. Analiza Diagnostic A Cifrei DE Afaceri LA S.c.rom Industrie & Design Lichts.r.l.timisoara
CAPITOLUL I
CIFRA DE AFACERI-INDICATOR AL ACTIVITĂȚII ECONOMICE
1.1.SISTEMUL DE INDICATORI PENTRU APRECIEREA ACTIVITĂȚII ECONOMICE
Indicatorul economic este o expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social economic, din punct de vedere al compoziției, structurii, schimbării lui in timp, al legăturii lui reciproce cu alte fenomene.
În demersul său de îndeplinire a obiectivelor stiințifice si practice pe care și le-a propus, analiza economico-financiară folosește o multitudine de indicatori, aceștia fiind grupați în diverse sisteme de analiză în funcție de scopul urmărit și de capacitatea acestora de a reflecta diferite aspecte ale vieții economice.Într-o abordare pragmatică, indicatorii utilizați de analiză economico-financiară pot fi grupați în patru categorii principale, astfel:
indicatori ai resurselor (materiale, umane, financiare și informaționale);
indicatori ai consumului de resurse (indicatori de costuri si cheltuieli);
indicatori de rezultate;
indicatori de eficiență.
Din cele patru categorii, primele trei sunt utilizate cu precădere de către analiza economică, iar cea de-a patra de analiza financiară.
O categorie privilegiată de indicatori în cadrul analizei economico-financiare o constituie ratele sau rațiile, o multitudine de aspecte si fenomene economice fiind analizate cu ajutorul acestora.Utilizarea acestora în analiza permite emiterea unor aprecieri privind două aspecte fundamentale care caracterizează o întreprindere: rentabilitate si risc.
Principalele categorii de rate care definesc cele două aspecte sunt:
rate de structură (a patrimoniului și a surselor de finanțare a acestuia);
rate de lichiditate si de solvabilitate;
rate de finanțare;
rate de profitabilitate si de rentabilitate;
rate complexe de evaluare a riscului.
Pentru a aprecia activitatea economică analistul economic recurge la studierea in amănunțime a unei categorii de indicatori care se numesc de rezultate.Majoritatea indicatorilor de rezultate sunt reflectați în documente contabile de sinteză, cel mai important document de acest tip fiind Contul de profit si pierderi.Importanța acestui document este dată de faptul că este general recunoscut în majoritatea sistemelor contabile, chiar dacă are structuri diferite de prezentare.
Contul de profit si pierdere specific sistemului contabil român, atât potrivit vechilor reglementări cât si noilor reglementari, evidentiază rezultatele pe activități si pe trepte de formare, în partea superioară fiind prezentate rezultatele cu caracter global, iar in partea inferioară rezultatele devin tot mai sintetice.
Acest criteriu de clasificare a rezultatelor se bazeaza pe modul lor de formare în sistemul contabil românesc si permite departajarea lor in trei principale categorii, după cum urmează:
indicatori de rezultate care exprimă volumul activității desfășurate;
indicatori de rezultate care exprimă profitabilitatea activității sau a întreprinderii în ansamblul său;
indicatori de rezultate ce măsoară potențialul de finanțare al întreprinderii.
a) Sistemul de indicatori care exprimă volumul oferă o imagine de ansamblu asupra finalității activității unei întreprinderi, imagine care reflectă în forma valorică capacitatea de producție si comercializare a acesteia.Indicatorii de rezultat ce exprimă volumul sunt de mai multe tipuri,structurarea lor putându-se face după mai multe criterii,cum ar fi:
-stadiul activității la care se referă (producție sau comercializare);
-nivelul de cuprindere al ieșirilor;
-gradul de extindere al rezultatului (global sau parțial).
Cei mai importanți indicatori de rezultate care exprimă volumul sunt prezentați în cele ce urmează:
producția marfă fabricată (Qmf);
producția vândută (Qv);
cifra de afaceri (CA);
producția stocată (Qs);
producția de imobilizări (Qi);
producția exercițiului (Qe);
valoarea adăugată (VA).
b) Sistemul de indicatori care exprimă profitabilitatea oferă o imagine
sintetică asupra eficienței activității desfășurate de întreprindere.Și acești
indicatori pot fi diferențiați după mai multe criterii, cum ar fi:
-gradul de cuprindere care separă indicatorii in formă brută de cei în
formă netă;
-structurarea indicatorilor de rezultate care exprimă profitabilitatea
pe tipuri de activități derulate în cadrul întreprinderii.
Indicatorii de rezultate care exprimă profitabilitatea pot fi grupați după cum urmează:
rezultatul brut al exploatării (RBE);
rezultatul exploatării (RE);
rezultatul curent (RC);
rezultatul extraordinar (Rex);
rezultatul net (Rn).
Această categorie de indicatori pune in evidență rezultatele care au relevanță în plan monetar, dintre acestea cele mai importante fiind următorii:
capacitatea de autofinanțare (CAF);
autofinanțarea (AF);
cash flow-ul (CF).
Ca și activitate economică, ce reglează sau modelează eficientă în cadrul unei întreprinderi, un loc primordial îl ocupă activitatea de comercializare.
Activitatea de comercializare reprezintă un obiectiv important al unei societăți comerciale, indiferent de forma de proprietate, deoarece, prin aceasta, se realizează bunurile și serviciile necesare satisfacerii nevoilor individuale si sociale.
Activitatea de comercializare a unei întreprinderi este cea in care se infirma sau se confirmă rezultatele obținute in activitatea de producție.
Pentru dimensionarea activității de comercializare se recomandă utilizarea unui sistem de indicatori valorici, care fiecare, prin conținut și mod de determinare, având o putere informațională, caracterizează anumite aspecte ale activității unei firme.
În practica societăților comerciale, pentru caracterizarea activității de comercializare se folosesc indicatori valorici, care constituie tehnica utilizată în analiză.Rezultatele de volum care măsoară activitatea de comercializare se calculează de regulă pentru un exercițiu financiar și sunt evidențiate cu ajutorul următorilor indicatori:
Venituri din vânzarea mărfurilor (Qm);
Venituri din producția vândută (Qv);
Cifra de afaceri (CA);
Marja comercială (MC).
Veniturile din vânzarea mărfurilor (Qm) exprimă veniturile din comercializarea en-gros și en-detail a produselor proprii sau a produselor de la terți.
Formula de calcul a acestui indicator este următoarea:
n
Qm=∑qvi xpvi , unde:qvi-cantitatea vândută din i
I=1 pvi-preț de vânzare
n-număr de produse comercializate
Evaluarea se face la prețul pieței.
Veniturile din productia vândută (Qv) include veniturile care se obțin din vânzarea produselor pe care firma le obține in activitatea sa productivă.Aceste venituri se calculează cu următoarea formulă:
n
Qv=∑qi xpi , unde: qi-cantitatea vândută din i
I=1 pi-preț de vânzare
Cifra de afaceri (CA) reprezintă expresia valorică a tuturor afacerilor derulate de o întreprindere și poate fi considerat cel mai reprezentativ rezultat care măsoară activitatea comercială a unei întreprinderi.
Cifra de afaceri se poate calcula în mai multe moduri:
1) CA=Qm+Qv , unde: Qm-venituri din vânzarea mărfurilor
Qv-venituri din producția vândută
2)CA=∑qxp , unde:q-cantitate p-preț
Marja comercială (MC) este un concept operațional, de regula în întreprinderile care vând marfa în starea în care aceasta a fost cumpărată.Acest indicator poate fi calculat și analizat în mărimi relative și absolute.
Indicatorul se calculează in mărimi absolute, astfel:
MC=Qv-Cm , unde: Qv-venituri din vânzarea mărfurilor
Cm-costul mărfurilor
In marimi relative indicatorul se exprimă prin intermediul ratei marjei comerciale, după cum urmează:
Rmc=MC/CAx100 , unde: MC-marja comercială
CA-cifra de afaceri
Utilizarea acestei rate permite analiza comparativă a rezultatelor unor întreprinderi.
1.2.CONȚINUTUL ȘI METODOLOGIA DE DETERMINARE A CIFREI DE AFACERI
Cifra de afaceri reprezintă un indicator esențial pentru precizarea poziției firmei în cadrul sectorului de activitate, pentru clarificarea locului acesteia în contextul concurențial. Cu ajutorul său se apreciază aptitudinile si posibilitățile de a lansa și dezvolta afaceri profitabile.
Într-o definiție dată de Ordinul Experților Contabili din Franța se apreciază ca cifra de afaceri reprezintă valoarea afacerilor realizate de întreprindere cu terții prin exercitarea curentă a activității sale profesionale.
Cifra de afaceri este indicatorul fundamental al volumului activității agenților economici și, evident, nu lipsește din nici un sistem de indicatori folosit în diagnosticarea si evaluarea economică a întreprinderii.
Odată cu apariția noii concepții a întreprinderii, materializată in “teoria managerială” a acesteia, al cărei declanșator îl reprezintă disocierea crescândă între proprietate si control, poziția cifrei de afaceri in sistemul de performanțe economice este sensibil consolidată W.Baumol remarcă astfel legătura dintre interesele generale ale managerilor și maximizarea cifrei de afaceri sau a vânzărilor. Aceasta nu elimină însă profitul fără de care o întreprindere nu poate exista.
În limbajul economico-financiar, similari cu cifra de afaceri sunt următorii termeni:vânzări, venitul total brut, desfaceri.
Deși stă la baza impunerii fiscale, cifra de afaceri este unul din indicatorii pentru care măsurile luate vizează evoluția doar în sensul creșterii.Cu cât este mai mare, cifra de afaceri dă certitudinea unui viitor și a unui profit cât mai bun.
Acest indicator joacă rolul de barometru pentru analistul intern cât și pentru analistul extern când se urmăresc anumite aspecte precum:
-dimensiunea întreprinderii;
-pozitia strategică din cadrul pieței;
-politica de creștere promovată în întreprindere.
Ca mod de calcul cifra de afaceri însumează toate încasările obținute din acte de comerț: vanzări de bunuri materiale, prestări de servicii, proiectări și executări de lucrări, asistență tehnică, licența de brevet, consignație, depuneri în bănci sau alte instituții financiare, acordarea de credite, bursa, alte venituri din exploatare, mai puțin rabaturile, remizele si alte reduceri acordate clienților.Nu intră în componența cifrei de afaceri veniturile financiare și cele excepționale.
Dacă nu intervin operațiuni de cumpărare-revânzare de mărfuri, cifra de afaceri se identifică cu producția vândută reflectată in contul de profit și pierdere.
Astfel, ca și modalitate de calcul pentru cifra de afaceri, vom avea două cazuri, în primul fiind vorba de însumarea veniturilor din vânzare și cele din producția efectivă destinată vânzării a unor mărfuri, iar in al doilea caz vom avea suma dintre produsul cantității și a prețului pentru un anumit produs finit:
1) CA=Qm+Qv , unde:Qm-venituri din vânzarea mărfurilor
Qv-venituri din producția vândută
2) CA=∑qxp , unde: q-cantitate
p-preț
Deși cifra de afaceri este cunoscută și analizata ca și nivel global mai există și alte concepții de cifra de afaceri. Astfel, pentru a aprecia tendința unei afaceri, adică pentru a putea preciza dacă o întreprindere se află la un moment dat pe un flux de dezvoltare, menținere sau recesiune, există posibilitatea care stă la îndemâna diagnosticianului sau a analistului economic de a folosi mai multe tipuri de cifre de afaceri
În limbajul economico-financiar, similari cu cifra de afaceri sunt următorii termeni:vânzări, venitul total brut, desfaceri.
