. Controlul Fiscal Privind Impozitele Directe LA Directia DE Control Fiscal Resita
1. EVOLUȚIA CONTROLULUI FINANCIAR ÎN ROMÂNIA
1.1. REPERE ISTORICE ALE CONTROLULUI FINANCIAR
Indiferent de forma sa de organizare, statul și-a creat întotdeauna un sistem de control ale cărei principale obiective au vizat, de cele mai multe ori, activitatea de urmărire și de realizare a obligațiilor financiare ale cetățenilor față de instituțiile sale.
Primele structuri de control ale statului în spațiul carpato-danubiano-pontic dateaza din secolul al XIV-lea. Statele medievale românești nou înființate, dispuneau de structuri de control fiscal formate din slujbași, al căror rol principal era să asigure strângerea birurilor (dări percepute în bani de către un datornic) și a dijmelor (dări reprezentând a zecea parte din produse percepute de către stăpânii feudali de la producătorii direcți) de la populație.
Aceste structuri au fost moștenite de către autoritățile domnești de la mongoli și mauri, popoare migratoare și cotropitoare care, în perioada cât au controlat spațiul românesc, au organizat o foarte susținută activitate de urmărire a birurilor de tot felul impuse populației autohtone. După instaurarea dominației otomane, ca urmare a instituirii de către aceasta a unui apăsător și înrobitor regim fiscal, situația a căpătat accente deosebite prin obligația de plată a haraciului (tribut anual plătit de către țările vasale) impus Principatelor Românești.
În vederea satisfacerii exigențelor mereu sporite ale Porții Otomane atât a celor materiale, cât mai ales a celor financiare, domnitorii din Principatele Românești au fost constrânși să instituie o foarte puternică structură de control a încasării, de la populație. Acțiunea nu avea însă un caracter organizat deoarece nu exista o evidență foarte exactă a birurilor și a dărilor la care populația era obligată și nici a nivelului acestora.
Prin reforma fiscală realizată de către domnitorul Matei Basarab, în anul 1635, în Țara Românească, a urmărit atât diversificarea obligațiilor fiscale cât și repartizarea dărilor pe unități teritoriale și realizarea evidenței contribuabililor. Tot în această perioadă a apărut pentru prima dată și ideea de buget general sub denumirea de vistierie a statului (instituție care administra tezaurul țării) ca instrument de gestionare a acestor obligații fiscale, cunoscute sub denumirea de dăjdii (impozite), dijme, biruri .
Caracteristic acestei perioade este faptul că nu exista un sistem organizat de control al încasărilor fiscale nici al celor din vistierie și nici al celor din caseta privată a domnitorului deoarece acesta, prevalându-se de drepturile sale, dispunea în mod discrețional de utilizarea acestora cu toate că pe lângă curtea domnească funcționa o autoritate, denumită sfat, formată din șapte boieri care, însă, aveau numai rol consultativ. Primii germeni ai activității de control începuseră să apară deoarece evidența bunurilor aflate în vistierie se făcea prin întocmirea unor situații atât pentru încasări cât și pentru cheltuielile efectuate de domnitor și funcționarii domnești, situații care erau prezentate sfatului boierilor. Asemenea documente, cunoscute sub denumirea de codice de venituri și cheltuieli ale țării (culegere de texte, în manuscris) se întâlnesc, pentru prima dată, în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu (1694-1704).
La sfârșitul secolului al XVIII-lea au loc primele încercări de organizare a sistemului fiscal constând în stabilirea unei dări unice, ce trebuia plătită la anumite termene stabilite dinainte pentru fiecare contribuabil în parte, acest sistem era cunoscut sub denumirea de “rupta” sau ruptoare (obligație în bani sau produse stabilită pentru un grup, ce trebuia plătită la anumite termene fixe). Ca elemente de evidență a fiscalității au fost introduse “samile” vistieriei, un fel de conturi financiare în care se consemnau încasăriile și cheltuielile efectuate într-o anumită perioadă, de regulă un an.
Odată cu apariția primelor prevederi constituționale, sub forma Regulamentelor Organice, a mai fost prevăzută în anii 1831 în Muntenia și 1832 în Moldova înființarea unei structuri legislative numită Adunarea obștească ordinară. Din documentele de înființare a acestei structuri rezultă două sarcini importante privind obligativitatea stabilirii de norme și prevederi de evidență contabilă și pentru înființarea unui departament de control al cărui rol era să determine modul “ținerii și dării socotelilor cu buna orânduială”.
Sistemul a funcționat, cu destul de bune rezultate, până la Unirea Principatelor Române când a fost elaborat, pentru prima dată, un regulament de contabilitate publică care avea scopul de a controla cu eficacitate administrarea banilor publici. Controlul statului îmbrăca, pentru prima dată în această perioadă, o formă concretă prin aprobarea, în anul 1864, a Legii asupra contabilității generale a statului prin care a fost instituită verificarea permanentă și inopinată asupra serviciilor de contabilitate și casieriilor de județe și care a fost atribuită Ministerului Finanțelor.
În aceeași perioadă, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea pentru înființarea unei noi structuri de control financiar, Înalta Curte de Conturi. Aceasta era formată din două secțiuni care aveau rolul de a controla ”socotelile de venituri și credite, cu lichidarea conturilor administrației generale, administrațiilor districtuale și comunale“, ca și de a realiza “examinarea și controlul cheltuielilor precum și cercetarea registrelor datoriei publice și a pensiunilor”. Separat de aceasta se aprobă înființarea unei duble forme de control: cel obștesc și cel parlamentar.
Controlul obștesc se exercita de către un corp de control specializat format din 13 funcționari, având ca și principal obiectiv cercetarea în mod amănunțit a veniturilor și cheltuielilor în totalitatea lor .
Controlul parlamentar era mult mai complex, având printre obiectivele sale obligația domnitorului să dea spre cercetare, la fiecare întrunire a Adunării Obștești, socotelile veniturilor și cheltuielilor vistieriei și a celorlalte case ale țării.
Prin Legea de reorganizare, aprobată în anul 1895, Înaltei Curți de Conturi i-au fost atribuite și sarcini jurisdicționale.
Cu toate că, odată cu dezbaterea inițiativei de reorganizare a legii, s-a discutat și problema controlului financiar preventiv, abia în anul 1929 a fost aprobată introducerea acestei forme de control financiar ca atribuție a Curții de Conturi, alături de controlul de gestiune și cea jurisdicțională.
După anul 1944 controlul financiar atât cel exercitat de către stat cât și controlul propriu exercitat la nivelul agentului economic au căpătat alte dimensiuni determinate de noile legități de organizare a întregii economii.
În anul 1957 controlul exercitat de către Curtea de Conturi a fost desființat, iar controlul financiar intern din întreaga economie a fost trecut în subordinea conducătorilor unităților și organizat pe principiul specializării în scară, începând cu ministerele, instituțiile și organizațiile centrale de stat și cooperatiste, mergând până la unitățiile, subunitățile din subordinea acestora, cu contabilitate proprie.
În anul 1959 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și executarea controlului preventiv în instituții, întreprinderi și organizații economice de stat, exercitat de către conducătorul compartimentului financiar contabil și delegați ai acestuia, desemnați de către conducătorul unității.
Tot în această perioadă a fost înființată Curtea Superioară de Control Financiar, organism al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România care avea ca principale obiective verificarea modului de executare a prevederilor financiare din planul național unic de dezvoltare economico-socială și bugetul de stat, ca și de utilizare a pârghiilor financiare și de credit în conducerea economică. În același timp, Curții Superioare de Control Financiar i-au fost atribuite importante sarcini în coordonarea întregii activități de control financiar contabil și bancar.
Această perioadă se caracterizează printr-o politizare aproape totală a activității de control financiar. Edificatoare, în acest sens, a fost una din măsurile luate de Plenara din 20-21 noiembrie a P.C.R , prin care s-a stabilit că “integrarea organică a partidului în viața societății… impune cu necesitate luarea de măsuri politice și organizatorice în vederea participării tot mai active a membrilor de partid… la exercitarea controlului activității unităților economice”.
După anul 1989, controlul financiar contabil a căpătat noi dimensiuni impuse de aplicarea noilor legități ale economiei de piață liberă. Au fost înființate noi structuri de control cărora le-au fost stabilite obiective determinate de condițiile impuse de fenomenele specifice unei perioade neîntâlnite în istoria economică, generate de trecerea de la economia centralizat planificată la economia guvernată de legile pieței libere.
În acest context controlul statului a fost întărit prin înființarea sau reînființarea unor structuri, cum sunt Garda Financiară – în sfera de activitate a executivului, și Curtea de Conturi – organ suprem de control financiar și jurisdicție în domeniul financiar care funcționează pe lângă Parlamentul României. Activitatea de control financiar contabil desfășurată de aceste organisme se realizează în baza unor prevederi legale proprii, prin care sunt stabilite organizarea, sfera de activitate, obiectivele și procedurile de control ale acestora.
1.2. ROLUL ȘI IMPORTANȚA CONTROLULUI FINANCIAR
În cadrul economiei de piață controlul financiar contabil are o sferă de acțiune aproape nelimitată, fiind implicat în toate activitățile economico-sociale. El se manifestă ca funcție a managementului, contribuind la îmbinarea și reglarea intereselor individuale și sociale într-un ansamblu unitar.
Controlul financiar contabil este o activitate de larg interes social, deosebit de utilă și necesară pentru practica economică și socială, care presupun nenumărate probleme teoretice, organizatorice și metodologice.
În acest context, obiectul controlului financiar contabil constă în examinarea modului în care se realizează sau s-a realizat programul fixat anticipat și a modului cum se respectă principiile stabilite, cu scopul de a releva erorile, abaterile, lipsurile, deficiențele pentru a le remedia și evita în viitor.
Economia de piață, în esența sa este o economie mixtă, mai mult sau mai puțin liberă, guvernată de legi specifice acesteia, între care cele ale pieței sunt determinante – jocul prețurilor, profitul, presiunea concurenței, incertitudinii și riscului etc. Într-un asemenea context, agentul economic – firma, este obligat să le cunoască și să le respecte întrucât el este un element component care se mișcă înt-un mecanism economic, concurențial, căruia trebuie să i se integreze pentru a-și asigura funcționarea.
Semnificativ în acest sens este că într-o economie de piață responsabilitatea socială a firmei, aceea de a-și folosi resursele și de a se lansa în activități desemnate să-i crească profitul, funcționează atâta timp, însă, cât respectă regulile jocului presupunând o competiție deschisă, dură, dar liberă și corectă.
Cunoașterea condițiilor economice și financiare, în raport cu cerințele și legitățile pieței în care se derulează activitatea agenților economici, previne situațiile de încetare a plăților și de faliment, asigură profitul. Cunoașterea situației patrimoniale, a capacității acestuia de a genera profit, a solvenței comerciale ori de faliment în care se pot afla agenții economici, la un moment dat, este asigurată cu ajutorul atât al contabilității reale, operative și științific organizate, cât și al controlului financiar, organizat și exercitat în mod exigent și competent.
În condiții de legalitate și liberă inițiativă, cunoașterea, de către factorii interesați, a acestor obiective, este o cerință esențială a conducerii pe baza criteriilor de profit. Informația de calitate, reală sunt stabilite organizarea, sfera de activitate, obiectivele și procedurile de control ale acestora.
1.2. ROLUL ȘI IMPORTANȚA CONTROLULUI FINANCIAR
În cadrul economiei de piață controlul financiar contabil are o sferă de acțiune aproape nelimitată, fiind implicat în toate activitățile economico-sociale. El se manifestă ca funcție a managementului, contribuind la îmbinarea și reglarea intereselor individuale și sociale într-un ansamblu unitar.
Controlul financiar contabil este o activitate de larg interes social, deosebit de utilă și necesară pentru practica economică și socială, care presupun nenumărate probleme teoretice, organizatorice și metodologice.
În acest context, obiectul controlului financiar contabil constă în examinarea modului în care se realizează sau s-a realizat programul fixat anticipat și a modului cum se respectă principiile stabilite, cu scopul de a releva erorile, abaterile, lipsurile, deficiențele pentru a le remedia și evita în viitor.
Economia de piață, în esența sa este o economie mixtă, mai mult sau mai puțin liberă, guvernată de legi specifice acesteia, între care cele ale pieței sunt determinante – jocul prețurilor, profitul, presiunea concurenței, incertitudinii și riscului etc. Într-un asemenea context, agentul economic – firma, este obligat să le cunoască și să le respecte întrucât el este un element component care se mișcă înt-un mecanism economic, concurențial, căruia trebuie să i se integreze pentru a-și asigura funcționarea.
Semnificativ în acest sens este că într-o economie de piață responsabilitatea socială a firmei, aceea de a-și folosi resursele și de a se lansa în activități desemnate să-i crească profitul, funcționează atâta timp, însă, cât respectă regulile jocului presupunând o competiție deschisă, dură, dar liberă și corectă.
Cunoașterea condițiilor economice și financiare, în raport cu cerințele și legitățile pieței în care se derulează activitatea agenților economici, previne situațiile de încetare a plăților și de faliment, asigură profitul. Cunoașterea situației patrimoniale, a capacității acestuia de a genera profit, a solvenței comerciale ori de faliment în care se pot afla agenții economici, la un moment dat, este asigurată cu ajutorul atât al contabilității reale, operative și științific organizate, cât și al controlului financiar, organizat și exercitat în mod exigent și competent.
În condiții de legalitate și liberă inițiativă, cunoașterea, de către factorii interesați, a acestor obiective, este o cerință esențială a conducerii pe baza criteriilor de profit. Informația de calitate, reală și operativă a situației economice și financiare și a evoluției acesteia previne riscurile, deficiențele, lipsurile, în general ineficiența și asigură libera inițiativă economică în condiții de concurență loială.
Această cunoaștere a situației patrimoniale și financiare a agenților economici se realizează cu ajutorul documentelor primare și a evidenței tehnico-operative și contabile. Asigurarea corectitudinii, exactității și realității acestor informații constituie o problemă de mare răspundere a controlului financiar-contabil.
Într-o accepțiune modernă, prin control se înțelege monitorizarea activităților cu scopul de a asigura ca acestea să se desfășoare potrivit programelor și de a corecta devierile cu efecte negative, asupra scopului propus.
Controlul este o funcție de bază a managementului, trebuind să-și exercite acțiunea în toate segmentele activității, începând din faza de planificare, execuție și până la deținerea și evaluarea informațiilor.
Procesul de control, ca o componentă esențială a conducerii, mai presupune cunoașterea în detaliu a acțiunilor, măsurarea performanțelor, compararea lor cu standardele și aplicarea acțiunilor de corectare a abaterilor nedorite.
Prin control, conducerii, îi este asigurată cunoașterea condițiilor economice și financiare, în raport cu piața, a situației patrimoniului, a lichidității și a fluxului de trezorerie, de aceea, un control riguros, eficient, asigură performanța acesteia.
Prin control, conducerea își asigură informarea dinamică, reală, preventivă, care ridică valoarea concluziilor și calitatea deciziilor. Controlul pătrunde în esența fenomenelor și contribuie efectiv la conducerea științifică și eficientă, sesizează aspectele negative în momentul în care acestea se manifestă ca tendință și intervine operativ pentru prevenirea și lichidarea cauzelor. Controlul nu se rezumă să constate manifestarea neajunsurilor, nu este numai concomitent și ulterior, ci, în primul rând, este bazat pe previziunea desfășurării activității, a posibilităților apariției deficiențelor și anomaliilor. Pentru obținerea profitului maxim, pe lângă evaluarea rezultatelor în raport cu obiectivele și normele stabilite, controlul contribuie și la prevenirea tendințelor și fenomenelor care necesită decizii de corecție.
Controlul asigură perfecționarea, creșterea profitului în condiții de concurență liberă și loială. Controlul, ca formă de cunoaștere este lipsit de sens dacă nu se manifestă și ca formă de perfecționare a modului de gestionare a patrimoniului și de organizare și conducere a activității agentului economic.
Într-un sistem economic pot să apară, la un moment dat, unele disfuncționalități în relațiile pe care statul le instituie, prin prevederi sau norme legale, între operatorii economici sau între aceștia și diferitele sale instituții sau organisme guvernamentale .
Aceste disfuncționalități pot fi generate atât de cauze subiective, cum sunt sustragerile deliberate ale operatorilor economici de la obligațiile financiare și fiscale față de stat sau gestionarea defectuoasă a activitățiilor, situație care nu le mai permite realizarea acestor obligații. În cele mai multe cazuri însă, disfuncționalitățiile sistemelor economice au cauze obiective determinate de situații care nu au putut fi prevăzute pentru a fi preîntâmpinate.
Prin efectele de prevenire sau de reglare a unora dintre disfuncționalitățiile ce pot intervenii la un moment dat în activitățiile desfășurate în cadrul sistemelor economice, controlul financiar contabil este instrumentul care servește, în primul rând, intereselor statului în realizarea politicii sale pe termen lung în domeniul economic.
În al doilea rând, controlul financiar contabil servește intereselor agenților economici prin acțiunea de prevenire a situațiilor de disfuncționalitate în procesul de gestionare a patrimoniului, ca și de remediere a unor abateri de la prevederile legale cu efecte perturbatorii în activitatea acestora.
În al treilea rând, controlul financiar contabil servește celorlalți agenți economici, parteneri, cărora le oferă informații exacte asupra stării patrimoniului unității economice la care se desfășoară verificarea.
Controlul este o necesitate obiectivă și subiectivă, dar nu este un scop, ci un mijloc de perfecționare a activității executive, inclusiv a procesului de conducere a acesteia. Controlul are ca direcții esențiale organizarea mai bună a muncii, întărirea ordinii și disciplinei în organizarea și desfășurarea activității economice, a disciplinei tehnologice, gospodărirea mai eficientă a mijloacelor de muncă, materiale și financiare.
La baza controlului stă conceptul potrivit căruia munca este izvorul de adevărată și crescândă bunăstare a celui ce o desfășoară și, în același timp, izvorul bogăției națiunii în întregul ei. Controlul are menirea de a orienta munca spre obiective majore, într-o ordine de priorități rațională și de perspectivă, care să înlăture risipa de efort uman și mijloace materiale și să asigure eficiența economică și socială.
Controlul este un factor care contribuie la menținerea activității în situația normală, la soluționarea cu inteligență și competență a problemelor privind dezvoltarea și modernizarea economică, în condiții de eficiență reală. Controlul urmărește în principal, funcționarea unităților de producție la capacitatea normală, chiar maximă, cu adevărat pe criterii de eficiență și rentabilitate.
Controlul este constructiv-proiectiv, în sensul că stabilește măsuri pentru neajunsurile constatate și pentru soluționarea problemelor și sprijină aplicarea lor în vederea creșterii eficienței economice a profitului. Controlul descoperă elemente de progres și contribuie la aplicarea celor mai moderne metode de organizare și conducere, a experiențelor pozitive, iar prin studiile efectuate lărgește orizontul de informare și prospectare în legătură cu rentabilitatea activității economico-sociale.
De altfel, controlul financiar contabil nu trebuie și nici nu poate să scape procesului general de reformă, care se desfășoară în prezent în toate sistemele și subsistemele economice și în special în cele referitoare la buget, bănci, fiscalitate, contabilitate etc.
1.3. LOCUL CONTROLULUI FISCAL ÎN CADRUL SISTEMULUI DE CONTROL FINANCIAR
Clarificarea sferei de cuprindere a controlului financiar este utilă întrucât contribuie la creșterea rigurozității și eficienței procesului de management.
Controlul financiar este definit ca fiind o funcție a managementului firmei și în această calitate el reprezintă ansamblul proceselor prin care performanțele firmei, subsistemelor și componentelor acesteia sunt măsurate și comparate cu obiectivele și standardele stabilite inițial, în vederea eliminării deficiențelor constatate și integrării abaterilor pozitive.
Doctrina economico-financiară a statornicit că una din funcțiile finanțelor o reprezintă funcția de control. Pentru a delimita sfera de cuprindere a controlului financiar este necesar să pornim de la sfera de manifestare a finanțelor.
Aceasta deoarece funcția de control a finanțelor se realizează, în practică, atât cu ocazia manifestării funcției de repartiție, respectiv în procesul mobilizării veniturilor și alocării resurselor, și din acest punct de vedere nu trebuie confundate cele două funcții, cât și în procesul derulării tuturor operațiilor bănești financiare.
