – Sursa Informationala In Procesul Decizional

CUPRINS

Cap. 1. Decizia și sistemul decisional___________________________________________________4

1.1. Decizia managerială.______________________________________________________4

1.1.1. Definirea deciziei manageriale și principalii factori de influență.______________4

1.1.2. Clasificarea deciziilor. _________________________________________________6

1.2. Rolul deciziei în modernizarea managementului firmei. ________________________6

1.3. Procesul decizional și sistemul decisional _____________________________________7

Cap. 2. Informația și importanța ei în luarea deciziilor _____________________________________9

2.1. Informația – definire, clasificare, tipologie______________________________________9

2.2. Informația și managementul_________________________________________________10

2.3. Informația și importanța ei în fundamentarea deciziilor. Managementul informației__11

2.4. Sistemul informațional și sistemul decizional____________________________________13

2.4.1. Definirea, rolul și funcțiile sistemului informațional__________________________13

2.4.2. Sistemul informațional economic _________________________________________14

2.4.2.1. Structură și caracteristici _____________________________________________14

2.4.2.2. Raționalizarea informației contabile ____________________________________15

2.5. Contabilitatea și rolul ei în fundamentarea deciziilor _____________________________16

Cap.3. Documentele de sinteză și rolul lor în procesul decisional _____________________________18

3.1. Situațiile financiare – obiectiv fundamental al contabilității _____________________18

3.2. Prezentarea documentelor de sinteză după ultimele reglementări _______________22

3.2.1.Necesitatea armonizării contabile la nivel internațional ___________________22

3.2.2. Situațiile financiare conform OMF 94/2001 _____________________________23

3.2.3.Situațiile financiare conform OMF 306/2002 ____________________________26

3.3.Situațiile financiare – sursă informațională în procesul decizional ______________28

3.4.Bilanțul previzional și necesitatea întocmirii acestuia _________________________31

Cap.4. Prezentarea situațiilor financiare la SC Drumco SA Timișoara _______________________33

4.1. Prezenatarea generală a societății___________________________________________33

4.1.1. Elemente de identificare______________________________________________33

4.1.2. Obiectul de activitate ________________________________________________33

4.2. Analiza activității firmei ___________________________________________________34

4.2.1. Analiza principalelor rezultate financiare_____________________________34

4.2.1.1. Analiza marjei comerciale____________________________________34

4.2.1.2. Analiza cifrei de afaceri______________________________________34

4.2.1.3. Analiza producției exercițiului___________________________________35

4.2.1.4. Analiza valorii adăugate ______________________________________36

4.2.1.5. Analiza rezultatului exercițiului________________________________ 36

4.2.1.6. Concluzii____________________________________________________38

4.2.2. Analiza structurii bilanțiere a firmei ___________________________________39

4.2.2.1. Analiza ratelor de structură ale activului _________________________39

4.2.2.2. Analiza ratelor de structură ale pasivului________________________ _40

4.2.3. Analiza bonității financiare a firmei____________________________________41

4.2.3.1. Analiza lichidității ____________________________________________41

4.2.3.2. Analiza solvabilității __________________________________________42

4.2.4. Analiza echilibrului financiar la SC Drumco SA _________________________43

4.2.4.1. Analiza echilibrului financiar pe termen lung _____________________43

4.2.4.2. Analiza echilibrului financiar pe termen scurt ____________________44

4.2.4.3. Analiza echilibrului financiar current ____________________________45

4.2.5. Analiza ratelor de finanțare __________________________________________46

4.2.6. Analiza gestiunii resurselor __________________________________________47

4.2.7. Analiza rentabilității la SC Drumco SA ________________________________48

4.2.7.1. Analiza rentabilității economice ________________________________48

4.2.7.2. Analiza renatabilității financiare _______________________________49

4.3.Concluzii finale și propuneri de îmbunătățire a situației economico-financiare __50

Anexe __________________________________________________________________52

Bibliografie__________________________________________________________________59

=== DOCUME~1 ===

CUPRINS

Cap. 1. Decizia și sistemul decisional___________________________________________________4

1.1. Decizia managerială.______________________________________________________4

1.1.1. Definirea deciziei manageriale și principalii factori de influență.______________4

1.1.2. Clasificarea deciziilor. _________________________________________________6

1.2. Rolul deciziei în modernizarea managementului firmei. ________________________6

1.3. Procesul decizional și sistemul decisional _____________________________________7

Cap. 2. Informația și importanța ei în luarea deciziilor _____________________________________9

2.1. Informația – definire, clasificare, tipologie______________________________________9

2.2. Informația și managementul_________________________________________________10

2.3. Informația și importanța ei în fundamentarea deciziilor. Managementul informației__11

2.4. Sistemul informațional și sistemul decizional____________________________________13

2.4.1. Definirea, rolul și funcțiile sistemului informațional__________________________13

2.4.2. Sistemul informațional economic _________________________________________14

2.4.2.1. Structură și caracteristici _____________________________________________14

2.4.2.2. Raționalizarea informației contabile ____________________________________15

2.5. Contabilitatea și rolul ei în fundamentarea deciziilor _____________________________16

Cap.3. Documentele de sinteză și rolul lor în procesul decisional _____________________________18

3.1. Situațiile financiare – obiectiv fundamental al contabilității _____________________18

3.2. Prezentarea documentelor de sinteză după ultimele reglementări _______________22

3.2.1.Necesitatea armonizării contabile la nivel internațional ___________________22

3.2.2. Situațiile financiare conform OMF 94/2001 _____________________________23

3.2.3.Situațiile financiare conform OMF 306/2002 ____________________________26

3.3.Situațiile financiare – sursă informațională în procesul decizional ______________28

3.4.Bilanțul previzional și necesitatea întocmirii acestuia _________________________31

Cap.4. Prezentarea situațiilor financiare la SC Drumco SA Timișoara _______________________33

4.1. Prezenatarea generală a societății___________________________________________33

4.1.1. Elemente de identificare______________________________________________33

4.1.2. Obiectul de activitate ________________________________________________33

4.2. Analiza activității firmei ___________________________________________________34

4.2.1. Analiza principalelor rezultate financiare_____________________________34

4.2.1.1. Analiza marjei comerciale____________________________________34

4.2.1.2. Analiza cifrei de afaceri______________________________________34

4.2.1.3. Analiza producției exercițiului___________________________________35

4.2.1.4. Analiza valorii adăugate ______________________________________36

4.2.1.5. Analiza rezultatului exercițiului________________________________ 36

4.2.1.6. Concluzii____________________________________________________38

4.2.2. Analiza structurii bilanțiere a firmei ___________________________________39

4.2.2.1. Analiza ratelor de structură ale activului _________________________39

4.2.2.2. Analiza ratelor de structură ale pasivului________________________ _40

4.2.3. Analiza bonității financiare a firmei____________________________________41

4.2.3.1. Analiza lichidității ____________________________________________41

4.2.3.2. Analiza solvabilității __________________________________________42

4.2.4. Analiza echilibrului financiar la SC Drumco SA _________________________43

4.2.4.1. Analiza echilibrului financiar pe termen lung _____________________43

4.2.4.2. Analiza echilibrului financiar pe termen scurt ____________________44

4.2.4.3. Analiza echilibrului financiar current ____________________________45

4.2.5. Analiza ratelor de finanțare __________________________________________46

4.2.6. Analiza gestiunii resurselor __________________________________________47

4.2.7. Analiza rentabilității la SC Drumco SA ________________________________48

4.2.7.1. Analiza rentabilității economice ________________________________48

4.2.7.2. Analiza renatabilității financiare _______________________________49

4.3.Concluzii finale și propuneri de îmbunătățire a situației economico-financiare __50

Anexe __________________________________________________________________52

Bibliografie__________________________________________________________________59

CAP.I DECIZIA ȘI SISTEMUL DECIZIONAL

1.1. Decizia managerială

1.1.1. Definirea deciziei manageriale și principalii factori de influență

În cadrul arhitecturii, funcționalității și performanțelor sistemului de management al firmei, componenta sa decizională deține o poziție privilegiată. Nici un alt element din cadrul unității nu are o specificitate managerială atât de pronunțată și un impact atât de mare în toate planurile activităților și rezultatelor sale.

Întreprinderea se constituie ca o comunitate ierarhizată de oameni și intenții, un ansamblu de mijloace de producție și obiective, o împletire de personalități și interese generale și individuale, această comunitate trăind prin intermediul mesajelor care circulă între membrii ei ș între aceștia ș exteriorul comunității. Rolul acestor mesaje este de a transmite o cantitate de informații. Pentru aceasta, întreprinderea dispune de o rețea proprie de circuite informaționale.

Pentru a concepe, organiza și pune în aplicație o acțiune, întreprinderea are nevoie de informații. Odată acestea adunate, întreprinderea trebuie să le aleagă pe cele care corespund acțiunii ce se dorește a fi realizată și să le încadreze într-un proces care să constituie fundamentul analizei condițiilor de desfășurare a acțiunii. Pe baza deciziilor care se iau este declanșat procesul.

Luarea unei decizii presupune angajarea de resurse umane și materiale cu efecte asupra activităților viitoare. Decizia poate fi definită ca proces de gândire deliberat și dinamic urmărind alegerea alternativei optime dintr-un număr de posibilități. Putem spune deci că decizia reprezintă actul social prin care grupuri de oameni și mijloace materiale concură la realizarea unei acțiuni. Prin urmare, constituirea deciziei implică existența a cel puțin 2 variante de îndeplinire a obiectivului și acel puțin 3 decidenți care să aibă responsabilitatea alegerii optime.

Pentru a minimiza perturbațiile ce pot să apară, decizia trebuie să fie realizată la nivele cât mai apropiate obiectivului, într-un timp cât mai scurt și să cuprindă următoarele elemente logice: abstracția sau raționalul, informația și obiectivul.

În acest context, factorii decizionali care alcătuiesc fiecare subsistem, precum și regulile de decizie alcătuiesc sistemul de conducere. Indiferent dacă ansamblul este economic sau social, acesta nu poate fi considerat ca un sistem automat și, deci creștera performanțelor se obține prin intervenția permanentă în desfășurarea activităților, rezultând că înfăptuirea deciziei evidențiază modificarea valorii unor variabile luate în calcul, iar aplicarea acesteia este o funcție curentă de dirijare și control.

Putem afirma deci că decizia constituie un element esențial al activității managementului, fiind instrumentul său specific de exprimare cel mai important. Deciziile elaborate și aplicate la nivelul unei întreprinderi arată cel mai bine calitatea conducerii unității, decizia reprezentând piesa de rezistență a amnagementului, expresia lui cea mai acivă, cea mai dinamică prin care-și exercită funcțiile.

În practica unităților patrimoniale, decizia managerială este întâlnită ca act decizional și proces decizional. Actul decizional presupune desfășurarea unei decizii în cel mai scurt timp. Situațiile decizionale la care se referă presupun o complexitate redusă sau un caracter repetitiv, variabilele implicate fiind foarte bine cunoscute de către decident, astfel încât nu mai este nevoie de o culegere de informații și o analiză a lor. La baza actelor decizioanle se află intuiția și experiența managerilor.

În ceea ce privește procesul decizional, acesta este specific deciziilor mai complexe și implică un consum de timp mai consistent, pe parcurs, culegându-se și analizându-se o anumită cantitate de informații, stabilindu-se contacte umane și consultându-se mai multe persoane în vederea conturării situației decizionale.

Putem spune deci că procesul decizional constă în ansamblul fazelor prin intermediul cărora se pregătește, adoptă, aplică și evaluează decizia managerială.

Conform lui O. Nicolescu și I. Verboncu, decizia reprezintă “un proces dinamic de interacțiune a tuturor participanților care determină o politică de alegere”, făcându-se referire la actul de decizie privit la nivelul grupului și nu la cel al individului.

N. Apopei consideră decizia ca fiind “ o informație care descrie căile și mijloacele prin care se poate atinge un obiectiv, cu caracter imperativ, rezultată în urma consumului informaă în urma consumului informațiilor economice în activitatea de dirijare a sistemului economic.”

Putem spune deci că decizia reprezintă “un proces rațional de alegere a unei linii de acțiune, dintr-un număr de alternative, în scopul atingerii unuia sau mai multor obiective în condiții de maximă eficiență.”(Cotleț, D., Contabilitate. Informație. Decizie, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara 1998)

În consecință, putem spune că decizia implică în mod obligatoriu unul sau mai multe obiective, identificarea mai multor variante pentru atingerea obiectivelor, alegerea sau selectarea, proces rațional de optare pentruuna din posibilitățile de realizare conturate.

Situația decizională cuprinde două elemente cheie: decidentul și mediul ambiant.

Decidentul este reprezentat de un manager sau un organism managerial care în virtutea sarcinilor, competențelor și responsabilităților ce-i revin adoptă decizia, având o influență deosebită asupra calității deciziei.

Decidentul trebuie să posede cunoștințe suficiente în legătură cu problemele care fac obiectul deciziei, să aibă capacitatea de a desprinde și utiliza principalele tendințe, modificări și caracteristici esențiale ale mediului micro și macro economic. De asemenea, decidentul are obligația să prevadă reacțiile personalului implicat în adoptarea deciziilor.

În fimele românești și nu numai se observă tendința dominantă a decidenților de a amplifica capacitatea lor decizională ca urmare a creșterii nivelului de profesionalitate în domeniul managementului.Managementul firmelor contemporane se caracterizează și prin proliferarea deciziilor de grup în special a deciziilor strategice cu avantajele evidente: o fundamentare mai riguroasă, facilitarea implementărilor etc.

Eficiența rezultatelor firmei depinde din ce în ce mai mult de capacitatea managerilor de a adopta decizii corecte pentru dezvoltarea firmei.

Mediul ambiant este alcătuit din factorii și situațiile interne și externe firmei care influențează direct sau indirect conținutul și rezultatele deciziei manageriale. În România, mediul ambiant implică o serie de elemente și tendințe specifice ce au o mare influență asupra fundamentării și adoptării deciziilor. Referindu-ne la aceste elemente, amintim: complexitatea procesului de tranziție la economia de piață, adâncirea diviziunii muncii și creștera ponderii întreprinderilor mici și mijlocii, reducerea ciclului de viață al produselor. În domeniul cercetării științifice și al progresului tehnic au loc modificări rapide, dar criza de matreii prime și energie este încă o problemă majoră cu care se confuntă omenirea. De asemenea, un rol hotărâtor îl au schimbările din structura economiei naționale și cele economico-sociale și politice.

Situația decizională este determinată de interdependența factorilor primari ai deciziei în cadrul procesului decizional. Luarea unei decizii poate duce la realizarea obiectivelor urmărite în trei situații:

Certitudine, caracterizată prin probabilitatea maximă de a realiza obiectivele urmărite prin utilizarea metodei preconizate. În situația decizională sunt implicate elemente de tipul variabilelor controlabile, ale căror caracteristici sunt cunoscute, iar evoluăror caracteristici sunt cunoscute, iar evoluția le poate fi anticipată precis.

Incertitudine, când există o mare posibilitate de a realiza obiectivul urmărit, dar nu este sigură metoda folosită. Factorii implicați în luarea deciziilor sunt cunoscuți, dar nu este stabilită probabilitatea realizării lor.

Risc, când se cunoaște obiectivul de realizat, dar modul cel mai adecvat de realizare nu este cunoscut, fiind dificilă chiar și cunoașterea evoluției unora dintre variabilele controlabile.

Societățile comerciale și regiile autonome se confruntă cu toate tipurile de situații decizionale. Acestea trebuie soluționate fie că e vorba de certitudine, incertitudine sau risc. Extinderea deciziilor bazate pe incertitudine și risc este o problemă actuală în România, dar riscul trebuie să fie unul calculat, minim pentru a permite valorificarea posibilităților oferite de realizarea economiei de piață.

Factorii primari ai deciziei prezintă evoluții complexe și accelerate, generând o mulțime de situații decizionale.

1.1.2. Clasificarea deciziilor

Luarea unei decizii are ca finalitate realizarea unui scop propus. Pentru asigura maximizarea eficienței acțiunilor întreprinse, decizia trebuie să îndeplinească o serie de cerințe.

În primul rând, decizia trebuie să fie bine fundamentată, adică să se bazeze pe matode de cunoaștere și abordare realiste și științifice, să țină cont de acțiunea legilor economice și să folosească corespunzător tehnici de prelucrare a datelor și de formulare a deciziei. De asemenea, decizia trebuie să fie adoptată de compartimentul sau de persoana care are împuternicirea legală, să fie formulată clar și concis pentru a fi recepționată corect, să fie adaptată la timp și aplicată la momentul oportun, să se coreleze cu deciziile luate anterior sau care se prevăd a fii adoptate.

Caracterul și conținutul deciziilor sunt determinate de o serie de factori complecși care determină o seriede criterii de clasificarea a deciziilor.

În literatura de specialitate, deciziile sunt grupate după mai multe criterii:

l) După criteriul complexității și după obiect se disting;

decizii de rutină (decizii curente sau operative);

decizii de perspectivă sau strategice;

decizii tactice

2) După natura decidentu/ui:

decizii individuale;

decizii de grup (colective).

3) După gradul de certitudine a realizării obiectivului (obiectivelor)

decizii certe;

decizii incerte (grupate la rândul lor în două categorii respectiv
în decizii în condiții de risc și decizii în condiții de totală
incertitudine).

4) în raport cu gradul de participare a omului în postura de decideri:

decizii automate;

decizii cu decident factorul uman.

5) După modul de formare a decizie:

decizii formalizate;

decizii intuitive.

6) în raport cu scopul urmărit:

decizii declanșatoare de procese;

decizii corectorii de comportament

1.2. Rolul deciziei în modernizarea managementului firmei

Decizia reprezintă prima componentă importantă a sistemului decizional. Aceasta deoarece,în cadrul firmei, orice manager care exercită procese de management adoptă permanent decizii care influențează comportamentul și acțiunile altor persoane, orientându-se spre realizarea obiectivelor ce le revin în condiții de eficiență.

Adoptarea deciziei este condiționată de existența unor mecanisme specifice, a unor procese decizionale structurate în etape și faze distincte, în raport cu tipologia deciziilor privind elaborarea și fundamentarea acestora.

Pentru obținerea unui grad înalt de eficiență, pentru redresarea, consolidarea sau dezvoltarea economică și managerială a domeniilor conduse, atenția și eforturile managerilor trebuie să fie concentrate asupra celor două componente ale sistemului decizional și anume decizia și mecanismele specifice.

Specialiștii în domeniu consideră că nevoile din cadrul competenței decizionale la care managerii trebuie să răspundă pot fi împărțite în trei categorii:

principalele categorii de decizii la care trebuie să răspundă managerul, pentru adoptarea cărora trebuie să fie bine precizată repartizarea autorității pe niveluri ierarhice

asigurarea unei calități ridicate deciziilor adoptate prin respectarea unor parametrii în rândul cărora trebuie să se găsească: fundamentarea științifică, împuternicirea deciziei prin adoptarea fiecărui tip de decizie doar de managerul în a cărui sferă de autoritate intră adoptarea unei asemenea decizii, oportunitatea deciziei, integrarea deciziei în ansamblul deciziilor microeconomice, formularea corespunzătoare a deciziei

adoptarea propriu-zisă a deciziei prin parcurgerea unui scenariu în care trebuie să se regăsească: definirea problemei decizionale, stabilirea obiectivului și a criteriilor decizionale, alegerea variantei optime, aplicarea deciziei și evaluarea rezultatelor aplicării sale.

