. Contabilitatea Productiei Finite Si A Productiei In Curs DE Executie LA S.c. Cons Electrificar

CUPRINS

1. CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA

S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L.

1.1. PREZENTAREA GENERALĂ A

S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L.

Subscrisa S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L., este persoană juridică română, cu sediul în Timișoara, strada Stuparilor, nr.77, reprezentată prin Coptil Eleodor, în calitate de administrator, are ca obiect de activitate lucrări de construcții și instalații electrice, vânzarea de materiale de construcții și echipamente electrice, fiind înființată, conform prevederilor Legii nr.31/1991 privind societățile comerciale în următoarele condiții:

Denumirea și sediul societății

Forma de organizare: societate cu răspundere limitată (S.R.L.).

Sediul social este stabilit în Timișoara, strada Stuparilor, nr.77.

Sediul societății poate fi schimbat prin decizia Adunării Generale a Asociaților, în oricare alt loc din România, în condițiile legii.

1.2. STUDIUL STRUCTURII ORGANIZATORICE A

S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L.

Structura de organizare a societății pentru activitatea de bază este specificată în organigramă.

Organele de conducere ale societății sunt următoarele:

Adunarea Generală a Asociaților

Administratori

Conducerea executivă

Conducerea executivă a societății este exercitată prin următoarele funcții ale organigramei:

director general

director executiv

director comp. automatizări

director de vânzări

șef compartiment financiar

șef compartiment resurse umane

șefi de proiect

șef aprovizionare

Compartimentele funcționale ale societății sunt:

comp. de conducere

comp. financiar

proiectare+producție

resurse umane

vânzări

aprovizionare

administrativ

Structura de organizare a societății pentru activitățile sociale și de prestații cuprinde următoarele unități:

magazinul de comercializare a produselor

complexul de alimentație publică

sectorul administrativ

Funcționarea societății

Adunarea Generală a Asociaților se organizează și funcționează conform prevederilor contractului și statutului societății.

Adunarea Generală a Asociaților numește administratorul (sau administratorii societății) și conducerea executivă

Conducerea executivă răspunde în fața Adunării generale a asociaților și în fața administratorului (administratorilor) despre modul în care își exercită mandatul managerial încredințat.

1.3. ANALIZA ACTIVITĂȚII GESTIUNILOR

În cadrul S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L., activitatea se desfășoară prin următoarele gestiuni:

1. Gestiunea de materii prime și materiale în care se includ:

materiale electrice (aparatură electrică, conductoare electrice, aparate de măsură și afișare)

materiale neelectrice (profile, țeavă metalică și din PVC, suporți, cutii metalice și din PVC, material mărunt-șuruburi, dibluri, clipsuri, bride, etc.)

piese de schimb

2. Gestiunea obiectelor de inventar

3. Gestiunea mijloacelor fixe

4. Gestiunea de produse finite

În cadrul gestiunii de materii prime și materiale se face aprovizionarea cu materiale de construcții (var, ciment, gips) și electrice, (conductoare, aparatură electrică, aparatură de măsură și afișare, cutii metalice și din PVC, aparatură electronic, șuruburi+alte elemente de fixare, piese de schimb) necesare procesului de producție pentru obținerea produsului finit.

Gestiunea obiectelor de inventar presupune aprovizionarea și urmărirea statului produselor cu valoare de obiect de inventar (scule, aparate de măsură, verificatoare) care sunt utilizate la definitivarea produselor și serviciilor noastre, dar nu intră în componenta lor.

Gestiunea mijloacelor fixe presupune aprovizionarea și gestionarea acelor mijloace materiale (mașini, utilaje) cu valoare de mijloc fix, care contribuie la implementarea serviciilor noastre și realizarea produselor finite.

După terminarea procesului de producție, produsul finit estre predat beneficiarului (cazul construcțiilor, instalațiilor electrice și sistemelor de securitate) sau ajunge în gestiunea de produse finite (tablourile electrice), după care se desfac pe piața internă.

În desfășurarea activității, fiecare lucrare de construcții, instalații sau execuție de tablou electric (care datorită specificului activității nu sunt de serie mare), este considerată ca un proiect separat cu responsabil clar definit care are răspunderi tehnice și economice, relative în încadrarea în prețul ofertat.

Analiza stocului de produse pentru fiecare proiect o face șeful de proiect împreună cu gestionarul, comunicând ori de câte ori este nevoie compartimentului aprovizionare, necesarul de materiale ce trebuie achiziționat pentru fiecare proiect.

Stocurile de materiale, construcții și aparatură electrică sunt analizate săptămânal de compartimentul vânzări împreună cu gestionarul, urmărindu-se menținerea unui stoc optim pentru desfășurarea activității de vânzări.

În funcție de modul în care sunt asigurate stocurile de produse depinde realizarea unor indicatori economico-financiari legați de cifră de afaceri, productivitatea muncii, profit, precum și stadiul achitării obligațiilor financiare către stat: T.V.A., impozit pe profit.

De aprovizionarea cu materii prime și materiale, se ocupă serviciul Aprovizionare. Tot acest serviciu se ocupă și de achiziționarea obiectelor de inventar după primirea necesarului de la cei implicați în producție și proiectare.

Siguranța în funcționarea sculelor și utilajelor este realizată de către personalul tehnic din compartimentul de producție.

Recepția materiilor prime și materialelor se face cantitativ și valoric (să corespundă cu valorile din ofertele primite), în momentul intrării lor în gestiune pe baza facturilor emise de furnizor.

Pentru asigurarea calității produselor și serviciilor CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L. are în curs de implementare sistemul de asigurare a calității ISO 9001/2000, axat pe urmărirea și organizarea proceselor desfășurate pentru obținerea produsului finit.

Achitarea facturilor emise de furnizor și încasarea facturilor emise de clienți se urmărește de Serviciul Financiar. Periodic se face o analiză financiară care scoate în evidență situația datoriilor către furnizori și creanțele clienților.

Serviciul Contabilitate operează documentele de intrare a materiilor prime (NIR) și ieșire a materiilor prime, materialelor (bon de consum) pe baza unor situații de lucrări care însoțesc facturile emise, înregistrează rezultatele inventarierii și stabilește volumul veniturilor realizate.

Actele normative care reglementează activitatea de evidență a produselor sunt:

Legea contabilității nr.82/1991 (republicată în 26.08.2002)

Regulamentul de aplicare a legii contabilității nr.82/1991

Ordinul ministrului finanțelor publice nr.94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu direcția a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate

Ordinul ministrului finanțelor publice nr.306/2002 pentru aprobarea reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.

Legea contabilității nr.82/1991, articolul 13 alin.2 prevede:

Contabilitatea valorilor materiale să se țină cantitativ – valoric, prin folosirea inventarului permanent. În urma folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operațiile de intrare și ieșire a bunurilor materiale, ceea ce permite cunoașterea în orice moment a stocurilor atât cantitativ cât și valoric.

Contabilitatea analitică a stocurilor de materii prime, materiale, produse și ambalaje se ține după metoda cantitativ – valorică pe locuri de depozitare.

Controlul exactității și concordanței înregistrărilor din evidența de la locurile de depozitare și din contabilitate, se face prin confruntarea periodică dintre cantitățile înregistrate în fișele de magazie ale gestionarului și balanțele analitice de la Serviciul Contabilitate.

Săptămânal, serviciul financiar-contabil prezintă conducerii executive a firmei rezultatul datoriilor, a creanțelor și a stocurilor de materii prime.

2. ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA CONTABILITĂȚII

STOCURILOR DE PRODUSE ȘI A PRODUCȚIEI ÎN CURS DE

EXECUȚIE

2.1. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA STOCURILOR ȘI A PRODUCȚIEI ÎN CURS DE EXECUȚIE

Desfășurarea activității oricărui agent economic presupune intervenția unei mari diversități de active circulante materiale. Întrucât activele circulante materiale intervin în activitatea economică prin crearea unor stocuri de valori destinate a asigura, după caz, continuitatea proceselor de producție, de desfacere și a altor procese economice etc, ele se mai numesc stocuri de producție în curs de execuție.

Regulamentul privind aplicarea Legii Contabilității definește stocurile și producția în curs de execuție ca fiind ansamblul bunurilor și serviciilor care intervin în ciclul de exploatare al întreprinderii destinate:

– fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție;

– fie a fi consumate la prima lor utilizare.

Structura stocurilor cuprinde:

a) mărfurile, respectiv bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea revânzării;

b) materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată;

c) materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, ambalaje, furaje și alte materiale consumabile) care participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;

d) produsele reprezintă bunuri, lucrări sau servicii obținute în diferite faze ale procesului de fabricație sau alte activități de exploatare destinate livrării terților și în unele cazuri pentru consumul intern

În structura produselor se disting:

– semifabricate, acele produse al căror proces tehnologic a fost determinat într-o secție (fază de producție) și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții (fază de fabricație) sau se livrează terților;

– produse finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai aveau nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unității patrimoniale, corespund din punct de vedere calitativ și se depozitează în vederea livrării sau expedierii către clienți;

– produse reziduale: rebuturi, materiale recuperabile, deșeuri.

e) animale și păsări, respectiv animale născute și cele tinere de orice fel, crescute și folosite pentru reproducție, animalele, păsările puse la îngrășat pentru a fi valorificate și coloniile de albine, precum și animalele pentru producție, pentru lână, lapte, blană;

f) ambalajele cuprind bunurile necesare pentru protecția materialelor și mărfurilor pe timpul transportului și depozitării sau pentru prezentarea lor comercială. În aceste categorii de stocuri se includ ambalajele refolosibile achiziționate goale sau o dată cu materialele și mărfurile aprovizionate, cele confecționate în unitate și cele restituite de clienți potrivit contractelor încheiate cu aceștia.

Ambalajele și materialele de ambalat executate în secțiile de fabricație ale întreprinderii pentru a fi vândute ca atare se cuprind în stocurile de produse finite. De asemenea, materialele de ambalat care nu se pot recepționa ca ambalaje se includ în stocurile de alte materiale consumabile.

h) O categorie distinctă în cadrul stocurilor o constituie obiectele de inventar și baracamentele.

Obiectele de inventar reprezintă bunuri cu o valoare mai mică decât limita stabilită pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum și bunurile asimilate acestora (echipamente de lucru, îmbrăcăminte specială, scule, dispozitive și verificare – S.D.V.-urile – aparatele de măsură și control – AMC-urile și alte obiecte de inventar).

Baracamentele și amenajările provizorii achiziționate sau construite de întreprindere pentru lucrările și prestațiile de construcții. Nu se includ în această categorie lucrările de organizare la care, prin demontale de organizare la care, prin demontare s-au demolare, nu se recuperează materialele (platforme de beton, drumuri și căi de acces, gropi de var și altele).

Cea de-a doua componentă a activelor circulante materiale este producția în curs de execuție. Cuprinde bunurile care nu au trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, precum și procesele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime.

În cadrul producției în curs de execuție se cuprind de asemenea, lucrările și serviciile precum și studiile în curs de execuție sau neterminate.

După apartenența la patrimoniu, stocurile se pot grupa în:

– stocuri aflate în gestiune, care fac parte din patrimoniul propriu al întreprinderii. Acestea se găsesc în depozite și spațiile proprii (depozite, magazii, locuri de producție), fie la terți (materii și materiale aflate la terți, produse aflate la terți, mărfuri în custodie și consignație la terți).

– stocuri aflate în gestiune, dar care nu fac parte din patrimoniul propriu. Acestea sunt stocurile primite spre prelucrare sau în custodie și consignație. Aceste stocuri se înregistrează distinct în conturi în afara bilanțului.

În funcție de proveniența lor stocurile se pot grupa în:

– stocuri provenite din cumpărări din afara întreprinderii cum sunt: materii prime, materiale consumabile, mărfuri, obiecte de inventar;

– stocuri provenite din producția proprie: produse, animale.

2.2. OBIECTIVELE ȘI FACTORII

ORGANIZĂRII CONTABILITĂȚII STOCURILOR DE PRODUSE

Obiectivele contabilității stocurilor de produse sunt în principal legate de realizarea funcțiilor comerciale ale societății comerciale. Principalele obiective ale contabilității în acest domeniu sunt:

urmărirea și controlul realizării programelor de producție. Prin organizarea evidenței stocurilor de produse se determină stocurile optime în concordanță cu contractele de desfacere și cu vânzările fără contracte, se asigură informații utile cu privire la organizarea producției;

asigurarea integrității patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare și urmărirea permanentă a mișcărilor lor. Se asigură prin organizarea contabilității mijloacelor circulante materialele pe gestiuni și în cadrul acestora pe feluri de stocuri cantitativ și valoric, înregistrarea exactă și la timp a cuantumului mișcărilor și a diferențelor rezultate la inventariere, sesizarea stocurilor fără utilizare sau cu mișcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării acestora;

urmărirea și controlul utilizării eficiente a resurselor financiare ale societății, pentru evitarea aprovizionărilor cu materii prime și materiale peste nivelul optim;

urmărirea utilizării raționale a materialelor aprovizionate necesită respectarea normelor de consum specific la eliberarea lor din depozit, evidența economiilor sau a materialelor neutilizate, precum și a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în secțiile de producție;

evidența și urmărirea stocurilor de produse în procesul obținerii și livrării acestora la prețuri competitive;

evaluarea realistă a stocurilor și determinarea influențelor asupra patrimoniului și rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare;

promovarea principiului prudenței și principiul continuității activității la evaluarea și înregistrarea în contabilitate a stocurilor.

