Studiul Privind Colectarea Si Controlul Impozitelor PE Veniturile Persoanelor Juridice

CUPRINS

BIBLIOGRAFIE

Bostan, I. – Controlul fiscal, Editura Polirom, Iași, 2003.

Boulescu, M. – Controlul fiscal și auditul financiar-fiscal, Editura CECCAR, București, 2003.

Cucoșel, C. – Fiscalitatea în România. Teorie și practică, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2001.

Cucoșel, C. – Finanțe publice, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2004.

Minea, M.Ș. – Dreptul finanțelor publice, Editura Accent, Cluj-Napoca, 1999.

Oprean, I. – Control și audit financiar-contabil, Editura Intelcredo, Deva, 2002.

Popeangă, P. – Controlul financiar contabil, Editor „Tribuna economică”, București, 1999.

Șaguna, D.D. – Tratat de drept financiar și fiscal, Editura ALL BECK, București, 2001.

Talpoș, I. – Finanțele României, vol. I, Ediția a III-a, Editura Sedona, Timișoara, 1997.

Tulai, C. – Finanțele publice și fiscalitatea, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003.

*** – Legea finanțelor publice nr. 72/1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 152/17 iulie 1996.

*** – Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 597/13 august 2002.

*** – Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 853/2 decembrie 2003.

*** – Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 927/23 decembrie 2003.

*** – Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, publicată în Monitorul Oficial nr. 456/27 iunie 2002.

*** – Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial nr. 371/1 iunie 2002.

*** – Legea nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial nr. 64/27 martie 1991.

*** – Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, publicată în Monitorul Oficial nr. 224/9 septembrie 1992.

*** – Hotărârea Guvernului nr. 67/2004 privind nivelul dobânzii datorate pentru neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată și pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plată, publicată în Monitorul Oficial nr. 104/4 februarie 2004.

*** – Hotărârea Guvernului nr. 720/1991 de aprobare a Normelor de organizare și exercitare a controlului financiar, publicată în Monitorul Oficial nr. 75/24 aprilie 1992

*** – Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 941/29 decembrie 2003.

*** – Ordonanța Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 227/30 august 1997.

*** – Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 410/25 iulie 2001.

*** – Ordonanța Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 472/17 august 2001.

*** – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 217/1999 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, publicată în Monitorul Oficial nr. 650/30 decembrie 1999.

*** – Ordinul M.F.P. nr. 137/2004 pentru aprobarea Codului etic al funcționarului public din administrația fiscală, care își desfășoară activitatea în domeniul asistenței contribuabililor, publicat în Monitorul Oficial nr. 66/27 ianuarie 2004.

*** – Ordinul M.F.P. nr. 264/2004 pentru aprobarea modului de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventualele diferențe între impozitul pe profit plătit la data de 26 ianuarie 2004 și impozitul pe profit datorat conform declarației de impunere întocmite pe baza situației financiare anuale, publicat în Monitorul Oficial nr. 140/17 februarie 2004.

*** – Ordinul M.E.F. nr. 1079/1992 de aprobare a regulamentului privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, publicat în Monitorul Oficial nr. 299/24 noiembrie 1992.

*** – Ordinul M.F.P. nr. 1753/2003 pentru aprobarea Codului etic al inspectorului de control fiscal, publicat în Monitorul Oficial nr. 929/23 decembrie 2003.

*** – La Protection du Contribuable /Taxpyer /Protection /Der Schultz des Steurburgers, rapoarte naționale ale celor 10 state membre ale Conferinței Fiscale Europene, editate de I.B.F.D., Amsterdam, 1989.

*** – M.F.P., Comunicat de presă referitor la execuția bugetului general consolidat al statului, (www.mfinante.ro).

*** – M.F.P., Cartea Albă 2002, (www.mfinante.ro).

*** – Guvernul României, Programul economic de preaderare, București, august 2003, (www.mie.ro).

=== 3 consideratii generale ===

CONSIDERAȚII GENERALE

Formarea finanțelor este rezultatul unui proces istoric îndelungat și complex, care a fost determinat de evoluția vieții sociale, prin apariția și dezvoltarea comunității umane, apariția proprietății private și scindarea în clase sociale, dezvoltarea forțelor de producție și a relațiilor marfă-bani, apariția statului și crearea aparatului său de constrângere cu scopul de a asigura condiții pentru colectarea mijloacelor bănești necesare întreținerii aparatului de stat și îndeplinirii funcțiilor sale.

În toate orânduirile social-economice, finanțele s-au manifestat ca relații sociale de natură economică, apărute în procesul repartiției produsului social și mai ales a venitului național, în strânsă legătură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului. În raport cu orânduirea social-politică în care s-au manifestat, finanțele au avut un anumit conținut de clasă determinat de condițiile economice, politice și sociale, precum și o anumită sferă de cuprindere.

Finanțele publice, prin dimensiunile și complexitatea lor, nu își pot îndeplini funcțiile lor economice și sociale fără un program fiscal, pe perioadă determinată, care să prevadă veniturile și cheltuielile acelei perioade, program care trebuie să aibă în vedere nevoile publice ale perioadei respective, veniturile necesare satisfacerii acelor nevoi și posibilitățile reale de percepere a veniturilor publice.

Resursele bănești publice sunt stabilite printr-un adevărat program fiscal – bugetul public, ceea ce prezintă o importanță deosebită, deoarece statul și autoritățile publice locale au posibilitatea de a determina limitele în care se vor putea acoperi cheltuielile necesare îndeplinirii obiectivelor și acțiunilor de interes public.

Sarcinile finanțelor sunt aduse la îndeplinire, în mare măsură, prin intermediul bugetului de stat, ca principal plan financiar al statului. Bugetul de stat este format din relații financiare, prin intermediul cărora au loc constituirea și repartizarea celui mai important fond bănesc al societății – fondul bugetar. Relațiile bugetare își găsesc expresia în principalul plan financiar al statului, care poartă denumirea de buget de stat.

În încercarea de a defini relațiile deosebit de complexe care formează bugetul de stat, se disting două categorii de definiții: cele date de normele juridice și definițiile date de doctrină.

La început, interpretarea juridică a bugetului de stat a avut o largă circulație. În acest sens merită a fi relevată legea contabilității publice apărută în Belgia în anul 1846, care preciza în primul articol că „veniturile și cheltuielile publice de efectuat pentru servicii în fiecare exercițiu … formează bugetul general al statului”. Decretul asupra contabilității publice adoptat în 1832 în Franța, la articolul 5 prevede că „bugetul de stat este actul în care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale altor servicii, pe care legea le supune acelorași reguli”.

Reprezentanții cei mai de seamă ai științei financiare din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea se situează pe poziții apropiate de cele reflectate în legislația timpului.

Paul Lerey Beaulieu definește bugetul de stat ca fiind „o listă de prevedere a veniturilor și cheltuielilor pe o perioadă determinată; un tablou evaluativ și comparativ al veniturilor de realizat și al cheltuielilor de efectuat”.

Gaston Jeze menționează că „a întocmi bugetul înseamnă a enumera, evalua și compara periodic, cu anticipație și pentru o perioadă de timp viitoare, cheltuielile de efectuat și veniturile de încasat”.

Adolf Wagner susține că ”bugetul sau lista (statutul) de prevedere este o expunere în cifre într-o ordine determinată, de obicei mai mult sau mai puțin sistematică, având (conținând) intrările și ieșirile (veniturile și cheltuielile posibile), în monedă sau în valori monetare, care se vor produce în gestiunea economică a unui corp politic pentru o perioadă următoare (un an)”.

În anii crizei economice mondiale, anumite fenomene specifice au făcut ca conceptul despre rolul bugetului de stat să fie reconsiderat, astfel, mijlocind redistribuirea a 25-30% sau chiar 40% din venitul național, bugetul de stat a devenit un puternic instrument de intervenție a statului în viața economică.

Prin intermediul bugetului de stat s-a urmărit influențarea fenomenelor economice, introducerea unor elemente de dirijare și orientare a proceselor ce se desfășoară în cadrul economiei de piață, la nivel macroeconomic. Astfel, de la buget, ca document de prevedere și autorizare a veniturilor și cheltuielilor publice, s-a trecut la un buget al economiei naționale, ca document care conține toate laturile acestuia, prefigurând evoluția economiei naționale în perioada următoare. Bugetul economic este un document care permite o imagine în expresie valorică a activității economice viitoare, el cuprinzând informații previzionale în legătură cu producția, repartiția, consumul și formarea resurselor bugetare, toate acestea bazându-se pe datele din exercițiul bugetar al perioadei precedente.

Forma de manifestare a bugetului economic în țările dezvoltate diferă de la un stat la altul.

În Franța, bugetul economic se prezintă sub forma unor conturi previzionare pe anul în curs, care, împreună cu conturile națiunii pe perioada precedentă și cu ipotezele economice pentru anul următor, însoțesc proiectul Legii financiare a statului, respectiv bugetul de stat.

În Anglia, bugetul economic apare sub forma unor „cărți albe”, care se dau anual publicității de către guvern și care însoțesc bugetul de stat, acestea cuprinzând veniturile și cheltuielile națiunii pe anul expirat și prevederile pe anul următor referitoare la producție, repartiție și consum, comerțul exterior și defalcarea resurselor provenite din venitul național și din creditele publice.

În S.U.A., bugetul economic se întocmește de către consiliul economic consultativ al președintelui, utilizând date despre produsul național brut, venitul național, veniturile și cheltuielile publice, etc., și el îmbracă forma unui document care arată valoric veniturile bănești disponibile, cheltuielile (de consum sau investiții) și economiile (soldul dintre venituri și cheltuieli) pe principalele sectoare ale economiei naționale: populație, întreprinderi, instituții publice, relații internaționale.