În prima ipostază avem de-a face cu un control funcțional, pur financiar, legat exclusiv de operațiile financiare. În activitatea practică, însă, controlul nu se limitează la cel funcțional; el îmbracă forma unui control bănesc extins asupra operațiilor bănești, financiare și nonfinanciare, lucru dealtfel posibil și necesar. Este necesar datorită interacțiunii dintre operațiile bănești financiare și nonfinanciare, și este posibil pentru că un astfel de control se exercită prin intermediul banilor.
Sfera de manifestare a finanțelor determină, prin urmare, sfera de manifestare a controlului financiar. Sfera finanțelor semnifică câmpul de manifestare a fenomenelor financiare.
Funcția de control a finanțelor este prezentă în derularea tuturor proceselor financiare , indiferent de domeniul în care acestea au loc – domeniul public, privat sau mixt.
Dacă controlul se desfășoară dincolo de sfera relațiilor financiare, în domeniul relațiilor bănești nonfinanciare, acesta mai poate reprezenta o manifestare a funcției de control a finanțelor și, prin urmare, el mai este control financiar în măsura în care relațiile nonfinanciare se interferează cu relațiile financiare. Dacă nu, controlul ia forma controlului economic, tehnic, al calității produselor etc. și reprezintă o funcție a conducerii acestor procese.
Fiscul este “instituția care colectează impozitul pe venit” , iar administrația fiscală reprezintă, de asemenea, o instituție a statului care are dreptul de a stabili, încasa și urmări plata impozitelor și a taxelor datorate statului de către contribuabili.
În literatura de specialitate este recunoscută unanim legătura dintre fisc – fiscalitate și impozite și taxe. Indiferent de unghiul din care este privită fiscalitatea, ea se referă întotdeauna la impozite și taxe. Sursa citată mai sus definește fiscalitatea ca fiind ansamblul reglementărilor privind perceperea impozitelor sub toate formele, directe sau indirecte. Această semnificație este dată fiscalității și în literatura de specialitate occidentală, mai ales în cea franceză, unde fiscalitatea reprezintă “ansamblul legilor și regulilor cu privire la impozite”.
Pornind de la această legătură a fiscalității cu impozitele și taxele, putem defini activitatea fiscală ca reprezentând o componentă a activității financiare referitoare la stabilirea și perceperea impozitelor și a altor venituri ale statului. Activitatea financiară este, la rândul ei, strâns legată de sfera de manifestare a finanțelor și se referă la mobilizarea și repartizarea resurselor necesare sectorului public sau privat. Aceste două activități, de mobilizare și repartizare, sunt ipostaze ale funcției de repartiție a finanțelor.
Apare evident că problema stabilirii și perceperii impozitelor și taxelor cuvenite statului, reprezentând activitatea fiscală, poate fi cantonată în sfera de mobilizare a resurselor. De aceea activitatea fiscală este o parte a activității financiare. Pe lângă mobilizarea resurselor, care se leagă în principal de impozite și taxe și deci de activitatea fiscală, activitatea financiară cuprinde și relațiile de natură financiară care intervin în procesul repartizării fondurilor mobilizate.
Normele legale în vigoare, în speță legea referitoare la controlul fiscal, definesc controlul fiscal ca fiind ansamblul activităților care au ca scop verificarea realității declarațiilor, precum și verificarea corectitudinii și exactității îndeplinirii, conform legii, a obligațiilor fiscale de către contribuabili.
Pornind de conceptul de control în general și având în vedere elementele specifice fiscalității, putem defini controlul fiscal ca fiind activitatea de verificare, supraveghere și analiză a modului de realizare a obiectivelor referitoare la stabilrea, perceperea și virarea către stat a obligațiilor legale, reprezentând impozite, taxe și alte contribuții.
Respectând raportul activitate fiscală – activitate financiară, prezent mai sus, deducem că o parte componentă a controlului financiar o reprezintă controlul fiscal.
Controlul financiar, în ansamblul său, deci inclusiv cel fiscal, are ca scop descoperirea abaterilor, deficiențelor, lipsurilor prin compararea situației inițiale, a obiectivelor stabilite, cu realitatea efectivă după derularea proceselor economice și financiare, și luarea sau propunerea de măsuri pentru eliminarea acestora.
În această calitate, el contribuie la perfecționarea managementului atât la nivel micro, cât și macroeconomic.
2. IMPOZITE DIRECTE
2.1. DEFINIREA IMPOZITELOR DIRECTE
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit.
Impozitele sunt plăți care se fac către stat cu titlu definitiv și neramburbabil. În schimbul acestora, plătitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.
Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute în lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. În cazul acestor impozite, subiectul și suportatorul impozitului sunt, în intenția legiuitorului, una și aceeași persoană.
Dacă ținem cont de criteriile care stau la baza așezării impozitelor directe, atunci acestea pot fi grupate în impozite reale și impozite personale.
Impozitele reale se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale ( pământul, clădirile, fabricile, magazinele etc.), făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozitului. Ele mai sunt cunoscute și sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se așază asupra produsului brut al obiectului impozabil, fără a se face nici o legătură cu situația subiectului impozitului.
Impozitele personale se așază asupra veniturilor sau averii în strânsă legătură cu situația personală a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute și sub denumirea de impozite subiective.
Prin urmare, impozitele directe fiind nominative și având un cuantum și termene de plată precis stabilite, iar acestea sunt aduse din timp la cunoștința plătitorilor, sunt mai echitabile și mai de preferat decât impozitele indirecte, deoarece la acestea din urmă consumatorii diferitelor mărfuri și servicii, de regulă, nu știu cu anticipație când și mai ales cât vor plăti statului, sub forma taxelor de consumație și a altor impozite indirecte.
Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic și social. Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.
Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părți importante din produsul intern brut între grupuri sociale și indivizi, între persoanele fizice și cele juridice.
IMPOZITELE DIRECTE ÎN ROMÂNIA
Reglementările în materia impozitelor directe se împart în două mari grupe, în funcție de subiectul impozabil:
Legislația aplicabilă în materia beneficiilor obținute de societățile comerciale:
impozitul pe profit;
impozitul pe dividende;
Legislația aplicabilă în materia veniturilor persoanelor fizice.
IMPOZITUL PE PROFIT
Cadrul legal al reglementării impozitului pe profit îl constituie Legea nr.414 /26.06.2002.
Impozitul pe profit este o obligație fiscală care ocupă un loc important în formarea veniturilor bugetului de stat, având de asemenea o influență majoră asupra activității economice a agenților economici.
Subiecții impozitului pe profit sunt persoane juridice care obțin profit din activitățile desfășurate.
La plata impozitului pe profit sunt obligați următorii contribuabili:
a) persoane juridice române, pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, atât în România, cât și în străinătate;
În această categorie de contribuabili se cuprind: regiile autonome, indiferent de subordonare; societățile comerciale, indiferent de forma juridică de organizare și de forma de proprietate, inclusiv cele cu participare de capital străin sau cu capital integral străin; societățile agricole; organizațiile cooperatiste; instituțiile financiare și de credit și alte asemenea persoane juridice române.
b) persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent;
c) persoanele juridice sau fizice nerezidente care desfășoară activități în România ca beneficiari ori parteneri împreună cu o persoană juridică română într-o asociere sau o altă entitate ce nu dă naștere unei persoane juridice, pentru profitul realizat în România;
d) asocierile dintre persoanele fizice române și persoanele juridice române care nu dau naștere unei persoane juridice, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate. În acest caz impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică;
Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit:
trezoreria statului;
instituțiile publice, pentru fondurile publice constituite, inclusiv pentru veniturile extrabugetare și disponibilitățile realizate și utilizate, potrivit Legii nr. 72/1996 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și Legii nr.189/1998 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
unitățile economice fără personalitate juridică ale organizațiilor de nevăzători, de invalizi și ale persoanelor cu handicap, pentru profiturile realizate de acestea;
fundațiile române constituite ca urmare a unor legate;
cooperativele care funcționează ca unități protejate ale persoanelor cu handicap, special organizate potrivit legii;
cultele religioase, pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit Legii nr.103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult;
instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, potrivit Legii învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr.74/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior,
asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, potrivit Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile obținute din activitățile economice care sunt sau vor fi utilizate pentru îmbunătățirea confortului și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune.
Procedura de calcul a impozitului pe profit constă în aplicarea unei cote procentuale în prezent de 25 %, asupra bazei de calcul, respectiv a profitului impozabil, stabilit în baza profitului contabil, prin luarea în considerare a veniturilor neimpozabile și respectiv a cheltuielilor nedeductibile fiscal.
Cota de impozit pe profit este de 25%, cu unele excepții:
În cazul Băncii Naționale a României cota de impozit pe profit este de 80% și se aplică asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile și a fondului de rezervă, potrivit legii.
Contribuabilii care obțin venituri din activitățile desfășurate pe bază de licență în zona liberă plătesc o cotă de impozit pe profit de 5% pentru profitul impozabil care corespunde acestor venituri, până la data de 31 decembrie 2004.
Contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor și/sau al prestărilor de servicii, realizate din activitate proprie, plătesc o cotă de impozit pe profit de 6% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor. Suma aferentă reducerii cotei de impozit pe profit de la 25% se repartizează la sfârșitul anului ca sursă proprie de finanțare, în limita profitului rămas după înregistrarea cheltuielii cu impozitul pe profit. Prestările de servicii pentru care se aplică cota de impozit redusă sunt cele pentru care beneficiarul prestării este în străinătate.
Începând cu data de 1 ianuarie 2003 cota de impozit pe profit este de 12,5% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor încasate din export în volumul total al veniturilor. Începând cu data de 1 ianuarie 2004 cota de impozit pe profit este de 25%.
În cazul contribuabililor care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor și a cazinourilor, impozitul pe profit datorat nu poate fi mai mic de 5% din veniturile realizate din aceste activități. În situația în care impozitul pe profit este mai mic de 5% din veniturile acestor activități, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% aplicat asupra acestor venituri realizate.
Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Anul fiscal al fiecărui contribuabil este anul calendaristic. Când un contribuabil se înființează sau încetează să existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul fiscal pentru care contribuabilul a existat.
În cazul bunurilor mobile și imobile produse de către contribuabili și valorificate în baza unui contract de vânzare cu plata în rate, contribuabilii pot opta pentru înregistrarea valorii ratelor la venituri impozabile, la termenele scadente prevăzute în contract. Cheltuielile corespunzătoare sunt deductibile la aceleași termene scadente prevăzute în contractele încheiate între părți, proporțional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a contractului. Opțiunea se exercită în momentul livrării bunurilor și nu se poate revenii asupra ei.
Următoarele venituri sunt considerate neimpozabile:
dividendele primite de către o persoană juridică română de la o altă persoană juridică română;
diferențele favorabile de valoare ale titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune ori prin compensarea unor creanțe la societatea la care se dețin participațiile;
veniturile rezultate din anularea datoriilor care au fost considerate cheltuieli nedeductibile, precum și din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere sau a veniturilor realizate din recuperarea unor cheltuieli nedeductibile.
La calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente veniturilor impozabile.
Metoda de evaluare aplicată trebuie să fie aceeași pe tot parcursul exercițiului financiar. Sunt recunoscute la calculul profitului impozabil metodele contabile stabilite prin reglementări legale în vigoare, inclusiv metoda LIFO.
La calculul profitului impozabil sunt deductibile numai următoarele sume utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor și a provizioanelor:
rezerva, în limita a 5% din profitul contabil, până ce acesta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris și vărsat;
în cazul băncilor și cooperativelor de credit autorizate, provizioanele obligatorii constituite potrivit normelor Băncii Naționale a României. Același regim se aplică și fondurilor de garantare;
rezervele tehnice calculate de către societățile de asigurare și reasigurare constituite potrivit Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările ulteriore.
Cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat sunt deductibile la calculul profitului impozabil dacă sunt efectuate în limita de 5% aplicată asupra diferenței dintre totalul veniturilor și totalul cheltuielilor, inclusiv accizele, mai puțin cheltuiala cu impozitul pe profit și cheltuielile cu sponsorizarea și/sau mecenatul.
De asemenea, mai sunt deductibile la calculul impozitului pe profit și perisabilitățile, potrivit prevederilor legale.
Următoarele cheltuieli sunt nedeductibile:
cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat;
amenzile, confiscările, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române, potrivit prevederilor legale, cu excepția majorărilor, al căror regim este reglementat prin convențiile de evitare a dublei impuneri;
suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților, pentru deplasări în țară și în străinătate, care depășește de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru institutiile publice;
sumele utilizate pentru constituirea provizioanelor peste limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului;
suma cheltuielilor sociale care depășesc limitele considerate deductibile, conform legii anuale a bugetului de stat;
cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoare adăugată aferentă acestor cheltuieli;
cheltuielile cu taxa pe valoare adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă;
orice cheltuieli făcute în favoarea acționarilor sau a asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului la valoarea de piață;
cheltuieli de cercetare-dezvoltare, de conducere și de administrare înregistrate de un sediu permanent care aparține unei persoane fizice sau juridice străine, care nu s-au efectuat în România, care depășesc 10% din salariile impozabile ale salariaților sediului permanent din România;
cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile;
cheltuieli reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, dacă nu sunt acordate în limita dispozițiilor legii anuale a bugetului de stat;
cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator în numele angajatului, exceptând cheltuielile cu primele de asigurare pentru accidente de muncă, boli profesionale și risc profesional;
cheltuielile de protocol care depășesc limita de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor și al cheltuielilor, inclusiv accizele, mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol înregistrate în cursul anului;
alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la persoana fizică;
cheltuielile privind contribuțiile plătite la fondurile speciale peste limitele stabilite;
cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele corporale și necorporale ale contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate pentru care este autorizat.
Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât unu.
În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operațional locatorul/finanțatorul are această calitate. Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în cazul leasingului financiar, și de către locator, în cazul leasingului operațional, cheltuielile fiind deductibile. În cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operațional utilizatorul deduce chiria.
Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi.
2.2.2. IMPUNEREA MICROÎNTREPRINDERILOR
Potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr.24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, sunt obligate la plata unui impozit aplicat asupra veniturilor obținute din orice sursă persoanele juridice, denumite în continuare microîntreprinderi, care îndeplinesc cumulativ la data de 31 decembrie a anului precedent, următoarele condiții:
sunt producătoare de bunuri materiale, prestează servicii sau/și desfășoară activitate de comerț;
au până la nouă salariați;
au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de până la 100.000 euro inclusiv;
au capital integral privat.
Persoanele juridice înființate în cursul unui an fiscal beneficiază de prevederile ordonanței dacă îndeplinesc condițiile mai sus menționate, la sfârșitul anului respectiv.
În cazul în care în cursul anului fiscal una dintre condițiile impuse nu mai este îndeplinită, contribuabilul are obligația de a păstra pentru anul fiscal respectiv regimul de impozitare stabilit de ordonanță, fără posibilitatea de a reveni din anul următor la acest mod de impunere, chiar dacă ulterior îndeplinește condițiile la sfârșitul anului respectiv.
Nu intră sub incidența prevederilor ordonanței:
băncile;
societățile de asigurare și reasigurare;
societățile de investiții;
societățile de administrare a investițiilor și societățile de depozitare;
societățile de intermediere de valori mobiliare;
societăți cu activitate exclusivă de comerț exterior.
Dovada îndeplinirii condiției privind numărul de salariați eliberată de către direcțiile de muncă și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București.
Pentru încadrarea în cerința privind nivelul veniturilor se au în vedere datele financiar-contabile din balanța de verificare pentru luna decembrie a anului anterior sau datele financiare din contul de profit și pierdere pentru microîntreprinderi.
Microîntreprinderile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii direct către populație, pentru care nu se emit facturi, sunt obligate să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.
În situația în care un contribuabil se înființează, se reorganizează prin divizare și fuziune în cursul anului fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul pentru care contribuabilul a existat.
Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra sumei totale a veniturilor trimestriale obținute din orice sursă, respectiv asupra veniturilor înscrise în contul de profit și pierdere pentru microîntreprinderi.
În cazul în care se achiziționează case de marcat, cota de impozit se aplică asupra veniturilor totale din care se scade valoarea acestora, în conformitate cu documentul justificativ, în luna înregistrării achiziției.
La verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscale de către microîntreprindere, inspectorul fiscal va lua în considerare facilitățile prevăzute de lege, după cum urmează:
Microîntreprinderile care desfășoară activitate producătoare de bunuri și /sau prestează servicii și care efectuează investiții din profit, în active corporale și necorporale amortizabile destinate activităților pentru care contribuabilul este autorizat, beneficiază de scăderea acestora din impozitul datorat.
Suma deducerii nu poate depăși impozitul datorat pe întregul an fiscal.
Pentru investițiile care nu sunt finalizate în anul fiscal curent, deducerea se acordă proporțional cu valoarea lucrărilor realizate efectiv în baza unei situații parțiale de lucrări.
Investițiile realizate vor rămâne în patrimoniul microîntreprinderilor cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata normală de funcționare a acestora.
În caz contrar, impozitul se recalculează pentru perioada în care microîntreprinderea a beneficiat de deducere și se varsă la bugetul de stat împreună cu majorările de întârziere aferente.
Microîntreprinderile vor beneficia de reducerea impozitului în proporție de 20% în cazul în care crează noi locuri de muncă, dacă se asigură creșterea numărului mediu scriptic anual cu cel puțin 10% față de anul financiar precedent.
Această facilitate se acordă cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:
reducerea impozitului se aplică pe perioda în care forța de muncă nou-angajată rămâne în întreprindere și nu se fac alte disponibilizări;
forța de muncă nou-angajată este de cel puțin 10% din forța de muncă existentă în întreprindere în momentul angajării;
personalul trebuie să fie angajat cu contract individual de muncă.
Fac excepție de la condițiile enumerate mai sus pensionarea și desfacerea contractelor de muncă ca urmare a săvârșirii unor acte de indisciplină, potrivit legii.
Reducerea se calculează începând cu luna în care sunt îndeplinite condițiile respective.
La verificarea plății impozitului se va avea în vedere că aceasta se face în lei, trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.
Impozitul calculat se înscrie în formularul “Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”-“Impozit pe veniturile microîntreprinderilor”.
Pentru neplata la termen a impozitului se datorează majorări de întârziere.
Constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitului, precum și a majorărilor de întârziere aferente, se efectuează de organele fiscale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București.
Controlul fiscal nu se va efectua mai devreme de 2 ani de la data controlului fiscal anterior, cu excepția cazurilor de evaziune fiscală.
Contestațiile formulate la actele de control sau de impunere ale organelor fiscale se soluționează conform dispozițiilor legale.
2.2.3. IMPOZITUL PE DIVIDENDE
Impozitul pe dividende este reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.26/1995, cu modificările și completările ulterioare, și prin Ordonanța Guvernului nr.7 /19.07.2001, în vigoare de la 1 ianuarie 2002.
Dividendul este orice distribuire, în bani și/sau în natură, în favoarea acționarilor sau asociaților, din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierderi.
Dividendele constituie cota-parte din beneficiile reale ce se vor plăti asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul costitutiv nu s-a prevăzut altfel.
În cazul dividendelor în natură, evaluarea produselor acordate ca plată în natură se face la prețul de vânzare practicat de unitate pentru produsele din producția proprie sau la prețul de achiziție, pentru alte produse, iar în cazul serviciilor, pe baza tarifelor pentru aceste servicii. Prețurile tarifare sunt cele practicate la data efectuării plății în natură.
Dividendele sunt supuse impozitării, prin reținere la sursă, cu o cotă de 10% din suma acestora.
Obligativitatea calculării, reținerii și vărsării impozitului pe dividende revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați.
Plata impozitului pe dividende se face în lei. În situațiile în care plata dividendelor se face în valută, impozitul, majorările de întârziere, cât si amenzile se virează în lei proveniți din schimb valutar la cursul în vigoare la data efectuării plății.
În cazul în care impozitul pe dividende nu este plătit la termen, persoana juridică este obligată la plata majorărilor de întârziere începând cu ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului de plată și cu data plății efective a impozitului, inclusiv.
Termenul de plată a impozitului pe dividende este odată cu plata efectivă a dividendelor. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la 31 decembrie a anului respectiv.
Constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitului pe dividende, precum și a majorărilor de întârziere aferente se efectuează de către organele fiscale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București.