Realizarea acestor obiective este condiționată de studierea și luarea în considerare a factorilor care influențează organizarea contabilității produselor:

mărimea întreprinderii, ca factor ce determină alegerea metodei de contabilitate sintetică a stocurilor. S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L. utilizează metoda inventarului permanent;

structura organizatorică și funcțională a gestiunilor de stocuri determină circuitul documentelor primare și evidența analitică pe gestiuni. Modul de organizare a activității de aprovizionare și livrare, depozitare și mișcare a stocurilor materiale constituite premise de bază ale contabilității întrucât operațiile specifice lor generează o mare diversitate de documente primare de a căror corectă alcătuire depinde gradul de exactitate a informațiilor furnizate. La S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L. organizarea gestiunii produselor este simplă, documentele primare specifice întocmindu-se la timp;

sursele de proveniență a activelor circulante materiale aprovizionate (furnizorii interni și externi, din producție proprie etc.) influențează în principal conturile sintetice utilizate și prețurile de evaluare;

modul de evaluare a activelor circulante materiale influențează în special modul de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar și alegerea metodelor de determinare a prețurilor de ieșire la stocurile interșarjabile;

sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influențează organizarea contabilității stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative și valorice a intrărilor, ieșirilor și stocurilor, precum și a cheltuielilor efective de transport – aprovizionare, în funcție de care se aleg metodele de contabilitate analitică a stocurilor.

De asemenea, la organizarea contabilității activelor circulante materiale trebuie considerați și alți factori, ca: documentele însoțitoare la intrarea stocurilor; amplasarea depozitelor; fazele procesului de aprovizionare, precum și mijloacelor folosite pentru executarea lucrărilor de evidență și calcul.

2.3. CLASIFICAREA ȘI CODIFICAREA STOCURILOR

La clasificarea stocurilor se folosesc două criterii principale:

a) natura fizică a bunurilor sau serviciilor;

b) ordinea cronologică, succesiunea derulării lor în ciclul de exploatare (aprovizionare, producție în curs, produse, livrări), respectiv destinația, utilitatea.

a) Din punct de vedere al naturii fizice a însușirilor lor tehnice, stocurile se clasifică pe categorii, pe grupe, subgrupe și clase, în așa fel încât în interiorul unei grupe să figureze stocuri cu însușiri comune,

Întrucât stocurile folosite în activitatea întreprinderii sunt diverse și însușirile lor sunt foarte variate, pentru a ușura operațiile de aprovizionare și livrare, de păstrare, de folosire și de evidențiere, este necesar să se întocmească o listă a tuturor materialelor folosite, cunoscută sub denumirea de nomenclator de materiale. În nomenclator în afară de denumirea fiecărui bun, i se atribuie un cod. Codificarea structurilor dă posibilitatea înlăturării confuziilor între acestea, ușurează emiterea documentelor primare prin înlocuirea denumirilor lungi cu semne cifrice sau litere convenționale, asigură prelucrarea automată a datelor.

Un model de codificare și elaborare a nomenclatorului stocurilor se prezintă în continuare:

Întreprinderea stabilește fișierul propriu de stocuri în funcție de nomenclatorul care corespunde cel mai bine valori de gestiune. Există și un nomenclator oficial de bunuri și servicii ce se recomandă pentru a facilita anchetele statistice.

La întocmirea documentației tehnice, fișei tehnologice, listei de materiale, norme de consum, este indicat să se înscrie, pe lângă denumirea materialului sau produselor și codul acestora. Codul se scrie și în documentele justificative (fișe limită de consum, facturi etc.).

b) După succesiunea, ordinea în ciclul de exploatare, clasificarea are în vedere destinația stocurilor în activitatea de exploatare, pe baza principiului grupării, omogenizării și generalizării conturi. Se formează o succesiune funcțională a stocurilor: materii prime, materiale și furnituri consumabile, piese de schimb, obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată, producție și lucrări în curs de execuție, servicii în curs de execuție (studii, prestații de servicii), semifabricate (producție intermediară), produse finite, produse reziduale (rebuturi, materiale recuperabile), baracamente și amenajări provizorii de șantier, stocuri provenite din imobilizări, mărfuri, ambalaje, stocuri pe drum sau date în custodie la terți. Această clasificare este folosită pentru delimitarea conturilor sintetice și construcția sistemului de conturi pentru contabilitatea stocurilor.

Evidența constituirii și mișcării stocurilor și producției în curs de execuție se realizează prin conturile ce formează conținutul clasei a 3-a din Planul de Conturi general denumită „Conturi de stocuri și producție în curs de execuție”.

2.4. EVALUAREA STOCURILOR ȘI A PRODUCȚIEI ÎN CURS

2.4.1. REGULI DE EVALUARE A STOCURILOR

Contabilitatea trebuie să asigure delimitarea costurilor încorporabile în stocuri și să instituie procedee de determinare a costurilor de intrare a stocurilor în patrimoniu.

La evaluarea stocurilor și a producției în curs se disting 3 momente principale stării de patrimoniu:

a) evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu;

b) evaluarea la inventar;

c) evaluarea la bilanț.

A) Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

Regula principală de evaluare și înregistrare a stocurilor este evaluarea la costul istoric care poate fi:

costul de achiziție în cazul bunurilor aprovizionate la terți;

costul de producție în cazul bunurilor și serviciilor obținute în activitatea de exploatare.

Costurile sunt determinate prin contabilitatea internă de gestiune (contabilitatea analitică), iar în lipsa acesteia prin calcule statistice și în cazuri excepționale, se poate porni de la un preț de vânzare.

La intrarea în patrimoniu, bunurile materiale se evaluează și se înregistrează în contabilitate astfel:

– pentru stocurile din cumpărări (materii prime, materiale consumabile, mărfuri, ambalaje și alte bunuri procurate cu titlu oneros), evaluarea se face la cost de achiziție, care cuprinde următoarele elemente:

a) prețul de cumpărare al bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile legal (TVA și taxe asimilate), precum și rabaturile, remizele și ristornurile.

Taxa de valoare adăugată, fiind de regulă recuperabilă, nu intră în costul de achiziție al stocurilor. În cazul întreprinderilor neplătitoare de TVA sau când taxa nu este deductibilă, evaluarea stocurilor se face la valoarea inclusiv TVA (în asemenea situații, TVA devine un element al costului de achiziție al stocurilor).

b) taxe vamale aferente bunurilor importate

c) cheltuieli accesorii de achiziționare: acestea sunt cheltuieli directe sau indirecte legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor în gestiune. Ele pot fi:

costuri externe: comisioane, cheltuieli de tranzit, transport extern, asigurare;

costuri interne de transport pe parcursul intern, cheltuieli de încărcare, descărcare, recepție, manipulare.

Nu se cuprind în costul de achiziție cheltuielile financiare aferente finanțării necesare constituirii stocurilor și nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadență.

– pentru stocurile din producție proprie (produse finite, semifabricate, ambalaje, producția în curs de execuție și alte stocuri produse de unitatea patrimonială), evaluarea se face la cost de producție.

Costul de producție include, conform definiție date de IASC (International Accounting Standard Commite):

prețul de achiziție a materialelor consumate;

cheltuieli directe de producție;

o netă parte din cheltuielile indirecte de producție, fixe și variabile ocazionate de transformarea materiilor prime în produse finite.

Obligația includerii unei cote de cheltuieli indirecte de producție în costul de producție interzice, în principiu, evaluarea numai la costurile directe sau variabile. De aceea, întreprinderile care utilizează în contabilitatea de gestiune costuri parțiale nu pot utiliza aceste valori pentru evaluarea stocurilor în bilanțul contabil.

Costul de producție este dependent de nivelul de activitate realizat. Deci cu cât nivelul de activitate este mai ridicat, cu atât costul unitar este mai redus deoarece cheltuielile fixe de producție sunt repartizate asupra unui număr mai mare de unități fabricate (sau asupra unui volum mai mare de activitate desfășurată).

– pentru stocurile provenite din aport la capitalul social sau obținute cu titlu gratuit (plus de gestiune, donații primite etc.) evaluarea se face la valoarea de utilitate funcție de prețul pieței și starea acestora.

Costul de intrare (de achiziție sau de producție) este denumit și valoarea de intrare, respectiv valoarea contabilă.

B) Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Instituțiile de normalizare contabilă din țara noastră nu au făcut precizări exprese, până în acest moment, în ceea ce privește valoarea reținută în momentul inventarierii ca valoare actuală sau valoare de inventar a stocurilor și producției în curs de execuție. De aceea, considerăm că la stabilirea valorii actuale a acestor active circulante stau aceleași criterii ca și în cazul evaluării altor bunuri, respectiv utilitatea bunului și prețul pieței.

Trebuie precizat că în practica unor țări cu economie de piață valoarea reținută ca fiind valoarea actuală sau de inventar pentru stocuri și producție în curs de execuție se determină particularizat, în funcție de felul stocului, de destinația lui:

– bunurile (activele) destinate vânzării (produse finite, mărfuri, unele semifabricate și materiale) – li se stabilește valoarea de inventar sun forma valorii nete de realizare. Aceasta este egală cu prețul de vânzare din care sunt deduse cheltuielile rămase de efectuat pentru realizarea (vânzarea) bunurilor (cheltuieli de transport, comisioane privind vânzările, costul garanției acordate după vânzare etc.);

– pentru semifabricate se utilizează, de asemenea, valoarea netă de realizare, tinându-se cont de destinația acestor active circulante:

dacă ele nu pot fi vândute decât sub forma finală (cazul cel mai frecvent) prețul reținut este prețul de vânzare al produsului finit, diminuat cu cheltuielile fazelor și operațiilor neparcurse și cheltuielile de desfacere;

dacă ele pot fi vândute ca atare, prețul reținut va fi dat de diferența între prețul de vânzare al semifabricatelor și prețul de desfacere.

– la evaluarea producției neterminate se va ține cont de componentele produsului și de stadiul de prelucrare a acestora (stabilit prin metode tehnice sau metode contabile);

– materiile prime și materialele consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire (de reaprovizionare).

La inventariere pot fi constatate și stabilite valori actuale care delimitează stocurile în 3 categorii:

stocuri care nu prezintă deprecieri și pentru care valoare de inventar este egală cu valoarea din contabilitate;

stocuri care au suferit deprecieri, care se evaluează la un preț posibil de valorificat și la care, ca urmare, valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă;

stocuri la care utilitatea sau prețul pieței crește și deci valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă.

C) Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanțul contabil

La închiderea exercițiului valoarea de intrare a stocurilor și producției în curs de execuție se compară cu valoarea actuală (de inventar):

pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare. Deci plusul de valoare (valoarea de inventar > valoarea de intrare) nu se înregistrează în contabilitate;

pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoare lor de intrare, acestea se evaluează la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare (ca valoare brută), iar minusul de valoare datorat unor deprecieri probabile se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de intrare (contabilă) se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost înregistrate provizioane se obține valoare de inventar ca valoare netă care se înscrie în bilanț.

Pe baza celor arătate se desprinde regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea lor de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme ale costului istoric. Prin acestea se asigură aplicarea principiului realității (costul istoric), costurile efective de achiziție și de producție fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.

Totodată, principiul prudenței cere ca plusurile de valoare între valoarea de inventar și valoarea de intrare să nu fie înregistrate, acestea nefiind realizate, iar pe de altă parte pentru minusurile de valoare același principiu cere constituirea de provizioane prin care aceste minusuri să fie acoperite în caz că la valorificarea stocurilor minusurile de valoare se confirmă total sau parțial.

2.4.2. METODE DE EVALUARE A STOCURILOR

Evaluarea ieșirilor de stocuri, prin consum (materii prime, materiale etc.) sau vânzarea (mărfuri, produse finite), se face în funcție de natura elementului considerat.

În acest scop trebuie făcută distincția între bunuri identificabile și bunuri interșarjabile.