La noi în țară, „problematica bugetară” s-a conturat – în forme embrionare – înainte de a se fi introdus în limbajul curent termenul, respectiv conceptul buget.

Termenul buget a apărut pentru prima dată într-un act normativ, pe teritoriul Țărilor Române, în Capitolul III al Regulamentului Organic al Moldovei, care se ocupa de finanțele publice (ale statului), acesta fiind reluat apoi prin Constituțiile care au urmat.

Indiferent de formulările terminologice pe care le cuprindeau, în evoluția lor aceste reglementări legale au consacrat oficial în țara noastră atât expresia de „buget”, cât și concepția modernă potrivit căreia bugetul statului este întocmit anual, el fiind actul necesar pentru stabilirea și autorizarea prealabilă a veniturilor și cheltuielilor publice.

Prin noile reglementări, sistemul bugetar al țării noastre a fost organizat într-o concepție nouă, determinată de trecerea la economia de piață. Renunțându-se la formula bugetului unic de stat, care era impusă de planul național unic ca instrument al centralismului excesiv, s-a introdus o noțiune nouă – aceea de buget public național, care cuprinde bugete distincte, aprobate și executate în condiții de deplină autonomie.

Expresia de buget public național a fost introdusă în România de Legea finanțelor publice nr. 10/1991. Aceasta include în sfera sa nu numai bugetul administrației centrale de stat ci și bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale de stat. Uneori acestora li se adaugă și fondurile speciale apărute printr-o insistentă și amplă acțiune de debugetizare, cu toate că acestea se administrează distinct . Alteori, mai ales când se vorbește despre deficitul bugetar, se folosește expresia de buget general – consolidat al statului, calculele făcându-se la nivelul tuturor fondurilor (bugetare și non-bugetare) administrate centralizat de către stat.

Este vorba despre fondurile administrate prin bugetul administrației centrale de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, alte fonduri extrabugetare ca și despre fondul de reevaluare a stocurilor, fondul de reevaluare a stocului de aur și argint, fondurile aferente contravalorii în lei a împrumuturilor externe, Fondul Proprietății de Stat și al Agenției de Restructurare, operațiile extrabugetare ale Ministerului Finanțelor Publice și ale ministerelor finanțate prin credite externe.

Legea finanțelor publice nr. 72/1996 preciza că resursele financiare publice (cele ale statului, ale unităților administrativ – teritoriale și ale instituțiilor publice), se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete și anume: bugetul de stat (adică bugetul administrației centrale de stat), bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituții publice cu caracter autonom.

Noua Lege privind finanțele publice nr. 500/2002 mai adaugă la acestea următoarele bugete: bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz; bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii; bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursări, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice și bugetul fondurilor externe nerambursabile.

Resursele și cheltuielile reflectate în aceste bugete, cumulate la nivel național, alcătuiesc resursele publice totale, respectiv cheltuielile publice totale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugetele respective, vor evidenția dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau de dezechilibru, după caz. E evidentă intenția de înfrumusețare a stării de echilibru a bugetului, deoarece fondurile speciale au fost în toți acești ani excedentare, iar bugetul a folosit în execuție soldul lor favorabil.

Bugetul public constituie veriga centrală a sistemului financiar al oricărei țări, fiind expresia unui tip specific de relații financiare – relațiile bugetare – care se manifestă în procesele formării, repartizării și utilizării fondurilor bugetare necesare organelor statului, atât la nivel național cât și la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Ca expresie a acestor relații, bugetul public este o categorie economică, care se încadrează în sfera mai cuprinzătoare a categoriei economice ce desemnează conținutul “finanțelor în economia contemporană”. Totodată, bugetul public se include numai în sfera finanțelor publice, în cadrul căruia statul este unul dintre subiecții relațiilor respective, fie în procesul mobilizării resurselor, fie în procesul utilizării lor, în timp ce finanțele, ca întreg, își extind aria de acțiune și asupra agenților economici.

Cu toate aceste deosebiri, bugetul public are același conținut ca și finanțele și el cuprinde cele două laturi, respectiv :

latura relațiilor economice ce apar în procesul formării principalelor fonduri de mijloace bănești ale statului, atât la nivel central cât și la nivel local, prin care se materializează formarea veniturilor bugetare ;

latura relațiilor economice generate de procesul repartizării fondurilor bugetare, care se materializează în alocațiile bugetare.

În teoria și practica economică, bugetul public este abordat din două puncte de vedere, astfel :

Ca verigă centrală a sistemului financiar, bugetul public reprezintă expresia sintetică a relațiilor economice ce se manifestă în procesele formării și utilizării principalului fond centralizat de mijloace bănești al statului și a fondurilor unităților administrativ-teritoriale, în vederea finanțării activităților destinate creșterii calității vieții (învățământ, sănătate, cultură și artă, educație fizică și sport, protecție ecologică și socială), a unor activități privind dezvoltarea economică a țării, cercetarea științifică, amplificarea și perfecționarea infrastructurii, constituirea rezervelor de stat, apărarea națională, a ordinii publice și de drept.

Ca principală balanță financiară, bugetul public este documentul de bază, cu putere de lege, care stabilește, pe de o parte, natura și mărimea veniturilor care se mobilizează la dispoziția statului, iar pe de altă parte, felul și volumul alocațiilor bugetare care se vor dirija de către stat pentru finanțarea diverselor activități în cursul unui an.

În conformitate cu Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, prin legea bugetară anuală sunt prevăzute veniturile și cheltuielile publice, în volumul lor total și pe principalele categorii de venituri și, respectiv, cheltuieli.

Astfel, spre exemplu, în Bugetul de stat pe anul 2004 s-au stabilit venituri în sumă totală de 288.279,8 miliarde lei, din care venituri curente 287.856,8 miliarde lei, venituri din capital 350,0 miliarde lei și încasări din rambursarea împrumuturilor acordate 73,0 miliarde lei, iar la cheltuieli suma totală de 351.291,8 miliarde lei. În ceea ce privește veniturile curente, acestea cuprindeau următoarele:

– miliarde lei –

a) venituri fiscale: 269.306,8

– impozite directe, din care: 58.417,0

– impozitul pe profit 49.210,0

– impozitul pe salarii și venit 64.921,0

– alte impozite directe 5.810,0

– contribuții 900,0

– impozite indirecte, din care: 210.889,8

– taxa pe valoarea adăugată 110.150,8

– accize 68.915,0

– taxe vamale 13.824,0

– alte impozite indirecte 18.000,0

b) venituri nefiscale: 18.550,0

În vederea unei coordonări corespunzătoare și a bunei derulări a tuturor operațiunilor și actelor pe care le presupun activitățile din domeniul finanțelor publice, statului îi revine obligația legală a conducerii, prin intermediul Guvernului, a activității bugetare. Aceasta presupune elaborarea și punerea în aplicare a legislației financiar-fiscale, pe de o parte, precum și conducerea efectivă a activităților specifice pe care le reclamă realizarea în fapt a prevederilor legale incidente în domeniu, pe de altă parte. Îndeplinirea sarcinilor statului în domeniul economico-financiar este posibilă datorită bugetului – actul de stabilire și autorizare a veniturilor și cheltuielilor publice anuale.

Conceperea și înfăptuirea (executarea) bugetului sunt posibile datorită unei proceduri strict reglementată prin lege, denumită „procedură bugetară” și care se realizează prin parcurgerea succesivă a unor etape sau faze, astfel:

Elaborarea proiectului de buget

Aprobarea bugetului și adoptarea Legii bugetare anuale

Execuția bugetară (executarea bugetului)

Încheierea exercițiului bugetar și controlul execuției bugetare

Execuția bugetară sau execuția bugetului, cea de-a treia și cea mai amplă (cuprinzătoare și consistentă) etapă a procedurii bugetare, constă în realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare și ea cuprinde ansamblul actelor și operațiunilor destinate a conduce la realizarea veniturilor (colectarea acestora) și efectuarea cheltuielilor prevăzute în legea bugetară anuală.

Întreaga procedură bugetară, dar mai cu seamă execuția bugetului public național, se realizează sub controlul unor organe de stat, cărora le revin, prin lege, răspunderi specifice în legătură cu activitatea bugetară.

În cadrul veniturilor bugetare locul central îl dețin veniturile curente care, așa cum am arătat, provin din diverse forme de prelevare către bugetul public național a unor sume de bani pe care le datorează cu titlu de impozite, taxe, contribuții, etc., în temeiul legii, diferite categorii de contribuabili.

Prin actele normative care reglementează regimul juridic al fiecărui venit în parte sunt prevăzute: întinderea și condițiile specifice de așezare a impozitelor, taxelor și celorlalte obligații fiscale; subiectul și obiectul impunerii; modalitățile de determinare a materiei impozabile; termenele și modalitățile de plată; facilitățile acordate, etc.

Pe plan internațional există o intensă preocupare pentru instituirea unor reguli unitare de procedură fiscală care să asigure perceperea și încasarea integrală, la termene legale și cu costuri cât mai reduse a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri publice, astfel încât procedura fiscală să joace un rol crucial în determinarea unui sistem fiscal real (ori eficace).

Din acest motiv, în literatura de specialitate s-a insistat pe necesitatea unei reforme a administrării fiscale, elaborarea și adoptarea unei legi de unificare și actualizare a regulilor în materia procedurii fiscale, sub forma unui Cod, astfel încât să sporească atât eficacitatea cât și eficiența (operativitatea) procedurii fiscale.