Pentru a satisface cât mai bine aceste nevoi, sistemul decizional trebuie reproiectat cu ajutorul unei metodologii specifice care se desfășoară în trei etape: prezentarea componentei decizionale a managementului firmei, a principalelor caracteristici dimensionale și funcționale, analiza subsistemului decizional, modernizarea componentei decizionale.

În prima etapă se urmărește evidențierea principalelor caracteristici tipologice ale decidentului, individual sau de grup, a deciziilor adoptate și încadrarea lor tipologică, precum și stabilirea apartenenței deciziilor adoptate pe funcții ale managementului și funcțiuni ale firmei, parametrii calitativi ai deciziilor adoptate, etapele proceselor decizionale și instrumentarul decizional utilizat.

În cea de-a doua etapă se insistă asupra analizei tipologice a deciziilor adoptate, a calității lor, a etapelor procesului decizional, și a tehnicilor decizionale folosite.

Cea de-a treia etapă vizează reproiectrea decizională care se realizează prin îmbunătățirea tipologică a deciziilor adoptate, corelarea mai strânsă a sistemului decizional cu sistemul informațional și organizatoric, implicarea mai profundă și mai realistă a managerilor în problemele domeniilor pe care le conduc, utilizarea unui instrumentar decizional evoluat și apelarea la colaboratorii moderni ai managemerului cum sunt consilierii manageriali, specialiștii în probleme de informatică și de personal.

1.3. Procesul decizional și sistemul decizional

Adoptarea deciziei constituie un proces complex format din mai multe etape.

O primă etapă o reprezintă perceperea necesității și oportunității de a decide, când se stabilește problema care trebuie rezolvată, se determină obiectivele care trebuie urmărite și atinse și se adună, selectează și prelucrează cele mai potrivite informații. În cadrul ei este necesar să se determine și gradul de noutate al problemei, operație de natură să indice în ce măsură experiența și procedeele anterioare sunt folosibile și direcțiile în care trebuie depuse eforturi de completare a cunoștințelor și metodelor de lucru.

Definirea corectă a problemei permite crearea premiselor precizării corespunzătoare a obiectivului, care trebuie să fie real, mobilizator, comprehensibil și stimulator.

A doua etapă constă în formularea liniilor de acțiune posibile. Aceasta presupune stabilirea unui număr mare de alternative, folosirea unor metode adecvate pentru a depista cât mai multe variante posibile și cuantificarea cunoștințelor economice și sociale pentru fiecare variantă. Pentru această etapă, o mare importanță o are adunarea informațiilor caracteristice fiecărei variante de acțiune și ordonarea lor logică.

În cadrul celei de-a treia etape se evaluează avantajele fiecărei linii de acțiune, prin stabilirea și ierarhizarea criteriilor de apreciere, folosirea unor metode și tehnici adecvate fiecărui tip de decizie pentru stabilirea avantajelor și dezavantajelor potențiale.

Cea de-a patra etapă ce trebuie urmată în luarea dciziei constă în alegerea căii sau căilor de acțiune ce trebuie urmate și care se face în funcție de criteriile cele mai potrivite și pe baza evaluărilor făcute.

O ultimă etapă a procesului decizional o reprezintă aplicarea și urmărirea rezultatelor deciziei. Aceasta presupune determinarea măsurii în care obiectivele au fost îndeplinite, cauzele care au generat eventualele abateri și factorii imprevizibili care și-au pus amprenta asupra lor. Pregătirea aplicării deciziei este mult ușurată în cazul în care managerii cu rol principal în implementarea sa au participat și la elaborarea ei.

Adoptarea și aplicarea deciziei se face pe parcursul mai multor etape, implicând resurse umane cu atribuții și responsabilități diferite. Calitatea deciziei este nu numai rezultatul numărului și exactității informațiilor ci și al comportării celor care participă la elaborarea acesteia.

Eficiența procesului decizional este cu atât mai mare cu cât numărul deciziilor pentru cazuri neprevăzute este mai mic, cu cât numărul și complexitatea rutinelor este mai mare.

Deciziile, situațiile decizionale și factorii implicați nu se manifestă în cadrul firmei în mod aleatoriu, ci sunt structurate sub forma unui sistem decizional. Acest sistem este alcătuit dintr-o mare varietate de decizii a căror grupare este utilă pentru cunoașterea și raționalizarea lor în vederea aplicării celor mai potrivite pentru fiecare situație.

În cadrul sistemului decizional, deciziile manageriale sunt încadrate în funcție de anumite criterii:

după orizont și aria de aplicare, deciziile sunt strategice, tactice și curente.

Deciziile strategice vizează ansamblul activităților firmei sau principalele sale componente pe termen lung, de regulă între 3 și 5 ani și se adoptă la nivelul managementului superior în cadrul grupului. Deciziile tactice vizeză fie ansamblul de activități, fie câteva cu implicații apreciabile asupra celorlalte domenii.Ele se adoptă la nivelul managementului superior, în grup sau individual și se referă la perioade cuprunse între 2-5 ani.Cât despre deciziile curente, acestea vizează perioade scurte de timp, de regulă maxim câteva luni și predomină în exclusivitate la nivelul managementului inferior și mediu.

După eșalonul managerial, avem decizii la nivel superior, mediu și inferior.

După frecvența cu care se dispun avem decizii periodice, aleatorii și unice.

Deciziile periodice se adoptă la anumite intervale de timp, reflectând ciclicitatea proceselor manageriale și de producție, în fundamentarea lor utilizându-se o varietate de modele și algoritmi. Eficacitatea deciziilor aleatorii, datorită dificultății anticipării lor, depinde de potențialul decizional al decidentului. Deciziile unice se caracterizează printr-un caracter excepțional, neexistând posibilitatea repetării lor într-un viitor previzibil.

După posibilitatea anticipării lor, deciziile pot fi anticipate sau imprevizibile.

Deciziile anticipate predomină în firmele conduse științific, iar cele imprevizibile sunt adoptate fără o perioadă prea mare de gândire, depinzând în totalitate de intuiția și capacitatea decizională a managerilor implicați.

După amploarea sferei decizionale a decidentului, deciziile sunt integrale și avizate.

Deciziile integrale se adoptă din inițiativa decidentului, fără a fi nevoie de avizul eșalonului ierarhic superior, iar cele avizate necesită aprobarea conducerii, fiind adoptate mai ales în firmele mici și în societățile comerciale și regiile puternic centralizate și cu un stil managerial autoritar.

După sfera de cuprindere a decidentului, deciziile sunt participative și individuale.

Deciziile participative se adoptă de organe de management participativ, implicând un consum mare de timp, pe când cele individuale se adoptă de către un cadru de conducere, bazându-se aproape exclusiv pe experiența și capacitatea decizională a managerului respectiv.Cunoașterea aprofundată a structurii deciziilor de către manageri facilitează apelarea la conceptele și instrumentarul decizional și utilizarea lor eficace, iar însemnătatea lor primordială rezidă în condiționarea determinată a funcționalității și performanțelor firmei în ultimul deceniu al mileniului al ll-lea.

CAP. II INFORMAȚIA ȘI IMPORTANȚA EI ÎN LUAREA DECIZIILOR

2.1. Informația – definire, clasificare, tipologie

Conducerea și organizarea oricărei activități depinde în mod primordial de gândirea managerului și mai ales de informația de care dispune acesta pentru luarea deciziilor. Se are în vedere informația prin care anumitor date li se atribuie semnificația stării sau dinamicii unui obiect, fenomen sau eveniment, cât și a unui șir de caractere dintr-un alfabet dat, care se prelucrează prin proceduri formale posibil de mecanizat și automatizat.

Putem spune deci că informația are o sintaxă și o semantică. Sintactic vorbind, informația este o înșiruire de semne, dispuse după anumite reguli și principii, iar datele sunt elemente de intrare în procesele de tratare a informației, care prin prelucrări și conversii devin informații care au o anumită semantică.

În opinia lui J. Arsac, "informația este o formulă scrisă, susceptibilă de a aduce o cunoștință. Ea este distinctă de această cunoștință. Expresiile concrete ale informațiilor se numesc date, ele reprezentând suportul simbolic al informației".

Imaginea realității economico-sociale este redată într-un mod specific de informația economică. Ea este destinată n principal funcției de gândire umană în vederea descifrării semnificațiilor sale și transformarea acesteia, prin intermediul managerilor, în decizii menite să regleze întregul mecanism în care apare. Informației economice îi este caracteristică o comunicare al cărei conținut prezintă elemente de cunoaștere asupra desfășurării procesului de reproducție, în totalitate sau în diferite stadii sau aspecte, asigurând cunoștințele necesare pentru adoptarea deciziilor ocazionate de desfășurarea acestui proces.

Datele care privesc existența, mișcarea și transformarea mijloacelor economice devin informații numai după ce au fost supuse unei prelucrări. Ele sunt informații economice numai dacă pot caracteriza activitatea eonomică a organismului economic la care se referă.

În cadrul informației economice se distinge informația contabilă, ce caracterizează în expresie valorică mărimea resurselor materiale și financiare, aflate în gestiunea unităților economice și bugetare.

Informațiile se clasifică după mai multe criterii. Astfel, în funcție de domeniul de activitate la care se referă ale pot fi tehnologice, tehnico-științifice, economice și sociale. Din punct de vedere al formei de exprimare, informațiile sunt analogice, cuantificănd starea și dinamica fenomenelor fizico-chimice și numerice, exprimând fenomenele și procesele economice sub formă de indicatori analitici și sintetici.

După frecvența de generalizare și utilizare, informațiile pot fi operative, periodice, statistice și previzionale. În funcție de gradul de sinteză la conținutului, informațiile sunt analitice șÎ sintetice. Din punct de vedere al simbolurilor utilizate, informațiile sunt alfabetice, numerice, alfanumerice, logice și de tip dată.

Se poate aprecia că informația este considerată ca atare dacă este utilă cuiva sau la ceva sau dacă este atașată la un consumator care poate fi un nivel de decizie sau de informare. Orice informație are o sursă generatoare, iar între sursă și consumatorul de informații, informațiile circulă prin canale specifice, atașate la anumiți suporți și fiind supuse unor modificări, transformări, prelucrări, pentru a servi unor scopuri predeterminate de utilizatori, ca și „consumatori de informații”.

Efectele pozitive pe care le așteaptă o întreprindere de la managementul informației sub raportul avantajelor față de concurență diferă în funcție de tipul de strategie ales de acesta: strategie de dominare prin costuri și/sau prin calitate, strategie de dominare prin reactivitate pentru a păstra cele mai bune raporturi cu agenți economici și factori din mediul înconjurător, strategie de dominație prin inovație etc. Astfel este pus în evidență rolul informatiei, al calității fluxului de informație vis-a-vis de performanțele economico-financiare ale întreprinderii.

Formularea unei tipologii globale permite înțelegerea conceptului de informație după trei dimensiuni: informație de funcționare, informație de influență și informație de evoluție.

Prin informațiile de funcționare sunt reprezentate ansamblul informațiilor care sunt mai mult sau mai puțin indispensabile funcționării cotidiene a întreprinderii și componentelor sale. Cu ajutorul acestei

informații se asigură, cunoașterea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă în mod curent întreprinderile(comenzi către furnizori, comenzile de la clienți, controlul gestionar al cheltuielilor și costurilor, operațiile privind gestiunea personalului, gestiunea stocurilor etc.). Fără informațiile de funcționare aceste operații curente ale întreprinderilor nu ar putea fi realizate și controlate.

Informațiile de funcționare sunt foarte formalizate și prezentate sub forme standardizate, cea mai mare parte a lor fiind gestionată cu ajutorul mijloacelor și tehnicilor informatice.

Informațiile de evoluție permit întreprinderii să anticipeze evoluția sa în cadrul mediului în care își desfășoară activitatea sesizând tot ce poate favoriza perspective profitabile și evitând totodată ceea ce ar putea dăuna sau frâna evoluția viitoare. Aici se includ informațiile asupra eforturilor celui mai potențial concurent referitoare la posibila scoatere pe piață a unui nou produs; informații asupra preferințelor clienților potențiali și care nu pot încă să fie satisfăcute de piață; informații asupra unor reprezentări legale în curs de evaluare care ar putea avea unele impacturi asupra activității întreprinderii, la timpul "viitor" asigurându-se o cât mai bună adaptare la schimbările madiuiui exterior și adoptarea unor măsuri tehnico-economice, financiare preventive și anticipate.

Din experiența unor întreprinderi din țări cu economie de piață dezvoltată reiese că, dispunând de bogate și variate informații de evoluție, pe care le exploatează rațional și eficient, stăpânesc permanent un orizont tehnologic, concurențial, etc.

În ceea ce privește informațiile de influență, ele asigură convergența, stimularea și coordonarea eforturilor subordonate obiectivelor prosperității și perenității întreprinderii respective. Întreprinderile care fac eforturi pe planul acestor informații dispun de cele mai bune șanse de coerență socială, de spirit de echipă de motivație obișnuită cu consecințe reale și durabile asupra performanțelor ecomico-financiare.

Științelor de gestiune, referitor la aceste tipuri de informații, li se pot pune o serie de probleme practice pentru activitatea de conducere a întreprinderii referitoare la modul de definire a criteriilor coerente de delimitare clară a celor trei categorii de informații, modul de măsurare a calității informațiilor dintr-o categorie, posibilități concrete de modelare a relației între un tip de informație și indicatori privind performanțele economico-financiare ale întreprinderii etc.

2.2. Informația și managementul

Restructurarea fundamentală a economiei românești în direcția descentralizării și reorganizării conducerii, dezvoltării și adâncirii liberei inițiative, privatizarea și diversificarea formelor de proprietate, afirmarea cu consecvență a economiei de piață sunt tot atâtea argumente în direcția promovării unei noi concepții cu privire la rolul contabilității în desfășurarea activității economice.

Restructurarea structurilor economice și de bază în verigile de bază, adică în întreprinderi este impusă de așezarea economiei pe criterii de eficiență. În noile condiții de autonomie și independență funcțională, decizională și financiară, restructurarea sistemului informațional al întreprinderii se afirmă ca o necesitate stringentă. Astfel, conducătorul, managerul nu va putea lua o decizie bună și operativă dacă nu dispune de informații ce definesc parametrii de funcționare ori perspectiva desfășurării sistemului condus, pentru aceasta contabilitatea trebuind să ofere date complexe, exacte și în timp optim. Aceste informații sunt supuse unor analize, prelucrări și interpretări, fiind importante în asigurarea unei activități economice cât mai performante și eficiența economică a acesteia, eficiență care depinde tot mai mult de intensitatea și calitatea informațiilor adică de fluxurile de comunicare internă și externă.

Datorită fapului că parametrii performanței cunoașterii, în ipoteza că există, sunt în mare parte necunoscuți, metodologiile ce sunt bazate pe extrapolări sistemice și pe ipoteze de modelare ale parametrilor de performanță cunoscuți, ale tehnologiilor existente, nu pot fi extinse prevederilor cunoașterii. Științific vorbind, în cadrul structurii informației pot fi distinse mai multe subdiviziuni. Aici se includ: informația despre fapte științifice,informația despre ipoteze științifice, concepte și teorii care clasifică și combină ansambluri de fapte științifice și interacțiunea dintre ele, informația care combină unele ansambluri ale faptelor, ipotezelor, conceptelor, teoriilor și legilor științifice ce constituie baza unei anumite științe sau domeniu de cunoștințe, informația care reflectă și constiuie o abordare generală a cunoașterii și a transformării lumii din jurul nostru.

2.3. Informația și importanța ei în fundamentarea deciziilor. Managementul informației

Informația este considerată a fi singura resursă inepuizabilă. Este unanim recunoscut că în viitor un

rol hotărâtor îl va avea o nouă resursă, și anume informația. Va câștiga mai mult, material și moral, cel ce va dispune în orice domeniu al vieții sociale, de o bogată informație, care să-i permită să depășească și să se miște cu ușurință între anumite limite și constrângeri, să valorifice cu maximum de eficiență resursele de care dispune. Necesitatea managementului acestei resurse poate fi argumentată pornind de la probleme care preocupă în prezent acest domeniu, incluzând aici contribuția informației la performanțele economico-financiare ale întreprinderii și productivitatea informației, această resursă devenind din ce în ce miai importantă, chiar determinantă pentru succesul și perfomanțele economico-

finaciare ale întreprinderii.

Conform lui Ceaușu I.,abordarea managementului informațieie se face pornind de la trei postulate. Astfel, întreprinderile cu managementul informației cel mai dezvoltat sunt considerate a fi cele mai performante, dominându-și concurența, iar cele în care managementul informației este inexistent, cunosc o degradare a propriilor performanțe economico-financiare, fără a-și da seama de cauzele care seaflă la origine. Prin dezvoltarea managementului privind informația într-o orientare strategică, adică în scopul obținerii unui avantaj în raport cu concurenții săi, o întreprindere își poate ameliora mult performanțele sale economico-financiare.

Informația este din ce în ce mai importantă pentru performanța economico-financiară a întreprinderii deoarece este considerată a fi bază pentru luarea deciziilor, factor de producție, factor de sinergie, determinant al comportamentelor. Informația este bază a deciziilor deoarece prezintă importanță în luarea deciziilor pertinente, de cea mai bună calitate și la momentul oportun, eliminând incertitudinile. Ca factor de producție, informația este importantă pentru a concepe și a pune pe piață produse și servicii cu o valoare adăugată ridicată, utilizându-se în acest scop conceptul de „ densitate de informație” " a unui produs (sau serviciu). Acest argument este puțin familiar, dar are în vedere afirmația că, cu cât produsele au o valoare adăugată mai ridicată, cu atât sunt mai dotate cu mijloace de acces la informație, reprezentând un fel de verigi informatizate ale fluxului productiv, generatoare de valoare adăugată.

Informația este considerată a fi factor de sinergie în armonizarea acțiunii unităților componente ale întreprinderii, în vederea îndeplinirii în cât mai bune condiții, a funcțiilor și obiectivelor sale de ansamblu. Acest argument pornește de la constatarea, verificabilă în practică, că o întreprindere poate avea unele din unitățile sale componențe foarte performante dar, pe ansamblu, este slab performantă, deoarece performanța globală este condiționată atât de veriga sa cea mai slabă, cât și de calitatea legăturilor și relațiilor dintre unitățile ce compun întreprinderea respectivă. Ca urmare întreprinderile trebuie să fie preocupate de modul în care activitățile lor sunt coordonate și de eficacitatea fluxurilor de informație prin care se realizează interdependențele organizaționale .

În mediul social, informația are rațiunea de a influența comportamentele indivizilor și grupurilor atât în interior, cât și în exteriorul întreprinderii. Astfel, în interiorul întreprinderii, informația are ca scop să influențeze comportamentele membrilor întreprinderii pentru ca aceștia să acționeze în conformitate cu obiectivele stabilite, reprezentând, în consecință, un vector strategic de cea mai înaltă importanță pentru multiplicarea simultană a eforturilor umane, în exteriorul întreprinderii, informația are ca obiectiv influențarea comportamentelor factorilor din mediul înconjurător (clienți, furnizori,organisme publice etc.), într-un sens favorabil întreprinderii, informația reprezentând și din acest punct de vedere un vector strategic de cea mai mare importanță.