– bunurile identificabile: adică bunuri ce sunt individualizate pentru fiecare articol sau categorie de bunuri, atât în momentul intrării în patrimoniu cât și în momentul gestionării, stocării și ieșirii din stoc. La ieșire sunt evaluate la costurile lor reale de intrare;

– bunuri interșarjabile: care în interiorul fiecărei categorii nu pot fi în mod unitar identificabile după intrarea lor în depozit. Pot fi socotite drept bunuri interșarjabile spețele ce aparțin aceluiași sort de bun, cum ar fi, de exemplu, același sort de gips aprovizionate la prețuri diferite de la furnizori diverși. La ieșire ele sunt estimate la prețul lor estimat la intrare.

Distincția între bunuri identificabile și bunuri interșarjabile este necesară atât din rațiuni legate de gestionarea stocurilor cât și de cele impuse de evaluarea bunurilor la ieșirea din stoc.

În condițiile în care pe parcursul desfășurării activității aceleași feluri de bunuri se procură la prețuri diferite, pentru evaluarea cantității de stocuri ieșite sau consumate, având la bază valoarea de intrare (costul estimat de intrare) a acestora, reglementările și standardele internaționale recomandă următoarele metode de evaluare:

– metoda costului mediu ponderat (CMP);

– metoda prima intrare – prima ieșire (FIFO);

– metoda ultima intrare – prima ieșire (LIFO);

– metoda proxima intrare – prima ieșire (NIFO);

– metoda costului standard;

– metoda identificării specifice.

Metoda costului mediu ponderat (CMP)

Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului inițial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) și cantitatea existentă în stocul inițial (qs), plus cantitățile intrate (qi):

CMP =

Metoda CMP poate fi aplicată în două variante:

a) variația actualizată după fiecare intrare: în acest caz ieșirile sunt evaluate cu ultimul cost mediu ponderat, obținut prin formula:

CMP =

Unde Si = stocul precedent evaluat la CMP precedent (vechiul preț mediu)

pe 14.03 CMP = = 10500 lei

pe 30.03 CMP = = 11077 lei

b) varianta actualizării periodice a costului unitar mediu ponderat: fie lunar, fie la alte perioade, dar să nu depășească durata medie de stocare

CMP =

unde qi = cantitatea de stoc i

pi = prețul unitar pentru stocul i

CMP = = 10800 lei

Din cele constatate putem concluziona că evaluarea ieșirilor din stoc după metoda costului mediu ponderat calculat lunar prezintă avantajul unui calcul mai simplu, dar nu permite valorizarea ieșirilor în cursul lunii. În schimb, metoda costului mediu ponderat, calculat după fiecare intrare, oferă posibilitatea evaluării ieșirilor în cursul perioadei de gestiune (lunii), deși prezintă inconvenientul unui calcul mai complex, limită eliminată prin utilizarea mijloacelor informative.

Metoda prima intrare/prima ieșire FIFO (FIRST-IN, FIRST-OUT)

Metoda constă în valorizarea ieșirilor de stocuri în ordinea în care au intrat, la costul de achiziție (sau de producție) al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul achiziției (sau de producție) al lotului următor, în ordine cronologică. În consecință stocul final este format din elementele evaluate la valorile cele mai recente.

Metoda este recomandată unităților cu o gamă sortimentală diversificată și în perioade în care există o oarecare stabilitate a prețurilor. Folosirea metodei în condițiile creșterii prețurilor are ca efect evaluarea ieșirilor la costurile cela mai scăzute iar a stocurilor la prețurile cele mai mari, ceea ce determină o majorare a profitului din exploatare.

Dacă metoda se folosește atunci când prețurile scad de la o perioadă de gestiune la alta, ieșirile vor fi evaluate la prețurile cele mai mari iar stocurile la prețuri mai mici, efectuate cel al reducerii profitului.

Reluând exemplul de mai sus situația se prezintă astfel:

S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L. folosește pentru evaluarea stocurilor metoda FIFO.

Metoda ultimul intrat – primul ieșit LIFO (LAST-IN, FIRST-OUT)

Metoda presupune valorizarea ieșirilor de stocuri din gestiune la costul de achiziție (sau de producție) al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării succesive a fiecărui lot, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție (sau de producție) al lotului anterior, în ordine cronologică. În felul acesta stocul final este format din elementele evaluate la valorile cela mai vechi.

Astfel din cele 120 bucăți consumate pe 14.03 se evaluează 100 la 11.000 lei și 20 bucăți la 10.000 lei; în ceea ce privește ieșirile din 30.03 ele vor fi prelevate asupra stocului la 12.000 lei pentru 50 bucăți (ultima intrare pe 16.03) și 10.000 lei pentru 20 bucăți.

Metoda proxima intrare – prima ieșire NIFO (NEXT-IN, FIRST-OUT)

Potrivit acestei metode, valorizarea ieșirilor de stocuri se face la un preț anticipat (cost de înlocuire), care poate fi prețul ultimei facturi sau prețul estimativ al următoarei facturi, pentru stocurile din cumpărări sau poate fi costul ultimului lot produs sau costul estimativ la următorul lot care se va fabrica, pentru stocurile din producția proprie. Deoarece potrivit acestei metode, ieșirile sunt evaluate la valoarea de înlocuire, pentru a nu se obține un sold (stoc) negativ este necesară reevaluarea permanentă a stocului.

Metoda costului standard

Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității prevede evaluarea și înregistrarea bunurilor atât la intrarea în patrimoniu (gestiune), cât și la ieșire la prețuri standard (prestabilite) cu condiția evidențierii distincte a diferențelor de preț față de costul de achiziție sau costul de producție, după caz. Aceste diferențe de preț se stabilesc și se înregistrează distinct cu ocazia intrării bunurilor respective în patrimoniu și se repartizează proporțional asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra stocurilor. Repartizarea diferențelor de preț asupra bunurilor ieșite și asupra stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient, care se calculează astfel:

Acest coeficient se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieșite.

Coeficienții de repartizare a diferențelor de preț pot fi calculați la nivelul conturilor sintetice de gradul II și II, prevăzute în planul general de conturi, pe grupe sau pe categorii de stocuri.

Prețurile standard folosite pentru înregistrarea în contabilitate a produselor este necesar să fie actualizate periodic, cel puțin odată pe an, în funcție de evoluția prețurilor și a altor factori.

Metoda identificării specifice

Metoda se utilizează în cadrul întreprinderilor în care gama sortimentală este relativ redusă și presupune determinarea valorii de intrare pe baza costului de achiziție, a prețului de producție sau a valorii de utilitate stabilite în momentul intrării în patrimoniu. Metoda este precisă dar prezintă un inconvenient fiind legată de un număr limitat de sortimente pentru a putea fi utilizată. Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității recomandă evaluarea și înregistrarea ieșirii bunurilor din gestiune pe baza costurilor determinate prin una din următoarele 4 metode: costul mediu ponderat (CMP), prima intrare-prima ieșire (FIFO), ultima intrare-prima ieșire (LIFO), costul standard.

Aplicarea uneia dintre metodele de evaluare a ieșirilor din stoc trebuie analizată în funcție de fenomenul de mișcare a prețurilor și politica contabilă a firmei deoarece aceleași ieșiri, evaluate după metode diferite, conduc la valori diferite ale rezultatului contabil (profitului) și mărimii stocurilor (deci, conduc la informații diferite în bilanț și contul de rezultate).

Deci, întreprinderile dispun de o anumită „libertate” în alegerea metodei de evaluare și, indirect, a rezultatului lor, dar potrivit principiului permanenței metodelor, o metodă adoptată trebuie să fie menținută în tot cursul exercițiului și de la un exercițiu la altul. În cazuri justificate, întreprinderea poate schimba metoda de evaluare, făcând în acest sens mențiuni în anexe la bilanț, inclusiv cu privire la influența asupra situației patrimoniale și financiare, precum și asupra rezultatului exercițiului.

2.5. METODE DE ORGANIZARE A CONTABILITĂȚII

ANALITICE A STOCURILOR

Contabilitatea analitică a stocurilor trebuie astfel organizată încât să permită cunoașterea cantitativă și valorică pe fiecare loc de depozitare în parte și pe feluri de materiale, produse, mărfuri etc.

Contabilitatea analitică este o evidență completă, întrucât se folosește atât etalonul bănesc, cât și etalonul natural, spre deosebire de evidența operativă a depozitelor, care utilizează numai etalonul natural.

Contabilitatea analitică se poate ține în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale întreprinderii, după una din următoarele metode:

a) cantitativ-valorică (pe fișe de conturi analitice);

b) operativ-contabilă (pe solduri);

c) global-valorică;

d) metode speciale de evidență analitică a materialelor.

Indiferent de metoda de lucru adoptată, contabilitatea analitică trebuie să asigure o concordanță deplină cu contabilitatea sintetică.

a) Metoda cantitativ-valorică (pe fișe de conturi analitice)

După această metodă, la locurile de depozitare se înregistrează documentele de intrare și ieșire cantitativ cu ajutorul formularului „Fișa de magazie”, pe fiecare sortiment.

Documentele grupate pe operații de intrare și ieșire se predau de la magazie la compartimentul financiar-contabil pe baza unui „Borderou de predare a documentelor”.

La biroul contabilității aceste documente se prelucrează conform necesităților, pe grupe sau subgrupe de materiale și pe locuri de consum, se evaluează cantitățile la prețul de înregistrare și se stabilesc conturile în care urmează să se înscrie operațiile respective. După prelucrarea datelor din aceste documente, materialele se înregistrează cantitativ și valoric în „Fișa de cont analitic pentru valori materiale” deschise pe feluri de materiale și locuri de depozitare.

Odată cu consemnarea în fișele contabile a intrărilor și ieșirilor se obține și centralizatorul de materiale, zilnic pentru intrări și ieșiri.

Pentru asigurarea controlului înregistrărilor din contabilitatea analitică cu cele din contabilitatea sintetică a stocurilor se folosește „Balanța de verificare analitică” ce se întocmește lunar, separat pe fiecare cont de stocuri.

b) Metoda operativ-contabilă (pe solduri)

Se bazează pe suprimarea fișelor de conturi analitice pentru valori materiale de la compartimentul financiar-contabil. După această metodă, la contabilitatea materialelor se ține evidența mișcării acestora numai în expresie valorică pe gestiuni, conturi de stocuri și grupe de bunuri.

Suprimarea fișelor de cont analitice pe feluri de stocuri de la compartimentul financiar-contabil impune conducerea corectă, cu cea mai mare atenție a evidenței operative a stocurilor la locurile de depozitare.

Tehnica de lucru este următoarea: documentele justificative sunt înregistrate de gestionar în fișele de magazie, stabilind stocul după fiecare operație.

Periodic (la 2-3 zile), serviciul contabilitate verifică înregistrările făcute în fișele de magazie (corectitudinea stocurilor) și preia documentele respective împreună cu borderourile întocmite de gestionar, separat pentru materialele intrate și materialele ieșite, înscriind prețul și calculând valoarea documentelor.

În continuare serviciul contabilitate centralizează documentele preluate de la magazie și le însumează în cadrul fiecărui borderou pe grupe de materiale și pe conturi corespondente (debitoare sau creditoare).

Totalurile stabilite sunt înscrise în „Situația mișcărilor lunare” întocmită separat pentru intrări și separat pentru ieșiri. În cadrul ei sunt stabilite coloanele pentru fiecare gestionar și rânduri pentru grupe de materiale, valoric.

La sfârșitul fiecărei luni se totalizează situațiile și se stabilesc două categorii de totaluri, pe gestionari și pe grupe de materiale, atât la intrări cât și la ieșiri, care servesc pentru determinarea calorii stocurilor existente la sfârșit de lună, pe grupe de materiale și pe gestionari. În acest scop, la existențele de la începutul lunii se adaugă intrările și se scad eliberările din depozit (atât pe grupe cât și pe gestionari).

La sfârșitul lunii, stocurile din fișele de magazie se înscriu în „Registrul stocurilor” și se înmulțesc cu prețul lor.

Soldurile stabilite se înscriu în registrul stocurilor, care se întocmește pe grupe de materiale, cu coloane pentru cele 12 luni ale anului.

Existențele fizice înscrise în acest registru trebuie să concorde cu stocul stabilit prin fișele de magazie, iar soldurile pe grupe și gestiuni cu valorile din Situația de mișcări lunare. În caz de neconcordanță, se verifică operațiile din grupa respectivă de materiale.

Suma soldurilor pe grupe din „Situația mișcărilor lunare” și „Registrul de stocuri” trebuie să concorde cu contabilitatea sintetică.

c) Metoda global-valorică

Constă în ținerea evidenței numai valoric, atât la nivelul gestiunilor, cât și în contabilitate.