Pentru a găsi cele mai bune soluții de reformare a procedurii fiscale, instituții de specialitate examinează legislația în materie din diferite state, sub multiple aspecte. Astfel, se pune accent mai ales pe: declarația de impunere, în special termenele de depunere la organul fiscal și conținutul concret al acesteia; definirea obligației fiscale, a modalităților și termenelor de plată; proceduri pentru evitarea dublei impuneri; măsuri adecvate privind executarea obligațiilor fiscale de către contribuabilii străini; prevederi clare și ferme privind stabilirea de sancțiuni pentru întârziere și dobânzi pentru plata cu întârziere a impozitului și pentru depunerea cu întârziere sau incorecte a declarațiilor de impunere; întinderea autorităților fiscale și prescripția extinctivă; procedura căilor de atac, mai ales pe cale judiciară, prin instanțe speciale; procedura exercitării controlului fiscal, etc. În această activitate se acordă atenția cuvenită atât promovării interesului statului pentru a reuși să își încaseze integral și la termenele stabilite resursele financiare necesare realizării funcțiilor sale, cât și protejării intereselor contribuabililor pentru a fi feriți de posibilele abuzuri ale aparatului fiscal.

În vederea armonizării legislației fiscale din România cu legislația fiscală a Uniunii Europene, în cadrul Planului de acțiuni pe anii 2002-2003 al Programului de Guvernare, în domeniul Politica financiară – Reforma impozitelor, obiectivul “Consolidarea reformei sistemului de impozite” s-a cuprins la pct. 2.3 acțiunea privind elaborarea Codului fiscal.

Obiectivul fundamental al elaborării Codului fiscal l-a constituit armonizarea cu legislația fiscală a Uniunii Europene precum și asigurarea concordanței cu acordurile fiscale internaționale la care România este parte.

La elaborarea Codului fiscal s-au avut în vedere mai multe obiective, între care:

urmărirea și înțelegerea de către plătitorii de taxe a sarcinilor fiscale ce le revin;

existența informării necesare asupra principiilor, mecanismelor și procedurilor;

analiza cu ușurință, de către plătitorii de impozite și taxe, a influenței deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Codul fiscal a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2004 și el este structurat pe mai multe titluri, astfel TITLUL I Dispoziții generale cuprinde capitolele referitoare la scopul și sfera de aplicare a Codului fiscal, respectiv cele 6 impozite și taxe care acoperă peste 85% din veniturile Bugetului de stat, precum și reglementări în materie de impozite și taxe locale.

În cadrul acestui titlu sunt enumerate principiile de bază ale fiscalității în România, care stau la baza întregii construcții a Codului fiscal, similar cu practica din celelalte țări europene, fiind cuprinse totodată reguli clare care să asigure stabilitatea sistemului fiscal, cum sunt:

a) Neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, asigurând condiții egale investitorilor/capitalului român și străin;

b) Certitudinea impunerii, prin cuprinderea de norme juridice clare, care să nu ducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie clare pentru fiecare plătitor, respectiv, plătitorii de impozite și taxe să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată analiza ușor influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

c) Echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor în funcție de mărimea acestora, în așa fel ca sarcina fiscală să fie egală;

d) Eficiența impunerii prin stabilitatea pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru societăți, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către aceștia a unor decizii investiționale majore.

Toate reglementările cu caracter fiscal au fost introduse în Codul fiscal, o dată cu adoptarea acestuia orice modificare sau completare a reglementărilor fiscale vor putea fi promovate numai prin măsuri de modificare și completare a legii de adoptare a Codului fiscal.

Acest principiu va asigura stabilitatea legislativă necesară desfășurării oricărui plan de afaceri pe termen mediu și lung.

Pentru justa înțelegere a Codului fiscal, acesta cuprinde un capitol cu definițiile termenilor comuni (de exemplu persoana fizică rezidentă și nerezidentă, persoana juridică română și străină, dobândă, dividend, sediu permanent, etc.).

Acest titlu are intenția de a face mai accesibilă și mai precisă terminologia și nomenclatura legată de impozitele acoperite de Codul Fiscal în armonie cu legislația statelor membre ale Uniunii Europene și a Comentariilor O.E.C.D.

Prin adoptarea Codului fiscal au fost aduse o serie de îmbunătățiri cadrului legislativ al principalelor impozite și taxe, respectiv: impozitul pe profit; impozitul pe venit; impozitul pe veniturile microîntreprinderilor; impozitul pe veniturile obținute în România de nerezidenți și impozitul pe reprezentanțe; taxa pe valoarea adăugată; accizele; impozitele și taxele locale.

Începând cu aceeași dată a intrat în vigoare și Codul de procedură fiscală, care reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal. Prevederile codului se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii.

Procedura fiscală poate fi definită ca fiind „ansamblul actelor și operațiunilor desfășurate/întreprinse de către organele fiscale în scopul stabilirii și încasării – în conformitate cu prevederile legale – a impozitelor și taxelor ca venituri bugetare”.

Potrivit Codului de procedură fiscală, aceasta cuprinde mai multe faze sau etape, între care:

Înregistrarea fiscală și evidența contabilă și fiscală a contribuabililor

Depunerea declarațiilor fiscale

Stabilirea impozitelor și taxelor

Realizarea inspecției fiscale

Colectarea creanțelor fiscale

Depunerea și soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale

În Codul de procedură fiscală sunt cuprinse o serie de prevederi referitoare la: domeniul de aplicare a codului; principiile generale de conduită în administrarea impozitelor și taxelor; raportul juridic fiscal; raportul de drept material fiscal; dispoziții procedurale generale; sancțiunile care se aplică pentru nerespectarea prevederilor legale; funcționarii publici din cadrul organelor fiscale.

Având în vedere necesitatea perfecționării pregătirii personalului fiscal din aparatul teritorial al Ministerului Finanțelor Publice, cu responsabilități în domeniul asistenței contribuabililor, a creșterii calității asistenței și îmbunătățirii relației dintre administrația fiscală și contribuabili, prin Ordinul M.F.P. nr. 137/2004 a fost aprobat Codul etic al funcționarului public din administrația fiscală, care își desfășoară activitatea în domeniul asistenței contribuabililor.

Acesta stabilește obligații pentru personalul care își desfășoară activitatea în Ministerul Finanțelor Publice și în unitățile sale subordonate, formulează principii fundamentale și definește obiectivele care trebuie respectate de către toți funcționarii fiscali din cadrul structurilor de asistență pentru contribuabili, precum și de întregul personal fiscal care vine în contact cu aceștia, în vederea creșterii încrederii în autoritatea fiscală și a prestigiului acesteia în rândul publicului.

=== 4 capitolul I ===

1. COLECTAREA IMPOZITULUI PE VENITURILE

PERSOANELOR JURIDICE

1.1. Elemente generale privind colectarea creanțelor fiscale

1.1.1. Obiectul colectării creanțelor fiscale

Veniturile bugetare curente provin din diversele forme de prelevare către bugetul de stat a unor sume de bani de la diferitele categorii de contribuabili pe care aceștia le datorează cu titlu de impozite, taxe, contribuții, etc.

Privite din perspectiva persoanelor (fizice și/sau juridice) care datorează la buget asemenea sume de bani, veniturile bugetare se numesc „obligații financiar-bugetare”, deoarece, pentru contribuabilii în sarcina cărora au fost stabilite legal ele reprezintă obligații juridice care sunt îndeplinite, în cea mai mare parte a cazurilor, benevol, dar a căror îndeplinire este asigurată, la nevoie, prin forța coercitivă a statului.

Dacă încercăm să percepem aceleași sume de bani (veniturile bugetare) din perspectiva creditorului, respectiv al statului care, în temeiul legii, este îndreptățit să le încaseze la buget, acestea trebuie să fie considerate și denumite corect „creanțe financiar-bugetare”.

Având în vedere aspectele prezentate, cele două sintagme „obligație bugetară” și „creanță bugetară” se referă în fapt la aceeași sumă de bani care este legal datorată la buget de către un subiect impozabil (contribuabil), respectiv care se cuvine, de asemenea în temeiul legii, statului, în calitatea sa de coordonator și gestionar al bugetului.

Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal, din aceste raporturi rezultând atât conținutul cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

dreptul la perceperea impozitelor și taxelor, dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor, dreptul la restituirea impozitelor și taxelor, denumite creanțe fiscale principale;

dreptul la perceperea dobânzilor și penalităților de întârziere, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii.

În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptățit să solicite stingerea obligației fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligație în locul debitorului. În măsura în care plata sumei cu titlu de impozit, taxă sau altă obligație principală sau accesorie se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

În cazul în care obligațiile fiscale ale debitorului revin moștenitorului sau altei persoane în condițiile legii, atunci creditorul fiscal va pretinde acestei persoane îndeplinirea obligațiilor fiscale în limitele legii. Pentru situațiile în care se stabilește, în conformitate cu dispozițiile legale, răspunderea solidară a altor persoane cu debitorul, organele fiscale sunt îndreptățite să pretindă îndeplinirea obligației de către oricare din codebitorii solidari.

Restituirea sumelor plătite fără temei legal se face potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală și ale normelor metodologice date în aplicarea acestora.

Se consideră a fi fără temei legal îndeosebi:

sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, cu excepția cazului în care prin lege se prevede altfel;

sumele plătite în plus față de obligația fiscală;

sumele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

În situația în care alte persoane decât debitorul efectuează plata în numele și pentru debitor, dreptul la restituirea sumelor plătite fără temei legal îl are debitorul.

Prin obligații fiscale se înțelege:

obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele și taxele datorate;

obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele și taxele;

obligația de a plăti, la termenele legale, impozitul și taxa datorată;

obligația de a plăti dobânzi și penalități de întârziere, aferente impozitelor și taxelor, denumite obligații de plată accesorii;

obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele care se realizează prin stopaj la sursă;

orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale, cum sunt: obligațiile de cooperare, de a furniza informații, de a prezenta la cererea organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri, de a permite funcționarilor împuterniciți ai organului fiscal să efectueze cercetări la fața locului, de a înscrie codul de identificare fiscală pe documentele proprii, de a se prezenta la sediul organului fiscal la solicitarea acestuia, de a îndeplini măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecției fiscale.

Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.

Activitatea de colectare constă în exercitarea funcției administrative care conduce la stingerea creanțelor fiscale și se realizează în temeiul unui titlu de creanță sau a unui titlu executoriu, după caz..

Constituie obiect al colectării creanțele fiscale provenind din impozite, taxe, contribuții sociale, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, precum și accesoriile acestora.

Titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de persoanele împuternicite potrivit legii, după cum urmează:

actul/documentul de impunere pentru obligații fiscale, care se emite de către organele de specialitate pe baza declarațiilor depuse de contribuabili, sau alte documente privind materia impozabilă;

declarația sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligațiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii;

documentul care cuprinde rezultatele inspecției fiscale efectuate de organele abilitate de lege în acest scop pentru diferențele constatate între obligațiile de plată determinate de plătitor și cele legal datorate, inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere, precum și alte penalități stabilite conform legii cu privire la creanțele fiscale;

documentul de plată sau actul prin care s-au anulat, conform legii, timbrele mobile fiscale pentru obligațiile fiscale reprezentând taxe pentru prestarea unor servicii sau taxe de timbru;

procesul-verbal de constatare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;

ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat, întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare și al altor creanțe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească;

decizia sau documentul prin care se stabilește și se individualizează suma de plată, pentru creanțele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organele competente pe baza evidențelor proprii;

decizia emisă de organul competent în cazul soluționării unei căi administrative de atac sau hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care se stabilește obligația la plata creanțelor fiscale;

declarația vamală pentru obligațiile de plată în vamă;

documentul prin care se stabilește și se individualizează datoria vamală urmare a controlului ulterior sau pe baza evidențelor proprii de către organul vamal competent, potrivit legii;

alte documente emise de organele competente, prin care se constată și se individualizează creanțe fiscale.

1.1.2. Termenele de plată ale creanțelor fiscale

Prin termene de plată a obligațiilor fiscale se înțeleg termenele de plată scadente stabilite prin acte normative, respectiv prin Codul fiscal, legi specifice sau prin ordine ale ministrului finanțelor publice pentru cele care nu au termene de plată prevăzute de lege, precum și cele stabilite prin acte de verificare a modului de determinare a creanțelor fiscale, prin decizii de calcul accesorii ori prin grafice de plată, întocmite sau aprobate, conform legii, după caz, de organele fiscale competente.

Plata impozitului pe profit se face în cursul anului trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, cu excepția B.N.R. și a societăților comerciale bancare care au obligația de a plăti impozitul pe profit lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul.

Organizațiile nonprofit și contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și plantelor tehnice, pomicultură și viticultură au obligația de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

Contribuabilii care efectuează plăți trimestriale și, respectiv, lunare, plătesc pentru ultimul trimestru sau pentru luna decembrie, o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pentru trimestrul III al aceluiași an fiscal, respectiv o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pentru luna noiembrie a aceluiași an fiscal, urmând ca plata finală a impozitului pe profit pentru anul fiscal să se facă până la data stabilită ca termen limită pentru depunerea situațiilor financiare ale contribuabilului.

Calculul și plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Microîntreprinderile au obligația de a depune, până la termenul de plată a impozitului, declarația de impozit pe venit.

Contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru șomaj și la fondul asigurărilor sociale de sănătate, după calcularea și reținerea acestora conform reglementărilor legale în materie, se virează până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.

În cazul în care termenul de plată al obligației fiscale expiră într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungește până în ziua lucrătoare imediat următoare.

Plata diferențelor de obligații fiscale, precum și accesoriile aferente acestor diferențe stabilite prin acte de inspecție fiscală față de obligațiile declarate, precum și plata obligațiilor fiscale accesorii stabilite prin deciziile de calcul a dobânzilor și penalităților de întârziere calculate pentru creanțele fiscale aferente anului curent, neachitate la termen, se face la termenul stabilit în funcție de data comunicării acestora astfel:

a) până la data de 5 a lunii următoare, pentru cele comunicate în intervalul 1-15 din lună;

b) până la data de 20 a lunii următoare, pentru cele comunicate în intervalul 16-31 din lună.

În cazul impozitului pe profit, potrivit prevederilor Legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, pentru luna decembrie a anului 2003, Banca Națională a României și societățile comerciale bancare au avut obligația să plătească în contul impozitului pe profit o sumă egală cu impozitul datorat pe luna noiembrie a anului 2003, până la data de 25 ianuarie 2004 inclusiv, urmând ca regularizarea pe baza datelor din situațiile financiare anuale să se efectueze până la termenul prevăzut pentru depunerea acestora.

Ceilalți contribuabili au avut obligația să plătească în contul impozitului pe profit pentru trimestrul IV 2003, până la data de 25 ianuarie 2004 inclusiv, o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pe trimestrul III din anul 2003, urmând ca regularizarea pe baza situațiilor financiare anuale să se efectueze până la termenul prevăzut pentru depunerea acestora.

1.1.3. Accesoriile creanțelor fiscale

Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor, a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.

Nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi și penalități de întârziere stabilite potrivit legii.

Dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Prin excepție de la prevederile susmenționate, se datorează dobânzi după cum urmează:

a) pentru diferențele de impozite și taxe, stabilite de organele competente, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței impozitului sau taxei, pentru care s-a stabilit diferența, până la data stingerii acesteia inclusiv;

b) pentru impozitele și taxele stinse prin executare silită, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plății prețului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată dobânda este datorată de către cumpărător;

c) pentru impozitele și taxele debitorului declarat insolvabil, dobânzile se calculează până la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilității, inclusiv.

Nivelul dobânzii se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, o dată pe an, în luna decembrie, pentru anul următor sau în cursul anului, dacă aceasta se modifică cu peste 5 puncte procentuale.

Potrivit H.G. nr. 67/2004, nivelul dobânzii datorate pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitori a obligațiilor de plată reprezentând impozite, taxe și alte contribuții, precum și pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plată este de 0,06% pentru fiecare zi de întârziere sau zi calendaristică, după caz.

Nedecontarea de către unitățile bancare a sumelor cuvenite bugetului și reținute din contul plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de obligația de plată a sumelor respective, inclusiv dobânzi și penalități de întârziere calculate după termenul de 3 zile lucrătoare. Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului și nedecontate de unitățile bancare precum și a accesoriilor aferente acestora plătitorul se poate îndrepta împotriva unității bancare respective.

Prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 264/2004, a fost aprobat modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferențe între impozitul pe profit plătit la data de 26 ianuarie 2004 și impozitul pe profit datorat conform declarației de impunere întocmite pe baza situației financiare anuale.

În practică pot apare două situații, astfel:

a) în cazul în care impozitul pe profit declarat în „Declarația privind impozitul pe profit”, întocmită în baza situației financiare anuale, este mai mic decât impozitul anual cumulat stabilit prin declarațiile de impozite și taxe lunare sau trimestriale, după caz, dobânzile datorate pentru neplata în termen a impozitului pe profit declarat în cursul anului fiscal se recalculează începând cu data de 26 ianuarie a anului următor celui de impunere. Recalcularea se face asupra sumei rămase neachitată din impozitul pe profit din declarația anuală privind impozitul pe profit întocmită pe baza situației financiare anuale (a se vedea cazul A din exemplul prezentat).

b) în cazul în care impozitul pe profit declarat și înregistrat prin declarația anuală privind impozitul pe profit este mai mare decât impozitul anual cumulat declarat prin declarațiile de impozite și taxe lunare sau trimestriale, după caz, dobânzile datorate pentru neplata în termen a impozitului pe profit declarat în cursul anului fiscal se recalculează începând cu data depunerii declarației anuale privind impozitul pe profit. Recalcularea se face asupra sumei neplătite reprezentând impozitul pe profit din declarația anuală de impozit pe profit întocmită pe baza situației financiare anuale (a se vedea cazul B din exemplul prezentat).

Exemplu:

O societate comercială a declarat în cursul anului 2004, următoarele sume cu titlu de impozit pe profit:

Trimestrul I (25 aprilie 2003) 5.000.000 lei;

Trimestrul II (25 iulie 2003) 6.500.000 lei;

Trimestrul III (27 octombrie 2003) 7.000.000 lei.

Pentru trimestrul IV 2004, conform prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 414/2002, societatea datorează un impozit pe profit la nivelul trimestrului III 2003, în sumă de 7.000.000 lei, cu scadență în data de 25 ianuarie 2005.

Societatea a depus declarația anuală de impozit pe profit în data de 31 martie 2005 și a efectuat plata impozitului pe profit total în data de 10 aprilie 2005.

Deoarece societatea comercială nu a achitat impozitul pe profit, soldul neachitat al acestui impozit este de 25.500.000 lei și datorează, până la data de 25 ianuarie 2005, inclusiv, următoarele dobânzi:

D1. 5.000.000 lei x 276 zile x 0,06% = 828.000 lei;

D2. 6.500.000 lei x 185 zile x 0,06% = 721.500 lei;

D3. 7.000.000 lei x 91 zile x 0,06% = 382.200 lei;

D4. 7.000.000 lei x 0 zile x 0,06% = 0 lei.

TOTAL (până la 26 ianuarie 2004): 1.931.700 lei

Cazul A. Considerăm că, din declarația anuală de impozit pe profit, depusă în data de 31 martie 2005, rezultă un impozit pe profit anual de 24.000.000 lei pentru anul 2004 (mai mic decât cel cumulat datorat pentru cele patru termene trimestriale).