În concluzie, informația trebuie să facă obiectul unui management foarte susținut, lacel mai înalt nivel de responsabilitate al întreprinderii.

Prezentarea într-un cadru conceptual a unei viziuni globale a informației susceptibilă de a servi ca fundament al calității fluxurilor de informație pornește de la trei fluxuri de informații: fluxul de informații produse în exterior și utilizate de întreprindere, fluxul de informații produse de întreprindere și cu destinația în exterior și fluxul de informații create de întreprindere pentru întreprindere. Fiecare dintre fluxuri prezintă două componente interdependente și anume: informații de activitate și informații de convivialitate.

Informațiile de activitate sunt simetrice celor create și care dacă sunt bine stăpânite, constituie un factor esențial de succes pentru reușita strategiei întreprinderii. Ele sunt utile și indispensabile întreprinderii pentru a-și asuma funcționarea sa (comanda unui client, un bon de consum de materiale, costul de fabricație al unui produs finit etc.), acestea fiind, de regulă, cantonate în diferite unități componente ale întreprinderii, fiind considerate ca "proprietatea lor", neexistând (sau neasigurând) o coerență între două unități componente, sub formă de flux de informații, cu un responsabil precis al acestuia.

În ceea ce privește informațiile de convivialitate, acestea au în cea mai mare parte un caracter relațional și sunt indispensabile existenței întreprinderii, permițând conviețuirea membrilor săi și legătura cu mediul înconjurător, influențându-le comportamentul. Aici se includ ședințele de serviciu, nota-raport privind impresiile formulate de un client, actiunile de publicitate, sponsorizare etc.

Prin examinarea fiecărui flux de informații care compune viziunea globală a informației întreprinderii se poate construi un cadru eficace al tabloului de bord pentru managementul strategic al informației întreprinderii.

Informațiile de convivialitate din cadrul fluxului de informații create de întreprindere pentru întreprindere sunt cele care permit conviețuirea în relația între membrii întrepnnderii, deci de a ști la ce servește ceea ce face fiecare individ și pentru ce. Prin urmare, fără aceste informații nu se poate concepe o organizare durabilă, iar o slabă calitate a acestora crează disfuncționalităti și contribuie la degradarea performanțelor întreprinderii

Informațiile de activitate din cadrul acestui flux înglobează totalitatea informațiilor necesare pentru a declanșa, realiza și a controla operațiunile de funcționare a întreprinderii (de la preluarea comenzilor, lansarea în fabricație până la obținerea produsului finit sau serviciului precum și organizarea contabilității controlului de gestiune etc.). Aceste informații sunt generate de diferite servicii si compartimente, deținute și controlate de către acestea. Pot să apară situații însă când nu există o viziune de ansamblu a fluxului ce traversează diferite funcțiuni și activități ale întreprinderii în ansamblul său, ceea ce duce la degradarea performanțelor economico-financiare ale întreprinderii.

În cadrul fluxului de informații create de întreprindere destinate către exterior, informațiile de conviviabilitate au rolul de a face cunoscute unele aspecte privind activitatea întreprinderii căutând să influențeze astfel comportamentele celorlalte întreprinderi (clienți, furnizori etc), organisme financiar-bancare și organisme publice cu care intră în relații, și de a le orienta în direcții favorabile întreprinderii respective, iar informațiile de activitate privesc toate relațiile și tranzacțiile realizate cu alți agenți economici și factori din mediul înconjurător, contribuind la realizarea unei strategii și permițând, astfel, obținerii de avantaje față de concurenți, prin mai buna organizare a managementului informațiilor de activitate.

În ceea ce privește fluxul de informații provenite din exterior către întreprindere, informațiile de convivialitate au rolul unei mai bune cunoașteri a celorlalți agenți economici și factori din mediul înconjurător, pentru a ști ceea ce aceștia fac și se pregătesc să facă în activitatea lor, pentru a se putea evita eventualele surprize. În consecință, aceste informații prezintă o importanță strategică pentru întreprindere, trebuind să li se acorde cea mai mare atenție.

Prin prezentarea informației în trei fluxuri se poate furniza o viziune globală a informației la nivel managerial. Dacă întreprinderea a ales o strategie de dominare prin costuri și/sau prin calitate, managementul global al informației îi va perrmite să găsească mai bine cheltuielile inutile în activitatea administrativă Dacă întreprinderea a ales o strategie de dominare prin reactivitate, ea va fi în măsură să obțină avantajele semnificative ale unui management riguros al fluxurilor de informații. In acest moment non-managementul acestor fluxuri este generator de cheltuieli uneori cosiderabile. Dacă întreprinderea a ales o strategie de dominare prin inovație, ea va câștiga prin conducerea fluxurilor sale interne de informații legând unitățile care intervin în procesele de inovare și va câștiga deasemenea prin conducerea cu eficacitate a proceselor de informare în relațiile cu exteriorul.

2.4. Sistemul informațional și sistemul decizional

2.4.1. Definirea, rolul și funcțiile sistemului informațional

Pentru a organiza științific conducerea unei activități sau a unui ansamblu de activități este necesară găsirea unui concept de sistem îninteriorul căruia să fie luate în considerare toate elementele ce concură la desfășurarea activității, legăturile între aceste elemente, condiționările și interacțiunile reciproce.

Acest concept de sistem, în care funcția de comandă și de reglare este realizată prin prezența conștientă și directă a omului, oferă managerului posibilitatea de a avea o privire de ansamblu, de a gândi și acționa, ținând seama de totalitatea factorilor interni și externi.

Prin acceptarea conceptuluide sistem, ansamblul activitătii din cadrul unei unități patrimoniale poate fi considerată ca fiind rezultatul acțiuniiconjugate a trei subsisteme care se întrepătrund șise condiționează reciproc. O analiză mai atentă asupra modului de desfășurare a unei activități sau a unui ansamblu de activități, ne conduce la concluzia că declanșarea lor are loc ca urmare a unei decizii, după care urmează execuția, pe parcursul căreia pot interveni uneori perturbații ce necesită unele măsuri de corecție, măsuri ce sunt luate ca urmare a fluxului de informații dintre manager și executant.

Avem de-aface deci cu trei subsisteme: subsistemul de conducere (decizional), subsistemul operațional și subsistemul informațional. Subsistemul de conducere constituie regulatorul întregului sistem, conducând activitățile ce se desfășoară în cadrul întreprinderii în vederearealizării obiectivelor stabilite. Subsistemul operațional execută operațiile din cadrul activității declanșate ca urmare a unei decizii, utilizând resursele stabilte conforma obiectivelor. Subsistemul informațional constituie liantul între cele două subsisteme, având ca suport organizarea administrativă și care reprezintă ansamblul de procedee și mijloace pentru colectarea, prelucrarea și transmiterea informațiilor.

Funcționarea armonioasă a acestora într-o strânsă interdependență sigură echilibrul întregului sistem, autoadaptibilitatea acestuia la apariția factorilor perturbatori, prin corectarea operativă a intrărilor în sistem, funcție de ieșiri.

Subsitemul informațional desemnează totalitatea datelor, informațiilor, circuitelor informaționale, fluxurilor informaționale, procedurilor și mijloacelor de tratare a informațiilor existente într-o firmă care au drept scop să asigure suportul obiectivelor.

Privitor la rolul, importanța și modul de efectuare al informării s-au formulat diferite concepții care apreciază informațiile din două puncte de vedere distincte: ca factor regulator și ca factor catalizator al acțiunii.

Rolul dublu al infomației constă în formarea unei imagini sintetice dar integrale a fenomenului studiat și ajută la luarea deciziei viabile și eficiente din punct de vedere tehnologic și economic.

Ca urmare a generalizării metodelor moderne de conducereși a nevoii de a considera informațiile ca elemente integrate în cadrul unui sistem, a părut necesitatea analizării mai îndeaproape a sistemului informațional existent, în condițiile extinderii sistemelor din ce în ce mai complexe de prelucrare a datelor.

Orice proces de conducere presupune parcurgerea ciclului: informație, analiză, variante, decizie, acțiune, informație.

În concluzie, un sistem informațional trebuie să fie în măsură să ofere managerului, în condiții optime, atât din punct de vedere calitativ cât și din punct de vedere al timpului, informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor conducerii și anume: stabilirea obiectivelor, transpunerea obiectivelor în sarcini, dirijarea activităților, controlul realizării obiectivelor și al repartizării sarcinilor..

Pentru a realiza obiectivelefundamentale ale societății comerciale sau ale unei regii autonome, privitor la obținerea de produse, executarea de lucrări și prestatrea de servicii, în anumite condiții nu sunt suficiente doar resursele umane, materiale și tehnice stabilite ca necesare de specialiști. . Combinarea lor raționala, ca și obținerea lor de altfel, implică o permanentă cunoaștere a cerințelor mediului din care firma face parte, a stării resurselor proprii și a cerințelor consumatorilor. Aceasta implică ca sistemul informațional să îndeplinească trei funcții: decizională, operațională sau de actiune și de documentare.

Funcția decizională, exprimă menirea sistemului informațional de a asigura elemente informaționale necesare luării deciziilor, decizia fiind elementul specific cel mai important al conducerii. Prin intermediul

funcției operaționale, sistemul informațional asigură operaționalitatea deciziilor, metodelor manageriale, realizarea obiectivelor cuprinse în strategia firmei.

Funcția de documentare a sistemului informațional exprimă menirea sa gnoseologică, în virtutea căreia se înregistrează o serie de informații ce servesc îmbogățirii cunoștințelor personalului și care numai

ulterior este posibil să fie utilizate pentru a lua decizii sau pentru efectuarea anumitor operații. În condițiile ritmului rapid al progresului tehnic, al științei în general, această funcție devine din ce în ce mai importantă.

Cunoașterea și luarea în considerare a multidimensionalității informațiilor este esențială pentru realizarea la un nivel corespunzător a celor trei funcții ale sistemului informațional. Neglijarea, fie și parțială a uneia din cele trei dimensiuni ale informației se reflectă mai devreme sau mai târziu în diminuarea profitabilității societăților comerciale, concomitent cu neasigurarea unui climat de muncă corespunzător.

2.4.2. Sistemul informațional economic

2.4.2.1. Structură și caracteristici

Sistemul informațional economic reprezintă ansamblul metodelor, mijloacelor și procedeelor folosite în cadrul unei întreprinderi, ramuri sau al întregii economii naționale pentru culegerea, înregistrarea, păstrarea, transmiterea, circuitul, analiza și valorificarea informațiilor economice exprimabile în etalon natural și bănesc, constituind un factor indispensabil și hotărâtor pentru perfecționarea activității unității.

Sistemului informațional economic îi revin două sarcini fundamentale: sarcina documentării și selecționării pentru a sprijini luarea deciziei corespunzătoare și sarcina operativă de sprijinire a acțiunilor, pentru realizarea cărora se folosesc informații de comandă și reglare, informații de cunoaștere și raportare și informații de previziune.

Funcțional, sistemul informațional economic este format din trei părți: intrările în sistem, prelucrarea datelor și ieșirile din sistem.

Din punct de vedere al naturii rezultatelor încorporate, sistemul informațional economic cuprinde: informații cu caracter previzioanl și de decizie, informații neutrale și informații de evidență economică.

„Un sistem informațional, deci și cel economic, se naște și "trăiește" viața organizației în care subzistă. De la actul de înființare și până la încetarea activităților, sistemul informațional devine oglinda prezentului cu rădăcini în "istoria" organizației care creionează viitorul acesteia.”

Informatica are un amre impact în economie ceea ce face ca în multe unități patrimoniale să se poată vorbi de sistem informatic ca și componentă tehnică a sistemului informațional în care se asigură automatizarea proceselor și lucrărilor informaționale. La crearea lui concură echipe special constituite din care fac parte informaticieni, economiști, ingineri, sociologi etc., chemați să automatizeze procesele informațional – decizionale astfel încât utilizarea calculatoarelor electronice să devină mijlocul de optimizare a hotărârilor managerilor și a acțiunilor executanților dintr-o organizație.

Pentru orice întreprinzător, crearea și exploatarea unui sistem informatic propriu poate devini unul din mijloacele pentru realizarea obiectivului activității unității patrimoniale, de a accede și a se menține pe piață.

Chiar dacă în domeniul autoamtizării prooceselor de producție și informaționale au fost realizate progree importante, principalele operații de prelucrare a datelor au rămas cele de natură aritmetică, nici în domeniul managerial situația nefiind diferită, în practica managerială predominând intuiția și rutina. "Neajutorată însă la confruntarea cu sistemele social – economice și tehnologiile moderne, gândirea umană nu este exersată în construirea și interpretarea modelelor dinamice care redau variația în timp a comportării sistemelor."

O altă caracteristică a sistemelor informaționale economice o constituie faptul că cerințele externe de informare sunt mai bine definite decât cele interne. Situațiile și rapoartele care sunt solicitate de administrația financiară, bănci, direcția de statistică etc., au un grad ridicat de tipizare și standardizare, atât ca și conținut, cât și ca reguli metodologice de întocmire.

Proiectarea și reproiectarea unei structuri organizatorice trebuie să vizeze creșterea calității informației economico – sociale astfel încât "păienjenișul" unor circuite informaționale să se transforme într-o rețea care să concure la satisfacerea promptă și eficientă a tuturor necesităților de informare.

2.4.2.2. Raționalizarea informației contabile

Informația reprezintă materia primă de bază a sistemului informațional și a celui de management al firmei, cu multiple dimensiuni. Deci, și cerințele cărora cărora trebuie să le facă față informația sunt multiple pentru a asigura o percepere realistă a proceselor la care se referă. O primă cerință o constituie asigurarea de informații reale în sensul reflectării proceselor așa cum se derulează în unitatea patrimonială și în contextul socio-economic în care-și desfășoară activitatea.Realismul deciziilor este condiționat de cel al informațiilor, în vederearealizării unei eficiențe mari, pe termen lung. În societățile comerciale contemporane, procesele și evenimentele se caracterizează într-o măsură sporită prin complexitate, deci și informațiile pe care lereflectă trebuie să fie multilaterale, trebuind să asigure perceperea proceselor în care întreprinderea este implicată.Asigurarea caracterului multilateral al informațiilor nu trebuie să afecteze respectarea cerinței ca acestea să fie sintetice și concise. În condițiile complexității crescânde a proceselor ce se desfășoară în întreprinderea modernă informațiile trebuie să surprindă cu prioritate elementele esențiale, de noutate. În acest sens pledează și "criza de timp" în care managerii, îndeosebi cei de la nivel superior, se află din ce în ce mai des. Calitățile menționate trebuie asigurate concomitent cu precizia și siguranța informațiilor. Încorporarea cu prioritate la informație a elementelor esențiale noi, nu exclude, ci dimpotrivă, implică surprinderea acestora în mod exact.

Orice informație este destinată unui beneficiar, iar folosirea acesteia conform destinației sale este condiționată de parvenirea la beneficiari în timp util, adică în perioada optimă pentru luarea deciziei sau declanșarea acțiunii vizate. În firmele contemporane se caută reducerea timpului optim pentru inițierea, luarea și implementarea deciziilor, deci caracterul operativ al tratării informației devine mai important.

Tendința de comprimare a perioadei în care se desfășoară atât procesele manageriale cât și cele de execuție, trebuie să se reflecte și în caracterul dinamic al informației. Pentru ca informațiile să fie utile este necesar să oglindească procesele de muncă și, în general, problematica întreprinderii în evoluția sa, o atenție deosebită se impune orientării lor în perspectivă. Conceperea informațiilor în mod dinamic se reflectă în sporirea forței lor anticipative, facilitând desfășurarea proceselor de previziune din cadrul societăților comerciale. De asemenea, se impune, ca informațiile să fie adaptate la specificitatea personalului implicat. Perceperea corectă și integrală a mesajului unei informații este condiționată de o serie de factori cum ar fi: nivelul de pregătire al beneficiarului de informații, gradul său de informare în domeniul la care se referă informația, timpul de care dispune pentru receptarea și interpretarea informației, etc. Emițătorul de informații este ecesar să cunoască și să aibă în vedere asemenea factori folosindu-i în structurarea și formularea informațiilor. O astfel de procedură asigură receptarea adecvată a mesajului, cu minimum de efort, premisă esențială pentru valorificarea sa conform destinației.

2.5. Contabilitatea și rolul ei în fundamentarea deciziilor

Contabilitatea, ca știință și practică, a evoluat și și-a prefecționat continuu baza sa teoretică și maniera de realizare practică a obiectului de studiu. Caracterul evolutiv al contabilității în demersul de perfecționare se concretizează în conceptualizarea ei pe baza unui sistem coerent de obiective și principii fundamentale de natură să ducă la formularea de norme care să asigure rezolvarea cât mai completă și eficientă a problemelor de gestiune și conducere a întreprinderilor.

Economia de piață așează în centrul ei agenții economici cu autonomia lor funcțională, decizională și financiară, cu libertatea lor de organizare, gestiunea financiară revenind în prim-planul preocupărilor de organizare a concurenței loiale, în condiții de competență și profitabilitate.

Vitalitatea, dinamismul și prosperitatea societății depind de calitatea activității economice, de gradul de corelare a acesteia cu nevoia socială, precum și de repartiția echitabilă a valorilor create între membrii societății.

Calitatea procesului conducerii influențează desfășurarea și finalitatea actului economic. Conducerea modernă a fenomenelor și proceselor economice devine din ce în ce mai complexă, ea trebuind să se realizeze din mers, operativ și eficient. Pentru a putea conduce eficient sunt necesare informații complete, reale și relevante asupra proceselor conduse. În acest context se poate considera ca necesară creșterea aportului contabilității în conducerea întreprinderii, în elaborarea întregului proces decizional.

La nivelul unei unități patrimoniale, scopul obiectiv al contabilității reiese din definirea ei ca o “tehnică de observare și de control a activității economice a întreprinderii care se bazează pe înregistrarea neîntreruptă și legată, grație principiului partidei duble, a ansamblului de fluxuri financiare interne și externe întreprinderii”.

În abordarea practică a scopului obiectiv, sistemul informațional contabil trebuie să aibă un rol activ în elaborarea și fundamentarea deciziilor pentru a asigura nu numai cunoașterea modului de utilizarea a resurselor, ci și asistarea proceselor de luare a hotărârilor raționale și eficiente în dirijarea funcționării sistemelor economice pe traiectorii de evoluție optimale. Într-o astfel de viziune se crează premisele transformării contabilității într-un factor de ordine, disciplină și creativitate în soluționarea complexului de probleme cu care se confruntă o întreprindere.

Detaliind scopul obiectiv se desprind obiectivele specifice și operaționale ale contabilității: culegerea, prelucrarea, înmagazinarea și stocarea datelor, înregistrarea sistematică a datelor , calculația costurilor de producție și de desfacere a productiei, inventarierea periodică a patrimoniului, verificarea corectitudinii și realismului înregistrărilor contabile, generalizarea și sintetizarea informației financiar-contabile și elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli.

Contabilitatea are rolul de a conserva în scris drepturile dobândite și angajamentele contractate prin recapitulări periodice și prin compararea drepturilor și obligațiilor întreprinderii, făcându-se în acest scop evaluarea patrimoniului. Ca obiectiv secundar, contabilitatea trebuie să permită cunoașterea și analiza în dinamică a acumulărilor sau rezultatelor obținute, aceasta realizându-se prin compararea valorică a patrimoniului la două date sau momente diferite.