Deși stă la baza impunerii fiscale, cifra de afaceri este unul din indicatorii pentru care măsurile luate vizează evoluția doar în sensul creșterii.Cu cât este mai mare, cifra de afaceri dă certitudinea unui viitor și a unui profit cât mai bun.
Acest indicator joacă rolul de barometru pentru analistul intern cât și pentru analistul extern când se urmăresc anumite aspecte precum:
-dimensiunea întreprinderii;
-pozitia strategică din cadrul pieței;
-politica de creștere promovată în întreprindere.
Ca mod de calcul cifra de afaceri însumează toate încasările obținute din acte de comerț: vanzări de bunuri materiale, prestări de servicii, proiectări și executări de lucrări, asistență tehnică, licența de brevet, consignație, depuneri în bănci sau alte instituții financiare, acordarea de credite, bursa, alte venituri din exploatare, mai puțin rabaturile, remizele si alte reduceri acordate clienților.Nu intră în componența cifrei de afaceri veniturile financiare și cele excepționale.
Dacă nu intervin operațiuni de cumpărare-revânzare de mărfuri, cifra de afaceri se identifică cu producția vândută reflectată in contul de profit și pierdere.
Astfel, ca și modalitate de calcul pentru cifra de afaceri, vom avea două cazuri, în primul fiind vorba de însumarea veniturilor din vânzare și cele din producția efectivă destinată vânzării a unor mărfuri, iar in al doilea caz vom avea suma dintre produsul cantității și a prețului pentru un anumit produs finit:
1) CA=Qm+Qv , unde:Qm-venituri din vânzarea mărfurilor
Qv-venituri din producția vândută
2) CA=∑qxp , unde: q-cantitate
p-preț
Deși cifra de afaceri este cunoscută și analizata ca și nivel global mai există și alte concepții de cifra de afaceri. Astfel, pentru a aprecia tendința unei afaceri, adică pentru a putea preciza dacă o întreprindere se află la un moment dat pe un flux de dezvoltare, menținere sau recesiune, există posibilitatea care stă la îndemâna diagnosticianului sau a analistului economic de a folosi mai multe tipuri de cifre de afaceri cunoscute in domeniul economic, fiecare cu particularitățile sale.Vorbim astfel, despre:
Cifra de afaceri totală;
Cifra de afaceri medie;
Cifra de afaceri marginală;
Cifra de afaceri critică.
Cifra de afaceri totală reprezinăta suma totală a veniturilor din operațiuni comerciale efectuate de o întreprindere într-o perioadă de timp determinată.
CA=∑qvxpv , unde:CA-cifra de afaceri totală
qv-cantitatea de produse vândută
pv-prețul de vânzare al produselor
Cifra de afaceri medie (CAm) reprezintă cifra de afaceri realizată pe unitatea de produs sau serviciu și se calculează după următoarea formula:
CAm=CA/Q , unde:CAm-cifra de afaceri medie
CA-cifra de afaceri
Q-volumul fizic al vânzărilor
Cifra de afaceri marginală (CAmg) reprezintă cantitatea suplimentară de cifra de afaceri obținută prin creșterea cu o unitate a cantității vândute. În realitate, poate fi vorba și despre scăderea cifrei de afaceri (aceasta în condițiile scăderii cu o unitate a cantității vândute).
Se calculează astfel:
CAmg=∆CA/∆Q , unde: CAmg-cifra de afaceri marginală
∆CA-abaterea cifrei de afaceri
∆Q-volumul fizic al vânzărilor
Cifra de afaceri critică (CAc)-reprezintă acel nivel al încasărilor la care se asigură acoperirea cheltuielilor, pragul de la care întreprinderea începe să producă profit. În punctul critic veniturile sunt egale cu costurile totale, deci în acest punct profitul întreprinderii este nul.
Modalitatea de calcul a acesteia este următoarea:
CAc=F/(Cm-Nmv)x100 , unde:CAc-cifra de afaceri critică
F-suma cheltuielilor fixe
Cm-cota medie de adaos comercial
Nmv-nivelul mediu al cheltuielilor
de circulație variabile
SAU
CAc=F/(100-Rchv)x100 , unde:Rchv-rata medie a cheltuielilor
variabile
SAU
CAc=CF/(CV/Ch)x100 , unde:CF-cheltuieli fixe
CV-cheltuieli variabile
Ch-cheltuieli totale
Între cifra de afaceri totală si cifra de afaceri marginală apar următoarele legături:
când cifra de afaceri totală este maximă, cifra de afaceri marginală este egală cu 0;
când cifra de afaceri toatală este în creștere, cifra de afaceri marginală este pozitivă;
când cifra de afaceri este in scădere, cifra de afaceri marginală este negativă.
O apreciere pertinentă a tendinței afacerii cu ajutorul cifrei de afaceri trebuie să țină seama de trei elemente esențiale:rata inflației, politica de prețuri și poziția firmei pe piata. De aceea indicatorii de dinamica se vor calcula în preturi constante sau comparabile.
CAC=CAcurent x 1/(1+ip(if)/100),
unde:
CAC-cifra de afaceri in prețuri constante(comparabile)
ip- indicele de creștere a prețurilor la nivelul întreprinderii
if- indicele inflației
Dacă: -ip>if-înseamnă că întreprinderea promovează prețuri care depășesc ritmul inflației. Este o politică total greșită atunci când pe piața de desfacere concurența este puternică. Dacă se deține poziție de monopol întreprinderea va obține avantaje economice fără efort propriu, însă din punct de vedere strategic va realiza un recul deoarece deturnează atenția de la reducerea costurilor ca sursă de profit;
-ip=if-întreprinderea își aliniază prețurile la ritmul inflației;
-ip<if-înseamnă că ritmul de creștere a prețurilor este mai mic decât ritmul de creștere al inflației. Când aceasta corelație este acceptată deliberat (concurența puternică pe piață de desfacere, marja de profit suficient de mare care să permită reducerea) aprecierile sunt favorabile, însă atunci când este efectul unei proaste gestionari a prețului consecințele sunt negative asupra profitabilității întreprinderii.
CAPITOLUL II
FUNCȚIILE SI OBIECTIVELE ECONOMICE ALE FIRMEI
2.1.FUNCȚIILE FIRMEI
Firma este o unitate de producție cu autonomie decizională care transformă resursele în bunuri si servicii și care, la rândul lor, sunt cumpărate de consumatori, de guvern și de alte firme. În sistemul economiei de piață, întreprinderea sau firma în terminologie anglo-saxonă își realizează funcția productivă fundamentală manifestându-se ca promotoare a inițiativei economice de întâmpinare a nevoilor sociale, ceea ce impune la nivelul ei o intensă activitate de conducere și gestionare a factorilor productivi.
Firma poate fi privită din mai multe puncte de vedere:
sediul în care are loc reunirea si combinarea factorilor de producție-resurse naturale, munca și capitalul, inima întregii activități economice;
economic: un stabiliment sau instituție organizată pentru producerea bunurilor și/sau prestarea serviciilor;
social: o comunitate de oameni, un ansamblu structurat de grupuri de indivizi a căror interacțiune condiționează funcționarea sa;
statistic: o unitate comercială, industrială, financiară, autonomă din punct de vedere juridic, independent de mărime.
Corespunzător caracteristicilor sistemului economic existent, unor particularități specifice economiei fiecărei țări, ca și a mecanismului economic, întreprinderile îmbracă mai multe forme de existență.
Din punct de vedere al ramurii de activitate distingem întreprinderi industriale, agricole, comerciale, bancare, de asigurări, servicii etc.
Din punct de vedere al tipului de proprietate se intâlnesc întreprinderi individuale, cu proprietate colectivă, publică, mixte, pe acțiuni sau cu răspundere limitată.
Din punct de vedere al dimensiunii lor, întreprinderile pot fi mici, mijlocii și mari.
Ansamblul proceselor de natură tehnico-productivă, economico-financiară, psiho-socială, care au loc în cadrul firmei sunt puse in evidență de funcțiunile acesteia. Ele sunt prezente în unitățile din orice domeniu de activitate și de orice profil.
Principalele funcțiuni ale firmei sunt:
-funcția de cercetare-dezvoltare, care cuprinde activitățile prin care se studiază, se concepe, se elaborează și se realizează viitorul cadru tehnic, tehnologic si organizatoric al unității. Activitățile integrate în funcția de cercetare-dezvoltare într-o unitate economică sunt: cercetarea (produselor, lucrărilor, serviciilor și tehnologiilor de realizare a acestora); proiectarea produselor; pregatirea tehnologică a produselor (lucrărilor, serviciilor); organizarea conducerii, a producției și a muncii; realizarea prototipului, încercarea acestuia și îmbunătățirea produsului; proiectare sculelor, dispozitivelor și
verificatoarelor; proiectare investițiilor; dezvoltarea capacităților de producție; elaborarea normelor de consum de materii prime, materiale, combustibil si energie; elaborarea normativelor și normelor de muncă, perfecționarea sistemului informațional si implementarea metodelor moderne de calcul.
-funcția de producție cuprinde activitățile de bază ale firmei prin care se realizează mișcarea, transformarea sau prelucrarea unor resurse primare ( materii prime, materiale, informații) până la obținerea unui produs finit, efectuarea unei lucrări sau prestare unui serviciu, precum și activitățile auxiliare, care asigură desfășurarea normală a celor de baza.
-funcția comercială cuprinde activitățile prin care sunt puse la dispoziția pieței produsele, serviciile sau lucrările firmei, pornindu-se de la stabilirea cerințelor calitative si cantitative pentru produsele, serviciile sau lucrările realizate în cadrul funcției de producție. Principalele activități specifice funcției comerciale sunt: aprovizionarea tehnico-materială, desfacerea, inclusiv rețeaua de desfacere, magazinele de prezentare, crearea și menținerea legăturilor cu furnizorii și cu beneficiarii; depozitele și gestiunea stocurilor; transportul exterior; studiul pieței, serviciile postvânzare; reclama; participarea la târguri, expoziții etc.
-funcția financiar-contabilă integrează activitățile prin care se asigură obținerea si folosirea ratională a mijloacelor financiare necesare desfașurării activității de ansamblu a unității, înregistrarea și evidența în expresie bănească a fenomenelor economice din întreprindere, precum și urmărirea modului de realizare a rezultatelor economice. Activitățile corespunzătoare aceste funcții sunt: programarea financiară, execuția financiară, controlul financiar intern, contabilitatea, analiza economica, stabilirea prețurilor.
-functia de personal cuprinde activitățile prin care se asigură resurse umane necesare realizării obiectivelor întreprinderii, utilizarea raționala a acestora, dezvoltare continuă a competențelor prin ridicarea nivelului de cunostințe tehnico-profesionale ale tuturor lucrătorilor, precum și salarizarea personalului. Activitățile funcției de personal pot fi grupate astfel: de administrare a personalului (recrutarea, selecționarea și încadrarea personalului; evidența personalului; aprecierea și promovarea personalului; salarizarea); de prestare de către întreprindere a unor servicii către personalul sau (pregătirea și perfecționarea personalului; igiena și protecția muncii; secretariat; protocol etc.).