Potrivit acestei metode, la evidența operativă a fiecărei gestiuni nu se mai întocmește și înregistrează mișcările de stocuri din fișa de magazie, cantitativ pe fiecare fel și sort de materiale sau mărfuri. Fișele de magazie sunt înlocuite cu „Raportul de gestiune”, în care zilnic sunt înregistrate valoric intrările și ieșirile, pe baza documentelor justificative și se stabilește soldul la sfârșitul zilei. Raportul de gestiune zilnic se multiplică în două exemplare, din care exemplarul 1, împreună cu documentele justificative, este transmis la compartimentul contabilitate.

La serviciul contabilitate se verifică legalitate și realitatea documentelor înscrise în raportul de gestiune, prețurile precum și evaluarea împreună cu celelalte calcule, astfel că după ce se constată corecta și legala lor alcătuire le vizează și le înregistrează în „fișa contabilă analitică”, ținută pentru fiecare gestiune în parte.

Controlul prudenței înregistrărilor din evidența gestiunii cu cea din contabilitate se face periodic, în principal prin confruntarea soldurilor din raportul de gestiune cu soldurile din fișa contabilă analitică.

Această metodă se aplică, cu precădere, pentru evidența mărfurilor aflate în unități comerciale cu amănuntul și pentru alte bunuri.

d) Metode speciale de evidență analitică a materialelor

Folosirea tehnicii moderne de calcul a impus metode noi de evidență analitică a materialelor. Astfel, în cazul folosirii calculatoarelor electronice sunt adaptate metodele clasice prezentate mai sus la condițiile și performanțele programelor de calcul, atât pentru evidența operativă a depozitelor, cât și pentru contabilitatea analitică. Descrierea metodologiei de realizare a diferitelor metode clasice de contabilitate analitică a stocurilor poate folosi și la analizele pentru organizarea sistemului informațional și elaborarea programelor informatice de contabilitate a stocurilor.

S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L. folosește ca metodă de contabilitate analitică a stocurilor metoda cantitativ-valorică (pe fișe de conturi analitice).

2.6. ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII SINTETICE A STOCURILOR ȘI PRODUCȚIEI ÎN CURS DE EXECUȚIE

Conturile de stocuri și producție în curs sunt plasate în clasa a 3-a a Planului general de conturi. Conturile acestei clase asigură:

– condiții pentru organizarea contabilității activelor circulante de natură materială (stocurilor), pe structură, categorii de stocuri prevăzute de Regulamentul privind aplicarea legii contabilității;

realizarea normelor specifice de gestiune a stocuri pentru:

stocurile din depozitele proprii;

stocuri aflate la terți, pe categorii;

decalajele între aprovizionarea și recepția bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert proprietatea unității;

decalaje între vânzarea și livrarea bunurilor;

bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze de rezerve de proprietate;

aplicarea regulilor consacrate la evaluarea și înregistrarea conturilor;

promovarea principiului prudenței la intervale și evaluarea în bilanț a activelor circulante.

În cadrul clasei a 3-a „Conturi de stocuri și producție în curs de execuție”, conturile sunt organizate pe 9 grupe de conturi. Ordinea de așezare a grupelor de conturi urmează criteriul general de ordonare a activelor în structura planului de conturi și în bilanțul contabil respectiv în ordinea crescătoare a lichidității stocurilor.

Pentru tema „Contabilitatea producției finite și a producției în curs de execuție” ne interesează grupele de conturi: grupa 33”Producția în curs de execuție” și grupa 34 „Produse”.

Ca urmare a trecerii la sistemul de contabilitate în două circuite s-a impus introducerea unor conturi pentru înregistrarea producției în curs de execuție, ordonat în grupa 33, și anume contul 331 „Produse în curs de execuție” și contul 332 „Lucrări și servicii în curs de execuție”.

Pentru contabilitatea producției finite se utilizează contul 335 „Produse finite”.

La organizarea contabilității sintetice a stocurilor poate fi adoptată una din cele două metode recomandate de normele de aplicare a Legii contabilității:

– metoda inventarului permanent;

– metoda inventarului intermitent.

Metoda inventarului permanent

Aplicarea acestei metode presupune contabilizarea fiecărei intrări de stocuri, cantitativ și valoric, la cost istoric (care poate fi cost de achiziție sau cost de producție, după caz), prețului stabilit în funcție de valoarea de utilitate (pentru stocurile aduse ca aport la capitalul social, plusuri la inventar, primite ca donație sau obținute cu titlu gratuit) sau la o altă valoare de înregistrare (preț standard, preț de vânzare). De asemenea, fiecare ieșire din stoc este contabilizată fizic și valoric, ceea ce permite cunoașterea în orice moment a stocurilor atât cantitativ cât și valoric.

Sf = Si + i – e

Unde: Sf reprezintă stocul final,

Si – reprezintă stocul inițial,

i – valoarea intrărilor,

e – valoarea ieșirilor.

Normele contabile din țara noastră prevăd ca, în cazul folosirii intervalului permanent, contabilitatea analitică a stocurilor să se poată organiza în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale fiecărei unități patrimoniale după una din metodele de contabilitate prezentate în paragraful anterior.

Metoda inventarului permanent este considerată ca fiind generatoare de costuri ridicate cu prelucrarea informației deoarece presupune înregistrarea fiecărei mișcări de stoc și calcule reiterate, limită atenuată prin informatizarea contabilității stocurilor.

Metoda inventarului intermitent se poate aplica în întreprinderile mici și mijlocii. Conform acestei metode, evaluarea ieșirilor din stoc se face pe baza inventarierii fizice a stocurilor, la finele perioadei. Astfel ieșirile din stoc se determină prin cadrul extracontabil, ca diferență între valoarea stocurilor inițiale plus valoarea intrărilor și valoarea stocurilor finale, stabilite prin inventarierea fizică.

Ve = Si + i – Sf unde, Ve = valoarea ieșirilor.

Deși este mai simplu și mai puțin costisitor decât inventarul permanent, inventarul intermitent prezintă câteva inconveniente: o eroare sau o omisiune în intervalul fizic duce la deformarea informației contabile, prezentată în documentele contabile de sinteză (valoarea stocurilor din bilanț, cheltuielile cu stocurile și respectiv rezultatul din contul de profit și pierderi); nu permite stabilirea plusurilor sau minusurilor în gestiune; creează tendința de „subevaluare” a stocurilor la inventar, din motive fiscale, în vederea creșterii nereale a cheltuielilor cu stocurile și diminuării profitului impozabil.

2.6.1. ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII PRODUSELOR

Organizarea documentației primare, ca primă activitate, implică studierea conținutului operațiilor specifice gestiunii produselor și proiectarea, pe această bază, a nomenclatorului documentelor, a structurii acestora, a modului de completare și a circuitului lor.

Operațiile specifice gestiunii produselor sunt:

a) obținerea produselor și semifabricatelor din secțiile de producție și predarea acestora, după efectuarea controlului de calitate, la depozitele organizate pe lângă secții sau depozite centrale;

b) identificarea produselor și semifabricatelor necorespunzătoare sub raport cantitativ și valorificarea acestora, după cum se constituie ca rebut definitiv sau parțial (remaniabil);

c) transferul de produse și semifabricate între diferitele depozite ale întreprinderii;

d) executarea de lucrări și prestarea de servicii către alte întreprinderi;

e) livrarea produselor finite sau semifabricatelor către terți și/sau eliberarea acestora pentru consumul propriu;

f) verificarea integrității stocurilor de produse finite și semifabricate la locurile de depozitare și concordanța dintre existent și evidență.

Aceste operații se consemnează pe documente specifice, dar și în documente utilizate în gestiunea celorlalte categorii de stocuri.

Bonul de predare, transfer, restituire se utilizează atât ca bon de predare a produselor finite și semifabricate, cât și ca bon de transfer a produselor între magazii.

În cazul utilizării ca bon de predare a produselor finite la depozit

1. Servește ca:

document de predare la magazie a produselor finite;

document justificativ pentru încărcarea în gestiune;

document justificativ de înregistrare în evidența magaziei și în contabilitate;

sursă de date pentru urmărirea realizării producției;

sursă de date pentru calculul și plata salariilor.

2. Se întocmește în două exemplare, pe măsura predării la magazie a produselor, de către secție, atelier etc.

Dacă operațiile de predare-primire a produselor nu pot fi suspendate în timpul inventarierii magaziei de produse finite, comisia de inventariere trebuie să înscrie pe documentul respectiv mențiunea „primit în timpul inventarierii”.

3. Circulă:

– la inginerul-șef, directorul tehnic sau conducătorul societății respective, pentru certificarea executării efective a produselor de natura mașinilor, utilajelor, instalațiilor sau altor mijloace fixe de aceeași natură, semnându-se pentru realitate în caseta „Vizat C.T.C.”;

la magazia de produse finite, semnându-se de predare de către secție (atelier) și de primire în gestiune de către gestionar (ambele exemplare);

la compartimentul C.T.C. pentru efectuarea controlului tehnic de calitate, semnându-se pentru certificarea acestui control (ambele exemplare);

la compartimentul financiar-contabil pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică și analitică (exemplarul 1);

la compartimentul care urmărește realizarea producției (exemplarul 2).

În cazul utilizării ca bon de transfer între două gestiuni aflate în incinta unității.

1. Servește ca:

dispoziție de transfer a valorilor materiale de la o gestiune la alta în incinta unității;

document justificativ pentru scădere din gestiunea predătorului și de încărcare în gestiunea patrimoniului.

2. Se întocmește în două exemplare, pe măsură ce se efectuează transferuri, de către organul care dispune transferul, care semnează rubrica corespunzătoare. Transferul se efectuează numai între gestiuni din aceleași unități. În cazul gestiunilor dispersate teritorial se întocmește Aviz de însoțire a mărfii.

3. Circulă:

– la magazia predătoare pentru eliberarea cantităților prevăzute, semnându-se de predare de către gestionar (ambele exemplare);

– la delegatul magaziei primitoare care semnează de primire pe exemplarul 1 și reține exemplarul 2;

– la compartimentul financiar-contabil, ambele exemplare, care, după confruntarea lor, stau la baza efectuării înregistrărilor în evidența magaziilor.

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

În cazul utilizării ca bon de restituire

1. Servește ca:

dispoziție de restituire la magazie a valorilor materiale nefolosite (materiale și semifabricate) de secțiile de fabricației principale și auxiliare;

document justificativ de înregistrare în evidența magaziei și în contabilitate.

2. Se întocmește în două exemplare, pe măsura restituirii la magazie a valorilor materiale, de organul care efectuează restituirea (secții, ateliere etc.) și care semnează la rubrica corespunzătoare.

Nu se completează rubrica „Unitatea”.

3. Circulă:

la magazie, pentru primirea cantităților restituite, semnându-se de predare de către delegatul secției (atelierului etc.) care face restituirea și de primire de către gestionar (ambele exemplare);

la compartimentul financiar-contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică și analitică (exemplarul 1 pentru evidența materialelor, exemplarul 2 pentru evidența costurilor).

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil (ambele exemplare).

Nota de rebut este documentul în care se consemnează produsele (semifabricate) rebutate definitiv, ca produse reziduale, și este întocmită de controlul tehnic de calitate al secției constatatoare. Documentul servește la: decontarea de către secții a costurilor ocazionate de cantitatea de produse rebutate; încărcarea gestiunii magaziei cu produse reziduale și materiale recuperate; furnizarea de date pentru urmărirea și analiza rebuturilor; înregistrarea în evidența tehnico-operativă și contabilitate.

Nota de remaniere cu un conținut și destinație asemănătoare, furnizează în plus informații privind operațiile necesare rebuturilor parțiale și valoarea acestora.

Eliberarea produselor finite din depozite pentru livrare se face, ca și celelalte stocuri, pe baza avizului de însoțire, a facturii și a bonului de consum pentru produsele finite și semifabricate eliberate secțiilor de producție pentru consum sau continuarea prelucrării.

Avizul de însoțire a mărfii se emite pe măsura livrării, de compartimentul vânzări și servește ca document pentru eliberarea și scăderea depozitului, a produselor, mărfurilor sau altor valori destinate vânzării, trimise spre prelucrare la terți, în custodie sau păstrare; document de însoțire a bunurilor pe timpul transportului; document de primire în gestiunea cumpărătorului.

Întreprinderile care pot întocmi factura în momentul livrării bunurilor, nu vor emite avizul de însoțire a mărfii decât pentru bunurile trimise pentru prelucrare la terți, în custodie sau spre prelucrare, factura realizând, pe lângă funcțiile avizului de însoțire și pe cele de transport pentru viza de control financiar preventiv și act justificativ pentru decontarea (încasare-plată) contravalorii ei. Servește și ca document de încărcare în gestiunea primitorului și ca document de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului.

Bonul de consum, servește ca document de eliberare din magazie, depozit pentru consum a unui singur material (bonul de consum) sau a mai multor materiale (bon de consum colectiv), ca document justificativ de scădere din gestiune și de înregistrare în evidența magaziei și în contabilitate.