Patrimoniul reprezintă ansamblul drepturilor și obligațiilor cu caracter economic care privesc sau revin unei persoane juridice determinate.

Din punct de vedere economic, bunurile dobândite, apreciate și exprimate în bani, precum și obligațiile asumate constituie un patrimoniu de afectare ale cărui variații sunt legate direct de activitatea întreprinderii.

La nivelul patrimoniului, relațiile de drepturi și obligații circumscriu și dau expresie juridică relațiilor economice care se statornicesc privitor la relațiile pecuniare ce formează obiectul proprietății.

Noțiunea de obiecte de drepturi și obligații sau bunuri economice apreciate și exprimate în bani reprezintă, în plan patrimonial, purtătorii materiali ai obiectului proprietății. Relațiile de drepturi și obligații sunt drepturi asupra purtătorilor materiali – obiectuali atunci când titularul de patrimoniu nu este obligat să acorde o prestație sau să dea un echivalent.

În literatura de specialitate există trei concepții privitor la definirea și analiza patrimoniului ca obiect al modelării bilanțiere: juridică, economică și economico-juridică.

Din punct de vedere juridic, patrimoniul reprezintă toate drepturile și obligațiile cu caracter economic ale unui subiect de drept.

În concepția economică, patrimoniul este alcătuit din totalitatea bunurilor exprimabile în bani, inclusiv rezultetele folosirii lor și care aparțin unei persoane fizice sau juridice.

Concepția economico-juridică consideră patrimoniul “un exemplu de drepturi și obligații exprimabile în bani”, obiectele de drepturi și obligații exprimând realitatea economică a patrimoniului, iar drepturile și obligațiile cauza stăpânirii acestei relații. Putem spune deci că patrimoniul reprezintă obiectul gestiunii sale pe bază de bilanț.

Contabilitatea îmbină realitatea fenomenelor studiate cu aspectele abstracte ale teoriei, aducându-și astfel o contribuție extrem de importantă în economie. Concurența crescândă din mediul economic românesc a determinat ca luarea deciziilor corecte conforme cu complexitatea problemelor economico-financiare să se facă apelându-se la sistemul informațional economic pentru obținerea de informații corespunzătoare calitativ și cantitativ.

CAP. III DOCUMENTELE DE SINTEǍ – SURSǍ INFORMAȚIONALǍ ÎN PROCESUL DECIZIONAL

3.1. Situațiile financiare – obiectiv fundamental al contabilității

“ Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute de persoanele fizice și juridice care activează conform legii trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și pastrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.”*

Obiectivul fundamental al ținerii contabilității este prezentarea de situații financiare periodice, nimite “conturi anuale” sau documente de sinteză(bilanț, cont de profit și pierdere, tabloul fluxurilor de trezorerie, situația modificărilor capitalurilor proprii, politici contabile și note explicative), situații care trebuie să ofere o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor întreprinderii în scopul informării utile a utilizatorului pentru luarea de decizii economice.

Conform concepției continentale, obiectivul contabilității îl constituie prezentarea de situații care să reflecte o imagine fidelă a activității întreprinderii, contabilitatea trebuind să respecte regulile de sinceritate și prudență.

Organismul internațional de normalizare a contabilității – IASC -, puternic influențat de concepția anglo-saxonă definește obiectivul documentelor de sinteză ca fiind furnizarea de “informații privind situația financiară, performanțele și evoluția situațieie financiare, carea să fie utile unei game largi de utilizatori, atunci când aceștia iau decizii economice”. Bilanțul ne oferă informații privind situația financiară, contul de rezultate furnizează informații privind performanțele întreprinderii, iar informațiile referitoare la evoluția situației financiare ne sunt prezentate de tabloul fluxurilor de trezorerie.

Între cele două concepții, deosebirea este dată de conceptul de imagine fidelă. La francezi, imaginea fidelă este considerată obiectivul fundamental al contabilității, pe când la anglo-saxoni ea reprezintă principiul funadamental care contribuie la realzarea obiectivului.

Conform concepției continentale, prioritatea este acordată juridicului în fața economicului, imaginea fidelă fiind substituită cu “conformitatea conturilor cu regulile în vigoare și sinceritatea conturilor”.

În concepția anglo-saxonă, care a deconectat contabilitatea de fiscalitate, imaginea fidelă reprezintă “un adevăr de esență economică”, imaginea dată întreprinderii trebuind să fie fidelă realității sale economice.

Problema adecvării imaginii contabile la realitatea economică trebuie apreciată făcându-se referire la principiile contabile de integritatate”: regularitatea, sinceritatea și fidelitatea.

Aplicarea principiului regularității confruntă contabilul cu multiple dispoziții obținute din diverse surse.

Sinceritatea presupune aplicarea cu bună credință a regulilor și procedurilor în funcție de cunoștințele pe care contribuabilii ar trebui să le aibă asupra realității și importanței operațiilor, evenimentelor și situațiilor. Deci, principiul sincerității are ca scop prezentarea tuturor informațiilor necesare pentru ca utilizatorii externi și interni să înțeleagă conținutul conturilor.

Principiul fidelității presupune oferirea unei imagini a realității economice cât se poate de obiectivă. O imagine fidelă nu înseamnă o imagine detaliată, caractersticile informațiilor contabile cărora li se acordă prioritate în acest sens fiind pertinența informațiilor și importanța relativă.

În consecință, adevărul redat printr-o imagine fidelă asupra patrimoniului trebuie căutat în funcție de interesele producătorilor și utilizatorilor de informații contabile.

Pentru a putea satisface necesitățile conducerii unităților patrimoniale, contabilitatea a fost confruntată cu necesitatea de a elabora un procedeu propriu de generalizare și sintetizare a datelor, ceea ce a implicat și elaborarea unui instrument corespunzător și anume bilanțul.

În România, legea contabilității contabilității stabilește bilanțul drept documentul oficial de sinteză al tuturor unităților patrimoniale.

Bilanțul are o mare importanță în procesul conducerii, el fiind necesar pentru fundamentarea deciziilor privind alocarea, finanțarea, utilizarea și recuperarea fondurilor, organizarea controlului asupra realizării deciziilor luate, stabilirea unor drepturi și obligații, a unor răspunderi și cointeresări provenite din activitatea de gospodărie și dezvoltare a patrimoniului.

Odată cu aparitia contabilității începe să fie întocmit și bilanțul. Ca instrument contabil, el reprezintă “tabloul contabil al activului și pasivului unei întreprinderi sau al unei activități financiare pentru o anumitioadă de timp” sau “document contabil care reflectă situația conturilor unei întreprinderi la o anumită dată”.

Practica contabilă îndelungată a impus ca formă de bază a bilanțului contabil balanța în care activul bilanțului este egal cu pasivul bilanțului.

Situațile financiare anualesunt un complet de documente de sinteză și trebuie să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului,situației financiare și asupra rezultatelor obținute de unitatea patrimonială.

Pentru aceasta trebuie respectate regulile privind evaluarea patrimoniului, principiile prudenței, peranenței metodelor, continuității activității, principiul necompensării. De asemenea, posturile înscrise în bilanț trebuie să corespundă cu datele înscrise în contabilitate, puse de acord cu inventarul.

Bilanțul, prin capacitățile sale informative, constituie “un instrument foarte important în procesul de fundamentare a deciziilor pe care le adoptă organele de conducere în vederea dirijării activității curente și îndeosebi a celei de perspectivă, precum și pentru efectuarea îndrumării și a controlului privind modul de îndeplinire a prevederilor de natură economică și financiară”.

Bilanțul contabil reflectă comparativ cu anul precedent și în conformitate cu normele metodologice unitare activitatea desfășurată de fiecare agent economic la sfârșitul fiecărui trimestru și pentru întreg anul financiar.

Bilanțul reprezintă o modalitate de cunoaștere, control și analiză a activității agenților economici de către consiliile de administrație, adunările generale ale acționarilor sau asociaările generale ale acționarilor sau asociațiilor, de organele fiscale, de statistică.

Pe baza datelor conținute de bilanț cu referire la indicatorii efectivi privind exercițiile curent și precedent se asigură analiza evoluției acestora de la un an la altul. Informațiile furnizate de bilanț stau la baza fundamentării a numeroase decizii ce privesc activitatea curentă și mai ales cea viitoare.

Bilanțul contribuie la îmbunătățirea conținutului și organizării evidenței contabile, aceasta trebuind să asigure datele necesare, exacte și la timp pentru elaborarea în mod corespunzător și la timp a bilanțului.

Pentru îndeplinirea rolului său și pentru aprecierea corectă și comparativă a activității, bilanțul trebuie să reflecte realitatea în ceea ce privește elementele de activ și pasiv existente la dispoziția agentului economic și să prezinte datele după un sistem unitar, după aceleași norme metodologice.

Calitatatea bilanțului contabil rezultă și din caracterul său simplu și clar, necesar pentru analiza fiecărui agent economic de către cei interesați. Claritatea și simplitatea bilanțului rezultă din numărul de indicatori pe care îi prezintă și și care trebuie semnificativi și ordonați după criterii științifice.

Bilanțul trebuie să fie complet, trebuind să conțină toate formularele cerute, iar acestea să fie completate cu toți indicatorii pe care îi conțin. În elaborarea bilanțului contabil trebuie respectată metodologia de determinare a indicatorilor și a corelației între aceștia astfel încât concluziile la care se ajunge în urma analizei lor să redea corect atât aspectele pozitive cât și negative existente în activitatea desfășurată de agenții economici în vederea luării deciziilor corespunzătoare care să înlăture deficiențele constatate.

Pentru asigurarea conducerii, controlului și analizei activității desfășurate, în mod operativ și eficient, dar și pentru centralizarea datelor la termenele prevăzute, bilanțul trebuie întocmit și prezentat la termenele stabilite.

Bilanțul introduce în contabilitate elementele patrimoniale și realizează controlul înregistrării operațiilor contabile, stabilește mecanismul de funcționare a conturilor și permite generalizarea datelor contabilității.

Rolul și calitatea bilanțului contabil rezultă din funcțiile pe care le îndeplinește:

Funcția de reflectare, bilanțul constituind un sistem de indicatori economico-financiari cu character rezultativ prin care se consolidează și se reprezintă informațiile referitoare la alocarea și finanțarea, producția și reproducția capitalurilor distincte din punct de vedere patrimonial.

Funcția de control și analiză ce se manifestă în procesul de urmărire și interpretare a modului de realizare a obiectivelor programate privind angajarea și utilizarea capitalurilor delimitate patrimonial, determinarea abaterilor de la indicatorii economico-financiari prevăzuți, stabilirea măsurilor necesare, precum și a deciziilor corespunzătoare pentru îmbunătățirea activității de gospodărire.

Funcția bilanțului de instrument de echilibru economico-financiar, manifestată în cunoașterea, dirijarea și stăpânirea relațiilor biloanțiere dintre activ și pasiv, cheltuieli și venituri.

Funcția de decontare a patrimoniului , realizată la sfârșitul perioadei de gestiune, de regulă la inchiderea anului financiar. Bilanțul justifică recuperarea cheltuielilor din venituri sau finanțărilor destinate în acest sens și stabilește răspunderile și cointeresările materiale privind asigurarea relației de conservare și creștere a patrimoniului.

Contabilitatea are rolul de a conserva în scris drepturile dobândite și angajamentele contractate prin recapitulări periodice și prin compararea drepturilor și obligațiilor întreprinderii, făcându-se în acest scop evaluarea patrimoniului. Ca obiectiv secundar, contabilitatea trebuie să permită cunoașterea și analiza în dinamică a acumulărilor sau rezultatelor obținute, aceasta realizându-se prin compararea valorică a patrimoniului la două date sau momente diferite.

Patrimoniul reprezintă ansamblul drepturilor și obligațiilor cu caracter economic care privesc sau revin unei persoane juridice determinate.

Din punct de vedere economic, bunurile dobândite, apreciate și exprimate în bani, precum și obligațiile asumate constituie un patrimoniu de afectare ale cărui variații sunt legate direct de activitatea întreprinderii.

La nivelul patrimoniului, relațiile de drepturi și obligații circumscriu și dau expresie juridică relațiilor economice care se statornicesc privitor la relațiile pecuniare ce formează obiectul proprietății.

Noțiunea de obiecte de drepturi și obligații sau bunuri economice apreciate și exprimate în bani reprezintă, în plan patrimonial, purtătorii materiali ai obiectului proprietății. Relațiile de drepturi și obligații sunt drepturi asupra purtătorilor materiali – obiectuali atunci când titularul de patrimoniu nu este obligat să acorde o prestație sau să dea un echivalent.

În literatura de specialitate există trei concepții privitor la definirea și analiza patrimoniului ca obiect al modelării bilanțiere: juridică, economică și economico-juridică.

Din punct de vedere juridic, patrimoniul reprezintă toate drepturile și obligațiile cu caracter economic ale unui subiect de drept.

În concepția economică, patrimoniul este alcătuit din totalitatea bunurilor exprimabile în bani, inclusiv rezultetele folosirii lor și care aparțin unei persoane fizice sau juridice.

Concepția economico-juridică consideră patrimoniul “un exemplu de drepturi și obligații exprimabile în bani”, obiectele de drepturi și obligații exprimând realitatea economică a patrimoniului, iar drepturile și obligațiile cauza stăpânirii acestei relații.

Putem spune deci că patrimoniul reprezintă obiectul gestiunii sale pe bază de bilanț.

Contabilitatea îmbină realitatea fenomenelor studiate cu aspectele abstracte ale teoriei, aducându-și astfel o contribuție extrem de importantă în economie. Concurența crescândă din mediul economic românesc a determinat ca luarea deciziilor corecte conforme cu complexitatea problemelor economico-financiare să se facă apelându-se la sistemul informațional economic pentru obținerea de informații corespunzătoare calitativ și cantitativ.

Sistemul informațional economic cuprinde informații furnizate de subsistemul informațional contabil și carea au un rol extrem de important deoarece sunt exacte, complete și neîntrerupte.

“Contabilitatea reprezintă tehnica de observare și control a activității economice a întreprinderii bazată pe înregistrarea neîntreruptă și sistematică a ansamblului de fluxuri financiare interne și externe ale întreprinderii.”

Bilanțul contabil constituie sursa cea mai importantă de informații atât pentru conducere cât și pentru utilizatori din exteriorul întreprinderii interesați de activitatea și rezultatele întreprinderii. Utilizatorii sunt un grup de persoane ale căror nevoi și interese influențează producția de informații contabile.

Informațiile furnizate de documentele de sinteză sunt cele mai folosite, ele reprezentând o adevăratată radiografie a întreprinderii, utilitatea lor rezultând și din regularitatea cu care sunt întocmite.

Contabilitatea financiară și cea de gestiune oferă informații utile conducerii întreprinderii. În funcție de necesități, managerii pot stabili pentru uzul intern utilizarea unor documente care să țină cont de efectele inflației sau alte probleme ce privesc evaluarea și publicarea conturilor anuale.

O altă categorie de utilizatori o reprezintă acționarii și investitorii care sunt interesați de riscul pe care-l presupune o investiție sau de utilitatea plasamentului respectiv. Informațiile din situațiile financiare îl ajută

pe investitor să decidă privitor la capacitate întreprinderii să plătească dividente sau la menținerea, diminuarea sau creșterea investiției.

Salariații și reprezentanții lor sindicali sunt interesați de situația economică și financiară a întreprinderii prin prisma problemelor legate de nivelul remunerațiilor sau posibilitatea menținerii locurilor de muncă pe termen lung.

Bancile și instituțiile financiare sunt interesate de măsura în care își pot recupera sumele investite și dobânzile cuvenite, informații relevate prin analiza bilanțului și a contului de profit șÎ pierdere pe ultimii trei ani.

Furnizorii întreprinderii urmăresc solvabilitatea întreprinderii și respectarea termenelor de decontare stabilite prin contract, iar clienții sunt interesați de continuitatea activității firmei, precum și de gama de sortimente și servicii ale societății.

Pentru organele administrației publice, situațiile financiare oferă informații legate de determinarea și controlarea impozitelor și taxelor. Interaga legislațiefiscală ce se aplică întreprinedrilor românești se bazează pe informațiile furnizate de contabilitate, deoarece rezultatul impozabil este dependent de rezultatul contabil. Bilanțul contabil favorizează controlul organelor fiscale asupra achitării la timp a obligaării la timp a obligațiilor pe care le are întreprinderea și prevenirea evaziunii fiscale.

Analiștii financiari contabili sunt o lată categorie de utilizatori ai situațiilor financiare pentru întocmirea de studii amănunțite, în funcție de cerințele diverșilor utilizatori pe care îi consiliază.

De asemenea, situațiile financiare anuale pot prezenta interes și pentru alte categorii de persoane în ceea ce privește contribuția întreprinderii la dezvoltarea locală, ocuparea forței de muncă, etc.

Dat fiind gradul mare de diversitate al utilizatorilor situațiilor financiare, este nevoie de o mai mare adaptabilitate a informațiilor pe care le prezintă, în funcție de necesitățile utilizatorilor.

3.2. Prezentarea documentelor de sinteză după ultimele reglementări

3.2.1.Necesitatea armonizării contabile la nivel internațional

Dezvoltarea economico-socială din ultimele două decenii este rezultatul a două mari tendunțe aflate într-un proces continuu de intercondiționare: pe de o parte reconsiderarea în teorie și practică a rolului entităților naționale în sensul afirmării independenței națiunilor, iar pe de altă parte accentuarea procesului de integrare regională sub aspect economic, cultural , politic, fenomen care conduce inevitabil la apariția unor structuri supranaționale.

Relațiile economice dintre națiuni se transformă în relații dintre grupări economice regionale,
”regionalismul apărând astfel ca o componentă a internaționalismului, iar internaționalismul ca o componentă a regionalismului.”

Contabiltatea, prin capacitatea sa de a pătrunde în esența fenomenelor și proceselor economice trecute, de a observa atent evoluția prezentă și a anticipa evoluția viitoare a acestora, are statulu de “judecător drept al trecutului, ghid necesar al prezentului și consilier indispensabil al viitorului, în activitatea fiecărei întreprinderi.”

Întreprinderi din întreaga lume întocmesc situații financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor externi. Deși astfel de situații financiare pot părea similare de la o țară la alta, există diferențe care pot fi cauzate de o varietate de factori sociali, economici și juridici, precum și de faptul că anumite țări, în momentul stabilirii cerințelor naționale au avut în vedere necesitățile diverșilor utilizatori ai situațiilor financiare.

Acești factori au condus la utilizarea unor definiții diverse ale structurilor situațiilor financiare, cum sunt: active, datorii, capital propriu, venituri și cheltuieli. Totodată, acești factori au contribuit la utilizarea unior criterii diferite pentru recunoașterea structurilor din situațiile financiare și la opțiunea pentru diferite baze de evaluare. Aria de aplicabilitate și informațiile prezentate au fost de asemenea influențate.

De aceea în forurile internaționale de reglementare contabilă, principalele dezbateri sunt axate pe armonizării contabile internaționale, a principiilor contabile și mai ales în definirea unui cadru conceptual care să servească ca bază de referință în formularea unor noi norme contabile.