În vederea determinării obligațiilor fiscale, organele fiscale au dreptul de a controla operațiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitului pe dividende, precum și a reține extrase sau fotocopii ale documentelor care pot constitui dovezi în determinarea obligației fiscale.
În cazul unei cereri pentru restituirea unei plăți de impozit pe dividende peste suma datorată depusă în termenul stabilit, organul fiscal va putea compensa suma acelei plăți, așa cum a fost determinată de aceasta, cu alte obligații fiscale ale persoanei juridice care a făcut plata peste nivelul impozitului pe dividende datorat.
Organele fiscale vor restitui pe bază de cerere, în lipsa altor datorii scadente, sumele plătite în plus. Nu se admit compensări ale impozitului pe dividende cu eventualele creanțe deținute de persoana juridică asupra statului, altele decât cele de natură fiscală.
Termenul de prescripție pentru stabilirea impozitului pe dividende este de 5 ani de la data la care a expirat termenul prevăzut. Cererile pentru compensarea sau restituirea impozitului pe dividende plătit în plus peste suma datorată nu pot fi făcute după 5 ani de la expirarea termenului stabilit.
Funcționarii publici din cadrul unităților fiscale, inclusiv persoanele care nu mai dețin această calitate, sunt obligați să păstreze secretul asupra informațiilor pe care le dețin, urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu.
Informația referitoare la o persoană fizică sau juridică constituie secret profesional și poate fi transmisă și unei alte persoane fizice sau juridice numai cu consimțământul scris al acesteia.
Persoana juridică, care consideră că impunerea făcută de un organ fiscal este incorectă, poate face cerere de revizuire a acesteia, la organele direcției generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județeană și a municipiului București, după caz. Cererea trebuie făcută în scris, în termen de 20 de zile de la data când persoana juridică a primit înștiințarea. Cererea trebuie să fie motivată și însoțită de acte doveditoare.
În termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de revizuire, direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București sunt obligate să se pronunțe printr-o decizie motivată, care se comunică persoanei juridice.
Împotriva deciziei emise de direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București, persoana juridică poate face contestație la Ministerul Finanțelor.
Ministerul Finanțelor este obligat să se pronunțe printr-o decizie motivată, în termen de 40 de zile de la înregistrarea contestației, care se comunică persoanei juridice.
Decizia Ministerului Finanțelor poate fi contestată la Curtea de apel în a cărei rază teritorială își are sediul persoana juridică.
Împotriva hotărârii Curții de apel se poate face recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 15 zile de la comunicare.
Pentru perioada de soluționare a cererilor de revizuire și a contestațiilor se suspendă executarea silită a 50% din impozitul pe dividende contestat. Pentru această perioadă se calculează majorări de întârziere.
Plata impozitului pe dividende și a majorărilor de întârziere aferente, rămase de plată, urmare a soluționării pe cale administrativă a cererii de revizuire sau a contestației, după caz, se face în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință, prin semnătură, a deciziei date de către organele prevăzute, perioadă pentru care se calculează majorări de întârziere.
Cererile de revizuire cu privire la impozitul pe dividende și a majorărilor de întârziere aferente sunt supuse unei taxe de timbru de 1% din suma contestată. Contestațiile se timbrează cu jumătate din suma plătită la cererile de revizuire. Taxa de timbru se datorează indiferent dacă o altă cerere de revizuire sau contestație cu același obiect, înregistrată și rezolvată anterior, a fost taxată.
În vederea calculării taxei de timbru, persoanele juridice sunt obligate să specifice în scris cuantumul sumei contestate.
2.2.4. IMPOZITUL PE VENIT
Începând cu data de 1 ianuarie 2000 a avut loc o unificare a sistemului fiscal, impozitele fiind guvernate de un singur act normativ și anume Ordonanța Guvernului nr.73/1999 privind impozitul pe profit, abrogată ulterior de Ordonanța Guvernului nr.7/2001.
Impozitul pe venitul anual global reprezintă suma datorată de o persoană fizică pentru veniturile realizate într-un an fiscal, determinată prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil.
Procedura de globalizare a veniturilor reprezintă suma veniturilor nete realizate din activități independente, din salarii, din cedarea folosinței bunurilor, precum și a veniturilor de aceeași natură realizate din străinătate, obținute de persoane fizice române, din care se scad pierderile fiscale reportate și deducerile personale.
Venitul brut aferent fiecărei categorii de venit cuprinde sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură.
Venitul net sau pierderea pentru fiecare categorie de venit reprezintă diferența dintre venitul brut și cheltuielile aferente deductibile. Cheltuielile aferente deductibile sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării veniturilor.
Deducerile personale reprezintă o sumă neimpozabilă acordată contribuabilului, cuprinzând deducerea personală de bază și deducerile personale suplimentare, în funcție de situația proprie și/sau a persoanelor aflate în întreținere, după caz.
Creditul fiscal extern reprezintă suma plătită în străinătate cu titlu de impozit și recunoscută în România, care se deduce din impozitul pe venit datorat în România.
Impozitul final este impozitul stabilit asupra categoriilor de venituri impuse separat și care nu se includ în venitul anual global impozabil.
Este subiect al impozitului pe venit, persoana fizică rezidentă, denumită contribuabil:
persoana fizică română cu domiciliul în România, pentru veniturile obținute atât în România, cât și din străinătate;
persoana fizică română fără domiciliu în România, pentru veniturile obținute din România prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depășește în total 180 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat;
persoana fizică străină, pentru veniturile obținute din România prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat;
persoanele fizice române fără domiciliu în România, precum și persoanele fizice străine, care realizează venituri din România în alte condiții decât cele menționate și potrivit condițiilor de evitare a dublei impuneri, după caz.
Conform Ordonanței Guvernului nr.7/2001 privin impozitul pe venit, România înseamnă teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială și spațiul aerian de deasupra teritoriului și mării teritoriale, asupra cărora România își exercită suveranitatea, precum și zona contiguă, platoul continental și zona economică exclusivă, asupra cărora România își exercită, în conformitate cu legislația sa și potrivit normelor și principiilor dreptului internațional, drepturi suverane și jurisdicția.
Categoriile de venituri care se supun impozitului pe venit sunt:
venituri din activități independente;
venituri din salarii;
venituri din cedarea folosinței bunurilor;
venituri din dividende și dobânzi;
venituri din pensii, pentru suma ce depășește 5.000.000 lei pe lună;
venituri din activități agricole
alte venituri.
În categoriile de venituri prevăzute se includ atât veniturile în bani, cât și echivalentul în lei al veniturilor în natură.
Nu sunt impozabile și nu se impozitează următoarele:
ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri publice;
contravaloarea darurilor acordate copiilor minori ai angajaților cu ocazia zilei de 1 iunie și a sărbătorilor Crăciunului, precum și angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie, în limita sumei de 1.000.000 lei pentru fiecare persoană și eveniment;
ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi însemnate în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, precum și în cazul unor boli grave sau incurabile, acordate angajatului;
sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum și excedentul rezultat din fructificarea rezervelor constituite din primele plătite de asigurați;
pensiile I.O.V.R., sumele fixe de îngrijire pentru pensionarii care au fost încadrați în gradul I de invaliditate, precum și pensiile, altele decât cele plătite din fonduri constituite prin contribuții obligatorii la un sistem de asigurări sociale și cele finanțate de la bugetul de stat;
contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispozițiilor legale în materie;
contavaloarea echipamentelor tehnice, echipamentului individual de protecție și de lucru, alimentației de protecție, medicamentelor și materialelor igienico-sanitare;
sumele sau bonurile primite sub formă de sponsorizări sau mecenat;
alocația individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator;
veniturile obținute ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și mobile corporale din patrimoniul personal, exclusiv cele obținute din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și părților sociale;
sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;
sumelor primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura celor de transport, cazare, indemnizației acordate în perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului, cu excepția celor acordate de persoanele juridice fără scop lucrativ peste limitele legale stabilite pentru instituțiile publice;
drepturile în bani și în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenții și elevii militari ai instituțiilor de învățământ militare și civile;
bursele primite de persoanele care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare profesională în cadru instituționalizat;
sumele sau bunurile primite cu titlu de moștenire și donație;
veniturile din agricultură și silvicultură.
Sunt venituri scutite de impozit pe venit următoarele:
veniturile membrilor misiunilor diplomatice și ai posturilor consulare, cu condiția reciprocității;
veniturile oficialilor organismelor internaționale realizate în cadrul acestor organisme ca urmare a activității desfășurate în România;
veniturile obținute de corespondenții de presă străini, cu condiția reciprocității;
premiile și orice alte avantaje în bani sau în natură obținute de elevi și studenți la concursuri interne și internaționale;
premiile obținute de sportivii medaliați la campionatele mondiale, europene și la jocurile olimpice;
sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, acordate potrivit legii;
veniturile reprezentând avantajele în bani sau în natură acordate persoanelor cu handicap, veteranilor de război, invalizilor și văduvelor de război;
veniturile din salarii ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator.
Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic. Venitul impozabil realizat pe o fracțiune de an se consideră venit anual impozabil.
Începând cu anul fiscal 2002 baremul anual, respectiv lunar, pentru calculul plăților anticipate cu titlu de impozit se stabilește luându-se în calcul 1/2 din rata inflației prognozate pentru anul respectiv, aplicată la baremul de impunere construit pe baza ratei inflației realizate pe perioada ianuarie – octombrie și a prognozei pe lunile noiembrie – decembrie ale anului precedent. Aceste baremuri se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice. Baremul anual pentru calculul impozitului pe venitul anual global impozabil se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice, pe baza baremului anual, corectat cu variația ratei inflației realizate față de cea prognozată pe perioada impozabilă.
În categoriile de venituri se cuprind și orice avantaje în bani și în natură primite de o persoană fizică, cu titlu gratuit sau cu plata parțială, precum și folosirea în scop personal a bunurilor și drepturilor aferente desfășurării activității. Avantajele acordate includ folosința în scop personal a vehiculelor de orice tip, hrana, cazarea, personalul pentru munci casnice, reducerile de prețuri sau de tarife în cazul cumpărării unor bunuri sau prestări de servicii pentru salariații proprii, gratuitățile de bunuri și servicii, inclusiv sumele acordate pentru distracții sau recreere, precum și altele asemenea.
Venitul net se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile.
Veniturile și cheltuielile în natură se evaluează potrivit metodelor stabilite prin normele în vigoare.
Contribuabilii au dreptul la deducerea din venitul anual global a unor sume sub formă de deducere personală de bază și deduceri personale suplimentare, acordate pentru fiecare lună a perioadei impozabile. Deducerea personală de bază este fixată la suma de 1.800.000 lei pe lună.
Deducerea personală suplimentară pentru soția/soțul, copiii sau alți membri de familie, aflați în întreținere, este de 0,5 înmulțit cu deducerea personală de bază. Contribuabilii mai beneficiază de deduceri personale suplimentare în funcție de situația proprie sau a persoanelor aflate în întreținere, astfel:
1,0 înmulțit cu deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul I și persoanele cu handicap grav;
0,5 înmulțit cu deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul II și persoanele cu handicap accentuat.
Deducerile personale se însumează, iar suma lor admisă pentru calculul impozitului nu poate depăși de 3 ori deducerea personală de bază și se acordă în limita venitului realizat.
Sumele și tranșele de venituri lunare impozabile sunt calculate prin rotunjire la suta de mii de lei, în sensul că fracțiunile sub 50.000 lei inclusiv nu se iau în calcul, iar ceea ce depășește 50.000 lei se majorează la 100.000 lei.
2.2.4.1. IMPUNEREA VENITURILOR DIN ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente.
Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de servicii și din practicarea unei meserii.
Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii asemănătoare, desfășurate în mod independent.
Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenție, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor și altele asemenea.
Persoanele fizice române fără domiciliu în România și persoanele fizice străine sunt supuse impozitării în România pentru veniturile obținute din desfășurarea în România, potrivit legii, a unei activități independente, printr-o bază fixă, sau într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice periodă de 12 luni începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat.
Contribuabilii care obțin venituri din activități independente sunt obligați să organizeze și să conducă evidența contabilă în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidența contabilă, completând Registrul-jurnal de încasări și plăți, Registrul-inventar și alte documente contabile stabilite prin norme.
Contribuabilii care desfășoară activități pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit nu au obligația să organizeze și să conducă evidența contabilă în partidă simplă pentru activitatea respectivă.
Contribuabilii care obțin venituri din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, la care venitul net se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote forfetare de cheltuieli, au obligația, pentru activitatea respectivă, să completeze Registrul-jurnal de încasări și plăți.
Venitul net din activități independente se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă prin diferență între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile.
Venitul brut cuprinde sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură, inclusiv contravaloarea bunurilor din patrimoniul afacerii, rămase după încetarea definitivă a activității. Nu sunt considerate venituri brute sumele primite sub formă de credite.
Nu sunt cheltuieli deductibile:
amenzile, majorările de întârziere și penalitățile, altele decât cele de natură contractuală;
donațiile de orice fel;
cheltuielile de sponsorizare sau mecenat, care depășesc limitele prevăzute de lege;
cheltuielile pentru protocol, care depășesc limita de 0,25% aplicată asupra bazei de calcul;
ratele aferente creditelor angajate;
dobânzi aferente creditelor angajate.
Baza de calcul la care se aplică limitele de cheltuieli se determină prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor aferente deductibile, exclusiv a celor pentru care se face calculul plafonului.
Venitul net din activități independente, realizat de persoanele fizice în cadrul unor asociații între persoane fizice, se calculează la nivelul asociației.
Venitul brut din drepturi de proprietate intelectuală reprezintă totalitatea încasărilor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură realizate din drepturi de proprietate intelectuală.
Venitul net se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote de cheltuieli de 40%, aplicată la venitul brut, precum și a contribuțiilor obligatorii, datorate potrivit legii.
Venitul net din drepturi de autor aferente operelor de artă monumentală se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote de cheltuieli de 50%, aplicată la venitul brut, precum și a contribuțiilor obligatorii, datorate potrivit legii.
Pentru contribuabilii care realizează venituri din activități independente și își desfășoară activitatea individual, venitul net se determină pe bază de norme de venit. Ministerul Finanțelor Publice, prin ordin al ministrului finanțelor publice, stabilește nomenclatorul activităților independente pentru care venitul net se poate determina pe bază de norme de venit.
Organul fiscal competent va comunica contribuabilului până la data de 15 aprilie a anului fiscal suma reprezentând venitul net și nivelul plăților anticipate în contul impozitului anual.
Norma de venit, comunicată contribuabilului reprezintă venit net și intră în componența venitului anual global impozabil.
Beneficiarii de venit datorează în cursul anului un impozit reținut la sursă, reprezentând plăți anticipate, stabilite în situațiile și în cuantumurile următoare:
15% din venitul brut încasat, în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală;
10% din venitul brut încasat, ca urmare a valorificării de bunuri în regim de consignație;
10% aplicat la venitul brut încasat, ca urmare a unor activități desfășurate în baza unui contract de agent, comision sau mandat comercial;
10% din venitul brut încasat, în cazul activităților de expertiză contabilă, tehnică judiciară și extrajudiciară.
Impozitul reținut de persoana juridică în contul persoanei fizice pentru veniturile realizate dintr-o asociere cu o persoană juridică română, care nu dă naștere unei persoane juridice, reprezintă plata anticipată în contul impozitului anual pe venit. Obligația calculării, reținerii și virării impozitului determinat conform metodologiei stabilite în legislația privind impozitul pe profit revine persoanei juridice române.
2.2.4.2. IMPUNEREA VENITURILOR DIN SALARII
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate și pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani.
În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:
indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii;
indemnizații din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop lucrativ;
drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele,premiile, sporurile și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii;
indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome;
sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subscripție publică;
veniturile realizate din încadrarea în muncă ca urmare a încheierii unei convenții civile de prestări de servicii;
sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație și în comisia de cenzori,
alte drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.
Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de realizare a venitului.
Venitul net din salarii se determină prin deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli:
contribuțiile obligatorii datorate, potrivit legii, pentru protecția socială a șomerilor, pentru asigurările sociale de sănătate, contribuția individuală de asigurări sociale, precum și alte contribuții obligatorii stabilite prin lege, după caz;
o cotă de 15% din deducerea personală de bază, acordată cu titlu de cheltuieli profesionale, o dată cu deducerea personală de bază la același loc de muncă;
Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentând plăți anticipate, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri.
Impozitul lunar se determină, prin aplicarea baremului lunar prevăzut, asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii aferent unei luni și deducerile personale acordate pentru luna respectivă.
Sumele reprezentând prime de vacanță, acordate pe lângă indemnizația de concediu de odihnă, potrivit prevederilor contractelor de muncă sau ale unor legi speciale, în limita salariului de bază din luna anterioară plecării în concediu, se impozitează separat de celelalte drepturi salariale ale lunii în care se plătesc, prin aplicarea baremului lunar asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuția la asigurările sociale de sănătate.
Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare.
Calculul impozitului pe veniturile din salarii se face pe baza informațiilor cuprinse în fișa fiscală.
Plătitorii de venituri au obligația să solicite organului fiscal, pe bază de cerere, până la data de 30 noiembrie a fiecărui an pentru anul următor, formularul tipizat al fișelor fiscale pentru salariați și pentru persoanele fizice care obțin venituri asimilate salariilor.
Fișa fiscală va fi completată de plătitorul de venituri cu datele personale ale contribuabilului, mențiunile referitoare la deducerile personale, veniturile din salarii obținute și impozitul reținut și virat în cursul anului, precum și rezultatul regularizării impozitului plătit pe venitul anual sub formă de salarii.
Plătitorii de venituri de natură salarială au obligația să determine venitul anual impozabil din salarii și să stabilească diferența dintre impozitul calculat la nivelul anului și cel calculat și reținut lunar anticipat în cursul anului fiscal, până în ultima zi lucrătoare a lunii februarie a anului fiscal următor, precum și să efectueze regularizarea acestor diferențe în termen de 90 de zile de la această dată, pentru persoanele fizice.
Diferențele de impozit rezultate din operațiunile de regularizare influențează obligația de plată pentru bugetul de stat a impozitului pe venitul din salarii, a angajatorului, pentru luna în care are loc regularizarea, rezultând impozitul de virat pentru luna respectivă.
Sumele reprezentând deduceri personale cuvenite, dar neacordate în cursul anului fiscal de către angajatori, precum și deduceri personale acordate, dar necuvenite, se regularizează cu ocazia stabilirii impozitului anual pe venit.
2.2.4.3. IMPUNEREA VENITURILOR DIN CEDAREA FOLOSINȚEI BUNURILOR
Veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt venituri, în bani și/sau în natură, provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, obținute de către proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal.
Veniturile din cedarea folosinței bunurilor se stabilesc pe baza contractului încheiat între părți, în formă scrisă, și înregistrat la organul fiscal competent în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia.
Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură, realizate de proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal.
Venitul brut anual din cedarea folosinței bunurilor se stabilește pe baza chiriei sau a arendei prevăzute în contractul încheiat între părți pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul plății chiriei sau a arendei.
În situația în care chiria/arenda reprezintă echivalentul în lei al unei valute, venitul brut anual se determină pe baza chiriei/arendei lunare evaluate la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României, din ultima zi a fiecărei luni, corespunzător lunilor din perioada de impunere.
Venitul net din cedarea folosinței bunurilor se determină prin deducerea din venitul brut a următoarelor cote de cheltuieli reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului, astfel:
50%, aplicată la venitul brut, în cazul construcțiilor;
30%, aplicată la venitul brut, în celelalte cazuri.
2.2.4.4. IMPUNEREA VENITURILOR DIN DIVIDENDE ȘI DOBÂNZI
Dividendul este orice distribuire făcută de o persoană juridică, în bani și/sau în natură, în favoarea acționarilor sau asociaților, din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierderi.
Se cuprind în această categorie de venit, în vederea impunerii, și sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții.
Veniturile sub formă de dobânzi sunt venituri obținute din titluri de creanțe de orice natură și orice fel de sume cuvenite pentru folosirea banilor împrumutați, precum și din titluri de participare la fonduri deschise de investiții pentru care prețul de răscumpărare este mai mare decât prețul de cumpărare.
Sunt scutite de impozit dobânzile aferente titlurilor de stat, depozitelor la vedere, precum și obligațiunilor municipale, ale Agenției Naționale pentru Locuințe și ale altor entități emițătoare de obligațiuni care vizează construcția de locuințe.