2.2.MODALITĂȚI ALTERNATIVE DE GESTIUNE A FIRMEI
2.2.1.MAXIMIZAREA PROFITULUI
Așa cum am arătat, ipoteza fundamentală a intregii analize microeconomice este aceea a raționalității. Indivizii, indiferent că acționează în calitate de consumatori sau de producători, caută maximum de satisfacție sau de utilitate. Pentru a dispune de un obiectiv mai operațional în vederea explicării comportamentului întreprinderilor, trebuie precizate sursele de satisfacție ale producătorului.
Teoria microeconomică elementară face în această materie o ipoteză foarte simplă: sursa de satisfacție unică a producătorului este profitul și obiectivul întreprinderii este deci maximizarea profitului.
Profitul, intr-o definiție unanim acceptată, este un venit net al întreprinderii, ca excedent peste costurile făcute de unitate pentru a-și apropia încasările ei totale. Astfel profitul este un venit aleatoriu, fiind, prin natura sa, diferențial, adică neputându-se ști in avans care va fi mărimea sa sau daca va fi sau nu și este un venit autonom, prin aceasta întelegându-se că el nu poate fi confundat cu nici una din celelalte forme de venit: salariul, dobânda, renta.
Privit astfel, profitul îndeplinește următoarele funcții: el este un indiciu al rationalității economice; o motivație a dezvoltării și progresului economic; un stimulent al acceptării riscului in afaceri; un factor incitant al sporirii efortului agentului economic pentru eficiență si calitate sporită; un mobil al cultivării spiritului de economie.
Metodologia analizei activității economice a firmelor, ce functionează ca societăți comerciale de capital, favorizează delimitarea mai multor unghiuri, sub care este privit profitul în teoria și practica economiei cu practica concurențială. Astfel, cele mai semnificative sunt profitul contabil și profitul economic.
Profitul contabil este diferența dintre prețul de vânzare și costul total de productie. În întelesul lui economic acest cost cuprinde costurile de fabricație și costurile de distribuție. Determinarea acestui profit se asigură în conformitate cu legislația specifică din fiecare țară ținându-se seama de cerințele impunerii fiscale pe tipuri de întreprinderi: private, publice, mixte, mari, mici etc. Astfel acesta se mai numește și profit oficial, legislativ (legal, legitim) și statistic. Profitul contabil se poate calcula ca profit brut (incluzând impozitul) și profit net (deducându-se impozitul).
Profitul economic este diferența dintre venitul total al întreprinderii și costurile de oportunitate ale tuturor factorilor (intrărilor) utilizați de aceasta într-o anumită perioada de timp. El include: salariul întreprinzatorului, profitul normal, substitutele de rentă si rentele de monopol.
Mărimea și componentele profitului economic relevă că el este o recompensă importantă pentru creșterea riscurilor neasigurabile.
Formarea lui constituie dovada viabilității întreprinderii și a capacității ei de a se dezvoltă în continuare în acord cu exigențele pieței concurențiale.
După formare, profitul este distribuit corespunzator reglementărilor legale din fiecare țară. Potrivit acestora, cei care obțin profit pot dispune de el după plata impozitului, adică de profitul net. În functie de tipul întreprinderii, profitul net se
distribuie pe baza unor principii specifice, costituindu-se fondurile corespunzătoare într-o anumită ierarhie și în procente precise.De regula, aceasta ierarhizare include: provizioanele, cotele pentru salariile managerilor, sumele pentru autofinanțare, profitul nedistribuit, premiile excepționale pentru unii angajați, dividendele etc.
Cum am mai precizat, teoria economiei tradiționale a presupus că firma tipică are un singur obiectiv adică să-și maximizeze profitul. Atunci cand producătorul are posibilitatea de a alege nivelul producției și cel al resurselor, în condițiile în care prețurile sunt date, maximizarea profitului poate fi analizată direct.
Profitul perioadei (п) în funcție de producție este exprimat de relația:
П=pxQ-CT(g)=VT(g)-CT(g),
unde: Q-volumul producției
p-preț
CT(g) -cost total
VT(g) -venit total
Dacă
Q=F(x,y),
iar
CT=xpx+ypy
atunci
П=pxF(x,y)-(xpx+ypy)
Maximul funcției se obține derivând după x si y. Dacă derivatele parțiale în raport cu x si y sunt egale cu zero, condiție necesară a maximizării funcției, rezultă:
∂ П/∂x=pxF’x-px=0=>px=pxF’x
∂ П/∂y=pxF’y-py=0=>py=pxF’y
unde: F’x,F’y-productivitățile fizice ale factorilor de producție
pxF’x,pxF’y-venituri marginale care se obțin prin suplimentare
cu o unitate a celor doi factori de producție
De aici rezultă că producătorul, pentru a-și maximiza profitul, trebuie ca productivitatea marginală în expresie valorică (venitul marginal) pentru fiecare factor să fie egală cu prețul său.
Concluzia precedentă exprimă un comportament specific și rațional al producătorului: acesta este interesat în creșterea cantității folosite dintr-un factor, atât
timp cât câștigul suplimentar care decurge din folosirea unei unități suplimentare din acest factor este superior costului (prețului) de utilizare a unei unități suplimentare din acest factor.
2.2.2.MAXIMIZAREA CIFREI DE AFACERI
În anumite cazuri monopolul nu urmărește maximizarea profitului. El este interesat de sporirea cifrei de afaceri atunci când se are în vedere eliminarea concurenților sau evitarea apariției unor noi concurenți. Pentru a-și proteja situația monopolul preferă pe termen scurt să aibă un profit mai mic sau să riște pierderi de o dimensiune redusă.
Cifra de afaceri este maximă atunci când venitul marginal este egal cu zero. Producția corespunzătoare acestei situații este Q1 și prețul este p1. La cuplul p1 – Q1 are loc creșterea cantității vândute, o scădere a prețului și a profitului în raort cu obiectivul de maximizare a profitului.
Deci avem:
VT = p x Q = (β – Q) Q = βQ – Q2
Producția care maximizează veniturile totale rezultă din ecuația:
Vmg = 0
Iar Vmg = d x VT/d x Q,
adică:
dVT/dQ = β – 2Q = 0
Dacă strategia firmei este aceea de a maximiza cifra de afaceri în condițiile obținerii unui profit minim ( minim), care depășește profitul () care se obține la un volum optim al cifrei de afaceri (vânzării), orice creștere a producției peste acest nivel mărește venitul total și reduce profitul firmei.
Determinarea cifrei de afaceri (a producției de fabricat și pus în vânzare) ce respectă restricția cu privire la profitul minim, rezultă din ecuația:
min = VT(Q) – CT(Q)
min = (β – b)Q – ( – a)Q2 – c
Modalitatea de stabilire a prețului, astfel încât să se obțină cifra de afaceri maximă, este adoptată de firma monopolistă ce dorește să-și asigure poziția de piață.
2.2.3.GESTIONAREA IN STARE DE ECHILIBRU
Monopolul poate realiza un mare volum de vânzări, însă acestea pot genera pierderi dacă curba costului mediu este superioară curbei venitului mediu. În aceste condiții monopolul poate prefera o gestiune care garantează echilibrul, respectiv o situație în care profitul total este egal cu zero.
Nivelul producției care permite asigurarea echilibrului este Q2, dat de punctul de intersecție al curbei costului mediu CM și venitului mediu (VM = D). Prețul corespunzător este p2.
VM = CM,
Respectiv,
β – Q = aQ + b + c/Q
De regulă o asemenea modalitate de gestiune în stare de echilibru este interesantă pentru o firmă publică ce dorește suprimarea supraprofiturilor și evitarea pierderilor subvenționate de la buget. Varianta aceasta poate fi aplicată și de monopolurile private interesate de un preț suficient de ridicat pentru a le menține în activitate, dar în același timp un preț scăzut ce nu este atractiv în vederea intrării în ramură a unor firme noi.
Monopolurile aparținând sectorului public recurg frecvent la modalitatea de STABILIRE A PREȚURILOR LA COST MARGINAL. Aceasta presupune determinarea simultană a cuplului prețuri-cantități de o astfel de manieră încât prețul de vânzare (venitul mediu) să fie egal cu costul marginal, ceea ce înseamnă că se produce cantitatea Q care va fi vândută cu prețul p3, care este egal cu costul marginal.
p3 = Cmg
β – Q = 2aQ + b
Acestă modalitate de formare a prețului este o variantă a concurenței perfecte și asigură un volum maxim de producție la prețuri determinate de costul marginal.
Dacă gestiunea în stare de echilibru este generatoare de risipă economică (determină o utilizare ineficientă a resurselor), întrucât încurajează consumul unor bunuri al căror cost marginal este superior prețului, stabilirea prețului la nivelul costului marginal este de natură să semnaleze raritatea, dificultatea reală în obținerea bunurilor.
Regula unei gestiuni raționale constă în a vinde la un preț care să reflecte cheltuielile suplimentare determinate de producerea bunurilor furnizate. Acesta înseamnă determinarea simultană a prețului și cantității (p3;Q3) prin luarea în considerare a intersecției dintre curba costului marginal Cmg și curba venitului mediu VM.
Dacă ținem sema că:
p = VM
p = Cmg
β – Q = 2aQ + b
din care rezultă valoarea lui Q = Q3 căreia îi corespunde p3 un preț mai ridicat decât în celelalte modalități de gestiune, dar mai mic decât prețul de echilibru în cazul maximizării profitului.
O asemenea modalitate de gestiune poate genera unele dificultăți în practică. În primul rând, ea poate fi sursa unor deficite de exploatare care trebuie acoperite. Ele apar atunci când punctul de intersecție între venitul mediu și costul marginal este situat sub curba costului mediu. Deși nu se petrece obligatoriu, deficitul trebuie acoperit de stat. Deficitul nu este datorat unei proaste gestiuni, dimpotrivă, decurge din cea mai rațională modalitate de gestiune.
În al doilea rând, dacă nu se are în vedere costul marginal pe perioadă lungă sau costul marginal de dezvoltare, se manifestă discontinuități. Soluționarea acestei ultime dificultăți necesită o atenție specifică. Este cazul “călătorului pentru Calais” sau al oricărui bun peste cantitatea optimă (un spectator în plus într-o sală ocupată 90%, nivel ce poate fi considerat optim). În asemenea situații în loc ocupat în plus are costul marginal practic nul.
Organizatorul ar câștiga un venit suplimetar de la fiecare utilizator (cumpărător) în plus, la orice preț mai mare de zero, dacă poate reduce prețul pentru “noii clienți” fără a reduce prețul și pentru cei care ar fi dispuși să plătească un preț mai ridicat pentru a beneficia de bunul sau serviciul care formează obiectivul cererii lor.