De-a lungul ultimilor treizeci de ani, contabilitatea internațională a cunoscut o dezvoltare continuă datorată în mare măsură necesităților crescânde ale agenților economici de realizare a unor anlize comparative internaționale, de formulare a unor reguli de determinare a rezultatelor, de furnizare a unor informații contabile minimale necesare participoanților pe piețele de capital, precum și de armonizare internațională a regulilor de elaborare și publicare a informațiilor contabile.

Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASC) este angajat în atenuarea diferențelor existente în prezentarea situațiilor financiare, căutând să armonizeze reglementările, standardele și procedurile contabile referitoare la întocmirea și prezentareasituași prezentarea situațiilor financiare. Acesta consideră că armonizarea se poate realiza cel mai bine punându-se accent pe întocmirea situațiilor financiare ce au ca scop furnizarea de informații utile pentru adoptarea deciziilor economice.

Conform IASC, situațiile financiare armonizate corespund necesităților comune majorității utilizatorilor. Aceasta deoarece aproape toți utilizatorii iau decizii privitor la cumpărarea, păstrarea sau vinderea unei părți de capital, evaluarea răspunderii sau gestionării manageriale, evaluarea capacității întreprinderii de a plăti sau de a oferi alte beneficii angajaților săi, evaluarea garanțiilor pentru creditele acordate întreprinderii, determinarea politicilor de impozitare, determinarea profitului și a dividentelor de distribuit, reglementarea activității întreprinderii.

Consiliul IASC admite ca guvernele să stabilească particular cerințe diferite sau suplimentare pentru scopurile proprii, cerințe care nu ar trebui să influențeze situațiile financiare publicate în beneficiul altor utilizatori, decât în situația în care răspund și cerințelor acestora.

3.2.2. Situațiile financiare conform OMF 94/2001

În perspectiva aderării la Uniunea Europeană, România a înțeles necesitatea alinierii la reglementările contabile din spațiul comunitar și a făcut eforturi pentru a se adapta acestor cerințe. În 1997a început să se deruleze în țara noastră programul de dezvoltare a sistemuli contabil din România, finanțat de Departamentul guvernamental pentru dezvoltare internațională a Marii Britanii. Principalele direcții ale acestui program au fost:

Trecerea de la economia centralizată la cea de piață, prin întocmirea unor documente anuale de sinteză care să aibă scop general, nu doar fiscal sau statistic

Încurajarea investițiilor străine, prin prezentarea unor situații financiare care să satisfacă nevoile de informare ale investitorilor

Aderarea la Uniunea Europeană, prin implementarea directivelor europene și a standardelor contabile internaționale

În România, societățile care întocmesc situațiile financiare intră sub incidența a două acte normative: OMF 94/2001, pentru întreprinderile mari și OMF 306/2002 pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii.

Reglementările cuprinse în OMF 94/2001 au început să fie aplicate din exercițiul financiar 2001 de către societățile mari care îndeplinesc cel puțin două din criteriile prevăzute în acest act normativ. Stabilirea întreprinderilor mari se face ținând cont de cifra de afaceri în euro a anului anterior, valoarea totală a activelor în euro a anului anterior și numărul mediu de salariați din exercițiul anterior.

Societățile care aplică aceste reglementări vor fi obligate să asigure continuitatea aplicării lor, nemaiputând reveni la sistemul anterior de întocmire a situațiilor financiare. Conform OMF 94/2001, situațiile financiare întocmite de societățile mari sunt: bilanțul, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, politici contabile și note explicative. Fiecare din aceste componente necesită o prezentare distinctă datorită conținutului lor informațional diferit și a utilității pe care o au în valorificarea informațiilor pentru luarea deciziilor.

Situatiile financiare trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței, modificărilor capitalului propriu și fluxurilor de trezorerie ale societăților respective pentru exercițiul la care se referă.

Unul din principalele documente prin care situațiile financiare își realizează obiectivul de informare a utilizatorilor este bilanțul.

Bilanțul reprezintă documentul contabil de sintexă cu ajutorul căruia se prezintă elementele de activ și de pasiv ale întreprinderii la încheierea exercițiului, precum și în celelalte situatii prevăzute de lege, întocmindu-se obligatoriu anual, precum și în cazul fuziunilor sau încetării activității agenților economici. În cadrul bilanțului se includ toate elementele de activ și de pasiv grupate după natură, destinație și lichiditate, respectiv natură, proveniență și exigibilitate.

Adoptarea cadrului general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare conform Standardelor Internaționale de Contabilitate și Directivei a IV-a a Uniunii Europene a determinat creșterea cantității și calității informațiilor ce trebuie furnizate de întreprinderi, precum și definirea într-un mod diferit a elementelor componente ale bilanțului.

Activele reprezintă resurse controlate de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. Astfel, un activ este

recunoscut în bilanț în momentul în care este probabilă relizarea unui beneficiu economic viitor de către întreprindere și activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil.

Datoriile reprezintă datorii actuale ale întreprinderii ce decurg din evenimente trecute și prin decontarea cărora se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice. Recunoașterea unei datorii in bilanț se realizează în momentul în care este probabilă o ieșire de resurse purtătoare de beneficii economice rezultată din lichidarea unei obligații prezente, iar valoarea la care se av realiza această lichidare poate fi evaluată în mod credibil.

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.

Conform noilor reglementări, bilanțul se întocmește în format listă, deosebindu-se de cel anterior prin restructurarea pasivului atât în ceea ce privește anumite posturi bilanțiere, cât și in ceea ce privește ordinea de prezentare.

Noua structură a bilanțului întocmită conform normelor IAS introduce doar schimbări de formă, pentru a permite și unor nespecialiști să înțeleagă informațiile furnizate de acest document de sinteză. Noul format clasifică și raportează separat activele și datoriile întreprinderii, subliniind distincția curent/imobilizat.

Prin structura sa și modalitatea de grupare a indicatorilor, bilanțul permite utilizatorilor săi aprecierea situației financiare a unei societăți, oferind răspunsuri la cerințele de informare ale acestora. La baza modului de întocmire a bilanțului contabil, a structurii și a caracterului său informativ stau principiile gestiunii contabile. În acest sens, indicatorii bilanțieri sunt prezentați distinct, conținutul lor economic este bine definit și în corelație cu alți indicatori din notele explicative.

Respectând cerințele Standardelor Internaționale de Contabilitate, bilanțul are anumite limite date de neincluderea fluctuațiilor activității între momentele de sfârșit ale anului și începutul următorului ciclu contabil, lipsa unor posturi bilanțiere care să reflecte sursele interne create de întreprindere și cărora nu le pot fi atașate costuri, variația masei monetare care determină o scădere a încrederii utilizatorilor în relevanța documentelor contabile de sinteză. Evaluarea la cost istoric pune la îndoială veridicitatea inormațiilor cuprinse în situațiile financiare, reprezentând o altă limită a bilanțului.

În cadrul situațiilor financiare anuale, alături de bilanț, un alt document important îl reprezintă contul de profit și pierdere. Acesta măsoară performanțele activității servind simultan pentru satisfacerea nevoilor unei game largi de utilizatori.

Formatul contului de profit și pierdere cuprinde cifra de afaceri netă, veniturile și cheltuielile exercițiului, grupate după natura lor, precum și rezultatul exercițiului (profit sau pierdere).

Principiul prevalenței economicului asupra juridicului își face simțită prezența în ceea ceprivește recunoașterea cheltuielilor și veniturilor perioadei, evidețiind preferința pentru criteriul substanță economică, care devansează ca importanță încadrarea juridică. Astfel, chiar dacă nu există documente recunoscute fiscal, un venit, respectiv o cheltuială, vor fi recunoscute dacă au fost relaizate în perioada respectivă de raportare și au generat creșteri, respectiv descreșteri ale beneficiilor economiceviitoare și au fost rezonabil estimate.

Ca o componentă separată a situațiilor financiare anule este prezentată situația modificărilor capitalurilor proprii. Aceasta prezintă detaliat toate variațiile suferite de capitalurile proprii în decursul unui exercițiu financiar. Informațiile furnizate de acest document permit analiza capacității de menținere a capitalului și profitul sau pierderea întreprinderii.

În cadrul situației modificării capitalurilor proprii se cuprind:

profitul net sau pierderea netă a perioadei

fiecare element de venit sau cheltuială recunoscute direct în capitalul propriu și suma acestor elemnte

efectul cumulat al modificărilor politicilor contabile și corecția erorilor fundamentale

tranzacțiile de capital și distribuirile către proprietari

soldul profitului (pierderii) cumulat de la începutul perioadei și al data bilantului și modificările aferente.

o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capitaluri proprii la începutul și sfârșitul perioadei, cu prezentarea distinctă a fiecărei modificări

Situația modificărilor capitalurilor proprii se prezintă sub forma unei matrici în care fiecare linie este dedicată unei cauze care a modificat capitalurile proprii: modificări ale politicilor contabile, surplus/deficit din reevaluarea terenurilor, diferențe din conversie valutară, câștiguri/ pierderi nerecunoscute în contul de profit și pierdere, dividente distribuite, emisiune de capital. fiecare coloană a matricii conține un element

component al capitalurilor proprii: capital social, prime, rezerve, profit etc. Această elaborare a matricii permite analiza impactului cauzelor asupra elementelor de capital propriu.

Utilizatorii informațiilor contabile nu se mulțumesc numai cu informațiile cuprinse în bilanț și contul de profit și pierdere. Aceasta deoarece ei sunt interesați și de evoluția poziției financiare față de situația de la începutul anului, iar utilizarea contabilității de angajamente generează dimensiunea ipotetică a performanțelor întreprinderii. Profitul prezentat la sfârșitul anului este un concept oarecum abstract deoarece nu coincide,de cele mai multe ori, cu soldul disponibilităților bănești, la același sfârșit de an. Prevalându-ne de principiul realizării la înregistrarea veniturilor și cheltuielilor, trebuie să ținem cont de faptul că mai devreme sau mai târziu veniturile vor fi încasate, iar chletuielile vor fi plătite. În final, dimensiunea disponibilităților bănești, sub toate formele de existență, conferă autenticitate bunei gestionări a întreprinderii.

Situația fluxurilor de numerar degajă informații utile despre capacitatea întreprinderilor de a genera numerar și echivalente de numerar și utilizarea corespunzătoare a fluxurilor de numerar.

Tabloul fluxurilor de numerar este un document financiar util pentru explicarea variației patrimoniului întreprinderii ăn cursul exercițiului, oferind informații privitor la modul în care au fost finanțate activitățile înterprinderii și cum au fost utilizate resursele sale financiare.

Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să analizeze fluxurile de numerar ale perioadei în funcție de natura activității: de exploatare, de investiție sau de finanțare.

Avantajele pe care le aduc informațiile cuprinse în situația fluxurilor de numerar sunt date de faptul că permit evaluarea variației activului net al societății, evaluarea structurii sale financiare, determinarea capacității de a influența valoarea și momentul apariției fluxurilor de numerar. Cu ajutorul datelor din tabloul fluxurilor de trezorerie crește comparabilitatea rezultatelor din exploatare și se evaluează istoricul fluxurilor de numerar și posibilitatea generării de previziuni.

În practica internațională s-au delimitat două metode de întocmire și prezentare a situației fluxurilor de numerar: metoda directă și metoda indirectă. Metoda directă privește încasările și plățile aferente exercițiului financiar respectiv clasificate pe cele trei tipuri de activități(de exploatare, de investiții și de finanțare).

Întreprinderile sunt încurajate să folosească această metodă deoarece informațiile obținute sunt folosite la estimarea fluxurilor viitoare de numerar. Informațiile pot fi obținute din înregistrări contabile sau din ajustarea vânzărilor, costului acestora și altor elemente din contul de profit și pierdere cu variații ale stocurilor, creanțelor și datoriilor și a altor elemente care afectează numerarul.

Metoda indirectă diferă de prima doar în privința informațiilor privind fluxurile de numerar din exploatare înainte de impozitare. Astfel, profitul din exploatare înainte de impozitare șÎ elemnte extraordinare este ajustat cu acele cheltuieli și venutri nemonetare, precum șÎ cu variația necesarului de fond de rulment net și cu elemnte de cheltuieli și venituri care sunt luate în considerare la determinarea fluxurilor de numerar din activități de investiții și de finanțare. Această metodă etse preferată de producători deoarece poate fi obținută ușor, prin prelucrarea unor informații prezentate deja în bilanț și în contul de profit și pierdere.

În cadrul situațiilor financiare, notele explicative trebuie să ofere informații despre bazele de întocmire a situațiilor financiare și politicile contabile specifice, selectate și aplicate, informații care sunt cerute de Standardele Internaționale de Contabilitate și care nu sunt prezentate în altă parte a situațiilor financiare, informații suplimentare necesare pentru o prezentare fidelă.

Notele explicative trebuie prezentate sistematic, astfel încât fiecare element din bilanț, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie și situația modificărilor capitalurilor proprii să facă trimitere la informațiile din note.

Cerințele OMF 94/2001 cu privire la structurarea informațiilor în notele explicative și conținutul acestora sunt riguroase.

Notele explicative trebuie să cuprindă: informații generale despre întreprindere( date de identificare) și situațiile financiare( proprii întreprinderii, moneda de raportare, modalitatea de exprimare a cifrelor), prezentarea politicilor contabile utilizate, informații pentru completarea bilanțului, informații referitoare la elementele din contul de profit și pierdere, informații referitoare la salarii și salariați și alte informații necesare.

În concluzie putem spune că formatele impuse de OMF 94/2001 pentru prezentarea situațiilor financiare sunt, cu excepția bilanțului și contului de profit și pierdere, în concordanță cu prevederile IAS 1 “Prezentarea situațiilor financiare” și IAS 7 “Situația fluxurilor de numerar”.

În ceea ce privește bilanțul, OMF 94/2001 impune formatul de prezentare vertical, cu evidențierea importanței capitalurilor proprii și clasificarea datoriilor în “curente” și pe “termen lung”, iar în contul de profit și pierdere s-a impus formatul vertical, cu clasificare după natură. Situația fluxurilor de numerar

poate fi prezentată conform metodei directe sau indirecte, iar formatul situației modificărilor fluxurilor de capital se apropie de exemplul din anexa IAS 1.

3.2.3. Situațiile financiare conform OMF 306/2002

Începând cu data de 1 ianuarie 2003, microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii se supun reglementările Ordinului nr. 306 din 26.02.2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.

Acest act normativ se adresează persoanelor juridice care la finele anului anterior îndeplinesc cel puțin două din următorele criterii:

Începând cu anul financiar care se încheie la 31 decembrie 2005, dacă sunt depășite în 2 ani consecutiv două din criteriile menționate, agentul economic va fi obligat să aplice reglementările contabile aprobate prin OMF 94/2001, fără a avea posibilitatea de a reveni la reglementările contabile simplificate.

În conformitate cu OMF 306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, persoanele care aplică aceste reglementări au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale simplificate, care să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și performanțelor întreprinderii în exercițiul financiar respectiv. Ele vor cuprinde bilanțul, contul de profit și pierdere, politici contabile și note explicative.

Bilanțul reprezintă documentul contabil de sinteză care sintetizează toate elemntele de activ, datorii și capital propriu ale persoanei juridice la închiderea exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege. Elementele sunt grupate după natură și lichiditate, respectiv natură și exigibilitate.

Bilanțul, ca procedeu principal al metodei contabilității și bază informațională fundamentală , este un tablou care cuprinde în formă sintetică și în expresie valorică mijloacele patrimoniale, sursele de constituire ale acestora, precum și rezultatul activității unui agent economic la un moment dat.

Toate întreprinderile întocmesc bilanțul urmând aceleași reguli, în interiorul lui înscriind ceea ce întreprinderea posedă, deci activul său.

Politicile contabile reprezintă aqnamblul de principii, baze, convenții, reguli și practici specifice adoptate de o persoană juridică la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare simplificate.

În notele explicative, fiecare element prezentat în situațiile financiare simplificate poate fi prezentat mai detaliat decât se cere în formatul adoptat, dacă această detaliere duce la prezentarea unei informații elocvente pentru utilizatorii de informații.

Structura bilanțului și a contului de profit și pierdere rămâne nemodificată de la un exercițiu financiar la altul.

Evaluarea posturilor cuprinse în situațiile financiare anuale simplificate se face respectându-se principiile contabilității: principiul continuității activității, principiul permanenței metodelor, principiul prudenței, al independenței exercițiului, principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv, principiul intangibilității și cel al necompensării.

În cazul elementelor de activ, cu excepția cazurilor în care s-a înregistrat un provizion pentru depreciere, valoarea ce urmează a fi înscrisă în bilanț pentru fiecare imobilizare este reprezentată de costul de achiziție sau costul de producție. În cazul imobilizărilor cu durată limitată, costul de achiziție sau de producție se av diminua în mod sistematic, pe perioada duratei de funcționare a activului, prin calcularea amortismentelor corespunzătoare.

Este obligatorie constituirea, pe seama cheltuielilor, de provizioane pentru deprecierea activelor imobilizate a căror valoare s-a diminuat, indiferent dacă durata de utilizare a acestora este limitată sau nu. Valoarea care trebuie înscrisă în bilanț va fi diminuată corespunzător, iar provizioanele astfel constituite se vor prezenta, separat, în notele explicative.

Dacă motivele care au dus la constituirea provizionului pentru depreciere au încetat să mai existe, total sau într-o anumită măsură, atunci acel provizion se va relua corespunzător la venituri. Aceste reluări se prezintă separat în notele explicative.

Activele imobilizate sunt recunoscute în bilanț dacă se estimează că vor genera beneficii economice viitoare și costul lor poate fi evaluat în mod credibil.

Beneficiile economice viitoare reprezintă potențialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar sau de echivalente de numerar către persoana juridică.Potențialul poate fi unul productiv, fiind parte a activităților de exploatare ale persoanei juridice.

Fundamental, toate achizițiile de mijloace de producție sunt însoțite obligatoriu de o finanțare pusă la dispoziția întreprinderii. Resursele de acre poate dispune întreprinderea sunt de trei feluri: de exploatare, temporare și resursele degajate din profturile pe care le realizează. Ansamblul acestor resurse formează pasivul bilantului și cuprinde: capitaluri proprii, provizioane opentru riscuri și cheltuieli și datorii.

Contul de profit și pierdere, ca elemnt component al situatiilor financiare simplificate, cuprinde cifra de afaceri netă, veniturile și cheltuielile exercițiului grupate după natura lor, precum și rezultatul exercițiului. Cifra de afaceri netă cuprinde sumele provenind din vănzarea de bunuri și prestarea de servicii ce intră în catgoria activităților curente ale persoanei juridice, după scăderea reducerilor comerciale, a TVA-ului și a altor impozite și taxe aferente.

În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente, cât și câștigurile din orice alte surse. Cheltuielile unității reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru:

consumuri de stocuri, lucrări executate și servicii prestate de acre beneficiază unitatea

cheltuieli cu personalul

executarea unor obligații legale sau contractuale

Rezultatul definitiv al exercițiului se stabilește anual și reprezintă soldul final al contului de profit și pierdere.

În ceea ce privește politicile contabile, la elaborarea lor trebuie avut în vedere specificul activității, respectarea conceptelor de bază ale contabilității: contabilitatea de angajamente, principiul continuității activității, precum și celelalte principii contabile.