Dobânzile aferente depunerilor la Casa de Ajutor Reciproc sunt dobânzi aferente depozitelor la vedere.
Veniturile sub formă de dividende distribuite, precum și sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 5% din suma acestora.
Veniturile sub formă de dobânzi se impun cu o cotă de 1% din suma acestora.
Obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice o dată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la data de 31 decembrie a anului respectiv.
Pentru veniturile sub formă de dobânzi impozitul se calculează și se reține de către plătitorii de astfel de venituri în momentul calculului acestora și se virează de către aceștia, lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face calculul dobânzii.
2.2.4.5. IMPUNEREA ALTOR VENITURI
În această categorie se cuprind:
venituri obținute din jocuri de noroc;
veniturile sub formă de câștiguri din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și părților sociale;
veniturile sub forma câștigurilor din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni de acest gen;
venituri sub formă de premii în bani și/sau în natură;
diverse venituri care nu se regăsesc menționate în mod expres, precum și veniturile cu caracter întâmplător.
Sunt scutite de impozit veniturile obținute din jocuri de noroc și din premii, în bani și/sau în natură, sub valoarea sumei neimpozabile, stabilită conform legii, pentru fiecare câștig realizat, de la același organizator sau plătitor, într-o singură zi.
Veniturile obținute din jocuri de noroc, în bani și/sau în natură, se impun prin reținere la sursă cu o cotă de 20% aplicată asupra diferenței dintre venitul brut și suma reprezentând venitul scutit.
Veniturile din premii, în bani și/sau în natură, se impun prin reținere la sursă cu o cotă de 10% aplicată asupra diferenței dintre venitul brut și suma reprezentând venitul scutit.
Veniturile din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare sunt câștigurile de capital obținut ca urmare a operațiunilor de vânzare-cumpărare de valori mobiliare.
Câștigul de capital reprezintă diferența obținută în plus dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare pe tipuri de valori mobiliare, diminuată, după caz, cu comisioanele datorate intermediarilor.
În cazul transferului dreptului de proprietate asupra părților sociale, venitul supus impunerii este câștigul obținut ca urmare a vânzării părților sociale. Câștigul din vânzarea părților sociale se determină ca diferență între valoarea de vânzare și valoarea nominală.
Impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra câștigului de capital din vânzarea valorilor mobiliare, precum și asupra câștigului din vânzarea părților sociale.
Obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile sub formă de câștiguri de capital revine intermediarilor, iar în cazul societăților închise, dobânditorului de părți sociale sau de valori mobiliare în momentul încheierii tranzacției.
Veniturile obținute sub forma câștigurilor din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și din orice alte operațiuni de acest gen reprezintă diferențele de curs favorabile rezultate din aceste operațiuni și se impun prin aplicarea unei cote de 1%, în momentul închiderii operațiunii și evidențierii în contul clientului, iar virarea impozitului se efectuează până la data de 25 a lunii următoarecelei în care a fost reținut.
2.2.5. IMPUNEREA VENITURILOR DIN PENSII
Sunt impozabile totalitatea veniturilor nete, încasate cu titlu de pensie de către contribuabili, plătite atât din fonduri constituite prin contribuții obligatorii la un sistem de asigurare socială, cât și cele primite cu titlu de pensie finanțată de la bugetul de stat, potrivit legii, pentru partea care depășește suma de 5.000.000 lei pe lună.
Venitul net din pensie reprezintă diferența dintre venitul brut din pensie și contribuția pentru asigurările sociale de sănătate.
Venitul brut din pensie reprezintă sumele plătite cu titlu de pensii de asigurări sociale de stat și, după caz, pensii plătite din bugetul de stat, pensii suplimentare inclusiv majorarea acordată pentru asigurări sociale de sănătate.
Venitul impozabil lunar din pensii se determină prin deducerea din suma veniturilor nete din pensii a unei sume fixe neimpozabile lunare de 5.000.000 lei.
Impozitul pe veniturile din pensii se calculează lunar de unitățile plătitoare a acestor venituri, prin aplicarea baremului prevăzut, asupra venitului impozabil lunar din pensii.
Impozitul calculat se reține la data efectuării plății pensiei și se virează la bugetul de stat la unitatea fiscală pe raza căreia își au sediul plătitorii de venituri din pensii, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiilor, impozitul fiind final.
2.2.6. IMPUNEREA VENITURILOR DIN ACTIVITĂȚI AGRICOLE
Persoanele fizice care obțin venituri din cultivarea florilor, legumelor și zarzavaturilor, în sere și în solarii, precum și a arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole și pomicole și altele asemenea datorează un impozit în cotă de 15% asupra venitului net, impozitul fiind final.
Venitul net se determină pe bază de norme de venit. Normele de venit se aprobă de către direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, cu avizul direcțiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, până cel târziu la data de 31 mai a anului fiscal. Normele de venit se stabilesc pe unitatea de suprafață și se reduc în caz de calamități naturale, precum și în situația începerii sau a încetării activității în cursul anului.
Declarația de impunere se depune la organul fiscal pe raza căruia se află terenul, până la data de 30 iunie a anului fiscal, iar impozitul se plătește la organul fiscal de domiciliu al contribuabilului, în proporțiile și la termenele următoare:
-50% până la 1 septembrie inclusiv;
-50% până la 15 noiembrie inclusiv.
Procedura de declarare, stabilire și plată a impozitului se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Contribuabilii care încep o activitate după data de 30 iunie vor depune declarație de impunere în termen de 15 zile de la data începerii activității.
Prin excepție de la prevederile anterioare, contribuabilii care obțin venituri din activități agricole au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net în sistem real.
Opțiunea se face pe bază de cerere adresată organului fiscal competent până la data de 31 ianuarie a anului fiscal sau o dată cu depunerea declarației privind venitul estimat și este obligatoriu pentru contribuabil pe perioada a 3 ani fiscali consecutivi. Opțiunea se consideră reînnoită pentru o altă perioadă de 3 ani în cazul în care contribuabilul nu depune o cerere de renunțare la opțiunea privind impunerea în sistem real.
2.2.7. IMPOZITUL PE VENITUL ANUAL GLOBAL
Venitul anual global impozabil este format din suma veniturilor nete a categoriilor de venituri amintite și a veniturilor de aceeași natură, obținute de persoanele fizice române din străinătate, din care se scad, în ordine, pierderile fiscale reportate și deducerile personale.
Veniturile din activități independente, din salarii și din cedarea folosinței bunurilor, sunt venituri care se supun procedurii de globalizare și de determinare a impozitului pe venitul anual global.
Veniturile din dividende și dobânzi, din activități agricole, precum și cele cuprinse în categoria “alte venituri” se supun impozitării, pe fiecare loc de realizare, în cadrul acestor categorii de venituri, impozitul fiind final.
Contribuabilii care realizează venituri dintr-o singură sursă, sub formă de salarii, la funcția de bază, pe întregul an fiscal, nu au obligația să depună declarații de venit global.
Contribuabilii au obligația să completeze și să depună la organul fiscal competent o declarație de venit global, precum și declarații speciale până la data de 30 aprilie a anului următor celui de realizare a venitului.
Declarațiile speciale se completează pentru fiecare categorie de venit și pe fiecare loc de realizare a acestuia.
Impozitul pe venitul anual global datorat este calculat de organul fiscal în raza căruia își are domiciliul contribuabilul ori de alte organe stabilite prin hotărâre a Guvernului, după caz, pe baza declarației de venit global, prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil.
Pentru construcțiile de locuințe proprietate personală, cu excepția celor construite prin Agenția Națională de Locuințe, se acordă o reducere a impozitului pe venit în cuantum de 20% din valoarea materialelor folosite.
3. CONTROLUL FISCAL PRIVIND IMPOZITELE DIRECTE
CONCEPTUL DE CONTROL FISCAL
Prin control fiscal se înțelege ansamblul activităților destinate a asigura respectarea obligațiilor de declarare și calculare corectă, precum și de plată la termenele legale a impozitelor, taxelor și altor vărsăminte obligatorii datorate bugetului de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale, denumite în general obligații fiscale.
Controlul fiscal, exercitat prin organele de control fiscal, cuprinde ansamblul activităților care au ca scop verificarea realității, legalității și sincerității declarațiilor, verficarea corectitudinii și exactității îndeplinirii legale a obligațiilor fiscale de către persoanele fizice și juridice române și străine, precum și de asociațiile fără personalitate juridică, denumite generic contribuabili.
Obligațiile fiscale cuprind:
obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele datorate, taxele, contribuțiile la fondurile speciale;
obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile la fondurile speciale;
obligația de a declara, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele care se realizează prin stopaj la sursă;
orice alte obligații legale care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
Ca urmare, controlul fiscal este legat prin stabilirea și încasarea impozitelor și taxelor, fiind deci legat de sistemul fiscal, deoarece totalitatea impozitelor și taxelor provenite de la persoane fizice și juridice care alimentează bugetele publice formează sistemul fiscal.
Controlul fiscal asupra modului de plată către bugetul de stat a impozitelor și taxelor datorate de către persoanele fizice și juridice debitoare se realizează prin personal specializat, salariat al direcțiilor de control financiar fiscal din cadrul direcțiilor finanțelor publice și controlului financiar de stat de la județe și municipiul București, administrațiile financiare și percepțiile rurale.
Controlul fiscal cuprinde controlul declarațiilor depuse de contribuabili, al documentelor utilizate pentru stabilirea impozitelor și taxelor, cât și controlul altor documente depuse de contribuabili în scopul obținerii unor reduceri, restituiri și rambursări.
Direcția generală de control fiscal (D.G.C.F.) este structura Ministerului Finanțelor care pune în aplicare politica guvernamentală în domeniul impozitelor și taxelor. Prin intermediul controlului fiscal, D.G.C.F. urmărește, analizează și verifică, pe baza raportărilor lunare, trimestriale și anuale ale unităților teritoriale, precum și prin deplasări la fața locului, modul de realizare a veniturilor bugetare formate din impozite și taxe pe total și pe fiecare sursă, a debitelor create în anul curent și a creanțelor restante.
Controlul se exercită inopinat sau în baza unui program stabilit și aprobat la nivelul conducerii direcției în care sunt menționați toți debitorii, persoane fizice sau juridice, principalele obiective, ca și termenele de efectuare a verificărilor planificate. În plus față de obiectivele de control financiar contabil, stabilite prin programele de control, personalul desemnat să aplice măsurile de executare silită are dreptul să cerceteze toate locurile sau incintele în care debitorul își depozitează sau păstrează bunurile materiale, și să solicite orice document sau element material care pot constitui probe în stabilirea cu exactitate a întregii averi a acestuia.
Realizarea practică a activității de control fiscal, în acțiunea de recuperare a creanțelor statului rezultate din impozite și taxe neachitate în termen, se face prin utilizarea atât a procedeelor și tehnicilor specifice acesteia, cât și a celor specifice acțiunii de executare silită a debitorului.
În mod concret, controlul fiscal presupune:
verificarea corectitudinii declarațiilor privind impozitele și taxele;
urmărirea modului de calcul și virare în termen și în cuantumul legal a obligațiilor către stat;
descoperirea cazurilor de sustragere de la plata impozitelor și taxelor și luarea măsurilor legale de recuperare a acestora, urmărind diminuarea fenomenului de evaziune fiscală;
propuneri pentru luarea de măsuri de perfecționare a sistemului legislativ fiscal, precum și de adaptare a metodelor și tehnicilor de control fiscal la imperativele fiecărei etape de politică fiscală.
Contribuabilii sunt obligați să declare cu sinceritate la termenele legale veniturile realizate, bunurile mobile și imobile aflate în proprietate sau obținute cu orice titlu legal, precum și alte valori care generează titluri de creanță fiscală. Când legea nu prevede obligația de depunere a declarației de impunere, contribuabilii răspund de calcularea corectă a obligațiilor fiscale, în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, contribuabilii sunt obligați să evidențieze veniturile realizate și cheltuielile efectuate din activitățile desfășurate, prin întocmirea registrelor sau oricăror documente prevăzute de lege.
În vederea controlului modului de îndeplinire a obligațiilor fiscale, inspectorii fiscali au dreptul să solicite de la contribuabili orice informații, explicații sau justificări în legătură cu declarațiile sau orice alt document depus de către aceștia.
Perioada afectată efectuării controlului este stabilită de organele de control fiscal în funcție de obiectivele controlului și nu poate fi mai mare de trei luni.
Controlul fiscal se desfășoară la sediu, domiciliu ori reședința contribuabilului sau sediul organului de control fiscal, după caz, și se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
3.2. COMPETENȚELE, DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE ORGANELOR DE CONTROL FISCAL
Controlul fiscal se exercită de către Ministerul Finanțelor și unitățile sale teritoriale, prin aparatul fiscal și organele de control financiar abilitate de lege, denumite organe de control fiscal.
Organele de control fiscal îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Structura organizatorică, numărul de personal pentru activitatea de control fiscal, competența teritorială și atribuțiile aparatului de control fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și al unităților sale teritoriale se aprobă de ministrul finanțelor publice.
În exercitarea atribuțiilor sale de serviciu organele de control fiscal colaborează cu autoritățile publice centrale și locale, cu direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, precum și cu instituțiile fiscale similare din alte state, în condițiile legii, pentru realizarea obiectivelor sale.
În exercitarea atribuțiilor ce le revin organele de control fiscal au dreptul:
să verifice în totalitate sau prin sondaj orice documente, înscrisuri, registre sau evidențe contabile ale contribuabililor verificați, referitoare la obiectul controlului, să primească copii de pe orice înscris, document sau înregistrare contabilă;
să solicite contribuabililor controlați, verbal sau în scris, toate informațiile și justificările referitoare la abaterile constatate. În cazul în care se solicită răspunsul în scris, contribuabilii sunt obligați să furnizeze informațiile respective în termen de 5 zile de la primirea solicitării;
să rețină documente în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, în condițiile legii, acte, înscrisuri, registre și documente financiar-contabile care fac dovada stabilirii, înregistrării și achitării obligațiilor fiscale de către contribuabili, pe o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu maximum 90 de zile;
să solicite prezența contribuabililor sau a reprezentanților legali ai acestora la sediul organului de control fiscal. Solicitarea se face în scris și cuprinde, în mod obligatoriu, data, ora și locul întâlnirii, precum și scopul acesteia. Solicitarea se comunică contribuabilului cu cel puțin 5 zile înaintea datei fixate pentru întâlnire;
să facă constatări faptice cu privire la natura activităților producătoare de venituri impozabile sau pentru identificarea bunurilor ori surselor impozabile;
să confiște, în condițiile legii, obiectele sau produsele reprezentând bunuri sustrase de la plata impozitelor și taxelor, precum și sumele în lei și în valută dobândite ilicit;
să stabilească în sarcina contribuabilului diferențe de impozite și taxe, să calculeze majorări de întârziere, penalități și penalități de întârziere pentru neplata în termenele legale a impozitelor și/sau taxelor datorate conform prevederilor legilor fiscale;
să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute de legile fiscale și contabile;
să intre, în prezența contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia ori în prezența altei persoane desemnate de contribuabil, în orice incintă a sediului în care își desfășoară activitatea contribuabilul sau în locuri în care există bunuri impozabile ori în care se desfășoară activități producătoare de venituri. Accesul este permis în cursul programului normal de lucru al contribuabilului, iar în afara acestuia, numai cu autorizarea scrisă a conducerii organului de control fiscal și cu acordul contribuabilului;
să verifice modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de organele de control fiscal.
În cazul în care evidențele contabile sau orice alte evidențe sunt ținute cu ajutorul sistemelor de prelucrare automată a datelor, controlul se poate exrcita asupra ansamblului informațiilor, datelor și prelucrărilor informatice care concură, direct sau indirect, la obținerea rezultatelor contabile sau fiscale și la elaborarea declarațiilor, precum și la analiza, programarea și executarea prelucrărilor. Sistemele automate de prelucrare a datelor utilizate pentru ținerea evidențelor contabile și a oricăror alte evidențe trebuie să asigure condițiile necesare pentru efectuarea controlului fiscal.
Organele de control fiscal au obligația să exercite controlul fiscal în așa fel încât să afecteze cât mai puțin desfășurarea activităților curente ale contribuabililor. Pe întraga durată a controlului fiscal organele de control fiscal au obligația de a acționa cu profesionalism, dovedind corectitudine și obiectivitate în relația cu contribuabilii controlați și cu celelalte persoane cu care vin în contact pe parcursul atribuțiilor de serviciu.
Organele de control fiscal au următoarele obligații:
să prezinte contribuabilului verificat legitimația de control și ordinul de serviciu;
să acorde atenție întrebărilor, nelămuririlor, reclamațiilor contribuabililor și să dea dovadă de înțelegere și solicitudine în soluționarea acestora, potrivit legii;
să utilizeze cu eficiență timpul de control, să păstreze și să apere secretul operațiunilor contribuabililor verificați;
să nu se angajeze direct sau indirect în relații de afaceri cu persoane fizice sau juridice controlate, relații care pot afecta îndeplinirea cu corectitudine a sarcinilor de control fiscal încredințate;
să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu anumite constatări ce ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni constatate cu ocazia exercitării atribuțiilor de control fiscal;
să nu pretindă și să nu primească nici un fel de bunuri în natură sau în bani, să nu își creeze avantaje în legătură cu serviciul sau cu exercitarea funcției;
să consemneze, conform legii, în registrul unic de control existent la contribuabil datele privind începerea controlului, obiectivele și rezultatele sintetice ale acestuia.
3.3. TEHNICI ȘI INSTRUMENTE DE CONTROL FISCAL
Sistemul fiscal reprezintă modul de cercetare și acțiune, procedeele și modalitățile de investigare în vederea prevenirii, constatării și înlăturării cazurilor de sustragere de la calcularea, evidența și plata impozitelor și taxelor cuvenite statului.
Ca parte componentă a sistemului fiscal, aparatul fiscal, își realizează funcțiile de dimensionare, așezare, urmărire și încasare a impozitelor și taxelor, prin controlul fiscal.
Felul cum este organizat controlul fiscal, procedeele, tehnicile și modalitățile aplicate diferă de la un sistem la altul, de la o etapă la alta de evoluție a economiei de piață, în funcție de politicile financiare și fiscale.
Procedeul de control reprezintă un ansamblu de reguli specifice, tehnici și instrumente folosite în vederea soluționării problemelor ce decurg din funcțiile controlului.
Prin tehnică, modalitate sau instrument de control se înțelege o categorie specifică unui domeniu restrâns de activitate.
Este necesară o bună informare a organelor de control asupra activității ce urmează a se controla în vederea stabilirii obiectivelor cărora să li se acorde o atenție deosebită.
Controlul fiscal presupune respectarea unor reguli și adoptarea unor procedee, tehnici și modalități de control specifice.
a) Din punct de vedere al scopului pentru care este efectuat, controlul fiscal poate fi :
– informativ care are drept scop informarea agenților economici nou înregistrați, asupra drepturilor și obligațiilor fiscale ce le revin;
– de rutină, care are scopul de a menține legătura cu contribuabilii si de a urmări modul de respectare a obligațiilor fiscale.
b) Din punct de vedere al sferei de cuprindere a impozitelor si taxelor, controlul fiscal poate fi :
– general, când sunt cuprinse în verificare toate impozitele și taxele datorate de contribuabili;
– parțial, când se efectuează controlul anumitor categorii de impozite si taxe.
c) Din punct de vedere al operațiunilor supuse controlului fiscal, controlul fiscal poate fi :
– complet, când sunt controlate toate operațiunile, documentele și evidențele care stau la baza calculării și urmăririi unui impozit;
– selectiv, când sunt contolate numai anumite operațiuni, documente sau perioade cu privire la calculul și evidența unui impozit. În cazul în care controlul selectiv relevă nereguli de fond, se trece la un control complet.
d) Din punct de vedere al cunoașterii realității unor operațiuni ce nasc obligații față de stat, controlul fiscal poate fi :
– documentar, când inspectorul fiscal examinează forma și conținutul evidențelor pentru stabilirea realității și legalității operațiunilor.se urmărește stabilirea corectitudinii sumelor plătite, precum și respectarea termenelor de plată.
– faptic, când se urmărește existența si mișcarea mijloacelor materiale și bănești cât și modul cum acestea sunt reflectate în documente, pentru identificarea eventualelor cazuri de evaziune fiscală.