Dacă satisfacerea cererii suplimentare implică sporirea capacității de producție (un nou agregat energetic în funcțiune, un autobus, un vagon suplimentar etc), atunci costul marginal manifestă o creștere bruscă, iar prețul cunoaște aceeași evoluție, ce afectează pe toți beneficiarii anteriori. Prețul devine prohibitiv dacă el se aplică numai purtătorilor cererii suplimentare. Stabilirea prețurilor la nivelul costului marginal permite acoperirea costurilor de producție, incluzându-le pe cele care provin din extinderea capacităților de producție.
2.2.4.STABILIREA PREȚULUI ÎN FUNCȚIE DE COSTUL MARGINAL
În calculele de preț, costul marginal este folosit explicit in legătură cu creșterea producției, care se înfăptuiește întotdeauna cu consumuri diferențiate ce trebuie remunerate. Când producția crește peste nivelul său optim, prețul se fundamentează pe costul marginal. Aceasta înseamnă că prețul se va fixa la nivelul acestuia pentru a compensa costul creșterii producției, deci:
P=Cmg
Costul marginal este cel mai ridicat cost determinat de suplimentarea producției si el trebuie acoperit prin preț. Se poate vinde la preț sub costul marginal, dar firma va înregistra pierderi.
Este posibilă, uneori, situația fundamentării prețului peste nivelul costului marginal, respectiv: P>Cmg, pe seama unui volum redus al producției (subcapacitate),
întreprinderea asigurându-și profituri înalte și stabile. Aceasta situație este specifică dominației monopolurilor sau una dictată de autoritățile publice pentru a proteja resurse deficitare. În orice caz, in situația dată, firma nu a ajuns la punctul optim al producției, ea putându-și extinde activitatea, dar n-o face din considerente de profit.
Folosirea costului marginal în calculele de preț este recomandată de avantajele relative față de alte categorii de cost. Este de remarcat că el arată prețul minim care acoperă costul variabil, prezintă mai multa suplețe în fixarea prețului, in fine, prețul fundamentat pe costul marginal aduce mai mult profit decât dacă acesta s-ar stabili în funcție de costul total. Totuși, costul marginal are o mai mare importanță în luarea deciziilor privind mărirea ofertei de bunuri.
În cazul ca resursele sunt eficiente pentru extinderea producției, evaluarea prețului in funcție de costul marginal nu este relevantă. Mai ales când este vorba de produse noi, fiindcă nici cererea și nici oferta nu pot fi luate ca mărimi constante. Strategia stabilirii prețului pe costul marginal nu este înțeleaptă pentru că profitul nu poate să apară până nu se acoperă costurile. Dar, există situații în care poate fi folosită: întreprinderile care încep să parcurgă curba experienței folosesc un timp prețuri sub cost și apoi pe seama sporirii vânzărilor își acoperă pierderile; firmele amenintate de faliment, dar care vor să-și păstreze personalul pot stabili un preț care să le permită aceasta; când se vrea eliminarea concurenților prețul se stabilește pe baza costului marginal.
Deoarece firma, pentru a vinde mai mult trebuie să reducă prețul, înseamna că fiecare unitate vândută în plus aduce un venit inferior celui anterior (venitul marginal scade). Câtă vreme venitul marginal este superior costului marginal firma încasează profit, și invers. Prețul care aduce cel mai mare profit este dat de cantitățile care vândute acoperă din venituri costul marginal:Vmg=Cmg.
CAPITOLUL III
METODOLOGIA DE ANALIZA DIAGNOSTIC A CIFREI DE AFACERI
3.1. OBIECTIVELE DIAGNOSTICULUI ÎNTREPRINDERII
Obiectivele diagnosticului sunt, în fapt, răspunsurile la întrebările pe care expertul diagnostician și le pune în legătura cu întreprinderea pe care o investighează: cum se desfășoară activitatea? de ce astfel și nu altfel? cum s-a ajuns la această situație? care sunt punctele tari? dar cele slabe? unde se va ajunge? etc.
Practic diagnosticul are ca obiectiv principal aprecierea stării de sănătate a întreprinderii prin măsurarea performanțelor și aprecierea vulnerabilității, identificarea cauzelor și contextul care a generat această stare fără să-și propună aplicarea “tratamentului” și a programului de redresare. Aceasta nu inseamnă că rolul lui este unul pasiv, ci dimpotrivă, el dă substanța direcțiilor strategice de viitor prin faptul că oferă informații despre punctele slabe si forte, despre riscurile posibile și sansele de viabilitate ale întreprinderii.
Există în jur de 120 de obiective ale analizei diagnostic care se împart în primul rând pe tipul de diagnostic, adică economic, financiar, social și ecologic, strategic, risc și în al doilea rând pe domeniul la care se referă adică: starea economică generală a întreprinderii, situația juridică, stare și perspectivă domeniului în care firma își desfașoară activitatea, starea potențialului uman, starea pootențialului tehnic și tehnologic, starea potențialului comercial, starea potențialului de cercetare-dezvoltare, managementul și organizarea.
3.2.PERSPECTIVE DE ABORDARE A DIAGNOSTICULUI ÎNTREPRINDERII
Analiza diagnostic este un demers teoretic și practic dificil datorită complexității problematicii cât și importanței finalității. Un diagnostic eronat orientează evaluatorul pe o pistă greșită și evident compromite întreg procesul de evaluare.
Perspectivele de abordare a diagnosticului întreprinderii trebuie să îmbine cât mai eficient metoda sistematică cu metoda sistemică și să se prezinte astfel:
-perspectiva integratoare permite expertului să diagnosticheze prin prisma întregului și nu a parților componente;
-perspectiva sistematică asigură o prezentare logică a activităților unei întreprinderi creând posibilitatea disecării și analizei detaliate a acestora;
-perspectiva potentială pleacă de la premisa că vitalitatea unei întreprinderi este dată de potențialitățile de care dispune, de alocarea și utilizarea acestora;
-perspectiva temporală după care aprecierea viabilității unei firme trebuie să se facă în funcție de evoluția în timp a potențialului și a rezultatelor obținute;
-perspectiva nivelului critic sau ceea ce în fizică se cunoaște sub numele de masă critică. Dacă în cazul unei firme marja de manevră este mai mare, disfunctionalități, peste anumite limite la nivelul unor subsisteme ale firmei, pot genera falimentul. Diagnosticianul trebuie să identifice aceste nivele critice, să țină seama de ele la agregare, pentru a nu compensa ceea ce nu se poate compensa prin procedeul mediei;
-perspectiva riscului. Măsurarea riscului de faliment trebuie să reprezinte o parte distinctă a studiului de diagnoză;
-perspectiva socială. Nimic nu poate fi eficient dacă intră în contradicție cu mediul social în care funcționează;
-perspectiva strategică este cea care integrează viitorul în diagnostic. Tipul de strategie promovat de întreprindere pe lângă faptul că se reflecta în starile prezente dau semnale despre ceea ce se va putea întampla în perspectivă, cum va evolua aceasta și care sunt șansele de viabilitate ale ei în contextul economico-social viitor.
3.3.NIVELUL SI DINAMICA
Această analiză urmărește evoluția cifrei de afaceri pe totalul ei sau pe elementele componente ale acesteia față de perioada precedentă. Sunt evidențiate cauzele care au determinat evoluția concretă, pentru ca ulterior să se stabilească măsurile corespunzătoare pentru reglarea activității. Cauzele posibile ale nerealizării cifrei de afaceri pot fi:
nerealizarea producției planificate;
creșterea concurenței;
supraevaluarea cererii;
apariția produselor de substituție;
scăderea calității produselor și serviciilor;
scăderea solvabilității produselor.
Orice modificare a cifrei de afaceri atrage după sine consecințe de toate tipurile, atât economice și financiare precum și sociale. De exemplu, prin modificarea acestui indicator putem percepe schimbări după cum urmează:
modificarea poziției firmei în cadrul sistemului concurențial;
modificarea numărului și structurii personalului angajat;
modificarea nivelului costului distribuției;
modificarea vitezei de circulație a mărfurilor;
modificarea gradului de îndatorare față de terți;
modificarea fondului de rulment necesar activității curente.
În general, pentru analiza evoluției în timp a cifrei de afaceri utilizăm mărimi absolute prin care se poate vedea “cantitatea” evoluției și mărimi relative prin care determinăm proporțiile de creștere față de bază de comparație. Așadar, mărimile
absolute, caracterizează evoluția cifrei de afaceri la modul cel mai general iar mărimile relative compară variația cifrei de afaceri cu o bază de comparație.
Variația absolută și relativă a cifrei de afaceri este rezultatul acțiunii cumulate a numeroși factori. Ei pot fi grupați in două tipuri:
Factori interni-cum ar fi:
gradul de cunoaștere a nevoilor;
forța de vânzare;
factori comerciali;
factori tehnici;
serviciile oferite;
strategia prețurilor.
Factori externi ca de exemplu:
concurența;
preturile practicate;
publicitatea desfășurată;
evoluția nevoilor clienților;
legislația economico-financiară;
conjunctura economică;
factori demografici și social-economici.
În actuala economie de piata, care în țara noastră este afectată de factori precum rata inflației, nu trebuie neglijată transformarea cifrei de afaceri din moneda curentă (lei curenți) în monedă constantă (lei constanți). Aceasta corectare se impune pentru că informațiile își pot pierde mult din credibilitate și pot genera erori de judecată. Astfel, ne putem afla în fața unei creșteri aparente, care, în realitate, ar fi o scădere sau o cvasistabilitate.
Pentru transformarea leilor curenți în lei constanți se apelează la indicele de creștere al prețurilor.
Relația necesară pentru transformarea cifrei de afaceri în lei curenți în cifra de afaceri în lei constanți este următoarea:
CA=CA(i) * 1/Ip , unde:CA-cifra de afaceri in lei constanți
CA(i)-cifra de afaceri în lei curenți
Ip-indicele prețurilor
Astfel, fundamentarea corectă a cifrei de afaceri este o premisă fundamentală pentru stabilirea unei strategii globale de succes pentru firmă.
3.4.METODE DE ANALIZĂ DIAGNOSTIC A CIFREI DE AFACERI
3.4.1.ANALIZA CIFREI DE AFACERI ÎN STRUCTURĂ
Analiza cifrei de afaceri în structura urmărește rezultatele economico-financiare ale firmei prin prisma identificării variației cifrei de afaceri pe diverse trepte (produse, activități, sectoare, secții, unități). Aceasta analiza are ca obiectiv identificarea variațiilor înregistrate pe diverse trepte structurale, explicarea acestor variații și a implicațiilor lor asupra rezultatelor economico-financiare ale întreprinderii.
Fiecare nivel al cifrei de afaceri corespunde unei anumite structuri a activității. Structura cifrei de afaceri reflectă proporția dintre diferite activități, sortimente, grupe, sectoare care formează nomenclatorul unei întreprinderi. Deci, când analizăm structura cifrei de afaceri ne referim la proporția dintre diferite sortimente, grupe sau sectoare care intra în acest nomenclator de activități al firmei.
Într-o întreprindere poate fi identificată o varietate de trepte de analiză structurală: tip de activități, sectoare de activitate, grupe de produse, produse de referință, secții, unități, tipuri de unități, categorii de clientelă.
Analiza în structură a cifrei de afaceri se face prin mai multe metode în funcție de ceea ce se urmărește prin realizarea acestei analize: metoda ABC sau curba ABC sau curba lui Pareto; coeficientul mediu de structură; coeficientul de concentrare Gini-Struck; indicele Herfindhal.