Politicile contabile trebuie elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situaă se asigure furnizarea, prin situațiile financiare anuale simplificate, a unor informații care trebuie să fie relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor, să fie credibile, în sensul că reprezintă fidel rezultatele și poziția financiară a persoanei juridice, sunt neutre, prudente și complete sub toate aspectele semnificative. Politicile contabile pot fi modificate doar în cazurile cerute de lege sau dacă au ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile persoanei juridice. Este foarte imporatntă menționarea în notele xeplicative a oricăror modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei și tendința reală a rezultatelor activității persoanei juridice.

Notele explicative prezintă în mod sistematic informații cu privire la elementele semnificative din bilanț și din contul de profit și pierdere

Pentru elementele prezentate în notele explicative, se va prezenta suma corespunzătore anului curent și celui precedent. în situația în care suma corespunzătoare anului precedent nu este comparabilă, aceasta poate fi ajustată, prezentându-se rezultatul ajustării, modul de efectuare și moteivele pentru care aceasta a fost efectuată.

În cadrul notelor explicative trebuie prezentate cu claritate și repetate ori de câte ori este necesar următoarele informații:

numele persoanei juridice care face raportarea

faptul că situațiile financiare anuale simplificate sunt proprii acestuia și nu grupului

data la care s-au încheiat și perioada la care se referă situațiile financiare respective

moneda în care sunt întocmite situațiile financiare simplificate

exprimarea cifrelor incluse în raportare (mii lei)

În cazul în care nu au fost prezentate în situațiile financiare simplificate, următoarele date vor fi prezentate în cadrul notelor explicative: principalul loc unde-șÎ desfășoară activitatea, natura activită activitatea, natura activității desfășurate și principalele domenii de activitate, numele societății mamă și cel al deținătorului final în cadrul grupului (dacă este cazul) sau orice altă informație care poate ajuta la prezentarea unei imagini fidele asupra persoanei juridice.

Calculele greșite, aplicarea greșită a metodelor contabile, interpretarea greșită a evenimentelor, fraudele sau omisiunile duc la apariția erorilor contabile. Corectarea lor se poate face pe seama rezultatului perioadei curente, iar în situația în care este afectată credibilitatea situațiilor financiare prezentate, corectare se face pe seama rezultatului reportat.

Notele explicative prezintă și informații determinate de evenimete ulterioare datei bilanțului. Aceste evenimente, favorabile sau nefavorabile, sunt cele care au loc între data bilanțului și data la care situațiile financiare anuale simplificate sunt aprobate în vederea depunerii. Consemnarea evenimentelor ulterioare datei bilanțului se face atunci când neprezentarea lor ar afecta capacitatea utilizatorilor situațiilor financiare de a face evaluări și de lua decizii corecte, iar persoana juridică trebuie să prezinte, pentru fiecare categorie semnificativă de astfel de evenimente, natura evenimentuli și o estimare a efectului financiar sau o prezentare conform căreia o astfel de estimare nu poate fi făcută.

Dacă un elemnt de aciv sau o datorie este în relație cu cel puțin două elemente bilanțiere, relația sa cu aceste elemente trebuie prezentată în notele explicative, dacă prezentarea lor este necesară pentru înțelegerea situațiilor financiare anuale simplificate.

În cadrul notelor explicative se cuprind și elementele supuse reevaluării, precum și modul de efectuare a acesteia.

În completarea informațiilor furnizate de bilanț și contul de profit și pierdere, notele explicative trebuie să cuprindă referiri la imobilizările necorporale, corporale, la active circulante, la datorii, provizioane pentru riscuri și cheltuieli, venituri în avans, capital și rezerve, cifra de afaceri, costuri cu personalul, impozitul pe profit și repartizarea profitului.

3.3.Situațiile financiare – sursă informațională în procesul decizional

Situațiile financiare trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței, modificării capitalului propriu și fluxurilor de trezorerie ale societăților respective pentru exercițiul financiar la care se referă, informații utile pentru luarea deciziilor economice. Acest obiectiv este atins dacă se aplică corespunzător Standardele Internaționale de Contabilitate și sunt prezentate informațiile suplimentare necesare.

Situațiile financiare elaborate în acest scop satisfac necesitățile comune ale majorității utilizatorilor. Cu toate acestea, situațiile financiare au limite în oferirea tuturor informațiilor de care au nevoie utilizatorii pentru luarea deciziilor economice, informațiile relevând efectele financiare ale unor evenimente trecute și neoferind informații nefinanciare.

Situațiile financiare oglindesc rezultatele administrării întreprinderii de către conducători, inclusiv modul în care aceștia gestionează resursele care le-au fost încredințate. Evaluarea modului de administrare a resuselor întreprinderii sau a responsabilitătii conducerii este de ajutor celor care iau decizii economice cu privire la păstrarea sau vinderea investiției în întreprinderea respectivă sau înlocuirea sau reconfirmarea conducerii.

Deciziile economice luate de utilizatorii situațiilor financiare presupun evaluarea capacității unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalente ale numerarului și a perioadei și siguarnței generării lor, aceasta depinzând de capacitatea unei întreprinderi de a-și plăti angajații și furnizorii, de a plăti dobânzi, de a rambursa credite și de a-i remunera pe proprietarii acesteia. Pe baza informațiilor privind poziția financiară, performanța și modificările poziției financiare ale unei întreprinderi utilizatorii pot evalua mai ușor capacitatea întreprinderii de genera numerar sau echivalente ale numerarului.

Informațiile despre poziția financiară a unei întreprinderi sunt reflectate de bilanț, ea fiind influențată de resursele economice pe care le controlează, de structura sa financiară, de lichiditaea și solvabilitatea sa, precum și de capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care-și desfășoară activitatea. Informațiile despre resursele economice controlate de întreprindere și capacitatea sa din trecut de a modifica aceste resurse sunt utile pentru a anticipa capacitatea întreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului în viitor. Informațiile privitor la structura financiară folosesc la anticiparea nevoilor viitoare de creditare și a modului in care profiturile și fluxurile viitoare de trezorerie vor fi repartizate între cei care au un interes față de întreprindere, ele anticipând și șansele întreprinderii de a primi fianțare în viitor. Capacitatea întreprinderii de a-și onora angajamentele financiare scadente este reflectată de lnformațiile referitoare la lichiditate și solvabilitate. Lichiditatea se referă la disponibilitățile

de numerar în viitorul apropiat, după luarea în calcul a obligațiilor financiare aferente acestei perioade. Solvabilitatea se referă la disponibilitățile de numerar pe o perioadă mai mare în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente.

Performanțele întreprinderii, adică capacitatea acesteia de a genera profit, reprezintă o altă dimensiune a interesului utilizatorilor de informații financiare, reflectată în contul de profit și pierdere. Aceste informații sunt necesare pentru evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice pe care

întreprinderea le va controla în viitor, pentru a anticipa capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente și pentru formularea raționamentelor despre eficiența cu acre întreprinderea poate utiliza noi resurse.

Modificarea poziției financiare a unei întreprinderi sunt utile pentru a evalua activitățile sale de exploatare, finanțare și investiții în perioada de raportare. Aceste informații oferă o baza pentru evaluarea capacității întreprinderiide a genera numerar sau echivalente ale numerarului și a nevoilor întreprinderii de a utiliza aceste fluxuri de trezorerie.

Între părțile componente ale situațiilor financiare există o relație determinată de faptul că ele reflectă diferite asoecte ale acelorași tranzacții sau ale altor alte evenimente. Cu toate că fiecare situație oferă informații diferite, se prea poate ca nici una să nu servească unui singur scop sau să ofere toate informațiile impuse de necesitățile specifice ale utilizatorilor.

Situațiile financiare cuprind note, materiale suplimentare, precum și alte informații referitoare la elemente din bilanț și contul de profit și pierdere, informații privind riscurile și incertitudinile ce afectează întreprinderea, precum și orice resurse și obligații ce nu apar în bilanț.

Fără a exista o precizare expresă, bilanțul și contul de profit și pierdere sunt considerate a fi cele mai importante documente de raportare financiară, cel puțin din prisma producătorilor. O serie de studii ralizate pentru a reliefa importanța celor două documente au constatat că în sistemele contabile naționale, bazate pe implicarea majoră a statului în activitatea de normalizare, accentul cade asupra bilantului ca principal document de raportare. În economiile finanțate prin contributia capitalului privat, accentul este pus pe informații despre performanțele întreprinderii, contul de profit și pierdere fiind preferat de investitori.

Un alt obiectiv despre care situațiile finaciare trebuie să informeze îl constituie modificarea poziției financiare a întreprinderii, pentru a fi evaluată capacitatea de generare a fluxurilor viitoare de numerar, în cadrul prioncipalelor grupe de activități. Pentru aceasta este elaborată situația fluxurilor de numerar, care prezintă fluxurile de numerar care au rezultat din activitatea de exploatare, de finantare și din cea investițională și influențele acestora asupra numerarului și echivalentelor de numerar.

Perfomanțele financiare sunt strâns legate de menținerea capitalului fizic sau financiar în respectivul exercițiu financiar. De aceea un alt document important pe care situațiile financiare trebuie să-l conțină îl constituie situația midificării capitalurilor proprii. În cadrul acestui document sunt detaliate variațiile fiecărui element al activului net în cursul perioadei, este prezentat distinct rezultatul net al perioadei, precum și elementele de venit sau cheltuială, câștig sau pierdere care sunt recunoscute direct în capitalurile proprii și efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile și corecții ale erorilor fundamentale.

În cadrul notelor explicative sunt prezentate informații despre bazele de întocmire a situațiilor financiare și politicile contabile adoptate, sunt completate și detaliate toate informațiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară.

Utiltatea informației oferite de situațiile financiare este determinată de caracteristicile calitative ale acestora. Acestea sunt: inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea și comparabilitatea.

Inteligibilitatea este o caliatate esențială a informațiilor furnizate de situațiile financiare și presupune înțelegerea ușoară de către utilizatori a acestora. Se pleacă de la ideea că utilizatorii dispun de cunoștințe suficiente privind desfășurarea afacerilor și a activităților economice, de noțiuni de contabilitate și au dorința de a studia informațiile prezentate cu atenția cuvenită.

Utilitatea informațiilor rezultă din relevanța pe care o au față de necesitățile de luare a deciziilor de către utilizatori. Informațiile sunt relevante atunci când influențează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i să evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor anterioare.

Între rolul informațiilor de previziune și cel de confirmare există o legătură strânsă. Informațiile despre nivelul actual și structura activelor au importanță pentru utilizatori atunci când aceștia încearcă să previzioneze capacitatea întreprinderii de a profita de oprtunități și de a reacționa la situații nefavorabile. Informațiile despre poziția financiară sau performanțele precedente sunt frecvent folosite ca bază pentru

previzionarea poziției și performanței finaciare viitoare și a altor probleme de care utilizatorii sunt direct interesați.

Relevanța informației este influențată de natura sa și de pragul de semnificație. Informațiile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare. Pragul de semnificație pferă mai degrabă o limită decât să reprezinte o caracteristică calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă.

Utilitatea informației rezultă și din credibilitatea acesteia. Informația este credibilă atunci când nu contine erori semnificative, nu este părtinitoare și reprezintă corect ceea ce și-a propus să reprezinte sau ceea ce se așteaptă să reprezinte. Pentru a fi credibilă, informația trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacțiile și alte evenimente pe care și-a propus să le reprezinte.

Cea mai mare parte a informațiilor financiare este supusă unui anumit risc de a da o reprezentare mai putin credibilă decât ar trebui. Aceasta se datoreză dificultăților inerente ce apar în identificarea tranzacțiilor și altor evenimente ce urmează să fie evaluate și în conceperea și aplicarea tehnicilor de evaluare și prezentare.

Pentru ca informația prezentată în situațiile finaciare să fie credibilă, este necesar ca toate operațiile să fie contabilizate și prezentate în concordanță cu fondul lor și cu realitatea economică, și nu doar cu forma lor juridică, adică să prevaleze economicul în fața juridicului. O altă condiție a credibilității informației contabile o constituie neutralitatea acesteia,la care se adaugă prudența și integralitatea. Prudența înseamnă includerea unui grad de precauție în exercitarea raționamentelor necesare pentru a face estimările cerute în condiții de incertitudine, astfel încât activele și veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile și cheltuielilesă fie subevaluate. Pentru a fi credibilă, informația din situațiile financiare trebuie să fie completă în limitele rezonabile ale pragului de semnificație și ale costului obținerii acelei informații.

Pentru a identifica tendințele în poziția financiară și performanțele întreprinderii, situațiile financiare întocmite trebuie să fie comparabile. Comparabilitatea informației presupune ca utilizatorii să fie informați despre politicile contabile utilizate în elaborarea situațiilor financiare și despre orice schimbare a acestor politici și efectele schimbării.

În practică este deseori necesară stabilirea unui echilibru între caracteristicile calitative ale situațiilor financiare, pentru a satisface obiectivul situațiilor financiare, acela de a prezenta o imagine fidelă poziției financiare, performanței și modificării poziției financiare a întreprinderii.

3.4.Bilanțul previzional și necesitatea întocmirii acestuia

Pentru a preveni dificultățile întreprinderilor, în Franța funcționează o lege din 1 martie 1984 completată cu un decret din 1 martie 1985, care obligă întreprinderile de o anume mărime care au neapărat un comisar de conturi, să stabilească documentele financiare previzionale.

Aceste documente trebuie să furnizeze în fiecare semestru situația activului realizabil și a celui disponibil.și a pasivului exigibil în următoarele trei luni după sfârșitul semestrului, iar în fiecare an, la tei luni după începerea exercițiului, trebuie să prezinte un plan de finanțare previzional și un cont de rezultat previzional. Aceste documente sunt însoțite de un raport al Consiliului de administrație și sunt transmise comisarului de conturi și comitetului întreprinderii.

Prin aceste măsuri se urmărește acoperirea , în paret, a insuficiențelor contabilității generale în materie de cinoaștere a perspectivelor întreprinderii. În același timp este ridicată și problema examinării fiabilității datelor de bază utilizate, a pertinenței alegerii mărimilor caracteristice, a coerenței ansamblului de ipoteze reținute și a capacității de comparare cu realizările efective.

În vederea realizării unei analize previzionale trebuie realizată o corelație între planul strategic care definește marile opținuni strategice ale întreprinderii, planul operațional care corespunde programării mijloacelor necesare realizării obiectivelor strategice, faza bugetării care definește detaliile anuale ale planului operațional și procesele de control bugetar care permit compararea rezultatelor prevăzute cu cele realizate.

La baza ansamblului previzional stau o serie de modele financiar-contabile, cum ar fi: contul de rezultat previzional, planul de finanțare, previziunea trezoreriei pe termen scurt și bilanțul previzional la care se ajunge printr-un demers iterativ pentru a reuni și combina toate elementele necesare previziunii și controlului gestiunii întreprinderii. Unul din instrumentele de reliefare a mijloacelor de finanțare îl reprezintă tabloul patrimonial al fluxurilor de trezorerie.

Soldurile tabloului patrimonil de flux financiar permite o mai bună caracterizare a comportamentului finanaciar al întreprinderii, facilitând elaborarea diagnosticului financiar, iar tendințele care se degajă din acest tablou privind strategia financiară trecută a întreprinderii trebuie să permită o mai bună viziune a previziunilor financiare.

Pentru o interpretare corectă a tabloului patrimonial de flux financiar este necesar de a se raționa asupra valorilor medii plurianuale, exprimării în în procentaje din valoarea adăugată și de a se ține cont alături de fluxurile observate, de fluxurile normale, în special pentru investiții.

“Un indicator prețios de analiză a dificultăților întreprinderii îl constituie soldul excedentului trezoreriei de exploatare care poate fi comparat cu indicatorul MBA/CA( marja brută de autofinanțare / cifra de afaceri fără TVA). Dacă se constată că scăderea excedentului trezoreriei de exploatare are loc cu un an înainte de scăderea raportului MBS/CA acest decalaj se explică prin luarea în considerare a variațiilor de stocuri sau a serviciilor făcute de întreprindere pentru ea însăși, care pot masca degradarea situației financiare.”

În cazul apariției primelor dificultăți financiare, întreprinderile pot avea tendința de diminuare a stocurilor, de a aqpela la plăți mai rapide din partea clienților sau de obține un interval de platai mare către furnizori. Ameliorarea excedentului trezoreriei de expolatare care se obține și care poate fi de scurtă durată se poate dovedi în cele mai multe cazuri ca un aspect contrar, ca prime semne de dificultăți financiare.

Este deci necesar să se găsească o cale optimă de ameliorare a excedentului trezoreriei de exploatare.

Diferența dintre excedentul trezoreriei de exploatare și politica de investiții a întreprinderii o constituie soldul economic. Acesta poate fi foarte pozitiv, simbolizând o întreprindere în faza de îmbătrânire, caracterizată prin subinvestiri, sau poate fi foarte negativ, exprimând o întreprindere cu suprainvestiri care, în perioada considerată , nu a obținut un excedent al trezoreriei de exploatare suficeient pentru acoperirea investițiilor sale.

În cazul aparițieie primelor dificultăți, întreprinderea depune efrorturi pentru diminuarea necesarului de fond de rulment și recurge la retragerea unor lucrări de investiții Această redresare momentană a soldului economic nu reprezintă o redresare financiară a întreprinderii, soldul trebuind interpretat în funcție de evoluția generală a activitățilior înterprinderii și în raport cu fluxurile normate.

Din punct de vederea previzional, tabloul patrimonial de flux financiar prezintă un dublu interes: simplifică activitatea previzională, punând accent pe factorii cheie ai previziunii șÎ constituie un instrument pertinent și coerent al ipotezelor strategice.

Tabloul patrimonial de flux financiar previzional, în optica prevenirii dificultăților, constituie un instrument prin intermediul căruia se cercetează compatibilitatea între ipotezele de creștere și sumele previzionale ale Rezultatului Brut al Exploatării, excedentului terxoreriei de exploatare și soldului economic. Accentul este pus pe corelația care există între ipotezele de creștere și rentabilitatea viitoare a întreprinderii, precum și a echilibrului financiar care trebuie să rezulte în viitoarele exerciții.

CAP. IV PREZENTAREA SITUAȚIILOR FINANCIARE LA

SC DRUMCO SA TIMIȘOARA

4.1. Prezentarea generală societății

4.1.1. Elemente de identificare

1. Denumirea: SC DRUMCO SA Timișoara

2. Sediul central: Calea Buziașului nr. 8, Timișoara

3. Telefon/Fax: 0256224055 / 224054

4.Nr. de înregistrare ORC: J35/283/1991

5. Cod fiscal: R 2805058

6. Forma juridică: – persoană juridică română, – societate pe acțiuni

7. Durata de funcționare: nelimitată

4.1.2. Obiectul de activitate

Domeniul declarat al activității societății este producția, comerțul, import-exportul, servicii diverse, construcții. Domeniul principal este cel al construcțiilor.