În desfășurarea acțiunii de control, organele competente aplică cu precădere procedeul de control documentar contabil, ce se realizează prin anumite tehnici specifice.
Controlul documentar contabil poale fi:
– control cronologic;
– control invers cronologic;
– control sistematic sau pe persoane;
– control reciproc;
– control încrucișat;
– investigația de control;
– analiza și studiul general;
– comparația contabilă;
– calculul de control;
– examen critic;
– balanța de control contabilă sintetică și analitică.
Controlul cronologic se exercită în ordinea întocmirii, înregistrării și îndosarierii documentelor. Acest control se face cu ușurință, dar nu dă posibilitatea să se urmărească de la început până la sfârșit o anumită problemă. Se aplică de regulă în situația în care se realizează verificarea actelor de casă. Astfel, se procedează la controlul tuturor încasărilor și plăților menționate în registrul de casă, indiferent de natura lor. Concomitent se verifică și documentele justificative care au stat la baza acestor operațiuni.
Controlul invers cronologic se exercită de la sfârșit spre începutul perioadei de control. Se folosește când este necesar să se stabilească momentul când s-a produs o abatere sau când se constată anumite omisiuni sau erori de înregistrare. Astfel, organul de control trebuie să stabilească data exactă la care s-a produs această abatere, precum și care este perioada de timp.
Controlul sistematic sau pe probleme procedează la gruparea documentelor și a actelor justificative pe probleme și apoi la controlul lor în ordine cronologică. Este o modalitate mai eficientă de examinare a documentelor și înregistrărilor contabile prin faptul că dă posibilitatea să se urmărească cu mai multă atenție un obiectiv, eventualitatea omisiunilor este mai redusă și se pot stabili concluzii cu privire la fiecare problemă. În acest scop se centralizează documentele aferente problemei urmărite: facturile întocmite clienților, contractele încheiate cu aceștia, comenzile, chitanțele eliberate etc.
Controlul reciproc constă în cercetarea și confruntarea la aceeași unitate a unor documente cu conținut identic însă diferite ca formă, pentru aceleași operații sau pentru operații diferite însă legate reciproc.
Controlul încrucișat constă în cercetarea și confruntarea tuturor exemplarelor unui document, existente la unitatea controlată și la alte unități cu care s-au făcut decontări , de la care s-au primit sau cărora li s-au livrat bunuri. De exempu se confruntă originalul facturii existent la client cu copia rămasă la furnizor, extrasul de cont primit de la bancă se confruntă cu copia rămasă la furnizor.
Investigația reprezintă modalitatea prin care organul de control obține informații din partea personalului a cărui activitate se controlează. Investigația reprezintă studierea unor probleme care nu rezultă clar din documentele și evidențele puse la dispoziție.
Analiza și studiul general se utilizează pentru a obține argumentele justificative controlului. Acestea presupun, de exemplu, examinarea debitelor și creditelor unor conturi, astfel încât să se determine corectitudinea înregistrării operațiunilor economice și financiare.
Comparația constă în examinarea comparativă a diferitelor solduri din evidentele analitice cu cele din conturile supuse controlului. Prin comparație se obțin informații care dau pentru unele înregistrări, o probă suficientă privind justețea lor, pe când pentru altele este necesar și un control suplimentar.
Calculul de control presupune reproducerea muncii îndeplinite de contabili. Prin această modalitate se obțin probe asupra exactității contabilității.
Examenul critic implică examinarea actelor, documentelor și evidențelor, astfel încât să se acorde atenție problemelor mai importante. Această tehnică se utilizează în cazul operațiunilor care urmează a se efectua în cursul perioadelor următoare.
În cazul balanței contabile, controlul înregistrărilor se face prin confruntarea fiecărei balanțe analitice de control cu sumele respective ale contului sintetic din balanța sintetică de control contabil.
Activitatea de control se finalizează prin încheierea procesului verbal de control, în care se menționează normele legale și actele normative în vigoare, precum și situația de fapt constatată. Totodată, organul de control aplică o serie de măsuri în scopul remedierii neajunsurilor și sancționării persoanelor vinovate.
4. ORGANIZAREA CONTROLULUI FISCAL LA DIRECȚIA DE
CONTROL FISCAL REȘIȚA
Controlul fiscal se exercită de organele de control fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și al unităților sale teritoriale, precum și de către serviciile de specialitate ale autorităților administrației publice locale.
Structura organizatorică, numărul de personal pentru activitatea de control fiscal, competența teritorială și atribuțiile aparatului de control fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și al unităților sale teritoriale se aprobă de ministrul finanțelor publice.
În exercitarea atribuțiilor sale de serviciu organele de control fiscal colaborează cu autoritățile publice centrale și locale, cu direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, precum și cu instituțiile fiscale similare din alte state pentru realizarea obiectivelor sale.
Direcția de control fiscal este organul de specialitate al Ministerului Finanțelor Publice care exercită în teritoriu controlul fiscal în baza legilor în vigoare, a hotărârilor și programelor Guvernului, a sarcinilor Ministerului Finanțelor Publice și a limitelor de competență stabilite.
Din punct de vedere metodologic al organizării și exercitării controlului. Direcția de control fiscal se subordonează Direcției Generale de îndrumare și control fiscal din Ministerul Finanțelor Publice.
Direcția controlului fiscal are următoarele atribuții:
exercită potrivit legii, controlul asupra respectării de către contribuabili a prevederilor legale privind stabilirea, evidențierea și plata integrală și la termen a obligațiilor fiscale față de bugetul de stat;
verifică contribuabilii cu privire la respectarea dispozițiilor legale de organizare și desfășurare a activităților economice producătoare de venituri impozabile sau bunurile supuse impozitelor și taxelor;
verifică documente, înscrisuri, registre sau evidențe contabile ale contribuabililor necesare realizării obiectului controlului;
stabilește în sarcina contribuabililor diferențe de impozite și taxe și calculează majorări de întârziere pentru neplata în termenele legale a impozitelor datorate;
constată contravențiile și aplică amenzile prevăzute de legile fiscale și dispune măsurile necesare îndeplinirii corecte, de către contribuabili, a obligațiilor fiscale ce le revin;
sesizează organele de cercetare penală în cazul constatării de abateri care îndeplinesc condiții de a fi infracțiuni;
confiscă, în condițiile legii, bunurile sustrase de la plata impozitelor și taxelor, precum și sumele în lei și valută dobândite ilicit;
întocmește și transmite organelor de executare silită titlurile executorii și celelalte documente necesare pentru începerea executării silite;
verifică organizarea și conducerea evidențelor contabile ale contribuabililor în vederea stabilirii, înregistrării și plății impozitelor și taxelor la bugetul de stat;
acționează, prin mijloace specifice, pentru identificarea și combaterea evaziunii fiscale;
realizează programul de control al direcției, transmis de Direcția generală de îndrumare și control fiscal precum și alte sarcini rezultate pe plan local avizate de Direcția Generală de îndrumare și control fiscal;
urmărește modul de respectare a normelor metodologice privind controlul fiscal și al legislației fiscale și propune măsuri organizatorice și legislative pentru perfecționarea și creșterea eficienței controlului fiscal;
controlează aplicarea normelor legale privind administrarea și gestionarea patrimoniului public și privat al statului din regiile autonome, companiile și societățile naționale, societățile comerciale unde statul deține participații;
primește, analizează și rezolvă direct sesizările, reclamațiile și memoriile primite de la persoanele fizice și juridice privind fiscalitatea, administrarea și gestionarea patrimoniului public și privat al statului, abaterile de la disciplina financiar – valutară și contabilă, potrivit prevederilor legale;
colaborează cu direcțiile din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice, Secția Gărzii Financiare, unitățile vamale, precum și cu alte organe județene ale administrației de stat, pe linia elaborării, aplicării și executării reglementărilor în domeniile financiar – valutar și contabil, prevenirea și combaterea fenomenului de evaziune fiscală;
întocmește și prezintă conducerii Direcției Generale de îndrumare și control fiscal rapoarte, informări și sinteze privind modul de realizare a sarcinilor din programele de activitate și face propuneri pentru îmbunătățirea activității de control fiscal;
asigură, în colaborare cu Direcția generală a finanțelor publice, formarea profesională continuă a aparatului de control fiscal;
solicită avize Ministerului Finanțelor Publice prin Direcției Generale a Finanțelor Publice în vederea fundamentării și finalizării constatărilor controlului;
propune conducerii Direcției Generale a Finanțelor Publice dimensionarea posturilor din activitatea de control fiscal în raport de: numărul de contribuabili persoane fizice și juridice, dispersia teritorială a contribuabililor, unități fiscale teritoriale, volumul obligațiilor fiscale restante, gradul de conformare a contribuabililor în achitarea obligațiilor fiscale, întinderea fenomenului evaziunii fiscale,etc.;
asigură întocmirea referatelor cuprinzând propunerile pentru soluționarea contestațiilor la actele de control și înaintarea acestora, sub semnătura conducerii Direcției de control fiscal, către serviciul de specialitate al Direcției Generale a Finanțelor Publice sau direcției de specialitate din minister, competente să le soluționeze;
în timpul controlului întreprinde toate măsurile pentru încasarea creanțelor bugetare ale agentului economic verificat, în care scop solicită conform legii înființarea măsurilor asiguratorii și sesizează, în termen util, compartimentele specializate ale direcției generale, în legătură cu eventualele intenții ale contribuabilului de a se sustrage de la plata acestora prin diverse metode (înstrăinări de patrimoniu, lichidare voluntară);
prezintă Direcției Generale de îndrumare și control fiscal din Ministerul Finanțelor Publice, propuneri de perfecționare și completare a actelor normative din domeniul fiscal, în funcție de constatările organelor de control în acțiunile desfășurate;
analizează necesitatea și oportunitatea solicitărilor formulate de organele de control privind reverificarea unor perioade impozabile în cadrul termenului legal de prescripție;
verifică respectarea reglementărilor financiar – valutare și bugetare;
verifică respectarea prevederilor legale referitoare la constituirea și utilizarea fondurilor speciale, subvențiilor, realizarea investițiilor publice;
verifică și avizează, conform legislației în vigoare, documentele justificative prezentate de agenții economici prin care se solicită acordarea de subvenții, prime, diferențe de preț de la bugetul de stat;
dispune suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar – contabile și fiscale și urmărește realizarea acestora.
Direcția de control fiscal este coordonată de un director general și are următoarea structură organizatorică:
– doi directori;
– Serviciul (biroul) programare, coordonare sinteză și îndrumare a activității de control fiscal la persoane fizice;
– Servicii (birouri) de control fiscal ;
– Serviciul (biroul) de control al gestionării și administrării patrimoniului public și privat al statului;
– Serviciul (biroul) de control la marii contribuabili;
– Serviciul (biroul) informații fiscale, identificarea și combaterea evaziunii fiscale.
În cadrul serviciilor de control fiscal pot fi organizate birouri în funcție de mărimea acestora, numărul contribuabililor repartizați, gradul de conformare voluntară și disciplinară a contribuabililor în achitarea obligațiilor către bugetul de stat, răspândirea contribuabililor în teritoriu și concentrarea acestora în anumite zone, orașe și municipii.
Serviciile din structura Direcției controlului fiscal au ca atribuții comune organizarea și efectuarea de acțiuni de control fiscal și controale tematice, potrivit programelor de activitate sau sarcinilor primite de la conducerea Direcției controlului fiscal.
Principalele sarcini ale șefilor de serviciu și a șefului de birou sunt de a organiza, conduce și îndruma întreaga activitate a serviciului, în special în ceea ce privește realizarea obiectivelor ce revin acestuia din programele de activitate ale Direcției generale a controlului financiar fiscal. În acest sens, asigură elaborarea tematicilor sau a listei de obiective pe fiecare acțiune în parte, urmărește instruirea organelor de control, atât înainte cât și pe toată durata desfășurării activității de verificare și participă la dezbaterea concluziilor rezultate din activitatea de control.
Controlul financiar fiscal are ca sarcină principală acționarea exigentă, fermă, calificată, independentă, unitară, ordonată și direcționată pe linia realizării prevederilor din bugetul public național, pe respectarea de către toate unitățile patrimoniale a reglementărilor financiar-contabile și pe această bază achitarea tuturor obligațiilor financiare și fiscale față de terți.
Controlul financiar în teritoriu are la bază programul, tehnicile, procedeele și metodele de control primite de la Direcția generală a controlului financiar fiscal, care îi transmit trimestrial, planul orientativ de control, pe acțiuni mari pentru controlul financiar și pentru controlul fiscal.
Lunar se primește de la Direcția generală a controlului financiar fiscal, programele cu detalierea acțiunilor cuprinse în programul de control trimestrial. De asemenea i se mai transmite de la Direcția generală de control financiar fiscal, acțiunile de control care trebuie inițiate împreună cu diferite organisme specializate: Garda Financiară, Poliția Economică, Direcția Vămilor, etc.
Trimestrial, programul de control este raportat la Direcția generală de control financiar fiscal, raportare care va cuprinde obligatoriu poziția din programul de control, acțiunea concret realizată, agenții economici controlați, perioada realizată, numărul de zile din an consumate.
Semestrial, programul de control trimestrial este raportat la Direcția generală a controlului fiscal, cuprinzând rezultatele controlului defalcat pe acțiunile de control efectuate, pe agenții economici verificați, pe impozitele și taxele suplimentare stabilite de organele de control, inclusiv majorările defalcate pe impozitul pe profit, impozitul pe veniturile salariale, vărsăminte și alte impozite și taxe, contravenții aplicate, amenzi încasate, valori confiscate.
5. METODOLOGIA DE EXERCITARE A CONTROLULUI FISCAL LA DIRECȚIA DE CONTROL FISCAL REȘIȚA
5.1. PROGRAMAREA ACTIVITĂȚII DE CONTROL FISCAL
Activitatea de control fiscal se desfășoară pe bază de programe trimestriale aprobate de Consiliul de administrație al Ministerului Finanțelor Publice. Prin program se urmărește aplicarea actelor normative în domeniile financiar-contabil, bugetar și fiscal.
Exercitarea controlului fiscal presupune un anumit mod de acțiune, de cercetare și examinare în vederea stabilirii imaginii fidele cu privire la declararea, calcularea și plata obligațiilor fiscale.
La nivel de concept metodologic, acțiunea de control fiscal se desfășoară avându-se în vedere o anumită filieră cu aplicarea anumitor proceduri tehnice.
Controlul fiscal cuprinde controlul declarațiilor depuse de contribuabili, al documentelor utilizate pentru stabilirea impozitelor și taxelor, cât și controlul altor documente depuse de contribuabili în scopul obținerii unor reduceri, restituiri și rambursări.
Contribuabilii sunt obligați să declare cu sinceritate la termenele legale veniturile realizate, bunurile mobile și imobile aflate în proprietate sau obținute cu orice titlu legal, precum și alte valori care generează titluri de creanță fiscală.
În vederea controlului modului de îndeplinire a obligațiilor fiscale, inspectorii fiscali au dreptul să solicite de la contribuabili orice informații, explicații sau justificări în legătură cu declarațiile sau orice alt document depus de către aceștia.
Organele de control au obligația să exercite controlul fiscal în așa fel încât să afecteze cât mai puțin desfășurarea activităților curente ale contribuabililor. Pe întreaga durată a controlului fiscal, organele de control au obligația de a acționa cu profesionalism, dovedind corectitudine și obiectivitate în relațiile cu contribuabilii controlați și cu celelalte persoane cu care vin în contact pe parcursul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Durata efectuării controlului fiscal este stabilită în funcție de obiectivele controlului fiscal și nu poate depăși mai mult de trei luni, cu excepția controlului la contribuabilii mari sau al celor cu subunități, filiale ori sucursale în țară, unde durata controlului nu poate fi mai mare de șase luni.
Controlul fiscal se desfășoară :
la sediul, domiciliul ori reședința contribuabilului;
la sediul organului de control fiscal;
în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.
Controlul fiscal se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă controlului.
Prin excepție, conducătorul organului de control fiscal competent poate decide repetarea controlului pentru o anumită perioadă, dacă de la data încheierii controlului fiscal și până la împlinirea termenului de prescripție apar date suplimentare, necunoscute organului de control fiscal la data efectuării controlului, care influențează sau modifică rezultatele acestuia. În acest caz se pot controla din nou impozitele sau perioadele impozabile care n-au fost deja controlate cu ocazia unui control anterior.
Înaintea desfășurării unei acțiuni de control fiscal la sediul, domiciliul sau reședința contribuabilului, acesta are dreptul:
să fie informat în legătură cu acțiunea de control prin transmiterea unui aviz de verificare;
să fie înștiințat în legătură cu drepturile și obligațiile sale în timpul desfășurării controlului, prin extrasul din “Cartea drepturilor și obligațiilor contribuabililor pe timpul desfășurării controlului”, care se transmite odată cu avizul de verificare.
Avizul de verificare se transmite contribuabilului prin poștă, cu cel puțin 15 zile înainte de data începerii efective a acțiunii de control fiscal.
Avizul de verificare prin care organul de control va proceda la înștiințarea contribuabilului cu privire la selectarea și programarea acțiunii de control fiscal, va cuprinde:
baza legală a transmiterii lui și a desfășurării controlului fiscal;
perioada în care este programată să se desfășoare acțiunea de control fiscal;
impozitele și perioadele impozabile care vor fi cuprinse în verificare;
denumirea unității fiscale care a dispus controlul fiscal;
numele și prenumele sau denumirea contribuabilului;
adresa sediului, domiciliului sau a reședinței contribuabilului;
codul fiscal și numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului;
semnătura conducătorului unității fiscale.
Pentru motive întemeiate contribuabilii pot solicita modificarea datei de începere a controlului fiscal cu maximum 15 zile lucrătoare, solicitare care se comunică în scris conducerii organului de control fiscal la 5 zile de la primirea avizului.
Nu se admite o nouă solicitare de amânare a controlului fiscal respectiv.
În cazul controalelor inopinate sau la verificarea unor sesizări, reclamații privind cazuri de evaziune fiscală, precum și în cazul verificării efectuate la cererea contribuabililor și al acțiunilor de verificare solicitate de diverse instituții pentru care sunt stabilite termene precise de soluționare prin acte normative, nu se transmit avize de verificare.
PREGĂTIREA ACȚIUNILOR DE CONTROL FISCAL
După finalizarea avizării societății sus menționate se procedează la pregătirea acțiunii de control fiscal prin următoarele etape:
consultarea dosarului fiscal al contribuabilului și a altor documente aflate la dispoziție;
consultarea compartimentelor, care prin natura atribuțiilor ce le revin, dețin informații cu privire la situația fiscală a contribuabilului;
consultarea actelor de înființare a contribuabilului și a declarației de înregistrare ca plătitor de impozite și taxe. Din aceste acte se colectează datele de identificare a contribuabilului supus controlului, cum sunt:
denumirea;
număr de înregistrare la Registrul Comerțului,
număr de cod fiscal;
adresa sediului de afaceri;
datele de identificare a sucursalelor sau filialelor;
forma de proprietate;
capitalul subscris și cel vărsat;
obiectul de activitate;
persoana care asigură conducerea activității contribuabilului;
numerele conturilor bancare și băncile la care acestea sunt deschise.
consultarea declarațiilor fiscale existente la dosarul fiscal, urmărindu-se:
dacă au fost depuse toate declarațiile și situațiile prevăzute de legislația fiscală în vigoare;
existența anumitor creșteri sau scăderi bruște în componența elementelor patrimoniale;
plățile restante.
consultarea raportului încheiat cu ocazia controlului fiscal anterior, din care se extrag aspectele la care au fost constatate nereguli și eventualele măsuri dispuse la controlul anterior;
consultarea rapoartelor privind controlul efectuat la contribuabilii care au legături de afaceri cu contribuabilul ce urmează a fi controlat și la cei ce desfășoară activități similare.
Prezentarea la contribuabil se face numai în baza unei împuterniciri scrise. Inspectorii au obligația să prezinte contribuabilului împuternicirea (ordinul de deplasare) în baza căreia efectuează controlul fiscal.
Ordinul de deplasare (împuternicirea) conține:
denumirea unității fiscale care a dispus efectuarea controlului;
datele de identificare ale inspectorilor care urmează să efectueze controlul: numele, prenumele, numărul legitimației de serviciu;
datele de identificare ale contribuabilului ce urmează a fi controlat;
data începerii controlului;
semnătura conducătorului unității fiscale.