METODA ABC (Activity Based Costing)
În cazul întreprinderilor industriale și comerciale structura producției și a vânzărilor pe produse sau mărfuri poate fi investigată cu ajutorul acestei metode care mai este cunoscută și sub denumirea de legea 20-80, curba ABC sau curba Pareto.
Analiza acesteia permite identificarea în totalitatea produselor fabricate sau comercializate, a trei subgrupe cu caracteristici specifice:
-prima subgrupă care cuprinde foarte puține produse sau mărfuri dar care realizează o mare parte a cifrei de afaceri;
-a doua subgrupă formată din produse care dau mai puțin de jumătate din cifra de afaceri, dar care concentrează majoritatea produselor realizate și, respectiv, comercializate;
-a treia subgrupă formată din produse sau mărfuri cu rotație scăzută dar cu marja mai mare.
Pe baza cercetărilor s-au prefigurat următoarele coordonate ale curbei teoretice:
10-15% din numărul de produse dau 60-70% din cifra de afaceri (zona A);
25-30% din numărul de produse dau 25-30% din cifra de afaceri(zona B);
65-70% din numărul de produse dau 10-15% din cifra de afaceri(zona C).
Zona A: cuprinde produse cu o rotație mai rapidă, cu o marja a costurilor variabile și, respectiv, comerciale mai mică. Aceste produse există în permanență în vânzare și de aceea este necesară aprovizionarea și gestionarea eficientă a stocurilor.
Zona B: cuprinde produse a căror rotații și marje sunt apropiate de media întreprinderii.
Zona C: cuprinde produse sau mărfuri cu rotație scăzută dar cu marja mai mare. Sunt produse necesare care se cumpără rar și de aceea această zona ridică probleme legate de lansarea comenzilor, de aprovizionare și stocare. Costul de aprovizionare și stocare este mai ridicat, comparativ cu zonele A si B.
Metoda ABC este frecvent utilizată în teoria economică și pentru investigarea structurii cifrei de afaceri pe categorii de clienți. Clasificarea clienților după contribuția lor la realizarea cifrei de afaceri permite identificarea a doua mari categorii:
o clientelă omogenă unde toți clienții dețin aproximativ aceeași pondere in cifra de afaceri=>este clientela comerțului cu amănuntul;
o clientelă eterogenă unde contribuția la realizarea cifrei de afaceri este diferențiata pe trei etape: clienți puternici, medii și mici=>apare la comerțul en-gros.
Pe baza observațiilor realizate aplicarea metodei ABC la gestiunea unei clientele eterogene a dus la următoarea repartiție optimală:
-zona A 10% din clienți reprezintă 60% din vânzări;
-zona B 40% din clienți reprezintă 30% din vânzări;
-zona C 50% din clienti reprezinta 10% din vânzări.
Analiza acestei distribuții teoretice permite desprinderea unor concluzii utile volumului de activitate, securitate și rentabilitate a întreprinderii:
-zona A: contribuie preponderent la realizarea cifrei de afaceri, dar din punct de vedere al securității firmei este cea mai riscantă. Cu cât numărul de clienți din zona A este mai mic cu atât riscul întreprinderii este mai mare. Mai mult, când numărul este foarte redus, întreprinderea este obligată să consimtă la acordarea unor avantaje financiare, ceea ce ii poate afecta rentabilitatea ;
-zona B: asigură cel mai mare grad de stabilitate, ca cifră de afaceri și rentabilitate ;
-zona C: numărul de clienți este foarte mare. Se caracterizează prin cheltuieli de exploatare ridicate mai ales atunci când comenzile au o valoare scăzută. Dacă corelăm ponderea acestei zone în realizarea cifrei de afaceri cu tendința cheltuielilor de exploatare, putem conchide că zona C dezavantajează întreprinderea atât în ceea ce privește volumul activității cât și rentabilitatea ei.
Aceasta curba are o valoare statistică cât și una indicativă. Astfel, dacă curba reala se află deasupra curbei teoretice, înseamnă că articolele grupei A sunt preponderente, iar gama sortimentală este formată dintr-un număr insuficient de articole. Invers, când curba reala se află sub cea teoretică înseamnă că întreprinderea are un sortiment foarte larg în zonele B si C, care poate jena, îngreuna gestiunea întreprinderii și în special gestiunea stocurilor.
Dacă curba reală se situeaza deasupra curbei teoretice, înseamnă că realizarea cifrei de afaceri este dependentă de câțiva clienți. Apariția unor deficiențe în activitatea acesteia periclitează existentă firmei. Asigurarea unei mai bune stabilități a firmei
necesită orientarea acțiunilor comerciale spre clienții din zona B, în vederea creșterii cifrei de afaceri realizată de aceștia. Astfel, punerea în practică a unor baremuri de preț în
funcție de cantitatea comandată poate incita această categorie de clienți să cumpere mai mult. Dacă curba reala se situează sub curba teoretică înseamnă ca întreprinderea nu dispune de clienți puternici. În schimb clienții mici dețin o pondere foarte mare. De aceea acțiunea comercială trebuie îndreptată spre:
-clienții din grupa B, propunându-li-se servicii mai adaptate nevoilor în scopul de a-i fideliza și a-i determina să-și mărească comenzile ;
-clienții din grupa C, propunându-le o serie de servicii avantajoase, care să-i ajute să se dezvolte și să treacă în zona B.
Figura 3.1
B) COEFICIENTUL GINI-STRUCK și INDICELE HERFINDHAL
Se folosesc în metodologia analizei structurii producției sau vânzării mărfurilor, pentru compărarea între exerciții și între firme.
a)Coeficientul de concentrație Gini-Struck
__________
G=√nx∑gI2-1/n-1 ,
unde: -gi este ponderea produsului sau a grupei de mărfuri în cifra
de afaceri totală
-n este numărul de termeni ai seriei
-G este între [0,1]
Dacă G se apropie de 1 rezultă că în structura vânzărilor există produse care dau cea mai mare parte din cifra de afaceri. Dacă G se apropie de 0 înseamnă că distribuția relativ uniformă a vânzărilor se structurează implicit în calcul.
b) lndicele Herfindhal
Acest indice permite măsurarea gradului de diversificare a activității pe diverse structuri utile analizei și deciziei.
n
H=∑(gI*gI)
I=1
Dacă indicele H tinde la I înseamnă că întreprinderea vinde un număr limitat de produse.
Dacă indicele H=O înseamnă că întreprinderea vinde un singur produs.
Dacă indicele H tinde la 1/n înseamnă că producția sau vânzările sunt repartizate în proporții egale în cadrul nomenclatorului de produse al acesteia.
Analiza cifrei de afaceri pe tipuri de activități este esențială pentru înțelegerea strategiei firmei și poziției acesteia pe piață. În acest scop se urmărește evoluția componentelor cifrei de afaceri și anume: produse vândute, vânzare de mărfuri, prestare de servicii. În funcție de natura sectorului de activitate fiecare din componente se aprofundează pe structura specifică.
De regulă o întreprindere puternică din punct de vedere concurențial caută să dezvolte activități colaterale celei de bază, ceea ce contribuie pe de-o parte, la îmbunătățirea activității principale, iar pe de altă parte la consolidarea imaginii în rândul clientelei.
Tot in vederea realizării de comparații între firme, în cadrul aceleiași firme și între perioade diferite de timp se poate utiliza și coeficientul de concentrare Kc.
________
Kc=√∑(ki2)/n-1 ,
unde: -n este numărul de produse, activități ;
-ki este ponderea produselor, activităților și în cifra de afaceri.
-Kc este între [0,1].
Dacă Kc tinde la 1 înseamnă că în structura activității există câteva produse care dau cea mai mare parte din cifra de afaceri.
Dacă Kc tinde la 0 înseamnă că avem o distribuție relativ uniforma a vânzărilor pentru structura implicată în calcul.
Firmele puternic poziționate pe piață caută să dezvolte activități suplimentare față de cea de bază, ceea ce conduce la îmbunătățirea activității principale precum și la îmbunătățirea imaginii sale pe piață.
3.4.2.ANALIZA FACTORIALA A CIFREI DE AFACERI
În afara analizei structurale și comparative cu perioadele anterioare, cifra de afaceri se analizează și din punct de vedere factorial, stabilindu-se astfel, sistemele de factori care contribuie la evoluția ei. Astfel, în diagnosticul static al cifrei de afaceri, prezintă interes analiza de tip factorial a abaterii ei față de un nivel de referință.
Acest tip de analiză presupune identificarea factorilor ce influențează cifra de afaceri precum și modul în care aceștia acționează asupra acesteia.
Pentru realizarea analizei factoriale se utilizează metoda substituției în lanț. Aceasta metoda are unele caracteristici, și anume:
-se aplică numai în cazul relațiilor deterministe de tip produs sau
raport ;
-metoda se bazează pe variația succesivă și corelată cu factorii specifici ai fenomenului analizat.
Totodată metoda are la bază trei principii:
þ așezarea factorilor pe baza relației de cauzalitate, exprimată sub forma de produs sau raport se face în următoarea ordine a condiționării reciproce: cantitate, structură, calitate ;
þ înlocuirea factorilor se face succesiv, începând cu factorul cantitativ, continuând cu cel de structura și încheind cu cel calitativ, pornind de la factorul cu influență directă spre cel cu influență indirectă;
þ Valoarea substituită a unui factor se menține ca atare în operațiile
ulterioare.
Pentru realizarea analizei factoriale se pot utiliza mai multe modele. Aceste modele pot fi:
1)Modelul care prezintă legătura vânzărilor cu volumul fizic al acestora, structura vânzărilor și prețul unitar:
CA=∑q*p , unde: CA-cifra de afaceri
q-cantitate
p-preț
sau
_ _
CA=p∑q , p-preț mediu unitar
Factorii de influență sunt:
∆q ,unde: CA-cifra de afaceri
∆CA ∆s p-abaterea prețului
_ q-abaterea cantității
∆p s-abaterea structurii poziției fizice
∆p p-abaterea prețului mediu
2) Modelul care realizează legătura dintre cifra de afaceri și aportul factorului
Acest model exprimă aportul factorului uman la realizarea cifrei de afaceri.
a) CA = Nh * Wh , unde: Nh- este numărul de om – ore
Wh- este productivitatea muncii orară
calculată pe baza cifrei de afaceri
CA = Nh * CA/ Nh
b) Nh = Np * nh , unde: Np- este numărul de personal
nh- este numărul mediu de ore lucrate de
angajat pe an
n – numărul mediu de zile lucrate de un
angajat pe an h – este durata medie a unei
zile de muncă
Din a), b), c) =>CA = Np * nz* h * Wh
Factorii de influență:
∆Np
∆Nh ∆nz
∆CA ∆nh
∆h
∆Wh
unde: ∆CA este abaterea cifrei de afaceri
∆Nh este abaterea numărului de om- ore
∆Wh este abaterea productivității muncii orare calculată pe
baza cifrei de afaceri
∆Np este abaterea numărului de personal
∆nh este abaterea numărului mediu de ore lucrate de un
muncitor
∆nz este abaterea numărului mediu de zile lucrate de un
angajat pe an
∆h este abaterea duratei medii a unei zile de muncă
3) Modelul ce prezintă legatura dintre cifra de afaceri și utilajele utilizate pentru realizarea ei
Acest model exprimă aportul utilajelor la realizarea cifrei de afaceri.