În această situație sumele datorate de societatea comercială sunt prezentate în tabelul nr. 1.1.

Tabelul nr. 1.1.

Sumele datorate

Cazul B. Considerăm că, din declarația anuală de impozit pe profit, depusă în data de 31 martie 2005, rezultă un impozit pe profit anual de 28.000.000 lei pentru anul 2004 (mai mare decât cel cumulat datorat pentru cele patru termene trimestriale).

În această situație sumele datorate de societatea comercială sunt prezentate în tabelul nr. 1.2.

În cazul creanțelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile se datorează până la data stingerii inclusiv. Data stingerii este, pentru compensările la cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensările efectuate înaintea restituirii sau rambursării sumei cuvenite debitorului, data depunerii cererii de rambursare sau restituire. În cazul în care în urma exercitării controlului sau analizării cererii de compensare s-a stabilit că suma ce urmează a se compensa este mai mică decât suma cuprinsă în cererea de compensare, dobânzile și penalitățile de întârziere se recalculează pentru diferența rămasă de la data înregistrării cererii de compensare.

Tabelul nr. 1.2.

Sumele datorate

Pentru obligațiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevăzute de actele normative speciale, data stingerii este data la care se efectuează compensarea prevăzută în actul normativ care o reglementează sau în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Pentru obligațiile fiscale neplătite la termen atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară se datorează dobânzi și penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment.

Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata impozitelor și taxelor restante se datorează dobânzi. Dobânzile se calculează începând cu data semnării documentului prin care s-a acordat înlesnirea la plată și până la achitarea ultimei rate eșalonată. Dobânzile se achită lunar, inclusiv pe perioada de grație acordată la eșalonare și pe perioada amânării la plată.

Până la data semnării documentului debitorul datorează dobânzi conform prevederilor Codului de procedură fiscală.

În situația în care debitorul beneficiar al unei înlesniri la plată achită debitul integral într-o perioadă mai mică decât cea acordată prin înlesnire, organul fiscal teritorial, la cererea debitorului, va recalcula cuantumul dobânzilor în funcție de perioada reală în care a fost făcută plata.

Calculul dobânzilor datorate pe perioada amânării sau eșalonării la plată se face pentru fiecare termen de plată lunar, inclusiv pe perioada de grație sau pe perioada amânării la plată, prin înmulțirea soldului rămas de plată la termenul anterior ratei curente cu numărul de zile calendaristice ale intervalului de timp și cu nivelul cotei dobânzii.

Exemplu:

O societate comercială a beneficiat de o înlesnire acordată la plata impozitului pe profit în următoarele condiții:

a) data semnării documentului de acordare: 14 ianuarie 2005;

b) eșalonare pe 12 luni cu o perioadă de grație de 6 luni;

c) suma eșalonată: 72.000.000 lei;

d) cota dobânzii: 0,06% /zi.

Dobânda datorată pe perioada eșalonării este prezentată în tabelul nr. 1.3.

Tabelul nr. 1.3.

Dobânda datorată pe perioada eșalonării

Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererilor depuse, cu excepția sumelor provenite din impozitul pe venit.

Nivelul dobânzii este același cu cel calculat pentru obligațiile fiscale neachitate la termenul de plată.

Dobânda la care au dreptul contribuabilii, persoane fizice și persoane juridice pentru creanțele fiscale reprezentând sume certe, lichide și exigibile, de restituit sau de rambursat de la buget se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului precizat, până la data înregistrării de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului a operațiunii de compensare, restituire sau rambursare în conturile bugetare corespunzătoare, inclusiv.

Pentru obligațiile fiscale neplătite la termenul legal de plată, cu excepția dobânzilor, penalităților și amenzilor, se datorează o penalitate de întârziere de 0,5% pe fiecare lună sau fracțiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea aveau termene de plată și până în luna în care se face plata, inclusiv.

În cazul în care s-au acordat înlesniri la plată, penalitatea de întârziere se datorează până la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au acordat înlesnirile. Nerespectarea înlesnirilor la plată, așa cum au fost acordate, conduce la calculul penalităților de întârziere de la data încetării valabilității înlesnirilor, conform legii. Nivelul penalității de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.

În situația în care impozitul pe profit declarat în „Declarația privind impozitul pe profit”, întocmită în baza situației financiare anuale, este mai mic decât impozitul pe profit anual stabilit prin declarațiile de impozite și taxe lunare sau trimestriale, după caz, penalitățile de întârziere se recalculează începând cu data de 1 februarie a anului următor celui de impunere, pe baza datelor din „Declarația privind impozitul pe profit” întocmită în baza situației financiare anuale.

1.2. Modalități de stingere a creanțelor fiscale

Creanțele fiscale se sting prin plată, compensare, executarea silită, prescripție și prin alte modalități prevăzute de lege cum sunt: declararea stării de insolvabilitate a debitorului, darea în plată, anularea creanțelor fiscale.

1.2.1. Stingerea obligațiilor fiscale prin plată

Plățile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor și al altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată.

Plata obligațiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă sau alte obligații fiscale, inclusiv dobânzi și penalități de întârziere.

În documentul de plată plătitorul menționează obligatoriu denumirea actului prin care s-a instituit obligația de plată, numărul și data acestuia, cuantumul obligației de plată, precum si organul care l-a întocmit.

Dobânda datorată pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale, precum și cea datorată pe perioada înlesnirilor la plată se achită prin document de plată distinct în același cont bugetar în care se achită obligațiile fiscale.

Penalitatea de întârziere datorată pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale se achită prin document de plată distinct în același cont bugetar în care se achită creanțele fiscale.

În cazul stingerii prin plată a obligațiilor fiscale, momentul plății este:

a) în cazul plăților în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;

b) în cazul plăților efectuate prin mandat poștal sau prin decontare bancară, data poștei înscrisă pe mandatul poștal, respectiv data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ștampila și semnătura autorizată a acestora.

c) pentru obligațiile bugetare stinse prin anulare de timbre fiscale mobile, data plății este data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului prin care s-au anulat acestea.

Plata obligațiilor fiscale se efectuează în următoarea ordine:

a) obligații fiscale cu termene de plată în anul curent;

b) obligații fiscale datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;

c) dobânzi, penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale prevăzute la lit. b);

d) obligații fiscale cu termene de plată viitoare, la solicitarea debitorului.

În cazul în care plata se efectuează prin virament bancar, debitorii sunt obligați să menționeze pe documentul de plată termenul de plată și categoria obligației fiscale achitată, după caz.

În situația in care debitorul nu efectuează plata obligațiilor fiscale, conform prevederilor arătate, creditorul fiscal va proceda la stingerea obligațiilor fiscale pe care le administrează, în conformitate cu ordinea de plată reglementată de Codul de procedură fiscală, și va înștiința despre aceasta debitorul în termen de 10 zile de la data efectuării stingerii.

1.2.2. Compensarea creanțelor și obligațiilor fiscale

Prin compensare se sting creanțele administrate de Ministerul Finanțelor Publice cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.

Creanțele fiscale administrate de unitățile administrativ – teritoriale se sting prin compensarea cu creanțele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.

Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz, în ordinea prevăzută la plata creanțelor fiscale.

Compensarea creanțelor debitorului se va efectua cu obligații datorate aceluiași buget, urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în următoarea ordine:

a) bugetul de stat;

b) fondul de risc pentru garanții de stat, pentru împrumuturi externe;

c) bugetul asigurărilor sociale de stat;

d) bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

e) bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Organul competent va înștiința în scris debitorul despre măsura compensării luate, în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii.

Competente în efectuarea compensării sunt organele fiscale, unde debitorul își are domiciliul fiscal.

Cererea de compensare trebuie să cuprindă elementele de identificare a debitorului, suma și natura creanțelor fiscale din care urmează să se facă compensarea, elementele necesare din care să rezulte că aceasta nu este datorată bugetului de stat, fondului de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru șomaj, după caz, precum și suma și natura obligațiilor fiscale, pentru care se solicită stingerea prin compensare.

Cererea va fi soluționată de organele fiscale competente numai dacă este depusă în termenul legal de prescripție a dreptului de a cere compensarea și aceasta va fi însoțită de copii ale documentelor din care rezultă că suma a fost plătită la bugetul de stat sau fondului de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru șomaj, după caz, pentru sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, precum și de copii legalizate de pe hotărâri definitive și irevocabile sau decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.

După primirea cererii de compensare, organele fiscale competente vor efectua verificarea cererii de compensare, a documentelor anexate la aceasta și a datelor existente în evidențele proprii. În condițiile în care organul competent consideră că mai are nevoie de anumite documente, va solicita în scris prezentarea acestora.

Nota de compensare a creanțelor fiscale va fi aprobată de conducătorul organului fiscal, după care se transmite pe bază de borderou unității teritoriale a Trezoreriei Statului, în vederea operării compensării în conturile bugetare corespunzătoare. Unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului vor efectua compensarea și vor înscrie pe cele trei exemplare ale notei de compensare data la care s-a efectuat operațiunea de compensare, își vor reține un exemplar al acesteia, un alt exemplar va fi restituit organului competent și cel de-al treilea exemplar va fi comunicat contribuabilului.

Organele competente vor înregistra fiecare operațiune de compensare în evidența pe plătitori și vor întocmi un dosar complet al acestei operațiuni.

Compensarea intervine, atunci când debitorul solicită restituirea unor sume plătite în plus, restituirea sumelor reprezentând accize sau restituirea sumelor reprezentând T.V.A. de rambursat și acesta are obligații restante la bugetul de stat, fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz.