Organizarea evidenței operative se face cu ajutorul „Fișei de magazie”.

1. Servește ca:

document de evidență la locul de depozitare a intrărilor, ieșirilor și a stocurilor de valori materiale, cu una sau două unități de măsură după caz;

document de contabilitate analitică în cadrul metodei operativ-contabile (pe solduri);

sursă de informații pentru controlul operativ curent și contabil al stocurilor de valori materiale.

2. Se întocmește într-un exemplar, separat pentru fiecare fel de material și se completează de către:

compartimentul financiar-contabil la deschiderea fișei (datele din antet) și la verificarea înregistrărilor (data și semnătura de control). În coloana „Data și semnătura de control” semnează și organul de control financiar cu ocazia verificării gestiunii;

gestionar sau persoana desemnată, care completează coloanele privitoare la intrări, ieșiri, stoc.

Fișele de magazie se țin la fiecare loc de depozitare a valorilor materiale, pe feluri de materiale ordonate pe conturi, grupe, eventual subgrupe sau în ordine alfabetică.

Pentru valori materiale primite sper prelucrare de la terți sau în custodie se întocmesc fișe distincte care se țin separat de cele ale valorilor materiale proprii.

În scopul ținerii corecte a evidenței la magazie, persoanele desemnate de la compartimentul financiar-contabil verifică inopinat, cel puțin o dată pe lună, modul cum se fac înregistrările în fișele de magazie.

Înregistrările în fișele de magazie se fac document cu document. Stocul se poate stabili după fiecare operație înregistrată și obligatoriu zilnic.

3. Nu circulă, fiind document de înregistrare.

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

Contabilitatea analitică a produselor se poate organiza adoptând una din metodele utilizate în organizarea contabilității stocurilor: metoda cantitativ-valorică, cu fișe de cont analitic; metoda operativ-contabilă, pe solduri; metode adoptate la mijloace tehnice de calcul.

Obiectul contabilității analitice îl constituie sortimentul de produs finit, lucrare executată sau serviciu prestat. Acestea sunt apoi subsumate pe depozite (magazii) în scopul asigurării responsabilității și controlului gestionar. Întreprinderile producătoare pentru export pot organiza evidența operativă și contabilitatea analitică distinctă a acestor produse în vederea urmăririi executării contractelor externe.

2.6.2. CONTABILITATEA PRODUSELOR FINITE

Rezultatul procesului de producție într-o unitate patrimonială cu caracter productiv se concretizează în obținerea de produse finite.

Contul 345 „Produse finite” – ține evidența stocurilor de produse și a lucrărilor executate destinate vânzării. Este cont de activ. În debit înregistrează valoarea la preț de înregistrare (prestabilită) a produselor finite intrate în gestiune realizate din producție proprie, prin creditul contului 711 „Variația stocurilor”; pe cele constatate în plus la inventar, prin creditul contului 711 „Variația stocurilor”; pe cele revenite de întreprindere de la terți, prin creditul contului 345 „Produse aflate la terți”.

Contul se creditează cu valoarea la preț de înregistrare a produselor finite ieșite din gestiune prin vânzare, în corespondență cu debitul contului 711 „Variația stocurilor”; cu lipsurile la inventar, în corespondență cu debitul contului 711 „Variația stocurilor”; cu cele date în custodie sau prelucrare la terți prin debitul contului 345 „Produse aflate la terți”; cu cele distruse în urma calamităților naturale sau donate prin debitul contului 671 „Cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune”.

Soldul debitor reprezintă valoarea la preț de înregistrare a produselor finite aflate în stoc.

Întrucât produsele finite, în momentul obținerii lor, se înregistrează, de regulă, la un cost prestabilit (standard, normat), pentru înregistrarea diferenței dintre costul efectiv de producție și prețul de înregistrare (prestabilit) se folosește contul 348 „Diferențe de preț la produse”. El evidențiază diferențele în minus și în plus stabilind la sfârșitul fiecărei perioade diferența dintre prețul de înregistrare standard sau normat și costul efectiv de producție al semifabricatelor și produselor finite obținute. Este, deci, un cont rectificativ al valorii de înregistrare a produselor finite și se face parte din clasa conturilor de stocuri. Are funcție de activ.

Se debitează cu diferențele de preț aferente semifabricatelor și produselor finite obținute în corespondență cu debitul contului 711 „Variația stocurilor” în negru cu diferențele în plus (costul de producție mai mare decât prețul de înregistrare) și în roșu diferențele în minus (costul de producție mai mare decât prețul de înregistrare).

Se creditează cu diferențele de preț repartizate la sfârșitul perioadei pentru produsele vândute prin debitul contului 711 „Variația stocurilor”; cu cele aferente produselor distruse în urma calamităților prin debitul contului 671 „Cheltuieli excepționale din operațiile de gestiune”.

Soldul debitor reprezintă diferențele de preț aferente semifabricatelor și produselor finite din stoc.

În condițiile organizării contabilității în dublu circuit s-a optat ca, în contabilitatea financiară, evidența stocurilor de produse fabricate și de comenzi în curs de execuție să reflecte fidel relația bilanțieră:

Si + Sin + Vp= Ip + Sfn + Sf

în care:

Si Sf – reprezintă stocuri de produse fabricate la începutul, respectiv la sfârșitul exercițiului financiar;

Sin Sfn – stocuri de comenzi în curs de execuție la începutul, respectiv la sfârșitul exercițiului financiar;

Vp – veniturile exercițiului financiar;

Ip – încasările exercițiului financiar.

Potrivit acestei concepții de organizare a contabilității stocurilor și vânzărilor, veniturile exercițiului financiar (Vp) sunt influențate de variația stocurilor de produse fabricate (Sf – Si ) și comenzilor în curs de execuție (Sfn – Sin ), conform următoarei relații:

Vp = Ip (Sf – Si)(Sfn – Sin).

Pentru reflectarea în contabilitate a stocurilor de produse fabricate și comenzi în curs de execuție se utilizează contul 711 „Variația stocurilor”. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența evaluate la costul de obținere al produselor și producției în curs de execuție.

Se creditează în cursul exercițiului cu: costul efectiv al baracamentelor obținute din producție proprie prin debitul contului 323 „Baracamente”; prețul prestabilit (normat) al semifabricatelor, produselor finite și produselor reziduale obținute prin debitul conturilor: 341 „Semifabricate”, 345 „Produse finite”, 346 „Produse reziduale”; prețul de înregistrare al animalelor și păsărilor obținute din producția proprie prin debitul contului 361 „Animale și păsări”, iar la sfârșitul exercițiului cu: diferențele între prețul prestabilit și costul efectiv al produselor și semifabricatelor prin debitul contului 348 „Diferențe de preț la produse”, diferențele de preț aferente animalelor și păsărilor prin debitul contului 368 „Diferențe de preț al animale și păsări”; costul efectiv al producției neterminate, lucrărilor și serviciilor în curs de execuție determinate pe bază de inventar, prin debitul conturilor: 331 „Produse în curs de execuție” și 332 „Lucrări și servicii în curs de execuție”.

Se debitează în cursul exercițiului cu: valoarea baracamentelor și amenajărilor provizorii executate și decontate beneficiarilor lucrărilor d investiții prin creditul contului 118 „Alte fonduri”, valoarea la preț de înregistrare (prestabilit, normat) a semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, animalelor și păsărilor (descărcarea gestiunii) în corespondență cu creditul conturilor: 341 „Semifabricate”, 345 „Produse finite”, 346 „Produse reziduale”, 361 „Animale și păsări”; diferențele de preț aferente acestor produse, animale și păsări livrate prin creditul conturilor: 348 „Diferențe de preț la produse” și 368 „Diferențe de preț al animale și păsări”; valoarea producției în curs, terminate și a lucrărilor și serviciilor în curs, finalizate prin creditul conturilor: 331 „Produse în curs de execuție” și 332 „Lucrări și servicii în curs de execuție”.

Soldul contului 711 „Variația stocurilor” poate fi creditor sau debitor, la sfârșitul exercițiului și se transferă asupra contului 121 „Profit și pierdere”.

În cazul utilizării inventarului permanent, toate operațiile privind intrarea de produse finite se înregistrează, la costuri de producție efective sau la prețuri prestabilite (standard), în debitul contului 345 „Produse finite” și toate ieșirile din gestiune a produselor finite se vor înregistra în creditul contului 345 „Produse finite” la costuri de producție efective sau la prețuri prestabilite.

În cazul organizării contabilității după metoda inventarului permanent, funcția conturilor se adaptează la varianta de aplicare a acestei metode.

Varianta I: înregistrarea curentă a intrărilor de stocuri de produse obținute și a diferențelor de preț aferente și înregistrarea o singură dată, la sfârșitul exercițiului, a ieșirilor de stocuri de produse existente:

V ieșiri stocuri = S i + V intrări – S f, conform inventarului

Varianta II: în cursul exercițiului nu se înregistrează curent, pe baza documentelor primare (centralizatoare), intrările și ieșirile de stocuri de produse, și ca urmare nici diferențele de preț. La sfârșitul exercițiului stocurile de produse existente, constatate și evaluate, la inventariere sunt înregistrate în debitul contului 345 „Produse finite”, în corespondență cu creditul contului 711 „Variația stocurilor”. În această variantă, deoarece evaluarea stocurilor la inventariere se face la costul efectiv de producție, nu mai este necesară intervenția contului 348 „Diferențe de preț la produse”.

Exemplificarea înregistrării operațiilor de produse finite. La începutul lunii soldul contului 345 „Produse finite” este de 800.000 lei, iar soldul contului 348 „Diferențe de preț la produse” este de 100.000 lei, diferență favorabilă (în minus).

1) În cursul lunii se obțin produse finite 1.000 bucăți, preț prestabilit (standard) 8.000 lei/bucată care se vor înregistra astfel:

2) se vând în cursul lunii 600 bucăți, preț de vânzare 900 lei/bucată, T.V.A. 19%. Pe baza „dispoziției de livrare” se va înregistra:

3) Concomitent, se înregistrează și scăderea din gestiune a produselor vândute, prețul prestabilit fiind de 8.000 lei/bucată:

4) La finele lunii se calculează costul de producție efectiv al produselor finite obținute în cursul lunii, care este de 7.200 lei/bucată, și se înregistrează diferențele astfel:

Situația în conturi se prezintă astfel:

Calculul diferențelor de preț aferente produselor vândute:

Coeficient de 100.000 + 800.000 900.000

= –––––––– = –––––– = 0,102

repartizare (K) 800.000 + 8.000.000 8.800.000

4.800.000 x 0,102 = 489.600

5) Înregistrarea diferențelor aferente produselor vândute se va face:

2.6.3. CONTABILITATEA PRODUCȚIEI

ÎN CURS DE EXECUȚIE

Producția în curs de execuție mai este cunoscută și sub denumirea de producție neterminată. Este acea producție care se găsește în faze intermediare de execuție, adică pe locuri de muncă sau pe mașini. Ea ocupă o poziție intermediară între materia primă și semifabricat și respectiv, între semifabricat și produsul finit. Sunt asimilate producției în curs de execuție producție dusele finite terminate, dar nepredate din diverse motive la magazie.

Producția în curs de execuție se referă:

fie la produse finite în curs de execuție;

fie la lucrări și servicii în curs de execuție.

Se stabilește numai la sfârșitul perioadei (lunii) prin inventariere sau prin metoda contabilă și se evaluează la cost de producție.

Stabilirea producției în curs de execuție prin inventariere constă în inventarierea faptică a stocurilor de producție neterminată de la fiecare loc de muncă, evaluarea ei și determinarea costului de producție al acesteia.

Stabilirea producției în curs de execuție prin metoda contabilă constă în determinarea acesteia folosind datele de gestiune în următoarea relație:

Contabilitatea sintetică a producției în curs de execuție se realizează prin metoda inventarului intermitent, cu ajutorul conturilor:

331 „Produse în curs de execuție”

332 „Lucrări și servicii în curs de execuție”

Rațiunea înregistrării în contabilitatea sintetică a producției în curs de execuție este argumentată astfel:

în cursul perioadei (lunii) cu ajutorul conturilor de cheltuieli (din clasa 6) se colectează toate cheltuielile aferente, atât cele ale producției terminate cât și cele ale producției neterminate. Cheltuielile respective se trec integral la sfârșit de perioadă asupra rezultatului financiar;

în cursul aceleiași perioade (luni) cu ajutorul conturilor de venituri (din clasa 7) se colectează numai veniturile aferente producției terminate stocate și respectiv vândute. Veniturile respective se trec la sfârșitul perioadei asupra rezultatului financiar;

pentru a reflecta corect în contabilitate rezultatul financiar al exercițiului, se impune ca în categoria veniturilor să se înregistreze și cele ale producției în curs de execuție, pentru care cheltuielile au fost trecute asupra rezultatului financiar.