CA= Ae *( Mf/ Ae) *( Mfa/ Mf) * ( CA/ Mfa) ,
unde: CA -este cifra de afaceri
Ae -sunt activele din exploatare
Mf -sunt mijloacele fixe
Mf’a- sunt mijloacele fixe active
Mf / Ae-reprezintă ponderea mijloacelor fixe în
activele din exploatare
Mfa/ Mf -reprezintă ponderea mijloacelor fixe
active în mijloacele fixe
CA/ Mfa -reprezintă cifra de afaceri obtinută la
un leu mijloace fixe active
Factorii de influență:
∆Ae
∆Mf/ Ae
∆CA=CA1-CA0
∆Mfa/ Mf
∆CA/ Mfa ,
unde: ∆Ae- este abaterea activelor din
exploatare
∆Mf/ Ae-reprezintă abaterea ponderii
mijloacelor fixe în activele din
exploatare
∆Mfa/ Mf-reprezintă abaterea ponderii
mijloacelor fixe active în mijloacele
fixe
∆CA/ Mfa-reprezintă abaterea cifrei de
afaceri obținută la un leu
mijloace fixe active
4) Modelul care realizează legătura dintre cifra de afaceri și factorul uman, pe de-o parte și utilajele folosite, pe de altă parte
CA= Np * (Mf/ Np) X (CA/ Mf) ,
unde: CA- este cifra de afaceri
Mf -sunt mijloacele fixe
Np -este numărul de personal
Mf/ Np- este gradul de înzestrare
tehnică a muncii
CA/ Mf -este eficiența utilizării
mijloacelor fixe.
Factorii de influență:
∆Np
∆CA=CA1-CA0 ∆Mf/Np
∆CA/Mf ,
unde: ∆Np este abaterea numărului de
personal
∆Mf/Np este abaterea gradului de
înzestrare tehnică a muncii
∆CA/Mf este abaterea eficienței
utilizării mijloacelor fixe
3.4.3. ANALIZA CIFREI DE AFACERI ÎN SFERA
DISTRIBUȚIEI
Cifra de afaceri la nivelul unei întreprinderi, formată din mai multe unități operative, este rezultanta comportamentului comercial al fiecăreia dintre ele. Dar ambianța fiecărui punct de vânzare, amenajarea interioara, amplasarea acestuia. pot genera, între unități comparabile variații sensibile ale rezultatelor. Aceste variații sunt generate de factori specifici fiecărei unități, care pot fi sintetizați astfel:
a) Factori de piață: -vânzarea către clientelă
-cota parte de piață
-zona de atracție
b) Factori comerciali: – amplasare
– facilitatea circulației clientelei
– ambianța
– informațiile si publicitatea asupra locurilor de
vânzare
-estetica de ansamblu, curățenia
-atenția față de clientelă
-serviciile oferite (livrare la domiciliu, instalare, transport la domiciliu)
c) Factori tehnici: -spații de vânzare
-spațiul de primire și de livrare
-echipamentul existent
-securitate.
În cadrul fiecărei unități analiza poate fi aprofundată pe raioane. Astfel, se operează, metodologic, cu cifra de afaceri pe raioane și ponderea cifrei de afaceri a fiecărui raion în realizarile totale ale punctelor de vânzare. Explicarea dimensiunii și evoluției acestor indicatori trebuie să se facă în corelație cu natura mărfurilor comercializate și cu gradul de utilizare a spațiului comercial aferent. Pentru aceasta se utilizează indicatorul coeficient de ocupare la sol (COS) care exprimă gradul de încărcare al unui raion. Valoarea scăzută a acestui indicator arată existența unor spații de circulație mari în defavoarea celor de vânzare, cu implicații asupra cifrei de afaceri. Corelația dintre evoluția cifrei de afaceri și coeficientul de ocupare la sol se exprimă cu ajutorul indicelui de sensibilitate (Is).
3.4.4.ANALIZA CIFREI DE AFACERI PE PRODUS
Investigarea cifrei de afaceri la nivelul firmei nu permite aprecieri asupra gradului de satisfacere a cererii în structura, asupra contribuției fiecărui produs la evoluția vânzărilor totale. De aceea, în definirea strategiei firmei, în fundamentarea pragului de aprovizionare și vânzare este utilă cunoașterea rezultatelor pe diverse trepte structurale
(grupa de produse, familie de produse, articole, modele, referințe).
În analiza cifrei de afaceri pe produs este operațională metodologia prezentată pe total (folosind abaterile și indicii), care permite aprecierea globală a evoluției și realizării acesteia.
Analiza poate fi completată prin utilizarea unor indicatori specifici cum sunt:
Amploarea gamei sortimentale adică numărul de familii de produse comercializate:
b) Lărgimea gamei sortimentale adică numărul de modele din fiecare familie;
Profunzimea gamei sortimentale care reprezintă numărul de referințe (talie, culoare ) din fiecare model.
Pentru compararea în timp și în spațiu se utilizează:
1)indicele sortimentului comercial = (NSi/NSo)x100 ,
unde: NS1,0 =numărul de produse comercializate de întreprindere
în perioada curentă, respectiv perioada de bază
2)rata de servire absolută =(NS/∑NS)x100 ,
unde: ∑NS reprezintă numărul de produse oferite pe piață
3)greutatea specifică vânzării sortimentului în cifra de afaceri totală (gi)
gi=(cai/CA) x100
unde: cai = greutatea specifică vânzării sortimentului
4)gradul de apel care se calculează ca raport între numărul de acte de cumpărare pentru un produs și numărul total de acte de cumpărare.
Primii doi indicatori caracterizează global strategia de produs la nivelul întreprinderii de stabilitate respectiv de diversificare sortimentală. Ultimii doi au o valoare cognitivă ridicată și stau la baza deciziilor de echilibrare a fluxului clientelei în diferite sectoare de vânzare, de activizare a unor zone reci prin implementarea unor produse cu grad de apel ridicat.
Ponderea cifrei de afaceri pe produs în cifra de afaceri totală trebuie corelată cu liniaritatea la sol de care dispune produsul respectiv, pentru aprecierea măsurii în care poate fi reperat de către clientelă și comercializat.
Elaborarea strategiei comerciale eficiente privind sortimentul unei întreprinderi comerciale nu este posibilă fără studierea atentă a ciclului de viață al produselor, a implicațiilor acestuia asupra poziției firmei pe piață și a situației economico-financiare. Următoarea schemă sintetizează cele patru faze clasice ale ciclului de viată a produsului și incidențele lor cu rezultatele și poziția pe piață a firmei :
Figura 3.2. Fazele ciclului de viață a produsuluiși incidența asupra cifrei de afaceri
Faza de lansare se caracterizează printr-o pătrundere progresivă a produsului pe piață, prin constituirea rețelei de distribuție, printr-o concurență slabă și o cifra de afaceri scăzută.
Faza de creștere are loc fidelizarea clientului, maturizarea circuitului de distribuție, stabilizarea părții de piață și exacerbarea concurenței. Cifra de afaceri înregistrează o explozie. Întreprinderea face eforturi să amelioreze produsul, să pătrundă pe noi segmente de piață, să reducă lejer prețurile.
Faza de maturitate este o perioadă de încetinire a ritmului de vânzare deoarece produsul este deja bine acceptat, iar piața este saturată. Urmează staționarea și apoi descreșterea cifrei de afaceri.
Declinul este o perioadă de inevitabilă scădere a vânzărilor (absolută și relativă) și a rezultatelor financiare. Sarcina întreprinderii este de a identifica pentru fiecare dintre ele o strategie specifică în vederea minimizarii incidențelor declinului asupra profitului, a salariilor și a clientului.
Însă, în practică, nu toate produsele urmează în mod necesar această curba. În ultima vreme perturbarea ciclului de viață al produselor este o realitate pentru majoritatea acestora.
Astfel, cunoașterea ciclul de viață al unui produs este un instrument esențial în strategia unităților comerciale. Problema consta în identificarea curbei și a duratei fiecărei faze, care depind de complexitatea produsului, gradul sau de noutate, adaptarea la nevoile consumatorului, prezența produselor concurente substituibile.
CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ PRIVIND CIFRA DE AFACERI LA S.C.ROM INDUSTRIE & DESIGN LICHT S.R.L. TIMIȘOARA
4.1. PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII
Societatea comercială “Rom Industrie & Design Licht” SRL are formă de Societate cu Răspundere Limitată, constituită cu participare de capital mixt român și german, funcționarea sa fiind supusă reglementărilor legii române, prevederilor contractului de societate si statutului.
Sediul social al societății comerciale “Rom IDL” SRL este în Timișoara, strada Bujorilor 117.
Obiectul principal de activitate al societății este prelucrarea metalelor de orice fel, proiectarea și producerea de corpuri de iluminat de toate tipurile în sistem industrial precum și a ansamblelor, subansamblelor, componentelor electronice și electrotehnice ce intră în componența acestora, folosind materiale, utilaje și mașini din import sau din țară.
În conexiune cu obiectul principal, societatea se ocupă și de toate activitățile legate de importul, exportul și comercializarea en gros și en detail, a tuturor produselor realizate.
Capitalul social al societății este subscris și vărsat de cei doi asociați în următoarea proporție:
-asociatul german a subscris și vărsat 80% din capitalul social, preluând astfel 40 de părti sociale;
-asociatul român a subscris și vărsat 20% din capitalul social, preluând astfel 10 părti sociale.
Organul suprem de conducere a societății comerciale este Adunarea Generală a Asociaților care desfasoară activitatea conform prevederilor legii române și a statutului societății.
Societatea este administrată de un comitet de direcție format din trei directori, asociați sau neasociați numiți de AGA.
Societatea își desfășoară activitatea în imobilul deținut în strada Bujorilor 117.
Activitatea de producție a corpurilor de iluminat este coordonată de către directorul tehnic al societății care se ocupă de prelucrarea și/sau proiectarea corpurilor de iluminat pe baza documentației tehnice primite de la clienți.
Majoritatea producției de corpuri de iluminat este destinată exportului pe piața germană, asociatul german ocupându-se de lansarea comenzilor și distribuirea produselor finite.
Corpurile de iluminat sunt produse din materii prime si materiale importate din Germania în sistem Drawback. Asociatul german expediază aceste materiale pe baza necesarului întocmit de către directorul tehnic al societății.
Pe lângă producția de corpuri de iluminat destinate exportului, societatea mai execută diverse lucrări de construcții metalice pentru piața internă în funcție de cerințele clienților.
Faze de fabricație pentru corpuri de iluminat:
ștanțare repere;
roluire repere;
îndoire repere;
nituire;
sudare;
șlefuire;
șablare;
vopsire;
montare circuit electric;
CTC;
ambalare.
Anul trecut, societatea Rom IDL a participat la o serie de expoziții interne și internaționale de corpuri de iluminat, unde a prezentat o gamă largă de produse realizate atât în România, cât și în Germania, fiind apreciate ca și produse de înaltă clasă. Tot anul trecut firma a fost invitată să participe și la decernarea premiilor Camerei de Comerț și Industrie, unde, în urma topului făcut de acesta, a ocupat locul 10 în țară la firmele mici și mijlocii din domeniul electronic, electric și electrocasnic, modul de departajare fiind profitul anual.