1.2.3. Restituiri de sume și înlesniri la plata obligațiilor fiscale

Potrivit prevederilor legale se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:

cele plătite fără existența unui titlu de creanță;

cele plătite în plus față de obligația fiscală;

cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

cele de rambursat de la bugetul de stat;

cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;

cele rămase după efectuarea distribuirii în cazul executării silite;

cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, precum și cauțiunea depusă în conformitate cu prevederile legale, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.

În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referință al pieței valutare pentru euro, comunicat de Banca Națională a României, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se dispune restituirea.

Dacă debitorul înregistrează obligații fiscale restante, sumele menționate mai sus se vor restitui numai după efectuarea compensării, în condițiile prezentate anterior la punctul 1.2.2.

În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligațiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurența sumei de rambursat sau de restituit.

În situația în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligații fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurența obligațiilor fiscale restante, diferența rezultată restituindu-se debitorului.

Restituirea sumelor plătite în plus la bugetul de stat se efectuează, la cererea debitorului, persoană juridică sau persoană fizică, după caz, în termen de 45 de zile de la înregistrare la organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Restituirea sumelor de la bugetul de stat, fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, se face numai în cazul în care:

a) debitorul nu are obligații neachitate la bugetul de stat, la termenele legale de plată;

b) după efectuarea procedurii de compensare mai rămân sume achitate în plus și debitorul nu solicită compensarea acestora cu obligații față de bugetul de stat care au termene de plată viitoare;

c) plata s-a făcut eronat de către debitor la alt organ fiscal.

Restituirea taxei pe valoarea adăugată și a accizelor se face în conformitate cu prevederile legale specifice în materie.

La cererea temeinic justificată a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda, pentru obligațiile fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cât și în timpul efectuării acesteia, înlesniri la plată, în condițiile legii.

1.2.4. Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită

În cazul în care debitorul nu plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele de executare silită, pentru stingerea acestora, vor proceda la aplicarea modalităților de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Pentru creanțele fiscale administrate de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, sunt abilitate să efectueze procedura de executare silită organele de executare prin compartimentele de specialitate de la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, ale administrațiilor finanțelor publice, precum și de la nivelul direcției generale de administrare a marilor contribuabili.

În cazul în care debitorul nu are bunuri urmăribile în raza teritorială a organului de executare unde acesta își are domiciliul fiscal, sunt competente să aplice măsurile de executare silită mobiliară și/sau imobiliară organele de executare în raza cărora se află aceste bunuri. În această situație organul de executare coordonator va comunica prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire ori direct prin predare la registratură, sub semnătură, o copie certificată de pe titlul executoriu, indicând totodată:

elementele de identificare a debitorului;

elementele de identificare a bunurilor sau veniturilor debitorului, după caz;

contul în care se vor vira sumele încasate.

Organul de executare va comunica, în termen de cel mult 30 de zile, organului de executare coordonator aplicarea măsurilor de executare silită sau, după caz, motivele pentru care acestea nu pot fi aplicate, anexând documentele justificative.

Atunci când domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării se vor transmite acestui organ, care are obligația să confirme debitul în termen de cel mult 30 de zile, despre această măsură va fi înștiințat și organul de la care a fost primit titlul executoriu.

Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Executorul fiscal este împuternicit în fața debitorului și a terților prin legitimația de executor fiscal și delegație emisă de organul de executare silită.

Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul fiscal competent sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.

Executarea silită începe numai după ce debitorul a fost înștiințat să plătească, iar după înștiințare au trecut 15 zile de la comunicare.

Pentru debitorii obligați în mod solidar la plata creanțelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.

Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanțe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor împuternicite susmenționate, care au obligația să confirme primirea, în termen de 30 de zile.

Organul de executare va proceda la aplicarea măsurilor de executare silită numai pentru creanțele fiscale prevăzute într-un titlu executoriu emis potrivit legii, astfel:

a) pentru obligațiile fiscale declarate de către plătitor, precum și pentru cele stabilite de organele fiscale din oficiu sau ca urmare a unei inspecții fiscale, care nu au fost achitate la termenele legale de plată, titlul executoriu este actul emis de organul fiscal competent ori titlul de creanță care devine titlu executoriu la data la care creanța nu a fost plătită conform legii;

b) pentru obligațiile fiscale provenind din sancțiuni contravenționale, titlul executoriu este procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a amenzii, rămas definitiv prin neexercitarea căii de atac, ori hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă prin care se respinge plângerea;

c) pentru creanțele fiscale asupra cărora s-a pronunțat o instanță judecătorească, titlul executoriu este hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, învestită cu formulă executorie ori devenită executorie în temeiul legii;

d) pentru creanțele fiscale transmise spre executare de alte instituții publice, titlul executoriu este actul căruia legea îi conferă acest caracter.

Titlul executoriu se întocmește de organul de executare pentru fiecare tip de creanță fiscală reprezentând impozite, taxe, contribuții, alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.

Dacă debitorul nu și-a plătit obligațiile fiscale sau acestea nu au fost stinse prin compensare ori prin plata în rate, conform înlesnirilor la plată acordate, potrivit legii, organul fiscal competent transmite, pentru notificarea sumelor datorate, o înștiințare de plată în ziua imediat următoare termenului de plată care se comunică conform prevederilor din Codul de procedură fiscală. În termen de 15 zile de la data comunicării înștiințării de plată debitorul trebuie să achite obligațiile fiscale restante și accesoriile aferente sau să facă dovada stingerii acestora prin modalitățile prevăzute în Codul de procedură fiscală prezentate.

Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare. Această operațiune se desfășoară până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităților de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.

În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalități de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare și consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.

Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.

Înaintea valorificării bunurilor, acestea vor fi evaluate. În acest scop organul de executare va apela la organe și persoane de specialitate, a căror selectare nu este supusă reglementărilor privind achizițiile publice și care sunt obligate să își îndeplinească atribuțiile ce le revin în acest sens. Documentul prin care se efectuează evaluarea se anexează la procesul-verbal de sechestru iar organul de executare va transmite o copie de pe acest document debitorului.

Executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta, în următoarele cazuri:

Suspendarea executării silite poate interveni:

a) când suspendarea a fost dispusă de instanță sau de creditor, în condițiile legii;

b) la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condițiile legii;

c) în cazul aprobării plății creanțelor fiscale din veniturile bunului imobil urmărit;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

Executarea silită se întrerupe:

a) la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului;

b) în alte cazuri prevăzute de lege.

Executarea silită încetează dacă:

a) s-au stins integral obligațiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligațiile de plată accesorii, cheltuielile de executare și orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;

b) a fost desființat titlul executoriu;

c) în alte cazuri prevăzute de lege.

În cazul în care popririle înființate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-și continua activitatea economică, cu consecințe sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului și ținând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea temporară, totală sau parțială a executării silite prin poprirea conturilor bancare.

Organele de executare folosesc, succesiv sau concomitent, oricare dintre următoarele modalități de executare silită:

1. Executarea silită prin poprire care îmbracă două forme:

executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor;

executarea silită a terțului poprit.

2. Executarea silită a bunurilor mobile

3. Executarea silită a bunurilor imobile

4. Executarea silită a altor bunuri:

executarea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini;

executarea silită a unui ansamblu de bunuri.

Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după comunicarea somației, prin orice modalitate din cele de mai sus. Cu sumele realizate din executarea silită se sting obligațiile fiscale înscrise în titlul executoriu.

În cazul în care în titlul executoriu este înscrisă o singură creanță fiscală principală cu accesoriile acesteia, se stinge mai întâi creanța principală și apoi accesoriile acesteia.

Dacă în titlul executoriu sunt înscrise mai multe creanțe fiscale, acestea se sting în ordinea vechimii, mai întâi creanța principală și apoi accesoriile acesteia.

În situația în care executarea silită a fost începută pentru mai multe titluri executorii, stingerea creanțelor fiscale se va face ținându-se seama de dispozițiile prevăzute mai sus, în ordinea emiterii titlurilor.

În cazul valorificării bunurilor supuse executării silite, suma care va fi distribuită de către organul de executare este suma obținută din valorificare, mai puțin taxa pe valoarea adăugată.

În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulți creditori sau când până la liberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus și alți creditori titlurile lor, organele de executare vor proceda la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferință, dacă legea nu prevede altfel:

a) creanțele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea și conservarea bunurilor al căror preț se distribuie;

b) creanțele reprezentând salarii și alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreținerea și îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătății, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum și creanțele reprezentând obligația de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății;

c) creanțele rezultând din obligații de întreținere, alocații pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existență;

d) creanțele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuții și din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale;

e) creanțele rezultând din împrumuturi acordate de stat;

f) creanțele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietății publice prin fapte ilicite;

g) creanțele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum și din chirii sau arenzi;

h) creanțele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;

i) alte creanțe.

Pentru plata creanțelor care au aceeași ordine de preferință, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori proporțional cu creanța fiecăruia.

1.2.5. Alte modalități de stingere a creanțelor fiscale

A) Insolvabilitatea

Creanțele fiscale urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidența acestora în cazul în care debitorul respectiv se găsește în stare de insolvabilitate, această procedură fiind aplicabilă în următoarele situații:

a) când debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile;

b) când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite neachitate;

c) când debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere;

d) când debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut și la acesta ori în alte locuri, unde există indicii că a avut avere, nu se găsesc venituri sau bunuri urmăribile;

e) când, potrivit legii, debitorul persoană juridică își încetează existența și au rămas neachitate obligații fiscale.

Pentru creanțele fiscale ale debitorilor declarați în stare de insolvabilitate, conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanței din evidența curentă și trecerea ei într-o evidență separată.

În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile după declararea stării de insolvabilitate, organele de executare vor lua măsurile necesare de redebitare a sumelor și de executare silită.