Activitățile principale desfășurate de societate sunt:

construcția de autostrăzi

drumuri

aerodrumuri

lucrări de artă și construcții destinate sportului

întreținerea și reparația acestora

Alte activităti desfășurate de societate sunt:

demolări de construcții

terasamente și organizări de șantiere

lucrări de foraj și sondaj pentru construcții

lucrări de construcții, inclusiv lucrări de artă

construcții de căi de comunicații terestre

construcții destinate sportului

construcții hidrotehnice

4.2. Analiza activității firmei

4.2.1. Analiza principalelor rezultate financiare

4.2.1.1. Analizei marjei comerciale

Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor – Costul mărfurilor vândute

Marja comercială

Rata marjei comerciale =

Venituri din vânzarea mărfurilor

tabel 4.2.1.1

Evoluția marjei comerciale

Vânzarea mărfurilor nu este o activitate de bază a firmei, de aceea veniturile din vânzarea mărfurilor nu are o valoare semnificativă. În 2001, veniturile înregistrate de firmă din vânzarea mărfurilor au crescut cu 55.36% în mărimi relative și cu 428865 mii lei în mărimi absolute. Concomitent, cheltuielile cu mărfurile au crescut cu 62.42%. (vezi tabelul 4.2.1.1.)

Marja comercială a înregistrat o creștere cu 15,26% față de anul precedent, creștere datorată sporirii în valori absolute a veniturilor din vânzarea mărfurillor, respectiv a cheltuielilor privind mărfurile.

Privitor la eficiența activității, aceasta a scăzut în 2001 față de 2000 prin diminuarea ratei marjei comerciale cu 25.82%. Ca volum, activitatea comercială a firmei prezintă o tendință de creștere.

4.2.1.2. Analiza cifrei de afaceri

CA = Venituri din vânzarea mărfurilor + producția vândută

tabel 4.2.1.2.

Evoluția cifrei de afaceri

Ponderea cifrei de afaceri în total venituri din exploatare înregistrează valori foarte bune și prezintă o tendință de creștere de la o perioadă la alta. În 2000 cifra de afaceri reprezintă 90.02% din veniturile de exploatare, iar în 2001 a ajuns la 92.71%. Această creștere se datorează sporirii într-o măsură mai mare a cifrei de afaceri comparativ cu creșterea veniturilor din exploatare. De asemenea crește șÎ ponderea cifrei

de afaceri în total venituri, cu 2.99% în 2001 față de 2000. Nivelul indicatorului permite acoperirea cheltuielilor de exploatare și obținerea de profit, reflectând validarea de către piață a activității.

Tendința crescătoare a cifrei de afaceri se explică prin:

creșterea producției vândute cu 89.24%, confirmând viabilitatea pe piață a activității de bază, cu efect pozitiv asupra cifrei de afaceri

creșterea veniturilor din vânzarea mărfurilor cu 55.37% reprezentând o extindere a actvității cu caracter comercial cu efect pozitiv asupra cifrei de afaceri

Ponderea majoritară în realizarea cifrei de afaceri o are producția vândută, care prezintă o tendință generală de creștere pe perioada studiată. Acest lucru se datorează creșterii veniturilor din producția vândută într-o proporție mai mare decât cele din vânzarea mărfurilor. Acest fapt denotă importanța mai mare a activității productive comparativ cu cea strict comercială.

4.2.1.3. Analiza producției exercițiului

Producția exercițiului = Producția vândută + Producția stocată + Producția imobilizată

tabel 4.2.1.3.

Evoluția producției exercițiului

În 2001, producția exercițiului a înregistrat o creștere cu 85.74%, creștere datorată majorării producției vândute cu 89.24% față de anul precedent și sporirii producției stocate cu 49.45%. Producția imobilizată nu înregistrează nici o modificare, ea fiind în continuare nulă.

În 2000, producția exercițiului este formată în cea mai mare proporție din producția vândută, care reprezintă 91.21%, comparativ cu producția stocată care deține o pondere de 8.79%. În 2001 producția vândută crește la 92.93%, ceea ce denotă faptul că pe ansamblul activității, riscul de nevandabilitate este foarte redus.

4.2.1.4. Analiza valorii adăugate

Valoarea adăugată = Marja comercială + Producția exercițiului – Consumurile intermediare

Consumurile intermediare=Cheltuieli materiale totale+ Lucrări și servicii executate de terți

tabel 4.2.1.4.

Evoluția valorii adăugate

Pe parcursul perioadei analizate, valoarea adăugată înregistrează o creștere cu 50.72%. Majorarea producției exercițiului și a marjei comerciale față de anul precedent compensează creșterea cu 107.36% a consumurilor intermediare.

Valoarea adăugată asigură remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii.Aceștia sunt:personalul, remunerat prin salarii, participări la rezultate, indemnizații și alte cheltuieli, statul, prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate, creditorii, prin dobânzi și comisioane plătite, întreprinderea, prin autofinanțarea netă reală.

Având în vedere faptul că pe întreaga perioadă analizată întreprinderea își mărește valoarea adăugată, crește și capacitatea acesteia de a remunera pe principalii participanți la desfășurarea activității firmei.

4.2.1.5. Analiza rezultatului exercițiului

Excedentul brut de exploatare= (VA + subvenții pentru exploatare) – (impozite și taxe +

+ cheltuieli de personal)

tabel 4.2.1.5.1

Evoluția excedentului brut din exploatare

Pe perioada analizată, EBE a înregistrat o creștere cu 32,95%. Această creștere s-a datorat:

creșterii cu 50.72% a valorii adăugate cu efect pozitiv asupra indicatorului

sporirii cu 71,63% a cheltuielilor cu personalul și cu 85,66% a impozitelor și taxelor, cu efect negativ asupra indicatorului

Pe ansamblu, efectul pozitiv indus de creșterea valorii adăugate compensează influențele negative ale cheltuielilor cu personalul și a celor cu impozitele și taxele.

Rezultatul brut al exploatării = EBE + Venituri din provizioane exploatare + Alte venituri din exploatare – Amortizari și provizioane – Alte cheltuieli de exploatare

Rezultatul brut al exploatării = Venituri din exploatare – Cheltuieli din exploatare

tabel 4.2.1.5.2

Evoluția rezultatului brut al exploatării

Rezultatul exploatării înregistrează o creștere cu 21.80% față de anul precedent, creșterea veniturilor din exploatare reușind să acopere creșterea cheltuielilor din exploatare, firma obținând porfit din exploatare.

Rezultatul brut al exercițiului = Rezultatul curent + Rezultatul excepțional

Rezultatul brut al exercițiului = Venituri totale – Cheltuieli totale

Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare+ Rezultatul financiar

tabel 4.2.1.5.3.

Evoluția rezultatului brut al exercițiului

Pe perioada analizată, rezultatul brut al exercițiului înregistrează o creștere cu 19.70%ca urmare a creșterii veniturilor totale peste creșterea cheltuielilor totale. Firma înregistrează profit, rezultatul exploatării reușind să acopere pierderea din rezultatul financiar.

Rezultatul brut caracterizează toate laturile activității firmei. Analizând structura rezultatului brut, din punct de vedere al veniturilor, ponderea cea mai mare o au veniturile din activitatea de exploatare, așa cum este normal. Cheltuielile din exploatare înregistrează o creștere față de perioada pecedentă, pe când cele financiare scad datorită reducerii cheltuielilor cu dobânzile și chiar în condițiile în care firma înregistrează pierderi din diferențe de curs valutar.

Rezultatul net = Rezultatul brut al exercițiului – impozitul pe profit

tabelul 4.2.1.5.4.

Evoluția rezulatului net al exercițiului

În 2001, rezultatul net al exercițiului scade cu 0.49%. Această reducere se datorează creșterii impozitului pe profit cu 259.28% față de perioada precedentă, în condițiile crșterii rezultatului brut al exercițiului cu 19.70%.

4.2.1.6. Concluzii

tabel 4.2.1.6.

Sinteza principalelor rezultate

Analiza economică a situației financiare a firmei indică o îmbunătățire a principalilor indicatori economici. Astfel, cifra de afaceri crește cu 88.89% ca urmare a sporirii producției vândute în această perioadă. Producția aferentă exercițiului crește cu 85.74% pe seama creșterii producției vândute, dar și a celei stocate. Bogăția reală creată de firmă înregistrează o majorare cu 50.72% față de perioada anterioară ceea ce înseamnă o mai bună retribuire a participanților direcți sau indirecți la desfășurarea activității firmei. Rezultatele obținute de societate cresc în perioada analizată, maipuțin rezultatul net al exercițiului, care înregistrează o reducere ca urmare a creșterii impozitului pe profit într-o proporție mai mare decât rezultatul brut al exercițiului.

Performanțele financiare ale firmei indică o creștere a eficienței globale a activității și a capacității de dezvoltare a firmei.

4.2.2. Analiza structurii bilanțiere a firmei

4.2.2.1. Analiza ratelor de structură ale activului

tabel 4.2.2.1.

Ratele de structură ale activului

Ratele de structură ale activului evidențiază, în mărimi relative, modul de structurare a mijloacelor economice din activul bilanțier funcție de rolul și destinația lor în procesul productiv, precum și funcție de durata utilizării scestora. Cu ajutorul ratelor de structură ale activului se poate evidenția destinația economică a capitalului investit, gradul de lichiditate a capitalului investit, capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului sub influența factorilor conjucturali.

Analizând ratele de structură ale activului la SC Drumco SA se constată următoarele aspecte semnificative:

Rata activelor imobilizate a crescut de la 48.47% în 2000 la 66.01% în anul 2001, ceea ce înseamnă că gradul de investire a capitalului a crescut de la o perioadă la alta. Aceasta în condițiile în care activele imobilizate au crescut cu 401.49%, iar activul total a sporit cu 268.15%.

Valoarea absolută a activelor imobilizate a crescut ca urmare a investițiilor în imobilizări corporale, rata lor crscând cu 38.09%, dar și datorită imobilizărilor financiare,a căror valoare se majorează cu 240.05%, chiar dacă rata lor scade cu 7.63%.

Ponderea mare a imobilizărilor corporale în total active reflectă o capacitate redusă de transformare a patrimoniului firmei în lichidități și o capacitate moderată de adaptare în condiții de criză.

Rata activelor circulantea scăzut de la 51.52% în perioada de bază la 33,99% în perioada curentă, ceea ce înseamnă o reducere a gradului de imobilizare a capitalului în activitatea de exploatare. Acest lucru s-a datorat creșterii mai lente a activelor circulante comparativ cu creșterea înregistrată de activul total.

Modificarea ponderii activelor circulante în total activ este eficientă, deoarece cu un volum mai mic de resurse s-a obținut un volum mai mare al cifrei de afaceri.

4.2.2.2.Analiza ratelor de structură ale pasivului

tabelul 4.2.2.2.

Ratele de structură ale pasivului

Analizând ratele de structură ale pasivului în cazul Sc Drumco SA Timișoara se constată următoarele:

Rata stabilității financiare inregisterează o creștere față de perioada precedentă, cu toate că nivelul ei este mediu.

Creșterea gradului de stabilitate financiară a permid întreprinderii să promoveze o politică de investiții în active imobilizete.

Gradul de autonomie financiară globală înregistrează o majorare cu 27.51%, ceea ce înseamnă că firma beneficiază de un nivel ridicat de autonomie globală, ea putănd solicita oricând un nou credit pentru dezvoltarea activității.

Întreprinderea contractează în perioada curentă împrumuturi pe termen lung în valoare de 2961660 mii lei, rata de îndatorare la termen ridicându-se la 3.99%.

Chiar dacă întreprinderea a contractat credit pe termen lung, finanțare activității ei depinde în mică măsură de acest împrumut, ponderea cea mai mare în capitalul permanent având- o capitalurile proprii.

În condițiile în care gradul de îndatorare la termen este scăzut ăi în măsura în care strategiile de politică financiară ale întreprinderii o permit se poate oricând apela la noi împrumuturi pe termen lung, fând apela la noi împrumuturi pe termen lung, fără ca riscul financiar să atingă cote alarmante.

Se poate concluziona că structura surselor de finanțare la SC Drumco SA Timișoara îi conferă acesteia următoarele trăsături:

grad mediu de stabilitate financiară, dar în creștere

autonomie financiară globală ridicată și în creștere

orientarea preponderentă spre finanțarea din surse proprii

grad scăzut de îndatorare globală și la termen

4.2.3. Analiza bonității financiare a firmei

4.2.3.1. Analiza lichidității

Analiza lichidității firmei permite reflectarea capacității de acoperire a obligațiilor pe termen scurt, evaluând riscul incapacității de plată pe termen scurt.

Lichiditatea este definită de specificul elementelor de activ, acestea având o capacitate mai mare sau mai mică de a se transforma în lichidități și de destinația lichidităților.

tabel 4.2.3.1.

Lichiditatea

Analizând lichiditatea firmei se observă că aceasta înregistrează o creștere în perioada curentă față de perioada anterioară. Astfel, în 2000, lichiditatea curentă a firmei a fost de 0.76, adică 76% din obligațiile pe termen scurt sunt acoperite pe seama activelor curente medii. Acest nivel este sub limita normală a indicatorului, dar situația se redresează în 2001, când indicatorul înregistrează o valoare de 1.55, încadrându-se în limitele considerate normale.

În ceea ce privește lichiditatea rapidă, în 2000 nivelul acesteia este de 0.57, ajungând în 2001 la 1.27, ceea ce înseamnă o îmbunătățire a capacității firmei de a-și plăti obligațiile pe termen scurt din activele lichide medii.

Referindu-ne la lichiditatea imediată, nivelul acesteia se încadrează în limite normale în ambele perioade, ceeace reflectă o bună capacitate a societății de a-și plăti obligațiile pe termen scurt din disponibilități.

Nivelul ridicat al lichidității curente a crescut în 2001 ca urmare a menținerii unui nivel supradimensioant al stocurilor sau datorită practicării unor durate mari pentru creditul comercial.

4.2.3.2. Analiza solvabilității

Solvabilitatatea reflectă capacitatea societății de a-și onora obligațiile pe termen mediu și lung, de a asigura sursele bănești capabile să susțină continuitatea exploatăii pe termen lung. În modul cel mai general, solvabilitatea reflectă modalitatea în care din capitalul social se acoperă obligațiile către creditori și acționari, calculându-se sub forma solvabilității patrimoniale.

Indicele de solvabilitate generală arată modul în care activele totale ale firmei pot acoperi datoriile totale. Practic acesta arată măsura în care datoriile pot fi acoperite pe seama activelor.

tabel 4.2.3.2.

Solvabilitatea

Analiza solvabilității firmei relevă faptul că aceasta este mare și în creștere în anul curent față de perioada precedentă. Deci, pe termen lung societatea își poate acoperi datoriile prin valorificarea activului total.

4.2.4. Analiza echilibrului financiar al SC Drumco SA

Echilibrul financiar exprimă egalitatea dintre sursele financiare și mijloacele economice necesare desfășurării activității de exploatare și comercializare, pe termen lung și scurt.

Analiza echilibrului financiar poate avea o abordare statică și una dinamică. În cazul abordării statice, indicatorii echilibrului financiar sunt calculați pe baza bilanțului financiar și reflectă o imagine statică, la un moment dat, a modului de realizare a echilibrului financiar. Abordarea dinamică presupune ca indicatorii echilibrului financiar să fie calculați pe baza bilanțului funcțional, iar echilibrul financiar este privit din perspectiva continuării activității.

Aprecierea echilibrului financiar se poate realiza cu ajutorul fondului de rulment, a necesarului de fond de rulment și al trezoreriei.

4.2.4.1. Analiza echilibrului financiar pe termen lung

Fondul de rulment net = capital permanent – Active imobilizate nete

Fondul derulment net = Resurse permanente – Utilizări permanente

Fondul de rulment propriu = Capital propriu – Active imobilizate nete

Fondul de rulment străin = Fond de rulment net – Fond de rulment propriu

tabel 4.2.4.1.

Fondul de rulment

Fondul de rulment înregistrează în perioada analizată valori pozitive, ceea ce înseaqmnă că firma dispune de resurse permanente pentru a-și acoperi o partedin necesitățile temporare.

Resursele permanente ale întreprinderii au fost utilizate:

în anul precedent:

pentru finanțarea activelor imobilizate 12745661 mii lei

pentru finanțarea activelor circulante 3053066 mii lei

în anul curent:

pentru finanțarea activelor imobilizate 63908457 mii lei

pentru finanțarea activelor circulante 13218823 mii lei

Dacă luăm în considerare faptul că activele circulante depășesc datoriile pe termen scurt, putem spune că firma înregistrează un excedent de lichidități potențiale asupra exigibilităților potențiale pe termen scurt. Fondul de rulment înregistrează o creștere față de perioada de bază ca urmare a creșterii surselor permanente de finanțare prin contractarea de împrumuturi pe termen mediu și lung și a sporirii capitalurilor permanente.

Fondul de rulment net este compus din fondul de rulment propriu și din cel străin. în perioada analizată, fondul de rulment propriu înregistrează o creștere ca urmare a sporirii capitalurilor proprii ceea ce înseamnă că firma își poate acoperi datoriile pe termen scurt din surse proprii de finanțare, nefiind nevoită să apeleze la finanțare străină.

În 2000, întreaga datorie este acoperită pe seama surselor de finanțare proprii.În 2001, ca urmare a contractării de către întreprindere a unui împrumut pe termen mediu și lung, fondul de rulment străin este de 2961660 mii lei.

Chiar dacă ritmul decreștere al capitalurilor permenente este mai scăzut decât cel al activelor imobilizate, fondul de rulment crește în perioada curentă față de cea de bază.

Creșterea activelor imobilizate s-a realizat pe seama creșterii imobilizărilor corporale și a celor financiare în 2001 față de 2000.

Efectul creșterii fondului de rulment constă în creșterea resurselor permanente utilizate pentru acoperirea activelor circulante și implicit a marjei de siguranță financiară care permite întreprinderii să depășească eventualele situații neprevăzute.

4.2.4.2. Analiza echilibrului financiar pe termen scurt

Echilibrul financiar pe termen scurt este analizat cu ajutorul necesarului de fond de rulment. Necesarul de fond de rulment reprezintă partea din activele ciclice care trebuie finanțate din surse stabile, respectiv activele circulante care urmează să fie finanțate din surse stabile.

NFR = Active ciclice – Pasive ciclice

Active ciclice = Active circulante – Disponibilități

Pasive ciclice = Datorii pe termen scurt – Credite de trezorerie

tabel 4.2.4.2.1.

Necesarul de fond de rulment

În 2000 resuresele ciclice ale firmei acoperă nevoile temporare corespunzătoare. Nevoia de fond de rulment negativă constituie o sursă temporară care nu trebuie finanțată, ci dimpotrivă finanțează fondul de rulment și trezoreria. În 2001 necesarul de fond de rulment înregistrează o creștere, devenind pozitivă. Creșterea NFR-ului este determinată de majorarea într-o proporție mai mare a activelor ciclice comparativ cu ritmul de creștere al pasivelor ciclice.

Comparând necesarul de fond de rulment cu nivelul considerat normal, care este de 15% din cifra de afaceri, se constată că acesta nu este depășit în perioada analizată.

tabelul 4.2.4.2.2.

Ratele de gestiune

Pentru o mai bună percepție asupra implicațiilor necesarului de fond de rulment asupra echilibrului financiar al societății se obține prin determinarea necesarului de fond de rulment cu ajutorul ratelor de gestiune.

În 2000 durata medie de realizare a activelor este mai mică decât durata medie de plată a datoriilor din pasiv, ceea ce înseamnă că sursele de finanțare ale societății acoperă datoriile contractate de aceasta. În 2001 în schimb, nevoia de finanțare depășește durata de formare a resurselor de finanțare, ceea ce impune existența unui fond de rulment care să acopere acest decalaj și să mențină echilibrul financiar.