Contribuabilul are dreptul de a solicita legitimația inspectorilor fiscali care vor efectua controlul fiscal.
Organele de control fiscal au drepul să verifice în totalitate sau prin sondaj orice document, înscris, registru sau evidență contabilă ale contribuabilului verificat, referitor la obiectul controlului și să solicite acestuia toate informațiile și justificările referitoare la abaterile constatate.
Contribuabilul are obligația să pună la dispoziția organului de control fiscal toate documentele tehnico-operative, contabile și orice alte documente legale justificative, care stau la baza calculării corecte și în cuantum legal al impozitelor datorate.
În această etapă se stabilesc obiectivele orientative ale controlului și procedurile și tehnicile de control ce urmează a fi aplicate.
5.3. OBIECTIVELE CONTROLULUI FISCAL PRIVIND IMPOZITELE DIRECTE
Principalele obiective ale controlului fiscal sunt:
a) administrarea și utilizarea fondurilor acordate de buget pentru cheltuielile de funcționare și întreținere a organelor centrale și locale ale administrației de stat și a unităților finanțate de la bugetul de stat;
b) folosirea mijloacelor și a fondurilor din dotare și respectarea reglementărilor financiar – contabile;
c) exactitatea și realitatea înregistrărilor în evidențele prevăzute de lege, de actele de constituire a societăților comerciale și a celorlalți agenți economici, urmărind stabilirea corectă și îndeplinirea integrală și la termen a tuturor obligațiilor financiare și fiscale față de stat.
Sfera controlului fiscal cuprinde și probleme referitoare la prevenirea și combaterea fraudelor, contravențiilor și infracțiunilor la regimul fiscal, vamal și de prețuri.
Acest control este operativ, inopinat și tematic și are ca obiective:
aplicarea și executarea legilor fiscale și reglementărilor vamale, urmărind împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor și taxelor;
respectarea normelor de comerț, urmărind să împiedice activitățile de contrabandă și orice alte procedee interzise de lege.
În cadrul administrației fiscale se vor folosi două proceduri:
a) – procedura fiscală;
b) – procedura de control fiscal.
a) Procedura fiscală constă în elaborarea unei metodologii fiscale care trebuie să asigure:
– modul de așezare a impozitelor și taxelor, respectiv în ce constă constatarea și stabilirea impozitelor;
– perceperea, încasarea impozitelor – urmărire, încasare, conducerea evidențelor fiscale, contul de debite – încasări;
– folosirea mijloacelor informatice în gestionarea și controlul obligațiilor fiscale;
– identificarea contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile fiscale;
– simplificarea procedurilor administrative și normalizarea gestiunii prin standardizarea modelelor de declarații, unificarea termenelor și locurilor de depunere;
– ușurarea îndeplinirii obligațiilor fiscale.
b) Procedura de control fiscal trebuie să fie:
– clară;
– localizată pe fiecare impozit;
– actele normative să cuprindă explicit și în detaliu procedeele tehnice (baza de impozitare și cotele, obligația de a depune declarații fiscale, modalitatea de a conduce evidența contabilă, unde, la ce termen se plătesc, în ce cont se virează banii).
EFECTUAREA CONTROLULUI FISCAL PRIVIND IMPOZITELE DIRECTE
Controlul fiscal reprezintă ansamblul activităților destinate a asigura respectarea obligațiilor de declarare și calculare corectă, precum și plata la termenele legale a impozitelor, taxelor și altor vărsăminte obligatorii datorate bugetului de stat, bugetelor locale și fondurilor speciale.
Constatarea, controlul, urmărirea, încasarea și executarea silită a impozitelor, precum și a penalităților, a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere se efectuează, conform reglementărilor legale în vigoare de către organele fiscale ale Ministerului Finanțelor Publice.
Controlul fiscal are în vedere:
respectarea de către contribuabil a legilor și reglementărilor fiscale;
înregistrarea corectă și completă, în contabilitate, a tuturor elementelor activității contribuabilului.
În efectuarea controlului, în funcție de specificul activității contribuabilului și de informațiile obținute în etapa de pregătire a controlului, se aplică următoarele proceduri:
procedura sintetică în care controlul pornește de la datele de bază (documente justificative) până la balanța de verificare și declarația fiscală. Este recomandată când există informații privind reflectarea nereală a operațiunilor în contabilitatea sintetică.
procedura analitică, prin care, controlul declarației fiscale constă în aprofundarea elementelor pe care inspectorul le consideră necesare, pe baza documentelor justificative.
Corectitudinea înregistrărilor în contabilitate și a declarațiilor fiscale întocmite pe baza acestora se controlează prin:
comparații și calcule de indicatori;
stabilirea gradului în care documentele justificative reflectă realitatea operațiunilor efectuate;
observații la fața locului, obținute în urma vizitării incintei de afaceri, inventare;
analiza și interpretarea economică, respectiv:
stabilirea corelațiilor, evaluarea creșterilor / scăderilor elementelor patrimoniale;
compararea cu date din afara contribuabilului controlat, obținute de la contribuabili cu activități similare;
stabilirea caracterului corect și complet al datelor, prin corelarea cu alte date a căror corectitudine este stabilită;
compararea datelor înregistrate în contabilitate cu standarde și previziuni.
CONTROLUL IMPOZITULUI PE PROFIT
Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.
În cursul anului fiscal, contribuabilii au obligația de a depune declarația de impunere până la termenul de plată a impozitului inclusiv, urmând ca după definitivarea impozitului pe profit pe baza datelor din bilanțul contabil anual, să depună declarația de impunere pentru anul fiscal expirat, până la termenul prevăzut pentru depunerea situațiilor financiare.
Completarea și depunerea de către contribuabil a declarației de impunere au rolul de a stabili impozitul pe profit datorat sau de recuperat, constituind totodată și cerere de plată a impozitului.
Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitelor declarate și pentru depunerea în termen a declarației de impunere.
Constatarea, controlul, urmărirea, încasarea și executarea silită a impozitelor reglementate de Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, precum și a penalităților, a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere se efectuează, conform reglementărilor legale de către organele fiscale ale Ministerului Finanțelor Publice prin direcțiile de control fiscal subordonate.
Un inspector fiscal sau un alt angajat al unei unități fiscale, autorizat în acest sens, au dreptul de a intra în orice incintă de afaceri a contribuabilului sau în alte incinte deschise publicului, în scopul determinării obligațiilor fiscale ale acestuia. Accesul este permis în cursul orelor normale de serviciu, iar în afara acestora numai cu autorizarea scrisă a conducerii unității fiscale, justificată de necesitatea controlului.
În vederea determinării obligațiilor fiscale, organele fiscale au dreptul de a controlaa și de a recalcula adecvat profitul impozabil și impozitul de plată pentru:
operațiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitelor;
operațiunile efectuate în numele contribuabilului, dar în favoarea asociațiilor, acționarilor sau persoanelor ce acționează în numele acestora;
datoriile asumate de contribuabili în contul unor împrumuturi făcute sau garantate de acționari, asociați ori persoanele care acționează în numele acestora, în vederea reflectării reale a operațiunii;
distribuirea, împărțirea, alocarea veniturilor, deducerile, creditele sau reducerile între doi sau mai mulți contribuabili ori acele operațiuni controlate, direct sau indirect, de persoane care au interese comune, în scopul prevenirii evaziunii fiscale și pentru reflectarea reală a operațiunilor.
CONTROLUL IMPOZITULUI PE VENITURILE DIN SALARII
Prezența impozitului pe salarii în grupa decontărilor inteprinderii cu bugetul statului se datorează modului de calcul, reținere și vărsare al acestui impozit la bugetul statului.
Deși suportat de orice persoană fizică care realizează venituri sub formă de salarii și alte drepturi salariale, deci este o cheltuială salarială, acest impozit este plătit prin metoda stopajului la sursă, fiind calculat, reținut și virat la buget de plătitorii salariilor (persoane juridice și fizice care folosesc personal salariat).
Acest impozit este legat de criteriul teritorialității naționale, fiind impozitate veniturile salariale realizate de persoane fizice române sau străine pe teritoriul României.
Impozitul pe salarii se calculează lunar, pe fiecare loc de muncă, asupra totalității veniturilor realizate în luna expirată de către fiecare salariat, venituri denumite generic salariu brut. Prin aplicarea unor corecții asupra salariului brut se obține salariul brut impozabil.
Salariul brut impozabil cuprinde salariul brut de bază la care se adaugă sporurile, indemnizațiile și alte adaosuri de acest fel, compensările și indexările primite ca urmare a creșterii prețurilor și tarifelor, avantaje în natură, diminuate cu contribuția personalului pentru pensia suplimentară, la fondul de șomaj și alte elemente prevăzute de lege.
Salariul brut impozabil diminuat cu reținerile din salariu reprezintă salariul net de plată.
Obiectivele de control referitor la acest impozit sunt următoarele:
aplicarea corectă a cotelor privind impozitul pe salarii;
corecta conducere a evidenței contabile privind impozitele pe salarii;
întocmirea statelor de salarii;
virarea la termen către bugetul de stat a impozitului calculat;
calculul majorărilor de întârziere;
păstrarea și arhivarea corespunzătoare a statelor de salarii;
completarea și păstrarea fișelor fiscale;
transmiterea fișelor fiscale la organul fiscal competent în termenele legale.
Formele de control utilizate sunt următoarele:
Controlul financiar preventiv, care se organizează în cadrul compartimentului financiar contabil. Această formă de control urmărește să preîntâmpine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare și producerea de pagube. În mod concret se supune operațiunii de control preventiv efectuarea plății salariilor datorate. Astfel, după întocmirea statului de salarii, acesta este verificat de o persoană anume însărcinată în acest sens, persoana ce va acorda viza de control preventiv. În cazul în care se constată eventuale erori de calcul sau înregistrare, aceasta va dispune refacerea statelor întocmite.
Controlul financiar operativ, care se efectuează concomitent cu desfășurarea activităților.
Controlul financiar ulterior, care se efectuează după efectuarea activităților sau acțiunilor cu privire la gestiunea patrimoniului și are ca obiective:
respectarea legislației în vigoare;
calculul impozitului și efectuarea vărsămintelor la buget;
arhivarea și păstrarea statelor de salarii;
arhivarea și păstrarea fișelor fiscale.
Surse de informare pentru control pot reprezenta atât documente primare, evidența tehnico-operativă, documente contabile, cât și documente de sinteză.
Tabelul nr.1
Analiza impozitului pe salarii pe baza surselor de informații
5.5. ACTELE DE CONTROL
Modul de prezentare a materialului cules în actele de control are o importanță deosebită, nu numai pentru că oglindește o activitate deficitară a unității controlate și măsurile de îmbunătățire ce se vor lua, dar și pentru că reflectă cantitativ și calitativ munca organelor de control.
Remedierea deficiențelor și luarea măsurilor de îmbunătățire a activității unității controlate depind, într-o mare măsură, de conținutul și forma de prezentare a actelor de control.
Un material incomplet, neclar și neconcludent sau nesistematic, împiedică sau întârzie luarea măsurilor de remediere a deficiențelor. De aceea se cere să se acorde o importanță deosebită studierii și prelucrării materialelor culese în cursul controlului și prezentării lor în actele de control. Actele întocmite trebuie să fie clare, complete, concise, obiective, concludente și bazate pe documente și fapte controlate.
Perfectarea materialului de control presupune în final înscrierea constatărilor organelor de control la unitatea controlată, în anumite documente (acte de control). Aceste documente, atât ca formă cât și ca structură, fie că sunt stabilite de organele de control specializate, autorizate în acest scop, fie că sunt luate sau lăsate la aprecierea organelor de control constituie constatări ale organelor de control.
Inspectorii fiscali întocmesc de regulă următoarele documente:
– procesul verbal de control fiscal;
– procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor;
– nota de constatare;
– nota explicativă.
5.5.1. PROCESUL VERBAL DE CONTROL FISCAL
Toate datele și informațiile culese de inspectori în timpul desfășurării controlului fiscal fac obiectul procesului verbal de control .
Procesul verbal de control fiscal este un document bilateral, întocmit în două exemplare din care un exemplar se păstrează la dosarul fiscal al contribuabilului și un exemplar rămâne la contribuabil.
Procesul verbal de control fiscal trebuie redactat astfel încât acesta să poată fi citit independent de alte documente și să nu dea posibilitatea mai multor interpretări.
Procesul verbal de control fiscal întocmit va fi structurat pe 4 capitole.
Primul capitol va cuprinde date referitoare la:
unitatea fiscală care a dispus controlul;
datele inspectorului care a efectuat controlul: nume, prenume, funcție, număr legitimație de serviciu, numărul împuternicirii în baza căreia a efectuat controlul;
obiectivul controlului;
perioada supusă controlului;
durata desfășurării controlului;
tipul de verificare efectuată.
Al doilea capitol va cuprinde date generale despre contribuabil, și anume:
date de identificare ale contribuabilului supus controlului;
denumirea contribuabilului;
număr de înregistrare la Registrul Comerțului;
număr de Cod Fiscal;
adresa sediului de afaceri;
datele de identificare ale sucursalelor sau filialelor dacă este cazul;
forma de proprietate;
obiectul de activitate;
cifra de afaceri, conform ultimului bilanț contabil aprobat;
capitalul subscris și cel vărsat;
persoana care asigură conducerea activității contribuabilului în timpul desfășurării controlului;
persoana care răspunde de conducerea evidențelor contabile;
persoana desemnată de contribuabil să-l reprezinte pe durata desfășurării controlului;
numerele conturilor bancare, precum și băncile la care acestea sunt deschise;
date privind clienții și furnizorii stabili cu care contribuabilul are relații de afaceri.
Al treilea capitol, care reprezintă de fapt partea principală a procesului verbal, va cuprinde constatările efective ale inspectorului și va fi structurată pe impozitele care au făcut obiectul verificării.
Pentru fiecare impozit în parte vor fi avute în vedere următoarele elemente:
baza legală pentru stabilirea, calcularea și vărsarea impozitului;
constatările inspectorului cu privire la modul de stabilire, calculare și vărsare a obligațiilor fiscale;
diferențele de impozite stabilite, cauzele care au condus la calculul acestora (dispoziții legale încălcate, cu nominalizarea acestora, erori de calcul) calculul detaliat al acestora va fi prezentat într-o anexă;
contravențiile constatate cu precizarea prevederilor legale încălcate, precum și amenzile aplicate și baza legală pentru aplicarea acestora;
termenul de plată pentru achitarea fiecărui debit stabilit;
justificări, obiecțiuni și puncte de vedere ale contribuabilului, cu privire la debitele stabilite în cazul în care acesta și le-a exprimat;
eventualele măsuri dispuse sau recomandări făcute contribuabilului pentru remedierea deficiențelor și intrarea în legalitate;
plăți efectuate de contribuabil, în timpul controlului dacă este cazul.
În cazul în care nu s-au constatat abateri care să genereze calcularea de diferențe, se va face mențiunea corespunzătoare.
În ultimul capitol al procesului verbal de control se vor menționa:
documentele și evidențele puse la dispoziția organului de control, precum și cele fotocopiate sau reținute;
alte date și informații care ar putea fi relevante;
mențiunea că toate documentele puse la dispoziția inspectorului au fost restituite.
Procesul verbal de control fiscal va cuprinde o serie de anexe și anume:
a) o anexă în care vor fi sintetizate, pe fiecare impozit în parte:
– diferențele de impozit stabilite;
– majorările de întârziere calculate;
– amenzile și penalitățile aplicate.
b) anexe, pe fiecare impozit, cu calculul detaliat al tuturor obligațiilor stabilite, inclusiv majorările de întârziere corespunzătoare;
c) copiile proceselor verbale de constatare și sancționare a contravențților, dacă este cazul;
d) notele de constatare întocmite, dacă este cazul;
e) documentele, actele și copii ale acestora precum și note explicative sau informative.
Procesul verbal de control fiscal va fi semnat de inspectorii care au efectuat controlul, căruia îi revine responsabilitatea pentru constatările înscrise în acesta, precum și de contribuabil sau de reprezentantul legal al acestuia.
Procesul verbal de control fiscal reprezintă titlul de creanță pentru diferențele constatate între obligațiile de plată determinate de către contribuabil și cele legal datorate, inclusiv majorările de întârziere și penalitățile stabilite.
Diferențele de impozite și taxe, majorările de întârziere și penalitățile stabilite cu ocazia controlului se plătesc în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării rezultatelor controlului.
Data comunicării către contribuabil a rezultatelor controlului este considerată data semnării de către acesta sau reprezentantul legal a procesului verbal de control.
În cazul în care contribuabilul sau reprezentantul legal al acestuia refuză semnarea procesului verbal de control, rezultatele controlului îi vor fi comunicate printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data primirii de către contribuabil a scrisorii constituind data comunicării.
Procesul verbal de control fiscal va fi înregistrat și înaitat spre aprobare respectiv spre semnare conducătorului unității fiscale. Dacă cu ocazia aprobării intervin modificări în procesul verbal de control fiscal, contribuabilul verificat va fi înștiițat despre acestea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
5.5.2. PROCESUL VERBAL DE CONSTATARE ȘI SANCȚIONARE A CONTRAVENȚIILOR
Dacă pe parcursul desfășurării controlului se constată fapte care constituie contravenții a căror constatare și sancționare este de competența organelor fiscale, inspectorul va întocmi proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor potrivit reglementărilor legale.
În cazul în care faptele pot constitui infracțiuni se va proceda, de îndată, la sesizarea organelor de urmărire penală competente.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se încheie de către organele de control când se constată încălcarea normelor legale privind disciplina financiară de către salariații unității controlate. În procesul verbal de contravenție trebuie consemnată fapta săvârșită, numele și prenumele salariatului care a încălcat dispozițiile legale, precum și cuantumul sumei aplicate ca amendă. Concomitent cu aplicarea sancțiunii pentru contravenție, organele de control pot acorda contravenientului un termen pentru remedierea deficiențelor constatate, dacă aceasta necesită timp, dar nu mai mare decât cel prevăzut de dispozițiile legale în vigoare. Termenul acordat se înscrie în procesul verbal de contravenție întrucât înăuntrul acestuia nu se pot aplica alte sancțiuni pentru fapte de aceeași natură.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cuprinde:
– data încheierii;
– numele, prenumele și funcția celui care îl încheie;
– fapta contravențională constatată și amenda cu care este sancționată;
– persoana răspunzătoare de săvârșire a abaterilor, ocupația, domiciliul, actul de identitate;
– bunurile confiscate;
– obiecțiunile formulate de contravenient, termenul de constatare;
– numele, prenumele, domiciliul, buletinul de identitate și semnătura martorului sau confirmarea organului constatator că procesul verbal s-a încheiat în lipsă de martori.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se încheie în trei exemplare:
primul exemplar (exemplarul negru) rămâne la inspector. Dacă în 15 zile nu se achită amenda contravențională se trece la executarea silită, acest exemplar fiind trimis la Serviciul de Urmărire și Colectare a Veniturilor;
al doilea exemplar (exemplarul roșu) se comunică contravenientului;
al treilea exemplar (exemplarul verde) rămâne la cotor.
NOTA DE CONSTATARE
Nota de constatare se întocmește în cazul în care:
în timpul controlului se fac constatări a căror reconstituire ulterioară nu este întotdeauna posibilă sau care nu mai pot fi dovedite;
este necesar a se lua măsuri urgente pentru sistarea sau înlăturarea de către cei în drept, a unor abateri sau a consecințelor acestora.
În nota de constatare se consemnează situațiile de fapt și măsurile luate operativ pentru remedierea deficiențelor constatate.
În cazul în care există divergențe între organul de control fiscal și contribuabili, referitoare la constatările efectuate, stabilirea realității faptelor va fi realizată în prezența unor martori.
Nota de constatare este întocmită în două exemplare, din care unul rămâne la inspector iar cel de-al doilea la contribuabil și este semnată de inspector și de contribuabil sau reprezentantul legal al acestuia.
5.5.4. NOTE EXPLICATIVE
Note explicative se iau în cazurile în care se constată abateri sau deficiențe care se consideră că atrag măsuri de sancționare, imputare sau că întrunesc elementele unei infracțiuni. Se iau de la persoanele răspunzătoare de abaterile constatate, precum și de la alte persoane pentru clarificarea cauzelor și împrejurărilor care au condus la nerespectarea prevederilor legale.