Procedura de declarare a debitorilor în stare de insolvabilitate începe numai după ce organele de executare au aplicat reglementările legale privind angajarea răspunderii altor persoane decât debitorul, încheind în acest sens un proces-verbal.

După împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, creanțele fiscale rămase nerealizate vor fi scăzute din evidențele organului de executare.

B) Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment

Organul de executare este obligat ca pentru creanțele fiscale datorate de comercianți, societăți comerciale, cooperative de consum ori cooperative meșteșugărești sau persoane fizice să ceară instanțelor judecătorești competente începerea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, în condițiile legii.

Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului se vor înainta instanțelor judecătorești și sunt scutite de consemnarea vreunei cauțiuni.

Organele de executare vor solicita începerea procedurii reorganizării judiciare și/sau a falimentului, prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai după ce au parcurs modalitățile de executare silită, posibile de aplicat, au angajat răspunderea altor persoane decât debitorul, conform prevederilor Codului de procedură fiscală, după caz, și numai dacă au mai rămas creanțe fiscale restante.

C) Anularea creanțelor fiscale

În cazuri excepționale, pentru motive temeinice, prin hotărâre, Guvernul poate aproba anularea unor categorii de creanțe fiscale.

În situațiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective.

Creanțele fiscale aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, și evidențiate până la această dată în evidența pe plătitori, constând în impozite, taxe și alte obligații fiscale, inclusiv accesoriile acestora, după caz, fiecare dintre ele mai mici de 100.000 lei inclusiv, se anulează.

Soldurile creanțelor fiscale înregistrate la data de 31 decembrie a fiecărui an, la nivelul plafonului stabilit pentru anul respectiv prin hotărâre a Guvernului, se anulează.

D) Prescripția dreptului de a cere executarea creanțelor fiscale

Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Acest termen de prescripție se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.

Termenul de prescripție se suspendă:

a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de

prescripție a dreptului la acțiune;

b) în cazurile și în condițiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanța judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;

c) pe perioada valabilității înlesnirii acordate, potrivit legii;

d) cât timp debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la executarea silită;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

Curgerea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale este oprită de drept pe timpul cât durează situațiile, limitativ prevăzute de lege, care împiedică organul de executare să aplice măsurile de executare silită ori când, potrivit legii, termenul de prescripție este suspendat.

După încetarea suspendării prescripția își reia cursul, la determinarea împlinirii

termenului de prescripție calculându-se și termenul scurs înainte de suspendare.

Termenul de prescripție se întrerupe în următoarele situații:

a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;

b) pe data îndeplinirii, de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei;

c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;

d) pe data întocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilității contribuabilului;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

Întreruperea termenului de prescripție șterge prescripția începută înainte de apariția împrejurării care a întrerupt-o. După întrerupere va curge un nou termen de prescripție. Termenul de prescripție nu este întrerupt dacă executarea a fost anulată.

Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare și la scăderea acestora din evidența analitică pe plătitori.

Sumele achitate de debitor în contul unor creanțe fiscale, după împlinirea termenului de prescripție, nu se restituie.

După împlinirea termenului de prescripție organul de executare poate cere repunerea în termen la instanța judecătorească competentă, numai dacă a fost împiedicat să efectueze executarea din motive temeinice, în 15 zile de la încetarea împiedicării.

Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.

1.3. Evoluția colectării creanțelor fiscale la bugetul general consolidat în perioada 1998-2004

În cadrul procesului bugetar, așa cum am mai arătat, se parcurg succesiv mai multe faze sau etape, respectiv: elaborarea proiectului de buget; aprobarea bugetului și adoptarea legii bugetare anuale; execuția bugetului și încheierea exercițiului bugetar și controlul execuției bugetare.

Cea de-a treia și de fapt cea mai cuprinzătoare și importantă fază este execuția bugetară sau execuția bugetului, constând în realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare. Această etapă cuprinde un ansamblu de acte și operațiuni efectuate în vederea colectării veniturilor și repartizării lor pe destinațiile prevăzute prin legea bugetară aplicabilă în perioada respectivă.

În cadrul veniturilor bugetare, locul central îl dețin veniturile curente care în majoritatea lor sunt reprezentate de veniturile fiscale ce provin din impozitele, taxele și contribuțiile datorate bugetului public național de diversele categorii de contribuabili, prevăzuți de actele normative care au instituit aceste obligații.

Potrivit legislației fiscale în materie, în prezent în România se mobilizează la bugetul general consolidat, sub diverse forme și denumiri, peste 60 de obligații bugetare datorate de persoanele juridice, pe lângă obligațiile datorate de persoanele fizice.

Din analiza execuției bugetului general consolidat al României în perioada 1998-2004 (tabelul nr. 1.4.), se observă faptul că în total venituri ale bugetului general consolidat ponderea o dețin veniturile bugetului de stat, care a înregistrat valori cuprinse între 57,0% în anul 1998 și 45,5% în anul 2004, astfel: 57,0% în anul 1998; 52,1% în 1999, 67,2% în 2000, 42,1% în 2001, 39,9% în 2002, 44,6% în anul 2003 și 45,5% în anul 2004. Aceste variații au fost determinate și influențate și de modificările intervenite în ceea ce privește politica fiscală în domeniul impozitelor și taxelor din această perioadă.

Urmărind evoluția execuției bugetare pe ultimii trei ani, respectiv 2002-2004, se pot observa câteva tendințe ce s-au înregistrat în ceea ce privește realizarea veniturilor bugetare, astfel:

B) Anul 2002:

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 363.038,8 miliarde lei, reprezentând 80,5% din estimările anuale, datorită, în principal, încasărilor la bugetul de stat, care reprezintă 83,9% din programul anual, la fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic (84,2%), precum și la bugetul asigurărilor sociale de sănătate (86,4%). Un grad redus de colectare a veniturilor s-a înregistrat la fondul special pentru modernizarea drumurilor publice (78,6%) și la bugetul asigurărilor sociale de stat (69,5%).

Analiza structurală a veniturilor relevă poziția dominantă a impozitelor directe cu o pondere de 59,6% în veniturile fiscale, dar mai scăzută decât cea din anul precedent cu 1,2 puncte procentuale.

În perioada analizată, încasările din impozitul pe profit au fost superioare în termeni nominali celor realizate în perioada corespunzătoare din anul 2001, cu 36,9%, majorându-și ponderea în veniturile din impozite directe cu 1,2 puncte procentuale. Față de programul anual, încasările realizate în perioada raportată reprezintă 96,9%.

Impozitul pe profit a avut o contribuție modestă la formarea veniturile fiscale ale bugetului statului în anul 2002, ponderea acestuia reprezentând doar 7,5% în totalul veniturilor fiscale, față de taxa pe valoarea adăugată care a deținut o pondere de 22,1%, impozitul pe salarii și pe venit care au reprezentat 11,2% și accize 8,6%.

Impozitele indirecte și-au majorat contribuția la constituirea veniturilor totale cu 1,2 puncte procentuale față de perioada corespunzătoare din anul precedent. Acestea au fost, în principal, constituite din taxa pe valoarea adăugată (61,4% din totalul impozitelor indirecte), accize (18,9%), taxe vamale (5,3%) și veniturile din taxele pe carburanții auto încasate la fondul special al drumurilor publice (4,1%).

Structura veniturilor bugetului de stat pentru anul 2002 este prezentat în figura nr. 1.1.

Figura nr. 1.1. Structura veniturilor bugetului de stat pentru anul 2002.

Sursa: www.mfinante.ro

Situația comparativă a realizării veniturilor bugetului general consolidat în perioada 2001 – 2002 se prezintă în figura nr. 1.2.

Figura nr. 1.2. Evoluția principalelor venituri ale bugetului general consolidat în perioada 2001-2002.

Sursa: www.mfinante.ro

C) Anul 2003:

Execuția bugetului general consolidat în perioada ianuarie-decembrie 2003, potrivit datelor operative, s-a desfășurat în condiții de creștere economică, cu efecte favorabile îndeosebi pe partea de venituri, ceea ce a dus la menținerea unui deficit relativ redus.

Veniturile bugetare au cunoscut pentru prima dată, după cinci ani de evoluție descrescătoare, o schimbare de trend, încasările majorându-se față de anul 2002 de la 29,7% la 31,1% din PIB. O ameliorare semnificativă a gradului de colectare s-a înregistrat la bugetul de stat, unde programul prevăzut a fost depășit cu 3,2%. 

În perioada raportată, veniturile bugetului general consolidat colectate au fost în sumă de 566.476,1 miliarde lei, înregistrând o creștere în termeni reali de 9,3% comparativ cu anul precedent. 

Veniturile fiscale au avut de asemenea o evoluție ascendentă, elasticitatea lor în raport cu produsul intern brut devenind în anul 2003 supraunitară.

Ponderea veniturilor din impozite directe are aceeași tendințǎ de scădere, dar ele continuă să dețină procentul cel mai important în cadrul veniturilor fiscale (56,2%), iar contribuțiile de asigurări sociale cea mai importantă sursă de venit (34,4%).

În cadrul acestora, impozitul pe profit a cunoscut cea mai mare creștere, respectiv cu 46,3% față de anul 2002, ca urmare a creșterii economice, dar și a îmbunătățirii gradului de colectare și a perfecționării cadrului legislativ (începând cu 1 iulie 2002 au intrat prevederile Legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, dată de la care au fost abrogate facilitățile acordate anterior la calculul profitului impozabil și a impozitului pe profit. Efectele acestor modificări au influențat impozitul pe profit calculat pentru exercițiul fiscal 2002, care a fost virat la buget în anul 2003). 