Datorită faptului că producția în curs de execuție se stabilește la sfârșitul perioadei prin inventariere sau prin metoda contabilă și se evaluează la cost de producție, nu este posibilă evidența contabilă decât prin metoda inventarului intermitent.

Astfel, la sfârșitul perioadei N, pe baza lucrărilor de inventariere sau prin metoda contabilă, se stabilește costul efectiv al producției în curs de execuție care se înregistrează în debitul contului 331 „Produse în curs de execuție”, respectiv 332 „Lucrări și servicii în curs de execuție”, în corespondență cu creditul contului 711 „Variația stocurilor”.

La începutul perioadei următoare, N+1, se scoate în evidență producția în curs de execuție, înregistrată la sfârșitul perioadei N, întrucât acesta este în continuă mișcare, transformare și finalizare, iar informațiile înregistrate la un moment dat pe baza inventarierii nu mai sunt relevante pentru intervalul imediat următor, creditând conturile 331 „Produse în curs de execuție” și 332 „Lucrări și servicii în curs de execuție” prin debitul contului 711 „Variația stocurilor”.

Ca urmare, în ambele de contabilitate a stocurilor de producție în curs, inventarul permanent și inventarul intermitent, conturile 331 și 332 au o funcție contabilă asemănătoare. După conținutul economic sunt conturi de active circulante materiale, iar după funcția contabilă sunt conturi de activ.

Se debitează, la sfârșitul exercițiului, cu valoarea la cost efectiv de producție a stocurile de produse, lucrări și servicii în curs de execuție în corespondență cu creditul contului 711 „Variația stocurilor”.

Se creditează, la începutul exercițiului următor, cu valoarea la cost efectiv de producție a stocurile de produse, lucrări și servicii în curs de execuție existente la sfârșitul exercițiului precedent care prin continuarea procesului de fabricație se finalizează în produse, prin debitul contului 711 „Variația stocurilor”.

Soldul debitor reprezintă la sfârșitul exercițiului producția, lucrările și serviciile în curs de execuție, la cost efectiv, cu care se vor înscrie în bilanțul contabil.

Înregistrările la contabilitatea producției în curs sunt:

La sfârșitul exercițiului N, valoarea la cost efectiv de producție stabilită prin inventar sau prin metoda contabilă a stocurilor de producție, lucrări și servicii în curs de execuție:

La începutul exercițiului N+1 se destochează producția în curs de la sfârșitul exercițiului precedent.

În normele de utilizare a conturilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, la funcția pe credit a conturilor 331 și 332 se indică operații de „scădere din gestiune a produselor în curs de execuție la data finalizării și înregistrării ca produse” și „a valorii lucrărilor și serviciilor în curs de execuție la data finalizării și vânzării lor către terți”.

Considerăm că aceste operații nu sunt posibil de înregistrat, deoarece este dificil de urmărit producția în curs și lucrările pe măsură ce ele colectează noi cheltuieli și sunt finalizate. De altfel, acestea sunt probleme ce fac obiectul contabilități interne de gestiune și nu ale contabilității financiare.

Corespondența creditului contului 331 prin debitul contului 711 pentru ”costul efectiv al produselor în curs de execuție la data finalizării”, respectiv al produselor finite nu este posibilă, cel puțin din două considerente:

debitând contul 331 cu costul efectiv al produselor în curs de execuție, deci cu costurile unor faze de fabricație, nu există elemente de conținut înregistrate în acest cont care să permită creditarea sa cu costul efectiv al produselor terminate, respectiv al produselor finite. În această situație contul ar prezenta sold creditor;

la contul 345 „Produse finite”, pentru aceeași operație prezentată din producția proprie se indică debitarea contului 345 „Produse finite” prin creditul contului 711 „Variația stocurilor”.

Atunci, chiar dacă am admite înregistrarea costului efectiv al producției terminate (finite) prin intermediul contului 331 „Produse în curs de execuție” , deși considerăm că nu este corect și posibil, creditarea contului 331 nu poate fi făcută prin debitul contului 345 „Produse finite”.

3. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A OPERAȚIUNILOR ECONOMICE PRIVIND PRODUCȚIA FINITĂ ȘI PRODUCȚIA ÎN CURS DE EXECUȚIE LA

S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L.

Rezultatul procesului de producție într-o unitate patrimonială cu caracter productiv se caracterizează prin obținerea de produse finite.

Contabilitatea produselor finite se ține cu ajutorul contului 345 „Produse finite” care este cont de activ, cont de bilanț și are rolul de a furniza informații de reflectare și control gestionar privind situația și mișcarea stocurilor de produse finite.

La S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L., evidența contabilă a produselor finite se ține cantitativ-valoric, prin gestiunea de produse finite. Metoda de contabilitate folosită este inventarul permanent.

Conturile de produse sunt folosite pe măsură ce au loc operațiuni cu produse, evidențiind toate intrările și ieșirile, astfel în orice moment prin soldurile lor indică valoarea produselor în stoc, permițând controlul gestionar dacă în acest scop se efectuează și inventarierea faptică a stocurilor.

Evidența analitică pe gestiuni se ține pe feluri și coduri de produse. Prețul utilizat în evaluarea stocurilor de produse finite este prețul de producție. Aceste produse pot avea mai multe prețuri care pot fi alese din lista de prețuri. La vânzarea produselor prețul de vânzare trecut pe avizul de expediție în baza căruia se întocmește factura, este ales de contabilitate care hotărăște stocul care se modifică.

Prețul de vânzare poate fi prețul de producție sau prețul negociat care este format din prețul de producție + diferențele de preț, prețul stabilit în lei/mc produs.

Diferențele de preț sunt reflectate în contabilitate prin folosirea contului 348 „Diferențe de preț la produse” .

3.1. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A OPERAȚIUNILOR PRIVIND OBȚINEREA PRODUSELOR FINITE

1. În cursul lunii iunie, se achiziționează materii prime, pe baza facturii nr.769793, de la furnizorul S.C. CASIAL S.A., la un preț de achiziție de 780.000 lei/to, T.V.A. 19%.

Înregistrarea contabilă a operațiunii de aprovizionare cu materii prime:

2. Se înregistrează cheltuieli cu transportul de materii prime în valoare de 1.500.000 lei, TVA 19%, care sunt achitate direct din casieria societății, pe bază de chitanță.

Înregistrarea contabilă a operațiunii de cheltuieli cu materii prime:

3. Se dau în consum materii prime pe baza bonului de consum nr.300145, pentru fabricarea unor produse în valoare de 5.000.000 lei.

Înregistrarea contabilă a repartizării diferențelor de preț la materii prime:

4. La finele lunii iunie, se repartizează diferențele de preț aferente materiilor prime, știind că soldul inițial al contului 300 „Materii prime” este de 9.000.000 lei și al contului 308 „Diferențe de preț la materii prime” este de 1.500.000 lei.

5. Se obțin produse finite din producția proprie pe baza notei de predare nr.350802, la cost de producție antecalculat în valoare de 10.000.000 lei.

Înregistrarea contabilă a obținerii produselor finite:

6. Se determină costul de producție efectiv la sfârșitul lunii care este de 10.800.000 lei și se înregistrează diferențele de preț.

Înregistrarea în contabilitate a diferențelor de preț dintre costul efectiv respectiv 10.800.000 lei și costul antecalculat respectiv 10.000.000 lei pentru produsele finite obținute.

Notele de predate sunt eliberate de secție fiind semnate de șeful de secție la gestiunea predătoare și de gestionar la gestiunea primitoare, acest act fiind operat pe calculator.

3.2. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A DESFACERII

PRODUSELOR FINITE

Vânzarea de produse finite se poate face:

prin magazinul întreprinderii

la clienții interni

la export.

Livrările de produse finite se fac pe bază de contracte sau comenzi. Gestionarul întocmește „Avizul de expediție” pe baza unei „Dispoziții de livrare” primită de la Serviciul Comercial. Pe baza avizului de expediție la Serviciul Facturări se întocmește factura la prețul stabilit (negociat) inclusiv TVA. În cazul în care beneficiarul nu este mulțumit de calitatea produselor și returnează marfa se întocmește „Nota de recepție” și se operează la „Facturi cu minusuri”. Încasarea facturii se poate face prin CEC, ordin de plată, numerar, cât și prin compensare.

Înregistrarea în contabilitate a vânzărilor se face astfel:

A) pentru clienții interni

1) Se vând produse finite (BCA izolație 10x50x600) la un preț de vânzare de 11.500.000 lei, TVA 19% clientului ATLANTA S.R.L. SATU MARE.

Înregistrarea în contabilitate a vânzării produselor finite

2) Se descarcă gestiunea de produse finite vândute.

Înregistrarea în contabilitate cu descărcarea gestiunii de produse finite vândute.

3) Se repartizează diferențele de preț aferente produselor finite vândute, știind că

S i345 = 12.000.000 lei și S i348 = 500.000 lei.

Înregistrarea contabilă a diferențelor de preț aferente produselor finite vândute:

B) la magazinul întreprinderii

1) Se obțin produse finite la preț prestabilit (standard) de 900.000 lei.

Înregistrarea în contabilitate a obținerii produselor finite:

2) Se predau produsele primite la magazinele proprii de desfacere cu amănuntul (adaos comercial 30%).

Înregistrarea în contabilitate a predării produselor finite la magazinele proprii de desfacere:

3) La sfârșitul lunii se înregistrează diferența dintre costul efectiv al produselor finite și prețul de înregistrare.

Înregistrarea în contabilitate a diferențelor de preț aferente produselor finite:

4) Se repartizează diferențele aferente produselor finite trecute în magazinele proprii.

Înregistrarea în contabilitate a repartizării diferențelor de preț aferente produselor finite trecute în magazinele proprii:

5) Vânzarea prin magazinele proprii.

Înregistrarea în contabilitate a vânzării produselor finite prin magazinele proprii:

6) Descărcarea gestiunii pe mărfuri.

Înregistrarea în contabilitate a descărcării gestiunii de mărfuri:

C) la export se procedează ca și la clienții interni.

3.3. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A ALTOR OPERAȚIUNI ECONOMICO-FINANCIARE PRIVIND PRODUSELE FINITE (PLUSURI, MINUSURI DE INVENTAR, DISTRUGERI DIN CALAMITĂȚI)

1. Cu ocazia inventarierii, în gestiunea de produse finite (BCA) se constată un plus de inventar în valoare de 3.000.000 lei.

Înregistrarea în contabilitate a plusului de inventar la produse finite:

2. Cu ocazia inventarierii gestiunii de produse finite (BCA) se constată un minus în valoare de 2.500.000 lei pe baza listei de inventariere.

Înregistrarea în contabilitate a minusului de inventar la produse finite:

3. În urma unei calamități naturale au fost distruse produse finite în valoare de 3.500.000 lei.

Înregistrarea în contabilitate a produselor finite distruse în urma calamităților naturale:

3.4. REFLECTAREA ÎNREGISTRĂRILOR ÎN

PROGRAMUL GEFICO

Evidența produselor se ține cu ajutorul programului GEFICO care cuprinde 3 lucrări:

Lucrarea „Produse”

Introducere documente

Liste finale care cuprind:

Note contabile

Balanțe analitice

Situația facturilor emise

Situația intrărilor-ieșirilor

Intrări-ieșiri pe tipuri de documente

Jurnale.

1. Cu ajutorul lucrării „Produse” se înregistrează notele de predare, notele de restituire și facturile cantitativ-valoric inclusiv TVA.

Factura

Nr.fact.: 2064926

Data facturii: 23.06.2002

Nr.aviz: 350026

După prelucrarea datelor din notele de predare și notele de restituire produs se poate lista „Situația intrărilor din producție ” pe sortiment de produs, iar pentru ieșiri „Situația vânzărilor la intern” pe baza facturilor emise conform programului GEFICO.

Situația intrărilor din producție pe luna iunie

Situația vânzărilor din producție pe luna iunie

La Serviciul contabilitate se listează „Situația facturilor emise”. Din această situație se poate elabora „Jurnalul pentru vânzări”, care este un jurnal valoric și care se înregistrează cronologic toate facturile emise și centralizează valoarea vânzărilor și a TVA. Acest jurnal furnizează toate datele necesare descărcării gestiunii 2 de produse.

Jurnal pentru vânzări pe luna iunie

Din „Jurnalul pentru vânzări” se transmit în programul GEFICO valoarea vânzărilor pe fiecare factură și se operează „Descărcarea gestiunilor de produse finite” valoric în evidența contabilă și se operează în fișele de cont 345 „Produse finite”, 371 „Mărfuri”, 4427 „TVA colectat” pentru justificarea TVA colectată și 411 „Clienți”.