Se întocmesc sub formă de răspunsuri la întrebările formulate de organul de control.
Ultima întrebare pusă de organul de control trebuie să solicite persoanei respective să precizeze dacă mai are ceva în legătură cu constatările făcute.
În funcție de răspunsurile date în notele explicative, se definitivează constatările controlului. Dacă rezultă elemente noi, se extinde controlul și asupra lor. Dacă unele constatări se infirmă prin răspunsurile date în notele explicative se reexaminează faptele și documentele care stau la baza lor. Dacă persoana în cauză refuză să dea nota explicativă sau să răspundă la unele întrebări, organul de control formulează întrebările printr-o adresă scrisă (înregistrată la agentul economic controlat) prin care stabilește și termenul pentru primirea răspunsului.
Dacă nu se primește răspuns, refuzul se consemnează în procesul verbal de control la care se anexeaxă declarațiile gestionarilor, lista de inventariere sau situația plusurilor și a lipsurilor și explicațiile gestionarilor asupra concluziilor acestora.
5.6. VALORIFICAREA ACTELOR DE CONTROL
O problemă deosebit de importantă în activitatea organelor de control financiar se referă și la valorificarea actelor de control. Activitatea organelor de control nu poate fi limitată numai de descoperirea lipsurilor ci trebuie privită și sub aspectul eficacității, al rezultatelor obținute în urma constatărilor făcute pe baza materialului de control. De aici decurge necesitatea ca în timpul controlului organele de control să valorifice la maximum constatările făcute.
Pe lângă remedierea operativă a deficiențelor constatate în timpul controlului, valorificarea se referă și la aducerea la îndeplinire de către organele de control a sprijinului necesar conducerii unității, ca pe baza materialului de control să întocmească un plan concret asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru lichidarea deficiențelor a căror rezolvare nu a putut fi înfăptuită pe parcursul controlului deoarece necesită un timp mai îndelungat.
Remedierea operativă a deficiențelor în timpul controlului constituie una din laturile cele mai importante ale valorificării constatărilor de către organele de control și se referă la un cerc larg de programe ca avansuri nedecontate la timp; lichidarea creditorilor și debitorilor; drepturile bugetului de stat și nevărsate; credite nerambursabile; plusuri neânregistrate; valori materiale păstrate în condiții necorespunzătoare; evidență neținută la zi; pagube și alte situații asemănătoare.
Referindu-ne la planul de măsuri, este util de subliniat că el este un document al unității controlate și nu al organelor de control. La întocmirea planului de măsuri, organelor de control le revine ca sarcină să acorde tot sprijinul unităților controlate, ca în plan să se înscrie principalele sarcini.
Acest lucru este cu atât mai important, cu cât un plan de măsuri concret și judicios întocmit mobilizează colectivul unității controlate pentru lichidarea cu mijloace proprii a deficiențelor constatate cu ocazia controlului.
Valorificarea constatărilor controlului se face în condițiile prevăzute de lege. Pentru valorificarea constatărilor controlului, șeful compartimentului financiar de gestiune prezintă conducerii unității în care funcționează, rezultatele controalelor efectuate, împreună cu măsurile ce se propun a se lua în vederea înlăturării deficiențelor și tragerii la răspundere a celor care au săvărșit abateri, inclusiv pagube.
Conducătorii unităților care au dispus controlul și ai celor controlate sunt obligați ca în cadrul competenței și a termenelor legale:
a) să ia măsuri potrivit dispozițiilor legale pe baza constatărilor și propunerilor organelor de control, pentru înlăturarea și prevenirea abaterilor și să urmărească aplicarea integrală și la timp a acestor măsuri;
b) să ia măsuri pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare și contravenționale, precum și pentru stabilirea răspunderii materiale în condițiile și la termenele prevăzute de dispoăițiile legale;
c) să ia măsuri pentru diminuarea, în condițiile dispozițiilor legale în vigoare, a salariilor tarifare sau pentru reducerea totală sau parțială a stimulentelor materiale ale salariaților care nu și-au îndeplinit sarcinile ori se fac vinovați de abaterile constatate;
d) să asigure înaintarea către procuror a actelor încheiate în cazul constatării de fapte prevăzute de legea penală, în termenele și condițiile stabilite de dispozițiile legale.
Măsurile se iau în cel mult 30 de zile de la data înregistrării actului de control de unitatea în drept să le ia, dacă prin dispoziții legale nu sunt fixate alte termene. Conducătorii unităților sunt obligați să comunice organelor care au dispus controlul, la termenele fixate, măsurile luate ca urmare a controlului și rezultatele obținute în urma aplicării acestora. În cazul când nu s-au luat măsuri potrivit dispozițiilor legale, șeful compartimentului de control financiar de gestiune sesizează organul de conducere colectivă al unității în care funcționează. dacă nici acest organ nu ia măsurile legale pentru stabilirea măsurilor în vederea răspunderii materiale și recuperarea pagubelor, șeful compartimentului de control financiar de gestiune este obligat să sesizeze în scris, în termen de 5 zile organul ierarhic superior.
Sancțiunile fiscale sunt instrumentele, mijloacele prin care sunt pedepsite abaterile de la normele fixate de legi fiscale. În realizarea politicii fiscale a statului nostru, după evenimentele din decembrie 1989, sancțiunile fiscale au avut un rol semnificativ, iar în prima perioada au fost practic inexistente. Această stare de lucru a constituit o cauză majoră a fraudelor fiscale la scară națională. Din acest punct de vedere, dacă se face o analiză critică, de ansamblu a sistemului – celelalte imperfecțiuni și inconveniente ale acesteia, luate prin comparație, devin minore.
Așadar, pentru a stopa cu eficacitate fraudele fiscale, controlul fiscal trebuie să aibă la îndemână cele mai adegvate sancțiuni. Studiile recente au demonstrat că în materie fiscală, aplicarea celor mai aspre măsuri au nu numai un rol reparator (de a încasa impozitul perceput cu ocazia descoperirii lui), ci mai degrabă un rol preventiv pentru descurajarea unor asemenea fapte. Iată de ce sancțiunile fiscale trebuie să fie diversificate și suficient de aspre în raport cu gravitatea faptelor, cu nivelul impozitului sustras, în funcție de recidivă,etc.
Implementarea noilor reglementări pe linia combaterii evaziunii fiscale, în etapa actuală a reformei fiscale, are menirea de a redresa situația economico – financiară existentă. Aceste reglementări completează cadrul juridic al sistemului fiscal actual și pun în practică instrumentele de acțiune specifice economiei de piață.
Sancțiunile fiscale sunt multiple și ele pot fi clasificate în raport cu severitatea și modul de aplicare, astfel:
a) Amenda fiscală este modul cel mai obișnuit pentru sancționarea abaterilor fiscale, care, în raport cu gravitatea faptelor săvârșite de contribuabil poate fi:
– Amenda contravențională aplicată de organul de control stabilită în sumă fixă, reglementată expres prin lege sau amenda contravențională proporțională, care este stabilită în raport de impozitul sustras și se aplică, ca regulă generală, în caz de recidivă sau când există elemente de intenție;
– Amenda penală, aplicată de instanța judecătorească pe baza actelor de control fiscal în cazul încălcării cu intenție a unor norme în materie fiscală, considerate infracțiuni. În cazul infracțiunilor săvârșite de contribuabil, reglementările actuale prevăd pentru anumite fapte mai grave și sancționarea cu închisoare, concomitent cu alte măsuri, cum ar fi interzicerea unor drepturi.
b) Actualul regim sancționar nu ar fi complet și eficient dacă nu s-ar fi asigurat, prin lege, și alte forme de sancțiuni fiscale distincte, însă în completarea celor arătate mai sus cum ar fi:
– Dobânda reparatorie sau majorările de întârziere pentru neplata integrală și la termen a impozitelor datorate, se aplică pentru a compensa prejudiciul adus statului prin neîncasarea la timp a impozitului, iar procentul de dobândă are la bază costul de împrumut guvernamental.
– Confiscarea bunurilor, este o măsură complementară sancțiunilor penale.
Pentru stoparea fenomenelor de evaziune fiscală, care s-ar produce chiar și în ciuda celor mai aspre măsuri, controlul fiscal trebuie să aibă la îndemână și acel mijloc eficace de constrângere, respectiv de reparare a prejudiciului adus statului prin ascunderea documentelor sau a obiectivelor impozabile sau taxabile. În acest sens, organului de control i s-a legiferat dreptul de a stabili prin estimare nivelul impozitului datorat, utilizând, în acest scop, orice documente și informații referitoare la activitatea și perioada desfășurată, inclusiv compararea cu activități și cazuri similare. Acestă măsură, alături de ansamblul de sancțiuni fiscale care fac obiectul noilor reglementări, constituie practic o revoluționare și o reconsiderare a actualului sistem fiscal, contribuabilul fiind cel care are sarcina de a dovedi corectitudinea privind nivelul impozitului calculat și că aplicarea sancțiunii fiscale este nejustificată.
Valorificarea constatărilor cuprinde un ansamblu de operațiuni de natură să conducă la finalizarea constatărilor înscrise în actul de control. Constatările de natura diferențelor de impozite și taxe se pot achita operativ în timpul controlului sau în termen de 15 zile de la data finalizării actului de control. Majorările de întârziere constatate se pot achita în timpul controlului, în intervalul celor 15 zile ulterioare controlului, sau în caz de neplată volunatră se vor aplica măsuri de executare silită.
Finalizarea valorificării constatărilor înscrise în actele de control înseamnă îndeplinirea măsurilor înscrise în actul de control, respectiv reglementarea deficiențelor constatate de organele de control.
Compartimentele de lucru din Direcția Generală a Controlului Financiar Fiscal și conducerile Direcțiilor generale din teritoriu vor asigura ori de câte ori este necesar urmărirea la agenții economici controlați a aplicării măsurilor stabilite în timpul controlului sau a celor transmise prin documentele de valorificare precum și raportarea rezultatului controlului pe baza următoarelor evidențe:
fișa cu rezultatele controlului se întocmește în mod obligatoriu de fiecare echipă și se anexează la actul de control. În fișă se vor înscrie numai acele realizări obținute ca efect al muncii organelor de control. Datele din fișă vor fi analizate de conducerile direcțiilor care vor face precizări asupra activității și muncii desfășurate de organele de control;
evidența urmăririi aplicării măsurilor dispuse prin documentele de valorificare a controlului;
evidența proceselor verbale de imputați și pentru fapte penale ;
evidența cererilor, reclamațiilor, sesizărilor și propunerilor în care se vor înscrie atât cererile cât și reclamațiile primite de la Ministerul Finanțelor Publice sau alte organe de control.
Reclamațiile, sesizările, cererile și propunerile primite se analizează de către conducerea Direcției de control și cu respectarea prevederilor din legea privind organizarea și funcționarea controlului financiar și al Gărzii Financiare vor fi programate pentru control în luna sau trimestrul următor după caz în partida agentului economic făcându-se mențiunea cu privire la natura acțiunii desfășurate.
Raportarea controalelor efectuate și rezultatele acestora se face după cum urmează:
a) la termenele fixate prin trimiterea actelor de control la Direcția Generală a Controlului Financiar Fiscal sau în 5 zile de la terminarea controlului în situația în care nu s-a precizat termenul de trimitere al actelor de control, pentru acțiunile incluse în program de conducerea Direcției de Control Financiar Fiscal, se trimite la Direcția Generală a Controlului Financiar Fiscal „Fișa acțiunii”;
b) în termen de 15 zile de la încheierea trimestrului se trimite la Direcția Generală a Controlului Financiar Fiscal, situația privind realizarea programului de control pe trimestrul expirat.
Reclamațiile, sesizările, cererile și propunerile primite se analizează de către conducerea Direcției de control și cu respectarea prevederilor din legea privind organizarea și funcționarea controlului financiar și al Gărzii Financiare vor fi programate pentru control în luna sau trimestrul următor, după caz, în partida agentului economic făcându-se mențiunea cu privire la natura acțiunii desfășurate.
STUDIU DE CAZ
DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR
PUBLICE CARAȘ-SEVERIN
DIRECȚIA CONTROLULUI FISCAL 2
Nr._989___/__02.04.2003_________
PROCES VERBAL
Reșița, încheiat azi, 02.04.2003
Subsemnatele Ilie Maria și Boruga Veturia, consilieri în cadrul DIRECȚIEI DE CONTROL FISCAL 2 CARAȘ-SEVERIN, Serviciul Control Fiscal Mari Contribuabili, posesori ai legitimațiilor de serviciu nr.799 și 822 am procedat în baza O.G. nr.70/1997 privind controlul fiscal, aprobată prin Legea nr. 64/1999 cu modificările ulterioare, la verificarea modului de determinare și evidențiere privind impozitele și taxele datorate bugetului de stat, la S.C. MIRAJ S.A.
Verificarea s-a efectuat în baza avizului de verificare nr. 14/09.01.2003.
Controlul s-a desfășurat în intervalul 15.01 – 15.03.2003, (concomitent cu alte acțiuni) perioada verificată fiind:
– 01.11.1999 – 31.12.1999 pentru impozitul pe salarii
– 01.01.2000 – 31.12.2002 pentru impozitul pe veniturile salariale
– 01.09.1999 – 30.12.2002 pentru impozitul pe profit
Ultima verificare pe linia modului de calcul, înregistrare și virare a obligațiilor de plată către bugetul de stat s-a efectuat până la data de 21.10.1999, rezultatele fiind concretizate în PV nr.1738/26.11.1999.
Societatea are sediul social în Reșița, Str. Trandafirilor, Nr.10, fiind identificată prin cod fiscal R : 12856512 și înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J11/50/1991.
Conturile de disponibil sunt deschise la:
– TREZORERIA REȘIȚA sub nr. 16901285
– BANC POST sub nr. 251112810
Conform balanței de verificare la data de 31.12.2002 cifra de afaceri este de 211.271.567.679 lei.
Capitalul social subscris și vărsat este de 95.826.967 lei.
În timpul controlului, societatea a fost reprezentată de Marian Mușat în calitate de administrator.
Ultima verificare privind modul de calcul și înregistrare a obligațiilor de plată către bugetul de stat s-a efectuat până la data de 31.10. 1999 rezultatele fiind concretizate în PV nr. 1738/26.11.1999.
Obiectul de activitate conform statutului consta în efectuarea construcțiilor civile.
Verificarea s-a efectuat la sediul societății.
În urma controlului s-au constatat următoarele:
Impozitul pe profit – reglementat prin O.G. nr. 70/1994, O.U.G. nr.217/1999 și H.G. nr.402/2000, Legea nr.414/2002 privind impozitul pe profit și H.G. nr.859/2002 privind metodologia de calcul al impozitului pe profit.
Ultima verificare privind modul de calcul și înregistrare a obligațiilor de plată în contul impozitului pe profit s-a efectuat până la data de 30.09.1999 rezultatele fiind concretizate în PV nr.1738/26.11.1999. În baza NC nr.8626/18.05.2000 s-a urmărit modul de achitare a obligației de plată a impozitului pe profit până la data de 31.03.2000, preluându-se inclusiv debitele și majorările de întârziere stabilite în baza PV mai sus menționat precum și în baza NC nr.136/21.03.2000.
Având în vedere cele menționate la PV a fost urmărit modul de plată a impozitului pe profit declarat de societate în intervalul 01.04.2000 – 30.09.2002, punctul de pornire constituindu-l tocmai debitele și majorările centralizate conform NC nr.8626/18.05.2000.
La data de 30.09.2002 debitul declarat de societate a fost achitat în întregime.
Pentru plata cu întârziere a debitelor aferente anului 2000 au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 54.808.268 lei (din care 35.661.865 lei – stabilite în baza NC nr.8626/18.05.2000 și 6.261.859 lei – stabilite în baza NC nr.32/22.01.2001). Din totalul majorărilor astfel stabilite a fost achitată suma de 41.923.724 lei rezultând majorări de plată în sumă de 12.884.544 lei.
Pentru plata cu întârziere a debitelor aferente anului 2001 au fost calculate majorări de întârziere de 1.983.735 lei, precum și penalități în sumă de 84.474 lei.
Pentru plata cu întârziere a debitelor aferente perioadei 01.01.2002 – 30.09.2002 au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 6.830.251 lei și penalități în sumă de 2.214.412 lei.
Pentru trimestrul IV 2002 conform art.20, pct.(3) din Legea nr.414/2002, având în vedere ca societatea nu a depus la sediul A.F.R. declarația de impunere definitivă, la data de 25.01.2003 datorează un impozit egal cu cel aferent trimestrului III 2002, respectiv are obligația achitării sumei de 180.288.075 lei. Având în vedere că până la la data prezentei verificări suma menționată nu a fost achitată, au fost calculate dobânzi în sumă de 3.677.877 lei și penalități în sumă de 901.441 lei.
În ceea ce privește modul de calcul și înregistrare a impozitului pe profit au fost constatate următoarele deficiențe:
Pentru anul 1999 :
În trimestrul IV 1999 a fost înregistrată în contul 635 suma de 427.704.776 lei reprezentând cheltuieli cu majorări de întârziere și penalități datorate bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale. Potrivit art.4, alin. (3), lit.b) din O.G. nr. 70/1994 republicată, sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile cu amenzile sau penalitățile datorate către autoritățile române.
În cursul aceluiași trimestru a fost înregistrată nota contabilă
658 = 4423 / 102.051.500 lei
Având în vedere că la baza acestei înregistrări contabile nu există documente justificative, potrivit prevederilor pct.6 lit.p) din O.G. nr.40/1998 cheltuiala în suma de 102.051.500 lei este cheltuială nedeductibilă la calculul profitului impozabil.
De asemenea, în cursul trimestrului IV 1999 s-a constatat înregistrarea în contul 671.1 a sumei de 84.496.239 lei și în contul 671.8 a sumei de 2.000.000 lei reprezentând majorări, amenzi și penalități datorate autorităților române. Potrivit art.4, alin (3), lit.b) din O.G. nr.70/1994 republicată, sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile cu amenzile sau penalitățile datorate către autoritățile române.
Impozitul pe profit înregistrat de către societate pentru anul 1999 în sumă de 29.049.009 lei, potrivit art.4, alin. (3), lit.a) din O.G. 70/1994 republicată, este cheltuială nedeductibilă la calculul profitului impozabil.
În cursul trimestrului IV 1999 societatea a înregistrat în contul 613 suma de 5.610.000 lei reprezentând cheltuieli cu asigurările de viață ale acționarilor.
Potrivit pct.6, lit.i) și k) din O.G.40/1998, sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil, “cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale și circulante” și mai mult sunt nedeductibile “cheltuieli făcute în favoarea acționarilor sau asociaților”.
În cursul anului 1999 societatea a înregistrat cheltuieli de protocol în sumă de 24.039.706 lei. Potrivit prevederilor art.4, alin.(3), pct.c) din O.G. nr.7071994 republicată cu modificările ulterioare, sunt nedeductibile cheltuielile de protocol ce depășesc cota de 1% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor și al cheltuielilor aferente.
A fost stabilită ca și cheltuială de protocol nedeductibilă fiscal, suma de 23.034.836 lei.
Având în vedere cele menționate profitul contabil înregistrat de către societate la data de 31.12.1999, în sumă de 47.398.218 lei a fost influențat cu suma de 676.946.360 lei, reprezentând totalul cheltuielilor nedeductibile precizate mai sus. A rezultat astfel un profit impozabil recalculat în suma de 724.344.578 lei pentru care societatea datorează un impozit pe profit în sumă de 275.250.940 lei față de 29.049.009 lei cât a înregistrat societatea. Pentru diferența constatată, în suma de 246.201.931 lei au fost calculate majorări de întârziere în suma de 402.761.740 lei, dobânzi în sumă de 8.715.549 lei și penalități de întârziere în cotă de 0,5% în sumă de 45.547.358 lei.
Pentru anul 2000 :
În cursul anului 2000 pe baza unor înregistrări contabile de forma:
621 = 408
societatea înregistrează la finele trimestrelor cheltuieli la baza cărora nu există documente justificative. Asupra acestor înregistrări contabile societatea revine în momentul emiterii facturilor de către furnizori prin înregistrarea unor note înregistrări contabile de forma:
408 = 401
Potrivit art.1, pct.5, alin.(6), lit.m) din O.U.G.nr.217/1999, cheltuielile astfel înregistrate sunt nedeductibile până în momentul emiterii facturilor de către furnizori, facturi care îndeplinesc condițiile de document justificativ potrivit Legii contabilității nr.82/1991 cu modificările ulterioare.