4.2. NIVELUL ȘI DINAMICA CIFREI DE AFACERI
Tabelul 4.1.
Nivelul și dinamica cifrei de afaceri
Se poate observa că cifra de afaceri a scăzut în anul 2001 și 2002 foarte mult față de anul 2000, iar acest lucru se datorează următorilor factori:
creșterea anuală a prețurilor în medie cu 22%;
scăderea volumului vânzărilor datorită numărului redus al clienților.
Problemele în cazul firmei Rom Industrie & Design Licht SRL apar în acele momente în care din cauza lipsei comenzilor pentru clienții străini firma nu produce , scade volumul vânzărilor și automat nivelul cifrei de afaceri este mai scăzut. În aceste momente firma este nevoită să contracteze comenzi pe intern atât de lămpi cât și de confecții metalice astfel încât să poată măcar să-și acopere cheltuielile cu întreținerea și cu personalul.
În cele ce urmează vom prezenta într-un grafic situația cifrei de afaceri comparată pe ultimii trei ani:
Figura 4.2. Situația cifrei de afaceri comparată pe ultimii 3 ani
Se observă, precum am menționat, că cifra de afaceri suferă o depreciere destul de semnificativă în 2002 față de anul 2000 și o creștere acceptabilă față de 20010. O modificare a sistemului de comenzi externe sau o mai mare flexibilitate pentru comenzile interne, chiar o modificare a politicii firmei poate duce la o creștere a cifrei de afaceri și la o creștere a eficienței întreprinderii.
Este adevărat însă că nu numai scăderea volumului vânzărilor a dus la scăderea cifrei de afaceri, ci și o creștere destul de semnificativă a prețurilor, în medie cu 22% ceea ce automat a dus la o modificare negativă a cifrei de afaceri. Pentru viitor este de apreciat că adoptând o politică diferită, firma poate să devină eficientă făcând abstracție chiar de o modificare a prețului.
Orice modificare a cifrei de afaceri atrage dupa sine o sumedenie de consecințe, atât economice, financiare precum și sociale. În cazul firmei analizate modificarea cifrei de afaceri a dus la modificarea structurii personalului angajat și chiar o modificare a gradului de îndatorare față de terți nu într-o proporție îngrijoratoare dar nici de neglijat.
. ANALIZA CIFREI DE AFACERI
În analiza cifrei de afaceri in cadrul societatii studiate se au în vedere următoarele probleme:
anliza cifrei de afaceri pe total și pe total produse;
analiza cifrei de afaceri pe piețe și clienți;
analiza ritmicității și sezonalității producției și livrării cifrei de afaceri;
analiza diagnostic de tip factorial a cifrei de afaceri și a reflectării ei în indicatorii de bază ai performanței economico – financiare a întreprinderii.
ANALIZA CIFREI DE AFACERI PE TOTAL ȘI PE PRODUSE
Tabelul 4.3
Analiza cifrei de afaceri pe total și pe produse
În cazul societății ROM IDL analiza structurală a cifrei de afaceri vizează grupele de produse și sortimentele respective, prezentate în tabelul de mai sus.
Metodologia de analiză structurală a cifrei de afaceri cuprinde calculul unor coeficienți sintetici de concentrare (GINI-STRUCK), respectiv de diversificare a activității (HERFINDHAL) pe baza modelelor:
n∑ g2 – 1
G =
n – 1
În care :
g – reprezintă ponderea fiecărui produs în totalul cifrei de afaceri
n – numărul de produse
4 x 0,3486 – 1 1,39 – 1 0,39
G 2001 = = = = 0,13 = 0,3605
4 – 1 3 3
8 x 0,6052 – 1 4,84 – 1 3,84
G 2002 = = = = 0,5486 = 0,7406
8 – 1 7 7
Creșterea acestui coeficient demonstrează faptul că în structura vânzărilor sunt câteva produse care dau cea mai mare parte din cifra de afaceri (exemplu Steellite 77%).
În același scop se poate folosi și indicele Herfindhal care permite măsurarea gradului de diversificare pe diverse structuri utile analizei și deciziei.
n
H = ∑ g i 2
i=1
Valoarea acestui coeficient este egală cu 1/n dacă producția sau vânzările sunt repartizate uniform în nomenclatorul acesteia.
În cazul nostru:
H 2001 = 0,3486
H 2002 = 0,6052
2001: 1/n = ¼ = 0,25
2002: 1/n = 1/8 = 0,125
Atât în 2001 cât și în 2002 H este mai mare decât 1/n ceea ce înseamnă că există o creștere a gradului de concentrare (nivelul coeficienților de concentrare nu pune în evidență însă schimbări structurale semnificative).
În cazul întreprinderilor industriale și comerciale, structura producției și vânzărilor pe produse poate fi investigată cu ajutorul metodei cunoscută sub denumirea de “Curba ABC” sau curba Pareto (legea 20-80).
Analiza curbei teoretice permite identificarea, în totalul produselor fabricate sau comercializate, a trei subgupe cu caracteristici specifice:
o subgrupă care cuprinde foarte puține produse sau mărfuri, dar care realizează o mare parte a cifrei de afaceri;
2 subgrupe care dau mai puțin de jumătate din cifra de afaceri, dar care concentrează majoritatea produselor realizate și, respectiv comercializate.
Pe baza multor studii tip “observări statistice” , s-au prefigurat următoarele coordonate ale curbei teoretice:
10-15% din numărul de produse sau mărfuri reprezintă 60-70% din cifra de afaceri (zona A);
25-30% din numărul de produse sau mărfuri vândute reprezintă echivalentul a 25-30% din cifra de afaceri (zona B);
65-70% din numărul de produse sau mărfuri concură cu 10-15% în cifra de afaceri (zona C).
Așadar, zona A cuprinde produse cu o rotație mai rapidă, cu o marjă a costurilor variabile și, respectiv comercială mai mică.
Zona B cuprinde produse, respectiv mărfuri, a căror rotație și marje sunt apropiate de media întreprinderii.
Zona C este formată din produse sau mărfuri cu rotație scăzută dar cu o marjă mai mare. Acestă zonă ridică probleme deosebite legate de lansarea comenzilor, de aprovizionare și stocare. Costul de aprovizionare și stocare este mai ridicat comparativ cu zonele A și B.
În cazu firmei Rom IDL zona A în anul 2001 este formată de corpurile de iluminat Regal, întrucât reprezintă 47% din cifra de afaceri.
Zona B este dată de produsele Fluidum (22% din cifra de afaceri) și Ovaline (28% din cifra de afaceri).
Zona C este formată din grupa de produse cu o rotație foarte scăzută, întrucât cererea lor pe piață nu are caracter de regularitate (3% din totalul cifrei de afaceri).
În anul 2002 produsul Steellite are cea mai mare influență în realizarea cifrei de afaceri, întrucât a reprezentat 77% din din volumul vânzărilor.
Celelalte produse realizate pe parcursul anului au rotație destul de scăzută, motiv ce ne determină să le includem în zona C.
Figura 4.4.
4.3.2 ANALIZA CIFREI DE AFACERI PE PIEȚE ȘI CLIENȚI
În ceea ce privește analiza cifrei de afaceri în funcție de clientelă putem spune că:
95% din totalul cifrei de afaceri este obținut din vânzările pe piața externă;
5% din cifra de afaceri este dată de vânzările interne, unde clienții se includ în categoria celor mici.
Întrucât 95% din totalul cifrei de afaceri este obținut din vânzările către un singur client extern, din punct de vedere al securității firmei riscul este foarte mare întrucât
depinde de un singur client, ceea ce-i poate afecta rentabilitatea la un moment dat, în cazul în care cererea nu este omogenă.
ANALIZA RITMICITĂȚII ȘI SEZONALITĂȚII PRODUCȚIEI ȘI LIVRĂRII CIFREI DE AFACERI
Ritmicitatea producției și vânzării este o concludentă expresie a organizării producției și distribuției a urmăririi realizării operative a obiectivelor. În acest sens în practica mondială este demult cunoscut graficul Gantt.
În analiza economică ritmicitatea producției și similar vânzărilor (distribuției) se poate aprecia pe baza următoarelor modalități (fizic, în cazul producției omogene și pe produse, valoric la nivelul producției obținute sau cifrei de afaceri cu exprimarea în prețuri comparabile):
Pe baza ponderii producției fizice sau valorice pe diviziuni de timp în cadrul perioadei de analiză, de exemplu decade în cadrul lunii sau trimestrului, anului;
Pe baza indicilor realizării obiectivului pe diviziuni de timp în cadrul perioadei analizate;
Pe baza coeficienților ritmicității.
Se precizează că ritmicitatea în producția industrială trebuie înțeleasă ca realizare a obiectivelor în concordanță cu distribuția pe diviziuni de timp, programată sau comparativ cu o altă referință în funcție de cerere și capacitate de ofertă (producție). Deci ritmicitatea nu se confundă cu uniformitatea.
Admitem pentru exemplificare realizarea unui produs exprimat fizic sau valoric în prețuri comparabile (adică ale nivelului de comparație în cazul ritmicității, de regulă programat).
Tabelul 4.5.
Ritmicitatea unui produs în cadrul firmei
Pe baza primelor două modalități fenomenul ritmicității se remarcă prin “foarfecele”ponderilor sau indicilor de realizare a produsului pe subdiviziuni de timp de
la 31,25% în decada I la 28,75% în decada a II-a și a 40% în decada a III-a, respectiv la 1,19% la 1,15% și 1,28% în cadrul aceleași decade.
Utilizănd coeficienții ritmicității se poate apela fie la:
_________
K = 1 -1/2xj √∑( xj – xj )2 , unde
xj = cantitatea sau valorile produsului pe diviziuni de timp “j”,
xj = cantitatea sau valoarea medie a produsului pe diviziuni de timp, adică ∑xj/n,
unde n = numărul diviziunilor de timp (în cazul dat = 3),
fie la 1-∑/∑q1, unde = abaterile negative pe diviziuni de timp.
În cazul nostru coeficienții sunt :
K0 = 1 – ½ x 2.200 √(2.100 – 2.200)2 + (2.000 – 2.200)2 + (2.500 – 2.200)2 =
= 1 – 1/4.400 √ 10.000 + 40.000 + 90.000 =
= 1 – 1/4.400 √140.000 =
= 1 – 1/4.400 x 374,16 =
= 1 – 0,085 =
= 0,915
K1 = 1 – ½ x 2.667 √(2.500 – 2.667)2 + (2.300 – 2.667)2 + (3.200 – 2.667)2 =
= 1 – 1/5.334 √ 27.889 + 134.689 + 284.089 =
= 1 – 1/5.334 √446.667 =
= 1 – 1/5.334 x 668,33 =
= 1 – 0,125 =
= 0,875
Întrucât valorile celor 2 coeficienți sunt aproximativ egale, înseamnă că nu apare starea de stocare sau destocare în limitele perioadei analizate.