Comparând durata creditului client cu durata creditului furnizor se constată că în 2000 SC Drumco SA a încasat mai repede creanțele de la clienți, permițându-i să-și plătească furnizorii. În 2001 durata creditului client depășește durata creditului furnizor, firma fiind în situația să plătească furnizorii mai repede decât incasează creanțele de la clienți.

Pentru a-și ameloiora situația, întreprinderea trebuie să urmărească revizuirea relațiilor cu clienții și furnizorii, identificarea clienților rău platnici sau obținerea unor termene de plată mai relaxate din partea furnizorilor.

4.2.4.3. Analiza echilibrului financiar curent

Analiza echilibrului financiar curent presupune analiza trezoreriei societății. Trezoreria la nivelul unei firme reprezintă imaginea disponibilităților monetare și a plasamentelor pe termen scurt, apărute din evoluărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților, respectiv a plasării excedentului monetar.

T = FR – NFR

T = Disponibilități – Împrumuturi pe termen scurt

tabel 4.2.4.3.

Trezoreria

Pe întreaga perioadă analizată trezoreria firmei este pozitivă, ceea ce înseamnă că fondul de rulment este suficient pentru a asigura finanțarea ciclului de exploatare. Soldul trezoreriei se menține pozitiv, dar înregistrează o reducere în perioada curentă față de perioada de bază.

Trezoreria pozitivă permite efectuarea de plasamente și deținerea de disponibilități bănești. Pe termen scurt, trezoreria netă pozitivă înseamnă realizarea echilibrului financiar, dar pe termen lung înseamnă insuficiența utilizării lichidităților cu efecte negative în remunerarea capitalului.

4.2.5. Analiza ratelor de finanțare

Ratele de finanțare pun în evidență modalitățile de finanțare a investițiilor întreprinderii, care pot fi strategice, de exploatare și de echilibru.

el 4.2.5.

Rate de finanțare

Rata de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente exprimă măsura în care activele imobilizate sunt finanțate din capitaluri permanente. Pe întreaga perioadă analizată, această rată este supraunitară, activele stabile fiind finanțate integral din surse stabile. Există deci un surplus de surse permanente care se constituie sub formă de fond de rulment. În 2001, rata de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente înregistrează o scădere datorată ritmului mai rapid de creștere al activelor imobilizate comparativ cu ritmul de creștere al surselor permanente.

Rata de finanțare a activelor imobilizate din capitaluri proprii exprimă gradul în care sursele proprii de finanțare permit acoperirea activelor imobilizate.Pe perioada analizată, această rată de finanțare ia valori supraunitare, dar în scădere în anul curent față de anul de bază, datorită creșterii mai rapide a activelor imobilizate comparativ cu creșterea capitalurilor proprii. Atât în 2000 cât și în 2001, activele imobilizate sunt finanțate integral din capital propriu, în perioada curentă diminuându-se participarea capitalului propriu la finanțarea activelor imobilizate și crescând aportul surselor împrumutate.

Rata de finanțare a nevoii de fond de rulment măsoară proporția în care necesarul de fond de rulment este acoperit pe seama surselor permanente. În 2000, necesarul de fond de rulment este negativ, constituind o sursă temporară care finanțează fondul de rulment și trezoreria. În 2001 rata de finanțare a nevoii de fond de rulment crește, NFR-ul putând fi finanțat integral pe seama fondului de rulment, iar trezoreria netă este pozitivă.

4.2.6. Analiza gestiunii resurselor

Estimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează prin viteza de rotație a lor cu ajutorul căreia se măsoară durata în timp necesară parcurgerii tuturor fazelor ciclului de exploatare și comercializare.

Ratele de rotație oferă informații calitative privind elementele bilanțului financiar care se referă la comportamentul fiecărei componente pe parcursul unui exercițiu financiar. acest comportament este diferit în funcție de natura elementuli bilanțier și se referă la lichiditatea stocurilor și a creanțelor comerciale, pe de o parte, respectiv la exigibilitatea datoriilor de exploatare pe de altă parte.

tabelul 4.2.6.

Gestiunea resurselor

În perioada analizată, stocurile înregistrează o creștere a numărului de rotații, concomitent cu reducerea duratei în zile a unei rotații.Creșterea numărului de rotații este urmarea sporirii într-o mai mare măsură a cifrei de afaceri comparativ cu nivelul stocului mediu, cifra de afaceri crescând cu 88.89%, iar stocurile medii cu 70.63%.

În ceea ce privește gestiunea clienților, se observă că viteza de rotație a creditului client scade de la 33.97 rotații la 13.68 rotații, concomitent cu creșterea duratei în zile de încasare a creanțelor de la clienți. Această situație reflectă existența unor clienți rău platnici sau poate fi efectul politicii promovate de societate. Reducerea numărului de rotații a creditului client se datorează sporirii într-o mai mare măsură a creantelor față de clienți comparativ cu creșterea cifrei de afaceri în perioada analizată. Cu toate că durata de încasare a creantelor crește, ea se situează în limitele de încasare considerate normale, de 30 de zile.

Analiza gestiunii furnizorilor relevă o reducere a numărului de rotații a creditului furnizor de la 25.56rotații în 2000, la 21.97 rotații în 2001. Durata în zile a unei rotații crește de la 14,08 zile în 2000 la 16.38 zile în 2001.Plata furnizorilor cu 2,3 zile mai târziu poate fi un aspect poyitiv pentru gestiunea întreprinderii doar dacă nu sunt afectate raporturile comerciale cu aceștia și este efectul acordării unui credit comercial mai mare pentru întreprindere, altfel poate fi efectul lipsei de disponibilități pentzru plata obligațiilor curente ceea ce poate conduce spre întreruperea livrărilor de către furnizori și blocarea procesului de producție. În periada de bază, durata creditului client este mai mică decât creditul furnizor, ceea ce înseamnă o plată a furnizorilor după încasarea creanțelor de la clienți. În 2001, însă, plata furnizorilor se face mai repede decât încasarea creanțelor, ceea ce poate ducela un dezechilibru financiar.

Firma trebuie să ia măsuri în sensul renunțării la clienții rău platnici și încasării mai rapide a creanțelor decât termenul de plată a furnizorilor.

4.2.7. Analiza rentabilității la SC Drumco SA

Rentabilitatea constituie una din formele de exprimare a eficienței, constituind expresia cea mai sintetică a rezultatelor unei ectivități.

Măsura rentabilității este dată de un sistem de rate de eficiență caee evidențiază caracteristicile economice și financiare ale întreprinderilor și acre permit compararea performanțelor industriale și comerciale ale acestora.

Ratele de rentabilitate se determină ca raport între rezultatele obținute și mijloacele angajate sau consumate pentru desfășurarea activității.

În raport cu elementele utilizate în construcția ratelor, studiul rentabilității presupune analiza ratei rentabilității economice și a rentabilității financiare.

4.2.7.1. Analiza ratei rentabilității economice

tabel 4.2.7.1.

Rata rentabilității economice

Rata rentabilității economice măsoară patrimoniul total al întreprinderii, reflectând performanța economică a acestuia independent de modul de finanțare și de sistemul fiscal.

Rentabilitatea economică se calculează ca raport între rezultatul exploatării și activul total al firmei. Analiza acestei rate reflectă o reducere a acesteia față de perioada de bază cu 71% ca urmare a creșterii mai rapide a activului total comparativ cu ritmul de creștere al rezultatului exploatării.

O analiză mai detaliată a rentabilității economice se realizează prin descompunerea ratei de rentabilitate în rate explicative pentru a evidenția căile prin care se poate spori rentabilitatea economică a firmei.

Analiza rentabiltății economice se face ținând cont de viteza de rotație a activelor și de rata rentabilității comerciale. Pe perioada analizată viteza de rotație a activului scade cu 55.1% ca urmare a creșterii mai rapide a activului total comparativ cu ritmul de creștere al activului total. În același timp, rentabilitatea comercială se reduce și ea cu 45.5%, sporirea cifrei de afaceri devansând creșterea rezultatului exploatării.

Cumularea pe ansamblu a efectelor de reducere ale celor doi indicatori conduce la scăderea ratei rentabilității economice în perioada curentă față de perioada de bază.

Având în vedere nivelul scăzut al rentabilității economice, firma trebuie să urmărească creșterea acesteia. Pentru realizarea acestui obiectiv, firma trebuie să urmărească fie creșterea vitezei de rotație a activelor totale, fie sporirea rentabilității comerciale.

Pentru a spori viteza de rotație a activelor totale, societatea analizată are în vedere reducerea activelor economice și creșterea cifrei de afaceri. Reducerea activelor economice presupune optimizarea structurii activelor, creșterea ponderii imobilizărilor fixe active, reducerea duratei și costurilor investițiilor în curs, reducerea stocurilor de active circulante și a duratei în zile a unei rotații a acestora.

Îmbunătățirea ratei rentabilității comerciale se poate realiza prin creșterea volumului fizic al producției, creșterea volunului vânzărilor, modificarea structurii producției prin creșterea ponderii produselor cu o rentabilitate comercială mai mare, creșterea competitivității produselor, reducerea cheltuielilor de exploatare și comercializare.

4.2.7.2. Analiza rentabilității financiare

tabel 4.2.7.2.

Rata rentabilității financiare

Rata rentabilității financiare exprimă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net din capitalul propriu angajat în activitatea sa. Rentabilitatea financiară este un indicator prin prisma căruia posesorii de capital apreciază eficiența investiției lor, respectiv oportunitatea menținerii acesteia în afacere.

Analiza rentabilității financiare relevă o reducere drastică a acesteia ca urmare a sporirii capitlului propriu cu 460.8% concomitent cu scăderea profitului net cu 0.5%. Creșterea capitalului propriu este rezultatul aportului adus de acționari, aport ce se concretizează în creșterea masei activelo firmei.

Pentru o mai bună înțelegere a rentabilității financiare vom ține cont de doi indicatori folosiți în determinarea acesteia și anume rata de rotație a capitalului propriu și rata rentabilității comerciale.

Observăm că ambele rate înregistrează reduceri față de perioada de bază, iar cumularea lor va determina scăderea rentabilității financiare cu 82.3% față de perioada de bază.

Îmbunătățirea rentabilității financiare se va realiza prin sporirea profitului net într-un ritm superior cifrei de afaceri, modificare care se poate efectua prin sporirea producției fizice vândute, modificarea structurii producției, reducerea cheltuielilor de exploatare și comercializare. modificarea politicii fiscale.

4.3. Concluzii finale și propuneri de îmbunătățire a situației economico-financiare

Situațiile financiare ale SC Drumco SA permit analiza economico-financiară a acesteia, reliefând punctele forte și cele slabe ale societății.

În 2001, analiza principalelor rezultate financiare reflectă o creștere a cifrei de afaceri cu 88.89% ca urmare a sporirii producției vândute în această perioadă. De asemenea, producția exercițiului înregistrează o creștere fiind rezultatul sporirii producției vândute și a celei stocate aferente perioadei analizate. Valoarea adăugată creată de firmă sporește cu 50.72% față de perioada anterioară ceea ce înseamnă o mai bună retribuire a participanților direcți sau indirecți la desfășurarea activității firmei. O altă majorare este înregistrată în evoluția marjei comerciale ca urmare a sporiii în valori absolute a veniturilor din vânzarea mărfurillor, respectiv a cheltuielilor privind mărfurile.

Reducerea ponderii producției stocate în totalul producției exercitiului repreyintă un lucru pozitiv pentru societate, reducând riscul de nevandabilitate.

În ceea ce privește rezultatele exercițiului, acestea cresc mai puțin rezultatul net al exercițiului, care înregistrează o reducere ca urmare a creșterii impozitului pe profit într-o proporție mai mare decât rezultatul brut al exercițiului.

Performanțele financiare ale firmei indică o creștere a eficienței globale a activității și a capacității de dezvoltare a firmei.

În ceea ce privește structura financiară a firmei, ratele de structură ale pasivului reflectă o creștere a stabilității financiare, chiar dacă se menține la un nivel mediu, permițându-i întreprinderii să promoveze o politică de investiții în active imobilizate. Autonomia financiară este ridicată și în creștere, societatea orientându-se preponderent spre finanțarea din surse proprii, gradul de îndatorare financiară șÎ la termen fiind scăzut.

În 2001, capitalul social al firmei se majorează ca urmare a aportului adus prin asociere, dar și datroită reevaluării patrimoniului.

Referindu-ne la ratele de structură ale activelor, rata activelor imobilizate este în creștere prin sporirea gradului de investire a capitalului de la o perioadă la alta, dar și ca urmare a reevaluării imobiliyărilor și a aportului acționarilor.

Ponderea amre a imobilizărilor corporale în total active reflectă o capacitate redusă de transformare a patrimoniului în lichidități și o capacitate moderată de adaptare în condiții de criză.

În activitatea de exploatare., gradul de imobilizare al capitalului scade datorită creșterii mai lente a activelor circulante comparativ cu creșterea activului total.

Bonitatea financiară a firmei înregistrează o creștere față de perioada de bază, prin creșterea lichidității până la încadrarea în limitele considerate normale, cu mențiunea că majorarea lichidității curente se datorează mentinerii unui nivel supradimensionat a stocurilor sau datorită practicării unor durate mari pentru creditul comercial.

În ceea ce privește solvabilitatea societății, aceasta este în creștere, pe termen lung societatea putându-și acoperi datoriile prin valorificarea activului total.

Echilibrul financiar al firmei este în creștere, fondul de rulment luând valori pozitive, ceea ce înseamnă resurse permanente la dispoziția societății pentru a-și acoperi o parte din necesitățile temporare. În perioada analizată, firma înregistrează un excedent de lichidități potențiale asupra exigibilităților potențiale pe termen scurt, ca urmare a faptului că activele circulante depășesc datoriile pe termen scurt. Efectul creșterii fondului de rulment constă în creșterea resurselor permanente utilizate pentru acoperirea

activelor circulante și implicit a marjei de siguranță financiară care permite întreprinderii să depășească eventualele situații neprevăzute.

În perioada de bază, nevoia de fond de rulment este negativă și constituie o sursă temporară care nu trebuie finanțată, ci dimpotrivă finanțează fondul de rulment și trezoreria. Valoarea negativă a NFR-ului are ca efect o creștere a vitezei de rotație a creanțelor într-un ritm superior duratei creditului furnizori. În 2001 însă, NFR-ul devine pozitiv, ceea ce înseamnă existența unor nevoi ce trebuie acoperite din surse de finanțare. Ca efect direct, durata creditului client scade în raport cu durata creditului furnizior, firma aflându-se în situația de a-și plăti furnizorii mai repede decât își încasează creanțele de la clienți.

Pentru a-și ameliora situația, întreprinderea trebuie să urmărească revizuirea relațiilor cu clienții și furnizorii, identificarea clienților rău platnici sau obținerea unor termene de plată mai relaxate din partea furnizorilor.

Pe întreaga perioadă analizată trezoreria firmei este pozitivă, ceea ce înseamnă că fondul de rulment este suficient pentru a asigura finanțarea ciclului de exploatare. Soldul trezoreriei se menține pozitiv, dar înregistrează o reducere în perioada curentă față de perioada de bază.

Trezoreria pozitivă permite efectuarea de plasamente și deținerea de disponibilități bănești. Pe termen scurt, trezoreria netă pozitivă înseamnă realizarea echilibrului financiar, dar pe termen lung înseamnă insuficiența utilizării lichidităților cu efecte negative în remunerarea capitalului.

Referindu-ne la ratele de finanțare ale societății, acestea pun în evidență modalitățile de finanțare a investițiilor întreprinderii, care pot fi strategice, de exploatare și de echilibru. Pe perioada analizată, activele societății sunt finațate integral din surse permanente, sursele proprii de finațare deținând ponderea cea mai importantă.

Analiza gestiunii finaciare a firmei reflectă modul de gestionare a resurselor firmei. Gestiunea stocurilor este foarte bună pe perioada analizată, rata de rotație a acestora înregistrând o creștere față de perioada de bază. În ceea ce privește gestiunea clienților și a furnizorilor, durata de încasare a creanțelor crește, dar fără a depăși limitele normale de încasare, iar termenele de plată ale furnizorilor cresc și ele. Cu toate acestea, în perioada curentă, încasarea clienților se realizează mai greu decât plata furnizorilor, ceea ce poate conduce la un dezechilibru financiar.

Din analiza situațiilor financiare anuale se desprind și informații referitoare la randamentul financiar al societății. Remunerarea brută a capitalului investit privită prin prisma renatbilității economice prezintă o tendință de reducere față de perioada de bază cu 71% ca urmare a creșterii mai rapide a activului total comparativ cu ritmul de creștere al rezultatului exploatării. O sporire a rentabilității economicese poate realiză prin creșterea vitezei de rotație a activelor totale sau prin sporirea rentabilității comerciale.

Pentru a crește viteza de rotație a activelor totale, societatea analizată are în vedere reducerea activelor economice și creșterea cifrei de afaceri. Reducerea activelor economice presupune optimizarea structurii activelor, creșterea ponderii imobilizărilor fixe active, reducerea duratei și costurilor investițiilor în curs, reducerea stocurilor de active circulante și a duratei în zile a unei rotații a acestora.

Îmbunătățirea ratei rentabilității comerciale se poate realiza prin creșterea volumului fizic al producției, creșterea volunului vânzărilor, modificarea structurii producției prin creșterea ponderii produselor cu o rentabilitate comercială mai mare, creșterea competitivității produselor, reducerea cheltuielilor de exploatare și comercializare.

Remunerarea netă a capitalurilor proprii privită prin prisma rentabilității financiare prezintă o reducere semnificativă a acesteia față de anul de bază. O îmbunătățire a evoluției rentabilității financiare se va realiza prin sporirea profitului net într-un ritm superior cifrei de afaceri, modificare care se poate efectua prin sporirea producției fizice vândute, modificarea structurii producției, reducerea cheltuielilor de exploatare și comercializare. modificarea politicii fiscale.

ANEXE

Anexa nr.1

BILANȚ CONTABIL SIMPLIFICAT

Anexa nr.2

CONT DE PROFIT ȘI PIERDERE SIMPLIFICAT

Anexa nr.3

SITUAȚIA CREANȚELOR

Anexa nr.4

SITUAȚIA DATORIILOR

Anexa nr.5

Situația activelor imobilizate

Anexa nr.6

Situația stocurilor

Anexa nr.7

BILANȚ FINANCIAR

BIBLIOGRAFIE

1. Cotleț D., Megan O. – Teoria și practica bilanțului, Editura Cargo, Craiova, 2002

2. Cotleț D. – Contabilitate. Informație. Decizie, Editura Orizonturi Universitare, 1998

3. Ștefea P. – Analiza rezultatelor economice, Editura Mirton, Timișoara,2002

4. Pantea I.M., Eros-Stark L., Analiza situației economico-financiare a firmei – elemente teoretice – studiul de caz, Editura Economică, București, 2001

5. Mihai I. și colaboratorii – Analiza situației financiare a agenților economici,Editura Mirton, Timișoara, 1997

6. Revista Contabilitate, Expertiza și Auditul Afacerilor, nr 5/mai 2001, nr.6./iunie 2001

*

* *

7.x x x – Legea contabilității nr. 82/24.12.1991 republicată

8 . x x – Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 94/29.01.2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate

9.x x x – Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 306/26.02.2002 pentru aprobarea reglementărilor contabile simplificate armonizate cu directivele europene