Deși a înregistrat o creștere semnificativă în raport cu anul 2002, impozitul pe profit continuă să dețină o pondere modestă la formarea veniturilor fiscale, în anul 2003 acesta reprezentând doar 8% din veniturile bugetului de stat, față de taxa pe valoarea adăugată care a deținut 25% și accize cu o pondere de 11%.

Impozitele indirecte s-au majorat cu 18% în termeni reali, beneficiind de extinderea bazei de impozitare, îmbunătățirea gradului de colectare și de creșterea economică. Unele impozite indirecte au cunoscut o creștere mult mai mare ca urmare a unor factori specifici: la veniturile din accize, creșterea nominală a fost de 54,5% față de anul precedent, ca urmare a deprecierii monedei naționale precum și a majorării importurilor la unele produse accizabile; taxele vamale sunt superioare cu 37,6% în termeni nominali și cu 19,3% în termeni reali ca urmare a creșterii volumului importurilor și a influențelor conjugate determinate de anularea unor facilități fiscale și de reducerea cotelor de taxe vamale; taxa pe valoarea adăugată este cel mai important impozit indirect cu o dinamică nominală de 30,5% față de anul precedent.

Structura veniturilor bugetului de stat pentru anul 2003 este prezentat în figura nr. 1.3.

Figura nr. 1.3. Structura veniturilor bugetului de stat pentru anul 2003.

Sursa: www.mfinante.ro

Evoluția principalelor venituri ale bugetului general consolidat în perioada 2002-2003 se prezintă în figura nr. 1.4.

Figura nr. 1.4. Evoluția principalelor venituri ale bugetului general consolidat în perioada 2002-2003.

Sursa: www.mfinante.ro

C) Anul 2004

Veniturile bugetare colectate au fost în sumă de 706.997,6 miliarde lei, înregistrând o creștere în termeni reali, de 11,5% comparativ cu anul precedent, ponderea cea mai însemnată la constituirea veniturilor a revenit bugetului de stat, respectiv 45,5%.

Ca urmare a creșterii economice, dar și a măsurilor legislative întreprinse, veniturile fiscale au avut de asemenea o evoluție ascendentă.

Politica fiscală în anul 2004 s-a concentrat pe trei obiective principale: reducerea presiunii fiscale în scopul stimulării producției și a investițiilor, îmbunătățirea eficienței administrației fiscale, prin înființarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și creșterea transparenței fiscale prin intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal.

În plan bugetar, s-a avut în vedere: necesitatea sprijinirii reformelor structurale, susținerea unor măsuri sociale menite să protejeze categoriile de populație defavorizate și reducerea țintei de deficit de la 3,0 % prevăzut inițial la 1,6% din PIB.

Evoluțiile economice favorabile, la care se adaugă îmbunătățirea gradului de colectare și influența unor modificări legislative în domeniul fiscalității, au condus la creșterea nominală a veniturilor bugetare față de anul precedent estimată la 24,7%, respectiv cu 0,4 puncte procentuale din produsul intern brut. In același timp însă, s-a accentuat asimetria execuției bugetare prin menținerea unui ritm mai scăzut al cheltuielilor, creșterea față de anul precedent fiind inferioară celei a veniturilor, respectiv de 20,2%.

Impozitul pe profit a crescut cu 46,8% ca urmare a creșterii economice, dar și a îmbunătățirii gradului de colectare și a modificării cadrului legislativ.

Structura veniturilor bugetului de stat pentru anul 2003 este prezentat în figura nr. 1.5.

Figura nr. 1.5. Structura veniturilor bugetului de stat pentru anul 2004.

Sursa: www.mfinante.ro

Tabelul nr.1.4.

BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT

– VENITURI –

– miliard lei –

Notă:

 * Au fost incluse în bugetul de stat

** Nu mai face parte din sectorul bugetar

*** S-au eliminat la consolidare fluxurile între bugete

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală de Sinteză a Politicilor

Bugetare

Potrivit Programului Economic de Preaderare – ediția 2003, corelat cu Programul Național al României de Aderare la Uniunea Europeană, veniturile vor avea o tendință ușor descrescătoare, de la nivelul proiectat de 30,4% din produsul intern brut în anul 2003, la 29,5% din produsul intern brut în anul 2006, așa cum se prezintă în tabelul nr. 1.5.

Tabelul nr. 1.5.

Veniturile bugetului general consolidat

pe perioada 2002 – 2006 *

– în % din PIB –

Notă :

* Conform metodologiei interne nu sunt incluse fondurile externe nerambursabile primite de la Uniunea Europeană

Sursa : Guvernul României – Programul economic de preaderare, București, august 2003

La nivelul județului Maramureș, din analiza datelor puse la dispoziție de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Maramureș, referitor la activitatea desfășurată în cursul anului 2004, se observă următoarele:

A) Execuția veniturilor bugetului de stat

În cursul anului 2004 veniturile bugetului de stat la nivelul județului s-au realizat în procent de 105,5% realizându-se 1.624 miliarde lei față de 1.540 miliarde lei, cât au fost programate de Ministerul Finanțelor Publice, fiind depășite cu 84 miliarde lei.

Pe principalele surse de venit, realizările prezintă următoarea componență :

impozit pe profit 200 miliarde lei (12,32%)

impozit pe venit 640 miliarde lei (39,40%)

TVA în sold 287 miliarde lei (17,67%)

Accize 131 miliarde lei ( 8,07%)

Alte impozite și taxe 366 miliarde lei (22,54%)

Comparativ cu anul 2003, încasările la bugetul de stat au înregistrat în anul 2004 o creștere de 8,05%, fiind cu 121 miliarde lei mai mari.

Creșterea în anul 2004 cu doar 8,05% a veniturilor bugetului de stat față de anul 2003, se datorează influențelor determinate de intrarea în vigoare, începând cu 1 ianuarie 2004, a prevederilor O.G. nr. 61/2002, când obligațiile de plată către bugetul de stat datorate de sucursale și punctele de lucru au fost preluate și plătite de unitatea centrală (S.C. ROMGAZ S.A., S.C. PETROM S.A., R.A. ROMSILVA – Sucursala Maramureș), precum și de faptul că anumite taxe și contribuții nu au mai constituit venituri ale bugetului de stat (cazul taxelor de timbru judiciare sau a cotei de 2% prevăzută de O.U.G. nr. 102/1999).

Din punct de vedere al contribuției unităților fiscale la încasarea veniturilor bugetului de stat aferente anului 2004, se observă că 1.450 miliarde lei, adică 89,29%, sunt încasate prin Administrația Finanțelor Publice Baia Mare și Serviciul Contribuabili Mari din cadrul D.G.F.P. Maramureș, în timp ce la Administrația Finanțelor Publice Ulmeni se înregistrează o nerealizare de 96 miliarde lei, iar la Administrația Finanțelor Publice Vișeu de Sus o nerealizare de 8 miliarde lei.

B) Măsuri întreprinse pentru încasarea creanțelor bugetare restante

În vederea urmăririi și încasării veniturilor bugetului de stat, D.G.F.P. Maramureș a intensificat verificările în rândul agenților economici cu restanțe mari la plata acestor obligații, iar cu ocazia verificărilor cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată a procedat la stingerea obligațiilor de plată restante sau curente prin compensare cu TVA de rambursat.

La data de 31 decembrie 2004 la nivelul județului Maramureș erau înscriși în pagina web a Ministerului Finanțelor Publice un număr de 1.468 agenți economici care înregistrau restanțe însumând 745,9 miliarde lei.

Pentru realizarea creanțelor bugetare restante, în cursul anului 2004 s-au derulat 12.219 proceduri de executare silită, din care 8.886 în cazul persoanelor fizice și 3.333 în cazul persoanelor juridice, valoarea creanțelor bugetare restante urmărite silit fiind de 844,7 miliarde lei (808,2 miliarde lei datorate de persoane juridice și 36,5 miliarde lei datorate de persoane fizice).

Urmare măsurilor de executare silită întreprinse, în cursul anului 2004 s-au încasat creanțe restante în sumă de 572,4 miliarde lei, din care 36,5 miliarde lei datorate de persoane fizice și 535,9 miliarde lei datorate de persoane juridice.

C) Acordarea de înlesniri la plata obligațiilor restante

În cursul anului 2004 au fost înregistrate 227 cereri (212 pentru persoane juridice și 15 pentru persoane fizice) prin care s-a solicitat acordarea unor înlesniri la plata obligațiilor restante față de bugetul statului. Din acestea, au fost soluționate favorabil 174 cereri, 45 de cereri au fost clasate, iar 8 au rămas în curs de soluționare. Prin cererile soluționate favorabil s-au acordat înlesniri la plata obligațiilor restante față de bugetul statului în sumă de 75,4 miliarde lei (36,9 miliarde lei eșalonări la plată, 7,1 miliarde lei amânări la plată și 31,4 miliarde lei scutiri), ocazie cu care s-au încasat din obligațiile restante ale titularilor de cereri 23,7 miliarde lei.

Din obligațiile înlesnite la plată aprobate în anii anteriori a fost încasată în anul 2004 suma de 72,4 miliarde lei, concomitent încasându-se și suma de 130,4 miliarde lei reprezentând obligații de plată curente ale beneficiarilor de înlesniri.

=== 6 anexa ===

Anexa nr. 1

SITUAȚIA

surselor atrase pe principalele categorii de venituri ale bugetului de stat

stabilite urmare verificărilor efectuate în perioada 2001 – 2004

– mii lei –

Sursa:

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Maramureș

Compartimentul de presă

Anexa nr. 2

SITUAȚIA

surselor atrase pe categorii și organe de control

stabilite urmare verificărilor efectuate în perioada 2001 – 2004

– mii lei –

Sursa:

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Maramureș

Compartimentul de presă