Exemplu:

Descărcare gestiune produse finite pe luna iunie

Tot la Serviciul Contabilitate se elaborează „Balanțele analitice ale produselor finite” unde soldul final al lunii precedente se preia ca sold inițial al lunii în curs, iar din situația intrărilor și situația ieșirilor se preiau rulajele rezultând un stoc final (SF = SI + I – E).

Balanța analitică a produselor finite se ține cantitativ și valoric.

Balanța analitică de produse finite

Pe baza rulajelor, la sfârșitul lunii se întocmesc „Note contabile” care înregistrează intrările și ieșirile astfel:

Total intrări notă contabilă = debitul notelor de predare

Total ieșiri notă contabilă = creditul facturilor

Data 30.06.2002

Nota contabilă nr.12

3.5. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE

A OPERAȚIUNILOR ECONOMICE PRIVIND

PRODUCȚIA ÎN CURS DE EXECUȚIE

În unitatea patrimonială S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L., evaluarea stocului de produse și servicii în curs de execuție se determină pe baza inventarului și se înregistrează la costul de producție.

Producția și serviciile în curs de execuție sunt generate de respectarea principiului că valoarea (de regulă la cost de producție) este considerată „venit” al perioadei prin care se contrabalansează cheltuielile efectuate cu producerea ei și care au fost colectate în conturile colectate în conturile specifice pe feluri de cheltuieli.

1. La sfârșitul lunii, pe baza inventarierii și a evaluării producției și a serviciilor în curs de execuție la cost de producție de 3.000.000 lei

Înregistrarea contabilă a produselor în curs de execuție:

2. La începutul fiecărei luni de gestionare ca exercițiu financiar, producția și serviciile în curs de execuție blocate în stoc final în ultima zi a lunii precedente diminuează veniturile noii perioade în care se raportează spre finalizare, iar stocul ca reflexie contabilă dispare.

Exemplu: la începutul perioadei următoare se operează scăderea din evidență a valorii producției în curs de execuție în valoare de 3.000.000 lei.

Înregistrarea contabilă a produselor în curs de execuție.

4. ANALIZA ȘI GESTIUNEA STOCURILOR DE

PRODUSE FINITE ȘI DE PRODUCȚIE ÎN CURS DE EXECUȚIE

4.1. ANALIZA UTLIZĂRII PRODUSELOR FINITE ȘI A PRODUCȚIEI ÎN CURS DE EXECUȚIE

Analiza ratelor de structură la produse finite și producție în curs de execuție.

Luând în considerație datele din bilanțul S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L., vom calcula următoarele rate de structură:

În mărimi absolute valoarea produselor finite a crescut cu 6.756.468 mii lei, iar în mărimi relative cu 266,76%.

Se observă o creștere a ponderii produselor finite în total stocuri de la 25,71% în 2001 la 48,35 în 2002 ca urmare a faptului că indicele produselor finite a crescut mai repede decât indicele stocurilor.

În situația existenței unei piețe de desfacere activă această evoluție ar fi benefică pentru firmă, dar în situația actuală când producția este aproximativ constantă iar cererea este în scădere, creșterea stocului de produse finite influențează negativ situația firmei.

Se observă o creștere a ponderii produselor finite în total active circulante de la 12,04% în anul 2001 la 16,33% în anul 2002, ca urmare a faptului că indicele produselor finite a crescut mai repede decât indicele activelor circulante, acest lucru având o influență negativă asupra situației firmei.

Se observă că ponderea producției în curs de execuție în total stocuri este aproximativ constantă de la un an la altul.

Scade ponderea producției în curs de execuție în active circulante de la un la altul ca urmare a faptului că indicele activelor circulante crește mai rapid decât indicele producției în curs de execuție.

Analiza ratelor de gestiune la produse finite și producție în curs de execuție.

Rata de gestiune a stocurilor (viteaz de rotație) arată rapiditatea cu care stocurile trec prin toate fazele până se reîntorc în forma bănească inițială.

Cu cât viteza de rotație a stocurilor este mai mare cu atât eficiența folosirii lor este mai ridicată deoarece efectele obținute în urma folosirii acestora sunt mai mari. Dacă are loc însă o încetinire a vitezei de rotație înseamnă că eficiența folosirii lor va scădea.

Gestiunea stocurilor se urmărește cu ajutorul ratei de gestiune exprimată prin:

numărul de rotații

durata în zile a unei rotații.

Pentru produse finite:

an 2001 rotații

an 2002 rotații

unde

nr = număr de rotații;

CA = cifra de afaceri;

Pf = produse finite.

an 2001 zile

an 2002 zile

d z =durata în zile a unei rotații;

T = perioada de gestiune considerată, exprimată în zile.

= 20,96 – 60,82 = -39,86 rotații

= 17,17 – 5,92 = 11,25 zile

Viteza de rotație a produselor finite s-a modificat de la un la altul ca urmare a modificării cifrei de afaceri și a valorii produselor finite.

Numărul de rotații a produselor finite s-a redus cu 38,86 ca urmare a faptului că indicele produselor finite a crescut într-o proporție mai mare decât indicele cifrei de afaceri. Această evoluție are o influență negativă asupra rentabilității firmei existând o cantitate mare de produse în stoc.

Aceeași influență negativă se observă și din analiza duratei în zile a unei rotații care crește de la 5,92 la 17,17 zile.

Pentru producția în curs de execuție:

an 2001 rotații

an 2002 rotații

an 2001 zile

an 2002 zile

rotații

zile

I CA = 126,3%

I producție în curs = 192,84%

Viteza de rotație a producției în curs de execuție s-a modificat de la un an la altul ca urmare a modificării cifrei de afaceri și a valorii producției în curs de execuție.

Numărul de rotații a producției în curs de execuție s-a redus cu 42,45 ca urmare a faptului că indicele producției în curs de execuție a crescut într-o proporție mai mare decât indicele cifrei de afaceri. Această evoluție are o influență negativă asupra rentabilității firmei.

Durata în zile a unei rotații crește de la 1,07 la 1,64 zile, această creștere având o influență negativă asupra activității firmei.

Pentru a accelera viteza de rotație a produselor finite și a producției în curs de execuție se poate interveni în diferite stadii ale circuitului economic.

În stadiul producției se poate acționa prin:

lansarea în fabricație a unor loturi optime;

reducerea timpului aferent stadiului în care produsele sunt în fază de producție neterminată (la produsele cu ciclu lung de fabricație);

alegerea unor mașini de prelucrat cu performanțe deosebite;

introducerea calculatoarelor de proces acolo unde necesitățile producției o cer;

alegerea unor rețele de fabricație optime;

alegerea unui control eficient pe diferite stadii ale producției;

alegerea unui flux rațional de fabricație.

În faza comercializării principalii factori ai accelerării vitezei de rotație sunt:

alegerea mijloacelor de transport rapide și cu cost de transport redus;

alegerea unor ambalaje corespunzătoare și eficiente;

reducerea perioadei de stocare în magazii;

reducerea stocurilor supranormative și fără mișcare;

stabilirea unor loturi optime în transport.

Indicatorii rentabilități utilizării produselor finite.

Ca orice indicator de eficiență, rentabilitatea produselor finite arată raportul dintre efect (profit) și efort (volumul produselor finite), astfel:

unde:

= rentabilitatea produselor finite;

= profitul brut sau net;

= produse finite

an 2001

an 2002

Se observă o reducere a rentabilității la 100 de lei produse finite datorită faptului că indicele produselor finite a crescut într-o proporție mai rapidă decât indicele profitului brut, ceea ce evidențiază producția pe stoc. Această evoluție are o influență negativă asupra activității firmei.

unde:

= rentabilitatea pe un circuit al produselor finite;

Nr = numărul de rotații al produselor finite

an 2001 lei

an 2002 lei

Se observă o creștere a profitului brut pe un circuit al produselor finite.

Indicatorii intensității utilizării produselor finite.

Aceștia exprimă relația dintre volumul de activitate realizat și volumul produselor finite, astfel:

în care:

produse finite la 1000 lei producția exercițiului

an 2001 lei

an 2002 lei

Se observă o creștere a produselor finite la 1000 lei producția exercițiului de la 16,41 lei la 46,09 lei ca urmare a creșterii indicelui produselor finite într-o proporție mai mare decât indicele producției exercițiului.

în care:

produse finite la 1000 lei cifră de afaceri

an 2001 lei

an 2002 lei

Se observă o creștere a produselor finite la 1000 lei cifră de afaceri de la 16,44 lei în 1998 la 47,71 lei în 2002, ca urmare a faptului că indicele produselor finite a crescut mai rapid decât indicele cifrei de afaceri.

4.2. GESTIUNEA STOCURILOR D EPRODUSE FINITE ȘI DE PRODUCȚIE ÎN CURS DE EXECUȚIE

Stocul de producție reprezintă cantitatea de resurse, care este rezultatul unei cereri și al unei oferte a unui mod de organizare a activității de asigurare materială și care trebuie să asigure consumul între două aprovizionări.

Din punct de vedere financiar, stocurile reprezintă alocări de capital ce nu pot fi recuperate până când aceste stocuri nu parcurg întregul ciclu de exploatare și sunt valorificate prin vânzarea și încasarea produselor, lucrărilor și serviciilor realizate de întreprindere. Această remarcă ne-ar îndemna să credem, la prima vedere, că procesul de exploatare cel mai economic ar fi cel care s-ar desfășura fără stocuri sau cu stocuri foarte mici. Însă o aprovizionare „în timp real” sporește considerabil cheltuielile de aprovizionare (transport, manipulare, etc.)

Pe de altă parte, gestiunea modernă a stocurilor este departe de a mai considera eficientă formarea de stocuri mari peste necesitățile rezonabile ale exploatării. Stocurile supranormative sunt însoțite, pe planul financiar, de pierderi, prin imobilizarea inutilă a capitalurilor în aceste stocuri, prin cheltuieli de depozitare mari pe care le ocazionează, prin dobânzi peste cele curente, prin deteriorări și degradări de stocuri etc. Cheltuieli suplimentare inutile, în gestiunea stocurilor, pot rezulta atât din stocuri insuficiente, cât și stocuri excesive.

Necesitatea existenței stocurilor de produse este determinată de:

necoincidența în timp și spațiu a producției și consumului de resurse;

existența anumitor incertitudini în ce privește asigurarea cu resurse și care fac necesară existența unor stocuri de resurse materiale cum ar fi:

stocul de siguranță – pentru incertitudini în ce privește consumul, cantitățile livrate și timpul de livrare;

stocurile speculative – pentru eliminarea unor influențe negative ale creșterii prețurilor etc.

existența unor ritmuri diferite între producție (consum) și asigurare. Astfel, consumul se poate aprecia că este practic continuu, în timp ce asigurarea este la anumite intervale de timp.

Sistemul de gestiune al stocurilor de produse

În general, un sistem de gestiune este format din următoarele componente:

fluxuri de intrare;

fluxuri de ieșire;

sistemul informațional

sistemul decizional și de reglare.

Sistem de gestiune a stocului

Dimensionarea stocurilor de producție

Dimensionarea stocurilor de producție este punctul de plecare în determinarea fondurilor bănești acoperitoare. Volumul stabilit reprezintă baza unor relații financiare ocazionate de autofinanțare, creșteri de capital prin noi emisiuni de acțiuni sau de împrumut pe termen scurt, bancar sau comercial.

Necesarul de stocuri trebuie astfel stabilit încât să stimuleze întreprinderea în folosirea cât mai eficientă a acestor valori, în mobilizarea tuturor facturilor care să conducă la accelerarea vitezei de rotație, prin reducerea absolută sau relativă a stocurilor. Necesarul de stocuri trebuie să exprime nevoile reale de fonduri; abaterile de la criteriul realității duc la greutăți financiare : imobilizări în cazul supradimensionării necesităților, nerealizarea volumului activității în cazul supradimensionării lor.

Dimensionarea stocurilor se poate realiza prin patru metode:

metoda analitică

metoda pe elemente

metoda mixtă

metoda globală

Determinarea necesarului de stocuri prin metoda analitică

1) Dimensionarea financiară a stocurilor de producție neterminată

Dacă la sfârșitul perioadei de fabricație comenzile lansate nu se pot finaliza, acestea sunt în curs de fabricație la sfârșitul perioadei, acumulând cheltuieli cu materialele directe, cu salariile directe, cu regiile de fabricație ale secțiilor de producție și regia generală a întreprinderii. Pentru societatea comercială aceste valori reprezintă o imobilizare de stocuri care va trebui determinată cât mai corect pentru estimarea unui necesar financiar pentru producția neterminată care să fie justificat din punct de vedere economic.