2. În cursul trimestrului IV 2000 societatea înregistrează în contul 625 suma de 11.437.815 lei reprezentând “masa servită” facturată de SC Bimbo Com SRL – Băile Herculane, în condițiile în care angajaților aflați în deplasare le sunt acordate diurne în limitele legale.
Potrivit art.1, pct.5, alin.(6), lit.d) din O.U.G. nr.217/1999, cheltuieli astfel înregistrate sunt nedeductibile.
3. În luna IX 2000 societatea prevalându-se de prevederile art.1, pct.6, alin.(4) din O.U.G. nr.217/1999 își exercită dreptul de a deduce o cotă de 10% din prețul de achiziție al utilajului achiziționat. Astfel, pentru achiziția în sumă de 340.000.000 lei, societatea își exercită dreptul de deducere pentru suma de 34.000.000 lei.
Având în vedere că la baza achiziției stă un contract de vânzare – cumpărare datat cu data de 25.09.2001, societatea nu poate beneficia de deducerea cotei de 10% din prețul de achiziție.
Pentru anul 2001:
1. În cursul trimestrului I 2001 societatea a înregistrat în contul 625 suma de 57.630.252 lei, reprezentând cheltuieli cu “masa servită” cheltuieli care au fost facturate de către SC Bimbo Com SRL – Băile Herculane și asupra cărora se revine în luna VI 2001 prin înregistrarea facturilor de stornare emise de către furnizor. În trimestriul I 2001 aceste cheltuieli au fost înregistrate în condițiile în care angajaților aflați în deplasare le era acordată diurna în limitele legale.
Potrivit art.1, pct.5, alin.(6), lit.d) din O.U.G. nr.217/1999, cheltuielile astfel înregistrate sunt nedeductibile.
În cursul trimestrului I 2001 pe baza înregistrării contabile:
621 = 408 / 55.000.000 lei
societatea înregistrează cheltuieli în suma de 55.000.000 lei la baza cărora nu există documente justificative. Asupra acestei înregistrări contabile societatea revine în lunile aprilie și mai 2001 în momentul emiterii facturilor de către furnizor prin înregistrarea unor înregistrări contabile de forma:
408 = 401
Potrivit art.1, pct.5, alin.(6), lit.m) din O.U.G. nr.217/1999, cheltuielile astfel înregistrate sunt nedeductibile până în momentul emiterii facturilor de către furnizori, facturi care îndeplinesc condițiile de document justificativ potrivit Legii contabilității nr.82/1991 cu modificările ulterioare.
Pentru anul 2002:
În intervalul 01.01. – 30.09.2002 societatea întegistrează în plus cheltuieli cu amortitarea în sumă de 45.881.892 lei.
În luna octombrie 2001 societatea înregistrează în patrimoniu suma de 1.335.356.343 lei, reprezentând diferențe din reevaluarea obiectivului “hala Moniom”, reevaluare care s-a efectuat de către un evaluator autorizat cu prevederile H.G. 55/1995 (conform memoriului întocmit cu ocazia reevaluării) și nu în conformitate cu prevederile H.G. 403/2000 privind reevaluarea imobilizărilor corporale.
Potrivit prevederilor cap.I, art.5) – (1) din H.G. 402/2000 și ale art.11 – (1) din Legea 414/2002 privind impozitul pe profit, cheltuielile privind amortizarea activelor corporale și necorporale sunt deductibile în limita prevederilor Legii nr.15/1994 privind amortizarea, republicată cu modificările ulterioare. Potrivit art. 9 din Legea nr. 15/1994 republicată se face mențiunea că amortizarea se stabilește prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe, valoare care potrivit art.10, pct.a) din aceeași lege reprezintă:”a) valoarea de intrare aferentă fiecărui mijloc fix, reevaluată în conformitate cu prevederile legale”.
Menționăm faptul că potrivit raportului de reevaluare, în sumă de 1.335.356.343 lei, suma înregistrată de societate ca diferență de reevaluare la “hala moniom”, sunt incluse următoarele obiective:
– drum și platformă – reevaluată la 897.262.328 lei
– împrejmuire prefabricată – reevaluată la 85.997.810 lei
– baracă metalică – reevaluată la 552.422.445 lei.
În contabilitatea societății nu se regăsește însă decât obiectivul “baracă metalică”. Asupra terenului, așa cum rezultă și din raportul de evaluare se menționează faptul că proprietar este Consiliul Local Reșița.
Având în vedere cele menționate, includerea pe cheltuieli cu amortizarea sumei de 45.881.892 lei în intervalul 01.01 – 30.09.2002 contravine prevederilor Legii nr.15/1994 și potrivit prevederilor H.G. nr.402/2002 și ale Legii nr. 414/2002 este cheltuială nedeductibilă la calculul profitului impozabil.
Pentru perioada 01.01.2000 – 30.09.2002, au fost stabilite diferențe la impozitul pe profit în sumă de 22.829.927 lei precum și majorări de întârziere în suma de 50.425.249 lei , dobânzi în sumă de 808.180 lei și penalități de întârziere (în cota de 0,5%) în sumă de 5.975.149 lei.
Având în vedere că au fost constatate situații în care au fost înregistrate facturi emise de către societate în roșu și care au fost găsite în toate cele trei exemplare (albastru, roșu și verde), nu se justifică contabilizarea lor (și astfel diminuarea veniturilor și a TVA colectată) deoarece potrivit prevederilor H.G. 831/1997 sunt nule. Existența la sediul societății emitente a celor 3 exemplare ale facturilor demonstrează faptul că acestea nu au fost transmise și clientului, fiind nule.
În aceste condiții se impune verificarea modului de înregistrare a lucrărilor ce au făcut obiectul acestor facturări în contabilitatea clienților.
Facturile care vor face obiectul acestor verificări sunt:
-2283459/16.10.2001
-3137716/13.12.2001
-3137721/19.12.2001
-3137749/29.03.2002
în acest sens ne rezervăm dreptul revenirii asupra celor constatate în baza procesului verbal, în momentul confirmării realității acestor operațiuni și în contabilitatea clienților.
Concluzionând, pe linia impozitului pe profit au fost stabilite următoarele obligații de plată:
debit restant 180.288.075 lei
majorări de întârziere aferente debitelor 21.698.530 lei
penalități 0.5% aferente debitelor 3.200.327 lei
dobânzi aferente debitelor 3.677.877 lei
diferențe 269.031.858 lei
majorări de întârziere aferente diferențelor 453.186.989 lei
dobânzi aferente diferențelor 9.523.729 lei
penalități aferente diferențelor 51.522.507 lei
TOTAL 992.129.892 lei
II. Impozitul pe salarii și pe venituri salariale – reglementat prin Legea nr.32/1991 cu modificările ulterioare, O.G.nr. 73/2000 și O.G. nr. 7/2001.
Ultima verificare privind modul de calcul și înregistrare a obligațiilor de plată în contul impozitului pe salarii s-a efectuat până la data de 31.10.1999 rezultatele fiind concretizate în PV nr. 1738/26.11.1999. În baza NC nr.8626/18.05.2000 s-a urmărit modul de achitare a obligației de plată a impozitului pe veniturile salariale până la data de 31.03.2000, preluându-se inclusiv debitele și majorările de întârziere stabilite în baza PV mai sus menționat precum și în baza NC nr.136/21.03.2000.
Având în vedere cele menționate, la prezentul proces verbal a fost urmărit modul de plată a impozitului pe veniturile salariale declarat de societate în intervalul 01.04.2000 – 31.12.2002, punctul de pornire constituindu-l tocmai debitele și majorările centralizate conform NC nr.8626/1805.2000.
La data de 31.12.2002 debitul declarat de către societate a fost achitat în întregime.
Pentru plata cu întârziere a debitelor declarate au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 82.042.042 lei ( din care: 75.169.956 lei stabilite în baza NC nr.8626/18.05.2000 și 327.920 lei stabilite în baza NC nr. 32/22.01.2001) din care a fost achitată suma de 75.497.876 lei, rămânând majorări de întârziere de achitat în sumă de 6.544.166 lei. De asemenea au fost calculate dobânzi în sumă de 147.016 lei și penalități în cota de 0,5% în sumă de 227.771 lei. Potrivit prevederilor Legii nr.258/1998 au fost calculate penalități în cota de 10% asupra impozitului reținut prin stopaj la sursă, în sumă de 28.849.254 lei (din care 21.675.813 lei stabilite în baza NC nr.8626/18.05.2000) din care a fost achitată suma de 21.675.813 lei, rămânând de plată suma de 7.173.441 lei.
Menționăm că nu au fost constatate deficiențe în ceea ce privește modul de calcul și înregistrare a impozitului pe salarii și a impozitului pe veniturile salariale.
Concluzionând, pe linia impozitului pe salarii și a impozitului pe veniturile salariale au fost stabilite următoarele obligații de plată:
-majorări de întârziere aferente debitelor 6.544.166 lei
-dobânzi aferente debitelor 147.016 lei
-penalități 0,5% 227.771 lei
-penalități 10% cf. L. nr.258/1998 7.173.441 lei
TOTAL 14.092.394 lei
III.Impozitul pe dividende – reglementat prin O.G. nr.26/1995, O.U.G. 73/1999 cu modificările și completările ulterioare.
În perioada 1999 – 2001 nu s-au constatat deficiențe în ceea ce privește modul de calcul, evidențiere și virare a impozitului pe dividende.
Majorările de întârziere calculate în prezentul proces verbal au fost stabilite conform prevederilor O.G. nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, aprobată și modificată prin Legea nr.108/1996, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31.12.2002 sau până la data achitării debitelor.
Penalitățile de 0,5% au fost calculate în baza prevederilor art.13, pct.3 din O.G. nr.26/2001 pentru modificarea O.G. nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare.
Dobânzile pentru plata cu întârziere a obligațiilor de plată către bugetul de stat au fost calculate conform O.G. nr.61/2002 până la data de 28.02.2003.
În ceea ce privește certificarea realității și legalității facturilor primite de la furnizori, având în vedere valorile mari ale TVA deductibilă și ale cheltuielilor mari înregistrate în baza facturilor de aprovizionare, am solicitat date suplimentare la organele fiscale în raza cărora sunt înregistrați furnizorii. În acest sens ne rezervăm dreptul revenirii asupra celor constatate în prezentul proces verbal, în momentul confirmării realității și legalității facturilor emise de către furnizori.
RECAPITULAȚIE
I. IMPOZIT PE PROFIT
debit restant 180.288.075 lei
majorări de întârziere aferente debitelor 21.698.530 lei
penalități 0.5% aferente debitelor 3.200.327 lei
dobânzi aferente debitelor 3.677.877 lei
diferențe 269.031.858 lei
majorări de întârziere aferente diferențelor 453.186.989 lei
dobânzi aferente diferențelor 9.523.729 lei
penalități aferente diferențelor 51.522.507 lei
II. IMPOZIT PE VENITURILE SALARIALE
-majorări de întârziere aferente debitelor 6.544.166 lei
-dobânzi aferente debitelor 147.016 lei
-penalități 0,5% 227.771 lei
-penalități 10% cf. L. nr.258/1998 7.173.441 lei
TOTAL 1.006.222.286 lei
MĂSURI:
1. Societatea are obligația înregistrării în contabilitate a prezentului proces verbal.
Termen: 15 zile
Răspunde. Administrator
2. Societatea are obligația achitării sumelor stabilite în prezentul proces verbal.
Termen: 15 zile
Răspunde: Administrator
Împotriva celor constatate se poate face contestație care se depune în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a prezentului proces verbal (art.4.1 din O.G. nr.13/2001), la sediul organului de control. Aceasta va fi însoțită de orice acte sau documente pe care le considerați relevante în susținerea cauzei.
Prin semnarea prezentului proces verbal se recunoaște restituirea tuturor documentelor puse la dispoziția organului de control.
Prezentul proces verbal a fost încheiat în 4 (patru) exemplare din care unul, înregistrat sub nr.__989__/_02.04.2003___ a fost lăsat la dispoziția societății verificate.
ORGAN DE CONTROL SC MIRAJ SA
Inspectori:
Ilie Maria Adm. Mușat Marian
Boruga Veturia Ctb.șef Pirtea Dorina
6. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Obiectul acestei lucrări l-a constituit prezentarea identității, rolului și locului controlului fiscal în cadrul controlului financiar, controlul fiscal reprezentând principala pârghie în prevenirea, combaterea și diminuarea evaziunii fiscale în toate laturile sale.
În primul capitol am prezentat atât rolul și importanța controlului financiar în economia de piață cât și locul controlului fiscal în cadrul controlului financiar.
Controlul financiar poate contribui nu numai la bunăstarea și prosperitatea agenților economici ci și la creșterea economică, la progresul tehnic și economico-social.
Controlul este un factor care contribuie la menținerea activității în situația normală, la soluționarea cu inteligență și competență a problemelor privind dezvoltarea și modernizarea economică, în condiții de eficiență reală. Controlul urmărește în principal, funcționarea unităților de producție la capacitatea normală, chiar maximă, cu adevărat pe criterii de eficiență și rentabilitate.
Sfera controlului financiar al statului cuprinde de asemenea, probleme referitoare la prevenirea și combaterea fraudelor, contravențiilor și infracțiunilor la regimul fiscal. Acest control este operativ și inopinat și are ca obiective: aplicarea și executarea legilor fiscale, urmărind împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor și taxelor; respectarea normelor de comerț urmărind să impiedice activitățile de contrabandă și orice procedee interzise de lege.
În al doilea capitolul al lucrării am tratat impozitele directe și importanța acestora în cadrul sistemului fiscal.
Impozitele directe sunt acele impozite care se stabilesc nominal pe fiecare categorie de persoane fizice și juridice în funcție de veniturile obținute pe baza cotelor prevăzute de lege.
Pentru fiscalitate, începând cu anul 2000 s-a făcut un pas decisiv în direcția unificării sistemului fiscal și a alinierii la modelul sistemelor fiscale europene și mondiale, trecându-se la așezarea unui singur impozit asupra ansamblului veniturilor obținute de o persoană fizică prin impunerea venitului global.
Fiscalitatea directă rămâne un factor indispensabil de echilibru al creșterii economice, dar odată cu dezvoltarea economiei, necesită permanente adaptări și îmbunătățiri.
În ceea ce privește procedeele, tehnicile și instrumentele de control fiscal prezentate în al treilea capitol s-ar impune în concluzie întocmirea unei baze comune de date pe categorii de agenți economici, care să cuprindă totalitatea verificărilor efectuate la contribuabili.
În concluzie, controlul fiscal al statului cuprinde în sfera sa administrarea și utilizarea mijloacelor financiare publice, precum și respectarea reglementării financiar contabile în activitatea desfășurată de către agenții economici în legătură cu îndeplinirea obligațiilor fiscale față de stat.
În ceea ce privește SC Miraj SA, se impune a-și achita în timp util toate debitele către bugetul de stat, pentru a se evita în viitor plata majorărilor de întârziere, a penalităților, precum și a dobânzilor aferente debitelor restante.
Sistemul fiscal practicat în țara noastră este foarte complex și foarte complicat exercitând permanent o presiune fiscală asupra agenților economici cu implicații negative în latura dezvoltării activității economice.
În România gradul de impozitare calculat prin însumarea valorilor plătite cu titlu de impozite și taxe, precum și a sumelor achitate în contul taxelor și a tarifelor, este de peste 45% din PIB, cu mult mai ridicat față de aprecierile oficiale, care indică “o pondere a impozitării de 31% din PIB”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Ovidiu Nicolescu. El adaugă că “legislația în vigoare la 1 ianuarie 2003 prevede achitarea unui număr de 225 de obligații bugetare”.
Într-o analiză cronologică se poate constata creșterea de la un an la altul a numărului de impozite, taxe, contribuții, fonduri speciale și tarife.
În totalul veniturilor fiscale, impozitele directe au procurat 60,4% din acestea, față de impozitele indirecte care dețin o pondere de 39,6% din totalul veniturilor fiscale.
În anul 2003, veniturile bugetare realizate din impozite directe au următoarea structură:
39.396 miliarde lei – impozitul pe profit
59.154 miliarde lei – impozitul pe venit
3.591 miliarde lei – impozitul pe veniturile realizate de persoanele juridice nerezidente
35 miliarde lei – cote din taxe de școlarizare
1.700 miliarde lei – contribuția agenților economici pentru persoanele cu handicap.
În cadrul impozitelor directe, contribuabilii persoane fizice au o contribuție mai mare decât agenții economici.
Față de nivelul veniturilor persoanelor fizice și nevoile reale de trai, impozitarea directă și indirectă la persoanele fizice este exagerată și contravine principiului prevăzut de Constituție: “Sistemul legal de impunere trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale”.
Se creează astfel un climat de insecuritate juridică fiscală, fiind operate modificări dese la perioade foarte scurte în cadrul unor impozite, fapt ce a creat o imagine negativă exercitării atribuției executive.
Dezvoltarea durabilă în România presupune elaborarea și promovarea unor politici economice bazate pe necesitatea stabilirii unei relații biunivoce dintre economie și societate, în ansamblul său, care vizează creșterea prosperității și bunăstării la nivel de individ și la nivel de comunitate, pe termen scurt, mediu și lung.
Pentru îmbunătățirea sistemului fiscal trebuie să se întreprindă următoarele măsuri:
perfecționarea legislației și a procedurilor specifice și corelarea acestora cu sistemul legislativ național și european;
reducerea gradului de fiscalitate prin desființarea contribuțiilor la unele fonduri speciale;
extinderea bazei impozabile, concomitent cu reducerea sarcinii fiscale în ceea ce privește impozitul pe venitul persoanelor fizice;
continuarea armonizării legislației în domeniul impozitării în legislația Uniunii Europene;
stabilirea și perceperea impozitului pe profit în mod unitar, uniform și eficient pentru toate categoriile de contribuabili;
acordarea unor facilități fiscale pentru investiții, aplicabile în mod nediscriminatoriu;
în domeniul impozitului pe venitul global, să se revizuiască tranșele și cotele de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, în vederea creșterii puterii de cumpărare a persoanelor cu venituri modeste.
În acest context, se impune și o reanalizare a posibilității eliminării contribuțiilor pe care agenții economici sunt obligați să le plătească în prezent la fondurile extrabugetare, acestea constituind unul dintre principalele obstacole în înfăptuirea reformei fiscale în domeniul impozitului pe profit, în condițiile în care baza impozabilă este continuu erodată de astfel de contribuții.
Administrația fiscală este supusă unui proces de modernizare având ca rezultat supravegherea contribuabililor prin implementarea legislației în vigoare, îmbunătățirea structurii organizatorice, creșterea confidențialității și respectului față de autoritățile fiscale, cooperarea cu alte instituții.
Politica fiscală trebuie să fie în strânsă concordanță cu Directivele Uniunii Europene prin stabilirea de legi unitare, stabile, având proceduri simplificate de punere în aplicare.
Administrarea veniturilor statului are ca principal obiectiv colectarea eficientă a veniturilor statului, precum și dezvoltarea unei relații de parteneriat cu contribuabilii, astfel încât aceștia să devină simpli plătitori de impozite și taxe, clienți și parteneri egali ai fiscului.
Obiective strategice în acest domeniu:
optimizarea procesului de colectare a veniturilor prin creșterea gradului de conformare voluntară, în special în cazul marilor contribuabili;
îmbunătățirea activității de control fiscal prin elaborarea unui sistem de evaluare pe bază de indicatori ai controalelor fiscale de fond și operative, creșterea numărului de acțiuni de control prin delimitarea clară și completarea atribuțiilor controlului fiscal;
îmbunătățirea sarcinilor oferite contribuabililor prin elaborarea și actualizarea de broșuri și ghiduri pentru asistarea contribuabililor.
Asigurarea stabilității macroeconomice și a dezvoltării societății românești este condiționată de realizarea obiectivelor strategice asumate prin politicile economico-sociale, consolidarea creșterii economice, a investițiilor, a producției de bunuri și servicii, accelerarea procesului de privatizare, crearea premiselor de aderare la Uniunea Europeană, precum și îmbunătățirea indicelui dezvoltării umane.
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Controlul Fiscal Privind Impozitele Directe LA Directia DE Control Fiscal Resita (ID: 133476)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.