4.3.4 ANALIZA DIAGNOSTIC DE TIP FACTORIAL
Modelul 1 de analiză
CA = Np x (Mf/Np) x (Mfa/Mf) x (CA/Mfa),
unde: Np este numărul de personal
Mf/Np este gradul de înzestrare tehnică a muncii
Mfa/Mf reprezintă structura mijloacelor fixe
CA/Mfa reprezintă cifra de afaceri obținută la 1 leu mijloace fixe active
∆ Ae
∆ Mf/Ae
∆CA = CA1 – CA0
∆ Mfa/Mf
∆ CA/Mfa
a). Analiza factorială a cifrei de afaceri pentru anul 2002, comparativ cu anul 2001
Tabelul 4.6.
Date necesare analizei factoriale:
Abaterea cifrei de afaceri
∆ CA2002 = CA2002 – CA2001
CA2002 = 6.116.845 mii lei
CA2001 = 5.514.135 mii lei
∆CA 2002 = 602.710 mii lei
Indicele cifrei de afaceri
ICA = 110,93%
Abaterea indicelui
∆ICA = ICA – 100
∆ICA = 10,93%
Determinarea influenței factorilor
Determinarea influenței numărului de personal asupra cifrei de afaceri
∆CA(Np) = [ Np1 x (Mf0/Np0) x (Mfa0/Mf0) x (CA0/Mfa0)] –
– [ Np0 x (Mf0/Np0) x (Mfa0/Mf0) x (CA0/Mfa0)]
∆CA(Np) = [(15 x 5.019.805/13 x 2.815.780/5.019.805 x 5.514.135/2.815.780)-
-(13 x 5.019.805 x 2.815.780/5.019.805 x 5.514.135/2.815.780)] =
= (15 – 13) x 5.019.805/13 x 2.815.780/5.019.805 x 5.514.135/2.815.780 =
= 2 x 5.514.135/13 =
= 848.328,46
2. Determinarea influenței dotării tehnice a muncii asupra cifrei de afaceri
∆CA(Mf/Np) = [ Np1 x (Mf1/Np1) x (Mfa0/Mf0) x (CA0/Mfa0)] –
– [ Np1 x (Mf0/Np0) x (Mfa0/Mf0) x (CA0/Mfa0)]
∆CA(Mf/Np) = [(15 x 4.426.391/15 x 2.815.780/5.019.805 x 5.514.135/2.815.780)-
-(15 x 5.019.805/15 x 2.815.780/5.019.805 x 5.514.135/2.815.780)] =
= (2.815.780/5.019.805 x 5.514.135/2.815.780) x
x (15 x 4.426.391/15 – 15 x 5.019.805/15) =
= 5.514.135/5.019.805 x (-593.414) =
= -651.861
Determinarea influenței structurii mijloacelor fixe asupra cifrei de afaceri
∆CA(Mfa/Mf) = [ Np1 x (Mf1/Np1) x (Mfa1/Mf1) x (CA0/Mfa0)] –
– [ Np1 x (Mf1/Np1) x (Mfa0/Mf0) x (CA0/Mfa0)]
∆CA(Mfa/Mf) = [(15 x 4.426.391/15 x 2.151.085/4.426.391 x 5.514.135/2.815.780) –
-(15 x 4.426.391/15 x 2.815.780/5.019.805 x 5.514.135/2.815.780)] =
= 4.426.391 x 5.514.135/2.815.780 x (2.151.081/4.426.391 – – 2.815.780/5.019.805)=
= 8.668.190,40 x (0,4859672 – 0,5609341) =
= -649.827,36
Determinarea influenței vitezei de rotație a mijloacelor fixe active asupra cifrei de afaceri
∆CA(CA/Mfa) = [ Np1 x (Mf1/Np1) x (Mfa1/Mf1) x (CA1/Mfa1)] –
– [ Np1 x (Mf1/Np1) x (Mfa1/Mf1) x (CA0/Mfa0)]
∆CA(CA/Mfa) = [(15 x 4.426.391/15 x 2.151.085/4.426.391 x 5.116.845/2.151.085)-
-(15 x 4.426.391/15 x 2.151.085/4.426.391 x 5.514.135/2.815.780)] =
= 15 x 4.426.391/15 x 2.151.085/4.426.391 x
x (6.116.845/2.151.085 – 5.514.135/2.815.780) =
= 2.151.085 x (2,8436091 – 1,9582975) =
= 2.151.085 x 0,8854116 =
= 1.904.380,50
Deși numărul de personal a avut o influență negativă asupra cifrei de afaceri și la fel și structura mijloacelor fixe, creșterea cifrei de afaceri determinată de creșterea dotării tehnice a muncii și creșterea vitezei de rotație a mijloacelor fixe au fost suficient de mari pentru a contracara efectele negative determinate de scăderea numărului de personal și de structura mijloacelor fixe.
Toate acestea au determinat o evoluție crescătoare a cifrei de afaceri în anul 2002 față de anul 2001.
Concluzii:
Cifra de afaceri înregistrează o creștere în anul 2002 față de anul 2001.
Creșterea vitezei de rotație a mijloacelor fixe și creșterea dotării muncii au influențat pozitiv cifra de afaceri, pe când numărul de personal și structura mijloacelor fixe au determinat o reducere a acesteia.
Modelul 2 de analiză
CA = AT x (CA/AT) x (CA/AC),
unde: AT este activul total
CA este cifra de afaceri
AC sunt activele circulante
∆AT
∆CA = CA1 – CA0 ∆CA/AT
∆CA/AC
a). Analiza factorială a cifrei de afaceri pentru anul 2002, comparativ cu anul 2001
Tabelul 4.7.
Date necesare pentru analiză
Abaterea cifrei de afaceri
∆ CA2002 = CA2002 – CA2001
CA2002 = 6.115.845 mii lei
CA2001 = 5.514.135 mii lei
∆CA 2002 = 601.710 mii lei
Indicele cifrei de afaceri
ICA = 110,93%
Abaterea indicelui
∆ICA = ICA – 100
∆ICA = 10,93%
Determinarea influenței factorilor
Determinarea influenței activelor totale asupra cifrei de afaceri
∆CA(AT) = [ AT1 x (CA0/AT0) x (CAa0/AC0)] –[ AT0 x (CA0/AT0) x (CA0/AC0)]
∆CA(AT) = (3.592.748 x 0,854 x 1,033) – (6.257.025 x 0,853 x 1,033)
∆CA(AT) = -2.344.563,76 mii lei
Determinarea influenței ratei activelor circulante asupra cifrei de afaceri
∆CA(CA/AT) = [ AT1 x (CA1/AT1) x (CAa0/AC0)] –[ AT1 x (CA0/AT0) x (CA0/AC0)]
∆CA(CA/AT) = (3.592.748 x 0,623 x 1,033) – (3.592.748 x 0,853 x 1,033)
∆CA(CA/AT) = -853.600,99 mii lei
Determinarea influenței vitezei de rotație a activelor circulante asupra cifrei de afaceri
∆CA(CA/AC) = [ AT1 x (CA1/AT1) x (Caa1/AC1)] –[ AT1 x (CA1/AT1) x (CA0/AC0)]
∆CA(CA/AC) = (3.592.748 x 0,623 x 2,732) – (3.592.748 x 0,623 x 1,033)
∆CA(CA/AC) = 3.802.841,12
CAPITOLUL V
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Având în vedere faptul că societatea exportă majoritatea producției realizate, iar comenzile sunt asigurate de către partenerul extern, cifra de afaceri, așa cum se observă din analiza practică a acesteia, a scăzut în anul 2001 și 2002 datorită numărului redus de clienți, precum și datorită recesiunii mondiale resimțită pe toate planurile.
Structura cifrei de afaceri s-a modificat și ca urmare a fluctuațiilor de preț care au avut loc, dar această modificare nu se datorează efortului societății, ci este efectul raportului dintre cererea și oferta existentă pe piața unde activează societatea. Acestea sunt efecte receptate (independente de efortul propriu).
Societatea va trebui să-și canlizeze efortul pentru a stimula efectele pozitive induse de modificare a structurii cifrei de afaceri pe seama modificării structurii fizice a vânzărilor.
Întreprinderea poate acționa și asupra prețului de vânzare al produselor în sensul creșterii nivelului acestuia, dar numai ca efect al creșterii nivelului calitativ al produselor, iar aceste modificări trebuie confirmate de piață, ea fiind cea care acceptă noul raport calitate-preț.
Societatea își propune să crească nivelul cifrei de afaceri în anii următori, acționând în principal asupra următorilor factori:
Valorificarea mai bună a capacităților existente, precum și extinderea capacităților de producție prin achiziționarea de noi utilaje mult mai eficiente.
Intrarea pe piața internă cu produse noi, astfel încât volumul vânzărilor să crească și prin creșterea numărului de clienți interni;
Diversificarea ofertei societății prin realizarea pentru clienții acesteia de produse conform cerințelor și proiectelor acestora și de calitate superioară.
Întrucât scăderea cifrei de afaceri de la un an la altul în prețuri constante are efecte negative și asupra profitului obținut de întreprindere, societatea își propune să reducă cheltuielile totale care influențează profitul curent, astfel încât rata de profitabilitate să fie cât mai mare.
Din analiza făcută asupra cifrei de afaceri în cadrul societății Rom IDL se observă că cifra de afaceri este un indicator deosebit de important, nu atât prin valoarea sa informațională, cât prin efectele pe care le induce sau le generează asupra altor indicatori, fapt ce îl plasează în topul indicatorilor ce trebuie urmăriți la nivel de întreprindere.
Anexa nr. 1
CIFRA DE AFACERI
realizată în anul 2000
Mii lei
CIFRA DE AFACERI
realizată în anul 2001
Mii lei
CIFRA DE AFACERI
realizată în anul 2002
Mii lei
Anexa nr. 2
BILANȚ CONTABIL PRESCURTAT
încheiat la 31.12.2001
Mii lei
ACTIV
PASIV
Anexa nr. 3
BILANȚ CONTABIL PRESCURTAT
încheiat la 31.12.2002
ACTIV
PASIV
Anexa nr. 4
Organigrama firmei
Bibliografie:
Băbăiță Ilie, Duță Alexandrina – Microeconomie;
Editura de Vest 1999
Băileșteanu Gheorghe – Diagnostic,risc si eficiență în afaceri;
Editura Mirton Timișoara 1998
Dobrotă Niță – Economie politică;
Editura Economică 1997
Hardwick Philip, Langmead John, Khan Bahadur
-Introducere în economia politică modernă;
Editura Polirom 2002
Ișfănescu Aurel, Robu Vasile, Anghel Ion
-Evaluarea întreprinderii;
Editura Tribuna economică 2001
6. Mărgulescu Dumitru, Vâlceanu Gh., Cișmasu Irina Daniela, Șerban Claudia
-Analiza economico financiară a firmelor ;
Editura Fundației România de Mâine 1999
Niculescu Maria – Diagnostic global strategic;
Editura economică 1997
Ștefea Petru – Analiza rezultatelor întreprinderii;
Editura Mirton Timișoara 2002
Țole Marin – Analiza economico-financiară a firmelor;
Editura Fundației România de Mâine 2000
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Analiza Diagnostic A Cifrei DE Afaceri LA S.c.rom Industrie & Design Lichts.r.l.timisoara (ID: 133507)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.