Acesta se determină pe fiecare produs în parte care deține o pondere importantă în producția neterminată, fiind influențat de următorii factori:

valoarea cheltuielilor medii zilnice la nivelul de cost de uzină;

durata ciclului de fabricație;

evoluția cheltuielilor de-a lungul ciclului de fabricație;

după formula

unde:

necesarul financiar pentru producția neterminată

cantitatea de produse prevăzute în programul de fabricație

costul de uzină unitar

coeficientul de corecție

unde:

cheltuiala medie de fabricație

cheltuiala finală (costul de uzină) și variază între

Caracterul procesului de fabricație determină modalitățile specifice de cuantificare a coeficientului de corecție.

a) În cazul procesului de producție cu caracter discontinuu, caracterizat prin faptul că un nou ciclu de fabricație începe numai după terminarea celui anterior, coeficientul de corecție este egal cu unitatea (k=1), adică imobilizarea capitalurilor bănești est egală cu costul de uzină al unui ciclu de fabricație.

b) În cazul procesului de producție cu caracter continuu, determinarea coeficientului de corecție se face în funcție de evoluția cheltuielilor de fabricație pe durata ciclului de fabricație, existând următoarele specifice:

procese de fabricație continue cu creșterea uniformă a cheltuielilor pe durata ciclului;

procese de fabricație continue cu creșterea neuniformă a cheltuielilor pe durata ciclului;

procese de fabricație continue cu creșterea uniformă sau neuniformă, dar cu lansarea producției în loturi de fabricație;

procese de fabricație continue cu introducerea integrală în fabricație a materiei prime la începutul ciclului, celelalte cheltuieli crescând uniform.

B1) În cazul în care cheltuielile cresc uniform pe durata ciclului, coeficientul de corecție se determină ca un raport între cheltuiala medie, stabilită ca medie aritmetică simplă, între cheltuiala inițială (c) și cea finală (C). Reprezentarea grafică care conduce la calculul coeficientului se prezintă în figura de mai jos astfel:

în care:

c = cheltuiala la începutul ciclului;

C = cheltuiala (costul de uzină) la finele ciclului;

D = durata în zile a ciclului de fabricație;

Aria trapezului dreptunghic hașurată = mărimea costului de uzină.

Coeficientul de corecție se determină raportând aria trapezului dreptunghic la aria dreptunghiului cu laturile D și C:

B2) De cele mai multe ori însă, cheltuielile evoluează neuniform pe durata ciclului. Această neuniformitate se observă de la o fază la alta a ciclului de fabricație, în cazul fiecărei faze, ele evoluând uniform.

Grafic evoluția cheltuielilor se prezintă astfel:

Coeficientul de corecție se determină în mod analog, raportând aria cheltuielilor (aria hașurată – o sumă d etrapeze dreptunghice) la aria dreptunghiului cu laturile C și D:

unde:

durata fazelor ce compun ciclul de fabricație

cheltuielile la finele fazelor de fabricație

cheltuielile medii pe faze de fabricație.

B3) În cazul în care întreprinderea lansează comenzile de fabricație pe loturi, coeficientul de corecție scade întrucât din momentul începerii finisării produselor din lot imobilizarea se reduce, transferându-se asupra produselor. Suma care afectează reducerea coeficientului se determină la fel indiferent dacă ciclul de fabricație înregistrează o evoluție uniformă sau neuniformă a cheltuielilor. Pentru exemplificare pornim de la reprezentarea grafică a determinării coeficientului în cazul proceselor cu evoluție conform figurii:

valoarea recuperărilor zilnice sub forma produsului finit;

numărul de zile din momentul începerii finisării până la încheierea ciclului.

Aria trapezului dreptunghic ce reflectă nivelul total al cheltuielilor ciclului se reduce în acest caz cu suprafețele hașurate ce reprezintă aria recuperărilor exceptând recuperarea din ultima zi pentru care aria este zero.

Deci:

și în mod analog la ciclurile cu evoluția neuniformă a cheltuielilor:

b4) Atunci când întreaga materie primă este trecută în procesul de fabricație din prima zi a ciclului, iar celelalte cheltuieli cresc uniform, coeficientul de corecție se determină după relația:

în care:

M = valoarea materiilor prime;

c = suma celorlalte cheltuieli;

C = costul total al producției ciclului.

În funcție de situația corectă din întreprindere după această metodologie se determină necesarul financiar pentru producția neterminată ca o medie anuală pentru fiecare din produsele nominalizate.

Pentru produsele fabricate în cantități mici și de valori mici, ce dețin o pondere mică în totalul producției exercițiului se determină un necesar financiar ca o mărime anuală globală pentru total grupă „diverse produse” astfel:

în care:

= valoarea producției în cost de uzină la grupa „diverse produse”.

= valoarea producției în cost de uzină la produsele nominalizate.

= necesarul financiar anual de producție neterminată la produsele

nominalizate

Prin însumarea necesarului financiar de producție neterminată la produsele nominalizate cu cel la grupa „diverse produse” se obține necesarul financiar anual de producție neterminată, care se repartizează pe trimestre în funcție de cheltuiala medie zilnică a trimestrului și norma medie anuală de stoc de producție neterminată în zile, conform relației:

în care:

producția în cost uzină din trimestrul K;

Nt = necesarul financiar anual total de producție neterminată;

producția anuală exprimată în cost uzină.

Exemplificăm pentru procesele de fabricație continue cu creșterea uniformă a cheltuielilor pe durata ciclului.

Reprezentăm grafic datele:

Din graficul prezentat rezultă că avem în fabricație patru produse, iar cheltuielile cresc uniform cu câte 500 lei, deci acestea nu se efectuează în întregime pentru toate produsele de la începutul ciclului de fabricație, ci ele cresc continuu și succesiv, odată ce produsele trec de la o fază la alta.

Ca urmare, nevoia de fonduri va corespunde mediei acestor cheltuieli, iar nu nivelului lor cel mai ridicat. De asemenea, mai trebuie făcută observația că media cheltuielilor nu mai este o mărime variabilă de la o zi la alta, ci este o mărime dată, deoarece în orice zi a procesului de producție ne vom plasa, vom găsi concomitent câte un produs în fiecare fază.

Media cheltuielilor care corespunde cu necesarul financiar al producției neterminate este:

Același rezultat obținem și dacă stabilim necesarul în funcție de aria trapezului (IDCc):

Coeficientul de corecție este 16.000 : 20.000 = 0,80.

Prin urmare, numai 80% din volumul cheltuielilor stabilite în funcție de nivelul lor în ultima zi reprezintă necesarul de producție neterminată 20.000 . 0,80 = 16.000.

2) Dimensionarea financiară a stocurilor de produse finite

Durata staționării produselor finite în magazie este determinată de mai mulți factori și cuprinde:

durata recepției (d r);

durata sortării (d s);

durata formării lotului comercial (d c);

durata ambalării (d a);

durata înlocuirii documentelor de expediție și de depunere la bancă (d e).

Suma completă a imobilizărilor în stocul de produse finite se dimensionează la nivelul costului complet programat al produselor stocate.

Necesarul financiar pentru stocurile de produse finite se calculează ca o mărime medie anuală pentru fiecare produs nominalizat, potrivit formulei:

în care:

necesarul financiar pentru produse finite (i);

q i = cantitățile de produse programate (i);

c i = costul complet unitar al produsului (i);

D i = durata de staționare a produsului (i).

În acest mod se procedează pentru produsele noi introduse în fabricație sau la întreprinderile noi în funcțiune. La întreprinderile aflate deja în funcțiune, durata de staționare luată în calcul este durata medie de staționare a produselor într-un interval din anul de bază (de regulă un trimestru) calculată astfel:

unde:

= stocul mediu de produse finite în magazie în anul de bază;

= stocul la începutul intervalului luat în calcul;

= soldurile decadale din intervalul luat în calcul;

m = numărul termenilor luați în calculul mediei cronologice;

T = timpul de zile al intervalului;

L0 = valoarea totală a livrărilor de produse finite din magazie.

În rest modul de determinare a necesarului financiar anual total și de repartizare a acestuia pe trimestre este similar ca la elementul producție neterminată.

Exemplificăm pentru o întreprindere aflată în funcțiune și care are pentru sortimentul A următoarele elemente de calcul:

soldul la începutul intervalului luat în calcul Si …………………………..200 buc;

soldurile decadale luate în calcul pentru un trimestru 210, 210, 220, 230, 220, 240, 250, 240, 220 (din anul de bază);

cantitatea anuală previzională Q …………………………………2.000 buc;

costul complet unitar antecalculat Cc …………………………….5.000 lei/buc;

total livrări în anul de bază …………………………………………1.500 buc.

buc.

zile durata medie de staționare = 13,5 zile

lei

Determinarea necesarului de stocuri prin metoda pe elemente

Metoda se caracterizează prin determinarea stocurilor pe elemente de active circulante, nu și pe fiecare componentă a acestora (producția neterminată, produse finite).

În cadrul acestei metode avem două procedee de calcul a stocurilor, și anume:

pe baza timpului de imobilizare pe elemente;

pe baza corelației dintre soldurile elementelor de active circulante, pe de o parte, și volumul producției pe de altă parte.

Potrivit acestui procedeu, relația de calcul a stocului este următoarea:

în care:

stocul pe elemente circulante (producție neterminată, produse finite);

baza de calcul pe elemente care poate fi : producția la prețul de cost de uzină (la elementul producție neterminată), producția la preț de cost complet (la elementul produse finite);

timpul de imobilizare pe fiecare element

se poate stabili pe baza datelor din anul precedent, eventual și a unor schimbări ce vor avea loc în anul de previziune și este egal cu :

unde:

stocul mediu din anul precedent pe elemente;

baza de calcul pe elemente din anul precedent.

Din stocurile pe elemente trebuie să se deducă în prealabil cele fără mișcare, de prisos produse fără desfacere și de proastă calitate.

Determinarea necesarului de stocuri prin metoda mixtă

Această metodă se caracterizează prin stabilirea stocurilor anuale pe fiecare component al elementelor de active circulante (analitic) și a stocurilor trimestriale numai pe elemente (nu și pe componente ale acestora). Cu alte cuvinte se combină calculele analitice, ce se fac anual, cu cele pe elemente ce se efectuează trimestrial.

Scopul stabilirii analitice a stocurilor anuale constă în special în furnizarea de informații necesare calculării timpului de imobilizare, ca factor de bază în determinarea stocurilor trimestriale.

Relațiile de calcul a stocurilor anuale pe componentele fiecărui element de activ circulant au fost prezentate în cadrul metodei analitice, iar în ceea ce privește stocurile trimestriale, se pot determina astfel:

,

unde:

Ste = stocul trimestrial pe elemente de active circulante;

Tie = timpul de imobilizare pe elemente

Bie = baza de calcul trimestrială pe elemente

,

unde:

Scae = stocul anual pe elemente separate obținut prin însumarea stocurilor anuale de la componentele fiecărui element.

Bcae = baza de calcul anuală pe fiecare element de active circulante

Determinarea necesarului de stocuri prin metoda globală (sintetică)

Metoda sintetică se caracterizează prin stabilirea stocului pe total active circulante, eventual cu defalcarea acestuia pe elemente.

procedeul bazat pe viteza de rotație;

procedeul bazat pe corelația dintre soldul total al activelor circulante și volumul producției;

procedeul bazat pe ponderea activelor circulante la 100 sau la 1000 lei producție marfă. Scopul aplicării acestei metode constă în simplificarea sau ușurarea muncii de previziune.

Exemplificăm procedeul bazat pe corelația dintre soldul total al activelor circulante și volumul producției.

societatea comercială are un deficit de creștere a producției în anul de plan de 4%, iar soldul total al mijloacelor circulante în anul de bază este de 2.300.000 lei. Să se determine nivelul previzionat al activelor circulante total.

lei

Metoda cea mai bună pentru stabilirea stocurilor sau a necesarului de active circulante este cea analitică, deoarece aceasta creează un cadru favorabil pentru analiza amănunțită și un control riguros la modul în care se gospodăresc resursele materiale și financiare ale întreprinderii.

* * *

Din studiul efectuat la S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L. asupra contabilității gestiunii stocurilor de produse finite și producție în curs de execuție, reiese că unitatea patrimonială respectă prevederile legii contabilității nr.82/1991, precum și celelalte acte normative care reglementează primirea, păstrarea bunurilor cum ar fi:

Legea nr.22/18 noiembrie 1969 privind angajarea gestionarilor;

HCM 2230/8 februarie 1969 privind gestionarea bunurilor materiale ale agenților economici, autorităților și instituțiilor publice;

Hotărârea 720/10 octombrie 1991 privind aprobarea normelor de organizare și executare a controlului financiar elaborate de Ministerului Finanțelor Publice.

Societatea comercială S.C. CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L. este bine dotată în ceea ce privește sistemul informațional la nivel de întreprindere, dispune de o rețea de calculatoare care asigură circulația informației între diferite secții și birouri ale întreprinderii. Din această cauză personalul conducerii are acces la diferite informații legate de producție, consum și alte cheltuieli de producție.

BIBLIOGRAFIE